Fabuloasa comoară a regelui Decebal,ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăreste în povestea descoperirii ei Kosoni.Comorile ascunse de regele Decebal,înainte ca romanii să fi pus stăpânirepeste cetăţile sale, au stârnit fascinaţiaistoricilor. Cele mai importante relatăridespre desoperirile întâmplătoare aleaurului dacilor provin din urmă cuaproape cinci secole. Se spune că atunciun tezaur impresionant de monede şipiese antice din aur a fost găsit de câţivapescari, în albia râului Strei. Ştiri peaceeaşi temă Descoperirea din incintaSarmizegetusei va fi expusă, după doiani. Ma... Înainte ca Dacia să fiecucerită de romani, Decebal ar fi ascunso parte a comorilor în albia râului

Sargeţia, care curgea în apropiereacapitalei Sarmizegetusa Regia, potrivitistoricului latin Dio Cassius. „Decebalabătuse râul cu ajutorul unor prizonierişi săpase acolo o groapă. Pusese în ea omulţime de argint şi de aur, precum şialte lucruri foarte preţioase, aşezasepeste ele pietre şi îngrămădise pământ,iar după aceea aduse râul din nou înalbia lui. Tot cu oamenii aceia Decebalpusese în siguranţă, în nişte peşteri,veştminte şi alte lucruri la fel. După cefăcu toate acestea, îi măcelări, ca sa nudea nimic pe faţă”, relata Dio Cassius.Autorul „Istoriei Romanilor” mai scriacă invadatorii ar fi descoperit o partedin comori, după ce Biciclis, un get carear fi ştiut locul ascunzătorilor, a fost luat

prizonier şi ar fi dat în vileag povestea.Comorile au ajuns în Roma, o dată cualte prăzi care au totalizat peste 160 detone de aur şi 300 de tone de argint.Cucerirea Daciei a fost sărbătorită timpde 123 de zile în Imperiul Roman, maiscria Dio Cassius. Comoara din Strei Laaproape 14 secole de la invaziaromanilor în Dacia, povestea comorii luiDecebal revenea în actualitate. Maimulţi istorici din secolul XVI relataudespre o comoară extrem de valoroasădescoperită de pescari, în râul Strei.Râul Strei, noaptea. „Mai frumoasăistorie scrie Lazie (n.r. Wolfgang Lazius,umanist austriac) despre nişte români şio parte a visteriei de Decebal ascunsesupt albia Streiului, celei neaflate de

împăratul Traian, zicând: o parte avistieriei acestuia, mai înainte de opt ani(Lazie scrie în anul 1551), în numitulrâul Sargeţiei, pre care romanii îlcheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplareacestea: mergea nişte pescari români cuşeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit căsclipeşte ceva. Vrând să scoată din apăaceea ce stricase prin rădăcinilelemnului şi cercând mai de adinsul, auaflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamăde ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cuinscripţie grecească. Cum am înţeles dinoameni vrednici de credinţă, la 400.000de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) deaur au aflat. Ducându-i acasă şiîmpărţindu-i pescarii între sine, unii

dintre dânşii au mers la BălgradulArdealului (n.r. Alba Iulia) şi întrebândpe argintari de cât preţ ar fi acela s-avestit lucrul. Şi George Monahul sauMartinusie (n.r. George Martinuzzi),carele ca un tutor al lui Ioan Zapoliacârmuia Ardealul, a început a căuta dupăpescari. A şi luat multe mii de la uniipescari şi multe mii au găsit în numitaboltiţă. Dar ceilalţi pescari, prinzând deveste, au încărcat câteva care şi au trecutîn Moldova”, relata Gheorghe Şincai, înHronica Românilor. Wolfgang Lazius.Controversele aurului dacilor Povesteacomorii descoperită în Strei în urmă cuaproape cinci secole a fost privită cumult interes de istorici. Unii dintrecercetători au susţinut că a fost puţin

probabil ca tezaurul să fi fost găsit înalbia Streiului, ci mai degrabă învecinătatea cetăţilor dacice. „Relatărilelui Lazius nu coincid cu cele scrise deCentorio. Informaţia acestuia din urmăcă tezaurul a fost descoperit „într-ofortăreaţă foarte veche, aproape deDeva, după ploi abundente”, ni se paremai corespunzătoare cu realitatea.Neverosimil ni se pare detaliul cătezaurul s-ar fi găsit în "albia râuluiStrei", sub undele căruia s-ar fi aflat oconstrucţie bolţită, ca o criptă, dărîmatăde un copac căzut peste ea. Dimpotrivă,descrierea lui Centorio ne permite săemitem ipoteza că acet tezaur a fost găsitîntr-o cetate dacică din munţii Orăştiei”,relata Iudita Winkler într-o cercetare

publicată în 1972, în revista Studii şicercetări de istorie veche, apărută subegida Academiei de Ştiinţe Sociale şiPolitice. Iudita Winkler prezenta şi alteinformaţii despre comoara dacilor.„Dintre cronicarii saşi ai secolului alXVII-lea, J. Troester adaugă la celeexpuse de Lazius şi Centorio uneleelemente noi, provenite fie dindocumente locale, fie din tradiţia orală.El ştie că pescarii ce au descoperittezaurul „locuiau în Grădişte, sat mic,lîngă un vechi oraş, că la tezaur s-a aflatşi o mare cantitate de pIăci neştanţate şică guvernatorul Transilvaniei i-a trimislui Ferdinand două mii de Lysimachei.Într-o altă variantă, dată de M. MiIles,ca loc de descoperire se indică tot râul

Strei. Spre deosebire de predecesori, elscrie însă că tezaurul s-a găsit "aproapede Deva, unde înainte se afla UlpiaTraiana", iar descoperitorii ar fi fostţăranii care vroiau să-şi adape vitele laamiazi pe malul râului Strei”, adăugaIudita Winkler, în articolul „Consideraţiidespre moneda Koson”. Legendeleaurului „Cam pe la mijlocul secolului alXVI, s-a găsit în aproprierea râuluiStreiu o foarte considerabilă comoară,constatatoare din zeci de mii de monetede aur. După acestea şi mai multe altenotiţe ale cronicarilor ardeleni, nu maiîncape îndoială că de fapt s-a descoperitundeva în preajma râului Streiu o bogatăcomoară constatatoare din monete de aurde ale regelui Lysimac şi altele cu

inscripţia KOSON, despre care secredea că ar fi chiar comoara regeluiDecebal, ascunsă în albia Streiului”,relata istoricul Iulian Marţian, în studiul„Comori Ardelene”, apărut în BuletinulSocietăţii Numismatice Române dinmartie 1921. Iulian Marţian adăuga căpuţine erau satele din Ardeal în care nucirculau poveşti despre comori ascunseîn ruinele unor cetăţi, în gorgane sau înpeşteri. „Dar nu este dat oricăruipământean de rând să poată pătrunde laele, căci cele mai multe stau sub pazaduhurilor necurate şi dacă întâmplător legăseşte un om mai slab de fire, acelatrebuie să moară de moarte năpraznică.Altele iarăşi stau sub afurisenie şi cei cele găsesc se nefericesc din cauza lor

până în a şaptea viţă. Când se apropieapoi primăvara cu indiciile cele maineîndoelnice ale flăcărilor albastre, carise ridică din comorile ascunse, mulţioameni veghiază în tovărăşie nopţilesenine, şi când se arată mult doritaflacără, aleargă la faţa locului şiîmplântă semne în pământ”, relataistoricul Iulian Marţian.