CelulaCelula este unitatea structurală funcţională şi genetică a materiei vii,capabilă să-şi ducă viata independent şi interdependent.Cel care a introdus pentru prima oară noţiunea de celulă a fost Robert Hooke în anul 1665. Mult mai târziu,o dată cu perfecţionarea microscopului optic,a devenit posibil şi studiul a câtorva componete celulare precum:membrana,citoplasma,nucleul,vacuolele,etc. Structura celulei plantelor,adică celula vegetală,a fost descrisă de către M. Schleiden în 1838,şi mai apoi a fost descrisă şi celula animală de către T.Schwann în 1839.După puţin timp a luat naştere teoria celulară,care susţine,în principal,că toate plantele şi animalele sunt alcătuite din celele nucleate. Proprietăţi fizice ale celulei: Celulele au diferite forme.Acestea pot fi sferive,ovale,cilindrice,prismatice,stelate,cubice,fusiforme, fusi- forme,poliedrice,etc. Dimensiunile celulelor-majoritatea celulelor nu se observă cu ochiul liber.Dimensiunea medie a celulelor fiind de 10-100milimicroni. Celulele se împart, după absenţa sau prezenţa unui nucleu individualizat în celule procariote şi eucariote . Celulele procariote nu au nucleul individualizat,delimitat de citoplasmă printr-o membrană, ci doar o masă nucleară numită nucleotid.Aceste celule sunt unitatea structurală a bacteriei. Celulele eucariote au nucleul bine individualizat ,delimitat de o membrană.Aceste celule sunt cele vegetale sau animale. Celula are o stare de sol-gel,având permeabilitate selectivă. Proprietăţi chimice ale celulei: În compoziţia chimică a celulei se găsesc peste 60 de elmente.Aceste elemte se împart în două categorii. a)microelemente-fier,zinc,mangan,magneziu,sodiu,potasiu b)macroelemente-carbon,hidrogen,oxigen,sulf,fosfor Substanţele chimice pot fi,la rândul lor,împărţite în două categorii. a)organice-proteinele-substanţe complexe cu rol în construirea structurilor care compun organismul. Au rol plastic.*Proteine cu rol special-enzimele-care se comportă precum nişte catalizatori cu rol în grăbirea reacţiilor biochimice. -glucidele-substanţe care prin descompunere dau o mare cantitate de enrgie.Rol energetic. -lipidele-substanţe cu rol mixt,care formează ţesutul adipos. -acizii nucleici-adn-ul-cu rol în stocarea şi transmiterea infirmaţiilor genetice. b)anorganice-apa-care ocupă 60% din citoplasmă.Are rol de solvent,permiţând desfăşurarea reacţiilor biochimice. Structura celulei: La microscopul electronic se poate observa ultrastructura celulei: -constituenţi celulari care sunt protoplasmatici(vii) şi neprotoplasmatici(nevii). a)cei protoplasmatici sunt -membrana celulară-se găseşte la exteriorul citoplasmei,având un strat dublu de fosfolipide.Are rol de protecţie şi mediază schimburile de substanţe între celulă şi mediu,având permeabilitate selectivă. Citoplasma-este substanţa fundamentală.Este de două tipuri-fundamentală(nestructurată) şi structurată,adică organitele citoplasmatice. Reticulul endoplasmatic(R.E)este o reţea de canalicule ramificate,care face legătura dintre membrana plasmatică şi membrana nucleului.Are aspect rugos(R.E.R) sau aspect neted (R.E.N).În interiorul acestor canalicule se află o substanţă în continuă mişcare,reticulul având rolul unui aparat circulator intracelular,dar şi un rol mecanic. Mitocondriile sunt aşezate,de obicei,în jurul nucleului,fiind mai numeroase în celulele cu activitate intensă.Au rol în respiraţia celulară şi sunt considerate ''uzinele enegetice'' a celulei în care are loc oxidarea substanţelor organice ,cu eliberare de energie.Această energie este înmagazinată în moleculele de acid adenozin-trifosforic(ATP),sintetizate prin fosfolirarea acidului adenoyin-difosforic(ADP) sub acţiunea unei enzime,localizată pe cristele mitocondriale. Aparatul Golgi este aşezat tot în aproprierea nucleului.El este format din nişte cisterne plate în formă de disc,dilatate la capete şi înconjurate de vezicule.Are rol secretor,fiind deyvoltat mai ales în celulele secretoare.Este implicat şi în formarea membranei celulare. Ribozomii au fost descoperiţi de savantul american

de origine română GEORGE Emil PALADE. Ribozomii sunt sferici,liberi sau ataşaţi de reticulul endoplasmatic.Conţin ARN,proteine şi au rol în sinteza proteinelor. Lizozomii sunt corpusculi foarte mici care stochează peste 40 de enzime digestive.Când membrana lor impermeabilă se rupe,enzimele sunt puse în libertate şi devin active.Au rol în digestia celulară şi sunt cosideraţi ,,măturători" ai celulelor.Lizozomii se găsesc în număr mare în leucocite şi în celulele îmbătrânite. NUCLEUL are o formă sferică situat în centrul celulei la celulele tinere şi în lateral la cele senescente.Nucleul este delimitat de o membrană dublă a)externă(prezintă pori) şi b)internă.prin pori se realizează schimbul de substanţe dintre nucleu şi citoplasmă.În interiorul acestei membranese găseşte nucleoplasma,care conţine acizii nucleici.ARN+ADN formează cromozomii.Se află şi 1-2 nucleoli sferici. Centrozomul sau centrul celular se întâlneşte la mjoritatea celulelor.Este absent la celulele nervoase sau la hematii.Prezintă 1-2 centrioli.Are rol în diviziunea celulară.Iniţiază aparatul de diviziune. Incluziunile sunt produşi rezultaţi din activitatea metabolică a celulei. CONSTITUENŢI CELULARI SPECIFICI PLANTELOR Aceştia sunt:plastidele,vacuolele şi peretele celualar. Plastidele sunt sferice sau ovale cu rol în nutriţie.Se cunosc trei tipuri: a) cloroplastele care conţin clorofilă şi au rol în fotosinteză. b)cromoplastele care conţin pigmenţi care dau culoarea petalelor,florilor,etc. c)leucoplastele care sunt incolore şi au rol în sinteza şi depozitarea unor substanţe . Vacuolele sunt vezicule pline cu suc vacuolar.Se găsesc şi în celulele animale,dar sunt mici şi au caracter temporar.Poziţia vacuoleor,forma şi numărul lor sunt determinate de vârsta şi tipul de celulă. Peretele celular este specific celulelor plantelor, bacteriilor şi ciupercilor.El se formează cu participa- rea membranei plasmatice, fiind alcătuit din molecule lungi de celuloză grupate în mănunchiuri, înglobate într-o matrice formată din peticină şi hemiceluloză.Peretele celular este o importantă cale de transport,fiind permeabil pentru apă sau alte substanţe solubile. FUNCŢIILE CELULEI Metabolismul celular constituie totalitatea transformărilor care au loc în celulă,în urma schimbului de materie şi energie cu mediul.Raportul dintre cele două procese ale metabolismului,asimilaţia şi dezasimila- ţia,se schimbă permanent. Excitabilitatea este răspunsul specific dat de celulă la acţiunea diferiţilor factori din mediu. Mişcarea presupune deplasarea activă a unor constituenţi celulari. Semipermeabilitatea este însuşirea membranei plasmatice de a fi permeabilă pentru apă sau pentru alte substanţe solubile.

Digestia la mamifereEseu: Digestia la mamifere

Enumerarea organelor tubului digestiv: Cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subţire, intestin gros.

Tipuri de transformări suferite de alimente în cavitatea bucală:-mecanice (mărunţire);-fizice (dizolvare, umectare cu ajutorul salivei);-chimice (descompunerea amidonului copt sub acţiunea amilazei salivare în dextrine şi maltroză).

Localizarea pancreasului:-pancreasul este situat sub stomac.

Enzimele conţinute de sucul pancreatic:-enzime lipolitice: lipază pancreatică;-enzime glicolitice/amilolitice: amilaza pancreatică.

Corespondenţe între particularităţile tipurilor de dinţi şi modul de hrănire al mamiferelor:-incisivii -taie hrana, funcţionează prin forfecare; la rozătoare sunt foarte dezvoltaţi şi au creştere continuă;-caninii -sfâşie hrana; la carnivore sunt mari şi la închiderea gurii, trec unul pe lângă altul servind la reţinerea prăzii;-premolarii şi molarii -mărtunţesc hrana; la rozătoare şi erbivore au zimţi şi funcţionează prin pilire; la carnivore au creste înalte şi funcţionează prin forfecare; la omnivore au relief rotunjit şi funcţionează prin strivire.

Corelaţia între regimul alimentar la om şi litiaza urinară:-un regim alimentar bogat în carne va acidifia urina şi va favoriza precipitarea acidului uric;-un regim alimentar bogat în lapte şi vegetale va alcaliniza urina şi va favoriza precipitarea carbonaţilor şi fosfaţilor;-un regim alimentar bogat în dulciuri şi cartofi favorizează precipitarea oxalaţilor.

Excretia - proces necesar in realizarea functiei de nutritieEseu:  Excreţia - proces necesar în realizarea funcţiei de nutriţie

Excreţia este procesul prin care se elimină din organism produşi finali de metabolism (amoniac, uree, acid uric), apă, săruri minerale, precum şi diferite substanţe ajunse incidental în organism, ca medicamentele, substanţele aflate în exces, neutilizabile sau cu acţiune toxică.

Transpiraţia reprezintă eliminarea vaporilor de apă la plante; se produce mai ales în frunze; este necesară deoarce: determină ascensiunea sevei brute, limitează supraîncălzirea plantei, asigură schimbul de gaze necesar fotosintezei şi respiraţiei pentru că implică menţinerea ostiolelor deschise.

Sistemul excretor la mamifere este format din: rinichi (zona corticală granulară la exterior şi zona medulară la interior cu piramidele renale); căi urinare extrarenale -retere, vezica urinară şi uretra.

Nefronul: este unitatea morfologică structurală şi funcţională a rinichiului. Este alcătuit din: corpusculul Malpighi (glomerul + capsula Bowman) şi tub urinifer (tub contort proximal + ansa Henle + tub contort distal).Funcţia este de a forma urina; aceasta se formează prin procesul de ultrafiltrare glomerulară prin procese de reabsorbţie şi secreţie tubulară.

Litiaza renală este o afecţiune a sistemuli excretor la om:-cauze: tuburări în metabolismul apei şi al mineralelor, avitaminoza, hiperparatiroidism, tipul de alimentaţie;-simptome: formarea de calculi care provoacă leziuni ale căilor urinare, hemoragii, febră, greţuri matinale, vărsături, durere.

FotosintezaViata plantelor este legata de circulaţia sevei brute si a celei elaborate. Apa cu sărurile minerale sunt absorbite de către rădăcinile plantei si circula prin planta sub forma de seva bruta.

Absorbţia apei si a sărurilor minerale are loc aproape exclusiv prin vârful rădăcinilor, in zona perişorilor absorbanţi. Ea se realizează printr-un mecanism pasiv si unul activ.

Mecanismul pasiv se datorează transpiraţiei de la nivelul frunzelor. Aceasta creează o forţa de suctiune ce se transmite de-a lungul vaselor lemnoase din nervurile frunzelor, din tulpina si rădăcina pana la perişorii absorbanţi, care vor capta apa din sol. Mecanismul activ functioneaza la plantele bine aprovizionate cu apa si in condiţii fiziologice normale, când in rădăcini se dezvolta o presiune pozitiva. Aceasta face ca apa sa fie absorbita de către rădăcini si condusa prin tulpini pana la frunze.Cea mai mare cantitate de apa absorbita de planta se datoreste insa forţei de suctiune. Cu cat transpiraţia este mai intensa cu atât forţa de suctiune a frunzelor este mai mare si implicit si cantitatea de apa absorbita.Conducerea sevei brute in corpul plantelor se face atât prin celule, cat si prin vasele lemnoase. Ea se realizează in mai multe etape:

conducerea centripeta, pe orizontala, de la suprafaţa rădăcinii prin parenchimul cortical pana la vasele lemnoase;

transportul longitudinal prin vasele lemnoase, de la rădăcini, pana in vârful tulpinii si al ramurilor, in frunze, flori si fructe;

conducerea centrifuga din nou pe orizontala prin parenchimul tulpinii, ramurilor, frunzelor, florilor si fructelor.

Forţele care contribuie la ascensiunea sevei brute in corpul plantelor sunt: presiunea radiculara si forţa de suctiune.

Presiunea radiculara actioneaza mai ales primăvara, înainte de apariţie frunzelor. Ea apare datorita concentraţiei scăzute a apei in vasele lemnoase ale rădăcinii.

Forţa de suctiune depinde de intensitatea transpiraţiei, care este strâns legata de o serie de factori externi(temperatura aerului si a solului, umiditatea, vântul, lumina) si interni(densitatea si gradul de deschidere al stomatelor, suprafaţa totala a frunzelor, densitatea perişorilor absorbanţi).Când apare un dezechilibru in aprovizionarea cu apa a unei plante, celulele pierd apa ţesuturile se înmoaie si planta se ofileşte.Fotosinteza este procesul complex care consta in sinteza substanţelor organice (glucide, lipide, proteine) din substanţe anorganice folosindu-se ca sursa de energie energia luminoasa cu ajutorul pigmenţilor clorofilieni.Principalele organisme fotosintetizante sunt plantele verzi superioare. Frunzei acestora, specializata in realizarea fotosintezei, ii sunt necesare următoarele condiţii:

aprovizionarea cu apa, săruri minerale si dioxid de carbon;

existenta pigmenţilor fotosintetizanţi(clorofilieni) pentru captarea si conversia energiei solare in energie chimica, înglobata in substanţele organice produse cu eliberarea in atmosfera a oxigenului.

Frunza indeplineste aceste condiţii, deoarece structura sa interna este perfect corelata cu funcţia sa specifica, datorita existentei:

parenchimului asimilator(mai ales, ţesutului palisadic bogat in cloroplaste); ţesuturilor conducătoare din fasciculele libero-lemnoase (nervuri) – „canalele” de

circulaţie a sevei plantei(bruta si elaborata);

celulele epidermice transformate in stomate, care controleaza schimburile de gaze in fotosinteza, respiraţie, precum si reglarea intensitatii transpiraţiei (eliminarea apei sub forma de vapori);

spatiile intercelulare din ţesutul lacunar prin care are loc difuzia gazelor.

Condiţia esenţiala pentru realizarea fotosintezei este captarea energiei luminoase si conversia ei in energie chimica de către pigmenţii asimilatori din sistemul tilacoidal (grana) al cloroplastelor.Numărul si forma cloroplastelor variază. Astfel, la plantele verzi ele sunt numeroase, mici, sferice sau elipsoidale, staţionate mai ales, in celulele frunzelor. La protistele fotosintetizatoare, ele sunt mari si se numesc cromatofori.Cloroplastele se multiplica si se perpetuează prin diviziune.Structura unui cloroplast. Prezintă o membrana dubla, permeabila pentru O2, CO2, diferiţi ioni (Fe3+,Mg2+), glucoza. In interior se afla substanţa fundamentala(stroma), care conţine enzime, incluziuni lipidice, granule de amidon, acizi nucleici si ribozomi.Membrana interna formează numeroase plieri lamelare numite tilacoide. Ele ocupa interiorul cloroplastelor si formează structuri de tipul fişicului de monede(grana).Membranele tilacoidelor conţin pigmenţi clorofilieni; ele sunt sediul reacţiilor fotosintezei dependente de lumina.Pigmenţii asimilatori (clorofilele a si b si carotenoizii) sunt organizaţi in fotosisteme. Ele functioneaza ca nişte „antene” sensibile care absorb energia fotonica si o transmit la clorofila a – centrul de reacţie al fotosistemului.Ecuaţia generala a procesului de fotosinteza este:6 CO2 + 6 H2O → C6H12O6 + 6O2.Respectiv, din sase molecule de CO2 si sase de H2O se formează o molecula de glucoza si sase molecule de O2.Fotosinteza se desfasoara in doua etape succesive, interdependente: una la lumina si alta la întuneric.Etapa de lumina se produce in grana cloroplastelor; clorofila a absoarbe energia luminoasa si o utilizează pentru:a. sinteza unor substanţe necesare in următoarea etapa, intre care ATP-ul (adenozintrifosfat)-substanţa macroergica a organismelor, care contribuie la conversia energiei luminoase in energie chimica;b. descompunerea apei in hidrogen si oxigen(fotoliza), acesta din urma fiind eliminat in atmosfera.Etapa de întuneric are loc la nivelul stromei. Ea consta in reacţii care folosesc energia stocata in

ATP pentru incorporarea CO2 din aer in compuşi organici – hidraţi de carbon(in special, glucoza). Monozaharidele sunt convertite in polizaharide(amidon, celuloza), acizi organici, lipide.Substanţele organice sintetizate in frunza(seva elaborata) sunt conduse prin vasele de liber la ţesuturile din întreaga planta unde sunt consumate sau depozitate.Fotosinteza este un proces supus influentelor factorilor de mediu. Dintre aceştia pot fi enumeraţi: temperatura, cantitatea si calitatea luminii, cantitatea de O2 si de CO2.In general, procesul de fotosinteza începe la o temperatura uşor inferioara valorii de 0ºC,creste in intensitate odată cu ridicarea temperaturii, atingând la unele plante maximum de intensitate la 30-37ºC, după care, prin mărirea in continuarea temperaturii, descreşte rapid, încetând in jurul temperaturii de 50ºC. Exista mari variaţii intre diferite specii, variaţii care se datorează mediului in care trăiesc plantele respective, temperaturilor la care sunt adaptate. Temperatura optima pentru fotosinteza este in strânsa legătura cu condiţiile de iluminare si cu concentraţia CO2 din mediu. In general, la plantele din zona temperata, temperatura optima a fotosintezei este cuprinsa intre20-30ºC.In ceea ce priveşte limita inferioara a temperaturii la care fotosinteza mai are loc s-a constatat ca la plantele cu frunze sempervirescente, fotosinteza are loc la temperaturi mult mai coborâte: frunzele aciculare de molid pot asimila pana la temperatura de -6ºC, iar frunzele de grâu de toamna pana la -2ºC. In legătura cu limita maxima a temperaturii, s-a constatat ca la plantele din regiunile temperate, fotosinteza încetează la o temperatura mai mica (45-50ºC) fata de cele din regiunile sudice, la care temperatura maxima este de 50-55ºC.

Importanta fotosintezei:

este cel mai complex proces natural de sinteza a substanţelor organice din substanţe anorganice; de existenta organismelor fotosintetizante(producătorii ecosistemelor)depinde întreaga viata pe Tetra;

prin utilizarea dioxidului de carbon eliberat din respiraţia vieţuitoarelor sau din procesele de ardere industriala, menţine concentraţia acestuia la valori care nu depasesc limita toxica(0,03%);

prin eliminarea oxigenului reimprospateaza atmosfera si o face propice respiraţiei organismelor;

asigura circulaţia in natura a carbonului, azotului, fosforului.

Din toate acestea rezulta ca in fotosinteza se consuma CO2 si se eliberează O2.

Respiraţia reprezintă procesul fiziologic prin care la nivelul celulei substanţei organice sunt oxidate rezultând energie.Respiraţia cuprinde schimburile gazoase dintre organisme si mediu(respiraţie externa) – preluarea oxigenului si eliberarea dioxidului de carbon – precum si transportul gazelor respiratorii pana la nivelul celulelor(respiraţie celulara).In funcţie de modul in care este folosit oxigenul, respiraţia poate fi aeroba si anaeroba.Respiraţia anaeroba se produce in lipsa oxigenului.Substanţele organice sunt oxidate pana la formarea unui produs intermediar si a dioxidului de

carbon. Ecuaţia reacţiei este următoarea:C6H12O6 → produs intermediar + CO2 +energie(~30Kcal.)Nu se produce apa, iar cantitatea de energie rezulta este mult mai mica decât cea eliberata in respirata aeroba, deoarece o9 mare parte este stocata in produs intermediar.Respiraţia anaeroba este caracteristica ciupercilor si bacteriilor, dar exista si la plantele superioare si ţesuturile animale. Astfel, datorita respiraţiei anaerobe, plantele superioare din culturile inundate pot supravieţui câteva zile. La animale, in celulele musculare, datorita unui efort prelungit, aportul de oxigen este insuficient pentru respiraţia aeroba. De aceea, in muşchi se acumulează o mare cantitate de acid lactic. El este toxic si blochează contracţia fibrelor musculare; astfel apar crampele musculare.Respiraţia anaeroba la bacterii si ciuperci se numeşte fermentaţie. După natura produsului obţinut, fermentaţiile sunt de mai multe tipuri: alcoolica, lactica, acetica. Fermentaţia alcoolica este produsa de unele ciuperci: drojdia de bere, drojdia vinului. Glucoza este transformata in alcool etilic, CO2 si energie. Aceasta fermentaţie are aplicaţii la fabricarea pâinii si a băuturilor alcoolice. Umflarea aluatului de pâine ca si „fierberea” mustului se datoresc bulelor de CO2 degajate.Fermentaţia lactica este produsa de unele bacterii. Molecula de glucoza este rupta in doua molecule de acid lactic. Aceasta fermentaţie se aplica la obţinerea laptelui acru, iaurtului, prepararea murăturilor, a nutreţurilor murate.Fermentaţia acetica este produsa de anumite bacterii care transforma zaharurile sau alcoolul etilic in acid acetic. Are aplicaţii in industria oţetului.Respiraţia aeroba are loc numai in prezenta oxigenului după următoarea reacţie chimica:C6H12O6 + 6O2 → 6CO2 + 6H2O + 675Kcal.Majoritatea plantelor si animalelor au respiraţie aeroba.Plantele folosesc in respiraţie oxigenul liber din aer si sol sau dizolvat in apa.Deşi respira tot timpul, in cursul zilei respiraţia plantelor este mascata de fotosinteza. Ziua, in acelaşi interval de timp, cantitatea de dioxid de carbon eliminata prin respiraţie este foarte mica in comparaţie cu cea absorbita prin fotosinteza; practic la lumina poate fi pusa in evidenta numai cantitatea de dioxid de carbon absorbit.Organul principal specializat prin care se realizează respiraţia la plante este frunza. Schimbul de gaze respiratorii are loc la nivelul stomatelor si al spatiilor intercelulare numeroase din ţesutul lacunar al frunzelor.Stomatele sunt celule modificate in scopul realizării schimbului de gaze(CO2 si O2) in respiraţie si in fotosinteza, si al eliminării vaporilor de apa, prin transpiraţie.O stomata este formata din doua celule de forma unor boabe de fasole, care lasă intre ele o deschidere(ostiola). Pereţii lor sunt inegal ingrosati, cu rol in deschiderea si închiderea stomatelor in funcţie de lumina, umiditate, temperatura aerului.Stomatele se găsesc din loc in loc in epiderma(mai numeroase in epiderma inferioara). La frunzele plantelor care plutesc(exemplu, la nufăr), stomatele se găsesc numai pe epiderma superioara.Plantele respira si prin celelalte organe(rădăcina, tulpina, floare, samanta). De exemplu, rădăcinile respira la nivelul perişorilor absorbanţi, unde are loc schimbul gazelor respiratorii. Aşa se explica de ce plantele au nevoie de soluri bine aerate. Unele plante acvatice (exemplu, chiparosul de balta) au rădăcini respiratorii(pneumatori); la majoritatea plantelor acvatice schimburile de gaze se fac intre gazele dizolvate in apa si organele imersate. Plantele de dimensiuni mari (arborii) au in scoarţa nişte deschideri (lenticele) cu rol in respiraţie.

Mitocondriile sunt organite celulare prezente in toate celulele eucariotelor aerobe, aşezate, de regula, in apropierea nucleului. Majoritatea au forma elipsoidala, dar pot fi si sferice, in forma de bastonaş.Sunt mai numeroase in celulele cu activitate intensa(fibrele muşchilor striaţi, celule hepatice, celule aflate in diviziune).Mitocondriile se multiplica prin diviziune, fragmentare sau înmugurire si se transmit de la o generaţie celulara la alta, pe linie materna.

Structura unei mitocondrii . Prezintă o membrana dubla. Cea interna formează prin invaginare numeroase criste, care conţin enzime.In interiorul mitocondriei se găsesc diferite substanţe minerale si organice, inclusiv acizi nucleici.Mitocondriile au rol esenţial in respiraţia celulara, fiind considerate „centrale energetice” ale celulelor; in procesul de respiraţie celulara are loc eliberarea de energie. Energia este apoi înmagazinata in moleculele de ATP. Mitocondriile constituie sediul formarii ATP.Aceasta energie este folosita in toate procesele metabolice vitale, di organism(contracţiile musculare, conducerea impulsului nervos). Ea poate fi folosita ca atare in sinteza de molecule organice sau poate fi transformata in alte forme de energie: electrica, mecanica, calorica sau luminoasa. Mitocondriile au rol si in sintezele de proteine si lipide.Procesul de respiraţie la plante este influenţat de o serie de factori:

cantitatea de O2 si de CO2 din aer(când este prea mult CO2 in aer si prea puţin O2, plantele pot muri);

temperatura aerului(începe la 0ºC ci creste pana la 30-35ºC);

gradul de hidratare a celulelor(seminţele au intensitatea respiraţiei mai scăzuta);

vârsta plantelor(cele tinere respira mai intens decât cele imbatranite).

Observam ca O2 este gazul consumat in respiraţie si CO2 gazul rezultat din respiraţie.In concluzie, fotosinteza si respiraţia sunt doua procese complementare.

Locomotia - functie de relatie a organismelorEseu: Locomoţia - funcţie de relaţie a organismelor

Alte funcţii ale organismelor animale: funcţiile de nutriţie, realizată cu ajutorul sistemelor digestive, respirator circular şi excretor; funcţia de reproducere, realizată de organele care alcătuiesc sistemul reproducător.

Ţesutul muscular striat: este localizat în muşchii scheletici fixaţi pe oasele scheletului; fibrele musculare striate sunt polinucleate, în structura lor se găsesc miofibrile formate din miofilamente de actină şi miozină grupate în discuri clare şi întunecate, dispuse altern şi organizate în sarcomere; contracţiile sunt lente şi involuntare.

Oasele care alcătuiesc membrele anterioare la mamifere sunt grupate în oasele centurii scapulare (cavicula şi omoplatul) şi oasele părţii libere (humerus, radius şi ulna, carpiene, metacarpiene şi falange).

Mamiferele terestre se clasifică după tipul de mers în: plantigrade, digitigrade şi unguligrade.

Adaptări ale scheletului uman la mersul biped: curburile coloanei vertebrale şi ale plantei piciorului, lărgirea bazinului.

Maduva spinariiEseu: Măduva spinării -componentă a sistemului nervos central

Măduva spinării este localizată în canalul vertebral. Este formată din două tipuri de substanţă nervoasă: cenuşie - situată central, contine corpii celulari ai neuronilor si substanţă albă - situată periferic, contine axoni grupati în fascicule.• Neuronul este alcătuit din corp celular şi prelungiri (una sau mai multe dendrite şi un axon). Corpii neuronilor formează substanţă cenuşie a sistemului nervos, iar prelungirile formează substanţa albă. Neuronul are aceleaşi componente ca restul celulelor: membrana (neurilema), citoplasma (neuroplasmă), nucleu şi prezintă organite celulare comune (lipseşte centrozomul) şi organite celulare specifice (corpusculul Nissl şi neurofibrilele). Axonul este izolat de teci: teaca de mielină (întreruptă) din loc în loc, teaca Schwann şi teaca Henle. În partea lui terminală axonul se ramifică, fiecare ramificaţie axonică are butoni terminali). În care se găsesc vezicule cu mediator chimic pentru transmiterea impulsurilor nervoase de la un neuron la altul sau de la neuron la efector (fibră musculară).• Funcţia de conducere a măduvei spinarii este realizată de substanţa albă, cu axoni grupaţi în fascicule. Acestea sunt:- căi ascendente, care conduc informaţii spre creier şi sunt căi senzitive- căi descendente, care conduc impulsuri motorii (comenzi) de la creier către efectorii din organism; sunt căi motorii;- căi care leagă între ele diferite etaje ale măduvei prin fibre de asociaţie, intercalare.• Funcţia reflexă a măduvei spinării: in măduvă, în substanţa cenuşie, se găsesc centrii unor reflexe. Prin reflex se înţelege reacţia de răspuns a organismului la acţiunea unor stimuli. Reflexele medulare se clasifică astfel:- somatice, unele mai simple, numite monosinaptice (exemplu: reflexul rotulian), altele mai complexe, numite polisinaptice (exemplu: reflexele de flexie);- vegetative, prin care este coordonata activitatea organelor interne (exemplu: reflexul de micţiune).Activitatea acestor centri este subordonata organelor din encefal.• Afecţiunile sistemului nervos cele mai cunoscute sunt: boala Parkinson, paraliziile, epilepsia, scleroza în plăci. Paraliziile pot fi cauzate de infecţii, ruperea sau obturarea unor vase de sânge, sau tumori.

Organele de simt ale mamiferelor Organele de simt ale mamiferelor    

5 organe de simt si excitantul specific: -ochiul contine receptori vizuali care sunt stimulati de lumina: radiatiile spectrului vizibil  -urechea contine receptori acustici stimulati de sunete si receptori vestibulari stimulati de modificarile pozitiei capului si corpului in miscare. -nasul contine in mucoasa olfactiva receptori olfactivi stimulati de substante chimice volatile difuzate in mucus. -limba contine receptori gustativi stimulati de substante chimice sapide dezvoltate in saliva    -tegumentul contine receptori tactili stimulati de deformarile tegumentului.   

  Localizarea receptorilor pt fiecare organ de simt: -receptorii vizuali sunt localizati in retina-stratul intern al globului ocular -receptorii acustici sunt situati in organul lui Corti aflat in melcul membranos al urechii interne -receptorii vestibulari se afla in crestele ampulare al canalelor semicirculare membranoase, precum si in maculele otolitice din utricula si sacula; ambele tipuri de receptori  vestibulari se afla in urechea interna.-receptorii gustativi se afla in mugurii gustativi de la nivelul papilelor gustative din mucoasa linguala, labiala, epiglotica etc. -receptorii tactili se afla in epiderm, derm si hipoderm-straturi ale tegumentului.   

  Receptorul olfactiv e un neuron bipolar care prezinta dendrita cu cili pt a creste suprafata de contact cu stimulul. Axonii neuronilor olfactivi constituie nervii olfactivi care transmit influxul nervos la encefal.   

Tipuri de celule receptoarevizuale sunt celulele cu bastonase pt vederea nocturna si celulele cu conuri pt vederea diurna si color.    In mucoasa linguala exista chemoreceptori gustativi,termoreceptori stimulati de variatii termice, receptori tactili stimulati de deformarile mucoasei produse la atingere, receptorii pt durere stimulati de leziuni celulare.

Reproducerea la angiospermeEseu: Reproducerea la angiosperme

• Tipurile fundamentale de reproducere sunt reproducerea asexuată, realizată fară fecundaţie şi reproducerea sexuată, realizată cu fecundaţie adică prin contopirea gameţilor de sex opus şi formarea unei celule ou (zigot),

- Reproducerea asexuată la plante se poate realiza prin structuri specializate numite spori sau prin organe vegetative. Unele plante, ca grăuşorul. au organe vegetative specializate pentru reproducere asexuată, cum sunt mugurii ce se desprind de pe plantă, cad pe sol şi pot genera noi plante. Alte plante care diferenţiază bulbi, rizomi şi tuberculi se pot reproduce prin aceste structuri vegetative. Astfel, laleaua se poate înmulţi prin bulbi, cartoful prin tuberculi, irisul prin rizomi (tulpini subterane), căpşunul prin stoloni (tulpini târâtoare), iar prin rădăcini tuberizate, dalia.

• Reproducerea sexuată la plante este realizată prin organul de reproducere specializat numit floare. O floare hermafrodita confine atat structuri care produc elementele sexuale masculine, cât şi pe cele care conţin elementele sexuale feminine. Florile au simetrie radială sau bilaterală.•  O floare conţine mai multe elemente dispuse pe receptacul aflat pe pedunculul floral. În ordine, de la exterior spre interior, elementele florii sunt:- sepalele a caror totalitate formează caliciul (K), de obicei, verzi şi libere, mai rar coiorate şi sudate;- petatele a căror totalitate formeaza corola (C);- staminele a caror totalitate constituie androceul (A) - partea masculină a florii. O stamină e compusă din filament şi anteră. Antera conţine grăunciorii de polen. Aceştia sunt protejaţi de un învelis format din exină şi intină şi conţine doi nuclei unul generativ, din care se vor forma nuclei spermatid (gameţii masculini) şi unul vegetativ.- carpelele a caror totalitate constituie gineceul (G) - partea feminină a florii. Gineceul este compus din stigmat, stil şi ovar. În ovar se află ovulul care conţine sacul embrionar. La maturitate sacul embrionar are opt nuclei haploizi dintre care unul este oosfera -gametul feminin, doi sunt reuniţi constituind nucleul secundar al sacului embrionar, ceilalţi cinci formează aparatul oosferei (2) si aparatul antipodial (3).• Mecanismul fecundaţiei la angiosperme se desfasoară după polenizare şi are loc în sacul embrionar. După polenizare, grăunciorul de polen germinează şi formează tubul polinic care înaintează spre sacul embrionar. Nucleul generativ se divide şi se formează doi nuclei spermatid.Pecundaţia la angiosperme este dublă: un nucleu spermatic se contopeşte cu oosfera rezultând celula ou sau zigotul din care se va dezvolta embrionul. Celălalt nucleu sparmatic se va contopi cu nucleul secundar al sacului embrionar rezultând endospermul secundar sau albumenul, cu rol nutritiv pentru embrion. Ovulul va forma sămânţa, iar ovarul fructul.• După consistenţă, fructele pot fi uscate sau cărnoase. Fructele uscate pot fi:

-  indehiscente (nu se deschid), ca nuca cu pericarp tare şi sămânţa liberă, cum este fructul de stejar sau alun şi ca samara, care prezintă aripioare cu rol de transport prin vant (ca fructul de frasin şi paltin);- dehiscente (care se deschid), ca păstaia la fasole şi mazăre, precum şi silicva de rapiţă şi varză.

Reproducerea la planteReproducerea la plante

    Reproducerea functie fundamentala a organismelor vii prin care se  realizeaza perpetuarea speciei.

Tipuri  fundamentale de reproducere: asexuata si sexuata.    Reproducerea sexuata  e procesul prin care in urma contopirii a 2 gameti de sex opus rezulta zigotul  ce va forma un nou individ.

Reproducerea  asexuata se realizeaza fara fecundatie si se poate realiza prin spori sau  prin organe vegetative ca tulpinile subterane.

 Tipuri de tulpini subterane:

  -bulbi, la ceapa

  -rizomi, la feriga

  -tuberculi, la cartofi

 

Inmultire  asexuata artificiala:

  -butasire: vita-de-vie, begonii

  -marcotaj: coacaz si vita-de-vie

  -altoire:mar, par, prun, cais, gutui

 

-microbutasire: plante ornamentale:  crizantema

  Floarea hermafrodita la angiosperme:  -Androceul reprezentat de totalitatea staminelor e componenta barbateasca a florii.  Stamina e formata din:conectiv prin care stamina se prinde de receptacul,  filament, antera care e locul unde se formeaza grauncioarele de polen.

-Gineceul reprezentat de totalitatea carpelelor, e componenta  femeiasca a florii. E format din avor, stil si stigmat. In ovar se afla camera  ovariana ce contine ovule.      Fecundatia e procesul de contopire al gametilor de sex opus- nuclee spermatice si oosfera  si respectiv, cu nucleul secundar. Un nucleu spermatic si oosfera formeaza  embrionul, iar celalalt nucleul spermatic si nucleul secundar formeaza  albumenul sau endospermul secundar. Acest tip de fecundatie e dubla. Din ovul  se formeaza samanta iar din peretele ovarului se formaeza fructul.

Respiratia in lumea vieRespiraţia este procesul prin care organismele mobilizează energia stocată în substanţe organice, în vederea utilizării acesteia.În lumea vie există două tipuri de respiraţie: aerobă şi anaerobă;

-aerobă: reprezintă oxidarea totală a unor substanţe organice, în prezenţa oxigenului rezultând substanţe anorganice şi energie;

ecuaţia chimică:substanţe organice + O2 -> CO2 + H2O + energie

-anaerobă: reprezintă oxidarea parţială a unor substanţe organice, cu formarea tot a unor compuşi organici, dar şi a CO2 (eventual) şi cu eliberarea unei cantităţi mici de energie; ecuaţia chimică:

substanţă organică A -> substanţă orgnică B + CO2 + energie

Căile respiratorii extrapulmonare: cavităţile nazale, faringele, laringele, traheea, bronhiile.Plămânii sunt situaţi în cavitatea toracică şi acoperiţi de două pleure.

Caracteristicile structurale ale plămânilor: formaţi din lobi, segmente şi loburi; conţin ramificaţii ale bronhiilor numite bronhiole care nu prezintă inele cartilaginoase doar în ţesut muscular neted; sacii pulmonari (alvolari); alveolele pulmonare realizează schimburile de gaze (prezintă perete alveolo-capilar subţire şi permeabil pentru gazele respiratorii).Ventilaţia pulmonară constă în două mişcari respiratorii: inspiraţia şi expiraţia;-inspirţia: proces activ, realizat prin contracţia diafragmului şi a altor muşchi (de exemplu a celor intercostali externi) care rotesc şi orizontalizează coastele;-expiraţia: proces pasiv, realizat prin relaxarea muşchilor inspiratori.Bronşita: cauza apariţiei - inflamarea mucoasei arborelui bronşic; simtome - tuse uscată sau expectoraţii,dureri de cap, febră.

Sensibilitatea si miscarea la planteEseu: Sensibilitatea şi mişcarea la planteSensibilitatea este proprietatea organismelor de a reacţiona la stimuli (informaţii) primiţi din mediu.Plantele răspund la stimuli prin mai multe tipuri de mişcări: tactisme (mişcări pe care le realizează celulele mobile); tropismele (mişcări orientate ale organelor plantei) şi nastiile (mişcări neorientate ale organelor plantei).Tactismele sunt mişcările pe care le realizează celulele mobile, cum sunt gameţii (gametul masculin este atras chimic de cel feminin -chimiotactism pozitiv).Mişcările orientate ale organelor plantei (tropisme) pot fi:-fototropisme - mişcări determinate de direcţia de acţiune a luminii: pozitv (floarea-soarelui) şi negativ (rădăcinile);-geotropisme - mişcări detrminate de direcţia de acţine a forţei de gravitaţie; pozitiv la rădăcini şi negativ la tulpini;-hidrotropism -orientarea rădăcinilor spre sursa de apă;-chimiotropism -orientarea rădăcinilor spre substanţe nutritive.

O corelaţie posibilă ar fi orientarea frunzelor spre lumină, ceea ce influenţează procesul de fotosinteză.Frunzele unei plante prezintă fototropism pozitiv, orientându-şi limbul frunzei cu epiderma superioară sub care se găseşte ţesutul palisadic, bogat în cloroplaste, spre lumină. Astfel, cantitatea de lumină absorbită fiind maximă, creşte şi intensitatea fotosintezei.

Sisteme implicate in realizarea functiei de relatie a organismului animalEseu: Sisteme implicate în realizarea funcţiei de relaţie a organismului animal

Organe de simţ la mamifere;-ochiul conţine celule fotosensibile care recepţionează energia luminii şi o transformă în impulsuri nervoase;-rechea conţine celule epiteliale senzoriale care recepţionează undele sonore şi le transformă în impulsuri nervoase;-nasul conţine neurono olfactivi care recepţionează diferite substanţe olfactive, volatile şi solubile.

Măduva spinării: este localizată în canalul vertebral. În secţiune transversală prezintă:substanţa cenuşie situată central în forma literei H şi substanţă albă, situată la periferie.

Encefalul este situat în cutia craniană. Componentele encefalului: trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul şi emisferele cerebrale.

Scoarţa cerebrală; prezintă arii care îndeplinesc funcţii diferite: arii senzitive (vizuală, auditivă. olfactivă, gustativă, somestezică) care primesc informaţii de la organele de simţ şi le transformă în senzaţii - arii motorii care comandă mişcările, mai ales pe cele voluntare; arii de asociaţie - au funcţie de legătură şi realizează o prelucrare complexa a informaţiei.

Sistemul locomotor este alcătuit din sistemul osos şi sistemul muscular; scheletul intervine în mod pasiv, iar musculatura în mod activ în ralizarea locomoţiei.

Receptorii vestibulari din ureche recepţioneza stimuli reprezentaţi de variaţiile acceleraţiei mişcării rectilinii şi declanşează impulsuri nervoase care pe cale nervoasă, pot ajunge la cerebel, iar de aici la musculatură, pentru menţinerea echilibrului.

Structura si functiile maduvei spinarii la mamifereEseu: Structura şi funcţiile măduvei spinării la mamifere

Măduva spinării:-localizare: în canalul vertrebral;-organizare structurală: măduva spinării este formtă don sunbstanţă cenuşie situată la interior şi substanţă albă situată la exterior.

Componentele unui reflex medular:-precizarea stimulului:--alungirea muşchilor care menţin poziţia corpului şi a tendoanelor acestora;--stimuli potenţiali nocivi (înţepătură, obiect firbinte etc.).-tipuri de neuroni implicaţi:--neuroni senzitivi (care sunt în legătură cu receptorii);--neuroni de asociaţie (intercalari);--neuroni motori (care transmit comenzi la efectori).

REflexul este răspunsul organismului la un stimul, cu ajutorul sistemului nervos.Baza anatomică a actului reflex este arcul reflex format din: receptor (R), cale aferentă / senzitivă (C.S.), centru nervos (C.N.), cale aferentă/motoare (C.M.) şi efector (Ef.).

Stimul -> R -> C.N.-> Ef. -> Răspuns

-centrul nervos: în substanţa cenuşie medulară;-fector: -musculatura scheletică şi viscerală;         -glande;-răspuns: -concentraţie musculară;          -secreţie glandulară.

Funcţia reflexă se realizează prin substanţa cenuşie.-Tipuri de reflexe -reflexe medulare somatice: monosinaptice -reflexul rotulian;

                    polisinaptice - reflexele de apărare;                   -reflexe medulare vegetative: reflexul de micţiune, defecaţie; vasoconstricţie etc.

Funcţia de conducere se realizează prin substanţa albă pe căi ascendente (ale sensibilităţii) şi căi descendente (ale motilităţii)

Afecţiuni ale sistemului nervos: monolegie (paraliza unui membru); tetraplegie (paralizia tuturor membrelor).

Trunchiul cerebral si emisferele cerebrale la mamifereEseu: Trunchiul cerebral şi emisferele cerebrale la mamifere

• Sistemul nervos central este compus din măduva spinări şi encefal.• Trunchiul cerebral este alcătuit din: bulb rahidian, puntea lui Varolio şi mezencefal. • Trunchiul cerebral este compus din:

- substanţă cenuşie organizată în nuclei senzitivi, somatomotori, vegetativi şi proprii. Nucleii senzitivi primesc impulsuri de la receptorii organelor de simţ din limbă, ureche, piele şi muşchii capului. Axonii neuronilor din aceşti nuclei transmit impulsuri spre alte etaje ale nevraxului.Nucleii somatomotori comandă mişcari ale muşchilor feţei, limbii, faringelui, gâtului. Nuclei vegetativi sunt centrii unor reflexe vegetative ca reflexul salivar, gastrosecretor, lacrimal. Uni au rol în coordonarea automatismului ventilaţiei şi a activităţii cardiovasculare. Nucleii trunchiului cerebral sunt subordonaţi etajelor superioare din nevrax.- substanţa albă care are rol de conducere ascendentă şi descendentă a influxurilor nervoase, precum şi de conexiune a componentelor trunchiului cerebral.

•Ariile funcţionale ale scoarţei cerebrate sunt:- senzitive, unde sunt percepute senzaţii specifice de văz, auz, gust, miros, atingere etc.;-  motoare, de unde sunt comandate mişcările voluntare;-  de asociaţie, unde sunt prelucrate complex informaţiile care capată semnificaţii şi înţelesuri.

•Boli ale sistemului nervos: boala Parkinson şi epilepsia.