bez názvu-1€¦ · compas de adÂncime supito instrucŢiuni de deservire 31104s02 31104s03...

4
COMPAS DE ADÂNCIME SUPITO INSTRUCŢIUNI DE DESERVIRE 31104S02 31104S03 31104S04 CERTIFICAT DE GARANŢIE 1. Pentru produsele UNI-MAX se acordată o garanţie de 24 de luni începând cu data vânzării în conformitate cu Codul civil sau de 12 luni potrivit Codului comercial, aceasta acoperind defectele demonstrabile ale materialului sau cele din fabricaţie. Alte drepturi în legătură cu o defecţiune de orice fel, directă sau indirectă, faţă de persoane sau material, sunt excluse. 2. Garanţia nu se referă la defecţiunile datorate unui montaj sau unei manipulări necalificate, supra- solicitării, nerespectării instrucţiunilor din manuale, utilizării unor accesorii necorespunzătoare sau a unor mijloace de lucru necorespunzătoare, intervenţiei unei persoane neautorizate, defectării în cursul transportului sau deteriorării mecanice. Garanţia nu este aplicabilă nici pentru unele tipuri de produse sau componentele acestora, cum sunt accesoriile, motoarele, cărbunii, elementele de etanşare şi termice care necesită o înlocuire regulată, la acestea presupunându-se o uzură normală care nu mai este obiectul garanţiei. 3. În cazul exercitării dreptului la reparaţie în cursul perioadei de garanţie, este necesar a demonstra că produsul a fost vândut de către comerciantul la care este reclamat şi că termenul de garanţie încă nu a expirat. În acest scop, pentru o cât mai rapidă soluţionare a reclamaţiei, recomandăm prezentarea certificatului de garanţie prevăzut cu data fabricaţiei şi cea a vânzării, cu numărul de fabricaţie (numărul de serie), ştampila locului de vânzare aferent şi semnătura vânzătorului, even- tual documentul de plată valabil etc. 4. Depuneţi reclamaţia la comerciantul la care aţi cumpărat produsul, eventual expediaţi în stare asamblată spre reparaţie. 5. Termenul de garanţie se prelungeşte cu perioada în care produsul se află în reparaţie. Trimiteţi produsul reclamat spre reparaţie ambalat corespunzător (preferabil în ambalajul original, pe care vă recomandăm să-l păstraţi pentru acest scop) şi împreună cu certificatul de garanţie completat, eventual cu un alt document care justifică dreptul la reclamaţie. 6. Produsele predate pentru service trebuie să fie curăţite. În caz contrar, din motive igienice, nu este posibilă acceptarea acestora sau trebuie plătită o taxă pentru curăţire. UNI-MAX Reklamační a servisní oddělení (Secţia reclamaţii şi service) Areál bývalého cukrovaru (Incinta fostei fabrici de zahăr) Hlavní 29 277 45 Úžice Tel. Secţia reclamaţii 266 190 156 T-Mobile 603 414 975 266 190 111 O2 601 218 255 Fax 266 190 100 Vodafone 608 227 255 http://www.uni-max.cz E-Mail: [email protected] Produs: COMPAS DE ADÂNCIME SUPITO Tip: 31104S02, 03, S04 Număr fabricaţie (seria): Data fabricaţiei: Înregistrare atelier de reparaţii: Data vânzării, ştampila, semnătura:

Upload: others

Post on 19-Oct-2020

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Bez názvu-1€¦ · COMPAS DE ADÂNCIME SUPITO INSTRUCŢIUNI DE DESERVIRE 31104S02 31104S03 31104S04 CERTIFICAT DE GARANŢIE 1. Pentru produsele UNI-MAX se acordată o garanţie

COMPAS DE ADÂNCIME SUPITO

INSTRUCŢIUNI DE DESERVIRE

31104S0231104S0331104S04

CERTIFICAT DE GARANŢIE

1. Pentru produsele UNI-MAX se acordată o garanţie de 24 de luni începând cu data vânzării în conformitate cu Codul civil sau de 12 luni potrivit Codului comercial, aceasta acoperind defectele demonstrabile ale materialului sau cele din fabricaţie. Alte drepturi în legătură cu o defecţiune de orice fel, directă sau indirectă, faţă de persoane sau material, sunt excluse.

2. Garanţia nu se referă la defecţiunile datorate unui montaj sau unei manipulări necalificate, supra-solicitării, nerespectării instrucţiunilor din manuale, utilizării unor accesorii necorespunzătoare sau a unor mijloace de lucru necorespunzătoare, intervenţiei unei persoane neautorizate, defectării în cursul transportului sau deteriorării mecanice. Garanţia nu este aplicabilă nici pentru unele tipuri de produse sau componentele acestora, cum sunt accesoriile, motoarele, cărbunii, elementele de etanşare şi termice care necesită o înlocuire regulată, la acestea presupunându-se o uzură normală care nu mai este obiectul garanţiei.

3. În cazul exercitării dreptului la reparaţie în cursul perioadei de garanţie, este necesar a demonstra că produsul a fost vândut de către comerciantul la care este reclamat şi că termenul de garanţie încă nu a expirat. În acest scop, pentru o cât mai rapidă soluţionare a reclamaţiei, recomandăm prezentarea certificatului de garanţie prevăzut cu data fabricaţiei şi cea a vânzării, cu numărul de fabricaţie (numărul de serie), ştampila locului de vânzare aferent şi semnătura vânzătorului, even-tual documentul de plată valabil etc.

4. Depuneţi reclamaţia la comerciantul la care aţi cumpărat produsul, eventual expediaţi în stare asamblată spre reparaţie.

5. Termenul de garanţie se prelungeşte cu perioada în care produsul se află în reparaţie. Trimiteţi produsul reclamat spre reparaţie ambalat corespunzător (preferabil în ambalajul original, pe care vă recomandăm să-l păstraţi pentru acest scop) şi împreună cu certificatul de garanţie completat, eventual cu un alt document care justifică dreptul la reclamaţie.

6. Produsele predate pentru service trebuie să fie curăţite. În caz contrar, din motive igienice, nu este posibilă acceptarea acestora sau trebuie plătită o taxă pentru curăţire.

UNI-MAX Reklamační a servisní oddělení (Secţia reclamaţii şi service) Areál bývalého cukrovaru (Incinta fostei fabrici de zahăr) Hlavní 29 277 45 Úžice

Tel. Secţia reclamaţii 266 190 156 T-Mobile 603 414 975 266 190 111 O2 601 218 255Fax 266 190 100 Vodafone 608 227 255

http://www.uni-max.czE-Mail: [email protected]

Produs: COMPAS DE ADÂNCIME SUPITO

Tip: 31104S02, 03, S04 Număr fabricaţie (seria):

Data fabricaţiei: Înregistrare atelier de reparaţii:

Data vânzării, ştampila, semnătura:

Page 2: Bez názvu-1€¦ · COMPAS DE ADÂNCIME SUPITO INSTRUCŢIUNI DE DESERVIRE 31104S02 31104S03 31104S04 CERTIFICAT DE GARANŢIE 1. Pentru produsele UNI-MAX se acordată o garanţie

2

Stimate client, vă mulţumim pentru cumpărarea utilajului de la compania UNI-MAX.Societatea noastră este gata de a vă oferi serviciile sale – înainte de cumpărarea produsului, la cumpărarea acestuia şi după cumpărare. În cazul întrebărilor de orice fel, al propunerilor sau al recomandărilor, contactaţi departamentul nostru comercial. Ne vom strădui să analizăm propunerea dumneavoastră şi să vă răspundem în măsura posibilităţilor.Prima utilizare a utilajului în sensul prezentelor instrucţiuni este un act juridic prin care utilizatorul confirmă prin voinţa sa liberă că a studiat în mod corespunzător prezentele instrucţiuni, a înţeles pe deplin semnificaţia lor şi s-a familiarizat cu toate riscurile.ATENŢIE! Nu încercaţi să puneţi în funcţiune (eventual să utilizaţi) utilajul înainte de a vă familiariza cu întregul conţinut al instrucţiunilor de deservire. Păstraţi instrucţiunile pentru o utilizare ulterioară.Atenţie trebuie acordată îndeosebi indicaţiilor privind securitatea muncii. Nerespectarea sau implementarea neexactă a acestor indicaţii poate fi cauza accidentelor suferite de propria dumneavoastră persoană sau de alte persoane, eventual se poate deteriora utilajul sau materialul prelucrat.Respectaţi îndeosebi instrucţiunile de securitate specificate pe tăbliţele cu care este prevăzut utilajul.Nu îndepărtaţi aceste tăbliţe şi nu le deterioraţi.Pentru facilitarea unei eventuale comunicări, copiaţi-vă aici numărul facturii, eventual al chitanţei de plată.

DATE TEHNICE

Tip - 31104S02Gama ....................................................................................................................................10 – 18 mmScala ..........................................................................................................................................0,01 mmAdâncime de măsurare ..............................................................................................................100 mm

Tip - 31104S03Gama ....................................................................................................................................18 – 35 mmScala ..........................................................................................................................................0,01 mmAdâncime de măsurare ..............................................................................................................125 mm

Tip - 31104S04Gama ....................................................................................................................................35 – 50 mmScala ..........................................................................................................................................0,01 mmAdâncime de măsurare ..............................................................................................................150 mm

Corectitudinea textului, a graficelor şi datelor este legată de perioada de tipărire. Pentru îmbunătăţirea continuă a produselor noastre este posibil ca, fără o atenţionare prealabilă, să fie modificate datele tehnice.

7

MENTENANŢĂ

• Întotdeauna menţineţi sculele curate. Impurităţile care pătrund în mecanismul sculei pot cauza deteriorarea acesteia.

• Pentru curăţire nu utilizaţi detergenţi agresivi şi solvenţi.• Recomandăm ca piesele de plastic să fie curăţite cu o cârpă umezită în apa cu săpun.• Suprafeţele metalice se vor curăţi cu o cârpă umezită în petrol.• Instalaţiile care nu se utilizează se vor depozita conservate într-un loc uscat unde nu vor coroda.

LICHIDARE

La sfârşitul duratei de viaţă a produsului, în cursul lichidării deşeurilor rezultate, este necesar a proceda în conformitate cu legislaţia în vigoare. Produsul se compune din părţi metalice şi din material plastic care, după sortare, sunt reciclate separat1. Demontaţi toate piesele maşinii.2. Sortaţi piesele potrivit clasei de deşeuri (metale, cauciuc, plastic etc.) şi predaţi pentru lichidare

specializată.

ATENŢIE

În cazul unei defecţiuni, expediaţi aparatul pe adresa comerciantului, reparația va fi gata într-un timp cât mai scurt. O descriere succintă a defecţiunii scurtează identificarea acesteia în cursul reparaţiei. În perioada de garanţie, ataşaţi la aparat certificatul de garanţie şi chitanţa de plată. Suntem aici pentru dumneavoastră şi după terminarea perioadei de garanţie, executând eventualele reparaţii la preţuri avantajoase.Pentru a împiedica defectarea aparatului în cursul transportului, ambalaţi-l bine sau utilizaţi ambalajul original. Nu suntem responsabili pentru defecţiunile apărute în cursul transportului iar succesul reclamaţiei la serviciile de transport depinde de gradul de ambalare şi securitate contra deteriorării.Obs.: Imaginea poate fi diferită de produsul livrat, la fel, diferită poate fi gama şi tipul accesoriilor livrate. Acest fapt este rezultatul dezvoltării, astfel de variante neavând nici o influenţă asupra funcţiei corecte a produsului

Page 3: Bez názvu-1€¦ · COMPAS DE ADÂNCIME SUPITO INSTRUCŢIUNI DE DESERVIRE 31104S02 31104S03 31104S04 CERTIFICAT DE GARANŢIE 1. Pentru produsele UNI-MAX se acordată o garanţie

3

MĂSURI PRIVIND SECURITATEA

! Aspecte generale• Pungile de plastic utilizate în ambalaj pot fi periculoase pentru copii şi animale.• Familiarizaţi-vă cu acest utilaj, cu comanda acestuia, exploatarea şi elementele utilajului, precum şi cu

eventualele riscuri legate de utilizarea incorectă a acestuia.• Asiguraţi ca utilizatorul utilajului să fie familiarizat în mod adecvat cu comanda, exploatarea şi cu

elementele componente ale acestui utilaj, precum şi cu eventualele pericole ce decurg din utilizarea acestuia

• Urmăriţi încontinuu desfăşurarea lucrului şi faceţi uz de toate simțurile. Nu continuaţi lucru dacă nu vă puteţi concentra deplin asupra acestuia

• Aveţi grijă de sculele dumneavoastră şi păstraţi-le curate.• Menţineţi în stare uscată mânerele şi elementele de comandă, fără urme de ulei şi grăsimi.• Împiedicaţi intrarea animalelor, a copiilor şi a persoanelor neautorizate.• Nu lucraţi cu utilajul când sunteţi sub influenţa alcoolului sau a stupefiantelor.• Se interzice efectuarea reparațiilor de orice fel a utilajului. NU UTILIZAŢI în cazul în care constataţi o

îndoire, o crăpare sau un alt caz de deteriorare.• Asiguraţi o mentenanţă corectă a aparatului. Înainte de utilizare, verificaţi dacă nu există defecţiuni la

maşină.• În cursul mentenanţei şi al reparaţiei utilizaţi piese de schimb originale.• În cazul în care utilajul nu este utilizat o perioadă mai lungă de timp, depozitaţi-l într-un loc uscat şi

încuiat, departe de accesul copiilor.• Verificaţi dacă anumite piese nu sunt sparte sau gripate, asiguraţi-vă că toate piesele sunt fixate corect.

Verificaţi şi toate celelalte condiţii care pot influenţa funcția sculelor.• Dacă nu este specificat altceva în prezentele instrucţiuni de utilizare, este necesară reparaţia sau

înlocuirea pieselor defecte şi a elementelor de siguranţă.! Mecanica finăNu fixaţi niciodată aparatul într-o menghină.Protejaţi aparatul contra impactelor şi căderii. După terminarea muncii puneţi-l înapoi în valiză.! Asamblări• Nu utilizaţi utilajul până ce acesta nu a fost asamblat complet în conformitate cu instrucţiunile manualului

MONTAJUL

• Înainte de a arunca ambalajul, verificaţi dacă nu au rămas în el anumite piese. Dacă da, căutaţi piesa în lista pieselor sau pe schema de asamblare a piesei respective şi instalați piesa în cauză.

Fig. nr. 1 – Descrierea componentelor aparatului:

1. Componentele de măsurare ale aparatului

2. Conexiune3. Mâner4. Orificiu de fixare5. Dispozitiv de măsurare abatere

Fig. nr. 2 – Descrierea componentelor aparatului:

1. Piuliţă de siguranţă nicovală2. Nicovala3. Garnitură4. Instalaţie de ghidaj (centrare)5. Nod de contact

6

Măsurare în poziţie verticală. Acul indicatorului indică valoarea ,minimă. Vezi fig. nr. 10.

Fig. nr. 10.

marginea indicatorului în sensul arătat în fig. nr. 11, astfel se va fi găsită poziția corectă.

Fig. nr. 11.

Pentru obţinerea datelor exacte măsuraţi câteva poziţii. Vezi fig. nr. 12 şi 13.

Fig. nr. 12. Fig. nr. 13.

Page 4: Bez názvu-1€¦ · COMPAS DE ADÂNCIME SUPITO INSTRUCŢIUNI DE DESERVIRE 31104S02 31104S03 31104S04 CERTIFICAT DE GARANŢIE 1. Pentru produsele UNI-MAX se acordată o garanţie

4

Conectarea indicatorului: Introduceţi clema indicatorului în Conexiune.Banda indicatorului se roteşte cu 1 rotaţie.Fixaţi indicatorul cu ajutorul Şurubului.Vezi fig. nr. 3.

Fig. nr. 3.

Conectarea nicovalei sau a garniturii. Extrageţi Piuliţa de siguranţă a nicovalei.Introduceţi nicovala sau garnitura.Strângeţi Piuliţa de siguranţă a nicovalei.Vezi fig. nr. 4.

Fig. nr. 4.

DESERVIREA

Setarea gamei: Setaţi corect micrometrul extern.După setare strângeţi cu piuliţa de siguranţă.Vezi fig. nr. 5.

Fig. nr. 5.

5

Acul de pe cadranul aparatului ar trebui să indice O.Priza marginală a rolei ar trebui să fie peste partea frontală a micrometrului.Setaţi contactele de măsurare în aşa fel încât acul să indice poziția maximă.Rotiţi inelul intern în aşa fel încât acul să indice exact O.Vezi fig. nr. 6 şi 7.

Fig. nr. 6. Fig. nr. 7.

Metode de măsurare şi citire:

Măsurare în poziţie secţională. Acul indicatorului indică valoarea minimă. Vezi fig. nr. 8.

Fig. nr. 8.

marginea indicatorului în sensul arătat în fig. nr. 9, astfel se va fi găsită poziția corectă.

Fig. nr. 9.