autoritatea naţională pentru cercetare Ştiinţifică şi … aerospatial... · web...

47
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică Raport de evaluare pe 2005 Programul Tehnologii în domeniul aeronautic şi spaţial - AEROSPAŢIAL 1 este un program naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, parte componenta a Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2001-2006, aprobat prin HG 556/2001 şi reactualizat prin HG nr. 614/2004. Programul AEROSPAŢIAL este condus de Agenţia Spaţială Română – A.S.R. Scopul programului Dezvoltarea cercetărilor de bază şi aplicative în domeniul aeronautic şi spaţial Dezvoltarea aplicaţiilor în activităţi socio-economice din telecomunicaţii, medicina, agricultura, silvicultura, protecţia mediului, geologie, meteorologie, alte domenii socio-economice; Obiectivele generale ale programului * Tehnologii şi sisteme avansate, instrumente şi echipamente aerospaţiale şi spaţiale; * Metode şi tehnici avansate de simulare, comandă şi control, de proiectare şi fabricaţie a aparatelor de zbor aerian şi aerospaţial; * Aparate de zbor fără pilot; * Activităţi specifice în baza acordurilor încheiate la nivel guvernamental cu Agenţia Spaţială Europeană, NASA şi alte organisme interguvernamentale şi internaţionale în domeniu * Dezvoltarea şi diversificarea produselor şi aplicaţiilor tehnologiilor din domeniile aeronautic, aerospaţial şi spaţial * Cercetarea şi dezvoltarea de senzori, sisteme, echipamente de bord şi la sol, dezvoltarea spin-of a rezultatelor spaţiale * Cercetarea comportării materialelor şi a unor sisteme biologice în condiţii spaţiale şi de microgravitaţie * Studii privind strategia, managementul şi infrastructura spaţiale. 1 Material elaborat pe baza datelor furnizate de conducătorul de program PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Upload: others

Post on 31-Dec-2019

18 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

Programul Tehnologii în domeniul aeronautic şi spaţial - AEROSPAŢIAL1 este un program naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, parte componenta a Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2001-2006, aprobat prin HG 556/2001 şi reactualizat prin HG nr. 614/2004.

Programul AEROSPAŢIAL este condus de Agenţia Spaţială Română – A.S.R.

Scopul programului

Dezvoltarea cercetărilor de bază şi aplicative în domeniul aeronautic şi spaţial Dezvoltarea aplicaţiilor în activităţi socio-economice din telecomunicaţii, medicina, agricultura, silvicultura,

protecţia mediului, geologie, meteorologie, alte domenii socio-economice;

Obiectivele generale ale programului

* Tehnologii şi sisteme avansate, instrumente şi echipamente aerospaţiale şi spaţiale; * Metode şi tehnici avansate de simulare, comandă şi control, de proiectare şi fabricaţie a aparatelor de zbor aerian şi

aerospaţial; * Aparate de zbor fără pilot; * Activităţi specifice în baza acordurilor încheiate la nivel guvernamental cu Agenţia Spaţială Europeană, NASA şi alte

organisme interguvernamentale şi internaţionale în domeniu* Dezvoltarea şi diversificarea produselor şi aplicaţiilor tehnologiilor din domeniile aeronautic, aerospaţial şi spaţial * Cercetarea şi dezvoltarea de senzori, sisteme, echipamente de bord şi la sol, dezvoltarea spin-of a rezultatelor spaţiale * Cercetarea comportării materialelor şi a unor sisteme biologice în condiţii spaţiale şi de microgravitaţie * Studii privind strategia, managementul şi infrastructura spaţiale. * Participare la misiuni spaţiale internaţionale privind explorarea şi utilizarea spaţiului extraatmosferic * Cercetarea şi obţinerea de modele teoretice, experimentale şi computaţionale ale fenomenelor specifice mediului

circumterestru, sistemului solar, Universului şi a interacţiunilor dintre acestea, pe baza rezultatelor experimentale şi observaţionale ale misiunilor spaţiale

* Dezvoltarea şi integrarea sistemelor de observare a Terrei din satelit, navigaţie, poziţionare globala şi comunicaţie cu aplicaţii în telemedicina, agricultura de precizie, monitorizarea dezastrelor naturale, sisteme de informaţie globala

* Elaborarea misiunii unui microsatelit ştiinţific şi operaţional * Activităţi specifice în baza acordurilor încheiate la nivel guvernamental cu Agenţia Spaţială Europeană, NASA şi cu alte

organisme interguvernamentale şi internaţionale din domeniu

1 Material elaborat pe baza datelor furnizate de conducătorul de program

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 2: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

Finanţare din total plan

AEROSPAŢIAL6,43%

Alte programe din Planul Naţional93,57%

Structura programului

Programul cuprinde următoarele subprograme: Strategie şi infrastructură în domeniile spaţial şi aerospaţial Explorări spaţiale Aplicaţii spaţiale Tehnologii şi sisteme spaţiale şi aerospaţiale Produse şi aplicaţii ale tehnologiilor spaţiale şi aeronautice Centre de excelenţă Proiecte prioritare

Finanţare pe subprograme

Explorări spaţiale18,76%

Centre de excelenţă2,58%

Strategii şi infrastructura în domeniile spaţial şi

aerospaţial8,29%

Tehnologii şi sisteme spaţiale şi aerospaţiale

19,80%Aplicaţii spaţiale

27,55%

Produse şi aplicaţii ale tehnologiilor spaţiale şi

aerospaţiale23,02%

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 3: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

Obiectivele subprogramelor

Subprogramul Strategie şi infrastructură în domeniile spaţial şi aerospaţialObiective specifice:

Integrarea României în Agenţia Spaţială Europeană Dezvoltarea cooperării cu organizaţiile spaţiale şi aerospaţiale internaţionale şi naţionale din statele puternic

dezvoltate în domeniile spaţial şi aerospaţial Dezvoltarea misiunii unui microsatelit operaţional cu capabilităţi de observare a teritoriului, telecomunicaţii şi

training Aplicarea şi dezvoltarea sisteme de analiză, control şi management al calităţii şi securităţii spaţiale şi în aeronautică Managementul misiunilor spaţiale Dezvoltarea strategiei şi instituţiilor specifice necesare domeniului spaţial şi aeronauticii (Centru spaţial regional,

Parc de tehnologii avansate în domeniile spaţial şi aerospaţial)

Subprogramul Explorări spaţialeObiective specifice:

Cercetarea şi obţinerea de modele teoretice, experimentale şi computaţionale ale fenomenelor specifice mediului circumterestru, sistemului solar, Universului şi a interacţiunilor dintre acestea, pe baza rezultatelor experimentale şi observaţionale ale misiunilor spaţiale

Studii şi cercetări conform direcţiilor internaţionale stabilite de COSPAR şi IAF şi participare la misiuni spaţiale internaţionale, pregătirea participării la Staţia Spaţială Internaţională, WSO şi alte proiecte majore

Experimente, observaţii şi modelări ştiinţifice în condiţii spaţiale şi simulate, în particular pentru radiaţia cosmică, câmpuri magnetice circumplanetare, materie interplanetară, interstelară şi intergalactică, dark matter, câmp gravitaţional, studii de astronomie, cosmologie, astrofizică stelară, galactică şi extragalactică pe baza datelor furnizate de misiunile spaţiale şi de la sol

Cercetarea comportării materialelor şi a unor sisteme biologice în condiţii spaţiale şi de microgravitaţie, în particular fenomene de transport şi interfaciale în lichide complexe magnetizabile, obţinerea cristalelor din soluţii şi topituri, comportarea mediilor complexe în condiţii spaţiale, interacţiuni între radiaţiile din mediu spaţial şi celulele vii, influenţa factorilor spaţiali şi a vremii spaţiale asupra fiinţelor vii şi omului, influenţa gravitaţiei asupra activităţii sistemice funcţionale a organismelor, activitatea genetică a organismelor, bacterii magnetice

Cercetarea şi realizarea de instrumente, aparatură ştiinţifică şi sisteme de bord pentru platformele spaţiale, experimente de bord şi la sol

Subprogramul Aplicaţii spaţialeObiective specifice:

Metode şi tehnici noi pentru telecomunicaţiile spaţiale, sisteme de comunicaţii neconvenţionale, concepte de dezvoltare a sistemelor spaţiale pentru infrastructura informaţională globală

Dezvoltarea de aplicaţii şi integrarea sistemelor de poziţionare şi navigaţie globală cu sisteme de comunicaţii şi teledetecţie în sisteme de informaţie geografică, sisteme cartografice, sisteme globale

Aplicaţii ale tehnicilor spaţiale în sisteme de monitorizare a dezastrelor naturale şi antropice, în special pentru inundaţii, secetă, alunecări de teren, seisme, poluare, incendii

Metode noi de achiziţie, procesare, clasificare, transmisie, stocare a datelor de teledetecţie satelitară provenite de la senzori optici, IR, UV, radar, magnetici, gravitaţionali

Platforme fără pilot pentru observarea teritoriului Aplicaţii ale teledetecţiei satelitare în studiul zonelor naţionale specifice, în special bazinul Dunării, Delta Dunării şi

Marea Neagră, zona seismogenă Vrancea, zonele de pădure. Aplicaţii ale sistemelor şi datelor spaţiale pentru studii de mediu şi schimbări globale, în special la nivel naţional şi

regional, aplicaţii ale integrării datelor satelitare pentru meteo şi hidrologie Utilizarea tehnicilor spaţiale pentru telemedicină, în special pentru asistenţă medicală în zone defavorizate,

realizarea de reţele internaţionale, baze de date, chirurgie on-line Tehnici avansate pentru creşterea productivităţii în agricultură, bazate pe utilizarea datelor spaţiale şi conceptele

agriculturii de precizie

Subprogramul Tehnologii şi sisteme spaţiale şi aerospaţialeObiective specifice:

Sisteme şi metode pentru dinamica zborului aerospaţial, controlul atitudinii platformelor. Sisteme de control optimal. Metode de propulsie noi.

Sisteme de analiză, încercare şi control al calităţii specifice domeniului spaţial, aerospaţial şi aeronauticii Structuri aerospaţiale pentru platforme de dimensiuni reduse, sisteme de calificare Platforme fără pilot pentru experimente în condiţii de microgravitaţie simulată, încercări de echipament şi

complementarea sistemelor de observare a Terrei

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 4: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

Sisteme şi instrumente pentru echiparea microsateliţilor şi sondelor spaţiale, în special pentru orientare, controlul atitudinii şi orbitei, transfer termic, comandă, generare de energie, hardware specializat pentru măsură, teletransmisie şi control

Sisteme şi echipamente pentru laboratoarele spaţiale, în special: senzori, traductoare şi actuatoare, metode de transfer termic, manevrarea fluidelor, management automat, platforme stabilizate pentru experimente ştiinţifice, sisteme de menţinerea vieţii

Sisteme de modelare, simulare, proiectare şi comandă din domeniul aeronautic, aerospaţial şi spaţial Proiecte privind utilizarea infrastructurii aerospaţiale existente pentru aplicaţii noi din domeniul spaţial

Subprogramul Produse şi aplicaţii ale tehnologiilor spaţiale şi aeronauticeObiective specifice:

Sisteme şi platforme aerospaţiale şi aeronautice integrate pentru aplicaţii socio-economice, aparate de zbor fără pilot

Sisteme şi echipamente de sol pentru proiecte aeronautice, aerospaţiale şi spaţiale. Proiecte privind utilizarea infrastructurii existente pentru aplicaţii noi din domeniile spaţial, aerospaţial şi

aeronautica Produse, componente şi tehnologii noi în aeronautică Dezvoltarea şi integrarea unor sisteme digitale la bordul aeronavelor pentru navigaţie, poziţionare globala,

avertizare, înregistrare, transmisie de date şi comunicaţii Metode şi tehnici avansate de calcul, analiza, testări/verificări specializate în domeniul aeronautic Metode, tehnologii şi produse derivate, rezultate din cercetările şi tehnologiile din domeniile spaţial, aerospaţial şi

aeronautică

Subprogramul Centre de excelenţăObiective specifice:

Sprijinirea dezvoltării de nuclee, centre şi reţele de cercetare a căror activitate să atingă un nivel calitativ recunoscut pe plen european/internaţional (în conformitate cu standardele internaţionale din domeniu), în domeniile specifice programului

Resurse

Unităţi participante la realizarea programului:

Forma de organizare Nr. unităţi coordonatoare

Nr. contracte

Valoare alocate 2005 (lei)

Valoare totală

Valoare buget proiecte

Cofinanţare

Institute naţionale de CD 9 26 4.822.386,60 4.152.721,60 669.665,00

Unităţi de CD ale Academiei Române 2 4 418.500,00 388.500,00 30.000,00

Alte instituţii publice (bugetare) 5 6 1.063.330,00 832.200,00 231.130,00

Unităţi sau compartimente de CD din Societăţi Naţionale, Companii Naţionale (inclusiv SN sau CN cu activitate preponderentă de cercetare)

1 2 70.000,00 50.000,00 20.000,00

Societăţi comerciale pe acţiuni cu activitate preponderentă de cercetare 11 54 8.808.475,80 6.302.404,20 2.506.071,60

Societăţi comerciale pe acţiuni cu activitate de cercetare 1 1 55.000,00 40.000,00 15.000,00

Societăţi cu răspundere limitată 3 5 622.200,00 422.200,00 200.000,00

Universităţi 6 9 557.609,00 521.309,00 36.300,00

Total 38 8 16.417.501,40 12.709.334,80 3.708.166,60

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 5: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

Personal participant la realizarea programului:

Personal de conducere program echivalent normă întreagă

Personal execuţie proiecte echivalent normă întreagăTotal Personal atestat

12 420 401

Surse financiare antrenate în realizarea programului: (include şi datoriile aferente anului 2004):lei

Buget programdin care:

Buget tarif Buget proiecte

Sume virate de MEdC-ANCS în 2005 13.022.127,85 217.793,04 12.804.334,81

Indicatori realizaţi

Nr.crt. Denumirea indicatorului

Nr. de indicatori realizaţi

20041. sisteme, structuri, procese, metode, mecanisme realizate 662. sisteme, structuri, procese, metode, mecanisme implementate/aplicate 243. produse/tehnologii/servicii noi realizate 364. produse/tehnologii/servicii noi modernizate 165. produse/tehnologii/servicii noi realizate în cadrul programului, aliniate la

standardele internaţionale22

6. produse/tehnologii/servicii certificate 77. produse/tehnologii/servicii noi introduse în fabricaţie/funcţiune/ operare 88. brevete de invenţie propuse/acceptate 3/09. articole publicate în reviste de specialitate 188

10. comunicări aprobate şi susţinute la conferinţele de specialitate 22211. participări la reţele de laboratoare 30

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 6: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

Exemplificări

Denumirea unităţii de CD Denumirea proiectului

Tipul indicatorului realizat Efecte scontate

S.C. IAROM S.A., Bucuresti; Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (Facultatea de Geodezie)S.C. AEROSTAR S.A., BacauINTERGIS GRUP S.R.L., Bucuresti

Studii si sisteme pentru participarea Romaniei la programul GNSS - Galileo (ESA – Comisia Europeana)

stiintific-tehnologic(ex: productie stiintifica, tehnologii noi etc. )

Crearea unei bazei ştiinţifice necesare pentru dezvoltarea proiectului

economic(ex: rezultate comercializabile, contributii la cresterea patrimoniului tangibil si intangibil al organizatiei, atragerea de credite etc. )

Concepţia, producerea şi testarea unui Sistem de Monitorizare a Mijloacelor de Transport utilizând tehnologia GPS

infrastructura(ex: sisteme informationale, sisteme de calitate si management, baze de date, sisteme de laborator, verificare, testare, incercari etc. )

Întreţinerea unei baze de date pe site-ul GALILEO – AEROSTAR cu documente reprezentative ale proiectului.

social(ex: diseminare de rezultate, promovarea domeniului, noi locuri de munca, imbunatatirea calitatii vietii, protectia mediului etc. )

Diseminarea cunoştinţelor despre metodele de poziţionare utilizând tehnologia GNSS.Dezvoltarea de aplicaţii specifice GPS.

educational(ex: cooperare cu universitati, formare studenti, doctoranzi, introducerea de cursuri noi in programele universitare etc. )

Formare studenţi , doctoranzi.Introducerea de cursuri noi în programele universitare.Cooperare cu mediul universitar.

IAROM S.A., Inst. National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale (INCNMPS), AEROSTAR Bacau

Sistem integrat de restructurare sociala, reconversie profesionala si simularea mobilitatii ocupationale in industria aeronautica.

infrastructura- programe de formare profesionala- programe de consultanta

-realizarea unui instrument specific de evaluare a performanetelor economice si de utilizare a resurselor umane, a unui «sistem de rating» care permite gruparea / clasificarea societatilor in functie de performanta generala. - realizarea unei metodologii de analiza factoriala de detaliu a performantelor si evaluarea impactului aplicarii dispozitivelor de reconversie, restructurare si stimulare amobilitatii ocupationale.-conceperea si realizarea unei metode specifice de analiza „gravitationala”, care are la baza ipoteza conform careia intreprinderile din industria aerospatiala romaneasca poate fi impartite/amplasate in trei inele concentrice: „nucleul central”,”inelul median” si “inelul exterior”, in functie de performanta economica si de gestiune a resurselor umane.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 7: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

social -diseminarea de rezultate prin organizarea Seminarului national la sediul IAROM Bucuresti pe data de 4 martie 2004 cu participarea:Ministerul Educatiei si Cercetarii Ministerul Economiei si ComertuluiMinisterul Muncii, Solidaritatii Sociale si FamilieiAgentia Spatiala Romana - ASRAJOFMLa lucrarile seminarului au participat de asemenea specialisti din domeniul aerospatial reprezentand principalele societati comerciale de profil cu activitate preponderenta de fabricatie/productie cat si unitati de cercetare-dezvoltare din domeniu.-editare poster/afis, brosura si CD-ROM de prezentare a rezultatelor etapei si a proiectului.

Institutul National de Cercetari Aerospatiale "Elie Carafoli" - INCAS S.A.,STRAERO S.A.

Managementul calitatii in organizatiile de cercetare-dezvoltare din domeniul aerospatial

stiintific-tehnologic Implementarea sistemelor de management a calitatii bazate pe proces - imbunatatirea produselor de cercetare-dezvoltare

economic Existenta unui demonstrator cu variante de abordare si machete pentru implementarea sistemelor de management al calitatii reduce timpul de implementare al sistemelor calitatii cu peste 50%Implementarea sistemelor de management al calitatii intr-un mediu de afaceri normal, poate creste rentabilitatea intreprinderii (prin aplicarea tehnicilor manageriale moderne, prin o mai buna organizare, prin cresterea calitatii proceselor si implicit a produselor) cu aproximativ 30% si profitul cu pana la 20% Implementarea sistemelor de management a calitatii conditioneaza in prezent acceptarea oricarei intreprinderi in parteneriate sau asocieri cu firme prestigioase.Implementarea sistemelor de management a calitatii conditioneaza autorizarea de functionare a organizatilor furnizor de bunuri si servici in domeniile reglementate

infrastructura Prin proiect se urmareste:Facilitarea alinierii sistemelor de management a calitatii la cerintele europene si internationale in domeniul calitatii pentru organizatiile de cercetare-dezvoltare Elaborarea strategiei de cercetare – dezvoltarein domeniul spatial

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 8: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

social Implementarea Sistemelor de Management a calitatii are un impact social major prin :Creerea unei noi culturi a rganizatiei:creste responsabilitatea personaluluicreste gradul de instruirese dezvolta capacitatea de lucru in echipa.Cresterea performantelor personalului si prin aceasta cresterea performantelor iorganizatieiOrientarea managementul spre depistarea cerintelor beneficiarilor de produse

educational Diseminarea rezultatelor proiectului conduce la cresterea nivelului de educatie pentru calitate a utilizatorilor.

Institutul National de Cercetari Aerospatiale "Elie Carafoli" - INCAS S.A.

Managementul obiectelor CAD in sisteme distribuite

stiintific-tehnologic Asigura vizibilitatea si consistenta obiectelor CAD care populeaza spatii virtuale. Contribuie la sincronizarea proceselor de proiectare ale produselor industriale ( inclusiv aeronautice ).

economic Diminuarea costurilor prin reducerea timpului distributiei informatiei tehnice.Asigura vizibilitate Web a produselor proiectate

infrastructura Imbunatatirea accesului la informatia pseudotehnica in vederea luarii de decizii la diferite nivele de competenta in structuri organizatorice ierarhice

social Tehnologiile informatice noi, bazate pe Web, folosite in dezvoltarea proiectului ( VRML, X3D, combinatii Java – API , etc).

educational Implementarea tehnologiilor VR (virtual reality ) conduce la cunoasterea, asimilarea si implementarea standardelor si software-urilor actuale de proiectare 3D

S.C. IAROM S.A.INCSMPS BucurestiS.C. ELPROF S.A. Bucuresti

Sisteme si modele de stimulare a productivitatii muncii si cresterea calitatii locurilor de munca in avionica romaneasca

stiintific-tehnologic Crearea bazei stiintifice necesara dezvoltarii in continuare a proiectului prin:-elaborarea unei metodologii-cadru cuprinzand sisteme si tehnici de stimulare a productivitatii muncii si cresterea calitatii locurilor de munca ;-realizarea unei analize-diagnostic preliminare asupra productivitatii muncii si a calitatii locurilor de munca la ELPROF .S.A.

infrastructura Realizarea unei baze de date cu privire la sisteme si modele de stimulare a productivitatii muncii si crestere a calitatii locurilor de munca in avionica romaneasca.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 9: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

S.C. INCAS S.A.Universitatea POLITEHNICA Bucuresti

Evaluarea probabilistica a riscului ca instrument de optimizare a deciziei manageriale in domeniul aerospatial

stiintific-tehnologic Implementarea metodelor si procedurilor generate de proiect vor conduce la- cresterea securitatii produselor aerospatiale:- salvarea de vieti ale echipajelor;- prevenirea de victime si pagube asociate;- protectia mediului de consecintele unor accidente

economic Efectele economice preconizate sunt:- cresterea competitivitatii produselor aerospatiale, pentru care evaluarea riscului in ciclul de viata al produsului este ceruta de instructiunile de achizitie.- imbunatatirea managementului produselor aeronautice in intreg ciclu de viata, permitand optimizarea produsului din punct de vedere al performantelor si costurilor.- cresterea bonitatii organizatiilor care aplica metodele promovate de proiect prin:

infrastructura Procedurile create in cadrul proiectului se incadreaza in categoria elementelor de infrastructura care faciliteaza organizatiilor accesul la contracte internationale.

social Aplicarea metodelor promovate de proiect va conduce la cresterea bonitatii organizatiilor implicit::- crearea de noi locuri de munca- prevenirea exodului de tineri - generarea unei noi culturi a organizatieiAplicarea metodelor si procedurilor create prin proiect va conduce la cresterea securitatii produselor aerospatiale:si prin aceasta la:- salvarea de vieti ale echipajelor;- prevenirea de victime si pagube asociate;- protectia mediului de consecintele unor accidente.

educational Rezultatele intermediare si finale ale proiectului, permit instruirea personalului de conceptie, fabricatie si exploatare in domeniul aerospatial privind abordarea moderna a managementului riscului bazat pe evaluarea probabilistica.

Universitatea BABES - BOLYAI, ClujInstitutul de Cercetari BiologiceStatiunea de Cercetare si Productie Pomicola

Transformarea substratului anorganic de catre microrganisme si sinteza de substanta organica realizata de organisme fotoautotrofe in conditii de camp magnetic modificat

economic Credibilitate pentru atragerea unor noi fonduri de cercetare

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 10: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

infrastructura Imbunatatirea dotării tehnice Sisteme de laborator si banca de gene

social Recunoastere nationala si internationala prin promovarea domeniului

educational Implicarea studentilor a masteranzilor si a doctoranzilor in acest domeniu de cercetare

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului, TimisoaraAcademia Romana – Fil. Timisoara – CCTFAUniversitatea POLITEHNICA TimisoaraCentrul National pentru Ingineria Sistemelor cu Fluide Complexe

Cercetari privind influenta hipogravitatiei si a nano-particulelor magnetice (NpM) asupra activitatii genelor la sistemele procariote si eucariote

stiintific-tehnologic 1. Transfer de tehnologie; 2. Recomandarea unor fluide magnetice biocompatibile şi bioactive pentru utilizare în biologie şi agricultură;3. Brevetarea tehnologiei de înmulţire şi creştere a entomofagului Trichogramma sp.4. Subiecte de pregătire prin doctorantură

economic Stimularea proceselor fiziologice în vederea ridicării parametrilor biologici la entomofagi.Protejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric.

infrastructura Sporirea parametrilor biologici la plante şi animale.Îmbunătăţirea tehnologiei de creştere a entomofagului Trichogramma.

social Diseminarea publică a rezultatelor obţinute prin cercetare.Protecţia mediului prin utilizarea de tehnologii neconvenţionale pe bază de nanomateriale.Crearea de noi locuri de muncă superior calificată la utilizatori (S.C.”DERATON” S.A., S.C.A. Lovrin)

educational Utilizarea eficientă a echipamentelor.Activitate multidisciplinară.Abordarea unor domenii noi de cercetare (de formare a studenţilor şi masteranzilor).

INCDFLPR – Institutul de Stiinte Spatiale (ISS)IFIN - Horia HulubeiUniv. de Vest TimisoaraINOE 2000, Buc.

Modele si mecanisme de producere si detectare a undelor gravitationale.

stiintific-tehnologicProductie stiintifica cercetare fundamentala

Rezolvarea unor probleme concrete, de cercetare fundamentala si aplicata, in fizica spatiului cosmic, in cunoasterea Universului,

infrastructurasisteme informationale, baze de date, sisteme de laborator

Completarera si dezvoltarea bazelor de date, integrare informationala

socialdiseminare de rezultate, promovarea domeniului, noi locuri de munca

imbunatatirea calitatii cercetarii, si a vietii, integrarea in structurile Europene si Euroatlantice de cercetare

educationalcooperare cu universitati, doctoranzi

transfer de cunostinte, imbunatatirea cunostintelor despre Univers

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 11: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

Academia Romana, Filiala Timisoara - Centrul de Cercetari Tehnice Fundamentale si Avansate - CCTFAUniversitatea "Politehnica" TimisoaraINCDFLPR – Institutul de Stiinte Spatiale (ISS)ROSEAL S.A.

Studii si cercetari privind comportarea unor fluide magnetizabile cu micro si nanostructura complexa in conditii terestre si de microgravitatie

stiintific-tehnologic41 lucrari stiintifice:24 publicate(14 lucrari cotate ISI)17 comunicateFluide complexe magnetizabilerealizate in cadrul proiectului-nanofluide magnetice, compozite si emulsii magnetizabile, nanofluide magnetice polimerice si nanocompozite cu structura ordonata magnetic, nano/microfluide magnetoreologice s.a.- au potential aplicativ ridicat in industrie: etansari magnetofluidice pentru vid si presiuni moderate, nanofluide magnetice pentru schimbatoare de caldura cu control magnetic,lagare silentioase cu autolevitatie, amortizoare semiactive, traductori si senzori, nano/ microcompozite cu proprietati mecanice performante pentru industria de automobile.Elaborarea a doua modele numerice

- cresterea nivelului stiintific al cercetatorilor, cresterea calificarii personalului - noi procedee de obtinere si noi tipuri de nanomateriale cu proprietati de fluid si nanocompozite magnetizabile

infrastructura-Realizarea unui stand experimental pentru incercari privind efectele campului magnetic asupra fenomenelor de transport si interfaciale in medii complexe magnetizabile-Realizarea unui modul multifunctional cu doua celule de experimentare interschimbabile pentru investigarea procesului de formare si dezvoltare a bulelor in conditii de hipogravitatie,sub influenta unui camp magnetic aplicat

Pregatirea unui experiment in conditii de hipogravitatie (zbor parabolic)

Realizarea de schimbatoare de caldura de mare eficienta, cu control magnetic

educational -sustinerea activitatii de realizare a proiectului de diploma si disertatie pentru un numar de 6 studenti ai UPT- ofera baza experimentala pentru cercetari in cadrul unei teze de doctorat in domeniul ingineriei mecanice, specialitatea masini si echipamente termice- ofera baza experimentala pentru sustinerea unei parti din activitatea practica la cursuri de masterat

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 12: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

INCDFLPR – Institutul de Stiinte Spatiale (ISS)

Modele integratoare analitice si numerice in probleme de interactie dark matter

stiintific-tehnologic noi instrumente teoretice pentru studiul interactiei cu dark matter

Universitatea POLITEHNICA Bucuresti – Fac. Automatica si calculatoareInst. Astronomic al Academiei Romane

Metode de inteligenta artificiala aplicate in astronomie

stiintific-tehnologic Dezvoltarea bazei de cunostinte

infrastructura Dezvoltarea bazei materiale cu utilizatori multipli

educational Dezvoltarea ariei de aplicabilitate a sistemelor bazate pe cunostinte in domeniul cercetarii astronomice

INCDFLPR – Institutul de Stiinte Spatiale (ISS)

Procese fizice in plasma spatiala; sistemul vant solar-magnetosfera-ionosfera (PROSPERO)

stiintific-tehnologic– Articole in reviste de specialitate si comunicari la conferinte– Dezvoltare software stiintific

– Cunostiinte noi– Imbunatatirea exploatarii datelor stiintifice

infrastructura– Baze de date satelitare de la instrumentele proprii– Acces la bazele de date ale institutelor partenere in cadrul colaborarilor internationale – Acces la instrumente hard si soft de ultima generatie

– Prezenta in comunitatea stiintelor spatiale– Integrarea ISS in retelele de cercetare internationale

social– Promovarea cercetarii spatiale– Amenajarea unui cadru stabil de activitate– Crearea de locuri de munca specializate

– Dezvoltarea cercetarii spatiale in Romania– Limitarea fenomenului de brain-drain

educational– Formare de specialisti– Contribuie la sustinerea, in tara, a programelor doctorale desfasurate in colaborari internationale– Initierea unor actiuni comune cu Facultatea de Fizica a Universitatii Bucuresti

Universitatea Babes-Bolyai, Cluj,

Statiunea de Cercetari Pomicole, Cluj, Universitatea de nord Baia Mare

Efectul anomaliilor magnetice terestre asupra biodiversităţii şi a prezervării formelor extincte de viaţă

economic Credibilitate pentru atragerea unor noi fonduri de cercetare

infrastructura Imbunatatirea dotării tehnice Sisteme de laborator si banca de gene

social Recunoastere nationala si internationala prin promovarea domeniului

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 13: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

educational Implicarea studentilor a masteranzilor si a doctoranzilor in acest domeniu de cercetarre

INCDFLPR – Institutul de Stiinte Spatiale (ISS)

Evolutie HUBBLE, hadronizare si nucleosinteze. Informatie asupra exploziei primordiale (BIG BANG) din ciocniri nucleare - HUBBLE

stiintific-tehnologic Productie stiintifica

educational Cooperare cu Universitati, formare de studenti, doctoranzi.

INCDFLPR – Institutul de Stiinte Spatiale (ISS)

Neliniaritati, evolutie, singularitati si stabilitate in procese de interes astrofizic si cosmologic - NESSPIAC

stiintific-tehnologic Rezolvarea unor probleme concrete, de cercetare fundamentala si aplicata, in fizica spatiului cosmic, in cunoasterea Universului.

infrastructura Completarera si dezvoltarea bazelor de date, integrare informationala.

social Imbunatatirea calitatii cercetarii, si a vietii, integrarea in structurile Europene si Euroatlantice de cercetare.

educational Transfer de cunostinte, imbunatatirea cunostintelor despre Univers.

INCDFLPR – Institutul de Stiinte Spatiale (ISS)

Dinamica satelitara si fizica magnetosferei cu date in-situ (DIAFAN)

stiintific-tehnologic– Articole in reviste de specialitate si comunicari la conferinte– Dezvoltare software stiintific

– Cunostiinte noi– Imbunatatirea exploatarii datelor stiintifice

infrastructura– Baze de date satelitare de la instrumentele proprii– Acces la bazele de date ale institutelor partenere in cadrul colaborarilor internationale – Acces la instrumente hard si soft de ultima generatie

– Prezenta in comunitatea stiintelor spatiale– Integrarea ISS in retelele de cercetare internationale

social– Promovarea cercetarii spatiale– Amenajarea unui cadru stabil de activitate– Crearea de locuri de munca specializate

– Dezvoltarea cercetarii spatiale in Romania– Limitarea fenomenului de brain-drain

educational– Formare de specialisti– Contribuie la sustinerea, in tara, a programelor doctorale desfasurate in colaborari internationale– Initierea unor actiuni comune cu Facultatea de Fizica a Universitatii Bucuresti

– Perspectiva unei vieti normale, ca cercetator, in Romania

BITNET, ClujCRUTAInsp. de Protectie a Mediului, Cluj

STAR - Statie Releu pentru date satelitare in timp real. Model functional

stiintific-tehnologic Acces on-line si gratuit la date satelitare de joasa si medie rezolutie (pentru prognoza agro-meteo sau educatie).

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 14: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

economic Acces la telecomunicatii satelitare

infrastructura Acces la telecomunicatii satelitare

social Acces on-line si gratuit la date satelitare de joasa si medie rezolutie privind mediul

S.C. Optoelectronica 2001 S.A.Academia Tehnica Militara

Sistem de comunicatii prin atmosfera cu diode laser - SCAL

economic Capacitate mare de transport informatii pe o directie restransa spatial

infrastructura Reducere costuri infrastructura

social Promovarea domeniului de servicii de telecomunicatii

ICPAICCPT FunduleaCRUTA

Modele de evolutie a culturilor agricole cu asimilarea de date de teledetectie aplicabile in agricultura rationala si de precizie.

stiintific-tehnologic Agricultură performantă şi nepoluantă, noi oportunităţi pentru industrie, inclusiv spaţială

economic Imbunătăţirea credibilităţii pe plan internaţional a unităţilor executante şi a României, prin rezultatele communicate la manifestări internaţionale şi publicate în reviste internaţionale

infrastructura Management superior al culturilor pe mari suprafeţe, folosind conceptele agriculturii raţionale / de precizie şi a tehnologiilor geomatice şi informatice

social Crearea de locuri de muncă prin noile oportunităţi create prin diseminarea rezultatelorCrearea unei noi atitudini faţă de conservarea resurselor naturale, în special a potenţialului agricol, ca şi faţă de protecţia mediului

educational Perfecţionarea doctoranzişi studenţi

Introducerea de cursuri noiInst. National de Cercetare pentru SportInst. Clinic FundeniISSInterNet S.R.L.Fed. Rom. de Kaiac-Canoe

Pilot demonstrativ pentru Serviciul de Monitorizare a Persoanelor cu Risc Ridicat - SMOPERR

stiintific-tehnologic tehnologii noi de monitorizare a pozitiei si a unor parametrii biologici

economic produs nou, comercializabilserviciu nou, transferabil

infrastructura sistem informational noubaze de date parametri biologiciteste si incercari

social imbunatatirea calitatii vietiilocuri de munca in productie si serviciidiseminarea rezultatelor

educational cooperare interdisciplinaraformare specialisti

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 15: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

Valorificarea în mediul socio-economic

Denumirea unităţii de CD Denumirea proiectului Tipul indicatorului

realizat Utilizatori

Efecte socio-economice la utilizator

(cu confirmarea utilizatorului)

S.C. IAROM S.A., Bucuresti; Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (Facultatea de Geodezie)S.C. AEROSTAR S.A., BacauINTERGIS GRUP S.R.L., Bucuresti

Studii si sisteme pentru participarea Romaniei la programul GNSS - Galileo (ESA – Comisia Europeana)

stiintific-tehnologic -SC AEROSTAR SA Bacău-UTCBIAROM Bucuresti

Crearea unei bazei ştiinţifice necesare pentru dezvoltarea proiectului

economic-SC AEROSTAR SA Bacău

-IAROM Bucureşti

Concepţia, producerea şi testarea unui Sistem de Monitorizare a Mijloacelor de Transport utilizând tehnologia GPS

infrastructura -Agenţia Spaţială Româna-SC AEROSTAR SA Bacău-UTCB-IAROM Bucureşti

Întreţinerea unei baze de date pe site-ul GALILEO – AEROSTAR cu documente reprezentative ale proiectului.

social -Agenţia Spaţială Româna-SC AEROSTAR SA Bacău-UTCB-IAROM Bucureşti

Diseminarea cunoştinţelor despre metodele de poziţionare utilizând tehnologia GNSS.Dezvoltarea de aplicaţii specifice GPS.

educational -UTCB Formare studenţi , doctoranzi.Introducerea de cursuri noi în programele universitare.Cooperare cu mediul universitar.

IAROM S.A., Inst. National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale (INCNMPS), AEROSTAR Bacau

Sistem integrat de restructurare sociala, reconversie profesionala si simularea mobilitatii ocupationale in industria aeronautica.

infrastructura Centrul pilot de Reconversie a Personalului din Industria Aerospatiala Romana-Agentia Spatiala Romana-SC AEROSTAR SA Bacau-INCSMPS Bucuresti-IAROM Bucuresti-|ntreprinderi si unitati de CD din industria aerospatiala romaneasca

-realizarea unui instrument specific de evaluare a performanetelor economice si de utilizare a resurselor umane, a unui «sistem de rating» care permite gruparea / clasificarea societatilor in functie de performanta generala. - realizarea unei metodologii de analiza factoriala de detaliu a performantelor si evaluarea impactului aplicarii dispozitivelor de reconversie, restructurare si stimulare amobilitatii ocupationale.-conceperea si realizarea unei metode specifice de analiza „gravitationala”.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 16: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

social Centrul pilot de Reconversie a Personalului din Industria Aerospatiala Romana-Agentia Spatiala Romana-SC AEROSTAR SA Bacau-INCSMPS Bucuresti-IAROM Bucuresti-|ntreprinderi si unitati de CD din industria aerospatiala romaneasca

-diseminarea de rezultate prin activitati specifice (seminarii/conferinte/workshop-uri)

Institutul National de Cercetari Aerospatiale "Elie Carafoli" - INCAS S.A.

Managementul obiectelor CAD in sisteme distribuite

stiintific-tehnologic Proiectantii CAD din unitate

Asigura vizibilitatea si consistenta obiectelor CAD care populeaza spatii virtuale. Contribuie la sincronizarea proceselor de proiectare ale produselor industriale ( inclusiv aeronautice ).

economic Managerii proiectelor CAD

Diminuarea costurilor prin reducerea timpului distributiei informatiei tehnice.Asigura vizibilitate Web a produselor proiectate

infrastructura Proiectantii CAD din unitate;Managerii proiectelor CAD

Imbunatatirea accesului la informatia pseudotehnica in vederea luarii de decizii la diferite nivele de competenta in structuri organizatorice ierarhice

social Tehnologiile informatice noi, bazate pe Web, folosite in dezvoltarea proiectului ( VRML, X3D, combinatii Java – API , etc).

educational Proiectantii CAD din unitate

Implementarea tehnologiilor VR (virtual reality ) conduce la cunoasterea, asimilarea si implementarea standardelor si software-urilor actuale de proiectare 3D

Institutul National de Cercetari Aerospatiale "Elie Carafoli" - INCAS S.A.STRAERO S.A.

Managementul calitatii in organizatiile de cercetare-dezvoltare din domeniul aerospatial

stiintific-tehnologic Organizatii de cercetare - dezvoltare in domeniul aerospatial ;Alte organizatii de productie si servicii ;Organizatii de invatamantImplicit statul roman.

Implementarea sistemelor de management a calitatii bazate pe proces - imbunatatirea produselor de cercetare-dezvoltare

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 17: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

economic Organizatii de cercetare—dezvoltare in domeniul aerospatial ;Alte organizatii de productie si servicii ;Organizatii de invatamantImplicit statul roman

Existenta unui demonstrator cu variante de abordare si machete pentru implementarea sistemelor de management al calitatii reduce timpul de implementare al sistemelor calitatii cu peste 50%Implementarea sistemelor de management al calitatii intr-un mediu de afaceri normal, poate creste rentabilitatea intreprinderii (prin aplicarea tehnicilor manageriale moderne, prin o mai buna organizare, prin cresterea calitatii proceselor si implicit a produselor) cu aproximativ 30% si profitul cu pana la 20% Implementarea sistemelor de management a calitatii conditioneaza in prezent acceptarea oricarei intreprinderi in parteneriate sau asocieri cu firme prestigioase.Implementarea sistemelor de management a calitatii conditioneaza autorizarea de functionare a organizatilor furnizor de bunuri si servici in domeniile reglementate

infrastructura Organizatii de cercetare—dezvoltare in domeniul aerospatial ;Alte organizatii de productie si servicii ;Organizatii de invatamantImplicit statul roman

Prin proiect se urmareste:Facilitarea alinierii sistemelor de management a calitatii la cerintele europene si internationale in domeniul calitatii pentru organizatiile de cercetare-dezvoltare Elaborarea strategiei de cercetare – dezvoltarein domeniul spatial

social Organizatii de cercetare—dezvoltare in domeniul aerospatial ;Alte organizatii de productie si servicii ;Organizatii de invatamantImplicit statul roman

Implementarea Sistemelor de Management a calitatii are un impact social major prin :Creerea unei noi culturi a rganizatiei:creste responsabilitatea personaluluicreste gradul de instruirese dezvolta capacitatea de lucru in echipa.Cresterea performantelor personalului si prin aceasta cresterea performantelor iorganizatieiOrientarea managementul spre depistarea cerintelor beneficiarilor de produse

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 18: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

educational - Organizatii de cercetare-dezvoltare in domeniul aerospatial ;- Alte organizatii de productie si servicii ;- Organizatii de invatamant- Statul roman

Diseminarea rezultatelor proiectului conduce la cresterea nivelului de educatie pentru calitate a utilizatorilor.

S.C. INCAS S.A.Universitatea POLITEHNICA Bucuresti

Evaluarea probabilistica a riscului ca instrument de optimizare a deciziei manageriale in domeniul aerospatial

stiintific-tehnologic - Organizatii de cercetare-dezvoltare in domeniul aerospatial ;- Alte organizatii de productie si servicii ;- Organizatii de invatamant- Statul roman

Implementarea metodelor si procedurilor generate de proiect vor conduce la- cresterea securitatii produselor aerospatiale:- salvarea de vieti ale echipajelor;- prevenirea de victime si pagube asociate;- protectia mediului de consecintele unor accidente

economic - Organizatii de cercetare-dezvoltare in domeniul aerospatial ;- Alte organizatii de productie si servicii ;- Organizatii de invatamant- Statul roman

Efectele economice preconizate sunt:- cresterea competitivitatii produselor aerospatiale, pentru care evaluarea riscului in ciclul de viata al produsului este ceruta de instructiunile de achizitie.- imbunatatirea managementului produselor aeronautice in intreg ciclu de viata, permitand optimizarea produsului din punct de vedere al performantelor si costurilor.- cresterea bonitatii organizatiilor care aplica metodele promovate de proiect prin:

infrastructura - Organizatii de cercetare-dezvoltare in domeniul aerospatial ;- Alte organizatii de productie si servicii ;- Organizatii de invatamant- Statul roman

Procedurile create in cadrul proiectului se incadreaza in categoria elementelor de infrastructura care faciliteaza organizatiilor accesul la contracte internationale.

educational - Organizatii de cercetare-dezvoltare in domeniul aerospatial ;- Alte organizatii de productie si servicii ;- Organizatii de invatamant- Statul roman

Rezultatele intermediare si finale ale proiectului, permit instruirea personalului de conceptie, fabricatie si exploatare in domeniul aerospatial privind abordarea moderna a managementului riscului bazat pe evaluarea probabilistica.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 19: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

social - Organizatii de cercetare-dezvoltare in domeniul aerospatial ;- Alte organizatii de productie si servicii ;- Organizatii de invatamant- Statul roman

Aplicarea metodelor promovate de proiect va conduce la cresterea bonitatii organizatiilor implicit::- crearea de noi locuri de munca- prevenirea exodului de tineri - generarea unei noi culturi a organizatieiAplicarea metodelor si procedurilor create prin proiect va conduce la cresterea securitatii produselor aerospatiale:si prin aceasta la:- salvarea de vieti ale echipajelor;- prevenirea de victime si pagube asociate;- protectia mediului de consecintele unor accidente.

Universitatea BABES - BOLYAI, ClujInstitutul de Cercetari BiologiceStatiunea de Cercetare si Productie Pomicola

Transformarea substratului anorganic de catre microrganisme si sinteza de substanta organica realizata de organisme fotoautotrofe in conditii de camp magnetic modificat

stiintific-tehnologic Lucrari stiintifice publicate

economic Universitatea Babes-BolyaiStatiunea de Cercetari Pomicole

Credibilitate pentru atragerea unor noi fonduri de cercetare

infrastructura Universitatea Babes-Bolyai Institutul de Cercetari Biologice

Imbunatatirea dotării tehnice Sisteme de laborator si banca de gene

social Universitatea Babes-BolyaiInstitutul de Cercetari BiologiceStatiunea de Cercetari Pomicole

Recunoastere nationala si internationala prin promovarea domeniului

educational Universitatea Babes-Bolyai

Implicarea studentilor a masteranzilor si a doctoranzilor in acest domeniu de cercetare

Academia Romana, Filiala Timisoara - Centrul de Cercetari Tehnice Fundamentale si Avansate - CCTFAUniversitatea "Politehnica" TimisoaraINFLPR - ISSROSEAL S.A.

Studii si cercetari privind comportarea unor fluide magnetizabile cu micro si nanostructura complexa in conditii terestre si de microgravitatie

stiintific-tehnologic LLM/CCTFA/AR-FT;CNISFC/UPT;ISS BUC;ROSEAL/Odorhei

Lucrari stiintifice publicateRidicarea nivelului stiintific al activitatii de cercetare

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 20: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

social CCTFA_Acad.Rom.UPTISSUSAMVBT

SC ROSEAL.SA Odorhei

USAMVBT

Fluidele complexe magnetizabile realizate in cadrul proiectului-nanofluide magnetice, compozite si emulsii magnetizabile, nanofluide magnetice polimerice si nanocompozite cu structura ordonata magnetic, nano/microfluide magnetoreologice s.a.- au potential aplicativ ridicat in industrie: etansari magnetofluidice pentru vid si presiuni moderate,nanofluide magnetice pentru schimbatoare de caldura cu control magnetic,lagare silentioase cu autolevitatie, amortizoare semiactive, traductori si senzori, nano/ microcompozite cu proprietati mecanice performante pentru industria de automobile.Nanoparticulele magnetice de magnetita si ferita de cobalt dispersate in medii biocompatibile se preconizeaza sa fie utilizate in medicina si biologie

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului, TimisoaraAcademia Romana – Fil. Timisoara – CCTFAUniversitatea POLITEHNICA TimisoaraCentrul National pentru Ingineria Sistemelor cu Fluide Complexe

Cercetari privind influenta hipogravitatiei si a nano-particulelor magnetice (NpM) asupra activitatii genelor la sistemele procariote si eucariote

stiintific-tehnologic 8 tipuri de lichide magnetice biocompatibile/ bioactive pe bază de apă uşoară cu acid lauric ;(4 tipuri); pe baza de sevă de plante, stabilizate cu ac. lauric/ac. lauric (2 tipuri); pe bază de apă stabilizate cu ac. miristic /ac. miristic (2 tipuri); 6 tipuri de unguente pe bază de 7 tehnologii de utilizare a hipogravitaţiei în asociere cu NPM / FM la cultivarea in vitro a diferitelor specii de plante (7 sp.); şi 2 tehnologii de utilizare a hipogravitaţiei în asociere cu NPM / FM la cultivarea plantelor - in vivo

1. Transfer de tehnologie; 2. Recomandarea unor fluide magnetice biocompatibile şi bioactive pentru utilizare în biologie şi agricultură;3. Brevetarea tehnologiei de înmulţire şi creştere a entomofagului Trichogramma sp.4. Subiecte de pregătire prin doctorantură

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 21: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

economic Tehnologii de protecţie a organismului vegetal şi animal faţă de stresul abiotic prin utilizarea nanomaterialelor biocompatibile şi bioactive („S.C. Horticola S.A.” Timişoara; „S.C. Deraton S.A”. Timişoara; „Canifel Vet” Timişoara)

Stimularea proceselor fiziologice în vederea ridicării parametrilor biologici la entomofagi.Protejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric.

infrastructura „S.C. Horticola S.A.” Timişoara; „S.C. Deraton S.A”. Timişoara; „Canifel Vet” Timişoara; S.C.A. Lovrin , Combinatul Agroindustrial Curtici – Arad.

Sporirea parametrilor biologici la plante şi animale.Îmbunătăţirea tehnologiei de creştere a entomofagului Trichogramma.

social U.S.A.M.V.B. Timişoara, Universitatea de Vest „ Vasile Goldiş” Arad, Institutul de Biotehnologia Plantelor Timişoara, „S.C. Horticola S.A.” Timişoara; „S.C. Deraton S.A”. Timişoara; „Canifel Vet” Timişoara; S.C.A. Lovrin , Combinatul Agroindustrial Curtici – Arad.

Diseminarea publică a rezultatelor obţinute prin cercetare.Protecţia mediului prin utilizarea de tehnologii neconvenţionale pe bază de nanomateriale.Crearea de noi locuri de muncă superior calificată la utilizatori (S.C.”DERATON” S.A., S.C.A. Lovrin)

educational Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” - Arad Universitatea „Politehnica” Timişoara, Universitatea de Vest Timişoara. Teze de doctorat finalizate (2)Lucrări de diploma finalizate (4)În curs de derulare (2)

Utilizarea eficientă a echipamentelor.Activitate multidisciplinară.Abordarea unor domenii noi de cercetare (de formare a studenţilor şi masteranzilor).

ISSIFIN - Horia HulubeiUniv. de Vest TimisoaraINOE 2000, Buc.

Modele si mecanisme de producere si detectare a undelor gravitationale.

stiintific-tehnologicProductie stiintifica cercetare fundamentala

ISS, IFIN-HH, INFLPR, INOE, UVT, Centre de cercetare fundamentala si aplicata, universitati, organisme afiliate agentiile spatiale nationale si internationale, retele de cercetare, misuni si experimente spatiale

Lucrari stiintifice publicate.Rezolvarea unor probleme concrete, de cercetare fundamentala si aplicata, in fizica spatiului cosmic, in cunoasterea Universului,

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 22: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

infrastructurasisteme informationale, baze de date, sisteme de laborator

Institute si centre de cercetare fundamentala si aplicata, universitati, organizatii si organisme nationale si internationale in domeniul cercetarilor spatiale, retele de cercetare, misuni si experimente spatiale

Completarera si dezvoltarea bazelor de date, integrare informationala

socialdiseminare de rezultate, promovarea domeniului, noi locuri de munca

Institutele de invatamant, mass-media, organisme culturale

imbunatatirea calitatii cercetarii, si a vietii, integrarea in structurile Europene si Euroatlantice de cercetare

educationalcooperare cu universitati, doctoranzi

Institutiile de invatamant,

transfer de cunostinte, imbunatatirea cunostintelor despre Univers

BITNET, ClujCRUTAInsp. de Protectie a Mediului, Cluj

STAR - Statie Releu pentru date satelitare in timp real. Model functional

stiintific-tehnologic Inspectoratul de Protectie a Mediului ClujDirectia Generala de Agricultura si Industrie Alimentara ClujDiversi utilizatori inclusiv din alte tari

Acces on-line si gratuit la date satelitare de joasa si medie rezolutie (pentru prognoza agro-meteo sau educatie).

economic Firme private, institutii publice si persoane fizice din diverse localitati

Acces la telecomunicatii satelitare

infrastructura Inspectoratul de Protectie a Mediului ClujDirectia Generala de Agricultura si Industrie Alimentara ClujFirme private, institutii publice si persoane fizice din diverse localitati

Acces la telecomunicatii satelitare

social Persoane fizice si institutii publice

Acces on-line si gratuit la date satelitare de joasa si medie rezolutie privind mediul

ICPAICCPT FunduleaCRUTA

Modele de evolutie a culturilor agricole cu asimilarea de date de teledetectie aplicabile in agricultura rationala si de precizie.

stiintific-tehnologic

Comunitatea ştiinţificăşi tehnică din domeniul agricol şi spaţial, mari ferme agricole, companii de servicii geomatice(teledetecţie, SIG, GPS)

- Agricultură performantă şi nepoluantă, noi oportunităţi pentru industrie, inclusiv spaţială

economic

ICAD Fundulea – Sector ProducţieICPAICAD FunduleaISPIF SA- filiala CRUTARomânia în ansamblu

Imbunătăţirea credibilităţii pe plan internaţional a unităţilor executante şi a României, prin rezultatele communicate la manifestări internaţionale şi publicate în reviste internaţionale

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 23: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

infrastructura Sectorul de Producţieal ICAD Fundulea

Management superior al culturilor pe mari suprafeţe, folosind conceptele agriculturii raţionale / de precizie şi a tehnologiilor geomatice şi informatice

social

- Utilizatori care consultă situl Internet al proiectului- Cititori ai publicaţiilor în care au fost communicate rezultatele obţinute - Participanţi la manifestările ştiinţifice unde s-au prezentat rezultatele obţinute

Crearea de locuri de muncă prin noile oportunităţi create prin diseminarea rezultatelorCrearea unei noi atitudini faţă de conservarea resurselor naturale, în special a potenţialului agricol, ca şi faţă de protecţia mediului

educational

Universităţile de Ştiinţe Agricole şi Medicină VeterinarăBucureşti şi Timişoara

Perfecţionarea doctoranzişi studenţi Introducerea de cursuri noi

Inst. National de Cercetare pentru SportInst. Clinic FundeniISSInterNet S.R.L.Fed. Rom. de Kaiac-Canoe

Pilot demonstrativ pentru Serviciul de Monitorizare a Persoanelor cu Risc Ridicat - SMOPERR

stiintific-tehnologic INCSport, Institutul Clinic Fundeni, Institutul de Stiinte Spatiale

tehnologii noi de monitorizare a pozitiei si a unor parametrii biologici

economic INCSport, INTERNET S.R.L.

produs nou, comercializabilserviciu nou, transferabil

infrastructura INCSport, Institutul Clinic Fundeni, Institutul de Stiinte Spatiale, INTERNET S.R.L., Ministerul Sanatatii, Serviciul de ambulanta

sistem informational noubaze de date parametri biologiciteste si incercari

social INCSport, Institutul Clinic Fundeni, Institutul de Stiinte Spatiale, INTERNET S.R.L., Serviciul de ambulanta, Federatii sportive

imbunatatirea calitatii vietiilocuri de munca in productie si serviciidiseminarea rezultatelor

educational INCSport, Institutul Clinic Fundeni, Institutul de Stiinte Spatiale, ANEFS

cooperare interdisciplinaraformare specialisti

S.C. AEROSTAR S.A. Bacau (ROR),S.C. AEROSTAR S.A. Bacau (IND)

Dezvoltare si realizare facilitati de instalare si mentenanta a echipamentelor GPS pe mijloacele de transport

stiintific-tehnologic - SC AEROSTAR SA Bacau

Studiu privind instalarea echipamentelor GPS pe mijloacele de transport

economic- SC AEROSTAR SA Bacau

Dezvoltarea unui laborator de mentenanţă şi SERVICE echipamente GPS.Extinderea gamei de produse şi servicii oferite de societate.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 24: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

infrastructura - Agentia Spatiala Română- SC AEROSTAR SA Bacau

Achizitie de echipament de masura pentru caracterizarea echipamentelor GPS.

INCD pentru Textile si PielarieS.C. AEROFINA S.A.

Sistem de parasute si platforma amortizoare cu aterizare la punct fix, autodirijat cu ajutorul GPS si a satelitilor geostationari.

economic INCDTPSC AEROFINA BUCURESTIMApN Brigada de parasutistiSC CONDOR SA

Eliminarea importurilorPosibilitati de export

social INCDTPSC AEROFINA BUCURESTIMApN Brigada de parasutistiSC CONDOR SA

Creerea de noi locuri de muncaProtectia parasutistilor si a aeronavelor din care se efectueaza parasutarea

BITNET CCSS srl (CP),ISPIF-CRUTADirectia Generala pt. Agricultura si Industria Alimentara Cluj

Platforma de telecomunicatii pentru experimente de diseminare a datelor satelitare regionale

stiintific-tehnologic Inspectorate de Protectie a MediuluiDirectii Generale de Agricultura Diversi utilizatori inclusiv din alte tari

Acces on-line si gratuit la date satelitare de joasa si medie rezolutie (pentru prognoza agro-meteo sau educatie).

economic Firme private, institutii publice si persoane fizice din diverse localitati

Acces la telecomunicatii satelitare

infrastructura Firme private, institutii publice si persoane fizice din diverse localitati

Acces la telecomunicatii satelitare

social Persoane fizice si institutii publice

Acces on-line si gratuit la date satelitare de joasa si medie rezolutie privind mediul

S.C. IAROM S.A.S.C. AEROSTAR S.A.Univ. Tehnica de Constructii Buc.

STUDII PRIVIND DEZVOLTAREA UNUI SISTEM NATIONAL DE DETERMINARE SI TRANSMISII A DATELOR DE CORECTII DIFERENTIALE IN MASURARE SI POZITIONARE 3D UTILIZAND TEHNOLOGII GNSS

stiintific-tehnologic -SC AEROSTAR SA Bacau-UTCB-IAROM SA Bucuresti

Crearea bazei stiintifice necesara dezvoltarii proiectului:-privind influenţa condiţiilor de propagare;-privind îmbunătăţirea preciziei de poziţionare;-pentru definirea modurilor celor mai eficiente de transmitere a datelor de corecţii diferenţiale în monitorizarea traficului urban şi aerian;-pentru definirea modurilor celor mai eficiente de transmitere a datelor de corecţii diferenţiale în monitorizarea traficului naval şi a construcţiilor;

economic -SC AEROSTAR SA Bacau-IAROM Bucuresti

Producerea şi instalarea de staţii permanente (fixe sau mobile) pentru determinarea şi difuzarea corecţiilor diferenţiale

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 25: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

infrastructura -Agentia Spatiala Romana-SC AEROSTAR SA Bacau-UTCB-IAROM Bucuresti

Realizarea unei baze de date cu privire la determinarea si transmiterea datelor de corectii diferentiale, in masurare si pozitionare 3D utilizand tehnologii GNSS.

social -Agentia Spatiala Romana-SC AEROSTAR SA Bacau-UTCB-IAROM Bucuresti

Diseminarea cunoştinţelor despre metodele de poziţionare utilizând tehnologia GNSS, în particular a metodelor diferenţiale utilizând datele de corecţii difuzate de reţeaua naţională.Dezvoltarea aplicaţiilor.

educational -UTCB Formare studenţi , doctoranzi.Introducerea de cursuri noi în programele universitare.

IAROM S.A.AEROSTAR S.A.Univ. Tehnica de Constructii Buc.

SISTEM AEROPURTAT PENTRU INREGISTRAREA DATELOR TOPOGRAFICE SPATIALE SI PRELUCRAREA ACESTORA

stiintific-tehnologic -SC AEROSTAR SA Bacau-UTCB-IAROM SA Bucuresti

Crearea bazei stiintifice necesara dezvoltarii proiectului:- privind posibilitatea de înregistrare şi prelucrare a datelor topografice;- privind posibilitatea utilizării sistemelor de poziţionare şi navigaţie spaţială;- privind instalarea sistemului pe avionul FESTIVAL;- privind obţinerea datelor cu caracter topografic pentru realizarea hărţilor digitale şi a produselor derivate din acestea.

economic -SC AEROSTAR SA Bacau-IAROM Bucuresti

- Obţinerea documentaţie de execuţie pentru sistem şi realizarea unui prototip.- Utilizarea datelor topografice înregistrate pentru obţinerea hărţilor digitale şi a produselor derivate din acestea.

infrastructura -Agentia Spatiala Romana-SC AEROSTAR SA Bacau-UTCB-IAROM Bucuresti

- Aeronavă uşoară pentru dotare multisenzor în vederea inregistrării datelor fotogrametrice de pe sisteme aeropurtate.- Realizarea prototipului sistemului şi deschiderea posibilităţilor de execuţie în serie a sistemului.

social -Agentia Spatiala Romana-SC AEROSTAR SA Bacau-UTCB-IAROM Bucuresti

- Diseminarea rezultatelor obţinute prin realizarea sistemului.- Utilizarea datelor cu caracter topografic în acţiuni de supravegherea teritoriului, în vederea protecţiei mediului

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 26: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

educational -UTCB - Formare studenţi şi doctoranzi.- Introducerea de cursuri noi în programele universitare, privind metode şi mijloace de obţinerea a hărţilor digitale şi a produselor derivate din acestea.

INCAS S.A. Program de evaluare a performantelor parasutelor rotunde – Simulator de zbor

stiintific-tehnologic INCDTPINCASSC CONDOR SA

-Reducerea timpului de proiectare;-Economii prin scurtarea programului de testare;

social MApN Brigada de parasutistiAeroclubul RomanieiINCDTP

-Reducerea riscului parasutistului incercator-Promovarea domeniului de proiectare si realizare tehnica de parasutare

educational University of Patras- Department of Mechanical Engineering & Aeronautics, Greece

Cooperare la elaborarea proiectului FP6-2003-AERO-1“Study of Vortex Generation and Dynamic Development in the Near Formation Region under Conditions of Engineering Interest”- VORTICS- Nr. propunere: 012335

INCAS S.A., ISSMA

Metodologii de sinteza a controlului antisaturant pentru sisteme aerospatiale.

stiintific-tehnologic Sistemele de control ale avioanelor, alte sisteme spatiale

Cresterea performantelor dinamice

economic Institutii de profil, de cercetare, si universitati

Cresterea prestigiului institutului executant al proiectului

infrastructura Dotare cu tehnica de calcul in cadrul Laboratorului

Cresterea eficientei de lucru

social Publicarea unor lucrari in tara si strainatate, participarea la conferinte interne si internationale

Cresterea prestigiului cercetarii romanesti

Institutul National de Cercetari Aerospatiale "Elie Carafoli" - INCAS S.A.

Solutii pentru misiuni spatiale privitor la intrarea optima in atmosfera

stiintific-tehnologic Ag. Spatiala Româna, NASA (USA), AEOSPACE (Anglia), DVLR (Germania), BOMBARDIER (Canada), ONERA ) Franta), Acad. Militara (Bucuresti), Fac. De Aeronave (U. P. B) etc.

Baze de date si informatii pentru efectuarea misiunilor spatiale în bune conditii.

social INCAS-SA (Bucuresti) Institutii, firme de profil

promovarea domeniului, crearea de noi locuri de munca.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 27: Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi … Aerospatial... · Web viewProtejarea plantelor şi animalelor împotriva radiaţiei UV şi stresului hidric. infrastructura

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIAutoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

Raport de evaluare pe 2005

economic Ag. Spatiala Româna, NASA (USA), AEOSPACE (Anglia), DVLR (Germania), BOMBARDIER (Canada), ONERA )Franta), Academia Militara (Bucuresti), Fac. De Aeronave (U. P. B) etc.

Solutii pentru misiuni spatiale ale intrarii în atmosfera, atragerea de proiecte

infrastructura Ag. Spatiala Româna, NASA (USA), AEOSPACE (Anglia), DVLR (Germania), BOMBARDIER (Canada), ONERA )Franta), Academia Militara (Bucuresti), Fac. De Aeronave (U. P. B) etc.

Completare de baze de date existente în lume.

educational Fac. De Aeronave (I. P. B), Acad. Militara (Bucuresti), Fac. De Matematica (România) etc.

Introducrea de cursuri noi, formare studenti, doctoranzi

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE