aspecte legate de circulatia monetara in cadrul sistemului bancar

5/6/2018 Aspecte Legate de Circulatia Monetara in Cadrul Sistemului Bancar - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/aspecte-legate-de-circulatia-monetara-in-cadrul-sistemului-bancar 1/64

Aspecte legate de circulatiamonetara in cadrul sistemului

bancar

Cuprins

Pagina 1 din 64



I. CONSIDERATII GENERALE

I.1 NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CIRCULATIA MONETARA

I.1.1 CONCEPTUL DE CIRCULATIE MONETARA

I.1.2 SFERA, FUNCTIILE SI FACTORII CARE STAU LA BAZA CIRCULATIEI MONETARE

I.1.3 CORELATIA DINTRE CIRCULATIA MONETARA SI CIRCULATIA MAFURILOR

I.2 MASA MONETARA

I.2.1 DEFINITIA MASEI MONETAREI.2.2 STRUCTURA MASEI MONETARE

I.2.3 FORMELE SI AGREGATELE MASEI MONETARE

I.2.4 PARTICULARITATILE MASEI MONETARE IN ROMANIA

I.2.5 SUMA DE BANI NECESARA CIRCULATIEI MONETARE

I.2.6 VITEZA DE CIRCULATIE A BANILOR

I.3 SISTEME MONETARE

I.3.1 NOTIUNEA SI ELEMENTELE SISTEMULUI MONETAR

I.3.2 CLASIFICAREA SISTEMELOR MONETARE

I.3.3 SISTEMUL MONETAR ROMAN

II. EMISIUNEA MONETARA

II.1 DEFINIREA EMISIUNII MONETARE.

II.1.1 EMISIUNEA SEMNELOR MONETARE

II.1.2 EMISIUNEA MONEDEI SCRIPTURALE

II.2 BANCA DE EMISIUNE SI FUNCTIILE SALE

II.2.1 FUNCTIA DE EMISIUNE SI DE CREDITARE

II.2.2 CONDUCEREA POLITICII MONETARE

II.2.3 FUNCTIA DE CENTRU VALUTAR II.2.4 BANCA DE EMISIUNE - BANCA A BANCILOR

II.2.5 BANCA DE EMISIUNE - BANCA A STATULUI

III. STABILITATE SI ECHILIBRU MONETAR

III.1 STABILITATEA MONETARA, PUNCT DE PLECARE PENTRU INTARIREA MONEDEI

NATIONALE

III.1.1 PUTEREA DE CUMPARARE A BANILOR

III.1.2 STABILITATEA MONETARA.

III.1.3 DEVALORIZAREA MONETARA.III.2 REALIZAREA ECHILIBRULUI MONETAR

III.3 CEREREA SI OFERTA MONETARA

III.3.1 CEREREA DE BANI SI FACTORII DETERMINANTI AI ACESTEIA

III.3.2 OFERTA MONETARA

IV. INFLATIE, DEFLATIE, DEZINFLATIE SECTIUNEA

IV.1 CONCEPTUL FENOMENULUI INFLATIONIST SI FACTORII DETERMINANTI AI ACESTUIA

IV.1.1 INFLATIA - CONCEPT, CLASIFICARE

IV.1.2 FACTORII CARE CONDITIONEAZA INFLATIAIV.2 SCURT ISTORIC

Pagina 2 din 64



IV.2.1 EVOLUTIA INFLATIEI PANA IN SEC.XVIII - XIX.

IV.2.2 EVOLUTIA INFLATIEI IN SEC.XX.

IV.3 CONSECINTELE ECONOMICE SI ADAPTAREA LA INFLATIE

IV.3.1 STATUL

IV.3.2 INTREPRINDEREA.

IV.3.3 BANCA

IV.3.4 CONSUMATORUL FINALIV.4 DEZINFLATIA, POLITICI DE COMBATERE A INFLATIEI

IV.4.1 EXEMPLUL FRANTEI

IV.4.2 EXEMPLUL STATELOR UNITE ALE AMERICII

IV.5 DEFLATIA MONETARA

V. POLITICA MONETARA IN ROMANIA

CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII GENERALE

SECŢIUNEA 1.1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND

CIRCULAŢIA MONETARÅ.

1.1.1 Conceptul de circulaţie monetarå

Pagina 3 din 64



Circulaţia monetarå este un proces extrem de complex, care are la bazå conexiunea

existentå între mişcarea monedei, în timp şi spaţiu, şi mişcarea mårfurilor şi serviciilor.

Procesul circulaţiei monetare implicå douå momente distincte: vânzarea (transformarea

mårfurilor în bani) şi cumpårarea (transformarea banilor în mårfuri). Prin urmare, circulaţia

monetarå constituie în principal procesul de mişcare a banilor în cadrul sferei circulaţieimårfurilor şi serviciilor.

Mişcarea banilor şi mişcarea mårfurilor sunt fenomene ce se condiţioneazå reciproc.

Astfel, mårfurile şi serviciile, care se aflå într-o perioadå determinatå în circulaţie, nu se pot

comensura decât cu ajutorul monedei. Pe cale de consecinţå, moneda necesarå satisfacerii

mişcårii mårfurilor påtrunde în circulaţie prin emisiune şi se menţine în circulaţie atât timp

cât nu perturbå circulaţia normalå a mårfurilor.

De aceea, pentru ca procesul så se desfåşoare, apare necesitatea îndeplinirii a douå

condiţii: så existe în circulaţie cantitatea de mårfuri şi servicii ce urmeazå a se schimba în

bani şi så existe o cantitate de monedå suficientå pentru a mijloci schimbul de mårfuri. ïn

circulaţie, trebuie så råmânå constant o cantitate de bani (numerar şi monedå de cont) care så

permitå realizarea mişcårii mårfurilor şi serviciilor pe o perioadå de timp determinatå şi în

condiţii normale ale circuitului. Aceastå cantitate de bani aflatå în circulaţie nu este

determinatå numai de cantitatea mårfurilor şi serviciilor destinate schimbului, ci şi de

calitatea acestora, de preţuri, de raportul cerere - ofertå, de ståri conjuncturale, putere de

cumpårare, concurenţå sau chiar de politicile sau strategiile monetare ale statelor.

Putem concluziona cå circulaţia monetarå constå în totalitatea operaţiunilor efectuate

cu masa monetarå, operaţiuni determinate în procesul realizårii şi circulaţiei mårfurilor şi

serviciilor în cadrul unui stat.

1.1.2 Sfera, funcţiile şi factorii care stau la baza circulaţiei monetare

Cu caracter de legitate, se poate spune cå sfera şi dimensiunile circulaţiei monetaresunt condiţionate în primul rând de producţia şi circulaţia mårfurilor.

Transformarea mårfurilor în bani are loc în trei direcţii principale: în primul rând, o

parte din mårfuri şi servicii se vând şi se cumpårå cu ajutorul numerarului, situaţie în care

moneda funcţioneazå ca måsurå a valorii şi ca mijloc de circulaţie; în al doilea rând, o

cantitate importantå de mårfuri şi servicii sunt vândute pe credit, moneda funcţionând ca

mijloc de platå; în al treilea rând, o anumitå cantitate de mårfuri şi servicii se vând în cadrul

comerţului exterior, fenomen ce influenţeazå puternic circulaţia monetarå internå.

Pagina 4 din 64



Prin urmare, circulaţia monetarå reprezintå unitatea dintre cele trei mari modalitåţi în

care are loc mişcarea de ansamblu a monedei. Procesul circulaţiei monetare trebuie de

asemenea strict delimitat în circulaţie internå a monedei şi circulaţie pe plan internaţional.

Circulaţia monetarå cuprinde douå componente structurale: sfera numerarului şi sfera

banilor de cont (scripturali). Aceasta din urmå se realizeazå cu ajutorul viramentelor, adicå al

acelor operaţiuni bancare prin care un beneficiar nu plåteşte cu numerar mårfurile şiserviciile pe care le-a cumpårat, ci dispune virarea contravalorii lor din contul såu, în contul

furnizorului. Trebuie precizat cå sfera monedei de cont preseazå asupra sferei numerarului,

imprimându-i o tendinţå relativå de restrângere.

Principalele funcţii ale circulaţiei monetare sunt: apariţia, dezvoltarea şi

perfecţionarea sistemului monetar cu toate elementele componente ale acestuia, precum şi

emisiunea monetarå, atât ca punere a banilor în circulaţie, cât şi ca retragere a acestora, în

condiţiile determinate de evoluţia proceselor economice.

Circulaţia monetarå apare ca o variabilå dependentå relativ de o complexitate de

factori printre care regåsim: circulaţia mårfurilor şi serviciilor pe plan intern şi internaţional,

preţurile interne şi internaţionale, situaţia balanţei de plåţi externe, productivitatea muncii,

situaţia economicå a ţårii, puterea de cumpårare monedei naţionale, structura masei

monetare, politica monetarå a statului, situaţia valutar - monetarå pe plan mondial, etc.

1.1.3 Corelaţia dintre circulaţia monetarå şi circulaţia måfurilor

Dupå cum am aråtat în paragrafele anterioare, circulaţia monetarå (båneascå)

cuprinde douå procese distincte: metamorfoza mårfurilor în bani şi apoi a banilor în mårfuri.

Cele douå procese au ca elemente comune banii şi mårfurile, care au un comportament

diferit, în funcţie de transformarea cåreia îi sunt supuse.

Banii îşi pun în evidenţå funcţia de måsurå a valorii şi mijloc de schimb, respectiv

funcţia de mijloc de platå, iar mårfurile se transformå din valoare de schimb în valoare de

utilizare, aceste procese permiţând efectuarea schimbului şi continuarea producţiei. 1Ca urmare a funcţionårii banilor, marfa iese din procesul schimbului, în timp ce banii

råmân în continuare în circulaţie. Deşi aceasta este regula, existå şi excepţia ca o parte din

bani så fie tezaurizatå, adicå transformatå în monedå inactivå. Astfel, circulaţia banilor naşte

o nouå contradicţie şi anume în ceea ce priveşte funcţia lor de mijloc de schimb şi cea de

mijloc de rezervå. Continuitatea procesului de schimb poate fi asiguratå numai dacå moneda

inactivå este din nou transformatå în monedå activå (mijloc de schimb).

Rezolvarea vine din efectuarea de tranzacţii financiare; acestea constituie calea prin

care banii sunt transferaţi de la subiecţii economici care îi au, dar nu pot sau nu doresc så îi

Pagina 5 din 64



foloseascå într-o anumitå perioadå, la subiecţii economici ce doresc så îi foloseascå, dar nu îi

au (a cåror cerere de mårfuri şi servicii este mai mare decât sumele de bani de care dispun).

Astfel de soluţii sunt: vânzarea mårfurilor pe credit, fårå utilizarea banilor, situaţie în

care vânzåtorul mårfii este şi creditor, iar în locul banilor se utilizeazå instrumente

financiare; intermedierea financiarå, care constå în colectarea banilor de cåtre intermediarii

financiari (bånci şi alte instituţii financiare) care nu îi folosesc pentru cumpåråri de mårfuri,ci îi pun la dispoziţia altor agenţi economici financiari sau nefinanciari, prin diverse

instrumente financiare.

În plan macroeconomic, fenomenele financiare permit accelerarea schimbului de

mårfuri, deoarece constituie calea de rezolvare a contradicţiei dintre funcţia banilor de mijloc

de påstrare a averii şi cea de mijloc de schimb. Metamorfoza banilor este un proces continuu

şi, în definitiv, reflectå metamorfoza mårfurilor, iar în anumite condiţii, la un nivel ridicat de

dezvoltare a producţiei de mårfuri, devine un element esenţial al desfåşurårii normale a

proceselor economice.

Funcţionarea banilor şi a fenomenelor financiare nu înseamnå desfiinţarea pe deplin a

contradicţiilor producţiei de mårfuri; aceste paradoxuri sunt doar rezolvate, în sensul cå

producţia şi schimbul de mårfuri pot continua så se desfåşoare şi så se dezvolte, dar aceste

contradicţii pot la fel de bine så existe şi så evolueze conducând, în anumite condiţii, la crize

economice.

Pagina 6 din 64



SECŢIUNEA 1.2. MASA MONETARÅ

1.2.1 Definiţia masei monetare

Sfera circulaţiei monetare o constituie în mod permanent un volum oarecare de semne

monetare şi, respectiv, de monedå de cont. Acest volum alcåtuieşte partea activå a maseimonetare, alåturi de care mai apar şi anumite rezerve, economii, care, deşi sporesc cantitatea

de monedå, teoretic nu circulå.

Cantitatea de monedå existentå în sfera circulaţiei este condiţionatå de diverşi factori

cum ar fi: modul în care este absorbitå moneda respectivå; structura monetarå (dacå în

circulaţie predominå structurile mari, viteza de deplasare, fiind mai reduså, va influenţa

cantitatea de monedå în sensul sporirii acesteia); raportul cerere - ofertå; sistemul preţurilor;

factorul timp (intervalul necesar deplasårii monedei din mâna cumpåråtorului în cea a

vânzåtorului).

Cantitatea de monedå (activå) din circulaţie nu prezintå omogenitate, mai ales cå în

structura sa se intersecteazå aproape toate funcţiile economice şi monetare pe care le

presupune economia unei ţåri. Ţinând seama de fluxurile monetar - financiare, economice şi

valutare ce stau la baza masei monetare, aceasta se prezintå ca un sistem de ecuaţii cu

numeroase variabile şi necunoscute. De aici, explicaţia cå nici o şcoalå monetarå din lume nu

a reuşit så formuleze un råspuns definitiv şi nici så construiascå un model care så satisfacå

exigenţele mai multor ţåri.

Masa monetarå reprezintå deci ansamblul mijloacelor monetare, indiferent de formå,

cantitate, structurå, surså, care sunt necesare efectuårii tuturor plåţilor existente la un anumit

moment, în sfera circulaţiei. Deşi nu este o mårime constantå, masa monetarå se raporteazå la

preţul mårfurilor şi serviciilor supuse realizårii. Ea nu se confundå cu suma de bani necesarå

circulaţiei, care este mult mai elasticå şi se modificå mult mai rapid.

Masa monetarå ţine, în primul rând, de acea cantitate de monedå care, conform

legitåţilor circulaţiei monetare, råmâne şi se mişcå în permanenţå în circulaţie. Masamonetarå reprezintå partea covârşitoare a necesarului de monedå în circulaţie, deci implicit

partea cea mai activå a acestuia. Cunoaşterea nivelului masei monetare serveşte la dimensi-

onarea sferei numerarului şi, prin extindere, a sferei banilor de cont.

1.2.2 Structura masei monetare

Masa monetarå este o variabilå influenţatå de numeroşi factori dintre care amintim:

sistemul preţurilor, dar şi capacitatea statului, a agenţilor economici şi financiari, a pieţei de a

Pagina 7 din 64



absorbi o parte din moneda aflatå în circulaţie prin intermediul impozitelor, taxelor,

creditelor, salariilor, încasårilor sau plåţilor, etc.

Între structura masei monetare şi viteza de circulaţie a monedei existå un raport de

inverså proporţionalitate, definitoriu pentru dimensi-onarea mårimii acestei mase.

Concomitent, gradul de elasticitate şi de relativå stabilitate a monedei imprimå masei

monetare dimensiuni şi proporţii determinate. Creşterea sau reducerea masei monetare areînså şi cauze obiective. Astfel, în perioadele de inflaţie sau de crizå monetarå şi de credit,

aceasta creşte foarte mult sau se diminueazå.

În sintezå, masa monetarå are urmåtoarea structurå:

I. Disponibilitåţi - a) monetare

- bilete de bancå

- monedå divizionarå

- depozite la vedere

- b) quasimonetare

- depozite la termen

- conturi de economii

- bonuri ale instituţiilor specializate

II. Surse de constituire a masei monetare

- aur şi devize

- credite acordate tezaurului

- credite acordate economiei.

Banca de emisiune, la cerere, emite mijloace de platå supli-mentare, care så asigure

creşterea producţiei şi a circulaţiei de mårfuri şi, în limitele economiei de piaţå, o oarecare

stabilitate a preţurilor.

1.2.3 Formele şi agregatele masei monetare

Analiza masei monetare conduce la douå aspecte esenţiale: moneda care se exprimå

prin numerar (monezile principale, bancnote şi bilete de tezaur, banii divizionari de metal şi

hârtie) şi moneda de cont (depuneri la vedere, depozite etc.).

Potrivit tehnicilor monetare internaţionale, acceptate de Fondul Monetar

Internaţional, masa monetarå are urmåtoarea configuraţie:

Pagina 8 din 64



a) agregatul M1 include numerarul şi depunerile la vedere;

b) M2 format din M1 şi depunerile bancare la termen, precum şi economiile depuse la

båncile comerciale;

c) M3, în structura cåruia distingem agregatul M2, la care se adaugå depunerile la

termen la casele de economii, la cele de ajutor reciproc, la unitåţile cu caracter de cooperativå

de credit;d) M4, în structura cåruia intrå M2, la care se adaugå certificatele de depozit

negociabile;

e) M5, format din M3 şi acele certificate de depozit cu valori mari negociabile.

Se apreciazå cå aceste agregate nu se bucurå de prea mare stabilitate, în sensul unui

comportament care så influenţeze pozitiv situaţia de ansamblu a masei monetare.

De asemeni, se aduc critici cu privire la structura internå a masei monetare care nu

include indicatori importanţi şi deloc neglijabili (situaţia investiţiilor, a balanţei de încasåri şi

plåţi externe etc.). ïn condiţiile unei inflaţii, a unei devalorizåri sau revalorizåri, a unor crize

monetare, situaţia masei monetare se modificå prin creştere sau scådere dupå caz, procese

care devin simptomatice. Or, masa monetarå, exoneratå de elemente tehnice şi metodologice,

nu mai poate constitui o imagine realistå de naturå a determina orientarea politicii monetare

puså în practicå de instituţii specializate. ïn consecinţå, sunt estompate şi cerinţele legii

circulaţiei monetare, lucru care poate conduce la necorelåri în starea de echilibru valoric, deci

şi monetar - financiar, necorelåri care nu mai pot fi ståpânite.

1.2.4 Particularitåţile masei monetare în România

Doctrina monetarå din România manifestå tendinţa de adaptare a structurårii masei

monetare dupå modelul asimilat de F.M.I. Masa monetarå se determinå sub raport

metodologico - statistic prin centraliza-rea bilanţurilor instituţiilor bancare, analiza

rezumându-se la principiile şi practicile F.M.I.

Din analiza masei monetare a reieşit cå în cursul anului 1990 s-a înregistrat odiminuare a acesteia, datoritå efortului depus pentru anularea unor datorii ale unitåţilor

economice cåtre bånci, o parte a pierderilor înregistrate în economie pânå în 1989 inclusiv,

fiind acoperite pe seama excedentului bugetar şi a altor resurse ale statului. Fårå aceastå

måsurå de asanare monetarå, masa monetarå ar fi sporit în aceastå etapå cu circa 20%,

conform analizelor bancare.

Evoluţia monetarå actualå reliefeazå continuarea procesului de încetinire a ritmurilor

economice şi, în acest context, de sporire inflaţionistå a masei monetare. Referitor la aceeaşi

perioadå de timp, în condiţiile în care producţia industrialå a ţårii s-a redus, creditele, în

Pagina 9 din 64



special pe termen mijlociu şi lung, precum şi cele în valutå, au crescut, atât pentru sectorul de

stat, cât şi pentru cel privat.

În atare situaţie, reducerea masei monetare şi creşterea vitezei de rotaţie a monedei se

pot realiza doar dupå adoptarea unor måsuri ferme de restructurare a activitåţii în economie.

O altå observaţie este aceea cå fondurile statului s-au diminuat în ultimii ani, ca

urmare a acoperirii unor pierderi din activitatea anilor anteriori, cât şi datoritå înregistråriiunui excedent diminuat în execuţia bugetului de stat.

Concluzionând, analiza atentå a masei monetare, indiferent de condiţiile concrete ale

ţårii la care ne referim, are o însemnåtate deosebitå în special pentru orientarea politicii

monetare de ansamblu.

Creşterea sau reducerea masei monetare, masa monetarå activå şi cea totalå permit

lansarea unor legitåţi care, odatå puse în aplicare, nu pot så nu contribuie la ståpânirea,

organizarea şi orientarea masei monetare în direcţia asigurårii unei stabilitåţi relative a

circulaţiei monetare şi, prin intermediul ei, a celei economice.

1.2.5 Suma de bani necesarå circulaţiei monetare

Suma de bani necesarå circulaţiei monetare se constituie din totalul valoric al sumelor

båneşti necesar pentru derularea în condiţii de normalitate a procesului de schimb al

mårfurilor şi serviciilor. Aceastå sumå este supuså legitåţilor circulaţiei monetare, adicå

variazå în funcţie de suma preţurilor mårfurilor şi serviciilor supuse realizårii într-o perioadå

datå, precum şi de viteza de circulaţie a banilor.

Suma de bani necesarå circulaţiei monetare reprezintå totalul dintre suma preţurilor

mårfurilor şi serviciilor ce urmeazå så fie vândute şi încasate şi suma plåţilor scadente, din

care se scad suma preţurilor mårfurilor vândute pe credit şi plåţile pentru circulaţia

mårfurilor care se compenseazå, totul raportându-se la viteza de rotaţie a banilor. Se foloseşte

formula:

(SPMS + SPS) - (SPMC + PC)

SB = ----------------------------------

VCB

unde:

SB = suma de bani necesarå circulaţiei monetare.

SPMS = suma preţurilor mårfurilor şi serviciilor ce se vor realiza.

Pagina 10 din 64



SPS = suma plåţilor scadente.

SPMC = suma preţurilor mårfurilor vândute pe credit.

PC = plåţile pentru circulaţia mårfurilor care se compenseazå.

VCB = viteza de circulaţie a banilor.

1.2.6 Viteza de circulaţie a banilor

Viteza de circulaţie a banilor exprimå numårul de tranzacţii la care serveşte o unitate

monetarå într-o perioadå de timp, în procesul circulaţiei båneşti. Cunoaşterea acestui

coeficient prezintå o deosebitå importanţå în emisiunea şi reglarea circulaţiei monetare.

Astfel, accelerarea vitezei de circulaţie a banilor va duce la micşorarea masei monetare aflatå

în circulaţie, iar scåderea acestei viteze va determina mårirea necesarului aflat în circulaţie.

Viteza de circulaţie a banilor este influenţatå de numeroşi factori cum sunt: cantitatea

de bani aflatå în circulaţie, precum şi cea tezaurizatå, stabilitatea social-politicå, conjunctura

economicå, frecvenţa şi ritmicitatea plåţilor şi încasårilor, gradul de coincidenţå al acestora,

încrederea populaţiei în puterea de cumpårare a monedei naţionale, etc.

Pagina 11 din 64



SECŢIUNEA 1.3. SISTEME MONETARE

1.3.1 Noţiunea şi elementele sistemului monetar

Orice colectivitate umanå, naţiune sau stat, supuså unui sistem de legi, poate dispune

de un sistem monetar. Acesta poate fi definit ca ansamblul normelor juridice cu privire laorganizarea şi reglementarea circulaţiei monetare şi a celorlalte instrumente de platå stabilite

de puterea de stat.

O definiţie mai completå ar fi aceea cå sistemul monetar reprezintå totalitatea

elementelor şi modalitåţilor care permit reglementarea circulaţiei monetare dintr-o ţarå,

totalitatea instrumentelor şi tehnicilor de platå, toate acestea fiind înscrise în norme juridice

care emanå de la puterea de stat.

Orice sistem monetar trebuie så precizeze unitatea monetarå aleaså, paritatea acesteia

şi titlul metalului pe care îl reprezintå. Alåturi de unitatea monetarå, mai sunt şi alte elemente

principale ale sistemului monetar: modul de punere în circulaţie a monedei metalice cu

valoare integralå (batere liberå şi batere limitatå de monedå); emisiunea de bancnote, a cåror

stabilitate e asiguratå prin convertibilitatea în aur; emisiunea de monede cu valoare

nereprezentativå, fårå acoperire în aur, care gråbesc procesul inflaţionist (apårute spre

sfârşitul sec.XIX); circulaţia cecurilor şi a altor instrumente de platå, care nu au valoare

proprie şi sunt un simbol al monezilor de aur cu valoare intrinsecå.

1.3.2 Clasificarea sistemelor monetare

Condiţiile economice concrete din diferite state, în diverse perioade, au determinat

adoptarea de sisteme monetare naţionale care diferå de la un stat la altul. ïn multe ţåri,

materia folositå pentru etalonul monetar a fost metalul, mai cu seamå metalele preţioase ca

aurul şi argintul. Sunt ţåri în care s-a folosit ca etalon monetar unul din aceste douå metale,

fie aurul, fie argintul (sistem monetar monometalist), iar altele care le-au folosit peamândouå (sistem monetar bimetalist).

În sistemele monetare monometaliste, statele au fixat fie aurul (sistemul Gold

Standard), fie argintul (sistemul Silver Standard) så îndeplineascå rol de echivalent general.

Caracteristicå pentru sistemele monometaliste este baterea liberå, adicå posibilitatea de batere

din metalul etalon pentru oricine doreşte o cantitate de monedå etalon, dar şi batere limitatå,

în situaţia în care acest drept revine numai statului în condiţiile legii.

Pagina 12 din 64



Alegerea etalonului monetar a fost orientatå în general spre aur şi argint, dar au

existat şi încercåri de fixare a etalonului monetar la platinå (Rusia), fapt la care s-a renunţat

datoritå raritåţii şi valorii ridicate a acestui metal.

Sistemele monetare cu etalon metalic aur se prezintå sub mai multe forme:

a) sisteme monetare cu etalon metalic aur, având în circulaţie monedå confecţionatå

numai din aur (Gold Specie Standard); b) sisteme monetare cu etalon metalic aur, având în aceleaşi timp în circulaţie atât

aurul, cât şi bilete de bancå reprezentând aurul monetizat sau nemotenizat (bare şi lingouri)

aflat în tezaurul båncii de emisiune (Gold Bullion Standard);

c) sisteme monetare cu etalon nemetalic aur, constând din cambii şi devieze asupra

stråinåtåţii sau bilete de bancå convertibile în aur, care constituie garanţia de acoperire a

biletului de bancå din faza de emisiune (Gold Exchange Standard).

Actualul mecanism (sistem) monetar este cunoscut sub denumirea de sistemul etalon

aur - devize (Gold Exchange Standard) sau sistemul monetar internaţional care a fost statuat

prin acordurile de la Bretton Woods în toamna anului 1944.

Sistemele monetare bimetaliste au ca etalon monetar douå metale preţioase, aur şi

argint, ambele cu putere circulatorie nelimitatå şi cu drept la liberå batere, între cele douå

metale existând un raport fix de valoare. Variantele acestor sisteme sunt:

a) bimetalismul integral, când prin sistemul monetar se prevede cå moneda din metal

se poate confecţiona atât din aur, cât şi din argint, statul stabilind raportul dintre cele douå

metale;

b) bimetalismul şchiop, când numai unul din metalele preţioase (aurul) este metal

etalon, iar argintul este folosit la batere de monede în cantitåţi limitate.

În jurul anului 1900, toate statele şi-au organizat sisteme monetare monometaliste,

având ca metal etalon aurul.

Perioada etalonului aur, încheiatå de primul råzboi mondial, este consideratå o

perioadå de real progres economic, argument ce vine în sprijinul ideii de revenire la acest

sistem.Urmeazå perioada etalonului aur - devize (1944 - 1970) statuat prin Acordul de la

Bretton Woods. Acest sistem, deşi bazat pe un curs de schimb fix, permitea schimbåri ale

cursului de schimb impuse de situaţia economicå a statelor. Principala valutå, dolarul,

definitå la o anumitå greutate în aur, va conduce înså prin devalorizare la criza acestui sistem

resimţitå la începutul anilor ‘70. 2

Se substituie astfel un nou sistem monetar, cel al cursurilor flotante controlate de

båncile centrale. Paritatea unei monede se calculeazå în raport cu o altå valutå (dolar, lirå

sterlinå), cu un coş de valute sau în funcţie de Drepturile Speciale de Tragere (DST).

Pagina 13 din 64



1.3.3 Sistemul monetar român

La noi, preocupårile pentru crearea unui sistem monetar naţional se fixeazå la

mijlocul secolului trecut. Dupå încercarea nefinalizatå a lui Cuza de a introduce ca monedå

naţionalå romanatul, Constituţia din 1866 instituie dreptul suveran al ţårii de a bate monedå.Legea nr. 14/1867 “pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea

monedelor naţionale” creeazå primul sistem monetar românesc în adevåratul sens al

cuvântului. Acest prim pas s-a concretizat în alegerea unui sistem monetar bimetalist (aur şi

argint).

În 1890, la zece ani de la înfiinţarea Båncii Naţionale a României, se adoptå sistemul

monometalist cu bazå aur care conferå leului convertibilitate în aur sau în altå monedå. Pe

parcursul timpului, prin legi s-a modificat de mai multe ori conţinutul în aur al leului; ultima

modificare, valabilå şi azi, este cea din 1954 care fixeazå conţinutul în aur al leului la

0,148112 grame aur fin.

Sistemul monetar bimetalist a durat la noi 23 de ani (1867 - 1890), înlocuirea lui cu

monometalismul aur fiind o necesitate determinatå de dezvoltarea de ansamblu a economiei

româneşti dar şi de evoluţia generalå pe plan internaţional.

În perioada 1900 - 1989, sistemul monetar român a suportat urmårile celor douå

råzboaie mondiale, apoi restructurårile impuse de noul regim politic.

Începând cu anul 1990 are loc o necesarå reformå a sistemului monetar şi a emisiunii

monetare, determinatå de trecerea economiei româneşti la o economie de piaţå. Aceastå

reformå a sistemului vizeazå transformarea monedei şi creditului în stimulente pentru

întreprinzåtorii, în special, privaţi, asigurarea puterii de cumpårare a monedei şi stabilitatea

monetarå, menţinerea controlatå a fenomenelor inflaţioniste, asigurarea premiselor pentru

obţinerea convertabilitåţii leului.

Pagina 14 din 64



NOTE :

1. Dubla metamorfozå (mårfuri - bani şi bani - mårfuri), precum şi contradicŢiile ce

se atenueazå în procesul de circulaŢie a banilor pot fi sintetizate în urmåtoarea schemå:

Bani

monedå activåInstrumente

financiare

Bani

monedå inactivå

Marfa Marfa

valoare de schimb valoare de utilizare

Circulaţia mårfurilor

2. Dupå declinul lirei sterline înregistrat în perioada interbelicå, funcţia de monedå

internaţionalå a revenit dolarului american, acest lucru stabilindu-se prin Acordurile

monetare de la Bretton Woods din 1944. Unul din principiile fundamentale ale sistemului

monetar adoptat în 1944 a fost acela de înlåturare rapidå a restricţiilor în tranzacţiile curente,

deci o restaurare a convertabilitåţii. Cu toate acestea, singura monedå convertibilå a fost

dolarul, iar din 1958 au cåpåtat convertabilitate monedele principalelor ţåri dezvoltate.

În 1971, S.U.A. renunţå la convertibilitatea aur (convertibilitatea valutarå la un curs

fix menţionat de autoritåţi) şi se trece la un gen de convertibilitate de piaţå. Acest eveniment

pune capåt unicei forme de convertibilitate în aur care se mai menţinuse dupå renunţarea la

etalonul aur în 1944. Deorece dolarul era moneda - cheie a sistemului, aceastå måsurå i-aafectat grav capacitatea de etalon a sistemului monetar internaţional.

Va urma devalorizarea rapidå a dolarului atât faţå de aur, cât şi faţå de DST, procese

care au afectat raporturile dintre dolar şi celelate monede naţionale.

Punctul culminant al acestei crize îl constituie anul 1978, când preţul aurului se cota

la bursa londonezå la 800 $ uncia (trebuie menţionat cå la începutul manifestårii acestei

crize, în 1971, preţul aurului s-a majorat de la 35 de dolari la 38 de dolari uncia, pentru a

atinge în 1973 nivelul de 42 de dolari uncia).

Pagina 15 din 64



Stabilizarea acestei situaţii a necesitat måsuri energice şi costisitoare din partea

Administraţiei S.U.A.; crizele s-au repetat totuşi în perioada urmåtoare.

Referitoare la convertibilitatea actualå, bazatå pe etalonul putere de cumpårare,

specialiştii aduc numeroase critici. ïn primul rând, nu se poate vorbi despre o convertibilitate

deplinå, ci doar limitatå, iar în al doilea rând, condiţiile de asigurare a convertibilitåţii impun

nenumårate restricţii.

Pagina 16 din 64



CAPITOLUL II - EMISIUNEA MONETARÅ

SECŢIUNEA 2.1. DEFINIREA EMISIUNII MONETARE.

Dupå cum am aråtat în capitolul anterior, circulaţia monetarå prezintå douå funcţii

principale: aceea de a da naştere şi de a perfecţiona sistemul sistemul monetar cu toate

elementele sale, precum şi funcţia de emisiune monetarå. Se susţine ideea cå între circulaţia

monetarå şi cele douå funcţii ale sale existå o unitate indisolubilå, deoarece nu se poate vorbi

de circulaţie monetarå în afara unui sistem monetar şi, respectiv, a emisiunii de monedå.1

Emisiunea monetarå (båneascå) se poate defini ca fiind totalitatea actelor şi

operaţiunilor efectuate de Banca centralå a unei ţåri, împreunå cu Ministerul Finanţelor,

operaţiuni ce constau în baterea de semne monetare, stocarea acestora de emitent, emiterea,

punerea în circulaţie, respectiv retragerea din circulaţie a bancnotelor şi monedelor, dar şi

formarea de bani scripturali.

O definiţie stricto sensu este aceea cå emisiunea monetarå reprezintå punerea şi

retragerea din circulaţie a numerarului şi a monedei scripturale. Observåm deci cå putem face

o delimitare între cele douå forme ale emisiunii, delimitare determinatå de domeniul în care

acestea acţioneazå (sfera numerarului şi sfera banilor de cont), de tehnicile şi mecanismele pe

care le presupun:

a) emisiunea semnelor monetare, deci a monedelor, bancnotelor şi a monedei de

hârtie, care constå în confecţionarea (fabricarea) acestora, stocarea, punerea şi retragerea din

circulaţie.

b) formarea monedei scripturale în conturi deschise la bånci, care se desfåşoarå prin:

refinanţarea båncilor comerciale de cåtre Banca Centralå, cumpårarea sau vânzarea de

obligaţiuni ale statului, acordarea de credite direct de cåtre Banca Centralå.

Mecanismul emisiunii este generat de o multitudine de procese şi factori (care larândul lor sunt influenţaţi de emisiunea monetarå) cum ar fi: necesitåţile permanente de

numerar pentru plata salariilor, pensiilor, asigurårilor; necesitåţile de creditare pentru

sectoare productive sau neproductive; împrumuturi contractate de stat în vederea acoperirii

deficitelor bugetare, pentru plata datoriilor externe, echilibrarea balanţei de plåţi externe etc.;

acordarea de împrumuturi în stråinåtate sau investiţii de capital; finanţarea cheltuielior

militare, a altor cheltuieli ale statului; finanţarea måsurilor ce se impun pentru contracararea

deprecierii şi devalorizårii monetare, precum şi a proceselor inflaţioniste.

Pagina 17 din 64



Emisiunea monetarå este puternic ancoratå în procesele economice, participând la

crearea cadrului necesar desfåşurårii în bune condiţii a întregului mecanism al economiei

naţionale. De aceea, emisiunea nu trebuie reduså la o operaţiune de purå tehnicå bancarå,

deoarece ea este, prin conţinutul şi mutaţiile economice la care participå, un proces cu

multiple semnificaţii.

2.1.1 Emisiunea semnelor monetare

Emisiunea semnelor monetare se poate defini ca fiind ansamblul de operaţiuni

constând în confecţionarea (fabricarea ), stocarea, punerea şi retragerea din circulaţie a

semnelor monetare. Semnele monetare constituie formele concrete de manifestare ale

monedei, aşa numitele instrumente monetare, care sunt: biletele de bancå (bancnotele de

hârtie) şi monedele metalice. Aşa cum am våzut, orice sistem monetar defineşte care este

unitatea sa monetarå, iar aceastå unitate monetarå este puså în circulaţie şi folositå sub forma

concretå a semnelor monetare (båneşti).

La noi, unitatea monetarå este leul, cu subdiviziunea banul, aşa cum se reitereazå în

articolul 10 al Legii nr.34/1991 privind Statutul Båncii Naţionale a României. Leul, ca

unitate monetarå a sistemului monetar român, este introdus prin Legea nr.14/1867; este vorba

de introducerea unui sistem zecimal, metric, aşa cum exista în Uniunea monetarå italianå

(Franţa, Italia şi Belgia), trecându-se la leul împårţit în 100 de pårŢi numite “bani”. Un leu

era echivalentul a 5 grame argint şi 0,32258 grame aur. Atât aurul, cât şi argintul au råmas

echivalente generale, reprezentând sistemul bimetalist, în care ambele metale preţioase

îndeplineau funcţia monetarå de måsurå a valorii şi de mijloc de circulaţie.

Trebuie precizat cå, în funcţie de situaţia economicå şi politicå a ţårii noastre,

sistemul monetar a evoluat permanent, existând numeroase modificåri atât în ceea ce priveşte

raportul unitåţii monetare faţå de metalul monetar (aur şi argint, iar apoi numai aur), cu alte

cuvinte, conţinutul în aur al leului, cât şi în ceea ce priveşte concretizarea unitåţii monetare îninstrumente monetare. Vom urmåri pe scurt aceastå evoluţie, punctând principalele momente.

În aplicarea Legii nr.14/1867 privind înfiinţarea sistemului monetar român, a fost

adoptatå Legea nr.22/22.04.1867, prin care s-au pus în circulaţie monede de aur de 5, 10 şi

20 de lei, precum şi monede de argint de 50 de bani, 1 leu şi 2 lei; ca bani divizionari s-au

introdus cei din aramå, de 1, 2, 5 şi 10 bani. Legea a prevåzut şi modalitåţile de batere,

circulaţie şi retragere din circulaţie a monedelor din metal. Legea nu face nici o precizare cu

privire la bancnote, introducându-se un sistem exclusiv metalist (prin însåşi definiţia lor,

Pagina 18 din 64



bancnotele sau biletele de bancå sunt condiţionate de existenţa unei bånci de emisiune,

(bancå ce nu funcţiona încå la acea vreme).

În perioada 1867 - 1935, monedele româneşti se bat la Bruxelles, Hamburg, Londra,

Paris, dupå care se vor emite numai la Bucureşti.

În aprilie 1880 se înfiinţeazå Banca Naţionalå a României, cu atribuţii în emisiunea

bancnotelor; apar astfel primele bancnote, în valoare de 20 bani.Prin Legea din 1890 se adoptå sistemul bånesc al leului cu bazå monometalistå,

conţinutul în aur al leului fiind fixat la 0,2900322 grame aur fin, având ca şi consecinţe

îmbunåtåţirea sistemului bånesc, consolidarea poziţiei leului şi convertibilitatea leului în aur

sau în altå monedå. Se pun în circulaţie, pe lângå instrumentele monetare existente, piese din

nichel de 50 de bani, 1 leu şi 2 lei.

Dupå 1905 apar noi piese din nichel, cele de 5, 10 şi 20 de bani.

În 1928 apar biletele de 20 şi 100 de lei.

Primåvara anului 1929 aduce o nouå lege monetarå care modificå conţinutul de aur al

leului la 0,10 grame aur, cu titlu de 0,009 grame aur fin, deci de 32,25 de ori mai puţin decât

în 1890.

Urmeazå o perioadå în care sunt emise bancnote de valori din ce în ce mai mari, ca o

consecinţå a fenomenelor inflaţioniste:

- în 1936 apar biletele de bancå de 1000 de lei;

- în 1940, cele de 100 de lei;

- în 1941, bancnota de 2000 lei;

- în 1943, bancnota de 500 lei;

- în 1945, bancnota de 100.000 lei;

- în 1947, bancnota de 1.000.000 lei şi cea de 5.000.000 lei.

Inflaţia accentuatå determinå apariţia unei noi legi monetare, la 15 august 1947, care

stabileşte conţinutul leului la 0,00594 grame aur fin. Vechile semne båneşti (piesele metalice

emise de Ministerul Finanţelor şi bancnotele emise de Banca Naţionalå) sunt retrase din

circulaţie de la acea datå. Se introduc noi bancnote de 100 şi 1000 de lei, urmate în anul 1949de bancnota de 500 de lei, iar în 1950 de cea de 2000 lei.

În anul 1952 are loc o nouå restructurare a sistemului bånesc român. Se emit noi

categorii de semne båneşti: bancnotele Båncii de Stat cu valoare nominalå de 10, 25 şi 100 de

lei şi banii de stat (sau bilete de tezaur) emişi de Ministerul Finanţelor, cu valoare nominalå

de 1, 3 şi 5 lei. Se introduc banii divizionari din metal cu valoare nominalå de 1, 3, 5, 10 şi

25 de bani, iar leul îşi modificå din nou conţinutul în aur (1leu = 0,79346 grame aur fin).

Pagina 19 din 64



În februarie 1954, conţinutul în aur al leului se majoreazå la 0,148112 grame aur fin,

modificându-se corespunzåtor cursul celorlalte valute faţå de leul românesc. Acest conţinut

în aur al unitåţii monetare a României se menţine şi în prezent.

În 1966 se pun în circulaţie bancnotele de 50 lei, apoi monedele de 50 de bani, 1, 3 şi

5 lei. Se retrag monedele de 1, 3, 5, 10, 15, 25, 50 de bani şi bancnotele de 1, 3, 5 şi 10 lei.

Dupå evenimentele din decembrie 1989, liberalizarea preţurilor şi a salariilor determinå o mårire cererii de numerar, în condiţiile în care aceastå cerere nu a fost însoţitå de

apariţia unui sistem de plåţi alternative; ca atare, are loc suplimentarea emisiunii monetare a

Båncii Naţionale a României. Se introduc monedele metalice de 5, 10, 20, 50 şi 100 de lei şi

bancnote cu valoare ridicatå de 200, 500, 1000, 5000, 10000, 50000 şi respectiv 100000 de

lei, paralel cu retragerea vechilor semne monetare.

În rândurile care urmeazå vom încerca o caracterizare a semnelor monetare actuale,

evidenţiind caracteristicile comune, precum şi pe cele particulare, ale fiecårei categorii în

parte.

Monedele. Prima monedå apårutå este cea de 10 lei (1991), urmatå de cea de 50 lei

(1991) şi de cele de 20 lei şi de 100 lei (1992). Pe versoul fiecåreia dintre aceste monede sunt

înscrise valoarea

nominalå, în cifre, precum şi anul emiterii. Pe faţå, toate monedele cuprind inscripţia

“România”. Moneda de 10 lei înfåţişeazå un drapel şi o ramurå de måslin, însoţite de

inscripţia “22 Decembrie 1989”, ca un elogiu adus martirilor din decembrie 1989. Moneda de

20 de lei reconstituie chipul lui Ştefan cel Mare, cea de 50 de lei profilul lui Alexandru Ioan

Cuza, iar moneda de 100 lei îl înfåţişeazå pe Mihai Viteazul. Lângå figurile celor trei mari

personalitåţi ale istoriei noastre se aflå inscripţionat numele acestora. Monedele de 10 lei şi

de 100 lei, moneda de 500 lei, care sunt confecţionate din acelaşi aliaj, prezintå în plus, pe

pårţile laterale, fie o linie şerpuitå discontinuå, fie inscripţia “România”.

Bancnotele. Bancnota de 200 de lei (care-l reprezenta pe Grigore Antipa) şi cea de

500 de lei (pe faţa cåreia era ilustrat chipul lui Constantin Brâncuşi - emisiunea din ianuarie

1991) au fost deja retrase fie datoritå valorii mici, cum a fost cazul celei de 200 de lei, fiedatoritå faptului cå nu corespundeau standardelor impuse prin Legea nr. 34/29 martie 1991

privind Statul B.N.R. Conform acestei legi, Banca Naţionalå a României este unica instituţie

autorizatå så emitå bancnote şi monede metalice pe tot cuprinsul ţårii (Art.9), precum şi

singura în drept så stabileascå valoarea nominalå, dimensiunile, greutatea, desenul şi alte

caracteristici tehnice ale bancnotelor şi monedelor metalice (Art.13). Tot în articolul 13 al

Legii privind Statutul B.N.R. se precizeazå obligaţia ca bancnotele så fie semnate de

guvernator şi de casierul central; modelul celor douå semnåturi îl regåsim la dolarul S.U.A.,

marca germanå şi francul elveţian.

Pagina 20 din 64



Bancnota de 2.000 lei, eclipsa pe 11 august 1999, cu ocazia Eclipsei totale de soare,

reprezintă desenul hărţii României cu liniile eclipsei ce traversează ţara noastră. Fårå a intra

în foarte multe amånunte, vom enumera aspectele comune ale bancnotelor aflate în circulaţie

în acest moment în România; ne referim la bancnotele de 1.000, 2.000, 5.000, 10.000, 50.000

lei precum şi la bancnota de 100.000 lei (1998).

Pe faţå aceste bancnote conţin:1) denumirea Båncii Naţionale a României;

2) sigla B.N.R.;

3) numårul de serie (la banconetele emise înainte de 1998);

4) numårul de ordine (la bancnotele emise înainte de 1998) ;

5) valoarea bancnotei (cifre şi litere);

6) stema României;

7) semnåtura guvernatorului B.N.R.;

8) semnåtura casierului central;

9) firul de siguranţå;

10) desenul (cadrul, format din elemente numeroase şi variate, care include figura

unei personalitåţi: 1.000 - Mihai Eminescu, 2.000 - 11 august, Eclipsa totală de soare, 5.000 -

Avram Iancu, Lucian Blaga, 10.000 - Nicolae Iorga, 50.000 - George Enescu, 100.000

Nicolae Grigorescu).

Pe verso sunt reînscrise denumirea şi sigla B.N.R.; valoarea nominalå în cifre şi litere;

data emisiunii (luna şi anul) la cele emise înainte de anul 1998 (la cele emise în 1998, anul

emiterii apare pe faţa bancnotei, iar pe verso apare numårul de serie şi numårul de ordine);

sintagma “Falsificarea acestor bilete se pedepseşte conform legilor.”; desenul respectiv.

Confirmând inflaţia, ale cårei rate lunare şi anuale au cunoscut suişuri spectaculoase,

emisiunea acestor bancnote de valori din ce în ce mai mari reflectå adaptarea Båncii

Naţionale a României la permanenta şi substanţiala cerere de monedå, precum şi la nevoile

economiei naţionale, în condiţiile în care nu se acordå importanţa necesarå restructurårii

economice şi se opteazå pentru calea cea mai uşoarå, dar cu efecte deosebit de nocive, aemisiunii monetare.

2.1.2 Emisiunea monedei scripturale

Emisiunea (formarea) monedei scripturale se realizeazå în trei direcţii principale care

împletesc diverse şi importante funcţii ale Båncii Naţionale. Aceste direcţii sunt:

a) refinanţarea båncilor comerciale de cåtre Banca Centralå.

Pagina 21 din 64



Banca Centralå furnizeazå lichiditåţi societåţilor bancare care le solicitå în

conformitate cu obiectivele interne şi externe ale politicii monetare şi de credit. Refinanţarea

bancarå este o operaţiune pe termen scurt care se realizeazå prin deschiderea de linii de credit

societåţilor bancare cårora le este permis så preleve sume de bani dintr-un cont deschis la

Banca Centralå pe o perioadå scurtå de timp.

b) cumpårarea sau vânzarea de obligaţiuni ale statului.Conform articolului 30 din Statut, Banca Naţionalå are obligaţia så acţioneze direct

sau indirect, ca agent al statului, în ceea ce priveşte: emisiunea obligaţiunilor şi a altor

înscrisuri de stat; vânzarea şi råscum-pårarea acestora; plata dobânzilor şi a altor speze

aferente acestor titluri de stat.

c) acordarea de credite direct de cåtre Banca Centralå.

Conform Normelor B.N.R. nr.10/1992, societåţile bancare sunt obligate så limiteze

acordarea de credite la 20% din capitalul lor. Atunci când necesarul de creditare depåşeşte un

astfel de plafon (este vorba de finanţarea unor investiţii de amploare sau a unor ramuri

economice strategice, etc.) creditul este acordat direct de Banca Naţionalå în virtutea

privilegiilor acordate prin Statul såu şi înlesnite de fondurile de care dispune.

Pagina 22 din 64



SECŢIUNEA 2.2 BANCA DE EMISIUNE ŞI FUNCŢIILE SALE

În cadrul sistemului bancar, banca de emisiune are un rol major. Prin funcţiile

îndeplinite, prin legåturile multilaterale cu celelate bånci, şi prin acestea cu economia, banca

de emisiune reprezintå o placå turnantå a sistemului bancar, afirmându-şi pe deplin cea de-a

doua denumire, cea de bancå centralå.Implicatå amplu în emisiunea monetarå, în procesele de creditare şi de dirijare prin

credit şi monedå a economiei, în operaţiunile valutare şi în alte operaţiuni importante din

punct de vedere monetar şi al creditului, banca de emisiune a fost deja în atenţia multor

autori.

Substanţa funcţionalitåţii båncii de emisiune se manifestå prin câteva funcţii

principale:

1) funcţia de emisiune şi de creditare;

2) funcţia de dirijare a politicii monetare;

3) funcţia de centru valutar;

4) funcţia de bancå a båncilor;

5) funcţia de bancå a statului.

2.2.1 Funcţia de emisiune şi de creditare

Apariţia båncilor de emisiune este strâns legatå de creşterea rolului bancnotelor în

circulaţia monetarå, fenomen specific climatului de dezvoltare economicå impus de revoluţia

industrialå.

Înfiinţarea unor bånci de emisiune, de regulå prin desprinderea lor de båncile

comerciale, a fost un prim pas al autonomizårii şi dezvoltårii emisiunii care a avut loc la date

diferite în ţårile avansate, funcţie de evoluţia istorico - economicå şi socialå diferitå (Banca

Angliei - 1694, Banca FranŢei - 1800, Båncile Naţionale S.U.A - 1863).2În momentul respectiv, în fiecare din aceste ţåri era evidentå discrepanţa dintre

cerinţele tot mai ample de monedå şi posibilitåţile restrânse de satisfacere, în funcţie de

efectivul şi producţia curentå de metal monetar. Astfel, s-a impus satisfacerea majorå a

cererii de monedå pe baza emisiunii de bancnote, al cåror rol devine primordial. Istoria aratå

cå aceastå primå etapå a evoluţiei båncilor de emisiune nu a rezolvat satisfåcåtor problema. ïn

toate ţårile au apårut cu timpul crize, desincronizåri, fenomene negative, determinate de

excesul cantitativ al emisiunii, fie din diletantism, fie din lipså de reglementare.

Pagina 23 din 64



Astfel cå, în mod necesar, etapa hotårâtoare în dezvoltarea båncilor de emisiune a fost

etapa reglementårii de cåtre state a sistemului de emisiune, adesea concomitent cu instituirea

monopolului asupra emisiunii.

Un asemenea moment a fost în istoria Angliei adoptarea legii lui Robert Peel (1844)

care a stabilit sistemul de emisiune, la care s-au aliniat, mai târziu, multe ţåri.

În Franţa, anul 1848 aduce excluderea de la dreptul de emisiune a båncilor departamentale şi asigurå monopolul Båncii Franţei.

În sfârşit, anul 1913 marcheazå crearea Sistemului Federal de Rezerve în S.U.A.,

autoritate monetarå unicå, constituitå din douåsprezece bånci federale de rezervå, care

înlocuieşte, printr-o emisiune monetarå, bancnotele celor 7500 de bånci naţionale care

beneficiau pânå atunci de dreptul de emisiune.

Desåvârşirea sistemului de emisiune în ţårile dezvoltate este o expresie a procesului

de consolidare a pieţelor naţionale, o emisiune reglementatå şi care are girul statului

reprezentând unul din stâlpii de rezistenţå ai eşafodajului economiei de piaţå.

Ţårile angajate mai târziu pe fågåşul dezvoltårii economice industriale au avut

modelul, pe care l-au preluat şi adaptat, plecând de la forme deja revolute, aşa cum s-a

petrecut şi la noi la înfiinţarea în 1880 a Båncii Naţionale, bancå de emisiune. În general, în

marea majoritate a ţårilor, activitatea båncii de emisiune se desfåşoarå sub reglementarea şi

girul statului, în condiţiile în care aceasta (banca de emisiune) este consideratå autonomå,

independentå.3

Uniunea dintre stat şi banca de emisiune se statueazå pe temeiul privilegiului de

emisiune pe care statul îl conferå unei singure bånci. Fåcându-se probabil ecou al unor

interpretåri pertinente din epocå, Napoleon, care a avut meritul de a-şi lega numele de mari

legiferåri, spunea: “Banca nu aparţine numai acţionarilor, ci aparţine de asemenea statului

pentru cå acesta îi då privilegiul de a bate monedå”.

În strânså legåturå cu exercitarea privilegiului de emisiune, banca de emisiune devine,

patrimonial, deţinåtoarea stocului de aur monetar şi titulara rezervelor valutare ale ţårii. În

perioada etalonului aur - monede, banca de emisiune a fost de drept deţinåtoarea stocului deaur necesar pentru convertibilitate (ce constituie aşa - zisa acoperire) în cadrul normelor de

emisiune valabile în fiecare ţarå. Deşi convertibilitatea în aur - monede nu mai funcţioneazå,

în marea majoritate a statelor, din 1914, iar prin hotårârea comunå a ţårilor membre ale

F.M.I. în 1976 la Kingston (Jamaica) s-a cåzut de acord asupra demonetizårii aurului, totuşi

statele påstreazå stocurile de aur monetar. Aşa se şi explicå de ce bilanţurile båncilor de

emisiune includ asemenea sechele, cu pondere, nefuncţionale pentru ele. Este la mijloc,

probabil, o chestiune de prestigiu al statelor, dar şi o expresie finalå a unei rezerve monetare,

respectiv valutare, externe, pe care împrejuråri excepţionale le-ar putea cere.

Pagina 24 din 64



Funcţionarea etalonului aur - devize a determinat deţinerea de cåtre banca de

emisiune a unor rezerve valutare ample pentru asigurarea condiţiilor de convertibilitate. Cu

timpul ele s-au menţinut, fiind considerate utile şi în cadrul funcţional contemporan al

convertibilitåţii pe baza flotårii libere.

În funcţia de emisiune, banca are un rol primordial şi preponderent în creaţia

monetarå. Bancnotele emise, precum şi depozitele la banca de emisiune denumite şi deţineride monedå centralå (pentru cå pot fi transformate direct în bancnote ale båncii de emisiune,

deci în monedå) reprezintå partea substanţialå a circulaţiei monetare, parte cu pondere a

componentei M1 a masei monetare.

Prin funcţia de emisiune, banca are o råspundere a calitåţii circulaţiei monetare, ceea

ce este în primul rând o expresie cantitativå. Dimensiunile masei monetare, måsura în care

aceasta satisface nevoile circulaţiei monetare, sau le depåşeşte, sunt probleme vitale ale

economiei şi sarcini ce urmeazå a fi rezolvate în primul rând de banca de emisiune. Aceastå

problemå majorå a economiei naţionale se rezolvå în mare måsurå prin intermediul unor

pârghii monetare şi de credit specifice, politicile monetare şi de credit.

La noi, privilegiul emisiunii monetare a fost încredinţat Båncii Naţionale prin legea

de înfiinţare a acesteia (Legea din 17 aprilie 1880, art.4), iniţial pe termen de 20 de ani, apoi

termenul a fost extins.

Noua lege a activitåţii bancare (Legea nr.33/1991, art.2) şi legea privind statutul

Båncii Naţionale a României (Legea nr.34/1991, art.9) prevåd cå aceastå instituţie este

singura autorizatå så emitå bancnote şi monede metalice pe tot cuprinsul ţårii. În continuarea

art.9 din Statutul Båncii Naţionale a României se prevåd drepturile şi obligaţiile acesteia în

contextul funcţiei de emisiune.

Drepturile Båncii Naţionale a României:

a) dreptul de monopol al emisiunii monetare, dreptul de a impune şi de a cere

acceptarea bancnotelor şi monedelor emise şi neretrase din circulaţie pentru plata tuturor

obligaţiilor publice şi private. (art.12)

b) dreptul de a stabili valoarea nominalå, dimensiunile, greutatea, desenul şi altecaracteristici tehnice ale bancnotelor şi monedelor metalice, precum şi de a le semna prin

reprezentanţii såi legali, guvernatorul şi casierul central. (art.13)

c) dreptul de a hotårî så anuleze sau så retragå din circulaţie orice bancnote sau

monede metalice care au fost emise de ea şi så punå în circulaţie în locul lor alte tipuri de

bancnote sau monede metalice, cu condiţia respectårii unei perioade de preschimbare de

maxim 180 de zile. (art.17)

Obligaţiile Båncii Naţionale în sfera asigurårii emisiunii monetare sunt:

Pagina 25 din 64



a) så administreze direct rezerva de bancnote şi monede metalice, så elaboreze

programul de emisiune a acestora şi så asigure emisiunea regulatå de bancnote şi monede

metalice, în vederea satisfacerii nevoilor de numerar ale Ţårii. (art.11)

b) så asigure tipårirea bancnotelor şi bancnotelor şi baterea monedelor metalice, så ia

måsuri pentru påstrarea în siguranţå a celor ce nu sunt puse în circulaţie, precum şi pentru

custodia şi distrugerea matriţelor, cernelurilor, bancnotelor şi monedelor metalice scoase dincirculaţie. (art.14)

c) så schimbe la cerere, fårå taxe şi comisioane, bancnotele şi monedele metalice

emise de ea, cu excepţia celor care prezintå deformåri, sunt ilizibile, perforate sau prezintå

lipsuri ce depåşesc 40% din suprafaţa lor şi care vor fi retrase şi distruse fårå acordarea de

compensaţii deţinåtorilor. (art.15)

d) så retragå şi så distrugå bancnotele şi monedele uzate sau necorespunzåtoare şi så

le înlocuiascå cu bancnote şi monede metalice noi. (art.16)

e) så evidenţieze în contabilitate ca pasiv suma totalå a bancnotelor şi monedelor în

circulaţie, sumå ce nu va include şi monedele aflate în rezerva de numerar. (art.18 alin.1)

f) så acopere integral tranşa de numerar emiså peste nivelul rezervelor internaţionale

pe seama urmåtoarelor active: avansuri acordate de Banca Naţionalå a României statului şi

împrumuturi garantate de acesta conform statului båncii; titluri deţinute în portofoliul de

investiţii al Båncii Naţionale; active rezultate din credite acordate societåţilor bancare şi altor

instituţii de credit în condiţiile statutului båncii; cecuri, cambii şi instrumente de credit pe

care Banca Naţionalå le-a scontat sau le deţine în portofoliu. (art.18 alin.2)

Funcţia de creditare decurge direct din cea de emisiune, deoarece, aşa cum am aråtat

anterior, emisiunea implicå şi punere sau retragere din circulaţie de monedå scripturalå (de

cont).

Emisiunea bancnotelor, ele însele titluri de credit, înseamnå creaţia de mijloace de

platå, fapt ce conferå båncii un potenţial specific. În procesul distribuirii acestor

disponibilitåţi se pune la dispoziţia agenţilor economici putere de cumpårare, capacitate de

platå. Procesul de distribuire şi redistribuire a acestor mijloace de platå în economie serealizeazå prin sistemul bancar; båncile de orice fel, în special cele comerciale sunt

intermediari între agenţii economici şi banca de emisiune, care, prin bancnotele emise, este

izvorul principal al creditului în economie.

Fiecare proces de creditare, recreditare, are o duratå în timp care influenţeazå şi

termenul de utilizare a titlurilor de credit aferente. Rezultå de aici cå atâta timp cât procesele

de creditare se desfåşoarå normal şi se asigurå rambursarea la scadenţå a creditelor,

funcţioneazå temeiul circulaţiei temporare a bancnotelor, în raport de relaţiile de credit de

care este legatå emisiunea lor. Dacå acordarea creditului de cåtre Banca Naţionalå, prin

Pagina 26 din 64



rescontare, înseamnå emisiune de bancnote, restituirea creditului de cåtre debitor permite

båncii retragerea unor bancnote de egalå valoare.

Astfel, în condiţii de normalitate, volumul bancnotelor puse în circulaţie corespunde

nevoilor de credite ale economiei, în dimensiune şi duratå. Este de datoria båncilor så asigure

normalitatea prin acordarea de credite pentru obiective selectate, aferente unor procese

economice viabile, care så se încheie la un termen convenit şi care så permitå astfelreconstituirea resurselor angajate, rambursarea creditelor şi retragerea din circulaţie a pårţii

aferente din emisiunea monetarå. Decurgând din raporturile de credit şi servind la

distribuirea şi redistribuirea creditului în economie, emisiunea de bancnote are o duratå strâns

legatå de ciclul proceselor de creditare din economie, fiind strict determinatå de desfåşurarea

lor.

Scontarea4 şi respectiv rescontarea5 nu sunt singurele cåi de derulare a operaţiunilor

de credit efectuate de banca centralå. Preponderente iniţial, ele s-au diminuat în timp atât ca

volum, cât şi ca importanţå.

Aståzi, båncile centrale deruleazå operaţiuni de credit bazate pe deţinerea şi circulaţia

hârtiilor de valoare. Astfel, operaţiunile de lombardare6, de acordare de credite pe gaj de

hârtii de valoare au o pondere semnificativå în multe ţåri (Germania, în special). De asemeni,

operaţiunile de creditare cu convenţie de råscumpårare însåşi (sau în pensiune, în versiunea

francezå), similare prin derularea şi semnificaţia lor cu operaţiunile de scontare, sunt în plin

avânt.

O altå operaţie activå, primordialå a båncii de emisiune este achiziţia de obligaţiuni şi

bonuri de tezaur ale statului, operaţiune desfåşuratå de regulå în raport cu båncile şi

instituţiile de credit care înseamnå de fapt recreditare.

În principalele operaţiuni active specifice båncii centrale, aceasta îşi afirmå rolul såu

esenţial ca factor important al procesului de recreditare din economie, deoarece recreditarea

este o funcţie specificå a sistemului bancar. ïn foarte puţine cazuri creditul iniţial råmâne

angajat în raport de credit pânå la scadenţå, pânå la rambursare. Pentru o mare majoritate a

creditului se recurge la resurse de recreditare, de regulå prin transferul de creanţe. Raporturilede credite ca expresie a capitalurilor disponibile şi a altor resurse specifice în economie

includ, în mod necesar, ca o laturå esenţialå a funciilor lor, procesele de recreditare.

Banca de emisiune, prin potenţialul såu de a gestiona o resurså specificå, emisiunea,

prin poziţia sa în raport de celelate bånci, are un rol major în procesul de recreditare în

economie.

În strânså legåturå cu aportul såu important în creditarea economiei şi cu poziţia sa în

procesul de recreditare, se pune problema atributelor conferite acesteia în procesul de control

şi reglementare a creditului.

Pagina 27 din 64



Banca de emisiune are un rol major în statuarea în economie a unor reglementåri

judicioase privind acordarea creditelor şi a unor reglementåri specifice de dimensionare a

creditelor în diferite ramuri sau domenii, precum şi a unui sistem de influenţare a dezvoltårii

economice prin intermediul creditului, cu ajutorul politicii monetare de credit.

Pagina 28 din 64



2.2.2 Conducerea politicii monetare

Politica monetarå a fost definitå de profesorul C.Kiriţescu ca fiind: “ansamblul de

måsuri monetare luate de stat şi banca centralå pentru realizarea echilibrului dintre masa

banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei, sau pentru influenţarea într-un anumitsens a conjuncturii economice. Rezultå din definiţie cå autoritatea care joacå rolul principal

în cadrul politicii monetare este banca centralå, rol care variazå în funcţie de gradul de

independenţå a båncii centrale faţå de executiv.

Art.1 din Legea nr.34/1991 privind statutul Båncii Naţionale precizeazå scopul şi

sarcinile acestui organ al statului: “Banca Naţionalå a României stabileşte şi conduce politica

monetarå şi de credit, în

cadrul politicii economice şi financiare a statului, cu scopul de a menţine stabilitatea

monedei naţionale”.

La stabilirea şi dirijarea politicii monetare se au în vedere douå elemente şi anume:

masa monetarå şi dobânda (costul creditului). ïn urma analizelor efectuate şi dupå stabilirea

direcţiei politicii monetare, banca centralå poate recurge la anumite instrumente cum sunt:

taxa scontului, politica de rescontare, politica pieţei deschise (open market), politica

rezervelor bancare obligatorii, plafonarea (limitarea) creditelor, rata de refinanţare bancarå.

Astfel de instrumente sunt prevåzute şi în Legea nr.34/1991 privind statutul Båncii

Naţionale a României:

a) stabilirea taxei oficiale a scontului, condiţiile de efectuare a operaţiunilor de scont,

rata de refinanţare a societåţilor bancare. (art.23)

b) stabilirea regimului rezervelor obligatorii pe care societåţile bancare sunt obligate

så le menţinå în conturile special deschise în evidenţele Båncii Naţionale. (art.25)

Conform aceluiaşi statut, Banca Naţionalå poate efectua urmåtoarele operaţiuni, în

cadrul politicii sale monetare şi de credit:

a) så sconteze şi så resconteze efecte de comerţ şi bonuri de caså prezentate desocietåţile bancare şi alte instituţii de credit; (art.19 lit.a)

b) så acorde credit societåţilor bancare şi altor instituţii de credit; (art.19 lit.b)

c) så sconteze, så dobândeascå, så ia în gaj sau så vândå creanţe asupra statului,

asupra societåţilor bancare şi asupra altor societåţi, în condiţiile pe care le considerå necesare

pentru a realiza obiectivele politicii monetare, ţinând seama de situaţia specificå a pieţei;

(art.22)

d) så cumpere, så vândå, så accepte în gaj titluri şi alte valori, a cåror listå este

stabilitå de consiliul de administraţie. (art.24)

Pagina 29 din 64



În funcţie de conjunctura existentå şi de scopul urmårit, Banca Naţionalå poate opta

pentru anumite instrumente şi modalitåţi, precum şi pentru perioada optimå în care trebuie

puse în practicå, în realizarea funcţiei sale de dirijare a politicii monetare şi de credit.

2.2.3 Funcţia de centru valutar

Rolul båncilor de emisiune de centru valutar s-a consolidat şi extins în strânså

legåturå cu formele convertibiltåţii aplicate în ultimii 75 de ani şi se afirmå evident şi în

epoca contemporanå.

Trecerea de la etalonul de aur - monede la etalonul aur - devize, într-o mare parte a

ţårilor avansate, a însemnat implicit încetarea funcţionårii mecanismelor de reglare spontanå

a circulaţiei monetare internaţionale şi a transferat aceastå reglare båncilor centrale, ca parte

importantå pentru echilibrul schimbului cu stråinåtatea.

În îndeplinirea acestui mandat, båncii centrale îi sunt încredinţate atribuţii autoritare

de a aplica sistemul de restricţii valutare pe care statul le decide şi le aplicå, între care:

contingentarea şi controlul asupra plåţilor în devize; preluarea în favoarea statului a unor

pårţi din încasårile valutare; efectuarea şi

controlul schimburilor valutare.

În condiţiile convertibilitåţii valutare, statele se îngrijesc de constituirea de rezerve

valutare care de regulå se formeazå şi se administreazå ca rezerve ale båncii de emisiune. ïn

funcţie de interesele statului, sau pe baza unei politici corelate de banca de emisiune cu statul,

aceste rezerve sunt folosite pentru asigurarea regularitåţii plåţilor în valutå, pentru

echilibrarea schimburilor, atunci când, în mod necesar, posibilitåţile de export se diminueazå

în raport cu nevoile de import justificate.

Rezervele valutare reprezintå temeiul intervenţiei båncii de emisiune pe piaţa

valutarå, în scopul asigurårii stabilitåţii cursurilor valutare, intervenţie ce se poate concretiza

în influenţarea cererii sau ofertei, prin suplimentarea acestora (folosirea propriilor rezerve pentru suplimentarea ofertei, respectiv angajarea achiziţiilor de valutå pentru suplimentarea

cererii).

Apårarea cursului valutar este o sarcinå majorå, de o deosebitå importanţå pentru

economia naţionalå, ce revine båncii centrale, scopul fiind menţinerea unui curs echitabil

care så asigure competitivitatea mårfurilor naţionale şi recuperea cheltuielilor, respectiv

obţinerea de profit la nivelul standardelor internaţionale.

Pagina 30 din 64



În art.2 alin.1 din Legea nr.33/1991 şi în art.32 din statutul Båncii Naţionale a

României se aratå cå aceasta stabileşte şi conduce politica valutarå a statului, cooperând cu

alte organisme ale acestuia.

Potrivit dispoziţiilor statutare, în îndeplinirea funcţiei de centru valutar, Banca

Naţionalå are urmåtoarele sarcini (cuprinse în art.33 din statut):

a) emiterea reglementårilor cu privire la operaţiunile cu aur şi valutå, în vederea protejårii monedei naţionale;

b) elaborarea balanţei de plåţi externe şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor

externe;

c) stabilirea şi publicarea cursurilor de schimb la care Banca Naţionalå a României şi

alte persoane juridice autorizate efectueazå operaţiunile lor cu aur şi valutå;

d) autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi reglementarea şi supravegherea

persoanelor juridice care au obţinut autorizaţia de a efectua tranzacţii valutare;

e) stabilirea plafoanelor activelor în aur şi valutå pe care persoanele juridice

autorizate le pot ţine în depozit;

f) påstrarea şi administrarea rezervelor internaţionale ale statului. Aceste rezerve se

pot constitui parŢial sau în totalitate din urmåtoarele elemente (art.35 din statut):

1) aur;

2) active externe, sub forma bancnotelor şi monedelor metalice sau a soldurilor

conturilor la bånci în stråinåtate, exprimate în acele valute şi deţinute în acele ţåri pe care

Banca Naţionalå a României le aprobå pentru îndeplinirea scopului avut în vedere;

3) orice alte active de rezervå recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul de a

efectua cumpåråri de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervå, precum şi

deţinerile statului de drepturi speciale de tragere;

4) cambii, cecuri şi bilete la ordin exprimate şi plåtibile în valutå şi în locurile

aprobate de Banca Naţionalå a României pentru realizarea scopului avut în vedere;

5) bonuri de tezaur şi alte titluri emise sau garantate de acele guverne stråine sau

instituţii financiare intergurvernamentale, exprimate şi plåtibile în valutå şi în locurileaprobate de Banca Naţionalå a României.

6) alte asemenea active pe care Banca Naţionalå a României le aprobå în scopul avut

în vedere.

2.2.4 Banca de emisiune - bancå a båncilor

Pagina 31 din 64



Din analiza acestei funcţii a båncii de emisiune rezultå douå interpretåri, ambele

valabile: pe de o parte, banca de emisiune se afirmå în lumea båncilor prin calitåţile deosebite

care decurg atât din atribuţiile sale distincte, cât şi din raporturile pe care le implicå cu

celelalte bånci, ceea ce justificå aprecierea de “bancå a båncilor”; pe de altå parte, banca de

emisiune este o bancå ce joacå efectiv, faţå de celelalte bånci, rolul de bancå, primind

depozite şi acordând credite.Poziţia privilegiatå a båncii de emisiune se afirmå în îndeplinirea funcţiilor de

emisiune, de recreditare, de conducere a politicii monetare şi a celei valutare, precum şi de

efectuare a operaţiunilor cu trezoreria statului. Aceste atribuţii conferå båncii de emisiune

privilegiul unicitåţii, deci un anumit monopol.

În ceea ce priveşte relaţiile cu celelalte bånci, banca de emisiune are o poziţie

proeminentå determinatå de supravegherea realizatå de aceastå bancå asupra celorlalte

instituţii bancare şi de reglementarea în domeniul plåţilor, pe care acestea trebuie så o

respecte.

Supravegherea bancarå, ca atribuţie a Båncii Naţionale a României, este prevåzutå de

art.2 alin.2 şi 3 din Legea nr.33/1991, privind activitatea bancarå, şi de art.26 din Legea

nr.34/1991 de aprobare a statutului Båncii Naţionale a României. Acesta din urmå (art.26)

preci-zeazå cå Banca Naţionalå a României råspunde în exclusivitate pentru autorizarea şi

supravegherea tuturor unitåţilor care opereazå ca societåţi bancare în România.

În realizarea activitåţii de supraveghere bancarå, Banca Naţionalå poate acţiona în

urmåtoarele direcţii:

a) så emitå reglementåri şi så ia måsuri, în conformitate cu prevederile legale, pentru

a asigura viabilitatea sistemului bancar; (art.26 lit.a din Statut)

b) så controleze la faţa locului şi så verifice registrele, conturile şi orice alte

documente ale societåţilor bancare şi ale altor persoane juridice, pentru a obţine actele pe

care le considerå necesare pentru îndeplinirea adecvatå a atribuţiilor de supraveghere. (art.26

lit.b din Statut)

c) Banca Naţionalå a României va acţiona ca împrumutåtor de ultimå instanţå pentrusocietåţile bancare aflate în dificultate de platå, în condiţiile stabilite de aceasta. (art.27 din

Statut).

În art.2 alin.1 din Legea nr.33/1991, privind activitatea bancarå este înscriså o altå

atribuţie a Båncii Naţionale, aceea de reglementare a sistemului de plåţi. Şi în acest domeniu,

Banca Naţionalå opereazå pe douå direcţii principale: reglementare şi supravegherea

sistemului de plåţi; operarea acestuia. Banca Naţionalå reglementeazå deci instrumen-tele şi

tehnicile folosite în cadrul sistemului de plåţi, supravegheazå desfåşurarea proceselor acestui

Pagina 32 din 64



sistem şi, în calitate de operator al acestuia, asigurå efectuarea serviciilor de compensare şi

decontare între societåţile bancare.

2.2.5 Banca de emisiune - bancå a statului

În virtutea calitåţilor sale cu caracter de exlusivitate, banca de emisiune este pe dreptcuvânt numitå bancå a båncilor şi bancå a statului.

Ca bancå a statului, banca centralå îndeplineşte atribuţii ce pot fi grupate în trei

categorii principale:

a) operaţiunile cu trezoreria statului. ïn art.28 din Statutul Båncii Naţionale a

României, acesteia i se atribuie obligaţia de a ţine în evidenţele sale contul curent al Trezoriei

Statului, fårå a percepe comisioane şi fårå a plåti dobânzi în îndeplinirea acestei atribuţii.

Conform art.30 din Statut, Banca Naţionalå a României are obligaţia de a acţiona, direct sau

indirect, ca agent al statului în urmåtoarele situaţii:

a) emisiunea obligaţiunilor şi a altor înscrisuri de stat; vânzarea şi råscumpårarea

acestora; plata dobânzilor aferente acestor titluri de stat;

b) relaţia cu bugetul de stat, cåruia Banca Naţionalå a României îi poate acorda

împrumuturi pentru acoperirea decalajului temporar dintre venituri şi cheltuieli (art.31 din

Statut);

c) participå în numele statului la stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor financiare

internaţionale. Art.2 şi 34 din Statut prevåd participarea Båncii Naţionale a României la

tratative şi negocieri externe în probleme financiare, monetare şi de plåţi; încheierea

acordurilor pe termen scurt; participarea la organizaţii internaţionale cu caracter financiar,

bancar şi monetar; încheierea de acorduri de clearing, de plåţi sau de orice alte contracte cu

acelaşi scop.

NOTE:

1. Pe teritoriul ţårii noastre, în sec. XVII se aflau în circulaţia monetarå peste 60 de

feluri de monede, printre care şi leul (taler - leu) de origine olandezå, care a fost folosit ca

monedå de calcul mai multå vreme. Acest leu de calcul servea ca unitate de måsurå pentru

stabilirea cursului monedelor reale şi a preţurilor mårfurilor. Prin ordonanţa domneascå din

14/26 februarie 1865, s-au fixat cursurile oficiale în lei de calcul pentru monedele stråine

care circulau în ţarå, “pânå la adoptarea unui nou sistem monetar “. ïntr-o anumitå måsurå,

leul de calcul a uşurat procesul de schimb, dar nu a putut contribui la organizarea circulaţiei

Pagina 33 din 64



monetare, deoarece nu erau eliminate din sfera circulaţiei monedele stråine care circulau în

continuare. Prin urmare, nu se poate vorbi despre un sistem monetar în adevåratul sens al

cuvântului, în condiţiile în care nu exista fenomenul de emisiune monetarå, ci doar acela de

circulaţie monetarå, situaţie ce va înceta prin adoptarea legii de înfiinţare a sistemului

monetar în România şi de fabricare a monedelor naţionale (1867).

2. Ideea creårii unui institut de emisiune, la noi, a fost formulatå încå din anul 1832,fiind reluatå în 1848. ïn anul 1857, aceastå idee s-a încercat a fi puså în practicå prin

înfiinţarea Båncii Naţionale a Moldovei cu sprjinul domnitorului Al. I. Cuza. Mai târziu, în

1860, I. Bråtianu depune pentru prima datå la Parlament un proiect de lege în acest sens.

Aceastå încercare råmâne nesoluţionatå datoritå opozanţilor, dar, douåzeci de ani mai târziu,

guvernul prezidat de I. Bråtianu depune Parlamentului proiectul de lege pentru înfiinţarea

unei bånci de scont, circulaţie şi emisiune, numitå “Banca Naţionalå a României”, lege care a

fost promulgatå la 17 aprilie 1880.

3. Prin analizarea Raportului Delors asupra Uniunii Economice şi Monetare Europene

s-a ajuns la concluzia cå independenţa båncilor centrale se manifestå în urmåtoarele direcţii:

a) independenţa instituţionalå care are în vedere gradul de subordonare a båncii

centrale fie faţå de guvern, fie faţå de Parlament;

b) independenţa operaţionalå, adicå gradul de libertate al båncii centrale în formularea

politicii monetare, cât şi în alegerea momentului şi instrumentelor specifice aplicårii;

c) independenţa membrilor organului de conducere al båncii centrale şi a organului

însuşi, datå de regulå din modul de numire a acestui organ;

d) independenţa financiarå, adicå libertatea båncii de a-şi stabili propriul buget, de a

dispune de un buget finanţat din surse proprii.

4. Scontarea este o operaţiune prin care beneficiarul unei cambii, poliţe sau a altui

efect de comerţ, face transmiterea acestora cåtre o bancå, înainte de scadenţå, în vederea

încasårii contravalorii acestora, banca reţinånd taxa scontului, corespunzåtor timpului de

aşteptare şi pentru eventualele riscuri care trec asupra båncii. Scontul este suma de bani,

egalå cu dobânda, ce se cuvine båncii pentru achitarea anticipatå (scontarea unei cambii, poliţe, etc.), inclusiv comisionul perceput pentru compensarea cheltuielilor efectuate cu

operaţia de rescontare.

5. Rescontarea este scontarea la Banca Centralå a unei cambii, poliţe, etc. care a fost

deja scontatå. Reprezintå deci operaţiunea prin care o bancå vinde Båncii Centrale înainte de

scadenţå cambii aflate la ordinul såu, pentru a accelera rotaţia capitalului şi în vederea lårgirii

plasamentului. Rescontul este suma de bani, egalå cu dobânda cuvenitå Båncii Naţionale,

pentru achitarea anticipatå a unei poliţe deja scontate, inclusiv comisionul perceput pentru

acoperirea cheltuielilor ocazionate de operaţiunea de rescontare.

Pagina 34 din 64



6. Lombardarea este operaţia prin care båncile acordå împrumuturi sau avansuri

garantate cu efecte publice, care se depun în gaj.

CAPITOLUL III - STABILITATE ŞI ECHILIBRU MONETAR

SECŢIUNEA 3.1. STABILITATEA MONETARÅ, PUNCT DE PLECARE

PENTRU ÎNTÅRIREA MONEDEI NAŢIONALE

3.1.1 Puterea de cumpårare a banilor

Banii pot fi definiţi ca fiind un ansamblu de mijloace sub forma monedelor şi a

semnelor de valoare care, prin decizia autoritåţii suverane, circulå ca purtåtoare ale unei

anumite puteri de cumpårare, în exercitarea anumitor funcţii care le sunt proprii, a unui

numår de operaţiuni specifice. Banii au un rol important în economie, participând în mod

activ la toate procesele complexe ale realizårii produsului social, la distribuirea şi

redistribuirea venitului naţional.

În ceea ce priveşte conţinutul noţiunii de putere de cumpårare a banilor, literatura de

specialitate face distincţie între: puterea de cumpårare internå a unei unitåţi monetare, puterea

de cumpårare a populaţiei şi puterea de cumpårare a monedei naţionale faţå de monedele

stråine.

Puterea de cumpårare a unei unitåţi monetare exprimå volumul de mårfuri şi servicii

care pot fi achiziţionate cu aceastå unitate, într-o perioadå şi pe o arie geograficå determinatå,

comparativ cu o altå perioadå luatå ca bazå de comparaţie. Indicele puterii de cumpårare a

unei sume exprimate în unitåţi monetare evolueazå în sensul invers evoluţiei indicelui

preţurilor. Pentru determinarea cât mai corectå a

puterii de cumpårare interne a monedei sunt necesare douå condiţii:

a) alegerea indicelui preţurilor care prezintå interes pentru analiza ce se efectueazå(indicele preţurilor produselor alimentare, industriale, al serviciilor, etc., indicele general al

preţurilor);

b) calcularea corectå a acestui indice, ţinând cont de faptul cå diferitele categorii de

preţuri nu evolueazå uniform.

Puterea de cumpårare a populaţiei exprimå capacitatea realå de cumpårare a

veniturilor båneşti ale populaţiei într-o anumitå perioadå, faţå de o altå perioadå luatå ca bazå

de referinţå. Acest indice reflectå, pe de o parte, evoluţia preţurilor, iar pe de altå parte,

evoluţia veniturilor båneşti ale populaţiei.

Pagina 35 din 64



Puterea de cumpårare a monedei naţionale faţå de aceea a monedelor stråine (putere

de cumpårare pe plan extern) reflectå raportul dintre puterile de cumpårare interne ale

monedelor comparate. Raportul dintre preţurile interne şi cele externe este exprimat de cursul

valutar (curs de schimb), adicå de raportul valoric dintre douå monede.

Din cele aråtate mai sus rezultå cå în toate accepţiunile puterii de cumpårare a

monedei, evoluţia preţurilor constituie barometrul, mai mult sau mai puţin exact, al puterii decumpårare a banilor.

3.1.2 Stabilitatea monetarå.

Stabilitatea monetarå exprimå posibilitatea menţinerii puterii de cumpårare (indiferent

de forma la care ne referim) la intervale de timp diferite. Pe plan intern, în condiţiile

economiei de piaţå, o putere de cumpårare stabilå coincide cu echilibrul care trebuie så existe

între cererea solvabilå şi producţia de bunuri şi servicii oferite pe piaţå. De aceea,

preocuparea pentru asigurarea stabilitåţii puterii de cumpårare a banilor este nemijlocit legatå

de aceea pentru asigurarea stabilitåţii preţurilor.

În cazul în care depåşirea de cåtre cererea solvabilå a producţiei oferite pe piaţå are o

cauzå monetarå, fenomenul este cunoscut sub denumirea de inflaţie, iar în cazul contrar, al

insuficienţei cererii solvabile provocate, de asemenea, de o cauzå monetarå, el este cunoscut

sub denumirea de deflaţie, probleme pe care le vom analiza în capitolul urmåtor al lucrårii.

În economia planificatå s-a vorbit despre stabilitatea puterii de cumpårare a banilor ca

o problemå de echilibru care şi-ar fi gåsit rezolvarea prin realizarea sarcinilor de plan. Se

afirma cå planul prevedea volumul de mårfuri şi servicii destinate nevoilor populaţiei, corelat

cu veniturile båneşti ale acesteia pe o perioadå datå (lunå, trimestru, an).

În realitate, sistemul centralizat din fostele ţåri socialiste, elaborarea de planuri fårå o

bazå realå, înregistrarea de dezechilibre structurale ale economiei, realizarea unor balanţe de

plåţi cu solduri pasive, exportul de produse necompetitive, precum şi stabilirea arbitrarå a preţurilor sau îngheţarea lor pe perioade lungi au fåcut ca în aceste ţåri så se instaleze, treptat,

instabilitatea economicå şi monetarå, respectiv inflaţia, uneori vizibilå, alteori ascunså şi så

se degradeze continuu calitatea vieţii.

Stabilitatea şi întårirea monedei naţionale sunt procese care nu se realizeazå de la

sine, ci sunt rezultatul unei politici economico - financiare deosebit de complexe.

Se poate afirma cå, în vasta evoluţie a economiei naţionale şi, mergând mai departe, a

economiei internaţionale, aproape nu existå variabile care så nu se repercuteze, într-un fel sau

Pagina 36 din 64



altul, într-o måsurå sau alta, asupra echilibrului monetar, asupra stabilitåţii puterii de

cumpårare a monedei naţionale.

Evoluţia unei monede e determinatå nu numai de fenomenele economice, ci şi de cele

politice, militare, sociale, etc. Un exemplu recent, deosebit de edificator este criza Golfului

care a avut şi continuå så aibå implicaţii şi consecinţe pe diferite planuri, inclusiv în

domeniul monetar. Astfel, moneda celui bogat şi puternic stat din lume, dolarul S.U.A., aînregistrat o scådere semnificativå faţå de marca germanå, yenul japonez şi faţå de alte valute

în urma conflictului militar din Golf. Pe de altå parte, creşterea preţului petrolului, de la 20

de dolari la 40 de dolari barilul, în numai douå luni de la izbucnirea conflictului, a creat mari

probleme ţårilor importatoare, cu consecinţe asupra economiilor şi valutelor lor, inclusiv

pentru S.U.A. care importå mai mult de jumåtate din petrolul consumat. Aşadar, fiecare dolar

plåtit în plus sporeşte presiunile inflaţioniste în economie şi cu cât sporesc preţurile interne,

cu atât se depreciazå moneda.

O problemå mult controversatå în teoria monetarå este aceea a bazelor stabilitåţii

monetare. Diversitatea de opinii se referå la întrebarea dacå stabilitatea monetarå este

intrinsecå, adicå puterea de cumpårare a banilor derivå din esenţa acestora, sau este

extrinsecå. S-au conturat trei direcţii principale:

a) stabilitatea puterii de cumpårare a banilor este legatå de o valoare realå (aurul),

ceea ce presupune confecţionarea acestora dintr-o cantitate corespunzåtoare de metal preţios

sau acoperirea emisiunii prin fonduri de rezervå de metal preţios. Printre susţinåtorii teoriei

metaliste se aflå şi economistul român Anghel Ruginå.

b) teoria nominalistå, conform cåreia baza materialå a banilor este puterea legii;

deoarece banii sunt o creaţie a legii, tot legea, deci statul, este forţa care conferå şi o anumitå

valoare monedei naţionale.

c) puterea de cumpårare a banilor derivå din funcţionalitatea lor. Conform acestei

teorii, puterea de cumpårare şi, implicit, stabilitatea banilor depind de modul în care se

desfåşoarå schimbul de activitåţi economice, de proporţionalitatea în desfåşurarea proceselor

economice, de respectarea legilor obiective ale producţiei, de adaptarea cât mai deplinå avolumului şi structurii producţiei la nevoile sociale, precum şi de buna organizare a fluxurilor

båneşti din economie, deci de un bun sistem monetar, bine aplicat.

La noi, principalul rol revine Båncii Naţionale a României care, potrivit legii,

“stabileşte şi conduce politica monetarå şi de credit, în cadrul politicii economice şi

financiare a statului, cu scopul de a menţine stabilitatea monedei naţionale” (art.1 din Legea

nr.34/1991 privind Statutul Båncii Naţionale a României).

3.1.3 Devalorizarea monetarå.

Pagina 37 din 64



Devalorizarea monetarå, fenomen opus stabilitåţii monetare, se poate defini ca fiind

reducerea legalå a valorii paritare a monedei internaţionale. Valoarea paritarå este datå de

conţinutul valoric al unitåţii monetare a unei ţåri sau al instrumentelor monetare

internaţionale, conţinut determinat prin lege sau prin convenţii internaţionale. Ea este

exprimatå printr-un etalon (aur, o altå monedå de referinţå sau un “coş de valute”) şi serveştela stabilirea paritåţii monetare, adicå a raportului valoric între douå monede. ïn condiţiile

etalonului aur - devize, valoarea paritarå a unei monede poate fi exprimatå în aur, în dolari

S.U.A., iar din 1976 şi în D.S.T.

Literatura de specialitate a delimitat mai multe tipuri de devalorizåri:

a1) devalorizarea explicitå care este o måsurå luatå de stat în general la intervale mai

mari de timp;

a2) devalorizarea implicitå (depreciere monetarå), care este un proces economico-

financiar de regulå cu caracter de continuitate.

b1) devalorizarea defensivå care este o operaţiune de omologare oficialå a pierderii

puterii de cumpårare a monedei în urma unei inflaţii;

b2) devalorizarea ofensivå care este o operaţiune de stimulare, pe cale monetarå, a

exportului.

c1) devalorizarea totalå - atunci când nivelul puterii de cumpårare a monedei a ajuns

så fie atât de scåzut încât constituie o piedicå pentru îndeplinirea corectå a funcţiilor

monetare, situaţie în care singura soluţie este înlocuirea vechii monede cu una nouå (reformå

monetarå);

c2) devalorizarea parţialå - atunci când se reduce valoarea paritarå a unitåţii monetare

naţionale în raport cu alte monede de referinţå (schimbarea semnelor monetare aflate în

circulaţie pentru satisfacerea cererii de maså monetarå).

Efectele devalorizårii sunt multiple atât pe plan intern cât şi pe plan extern. O

devalorizare efectuatå la sfârşitul unei inflaţii prelungite poate stabiliza situaţia, ajustând

moneda la noul nivel al costurilor, preţurilor şi veniturilor, impulsionând activitatea deredresare economicå. Devalorizarea favorizeazå exportul şi reduce importul, soluţie de dorit

în cazul unei balanţe de plåţi externe deficitare.

Consecinţele devalorizårii monetare au un caracter provizoriu şi de aceea

devalorizarea nu poate fi utilizatå ca mijloc în sine pentru redresarea economiei, ci numai

subjugatå unei politici monetare coerente şi unor måsuri economice de ansamblu.

Pagina 38 din 64



SECŢIUNEA 3.2. REALIZAREA ECHILIBRULUI MONETAR

Echilibrul monetar este şi el o parte componentå a echilibrului economic general,

premiså şi totodatå consecinţå a echilibrului resurselor materiale, financiare şi valutare. O

monedå stabilå nu este de conceput decât în condiţiile în care în toate sferele şi sectoarele

producţiei şi circulaţiei mårfurilor, precum şi în domeniul comerţului exterior, proceseleeconomice se desfåşoarå fårå perturbåri şi în condiţii de eficienţå. Se poate afirma cå în

condiţiile economiilor bazate pe producţia de mårfuri, toate procesele legate de realizarea

produsului social, de distribuirea şi redistribuirea venitului naţional, se reflectå în circulaţia

banilor, în stabilitatea lor.

În literatura de specialitate existå numeroase definiţii ale echilibrului monetar care

reflectå, de obicei, cerinţele de realizare a acesteia dintre care amintim: desfåşurarea în

condiţii de proporţionalitate şi eficienţå a proceselor din sfera producţiei materiale;

concordanţa dintre veniturile şi cheltuielile båneşti ale participanţilor la procesul de

reproducţie; respectarea echilibrului bugetar şi evitarea folosirii emisiunii båneşti pentru

acoperirea diferitelor cheltuieli ale statului; echilibrul investiţiilor în raport cu mårimea

acumulårilor båneşti destinate investiţiilor.

Procesul de realizare a echilibrului monetar, precum şi mecanismul de transmitere a

consecinţelor acestuia pot fi sintetizate în urmåtoarea schemå:

Factori determinanţi Consecinţe

1. Modificarea masei Echilibru 1. Cererea şi oferta

sau de

båneşti instrumente

dezechilibru financiare

2. Modificarea cererii de monetar 2. Cererea de mårfuri

bani şi servicii

Elaborarea acestei scheme are ca primå operaţie stabilirea variabilelor definitorii

pentru starea de echilibru. De obicei, se au în vedere masa båneascå (volumul agregatelor

monetare) şi cererea de bani (cererea de agregate monetare). Se poate spune, deci, cå

modificårile variabilelor monetare (masa båneascå şi cererea de bani) sunt responsabile atât

de perturbarea echilibrului monetar, cât şi de amploarea şi de felul dezechilibrului ( inflaţie,

dacå masa båneascå devine mai mare decât cererea de bani şi deflaţie, în cazul invers).

Pagina 39 din 64



Modificarea acestor variabile poate fi determinatå fie prin acţiunea politicii monetare, fie prin

acţiunea altor factori exogeni.

A doua operaţie pe care o implicå elaborarea schemei generale a procesului de

realizare a echilibrului monetar este identificarea variabilelor şi a fluxurilor prin care

dezechilibrul monetar, o datå apårut, va acţiona asupra restului economiei. Din analiza

acestui proces, au reieşit douå cåi principale prin care dezechilibrul monetar influenţeazåcelelalte domenii ale economiei: acţiunea asupra cererii şi ofertei de instrumente financiare şi

acţiunea asupra cererii de mårfuri şi servicii. Acţiunea dezechilibrului monetar asupra cererii

şi ofertei de instrumente financiare are drept consecinţe modificarea preţului şi a ratei

dobânzii instrumentelor respective, deci scåderea sau creşterea volumului creditelor. Linia de

acţiune a dezechilibrului monetar asupra tranzacţiilor financiare duce, pânå la urmå, tot la

modificarea cererii de mårfuri şi servicii. Efectele asupra tranzacţiilor financiare sunt, aşadar,

efecte temporare, deoarece, pe termen lung, ele se resimt în domeniul tranzacţiilor reale.

Pentru a se atinge o nouå situaţie de echilibru trebuie, aşadar, acţionat printr-o

modificare a masei båneşti sau a cererii de bani. Astfel, un dezechilibru monetar constând

într-o cantitate de bani prea mare (inflaţie), poate fi eliminat fie prin reducerea masei båneşti,

fie prin creşterea cererii de bani, fie pe ambele cåi, în diverse combinaţii. Existenţa

echilibrului monetar şi a unei monede stabile oferå condiţiile necesare dezvoltårii economice,

de aceea menţinerea echilibrului mone-tar, respectiv a stabilitåţii monetare. reprezintå un

obiectiv principal al politicii monetare.

Pagina 40 din 64



SECŢIUNEA 3.3 CEREREA ŞI OFERTA MONETARÅ.

Echilibrul monetar, aşa cum am aråtat anterior, se realizeazå în cadrul procesului

circulaţiei, fiind exprimat de egalitatea între cererea şi oferta de monedå atât în sfera

numerarului, cât şi în aceea a banilor de cont, folosindu-se metode specifice acestor sfere.Cererea de bani reprezintå, împreunå cu masa båneascå, o variabilå esenţialå a

oricårui model monetar care este ecuaţia de echilibru. De aceea, analiza procesului de

formare a cererii de bani necesitå aceeaşi atenţie ca şi analiza procesului de creare a banilor.

3.3.1 Cererea de bani şi factorii determinanţi ai acesteia.

Cererea de bani reflectå necesitåţile agenţilor economici de instrumente susceptibile

så îndeplineascå în condiţiile contemporane funcţiile monedei (numerar, bani de cont, etc.)

Astfel definitå, cererea de bani apare ca un element al conceptului mai general de “alegere

economicå”, în speţå alegerea întrebuinţårii date venitului.

Factorii care acţioneazå asupra mårimii cererii de bani sunt numeroşi, înså ei pot fi

clasificaţi în trei mari categorii:

a) factori care ţin de cåile de procurare a banilor, dintre care cei mai importanţi sunt

mårimea venitului şi mårimea averii, care impun aşa numita “restricţie bugetarå” ;

b) factori care ţin de preţurile relative ale diverselor forme nemonetare de avere şi de

veniturile pe care le aduc formele de avere respective, dintre care cel mai important este rata

dobânzii, care se aflå într-o relaţie de inverså proporţionalitate cu cererea de bani, în sensul

cå atunci când dobânda creşte, cererea de bani scade şi invers. Într-o economie de piaţå, rata

dobânzii are rolul unui indicator al eficacitåţii minimale admise de colectivitatea respectivå,

deoarece nu se pot între-prinde nici un fel de proiecte economice care ar avea o rentabilitate

mai scåzutå decât rata dobânzii existentå pe piaţå;

c) factori care ţin de avantajele specifice pe care le conferå deţinerea banilor, şi caresunt de douå tipuri: factori ce ţin de asigurarea unei capacitåţi de platå permanente, şi factori

care ţin de posibilitatea efectuårii la momentul oportun a anumitor achiziţii avantajoase de

bunuri reale sau financiare.

Având în vedere situaţia economicå actualå a României, precum şi faptul cå cererea

de bani depinde de aceastå situaţie concretå, cererea de bani în ţara noastrå prezintå o serie de

particularitåţi, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi factorii såi determinanţi. Se pot

menţiona urmåtoarele elemente cu efecte contradictorii asupra cererii de bani:

Pagina 41 din 64



a) existenţa în continuare a unui important sector de stat şi cooperatist, a cårui

activitate este reglatå parţial prin decizii administrative şi parţial prin mecanismele pieţei;

b) existenţa paralelå a sectorului de stat şi cooperatist şi a sectorului privat;

c) recesiunea economicå, care determinå modificåri importante în structura

economiei, în structura consumului, în structura socio-profesionalå etc.

În aceste condiţii, cererea de bani este destul de diferenţiatå de la un sector economicla altul, astfel: cererea de bani a unitåţilor economice de stat şi cooperatiste continuå så fie, în

esenţå, o cerere de bani în vederea efectuårii tranzacţiilor (cerere de monedå activå), iar

cererea de bani a unitåţilor economice private şi a populaţiei este atât o cerere de bani în

vederea tranzacţiilor (cerere de monedå activå), cât şi o cerere de bani ca mijloc de rezervå

(cerere de monedå inactivå).

Transpare deci o accentuatå diferenţiere sectorialå a cererii de bani în perioada de

tranziţie spre economia de piaţå, dar aceasta nu înseamnå cå nu poate fi definitå o mårime

care så reprezinte cererea de bani totalå. Aceasta este cererea care trebuie satisfåcutå prin

aprovizionarea generalå cu monedå a economiei, deoarece ea este unul din principalii factori

ai echilibrului monetar.

3.3.2 Oferta monetarå.

Dupå o fazå de pasivitate în adaptarea mecanismului bancar, a urmat la noi o perioadå

de aplicare a teoriei clasice, dobânzile mari micşorând lichiditatea şi cererea de valutå.

Måsurile de politicå monetarå aplicate de Banca noastrå naţionalå de aproape doi ani au rolul

de a creşte oferta monetarå ca mijloc de antrenare a ofertei de credite, de micşorare a ratei

dobânzii, de stimulare a investiţiilor şi, pe aceastå cale, de creştere a produsului intern brut.

Indicele creşterii P.I.B. se identificå adesea cu indicele creşterii cererii de bani care va

determina pe cale de consecinţå mårirea ofertei monetare. Numai astfel corelatå, în raport cu

creşterea economicå, oferta monetarå poate supralicita pentru crearea unei economii

sånåtoase.O politicå monetarå nu trebuie så se limiteze doar la determinarea cantitåţii optime de

monedå sau a ratei de creştere a ofertei monetare, ci trebuie så fie implicatå în atingerea unor

obiective finale, de influenare a variabilelor macroeconomice. Cu alte cuvinte, oferta

monetarå este un obiectiv, dar şi un mijloc.

Dacå politica monetarå foloseşte ca pârghie oferta monetarå, nu o poate face decât în

douå sensuri:

a) practicarea måririi ratei de creştere a ofertei monetare (politicå monetarå relaxatå

sau expansionistå);

Pagina 42 din 64



b) practicarea unei reduceri a ratei de creştere a ofertei monetare (politica monetarå

strânså, restrictivå).

ïn practicå, oricum ar fi politica monetarå, rezultatele obţinute sunt doar parţial cele

dorite. Astfel, ca så se reducå şomajul, de obicei este practicatå o politicå monetarå relaxatå,

ceea ce duce la creşterea preţurilor, deci la inflaţie. Ca så se reducå inflaţia, se practicå o

politicå monetarå strânså, determinând, de aceastå datå, creşterea ratei dobânzilor, cu efectelenegative de rigoare. Ca så se micşoreze deficitul balanţei comerciale sau så se ajungå la

echilibrul ei, se depreciazå rata de schimb prin practicarea unei politici monetare relaxate,

ceea ce are aceleaşi efecte, amintite mai sus.

Un lucru este cert: responsabilii politicii monetare trebuie så se decidå asupra unuia

dintre obiective, în ordinea importanţei şi urgenţei lor faţå de o situaţie economicå datå şi så

fixeze un calendar de acţiune.

Pagina 43 din 64



CAPITOLUL IV - INFLAŢIE, DEFLAŢIE, DEZINFLAŢIE

SECŢIUNEA 4.1. CONCEPTUL FENOMENULUI INFLAŢIONIST

ŞI FACTORII DETERMINANŢI AI ACESTUIA.

4.1.1 Inflaţia - concept, clasificare.

Inflaţia, ca şi deflaţia monetarå, implicå o stare de dezechilibru monetar, determinat

de modificarea anumitor variabile; în esenţå, dezechilibrele monetare sub forma inflaţiei sau

deflaţiei sunt proiecţia unei ruperi de echilibru între masa monetarå şi masa de bunuri şi

servicii. Astfel, în cazul inflaţiei, masa båneascå aflatå în circulaţie înregistreazå o creştere

care acţioneazå în sensul scåderii puterii de cumpårare a monedei respective. Primele

consecinţe vizibile ale acestui fenomen sunt emisiunea exageratå de semne båneşti şi

creşterea preţurilor, dar, în ambele cazuri, aceste consecinţe ascund cauzele, care trebuie

cåutate în rândul unor fenomene economice, sociale, politice deosebit de complexe.

Definiţia cea mai simplå a inflaţiei aratå cå aceasta este un proces de creştere

cumulativå şi autoîntreţinutå a nivelului general al preţurilor. În funcţie de evoluţia acestui

nivel, fenomenul inflaţionist este clasificat, clasificare ce nu deţine numai o importanţå

teoreticå, ci şi practicå (posibilitatea controlårii trecerii de la un nivel la altul, în måsura în

care evoluţia inflaţiei mai poate fi controlatå):

1) inflaţia latentå, atunci când creşterea preţurilor se situeazå în jurul valorilor de 3 -

4% anual, conducând spre o depreciere lentå a monedei (se mai numeşte şi “târâtoare”);

2) inflaţia deschiså (manifestå), atunci când creşterea preţurilor se plaseazå între 5 şi

10% anual;

3) inflaţia galopantå, atunci când creşterea preţurilor depåşeşte 15% pe an,

determinând grave dezechilibre;4) hiperinflaţia, fenomen cronic ce presupune existenţa unui deficit bugetar şi

deprecierea severå a monedei în raport cu valutele stråine.

Ca fenomene relativ noi, unii autori vorbesc despre fenomene ca:

a) stagflaţia sau slumpflaţia, desemnând o inflaţie persistentå, pe fondul cåreia are loc

stagnarea sau chiar regresul activitåţii economice;

b) megainflaţia, adicå situaţia în care creşterea preţurilor depåşeşte 15% lunar (cca

150 - 200% anual);

Pagina 44 din 64



c) hiperinflaţia, atunci când inflaţia depåşeşte 50% lunar, declanşându-se la anumite

intervale de timp.

Specialiştii observå o creştere substanţialå a inflaţiei în ultimii 20 de ani, cazurile de

hiperinflaţie s-au înmulţit în perioada 1980 - 1990 (27 de ţåri ale lumii suportå inflaţii între

20 - 300% anual).

4.1.2 Factorii care condiţioneazå inflaţia.

Dupå cum am aråtat, echilibrul monetar depinde de nenumårate variabile ale cåror

oscilaţii produc modificåri în starea de echilibru sau chiar dezechilibre extrem de grave.

Aceste variabile pot fi de ordin endogen (factori interni) sau exogen (factori externi). La

rândul lor, factorii interni pot fi de naturå social - politicå, economicå, monetarå, financiarå,

valutarå etc.

Astfel, se disting:

- emisiunea excesivå de monedå fårå acoperire;

- deficitele bugetare pe care statul încearcå så le acopere prin intermediul emisiunii de

monedå fårå acoperire;

- politica de credite greşitå, de naturå a genera creşterea cantitåţii de monedå;

- practicarea unei devalorizåri fåţişe sau ascunse în vederea redistribuirii de capitaluri

în favoarea agenţilor celor mai puternici;

- scåparea de sub control a preţurilor;

- politica dobânzilor şi a taxei scontului ridicate asupra creditelor interne, concomitent

cu ieftinirea creditului acordat în exterior în vederea dominårii pieţelor monetare şi de credit;

- practicarea de cursuri în cadrul relaţiilor monetare care aduc dezavantaje mari ţårilor

cu monedå mai slabå;

- scåderea puterii de cumpårare a monedei;

- creşterea datoriei externe care obligå ţara debitoare så apeleze la diferite operaţiuni

bancare pentru a evita dezechilibrele ce apar prin lipsa de lichiditate;- apelarea la tezaurul båncii, aur, devize, valute pentru atenuarea dezechilibrelor

economice şi monetare;

- soldul activ sau pasiv al balanţei de încasåri şi plåţi externe, conceput ca un adevårat

reglator al situaţiei monetar - financiare dintr-o ţarå;

- fiscalitatea excesivå pentru a acoperi cheltuielile statului;

- politica salarialå;

- fenomene imprevizibile: secetå, inundaţii, cutremure, conflicte armate, etc.;

- materiile prime scumpe importate;

Pagina 45 din 64



- importurile la preţuri mari / exporturi la preţuri mici;

- crize economice, politice, financiare, valutare, etc.

Aceastå multitudine de factori, precum şi alţii neenumeraţi mai sus, îşi aduc în

diferite moduri contribţia la alimentarea şi desfåşurarea inflaţiei. De fapt, luaţi în

interdependenţa lor, aceşti factori definesc însuşi conţinutul fenomenului inflaţionist,

fenomen extrem de periculos şi distructiv, mai ales pentru faptul cå este şi contaminant prinintermediul relaţiilor monetar - financiare dintre state.

Implicaţiile sociale ale inflaţiei sunt:

- erodarea în continuare a puterii de cumpårare a veniturilor nomi-nale, îndeosebi a

categoriilor de populaţie cu venituri modeste.

- faptul cå s-a procedat mai întâi la majorarea preţurilor şi tarifelor şi apoi s-au

acordat majorårile de salariu, a alocaţiilor pentru copii, burselor şi alte creşteri ale protecţiei

sociale, iar unele din aceste prestaţii au fost acordate populaţiei beneficiare cu întârziere nu a

putut så nu influenţeze negativ modul de utilizare a veniturilor, îndeosebi de cåtre familiile

cu venituri mici.

- scåderea puterii de cumpårare a veniturilor nominale ale populaţiei şi dificultåţile în

acordarea prestaţiilor de protecţie socialå au contribuit la înråutåţirea stårii sale de nutriţie şi

sånåtate, a standardului såu de viaţå în general, îndeosebi în primele 3 luni ale anului 1997. O

confirmare a acestei aprecieri o gåsim în recentul Raport al Båncii Mondiale care situeazå

România la acest capitol, dupå Moldova şi Albania.

- adâncirea såråciei populaţiei, fapt confirmat de creşterea indicelui de mizerie, în

primele 5 luni ale anului 1997 la 21,3, atingând cea mai înaltå valoare dupå anul 1990.

Implicaţiile sociale negative ale hiperinflaţiei şi şomajului asupra nivelului de trai îndeosebi

ale populaţiei salariate au provocat acute tensiuni sociale, în aceastå perioadå, care au luat

diferite forme de protest (mitinguri, greve, blocarea centrelor oraşelor şi drepturi naţionale -

greva foamei - etc.).

În anii 1991-1993 şi trimestrul IV 1996 când inflaţia a atins cote înalte, guvernul a

adoptat o serie de måsuri monetare şi economice, în scopul încetinirii creşterii preţurilor.Pentru combaterea efectelor negative ale inflaţiei înalte s-a practicat o politicå salarialå şi a

veniturilor adecvatå, precum şi o austeritate fiscalå abruptå, ca o condiţie indispensabilå a

stabilizårii macroeconomice. În urma aplicårii acestei politici organele guvernamentale şi

instituţiile bancare au reuşit în mare måsurå reprimarea inflaţiei şi o relansare economicå

începând cu anul 1994. Stabilizarea economicå realizatå dupå anul 1994 este precarå, dovadå

în acest sens fiind deprecierea în continuare a leului şi existenţa unei rate a dobânzii

superioare indicelui anual al preţurilor de consum.

Pagina 46 din 64



În programul de reformå s-a estimat o creştere de 90% a ratei inflaţiei pentru primele

luni ale anului 1997 ajungându-se la sfârşitul anului 1997 la o ratå medie anualizatå de 30%.

Pagina 47 din 64



SECŢIUNEA 4.2. SCURT ISTORIC.

Situându-se pe o poziţie opuså economiştilor monedei, care susţin viabilitatea

etalonului aur, afirmând cå o monedå dotatå cu valoare intrinsecå este neinflaţionistå, Pierre

Bezbakh, profesor universitar la Paris şi specialist în macroeconomie şi istorie economicå,

prezintå inflaţia ca o boalå congenitalå a monedei, care a însoţit moneda chiar de la apariţiaei.

Într-una din lucrårile sale, profesorul Pierre Bezbakh puncteazå câteva momente

istorice importante în care aceastå maladie inflaţionistå a cuprins monedele multor ţåri.

4.2.1 Evoluţia inflaţiei pânå în sec.XVIII - XIX.

Primul moment demn de luat în seamå este sec.III, când Imperiul Roman de Apus

traverseazå o gravå crizå economicå şi politicå; are loc mårirea preţurilor mårfurilor şi a

remunerårii muncii, pe fondul unei deprecieri considerabile a monedei romane, pricinuitå de

procurarea cu mai mare dificultate a metalelor preţioase (apar aşa - numitele “monede rele”

confecţionate din aramå, cositor şi plumb).

În anul 301, Diocletian încearcå så reglementeze preţurile şi introduce, prin “Edictul

preţurilor maximale”, pedeapsa cu moartea pentru cei ce majorau abuziv preţurile.

Ulterior, Constantin (306 - 337) înfåptuieşte o reformå monetarå punând în circulaţie

noi bani de aur şi argint, pentru a restabili încrederea în moneda imperialå. Nimic nu va opri

înså declinul acestei monede, declin care va contribui la declinul general al imperiului.

Pe fondul dezvoltårii schimburilor comerciale şi a burgheziei urbane, asiståm la

desfåşurarea unei inflaţii târâtoare, vizibilå prin creşteri lente ale preţurilor.

În sec.XVI, inflaţia devine foarte intenså, sporirea preţurilor fiind de aproximativ

400% în intervalul 1500 - 1600. Dacå inflaţia din sec.III se explicå prin penuria de metal

monetar, cea din sec.XVI îşi are sursa, dimpotrivå, în abundenţa de aur şi argint datoratå

intrårilor masive din coloniile spaniole şi portugheze.În ambele cazuri, fenomenele monetare amintite au dus la brutale creşteri ale

preţurilor numai datoritå slåbiciunilor aparatului de producţie. În sec.III, Imperiul Roman a

fost stråbåtut de un prim val al nåvålirilor care a ruinat bogatele provincii din Asia şi Galia.

Acest aparat se bizuia pe folosirea mâinii de lucru, puţin productive, a sclavilor şi pe tributul

stors din ţinuturile cucerite. În sec.XVI, avântul din secolul precedent face loc stagnårii, iar

cheltuielile principilor pentru procurarea obiectelor de lux şi pentru participårile la råzboi nu

erau de naturå så stimuleze forţele de producţie, dimpotrivå, aceastå perioadå a råzboaielor

civile şi religioase a agravat criza europeanå.

Pagina 48 din 64



În ambele situaţii (sec.III şi sec.XVI), inflaţia a sancţionat insuficienţa producţiei. ïn

epoca romanå, aceasta nu a îngåduit så se procure metalul preţios folosit pentru cumpårarea

produselor de lux şi så se susţinå efortul de råzboi; criza de metal a provocat astfel o abţinere

generalå de a utiliza banii. ïn sec.XVI, producţia nu a urmat expansiunea cererii europene,

provocatå de cheltuielile noilor îmbogåţiţi, ci a fost paralizatå de criza socialå şi politicå.

Aceste douå exemple aratå cum nu se poate mai bine cå deşi dezvoltarea inflaţiei este legatåde emiterea banilor, ea depinde deopotrivå de condiţiile de producţie şi de structurile sociale.

La sfârşitul sec.XVIII şi în decursul sec.XIX, în condiţiile instalårii revoluţiei

industriale, are loc o creştere progresivå a tuturor preţurilor.

4.2.2 Evoluţia inflaţiei în sec.XX.

Dupå inflaţia de penurie caracteristicå pentru anii primului råzboi mondial,

reinstaurarea påcii în Europa a permis înviorarea producţiei şi o sporire moderatå a preţurilor,

excepţie fåcând Germania unde bântuie o spectaculoaså hiperinflaţie.

În anii ‘20 asiståm la un avânt remarcabil al producţiei industriale în principalele ţåri

dezvoltate. Acest avânt se bizuie pe o dezvoltare fårå precedent a investiţiilor în industrie, pe

integrarea rapidå a progresului tehnic în aparatul de producţie şi pe o mårire simţitoare a

salariului nominal.

Sporirea producţiei şi majorarea preţurilor în anii 1919 - 1920, 1922 - 1926, 1928 -

1929 alterneazå cu perioadele de scådere a producţiei şi a preţurilor (1921, 1926 - 1928 şi

dupå 1929), conducând la pråbuşirea preţurilor şi a activitåţii productive din 1930 şi în anii

urmåtori. Erau întrunite condiţiile unei crize de supraproducţie. În S.U.A., ea nu se

declanşeazå decât dupå crahul financiar din octombrie 1929, în vreme ce în Franţa

devalorizarea francului a permis, pânå în 1926, doparea întreprinderilor exportatoare,

relansarea economicå începe din anul 1936.

Inflaţia devine un fenomen aproape permanent al celei de-a doua jumåtåţi a sec.XX şi

s-ar putea explica prin modificarea modului de reglare a economiilor capitaliste dezvoltate,întrucât reglarea concurenţialå, în cadrul cåreia perioadele de deflaţie alterneazå cu fazele de

creştere neinflaţionistå a preţurilor, ar fi cedat locul unei reglåri monopoliste care întruneşte

condiţiile favorabile unui proces inflaţionist.

Începând cu 1974, accelerarea inflaţiei datoratå în parte primului şoc petrolier a scos

la ivealå efectele perfide ale inflaţiei, aceasta fiind însoţitå de o încetinire a activitåţii

economice şi de extinderea şomajului (stagflaţie). Necesitatea pentru fiecare ţarå de a exporta

mai mult spre a-şi putea onora factura energeticå şi restrângerea cererii mondiale în perioada

de creştere economicå lentå impuneau ţinerea sub supraveghere a costurilor de producţie.

Pagina 49 din 64



Dupå al doilea şoc petrolier, a avut loc iniţierea unui proces de dezinflaţie, adicå de

diminuare a ratei sporirii preţurilor în majoritatea ţårilor industrializate.

Rapiditatea şi amploarea acestui proces sunt destul de neaşteptate, întrucât din 1981

pânå în 1985 s-a revenit la o ratå a inflaţiei mai micå de 5%, adicå la nivelul înregistrat în

anii ‘60.

Procesul de dezinflaţie se întrerupe în 1985, deoarece, în principalele ţåri dinO.C.D.E., creşterea preţurilor se stabilise la aproximativ 3% anual.

Pagina 50 din 64



SECŢIUNEA 4.3. CONSECINŢELE ECONOMICE ŞI ADAPTAREA LA

INFLAŢIE

Fenomen extrem de controversat, inflaţia a devenit şi pentru ţårile foste socialiste un

redutabil duşman. În general, fenomenul inflaţionist este perceput negativ, mai ales de cåtreconsumatorul obişnuit, cel care îşi vede permanent diminuatå puterea de cumpårare prin

decalajul care se accentueazå între ritmul creşterii veniturilor sale şi cel al creşterii preţurilor.

Statul şi agenţii economici înså, deşi acuzå inflaţia, nu sunt în aceeaşi situaţie. S-a

ajuns chiar la aprecierea unor efecte pozitive pe care inflaţia le poate avea asupra ritmurilor

creşterii economice. Ritmurile haotice ale inflaţiei sunt deseori un bun paravan pentru situaţia

economicå şi evoluţia acesteia, la nivelul sistemelor mari (al economiei naţionale). Pentru

agenţii economici, inflaţia nu are consecinţe numaidecât negative sau pozitive. În condiţiile

liberei concurenţe, inflaţia poate acoperi productivitatea scåzutå şi presiunea salarialå a

angajaţilor. Se creeazå aparenţa unei creşteri şi uneori aceasta se şi realizeazå, dacå inflaţia

nu depåşeşte anumite limite.

În schimb, lipsa sau insuficienţa unui control inteligent al inflaţiei face ca aceasta så

nu aducå nici un fel de efecte pozitive. Se poate ajunge chiar la amplificarea circuitului

produselor şi serviciilor între producåtorul de origine şi consumatorul final. Intermediarii

câştigå prin creşterile succesive de preţuri, creându-şi uneori stocuri şi fåcând ei înşişi

presiuni pentru creşterea veniturilor salariale sau de altå naturå.

Totuşi, nu toţi agenţii economici se aflå în aceeaşi poziţie faţå de inflaţie. Vom

analiza deci consecinţele economice ale inflaţiei şi måsura în care ele influenţeazå activitatea

diferitelor categorii de participanţi la circuitul economic.

4.3.1 Statul

Prin organismele sale, statul suportå consecinţele inflaţiei în raport cu politica princare pune în funcţiune pârghiile pe care le deţine în materie economicå, financiarå şi

comercialå. La nivelul aparenŢelor, statul poate fi un beneficiar al inflaţiei. Proporţional cu

ritmul inflaţiei, statul colecteazå tot mai multe resurse financiare, rezultate din impozite, taxe

etc. Mai mult chiar, în condiţii inflaţioniste, apare o tentaţie majorå de sporire a taxelor şi

impozitelor. Poziţia aceasta este înså o consecinţå a dublei presiuni care se manifestå asupra

sa: din partea consumatorului, pe de o parte, şi din partea agenţilor economici, pe de altå

parte. Mårirea taxelor şi impozitelor tempereazå agenţii economici în tendinţa lor de creştere

a preţurilor, limitând concomitent puterea de cumpårare a consumatorului final. Încercarea de

Pagina 51 din 64



a limita proporţiile inflaţiei, consecinţå a acestor atitudini, poate da roade, dar poate fi şi o

aparenţå înşelåtoare.

La nivelul economiei naţionale, efectele inflaţiei se compenseazå, bugetul råmânând

oarecum neschimbat, dacå producţia se menţine la acelaşi nivel, ca şi taxele şi impozitele.

Practic înså, având în vedere originea inflaţiei (dezechilibrul cerere - ofertå) şi tensiunile prin

care se încearcå temperarea acesteia (decalarea ritmurilor creşterii veniturilor în raport cucele ale creşterii preţurilor), statul poate pierde dacå inflaţia nu este însoţitå şi de o creştere

economicå realå sau dacå nu se iau måsuri compensatorii, cum ar fi creşterea impozitelor,

taxelor etc.

4.3.2 Întreprinderea.

Întreprinderile nu sunt în egalå måsurå influenţate prin inflaţie. Dincolo de situaţia

financiarå şi de poziţia pe piaţå, inflaţia influenţeazå, în anumite proporţii, fluxurile de

încasåri şi de plåţi ale fiecårei întreprinderi, putând aduce efecte pozitive sau negative asupra

activelor, rezultatelor trezoreriei.

La o anumitå ratå anualå a inflaţiei, beneficiul firmei va fi influenţat indirect, prin

mårimea acesteia, şi direct, prin modificarea preţurilor la produsele realizate, pe de o parte, şi

la produsele şi serviciile pe care le cumpårå, pe de altå parte. În condiţiile în care rata

inflaţiei, indicele preţurilor produselor realizate şi indicele preţurilor produselor şi serviciilor

plåtite råmân la acelaşi nivel, beneficiul va creşte, la rândul såu, proporţional cu rata inflaţiei

(capitalul råmânând neschimbat).

Principala concluzie ce se desprinde este aceea cå o întreprindere, în condiţii

inflaţioniste, câştigå cu atât mai mult cu cât reuşeşte så menţinå mai mare decalajul între

creşterea preţurilor proprii faţå de cele ale produselor şi serviciilor pe care le cumpårå. De

aici, rezultå tendinţa importantå şi periculoaså de întårire a monopolului asupra pieţei şi de

supralicitare a inflaţiei. Creşterea mai acceleratå a producţiei (ofertei) în raport cu cererea şistimularea concurenţei pe aceeaşi piaţå vor avea un efect opus, obligând la temperarea

preţurilor şi atenuarea inflaţiei.

4.3.3 Banca.

Banca este implicatå în egalå måsurå în procesul inflaţionist, ca beneficiar şi factor de

influenţå al inflaţiei, deoarece, prin politica dobânzilor, de rambursare şi acordare a

împrumuturilor, poate juca un rol extrem de important în evoluţia acestui proces.

Pagina 52 din 64



Principalul element invocat în poziţia båncii faţå de inflaţie este rata dobânzii, al cårei

nivel trebuie corelat în permanenţå cu rata inflaţiei. Dincolo de nivelul ratei dobânzilor,

banca poate influenţa procesul inflaţionist prin maniera în care acordå şi recupereazå

împrumuturile: preferinţa pentru anumite ramuri de activitate, impunerea unor condiţii

speciale, a modalitåţilor şi termenelor de platå etc.

În condiţii inflaţioniste, capitalul bancar tinde så creascå la rate superioare oricåror alte categorii de capital. Practic, împrumutåtorul care respectå regulile jocului, adaptând

succesiv ratele dobânzilor în raport cu rata inflaţiei, beneficiazå de efecte favorabile în

perioade inflaţioniste, atât timp cât existå solicitåri masive de împrumut. Respectarea unor

condiţii de echilibru se impune cu şi mai mare necesitate în condiţiile în care dupå perioade

inflaţioniste urmeazå perioade de diminuare a ratelor inflaţiei, atrågând deci reducerea ratelor

dobânzii şi punând astfel în situaţii delicate båncile. Pentru a evita astfel de situaţii, båncile

trebuie så atenueze ritmul inflaţiei şi în cazul creşterii, şi în cazul reducerii acesteia, ştiut

fiind faptul cå, dupå perioade puternic inflaţioniste, reducerea ratei inflaţiei atrage mult mai

multe cåderi şi falimente.

4.3.4 Consumatorul final.

Consumatorul final (populaţia) este cel mai afectat de inflaţie, mai ales în cazul în

care aceasta tinde så aibå ritmuri tot mai accelerate. Inferioritatea ritmului creşterii

veniturilor faţå de cel al creşterii preţurilor diminueazå puterea de cumpårare şi atrage

såråcirea majoritåţii populaţiei. În perioadele de scådere a ratei inflaţiei, consumatorul

regåseşte oarecum puterea de cumpårare, ajungând la o relativå stabilizare. Pare paradoxal

dar reducerea ritmurilor inflaţioniste este mai degrabå periculoaså pentru întreprindere,

împrumutåtor şi oarecum chiar pentru stat şi favorabilå consumatorului.

În sens practic, sistemele economice trebuie så accepte ritmuri inflaţioniste puţin

agresive, care så fie cât mai slab resimţite de consumator şi så stimuleze concomitent

activitåţile economice.

Pagina 53 din 64



SECŢIUNEA 4.4 DEZINFLAŢIA, POLITICI DE COMBATERE

A INFLAŢIEI

Era måsurilor de combatere a inflaţiei începe cu adevårat dupå terminarea celui de-al

doilea råzboi mondial. Gravitatea crizei din 1929, care a constrâns guvernele så intervinå mai

direct în relansarea activitåţii economice, a favorizat proliferarea ideilor keynesiste. Acesteidei se înscriu la început în contextul şomajului şi al scåderii preţurilor, dar economiştii

keynesişti au generalizat analiza lor pentru a transforma statul într-un instrument major al

politicii anticiclice. Aceasta a condus la faimosul “stop and go” de dupå råzboi, statul punând

frânå “maşinii economice”, atunci când aceasta risca o supraîncålzire inflaţionistå, şi

accelerând-o, atunci când ea începea så-şi încetineascå viteza.

Antikeynesiştii au våzut aici cauza majorå a cvasipermanenţei inflaţiei, statul

îngrijindu-se mai mult, dupå opinia lor, så evite subutilizarea forţei de muncå decât så

înfrâneze costurile de producţie şi så punå stavilå creşterii masei monetare.

Majoritatea autorilor înså sunt de acord cå politicile de combatere a inflaţiei trebuie så

acţioneze asupra cauzelor acesteia, întrucât eventualele cosmetizåri nu fac decât så

accentueze contradicţiile şi dezechilibrele. Desigur cå astfel de måsuri radicale presupun

anumite sacrificii. Cu alte cuvinte, dezinflaţia este preţul ce trebuie plåtit pentru a evita

agravarea necontrolatå a deficitelor, care atrag dupå ele contractarea de datorii şi o

dependenţå din ce în ce mai mare faţå de stråinåtate.

Måsurile dezinflaţioniste au, aşadar, o plajå extrem de largå de concretizåri,

determinate în principal de cauzele ce stau la baza fenomenului inflaţionist. Vom exemplifica

unele din aceste måsuri atiinflaţioniste luând cazul Franţei şi al S.U.A.

4.4.1 Exemplul Franţei.

Împotriva inflaţiei apårute ca urmare a råzboiului din Coreea, în 1952, Franţa aplicå

planul Pinay, constând în urmåtoarele måsuri: împrumut de 4,3 miliarde franci, îngheţarea preţurilor, contingentarea importurilor, înlesniri fiscale, menţinerea paritåţii francului (1

dolar = 3,50 franci).

Un nou råzboi, cel algerian, va determina o nouå apariţie inflaţionistå ce nu poate fi

stopatå de planul Gaillard (1957), care prevedea: restricţii de credit, majorarea impozitelor şi

taxelor, diminuarea deficitului public, liberarizarea parţialå a preţurilor, o nouå contingentare

a importurilor, acordarea de prime la export, împrumut extern (1 dolar = 4,20 franci).

Acelaşi Pinay elaboreazå planul din 1958 ale cårui måsuri îndepårteazå vremelnic

consecinţele inflaţioniste. Aceste måsuri erau: acordarea unui împrumut public, controlul

Pagina 54 din 64



creditelor, devalorizarea1 de circa 17,5% a francului (1 dolar = 4,93 franci), majorarea cu

50% a impozitelor asupra societåţilor şi a cotizaţiilor sociale, economii bugetare, liberaliza-

rea parţialå a contingentårii importurilor.

Planul Giscard, aplicat în douå etape (în 1963 şi în 1969) a urmårit blocarea

preţurilor, noi impozite, diminuarea cheltuielilor publice şi a emisiunii monetare, îngrådirea

creditului, reducerea deficitului bugetar prin obţinerea unui credit de 2 miliarde franci.În 1974, Planul Fourcade renunţå la cererea unui credit extern acţionând doar prin

pârghii cum ar fi: îngrådirea creditelor, majorarea taxei de scont, controlul preţurilor,

fiscalitate sporitå, mårirea preţurilor la energie în vederea reducerii consumului.

Planul Barre (1976 - 1978), pe lângå îngheţarea preţurilor, creşterea impozitelor şi

taxelor, etc., aduce nou fixarea valorii importurilor petroliere la un plafon de 55 miliarde

franci, precum şi reducerea ajutoarelor acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

4.4.2 Exemplul Statelor Unite ale Americii.

Cel mai însemnat moment este sfârşitul anului 1980 când la Casa Albå se instaleazå

Ronald Reagan. Se iniţiazå astfel o politicå economicå radical nouå inspiratå de monetarism

şi de ideile economiştilor ofertei, deci o politicå diametral opuså cu cea a preşedintelui

Carter. Singura luptå eficace împotriva inflaţiei rezidå, dupå opinia adepţilor economiei

ofertei, într-un nou liberalism care så combine principiile monetariste clasice cu o

dezangajare a statului, imprimând mai multå supleţe aparatului productiv.

În ansamblu, aceastå politicå a dus la majorarea deficitului bugetar, contrar

obiectivului fixat, şi nu a reuşit så reducå creşterea masei monetare, conducând spre

recesiunea din 1982.

Politicile antiinflaţioniste trebuie så urmåresacå în principal asigurarea unui control

asupra expansiunii masei monetare, precum şi asupra dimensionårii riguroase a acesteia.

În practicå s-au conturat câteva direcţii mai importante, cum ar fi:

1) politica de credite, prin care se urmåreşte stabilitatea preţurilor în anumite limite,stabilitatea monedei, dezvoltarea unor ramuri economice dar şi a infrastructurii;

2) politica bugetarå care trebuie så asigure prin intermediul finanţelor publice un

cadru economic favorabil (reducerea cheltuielilor statului, acoperirea deficitelor din unele

surse fiscale, bonuri de tezaur etc.);

3) reglementåri bancare prin care se stabilesc rezervele bancare obligatorii, modul de

formare a depozitelor bancare, negocierea dobânzilor etc.);

4) politici restrictive, protecţioniste, de naturå a reduce cuantumul importurilor

(aplicarea de taxe asupra importului, obligativitatea creårii unor rezerve valutare anticipat

Pagina 55 din 64



efectuårii importului, achitarea la vedere şi nu la termen a obligaţiilor cåtre stat ale

importatorului);

5) politici valutare, dintre care cea mai importantå este practicarea cursurilor unice.

SECŢIUNEA 4.5. DEFLAŢIA MONETARÅ.

Ca şi inflaţia monetarå, deflaţia este o rupere de echilibru între masa monetarå şi

masa bunurilor şi serviciilor, urmatå de scåderea preţurilor şi tarifelor. Fiind un fenomen

invers inflaţiei, deflaţia se poate constitui în politicå antiinflaţionistå, cele douå fenomene,

proporţional dozate, conducând spre atingerea punctului de echilibru monetar şi economic.

Prin aplicarea instrumentului deflaţionist, statul urmåreşte reducerea, blocarea sau

temperarea creşterii preţurilor prin diminuarea masei monetare în circulaţie.

Concomitent, prin recurgerea la deflaţie se urmåreşte şi o creştere a puterii de

cumpårare a monedei respective.

Deflaţia monetarå poate fi:

a) monetarå, constând în restrângerea masei monetare în circulaţie (anularea

mijloacelor de platå şi convertirea acestora într-un anumit raport);

b) financiarå, care constå în achitarea datoriei statului la banca centralå sau adoptarea

de politici prin excedente bugetare (majorarea impozitelor concomitent cu micşorarea

cheltuielilor publice);

c) de credit, care constå în ridicarea nivelului dobânzilor sau în diminuarea acordårii

creditelor bancare.

Consideratå un mijloc de însånåtoşire a circulaţiei monetare, deflaţia are înså şi efecte

nocive cum ar fi scåderea activitåţii economice, dezechilibre între consum şi producţie,

reducerea investiţiilor etc.

Pagina 56 din 64



CAPITOLUL V - POLITICA MONETARÅ ÎN ROMÂNIA

Tranziţia la economia de piaţå a însemnat, în domeniul monetar, în primul rând,

retrocedarea cåtre monedå a funcţiei de etalon al valorilor pentru schimburile echivalente. În

acest sens trebuie înţeles accentul care se pune pe preţuri şi bani în procesul de transformarea economiei reale în economie monetarå pentru a ajuta bunurile materiale şi serviciile så-şi

gåseascå, prin preţ, expresia realå a valorii lor de piaţå.

Schimbårile în evoluţia economiei naţionale de dupå 1989 îşi gåsesc expresia şi în

structura şi dinamica elementelor componente ale masei monetare. Liberalizarea preţurilor,

declanşatå în noiembrie 1990, a fost cea mai importantå cauzå a manifestårii unei inflaţii

forte în economia naţionalå, în care ajustarea preţurilor bunurilor şi serviciilor s-a realizat

printr-o permanentå creştere ce urmårea fixarea corectå a raporturilor valorice relative ale

mårfurilor. Analiza inflaţiei în condiţiile trecerii României la economia de piaţå n-o putem

înså reduce numai la evenimentele specifice perioadei din 1989 şi pânå în prezent. Este

arhicunoscut faptul cå economia actualå a moştenit profunde dezechilibre datorate

disproporţiilor şi distorsiunilor din structura aparatului de producţie, folosirii fårå

discernåmânt a resurselor naturale, monetare şi financiare, pierderilor considerabile

provocate de anumite ramuri sau sectoare.

Aşadar, politica monetarå actualå, pe lângå optimizarea circulaţiei monetare şi

adaptarea acesteia la cerinţele unei economii de piaţå, are ca scop principal limitarea

dezechilibrelor inflaţioniste şi asigurarea unei stabilizåri macroeconomice.

Astfel se pot explica schimbårile structurale în aprovizionarea monetarå a economiei

naţionale, ståpânitå mai mult sau mai puţin de Banca Naţionalå deoarece, datoritå scåderii

vitezei de circulaţie a banilor de la 1,879 în 1989, la 0,058 în 1994, cererea de bani a crescut

permanent şi a fost satisfåcutå, probabil, prin sporirea arieratelor la un nivel fårå precedent,

ajungând så egaleze sau chiar så depåşeascå masa monetarå, în expresia nominalå.

Masa monetarå M1 a evoluat astfel:

1992 1993 1994

Indicele anual de creştere 40,7% 117% 103,2%

Rata medie lunarå 2,9% 6,7% 6,1%

Indicele mediu lunar al

preţurilor de consum 9,6% 12,1% 4,1%

Pagina 57 din 64



Se observå cå rata medie lunarå de creştere a masei monetare în sens restrâns M1 a

devansat media lunarå a preţurilor de consum numai în 1994, când ea nu a fost, deci,

inflaţionistå.

Comparând ultimii doi ani, observåm de asemeni o creştere a componentei M1 a

masei monetare de la 5.252,8 miliarde lei în august 1995 la 8.078,6 miliarde lei în august1996, menţinându-se un ritm de creştere al masei monetare în sens restrâns (M1) superior

quasi-banilor.

Creşterea quasi - banilor a fost urmåtoarea:

1992 1993 1994

Indicele anual de creştere 174% 170,7% 172,8%

Rata medie lunarå 8,8% 8,7% 8,7%

Ponderea quasi - banilor în M2 44,6% 50,1% 57,4%

Quasi-banii (miliarde lei) aug.1995 aug.1996

8.825,9 15.157,1

Creşterea ponderii quasi-banilor în masa monetarå are semnificaţia unei scåderi a

presiunilor inflaţioniste ca urmare a conţinutului lor economic. Ulterior, lichiditatea M1 a

crescut într-un ritm lunar superior quasi-banilor, menţinând premisele inflaţioniste (1995,

1996).

Numerarul în afara sistemului bancar

1992 1993 1994

Indicele anual de creştere 133,1% 154,9% 109,8%

Ponderea în M2 22,2% 23,4% 20,7%

Numerarul în afara sistemului aug.1995 aug.1996 bancar (miliarde lei) 2.850,8 4.108,9

Ponderea ridicatå a numerarului în afara sistemului bancar în M2 indicå prezenţa unei

importante economii subterane, plåţile realizându-se, în principal, în numerar. Economia

paralelå sau subteranå, care în anul 1995 ar fi reprezentat 34 - 45% din produsul intern brut,

antreneazå evident o mare cantitate de numerar pentru efectuarea tranzacţiilor, numerar care

circulå de fapt în afara canalelor bancare şi care la nivel macroeconomic poate fi determinatå

cu o anumitå marjå de aproximaţie.

Pagina 58 din 64



Actualmente, în România, s-a creat chiar o obişnuinţå în rândul marilor şi micilor

comercianţi, şi chiar a producåtorilor, de a lucra cu numerar. Numerarul a devenit

instrumentul cel mai credibil al partene-rilor de stingere a obligaţiilor reciproce, determinat

pe de o parte de blocajul financiar în care opereazå agenţii economici şi de imposibilitatea

cunoaşterii bonitåţii şi seriozitåţii partenerilor, iar pe de altå parte de mecanismul încå greoi

al transferurilor bancare.Se impune deci cu necesitate adoptarea de cåtre autoritatea monetarå a statului a unor

måsuri, sau chiar promovarea unui proiect legislativ, care så fluidizeze fluxurile monetare în

economie şi så reducå considerabil circulaţia numerarului în economie.

Depozitele la vedere

1992 1993 1994


Indicele anual de creştere a

preŢurilor de consum 199,2% 295,5% 61,7%

Ponderea în M2 33,2% 26,4% 21,9%

Depozite la vedere(miliarde lei) aug.1995 aug.1996

396,2 627,0

Se poate observa cå abia în anul 1994 depozitele la vedere au avut o creştere în

termeni reali.

Economiile populaţiei

1992 1993 1994


Ponderea în M2 22% 14,4% 25,6%

Economiile populaţiei (miliarde lei) aug.1995 aug.1996

4.114,5 7.289,4

Creşterea spectaculoaså a economiilor populaţiei în 1994 faţå de anii anteriori este

urmarea cea mai probabilå a ratei dobânzii din economie, practicatå în primul rând de Banca

Naţionalå a României, şi denotå recâştigarea încrederii populaţiei în moneda naţionalå.

Viteza de circulaţie a banilor a scåzut continuu, de exemplu, faţå de 1985, de la 0,315

în 1992 la 0,133 în 1993 şi la 0,058 în 1994, atestând o creştere a cererii de bani, mai greu de

Pagina 59 din 64



evaluat. Şi viteza de circulaţie a numerarului a scåzut (faţå de anul 1985) de la 5,946 în 1992

la 2,211 în 1993 şi la 2,243 în 1994.

Puterea de cumpårare a monedei naţionale a scåzut drastic faţå de 1985 la 0,099 în

1992, 0,018 în 1993 şi 0,003 în 1994. ïn ceea ce priveşte evoluţia puterii de cumpårare a

dolarului pe piaţa internå a României, constatåm cå, urmare a devalorizårii leului, s-a ajuns

ca 100 de dolari în octombrie 1990 så fie echivalenţi cu 1,10 dolari în decembrie 1994.Puterea de cumpårare a banilor este un indice al cantitåţii de bunuri care poate fi

cumpåratå cu o unitate monetarå. Indicele puterii de cumpårare ne ajutå de fapt, så måsuråm

o variabilå nominalå exprimatå în monedå curentå cu o variabilå realå exprimatå în monedå

constantå.

Variabilele nominale sunt måsurate în termeni reali. În acest mod se poate exprima

puterea de cumpårare a salariatului nominal pentru a afla salariul real sau puterea de

cumpårare a oricårui alt venit pentru a afla venitul real. Paritatea puterii de cumpårare este

teoria potrivit cåreia cursul (rata) de schimb dintre douå monede se ajustaserå întotdeauna

exact câte så elimine diferenţa dintre modificårile de preţuri din ţårile respective.

Dacå inflaţia internå este mai mare decât cea stråinå (când toţi ceilalţi factori råmân

neschimbaţi) moneda naţionalå tinde så se deprecieze. Teoria paritåţii puterii de cumpårare

spune cå acest efect este principala explicaţie a modificårii cursului valutar.

Rata dobânzii

Creşterea de peste douå ori a economiilor populaţiei în sistemul bancar pe parcursul

anului 1994 reflectå practicarea unor rate real pozitive ale dobânzilor şi recâştigarea

încrederii în moneda naţionalå. Måsurile de politicå monetarå promovate de Banca Naţionalå

a României din 1993 - 1994 au rolul de a creşte oferta monetarå ca mijloc de antrenare a

ofertei de credite, de micşorare a ratei dobânzii, de stimulare a investiţiilor şi, pe aceastå cale,

de creştere a produsului intern brut. Este ştiut faptul cå, în condiţii inflaţioniste, practicarea

unor rate scåzute ale dobânzii, situate sub rata inflaţiei, produce, prin creşterea cererii de bani

în economie, o severå depreciere a monedei naţionale. Deci, singura cale de reducere a

costului creditului, a ratei dobânzii, este reducerea ratei inflaţiei.În 1998 se observå o scådere a dobânzilor, în special a celor de pe piaţa interbancarå

datoratå în primul rând reducerii inflaţiei, la care se adaugå surplusul de lichiditate de pe

piaţå, pentru cå Banca Naţionalå a României nu a mai atras depozite, dar şi faptului cå

båncile s-au dezobişnuit så-şi îndrepte resursele cåtre economie.

Moneda naţionalå continuå så se devalorizeze cu o intensitate care în unele momente

a depåşit limitele a ceea ce s-ar putea numi devalorizare lentå, dar deocamdatå devalorizarea

este inferioarå nivelului dobânzilor oferite de bånci la depozitele populaţiei.

Dobânzile medii

Pagina 60 din 64



aug.1995 aug.1996

active 46,3% 51,9%

pasive 37,5% 40,9%

Inflaţia

Statisticile aratå cå rata medie lunarå a inflaţiei a înregistrat suişuri şi coborâşuri de laun an la altul: 10,3% în 1991; 9,6% în 1992; 12,1% în 1993; 4,1% în 1994.

Referitor la anul 1996, dupå o ratå lunarå a inflaţiei situatå sub 2% în primele luni ale

anului, luna mai aduce o creştere însemnatå a acestei rate la valoarea de circa 5,3%. Una

dintre cauzele acestei ascensiuni inflaţioniste este şi acţiunea Båncii Naţionale a României de

a finanţa bånci falimentare, a cåror datorie cåtre populaţie se ridica la aproximativ 260

miliarde lei. Acţiunea Båncii Naţionale a României nu avea altå posibilitate decât emiterea de

monedå, fapt ce ar fi condus la suplimentarea cu 10% a masei monetare. Evoluţiile monetare

din luna iulie 1996 au fost semnificativ influenţate de creşterea ratei inflaţiei şi de

anticipaţiile inflaţioniste ale populaţiei. Rata inflaţiei în luna iulie 1996 a fost de 7,5%, fiind

cea mai ridicatå ratå lunarå înregistratå din martie 1994.

În anul 1997, s-a înregistrat o ratå medie lunarå a inflaŢiei înaltå, de 14,5%, în lunile

ianuarie şi februarie rata medie a inflaţiei a fost de 13,7% şi respectiv de 18,8%, ca apoi în

luna martie så se înregistreze cea mai înaltå ratå medie din ultimii 8 ani, fiind de 30,7%.

Dupå acest “şoc” inflaţia a evoluat la un nivel mult mai scåzut, rata medie lunarå fiind de

6,9% în luna aprilie, de 4,3% în luna mai şi de 2,3% în luna iunie, scåzând la 0,7% în luna

iulie.

Comparativ cu luna mai 1996 creşterea nivelului inflaţiei în luna mai 1997 a fost de

2,7 ori mai mare pe ansamblul mårfurilor şi serviciilor, de 2,9 ori la mårfurile nealimentare şi

de 2,9 ori la serviciile prestate populaŢiei. Rata inflaţiei în luna august a fost de 3,5% faţå de

luna iulie şi de 109,8% faţå de decembrie 1996.

În luna noiembrie rata inflaţiei în ţara noastrå a fost de 5,8%, iar faţå de aceeaşi lunå a

anului 1996 de 47,4%. În prima lunå a anului 1998 rata inflaŢiei a fost de 4,9%. Cea maimicå ratå a inflaţiei înregistratå în ultimii 8 ani a fost în luna august 1998, de 0,6% faţå de

luna iulie. În octombrie 1998 rata inflaţiei a înregistrat cel mai înalt nivel din ultimele opt

luni, de 3,9%.

Blocajul financiar a însoţit permanent procesul tranziţiei şi a fost pus pe seama

societåţilor private de cåtre autoritåţile române. Astfel, statisticile oficiale aratå cå în 1995

ponderea sumelor blocate în sectorul privat a fost de 48%, în creştere cu 15% faţå de 1992, în

timp ce, în aceeaşi perioadå, sectorul de stat a înregistrat o diminuare a sumelor blocate cu

Pagina 61 din 64



13%. Dacå am repartiza sumele blocate pe ramuri ale economiei, am constata cå în comerţ

(36%) şi în industrie (34%) s-au înregistrat cele mai mari blocaje.

Politica monetarå a Båncii Naţionale trebuie så coreleze cererea de bani din economie

cu lichiditåţile şi accesul la credite.

Politica monetarå poate fi definitå ca ansamblu al måsurilor monetare luate de state şi

de banca centralå pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei sau pentru influenţarea într-un anumit sens a conjuncturii economice. Se

utilizeazå instrumente specifice cum ar fi: operaţiunile pe piaţa monetarå (defensive sau

dinamice), rata de scont - ce reprezintå dobânda pe care banca centralå o percepe la operaţiile

de rescontare a cambiilor prezentate de båncile comerciale pentru a încasa sumele

împrumutate clienţilor lor înainte de scadenţa fixatå acestora, rezervele obligatorii, plafoanele

globale asupra creditului bancar, controlul selectiv al creditelor sub forma plafoanelor de

credite pentru anumite destinaţii, controlul ratei dobânzii etc.

Utilizarea acestor instrumente se face pentru a realiza:

a) obiective generale ca: stabilitatea preţurilor, scåderea ratei şomajului, creşterea

economicå şi echilibrul balanţei de plåţi, creşterea rezervelor de mijloace de platå

internaţionale;

b) obiective intermediare, controlate direct de Banca Naţionalå ca: oferta de bani din

economie, creditul, rata dobânzii, cursul de schimb al monedei naţionale.

Posibilitatea adoptårii şi aplicårii unei politici monetare curente în economia

României a fost creatå treptat, prin måsuri legislative şi practici care au urmårit constituirea

şi funcţionarea normalå a unei pieţe monetare specifice economiei de piaţå. Din påcate, în

multe privinţe, am pierdut startul, pentru cå pânå la legiferarea şi punerea în practicå a unor

måsuri a domnit haosul, iar consecinţele negative nu au întârziat så aparå.

În perioada 1991 - 1994, în realizarea obiectivelor generale s-a manifestat o

contradicţie între obiectivul stabilitåţii preţurilor şi obiectivul ocupårii forţei de muncå, în

sensul cå preţul plåtit pentru scåderea indicelui anual al preţurilor de consum la 61,7% în

1994 a fost creşterea ratei şomajului pânå la nivelul de 10,9% în aceleaşi an.Chiar dacå s-a realizat o relativå stabilizare macroeconomicå, inflaţia, care a rezistat

la nivelul de 61,7% în 1994 a fost, în parte, de naturå monetarå, deoarece indicele anual al

masei monetare a depåşit considerabil indicele anual al produsului intern brut.

Încetinirea ratei şomajului la numai 0,5% în 1994 faţå de 1993 a fåcut ca indicele

anual al P.I.B. så fie pozitiv, de +1,3% în 1993 şi +3,5% în 1994.

Produsul intern brut a scåzut în 1997 cu 6,6% faţå de anul precedent, iar puterea de

cumpårare a populaţiei s-a micşorat cu aproape 30%.

În politica de credit sunt de semnalat urmåtoarele evoluţii:

Pagina 62 din 64



1) în anul 1994 are loc pentru prima datå o creştere în termeni reali a creditului

neguvernamental care a sprijinit, de altfel, creşterea P.I.B. din 1994 cu +3,5%;

2) în 1994 are loc scåderea creditelor în valutå, ca urmare a creşterii costului

determinat de rata dobânzii în totalul creşterii costurilor de producţie;

Creditul (miliarde lei)aug.1995 aug.1996

guvernamental 462,7 2.067,7

neguvernamental 13.117,4 21.517,1

în valutå 3.477,3 7.288,8

3) Raportul anual al Båncii Naţionale a României (1994) aratå cå “poziţia credit

guvernamental (net) continuå så înregistreze sold creditor, ceea ce înseamnå cå, în ansamblul

conturilor deschise statului în sistemul bancar, datoriile sunt mai mici decât creanţele”.

Credit guvernamental net aug.1995 aug.1996

(miliarde lei) -641,9 258,0

Scåderea drasticå a lichiditåţilor de la 0,60 în 1990 la 0,22 în 1994 a fost în mare

måsurå determinatå de adoptarea unei politici de credit deosebit de restrictivå: s-au diminuat

atât ponderea creditului în masa monetarå, cât şi ponderea creditului în P.I.B.

Statisticile oficiale relevå faptul cå în perioada 1990 - 1994 puterea de cumpårare a

leului (sau leul - etalon) a scåzut de la nivelul 1,00 (în 1990) la nivelul 0,015 în 1994. ïn

acelaşi timp, şi etalonul dolar (puterea sa de cumpårare) a scåzut de la nivelul de 1,00 (luat ca

bazå de comparare - pentru anul 1990), la nivelul 0,89.

Calculele şi previziunile optimiste ale Guvernului, fundamentate pe aşa-zisa

stabilitate macroeconomicå, sunt sensibil depåşite de realitatea de pe piaţa valutarå oficialå şi,

mai cu seamå, de pe piaţa semioficialå a caselor de schimb. Astfel, la nivelul lunii octombrie1995, puterea de cumpårare a leului s-a redus din nou de circa 100 de ori faţå de 1990,

prognozându-se o creştere de preţuri şi mai accentuatå (de circa 150 de ori faŢå de 1990),

care nu a întârziat så aparå şi a situat cursul valutar real la nivelul de 3100 - 3200 lei/$,

pentru ca la începutul lunii ianuarie 1997 så se situeze la nivelul de 5800 - 5900 lei/$. ïn luna

octombrie 1998 creşterea preţurilor s-a accentuat tot mai mult situând cursul valutar la

nivelul de 10.000 lei/$.

Principala preocupare a politicii noastre monetare trebuie så fie deci redresarea

monedei naţionale, având în vedere rolul deosebit de important al acesteia în viaţa economicå

Pagina 63 din 64



şi socialå, precum şi faptul cå, pe lângå funcţiile sale de mijloc de platå, de economisire, de

evaluare, etc., moneda reprezintå un principal indicator privind calitatea existenţei noasre la

un moment dat.

Pe lângå inflaţie, moneda noastrå este afectatå de complexul inferioritåţii faţå de

monedele cu statut de convertibilitate. Ambele fenomene sunt generate în totalitate de

procesele economice, sociale şi - de ce nu - politice; cu alte cuvinte, moneda oricårei ţåri preia în conţinutul såu valoric (partea de etalon, reprezentatå de puterea de cumpårare) atât

succesele, cât şi insuccesele economiei şi ale societåţii. Este clar cå diminuarea de circa 150

de ori a etalonului monetar al leului în perioada 1990 - 1995 reflectå mult mai real decât

statisticile oficiale un anumit comportament economic, social şi politic la care trebuie så se

renunţe, dacå dorim cu adevårat redresare monetarå şi economicå.

O altå variantå, la care au apelat şi alte ţåri ar fi redefinirea unitåţii monetare. Dupå o

deteriorare accentuatå a etalonului monetar, ca urmare a incapacitåţii de guvernare a

proceselor economice şi sociale, se poate recurge la redefinirea unitåţii monetare,

redimensionând-o la un nivel de 100 sau 1000 de ori mai mare, obţinându-se aşa numita

“monedå grea”. Efectul unei astfel de stabilizåri monetare este reducerea cheltuielilor de

emisiune şi de manipulare a semnelor båneşti, deci un efect cosmetic, pentru cå, neînlåturând

cauzele, procesul de erodare prin inflaţie se reia imediat dupå înlocuire. Singura şanså pentru

ca o astfel de acţiune så nu eşueze şi, dimpotrivå, så ducå la atenuarea unei inflaţii severe este

corelarea acesteia cu o creştere realå şi progresivå a productivitåţii în economia naţionalå.

În aceastå etapå, banca centralå, politica monetarå trebuie så facå faţå unor decizii

rapide generate de informaţii colectate într-un timp scurt, så aibå capacitatea de intervenţie şi

mecanismele, cåile fluide de propagare a intervenţiei, astfel încât impactul produs în vederea

creårii unei reale stabilitåţi monetare så fie maxim şi eficient.

Pagina 64 din 64

aspecte legate de circulatia monetara in cadrul sistemului bancar

Documents