GESTIONAREA

DESEURILOR

1

CUPRINS

Argument……………………………………….

Introducere…………………………………….

Cap. I Generalitati……………………………

I.1 Clasificarea deseurilor……………………..

I.2 Elemente importante in procesul de gestiune a

deseurilor……………………………

Cap.II Gestionarea deseurilor…………………

II.1 Regimul juridic al gestionarii si eliminarii

deseurilor………………

II.2 Dezvoltarea gestionarii deseurilor in

Europa……………….

Cap. III Legislatie…………………….

Cap. IV Anexe……………………..

2

ARGUMENT

Am ales aceasta tema deoarece producerea de deseuri este rezultatul activitatii

economice.

Cantitatea si calitatea deseurilor munivipale depend de standardul de viata si de

modul de consum al populatiei, iar deaseurile industriale - atat cele periculoase,

cat si cele nepericuloase – depind de tipul de tehnologie folosita in prelucrarea

materiilor prime din procesele de fabricatie.

Dezvoltarea durabila este o strategie prin care comunitatile cauta cai de dezvoltare

economica, beneficiind de asemenea de mediul inconjurator local sau care sa

aduca beneficii calitatii vietii.

A devenit un ghid important pentru multe comunitati care au descoperit ca

modurile de interpretare traditionale de planificare si dezvoltare creeaza, mai mult

decat rezolva, probleme de mediu inconjurator sau sociale.

Acolo unde interpretarile traditionale pot conduce la aglomerare, extindere,

poluare si consumul excesiv de resurse, dezvoltarea durabila ofera solutii reale si

de durata care ne consolideaza viitorul.

3

INTRODUCERE

Gestionarea deseurilor a constituit o preocupare permanenta a omului nou. Din

punct de vedere economic, reciclarea deseurilor a reprezentat o resursa ieftina, deosebit

de valoroasa. Pe masura ce omul a constientizat faptul ca resursele naturale au totusi

character limitat, preocuparea pentru reutilizarea a tot ceea ce parea nefolositor la un

moment dat, s-a transformat intr-un obiectiv major. Reciclarea deseurilor a devenit o

activitate industriala deosebit de utila pentru multe alte sectoare economice. Procesele

tehnologice s-au adaptat rapid la oferta de materii prime secundare rezultate din

prelucrarea industriala a deseurilor. Organizarea colectarii si valorificarii deseurilor a

capatat o importanta majora pentru toate statele puternic industrializate.

Pe masura dezvoltarii industriale a societatii moderne, s-a reliefat cu tot mai multa

acuitate, un alt aspect, si anume, caracterul poluator al deseurilor. Anumite categorii de

deseuri au constituit resurse de materii prime, din cele mai vechi timpuri (cu precadere

deseurile feroase). Stiinta si tehnica au permis, treptat, reutilizarea si a altor categorii de

deseuri (hartii, cartoane, mase plastice, sticla, etc.). dezvoltarea reciclarii deseurilor nu a

putut tine pasul cu diversificarea productiei de bunuri. De cativa ani buni, echilibrul

ecologic al planetei a fost pus intr-un real pericol. Iata de ce, secolul XX a fost un secol

care a marcat in mod deosebit, lupta omenirii pentru mentinerea si refacerea ecologica a

planetei. Gestionarea controlataa bunurilor devenite inutilizabile, a devenit imperios

necesara, fapt ce a condus la elaborarea de reglementari commune menite sa inlature

pericolul iminent al poluarii ireversibile a planetei.

Toate schimbarile propuse vor fi foarte rapide si, chiar daca in unele domenii

exista nemultumiri si chiar impotriviri, progresul si civilizatia vor inlatura obstacolele si

vor favoriza orice effort ce se va face pentru protectia sanatatii populatiei si a mediului

inconjurator. Prin eforturile conjugate ale tuturor cetatenilor, Romania poate si trebuie sa

devina o tara curate, care sa-si protejeze valorile naturale cu care a fost inzestrata, in

beneficial tuturor locuitorilor sai.

4

CAPITOLUL I

Generalitati

I.1 Clasificarea deseurilor

“DESEU va insemna orice substanta sau obiect pe care posesorul il arunca, sau

intentioneaza sau este obligat sa-l arunce”.Conform Actului German privind Deseurile

din 27 august 1993, deseurile pot fi definite atat subiectiv cat si obiectiv. Subiectiv sunt

definite ca obiecte portabile abandonate de proprietar si obiectiv in legatura cu

depozitarea sistematica a gunoiului asa cum este ceruta de protectia sanatatii publice si,

in particular, a mediului.

Deseuri de echipamente elctrice si electronice de mari dimensiuni:

In aceasta categorie intra echipamente iesite din uz cum ar fi: frigiderele,

congelatoarele, masinile de spalat si alte echipamente voluminoase.

Toate aceste echipamente contin substante periculoase care pot polua apa, aerul si

solul. Spre exemplu, frigiderele si congelatoarele contin gaze cu effect de sera care

contribuie la modificarile climatice si la distrugerea statului de ozon.

Deseuri de echipamente electrice si electronice si surse de iluminat

Deseurile de echipamente electrice si electronice contin componente si materiale

care pot fi reutilizate pentru echipamentye noi sau care pot fi reciclate (metale, plastic,

sticla, etc.).

5

De asemenea, contin substante periculoase pentru mediu si pentru sanatate (gaze

cu effect de sera, metale grele, etc.) si de aceea trebuie tratate ecologic in cadrul

sistemului organizat.

Deseuri voluminoase

Din aceasta categorie fac parte: plapumile si pilotele, aparatele electrocasnice de

mari dimensiuni, piesele de mobilier, saltele, mochetele, schiurile si bicicletele. Deseurile

voluminoase contin mai multe tipuri de materiale: lemn, metal, plastic, textile. Din

aceasta cauza, reciclarea lor este dificila si costisitoare.

Deseuri din constructii si demolari

Geamurile vechi, faianta Sparta, chiuvetele inlocuite, molozul, pamantul rezultat

din excavari, tabla sparta, dalele – sunt toate exemple de deseuri din constructii si

demolari. Uneori, acestea ajung la tomberon, pe camp sau in padure. Nu doar amenzile

ridicate ar trebui sa ne opreascasa facem acest lucru ci si gandul ca prin aceste actiuni

contribuim la distrugerea mediului si ne punem in pericol sanatatea.

Deseuri de echipamente electrice si electronice de mici dimensiuni si surse de

iluminat

In aceasta categorie intra echipamente iesite din uz cum ar fi: televizoarele,

computerele, aparatura audio si video, aparatura folosita in bucatarie, telefoane mobile

etc., si surse de iluminat (tuburi fluorescente de tip neon, “becuri economice” si surse de

iluminat cu descarcare in gaz).

Aceste desuri trebuie colectate separate, deoarece contin substante periculoase.

Spre exemplu tubul catodic al unui televizor polueaza 50 metri patrati de sol timp de 30

ani. Daca este reciclat, din el se pot obtine doua kilograme de plumb.

6

Deseuri din ambalaje: aluminiu, sticla, plastic

Sortarea si reciclarea acestor materiale pot economisi energie, materii prime si

apa. Un televizor poate functiona trei ore, iar un bec de 100 W poate functiona 20 de ore

cu energia economisita prin reciclarea unei singure cutii de aluminu. Din 10 PET-uri

reciclate se poate confectiona un pullover. Fiecare tona de plastic reciclat inseamna o

economie de 1,8 tone de petrol.

Hartie si carton

O tona de hartie reciclata salveaza 17 copaci. Reciclarea unei tone de hartie

reduce emisiile de carbon cu 95% si inseamna un consum de apa cu 3.000 de litri mai mic

decat este necesar pentru a produce o tona de hartie. Din hartia reciclata se face carton,

hartie igienica, hartie de ambalat, hartie de ziar.

Baterii portabile

Dintre toate lucrurile pe care le aruncam la gunoi, bateriile portabile sunt cele mai

daunatoare. Ele contin metale grele (mercur, nichel, plumb, cadmiu, litiu) care se scurg in

sol si ajung in panza freatica. Aceste metale pot provoca alegii, sterilitate, pierderi de

memorie, boli de inima, cancer. Mercurul continut intr-o baterie de ceas poate polua 500

de litri de apa sau 1mp de sol pe o perioada de 50 ani.

Deseuri periculoase

Pentru unele categorii de deseuri periculoase din gospodarii exista facilitate de

colectare selective (de exemplu pentru uleiul de motor, bateriile auto si abteriile

telefoanelor mobile). Restul, cum ar fi medicamentele, pesticidele, vopselele nu sunt

deocamdata colectate separate. Aruncate in natura, polueaza pamantul si panza freatica.

Masini uzate

Masinile care nu mai pot fi conduse, pentru ca nu respecta prevederile privind

mediul sau siguranta rutiera, trebuie radiate si distruse. Deoarece contin sunbstante

7

periculoase, cum ar fi uleiul de motor, metalele grele si acizii din baterii, masinile uzate

treuie colectate si distruse intr-un mediu controlat.

Ulei de motor

Un litru de ulei de motor uzat poate contamina un million de litri de apa. Arderea

uleiului uzat in soba produce particule cancerigene. Vopsirea gardurilor din lemn cu ulei

uzat este daunatoare. Dupa ploaie, substantele nocive din ulei ajung in sol si

contamineaza panza freatica.

Baterii si anvelope

Bateriile auto contin plumb si acizi, substante daunatoare sanatatii. Bateriile auto

colectate sunt dezmembrate, plasticul este dat la o parte, spalat si transformat in granule;

acizii sunt tratai si neutralizati, iar plumbul este refolosit. Anvelopele uzate sunt

transformate in granule, folosite la acoperirea suprafetelor de joaca sau a terenurilor de

sport sau la producerea de noi cauciucuri.

I.2 Elemente importante in procesul de gestiune a

deseurilor

Colectarea si tansportul deseurilor si a materialelor reciclabile reprezinta o

componenta importanta in procesul de gestionare a deseurilor, desi aceastaeste de cele

mai multe ori subevaluata,ea reprezinta 60-80 % din costul total de gestiune a deseurilor,

de aceea orice imbunatatire adusa acestei componente poate reduce mult acest cost.

Pentru realizarea eficienta si organizarea optima a colectarii si transportului

deseurilor si materialelor reciclabile se vor avea in vedere anumite caracteristici de

referinta:

8

- Marimea zonei de colectare

- Stuctura economica a zonei

- Nivelul de trai al populatiei

- Conditiile urbanistice

- Cerintele clientilor

- Alegerea sistemului adecvat de colectare

Depozitarea deseurilor: Un depozit este definit ca fiind orice amplasament pentru

eliminarea finala a deseurilor prin depozitare pe sol sau in subteran.

In functie de tipurile de deseuri care sunt acceptate, depozitele de deseuri se clasifica

dupa cum urmeaza:

- Depozite pentru deseuri periculoase (clasa a)

- Depozite pentru deseuri nepericuloase (clasab)

- Depozite pentru deseuri inerte (clasa c)

Reciclarea deseurilor: Avantajele reciclarii sunt conservarea resurselor naturale si

reducerea spatiului de depozitare. Totusi colectarea, transportul, valorificarea si

prelucrarea finala a materialelor necesita energie suplimentare, iar cele mai multe

programe de reciclare sunt subventionate economic.

Problemele fundamentale im reciclarea materialelor sunt legate de:

- Identificarea materialelor reciclabile

- Identificarea oportunitatilor de reutilizare si reciclare

- Identificarea pieelor de desfacere pentru materialele valorificabile.

9

CAP II.

Gestionarea deseurilor

II.1 Regimul juridic al gestionării şi eliminării deşeurilor

Societatea de consum a adus, pe lângă binefacerile sale, şi multiple

probleme dificile, printre care cele de ordin tehnic, economic şi juridic privind

existenţa deşeurilor şi cerinţa eliminării (diminuării) acestora.

Una dintre numeroasele probleme ale vieţii moderne o constituie cea a

stocării, neutralizării ori eliminării deşeurilor. Din punct de vedere al provenienţei

lor, acestea pot fi: deşeuri menajere, deşeuri industriale, deşeuri agroalimentare

şi deşeuri nucleare.

Deşeurile menajere

Această categorie de deşeuri cuprinde în special gunoaiele menajere

propriu-zise, grămezile de deşeuri, deşeurile legate de folosirea automobilelor

(epave, pneuri, bidoane) etc.

Cantităţile de deşeuri casnice produse, diferă de la o ţară la alta, în funcţie

de nivelul de dezvoltare, tradiţie, etc. Astfel, în 1990, un francez arunca zilnic 1

kg de gunoi, cantitate comparabilă cu cea produsă de către ceilalţi vest-europeni,

dar inferioară de aproape două ori celei produse de un american ori un

canadian.

Se constată în ultimele decenii creşterea ponderii, în cadrul deşeurilor

menajere, a hârtiei şi a cartonului, a materialelor putrescibile etc.

Tratamentul deşeurilor menajere. Principala cale o constituie în acest

sens reciclarea, pentru care sunt folosite curent trei metode: compostajul,

10

incinerarea, depozitarea. Ponderea acestora este foarte variabilă de la o ţară la

alta, de la o epocă la alta. De exemplu, în Franţa, incinerarea este folosită de

45% din populaţie, faţă de 8% care foloseşte compostajul şi 45 %, descărcarea

„controlată”.

În Italia, compostajul nu priveşte decât 2-3% din gunoi; în Marea Britanie,

incinerarea acestor deşeuri vizează 40 % din populaţia urbană. În alte state

dezvoltate, incinerarea variază de la cca 10 % ( America de Nord) până la peste

70% (Japonia, Elveţia).

Fiecare procedeu de tratare are avantajele şi dezavantajele sale:

-compostajul: priveşte mai ales partea fermentabilă (cca 50% din total) a

gunoaielor (deşeuri alimentare, hârtie, etc.) Din punct de vedere tehnic,

compostajul constă în lăsarea deşeurilor mai multe luni în aer liber, să

fermenteze. Apoi, în uzine, are loc operaţia de compostare, care dă naştere la

aşa-numitele „humus-uri” ori elemente chimice în cantitate slabă, precum

magneziu, cupru, zinc etc.

Împrăştierea gunoiului pe câmp („mocirlele verzi”) este cunoscută încă din

antichitate, Această metodă, la fel ca astăzi compostajul, a suferit concurenţa

îngrăşămintelor chimice (mai concentrate şi astfel mai uşor manipulabile),

precum şi efectul negativ al prezenţei crescânde în deşeuri a sticlei, metalului ori

materialelor plastice, puţin apreciate de către agriculroti. Pentru a înlătura acest

ultim inconvenient, compostajul necesită o triere prealabilă, care adeseori lasă

mult de dorit.

-incinerarea : vizează partea combustibilă a deşeurilor menajere. Contrar

uzinelor de compostaj, care reclamă spaţii întinse, incinerarea este o soluţie

„compactă” utilizată cu precădere în cazul marilor aglomeraţii urbane. Din

păcate, deşeurile menajere sunt un combustibil destul de sărac – de cca cinci ori

mai puţin caloric decât cărbunele - şi, în afară de aceasta, foarte eterogen. În

interiorul cuptorului sunt necesare o bună aerare şi un amestec al deşeurilor, în

condiţiile unei temperaturi maxime de 900 C. Dificultatea constă în epurarea

fumului. O recentă reglementare europeană din 1989, deosebit de severă, riscă

11

să scumpească cu 20-50% preţul incinerării, alături de necesitatea captării şi

neutralizării acidului clorhidric (degajat în special prin combustia PVC).

-depozitarea: rămâne procedeul cela mai frecvet în ţările dezvoltate.

Depozităriel brute, sunt în general interzise prin lege. Ca atare acestea sunt

supusee unui control şi unor reguli speciale de realizat. „Depozitarea controlată”

constă în a nivela la intervale scurte de timp ( lao zi sau două) şi a separa

straturile de gunoaie de cele de nisip ori pământ. Această tehnică evită mirosurile

şi risipirea, dar nu rezolvă toate problemele delicate. Astfel, locul de depozitare

trebuie să fie tanş, apele de ploaie care se infiltrează şi poluează trebuie să fie

recuperate şi tratate în scopul de a se evita orice contaminare a apelor

subterane. „Biogazul” care rezultă din fermentarea internă a gunoaielor

depozitate trebuie captat si împrăştiat (existând riscul de mirosuri şi de ezplozie).

În sfârşit, trebuie prevăzută reamenajarea sitului după exploatare.

-reciclarea şi colectarea selectivă a unor deşeuri menajere. Reciclarea

textilelor, hârtiilor vechi, sticlei, plasticului, metalelor, oria a altor asemenea

materiale are deja o lungă istorie. Recuperarea deşeurilor se face în fucnţie de

natura acestora şi de condiţiile socioeconomice concrete din fiecare ţară. Aşa de

exemplu, recuperarea sticleieste făcută în proporţie de peste 50 % în Suedia,

Danemarca sau Germania şi numai 25% în sticle întregi, cu retopirea acestora.

În privinţa textilelor, în timp ce în ţări ca Germania ori Olanda recuperarea atinge

chiar 40 %, în altele (Franţa, Italia) nu depăşeşte 8-10%. Referitor la deşeurile de

fier, gradul de recuperare esre la nivel european de cca 25-30 %, cifră

considerată scăzută, pentru că fierul vechi este uşor recuperabil în uzinele de

tratare. În sfârşit, ponderi reduse cunoaşte recuperarea hârtiei (3-5%) ori a

sticlelor din PVC (1-3%). Din diverse motive, mai ales moda cerinţelor pieţei, se

discută asupra justificărilor selective. Sunt prezente trei mari posibilităţi:

-din punctul de vedere al materialului reciclabil se realizează o economie

financiară (Acest material uzat are o „valoare”), o economisire de materii prime

(pădurile pentru hârtie) ori de energie;

-din punctul de vedere al tratamentului general al gunoaielor se urmăreşte o

ameliorare calitativă ori cel puţin cantitativă a operaţiei de tratare;

12

-în sfârşit, din punctul de vedere al protecţiei mediului, printr-o colectare selectivă

se evită dispersia în natură a deşeurilor menajere care nu se amestecă cu alte

deşeuri : deşeuri stânjentoare (aparate menajere, epave de automobile, pneuri)

ori deşeuri periculoae (uleiuri uzate, baterii cu mercur, medicamente, deşeuri

toxice precum vopselurile ori solvenţii dispesaţi în micic cantităţi).

Gestionarea deşeurilor

În înţelesul actului normativ, gestiunea implică colectarea, transportul,

valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea zonelor de

depozitare după închiderea acestora. Eliminarea este definită. Colectarea

desemnează strângerea, sortarea şi/sau regruparea (depozitarea temporară) a

deşeurilor în vederea transportului lor.

II.2 DEZVOLTAREA GESTIONARII DEŞEURILOR ÎN EUROPA

Din istoria activitatilor de evacuarea a deşeurilor in Europa

Încă de la începuturile erei noastre, în Imperiul Roman, salubrizarea

oraşului era realizată în mod organizat. Străzile pavate, murdare erau spălate

regulat, chiar dacă o curăţare generala se producea la intervale de câtiva ani. Şi

gunoiul menajer era, în oraşe, colectat într-o manieră organizată.

În perioada migraţiei popoarelor s-au pierdut majoritatea cunoştinţelor

despre necesitatea menţinerii curăţeniei în spaţiul vital uman. Dispozitivele de

curăţare existente în acea vreme au dispărut, sistemul în întregul lui a dispărut,

în consecinţă, epidemiile au început să se răspândească cu rapiditate.. Acest

lucru a rămas aproape neschimbat până în a doua jumătate a Evului Mediu.

De-a lungul secolelor, consiliile orăşeneşti s-au străduit să schimbe câte

ceva. În primă instanţă, cetăţenii au fost obligaţi, prin ordonanţe, să îşi cureţe

singuri partea lor de oraş. Abia în secolul XIII, în metropola Paris, a fost creată o

Administraţie stradală, care trebuia să conducă, în calitate de reprezentant al

municipalităţii, activităţile de salubrizare. Cu toate acestea, succesul scontat nu a

fost obţinut.

13

În secolul XIV, multe oraşe au început pavarea străzilor, însă igiena nu s-a

îmbunătăţit prea mult. Străzile erau acoperite de gunoaie şi noroi, iar molimele se

propagau cu repeziciune. Deoarece mizeria luase o amploare considerabilă,

împăratul Carol al VI-lea a înfiinţat în cele din urmă în Paris, o întreprindere de

salubrizare permanentă. Au fost create, de către un .îndrumător. al administraţiei

orăşeneşti, şi servicii private de colectare a gunoiului. În secolul XV, se pare că

în anumite locuri au început să fie câştigate bătălii în războiul contra mizeriei. De

exemplu, în anul 1407, în Leiden a fost creată o întreprindere specială pentru

ridicarea gunoiului. Se constată faptul că, în Olanda se făcea mai mult pentru

menţinerea curăţeniei oraşelor, decât în oraşe din alte state. În anul 1473,

administraţia orăşenească din Amsterdam a împărţit în tot oraşul recipiente

pentru colectarea deşeurilor, care erau golite de către întreprinderi. Materialele

organice din gunoi îşi găseau o utilizare în agricultură. Totuşi, în ciuda acestor

iniţiative lăudabile, igiena din oraşele în curs de expansiune, continua să lase de

dorit, astfel încât, în secolul XVI, s-a ajuns la distrugătoare epidemie de ciumă.

La începutul secolului XVII, au apărut alte noi progrese. Multe oraşe au început

să se ocupe consecvent de curăţarea străzilor şi de ridicarea gunoiului,

acoperind costurile aferente prin mijloace de finanţare publice. Însă războiul de

30 de ani a aduscu sine, în Germania, un regres semnificativ.

În secolul XVIII, în multe locuri din Europa, salubrizarea oraşelor a căpătat o

ormă organizată. Remarcabilă este prezentarea primei .auto-stropitoare., în

1750, în Franţa.

De-abia în secolul XIX, în toate ţările, neregulile igienice evidente au fost liminate

în cea mai mare parte. O contribuţie incontestabilă a englezilor este onsiderată

aceea că au descoperit legătura dintre igienă şi rata mortalităţii. Descoperirea a

fost prilejuită de izbucnirea unei epidemii de holeră, în anul 1831, când a fost

constatat faptul că mortalitatea, era mai accentuată la o densitate mare a

locuitorilor, decât în cazul unor aşezări mai .aerisite. Munca unei Comisii speciale

înfiinţate de către Parlament a condus, în 1871, la elaborarea prealabilă de

instrucţiuni de către guvern şi transmiterea lor către

14

administraţia oraşului. Din 1875, .Public Health Act. a impus prin lege

salubrizarea oraşelor.

Secolul XX a stat sub semnul unei dezvoltări consecvente a activităţii de

salubrizare a oraşelor, dezvoltare legată de o accelerare a mecanizării muncii.

Maşinile

de măturat străzile şi-au făcut apariţia o dată cu progresul realizat în construcţia

autovehiculelor. În ceea ce priveşte ridicarea gunoiului, orice încercare de

introducere a

maşinilor speciale a fost sortită eşecului, până la primul război mondial. În anii 30

ai secolului XX s-a instituit în Europa o tehnică de salubrizare a oraşelor,

asemănătoare cu

cea pe care o cunoaştem astăzi.

Politica actuală de gestionare a deseurilor în Europa

Gestionarea deşeurilor şi protecţia mediului

Actuala politica comunitară a mediului din statele membre UE îşi găseşte

punctul

de rezistenţă în .Directiva - cadru despre deşeuri 91/156/UE. O dată cu acestă

directivă, directiva anterioară - 75/442/UE - a fost modificată, respectiv

actualizată. Experienţele obţinute prin aplicarea directivei 75/442/UE de către

statele-membre au constituit fundamentul pentru schimbarea conţinutului.

Conform normelor de bază, în procesul de înlăturare a deşeurilor, trebuie să fie

luat ca premisă .un nivel înalt de protecţie a mediului.

Evitarea producerii de deseuri/valorificarea deşeurilor

Obligaţia de a evita formarea deşeurilor este formulată în Legea

426/2001, privind aprobarea si modificare Ordonantei de Guvern 78/2000 privind

regimul deseurilor. Nu trebuie .să ne ocupăm numai de o valorificare

responsabilă şi o înlăturare a deşeurilor., ci .trebuie să luăm şi măsurile necesare

pentru a limita formarea deşeurilor.. Acest obiectiv poate fi atins prin încurajarea

tehnologiilor curate şi a produselor revalorificabile şi reutilizabile.. Asigurarea

15

posibilităţilor de vindere a deşeurilor valorificabile trebuie luată în considerare, ca

o altă cerinţă a politicii deşeurilor. Reintroducerea în circuit şi reutilizarea

deşeurilor ca materii prime este un domeniu care trebuie stimulat, fapt pentru

care trebuie elaborate prescriptii speciale.

Dezvoltarea si organizarea tehnicii de gestionare a deşeurilor

Principii de organizare şi responsabilitati in industrie privind

gestionarea deşeurilor

În deceniile trecute, îndepărtarea deşeurilor era, în multe ţări din Europa,

conform tradiţiei, o sarcină a autoritatii publice. Monopolul instituit astfel a

pricinuit temerea că, în spatele lipsei concurenţei, s-ar putea naşte abuzuri. Se

putea imagina faptul că taxe exagerat de mari ar putea conduce la excedente,

care ar putea fi folosite de către administraţii la acoperirea altor costuri. În

practică, astfel de cazuri s-au descoperit rar sau au fost dezminţite.

Motivul taxelor mari era constituit de grija administraţiei, de a nu putea

acoperi la timp costurile posibile generate de managementul deşeurilor. Ca

organ de control, reprezentanţii administraţiei aveau responsabilitati privind

aprobarea unor plafoane corespunzătore pentru taxe. Administrarea bugetului

pentru activitatea de management a deseurilor nu a fost întotdeauna usoară şi a

împiedicat adeseori decizii rapide de trecere la acţiune. Prin urmare,

întreprinderile locale au fost obligate să lupte şi împotriva acestor probleme. Au

fost deschise căi pentru o muncă mai eficientă, chiar dacă cu anumite restricţii.

De exemplu, in Germania, departamentele de salubrizare a oraşului au fost

transformate în întreprinderi de sine stătătoare. Acestea încă lucrează cu

monopolul

constrângerii impuse producătorului de reziduuri de a fi în legătură şi de a face

apel la aceste întreprinderi. Acest lucru nu are însă numai dezavantaje, ci, de

exemplu, şi avantajul taxelor unitare, independent de locul producătorului de

deşeuri într-o comunitate.

Paralel, de exemplu în domeniul deşeurilor industriale, au început să

activeze şi

16

antreprenori de transporturi şi comercianţi de lucruri vechi. Avantajos era pentru

acei comercianţi de lucruri vechi care descopereau posibilităţi de utilizare pentru

unele lucruri, care altfel ar fi fost înlăturate ca deşeuri. Aşa au luat naştere

punctele de colectare stradale pentru hârtie sau pentru materiale textile. Numarul

punctelor de îndepărtare a deşeurilor a crescut, întrucât, pentru un anumit

segment al pieţei, deşeurile puteau fi folosite şi ca materii prime. Tensiuni erau

anticipate şi prin aceea că întreprinderea publică avea obligaţia de îndepărtare,

în timp ce comerciantul de lucruri vechi colecta, hârtie de exemplu, în punctele

stradale, numai în funcţie de oferta pieţei. Acest lucru presupunea că

întreprinderea publică trebuia să îşi păstreze capacitatea de îndepărtare a hârtiei

în cazul unei situaţii defavorabile a pieţei. S-a ajuns foarte aproape de situaţia în

care, o parte a întreprinderile publice au avut ideea de îşi pune la lucru

capacităţile de colectare (pe care oricum trebuiau să le menţină), şi pentru

colectarea lucrurilor vechi. Conflictul era anticipat acolo unde în întreprinderile

publice exista o gândire orientată către acţiune. Antreprenori particulari se

străduiau cu succes, mai ales în comunităţile mai mici, să preia, din mâna

autoritaţii publice, salubrizarea deşeurilor. S-a păstrat însă, în majoritatea

cazurilor, constrângereaimpusă producătorilor de deşeuri, de a fi în legătură şi de

apela numai la aceste întreprinderi.

Această îngrădire a fost redusă drastic, printr-o modalitate elegantă:

Directivă a UE privind ambalajele (94/62/UE), care transforma aproximativ o

jumătate din cantitatea de gunoi menajer în material valorificabil şi înjumătăţea

astfel domeniul de activitate a majorităţii întreprinderilor publice. Pentru

colectarea şi valorificarea acestor aşa-numite materiale valorificabile din gunoiul

menajer, a luat naştere, în Germania de exemplu, un nou monopol, de această

dată privat: .Sistemul Dual.. Acesta era necesar şi prin aceea că, de multe ori,

pentru aceste materiale valorificabile nu exista o piaţă care să le poată prelua.

Mecanismele pieţei pot fi aplicate la o scară foarte restrânsă, când bunul de

comercializat este generat complet independent de piaţă şi de nevoie. Sistemul

Dual era capabil să susţină costuri neacoperite, prin încasările de la .Grüner

Punkt. (Punctul Verde) şi printr-un adaos la preţul produsului pentru salubrizare.

17

Astfel, în ultimii ani, în domeniul deşeurilor a avut loc forţat, o privatizare

mascată. În momentul de faţă, în multe locuri, întreprinderile publice

reacţionează, modificându-şi forma de funcţionare, astfel încât să fie capabile, în

domeniile managementului deşeurilor şi al reciclării, să intre în concurenţă cu

întreprinderile private. In acest fel, antreprenorii de salubrizare privaţi îşi câştigă

o nouă concurenţă. În general, acest lucru înseamnă că la ora actuală, în

managementul deşeurilor, concurenţa este cea care animă afacerea şi are grijă

ca preţurile să rămână la un nivel acceptabil. Există însă, şi aspecte care, în

condiţiile unei competiţii acerbe şi a unei presiuni asupra preţurilor, pot fi uşor

trecute cu vederea. Pe drept cuvânt, populaţia din Europa aşteaptă un nivel

ridicat de salubrizare, o igienă avansată şi o necesară protecţie a mediului

înconjurător şi a resurselor. Acestea trebuie în continuare să fie asigurate în

cadrul unui management al deşeurilor cu costuri reduse. Pentru îndeplinirea

celor mai importante sarcini ale managementului deşeurilor, respectiv

organizarea colectării şi îndepărtării deşeurilor menajere, întreprinderea locală

este considerată ca fiind specializată. În cazul acesteia se poate presupune

existenţa, pe lângă interesul economic, a unui sentiment puternic al

responsabilităţii faţă de zonele de locuit vizate, rezultat numai din

responsabilitatea politică.

Un alt aspect economic important, în cazul observării formelor de

organizare a

managementului deşeurilor din Europa, este faptul că vorbim despre o prestare

de servicii. Acest sector este astfel predestinat, prin specificul serviciului, să

creeze, pe termen lung, locuri de muncă.

18

CAP III

Legislatie

HOTĂRÂRE nr.856 din 16 august 2002privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei

cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Agenţii economici care generează deşeuri au obligaţia să ţină o evidenţă a gestiunii acestora, pentru fiecare tip de deşeu.

(2) Datele centralizate anual privind evidenţa gestiunii deşeurilor se transmit autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului, la cererea acestora.

Art. 2. - (1) Agenţii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, transport, depozitare temporară, valorificare şi eliminare a deşeurilor sunt obligaţi să ţină evidenţa gestiunii deşeurilor conform art. 1 alin. (1) numai pentru deşeurile generate în cadrul activităţilor proprii.

(2) Evidenţa gestiunii deşeurilor colectate, transportate, depozitate temporar, valorificate şi eliminate se raportează de către agenţii economici autorizaţi, menţionaţi la alin. (1), la solicitarea autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului sau a altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii şi răspunderi în domeniul regimului deşeurilor, conform prevederilor legale.

Art. 3. - (1) Pentru evidenţa la nivel naţional a gestiunii deşeurilor autoritatea publică centrală de protecţie a mediului organizează, împreună cu autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului şi cu alte instituţii aflate în coordonare, raportarea statistică anuală în acest domeniu.

(2) Metodologia şi sistemul de raportare care stau la baza cercetărilor statistice vor fi actualizate periodic de autoritatea publică centrală de protecţie a mediului, în conformitate cu cerinţele legale în vigoare.

(3) Datele centralizate anual, referitoare la gestionarea deşeurilor, se păstrează de către autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului într-un registru de evidenţă o perioadă de minimum 3 ani.

Art. 4. - (1) Pentru evidenţa gestiunii deşeurilor se stabileşte, în baza prevederilor anexelor nr. IA şi IB la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, lista cuprinzând deşeurile

(2) Lista cuprinzând deşeurile,include şi deşeurile periculoase, stabilite în baza prevederilor art. 181 alin. (1) şi ale anexelor nr. IC, ID şi IE la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001.

Art. 5. - (1) Tipurile de deşeuri sunt definite în mod individual printr-un cod complet format din 6 cifre.

19

(2) Titlurile şi subtitlurile categoriilor de deşeuri sunt definite printr-un cod format din două, respectiv din 4 cifre.

Art. 6. - Pentru încadrarea unui deşeu în mod individual, agenţii economici au obligaţia codificării acestora cu 6 cifre, după următoarea procedură:

a) se identifică activitatea generatoare de deşeuri din cap. 01-12 sau 17-20; b) se identifică subcapitolul în care se încadrează deşeul; c) se identifică, în cadrul subcapitolului, deşeul în mod individual, conform codului corespunzător, format din 6 cifre, excluzându-se codurile terminate cu 99; d) dacă deşeul nu este identificat la cap. 01-12 sau 17-20, se examinează pentru identificarea deşeului cap. 13, 14 şi 15; e) dacă deşeul nu este identificat nici în cap. 13, 14 şi 15, se examinează cap. 16; f) dacă deşeul nu este identificat nici în cap. 16, atunci se examinează pentru identificare codurile cu terminaţia 99 - alte deşuri, corespunzătoare activităţii din care provine deşeul.

Art. 7. - Deşeurile rezultate din colectarea ambalajelor, inclusiv amestecurile de ambalaje din materiale diferite, se încadrează la codul 15 01, şi nu la codul 20 01.

Art. 8. - (1) Deşeurile clasificate ca periculoase - prezintă una sau mai multe dintre proprietăţile periculoase din anexa nr. IE la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001.

(2) Deşeurile care au proprietăţile prevăzute la H3 H8, H10 şi H11 din anexa nr. IE la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, sunt periculoase dacă au una sau mai multe dintre următoarele caracteristici:

a) temperatură de inflamabilitate ˛ 55Ľ C; b) una sau mai multe substanţe clasificate ca foarte toxice, în concentraţie totală ł 0,1%; c) una sau mai multe substanţe clasificate ca toxice, în concentraţie totală ł 3%; d) una sau mai multe substanţe clasificate ca dăunătoare, în concentraţie totală ł 25%; e) una sau mai multe substanţe corosive clasificate ca R35, în concentraţie totală ł 1%; f) una sau mai multe substanţe corosive clasificate ca R34, în concentraţie totală ł 5%; g) una sau mai multe substanţe iritante clasificate ca R41, în concentraţie totală ł 10%; h) una sau mai multe substanţe iritante clasificate ca R36, R37 şi R38, în concentraţie totală ł 20%; i) o substanţă cunoscută ca fiind cancerigenă din categoria 1 sau 2, în concentraţie ł 0,1%; j) o substanţă cunoscută ca fiind cancerigenă din categoria 3, în concentraţie ł 1%; k) o substanţă toxică pentru reproducere din categoria 1 sau 2, clasificată ca R60 şi R61, în concentraţie ł 0,5%; l) o substanţă toxică pentru reproducere din categoria 3, clasificată ca R62 şi R63, în concentraţie ł 5%; m) o substanţă mutagenă din categoria 1 sau 2, clasificată ca R46, în concentraţie ł 0,1%; n) o substanţă mutagenă din categoria 3, clasificată ca R40, în concentraţie ł 1%.

(3) Pentru proprietăţile periculoase prevăzute la alin. (2) se fac următoarele precizări:

a) se utilizează pentru proprietatea periculoasă H10 denumirea toxic pentru reproducere, definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată şi modificată prin Legea nr. 451/2001, pentru a se evidenţia mai clar această proprietate periculoasă; b) substanţele sunt clasificate ca periculoase în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.490/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;

20

c) metal greu înseamnă orice compus al arsenului, cadmiului, cromului (VI), cuprului, plumbului, mercurului, nichelului, seleniului, staniului, stibiului, taliului şi telurului, precum şi acestea în formă metalică, în măsura în care sunt clasificate ca substanţe periculoase.

Art. 9. - Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 30 milioane lei vechi la 75 milioane lei vechi următoarele fapte:

a) absenţa evidenţei gestiunii deşeurilor; b) înscrierea de date incorecte în evidenţa gestiunii deşeurilor; c) neutilizarea codurilor deşeurilor prevăzute în anexa nr. 2 pentru evidenţa gestiunii deşeurilor; d) netransmiterea evidenţei gestiunii deşeurilor autorităţilor publice centrale şi autorităţilor publice teritoriale de protecţie a mediului.

Art. 10. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 9 se fac de către personalul împuternicit din cadrul autorităţii publice centrale de protecţie a mediului şi din cadrul autorităţilor publice teritoriale de protecţie a mediului.

Art. 11. - Contravenţiilor prevăzute la art. 9 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002.

21

CAP IV

Anexe

Cantitati de deseuri generate pe principalele categorii, in anul 2007:

Cantitatile de deseuri municipale colectate, pe principalele categorii, in anul 2007

22

Cantitati de deseuri municpale colectate, pe regiuni de dezvoltare, in 2007

Compozitia deseurilor menajere si asimilaile colectate, in anul 2007

23

Cantitati de deseuri municipale colectate, valorificate si eliminate , pe categorii de

deseuri, in anul 2007

24

25