bio retete

11
Pateu cremos de morcovi Ingrediente: - un pumn generos de nuci caju hidratate câteva ore - un morcov potrivit, dat pe răzătoarea mică - sucul de la jumătate de lămâie - condiment Amestec Voie Bună (Sare de mare, usturoi, flori de trandafir, oregano, busuioc, leurdă (usturoi sălbatic), rozmarin, cimbru, gălbenele și albăstrele) – nu vă zgârciți să-l folosiți, dă o aromă deosebită preparatelor - sare neiodată - apă, cât să acopere ingredientele până la jumătate Nimic mai simplu decât prepararea acestui pateu/sos. Toate ingredientele se mixează până la obținerea unei creme fine, nu foarte subțiri (dacă încă nu ați reușit, s-ar putea să mai fie nevoie de un pic de apă). Se servește pe pâine, cu ardei roșu sau, și mai bine, cu dovlecel la grătar! Vlăstarii de floarea-soarelui acompaniază foarte bine această rețetă.

Upload: camay

Post on 01-Feb-2016

213 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

bio-retete

TRANSCRIPT

Page 1: Bio Retete

 Pateu cremos de morcovi

Ingrediente:

- un pumn generos de nuci caju hidratate câteva ore

- un morcov potrivit, dat pe răzătoarea mică

- sucul de la jumătate de lămâie

- condiment Amestec Voie Bună (Sare de mare, usturoi, flori de trandafir, oregano, busuioc, leurdă (usturoi sălbatic), rozmarin, cimbru, gălbenele și albăstrele) – nu vă zgârciți să-l folosiți, dă o aromă deosebită preparatelor

- sare neiodată

- apă, cât să acopere ingredientele până la jumătate

Nimic mai simplu decât prepararea acestui pateu/sos. Toate ingredientele se mixează până la obținerea unei creme fine, nu foarte subțiri (dacă încă nu ați reușit, s-ar putea să mai fie nevoie de un pic de apă).

Se servește pe pâine, cu ardei roșu sau, și mai bine, cu dovlecel la grătar! Vlăstarii de floarea-soarelui acompaniază foarte bine această rețetă.

Page 2: Bio Retete

 Crema caju cu dovleac copt

Folosim jumătate de cană de nuci caju înmuiate vreo 2 ore, sucul de la un sfert de lămâie, o lingură de miere, o linguriţă rasă de vanilie măcinată şi puţintică apă, cât să acopere nucile, şi în mai puţin de 1 minut vom obţine (cu ajutorul blenderului/roboţelului) o minune de cremă-desert.

Servim, alături de dovleacul gătit la cuptor cu scorţişoară!

Lapte de susan

Blenduim împreună 4 linguri de seminţe de susan natur hidratate câteva ore, împreună cu 2 linguriţe de miere, jumătate de linguriţă rasă de vanilie şi un pic de apă, cât să ne permită o bună mărunţire şi omogenizare a ingredientelor, completăm cu apă până la 750ml cât am pregătit iniţial pentru laptele nostru, mai amestecăm un pic, strecurăm întregul conţinut printr-un tifon şi laptele nostru este gata pentru a fi savurat.

Page 3: Bio Retete

 Bombonele cu mac ș i cocos

Ingrediente: 2 căni nuci românești hidratate peste noapte, 1 cană curmale bio hidratate cam o oră, 4 linguri mac bio, fulgi de cocos bio, mărunțiți, prin care vom tăvăli mingiuțele.

Mixăm primele 2 ingrediente în robotul de bucătărie până  ce obţinem o compoziţie lipicioasă. Adăugăm macul, amestecăm bine, după care modelăm, cu mâinile puţin umede, bombonelele. Le tăvălim prin fulgii de cocos şi “dulcele” nostru este gata.

 Gingerata

răcoritoare, un pic iute

sucul de la două lămâi (folosim storcătorul de citrice)rădăcină de ghimbir – 3-4 cm sau mai mult, altfel spus, după gust3-4 linguri îndulcitor natural (miere, sirop de arțar, sirop de agave)1.5 l apă plată

Tocăm ghimbirul bucățele și îl adăugăm în blender alături de sucul de lămâie, mierea si apă. Acestea se procesează până la omogenizare, după care strecurăm lichidul obținut și obținem astfel gingerata noastră, numai bună de savurat după ce am dat-o pentru o oră la rece.

Page 4: Bio Retete

Gingerată cu goji...

Ingrediente:

2 linguri de goji berries hidratate o oră-douăsucul de la o lămâie4 cm rădăcină de ghimbir (dată pe răzătoarea mică)3 linguri de miere de salcâm750ml apă plată

De data aceasta nu am mai strecurat amestecul obținut prin procesarea în blender și bine am făcut! Cantitățile sunt informative, nu vă fie teamă să experimentați.

Un mic pont. Pentru cei care încă nu posedă un blender puternic, iar bucătăria le este înzestrată cu un aparat ca acesta, să zicem, mărunțiți primele patru ingrediente cu puțină apă în robotul de bucătărie micuț, după care transferați pasta obținută în robotul mare, adăugați restul de apă și porniți aparatul. În câteva clipe veți obține o băutură cu o savoare copleșitoare, care se va plasa în topul preferințelor tuturor celor care o vor gusta.

Page 5: Bio Retete

Sarmale crude

Ingrediente: -o ceaşcă de nuci mărunţite - cele mai bune sunt nucile româneşti, sunt singurele despre care puteţi fi siguri 100% că sunt netratate termic sau chimic, mai ales dacă le-aţi cules poate chiar voi, cu mâna voastră dintr-un  nuc din grădina unui om cumsecade de la ţară;  -o ceaşcă de hrişcă germinată sau înmuiată 24 h (sau orice alte cereale încolţite);  -1-2 morcovi;  -praz sau ceapă (eu folosesc ceapă roşie că mi se pare mie că arată amestecul mai apetisant);  -pătrunjel verde, cimbru, piper - condimentele le puneţi cel mai bine după propriul gust;  -frunze de varză murată, cărora li se îndepărtează nervură principală. 

 

Page 6: Bio Retete

 În această primă variantă, am mărunţit nucile cu cuţitul, iar morcovii i-am dat pe răzătoare. Se amestecă bine toate ingredientele şi se împachetează sărmăluţele în modul obişnuit.

 Sărmăluţele se pot servi pe un sos de roşii şi ardei (roşiile şi ardeii roşii se dau pe răzătoare şi se amestecă cu o lingură de ulei şi nervurile de la varză murată tăiate mărunt) sau pe frunze de salată sau pur şi simplu pe un strat de varză murată tăiată fin şi amestecată cu puţin ulei.

Page 7: Bio Retete

 Bineînţeles că se şi poate mixa totul în robotul de bucătărie, dar după cum menţionam mai sus, doresc să încerc să folosesc, cel puţin la reţele doamnei Ibrian, cât mai puţin aparate performante, de aceea în varianta a doua, am dat nucile şi hrişca încolţită prin maşina de tocat nuci (am una veche de tot, de la mama din România, este o maşină de tocat obişnuită, are însă un tambur  ca o răzătoare în locul melcului!) şi atunci umplutura a arătat aşa (am mai adăugat şi ceapă verde):

 Dacă ingredientele sunt date prin maşina de tocat, toată compoziţia devine mai omogenă şi se împachetează sarmalele mai uşor.Şi pentru că am mâncat o săptămâna numai sărmăluţe (până am terminat varza), am făcut şi o grămadă de fotografii (nu diferă prea mult, dar eu găsesc că sunt totuşi grozav de îmbietoare):

Page 8: Bio Retete

 Mama făcea mereu sărmăluţele cu carne subţiri ca degetul, cu mult orez şi multă varză, am încercat să  fac şi eu la fel

Ingrediente Sărmăluţe crude (după reţeta Andreei Lăzărescu): 1/2 varză murată medie, 1 castronaş plin cu nuci înmuiate minim 24h (ideal 48h), 1 morcov mediu, 1 păstârnac, 1/4 ţelină medie, 1/2 legătură pătrunjel, 2-3 linguri ulei de măsline, sare de mare, piper – după gust, cimbru + 1 ceapă roşie medie, de care eu am uitat, şi fiindcă mi-a plăcut tare mult cum au ieşit, a doua oară am renunţat cu bună ştiinţă la aceasta.

Se introduc toate ingredietele în robotul de bucătărie (mai puţin varza murată ) şi se macină până obţinem o textură asemănătoare sarmalelor convenţionale. Mai departe, totul ţine de dexteritatea gospodinei! Eu recunosc că de trebuia să fierb sărmanele sărmăluţe împachetate de mine, situaţia nu ar fi fost atât de roz, însă în varianta raw chiar şi eu mă descurc de minune . Iar dacă vă rămâne compoziţie, iar foi de varză în stare bună nu prea, tocaţi varza rămasă şi amestecaţi cu restul ingredientelor, rezultatul este cel puţin la fel de bun.

Pentru sosul de caju (adaptat tot după o reţetă a Andreei Lăzărescu), care a acompaniat drăguţele sărmăluţe, am folosit următoarele ingrediente: 1 cană cajuhidratat peste noapte

Page 9: Bio Retete

şi clătit bine dimineaţa, 1 curmală hidratată 1/2h, 1 vârf cuţit sare de mare, 1-2 linguriţe fulgi de drojdie inactivă, 1 ceapă verde micuţă, 1/2 legătură de mărar, apa cât să cuprindă restul ingredinetelor (mai bine puneţi mai puţin iniţial şi completaţi ulterior, dacă mai este cazul) - cantităţile pot varia după inspiraţia şi preferinţele fiecăruia. Reţeta se poate încropi şi fără fulgii de drojdie, în cazul în care nu aveţi.

Se introduc toate acestea in robotul de bucătărie (după ce aţi tocat, în prealabil, mărarul şi ceapa verde) şi se mixează până ce obţinem o cremă cât mai fină – acest lucru variază în functie de puterea robotului.

Merge foarte bine și cu bastonașe de ardei gras și morcovi – o variantă gustoasă și sățioasă chiar și pentru masa de prânz.

Bomboane delicioase cu nuci şi cacao(după reţeta Ramonei Chivereanu): 2 căni cu nuci hidratate peste noapte, 1 cană curmale inmuiate cam 1 oră, 2 linguri pudră de cacao.

Se pun cele 3 ingrediente în robot şi se mixează bine, până obţinem o compoziţie lipicioasă din care modelăm, cu mâinile puţin umede, bombonelele. Le tăvălim prin cacao şi le dăm la frigider pentru câteva ore.

Bomboane cu cocos (după reţeta Ramonei Chivereanu): 2 căni caju hidratat câteva ore, 1 cană fulgi de cocos bio, 3 linguri miere, 2 linguri ulei de cocos.

Se amestecă ingredientele în robot, se formează biluţele şi de dau prin fulgi de cocos. Se pun la frigider pentru a se întări. Nimic mai simplu!