avocat

127
Drept administrativ 1. Actele Guvernului sint: a) hotărîrile, deciziile şi ordonantele; b) hotărîrile, dispoziţiile si instructiunile; c) hotărîrile, dispozitiile si ordonanţele . 2. Guvernul este responsabil in activitatea sa: a) în faţa Preşedintelui Republicii Moldova; b) în faţa Curţii Constituţionale; c) în faţa Parlamentului . 3. Guvernul poartă pentru activitatea sa: a) răspundere juridică solidară; b) răspundere politică solidară ; c) răspundere juridică individuală. 4. In caz de remaniere guvernamentală, membrul Guvernului poate fi revocat sau numit: a) prin Hotărîre a Parlamentului; b) prin Decret a Preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea Prim-ministrului ; c) prin Decret a Preşedintelui Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament. 5. Actul privind demiterea Guvernului sau revocarea unui membru al Guvernului poate fi contestat: a) in Curtea Supremă de Justitie; b) nu există căi de atac ; c) în Curtea Constituţională. 6. In cazul in care în procesul aplicării unui alt act normativ se constată că prevederile acestuia contravin principiilor stabilite in Codul Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009): a) se va aplica prevederile actului normativ adoptat mai recent; b) se va aplica prevederile Codului Contraventional ; c) instanta de judecată va decide în privinta actului normativ aplicat. 7. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), dacă legea nouă prevede o sancţiune mai aspră, contravenţia continuă a cărei săvîrşire a început anterior intrării în vigoare a noii legi se sancţionează: a) în conformitate cu legea în vigoare la momentul consumării ei; b) in conformitate cu legea in vigoare la momentul inceperii ei; c) cu sancţiunea contravenţională mai blîndă. 8. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), in conditii generale, sînt pasibile de răspundere contravenională: a) persoana fizică cu capacitate de exerciţiu care, în momentul săvîrşirii contravenţiei, are împlinită vîrsta de 18 ani; b) persoana juridică si persoana fizică cu capacitate de exerciţiu care, în momentul săvîrşirii contravenţiei, are împlinită vîrsta de 16 ani; c) persoana juridică si persoana fizică cu capacitate de exerciţiu care, în momentul săvîrşirii contravenţiei, are împlinită vîrsta de 18 ani .

Upload: navrucnd1

Post on 22-Oct-2015

59 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Drept administrativ

1. Actele Guvernului sint: a) hotărîrile, deciziile şi ordonantele; b) hotărîrile, dispoziţiile si instructiunile; c) hotărîrile, dispozitiile si ordonanţele. 2. Guvernul este responsabil in activitatea sa: a) în faţa Preşedintelui Republicii Moldova; b) în faţa Curţii Constituţionale; c) în faţa Parlamentului. 3. Guvernul poartă pentru activitatea sa: a) răspundere juridică solidară; b) răspundere politică solidară; c) răspundere juridică individuală. 4. In caz de remaniere guvernamentală, membrul Guvernului poate fi revocat sau numit: a) prin Hotărîre a Parlamentului; b) prin Decret a Preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea Prim-ministrului; c) prin Decret a Preşedintelui Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament. 5. Actul privind demiterea Guvernului sau revocarea unui membru al Guvernului poate fi contestat: a) in Curtea Supremă de Justitie; b) nu există căi de atac; c) în Curtea Constituţională. 6. In cazul in care în procesul aplicării unui alt act normativ se constată că prevederile acestuia contravin principiilor stabilite in Codul Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009): a) se va aplica prevederile actului normativ adoptat mai recent; b) se va aplica prevederile Codului Contraventional; c) instanta de judecată va decide în privinta actului normativ aplicat. 7. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), dacă legea nouă prevede o sancţiune mai aspră, contravenţia continuă a cărei săvîrşire a început anterior intrării în vigoare a noii legi se sancţionează: a) în conformitate cu legea în vigoare la momentul consumării ei; b) in conformitate cu legea in vigoare la momentul inceperii ei; c) cu sancţiunea contravenţională mai blîndă. 8. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), in conditii generale, sînt pasibile de răspundere contraven ională: a) persoana fizică cu capacitate de exerciţiu care, în momentul săvîrşirii contravenţiei, are împlinită vîrsta de 18 ani; b) persoana juridică si persoana fizică cu capacitate de exerciţiu care, în momentul săvîrşirii contravenţiei, are împlinită vîrsta de 16 ani; c) persoana juridică si persoana fizică cu capacitate de exerciţiu care, în momentul săvîrşirii contravenţiei, are împlinită vîrsta de 18 ani.

9. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), termenul general de prescripţie a răspunderii contravenţionale este de: a) 6 luni de la data săvîrşirii contravenţiei; b) 3 luni de la data săvîrşirii contravenţiei; c) 1 an de la data săvîrşirii contravenţiei. 10. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), prescripţia executării sancţiunii contravenţionale este de: a) 6 luni; b) 3 luni; c) 1 an. 11. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei juridice sînt: a) amenda, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, aplicarea punctelor de penalizare, privarea de dreptul special; b) amenda, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privarea de dreptul special; c) amenda, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. 12. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), in cazul in care contravenientul achită jumătate din amenda stabilită în cel mult 72 de ore din momentul stabilirii ei: a) se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral; b) contravenientul este obligat să achite restul sumei in decursul a 30 de zile de la data stabilirii amenzii; c) contravenientul este obligat să achite restul sumei in decursul a 3 luni de la data stabilirii amenzii. 13. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), in ce situatie instanţa de judecată poate inlocui amenda, după caz, cu amendă în mărime dublă, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau arest contravenţional: a) dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 72 de ore de la data stabilirii ei; b) dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei; c) dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 3 luni de la data stabilirii ei. 14. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), in cazul in care persoana fizică nu a plătit amenda stabilită de instanţa de judecată în termenul fixat de lege, sanctiunea respectivă se înlocuieşte de către instanţa de judecată cu altă sanctiune la demersul: a) agentului constatator; b) procurorului; c) executorului judecătoresc. 15. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), durata generală a arestului contravenţional este: a) de 3 ore l a 3 zile; b) de la 3 la 15 zile; c) de la 3 la 30 de zile.

16. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), persoanei care este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional şi nu are apărător ales, i se desemnează un apărător din oficiu: a) in cel mult 3 ore din momentul reţinerii; b) in cel mult 24 de ore din momentul reţinerii; c) imediat din momentul reţinerii. 17. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), citarea in cadrul procesului contravenţional se face în aşa fel ca persoana chemată să primească invitaţia cu cel puţin: a) 24 de ore înainte de data cînd ea trebuie să se prezinte în faţa autorităţii respective; b) 3 zile înainte de data cînd ea trebuie să se prezinte în faţa autorităţii respective; c) 5 zile înainte de data cînd ea trebuie să se prezinte în faţa autorităţii respective. 18. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), sînt competente să soluţioneze cauzele contravenţionale: a) managerul (directorul) intreprinderii de stat; b) procurorul; c) avocatul parlamentar. 19. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), comisia administrativă de pe lîngă autoritatea publică locală executivă se formează de către: a) primar; b) presedintele raionului; c) consiliul local. 20. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), termenul general al reţinerea persoanei în cauza contravenţională nu poate depăşi: a) 72 ore; b) 24 ore; c) 3 ore. 21. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), persoana suspectată de săvîrşirea unei contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional poate fi reţinută pînă la examinarea cauzei contravenţionale, dar nu mai mult decit pe: a) 3 ore; b) 24 ore; c) 72 ore. 22. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), persoanele care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova, regimul de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat pot fi reţinute prin decizia instanţei de judecată, pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanţele contravenţiei, pe un termen de pînă la: a) 3 ore; b) 24 ore; c) 72 ore.

23. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), faptul refuzului contravenientului de a semna procesul-verbal cu privire la contravenţie se consemnează în procesul-verbal şi se adevereşte prin semnătura: a) doar a agentului constatator; b) a cel puţin 2 martori; c) a cel puţin 3 martori. 24. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), contestarea procesului-verbal cu privire la contravenţie poate fi făcută in decursul a: a) 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-verbal; b) 15 zile de la data incheierii procesului-verbal; c) 10 zile de la data incheierii procesului-verbal. 25. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), contestaţia împotrivă hotărîrii cu privire la contravenţie poate fi depusă în decursul a: a) 10 zile de la data pronunţării hotărîrii sau de la data aducerii ei la cunoştinţă, după caz; b) 15 zile de la data pronunţării hotărîrii sau de la data aducerii ei la cunoştinţă, după caz; c) 30 zile de la data pronunţării hotărîrii sau de la data aducerii ei la cunoştinţă, după caz. 26. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), termenul general de judecare a cauzei contravenţionale este de: a) 10 de zile de la data intrării dosarului în instanţă; b) 15 de zile de la data intrării dosarului în instanţă; c) 30 de zile de la data intrării dosarului în instanţă. 27. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), in cazul in care există temeiuri rezonabile, judecătorul poate prelungi termenul de judecare a cauzei contravenţionale cu: a) 10 zile; b) 15 zile; c) 30 zile. 28. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), hotărîrile judecătoreşti contravenţionale pot fi atacate cu: a) apel; b) recurs; c) apel si recurs. 29. In conformitate cu dispozitiile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), recursul împotriva hotărîrii judecătoreşti contravenţionale se declară în termen de: a) 10 zile; b) 15 zile; c) 30 de zile. 30. In conformitate cu prevederile Codului Contraventional (adoptat la 24.10.2008, in vigoare de la 31.05.2009), dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti contravenţionale se transmite autorităţii însărcinate cu punerea in executare a acesteia in termen de: a) 10 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti; b) 72 de ore de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti;

c) 24 de ore de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti. 31. Şedinţa de constituire a consiliului local este deliberativă dacă la ea participă: a) majoritatea consilierilor aleşi; b) 2/3 din numărul consilierilor aleşi; c) primarul şi cel puţin jumătate din consilierii aleşi. 32. Şedinţele ordinare a consiliului local sint deliberative dacă la ele participă: a) majoritatea consilierilor aleşi; b) 2/3 din numărul consilierilor aleşi; c) primarul şi cel puţin jumătate din consilierii aleşi. 33. Deciziile şi dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale intră în vigoare: a) la data adoptării sau emiterii; b) la data aducerii la cunoştinţa publică sau la data comunicării persoanelor vizate în ele; c) la data publicării în Monitorul Oficial sau în presa locală. 34. Pentru activitatea consiliului local şi pentru deciziile acestuia pe care le-au votat, consilierii: a) răspund personal; b) răspund solidar; c) nu poartă răspundere. 35. Consiliul local (raional) poate fi dizolvat inainte de expirarea mandatului: a) de către Parlament; b) de către Presedintele Republicii Moldova; c) de către Guvern. 36. Preşedintele raionului este: a) ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat; b) ales de către consiliul raional; c) numit de către Guvern. 37. Controlul administrativ al activităţii autorităţilor administraţiei publice locale include: a) controlul general şi controlul financiar; b) controlul activităţii şi supravegherea unor domenii de activitate; c) controlul legalităţii şi controlul oportunităţii. 38. Care din persoanele, enumerate mai jos, este funcţionar public conform legislaţiei privind functia publică: a) secretarul consiliului local; b) primarul; c) deputatul in Parlament. 39. Care din persoanele, enumerate mai jos, de ine functia de demnitate publică conform legislaţiei privind functia publică: a) director general al autorităţii administrative; b) vice-ministru; c) conducător al Aparatului Guvernului. 40. Care din persoanele, enumerate mai jos, face parte din categoria funcţionarilor publici de conducere de nivel superior: a) ministru;

b) vice-ministru; c) primar general. 41. Care din persoanele, enumerate mai jos, face parte din categoria funcţionarilor publici de conducere: a) consilier municipal; b) primar al municipiului; c) vice-primar al municipiului. 42. In conformitate cu dispozi iile legii cu privire la functia publică si statutul functionarului public, funcţionarul public poartă, după caz, răspundere: a) disciplinară, materială, contravenţională, penală; b) administrativ – disciplinară, administrativ – patrimonială, administrativ – contravenţională; c) disciplinară, civilă, administrativă, penală. 43. In conformitate cu dispozi iile legii cu privire la functia publică si statutul functionarului public, sancţiunile disciplinare pot fi aplicate funcţionarului public in termen de: a) cel mult 6 luni de la data săvîrşirii abaterii; b) cel mult 12 luni de la data constatării abaterii; c) cel mult 12 luni de la data săvîrşirii abaterii. 44. Litigiile privind încetarea raporturilor de serviciu a funcţionarilor public pot fi soluţionate: a) in comisia de conciliere; b) în instanţa de contencios administrativ; c) la Guvern; 45. Ordonanţa Guvernului este: a) un act exclusiv politic; b) un act normativ cu putere de lege organică; c) un act normativ cu putere de lege ordinară. 46. Care din actele juridice, enumerate mai jos, poate fi considerat in calitate de act administrativ: a) decizia judecătoriei privind aplicarea unei sancţiuni administrative; b) instrucţiunea unui minister; c) decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind promulgarea unei legi. 47. Conform legislaţiei cu privire la petiţionare prin petiţie se înţelege: a) cerere, inclusiv prealabilă, reclamaţie, propunere sau sesizare; b) adresare, sesizare, atitudine sau informaţie; c) cerere, demers sau reclamaţie. 48. Termenul de examinare a petitiei poate fi prelungit, in cazuri deosebite, de către conducătorul organului corespunzător: a) cu cel mult 15 zile; b) cu cel mult o lună; c) termenul de examinare nu poate fi prelungit. 49. Petitionarii, care nu sint de acord cu deciziile organului sau persoanei oficiale care au examinat petitia, au dreptul de a se adresa in instanta de contencios administrativ in termen de: a) 30 de zile de la data primirii răspunsului sau din ziua cînd trebuiau sa-l primească; b) 6 luni de la data primirii răspunsului sau din ziua cind trebuiau sa-l primească;

c) un an de la data primirii răspunsului sau din ziua cind trebuiau sa-l primească. 50. Hotărîrea Guvernului cu caracter normativ poate fi atacată: a) în instanţa de contencios administrativ; b) în Curtea Supremă de Justiţie; c) în Curtea Constituţională.

Drept procesual penal

1. Act procedural constituie: a. document prin care se consemnează orice acţiune procesuală efectuată de către urmărirea

penală, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu. b. document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul cod, şi

anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentinţă, decizie, hotărâre etc.; c. document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul cod

pentru participanţii la proces, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, demers, cerere, raport de expertiză, concluzii scrise, încheiere, sentinţă, decizie, hotărâre etc.;

2. Viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunţată semnifică: a. Încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea

Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, şi de alte tratate internaţionale la care Republicii Moldova a aderat.

b. Încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de tratatele internaţionale privind Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale precum şi de Constituţia Republicii Moldova.

c. Încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale.

3. Probele in procesul penal constituie: a. Elemente de fapt, dobândite în modul prevăzut de prezentul cod, ce servesc la constatarea

împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale; b. Elemente de fapt şi de drept, dobândite în modul prevăzut de prezentul cod, ce servesc la

constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale; c. Elemente de fapt şi de drept, dobândite prin orice mod prevăzut de lege, ce servesc la

constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale;

4. Hotărârile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară: a. au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti; b. au caracter de precedent judiciar pentru organele de urmărire penală şi instanţele

judecătoreşti; c. au caracter obligatoriu pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti;

5. Privarea de libertate, arestarea, internarea forţată a persoanei într-o instituţie medicală sau trimiterea ei intr-o instituţie educaţională specială se permit: a. numai în baza unui mandat de arestare autorizat de judecătorul de instrucţie sau a unei

sentinţe judecătoreşti motivate; b. numai în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti motivate; c. numai în baza unei ordonanţe de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti motivate;

6. Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate: a. să asigure oricăror persoane dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător

ales de el. b. să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din

partea unui apărător ales de el sau numit din oficiu, dependent de aceste organe. c. să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din

partea unui apărător ales de el sau numit din oficiu, independent de aceste organe.

7. Judecătorul judecă materialele şi cauzele penale: a. conform intimei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă. b. conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele acuzării în procedura judiciară

respectivă. c. conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară

respectivă.

8. Examinarea cererii de recuzare sau a declaraţiei de abţinere: a. se face în şedinţă separată după suspendarea cauzei penale. b. se face imediat, ascultând părţile şi persoana a cărei recuzare se cere. c. se face în şedinţă separată, în absenţa persoanei a cărei recuzare se cere.

9. Recursurile împotriva hotărârilor judecătoriilor, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sunt judecate de către: a. de către Curtea de Apel ca instanţă de recurs. b. de către Curtea Supremă de Justiţie. c. de către Curtea de Apel ca instanţă de apel.

10. Dacă infracţiunea este continuă sau prelungită, cauza se judecă de: a. instanţa în raza teritorială a căreia a fost săvârşită infracţiunea. b. instanţa în raza teritorială a căreia au survenit consecinţele prejudiciabile. c. instanţa în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată infracţiunea.

11. Ofiţerul de urmărire penală este : a. persoană cu funcţie de răspundere care, în numele statului, în limitele competenţei sale,

efectuează urmărirea penală în cauze penale. b. persoană care în numele statului porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea urmăririi

penale in conformitate cu prezentul cod, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea penală;

c. persoană care exercită nemijlocit urmărirea penală în condiţiile legii;

12. Se consideră victimă: a. persoana fizică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material,

recunoscută în această calitate, conform legii: b. orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale,

fizice sau materiale. c. orice persoană căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse prejudicii morale, fizice sau

materiale.

13. Parte civilă este recunoscută: a. persoana fizică căreia în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral. b. persoana în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii

i-a fost cauzat un prejudiciu material care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele comise.

c. persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia.

14. Declaraţii sunt: a. informaţiile orale sau scrise, date în cadrul procesului penal de către persoană şi care au

importanţă pentru justa soluţionare a cauzei. b. informaţiile scrise, date în cadrul procesului penal. c. datele orale furnizate în cadrul procesului penal de către cei audiaţi.

15. Percheziţia se efectuează în baza: a. ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. b. ordonanţei motivate a procurorului. c. ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului

de instrucţie.

16. Ridicarea de documente ce conţin informaţii care constituie secret de stat, comercial, bancar, precum şi ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice: a. se fac numai cu autorizaţia ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. b. se fac numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. c. se fac numai cu autorizaţia ordonanţei motivate a procurorului.

17. Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale: a. se consemnează într-un raport. b. se consemnează într-un proces-verbal separat. c. se include in procesul-verbal de efectuare a acţiunilor procesuale.

18. Dispunerea expertizei se face: a. la cererea părţilor de către instanţa de judecată.

b. la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală

c. la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată.

19. Expertiza se dispune şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea: a. gradului de gravitate a vătămărilor integrităţii corporale; b. stării psihice şi fizică a persoanelor audiate. c. cauzei morţii;

20. Corpuri delicte sunt recunoscute: a. obiectele in cazul in care există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvarşirea

infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni.

b. obiectele, banii sau alte valori ori obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii.

c. obiectele in cazul in care există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvârşirea infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni, precum şi bani sau alte valori ori obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii, constatarea circumstanţelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea invinuirii ori atenuarea răspunderii penale.

21. Pot fi supuse reţinerii: a. persoanele bănuite de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede

pedeapsa cu inchisoare pe un termen mai mare de 3 ani ; b. învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative de

libertate, luate in privinţa lui, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare; c. persoanele condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cu

liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen.

22. Reţinerea persoanei poate avea loc în baza: a. procesului-verbal întocmit de către procuror. b. ordonanţei organului de urmărire penală. c. procesului-verbal, în cazul apariţiei nemijlocite a unor suspiciuni de a bănui că persoana a

săvârşit infracţiunea.

23. Reţinerea persoanei în condiţiile prezentului cod: a. nu poate depăşi 72 de ore din momentul privării de libertate. b. nu poate depăşi 24 de ore din momentul privării de libertate. c. nu poate depăşi 48 de ore din momentul privării de libertate.

24. Persoana reţinută urmează să fie eliberată în cazurile în care: a. nu s-au confirmat suspiciunile de a bănui că persoana a săvârşit infracţiunea. b. nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că persoana reţinută a săvârşit

infracţiunea; c. lipsesc motivele privării în continuare a persoanei de libertate.

25. La eliberare, persoanei reţinute: a. i se înmânează procesul-verbal de reţinere în care se menţionează de către cine a fost

reţinută, temeiul, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării. b. i se explică drepturile şi obligaţiile procesuale. c. i se înmânează certificat în care se menţionează de către cine a fost reţinută, temeiul, locul

şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării.

26. Actul prin care se aplică măsura preventivă este: a. demersul organului de urmărire penală. b. ordonanţă motivată a procurorului. c. Sentinţa instanţei de judecată.

27. Copia de pe ordonanţa sau de pe încheierea privind luarea măsurii preventive se înmânează : a. neîntârziat persoanei faţă de care ea se aplică şi totodată i se explică modul şi termenul de

atac al acestor hotărâri. b. avocatului persoanei faţă de care se aplică şi totodată se indică modul şi termenul de atac

al acestor hotărâri. c. la eliberarea persoanei faţă de care s-a aplicat şi totodată i se explică modul şi termenul de

atac al acestor hotărâri.

28. Cauţiunea se restituie în cazul în care: a. lipsesc motivele privării în continuare a persoanei de libertate. b. judecătorul de instrucţie sau instanţa constată că nu mai există temeiurile care au justificat

măsura arestării preventive. c. se dispune suspendarea procesului penal.

29. Ordonanţa procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau inlocuirea măsurii preventive poate fi atacată: a. cu plângere procurorului general de către bănuit, învinuit, apărătorul ori reprezentantul său

legal. b. cu recurs către Curtea Supremă de Justiţie. c. cu plângere judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărătorul ori

reprezentantul său legal.

30. Acţiunea civilă în procesul penal poate fi intentată la cererea: a. persoanelor fizice cărora le-au fost cauzate prejudicii morale prin fapta (acţiunea sau

inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvîrşirea acesteia. b. părţii vătămate căreia i-au fost cauzate prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a fost

adusă daună reputaţiei profesionale. c. persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale, morale sau,

după caz, le-a fost adusă daună reputaţiei profesionale nemijlocit prin fapta (acţiunea sau inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvârşirea acesteia.

31. Acţiunea civilă poate fi înaintată : a. în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la terminarea cercetării judecătoreşti. b. în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la susţinerile verbale. c. în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

32. Începerea urmăririi penale are loc prin: a. procesul-verbal al organului de urmărire penală. b. prin rezoluţia organului de urmărire penală. c. prin ordonanţa emisă de organul de urmărire penală, confirmată de către procuror.

33. Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată: a. prin plângere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art.313. b. prin plangere procurorului general. c. prin recurs, în instanţa judecătorească de sector sau la Curtea de Apel.

34. Plângerea este înştiinţarea făcută de: a. O persoană fizică care consideră că i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune. . b. O persoană fizică despre săvârşirea unei presupuse infracţiuni. c. O persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin

infracţiune.

35. Urmărirea penală încetează: a. La impăcarea părţii vătămate cu inculpatul. b. La impăcarea părţii vătămate cu bănuitul, invinuitul, inculpatul in cazurile menţionate in

alin.(1). al art..276 c. La impăcarea părţii vătămate cu bănuitul, invinuitul, inculpatul.

36. Ce act întocmeşte organul de urmărire penală pentru a propune punerea unei persoane : a. Un proces-verbal. b. Un demers. c. Un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire.

37. Înaintarea acuzării învinuitului se va face de către: a. organul de urmărire penală în prezenţa avocatului în decurs de 48 de ore din momentul

emiterii ordonanţei de punere sub invinuire, dar nu mai tarziu de ziua in care invinuitul s-a prezentat sau a fost adus in mod silit.

b. procuror în prezenţa avocatului în decurs de 48 de ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub invinuire, dar nu mai tarziu de ziua in care invinuitul s-a prezentat sau a fost adus in mod silit.

c. procuror în prezenţa învinuitului.

38. Scoaterea persoanei de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, precum şi clasarea cauzei penale se dispune prin: a. Rezoluţia motivată a procurorului. b. propunerea organului de urmărire penală. c. ordonanţa motivată a procurorului.

39. Cauza penală se trimite în judecată de către: a. procurorul care a intocmit rechizitoriul.

b. organul de urmărire penala. c. procurorul ierarhic superior.

40. Cauza penală se trimite în judecată: a. după înmânarea sub recipisă a copiei rechizitoriului învinuitului şi reprezentantului lui

legal. b. după înmânarea sub recipisă a copiei rechizitoriului. c. indiferent de înmânarea copiei rechizitoriului învinuitului, reprezentantului lui legal şi

apărătorului.

41. Apelul părţilor şi al celorlalte persoane care vor participa la şedinţa de judecată se face de către: a. preşedintele şedinţei de judecată. b. grefierul şedinţei de judecată. c. procuror.

42. În cadrul cercetării judecătoreşti, în primul rând se cercetează: a. probele prezentate de către partea apărării b. probele prezentate de către partea acuzării. c. Datele de identitate a părţilor.

43. Reluarea cercetării judecătoreşti poate avea loc prin încheiere motivată cînd: a. inculpatul, în ultimul cuvânt, relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru soluţionarea

cauzei. b. instanţa constată că o anumită circumstanţă necesită concretizare pentru justa soluţionare a

cauzei. c. procurorul face trimitere la unele probe noi.

44. Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel: a. numai o dată cu sentinţa cu excepţia cazurilor în care, potrivit legii, pot fi atacate

separat. b. oricand, in mod separat. c. La solicitarea părţilor.

45. Decizia cu privire la inadmisibilitatea in principiu a recursului: a. este examinată de către Instanţa ierarhic superioară în complet de 3 judecători b. este examinată de către Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constituit de 5

judecători. c. este irevocabilă.

46. Hotărîrile judecătoreşti irevocabile pot fi supuse revizuirii: a. Numai cu privire la latura penală. b. cu privire la latura penală, cît şi cu privire la latura civilă. c. Numai cu privire la erorile judiciare comise.

47. La audierea bănuitului învinuitului, inculpatului minor este obligatorie: a. participarea reprezentantului legal. b. participarea apărătorului, pedagogului sau psihologului. c. participarea procurorului, pedagogului.

48. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat de către: a. procuror. b. instanţa de judecată c. procuror, cit şi de către invinuit, inculpat şi apărătorul său.

49. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi incheiat: a. Din moment după punerea sub învinuire pînă la finalizarea cauzei penale. b. în orice moment după punerea sub învinuire pînă la începerea cercetării

judecătoreşti. c. în orice moment după punerea sub învinuire pînă la începerea susţinerilor verbale.

50. Urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind minorii, precum şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti privind minorii, se fac potrivit: a. procedurii obişnuite, dar cu participarea procurorului. b. procedurii obişnuite, cu completările şi derogările din capitolul I din titlul III CPP; c. procedurii speciale.

51. Şedinţa de judecare a cauzei în privinţa minorului: a. de regulă, nu este publică. b. este publică. c. depinde de fiecare caz in parte.

52. Dacă la săvârşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat şi adulţi: a. cauza în privinţa minorului se disjunge în mod obligatoriu. b. cauza în privinţa minorului se disjunge pe cît e posibil, formând un dosar separat. c. cauza în privinţa minorului nu se disjunge, dispoziţiile privind minorul, fiind aplicate doar

acestuia.

53. Reţinerea minorului, precum şi arestarea lui preventivă în temeiurile prevăzute în art.166, 176, 185, 186 CPP: a. pot fi aplicate doar cînd au fost săvârşite infracţiuni excepţional de grave; b. pot fi aplicate în orice cazuri cînd au fost săvârşite infracţiuni contra statului; c. pot fi aplicate doar în cazuri excepţionale cînd au fost săvârşite infracţiuni grave cu

aplicarea violenţei, deosebit de grave sau excepţional de grave.

54. Încetarea procesului penal cu liberarea de răspundere penală a minorului se efectuează: a. În baza propunerii procurorului către judecătorul de instrucţie. b. În baza demersului organului de urmărire penală către Instanţa de Judecată. c. În baza propunerii organului de urmărire penală către procuror de a înceta urmărirea penală

in privinţa minorului şi de a iniţia în instanţă un demers către judecătorul de instrucţie despre liberarea minorului de răspundere penală în temeiul prevăzut de art.54 CP.

55. Măsurile de constrângere cu caracter medical, cuprinse în art.99 din Codul penal, se aplică de instanţa de judecată faţă de: a. persoanele care au săvârşit fapte prejudiciabile în stare de iresponsabilitate. b. persoanele care au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, în stare de iresponsabilitate

prezentand un pericol pentru societate prin natura faptei săvârşite şi din cauza bolii lor.

c. persoanele care au săvârşit fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, în stare de iresponsabilitate, precum şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit după săvârşirea infracţiunii de o boală psihică, din care motive ele nu-şi pot da seama de acţiunile lor sau nu le pot dirija, în caz dacă aceste persoane prezintă pericol pentru societate prin natura faptei săvârşite şi din cauza bolii lor.

56. În procedura de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical, participarea apărătorului este obligatorie: a. din momentul înaintării de către procuror a ordonanţei de aplicare a măsurilor de

constrângere cu caracter medical în instanţa de judecată. b. din momentul adoptării ordonanţei prin care s-a dispus efectuarea expertizei în staţionarul

instituţiei psihiatrice în privinţa persoanei referitor la care se desfăşoară procedura, dacă apărătorul nu a fost admis mai înainte în acest proces.

c. din momentul angajării sale de către reprezentantul legal

57. Dacă în procedura privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical se găseşte că starea de iresponsabilitate a persoanei a cărei cauză se judecă nu a fost dovedită sau că boala persoanei care a săvârşit infracţiunea nu împiedică pedepsirea ei, atunci Instanţa: a. prin sentinţă, clasează procedura privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter

medical, restituind cauza procurorului pentru urmărirea penală în procedură generală. b. prin încheiere motivată dispune încetarea procedurii privind aplicarea măsurilor de

constrangere cu caracter medical. c. prin sentinţă condamnă persoana pentru săvârşirea infracţiunii .

58. În cazul în care procurorul constată că în privinţa învinuitului pot fi aplicate prevederile art.510 CPP, el, prin ordonanţă, suspendă condiţionat urmărirea penală: a. pe un termen de 1 an, stabilindu-i una sau mai multe obligaţii prevăzute de art.511 CPP. b. pe un termen de 2 ani, stabilindu-i una sau mai multe obligaţii. c. cu stabilirea unei sau mai multe din obligaţii.

59. După expirarea termenului de suspendare condiţionată a urmăririi penale, dacă învinuitul a respectat condiţiile stabilite: a. procurorul înaintează un demers judecătorului de instrucţie cu propunerea de a libera

persoana de răspundere penală. b. organul de urmărire penală care a supravegheat comportamentul învinuitului întocmeşte un

raport către procuror. c. Judecătorul de instrucţie examinează demersul înaintat de către învinuit privitor la

liberarea acestuia de răspundere penală.

60. Acţiunea pentru repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti poate fi iniţiată: a. în termen de 3 ani de la data devenirii definitive sau, după caz, irevocabile a hotărârii

judecătoreşti. b. Oricând de la data devenirii definitive sau, după caz, irevocabile a hotărârii judecătoreşti

sau a ordonanţei organului de urmărire penală, prin care a fost constatat caracterul ilicit al acţiunii procesuale respective, al urmăririi penale sau al condamnării, care au dus la prejudiciu.

c. in termen de un an de la data devenirii definitive sau, după caz, irevocabile a hotărârii judecătoreşti sau a ordonanţei organului de urmărire penală, prin care a fost constatat caracterul ilicit al acţiunii procesuale respective, al urmăririi penale sau al condamnării, care au dus la prejudiciu.

61. Acţiunea pentru repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti poate fi iniţiată: a. în instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială domiciliază persoana căreia i-a fost

cauzat prejudiciul sau, după caz, succesorii ei, în ordinea procedurii civile, chemând în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul Finanţelor.

b. în instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială unde persoanei i-a fost cauzat prejudiciul chemând în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul Justiţiei.

c. în contencios administrativ către Curtea de Apel.

62. Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii: a. Judecarea cauzei se suspendă şi se sesizează Curtea Constituţională. b. Judecarea cauzei se suspendă şi se sesizează Curtea Supremă de Justiţie. c. Judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de Justiţie care, la rândul său,

sesizează Curtea Constituţională.

63. Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte, instanţa: a. va aplica reglementările naţionale, informând despre aceasta autoritatea care a adoptat

norma naţională respectivă şi Curtea Constituţională. b. va aplica reglementările internaţionale în direct, motivând hotărârea sa şi informand

despre aceasta autoritatea care a adoptat norma naţională respectivă şi Curtea Constituţională.

c. va aplica reglementările internaţionale în direct, motivând hotărârea sa şi informand despre aceasta autoritatea care a adoptat norma naţională respectivă şi Curtea Supremă de Justiţie.

64. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa: a. decât în condiţiile actelor normative naţionale. b. decat din motive de utilitate publică şi în condiţiile prezentului cod şi conform principiilor

generale ale dreptului internaţional. c. Fără o răscumpărare prealabilă.

65. Probele care confirmă informaţia despre viaţa privată şi intimă a persoanei, se examinează: a. in mod obligatoriu în şedinţă de judecată închisă. b. în şedinţă de judecată deschisă. c. la cererea persoanei se examinează în şedinţă de judecată închisă.

66. Accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin: a. prin încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces. b. prin hotărâre, pe parcursul unei părţi din proces. c. prin sentinţă.

67. Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sunt: a. comportamentul părţilor la proces, şi gravitatea şi volumul dosarului. b. complexitatea cazului, comportamentul părţilor la proces, conduita organului de

urmărire penală şi a instanţei de judecată. c. complexitatea cazului ş i a instanţei de judecată.

68. Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se fac de urgenţă şi în mod preferenţial: a. În cauzele penale în care sînt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi arestaţi preventiv,

precum şi minori. b. În cauzele penale în care sînt inculpaţi cetăţeni ai R. Moldovei arestaţi

preventiv, prinşi în flagrant delict. c. In cauzele penale in care sînt învinuiţi cetăţeni străini, inculpaţi minori, arestaţi

preventiv.

69. Respectarea termenului rezonabil la judecarea cauzelor concrete se verifică de către: a. Curtea Supremă de Justiţie. b. instanţa ierarhic superioară în procesul judecării cauzei respective doar pe calea de atac

ordinară. c. instanţa ierarhic superioară în procesul judecării cauzei respective pe calea de atac

ordinară sau extraordinară.

70. Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către: a. Judecătorul de instrucţie. b. Procuror. c. Instanţa de judecată.

71. Scoaterea de sub urmărire penală sau incetarea urmăririi penale impiedică: a. punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă. b. punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia

cazurilor cind fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea respectivă.

c. reluarea urmăririi penale şi punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor cînd fapte noi ori recent descoperite au afectat hotărârea respectivă.

72. După începerea cercetării judecătoreşti, orice schimbare intervenită în completul de judecată: a. impune reluarea de la început a cercetării judecătoreşti. b. impune continuarea examinării cauzei penale. c. în absenţa cererilor de recuzare nu împiedică continuarea cercetării judecătoreşti.

73. Judecătorului care intervine în proces pentru înlocuirea unui alt judecător pe motiv de boală,deces sau eliberare din funcţie: a. i se oferă timp pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate in

instanţă, şi pentru a se pregăti pentru participarea de mai departe in proces. b. I se acordă dreptul să solicite repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în şedinţă

în lipsă lui. c. I se acordă dreptul de a relua de la început cercetarea judecătorească.

74. Recuzarea judecătorului poate fi propusă de către părţile în proces: a. Numai inainte de începerea cercetării judecătoreşti. b. Numai la şedinţa preliminară a cauzei. c. de regulă, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, cu excepţia cazurilor dacă cel

care face propunerea de recuzare a aflat motivul recuzării abia după începerea cercetării judecătoreşti.

75. In cazul in care cererea de recuzare se înaintează în mod repetat cu rea-credinţă şi în mod abuziv, cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare, instanţa care soluţionează cauza: a. poate respinge ca nemotivată cererea de recuzare a persoanei. b. poate aplica faţă de persoana vinovată o amendă judiciară în condiţiile prezentului cod. c. poate aplica faţă de persoana vinovată un avertisment indicat în procesul-verbal al

şedinţei.

76. Instanţa de judecată, care constată că nu este competentă de a judeca cauza penală: a. prin emiterea unei hotărâri definitive, trimite dosarul instanţei de judecată competente. b. prin decizie separată, suspendă judecarea cauzei şi trimite dosarul instanţei de judecată

competente. c. prin încheiere, îşi declină competenţa şi trimite dosarul instanţei de judecată competente.

77. Conflictul de competenţă între două sau mai multe organe judiciare referitor la judecarea aceleiaşi cauze se soluţionează de : a. instanţa ierarhic superioară comună. b. Curtea Supremă de Justiţie. c. Plenul Curţii Supreme de Justiţie.

78. Instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de competenţă: a. conform regulilor pentru instanţa care o reprezintă, cu citarea părţilor, prezenţa cărora

este obligatorie. b. conform regulilor pentru prima instanţă, cu citarea părţilor, prezenţa cărora este

facultativă.

c. cu citarea părţilor, prezenţa cărora este obligatorie.

79. Cererea de strămutare se adresează Curţii Supreme de Justiţie: a. pînă la finalizarea cercetării judecătoreşti. b. pînă la începerea cercetării judecătoreşti şi trebuie motivată. c. După începerea susţinerilor verbale, argumentată în modul corespunzător.

80. Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţă publică în complet format din 3 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie: a. Cu participarea şi prezenţa facultativă a părţilor înştiinţate. b. Numai cu participarea obligatorie a părţilor înştiinţate. c. Numai cu participarea oricăror părţi interesate de cauza penală dată.

81. Abţinerea sau recuzarea procurorului în cursul urmăririi penale se soluţionează: a. Numai de către procurorul ierarhic superior. b. Numai de către Procurorul General. c. De către procurorul ierarhic superior, iar în privinţa Procurorului General – de către un

judecător al Curţii Supreme de Justiţie.

82. Abţinerea sau recuzarea procurorului în cursul judecării cauzei se soluţionează: a. Numai de către procurorul ierarhic superior. b. Numai de către instanţa ierarhic superioară. c. De către instanţa respectivă.

83. Hotărârea de recuzare a procurorului: a. se atacă în instanţa ierarhic superioară. b. se atacă la Procurorul General. c. nu este susceptibilă de a fi atacată.

84. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele acte procedurale: a. procesul-verbal de reţinere; b. ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive. c. Ordonanţa procurorului.

85. Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit: a. persoana reţinută – mai mult de 48 de ore; b. persoana în privinţa căreia a fost aplicată o măsură preventivă neprivativă de

libertate – mai mult de 3 zile din momentul cind i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa despre aplicarea măsurii preventive;

c. persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi - mai mult de 6 luni.

86. Apărătorul nu poate fi asimilat cu:

a. persoana interesele căreia le apără şi cu caracterul cauzei penale care se examinează cu participarea lui.

b. persoanele cu funcţie de răspundere. c. organele de stat.

87. Avocatul nu este in drept: a. să recunoască acţiunea civilă; b. să renunţe nemotivat la apărare; c. să retragă plângerile persoanei pe care o apără.

88. Apărătorul nu este în drept, fără consimţământul persoanei pe care o apără, să efectueze următoarele acţiuni:

a. să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală de la persoana interesele căreia le apără sau, în cazurile prevăzute de lege, din bugetul statului;

b. să o declare vinovată de săvârşirea infracţiunii; c. să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală

sau ale instanţei.

89. Apărătorul este obligat: a. să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanţei; b. să renunţe la reprezentarea persoanei pe care o apără. c. să efectueze expertiza.

90. Renunţarea la apărător înseamnă: a. Solicitarea organului de urmărire penală de a se numi din oficiu a un alt apărător b. voinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului de a-şi exercita el însuşi apărarea, fără a

apela la asistenţa juridică a unui apărător. c. Renunţarea nemotivată a apărătorului a se implica faţă de o anumită cauză.

91. Admiterea sau neadmiterea renunţării la apărător se decide de către: a. instanţa de judecată prin încheiere. b. bănuit, învinuit, inculpat prin cerere. c. procuror sau de instanţă prin hotărâre motivată.

92. Apărătorul nu poate participa in procesul penal dacă: a. a acordat anterior sau acordă în prezent asistenţă juridică unei persoane ale cărei interese

vin in contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără, precum şi dacă se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală de prima.

b. se află în relaţii de rudenie cu preşedintele instanţei de judecată. c. se află în relaţii de dependenţă personală cu procurorul de sector.

93. Hotărârea cu privire la recuzarea interpretului, traducătorului, expertului: a. poate fi atacată procurorului ierarhic superior. b. poate fi atacata în instanţa de judecată. c. nu este susceptibilă de a fi atacată.

94. Chestiunea admisibilităţii datelor in calitate de probe o decide: a. Numai de organul de urmărire penală. b. Numai instanţa de judecată. c. organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, ori, după caz, instanţa de

judecată.

95. Durata audierii neîntrerupte a martorului nu poate depăşi: a. 2ore, iar durata generală, în aceeaşi zi, nu poate depăşi 4 ore. b. 4 ore, iar durata generală, în aceeaşi zi, nu poate depăşi 8 ore. c. 4 ore, iar durata generală, în aceeaşi zi, nu poate depăşi 6 ore.

96. Aducerea silită se efectuează în baza: a. ordonanţe de aducere, eliberate de organul de urmărire penală, sau a încheierii instanţei de

judecată. b. Încheierii judecătorului de instrucţie. c. Ordonanţei procurorului.

97. Nu pot fi supuse aducerii silite persoanele: a. Femeile. b. Bătrânii. c. Minorii în vîrstă pînă la 14 ani.

98. Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii judiciare: a. Nu este susceptibilă de a fi atacată. b. poate fi atacată separat cu recurs. c. poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei.

99. Nu pot fi puse sub sechestru: a. produsele alimentare necesare proprietarului, posesorului de bunuri şi membrilor

familiilor lor, combustibilul, literatura de specialitate şi inventarul de ocupaţie profesională, vesela şi atributele de bucătărie folosite permanent ce nu sînt de mare preţ, precum şi alte obiecte şi lucruri de primă necesitate.

a. bunurile ce constituie cota-parte a bănuitului, învinuitului, inculpatului în proprietatea comună a soţilor sau familiei.

b. cota-parte dobândită ilicit din proprietatea colectivă care poate fi separată fără a se aduce prejudiciu activităţii economice a întreprinderii.

100. Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică în baza: a. demersului procurorului, cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. b. ordonanţei organului de urmărire penală cu confirmarea procurorului. c. ordonanţei organului de urmărire penală, cu autorizaţia judecătorului de instrucţie sau,

după caz, a încheierii instanţei de judecată.

Drept penal

1.Noul Cod penal al RM a intrat in vigoare la:

a) 18 aprilie 2002; b) 01 ianuarie 2003; c) 12 iunie 2003.

2. Legea penală nu are drept scop:

a) descoperirea şi tragerea la răspundere penală a infractorilor;

b) apărarea valorilor sociale prevăzute de legea penală;

c) prevenirea săvârşirii infracţiunilor.

3.Principiul "non bis in idem" nu este încălcat în cazul condamnării şi stabilirii pedepsei:

a) cînd există o hotărâre definitivă a organului de urmărire penală în legătură cu aceiaşi acuzaţie;

b) cînd există o hotărâre definitivă a judecătorului;

c) pentru o infracţiune aflată în concurs ideal cu o infracţiune pentru care persoana a fost deja condamnată;

4. Unul din principiile de acţiune a legii în spaţiu este principiul:

a) vinovăţiei;

b) teritorialităţii;

c) prezumţiei de nevinovăţie.

5. Se consideră infracţiune transnaţională:

a) infracţiunea săvârşită de cetăţenii RM în afara teritoriului RM;

b) infracţiunea săvârşită de cetăţenii străini în afara teritoriului RM îndreptate împotriva intereselor RM;

c) infracţiunea săvârşită pe teritoriul RM care are consecinţe grave într-un alt stat şi invers.

6.Nici intr-un caz RM nu poate extrăda:

a) cetăţenii RM ;

b) cetăţenii străini;

c) apatrizii.

7. Printre formele de asistenţă juridică internaţională în materie penală pot fi enumerate:

a)expulzarea;

b)extrădarea;

c) azilul politic.

8.Infracţiunea aşa cum este ea definită în CP în vigoare conţine:

a) 4 semne;

b) 3 semne;

c) 2 semne.

9. La semnele componenţei infracţiunii se referă:

a) obiectul infracţiunii;

b) vinovăţia;

c)latura subiectivă a infracţiunii.

10. La infracţiunile uşoare, mai puţin grave şi grave se referă infracţiunile:

a) săvârşirea numai cu intenţie;

b) săvârşirea numai din imprudenţă;

c)săvârşirea cu intenţie şi din imprudenţă.

11. Infracţiunea nu se consideră săvârşită cu intenţie în cazul în care persoana care a săvârşit-o a prevăzut urmările ei prejudiciabile:

a) şi le-a dorit în mod conştient;

b)le-a admis în mod conştient ;

c)dar consideră în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate.

12.Infracţiunea cu două forme de vinovăţie în general se consideră săvârşită:

a)din neglijenţă;

b)cu încredere în sine uşuratică;

c)cu intenţie.

13.Persoana fizică ca subiect a infracţiunii trebuie să posede una din următoarele semne:

a)vinovăţia;

b)iresponsabilitatea;

c) responsabilitatea.

14.Consecinţele infracţiunii nu pot fi clasificate în:

a)materiale şi formale;

b)patrimoniale şi fizice;

c)reale şi personale.

15. Raportul de cauzalitate este legătura obiectiv existentă între:

a)infractor şi fapta prejudiciabilă;

b)consecinţele şi urmările prejudiciabile;

c) fapta prejudiciabilă şi consecinţele infracţionale survenite.

16.La semnele facultative care caracterizează elementele componenţei infracţiunii se referă:

a) motivul infracţiunii;

b) fapta prejudiciabilă;

c) vinovăţia.

17. Criteriile iresponsabilităţii sunt:

a)biologic şi patologic;

b) fiziologic şi patologic;

c)juridic şi medical.

18. La modalităţile legale ale imprudenţei nu se referă:

a) neglijenţa;

b)cazul fortuit;

c)încrederea în sine uşuratică.

19. Pregătirea de infracţiune se pedepseşte:

a) in orice caz;

b)în cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare;

c)în cazul pregătirii unei infracţiuni mai puţin grav, grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.

20. Pregătirea de infracţiune poate fi săvârşită:

a) cu intenţia directă sau indirectă;

b) numai cu intenţie directă ;

c) din imprudenţă.

21. Tentativa de infracţiune este posibilă în cazul:

a) infracţiunilor intenţionate;

b) infracţiunilor din imprudenţă;

c) infracţiunilor cu două forme de vinovăţie.

22. Renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii este:

a) o cauză care înlătură caracterul penal al faptei;

b) temei pentru liberarea de răspundere penală;

c) o circumstanţă care atenuează pedeapsa penală.

23.Dacă infracţiunea continuă începută cînd făptuitorul era minor se desfăşoară şi după ajungerea acestuia la majorat reglementările CP referitor la minori:

a)nu se aplică;

b) nu se aplică, însă se ţine cont la stabilirea pedepsei că infracţiunea a început cînd făptuitorul era minor ;

c) se aplică integral.

24. Nu constituie concurs de infracţiuni când persoana săvârşeşte:

a) două infracţiuni identice sau omogene;

b) două infracţiuni dintre care una este intenţionată, iar alta din imprudenţă;

c) două infracţiuni dintre care ultima infracţiune a fost săvârşită după condamnarea definitivă pentru prima.

25. Se consideră recidivă conform CP:

a) comiterea uneia sau a mai multor infracţiuni intenţionate de către o persoană anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată, dar înainte de intrarea sentinţei în vigoare;

b) comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie;

c) comiterea cu intenţie a unei infracţiuni de către o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşirii din imprudenţă.

26. Conform prevederilor legii penale a RM cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele:

a) legitima apărare, starea de extremă necesitate, reţinerea infractorului, constrângerea fizică sau psihică, riscul întemeiat şi executarea ordinului ierarhic sau dispoziţiei;

b) legitima apărare, starea de extremă necesitate, reţinerea infractorului, consimţământul persoanei, riscul intemeiat;

c) legitima apărare, extrema necesitate, reţinerea infractorului, riscul întemeiat, cazul fortuit.

27. Legitima apărare va fi legală în cazul în care vor fi prezente următoarele condiţii referitoare la atac:

a) atacul trebuie să fie îndreptat asupra unei persoane;

b) atacul trebuie să fie direct, imediat, material, real;

c) atacul trebuie să fie prejudiciabil, direct, material, real, violent.

28. În caz de legitimă apărare prejudiciul cauzat:

a) se restituie de persoana ce a atacat;

b) se restituie de persoana ce s-a apărat;

c) nu se restituie.

29. Prejudiciul cauzat în stare de extremă necesitate:

a) se restituie de către persoana ce a fost izvor de pericol social;

b) se restituie de către cel ce a acţionat în stare de extremă necesitate;

c) nu se restituie.

30. Este favorizator al infracţiunii persoana care:

a) i-a promis dinainte că după săvârşirea infracţiunii îl va ascunde pe infractor;

b) în timpul săvârşirii infracţiunii i-a promis că-l va ascunde pe infractor;

c) nu i-a promis din timp, însă după săvârşirea infracţiunii l-a ascuns pe infractor.

31. Participanţii la infracţiune sunt:

a) conducătorul, organizatorul, autorul, instigatorul, complicele;

b) organizatorul, instigatorul, complicele, coautorul;

c) organizatorul, instigatorul, complicele, autorul.

32. Formele participaţiei sunt:

a) participaţie simplă, participaţie complexă, grup criminal organizat, organizaţie criminală;

b) coautoratul, grupul criminal organizat, asociaţia criminală, participaţie cu împărţirea rolurilor;

c) participaţie simplă, grup criminal organizat, organizaţie criminală.

33.Organizatorul sau instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale în legătură cu renunţarea de bună-voie la săvârşirea infracţiunii dacă ei:

a) au întreprins toate măsurile ce depindeau de ei pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii de către autor;

b) au întreprins măsuri care au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii pînă la capăt;

c) după săvârşirea infracţiunii de către autor ei s-au autodenunţat şi au contribuit la arestarea autorului infracţiunii.

34. Conducătorul organizaţiei criminale poartă răspunderea penală:

a) numai pentru conducerea unei astfel de organizaţii conform art. 284 CP;

b) pentru conducerea unei astfel de organizaţii şi numai pentru infracţiunile săvârşite de această organizaţie la care el a participat nemijlocit;

c) pentru conducerea unei astfel de organizaţii şi pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie condusă de el.

35. In cazul in care o persoană matură instigă un minor în vîrstă de 13 ani la săvârşirea unei infracţiuni suntem în prezenţa:

a) unei participaţii complexe;

b) unei participaţii simple;

c) a unei infracţiuni săvârşite de către un autor intermediar.

36. Temeiul real al răspunderii penale îl constituie:

a) fapta prejudiciabilă săvârşită;

b) componenţa infracţiunii stipulată în legea penală;

c) denunţul despre săvârşirea infracţiunii.

37. Condiţiile aplicării liberării de răspunderea penală sunt prevăzute:

a) numai in CP;

b) numai in CPP;

c) atît în CP, cît şi în CPP.

38.Liberarea de răspundere penală se aplică faţă de persoanele:

a) care au săvârşit infracţiuni;

b) care au săvârşit fapte ce nu întrunesc elementele componenţei de infracţiuni;

c) care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în prezenţa unei cauze înlătură caracterul penal al faptei.

39. În cazul eliberării de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă se pot aplica următoarele sancţiuni administrative:

a) amendă şi arest contravenţional;

b) avertisment, amendă şi arest contravenţional;

c) mustrare publică şi amendă.

40. Prescripţia tragerii la răspundere penală cunoaşte următorii termeni:

a) 2,7,10,15,20,35 ani;

b) 3,5,10,20,25 ani;

c) 2,5,15,20,25 ani.

41. Prescripţia tragerii la răspundere penală se întrerupe dacă pînă la expirarea termenilor de prescripţie persoana:

a) a săvârşit o nouă infracţiune intenţionată;

b) a săvârşit o nouă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii pe un termen mai mare de 2 ani;

c) se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată.

42. Se consideră în legitimă apărare şi persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală pentru a împiedica pătrunderea într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere însoţită:

a) de violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei;

b) de ameninţarea cu distrugerea averii persoanei;

c) de ameninţarea cu aplicarea unei violenţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei.

43. Legea mai favorabilă are efect retroactiv şi se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor:

a) care au fost condamnate pentru faptele săvârşite şi antecedentele penale sunt extinse;

b) în privinţa cărora urmărirea penală a fost suspendată condiţionat conform art. 59 CP;

c) liberate de răspunderea penală în legătură cu schimbarea situaţiei.

44. În dependenţă de etapele activităţii infracţionale legea penală incriminează următoarele forme ale infracţiunii intenţionate:

a) infracţiunea consumată şi neconsumată;

b) infracţiunea prelungită şi continuă;

c) infracţiunea complexă şi de îndeletnicire.

45. Nu se referă la infracţiunile unice:

a) infracţiunea ca acţiuni alternative;

b) infracţiunea cu două forme de vinovăţie;

c) infracţiunea săvârşită în stare de recidivă.

46. Vârsta inculpatului este imposibil de stabilit prin documente oficiale. Expertiză medico-legală a presupus că persoana s-a născut in anii 1991-1993. Instanţa de judecată va constata că această persoană s-a născut:

a) la 1 ianuarie 1991;

b) la 1 iulie 1992;

c) la 31 decembrie 1993.

47. Săvârşirea faptei prejudiciabile prevăzute de legea penală de către o persoană cu responsabilitate redusă constituie o circumstanţă:

a) care exclude răspunderea penală;

b) care înlătură consecinţele condamnării;

c) care atenuează răspunderea penală.

48. Conform CP al RM pedeapsa penală poate cauza infractorului:

a) dureri fizice;

b) anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lui;

c) prejudicii demnităţii umane a lui.

49. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată ca :

a) pedeapsă principală;

b) ca pedeapsă complementară;

c) ca obligaţie pentru perioada termenului de probă în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

50. Munca remunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată inculpaţilor:

a) care acceptă să execute o astfel de pedeapsă;

b) indiferent de dorinţa inculpatului de a executa o astfel de pedeapsă;

c) care au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

51. Amenda ca pedeapsă complementară poate fi aplicată:

a) indiferent de faptul dacă ea este sau nu prevăzută ca atare de către sancţiunea articolului din Partea Specială a CP pentru infracţiunea săvârşită;

b) numai cînd ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare;

c) numai în cazurile infracţiunilor comise din interes material indiferent de faptul dacă ea este sau nu prevăzută ca atare pentru infracţiunea săvârşită.

52. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare(clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică în cazul săvârşirii:

a) infracţiunilor uşoare, mai puţin grave sau grave;

b) infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;

c) oricărei infracţiuni, indiferent de categoria ei.

53. Termenul privării de anumite drepturi prevăzute de art. 65 CP în cazul aplicării ei ca pedeapsă complementară la închisoare se calculează:

a) de la data pronunţării hotărârii de condamnare;

b) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;

c) din momentul executării pedepsei închisorii.

54. Pedeapsa cu închisoarea pentru adulţi în cazul unui concurs de infracţiuni:

a) nu poate depăşi 20 ani;

b) nu poate depăşi 30 ani;

c) nu poate depăşi 25 ani;

55. Detenţiunea pe viaţă nu se aplică:

a) invalizilor şi minorilor;

b) minorilor şi pensionarilor;

c) minorilor şi femeilor.

56. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate a unei persoane juridice se stabileşte pe un termen:

a) de la 1 la 5 ani;

b) de pînă la 10 ani;

c) de pînă la 5 ani sau pe un termen nelimitat.

57. Criteriile generale de individualizare a pedepsei se aplică de către instanţa de judecată:

a) la stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune săvârşită în parte;

b) la stabilirea pedepsei definitive pentru concurs de infracţiuni sau pentru cumul de sentinţe;

c) la stabilirea pedepsei în ambele cazuri menţionate la litera a şi b a prezentului test.

58. În cazul unui concurs de infracţiuni autodenunţarea în săvârşirea uneia dintre aceste infracţiuni se recunoaşte ca circumstanţă atenuantă (art. 76 lt. g CP):

a) la aplicarea pedepsei numai pentru infracţiunea în legătură cu care ea a avut loc;

b) la aplicarea pedepsei pentru fiecare infracţiune aflată în concurs;

c) la aplicarea pedepsei definitive pentru concursul de infracţiuni.

59. Aplicarea pedepsei la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este posibilă în cazul săvârşirii:

a) oricăror infracţiuni;

b) infracţiunilor uşoare, mai puţin grave, grave şi deosebit de grave;

c) infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave.

60. În cazul săvârşirii unei infracţiuni deosebit de grave în circumstanţe excepţionale la individualizarea pedepsei instanţa de judecată este în drept să aplice art. 79 CP şi să stabilească:

a) numai o pedeapsă mai blândă de altă categorie decât cele prevăzute pentru infracţiunea respectivă;

b) numai o pedeapsă sub limita minimă, dar constituind cel puţin 2/3 din minimul pedepsei prevăzute pentru infracţiunea respectivă;

c) o pedeapsă cu aplicarea oricărei modalităţi la lit. a) şi b) a prezentului test.

61. Instanţa de judecată în baza art. 79 CP (aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege) nu este in drept :

a) să aplice pedeapsă mai blândă sau sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă;

b) să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie;

c) să nu aplice confiscarea specială ca măsură de siguranţă.

62. Circumstanţele atenuante prevăzute în art. 76 CP nu au efecte:

a) asupra pedepsei;

b) asupra liberării de răspundere penală;

c) asupra calificării faptei prejudiciabile ca infracţiune.

63. Detenţia pe viaţă se aplică:

a) în cazul tentativei la infracţiunile excepţional de grave;

b) în cazul săvârşirii infracţiunilor excepţional de grave în prezenţa circumstanţelor atenuante;

c) în cazul săvârşirii unei infracţiuni excepţional de grave.

64. In cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei pedeapsa pentru infracţiunea incriminată se reduce cu:

a) 2/3 din pedeapsa maxim prevăzută pentru această infracţiune;

b) 1/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune;

c) 1/4 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune.

65. Mărimea pedepsei pentru recidiva periculoasă este de:

a) cel puţin 2/3 din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din Partea Specială a CP al RM;

b) cel puţin 3/4 din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din Partea Specială a CP al RM;

c) nu poate fi mai mică de 1/2 din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din Partea Specială a CP al RM.

66. In cazul unui concurs de infracţiuni, cînd s-a aplicat o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoarea ori amenda, pedeapsă definitivă se stabileşte:

a) prin cumulul total al pedepselor aplicate;

b) prin cumulul parţial al pedepselor aplicate;

c) numai cu detenţiunea pe viaţă(prin absorbirea pedepselor mai blânde de către cea mai aspră).

67. Dacă după pronunţarea sentinţei pentru o infracţiune intenţionată, dar înainte de executarea completă a pedepsei condamnatul va săvîrşi două infracţiuni intenţionate instanţa de judecată va aplica consecutiv regulile:

a) privind stabilirea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni şi concursul de infracţiuni;

b) privind stabilirea pedepsei pentru concurs de infracţiuni şi cumul de sentinţe;

c) privind stabilirea pedepsei pentru recidivă, concurs de infracţiuni şi cumulul de sentinţe.

68. În cazul cînd se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză, pedeapsa definitivă se stabileşte conform reglementărilor din CP:

a) pentru concurs de infracţiuni;

b) pentru cumul de sentinţe;

c) atît pentru concurs de infracţiuni, cît şi pentru cumulul de sentinţe.

69. La aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe pedeapsa definitivă trebuie să fie mai mare decat:

a) pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune;

b) partea neexecutată a pedepsei pronunţate;

c) pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară.

70. Termenul pedepsei inchisorii poate fi calculat in zile:

a) în cazul stabilirii pedepsei definitive pentru concurs de infracţiuni;

b) în cazul cumulării închisorii cu amenda;

c) in cazul includerii arestării preventive în termenul închisorii.

71. La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii pentru minori nu poate depăşi:

a) 10 ani;

b) 12 ani şi 6 luni;

c) 15 ani.

72. La stabilirea pedepsei definitive în caz de cumul de sentinţe, pedeapsa închisorii pentru minori nu poate depăşi:

a) 15 ani;

b) 25 ani;

c) 30 ani.

73. Instanţa de judecată este obligată să stabilească o pedeapsă sub limita minimă de 12 ani închisoare prevăzute de art. 145 alin. 2 CP, fără a aplica art. 79 CP în cazul cînd această infracţiune este săvârşită de:

a) o femeie gravidă;

b) un invalid sau pensionar;

c) de un minor.

74. În cazul pregătirii infracţiunii de folosire ilegală a însemnelor Crucii Roşii prevăzute de art. 363 CP pentru care pedeapsa maximă cea mai aspră este închisoarea pe termen de pînă la 1 an instanţa de judecată este în drept să stabilească o pedeapsă pe termen:

a) de 1 an inchisoare;

b) de 7 luni inchisoare;

c) de 6 luni inchisoare.

75. La aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni instanţa de judecată poate stabili pedeapsa definitivă prin următoarele metode:

a) cumul total, cumul parţial, absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră;

b) cumul total şi cumul parţial;

c) cumul parţial şi absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră.

76. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică:

a) minorilor;

b) in cazul recidivei;

c) în cazul participaţiei.

77.Termenul de probă în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se calculează din momentul:

a) pronunţării sentinţei;

b) cînd sentinţa devine definitivă;

c) cînd sentinţa devine irevocabilă.

78. Problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este un drept al instanţei în cazul în care cel condamnat la o astfel de pedeapsă a săvârşit în termenul de probă:

a) o infracţiune intenţionat gravă;

b) o infracţiune din imprudenţă;

c) o infracţiune deosebit de gravă.

79. Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă:

a) nu poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen;

b) poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen de către instanţa de judecată dacă ea a executat efectiv cel puţin 30 ani de închisoare;

c) poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen de către instanţa de judecată dacă a executat efectiv cel puţin 25 ani de închisoare.

80. În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă partea neexecutată din această pedeapsă:

a) nu poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă nici într-un caz;

b) poate fi înlocuită de către instanţa de judecată cu orice pedeapsă mai blândă;

c) poate fi înlocuită numai cu titlul de graţiere cu închisoarea pe un termen de 30 ani.

81. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă, cu o pedeapsă mai blândă poate să aibă loc atunci cind condamnatul a executat efectiv:

a) cel puţin 1/4 din termenul de pedeapsă;

b) cel puţin 1/2 din termenul de pedeapsă;

c) cel puţin 1/3 din termenul de pedeapsă.

82. Legea penală prevede ca măsuri de siguranţă:

a)măsuri de constrângere cu caracter educativ şi măsuri de constrângere cu caracter medical;

b) expulzarea, extrădarea, confiscarea specială;

c) măsuri de constrângere cu caracter medical, măsuri de constrângere cu caracter educativ, expulzarea, confiscarea specială.

83. Măsurile de siguranţă au drept scop:

a) restabilirea echităţii sociale;

b) corectarea condamnatului;

c) înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.

84. Dacă infracţiunea a fost săvârşită de mai mulţi infractori împăcarea victimei cu unul din ei:

a) înlătură răspunderea penală numai a acelui infractor cu care victima s-a împăcat;

b) înlătură răspunderea penală a tuturor infractorilor;

c) în această situaţie împăcarea a nu se admite.

85. La luarea deciziei privind expulzarea străinilor ca măsură de siguranţă se ţine cont:

a) de dorinţa condamnatului;

b) de dreptul lui la respectarea vieţi private;

c) de dreptul lui la libertatea de circulaţiei.

86. Confiscarea specială nu se aplică:

a) minorilor;

b) dacă făptuitorul nu i se stabileşte o pedeapsă penală;

c) în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.

87. Graţierea se acordă de către:

a) Preşedintele RM;

b) Parlamentului RM;

c) Ministerul Justiţiei al RM.

88. In caz de respingere a cererii de reabilitare, o nouă cerere se poate face:

a) după o lună;

b) după 6 luni;

c) după un an.

89. Antecedentele penale apar din momentul:

a) pronunţării sentinţei de condamnare;

b) rămânerii definitive a sentinţei de condamnare;

c) rămânerii irevocabile a sentinţei de condamnare.

90. Dacă persoana care a executat pedeapsa va săvârşi înainte de expirarea termenului de stingere a antecedentelor penale o nouă infracţiune:

a) curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale se întrerupe dacă această infracţiune este din imprudenţă;

b) curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale se întrerupe dacă această infracţiune este intenţionată;

c) curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale nu se intrerupe.

91. Curgerea prescripţiei executării sentinţei de condamnare se întrerupe dacă cel condamnat pînă la expirarea termenului de prescripţie a săvârşit o nouă infracţiune:

a) cu intenţie;

b) din imprudenţă;

c) din neglijenţă.

92. În caz de comitere a unei noi infracţiuni pînă la expirarea termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare curgerea termenului de prescripţie începe din nou din momentul:

a) săvârşirii acestei infracţiuni;

b) reţinerii infractorului pentru această infracţiune;

c) punerii infractorului sub învinuire pentru această infracţiune.

93. În cazul concurenţei dintre două norme penale speciale ce conţin două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante se aplică:

a) norma penală care prevede pedeapsa cea mai blândă;

b) norma penală care este cea mai favorabilă infractorului;

c) norma penală care prevede pedeapsa cea mai aspră.

94. Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul:

a) săvârşirii infracţiunii;

b) punerii persoanei sub invinuire;

c) pronunţării sentinţei.

95. In perioada anilor 1940-1961, adică pînă la adoptarea CP din 1961 pe teritoriul ţării noastre se aplică:

a) CP al R.S.S.M;

b) CP al R.S.S.Ucrainene;

c) CP al R.S.F.S.Ruse.

96. Poate fi trasă la răspundere penală persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă prevăzută de CP in stare de ebrietate:

a) fiziologică;

b) patologică;

c) atît fiziologică, cît şi patologică.

97. Constituie o circumstanţă care înlătură caracterul penal al faptei cazul cînd persoanei reţinute i-au fost cauzate leziuni corporale:

a) cu scopul reţinerii acestei persoane;

b) cu scopul curmării ofensării de către reţinut a persoanelor care l-au reţinut;

c) cu scopul impunerii reţinutului de a-şi spune datele despre identitatea sa.

98.În cazul concurenţei dintre norme generale şi cea specială se aplică:

a) norma generală;

b) norma specială;

c) norma cea mai favorabilă infractorului.

99. Instanţa de judecată este în drept de a pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stingerea antecedentelor penale după expirarea a cel puţin:

a) 3/4 din termenul de probă;

b) 2/3 din termenul de probă;

c)1/2 din termenul de probă.

100. Infracţiunile de genocid şi ecocid sunt infracţiuni:

a) contra păcii;

b) contra securităţii omenirii;

c) de război.

101. Infracţiunile de tratamente inumane (art. 137 CP) şi activitatea mercenarilor sunt infracţiuni(art. 141 CP):

a) de război;

b) contra securităţii omenirii;

c) contra păcii.

102.Infracţiunile de propagandă a războiului (art. 140 CP9 şi de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului (art. 139 CP) sunt infracţiuni:

a) contra păcii;

b) contra securităţii omenirii;

c) de război.

103. Săvârşirea omorului de două sau mai multe persoane se califică ca săvârşit şi cu premeditate (art. 145 alin 2 lit. a CP) cind:

a) fiecare persoană a premeditat fapta;

b) unul dintre autori a premeditat fapta, iar ceilalţi nu au ştiut despre acest fapt;

c) unul dintre autori a premeditat fapta, iar ceilalţi doar ştiau despre acest fapt.

104. Omorul săvârşit din interes material (art. 145, alin. 2 lit. b CP) se poate reţine:

a) cînd motivul omorului a servit răzbunarea pentru prejudiciile materiale suferite de făptuitor anterior;

b) cînd scopul sustragerii averii victimei a apărut imediat după săvârşirii omorului;

c) cînd motivul omorului a fost gelozia, dacă în urma omorului făptuitorul urmărea şi un avantaj material.

105. Poate exista infracţiunea prevăzută de art. 145 alin 2 lit. d CP (omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti) dacă:

a)fapta a fost săvârşită împotriva unui funcţionar din gelozie;

b) fapta s-a comisă în timpul cînd victima îşi îndeplinea activitatea;

c) victima şi-a depăşit atribuţiile de serviciu.

106. În cazul instigării la pruncucidere (art. 147 CP), instigatorul poartă răspundere penală:

a) pentru instigarea la pruncucidere;

b) pentru instigarea la omor săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei;

c) pentru instigare la omor simplu.

107. Dacă moartea s-a produs pînă la expulzarea pruncului, ca urmare a unei acţiuni de întrerupere a sarcinii mamei în condiţii ilegale suntem în prezenţa unei infracţiuni de:

a) pruncucidere;

b) avort ilegal;

c) omor intenţionat.

108. Acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil, în urma căreia au decedat persoane, se califică ca:

a) omor intenţionat;

b) lipsirea de viaţă din imprudenţă;

c) omor săvârşit cu două forme de vinovăţie.

109. Nu poate constitui omor săvârşit în stare de afect cînd omorul este o reacţie imediată:

a) la un act de infidelitate al victimei;

b) la declaraţia unuia dintre soţi că el a depus în judecătorie o cerere de divorţ;

c) la lovitura cu pumnul în faţă a victimei din motiv de gelozie.

110. Infracţiunea de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 151 alin. 1 CP) poate fi comisă:

a) doar cu intenţie;

b) fie cu intenţie, fie cu două forme de vinovăţie;

c) doar cu două forme de vinovăţie.

111. Infracţiunile de vătămare intenţionat grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 151 alin. (1) CP) se deosebeşte de vătămarea intenţionat medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 152 alin. (2) CP) după semnele care caracterizează :

a) obiectul juridic;

b) latura obiectivă;

c) atît latura subiectivă.

112. Avortul ilegal care a cauzat o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporal sau a sănătăţii se califică ca:

a) ca vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii conform art. 157 CP;

b) ca avort care a cauzat o astfel de vătămare prevăzut de art. 159 alin. 2 CP;

c) ca un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 157 şi art. 159 alin. 2 CP.

113. Poate prezenta infracţiunea de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 151 CP), fapta prin care s-a pricinuit:

a) pierderea unei proteze;

b) pierderea temporară a cunoştinţei;

c) pierderea mirosului.

114. Tentativa este posibilă la una din următoarele infracţiuni:

a) lipsirea de viaţă din imprudenţei (art. 149 CP);

b) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul victimei(art. 151 alin 4 CP);

c) pruncucidere (art. 147 CP).

115. Constrangerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare nu constituie infracţiune prevăzută de art. 158 alin. 1 CP cînd această acţiune este săvârşită:

a) aplicarea violenţei;

b) ameninţarea cu aplicarea violenţei;

c) ameninţarea cu distrugerea averii.

116. Nu constituie infracţiune neacordarea de ajutor unui bolnav din motiv că medicul:

a) era grav bolnav;

b) era în concediu de odihnă;

c) se afla la nunta feciorului său.

117. Părăsirea locului accidentului de circulaţie şi lăsarea victimei cu bună-ştiinţă în primejdie de către conducătorul automobilului în cazul cînd el a traumat victima fără vinovăţie, fapta conducătorului automobilului constituie:

a) infracţiune de părăsire a locului accidentului (art. 266 CP);

b) infracţiune de lăsare în primejdie (art. 163 alin 1 CP);

c) nu constituie nici infracţiune prevăzută de art. 266 CP şi nici infracţiune prevăzută de art. 163 alin.1 CP.

118. Răpirea unei persoane este o infracţiune contra:

a) libertăţii persoanei;

b) cinstei persoanei;

c) demnităţii persoanei.

119. Victima traficului de fiinţe umane sau de copii (art. 165 şi 206 CP) pentru infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală:

a) se absolvă de răspunderea penală;

b) poate fi absolvită de răspunderea penală;

c) nu poate fi absolvită de răspunderea penală.

120. Traficul de fiinţe umane face parte din componenţele de infracţiuni:

a) numai cu consecinţe formale;

b) numai cu consecinţe materiale;

c) se poate manifesta in ambele forme.

121. Munca forţată prevăzută de art. 168 este o infracţiune unică:

a) continuă;

b) prelungită;

c) complexă.

122. Constituie infracţiune de viol, raportul sexual săvîrşit prin:

a) înşelăciune;

b) abuz de incredere;

c) constrângere fizică sau psihică.

123. Constituie infracţiune de viol (art. 171 CP) şi de acţiuni violente cu caracter sexual art. 172 CP dacă imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa:

a) a fost provocată de însăşi făptuitor;

b) victima se afla intr-o astfel de stare din alte cauze;

c) cauzele aflării victimei într-o astfel de stare nu are importanţă pentru existenţa acestor infracţiuni.

124. Dacă făptuitorul a săvârşit în orice consecutivitate un act de viol şi acte violente cu caracter sexual asupra uneia şi aceleaşi victime, acţiunile săvârşite urmează a fi calificate:

a) ca viol;

b) ca acţiuni cu caracter violent;

c) prin concurs în baza art. 171 şi 172 CP.

125. Dacă făptuitorul succesiv realizează două sau mai multe acte de viol sau acţiuni violente cu caracter sexual faptele săvârşite reprezintă o infracţiune:

a) continuă;

b) prelungită;

c) cu circumstanţe agravante.

126. Violul (art. 171 CP) şi/sau acţiunile violente cu caracter sexual (art. 172 CP) se consideră săvârşite de două sau mai multe persoane în cazul săvârşirii acestor infracţiuni cu participarea:

a) a unui instigator şi a unui autor;

b) a unui complice şi a unui autor;

c) a doi coautori.

127. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani constituie infracţiune prevăzută de art. 174 CP dacă făptuitorul:

a) a ştiut cu certitudine că victima nu a atins vârsta de 16 ani;

b) a presupus că victima nu a atins vârsta de 16 ani;

c) n-a ştiut, n-a presupus şi nici nu putea să presupună că victima nu a atins vârsta de 16 ani.

128. Dacă făptuitorul succesiv săvârşeşte acţiuni perverse şi apoi raporturi sexuale cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani suntem în prezenţa:

a) acţiuni perverse prevăzute de art. 175 CP;

b) raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani (art. 174 CP);

c) unui concurs de infracţiuni prevăzute de art. 174-175 CP.

129. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor constituie infracţiune prevăzută de art. 176 CP in cazul in care ea este:

a) îndreptată spre aţâţarea vrajbei sau a dezbinării naţionale, rasiale sau religioase;

b) soldată cu daune în proporţii considerabile;

c) însoţită de instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiile cetăţeneşti.

130. Dispoziţia art. 177 CP (încălcarea inviolabilităţii vieţii personale) este:

a) descriptivă;

b) de blanchetă;

c) de trimitere.

131. Latura obiectivă a infracţiunii de împiedicare a exercitării libere a dreptului electoral nu se consideră realizată dacă alegătorul este:

a) convins de făptuitor să nu participe la alegeri pe motiv că candidatul în alegeri nu merită să fie votat ;

b) este încuiat în ziua alegerilor de către făptuitor într-o încăpere, însă peste vre-o două ore făptuitorul de bună-voie i-l eliberează şi îi dă posibilitatea să voteze;

c) este ameninţat cu aplicarea violenţei dacă va participa la alegeri.

132. Subiectul infracţiunii de încălcare a regulilor de protecţie a muncii (art. 183 CP) poate fi:

a) numai o persoană cu funcţii de răspundere care răspunde de tehnica securităţii sau de alte reguli de protecţie a muncii;

b) orice persoană cu funcţii de răspundere;

c) orice persoană fizică care a atins vârsta de 16 ani.

133.Subiectul infracţiunii de încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe (art. 185 CP) poate fi:

a) numai o persoană fizică care a atins vârsta de 16 ani;

b) numai o persoană juridică;

c) persoana fizică şi persoana juridică.

134. Infracţiunile de furt (art. 181 CP), de jaf (art. 187 CP), tâlhărie (art. 188 CP), şantajul (art. 189 CP) şi escrocherie (art. 190 CP). Se deosebesc unele de altele prin semnele care caracterizează:

a) obiectul de atentare a lor;

b) latura obiectivă a lor;

c) latura subiectivă.

135. Sustragerea nu se califică drept furt, ci jaf dacă a fost săvârşită în prezenţa proprietarului sau a altor persoane:

a) însă pe neobservate pentru acestea;

b) care observă actul luării bunului, însă nu conştientizează caracterul infracţional a celor comise;

c) cînd făptuitorul este conştient că persoanele prezente înţeleg caracterul ilegal al acţiunilor lui.

136. La infracţiunea de viol (art. 171 CP):

a) subiectul activ nu poate fi decât bărbatul;

b) subiectul pasiv nu poate fi decat femeia;

c) subiectul activ poate fi orice persoană, indiferent de sex.

137. În cazul escrocheriei (art. 190 alin. 2 lit. d CP) şi delapidării averii străine (art. 191 alin. 2 lit. a CP), săvârşite de către o persoană cu funcţii de răspundere împreună ca alte persoane care nu dispun de atribuţii de serviciu suntem în prezenţa unei participaţii.

a) simple;

b) complexe;

c) nu există nici participaţie penală simplă şi nici participaţie penală complexă.

138. Acţiunile făptuitorului care a folosit documente oficiale false la sustragerea bunurilor prin escrocherie se califică:

a) ca concurs de infracţiuni prevăzute de art. 190 CP şi de art. 361 CP, numai dacă s-a folosit un document falsificat anterior de o altă persoană;

b) ca concurs de infracţiuni prevăzute de art. 190 şi art. 361 CP, numai cînd falsificarea unor astfel de documente a fost urmată de folosirea lor de către falsificator în vederea sustragerii bunurilor;

c) ca concurs de infracţiuni prevăzute de art. 190 şi art. 361 CP în ambele situaţii menţionate la lit. a) şi b) a prezentului test.

139. Sustragerea se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane cînd la ea a participat:

a) doi coautori;

b) un autor şi un instigator;

c) un complice şi un autor.

140. Se consideră violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei (art. 187 alin. 2 lit. e CP):

a) cauzarea unei vătămări uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

b) cauzarea unei vătămări uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii urmată de o dereglare de scurtă durată a sănătăţii;

c) vătămarea medie a integrităţii corporale şi a sănătăţii.

141. În cazul infracţiunii de incest (art. 201 CP) există o pluralitate de infractori:

a) naturală;

b) constituită;

c) pluralitate ocazională (participaţie penală).

142. După specificul structurii componenţii infracţiunii de eschivare de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor (art. 202 CP) ea este :

a) formală;

b) materială;

c) formal redusă.

143. Subiect al infracţiunilor prevăzute de art. 208 şi 209 CP poate fi persoana fizică care a atins varsta:

a) de 14 ani;

b) de 16 ani;

c) de 18 ani.

144. Răspândirea bolilor epidermice (art. 215 CP) şi diversiunea săvârşită prin răspândirea unor epidemii (art. 343 CP) se aseamănă prin:

a) obiectul de atentare;

b) latura obiectivă;

c) latura subiectivă.

145. Infracţiunilor legate de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor prevăzute de art. 217-219 CP se aseamănă una cu alta prin:

a) latura obiectivă;

b) obiectul de atentare;

c) latura subiectivă.

146. Persoana juridică nu poate fi subiect al infracţiunii în cazul:

a) dobândirii creditului prin înşelăciune;

b) contrabandei ;

c) eschivării de la achitarea plăţilor vamale (art. 249 CP).

147. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport care a provocat unei persoane o vătămare gravă a integrităţii corporale şi decesul altei persoane se califică:

a) ca infracţiune unică prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. a) şi b);

b) ca un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) şi art. 264 alin (3) lit. b) CP;

c) ca infracţiune prevăzută de art. 264 alin 3 lit. b CP, deoarece consecinţele mai puţin grave sunt absorbite de cele mai grave .

148. Infracţiunea de banditism se consideră consumată din momentul:

a) realizării cel puţin a unui atac banditesc;

b) organizării bandei;

c) alegerii conducătorului bandei.

149. Nu pot fi calificate ca huliganism agravat prevăzut de art. 287 alin. 3 CP acţiunile huliganice săvârşite:

a) cu încercarea aplicării obiectelor special adoptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;

b) cu aplicarea oricăror obiecte, inclusiv cu aplicarea şi a celor care au fost luate la locul infracţiunii;

c) prin demonstrarea obiectelor menţionate la lit. a) şi b) a prezentului test şi nelegate de aplicarea lor.

150. Infracţiunea prevăzută de art. 290 CP constituie o infracţiune continuă cînd ea este săvârşită prin una din următoarele acţiuni:

a) repararea ilegală a armelor de foc;

b) păstrarea ilegală a armelor de foc;

c) comercializarea armelor de foc.

151.Subiect al infracţiunii de falsificare a probelor nu poate fi:

a) avocatul;

b) procurorul;

c) traducătorul prin traducere incorectă.

152.Persoana care a făcut un denunţ fals, iar ulterior în susţinerea acestui denunţ ca martor face declaraţii mincinoase în cadrul urmăririi penale sau judecării cauzei poartă răspunderea penală pentru:

a) denunţare falsă (art. 311 CP);

b)declaraţie mincinoasă(art. 312 CP);

c) pentru concurs de infracţiuni prevăzute de art. 311 şi art. 312 CP.

153. Subiect al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii mincinoase, concluzii false sau traducerii incorecte ori de a se eschiva de la aceste obligaţii poate fi:

a) orice persoană fizică responsabilă care a atins vârsta de 16 ani;

b) numai de către persoana care efectuează urmărirea penală;

c) numai de către un participant la proces.

154. Prin transmitere ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în penitenciar săvârşită în mod sistematic se înţelege transmiterea unor asemenea obiecte de cel puţin:

a) o dată;

b) două ori;

c) trei ori.

155. Latura obiectivă a favorizării infracţiunii (art. 323 CP) nu se realizează prin una din următoarele acţiuni dinainte nepromise:

a) ascunderea infractorului;

b) comercializarea cu bună ştiinţă a bunurilor dobândite de infractor pe cale criminală;

c) ascunderea bunurilor dobândite de infractor pe cale criminală.

156.Infracţiunile de corupere pasivă prin pretinderea de bani (art. 324 CP) şi de corupere activă prin promisiunea de bani (art. 325 CP) se consumă din momentul:

a) pretinderii sau, respectiv, a promisiunii de bani;

b) primirii sau, respectiv, a transmiterii unei părţi din suma de bani pretinsă sau promisă;

c) primirii sau, respectiv, a transmiterii intregii sume de bani pretinse sau promise.

157. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art. 327 CP) şi excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu (art. 328 CP) se aseamănă una cu alta:

a) prin subiectul infracţiunii;

b) latura obiectivă;

c) latura subiectivă.

158. Care din următoarele infracţiuni contra autorităţilor publice şi a securităţii de stat pot fi săvârşite numai în formă de pluralitate de infracţiuni:

a) trădarea de patrie(art. 337 CP);

b) uzurparea de calităţi oficiale(art. 351 CP);

c) uzurparea puterii de stat (art.339 CP).

159. Care dintre următoarele infracţiuni militare pot fi săvârşite atît de militari, cît şi de persoanele civile:

a) predarea de bună-voie in prizonierat (art. 387 CP);

b) jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă (art. 389 CP);

c) dezertarea (art. 371 CP).

160. Luarea de mită (art. 333 CP) şi coruperea pasivă (art. 324 CP) nu se aseamănă una cu alta prin:

a) obiectul infracţiunii;

b) latura obiectivă;

c) latura subiectivă.

162. Obiectul juridic principal al infracţiunii de poluare a aerului (art. 230 CP) il constituie:

a) securitatea ecologică a mediului înconjurător ca valoare socială;

b) viaţa oamenilor cu valoare socială;

c) economia naţională ca valoare socială.

163. Infracţiunile din Partea Specială a CP au fost clasificate in capitole in raport cu:

a) obiectul lor generic;

b) latura obiectivă a lor;

c) subiectul lor.

Drept civil

1. Odată cu expirarea termenul de prescripţie:

;a) debitorul are dreptul să refuze executarea obligaţiei ڤ ;b) nu se poate de înaintat o acţiune în instanţa de judecată ڤ .c) obligaţia se stinge şi debitorul este liberat de obligaţie ڤ

2. Termenele speciale de prescripţie sunt stabilite:

;a) de un acord special al părţilor ڤ ;b) de către instanţa de judecată ڤ .c) de lege ڤ

3. Un drept încălcat poate fi apărat de instanţa de judecată doar dacă acţiunea este intentată:

;a) până la expirarea termenului de prescripţie ڤ ;b) independent de expirarea termenului de prescripţie ڤ .c) după expirarea termenului de prescripţie ڤ

4. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data:

;a) când persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului ڤ ;b) intentării acţiunii în judecată ڤ .c) cînd debitorul a refuzat să execute obligaţia ڤ

5. În acţiunile privind răspunderea delictuală, termenul de prescripţie extinctivă începe să

curgă de la data când: ;a) păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba ڤ

;b) păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea ڤ .c) păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască pe cel care răspunde de pagubă ڤ

6. În acţiunile privind anularea actului juridic pentru violenţă, termenul de prescripţie

extinctivă începe să curgă de la data când: ;a) violenţa a început ڤ ;b) victima ar fi putut să respingă actul de violenţă ڤ .c) violenţa a încetat ڤ

7. Preluarea datoriei duce la modificarea termenului de prescripţie?

;a) Da ڤ ;b) Nu ڤ ;c) Da, dacă părţile o prevăd ڤ

8. Curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:

;a) reclamantul a intentat acţiune ڤ ;b) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră ڤ .c) judecătorul se află în imposibilitate de a examina cauza din motive care nu depind de el ڤ

9. Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe dacă:

;a) este intentată acţiunea în modul stabilit de Codul de procedură civilă ڤ ;b) debitorul este informat că ar trebui să execute obligaţia sa ڤ .c) debitorul face parte din rândul forţelor armate puse pe picior de război ڤ

10. Dacă instanţa de judecată a scos cererea de pe rol, cursul prescripţiei extinctive care a

început până la intentarea acţiunii: ;a) se întrerupe ڤ ;b) curge în condiţiile stabilite de instanţa de judecată ڤ .c) continuă fără întrerupere ڤ 11. In cazul omiterii termenului de prescripţie se poate cere repunerea în termen: a) in termen de 30 de zile de la momentul cind creditorul a aflat s-au trebuia să afle despre ڤ

incetarea motivelor omiterii; b) indiferent de termenul scurs de la momentul creditorul a aflat sau trebuia să afle despre ڤ

incetarea motivelor omiterii termenului; c) în termen de 30 de zile de la momentul cînd debitorul a aflat s-au trebuia să afle despre ڤ

incetarea motivelor omiterii termenului. 12. Dacă debitorul a executat obligaţia sa după expirarea termenului de prescripţie:

;a) el poate pretinde restituirea a tot ceea ce s-a executat ڤ b) el poate pretinde restituirea a tot ceea ce s-a executat dacă demonstrează că nu cunoştea ڤ

faptul expirării termenului de prescripţie extinctivă; .c) el nu poate pretinde restituirea a celor executate ڤ

13. Dacă un drept este prescriptibil, dreptul:

;a) nu poate fi apărat de instanţa de judecată ڤ ;b) poate fi apărat de instanţa de judecată doar în interiorul termenului de prescripţie ڤ c) se stinge la expirarea termenului.20 ڤ

14. Dacă un drept este imprescriptibil, atunci el:

;a) nu poate fi apărat de instanţa de judecată ڤ

;b) poate fi apărat de instanţa de judecată doar în interiorul termenului de prescripţie ڤ .c) poate fi apărat de instanţa de judecată oricand ڤ

15. Este ilicită cauza actului juridic care:

;a) nu a fost convenită de părţi ڤ ;b) contravine legii ڤ .c) a cauzat un prejudiciu ڤ

16. Conform regulii generale dacă pentru încheierea actului juridic este necesar acordul unui

terţ acesta poate fi exprimat: ;a) în orice formă ڤ ;b) doar în forma stabilită pentru actul juridic ڤ .c) doar în formă autentică ڤ

17. Dacă pentru încheierea actului juridic este necesar acordul unui terţ acesta, de regulă,

poate fi exprimat: ;a) doar la momentul semnării contractului ڤ ;b) in orice moment anterior incheierii contractului ڤ .c) doar în prezenţa notarului ڤ

18. Acordul prealabil pentru încheierea actului juridic, de regulă:

;a) nu poate fi revocat ڤ ;b) poate fi revocat pînă la momentul încheierii actului juridic ڤ .c) poate fi revocat oricînd ڤ

19. Dacă pentru încheierea actului juridic este necesar acordul unui terţ şi actul juridic a fost

încheiat fără acordul terţului acesta: ;a) poate confirma actul juridic ڤ ;b) nu poate confirma actul juridic ڤ .c) nu poate confirma actul juridic care a fost executat ڤ

20. Forma este o condiţie de validitate a actului juridic numai în cazurile:

;a) în care obiectul este un imobil ڤ ;b) expres prevăzute din lege ڤ .c) contractul nu se execută la momentul încheierii ڤ

21. Actul juridic care vine să modifice un alt act juridic trebuie să poarte forma: ;a) stabilită pentru actului juridic modificat ڤ ;b) în care a fost încheiată actul juridic modificat ڤ .c) autentică ڤ

22. Actul juridic care se execută chiar la încheierea lui poate fi încheiat verbal dacă:

;a) este imposibil de a-l îmbrăca în formă scrisă ڤ ;b) dacă părţile au convenit astfel ڤ .c) forma nu este o condiţie de valabilitate ڤ

23. În cazul în care clauza penală nu este scrisă:

;a) clauza este nulă ڤ ;b) în caz de litigiu, părţile nu pot aduce martori pentru a demonstra existenţa clauzei penale ڤ ;c) clauza este valabilă ڤ

24. Dacă una dintre părţi a executat total sau parţial actul juridic pentru care se cere forma autentică, iar cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială: ;a) instanţa poate declara contractul valabil ڤ ;b) instanţa va obliga partea de rea credinţă să se prezinte la notar ڤ .c) instanţa va sancţiona partea care refuză să se prezinte la notar ڤ

25. Nulitatea absolută poate fi invocată:

;a) doar de părţile contractului ڤ ;b) de orice persoană care are un interes născut şi actual ڤ .c) doar de către debitor ڤ

26. Nulitatea relativă poate fi invocată:

;a) de către persoana în interesul căreia este stabilită ڤ ;b) de instanţa de judecată ڤ .c) de orice persoană care are un interes născut şi actual ڤ

27. Nulitatea absolută:

;a) poate fi acoperită de către părţi ڤ ;b) nu poate fi acoperită de către părţi ڤ .c) poate fi acoperită de către părţi, dacă acestea nu au cunoscut cauza nulităţii ڤ

28. Nulitatea relativă:

;a) poate fi acoperită de către părţi ڤ ;b) nu poate fi acoperită de către părţi ڤ .c) nu poate fi acoperită de către părţi dacă nu au cunoscut cauza nulităţii ڤ

29. Confirmarea actului lovit de nulitate relativă se poate face:

;a) doar prin declaraţii exprese ڤ ;b) în orice mod din care rezultă voinţa de a confirma actul juridic ڤ ;c) doar în cazurile prevăzute de lege ڤ

30. Este fictiv actul juridic:

;a) în care nu este indicat bunul ڤ ;b) încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice ڤ .c) încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act juridic ڤ

31. Este simulat actul juridic:

;a) în care nu este indicat bunul ڤ ;b) încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice ڤ c) încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act juridic ڤ

32. Actul juridic a cărui încheiere de către o parte a fost determinat de comportamentul dolosiv sau viclean al unui terţ poate fi anulat dacă: ;a) terţul este de bună-credinţă ڤ ;b) terţul este de rea-credinţă ڤ .c) cealaltă parte este de rea-credinţă ڤ

33. Dacă o parte la un act juridic l-a incheiat in baza unei erori aceasta nu poate invoca

eroarea dacă: ;a) eroarea se referă la natura actului juridic ڤ ;b) eroarea se referă la calităţile substanţiale ale actului juridic ڤ .c) eroarea îi este imputabilă ڤ

34. Actul juridic încheiat în baza erorii nu poate fi contestat dacă:

;a) cealaltă parte îl execută imediat ڤ ;b) cealaltă parte este de acord să-l execute în conformitate cu dorinţa părţii aflate în eroare ڤ .c) cealaltă parte declară rezoluţiunea actului juridic ڤ

35. Poate incheia personal acte juridice minorul care nu a implinit 14 ani:

;a) nu ڤ ;b) poate incheia acte de conservare ڤ .c) poate încheia acte de administrare ڤ

36. Dacă o normă juridică este neclară, instanţa de judecată:

;a) va respinge acţiunea pe motiv de imposibilitate de a da o soluţie ڤ ;b) este obligată s-o aplice ڤ .c) va solicita avizul organului care a adoptat norma juridică ڤ

37. Legea civilă are caracter retroactiv:

;a) dacă instituie o răspundere mai blândă pentru autorul prejudiciului civil ڤ ;b) prin acordul ambelor părţi şi a instanţei de judecată ڤ .c) în cazurile prevăzute de lege ڤ

38. Emanciparea operează:

;a) prin hotărârea autorităţii tutelare, independent de opinia părinţilor minorului ڤ ;b) prin hotărârea autorităţii tutelare, cu acordul părinţilor minorului ڤ .c) prin hotărâre judecătorească, cu acordul părinţilor minorului ڤ

39. Persoana fizică poate fi declarată dispărută fără veste dacă lipseşte de la domiciliu şi:

;a) a trecut cel puţin şase luni din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei ڤ ;b) a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei ڤ .c) a trecut cel puţin doi ani din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei ڤ

40. In cazul în care persoana este declarată absentă fără de veste:

;a) se numeşte un administrator al patrimoniului de către instanţa de judecată ڤ ;b) se numeşte un administrator al patrimoniului de către notar ڤ .c) se deschide moştenirea ڤ

41. Persoana juridică poate fi constituită:

;a) doar în formele expres prevăzute de lege ڤ ;b) în forma prevăzută de convenţia părţilor ڤ . c) în formele neinterzise de lege ڤ

42. Raporturile dintre administrator-persoană fizică (organul executiv) şi persoana juridică

sunt reglementate de: ;a) regulile contractului de mandat ڤ ;b) regulile contractului individual de muncă ڤ .c) în funcţie de regimul juridic selectat de părţi ڤ

43. Sediul persoanei juridice este:

;a) locul aflării administraţiei persoanei juridice ڤ ;b) locul indicat în calitate de sediu în actul ei de constituire şi/sau statutul ei ڤ .c) locul aflării majorităţii bunurilor persoanei juridice ڤ

44. Persoana juridică poartă răspundere pentru obligaţiile sale: ;a) cu tot patrimoniul ce îi aparţine ڤ ;b) cu toate bunurile arătate în actul de constituire şi/sau statut ڤ .c) în limita sumei indicate în actul de constituire şi/sau statut ڤ

45. Care dintre următoarele societăţi comerciale poate fi constituită de o singură persoană:

;a) societatea în nume colectiv ڤ ;b) societatea cu răspundere limitată ڤ .c) societatea în comandită ڤ

46. Obligaţia de vărsare integrală a aportului la o societate comercială trebuie executată:

;a) până la data înregistrării societăţii comerciale ڤ ;b) în orice termen prevăzut în actul de constituire ڤ .c) în termen de 6 luni de la data înregistrării societăţii comerciale ڤ

47. Munca personală a asociatului poate constitui aport la o societate comercială?

;a) Da, dacă actul de constituire o prevede ڤ ;b) Da, dacă cu el se încheie un contract individual de muncă ڤ c) Da, însă numai în cadrul societăţii în nume colectiv sau în societatea în comandită, de către ڤcomanditaţi.

48. Dacă un asociat al unei societăţi comerciale nu execută obligaţia de a vărsa integral

aportul, executarea ei poate fi cerută de: ;a) toţi asociaţii în comun ڤ ;b) oricare asociat ڤ .c) de Camera Înregistrării de Stat ڤ

49. Bunurile aduse ca aport intr-o societate comercială cu titlu de proprietate:

;a) rămân proprietatea asociatului care le-a adus ca aport ڤ ;b) devin proprietatea comună a tuturor asociaţilor ڤ .c) devin proprietatea societăţii comerciale ڤ

50. În ce termen trebuie vărsat aportul în cazul majorării capitalului social al societăţii

comerciale? ;a) la momentul adoptării hotărârii de majorare a capitalului social de către adunarea generală ڤ b) la orice moment indicat în hotărârea de majorare a capitalului social de către adunarea ڤgenerală; ,c) la momentul indicat în hotărârea de majorare a capitalului social de către adunarea generală ڤdar nu mai târziu de 60 de zile de la adoptarea respectivei hotărâri.

51. Când se consideră executată obligaţia de vărsare a aportului, dacă asociatul societăţii

comerciale aduce ca aport o creanţă? ;a) din momentul semnării actului de constituire ڤ ;b) din momentul înregistrării societăţii comerciale ڤ c) din momentul în care societatea comercială a obţinut plata sumei care face obiectul ڤcreanţei.

52. Care este raportul dintre patrimoniul social şi capitalul social?

;a) ele sunt sinonime ڤ ;b) capitalul social se include in patrimoniul social ڤ .c) patrimoniul social se include în capitalul social ڤ

53. O persoană fizică poate fi asociat al societăţii în nume colectiv? ;a) Nu ڤ ;b) Doar în cazul în care nu este asociat al unei societăţi cu răspundere limitată ڤ .c) Da, însă numai într-o singură societate în nume colectiv ڤ

54. O persoană juridică poate fi asociat al societăţii în nume colectiv?

;a) Nu ڤ ;b) Doar în cazul în care nu este asociat al unei societăţi cu răspundere limitată ڤ .c) Da, însă numai într-o singură societate în nume colectiv ڤ

55. Asociaţii unei societăţi în nume colectiv răspund pentru obligaţiile societăţii:

;a) dacă este prevăzut de actul de constituire ڤ ;b) doar în cazul şi în limitele prevăzute de lege ڤ .c) nelimitat ڤ

56. La adunarea generală a acţionarilor într-o societate pe acţiuni acţionarul votează după

principiul: ;a) un asociat – un vot ڤ ;b) o acţiune cu drept de vot – un vot ڤ .c) în orice mod prevăzut de actul de constituire ڤ

57. Asociatul societăţii cu răspundere limitată răspunde pentru obligaţiile societăţii?

;a) Da ڤ ;b) Da, dacă actul de constituirea nu prevede altceva ڤ .c) Nu ڤ

58. Dacă un asociat al unei societăţi cu răspundere limitată cumpără încă o parte socială de la

alt asociat al aceleiaşi societăţi: ;a) el are două părţi sociale, fiecare cu mărimea ei ڤ ;b) el are o parte socială, care creşte proporţional mărimii părţii sociale dobândite ڤ c) părţile sociale ale tuturor asociaţilor cresc proporţional cu mărimea părţii sociale dobândite ڤde unul dintre ei.

59. Nu are membri:

;a) asociaţia ڤ ;b) fundaţia ڤ .c) instituţia ڤ

60. Asociatul unei societăţi cu răspundere limitată:

;a) răspunde pentru obligaţiile societăţii doar în limita aportului vărsat ڤ ;b) răspunde pentru obligaţiile societăţii subsidiar şi solidar cu societatea ڤ c) nu răspunde pentru obligaţiile societăţii, ci suportă riscul pierderilor rezultate din activitatea ڤsocietăţii.

61. Dacă există unul din temeiurile de excludere a asociatului din societatea cu răspundere

limitată, excluderea se face de către: ;a) adunarea generală a asociaţilor ڤ ;b) administrator ڤ .c) instanţa de judecată ڤ

62. Procura emisă pentru încheierea unui act juridic autentic trebuie să fie în formă:

;a) autentificată notarial, doar în cazurile expres prevăzute de lege ڤ

;b) scrisă ڤ .c) autentificată notarial în toate cazurile ڤ

63. Procura de substituire trebuie să aibă forma:

;a) stabilită pentru procura de bază ڤ ;b) scrisă ڤ .c) autentificată notarial ڤ

64. Dacă procura nu prevede data la care a fost întocmită, ea este:

;a) nulă ڤ ;b) inopozabilă terţilor ڤ .c) valabilă timp de un an ڤ

65. Procura de substituire poate acorda mai multe împuterniciri decât acordă procura de

bază? ;a) Da, în cazul în care există acordul reprezentatului ڤ ;b) Nu ڤ .c) Da, dacă aceasta o cer interesele reprezentatului ڤ

66. În cazul anulării procurii reprezentatul trebui să anunţe:

;a) notarul ڤ ;b) notarul şi reprezentantul ڤ .c) reprezentantul ڤ

67. O obligaţie indivizibilă între debitori devine divizibilă dacă este moştenită de doi sau mai

mulţi succesori? ;a) Da ڤ ;b) Nu ڤ .c) Da, dacă testamentul prevede astfel ڤ

68. Solidaritatea creditorilor sau debitorilor:

;a) apare dacă contractul nu prevede altfel ڤ ;b) apare dacă legea nu prevede altfel ڤ .c) apare dacă contractul sau legea o prevăd în mod expres ڤ

69. Dacă debitorul plăteşte integral unuia dintre creditorii solidari:

;a) el este liberat numai faţă de acel creditor ڤ ;b) el este liberat faţă de toţi creditorii solidari ڤ c) un alt creditor solidar, care nu a fost plătit de creditorul solidar care a primit plata, îl poate ڤurmări pe debitor.

70. Dacă un creditor solidar a semnat cu debitorul un contract prin care acesta din urmă

recunoaşte datoria: ;a) contractul nu este opozabil celorlalţi creditori solidari ڤ ;b) ceilalţi creditori solidari nu pot invoca contractul respectiv ڤ .c) contractul profită tuturor creditorilor solidari şi fiecare din ei îl poate invoca ڤ

71. Dacă creditorul a acţionat în judecată unul din debitorii solidari, respectivul creditor:

;a) nu poate acţiona în judecată pe ceilalţi debitori solidari ڤ ;b) poate acţiona în judecată şi pe ceilalţi debitori solidari ڤ c) poate acţiona în judecată şi pe ceilalţi debitori solidari doar dacă şi-a rezervat acest drept in ڤcererea de chemare în judecată.

72. Dacă obligaţia este alternativă, executarea unei prestaţii din mai multe prestaţii

principale: ;a) liberează debitorul doar de acea prestaţie ڤ ;b) liberează debitorul de toate prestaţiile ڤ .c) liberează debitorul doar de obligaţia principală ڤ

73. Dacă obligaţia este alternativă, iar partea în drept să aleagă nu a ales prestaţia ce trebuie

executată: ;a) obligaţia este stinsă ڤ ;b) partea este obligată să repare prejudiciul cauzat ڤ .c) dreptul de a alege trece la cealaltă parte ڤ

74. Obligaţia este facultativă când:

;a) debitorul nu poate fi silit să o execute ڤ b) ea are ca obiect o singură prestaţie principală, dar debitorul se poate libera prin executarea ڤunei alte prestaţii; .c) debitorul are dreptul de a alege prestaţia care trebuie executată ڤ

75. Dacă cesionarul se află în altă localitate decât cedentul, debitorul suportă cheltuielile

suplimentare de executare a obligaţiei în acea localitate? ;a) Nu ڤ ;b) Da ڤ .c) Da, dacă contractul de cesiune a creanţei prevede aceasta ڤ

76. Dacă contractul interzice cesiunea creanţei fără acordul debitorului clauza este:

;a) nulă ڤ ;b) nulă în cazul în care prejudiciază creditorul ڤ .c) valabilă, dacă debitorul poate invoca un interes legitim pentru instituirea interdicţiei ڤ

77. Dacă o creanţă este vândută, contractul:

;a) se supune regulilor cesiunii de creanţă, şi nu regulilor vânzării ڤ ;b) se supune regulilor vânzării, şi nu regulilor cesiunii de creanţă ڤ .c) se supune atât regulilor cesiunii de creanţă, cât şi regulilor vânzării, în mod corespunzător ڤ

78. Dacă o creanţă este donată, contractul:

;a) se supune regulilor cesiunii de creanţă, şi nu regulilor donaţiei ڤ ;b) se supune regulilor donaţiei, şi nu regulilor cesiunii de creanţă ڤ .c) se supune atât regulilor cesiunii de creanţă, cât şi regulilor donaţiei, în mod corespunzător ڤ

79. Dacă este cesionată o creanţă garantată prin gaj, atunci dreptul de gaj:

;a) rămâne la cedent ڤ ;b) trece la cesionar ڤ .c) se stinge ڤ

80. Dacă creanţa cesionată s-a prescris extinctiv până ce cesiunea a fost comunicată

debitorului, acesta din urmă: ;a) poate opune prescripţia cesionarului ڤ ;b) nu poate opune prescripţia cesionarului ڤ .c) poate invoca nulitatea ڤ

81. Cesiunea creanţei, care s-a născut dintr-un contract pentru care se cere forma scrisă sub sancţiunea decăderii din proba cu martori este valabilă: ;a) dacă este făcută verbal ڤ ;b) numai dacă este făcută în scris ڤ .c) numai dacă este autentificată notarial ڤ

82. Preluarea datoriei, care s-a născut dintr-un contract pentru care se cere forma scrisă sub

sancţiunea decăderii din proba cu martori este valabilă: ;a) dacă este făcută verbal ڤ ;b) numai dacă este făcută în scris ڤ .c) numai dacă este autentificată notarial ڤ

83. Dacă contractul nu conţine nici o clauză privind momentul executării obligaţiei şi nici din

natura obligaţiei nu rezultă acest moment, debitorul poate executa: ;a) doar la cererea creditorului ڤ ;b) oricand ڤ .c) doar în termen de 7 zile de la cererea creditorului ڤ

84. Dacă obligaţia a ajuns la scadenţă, iar debitorul nu poate determina cu bună-credinţă cui

trebuie să o execute: ;a) el este obligat să consemneze bunurile ڤ ;b) el poate să nu o execute până când nu determină beneficiarul executării ڤ .c) obligaţia se stinge ڤ

85. Poate o persoană să fie împuternicită de creditor să primească executarea din numele său:

;a) Da ڤ ;b) Nu: împuternicirile se acordă doar pentru încheierea actelor juridice ڤ .c) Da, dacă debitorul este de acord ڤ

86. Dacă creditorul gajist urmăreşte bunul gajat, care a fost vândut de debitorul gajist,

cumpărătorul poate executa obligaţia garantată prin gaj: ;a) independent de acordul debitorului gajist ڤ ;b) cu acordul creditorului gajist ڤ .c) cu acordul debitorului gajist ڤ

87. Dacă debitorul oferă doar o parte din datorie:

;a) creditorul poate refuza plata ڤ ;b) creditorul este obligat să primească plata ڤ .c) creditorul poate refuza plata doar în cazurile prevăzute de lege ڤ

88. Dacă debitorul oferă creditorului o altă prestaţie decît cea datorată:

;a) creditorul poate să accepte noua prestaţie ڤ ;b) creditorul poate accepta prestaţia dacă aceasta nu prejudiciază debitorul ڤ .c) creditorul poate refuza prestaţia doar în cazurile prevăzute de lege ڤ

89. Este acţiune oblică:

;a) acţiunea creditorului faţă de debitorul său ڤ ;b) acţiunea creditorului faţă de debitorul debitorului său ڤ .c) acţiunea creditorului faţă de debitorii creditorilor săi ڤ

90. În cazul acţiunii oblice creditorul poate cere executarea:

;a) în favoarea sa ڤ

;b) în favoarea debitorului său ڤ .c) în favoarea sa sau a debitorului sau ڤ

91. Forţa majoră poate fi invocată doar dacă şi-a produs efectele:

;a) înainte de încheierea contractului ڤ ;b) în timpul executării contractului ڤ .c) după încetarea contractului ڤ

92. Dacă un proprietar a încheiat două contracte de vânzare-cumpărare asupra aceluiaşi bun,

dar nu a predat bunul nici unuia din cumpărători, atunci: ;a) ambele contracte sunt nule ڤ ;b) dreptul de a cere bunul aparţine cumpărătorului care primul a încheiat contractul ڤ .c) proprietarul poate alege cui să-i predea bunul ڤ

93. Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat neesenţial

după încheierea acestuia partea dezavantajată; ;a) poate cere declararea nulităţii contractului ڤ b) poate cere ajustarea contractului, doar dacă prevăzând schimbarea, ea nu ar fi incheiat ڤcontractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii; .c) este obligată să execute contractul aşa cum el a fost încheiat ڤ

94. Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat in mod

considerabil după încheierea acestuia, partea dezavantajată: ;a) poate cere declararea nulităţii contractului ڤ b) poate cere ajustarea contractului, doar dacă prevăzând schimbarea, ea nu ar fi încheiat ڤ

contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii; .c) este obligată să execute contractul aşa cum el a fost încheiat ڤ

95. Dacă o parte are dreptul să ceară ajustarea contractului, aceasta poate:

;a) să intenteze o acţiune de modificare a contractului ڤ ;b) să iniţieze negocieri cu cealaltă parte ڤ .c) să execute contractul în condiţii echitabile ڤ

96. Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului de rentă viageră s-au

schimbat în mod considerabil după încheierea acestuia, debirentierul: ;a) poate cere declararea nulităţii contractului ڤ b) poate cere ajustarea contractului, doar dacă prevăzând schimbarea, el nu ar fi încheiat ڤcontractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii; .c) este obligat să execute contractul aşa cum el a fost încheiat ڤ

97. Clauza penală este inclusivă în cazul în care creditorul poate cere:

;a) fie repararea prejudiciului, fie plata penalităţii ڤ ;b) repararea prejudiciului în partea neacoperită de penalitate ڤ .c) doar penalitatea ڤ

98. Clauza penală este punitivă în cazul în care creditorul poate cere:

;a) repararea prejudiciului peste penalitate ڤ ;b) fie repararea prejudiciului, fie plata penalităţii ڤ .c) repararea prejudiciului în partea neacoperită de penalitate ڤ

99. Clauza penală este exclusivă în cazul în care creditorul poate cere:

;a) doar penalitatea ڤ

;b) fie repararea prejudiciului, fie suma calculată conform clauzei penale ڤ .c) repararea prejudiciului în partea neacoperită de penalitate ڤ

100. Clauza penală alternativă în cazul în care creditorul poate cere:

;a) repararea prejudiciului peste penalitate ڤ ;b) fie repararea prejudiciului, fie plata penalităţii ڤ .c) repararea prejudiciului în partea neacoperită de penalitate ڤ

101. Poate instanţa de judecată micşora clauza penală?

;a) Doar în cazurile prevăzute de contract ڤ ;b) Nu ڤ .c) Da, însă numai în cazuri excepţionale şi dacă ea este disproporţionat de mare ڤ

102. Înţelegea cu privire la clauza penală trebuie să se facă în forma:

;a) scrisă ڤ ;b) autentică ڤ .c) prevăzută pentru obligaţia garantată ڤ

103. În cazul în care nu a fost respectată cerinţele cu privire la forma clauzei penale:

;a) aceasta este nulă ڤ ;b) părţile sunt decăzute din dreptul de a aduce proba cu martori ڤ .c) aceasta este inopozabilă terţilor ڤ

104. Dacă partea care a primit arvuna nu şi-a executat obligaţiile, ea trebuie să transmită

celeilalte părţi: ;a) arvuna ڤ ;b) arvuna plus o sumă/un bun egală cu arvuna ڤ .c) arvuna plus dublul arvunei ڤ

105. Dreptul de retenţie este:

;a) dreptul debitorului de a reţine executarea obligaţiei ڤ b) dreptul celui care deţine un bun de a refuza predarea acestuia pînă la despăgubirea de către ڤcreditor pentru cheltuielile necesare şi utile; .c) dreptul celui care deţine un bun de a refuza predarea acestuia pînă la plata preţului ڤ

106. Dacă o obligaţie se stinge:

;a) aceasta devine naturală ڤ ;b) raporturile juridice dintre părţi încetează în partea ce se referă la obligaţia stinsă ڤ c) raporturile juridice dintre părţi încetează în atât în partea ce se referă la obligaţia stinsă, cât ڤşi în privinţa oricăror altor prestaţii.

107. Executarea stinge obligaţia?

;a) Da, dacă ea este corespunzătoare ڤ ;b) Nu ڤ .c) Doar din momentul în care părţile au semnat actul de primire-predare a executării ڤ

108. Dacă creditorul îl eliberează pe debitor de executarea obligaţiei:

;a) obligaţia este stinsă ڤ ;b) se suspendă curgerea termenului de prescripţie ڤ .c) se suspendă calcularea penalităţilor ڤ

109. Novaţia operează prin: ;a) efectul legii ڤ ;b) declaraţia unei părţi faţă de cealaltă ڤ .c) prin înţelegerea dintre părţi ڤ

110. Compensarea:

a) constă în stingerea reciprocă a unei obligaţii şi a unei creanţe opuse, certe, lichide, de ڤaceiaşi natură şi exigibile;

;b) constă în stingerea obligaţiei debitorului ڤ

..c) constă în executarea obligaţiei care a ajuns la scadenţă ڤ

111. În cazul obligaţiilor de mijloace debitorul răspunde pentru neexecutare:

;a) dacă nu a fost atins rezultatul scontat ڤ ;b) doar dacă a garantat executarea ڤ .c) dacă nu a dat dovadă de diligenţa necesară ڤ

112. În cazul obligaţiilor de rezultat debitorul răspunde pentru neexecutare.

;a) dacă nu a fost atins rezultatul scontat ڤ ;b) doar dacă aceasta este expres prevăzut de contract ڤ .c) dacă nu a dat dovadă de prudenţa necesară ڤ

113 Testamentul va putea fi anulat în timpul vieţii testatorului:

;a) la cererea testatorului ڤ ;b) la cererea moştenitorului testamentar dacă bunurile au pierit ڤ .c) la cererea procurorului în cazul încălcării drepturilor moştenitorilor legali ڤ

114 După natura sa contractul de vânzare-cumpărare este un contract:

;a) translativ de posesie ڤ ;b) translativ de posesie şi folosinţă ڤ .c) translativ de proprietate ڤ

115 Conform regulii generale dreptul de proprietate asupra bunului mobil este transferat

cumpărătorului: ;a) în momentul încheierii contractului ڤ ;b) în momentul predării bunului ڤ .c)în momentul achitării preţului ڤ

116 Dacă datoria de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din natura obligaţiei,

debitorul trebuie să execute obligaţia: ;a) în termen de 7 zile de la data semnării contractului ڤ ;b) in termen de 7 zile de la data incheierii contractului ڤ .c) in termen de 7 zile din momentul cererii creditorului ڤ

117 Vânzătorul este obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii dacă:

;a) cauza evicţiunii este anterioară vânzării ڤ ;b) vânzătorul a cunoscut cauza evicţiunii ڤ .c) cumpărătorul nu a cunoscut cauza evicţiuni ڤ

118 În cazul în care există mai mulţi creditori se prezumă că ;a) creanţa este divizibilă ڤ ; b) creanţa este indivizibilă ڤ .c) creanţa este solidară ڤ

119 In cazul in care unul din creditorii solidari cere executarea debitorul este obligat:

;a) să execute faţă de toţi creditorii în părţi egali ڤ ;b) să execute integral faţă de creditorul care a cerut executarea ڤ .c) să execute faţă de creditorul care a cerut executarea partea din obligaţia care-i revine ڤ

120 Fiecare dintre creditorii solidari i-i reprezintă pe ceilalţi creditori:

;a) în toate actele care au drept scop conservarea obligaţiei ڤ ;b) în toate actele care au drept scop administrarea obligaţiei ڤ .c) în toate actele care au drept scop stingerea obligaţiei ڤ

121 În cazul obligaţiilor solidare:

;a) fiecare dintre debitori este obligat să execute partea din obligaţie care-i revine ڤ ;b) fiecare dintre debitori trebuie să execute obligaţia integral ڤ .c) fiecare dintre debitori trebuie să execute obligaţia în părţi egale ڤ

122 Donaţia este un contract unilateral, deoarece:

;a) presupune numai consimţământul donatorului ڤ ;b) naşte obligaţii numai pentru donator ڤ .c) naşte obligaţii numai pentru donatar ڤ

123 Dacă contractul nu prevede altfel, donatarul:

;a) nu este obligat să plătească datoriile donatorului ڤ ;b) este obligat să plătească datoriile donatorului ڤ .c) este obligat să plătească doar datoriile donatorului pe care le cunoştea ڤ

124 Revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinii poate fi cerută:

;a) de donator ڤ ;b) de terţul în favoarea căruia a fost stipulată sarcina ڤ .c) de orice persoană interesată ڤ

125 Renta se stabileşte de către părţi:

;a) doar în expresie bănească ڤ ;b) în expresie bănească sau naturală ڤ .c) doar în formă mixtă ڤ

126 În cazul decesului beneficiarului întreţinerii:

;a) contractul se reziliază ڤ ;b) drepturile şi obligaţiile trec la succesorii dobînditorului ڤ .c) drepturile şi obligaţiile beneficiarului se sting ڤ

127 Cuantumul rentei se stabileşte:

;a) de instanţa de judecată ڤ ;b) prin acordul părţilor ڤ .c) de lege ڤ

128 În conformitate cu Codul civil neînregistrarea în termen a contractului de locaţiune în

registrul bunurilor imobile are ca efect:

;a) nulitatea contractului ڤ ;b) inadmisibilitatea probei cu martori ڤ .c) inopozabilitatea faţă de terţi ڤ

129 Locatorul răspunde pentru viciile bunului închiriat:

;a) doar dacă viciul nu poate fi remediat ڤ ;b) doar dacă bunul nu poate fi folosit după destinaţie ڤ .c) doar dacă nu există o clauză contractuală care-l exonerează de răspundere ڤ

130 Locatorul poate cere modificarea chiriei:

;a) cand starea bunului s-a înrăutăţit considerabil în virtutea unor circumstanţe obiective ڤ ;b) când condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă ڤ .c) dacă locatarul foloseşte bunul contrar destinaţiei ڤ

131 Contractul de locaţiune poate fi încheiat pentru un termen:

;a) de maximum 99 de ani ڤ ;b) care nu va depăşi termenul de folosinţă a bunului ڤ .c) nelimitat ڤ

132 In cazul decesului uneia din părţi, contractul de locaţiune:

;a) încetează ڤ ;b) nu încetează ڤ .c) se reziliază ڤ

133 Dacă raporturile contractuale continuă în mod tacit după expirarea termenului

contractului de locaţiune, acesta se consideră prelungit: ;a) pe un termen egal cu cel stipulat in contract ڤ ;b) pe o perioadă nedeterminată ڤ .c) pe termen de 1 an ڤ

134 In cazul pierii bunului inchiriat:

;a) contractul de locaţiune încetează de drept ڤ ;b) contractul de locaţiune încetează prin acordul părţilor ڤ .c) locatorul este obligat să pună la dispoziţia locatarului un alt bun ڤ

135 Este obligat cărăuşul să încheie contract de transport?

;a) nu este obligat ڤ ;b) este obligat dacă nu are un motiv serios de a refuza ڤ .c) este obligat dacă face ofertă publică de transport ڤ

136 Dacă au fost desemnaţi mai mulţi mandatari mandatul produce efecte:

;a) doar dacă este acceptat de toţi ڤ ;b) dacă este acceptat măcar de unul dintre mandatari ڤ .c) dacă este acceptat de majoritatea mandatarilor ڤ

137 În cazul desemnării mai multor mandatari aceştia încheie actele:

;a) împreună ڤ ;b) dacă participă majoritatea ڤ .c) fiecare in limitele mandatului ڤ

138 Dubla reprezentare de către mandatari:

;a) este interzisă ڤ

;b) este permisă ڤ .c) este permisă numai cu acordul mandanţilor ڤ

139 Mandatarul se poate abate de la indicaţiile mandantului:

;a) doar dacă aceasta este prevăzut de contract ڤ ;b) dacă aceasta o cer interesele mandantului ڤ .c) dacă nu este interzis de contract ڤ

140 Mandatarul poate incheia acte juridice in numele mandantului cu sine însuşi:

;a) doar dacă aceasta este prevăzut expres de contract ڤ ;b) dacă aceasta nu este interzis de contract ڤ .c) dacă mandantul dispune de capacitate de exerciţiu ڤ

141 Mandatarul poate cere compensarea cheltuielilor:

;a) dacă aceasta este prevăzut de contract ڤ ;b) dacă contractul este cu titlul oneros ڤ .c) dacă aceasta nu au fost compensate prin remuneraţie ڤ

142 Mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a dobîndit în executarea

obligaţiilor sale contractuale: ;a) dacă aceasta este prevăzut de contract ڤ ;b) doar dacă contractul este cu titlul gratuit ڤ .c) dacă contractul nu prevede altfel ڤ

143 Mandatarul este obligat să dea lămuririle cerute de mandant:

;a) dacă aceasta este prevăzut de contract ڤ ;b) dacă contractul este cu titlul oneros ڤ .c) dacă contractul nu prevede altfel ڤ

144 Dacă executarea indicaţiilor mandantului duce, în mod vizibil, la dezavantajarea acestuia

mandatarul trebuie să execute indicaţiile: ;a) dacă mandantul insistă asupra indicaţiilor ڤ ;b) dacă mandatarul l-a notificat pe mandant ڤ .c) dacă nu a primit răspuns de la mandant ڤ

145 Mandatarul are dreptul să folosească în avantajul său informaţia pe care o obţine în

exercitarea mandatului: ;a) dacă nu este interzis de contract ڤ ;b) dacă există acordul mandantului ڤ .c) dacă nu prejudiciază mandantul ڤ

146 In cazul decesului mandatarului:

;a) contractul nu încetează ڤ ;b) contractul încetează tot timpul ڤ .c) încetează dacă nu s-a convenit altfel, ori dacă din obligaţia contractuală nu rezultă altfel ڤ

147 Riscul pieirii bunurilor transmise în administrare fiduciară le suportă:

;a) administratorul fiduciar ڤ ;b) fondatorul administrării ڤ .c) fondatorul administrării, dacă aceasta este prevăzut de contract ڤ

148. Obiect al dreptului de uzufruct:

;a) pot fi bunuri ale domeniului public ڤ

;b) pot fi bunuri ale domeniului privat ڤ

.c) pot fi bunuri atât ale domeniului public cât şi domeniului privat ڤ

149 In cazul decesului mandantului: ;a) contractul încetează ڤ ;b) contractul nu încetează ڤ .c) contractul încetează dacă nu s-a prevăzut altfel ڤ

150 Dacă depozitarul este profesionist, depozitul este:

;a) oneros, dacă aceasta este prevăzut de contract ڤ ;b) gratuit ڤ .c) prezumat oneros ڤ

151 La eliberarea bunului depozitarul:

;a) nu este în drept să ceară dovada faptului că persoana este proprietar ڤ ;b) este în drept să ceară dovada faptului că persoana este proprietar ڤ .c) poate să ceară dovada faptului că persoana este proprietar dacă contractul nu prevede altfel ڤ

152 Dacă depozitul este gratuit, depozitarul va păstra bunul:

;a) ca pe al său propriu ڤ ;b) cu diligenţa şi prudenţa obişnuită ڤ .c) cu diligenţa şi prudenţa unui bun profesionist ڤ

153 Dacă deponentul nu execută obligaţia de a preda bunul la depozit în termen, depozitarul

are dreptul: ;a) de a cere predarea bunului ڤ ;b) de a cere predarea bunului şi repararea prejudiciului ڤ .c) de a refuza primirea bunului la păstrare ڤ

154 Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în formă:

;a) verbală ڤ ;b) scrisă ڤ .c) autentică ڤ

155 Nerespectarea formei stabilite de lege pentru contractul de fidejusiune:

;a) atrage nulitatea contractului ڤ ;b) decade părţile de dreptul de a proba prin martori încheierea contractului ڤ .c) atrage inopozabilitatea contractului ڤ

156 Care sint limitele fidejusiunii

;a) nu poate depăşi datoria debitorului ڤ ;b) nu există limite ڤ c) nu poate fi garantată plata dobânzilor de întârziere ڤ

157 Care sînt excepţiile le poate invoca fidejusorul?

;a) excepţiile proprii şi excepţiile debitorului ڤ

;b) doar excepţiile propriii ڤ .c) doar excepţiile debitorului ڤ

158 Care sunt efectele micşorării de către creditor a garanţiilor?

;a) fidejusorul este liberat ڤ ;b) obligaţia fidejusorului se micşorează ڤ .c) creditorul este obligat să repare prejudiciul cauzat ڤ

159 Dreptul de regres al fidejusorului include:

;a) dreptul de a cere de la debitor toate sumele plătite ڤ ;b) dreptul de a cere doar penalităţile plătite ڤ .c) dreptul de a cere repararea prejudiciului cauzat ڤ

160 În lipsa unei alte înţelegeri, dobânda pentru depozite se plăteşte la expirarea:

;a) fiecărei luni ڤ ;b) fiecărui trimestru ڤ .c) termenului de depozitare ڤ

161 Contractul de asigurare se încheie în formă:

;a) verbală ڤ ;b) scrisă ڤ .c) autentică ڤ

162 În cazul nerespectării formei contractului de asigurare:

;a) contractul este nul ڤ ;b) contractul este inopozabil terţilor ڤ .c) părţile sunt decăzute din dreptul de invoca proba cu martori ڤ

163 Nu se admite asigurarea:

;a) răspunderii delictuale ڤ ;b) prejudiciului suferit prin participarea la loterii, jocuri şi pariuri ڤ .c) prejudiciului suferit în cazul asigurării de persoane ڤ

164 Riscul asigurat

;a) este un eveniment viitor ڤ ;b) este un eveniment trecut ڤ .c) este un eveniment pendinte ڤ

165 Riscul asigurat este un eveniment:

;a) viitor ڤ ;b) actual ڤ .c) aît viitor cît şi actual ڤ

166. În cazul asigurării de bunuri despăgubirea de asigurare:

;a) nu poate depăşi valoarea bunurilor ڤ ;b) nu este limitată ڤ .c) nu este limitată, dacă contractul nu prevede altfel ڤ

167. Dacă prin asigurarea dublă s-a admis supraasigurarea bunului:

;a) contractul de asigurarea este nul ڤ ;b) despăgubirea de asigurare plătită în ansamblu nu va depăşi valoarea bunului ڤ

c) fiecare asigurător va plăti o parte din despăgubire proporţional cu suma asigurată indicată în ڤcontractul de asigurare.

168. Dreptul de servitute se stinge in caz de:

;a) neuz pentru o perioadă de 5 ani ڤ ;b) neuz pentru o perioadă de 10 ani ڤ c) neuz pentru o perioadă de 15 ani ڤ

169. Pot fi moştenitori în cazul succesiunii legale:

;a) persoanele fizice şi juridice care au capacitate juridică la data deschiderii moştenirii ڤ ;b) doar persoanele care erau în viaţă la data deschiderii succesiunii ڤ c) persoanele care se aflau în viaţă la data deschiderii moştenirii şi copiii concepuţi ai ڤdefunctului.

170. Comorienţii sînt persoanele care:

;a) moştenesc reciproc ڤ ;b) nu moştenesc reciproc ڤ .c) au supravieţuit una alteia ڤ

171. Acţiunea privind declararea moştenitorului nedemn poate fi intentată:

;a) in termen de 3 ani din data deschiderii succesiunii ڤ ;b) in termen de 1 an din data deschiderii succesiunii ڤ .c) in termen de 6 luni din data deschiderii succesiunii ڤ

172. Acţiunea privind declararea moştenitorului nedemn poate fi intentată:

;a) numai de moştenitorii legali ڤ ;b) numai de moştenitorii testamentari ڤ c) de orice persoană pentru care decăderea succesorului nedemn din dreptul la moştenire are ڤconsecinţe patrimoniale.

173. Nu pot fi succesori testamentari: a) persoana care a comis intenţionat o infracţiune sau o altă faptă amorală împotriva ڤ

ultimei voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat moştenirea; b) părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care, la data deschiderii succesiunii, nu au fost ڤ

restabiliţi în aceste drepturi; c) copiii maturi care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere ڤ

a celui ce a lăsat moştenirea. 174. Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit dobândit de legatar:

;a) este un temei pentru membri familiei legatarului de a locui in ea ڤ ;b) nu este un temei pentru membri familiei legatarului de a locui in ea ڤ c) este un temei pentru membri familiei legatarului de a locui în ea, dacă testamentul nu ڤprevede altceva.

175. Moştenitorii rezervatari:

;a) nu răspund pentru datoriile celui ce a lăsat moştenirea ڤ ;b) răspund pentru datoriile celui ce a lăsat moştenirea ڤ .c) răspund pentru datoriile celui ce a lăsat moştenirea, dacă aceasta este prevăzut în testament ڤ

176. Moştenitorii răspund pentru obligaţiile celui ce a lăsat moştenirea:

;a) in limita valorii patrimoniului succesoral ڤ ;b) nelimitat ڤ

c) în limita valorii patrimoniului succesoral, numai dacă a fost întocmit un inventar al averii de ڤcătre notar.

177. Partajul averii succesorale se face:

;a) pînă la acceptarea moştenirii ڤ ;b) după acceptarea moştenirii ڤ .c) după primirea certificatului de moştenitor ڤ

178. Moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral:

;a) are dreptul să dispună de el ڤ ;b) nu are dreptul să dispună de el, fără acordul celorlalţi moştenitori ڤ c) nu are dreptul să dispună de el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi pînă la ڤprimirea certificatului de moştenitor.

179. Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi pînă la acceptarea ei, dreptul de a primi cota succesorală ce-i aparţine: ;a) trece la moştenitorii testamentari ڤ ;b) trece la moştenitorii legali din clasa respectivă ڤ .c) trece la moştenitorii săi prin transmisie succesorală ڤ

180. Conform prevederilor Codului civil proprietarul are următoarele atribute:

;a) posesie, folosinţă, dispoziţie ڤ

;b) posesie, administrare, dispoziţie ڤ .c) posesie, folosinţă, administrare ڤ

181. Posesor nemijlocit este persoana care:

;a) poate stăpâni bunul direct ڤ

;b) poate stăpâni bunul cu ajutorul altor persoane ڤ ;c) poate stăpâni bunul doar cu ajutorul reprezentantului legal ڤ

182. Posesor mijlocit este persoana care:

;a) poate stăpâni bunul direct ڤ

;b) poate stăpâni bunul cu ajutorul altor persoane ڤ ;c) poate stăpâni bunul doar cu ajutorul reprezentantului legal ڤ

183. Posesorul este prezumat proprietar al bunului dacă: ;a) nu este dovedit că a început a poseda pentru altul ڤ

;b) este dovedit că a început a poseda pentru altul ڤ .c) deţine bunul în posesie ڤ

184. Prezumţia de proprietate nu operează:

;a) in cazul in care dreptul de proprietate trebuie inscris in registrul public ڤ

;b) in cazul in care posesorul este de rea-credinţă ڤ ;c) în cazul în care posesorul este de bună-credinţă ڤ

185. Revendicarea posesiunii poate avea loc:

;a) in decurs de 5 ani pentru bunurile mobile ڤ

;b) in decurs de 3 ani ڤ .c) in decurs de 15 ani pentru bunurile imobile ڤ

186. Posesorul poate cere încetarea tulburării:

;a) in decurs de 5 ani pentru bunurile mobile ڤ

.b) in decurs de 15 ani pentru bunurile imobile ڤ .c) oricând când posesiunea este tulburată ڤ

187. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului.

;a) îl suportă dobânditorul ڤ

;b) îl suportă proprietarul ڤ .c) îl suportă proprietarul, dacă legea sau contractul nu prevede altfel ڤ

188. Schimbarea proprietarului:

a) nu afectează drepturile terţilor asupra bunului dobândite anterior transmiterii dreptului de ڤproprietate

b) afectează drepturile terţilor asupra bunului dobândite anterior transmiterii dreptului de ڤproprietate c) nu afectează drepturile terţilor asupra bunului dobândite cu bună-credinţă anterior ڤtransmiterii dreptului de proprietate

189. Dreptul de proprietate asupra bunului mobil este transmis dobanditorului:

;a) din momentul predării bunului ڤ

;b) din momentul înregistrării bunului ڤ .c) din momentul predării bunului dacă legea sau contractul ڤ

190. Dreptul de proprietate asupra bunului imobil este transmis dobanditorului:

;a) din momentul predării bunului ڤ

;b) din momentul înregistrării bunului ڤ .c) din momentul predării bunului dacă legea sau contractul ڤ

191. Bunul mobil pierdut:

;a) continuă să aparţină proprietarului său ڤ

;b) trece în proprietatea găsitorului din momentul găsirii ڤ .c) trece în proprietatea găsitorului după 3 luni ڤ

192. Proprietarul sau fostul posesor al bunului găsit este obligat să plătească găsitorului o recompensă în mărime de:

;a) cel mult 10% din preţul sau din valoarea actuală a bunului ڤ

b) cel mult 15% din preţul sau din valoarea actuală a bunului ڤ c) cel mult 20% din preţul sau din valoarea actuală a bunului ڤ

193. Comoara descoperită cu consimţământul proprietarului bunului:

a) aparţine pe jumătate proprietarului bunului în care a fost descoperită şi pe jumătate ڤdescoperitorului;

;b) aparţine integral descoperitorului ڤ c) aparţine pe jumătate proprietarului bunului în care a fost descoperită şi pe jumătate ڤdescoperitorului, dacă ei nu convin altfel.

194. Construcţiile şi lucrările subterane sau de la suprafaţa ternului:

;a) sunt prezumate a fi făcute de proprietarul terenului ڤ

;b) sunt prezumate a fi făcute de constructor ڤ .c) sunt prezumate a fi făcute de cel ce deţine dreptul de superficie asupra terenului ڤ

195. Proprietarul terenului care a efectuat pe terenul sau construcţii cu materiale străine: ;a) dobândeşte dreptul de proprietate asupra acestora ڤ

;b) nu dobândeşte dreptul de proprietate asupra acestora ڤ .c) dobândeşte dreptul de proprietate asupra acestora cu acordul proprietarului materialelor ڤ

196. Construcţiile efectuate pe terenul străin, cu materiale străine aparţin:

;a) proprietarului materialelor de construcţie ڤ

;b) proprietarului terenului ڤ .c) constructorului ڤ

197. Terţul de bună-credinţă ce a construit o construcţie pe terenul străin:

;a) poate fi obligat să ridice această construcţie ڤ ;b) nu poate fi obligat să ridice această construcţie ڤ .c) poate fi obligat să ridice această construcţie, dacă nu va face dovada bunei sale credinţe ڤ

198. Terţul de rea-credinţă ce a construit o construcţie pe terenul străin

;a) poate fi obligat să ridice această construcţie ڤ

;b) nu poate fi obligat să ridice această construcţie ڤ c) nu poate fi obligat să ridice această construcţie, dar este obligat să achite proprietarului o ڤrecompensă.

199. Dacă construcţia este ridicată în parte pe ternul constructorului şi în parte pe un teren invecinat, atunci:

;a) dreptul de proprietate asupra întregii construcţii aparţine constructorului ڤ

;b) dreptul de proprietate asupra întregii construcţii aparţine proprietarului terenului vecin ڤ ,c) dreptul de proprietate asupra întregii construcţii aparţine proprietarului terenului vecin ڤnumai dacă cel puţi ? din suprafaţa construită se află pe terenul său.

200. Dacă păstrează construcţiile făcute de un terţi, proprietarul este obligat:

;a) să plătească valoarea materialelor şi costul muncii ڤ

;b) să plătească o sumă de bani echivalentă creşterii valorii terenului ڤ c) să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi costul muncii sau o sumă de bani ڤechivalentă creşterii valorii terenului

201. Dacă două bunuri care aparţin diferiţilor proprietari s-au unit incat nu se mai pot separa fără a fi deteriorate sau fără muncă sau cheltuieli excesive, atunci dreptul de proprietate asupra noului bun aparţine:

;a) proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului ڤ

;b) ambilor proprietari, părţile acestora fiind egale ڤ .c) ambilor proprietari, părţile acestora fiind determinate de mărimea valorii bunurilor unite ڤ

202. Dreptul de proprietate rezultat din prelucrarea materiei aparţine:

;a) proprietarului materiei ڤ

;b) autorului manoperei ڤ .c) proprietarului materiei, dacă contractul nu prevede altfel ڤ

203. Persoana care a transformat prin manoperă materiale nu îi aparţine:

;a) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat ڤ

b) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat dacă valoarea manoperei este ڤsuperioară valorii materiei; c) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat dacă valoarea manoperei este ڤsuperioară valorii materiei, doar dacă este de bună credinţă.

204. Dobânditorul de bună-credinţă:

a) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în care cel ce a dispus de ڤbun nu era proprietarul lui;

b) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în care cel ce a dispus de ڤbun nu era proprietarul lui, cu excepţiile stabilite de lege; c) nu dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil în cazul în care cel ce a dispus ڤde bun nu era proprietarul lui.

205. Dreptul de proprietate asupra bunului poate fi dobandit prin uzucapiune:

;a) dacă posesorul posedă 5 ani un bun mobil şi 15 ani un bun imobil ڤ

;b) dacă posesorul posedă 3 ani un bun mobil şi 15 ani un bun imobil ڤ .c) dacă posesorul posedă 5 ani un bun mobil şi 10 ani un bun imobil ڤ

206. Dreptul de proprietate asupra bunului poate fi dobandit prin uzucapiune:

;a) dacă posesorul este de bună-credinţă ڤ

;b) indiferent de faptul dacă posesorul este de bună sau rea-credinţă ڤ .c) dacă posesorul este de bună-credinţă în perioada termenului de prescripţie extinctivă ڤ

207. Dreptul de proprietate asupra bunului poate fi dobandit prin uzucapiune:

;a) dacă posesiunea este continuă, paşnică, publică, precară ڤ

;b) dacă posesiunea este continuă, paşnică, publică, neprecară ڤ .c) dacă posesiunea este discontinuă, tulburată, clandestină, precară ڤ

208. Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii se întrerupe faţă de:

;a) cel ce a înaintat acţiunea de revendicare a bunului ڤ

;b) cel ce posedă bunul ڤ ;c) cel ce a înaintat acţiunea de revendicare a bunului, cât şi pentru cel ce posedă bunul ڤ

209. În cazul în care cursul prescripţiei achizitive a fost întrerupt:

;a) timpul scurs până la întrerupere nu se calculează ڤ

;b) timpul scurs până la întrerupere se calculează ڤ :c) cauza de intrerupere nu afectează cursul prescripţiei achizitive ڤ

210. Renunţarea la dreptul de proprietate:

;a) poate fi efectuată doar de proprietarul bunului ڤ

b) poate fi efectuată de proprietarul bunului şi persoana care deţine bunul în baza unui act ڤjuridic civil; c) poate fi efectuată de cel ce posedă bunul indiferent de faptul dacă deţine careva drepturi ڤasupra bunului.

211. Obligaţiile proprietarului în legătură cu bunul la care a renunţat:

;a) încetează din momentul renunţării la dreptul de proprietate ڤ

;b) incetează atunci când un terţi dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului ڤ ;c) încetează din momentul întocmirii declaraţiei de renunţare ڤ

212. Exproprierea poate avea loc:

a) doar pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabila ڤdespăgubire;

b) doar în cazurile stabilite de lege, atât asupra bunurilor domeniului public cât şi a bunurilor ڤdomeniului privat; ;c) doar în cazurile stabilite de lege, şi doar asupra bunurilor domeniului privat ڤ

213. Dacă bunul este comun:

;a) proprietatea pe cote-părţi se prezumă ڤ

;b) proprietatea pe cote-părţi se prezumă până la proba contrară ڤ .c) proprietatea este pe cote-părţi şi în devălmăşie ڤ

214. Dacă bunul este în proprietate comună pe cote-părţi:

;a) cotele-părţi sunt prezumate a fi egale până la proba contrară ڤ

;b) cotele-părţi sunt egale ڤ .c) cotele-părţi sunt stabilite prin act juridic civil ڤ 215. Modul de folosinţă asupra bunului comun:

;a) se stabileşte prin acordul coproprietarilor, în dependenţă de mărimea cotelor-părţi ڤ

b) se stabileşte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de divergenţe, prin hotărâre ڤjudecătorească; ;c) se stabileşte prin acordul coproprietarilor, independent de mărimea cotelor-părţi ڤ

216. Fructele produse din bunul proprietate comună pe cote-părţi:

;a) se cuvin coproprietarilor proporţional cotei-părţi deţinute dacă aceştia nu au stabilit altfel ڤ

;b) se cuvin coproprietarilor proporţional cotei-părţi ڤ .c) se cuvin coproprietarilor indiferent de mărimea cotelor-părţi ڤ

217. Actele de conservare a bunului proprietate comună pe cote-părţi:

;a) pot fi efectuate de orice coproprietar fără acordul celorlalţi coproprietari ڤ

;b) pot fi efectuate de orice coproprietar doar cu acordul celorlalţi coproprietari ڤ c) pot fi efectuate, fără acordul celorlalţi coproprietari, doar de coproprietarul care are cota cea ڤmai mare.

218. Cel ce a efectuat acte de conservare:

a) poate să pretindă compensarea cheltuielilor, doar dacă actele de conservare au fost efectuate ڤcu acordul celorlalţi coproprietari;

;b) nu poate să pretindă compensarea cheltuielilor ڤ c) poate să pretindă compensarea cheltuielilor, indiferent de faptul dacă actele de conservare ڤau fost efectuate cu sau fără acordul celorlalţi coproprietari;

219. Actele de dispoziţie privind bunurile proprietate comună pe cote-părţi:

;a) pot fi încheiate doar cu acordul celorlalţi coproprietari ڤ

b) pot fi încheiate cu acordul celorlalţi coproprietari, iar în lipsa acestuia în baza hotărârii ڤinstanţei de judecată; .c) pot fi încheiate fără acordul celorlalţi coproprietari ڤ

220. Cota-parte din proprietatea comună pe cote-părţi:

;a) poate fi înstrăinată doar cu acordul celorlalţi coproprietari ڤ

;b) poate fi înstrăinată fără acordul celorlalţi coproprietari ڤ .c) poate fi înstrăinată, respectându-se dreptul de preemţiune al celorlalţi coproprietari ڤ

221. În cazul vânzării cotei-părţi din proprietatea comună pe cote-părţi:

;a) vânzătorul este obligat să notifice ceilalţi coproprietari că intenţionează să-şi vândă cota ڤ

;b) vânzătorul nu este obligat să notifice ceilalţi coproprietari că intenţionează să-şi vândă cota ڤ .c) vânzătorul poate să notifice ceilalţi coproprietari că intenţionează să-şi vândă cota ڤ

222. Dacă cota-parte din proprietatea comună pe cote-părţi a fost vândută fără respectarea dreptului de preemţiune atunci:

a) oricare dintre coproprietari poate înainta o acţiune cerând nulitatea actului de vânzare a ڤcotei-părţi;

b) oricare dintre coproprietari poate intenta, în decursul a 3 luni, o acţiune pentru a i se atribui ڤdrepturi şi obligaţii de cumpărător; c) oricare dintre coproprietari poate intenta, în decursul a 3 ani, o acţiune pentru a i se atribui ڤdrepturi şi obligaţii de cumpărător.

223. Excluderea coproprietarului: ;a) poate fi efectuată cu acordul tuturor coproprietarilor ڤ

;b) poate fin efectuată doar în baza hotărârii instanţei de judecată ڤ .c) este interzisă ڤ

224. Cota-parte din proprietatea comună pe cote-părţi:

;a) poate fi urmărită pe baza pretenţiilor creditorilor ڤ

;b) nu poate fi urmărită nici într-un caz ڤ .c) poate fi urmărită doar de ceilalţi coproprietari ڤ

225. Zidul, şanţul sau altă despărţitură între două terenuri care se află în intravilan:

;a) se află în proprietatea comună pe cote părţi a vecinilor ڤ

;b) se află în proprietatea comună în devălmăşie a vecinilor ڤ c) este prezumată a fi proprietatea comună pe cote-părţi a vecinilor ڤ

226. Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi obişnuite prin împărţire poate avea loc:

;a) doar prin hotărâre judecătorească ڤ

;b) doar prin înţelegere a coproprietarilor ڤ .c) prin înţelegere a coproprietarilor sau prin hotărâre judecătorească ڤ

227. Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi forţate şi perpetue prin împărţire;

;a) poate avea loc doar prin hotărâre judecătorească ڤ

;b) poate avea loc doar prin acordul majorităţii coproprietarilor ڤ ;c) este inadmisibilă ڤ

228. Contractele privind amânarea împărţirii pot fi încheiate:

;a) pentru o perioadă mai mare de 5 ani ڤ ;b) pentru o perioadă mai mică de 5 ani ڤ .c) pentru o perioadă mai mare de 10 ani ڤ

229. Contractul privind amânarea împărţirii:

;a) se încheie doar în formă scrisă ڤ ;b) se încheie în doar formă autentică ڤ .c) se încheie în formă autentică doar în cazul imobilelor ڤ

230. In cazul in care coproprietarul este lipsit în capacitatea de exerciţiu:

;a) împărţirea este interzisă ڤ ;b) împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea tuturor coproprietarilor ڤ c) împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea tuturor coproprietarilor numai cu încuviinţarea ڤautorităţii tutelare.

231. În cazul în care coproprietarul este limitat în capacitatea de exerciţiu:

a) împărţirea este interzisă ڤ b) împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea tuturor coproprietarilor ڤ c) împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea tuturor coproprietarilor numai cu încuviinţarea ڤocrotitorului legal.

232. Dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil:

;a) împărţirea este inadmisibilă ڤ ;b) împărţirea poate avea loc doar în baza unei hotărâri judecătoreşti ڤ .c) împărţirea are loc prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ڤ

233. Împărţirea făcută fără participarea tuturor coproprietarilor:

;a) este lovită de nulitate relativă ڤ ;b) este lovită de nulitate absolută ڤ .c) este lovită de nulitate relativă doar la cererea coproprietarilor ڤ

234. Proprietate comună în devălmăşie:

;a) poate apărea doar în baza legii ڤ ;b) poate apărea doar în baza înţelegerii dintre coproprietari ڤ .c) poate apărea atât în baza înţelegerii dintre coproprietari cât şi în baza legii ڤ

235. Bunul proprietate comună în devălmăşie:

;a) poate fi folosit în exclusivitate de coproprietarul devălmaşi care ăl posedă ڤ ;b) poate fi folosit doar de către toţi coproprietarii devălmaşi ڤ c) poate fi folosit de fiecare coproprietar devălmaşi potrivit destinaţiei acesteia, dacă în ڤcontract nu este prevăzut alfel.

236. Actele de conservare a bunului proprietate comună în devălmăşie:

;a) pot fi încheiate doar cu acordul tuturor coproprietarilor devălmaşi ڤ ;b) pot fi incheiate doar de coproprietarul devălmaşi ce deţine posesia asupra bunului ڤ c) pot fi încheiate de oricare din coproprietarii devălmaşi, fără a fi necesar acordul celorlalţi ڤcoproprietari.

237. Fiecare din coproprietarii devălmaşi:

;a) poate dispune de bunul imobil fără acordul celorlalţi ڤ ;b) poate dispune de bunul mobil fără acordul celorlalţi ڤ .c) poate dispune de bunul mobil sau imobil doar cu acordul tuturor coproprietarilor ڤ

239. Actul de dispoziţie asupra bunului imobil proprietate comună în devălmăşie:

;a) poate fi incheiat cu acordul in scris al tuturor coproprietarilor ڤ ;b) poate fi incheiat cu acordul verbal al tuturor coproprietarilor ڤ c) poate fi încheiat cu acordul atât verbal cât şi în scris al tuturor coproprietarilor ڤ

240. Actul de dispoziţie asupra bunului imobil proprietate comună în devălmăşie încheiat fără acordul celorlalţi coproprietari:

;a) este lovit de nulitate relativă ڤ ;b) este lovit de nulitate absolută ڤ c) este nul dacă se face dovada că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că nu a fost cerut ڤacordul la înstrăinarea bunului imobil.

241. Bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei:

;a) sunt proprietate comună pe cote-părţi ڤ ;b) sunt proprietate comună în devălmăşie ڤ c) sunt proprietate comună în devălmăşie dacă, în conformitate cu legea sau contractul ڤincheiat intre ei nu este stabilit un alt regim.

242. Bunurile de folosinţă individuală, cu excepţia bijuteriilor şi a altor obiecte de lux:

;a) sunt proprietate ale soţului care le foloseşte ڤ ;b) sunt proprietate comună pe cote-părţi ale soţilor ڤ .c) sunt proprietate comună în devălmăşie ڤ

243. Acţiunea în revendicare este:

;a) acţiunea cumpărătorului către vânzător prin care se cere transmiterea bunului vândut ڤ ;b) acţiunea de înlăturare a piedicilor în exercitarea dreptului de folosinţă a bunului ڤ .c) acţiunea proprietarului de revendicare a bunului aflat în posesiunea nelegitimă a altuia ڤ

244. Acţiunea negatorie este:

;a) acţiunea posesorului care a pierdut posesiunea de revendicare a posesiunii ڤ ;b) acţiunea proprietarului de înlăturare a piedicilor în exercitarea dreptului de folosinţă ڤ .c) acţiunea posesorului de înlăturare a piedicilor în exercitarea posesiunii ڤ

245. Dobânditorul este de bună-credinţă:

;a) dacă ştia sau trebuia să ştie că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept ڤ ;b) dacă nu ştia că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept ڤ .c) dacă nu ştia şi nici nu putea să ştie că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept ڤ

246. Dobanditorul este de rea-credinţă

;a) dacă ştia sau trebuia să ştie că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept ڤ ;b) dacă nu ştia că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept ڤ .c) dacă nu ştia şi nici nu putea să ştie că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept ڤ

247. Revendicarea bunului de la dobânditorul de bună-credinţă:

;a) este posibil in toate cazurile ڤ ;b) este posibil dacă bunul a fost dobândit cu titlu gratuit ڤ .c) este posibil dacă bunul a fost dobândit cu titlu oneros ڤ

248. Revendicarea bunului de la dobanditorul de rea-credinţă:

;a) este posibil in toate cazurile ڤ ;b) este posibil doar dacă bunul a fost dobândit cu titlu gratuit ڤ .c) este posibil doar dacă bunul a fost dobândit cu titlu oneros ڤ

249. Banii sau titlurile de valoare la purtător:

;a) pot fi revendicate doar de la dobânditorul de bună-credinţă ڤ ;b) nu pot fi revendicate ڤ . c) pot fi revendicate doar de la dobanditorul de rea-credinţă ڤ

Dreptul muncii

Testul nr.1

Contractul colectiv de muncă este un act:

a) juridic, ce reglementează raporturile de muncă, social-economice şi profesionale dintre angajator şi salariaţi la întreprinderi, în instituţii, organizaţii;

b) normativ, ce determină drepturile şi obligaţiunile reciproce între salariat şi angajator;

c) politic, ce reglementează relaţiile social-economice între sidicate şi patronate.

Testul nr.2

Refuzul neintemiat de a angaja la lucru este:

a) acceptat;

b) interzis;

c) permis.

Testul nr.3

Contractul individual de muncă poate fi încheiat în formă:

a) verbală sau scrisă; b) verbală şi scrisă; c) scrisă.

Testul nr.4

Încheierea contractului individual de muncă se legalizează prin:

a) notă explicativă; b) ordin; c) raport.

Testul nr.5

Încheierea contractului individual de muncă cu un salariat, invitat la lucru prin transferare dintr-o altă întreprindere (instituţie, organizaţie) pe baza acordului intervenit între conducătorii întreprinderilor (instituţiilor organizaţiilor) şi a salariatului:

a) se poate refuza; b) nu se poate refuza; c) poate avea loc doar după expirarea termenului de probă.

Testul nr.6

la incheierea contractului individual de muncă se prezintă:

a) doar documnetele prevăzute de lege; b) toate actele solicitate de angajator;

c) toate documentele prevăzute de instrucţiunile interne ale întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei.

Testul nr.7

La angajarea persoanelor care n-au implinit virsta de opsprezece ani proba de incercare:

a) nu se stabilşte; b) se stabileşte; c) se stabileşte pe o jumătate de termen.

Testul nr.8

Munca unei persoane condamnate prestată în condiţii normale în perioada de detenţie sau de liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen:

a) se consideră munca forţată; b) nu se consideră munca forţată; c) poate fi considerată munca forţată în condiţiile prevăzute de lege.

Testul nr.9

Odihnă, asigurată prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă, prin reducerea timpului de muncă pentru unele profesii şi categorii de salariaţi, prin acordarea zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, a concediilor anuale plătite este:

a) un drept garantat al salariatului; b) o obligaţiune a salariatului; c) o garanţie oferită salariatului de către angajator.

Testul nr.10

Nivelul minim al drepturilor şi garanţiilor de muncă pentru salariaţi se stabileşte de:

a) contractul individual de muncă; b) Codul muncii; c) contractul colectiv de muncă.

Testul nr.11

Clauzele din contractile individuale de muncă, care înrăutăţesc situaţia salariaţilor în comparaţie cu legislaţia muncii:

a) sint legale ori posibile;

b) produc efecte juridice pînă la contestarea lor în instanţe de judecată;

c) sînt nule şi nu produc efecte juridice.

Testul nr.12

Sindicatele sint:

a) parteneri ai salariaţilor; b) reprezentanţi ai angajatorului; c) reprezentanţi ai salariaţilor.

Testul nr.13

Contractul colectiv de muncă în cadrul filialelor sau reprezentanţelor întreprinderii:

a) nu poate fi incheiat; b) poate fi încheiat doar în cazul cînd numărul salariaţilor în cadrul filialei sau

reprezentanţei depăşeşte 30 de persoane; c) poate fi incheiat.

Testul nr.14

Dacă, în decurs de 3 luni din ziua derulării negocierilor colective privind semnarea contractului colectiv de muncă, nu s-a ajuns la o înţelegere asupra unor prevederi ale proiectului contractului colectiv de muncă, părţile:

a) sunt obligate să continuie negocierile; b) au dreptul să semneze contractul doar pentru clauzele negociate; c) sînt obligate să semneze contractul în varianta propusă de angajator.

Testul nr.15

Contractul colectiv de muncă se încheie pe un termen:

a) de 3 ani; b) stabilit de părţi însă nu mai puţin de un an; c) stabilit liber de părţi.

Testul nr.16

Contractul colectiv de muncă:

a) nu se înregistrează;

b) se înregistrează doar pentru cazurile expres prevăzute de părţi; c) se depun de una dintre părţile semnatare pentru înregistrare la inspectoratul teritorial de

muncă.

Testul nr.17

La încheierea contractului individual de muncă, persoana trebuie să aibă vârsta minimă de:

a) 15 ani; b) 16 ani; c) 18 ani.

Testul nr.18

Neîncheierea în forma scrisă a contractului individual de muncă: a) se sancţionează cu nulitatea absolută a contractului de muncă; b) se sancţionează cu nulitatea relativă a contractului; c) nu afectează valabilitatea contractului individual de muncă.

Testul nr.19

Încadrarea în muncă a cetăţenilor străini este: a) interzisă de lege; b) permisă de lege independent de îndeplinirea vreunei formalităţi; c) condiţionată de obţinerea permisului de muncă;

Testul nr.20

Încheierea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată: a) constituie o obligaţie a angajatorului cu excepţia prevăzută de lege; b) este interzisă de lege; c) nu este posibilă dacă salariatul refuză.

Testul nr.21

Beneficiază de reducere a timpului de lucru: a) persoanele cu funcţii de conducere; b) tinerii în vârstă de până la 18 ani; c) specialiştii.

Testul nr.22

Munca suplimentară se compensează:

a) in bani; b) prin acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile; c) prin acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 60 de zile.

Testul nr.23

Nu pot presta muncă de noapte: a) tinerii în vârstă de până la 18 ani; b) salariaţii din sectorul bugetar; c) specialiştii.

Testul nr.24

Salariatul cu care se desface contractul individual de muncă din iniţiativa angajatorului beneficiază de:

a) o compensaţie materială; b) continuitatea vechimii în muncă; c) dreptul de a contesta în instanţă de judecată decizia de desfacere.

Testul nr.25

Suspendarea contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: a) in cazul concediului de studii; b) pe durata concediului medical; c) pe durata anchetei de serviciu.

Testul nr.26

Este admisibilă desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului în cazurile:

a) concediului de maternitate; b) cât îngrijeşte copilul bolnav în vârstă de până la 3 ani; c) încălcarea repetată a disciplinei muncii.

Testul nr.27

Deplasarea de serviciu poate fi dispusă pe o perioadă de: a) 60 de zile, fără posibilitatea prelungirii; b) 30 de zile, fără posibilitatea prelungirii; c) 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu cel mult încă 60 de zile.

Testul nr.28

Detaşarea: a) încetează la cererea salariatului; b) are caracter facultativ pentru salariat; c) presupune modificarea locului muncii.

Testul nr.29

Cererea salariatului de încetare unilaterală a contractului individual de muncă (demisia) trebuie: a) motivată; b) înregistrată de angajator; c) prezentată verbal.

Testul nr.30

În cazul demisiei, salariatul, care ocupă o funcţie de execuţie, trebuie să-i acorde angajatorului un termen de preaviz de:

a) 30 de zile; b) 14 zile calendaristice; c) 30 de zile, cu excepţia cazului în care în contractul colectiv de muncă nu s-a

prevăzut un termen mai îndelungat. Testul nr.31.

Pe perioada satisfacerii serviciului militar in termen contractul individual de muncă al salariatului:

a) încetează prin voinţa părţilor; b) încetează la iniţiativa angajatorului; c) se suspendă de drept în circumstanţe ce nu depend de voinţa părţilor.

Testul nr.32

Angajarea in cimpul muncii prin concurs este obligatorie: a) în cazul salariaţilor din sectorul bugetar; b) pentru ocuparea unei funcţii de conducere, atât în sectorul privat, cât şi în unităţile

bugetare; c) dacă este prevăzută de acte normative.

Testul nr.33

Concedierea salariaţilor – membri al comitetului sindical: a) este admisibilă numai pentru motive neimputabile; b) nu poate interveni pentru motive imputabile; c) cu acordul organului sindical membru al căruia el este.

Testul nr.34

Suspendarea contractului individual de muncă intervine la iniţiativa salariatului: a) în cazul delegării; b) ca sancţiune disciplinară; c) in caz de ocupare a unei funcţii elective.

Testul nr.35

Contractele colective de muncă îşi produc efectele de la: a) data semnării sau de la data stabilită în contract; b) data înregistrării; c) momentul în care a fost atins acordul de voinţă între partenerii sociali.

Testul nr.36

Reprezintă cauză de suspendare în circumstanţe ce nu depend de voinţa părţilor a contractului individual de muncă:

a) concediul parţial plătit pentru îngijirea copilului în vârstă de până la 3 ani; b) detaşarea; c) concediul de maternitate.

Testul nr.37

Reprezintă cauză de suspendare a contractului individual de muncă la iniţiativa salariatului: a) greva, în ce priveşte salariaţii grevişti; b) forţa majoră; c) pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 6 ani.

Testul nr.38

Reprezintă cauză de suspendare a contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului: a) şomajul tehnic; b) concediul fără plată; c) pe durata anchetei de serviciu.

Testul nr.39

Nu constituie clauze esenţiale ce trebuie cuprinse obligatoriu în contractul individual de muncă: a) regimul de muncă şi de odihnă; b) durata contractului; c) concediul de odihnă.

Testul nr.40

Detaşarea reprezintă: a) o încetare a contractului individual de muncă; b) modificarea definitivă a locului muncii, prin actul unilateral al salariatului; c) o clauză de suspendare a contractului individual de muncă.

Testul nr.41

Concediul de odihnă nu se întrerupe automat cand: a) intervine o cauză de incapacitate temporară de muncă; b) salariatul este chemat să satisfacă obligaţii militare, altele decât serviciul militar in termen; c) salariatul încheie un nou contract de muncă prin cumul.

Testul nr.42

Perioada probei de încercare pentru salariaţi este pînă la:

a) 3 luni; b) 1 lună; c) 2 luni.

Testul nr.43

Perioada aflării salariatului în concediul medical:

a) se include în perioada de probă; b) se include în perioada de probă doar cu acordul angajatorului; c) nu se include în perioada de probă.

Testul nr.44

Clauza privind perioada de probă:

a) se include in contractul individual de muncă; b) este prevăzută de contractul colectiv de muncă; c) nu se include în contractul individual de muncă.

Testul nr.45

La drepturile recunoscute de Codul muncii salariaţii:

a) pot renunţa; b) nu pot renunţa; c) pot renunţa doar cu acordul angajatorului.

Testul nr.46

Ordinul de angajare:

a) se aduce la cunoştinţa salariatului sub semnătură; b) se aduce la cunoştinţa salariatului în prezenţa celorlalţi membri al colectivului de muncă: c) nu se aduce la cunoştinţa salariatului.

Testul nr.47

Carnete de muncă se perfetează pentru toţi salariaţii care lucrează în unitate mai mult de:

a) 3 zile lucrătoare; b) 5 zile lucrătoare; c) 10 zile lucrătoare.

Testul nr.48

Durata şomajului tehnic nu poate depăşi:

a) 3 luni de fiecare dată; b) 3 luni in decursul unui an calendaristic; c) 2 luni in decursul unui an calendaristic.

Testul nr.49

Constatarea nulităţii contractului individual de muncă:

a) produce efecte pentru viitor; b) nu produce efecte pentru viitor; c) produce efecte pentru viitor doar în cazul prevăzut de instanţa de judecată.

Testul nr.50

Demisia este:

a) un drept al salriatului; b) o obligaţiune a salariatului; c) o garanţie oferită de angajator.

Testul nr.51

Datele referitoare la convingerile politice şi religioase ale salariatului, precum şi la viaţa privată a acestuia:

a) pot fi obţinute de angajator; b) nu pot fi obţinute de angajator; c) pot fi obţinute de angajator doar cu acordul salariatului.

Testul nr.52

Protecţia datelor personale ale salariatului contra utilizării ilegale sau pierderii este asigurată din contul:

a) salariatului; b) angajatorului; c) organizaţiei sindicale.

Testul nr.53

Durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi:

a) poate depăşi 40 de ore pe săptămînă; b) nu poate depăşi 40 de ore pe săptămînă; c) nu poate depăşi 50 de ore pe săptămînă.

Testul nr.54

Pentru salariaţii în vîrstă de la 16 la 18 ani durata timpului de muncă:

a) constituie 35 de ore; b) nu poate depăşi 30 de ore; c) constituie 40 de ore.

Testul nr.55

Retribuirea muncii în cazul timpului de muncă parţial se efectuează:

a) prin înţelegerea părţilor; b) in coformitate cu acordul sindicatelor; c) proporţional timpului lucrat sau în funcţie de volumul lucrului făcut.

Testul nr.56

Pentru salariaţii în vîrstă de pînă la 16 ani, durata săptămînală a timpului de muncă:

a) nu poate depăşi 24 ore;

b) este de 30 ore; c) este de 35 ore.

Testul nr.57

Împărţirea zilei de muncă pe segmente:

a) este permisă; b) este interzisă; c) este admisă cu acordul scris al părţilor.

Testul nr.58

Munca în decursul a două schimburi successive:

a) este permisă; b) este permisă cu acordul scris al salariatului; c) este interzisă.

Testul nr.59

În cadrul programului zilnic de muncă, salariatului trebuie să i se acorde o pauză de masă de cel puţin:

a) o oră;

b) 30 de minute;

c) 2 ore.

Testul nr.60

Atragerea salariaţilor în vîrsta de pînă la 18 ani la munca în zile de repaus:

a) se permite; b) este interzisă; c) se permite cu acordul scris al salariatului şi emiterea ordinului angajatorului.

Testul nr.61

Durata minimă a concediului de odihnă anual:

a) constituie 28 de zile lucrătoare;

b) 28 de zil calendaristice; c) nu este stabilită.

Testul nr.62

Perioada aflării în concediu neplătit cu o durată mai mare de 14 zile calendaristice:

a) se include în vechimea în muncă, care dă dreptul la concediul de odihnă anual; b) nu se include în vechimea în muncă, care dă dreptul la concediul de odihnă anual; c) se include în vechimea în muncă, care dă dreptul la concediul de odihnă anual în caz dacă

este prevăzut de regulamentul intern al unităţii,

Testul nr.63

Concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaţilor după expirarea :

a) 11 luni de muncă la unitatea respectivă; b) 6 luni de muncă la unitatea respectivă, în caz dacă este prevăzut de contractul colectiv de

muncă; c) 6 luni de muncă la unitatea respectivă.

Testul nr.64

Neacordarea concediului de odihnă anual timp de 2 ani consecutive este:

a) permisă; b) permisă doar cu acordul scris al salariatului; c) interzisă.

Testul nr.65

Înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit printr-o compensaţie în bani:

a) se admite; b) se admite la solicitarea salariatului; c) nu se admite.

Testul nr.66

Concediul neplătit din iniţiativa salariatului poate fi acordat pe o durată de pînă la:

a) 45 de zile calendaristice;

b) 60 de zile calendaristice; c) 60 de zile lucrătoare.

Testul nr.67

Retribuirea muncii salariatului rechemat din concediul de odihnă anual se efectuează:

a) la un tarif dublu; b) in baze generale; c) in baze generale cu acordarea suplimentului.

Testul nr.68

Salariul minim pe ţară este stabilit prin:

a) lege; b) contractul colectiv de muncă; c) hotărîre de Guvern.

Testul nr.69

Sistemul şi condiţiile de retribuire a muncii salariaţilor din sectorul bugetar se stabilesc prin:

a) lege; b) hotărîre de Guvern; c) contractul colectiv de muncă.

Testul nr.70

Plata salariului în natură este:

a) interzisă; b) permisă; c) interzisă, cu excepţia cazurilor prevăzute de contractul individual ori colectiv de muncă.

Testul nr.71

Plata salariului pentru o lucrare ocazională, care durează mai puţin de 2 săptămîni se efectuează:

a) în ordinea generală; b) imediat după executarea acesteia; c) in avans.

Testul nr.72

Reţinerile din salariu pentru achitarea datoriilor salariaţilor faţă de angajator se pot face în baza ordinului acestuia pentru:

a) acoperirea venitului ratat de intreprindere; b) repararea prejudiciului material cauzat unităţii din vina salariatului în limita unui salariu

mediu; c) acoperirea penalităţilor suportate de intreprindere.

Testul nr.73

Dacă eliberarea carnetului de muncă este reţinută din vina angajatorului salariatului:

a) i se plăteşte salariul mediu pentru tot timpul absenţei forţate de la lucru, doar nu mai mult de trei luni;

b) i se plăteşte salariul pentru toată perioada de reţinere a carnetului de muncă; c) nu i se plăteşte nici o recompensă.

Testul nr.74

La efectuarea lucrărilor de diferite categorii de calificare, salariatul este retribuit după:

a) tarif stabilit pentru fiecare muncă efectuată în parte; b) munca de calificare mai înaltă; c) o muncă de calificare medie.

Testul nr.75

În caz de neîndeplinire a normelor de producţie din vina angajatorului retribuirea muncii:

a) se face pentru munca efectiv prestată de salariat; b) se face pentru munca efectiv prestată de salariat, dar nu mai puţin decît în mărimea unui

salariu mediu al salariatului calculat pentru aceeaşi perioadă de timp; c) se face reieşind din cuantumul salariului obţinut în condiţii de îndeplinire a normelor de

producţie.

Testul nr.76

Prezentarea informaţiilor salariatului referitoare la condiţiile tehnice şi organizatorice care au fost puse la baza elaborării normelor de muncă: este

a) un drept al angajatorului; b) o obligaţiune a angajatorului; c) o obligaţiune a angajatorului în cazurile prevăzute de contractul individual de muncă.

Testul nr.77

În caz de concediere în legătură cu lichidarea unităţii angajatorul este obligat să preavizeze salariatul:

a) prin ordin; b) prin ordin sub semnătură; c) verbal în prezenţa reprezentantului organizaţiei sindicale.

Testul nr.78

În caz de concediere în legătură cu lichidarea unităţii angajatorul este obligat să preavizeze salariatul in termen cu:

a) 3 luni inainte; b) 2 luni inainte; c) 2 săptămîni înainte.

Testul nr.79

Salariatul autor al invenţiei sau al propunerii de raţionalizare beneficiază de garanţiile şi compensaţiile prevăzute de legislaţia în:

a) vigoare; b) vigoare şi contractul colectiv de muncă; c) vigoare, de contractul colectiv şi/sau de cel individual de muncă.

Testul nr.80

Stimulările se aplică:

a) de către angajator; b) de către angajator de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor; c) la propunerea reprezentanţilor salariaţilor.

Testul nr.81

Pentru încălcarea disciplinei de muncă se permite aplicarea:

a) sancţiunilor disciplinare; b) amenzilor şi altor sancţiuni disciplinare în cazurile prevăzute de contractul individual de

muncă; c) aplicarea altor sancţiuni administrative.

Testul nr.82

În caz de schimbare a proprietarului unităţii, noul proprietar este în drept să desfacă contractele individuale de muncă încheiate cu:

a) şeful serviciului de pază; b) contabil-şef; c) şeful secţiei personal (cadre).

Testul nr.83

Termenul de validitate a sancţiunii disciplinare:

a) constituie un an din ziua depistării; b) nu poate depăşi şase luni din ziua aplicării; c) nu poate depăşi un an din ziua aplicării şi familiarizării lui cu ordinul (contra semnătură).

Testul nr.84

Angajatorul care a aplicat sancţiunea disciplinară este în drept să:

a) schimbe sancţiunea; b) revoce; c) interzică premierea pe anumit termen.

Testul nr.85

Contractul de formare profesională este un:

a) contract special; b) supliment la contractul individual de muncă; c) act adiţional la contractul individual de muncă.

Testul nr.86

Serviciul pentru securitatea şi igiena muncii se înfiinţează în unităţile care au:

a) 30 şi mai mulţi salariaţi; b) 50 şi mai mulţi salariaţi; c) 100 şi mai mulţi salariaţi.

Testul nr.87

Serviciul pentru securitatea şi igiena muncii acordă consultaţii şi asistenţă:

a) angajatorului la elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

b) salariaţilor; c) reprezentanţilor organizaţiei sindicale.

Testul nr.88

Serviciul medical se înfiinţează, în mod obligatoriu, în unităţile care au:

a) 100 şi mai mulţi salariaţi; b) 200 şi mai mulţi salariaţi; c) 300 şi mai mulţi salariaţi.

Testul nr.89

Materialele igienico-sanitare de protecţie se distribuie de către angajator:

a) din contul salariatului; b) la o jumătate de preţ; c) gratuit.

Drept procesual civil

1. Care din actele indicate reglementează procedura de judecare a pricinilor civile?

a) Legile ordinare; b) Legile organice; c) Hotărîrile Plenului Curţii Supreme de Justiţie.

2. Indicaţi fază obligatorie a procesului civil:

a) Executarea silită a hotărîrii judecătoreşti; b) Pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare; c) Judecarea recursului împotriva hotărîrilor pentru care nu este prevăzută calea apelului.

3. Indicaţi fază facultativă (neobligatorie) a procesului civil:

a) Pronunţarea hotărîrii; b) Judecarea pricinii in apel; c) Susţinerile orale şi replicile.

4. Care din pricinile indicate se examinează în toate cazurile în şedinţă închisă?

a) Pricinile de contencios administrativ; b) Pricinile privind restabilirea la locul de muncă; c) Pricinile cu privire la încuviinţarea adopţiei.

5. Cum va proceda instanţa dacă în procesul judecării pricinii se va constata că o normă din Hotărîrea Guvernului RM cu caracter normativ adoptată în 1993 contravine prevederilor Constituţiei RM?

a) Va aplica direct Constituţia RM; b) Va suspenda procesul şi va sesiza Curtea Constituţională; c) Va suspenda procesul şi va înainta Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza

Curtea Constituţională.

6. Care din pricinile indicate se examinează în prima instanţă de Curţile de apel de drept comun?

a) pricinile ce ţin de păstrarea secretului comercial;

b) lichidarea şi suspendarea activităţii asociaţiilor obşteşti de nivel local; c) apărarea dreptului de autor.

7. Care din pricinile indicate se examinează în primă instanţă de către Curtea de Apel Economică?

a) pricinile patrimoniale cu valoarea acţiunii la momentul intentării procesului în mărime mai mare de 500000 lei;

b) pricinile dintre acţionar şi societatea pe acţiuni ce rezultă din activitatea economică a societăţii;

c) cererile de declarare a insolvabilităţii.

8. Indicaţi instanţa de contencios administrativ competentă să judece acţiunea cet. Buzu (domiciliat în mun. Bălţi) privind contestarea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale:

a) Judecătoria Bălţi; b) Curtea de apel Chişinău; c) Curtea de apel Chişinău sau Curtea de apel Bălţi la alegerea reclamantului.

9. Indicaţi instanţa de contencios administrativ competentă să judece pricina privind contestarea dispoziţiei primarului unui municipiu:

a) Judecătoria; b) Curtea de Apel; c) Curtea Supremă de Justiţie.

10. Indicaţi instanţa de contencios administrativ competentă să judece pricina privind contestarea actului Ministerului de Finanţe cu caracter normativ:

a) Judecătoria Economică de Circumscripţie; b) Curtea de Apel Economică; c) Curtea de Apel Chişinău.

11. Indicaţi instanţa de contencios administrativ competentă să judece pricina privind contestarea deciziei unui consiliu raional:

a) Curtea Supremă de Justiţie; b) Curtea de Apel; c) Judecătoria.

12. Indicaţi pricinile pentru care este stabilită competenţa teritorială imperativă:

a) pricinile cu privire la restabilirea la locul de muncă; b) pricinile privind rezilierea contractului in care este indicat locul de executare; c) pricinile cu privire la ridicarea sechestrului pus pe un automobil.

13. Indicaţi pricinile pentru care este stabilită competenţa alternativă (la alegerea reclamantului):

a) acţiunea cu privire la contestarea paternităţii; b) acţiunea împotriva unei persoane juridice; c) cerere de declarare a insolvabilităţii.

14. În ce caz instanţa de judecată care judecă pricina dispune strămutarea pricinii la o altă instanţă de judecată?

a) pîrîtul solicită strămutarea pricinii la instanţa de la noul său domiciliu; b) reclamantul solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor; c) pe parcursul judecării s-a constatat, că pricina a fost reţinută cu încălcarea normelor de

competenţă jurisdicţională.

15. Cine din subiecţii nominalizaţi nu este participant la proces în sensul art. 55 al CPC?

a) Procuror; b) Petiţionar în procedura specială; c) Interpretul.

16. Indicaţi drepturile care sînt acordate tuturor participanţilor la proces:

a) de a solicita recuzarea judecătorului; b) de a modifica obiectul acţiunii; c) de a cere executarea hotărîrii.

17. Determinaţi poziţia procesuală a tatălui lui Petru, în vîrstă de 16 ani, în pricina privind incasarea de la Petru a prejudiciului cauzat printr-un delict civil:

a) pirit; b) copirit; c) intervenientul accesoriu de partea pirirtului.

18. Robu, care deţinea automobilul lui Chicu în baza procurii, a săvîrşit un accident de circulaţie, în urma căruia automobilul lui Bobeico a fost deteriorat. Automobilul lui Bobeico este deţinut de către Lungu în baza procurii. Determinaţi poziţia părţilor în procesul privind repararea prejudiciului cauzat prin accident:

a) Bobeico – reclamant, Chicu – pirit; b) Bobeico – reclamant, Robu – pirit; c) Lungu – reclamant, Chicu – pirit.

19. Balmuş a înaintat acţiunea către Bodrug privind încasarea pensiei de întreţinere pentru un copil minor. S-a constatat că Bodrug deja plăteşte pensia de întreţinere pentru un copil minor d-nei Sircu. Determinaţi poziţia procesuală a d-nei Sircu:

a) intervenient accesoriu de partea reclamantului; b) intervenient accesoriu de partea pirirtului; c) Sîrcu nu va fi atrasă în proces.

20. In ce moment poate interveni in proces intervenientul principal?

a) pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond în primă instanţă; b) cu acordul părţilor în instanţa de recurs; c) în orice instanţă pînă la închiderea dezbaterilor judiciare.

21. In ce moment poate interveni in proces intervenientul accesoriu?

a) pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond în primă instanţă; b) pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în fond în primă instanţă; c) în orice instanţă pînă la închiderea dezbaterilor judiciare.

22. În ce cazuri procurorul participă la procesul civil?

a) pentru depunerea concluziilor în cazurile prevăzute de lege; b) la înaintarea din oficiu a acţiunii în judecată în interesele persoanelor incapabile; c) la înaintarea din oficiu a acţiunii, în toate cazurile în care din motive întemeiate persoana

nu poate să-şi apere drepturile.

23. Indicaţi drepturile procedurale de care nu dispune procurorul la judecarea unei pricini civile:

a) de a renunţa la acţiune; b) de micşora cuantumul pretenţiilor din acţiune; c) de a încheia tranzacţia.

24. Indicaţi drepturile procedurale de care dispun autorităţile publice care participă la proces în forma depunerii concluziilor:

a) de a ataca hotărîrea; b) de a încheia tranzacţia; c) de a recunoaşte acţiunea.

25. Indicaţi persoanele care nu au dreptul de a fi reprezentanţi în procesele civile:

a) consilierii din autorităţile reprezentative; b) deputaţii - în calitate de reprezentanţi legali; c) poliţiştii - în calitate de reprezentanţi în baza procurii.

26. Indicaţi împuterncirile reprezentantului care trebuie expres prevăzute în procură, sub sancţiunea nulităţii:

a) de a cere recuzarea judecătorului; b) de a cere strămutarea pricinii la o altă instanţă de judecată, c) de a ataca hotărîrea judecătorească.

27. Indicaţi temeiurile de recuzare a expertului:

a) expertul depinde pe linie de serviciu de pirit; b) expertul nu este competent; c) expertul a participat la judecarea anterioară a pricinii în calitate de expert;

28. Indicaţi cuantumul taxei de stat în acţiunea cet. Donciu cu privire la declarea nulităţii unui contract de vinzare-cumpărare a bunului în valoare de 70 000 lei:

a) 100 lei; b) 150 lei; c) 2100 lei.

29. Indicaţi valoarea acţiunii cu privire la încasarea pensiei de întreţinere în mărime de 200 lei lunar:

a) 200 lei; b) 2400 lei; c) 7200 lei.

30. Indicaţi pricinile în care reclamanţii sînt scutiţi prin lege de plata taxei de stat:

a) pricinile in materie de contencios administrativ; b) cetăţenii străini în pricinile cu privire la încuviinţarea adopţiei; c) pricinile de apărare a onoarei şi demnităţii.

31. Indicaţi cazurile în care se restituie taxa de stat plătită (parţial sau integral):

a) reducerea de către reclamant a cuantumului pretenţiilor în acţiune; b) renunţarea reclamantului la acţiune; c) restituire a cererii de chemare în judecată.

32. Cum se repartizează cheltuielile de judecată între părţi la încheierea tranzacţiei?

a) dacă în tranzacţie nu este stabilit modul de repartizare a cheltuielilor – acestea se consideră compensate;

b) dacă în tranzacţie nu este stabilit modul de repartizare a cheltuielilor – instanţa le repartizează conform CPC;

c) indiferent de clauzele tranzacţiei – instanţa le repartizează conform CPC.

33. Indicaţi cazurile în care instanţa este obligată să ordone căutarea pîrîtului:

a) nu se cunoaşte locul de aflare a pîrîtului în acţiunile privind desfacerea căsătoriei; b) nu se cunoaşte locul de aflare a pîrîtului în acţiunile privind plata pensiei de întreţinere; c) nu se cunoaşte locul de aflare a pîrîtului în acţiunile privind apărarea onoarei şi

demnităţii.

34. Evidenţiaţi faptele care nu se cer a fi dovedite:

a) faptele notorii; b) faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească definitivă într-o pricină la care participă

alte persoane; c) mărimea prejudiciului cauzat printr-o infracţiune, stabilit prin sentinţa penală definitivă.

35. Care din mijloacele indicate de probă nu se califică drept înscrisuri:

a) contracte; b) scrisoare primită prin poştă electronică; c) fotografii.

36. Indicaţi mijloacele inadmisibile de probă:

a) declaraţiile martorului pentru confirmarea încheierii contractului de împrumut în mărime de 800 lei, încheiat între Lungu şi SRL „B”;

b) copia bonului de plată a televizorului, neautentificată notarial; c) declaraţiile martorului în vîrstă de 15 ani, obţinute în instanţă fără participarea

pedagogului.

37. Indicaţi persoanele care nu pot fi audiate ca martori în judecată:

a) deputaţii – referitor la datele care le-au devenit cunoscute in virtutea indeplinirii obligaţiilor de deputat;

b) persoanele condamnate pentru darea unor declaraţii intenţionat false; c) avocaţii referitor la informaţii obţinute în exerciţiul funcţiunii.

38. În ce cazuri instanţa nu este în drept să dispună din oficiu efectuarea exeperizei?

a) pentru a constata starea psihică a persoanei, în privinţa căreia se solicită declararea incapacităţii;

b) pentru a constata legătura de rudenie în pricinile cu privire la constatarea paternităţii; c) pentru a constata valoarea reală a acţiunii, dacă valoarea indicată de reclamant este vădit

incorectă.

39. În ce cazuri se numeşte expertiza suplimentară?

a) raportul de expertiră este incomplet; b) concluziile mai multor experţi sînt contradictorii; c) raportul de expertiză nu este motivat.

40. În ce cazuri se numeşte expertiza repetată?

a) au apărut noi întrebări în legătură cu pricina judecată; b) la efectuarea expertizei au fost încălcate normele de procedură; c) raportul de expertiră este incomplet.

41. Indicaţi cazurile în care judecătorul trebuie să refuze primirea cererii de chemare în judecată:

a) acţiunea este depusă împotriva pîrîtului nerespectiv; b) reclamantul este incapabil; c) cererea a fost depusă cu încălcarea normelor de competenţă generală.

42. Indicaţi cazurile în care judecătorul trebuie să restituie cererea de chemare în judecată:

a) piritul indicat în cerere de chemare în judecată este incapabil; b) există o hotărîre judecătorească irevocabilă cu privire la litigiul între aceleaşi părţi, asupra

aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri; c) nu a fost respectată procedura prealabilă de soluţionare a pricinii pe cale extrajudiciară,

stabilită în contract.

43. Donciu s-a adresat în judecată către Pîrvu în vîrstă de 13 ani, solicitînd repararea prejudiciului cauzat printr-un delict civil. Cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare în judecată:

a) să refuze în primirea cererii; b) să restituie cererea de chemare în judecată; c) să primească cererea.

44. In contractul de vinzare-cumpărare părţile au prevăzut clauza de arbitraj. Pentru soluţionarea litigiului izvorit din acest contract o parte s-a adresat direct în instanţa de judecată. Cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare în judecată:

a) să restituie cererea de chemare în judecată; b) să scoată cererea de pe rol; c) să primească cererea.

45. Indicaţi pricină care urmează a fi soluţionată de instanţa de judecată numai cu condiţia respectării procedurii de soluţionare a pricinii pe cale extrajudiciară:

a) privind reintegrarea în serviciu a funcţionarului public; b) privind anularea deciziei inspectoratului fiscal despre aplicarea penalităţii; c) privind repararea prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit.

46. SRL „X”, adresindu-se în instanţa de judecată cu acţiunea cu privire la anularea deciziei inspectoratului fiscal, nu a achitat taxa de stat. Cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare în judecată?

a) să restituie cererea de chemare în judecată; b) să nu dea curs cererii; c) să primească cererea.

47. Reclamantul s-a adresat în judecată după expirarea termenului de prescripţie. Cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare în judecată?

a) să nu dea curs cererii; b) să restituie cererea de chemare în judecată; c) să primească cererea.

48. Cum trebuie să procedeze judecătorul dacă acţiunea este depusă de un organ în apărarea intereselor unei altei persoane fără ca legea să-l delege dreptul in acest scop?

a) să refuze în primirea cererii; b) să restituie cererea de chemare în judecată;

c) să primească cererea.

49. Cum trebuie să procedeze judecătorul dacă în cererea de chemare în judecată nu este indicat domiciliul piritului?

a) să restituie cererea de chemare în judecată; b) să nu dea curs cererii; c) să primească cererea.

50. Cum trebuie să procedeze judecătorul dacă cererea de chemare în judecată a fost depusă cu încălcarea normelor de competenţă jurisdicţională materială?

a) să refuze în primirea cererii; b) să restituie cererea de chemare în judecată; c) să nu dea curs cererii.

51. Cum poate fi atacată încheierea prin care a fost respinsă cererea de anulare a amenzii judiciare?

a) în ordine de apel împreună cu hotărîrea; b) separat in ordine de recurs; c) încheierea dată nu poate fi atacată.

52. În ce cazuri instanţa este în drept să dispună din oficiu asigurarea acţiunii?

a) punerea sechestrului pe bunuri in pricinile cu privire la revendicarea bunurilor; b) suspendarea executării actului administartiv contestat in ordinea procedurii

contenciosului administrativ; c) în toate cazurile în care neaplicarea măsurilor de asigurare poate face imposibilă sau

deficilă executarea hotărîrii.

53. Indicaţi actele de procedură ce nu pot fi efectuate de judecător în faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare:

a) reclamarea, la cererea participanţilor la proces, a probelor necesare de la organizaţiile şi cetăţeni;

b) dispunerea expertizei repetate; c) dispunerea asigurării acţiunii.

54. Cum trebuie să procedeze judecătorul în timpul dezbaterilor judiciare dacă pîrîtul a recunoscut acţiunea?

a) să emită o încheiere de încetare a procesului; b) să explice pîrîtului consecinţele acestui act de procedură şi să emită o încheiere de

incetare a procesului; c) după finalizarea dezbaterilor judiciare să emită o hotărîre de admitere a acţiunii.

55. Evidenţiaţi cazul în care procesul urmează a fi amînat:

a) reclamantul citat legal nu s-a prezentat la proces şi nu a comunicat instanţei motivele de neprezentare;

b) una din persoane care asistă la dezbaterile judiciare încalcă ordinea în sală de şedinţe; c) s-a constatat necesitatea atragerii in proces a intervenientului accesoriu.

56. Evidenţiaţi cazul în care procesul urmează a fi încetat:

a) reţinerea pricinii spre judecare cu încălcarea normelor de competenţă generală; b) încheierea tranzacţiei de împăcare între intervenient principal şi pîrît; c) recunoaşterea acţiunii de către pîrît.

57. Evidenţiaţi cazul în care procesul poate fi suspendat:

a) pe parcursul procesului s-a constatat, că pîrîtul este încadrat în serviciul militar in termen; b) a fost ridicată excepţia de ilegalitate; c) reclamantul în procesul de reparare a prejudiciului cauzat sănătăţii a decedat.

58. Evidenţiaţi cazul de scoatere a cererii de pe rol:

a) renunţarea reclamantului la acţiune; b) recunoaşterea acţiunii de către pîrît; c) nerespectarea procedurii prealabile de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară

prevăzută de lege.

59. Cum trebuie să procedeze instanţa dacă în cadrul dezbaterilor judiciare se va constata că cererea de chemare în judecată a fost depusă de o persoană incapabilă:

a) să suspende procesul; b) să scoată cererea de pe rol; c) să înceteze procesul.

60. Cum trebuie să procedeze instanţa dacă în cadrul dezbaterilor judiciare se va constata că au incetat imputernicirile curatorului reclamantului:

a) să suspende procesul;

b) să scoată cererea de pe rol; c) să înceteze procesul.

61. În ce caz instanţa care a pronunţat hotărîrea poate să emită o hotărîre suplimentară?

a) instanţa nu a rezolvat problema repartizării cheltuielilor de judecată; b) la adoptarea hotărîrii a fost comisă a greşeală de calcul evidentă; c) instanţa a aplicat o lege abrogată.

62. Care din hotărîrile indicate este definitivă:

a) emisă în primă instanţă cu drept de apel; b) emisă în prima instanţă, pînă la expirarea termenului de atac; c) emisă de judecătorie în pricinile de contencios administrativ.

63. Care din hotărîrile indicate este irevocabilă:

a) emisă în primă instanţă de către curtea de apel; b) emisă în prima instanţă de către judecătoria, după expirarea termenului de atac; c) emisă în apel prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

64. Indicaţi hotărîrile care urmează a fi executate imediat:

a) hotărîrile de încasare a pensiei de întreţinere; b) hotărîrile cu privire la dezminţirea informaţiei ce lezează onoarea şi demnitate; c) hotărîrile de revendicare a bunurilor mobile.

65. Evidenţiaţi actul exceptat de la controlul judecătoresc în ordinea contenciosului administrativ:

a) actul de aplicare a sancţiunilor disciplinare militarilor; b) decretul Preşedintelui RM cu privire la retragerea cetăţeniei; c) ordonanţele Guvernului RM cu caracter normativ.

66. Indicaţi pricinile ce sînt judecate în ordinea procedurii speciale:

a) reconstituirea procedurii judiciare pierdute; b) declararea insolvabilităţii; c) contestarea refuzului notarului de a indeplini un act notarial.

67. Evidenţiaţi faptele cu valoare juridică care pot fi constatate in ordinea procedurii speciale:

a) întreţinerea persoanei; b) nulitatea unui act juridic; c) apartenenţa livretului militar la o persoană, a cărei nume indicat în livret nu coincide cu

numele din buletinul de identitate.

68. In ce cazuri poate fi inaintată cererea cu privire la constatarea decesului persoanei la o anumită dată şi în anumite împrejurări?

a) pe parcursul a 3 ani nu sînt ştiri despre locul de aflare a persoanei; b) la expirarea a 2 ani de la finalizarea operaţiunilor militare nu sînt ştiri despre persoana

care a participat la război; c) persoana a decedat, iar acest fapt nu a fost inregistrat.

69. Indicaţi pricinile ce sînt judecate în ordinea procedurii în ordonanţă:

a) revendicarea unui bun imobil; b) incasarea datoriei in baza unui contract incheiat in formă simplă scrisă; c) încasarea pensiei de întreţinere în suma băneacă fixă.

70. Cum va proceda judecătorul, dacă debitorul a înaintat obiecţii împotriva ordonanţei judecătoreşti?

a) va elibera ordonanţa cerditorului; b) va anula ordonanţa; c) va anula ordonanţa şi va examina pricina din oficiu în ordinea procedurii în acţiuni civile.

71. Indicaţi hotărîrile care nu pot fi atacate cu apel:

a) hotărîrile pronunţate în primă instanţă de judecătoria economică de circumscripţie; b) hotărîrile de declarare a insolvabilităţii; c) hotărîrile suplimentare pronunţate de judecătoriile de drept comun.

72. Indicaţi persoanele care pot să se alăture la cererea de apel depusă de reclamant:

a) coreclamanţi; b) copîrîţi; c) intervenienţii principali.

73. În ce cazuri instanţa de apel este în drept să restituie cererea de apel?

a) cererea a fost depusă fără achitarea taxei de stat; b) apelantul a înaintat o nouă pretenţie neexaminată în primă instanţă; c) la cerere de apel nu sînt anexate probele pe care se întemeiază apelul.

74. Indicaţi persoanele care sînt în drept să declare recurs:

a) intervenient accesoriu; b) persoană care nu este participant la proces, dar ale cărui drepturi au fost lezate prin

hotărîrea judecătorească; c) martorul cu privire la netemeinicia hotărîrii.

75. Cum trebuie să procedeze instanţa de recurs, dacă în cadrul judecării recursului se constată că la soluţionarea pricinii au fost încălcate normele de competenţă generală?

a) să menţină hotărîrea atacată; b) să caseze hotărîrea atacată şi să dispună încetarea procesului; c) să caseze hotărîrea atacată şi să dispună scoaterea cererii de pe rol.

76. Indicaţi încheierile judecătoreşti care pot fi atacate separat cu recurs:

a) cu privire la asigurarea acţiunii, b) privind aminarea procesului, c) privind repunerea in termen.

77. Cum trebuie să procedeze instanţa de recurs, dacă în cadrul judecării recursului împotriva deciziei curţii de apel se constată că pricina a fost judecată în apel în lipsa intimatului, care nu a fost citat legal?

a) să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi să restituie pricina la rejudecare în prima instanţă;

b) să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi să restituie pricina la rejudecare în instanţa de apel;

c) să caseze decizia instanţei de apel şi să restituie pricina la rejudecare în instanţa de apel.

78. Evidenţiaţi mijloacele noi de probă care pot fi prezentate la judecarea recursului împotriva hotărîrilor pentru care nu este prevăzută calea apelului:

a) actul primit prin poşta electronică; b) raportul de expetiză în formă scrisă; c) nu se admite prezentarea noilor mijloace de probă.

79. În ce cazuri participanţii la proces sînt în drept să declare recurs împotriva deciziilor instanţei

de apel?

a) concluziile instanţei expuse în hotărîre sînt în contradicţie cu circumstanţele pricinii; b) pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la examinarea ei; c) nu au fost dovedite circumstanţele considerate de instanţele inferioare ca fiind stabilite.

80. Evidenţiaţi cazurile cînd cererea de recurs împotriva deciziiilor instanţei de apel urmează a fi recunoscută inadmisibilă:

a) nu a fost achitată taxa de stat; b) cererea este înaintată de o persoană care nu este participant la proces, dar ale cărui

drepturi au fost lezate prin hotărîrea judecătorească; c) recursul este depus pe motiv de interpretare eronată a legii.

81. Evidenţiaţi temeiurile de declarare a revizuirii:

a) instanţa a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b) împotriva martorului a fost pornit proces penal pentru darea declaraţiilor false; c) instanţa a aplicat o lege declarată neconstituţională.

82. O pricină civilă a fost judecată în prima instanţă de judecătoria, în apel – de Curtea de apel, in recurs – de Curtea Supremă de Justiţie. Indicaţi instanţa competentă să judece cererea de revizuire a hotărîrilor:

a) judecătoria; b) curtea de apel; c) Curtea Supremă de Justiţie.

83. Care din persoanele indicate se bucură de imunitate de jurisdicţie civilă civilă pe teritoriul RM?

a) diplomaţii statelor străine în acţiunile privind succesiune, în care diplomatul figurează ca succesor;

b) funcţionarii consulari în acţiunile cu privire la repararea prejudiciului cauzat de un accident de circulaţie;

c) diplomaţii statelor străine în acţiunile ce rezultă din îndeplinirea de către diplomat a atribuţiilor de serviciu.

84. Indicaţi pricinile, judecarea cărora ţine de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti din Republuica Moldova:

a) acţiunea se referă la dreptul asupra unor bunuri mobile amplasate pe teritoriul RM; b) declararea insolvabilităţii unei societăţi comerciale cu sediul în RM; c) in care piritul are bunuri pe teritoriul RM.

85. În ce cazuri instanţa judecătorească din RM va refuza să recunoască o hotărîre a instanţei judecătoreşti străine?

a) instanţa judecătorească străină la pronunţarea hotărîrii a aplicat eronat legea materială; b) hotărîrea este neîntemeiată; c) partea, împotriva căreia a fost emisă hotărîrea nu a fost înştiinţată legal despre proces.

86. Indicaţi hotărîrile instanţelor judecătoreşti străine care sînt recunoscute pe teritoriul RM fără procedură ulterioară:

a) hotărîrile privind desfacerea căsătoriei între un cetăţean al RM şi cetăţean străin dacă la data desfacerii căsătoriei unul dintre soţi era domiciliat în străinătate;

b) hotărîrile privind statutul civil al cetăţeanului străin, pronunţate într-un stat terţ; c) hotărîrile privind partajul bunurilor imobile între un cetăţean al RM şi cetăţean străin,

dacă la data partajului unul dintre soţi era domiciliat în străinătate.

87. În ce cazuri poate fi respinsă cererea cu privire la recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărîrii arbitrale străine?

a) hotărîrea a fost pronunţată într-un litigiu neprevăzut în convenţia arbitrală; b) arbitrajul a interpretat eronat legea aplicabilă; c) arbitrajul nu a constatat toate circumstanţele importante pentru justa soluţionare a

pricinii.

88. Indicaţi temeiul pentru desfiinţarea hotărîrii arbitrale:

a) a fost aplicată legea care nu trebuia să fie aplicată; b) hotărîrea arbitrală nu este motivată; c) partea împotriva cărea a fost pronunţată hotărîrea nu a fost legal citată despre desemnarea

arbirtilor.

89. În ce cazuri titlul executoriu se trimite spre executare din oficiu de către instanţa de judecată?

a) în pricinile privind repararea prejudiciului cauzat sănătăţii; b) în pricinile privind desfacerea căsătoriei; c) in pricinile de revendicare a bunurilor.

90. În ce cazuri şeful oficiului de executare este obligat să suspende executarea silită?

a) debitorul se află într-o delegaţie de serviciu îndelungată; b) debitorul a pierdut capacitatea de exerciţiu;

c) depunerea unei cereri împotriva executorului judecătoresc.

91. Documentul executoriu se prezintă spre executare:

a) la oficiul de executare de la locul de aflare a instanţei emitente; b) la oficiul de executare în a cărui rază se află domiciliul debitorului; c) la oficiul de executare în a cărui rază se află domiciliul creditorului.

92. În ce cazuri executorul judecătoresc este în drept să refuze primirea documentului executoriu spre executare?

a) locul de aflare a debitorului nu este cunoscut; b) titlul executoriu a fost prezentat la expirarea a 3 ani de la data rămînerii hotărîrii

definitive; c) debitor – persoană juridică a fost reorganizat.

93. În ce cazuri încetează executarea silită?

a) creditorul a renunţat la urmărire; b) decesul debitorului în acţiunile privind încasarea datoriei, ce rezultă dintr-un contract de

imprumut; c) a expirat termenul de 3 ani de la data rămînerii hotărîrii definitive.

94. In ce cazuri documentul de executare silită care nu a fost executat se restituie creditorului?

a) la cererea debitorului; b) creditorul a refuzat să preia bunurile nevîndute în procesul de executare silită; c) debitorul este căutat.

95. Indicaţi bunurile care nu pot fi urmărite:

a) bunurile imobile; b) bunurile copiilor; c) mijloacele de transport.

96. Indicaţi veniturile debitorului care nu pot fi urmărite:

a) salariul; b) premii cu caracter permanent; c) indemnizaţii primite pentru înmormîntare.

97. În ce cazuri nu se admite întoarcerea executării hotărîrii?

a) in pricinile de încasare a pensiei de întreţinere; b) in pricinile de revendicare a bunurilor in folosul statului; c) in pricinile cu privire la incasarea salariului.

Drept constituţional

1. Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la:

a) 27 august 1991

b) 29 iulie 1994

c) 27 august 1994

2. Conform Constituţiei, cea mai gravă crimă împotriva poporului constituie:

a) uzurparea puterii de stat

b) genocidul

c) trădarea de Patrie

3.Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne:

a) prioritate au reglementările internaţionale

b) prioritate au reglementările interne

c) reglementările interne şi cele internaţionale au forţă juridică egală

4. Cetăţenii Republicii Moldova pot fi extrădaţi: a) în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte

b) în condiţii de reciprocitate

c) cetăţenii Republicii Moldova nu pot fi extrădaţi

5. Conform Constituţiei, în Republica Moldova:

a) nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie

b) accesul la justiţie poate fi îngrădit în interesele securităţii naţionale

c) accesul la justiţie poate fi îngrădit pentru cetăţenii străini şi apatrizi

6. Conform Constituţiei, orice persoană acuzată de un delict:

a) este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public

b) este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale

c) este prezumată vinovată pînă cînd nevinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale

7. Conform Constituţiei, în Republica Moldova:

a) pedeapsa cu moartea este abolită

b) este instituit un moratoriu asupra aplicării pedepsei cu moartea

c) pedeapsa capitală, ca excepţie, poate fi aplicată, în condiţiile legii, doar în baza unei

sentinţe de judecată

8. Conform Constituţiei, în Republica Moldova:

a) reţinerea nu poate depăşi 24 de ore

b) reţinerea nu poate depăşi 48 de ore

c) reţinerea nu poate depăşi 72 de ore

9. Conform Constituţiei, în Republica Moldova arestarea se face in temeiul unui mandat:

a) emis de procuror, pentru o durată de cel mult 72 de ore

b) emis de procuror, pentru o durată de cel mult 30 de zile

c) emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile

10. Conform Constituţiei, termenul arestării poate fi prelungit numai de către:

a) judecător sau de către instanţa judecătorească, cel mult pînă la 12 luni

b) procuror, cel mult pînă la 12 luni

c) procuror, cel mult pînă la 6 luni

11. Conform Constituţiei, în Republica Moldova motivele reţinerii şi învinuirea:

a) se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa procurorului

b) se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu

c) se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa judecătorului

12. Conform Constituţiei, în Republica Moldova fiecare om:

a) are dreptul să reacţioneze independent, prin orice mijloace, la încălcarea drepturilor şi

libertăţilor sale

b) este obligat să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi

libertăţilor sale

c) are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale

13. Conform Constituţiei Republicii Moldova, în tot cursul procesului părţile au dreptul:

a) să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu

b) să fie asistate de reprezentantul statului

c) să fie asistate de un avocat parlamentar

14. Conform Constituţiei Republicii Moldova, amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute:

a) se admite doar cu acordul procurorului

b) se pedepseşte prin lege

c) se admite doar de către organele de urmărire penală

15. Conform Constituţiei Republicii Moldova, percheziţiile şi cercetările la faţa locului:

a) pot fi efectuate numai in caz de delict flagrant

b) pot fi efectuate numai în situaţii excepţionale

c) pot fi efectuate numai în condiţiile legii

16. Conform Constituţiei Republicii Moldova, voinţa poporului se exprimă prin alegeri libere, care au loc prin sufragiu:

a) universal, egal, direct, secret şi liber exprimat

b) universal, egal, indirect, obligatoriu, secret şi liber exprimat

c) universal, egal, direct, obligatoriu, secret şi liber exprimat

17. Conform Constituţiei Republicii Moldova, Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot:

a) de la varsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei arestaţi in modul stabilit de lege

b) la vârsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege

c) de la vârsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de Comisia Electorală Centrală.

18. Conform Constituţiei Republicii Moldova, accesul la o funcţie publică se asigură:

a) oricărui cetăţean

b) oricărei persoane

c) numai persoanei cu studii superioare

19. Conform Constituţiei Republicii Moldova, sunt neconstituţionale partidele politice care:

a) militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii

şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova

b) au în calitate de membri funcţionari publici

c) nu participă la alegeri parlamentare şi locale generale

20. Conform Constituţiei Republicii Moldova, de dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate dispune:

a) orice salariat, cu excepţia funcţionarilor publici

b) orice salariat, cu excepţia cetăţenilor străini şi a apatrizilor

c) orice salariat

21. Conform Constituţiei Republicii Moldova, durata săptămânii de muncă este de cel mult:

a) 40 de ore

b) 72 de ore

c) 48 de ore

22. Conform Constituţiei Republicii Moldova, grevele pot fi declanşate numai în scopul apărării:

a) intereselor profesionale cu caracter politic, economic şi social ale salariaţilor

b) intereselor profesionale cu caracter politic, juridic, economic şi social ale salariaţilor

c) intereselor profesionale cu caracter economic şi social ale salariaţilor

23. Conform Constituţiei Republicii Moldova:

a) nimeni nu poate fi expropriat in nici o circumstanţă

b) nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire

c) nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită de Guvern, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire

24. Conform Constituţiei Republicii Moldova, averea dobândită licit:

a) nu poate fi confiscată b) poate fi confiscată pentru o cauză de utilitate publică c) poate fi confiscată cu dreaptă şi prealabilă despăgubire

25. Conform Constituţiei Republicii Moldova, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti:

a) statul nu duce răspundere b) statul răspunde penal

c) statul răspunde patrimonial

26. Conform Constituţiei Republicii Moldova, Parlamentul adoptă:

a) legi, hotărâri şi regulamente b) legi, hotărâri şi moţiuni c) legi, hotărâri şi decrete

27. Conform Constituţiei Republicii Moldova, direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului sunt aprobate de:

a) Parlament b) Guvern c) Preşedintele Republicii Moldova

28. Conform Constituţiei Republicii Moldova, tratatele internaţionale încheiate de Republica Moldova sunt ratificate de către:

a) Parlament b) Guvern c) Preşedintele Republicii Moldova

29. Conform Constituţiei Republicii Moldova, actele privind amnistia sunt adoptate de către:

a) Preşedintele Republicii Moldova b) Parlament c) instanţele de judecată

30. Conform Constituţiei Republicii Moldova, deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat:

a) în nici o situaţie b) cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă c) cu excepţia situaţilor excepţionale

31. Conform Constituţiei Republicii Moldova, pentru voturile sau pentru opiniile exprimate in exercitarea mandatului deputatul:

a) nu poate fi atras la răspundere juridică b) poate fi atras la răspundere penală c) poate fi atras la răspundere constituţională

32. Conform Constituţiei Republicii Moldova, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine:

a) deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului b) deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, cel puţin 200 mii

de cetăţeni cu drept de vot c) deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării

Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia

33. Conform Constituţiei Republicii Moldova, legea intră în vigoare:

a) la data publicării sau la data adoptării b) la data publicării c) la data publicării sau la data prevăzută în textul ei

34. Conform Constituţiei Republicii Moldova, punerea sub acuzare a Preşedintelui Republicii Moldova se face:

a) de către Procurorul General b) de către Curea Constituţională c) de Parlament, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi

35. Conform Constituţiei Republicii Moldova, în cazul în care Preşedintele Republicii săvârşeşte o infracţiune, competenţa de judecată aparţine:

a) Curţii Constituţionale b) Curţii Supreme de Justiţie

c) Parlamentului

36. Conform Constituţiei Republicii Moldova, graţierea individuală este acordată de către:

a) Preşedintele Republicii Moldova b) instanţa de judecată c) Parlament

37. Conform Constituţiei Republicii Moldova, în cazul săvârşirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii poate fi demis de către:

a) Curtea Constituţională b) Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi c) Curtea Supremă de Justiţie

38. Conform Constituţiei Republicii Moldova, justiţia se înfăptuieşte:

a) in numele statului b) in numele legii c) in numele poporului

39. Conform Constituţiei Republicii Moldova, justiţia se înfăptuieşte prin:

a) Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii b) Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii c) Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel, tribunale şi judecătorii

40. Conform Constituţiei Republicii Moldova, înfiinţarea instanţelor extraordinare:

a) este permisă în baza tratatelor internaţionale b) este interzisă c) este permisă pentru anumite categorii de cauze

41. Conform Constituţiei Republicii Moldova, judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de:

a) Preşedintele Republicii Moldova b) Parlament c) Consiliul Superior al Magistraturii

42. Conform Constituţiei Republicii Moldova, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie se numesc în funcţie de:

a) Preşedintele Republicii Moldova b) Parlament c) Consiliul Superior al Magistraturii

43. Conform Constituţiei Republicii Moldova, Procurorul General este numit în funcţie de:

a) Preşedintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii b) Parlament la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova c) Parlament la propunerea Preşedintelui acestuia

44. Conform Constituţiei Republicii Moldova, membrii Curţii de Conturi sunt numit în funcţie de

a) Parlament la propunerea Preşedintelui acestuia: b) Parlament la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova c) Preşedintele Republicii Moldova cu acordul prealabil al Parlamentului

45. Conform Constituţiei Republicii Moldova, în activitatea sa Curtea Constituţională se supune numai:

a) Curţii Europene a Drepturilor Omului b) Parlamentului c) Constituţiei

46. Conform Constituţiei Republicii Moldova, interpretarea Constituţiei se face de:

a) Parlament b) Guvern c) Curtea Constituţională

47. Conform Constituţiei Republicii Moldova, membrii Curţii Constituţionale sunt numiţi:

a) doi judecători de Parlament, doi de Preşedintele Republicii şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii

b) doi judecători de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii c) doi judecători de Parlament, doi de Preşedintele Republicii şi doi de Curtea Supremă de

Justiţie

48. Conform Constituţiei Republicii Moldova, legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule:

a) din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale b) de la data publicării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale c) de la data sesizării Curţii Constituţionale

49. Conform Constituţiei Republicii Moldova, revizuirea acesteia poate fi iniţiată de:

a) un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni cu drept de vot, un număr de cel puţin o treime de deputaţi, Guvern

b) un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni cu drept de vot, un număr de cel puţin o treime de deputaţi, Preşedintele Republicii, Guvern

c) deputaţii în Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia

50. Conform Constituţiei Republicii Moldova, nici o revizuire a acesteia nu poate fi făcută dacă:

a) afectează caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi neutralitatea permanentă a statului

b) limitează atribuţiile Parlamentului c) are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a

garanţiilor acestora