Bătălia pentru AngliaAl doilea Război Mondial

Bătălia Angliei  (10 iulie – 31 octombrie 1940) este numele dat eforturilor Luftwaffe depuse pentru câștigarea superiorității aeriene asupra Royal Air Force (RAF), înaintea unei invazii terestre și aeriene asupra Marii Britanii (Operațiunea Leul de Mare), în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bătălia Angliei a fost prima luptă purtată integral doar de forțele aeriene. A fost de asemenea cea mai mare și susținută campanie de bombardamente desfășurată până la acea dată și primul test adevărat al teoriilor bombardamentelor strategice dezvoltate după Primul Război Mondial. Numele acestei bătălii derivă dintr-un faimos discurs al primului ministru englez, Winston Chruchill „ Bătălia pentru Franța s-a terminat. Mă aștept ca bătălia pentru Anglia să înceapă … „

Motivul

Perioada dintre prăbușirea Franței, în iunie 1940, și declanșarea „operațiunii Barbarossa”, în iunie 1941, prezintă o scenă militară și diplomatică dificil de analizat, complexă și în același timp confuză. Invazia Uniunii Sovietice de către Hitler a reprezentat prin urmare, subiectul unor continue dezbateri, axate pe adevăratele motivații ale dictatorului nazist.

Se presupune că Hitler a pierdut inițiativa în cursul acestei perioade și, incapabil să răpună Marea Britanie dar temându-se de puterea în ascensiune a rușilor și de posibilitatea intervenției americane, a încercat să-și mențină supremația, făurind o „strategie periferică”, prin crearea unei blocade continentale, similare celei imaginate de Napoleon, pentru a măcina puterea economică și moralul englezilor. Și abia când această strategie a eșuat, forțat de împrejurări și de imposibilitatea continuării războiului, în condițiile lipsei de resurse și mai ales de combustibil, Hitler a atacat URSS, pentru a pune mâna pe bogatele resurse de petrol din Caucaz și pe grânarele Rusiei europene.

Desfășurarea bătălieiÎn vara anului 1940, Hitler

domina Europa, de la Capul Nord până în Pirinei. Singurul inamic activ rămas în război – Anglia – sub conducerea unui nou prim-ministru, Winston Churchill, se înverşuna a continua lupta. Armata britanică fusese însă împuţinată în urma bătăliei de la Dunkerque deci o posibilă prăbușire a forțelor engleze era iminentă. Stalin nu-şi permitea încă să-l provoace pe Hitler iar SUA, şocată de căderea Franţei, începea prima recrutare pe timp de pace din istorie şi creşta

substanţial bugetul alocat armatei.

Observator scanând cerul din Londra

Germanii urmăreau să supună britanicii prin înfometare. În iunie 1940, ei au iniţiat Bătălia Atlanticului, folosind submarine de luptă pentru a tăia liniile transoceanice de aprovizionare aliate având baze de submarine în Norvegia şi Franţa. Portsmouth a fost principala țintă. La început, Germania deţinea numai 28 de submarine, dar multe altele erau în construcţie – îndeajuns de multe pentru a menţine Anglia în pericol până în vara anului 1943 şi pentru a susţine lupta multe luni după aceea.

Invazia era mijlocul prin care Hitler dorea să cucerească Anglia, dar aceasta însemna trecerea Canalului Mânecii. Pentru reuşita unei victorii, mai întâi trebuiau neutralizate forţele aeriene britanice. Drept urmare, bătălia Angliei a fost purtată în aer şi nu pe plaje. În august 1940, germanii au lansat raiduri aeriene asupra porturilor şi aeroporturilor, iar în septembrie asupra oraşelor din insulă. Luftwaffe miza astfel pe atacarea unor zone de importanță politică majoră utilizând o strategie de terorizare prin bombardament. Obiectivul consta în scoaterea din luptă a avioanelor britanice şi distrugerea lor. Naziştii au ignorat însă un nou dispozitiv al britanicilor, radarul, care au mărit substanţial eficienţa Royal Air Forces. Datorită pierderilor proprii care erau mult prea mari, Luftwaffe a trebuit să schimbe bombardamentul diurn cu cel nocturn, la sfârşitul lunii septembrie. În perioada septembrie 1940 – mai 1941 au efectuat 141 de raiduri majore asupra Londrei şi 56 asupra altor oraşe, dar daunele pe care le-au produs au fost prea mici pentru a fi decisive. Pe 17 septembrie 1940, Hitler a amânat pe o perioada nedeterminată invazia, implicit recunoscând înfrângerea sa în Bătălia Angliei, cea mai mare bătălie aeriană a celui de-al doilea război mondial.

Heinkel HE 111 - bombardiere

Spitfire Mk I

Forțele participante și echipamentul de război utilizat

Avioanele de luptă ale Luftwaffe: Messerschmitt BF 109 E și BF 110 C s-au confruntat împotriva „calului de bătaie” al RAF, Hurricane MK I și mai puțin numeroasele Spitfire MK I. Bf 109 E aveau o putere mai mare de urcare și erau cu 16-48 km/h mai rapide decât avioanele RAF. În primăvara și vara lui 1940, luptători RAF au beneficiat însă de disponibilitatea ridicată a combustibililor cu cifră octanică mare, ce le-a facilitat o putere ridicată a motoarelor și deci viteză și agilitate mai mari.

Performanța avioanelor Spitfire în bătălia de la Dunkirk a fost surprinzătoare pentru piloții germani care se așteptau ca avioanele lor să fie net superioare. În timp ce BF 109 E avea o rază de întoarcere mult mai mare decât Hurricane sau Spitfire, motorul său cu injecție îi permitea să iasă mai ușor din calea atacatorilor decât avioanele englezești.

Diferențe majore au existat și în echiparea cu mitraliere ale avioanelor celor două tabere. Avioanele aliaților erau echipate cu mitraliere inferioare, destinate unor lupte aeriene de nivel inferior, avioanele germane întorcându-se la baze cu numeroase avarii însă nesemnificative și care de puține ori duceau la distrugerea aparatelor de zbor.

BF 109 a fost de asemenea utilizat ca un bombardier-luptător, modelele de acest tip putând transporta bombe de pana la 250 KG sub fuselaj, după aruncarea muniției putându-se înfrunta la egalitate cu avioanele englezești. Cel mai important rol al acestor avioane a fost însă acela de bombardier-rapid. Capabil să realizeze coborâri rapide spre zona destinată bombardării pentru ca apoi în urma eliberării obuzelor să evadeze în viteză, acest bombardier a fost folosit cu o eficiență maximă în atacarea țintelor mici și mijlocii.

În ciuda superiorității tehnice a avioanelor germane, utilizarea radarului și a observatorilor RAF plasați strategic de-a lungul arhipelagului englez, Marea Britanie a reușit să „câștige” această bătălie.

Messerschmitt Bf 109

Bătălie aeriană