Leonardo da Vinci a fost un pictor, desenator, sculptor, arhitect si inginer italian de geniu,

intruchipand poate mai mult ca oricine idealurile umaniste ale Renasterii. Cina cea de Taina (1495-

1498) si Mona Lisa (cca 1503-1506) sunt printre cele mai cunoscute si totodata impozante picturi

ale Renasterii. Caietele sale ne dezvaluie spiritul stiintific, iscoditor, si ingeniozitatea lui mecanica,

situandu-l cu mult inaintea timpului sau.

Faima neasemuita de care s-a bucurat in timpul vietii, trecuta prin filtrul criticii de arta, a ramas

neatinsa pana azi si se datoreaza, in mare masura, neobositei dorinte de cunoastere care i-a

indrumat gandirea si felul de-a fi. Un artist innascut, considera ca ochii sunt principalul fagas catre

cunoastere. Dintre toate simturile omului, Leonardo pretuia cel mai mult vederea, intrucat numai ea

transmitea realitatile experientei imediate cu precizie si fara greseala. Prin urmare, fiecare fenomen

perceput devenea obiectul cunoasterii, iar saper vedere (in italiana, sa stii sa vezi) a fost marea

tema a studiilor sale. Si-a folosit puterea creatoare in toate domeniile ce foloseau reprezentarea

grafica: pictura, sculptura, arhitectura si inginerie. Insa nu s-a oprit aici. Ajutat de inteligenta sa

sclipitoare, de puterea neobisnuita de observatie si de maiestria de desenator, a realizat studii

asupra naturii, fapt ce i-a permis sa exceleze in arta si stiinta deopotriva.

Inceputurile: FlorentaLa momentul nasterii sale, parintii lui Leonardo nu erau casatoriti. Tatal, Ser Piero, era un notar si

mosier florentin, iar mama, Caterina, o taranca tanara, care s-a maritat dupa scurta vreme cu un

mestesugar. Leonardo si-a petrecut copilaria pe mosia tatalui, ca fiu legitim si primind educatia de

baza obisnuita vremurilor: citit, scris si aritmetica. N-a invatat temeinic latina, temelia

invatamantului traditional, decat mult mai tarziu, si atunci pe cont propriu. De asemenea, n-a

patruns in miezul matematicilor superioare (geometrie si aritmetica avansata) decat pe la treizeci

de ani, cand a inceput sa le studieze cu sarguinta si perspicacitate.

Inca de timpuriu si-a demonstrat inclinatiile artistice. La 15 ani, tatal sau, om de vaza in oras, l-a

pus sub ucenicia lui Andrea del Verrocchio. In atelierul renumitului artist, Leonardo primeste o

instruire bogata, invatand pictura, sculptura, dar si artele mecanice. Lucreaza totodata si in

atelierul vecin, al artistului Antonio Pollaiuolo. In 1472 e primit in breasla pictorilor din Florenta, insa

prefera sa ramana in atelierul maestrului sau pentru inca cinci ani, dupa care lucreaza ca artist

independent in Florenta pana in 1481. Din aceasta perioada ne-au ramas nenumarate schite in

creion si penita, printre care si multe desene tehnice, spre exemplu pompe, arme de razboi sau

dispozitive mecanice, care fac dovada cunostintelor si preocuparilor sale pentru chestiuni tehnice

chiar din zorii carierei.

Prima perioada milaneza (1482-1499)In 1482, Leonardo pleaca la Milano pentru a intra in slujba ducelui, fapt surprinzator daca ne

gandim ca artistul de treizeci de ani tocmai primise o comanda pentru primele lucrari de anvergura

in Florenta natala: Adoratia magilor (in stanga in imagine), panou neterminat pentru manastirea

San Donato a Scopeto, si o pictura neinceputa pentru altarul capelei Sf. Bernard din Palazzo della

Signoria. Trebuie sa fi avut temeiuri serioase pentru parasirea Florentei, intrucat a abandonat

ambele proiecte. Se prea poate ca tendintele sofisticate de sorginte neoplatoniciana care

caracterizau la acea vreme Florenta familiei Medici sa fi contrastat cu gandirea mai degraba

empirica a lui Leonardo, care a gasit probabil atmosfera academica din Milano mai prielnica. Fara

indoiala a fost ispitit de mareata curte a ducelui Lodovico Sforza si de proiectele ambitioase ce-l

asteptau acolo.

Leonardo a petrecut 17 ani in Milano, pana la prabusirea guvernarii lui Lodovico, in 1499. In

administratia regala figura drept pictor et ingeniarius ducalis (pictor si inginer al ducelui). Firea lui

blanda, insa retinuta, precum si purtarea aleasa l-au facut foarte apreciat la curtea ducelui. Foarte

pretuit, i se cereau mereu picturi, sculpturi si era insarcinat cu organizarea balurilor regale. De

asemenea, a servit adesea drept consilier in domeniul arhitecturii, fortificatiilor si problemelor

militare, dar si ca inginer pe probleme de hidraulica si mecanica. Leonardo si-a impus teluri

nemarginite de-a lungul intregii vieti. Daca s-ar incerca realizarea unui profil al activitatii sale din

acea perioada sau chiar al intregii sale creatii, am descoperi ca ne aflam in fata unei marete

“simfonii neterminate”.

In cei 17 ani de sedere la Milano, Leonardo duce la bun sfarsit sase

compozitii. (Potrivit surselor recente, ar fi primit comanda pentru inca trei, care fie au disparut, fie

n-au fost realizate vreodata.) Intre 1483 si 1486 a lucrat la Fecioara intre stanci (in imagine),

proiect ce a dus la un deceniu de neintelegeri intre Fratia Imaculatei Conceptii, care a comandat

pictura, si artist. Din ratiuni necunoscute, acest litigiu l-a determinat pe Leonardo sa execute o

replica a lucrarii, in jurul lui 1508. In prima perioada milaneza termina una dintre cele mai faimoase

opere ale sale, impunatoarea pictura pe perete Cina cea de Taina (1495-1498) in refectoriul

manastirii Santa Maria delle Grazie. Notabila este si pictura decorativa pe tavan (1498) realizata

pentru Sala delle Asse a castelului Sforzesco din Milano.

In toata aceasta perioada lucreaza la un maret proiect sculptural, ce pare sa releve adevaratul

temei pentru care a fost chemat la Milano: o monumentala statuie ecvestra ridicata in cinstea lui

Francesco Sforza, intemeietorul dinastiei Sforza. Leonardo a dedicat 12 ani – nu fara intreruperi –

acestei statui. In 1493, modelul de lut al calului a fost infatisat multimii cu ocazia casatoriei dintre

imparatul Maximilian si Bianca Maria Sforza, avand loc pregatiri pentru turnarea colosului ce urma

sa masoare cinci metri inaltime. Insa, din cauza iminentei razboiului, metalul destinat lucrarii a fost

folosit pentru tunuri, fapt ce a dus la sistarea proiectului. Caderea lui Lodovico in 1499 pecetluieste

soarta acestei incercari neizbutite, probabil cea mai grandioasa idee pentru un monument in sec.

XV. Razboiul avea sa lase modelul de lut in paragina.

In calitate de maestru artist, Leonardo a avut un vast atelier in Milano, in serviciul caruia au intrat

ucenici si studenti. Printre discipoli se numarau la acea vreme Giovanni Antonio Boltraffio,

Ambrogio de Predis, Bernardino de’ Conti, Francesco Napoletano, Andrea Solari, Marco d’Oggiono si

Salai. Nu e limpede ce rol jucau cei mai multi dintre asociatii sai, fapt ce ridica un semn de

intrebare asupra asa-ziselor lucrari apocrife, la care maestrul a colaborat cu asistentii sai. Savantii

nu cad de acord in ce priveste atribuirea lucrarilor.

A doua perioada florentina (1500-1508)

In decembrie 1499 sau cel tarziu in ianuarie 1500, dupa intrarea victorioasa a francezilor in Milano,

Leonardo paraseste orasul insotit de matematicianul Lucas Pacioli. Dupa o scurta sedere la

Mantova, in februarie, se indreapta spre Venetia, unde senioria ii cere sprijinul pentru a

preintampina o eventuala invazie otomana in Friuli. Leonardo ii sfatuieste sa pregateasca inundarea

regiunii amenintate. Din Venetia se intoarce in Florenta, unde, dupa o absenta indelungata, e primit

cu entuziasm si cinstit drept cetatean de onoare al orasului. In acelasi an e numit expert arhitect

intr-o comisie desemnata sa cerceteze stricaciunile suferite de fundatia si structura bisericii San

Francesco al Monte. E gazduit de ordinul Servit in manastirea Santissima Annunziata, unde pare

mai degraba preocupat de studiul matematicii decat de pictura, sau cel putin asa reiese din

relatarea fratelui Pietro Nuvolaria facuta Isabellei D’Este, care se straduia in zadar sa obtina o

compozitie apartinand artistului.

Pofta nestavilita de viata il determina probabil sa paraseasca Florenta in vara lui 1502 pentru a

intra in serviciile lui Cezare Borgia ca “arhitect militar superior si inginer sef”. Borgia, celebrul fiu al

papei Alexandru VI si comandant al armatei papale, incercase cu o cruzime nemaiintalnita sa ia in

stapanire Statul Papal Romagna si regiunea Marche. Cand l-a angajat pe Leonardo era la apogeul

puterii, la cei 27 de ani ai sai fiind unul dintre cele mai captivante si mai temute personaje din acea

vreme. Leonardo, avand de doua ori varsta lui, a fost probabil sedus de personalitatea tanarului.

Timp de zece luni, Leonardo strabate si cerceteaza teritoriile condotierilor. In acest interval

schiteaza planurile oraselor si harti topografice, realizand primii pasi in ceea ce va deveni

cartografia moderna. La curtea lui Cezare Borgia il intalneste si pe Nicolo Machiavelli, trimis de

Florenta ca observator politic.

In primavara lui 1503, Leonardo se intoarce la Florenta pentru a face expertiza unui proiect ce avea

ca scop devierea raului Arno in spatele Pisei, astfel incat orasul aflat sub asediul florentinilor sa

piarda accesul la mare. Planul nu are sorti de izbanda, insa cercetarile artistului il conduc catre un

nou plan, propus pentru prima oara in sec. XIII, constand in saparea unui canal mare ce avea sa

ocoleasca zona nenavigabila a raului pentru a lega Florenta de mare. Leonardo si-a expus ideile

intr-o serie de studii. Folosind propriile reprezentari panoramate ale raului sub forma unor peisaje

schitate cu maiestrie artistica si masurand cu precizie terenul, intocmeste o harta ce infatiseaza

parcursul canalului (cu tot cu trecerea prin trecatoarea Serravalle). Desi a fost regandit de

nenumarate ori in secolele ulterioare, proiectul n-a fost dus niciodata la bun sfarsit, cu toate ca in

zilele noastre autostrada ce leaga Florenta de mare a fost construita exact pe ruta pe care o

daduse Leonardo canalului.

Tot in 1503 primeste comanda pentru o fresca in sala de consiliu

de la Palazzo Vecchio din Florenta, o scena istorica de proportii monumentale (7 pe 17 m), adica de

doua ori dimensiunile Cinei. Timp de trei ani a lucrat la Batalia de la Anghiari, dar pictura a ramas

neterminata, asemeni Bataliei de la Cascina a lui Michelangelo, ce se dorea a fi perechea sa. In

acesti ani picteaza si Mona Lisa (cca 1503�1506).

A doua perioada florentina il surprinde pe artist adancit in studii stiintifice. Efectueaza disectii in

spitalul Santa Maria Nuova si dezvolta cercetari anatomice intr-un studiu cuprinzator despre

structura si functia organismului uman. Observa sistematic zborul pasarilor, despre care vrea sa

scrie un tratat. Pana si studiile hidrologice “despre natura si miscarea apelor” s-au extins la

cercetari asupra proprietatilor fizice ale apei, punand accent pe legile curentilor, pe care le asemuia

cu cele proprii aerului. Si acestea au fost trecute in colectia sa de insemnari, inclusa in asa-zisul

Codex Hammer (pana nu demult Codex Leicester, acum proprietatea magnatului software Bill

Gates, in Seattle, Washington, SUA).

A doua perioada milanezaIn mai 1506, Carol d’Amboise, guvernatorul francez al Milanului, cere senioriei din Florenta

permisiunea ca Leonardo sa revina in orasul din Umbria. Senioria se invoieste si artistul pleaca,

lasand neterminata monumentala Batalie de la Anghiari. Din cauza unor experimenente nereusite

cu vopsele, Leonardo inceteaza lucrul la fresca. Altfel nu se poate explica abandonarea acestei

grandioase lucrari. In iarna lui 1507-1508, Leonardo poposeste in Florenta pentru a-l ajuta pe

sculptorul Giovanni Francesco Rustici sa termine statuile din bronz pentru baptisteriu, dupa care se

stabileste la Milano.

Tinut la mare cinste de patronii sai din Milano, Carol d’Amboise si regele Ludovic XII, Leonardo

gaseste satisfactie in indatoririle sale ce presupuneau in mare masura acordarea de sfaturi in

probleme de arhitectura. Dovezi palpabile ale muncii intreprinse de artist se afla in planurile pentru

vila-palat a lui Carol si se presupune ca tot el ar fi facut schite pentru oratoriul bisericii Santa Maria

alla Fontana, ctitorita de Carol. Totodata, lucreaza la un proiect mai vechi reluat de guvernatorul

francez: canalul Adda, pentru stabilirea unei legaturi navale intre Milano si lacul Como.

In aceasta perioada petrecuta la Milano picteaza foarte putin. Se inconjoara din nou de discipoli. In

atelierul sau ii regasim pe Bernardino de’ Conti si Salai, elevi mai vechi, alaturi de studenti noi,

printre care Cesare da Sesto, Giampetrino, Bernardino Luini si tanarul nobil Francesco Melzi, cel

care avea sa-i fie prieten si tovaras credincios pana la moarte.

Tot acum primeste o comanda insemnata. Gian Giacomo Trivulzio se intoarce victorios la Milano in

calitate de maresal al armatei franceze si dusman neimpacat al lui Lodovico Sforza. Ii incredinteaza

lui Leonardo sculptarea mormantului sau, o statuie ecvestra ce trebuia ridicata in capela mortuara

donata de Trivulizio bisericii San Nazaro Maggiore. Dupa ani de pregatiri, din care ne parvin mai

multe schite graitoare, maresalul insusi renunta la planul sau ambitios in favoarea unei constructii

mai modeste. E al doilea proiect sculptural abandonat de Leonardo.

In acesti ani, preocuparile stiintifice ale artistului iau amploare. Studiile sale anatomice capata noi

dimensiuni gratie colaborarii cu Marcantonio della Torre, un renumit anatomist din Pavia. Leonardo

initiaza planurile pentru o lucrare cu caracter general ce urma sa cuprinda nu doar reproduceri

exacte si detaliate ale corpului si organelor umane, ci si anatomie comparata si studii complete de

fiziologie. Avea de gand sa termine manuscrisul de anatomie pana in iarna lui 1510 – 1511. In plus,

manuscrisele sale abunda in studii de matematica, optica, mecanica, geologie si botanica. In

cercetarile sale se simte tot mai mult convingerea ca forta si miscarea, ca functii mecanice

fundamentale, dau nastere tuturor formelor exterioare din natura organica si anorganica si le

stabilesc forma. Mai mult, credea ca aceste forte functioneaza in conformitate cu legi ordonate si

armonioase.

Ultimii ani (1513-1519)Tulburarile politice din 1513 – francezii sunt izgoniti pentru o vreme din Milano – il determina pe

Leonardo, ajuns la 60 de ani, sa paraseasca orasul. La sfarsitul anului pleaca la Roma, insotit de

ucenicii sai Melzi si Salai, precum si de doua ajutoare din atelier, contand pe sprijinul patronului sau

Giuliano de Medici, fratele noului papa Leon X. Giuliano ii pune la dispozitie mai multe camere in

palatul Belvedere de la Vatican. Ii ofera si un stipendiu lunar insemnat, dar comenzile de anvergura

au intarziat sa apara. Sederea lui Leonardo la Roma se intinde pe trei ani, perioada in care viata

artistica a orasului e in floare: Donato Bramante construieste bazilica San Pietro, Rafael picteaza

ultimele incaperi din noul apartament al papei, Michelangelo se straduie sa finalizeze lucrarile la

mormantul papei Iuliu si multi artisti tineri, precum Timoteo Viti ori Sodoma, isi dau masura

talentului. Ciornele scrisorilor tradeaza amaraciunea batranului maestru care sta retras in atelierul

sau, adancit in studii matematice si tehnice, sau cutreiera orasul pentru a cerceta vechi

monumente. Pare sa fi preferat compania lui Bramante, care moare insa in 1514, iar despre relatiile

lui cu alti artisti din Roma nu ne-a lasat marturie. O splendida harta a Mlastinilor Pontine sugereaza

ca Leonardo a indeplinit cel putin functia de consultant intr-un proiect de asanare comandat de

Giuliano de Medici in 1514. De asemenea, a intocmit schite pentru o resedinta spatioasa ce urma a

fi ridicata in Florenta pentru familia Medici, care preluase puterea in 1512. Cu toate astea, resedinta

nu a fost construita.

Sufocat probabil de acest peisaj, Leonardo, in varsta de 65 de ani, accepta sa intre in serviciul

tanarului rege francez Francisc I. La finele lui 1516 paraseste pentru totdeauna Italia impreuna cu

Melzi, discipolul sau credincios. Ultimii trei ani din viata si-i petrece in micul castel Cloux, langa

palatul regal de vara de la Amboise, pe valea Loarei. Purta cu mandrie titlul de “Premier peintre,

architecte et mechanicien du Roi” (“Prim pictor, arhitect si inginer al Regelui”). Continua sa faca

schite pentru baluri, insa regele il considera un oaspete de onoare si ii ofera libertate totala. Cateva

decenii mai tarziu, Francisc I avea sa vorbeasca despre Leonardo cu sculptorul Benvenuto Cellini,

folosind numai cuvinte de lauda si de pretuire. Leonardo ii inmaneaza regelui planurile pentru

palatul si gradina Romorantin, menit a servi ca resedinta de vaduva pentru regina mama. Din

nefericire, migalosul proiect ce impleteste cele mai de seama trasaturi ale traditiilor italiene si

frantuzesti in materie de arhitectura si peisagistica trebuie oprit, intrucat asupra regiunii se abate

malaria.

Leonardo picteaza foarte putin in Franta,

preferand sa-si randuiasca si sa-si redacteze studiile stiintifice, tratatele de pictura, precum si

cateva pagini din tratatul de anatomie. In asa-numitele Viziuni despre sfarsitul lumii sau Potopul,

descrie cu risipa de imaginatie fortele primordiale ce domina natura, lasand totodata sa se

intrevada pesimismul sau.

Moare la Cloux si este inhumat in biserica-palat Sfantul Florentin. Biserica e pustiita in timpul

Revolutiei Franceze si e distrusa pana la temelii la inceputul secolului XIX. Astazi nu se mai

cunoaste locul mormantului. Melzi mosteneste intreaga avere artistica si stiintifica a lui Leonardo.