atributiile compartimentelor

11
COMPARTIMENTUL SECRETARIAT ATRIBUŢII - efectuează operaţiunile specifice de secretariat, primirea şi expedierea corespondenţei, asigură circuitul informaţional spre şi dinspre directorul penitenciarului; - transmite corect şi cu operativitate deciziile luate de către conducerea unităţii; - ţine evidenţa şi urmăreşte circuitul corespondenţei în penitenciar şi asigură soluţionarea în termen a ordinelor, lucrărilor repartizate structurilor funcţionale din cadrul acesteia; - ţine evidenţa documentelor clasificate, a ordinelor ministrului justiţiei şi ale directorului general, a ştampilelor şi sigiliilor metalice; - gestionează fondul arhivistic neoperativ al unităţii; - organizează, îndrumă îi verifică din punct de vedere tehnic, respectarea prevederilor actelor normative referitoare la evidenţa, întocmirea, multiplicarea, manipularea, păstrarea şi transportul documentelor clasificate; - efectuează primirea/expedierea corespondenţei la nivelul unităţii, precum şi acţiunea de inventariere, îndosariere, depozitare şi conservare a documentelor din arhivă; - organizează activitatea de primire, evidenţă şi rezolvare a cererilor adresate directorului unităţii, a sesizărilor cetăţenilor, precum şi primirea în audienţă la conducerea unităţii. COMPARTIMENTUL JURIDIC ATRIBUŢII - reprezintă instituţia, pe baza delegaţiei date de directorul unităţii, şi apăra drepturile acesteia în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, precum şi în raporturile cu alte organe, cu persoane fizice sau juridice; - elaborează şi promovează acţiunile având ca obiect recuperarea sumelor încasate necuvenit de către personalul unităţii;

Upload: ionut-ologu

Post on 16-Aug-2015

216 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

cbc

TRANSCRIPT

COMPARTIMENTUL SECRETARIAT

ATRIBUII - efectueaz operaiunile specifice de secretariat, primirea i expedierea corespondenei, asigur circuitul informaional spre i dinspre directorul penitenciarului; - transmite corect i cu operativitate deciziile luate de ctre conducerea unitii; - ine evidena i urmrete circuitul corespondenei n penitenciar i asigur soluionarea n termen a ordinelor, lucrrilor repartizate structurilor funcionale din cadrul acesteia; - ine evidena documentelor clasificate, a ordinelor ministrului justiiei i ale directorului general, a tampilelor i sigiliilor metalice; - gestioneaz fondul arhivistic neoperativ al unitii; - organizeaz, ndrum i verific din punct de vedere tehnic, respectarea prevederilor actelor normative referitoare la evidena, ntocmirea, multiplicarea, manipularea, pstrarea i transportul documentelor clasificate; - efectueaz primirea/expedierea corespondenei la nivelul unitii, precum i aciunea de inventariere, ndosariere, depozitare i conservare a documentelor din arhiv; - organizeaz activitatea de primire, eviden i rezolvare a cererilor adresate directorului unitii, a sesizrilor cetenilor, precum i primirea n audien la conducerea unitii.

COMPARTIMENTUL JURIDIC

ATRIBUII - reprezint instituia, pe baza delegaiei date de directorul unitii, i apra drepturile acesteia n faa instanelor judectoreti i a altor organe de jurisdicie, precum i n raporturile cu alte organe, cu persoane fizice sau juridice; - elaboreaz i promoveaz aciunile avnd ca obiect recuperarea sumelor ncasate necuvenit de ctre personalul unitii; - elaboreaz i prezint conducerii unitii, ori de cte ori apreciaz c este necesar, propuneri de soluionare pe cale amiabil a litigiilor aflate pe rol; - redacteaz i depune n termenele procedurale cererile de chemare n judecat, ntmpinrile, notele de edin, probele i concluziile scrise, motivele care stau la baza exercitrii cilor de atac n dosarele n care unitatea este parte; - ntocmete orice alte acte procedurale legate de reprezentarea unitii; - previne nclcarea dispoziiilor legale prin acordarea vizei de specialitate pe contracte sau convenii, ordine, decizii etc; - urmrete, n condiiile legii, obinerea operativ a titlurilor executorii i ia msurile necesare de punere n executare a acestora. COMPARTIMENTUL INFORMATIC

ATRIBUII - asigur buna funcionare a sistemului informatic din unitate; - ntreine i modific componentele sistemului informatic realizate pe plan local, ori de cte ori se consider necesar; - asigur depanarea i modernizarea tehnicii de calcul din dotare; - asigur asistena tehnic (hard i soft) pentru toi utilizatorii de tehnic de calcul; - implementeaz sistemul de securitate la nivel de aplicaie, n vederea asigurrii accesului la date i aplicaii n conformitate cu drepturile de acces stabilite mpreun cu conducerea unitii i a ANP; - asigur protecia antivirus i a programelor ,,spyware"; - asigur configurarea i administrarea reelelor de tip LAN; - asigur salvarea datelor pe supori externi pentru toate aplicaiile aflate n exploatare i refacerea coninutului bazelor de date n caz de dezastru.

BIROUL PENTRU PREVENIREA CRIMINALITII N MEDIUL PENITENCIAR

ATRIBUII - identificarea i prevenirea faptelor, situaiilor i mprejurrilor de nerespectare de ctre personalul Administraiei Naionale a Penitenciarelor i al unitilor subordonate a drepturilor deinuilor ori de supunere a acestora la tortur, tratamente inumane sau degradante, a prevederilor legale ce pot favoriza ori genera evenimente grave, a actelor de corupie sau a altor fapte ce constituie nclcri ale legii; - colaborarea cu instituiile abilitate n realizarea aciunilor de protejare a persoanelor incluse n Programul de protecie a martorilor, care se afl n stare de arest preventiv sau execut o pedeaps privativ de libertate; - identificarea i prevenirea aciunilor specifice criminalitii, criminalitii organizate, terorismului i corupiei, a faptelor sau evenimentelor cu consecine periculoase pentru sigurana deteniei, precum i a oricror situaii sau mprejurri din care pot rezulta asemenea pericole, precum i colaborarea cu instituiile abilitate n vederea combaterii acestora; - identificarea persoanelor aflate n detenie (arestai preventiv sau condamnai), care au avut sau continu s aib legturi cu organizaii ori grupri teroriste sau de criminalitate organizat i semnalarea ctre instituiile abilitate atunci cnd exist indicii c este iminent nclcarea legii. - identificarea persoanelor aflate n detenie, care intenioneaz organizarea unor aciuni violente ndreptate mpotriva personalului administraiei penitenciare, judectorilor, procurorilor, poliitilor sau altor persoane ale cror funcii implic exerciiul autoritii publice ori care se afl n diverse mprejurri n mediul penitenciar; - informarea prompt i complet a Direciei pentru prevenirea criminalitii n mediul penitenciar i a directorului unitii, potrivit art. 6 alin. (2) din OMJ 1540/2006, atunci cnd sunt descoperite indicii referitoare la svrirea de abateri disciplinare de ctre personalul Administraiei Naionale a Penitenciarelor ori la svrirea de infraciuni de ctre acetia sau de ctre persoanele aflate n detenie, n vederea lurii msurilor care se impun; - colaborarea cu organele de urmrire penal i cu instanele de judecat, la cererea acestora, n scopul prevenirii criminalitii, criminalitii organizate, corupiei i terorismului.

BIROUL RESURSE UMANE I FORMARE PROFESIONAL

ATRIBUII - asigur aplicarea i respectarea legislaiei, ordinelor, dispoziiilor i instruciunilor referitoare la strategia i politicile de personal la nivelul unitii; - analizeaz, verific, prezint soluii i ntocmete lucrri referitoare la ncadrri, avansri n grad profesional sau funcie, modificarea ori ncetarea raporturilor de serviciu, numiri i eliberri din funcie, puneri la dispoziie, mutri, detari, promovri, acordarea de gradaii, treceri n rezerv, transferri i desfacerea contractului de munc ce privesc personalul din competena directorului penitenciarului; - identific nevoile de posturi actuale i de perspectiv, ntocmete note de fundamentare cu privire la suplimentarea numrului de posturi din statul de organizare i le prezint conducerii unitii; - ntocmete deciziile directorului pentru micarea personalului din sfera de competen a acestuia i ine evidena posturilor vacante; - prezint conducerii unitii n vederea naintrii la Administraia Naional a Penitenciarelor propuneri cu privire la unele redistribuiri de posturi sau transformri de funcii; - urmrete i analizeaz dinamica, structura i fluctuaia personalului, ntocmete informri n acest sens, prezint propuneri pentru ncadrarea operativ a funciilor vacante, ntocmete situaiile statistice pe care le nainteaz directorului i Direciei Management Resurse Umane din A.N.P.; - culege, analizeaz i nregistreaz n evidena operativ datele privitoare la starea disciplinar, elaboreaz rapoarte (note) i situaii statistice; - organizeaz concursurile pentru ocuparea posturilor vacante care se desfoar la nivelul unitii; - analizeaz rapoartele, cererile, sesizrile i reclamaiile privitoare la activitatea de personal repartizate spre soluionare de ctre directorul penitenciarului i prezint propuneri pentru soluionare; - execut activitile legate de selecionarea i cunoaterea candidailor pentru admiterea n instituiile de nvmnt care pregtesc personal pentru sistemul penitenciar i ntocmesc documentele necesare prezentrii acestora la examenele de admitere; - verific legalitatea acordrii drepturilor de personal; - coordoneaz aciunea de evaluare a personalului din unitate, asigur instruirea evaluatorilor, centralizarea i operarea n documentele de eviden a calificativelor, ntocmete nota informativ privind concluziile aciunii de evaluare, comunic Direciei Resurse Umane din A.N.P. situaia calificativelor obinute; - ntocmete i pstreaz documentele de eviden ale personalului, asigur operarea n acestea i n baza de date a modificrilor survenite n situaia personalului; - ine evidena, elibereaz, controleaz legitimaiile de serviciu ale personalului din unitate; - ntocmete formele de pensionare pentru personalul unitii, precum i documentele de eviden pentru cadrele militare n rezerv; - asigur informatizarea activitii, n vederea fundamentrii riguroase i operative a deciziilor; - asigur, la cererea persoanelor fizice i a instituiilor, eliberarea de adeverine i alte acte prin care se atest anumite situaii ce rezult din evidenele pe care le deine; - organizeaz, coordoneaz i controleaz activitatea de formare profesional a personalului din unitate; - urmrete participarea personalului la cursurile organizate centralizat (formare, reciclare, perfecionare n specialitate, examene de grad, etc.), ine evidena personalului care urmeaz diferite forme de pregtire n unitile civile de nvmnt (cursuri postliceale, universitare, postuniversitare, doctorat i altele); - organizeaz i coordoneaz desfurarea evalurii anuale la pregtire de specialitate a personalului unitii; - coordoneaz i ndrum activitatea de practic a studenilor de la Academia de Poliie "Al. I. Cuza" Bucureti, specializarea penitenciare, i a personalului unitii aflat la cursurile de specializare; - coordoneaz i ndrum activitatea de pregtire individual a funcionarilor publici debutani pe perioada stagiului; - ndeplinete orice alte atribuii care i sunt date n competen prin prevederile actelor normative n vigoare.

CABINET MEDICAL

ATRIBUII - urmrete respectarea strict a normelor de igien n toate sectoarele unitii i la locurile de munc, raportnd directorului unitii eventualele disfuncionaliti; - aplic msuri de prevenire si combatere a bolilor transmisibile ; - urmrete evoluia strii de sntate a efectivelor si aplic msurile sanitare necesare meninerii strii de sntate ; - desfoar activiti de educaie sanitar n vederea nsuirii de ctre efective a cunotinelor necesare cu privire la igiena individual i colectiv, igiena mediului, prevenirea mbolnvirilor, pentru formarea deprinderilor igienice; - analizeaz mbolnvirile care determina incapacitatea temporar de munc, lund msuri pentru reducerea acestora; - acord asisten medical de urgen n caz de boal i accident; - acord asisten medical general, profilactic i curativ i efectueaz tratamente; - asigur internarea n spitale sau i seciile de spital dup caz, n situaia n care nu au posibiliti de diagnostic i tratament, precum i n caz de boli infecioase pentru care internarea este obligatorie; - acord ngrijiri medicale n infirmerie cazurilor de mbolnvire care necesita supraveghere medical permanent i care nu impun internarea n spital; - asigur controlul medical la primire, transfer, liberare i periodic; - ntocmete necesarul de medicamente i materiale sanitare pentru buna desfurare a activitii medicale.

SERVICIUL FINANCIAR-CONTABIL

ATRIBUII - ntocmete planul de venituri si cheltuieli bugetare si extrabugetare, la termenele si n condiiile prevzute de lege; - urmrete ncadrarea stricta n bugetul aprobat pe toate coordonatele clasificaiei bugetare; - ntocmete formele pentru efectuarea ncasrilor si a plilor n numerar sau prin conturi bancare legate de activitatea instituiei, pentru urmrirea debitorilor si a creditorilor; - asigur plata drepturile salariale, concediile de odihna sau de alta natura ale personalului unitii; - organizeaz si exercita controlul financiar preventiv propriu pentru toate activitile pe care le finaneaz; - organizeaz si ine la zi evidenta contabila sintetica si analitica pentru toate bunurile si valorile patrimoniale; - organizeaz inventarierea patrimoniului, n condiiile legii; - ntocmete drile de seama contabile si cele statistice precum si contul de execuie bugetara la termenele i n condiiile prevzute de lege; - ndeplinete orice alte atribuii pe linie financiar-contabil sau stipulate expres n actele normative.

SERVICIUL LOGISTIC

ATRIBUII - elaboreaz Programul anual al achiziiilor publice" (proiect i definitiv) pe baza necesitilor i prioritilor solicitate de compartimentele din cadrul unitii, opereaz modificri sau completri ulterioare n Programul anual al achiziiilor publice; - iniiaz i asigur ntocmirea tuturor documentelor necesare privind achiziiile publice, urmrind derularea corect a tuturor relaiilor contractuale derulate de unitate n vederea asigurrii necesarului de bunuri i servicii pentru desfurarea n condiii optime a activitilor din penitenciar; - asigura hrnirea corespunztoare a persoanelor private de libertate i a personalului, organizeaz depozitarea i pstrarea n bune condiii a alimentelor i materialelor de resortul hrnirii; - organizeaz i conduce activitatea din gospodria agrozootehnic; organizeaz i coordoneaz activitatea de producie pe baza tehnologiilor specifice de cretere i ngrare a animalelor, precum i a tehnologiilor culturilor existente n cadrul compartimentului agro-zootehnic, n vederea realizrii integrale a indicatorilor planificai; - asigura echiparea corespunztoare n funcie de sezon a persoanelor private de libertate i a personalului, precum i cazarmamentul necesar, organizeaz depozitarea i pstrarea n bune condiii a articolelor de echipament i a materialelor; - organizeaz i asigur cu mijloace activitatea de reparaii i ntreinere a construciilor, precum i utilizarea corespunztoare a instalaiilor, analiznd, la termenele stabilite de actele normative n vigoare, lucrrile de reparare i ntreinere a cldirilor unitii; - asigura aprovizionarea cu medicamente i materiale de uz medical, necesare acordrii asistentei medicale pentru persoanele private de libertate i personal; - organizeaz primirea, distribuirea i pstrarea n siguran a armamentului, muniiei, mijloacelor de geniu, chimic i transmisiuni, precum i a materialelor de ntreinere a acestora; - organizeaz i coordoneaz transportul de efective i materiale n folosul unitii, organizeaz folosirea legal, corect i eficient a autovehiculelor din dotare, urmrete permanent ncadrarea tuturor activitilor asigurrii tehnice de autovehicule n criteriile de eficien operativ i de economicitate; - urmrete respectarea normelor de consum specifice fiecrui autovehicul n parte (carburani, lubrifiani, subansambluri, piese de schimb, motokilometri), ia masuri pentru prevenirea pagubelor sau de recuperare a eventualelor pierderi; - planific i asigur materialele necesare aciunilor sanitare, antiepidemice, de igiena muncii, de protecie a sntii personalului i deinuilor; - organizeaz respectarea i aplicarea prevederilor legale pe linie de protecia muncii i de prevenire i stingere a incendiilor n toate sectoarele de activitate din unitate; - ia masuri n permanenta pentru ntrebuinarea judicioasa, ntreinerea, repararea i pstrarea materialelor i mijloacelor din dotare, urmrind ncadrarea acestora n normele de consum; - verifica i informeaz conducerea unitii despre cazurile de pierderi, sustrageri i degradri ale bunurilor din dotare, organizeaz cercetarea patrimonial n astfel de cazuri i face propuneri conducerii unitii de angajare a rspunderii materiale i de recuperare a pagubelor; -ntocmeteiprezintcomenziiunitiiinformri,situaiistatisticeilucrriprivindactivitatea compartimentelor din subordine, ia masuri de informare i naintare la timp ctre ealoanele superioare a ordinelor cu termen.

SERVICIUL ASISTEN I INTERVENIE PSIHOSOCIAL ATRIBUII - elaborarea metodologiilor de lucru pentru fiecare categorie de specialiti i a fielor posturilor corespondente; - organizarea activitilor si ntocmirea planificrilor periodice si orarul activitilor specifice care se desfoar cu persoanele private de libertate, urmrind modul de respectare a acestora i atingerea obiectivelor propuse; - identificarea particularitilor individuale sau de grup i a nevoilor educaionale ale persoanelor private de libertate; - fundamentarea, planificarea etapelor si programelor terapeutice pentru anumite categorii de persoanele private de libertate i oferirea de consiliere, susinere morala i asistena specializat n situaiile impuse; - dezvoltarea mijloacelor de exprimare i a capacitii de comunicare, respectiv, ocuparea timpului liber prin aciuni cu caracter temporar sau permanent pentru recreare desfurate cu persoanele private de libertate; - naintarea de propuneri viznd individualizarea managementului pedepselor persoanelor private de libertate, alocarea resurselor umane si materiale necesare; - elaborarea de programe i activiti menite sa rspund nevoilor persoanelor private de libertate; - coordonarea activitii de instruire colar a deinuilor cu studii gimnaziale incomplete, precum i a activitii de calificare, recalificare sau iniiere n diferite meserii; - asisten i monitorizare n vederea reinseriei sociale a persoanelor private de libertate; - evaluarea programelor i a celorlalte activiti educative i de asisten psihosocial desfurate cu persoanele private de libertate, folosind instrumente de evaluare stabilite la nivel central (ANP) i local; - colaborarea cu organizaiile guvernamentale, autoritile administraiei locale, organizaiile non-guvernamentale conform legii, n vederea sprijinirii activitilor desfurate cu persoanele private de libertate;

BIROUL EVIDEN DEINUI ATRIBUII - conform Legii nr.275/2006 inerea unei evidene cu cei care trebuie discutai n comisia de personalizare a regimului de executare a pedepsei,pregtirea dosarelor de penitenciar i ntocmirea documentelor necesare i prezentarea la comisie; - cunoaterea efectivului de deinui i minori, structurii acestuia pe categorii de vrst, sex, durata condamnrii, stare de recidiv, infraciune svrit, cetenie, situaie legal i juridic; - executarea lucrrilor ce se ntocmesc la primirea deinuilor i minorilor n penitenciar: nou intrai, readui din cercetri,ridicai n cercetri; - executarea lucrrilor ce se ntocmesc la ieirea i intrarea deinuilor i minorilor din penitenciar: plecai n transfer, plecai n ntreruperea executrii pedepsei, evadai,venii din transfer, revenii din ntreruperea executrii pedepsei, prini din evadare i aflai n tranzit; - operarea modificrilor n situaia juridic a deinuilor i minorilor - comunicarea actelor de procedur i asigurarea expedierii cererilor , reclamaiilor i a sesizrilor deinuilor i minorilor - soluionarea cererilor, reclamaiilor i sesizrilor deinuilor i minorilor n msura n care ine de legalitatea deinerii - asigurarea prezentrii la instanele de judecat i organele de urmrire penal a deinuilor i minorilor citai. - urmrirea expirrii fraciunilor prevzute de Codul Penal i naintarea dosarelor ctre comisia de propuneri pentru liberare condiionat. - primirea i pregtirea dosarelor de penitenciar cu privire la cererile de transfer ale persoanelor private de libertate n vederea prezentrii comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor. - primirea recompenselor i pregtirea dosarelor de penitenciar n vederea prezentrii comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor. - operarea sentinelor penale i a deciziilor penale. - urmrirea expirrii duratei arestului preventiv i a condamnrii n prim instan. - clasarea documentelor la dosarele de penitenciar, opisarea filelor, repararea i ntreinerea dosarelor de penitenciar. - verificarea corespondenei sosit de la organele judiciare i repartizarea spre rezolvare - ntocmirea i raportarea la A.N.P. a situaiilor sptmnale privind efectivele existente dup regimul de executare,capacitate legal de deinere i numr paturi instalate - ntocmirea i raportarea la A.N.P. - compartimentul arhiv a situaiei deinuilor liberai - comunicarea datelor persoanelor private de libertate cu cetenie strin aflate n Penitenciarul Bistria, ctre Serviciul de eviden informatizat a persoanei - Biroul paapoarte, strini i probleme de migrri - ntocmirea temelor de specialitate , conducerea pregtirii membrilor biroului.