bogdan baghiu

1

Bogdan BAGHIU

SCURTĂ ISTORIE A LOGOSULUI

Iaşi 2011��

SCURTĂ ISTORIE A LOGOSULUI Editura Lumen Iaşi, Ţepeş Vodă, nr. 2 [email protected] [email protected] [email protected] www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com Redactor: Irina MORARIU Reproducerea oricărei părţi din prezentul volum, prin fotocopiere, scanare, multiplicare neautorizată indiferent de mediul de transmitere este interzisă.

BOGDAN BACHIU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BAGHIU, BOGDAN Scurtă istorie a logosului / Bogdan Baghiu. - Ed. a 2-a. - Iaşi : Lumen,

2011

ISBN 978-973-166-261-9

1

3

Bogdan BAGHIU

SCURTĂ ISTORIE A LOGOSULUI

Iaşi 2011

4

Pagină lăsatăgoală intenţionat

5

Cuprins:

PREFAłĂ ....................................................................7

ARGUMENT ............................................................. 13

CAPITOLUL I – SCURTĂ ISTORIE A LOGOSULUI............................................................................................. 33

1.1. COSMOGENEZELE CUVÂNTULUI SAU LOGOSGENEZA.......................................................................................................... 33

1.2.LOGOTOPIILE SAU TĂRÂMURILE CUVÂNTULUI. CE ESTE O LOGOTOPIE? ..................................................................... 42

1.3. LOGOSUL PLATONICIAN. ............................................ 50 1.4. LOGOSUL LA ARISTOTEL ............................................ 57 1.5. LOGOSUL ÎN FILOSOFIA STOICILOR........................... 62 1.6. „LOGOSUL” TRADIłIEI EBRAICE ............................... 70 1.7. LOGOSUL ŞI SISTEMELE GNOSTICE ........................... 76 1.8. LOGOSUL IOANEIC ...................................................... 84 1.9. LOGOSUL ÎN TRADIłIA PATRISTICĂ........................... 91 1.10. LOGOSUL ÎN TRADIłIA OCULTĂ A ALCHIMIEI ŞI A

DOCTRINELOR ESOTERICE ALE EVULUI MEDIU OCCIDENTAL ŞI ALE RENAŞTERII. ........................................................................... 98

1.11. LOGOSUL, SUBTILITATEA FIZICII CUANTICE ŞI DEZVOLTĂRILE ACTUALE DIN FILOSOFIA CONŞTIINłEI ........ 110

1.12. LOGOSUL TEOLOGIEI ŞI FILOSOFIEI CREŞTINE CONTEMPORANE.......................................................................... 118

CAPITOLUL II – LOGOSUL GRECESC PÂNĂ LA MOMENTUL FILOSOFIEI STOICILOR ..................... 123

Extras din volumul: Baghiu, B. (2011).Scurtă istorie a logosului (2nd. ed.).

Iaşi, România: Lumen.

6

CAPITOLUL III - LOGOSUL FILOSOFIEI STOICILOR: PANPSIHISM, FILOSOFIA CONŞTIINłEI ŞI FILOSOFIA CONŞTIINłEI ISTORICE......................................................................... 139

3.1 PREAMBUL: UN EXCURS ISTORIC ASUPRA UNEI GEOGRAFII SPIRITUALE A ELENISMULUI .................................. 139

3.2 FILOSOFIA STOICILOR DE LA INTERPRETĂRILE PANTEISTE LA O VIZIUNE PANPSIHISTĂ.................................... 148

3.3 LOGOS, FILOSOFIE A ISTORIEI ŞI LIBERTATE ÎN FILOSOFIA STOICILOR.................................................................. 159

CAPITOLUL IV - LOGOSUL CREŞTIN .............. 165

4.1. PRELIMINARII ............................................................. 165 4.2. CONTEXTUL ISTORICO-CONCEPTUAL AL APARIłIEI

LOGOSULU IOANEIC.................................................................... 167 4.3. LOGOSUL CA FIU AL CELUI VEŞNIC. TIMPUL

PATERN ŞI AFIRMAREA RAłIUNII LOGOCENTRICE CA PREMISE ALE UNEI ETERNITĂłII A ASEMĂNĂRII .................................. 174

4.4. LOGOS ŞI MARIOLOGIE. MATERNITATEA, SPAłIU DE MANIFESTARE A UMANITĂłII DEPLINE A LOGOSULUI ........... 178

4.5. LOGOSUL ÎNTRUPAT AL TRADIłIEI PATRISTICE ... 179 4.6. LOGOSUL ALEXANDRIN ............................................ 188 4.7. LOGOSUL POST-ALEXANDRIN. CÂTEVA

CONSIDERAłII ASUPRA ANTROPOLOGIEI MAXIMIENE. .......... 194

CONCLUZII – LOGOS ŞI UMANISM ÎN FILOSOFIA STOICILOR ŞI ÎN GÂNDIREA PATRISTICĂ .................................................................... 195

BIBLIOGRAFIE...................................................... 199



7

PREFAłĂ Interesanta carte „Scurtă istorie a Logosului.” apărută la

Editura Lumen, Iaşi, avându-l ca autor pe domnul doctor în filosofie Bogdan Baghiu, se instituie în literatura noastră filosofică drept o lucrare de referinŃă pentru cei ce au curiozitatea de a-şi îmbogăŃi şi reînnoi cunoştinŃele în legătură cu această importantă şi fascinantă temă ce a animat gândirea celor mai de seamă filosofi ai epocii elenistice precum şi a unor promotori – sistematizatori ai religiei creştine din primele secole a.p.n. Ch. Din acest punct de vedere, cartea lui Bogdan Baghiu va trezi, în mod cert interesul cercetătorilor, studenŃilor în disciplinele filosofice, celor pe care îi credem că sunt prieteniei ai sophiei.

Analiza dezvoltată de autor se extinde asupra formelor kronotopice ale logosului de la cele din vechile cosmogeneze ale unor etnii arhaice, la cei mai importanŃi filosofi greci, Platon, Aristotel, dar mai ales stoicii, la unii gânditorii ai Evului Mediu şi din Renaştere. În cercetarea sa, autorul acordă o atenŃie deosebită unei teme ce a constituit timp de secole, motiv de controverse şi discordii eretico-dizidente – Logosul creştin, ioaneic mai ales, Ńelul său fiind elucidarea şi argumentarea conceptului de Logosgeneză spre care converg argumentele, precizările, interpretarea şi concluziile lui originale.

Problemele urmărite, începând chiar din primul capitol al cărŃii, care de altfel poartă şi titlul cărŃii, Scurtă istorie a Logosului sunt relative la varietatea sensurilor logosului la gnosticii reprezentativi, nîn tradiŃia ebraică disociind între perspectiva gramaticală şi cea teologică a creaŃiei universului psihic şi fizic prin cuvânt.

Efortul interpretativ al autorului a fost, după constatarea noastră, din plin solicitat în analiza gnosticismului (în ele trei ramuri) ale sale, dar mai ales în cea elenistică, amestec straniu de texte greceşti, orientale, scrieri creştine timpurii. Persane, mai ales maniheice, mitraice, zoroastrice, egiptene, iudaice, hermetice nu puŃine dintre ele, apocrife. Autorul nu are în mod deosebit în vedere şi Oracolele sibiline, în care ar fi vorba despre un pregnosticism iudaic sui generis, atunci încercarea de analiză ar fi descurajatoare.



8

Părerea noastră este că autorul cărŃii la care ne referim reuşeşte o analiză ex professo et in extenso a acestei complexe problematicii filosofico-teologice. Astfel logosul salvator al stoicilor înŃeles din perspectivă dualistă este interpretat corect în atmosfera spirituală alexandrină atât de eclectică şi permeată de cele mai stranii ambiguităŃii – ca intermediar între sensul iudaic al logosului şi cel creştin.

AtenŃia cuvenită trebuie orientată nu numai asupra gnosticismului ci şi asupra unor erezii precum cea a lui Arie, a lui Nestor, a monofiziŃilor şi paulicienilor care, după părerile primilor justificatori ai creştinismului ameninŃau din interior această doctrină.

Bogdan Baghiu intuieşte cu certitudine însemnătatea acestei situaŃii în afirmarea şi consolidarea creştinismului deoarece era vorba de natura lui Hristos ce începuse a fi identificat de o bună bucată de vreme cu Fiul, Verbul, Logosul.

În ce priveşte Logosul ioaneic, se conchide că este cheia „ pentru filosofia creştină a istoriei”.

Unii gnosticii considerau că Hristos este paraklet, avatar, coborâtor care însă nu se întrupează iar Arie, acel cel mai primejdios duşman al creştinismului, exclus la Sinodul de la Nikeia – acel diacon din Alexandria- revine la înŃelesul platonician al Logosului negând natura divină al lui Iisus, ceea ce teologii ulteriori vor numi Iisus impatibilis. AserŃiunea lui nu era lipsită de logică în sensul că Logosul ca Fiu al lui Dumnezeu ar fi creat înaintea a tot ceea ce a creat Tatăl din nimic, ex nihilo şi atunci nu are natură divină. Dar nu numai Arie ci şi Nestor, preot din Antiochia, asemenea unor remarcabili reprezentaŃi ai gnosticismului închinau spre înŃelesuri neoplatonice, neostoice, neopitagoreice sau neopitagoreice platonizante., ceea ce îndreptăŃeşte opŃiunea autorului cărŃii pentru aprecierea de mai târziu că în acest fluviu spiritual alexandrin existau curenŃi în conta- curenŃi de formă greacă ai creştinismului.

Este meritoriu că Bogdan Baghiu stăruie în analiza sa asupra ideii că prin ενσοµτοσις ensomatosis, întrupare (mai semnificativ ni se pare a fi termenul german Fleischgeworten) timpul nu mai separă ontic pe om de Dumnezeu, că prin λόγος ένσαρκος, Logosul ensarkos s-a trecut de supărătoarea opunere timp-eternitate pe care nici iscusiŃii şi subtilii dialecticieni stoici de



9

valoarea lui Chrysipp nu reuşiseră s-o surmonteze. Cu aceasta, după cum reiese din interpretarea lui Bogdan Baghiu, superioritatea a ceea ce s-a numit philosophia christiana (porunci, dogme, credinŃă) faŃă de diversele forme ale hybrisului spiritual alexandrin este de necontestat BineînŃeles că în acest caz se are în vedere în primul rând dogma sfintei Treimii (contemplarea ei) versus Trimunti hindusă chiar Tripleta Mekate grecească., grupuri de zei reuniŃi pe baza principiului trinitar în care fiecare funcŃionează autonom. Despre asemănarea cu idolii politeişti germani Irminis nici nu se poate pune problema „Trei una sunt” adică Tatăl şi Fiul sunt consubstanŃial identici, όµοούσίος homoousios nu doar de esenŃă asemănătoare οµοίοίος aşa precum au susŃinut Arie şi adepŃii săi la Nikeia mizând toată istoria creştinismului pe un singur „Ι” cum afirmă C. Noica.

Cele mai multe erezii antitrinitariste, printre care, în primul rând cele ale lui Arie şi Nestor se abat de la principiul statornicit de Sfântul Athanasie

Să nu despărŃi fiinŃa în Dumnezeu căci în acest caz se ajunge fie la monoteismul de tip iudaic şi mahomedan, fie la politeismul păgân, adică tocmai la ceea ce apărătorii creştinismului din primele secole vroiau să evite. FiinŃa lui Dumnezeu este una în trei hypostasuri.”frânghie împletită în trei”, cum metaforizează Veniamin Costachi iar în formulările dialectice, Sfânta Treime înseamnă diversitate în unitate, iar Trinitate înseamnă diversitate în unitate. Trebuie deci înŃeles că într-Unul Dumnezeu sunt trei persoane, iar în cele trei persoane este Unul Dumnezeu.

Nu este lipsit de importanŃă să menŃionăm pentru a reliefa mai mult îndreptăŃirea cu care autorul acestei cărŃi se preocupă de elucidarea acestei complexe problematici, de susŃinerea ei prin argumentări coerente, că însuşi Hegel, în domeniul filosofico-dialectic s-a comportat nu doar ca un filosof ci şi ca un teolog protestant schimbând doar termenii problemei astfel: Dumnezeu Tatăl este dup el. ideea absolută, teza ; teza Dumnezeu Fiul ideea ieşită din sine, obiectivată în lume antiteza; Duhul Sfânt fiind sinteza, adică ideea devenită conştiinŃă de sine în gândirea omenească, în spiritul subiectiv.



10

Că problema cercetată de Bogdan Baghiu în această carte este pe deplin importantă şi că ea are o însemnătate nu doar teologică, ci şi filosofică în sensul că această problemă s-au preocupat nu doar teologi filosofi stă mărturie nu doar dialectica hegeliană, ci şi filosofia lui Kant, filosofia practică n Critica raŃiunii practicii, filosofia unor neokantieni germani şi francezi precum Charles Remonvier, Ritschli şi încă mulŃi alŃii. Acesta din urmă, reiterează filosofia lui Kant în direcŃia teologiei protestante neokantiene considerând că teologia ar fi o ştiinŃă fundamentală pozitivă fundamentată pe trăirea intranee şi pe metoda empirică.

Se confirmă încă o dată că logosul, această problemă nu este numai a teologiei în forma ei patristică din primele secole ale erei creştine şi nici una exclusivă a filosofiei stoicilor. Bogdan Baghiu s-a oprit doar asupra unui segment foarte important dealtfel, din istoria controversatelor interpretări ale acestei probleme., care, şi astăzi suscită interesul şi atenŃia cercetărilor din domeniile filosofiei şi teologiei şi nu numai; lucrul acesta rezultă, credem noi, cu prisosinŃă şi din cartea la care ne referim , carte în care una din concluziile autorului este chiar despre posibilitatea „filosofiei logocentrice a istoriei”.

Ideea aceasta permează în schemele şi structurile argumentative ale autorului vis-a-vis de elucidarea şi înŃelegerea esenŃei creştinismului, comparativ cu alte religii universale ( de exemplu mosaismul, islamismul, răscumpărarea păcatului originar şi mântuirea prin Iisus Fiul lui Dumnezeu. Aşa ceva nu există în nici o religie căci în Torah mântuirea este amânată sine die, iar în cadrul religiei islamice, Djabnail, rolul lui se limitează la acela de a fi coborât pe pământ Coranul gata scris în cer; este vorba despre un duplicat al său, căci originalul îl păstrează Allah. În cer pentru a-l putea modifica.

După ce dogmatica creştină a fost sistematizată în Orient de Grigorie de Nazians (episcop de Constantinopol), Grigorie din Nyssa şi Vasile cel Mare (episcop de Cesareea), toŃi trei feŃe bisericeşti capadociene – iar în Occident de către: Ambrosie (episcop de Milan cel cu formula Ubi Petrus ibi Ekklesia. Hyeromimus traducătorul latin al Bibliei şi A. Augustin – toŃi aceştia stâlpi de susŃinere ai construcŃii dogmatice creştine, doctrina n-a mai fost



11

primejduită de erezii atât de grave ca cele ale lui Arie şi Nestorius dacă nu mai luăm în seamă sciziunile protestante sau pentarchia bisericilor orientale, precum şi faptul că unele ecouri ale arianismului mai dăinuie şi astăzi cum este cazul unor direcŃii teologice de inspiraŃie neokantiană.

În orice caz creştinismul s-a universalizat tocmai graŃie celor două motive esenŃiale amintite deja, speranŃa mântuirii şi a răscumpărării prin sacrificiul unui mântuitor blajin şi umanizator, Mielul Evanghelic, cu totul diferit de Mielul Apocaliptic ebraic pedepsitor şi răzbunător profeŃit în Vechiul Testament. ca şi de acel Saoshyant al zoroastrismului.

Ulterior începând cu perioada Evului Mediu şi după aceea, creştinismul s-a răspândit tot mai mult în Europa şi Asia, în tările Africii precum odinioară în tot cuprinsul Imperiului Roman, prin varianta sa catolică şi subdiviziunile protestante a fost exportat şi în cele două Americi.

De aceea nouă ni se pare că tema centrală a cărŃii lui Bogdan Baghiu despre o filozofie logocentrică a istoriei este cu totul îndreptăŃită temeiul ei, mai bine zis centrul ei care se află pretutindeni fiind, aşadar Mielul Evanghelic.

Sunt şi alte idei interesante ce-şi găsesc o frumoasă expresie stilistică şi argumentări logic-coerente în cartea Scurtă istorie a Logosului însă dintre acestea mai amintim două, trei precum: întemeierea ontologiei ca meta-disciplină a comunicării prin întruparea Logosului, sacralilizarea spaŃială a fiinŃei umane, ontologia soteriologică maximiană, justificarea şi apărarea hristologică de către Clement din Alexandria.

În încheierea acestei scurte prezentări asupra cărŃii lui Bogdan Baghiu vom menŃiona încă ceva: deschiderea ei spre unele probleme ale ontologiei creştine precum şi valoarea paidesică moral-religioasă a ei.

Într-adevăr dacă se compară creştinismul cu budismul de exemplu în care mântuirea se obŃine doar pe cale negativă şi numai prin propriile puteri şi eforturi ale individului se impune numaidecât superiorizarea a doctrinei creştine. Căci, într-adevăr, este destul de stranie o doctrină care vine cu ideea că trebuie să fii plăcut lui Dumnezeu, numai pe cale negativă, nefăptuind, nelucrând,



12

nemâncând, în alte cuvinte nefăcând nimic altceva decât Ńintind spre Nirvana. În creştinism după cum se ştie de la apostolii Pavel şi Iacob este preŃuită şi credinŃa, dar şi fapta, cel puŃin în cultul ortodox căci în ce-l priveşte pe Martin Luthher formula sola fides preconizatăă de el este prea cunoscută.

Paginile cărŃii lui Bogdan Baghiu poată marca unei individualităŃi stilistice pregnante, un stil limpede, alert expresie a unei gândiri clare, coerente, un stil simplu fără digresiuni aluzive prin care se face apel discret la cititor, la fel precum facem şi noi, invitând pe cei ce se ştiu prieteni ai sophiei .să facă lectura acestei interesante şi pline de învăŃături cărŃi.

Constantin Marin, Iaşi octombrie 2006



Scurtă istorie a logosului

13

ARGUMENT Voi începe această fascinantă repovestire a extraordinarei

aventuri a Logosului în istoria gândirii umane prin punerea unei întrebări de nivel metodologic: De ce la anumite intervale de timp, orice cultură trebuie să re-tematizeze sau, mai corect spus, să-şi impună ca exerciŃiu spiritual, tocmai spunerea propriei variante asupra marilor evenimente, fenomene, concepte sau stări de graŃie ale civilizaŃiei umane?

Am formulat deja aici mai multe ipoteze cu privire la ceea ce ar putea fi Cuvântul (Logosul în denumirea sa grecească). Suntem la început de drum şi încă nu ştim un răspuns la această interogaŃie, căci istoria Cuvântului se subîntinde din punct de vedere temporal, în accepŃiunea profană a Timpului, de la cosmogenezele brahmanice din Upanişade şi până la fizica cuantică şi mai departe la fizica sub-cuantică. Şi aici vedem o primă tensiune a problemei în discuŃie, între timpul profan şi varianta Logocentrică a timpului, în care suntem într-un permanent AICI.

Semiotica modernă a instrumentalizat în mod brutal procesul comunicării şi, implicit, modul în care trebuie integrat Cuvântul într-un sistem axiologic. Goana după utilitatea comunicării a redus dimensiunile cosmice ale acestui act. Comentând cadrul restrâns în care semiotica europeană acŃionează, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici va spune: „În gândirea europeană, în special în cea ştiinŃifică, problema s-a redus doar la relaŃia semnificant şi semnificat, relaŃie amplu analizată de F. De Saussure. În Kabbală (Kabbala fiind aici un exemplu de sistem de gândire ne-europeană), relaŃia este mult mai bogată, fiindcă de planul lingvistic (cifră, literă, silabă, cuvânt, sintagmă) se leagă tot cortegiul corespondenŃelor sale din planuri de existenŃă diferite (chiar şi din transcendent) care îi conferă şi unele puteri (proprietăŃi supranaturale). Semnul lingvistic devine



Bogdan BAGHIU

14

astfel purtătorul unor forŃe magice (literă, cuvânt sau sintagmă-putere)1.

Obsesia fenomenologizării actului comunicaŃional se constituie de fapt într-o iniŃiativă de ocultare a adevăratelor valenŃe pe care fiinŃa umană şi le poate revela ca parte constitutivă şi indispensabilă a unei naturi ce are ca singur şi primordial sens: comunicarea. Cuvântul primordial trebuie înŃeles ca fiind aceea limbă edenică, acel sunet al Big Bang-ului iniŃial. Numai intrând în rezonanŃă cu acest sunet, fiinŃa umană îşi poate redobândi libertatea. Nu ne vom propune aici să sondăm pistele prin care am putea afla cine şi de ce a avut interes să ascundă umanităŃii aceste legi şi principii, prin care fiinŃa umană ar fi putut reintra în această rezonanŃă cosmică eliberatoare, lăsând pe cei mai bine documentaŃi s-o facă, considerând că un asemenea demers detectivistic nu se poate circumscrie rigorilor unei aplicaŃii doctorale cu caracter pedagogic, în care se urmăreşte în mod just capacitatea informaŃională şi cea de sinteză a candidatului.

Comunicarea a devenit o ştiinŃă rigidă şi pragmatică, cu norme care descriu într-un mod unilateral şi parŃial ceea ce se întâmplă de fapt în profunzimea unui asemenea act. Secolul XX, denumit şi secolul vitezei a vrut să accelereze actul comunicării. În acest secol s-a dorit ca omul să trăiască cu iluzia comunicării totale, insă toate acestea s-au făcut în defavoarea magiei. Impresia unor comentatori militanŃi este aceea că individului i-au fost date cu porŃia nişte produse prin care omului postmodern să-i fie indusă convingerea că sistemul lucrează pentru dânsul, iar el este fericitul beneficiar al extraordinarei revoluŃiei tehnico-ştiinŃice.

Un comentator francez al fenomenului postmodern, Ronald Bruner, spunea că omul contemporan urăşte Timpul, de parcă acele orologiului său interior ar fi axele comodităŃii sale. Individul postmodern îşi gestionează cu indiferenŃă resorturile fiinŃei sale profunde. El nu se vrea deranjat de elanuri metafizice. S-au creat în inconştientul colectiv tot felul de substitute ale marilor teme de reflecŃie metafizică. Confortul a luat locul libertăŃii, ameliorarea a

1Constantin Bălăceanu Stolnici, Kabbala între gnoză şi magie, Editura

Vremea XXI, Bucureşti, 2004, p. 66-67.



Scurtă istorie a logosului

15

luat locul salvării şi exemple pot continua. Însă nicăieri aceste mutaŃii nu sunt mai vizibile şi mai dramatice ca în percepŃia de catre omul contemporan a temporalităŃii. Postmodernul nu mai este capabil să pună în legătură marile realităŃi şi entităŃi constitutive ale lumii. Schizofrenia, în sens de separare a părŃilor, a sentimentelor, a trăirilor, a senzaŃiilor, este atributul cel mai evident al fiinŃei postmoderne. Din acest motiv, postmordernul a devenit mai degrabă un supravieŃuitor al realităŃii, decât un trăitor şi un dominator al ei.

Falia creată între timp şi gândire pare să fi adus o adevărată glaciaŃie a Spiritului uman. Unitatea de măsură a timpului nu mai este gândirea umană, ci artefactele sale. Omul nu mai creează istoria, ci doar o consumă, el a devenit un mare consumator de scenarii istorice. Ruperea legăturii dintre Logos şi Chronos (λόγος καί χρογòς ) a condus la o neputinŃă umană de a mai gândi Timpul, de a mai gândi asupra unui timp ce situa fiinŃa umană într-un permanent AICI. Timpul social a invadat în mod catastrofic inconştientul individual şi cel colectiv. ReflecŃia asupra cotidianului şi asupra aspectelor sale imediate a făcut din inconştient un depozit al frustrărilor de ordin societal. Neliniştea metafizică a început să le dea o bucată de pâine psihologilor, psihiatrilor şi psihanaliştilor.

Timpul social aruncă individul în arena provocărilor de nivel inferior, fiind numai o aparenŃă că acest individ poate accede fie şi la o dominare a propriilor nevoi şi aspiraŃii. Orizontul temporal al postmodernului este guvernat de două coordonate: eficienŃă şi succes. Astfel, el nu mai poate vorbi despre istorie, ci istoria vorbeşte despre el şi chiar în numele său, căci niciodată istoria nu şi-a putut revendica statutul de a fi eficientă sau a fi de succes. Termenul de glorie în istorie nu are nimic de a face cu obsesia succesului. Succesul este privirea dinafară a istoriei, este, dacă vreŃi, muşcătura de măr adamică, ce l-a exclus pe Adam din Realitate. Realitatea edenică pare a fi, după cele mai multe religii ale lumii, acel meta-topos, în care clasicul şi profanul binom timp-spaŃiu a fost înlocuit cu termenul de logos.

Personal, considerăm că paradisul oricărei religii poate fi denumit ca fiind o Logotopie. Cum a înŃeles fiinŃa umană să-şi



Continuarea acestui volum o puteţi lectura achiziţionând volumul de pe

sau din librăriile noastre partenere.

www.edituralumen.rowww.lumenpublishing.com

https://www.edituralumen.ro

https://www.lumenpublishing.com

bogdan baghiu

Documents