bolovan ioan-transilvania pana la primul razboi mondial-2009

8/19/2019 Bolovan Ioan-Transilvania Pana La Primul Razboi Mondial-2009

1/17

T R A N S I L V A N I A P A N A L A P R I M U L R Ă Z B O I M O N D I A L

( O P O R T U N I T Ă Ţ I S I /S A U V U L N E R A B I L I T Ă Ţ I D E M O G R A F I C E )

l o a n B O L O V A N ,

S o r in a P a u la B O L O V A N

1.

Introducere

Nimeni nu se mai îndoieşte astăzi că diversi tatea de tradiţ i i şi cultură consti tuie de secole una

din bogăţi i le nu numai ale Europei dar şi ale României , iar principiul toleranţei a fost în ult imele

decenii garanţia menţineri i în Europa a unei societăţ i deschise şi care a respectat diversi tatea culturală.

Transi lvania este o provincie importantă a Românie i de az i , unde începând cu zor i i evului mediu,

a lă tur i de români s-au aşezat durabi l , de-a lungul unui înt reg mi leniu, mai mul te popoare care au

influenţat istoria autohto nilor cu o intensitate ce a variat în t imp. Printre etnii le care au găsit aici un

mediu favorabil afirmării lor s-au numărat maghiari i , germanii , evreii , armenii , sârbii , slovacii etc.

Fireşte, prezenţa acestora între români nu a fost unitară nici din punct de vedere cronologic (ei venind

în momente istorice diferi te), nici din punct de vedere demografic, unii stabil indu-se în număr mai

mare, al ţ i i într-o proporţie mai redusă. Transilvania a avut încă din Evul Mediu o populaţie ce a a fost

compusă din punct de vedere numeric din 3 e tni i pr incipale ( români , maghiar i ş i germani) ş i 6 re l igi i :

or todoxă, romano-catol ică , greco-catol ică , ca lvină (sau evanghel ică reformată) , lu terană (sau

evanghelică CA - de confesiune augustană) şi unitariană, alături de care au fost consemnate şi al te

etnii şi confesiuni ce nu au depăşit însă toate la un loc mai mult de 2-3% din totalul locuitori lor.

Informaţi i le prezentate în

Tabe lul nr . 1

ne oferă o imagine sintet ică asupra compoziţ iei etnice

actuale a României şi a Transilvaniei , în cazul acesteia din urmă datele fi ind grupate pe regiuni de

dezvoltare şi în cadrul acestora pe judeţe (datele reflectă si tuaţia înregistrată cu pri lejul ul t imului

recensământ oficial realizat în primăvara anului 2002). Dacă la nivelul întregii ţări i românii reprezintă

o major i ta te absolută , pent ru Transi lvania e lementul românesc deţ ine o preponderenţă evidentă ,

aproape trei sferturi din structura etnică a provinciei fi ind români (74,7%), urmaţi fi ind de maghiari

(c i rca 20%), r romi (sau

ţigani,

cu m au apărut în statist ici şi do cum en te seco le la rând ) care au

reprezenta t 3 ,4%, ucra ineni 0 ,7% , sârbi 0 ,3 % , s lovaci 0 ,2% etc .

Care însă au fost raportur i le demograf ice în Transi lvania până în 2002, mai a les îna inte de

1918? De-a lungul secolelor, legături le românilor autohtoni cu celelal te etnii din acest spaţiu transilvan

nu au fost pure, imaculate, dar nici oribile şi pl ine de dezastre. Şi cu siguranţă aşa au stat lucruri le şi în

multe al te ţări ale Europei unde alături de populaţia majori tară au convieţuit şi importante minorităţ i

naţ ionale sau confesionale . Dincolo de confruntăr i , în t re români , maghiar i , germani ş i a l te neamuri , au

existat şi momente în care au luptat şi au construit împreună, în care s-au înrudit şi au i lustrat un destin

c o m u n

1

. Privind retrospectiv secolele anterioare din istoria Europei (inclusiv a României şi implici t a

Transilvaniei) , se naşte totuşi o întrebare ce în aparenţă pare exagerată: există vreun stat şi un popor ce

nu a avu t de suferi t de pe urm a violen ţei , care nu a trăi t dram a unui răzb oi civil interetnic sau rel igio s,

a unui confl ict etno-confesional? Se pare că răspunsul corect este unul negativ. Mai trist a fost faptul

că scena unor asemenea războaie şi violenţe nu s-a l imitat numai la tranşee şi câmpurile de luptă, ci s-a

întins peste casele oam enilor, p e străzi , în pieţe , în m aga zine , în biserici sau s inago gi, în inst i tuţ i i le de

cultură etc. iar vict ime nu au fost doar mili tari i şi combatanţi i , ci şi oamenii obişnuiţ i , femei, copii şi

bătrâni.

Thom a s Ná g le r ,

Româ nii şi saşii până la 1848 (Relaţii economice, sociale şi politice),

Sibiu, 19 97, p. 6; Lily Rain,

Familia

etnic mixtă. Judeţul Covasna,

Sfantu Gh eorgh e - A rcuş , 20 01 , p . 5


2/17

Tabel nr . 1 Populaţia României după

e t n i e ,

conform rezultatelor recensământului

d in

2002

Unitatea

Total

populaţie

Români Maghiari

Rromi

ţigani)

Germani Ucraineni Sârbi

Slovaci Bulgari Cehi Croati

Evrei Greci

Alţii (polonezi,

turci, tatari,

chinezi

etc.

ROMANIA 21680974

1939959

7

8 9 , 5 %

1431807

6 ,6%

535140

2 ,5 %

59764

0 , 3 %

61098

0 , 3 %

22561

0 , 1 %

17226

0 ,0 8 %

8025

0 ,0 4%

3 9 41

0 ,0 2%

6807

0 ,0 3 %

5785

0 ,0 3 %

6472

0,03

122751

0 ,5 %

TRANSILVA

NIA

7221733 5393552

7 4 , 7 %

1415718

1 9 , 6 %

244475

3 , 4 %

53077

0 , 7 %

49229

0 , 7 %

20816

0 , 3 %

17070

0 , 2 %

6607

0 , 0 9 %

3 0 4 1

0,05

6 6 9 1

0 , 0 9 %

1804

0 , 0 2 %

7 3 3

0 , 0 1 %

8920

0 , 1 %

REGIUNEA

VEST

Arad 461791 379451 49291 17664 4852

1741 1217

5695

819 152 17 178 25 689

Caraş -

Severin 333219

294051

5824 7 9 1 4

6 1 4 9

3526 6082

340 52

2479 6273

4 9

14

4 6 6

Hunedoara

48571 2 450 302 25388 6823 1937 218 52

100 35 57

4 104 97 595

Timiş 677926 565639 50556

16084 14174 7321 13273 1908 5562 2 8 3

371 441 209 2105

REGIUNEA

NORD VEST

Bihor

600246 404468 155829 30089 1163 198 35

7370 31 15

4 224 74

7 4 6

Bistri ţa -

Nâsăud 311657 281273 18349 11155 661

84 12 5 4 1

2

15 1

9 5

Cluj 702755 557891 122301

19834 944 203 24 40 20 9

3 250 152 1084

Maramureş

510110 418405 46300 8 9 1 3 2 0 1 2 34027

14 15 2

6

-

94 11 311

S atu Mare

367281 216085 129258

13478

6 4 1 7

1556

20

186 5 1

-

36 2 237

Sălaj 248015 176671 57167

12544

102 35

6 1366

5

1

-

12

8

9 8

REGIUNEA

CENTRU

Alba 382747 346059

20684

14306 1311 39

8 14 21 4

4

27 8 262

Braşov 589028 514161 50956

1 8 3 1 3 4 4 1 8 99 19 7 21 19 8 138 77 792

Covasna 222449 51790 164158 5973 198 24

4 4

1

-

1

19 5

272

Harghita

326222

45870 276038 3835 140 29

4

6 5 1

-

13

3 278

Mureş 580851 309375 228275 40425 2045 72 23 8

14 4 3 150

17

4 4 0

Sibiu 421724

382061

15344

17125 6554 57 23 6 10 9

1 54 30

4 5

•

realizat după informaţiile

d in

www insse ro

http://www.insse.ro/http://www.insse.ro/


3/17


4/17

Nimeni nu s-a gândit până în epoca modernă să nege românilor faptul că ei s-au format în Transilvani

şi nu au venit de nicăieri , că erau cei mai numeroşi locuitori din provincie. Au exprimat aceste

evidenţe numeroşi cărturari şi reprezentanţi ai puteri i . Pe la 1536-1537, Nicolaus Olahus în lucrarea

Hungaria, scrie despre Tran silvania, locul său de naştere, că „în ea sunt patru naţiun i de origine

diferi tă: unguri , secui , saşi , români. . .se spune prin tradiţ ie că românii sunt nişte colonii ale romanilor

Dovada acestui lucru este faptul că ei au multe cuvinte în comun cu vorbirea romanilor" Un alt

umanist , contemporan cu Olahus, este vorba de Anton Verant ius, remarca ş i e l că în Transi lvania

locuiau „secui, unguri şi saşi ; aş adăuga totuşi şi pe români care, deşi î i ajung uşor în număr pe ceilal ţ i

nu au nicio l ibertate, nicio nobil ime, niciun drept al lor". Verantius consemnează şi el de mai multe ori

originea romană a românilor, constatând în privinţa ponderi i etnii lor că românii î i egalează cel puţin pe

cei la l ţ i locui tor i , adică reprezintă peste 50% din popula ţ ia Transi lvanie i

3

. Şi ana lizele socio-

economice efectuate asupra mai multor urbari i ( inventare) ale unor domenii înt inse din Transilvania

secolului a l XVI-lea demonst rează că sa te le româneşt i sunt ce le mai numeroase , însumarea supuşi lor

(a capilor de familie din urbari i) dând o pondere de majori tate absolută a populaţiei româneşti din

pr inc ipa tu l Trans i lvan ie i

4

.

Cucerirea Transilvaniei de către Habsburgi la sfârşi tul secolului al XVII-lea a însemnat,

printre al tele, introducerea unei administraţ i i eficiente, organizarea şi inventarierea potenţialului uman

şi material din teri tori i le integrate imperiului . Aceasta a condus printre al tele şi la introducerea treptată

a conscripţi i lor şi la înregistrarea periodică a diverselor categori i socio-profesionale ori chiar şi a

întregii populaţi i . Cu alte cuvinte, putem să atribuim acestei perioade care începe de la venirea

austriecilor şi până la mijlocul secolului al XIX-lea apelat ivul de "etapa prestat ist ica". Fireşte, nu au

lipsi t nici în această perioadă aprecieri le cu caracter general , empiric, asupra structuri i demografice a

Transilvaniei . Printre al ţ i i , iezuitul Andreas Freyberger, în anul 1702, în prima lucrare istorică despre

unirea rom âni lor or todocşi din Transi lvan ia cu biser ica romano-catol ică , spu nea că româ ni i reprezintă

popula ţ ia cea mai numeroasă din provincie ară tând că "sunt răspândi ţ i în toa tă Transi lvania ş i în

această secuime, ba chiar pe pământuri le şi în scaunele saşi lor. Nu există sat , nu există oraş, suburbie

care să nu-şi a ibă români i să i"

5

. Totuşi , de la începutul secolului al XVIII-lea începem să dispunem,

alături de vechile surse narative ori economico-demografice (lucrări geografice, relatări de călătorie,

urbari i şi registre parohiale de stare civilă) şi de al te t ipuri de izvoare: conscripţi i le fiscale, mili tare,

rel igioase, şematismele etc. De la venirea austriecilor, sursele stat ist ice şi demografice se înmulţesc, se

diversifică conţinutul lor, sporeşte calificarea celor însărcinaţi cu elaborarea lor, începem să avem o

panoramă cât mai aproape de reali tate a potenţialului demografic şi a resurselor materiale din

Transi lvania . Date le disponibi le pent ru Transi lvania i s tor ică (Ardeal ) indică pentru per ioada 1690-

1847 o proporţ ie medie a români lor de 52,7%, a maghiar i lor ( inc lusiv secui i ) de 2 7 , 3 % , a germanilor

(saşi , funcţionari şi armata imperială) de 16,7%, a al tor grupuri etnice (armeni, evrei , ţ igani , slavi etc.)

de 3,3%. Ca o constantă a perioadei menţionate s-a remarcat o uşoară tendinţă de creştere a ponderi i

popula ţ ie i germane, în det r imentul scăder i i cu câ teva procente a ponderi i români lor ş i maghiar i lor

6

. Şi

totuşi , nimeni nu s-a gândit deocamdată să pună sub semnul întrebări i ceea ce era evident şi f iresc

pentru contemporani , respect iv autohtonia români lor ş i preponderenţa lor demograf ică în provincie

Destul de târziu, la sfârşi tul secolului al XVIII-lea, când el i ta românilor din Transilvania a

solici tat obţinerea de drepturi poli t ice asemenea celorlal te el i te ale maghiari lor, secuilor şi saşi lor,

invoc ând p rintre al te argu me nte istoric e, filosofice şi jurid ice faptul că rom ânii er au cei mai vechi şi

numeroşi locuitori din provincie, unii istorici maghiari şi saşi (reflectând interesele cercuri lor poli t ice

conducătoare în Transi lvania) , au început să conteste autohtonia români lor ş i preponderenţa lor încă

din Evul Mediu. Apoi, în secolele XIX-XX, tot mai mulţ i istorici maghiari şi germani au dezvoltat

această teorie încercând să demonstreze faptul că românii s-au format ca popor în Peninsula Balcanica,

de unde au venit în Transilvania abia prin secolele XIII-XIV, când în regiune erau stabil i ţ i deja

maghiari i , secuii şi saşi i . Mai mult , susţ in unii dintre aceşti istorici străini , românii ar fi devenit

3

loan A ure l Pop , „Observa ţ i i pr iv i toare la s t ruc tura e tn ică ş i confes iona lă a Ung ar ie i ş i Transi lvan ie i med ieva le ( secole le IX-

XIV)" , în voi .

Istoria României. Pagini transilvane,

coord. Da n Ber inde i , C luj -Napoca , 1994, p . 10-11

4

Nicolae Edroiu , „Români i în urbar i i le t rans i lvănene din secolul a l XVI- lea" , în voi .

Sabin M anuilă, istorie şi demografie.

Studii privind societatea românea scă între

sec.XVI-XX coordona tor i loan Bolovan, Sor ina Bolovan, Cluj -Napoca , 1995, P

68

3

A p u d .

Istoria român ilor, vol. VI. Româ nii între Europa clasică şi Europa L uminilor (1711-1821),

coord.

au

Cernovodeanu, Nicolae Edroiu , Bucureş t i , 2002, p . 93

6

Ladis lau Gyémánt , „Evoluţ ia demograf ică a Transi lvanie i în t re 1690-1847" , în voi .

Populaţia Româ niei. Trecut, prezent,

viitor,

coordona tor i Sor ina Paula Bolovan, loan Bolovan, Tra ian Rota r iu , Cluj -Napoca , 2006, p . 42sq


5/17

majori tari în Transilvania doar în secolul al XVIII-lea, ca urmare a imigrări i românilor din Moldova şi

Ţara Românească, unde regimul fanariot apăsător ar fi provocat plecarea multor locuitori în

Transilvania.

Nu intrăm aici în detal i i le regimului fiscal fanariot din cele două ţări româneşti extracarpatice

(

s

ă reţinem că regimul fanariot s-a impus în cele două ţări la 1711 şi 1716, dar efectele sale în plan

fiscal-economic se simt cu adevărat abia către mijlocul secolului), după cum nu vom analiza nici

regimul politic şi fiscal austriac. Se ştie foarte bine că în Transilvania în secolul al XVIII-lea a fost

lansată celebra formulă că după tratatul de pace de la Karlowitz din 1699, când Transilvania a trecut

de sub suzeranitatea Imperiului Otoman sub cea a Imperiului Habsburgic "a fost înlocuit jugul de lemn

turcesc cu cel de fier austriac"

7

. Această formulă rel iefa, printre al te conotaţi i cu caracter poli t ic, şi

faptul că fiscali tatea austriacă, mult mai riguroasă decât înainte, nu admitea sub nicio formă eschivarea

de la plata obligaţi i lor faţă de fisc, aparatul administrat iv şi armata imperială fi ind instrumente de

coerciţ ie care impuneau locuitori lor achitarea obligaţi i lor faţă de stat . Ori , în Ţara Românească şi

Moldova, cu toate majorări le fiscale consemnate de-a lungul secolului al XVIII-lea, mai cu seamă în a

doua sa jumătate, evaziunea fiscală a crescut şi autori tăţ i le din cele două ţări nu aveau la îndemână o

structură administrat ivă organizată şi o forţă mili tară numeroasă care să asigure încasarea periodică şi

riguroasă a obligaţi i lor fiscale ale locuitori lor. De aceea, sensul de mişcare al populaţiei nemulţumite

de creşterea obligaţi i lor sale financiare şi econ om ice a fost m ai deg rabă dins pre Transilv ania spre

Ţara Român ească şi Mo ldova, ş i ma i puţ in din ce le două pr incipate român eşt i spre Transi lvania .

Cercetări le demografice recente asupra conscripţiei f iscale de la 1750 confirmă faptul că până

la mijlocul secolului al XVIII-lea nu s-a produs nicio "invazie" masivă de români din Ţara

Românească şi Moldova în Transilvania. Conscripţia fiscală din anul 1750 consti tuie cel mai

important izvor stat ist ic privind societatea transilvăneană la mijlocul secolului al XVIII-lea. Ea oferă

cea mai completă ş i complexă imagine a rea l i tă ţ i lor economico-socia le ş i demograf ice a le

principatului Transilvania. Un document din zecile de mii ce compun materialul acestei conscripţi i ,

necunoscut pînă acum cercetări i istorice, se int i tulează, în traducerea românească a originalului lat in,

Registru general în extras al oraşelor, comitatelor, scaunelor secuieşti şi săseşti, precum şi al

locurilor taxale, din care se evidenţiază câte localităţi şi sate sunt locuite în acest principat de

maghiari, secui, saşi şi români.

Tabelul cuprinde o est imare a conscr iptor i lor pr ivind num ărul

local i tă ţ i lor cu popula ţ ie preponderent maghiară , săsească ş i românească

8

. Din acest izvor rezultă

preponderenţa netă a locali tăţ i lor româneşti , în număr total de 1401, consti tuind 58% din numărul total

de 2430 de oraşe şi sate transilvănene, cele înregistrate drept locali tăţ i maghiare (în număr de 807)

reprezentând 33% din numărul tota l , ia r ce le săseşt i (222) având o pondere procentuală de 9%. Ceea

ce se şt ie deocamdată în legătură cu modul în care s-a efectuat conscripţia este că fiecare unitate de

habitat a fost vizi tată de o comisie alcătuită din reprezentanţi ai autori tăţ i lor administrat ive ale

jurisdicţ iei respective (comitat , district , scaun, oraş), care au audiat juzii şi juraţ i i pe baza unui

chestionar standardizat şi au constatat direct reali tăţ i le existente. Aşa cum s-a arătat cu pert inenţă,

„componenţa comisii lor de conscriere, alcătuite din nobil i , patriciat orăşenesc, el i ta scaunelor secuieşt i

şi săseşt i , exclude însă, evident, presupunerea unui oricât de mic part i-pris în favoarea componentei

dovedite majori tare în structura etnică a habitatului ardelean din epocă. La atribuirea locali tăţ i i uneia

sau al teia dintre etnii a contribuit , desigur, în mod esenţial nucleul stabil al populaţiei locale şi în nici

un caz categori i le nou-venite, consemnate în rubrici le de

Inquilini

sau

Vagi

9

.

Prin urm are , român i i nu

au făcut par te din com isiile de co ns crie re de la 1750 (şi nic i mai târziu) car e au atribuit fiecărei

locali tăţ i caracterul etnic în funcţie de locuitori i stabil i . Dacă românii ar fi imigrat în număr mare în

Transilvania după ce regimul fanariot din Moldova şi Ţara Românească au înăspri t condiţ i i le socio-

economice (aceasta numai după 1730), atunci aceşti români imigranţi ar fi intrat în categoria nou-

veniţi lor şi nu ar fi putu t influenţa ca racterul deja rom âne sc al une ia sau al teia dintre locali tăţ ile

conscrise.

In schimb, rapoartele autori tăţ i lor administrat ive din Transilvania înregistrează periodic cu

îngri jorare plecarea masivă a forţei de muncă din provincie spre teri tori i le româneşti extracarpatice

1 0

.

Liviu Maior ,

Habsbarg i şi Româ ni. De la loialitatea dinastică la identitate naţională,

Bucu reş t i , 200 6, p . 15

Ladislau Gyém ánt, „Etnic şi social în hab itatul transilvă nean în lumin a a do uă tabele centrali zatoare ined ite ale conscrip ţiei

fiscale din anul 1750", în voi.

Om şi societate. Studii de istoria populaţiei Româ niei (sec. XVU -XX1),

coord. loan Bolovan,

Sorina Paula Bolovan, Corneliu Pădurean, Cluj-Napoca, 2007, p. 17sq

Jb ide m , p . 19sqq

Livia Arde lean, „Aspec te a le migra ţ ie i d in comita tu l Târnava în ani i 1764-1774" , în voi .

Sabin Ma nuilă, istorie şi

demografie. Studii privind societatea rom ânească între

sec.XVI-XX coordona tor i loan Bolovan, Sor ina Bolovan,

Clu j -


6/17

Chiar ş i împăratul Iosif al II-lea, cu prilejul primei sale călătorii în Transilvania la 1773 observa că

"aceşti săraci supuşi români, care sunt, fără îndoială, cei mai vechi ş i cei mai numeroşi locuitori ai

Transilvaniei , sunt chinuiţ i ş i împovăraţi cu nedreptăţi de toată lumea, fie unguri , f ie saşi , aşa de mult

că într-adevăr, soarta lor, când o cunoşti , es te foarte de compătimit ş i nu este decât de mirat că se mai

găsesc atâţia din aceşti oameni ş i că n-au fugit cu toţi i"". După cum observă unul dintre cei mai

avizaţi monarhi austrieci , bun cunoscător al reali tăţ i lor din vastul său imperiu ca urmare a

numeroaselor sale călătorii de documentare ş i a rapoartelor solicitate, românii erau consideraţi a fi cei

mai vechi ş i mai numeroş i locui tor i a i Trans i lvanie i . Remarca împăra tului es te una foar te importantă

aceasta cu atât mai mult cu cât suntem la puţină vreme înainte de momentul cel mai important al luptei

pol i t ico-nat ionale a români lor d in secolul a l XVIII- lea (memoriul Supplex Libellus Valachorum din

1791), care a zguduit conşti inţa claselor privilegiate din Transilvania, deranjând eli tele maghiarilor

secuilor ş i saşilor prin cereri le formulate ş i care i-ar fi adus ş i pe români în viaţa poli t ică a

principatului . Ori , aceste clase privilegiate nu doreau să piardă monopolul asupra conducerii

provinc ie i , de a ic i şi a tacuri le v i ru lente împotr iva a rgum enelor aduse de rom âni , în t re care vechimea ş i

ponderea lor demograf ică erau în t re ce le mai contes ta te

1 2

.

2.1.2 .

" P o l i t i c i " d e m o g r a f i c e ş i s t r u c t u r i e t n o - c o n f e s i o n a l e î n T r a n s i l v a n i a î n t r e

1700-1848

Revendicările poli t ice ale eli tei româneşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea nu erau întâm

plătoare, ele consti tuiau reflexul maturizării mişcării de emancipare naţională a românilor din Transil

vania pe parcursul unui întreg secol, de la venirea Habsburgilor ş i intrarea provinciei în cuprinsul mo

narhiei dunărene a Casei de Austria . Ocupând oficial Transilvania după tratatul de pace de la Karlo-

witz din 1699, Habsburgii s-au confruntat , poli t ic ş i mili tar, cu s tări le privilegiate ale provinciei , res

pectiv cu nobilimea maghiară, cu conducătorii secuilor ş i ai saşilor, cu toţi i aparţinând celor 4 religii

recepte (oficiale): romano-catolică, calvină, luterană ş i unitariană. In eforturile Habsburgilor de a ani

hila centrele de rezis tenţă din Transilvania au fost al ternate mijloacele paşnice cu cele dure, fi ind uti l i

zate atât soluţi i poli t ico-mili tare cât ş i religioase. încercând să diminueze puterea s tări lor privilegiate

din provincie, Habsburgii au dorit să le creeze acestora o "opoziţ ie" internă, "încurajându-i" ş i sprij i-

n indu- i ind i rec t pe români

1 3

. Astfel , apariţ ia imediat după 1699 a Bisericii greco-catolice unite cu Ro

ma şi mai târziu organizarea Bisericii ortodoxe, înfi inţarea regimentelor grănicereşti româneşti de la

Năsăud şi Orlat etc. au favorizat consti tuirea unor eli te ecleziastice, intelectuale ş i mili tare româneşti

care ş i-au revendicat un nou statut . Unirea cu Biserica Romei a unei părţi a românilor ortodocşi din

Transilvania a însemnat nu doar consolidarea poziţ iei confesiunii romano-catolice, religia oficială a

Habsburgilor, în opoziţ ie cu confesiunile reformate îmbrăţişate încă din a doua jumătate a secolului al

XVI-lea de către maghiari , secui ş i saşi , dar ş i o şansă de ascensiune socială, intelectuală ş i poli t ică

pentru românii greco-catolici . Şi trebuie spus, românii uniţ i au ş t iut după 1700 să valorifice această

oportunitate de schimbare a s tatutului lor pe care Habsburgii ş i Sfântul Scaun le-au oferit-o. Deşi au,

acţionat iniţ ial într-un cadru s trict confesional, treptat l iderii Bisericii unite cu Roma, începând cu

episcopul Inochentie Micu-Klein, au extins revendicările lor pentru tot corpul naţional, acoperind ast

fe l doleanţe le în t regi i na ţ iuni române din Trans i lvania

1 4

.

Introducerea de către Curtea vieneză a graniţei mili tare în Transilvania la mijlocul secolului al

XVIII-lea a avut nu numai raţiuni mili tare, centrate pe nevoia de a închide graniţa monarhiei în faţa

Imperiului otoman, dar ş i profunde motivaţi i poli t ice: l imitarea acţiunilor centrifuge ale s tări lor

transilvane, o mai bună concentrare a mijloacelor puteri i de s tat , o uti l izare mai eficientă a resurselor

fiscale, asigurarea ordinii publice în provincie etc.

1 5

. Se ş t ie că la început în aceste regimente

Napoca , 1995 , p . 91sqq . Dav id Prodan a demons t ra t , pe baza cerce tă r i i a mi i de documen te d in a rh ive le maghiare şi

austriece, că în secolul al XVIII-lea, la fel ca în perioada anterioară, mobil i tatea populaţ iei ş i sensul majori tar de mişcare a

fost i refutabi l d inspre Transi lvania spre teri tori i le extracarpat ice, ceea ce nu exclude însă ş i in trări le în sens invers , dinspre

Moldova ş i Ţara Românească , în să aces tea au fos t numer ic incomparab i l mai modes te fa ţă de emig răr i l e d in Trans i lvan ia . A

se vedea Dav id Prodan ,

Teoria imigraţiei românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul al XVIII-lea.

tudiu

critic, Sibiu , 1944, passim

1 1

I leana Bozac , Teodor Pavel , Călătoria împăra tului Iosif al II-lea în Transilvania ia 1773, vol . 1 , Cluj-Napoca, 2006, p . 2o

1 2

Dav id Prodan ,

Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române,

Buc ureşt i , 1984, p . 86

1 3

Liv iu Maio r ,

Habsburgi şi Români...,

p. 16 ,

1 4

Nico lae Bocşan , loan Lumperdean , loan Aure l Pop , Etnie şi confesiune în Transilvania (secolele XIII-XIX), O ra d e a , 1 ™

p . 69

Math ias Berna th ,

Habsburgii şi începuturile formării naţiunii române,

Cluj-N apoca , 1994, p . 170sq; Cari

Gôllner,

Regimentele grănicereşti din Transilvania, 1764-1851,

B u c u re ş t i, 1 9 7 3 , p . 2 5 s q q ; M a t h i a s B e rn a t h , „ D i e E r r i c h t u n g ^

siebenbürgische Mil i tărgrenze und die Wiener Rumănenpoli t ik in der fri lh josephinischen Zei t" , în Siidost-Forschungen,

AIA,

1960,

p. 164sqq


7/17

grănicereşt i const i tui te în r îndul românilor au fost acceptaţ i doar românii greco-catol ici , abia mai

târziu, sub Iosif al II- lea, au fost mil i tarizate şi câteva sate ortodoxe. Oferindu-le românilor perspect iva

ameliorări i condiţ iei lor , Habsburgii au pret ins în schimb loial i tate. Numeroase evenimente derulate în

monarhie între 1700 şi 1918 probează că românii au şt iut să aprecieze corespunzător şansa oferi tă de

către Casa de Habsburg, oficial i i austrieci apreci ind în repetate rânduri nu numai cal i tăţ i le ostăşeşt i ale

grăniceri lor români, dar şi sent imentele lor profunde de loial i tate faţă de t ron, faţă de Austria. Probarea

cu o consecvenţă remarcabi lă a acestu i lo ial i sm de căt re so ldaţ i i români d in armata cezaro-regească

t imp de aproape un secol ş i jum ătate , pâ nă la dest răm area m onarhiei a ust ro-ungare la sfârş i tu l pr imei

conflagraţ i i mondiale, demonstrează cu prisosinţă că românii din Transi lvania au fost f idel i faţă de

împărat . în t imp, această loial i tate faţă de împăratul de la Viena, jurământul de credinţă depus de toţ i

cei care au fost încorp oraţ i în oastea împ ăratu lui , a lăsat urm e adânci şi dura bile în c om porta m entu l

r o mân i l o r

1 6

.

Cu abil i tate, Ha bsbu rgii i-au opu s m agh iari lor, secu ilor şi saşi lor pe rom ânii din Trans i lvania,

aceşt ia din urmă fi ind majori tari din punct de vedere demografic dar "minori tari" din punct de vedere

poli t ic. Desigur, Viena nu a dori t să provoace schimbări pol i t ice radicale în Transi lvania, de aceea nu a

mers până la capăt cu susţ inerea revendicări lor românilor, însă a reuşi t să-i "şantajeze" pe l ideri i

maghiari lor, secuilor şi saşi lor făcându-i pe aceşt ia mai doci l i . Prin urmare, pol i t ica Habsburgilor de a

influenţa structura etno-confesională a Transi lvaniei a avut primele rezultate palpabile la începutul

secolului al XVIII-lea prin includerea în peisajul confesional din provincie a Biserici i uni te. După un

secol şi jum ăta te, de la reforma rel igioas ă de la mij locul sec olului al XV I-lea, a cum s-a produ s o nouă

alterare a structuri i confesionale a Transi lvaniei prin existenţa după 1700 şi a unor locuitori (români)

de credinţă greco-catol ică, al căror număr va creşte progresiv până la 1850 (prin implicarea directă a

autori tăţ i lor austriece), în detrimentul celor aparţ inând biserici i ortodoxe.

Dar şi colonizări le de populaţ i i st răine au fost o al tă pract ică a Habsburgilor în sensul

schimbări i st ructuri i etnice şi confesionale din teri tori i le încorporate ca urmare a Reconquistei de la

sfârşi tul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. După saşi i ardeleni , următoarea

mare comunitate etno-l ingvist ică germană stabi l izată pe teri toriul României a fost cea şvăbească.

Şvabi i au ajuns pe aceste meleagur i în contextul mar i i colonizăr i moderne inaugurate de Habsburgi ,

după alungarea turci lor din Ungaria şi Banat , la sfârşi tul sec. al XVII-lea şi la începutul sec. al XVIII-

lea. Ei au fost colonizaţi după alte principii decât saşii şi au cunoscut în timp o evoluţie diferită. La fel

ca în cazul saşi lor, alături de şvabii germani au sosi t în Banat şi Part ium, într-un număr mai mic, şi

francezi , spaniol i , i tal ieni , bulgari etc. Ceea ce este important însă este faptul că toţ i colonişt i i se vor

încadra în poli t ica generală a Habsburgilor de consolidare a dominaţiei pol i t ice, rel igioase şi

economice în teri tori i le recent încorporate după victoria împotriva turci lor. în urma războiului cu turci i

din 1716-1718, prin pacea de la Passarowitz, şi Banatul a fost preluat oficial de austrieci devenind

domeniu al coroanei habsburgice. în Banat au fost aduşi din Apus colonişt i catol ici , pentru că Viena a

văzut în colonizarea de germani catol ici o modali tate de mărire a numărului supuşi lor-adepţi lor

imperial i şi de consolidare a regimului austriac într-o zonă de la frontiera imperiului

1 7

.

Primii colonişt i germani s-au recrutat din armata lui Eugeniu de Savoia (care a cuceri t Bana

tul), fi ind veterani care au primit pământ, case şi al te privi legi i . Colonizarea a cunoscut după 1719 un

proces continuu, însă au existat mai multe momente cu o intensi tate spori tă, ceea ce i -a îndreptăţ i t pe

special işt i să opereze del imitarea a t rei perioade principale:

1)

primul val de colonizare s-a declanşat în 1722 şi a durat până la războiul austro-ruso-turc

din 1736-1739, f i ind înfi inţate 53 de comune (cele mai multe în jurul local i tăţ i lor Vârşeţ şi Biserica

Albă; se est imează că numărul colonişt i lor din această etapă se si tuează undeva în jurul a 35.000 de

persoane.

2)

colonizarea " tereziană" începută de împărăteasa Maria Terezia după 1748, care a însemnat

în pr imul rând îndreptarea coloniş t i lor germani spre regiunea mlăşt inoasă de la nord-vest de Timişoa

ra, întemeindu-se 30 de comune mari noi şi întărindu-se cu colonişt i 17 aşezări existente; t rebuie pre

cizat că această etapă de colonizare a fost una real izată pe baza unei planificări şi organizări sistema

t ice. Colonişt i i au primit ajutor de la statul austriac în vederea construcţ iei casei , al te avantaje mate

riale sau/şi scut ir i de impozite pentru câţ iva ani . Se est imează că în t impul celei de a doua mari etape

The Austrian Military Border. Its Political and Cultural Im pact, ed i ted by L iv iu Maior , Nico lae Bocşan , loan Bo lovan ,

Iaşi , 1994, p. 7sq; Liv iu M aior , Român ii în armata habsburgică. Soldaţi şi ofiţeri uitaţi, Bucureş t i , 2004 , pass im

Sor ina Pau la Bolovan , loan Bolovan , Germanii din Român ia. Perspective istorice şi demografice, Clu j -Napoca , 200 0 , p .


8/17

de colonizare au sosi t în Banat c i rca 10.000 de famil i i , respect iv înjur de 40.000 de persoane. Major i

ta tea colonişt i lor proveneau din ter i tor i i le din Lothar ingia , Luxemburg, Tr ier , Aust r ia super ioară e tc .

(din Lotharingia, colonişt i i în proporţie de două treimi erau germani şi o treime francezi).

3) colon izarea "Jo sefina", înce pută de îm păra tul Iosif al II-lea dup ă 1 78 1, prin înfi inţarea a 14

comune noi ş i pr in consol idarea demograf ică , cu noi colonişt i , a 13 sa te existente . Numărul colonişt i

lor sosiţ i este est imat la circa 45.000 de persoane. După 1787, ini ţ iat ivele de colonizare în Banat au

venit exclusiv din sfera privată, f i ind aduşi din Germania, Boemia, Austria etc. colonişt i germani ca

mână de lucru ca l i f ica tă pentru cent re le miniere , indust r ia le ş i pent ru oraşe

1 8

.

în nord-vestul Românie i , mai exact în zona Satu Mare , izvoare le documentare vorbesc de co

lonizarea unor germani încă din secole le a l XI- lea , dar de o colonizare masivă ş i s i s temat ică cu popu

la ţ ie germană în mediul rura l din nord-vestul ţă r i i nu se poate vorbi însă până în secolul a l XVIII- lea .

După încheierea păci i de la Satu Mare (1711) , conte le Károlyi Alexandru a pr imi t permisiunea auto

r i tă ţ i lor de la Viena să-şi t r imi tă emisar i în Oberschwaben (Suabia Superioară) , pent ru a a t rage colo

nişt i în teri tori i le din Sătmar. Astfel , în vara anului 1712 au sosit la Cărei primele 100 de famili i de

şvabi, urmate la scurt t imp de al te grupuri ce s-au stabil i t la Urziceni, Căpleni , Ciumeşti . La scurt t imp

de la aşezarea colonişt i lor , conte le Károlyi Alexandru a e laborat un regulament în care s tabi lea dreptu

ri le şi îndatoriri le colonişt i lor. Majori tatea acestora erau iobagi (şerbi-ţărani dependenţi) şi plăteau un

cens pentru pământur i le pr imi te , a lă tur i de a l te obl igaţ i i în produse şi muncă. în ani i următor i s-a

continuat procesul de colonizare în Sătmar, nordul Bihorului şi Sălajului , colonişt i i şvabi venind atât

din Württemberg cât şi din Bavaria, Tirol etc. Nu toţi cei aproximativ 9.000 de şvabi veniţ i în cadrul

aceste i in i ţ ia t ive pr ivate de colonizare erau agr icul tor i , o par te dint re e i ocupându-se cu meşteşuguri le

casnice , a tâ t de necesare pe domeni i le feudale

1 9

. Ataşamentul şvabilor bănăţeni şi sătmăreni faţă de

biser ica romano-catol ică era ext rem de profund, const i tuind, a lă tur i de l imbă şi t radi ţ i i , o componentă

majoră a identi tăţ i i lor.

2.1 .3 .

Confruntări interetnice în Transi lvania la 1848-1849

în secolul a l XIX-lea , a l na ţ ional i tă ţ i lor , i s tor ia a consemnat ş i în Transi lvania pr ima mare

confruntare violentă între etnii le ce convieţuiau în provincie. Revoluţia de la 1848-1849 a fost , fără

îndoială, unul dintre cele mai importante momente ale istoriei moderne nu doar în istoria românilor ci şi a

altor popoare din spaţiul central sud-est european. Până către sfârşitul lunii martie, unii lideri ai românilor

au privit cu simpatie revoluţia maghiară din Ungaria ce afişa o serie de principii liberale, progresiste,

înmulţirea manifestărilor exclusiviste ale nobilimii maghiare din Transilvania (Ardeal), intoleranţa şi

intenţia acesteia şi a autorităţilor din provincie (în rândul cărora cei mai mulţi erau tot maghiari) de a uni

Transilvania la Ungaria au provocat din partea elitei româneşti primele acţiuni de protest. Pentru români,

populaţia majoritară a provinciei, nu erau suficiente promisiunile de libertate individuală şi de progres pe

care le oferea cu generozitate programul revoluţiei din Ungaria. Românii, care nu se bucurau de

reprezentare în organele legislative şi executive ale provinciei, doreau, în spiritul concepţiei romantice

despre naţiune, recunoaşterea limbii şi a naţionalităţii lor, drepturi egale cu ceilalţi locuitori aflaţi în

inferioritate numerică. Ori, aceasta nu se putea realiza prin includerea Transilvaniei într-o Ungarie

renăscută pe structura vechiului regat feudal al Sfântului Ştefan, în care urma să existe o singură naţiune şi

o singură limbă oficială, cea maghiară.

Elita românească din Transilvania a parcurs la sfârşitul lunii martie şi în cursul lunii aprilie o

perioadă de căutări şi clarificări ideologice şi tactice, treptat s-au schiţat principalele obiective ale

programului revoluţionar românesc, care la prima vedere nu depăşea cadrul unui legalism şi reformism

p r o n u n ţ a t

2 0

. La începutul lunii aprilie, profesorul Aron Pumnul de la Blaj a redactat un manifest denumit

Proclamaţie, care a fost difuzat în sute de localităţi din Transilvania. D ocu me ntul relua ideea recun oaşterii

naţiunii române, enunţa principii precum egalitatea, libertatea şi fraternitatea pe baza cărora românii doreau

să colaboreze cu maghiarii, secuii şi cu saşii:

,Jiomâni...spuneţi ungu rilor, săcuilor şi saşilor că noi îi

iubim ca pre fraţii no ştri, cu care lăcuim într-o ţară. Spuneţi-le cu cuvântul şi le arătaţi cu fapta că noi u

iubim,

însă e drept ca şi ei să ne iubească...spuneţi-le în gura mare că noi nu voim a câştiga drepturile

omenim ei prin sabie, ci prin legile minţii sănătoase şi pentru aceea ne adună m să ne înţelegem care sunt

1 8

Otto Greffner , Populaţia şvăbească (germană) din Banat, Arad , 1994, pass im

1 9

Ernst Haule r , Istoria nem ţilor din regiunea Sătmaru lui, Sa tu M are , 1998, p . 3sqq

2 0

Liviu Maior , 1848-184 9. Rom âni şi unguri în revoluţie, Buc ureş t i , 1998, p . 49 ; Nico lae Bocşan, Vale r iu Leu , Revoluţia

la 1848 din Transilvania în mem orialistică, Cluj-Napo ca , 200 0, p . 8


9/17

drepturile acelea

21

.

Me ritul manifestului lui Aron Pum nu l, dincolo de mesajul de toleranţă adresat

„minoritarilor" din Transilvania care se aflau la conducerea provinciei, a fost însă acela că a impus în

conştiinţa publică românească necesitatea convocării unei adunări naţionale. In absenţa unor instituţii

politice proprii şi în condiţiile nereprezentării lor în Dieta principatului, adunarea naţională românească ce

urma să se întrunească avea un profund caracter democratic, reprezentativ.

La 2/14 mai 1848, Simion Bărnuţiu, a prezentat în catedrala din

Blaj,

în faţa intelectualităţii venite

la cea de a doua adunare naţională, un discurs celebru intitulat „Românii şi ungurii", adevărat prolog

teoretic şi programatic al Marii Adunări Naţionale ce s-a desfăşurat în zilele de 3/15 - 5/17 mai. La această

nouă întrunire au venit în jur de 40. 000 de oameni, majoritatea ţărani din toate comitatele Transilvaniei.

Autorităţile, care au încercat şi de această dată să împiedice sau să limiteze cel puţin amploarea adunării au

fost nevoite să recunoască ordinea şi liniştea exemplară în care s-a desfăşurat întrunirea, apreciind

maturitatea naţiunii române. Adunarea a depus jurământ de credinţă faţă de naţiunea română, faţă de patrie

şi faţă de împăratul de la Viena, adoptând programul revoluţiei româneşti formulat în 16 puncte,

documentul fiind intitulat

Petiţia Naţională

22

.

Prog ram ul adoptat la Blaj se înscrie prin principiile sale în

spiritul concepţiei romantice despre stat şi naţiune, se aseamănă cu alte programe din cadrul revoluţiei

democratice europene. Punctul 1 solicita independenţa naţională a naţiunii române şi egalitatea în drepturi

cu celelalte naţiuni din Transilvania. Se cereau apoi desfiinţarea iobăgiei fără nicio despăgubire din partea

ţăranilor, libertăţi economice şi politice, desfiinţarea cenzurii, învăţământ în limba română de toate gradele

etc.

Punctul 16 prevedea convocarea unei adunări constituante a provinciei, în care să fie reprezentate toate

naţiunile (inclusiv românii), unde să se discute problema unirii Transilvaniei cu Ungaria.

Nesocot ind

Petiţia Naţională,

Dieta nobiliară întrunită la Cluj la 29 ma i 1848 (în care româ nii nu

aveau nici un reprezentant ales), a decis uniunea Transilvaniei la Ungaria. împăratul Ferdinand I, în

condiţiile evenimentelor revoluţionare de la Viena, a sancţionat decizia Dietei ardelene, astfel că naţiunii

române i s-a refuzat în continuare dreptul la existenţă naţională. In cursul verii, actele de răzvrătire ale

ţăranilor împotriva nobilimii s-au înmulţit, iar mişcările sociale au dobândit din ce în ce mai clar un caracter

naţional. Nobilimea a răspuns însă prin forţă, arestând şi ordonând represalii împotriva ţăranilor, în marea

lor majori tate români

2 3

. Intransigenţa nobilimii maghiare şi represiunea declanşată împotriva românilor a

determinat convocarea la Blaj, între 3/15 - 16/28 septemb rie 1848, a une i noi adun ări naţionale, la care au

participat circa 60. 000 de oameni, de astă dată mulţi fiind înarmaţi. Adunarea a reafirmat programul

revoluţionar din mai, a accentuat anumite aspecte sociale şi politice: se respingea încorporarea

Transilvaniei la Ungaria şi redarea autonomiei provinciei; se cerea încetarea execuţiilor militare şi a

represiunii împotriva celor care se opuneau autorităţii guvernului revoluţionar maghiar etc. Proclamând

ruptura cu guvernul maghiar, elita românească s-a îndreptat spre o posibilă alianţă cu Austria liberală şi

constituţională. în memoriul redactat la această a treia adunare naţională şi trimis Parlamentului austriac,

s-a avansat ideea constituirii unui stat românesc autonom în cadrul Austriei prin unirea Transilvaniei,

Moldovei şi a Ţării Româneşti: „în nici un stat nu au obţinut toate naţionalităţile atât de multe garanţii

pentru libertatea şi naţionalitatea lor ca în Austria, prin hotărârile drepte, liberale ale unui înalt

Par lam ent.. .Noi vrem uniu nea liberă a uno r pop oare libere sub cond ucerea Au striei, liberă în interior,

puternică în afară.. .Dar nu numai pentru noi ne rugăm, ci şi pentru fraţii noştri din Principatele

D u n ă r e n e "

2 4

. Din loialitate faţă de C asa de Habs burg , care de un seco l şi jum ătate susţinus e indirect şi

urmărindu-şi propriile interese cauza românilor din Transilvania, la Blaj în septembrie 1848 s-a conturat o

alianţă politică între revoluţia românească şi Austria, îndreptată împotriva revoluţiei maghiare conduse de

Kossuth.

Românii au trecut ulterior la aplicarea în practică a principiului autodeterminării naţionale

revendicate în programul de la Blaj din mai 1848 prin punctul 1. S-a început astfel, pe cale revoluţionară,

organizarea administrativă şi militară a Transilvaniei pe baze democratice. Comitetul naţional permanent de

la Sibiu a îndrumat formarea prefecturilor şi a legiunilor, organe politico-aotainistrative şi militare care

trebuiau să constituie instituţiile autoguvernării naţionale. în regiuni cu populaţie mixtă au fost cooptaţi în

condu cerea instituţiilor locale adm inistrative şi reprezentan ţi ai mag hiarilor şi saşilor.

La începutul lunii octombrie 1848, comandantul armatei imperiale din Ardeal a condamnat

guvernul revoluţionar maghiar şi anexarea Transilvaniei la Ungaria, proclamând restaurarea regimului

constituţional au striac. Se declanşa astfel războiul civil şi pe teritoriul Tran silvaniei, în care au fost im plicaţi

21

Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, vol. I, 2 martie-12 aprilie 1848,

sub redac ţ ia Ş te fan Pascu, Vic tor Cheres teş iu ,

Bucureş t i , 1977, p . 451-452

2 2

Liviu Maior ,

1848-1849.

.., p.

11

l s q q

2 3

Ge lu Ne a m ţu ,

Revoluţia românilor din Transilvania 1848-1849,

Cluj-Napoca , 1996, pass im

"

4

Corne l ia Bodea ,

1848 la români. O istorie în date şi mărturii,

Buc ureşti , 1982, vol. I I , p. 911


10/17

şi românii, luptând alături de saşi şi de armatele austriece împotriva trupelor revoluţionare maghiare.

Fireşte, revoluţionarii români nu s-au subordonat deplin, politic şi militar, armatei imperiale. în Munţii

Apuseni, Avram Iancu a organizat un Consiliu de Război ce a coordonat administraţia din zonă şi rezistenţa

militară românească împotriva invaziei armatei maghiare. Până în luna martie 1849, armata maghiară

condusă de generalul polonez Bem a reuşit să ocupe cea mai mare parte a Transilvaniei, cu excepţia

regiunilor rămase sub control austriac (cetatea Alba Iulia) sau românesc (Munţii Apuseni). în teritoriile

ocupate, nobilimea maghiară a declanşat o cruntă represiune împotriva revoluţionarilor şi ţăranilor români

şi saşi, care se opuseseră autorităţii guvernului maghiar. între timp a fost iniţiată contraofensiva armatei

austriece sprijinită de trupele ruse aflate în Principatele Dunărene încă din vara anului 1848. De abia la

mijlocul lunii iulie 1849, ca urmare a eforturilor depuse de N. Bălcescu pe lângă A. Iancu şi L. Kossuth s-a

sem nat un „P roiect de pacificare", iar la 16/28 iulie 1849, parlam entul U ngariei a votat legea naţionalităţilor

prin care se acordau unele drepturi naţiunii române din Ungaria: folosirea limbii proprii în administraţia

comitatelor cu populaţie majoritară românească, independenţa bisericii ortodoxe etc. Totuşi, uniunea

(anexarea) Transilvaniei la Ungaria decisă prin votul dietei nobiliare de la Cluj rămânea valabilă. în

scrisoarea trimisă de A. Iancu lui L. Kossuth la începutul lunii august se arată că românii ardeleni nu se pot

alia cu maghiarii, însă vor manifesta o neutralitate faţă de confruntările acestora cu ruşii şi austriecii:

„Văzând propunerile de pace pe care ni le-a adus domnul Bălcescu, agentul emigraţiei române, din partea

onoratului guvern maghiar, trebuie să ne exprimăm regretul că în împrejurările actuale nu putem să

dezbatem cu fraţii maghiari restabilirea păcii...Totuşi, pentru a vă dovedi sentimentele noastre frăţeşti pe

care le nutrim faţă de naţiunea maghiară am hotărât să rămânem neutri faţă de armata maghiară,

neatacând-o şi apărându-ne numai în cazul că am fi atacaţ i"

2 5

. Această punte spre înţelegere şi colaborare

între revoluţia maghiară şi cea românească a fost întinsă prea târziu, deoarece la 13 august 1849, la Siria

(lângă Arad), armata maghiară a capitulat. Imediat după acest eveniment, comandantul armatei austriece a

cerut românilor să depună armele, legiunile conduse de A. Iancu, aproape neînvinse până atunci de către

armata revoluţionară maghiară, fiind nevoite să se dezarmeze. Lua sfârşit astfel revoluţia din Transilvania

care a lăsat din păcate urme adânci în conştiinţa contemporanilor.

Desigur, confruntări le românilor şi saşi lor cu armata revoluţ ionară maghiară, distrugeri le

materiale şi umane provocate satelor şi oraşelor de către insurgenţi i maghiari , t ratamentul brutal

apl icat românilor şi saşi lor civi l i de către forţele de ocupaţie maghiare, victoria armatelor austriece şi

ruseşt i împotriva t rupelor maghiare, reinstaurarea controlului administraţ iei imperiale etc. au însemnat

un bi lanţ uman şi material care impresionează şi care dezvăluie doar o mică parte din amploarea

tragediei umane din Transi lvania la 1848-1849. Asupra acestui aspect s-a scris destul de mult , cu şi

iară pasiune, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, încât nu mai insistăm aici în legătură cu

imensi tatea t ragediei celor implicaţ i direct sau indirect în evenimentele din ani i 1848-1849. în funcţ ie

de si tuarea geografică a aşeză ri lor faţă de centrele de încart i ruire ale armatei revoluţ ion are ma ghiare şi

a celor austriece şi ruseşt i , depinzând şi de proximitatea sau îndepărtarea faţă de unele confruntări

mil i tare, satele t ransi lvănene au avut mai mult sau mai puţin de suferi t . Oricum, chiar şi acolo unde

biserici le nu au fost vandalizate sau distruse, gospodări i le oamenilor au fost afectate şi uneori viaţa

acestora a fost în pericol , documentele atestând adeseori numele civi l i lor care au fost arestaţ i ,

schingiui ţ i şi asasinaţ i . în general se acceptă ideea că în urma confruntări i din t impul revoluţ iei ,

preponderent româno-maghiară, s-au înregistrat peste 40.000 de morţ i , circa 200 de biserici arse, peste

câteva sute de sate distruse şi al te pagube greu de evaluat

2 6

. Deşi cei mai mulţ i istorici români susţ in

că în urma confruntări lor din t impul revoluţ iei au fost ucişi 40.000 de români, calculele demografice

au demonstrat că în evoluţ ia populaţ iei Transi lvaniei din perioada anterioară revoluţ iei şi până la

pr imul recensământ cu adevărat modern efectuat în provincie la 1850-1851, exis tă un minus de ci rca

de 40.000 de locuitori care nu poate f i explicat decât prin pierderea vieţ i i de către aceşt ia în cursul

even imen te lo r sângeroase

2 7

. Aceasta înseamnă că t rebuie să-i cuprindem în cifra respect ivă nu numai

pe români, dar şi pe maghiari i , saşi i , armenii , evrei i , ţ iganii şi cei lal ţ i locuitori ai Transi lvaniei care au

fost vict imele revoluţ iei într-un număr mai mare sau mai mic. Totuşi , cele mai multe mărturi i (oficiale

sau stat ist ici le făcute de biserica ortodoxă şi cea greco-catol ică vorbesc de numărul foarte mare de

25

Ibidem,

vol. I I , p . 110 1-110 2.

2 6

Liv iu Maior ,

1848-1849..., p.

408 .

2 7

loan Bolovan , "The Demographic Impac t o f the 1848-1849 Revolu t ion in Transy lvan ia" , în Transylvanian Review, 5,

4 , 1996 , p .128-135 .


11/17

români afectaţ i de represiunea dură îndreptată împotriva lor, iar faptul că ei reprezentau în epocă

major i ta tea popula ţ ie i provincie i ne îndreptă ţesc să af i rmăm că din ce le c i rca 40.000 de vic t ime a le

revoluţiei , cea mai mare parte (şi deci nu exclusiv) o reprezentau românii . La fel de grav prin

consecinţele pe termen lung a fost însă şi planul relaţ i i lor interetnice, faptul că românii şi maghiari i au

întors spate le dia logului , acuzându-se rec iproc , teama, bănuia la , ne încrederea marcând re la ţ i i le dint re

cele două e tni i o bună bucată de t imp

2 8

. Aceasta nu doar la nivelul el i telor ci uneori şi la nivelul

oameni lor de rând, afec tând convie ţui rea f i rească în cadrul comuni tă ţ i lor mixte din provincie .

Amint i rea confruntăr i lor ş i a violenţe lor rec iproce din t impul revoluţ ie i a marcat memoria colect ivă ,

cenzurând adeseori opţ iuni le matr imonia le în cazul unor comuni tă ţ i mixte , perpetuând suspic iuni le ş i

neîncred er i le , făcând să se me nţ ină reserve în ceea ce pr iveşte com unica rea intercul tura lă .

2.2.

Populaţia Transi lvaniei în epoca s tat is t ică

2.2 .1 .

Real ităţ i etno-confes ionale între 1850-1910

Specia l i ş t i i apreciază că de la mi j locul secolului a l XIX-lea putem aprecia că monarhia

habsburgică (aust ro-ungară după dual ismul din 1867) a int ra t în ceea ce se numeşte per ioada sta t i s t ică .

După 1850 s-au efectuat recensământur i per iodic (din 1870 cu o regular i ta te decenală) , conţ inutul

informaţi i lor adunate s-a mărit , gradul de precizie al colectări i datelor s-a ameliorat , personalul

imp licat în aceste opera ţiuni a dev enit tot m ai calificat etc. D acă în per ioad a prestat ist ica abor dată în

subcapitolul anterior am arătat faptul că structuri le etno-confesionale din Transilvania au fost

influenţate în sensul dori t de către Curtea de la Viena prin colonizări de populaţie (preponderent

catol ică) , pr in a t ragerea la uni re cu Biser ica Romei a români lor or todocşi e tc . , în secvenţa temporală

1850-1918 lucruri le au stat cu totul al tfel . Astfel , putem anticipa conţinutul acestui subcapitol ,

spunând că guvernele maghiare de la Budapesta au derula t după 1867 pol i t ic i demograf ice

coresp unzăto are interese lor de sta t, a fec tând st ructura e tno-confesiona lă a Transi lvanie i .

Este un lucru şt iut că Ungaria , la fe l ca ş i ceala l tă jumăta te a Monarhie i Aust ro-Ungare , a fost

până la pr ima conflagra ţ ie mondia lă una din ce le mai e terogene ţăr i a le Europei , nu numai în pr ivinţa

naţionali tăţ i lor, dar şi a confesiunilor. Special işt i i sunt cvasiunanimi în a aprecia că în monarhie s-au

produs, între 1850 şi 1910, modificări etnico-l ingvist ice considerabile. Peste toate aceste mutaţi i în

inter iorul provinci i lor , se evidenţ iază tend inţa contrară , ce rezul tă în raportur i le n um erice a le n aţ iuni lor

hegemonice din ce le două jumătă ţ i a le imperiului : în t imp ce în Cisle i thania procenta jul germani lor

scade de la 36,2% la 35,6%, ce l a l maghiar i lor în Transle i thania creşte de la 36,5% la 4 8 , 1 %

2 9

.

Această îmbunătă ţ i re considerabi lă a procenta jului maghiar i lor a fost cauzată de t re i fac tor i : a ) în

primul rând, de creşterea naturală a populaţiei , de faptul că sporul natural al maghiari lor a fost mai

mare decât media pe ţară ; b) în a l doi lea rând, de par t ic iparea lor mai redusă la emigrare , comparat iv

cu al te etnii : c) în al t rei lea rând, de procesul de asimilare, care se dezvolta într-o măsură tot mai mare

în a doua jumăta te a secolului a l XIX-lea ş i la începutul secolului XX: maghiar izarea unei păr ţ i a

popu la ţ ie i nemag hiare , precu m şi a major i tă ţi i imigranţ i lor .

în aceste condiţ i i , vom constata şi în privinţa compoziţ iei etnice a Transilvaniei , între cele două l imite

temporale , modif icăr i e tno- l ingvist ice mai mul t sau mai puţ in spectaculoase , ampl i tudinea lor osc i lând

în funcţie de dinamica populaţiei , emigrare, poli t ica economică şcolară şi culturală a autori tăţ i lor etc.

Trebuie să menţ ionăm mai întâ i că nu la toa te ce le şapte recensământur i efec tuate înt re 1850 şi 1910 a

fost precizată explici t apartenenţa etnică a locuitori lor. Apoi au suferi t modificări , între prima parte a

intervalului ş i per ioad a dua l ismulu i , c r i ter i ile folosi te de recenzori pen t ru den om inarea e tnic ită ţ ii . Ast

fel, la 1850-1851, recenzori i aust r iec i au inclus cr i ter iul „neamului" , bazându-se pe l ibera declara ţ ie a

cetă ţeni lor . în t impul dual ismului (după 1867) , recensământur i le efec tuate de că t re autor i tă ţ i le mag

hiare nu au mai înregist ra t na ţ ional i ta tea locui tor i lor , c i numai l imba maternă , înţe leasă ca „ l imba pe

care cel chestionat o vorbeşte mai bine şi cu cea mai mare plăcere". Acest cri teriu explică de ce în

rubrici le recensământuri lor de la 1880 până la 1910 nu mai apar evreii , armenii , ţ iganii etc. , ei f i ind

incluşi aproape in corpore în rubr ica maghiar i lor . Conform unei a tare c lasi f icăr i , ponderea popula ţ ie i

maghiare a crescut în Transle i thania , în t re 1880 şi 1910, de la 41,2% la

4 8 , 1 % ,

în t imp ce proporţ ia

nonmaghiar i lor a scăzut corespunzător , de la 58,8% în 1880, la 51,9% în 1910

3 0

.

5

L iv iu M a io r , 1848-1849..., p. 408 .

29

Die Habsburgermonarchie 1848-1918, Band III. Die Vôlker des Reiches, hsg . Ad a m Wa n dr usz ka , P e te r Ur ba n i t s c h , 2 .

Te i lband, Wien, 1980, p . 414

3 0

L. Katus „Mult ina ţ iona l Hungary in the Light of S ta t i s t ics" , în vol .

Ethnicity and Society in Hungary,

ed. by Fer enc Glatz ,

Buda pest , 1990, p . 120; Tabelul nr. 5.


12/17

T a b e l u l n r . 2 C o m p o z i ţ i a e t n i c ă a T r a n s i l v a n i e i î n t r e 1 8 5 0 şi 1 9 1 0

3 1

1 8 5 0 *

1 8 8 0

1 9 0 0

1 9 1 0

N u m ă r

%

N u m ă r

%

N u m ă r

%

N u m ă r

%

Români

1.226.901

5 9 . 5

2.231.165

5 4 . 9

2.682.435

5 5

2.827.419

5 3 . 7

Maghiari 536.843

2 6

1.024.742

2 5 . 2

1.436.896

2 9 . 5

1.662.180

3 1 . 6

Germani

192.270

9 .3

487.145

1 2

582.027

1 1 . 9

564.359

1 0 . 7

Sârbi şi Croaţi

- - 52.105

1.3

51.160

1.1

53.455

1

Rrom i (Ţigani) 78.902

3 . 8

-

-

- -

- -

Slovaci

-

- 25.305

0 .6

29.904

0 .5

31.655

0 .6

Armeni

7.600

0 .4

- - - - - -

Ruteni

- - 14.514

0 .4

20.587

0 .4

25.620

0 .5

Evrei

15.570 0 .8

- - - - - -

Alţii

4.612

0 .2

224.431

5 .6

69.012

1.5

95.814

1.9

* Informaţ i i le pentru acest recensământ se re feră numai Ia fostu l pr inc ipat Transi lvania (Ardeal) fără Banat , Cr i şa-

n a ş i Mar amu r e ş

Din informaţi i le cuprinse în

Tabelul nr. 2

se poate urmări evoluţ ia numerică ş i procentuală a

diverselor etnii care au coabitat în Transilvania în cele şase decenii ce despart revoluţia paşoptistă

de

prim a mare conflagra ţ ie m ondia lă . Pr imul recens ăm ânt post revoluţ ionar , ce l din anii 1 850-1851 , a

consemnat preponderenţa indiscutabi lă a români lor în Transi lvania i s tor ică (Ardeal ) (59,5%). Din

acelaşi tabel se observă tendinţele de evoluţie ale celor trei principale etnii din Transilvania în t impul

dual ismului : români i au scăzut de la 54,9%, în 1880, la 53,7% în 1910, germani i au regresat ş i e i de la

12%

în 1880, la 10,7% în 1910, în schimb, maghiar i i au spori t de la 25,2% la 31,6%. Cauzele aceste i

creşter i rapide a maghiar i lor sunt mul t iple , ce l mai adesea invocându-se sporul natura l mai r idica t a l

etniei maghiare, numărul mai redus al emigranţi lor în cadrul acestei etnii şi numai „într-o mică

măsură" asimilarea etno-l ingvist ică a evreilor, armenilor şi a câtorva mii de cehi , polonezi şi i tal ieni

sosi ţ i pe aceste meleaguri în „vâl toarea indust r ia l izăr i i" . Dacă în pr ivinţa ponderi i mai modeste a mag

hiari lor în rândul emigranţi lor se confirmă această ipoteză, pentru sporul natural mult mai consistent al

maghiar i lor avem rezerve . Foar te probabi l că nu numai procentul r idica t a l na ta l i tă ţ i i maghiar i lor ş i

part iciparea lor mai redusă la emigrare au determinat scorul pozit iv, ci şi fenomenul asimilări i al tor

n a ţ i o n a l i t ă ţ i

3 2

.

Un subiect intens mediatizat şi astăzi , la fel ca în trecut , este numărul românilor din regiunile

predominant secuieşt i din estul provinciei . Un călător străin prin Transilvania la mijlocul secolului al

XIX-lea (A. de Gerando) remarca fenomenul „secuizăr i i" e lementului e tnic românesc din zonă: „Azi

sunt mul ţ i săcui de re l igia grecească . Aceşt ia sunt toţ i va lachi desnaţ ional iza ţ i"

3 3

. Astfel , una din mo

dal i tă ţ i le pr in care a spori t până la Pr imul Război Mondia l numărul maghiar i lor din Transi lvania a fost

ş i aceea a asimi lăr i i români lor din comita te le secuieşt i (Ciuc , Odorhei , Tre i Scaune şi , par ţ ia l , Mureş-

Turda) . în local i tă ţ i le cuprinse ac tualmente în judeţul Covasna, români i reprezentau, la 1850, 14,1%

din totalul populaţiei , iar la 1910, doar

11 ,5%;

între aceleaşi l imite cronologice, maghiari i au spori t de

l a 82 ,8% la 8 7 ,5 % . Confesiunile ortodoxă şi greco-catolică întruneau, la 1850, 15,4%, iar în 1910,

1 7 , 3 %

3 4

; în aceste condiţ i i , ajungem să constatăm că, la 1850, exista o diferenţă de 1,3% şi în 1910 de

5,8%o între ponderea românilor şi a celor două confesiuni. Pornind de la premisa că rel igi i le ortodoxă şi

greco-catol ică se suprapun în fostul Mare Pr incipat Transi lvania aproape în tota l i ta te cu popula ţ ia ro

mânească, interpretarea datelor de mai sus ne conduce la concluzia că între 1850 şi 1910 a crescut

substanţial numărul acelor locuitori de rel igie greco-catolică şi ortodoxă care s-au declarat (sau au fost

înscrişi) la rubrica vorbitori lor de l imbă maternă maghiară. în registrele de stare civilă din zonă sute şi

mi i de nume de famil ie a le „secui lor" au rezonanţă românească: Bokor , Danes, Niczuj , Koszta e tc . sau

3 1

Calcule făcute pe baza : Recensământul din 1850. Transilvania, coord. Tra ian Rota r iu , [Bucureş t i ] , 1996; Magyar

Statisztikai Kôzlemények. Új folyam, I kôtet; A Magyar Korona országaiban az 1881. év elején..., II kôtet; Magyar

Statisztikai Kôzlemények.

Új sorozat, I kôte t; I . I . A da m , I . Puş caş,

Izvoare de demo grafie istorică, vo l. II, secolul al XlX-lea-

1914. Transilvania, Bucu reş t i , 1987

3 2

loa n B o lova n , S o r ina P a u la B o lova n , Transylvania in the Modern Era. Demographic Aspects, C lu j - Na poc a , 2 0 0 3 , p. 180.

3 3

Apud S a b in Opr e a nu , Terra Siculorum . Contribuţiuni privitoare la românii din ţinutul săcuilor, Clu j , 1925, p. 34; acelaşi

autor a ana l iza t fenomenul în t imp, conf i rmând observa ţ i i le lu i A. de Gerando; c f . Sabin Opreanu, Săcuizarea românilor prin

religie,

Clu j , 1927.

3 4

Va r ga E . Ár pá d , Erdély etnikai és felekezeti statisztikája. I. Kovâ szna, Elargita és Maro s megye népszá mlálási adatoK

1850-1992 kôzôtt, Bud apest , Csikszereda , 1 998, p . 6-7 .


13/17

au num e t raduse: Virág (Florea) , Ke dve s (Dragu ) e tc ., ceea ce dem onst rea ză c o bună par te a popu la

ţ iei secuieşt i este de origine română.

Pentru locali tăţ i le din actualul judeţ Harghita, si tuaţia etno-confesională se prezintă în felul

următor: la 1850, românii reprezentau 8,5% din totalul populaţiei , iar confesiunile ortodoxă şi gre-

co-catolică 8,8%, deci diferenţa este negli jabilă. în schimb, la 1910, raporturi le sunt schimbate: româ

ni i const i tuiau 6,1%, iar ce le două confesiuni 8 ,9%

3 5

; deci , aproape 2,8% din locuitori s-au declarat

maghiari , deşi aparţ ineau prin credinţă celor două rel igi i specifice românilor. Din datele menţionate

anterior, se poate aprecia că, până la mijlocul secolului al XIX-lea, asimilarea românilor de către secui

s-a derulat mai lent , dovadă că la 1850 avem o diferenţă relat iv mică între etnie şi cele două confesiu

ni. După 1867, maghiar izarea s-a accentuat , zona secuiască pre tându-se foar te bine la scopuri le urm

ări te de guvernanţi . Rezultă foarte clar existenţa unui segment de populaţie de l imbă maghiară, dar cu

„credinţe" specific româneşti , ceea ce nu se poate explica decât prin faptul că respectivii locuitori sunt

români secuizaţi f ie la prima, fie la a doua generaţie. Demonstraţ ia impecabilă a lui Ion I. Russu, pe

baza unei cercetări minuţioase a habitatului din zonă, a bibliografiei existente şi a manuscriselor referi

toare la tema abordată, reprezintă o contribuţie extrem de valoroasă la clarificarea problemei „secuiz-

ăr i i " români lo r în epoc il e medieva lă ş i m od ern ă

3 6

. Asimilarea românilor din zonă s-a făcut până la un

punct spontan, natural , prin căsători i le mixte, dar după 1867 procesul a cunoscut o clară direcţionare

ca urmare a poli t ici i demografice a autori tăţ i lor maghiare.

O altă modali tate prin care autori tăţ i le de la Budapesta au încercat să influenţeze compoziţ ia

etnică a Transilvaniei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX o consti

tuie colonizări le de ţărani maghiari sau de populaţi i străine în diverse zone ale provinciei . Este adev

ărat că aceste colonizări au avut şi o motivaţie economică reală, însă, indiscutabil , ele s-au făcut şi cu o

motivaţie poli t ică, slujind intereselor generale ale claselor conducătoare din Ungaria. Unul dintre cei

mai constanţi teoreticieni ai poli t ici i de colonizare în Ungaria dualistă, Beksícs Gusztáv, autor al mai

multor lucrări consacrate problemelor poli t ice, economice şi demografice de la sfârşi tul secolului al

XIX-lea şi începutul secolului XX, constata nu numai că trebuie mărit numărul maghiari lor, dar şi că

ei trebuie „repart izaţi" mai judicios pe cuprinsul ţări i , iar mijlocul principal al acestei repart izări este

colonizarea. După 1894, poli t ica de colonizare a trecut sub controlul Ministerului Agriculturi i , care

primea anual sume însemnate. Susţinerea de către stat a colonişt i lor demonstrează clar caracterul poli

t ic al acestei acţiuni . Este simptomatică în acest sens atenţia spori tă acordată colonizări lor în zonele de

luncă a le Mureşului ş i Someşuri lor , pent ru întăr i rea e lementului e tnic maghiar din Câmpia Transi lva

niei şi stabil irea unei legături solide între secui şi ungurii din Câmpia Tisei , prin fort ificarea „insule

lor" răzleţe maghiare din zonă. De altfel , Darányi I . , ministrul agriculturi i , declara răspicat la 1900 că

rostul colonizări lor în Transilvania nu poate fi al tul decât cel poli t ic: „Ideea conducătoare a colonizări i

trebuie să fie aceasta, ca populaţia maghiară să fie întări tă acolo unde se află în minoritate, deoarece

aceasta este de un interes mare de stat şi naţional . . . în astfel de împrejurări , inst inctul de conservare

porunceşte - şi aceasta e numai o apărare proprie - ca în părţ i le ardelene să întărim populaţia mag

hiară, pe calea colonizări lor făcute din partea statului . Dacă fixăm acest scop colonizări lor din vii torul

cel mai apropiat şi ne si l im a-1 realiza corect şi cu toată gri ja, atunci milioanele întrebuinţate vor aduce

dobânzi bogate pentru s ta tul maghiar for t i f ica t"

3 7

. Cei câţiva zeci de mii de colonişt i maghiari , ceang

ăi, slovaci , germani etc. aşezaţi în Transilvania nu au schimbat radical structura etnică a populaţiei

provinciei , însă au contribuit stat ist ic la mărirea ponderi i vorbitori lor de l imbă maghiară.

Oficial i tăţ i le erau conştiente de faptul că o asemenea creştere nu era numai rezultatul unei

emigrări mai reduse a maghiari lor şi al unei natal i tăţ i spori te, comparativ cu celelal te naţionali tăţ i . De

altfel, slovacii şi rutenii au cun os cut o rată brută a natal ităţ i i - şi imp lici t a sporului natural - supe

rioară celei a populaţiei maghiare, însă proporţia lor în teri tori i le în care locuiau a scăzut între 1850 şi

1918. De aceea, guvernul de la Budapesta a acordat o destul de mare atenţie poli t ici i demografice la

sfârşi tul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX. Firesc, s-a solici tat în primul rând spri j inul

Oficiului Central Regal de Stat ist ică, inst i tuţ ie înfi inţată în anul 1867, sub conducerea reputatului de

mograf Kele t i Károly. Pr in dispozi ţ ia nr . 4 .795/902 din 22 august 1903, Khuen-Héderváry Károly

(primul-ministru al Ungariei) a însărcinat Oficiul Central de Stat ist ică din Budapesta cu pregătirea

operaţiunilor necesare colectări i datelor privind frontiera l ingvist ică maghiaro-slovacă şi cea maghia-

ro-română. Urmau să fie efectuate investigaţi i complexe în privinţa l imbii materne (mai corect a et-

Ib idem.

Ion I . Russu,

Rom ânii şi secuii.

Bucu reş t i , 1990, p . 19sqq

Apud Ş te fan Manciulea ,

Câm pia Transilvaniei,

Buc ureşti , 1944, p. 126sqq


14/17

niei) în mii de sate mixte si tuate în zonele locuite de maghiari , slovaci şi români, pentru a se confrunta

datele din recensământuri cu si tuaţ ia existentă la faţa locului . Vargha Gyula, directorul Oficiului Cen

tral de Stat ist ică, îl asigura, la 14 dec em brie 1905 , pe primu l-min istru al Un gariei că „se va strădui cu

toată forţa şi competenţa sa, ca lucrări le referi toare la frontierele l ingvist ice, în conformitate cu inten

ţ i i le Excelenţei Voastre, precum şi în interesul reuşi tei proiectatei acţ iuni de salvare naţ ională care are

o mare impor tanţă, să f íe cât mai r iguros executate"

3 8

. Lucrări le din cadrul acţ iunii „frontiera l ingvis

t ică" s-au desfăşurat pe parcursul mai multor ani , f i ind alocate sume importante. Fără îndoială, infor

maţi i le demografice rezultate de pe urma anchetei coordonate de Oficiul Central de Stat ist ică au stat la

baz a mu l tor măsur i luate de către guvernu l mag hiar în ani i prem ergător i războiulu i .

Tabelul nr. 3 E v o l u ţ i a n u m e r i c ă a r o m â n i l o r , m a g h i a r i l o r şi g e r m a n i l o r d in o r a ş e l e t r a n s i l v ă n e n e * î n t r e

1 8 5 0 ş i 1 9 1 0

3 9

N a ţ i o n a l i t a t e a 1 8 5 0

1 9 1 0

a ţ i o n a l i t a t e a

N u m ă r

%

N u m ă r

%

R o m â n i

40.394 30.1 83.227 23

M a g h i a r i

48.809 36.4 219.235 60.8

G e r m a n i

39.973 29.8 56.386 15.6

A l ţ i i

4.993 3.7 1.950 0.6

T o t a l

134.169 100.0 360.798 100.0

* In formaţ i i le se re feră numai la fos tu l pr inc ipat Trans i lvan ia (Ardeal ) fără Banat , Cr işana ş i Maramureş

Tabelul nr. 3

întăreşte constatări le istoriografiei mai vechi ce aprecia că, până la începutul

jumătăţ i i a doua a secolului al XIX-lea, oraşele Ardealului aveau majori tar o structură etnică româ

nească ş i germană (nu atât nucleul medieval al oraşelor ardelene, ceea ce era cunoscut îndeobşte ca

intra muros, ci tot ceea ce a înse m nat teri toriul urb an mo der n). într-adev ăr, cele două etni i reprezentau

la 1850 aproximat iv 60% din to talu l populaţ iei urbane. La cealal tă ext remi tate cronologică a s tudiulu i

nostru, anul 1910, si tuaţ ia este schimbată radical : maghiari i const i tuie circa 60% din populaţ ia oră

şenească a Transi lvaniei , în t imp ce români i ş i germani i aproape 39%. Bineîn ţeles , modi f icarea atât de

profundă în 60 de ani a raporturi lor etnice din oraşele t ransi lvănene nu a fost deloc rezultatul unui

proces f i resc, natural , de creş tere a populaţ iei maghiare, c i mai degrabă consecin ţa unui fenomen com

plex de asimilare a celorlal te naţ ional i tăţ i , fenomen încurajat după 1867 de către guvernanţi i de la

Budapesta . La maghiar izarea oraşelor au cont r ibui t , în afară de as imi larea burgheziei germane născute

acolo, aşezarea şi maghiarizarea evrei lor. Acest proces, spontan şi natural până la un punct , a fost ac

celerat de guvernul maghiar şi de cercuri le naţ ional iste. Cu cât se urca pe piramida structuri i sociale,

cu atât mai mare era procentajul maghiari lor şi al nou-asimilaţ i lor . Majori tatea burgheziei industriale

şi comerciale, dar şi o importantă parte a burgheziei mij loci i ( inclusiv a intelectual i tăţ i i ) erau formate

din as imi laţ i. S căderea drast ică a ponder i i populaţ iei ge rman e în mediul urban , de la 29 ,8 % în 1850, la

15,6%

în 1910, nu se explică numai prin asimilarea etno-l ingvist ică a unei părţ i a burgheziei germane.

Trebuie menţionat şi faptul că o bună parte a populaţ iei germane orăşeneşt i a fost afectată serios din

punct de vedere economic după Revoluţ ia Paşopt i s tă . La începutul anului 1852, guvernatorul Tran

si lvaniei a dat o instrucţ iune ce înlătura unele abuzuri şi monopoluri ale corporaţ i i lor de meseriaşi ,

preponderent germane. De asemenea, legea d in 1860 pr iv ind l iber tatea exerci tăr i i meser i i lor a dat o

grea lovitură breslelor, deşi ele vor f i desfi inţate numai în 1872. în aceste condiţ i i , în care îşi făcea loc

tot mai mult industria mare de fabrică, meşteşuguri le t radi ţ ionale săseşt i au decăzut şi foarte mulţ i

germani d in oraşe au emigrat f ie în România, f ie în America. înain te am remarcat ponderea mai mare a

emigranţ i lor germani decât media lor în ansamblul populaţ iei provinciei , foar te mul ţ i emigranţ i ger

mani provenind din mediul urban, locul lor f i ind luat mai ales de evrei i imigraţ i din Gali ţ ia şi Rusia,

care au acceptat l imba şi cul tura maghiară. Este semnificat iv în acest sens faptul că la 1910, în rândul

celor 360.798 de locuitori ai oraşelor, un număr de 26.429 de persoane (peste 7% din totalul populaţ iei

urbane) aparţ ineau confesiunii izrael i te (mozaice), deci erau evrei , însă din punct de vedere etnic ei au

fost încadraţ i la rubrica vorbi tori lor de l imbă maghiară, sporind astfel art i f icial proporţ ia populaţ iei

m a g h i a r e

4 0

.

Arhive le Na ţ iona le Maghia re , Budapes ta , Fond

Miniszterelnòkség

K 26- 19 09- X XV - 181 f. 51 .

3 9

C a l c u l e

făcute pe baza:: Recensământul din 1850...; Magyar S tatisztikai Kôzlemények. Uj soroza t , XL II kôte t

4 0

l o a n Bo l o v a n , Transilvania între Revoluţia de la 1848 şi Unirea din 1918. Contribuţii demografice, Clu j -Napoca , 2000 , p-

210


15/17

în privinţa populaţiei urbane româneşti , constatăm, numeric, o dublare a ei între 1850 şi 1910

(de la 40.39 4 la 83.2 27), deşi procentu al ea înregistre ază o dimin uar e, de la 3 0 ,1 % în 1850, la 2 3 % în

1910. Cauzele unei atare reali tăţ i demografice sunt mult iple, noi ne vom opri însă numai la două. Aşa

cum s-a observat , în oraşe, populaţia românească a avut un excedent de natal i tate mai redus decât toate

celelal te naţionali tăţ i . De asemenea, încă din epocă, s-a sesizat o mai mare ret icenţă la populaţia rurală

românească de a emig ra spre oraşe . Aceste i tendinţe i se a t r ibuie o expl ica ţ ie psihologică , un conserva

torism mai pronunţat al ţăranului român: „în toată monarhia nu este un al doilea popor care să ţ ină mai

mult la familia şi satul său cum ţine românul. Alipirea de casa părintească şi de satul natal . . . aduce

după sine o mulţ ime de scăderi şi pierderi economice. Ani de zi le stau fabricele printre români, fără ca

sătenii de prin apropiere să se angajeze. Pierderi le pe teren economic sunt compensate din punct de

vedere naţ ional : sa te le ni -au rămas cura te . . . "

4 1

. A deveni t aproape o axiomă formula că ţărani i români

nu prea îşi lăsau copii i să înveţe la oraş o meserie, de teama înstrăinări i lor morale şi etnice.

Tabelul

nr. 4

S t r u c t u r a r e l i g i o a s ă a T r a n s i l v a n i e i î n t r e 1 8 5 0 ş i 1 9 1 0

Religia 1850* 1880 1910

Număr

%

Număr % Număr

%

Ortodocşi 637.800

3 0 . 9

1.504.049

3 7

1.804.572

3 4 . 3

Greco-Catolici 648.239

3 1 . 5

941.474

2 3 . 2

1.247.105

2 3 . 7

Reformaţi

295.723

1 4 . 4 510.369 1 2

.6

695.127 1 3 . 2

Romano-Catolici 219.533

1 0 .6

716.267

17 .6

992.726

1 8 . 9

Evanghelică

198.774

9 .6 220.779

5 .5

263.120

5

Unitarieni 46.008 2 .2 55.492

1.4

68.759

1.3

Mozaici 15.668

0 .8

107.124 2 .6

183.556

3 . 5

Alte religii

- -

4.953

0 .1

4.687

0 .1

Informaţ i i le se re feră numai Ia fostu l pr inc ipat Transi lvania (Ardeal) fără Banat , Cr i şana ş i Maramureş

Fără a înregist ra mutaţ i i majore înt re Revoluţ ia de la 1848-1849 şi Pr imul Război Mondia l ,

compozi ţ ia confesională a popula ţ ie i Transi lvanie i dezvăluie aspecte interesante pr ivind dinamica

demografică şi chiar tendinţele manifeste în privinţa evoluţiei structuri i etnice din provincie. în cele ce

urmează, ne vom referi nu atât la confesiunile cu un număr restrâns de credincioşi , si tuat sub 2%,

unele din e le nef i ind consemnate dist inc t la toa te recensământur i le (de exemplu, confesiunea armea-

no-catolică), cât mai ales la principalele rel igi i din Transilvania: ortodoxă, greco-catolică, reformată,

romano-catolică şi evanghelică. O primă constatare generală se referă la faptul că rel igi i le asociate cu

etnia românească (ortodoxă şi greco-catolică) au cunoscut fie un declin procentual fie o creştere mo

dică între 1850 şi 1910, în vreme ce unele confesiuni specifice maghiari lor (reformată şi roma

no-catolică) s-au si tuat pe un trend ascendent. Astfel , ponderea ortodocşilor din Transilvania s-a dimi

nuat , de la 37% în 1880, la 34,3% în 1910, iar cea a greco-catolici lor a crescut uşor de la 23,2%, la

23 ,7%. în spi r i tul suprapuneri lor e tno-confesionale , remarcăm para le l i smul înt re confesiunea evang

helică (luterană), care a scăzut de la 9,6% în 1850, la 5% în 1910, şi etnia germană, aflată în declin de

la începutul intervalului pînă în anul 1910. La maghiari însă, „corespondenţa" dintre rel igie şi naţio

nali tate este puţin mai complicată, deoarece ei aparţ ineau aproape în exclusivitate la trei confesiuni:

reformată, romano-catolică şi unitariană. Toate cele trei confesiuni înregistrează între 1850 şi 1910 un

proces constant de sporire numerică şi procentuală, cel mai vizibil şi consistent spor fi ind la rel igia

romano-catolică. O creştere notabilă sesizăm şi în privinţa rel igiei mozaice, mai ales între 1880 şi

1910 când cifrele din

Tabelul nr. 4

acoperă toată Transi lvania , ponderea aceste i confesiuni urcând de

la 2,6% la 3,5%, ceea ce reflectă şi aşezarea masivă în provincie a evreilor în t impul dualismului , după

emanciparea lor poli t ică şi civilă.

2.2.2 Românii din Transi lvania la sfârşi tul secolului al XIX-lea: între istorie ş i demografie

Memorandul din 1892, înaintat împăratului Franz Iosif I de către reprezentanţi i românilor într-

o delegaţie impresionantă (circa 300 de personae) a reprezentat , indubitabil , cel mai important act

4 1

loan Russu-Şir ianu,

Rom ânii din statul ung ar (Statistică, etnografie),

[Ar ad], 1904, p. 25 3 sq.

4 2

Calcule făcute pe baza:

A Magya r Korona országaiban az 1881. év elején...,

I I kôte t ; Arhive le Naţ ion a le Mag hia re ,

Budapesta , Fond EOKL, F 551; I . I .Adam. I .Puşcaş ,

Izvoare de demogra fie ...


16/17

poli t ic din Transi lvania la sfârşi tul secolului al XIX-lea. în acea perioadă s-au produs mutaţ i i majore în

bolovan ioan-transilvania pana la primul razboi mondial-2009

Documents