bogdan ghiu opera poetică

EDITURA PARALE

LA 45

2

Colecţia Opera Poetică este coordonată şi îngrijită de Călin Vlasie Editor: Călin Vlasie Redactare: Ioan Es. Pop Tehnoredactare: Adriana Vlădescu Pregătire de tipar: Marius Badea Design copertă: Ionuţ Broştianu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GHIU, BOGDAN

Opera poetică / Bogdan Ghiu ; pref. de Ion Bogdan Lefter. - Piteşti : Paralela 45, 2017

ISBN 978-973-47-2560-1 I. Lefter, Ion Bogdan (pref.)

821.135.1

Copyright © Editura Paralela 45, 2017, pentru prezenta ediţie Prezenta lucrare foloseşte denumiri ce constituie mărci înregistrate, iar conţinutul este protejat de legislaţia privind dreptul de proprietate intelectuală. www.edituraparalela45.ro | www.cartearomaneasca.ro

EPP

EDITURA PARALE

LA 45

3

Bogdan Ghiu

Opera poetică

Prefaţă de ION BOGDAN LEFTER

Editura Paralela 45

EDITURA PARALE

LA 45

5

Prefaţă

Metapoetul: între scriitură şi viaţă

Republicîndu-şi Opera poetică integrală, Bogdan Ghiu propune, într-un enunţ tipic pentru jongleria de idei şi de cuvinte pe care o practică şi în versuri, dar mai ales în eseistica sa, ipoteza de lectură a unei „cărţi noi”, căci orice editare, fie ea şi o reluare, se adaugă ansamblului: „«Opera» într-o carte nu este decît o carte dintr-o operă”.

Propoziţia apare în inteligentele, interesantele, intens teoretizantele şi nu mai puţin autoironicele pagini introductive ale autorului, aşezate sub un titlu multiplu: Scris şters: puneri la încercare sau Post-Scriptum: Formula (Notă asupra unei ediţii). Cultivatorul de paradoxuri nu se dezminte: prima variantă de generic alătură oximoronic „scrisul” şi „ştersul”, adică elaborarea şovăitoare a poeziei, cu paşi înainte şi înapoi, cu texte păstrate şi cu altele eliminate, lăsate în urmă, inaccesibile, deşi au făcut parte din munca de atelier. Plus ideea de „încercare” la care orice autor e pus, în dublu sens: frazare laborioasă, prin tatonare „eseistică” (cel de-al doilea gen predilect, eseul, asta însemnînd etimologic: fr. essai = încer-care), dar şi supunere la probe, la cazne, Bogdan Ghiu neputîndu-şi publica poezia decît după repetate „încercări”, în condiţii de cenzură şi de acces dificil al scriitorilor tineri ai anilor 1980 către tipar.

A doua variantă de titlu începe cu alt joc semantic, de vreme ce des-chiderea cărţii e denumită Post-scriptum (nu fără rezon, căci, la apariţia culegerii, e cel mai recent text, adăugat ansamblului înainte de publi-care, compus pentru a-l însoţi, deci scris după tot restul, deşi e plasat în faţă, pre-scriptum!). Programul asumat de astă-dată, cel al Formulei, va fi explicitat în paragraful secund: „Cartea de faţă expune – adică, pentru că nu o spune, ascunde – o operaţie, mai mult decît o operă: o formulă”. Autorul ne spune aici că important în poezia sa e procesul („operaţia”, nu „opera”), căutarea unei „formule”, de fapt – jucînd la rîndul meu ter-menii – formularea căutărilor sale reflexive, teoretice, conceptuale, mergînd

EDITURA PARALE

LA 45

6

către filozofia limbajului. Accent apăsat asupra conţinutului în detri-mentul formei, deşi tema constantă şi obsedantă a lui Ghiu e – încă un paradox! – chiar limbajul poeziei.

Însă cheia aşa-zicînd „regizorală” a noii reprezentaţii pe care o con-stituie Opera poetică ne-o oferă cel de-al treilea titlu al introducerii, aşezat între paranteze, deci în acelaşi timp expus şi ascuns (nu de tot!): (Notă asupra unei ediţii). Autorul va furniza în sprijin alte explicaţii subtil-ludice, prezentîndu-şi culegerea drept „o ediţie de ediţii”, după care plusează: „Eu întotdeauna mi-am editat, nu doar publicat, scrisul, toate cărţile mele sînt ediţii. [...] a scrie înseamnă (şi) a te edita”, ceea ce ar însemna – păstrînd metafora înscenării – că fiecare „reprezentaţie”/ carte e „regizată” de autor, inclusiv asamblarea lor într-un unic scenariu de evoluţie, la recapitulare. De altfel, mai publicase una în 2004, Manualul autorului, tot cu o introducere care problematiza situaţia. Bilanţul lui Bogdan Ghiu s-a îmbogăţit între timp cu încă un volum şi cu alte cîteva texte disparate, drept care, incluzîndu-le şi pe ele, Opera poetică se înfăţişează ca o „nouă” culegere integrală...

Înainte de a reparcurge traseul explorărilor lui Bogdan Ghiu, atît

de intens preocupat de condiţia poeziei – un paragraf despre condiţia criticului în general şi a comentatorului său în special. Citindu-i de-a lungul anilor şi deceniilor pe autorii de versuri, ca şi pe cei de proze sau piese de teatru, exegeţii le urmăresc diversele „etape de creaţie” şi acu-mulează astfel propriile lor glose, însoţind textul în continuă acumulare al „operelor” cu un metatext paralel. Criticii generaţiei poetice din care Bogdan Ghiu face parte i-au tot recenzat pe reprezentanţii ei de vîrf şi i-au analizat din ce în ce mai atent, încît o nouă interpretare la republicarea „operelor complete”, de pildă chiar ale lui Ghiu, şi anume ca „ediţie de ediţii”, poate genera un comentariu nou, dar mai firesc este să stimu-leze procesul similar de reluare a celor vechi, regîndirea şi asamblarea lor într-o „regie” actualizată. Accept – vasăzică – provocarea, ridic mănuşa şi încerc o „ediţie” de metatexte! Am scris de mai multe ori despre poezia colegului meu de Cenaclu de Luni şi de generaţie literară, încît „ope-raţia” (termenul de el folosit, citat adineaori) se impune. Întrucît nu i-am recenzat – totuşi – fiecare apariţie editorială, voi adăuga acum verigile lipsă, făcînd la tot pasul precizările necesare. Secvenţele nedatate sînt scrise pentru această prefaţă.

EDITURA PARALE

LA 45

Manualul autorului

Editura Cartea Românească, 2004

EDITURA PARALE

LA 45

295

Cuvînt-înainte Triste tropice, simple încreţituri ale scoarţei

Nu din vanitate m-am hotărît să-mi republic integral, într-un sin-gur op – acesta –, şi cu infime modificări şi adausuri, „opera poetică” atît cît s-a adunat ea pînă în momentul de faţă, mai bine spus intervenţiile publice în calitate statutară de „poet”. Ci din dispe-rare. Sau, şi mai cinstit vorbind, din nevoia unei anumite utilităţi: ca să pot trece mai departe, să mai pot scrie (şi altceva), să-mi mai acord posibilitatea (cît de iluzorie?) de a mă reinventa, de a fi şi altul, de nu mai fi ţinut la nesfîrşit sub pecetea tăcerii sau a repetiţiei de propriile mele producţii, de propriul „eu” literar, de propria-mi „tradiţie”, devenită, cum se şi cuvine de altfel, tiranică, autodigestivă. (Re-)publicîndu-mă acum ca poet, încerc să scap de „mine însumi”: mă evacuez pedagogic, arhivîndu-mă obiectiv. Îmi fabric, altfel spus, „instituţionalizîndu-mă”, propria societate, societatea de sine, cu care să pot întreţine, în sfîrşit, raporturi diverse, dar pe faţă, nu fantasmatic. M-am săturat să tot fiu bîntuit, fie şi doar de „mine însumi”, cel numai în parte de mine însumi creat. Vreau să scap şi, paradoxal, pentru a mă dezlega, eliberez, în speranţa de a crea un „altul” faţă de care, dacă doresc, să pot chiar şi dispărea (măcar într-o altă identitate). Poate chiar spre mai-binele lui. Căci am fost, şi eu, cum se spune, produsul unei epoci, al unor împrejurări istorice, şi tocmai de acest „fiu” sau „frate” vreau să mă eliberez astăzi, redîndu-l societăţii (de discursuri) care (cel puţin în parte) l-a modelat. Ca actor (relativ rezervat) în ceea ce s-a numit, economic, „Generaţia 80” sau „Cenaclul de Luni”, am fost nevoit să încep (şi, mai ales, să continuu) cu sfîrşitul, cu capătul, dat fiind că asistam/participam la (re)naşterea poeziei. M-am aflat, însă, mult prea aproape, nepermis de aproape de „sursă”, care mi s-a impus ca o adevărată „margine a prăpastiei”. În care m-am aruncat, şi în care nu contenesc să cad, să plutesc. Pentru a putea exista literar, a trebuit să întorc, de la început, totul pe dos: cu faţa.

EDITURA PARALE

LA 45

296

Şi aşa am ajuns nu să „descopăr” (nu există „descoperiri”, doar in-venţii!), ci să trăiesc tropic, pendulînd (aruncat), pînă la sfîşiere, între dictatele şi avînturile metaforice şi traiul metonimic, epider-mic, de clipă cu clipă, pînă la abstragerea simbolului ultim, inaparent: tăcerea pentru cuvînt, „viaţă nudă”. Accesul genuin la productivi-tatea poetică, la „sursă” în pozitivitatea ei fiindu-mi (auto)interzis, sau oferindu-mi-se doar astfel, spectral, m-am trezit scriind (şi plătind) cu viaţa. Tot din raţiuni de economie a gîndirii şi chiar de gîndire (ca să nu spun: din lene de a gîndi pînă acolo unde se poate), de refuz al aven-turii (întotdeauna împreună), numele (de care, în parte, vreau să scap – fie şi pentru a-i acorda maximum de şanse –, prin reciprocă propulsie, astăzi, legîndu-i de picioare ditamai identitatea) mi-a fost ataşat, expeditiv, de ceea ce, pentru mine, dat fiind c-o trăiesc, că-mi este zbucium şi dislocare perpetuă, înlocuire cu mine însumi ca „semn”, dar şi forţă – maşinală – de configurare, numeşte însăşi „esenţa” convulsivă, miezul, tectonic, de foc al literaturii: „textualis-mul”. A refuza, prin clasare istorică, altfel spus a considera „depăşit” fenomenul pe care-l aproximează, evidenţiindu-l paroxistic, „tex-tualismul” – adică însăşi conştiinţa textualităţii performative, autogenerator/autodistructive, a literaturii – reprezintă, după mine, un mare simptom de depresie a vitalităţii: înseamnă a refuza să priveşti „mistic” însăşi literatura, în facerea ei nebună (de sine şi de tine, ca „autor”). O literatură care-şi refuză (citeşte: „ucide sim-bolic”) conştiinţa – fie şi implicită – a propriei, tiranic-fragile, textua-lităţi se condamnă la precaritate, nedepăşind stadiul de „activitate literară”. În ceea ce mă priveşte, consider că aşa-numitul „textua-lism” – adică hipermodernitatea de limbaj a fiinţei istorice întrezărită în condiţiile „epochale” (ucigător fenomenologizante) ale comunis-mului românesc (şi din care s-au nutrit visurile, încă actuale, de postmodernitate) – a constituit – şi aşa trebuie să rămînă consemnat în istorie – un moment absolut privilegiat, cînd epiderma literaturii fiind, mai mult sau mai puţin, atacată, acesteia i s-au putut între-zări, o clipă, scheletul, ţesuturile, mecanismele, viaţa: structură de profunzime devenită, spectral, patentă.

EDITURA PARALE

LA 45

297

Mă „textualizez” (sevrez) suprem astăzi, eliberînd (cel puţin) două fiinţe, pe fiecare, mai presus de orice, de cealaltă. Încerc, altfel spus, să-mi aplic „Testamentul” inaugural. Va fi naştere sau înmor-mîntare? Trecere, oricum. Mai departe. M-am „prins” în maşina literaturii, acum vreau să scap, fie şi bucăţi, dar iată, totuşi, ce-a (re)ieşit. Curaj! Lucrurile nu mai pot fi evitate. (Cine vorbeşte cui?) (7 decembrie 2003)

Atac la crima poetică

A vorbi înseamnă a cînta prin cordonul ombilical. (Peter Sloterdijk)

Poetul încă mai visează că el fereşte făptura de cosmos, că el împiedică coliziunea, resorbţia şi înlocuirea – mai bine vă fac eu legătura, spune el – mai bine vă scriu eu, tuturor – mai bine prin mine să treacă (mă sacrific!) mesajul Căii Lactee, îl traduc eu – mai bine scrieţi-vă, oameni buni, decît să vă tot întîlniţi unul pe locul altuia – mai bine scriu eu ce nu vă spuneţi nicicînd, niciodată, iar ceea ce chiar vă spuneţi vă descifrez eu. Tot mai metaforică însă, pe zi ce trece, zvăpăiată, imperioasă, lumea nu mai are nevoie

EDITURA PARALE

LA 45

298

de cuvintele poetului care de mii de ani ne ţin, odios, la distanţă, cu lumina pe figură, în mediul obscur, insu- portabil al binelui.

EDITURA PARALE

LA 45

423

CUPRINS Prefaţă. Metapoetul: între scriitură şi viaţă de Ion Bogdan Lefter / 5

Scris şters: Puneri la încercare sau Post-Scriptum: formula

(Notă asupra unei ediţii) / 33

Extrase din Manual / 41

36 // 42 de caligrame ajutătoare / 53

Manualul autorului / 71

Întoarceri la locul faptei poetice.

Lecţii şi exerciţii (rînduri lipsă) / 105

Poemul cu latura de 1 metru / 117

Arta consumului / 155

Arhipelogos / 187

Pantaloni şi cămaşă / 241

Manualul autorului / 293

(Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte / 299

Eclipsa Crima (plătim vizibilul) / 345

Pe unde să intre jaguarul (pentru un viitor) / 355

Notă biobibliografică / 393

Referinţe critice / 401

EDITURA PARALE

LA 45