aspecte care contureaza un personaj tipic romantic:descendenta ilustra,umbrita de un destin nefericit,orfana,lipsita de sansa de a-si determina soarta si mai presus de orice frustrata de iubire.Feminitatea fragila, sensibilitatea, caracterul slab, neparticiparea la viata cetatii sunt trasaturi care evidentiaza statutul femeii in evul mediu. Intrarea domnitei pe scena evenimentelor se produce intr-o circumstanta care reuneste tripla ei ipostaza: de doamna a tarii, de sotie si de mama.

Ea respecta ritualul de curte si saruta mana domnitorului,care o ridica tandru si o saruta pe frunte,luminandu-se si numind-o 'frumoasa mea doamna'.Surprins de prezenta ei matinala intr-o zi cand nu este sarbatoare, Lapuseanul vrea sa afle motivul vizitei. Faptul ca i se adreseaza sotului ei cu formule elogioase ca: bunul meu domn,viteazul meu sot, nu diminueaza mania domnitorului, care isi schimba brusc atitudinea, uimit de indrazneala femeii de a se amesteca in treburile domniei. Registrul lingvistic se schimba, doamna devine muiere nesocotita si Lapuseanul isi reprima cu greu impulsul de a scoate jungherul din teaca pentru a-i pedepsi cutezanta. Ea nu actioneaza din proprie initiativa, ci impulsionata de amenintarea rostita de vaduva unui boier ucis de Lapusneanul, care o considera vinovata ca nu satvileste setea de sange a sotului ei. Marturisirea slabiciunii femeii il indupleca pe aprigul domnitor, care ii promite ca de poimaine nu va mai vedea capete taiate si ca de maine ii va oferi un leac de frica. Doamna se intoarce la treburile casei, iar domnul isi continua planurile machiavelice.

Finalul nuvelei aduce din nou impreuna cele doua personaje, de data aceasta in conditii si mai tensionate, la patru ani dupa evenimentele precedente. Calugarit, in stare de inconstienta, Lapusneanul isi revine si se considera victima unui complot al doamnei Ruxandra si al mitropolitului Teofan. In furia lui dezlantuita, profereaza amenintari cumplite: pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei,ca sa nu mai sculte sfaturile boierilor si a dusmanilor mei. Vazand amenintata viata fiului ei, Ruxandra cedeaza presiunilor lui Spancioc si Stroici si aluziilor mitropolitului si duce paharul cu licoarea mortii. Desi a devenit agentul crimei, doamna nu a suferit o schimbare de caracter. La fel ca in scena precedenta, ea nu actioneaza din vointa proprie, ci mai mult influentata si silita de firi mai voluntare decat a ei.

Cuplul Alexandru Lapusneanul-doamna Ruxandra este construit pe antiteza romantica demonic-angelic. Niciunul dintre personaje nu este propriu-zis privit in evolutie si nu are adancime psihologica, iar relatia din cuplu nu intereseaza autorul decat in masura in care lumineaza din alt unghi cartacterul demonic, tiranic, crud si disimulat al domnitorului in fata unei fiinte nobile, fragile si lipsite de aparare cum este doamna Ruxandra.