aspecte impozite si taxe locale
TRANSCRIPT
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Aspecte ale impozitelor si taxelor locale in cadrul unei primarii
CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
LOCUL PRELEVĂRILOR FISCALE ÎN
ANSAMBLUL RESURSELOR STATULUI
Economia modernă este caracterizată de fenomenul creşterii mai rapide a necesarului
de resurse decât a posibilităţilor de procurare a acestora. Resursele au caracter limitat, în timp
ce cererea de resurse are o accentuată tendinţă de creştere.
Resursele sunt elementele de bogăţie ale unei naţiuni. Alături de resursele materiale,
umane şi informaţionale, un rol deosebit îl au resursele financiare.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat. La nivel naţional,
resursele financiare cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităţilor şi instituţiilor
publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrativ,
precum şi resursele populaţiei. Volumul resurselor financiare ale unei societăţi depinde de
mărimea produsului intern brut, precum şi de posibilitatea apelării la resurse financiare
externe.
Resursele financiare publice includ resursele administraţiei de stat centrale şi locale,
resursele asigurărilor sociale de stat şi resursele instituţiilor publice cu caracter autonom.
Aşadar resursele financiare publice împreună cu resursele financiare private constituie
resursele financiare ale societăţii.
Cererea de resurse financiare publice este determinată de nivelul şi de evoluţia
cheltuielilor publice. Posibilitatea acoperirii cererii de resurse, la un moment dat este
influenţată de un ansamblu de factori printre care putem aminti:
- factori economici, care imprimă o evoluţie a produsului intern brut;
factori monetari: dobândă, credit, care îşi transmit influenţa prin preţ;
Pagina 0 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor în scopul asigurării nevoilor de
educaţie, sănătate, cultură, etc.;
factori demografici, pot influenţa sporirea numărului de contribuabili;
factori politici şi militari, care prin măsurile de natură politică, socială sau financiară
pot determina creşterea producţiei sau a veniturilor, sporirea fiscalităţii şi în acelaşi timp
nivelul resurselor financiare publice;
factori de natură financiară, ce sintetizează influenţa celorlalţi factori prin
dimensiunea cheltuielilor publice.
Existenţa unei multitudini de factori de influenţă a condus la apariţia unor noi tipuri
de resurse publice, având drept efect diversificarea structurii resurselor financiare.
Privite din punct de vedere al conţinutului lor economic, principalele categorii de
resurse financiare publice sunt: prelevările cu caracter obligatoriu (impozitele, taxele,
contribuţiile), resursele de trezorerie, resursele provenind din împrumuturi publice şi
finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire.
Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficitului bugetului de
stat, al bugetului asigurărilor sociale, al bugetelor locale şi a deficitelor temporare ale
bugetelor fondurilor speciale. Acestea constau în împrumuturi pe termen scurt prin emisiunea
şi vânzarea unor titluri de stat (certificate de depozit, bonuri de tezaur, etc.).
Resurse financiare provenind din împrumuturi publice se gestionează tot prin sistemul
Trezoreriei Publice.
Emisiunea bănească fără acoperire, ca mijloc de finanţare a deficitului bugetar, este
posibilă, dar atrage după sine un nivel ridicat al inflaţiei.
Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o constituie veniturile cu caracter
fiscal, al căror nivel este însă limitat şi de cele mai multe ori insuficient. Măsurile de creştere
a nivelului resurselor fiscale se bazează pe modificări ale sistemului fiscal, fie în ceea ce
priveşte nivelul cotelor de impunere folosite, fie vizând introducerea unor noi impozite.
Introducerea unor astfel de măsuri care trebuie să primească acordul puterii legislative, nu se
poate realiza rapid şi ca urmare se apelează la celelalte categorii de resurse pentru a acoperi
nevoia de resurse la un moment dat.
În societăţile libere bazate pe proprietatea privată şi economia de piaţă, statul este
prezent în viaţa politică, economică şi socială, asigurând colectivităţii bunuri şi servicii
publice. Finanţarea costurilor acţiunilor sale în domenii devenite tradiţionale precum
apărarea, ordinea publică, funcţionarea organelor administraţiei publice, educaţie sănătate,
cultură, artă, securitate socială, dar şi în domenii economice, respectiv cercetare, comunicaţii,
Pagina 1 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
transporturi, energie, la care se adaugă acţiuni asupra fluctuaţiilor conjuncturale ale mediului
economic, a determinat creşterea nevoilor sale financiare şi o diversificare a surselor de
finanţare.
PRELEVĂRILE FISCALE DE NATURA IMPOZITELOR
1.2.1 Conţinutul Şi rolul impozitelor
Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariţie este legată de
existenţa statului şi a banilor.
De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, în funcţie de
dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Informaţii
despre impozitele, taxele şi cheltuielile publice din Antichitate provin, în special, din istoria
statelor antice, grec şi roman.
În Grecia Antică erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere
ale statului, pentru întreţinerea şi dotarea forţelor armate şi de ordine publică, pentru
construirea şi înarmarea corăbiilor de război, pentru temple, serbări religioase şi distracţii
publice, pentru construirea de drumuri şi lucrări de utilizare comunală.
Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atât resursele domeniale, obţinute
prin exploatarea unor bogăţii naturale aflate în patrimoniul statului (cum ar fi, de pildă,
minele de argint, carierele de marmură), cât şi diferitele impozite ordinare şi extraordinare
(cum ar fi, de exemplu, impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriaşilor, taxele pentru
vânzarea în piaţă a produselor agricole, impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi
perceput în timp de război, ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni).
În statul roman antic, în toate etapele evolutive, principalul impozit a fost tributum.
Iniţial, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea
pământului stăpânit în mod individual, fie ca zecime din produsul brut obţinut. Ulterior,
tributum a fost generalizat şi permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toţi cetăţenii
statului roman care deţineau proprietăţi imobiliare şi, mai târziu, bunuri mobile. În afara
acestui impozit, se mai percepea un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe
meşteşuguri şi, temporar, un impozit datorat de celibatari şi un impozit pe numărul sclavilor.
În Evul Mediu, datorită dezvoltării organizării statale, impozitul trebuie să finanţeze o
administraţie tot mai complexă. Astfel, în Anglia, favorizată de conjunctura că era o ţară cu
Pagina 2 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
puţine frământări sociale, prin Magna Charta Libertatum, din 1215, s-a interzis instituirea
impozitelor de către monarhi fără aprobarea poporului. Alături de impozitul perceput
proprietarilor de pământ în funcţie de venitul obţinut prin exploatarea proprie şi în arendă, în
Anglia secolului XIII şi în cele următoare se mai percepeau impozite pe venit diferenţiat
pentru nobili, clerici şi ţărani, impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, cât şi impozite
incluse în preţurile de vânzare ale sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.
Pe teritoriul actual al României, cele mai vechi surse financiare ale statului au fost
dijmele, iniţial un impozit fix, în natură, pe produsele pământului înlocuit ulterior prin dări
variate pe fiecare produs, devenite aproape insuportabile prin număr şi mărime (goştină,
desetină, oierit, prisăcărit, vădrărit, pogonărit, fumărit, etc.). Impozitul în bani a fost introdus
în secolul al XIV-lea sub numele de bir, adică impozitul personal sau “capitaţia”. Abia prin
Regulamentul Organic începe organizarea unui sistem fiscal ce instituie forme mai înaintate
de impozit, cu impozite directe cum ar fi: patenta (plată în sarcina negustorilor şi
meseriaşilor), impozitul mobiliar, pe salarii, pe proprietăţi, precum şi cu primele impozite
indirecte: vămi, monopoluri.
După unire şi unificarea administrativă a Moldovei cu Muntenia domnitorul
Alexandru Ioan Cuza reformează sistemul fiscal existent folosind modelul apusean, în
particular cel francez, introducând impozite caracteristice vremii (impozitul funciar, pe
bunuri, taxa de succesiune, taxa de timbru).
În perioada contemporană, parlamentele au dreptul de a institui şi modifica impozite.
Fenomenul care se înregistrează în zilele noastre este acela de creştere permanentă a
cheltuielilor publice în toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost şi
sunt nevoite să sporească impozitele şi taxele, iar consimţământul cetăţenilor la aceste
impozite se consideră exprimat prin votarea, de către reprezentanţii lor in parlament, a legilor
referitoare la impozite şi taxe.
Rădăcina etimologică a noţiunii de impozit provine din limba latină de la
“impositum”. De la apariţie şi până în prezent, teoreticieni şi practicieni au căutat să
definească conceptual impozitul, teoria consemnând preocupările care au existat în acest
sens.
Primele definiţii au un defect comun, căci autorii acestora nu văd în impozit decât un
avans, o primă de asigurare, un schimb, pentru serviciile publice asigurate de stat.
În lucrarea “L’Adresse aux Francais”, Mirabeau afirma că „impozitul nu este decât un
avans pentru a obţine o protecţie de ordin social”, considerând impozitul ”obligaţia comună a
tuturor cetăţenilor şi preţul avantajelor pe care societatea le-o procură acestora”.
Pagina 3 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Emile de Girardin emite ideea îndrăzneaţă că ”impozitul este şi nu trebuie să fie decât
o primă de asigurare plătită de toţi, membrii unei societăţi numită naţiune, cu scopul de a-şi
asigura folosirea deplină a drepturilor lor, protejarea eficientă a intereselor lor şi exercitarea
liberă a libertăţilor lor”.
Aceste abordări conceptuale sunt în principiu inexacte, întrucât nu există echivalenţă
între serviciile primite de contribuabili şi sumele plătite de fiecare în parte, deci în concluzie
impozitul nu are la bază un schimb, un avans sau o primă de asigurare.
Idei alambicate şi fanteziste, acestea se impun a fi eliminate în favoarea unor idei mai
tranşante. Teoria fiscală consemnează concepţii care reflectă rolul financiar al impozitului.
Considerarea impozitului ca resursă de acoperire a cheltuielilor publice se regăseşte şi
în perioada de ascensiune a capitalismului, când gândirea economică era dominată de
filozofia liberală, astfel Adam Smith afirmă în ”Richesse des nations” că, ”impozitul este
contribuţia tuturor membrilor societăţii, sau a unei părţi din membrii săi la cheltuielile
guvernului”.
Analiza acestor abordări conceptuale relevă o serie de deficienţe. Una dintre ele este
aceea de a considera impozitul drept o contribuţie, deoarece acesta ar presupune existenţa
unui avantaj real sau presupus direct, pentru care contribuabilul îşi aduce aportul.
Abordările conceptuale ale lui Rene Stourm şi Gaston Jézé pot fi considerate ca stând
la bază actualelor definiţii date în lucrările de specialitate din ţară şi străinătate.
Stourm afirmă scurt şi concis: ”impozitul este o prelevare operată asupra capacităţilor
individuale ale contribuabililor pentru finanţarea nevoilor serviciilor publice”.
La rândul său Gaston Jézé, a emis o definiţie devenită celebră: ”impozitul este o
prestaţie pecuniară, impusă particularilor de către autorităţi, cu titlu definitiv şi fără
contraprestaţie, în vederea acoperirii obligaţiilor publice”.
Deşi în literatura de specialitate există mai multe definiţii date impozitelor,
considerăm că “impozitele reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără
contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil a unei părţi din veniturile şi/sau averea
persoanelor fizice şi juridice în scopul acoperirii cheltuielilor publice” (Corduneanu Carmen,
1998).
Din definiţie rezultă că impozitele au caracter obligatoriu, iar prelevarea acestora se
efectuează cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor rezultă din faptul că plata acestora către stat
constituie o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit
Pagina 4 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii,
datorează impozit.
De asemenea, impozitele se prelevă cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie
directă din partea statului, plătitorii acestora neputând solicita statului un contraserviciu de
valoare egală sau apropiată.
Rolul impozitelor
Instituirea şi perceperea de către stat a impozitelor determină o importantă
redistribuire a produsului intern brut. Prin aceasta, se manifestă rolul impozitelor pe plan
financiar, economic şi social, rol ce diferă de la o ţară la alta.
Pentru toate societăţile, impozitul constituie o instituţie necesară. El se colectează
pentru acoperirea cheltuielilor publice în folosul tuturor, dar este întrebuinţat şi ca instrument
de intervenţie în viaţa economică precum şi ca instrument de politică socială.
Maurice Duverger, referindu-se la statul modern din zilele noastre, scrie că acesta „nu
se mai mărgineşte la sarcinile militare şi poliţieneşti tradiţionale. El intervine în viaţa socială
pentru a stimula producţia, în perioada de criză, pentru a împiedica creşterea preţurilor şi a
menţine puterea de cumpărare a monedei în perioada de inflaţie, pentru a asigura în tot timpul
o cât mai bună utilizare a bogăţiilor ţări i şi repartizarea venitului naţional. Pentru acest stat
modern, finanţele publice nu sunt numai un mijloc de acoperire a cheltuielilor sale de
administraţie ci în primul rând un mijloc de interveni în viaţa socială, de a exercita o presiune
asupra cetăţenilor, pentru a organiza ansamblul naţiunii” (I. Văcărel, 2000).
Rolul financiar este cel mai important deoarece acesta constituie mijlocul principal de
procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Caracteristică pentru evoluţia impozitelor şi taxelor în perioada postbelică este tendinţa de
creştere continuă a acestora ca mărime, atât absolută cât şi relativă. Sporirea volumului
încasărilor din impozite s-a realizat prin creşterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de
impunere, precum şi prin majorarea cotelor de impunere. Această din urmă măsură, a vizat în
cea mai mare parte, impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice şi mai puţin prin
veniturile obţinute de societăţile de capital.
Pentru economiile angajate pe calea tranziţiei spre economia de piaţă, schimbările
iniţiate în sistemele fiscale în concordanţă cu cerinţele promovării mecanismelor
concurenţiale au dus, în primul rând, la o redimensionare a funcţiei financiare a impozitelor.
Pagina 5 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Acestea de acum sunt considerate ca principal alimentator cu resurse financiare a bugetului,
şi sunt aşezate în raport cu principiile de politică financiară şi de echitate.
În statele moderne rolul impozitelor a dobândit o semnificaţie mai cuprinzătoare. Pe
lângă funcţia lor financiară impozitele sunt folosite ca metodă de conducere a economiei, au
devenit pârghii de politică economică în mâna guvernelor. Acest nou rol al impozitelor îşi are
sorgintea în acţiunea lor financiară asupra economiei, a cetăţenilor şi agenţilor economici,
care astfel pot fi influenţaţi după scopul urmărit.
În lucrarea sa ”Histoire de l’impot”, Gabriel Ardant susţine că: ”impozitul a încetat a
mai fi grăuntele de nisip care să jeneze mecanismul pieţei, cum era considerat în perioada
capitalismului premonopolist, devenind unul din regulatoarele şi motoarele acestui
mecanism. Ca urmare impozitul are atât rolul alimentării cu fonduri a bugetului statului, cât şi
pe acela al unui factor de echilibru în economie”.
Rolul intervenţionist al impozitelor (intervenţionismul fiscal) este consacrat prin
pârghia impozite, asigurându-se o anumită corectare şi o anumită orientare a mecanismelor
pieţei. Acţionând prin impozite, autorităţile publice influenţează toate activităţile, inducând în
acestea, efecte dorite: provoacă schimbarea ori lichidarea unora din acestea, încurajează
producţia şi consumul descurajează iniţiativa de întreprindere, reglează relaţiile economice
externe.
Modalităţile de intervenţie pe calea impozitelor, de folosire a lor sunt diverse, după
natura acţiunilor şi scopului urmărit. În general când se urmăreşte încurajarea unor acţiuni,
dezvoltarea sau modernizarea de activităţi se procedează la detaxare (reducere, scutiri sau alte
facilităţi fiscale) dar şi prin reducerea numărului de prelevări. Când se urmăreşte descurajarea
unor activităţi, colectivităţile publice introduc majorări de impozite, multiplică numărul
contribuţiilor, modifică structura acestora, folosind ori impozitele pe venituri (directe) ori
cele asupra preţurilor(indirecte). Cum în prezent, şansa opririi căderii producţiilor şi
relansarea lor o constituie expansiunea capitalului privat în economie, facilităţile fiscale
acordate sunt o metodă sigură de stimulare, de încurajare a acestuia. Şi în ţări le cu economii
în tranziţie, impozitele pot servi ca instrumente de politică economică.
Pierre Lalumiere subliniază cu pregnanţă creşterea rolului intervenţionist al statului în
economie după criza mondială din 1929-1933, în cursul căreia se dovedise că iniţiativa
privată este incapabilă să asigure echilibrul economic şi social necesar. Pentru îndeplinirea
acestui rol, au fost folosite pe o scară din ce în ce mai largă, cheltuielile publice, impozitele şi
alte instrumente financiare. Referindu-se la rolul activ al finanţelor publice, economistul
Pagina 6 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
francez scrie: “ Cheltuiala publică a fost concepută ca un mijloc de intervenţie pe plan
economic şi social; dacă ea continuă să finanţeze sarcinile administrative ale statului, ea
trebuie să servească în egală măsură la creşterea capacităţii de producţie a economiei
(cheltuieli publice de investiţii) sau la redistribuirea veniturilor în favoarea categoriilor
sociale defavorizate (cheltuieli publice de transfer). Impozitul este, de asemenea, considerat
ca un procedeu de intervenţie la îndemâna statului; dacă el continuă să asigure acoperirea
cheltuielilor publice, el trebuie să permită în aceeaşi măsură o anumită egalizare a condiţiilor
sociale (amputarea prin impozit a veniturilor mari, detaxarea categoriilor sociale
defavorizate) sau să provoace, prin incitare, dezvoltarea economică (exonerarea activităţilor
rentabile, majorarea impozitelor de la agenţii marginali, etc.). Prin utilizarea judicioasă a
cheltuielilor şi a veniturilor, bugetul de stat devine un imens „filtru”, care prelevă pe calea
impozitului o parte din venitul naţional şi care îl distribuie prin intermediul cheltuielilor
corespunzătoare pentru obiective economice sau sociale” (I. Văcărel, 2000).
Rolul social al impozitelor se manifestă în mai multe direcţii. Înainte de toate, ele
servesc ca principal instrument în mâna autorităţii publice de redistribuire a produsului
naţional între diferitele categorii sociale. Se urmăreşte corectarea disparităţilor în venituri ale
cetăţenilor. Măsurile introduse în acest scop sunt numeroase, frecvent se practică: scutirea de
impozit a veniturilor sub un nivel minim considerat, acordarea de facilităţi fiscale categoriilor
defavorizate, reducerea cotelor de impozit la unele produse cu intenţia stimulării cererii,
impunerea ridicată asupra bunurilor a căror consum trebuie ţinut sub control (dăunătoare
sănătăţii, de pildă).
În general intervenţionismul social prin impozite urmăreşte obiective comune:
asigurarea bunăstării, a securităţii şi justiţiei sociale. În general aceste obiective în perioada
actuală în România nu pot fi atinse simultan. Criza tranziţiei produce efecte deosebit de grave
nu numai asupra economiei, ci şi asupra condiţiilor de viaţă ale oamenilor (şomaj, inflaţie,
preţuri injuste). Este imperativ să se acţioneze ferm pentru stabilizarea economiei şi
concomitent pentru realizarea securităţii sociale. Prin politica impozitelor, alături de alte
măsuri, se pot promova soluţii de protecţie socială (redistribuirea veniturilor, eliminarea
constrângerii fiscale). Totodată perfecţionarea sistemului fiscal duce la o mai bună justiţie
socială, chiar la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.
Unii economişti consideră că rolul financiar al impozitelor n-ar trebui să aibă
prioritate, ci întâietatea ar trebui acordată considerentelor economice şi sociale ale acţiunii
lor, pe motiv că ameliorarea condiţiilor şi structurilor sociale sunt mai importante decât
Pagina 7 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
veniturile fiscale. Fără a subaprecia rolul economic şi social al impozitelor, este însă de arătat
că nu numai că nu contravine rolului financiar al acestora, dar dimpotrivă este condiţionat de
acesta din urmă, iar pe de altă parte, guvernele dispun şi de alte instrumente nefiscale de
intervenţie în economie şi în structurile sociale, de pildă poate acorda credite avantajoase,
poate acţiona pe calea cheltuielilor publice, chiar administrativ, nu poate însă prin nimic
înlocui impozitele ca principală resursă de alimentare cu venituri a bugetului. Într-o
ierarhizare a opţiunilor, primatul obiectivelor financiare se justifică fără îndoială.
1.2.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE IMPOZITELOR
Realizarea obiectivelor financiare, economice şi sociale urmărite de către stat, când
introduce diferite impozite şi taxe, este posibilă numai atunci când reglementările fiscale
respective sunt cunoscute şi respectate atât de contribuabili, cât şi de organele fiscale. De
aceea, în legile prin care se instituie impozite şi taxe se folosesc următoarele elemente
tehnice:
subiectul (plătitorul) impozitului;
suportatorul (destinatarul) impozitului;
obiectul impunerii;
sursa impozitului;
unitatea de impunere;
cota impozitului;
asieta fiscală;
termenul de plată.
Figura 1.2.2.
ELEMENTELE TEHNICE ALE IMPOZITULUI
Pagina 8 din 87
Subiectul (plătitorul) impozitului
Suportatorul (destinatarul) impozitului
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
1. Subiectul (plătitorul) impozitului sau contribuabilul este persoana fizică sau
juridică obligată prin lege să plătească impozitul. Calitatea de plătitor de impozite presupune
îndeplinirea anumitor condiţii. Astfel, pentru ca o persoană fizică să fie plătitoare de impozite
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
să fie cetăţean liber;
să realizeze un anumit venit sau să posede anumite bunuri;
să aibă capacitate de exerciţiu, adică să fie în deplinătatea facultăţilor mintale.
În cazul anumitor impozite şi taxe este necesar ca persoanele fizice să dispună de
calificarea corespunzătoare, să posede o autorizaţie de exercitare a profesiunii şi un domiciliu
stabil.
2. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul.
Astfel, în cazul impozitelor directe suportatorul coincide cu subiectul impozitului, iar în cel al
impozitelor indirecte subiectului impozitului îi revine o obligaţie formală de a plăti impozitul
(T.V.A.-ul, de exemplu), căci suportarea efectivă se realizează de către persoana care
cumpără mărfurile sau serviciile a căror vânzare este supusă impozitelor.
3. Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. În cazul impozitelor
directe, obiect al impunerii poate fi, după caz, profitul, venitul realizat de o persoană bunurile
mobile şi imobile, anumite acte şi fapte juridice etc. În cazul impozitelor indirecte, obiectul
impunerii îl constituie încasările din vânzarea mărfurilor produse în ţară sau provenite din
import, din prestarea anumitor servicii etc.
Pagina 9 din 87
Obiectul impunerii
Sursa impozitului
Unitatea de impunere
Asieta fiscală
Termenul de plată
Elementele tehnice ale impozitului
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
4. Sursa impozitului indică din ce anume se plăteşte impozitul, respectiv din venit sau
din avere.
Ca sursă a impozitului veniturile apar sub forma salariului, profitului, dividendelor,
rentei, în timp ce averea se prezintă sub formă de bunuri mobile, imobile sau de capital (ca
expresie a acţiunilor emise de societăţile de capital sau a altor hârtii de valoare tranzacţionate
prin bursele de valori).
De asemenea, în cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide,
întotdeauna, cu sursa. În schimb, în cazul impozitelor pe avere nu întotdeauna există o
asemenea coincidenţă, deoarece, de regulă, impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe
urma averii respective şi numai acesta diminuează substanţa averii propriu-zise. De exemplu,
în cazul impozitului pe clădiri, obiectul impozabil îl constituie valoarea clădirilor, procesul
economic de utilizare a clădirilor, iar sursa impozitului pe clădiri o constituie alte venituri
realizate de proprietarul clădirilor respective.
5. Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură prin care se exprimă mărimea
obiectului impozabil şi are fie o expresie monetară (în cazul impozitelor pe venit), fie o
expresie fizico-naturală (m2, ha, kg, bucăţi, ş.a.) în cazul impozitelor pe avere.
6. Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezintă mărimea impozitului stabilită
pentru fiecare unitate de impunere. Altfel spus, cota de impunere este suma sau procentul
care se aplică asupra bazei impozabile pentru determinarea impozitului.
7. Asieta fiscală exprimă modul de aşezare a impozitelor şi include totalitatea
măsurilor luate de organele fiscale pentru identificarea subiecţilor impozabili, stabilirea
mărimii materiei impozabile şi a cuantumului impozitelor datorate statului.
Asieta constată existenţa unei creanţe fiscale a statului şi creează obligaţia de plată
a impozitelor în sarcina contribuabililor. Stingerea acestei obligaţii fiscale poartă denumirea
de lichidare şi se face, de regulă, prin încasarea impozitului.
8. Termenele de plată indică data până la care impozitul trebuie plătit statului. El este
precizat în fiecare act normativ instituitor de venituri bugetare .
De asemenea, precizarea termenelor de plată constituie o condiţie importantă în
informarea plătitorilor privind cât datorează statului şi când trebuie să plătească impozitul.
Termenele de plată au caracter imperativ, iar neachitarea impozitelor până la termenele
Pagina 10 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
stabilite prin lege, atrage după sine obligaţia contribuabililor de a plăti şi majorări de
întârziere sau sunt sancţionaţi sub formă de popriri pe salarii, sechestrarea unor bunuri de
valoare identică cu suma impozitului datorat statului, vânzarea acestora prin licitaţie.
1.2.3. CLASIFICAREA IMPOZITELOR
În practica fiscală internaţională întâlnim o diversitate de impozite, care se deosebesc
ca formă şi conţinut. De aceea, pentru a identifica uşor efectele diferitelor categorii de
impozite în plan economic, financiar, social şi politic este necesară gruparea acestora pe bază
următoarelor criterii:
trăsăturile de fond şi de formă ale impozitelor;
obiectul asupra cărora se aşează;
scopul urmărit de stat prin instituirea lor;
frecvenţa perceperii lor;
instituţia care le administrează.
A. În funcţie de trăsăturile de fond şi de formă, impozitele se grupează în:
1. Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau/şi
juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora, pe bază cotelor legale de impunere şi se
percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regulă, în
cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi persoană.
Pe bază criteriilor care stau la bază aşezării impozitelor directe, acestea se grupează
în:
a) Impozite reale (obiective, pe produs), care se stabilesc în legătură cu deţinerea
unor obiecte materiale (cum sunt pământul, clădirile, magazinele etc.), făcându-se abstracţie
de situaţia personală a subiectului impozitului. Au cunoscut o largă aplicabilitate în perioada
capitalismului premonopolist, dar ele se practică şi în prezent în cazul clădirilor, terenurilor
ocupate de clădiri, exploatărilor agricole. În această categorie se includ: impozitul funciar,
impozitul pe clădiri, impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere, impozitul
pe capitalul mobiliar sau bănesc.
b)Impozite personale (subiective), care se aşează asupra veniturilor sau averii avându-
se în vedere şi situaţia personală a subiectului impozitului. În această categorie se includ:
impozitele pe veniturile persoanelor fizice, impozitele pe veniturile societăţilor de capital,
Pagina 11 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
impozitele pe averea propriu-zisa, impozitele pe circulaţia averii, impozitele pe sporul de
avere.
2. Impozitele indirecte se percep cu ocazia vânzării unor bunuri şi al prestării unor
servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producători, comercianţi sau prestatori de
servicii şi suportate de către consumatorii bunurilor şi serviciilor impozabile. În cazul acestor
impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau
juridice decât suportatorului acestora.
În funcţie de forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte se grupează în:
taxe de consumaţie;
venituri care provin de la monopolurile fiscale;
taxe vamale;
taxe de timbru şi de înregistrare.
B. Avându-se în vedere obiectul asupra cărora se aşează, impozitele se clasifică în:
impozite pe venit;
impozite pe avere;
impozite pe consum (sau pe cheltuieli).
C. În funcţie de scopul urmărit de stat prin introducerea lor, impozitele se grupează în:
1. Impozite financiare, instituite de stat în scopul realizării de venituri necesare
acoperirii cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de
consumaţie etc.).
2. Impozite de ordine, introduse de stat în scopul limitării unei activităţi anume sau în
vederea realizării unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize
ridicate asupra consumului de alcool şi tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping în
scopul limitării importului anumitor mărfuri ce au preţ de dumping.
D. După frecvenţa cu care se realizează (respectiv, se percep la buget), distingem:
1. Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regulă, anual),
fiind înscrise în cadrul fiecărui buget public.
2. Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie în situaţii excepţionale (cum
ar fi, de pildă, în situaţii de criza şi război) şi se percep o singură dată, motiv pentru care ele
nu sunt înscrise în bugetul public.
E. După instituţia care le administrează, impozitele se grupează în funcţie de tipul
statelor în care se instituie şi percep, astfel:
– în statele de tip federal distingem:
impozite federale;
Pagina 12 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor membre ale
federaţiilor;
impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judeţelor, ale municipiilor,
oraşelor şi comunelor.
– în statele de tip unitar distingem:
impozite ale administraţiei centrale de stat;
impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.
1.2.4. PRINCIPIILE IMPUNERII
Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni, efectuate în bază unei legi,
care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau
juridice. Impunerea are atât o latură de natură politică cât şi una de ordin tehnic (concretizată
în metodele şi tehnicile utilizate pentru determinarea mărimii obiectului impozabil şi a
cuantumului impozitului).
Obiectivele social-economice urmărite prin politica fiscală, dimensionarea, aşezarea şi
perceperea impozitelor constituie elemente esenţiale ale sistemului fiscal şi se întemeiază pe
anumite cerinţe ce dau raţionalitate sistemului fiscal respectiv. Aceste cerinţe sunt cunoscute
sub denumirea de principii ale impunerii şi au fost formulate iniţial, de Adam Smith,
reprezentant de seamă al economiei politice clasice, ca maxime sau principii fundamentale
ale impunerii.
Aceste principii au avut indiscutabil un caracter progresist, fiind îndreptate împotriva
arbitrariului ce domnea în materie de impozite în perioada de trecere de la feudalism la
capitalism şi în primele stadii de dezvoltare ale capitalismului.
Fiecare impozit nou introdus trebuie să corespundă cerinţelor principiilor de echitate,
de politică financiară, de politică economică şi socială.
Principiile de echitate fiscală presupun impunerea diferenţiată a veniturilor şi a averii
în funcţie de puterea contributivă a subiectului impozitului.
Echitatea fiscală reprezintă dreptate socială în materie de impozite, iar respectarea
ei presupune îndeplinirea simultană a următoarelor condiţii:
stabilirea unui minim neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit
minim şi a unei averi care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare (această
condiţie este valabilă numai în cazul impozitelor directe);
Pagina 13 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui contribuabil,
adică în funcţie de mărimea veniturilor şi averilor impozabile, de situaţia personală a
subiectului impozitului (singur, căsătorit, numărul persoanelor aflate in întreţinerea sa etc.);
la o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită
în comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei
persoane să fie stabilită în comparaţie cu sarcina altei persoane din aceeaşi categorie socială;
impunerea să fie generală, adică să cuprindă toţi subiecţii care realizează venituri
dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere, excepţie făcând doar
persoanele care se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil)
Măsura respectării acestor principii rezultă din felul în care se realizează impunerea
care, aşa cum am precizat anterior, se poate efectua în cote fixe şi cote procentuale.
Dintre sistemele de impunere utilizate în practica fiscală internaţională, cel care permite
respectarea, în mare măsură, a cerinţelor echităţii fiscale este sistemul bazat pe utilizarea
cotelor progresive compuse.
Principiile de politică financiară cuprind cerinţele de ordin financiar ce trebuiesc
îndeplinite de orice impozit nou introdus în practică. Astfel, acesta trebuie să aibă un
randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic.
Pentru ca un impozit nou introdus în practică să aibă un randament fiscal ridicat se
cer a fi îndeplinite mai multe condiţii, şi anume:
impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice şi
juridice care obţin venituri din aceeaşi sursă sau deţin acelaşi gen de avere sau îşi apropie,
prin cumpărare, aceeaşi categorie de bunuri; universalitatea impozitului presupune, totodată,
ca întreaga materie impozabilă să fie supusă impunerii;
să nu existe posibilităţi, legale sau nelegale, de sustragere de la impunere a unei părţi
din materia impozabilă;
cheltuielile aferente asietei impozitului să fie cât mai reduse.
Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul său nu se modifică de-a
lungul întregului ciclu economic. Altfel spus, randamentul unui impozit nu trebuie să crească
pe măsura sporirii volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului
economic şi nici să se micşoreze în perioadele nefavorabile ale acesteia.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat permanent
necesităţilor de venituri ale statului, respectiv dacă se înregistrează o creştere a cheltuielilor
bugetare acesta să poată fi majorat şi invers. Din practica fiscală internaţională rezultă că, de
cele mai multe ori, elasticitatea impozitului acţionează în sensul majorării acestuia.
Pagina 14 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
O problemă de politică financiară în materie de impozite o reprezintă tipul şi numărul
de impozite care să fie utilizate pentru procurarea veniturilor necesare statului. În timp s-au
conturat două concepţii, prima susţinând ca un singur impozit reprezentativ este suficient
(aceasta a fost promovată de fiziocraţi), iar a doua susţinând necesitatea instituirii perceperii
mai multor impozite. Concepţia promovării unui sistem pluralist de impozite este aplicată în
practica fiscală a majorităţii ţări lor lumii, însă alegerea numărului şi tipului de impozite
utilizate diferă de la o ţară la alta în funcţie de gradul de dezvoltare economică, de tradiţii, de
rezistenţa anumitor categorii sociale la introducerea unor impozite noi şi de alte criterii luate
în considerare de către guvernele şi organele legiuitoare aflate în exerciţiu.
Principiile de politică economică vizează utilizarea de către stat a impozitelor nu
numai pentru procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci şi pentru
încurajarea sau restrângerea activităţii din unele domenii, ramuri sau regiuni economice,
pentru reducerea sau creşterea consumului unei anumite mărfi, pentru extinderea exportului
sau restrângerea importului anumitor bunuri, pentru limitarea inflaţiei.
Astfel, pentru stimularea activităţii unor ramuri sau subramuri economice, se pot
adoptă anumite măsuri de ordin fiscal, cum sunt: reducerea sau scutirea de plată impozitelor
indirecte a mărfurilor autohtone, stabilirea unor taxe vamale ridicate la import, reducerea
impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care îşi plasează capitalurile în
ramura sau subramura respectivă, admiterea amortizării accelerate a capitalului fix din aceste
domenii etc.
Consumul anumitor bunuri sau servicii poate fi stimulat prin diminuarea sau
eliminarea impozitelor indirecte care le grevează sau poate fi restrâns prin majorarea cotelor
utilizate pentru calculul impozitelor indirecte aferente.
Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulat şi prin promovarea
unor măsuri fiscale cum sunt:
acordarea unor prime pentru export;
restituirea integrală sau parţială a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate;
reducerea taxelor vamale la importul anumitor mărfuri şi servicii utilizate pentru
fabricarea de produse destinate exportului;
scutirea de taxe vamale a importului unor mărfuri sau pentru mărfurile provenite din
anumite ţări .
Restrângerea comerţului exterior se poate realiza fie prin utilizarea unor taxe vamale
la import cu caracter protecţionist, fie prin limitarea accesului în ţară a unor mărfuri prin
Pagina 15 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
intermediul unor contingente cantitative. De asemenea, contingentele cantitative se pot stabili
şi în cazul exportului unor materii prime, încurajându-se exportul de produse finite.
Principiile social-politice ale impunerii se referă la faptul că, prin politica fiscală
promovată, statele urmăresc şi îndeplinirea unor obiective de natură social-politică. Prin
realizarea acestor obiective, guvernele urmăresc să-şi menţină încrederea populaţiei în
politica pe care o promovează, precum şi influenţa asupra unor categorii sociale. În acest scop
sunt promovate:
anumite facilităţi fiscale în favoarea contribuabililor cu venituri reduse sau care au în
întreţinere mai multe persoane fără venituri proprii (copii, bătrâni);
impozite speciale în sarcina persoanelor căsătorite care nu au copii şi celibatarilor,
pentru a stimula natalitatea;
impozitele indirecte care prin mărimea lor limitează influenţele negative asupra
sănătăţii oamenilor, a consumului de tutun şi băuturi alcoolice etc.
1.2.5. AŞEZAREA ŞI PERCEPEREA IMPOZITELOR
Aşezarea impozitelor este precedată de următoarele etape: stabilirea obiectului
impozabil, determinarea cuantumului şi perceperea impozitului.
1.2.5.1. STABILIREA OBIECTULUI IMPOZABIL
Această operaţiune are ca scop constatarea de către organele fiscale a venitului/averii
care poate fi supusă impunerii şi evaluarea materiei impozabile care îşi propune să determine
dimensiunea acesteia.
Evaluarea materiei impozabile se poate realiza prin două metode:
Metoda evaluării indirecte, care are trei variante de realizare:
Evaluarea pe bază semnelor exterioare ale obiectului impozabil, permite stabilirea
doar cu aproximaţie a mărimii obiectului impozabil fără să se ia în consideraţie situaţia
persoanei care deţine obiectul respectiv. De exemplu, în cazul impozitului pe clădiri erau
avute în vedere următoarele criterii: numărul şi destinaţia camerelor, numărul coşurilor de
fum, ş.a. această evaluare este simplă şi puţin costisitoare, dar nu permite stabilirea exactă a
mărimii obiectului impozabil.
Pagina 16 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Evaluarea forfetară constă în faptul că subiectul impozabil împuterniceşte organele
fiscale pentru a atribui o anumită valoare obiectului impozabil.
Evaluarea administrativă are caracteristic faptul că organele fiscale stabilesc valoarea
materiei impozabile pe bază datelor pe care le au la dispoziţie. Subiectul impozabil are
dreptul să o conteste aducând argumentele de rigoare.
Metoda evaluării directe cunoaşte două variante de realizare:
Evaluarea pe bază declaraţiei unei terţe persoane constă în aceea că mărimea
obiectului impozabil se determină pe bază declaraţiei scrise de către o terţă persoană care
cunoaşte această mărime şi care este obligată prin lege să o depună la organele fiscale. De
exemplu, agentul economic îşi declară salariile pe care le plăteşte angajaţilor săi, chiriaşii
declară chiria plătită proprietarului, etc.
Evaluarea pe bază declaraţiei contribuabilului. Plătitorul este obligat să ţină o evidenţă
strictă privind veniturile şi cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii sale şi să depună
la organele fiscale o declaraţie referitoare la venituri şi cheltuieli, respectiv averea deţinută.
Organele fiscale procedează la stabilirea materiei impozabile. Neajunsul acestei metode
constă în faptul că face posibilă sustragerea de la impunere a unei părţi din materia
impozabilă prin imposibilitatea organelor fiscale de a controla realitatea tuturor datelor
menţionate în declaraţie.
1.2.5.2. DETERMINAREA CUANTUMULUI IMPOZITULUI
După modul de stabilire se disting impozite de repartiţie şi impozite de cotitate.
Impozitele de repartiţie s-au practicat în feudalism şi în primele stadii de dezvoltare a
capitalismului şi s-au caracterizat prin aceea că statul, în funcţie de nevoile sale de venituri,
stabilea suma globală a impozitelor ce urma a fi încasată de pe întreg teritoriul ţări i.
Impozitele de cotitate se stabilesc pornind de jos în sus, prin aplicarea unei cote
procentuale asupra obiectului impozabil, determinat pentru fiecare plătitor în parte. În unele
ţări se practică reduceri ale dărilor în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinerea
contribuabilului, starea civilă, etc.
1.2.5.3. PERCEPEREA IMPOZITULUI
Pagina 17 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
După stabilirea mărimii impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoştinţa
plătitorilor cuantumul impozitului datorat statului şi termenele de plată ale acestuia, după care
se trece la încasarea propriu-zisă. De-a lungul timpului au existat mai multe metode de
percepere a impozitelor: strângerea impozitelor de către unul din contribuabilii fiecărei
localităţi, încasarea prin intermediul unor concesionari sau de către aparatul specializat al
statului.
Încasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu se utilizează şi în prezent
realizându-se prin următoarele modalităţi:
Direct de către organele fiscale de la plătitori, aceasta având două variante de
realizare:
a) impozit portabil-plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale
pentru a achita impozitul datorat statului;
b) impozit cherabil - organul fiscal este obligat să se deplaseze la domiciliul
plătitorului pentru a încasa impozitul.
Stopaj la sursă se caracterizează prin aceea că impozitul se reţine şi se varsă la stat de
către o terţă persoană. Exemple: impozitul pe salarii, impozitul pe dividende, etc.
Aplicarea de timbre fiscale se practică în cazul taxelor datorate statului pentru
acţiunile în justiţie, pentru taxele privind actele, certificatele şi diferitele documente elaborate
de notariate publice şi de organe ale administraţiei de stat.
Prelevările fiscale de natura taxelor
Teoria şi practica fiscală utilizează noţiunea de taxă alături de cea de impozit.
Etimologic cele două cuvinte provin din limba greacă şi respectiv latină, ambele având
acelaşi sens. Influenţa culturii elene asupra celei latine şi a ambelor asupra întregului spaţiu
european a determinat ca, cuvintele originale ”axis” şi ”impositum” să evolueze fonetic şi
semantic, contribuind la îmbogăţirea fondului lexical de cuvinte al altor ţări .
De la cuvântul de origine greacă ”axis”, apărea în limba latină verbul ”taxare”, care
determină apariţia în limba franceză a familiei de cuvinte ”taxe” şi ”taxe”. În limba română
influenţa latină vine prin filiera franceză, determinând apariţia cuvintelor ”taxă” şi ”a taxa”.
O altă influenţă vine din Grecia prin filiera turcă. Deşi ieşită din fondul lexical activ,
cuvintele taxidar (persoană care strângea dările) şi taxidărie (activitatea de încasare a dărilor),
Pagina 18 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
provin de la cuvântul ”tahsildar” din limba turcă, influenţat la rândul său de ”axis” din limba
greacă.
Din punct de vedere semantic noţiunea de taxă are mai multe sensuri:
Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit;
Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau
juridice în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi;
Sumă de bani care se plăteşte unor instituţii în schimbul unor servicii prestate sau al
unor anumite drepturi.
Taxele fiscale care nu se deosebesc de impozite, fiind sinonime conceptual cu acestea
sunt stabilite prin lege, au caracter obligatoriu, nu au contrapartidă directă pentru cei care le
suportă şi nici o destinaţie specială, constând în fluxuri fiscale care finanţează bugetul de stat
şi bugetele locale. Legislaţia fiscală din toate ţări le nu face distincţie între impozitele
indirecte (TVA, taxe vamale, etc.), care sunt de multe ori denumite taxe şi taxele fiscale (taxe
de publicitate, afişaj şi reclamă, taxă pentru folosirea locurilor publice, taxă asupra
mijloacelor de transport, etc.). Pentru a distinge această categorie de taxe de cele care
constituie impozite se poate propune termenul de taxe cu caracter fiscal.
Unii autori le definesc scoţând în evidenţă caracteristicile comune cu impozitele:
obligativitate, nerambursabilitate, dreptul de urmărire în caz de neplată, dar şi trăsăturile
distinctive: existenţa unui serviciu prestat plătitorului şi lipsa de echivalenţă între costul
serviciului public şi cuantumul taxei plătite.
Plata taxelor cu caracter fiscal este determinată de solicitarea de către plătitorii
acestora în beneficiul lor a unor servicii publice, deci, acestea apar ca urmare a existenţei unei
cereri individuale de servicii publice de care beneficiază în mod direct solicitatorul.
Costul serviciului individualizabil nu este echivalent cu valoarea taxei plătite, ci
inferior acesteia. Prin urmare, taxa care depăşeşte costul serviciului solicitat de o persoană
statului, pentru partea care depăşeşte acest cost este considerată o taxă cu caracter fiscal.
Sumele plătite au legătură cu natura sau specificul serviciului solicitat şi nu cu valoarea
acestuia.
În acelaşi timp, spre deosebire de impozite, taxele cu caracter fiscal presupun
existenţa unor instituţii publice care prestează servicii individualizabile, care corespund unor
cereri individuale specifice.
Taxele cu caracter fiscal sunt un produs intelectual de natură financiară, care constau
în prelevări pecuniare cu caracter special, impuse de puterea publică şi efectuate în favoarea
bugetului de stat în mod direct şi imediat, de la solicitatorii unor servicii publice
Pagina 19 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
individualizabile, a căror valoare depăşeşte costul serviciului prestat de organele de drept
public.
Clasificarea taxelor:
După natura lor, taxele pot fi clasificate astfel:
Taxele judecătoreşti se încasează de către instanţele de judecată în legătură cu
acţiunile introduse spre judecare de către diferite persoane fizice sau juridice;
Taxele de notariat se plătesc pentru eliberarea, legalizarea sau autentificarea de
diferite copii, acte, etc., fiind încasate de către notariate;
Taxele consulare se încasează de către consulate pentru eliberarea de certificate de
origine, acordarea de vize, etc.
Taxele de administraţie se încasează de către diferite organe ale administraţiei de stat
în legătură cu eliberări de autorizaţii, permise, legitimaţii, etc. la cererea anumitor persoane.
După obiectul operaţiunii care se efectuează şi urmează a fi încasată, taxele pot fi de
două feluri: taxe de timbru şi taxe de înregistrare.
Taxele de timbru se percep la efectuarea de către instituţiile publice a unor operaţii,
cum sunt: autentificarea de acte, eliberarea de documente (cărţi de identitate, paşapoarte,
permise de conducere auto), legalizarea de acte, etc. Taxele de timbru poartă această
denumire pentru că încasarea lor se face prin aplicarea de timbre fiscale.
Taxele de înregistrare se percep la vânzări de imobile, la constituirea, fuzionarea sau
dizolvarea societăţilor de capital; de asemenea ele se percep asupra fiecărei operaţii de
vânzare, respectiv cumpărare la bursă, etc.
În legislaţia financiară a unor ţări se întâlneşte pe lângă impozite şi taxe şi o categorie
intermediară, între acestea cunoscută sub numele de contribuţie.
Contribuţiile reprezintă sume încasate de anumite instituţii de drept public, de la
persoane fizice sau juridice, pentru avantaje reale sau presupuse de care acestea beneficiază.
Plata contribuţiei este obligatorie, iar prin intermediul acesteia se stabileşte de le început
participarea parţială a persoanei fizice sau juridice la acoperirea cheltuielilor efectuate de stat
pentru oferirea avantajului respectiv.
1.2.7. PRESIUINEA FISCALĂ
Pagina 20 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Societatea nu poate exista în absenţa impozitelor a căror necesitate este pe de o parte,
statuată prin Constituţie şi, pe de altă parte, demonstrată de realitatea istorică. Urmarea
firească a instituirii impozitelor este resimţirea presiunii fiscale de către toţi contribuabilii.
Indiferent de termenul utilizat: povară fiscală, presiune fiscală, coeficient fiscal, rata
prelevărilor obligatorii etc. (unele încercând chiar să atenueze prin exprimare conotaţiile
negative), ideea generală este aceea a obligaţiei faţă de stat şi de diminuare a veniturilor
particulare.
Contribuabilul onest şi cu spirit civic vede în impozit „un rău necesar" şi consimte la
plata acestuia. Când însă impozitele depăşesc anumite limite (suportabile), iar contribuabilii
resimt din plin povara fiscală care îi apasă, comportamentul normal, în economie şi societate,
este paralizat, conducând la inhibarea iniţiativei particulare, a motivaţiei de a munci sau, mai
grav, la adevărate revolte fiscale.
Pragul fiscalităţii a fost înălţat mereu de către teoreticieni, iar practica l-a depăşit de
fiecare dată. Din această cauză se poate spune că existenţa unui prag maxim pentru presiunea
fiscală este dificil de determinat. Presiunea fiscală maximă variază în funcţie de consecinţele
economice şi sociale.
Limitele presiunii fiscale
1. Limite de ordin psihologic şi politic, care sunt impuse de reacţiile contribuabililor
care pot să opună o puternică rezistenţă creşterii prelevărilor obligatorii, atunci când ei
consideră a fi excesive, prin: evaziune, fraudă, reducerea activităţii productive, mişcări de
protest sau greve;
2. Limite de ordin economic, care ţin de faptul că prelevările obligatorii pot avea ca
efect frânarea înclinaţiei spre muncă, scăderea investiţiilor şi a dorinţei populaţiei de a
economisi, precum şi reducerea spiritului întreprinzător;
3. Compensaţiile induse de presiunea fiscală, care se exprimă prin faptul că aceasta
constituie şi un avantaj pentru contribuabili prin intermediul cheltuielilor publice pe care le
finanţează.
Presiunea fiscală se măsoară ca raport între suma prelevărilor obligatorii către buget
(impozite, la care se adaugă şi contribuţia pentru asigurările sociale de stat) şi produsul intern
brut.
Formele presiunii fiscale
Pagina 21 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Având în vedere faptul că impozitul este perceput de contribuabil ca o amputare a
veniturilor sale de către autoritatea publică, trebuie să admitem şi necesitatea cuantificării
acesteia la diferite niveluri.
Presiunea fiscală naţională
În general, presiunea fiscală este dată de rata fiscalităţii, care se calculează ca raport
între suma totală a încasărilor fiscale (de la nivel central, local, inclusiv cotizaţii sociale)
percepute pe o anumită perioadă şi mărimea produsului intern brut realizat în aceeaşi
perioadă, de obicei un an.
I+T+C
Astfel: R = ———.100 , unde
PIB
R - rata presiunii fiscale la nivel naţional;
I - volumul impozitelor încasate
T - suma totală a taxelor încasate;
C - contribuţii la asigurările sociale de stat.
Presiunea fiscală la nivelul agentului economic
Pentru contribuabilii agenţi economici, impozitele pe care le plătesc statului sunt
percepute ca elemente de presiune fiscală, cu atât mai accentuată cu cât ponderea lor în
valoarea adăugată realizată este mai mare.
, în care
Tf - rata presiunii fiscale la nivelul firmei;
If - totalul diverselor impozite plătite de agentul economic: impozit pe profit
contribuţia la asigurările sociale, impozite pe clădiri, pe teren etc.;
Vaf- valoarea adăugată de firmă.
Cu cât impozitele cuantificate la numărător se calculează conform unor cote mai mari,
cu atât suma totală a impozitelor va fi mai ridicată, ceea ce se va repercuta în mărimea
pronunţată a ratei fiscalităţii la nivelul agentului economic.
Presiunea fiscală individuală
Pe lângă presiunea fiscală măsurată la nivel naţional şi al agentului economic, se
poate cuantifica şi presiunea fiscală individuală, resimţită sub aspect psihologic şi care
măsoară pragul toleranţei la impozite. Aceasta se calculează ca raport între totalul
Pagina 22 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
prelevărilor fiscale suportate de contribuabil (persoană fizică) şi suma veniturilor brute
obţinute de acesta (veniturile înainte de impozitare).
La acest nivel, presiunea fiscală este foarte dificil de cuantificat, atâta timp cât ea
rămâne tributară unor elemente aleatorii, cum sunt: diversitatea prelevărilor, caracterul adesea
ocult al încorporării impozitelor în preţuri, volumul serviciilor publice de care contribuabilul
beneficiază, acţiunea progresivităţii impozitelor etc.
Totodată, dincolo de aceste estimări matematice, presiunea fiscală individuală trebuie
analizată în raport cu puterea de cumpărare a veniturilor nete, pentru a se vedea în ce măsură
veniturile rămase după impozitare reuşesc să satisfacă nevoile de subzistenţă, de economisire
şi petrecere a timpului liber.
Factorii de influenţă a presiunii fiscale
Mărimea ratei presiunii fiscale este influenţată de numeroşi factori dintre care
menţionăm: -mărimea datoriei publice - performanţele economiei;
- structura şi formele proprietăţii;
- necesităţile publice stabilite de politica guvernamentală prin nivelul cheltuielilor
publice;
- eficienţa cu care se efectuează cheltuielile publice finanţate prin impozite;
- gradul de adeziune a populaţiei la politica guvernului şi de consimţire la plata
impozitelor;
- stadiul democraţiei etc.
În viziunea multor specialişti, cauza principală a sporirii presiunii fiscale o constituie
creşterea continuă a cheltuielilor publice, a căror evoluţie este supusă anumitor „legităţi''
economice, sociale şi politice.
În legătură cu opţiunea pentru împrumuturile publice în vederea finanţării cheltuielilor
publice în creştere, pe termen scurt poate fi privită ca un factor de reducere sau menţinere a
nivelului presiunii fiscale: pe termen lung însă, împrumuturile publice prin serviciul datoriei
publice reprezintă un factor de creştere a cheltuielilor publice cu repercusiuni asupra nivelului
presiunii fiscale viitoare. În literatura de specialitate, din acest motiv, împrumuturile publice
mai sunt denumite (şi reprezintă) „impozite amânate''.
1.2.8. EVAZIUNEA ŞI FRAUDA FISCALĂ
Pagina 23 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Evaziunea fiscală este un fenomen economico-social de mare amploare şi importanţă,
cu care se confruntă numeroase state, într-o măsură mai mare sau mai mică. Date fiind
cauzele şi proporţiile sale şi oricare ar fi măsurile de combatere, nu se poate vorbi, în planul
rezultatelor obţinute, despre eradicarea acestui fenomen, ci doar despre limitarea sa.
Termenii care desemnează fenomenul evaziunii fiscale sunt numeroşi şi încercând o
demarcare a dimensiunilor şi modalităţilor de manifestare, aceştia sunt: evaziune fiscală,
fraudă fiscală, criminalitate economică.
Evaziunea fiscală se poate defini ca: totalitatea procedeelor, licite sau ilicite, prin care
cei interesaţi sustrag, total sau parţial, materia lor impozabilă de la plata obligaţiilor ce decurg
din legislaţia fiscală în vigoare.
Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte,
de la plata impozitelor, a taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale,
bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare, de către persoane
fizice sau juridice, române sau străine.
Formele evaziunii fiscale sunt:
1. Evaziunea fiscală realizată la adăpostul legii, care permite sustragerea unei părţi din
materia impozabilă, fără ca acest lucru să fie considerat contravenţie. Această formă de
evaziune este posibilă atunci când legislaţia ţări i permite scoaterea de sub incidenţa
impozitelor a unor venituri, parţial şi integral.
2. Evaziunea fiscală frauduloasă, care reprezintă totalitatea practicilor ce urmăresc
eludarea, totală sau parţială, a impozitului datorat statului, având bază încălcarea prevederilor
legale cu rea credinţă.
3. Frauda pe termen lung. Aceasta apare atunci când un agent economic, care şi-a
creat în prealabil (de-a lungul a câţiva ani) o reputaţie bună prin comportament şi rezultate,
încetează brusc plăţile, declarându-se în stare de faliment, după ce a avut grijă, în prealabil,
să-şi transfere profitul în altă ţară;
4. Frauda pe termen scurt. Aceasta se întâlneşte în cazul în care un agent economic
nou înfiinţat înaintează organelor fiscale o cerere justificată de rambursare a TVA, iar după
rambursare, agentul economic în cauză îşi încetează activitatea, plătitorul ne mai fiind de
găsit;
5. Sindromul "Phonix". Această formă de fraudă apare în cazul în care un agent
economic care are obligaţii fiscale faţă de stat se declară în stare de faliment sau se
Pagina 24 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
lichidează, iar după dizolvarea agentului economic respectiv apare un altul, dar cu acelaşi
director;
6. Sindromul "companiilor multiple". Această formă de eludare a legii apare în cazul
în care sunt înregistrate mai multe firme, printre care şi una "fantomă”. Firma "fantomă"
solicită rambursarea TVA, fără a fi participat la plata celei colectate, iar după rambursare
dispare;
7. Manipulări insignifiante întâlnite sub forma: înregistrarea repetată a unor facturi,
raportare greşită, întocmirea de documente de plată fictive etc.
Factorii care au condus la apariţia evaziunii fiscale sunt următorii:
incertitudinea legislativă;
introducerea de noi impozite şi taxe;
proasta sistematizare şi corelare a legislaţiei fiscale cu ansamblul cadrului legislativ
din economie;
divizarea economică necontrolată (a condus la apariţia unor întreprinderi mici cu
activitate temporară);
descentralizarea, divizarea puterii prin distribuirea responsabilităţilor (a condus la
creşterea numărului de indivizi coruptibili);
atitudinea tolerantă a autorităţilor şi a populaţiei faţă de încălcarea reglementărilor.
CAPITOLUL II
FINANŢELE COLECTIVITĂŢILOR LOCALE
2.1. CONŢINUTUL ŞI ORGANIZAREA FINANŢELOR LOCALE
Iniţial, autonomia finanţelor locale n-a acţionat pentru că nu existau probleme
financiare în sarcina autorităţilor teritoriale, toate activităţile acestora fiind subordonate
statului. Finanţele publice aveau un caracter, prin excelenţă centralizat. Puterea financiară la
nivel local se exercita prin reprezentanţii administraţiei teritoriale, care erau investiţi cu puteri
derivând din cea centrală, în materie de percepere de venituri şi într-o mai mică măsură de
efectuare de cheltuieli în numele statului.
Treptat, pe măsura dezvoltării societăţilor şi amplificării problemelor de natură
socială, tot mai multe activităţi administrative cu caracter local se autonomizează, dobândesc
Pagina 25 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
o anumită independenţă faţă de administraţia centrală. În noile condiţii, colectivităţile locale
stabilesc venituri şi fac cheltuieli, astfel că apare necesitatea descentralizării administrative a
finanţelor publice, constituindu-se finanţele locale.
Într-o accepţiune cuprinzătoare, finanţele locale reprezintă ansamblul mijloacelor
băneşti (fonduri) de acoperire a cheltuielilor colectivităţilor locale. Ca şi conţinut, constituire
şi administrare ele reproduc întocmai finanţele statului. Deosebirile dintre finanţele locale şi
cele centrale sunt sub aspectul nivelului, în cadrul finanţelor publice cele ale administraţiei
centrale deţin cea mai mare parte şi sub aspectul efectelor pe care le au, toate conferind o
dimensiune mai amplă finanţelor centrale. Prin urmare şi finanţele colectivităţilor teritoriale
înseamnă constituirea de fonduri publice şi distribuirea lor (în limitele administraţiilor
locale), dar şi controlul acestor operaţii, precum şi a utilizării lor. Totodată ele au un
important rol financiar, o parte însemnată din utilităţile locale se finanţează pe această cale,
iar importanţa lor financiară a crescut odată cu multiplicarea necesităţilor în teritoriu şi cu
expansiunea atribuţiilor colectivităţilor locale. Nu poate fi vorba de o autofinanţare deplină
deoarece statul intervine în teritoriu cu fonduri sub forma transferurilor. Totodată, intervenţii
ale finanţelor statale sunt şi acelea de natura măsurilor financiare care aparţin covârşitor
nivelului central administrativ. Prin aceste puncte de intersecţie a finanţelor locale şi centrale
se dovedeşte coexistenţa dar şi susţinerea reciprocă a acestora.
În România, organizarea teritorială a finanţelor publice este aşezată pe împărţirea ţări
i în unităţi administrativ-teritoriale. Ea apare astfel structurată pe niveluri ierarhice în limitele
fiecărei unităţi administrative: judeţe, municipii, oraşe, comune. Organele financiare locale,
care funcţionează în aceste structuri acoperă prin activitatea lor întreg teritoriul ţări i şi
îndeplinesc atribuţii cu caracter financiar în toate localităţile.
Din punct de vedere juridic, organele financiare teritoriale sunt instituţii ale
administraţiei publice, cu administraţie şi gestiune proprie de instituţie. Sfera lor de acţiune
diferă, după nivelul organizatoric, astfel:
Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, la nivel de
judeţ şi municipiul Bucureşti;
administraţiile financiare, la nivelul municipiilor şi al sectoarelor municipiului
Bucureşti;
Circumscripţiile financiare la oraşe;
Percepţiile rurale şi agenţiile fiscale, la nivelul comunelor.
Organul financiar teritorial care le subordonează pe toate celelalte este Direcţia
Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, având competenţa de a
Pagina 26 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
îndruma şi controla celelalte organe situate în localităţi. Structura sa organizatorică cuprinde
direcţii şi servicii, astfel:
direcţia de trezorerie cu serviciile: contabilitatea trezoreriei; metodologie,
administrativ, verificare şi control; buget;
direcţia impozite şi taxe, cu următoarele servicii: constatare şi impunere persoane
fizice/juridice; încasare a impozitelor, taxelor şi altor venituri, ş.a.
direcţia controlului financiar de stat;
secţia gărzii financiare, organizată pe divizii.
Numărul administraţiilor financiare, a circumscripţiilor şi percepţiilor nu este acelaşi
pentru toate Direcţiile generale, ci în funcţie de întinderea unităţii administrativ teritoriale
respective (judeţ), de numărul localităţilor care o compun, precum şi de rangul administrativ
al acestora (municipii, oraşe, comune), care la rându-i este determinat şi de dezvoltarea
economică a teritoriului. Actuala organizare teritorială a finanţelor publice datează din 1992.
Finanţele publice locale îşi au originea în autonomizarea autorităţilor teritoriale în
administrarea comunităţilor respective. Organizarea distinctă a finanţelor locale, pe bază
autonomiei financiare a administraţiilor locale, permite degrevarea finanţelor centrale de o
seamă de cheltuieli, reducerea numărului şi amploarei fluxurilor băneşti între cele două
niveluri structurale ale finanţelor publice, precum şi o mai clară urmărire a modului cum sunt
folosite fondurile constituite. Până la urmă, separarea finanţelor locale de cele centrale, ca şi
în alte domenii, este determinată de raţiuni de eficienţă. Finanţele locale satisfac mai bine şi
mai eficient cerinţele de utilităţi publice în teritoriu. Problema care rămâne deschisă este
următoarea: până unde se poate întinde autonomia financiară, cu alte cuvinte, cât ar trebui să
reprezinte centralizarea şi cât descentralizarea în domeniul finanţelor publice.
Descentralizarea financiară începe să funcţioneze dincolo de limita de la care aria
utilizării bunurilor şi serviciilor publice de interes naţional începe să se restrângă iar costul
comparativ al luării deciziilor la nivel central devine prea ridicat. Este vorba de anumite
utilităţi cum ar fi: construirea de drumuri, poliţia, iluminatul public, gospodăria comunală,
transporturile locale, şcolile, etc.
Indiferent de gradul de autonomie a comunităţilor locale, se consideră că la
descentralizarea financiară trebuie avute în vedere anumite principii ca fiind cerinţe ale
stabilităţii finanţelor publice ale ţări i, astfel:
principiul diversităţii, explicat pe seama varietăţii de forme şi a măsurii diferite a
solicitărilor de bunuri şi servicii publice;
Pagina 27 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
principiul echivalenţei în finanţarea serviciilor publice, explicat pe bază beneficiilor
geografice pe care acestea le aduc cetăţenilor;
principiul acceptării costului descentralizării, determinat de diferenţele fiscale
regionale, care se interferează cu răspândirea în spaţiu a activităţilor economice;
principiul redistribuirii şi stabilizării centralizate, impus de realitatea conform căreia
comunităţile locale nu dispun de instrumentele macroeconomice pentru înfăptuirea unor
obiective de importanţă naţională;
principiul compensării fluxurilor financiare dintre colectivităţi, cauzate de
transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice şi care prejudiciază
înfăptuirea programelor de cheltuieli pentru unele din acestea;
principiul asigurării serviciilor sociale vitale, conform căruia aceasta sarcina cade în
seama autorităţilor centrale; Guvernul trebuie să ofere minimum de servicii publice esenţiale
(sănătate, siguranţă socială, educaţie) tuturor cetăţenilor ţări i;
principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de situaţia
unor colectivităţi locale a căror balanţă de nevoi şi capacitate fiscală este deficitară,
necesitând compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale, pe seama unei
scheme prestabilite;
principiul echilibrului financiar, conform căruia repartizarea între nivelurile de
autoritate publică ale finanţelor publice trebuie să asigure exercitarea conducerii în limita
atribuţiilor şi competenţelor ce revin fiecăreia (adică, resursele financiare publice trebuie
redistribuite, deopotrivă, pentru acoperirea cheltuielilor cu funcţionarea sectorului public în
administrarea statului şi în aceea a colectivităţii locale).
Efectele obţinute în funcţionarea finanţelor colectivităţilor locale se referă mai întâi la
preluarea unor atribuţii ale finanţelor autorităţilor publice centrale, apoi la creşterea
necesarului de resurse financiare pentru finanţarea cheltuielilor locale, ceea ce a dus în ultima
vreme la obţinerea dreptului de a se împrumuta pe piaţa capitalului. De asemenea, finanţele
locale au câştigat largi competenţe în materie de control juridic şi bugetar, autorităţile locale
dispun de un sistem contabil propriu.
În România, în bază legii nr. 189 din 14 octombrie 1998 privind proprietatea publică
şi regimul juridic al acesteia, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele
competenţe şi răspunderi în ceea ce priveşte finanţele publice locale:
elaborarea şi aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;
stabilirea, încasarea şi urmărirea impozitelor şi taxelor locale, în condiţiile legii;
Pagina 28 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
urmărirea execuţiei bugetelor locale şi rectificarea acestora, pe parcursul anului
bugetar, în condiţii de echilibru bugetar;
stabilirea şi urmărirea modului de prestare a serviciilor publice locale, inclusiv
opţiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor agenţi economici specializaţi
sau servicii publice locale, urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul cetăţenilor;
administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităţilor
administrativ-teritoriale;
angajarea de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung şi urmărirea achitării la
scadenţă a obligaţiilor de plată rezultate din acestea;
administrarea resurselor financiare pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii de
eficienţă;
stabilirea opţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor publice
locale;
elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmărirea realizării programelor de dezvoltare în
perspectivă, a unităţilor administrativ-teritoriale ca bază a gestionării bugetelor locale anuale;
organizarea şi urmărirea efectuării controlului financiar de gestiune asupra gestiunilor
proprii, gestiunilor instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea consiliilor locale,
consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
2.2. DESCENTRALIZAREA FINANCIARĂ
Dacă în capitalismul timpuriu finanţele publice se identificau cu finanţele statale,
după trecerea la intervenţionismul economic, apar şi se afirmă tot mai mult finanţele
administraţiilor locale în toate ţări le. În ziua de azi nu se mai pune problema necesităţii
finanţelor locale, ea fiind cvasirecunoscută, disputele n-au încetat, însă ele s-au deplasat
asupra relaţiei centralizare- descentralizare financiară.
Reforma administraţiei publice în Europa reprezintă o problemă mereu actuală. În
ultimul sfert de veac, ţări le occidentale, într-o manieră sau alta, au încercat o regândire a
raporturilor dintre statul central şi puterile locale. Pentru fostele ţări comuniste această
problemă se pune cu mai multă dificultate, atât datorită moştenirii istorice, cât şi datorită
rigorilor procesului de tranziţie la economia de piaţă şi de integrare în noul context
internaţional.
Pagina 29 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Un stat democratic trebuie să înlesnească cetăţenilor săi participarea la administrarea
intereselor publice şi accesul la luarea deciziilor în problemele care îi preocupă.
În toate ţări le democratice, o parte importantă a activităţilor economice se desfăşoară
sub responsabilitatea administrativă, financiară şi legală a autorităţilor locale.
Transferul către comunităţile locale şi către reprezentanţii lor aleşi, a dreptului şi
răspunderii de a decide asupra unor elemente esenţiale care le afectează viaţa socială şi
economică este una din pietrele de temelie ale democraţiei, asigurând implementarea unui
nou concept de societate democratică în România.
Administraţiile locale sunt componente ale unei entităţi mai mari - colectivitatea
statală - şi orice guvern are răspunderea constituţională de a proteja, în anumite limite,
interesele ţări i în ansamblul său. Există o mare diversitate de moduri în care sunt concepute
responsabilităţile autorităţilor locale în diferite ţări ale lumii şi nu există o unică soluţie pentru
modul în care responsabilităţile sunt atribuite unei categorii sau alta de administraţie locală
sau rămân în sarcina administraţiei centrale.
În Franţa, la mijlocul secolului al XIX-lea, guvernul îşi va da seama că dacă se
guvernează bine de la distanţă, nu se administrează bine decât de aproape şi, în consecinţă, nu
este necesar ca toate hotărârile să fie luate la Paris. Transferul de atribuţii administrative către
colectivităţile locale şi autorităţile acestora, numit în acea epocă descentralizare, nu era, în
realitate, decât deconcentrare, în sensul dat în zilele noastre acestui termen.
Aceste două expresii, adeseori confundate, desemnează totuşi realităţi diferite.
Deconcentrarea constă, pentru o autoritate administrativă, în a-i delega unei alte
autorităţi, situate în subordinea acesteia, puterea de a decide în locul primeia. Este vorba
aşadar, de o delegare de putere sau de competenţe, de la o autoritate superioară către o
autoritate ierarhic subordonată pe care prima o controlează îndeaproape.
Se menţine aşadar o administraţie unitară, dar care nu mai este caracterizată prin
uniformitate, autorităţile deconcentrate adaptând la particularităţile locale măsurile şi ordinele
generale ale autorităţilor centrale, printr-o formulă celebră am putea spune că „este acelaşi
ciocan care bate, doar că i s-a scurtat mânerul”.
Descentralizarea constă, dimpotrivă, în a crea sau a recunoaşte existenţa unor
colectivităţi distincte de stat pe plan juridic. Acestea beneficiază de personalitate juridică
(morală) şi sunt titulare de drepturi şi de obligaţii, cu acelaşi titlu ca şi persoanele fizice. Fără
îndoială, personalitatea juridică nu este suficientă pentru a defini descentralizarea, însă
aceasta constituie un element important juridic şi politic, în raport cu deconcentrarea, căci
colectivitatea încetează să fie o simplă circumscripţie administrativă a Statului, pentru a
Pagina 30 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
deveni o entitate relativ autonomă. Aceasta posedă organe distincte de cele ale Statului
(consiliu ales, autoritate executivă), dispune de competenţe proprii, este proprietară de
bunuri, recrutează personal, este titulara unui patrimoniu şi îşi stabileşte propriul buget: pe
scurt, poate să se administreze în mod liber.
Autorităţile administrative ale colectivităţilor teritoriale locale sunt alese de cetăţenii
acestora şi răspund în faţa lor, ele deţinând puterea nu de la autoritatea centrală, ci de la
corpul electoral local, pe cale de alegere, numai prin alegere fiind asigurată autonomia.
Administraţia publică îţi pierde caracterul unitar, ea fiind formată din administraţia
statului şi administraţia colectivităţilor teritoriale locale.
Libera administrare nu este sinonimă cu libertatea totală, deoarece colectivitatea
descentralizată este supusă unor reguli, stabilite de către stat, prin lege. Un control exercitat
de stat şi denumit adesea „tutelă", veghează ca, colectivitatea să nu iasă din cadrul normativ
care o guvernează.
Incontestabil, conceptul de autonomie locală este sortit să rămână golit de conţinut
atâta vreme cât autorităţile locale nu dispun de resursele materiale, de competenţele legale şi
de autoritatea politică de care au nevoie pentru a-şi asuma efectiv responsabilităţile ce le sunt
acordate de această autonomie.
Experienţa ţărilor democratice occidentale demonstrează că funcţionarea eficace a
finanţelor şi serviciilor publice locale reprezintă condiţia unei dezvoltări socio-economice
moderne. O veritabilă autonomie locală administrativă presupune în mod necesar o legătură
intrinsecă între dimensiunile politice, juridice şi economice ale acestui proces.
Descentralizarea serviciilor publice şi în mod corespunzător a resurselor financiare
necesare producerii acestora nu este un fenomen trecător, impus de curente politico-
ideologice, ci o necesitate având la bază raţiuni de eficientă şi echitate economică. Experienţa
istorică a multor ţări a demonstrat că autorităţile locale sunt în măsură să mobilizeze şi să
administreze mai eficient resursele, stabilind priorităţi, niveluri şi criterii pentru producerea şi
distribuirea bunurilor şi serviciilor publice mai apropiate de nevoile şi standardele prevalente
într-o colectivitate determinată, faţă de care răspund în mod nemijlocit şi cu care sunt în
contact permanent. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât ele sunt răspunzătoare politic faţă de
alegătorii lor şi în cazul unor nemulţumiri ale acestora, riscă să nu mai fie votate. Până la
urmă separarea finanţelor locale de cele centrale este determinată de raţiuni de eficienţă.
Finanţele locale satisfac mai bine şi mai eficient cerinţele de utilităţi publice în teritoriu.
Problema este însă până unde se poate întinde autonomia financiară, altfel spus, cât să
reprezinte centralismul şi cât descentralizarea în domeniul finanţelor publice.
Pagina 31 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Gradul de centralizare diferă în funcţie de concentrarea administraţiei ţări i, de măsura
în care organele locale sunt subordonate conducerii centrale. Problemele majore, de interes
naţional, care afectează pe toţi cetăţenii, aparţin finanţării centrale. În această categorie intră
toate utilităţile publice destinate convieţuirii cetăţenilor din toată ţara: apărare, ordine publică,
relaţii externe, protecţia mediului, învăţământ, cercetare ştiinţifică, etc.
Unele bunuri şi servicii au o folosinţă strict locală, o utilizare restrânsă sub aspect
geografic. Este cazul unor utilităţi precum construirea de drumuri, poliţia, iluminatul public,
transporturi locale, şcoli, ş.a.
Descentralizarea asigură totodată condiţii pentru o repartizare mai echitabilă a
eforturilor fiscale, care pot fi astfel diferenţiate în funcţie de nivelul şi calitatea serviciilor de
care beneficiază o anumită colectivitate locală.
Pledoaria contemporană în favoarea descentralizării are la bază şi alte motivaţii:
Descentralizarea este un factor de democraţie faţă de înclinaţia numeroaselor state de
a concentra puterea administraţiei numai în mâna autorităţii centrale. Plasând puterea în
apropierea cetăţeanului, descentralizarea îi permite acestuia să participe în mod real la luarea
deciziilor, să urmărească de aproape execuţia deciziilor luate şi să vadă în aleşi mai degrabă
reprezentanţi decât mandatari.
Descentralizarea este un mijloc de a controla mandatarii, aleşi sau numiţi, de a evalua
şi de a corecta în permanenţă politicile publice puse în practică.
Descentralizarea permite o mai bună înţelegere a nevoilor unui membru local şi a
răspunderilor date.
Descentralizarea poate fi un factor al dezvoltării într-o economie de piaţă astfel:
instaurează reţelele de comunicaţii punând în valoare resurse specifice şi permiţând
realizarea unei producţii variate;
facilitează cooperarea ce trebuie să se stabilească între instituţii, întreprinderi şi
colectivităţile teritoriale.
O reală descentralizare administrativă nu poate exista fără asigurarea resurselor
financiare necesare colectivităţilor locale, într-o proporţie corespunzătoare competenţelor şi
responsabilităţilor care le sunt conferite prin lege. Sistemul financiar de care depind aceste
resurse trebuie să fie suficient de diversificat şi evolutiv pentru a permite colectivităţilor
locale să realizeze în mod concret, obiectivele pe care şi le stabilesc.
Descentralizarea nu se realizează numai la nivel administrativ, ci şi în alte domenii
dintre care se remarcă cel economic.
Pagina 32 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Din punct de vedere economic, procesul complex al descentralizării presupune nu
numai transferul unor atribuţii din plan central în plan local, ci realizarea unui transfer de
resurse materiale şi financiare care să asigure reuşita descentralizării.
Într-un context mai larg, descentralizarea cu efectele sale economice este una din căile
prin care se caută depăşirea crizei economice europene, considerându-se că apropierea
conducerii centrale de decizie economică, de întreprinderile şi resursele locale implică o mai
bună valorificare a potenţialului acestora. Autonomia locală scoate în evidenţă că
descentralizarea se fundamentează pe criteriul unităţilor administrativ teritoriale, cărora li se
conferă personalitate juridică, organe reprezentative alese şi un patrimoniu propriu care le
permite să se organizeze şi să se gestioneze ele singure în mod independent.
2.3. Autonomia locală
Constituţia României din 1991 reglementează prin articolul 119 principiile de bază ale
administraţiei publice locale în felul următor: ”administraţia publică în unităţile
administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al
descentralizării serviciilor publice”.
Autonomia locală este concepută în context european ca un element component al “
principiilor democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului Europei, care prin
reglementarea ei legală şi aplicarea ei concretă face posibilă descentralizarea puterii”.
Conceptul de autonomie locală este definit prin intermediul Cartei europene pentru
autonomia locală, semnată în 1985 la Strasbourg şi redactată din iniţiativa Conferinţei
permanente a puterilor locale şi regionale din Europa.
Aşa cum menţionează Carta Europeană, „Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi
capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a decide şi conduce, în limitele stabilite de lege, o
parte substanţială a treburilor publice, pe propria lor răspundere şi în interesul populaţiei din
zonă".
În România conform Legii administraţiei publice nr. 215 din 23 aprilie 2001
legiuitorul a căutat să definească principiul autonomiei locale adoptând următoarea
formulare: “prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor
administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul
colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice”. Autonomia locală priveşte
Pagina 33 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care,
potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului, după caz.
Pentru a exista autonomie locală este necesar să se îndeplinească condiţia întrunirii
cumulative a tuturor elementelor: organizatoric, funcţional şi gestionar.
Din punct de vedere organizatoric, autonomia locală se manifestă prin alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale de către populaţia cu drept de vot care domiciliază
în localitatea respectivă, prin posibilitatea recunoscută a consiliului local de a adopta statutul
localităţii, organigramele şi numărul de personal, a organiza serviciile publice locale şi a
înfiinţa anumite “persoane juridice” de drept public. Autonomia organizatorică, în esenţă, ţine
de capacitatea de autoorganizare a autorităţilor administraţiei publice locale.
Caracterul eligibil al autorităţilor locale ca şi componentă a autonomiei organizatorice
scoate în evidenţă faptul că, colectivităţile locale desemnează ele însele autorităţile care să le
reprezinte interesele, fără intervenţia altor organe ale statului.
Statutul oricărei localităţi este o adevărată carte de vizită a acesteia care pe lângă
elementele pur constatatoare, cuprinde şi o serie de dispoziţii normative referitoare la: modul
de organizare a referendumului local, înfrăţirea cu alte localităţi, bunurile şi criteriile potrivit
cărora acestea pot fi date în administrarea unor regii autonome şi instituţii publice, sau pot fi
închiriate sau concesionate, etc.
Parte a autonomiei organizatorice, organizarea serviciilor publice presupune
aprecierea interesului localităţii în funcţionarea unor asemenea servicii şi adoptarea
regulamentelor de organizare şi funcţionare a acestora, stabilindu-se atribuţiile şi salarizarea
personalului, cu respectarea dispoziţiilor locale. Legea restrânge domeniile de activitate unde
se pot organiza servicii publice şi anume: alimentarea cu apă, canalizare şi epurarea apelor
uzate; producerea, transportul şi distribuirea energiei termice; transportul urban în comun de
călători; administrarea şi întreţinerea fondului locativ, a pieţelor, oboarelor, târgurilor, a
drumurilor şi a podurilor de interes judeţean.
Din punct de vedere funcţional, autonomia locală are la bază ideea că însăşi
colectivităţile locale sunt cele care pot cunoaşte cel mai bine propriile necesităţi şi ca urmare
sunt cele mai interesate pentru împlinirea lor. Atât Constituţia României cât şi Legea
administraţiei publice locale recunosc iniţiativa administraţiei locale în soluţionarea
problemelor publice din oraşe şi comune: “Consiliul local are iniţiativa şi hotărăşte cu
respectarea legii în problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în
competenţa altor autorităţi publice”.
Pagina 34 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Elementul care reprezintă conţinutul principal al funcţionării administraţiei publice
comunale, orăşeneşti şi municipale este cel al plenitudinii de competenţă în soluţionarea
problemelor de interes local. Modul de funcţionare a consiliilor locale este determinat în
primul rând de competenţa recunoscută acestora şi de mijloacele procedurale şi materiale de
care dispun pentru realizarea sarcinilor.
Plenitudinea de competenţă a consiliilor în satisfacerea interesului local rezultă din:
instituirea regulii în conformitate cu care consiliul local are iniţiativa şi hotărăşte în
probleme de interes local;
Determinarea ca excepţie de la regula de mai sus, a cazurilor când consiliul comunal,
orăşenesc, municipal nu are o asemenea competenţă;
Conformitatea cu dispoziţiile legale atât a regulii, cât şi a excepţiei.
Componenta gestionară a autonomiei locale este reglementată prin lege astfel:
“Autonomia priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi
gestionarea sub propria responsabilitate a intereselor colectivităţilor pe care le reprezintă”.
Termenul de gestiune are următoarele semnificaţii: desemnează administrarea unui
patrimoniu sau a unor bunuri aparţinând unei persoane de către reprezentantul ei; totalitatea
operaţiilor efectuate de un gestionar privind primirea bunurilor materiale sau valorilor băneşti
dintr-o societate comercială sau instituţie. În ambele cazuri, termenul exprimă existenţa unui
patrimoniu sau a unor bunuri care sunt încredinţate.
Astfel, prin noţiunea de gestionare a intereselor colectivităţilor se desemnează
preocuparea autorităţilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă de a obţine ceea ce
este avantajos, necesar, folositor pentru populaţia pe care o reprezintă. În cadrul acestei
noţiuni se include şi administrarea patrimoniului localităţilor şi a finanţelor locale, fără însă a
se reduce la acestea. Astfel, noţiunea de gestionare a intereselor colectivităţilor cuprinde şi o
serie de elemente nonjuridice care ţin de tradiţia, comportamentul, modul de viaţă al
colectivităţii respective: organizarea vieţii culturale, ştiinţifice şi de agrement, înfiinţarea unor
servicii publice care să răspundă unor nevoi colective, viaţa economică specifică determinată
de structura producţiei şi a comerţului, de zona geografică în care se află localitatea, etc.
Promovarea interesului local prin activitatea consiliilor comunale, orăşeneşti,
municipale şi judeţene nu se poate realiza în afara autonomiei finanţelor locale. Elementele
de natură financiară ale autonomiei locale constau în dreptul fiecărei unităţi administrativ-
teritoriale de a avea buget anual propriu şi competenţa consiliilor de conducere ale
comunelor, oraşelor şi judeţelor de a adopta bugetele locale stabilind cheltuielile în funcţie de
trebuinţele locale, ca şi impozitele, taxele şi împrumuturile necesare.
Pagina 35 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Autonomia financiară este coloana vertebrală a oricărei autonomii locale, deoarece
elementele de natură financiară sunt cele care fac legătura între necesităţile colectivităţilor
locale şi mijloacele puse la dispoziţia acestora pentru realizarea lor.
Asigurarea realizării veniturilor bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale are o
importanţă deosebită în ceea ce priveşte autonomia locală, iar modul de utilizare a acestei
surse constituie cea mai elocventă expresie pentru contribuabili, a eficacităţii bugetelor
localităţilor.
Menţionăm că în conformitate cu Legea 27/1994 privind impozitele şi taxele locale,
se constituie ca venituri la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale următoarele impozite şi
taxe: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru
eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor, taxa pentru
şederea în staţiunile baneo-climaterice, taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj
şi reclamă, taxa pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de
arhitectură şi arheologice şi alte taxe locale.
Pentru ca finanţele publice şi bugetul să aibă o localizare geografică este necesară
existenţa unei anumite independenţe financiare la nivelul entităţilor regionale, judeţene,
orăşeneşti şi comunale. O astfel de independenţă constituită sub forma autonomiei locale
presupune o zonă care formează o comunitate separată, legal constituită, subordonată statului
şi învestită cu autoritatea de a decide, total sau parţial asupra problemelor proprii de gestiune,
prin intermediul organelor proprii de administrare.
Principiile care stau la bază autonomiei locale sunt:
existenţa unor organe proprii de administrare reprezentând interesele cetăţenilor
colectivităţii respective;
comunitatea poate întreprinde sau antrena pe teritoriul său orice activitate considerată
necesară, dorită de comunitate şi care nu este în afara legii.
Realizarea principiilor enunţate este posibilă numai dacă există o capacitate de
finanţare adecvată la nivel local, metodele de finanţare locală fiind sub influenţa decisivă a
statului. Ca urmare statul deleagă prin legislaţia fiscală dreptul de a stabili impozite entităţilor
locale, astfel încât să se asigure un echilibru corespunzător între activităţile pe care acestea le
pot desfăşura şi sursele fiscale de care dispun.
Necesitatea autonomiei locale este impusă de următoarele circumstanţe:
ea este conformă cu un principiu propriu economiei de piaţă conform căruia fiecare
iniţiativă trebuie susţinută în vederea creşterii eficienţei;
Pagina 36 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
la un nivel situat către bază societăţii se cunosc mai bine şi mai operativ nevoile
sociale ale colectivităţii respective ;
există o diferenţiere regională a nevoilor şi preferinţelor indivizilor şi colectivităţilor,
ceea ce impune adecvarea finanţelor publice locale la condiţiile locale pentru a satisface
aceste nevoi;
administrarea unui mare număr de proiecte se poate realiza mai eficient dacă se
respectă autonomia locală.
Cu toate acestea este greu de identificat în lume vreo ţară în care autorităţile locale să
se bucure de o libertate totală şi neîngrădită în ceea, ce priveşte strângerea veniturilor sau
deciziile asupra cheltuielilor. Într-un sistem unitar de guvernământ, autorităţile locale se
bucură de drepturi şi de putere decizională numai în măsura în care acestea le-au fost explicit
garantate prin lege.
Totalitatea resurselor financiare pe care autorităţile locale le au la dispoziţie pentru a-
şi îndeplini competenţele conferite prin legea finanţele publice locale, constituie cel mai
important instrument de transpunere în practică a principiului democratic al autonomiei
locale, privit ca ansamblu de drepturi, pârghii şi mijloace atribuite colectivităţilor locale şi
autorităţilor alese ale acestora pentru a decide în probleme esenţiale care le afectează viaţa
socială şi economică. În sinteză, finanţele publice locale pot fi considerate suportul şi
catalizatorul democraţiei şi dezvoltării la nivel local.
Conceptul de autonomie locală şi cel de descentralizare pe servicii aparţin sistemului
organizării descentralizate a administraţiei publice existente într-un stat, semnificând
modalităţile distincte de diminuare a concentrării puterii executive din mâinile organelor
centrale. De aceea ele au atât elemente comune cât şi elemente de distincţie.
Bază comună este constituită din faptul că ambele concepte reflectă diminuarea
concentrării executive existentă la nivelul organelor centrale, prin transferul de atribuţii în
plan local (descentralizare teritorială) sau prin crearea serviciilor publice autonome
(descentralizarea pe servicii şi autonomizarea lor). De aceea atât Constituţia României cât şi
Legea administraţiei publice locale conferă descentralizării înţelesul larg de diminuare a
concentrării puterii la nivel central prin transferul de atribuţii la nivel local.
Interesul local fiind promovat cu prioritate de autorităţile locale, generează în cadrul
competenţei materiale a acestora plenitudinea de competenţă în realizarea a ceea ce este de
folos, necesar şi util colectivităţilor pe care le reprezintă.
Autonomia financiară locală nu este un simplu privilegiu, aceasta presupunând de
asemenea şi anumite costuri. Mărimea acestor costuri depinde de gradul de dependenţă faţă
Pagina 37 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
de stat în procesul de formare a resurselor. Condiţionările sunt evidente. Fie Guvernul deţine
un rol substanţial în formarea resurselor autorităţilor locale, oferind astfel protecţie
autorităţilor locale faţă de riscurile financiare majore, caz în care, în mod logic are pretenţia
de a i se da socoteală de felul în care se cheltuiesc banii, fie autorităţile locale acceptă să-şi
asume deplin consecinţele financiare şi politice ale autonomiei şi să acţioneze în consecinţă,
chiar cu riscul de a se confrunta cu nemulţumirea locuitorilor şi pierderea sprijinului celor
care le-au ales.
2.4. Economia localĂ dIn RomÂnia
în perspectiva aderĂrii la Uniunea EuropeanĂ
Colectivităţile locale din întreaga lume se străduiesc să construiască şi să întreţină o
economie locală prosperă. Colectivităţile locale din România, ca de altfel şi cele din marea
majoritate a ţări lor foste socialiste din Europa Centrală şi de Est sunt confruntate suplimentar
cu o serie de probleme generale:
a) Experienţă redusă în probleme de management;
b) Lipsă de experienţă în dezvoltarea economică locală;
c) Lipsă de experienţă în antrenarea comunităţii locale în problematica specifică
locală;
d) Resurse financiare insuficiente;
e) Sectorul privat puţin dezvoltat care nu permite asigurarea serviciilor necesare către
comunitatea locală;
f) Condiţiile de operare pe piaţă locală insuficient de încurajatoare pentru investiţiile
şi tranzacţiile comerciale;
g) Lipsă unei infrastructuri adecvate;
Reforma instituţională în administraţia publică centrală şi locală este o condiţie
importantă a integrării ţări i noastre în structurile comunitare.
Reforma administrativă necesită schimbări şi reorientări de fond în cadrul juridic şi
instituţional.
Procesul reformei administrative fie la nivel central, fie la nivelul autonomiei locale
are la bază următoarele principii:
- principiul separării funcţiilor politice de cele administrative;
- principiul creării şi funcţionării unor servicii publice profesionale şi neutre politic;
Pagina 38 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
- principiul subsidiarităţii;
- principiul autonomiei decizionale;
- principiul transparenţei actului de guvernare şi administrativ;
- principiul respectului faţă de cetăţeni;
Reforma administraţiei publice se conturează în linii mari, într-o primă etapă (1999-
2000), prin promulgarea legilor de bază:
- organizarea şi funcţionarea guvernului şi ministerelor;
- statutul funcţionarului public;
- organizarea administraţiei publice locale şi regimul general al autonomiei locale;
- regimul concesiunilor;
În perioada imediat următoare (2001-2002) îşi vor face efectul o serie de alte
prevederi privind:
- dezvoltarea regională şi zonele defavorizate;
- proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;
- finanţele publice locale.
Perfecţionarea procesului de reformă în administraţia publică locală se fundamentează
prin creşterea autonomiei colectivităţilor locale. Acest deziderat devine viabil prin:
- realizarea autonomiei decizionale;
- realizarea autonomiei financiare;
constituirea şi gestionarea patrimoniului local (public şi privat);
descentralizarea administrativă;
Programul guvernamental în perioada 2001-2004 abordează frontal accelerarea
reformei administraţiei publice centrale şi locale, pornind de la evaluarea critică a Comisiei
Europene a situaţiei actuale din acest domeniu. În acest cadru, Programul urmăreşte
realizarea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, demonstrând că România îşi poate
întări treptat capacitatea administrativă de a face faţă obligaţiilor care îi revin în calitate de
viitor stat membru. Programul de guvernare privind administraţia publică centrală şi locală
are la bază următoarele obiective fundamentale:
Restructurarea profundă a administraţiei publice centrale şi locale se va realiza, în
principal, prin: restructurarea Guvernului în vederea eficientizării actului de guvernare;
reorientarea activităţii unor ministere şi reducerea unui număr important de agenţii
guvernamentale; trecerea unor agenţii guvernamentale în subordinea său coordonarea
ministerelor în vederea asigurării unei activităţi coerente şi eficiente, a unor relaţii funcţionale
normale; înfiinţarea unor ministere noi, pentru a răspunde mai eficient prioritarilor de
Pagina 39 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
relansare economică şi de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană (Ministerul
Integrării Europene, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, Ministerul Întreprinderilor Mici şi
Mijlocii şi al Cooperaţiei); unificarea şi transformarea unor agenţii guvernamentale, dovedite
ca ineficiente, în ministere (Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiei, Ministerul
Informaţiilor Publice, Ministerul Turismului); înfiinţarea în structura organizatorică a
ministerelor a unor oficii, conduse de secretări de stat, pentru: relaţia cu parlamentul,
sindicatele şi patronatul; integrare europeană şi relaţii externe; învestitori străini şi autohtoni.
stabilirea, în conformitate cu reglementările legale, a unor structuri de organizare cadru -
suple şi eficiente - privind organizarea şi funcţionarea ministerelor şi agenţiilor
guvernamentale, prefecturilor, consiliilor judeţene şi locale, primăriilor; reducerea numărului
departamentelor, direcţiilor generale, direcţiilor, oficiilor, serviciilor şi birourilor din
administraţia publică centrală şi locală; reducerea substanţială a numărului persoanelor cu
funcţii de conducere din administraţia publică centrală şi locală (secretari generali adjuncţi,
directori generali, directori generali adjuncţi, directori, directori adjuncţi, şefi de oficii, şefi de
servicii şi de birouri); reducerea, pe ansamblu, în mod eşalonat, cu circa 30% a personalului
din ministere şi agenţii guvernamentale, precum şi de la autorităţile publice locale. Pentru
întărirea capacităţii administrative a structurilor guvernamentale se vor stabili, prin hotărâri
ale guvernului, obiectivele, atribuţiunile şi responsabilităţile fiecărui minister şi autoritate
publică centrală; prefectura şi serviciul public descentralizat; pentru funcţionării publici se
vor stabili criterii precise de performanţă care vor sta la bază evaluării anuale a activităţii
acestora.
Schimbarea de fond a raportului dintre administraţie şi cetăţean prin: realizarea unui
serviciu public în folosul exclusiv al cetăţeanului; creşterea rigurozităţii în motivarea şi
formularea răspunsurilor, precum şi scurtarea termenelor în care autorităţile şi serviciile
publice au obligaţia să răspundă solicitărilor cetăţenilor; eliminarea blocajelor birocratice din
administraţia centrală şi locală cu care sunt confruntaţi cetăţenii şi agenţii economici;
consolidarea şi lărgirea cadrului de participare a societăţii civile la procesul decizional;
perfecţionarea cadrului de funcţionare a democraţiei participative; asigurarea transparenţei
actelor administrative şi comunicarea operativă cu cetăţenii.
Descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei locale administrative
şi financiare, prin: accelerarea procesului de descentralizare a serviciilor publice şi preluarea
atribuţiilor de administrare şi finanţare a unor activităţi de către autorităţile administraţiei
locale - consilii judeţene şi consilii locale; transferarea către autorităţile publice locale a
activităţilor şi resurselor corespunzătoare de la bugetul de stat pentru finanţarea unor servicii
Pagina 40 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
publice destinate comunităţilor locale: învăţământ, sănătate, cultură, poliţie comunitară,
pompieri, apărare civilă etc. aşezarea pe baze noi, echitabile a impozitelor şi taxelor locale,
care trebuie să devină principala sursă de alimentare a bugetelor locale; perfecţionarea Legii
finanţelor publice locale în scopul asigurării surselor de finanţare pentru funcţionarea
normala a serviciilor publice ale fiecărei comunităţi locale; crearea premizelor necesare
pentru structurarea şi aprobarea unor bugete locale solid fundamentate, capabile să asigure
finanţarea lucrărilor de interes comunitar.
Demilitarizarea, treptată, până cel mai târziu în anul 2002, a unor servicii comunitare,
prin: preluarea evidenţei populaţiei şi organizarea acesteia ca serviciu comunitar de către
primării şi consiliile judeţene (cartea de identitate, cartea de alegator, întocmirea listelor
electorale permanente, permise auto, certificate de înmatriculare etc.); transferarea în
subordinea prefecturilor a evidenţei paspoartelor, prin organizarea unui serviciu public
judeţean specializat; organizarea unor servicii comunitare pentru situaţii de urgenţă (incendii,
inundaţii, grindină, cutremure, îngheţ), care vor prelua atribuţiile actuale ale unităţilor de
pompieri şi de apărare civilă; înfiinţarea la nivelul fiecărei unităţi administrative - comună,
oraş, municipiu - a poliţiei comunitare pentru ordinea publică, prin preluarea unor atribuţiuni
specifice de la inspectoratele de poliţie. Acţiunile prevăzute vor contribui la întărirea
măsurilor de siguranţă personală, de pază şi securitate a fiecărui cetăţean şi a bunurilor sale,
urmărindu-se adoptarea de urgenţă a unor prevederi legale, în concordanţă cu normele din
statele europene avansate.
Depolitizarea structurilor administraţiei publice şi eliminarea clientelismului politic,
prin: respectarea Legii privind statutul funcţionarului public şi aplicarea consecventă a
principiului angajării funcţionarilor publici exclusiv pe criterii de competenţă profesională;
promovarea în funcţii publice numai pe criterii de performanta şi de moralitate, în spiritul şi
pe bază legii; gestionarea coerentă şi corectă a carierei funcţionarului public prin salarizare
corespunzătoare, stimularea şi asigurarea unor condiţii normale de lucru în scopul respectării
principiului stabilităţii şi continuităţii în muncă; crearea unui sistem performant - naţional şi
regional - de pregătire a funcţionarilor publici şi, respectiv, a persoanelor alese în consiliile
locale şi judeţene.
Stoparea birocraţiei administraţiei publice, prin: raţionalizarea procedurilor
administrative; stabilirea unor termene precise de soluţionare a cererilor; raţionalizarea
circuitului documentelor; extinderea utilizării în administraţia publică a echipamentelor şi
tehnologiilor informatice; simplificarea procedurilor de emitere a avizelor şi acordurilor prin
generalizarea sistemului "ghişeului unic".
Pagina 41 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Coerenţa actului administrativ; perfecţionarea managementului în administraţie, prin:
eficientizarea raporturilor dintre administraţia publică centrală şi locală, dintre autorităţile
publice judeţene şi cele din comune şi oraşe; aplicarea unitară şi eficientă a sistemului de
norme şi reglementări în administraţia publică centrală şi locală; crearea unui sistem
informaţional integrat al administraţiei publice centrale şi locale; fundamentarea deciziilor
privind politicile sociale pe studii şi expertize, constituindu-se oficii sociologice de
coordonare metodologică la nivel central, precum şi în cadrul consiliilor judeţene.
Aplicarea unor politici raţionale de dezvoltare şi modernizare a localităţilor rurale şi
urbane, prin: acordarea statutului de comună unui număr de peste 1000 de sate, care
îndeplinesc criteriile legale, asigurându-se astfel apropierea autorităţii administrative de
cetăţean; organizarea ca oraşe a unui număr important de comune care, prin dotările tehnico-
edilitare (alimentare cu apa şi gaze, canalizare, telefonie etc.), se apropie de statutul de
localitate urbană; pregătirea condiţiilor pentru organizarea administrativ-teritoriala în
conformitate cu standardele Uniunii Europene.
Întărirea autorităţii statului şi a răspunderilor acestuia, prin: repunerea în drepturile
constituţionale şi legale a autorităţilor publice - ministere şi agenţii guvernamentale,
prefecturi, consilii judeţene, consilii locale, primari; monitorizarea aplicării reformei
administrative şi a performantelor operaţionale ale autorităţilor publice centrale şi locale;
întărirea controlului gestiunii banului public şi asigurarea transparenţei cheltuielilor prin
informarea periodică a contribuabililor.
Armonizarea cadrului legislativ cu reglementările din Uniunea Europeană, prin:
asigurarea coerenţei şi a stabilităţii pe termen lung a cadrului legislativ în domeniul
administraţiei publice centrale şi locale; iniţierea unei ample acţiuni de îmbunătăţire a
reglementărilor existente în domeniu şi elaborarea unor reglementări noi, bazate pe principiile
prevăzute de Constituţie şi de Carta Europeană a Autonomiei Locale; elaborarea şi înaintarea
la Parlament, în cursul anului 2001, a următoarelor proiecte pentru asigurarea unităţii de
interpretare şi aplicare, pentru evitarea paralelismelor, a excesului de reglementări şi a
modificărilor repetate ale aceluiaşi act normativ: Codul administrativ; Codul de procedură
administrativă; Codul electoral.
Primirea de noi membri dintre ţările centrale şi est-europene este un proces complex
datorită dificultăţilor economice, sociale şi de sistem cu care se confruntă aceste ţări aflate in
tranziţie, dar mai ales datorită decalajului existent intre nivelul de dezvoltare economică a UE
şi aceste ţări .
Pagina 42 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
România a depus eforturi considerabile în direcţia îndeplinirii condiţiilor de aderare la
Uniunea Europeană în domeniul administraţiei publice locale prin: instituirea de legi în
armonie cu reglementările existente în ţări le comunitare, elaborarea de strategii de dezvoltare
pentru zonele defavorizate, extinderea utilizării în administraţia publică a echipamentelor şi
tehnologiilor informatice moderne, depolitizarea structurilor administraţiei publice, ş.a.
Drumul pe care-l are de parcurs ţara noastră nu se rezumă la aceasta, ci trebuie
continuat pe aceeaşi linie pentru a îndeplini condiţiile de aderare la Uniune.
Capitolele la care ţara noastră mai are încă de lucrat sunt cele referitoare la
descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei locale administrative şi
financiare precum şi la implicarea societăţii civile în luarea deciziilor de interes local, altfel
spus, asigurarea transparenţei actelor administrative şi comunicarea operativă cu cetăţenii.
În ceea ce priveşte descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei
locale administrative putem afirma că s-au înregistrat progrese importante înfiinţându-se
organisme specializate în coordonarea activităţilor locale precum şi instituţii care să răspundă
de buna desfăşurare a serviciilor publice. Referitor la autonomia financiară se poate spune că
în calea realizării acesteia sunt piedici din partea statului, care prin lege hotărăşte posibilităţi
înguste atât în ceea ce priveşte stabilirea cotei la impozite, cât şi instituirea de noi impozite
locale pentru acoperire unor nevoi ale comunităţii, cât şi din partea administraţiei publice
locale care solicită în continuare fonduri de la nivel central pentru completarea fondurilor
proprii (cote defalcate din impozitul pe salarii, din taxa pe valoarea adăugată şi din impozitul
pe venit).
Cel de-al doilea capitol rămas în discuţie priveşte implicarea cetăţenilor în procesul
decizional local pentru care bugetul pe proiecte ar putea reprezenta o alternativă a remedierii
acestei deficienţe.
Sectorul public din România se confruntă în principal cu două mari probleme, pe de o
parte o insuficienţă a resurselor iar pe de altă parte o extrem de ineficientă utilizare a celor
existente, acest tip de buget încercând să atenueze ambele probleme enunţate.
Prin implicarea cetăţenilor în procesul luării deciziei aceştia vor fi motivaţi să
participe activ la constituirea veniturilor bugetului local deoarece pot alege programele pe
care doresc să le finanţeze şi pot urmări în dinamică modul de realizare a acestora.
Bugetul pe programe spre deosebire de bugetul tradiţional apare ca o platformă
program, ca o punte de comunicare spre cetăţeni a modului în care guvernarea locală
utilizează resursele financiare ale comunităţii.
Pagina 43 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Acest tip de buget detaliază cheltuielile unei direcţii pe programe sau activităţi şi nu
pe categorii de cheltuieli stabilind astfel o legătură între serviciile oferite şi costul acestora.
Pe lângă alocarea banilor pentru diverse activităţi sau programe prin intermediul acestui
buget se identifică şi necesarul de forţă de muncă corespunzător sumei alocate.
Un rol foarte important îl ocupă participarea cetăţenilor la procesul de decizie, astfel
ei vor alege direct sau indirect dintre programele prezentate pe cele pe care le consideră
prioritare urmând ca realizarea acestora să se facă în funcţie de disponibilităţile financiare
existente, în ordinea stabilită de alegători.
Realizarea acestor programe nu trebuie neapărat să se limiteze la un singur an nefiind
necesară asigurarea resurselor financiare în cadrul bugetului anual pentru finalizarea
proiectului. Este necesară în schimb proiecţia în viitor a cheltuielilor totale ale proiectului şi a
beneficiilor potenţiale.
Participarea cetăţenilor poate fi realizată pe mai multe căi dintre care putem aminti:
• întruniri publice axate asupra unui anumit subiect sau pe probleme mai ample care
presupun informarea prealabilă a cetăţenilor cu privire la principalele aspecte ale obiectivelor
puse în discuţie;
•forumuri ce se organizează înaintea şedinţelor de consiliu local şi dau posibilitatea
cetăţenilor de a ridica probleme pe care le consideră importante aceasta ajutând consiliul să-şi
formeze o listă de priorităţi pentru anul următor;
• anunţuri publice care servesc informării cetăţenilor cu privire la anumite planuri sau
propuneri urmând ca după fiecare astfel de anunţ să existe o perioadă minimă de primire în
scris a comentariilor publicului;
• sondajele de opinie realizate indirect (prin expediere prin poştă - modalitate mai
puţin eficientă) sau direct prin intermediul unor angajaţi ai primăriei sau a unor firme
specializate;
• comisii consultative ale cetăţenilor care să poată asigura o legătură durabilă între
autorităţile locale şi cei pe care îi reprezintă, etc.
Această participare publică prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje atât pentru
autorităţi cât şi pentru cetăţeni. Astfel autorităţile pot obţine soluţii de maximizare a
veniturilor şi minimizare a cheltuielilor, obţin suportul popular pentru programele promovate,
asigură transparenţa guvernării şi stabilirea priorităţilor dar în schimb trebuie să depună un
efort suplimentar pentru a redacta bugetul într-o formă uşor de înţeles pentru nespecialişti şi
pentru lucrul cu comitetele de cetăţeni.
Pagina 44 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pentru cetăţeni această modalitate de elaborare a bugetului generează un sentiment de
siguranţă că banii publici sunt cheltuiţi în beneficiul comunităţii şi de apartenenţă la
comunitate şi realizările ei dar la fel ca şi în cazul autorităţilor locale şi la acest nivel necesită
un timp şi un efort suplimentar.
Odată stabilite programele ce urmează a fi realizate, trebuie determinate alternativele
practice pe care autoritatea locală le posedă pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite prin
acele programe şi pe bază unor indicatori de performanţă, trebuie identificate resursele
folosite şi serviciile prestate. Tot pe bază unor indicatori se pot cuantifica după realizarea
proiectului rezultatele şi costurile efective serviciilor respective.
CAPITOLUL III
IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE ÎN ROMÂNIA
3.1. Consideraţii generale privind impozitele şi taxele locale în România
Conform legii nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale administraţia
publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul
principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor
administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea
problemelor locale de interes deosebit principii prevăzute, de altfel, şi de Constituţia
României, art. 119.
În virtutea acestor principii, locul şi rolul administraţiei publice, în sistemul statului de
drept, au înregistrat modificări profunde, asigurându-se consiliilor locale şi judeţene, o largă
competenţă şi responsabilitate în rezolvarea problemelor de interes local. Astfel, consiliile
locale şi judeţene trebuie:
să organizeze şi execute lucrările edilitare şi de gospodărie comunală;
să dezvolte reţeaua de învăţământ, sănătate, cultură şi artă;
să crească gradul de urbanizare a oraşelor şi municipiilor etc.
Aceste obiective nu pot fi îndeplinite de către consiliile locale şi judeţene în lipsa unor
fonduri băneşti. În cadrul politicii economice naţionale, comunele, oraşele şi judeţele au
dreptul la resurse proprii, pe care autorităţile administraţiei publice locale le gestionează
potrivit atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii. Resursele financiare ale autorităţilor publice
locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi cu responsabilităţile prevăzute de lege.
Pagina 45 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele
financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, oraşelor şi
judeţelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale.
Veniturile locale provin din trei surse majore:
venituri proprii (impozite locale directe şi indirecte, venituri nefiscale şi din capital);
transferuri de la alte niveluri ale autorităţii publice;
împrumuturi de la instituţiile bancare sau de pe pieţele de capital.
În stabilirea caracterului “local” al unei surse de venit, elementul determinant nu este
acela că respectiva sursă este atribuită unei autorităţi locale, ci că respectiva autoritate are
deplină competenţă sau poate influenţa stabilirea condiţiilor de mobilizare ale acelei resurse
şi/sau competenţa de a decide asupra utilizării sale.
Impozitele şi taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor
administrativ teritoriale şi sunt reglementate prin Legea nr.27/1994 republicată cu
modificările şi completările de rigoare.
Impozitele locale sunt aplicabile tuturor locuitorilor unei localităţi, aceştia fiind
numiţi contribuabili, cu excepţia celor scutiţi prin diferite norme legale. Prin cel mai nou act
normativ în materie de impozite şi taxe locale, Ordonanţa nr.36 din 30 ianuarie 2002 cei care
datorează impozite şi taxe locale sunt anumite persoane fizice şi juridice. Persoanele fizice
asimilate contribuabililor sunt acelea care desfăşoară activităţi economice pe bază liberei
iniţiative ori exercită în mod individual sau prin asociere orice profesie liberală. Persoanele
juridice care datorează impozite şi taxe locale sunt acele entităţi reprezentate de persoanele
fizice, înregistrate legal, ce au un patrimoniu distinct, în scopul desfăşurării unei activităţi,
cum ar fi:
comercianţii, definiţi astfel de Codul comercial, inclusiv unităţile economice ale
persoanelor juridice de drept public, precum şi cele ale organizaţiilor politice, sindicale,
patronale şi cooperatiste, instituţiilor publice, asociaţiilor şi fundaţiilor, cultelor religioase şi
ale altora asemenea, cu excepţia celor menţionate la persoane fizice;
cultele religioase şi unităţile locale ale acestora, cu personalitate juridică;
filialele, sucursalele şi reprezentanţele autorizate să funcţioneze pe teritoriul
României, aparţinând persoanelor fizice sau juridice străine, şi altele asemenea;
orice alte entităţi cu personalitate juridică, cu excepţia instituţiilor şi unităţilor care
funcţionează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Impozitele şi locale sunt acelea pentru care autorităţile locale pot alege bază de
impozitare, pot stabili rata impozitului sau volumul taxei, încasa impozitul sau taxa şi decide
Pagina 46 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
liber asupra folosirii rezultatelor. În realitate, rareori se întâlneşte un astfel de grad de
libertate. În statele unitare mai ales, autoritatea în materie de impozite rămâne de obicei, din
considerente constituţionale, o atribuţie a Parlamentului. Stabilirea bazei de impozitare
precum şi încasarea impozitelor rămâne deseori în sarcina administraţiei centrale, autorităţilor
locale lăsându-li-se libertatea de a stabili ratele impozitelor potrivit nevoilor locale în cadrul
unor limite înguste stabilite de lege.
Veniturile nefiscale sunt sub forma dividendelor, chiriilor, vărsămintelor din profitul
întreprinderilor publice aflate în subordinea autorităţilor locale, iar veniturile din capital
reprezintă încasări din vânzările de active deţinute de primării.
Taxele sunt sume percepute pentru servicii administrative specifice prestate
cetăţenilor (eliberarea de autorizaţii de construire, ş.a.) sau pentru autorizarea folosirii
domeniului public, fără a exista o relaţie directă între costul serviciului prestat şi suma taxei
percepute.
Deşi, teoretic ar fi de dorit ca toate cheltuielile locale să fie acoperite din venituri
locale, un astfel de obiectiv rămâne o utopie, în practică neexistând vreo ţară în care alte
niveluri ale autorităţii publice să nu fi contribuit într-o formă sau alta la formarea veniturilor
locale. Transferurile reprezintă resurse primite de bugetele locale din partea altor autorităţi
publice, pe o bază nerambursabilă, care să permită autorităţilor locale să-şi îndeplinească în
mod adecvat obligaţiile care le sunt atribuite prin lege sau pentru a satisface anumite cerinţe
de politică generală stabilite de Guvern.
Transferurile bugetare pot deservi o multitudine de scopuri: ajută la acoperirea
diferenţei dintre cheltuielile impuse de îndeplinirea sarcinilor obligatorii ale autorităţilor
locale şi veniturile fiscale atribuite acestora, pot fi folosite pentru reducerea disparităţilor
existente între administraţiile, mai bogate şi cele mai sărace garantând astfel tuturor
cetăţenilor accesul la un nivel minim de servicii vitale, ajută autorităţile să suporte mai uşor
costul serviciilor furnizate dincolo de frontierele sale politice şi fiscale şi de asemenea
permite Guvernului să implementeze programe specifice.
Dependenţa de transferuri ca surse primare de venituri pentru bugetele locale implică
o serie de riscuri. În primul rând, există riscuri de natură politică. Dacă recurgerea la venituri
provenind din transferuri poate reduce necesitatea ca autorităţile locale să adopte măsuri
nepopulare, precum şi impunerea de noi taxe, creşteri de tarife, etc., ea poate determina în
acelaşi timp şi o sporire a gradului de intervenţie a administraţiei centrale şi o pierdere
semnificativă a autonomiei de decizie. În al doilea rând există şi consecinţe de natură
economică. Un sistem de transfer conceput într-un mod prea generos sau inadecvat din alte
Pagina 47 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
puncte de vedere este posibil să determine autorităţile locale să-şi reducă eforturile proprii
pentru exploatarea corespunzătoare a potenţialului local şi/sau efortul de a folosi resursele
publice cu o mai mare eficienţă. Drept urmare, administraţia centrală a statului, ar putea să fie
nevoită, din motive politice, să majoreze transferurile până la un nivel cu mult peste cel
normal, deturnând astfel resursele bugetare, şi aşa deficitare, de la alte destinaţii potenţial mai
productive.
Nu poate fi vorba de o autonomie financiară locală deplină în România, dar aceasta
există totuşi. Acţiunile administraţiilor locale sunt “supuse” legilor în vigoare emanate de la
organele centrale, restricţiilor, dar şi libertăţilor stabilite prin acestea. Aşa cum sunt
reglementate prin cadrul legislativ actual, impozitele şi taxele locale vor fi prezentate la
punctele următoare.
3.2. Principalele venituri fiscale ale bugetelor locale
Veniturile fiscale ale bugetelor locale vor fi prezentate aşa cum apar în ultimul act
normativ în materie de impozite şi taxe locale, şi anume Ordonanţa Nr. 36 din 30 ianuarie
2002, cu precizarea că reglementările aduse, cu excepţia celor referitoare la impozitul pe
spectacole (acestea fiind valabile din momentul publicării ordonanţei în Monitorul Oficial)
intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2003.
3.2.1. Impozitul pe clădiri
Acest impozit este reglementat prin intermediul Legii nr. 27/1994 privind impozitele
şi taxele locale, republicată în anul 1998, modificată şi completată prin: O.U.G. nr. 62/1998
aprobată prin Legea nr. 149/1999, O.U.G. nr. 15/1999 aprobată prin Legea nr. 122/1999,
O.U.G. nr. 16/1999, O.U.G. nr. 27/1999 aprobată prin Legea 123/1999 şi Legea nr. 67/2000
şi prin Ordonanţa Nr.36 din 30 ianuarie 2002.
Obiectul impunerii îl reprezintă toate clădirile indiferent de destinaţia pentru care sunt
utilizate incluzând şi dependinţele: bucătăria, cămara, baia, pivniţa, garajul, magazia, grajdul,
remiza şi altele, precum şi spaţiile construite cum sunt: chioşcuri, cabane, barăci, magazine,
depozite etc. Conform ultimelor reglementări sunt supuse impozitului pe clădiri şi acele
Pagina 48 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
clădiri care au fost executate fără autorizaţie de construire, fără ca acestea sa se considere
autorizate.
Plătitorii sunt orice persoane fizice, individuale sau constituite în asociaţii de orice
natură precum şi orice persoane juridice, indiferent de modul de organizare, tipul sau forma
de proprietate, române sau străine care deţin în proprietate clădiri.
În cazul clădirilor proprietate publică şi privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, aflate în administrarea sau în folosinţa, după caz, a contribuabililor, impozitul pe
clădiri se datorează de către cei care le au în administrare sau în folosinţă.
Bază de impunere este diferită în funcţie de tipul de contribuabil: persoană fizică sau
juridică. Astfel, în cazul persoanelor fizice, bază de impunere este determinată în funcţie de
felul, destinaţia şi locul unde sunt situate clădirile, stabilindu-se valori impozabile pe metru
pătrat, iar în cazul persoanelor juridice, bază de impunere o constituie valoarea de inventar la
care este înregistrată clădirea în contabilitatea persoanei juridice.
Cotele de impunere se situează în cazul persoanelor fizice la nivelul valorii de 0,2% în
mediul urban şi de 0,1 % în mediul rural asupra valorii impozabile a clădirii aşa cum rezultă
din Anexa 1.
Impozitul pe clădiri, în cazul contribuabililor persoane juridice se calculează prin
aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5% şi 1,5% asupra
valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea acestora. Daca persoanele juridice
nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor începând cu anul 1998, cota impozitului pe clădiri
este între 3% şi 5%, aplicată la valoarea de inventar a clădirii.
Pentru persoanele juridice care deţin mai multe clădiri cu destinaţia de locuinţă,
impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:
cu 25% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
cu 50% pentru cea de a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
cu 75% pentru cea de a treia clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
cu 100% pentru cea de a patra clădire şi următoarele, în afara celei de la adresa de
domiciliu.
Reducerile sunt legate de valoarea impozabilă, care se diminuează în raport cu
perioada în care au fost realizate clădirile, după cum urmează:
• înainte de anul 1950 - reducere 15 %;
• între anii 1951 -1977 - reducere 5 %.
De asemenea, persoanele fizice beneficiază de o bonificaţie de 5 %, dacă plata
impozitului datorat pe întregul an se efectuează până la data de 15 martie a anului fiscal.
Pagina 49 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Scutirile se referă atât la obiectul impunerii cât şi la subiecţii impunerii. Astfel nu sunt
supuse impozitului următoarele categorii de clădiri:
• clădirile aparţinând instituţiilor publice, cu excepţia celor folosite în alte scopuri faţă
de cele normale;
• clădirile care potrivit legii sunt considerate monumente istorice, de arhitectură şi
arheologie precum şi muzee şi case memoriale cu excepţia spaţiului acestora folosite în alte
scopuri, respectiv activităţi economice sau comerciale;
• clădirile care prin destinaţie constituie lăcaşuri de cult;
• construcţiile şi amenajările funerare din cimitire;
• construcţiile speciale, cum sunt: platformele de foraj marin; centrale hidroelectrice,
termoelectrice, nuclearo-electrice; sondele de ţiţei, gaze; coşurile de fum, barajele şi
construcţiile accesorii, podurile, viaductele, apeductele, tunelurile, conductele pentru
transportul produselor petroliere, a gazelor şi a lichidelor industriale; puţurile de mină;
galeriile, planurile înclinate subterane şi rampele de puţ.
Contribuabilii scutiţi de la plata impozitului pe clădiri sunt: veteranii de război,
văduvele de război, văduvele necăsătorite ale veteranilor de război, eroi martiri şi urmaşi
acestora, răniţii şi alţi luptători pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.
Aşezarea şi plata
Stabilirea impozitului datorat se realizează prin declaraţia de impunere depusă de
proprietarul clădirii la organul fiscal teritorial pe raza căruia se află clădirea. Clădirile noi,
dobândite în cursul anului se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în
care acestea au fost dobândite. De asemenea şi scăderea de la impunere a clădirilor demolate,
distruse sau trecute în administrarea sau proprietatea altor contribuabili are loc tot de la data
de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una dintre situaţiile menţionate.
Impozitul pe clădiri este anual şi se plăteşte trimestrial, în rate egale până la data de
15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Neplata la termen atrage majorări de întârziere
în conformitate cu legislaţia în vigoare.
3.2.2. Impozitul şi taxa pe teren
Este supus aceloraşi acte normative ca şi impozitul pe clădiri (Legea 27/1994,
republicată cu modificările şi completările ulterioare).
Obiectul impunerii
Pagina 50 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Impozitul pe teren se stabileşte anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, în mod
diferenţiat, în intravilanul localităţilor, pe ranguri de localităţi şi zone, iar în extravilanul
localităţilor, pe ranguri de localităţi şi categorii de folosinţă a terenurilor, pe zone aşa cum
reiese din Anexa 2 şi Anexa 3. Încadrarea terenurilor pe zone şi pe categorii de folosinţa, în
intravilan şi extravilan, se face de către consiliile locale, în funcţie de poziţia terenurilor faţă
de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism,
registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidenţe
agricole ori cadastrale.
Plătitorii sunt persoanele fizice şi juridice care deţin în proprietate terenuri din
categoria celor menţionate anterior.
Stabilirea impozitului datorat pentru suprafeţele de teren ocupate de clădiri şi de alte
construcţii se face pe bază a două elemente: pe bază evidenţelor conduse de consiliile locale
şi pe bază declaraţiilor depuse de contribuabili (declaraţii în care trebuie să se facă încadrarea
pe zone conform hotărârilor emise de consiliile locale).
În cazul în care au loc modificări de genul trecerii unor comune în categoria oraşelor
sau a oraşelor la municipii, impozitul pe teren se modifică corespunzător noii încadrări a
localităţii în care sunt situate terenurile, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui
în care a survenit această modificare. Contribuabilii care dobândesc dreptul de proprietate
pentru unele terenuri proprietate de stat, pe care le-au deţinut anterior în administrare sau
folosinţă, datorează impozitul pe teren începând cu 1 a lunii următoare celei în către a
survenit această modificare.
Pentru terenurile proprietate publică şi privată a statului sau a unităţilor administrativ-
teritoriale aflate în administrarea sau în folosinţa regiilor autonome, societăţilor comerciale,
societăţi şi a altor persoane juridice, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultură sau
silvicultură, acestea datorează taxa pe teren. Pentru terenurile ocupate de drumuri şi căi ferate
contribuabilii datorează şi taxa pe teren ce se stabileşte anual, în lei/km, diferenţiată după
cum urmează:
pentru drumuri 20.000 lei/km;
pentru căi ferate normale 39.000 lei/km;
pentru căi ferate înguste 20.000 lei/km. Taxa se datorează numai pentru liniile ferate
şi drumurile până la accesul în incinta unităţii.
Unităţile de transport feroviar sunt scutite de taxa pe teren.
Scutiri
Pagina 51 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Nu se datorează impozit pe teren pentru: terenurile ocupate de construcţii şi amenajări
funerare din cimitire; terenurile ocupate de clădiri care, potrivit legii, sunt considerate
monumente istorice, de arhitectură, arheologie, precum şi muzeele, casele memoriale, cu
excepţia spaţiilor acestora folosite pentru activităţi economice sau comerciale; terenurile pe
care sunt amplasate clădirile instituţiilor publice, cu excepţia cazului în care clădirile sunt
folosite în alte scopuri; terenurile ocupate de clădiri care, prin destinaţia lor, constituie
lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor recunoscute de lege.
Nu se datorează taxa pe teren pentru: terenurile aflate în administrarea sau folosinţa
instituţiilor publice; terenurile care prin natura lor sunt improprii pentru agricultură şi
silvicultură inclusiv cele ocupate cu islazuri, bălţi sau lacuri de acumulare; terenurile utilizate
pentru exploatările de subsol în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului;
terenurile folosite ca păşuni, fâneţe naturale, plantaţii de pomi fructiferi, pepiniere şi alte
terenuri cu destinaţii similare; terenurile pe care sunt în curs de execuţie obiective noi de
investiţii precum şi pentru terenurile scoase definitiv din circuitul agricol şi silvic pentru
construcţii care deservesc activitatea agricolă şi silvică, lucrări de îmbunătăţiri funciare,
regularizarea cursurilor de apă, realizarea de surse de apă potabilă şi obiective meteorologice.
Plata se realizează la aceleaşi termene ca şi în cazul impozitului pe clădiri.
3.2.3. Taxa asupra mijloacelor de transport
Această taxă, reglementată prin aceleaşi acte normative ca şi precedentele două, are
drept obiect al impunerii mijloacele de transport, atât cele cu tracţiune mecanică cât şi cele pe
apă.
Subiecţii impunerii sunt persoanele fizice sau juridice, române sau străine care posedă
mijloace de transport din categoriile prezentate anterior.
Mod de calcul
Pentru determinarea taxei, criteriul folosit este cel al capacităţii cilindrice a motorului
(pentru mijloacele de transport cu tracţiune mecanică) şi respectiv al tipului de mijloc de
transport pe apă (în cel de-al doilea caz).
Astfel, pentru mijloace de transport cu tracţiune mecanică, taxa se stabileşte pentru
fiecare 500 cm3 sau fracţiune sub 500 cm3.
Taxa pentru fiecare 500 cm3 este diferenţiată pe feluri de autovehicule, pentru
remorci, semiremorci şi rulote taxele fiind stabilită în funcţie de capacitatea acestora , iar
Pagina 52 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
pentru mijloacelor de transport pe apă taxa se stabileşte anual, în funcţie de tipul mijlocului
de transport, aşa cum reiese din Anexa 4, Anexa 5, Anexa 6, Anexa 7.
Pentru alte mijloace de transport cu tracţiune mecanică precum: autospeciale,
autogunoiere, autocisterne, automacarale, motostivuitoare, etc., nivelul taxei este cel prevăzut
pentru autobuze, autocare, microbuze şi autocamioane de orice fel.
Scutiri
Nu sunt supuse taxei: mijloacele de transport fără tracţiune mecanică; autoturismele,
motocicletele cu ataş şi triciclurile cu motor care aparţin invalizilor dacă sunt adaptate
invalidităţii lor precum şi bărcile şi luntrile folosite de localnicii din Delta Dunării şi Insula
Mare a Brăilei pentru transport de uz personal.
De asemenea, instituţiile publice şi persoanele juridice care au ca profil de activitate
transportul în comun de călători din interiorul localităţilor, sunt scutite de plata taxei asupra
mijloacelor de transport.
Aşezarea impunerii
Această taxă se datorează începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite iar
în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidenţele organelor de poliţie sau ale
căpităniei porturilor, taxa se dă în scădere începând cu data de întâi a lunii în care a apărut
una dintre aceste situaţii.
Stabilirea taxei se face de către organele teritoriale pe raza cărora contribuabilii îşi au
domiciliul sau sediul, pe bază declaraţiei de impunere. Contribuabilii care datorează taxa
asupra mijloacelor de transport sunt datori să îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege, atât
referitoare la declararea dobândirii mijlocului de transport cât şi în ceea ce priveşte
schimbările intervenite ulterior declarării care conduc la modificarea cuantumului taxei.
În cazul în care contribuabilii proprietari de mijloace de transport supuse taxei au
plecat din localitatea de domiciliu sau din sediu, sunt obligaţi să declare, în termen de 30 de
zile, la organul fiscal de la vechiul domiciliu sau sediu, data mutării şi noua adresă, în
vederea înregistrării debitului la organul fiscal de la noul domiciliu.
Plata taxei
Taxa asupra mijloacelor de transport este anuală dar se plăteşte trimestrial, până la
data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
Persoanele fizice şi juridice străine, care solicită înmatricularea temporară a
mijloacelor de transport trebuie să achite integral taxa datorată, la data luării în evidenţă de
către organele fiscale.
Pagina 53 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Neplata la termen atrage după sine plata unor majorări de întârziere conform actelor
normative în vigoare.
3.2.4. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor
Pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor contribuabilii datorează taxe
diferenţiate în funcţie de natura acestora şi a mediului rural sau urban în care este situată
localitatea respectivă.
Mod de calcul
Cuantumul taxelor prevăzute în Anexa 8 este stabilit de către consiliile locale sau
judeţene după caz în anumite limite. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire se
calculează pe bază valorii declarate de solicitant în cererea pentru eliberarea autorizaţiei de
construire. La terminarea lucrărilor beneficiarii autorizaţiei de construire, în termen de 15 zile
de la data expirării termenului de executare stabilit prin aceasta, sunt obligaţi sa declare
structurilor specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului ale autorităţilor
administraţiei publice locale valoarea reală a lucrărilor, în vederea regularizării taxei pentru
autorizaţia de construire. Structurile specializate vor regulariza taxa pentru autorizaţia de
construire pe bază valorii reale a lucrărilor declarate de către solicitant, în termen de 15 zile
de la data expirării termenului de executare stabilit prin autorizaţia de construire.
Plata taxei
Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor se plătesc prealabil
eliberării sau vizării, după caz, a certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor. Dovada plăţii taxei se
păstrează la structura specializată a autorităţii administraţiei publice locale care a eliberat
documentele respective.
3.2.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de
reclamă şi publicitate
Subiectul impunerii este reprezentat de către următoarele categorii de contribuabili:
cei care beneficiază sub diverse forme de serviciul de reclamă şi publicitate, cei care folosesc
mijloacele de publicitate prin afişaj, panouri şi cei care au firme instalate la locul exercitării
activităţii.
Pagina 54 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Cuantumul taxei şi modul de efectuare a plăţii sunt prezentate mai jos pe categorii de
contribuabili.
Contribuabilii care beneficiază sub diverse forme de serviciul de reclamă şi
publicitate sunt obligaţi sa încheie contracte în acest sens şi datorează bugetelor locale o taxa
de reclamă şi publicitate care poate fi cuprinsă între 1% şi 3% din valoarea contractului,
exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă. Taxa datorata se plăteşte lunar de către cel care
efectuează reclamă şi publicitatea la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei
raza se realizează serviciul, până la data de 10 a lunii următoare, pe toată perioada
desfăşurării contractului, începând cu luna în care taxa a devenit exigibilă. Taxa devine
exigibila la data intrării în vigoare a contractului de prestare a serviciului de reclamă şi
publicitate.
Cota procentuala şi cuantumul taxei prevăzut în sumă fixă se stabilesc de către
consiliile locale în a căror raza teritorială se realizează publicitatea.
Pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afişaj, panouri sau alte asemenea
mijloace publicitare beneficiarii datorează o taxă care poate fi cuprinsă între 65.000 lei/an/m2
şi 130.000 lei/an/m2 sau fracţiune de m2 şi se plăteşte anticipat de către beneficiarul
publicităţii, proporţional cu numărul de luni de utilizare, la bugetul local al unităţii
administrativ-teritoriale pe a cărei rază este expus afişul publicitar. În situaţiile în care
mijloacele de reclamă şi publicitate au o durată mai mare de un an, taxa se plăteşte până la
data de 31 ianuarie a fiecărui an.
Pentru firmele instalate la locul exercitării activităţii taxa anuală se stabileşte în
funcţie de dimensiunea acestora şi poate fi cuprinsă între 121.000 lei/an/m2 şi 194.000
lei/an/m2 sau fracţiune de m2, contribuabilii au obligaţia sa o achite trimestrial la bugetul local
al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea,
în patru rate egale, astfel: până la 15 martie, până la 15 iunie, până la 15 septembrie şi până la
15 noiembrie. Instituţiile publice nu datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi
publicitate. Această taxă nu se datorează pentru panourile de identificare a instalaţiilor
energetice.
3.2.6. Impozitul pe spectacole
Pagina 55 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Acest impozit este introdus prin H.G. nr. 6174/1991 hotărâre abrogată odată cu
apariţia în 10 iulie 1998 a Legii 147 şi este reglementat actualmente prin Ordonanţa 36 din 30
ianuarie 2002.
Subiecţii impunerii sunt persoanele fizice şi juridice care organizează cu plată
spectacole, manifestări artistice sau sportive şi alte activităţi de genul celor care sunt
organizate de videoteci şi discoteci.
Bază impozabilă este reprezentată de încasările din vânzările abonamentelor şi
biletelor de întrare.
Pentru manifestările artistice şi competiţiile sportive impozitul pe spectacole se
stabileşte asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor şi a biletelor de intrare, prin
aplicarea următoarelor cote: a) 2% pentru manifestările artistice de teatru, de operă, de
operetă, de filarmonică, cinematografice, muzicale, de circ, precum şi pentru competiţiile
sportive interne şi internaţionale;
b) 5% pentru manifestările artistice de genul: festivaluri, concursuri, cenacluri, serate,
recitaluri sau alte asemenea manifestări artistice ori distractive care au un caracter ocazional.
Pentru activităţile artistice şi distractive de videotecă şi discotecă impozitul pe
spectacole se stabileşte în funcţie de suprafaţa incintei în care se desfăşoară spectacolul, după
cum urmează: a) în cazul videotecilor, de la 500 lei/m2/zi la 1.000 lei/m2/zi;
b) în cazul discotecilor, de la 1.000 lei/m2/zi la 2.000 lei/m2/zi.
Cuantumul taxei prevăzute în sumă fixă se stabileşte de către consiliile locale în a
căror rază teritorială se realizează activităţile artistice şi distractive, în limitele prevăzute mai
sus. Pentru determinarea impozitului pe spectacole, asupra nivelurilor menţionate în
paragraful anterior se aplică coeficienţii de corecţie pozitivă menţionaţi la nota din Anexa 1.
Plătitorii impozitului pe spectacole sunt, de asemenea, obligaţi: să respecte normele
tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vizarea, evidenţa şi gestionarea, după caz, a
abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole; sa elibereze bilete de intrare la
spectacole pentru toate sumele încasate şi să nu practice tarife mai mari decât cele înscrise pe
bilete; să pună la dispoziţie organelor de control documentele care atesta calculul şi plata
impozitului pe spectacole; obligaţia să depună o declaraţie care va conţine suprafaţa incintei,
precum şi zilele în care se desfăşoară spectacolele, până cel târziu la data de 15 inclusiv,
pentru luna următoare.
Plata impozitului
Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 15 inclusiv a lunii următoare
celei în care se realizează venitul la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei
Pagina 56 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
rază se desfăşoară spectacolul. Plătitorii de impozit pe spectacole răspund de exactitatea
calculului şi de vărsarea la timp a impozitului.
Nu se datorează impozit pentru sumele cedate din încasările la spectacole cu scopuri
umanitare şi de asemenea instituţiile publice nu datorează impozitul pe spectacole.
Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vizarea, evidenţa şi
gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei.
3.2.7. Taxa hotelieră
Subiectul impunerii
Taxa hotelieră se datorează de persoanele fizice în vârsta de peste 18 ani pentru
şederea în municipii, oraşe sau comune, consiliile locale putând să hotărască instituirea
acestei taxe.
Modul de calcul
Taxa se determină pe bază cotei stabilite de consiliile locale între 0,5% şi 5%, în mod
diferenţiat, în funcţie de categoria unitarii de cazare, la ţări fele practicate de aceasta. Pentru
şederea în staţiunile turistice, declarate conform legii, taxa se determină pe bază cotei stabilite
de consiliile locale între 0,5% şi 5%, în funcţie de categoria unităţii de cazare, la ţări fele
practicate de aceasta pentru o noapte de cazare, indiferent de durata sejurului.
Plata taxei
Încasarea taxei are loc prin intermediul persoanelor juridice prin care se realizează
cazarea, o dată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate, şi se varsă la bugetul local în
primele 10 zile ale fiecărei luni pentru luna precedentă.
Persoanele care au domiciliul în aceste localităţi, cele aflate în deplasare în interesul
serviciului, turiştii cazaţi la cabanele turistice aflate în afara staţiunilor turistice, persoanele cu
handicap, pensionarii, elevii şi studenţii sunt scutiţi de plata taxei hoteliere.
3.2.8. alte Taxe locale
În exercitarea atribuţiilor ce le revin în administrarea domeniului public şi privat al
unităţilor administrativ-teritoriale, consiliile locale sau judeţene, după caz, pot institui taxe
Pagina 57 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
zilnice cuprinse între 1.000 lei şi 100.000 lei pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi
vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologice.
Între aceleaşi limite consiliile locale pot institui taxe zilnice pentru deţinerea în
proprietate sau în folosinţă, după caz, de utilaje destinate sa funcţioneze în scopul obţinerii de
venit. Categoriile de utilaje se stabilesc de către consiliile locale.
Consiliile locale pot institui taxe pentru vehiculele lente, în sumă fixă, pentru fiecare
vehicul, ce pot fi cuprinse între 26.000 lei/an şi 260.000 lei/an. Lista care cuprinde vehiculele
lente aşa cum apare în ordonanţa 36 din 30 ianuarie 2002 este următoarea:
1. Autocositoare 2. Autoexcavator (excavator pe autoşasiu) 3. Autogreder 4.
Autoscreper 5. Autostivuitor 6. Buldozer pe pneuri 7. Combina agricola pentru recoltat
cereale sau furaje 8. Compactor autopropulsat 9. Electrocar cu echipamente: sudură, grup
electrogen, pompă etc. 10. Excavator cu racleţi pentru săpat şanţuri 11. Excavator cu rotor
pentru săpat şanţuri 12. Excavator pe pneuri 13. Freză autopropulsată pentru canale 14. Freza
autopropulsată pentru pământ stabilizat 15. Freză rutieră 16. Încărcător cu o cupă pe pneuri
17. Instalaţie autopropulsată de sortare-concasare 18. Macara cu greifer 19. Macara mobilă pe
pneuri 20. Macara turn autopropulsată 21. Maşina autopropulsată multifuncţională pentru
lucrări de terasamente 22. Maşina autopropulsată pentru construcţia şi întreţinerea drumurilor
23. Maşină autopropulsată pentru decopertarea îmbrăcămintei asfaltice la drumuri 24. Maşina
autopropulsată pentru finisarea drumurilor 25. Maşina autopropulsată pentru forat 26. Maşina
autopropulsată pentru turnat asfalt 27. Plug de zăpada autopropulsat 28. Şasiu autopropulsat
cu ferăstrău pentru tăiat lemn 29. Tractor pe pneuri 30. Troliu autopropulsat 31. Utilaj
multifuncţional pentru întreţinerea drumurilor 32. Vehicul de pompieri pentru derularea
furtunurilor de apa 33. Vehicul pentru măcinat şi compactat deşeuri 34. Vehicul pentru
marcarea drumurilor 35. Vehicul pentru tăiat şi compactat deşeuri.
Sumele provenite din taxele prezentate mai sus constituie venituri proprii ale
bugetelor locale şi se plătesc anticipat.
Capitolul IV
STUDIU DE CAZ PRIVIND STRUCTURA IMPOZITELOR ŞI TAXELOR
LOCALE LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD.
Primăria Arad are sediul în Palatul Administrativ din Bulevardul Revoluţiei, nr. 75,
sediu pe care îl mai împarte cu Prefectura şi Consiliul Judeţean Arad. Conform cu Legea
Pagina 58 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Administraţiei publice locale (municipiul Arad se încadrează în categoria de oraşe cu un
număr de locuitori cuprins între 150.000 şi 200.000) în cadrul Primăriei Arad sunt angajaţi
200 de funcţionari publici, dintre care 31 lucrează în cadrul departamentului de conducere, iar
restul în execuţie. Din organigrama primăriei rezultă că există patru direcţii subordonate două
primarului, iar celelalte două viceprimarilor, precum şi o serie de servicii şi birouri. Direcţia
Fiscală este cea care se ocupă de colectarea impozitelor şi taxelor de la populaţie, cât şi de la
persoanele juridice, precum şi de ţinerea evidenţei contribuabililor, iar previzionarea şi
realizarea efectivă a bugetului local revine Serviciului Buget din cadrul Primăriei Arad.
La începutul studiului privind impozitele şi taxele locale la Primăria Arad am realizat
o analiză a structurii veniturilor fiscale pe categorii de impozite şi taxe, analiză bazătă pe
datele reale prelucrate în cadrul Serviciului Buget al primăriei, regăsite în tabelele de mai jos.
În tabelul 4.1. este prezentată ponderea veniturilor fiscale, cu cele două componente
ale lor, impozite directe şi impozite indirecte, în total venituri la bugetul local Arad în anii
2000 şi 2001, relevându-se în acelaşi timp structura veniturilor fiscale.
Tabelul 4.1.
PONDEREA VENITURILOR FISCALE ÎN TOTAL VENITURI
Denumire indicator Cod
rând
Buget 2000
(mii lei)
Buget 2001
(mii lei)
Ponderi
2000 (%)
Ponderi
2001 (%)
VENITURI - TOTAL 1 321.642.101 679.691.298 100 100
VENITURI FISCALE
(rând 3+4)
2 86.024.145 134.416.832 26,75 19,78
IMPOZITE DIRECTE 3 84.172.065 130.361.532 26,17 19,18
IMPOZITE
INDIRECTE
4 1.852.080 4.055.300 0,58 0,60
Observăm în anul 2000 că veniturile fiscale reprezintă 86.024.145 mii lei din totalul
veniturilor bugetului local de 321.642.101 mii lei, acelaşi lucru îl putem exprima sub formă
de ponderi astfel: veniturile fiscale reprezintă 26,75% din totalul veniturilor bugetului local.
Restul de 73,25% s-au realizat din venituri nefiscale, venituri din capital, venituri cu
destinaţie specială, din prelevări şi subvenţii primite de la bugetul de stat şi încasări din
rambursarea împrumuturilor acordate.
Pagina 59 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În 2001 se observă o reducere a ponderii veniturilor fiscale în favoarea categoriilor
menţionate mai sus (venituri nefiscale, venituri din capital, venituri cu destinaţie specială, din
prelevări şi subvenţii primite de la bugetul de stat şi încasări din rambursarea împrumuturilor
acordate), acestea reprezentând doar 19,78% din total venituri fiind de 134.416.832 mii lei.
Veniturile fiscale, la rândul lor sunt alcătuite din impozite directe şi impozite
indirecte, acestea participând într-o pondere mai mare sau mai mică la realizarea veniturilor
fiscale, aşa cum rezultă din tabelul 4.2. În anul 2000, la realizarea veniturilor de natură fiscală
participă în proporţie de 97,85% impozitele directe şi în proporţie de 2,15% impozitele
indirecte. Foarte lesne se poate observa că impozitele directe deţin ponderea cea mai mare în
cadrul veniturilor fiscale, în Bugetul Local Arad pe anul 2000. Şi în anul 2001, impozitele
directe deţin cea mai mare pondere în realizarea veniturilor cu caracter fiscal, reprezentând
96,98% din acestea, impozitele indirecte regăsindu-se în proporţie de 3,02% în veniturile
fiscale.
Tabelul 4.2.
PONDEREA IMPOZITELOR DIRECTE ŞI INDIRECTE ÎN TOTAL VENITURI FISCALE
Denumire indicator Cod
rând
Buget 2000
(mii lei)
Buget 2001
(mii lei)
Ponderi
2000 (%)
Ponderi
2001 (%)
VENITURI FISCALE 1 86.024.145 134.416.832 100 100
IMPOZITE DIRECTE 2 84.172.065 130.361.532 97,85 96,98
IMPOZITE INDIRECTE 3 1.852.080 4.055.300 2,15 3,02
Aceste informaţii nu sunt relevante pentru a afla amănunte concrete cu privire la
cauzele care au determinat o asemenea structură a veniturilor fiscale deoarece în acest sens
trebuie făcută o analiză a fiecărui impozit şi a fiecărei taxe care sunt în componenţa
impozitelor directe şi a celor indirecte.
Impozitele directe au în structura lor trei mari categorii de impozite: impozitul pe
profit, impozite şi taxe de la populaţie precum şi de la persoane juridice. În tabelul 4.3. este
pusă în evidenţă această structură, precum şi proporţia în care fiecare componentă participă la
realizarea impozitelor directe.
Tabelul 4.3.
STRUCTURA IMPOZITELOR DIRECTE
Pagina 60 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Denumire indicator Cod
rând
Buget 2000
(mii lei)
Buget
2001 (mii
lei)
Ponderi
2000 (%)
Ponderi
2001 (%)
IMPOZITE DIRECTE 1 84.172.065 130.361.5
32
100 100
IMPOZITUL PE PROFIT 2 5.100 300.000 0,01 0,23
IMPOZITE SI TAXE DE
LA POPULATIE
3 60.980.456 86.743.14
1
72,45 66,54
IMPOZITE DE LA
PERSOANE JURIDICE
4 23.186.509 43.318.39
1
27,55 33,23
Impozitul pe profit se datorează Primăriei Arad de către Regia Autonomă de Drumuri,
fiind calculat prin aplicarea cotei de 25% asupra profitului brut realizat de regia respectivă.
Pe anul 2000 impozitul pe profit vărsat la bugetul local a fost de 5.100 mii lei, respectiv
0,01% din cuantumul impozitelor directe. În anul 2001 suma reprezentând impozit pe profit
de la Regia Autonomă de Drumuri a fost de 300.000 mii lei, adică 0,23% din total impozite
directe. Pe bază acestor date putem spune că participarea impozitului pe profit la realizarea
veniturilor bugetului local este foarte mică în cei doi ani supuşi analizei.
În tabelul 4.4. sunt prezentate impozitele şi taxele de la populaţie, diferenţiate pe
impozite şi taxe componente, cu sumele şi ponderile aferente fiecărei categorii, date pe bază
cărora se va face analiza structurală pe cei doi ani în cele ce urmează.
Tabelul 4.4
Structura impozitelor şi taxelor de la populaţiE
Denumire indicator Cod
rând
Buget 2000
(mii lei)
Buget 2001
(mii lei)
Ponderi
2000
(%)
Ponderi
2001
(%)
IMPOZITE SI TAXE DE LA
POPULAŢIE
1 60.980.456 86.743.141 100 100
Impozitul pe veniturile liber
profesioniştilor, meseriaşilor si ale
altor persoane fizice independente
2 2.000.000 500.000 3,28 0,58
Pagina 61 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
si asociaţiilor familiale
Impozitul pe clădiri de la persoane
fizice
3 37.114.550 56.219.646 60,86 64,81
Taxe asupra mijloacelor de
transport deţinute de persoane
fizice
4 3.500.000 8.635.320 5,74 9,96
Impozitul pe veniturile din
închirieri, subînchirieri, locaţii de
gestiune si arendări
5 890.000 290.000 1,46 0,33
Impozitul pe veniturile obţinute
din drepturi de autor si cele
cuvenite inventatorilor si
inovatorilor
6 66.000 80.000 0,11 0,09
Impozitul pe veniturile obţinute
din premii si câştiguri în bani sau
în natură
7 70 25 0,00 0,00
Impozitul pe veniturile
persoanelor fizice nesalariate
8 3.450.000 800.000 5,66 0,92
Impozitul pe terenuri de la
persoane fizice
9 4.800.000 6.754.150 7,87 7,79
Alte impozite si taxe de la
populaţie
10 9.159.836 13.464.000 15,02 15,52
În anul 2000, cea mai importantă categorie de impozite colectate de la populaţie este
reprezentată de impozitul pe clădiri. Consiliul Local Municipal a hotărât ca acest impozit să
se calculeze prin aplicarea cotei de 0,2% asupra valorii clădirilor aflate în proprietatea
persoanelor fizice, valoare ce se stabileşte în funcţie de felul şi destinaţia acestora. Pentru
anul 2000, la bugetul local Arad s-a colectat suma de 3.711.4550 mii lei aferentă impozitului
pe clădiri, reprezentând 60,86% din totalul impozitelor de la populaţie, respectiv 43,14% din
total venituri fiscale. Din ultima constatare se poate trage concluzia că aproape jumătate din
veniturile cu caracter fiscal ale primăriei Arad sunt realizate ca urmare a încasării sumelor
aferente impozitului pe clădiri de la persoane fizice.
“Alte impozite şi taxe de la populaţie” este a doua categorie de prelevări fiscale ca
pondere în total impozite de la persoane fizice, fiind în anul 2000 în sumă de 9.159.836 mii
Pagina 62 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
lei, respectiv 15,02% din impozitele colectate de la populaţie. În cadrul acestei categorii sunt
cuprinse taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul
construcţiilor, diferenţiate în funcţie de valoarea construcţiilor sau a instalaţiilor, de suprafaţa
terenurilor şi de natura serviciilor prestate, precum şi taxa pentru folosirea temporară a
locurilor publice şi taxa pentru eliberarea licenţelor de taxi, taxa pentru săpături în domeniul
public, taxa pentru proprietarii de câini, taxa pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare
pentru activităţi lucrative, autorizaţii sanitare.
Următoarea categorie de impozite de la populaţie, importantă din punct de vedere al
aportului la realizarea veniturilor din impozite directe este impozitul pe teren. Acesta se
stabileşte de către Consiliul Municipal Arad, anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren,
diferenţiat pe zone în cadrul municipiului. La sfârşitul anului 2000 s-a înregistrat la bugetul
local, încasări din impozitul pe teren în valoare de 4.800.000 mii lei altfel spus, sumele
aferente impozitului pe teren de la populaţie reprezintă 7,87% din total impozite şi taxe de la
populaţie.
Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane fizice se stabileşte în
funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cmc şi din aceasta s-a încasat
la bugetul local pe anul 2000 o sumă în valoare de 3.500.000 mii lei, ceea ce reprezintă
5,74% din totalul încasărilor de la populaţie.
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice nesalariate, datorat de persoanele angajate
pe bază de convenţie sunt în sumă de 3.450.000 mii lei ceea ce reprezintă 5,66% din total
impozite de la persoane fizice.
Impozitul pe veniturile liber profesioniştilor, meseriaşilor şi ale altor persoane fizice
independente şi asociaţiilor familiale reprezintă 2.000.000 mii lei , respectiv 3,28% din
încasările de la persoane fizice.
În anul 2001, la fel ca în anul precedent, cea mai importantă categorie de impozite
colectate de la populaţie este reprezentată de impozitul pe clădiri. Impozitul datorat de
persoanele fizice pentru clădirile aflate în proprietatea acestora se calculează prin aplicarea
aceluiaşi procent asupra valorii impozabile, valoare care de această dată diferă fiind
modificată printr-o hotărâre a Consiliului Local. Aşadar, impozitul pe clădiri de la persoane
fizice este în sumă de 56.219.646 mii lei, reprezentând 64,81% din încasările de impozite de
la populaţie. În acest an, 41,82% din veniturile fiscale sunt reprezentate de sumele încasate
din impozite de la populaţie, situaţia fiind aproape identică cu cea din anul precedent.
Şi în anul 2001, “Alte impozite şi taxe de la populaţie” este a doua categorie de
prelevări fiscale ca pondere în total impozite de la persoane fizice, fiind de 13.464.000 mii
Pagina 63 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
lei, respectiv 15,52% din impozitele colectate de la populaţie. În cadrul acestei categorii sunt
cuprinse taxele care au fost mai sus menţionate pentru anul 2000, neapărând nici o modificare
în sensul scoaterii sau introducerii de noi impozite sau taxe.
Ierarhia se schimbă în acest an în privinţa taxei asupra mijloacelor de transport
deţinute de persoane fizice care devansează încasările din impozitul pe teren de la populaţie.
Aceasta se stabileşte însă în acelaşi mod, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului,
pentru fiecare 500 cmc. Taxa s-a încasat la bugetul local pe anul 2001 în valoare de
8.635.320 mii lei, ceea ce reprezintă 9,96% din totalul încasărilor de la populaţie.
Următoarea categorie de impozite de la populaţie, importantă din punct de vedere al
aportului la realizarea veniturilor din impozite directe este impozitul pe teren. În urma
efectuării plăţii acestui impozit de către populaţie, la sfârşitul anului 2001 s-au înregistrat la
bugetul local, încasări în valoare de 6.754.150 mii lei, altfel spus, sumele aferente impozitului
pe teren de la populaţie reprezintă 7,79% din total impozite şi taxe de la populaţie.
Celelalte categorii de impozite datorate de populaţie primăriei, şi anume: taxa asupra
mijloacelor de transport deţinute de persoane fizice, impozitul pe veniturile persoanelor fizice
nesalariate, impozitul pe veniturile liber profesioniştilor, meseriaşilor şi ale altor persoane
fizice independente şi asociaţiilor familiale reprezintă valori infime de acea nu consider
necesară explicitarea acestora, socotind suficientă prezentarea din tabelul 4.4. Totuşi se
impun a fi făcute câteva precizări legate de impozitul pe veniturile persoanelor fizice
nesalariate. Acest impozit, începând cu anul 2001 nu se mai datorează primăriei, astfel
încasările care se observă în buget nefiind decât restanţe la plată din anul precedent.
Impozitele datorate de persoanele juridice primăriei sunt: impozitul pe clădiri şi teren,
taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat şi alte impozite directe, aşa cum rezultă şi
din tabelul 4.5. care prezintă structura, sumele şi ponderile aferente fiecărei componente a
acestora.
Tabelul 4.5.
STRUCTURA IMPOZITELOR ŞI TAXELOR DE LA PERSOANE JURIDICE
Denumire indicator Cod
rând
Buget
2000 (mii
lei)
Buget
2001 (mii
lei)
Ponderi
2000 (%)
Ponderi
2001 (%)
IMPOZITE DE LA 1 23186509 43318391 100 100
Pagina 64 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
PERSOANE JURIDICE
Impozitul pe clădiri 3 13.850.24
5
24.135.862 59,73 55,72
Impozitul pe teren 4 2.400.000 4.118.224 10,35 9,51
Taxa asupra mijloacelor de
transport
5 4.440.774 10.525.305 19,15 24,30
Alte încasări din impozite
directe
7 1.695.490 2.652.000 7,31 6,12
În anul 2000, în cazul impozitelor de la persoane juridice ponderea cea mai mare o
deţine tot impozitul pe clădiri, acesta calculându-se prin aplicarea cotei de 1% asupra valorii
de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea agenţilor economici. Sumele aferente
impozitului pe clădiri la persoane juridice reprezintă 59,73% din total impozite de la agenţii
economici, fiind de 24.135.862 mii lei. Impozitul pe clădiri colectat de la persoane fizice
după cum constatam mai sus reprezenta 43,14% din total venituri fiscale, spre deosebire de
cel încasat de la agenţii economici care a contribuit la realizarea a doar 16,10% din veniturile
cu caracter fiscal. Aceasta este o situaţie normală având în vedere diferenţa dintre numărul de
agenţi economici şi populaţia care deţine o locuinţă.
Ierarhia se schimbă pentru agenţii economici spre deosebire de persoanele fizice în
sensul că, locul secund ca şi pondere în totalul încasărilor este ocupat de taxa asupra
mijloacelor de transport şi nu de impozitul pe teren. Astfel sumele din taxa asupra mijloacelor
de transport reprezintă 19,15% din încasările de la persoane juridice, fiind de 4.440.774 mii
lei, iar încasările rezultate din impozitul pe teren sunt în anul 2000 în sumă de 2.400.000 mii
lei, reprezentând 10,35% din total încasări.
La categoria “Alte încasări din impozite directe” intră taxele datorate de către agenţii
economici pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor,
diferenţiate în funcţie de valoarea construcţiilor sau a instalaţiilor, de suprafaţa terenurilor şi
de natura serviciilor prestate, taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj şi reclamă
şi alte impozite directe: taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare, taxă pentru săpături şi
alte taxe locale Contribuabilii care beneficiază de serviciul de reclamă şi publicitate sub
diverse forme au obligaţia să încheie contracte în acest sens şi datorează bugetului local al
Municipiului Arad o taxă de reclamă şi publicitate de 4.5% din valoarea contractului,
exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă. Pentru firmele instalate la locul exercitării
activităţii, taxa este de 112.950 lei/mp/an. La poziţia “Alte încasări din impozite directe” în
Pagina 65 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
bugetul local Arad pentru anul 2000 s-au înregistrat încasări în valoare de 1.695.490 mii lei,
reprezentând 7,31% din totalul colectate de la persoane juridice.
În ceea ce priveşte anul 2001 putem spune că situaţia din anul precedent se menţine în
ceea ce priveşte ierarhia ponderilor în total impozite de la persoane juridice.
Astfel, deţinând cea mai mare pondere în totalul încasărilor de la agenţii economici şi
anume de 55,72%, impozitul pe teren a adus o contribuţie de 24.135.862 mii lei la veniturile
locale în anul supus analizei.
Crescând ca şi importanţă faţă de anul trecut în ceea ce priveşte aportul adus la
realizarea veniturilor locale, în 2001, mărimea taxei asupra mijloacelor de transport deţinute
de persoane juridice a atins valoarea de 10.525.305 mii lei, reprezentând 24,30% din sumele
încasate de la agenţii economici.
Impozitul pe teren plătit de agenţii economici în anul 2001 au fost de 4.118.224 mii
lei, şi anume de 9,51% din totalul impozitelor încasate de la agenţii economici.
La categoria “Alte încasări din impozite directe” sunt cuprinse aceleaşi categorii de
impozite ca cele prezentate mai sus pentru anul trecut, în bugetul local Arad pentru anul 2001
înregistrându-se încasări în valoare de 2.652.000 mii lei, reprezentând 6,12% din totalul
sumelor colectate de la persoane juridice.
Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat înregistrată în bugetul anului 2001
deţine o pondere de 4,36% în totalul încasărilor de la persoane juridice, având o valoare de
1.887.000 mii lei.
Impozitele indirecte reprezintă alături de impozitele directe anterior explicitate una
dintre componentele veniturilor fiscale ale bugetelor locale.
Aşa cum reiese din tabelul 4.6., cele mai importante categorii de impozite în cadrul
impozitelor indirecte sunt: impozitul pe spectacole şi alte impozite indirecte în care sunt
cuprinse taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare, taxe de timbru
pentru contestaţiile şi plângerile asupra sumelor constatate şi aplicate prin acte de control sau
impunere şi taxe extrajudiciare de timbru.
Tabelul 4.6
STRUCTURA IMPOZITELOR INDIRECTE
Denumire indicator Cod
rând
Buget
2000 (mii
lei)
Buget
2001 (mii
lei)
Ponderi
2000 (%)
Ponderi
2001
(%)
Pagina 66 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
IMPOZITE INDIRECTE 1 1.852.080 4.055.300 100,00 100,00
Impozitul pe spectacole 2 256.000 387.600 13,82 9,56
Taxe şi tarife pentru eliberarea de
licenţe si autorizaţii de funcţionare
3 210.000 631.700 11,34 15,58
Taxe de timbru pentru contestaţiile
şi plângerile asupra sumelor
constatate şi aplicate prin acte de
control sau impunere
4 0 0 0,00 0,00
Taxe extrajudiciare de timbru 5 1.386.000 3.036.000 74,83 74,86
Alte încasări din impozite indirecte 6 80 0 0,00 0,00
În bugetul anului 2000, încasările din taxe extrajudiciare de timbru au fost de
1.386.000 mii lei, reprezentând 74,83% din totalul impozitelor indirecte.
Impozitul pe spectacole a adus încasări bugetului pe anul 2000 în valoare de 256.000
mii lei, adică 13,82% din impozitele indirecte.
Taxele şi ţări fele pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare au
contribuit cu suma de 210.000 mii lei la realizarea veniturilor locale, fiind de 11,34% din
sumele aferente impozitelor indirecte.
În anul 2001 taxele extrajudiciare de timbru au reprezentat 74,86% din impozitele
indirecte încasate, având o valoare de 3.036.000 mii lei, taxele şi ţări fele pentru eliberarea de
licenţe şi autorizaţii de funcţionare au contribuit cu suma de 631.700 mii lei la realizarea
veniturilor locale (15,58%), impozitul pe spectacole au fost în valoare de 387.600 mii lei ,
fiind de 9,56% din valoarea impozitelor indirecte încasate.
După ce am analizat structura veniturilor fiscale pe categorii de impozite şi taxe, în
continuare voi analiza evoluţia principalelor venituri fiscale la bugetul local în cei doi ani
(2000 şi 2001) care fac obiectul prezentei analize, precum şi cauzele care au determinat o
anumită creştere respectiv descreştere. Analiza se va face pe bază datelor din tabelul 4.7.
Tabelul 4.7.
EVOLUŢIA PRINCIPALELOR IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE ÎN PERIOADA 2000-2001
DENUMIREA
INDICATORILOR
Cod
rân
BUGET
2000
BUGET
2001
MODIFIC.
ABSOLUT
Indice
2000-
Abatere
indice
Pagina 67 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
d Ă 2001
(%)
(%)
VENITURI -
TOTAL
1 321.642.10
1
679.691.29
8
358.049.197 211,32 111,32
A.VENITURI
FISCALE
2 86.024.145 134.416.83
2
48.392.687 156,25 56,25
A1.IMPOZITE
DIRECTE
3 84.172.065 130.361.53
2
46.189.467 154,88 54,88
IMPOZITUL PE
PROFIT
4 5.100 300.000 294.900 5882,35 5782,35
IMPOZITE SI TAXE
DE LA POPULATIE
5 60.980.456 86.743.141 25.762.685 142,25 42,25
Impozitul pe veniturile
liber profesioniştilor,
meseriaşilor si ale
altor persoane fizice
independente si
asociaţiilor familiale
6 2.000.000 500.000 -1.500.000 25,00 -75,00
Impozitul pe clădiri
de la persoane fizice
7 37.114.550 56.219.646 19.105.096 151,48 51,48
Taxe asupra
mijloacelor de
transport deţinute de
persoane fizice
8 3.500.000 8.635.320 5.135.320 246,72 146,72
Impozitul pe veniturile
din închirieri,
subînchirieri, locaţii
de gestiune şi arendări
9 890.000 290.000 -600.000 32,58 -67,42
Impozitul pe terenuri
de la persoane fizice
10 4.800.000 6.754.150 1.954.150 140,71 40,71
IMPOZITE ŞI TAXE
DE LA PRESOANE
JURIDICE
11 22.386.509 41.431.391 19.044.882 185,07 85,07
Pagina 68 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Impozitul pe clădiri de
la persoane juridice
12 13.850.245 24.135.862 10.285.617 174,26 74,26
Impozitul pe teren de
la persoane juridice
13 2.400.000 4.118.224 1.718.224 171,59 71,59
ALTE IMPOZITE
DIRECTE
14 6.136.264 13.177.305 7.041.041 214,74 114,74
Taxa asupra
mijloacelor de
transport deţinute de
persoane juridice
15 4.440.774 10.525.305 6.084.531 237,02 137,02
Alte încasări din
impozite directe
16 1.695.490 2.652.000 956.510 156,41 56,41
A2.IMPOZITE
INDIRECTE
17 1.852.080 4.055.300 2.203.220 218,96 118,96
IMPOZITUL PE
SPECTACOLE
18 256.000 387.600 131.600 151,41 51,41
ALTE IMPOZITE
INDIRECTE
19 1.596.080 3.667.700 2.071.620 229,79 129,79
Taxe si tarife pentru
eliberarea de licenţe si
autorizaţii de
funcţionare
20 210.000 631.700 421.700 300,81 200,81
Taxe extrajudiciare de
timbru
21 1.386.000 3.036.000 1.650.000 219,05 119,05
În anul 2001 faţă de 2000 se observă o creştere a veniturilor fiscale cu 56,25%, în
mărime relativă, iar în mărime absolută cu 48.392.687 mii lei. Cauzele care au dus la o
asemenea creştere vor fi expuse pentru fiecare categorie de impozite (directe şi indirecte)
aflată în componenţa veniturilor fiscale.
Creşterea impozitelor directe cu 54,88% în anul curent faţă de anul de bază (anul
curent şi anul de bază luaţi din punctul de vedere al analizei) a fost determinată de
modificarea impozitului pe profit, a impozitelor de la populaţie şi a impozitelor datorate
primăriei de către agenţii economici.
Pagina 69 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Astfel, creşterea cea mai importantă dintre toate impozitele şi taxele înregistrate în
bugetul anului 2001 faţă de anul 2000 a avut-o impozitul pe profit (5782,35%), fiind
„cauzată” de sporirea profitului înregistrat de Regia Autonomă de Drumuri de la 20.400 mii
lei la 1.200.000 mii lei. Ceea ce este de remarcat este faptul că avem de a face cu sume mici
în cazul acestui impozit a cărui creştere nu influenţează într-o măsură prea mare totalul
veniturilor fiscale.
Creşterea încasărilor din impozitele de la populaţie cu 42,25% (respectiv 25.762.685
mii lei) în anul 2001 faţă de anul precedent se repercutează direct asupra veniturilor fiscale
deoarece aceste impozite reprezintă 64,53% din total venituri fiscale pe anul 2001.
Influenţe pozitive, în sensul creşterii cuantumului acestora de la un an la altul, le-au
avut asupra impozitelor şi taxelor de la populaţie următoarele categorii de impozite şi taxe:
Taxele asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane fizice. Acestea au
înregistrat cea mai importantă creştere, şi anume de 5.135.320 mii lei, adică cu 146,72% în
anul 2001 faţă de anul 2000. Pentru a justifica evoluţia crescătoare a taxei am identificat
următoarele două cauze majore:
creşterea valorii actualizate în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului pentru
fiecare 500 cmc sau fracţiune de capacitate sub 500 cmc de la un an la altul cu 214,34%;
sporirea numărului de contribuabili cu 21% în anul 2001, de la 22.756 în anul trecut la
27.624 în anul 2001.
Impozitul pe clădiri de la persoane fizice a cunoscut o majorare cu 51,48%, aceasta
datorându-se indexării valorii impozabile în lei/mp a clădirilor din municipiul Arad cu
indicele de inflaţie de 42,9%, valoare stabilită prin hotărârea Consiliului Local.
Impozitul pe teren de la persoane fizice a crescut cu 40,71% faţă de anul 2000,
contribuind la creşterea veniturilor fiscale mai mult cu 1.954.150 mii lei faţă de anul
precedent. Această creştere s-a datorat modificării de către Consiliul Local a valorii
impozabile pe metru pătrat, aceasta fiind majorată pentru zonele A, B şi C, respectiv
micşorată pentru zona D. Cu toate acestea creşterea valorii impozabile pe metru pătrat
aferentă zonelor A,B,C compensează reducerea acestei valori pentru zona D.
Tabelul 4.8.
EVOLUŢIA VALORII INDEXATE PE METRU PĂTRAT DE TEREN
Zona Anul 2000 (lei/mp) Anul 2001 (lei/mp) Evoluţia
Pagina 70 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
A 1360 2915 +114,33 %
B 1050 2250 +114,28 %
C 600 1072 +78,6 %
D 300 214 -28,66 %
Influenţe negative, în sensul diminuării cuantumului impozitelor de la populaţie de la
un an la altul, le-au avut asupra impozitelor şi taxelor de la populaţie următoarele categorii de
impozite şi taxe:
Impozitul pe veniturile liber profesioniştilor, meseriaşilor şi ale altor persoane fizice
independente şi asociaţiilor familiale a avut o evoluţie descrescătoare, în anul 2001 scăzând
cu 75%, adică cu 1.500.000 mii lei.
De asemenea o influenţă negativă asupra încasărilor din impozite de la populaţie a
avut-o impozitul pe veniturile din închirieri, subînchirieri, locaţii de gestiune şi arendări, care
a scăzut cu 600.000 mii lei (67,42%) în anul 2001.
Impozitele de la persoane juridice au crescut cu 186,82% faţă de anul 2000, aceasta
datorându-se principalelor impozite componente.
Impozitul pe clădiri de la persoane juridice a înregistrat o evoluţie pozitivă
contribuind cu 10.285.617 mii lei mai mult la formarea veniturilor fiscale faţă de anul trecut,
în mărimi relative creşterea a fost de 74,26%.
Impozitul pe teren de la persoane juridice a crescut cu 1.718.224 mii lei adică cu
71,59% faţă de anul anterior, spre deosebire de taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de
stat care a crescut cu doar 1.087.000 mii lei, însă cuantumul acesteia a crescut cu 135,88%
faţă de anul 2000.
Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane juridice a influenţat
creşterea veniturilor fiscale cu 6.084.531mii lei, respectiv cu 137,02% în comparaţie cu anul
precedent.
Impozitele indirecte au adus bugetului local o sumă de 2.203.220 mii lei în plus faţă
de anul 2000, înregistrând o creştere de 118,96%.
Pentru a putea trage concluzii pertinente cu privire la situaţia veniturilor de natură
fiscală înregistrate în bugetul local al Primăriei Arad vom aborda analiza acestora dintr-un alt
punct de vedere şi anume prin compararea ponderii în care veniturile fiscale şi prelevările de
la bugetul statului participă la realizarea veniturilor locale. Analiza va fi efectuată pe bază
datelor din tabelul 4.9., figura 4.10. şi figura 4.11.
Pagina 71 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Tabelul 4.9.
PONDEREA TRANSFERURILOR DE LA BUGETUL DE STAT ÎN TOTAL VENITURI
Denumire indicator Co
d
rân
d
Buget 2000
(mii lei)
Buget 2001
(mii lei)
Ponderi 2000
(%)
Ponderi 2001
(%)
VENITURI - TOTAL 1 321.642.101 679.691.298 100 100
TRANSFERURI DE LA
BUGETUL DE STAT
2 174.625.959 187.380.926 54,29 27,57
VENITURI FISCALE 3 86.024.145 134.416.832 26,75 19,78
Figura 4.10.
Figura 4.11.
Pagina 72 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Veniturile Primăriei Arad în ansamblul lor se realizează din: impozite şi taxe locale
(venituri fiscale), venituri nefiscale (vărsăminte din profitul net al Regiei Autonome de
Drumuri, venituri din amenzi, etc.), venituri din capital ( venituri din valorificarea unor
bunuri ale instituţiilor publice, venituri din vânzarea unor locuinţe construite din fondurile
statului, venituri din privatizare), venituri cu destinaţie specială (taxe speciale, donaţii şi
sponsorizări, venituri din fondul pentru drumurile publice, etc.), prelevări din Bugetul de Stat
(cote defalcate din impozitul pe salarii, cote şi sume defalcate din impozitul pe venit),
subvenţii de la Bugetul de Stat şi alte bugete, încasări din rambursarea împrumuturilor
acordate şi din împrumuturi temporare sau pentru investiţii.
Am ales această pârghie de analiză, prin compararea ponderilor în total venituri ale
veniturilor fiscale, respectiv transferuri de la Bugetul de Stat pentru a releva gradul de
autonomie financiară a autorităţilor locale din Arad, altfel spus, pentru a evidenţia măsura în
care Primăria Arad depinde de transferurile primite de la Stat pentru realizarea programelor
sale de cheltuieli.
În anul 2000 transferurile de la Bugetul de Stat au fost în valoare de 174.625.959 mii
lei, reprezentând 54,29% din totalul veniturilor înregistrate la bugetul local, acestea fiind în
sumă de 321.642.101 mii lei. Veniturile cu caracter fiscal rezultate din încasarea impozitelor
şi taxelor locale se regăsesc în proporţie de doar 26,75% din veniturile locale totale, fiind în
valoare de 86.024.145 mii lei. Aceasta relevă o dependenţă destul de strânsă vis-a-vis de
bugetul statului în ceea ce priveşte formarea resurselor locale, mai mult de jumătate din
acestea fiind primite sub formă de transferuri de la stat. Restul de 18,96% din venituri s-au
realizat din vărsăminte de la instituţiile publice, taxe speciale şi subvenţii de la stat.
În anul 2001 se schimbă total proporţia în care transferurile de la Bugetul de Stat şi
veniturile cu caracter fiscal participă la realizarea veniturilor locale în direcţia reducerii
amândurora, ceea ce rămâne neschimbată fiind ordinea mărimilor acestor ponderi şi anume
ponderea transferurilor de la Bugetul de Stat mai mare decât cea a veniturile cu caracter
fiscal. Astfel, în bugetul local pe anul 2001 s-au înregistrat venituri locale în valoare de
679.691.298 mii lei, dintre care 187.380.926 mii lei au fost transferuri de la bugetul statului şi
134.416.832 mii lei venituri cu caracter fiscal. Exprimând sumele în procente vom avea
următoarele rezultate: 27,57% din venituri au fost primite de la Bugetul de Stat pe calea
transferurilor, iar 19,78% au fost realizate prin plata de către contribuabili a dărilor faţă de
autorităţile locale. Restul de 52,65% a fost realizat pe bază veniturilor nefiscale (în special a
vărsămintelor de la instituţii publice, veniturilor din concesiuni şi închirieri), veniturilor din
Pagina 73 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
subvenţii, dar cel mai mult pe bază taxelor speciale, fiind introdusă din 2001 taxa specială de
salubritate.
În dinamică, remarcăm o evoluţie bună bazându-ne pe faptul că a scăzut ponderea
transferurilor de la stat către bugetul local de la 54,29% în 2000, la 27,57% în anul 2001. ca
urmare autorităţile locale urmăresc o gospodărire proprie cu resurse proprii, pentru aceasta
stabilind taxe speciale în afara acelora impuse prin lege, concesionând şi vânzând spaţii
publice, prelevând sume de la regii autonome şi instituţii publice, etc.
Concluzii şi propuneri:
În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale am constatat că este una obişnuită,
normală, în care impozitele directe deţin ponderea cea mai mare în cei doi ani de analiză.
Astfel în anul 2000 impozitele directe se regăseau în proporţie de 97,85 % în totalul
veniturilor fiscale, iar în anul 2001 în proporţie de 96,98 %.
Impozitele indirecte participă într-o măsură foarte mică la realizarea veniturilor
fiscale, fiind de 2,15% în 2000 şi de 3,02% în 2001.
De remarcat este şi faptul că în cei doi ani impozitele şi taxele de la populaţie au
“adus” cea mai mare parte din veniturile fiscale ale bugetului local fiind în proporţie de
70,89% în 2000, respective 64,53% în 2001.
Impozitul care a avut cea mai mare contribuţie la realizarea veniturilor fiscale, având
o pondere de 43,14% în 2000 şi de 41,82% în 2001 este impozitul pe clădiri la persoane
fizice. Se remarcă da asemenea legat de acest impozit o scădere a ponderii acestuia de la un
an la altul, aceasta datorându-se faptului că mai mulţi dintre contribuabili nu şi-au achitat
datoriile către primărie. Imediat următor ca şi pondere, impozitul pe clădiri la persoane
juridice reprezintă 16,10% în anul 2000 şi 17,96% în anul 2001.
Tabelul 4.12.
EVOLUŢIA PONDERII IMPOZITULUI PE CLĂDIRI ÎN VENITURILE FISCALE
Denumire indicator Cod
rând
Buget
2000
Buget 2001 Ponderi
2000
Ponderi
2001
Venituri fiscale 1 86.024.14 134.416.832 100% 100%
Pagina 74 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
5
Impozitul pe clădiri la persoane
fizice
2 37.114.55
0
56.219.646 43,14 41,82
Impozitul pe clădiri la persoane
juridice
3 13.850.24
5
24.135.862 16,10 17,96
Impozit pe clădiri-total (rând
2+3)
4 50.964.79
5
80.355.508 59,24 59,78
Figura 4.13.
După cum se poate observa din tabelul 4.12. şi poate mai evident din figura 4.13.,
impozitul pe clădiri a avut o evoluţie ascendentă, atât ca pondere în total venituri fiscale cât şi
ca mărime absolută din anul 2000 până în anul 2001. Singura cauză care a determinat această
evoluţie a fost creşterea valorii impozabile pentru clădirile deţinute de persoane fizice. Am
afirmat „singura cauză” deoarece analizând cealaltă cauză posibilă şi anume sporirea
numărului de contribuabili am constatat că este opusă evoluţiei amintite. Astfel, numărul
contribuabililor care au achitat impozitul pe clădiri în anul 2000 era de 66.901 persoane, iar
în anul 2001 de 63.514 persoane, deci numărul acestora a scăzut de la un an la altul cu 3387
persoane, dintre care cea mai mare parte sunt restanţieri.
O altă categorie de impozite care deţine o pondere importantă din veniturile de natură
fiscală este reprezentată de “Alte impozite şi taxe locale”. În anul 2000 acestea sunt în
proporţie de 10,65%, iar în 2001 în proporţie de 10,02% din veniturile fiscale. Aşa cum am
Pagina 75 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
arătat mai sus poziţia din bugetul local Arad “Alte impozite şi taxe locale” cuprinde mai
multe impozite şi taxe locale (taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor
în domeniul construcţiilor, taxa pentru folosirea temporară a locurilor publice, taxa pentru
eliberarea licenţelor de taxi, taxa pentru săpături în domeniul public, taxa pentru proprietarii
de câini, taxa pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi lucrative,
autorizaţii sanitare), de aceea este foarte greu de evidenţiat care dintre ele deţine cea mai
mare parte din veniturile fiscale, mai ales că în buget nu sunt prezentate şi în detaliu ci numai
pe ansamblu.
Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele fizice şi juridice este a
treia ca importanţă pentru constituirea veniturilor locale (de natură fiscală), contribuind în cei
doi ani la realizarea veniturilor fiscale astfel: în 2000 a fost în proporţie de 9,23%, iar în 2001
de 14,25%. Observăm o creştere a taxei atât în mărime relativă cât şi absolută ceea ce se
datorează majorării valorii actualizate pe centimetru cub (cmc), dar şi creşterii numărului de
contribuabili de la 25629 persoane în anul 2000, la 31.071 în anul 2001, deci cu 5.442
persoane.
După ce am arătat care sunt principalele impozite şi taxe care formează veniturile
fiscale ale bugetelor locale în anul 2000 şi 2001, pentru aceeaşi perioadă voi trage câteva
concluzii cu privire la evoluţia principalelor categorii de impozite şi la cauzele care au
contribuit la modificarea acestora.
Cea mai semnificativă creştere exprimată în mărimi relative a înregistrat-o taxa asupra
mijloacelor de transport, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice. Taxa a
înregistrat o creştere cu 141,29% în anul 2001 faţă de anul 2000, respectiv cu 11.219.851 mii
lei. În mărimi absolute, adică ca şi valoare, creşterea cea mai mare a avut-o impozitul pe
clădiri (la persoane fizice şi juridice) cu 29.390.713 mii lei mai mare decât în anul 2000.
Aşa cum se poate observa din tabelul 4.6. veniturile fiscale încasate de Primăria Arad
au crescut cu 56.25%, respectiv cu 48.392.687 mii lei în anul 2001 în raport cu anul 2000.
Acesta este un lucru bun, chiar excepţional având în vedere nevoia de resurse la bugetul local
pentru finanţarea programelor propuse. La prima vedere ar părea că nu poate fi identificat
nimic negativ în toate acestea. La o privire mai atentă însă, se remarcă faptul că această
creştere nu se datorează unei sporiri a eficienţei încasării impozitelor şi taxelor locale, ci
majorărilor dispuse de Consiliul Local la impozitele şi taxele datorate de populaţie. Consider
că acesta este un lucru negativ deoarece odată cu creşterea dărilor faţă de autorităţile locale a
crescut şi evaziunea fiscală, mulţi dintre contribuabili fiind în incapacitate de a-şi plăti
datoriile, iar alţii preferă să nu le plătească bazându-se pe faptul că efectele inflaţiei vor
Pagina 76 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
diminua valoarea datoriei. Chiar dacă mai sunt şi anumite aspecte negative, de remarcat este
faptul că bugetul local în ambii ani de analiză se închide în echilibru, deci nu există situaţii de
deficit care să trebuiască să fie acoperit prin diverse împrumuturi.
Din punctul de vedere al dependenţei faţă de stat privind formarea veniturilor
bugetului local, în 2001 situaţia se îmbunătăţeşte în sensul că scade ponderea transferurilor de
la stat în totalul veniturilor locale, crescând astfel gradul de independenţă al autorităţilor
locale privind utilizarea fondurilor colectate.
Propunerile care se pot face pentru o îmbunătăţire a evoluţiei impozitelor locale la
Primăria Arad privesc următoarele aspecte:
creşterea eficienţei încasării impozitelor şi taxelor locale de la populaţie printr-o
urmărire mai atentă a acestora, somarea acestora şi eventual prin creşterea majorărilor de
întârziere;
solicitarea de transferuri de la bugetul statului într-o sumă cât mai mică şi creşterea în
acest fel a gradului de autonomie financiară; Aceasta se poate realiza prin: introducerea unor
impozite şi taxe noi sau majorarea celor existente, dar fără a determina creşterea evaziunii
fiscale. Este un obiectiv greu de îndeplinit deoarece soluţiile prezentate întotdeauna vor duce
la creşterea presiunii fiscale individuale. Totuşi consider că atunci când banii plătiţi de
locuitori sunt folosiţi pentru scopuri de interes local cu efecte vizibile în direcţia creşterii
confortului, modernizării localităţii respective, oamenii pot totuşi accepta anumite majorări.
detalierea grupelor de impozite în cadrul bugetului local, pentru a putea face analize
mai amănunţite asupra elementelor componente cu scopul de a determina care dintre ele a
influenţat apariţia unor modificări.
În ultimul rând, nu pot să trec cu vederea legislaţia română care conţine prea multe
acte normative şi sugerez că ar trebui revizuită şi contopită într-o singură lege. De asemenea
de remarcat este faptul că prin legislaţia care reglementează impozitele şi taxele locale se
acordă posibilităţi prea restrânse autorităţilor locale în ceea ce priveşte stabilirea cotelor de
impunere.
Anexe
Anexa 1. Valorile impozabile pe metru pătrat de suprafaţă construită desfăşurată*) la
clădiri şi alte construcţii aparţinând persoanelor fizice
Felul clădirilor şi al altor construcţii Valoarea impozabilă**)
Pagina 77 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
impozabile (lei/m2)
Cu instalaţii de apă
canalizare, electrice,
apă, canalizare,
încălzire [condiţii
electrice, încălzire
cumulative***)]
Fără instalaţii
de canalizare,
electrice, apă,
canalizare,
încălzire
1. Clădiri:
a) cu pereţi sau cadre din beton armat 7.300.000 5.100.000
b) cu pereţi din cărămidă arsă, piatră naturală
sau din alte materiale, fără cadre din beton
armat
57.300.000 3.100.000
c) cu pereţi din lemn, cărămidă nearsă,
vălătuci, paiantă şi alte materiale
asemănătoare
1.400.000 900.000
2. Construcţii anexe, situate în afara corpului principal al clădirii:
a) cu pereţi din cărămidă arsă, piatră, beton
sau din alte materiale asemănătoare
900.000 800.000
b) cu pereţi din lemn, cărămidă nearsă,
paiantă, vălătuci etc.
800.000 500.000
3. Pentru locuinţe situate la subsol, demisol
sau la mansardă
Valoarea reprezintă 75% din valoarea
corespunzătoare fiecărei grupe de
clădiri
4. Pentru spaţiile cu altă destinaţie, situate în
subsolul sau demisolul clădirilor
Valoarea reprezintă 50% din valoarea
corespunzătoare fiecărei grupe de
clădiri
*) Pentru determinarea suprafeţei construite desfăşurate, în cazul clădirilor care nu pot
fi efectiv măsurate pe conturul exterior, asupra suprafeţei utile se aplică coeficientul de
transformare de 1,20.
Pagina 78 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
**) Valoarea impozabilă se reduce în raport cu perioada în care au fost realizate, după
cum urmează: a) înainte de anul 1950 inclusiv, reducere 15%; b) între anii 1951 si 1977
inclusiv, reducere 5%.
***) În cazurile în care nu sunt întrunite cumulativ aceste condiţii se vor utiliza
valorile impozabile, în lei/m2, prevăzute în col. 3.
NOTA:
1. Pentru determinarea valorilor impozabile, pe ranguri de localităţi şi zone în cadrul
acestora, la nivelurile menţionate în prezenta anexă se vor aplica următorii coeficienţi de
corecţie pozitivă:
Zona în
cadrul
localităţii
Rangul localităţii
0 I II III IV V
A 1,30 1,25 1,20 1,15 1,10 1,05
B 1,25 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00
C 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95
D 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95 0,90
Zonele A, B, C si D din prezenta anexă corespund zonelor A, B, C si D din anexa nr.
3 la prezenta ordonanţă.
Pentru clădirile structurate în blocuri cu mai mult de 3 niveluri si 8 apartamente
coeficienţii de corecţie pozitivă menţionaţi la pct. 1 vor fi diminuaţi cu 0,10.
Anexa 2.
Impozitul
pe
terenurile
situate în
intravilan -
lei/mp -
Zona în
cadrul
Nivelurile impozitului pe ranguri de localităţi
Pagina 79 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
localităţii
0 I II III IV V
A 5900 4900 4300 3700 500 400
B 4900 3700 3000 2500 400 300
C 3700 2500 1900 1200 300 200
D 2500 1200 1000 700 200 100
La nivelurile prevăzute în tabloul de mai sus se vor aplica următorii coeficienţi de
corecţie pozitivă:
Localităţi urbane de gradul 0: …………….8,00
Localităţi urbane de gradul I: …………….5,00
Localităţi urbane de gradul II: ……………4,00
Localităţi urbane de gradul III: …………..3,00
Localităţi rurale de gradul IV: ……………1,10
Localităţi rurale de gradul V: …………….1,10
Anexa 3.
Impozitul
pe
terenurile
situate în
extravilan
- lei/mp -
Nr. Crt.
Categoria de folosinţă /
zona
Zona I Zona II Zona III Zona IV
1. Terenuri cu construcţii 10 9 8 7
2. Arabil 15 12 10 8
3. Păşuni 12 10 8 6
4. Fâneţe 12 10 8 6
5. Vii 25 20 15 10
6. Livezi 30 25 20 15
7. Păduri şi alte terenuri cu
vegetaţie forestieră
15 12 10 8
8. Terenuri cu ape 8 6 4 X
Pagina 80 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
9. Drumuri şi căi ferate X X X X
10. Terenuri neproductive X X X X
Anexa 4. Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică
Mijlocul de transport Taxa (lei/an/500cmc)
Autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 2000 cmc inclusiv 58.000
Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste la 2000 cmc inclusiv 72.000
Autobuze, autocare, microbuze 117.000
Autovehicule de până la 12 tone inclusiv 126.000
Tractoare înmatriculate 78.000
Motociclete, motorete şi scutere 29.000
Pentru ataşe taxa anuală se stabileşte la nivelul a 50% din taxa datorată pentru
motociclete, motorete şi scutere.
Anexa 5. Taxa asupra mijloacelor de transport marfă cu masa totală maximă
autorizată de peste 12 tone:
Numărul axelor şi masa totală maximă autorizată
(în tone)
Taxa (lei/an/autovehicul)
Axă/axe motoare cu
suspensie
pneumatică sau
echivalent
recunoscut
Axă/axe motoare
cu alt sistem de
suspensie
1. Autovehicule cu două axe şi cu masă
a) peste 12 t, dar nu mai mult de 13 t 1.000.000 1.100.000
b) peste 13 t, dar nu mai mult de 14 t 1.100.000 1.200.000
c) peste 14 t, dar nu mai mult de 15 t 1.200.000 1.400.000
d) peste 15 t, dar nu mai mult de 18 t 1.400.000 2.800.000
2. Autovehicule cu trei axe şi cu masa
a) peste 15 t, dar nu mai mult de 17 t 1.100.000 1.200.000
b) peste 17 t, dar nu mai mult de 19 t 1.200.000 1.300.000
c) peste 19 t, dar nu mai mult de 21 t 1.300.000 1.600.000
d) peste 21 t, dar nu mai mult de 23 t 1.600.000 2.500.000
e) peste 23 t, dar nu mai mult de 25 t 2.500.000 3.800.000
Pagina 81 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
f) peste 25 t, dar nu mai mult de 27 t 2.500.000 3.800.000
3. Autovehicule cu patru axe şi cu masa
a) peste 23 t, dar nu mai mult de 25 t 1.600.000 1.700.000
b) peste 25 t, dar nu mai mult de 27 t 1.700.000 2.500.000
c) peste 27 t, dar nu mai mult de 29 t 2.500.000 4.000.000
d) peste 29 t, dar nu mai mult de 31 t 4.000.000 6.000.000
e) peste 31 t, dar nu mai mult de 32 t 4.000.000 6.000.000
Anexa 6. Taxa asupra mijloacelor de transport (autovehicule articulare sau trenuri
rutiere) marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone:
Numărul axelor şi masa totală maximă autorizată
(în tone)
Taxa (lei/an/autovehicul)
Axă/axe motoare cu
suspensie
pneumatică sau
echivalent
recunoscut
Axă/axe motoare
cu alt sistem de
suspensie
1. Autovehicule cu 2+1 axe şi cu masa
a) peste 12 t, dar nu mai mult de 14 t 1.000.000 1.100.000
b) peste 14 t, dar nu mai mult de 16 t 1.100.000 1.200.000
c) peste 16 t, dar nu mai mult de 18 t 1.200.000 1.300.000
d) peste 18 t, dar nu mai mult de 20 t 1.300.000 1.400.000
e) peste 20 t, dar nu mai mult de 22 t 1.400.000 1.500.000
f) peste 22 t, dar nu mai mult de 23 t 1.500.000 1.600.000
g) peste 23 t, dar nu mai mult de 25 t 1.600.000 2.000.000
h) peste 25 t, dar nu mai mult de 28 t 2.000.000 3.400.000
2. Autovehicule cu 2+2 axe şi cu masa
a) peste 23 t, dar nu mai mult de 25 t 1.200.000 1.300.000
b) peste 25 t, dar nu mai mult de 26 t 1.300.000 1.600.000
c) peste 26 t, dar nu mai mult de 28 t 1.600.000 2.000.000
d) peste 28 t, dar nu mai mult de 29 t 2.000.000 2.300.000
e) peste 29 t, dar nu mai mult de 31 t 2.300.000 3.700.000
f) peste 31 t, dar nu mai mult de 33 t 3.700.000 5.200.000
Pagina 82 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
g) peste 33 t, dar nu mai mult de 36 t 5.200.000 7.900.000
h) peste 36 t, dar nu mai mult de 38 t 5.200.000 7.900.000
3. Autovehicule cu 2+3 axe şi cu masa
a) peste 36 t, dar nu mai mult de 38 t 4.200.000 5.700.000
b) peste 38 t, dar nu mai mult de 40 t 5.700.000 8.000.000
4. Autovehicule cu 3+2 axe şi cu masa
a) peste 36 t, dar nu mai mult de 38 t 3.500.000 5.000.000
b) peste 38 t, dar nu mai mult de 40 t 5.000.000 7.000.000
c) peste 40 t, dar nu mai mult de 44 t 7.000.000 7.900.000
5. Autovehicule cu 3+3 axe şi cu masa
a) peste 36 t, dar nu mai mult de 38 t 2.800.000 3.100.000
b) peste 38 t, dar nu mai mult de 40 t 3.100.000 3.700.000
c) peste 40 t, dar nu mai mult de 44 t 3.700.000 7.500.000
Anexa 7. Taxa asupra mijloacelor de transport: pentru remorci semiremorci şi rulote
(cu excepţia celor care fac parte din combinaţiile de autovehicule)
Capacitatea Taxa (lei/an)
până la o tona inclusiv 59.000
între 1-3 tone inclusiv 194.000
între 3-5 tone inclusiv 292.000
Peste 5 tone 370.000
Anexa 8. Taxa asupra mijloacelor de transport: pentru mijloacele de transport pe apă
Mijloc de transport Taxa (lei/an)
Luntre, bărci fără motor, folosite pentru uz şi agrement
personal
100.000
bărci fără motor, folosite în alte scopuri 300.000
bărci cu motor 600.000
bacuri, poduri plutitoare 5.000.000
şalupe 3.000.000
iahturi 15.000.000
remorchere şi împingătoare
Pagina 83 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Până la 500 CP 3.000.000
Între 501 şi 2000 CP 5.000.000
Între 2001 şi 4000 CP 8.000.000
Peste 4000 CP 12.000.000
vapoare - pentru fiecare 1.000 tdw sau fracţiune de 1.000 tdw 1.000.000
Ceamuri, şlepuri şi baraje fluviale, în funcţie de capacitatea de încărcare
Până la 1500 t inclusiv 1.000.000
Între 1501 şi 3000 t 1.500.000
Peste 3000 t 2.500.000
Anexa 9. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor
A. În domeniul construcţiilor, taxele se stabilesc în funcţie de valoarea construcţiilor
sau a instalaţiilor, de suprafaţa terenurilor şi de natura serviciilor prestate, astfel:
Pentru eliberarea certificatul de urbanism, în funcţie de suprafaţa pentru care se
solicită:
În mediul urban
Suprafaţa Taxa - lei -
până la 150 mp 25.000-35.000
până la 250 mp 37.000-47.000
până la 500 mp 48.000-60.000
până la 750 mp 61.000-72.000
până la 1000 mp 73.000-85.000
peste 1.000 mp 85.000+130 lei/mp pentru
suprafeţele mai mari de
1.000 mp
În mediul rural se percepe 50% din taxa prevăzută pentru mediul urban.
2. (1) Autorizaţia de construire pentru lucrările care se autorizează potrivit legii:
- 1% din valoarea autorizată a lucrării, inclusiv a instalaţiilor aferente acesteia. Pentru
construcţiile de locuinţe taxele de autorizare se reduc cu 50% .
(2) Taxele de autorizare nu se datorează în cazul eliberării de autorizaţii pentru
lăcaşuri de cult, inclusiv pentru construcţiile anexe ale acestora, pentru lucrările de
Pagina 84 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
dezvoltare, de modernizare sau de reabilitare a infrastructurilor din transporturi care aparţin
domeniului public al statului, pentru lucrările de interes public judeţean sau local, precum şi
pentru construcţiile ai căror beneficiari sunt instituţiile publice.
3. Autorizaţia de foraje şi excavări, necesare studiilor geotehnice, ridicărilor
topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor
exploatări taxa datorată pentru fiecare mp este cuprinsă între 37.000 lei şi 48.000 lei.
4. Autorizarea construcţiilor provizorii de şantier necesare execuţiei lucrărilor de
bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea: taxa este de 3% din valoarea autorizată a
construcţiilor.
5. Autorizaţii de construire pentru organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau rulote,
campinguri: 2% din valoarea autorizată a lucrării sau a construcţiei.
6. Autorizarea construcţiilor pentru lucrări cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete,
cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea
corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi reclamelor: pentru fiecare mp 48.000 lei
7. Autorizaţia de desfiinţare parţială sau totală a construcţiilor şi amenajărilor pentru
care s-a eliberat autorizaţia se taxează cu 0,1% din taxa plătită la autorizare.
8. Pentru prelungirea certificatului de urbanism, cât şi a autorizaţiilor taxa ce se
percepe este de 30% din valoarea taxei iniţiale.
9. Autorizaţiile pentru lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice de apă,
canalizare, gaze, termice, energie electrică şi telefonie: pentru fiecare instalaţie 48.000-
73.000 lei
10. Avizul comisiei de urbanism şi amenajare a teritoriului 100.000-364.000 lei
11. Certificat nomenclatură stradală şi adresă 48.000-61.000 lei
B. Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de orice fel, cu excepţia celor din domeniul
construcţiilor, precum şi viza anuală sau trimestrială a acestora:
1. Autorizaţii de funcţionare pentru activităţi lucrative şi viza anuală a acestora:
Activităţi lucrative şi viza anuală a acestora
pentru meseriaşi şi cărăuşi 50.000-75.000 lei
pentru cazane de fabricat rachiu 75.000-130.000 lei
pentru liber-profesionişti 130.000-200.000 lei
pentru mori, prese de ulei şi darace 200.000-400.000 lei
pentru alte activităţi neprevăzute mai sus 400.000-1.000.000 lei
2. Autorizaţii sanitare de funcţionare eliberate contribuabililor 83.000-121.000 lei
Pagina 85 din 87
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
3. Pentru eliberarea de:
a) copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte
asemenea planuri, deţinute de consiliile locale, de fiecare mp
de plan:
la scara: 1:500
240.000 lei
la scara 1:1.000 360.000 lei
la scara 1:2.000 480.000 lei
b) eliberarea sau viza anuală a autorizaţiilor ce dau dreptul de a executa proiecte
280.000 lei.
4. Pentru eliberarea certificatului de producător şi viza trimestrială a acestuia, între
50.000 lei şi 500.000 lei.
Pagina 86 din 87