atributiile si raspunderile ordonatorilor de credite

8
Atributiile si raspunderile ordonatorilor de credite Ordonatori de credite Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică care au o stransa legatura cu executia bugetului consolidat, respectiv cu activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin buget. Un ordonator de credite, indiferent de rang: principal, secundar sau/şi terţiar poartă răspunderea directă, întreagă, unipersonal în ce priveşte execuţia bugetului asupra căruia îşi exercită această autoritate. Toate deciziile ordonatorului de credite poartă răspunderea unipersonală a acestuia, fără „acoperiri”, „influenţe”, „determinări obiective”etc. Categorii de ordonatori de credite: Conform Legii 500 / 2002, în funcţie de rolul pe care îl au pe linia finnaţării bugetare, ordonatorii de credite sunt: 1.Ordonatori principali conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică(BS,BASS,B fondurilor speciale), cărora li se aprobă finanţarea pentru bugeteleaprobate în condiţiile legii. Pentru bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale ordonatorii principali sunt: miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducatorii altor autoritati publice siconducatorii institutiilor publice autonome. Pentru bugetele locale, ordonatorii principali sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al Municipiului Bucureşti şi primariicelorlalte unitaţi administrativ teritoriale. 2.Ordonatorii secundari de credite - sunt conducătorii institutiilor publice aflate în subordinea altor institutii (conduse de ordonatori principali de credite - Directiile de sanatate publica judetene, Inspectoratele scolare judetene, Consiliul de cultura judetean s.a..) si care pot avea la rândul lor institutii în subordine (conduse de ordonatorii tertiari de credite).

Upload: corina-mardar

Post on 15-Sep-2015

14 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Buget si Trezorerie publica

TRANSCRIPT

Atributiile si raspunderile ordonatorilor de crediteOrdonatori de crediteOrdonatorii de credite sunt conductorii instituiilor publice cu personalitate juridic care au o stransalegaturacuexecutiabugetuluiconsolidat,respectivcuactivitateadencasarea veniturilor bugetare ide efectuarea pliicheltuielilor aprobateprin buget.Un ordonator de credite, indiferent de rang: principal, secundar sau/i teriar poart rspunderea direct, ntreag, unipersonal n ce privete execuia bugetului asupra cruia i exercitaceastautoritate.Toate deciziileordonatorului decredite poart rspunderea unipersonal a acestuia, fr acoperiri, influene, determinri obiectiveetc.

Categorii de ordonatori de credite:Conform Legii 500 / 2002, n funcie de rolul pe care l au pe linia finnarii bugetare, ordonatorii de credite sunt:

1.Ordonatori principali conductorii instituiilor publice cu personalitatejuridic(BS,BASS,B fondurilor speciale), crora li se aprob finanarea pentru bugeteleaprobate n condiiile legii. Pentru bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat ibugetele fondurilor speciale ordonatorii principali sunt: minitrii, conductorii celorlalte organe de specialitate aleadministraiei publice centrale, conducatoriialtor autoritatipublice siconducatorii institutiilor publice autonome. Pentru bugetele locale, ordonatorii principali suntpreedinii consiliilor judeene, primarul general al Municipiului Bucureti i primariicelorlalte unitai administrativ teritoriale.

2.Ordonatorii secundari de credite- sunt conductorii institutiilor publice aflate n subordinea altor institutii (conduse de ordonatori principali de credite - Directiile de sanatatepublica judetene, Inspectoratele scolare judetene, Consiliul de cultura judetean s.a..) si carepot avea la rndul lor institutii n subordine (conduse de ordonatorii tertiari de credite).

3.Ordonatorii tertiari de credite- sunt conductorii institutiilor publice aflate n subordinea unor institutii publice (conduse de ordonatorii de credite secundari): unitati militare, instantejudecatoresti, unitati ale jandarmeriei.

Rolul ordonatorilor de credite ordonatorii principali de credite

repartizeaz creditele bugetare aprobate prin BS,BASS si B fondurilor special pe unitati ierarhic inferioare in raport cu sarcinile acestora cuprinse inbugetelerespectivesiaprobaefectuareacheltuielilordinbugetelepropriiin conformitatecuprevederilelegale.Ordonatorii principali repartizeazcreditelebugetare dup reinerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuiibugetare prudente, cuexcepia cheltuielilorde personali acelor care decurgdin obligaii internaional,caresunt repartizate integral. Repartizareasumelorreinutenproporie de 10% se face semestrul al doilea, dup examinarea de ctre Guvern a execuiei bugetare peprimul semestru

ordonatoriisecundaridecredite repartizeazcreditelebugetareaprobatepentrubugetulpropriuipentrubugeteleinstituiilorpublicesubordonate,aicrorconductori sunt ordonatori teriari de credite, n raport cu sarcinile acestora;

ordonatorii teriari de crediteutilizeaz creditele bugetare care le-au fost repartizatenumai pentru realizarea sarcinilor instituiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor dinbugetele aprobate i n condiiile stabilite prin dispoziiile legale.Raspunderi si atributii generale1.La nivelul bugetului de statRaspunderile si atributiile ordonatorilor de credite sunt corespunzator pozitiei pe care se afla in reteaua bugetara. In general, se pot formula o serie de atributii si sarcini ale ordonatorilorde credite, indiferent de nivelul ierarhic pe care se afla. Astfel, la nivelul bugetului administratiei centrale de stat, ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiiloraprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale.Ordonatorii de credite rspund de:a)elaborarea i fundamentarea proiectului de buget propriu;b)urmrirea modului de realizare a veniturilor;c)angajarea, lichidarea i ordonanarea cheltuielilor n limita creditelor bugetare aprobate i a veniturilor bugetare posibil de ncasat;d)integritatea bunurilor aflate n proprietatea sau n administrarea instituiei pe care o conduc;e)organizarea i inerea la zi a contabilitii i prezentarea la termen a situaiilor financiare asupra situaiei patrimoniului aflat n administrare i execuiei bugetare;f)organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziii publice i a programului de investiii publice;g)organizarea evidenei programelor, inclusiv a indicatorilor afereni acestora;h)organizarea i inerea la zi a evidenei patrimoniului, conform prevederilor legale;i)alte atribuii stabilite de dispoziiile legale.

2.La nivelul bugetelor localeLa nivelul bugetelor locale ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale.La acest nivel, ordonatorii de credite raspund de indeplinirea urmatoarelor obiective:a)Elaborareasi fundamentareaproiectuluide bugetpropriu;b)Urmarirea modului de realizare a veniturilor;c)Organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului, conform prevederilor legale;d)Organizarea si tinerea la zi a contabilitatii si prezentarea la termen a situatiilor financiare asupra situatiei patrimoniului aflat in administrare si a executiei bugetare;e)Organizareasistemuluidemonitorizareaprogramuluideachizitiipublicesiaprogramului de lucrari de investitii publice;f)Organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor aferentiacestora;g)Angajarea, lichidarea si ordonanta cheltuielilor in limita creditelor bugetare repartizate si aprobate potrivit prevederilor legii;h)Integritatea bunurilor incredintate institutieipe care oconduc;i)Alte atributii stabilite de dispozitiile legale. Atat in cazul bugetului de stat, cat si bugetelor locale, ordonatorii principali si secundaripotrefuzaaprobareadeschideriidenoicredite bugetaresubordonatilorlor,atuncicndconstataincalcarialedisciplineifinanciaresibugetar:efectuareadecheltuieliinaintea alocariisumelor, schimbarea destinatiei sumelorprimite,netinereaevidentei bugetare lazi etc.Raspunderi si atributii specifice la nivelul bugetului de statOrdonatorii principali de credit ai bugetului de stat au urmatoarele raspunderi si atributii:

Pana la data de 1 mai a fiecarui an, trebuie sa comunice Ministerului Economiei si Finantelor propunerile de modificare a veniturilor si cheltuielilor pentru bugetul de stat si bugetul fondurilor speciale pe anul viitor, fata de anul in curs.

Ordonatorilor principali decredite,lerevine sarcina deaasigura, totodata, utilizarea rationala si eficienta a acestor fonduri, realizarea obiectivelor de investitii in termenele aprobate. De asemenea, legat de proiectele de investitii, ei actualizeaza si aproba valoarea fiecarui obiectiv de investitii nou sau in continuare, in functie de evolutiapreturilor.

Panacel maitarziuladatade1iunieafiecaruian,vordepunelaMinisterul Economiei si Finantelor propunerile pentru proiectul bugetului de stat si bugetele fondurilor speciale pentru anul urmator, potrivit metodologiei stabilita de Ministerul Economiei si Finantelor.

Repartizeaza creditele bugetare, aprobate prin bugetul de stat si bugetele fondurilorspeciale,pe unitatile ierarhice inferioare, inraport cusarcinileacestora,cuprinse, potrivitlegii, inbugetelerespectivesiaprobaefectuareacheltuielilordinbugetulpropriu.

Ordonatoriiprincipalidecrediteauobligatiadeaanalizatrimestrialnecesitatea mentinerii unor credite bugetare pentru care,in bazaunor dispozitii legale sauaaltorcauze, sarcinile au fost desfiintate sau amanate si de a propune Ministerul Economiei si Finantelor anularea creditelor respective. Cu valoarea creditelor bugetare anulate sau reduse la ordonatorii principali de credite finantati din bugetul de stat se majoreaza Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat.

Ordonatoriisecundaridecrediteaibugetuluidestat auurmatoareleraspunderisi atributii:

Aproba efectuarea cheltuielilor prevazute inbugetele proprii siale celordin bugetele fondurilor speciale atasate.

Repartizeaza creditele bugetare aprobate pe unitatile subordonate, ai caror conducatori sunt ordonatorii tertiari de credite.

Vireazacreditelebugetaredelaosubdiviziunelaaltaaclasificatieieconomice,potrivit competentelor ce le sunt atribuite prin lege.

Efectueaza controlul asupra activitatii institutiilor subordonate.Raspunderile si atributiile ordonatorilor tertiari de credite ai bugetului de stat se referalaobligatiaacestoradeaangajasiutilizacreditelebugetarenumaiinlimita prevederilorsidestinatiiloraprobateinbugetulpropriudeveniturisicheltuieli,pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective, cu respectarea criteriilor de legalitate, realitate, oportunitati si eficienta.

Raspunderi si atributii specifice lanivelul bugetelor localeOrdonatorii principali de credit ai bugetelor locale auurmatoarele raspunderisi atributii principale:

Intocmesc si prezinta propunerile pentru proiectele bugetelor locale echilibrate, la Directiile Generale ale Finantelor Publice, pana la data de 15 mai a fiecarui an, urmandcaacesteasadepunalaMinisterulEconomieisiFinantelorproiectelebugetelorlocalepeansambluljudetuluisialmunicipiuluiBucuresti,celmaitarziupanaladatade1iuniea fiecaruian.Proiectelebugetelorlocaleseprezintaspreaprobare consiliilor locale Judetene si Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, in termen demaximum 30de zilede laintrarea invigoare alegii bugetului de stat.

data cu proiectul anual al bugetului local elaboreaza si prezinta o prognoza al acestuiape urmatorii 3 ani, precum si programul de investitii publice detaliat pe obiective sipeani de executie.

Stabilesc prioritatile in repartizarea valorilor pe fiecare obiectiv inscris in programul de investitii, in limita fondurilor cuprinse in proiectul de buget cu aceasta destinatie asigurand,totodata,utilizarearationalasieficientaaacestorfonduri,precumsi realizarea obiectivelor de investitii in cadrul duratelor de executie aprobate.

Initiaza actiuni de implementare a finantarii bugetare pe baza de programe care vor fiind tocmite de catre institutiile si serviciile publice de interes local, in scopul finantarii unoractiuni,obiectivesauproiecte.Programeleintocmitecuaceastaocaziesunt analizate de catre ordonatorii principali de credite si apoi propuse spre aprobare ca anexe la bugetul local.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale repartizeaza pe trimestre veniturile si cheltuielile prevazute in bugetele proprii si bugetele institutiilor si serviciilor publice subordonate, in functie de termenele legale de incasare a veniturilor si de perioada necesara pentru efectuarea cheltuielilor.

Aprobaefectuareacheltuielilordin bugetele propriisirepartizeaza creditelebugetare aprobateprinbugetelelocale,peunitatiierarhicinferioareinraportcusarcinileprevazute in bugetele respective.

Aproba virarile de credite bugetare in cadrul aceluiasi capitol, pentru bugetul propriu si al institutiilor subordonate.Ordonatoriisecundaridecrediteaibugetelorlocale aprobaefectuarea cheltuielilor din bugetele proprii si repartizeaza creditele bugetare aprobate pe unitati ierarhic inferioare ai caror conducatori sunt ordonatori tertiari de credite.

Ordonatorii tertiari de credite ai bugetelor locale utilizeaza creditele bugetare care le-aufost repartizatede ordonatorul secundar decreditenumaipentru nevoileunitatilorpe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele de venituri si cheltuieli aprobate.

Atribuiile ordonatorilor de credite suntstabiliteprinLegeanr.500/2002. Acestea privescdelegarea calitii deordonator ctrenlocuitori,elaborareaproiectelorbugeteloranuale,repartizareacreditelorbugetare, asigurareauneiexecuiibugetareprudente.a. Prinlege,delegareaatribuiilordeordonatordecrediteestestabilitcaposibilnumain cazulordonatorilorprincipali.Potfinlocuitoridedreptlociitorii acestora,secretariigeneralisaualtepersoanemputernicite/desemnateprinacte normative nacest scop.Prin actuldedelegareordonatorii principali decredite vorpreciselimiteleicondiiiledelegrii. Dintre atribuii menionm:-realizarea veniturilor bugetare;

-ordonanareacheltuielilorbugetarenlimitaprevederiloridestinaiiloraprobate;-repartizareacheltuielilorbugetarepeordonatorisecundari/teriari,aacums-a artat mai sus;-deschiderea lunar de credite bugetare n limitele creditelor aprobate pe an, trimestre, luni, capitole etc.;-aducerea la ndeplinire a reglementrilor specifice fiecrui exerciiu bugetar

-organizareai inerea lazi a contabilitii;-ndeplinirea obligaiilor care revin ordonatorilor de credite n fundamentareaproiectelordebugetpotrivitcalendaruluibugetar