Ivan Carmen Petcu Ionut 36A

Bisrica Episcopala a Manastirii Curtea de Arges

Sinteze locale in arhitectura religioasa: Biserica Episcopala a Manastirii Curtea de Arges si evolutia ulterioara: organizarea planimetric-functionala, structura, spatialitatea, volumetria si modalitatile de planificare decorative.

Arhitectura romaneasca a fost multa vreme influentata de arta armeano-georgiana. Arta armeneasca veche a jucat la inceput, un rol foarte important in formatia arhitecturii bizantine, avand insa loc in concordanta cu influente din arta georgiana, persona, caucaziana si ototmana. Astfel de influente sunt puternic vizibile la monumentele construite dupa secolul X in Peninsula Balcanica si orientul Europei. Aceasta expansiune tarzie a artei armenesti in Europa, se datoreaza in special prezentei in aceste locuri a unui numar mare de emigranti armeni, abili constructori si foarte priceputi cioplitori de piatra.Influenta arte armenesti asupra Romaniei, pe langa dobandirea arcurilor piezise, caracteristice boltilor moldevenesti, se face este vizibila mai ales in domeniul arhitecturii decorative.In timpul domniei lui Radu cel Mare, este cladita cea mai importanta biserica romaneasca de pana atunci, biserica manastirii Dealului, asezata pe colina de deasupra Targovistei. Cativa ani mai tarziu, Neagoe Basarab ridica la marginea oraselului Curtea de Arges, pe locul vechii Mitropolii, vestita biserica a Episcopiei de Arges. Cercetand aceste doua monumente, se constata, atat in planuri cat si in fatadele lor, o nota noua si originala, care face ca aceste doua biserici sa se deosebeasca cu totul de cele anterioare, mai vechi cu aproape un secol, in a caror compozitie, de distingeau cu usurinta influente straine. Planurile lor sunt o prelucrare originala a tipurilor anterioare cladite in Muntenia. Din acest punct de vedere, caracterul lor muntenesc duce cu gandul ca ele au fost concepute de un mester local, poate acelasi la ambele biserici, bun cunoscator al monumentelor noastre mai vechi.

Biserica Episcopala din Arges sau Biserica Mesterului Manole cum i-a zis vreme indelungata poporul, este fara indoiala monumentul cel mai curios si cel mai interesant in acelasi timp pe care ni l-a lasat secolul al XVI lea in Muntenia. Putine biserici romanesti s-au bucurat de atata faima si mai ales, niciuna n-a fost atata de duios cantata de legendele populare ca episcopia din Arges, desi atat in Muntenia cat si in Moldova avem monumente a caror importanta este cu mult mai mare.In anul 1512 vechea mitropolie din Curtea de Arges zidita probabil de organizatorul bisericii romanesti Niculae Alexandru s-a ruinat iar noul domnitor Neagoe Basarab se gandi sa ridice in locul ei o biserica extraordinara, de o bogatie uimitoare. Pentru ca noul edificiu sa reziste vremurilor au fost alese fara economie cele mai bune materiale iar punerea lor in opera s-a facut cu o tehnica desavarsita. Piatra intrebuintata in constructie un calcar de buna calitate a fost adus de langa Campu-Lung pe cand marmura si mozaicul, de care tara noastra nu dispunea, se pare ca au fost aduse, cu mari cheltuieli, din Constantinopol. Pentru a realiza opera dorita, Neagoe Basarab a facut apel la o seama de mesteri priceputi, printre care s-au numarat se pare si cei care au realizar pentru Radu cel Mare Manastirea Dealului din Targoviste. Unele relatari pretind ca Neagoe Basarab si-a petrecut o mare parte din tinerete la Constsantinopol, de unde s-ar fi intors cu un meste numit Manolli care lucra acolo, despre care unele teori afirma ca a fost arhitectul propriu-zis al bisericii, altele ca a fost doar sfatuirorul si decoratorul.Inceputa probabil in 1512, sau poate foarte curand dupa aceasta data, biserica a fost terminata din punct de vedere architectural in anul 1517. Au ramas insa neterminate decoratiile interioare din cauza lipsei de fonduri ale Domniei, iar in 1526 ginerele lui Neagoe Basarab, Radu de la Afumati, aplica zugraveala interioara. Dar mesterii care au refacut biserica conform dorintei regelui Carol I, transformand-o in mausoleu al familiei regale, au considerat aceasta pictura de interior de o valoare neglijabila, inlaturand-o din tencuiala. Aceasta a fost inlocuita de o pictura noua cu culori vii si poleiala de aur imprastiata in abundenta, dand interiorului o nuanta de veselie, nu foarte potrivita unui lacas de cult, ci cu atat mai mult unui mausoleu. Planul bisericii cuprinde doua parti, usor sesizabile atat din interioar cat si din exterior; un naos in forma de trefla si un pronaos dezvoltat in forma dretunghiulara, iesit fata de naos intr-un mod mai pronunta decat la unele biserici moldovenesti din vremea lui Stefan cel Mare. Structura naosului aminteste de principiile de constructii sarbesti. Patratul peste care se ridica turla este determinat de arcuri longitudinale duble si de cilindrii transversali intariti cu cate un arc dublou. Interioarul naosului este luminat de noua ferstre, cate 3 pentru fiecare absida. Pronaosul de forma

dreptunghiulara, dispus cu latura lunga perpendiculara pe axa bisericii, cuprinde in mijloc, de partea naosului, un fel de pritvor sprijinit pe doisprezece stalpi dispusi in plan dupa un patrat. Partile laterale ramase dincolo de acesti stalpi servesc ca lacas de ingropare. Separarea naosului de pronaos nu se mai face ca la bisericile anterioare cunoscute, printr-un zid cu usa la mijloc. Sirul celor patru coloane dispuse catre naos inlocuieste zidul, iar un chenar de poarta prins intre cele doua coloane centrale aminteste de locul usii, acest lucru stabileste o comunicare mai larga intre cele doua parti ale bisericii, permitand poporului din pronaos de a vedea si de a auzi mai bine serviciul divin . Turla naosului, foarte inalta este ca si aceea a bisericii manastirii Tismana, de sectiune ortogonala atat la interior cat si la exterior si ridicata pe patratul de baza prin intermediul a patru trompe. Pronaosul are trei turle: una mare, cilindrica, ridicata peste patratul celor doisprezece stalpi si doua mai mici, laterale, ridicate pe cele doua patrate determinate la colturile dinspre fatada de apus. Turla mare de pe pronaos se ridica pe patratul central prin intermediul unui trunchi de con, a carui baza incepe sub forma de piramiida si se unifica apoi cu conul. Acest tip de plan, numit si tipul mesterului Manole a fost reprezentat prin Biserica Episcopala din Curtea de Arges, acest monument fiind putin imitat in secolul XVI (biserica din Cobia- Dambovita), influenta lui fiind mult mai vizibil in secolul XVII (Mitropolia din Bucuresti- 1655, Biserica Manastirii Cotroceni) si XVIII. Planul sau savant , decorul sau exterior si piatra bogat sculptata nu aveau asemanare in secolul XVI cand toate bisericile sunt de dimensiuni mici si executate cu mijloace simple, din caramida.Scoala bizantina constantinopolitana isi mentine vechiul sau prestigiu pana in mijlocul secolului al XVII-lea, cand urmele ei dispar. Scoala sarbeasca cu planul ei caracteristic, ramane o influenta mai vie, mai ales in secolul al XVI-lea; dar atat planul, cat si arhitectura exterioara pierd cu incetul caracterele straine si se asimileaza complet.Acest tip se combina cu cel sarbo-armenesc de la manastirea Dealului, care de asemenea pierde orice caracter armenesc prin faptul ca bisericile care se trag din el sant cladite din caramida si tencuiaIa, in loc de piatra cioplita. Aceste doua tipuri continua a inspira arhitectura Munteniei si a Oiteniei pana in secolul al al XVIII-lea.

Fatadele sunt impartite in doua registre de un brau format din ciubuce de piatra impletite ca o franghie, element aparut pentru prima oara in arhitectura romaneasca la biserica manastirii curtea de arges. Registrul inferior, care sta deasupra unui soclu puternic de piatra de talie profilat dupa modelul soclurilor multiesite si bogat profilate armenesti si georgiene, este decoar cu o serie de panouri dreptunghiulare, incadrate fiecare de cate o rama dubla de ciubuce de piatra rotunjite. Fiecare panou cuprinde cate o fereastra dubla pe fetele pronaosului si simpla pe abside. Ferestrele sunt toate incadrate cu rame de piatra, impodobite pe toata latimea lor cu sculpturi minutioase si bogate. Registrul superior este decorat cu o serie intreaga de firide largi inconjurate ca si panourile de jos de ciubuce de piatra dar care aici se intorc la extremitatea superioara si formeaza arcuri in semicerc inlantuite. Fiecare punct de intretaiere al acestor arcuri este decorat cu un buton de piatra si fiecare firida primeste in mijloc cate o rozeta sculptata de piatra dintre care, cele corespunzatoare ferestrelor din registrul de jos sunt cioplite a jour iar celelalte umplute cu o tesatura de motive geometrice si florale taiate in relief. Deasupra firidelor se intinde o cornisa formata din doua siruri suprapuse de stalactite si alveolde de stil arab de forme perfect geometrice minutios lucrate. O poala de acoperis ca la Manastirea Dealului acopera aceasta cornisa iar deasupra ei zidul fatadelor se mai continua putin si primeste pe el o friza decorata cu sculpturi florale in relief. Bazele turlelor, toate prizme de sectiune patrata, sunt decorate cu o tesatura continua de flori si ornamente geometrice de diverse origini. Baza turlei mari de pe naos este terminate cu o cornisa de alveoli si stalactite asemanatoare ceie de pe fatade. Turlele propriu zise sunt decorate cu panouri incadrate de ciubuce de piatra si au fiecare cate o fereastra in mijloc. La turla mare, aceste panouri sunt terminate in arc de cerc, iar cornisa de deasupra impreuna cu acoperisul urmeaza curba lor. La turla de pe pronaos, panorile sunt dreptunghilare, cornisa dreapta si suprainaltata de o coroana de flori trilobata, cioplite in piatra iar la turlele mici panourile impreuna cu ferestrele lor sunt rasucite fata de verticala la o turla de la dreapta la stanga la alta de la stanga la drepata.

Bibliografie:Ionescu, Grigore- Istoria Arhitecturii Romanesti, Cartea Romaneasca, BucurestiCurinschi Verona, Gheorghe -Istoria Arhitecturii in Romania, Editura Tehnica, BucurestiBudesti, Ghika- Evolutia Arhitecturii in Muntenia si Oltenia

2