PERSONALITĂŢILE BĂLŢENE:

1. Ababii, Larisa2. Abramciuc (Curtescu), Maria 3. Altini, Eustatie4. Arcea, Anatol5. Arşavschi, Alexei6. Babad, Eugenia7. Babâră, Nicanor8. Babii, Leonid9. Babii, Vladimir10. Baciu, Gheorghe11. Balica, Dimitrie12. Barbu, Ana13. Barbu, Natalia14. Bazaochi, Nicolae15. Bechet, Boris16. Belousov, Valentin,17. Belousov, Victor18. Belousov, Vitalie19. Berejan, Silviu20. Bersucher, Isac21. Bolboceanu, Aglaida22. Briceag, Gheorghe23. Beţişor, Vitalie24. Bilevici, Gavriil25. Blanc, Mihail26. Boiangiu, Vasile27. Boincean, Boris28. Bondarenco, Ana29. Borş, Ion30. Borşevici, Ion31. Bortă, Larisa32. Botezatu, Eliza33. Bredun, Eduard34. Breitman Boruh35. Broitman, Iosif36. Bucătaru, Victor37. Bucico, Angela38. Budişteanu, Alexandru39. Burghiu, Iacob40. Burlacu, Geta41. Buzatu, Lidia42. Buzatu, Vasile43. Buzdugan, Ion44. Cabac, Ludmila45. Cabac, Valeriu46. Calamanciuc, Gheorghe47. Capcelea, Valeriu 48. Caras, Igor

1

49. Caras, Ion50. Casso, Nicolae51. Catelly, Emanoil52. Caţaveică, Ion53. Cazacu, Nicolae54. Cazacu, Petre55. Căldare, Dumitru56. Călin, Elena57. Cârţu, Gheorghe58. Ceban, Vasile59. Celac, Silvia60. Cerguţă, Ludmila61. Chirilciuc, Nicolai62. Chiţaniuc (Istrati), Tamara63. Chiţilovschi, Teofan64. Cincilei, Gheorghe65. Cincilei, Grigore66. Ciobanu, Anatol67. Ciobanu, Mihai68. Ciornâi, Ion69. Ciutac, Victor70. Codău, Iulian71. Cojoc, Serghei72. Coroban, Vasile73. Coroliuc, Boris74. Costin, Nicolae75. Coşeriu, Eugeniu76. Cozlov, Igor77. Creangă, Ovidiu78. Crimerman, Efim79. Crivceanschi, Nina80. Crihan, Anton81. Culiuc, Leonid82. Cupcea, Ala83. Dayn, Ehezchel84. Dmitriev, Ghenadi85. Dobândă-Volontir, Eufrosinia86. Dolenga, Lotis87. Donici, Nicolae88. Donos, Arcadie89. Dubinovschi, Lazăr90. Enescu, George91. Engler, Azriel92. Eşanu, Gheorghe93. Eşanu, Petru94. Evtuşenco, Ion95. Fală, Porfirie96. Filip, Iulian97. Filip, Nicolae98. Florescu, Roman99. Florescu, Ştefan100. Frunză, Dumitru

2

101. Frunză, Ilie102. Gafencu, Valeriu103. Gafencu, Vasile104. Gagim, Ion105. Gaidarji, Gavriil106. Galaicu, Vasile 107. Galperina, Ianina 108. Gărbălău, Nicolae109. Gârnu, Mihai110. Gheorghian, Haralambie111. Georghiţă-Apostol, Gheorghe112. Gherşcovici, David113. Ghibalenco, Nicolai114. Ghibănescu, Gheorghe115. Gleibman, Eva116. Glib, Nicolae117. Gluhovschi, Nicolae118. Gohberg, Izrael119. Golovcenco, Valerian120. Gorbul, Valeriu121. Gorionâşev, Nicolai122. Grabucea, Igor123. Grigorean, Valerian124. Grigoriu, Grigore125. Griţunic, Boris126. Grossu, Sergiu127. Haham, Emil128. Halippa, Pan129. Harcenco, Boris130. Hinculov, Calistrat131. Ignatiuc, Iulia132. Ioniţă, Mircea133. Jitaru, Ecaterina134. Jucov, Titus135. Kamenski, Anatoli136. Kireev, Aleksandr137. Kremer, Iza138. Krupenski, Alexandru139. Kuzminski, Pavel140. Lacusta, Victor141. Leahu, Nicolae142. Leancă, Constantin143. Leonard, Chiriac144. Levit, Efim (Froim)145. Liubcenco, Macar146. Lozan, Oleg 147. Lucinschi, Petru 148. Lupan, Emilia149. Lupaşcu, Mihail150. Lupu, Marian151. Lvovschi, Eugeniu152. Macovei, (circ)

3

153. Magdei, Mihai154. Manoli, Ion155. Marchel, Episcopul156. Marşalcovschi, Teo-Teodor157. Matei, Corneliu158. Mâţă, Alexandru159. Meţler, Albert160. Mighirin, Vladimir161. Mohorea, Efim162. Moraru, Anton163. Moraru, Constantin164. Moscaliova, Ana165. Motornâi, Dmitri 166. Nicu, Ghenadie167. Noroc-Pânzaru, Lidia 168. Novac, Lidia169. Obuh, Vladislav170. Ocinschi, Ion171. Oţel, Mircea172. Palii, Victor173. Parno, Costache174. Parno, Ion175. Pălărie, Dumitru176. Pântea, Gheorghe177. Pânzaru, Anatol178. Pelivan, Ion179. Pincevschi, Leonid180. Piotrowski, Rajmund181. Pirogan, Ştefan182. Pirogan, Vadim183. Popa, Gheorghe184. Popa, Iulius185. Postovan, Gheorghe186. Potângă, Paulina187. Proca, Pavel188. Procopişin, Vasile189. Prodan, Victor190. Puică, Aurel191. Puiu, Ion192. Puiu, Visarion193. Răcilă, Anatol194. Ranga, Alexandru195. Răutu, Colea196. Revenco, Valerian197. Roşca, Dorica198. Sadovnicov, Stefan199. Screabin, Timofei200. Sculberdina, Sofia201. Scutelniciuc, Ion202. Semenovschi, Oscar203. Senic, Valeriu204. Sidorenco, Anatolie

4

205. Silvestru, Aurelian206. Siniţa, Zinovie207. Snegur, Mircea208. Socolov, Boris209. Soţchi-Voinicescu, Mircea210. Soţchi-Voinicescu, Victor211. Spirer, Etti-Rosa212. Spiridon, Alexandru213. Stamati, Nicolae214. Stanchevici, Boris215. Stati, Petru216. Stavrat, Constantin217. Stavschi, Irina218. Şaragov, Vasile219. Şleahtiţchi, Maria220. Şleahtiţchi, Mihai221. Şmidt, Carol222. Ştefaneţ, Anatol223. Ştefaneţ, Marcel224. Şusterman, Ana225. Tăbârţă, Vasile226. Teodorovici, Teodor227. Testimiţanu, Nicolae228. Toma, Svetlana229. Topală Pavel230. Ţâbuleac, Ada231. Ţesis, Vladimir232. Ţurcanu, Nicolae233. Udalova, Olga234. Untilă, Ilie235. Ursu, Alexei236. Vaintraub, Iosif237. Vaisman din Galiţia238. Vacarciuc, Vadim239. Vârtosu, Valentin240. Vieru, Ion241. Voiţehovschi, Valentin242. Volontir, Mihai243. Voloşescu, Maria244. Vrabie, Olga245. Vronschih, Mihail246. Zagoreţchi, Ivan247. Zalevschi, Sigizmund248. Zambiţchi,

5

Lotis DOLENGA ÎN PARCUL GĂRII

Cănd prin uliţele noastre, într-o zi de sărbătoareLumea trece-nghesuită, mişunând în praf şi soare,Simt în sufletu-mi dorinţa de-a vedea cărări umbroaseŞi visez grădini imense cu boschete răcoroase.

Ca să-mi amăgesc dorinţa, plec, cu ochi pierduţi în zare,De la noua Catedrală, şi mă duc spre Gara Mare,Visând fluvii măiestoase – tâlc ascuns de nostalgie –Mă opresc pe pod o clipă, privind apa cenuşie,Ce acum abia se mişcă şi se scurge-ncet la vale.Trece-o birjă zgomotoasă… Eu pornesc pe drum agale,Între rânduri de căsuţe. În sfârşit, ajung la Gară!

Acolo-n Parc, ascuns în tufe, cine cântă din chitară?Nu-i totuna, dacă este cerşetor sau fiu de rege?Firul gândului se rupe, nimeni n-ar putea să-l lege…Vreau să stau în parc pe bancă, într-o mută contemplare,Fără să mai ştiu de lume, căci mi-i sete de uitare!...

Timpul trece… Iată seara; trenuri vin, se duc departe;Fumul lor se risipeşte ca dorinţele deşarteŞi, lăsându-mă s-alunec într-o dulce reverie,Simt că orice clipă este un atom de veşnicie.

Dar în sufletu-mi răsună ritmul unui mut andante,Căci, în neagra sa tunică şi cu mii de diamante,Risipite-n jurul poalei şi-mpletite-ntr-o cunună,Noaptea va veni, suavă, ca ş-o elegie brună. Bălţi, 1933.

6

Scurt istoric al heraldicii localităţii BĂLŢI

Orașul meu Imnul municipiului Bălți

Muzica și versurile de Vasile CHIRONDA (Aprobat prin Decizia Consiliului Municipal nr. 3/1 din 07.04. 2016)

Un dangăt de clopot ne răsunăPeste Bălți, orașul meu sfântȘi-n sunetul lui se adunăDivina chemare din cer spre pământUn clopot ce sună unire-ntre oameni,Unire în cuget și în simțiri,Slăvit să ne fii s-ajungi a da țăriiOșteni de-al lui Ștefan, puternice firi. Refren:

Orașul meu drag doină și baladă,Ca dinytr-un mit cu chinuri și ruini,Ai renăscut spre-a deveni un martorAl scurtei noastre treceri prin destin.

Prin timp purtai cu tine dorulDe țară, patrie și meleag,Mereu avut-ai tricolorulSimbolul cel sacru și cel mai drag. Orașul meu de stâncă și piatră,De gând sublim, adevăr și rostTe-nalți prin timp cu generațiiPărinte cuminte și blând le-ai fost.

Refren:

ORAȘUL MEU - MÂNDRIA MEA

Muzica: Grigore Toporeț, Versuri: Iulian Codău Prelucrare: Constantin Candu

Pe lume sunt orașe mai frumoase.Orașe de poveste, grandioase, Dar orășelul meu, cât e de mic

7

Eu n-o să-l schimb vreodată pe nimic!Căci sunt aici mereu, dintotdeaunaPrecum pe cer – Luceafărul și Luna.Și nu e nicăieri în lumea mare,Ungher mai sfânt, mai dezmierdat de soare.

Refren:

O, Bălți, o, Bălți, frumoasă stea, Orașul meu – mândria mea. Acum, când cântă zarea, Croiește-ți înălțarea! Acum, ca niciodată, Stăpân rămâi pe soartă, Orașul meu – mândria mea. O Bălți, o Bălți, frumoasă stea,

Orașul meu cu-o singură vocală,Un punct știut pe harta mondială,Cu străduință urci spre =nalte creste,Precum viteazul nostru din poveste,În-orașul meu cu oameni de-omenie,Trăim aici în multă armonie.Să fii mereu tot mai frumos, iubiteÎnalță-te în timp prin vise împlinite!

Refren:

Primele reprezentări heraldice referitoare la localitatea Bălţi le găsim în stema judeţului Iaşi (un cal trecând) din componenţa căruia făcea parte. Simbolurile localităţilor din teritoriul anexat de Rusia în 1812 au fost reglamentate în cadrul măsurilor legislative din 1826. În documentele oficiale se explica: „Întrucât stema ţinutului Iaşi reprezintă un cal, în amintirea separării unei părţi a teritoriului, oraşului Bălţi – unitate administrativă alcătuită din suprafaţa ţinutului Iaşi situată în stânga Prutului, i se atribuie drept stemă un cap de cal de argint spre dreapta pe scut roşu”. La alcătuirea stemei s-a luat în calcul următorii factori: vechea tradiţie a creşterii cailor, comerţul cu cai la iarmaroacele anuale din Bălţi. Unele instituţii judeţene şi orăşeneşti pe parcursul activităţii lor utilizează însemne proprii, unde este folosită stema oraşului (de exemplu zemstva). După Unirea de la 1918, până la elaborarea unor noi steme de judeţe, mupii şi oraşe, localitatea Bălţi a utilizat vechea stemă – un cap de cal spre dreapta. Actul, prin care s-au fixat stemele localităţilor din stânga Prutului, publicat la 6 octombrie 1928, este precedat de unele explicaţii în legătură cu criteriile ce au stat la baza stemelor. În strânsă legătură cu istoria localităţii, stema judeţului şi a oraşului Bălţi vorbeşte în limbaj plastic despre procesele sociale de altă dată, de specificul economiei zonei. Judeşul Bălţi, judeţ constituit din suprafaţa fostului ţinut Iaşi situată în stânga Prutului i s-a fixat următoarea compoziţie înfăţişând: un scut având pe fond roşu un arcaş moldovean de argint (îmbrăcat în haine naţionale) întinzând arcul spre stânga, plasat pe o movilă de acelaşi metal,

8

ieşind dintr-o apă undată, albastră; în stânga şi dreapta movilei se află câte o trestie de papură, de aur, cu trei foi. Scutul este timbrat de o coroană murală, de argint, formată din cinci turnuri. Această coroană desemnează reşedinţa de district. La 31 iulie 1930, coroanaq este înlocuită cu cea alcătuită din şapte turnuri, care semnifică statutl de municipiu, pe care îl avea oraşul Bălţi. În anul 1933, poetul Ion Buzdugan dedică o frumoasă poezie oraşului Bălţi şi stemei sale:

Cetatea Bălţilor

La Cetate, sol de strajă.Sub noian de vremuri nins,Stă Arcaşul, prins de vrajă,Spre hotar, cu arcu;ntins. Şapte turnuri din cetate Îşi ascut dinţii de pază, Iar sub ziduri fermecate Bălţi de păpuriş veghează.Şi din turnurile greleArcuite peste plaur,Scapără printre zăbreleIuţi săgeţi din arc de aur. Roi de fulgere şi suliţi Trag străjerii la hotarer: Să nu dea năvală-n uliţi Seminţiile barbare…Curgeau, pârjolind ogorul,Tot păgâni fără de lege,Legănându-şi tainic dorul.Năvălitor pribege. Greu potop venea nomazii, Pecenegii, goţii, hunii; Din pustiul vechei Azii, Călăreţii Semilunii.Din câmpia, de la NistruNouri negri, pe sub zare,Clocotind, puhoi sinistru,Veneau hoardele tatare. Din pustiile sângeacuri, Înspumând în goană caii, Vechike cetăţi de veacuri, Le-au prădat şi ars nogaii.Şi legaţi de coada iepeiTârau sclavii în robie:Cât vezi largurile stepei,Călărind peste câmpie! Şi strunind în pinteni calul, Din Bugeac, de peste ape, Venea turcul şi muscalul: Setea,n sânge să-şi adape!Vai de tine, biată Ţară!Năvăliri, pârjol şi ciumă:Câţi feciori ţi-au ars în parăŞi-au pierit, muşcând din humă!

9

Câte gloate venetice, Câţi păgâni fără de milă, N-au trecut, în vremi, pe aice: Dar toţi zac sub vreo movilă!Iar în pragul vetrei noastre,Pârjolit de atâtea neamuri,S-a umbrit în zări albastre,Numai Neamul meu sub flamuri! Şi puhoiului sinistru Dârji plâieşii, pârcălabii Scut de veacuri stau la Nistru Strajă mândrei Basarabii.Căci Arcaşul, prins de vrajă,Sub noian de vremuri nins:Stă Cetăţii, sol de strajă,La hotar, cu arcu,ntins” 1933

După cel de al Doilea Război Mondial stema oraşului este dată uitării în mod conştient, iar stema judeşului este utilizată ca însemn al oraşului. În anii 70 ai secolului 20 a fost elaborată o nouă stemă a oraşului, care s-a păstrat mai puţin în memoria bălţenilor. Pe fundalul întreprinderilor industriale era reprezentat eroul din poveste Strâmbă-Lemne. Stema reprezenta forţa, entiziasmul bălţenilor, care-şi înnoiau traiul, oraşul. În anul 2006 este aprobată actuala stemă a oraşului: Pe un scut dungat de 12 piese este plasat un arcaş în armură. Coroana murală este de argint şi conţine şapte turnuri. Suportul stemei sunt doi cai de argint afrontaţi. Deviza „Cedant arma togae” este scrisă pe o panglică de argint. La elaborarea stemei s-a ţinut cont de vechile steme ale oraşului. Stema reprezintă plenar comunitatea locuitorilor mun. Bălţi. Imaginile aparţin pictorului-fotograf Ilie Babcinschi. Ludmila DOBROGEANU

Ion MINULESCU

ACUARELĂ

În oraşu-n care plouă de trei ori Pe săptămânăOrăşenii, pe trotuare,Merg ţinându-se de mână,Şi-n oraşu-n care plouă de trei oriPe săptămână,De sub vechile umbrele, ce suspinăŞi se-ndoaie,Umede de-atâta ploaie,Orăşenii pe trotuarePar păpuşi automate, date jos dinGalantare.În oraşu-n care plouă de trei oriPe săptămânăNu răsună pe trotuareDecât paşii celor care merg ţinându-se de mână,Numărând

10

În gândCadenţa picăturilor de ploaie,Ce coboară din umbrele,Din burlaneŞi din cerCu puterea unui serDătător de viaţă lentă,Monotonă, InutilăŞi absentă…În oraşu-n care plouă de trei ori Pe săptămânăUn bătrân şi o bătrână –Două jucării stricate –Merg ţinându-se de mână… Poezia a fost recitată de poet pe scena Teatrului „Scala” (pe acest loc se află actualul Teatru Naţional „Vasile Alecsandri”) în martie 1939.

În judeţul Bălţi găsim pe cei mai vajnici luptători ai cauzei româneşti grupaţi în jurul lui Ion Pelivan: Patelimon Halippa, Anton Crihan, Ion Buzdugan, Porfirie Fală, Ion Valuţă, Dumitru Vrabie, Constantin Leancă, Diomid Calistru, Ion Păscăluţă, dr. Ceapă, prof. Pârnău, Gherman Pântea, Leahu ş. a. Apogeul acestor mari patrioţi ai neamului a constituit adunarea zemstvei ţinutului Bălţi din 3 martie 1918, care a cerut, în glas unanim, unirea Basarabiei cu Ţara-mamă, fără condiţii. Ţinutul Bălţi a fost primul judeţ din Basarabia, care a avut curajul să facă început de afirmare românească în această provincie dintre Prut şi Nistru. „Noi, mai jos iscăliţii membri ai zemstvei ţinutului Bălţi, cu cinste vă rugăm să aveţi bunătatea ca, înainte de a intra în rânduiala zilei hotărâtă pentru adunarea de astăzi a zemstvei, să puneţi la glăsuire dorinţa noastră, arătată mai la vale, de a ne uni cu ţara noastră mamă – România. Ştiind prea bine că acum o sută şi şase ani am fost furaţi cu de-a sila de la sânul dulce al mamei noastre scumpe, cu care am făcut un trup şi-un suflet; Ştiind prea bine că în vremurile acestea grele, când după ce ne-a izbăvit Dumnezeu de tirania rusească, care ne-a apăsat, batjocorit şi întunecat atât amar de vreme, era să ne prăpădim în focul anarhiei bolşevice, iar România ne-a dat ajutor frăţesc în zilele de grea primejdie, curăţindu-ne ţara de duşmani, dându-ne scutul, liniştea şi rânduiala pierdută; Ştiind prea bine că singuri suntem şi pre puţini şi pre slabi şi pre neputincioşi, pentru a ne putea cârmui şi apăra singuri, fără s cădea din nou sub alt jug străin, care să ne facă iarăşi robi; Hotărâm, în numele ţinutului nostru Bălţi, să ne unim din nou cu scumpa noastră ţară-mamă România, voind să împărţim cu ea frăţeştetot norocul şi nevoile vieţii noastre viitoare, ca şi în vremurile Moldovei lui Ştefan cel Mare. Această hotărâre nestrămutată şi sfântă a noastră rugăm să fie trimisă fără întârziere Sfatului Ţării din Chişinău, pentru ca acesta, ascultând glasul nostru, să hotărască în grabă, în numele acestei ţări, sfânta, mântuitoarea, mult dorita şi veşnica noastră unire cu ţara noastră-mamă România, în care ne punem nădejde”.

11

ALTINI, Eustatie (1772, or. Iaşi, Moldova – 1815, tot acolo), pictor. A studiat la Academia de Arte din Viena. În afară de icoane a pictat compoziţii cu caracter laic şi portrete cu o profundă pătrundere psihologică, ce dovedesc o mare sensibilitate a artistului, care ştia să îmbine trăirea psihologică a personajelor cu redarea minuţioasă, aproape miniaturală a podoabelor şi materialelor vestimentare („Portret de femeie”, „Portretul lui Scarlat Callimachi”, „Intrarea lui Veniamin Costache în monahism”). Catapeteasma Catedralei „Sfântul Nicolae” din Bălți a fost pictată de E. Altini. Cele mai multe lucrări au fost realizate la Iaşi. Altini a contribuit la reformarea stilului postbizantin, introducând în pictura bisericească din Moldova elemente din stilul neoclasic: perspectiva, clarobscurul şi chiar o nuanţă de dramatism. După 1812, Altini a condus o clasă de pictură la Academia Domnească din Iaşi.BABAD, Eugenia (03. 05. 1900, or. Bălţi, Basarabia, Imperiul Rus – 26.09. 1986, Bucureşti, România), mezzo-soprană. Şi-a făcut educaţia muzicală la Conservatorul din Chişinău, debutând în rolul Doicii din „Boris Godunov” de M. Musorgski pe prima scenă lirică a României (1925). A reuşit să se impună în multe premiere: „Salomeea”, „Cavalerul rozelor”, „Evgheni Oneghin”, „Rigoletto”, „Madam Butterfly”, „Lacmé” ş.a. S-a bucurat de parteneri remarcabili ca Fiodor Şaleapin, Umberto Urbano, Sigizmund Zalevski, Lidia Lipkovskaia, Marcel Jurnet, Loyte Scone ş.a., evoluând la Paris sub bagheta celebrului dirijor Bruno Walter. A fost abuziv pensionată la vârsta de 46 de ani (1947), ca o consecinţă a politicii desfăşurate de soţul ei, criticul de artă Radu Cioculescu, în cadrul Fundaţiilor Regale de la Bucureşti.BABÂRĂ, Nicanor (23. 08. 1940, com. Sofia, jud. Soroca, România), pofesor universitar. În 1958 a absolvit şcoala medie din satul natal. În 1959 devine student la Facultatea de Fizică şi Matematică a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, însă în 1960 se transferă la Facultatea de Limbi Străine, secţia limbile engleză şi franceză. În 1963 se transferă la Facultatea Filologie Engleză a Institutului Pedagogic Unional din Moscova, pe care îl absolvă în 1965. În 1987 susţine teza de doctor în filologie, iar în 1996 şi pe cea de doctor habilitat. Începe activitatea pedagogică la Tiraspol, școala nr. 6. Din 1965 activează la Universitatea de Stat din Moldova ca asistent la Catedra filologie engleză, lector superior (1989), conferenţiar (1993), profesor universitar (1999). În perioada 1972-1989 este suspendat din funcție din motive de naționalis. În 1990 este reabilitat. A publicat peste 300 lucrări ştiinţifice şi metodice.BACIU, Gheorghe (02.10. 1936, or. Bălţi, România), medic legist. Învaţă la şcoala (1944-1951) şi Colegiul de Medicină (1951-1954) din oraşul natal. După serviciul militar, face studiile la Institutul de Medicină din Chişinău (1957-1963), apoi la doctorantură. În 1967 susţine teza de doctor, iar în 1983 – de doctor habilitat în ştiinţe medicale. Din 1988 – profesor universitar. În anii 1963-1985 şi din 1984 până în prezent (2011) activează la Catedra medicină legală a

12

Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău. În perioada 1985-1994, conduce Catedra discipline medico-biologice la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport. Între anii 1997 şi 2008 – director al Centrului de Medicină Legală. În 1993-1997 – secretar ştiinţific al Secţiei Ştiinţe Medicale al AŞM. Membru al Academiei Balcanice de Medicină Legală (2003). Ordinul „Gloria Muncii” (2007). Autor a peste 560 de lucrări, inclusiv 25 de cărţi (una dintre care – Oraşul Bălţi şi oamenii lui, Chişinău, 2011 – a dedicat-o oraşului său natal), manuale, cursuri didactice, monografii. Deținător a 12 invenţii. A întemeiat o școală științifică autohtonă de medicină legală. A coordonat studiile postuniversitare prin masterat, secundariat clinic, doctorat a peste 40 de specialiști, atât din Republica Moldova, cât și din alte țări (România, Palestina, SUA, Yemen, Sudan). Decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”.BALICA, Dimitrie (a activat pe la mijlocul sec. XIX), poet şi traducător. În 1831 vine din Moldova de peste Prut şi se stabileşte la Bălţi. Tălmăceşte „Polidor şi Hariti”, roman istoric, din elino-greceştile istorii, acum întâia oară tradus şi compus, precum se vede, în limba daco-romano-moldavă, de comisul Dimitrie Emanoilov Balica, în patru părţi şi cu patru gravire, în oblastia Basarabiei, oraşul Bălţilor, în anul 1843, luna ianuarie. Dintr-o notă a traducătorului aflăm că tălmăcirea a fost realizată în mai multe copii, ultima fiind definitivată în 1848: „Acest fragment s-au lucrat în copii tălmăcirii, în anul 1843, luna ianuarii, iar pe acest caiet s-au început în decemvrii 27, anul 1847 şi, bolnăvindu-mă, l-am gătit după însănătoşare me, în fevroari, anul 1848. D. Balica, comisu”. În 1848, el trimite manuscrisul în cauză lui Costache Negruzzi, rugându-l într-o scrisoare anexă din 27 februarie să contribuie la editarea acestuia. Dar, după cum se ştie, tălmăcirea lui Balica n-a fost tipărită. O altă traducere a autorului, intitulată Oareşcare anegdoturi folositoare pentru giunime, reprezintă o culegere de maxime şi istorioare cu caracter moralizator. „Aste anegdote le-am găsit în Basarabia, oraşul Bălţilor, ne informează autorul, şi spre a nu fi [pierdute] după trecerea timpului urma lor le-am prescris aice. Dimitrii Balica, comis, 1848 anul, luna mart 15”. Manuscrisul acestei culegeri, recum şi cel al romanului tradus sus-consemnat, se păstrează la Biblioteca Academiei Române. Cercetările istoricilor literari din ultimii ani au stabilit că Balica este şi autorul pamfletului „Favorul diplomat al Norocului sau a lui Jucărie” (1848), publicat pentru prima dată integral de către cunoscutul om politic şi literat Ion Pelivan în revista „Viaţa Basarabiei”, 1940, nr. 7-8. Pamfletul, ce conţine 164 de versuri, ţinteşte asupra scriitorului basarabean Teodor Vârnav. Acesta, la rândul său, îl vizează pe D. Balica în satira Unui megieş speculant, unica ajunsă până la noi. Fără a prezenta o valoare deosebită, scrierile la care ne-am referir vin să completeze cu noi fapte fenomenul literar din Basarabia secolului al XIX-lea, în genere sărac în manifestări. (Vasile Ciocanu).BANARU, Victor (24. 09.1941, Grinăuţi-Raia, jud. Hotin, România – 08. 12. 1997, Chişinău, R. Moldova), profesor universitar, lingvist, prozator, traducător. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi din România. După doi ani de studenţie la Facultatea de Limbi Străine (specializarea limbile franceză şi germană) a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1959-1961) este trimis să-şi continue studiile la Institutul Pedagogic de Stat „V.I. Lenin” din Moscova pe care îl absolvă în anul 1965. Traducător-interpret în Guineea (1964). Asistent la Catedra filologie romanică a Institutului Pedagogic din Bălţi (1965). Apoi se transferă cu traiul la Chişinău, unde până la sfârşitul vieţii activează la Universitatea de Stat din Moldova, la Catedra filologie franceză ca lector superior, conferenţiar, profesor universitar, şef de catedră. Îşi susţine teza de doctor în filologie (1968), apoi pe cea de doctor habilitat în filologie (1981). A publicat circa 120 de lucrări, 9 monografii, dintre care: Schiţe asupra teoriei predicativităţii (1973), Tipurile de predicaţie în limba franceză (1980), Sintaxa franceză (în colab., 1983). A editat cartea de povestiri Gust de mătrăgună (1998). A tradus în limba franceză Poveşti populare moldoveneşti (1986). Profesorul şi savantul Victor Banaru s-a bucurat de un renume naţional şi internaţional demn de admiraţie, fiind îndrumător ştiinţific la 14 teze de doctor (4 din afara republicii) şi 2 teze de doctor habilitat în variate domenii ale filologiei. Victor Banaru a fost un om de ştiinţă cu har de povestitor. (Mihai Cimpoi).BARBU, Ana (22. 08. 19, RSSM, URSS), interpretă de muzică clasică, populară și uşoară.

13

BARBU, Natalia (22. 08. 1979, or. Bălţi, RSSM, URSS), interpretă de muzică uşoară. Studii: 1986-1992 – Liceul nr. 1 din Rezina; Şcoala de Muzică Primară din Râbniţa, clasa vioară; 1992-1994 – Liceul „Victor Hugo” din Stăuceni; 1994-1998 – Colegiul Naţional de Mizică „Ştefan Neaga”, Chişinău; 1999-2001 – Academia de Muzică „Gavriil Musicescu”. Activitate profesională: 1998 – violonistă în Orchestra de muzică populară „Mugurel”, 1999 – solista Formaţiei „Millenium”, 2003 – lansarea albumului „Zbor de dor”. Conc naţionale şi internaţionale: 1993 – Concursul republican al tinerilor violonişti, Chişinău, Premiul I; 1998 – Concursul de interpretare „Mihaela Runceanu”, Buzău, România, Premiul I; 1998 - Concursul de interpretare „Mamaia ,98”, România, Premiul Mare şi Trofeul festivalului; 1998 - Concursul de interpretare „Maluri de Prut”, Chişinău, Premiul Mare şi Trofeul festivalului; 1999 – Concursul internaţional al tinerelor talente, Minsk, Belarus, Premiul I – Formaţia „Millenium”; 2000 - Concursul internaţional de interpretare „Slaveanski Bazar”, Kiev, Premiul I; 2007 – a participat la Concursul Eurovision Contest Song clasându-se pe locul 10.BELOUSOV, Valentin (20. 02. 1925, or. Bălţi, România – 23. 07. 1988, Chişinău, RSSM, URSS), matematician. Specialist cu renume mondial în domeniul algebrei moderne, fondatorul Şcolii de teorie a quasigrupurilor în Moldova, unul din fondatorii Institutului de Matematică al Academiei de Ştiinţe din Moldova. După absolvirea Liceului de Băieţi „Ion Creangă” din Bălţi (1940), îşi continuă studiile la Institutul Politehnic din București (1943-1944), apoi la Facultatea de Fizică şi Matematică a Institutului Pedagogic din Chişinău (1944), pe care îl absolvă doar după trei ani. Profesor şcolar în Sofia (1948-1950), apoi lector, şef de catedă la Institutul Pedagogic din Bălţi (1950-1955, 1956-1963). În 1955, aspirant (doctorand) la Universitatea „M.V. Lomonosov” din Moscova, unde, deja peste un an susţine teza de candidat (doctor) în ştiinţe fizico-matematice. În anii 1960-1961, a urmat o stagiere în SUA, la Universitatea dinWisconsin, statul Madison, în care activa celebrul specialist în domeniul teoriei quasigrupurilor R.N. Bruck. La întoarcerea din SUA, este numit şef al Sectorului de teorie a quasigrupurilor şi analiză combinatorică al Institutului de Matematică al AŞM, unde activează până la sfâşitul vieţii (1988). În 1966 susţine teza de doctor (habilitat) la Universitatea „M. V. Lomonosov” din Moscova, iar peste un an i se conferă titlul de profesor universitar. Şef (prin cumul) al Catedrei de Algebră şi Geometrie a Universităţii de Stat din Moldova (1967-1977). Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Pedagogice a URSS (1968). A publicat atât în URSS, cât şi peste hotare (Canada, Anglia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria etc.) peste 180 de articole ştiinţifice, inclusiv 5 monografii de specialitate, printre care: „Bazele teoriei quasigrupurilor şi buclelor” (1967), „Reţelele algebrice şi quasigrupurilor (1972), „Configuraţiile în reţelele algebrice” (1979). O serie de teoreme şi noţiuni ştiinţifice, incluse în tezaurul matematicii contemporane, poartă numele profesorului Valentin Belousov. A pregătit 24 de doctori, inclusiv habilitaţi în ştiinţe fizico-matematice. Susţine prelegeri la Universitatea din Ottawa (Canada), într-un şir de centre universitare din Europa şi Africa, inclusiv la universităţile din Moscova, Taşkent, Alma-Ata, Riga, Vinniţa etc. Distincţii: Ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”, titlurile „Eminent al Învăţământului din URSS”, „Eminent al Învăţământului din RSSM”, laureat al Premiului de Stat al RSSM, „Om emerit în ştiinţă şi tehnică” etc. Deputat al Sovietului Suprem al RSSM. O stradă din Bălţi poartă numele academicianului Valentin Belousov. O decizie similară a adoptat şi Primăria oraşului Chişinău.BELOUSOV, Victor (1927, or. Bălţi. România – 2005, Chişinău), Republica Moldova), chirurg-pediatru. Studii: Școlii primară din cartierul Pământeni, Liceul de băieți „Ion Creangă”, Școala nr. 1 din Bălți. Absolvent al Institutului de Medicină din Chişinău (1950). Între 1950 și 1952 chirurg la Spitalul raional din Glodeni. Medic-şef la Dispensarul Oncologic din Bălţi (1952-1955). În perioada 1955-1959 chirurg la Spitalul Republican pentru Copii. În 1962 susține teza de doctor, iar în 1970 – de doctor habilitat. Asistent, docent şi profesor la Catedra de chirurgie infantilă (1959-1971) a Institutului de Medicină din Chişinău. Din 1971 şef de catedră la Facultatea de Perfecţionare a Cadrelor Medicale la acelaşi institut. Autor a circa 100 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 5 monografii; deține 16 brevete de invenție.

14

BELOUSOV, Vitalie (1930, or. Bălţi), inginer. Şi-a făcut studiile la Liceul de Băieţi „Ion Creangă” din Bălţi. Dup anul 1940 îşi continuă studiile la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Iaşi. Întemeiază Şcoala Românească de Inventică, fiind liderul inventatorilor în domeniul prelucrărilor mecanice şi al dispozitivelor din România. Inventica românească, dirijată de dl Belousov, a obţinut succese considerabile, apreciate în înreaga lume: la Bruxelles (1991, 1992), la Geneva (1992), la Galactica (1993). La salonul Internaţional de Invenţii (Bruxelles, 1993), inventatorii români în frunte cu V. Belousov, adună 39 de medalii, dintre care 32 de aur (dintre acestea 10 medalii aparţin dlui V.Belousov). Deţine posturi administrative: prodecan şi decan al Facultăţii de Mecanică, şef al Catedrei maşini-unelte şi scule, rector al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (1990-1996). Este titularul a circa 120 de brevete de invenţii şi a 250 de lucrări ştiinţifice, inclusiv monografii, cursuri, proiecte. Distincţii: membru de onoare al Academiei Europene de Arte (Belgia), membru al Academiei Internaţionale pentru Industrie şi Comerţ (Palermo, Italia), Doctor of Philosophy in Inventics la Academia Culturală Internaţională din madros (India), Master of Science in Inventics la Institutul de Comunoicaţii Internaţionale, doctor honoris causa al Universităţii Tehnice din Chişinău şi al Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi. BERSUCHER, Isac (12. 02. 1928, Chişinău, România), fizician. A absolvit Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii de Stat din Chişinău (1952). În perioada 1952-1954 a predat în şcolile din Soroca şi Voronej. Între anii 1952-1959 activează la Institutul Pedagogic de Stat din Bălţi în calitate de lector superior la Catedra de fizică. Doctor în ştiinţe fizico-matematice (1957). Din 1959 activează la Institutul de Chimie al AŞM, din 1964 – şef al Sectorului chimie cuantică. Cercetări în domeniul chimiei cuantice a sistemelor coordinative, care au o largă răspândire în ştiinţă şi tehnică. A făcut o descoperire ştiinţifică, cu nr. 202, inclusă în registrul de stat al URSS (1978). În colaborare cu acad. A. Ablov a publicat monografia Legătura chimică a compuşilor complecşi, prima lucrare în acest domeniu din URSS. A publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice, are 15 discipoli savanţi. Doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice (1964), profesor universitar (1967), academician (1989). Distincţii: Premiul de Stat al RSSM (1979).BEŢIŞOR, Vitalie (1937-2005), medic-traumatolog, profesor universitar, academician. S-a născut într-o familie de învăţători. Când avea doar 9 ani (1946), tatăl său, Constantin Beţişor, este arestat şi deportat. În 1949, împreună cu mama Tatiana, Vitalie este deportat în regiunea Kurgan. În 1956, după mulţi ani de suferinţe, toţi membrii familiei fiind reabilitaţi se repatriază în oraşul Bălţi. Timp de un an, el lucrează hamal la Fabrioca de Ulei. În 1957, cu mare frică în suflet, el depune actele la Institutul de Medicină din Chişinău şi susţine cu succes examenele de admitere. După absolvirea facultăţii, 2 ani activează ca chirurg-traumatolog, apoi îşi continuă studiile prin doctorantură la Institutul Central de Ortopedie şi Traumatologie din Moscova (1965-1968). În 1968, susţine teza de doctor, iar în 1988 – teza de doctor habilitat în ştiinţi medicale. Din 1969, V. Beţişor a activat la USMF „Nicolae Testemiţanu”. Domnia Sa a pus bazele ortopediei contemporane în Republica Moldova, devenind cunoscut ca specialist remarcabil în alte şîri ale lumii. A publicat peste 380 de lucrări ştiinţifico-didactice, inclusiv 3 monografii şi 12 brevete de invenţii. Împreună cu colaboratorii săi, a obţinut la saloanele de imventică şi expoziţii 2 medalii de aur, 2 de argint. În 1989, V. Beţişor se învredniceşte de titlul Laureat al Premiuluzi de Stat al RSSM în domeniul ştiinţei şi tehnicii. În 1988-1989, profesorul V. Beţişor pleacă în fruntea unei echipe de medici, în Armenia şi în România. Pentru a acorda asistenţă medicală victimelor de pe urma cutremurelor de pământ. Pentru activitate ştiinţifică remarcabilă, în 1993, el este ales membru corespondent al AŞM, iar peste doi ani este onorat cu titlul „Om emerit din Republica Moldovs”. În 1997 este decorat cu ordinul „Gloria Muncii”, cu Diploma de Onoare a Prezidiului AŞM. BILETOV, Ştefania (1920, s. Fleaşca, jud. Brăila, România), pedagogă. Studii: Liceul Teoretic de Fete din or. Brăila (1931-1939), Facultatea de Litere şi Filozofie (specializarea Limba şi literatura franceză) a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1939-1943), Facultatea de Limbi Străine (specializarea Limba franceză) a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1950-1955), cursuri pedagogice superioare de perfecţionare la Institutul Pedagogic de Stat de

15

Limbi Străine „Maurice Thorez” din Moscova (1959-1960). Profesoară de limba franceză la Şcoala Medie din s. Olăneşti, Ştefan Vodă (1945-1957). Lector superior şi şef interimar (1961-1962) la Catedra de limba franceză la Institutul Pedagogic din Bălţi (1956-1963) şi la Universitatea de Stat dim Moldova (1963-1971, 1976-2000). În 1971 este silită de autorităţi să părăsească Universitatea. În 1972-1976, profesoară de limba franceză la Şcoala Medie nr. 8 din Chişinău. A contribuit substanţial la formarea mai multor specialişti în lexicografia şi stilistica limbii franceze. A publicat: Manual de limba franceză în clasa a VIII-a pentru şcoala medie (Chişinău, 1967), reeditat în 1968, 1969 şi 1970; Constantin Stamati-Ciurea – autor de manuale de limba franceză în „Limba şi literatura moldovenească”, 1959, nr. 2; Cum trebuie folosit noul manual de limba franceză în „Învăţătorul sovietic”, 1968, nr. 9; Dezvoltarea vorbirii în „Cultura”, 1970. BILEVICI, Gavriil (1802 - ? ), originar din Bucovina, de viţă nobilă, a absolvit Şcoala Normală Superioară din Cernăuţi. Vine în Basarabia şi, după susţinerea unui examen de atestare, este numit profesor de limba română la Bălţi, unde activează din 1821 până în 1828. Fiind considerat foarte capabil de către Directoretul Şcolilor din Basarabia, în 1828 este transferat la Şcoala medie ţinutală din Chişinău, înfiinţată în acelaşi an. Din 1830 – primul bibliotecar al Bibliotecii Publice din Chişinău. A exercitat această funcţie paralel cu cea de profesor de limba română la Şcoala ţinutală. În 1835-1847 – primul profesor de limba română la Liceul Regional din Chişinău. A fost profesorul de limba română al renumitului pedagog şi autor de manuale Ioan Doncev.BLANC, Mihail (Miron) (31. 3 1945, or. Ka-Ra-Su, reg. Oş, Kirghizia), instrumentist (acordeon, pian), compozitor. Studii: Şcoala Medie nr. 6 , Şcoala de Muzică din Bălţi, Facultatea de Limbi Străine, secţia limba engleză, a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” (1971). Fondator al renumitei Formaţii vocal-instrumentale studenţeşti „Gaudeamus”, care a concertat în numeroase oraşe ale URSS, inclusiv la televiziunile republicană şi unională. Laureat al concursurilor internaţionale şi republicane. Autor de cântece (Imnul Institutului Pedagogic „Alecu Russo”, Imnul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, „Oraşul veşniciei Eminescu”, dedicat oraşului Cernăuţi la 500 de ani, textier: Gheorghe Calamanciuc. A compus muzică pentru spectacole de teatru („Clopotniţa” de Ion Druţă, premiul pentru muzică). La Festivalul teatrelor din R. Moldova (2010) Mihail Blanc a câştigat trofeul „Grand Prix” pentru coloana sonoră la spectacolul „Chitiţa în provincie”. Distincţii: medalia „Veteran al muncii”. Casa de Creație pentru Copii din Bălți îi poartă numele.BOGATU, Ion (1948, Coşcodeni, Sângerei), profesor de română, prozator. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A absolvit Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russso” din Bălţi. A publicat: A căuta o dimineaţă, povestiri (1981), Întoarcerea celui risipitor, roman (1981), Povara lui Ikar (1988). Printre problemele acute atinse de Ion Bogatu, este şi aceea a relaţiilor dintre părinţi şi copii. (Ion Ciocanu).BOIANGIU, Vasile (1930, or. Bălţi – 2007, Chişinău), operator de cinema. Membru al Uniunii Cineaştilor din Moldova. Între anii 1941-1944 învaţă la Liceul de băieţi „Ion Creangă”, iar în 1949 absolvă şcoala nr. 1 din Bălţi. După absolvirea Institutului Agricol din Chişinău (1954) activează la Studioul „Moldova-film” (din 1957), filmând subiecte pentru jurnalul de actualităţi. Activează şi în domeniul filmului documentar: „Rapsodia moldovenească”, „Neam de pietrari”, „Codrii” ş.a. Îşi face studiile la Institutul Unional de Stat de Cinematografie din Moscova. Distincţii: medalia „Meritul civic”. BOINCEAN, Boris (23.11.1954, Vancicăuţi, reg. Cernăuţi), agronom. După studiile la Colegiul Agricol din s. Ţaul, Donduşeni (1969-1973), îşi continuă studiile la Academia Agricolă „K.A.Timireazev” din Moscova (1973-1978); tot acolo a făcut doctorantura (1979-1982). Devenind doctor în ştiinţe agricole (1983), activează în mai multe funcţii: colaborator ştiinţific, secretar ştiinţific, şef al secţiei Sisteme agricole la Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Culturile de Câmp „Selecţia” din Bălţi. Direcţia principală a cercetărilor dlui B. Boincean este studierea conceptului de agricultură ecologică. În 1998 susţine teze de doctor habilitat în ştiinţe agricole şi tot în acel an este ales membru titular al Academiei Internaţionale de Ecologie şi

16

Securitate Vitală din Sankt-Petersburg. Din anul 2004, deţine funcţia de şef la Catedra tehnologie agricolă a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. În 2009 obţine titlul de profesor-cercetător în agricultură. A publicat cca 150 de articole ştiinţifice (în ţară şi peste hotare), inclusiv 3 monografii. BOLBOCEANU, Aglaida (13.1.1952, Racovăţ, Soroca), psiholog. A absolvit Facultatea de Pedagogie şi Psihologie a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1976). Şef interimar la Catedra psihologie generală şi preşcolară a IPSB (1983-1985). Doctor în ştiinţe psihologice. Conferenţiar doctor la Catedra psihologie generală şi preşcolară (1983-1993). Doctor habilitat în ştiinţe psihologice.BONDARENCO, Ana (1939, or. Makeevka, reg. Doneţk, Ucraina), pedagogă. Studii: Facultatea Filologie (specializarea Limba franceză-limba moldovenească) a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1956-1961). Specializare în Franţa (1960, 1987, 1996). Doctor în filologie (1971), doctor habilitat în filologie (1990), profesor universitar (1992). Lector, lector superior, conferenţiar iniversitar la Catedra filologie franceză (1965-1975). Şef la Catedra filologie romanică (1965-1967). În 1975 participă în urma unui concurs obţine postul de conferenţiar la Catedra filologie franceză, iar din 1982 i s-a conferit titlul respectiv. Din 1998 exercită funcţia de şefă a Catedrei de limbi străine aplicate la Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative. Este fondator al Şcolii Doctorale a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a USM, şcoală ce contribuie la formarea teoretică a doctoranzilor şi a profesorilor facultăţii. Lucrări: 6 monografii cu caracter lingvistic, 2 manuale didactice, 5 elaborări metodice, 81 articole ştiinţifice. Distincţii: „Eminent al învăţământului public din RSSM”, „Eminent al învăţământului din URSS”,BOTEZATU, Eliza (1938, s. Briceni, judeţul Hotin), critic şi istoric literar. Membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Doctor în ştiinţe filologice (1971), profesor universitar (1991). A absolvit Universitatea de Stat din Chişinău (1961). Lector, conferenţiar, şefă a Catedrei de limbă şi literatură română a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1961-1980). În anii 1968-1971, îşi face doctoratul la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM. Din 1980, colaborator ştiinţific suprior la AŞM. Au urmat apoi funcţiile de secretar al comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, şefă a Catedrei de literatură română şi comparată la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău. Debutează cu poezii la Tinerimea Moldovei” (1954). A publicat peste 100 de lucrări ştiinţifice, iar în calitate de scriitor, poet şi publicist a editat peste 20 de cărţi: Poezia meditativă moldovenească (1977), Poemul moldovenesc contemporan (1981), Poezia şi dialectica vieţii (1988), Critica literară (2009). Distincţii: ordinul „Gloria Muncii”, Eminent al Învăţământului Public din RSSM. În 2005 i s-a conferit titlul onorific Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Eliza Botezatu e autoarea textului şi a muzici unui cântec despre oraşul Bălţi, interpretat în cadrul emisiunilor televizate Tinereţe – vis cutezător (1968).BREITMAN, BORUHBUDIŞTEANU, Alexandru (1928, com. Pârliţa-târg, jud. Bălţi, România), arhitect. După terminarea şcolii primare din Pârliţa, urmează studiile la Liceul de Băieţi „Ion Creangă” din Bălţi (1938-1940 şi 1941-1944). În 1944 se refugiază împreună cu familia la Alba Iulia, unde îşi continuă studiile la Liceul „Mihai Viteazul”, apoi în liceele din Ploieşti. În anii 1948-1954 studiază la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, iar în 1956-1960 face doctoratul la Moscova. Susţine teza de candidat (doctor) în ştiinţe în 1965. Ocupă diferite funcţii de arhitect în România, iar mai târziu a devenit funcţionar în instituţiile internaţionale, în ramura profestaă, inclusiv la ONU, unde a activat timp de 5 ani. În 1977, este numit arhitect-şef al mun. Bucureşti. După revoluţia din 1989, domnul Al. Budişteanu devine expert parlamentar pe lângă Comisia pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, post pe care îl deţine până în anul 2000. A ţinut prelegeri la Catedra de urbanism şi amenajarea teritoriului a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, la Facultatea de Arhitectură din New York, la Universitatea Populară din Bucureşti. Numeroase distincţii de stat: … Doctor honoris causa a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din

17

Bălţi (2000). Domniei Sale îi aparţine ideea de a reînfiinţa Liceul „Ion Creangă”, precum şi ideea de a institui Premiul „Alexandru Budişteanu” (deja al 17-lea an consecutiv) de 150 de dolari din propriul buzunar celor mai buni liceeni de la profilul umanistic şi real.BURGHIU, Iacob (1941, s. Zăicani, Râşcani – 2005, Chişinău), scriitor, regizor de film şi scenarist. Membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova. Studiază la Institutul Pedagogic din Bălţi, Facultatea de Fizică şi Matematică, apoi la Institutul Unional de Stat de Cinematografie din Moscova, Facultatea de Regie (1969). A evoluat ca actor pe scena Teatrului Muzical-Dramatic „Vasile Alecsandri” din Bălţi (1958-1960). Şi cea a „Luceafărului” din Chişinău (1960-1964). Funcţionar în cadrul Uniunii Scriitorilor şi al Ministerului Culturii (1987-1997). Prim-viceministru al Culturii şi Cultelor (1990-1994). Consilier prezidenţial în problemele culturii şi cultelor din Republica Moldova (1997-2001). Semnează o serie de cărţi de proză, poezie şi dramaturgie. Regizor al peliculelor artistice „Povârnişul” (1970), „Casă pentru Serafim” (1973), „Nu crede în ţipătul păsării de noapte” (1976)., „Fii fericită, Iulia!”. Semnează, de asemenea, scenariile şi regia unor filme documentare: Colinde, Balada lemnului, Vlad Ioviţă ş.a. BURLACU, Geta (Georgeta Povorozniuc) (22. 07. 1974, or. Bălţi), cântăreaţă. Studii: Liceul „Mihai Eminescu” din Bălţi. ??? Activitatea profesională: lector la Facultatea de Pedagogie Muzicală a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (199 ??? ). A reprezentat R. Moldova la concursul Eurovision din 2008 cu cântecul „A century of love”, dar nu a primit punctele necesare pentru a trece în finală. Geta stăpâneşte pianul şi vioara. Este laureată la nenumărate festivaluri internaţionale din ţări ca: România, Franţa, Germania, Spania, Danemarca, Ucraina, Ucraina, Belarus. În 2005, a lansat un album de muzică etno-soft-jazz,”Ce n-aş da”, şi un videoclip în stil „art-cinema”. Este un mix dintre folclorul românesc şi romanţe cu elemente de jazz şi latino. În 2007, a participat la un turneu împreună cu renumitul proiect cubanez „Bueno Vista Social Club” pe cele mai mari scene ale României. În 2010, a concertat cu formaţia lui Alex Calancea.BUZDUGAN, Ion (09. 03. 1889, s. Brânzenii Vechi, jud. Bălţi, Imperiul Rus – 29. 01.1967, Bucureşti, România), poet, folclorist şi om politic. Studii: primare în satul natal, secundare la Bairamcea, jud. Ismail, studii medii agricole la Movilău, pedagogice la Cameniţa, superioare (dreptul) la Universitatea Liberă din Moscova. Şi-a luat licenţa la Facultatea de Drept a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. La Cernăuţi a obţinut titlul de doctor în economie. Redactor al gazetei „Cuvântul moldovenesc”. Secretar al „Sfatului Ţării” care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu Ţara. Între anii 1918-1932, deputat de Bălţi în Parlamentul României. A fost senator de Bălţi, subsecretar de stat la Industrie şi Comerţ (1931-1932). A colaborat la: Moldovanul, Glasul Ţării, Cuvânt moldovenesc, Neamul românesc, Moldova de la Nistru, Sburătorul, Cugetul românesc, Viaţa Basarabiei, România, Pagini basarabene, Convorbiri literare ş. a. Opera: culegeri de folclor basarabean Cântece din Basarabia, transcris cu fidelitate (vol., 1921, vol. II, 1928). Volume de poezii: Miresme din stepă (1922), Ţara mea (1928), Păstori de timpuri (1937), pentru care este onorat cu Premiul Academiei Române, publicistică. A tradus în româneşte din A. Puşkin, Al. Blok, I. Bunin, S. Esenin, V. Maiakovski, A.Ahmatova ş.a. Opera sa a fost apreciată de Nicolae Iorga şi de Perpessicius. În „Almanahul oraşului şi judeţului Bălţi” (1933) publică o odă închinată oraşului de pe Răut „Cetatea Bălţilor”. Distincţii: Ordinul Regele Ferdinand I în grad de comandor, Medalia Regele Ferdinand I cu spade şi panglică ş. a.CABAC, Valeriu (01. 05. 1944, Vărăncău, Râbnița), profesor univesitar, doctor în științe fizico-matematice. Studii: Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea Fizică şi Matematică (1961-1963), Universitatea „M. V. Lomonosov” din Moscova, Facultatea de Matematică și Mecanică, licențiat în matematică (1967-1970), Institutul de Matematică cu Centru de Calcul, A.Ş. a Moldovei, doctorantura (1972-1975). Angajări: lector, lector superior, conferențiar, profesor universitar la diverse Catedre: matematică, discipline tehnice generale, electronică și informatică informatică aplicată și tehnologii informaționale (1970-prezent). Șef al Catedrei de analiză matematică (1977-1978), Decan al Facultății de Pedagogie și Metodică a Învățământului Primar

18

(1978-1980), prorector pentru Studii (1980-1987), Rector ad-interim al Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” (1985-1986), şef al Centrului de Calcul al USARB. (1990-2003). Activitatea publică: 2005-2008 – membru al Comisiei Naţionale pentru Implementarea Prevederilor Procesului de la Bologna, 2003-2007 - preşedintele Comisiei republicane de atestare a profesorilor de informatică, 1998-2003 - membrul Consiliului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, 2000-2002 - membrul Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, 1999-2000 - expert al Băncii Mondiale (statistica în evaluare) în cadrul Proiectului Reformei Învăţământului General, 1996-1999 - preşedintele Comisiei de experţi în informatică, Ministerul Învăţământului. Arii de cercetare: analiza funcţională, management educaţional, evaluarea în învăţământ, didactica informaticii. Conducător de doctorat – specialitatea 13.00.02 Teoria şi metodologia instruirii. Distincţii: titlul onorific „Om Emerit” (1995), medalia „Meritul civic" (1999), „Professor Emeritus” al USARB (2010). Lucrări: Elemente de modelare matematică – Chişinău: Lumina, 1995 (manual, 104 p.); Evaluarea prin teste în învăţământ. Teorie-aplicaţii. – Bălţi: U.S.B., 1999 (monografie, 260 p.); Evaluarea în învăţământ. Orientări conceptuale. Ghid metodologic / Vlad Pâslaru, Valeriu Cabac (coordonatori), Ion Achiri,... – Chişinău: ISE, 2002. Peste 130 articole ştiinţifice şi ştiinţifico-metodice. CALAMANCIUC, Gheorghe (09.02. 1945, s. Petraşivka (altădată Mihoreni, ţinutul Herţa, România), reg. Cernăuţi, Ucraina), poet, dramaturg, prozator, publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Absolvent al Facultăţii de Filologie a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi (1970). Funcţii: colaborator literar, redactor adjunct la ziarul Patria” (Făleşti), director al Şcolii Medii Călineşti, Făleşti, lector la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, redactor literar la Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi. Debutează în presă cu două poeme (1969). Publică cronici de teatru, recenzii, fragmente de piese, povestiri pentru copii, cicluri de versuri, articole publicistice în revistele: Literatura şi arta”, „Viaţa Basarabiei”, „Contrafort”, „Semn”, Sud-Est cultural”, „Teatrul azi”, „Teatrul Românesc”, „cronica”, „Dunărea de Jos”. Gh. Calamanciuc s-a făcut cunoscut mai ales ca dramaturg. Piesele sale sunt jucate pe scenele unor teatre din Republica Moldova şi România. Mai multe din scrierile lui dramatice au fost premiate la concursurile republicane de dramaturgie: Casa umbrelor, Baladă neterminată, Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit, Un dramaturg aproape ratat şi o târfă aproape gentilă, Împăratul îmbrobodit, Ispita înecului, Câini cu colaci în coadă, Păziţi soarele, Ultimul Urmaş al lui Ştefan-Vodă, Poetul Iepuraş, Ştrengărel şi Motanul. Publică proză pentru copii: Deea-Fecioara din lacrima cerbului (1998), Vise cu brânduţe (2007) şi pentru adulţi: Să-ţi fie dor de tine (2009). Este un poet al sentimentelor umane, care deplânge destinul vitreg al românilor înstrăinaţi din Bucovina, Ţinutul Herţei, de unde-şi trage rădăcinile. Inclus în vol. Istoria dramaturgiei române contemporane (Bucureşti, 2000) de M. Ghiţulescu. Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru vol. Salvaţi capra lui Creangă (2008). CAPCELEA, Valeriu (06.10. 1952, s. Izvoare, Floreşti, RSSM, URSS), filosof, profesor universitar. Studii: Şcoala de opt ani din satul natal (1959-1967), Şcoala medie din Frumuşica, Floreşti (1967-1969), Facultatea Istorie, Universitatea de Stat din Moldova (1969-1974), doctorantura, Institutul Agricol din Chişinău (1981-1985). Doctor în filosofie (1987), doctor habilitat în filosofie (2008), conferenţiar universitar (1992), prodecan al Facultăţii Drept.

Profesor la Şcoala Medie din s. Geamăna, Anenii Noi (1974-1978). Lector, lector sup., conferenţiar universitar la Catedra de ştiinţe socioumanistice a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (din 1978).

Specialist recunoscut în domeniul filozofiei teoretice (gnoseologie şi ontologie, filozofie socială, etică şi deontologie profesională; tradiţii naţionale). Peste 80 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 3 monografii, 14 manuale universitare. Studii monografice: Национальные традиции: cущность, генезис, перспективы развития. Кишинев, Штиинца, 1991; Tradiţiile naţionale. Continuitate în dezvoltarea generaţiilor. Chişinău: Ed. Evrica, 1998; Normele sociale. Chişinău: Ed. Arc, 2007. Manuale universitare: Filozofie. Introducere în istoria filozofiei şi în studiul principalelor domenii ale filozofiei, Chişinău: Ed. Arc, 1998; Etica şi deontologia juridică. Ed. Museum, 2002; Etica, Chişinău: Ed. Arc, 2003; Filozofia dreptului, Chişinău: Ed. Arc, 2004;

19

Etica juridică, Chişinău, ABA CEELI, 2004; Metodologia investigaţiilor sociojuridice, Bălţi: Ed. Presa univ. bălţeană, 2006; Deontologie juridică, Chişinău: Ed. Arc, 2007; Cercetarea ştiinţifică, Chişinău: Ed. Arc, 2008 (în colaborare). Stagii de documentare: Academia de Ştiinţe din Ucraina, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Univesitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Central-Europeană din Budapesta, Universitatea din Minsk. CASSO, Leon CATTELY, Emanoil (1883, s. Zgărdeşti, judeţul Bălţi, România – 1943, penitenciarul nr. 5 din or. Sverdlovsk, Rusia, URSS), om politic. Urmează şcoala din satul natal, apoi Şcoala Agricolă din Cucuruzeni. Absolvă Şcoala Militară din Odesa, avansând până la gradul de maior. Evenimentele din 1917 îl găsesc la Odesa, fiind ales preşedinte al Comitetului Naţional Moldovenesc din Odesa. Luptă pentru proclamarea autonomiei Basarabiei şi crearea „Sfatului Ţării”. În guvernul Basarabiei, condus de Petru Cazacu (10 aprilie 1918-12 aprilie 1918) ocupă postul de director general al treburilor pământului, contribuind astfel la pregătirea reformei agrare, care a fost votată de Sfatul Ţării (27. 11. 1918). După Unirea Basarabiei cu România, Em. Cattely activează în funcţia de prefect al judeţului Bălţi. A îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Partidului Liberal din judeţul Bălţi, din partea căruia a fost ales în parlamentul român, iar în 1927-1928 – în Senatul României. În 1936 a publicat cartea „În slujba neamului. Pagini închinate lui Ion Pelivan”, apărută la Bălţi. Distincţii: Ordinele Steaua României”, în gradul de Ofiţer, „Coroana României” în gradul de Ofiţer, „Ferdinand I” şi „Sf. Vladimir”. La 5 iulie 1940 este arestat de organele NKVD, fiind acuzat de activitate contrarevoluţionară. Ajuns la Kazan, este condamnat la pedeapsa capitală – împuşcarea. La 18.02.1943. Em. Cattely decedează în închisoarea din Sverdlovsk. A fost reabilitat la 10 iulie 1991.CAŢAVEICĂ, Ion (1951, Bocani, Făleşti, RSSM, URSS), poet şi ziarist. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A absolvit Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Filologie (1972), doctorantura la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe al Moldovei. Redactor la Editura Artistică; redactor-şef adjunct la „Literatura şi Arta”. Cartea de debut Măsura de laudă (1983), prefaţată de Aureliu Busuioc, îl prezintă ca pe un poet cerebral.CAZACU, Petru (6. 10. 1871, Chişinău, Imperiul Rus - ?. 08. 1956, Bucureşti, Sf. Vineri), medic, publicist şi om politic. A studiat la Seminarul Teologic din Chişinău. Urmărit de poliţia ţaristă pentru activitate revoluţionară, a trecut Prutul. În 1900 a absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti. A urmat toate etapele carierei profesionale: medic de plasă, oraş şi judeţ. Printre primele realizări publicistice – articolul O sută de ani de robie („Viaţa românească”, 1912), care în acelaşi an a apărut în ediţie separată la Editura „Dacia” din Iaşi. La 2 aprilie 1919 a fost cooptat ca membru în Sfatul Ţării. A fost director la finanţe şi preşedinte al Consiliului Directorilor Generali ai Basarabiei. După Unire a fost director general al Serviciului Sanitar din Iaşi şi secretar general în Ministerul Sănătăţii. În 1931 şi 1933 a fost deputat de Bălţi în Parlamentul României. În acea perioadă a susţinut ferm acţiunile episcopului Visarion de renovare a lăcaşelor sfinte şi de înălţare a noilor biserici în oraşul şi judeţul Bălţi. Autor a peste 15 titluri de carte, dintre care 6 pe teme medicale. Pentru Istoria farmaciilor din România a primit Premiul Academiei Române.CĂLIN, Elena (1902, or. Bălţi, gubernia Basarabia, Imperiul Rus – 1998, Bucureşti, România), profesoară. În 1921 absolvă Liceul de Fete „E.I. Ghenşche” din Bălţi. Între anii 1926-1926 studentă la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Profesoară de limba romînă la Liceul de Fete „Domniţa Ileana” din Bălţi, iar din 1941 până în 1944 este directoare al acestui liceu. În 1942 este decorată cu ordinul „Coroana României” în gradul de Cavaler, semnat de regele Mihai. În 1944 organizează evacuarea Liceului bălţean în or. Deva, judeţul Hunedoara. După război Elena Călin activează ca profesoară în Bucureşti.CĂPĂŢINĂ, Olga (1955, Lencăuţi, Edineţ, RSSM, URSS), poetă şi prozatoare. Membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Licenţiată în Filologie la Institutul pedagogic din Bălţi (1978, azi Universitatea „Alecu Russo”). Ziaristă la Radioul Naţional, ofițer în Afganistan

20

şi Transnistria. Preşedinte al Asociaţiei „Mamele ostaşilor”. Vicepreşedinte al UIniunii Veteranilor Războiului din Afganistan. Preşedinte al Mişcării pentru Pace şi Integrare în Europa. Volume de poezie: Antract (2001), Tristeţea ochilor de cerb (2002). Cartea pentru copii Buburuza (2000). Este şi autoarea unor volume de publicistică (Colind afgan, 2002) dedicate celor căzuţi în Afganista şi în luptele pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova. CELAC, Silvia (1948, s. Pelinia, r-nul Râşcani, RSSM, URSS), prozatoare, traducătoare. Membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A absolvit şcoala medie nr. 1 din Bălţi (1966), Universitatea de Stat din Chişinău (1971) şi Cursurile Superioare de Literatură din Moscova (1983). A activat la ziarul „Tinerimea Moldovei”, editurile „Literatura artistică” şi „Hyperion” (1976-1988). A debutat cu schiţe, nuvele, povestiri („Daniveea”, 1979), urmează volumele: „Povestiri” (1980), „Deplasarea” (1981), romanul „Jocul cu umbra” (1982). Traduce din literatura franceză şi rusă. Din 2000 locuieşte în Franţa. CHIRILCIUC, Nicolae (n. 19 , or Bălţi), CHIŢILOVSCHI, Teofan (1881-1929), pedagog. A activat în sistemul de învăţământ bălţean atât în perioada ţaristă, cât şi după Unirea Basarabiei cu România. El a fost directorul şcolii primare nr. 4 de băieţi şi a educat copiii bălţenilor timp de peste 28 de ani. A ocupat mai multe posturi de conducere în or. Bălţi: subrevizor şcolar, membru al primului Comitet şcolar moldovenesc de pe lângă zemstvă, membru al Comitetului şcolar comunal Bălţi, preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul şi oraşul Bălţi, membru al zemstvei jud. Bălţi, deputat în Parlamentul României.CINCILEI, Gheorghe (1936, com. Chetrosu, jud. Soroca, România – 1999, Chişinău), istoric literar şi critic de teatru, muzeolog. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Şi-a făcut studiile la Facultatea de Filologie (secţia limbile română-franceză) a Institutului Pedagogic „A. Russo” din Bălţi (1954-1959). În paralel cu studiile a fost actor la Teatrul Dramatic din localitate (1957-1958). Redactor-şef la Direcţia arte a Ministerului Culturii (1961-1963), director al Bibliotecii Naţionale (1963-1964), director al Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu” (1965-1970, 1997-1999), funcţionat la Uniunea Teatrală (1974-1989), profesor la Institutul de Arte (1991-1997), preşedinte al Ligii Criticilor de Teatru. Harnic promotor al culturii româneşti. Semnează monografiile: Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi (1982), Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”, O poveste a poveştilor (1995), precum şi mai multe micromonografii dedicate maeştrilor scenei: Trifan Gruzin, Ecaterina Cazimirov, Domnica Darienco (1982), Constantin Constantinov (1985), Arcadie Plăţândă şi Victor Gherlac (1986). În calitate de director fondator al Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu”, a desfăşurat o intensă şi rodnică activitate de constituire a patrimoniului muzeal şi de propagare a literaturii clasice şi contemporane. A întemeiat Casele-muzeu „Alexandru Donici” (s. Donici, Orhei, 1966), şi „Alexei Mateevici” (s. Căinari, Căuşeni, 1968). În 1970, regimul comunist îl acuză de naţionalism şi este persecutat. Maestru Emerit în Artă.CINCILEI, Grigore (1936, s. Chetrosu, jud. Soroca, România – 1999, Chişinău), lingvist, profesor universitar. După absolvirea cu menţiune (1959) a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Limbi Străine, a fost angajat la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chişinău. Peste un an această instituţie a fuzionat cu Universitatea de Stat din Chişinău şi Gr. Cincilei şi-a continuat activitatea la Catedra limbi romanice a USM în calitate de asistent. În 1964, la Institutul de Limbi Străne din Moscova, susţine teza de doctor în filologie. În 1965 este ales şef al Catedrei de filologie franceză, creată de curând. În 1968 i s-a conferit titlul de conferenţiar universitar, iar în noiembrie 1971 a fost transferat în funcţia de colaborator ştiinţific superior, pentru a-şi definitiva teza de doctor habilitat. În 1972, în urma unui proces politic, este destituit din această funcţie şi retrogradat în postul de conferenţiar la catedră. În pofida condiţiilor ostile create, în 1975 a susţinut teza de doctor habilitat, laInstitutul de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe din Moscova. Prezenţa unui dr. habilitat la Catedra de filologie franceză a permis înfiinţarea doctoranturii (1975). Savantul Gr. Cincilei a creat o şcoală lingvistică de prestigiu, care adevenit cunoscută nu numai în ţară, ci şi dincolo de hotarele ei. A fost membru al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Funcţională.

21

Este autor a peste 150 de lucrări ştiinţifice şi didactico-metodice, inclusiv 7 monografii şi 4 dicţionare. Sub conducerea prof. Gr. Cincilei, în cadrul Şcolii lingvistice de derivatologie create de dumnealui, au fost susţinute 15 teze de doctor. Distincţii: Ordinul „Gloria Muncii”.CIOBANU, Anatol (14.5. 1934, Ruseni, jud. Hotin), lingvist, publicist, profesor universitar. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992). Studii la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1952-1956), doctoratul la aceeaşi instituţie (1956-1959), postdoctoratul la Universitatea de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova (1969-1972). Asistent, lector, lector superior, conferenţiar, profesor (din 1976), prodecan al Facultăţii de Filologie a USM (1964-1968). Şef al Catedreă de lingvistică generală şi romanică (1978-2001), şef al Catedrei de limbă română, lingvistică generală şi romanică (2001-2010). Distins filolog şi fervent luptător pentru repunerea limbii române în drepturile ei fireşti. A semnat peste 600 de lucrări, inclusiv 8 monografii, 10 manuale., 2 dicţionare, cca 580 de articole ştiinţifice ş.a. Opera: Limba maternă şi cultivarea ei (1988), Lingua latină, în colaborare (1996), Normele de punctuaţie în vigoare (2000), Punctuaţia limbii române (2000), Mic dicţionar latin-român de expresii consacrate (2002), Reflecţii lingvistice (2009) ş. a. A creat o adevărată şcoală ştiinţifică de lingvistică generală şi sintaxă romanică. A pregătit 3 doctori habilitaţi şi 24 de filologie. A prezentat cca 250 de comunicări ştiinţifice la conferinţe, simpozioane şi congrese organizate de centre universitare din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Cernăuţi, Aix-en-Provence (Franţa), Kiev, Moscova, Sankt-Petersburg, Minsk, Alma-Ata, Bălţi, Cahul. A ţinut prelegeri la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea de Stat din Cernăuţi, Universitatea de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova, Universitatea „Provence-Marseille” (Franţa) ş. a. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi, Lucrător Emerit al Şcolii Superioare din RSSM şi din URSS (1978), Diploma de Excelenţă a Ambasadei României, Ordinul Repunblicii (2010), Medalia „M. Eminescu” (1999), Medalia „D. Cantemir”. Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (2012). CIOBANU, Mircea V. (1956, s. Petreni, Soroca, RSSM, URSS), poet, dramaturg, eseist şi istoric literar. Licenţiat al Universităţii de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie. A predat româna la Liceul „B.P. Şasdeu” din Drochia, lector asociat la Universitatea „Al. Russo” din Bălţi. Redactor-şef adjunct la Editura Ştiinţa. A debutat cu versuri în culegerea Dintre sute de catarge (1990). Este prezent în culegerea Une antologie de la poesie moldave, Paris (1996). Debutează cu plachetă Haydn între două claxoane (1995). Autor al piesei Staţia terminus, menţionată la Concursul naţional de dramaturgie (Chişinău,1997). Montări la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi şi la Teatrul „Alexie Mateevici” din Chişinău. Alcătuitor de ediţii de autor, antologii şi manuale. Colaborări: Columna, Basarabia, Făclia, Contrafort, Convorbiri literare, Dacia literară, Sud-Est cultural, România literară. Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2009).CIORNÂI, Ion (20. 05. 1928, s. Culnaia Veche, reg. Odesa, RSS Ucraineană, URSS – 2003, Chişinău, R. Moldova), profesor universitar. Studii: Școala Pedagogică din Cțlțrași (1947). Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, specializarea Limba şi literatura română, diplomă de merit (1951). Între anii 1951 și 1954 lector la Institutul Pedagogic de Stat „T. Şevcenko” din Tiraspol. Timp de 13 ani (1954-1967) activează la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, exercitând funcţiile: lector superior, conferenţiar (1954-1967) al Catedrei de limba și literatura română, prorector pentru studii şi ştiinţă (1954-1955), şef al Catedrei limba şi literatura română (1958-1960, 1963-1966), rector al IPSB (1961-1967). În această perioadă susţine teza de doctor în filologie (1961). În perioada 1967-1971 este prim-viceministru al Ministerului Învăţământului Public. Din 1971 activează la Universitatea de Stat din Moldova. Mai mulţi ani la rând a fost în funcţia de şef al Catedrei limba română, iar din 1992 este profesor universitar la aceeaşi catedră cu o denumire modificată Catedra de lingvistică română, generală şi romanică. A publicat peste 140 de lucrări ştiinţifice şi metodice, inclusiv 6 monografii şi un manual. Distincţii: Ordinul „Insigna de Onoare” (1963), Ordinul „Drapelul Roşu de Muncă” (1971), Medalia „Meritul Civic”, Doctor honoris causa al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1999).

22

CIUBOTARU, Adrian (10. 12. 1976, or. Drochia, RSSM, URSS), poet, traducător, critic literar. Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi (1998). Asistent la Catedra literatura română și universală (1998-2008). Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2003). Secretar de redacţie la revista „Semn” (Bălţi). Redactor la Editura „Arc” (din 2009). Doctor în filologie (2009). Debutează editorial cu volumul de versuri Omul roş (2001). Este prezent în antologiile: Singular Destinies (2003), Poezie (Literatura din Basarabia în sec. XX), Noua poezie basarabeană (Bucureşti, 2009). A tradus: J.-M. Schaeffer, Adio, estetică!; W. Troubetzkoi, Sankt-Petersburg, un mit literar (2004), peste 50 de articole științifico-metodice, eseuri, studii. Bursier al Fundaţiei Soros-Moldova (2006). Premiul Național al Tineretului / literatură (2003).COBAN, Nicolae (1. 10. 1915, s. Sudarca, jud. Soroca, Imperiul Rus – 1996, Bucureşti). Poet. Studii liceale la Soroca şi la Liceul de Băieţi „Ion Creangă” din Bălţi. (1927-1934). Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1937). A colaboratla publicaţiile: Chemarea, Luptătorul, Basarabia, Cuvânt moldovenesc, Viaţa Basarabiei, Cuget moldovenesc, Convorbiri litzerare etc. Debutează editorial cu volumul Carte de început (1935). În următorii ani tipăreşte: „Casa de pe Prut” (1939), „Cântece de-acasă” (1941), „Sfârşitul nord” (1944). Îşi reia activitatea literară peste un sfert de veac, publicând cărţile „Proteus la mal” (1969), „În memoria substanţei” (1972), „Eka” (1995). COROBAN, Vasile (14. 02. 1910, s. Camenca, judeţul Bălţi, Imperiul Rus – 19. 10. 1984, Chişinău, înmormântat în satul său de baştină), critic şi istoric literar. Doctor habilitat în ştiinţe filologice (1974). Studii la Facultatea de Matematică a Universităţii din Cernăuţi (1929-1931), apoi la Facultatea de Drept a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1931-1938). După ocupaţia Basarabiei (1940) colaborează la gazeta „Pământ sovietic” din Bălţi. Activează ca profesor şcolar şi universitar. Din 1947 până în 1984 desfăşoară o rodnică şi multilaterală activitate ştiinţifică în cadrul AŞM. Peste 300 de articole şi recenzii consacrate procesului literar contemporan, studii monografice fundamentale (Dimitrie Cantemir – scriitor umanist, Romanul moldovenesc contemporan). V. Coroban a fost un protagonist de seamă al valorificării moştenirii literare clasice. Lui îi aparţin cunoscutele monografii despre viaţa şi opera lui V. Alecsandri, D. Cantemir, Ion Neculce, Gr. Ureche, M. Costin, Ion Creangă, M. Eminescu. O contribuţie deosebită a avut Coroban la studierea literaturii române din Republica Moldova, precum şi a celei universale. COSTIN, Nicolae (07. 04. 1936, Pecişte, Rezina – 16. 02. 1995, Chişinău), istoric şi om politic. A absolvit Şcoala Pedagogică din Orhei şi Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea Istorie (1965). Lector, lector superior la Catedra Istorie a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1965-1970). Doctor în ştiinţe istorice, conferenţiar la Universitatea de Stat din Chişinău, unde în anii '80 a predat comunismul ştiinţific. Unul din liderii mişcării de eliberare naţională din anii 1989-1995. Primul primar general al municipiului Chişinău care a făcut multe reforme progresiste în viaţa capitalei Republicii Moldova (1990-1994).COŞERIU, Eugeniu (27. 07. 1921, s. Mihăileni, jud. Bălţi, România – 07. 09. 2002, Tübingen, Germania), lingvist de talie mondială, poet şi prozator. Academician. După şcoala primară din satul natal, urmează Liceul de Băieţi „Ion Creangă” din Bălţi (1931-1939). În toamna lui 1939 devine student al Facultăţii de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Obţine bursă specială pentru a-şi continua studiile la Universitatea din Roma (1940-1944), studii la Universitatea din Padova (1944-1945) şi din Milano (1945-1949), terminate cu titlul de doctor în litere şi în filozofie (1949). Este lector de română la Universitatea din Milano; profesor de lingvistică generală şi indo-europeană la Universitatea din Montevideo (Uruguay) şi director al Institutului de Lingvistică de aici. Din 1963 devine titular al Seminarului de filologie romanică şi lingvistică generală al Universităţii din Tübingen, Germania. Profesor cu renume, a predat romanistica la universităţi celebre din Madrid, Barcelona, Rio de Janeiro, Santiago, Napoli, Bologna, Grenoble, Moscova, Tokyio ş.a. Cărţile lui sunt traduse în limbi de largă circulaţie ale lumii. Doctor Honoris Causa al multor unversităţi din România, Argentina, Chile, Germania, Italia, Spania, Peru, Bulgaria, Brazilia, Republica Moldova. Este primul Doctor Honoris Causa al Universităţii

23

de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Publică primele poezii în revista „Crenguţa” a Liceului „Ion Creangă” din Bălţi. Debutează în 1937 cu proză; colaborează cu articole şi versuri în publicaţiile „Jurnal literar”, „Revista critică”, „Viaţa Basarabiei”, „Arhiva” ş. a. Este autorul unor opere de referinţă în domeniul lingvisticii: Sistem, normă şi vorbire (1952), Sincronie, diacronie şi istorie (1958), Limba română în raport cu limbile romanice (1994). Povestirile sale, publicate iniţial între anii 1946 şi 1950 în „Corriere Lombarde” şi „L'Europe”, apărute şi în traducere spaniolă la Montevideo (1950-1951), au fost adunate în volum la Tübingen (1988), apoi editate în versiune românească – Anotimpul ploilor, la Cluj (1992). „Ordinul Republicii” (1997). Biblioteca Municipală din Bălţi poartă numele marelui lingvist. În anul 2010, pe faţada clădirii bibliotecii a fost instalată o placă comemorativă consacrată lui Eugeniu Coşeriu.CRIHAN, Anton (10. 07. 1893, Sângerei, jud. Bălţi – 9. 01. 1993, Saint-Louis, S.U.A., înmormântat la Chişinău), economist şi om politic. Studii: Liceul de Băieţi din Bălţi, Facultatea de Economie a Universităţii din Odesa. Fiind ofiţer, în 1917 organizează împreună cu căpitanul Em. Catteli Cohortele moldoveneşti, pentru apărarea populaţiei din Basarabia contra jafurilor şi omorurilor pe care le săvârşeau soldaţii ruşi bolşevizaţi. Ca deputat în Sfatul Ţării (1918), a votat Unirea. De patru ori deputat în Parlamentul României (1919, 1920, 1922 şi 1932). În 1932-1933 subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în care calitate a contribuit la transferarea Facultăţii de Agronomie de la Iaşi la Chişinău. A făcut parte din delegaţia română la Conferinţa româno-rusă de la Viena. Absolvent al Universităţii Sorbona din Paris, unde în 1934 susţine teza de doctor în ştiinţe economice. Din 1934 până în 1945 – profesor universitar la Iaşi şi Chişinău. Membru de vază al Partidului Naţional-Ţărănesc. După război, în 1946, trece în ilegalitate, apoi se refugiază în Iugoslavia. În acelaşi an ajunge la Paris, iar în 1950 pleacă în SUA. La propunerea Regelui Mihai I este ales în Comitetul Naţional Român în exil. Opera: Capitalul străin în Rusia, Unirea Basarabiei, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, Chestiunea agrară în Basarabia până la revoluţia din 1917. Distincţii: Ordinele: Ferdinand în gradul de ofiţer, Steaua României în gradul de ofiţer ş.a. Fiind în SUA, s-a căsătorit cu Olivia Lula, nepoata lui Petru Groza. A fost ultimul din splendida cohortă a celor care au înfăptuit visul tuturor românilor – România Mare. Înmormântat la Cimitirul Ortodox Central din Chişinău, unde i s-au făcut funeralii naţionale. O stradă din Chişinău îi poartă numele. CULIUC, Leonid (19. 7.1926, or. Bălţi), pedagog, demnitar de stat. Până la 1940. Termină 4 clase la Liceul Comercial din Bălţi, iar 1944, împreună cu familia, s-a evacuat în România, unde a lucrat într-o mină din Petroşani. În noiembrie a aceluiaşi an, au revenit la Bălţi. Este repartizat în calitate de învăţător la Şcoala din s. Strâmba, jud. Bălţi. În 1949 a absolvit Institutul Învăţătoresc din Bălţi, după care este numit director al Şcolii din s. Drăgăneşti, Sângerei. În 1953, este avansat la postul de vicepreşedinte al Comitetului Executiv raional Sângerei, iar în 1956, este ales al doilea secretar al Comitetului raional de partid. În 11958 absolvă Institutul Pedagogic din Tiraspol. Din 1959 până în 1962 este numit prim-secretar al Comitetului orăşenesc de partid Bălţi. În 1962, L. Culiuc trece cu traiul la Chişinău, unde activează în mai multe posturi în cadrul CC al PC din RSSM (1962-1963) şi administrative-executive: preşedinte al Comitetului de Stat pentru Radioteleviziune de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM, apoi este numit în funcţia de ministru al Culturii. Din anul 1973 până în 1988, L. Culiuc a exercitat în funcţia de vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Planificare. CUPCEA, Ala (15. 06. 1931, mun. Bălţi, România – 06. 02. 1989), scriitoare, ziaristă. Îşi face studiile la Liceul de Fete „Domniţa Ileana” din Bălţi şi la Universitatea de Stat din Chişinău. Între anii 1959 şi 1986 activează la Radioul Moldovenesc în calitate de redactor, apoi în funcţia de şef al Secţiei emisiuni literar-dramatice. Traduce piese radiofonice, de teatru, nuvele de L. Tolstoi, L. Andreev, K. Paustovski, M. Twain, A. Cehov, semnând şi versiunea românească a romanelor: Fraţii Erşov de V. Cocetov, În pofida morţii de V. Titov, O viaţă de Guy de Maupassant, Istoria unei urbe de M. Saltâkov-Şcedrin, Halta vântoaicelor de C. Aitmatov. Este posesoarea unor distincţii guvernamentale acordate pentru merite deosebite în domeniul culturii. „Lucrător Emerit al Culturii”.

24

CURTESCU, Margareta (numele adevărat, Maria Abramciuc) (1960, s. Hânceşti, r-nul Făleşti, RSSM, URSS), poetă şi eseistă, conferenţiar universitar. Absolventă a Facultăţii de Filolgie a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi. În prezent titular al Catedrei literatura romănă şi universală la aceeaşi facultate. Doctorat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (2000). Redactor la revista bălţeană Semn. A debutat cu versuri la revista „Nistru” (1982), iar editorial, cu placheta Prima între clamele speranţei (Premiul Salonului Naţional de Carte, 1997), urmată de volumele: Simple bluesuri (poezie, 2003), Eternul Orfeu. Reflexe ale mitului orfic în poezia românească (eseu, 2005). Prezentă în volumul colectiv Femeia în labirintul istoriei (2003). Membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi din România. A publicat versuri, articole de critică literară, eseuri în revistele Basarabia, Contrafort, Dacia Literară, Poezia, Convorbiri Literare, Familia, Semn. Este autoarea eseului critic Eternul Orfeu şi a câtorva cărţi de poezie. DAYN, Ehezchiel (Oscar) (06. I. 1912, or. Bălţi, Imperiul Rus – 16.09. 1984, Chişinău), violonist. A studiat la Gimnaziul Evreiesc de Băieţi din Bălţi (1929), apoi la Conservatorul Unirea din Chişinău (1925-1930). S-a perfecţionat la conservatoarele din Bruxelles (1931), Praga (1932-1934) şi Paris (1937-1938) cu G. Enescu (vioară), la Conservatorul din Chişinău şi cel din Liev (1952). Între anii 1930-1937 – violonist în Orchestra simfonică a Armatei, condusă de E. Massini; violonisz în Cvartetul de coarde al Filarmonicii din Bucureşti (1938-1940). A cântat în orchestra de jaz „Moldavia” (1941-1944). Între anii 1944 şi 1976 concertmaistru în orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Chişinău. Proofesor la Catedra muzică de cameră a Conservatorului „G. Musicescu” din Chişinău (1945-1976). Distincţii: Artist emerit din RSSM (1960).DMITRIEV, Ghenadi (1935, or. Şanhai, China), pictor. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. A absolvit Şcoala de Artă Decorativă Aplicată din Nijni Taghil (1957) şi Şcoala de Arte Plastice „I. Repin” din Chişinău (1969). Profesează tabloul tematic, peisajul şi natura statică („În marş”, „Toamna”, „Rodnicie”, „Natură statică”; seria „Pământ moldovenesc”). DOBROGEANU, Vasile (21. 04. 1956, s. Copăceni, Sângerei, RSSM, URSS), istoric. Studii:

1963-1973 - Şcoala Medie (cu medalia de aur), s.Copăceni, Sângerei; 1973-1978 - Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Istorie (diplomă roşie); 1985-1986 - Universitatea de Stat „M. B. Lomonosov” din Moscova, doctorand – profil istorie (exmatriculat pe motive politice). Angajări: 1978-198 – Şcoala medie Şipoteni, Călăraşi, profesor de istorie; 1981-1982 – Şcoala medie nr.1 Briceni, profesor de istorie; 1982-1995 - Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălţi, Catedra discipline socioumanistice, lector universitar (concediat prin reducere pe motive politice); 1995-2005 - activitate antreprenorială în bază de patentă; Din 2005 - Şcoala Profesională nr. 1, Bălţi, profesor de istorie. Poziţii publice: Participant activ din 1989 în mişcarea de eliberare din

Basarabia, membru al Consiliilor naţionale ale Frontului Popular, Partidului Forţelor Democratice, unul din principalii fondatori şi lider al structurilor municipale Bălţi, între anii 1990-1994 - consilier municipal al Consiliului municipal Bălţi; din 2006 este ales preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova (filiala Bălţi) şi vicepreşedinte la nivel naţional. DOLENGA, Lotis (numele adevărat Elisabeta Eliade) (1905, Bălţi – 1961, Bucureşti), poetă. Provenind dintr-o familie de boieri, Lotis Dolenga a copilărit şi a studiat în Franţa. Şi-a definitivat studiile în România. Mai târziu şi-a legat destinul de oraşul Bălţi, unde, până în 1940, a fost profesoară de limba franceză la Liceul de Fete „Domniţa Ileana” din Bălţi. A scris în limbile română şi franceză. Publică fragmente de proză şi versuri în revistele: „Poetul”, „Moldova de la Nistru”, „Itinerar”, „Flori de stepă”, „Bugeacul”, „Viaţa Basarabiei”. Opera: Le luth brise, L'idylle d'un poète, A l'inconnu (în l. franceză), Buc., 1929; Simfonia amurgului, Buc., 1937; În ghearele vulturului, Bălţi, 1937; Cartea ultimelor vise, Buc., 1940); Picături de tristeţe, Ch., 1940; Slove de jar, Buc., 1941) ş. a. A fost profesoara de franceză a poetei Irina Stavschi.

25

DONOS, Arcadie (1. 03. 1923, Rughi, Soroca – 23. 12. 2002, Bucureşti), poet, prozator, dramaturg, actor de teatru şi film. Studiază la Liceul Comercial din Bălţi. La 28 iunie 1940 este transferat prin ordonanţă de urgenţă la Şcoala Pedagogică (durata un an) din aceeaşi localitate. În 1942 se stabileşte la Bucureşti. Studii de canto la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (1945-1948). Absolvent al cursului de actorie de film la Institutul de Artă Cinematografică din Bucureşti (1951). Între anii 1945-1975, este actor la Teatrul „Alhambra”, solist la Tetrul Muzical, actor la Teatrul Mic, unde a jucat sute de roluri; unul dintre interpreţii originali ai Coanei Chiriţa. Debutează cu versuri în revista „Crenguţa”, editată de Eugen Coşeriu la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi. Publică volume de poezie şi de proză. În Aduceri-aminte: De pe Nistru şi Dâmboviţa mai multe pagini sunt închinate şederii sale la Bălţi. DRAGAN Gheorghe (6.VIII.1947, s. Cucuieţii Noi, Râşcani), doctor-neurolog de categorie superioară.Studii: şcoala începătoare din satul natal, şcoala incompletă din Sturzeni, Râşcani,

şcoala medie din Recea, Râşcani (1965), Institutul de Medicină din Chişinău, Facultatea Curativă, specializarea neurologie (1967-1973). Reciclări de specializare în cadrul Institutului/Universităţii de Medicină „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, Catedra neurologie (prof. D. Gherman), Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău, delegaţii profesionale în S. U. A. (Clinicile Cleveland, Ohio şi Atlanta, Georgia), Federaţia Rusă (Institutul de Neurochirurgie „Burdenko” din Moscova, Centrul Neurologie din Vologda), Polonia (Spitalul Clinic din

Varşovia), Clinica din Iaşi, Institutul de Perfecţionare a Medicilor din Kiev ş. a. Activitatea profesională: 1973-1978 – neurolog raional, Spitalul raional Vulcăneşti; 1978-1982 - neurolog în cadrul Spitalului Clinic Municipal Bălţi, 1988-1999 – şef Secţia Neurologie, 1999-2000 – Director al Direcţiei Sănătate Publică Judeţeană Bălţi, din 2000 – şef Secţia Neurologie al Spitalului Clinic Municipal Bălţi. A publicat: 4 lucrări ştiinţifice, 3 elaborări privind profilaxia bolilor celebro-vasculare. Consultaţii neurologice sistematice pe aria nordică a R. Moldova. Participare în viaţa publică: 1982-1988 - preşedinte al Comitetului Sindical al Spitalului municipal Bălţi, 1990-1994 – deputat în Consiliul Municipal Bălţi, membru al Conducerii medicilor neurologi din R. Moldova.DUBINOVSCHI, Lazăr (1910, s. Albineţul Vechi, Făleşti sau or. Făleşti – 1982, Chişinău), sculptor. Membru corespondent al Academiei de Arte Plastice a URSS (1954). Membru de Onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România (1961). A absolvit Şcoala de Belle-Arte (atelierul sculptorului Dumitru Paciurea) din Bucureşti (1929). Şi-a continuat studiile la Paris sub îndrumarea renumitului sculptor francez, Antoine Bourdelle. Revenind în ţară activează ca profesor de desen la Liceele din Bălţi: „Ion Creangă”, „Domniţa Ileana” şi cel evreiesc (1932-1940). Prima sa expoziţie (1939, Iaşi) a anunţat apariţia unui artist autentic. A realizat personajul folcloric „Strâmbă-Lemne” (1944), compoziţia „Vierii” (1948) şi o galerie de portrete sculpturale, reprezentând oameni de cultură (M. Eminescu, I. Creangă, V. Alecsandri, A. Şciusev, violonistul O. Dayn, A. Raikin. R. Curţ, S. Cuciuc). O pagină aparte în creaţia sa o constituie portretele marilor cărturari moldoveni D. Cantemir şi M. Costin. Îi aparţine o serie de monumente – al lui Gr. Kotovski, al comsomoliştilor-eroi, monumentul Eliberării, C. Marx şi F. Engels, toate la Chişinău, monumentul lui Kotovski din Hânceşti şi Kotovsk, Ucraina, Lenin din Bălţi şi Făleşti. Lazăr Dubinovschi a donat oraşului Bălţi monumentul „Ospitalitatea”. Era contra amplasării Tancului pe Piaţa centrală a oraşului. Într-o convorbire memorabilă pe care am avut-o în anul 1968 mi-a spus: „Tancul poate fi plasat doar pe un loc unde au avut lupte memorabile. Acesta de la Bălţi e o mimare a patriotismului. Şi a urii faţă de vecinii noştri, doar se vede clar în care parte este îndreptată ţeava tancului - spre România”. Distincţii: Premiul de Stat al RSSM (1970), Ordinele Lenin, Revoluţia din Octombrie, Drapelul Roşu de Muncă. O stradă din Bălţi poartă numele Lazăr Dubinovschi.

Valentin JITARU, Lucian JITARU, USB

26

PERSONALITĂŢILE BĂLŢENE NECUNOSCUTE

Dintre toate elementele constituente ale unui oraş – arhitectura cu locurile de interes istoric şi cultural, evenimente istorice, unităţi industriale, instituţii de învăţământ şi culturale etc. – cel mai primordial component îl constituie, fără îndoială, oamenii săi. Cele câteva cărţi dedicate oraşului Bălţi sau în care el se pomeneşte, apărute în diverse epoci ale istoriei sale (pe cînd se afla în componenţa Imperiului Ţarist, a României Regale, a URSS, precum şi din 1991 ca stat independent, Republica Moldova) numeroase personalităţi bălţene au fost omise - unele intenţionat, iar altele din ignoranţă. Lucrarea noastră este o încercare de a scoate din anonimat o serie de personalităţi originare din Bălţi, precum şi cele venite din alte părţi, dar care au contribuit substanţial în diverse ramuri ale ştiinţei şi culturii întru faima acestui spaţiu pruto-nistrean. Numele lor trebuie să rămână neapărat în memoria basarabenilor, a bălţenilor în special. Câteva nume: BABAD, Eugenia, mezzosoprană; ZALEVSCHI, Sigizmund, cântăreţ (bas-bariton) de operă; BUZDUGAN, Ion, poet, folclorist şi om politic. CATTELY, Emanoil, om politic; CHIŢILOVSCHI, Teofan, pedagog; CĂLIN, Elena, profesoară; DAYN, Ehezchiel (Oscar), violonist; DOLENGA, Lotis, poetă; DONOS, Arcadie, poet, prozator, dramaturg, actor de teatru şi film; DUBINOVSCHI, Lazăr, sculptor; ENESCU, George, compozitor, violonist, dirijor şi pianist; EŞANU, Gheorghe, interpret de muzică populară, bariton; GAIDARJI, Gavriil, savant-lingvist, poet şi scriitor, găgăuz; GĂLUŞCĂ-CRÂŞMARU, Tatiana, profesoară, prozatoare, publicistă, istoric literar, folcloristă; GĂRBĂLĂU, Nicolae, chimist, academician; GLUHOVSCHI, Nicolae, medic-veterinar; KREMER, Iza, soprană de coloratură; SCHMIDT, Carol, jurist, anchetator penal, fost primar al Chişinăului; Fraţii SOŢCHI-VOINICESCU, Mircea şi Victor, actori de teatru şi film; SPIRER, Etti-Rosa, inginer-arhitect; STATI, Petre, poet, eseist, critic literar, traducător; RĂUTU, Colea, actor de cinema; ROŞCA, Dorica, cântăreaţă; VOIŢEHOVSCI, Valentin, arhitect; MIGHIRIN, Vladimir, lingvist; SADOVNICOV, Stefan, pictor; ALTINI, Eustatie, pictor; BREITMAN, Boruh, om de cultură; HINCULOV, Calistrat, medic; LVOVSCHI, Eugeniu, inginer; VOLOŞESCU, Maria, cântăreaţă de operă; PARNO, Costache, lăutar; PARNO, Ion, matematician-metodist etc.

ENESCU, George (1881, Liveni, azi comuna G. Enescu, jud. Botoşani – 1955, Paris, înmormântat în cimitirul Père-Lachaise), compozitor, violonist, dirijor şi pianist român. Academician (1932). Profesor la Paris, Siena şi la Universitatea Illinois şi Harvard. Membru a numeroase academii şi societăţi cultural-artistice străine. Studii la Viena şi la Paris. În 1898, i se cântă la Paris, în prima audiţie, Poema română. Muzician complet, cu multiple daruri de compozitor, interpret şi pedagog (printre elevii săi se află Yehudi Menuhin). Prima vizită a lui George Enescu la Bălţi are loc la 12 aprilie 1918. Celebrul muzician evoluează pe scena Sălii „Modern” (actualmente pe acest loc se află Ş… Din presa bălţeană din acele timpuri aflăm că „întreg beneficiul (…) a fost depus de Domnia Sa pentru scopuri culturale şi astfel au luat fiinţă: Casa de citire şi Societatea culturală „George Enescu”, precum şi foile de propagandă culturală „Glasul Moldovei” şi „Unirea” – primele gazete româneşti ce-au apărut în localitate între anii 1918-1920” („Vremea”, 3.VI.1923, Bălţi). Amintim aici câteva nume din cele ce au ajutat la înfiinţarea Societăţii şi acelor gazete: General Schină, comandant al Diviziei I Cavalerie, maiorii Pleniceanu şi Grăiniceanu, I.Petrescu-Podari şi Ionescu-Secui, învăţători-propagandişti, A.Crudu, fost prefect, Diomid Calistru, fost deputat, Traian Critescu, publicist, colonel Bacaloglu, protopop Lungulescu ş. a. O perioadă mai îndelungată, preşedinte al Societăţii a fost primarul oraşului dr. Em. Buzenschi. Societatea culturală şi de binefacere George Enescu este înfiinţată la Bălţi la 15 august 1918, prin votarea statutului şi alegerea unui comitet de conducere. La acei 20.000 de lei lăsaţi de Enescu în urma concertului său din aprilie, Generalul Schină, ajutat şi de „alte suflete dornice pentru răspândirea culturii naţionale”, a mai adăugat aproximativ 50 de mii. Săptămânalul „Glas Moldovenesc”, al cărui director era atunci

27

I.Petrescu-Podari, publica „o lămurire cât mai deplină a rostului societăţii”: „1. Răspândirea culturii româneşti mai întâi în judeţul Bălţi şi în celelalte judeţe înfiinţând filiale. 2. Opere de binefacere şi anume ajutorarea orfanilor şi a văduvelor, ce n-au primit ajutor de la stat sau pe cale particulară. În ceea ce priveşte realizarea primului punct Societatea îşi propune următoarele: a) înfiinţarea de cursuri de limba, istoria, literatura şi geografia ţării româneşti, b) înfiinţarea de biblioteci populare cu cărţi de literatură română, c) susţinerea de publicaţii româneşti, gazete, reviste etc., d) înfiinţarea şi răspândirea unei biblioteci de popularizare, e) oublicaţiuni de tablouri istorice naţionale şi opere de artă naţională, h) înfiinţarea de coruri bisericeşti şi cântece româneşti patriotice şi populare, f) înfiinţarea şi susţinerea unui teatru românesc, j) înfiinţarea de localuri pentru educaţia sportivă a copiilor, l) înfiinţarea unei săli de lectură, m) înfiinţarea de şcoli de dansuri româneşti”. După cum menţiona ziarul, chiar în ziua naşterii maestrului („Cuget Moldovenesc”, 19.VIII. 1919) acesta era „în linii generale” câmpul de activitate a Societăţii conduse de un comitet în fruntea căruia se afla „un om de valoarea domnului General Anastasiu, comandantul Diviziei a 9-a infanterie, iar din comitet mai făcând parte un profesor bucovinean şi doi învăţători de peste Prut, unul având însărcinarea de Secretar al comitetului”. Societatea „Enescu” de la Bălţi îşi propunea o activitate pe măsura unui minister… Dacă nu mai mult. Astăzi, însă, cu mare regret, nu cunoaştem aproape numic despre acea Societate, s-a păstrat doar o listă a membrilor comitetului de conducere a acelei organizaţii, care la 1930 se numea de acum Societatea Culturală Naţională „George Enescu”. Iată cum arăta acel comitet: Marc Valuţă, directorul Liceului „Ion Creangă” – preşedinte, dr. Emilian Buzenschi, senator, şi Nicolae Palamaru, preşedintele Asociaţiei profesorilor secundari din Bălţi, - vicepreşedinţi: Petru Stati, secretar general, Mihail Certan, casier, Lelia Buzenschi, directoarea Liceului „Domniţa Ileana”, Grigore Trelea, preşedintele Asociaţiei învăţătorilor din Bălţi, Gheorghe Cârţu, directorul Şcolii Normale, şi Mihail Horn, membri ai comitetului. Mai ştim că la Teatrul „Unirea” se organizau sistematic şezători artistice la care participau corul şi echipa dramatică a Societăţii. La 2 februarie 1919, într-un local frumos, încăpător şi bine încălzit, situat pe strada Regele Ferdinand nr. 173, se deschide Biblioteca Societăţii culturale şi de binefacere George Enescu. Această importantă acţiune a fost posibilă datorită amabilităţii intendentului garnizoanei Bălţi, maior Porumb, care a cedat una din camerele ocupate de intendentă. Presa timpului mai remarca şi bunăvoinţa consilierului agricol G. Săpunaru, care „în scopurile culturale a pus la dispoziţia Societăţii întreaga bibliotecă a Serviciului agronomic al judeţului, (…) peste 300 de volume” („Glas moldovenesc”, 26.XII.1918). Şi domnul director al justiţiei, Ion Pelivan, de asemenea trimise un număr impunător de cărţi, aflăm din această sursă. La data deschiderii, Biblioteca avea aproape 1000 de volume (în afară de ziare şi reviste). Erau cărţi de literatură românească, de autori clasici, cărţi de ştiinţă, istorie, cultură, filozofie… La ceremonia de deschidere a Bibliotecii, un cor de ofiţeri sub conducerea locotenentului Geleş a cântat Imnul Regal, iar directorul ziarului bălţean „Unirea”, colonel Bacaloglu, a vorbit despre însemnătatea evenimentului, amintind că timp de 100 de ani cultura românească a fost oprită în Basarabia şi că „basarabenii cu dor de neamul şi limba românească au acum prilejul de a o cunoaşte şi a se împărţi din luminile ei”(„Unirea”, 6. II.1919). Vorbise şi preşedintele Societăţii „George Enescu”, General Anastasiu, care a subliniat că „Societatea are un scop moral şi social, de a îmbrăţişa toate producţiunile de artă şi cultură românească şi de a ajuta pe cei în suferinţă care nu au nici un sprijin de alt-undeva” (idem). Anticipând evenimentul, a doua zi de Crăciun 1918, „Glas Moldovenesc”, într-un articol consacrat deschiderii Bibliotecii menţiona că „Faţă de raritatea cărţilor bune în timpul de faţă şe de preţurile colosal de scumpe, cu care se poate obţine nu numai o carte dar chiar un ziar, deschiderea bibliotecii Societăţii „George Enescu”, pe lângă rostul naţional cultural ce-l are de îndeplinit în acest oraş (Bălţi, n.n.), satisface şi o impetuoasă necesitate sufletească care în ultimul începuse a fi chiar adânc simţită”. A doua oară George Enescu a venit la Bălţi la 25 mai 1923, când, acompaniat de talentatul pianist Nicolae Caravia, s-a produs într-un excepţional concert în Teatrul „Unirea”. În ziua recitalului, marele maestru vizitase Biblioteca Societăţii ce-i purta numele, unde a lăsat mai

28

multe volume de cărţi, pentru care preşedintele Societăţii, dl dr. Buzenschi, i-a mulţumit călduros în numele orăşenilor. După ce a fost găzduit şi de dl Şt. Sadovici, preşedintele comisiei interimare a oraşului, la 9 seara, într-o sală devenită mult prea neîncăpătoare, celebrul artist a fascinat publicul bălţean. A doua zi, înainte de plecare, G. Enescu face cunoştinţă cu clasa de vioară a Şcolii de Muzică din Bălţi, unde în cartea pentru oaspeţi scrie: „Sincerele mele felicitări Domnului profesor de violină Beno Echerling pentru excepţionala sa metodă, justeţea şi ţinuta elevilor săi demnă de laudă”. George Enescu mai concertează la Bălţi în 1927 (13 şi 14 martie), 1932 (24 mai) şi 1937, când la gara Pământeni, celebrul compozitor şi interpret a fost întâmpinat cu ovaţii de intelectualitatea românească în frunte cu Mihail Cucer, primarul municipiului, care a depus toată stăruinţa să-l primească pe înaltul oaspete cum nu se poate mai bine. După concertul de la Teatrul Scala, maestrul a fost omagiat la Cercul militar de către Societatea „G. Enescu”, unde au rostit calde şi emoţionante cuvântări generalul Bengliu, comandant de divizie, prefectul judeţului Em. Catelly, directorul Liceului „Ion Creangă” şi prim-vicepreşedinte al Societăţii M. Valuţă, Ioan Pascu, decanul baroului de avocaţi, şi alţii. După cum mai menţiona presa bălţeană, s-au evocat primii ani după unirea din 1918, când maestrul Enescu, sol genial al simţirii româneşti, realiza cucerirea sufletească a Basarabiei restituite, fiind chiar la Chişinău în acea memorabilă zi de 27 martie, când şi-a contramandat concertul, pentru a elibera sala unde s-a sărbătorit istoricul eveniment. Pentru prima dată am aflat despre turneele lui G.Enescu în Basarabia, inclusiv la Bălţi din cartea „Джордже Энеску” (cu un tiraj de 2000 exemplare), procurată la Leniongrad. Am donat-o regretatului actor, Iulian Codău. Aportul lui G. Enescu (unul dintre cei mai mari compozitori ai sec. 20) este de nepreţuit. Menţionăm că pe lângă Societatea „Enescu” exista o capelă corală. Acest colectiv participa în fiecare an la concursurile pe ţară ce aveau loc la Bucureşti până la război. Renumita soprană, Maria Voloşescu, care a evoluat în calitate de coristă şi solistă a acestei capele corale a luat de mai multe ori premiul întâi pe ţară. După 1945 a fost solistă-soprană a Operei din Bucureşti. Eu am avut fericita ocazie să o văd la Bălţi de câteva ori, când venea în ospeţie la fratele soţului său, Alexei Voloşenco, tatăl prietenului mei de copilărie Titi Voloşenco. Vestitul violonist şi pedagog, DAYN, Ehezchiel (Oscar), s-a născut la 06. I. 1912, or. Bălţi – 16.09. 1984, Chişinău) a studiat la Gimnaziul Evreiesc de Băieţi din Bălţi (1929), apoi la Conservatorul Unirea din Chişinău (1925-1930). S-a perfecţionat la conservatoarele din Bruxelles (1931), Praga (1932-1934) şi Paris (1937-1938) cu G. Enescu (vioară), la Conservatorul din Chişinău şi cel din Kiev (1952). Între anii 1930-1937 – violonist în Orchestra simfonică a Filarmonicii din Bucureşti, condusă de E. Massini; violonist în Cvartetul de coarde al Filarmonicii din Bucureşti (1938-1940). A cântat în orchestra de jaz „Moldavia” (1941-1944). Între anii 1944 şi 1976 concertmaistru în orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Chişinău. Profesor la Catedra muzică de cameră a Conservatorului „G. Musicescu” din Chişinău (1945-1976). Distincţii: Artist emerit din RSSM (1960). Un anunţ pentri filatelişti! În ianuarie anul curent a fost pus în circulaţie plicul poştal cu marcă fixă „Oscar Dayn. Violonist şi profesor. 100 de ani de la naştere.EŞANU, Gheorghe (25.04.1927, or. Bălţi, România – 19.3.1996, Chişinău, R. Moldova), interpret de muzică populară, bariton. Până la vârsta de 25 de ani a locuit la Bălţi. A început să cânte în corul bisericesc, devenind apoi dascăl la Catedrala „Sfântul Nicolae”. În anii 1950-1952 a participat la activitatea artistică de amatori; a dirijat corul de copii din diferite şcoli ale oraşului, inclusiv la Şcoala de Felceri şi Moaşe. Solist al Capelei corale „Doina” (1952-54) şi al Orchestrei de Muzică Populară „Fluieraş” (1953-1979). A interpretat cântece populare, romanţe, cântece ale compozitorilor moldoveni („Iese lelea din bordei”, „Măi, femeie, măi, nevastă”,, romanţele „De ce nu-mi vii”, „Steluţa”). A întreprins turnee în ţară şi peste hotare. Laureat al celui de-al IV-lea Festival mondial al tineretului şi studenţilor (Moscova, 1957). În 1958 i se conferă titlul de Artist Emerit al RSSM, iar în 1966 – de Artist al Poporului din RSSM. Distincţii: Ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”, „Gloria Muncii (1995).

29

EŞANU, Petru (28. 08.1943, or. Bălţi, România), solist-vocalist, bariton liric. Studii: Institutul de Arte „Gavril Musicescu” din Chişinău (1964-1974). Solist al Orchestrei Radioteleviziunii de Stat din Chişinău (1969-1971, 1975-1990). Artist Emerit al RSSM (1988). Repertoriu: cântece patriotice, romanţe, arii din opere, cântece din anii de război.ROŞCA, Dorica (Eudochia) (14.03. 1942, s. Coşerniţa, pl. Vârtejeni, jud. Soroca - ???), solistă vocală. A absolvit Şcoala Medie nr. 4 „Ion Creangă” din Bălţi (1959). A studiat la Conservatorul din Chişinău (1959-1964). A cântat în formaţia de muzică uşoară a cinematografului „Biruinţa” din Chişinău (1961-1962), în ansamblul de estradă „Bucuria” (1966) şi în Orchestra de estradă a Filarmonicii din Chişinău (1962-1982), conduse de Şico Aranov. A cântat în ansamblu cu: Constantin Pavliuc, V. Zalikovski, Ion Suruceanu, S. Glec, C. Vizir, D. Kuţel, Maria Dragan, M. Segan, Ştefan Petrache, I. Lempert, S. Caşcaval, V. Strâmbanu, Ş. Aranov, B. Ivanov, Ion Bas, Efim Waisman (Bălţanu), N. Grecu, Gh. Dobrov, B. Dubosarschi, S. Julea, M. Bogan ş. a. A înregistrat la Radio Chişinău cântece de Oleg Negruţa, Teodor Marin ş. a. Discografie: Te salut, Chişinău (032801); Ninge, Do-re-mi (14262). În ultimii ani de viaţă a activat la Filarmonica din Breansk. Moare în urma unui accident

FILIP, Iulian (1948, s. Sofia, Drochia), poet, prozator, eseist, dramaturg, savant-folclorist, grafician. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi din România. Absolvă Facultatea de Filologie a Institutului Pedagocgic „Alecu Russo” din Bălţi (1970). Doctorand, apoi cercetător ştiinţific la sectorul de folclor al Institutului de Limbă şi Literatură al AŞM (1970-1985). Şef al Departamentului Cultură al Primăriei Chişinău (1990-2006). Şef al Departamentului Căile Cărţii la USM (din 2006). Binecuvântat de poetul Liviu Damian, debutează cu versuri în săptămânalul „Cultura” (1970), editorial cu placheta de poezii Neîmpăcatul meşter (1974). Urmează numeroase cărţi de poezie atât pentru maturi, cât şi pentru copii. A semnat prezentarea grafică la peste 30 de cărţi. Mai multe expoziţii personale la Chişinău, Iaşi, Târgovişte, Bălţi (Universitatea „Alecu Russo”). O serie de piese au fost montate la teatrele din Chişinău. Maestru în Artă (1993), Premiul „Simion Florea Murafa” al Academiei Române (vol. Cât îi Maramureşul, în colab., Chişinău, 1996). Medalia „Mihai Eminescu” (19989. Premiul Salonului de Carte Pentru Copii (Chişinău, 1994, 1998). Premiul „Mihai Eminescu” pentru poezie, Târgul de Carte din Iaşi (2008). FLORESCU, Ştefan (19 s. Molodia, reg. Cernăuţi, România (azi Ucraina), grafician şi pictor. Studii: Şcoala de Artă Decorativă Aplicată din Vijniţa, Ucraina (1960-1965), Facultatea de Grafică a Institutului Poligrafic „Ivan Fiodorov” din Lvov (1967-1973). Decorator la Teatrul de Dramă din Skadovsk, reg. Herson, Ucraina (1965-1967), Pictor-decorator la Fabrica Textilă din Ghenicesk, Herson (1967-1973). Din 1973 se transferă cu traiul la Bălţi. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din URSS (1978). Preşedinte al Filialei Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (1996-2000). Expoziţii: Herson, Lvov (Ucraina), Marî (Turkmenia), Constanţa, Iaşi, Bacău, Botoşani, Bucureşti (România), Bălţi, Chişinău (Republica Moldova). Excelează în grafică: seria „Primii tipografi ai Europei”: Johann Gutenberg, primul tipograf din Europa, 1440; Ivan Fiodorov, primul tipograf din Rusia şi Ucraina,1564; Fondatorul tipografiei în Moldova - Varlaam (Vasile Moţoc). Cartea ”Cazania”,1643; Dimitrie Cantemir. Cartea „Descrierea Moldovei”, 1716. În pictura de şevalet Florescu abordează compoziţia istorică, tabloul tematic, portretul, peisajul: Mihai Eminescu şi Ion Creangă, Visul lui Mihail Sadoveanu, Dimineaţa la Căpriana, Mama pictorului. După schiţele lui Ştefan Florescu, gravorii Monetăriei Naţionale din Bucureşti vor bate în metal 400 de piese rotunde ale medaliei „Eminescu integral”. Autor al

30

basoreliefului în piatră „Academicianul Ilie Untilă”, instalat pe faţada clădirii Institutului „Selecţia” din Bălţi.FRUNZĂ, Dumitru (08.11. 1931, Bălţi, România), inginer-hidrotehnic şi om de stat. A învăţat la şcoala primară de la Slobozia-Bălţi, la Liceul Comercial, Şcoala Medie nr. 1 din Bălţi, pe care a absolvit-o în 1951. În acelaşi an este înmatriculat la Facultatea de Hidroamelioraţie a Institutului Agricol din Chişinău, pe care îl absolvă în 1957. După care, ocupă posturi de inginer la: Întreprinderea de proiectare a sistemelor de irigare din Chişinău, „Gosstroi” (în domeniul irigaţiei), preşedinte al Complexului intercolhoznic de construcţie a edificiilor agrare din raionul Nisporeni. În perioada 1963-1971, D. Frunză activează în funcţiile de şef al Direcţiei de construcţii capitale şi al Direcţiei de construcţii ale sistemelor de irigare din cadrul Ministerului Hidroamelioraţiei şi Gospodăriei Apelor din RSSM. Timp de 13 ani (1971-1984) a deţinut postul de viceministru al aceluiaşi minister. În perioada 1984-1986 se află în Yemen (Aden), în calitate de expert general pe probleme de irigaţie. Acolo, a condus un colectiv de 700 de specialişti sovietici (proiectanţi, ingineri, constructori etc.), care aveau menirea de a realiza un proiect strategic pentru ţară în condiţii complicate din cauza războiului civil, care se declanşase în Iemen. Când s-a întors la baştină, D. Frunză a fost numit în funcţia şef al Direcţiei de amelioraţie din cadrul unităţii unionale „Gosagroprom” (1986-1990). Distincţii: două ordine „Insigna de Onoare” a URSS (1971, 1978).GAFENCU, GAFENCU, GAIDARJI, Gavriil (02.09.1937, s. Carbolia, judeţul Bolgrad, România – 1998, Chişinău, înmormântat în satul natal), savant-lingvist, poet, autor de manuale şi literatură metodică la limba găgăuză. Studii: Şcoala Pedagogică „A.S. Makarenko” din Tiraspol. Facultatea Istorico-Filologică a Universităţii din Chişinău (1957-1962). G. Gaidarji activează la ziarul „Comunistul” din Bălţi, iar din septembrie 1963 până în 1987 este lector la Institutul Pedagogic din Bălţi, Catedra de lingvistică rusă şi generală. În 1972 îşi susţine teza de doctorat la Institutul de Lingvistică al AŞ a URSS. Din 1987 G. Gaidarji activează la AŞM, Secţia găgăuză. Autor al plachetei de versuri „Ana Tarafâm” (1972), al poveştii în versuri pentru copii pe baza operelor folclorice, al ciclului „Maani” pe baza catrenelor umoristice găgăuze tradiţionale. De numele lui Gaidarji este legată şi deschiderea Secţiei de filologie găgăuză a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” (1988-1995). S-a ocupat de pregătirea cadrelor de profesori, cu problemele știinţifice a limbii şi istoriei găgăuzilor. În 1986 a fost inclus în Comitetul sovietic al turcologilor. Distincţii: titlul „Cetăţean de onoare al Găgăuziei”, 2012 a fost declarat „Anul Gavriil Gaidarji şi Dionisie Tanasoglu”. Busturile lor, executate de sculptorul Constantin Constantinov, sunt instalate pe Aleea Gloriei din centrul Comratului. Liceul Teoretic din Comrat poartă numele lui Gavriil Gaidarji.GALAICU, Vasile (19. 5. 1939, com. Unchiteşti, jud. Soroca, România), poet, prozator. Studiază la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1958-1963). Profesor şi director de şcoală la Văscăuţi (1963-1966); profesor la Şcoala Pedagogică din Soroca (1966-1968), şef de secţie la săptămânalul „Cultura” (1970-1974); secretar responsabil la revista „Nistru” (1981-1987); director al Fondului Literar (1975-1981); redactor-şef la Editura Artistică (1987-1989). Publică cărţi de poezie şi proză atât pentru copii cât şi pentru adulşi: Oglinda fermecată, Ch., 1971; Ţara de poveste, Ch., 1973, Clopoţelul dorului, Ch., 1978; La porţile al bastre ale cerului, Ch.,1979; Casa din inima noastră, Ch., 1984; Iubesc că mi-i dat…, Ch., 2009 ş. a. GĂLUŞCĂ-CRÂŞMARU, Tatiana (1913, s. Izvoare, Soroca, gubernia Basarabia, Imperiul Rus – 1993, Bucureşti, România), profesoară, prozatoare, publicistă, istoric literar, folcloristă. A urmat şcoala primară, Liceul de Fete „Domniţa Ileana” din Bălţi. Îţi ia bacalaureatul la Liceul „Doamna Oltea” din Iaşi (1930). Funcţionează ca profesoară la Liceul de Fete „Domniţa Ileana” din Bălţi; conduce revista literară a liceului „Mugur”, publică schiţe şi nuvele la revista „Cuget moldovenesc”, redactată de Petre Stati. A devenit folcloristă graţie profesorului Dumitru Caracostea, întemeietorul şcolii istorico-geografice în folcloristica românească. În 1931 a luat

31

parte la expediţiile organizate de cunoscutul folclorist Petre Ştefănucă şi îndrumate de prof. Dimitrie Gusti în satele Hârşova şi Vâprova, Orhei. Opera: Folclor basarabean, I-II, Buc., 1938-1939; Folclor din Dobrogea, Buc., 1938; Mioriţe la romani şi dacoromani (50 de variante ale baladei), Buc., 1992. A publicat numeroase studii de folclor în revistele de specialitate.GĂRBĂLĂU, Nicolae (04. 08. 1931, or. Bălţi, România – 20. 03. 2006, Chişinău), chimist, academician, fondator al Şcolii ştiinţifice „Chimia compuşilor coordinativi, macrociclici şi supramoleculari”. A absolvit Şcoala Medie Nr. 1 din Bălţi (1949), iar în anul 1955 - Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Chimie. Între 1955-1958 a lucrat la o uzină din Zaporojie. În perioada 1958-1964 este cercetător ştiinţific şi, totodată, doctorand la Institutul de Chimie al AŞM. În 1964, la USM, susţine teza de doctor în ştiinţe chimice, iar în 1973, la Universitatea de Stat „M. V. Lomonosov” din Moscova, susţine teza de doctor habilitat în ştiinţe chimice. Exercită funcţiile de şef al Catedrei chimia anorganică (1972-1978), apoi de director al Institutului de Chimie al AŞM. Rezultatele cercetărilor fundamentale ale profesorului N. Gărbălău şi cele ale discipolilor săi sunt oglindite în 4 monografii, cca 360 de articole, 260 de teze ale comunicărilor la forurile de specialitate, 32 brevete de invenţie. Şcoala ştiinţifică pe care a condus-o academicianul Nicolae Gărbălău (din 1995) este reprezentată de un doctor habilitat şi 24 de doctori în ştiinţe chimice. Descoperirile renumitului chimist (o serie întreagă de legităţi în chimia coordinativă) sunt cunoscute departe de hotarele ţării, iar discipolii săi activează atât la catedrele de profil de la universităţile din R. Moldova, cât şi din diferite ţări ale lumii: SUA, Canada, Franţa, Anglia, Elveţia. Distincţii: Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei şi tehnicii (1985 şi 1993), deţinător al Premiului Prezidiumului AŞM, membru al Consiliului European pentru spectometria de masă, membru al Asociaţiei Europene „Euroscience”, membru al directoratului Uniunii Internaţionale a Cristalografilor.GÂRNU, Mihail (1942, s. Lărguţa, judeţul Lăpuşna, România), actor de teatru. Artist emerit din RSSM (1981). După absolvirea Institutului de Arte „G. Musicescu” din Chişinău (1964) activează la Teatrul „V. Alecsandri” din Bălţi. Din 1983 actor la Teatrul „A.S.Puşkin” (actualmente „Mihai Eminescu”) din Chişinău. Dintre performanţele ce-l caracterizează pregnant se impun: Xantos („Esop” de G.Figheiredu), Burtosul („Oameni energici” de V. Şukşin, (Enachi Damian, Hagi-Fluture, Moţoc („Iorgu de la Sadagura”, Doi morţi vii”, „Despot Vodă” – toate de Vasile Alecsandri). GLIB, Nicolae (1949, or. Bălţi), interpret de muzică populară. Artist al Poporului din Moldova. A absolvit Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga” (1971) şi Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chişinău (1980). A evoluat ca solist al orchestrei de muzică populară a Ansamblului „Joc” (1969-1972), „Folclor” (1972-1990). În cadrul unor formaţii artistice a concertat în ţară şi peste hotare. A activat mai mulţi ani ca primar al comunei Pepeni, Sângerei.GLUHOVSCHI, Nicolae (1905, s. Hăsnăşenii Mari, judeţul Bălţi, gubernia Basarabia, Imperiul Rus – 1985, Timişoara, România), medic-veterinar. Şi-a făcut studiile la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi (1916-1924), apoi la Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii din Bucureşti (1924-1929). În anul 1929 îşi susţine teza de doctorat intitulată „Leziunile glandelor tiroide în tuberculoza bovinelor”. Revine la baştină, muncind ca doctor veterinar la Soroca, apoi la Bălţi, unde fondează Spitalul orăşenesc veterinar, care funcţionează şi astăzi. Cercetările şi succesele sale în domeniul tratării cabalinelor sunt publicate şi apreciate nu numai în România („Arhiva veterinară, 1933), dar şi pe plan internaţional: Viena, 1934, Zurich, 1938. Între anii 1945 şi 1947 este funcţionar la Ministerul Agriculturii din Bucureşti. Din 1947 până în 1949 N. Gluhovschi este medic veterinar-primar la Arad, unde este numit conferenţiar la Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară din localitate. Între anuu 1962 şi 1973 a activat ca profesor titular la Facultatea de Medicină Veterinară a institutului Agronomic din Timişoara, facultate pe care a înfiinţat-o,funcţionând mai bine de 10 ani în calitate de decan. Activitatea sa ştiinţifică şi didactică este reflectată în peste 240 de lucrări, 23 de cursuri, manuale şi tratate. A fost decorat cu ordine şi medalii ale României. Membrui al Academiei de Ştiinţe din New York şi al Societăţii Regale de Medicină Veterinară din Anglia. Staţiunea Veterinar-Sanitară şi o stradă din Bălţi poartă numele „Nicolae Gluhovschi”.

32

GOHBERG, Izrael (1928, s. Tarutino, jud. Ismail, România, azi reg. Odesa, Ucraina), matematician, profesor universitar. În 1951 a absolvit Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii de Stat din Moldova, specialitatea Matematică. Între anii 1953 şi 1959 activează la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi în calitate de lector superior, docent (conferenţiar) la Catedra de matematică, pe care o conduce în anii 1953-1959. Doctor în ştiinţe fizico-matematice (1955), iar în 1965 susţine teza de doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, iat titlul de profesor universitar îi este conferit în 1966. Profesorul I. Gohberg este conducătorul ştiinţific a 27 de teze de doctor şi a creat la Chişinău o şcoală de analiză funcţională, recunoscută în toată lumea. În 1970 el este ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova. După plecarea sa din Moldova (1974), profesorul Gohberg şi-a continuat cu succes munca de cercetare şi activitatea didactică la Universitatea din Tel-Aviv. Publică în total 350 de articole şi 20 de monografii. Este redactor-şef al seriei de monografii „Operator Theory: Advances and Applications”. În 1985 a fost ales membru al Academiei Regale de Arte şi Ştiinţe din Olanda. În 1986 i s-a decernar Premiul Rotschild în domeniul matematicii, iar în 1997 Şcoala Superioară Tehnică din Darmstadt îi conferă titlul Doctor Honoris Causa. Prezidiul AŞM a abrogat hotărârea din 30 iulie 1974 cu privire la excluderea prof. Izrael Gohberg, membru corespondent al AŞM, din rândurile membrilor academiei în legătură cu plecarea acestuia la domiciliu stabil în Israel. În felul acesta, a fost corectată încă o greşeală gravă a regimului totalitar comunist privind încălcarea drepturilor omului. Amintim că prof. I. Gohberg este o personalitate marcantă în analiza funcţională, domeniu clasic şi veşnic actual al matematicii, că activează la Departamentul de Matematică a Universităţii din Tel-Aviv, este profesor invitat al Universităţii din Amsterdam, că îşi ţine prelegerile la instituţii de învăţământ superior din Canada, SUA, unele ţări din Europa, că editează o revistă de profil în Elveţia. În 2003 prof. dr. hab. Izrael Gohberg este ales Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.GOLOBCENKO, Valerian (1902, s. Razdolnoe, reg. Kirovograd, Ucraina - ???), actor şi regizor. Artist al poporului din RSSM (1963). Debutează în 1935 pe scena Teatrului Muncitoresc din or. Nikolaev. În 1944-49 actor la Teatrul Dramatic Rus „A.P. Cehov” din Chişinău. Din 1949 până în 1975, actor şi regizor la Teatrul Muzical-Dramatic „V. Alecsandri” din Bălţi (trupa rusă), pe a cărui scenă a creat o serie de chiputi memorabile din dramaturgia clasică şi contemporană. Distincţii: Ordinul Drapelul Roşu de Muncă.GORIONÂŞEV, Nikolai (1929, or. Leningrad, azi Sankt-Petersburg, Federația Rusă), sculptor. A absolvit Şcoala Superioară Industrială de Arte Plastice „V. I. Muhina” din Leningrad (1953). Este autorul monumentelor lui Boris Glavan din Bălţi şi s. Ţarigrad, Drochia, al bustului lui Dimitrie Cantemir de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Autor al unei serii de sculpturi decorative: „Ciobanii”, „Hora fetelor”. GRIGOREAN, Raier (1907, or. Erevan - ??? ), regizor. Artist emerit din RSS Azerbaidjan (1943), maestru emerit al artei din RSSM (1958(. A absolvit Institutul de Stat de Art Teatrală „A.V.Lunacearski” din Moscova (1938). Între 1948-1959 regizor la Teatrul Dramatic Rus „A.P. Cehov” din Chişinău. În 1959-63 prim-regizor la Teatrul Muzical-Dramatic „V. Alecsandri” din Bălţi. A montat o serie de spectacole cu trupa de expresie română a Teatrului din Bălţi. Distincţii: Ordinul „Insigna de Onoare”. GRIGORIU, Grigore (1941, or. Căuşeni – 2005, Chişinău), actor de teatru şi film. Artist emerit din RSSM (1979). Îşi începe activitatea actoricească în 1960 pe scena Teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălţi. A fost actor la teatrul televizat „Dialog” (1966-1969) şi la Teatrul „Luceafărul” (1969-1976). Din 1976 activează la Studioul „Moldova-film”. Debutează pe ecran (1966) cu rolurile principale în filmele „Poienile roşii” (Sava Milciu( şi „Gustul pâinii” (Andrei Voinovanu). Talentul lui Grigoriu se dezvăluie plenar în filmele montate de regizorul Emil Loteanu: „Lăutarii” (1971) – haiducul Radu Negostin, „Şatra urcă spre cer” (1975) – ţiganul Loico Zobar, „Anna Pavlova” (1983) – Enrico Ceccetti.GRIŢUNIC, Boris (1948, s. Sofia, Drochia, RSSM, URSS), arhitect. După absolvirea şcolii medii din satul natal, a urmat studiile la Institutul Politehnic din Chişinău, Facultatea Inginerie şi Construcţie, secţia arhitectură (1966-1971). Timp de 40 de ani (1971-2011) activează în or.

33

Bălţi, unde deţine mai multe funţii: arhitect, arhitect-şef al oraşului, apoi al zonei urbanistice Nord, şef al Inspecţiei de Stat în construcţii teritoriale Nord. Autor al lucrărilor: monumentul victimelor represiunilor politice din Bălţi şi Floreşti, monumentul victimelor foametei din satul Hăsnăşenii Noi, Drochia; complexul centrului comercial din preajma gării auto din Bălţi. Este coautor al complexului cultural „Aleea Clasicilor Culturii Naţionale”, amplasat în centrul mun. Bălţi. În 1980, B. Griţunic devine membru al Uniunii Arhitecţilor din republică, apoi membru al Comitetului de conducere (1990) şi preşedinte al Secţiei Nord a Uniunii Arhitecţilor din Republica Moldova (2003). Distincţii: Medalia „Meritul Civic”.GROSSU, Sergiu (1920, s. Cubolta, jud. Bălţi, România – 2009, Bucureşti), poet şi publicist. Studii la Liceul de Băieţi „Ion Creangă” din Bălţi. Publică primele versuri în revista liceului „Crenguţa”, redactată de viitorul lingvist de renume mondial Eugeniu Coşeriu. În 1938 conduce revista „Flori de stepă” a Grupării literare Bălţi. În 1940 se refugiază peste Prut. HAHAM, Emil (18.02. 1930, or. Liège, Belgia – 31.08. 1989, Bălţi), profesor de limba franceză, conferenţiar universitar. Studii: Casa internaţională de copii din Ivanovo, Rusia; Institutul Pedagogic de Limbi Străine din Leningrad, sp. Limba franceză (1952). Doctor în ştiinţe pedagogice (1964). Conferenţiar universitar (1965). Şef al Catedrei vorbire şi fonetică franceză (1964-1967). Lector, lector superior, conferenţiar doctor la Catedra vorbire şi fonetică franceză şi la Catedra filologie franceză (1954-1989). Lucrări metodico-ştiinţifice: Distincţii: Insigna „Eminent al Învăţământului Public din RSSM”.HINCULOV, Calistrat (1851-1915), medic, activist în domeniul medicinii de zemstvă din Basarabia. A absolvit Gimnaziul nr. 1 de băieţi din Chişinău (1871) şi Academia Medico-Militară din Peterburg (1879). Doct în medicină (1883). Între 1879-1883 a fost medic pe bordul unui vas de război. Medic de zemstvă în judeţul Bălţi (1883-1904). În perioada 1904-1913 - conducător al Spitalului gubernial de zemstvă din Chişinău, unde a contribuit la înfiinţarea noilor servicii de diagnosticare şi la organizarea secţiilor, mai ales a celei de chirurgie.JITARU, Ecaterina (30. 07. 1943, s. Fundurii Vechi, jud. Bălţi, azi r-nul Glodeni – 21. 01. 2011, Bălţi), profesoară universitară. Studii: Şcoala Medie din satul natal (1949-1959), urmează apoi studiile la Facultatea de Limbi Străine, specializarea l. franceză şi germană, a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, după absolvirea căruia în 1964, este angajată ca asistentă la Catedra limba franceză. Timp de doi ani (1970-1972) este audientă la Cursurile Pedagogice Superioare din Moscova, apoi timp de 3 ani (1976-1979) doctorantura pe lângă Institutul Pedagogic de Stat de Limbi Străine „Maurice Thorez” din Moscova, încununată cu susţinerea tezei de doctor în ştiinţe filologice. Revine la Bălţi, unde îşi continuă activitatea didactică ca lector superior, conferenţiar (1995), apoi ca şefă la Catedra filologie franceză (2000-2004). A publicat cca 30 de articole ştiinţifico-metodice, inclusiv 2 îndrumări metodice.KIREEV, Aleksandr (24. 10. 1939, or. Putivl, reg. Sumî, Ucraina), arhitect din Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Arhitectură a Institutului de Ingineri-Constructori din Kiev (1964). Este autorul blocurilor de locuit din seria 92 MSB din Bălţi (1984) şi al ansamblului de blocuri ale Ministerului de Comunicaţii din Chişinău (1984). Premiul de Stat al RSSM (1980).KLOBUŢKI, Valentin (1934, or. Soroca, România), jurnalist, profesor universitar. În 1950 a absolvit Şcoala Profesională de Bibliotecari, calificarea Organizator şi metodist pentru problemele culturalizării. În 1961 a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii din Kiev. Între anii 1950-1951 activează în funcţia de colaborator ştiinţific la Casa-Muzeu „G. I. Kotovski”, laborant la Şcoala Profesională de Bibliotecari din Soroca (1951-1952), colaborator literar, şef de secţie la redacţia ziarului bălțean „Kommunist”, precum şi redactor al radiodifuziunii orăşeneşti Bălţi (1952-1965). Între anii 1965 și 1966 – şef al secţiei de literatură şi artă la redacţia ziarului „Sovetskaia Moldavia”. În 1967, la Universitatea din Kiev, îşi susţine teza de doctor în ştiinţe istorice. În 1971 activează cu titlul de conferenţiat la Catedra de jurnalism a USM. Doctor habilitat în ştiinţe istorice (1979), iar în 1981 este confirmat cu titlul de profesor universitar la Catedra istoria presei. Lucrări ştiinţifice de bază: Gazete ce chemau la luptă (1971), Rolul presei RSSM în formarea naţiunii moldoveneşti socialiste (1924-1941), în limba rusă.

34

KUZMINSCHI, Pavel (20. 11. 1857-1941, Basarabia), publicist, jurist, dramaturg, scriitor și memorialist, președinte de onoare al Societății scriitorilor profesioniști din Basarabia (1940). În 1881 a fost ales președinte al Zemstvei, județul Bălți. Studii: Liceul Regional din Chișinău, Facultatea de Drept a Universității din Sankt Petersburg. A scris și a editat o vastă operă literară în câteva limbi străine: Ghidul Europei, Viena, 1897, scrisă în limba rusă, a fost cumpărată de Editura „Novoe vremea” din Petersburg; Amiralul roșu (tradusă de autor în franțuzește, a fost reprezentată de 30 de ori pe scena Teatrului „Alhambra” din Bruxelles, datorită căreia a devenit din oficiu membru al „Societății Autorilor Dramatici și Muzicali din Paris”. Dramele Tovarășii și Gorodovoi (Sergentul de poliție) având drept scop demascarea operei comuniștilor, care începuseră deja sinistra lor activitate în Rusia; volumul Je condamne (Elveția, 1918, în franceză). Lucrarea a fost comentată în Belgia, Franța și Elveția, ca mai târziu să fie tradusă în limba engleză; drama Ultimul țar (Elveția, 1918; scrisă în franceză). Ulterior ea a fost tradusă în limbile engleză, rusă și română. Locuind în Germania, la Berlin, concomitent trimitea săptămânal cronici unui ziar din Petersburg și unui alt ziar din Odesa Note asupra vieții în Berlin; memoriile Amintirile unui moșneag basarabean, tipărite în revista Viața Basarabiei (1932, 1934, 1935). Tatăț său, boierul Kuzminski, a ctitorit biserica din Brătușeni, iar fiul acestuia, Pavel, a fost un scriitor de vocație europeană a cărui operă publicată peste hotare urmează să fie recuperată și. Acest autor cu o solidă prezență în literatura europeană își va ocupa locul binemeritat în istoria literaturii noastre.KREMER, Iza (1883, or. Bălţi, Imperiul Rus – 1956), soprană de coloratură. A studiat la Conservatorul din Roma. A debutat la Odesa în rolul Mimi din opera „Boema” de G. Puccini. S-a impus îndeosebi ca interpretă de estradă şi de romanţe. A evoluat pe scenele din Moscova, Bucureşti, Paris, New York, Roma, Milano, Berlin, Madrid, Cernăuţi, Iaşi, Cetatea Albă, Chişinău, Bălţi, Tighina.LACUSTA, Victor (05.06. 1951, or. Bălți, RSSM, URSS), specialist în medicina tradițională. După absolvirea școlii medii din orașul natal, își face studiile la Institutul de Stat de Medicină (azi Universitatea de Medicină și Farmaceutică „Nicolae Testemițanu”) din Chișinău (1968-1974). Timp de 10 1ni este asistent la Catedra psihiatrie, narcologie și psihologie (1982-1991) a . Din 1991 deține funcția de șef al Catedrei medicină tradițională, chinetoterapie și fitoterapie; actualmente p Catedra medicină alternativă și complementară a USMF „Nicolae Testenițanu”. În 1982 susține teza de doctor în medicină, iar în 1991 – teza de doctor habilitat. Fondatorul școlii științifice în domeniul fiziologiei clinice și al medicinii tradiționale din Republica Moldova. Autor a circa 450 de lucrări, inclusiv 18 monografii, 2 brevete de invenție. A pregătit peste 19 doctori și doctori habilitați în științe medicale. Profesor universitar. Membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. Distins cu titlul onorific „Om Emerit”.LEAHU, Nicolae (20. 07. 1963, s. Bădicul Moldovenesc, Cahul, RSSM, URSS), poet, critic literar şi conferenţiar universitar. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi din România. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1985). Doctor în filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (2000). Şef al Catedrei literatura română şi universală, iar din 2010 decan al Facultăţii de Filologie a aceleiaşi universităţi. Redactor-şef al revistei literare „Semn” (din 1995). A debutat în culegerea colectivă „Dintre sute de catarge” (1990) şi cu placheta Mişcaree browniană (1993), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova). Este prezent în: Portret de grup (1995), Une antologie de la poésie moldave (Paris, 1996), Singular destinies (2003). Semnează volumele: Personajul din poezie (1997), Poezia generaţiei '80, una din cele mai apreciate istorii a optzecismului românesc (2000), Erotocriticon, eseu ludic (2001, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova). Publică în colaborare piesa Cvartet pentru o voce şi toate cuvintele (2001, Premiul Ministerului Culturii la Concursul naţional de dramaturgie). Antologator şi prefaţator: Poezie. Literatura din Basarabia în secolul XX (2004).LEANCĂ, Constantin (1893, s. Cuhneşti, jud. Bălţi, Imperiul Rus - ) A avut posibilitatea să facă carte, care i-a permis mai târziu, când a fost înrolat în armata rusă, să ajungă copist într-un regiment, moment ce l-a salvat de expedierea pe linia întâi în timpul Primului Război Mondial.

35

Anul 1917 l-a găsit la Odesa în compania mai multor basarabeni, dintre care Catelly, Pântea, Buzdugan, Crihan, Scobioală, Bogos ş.a. Sosit la Bălţi, devine preşedinte al Adunării generale a zemstvei judeţului (1917-1918).LEVIT, Efim (Froim) (10.09. 1921, Chişinău – 1.01. 2002, tot acolo), istoric şi cercetător literar. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1951). Cadru didactic la Şcoala Pedagogică „Boris Glavan” (Soroca) şi lector superior la Catedra limba şi literatura română a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi (1953-1954). Şef la aceeaşi Catedră (1954). Colaborator ştiinţific la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM. (din 1956). Lucrări: „Studii de istorie literară”, „File vechi necunoscute…”, „Poezia moldovenească modernă la începuturile ei (1770-1840)”. Autor al unor articole despre prezenţa scriitorilor evrei în literatura din Basarabia. Maestru al literaturii (1996). Ordinul „Războiul pentru Apărarea Patriei”.LOZAN, Oleg (10. 04. 1970, or. Bălți, RSSM, URSS), specialist în sănătate publică și management. După absolvirea școlii medii își face studiile la Institutul de Stat de Medicină (actualmente Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”) din Chișinău (1988-1994). Asistent, conferențiar al Catedrei sănătate publică și management (1994-1998). În 1999 susține teza de doctor în medicină, iar în 2912 pe cea de doctor habilitat. Între anii 2008 și 2009 deține postul de viceministru al Sănătății, medic-șef sanitar de stat. Autor a peste 60 de lucrări științifice, inclusiv 4 monografii, 2 manuale și 3 îndrumări metodice.LUCINSCHI, Petru (27. 01. 1940, s. Rădulenii Vechi, jud. Soroca, azi r-nul Floreşti), prim-secretar al comitetului orăşenesc Bălţi al ULCTM. Locţiitor al şefului de propagandă şi agitaţie al CC al URSS Teajelnikov. LUNGU, Eugen (01. 10. 1949, s. Hăsnăşenii Mari, Bălţi, RSSM, URSS), critic literar, eseist, editor. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi din România. Licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea de Stat din Moldova (1975). Lector la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi (1976-1978). LUNGU-PLOAIE, Raisa (15. 08. 1928, s. Mihăleni, jud. Bălţi), prozatoare. Membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A studiat la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi. A absolvit cursurile literare superioare de pe lângă Institutul „M. Gorki” din Moscova (1964). A lucrat profesoară în mai multe şcoli din Sângerei şi Cimişlia, publicând totodată schiţe, nuvele, povestiri în presa republicană („Nistru”, „Femeia Moldovei” ş.a.). Debutează în 1960 cu volumul Povestiri. A scris şi cărţi dedicate copiilor. Unele dintre prozele ei au fost traduse în limbile: norvegiană, ungară, estonă, kazahă, bulgară, rusă, ucraineană. Maestru al Literaturii (1994), Medalia „Gloria Muncii” (1998). LUPAŞCU, Mihail (27. 08. 1928, s. Cuizăuca, jud. Orhei, România), savant, specialist în domeniul fitotehnicii şi producerii nutreşurilor. Absolvent al Institutului Agricol din Chişinău (1953).Doctor habilitat în ştiinţe agricole (1971). Membru titular al AȘM (1978). Vicepreședinte al AȘM (1978-1986, 1990-1995). Membru corespondent al Academiei Unionale de Ştiinţe Agricole „Lenin” (1972). În anii 1959-1962 docent la Catedra de fitotehnie a Institutului Agricol din Chişinău. În perioada 1962- director al Institutului Moldovenesc de cercetări Științifice în domeniul Culturilor de Câmp din Bălți, apoi director al Asociaţiei Ştiinţifice de Producţie „Selecţia” din Bălţi. Ministru al Agriculturii. Deputat al Parlamentului Republicii Moldova (1990/2003).. A publicat peste 80 de lucrări ştiinţifice. Distincţii: două ordine „Insigna de Onoare”, ordinul „Drapelul Roșu de Muncă”, ordinul „Lenin”, titlul onorific „Om Emerit!, Premiul de Stat al R. Moldova, Premiul Gheorghe Ionescu-Sisești (România). LUPU, Ilie (25. 04. 1938, Colicăuţi, jud. Hotin, România), profesor universitar. A absolvit Facultatea de Fizică şi Matematică a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1961). Lector la Catedra algebră şi geometrie a IPSB (1967-1969). După susţinerea tezei de doctor în ştiinţe pedagogice (1971) activează în calitate de lector superior, conferenţiar universitar (1975), iar după susţinerea tezei de doctor habiltat în pedagogie ca profesor universitar (1996) la Universitatea de Stat din Moldova. Între 1978 și 1983 este preşedinte al Comitetului Sindical al USM, iar între 1988 şi 1998 – decan pentru instruirea studenţilor,

36

doctoranzilor şi stagiarilor din ţările de peste hotare. Din 2000 prof. I. Lupu ocupă postul de prim-prorector la Institutul de Studii Aplicative Integrate, afiliat USM. A publicat 112 lucrări ştiinţifico-didactice. Doctor Honoris Causa a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.LUPU, Marian (Bălţi )LUŢCAN, Antonie (17. 1.1903, s. Cucioaia, Bălţi – 24.5.1948, Drăgăşani, jud. Bihor), preot-poet, fratele mai mare al poetului Vasile Luţcan. Studii la Seminarul de Teologie din Chişinău. Colaborează la reviste precum: Luminătorul, Moldova de peste Nistru, Deşteptarea, Viaţa Basarabiei, Deşteptarea din Galaţi, Renaşterea din Craiova, Biserica basarabeană din Bălţi. A fost preot în satele din Basarabia, iar după 1940în cele din judeţul Vâlcea. Opera: Cuvinte de îndrumare, Ch., 1926; Zvonuri de clopote, Bălţi, 1930; Viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, Buc., 1994 ş. a.LVOVSCHI, Eugeniu (1933, or. Bălţi), inginer. Doctor habilitat în ştiinţe tehnice (1972). Din 1958 inginer-constructor la Trustul „Kişiniov-stroi”. Din 1963 lector la Universitatea de Stat şi la Institutul Politehnic din Chişinău (între 1965-1969 decan al Facultăţii de Construcţii, din 1966 şef al Catedrei de calcul al construcţiilor). Autor a peste 50 de lucrări ştiinţifice, contribuţii importante în domeniul cercetărilor proprietăţilor mecanice ale materialelor de construcţie.MAGDEI, Mihai (3.10.1945, s. Fundurii Vechi, Glodeni), medic, demnitar de stat. A copilărit la Bălţi. În 1963 absolvă Şcoala nr. 1 din Bălţi, urmează studiile la Facultatea de Sanitărie a Institutului de Medicină din Chişinău, pe care o absolvă în 1969. Este repartizat la Criuleni, în funcţia de şef secţie epidemiologie, apoi este numit în postul de medic-şef al Staţiei sanitaro-epidemiologice republicane. Între anii 1974-1983 activează ca şef al Direcţiei sanitaro-epidemiologice a Ministerului Sănătăţii şi medic-şef de stat, apoi din nou ca medic-şef al al Staţiei sanitaro-epidemiologice republicane. În 1977, M. Magdei este numit ministru al Sănătăţii, iar în 2009 – viceministru al Sănătăţii şi medic-şef de stat. În 1993 susţine teza de doctor, iar în 2000 – pe cea de doctor habilitat în medicină. Este autor şi coautor a peste 100 de lucrări ştiinţifice.MAKAROV, Vladimir (21.11.1928, Tver, fost Kalinin, Rusia), profesor universitar, diplomat. Studii: Institutul Pedagogic din Kalinin, sp. l. franceză (1949) Doctor în ştiinţe filologice (1964). Şef la Catedra limba franceză a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1962-1964). Şef la Catedra filologie franceză la Institutul Pedagogic de Limbi Străine din Minsk. Reprezentant al Republicii Belarus la UNESCO.MANOLI, Ion (22. 06. 1941, s. Mateuți, Rezina. România), profesor universitar. MARCHEL (Nicolae Mihăescu) (18.08.1959, s. Pârliţa, Făleşti), Episcop de Bălţi şi Făleşti. Studii: 8 clase la Şcoala Medie din satul natal, Şcoala Profesională-Tehnică din Bălţi, Seminarul Teologic din Odesa (1981-1985), pe care l-a absolvit cu eminenţă; Academia din Serghiev-Posad de lângă Moscova. Susţinerea tezei de doctor în teologie (conducător ştiinţific egumenul Panteleimon, actualmente Episcop în Ucraina) la Academia Teologică din Kiev (2001). În anul 1988 a fost preoţit. În 1989 arhimandritul Marchel Mihăescu este econom la Mănăstirea Japca…. Serviciul în armata sovietică ( ). Diaconia la Catedrala „Sf. Mucenic Teodor Tiron” din Chişinău (1985). Hirotonisirea călugărului Marchel (06.01.1988). Hirotonia Preasfinţitului Marchel în treapta de Episcop de către Patriarhul Rusiei, Aleksei II (11.03.2007) la Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova. Numeroase peregrinări la Ierusalim, Israel (de unde a adus focul sacru), Republica monastică de pe muntele Athos (Grecia), Mănăstirea de pe insulele Soloveţk (Rusia), lavra Pecersk din Kiev etc. A inserat numeroase articole în publicaţiile „Moldoveanca”, „Făclia”, …, inclusiv în volumul „Episcopul Marchel între sacru şi teluric”, Chişinău, 2009. Distincţii: Ordinul „Gloria Muncii” (2009).MARŞALCOVSCHI, Teo-Teodor (22.4.1938, Dobruşa, comuna Negureni, jud. Orhei,

România). Studii: Şcoala primară rusă din satul natal, Şcoala medie de şapte ani din Negureni, clasa a VIII-a a Şcolii medii din Chiţcani, raionul Teleneşti, Şcoala Pedagogică „Boris Glavan” din Soroca, Şcoala profesională militară de radiotehnică aviatică din Râlsk, regiunea Kursk, Federaţia Rusă, Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Istorie

37

(1966). Activitatea: învăţător la clasele primare (Şcoala din Negureni, Teleneşti), inspector Direcţia Şcoli Superioare a Ministerului Învăţământului Public din R.S.S.M.. Din 1966 asistent, lector, lector superior la Institutul Pedagogic de Stat „A. Russo” din Bălți, director (1970-1974) al Teatrului Moldovenesc Muzical-Dramatic „Vasile Alecsandri” (azi Teatrul Naţional „V. Alecsandri”), docent/conferenţiar (din 1982) la Catedra discipline sociojuridice şi umanistice a Universităţii de Stat „Alecu Russo”. Ca profesor, a ţinut o serie de cursuri sistematice, seminare şi cursuri speciale: Istoria Moldovei, Istoria Românilor, Cultura şi civilizaţia universală, Cultura şi arta clasică antică, Cultura şi arta universală, Dramaturgia universală, Istoria Teatrului universal. Ca savant, prof. T.-T. Marşalcovschi cercetează domeniile: Obştea devălmaşă răzeşească, creaţia artistică, critică teatrală, Istoria mun. Bălţi. A publicat peste 50 de lucrări ştiinţifice, inclusiv un studiu monografic. Doctor în ştiinţe istorice (1980). Preşedinte al Filialei Bălţi a Partidul Forţelor Democratice; membru al PLDM. MASIS, Boris (08.1927, Cetatea Albă, România, azi Belgorod-Dnestrovsk, Ucraina), profesor universitar, diplomat. Studii: Institutul Pedagogic de Limbi Străine din Moscova, sp. Limba franceză (1949). Doctor în filologie (1960). Lector, lector superior la Catedra limba franceză a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1954-1961). În anii 70 a seolului trecut emigrează în Israel, de unde este trimis ca ambasador al Israelului în Japonia.MÂNDÂCANU, Valentin (27.07.1930, com. Mihăleni, jud. Bălţi, România – 29.10.2012, Chişinău), om de cultură, lingvist, scriitor, traducător, publicist, om politic. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Absolvă trei clase la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, după care, în 1944, se refugiază cu părinţii peste Prut, la Craiova. Revine în Basarabia în 1951 şi îşi continue studiile la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău (1951-1955). Profesor la Şcoala Pedagogică din Călăraşi. În 1966, redactor-stilizator la revista „Moldova”. Debutează editorial cu volumul Exprimarea corectă (1967). Traducător la ATEM (Agenţia Telegrafică a Moldovei); colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească” (1979), de unde, învinuit de „românizarea” limbii, este concediat. Volumul Cuvântul potrivit la locul potrivit (1979, 1987) s-a dovedit extrem de oportun şi important pentru promovarea şi cultivarea limbii româbne în Basarabia. În 1989 publică în revista „Nistru” nr. 4 eseul Veşmântul fiinţei noastre, care a avut o largă rezonanţă şi a contribuit la introducerea grafiei latine. Se află pe prima linie de luptă pentru fiinţa şi simţirea naţională. În 2008 editează cartea „Între acasă şi acasă”, iar în 2008 volumul „Spărturi în gheaţa tăcerii”. Eseul Dumisale „Interbelicul românesc” a demonstrat indubitabil continuitatea organică a identităţii noastre româneşti şi a demonstrat cu brio minciunile şi trucurile staliniste de încercare a falsificării istoriei ţi creare a unei alte identităţi naţionale de sorginte cominternistă. Traduce din literatura clasică rusă. Deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1900-1993), votant al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova. „Cetăţean de onoare al municipiului Chişinău”, „Ordinul Republicii” (2010).MEŢLER, Albert (21.11.1938, Russkaia Şcerbakovka, reg. Volgograd, Federaţia Rusă – 6.12.1988, Bălţi), profesor universitar. Studii: Facultatea de Limbi Străine, secţia limba germană a Institutului Pedagogic din Leningrad, azi Sankt Petersburg (1966). Doctor în ştiinţe filologice (1973). Doctor habilitat în ştiinţe filologice (1988). Conferenţiar, doctor, şef la Catedra filologie germană a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1983-1988). şef la Catedra filologie germană (1983-1985).MIGHIRIN, Viktor (17.1.1921, Iarosovka, Sumî, Ucraina – 30.4.1981, Bălţi), linvist, profesor universitar. Studii la Institutul Pedagogic din Kuibâşev, azi Samara, 1942. După absolvirea Universităţii din Simferopol, azi Tavricesk, şi a aspiranturii (doctoranturii) de la Catedra de limba rusă a Universităţii din Samara susţine teza de doctor în ştiinţe filologice (1946). În 1954, la Universitatea de Stat „M. V. Lomonosov” din Moscova susţine teza de doctor habilitat. Profesor universitar (1961). V. N. Mighirin a condus Catedra de limba rusă şi lingvistică generală a Universităţii din Simferopol, iar din 1971 până în 1981 – Catedra de limba rusă a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Din 1956 V. N. Mighirin e şef de doctorantură. Sub îndrumarea sa au fost susţinute peste 40 de teze de doctor şi doctor în ştiinţe filologice. A publicat cca 100 lucrări ştiinţifice, inclusiv 6 monografii. Distincţii: Ordinul

38

„Drapelul Roşu de Muncă”, Medalia „Pentru vitejie în muncă”, Insigna „Pentru merite deosebite” a Ministerului Învăţământului Superior şi Mediu de Specialitate al URSS.MORARI, Marina (23.6.1964, Bălţi), profesor universitar.MORARU, Anatol (18.09. 1958, s. Scumpia, Făleşti), prozator, eseist, conferenţiar universitar. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Doctor în filologie ( ). A absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Titular al Catedrei de literatură română şi universală a aceleiaşi universităţi. Debutează cu volumul de nuvele Nou tratat de igienă (2002, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova; Premiul Fundaţiei Culturale Române), urmat de romanul Turnătorul de medalii (2008). „Nu mă tentează” Redactor asociat la revista „Semn”. Colaborări la revistele: „Basarabia”, „Limba Română”, „Revista de lingvistică şi ştiinţă literară”, „Confort”, „Literatura şi arta”, „Lecturi filologice”. MORARU Anton (23. 10. 1937, s. Pistruieni, jud. Orhei, România – 28.10.2015, Chişinău), istoric, profesor universitar. Studii: şcoala primară din satul natal, 7

clase în s.Ordăşei, Tehnicumul de Bibliotecari din Soroca (1957). În 1957-1962 student, Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea Istorie. 1962-1966 – asistent la Catedra istorie a Institutului Pedagogic de Stat „A. Russo”din Bălţi, 1966 – lector superior, Institutul de Medicină din Chişinău. Este colaborator ştiinţific superior (1971-1978) la Institutul de Studii Politice din Chişinău, Din 1978 – docent, Universitatea de Stat din Chişinău.1982-1984, doctorand, Universitatea de Stat „T. G. Şevcenko” din Kiev. Pe 14 11.1984 susţine teza de doctor habilitat în ştiinţe istorice, din 1987 – profesor universitar. 1988-1990 – director adjunct al Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din R. Moldova. A ignorat decizia Moscovei să distrugă 220 mii de documente (dosarele membrilor PCUS şi dosarele personale).

1990-1997, Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice, director adjunct, şef al Catedrei. 1998-1999, Universitatea Real-Umanistică din Cahul, prorector. 2000-2004, Universitatea de Stat din Cahul, prorector ştiinţă. Din 2004 Universitatea „Perspectiva” din Chişinău, prorector, şef de catedră, profesor.

Autor a peste 250 lucrări ştiinţifice şi studii, inclusiv cca 20 monografii, printre care: Istoria Românilor: Basarabia şi Transnistria (1946-1950), Ch.,1995; Şcoala de cultură generală din Republica Moldova (1944-1950), Ch.,1994, De ce moldovenii sunt români?, Ch., 2007. Tematica investigaţiilor vizează destinul istoric al Basarabiei, probleme metodologice ale istoriografiei, critica falsificatorilor istoriei românilor. Colaborează în permanenţă cu istoricii bălţeni.MOSKALIOVA, Anna (28.12. 1911, or. Karaciov, reg. Breansk, Imperiul Rus - ), actriţă de teatru. Artistă Emerită din RSSM (1952). Şi-a început activitatea scenică într-un colectiv teatral de amatori din Simferopol (1928). În 1947-1956 a evoluat pe scena Teatrului Dramatic Rus din Bălţi în rolurile Bojenei („Sub castanii din praga” de K. Simonov), Griniovei („Caracter noscovit” de A. Sofronov), Gretei Norman („Viața începe din nou” de V. Sobko), Ninei Aleksandrovna („Mașenka” de A. Afinoghenov), Nadejdei („Ultimii” de M. Gorki), Larisei („Fata fără zestre” de A. Ostrovski), Gemmei („Tăunul” de E. Voinici), Luizei („Intrigă şi iubire” de Fr. Schiller). Numele ei a figurat apoi și pe afișele altor teatre din republică.MURUZIUC, Gheorghe ( Bălți), lăcătuș. Confecționarea și arborarea „primului tricolor românesc postbelic în RSSM” a fost întreptinsă de către Gh. Muruziuc din or Biruința, raiomul Sângerei, în npaptea de 27 spre 28 iunie 1966. Arborarea tricolorului pe coșul Fabricii de Zahăr 9la o înălțime de 45 m) timp de 5 ore în ziua de 28 iunie 1966 când s-au împlinit 26 de ani de la cotropirea Basarabiei - s-a soldat pentru patriotul moldovean cu condamnarea la 2 ani închisoare.NEAGU, Maria (21.09.1934, or. Bălţi), istoric, conferenţiară universitară. Studii: Şcoala Medie nr. 1 din Bălţi (1954), Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău,

39

specializarea istorie (1959). În anul şcolar 1959-1960 activează ca profesoară de istorie şi şefă de studii la Şcoala din s. Vărzăreşti, Nisporeni, apoi a fost transferată la Institutul Pedagogic (din 1992 Universitate) de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, unde a activat ca lector, lector superior, conferenţiar la Catedra istorie până în 1990. În anii 1967-1969 este doctorandă la Catedra de istorie a Universităţii de Stat din Kiev. Doctor în ştiinţe istorice (1970). Conferenţiară universitară (1973). Şef la Catedra istorie (1987-1990). Preşedinte al Sindicatului Institutului Pedagogic „Alecu Russo” (1978-1981; 1984-1987). Următorii 10 ani (1990-2000) a predat istoria la Colegiul Politehnic şi Colegiul Pedagogic, afiliat Universităţii bălţene. Din 2000 până în prezent este conferenţiară la Institutul Nistrean de Economie şi Drept din Bălţi. Distincţii: Diploma de Onoare a Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM; Insigna „Eminent al învăţământului public din RSSM” (1985), titlul „Lucrător Emerit al învăţământului superior al RSSM” (1985).NICU, Ghenadie (13.2.1963, Bălţi), poet şi critic literar. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1985). Corespondent al cotidianului „Sfatul Ţării”; lector la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Doctorantura la AŞM, apoi la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi. Opera: Calmant pentru Alter ego, Ch., 1992; Deşertul consoanelor, Ch., 2003.NOROC-PÂNZARU, Lidia (04.12. 1942, s. Ustia, plasa Glodeni, jud. Bălţi, România), actriţă de teatru. Artistă Emerită (1981). A absolvit Facultatea de Filologie (specializarea limba și literatura română) a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1981) Din 1959 până în 1970 este angajată a Teatrului Moldovenesc-Rus de Dramă (din 1970 Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”) din Bălţi, unde a realizat numeroase roluri: Odochia („Odochia” de I. Puiu), Valea („Poveste din Irkutsk de A. Arbuzov), Maria („Bani pentru Maria” de V. Rasputin), Valentina („Astă vară la Ciulimsk” de A. Vampilov), Amalia („Grădina cu trandafiri” de E. Vetemaa). Alte roluri: Luluţa, Zamfira, Ferchezanca, Ruxanda Doamna („Chiriţa în provincie”, „Piatra din casă”, „Doi morţi vii”, „Despot Vodă” de V. Alecsandri), Miţa Bostan („De-ale carnavalului” de I. L. Caragiale, Korinkina și Lipocika („Vinovați fără vină” și „Corb la corb nu scoate ochii” de A. Ostrovski), Zaharovna („Bătrânul” de M. Gorki, Zana („Adie vântule, adie” de R. Rainis), Rozaria („Familia mea” de E. de Filippo). Șefă a Direcției Cultură a Primăriei Bălți (1970-NOVAC (Cernăţeanu), Lidia (s. Danul, jud. Bălţi – 2003, Chişinău), filologă. Studii: liceul de Fete „Domniţa Ileana” din Bălţi (1933-1942), Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (1942-1945), unde a ascultat prelegerile profesorilor Iorgu Iordan, George Călinescu, Teofil Simenschy, Jean Livescu, Ştefan Basarabescu ş.a.; Institutul Învăţătoresc din Bălţi (1945-1946); Facultatea de Limbi Străine (specializarea limba franceză) a Universităţii din Lvov (1946-1951). Colaborator ştiinţific superior la Academia de Ştiinţe din Estonia (Tallinn, 1951-1953), Lector, lector superior, conferenţiar, şef la Catedă limba franceză la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1954-1965). Doctor în filologie (1963) cu tema Dicţionarul de frecvenţă al limbii moldoveneşti (conducător ştiinţific – cunoscutul romanist Rajmund Piotrowski). Şef de catedă (limba franceză) la Institutul de Limbi Străine din Minsk (1965-1971). Din 1971, conferenţiar la Catedra de lingvistică generală şi romanică a Universităţii de Stat din Moldova. Autoare a peste 70 de lucrări şi articole ştiinţifice. Unele dintre lucrări au fost traduse şi folosite în mai multe centre de cercetare şi şcoli superioare din Italia, România, Belgia, Rusia, Ucraina, Franţa. Distincţii: Diploma de Onoare a Ministerului Învăţământului al RSSM; Diploma de Onoare a Ministerului Învăţământului Superior şi Mediu de Specialitate al RSS Bieloruse.OBUH, Veaceslav (05.12. 1928, Leningrad/Sankt-Petersburg, Rusia), pictor din Republica Moldova. Maestru Emerit al Artei (1978). A absolvit Școala Superioară de Artă Industrială „V.I.Muhina” din Leningrad/Sankt-Petersburg (1953). Opere: Mozaicul Autogării din Bălți (1972), decorul pictural din Autogara și Casa de Cultură din Bender, panoul decorativ din foaierul Palatului Național „Nicolae Sulac” din Chișinău. Ordinul „Insigna de Onoare”.OCINSCHI, Ivan (01.04.1888, or. Secureni, reg. Cernăuţi, Imperiul Austro-Ungar – 01.12.1970, Chişinău), savant şi pedagog. A absolvit Seminarul Pedagogic din Bairamcea

40

(1909), lucrând apoi ca învăţător. A urmat studiile la Institutul Învăţământului Public din Kiev, Facultatea Limba şi Literatura Rusă (1924). Unul dintre primii organizatori ai muncii ştiinţifice în RASSM. Între 1918-1933 a deţinut diferite funcţii în sistemul învăţământului public din Ucraina şi Republica Autonomă Moldovenească. Preşedinte al Comitetului Ştiinţific Moldovenesc (1930-1933) şi redactor al revistei „Octombrie” (1931-1933). El s-a întâlnit cu Stalin şi cu conducătorii de partid ai Ucrainei, care insistau ca în RASSM să se treacă la alfabetul latin. „Stalin ne-a explicat că latinizarea scrisului moldovenesc poate fi unul din fenomenele de apropiere între poporul moldovenesc şi cel românesc şi a influenţei lor reciproce… El ne spunea că nu trebuie să ne temem de latinizare, deoarece aceasta constituie numai forma, pe când cel mai important moment e conţinutul şi e de datoria noastră să urmărim ca el să fie socialist). Rezultatele acestei „latinizări”, încheiate în 1937, au fost tragice. Aproape toţi basarabenii au fost represaţi şi exterminaţi ca agenţi ai României, ai Japoniei, ai Germaniei etc. Ocinschi a scăpat din întâmplare, fiind deja trimis în exil. I. Ocinschi a trecut prin maşina NKVD-ului în mai multe rânduri, fiind unul dintre puţinii supravieţuitori.Candidat (doctor) în ştiinţe filologice (1941), docent (1947). În perioada 1934-1957 a activat la diferite instituţii de învăţământ superior. Din 1955 până în 1958 activează la Institutul Pedagogic din Bălţi, ca doctor docent la Catedra de literatură rusă şi străină, iar în 1956-1957 ca decan al Facultăţii de Filologie. A publicat articole pe teme din domeniul filologiei, literaturii ş.a., multe din ele având un caracter didactic şi de popularizare: Patruzeci de ani de activitate a marelui scriitor proletar (despre Maksim Gorki), Béranger şi burghezia, Maiakovski la Chişinău.PALII, Victor PAPANDOPOLO, Venedict (20.02.1921, Cobâlca, jud. Chişinău, azi Codreanca, r-nul Străşeni – 17.05.1999, Bălţi), pedagog. PARNO, Costache (1856, Bălţi – 1912, tot acolo), vestit lăutar basarabean (viorist). A trăit şi a activat în oraşul natal. Discipol al vestitului lăutar A. Lemeş. A condus o orchestră populară din 18 muzicanţi (viori, contrabas, instrumente de suflat de lemn şi de alamă, instrumente de percuţie), introducând în componenţa ei viola şi cornul. În repertoriul lăutarului figurau doine, jocuri populare româneşti („Bulgăreasca”, „Hora” etc.). Spre deosebire de alţi lăutari care cântau la auz, Parno şi elevii săi cântau după note. A predat vioara la Şcoala de Muzică din localitate, conducând şi fanfara şcolii. Printre elevii săi a fost şi lăutarul Teodor Moraru. În anul 1912 moare pe scena teatrului local.PARNO, Ion (1896, Bălţi – 1979, Chişinău), matematician-metodist. Absolvă cu medalia de aur gimnaziul din Bălţi (1914), apoi – secţia de matematică a Universităţii Novorossisk din Odesa cu eminenţă (1918). Cariera de pedagog şi-o începe la Şcoala Reală din Chişinău. În 1925, Ion Parno publică un manual original de trigonometrie pentru licee. În anul de studii 1940-1941, ţine prelegeri la matematică atât la Institutul Pedagogic, cât şi la Şcoala Pedagogică din Chişinău. În anii războiului (1941-1945), profesorul Parno (împreună cu Institutul Pedagogic) este evacuat în oraşul Buguruslan din Federaţia Rusă. După război, se întoarce la Chişinău, unde activează ca inspector-metodist la Direcţia şcolilor din cadrul Ministerului Învăţământului din RSSM. În 1948, dl Parno activează la Catedrele de matematică ale Institutului Pedagogic şi Universităţii de Stat din Chişinău până la sfârşitul vieţii. În 1951, la Moscova, în cadrul Academiei Pedagogice a Federaţiei Ruse, aspirantul Ion Parno îşi susţine cu succes teza de candidat (doctor) în ştiinţe pedagogice. În anul 1952 i se conferă titlul de docent. Este ales decan al Facultăţii de Fizică şi Matematică a Institului Pedagogic (1952), iar în 1961 – şef de Catedră a USM. Publică la Chişinău, precum şi la Editura „Prosveşcenie” din Moscova o serie de broşuri cu privire la reformarea cursului şcolar de matematică. În 1976, profesorul Ion Parno ţine un curs special „Problemele contemporane la predarea matematicilor în şcoală” în faţa studenţilor şi profesorilor Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi. Distincţii: numeroase ordine (Drapelul Roşu de Muncă, Insigna de Onoare) şi medalii, titlurile: „Învăţător emerit al Şcolii din RSSM”, „Om emerit în ştiinţă din RSSM”.PÂNZARU, Anatol (1936, s. Pârliţa, jud. Soroca, România – 2009, or. Bălţi), actor şi regizor. Din 1957 joacă pe scena Teatrului Moldo-Rus muzical-dramatic (din 1970 Teatrul Naţional

41

„Vasile Alecsandri”) din Bălţi, interpretând în special roluri de natură comică: Neamţul cu orga („Chiriţa în Iaşi” sau două fete ş-o neneacă” de V. Alecsandri), Mefodie Cândea („Poarta fericirii” de M. Zarudnâi) ş. a. A absolvit Facultatea de Regie a Institutului de Artă Teatrală„A.V. Lunacearski” din Moscova, spectacolul de debut fiind „Sabia lui Damocles” de N. Hicmet. În perioada 1970-1989 este prim-regizor al Teatrului din Bălţi. În 1977-1979 – stagiar în laboratorul de creaţie al lui Andrei Goncearov, Artist al poporului din URSS. Stilul regizoral al lui A. Pânzaru („Sărmanul meu Marat” de A. Arbuzov, „Trei crai de la răsărit” de B. P. Hasdeu, „Despot Vodă” de V. Alecsandri, „Străinul” de P. Cărare etc.) este adecvat fondului de idei al dramaturgului, utilizând variate mijloace scenice (realiste, groteşti, muzicale ş.a.). Distincții: Artist Emerit (1975), Artist al Poporului (1986). Medaliile: „Pentru vitejie în muncă” (1970), „Veteran al Muncii” (1984), Ordinul „Gloria Muncii” (1997).PELIVAN, Ion (1876, s. Răzeni, jud. Lăpuşna, Imperiul Rus – 1954, închisoarea Sighetu Marmaţiei, înmormântat la cimitirul Mănăstirii Cernica, Bucureşti), om politic şi publicist. Unul dintre fruntaşii mişcării naţionale a românilor basarabeni. Membru al Partidului Naţional Moldovenesc şi după 1926 al Partidului Naţional-Ţărănesc. Deputat în Sfatul Ţării şi în Parlamentul României. Ministru al Justiţiei (1919-1920), conducător al Filialei din Basarabia a Asociaţiei de Cultură ASTRA (1927-1936). Studii la Seminarul Teologic din Chişinău şi la Facultatea de Drept a Universităţii din Dorpat (Tartu), Estonia. Este arestat (1902) pe un scurt timp de guvernul ţarist pentru participare activă la mişcarea studenţească „Pământenia Basarabeană”. În 1903, Pelivan îşi ia diploma de jurist şi revine la Chişinău, unde este arestat şi deportat în or. Arhanghelsk. Ulterior este înrolat în armată ca simplu soldat în batalionul din Veatka. În 1905, vine la Chişinău, unde organizează prima grupare moldovenească cu caracter naţional-revoluţionar. Fondează, împreună cu C. Stere şi Em. Gavriliţă primul ziar în limba română „Basarabia” (1906). Se stabileşte temporar cu traiul la Bălţi, unde este numit judecător (1907). Tot atunci, el adună o bogată bibliotecă românească, adusă clandestin din Ţară. Organizează un cerc de intelectuali-luptători pentru drepturile naţionale. La 30 aprilie 1917, I. Pelivan convoacă la Bălţi o adunare generală a locuitorilor din judeţ în vederea obţinerii autonomiei Basarabiei. După evenimentele din octombrie 1917 din Rusia, I. Pelivan devine unul dintre cei mai cunoscuţi patrioţi moldoveni, care au contribuit la autodeterminarea Basarabiei. Bălţiul devine arena unor violente ciocniri dintre partizanii sovietelor şi luptătorii pentru autonomia şi independenţa Basarabiei. În 1917 participă la fondarea Partidului Naţional-Ţărănesc. Partidul Moldovenesc îl înaintează în funcţia de preşedinte al Sfatului Ţării, dar el cedează în favoarea lui Ion Inculeţ. La 6 ianuarie 1918, este condamnat la moarte pentru agitaţie de chemare a armatei române, însă el reuşeşte să treacă Prutul prin Leova, iar la 13 ianuarie 1918 se întoarce la Chişinău împreună cu Divizia XI a generalului Broşteanu, fiind întâmpinat cu ovaţii entuziaste. Participă la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) şi la cea de la Geneva (1922). Colaborator la majoritatea publicaţiilor basarabene ale timpului. Publică în ziarele pariziene (Le temps, La Victoire, La Patrie) lucrări privind istoria Basarabiei (L'union de la Bessarabie à la mère-patrie – La Roumanie). În 1940 se refugiază în România, dar este arestat de regimul comunist al lui Petru Groza (1950) şi încarcerat la Sighetu Marmaţiei, unde se stinge din viaţă. PIOTROWSKI, Rajmund (17.08.1922, Rubeţkaia, Lugansk, Ucraina – 4.08.2009, Sankt-Petersburg), lingvist, profesor universitar. Studii: Universitatea din Leningrad, Facultatea de Filologie, sp. filolog-romanist (1944). Doctor în filologie (1949), dr. habilitat în filologie (1957). În anii 1956-1958 - conferenţiar doctor la Catedra limba franceză a Institutului Pedagogic de Stat din Bălţi. Din 1956 a funcţionat ca şef al secţiei dialectologie a Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS.PIROGAN, Ştefan (19, Rădoaia, jud. Bălţi – ), primar de Bălţi şi martir al fărădelegilor sovietice. A participat la Primul Război Mondial şi la evenimentele Unirii Basarabiei cu România. În 1923, a fost ales primar al oraşului Bălţi, post pe care l-a ocupat de două ori până în 1934. A fost bun prieten cu Anton Crihan, Constantin Stere, Pan Halippa, cu moş Ion Codreanu, Ion Pelivan, Costache Leancă, Emanoil Catelly, Ion Ţurcanu, Diomid Calistru, cu bucovineanu

42

Ion Moldovanu ş.a. De numele lui Ş. Pirogan sunt legate multe iniţiative bune, chiar şi începutul ştiinţei agrare în oraşul Bălţi. Astfel, prima instituţie agricolă cu caracter investiţional a fost Camera de Agricultură, înfiinţată în 1925. Ea avea menirea să redreseze situaţia în agricultură, viticultură şi în alte ramuri agroindustriale.PIROGAN, Vadim (1924, or. Bălţi – 2007, Chişinău), prozator, memorialist. Fiul lui Ştefan Pirogan, primar de Bălţi (1923-1934), care a participat activ la înfăptuirea Unirii din 1918. La 13 iunie 1941 părintele său este arestat şi deportat în Ural (Ivdel), iar la 25 iunie 1941, la OVIR-ul sovietic din Chişinău, încercând să obţină permisiunea de a se refugia în România, este arestat şi fiul Vadim, considerat „spion român”. Este trimis în lagărul cu regim sever de la Taişet (Irkutsk). Revenit acasă în 1946, se înscrie la Institutul Pedagogic din Bălţi. Urmărit de NKVD-işti, pleacă la Lvov, unde studiază la Politehnică, secţia serală. Revine la Chişinău în 1989, participă activ la Mişcarea de eliberare naţională. În 1995 debutează cu volumul de memorii din exil Cu gândul la tine, Basarabia mea. Fondator şi director al Muzeului Neamului (2002), vicepreşedinte al Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” din Chişinău, preşedinte al Asociaţiei victimelor regimului comunist şi a veteranilor de război ai Armatei Române din Republica Moldova. „Ordinul Republicii” (post-mortem), 2010.POJIŢĂ, Adriana (02.12. 1943, Bălţi, România), profesoară universitară. Studii: Facultatea de Limbi Străine, specializarea limbile franceză şi engleză, a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russso” din Bălţi (1965). Doctor în ştiinţe filologice (1979). Lector, lector superior, conferenţiar universitar la Catedra limba franceză, ulterior la Catedra filologie franceză (1965-1994).POPA, Gheorghe (29.11. 1952, s. Buteşti, Glodeni), lingvist, profesor universitar. După absolvirea şcolii medii din s. Cobani, Glodeni (1972), urmează studiile la Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română, a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi (1972-1977). Absolvind cu menţiune facultatea, este angajat ca asistent la Catedra de limba şi literatură română., iar peste doi ani îşi continuă studiile prin doctorat la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM, conducător ştiinţific fiindu-i academicianul Silviu Berejan. În 1981 susţine teza de doctor în ştiinţe filologice, iar în 1983 i se conferă titlul de conferenţiar universitar, apoi (2001) – de profesor universitar. În 2008, susţine teza de doctor habilitat în filologie. În anii 1981-1984, Gh. Popa exercită funcţiile de decan al Facultăţii de Filologie, iar din 2000 până în 2010 – şef al Catedrei limba română. A activat în funcţia de cercetător ştiinţific superior la Institutul de Lingvictică al AŞM (1995-2000). A publicat peste 100 de lucrări ştiinţifico-didactice, inclusiv 3 dicţionare, 2 monografii, un manual (în colaborare). În cadrul AŞM a participat la elaborarea „Dicţionarului derivativ al limbii române” şi a 2 culegeri (Leipzig, 2000). A pregătit 7 doctori în ştiinţe filologice. POPA, Iulius (30. 04. 1950, s. Buteşti, Glodeni), publicist, scriitor, profesor, bibliofil, numismat. Absolvă Facultatea de Limbi Străine, specializarea limba franceză, a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, diplomă cu menţiune (1971). Profesor de limba franceză în şcolile din Lăpuşna (Hânceşti), Buteşti (Glodeni), Mărăndeni (Făleşti) (1971-1975). Lector universitar la Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1975-1981). Corespondent al ziarului departamental comercial „Raza” din Bălţi (1981-1991). Corespondent al săptămânalului „Literatura şi arta” (din 1991 până în prezent). Graţie lui Iu. Popa, pentru prima dată în fosta URSS (şi în lume), în anul 1989, a fost emisă moneda (rubla) comemorativă, care poartă pe revers chipul lui Mihai Eminescu. Prin mijlocirea scriitorului Nicolae Dabija, propunerea de a emite moneda a fost acceptată de liderul sovietic Mihail Gorbaciov. Iulius Popa este cel mai mare, în spaţiul românesc şi în lume, colecţionar de medalii şi monede cu chipul lui Eminescu, iniţiatorul creării a unei serii de 27 medalii, într-un tiraj de 1972 de bucăţi, şi a unei insigne ce redau în metal biografia poetului naţional. Opera: Rectorul meu, Ch., 1996; Nicolae Chirilciuc – businessman, consilier, mecenat, apărută în limbile română şi rusă, Ch., 1999; Buteşti, vino şi vezi, Ch., 2004; Medalii Eminescu în Moldova şi în alte ţări, Ch., 2005; Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi – 60, Ch., 2005; Rectorul academician Nicolae Filip, Ch., 2006; Facultatea de limbi şi literaturi străine a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Ch., 2009; Eminescu – focul meu. Imaginea poetului în arte, Ch.-Buc., 2000 (în colab., capitolul

43

consacrat medalisticii eminesciene). Distincţii: Medalia „Mihai Eminescu” a Republicii Moldova (2000); Medalia „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” a României, de două ori (2000), ambele brevete fiind semnate de Preşedintele României, Emil Constantinescu, cu menţiunea „pentru contribuţia sa deosebită, adusă la promovarea operei eminesciene”; Medalia „Teiul de argint” a Editurii GEEA din Botoşani, România (2006); Ordinul „Gloria Muncii” (2010).Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a publicat, în 2005, Biobibliografia Iulius Popa la rubrica „Promotori ai culturii”.POTÂNGĂ, Paulina (Pelaghea) (29.12. 1932, s. Seliște, Nisporeni, România), actriță de teatru și cinema. În anii 1959-1976 a jucat pe scena Teatrului „V. Alecsandri” din Bălți, iar din 1976 face parte din trupa Teatrului Academic „A.S. Pușkin” (azi Teatrul Național „Mihai Eminescu) din Chișinău. Larga amplitudă interpretativă i-a permis să realizeze roluri de diferită natură scenică: comice(Chirița ăn „Chirița în provincie”, Zamfira în „Piatra din casă”, și Gașița Rozmarinovici în „Iorgu de la Sadagura” de V. Alecsandri; Trandafira în „Trei crai de la răsărit” de B.P.Hasdeu; rolul titular din „Hanuma” de A. Țagareli; Belotelova în „Însurătoarea lui Balzaminov” de A.N.Ostrovski; Nadea în „Opriți planeta”, Cecilia în „Dragostea din mai”, Veronika Petrovna în „Curajul bărbaților” – toate trei de A. Marinat) sau psihologice, pătrunse de accente dramaticevși tragice (Anca în „Năpasta” de I.L.Caragiale, Filumena Marturano în piesa omonimă a lui E. de Filippo, Ana în „Ultima oprire” de E.M.Remarc, Roza Aleksandrovna în „Retro” de A. Galin, Maria Hosera în „Casa Bernardei Alba” de F. Garcia Lorca). A jucat, de asemenea, în filmele: „Singur în fașa dragostei” și „Șoseaua”. Distincții: Premiul I pentru cea mai bună interpretare a unui rol feminin în cadrul Festivalului Unional al dramaturgiei Sovietice (1977), Artistă a Poporului (1982).PROCA, Pavel (01. 04. 1947, s. Ghiliceni, Bălţi), critic de teatru. Studiază la Universitatea de Stat din Moldova (1970). Profesor de limba şi literatura română la Şcoala Medie din Ţibirica (1970-1971), secretar literar la Teatrul Naional „Vasile Alecsandri” din Bălţi (din 1972 până în prezent). Este audient al laboratoarelor de secretariat literar şi critică teatrală la VTO Moscova (1984-1986). Debut editorial cu monografia despre teatrul din Bălţi Un sfert de veac în luminile rampei (1988). Semnează volume de critică şi eseuri teatrale, portrete ale actorilor şi regizorilor Să mă aplaudaţi cu palma pe obraz, Ch., 2001; Portrete cu jobenu-n jos, Ch., Eu sunt cel mai tânăr, Ch., 2008).. Premiul pentru cea mai bună cronică teatrală Gala UNITEM, ediţiile 2000 şi 2004. Laureat al săptămânalului „Literatura şi arta” (2001); Premiul „Gheorghe Cincilei” al Teatrului Municipal „Satiricus” (2003).PROCOPIŞIN, Vasile (1934, s. Şaptebani, jud. Bălţi, România – 2008, Chişinău), farmacist, profesor universitar, academician. După terminarea a 7 clase din satul natal, face studiile la Şcoala de Felceri şi Moaşe din Bălţi (1948-1951), apoi la Institutul de Farmacie din Odesa (1952-1957). Din 1957 până în 1965 activează ca farmacist şi şef în domeniul farmaceuticii din Kiev şi Cerkasî, Ucraina. La invitaţia lui N. Testemiţanu, ministru al Sănătăţii din RSSM, V. Procopişin revine la Chişinău (1965), fiind numit şef adjunct al Direcţiei Principale a Farmaciilor a Ministerului Sănătăţii din republică, iar în 1966 este transferat în funcţia de şef al Direcţiei „Moldmedtehnica” din cadrul aceluiaşi minister. În 1969 susţine teza de doctor în medicină, iar în 1970 devine şef al Catedrei tehnologia medicamentelor şi organizarea activităţii farmaceutice. În 1971 este numit în funcţia de decan al Facultăţii de Farmacie, pe care a deţinut-o timp de peste 25 de ani. În 1987 susţine teza de doctor habilitat în ştiinţe farmaceutice, iar în 1989 obţine titlul de profesor universitar, în 1993 fiind ales membru corespondent al AŞM. În 1996-1997, V. Procopişin deţine funcţia de viceministru al Sănătăţii al Republicii Moldova. A publicat peste 200 de articole ştiinţifice, 4 monografii, 4 manuale de bază şi 8 îndrumare pentru studenţi. Unul din manualele dumisale, publicat la Moscova în 1991, este folosit la facultăţile de farmacie în mai multe ţări, foste republici unionale. Sub conducerea savantului V. Procopişin 10 discipoli şi-au susţinut tezele de doctor şi doctor habilitat. Distincţii: Medalia „Pentru vitejie în muncă” (1970), ordinul „Insigna de Onoare” (1971, 1976), titlul „Om Emerit aş Şcolii Superioare”, ordinul „Gloria Muncii” (1995). În 2001, Societatea Română de Istorie a Farmaciei îi conferă medalia „Profesor Dr. Alexandru Ionescu-Matiu”, iar în 2004, la Kiev, i se decernează Medalia Sfţntul Gheorghe „Cinste, Slavă, Muncă” şi Diploma „Golden Fortune” din partea Asociaţiei „Internaţional Academy of Ratings and Sociology”.

44

PUICĂ, Aurel (03. 03. 1942, mun. Bălți, România), funcționar public, sportiv, primul fotbalist-profesionist, originar din Bălți. Studii: Școala Medie Nr. 4 „Ion Creangă” din Bălți (9 clase), 1958; clasa a X-a a făcut-o la Chișinău (1959). A absolvit Tehnicumul Republican de Educație Fizică și Sport din Chișinău (1959-1961), Facultatea de Filologie, specializarea limba și literatura moldovenească (română), Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălți (1965-1972). În perioada 1960-1968 a jucat (portar) în echipele de fotbal: SKA Odesa, Vierul Chișinău, Nistru Bender, Stroiteli Băliți. A evoluat de trei ori în selecționata Moldovei pe post de portar. În 1959 a devenit campion al URSS la fotbal (între școlile de fotbal din Uniunea Sovietică). A ocupat o serie de posturi de răspundere de stat: instructor al CO Bălți al PC (1973-1977), șef al Direcției de Cultură din Bălți (1973-1977), director al Teatrului „Vaqsile Alecsandri” din Bălți (1983-1986), viceprimar al municipiului Bălți (1986-1999), secretar al Consiliului Județean Bălți ((1999-2003), specialist principal al Primăriei Bălți în problemele de pelații internaționale (2003-2012). Distincții: ordinul „Insigna de Onoare” (1981) pentru activitate prodișioasă în domeniul culturii.PUIU, Ion (01.10. 1945, s. Corneşti, Ungheni), actor, poet, dramaturg, artist plastic. Studii la GITIS (Institutul Unional de Artă Teatrală „A. Lunacearski”) din Moscova (1969), cursuri superioare de pictori-scenografi la Teatrul „Mossoviet” (1978-1980) din Moscova. Actor la Teatrul „A. S. Puşkin”; pictor-scenograf la Teatrul „Luceafărul”, şi la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălţi, unde debutează în dramaturgie cu piesa Odochia. Lucrări dramatice montate la teatre din republică şi din republicile fostei URSS. Execută scenografia la piesele Horia şi Doina de Ion Druţă, pentru Teatrul „Andrei Upit” din Riga. Ilustrează cărţi de poezie şi proză ale autorilor contemporani. Expoziţii personale de grafică şi scenografie la Bălţi, Chişinău, Tbilisi, Ivano-Frankovsk, Iaşi, Bucureşti. În prezent este pictor-scenograf la Teatrul pentru copii „Licurici” din Chişinău. Premiul Naţional al Republicii Moldova, 1991; Premiul special al Uniunii Artiştilor Plastici, 2000; menţiuni pentru scenografie (Chişinău, Riga etc.).PUIU, Visarion (17.02.1879, Paşcani – 10.08.1964, Paris), mitropolit al Bucovinei. Numele laic – Victor. A studiat teologia la Roman şi Iaşi. A absolvit în 1904 Facultatea de Teologie din Bucureşti. Între 1907-1908 a studiat la Academia Teologică din Kiev, unde în 1909 obţine doctoratul. Întors în ţară, este hirotonisit la 1 ianuarie 1909 ca arhimandrit, apoi este numit vicar al Episcopiei Dunării de Jos cu reşedinţa la Galaţi. De la 1 aprilie 1909 până la 1 septembrie 1918 este rector al Seminarului Teologic din acelaşi oraş. În 1919 este numit Exarh al mănăstirilor din Basarabia şi responsabil de Seminarul Teologic din Chişinău. În 1921 este ales episcop al Argeşului, unde s-a aflat până în 1923. Apoi a fost episcop al Hotinului până în 1935, oraş de reşedinţă fiind Bălţiul. La 28 septembrie 1924, în centrul or. Bălţi, au fost puse piatra de temelie a Catedralei Constantin şi Elena şi cea a capelei episcopale Cuvioasa Parascheva. Tot în acest an, Visarion Puiu începe construcţia reşedinţei episcopiei în partea de nord-vest a oraşului. Profitând de această situaţie, mulţi cetăţeni şi-au ales locuri de casă în sectorul dintre calea ferată şi noua reşedinţă episcopală. Astfel, a apărut cartierul Pământeni. La 17 octombrie e ales mitropolit în Bucovina, post din care a demisionat în mai 1940. În 1942 este mitropolit al Transnistriei. În 1944 se refugiază în Occident. Din 1949 până în 1958 a condus Eparhia românească cu reşedinţa la Paris. A publicat mai multe lucrări, articole, predici şi cuvinte de învăţătură.Moare la Paris în 1964. Este înmormântat la Cimitirul Montparnasse.RĂUTU, Colea (pseudonimul lui Colea Rutkovschi) (n. 1912, s. Limbenii Vechi, judeţul Bălţi, gubernia Basarabia, Imperiul Rus– 2009, Bucureşti, România), actor de teatru şi film. A copilărit în or. Bălţi. Şi-a făcut studiile la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, apoi la Liceul Militar „Regele Ferdinand” din Chişinău. La Bucureşti, debutează în Teatrul de Revistă. A studiat la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. A făcut o carieră fabuloasă în cinematografia românească. Tipajul său insolit îl recomandă cu precădere pentru roluri exotice de plan doi, deşi e dotat cu reale capacităţi interpretative, evidente în filme precum „Desfăşurarea”, „La Moara cu noroc”, „Facerea lumii”.RĂUTU, Leonte (pe numele adevărat Lev Olgenstein) (1910, or. Bălţi – 1993, Bucureşti), om politic român. Comunist. Unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Gh. Gheorghiu-Dej. A emigrat

45

în URSS (1940). Redactor-responsabil (1942-1945) al secţiei române a postului de Radio Moscova. Revenit în România (1945), a ocupat importante funcţii de partid şi de stat. Rector (1974-1981) al Academiei „Ştefan Gheorghiu”. A exercitat o influenţă nefastă asupra vieţii intelectuale şi culturii româneşti.REVENCO, Valerian (1.12.1939, or. Bălţi), pediatru şi demnitar de stat. A absolvit Şcoala nr. 1 din Bălţi (1956), apoi a urmat studiile la Institutul de Medicină din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1962. În 1957-1958, lucrează în Kazahstan la desţelenirea pământurilor. Între 1962-1965, activează ca medic în s. Pelinia, Bălţi, în funcţia de pediatru, medic-şef al Spitalului de circumscripţie. În 1965, V. Revenco este transferat în Bălţi, în funcţia de specialist principal în pediatrie al oraşului, iar în 1967, este numit şef adjunct la Direcţia cadre şi instituţii de învăţământ a Ministerului Sănătăţii, condus de dl Nicolae Testemiţanu, alături de care activează până în 1971. În 1971, R. a fost ales preşedinte al Comitetului Republican al Sindicatelor din sistemul medical, iar în 1976 este numit în funcţia de şef al Secţiei de ocrotire a sănătăţii din Chişinău, pe care o conduce timp de 11 ani. În 1987, R. este transferat în funcţia de şef adjunct, apoi de şef al secţiei sănătate şi protecţia muncii din cadrul Consiliului Republican al Sindicatelor. În 1988 a fost numit viceministru, în 1992 – prim-viceministru, iar în 1999 – ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. În 2005 dl Revenco preia conducerea unui nou minister – Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, în fruntea căruia se află până la pensionare. Distincţii: Diploma de Onoare a Sovietului Suprem al RSSM (1974, 1975), Ordinul „Drapelul Roşu de Muncă” (1981), Ordinul „Gloria Muncii” (1999), „Ordinul Republicii” (2005).ROŞCA, Dorica (Eudochia) (14. 03. 1942, s. Coşerniţa, pl. Vârtejeni, jud. Soroca - ???), solistă vocală. A absolvit Şcoala Medie Nr. 4 „Ion Creangă” din Bălţi (1959). A studiat la Conservatorul din Chişinău (1959-1964). A cântat în formaţia de muzică uşoară a cinematografului „Biruinţa” din Chişinău (1961-1962), în ansamblul de estradă „Bucuria” (1966), condusă de maestrul Șico Aranov şi în Orchestra de estradă a Filarmonicii din Chişinău (1962-1982). A cântat în ansamblu cu: C. Pavliuc, V. Zalikovski, I. Suruceanu, S. Glec, C. Vizir, D. Kuţel, M. Dragan, M. Segan, Şt. Petrache, I. Lempert, S. Caşcaval, V. Strâmbanu, Ş. Aranov, B. Ivanov, I. Bas, E Waisman (Bălţanu), N. Grecu, Gh. Dobrov, B. Dubosarschi, S. Julea, M. Bogan ş. a. A înregistrat la Radio Chişinău cântece de O. Negruţa, T. Marin ş. a. Discografie: Te salut, Chişinău (032801); Ninge, Do-re-mi (14262). În ultimii ani de viaţă a activat la Filarmonica din Breansk. Moare în urma unui accident.RUSNAC, GheorgheSADOVNICOV, Stefan (1948, or. Bălţi, RSSM), pictor, istoric, scriitor. Studii: Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura rusă, a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi; Facultatea de Arte şi Grafică a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chişinău. Membru al Uniunilor Artiştilor Plastici din Republica Moldova şi din Federaţia Rusă, membru al Uniunilor Oamenilor de Teatru din Republica Moldova şi din Federaţia Rusă, membru al Uniunii Cineaştilor din Confedereţia Ţărilor CSI. Activitatea profesională: 1968-2000 - pictor la diferite organizaţii şi instituţii din Bălţi, Chişinău şi Jdanov (Ucraina). Din 2000 până în prezent – designer la Agenţia de Reclamă „Compania RIO” din Moscova. Pictor-scenograf (1994-1996), pictor-şef (1996-1998) la Teatrul Dramatic Rus „A. P. Cehov” şi la studiourile de cinema din Moldova: „Moldova-film”, „Telefilm-Chişinău”, „Favorit”, „Afişa”. A executat scenografia la o serie de spectacole şi filme: „Doi arţari” după Evgheni Şvarţ, „Dragoste şi sânge” după Victor Hugo, „Cintezoiul în picaj” (scenariu Emil Loteanu), „Bulboana” (scenariu Nicolae Esinencu), Salonul nr. 6” (după motivele povestirii lui A.P. Cehov) etc. A publicat circa zece articole ştiinţifice cu privire la geneza şi semantica simbolica heraldică pe monedele Moldovei medievale în revistele şi analele ştiinţifice din Republica Moldova, România şi Federaţia Rusă. Compoziţii de un realism vibrant şi convingător, desene sensibile, remarcabile prin vigoarea redării. A consacrat oraşului Bălţi circa 100 de lucrări (Ciclul „Bălţi”). Participant la peste 60 de expoziâii colective şi personale în URSS, Moldova, Ucraina, Polonia, Israel şi Olanda. Majoritatea lucrărilor se află în colecţii particulare din Rusia, SUA, Germania, Canada, Israel, Polonia.

46

SCHMIDT, Carol (ŞMIDT, Karl-Ferdinand) (25.6.1846, Bălţi, Basarabia, Imperiul Rus– 09. 04. 1928, Chişinău, România), jurist, anchetator penal, fost primar al Chişinăului. El s-a bucurat de cel mai „longeviv” primariat – aproape 26 de ani consecutiv – şi a înscris o filă aparte în istoria Chişinăului. S-a născut în familia medicului de origine germană, Alexander Schmidt. Mama lui K.-F. era poloneză. Din 1849, familia Schmidt trece să locuiască la Chişinău. A învăţat la Gimnaziul Regional din Chişinău (1857-1863). În 1863-1864 a studiat la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii Sf. Vladimir din Kiev, dar peste un an dă admiterea la Universitatea din Odesa, la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o cu gradul de doctor în ştiinţe juridice. A fost numit candidat, apoi ajutor al anchetatorului din judeţul Bender, apoi şef al sectorului de anchetă al jud. Chişinău (1870). Judecător de pace onorific al Districtului Chişinău (1872-1908). La şedinţa Dumei orăşeneţti din 20 noiembrie 1877, la vârsta de doar 31 de ani, este ales primar al Chişinăului (reales până în 1901). În 1903 a abandonat această funcţie în semn de protest pentru calomniere. De numele lui e legată construcţia Capelei din cartierul Râşcani şi a caselor pentru invalizi (1877-1881), pavajul străzilor, dezvelirea monumentului lui A.Puşkin, deschiderea unui azil pentru pribegi (1899), Amfiteatrul popular cu o sală de spectacole (1900), trasarea primelor linii de tramvai (1881-1895). Sunt deosebite meritele sale în domeniul dezvoltării învăţământului. La 1881 a fost deschisă Şcoala de Meserii, au fost deschise Cursuri de desen liniar pentru meseriaşi (1894), construite noi edificii – pentru Şcoala Reală (1886), pentru Gimnaziul de Fete al principesei Natalia Dadiani (1900), Şcoala de Comerţ (1898), transformată în Liceu de Comerţ. A fost membru al Comitetului Basarabean de Tutelare a Orfelinatelor, preşedinte al Direcţiei Chişinău a Societăţii de Ajutorare a Tinerilor Studioşi, epitrop al Liceului de Comerţ şi al Şcolii Reale. A fost iniţiatorul deschiderii unui muzeu al şcolilor, a Societăţii Muzicale Armonia, membru al Consiliului Bibliotecii cu săli de lectură gratuite, a acordat un mare ajutor Spitalului Evreiesc după pogromul din 1903. A fost preşedinte (1900-1904) al Direcţiei, apoi unul dintre directorii Societăţii de Credite din Chişinău (1904-1012). SCOBIOALĂ, Aurel (17. 09. 1941, s. Mălăieşti, jud. Bălţi, România – 2007, Chişinău, R. Moldova), prozator. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1960).SKULBERDINA, Sofia (03.07.1906, Tiumen - ), actriță de teatru. A absolvit studioul de artă teatrală din Sverdlovsk/Ekaterinburg (1926). În 1947-1975 actriță a Teatrului dramatic rus din Bălți, pe scena căruia a creat o serie de chipuri feminine din dramaturgia clasică și contemporană: Mașa („Sub castanii din Praga” de K.Simonov), Liuba, Sofia, Xenia („Ultimii”, „Zâkovii”, „Egor Bulâciov și alții” de M. Gorki), Larisa, Korinkina, Lidia („Fata fără zestre”, „Vinovați fără vină”, „Bani turbați” de A.Ostrovski.SEMENOVSKI, Oskar (27.07.1926, or. Balta, Ucraina - .), profesor universitar. Studii: Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Odesa (1949). Doctor în ştiinţe filologice (1954). Doctor habilitat în ştiinţe filologice (1971). Lector superior, conferenţiar, profesor universitar al Catedrei literatura rusă şi universală (1960-1977). Şef la Catedra literatura rusă şi universală (1968-1977). A publicat 9 cărţi şi peste 100 de articole în probleme de literatură.SENIC, Valeriu (18.09. 1939, s. Criva, jud. Hotin, România – 2003, Chişinău), cercetător și critic literar, conferenţiar universitar. Absolvă Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1961). Doctor în filologie (1973). După absolvire activează ca pedagog în Rezeni şi Anenii Noi. Lector, şef de catedră, apoi decan la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi. Aici, a condus cenaclul literar „Luminiţa”. Redactor-şef la „Literatura şi arta” (1984-1986). Conferenţiar la Universitatea de Stat din Moldova. Editorial debutează cu volumul de critică Internaţionalul şi naţionalul în romanul moldovenesc contemporan (1973). Discurs critic şi politizat. Coautor al unor manuale de literatură română pentru elevi și școlile pedagogice. După 1992 se retrage la Tiraspol, unde va activa la Universitate (până în 2003). SIDORENCO, Anatolie (15.09.1953, Bălţi), fizician. A absolvit cu medalie de aur Şcoala Medie nr. 37 din Chişinău (1970), - cu menţiune Facultatea de Electrofizică a UTM (1975). Între anii 1975 şi 1979 – doctorantura la Institutul Fizico-Tehnic de Temperaturi Joase al Academiei

47

de Ştiinţe a Ucrainei (Harkov). Susţine în termen teza de doctor în ştiinţe fizico-matematice cu tema „Suprraconductibilitatea straturilor subţiri din vanadiu şi tantal”, iar în 1991, la Chişinău, finalizează a doua teză de doctor habilitat având drept subiect „Suprraconductibilitatea structurilor, bazate pe metale de tranziţie şi sisteme multicomponente”. A parcurs calea de la inginer (1975), în continuare – cercetător ştiinţific, stagiar, superior, principal, şef de laborator la Institutul de Fizică Aplicată al AŞM – până la cea de director al Institutului de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D.Ghiţ” al AŞM (din 2008). A activat în calitate de cercetător ştiinţific invitat în Laboratorul internaţional de câmpuri magnetice înalte şi temperaturi joase, Wroclaw, Polonia (1981, 1988, 1989, 2003); la Universitatea din Helsinki, Finlanda (1983), Universitatea din Karlsruhe, Germania (1995, 1966); colaborator ştiinţific al proiectului comun moldo-german al Fundaţiei Volkswagen (1997-2000) etc. A publicat 330 de lucrări ştiinţifice, imclusiv 30 brevete de invenţii şi 5 monografii colective în limba engleză, 3 dintre ele – la Editura „Springer”, Germania. A pregătit 8 doctori în ştiinţe fizico-matematice. Este membru al Asociaţiei Fizicienilor din Moldova; al Societăţii Fizicienilor din Germania; al Societăţii Americane pentru Promovarea Ştiinţei; preşedinte al Societăţii „Humboldt-Moldova”. Distincţii: Premiul „Boris Glavan” în domeniul ştiinţei şi tehnicii (1982), Premiul de Stat al Republicii Moldova (2004), Premiul Special al AŞM (2011), titlul „Inventator emerit al URSS” (1988).SILVESTRU, Aurelian (01.10.1949, s. Cuşelăuca, Şoldăneşti, RSSM, URSS), scriitor, publicist, psiholog şi pedagog. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secţia ziaristică (1966-1968), apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Pedagogie şi Psihologie (1969-1973). Şi-a aprofundat studiile la Academia de Pedagogie din Moscova, făcând doctoratul la Institutul de Psihologie din Moscova (1975-1978). A urmat cursuri de manager în micul business la Academia de Relaţii Internaţionale din Cairo (1977). Activitatea de muncă şi-a început-o la Institutul Pedagogic din Bălţi (1973-1974), după care s-a stabilit la Chişinău. Din 1975 până în1990 a activat la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Pedagogiei. În 1991 devine preşedinte al Asociaţiei de Creaţie TOCONO şi fondează Liceul de Inventică şi Creativitate „Prometeu”, la care activează ca director pînă în prezent. Publică manuale de psihologie: Cunoaşte-te pe tine însuţi (1983), Vârsta barierelor (1987) ş.a., cărţi de istorie pentru copii: Daciada (1991, în colab.), Noi şi biografia omenirii (1998), culegerea de aforisme Dincolo de imposibil, culegerea de cântece Victoria speranţei, precum şi romanele Templul bunătăţii (2005) şi Cel rătăcit (2010). Este distins cu Ordinul Republicii. Premiul Uniunii Scriitorilor (1998, 2002).SKULBERDINA, Sofia (1906, or. Tiumen, Rusia - ), actriţă. Artistă emerită din RSSM (1952). A absolvit Studioul de Artă Teatrală din Sverdlovsk (1926). În anii 1947-1975 actriţă a Teatrului Dramatic Rus din Bălţi, pe scena căruia a creat o serie de chipuri feminină din dramaturgia clasică şi contemporană: Maşa („Sub castanii din Praga” de K. Simonov (Liuba, Sofia, Xenia („Ultimiii”, „Zâkovii”, „Egor Bulâciov şi alţii” de Maksim Gorki), Larisa, Korinkina, lidia („Fata fără zestre”, „Vinovaţi fără vină”, „Bani turbaţi” de A. Ostrovski). SNEGUR, Mircea (1940, Trifăneşti, jud. Soroca), om politic român. A învăţat la şcoala de 7 ani din satul natal şi la şcoala medie din s. Frumuşica, după absolvirea căreia şi-a continuat studiile (1956-1961) la Institutul Agricol din Chişinău. Timp de doi ani activează ca agronom în s. Alexeevca, Edineţ. În 1972 susţine teza de doctor în ştiinţe agricole. Începând din 1973, ocupă diferite posturi: şef de sector la Ministerul Agriculturii (1973-1978), director general al Asociaţiei de Producţie „Selecţia” din Bălţi (1978-1981), apoi în aparatul de conducere al PCM, preşedinte al Prezidiumului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti (1989-1990), preşedinte al Sovietului Suprem al RSS Moldova (1990); preşedinte al Republicii Moldova (1990-1996). Din 1995 până în 2001, preşedinte al Partidului Renaşterii şi Concilierii din Republica Moldova.SOŢCHI-VOINICESCU, Mircea (1950, Bălţi – 2008, Chişinău), actor de teatru şi film. A absolvit Şcoala Medie Feroviară nr. 4 din Bălţi. A urmat Şcoala Teatrală „B.Şciukin” din Moscova (1967-1971), după care a fost angajat ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chişinău. Evoluează de asemenea ca actor de filme la Studioul „Moldova-Film”.A jucat mai multe roluri:

48

Pavel – în „Singur în faţa dragostei” (1969); locotenentul Baturin – în „Lăutarii” (1971); aviatorul – în „Dacă vrei să fii fericit” (1974, „Mosfilm”); Marconi – în „Tăunul” (1979, Kiev), precum şi în filmele „Luceafărul” (1986), Zbor până la lumină” (1991), „Lupii cenuţii” (1993) ş.a. A activat şi ca profesor la Institutul de Arte din Chişinău.SOŢCHI-VOINICESCU, Victor (22.1.1945, Bălţi), actor de teatru şi film. A absolvit Şcoala Medie Feroviară nr. 4 din Bălţi. A urmat Facultatea de Biologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1962-1964), apoi Institutul de Artă Teatrală „A.Lunacearski” din Moscova (1964-1969). În 1969 s-a angajat ca actor la Teatrul Muzical-Dramatic „A.S.Puşkin”.SPIRER, Etti-Rosa (16. 04. 1900, or. Galaţi, România – 30. 03. 1990, Chişinău, Republica Moldova), inginer-arhitect. A absolvit Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti. Din 1932 activează în cadrul biroului tehnic al Primăriei Bălţi. Fiind unicul arhitect cu studii de specialitate, i se încredinţează cele mai valoroase lucrări de proiectare din municipiul şi judeţul Bălţi. Etti-Rosa Spirer este autorul proiectului de amplificare a casei Bodescu pentru sediul prefecturii județului Bălți, actualmente Oficiul Stare Civilă. Clădirii cu un nivel i s-au adăugat un etaj, balcon, fiind considerată una dintre cele mai frumoase din oraş. A mai proiectat lucrări de refacere a interiorului casei Makarov pentru sediul Primăriei, actualmente, pe acest loc se află magazinul „Bălţeanca” de pe str. Păcii. A elaborat şi alte proiecte: Liceul Industrial de Fete, Liceul de Băieţi „Ion Creangă”, Liceul de Fete „Domniţa Ileana”, case particulare ci 1-2 etaje, case de raport cu apartamente, dintre care casa cu două etaje de strada Hotin 26 – un manifest al arhitecturii moderne ş.a. Aceste construcții au fost incluse în Registrul monumentelor arhitecturale de importanță națională. Distincţii: Ordinul Răsplata Muncii, clasa I (1936). După cel de-al Doilea Război Mondial, se stabileşte la Chişinău, unde activează ca arhitect superior, unde a muncit alături de corifeii arhitecturii moldovenești: Alexei Șciusev, Valentin Mednec, Robert Curț etc. Ea este autorul multor clădiri din Chișinău, printre care: Blocul de pe strada principală a capitalei, vizavi de monumentul lui Ștefan cel Mare (sediul Bibliotecii „B. P. Hasdeu”), clădirea rectoratului Universității Tehnice a Moldovei, siruată pe aceeași stradă, precum și prima clădire cu 9 etaje (bd. Negruzzi) din Chișinău. A fost membră a Uniunii Arhitecţilor din URSS (1944). Multe din cele realizate de Etti-Rosa Spirer ca arhitect constituie fondul cel mai de preţ al patrimoniului istoric-arhitectural al municipiului Bălţi.STANCHEVICI, Boris (05.10. 1938, or. Floreşti), pedagog, manager. Studii: Facultatea de Limbi Străine, specializarea l. franceză, limba şi literatura română, a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1960). Lector la Catedra vorbire şi fonetică franceză (1964-1968). Inspector la Ministerul Învăţământului al Republicii Moldova. Director al Liceului „B.P. Hasdeu” din Bălţi (19 ).STATI, Petre (8.7.1903, s. Tăuteşti, jud. Iaşi – 28.11.1978, Iaşi), poet, eseist, critic literar, traducător. Studii la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Profesor de limba latină la Liceul de Băieţi „Ion Creangă” din Bălţi. Scrie versuri, articole de critică literară şi traduce din Ovidiu, Catul, Properţiu, Horaţiu, Tibul, Lucreţiu, Seneca ş.a. Este apreciat de G. Călinescu drept „interpret din lirica latină şi poet de tip clasic”. În 1932 fondează la Bălţi revista „Cuget moldovenesc”, pe care o conduce până în 1943. Din 1937 revista apare la Iaşi. A fost membru al Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, întemeiată în martie 1940. Opera: Spre viitor, poem dramatic, Bălţi, 1932; Interpretări din lirica latină, Antologie, Bălţi, 1935; La poarta visului, versuri, Iaşi, 1940; Poeţi latini, Antologie, Buc., 1973; Satirici şi epigramişti latini, Buc., 1978. Din 1952 până în 1964 a fost deportat în Siberia. La întoarcere a activat un timp ca profesor în Bucureşti.STAVSCHI, Irina (5.3.1919, s. Balan, judeşul Bălţi – 20.10.1994, Chişinău), scriitoare. A absolvit Liceul de Fete „Domniţa Ileana” din Bălţi. Aici a avut-o ca profesoară de franceză pe dna Lotis Dolenga. A studiat la Universitatea din Cernăuţi. A absolvit Cursurile Superioare de pe lângă Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova (1960). Publică versuri din 1935. După război editează volumele: Casa cântecelor (1952), Vin cocoarele (1961), Buciume (1964), Pasărea măiastră (1969), Scrieri alese (1986). A scris şi lucrări publicistice ilustrate cu desene

49

proprii, cărţi pentru copii Vara furată, Cu mămica împreună, Ce vacanţă minunată). Multe din versurile sale au fost traduse în l. rusă, ucraineană, estonă, letonă etc.STOICA, Valentina (10.10.1941, Trifeşti, jud. Ismail), prozatoare, dramaturg, publicistă. A absolvit Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Limbi Străine (1964). Profesoară la Universitatea de Stat din Moldova (1964-1967), apoi la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” (1967-1984). Activează în presă: la săptămânalul „Făclia” (1984-1996), ziarul „Luceafărul” (1996-2002) ş.a. Scrie şi editează nuvele, piese de teatru şi romane. Piesa Vagabonzii dintr-a zecea este distinsă cu Premiul Mare al Festivalului teatrului şcolar de la Târgu-Jiu (1997). Opera: Femeia în albastru, proze, Ch., 1994; Vocaţia pedagogică, publicistică, Ch., 1995; Jurnalul unei actriţe, roman, Ch., 2005; Cea mai seducătoare femeie, drame şi comedii, Ch., 2007.ŞLEAHTIŢCHI, Maria (17. 01. 1960, s. Ştefăneşti, Soroca, RSSM, URSS), critic literar, poetă, conferenţiar universitar. A absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic (din 1992 Universitate) de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, diplomă de merit (1981), doctor în filolgie (1991). Lector, lector superior, conferențiar la Catedra de literatură română și universală (1984-2012). Șef al Catedrei de literatură română și universală (2000). Decan al Facultăţii de Filologie la aceiaşi instituţie (2000-2010), prorector pentru ştiinţă (2010-2012); redactor-şef adjunct al revistei literare „Semn”. Membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Membră a Uniunii Scriitorilor din România. A debutat cu volumul de poezie O săptămână de poeme nescrise (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru debut ), urmat de volumul Jocurile alterităţii (eseu, 2002, Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru critică literară), Cerc deschis: Literatura română din Basarabia în postcomunism (2007, Premiul US din România, Filiala Chişinău). Dramaturgie: Cvartet pentru o voce şi toate cuvintele (în colab., 2001, Premiul Ministerului Culturii la Concursul Naţional de Dramaturgie). Premiul revistei „Convorbiri literare” (2003). Este prezentă, cu studii de poetică, în volume colective: Limbaje şi comunicare (Iaşi, 1995); Sens şi semnificaţie (Iaşi, 1997) ş. a. Lucrări: peste 80 de articole, 6 cărți. Distincții: Medalia „Mihai Eminescu” (2010). Ordinul „Gloria Muncii” (2012). ŞLEAHTIŢCHI, Mihai (17. 03. 1956, Târnova, Dondușeni, RSSM, URSS ), profesor universitar, om de stat. Studii: Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Fizică și Matematică, sp. Disciplinele tehnice generale și fizica , diplomă de merit (1979). Doctor în științe pedagogice (1988). Doctor în țtiințe psihologice (1998). Conferențiar (1990). Profesor universitar (2001). Angajări: asistent, lector, lector superior, conferențiar, profesor universitar la Catedra de pedagogie (1983-2005). Decan al Facultății de Pedagogie și Psihologie (1992-1994)ŞTEFĂNEŢ, Anatol (1956, s. Grinăuţi, Râşcani), violonist, liderul formaţiei „Trigon”. În 1964 trece cu traiul la Bălţi, unde învaţă vioara la Şcoala de Muzică pentru copii. După absolvirea Colegiului de Muzică din localitate (1978) vine la Chişinău, unde se angajează în Orchestra „Lăutarii”, proaspăt formată de Nicolae Botgros. În 1980-1984 este violonist al orchestrei Ansamblului de dansuri populare „Joc”, apoi revine la „Lăutarii”, unde activează până în 1972. Tot atunci, creează formaţia „Trigon”, cu care a concertat în lumea întreagă, interpretând muzică jazz în stil folcloric. ŞTEFĂNEŢ, Marcel (1974, or. Bălţi, RSSM), violonist, liderul formaţiei „Transbalkanica”. Îşi face studiile la Colegiul de Muzică din oraşul natal, clasa de vioară. Începând cu anul doi de studii, face parte din Orchestra de Muzică Populară „Lăutarii” din Chişinău. În 1992 se înscrie la Academia de Arte Frumoase din Chişinău, Catedra vioară şi dirijat de orchestră. În paralel cu studiile universitare, colaborează în calitate de violonist cu mai multe orchestre profesioniste. În 1996 participă la festivaluri de folclor în Belgia, Spania, Franţa şi Finlanda. Odată cu lansarea albumului folk-jazz-trio „Miraj”, din 1977 compune şase creaţii româneşti tradiţionale, pe care mai târziu le-a încadrat în albumul „Marcel şi Eduard Ştefăneţ”. Trei ani mai târziu pune pe picioare proiectul „Transbalkanica”.TAMBUR, Alexandru (21.12.1901, Balatina, Bălţi – 18.6.1984, Chişinău). Or. Îşi începe activitatea literară la Bălţi. În 1938 publică în revista bălţeană „Flori de stepă” povestirea Pe

50

drum, care ulterior va apărea şi în versiune rusă (Probujdenie) la Odesa, în 1942, şi la Bucureşti, în 1943. În acelaşi număr, la rubrica Cronici, este înserată o apreciere a lui Eugen Lovinescu privind acest roman. Tot în 1938 tipăreşte la Bălţi volumele: Alb şi roşu, Bandiţii, Osândiţi la moarte, Povoljanca şi spre Golgota, toate având subtitlul Povestiri din viaţa sovietică. Ultima carte – Crizantema de la frontieră (nuvele şi schiţe) – vede lumina tiparului la Chişinău în 1942. După război, A. Tambur este persecutat pentru cărţile care denunţau regimul sovietic. Se află câţiva ani în detenţie. Mai apoi lucrează administrator la Studioul „Moldova-Film”.TESTIMIŢANU, Nicolae (1927, s. Ochiul Alb, judeţul Soroca – 1986, Chişinău), chirurg. A absolvit Liceul de Băieţi „Ion Creangă” din Bălţi, apoi Universitatea de Medicină din Chişinău Profesor universitar la Chişinău. Medic-şef al Spitalului Clinic Republican, rector al Universităţii de Medicină din Chişinău (1959-1963), ministru al Sănătăţii din Republica Moldova (1963-1968). Specialist în domeniul chirurgiei generale, traumatologiei, medicinei sociale şi managementului sanitar.TLEHUCI, Faina (23.2, 1923, Ungheni, jud. Bălţi – 21.1.2005, Sankt-Petersburg)TOMA (pe numele adevărat FOMICIOVA), Svetlana (1947, or. Chişinău), actriţă de teatru şi cinema. Artistă emerită din RSSM (1979). Şi-a făcut studiile la Şcoala Feroviară nr. 5 din Bălţi. După absolvirea Institutului de Arte „G.Musicescu” din Chişinău (1969) – actriţă la Teatrul Rus de Dramă şi Comedie din Tiraspol, iar din 1972 – la Teatrul Dramatic Rus „A. P. Cehov” din Chişinău. Din 1977 activează la Studioul „Moldova-film” pe platourile căruia s-a filmat în rolurile: Ioana („Poienile roşii”), Mireasa lui Negostin („Lăutarii”), Sofiica („Casă pentru Serafim”) ş.a. Printre rolurile de valoare ale actriţei este şi rolul ţigancei Rada în pelicula „Otabără urcă în cer” (1975, „Mosfilm”; regizor Emil Loteanu; filmul a fost distins cu Grand prix la Festivalul cenematografic mondial de la San-Sebastian, 1976). În anul 1976 Svetlana Toma a fost recunoscută drept cea mai bună actriţă de cinema din URSS. La două festivaluluri cinematografice internaţionale (Panama şi Praga, 1977) pentru acest rol Toma a fost distinsă cu titlul „Cea mai bună actrioţă a festivalului”. Al roluri: Maşa („Cadavrul viu”, 1968, „Lenfilm”), Nina („Cine bate-n uşa mea?”, 1982, Studioul „M.Gorki”), Mama Anei („Anna Pavlova”, 1983, „Mosfilm”) ş.a. Cetăţeancă de onoare a oraşului Bălţi.TONCIUC, Vladimir (10.3. 1952, s. Iabloana, Glodeni), inginer-tehnolog, manager. Studii: şcoala de opt ani din satul natal, după care în 1967 este admis la Colegiul Agricol din s. Ţaul, unde simultan face studiile medii. Ulterior îşi continuă studiile la Institutul Politehnic din Odesa, Facultatea Mecanică şi Tehnologie de Construcţie a Maşinilor. După absolvirea Institutului, este angajat ca inginer-tehnolog la Uzina „Lenin” din Bălţi (în prezent SA „Răut”), unde activează până în 1983, anul când este numit în funcţia de director al Uzinei Experimentale a Utilajului din Bălţi. Între anii 1984-1990 este director al Combinatului Materiale de Construcţie din Bălţi. În 1990 este ales în funcţia de primar al mun. Bălţi.În cei 5 ani de activitate la Primăria Bălţi a realizat o serie de proiecte ce ţin de dezvoltarea municipiului în diverse domenii: construcţia Spitalului Municipal, a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, a Liceului „Vasile Alecsandri”, grădiniţelor pentru copii, a Centrului Comercial şi a Şcolii sportive de fotbal din cartierul „Dacia”, a bazinului de înot de str. Victoriei. Din 1995 până în 1999 a activat ca director al Combinatului de Produse Alimentare din Bălţi. În 1999 este ales Preşedinte al Consiliului Judeţean Bălţi. În perioada 2001-2002, 2010 până în prezent activitează ca director al Combinatului de Produse Alimentare. În anul 2002 este transferat la Combinatl de Produse Cerealiere din Bălţi.TOPALĂ, Pavel (15.7.1958, Abaclia, r-nul Basarabeasca), TRUSEVICI, Ala (4.3.1959, Bălţi)TUDOR (numele adevărat Melnic), Ştefan (24.12.1941, Cureşniţa, jud. Soroca), poet, prozator, publicist. A absolvit Facultatea de Filologie, sp. Limbile română şi franceză, a Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Profesor de limba franceză, redactor la Radioteleviziune (1966-1976); redactor la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comitetul cu Cărţi (1976-1978); corespondent la revista „Scânteia leninistă” (1978-1981). Din 1982 este corespondent, apoi redactor-şef al revistei „Alunelul (1977). Debutează editorial cu

51

volumul Casa puiului de soare (1973), urmată de cărţile de proză: Verde căpitan şi echipa lui (1975), Comandant în vacanţa de vară (1976) ş.a. Semnează şi cărţi pentru copii: Mi-i dor de iepuraşi (1985), Mingea fermecată” ş.a.ŢESIS, Vladimir (22.6.1941, or. Bălţi), medic-pediatru. Studii: Şcoala Medie nr. 6 „N.V.Gogol” din Bălţi (1960), Institutul de Medicină din Chişinău (1965). Activitatea profesională: pediatru în s. Mălăieşti, Râşcani, Spitalul Infecţionist din Odesa. Din 1971 activează în or. Chicago, SUA. Membru al Academiei Americane de Pediatrie (1978). A scris 15 cărţi, cea mai recentă („Straniţî dobrotî”, Sankt Petersburg, 2010, 320 p.) a fost donată Bibliotecii Municipale „Eugeniu Coşeriu” din Bălţi.ŢURCANU, Lucia (27.1.1974, s. Gvozdova, Floreşti), critic literar. Studii la Şcoala Normală din Soroca (1989-1993). Licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1998). Conferenţiar la Catedra de literatura română şi universală, prodecan al aceleiaşi universităţi (2002-2008). În 2005 susţine teza de doctor în filologie. Redactor asociat la revista „Semn”. Alte colaborări: „Contrafort”, „Sud-Est cultural”, „Basarabia”, „Revista de lingvistică şi ştiinţa literară”, „Metaliteratura”, „Vatra” (Târgu-Mureş). Opera: Ultima epifanie, Ch., 1999. Din 2009, redactor la Editura Arc, Chişinău. Laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor din Moldova (1995).ŢURCANU, Nicolae (3.1.1949, Pelinia, Râşcani)UDALOVA, Olga (1923, or. Saratov, Rusia - ???), actriţă de teatru. Artistă emeritp din RSSM (1965). Şi-a început activitatea scenică într-un colectiv teatral de amatori din Petropavlovsk-Kamceatski, apoi a evoluat pe scenele teatrelor din Atkarsk şi Pugaciov (reg. Saratov). În 1952-1975 – actriţă la Teatrul Dramatic Rus din Bălţi, pe scena căruia a realizat rolurile: Emilia („Otello” de W. Shakespeare), Nila Snijko („Toboşara” de A.Salânski), Liza („Şase plopi” de M.Storojev). Pe scena Teatrului Dramatic Rus „A. P. Cehov” din Chişinău (1975-1981) a dat viaţă scenică unor personaje din piesele „Lumea s-a inversat” de D. Papaian (Nubar), „Catedra” de I. Iakovlev (Mătuşa Zoia), „Cuibul cocoşului-de-munte” de V. Rozov (Valentina Dmitrievna).UNTILĂ, Ilie (1933, s. Cobâlca, judeţul Chişinău (azi Codreanca, r-nul Străşeni)- 2000, Bălţi), agronom. A absolvit Institutul Agricol din Chişinău (1958). Colaborator ştiinţific superior la Institutul de Selecţie şi Genetică din Odesa (1964-1968). Şef de secţie (1968-1972), director adjunct pentru ştiinţă (1972-1981), director şi director general al Institutului de Cercetări Ştiinţifice pentru Culturile de Câmp „Selecţia” din Bălţi (1981-1993). Doctor habilitat în ştiinţe agricole, profesor universitar, academician al AŞM, autor a peste 500 de lucrări, deţinător a 15 brevete de invenţii. În perioada 1998-2000 a fost coordonator al Secţiei de Ştiinţe Agricole a AŞM, parlamentar. Una din străzile or. Chişinău poartă numele său. Au fost instalate plăci comemorative în memoria savantului atât la Bălţi (pe faţada sediului ICŞCC „Selecţia”), cât şi la Chişinău (pe casa din str. Kogălniceanu, 80, în care a locuit Ilie Untilă). URSU, Anatol (Alexei) (25. 5. 1932, s. Chetroşica Veche, jud. Bălţi), profesor de română şi matematică, traducător, poet. A urmat cursul Facultăţii de Fizică şi Matematică, secţia matematică (1958) şi al Facultăţii de Filologie, secţia limba română (1968) ale Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. În anii 1957-1966 a fost profesor în câteva sate din Bucovina (Carapciu, Pătrăuţi, Oprişeni, Proorochia). Apoi a activat ca secretar literar la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi (1966-2009). Între timp, (1971-1972) - redactor, crainic, reporter şi comentator la Redacţia emisiunilor în l. română în cadrul Radioteleviziunii din Ujgorod, Transcarpatia. Din 1972 până în 1974 este redactor la Editura Cartea moldovenească, secţia dicţionare, din Chişinău. Debutează cu poezie şi proză, dar se afirmă ca traducător şi textier. A transpus în româneşte poezie şi proză, dramaturgie (peste 40 de piese montate în teatre de pe ambele maluri ale Prutului) din diverse limbi, a semnat texte de cântece pentru 31 de spectacole, a dramatizat Povestea lui Stan Păţitul de Ion Crerangă, Pepi Cioraplung de A. Lindgren ş. a. A tradus din literatura rusă şi cea ucraineană (T. Acimovici, Vl. Korolenko, An. Pristavkin, I. Franko, Lesea Ukrainka, G. Belâi şi Panteleev, Iu. Gherman), nuvele de scriitori americani şi englezi contemporani (M. Rollings, C. Mackallers, G. Woodwarb, J. Updike, J. Langton, D. Tomhas, Gr. Green ş. a.). Coautor al unor manuale pentru şcolile superioare şi medii

52

generale româneşti din Ucraina. Medalia „Mihai Eminescu” (1996). Recent a scos de sub tipar placheta de versuri „N-ai cum fugi de tine”, Editura Timpul, Iaşi, 2013. Simţul profund artistic al verbului din original şi al corespondentului lui din traducere, intuirea acută a rolului lui în închegarea mesajului, înţelegerea specificului cuvântului-replică în dramaturgie îl prezintă pe A. Ursu ca pe unul dintre cei mai prestigioşi traducători. Dovada concludentă în acest sens o constituie montarea unor piese traduse de dumnealui într-o serie de teatre din dreapta Prutului: Oradea, Sf. Gheorghe, Constanţa, Botoşani ş. a. (Nicolae Bileţchi).

VAINTRAUB, Iosif (1929, or. Bălţi), chimist. După absolvirea Şcolii medii devine student al Facultăţii de Chimie a USM (1946-1951). După trei ani de lucru în calitate de inginer în sfera de producţie, următorii 3 ani este laborant la Institutul Agricol din Chişinău. Din 1957 este angajat la USM în funcţia de colaborator ştiinţific inferior în cadrl Laboratorului de Cercetări ştiinţifice Chimia proteinilor. În 1962 susţine teza de doctor în chimie, iar în 1970 – pe cea de doctor habilitat în ştiinţe biologice. Din 1978 până în prezent este şef al Laboratorului de Chimie a Proteinilor (din 2001 - Laboratorul de Biochimie a Plantelor). Profesor universitar (1985), apoi şef la Catedra fiziologia şi biochimia plantelor (1979-1990). Are peste 150 de lucrări ştiinţifice, dintre care cca 100 – în reviste de prestigiu peste hotare, este deţinător a 7 brevete de invenţie. Sub conducerea profesorului I. Vaintraub au fost susţinute 15 teze de doctor în ştiinţe şi o teză de doctor habilitat. VARZARU, Simion ( ), pedagog şi patriot. În iulie 1941, clădirea Liceului de Băieţi „Ion Creangă” din Bălţi a fost bombardată şi arsă. La decizia prefecturii, Liceul a fost transferat în localul Seminarului Teologic, care până în 1938 aparţinea Şcolii Normale. De transferul liceului în alt local s-a ocupat nemijlocit directorul Simion Varzaru, recent întors de pe frontul de la Odesa cu grad de colonel. S. Varzaru a reuşit să obţină acordul domnului Vrăbiescu, prefectul judeţului Bălţi, de a construi o nouă clădire. Menţionăm că la 11 aprilie 1942 în oraşul Bălţi a sosit mareşalul Ion Antonescu. După vizita la Catedrala „Constantin şi Elena” şi a inspectării regimentelor, spitalelor, instituţiilor de stat ale urbei, Excelenţa Sa a intrat şi în actualul bloc administrativ al Universităţii, unde se aflau două licee: „Domniţa Ileana” şi „Ion Creangă” (temporar). Mareşalul a rămas mulţumit, lăudându-l îndeosebi pe Simion Varazaru. Apoi a ordonat intensificarea edificării noului bloc pentru Liceul „Ion Creangă”, acţiune materializată la 31 octombrie 1943 (actualmente blocul 6 al Universităţii). A fost ultimul director al Liceului (1941-1944), până la refugiul său în România. VOIŢEHOVSCHI, Valentin (30.9.1909, Minsk – 11.5.1977, Chişinău), arhitect. Doctor în studiul arhitecturii. Maestru emerit al artei din RSSM (1960). A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti (1934). Din 1944 participă activ la lucrările de restaurare a or. Chişinău şi a altor oraşe din republică. A fost profesor universitar (1968), decan al Facultăţii de Teorie a Arhitecturii şi Proiectare Arhitecturală a Institutului Politehnic din Chişinău. Pe baza proiectelor elaborate de V. şi sub conducerea lui au fost construite cca 100 clădiri din Chişinău (Cinematograful „Patria”, Filarmonica de Stat, edificiul Ministerului Industriei Alimentare etc.), multe blocuri locative, şcoli, cinematografe din Bălţi şi Soroca. Arhitectului Voiţehovschi îi aparţine de asemenea proiectul hotelului „Bălţi”, al baptiseriului din faţa Catedralei „Constantin şi Elena”, din Bălţi şi cel al Clădirii Seminarului Teologic de la Mănăstirea Rudi. A folosit motive de arhitectură populară ţi în scopuri decorative – elemente de ceramică glazurată.VOLONTIR, Mihai (9.03.1934, com. Hligeni/Olişcani, judeţul Orhei, România), actor de teatru şi film. A făcut studii la Şcoala Pedagogică din Orhei (1952-1955), după absolvirea căreia a activat la şcoala din satul Păpăuţi, Rezina. Apoi a fost numit director al Căminului Cultural Lipceni, Rezina. Din 1957 evoluează pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, unde debutatează în spectacolul „Chiriţa din Iaşi”. Pe parcursul întregii cariere actoriceşti a realizat peste 120 de roluri în teatru şi film: Ion din „Năpasta”, Esop din „Vulpea şi strugurii”, Ivan Turbincă din „Se caută un paznic”, Dimitrie Cantemir din filmul cu acelaşi nume, Budulai din „Ţiganul” ş. a.

53

În 1967 îşi face debutul şi pe ecran, evoluând în comedia „Se caută un paznic” după povestea „Ivan Turbincă” de Ion Creangă. Ulterior se produce cu succes şi în alte filme ale studioului „Moldova-film”, precum şi la diverse studiori din URSS: „Singur în faţa dragostei” (1969), „Acest dulce cuvânt – libertate (1972),” „Dimitrie Cantemir” (1973), ,,Podurile” (1973), Bărbaţii încărunţesc de tineri” (1974), „În zona atenţiei deosebite”, „Povestea lui Făt-Frumos” (1977). A devenit o legendă vie a cinematografiei din întreg spaţiul URSS, după ce a jucat rolul lui Budulai din serialul TV „Ţiganul” (1979). Succesul acsetui film i-a adus Premiul de Stat al RSFSR „Fraţii Vasiliev” (1980). Succesul uriaş a fost urmat de realizarea unei continuări în anul 1984 a filmului cu denumirea „Întoarcerea lui Budulai”. Ultimul film în care a jucat a fost „Ciandra” (2003). M. Volontir şi-a încercat puterile şi în materie de regie, montând spectacolele „Greieraşul” – oficiul bunelor servicii” de T. Cojuşneac, „Năpasta” de I.L. Caragiale. Distincţii: Premiul de Stat al RSSM (1971), Artist al poporului din RSSM (1974), Premiul de Stat al RSSM (1976), Artist al poporului din URSS (1984), Ordinul „Insigna de Onoare, Ordinul Republicii, Cetăţean de onoare al oraşului Bălţi (2000). În 2000, a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei din Republica Moldova. La 30 aprilie 2009, i s-a conferit titlul de doctor honoris causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru succesele obţinute în domeniul dramaturgiei şi a cinematografiei. Sala mică a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” îi poartă numele. În 2012, a fost lansat volumul „Mihai Volontir sau despre vocaţia omenescului” din colecţia „Personalităţi notorii” a Editurii „Ştiinţa”.VOLOŞESCU, Maria VOROBCENCO, Valeri (7.8.1943, Voznesensk, Nikolaev, Ucraina), profesor universitar.VRABIE, Diana (2.3.1976, s. Voloviţa, Soroca), istoric literar şi conferenţiar universitar. Licenţiată a Facultăţii de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1998). Susţine teza de doctor în filologie la aceeaşi universitate (2004). Conferenţiar universitar la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (din 2006). Semnează o serie de articole în revistele: „Semn”, „Contrafort”, „Limba Română”, „Metaliteratura” ş. a. Opera: Urme pe nisip, Ch., 2005; Cunoaştere şi autenticitate, Timişoara, 2008; Literatura pentru copii, Ch., 2009. Distincţii: Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Moldova (pentru volumul Cunoaştere şi autenticitate, 2008), Premiul revistei „Dunărea de Jos”; Premiul revistei „Porto-Franco”; Premiul Salonului Internaţional de Carte din Iaşi; Premiul Didactica al Salonului Internaţional de Carte Românească, Iaşi ş.a. VRABIE, Olga (11.11.1902, or. Chişinău – 1928, Mănăstirea Văratic, România), poetă. În anul 1907 familia Vrabie se stabileşte la Bălţi, unde Olga absolvă şcoala primară şi îşi continuă studiile la Gimnaziul de Fete „Ghenşche” în limba rusă. Tatăl ei, Dumitru Vrabie, a fost primul primar al oraşului Bălţi (1918). După absolvirea liceului în anul 1919, la insistenţa părinţilor, stă un an de zile acasă pentru a-şi întrema sănătatea şi în 1920 Olga Vrabie devine studentă la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe care nu o termină din motive de boală. La 1 iunie 1023 se căsătoreşte cu asistentul Gheorghe Năstase, fost deputat în Sfatul Ţării. Cununia are loc la Catedrala Sf.Nicolae din Bălţi. Debutează cu versuri în paginile revistei „Viaţa Românească”, încurajată fiind de criticul Garabet Ibrăileanu, pe care tânăra poetă l-a avut ca profesor şi cu care a corespondat înainte de a-i deveni studentă. Publică poezii în revistele „Viaţa Basarabiei”, „Adevărul literar şi artistic”, „Însemnări ieşene”. În 1925 Gheorghe Năstase obţine o bursă de doctorand pentru Universitatea Sorbona din Paris şi pleacă împreună cu Olga şi cu fiul lor Mitică. Dar îmbolnăvirea gravă a soţiei în 1926 îl face să revină în ţară şi să susţină doctoratul aici. Moare la mănăstirea Văratic. În 1995, la Editura „Timpul” din Iaşi, a văzut lumina tiparului placheta „Poezii” a Olgăi Vrabie, iar în 1996, la Bălţi, are loc lansarea ei,.la care au participat Dumitru Năstase (fiul poetei), Carmen Gabriela Alexandrescu, îngrijitoarea plachetei, scriitorii Iurie Colesnic şi Pavel Balmuş. În 1997, la Iaşi, apare Opera completă a regretatei poete.VRONSCHIH, Mihail (1941, s. Palanca, jud. Bender, azi r-nul Ştefan Vodă), A absolvit Facultatea de Agronomie a Institutului Agricol din Chişinău (1964), apoi a făcut doctorantura la

54

Institutul Unional pentru protecţia Plantelor din Leningrad (1968-1971). În 1971 îşi începe activitatea la Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Culturile de Câmp din Bălţi, în funcţie de şef de laborator. În 1976 este numit la postul de director adjunct, iar din 1993 şi pînâ în 1999 exercită funcţia de director al acestui institut şi director general al AŞP „Selecţia”. În perioada 1999-2000 este prefect al judeţului Bălţi. În anii 2000-2003 deţine funcţia de director coordonator al Programului pentru Dezvoltarea CAI al Consiliului Judeţean Bălţi, iar din 2003, concomitent, este manager în cadrul Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Bălţi. Doctor habilitat în biologie (1991), profesor universitar (1995), academician al AŢM, autor a 330 de lucrări ştiinţifice. Distincţii: Lucrător Emerit în Agricultură, „Ordinul Republicii”, Laureat al Premiului de Stat.ZAGOREŢKI, Ivan (1937, s. Kupin, r-nul Gorodok, reg. Hmelniţki), arhitect din Republica Moldova. A absolvit Institutul Politehnic din Lvov (1961). A proiectat şi a construit o serie de clădiri obşteşti şi de locuit din Bălţi: cinematograful „Patria” (1972), clădirea autogarei (1973), cartierul de locuit nr. 3 (1974). Ordinul Drapelul Roşu de Muncă.ZALEVSCHI, Sigizmund (1885, or. Bălţi – 1945, Bucureşti), cântăreţ (bas-bariton) de operă. A studiat canto la Chişinău şi la Academia Santa Cecilia din Roma. A debutat la Teatrul Mariinski din Peterburg, evoluând apoi la teatrele de operă din Kiev şi Odesa. În 1920-22 solist al Teatrului La Scala din Milano. A cântat pe scenele teatrelor din Viena, Berlin, Paris, Belgrad, Varşovia, Budapesta, Sofia, Madrid, din America de Sus. Roluri: Gremin („Evgheni Oneghin” de P. Ceaikovski), cneazul Igor din opera cu acelaşi titlu de A. Borodin, Boris Godunov din opera cu acelaşi titlu de M. Musorgski, Amonastro („Aida” de G. Verdi), Scarpina („Tosca” de G. Pucini). În calitate de regizor a înscenat opere ale compozitorilor clasici.

La luptele din Afganistan au participat 540 de tineri originari din Bălţi. Opt dintre ei au murit răpuşi de gloanţe: colonelul Vadim Cecerin, locotenetul-major Ravil Haibulin, sublocotenentul Aleksandr Vasin, ostaşii Iurie Mahu, Ion Magnet, Andrei Niţulescu, Serghei Sâciov, Igor Şcelkov.

Pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova în conflictul de pe Nistru din 1992 au căzut: căpitanul Valeriu Nazarco, locotenenţii-majori Anatol Calmaţui şi Valeriu Macariuc, sergentul-major Sergiu Ostaf, sergentul Alexandru Babinschi.

Pe locul unde se înalţă Combinatul de Blănuri, în lunca Răutului, în 1944 s-a aflat un lagăr de prizonieri, în care au fost mânaţi ostaşii basarabeni, care au luptat în rândurile Armatei Române şi care după armistiţiul din 23 august 1944 trebuia să revină la vatră. La Prut, însă, li s-au pus „capcane”: ei au fost amestecaţi cu prizonierii nemţi, polonezi, unguri etc., cu toate că îşi aveau documentele în bună regulă. În acest lagăr, păzit cu străşnicie de autorităţile Armatei Roşii, s-au aflat din 1944 până în 1946, îndurând umilinţe, foamete, frig, boli cca 60.000 de oameni. Deţinuţii mureau zilnic cu zecile şi sutele şi nimeni nu ştie unde erau înhumaţi, mormintele lor mai căutându-se şi azi de rude şi istorici. Scrisorile expediate la baştina lor informau că ei s-au „pierdut fără urmă”. Lagărul a fost închis, dar deţinuţii rămaşi în viaţă n-au venit acasă, ci au fost mânaţi în Siberia, Asia Centrală, Extremul Orient, ca „duşmani ai poporului” şi „trădători”. Leonid Istrati din Glodeni – ex-preşedinte al executivului raional, îşi aminteşte că în 1946 venise aici cu sora mai mică să-şi vadă tatăl. L-au văzut pentru ultima dată, pentru că după închiderea lagărului a fost dus în Sâktâvkar, unde a şi murit la o vârstă de numai 40 de ani. O soartă asemănătoare a avut şi Simion, soţul Anastasiei Postolache, şi soţul Xeniei Ruban din Bălţi, fost ofiţer în Armata Română, şi Eftenie Ţurcanu din Baraboi, şi foştii prizonieri Boris Rotaru, Zaharia Gornea, Petru Botezatu, Nicolae Cojocaru, Nicolae Cotorcea ş.a.

55

În 1992, din iniţiativa ziariştilor de la „Curierul de Nord”, pe acest loc a fost înălţată o Troiţă. Se vehicula pe atunci şi ideea edificării unui monument, denumit Biserica Oaselor.

Nenumărate au fost şi represaliile asupra bălţenilor, din alte motive – sociale, politice, religioase. Efim Ataman, de exemplu, n-a fost nici bogat, nici mare politician dar îşi iubea baştina şi limba. Fiind student la Institutul Învăţătoresc din Bălţi, a propus ca gazeta de perete a facultăţii să fie editată în moldoveneşte. Propunerea i-a fost calificată drept naţionalism, servind ca temei pentru intentarea unui dosar la KGB. În 1947 este arestat. Închis într-o celulă separată a închisorii din Chişinău, a avut „onoarea” să fie anchetat de către viceministrul KGB-ului de pe atunci, Gheorghe Zakora, fiind acuzat de agitaţie antisovietică, diversionism etc. „După câteva întrebări, îşi aminteşte el, la care am răspuns negativ, am fost doborât la podea. Lekar şi Zakora au început să mă bată cu centurile. Nu ţin minte cât a durat tortura. Am leşinat. M-am plâns procurorului şi el mi-a zis: Păi, ce vrei dumneata, doar nu eşti la sanatoriu. În schimb, mi-au făcut un cerc cu diametrul de vreo 40 cm şi am fost silit să stau în picioare în el zi şi noapte. Am rezistat 4 zile şi 4 nopţi şi i-ar mi-am pierdut cunoştinţa. A urmat carcera. M-au judecat pe 25 de ani de privaţiune de libertate şi dus la minele de cărbune din Vorkuta. Am fost eliberat în 1955, după moartea lui Stalin. La întoarcere, am fost profesor de limba şi literatura română, adică am continuat să fac acelaşi lucru pentru care am suferit atât de mult”.

Într-un raport de la finele anului 1945 se menţiona că în Bălţi viaţa porneşte pe nou, că s-au eliberat 1.628 ordine de repartiţie a spaţiului locativ. De fapt, în caseele celor care au fost nevoiţi să se retragă peste Prut au fost repartzaţi „specialiştii” veniţi din URSS. Aproximativ astfel se procedează şi la aprecierea construcţiilor şi procesului de restabilire a economiei naţionale. Martorii oculari relatează că o bună parte dintre actualele unităţi economice nu sunt decât fabrici şi uzine construite până la al Doilea Război Mondial.

MONUMENTE ISTORICO-CULTURALE

CATEDRALA „Sf. NICOLAE”, monument de arhitectură construit în anii 1791-1795. Deşi planul ei romano-catolic (întocmit de arhitectul Weisman din Galiţia) este dreptunghiular, absida e destul de spaţioasă. Decorul exterior include pilaştri, tije orizontale subţiri şi două creneluri. Interiorul se deosebeşte printr-o unitate plastică. Întregul spaţiu este străbătut de arce sculptate.

56

Managerul acestei biserici a fost Gheorghe Panaite, care a invitat din Galiţia circa 300 de negustori armeni pentru a înviora comerţul din regiune. Între timp, au intervenit unele neînţelegeri. Contractul fiind anulat Catedrala a fost sfinţită drept biserică creştină.BISERICA „Naşterea Maicii Domnului” a fost construită în anul 1884. CAPELA lui ALEXANDRU II. La 30 august 1888, moşierul Alexandru Bodescu a ridicat o bisericuţă în cinstea memoriei împăratului Alexandru II în Piaţa Bodescu (azi Vasile Alecsandri), care era înconjurată de o grădină. Bisericuţa astăzi nu mai este, a fost demolată. CLOPOTNIŢA şi PORŢILE BISERICII SFÂNTUL NICOLAE. Pe data de 27 aprilie 1874, Episcopul Pavel a făcut o vizită-inspecţie la Bălţi şi s-a întâlnit cu comitetul de construcţie sub preşedinţia preotului Nicolae Criţchi, care repara Biserica Sfântul Nicolae. Preotul Laşcov era resposabil de renovarea clopotniţei şi o sumă impozantă pentru acest scop a fost donată de proprietarii oraşului Catargi şi Novgorodţev. În anul 1875, Episcopul Pavel vine din nou la Bălţi, unde găseşte o biserică şi o poartă frumos reparată cu o clopotniţă unde lucrările mergeau spre finalizare. Spre regret, nu s-a păstrat nici clopotniţa, nici porţile. Din imaginile alăturate observăm că aceste frumoase monumente s-ar fi înscris minunat în peisajul arhitectonic al municipiului. Lista monumentelor dispărute poate fi continuată, deoarece n-am ştiut să păstrăm ceea ce am avut mai bun şi mai frumos. BISERICA „Sf. GRIGORE Iluministul Armeniei” a fost construită între anii 1910 şi 1914 (sau 1914)? Arhitect Crasnoselschi. BISERICA „Sf. Apostoli PETRU şi PAVEL” a fost construită între anii 1924 şi 1929, la iniţiativa episcopului Visarion (Puiu). Arhitect A. Gabrielescu. A fost închisă în anul 1941. S-a redeschis în 1991. Cu binecuvântarea preotului paroh protoiereu Pavel activează şcoala duminicală cu trei clase frecventate de circa 120 de persoane. Şcoala are un cor dirijat de prof. Petru Sicur, precum şi unul format din tinere, dirijat de Lucia Gangan. Biserica editează şi un ziar.CATEDRALA „Sf. Împăraţi CONSTANTIN şi ELENA” (1924-1935). Arhitect A. Gabrielescu.BISERICA „Sf. Arhanghel MIHAIL” (a ortodocşilor de rit vechi rus, 1926-1933).BISERICA „Sf. Arhanghel MIHAIL şi GAVRIIL” (anii 30 sec. XX).BISERICA „Sfânta Cuvioasă PARASCHEVA” a început a fi construită la sf. anilor 20 a secolului trecut, la iniţiativa episcopului Visarion (Puiu), şi s-a terminat în anul 1934. Arhitectura ei ne aminteşte de cea a Bisericii de la Curtea de Argeş. În anii 60-70, biserica a fost transformată în planetariu. În anii 90 ai sec. trecut, ea a fost restaurată şi deschisă pentru enoriaşi.EPARHIA de BĂLŢI (1924-1934), arhitect. A. Gabrielescu.BISERICA ROMANO-CATOLICĂ „Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”.Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt (sculptor Gheorghe Postovan).

INSTITUŢII de ÎNVĂŢĂMÂNT

Universitatea de Stat „Alecu Russo”.Institutul Nistrean de Economie şi Drept.Institutul Baltic Ecologie, Politică şi Drept, or. St.-Petersburg, filiala Bălţi.Institutul Umanistic Contemporan.Colegiul Politehnic.Colegiul de Medicină.Colegiul de Muzică şi Pedagogie.Colegiul Tehnic Feroviar.Colegiul de Industrie Uşoară.Colegiul Pedagogic „Ion Creangă”Casa de Creaţie pentru Copii.

57

ŞCOALA de MUZICĂ „George ENESCU”, instituţie de învăţământ de specialitate (de 7 ani) a Ministerului Culturii din Republica Moldova. A fost înfiinţată la 6 iulie 1945. Are următoarele secţii: de pian, instrumente cu coarde, de suflat, populare, de teorie a muzicii. Până în 2010 au absolvit-o peste trei mii de elevi.

TEATRUL NAŢIONAL „VASILE ALECSANDRI” din BĂLŢI

Vechea clădire a Teatrului Muzical-Dramatic „Vasile Alecsandru” a fost inaugurată în anul 1934 şi se numea Teatrul „Scala” – denumirea era imprimată şi pe mozaicul din foaierul mic al incintei. Avea 659 de locuri şi balcon. Acustica sălii de spectacole era impecabilă. Deşi era şi o mică trupă de actori bălţeni, localul era destinat, cu preponderenţă, trupelor sosite în turneu. Spectatorii bălţeni au aplaudat „Ateneul popular” din Iaşi, condus de Vasile Popovici, Teatrul „Cărăbuş” al lui Constantin Tănase, faimoasa „Alahambra” – ambele din Bucureşti. Pe scena Teatrului „Scala” au evoluat Maria Filotti, George Enescu, Maria Tănase, Gică Petrescu…Vechea clădire făcea parte dintr-un ansamblu arhitectonic în componenţa căruia intrau cinematografele „Lux# şi „Modern”. În timpul războiului clădirile au fost devastate şi restaurate în 1945. În anul 1946 aici a fost fondat Teatrul Rus, desfiinţat, printr-o decizie a Ministerului Culturii, în vara anului 1975.În anul 1963 clădirea a fost reconstruită: o anexă cu trei caturi, amenajată cu cabine de machiaj, ateliere de butaforie şi perucherie, birouri şi o încăpătoare sală de repetiţii. Pe data de 21 martie 1957 apare ordinul Ministerului Culturii nr. 162, care prevedea fondarea trupei moldoveneşti în componenţa Teatrului moldovenesc-rus mizical-dramatic. În ziua de 16 mai a aceluiaşi an trupa îşi începe activitatea sub bagheta regizorală şi pedagogică a lui Boris Harcenco.La 11 august 1957 are loc premiera primului spectacol al tânărului colectiv dramatic cu piesa „Chiriţa în Iaşi sau Două fete şi-o neneacă” de Vasile Alecsandri, în regia lui Boris Harcenco. Din distribuţie făceau parte: Iulian Codău, Mihai Volontir, Anatol Pânzaru, Veronica Savca, Victor Ciutac, Efim Lazarev, Alexandru Morarenco, Vasile Buzatu, Valentina Ghiţac. Cu anii o parte din actorii primului spectacol bălţean au fost angajaţi în teatrele „A.S.Puşkin” şi „Luceafărul” din Chişinău.În anul 1966, la 4 mai, Teatrului moldovenesc-rus din Bălţi i se conferă numele lui Vasile Alecsandri. La 19 ianuarie 1970, prin ordinul Ministerului Culturii nr. 12-k, colectivul teatrului este reorganizat în Teatrul moldovenesc-muzical-dramatic şi Teatrul rus. La 26 ianuarie 1990, printr-o decizie a Guvernului, Teatrului „Vasile Alecsandri” i se conferă statut „naţional” – primul Teatru Dramatic Naţional din Republică.De la 11 august 1957 şi până la 27 iulie 2006 pe scena bălţeană au văzut lumina rampei 219 spectacole. Premiera „o sută” a avut loc la 17 mai 1981 cu spectacolul „Millo-director” şi „Kir Zuliaridi” de Vasile Alrcsandri, iar premiera „două sute” – la 5 august 2002 cu piesa „Un clopot pentru Molda” de Ion Puiu.Noua clădire (584 de locuri), construită între anii 1978-1991, a fost inaugurată festiv în ziua de 19 mai 1991. În toamna anului 1992 şi-a început activitatea, pe lângă trupa de bază, un grup de păpuşari – „Gâdilici”, discipolii regizorilor-pedagogi Titus Jucov şi Victor Ştefaniuc.Primul spectacol montat pe scena nouă a fost „Sosesc deseară” de Tudor Muşatescu, primul spectacol jucat pe această scenă la inaugurarea stagiunii 1991-1992 a fost „Agachi Fluture” de Vasile Alecsandri (12 octombrie 1991).În sala „Atelier” (60 de locuri) au văzut lumina rampei piesele: Domnişoara Julia, Cain şi Abel, Ţin minte că va ninge…, Buzunarul cu pâine, Camera miresei, Avant de mourir, recitaluri de poezie.Regizorii teatrului bălţean: Boris Harcenco, Anatol Pânzaru, Anatol Ursu, Ion Ciubotaru, Dumitru Griciuc, Nicu Ursu. Au montat în diferite perioade: Mihai Volontir, Iulian Codău, Anatol Răcilă, Constantin Stavrat, Ion Puiu, Mihai Gârnu, Victor Drumi, Ion Marcoci.Regizorii invitaţi pe scena Tearului „Vasile Alecsandri”: Nadejda Aroneţki, Valeriu Cupcea, Vitalie Rusu, Margarita Panfilova, Veniamin Apostol, Sandri Ion Şcurea, Ion Bordeianu, Silviu

58

Fusu, Leonid Cibotaru, Vasile Hariton, Corneliu Păvăloi, Ion Popescu, Mihai Ţarină, Tudor Macovenco, Gheorghe Urschi, Victor Ignat.Teatrul bălţean a întreprins câteva turnee la Chişinău: 1965, 1971, 1977, 1982, 2002.

PRESA din Bălţi:

1. „Revista Asociaţiei Învăţătorilor din judeşul Bălţi” apare în 1928, instituită de Şcoala de Băieţi nr. 2 „Spiru Haret. Primul redactor-şef Constantin Eremia. Din 1933, apare lunar cu o nouă denumire - „Revista Asociaţiei Învăţătorilor din oraşul şi judeşul Bălţi” sub îngrijirea comitetului Asociaţiei Învăţătorilor bălţeni. Revista insera materiale privind activitatea pedagogică din şcolile şi grădiniţele de copii din judeţul Bălţi. Revista „Flori de stepă”,Revista „Biserica basarabeană”Revista „Crenguţa”, Liceul „I.Creangă”,Revista „Mugur” Liceul „Domniţa Ileana”, În anii 1932-1943, în cadrul Liceului de Băieţi „Ion Creangă” se edita revista „Cuget moldovenesc” publicaţie a Societăţii culturale „George Enescu”. Responsabil de editarea revistei era directorul liceului. Marcu Valuţă, iar redactor-şef – poetul Petre Stati. În anii 1935-1936, în cadrul liceului apare revista elevilor „Spre lumină”, iar mai târziu – revistele „Unirea”, „Crenguţa” şi „Aurora”. La revista „Aurora” colabora şi liceanul Sergiu Grossu, viitorul scriitor şi om de cultură. La revistele liceene din Bălţi colaborau renumiţi scriitori la acel timp: Iorgu Tudor, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Basarabia, Lotis Dlenga, Nicolae Coban, avocatul Fucarevici ş. a. Nu înzadar scriitorii Gh. Bezviconi şi Ion Buzdugan au venit din Chişinău la Bălţi, ca să ia cunoştinţă de activitatea acestei reviste prestigioase.Pământ sovietic,KommunistCurierul de Nord,Golos BălţiCugetul,Plai bălţean,Spros i predlojenie,Pedagogul,Raza,

59

BIBLIOGRAFIE

Gh. N. Cârţu. Ţinutul Bălţilor // „Cuget Moldovenesc”, 1940, nr. 4-5, aprilie-mai.Iurie Colesnic. Basarabia necunoscută. Chişinău, 2004, vol. V.Gheorghe Baciu. Oraşul Bălţi şi oamenii lui, Chişinău, 2011.Vladimir Nicu. Oraşul Bălţi. În: „Localităţile Republicii Moldova”. Vol. I, Chişinău, 1999, p. 365-376.Dumitru Iov. Un oraş basarabean: Bălţi // „Viaţa Basarabiei”, 1933, nr. 12, p. 47-52.T. Porucic. Bălţile câmpiile vara // „Viaţa Basarabiei”, 1933, nr. 12, p.55-58.Tео-Теодор Маршалковский. О первом упоминании Бэлць, Спрос и предложение, 2008Gh. Ghibănescu. Slobozia Bălţilor. Schiţă istorică (extras din „Ispisoace şi Zapise”), VI, partea a 2-a. Iaşi, Institutul de Arte Grafice „H. Goider”, 1931.L. Beron, L. Rozentuler. Bălţiul în trecut şi în prezent. În: Almanahul oraşului şi judeţului Bălţi, 1933, întocmit de A. Zigherman şi Ef. Haşchelevici.Th. Holban. Monografia judeţului Bălţi // „Viaţa Basarabiei”, 1943, nr. 3-4.A. Zigherman, Ef. Haşchelevici. Almanahul oraşului şi judeţului Bălţi, 1933.Л. В. Головко. Краткая история Бессарабии, Бельцы, 1912.Eugen Şt. Holban. Figuri basarabene. Editura „Căpriana Paris”, 1990.В. И. Жуков. Города Бессарабии (1861-1900). Кишинёв, 1975.E.Negruţi. Structura demografică a oraşelor şi târgurilor din Moldova (1800-1859). Iaşi, 1997.Iosif Broitman. Primul Ghid al municipiului şi judeţului Bălţi, (1937-1938). Tipografia SEGAL, Bălţi.Dimitrie Graur. Amintiri de la Bălţi // „Viaţa Basarabiei”, 1943, nr. 3-4.R. Cornăţeanu, C. Boieru. Geografia judeţului Bălţi. Bucureşti, 1923-1924.C. Boieru. Geografia judeţului Bălţi. Ed. II, Bucureşti, 1927.Recensământul general al populaţiei României din 29.12.1930. Bucureşti, 1938. Populaţia statornică după neam şi limba maternă, vol. II, oraşul Bălţi.Cartea Memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului. Municipiul Bălţi. Chişinău, 1999, p. 76-105.Vadim Ştefan Pirogan. Timpuri şi oameni. Chişinău, 2001.Iulius Popa. Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (1945-2005). Chişinău, 2005.Valeriu Movileanu. Liceul Teoretic de băieţi „Ion Creangă” din oraşul Bălţi. Chişinău, 1992.Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Culturile de Câmp „Selecţia” la 60 de ani. Bălţi, 2004.Gr. Chetrari, M. Pădure, S. Russu-Gorea. Spitalul Clinic Municipal Bălţi (135 de ani ai fondării). Chişinău, 2007. Iulian Codău. Teatrul pe roate. Bălţi, 2004.Pavel Proca. Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi (1957-2007). Chişinău, 2007.Ion Gheorghe Şvitchi. Un sfert de veac în luminile rampei. Chişinău, 1982.Autograf pe cortina Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi (1957-2007). Chişinău, 2007.Ion Cirimpei. Ansamblul de muzică şi dans popular „Vântuleţ”. Bălţi, 2007.Tudor Suveică, Liviu Suveică. Episcop al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi. // „Glasul Naţiunii”, nr. 18, 28 iunie 1999.

60

Prot. Ioan lisnis. Visarion Puiu – 130 de ani de la naştere. // „Altarul Credinţei”, anul IX, nr. 5, 19 martie 2009, p. 6.Constantin N. Tomescu. 10 ani de la reînfiinţarea Episcopiei Hotinului (1923-1933). Bucureşti, 1933.Petre Cazacu. Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918. Chişinău, 1922.S. V. Kamenski. Despre N. S. Kasso. Bălţi, 1921; Hristofor Clipa. Amintiri despre N. S. Kasso. Făleşti, 1921; A. D. Rosenbaum. Amintiri despre N. S. Kasso. Bălţi, 1920.Ştefan Ciobanu. Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă. Chişinău, 1923. Reeditată la Chişinău, 1992.Gheorghe Rusnac, Valeriu Cozma. Profesorii Universităţii de Stat din Moldova (1946-2001). Dicţionar istorico-bibliografic. Chişinău, 2001.Chişinău Enciclopedie Editor: Iurie Colesnic. Chişinău, 1997.Literatura şi arta Moldovei Enciclopedie. Vol. I-II. Chişinău, 1985-1986.Dicţionar enciclopedic ilustrat. Editura Cartier, Chişinău, 1999.Dicţionar enciclopedic. / [coord. generală: Marcel D. Popa, Anicuţa Tudor, Alexandru Stănculescu, …]. - Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1993-2009. 7 vol.Dr. Aurelian Dănilă. George Enescu în Basarabia (15 de ani de la naşterea celebrului artist) // Literatura şi arta, …Pavel Proca. Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” 1957-2007. Princeps, Chişinău, 2007. CRONOLOGIE

1795 - A fost finisată construcţia Bisericii Sf. Nicolae.

1804 - Biserica a fost transformată sfinţită în biserică creştină.

1818 - Vizita ţarului care a poruncit ca localitatea Bălţi să fie ridicat la rangul de oraş.

1421, 13. XII - Prima atestare documentară a Bălţiului. O afirmaţie eronată, deoarece nu poate fi convingătoare în lipsa documentului.1556-1666 - Satul Zavodina (actualmente Alexăndreni) se întăreşte scutărie domnească, făcută de Alexandru Vodă Lăpuşneanul.1570 - Într-un uric al lui Bogdan Alexandrovici Vodă se pomeneşte că satul Zavodina pe Răut, în pustiul Bălţilor, se întăreşte jupânesei Ciorice a danciului Postelnic.1588, 20. VIII - Petru Vodă Şchiopul întăreşte lui Andrei Hatman şi Pârcălab al Sucevei satul Zavodina pe apa Răutului, fost sat domnesc.1766, 20. XII - Voievodul Grigore Duca dăruieşte Mănăstirii „Sf. Spiridon” din Iaşi o parte din trupul moşiei Bălţilor, dincolo de apa Răutului, din locul domnesc înspre răsărit, şi delimitează hotarele satelor Slobozia şi Bălţi. Fraţii Panaite devin proprietari ai Bălţilor. [Gh. Ghibănescu. Slobozia Bălţilor. Iaşi, p. 34-40].1795 - Deschiderea Bisericii (Soborului) Sf. Nicolae” din Bălţi

1804 - Sfinţirea Bisericii (Soborului) „Sf. Nicolae” drept Biserică Creştină.

1813, 21. VIII - Prin Ucazul Ţarului Aleksandr I se înfiinţează noua Arhiepiscopie a Chişinăului şi Hotinului, care cuprinde şi ţinuturile Bălţilor.

1818, 26. IV - Fiind în drum de la Hotin spre Chişinău, împăratul Aleksandr I înnoptează la Bălţi, unde îl ajunge vestea despre naşterea nepotului Aleksandr, viitor împărat. Cu această ocazie a dat dispoziţie să i se acorde localităţii statut de oraş şi centru judeţean.1824 - Pedagogul Cuniţchi înfiinţează la Bălţi prima şcoală primară cu predare în limba română. ???

61

1826 - Printr-un ucaz imperial, judeţului Bălţi i se aprobă stema, care simboliza un cap de cal.1828 - La Bălţi, Hotin, Tighina şi Cetatea Albă încep să funcţioneze şcoli judeţene.

1830 - O mare parte a populaţiei din Bălţi cade pradă epidemiei de ciumă.

1845 - Se elaborează primul plan de dezvoltare a or. Bălţi.

1850 - Inaugurarea primei şcoli. ???

1856 - A fost plantat parcul orăşenesc (actualul Parc pentru copii „Andrieş”).

1858 - Populaţia or. Bălţi constituie 8 077 de locuitori.

1861 - Se finisează construcţia Spitalului evreiesc pentru săraci din Bălţi (15 paturi).

1868 - Inaugurarea Şcolii Eparhiale de Băieţi.

1869, 4. IX - La Bălţi se deschide o şcoală duhovnicească pentru zona de nord a Basarabiei.1872 - Inaugurarea Spitalului orăşenesc (20 paturi).

1875 - Şcoala Eparhială de Băieţi din Bălţi este transferată la Edineţ.

1875, 2. X - Adunarea Zemstvei judeţului Bălţi a hătărât să deschidă în oraş şcoala de meserii.

1880 - Plantarea primei grădini publica (actualul parc pentru copii „Andrieş”).1881 - Pavel Kuzminski este ales preşedinte al Zemstvei judeţului Bălţi.1882 - În or. Bălţi are loc un incendiu de mare proporţii.1884 - Cu ajutorul moşierului Nicolae Casso (Caşu) se construieşte un bloc nou al Spitalului Orăşenesc Bălţi.

1885 - Se aprobă stema or. Bălţi.

1887, 6. III - Printr-un decret imperial, judeţul Iaşi îşi schimbă denumirea în judeţul Bălţi.

1888 - În Slobozia-Bălţi se încheie construcţia Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din piatră, pe locul celei vechi, din lemn.

1892-1894 - Are loc construcţia căii ferate Slobodka-Râbniţa-Bălţi-(Slobozia)-Ocniţa- Lipcani.

1894 - Inaugurarea Liceului Israelit de Fete.

1903-1905 - Se construieşte podul de piatră peste râul Răut, ce uneşte Bălţiul cu Slobozia.1904 - Spitalul Israelit din Bălţi se transferă în clădire nouă.

1906, 10. IX - Inaugurarea Gimnaziului de Băieţi, ulterior Liceul „Ion Creangă”.

62

1907 - Ion Pelivan este numit judecător de Bălţi.

1909 - La Bălţi se instalează reţeaua telefonică.

1912, 9-19. VIII - Gheorghe Ghibănescu, istoric şi scriitor, întreprinde o călătorie prin oraşele Basarabiei: Bălţi, Hotin, Noua Suliţă, Soroca, Chişinău etc.

1912 - Se construieşte podul de lemn pe râul Răuţel (actualmente Podul Chişinăului).

1917, 6. III - Şeful Guvernului Provizoriu, prinţul G. E. Lvov, îl numeşte în calitate de comisar al judeţului Bălţi pe medicul Hânculov.

1917, 30. IV - La Bălţi are loc adunarea cetăţenilor moldoveni din oraş şi din împrejurimi întru susţinerea stăpânirii noi şi a revendicăriilor naţionale.

1917, 7. V - Congresul învăţătorilor din judeţul Bălţi adoptă o hotărâre privind limba de predare în şcoli: în localităţile cu locuitori moldoveni învăţătura să se facă în limba moldovenească, iar în satele cu locuitori de alte neamuri să se deschidă şcoli cu predare în limba copiilor. Pentru şcoală naţională au pledat românii basarabeni: Fală, Vrabie, Leahu, preotul Dimitriu, precum şi unii alolingvi: Şişco, Kamenski, Nikolin şi Vasterman.

1917, 18. V - La insistenţa comitetului din Bălţi al Partidului Naţional Moldovenesc, zemstva judeţeană a adoptat hotărârea de a introduce limba română ca obiect de studiu în şcolile de toate nivelurile din judeţ.

1917, X - La Bălţi se deschid cursuri de 3 săptămâni pentru învăţătorii şcolilor româneşti din judeţ. Lecţiile sunt ţinute de O.Ghibu, M. Baciu, D. Lupan, O. Boieru ş. a.

1918, 17. II - Ion Pelivan adresează ministrului de Externe român o scrisoare, în care subliniază că la 24 ianuarie 1918 Republica Moldovenească „a rupt orice raporturi de dependenţă cu Rusia şi s-a declarat cu totul neatârnată”. În final, Ion Pelivan îşi exprimă speranţa că „guvernul Republicii Moldoveneşti va stabili cât mai curând cu putinţă raporturi strânse şi frăţeşti cu regatul român, cu care Basarabia este legată atât prin interesele vecinătăţii, cât şi prin comunitatea rasei”.

1918, 18. II - O delegaţie a Republicii Moldoveneşti, compusă din Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu şi Emanuil Catelly, pleacă la Iaşi, unde are întrevederi cu prim-ministrul României, generalul Alexandru Averescu, căruia îi declară că „Basarabia are dreptul moral şi juridic să-şi aleagă singură cu cine să se unească” şi că „Sfatul Ţării” este aproape în unanimitate pentru unirea cu România, cu Ţara şi Neamul din care ne tragem”.

1918, 3. III - În sala Zemstvei (actuala „Poşta veche” de pe strada Ştefan cel Mare) cu o majoritate covârşitoare de voturi, a fost aprobată aderarea judeţului şi a oraşului Bălţi la Patria-mamă. Judeţul Bălţi a fost primul din Basarabia, care a votat unirea necondiţionată a Basarabiei la România.

1918 - Se construieşte artera de căi ferate Bălţi-Ungheni-Iaşi.1918, 18. V - Regele României, Ferdinand I, face un popas la Bălţi.

1919, 15. XII - La Bălţi apare revista literară „Unirea literară”.

63

1922 - Se înfiinţează Casa de Asigurare, unde medicii oferă consultaţii populaţiei.

1923 - Eparhia Hotinului cu sediul la Bălţi este condusă (până în 1935) de episcopul Visarion Puiu.

1924 - La Bălţi se editează publicaţiile: „Revista arhivelor” (cu profil istoric), care a fiinţat până în 1926, şi ziarul economic şi social „Basarabia”.

1924, 26. VII - Legea României declară învăţământul primar unitar obligatoriu şi gratuit.

1924, 28.IX - Punerea pietrei de temelie a Catedralei episcopale cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, la care au fost prezenţi principele Carol, moştenitorul tronului, şi Mitropolitul Primat al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea.

1926 - Se înffinţează la Bălţi: Camera de Comerţ şi Industrie, Camera de agricultură. Se pun bazele înfiinţării unui muzeu specializat.

1928, 28. X - La Slobozia-Bălţi se inaugurează Banca Populară „Folosul”. Preşedinte al Consiliului de administrare a fost ales Constantin Harconiţă.

1930 - Darea în exploatare a Fabricii de Zahăr (Usmanski).

1932, 24. I - La Bălţi apare „Cuget Moldovenesc”, foaie lunară a Societăţii Culturale Naţionale „George Enescu”. Prim-redactor Petre Stati.1932 - Sfinţirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Bălţi, pe teritoriul cimitirului moşierului Lungu (demolată de regimul comunist prin anii 60).

1932 - La Bălţi apare volumul de poezii „Spre viitor” de Petre Stati.

1932, 8-28. IX - Are loc prima expoziţie internaţională a mărfurilor de larg consum.

1933 - Apariţia revistelor: „Curierul literar” (Redactor I. Moşneaţchi), „Revista copiilor”.

1935 - În cadrul Liceului de Băieţi „Ion Creangă” apare revista „Crenguţa”, care a fiinţat până în 1940.

1935 - S-a pus temelia „Liceului de Fete „Domniţa Ileana” şi s-a dezvelit monumentul eroilor din Bălţi. ???

1935, 2. VI - Sfinţirea Catedralei „Constantin şi Elena”, la care a participat Carol II, rege al României. În 1961 este devastată şi transformată în muzeu.

1937 - George Enescu prezintă un concert sala Teatrului „Scala”, la Bălţi.

1937 - Se finisează construcţia noului Palat al Camerei de Agricultură din Bălţi.

1940, 15. IV - În sala Teatrului „Scala” are loc o şezătoare literară, la care participă membrii Societăţii Scriitorilor din România: prof. N. Herescu, preşedintele Societăţii,

64

I. Basarabescu, E Boureanu, Ion Buzdugan, Ion Minulescu, Virgil Carainopol, Octav Dessila, Nicolae Dunăreanu, George Gregoriţan şi Dimitrie Iov.

1940, 28. VI - Ocupaţia oraşului de către trupele sovietice.

1940, VII-VIII - De la Gara de Nord începe primul val de deportare a băştinaşilor în regiunile siberiene şi Ural.

1941, 7. VII - Trupele române eliberează or. Bălţi.

1941, VIII - Îşi reîncepe activitatea Camera Africolă din Bălţi.

1943, 31. X - Se dă în exploatare noul local cu 3 etaje al Liceului de Băieţi „Ion Creangă”.1944, 26. III Trupele sovietice ocupă or. Bălţi.

1944 - În Bălţi începe să activeze Staţiunea de Stat Experimentală Moldovenească pentru Aprovizionare.

1945, 14. III - Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS cu privire la crearea Institutului Învăţătoresc din Bălţi (cu durata de studii de 2 ani). Lecţiile la institut au început la 17 septembrie 1945. 17 august - La Bălţi îşi începe activitatea Şcoala de Felceri şi Moaşe – succesoarea Şcolii de Medicină din or. Ananiev (azi în Ucraina), fondată de guvernul român în 1924.

1946-1947 - Foametea ???

1949 - Regimul comunist organizează al doilea val masiv de deportare a „Culacilor” şi „duşmanilor poporului”.

1953, 10. VII - Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS Institutul Învăţătoresc din Bălţi este reorganizat în Institut Pedagogic (cu durata de studii de 5 ani).

1955 - Începe construcţia stadionului orăşenesc.

1957 - Se creează trupa moldovenescă pe lângă Teatrul Dramatic Rus din Bălţi. Fondarea Şcolii de Muzică pentru copii „George Enescu”. Fondarea Ansamblului de muzică şi dans popular „Vântuleţ”

1959, 24. IV - Institutului Pedagogic de Stat din Bălţi i se conferă numele scriitorului Alecu Russo”.

1961 - Darea în exploatare a noii clădiri pentru Maternitatea din Bălţi (cu 130 de paturi), situată pe str. Ştefan cel Mare.

1966, 4. V - Teatrului din Bălţi i se conferă numele lui Vasile Alecsandri.1970, 17. X - Dezvelirea monumentului lui Alecu Russo (autor Igor Kozlov) în curtea Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo”.

1972 - Pe străzile or. Bălţi apar primele troleibuze. Staţiunea Experimentală Moldovenească pentru Ameliorare de Stat îşi continuă

65

activitatea cu o nouă denumire – Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Culturilor de Câmp.1976 - Darea în exploatare a complexului de clădiri pentru Spitalul de Copii, situat pe str. Decebal.1981, 8. V - Inaugurarea bustului lui Boris Glavan, lângă blocul administrativ al Institutului Pedagogic de pe str. Puşkin.

1990 - Catedrala „Constantin şi Elena” îşi redeschide uşile pentru credincioşi.

1992, 21. V - Reorganizarea Institutului Pedagogic de Stat în Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Şcoala de Medicină din Bălţi capătă o nouă titulatură: Colegiul de Medicină.1993 - Fondarea primului post local de televiziune.1993, 21. V - Darea în exploatare a noului bazin de înot în aer liber în sectorul Pământeni.1994 - Oraşului Bălţi i se acordă statul de municipiu.1995 - Reînfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie.

1995, 16. II - Spitalului orăşenesc i se acordă statutul de Spital Municipal.

1995, 22. V - Sfinţirea noii Clopotniţe a Bisericii „Sf. Nicolae”, construită cu suportul financiar al lui Nicolae Chirilciuc, în locul celei distruse de comunişti.

1995 - Reînfiinţarea Liceului „Ion Creangă” graţie fostului licean, Alexandru Budeşteanu, doctor-arhitect, cunoscut om de ştiinţă din Bucureşti.

2002 - Dezvelirea Monumentului victimelor represiunilor comuniste în faţa Gării Feroviare „Bălţi-Slobozia”.

2004 - Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi este transferat într-un local pe str. Lăpuşneanu, 2.

2006, 30. III - Comisia Naţională de Heraldică a Republicii Moldova aprobă Stema şi Drapelul – simbolurile municipiului Bălţi.

2010 - Fondarea complexului Aleea Clasicilor Culturii Naţionale.

PLĂCI COMEMORATIVE:

Placa comemorativă în memoria academicianului Ilie Untilă, doctor în ştiinţe agricole, director general al Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” din Bălţi (1978-1981). Deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe faţada sediului I.C.C.C. „Selecţia”. Instalată în iunie 2005. Autor Ştefan Florescu.

66

MONUMENTELE DE IMPORTANŢĂ LOCALĂ Monumentele de arhitectură:1. Clădirea Institutului Nistrean de Economie şi Drept, str. Ştefan cel Mare, 82. Construită până în 1917.2. Edificiul administrativ (Primăria), Piaţa Independenţei, 1. Constriut în 1956. 3. Parcul Victoriei, str. Victoriei, 46. Anii 50, sec. XX.4. Casă de raport – Sediul Societăţii Ucrainene „Zapovit”, str. Puşkin, 31. 1928.5. Casă de raport – Sediul Serviciului Pază de Stat, str. Ştefan cel Mare, 57. 1917. 6. Clădirea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, Piaţa Vasile Alecsandri, 1. 1991.7. Clopotniţa Catedralei „Sf. Nicolae”, str. Ştefan cel Mare, 30a. Reconstruită în 1995.

Monumentele de istorie şi artă:1. Memorialul frăţesc al ostaşilor sovietici căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial (1941- 1945), str. Decebal, 13. SA „Răut”. Anii 50, sec. XX. 2. Monumentul evreilor – victime ale genocidului fascist, str. Ştefan cel Mare, 43. 1997.3. Monumentul victimelor represiunilor politice, Piaţa Gării Bălţi-Slobozia. 2002.4. Monumentul lui Nikolai Ostrovski, str. Orheiului, 115. 1967.5. Monumentul lui V.I. Lenin, str. Păcii, 87. 1980.6. Monumentul lui Vasile Alecsandri, Piaţa Vasile Alecsandri, 1. 2001.7. Compoziţia sculpturală „Ospitalitatea”, str. Gagarin, 120. 1965.8. Aleea ostaşilor celui de-al Doilea Război Mondial, participanţi la eliberarea Bălţiului, str. Gagarin, 114. Cimitirul. 1944.9. „Troiţa-crucifixul” în memoria prizonierilor din lagărul de concentrare Bălţi, str. Nicolae Iorga, 19. 1991.10. Monumentul feroviarilor (Locomotiva), str. Feroviarilor, 39, cartierul Slobozia. Anii 80, sec. XX.11. Monumentul eliberatorilor oraşului în 1944 (Tancul), Piaţa Vasile Alecsandri. 1968.12. Monumentul ostaşilor unguri căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, str. Decebal, 89, cimitirul. 1944.13. Monumentul victimelor catastrofei de la Cernobâl, str. Puşkin-Ştefan cel Mare, 93. 2003.14. Monumentul ostaşilor bălţeni căzuţi în Afganistan, bd. M. Eminescu, 8. 1999.15. Monumentul lui Taras Şevcenko, str. Puşkin, 33. 2002.16. Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Piaţa Independenţei, 1. 2004.17. Mozaicul „Primăvara”, str. Ştefan cel Mare, 137. Anii 80, sec. XX.18. Stela oraşelor înfrăţite, str. Ştefan cel Mare, 11. 1979.

ÎNTREPRINDERI de PRODUCŢIE şi COMERŢ:

Combinatul de Vinuri şi Coniacuri a fost înfiinţat în anul 1947. El este unul din cei mai mari şi producători de vinuri şi coniacuri din Republica Moldova şi ţările CSI, precum şi din Europa de Est. Graţie vinificatorilor bălţeni, simbolul vinurilor şi divinurilor moldoveneşti – o barză albă cu un ciorchine în cioc – a devenit cunoscut peste hotarele Moldovei, produsele combinatului fiind solicitate şi apreciate atât de consumatorii interni, cât şi de cei din afara republicii. Mai mult de 40 de medalii de aur şi argint au fost acordate vinurilor şi coniacurilor la mai mai multe concursuri şi degustări internaţionale. Cei ce ştiu a preţui divinurile cunosc bine „Belâi aist”, „Sărbătoare”, „Bucuria”. Numai adevăratele opere de artă, cărora le e hărăzită o viaţă lungă, pot fi apreciate la cel mai înalt nivel. „Bucuria” (vechimea 10 ani), „Sărbătoare” (vechimea 12 ani) au fost distinse cu 13 medalii de aur şi argint la prestigioasele expoziţii şi degustări internaţionale. În anul 1974 maeştrii bălţeni au creat o băutură cu adevărat splendidă – divinul „Codru” cu vechimea de 20 de ani. El i-a cucerit pe cei mai exigenţi experţi şi în anul 1981 la degustarea de la Paris a obţinut marele premiu „Grand Prix”. În 1985, divinul „Codru”

67

înregisrează un nou succes: obţine două medalii mari de aur concomitent cu renumitul „Napoleon”. Perfecţiunea nu are sfârşit şi în prezent la Combinatul de Vinuri şi Coniacuri din Bălţi se lucrează la obţinerea unui divin cu vechimea de 40 de ani. S.A. „BASARABIA-NORD” Liderul industriei de prelucrare a cărnii în Moldova.S.A. „FLOAREA SOARELUI” Producător de uleiuri vegetale şi şroturi.S.A. „INCOMLAC” Producător şi furnizor de produse lactate.S.A. „BARZA ALBĂ” Producător de divin (coniac) calitativ.Î.S. „COMBINATUL DE PRODUSE ALIMENTARE DIN BĂLŢI” Producător de băuturi alcoolice şi ape minerale.S.A. COMBINATUL DE PÂINE din BĂLŢI” Fabricarea produselor de panificaţie şi patiserie.S.A. „BEERMASTER” Producerea berii şi a băuturilor nealcoolice.S.A. „DERMAX-EXIM” Produse alcoolice. Complexul autoservicii.S.A. „MOLDAGROTEHNICA” Producerea tehnicii agricole.Î.M. „FASHION GROUP” SRL Cusătura îmbrăcămintei sportive de tricotaj.S.A. „PRODUSE CEREALIERE” Producerea şi prelucrarea producţiei agricole.INSTITUTUL de CERCETĂRI pentru CULTURILE de CÂMP A.Ş.P. „SELECŢIA”. Ameliorarea, producerea de seminţe şi elaborarea tehnologiilor de cultivare a culturilor de câmp.Î.M. „CMC-KNAUF” S.A. Producerea şi realizarea materialelor de construcţie.S.A. „FLAUTEX” Ţesături şi mărfuri flauşate.S.A. „Răut” Producerea aparatelor radiohidroacustice şi hidronautice, aparatelor electrice casnice.„CODRU-NORD” S.A. şi Firma „FLORIBEL” SRL Creşterea plantelor decorative şi florifere. ÎNTREPRINDERI COMUNALE

S.A. „RED-NORD”, filiala BălţiS.A. „CET-NORD”Î.M. „DIRECŢIA SPECIALIZATĂ pentru REPARAŢII şi CONSTRUCŢII Nr. 2”Î.M. „APĂ-CANAL”-BĂLŢI” REGIASRL „BĂLŢI-GAZ”DIRECŢIA de PRODUSE şi EXPLOATARE a FONDULUI LOCATIVÎ.M. HOTELUL „BĂLŢI”Î.M. „DIRECŢIA TROLEIBUZE”Î.M. „DIRECŢIA GRĂDINILOR PUBLICE”Î.M. „TERMOGAZ BĂLŢI”Î.M. „GOSPODĂRIA SPECIALIZATĂ AUTO”Î.M. SSME a ST Servicii specializate de montare–exploatare a securităţii transportului.

CĂRŢI despre BĂLŢI

Baciu, Gheorghe Oraşul Bălţi şi oamenii lui. Baltaru, Mihai Simple amintiri. – Editura PIM, Iaşi, 2006Bidişteanu, Alexandru Între istorie şi judecata posterităţii / Alexandru Budişteanu în dialog cu Flori Bălănescu. – Bucureşti: Institutul Naşional pentru Studiul Totalitarismului, 2010Pirogan, Vadim Ştefan Cu gândul la tine, Basarabia mea. – Editura Enciclopedică „Gheorghe Asachi”, Chişinău, 1995Pirogan, Vadim Ştefan Pe drumurile pribegiei. – Chişinău, 1999.Садовников, Стэф Опрокинутые в небо глаза. – Москва, 2011

68