Psihologia varstelor – seminar –

Simion Carmina

Grupa III

BATRANETEA

Confruntarea cu moartea si

cu pierderea

CONFRUNTAREA CU PROPRIA MOARTE:

In activitatea ei de pionierat cu oameni muribunzi, Elisabeth Kubler-Ross, medic psihiatru, a constatat ca cei mai multi primeau cu bratele deschise ocazia de a vorbi deschis despre starea lor si erau constienti ca se afla aproape de moarte, chiar daca nu li se spusese. Dupa discutiile cu aproximativ 500 de pacienti in stadiul terminat, Kubler-Ross (1969, 1970) a descries 5 stadii ale procesului de impacare cu moartea:

1. Negarea: “Nu se poate sa mi se intample asta!”2. Furia: “De ce eu?”3. Targuirea pentru un plus de timp: “Daca as putea sa traiesc ca sa-mi vad fata maritata nu

mai cer nimic altceva.”4. Depresia5. Acceptarea

Tot ea a avansat ipoteza unei succesiuni similare de sentimente la oamenii aflati in fata pierderii iminente.

Modelul lui Kubler-Ross a fost criticat si modificat de alti specialisti care lucreaza cu muribunzi. Desi emotiile descrise de ea sunt frecvent intalnite, nu toti oamenii traverseaza toate cele 5 stadii si nici nu le parcurg neaparat in aceeasi ordine.O persoana poate sa oscileze, de pilda, intre furie si depresie sau sa le simta pe amandoua simultan. Moartea la fel ca viata , este o experienta persoanala. Pentru unii oameni, negarea sau furia pot fi o modalitate mai buna de a se confrunta cu moartea decat cu acceptarea calma. Constatarile lui Kubler-Ross, desi valoroase pentru intelegerea sentimentelor celor care se afla fata-n fata cu cu sfarsitul vietii, nu ar trebui considerate singurul model sau criteriu de “moarte buna”.

1

Psihologia varstelor – seminar –

Simion Carmina

Grupa III

TIPARE ALE DOLIULUI:

a. Pierderea grea: – pierderea unei persoane apropiate si procesul adaptarii la ea – poate afecta practic toate aspectele vietii unui supravietuitor.Pierderea grea aduce deseori o schimbare de statut si rol (de exemplu de la sot/ie la vaduv/a sau de la fiu/fiica la orfan). Mai intai exista doliul – reactia emotionala traita in primele etape ale unei pierderi grele. Doliul la fel ca moartea este o experienta extreme de personala. Despre vaduva care vorbeste cu rapostaul ei sot in toiul noptii, s-ar fi crezut inainte ca are tulburari emotionale; in prezent se recunoaste ca acest comportament este obisnuit si util (Lund, 1993).

b. Modelul clasic al travaliului de doliu (J.T. Brown si Stoudemire, 1993; R. Schulz, 1978) Soc si refuzul de a crede: imediat dupa un deces supravietuitorii se simt adesea

pirduti si confuzi. Preocuparea fata de memoria persoanei decedate: supravietuitorul incearca sa

se impace cu decesul dar inca nu il poate accepta. Vaduva ar putea sa retraiasca moartea sotului ei si intreaga lor relatie. Din cand in cand ar putea-o cuprinde senzatia ca raposatul ei sot este prezent. Aceste experiente se atenueaza cu timpul, insa e posibil sa apara – poate ani la rand – in momente ca aniversarea casatoriei sau a mortii.

Rezolvarea: urmeaza stadiul final, in care persoana care a suferit o pierdere isi recapata interesul fata de activitatile cotidiene. Amintirile despre decedat trezesc sentimente de afectiune amestecata cu tristete, in locul durerii si dorului acute.

c. Doliul: variatii multiple Wortman si Silver, 1989, au gasit 3 tipare principale ale doliului:

In tiparul asteptat in mod obisnuit, indoliatul trece de la suferinta intensa la suferinta redusa.

In tiparul dorului absent, indoliatul nu resimte suferinta intensa imediat si nici mai tarziu.

In tiparul doliului cronic, indoliatul continua sa sufere mult timp.

VADUVIA:

2

Psihologia varstelor – seminar –

Simion Carmina

Grupa III

Asa cum barbatii varstnici au sanse mai mari decat femeile varstnice de a fi casatoriti, femeile varstnice au o probabilitate mai mare de vaduvie decat barbatii. Femeile tind sa traiasca mai mult decat sotii lor si au o probabilitate mai mica de recasatorire decat barbatii.

La batranete casnicia poate fi pusa drastic la incercare de varsta inaintata si de bolile fizice, desi o relatie conjugala apropiata poate sa modereze efectele psihologice negative ale dizabilitatilor functionale, prin reducerea anxietatii si a depresiei si sporirea stimei de sine (Mancini si Bonanno, 2006).

Intr-un studiu cei care-si ingrijeau sotii au fost intervievati inaintea pierderii si dupa. Cei care inaintea decesului, subliniasera beneficiile ingrijirii (“ma face sa ma simt util/a”, “ma ajuta sa apreciez mai mult viata”) mai mult decat greutatile au declarat mai multa suferinta in urma decesului, ceea ce sugereaza ca suferinta a fost accentuata prin pierderea nu doar a sotului decedat, ci si a rolului de ingrijitor (Boerner, Schulz si Horowitz, 2004).

Când un partener din cuplul căsătorit moare, cel ce supravieţuieşte nu numai că este văduvit de soţ/soţie, dar se şi confruntă dintr-odată cu necesitatea de a organiza un cămin cu părinte unic.

Totuşi, femeile trec mult mai uşor peste drama pierderii partenerului de viaţă, pentru că acestea se adaptează cu uşurinţă noii situaţii, afirmă psihologii. Nu acelaşi lucru se întamplă în cazul bărbaţilor aflaţi la o anumită vârstă din familiile tradiţionale, care, sustin specialiştii, după pierderea soţiei nu supravieţuiesc mai mult de cinci ani.

Femeile îşi revin mai repede dupa moartea partenerului, pentru că acestea acceptă mai uşor pierderea celui drag, iar în loc să se consume încearcă să găsească soluţii pentru a merge mai departe.

Bărbatul, de cealaltă parte, este dependent în gospodărie de femeie, iar pierderea acesteia îl copleşeşte total.

Totodata, aceştia precizează că moartea soţiei îl face pe bărbat vulnerabil, iar acestuia îi este foarte greu sa se adapteze noii posturi, aceea de văduv. Barbatul reuşeste cu greu sa supravieţuiască fără jumatatea sa, pentru că moartea acesteia îl inhibă, determinand de cele mai multe ori apariţia depresiei.

SURSA BIBLIOGRAFICA:- Dezvoltarea umana / Diane E. Papalia, Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman.

Bucuresti: Editura Trei, 2010.

3