autopsia-violul

11
AUTOPSIA MEDICO-LEGALA Autopsia medico-legală se dispune de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, în caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sau când nu se cunoaşte cauza morţii ori există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect printr- o infracţiune ori în legătură cu comiterea unei infracţiuni. În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusă exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie. Procurorul dispune de îndată efectuarea unei autopsii medico-legale dacă decesul s-a produs în perioada în care persoana se află în custodia poliţiei, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în timpul internării medicale nevoluntare sau în cazul oricărui deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării torturii sau a oricărui tratament inuman. Pentru a constata dacă există motive pentru a efectua autopsia medico-legală, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate solicita opinia medicului legist. Autopsia se efectuează în cadrul instituţiei medico-legale, potrivit legii speciale. La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptaţi şi specialişti din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu excepţia medicului care a tratat persoana decedată. Cu ocazia efectuării autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identităţii, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar. Organul de urmărire penală trebuie să încunoştinţeze un membru de familie despre data autopsiei şi despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care să asiste la efectuarea autopsiei. Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeşte un raport de expertiză, care cuprinde constatările şi concluziile sale cu privire la:

Upload: aliceiulia

Post on 08-Jul-2016

21 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

medicina legala

TRANSCRIPT

Page 1: autopsia-violul

AUTOPSIA MEDICO-LEGALA

Autopsia medico-legală se dispune de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, în caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sau când nu se cunoaşte cauza morţii ori există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infracţiune ori în legătură cu comiterea unei infracţiuni. În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusă exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie.

Procurorul dispune de îndată efectuarea unei autopsii medico-legale dacă decesul s-a produs în perioada în care persoana se află în custodia poliţiei, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în timpul internării medicale nevoluntare sau în cazul oricărui deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării torturii sau a oricărui tratament inuman.

Pentru a constata dacă există motive pentru a efectua autopsia medico-legală, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate solicita opinia medicului legist.

Autopsia se efectuează în cadrul instituţiei medico-legale, potrivit legii speciale.

La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptaţi şi specialişti din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu excepţia medicului care a tratat persoana decedată.

Cu ocazia efectuării autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identităţii, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar.

Organul de urmărire penală trebuie să încunoştinţeze un membru de familie despre data autopsiei şi despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care să asiste la efectuarea autopsiei.

Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeşte un raport de expertiză, care cuprinde constatările şi concluziile sale cu privire la:

• identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, dacă identitatea nu este cunoscută;

• felul morţii;

• cauza medicală a morţii;

• existenţa leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant şi legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice şi deces;

• rezultatele investigaţiilor de laborator efectuate asupra probelor biologice prelevate de la cadavru şi a substanţelor suspecte descoperite;

• urmele biologice găsite pe corpul persoanei decedate;

Page 2: autopsia-violul

• data probabilă a morţii;

• orice alte elemente care pot contribui la lămurirea împrejurărilor producerii morţii.

Art. 186 Exhumarea

(1) Exhumarea poate fi dispusă de către procuror sau de către instanţa de judecată în vederea stabilirii felului şi cauzei morţii, a identificării cadavrului sau pentru stabilirea oricăror elemente necesare soluţionării cauzei.

(2) Exhumarea se face în prezenţa organului de urmărire penală.

(3) Dispoziţiile art. 185 alin. (4) – (8) se aplică în mod corespunzător.

Art. 187 Autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului

Autopsia medico-legală a unui fetus se dispune pentru a se stabili vârsta intrauterină, capacitatea de supravieţuire extrauterină, felul şi cauza morţii, precum şi pentru stabilirea filiaţiei, când este cazul.

Autopsia medico-legală a unui nou-născut se dispune pentru a se stabili dacă copilul a fost născut viu, viabilitatea, durata supravieţuirii extrauterine, felul şi cauza medicală a morţii, data morţii, dacă i s-au acordat îngrijiri medicale după naştere, precum şi pentru stabilirea filiaţiei, când este cazul.

Autopsia cadavrului, respectiv a partilor de cadavru sau a pieselor scheletice, se efectueaza numai în cazul în care organele judiciare pun la dispozitia medicului legist:

• ordonanta procurorului sau încheierea instantei de efectuare a autopsiei, care contine obiectivele acesteia;

• procesul verbal de cercetare la fata locului;

• copia de pe foaia de observatie clinica completa, în cazul persoanelor decedate în cursul spitalizarii.

Raportul de expertiza medico-legala pe cadavre

Are trei parti:

• Introductiva

• Descriptiva

• Sintetica

• I. Partea introductiva cuprinde :

preambulul

istoricul faptelor

examenul preliminar

Page 3: autopsia-violul

In preambul se consemneaza : numele,prenumele si calitatea celor care efectueaza autopsia, actul in baza caruia se efectueaza aceasta specificand nr. ordonantei, data emiterii si unitatea emitenta, obiectul expertizei sau intrebarile la care trebuie sa se raspunda, locul si data la care se efectueaza autopsia, date referitoare la identitatea cadavrului (numele, varsta, sexul, cand acestea sunt cunoscute), numele persoanelor imputernicite sa asiste.

• Istoricul faptelor consemneaza cronologic toate faptele legate de cazul respectiv. Sursele din care extragem aceste date sunt reprezentate de procesul verbal (care cuprinde si declaratiile anturajului si apartinatorilor) si documentele medicale (copii ale foilor de observatie, bilete de externare,etc.).

• In cazurile in care nu avem nici un fel de alte date, extragem din procesul verbal locul, ziua si imprejurarile in care a fost gasit cadavrul.

• In cazul mortilor subite sau al mortilor violente foarte rapide, istoricul este foarte scurt, cuprinzand simptomele premonitorii mortii, data aparitiei lor (cu mentionarea orei) si data mortii sau mentionarea locului, datei si felul accidentului sau incidentului.

• In cazul in care victima a fost internata in spital, se extrage din copia FO : data internarii si a mortii, cu precizarea orelor daca decesul a survnit la mai putin de 24 h de la internare, diagnosticul la internare si la externare, tratamentul aplicat (cu consemnarea datelor din eventualele protocoale operatorii), evolutia dupa tratament, complicatii, simptome premonitorii mortii.

• Datele pe care ni le ofera aceste surse nu coincid obligatoriu cu concluziile la care ajunge autopsia medico-legala si nu trebuie sa duca la pareri preconcepute, ele avand insa o importanta valoare orientativa.

• Examenul preliminar este obligatoriu numai in anumite cazuri. El se poate referi la :

descrierea constatarilor de la locul faptei in omucideri sau in accidentele de circulatie

starea mormantului si a sicriului in cazuri de exhumari, cand se consemneaza felul solului (uscat, umed, calcaros, argilos), gradul de conservare a sicriului, obiectele colorate si metalice pe care acesta le contine.

starea tehnica a instalatiilor electrice in electrocutari (defectiuni, lipsa unei izolatii corespunzatoare), de incalzit (tirajul sobelor) sau instalatiilor tehnice si industriale in intoxicatii cu toxice industriale.

starea imbracamintei si a incaltamintei in omucideri, sinucideri, accidente de circulatie, la cadavre neidentificate. In astfel de cazuri se descriu: rupturile (localizare, forma, dimensiuni), factorii suplimentari in impuscaturi, amprentele lasate de anvelope in accidentele de circulatie, petele (localizare, dimensiuni, culoare si eventual felul lor – sange, sperma, ulei, coloranti, etc.), aspectul obiectelor de metal in fulgeratii.

II. Partea descriptiva cuprinde:

- Examen extern

Page 4: autopsia-violul

- Examenul intern - Prelevarea de piese pentru examenul de laborator• Examenul extern se face metodic de sus in jos examinand mai intai fata anterioara (inclusiv

fetele interne ale membrelor si axilele), apoi fata posterioara. Inspectia nu trebuie sa omita orificiile naturale (narinele, bucal, meaturile auditive externe, ochii, anusul, vulva, meatul urinar). Examenul extern va urmari in toate cazurile urmatoarele obiective :

identitatea cadavrului (descrierea se face dupa cum este sau nu cunoscuta identitatea) semnele mortii reale la care se descriu: lividitatile cadaverice (localizare, culoare, stadiu,

dg.dif.cu eventuale echimoze), rigiditatea cadaverica ( +/- cu mentionarea daca este generalizata sau in care articulatie este prezenta) si putrefactia ( localizarea petei verzi de putrefactie)

leziunile de violenta (felul lor, localizarea, culoarea, numarul, forma, dimensiunile diametrelor maxime in cm, inclinatia, caracterul lor vital,etc.)

semne de tratament semne de boala (in general si pe regiuni). Examenul intern presupune deschiderea cavitatilor naturale si examinarea tuturor tesuturilor

si organelor precum si descrierea acestora ( atat a aspectelor normale, cat si a modificarilor patologice ori leziunilor traumatice).

Nu se accepta o autopsie incompleta. Prelevarea de piese pentru examenul de laborator (ex. histopatologic, ex.toxicologic, ex.

serologic , ex. bacteriologic, ex. biocriminalistic, etc.)

• Partea de sinteza cuprinde prezentarea diagnosticului anatomopatologic si a concluziilor, iar in anumite cazuri discutia faptelor medicale. Concluziile – medicul legist raspunde la intrebarile solicitate in ordonanta. Ele se refera la urmatoarele aspecte :

felul mortii (violenta sau neviolenta) cauza medicala a mortii – prezinta in inlantuirea lor (cauza tanatogeneratoare-initiala, cauza

intermediara – uneori poate lipsi si cauza tanatoterminala – imediata a mortii, atunci cand este cazul se prezinta si cauzele tanatofavorizante).

leziunile de violenta – se pot gasi si in mortile neviolente (fara sa aiba legatura de cauzalitate cu decesul) In mortile violente raspunsurile medicului legist la intrebarile organului de ancheta sunt in functie de agentul traumatic incriminat ( ex: in leziunile prin arme albe trebuie sa se precizeze felul leziunii, caracteristicile agentului vulnerant, vechimea, modul de producere, raportul intre victima si agresori (directia leziunii), rolul terenului patologic preexistent in instalarea mortii, raportul de cauzalitate intre leziunea traumatica si moarte; in accidentele rutiere trebuie sa se precizeze mecanismul de producere al leziunilor – cadere, lovire,etc. - ; in impuscari se precizeaza calibrul armei, directia din care s-a tras, etc.)

data mortii

In cazul in care organul de ancheta solicita un raspuns imediat (de ex. In accidentele de munca) se redacteaza concluziile provizorii, bazate numai pe datele autopsiei. Ulterior, dupa

Page 5: autopsia-violul

primirea rezultatelor examenelor de laborator, se completeaza cu acestea si se alcatuiesc concluziile definitive. Raportul de expertiza medico-legala se inainteaza organului de urmarire penala sau instantei judecatoresti, care a dispus efectuarea expertizei.

E.C. VIOLUL

Examinarea medico-legala a persoanelor pentru dovedirea virginitatii, deflorarii, violului.Deflorarea = pierderea integritatii anatomice a membranei himeniale. Violul (potrivit art. 218 CP) = raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare. In cazurile de viol, se examineaza victima si uneori (atunci cand este identificat) agresorul sau presupusul agresor. I. Examenul victimei consta in :

examenul genital recoltarea de secretii vaginale examen somatic pentru stabilirea leziunilor de violenta examen psihic daca este cazul, prelevare de sange pentru recoltarea alcoolemiei A) Examenul genital – se recomanda ca acesta sa se desfasoare in preazenta unei a treia

persoane, pentru a evita eventualele afirmatii tendentioase din partea persoanei examinate (de exemplu acuzatia ca a fost deflorata cu ocazia examenului genital).

Medicul legist trebuie sa evite intrebarile sugestive si sa discearna eventualele tentative de santaj sau relatarile fanteziste (in special la fetite, susceptibile de a relata aparent coerent si credibil fapte auzite de la altii).

In istoric se consemneaza data (cu precizarea orei daca intervalul de timp scurs intre viol si examinare este mai mic de 24 h), locul si circumstantele.

Persoana ce urmeaza sa fie examinata este invitata sa se aseze pe masa ginecologica, in decubit dorsal, cu coapsele in abductie si cu gamele flectate. Examinatorul tractioneaza de labiile mari, prinse intre doua comprese anterior, lateral si eventual in sus. Se examineaza labiile mari si mici, vestibulul vaginal, mucoasa vulvara pentru a depista si eventualele boli venerice, foliculite, leziuni inflamatorii, edeme angioneurotice.

In cazul himenelor profunde, pentru a face sa proemine peretele posterior al vaginului, indexul drept explorator introdus in anus sa fie indoit in croset.

Himenul – plica mucoasa, circulara, situata la limita dintre vulva si partea inferioara a vaginului. - poate fi situat superficial sau profund (pana la varsta de 2-3 ani sau la obeze) Descriptiv prezinta :

baza (prin care se insera pe vagin) margine libera (care delimiteaza orificiul himenial) fata superioara (orientata spre exterior, accesibila examinarii).

Page 6: autopsia-violul

Forma : - inelare (cu orificiul central si care la deflorare prezinta rupturi la pozitiile 3,6 si 9 pe cadranul conventional) - semilunare sau falciforme (mai late in cadranele inferioare, avand orificiul excentric si care se rup de regula la pozitiile 4,5, si 7 pe cadranul conventional) - bilabiale (formate din doua valve, intre care se afla un spatiu, fiind unite anterior si posterior printr-o comisura; frecvent se rupe comisura posterioara) - rudimentare (foarte inguste cu latimea de 1-2 mm, usor dilatabile, cauza pentru care permit raporturi sexuale fara sa fie lezate) - lobate (formate din mai multe segmente) - cribriforme (prezinta mai multe orificii) - himene neperforate (necesita interventie chirurgicala)

Dupa consistenta: himene nedilatabile, cu structura fibroasa, tendinoasa sau chiar semicartilaginoasa ( se rup

mai greu decat cele fibroase); himene dilatabile sau complezante, cu structura elastica, laxa la care primul contact nu

produce sangerare sau dureri, deflorarea propriu-zisa avand loc cu ocazia primei nasteri. Marginea libera a himenului este de obicei neteda, uniform de groasa, roza; mai rar poate prezenta franjuri, creste, separate intre ele prin incizuri de diverse adancimi. Ea delimiteaza orificiul himenial, care este rotund sau oval, avand de regula diametrul de 1-1.5 cm dupa pubertate si dimensiuni mai mici la fetite (himen infantil) Latimea himenului se apreciaza prin distanta intre marginea libera si insertia sa. Ea variaza in functie de forma himenului (0,5 cm –himene inelare, 0,2 cm – rudimentare, 1,5 cm – semilunare si lobate).

Timp de 7-8 zile de la deflorare, himenul prezinta rupturi in numar variabil (1-3), incomplete (intereseaza doar o parte din latimea himenului intalnite in cazul himenelor elastice, dupa contacte sexuale incomplete sau dupa masturbare) sau complete (ajungand pana la insertia pe vagin si putand interesa si mucoasa vaginala sau vulvara), cu marginile rosii, sangerande, tumefiate, acoperite timp de 5-8 zile cu o pelicula de fibrina, mai rar cu supuratii, echimoze, hematoame. Numarul, localizarea si dimensiunile rupturilor sunt in functie de configuratia si grosimea himenului, precum si de circumstantele in care a avut loc coitul. Durerea consecutiva deflorarii este de cele mai multe ori de intensitate medie, variind in functie de consistenta himenului si de reactivitatea organismului. Toate aceste semne corespund deflorarii recente.

Uneori, medicul legist este pus in situatia sa diferentieze rupturile vechi de himenele care prezinta incizuri congenitale. Aceasta diferentiere, uneori extrem de dificila se bazeaza pe faptul ca in principiu incizurile congenitale se caracterizeaza prin: dispozitie simetrica, sunt incomplete, sunt lipsite de tesut cicatricial si au margini nete, usor afrontabile. Dupa 7-8 zile apare procesul de cicatrizare, marginile rupturilor se subtiaza si se retracteaza, capatand culoare albicioasa-rosie si apoi alb-sidefie.

Page 7: autopsia-violul

La 10-14 zile, leziunile consecutive deflorarii recente se mai pot pune in evidenta prin ex. stereoscopic (realizeaza mariri de 12-14 ori)

B) Recoltarea secretiei vaginale pentru evidentierea spermatozoizilor. Examenul microscopic evidentiaza spermatozoizii in secretia vaginala timp de 1-2 zile de la consumarea actului sexual, daca in acest timp femeia nu si-a facut toaleta, iar barbatul cu care a avut contactul sexual nu a fost steril. De asemenea, vitalitatea si integritatea spermatozoizilor sunt alterate de conditiile din vagin (devierile de pH, flora microbiana si micotica). Recoltarea se face pe ansa din fundurile de sac vaginale. Examenul de laborator obiectiveaza absenta sau prezenta spermatozoizilor (cu structura completa sau fragmentata).

C) Prezenta leziunilor de violenta probeaza lipsa de consimtamant a victimei. Ele sunt de tipul excoriatiilor, echimozelor, plagilor muscate, localizate cel mai frecvent pe fata, gat, membre (coapse), in jurul organelor genitale externe. In cazul muscaturilor se ridica amprenta dentara. De asemenea pe corpul si lenjeria victimei se cauta fire de par, urme de sange si sperma apartinand agresorului. Pe imbracaminte se pot gasi in plus rupturi, urmare a luptei cu agresorul.

D) Examenul psihic urmareste sa obiectiveze daca victima isi poate exprima liber vointa si consimtamantul, daca poate aprecia valoarea si consecintele actului sexual, precum si starea psihica dupa evenimentul consumat. E) Prelevarea de sange pentru determinarea alcoolemiei se face numai daca este cazul.

II. Examenul agresorului sau al presupusului agresor vizeaza sa evidentieze: leziunile de violenta starea psihica eventuala intoxicatie alcoolica prezenta firelor de par pe lenjerie, imbracaminte, corp (identitatea lor cu cele ale victimei

sau cu cele gasite pe corpul si imbracamintea acesteia) prezenta urmelor de sange pe lenjerie, imbracaminte, corp (daca apartine aceluiasi grup ca

si cel al victimei) prezenta de sperma pe lenjerie, imbracaminte, corp (apartinand aceluiasi grup cu cel gasit la

victima)

In ceea ce priveste exminarea psihica a victimei si agresorului – se face in cadrul expertizei medico-legale psihiatrice, la solicitarea organelor de urmarire si cercetare penala.

Concluzii: diversitatea extrem de mare a aspectelor pe care le prezinta membrana himeniala in absenta leziunilor locale recente, virginitatea este certa in cazul: himenelor semilunare,

inelare, bilabiale, neperforate, cribriforme, cartilaginoase, nedilatabile, cu orificiul himenal dispus sagital, avand marginile nete, regulate, alipite.

Page 8: autopsia-violul

virginitatea este incerta : himene complezante si dilatabile, ce permit un raport sexual fara deflorare (viol fara deflorare, dar care nu exclude fecundatia) .

la fetitele <6 ani violul (raportul sexual) este imposibil intre 6-11 ani violul se insoteste de ruptura membranei recto-vaginale, necesitand

interventie chirurgicala si putand duce chiar la moarte De asemenea, se considera ca pot exista deflorari fara viol si fara contact sexual, dupa

manopere digitale (in care mucoasa vaginala si vulvara prezinta excoriatii, iar himenul este rupt incomplet) sau in localizarile vulvare ale unor boli contagioase (lues, difterie, varicela) Expertiza medico-legala trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari:

existenta raportului sexual, vechimea acestuia (data producerii) prezenta leziunilor de violenta imposibilitatea fizica sau psihica a victimei de a-si exprima liber vointa sau de a se apara daca persoana invinuita este agresorul