biserica baptistă română betelbetelchurch.org/wp-content/uploads/2021/01/01.03.2021... · 2021....

4
La un Nou Început Am pornit cu pași grăbiți într-un an nou. Obiceiul la început de an este să facem noi „rezoluții,” noi planuri, noi țeluri pentru anul nou. Cele mai populare planuri la început de an în America sunt: Să facem mai multe exerciții fizice, să avem un meniu de hrană mai sănătoasă, să petrecem mai mult timp cu familia, să mai dăm jos din greutatea corpului, să cheltuim mai puțin, și altele. Predicatorul John Rice spunea mai demult că nimeni n-a reușit să-și împlinească toate planurile, dar cei care și-au făcut planuri, au visat să fie mai buni și s-au străduit să-și atingă Biserica Baptistă Română BETEL 3 Ianuarie 2021 ținta, și aceștia au ajuns mai buni decât cei care n-au avut visuri deloc. Și, în definitiv, toate acțiunile noastre încep cu un gând, o hotărâre, un semnal de pornire. Domnul Isus a spus o pildă cu un fiu risipitor, care a ajuns nenorocit, fără ajutor într-o țară străină, forțat să slujească la porcii unui om bogat. Într- o zi, fiul acesta s-a trezit la realitate și a spus: „Mă voi întoarce la tatăl meu!” Și cu „rezoluția” aceasta bună, a pornit la drum spre cas ă . O hot ă râre înțeleaptă i-a format viitorul, l-a dus înapoi la dragostea tatălui său. E bine să luăm hotărâri noi și bune la început de an; e bine să nu le uităm, ca să nu fie doar vorbe goale; și, e și mai bine „Căci Eu știu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” Ieremia 29:11

Upload: others

Post on 05-May-2021

9 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Biserica Baptistă Română BETELbetelchurch.org/wp-content/uploads/2021/01/01.03.2021... · 2021. 1. 10. · Biserica Baptistă Română BETEL 3 Ianuarie 2021 ținta, și aceștia

La un Nou ÎnceputAm pornit cu pași grăbiți într-un an

nou. Obiceiul la început de an este să facem noi „rezoluții,” noi planuri, noi țeluri pentru anul nou. Cele mai populare planuri la început de an în America sunt: Să facem mai multe exerciții fizice, să avem un meniu de hrană mai sănătoasă, să petrecem mai mult timp cu familia, să mai dăm jos din greutatea corpului, să cheltuim mai puțin, și altele. Predicatorul John Rice spunea mai demult că nimeni n-a reușit să-și împlinească toate planurile, dar cei care și-au făcut planuri, au visat să fie mai buni și s-au străduit să-și atingă

Biserica Baptistă Română BETEL3 Ianuarie 2021

ținta, și aceștia au ajuns mai buni decât cei care n-au avut visuri deloc. Și, în definitiv, toate acțiunile noastre încep cu un gând, o hotărâre, un semnal de pornire.

Domnul Isus a spus o pildă cu un fiu risipitor, care a ajuns nenorocit, fără ajutor într-o țară străină, forțat să slujească la porcii unui om bogat. Într-o zi, fiul acesta s-a trezit la realitate și a spus: „Mă voi întoarce la tatăl meu!” Și cu „rezoluția” aceasta bună, a pornit la drum spre casă . O hotărâre înțeleaptă i-a format viitorul, l-a dus înapoi la dragostea tatălui său. E bine să luăm hotărâri noi și bune la început de an; e bine să nu le uităm, ca să nu fie doar vorbe goale; și, e și mai bine

„Căci Eu știu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”

Ieremia 29:11

Page 2: Biserica Baptistă Română BETELbetelchurch.org/wp-content/uploads/2021/01/01.03.2021... · 2021. 1. 10. · Biserica Baptistă Română BETEL 3 Ianuarie 2021 ținta, și aceștia

Scurte comunicări

n Un grup de activiști creștini, suporteri ai președintelui Trump, din organizația „Jericho March” (Marșul de la Ierihon), organizează în săptămâna viitoare câteva demonstrații la Washington la care cheamă pe „patrioți și oamenii de credință, toți cei

care doresc să aducă înapoi America la Dumnezeu”, să se roage pentru o minune prin care vicepreședintele Mike Pence și membrii Congresului American vor respinge hotărârea electorilor din Arizona, Michigan, Wisconsin, Georgia și Nevada, state în care s-au găsit fraude în alegerile americane. Manifestația din Decembrie organizată de Jericho March a avut ca vorbitor pe Eric Metaxas (evanghelist și scriitor) și Mike Lindell (fondatorul companiei MyPillow).

n La șapte luni după ce au închis corturile de îngrijire medicală din New Yorlk, Samaritan’s Purse deschide alt spital câmpenesc în Carolina de Nord,

la poalele lanțului muntos Blue Ridge Mountains, un spital provizoriu cu 30 de paturi, pentru a ușura povara

să le împlinim.Iacov, care s-a întors în Canaan și-a

fixat corturile la Sihem, dar Domnul i-a spus, „Scoală-te și suie-te la Betel!” La Betel i se arătase Domnul, și întoarcerea la Betel însemna pentru Iacov să renunțe la multe lucruri pe care le avea de la canaaniți. Însemna să se prezinte înaintea lui Dumnezeu într-o închinăciune care să cinstească pe Domnul. Însemna o cercetare adâncă pentru lepădarea de tot ce era lumesc, canaanit, idolatru, stricat, din viața și familia lui. Ce i-a cerut Dumnezeu lui Iacov n-a fost un lucru simplu, ci foarte drastic, sever. Și Iacov a înțeles lucrul acesta, și-a strâns familia și le-a spus rezoluția lui: „Ne suim la Betel!”

Iată câteva idei pe care le putem lua personal fiecare, ca hotărâri la început de an:◊ „Să cunoaștem…, să căutăm să

cunoaștem mai mult pe Domnul!” (Osea 6:3).◊ Să cău tăm Împă ră ț i a l u i

Dumnezeu mai mult decât celelalte nevoi și dorințe. (Matei 6:33)◊ Să ne rugăm mai mult în anul

2021. (Zaharia 8:21).◊ Să folosim lista de rugăciune,

alegând câteva persoane pentru care să ne rugăm zilnic.◊ Să fim mai buni martori ai

Domnului Isus. „Căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc!” (Iuda 1:23).◊ „Căutați să faceți ce este bine!” (I

Tes. 5:15).◊ Să cerem de la Dumnezeu lucruri

mari (Matei 7:7).◊ Să nu lipsim de la casa Domnului,

chiar în condițiile pandemiei.◊ Să trăim după exemplul lui

Barnaba, „om de bine, plin de Duhul Sfânt și de credință” (Fapte 11:24).

Page 3: Biserica Baptistă Română BETELbetelchurch.org/wp-content/uploads/2021/01/01.03.2021... · 2021. 1. 10. · Biserica Baptistă Română BETEL 3 Ianuarie 2021 ținta, și aceștia

Citirea zilnică a Bibliei

Ianuarie 20211. Gen. 1-3, Mat. 1 2. Gen. 4-6, Mat. 2

3. Gen. 7-9, Mat. 3 4. Gen. 10-12, Mat. 45. Gen.13-15, Mat. 5: 1-26 6. Gen. 16.17, Mat. 5: 27-48 7. Gen. 18-19, Mat. 6: 1-18 8. Gen. 20-22, Mat. 6: 19-34 9. Gen. 23-24, Mat.7.

10. Gen. 25-26, Mat. 8: 1-17 11. Gen. 27-28, Mat 8: 18-34. 12. Gen. 29-30, Mat. 9: 1-17. 13. Gen. 31-32, Mat. 9: 18-38. 14. Gen. 33-35, Mat. 10: 1-20. 15. Gen. 36-38, Mat. 10: 21-42 16. Gen. 39-40, Mat. 11.

17. Gen. 41-42, Mat. 12: 1-23. 18. Gen. 43-45, Mat. 12: 24-50 . 19. Gen. 46-48, Mat. 13: 1-30 20. Gen. 49-50, Mat. 13: 1-58 21. Ex. 1-3, Mat. 14: 1-21 22. Ex. 4-6, Mat. 14: 22-36 23. Ex. 7-8, Mat. 15: 1-28

24. Ex. 9-11, Mat. 15: 21-39 25. Ex. 12-13, Mat. 16 26. Ex. 14-15, Mat. 1727. Ex. 16-18, Mat. 18: 1-20 28. Ex. 19-20, Mat. 18: 21-35 29. Ex. 21-22, Mat. 1930. Ex. 23-24, Mat. 20: 1-16

31. Ex. 25-26, Mat. 20: 17-34

medicală a spitalelor din jur, în efortul lor de a combate epidemia COVID-19. În zona aceasta de sud, Franklin Graham speră să găsească mai multă înțelegere decât la New York unde politicienii au sabotat cu ură eforturile de binefacere ale misiunii pe care o conduce.

n Încă un semn trist al vremurilor în care trăim: Episcopul Georg Bätzing, președintele prelaților satolici din Germania, a cerut ca biserica catolicî să-și shimbe poziția tradițională în legătură cu ordinare a femeilor în preoție și în legătură cu oferirea cuminecăturii homosexualilor. Episcopul Bätzinger cere bisericii să ia în considerarea progresul societății moderne mai degrabă decât preceptele bilice tradiționale, sexualitatea modernă pretinzând modificarea crezului bisericii.

n În timpul epdemiei COVID-19, multe biserici au sărbătorit Crăciunul, dar cu bisericile goale, având doar câteva persoane în față pentru filmarea seviciilor de închinăciune și pentru transmiterea programelor prin Internet. Chiar și Moody Church din Chicago a avut concertul de Crăciun, transmis doar cu cei din orchestră ș cor, iar coriștii au cântat cu măștile de protecție la gură.

n Joe Biden este al doilea președinte (sau candidat) al Americii, având credința catolică, și cu un suport substanțial din partea politică de stânga și votul secular. Deși Biden se bazează pe suportul catolic, politica lui Baiden pro-avort e dubioasă multor catolici. Pe de altă parte evanghelicii Jerry Falwell jr, Ravi Zacharias, Carl Lents, și alții, poartă umbra scandalurilor sexuale, care le strică reputația și autoritatea.

Page 4: Biserica Baptistă Română BETELbetelchurch.org/wp-content/uploads/2021/01/01.03.2021... · 2021. 1. 10. · Biserica Baptistă Română BETEL 3 Ianuarie 2021 ținta, și aceștia

„Sufletulnostru

nădăjduieșteînDomnul;El

esteAjutorulșiScutulnostru.”(Psalmul33:20)

Biserica Baptistă Română „BETEL”330 W. Touhy Avenue, Park Ridge, IL 60068 - (847) 485-9077

Serviciile duminicale: dimineața 10:00-12:00; după masa 5:00-6:30Program duminical la radio: WEEF 1430 AM, 8:30AM-9:00AM

Internet: http://betelchurch.org (unde găsiți prgramele de radio, buletinele duminicale, arhive de predici, articole și poezii)

Studiile de miercuri searaTema lecțiilor: Chemări în lucrare

6 ianuarie - Chemarea de a-L urma.Luca 5:1-11

13 ian: Chemarea să avem autoritateMarcu 2:1-13

20 ianuarie: Chemarea să arătăm credințaIoan 17:14-24

27 ianuarie: Chemarea la profețieLuca 2:36-38; Fapte 2:16-21; 21:8-9

Duminica viitoare de Ajun (24 Dec.), vom avea servicii de închinăciune după orarul obișnuit, dimineața și seara. Iar luni, 25 Decembrie, vom avea serviciu divin numai dimineața de la orele 11:00.

Cu același orar ne vom aduna și în duminica de Ajun a Anului Nou, dar luni, 1 ianuarie 2018, vom începe adunarea de la ora 5:00 PM, urmând ca apoi până vineri să avem ore de rugăciune în fiecare seară de la 7:00 la 8:00 PM.

„Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii!” (II Corinteni 6:2)

Când Nelson Mandela ieșit din închisoare și mergea spre poarta de ieșire a penitenciarului, avea fața încruntată și plină de ură. Reporterii îl filmau. Mai târziu, la o întâlnire politică, președintele Clinton l-a întrebat de Nelson Mandela cum de avea fața atât de încruntată? Și Mandela i-a răspuns

— Mi-au trecut prin minte atunci niște gânduri negre. Nelson, ți-au furat 27 de ani din viață, ți-au distrus familia, cariera politică, averea. Tot ce aveai înainte s-a distrus. Prietenii tăi au fost uciși. Acum ți-au dat drumul din închisoare, dar nu mai ai nici un viitor… Și gândidu-mă cu ură la tot ce am pierdut, un gând lăuntric mi-a zis: Nelson, 27 de ani ai fost un deținut, un rob, dar de fapt, ai fost întotdeauna un om liber. Nu lăsa acum, când ți-au dat libertatea, să ajungi să fi robul lor. Iertarea îți poate da cu adevărat libertatea… Și atunci i-am iertat, și am devenit cu adevărat un om liber.

De Anul NouPentru Anul care vineDumnezeu știe mai bineCât suspin și ce necazuriVin cu valuri și talazuri,Cât amar și câtă miere,Cine stă și cine piere…Dar în toate Domnul vine,Să ne dea printre suspine,Bucurii și sănătate,Har ceresc și libertate,Ne dă sfânta Lui povață,Cu elanuri noi de viață,Vine să ne dea iubirea,Să ne vadă mulțumirea,Să ne-mbrace-n sfinte haineCa-n divinele Lui taine;Să ne dea o garanție,Că scăpăm de pandemie;Să ne spună înc-odată,Vestea Lui cea minunată,Că suntem a Lui comoară,Care nicicând n-o să piară,Că Isus în veci ne țineȘi la rău ca și la bine,Și ne dă în AdunareA Sa binecuvântare,Ca s-avem inima plinăDe cântări și de lumină! (vp)

Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul

și veseliți-vă!

(Ps. 32:11a)

Mâna Lui

apere în matase,fir har și bineToarnă El printre suspine,Și copiii Săi pot spuneToate El le face bune.

durere,Vor vebi s

ă ne dea bine,Bine…, din binele LuiNu din sacul veacului.Dumnezeu să ne dea mare,A Sa binecuvântare.Cu belșug de snătate,Așa cum știe și poate,Să ne apere cum știeDe murdara pandemie,Să ne dea elan de viață,Dumnezeu cu-a Lui povață,Sfânta Domnului ScripturăSă ne dea învășătură,Să ne fie casa plinăDe cântări și de lumină,Mai puțină datorie,Și mai multă veselie,Rugăciunea să ne fieUn izvor de apă vie…Și cântarea să tresalte,Peste culmile înalte,Peste grijă și durere,Ca un fagure de miere.