Psihicul uman în perspectiva comportamentală

Psihic

Ansamblu de fenomene psihice – memorie, gândire, imaginație, atenție, voință Ansamblu de stări, însuşiri, fenomene şi procese subiective ce depind de mecanismele cerebrale şi de

interacţiunea cu lumea obiectivăEtimologie

Psihologie – termen ce provine din greaca veche: psykhe – suflet, logos - știință Știința despre suflet

3 nivele constitutive ale psihicului

Percepția și reprezentarea realității Limbajul și reconstrucția lingvistică a realității Afectivitatea Psihologia poate studia psihicul? Putem măsura, cântări, privi la microscop memoria, gândirea, voința etc? Categoric NU! Ce este de făcut? Tot ce se petrece pe plan psihic se manifestă în exterior, devine observabil Totul se manifestă în comportament = cea mai fidelă oglindă a sufletului

Psihologia

Știință umanistă ce studiază psihicul și comportamentul, adică ACTIVITATEA PSIHOCOMPORTAMENTALĂ “Cine produce activitatea psihică?“ “Cine produce gândirea, memoria, imaginația? “

Creierul

“Laboratorul” activității psihice Cea mai complexă și desăvârșită formă de organizare a materiei

Omul nu se naște cu un sistem psihic gata constituit

Pentru a deveni om (sub aspect psihologic – ființă rațională) ființa nou – născută trebuie să îndeplinească două condiții esențiale:

Să fie proiectată ereditar pentru specia umană Să trăiască în mediul socio – cultural (în relație cu oamenii, asimilând cultura) Proces lung și greu, în etape, valabil pentru toți

Stadiile dezvoltării psihice

Copilăria (de la naștere până la 10 ani) Pubertatea (10 – 14 ani) Adolescența (14 – 18/20 ani; adolescența prelungită 20 – 25 ani) Vârsta adultă

Tinerețea (25 – 35 ani) Maturitatea (35 – 65 ani) Senectutea (bătrânețea) (după 65 ani)

-1-

Elementele constitutive ale psihicului

Procesele psihice senzoriale Senzația – Percepția - Reprezentarea

Procesele psihice cognitive superioare Gândirea – Limbajul – Memoria – Imaginația

Activitățile și procesele reglatorii Activitatea – Motivația – Afectivitatea – Voința – Deprinderile – Atenția

Interacțiunea proceselor psihice Sistemul psihic uman și conștiința

Sistemul de personalitate Personalitatea – Temperamentul – Aptitudinile – Caracterul - Creativitatea

Rolul diferitelor componente ale SNC in comportament

Sistemul nervos

3 funcţii principale: Primeşte informaţia Integrează informaţia cu cele preluate anterior Analizează acţiune

Combinaţie complexă de celule – sistem nervos central şi periferic SNC – “centrul de comandă” – creier şi măduva spinării SNP – structuri nervoase ce nu sunt protejate de sistem osos Componentele sistemului nervos care asigură preluarea informaţiilor din mediul exterior sunt denumite sisteme

senzoriale – analizatorul auditiv, vizual, olfactiv, gustativ şi cutanat Informaţiile de la SNC pleacă prin sistemele motorii (sistem nervos ce influenţează muşchii şi organele) –

răspund la stimuli Preluarea informației (input), procesare și răspuns (output) = funcționarea unui computer Sistemul nervos are o construcție mult mai complexă și este mult mai flexibil în funcționarea sa SN are capacitatea de a elabora trăiri, emoții, judecăți și raționamente

Rolul componente SNC in comportamentHipotalamusul

Comportamentul Alimentar Sexual Nictemeral (ritm somn – veghe) Emoțional

Talamusul

Transmiterea informației senzoriale către structurile superioare

-2-

Sistemul limbic Septum

Mijloace comportamentale privind evitarea durerii și obținerea plăcerii (pedeapsă – recompensă) Amigdală

Comportament de învățare Memorie Comportament emoțional

Hipocamp Memorie

Ganglionii bazali (putamen, gl. Pallidus, nc. Caudat) Mișcarea – principalul lor rol Dispoziție MemorieNeocortexul Coordonează și integrează totul Construirea secvențelor de mișcare Discriminarea între pattern-uri senzoriale complexe Capacitatea de gândire simbolică / abstractă – baza gândirii umane și a limbajuluiAriile cerebrale primare Producerea informației senzoriale

Aria vizuală primară – situată în lobul occipital Aria temporală – auz Arii din lobul parietal pentru orientare spațială și simț tactil Pot iniția mișcarea

Ariile cerebrale de asociație Procese mentale complexe – percepția, ideația, planificarea Activitatea a doi lobi prezintă interes deosebit pentru științele comportamentale Lobul temporal face legătura între auz și limbaj Lobul frontal – funcții complexe – atenția, planificarea, abilitățile sociale, gândirea abstractă, anumite trăsături

de personalitate

-3-

-4-

Sistemul nervos periferic

Format din 2 sub-sisteme principale: Sistemul nervos somatic – transmite informaţia de la analizatori la SNC şi apoi de aici la nivel muscular Sistemul nervos autonom – transmiterea informaţiei în ambele sensuri, între SNC şi cord, plămâni,

glandele endocrine şi alte organe. - format din SN simpatic / parasimpatic

- funcţionare independentă – exercită control asupra unor activităţi în afara controlului conştient – funcţia digestivă, perspiraţie

Sistem nervos simpatic Pregăteşte organismul pentru acţiune (exp.tahicardie)

Sistem nervos parasimpatic Reglează funcţiile organismului având ca scop conservarea energiei (exp. bradicardie)

Aceste funcţii sunt vitale pentru supravieţuire!

Funcţionarea SN

Neuroni – capacitate de a comunica între ei – sinapsă – formată din axonul unui neuron şi dendrita altuia Transmiterea informaţiei prin axon este de tip electric, iar prin sinapse de natură chimică – neurotransmiţători Când potenţialul electric ajunge la sinapse – axonul neuronului presinaptic descarcă un neurotransmiţător Neurotransmiţătorii se descarcă în fanta sinaptică şi sunt captaţi de neuronul postsinaptic După captare, neurotransmiţătorii modifică potenţialul de membrană şi declanşează un răspuns electric –

potenţial electric postsinaptic (excitator sau inhibitor) – se transmite tuturor celulelor postsinaptice ale organismelor

Semnalul transmis este dependent de câteva elemente: tipul neurotransmițătorului, ce situs postsinaptic stimulează și ce alte mesaje ajung la celula postsinaptică

Neurotransmiţătorii

Pot stimula un neuron postsinaptic doar prin legarea de structuri specializate de pe membrana neuronului – receptori

Receptorii sunt localizați pe dendrite, sau pe corpul neuronal și recunosc numai un tip de neurotransmiţător Legarea receptor – neurotransmiţător – de scurtă durată – este înlăturat prin distrugerea NT de către o enzimă

sau transportul în fanta sinaptică, prin recaptare.

Elemente de biochimie în psihologie

1. Ce tipuri de neurotransmiţători participă la comunicarea dintre diverse structuri?

2. Cum influenţează aceste structuri comportamentul uman?

Un grup de neuroni care foloseşte acelaşi tip de neurotransmiţători – sistem neurotransmiţător Unele sisteme neurotransmiţătoare – rol important în anumite comportamente individuale sau generarea unor

afecţiuni Există 7 neurotransmiţători importanţi: acetilcolina, noradrenalina, serotonina, dopamina, GABA, glutamatul şi

endorfinele.

-5-

Acetilcolina

Primul NT identificat Ggl bazali, nc. bazal Meynert, hipocamp, cortex Acţionează atât la nivel

central – controlul motilităţii periferic – controlează contracţia musculară

Axonii neuronilor colinergici participă la alcătuirea unor circuite cerebrale importante (sistem limbic, inclusiv hipotalamus) implicate în procesul de memorare

Noradrenalina

Aprox. jumătate din NA de la nivel central se află în celulele din locus ceruleus Trunchi cerebral, cerebel, hipotalamus, cortex Este implicată în reglarea ritmului somn – veghe, procesul de învăţare şi reglarea dispoziţiei Anomaliile funcţionării sistemului adrenergic – depresie

Serotonina

Se găseşte în cantităţi mari la nivelul nucleilor rafeului (trunchi cerebral), hipotalamus, amigdală, hipocamp Responsabilă de starea dispoziţională şi reglarea somnului Diferenţa de NA: celulele neuronale pot folosi un derivat al serotoninei, triptofanul, direct din aportul alimentar

ce mâncăm poate afecta cantitatea de serotonină la nivel cerebral Disfuncţionalitate –anumite tipuri de obezitate, sindromul premenstrual, unele tipuri de depresie

Dopamina

Importantă pentru motilitate Se găseşte în substanţa neagră şi striat, sistem limbic, cortex prefrontal Unii din neuronii sist. Dopaminergic sunt importanţi în experientarea recompensei sau plăcerii – vitală pentru

corectarea şi motivarea comportamentului Disfuncţiile sistemului dopaminergic – tulburări de motilitate (inclusiv boala Parkinson) parţial responsabili de

apariţia schizofreniei (percepţia, expresivitatea emoţiei, gândirea sever distorsionate)

GABA(acidul gama amino butiric)

Cel mai important neurotransmiţător cu rol inhibitor al SNC Cerebel, ggl. bazali, cortex Rol important în procesul de adormire, cogniție, emoții Disfuncţionalitatea sistemului GABA –ergic – tulburări severe de anxietate, boala Huntington, apariţia epilepsiei

Glutamatul

Cel mai important neurotransmiţător excitator al SNC Este utilizat de mai mulţi neuroni decât oricare ale neurotransmiţător Majoritatea sinapselor le realizează la nivelul cortexului cerebral şi hipocampului Are capacitatea de a “întări” conexiunile sinaptice, permite mesajelor să traverseze fanta sinaptică cu mai multă

eficienţă stă la baza procesului de învăţare Suprasolicitarea sistemelor glutamat-ergice poate determina moartea neuronală

-6-

Endorfinele

Familie de neurotransmiţători care se poate lega de acelaşi receptor stimulat de opioide Opiaceele (exp. Morfina, heroina) – reduc intensitatea durerii, produc euforie, şi în doze mari determină

somnolenţă Endorfinele – modifică semnalele dureroase ce ajung la nivel cerebral

Neurotransmiţătorul Funcţia normală

Afecţiunea cauzată de disfuncţie Efectele blocării sau amplificării activităţii neurotransmiţă-torului

Acetilcolina Motilitate

Memorie

Boala Alzheimer Blocarea recep-torilor colinergici

Noradrenalina Somn

Învăţare

Dispoziţie

Depresie Cocaina și unele medicamente folosite în trata-mentul depresiei cresc activitatea noradrenalinei prin blocarea inactivării

Serotonina Dispoziţie

Apetit

Depresie Unele medicaţii folosite în trata-mentul depresiei cresc conţinutul de serotonină prin blocarea inactivării

Dopamina Mișcare Recompensă

Boala ParkinsonSchizofrenie

Medicamentele utilizate în trata-mentul schizofre-niei blochează re-ceptorii dopaminer-gici; cocaina crește nivelul dopaminei prin blocarea inac-tivării

GABA Mișcare Boala HuntingtonEpilepsie

Blocarea receptori-lor GABA declan-șează crizele; medicaţia antiepi-leptică crește efec-tele GABA

Glutamatul Memorie Pierdere de neuroni post AVC Medicamentele care blochează receptorii pentru glutamat reduc afectarea creieru-lui după un AVC

Endorfinele Modularea durerii

Nu au fost stabilite încă afecţiunile în care acestea sunt implicate

Efectul endorfine-lor este blocat de Naloxon și mimat de opiacee

-7-

Sistemul endocrine

Neuronii nu sunt singurele structuri celulare care pot comunica între ele Celulele care formează sistemul endocrin se grupează formând organe specializate – glandele endocrine –

comunică prin hormoni – acţiuni similare neurotransmiţătorilor Noradrenalina şi endorfinele exercită funcţii de neurotransmiţători cât şi de hormoni Hormonii trec direct în sânge – transportanţi în întreg organismul – stimulează celule cu care nu au legătură

directă Mesajul hormonal este primit numai de celulele care au receptori specifici Fiecare hormon este controlat prin sistem feed – back, alcătuit din: creier, glanda pituitară, glanda endocrină,

organul ţintă (creierul face parte dintre organele ţintă)

Relaţia dintre hormoni, creier şi comportamentul uman este complex

Creierul participă activ la controlul secreţiei hormonale Glandele endocrine influenţează prin secreţia hormonală funcţionarea cerebrală şi comportamentul Secreţia majorităţii hormonilor poate fi influenţată şi de unele procese psihologice (de exp. Stresul)

Cele mai importante glande endocrine și rolul lor asupra comportamentului

Hormon Glanda endocrină Comportament

T3, T4 Tiroidă Psihomotricitate (crește agitaţia, nervozitatea, ritmul, uneori până la incapacitate de concentrare). Se secretă

în cant. Crescute în stres. Când h. Tiroidieni scad, apare bradipsihismul

Cortizol Corticosuprarenalele Se secretă în cantităţi crescute în depresie și stres. Conduce la disforie

Adrenalină,Noradrenalină

Medulosuprarenalele Se secretă în cant. Crescute în stres și pot conduce la agitaţie, furie

AndrogeniEstrogeni

Gonade Sunt implicaţi în agresivitate și comportament sexual. Legaţi de iniţierea relaţiilor de cuplu

InsulinăGlucagon

Pancreas endocrin Se secretă în cant. Crescute în stres

Melatonină Epifiză Implicată în ritmul biologic și comportamentul sexual

Hormon Glanda endocrină Comportament

ACTH, STH, etc. Hipofiză Acţiunea hormonilor pe care îi stimulează

-8-

Vasopresină,Oxitocină

Hipofiză Implicaţi în comportament matern și sexual.

Procese psihice senzorialeSenzaţia

Procese psihice elementare Reflectă în mod izolat însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a stimulilor

asupra organelor de simţ (analizatori) Este imaginea primară, simplă, are o anumită -intensitate -calitate -durată -tonalitate afectivă Caracteristicile unei senzații depind de

Particularitățile stimulului / particularit. Subiectului

Particularităţi ale subiectului de care depind însușirile senzaţiilor

Gradul de interes pentru o categorie de stimuli Prezența unor aptitudini (ex. Aptitudine muzicală) Atitudinea față de stimul (poate determina creșterea sau scăderea sensibilității față de el) Locul ocupat de senzație în cadrul activității subiectului (când ocupă un loc central, senzația se realizează rapid și

clar – ex. Semnalele avertizoare)Funcţiile senzaţiilor

Realizează legături informaționale simple cu mediul Contribuie la conștientizarea lumii și a propriei ființe (senzațiile tactile, proprioceptive) Interacționează cu celelalte procese psihice

Analizatorul

Aparatul anatomo-fiziologic care face posibilă producerea senzațiilor Componente:

Receptorul Calea de conducere a influxului nervos Veriga centrală (segmentul cortical) Conexiunea inversă

Receptorul transformă energia stimulilor în influx nervos alcătuit din celule sau prelungiri celulare specializate, sensibile la o anumită categorie de stimuli (optici,

acustici) Calea de conducere – calea aferentă

-9-

Transferă informația de la receptor la scoarța cerebrală Realizează analiza și sinteza primară a influxurilor nervoase Prim filtraj senzorial

Veriga centrală (segmentul cortical) Specializată în decodificare – transformă impulsul nervos în fapt psihic (senzație)

Conexiunea inversă Componentă ce asigură autoreglarea analizatorului, în vederea mai bunei recepționări a stimulului

Principalele modalităţi senzoriale Senzații vizuale Senzații auditive Senzații cutanate Senzații gustative Senzații proprioceptive Senzații kinestezice Senzații de echilibru Senzații organice și de durere

Senzaţii vizuale

Excitant: undele electromagnetice cuprinse între 390 – 770 nm Au trei proprietăți de bază:

Tonul cromatic – culoarea obiectului – depinde de lungimea de undă reflectată Luminozitatea – depinde de intensitatea luminii reflectate Saturația – puritatea culorii

Corpurile absorb o parte a radiațiilor și reflectă o altă parte Omul vede obiectele colorate într-o nuanță cromatică corespunzătoare lungimilor de undă reflectate:

Obiectul absoarbe toate undele – negru Obiectul reflectă toate undele – alb Reflectă selectiv – una dintre cele 7 culori ale spectrului

Rolul culorilor Semnalizează existența unor obiecte Calmează sau activează omul – încărcătura lor energetică depinde de lungimea de undă) După preferințele pentru diferite culori putem aprecia unele însușiri de personalitate ale indivizilor

Efectele fiziologice și psihologice ale culorilor

Culoarea Efecte fiziologice Efecte psihologice

Roșu Crește tonusul muscular, stimulează respiraţia, este calorific

Culoare foarte caldă, stimulează activitatea, favorizează activitatea intelectuală (gândirea), dă senzaţia de apropiere în spaţiu, generează neliniște, stimulează tendinţa de agresivitate

Portocaliu Crește pulsul și presiunea sangvină, crește secreţia gastrică, stimulează digestia

Este culoare caldă, stimulează activitatea, generează optimism, veselie, dă senzaţie puternică de apropiere în spaţiu, sugerează sensibilitate

-10-

Verde Crește tonusul, produce stări de calm și echilibru

Este o culoare de echilibru, produce senzaţie de confort, de calm, de liniște, de relaxare, stimulează contemplarea și imaginaţia

Galben Stimulează activitatea cardiovasculară, stimulează ochiul și sistemul nervos

Este culoare caldă, veselă, dă senzaţia de apropiere, tandreţe, stimulează observaţia, calmant al nevrozelor

Culoarea Efecte fiziologice Efecte psihologice

Albastru Scade tonusul muscular și presiunea sangvină, calmează respiraţia și pulsul

Este o culoare foarte rece, liniștitoare, în exces duce la deprimare, dă senzaţia de depărtare în spaţiu, de sobrietate, sugerează și stimulează evocarea, îngăduinţa, sentimentalismul

Violet Crește rezistenţa cardio – vasculară și a plămânilor

Este o culoare rece, contradictorie, produce neliniţte, nostalgie, dar și optimism, dă deopotrivă senzaţia de apropiere și depărtare, atracţie și respingere

Negru Produce reţinere, inhibiţie, tensiune

Dă senzaţie de neliniște, produce depresie, introversie, înduioșare

Alb Dă o moderată activitate excitatoare

Sugerează sobrietate, suavitate, puritate, dă senzaţia de ușurare psihică

Senzaţiile auditive

Excitant – undele sonore cuprinse între 16 și 20000 cicli/secundă Sub 16 cicli/ sec – infrasunete Peste 20000 cicli / sec – ultrasunete

Nu le auzim decât cu aparate speciale Proprietățile senzațiilor auditive

Frecvența vibrațiilor – nr. de vibrații / sec. determină Înălțimea sunetului Amplitudinea undei – energia undei, determină Intensitatea Forma undei – este dată de natura sursei sonore, determină Timbrul

Undele Periodice generează sunetele muzicale Neperiodice generează zgomotele

Senzaţii cutanate – tactile

Excitant – natura suprafețelor obiectelor Rezultă prin atingerea și presiunea obiectelor asupra pielii Cele mai

-11-

Sensibile zone tactile Vârful degetelor, regiunea buzelor, vârful limbii

Puțin sensibile Fruntea, spatele

Senzaţii cutanate – termice

Excitant – diferența de temperatură între corp și obiect Receptorii sunt în piele – diferiți pentru cald și rece Senzația este mai intensă cu cât modificarea temperaturii pielii este mai rapidă Rolul senzațiilor termice

Cunoașterea proprietăților calorice ale obiectelor Sunt incluse în mecanismele de termoreglare (pentru adaptare și apărare)

Senzaţii olfactive

Excitant – particulele de substanțe volatile ce pătrund în fosele nazale Mirosurile nu au putut fi clasificate, poartă denumirea sursei Senzațiile olfactive și gustative se influențează reciproc Pot fi

Intense Slabe

Rolul: Semnalizează proprietățile olfactive ale obiectelor Sunt implicate în mecanismele de apărare (evităm substanțele nocive) Reglează apetitul Contribuie la buna sau proasta dispoziție

Senzaţii gustative

Excitant – substanțele solubile ce pătrund în cavitatea bucală Receptor – papilele gustative Există patru feluri fundamentale de senzații de gust:

Sărat – provocat de clorura de sodiu (sarea) Amar - chinină Dulce - zaharină Acru – acidul acetic

Rol: Cunoașterea însușirii obiectelor Apărarea față de cele nocive Reglarea comportamentului alimentar Producerea dispoziției afective pozitive Gustul este dependent și de starea internă a organismului

Senzaţii proprioceptive

-12-

Excitant – tensiunea musculară a mușchilor antrenați în poziția staționară Semnalizează starea de postură a membrelor, trunchiului și capului

Senzaţii kinestezice

Excitant – tensiunea mușchilor ce produc mișcarea Informează despre direcția, durata, intensitatea mișcării Rol

Reglarea fină a mișcărilor Integrarea mișcărilor în acțiuni voluntare complexe

Formele de bază ale kinesteziei Kinestezia aparatului locomotor, manuală și kinestezia verbo – motorie

Senzaţii de echilibru Receptori – în cavitățile urechii interne Semnalizează schimbarea poziției capului față de trunchi și a corpului în întregime Rol:

Stabilirea centrului de greutate al corpului – după schimbări de poziție Menținerea echilibrului vertical în timpul mersului și a direcției de deplasare Redresarea stării de echilibru în alunecări, căderi

Senzaţii organice

Excitant – modificarea chimismului intern al organismului Rol:

Adaptativ Menținerea stării de sănătate Realizarea bunei dispoziții

Senzaţii de durere

Semnalează tulburări funcționale și distrugeri de țesuturi organice Receptorii sunt în piele (alții decât cei termici) Rol:

Apărarea organismului Stimularea acțiunilor de îndepărtare de sursele nocive și de ameliorare a durerii

Legile generale ale sensibilităţii Legea intensității Legea contrastului senzorial Legea adaptării Legea interacțiunii analizatorilor Legea semnificației

Legea intensităţii (legea pragurilor absolute și diferenţiale)

Un excitant produce o senzație numai dacă are o anumită intensitate

-13-

Legea vizează trei praguri senzoriale: Pragul minimal absolut – cea mai mică intensitate a unui stimul care poate determina o senzație

specifică Pragul absolut maxim – peste acest prag apar senzații de durere Pragul diferențial – cantitatea minimă care adăugată la stimularea inițială determină o nouă senzație

Legea contrastului senzorial

Doi stimuli cu caracteristici opuse se scot reciproc în evidență Două tipuri de contrast:

Succesiv – crește sensibilitatea față de un stimul prezentat după acțiunea îndelungată a altuia Simultan – stimulii acționează în același timp (ex. culoarea negru pe galben)

Legea adaptării

Sensibilitatea unui analizator se modifică la acțiunea repetată / mai îndelungată a unui stimul de intensitate constantă

Adaptarea poate fi: Negativă – stimul puternic – scade sensibilitatea analizatorului Pozitivă – stimul slab – crește sensibilitatea analizatorului

Legea interacţiunii analizatorilor

O senzație care se produce într-un analizator influențează producerea senzațiilor în alți analizatori (le intensifică sau le diminuă)

Un stimul ce acționează asupra unui analizator produce efecte senzoriale secundare pentru un alt analizator ce nu a fost stimulat

Legea semnificaţiei

Semnificația mare a unui stimul face să crescă sensibilitatea față de el, să fie mai repede discriminat, chiar dacă este un stimul slab

La animale – semnificația rezultă din valoarea biologică a stimulilor La om – se adaugă și o semnificație socio – culturală

Percepţia Procese senzoriale complexe – totalitatea informaţiilor despre însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor La baza lor stau senzaţiile – reflectă însuşiri izolate separate În orice percepţie sunt implicate diferite senzaţii Apare totdeauna în prezent şi prin acţiunea directă a obiectelor şi fenomenelor asupra analizatorilor

Caracteristici Proces psihic senzorial, complex Semnalizează însușiri concrete Percepția este imagine integrală, bogată în conținut (cuprinde însușiri semnificative dar și detalii) Are o anumită durată Este relaționată cu contextul – se realizează “aici și acum“

Percepţia depinde de:

-14-

Pregătirea subiectului pentru perceperea unui anume stimul Interesele sale pentru o categorie de stimuli Atenția subiectului Nivelul general al dezvoltării percepției Specializarea profesională Gradul de cultură generală

Psihologia percepţiei – spaţiu, timp, mişcarePercepţia spaţială

Proprietăţile spaţiale ale obictelor – forma, mărimea, distanţa, direcţia, relieful Analizator vizual, tactil, kinestezic Perceperea:

Formei Mărimii Tridimensionalității Poziției Distanțelor mari

Percepţia timpului

Trei sisteme de referinţă: Sistemul fizic şi cosmic – repetarea fenomenelor naturale (ziua şi noaptea, succesiunea anotimpurilor) Sistemul biologic – ritmicitatea funcţiilor organismului (stări de somn / veghe, alimentaţie) Sistemul socio – cultural – activitatea şi experienţa umană amplasată istoric, etc.

Mijloace tehnice de măsurare Percepţia se realizează în două forme:

Percepţia succesiunii evenimentelor Percepţia duratei – distanța temporală dintre două evenimente

Percepţia mişcării

Se referă la obiectele în mişcare – deplasarea obiectelor în spaţiu Funcţie de:

Viteza de deplasare Raportul de mişcare dintre observator şi obiect Distanţa la care se găseşte observatorul faţă de obiect

Necesită realizarea unui anumit prag pentru perceperea sa (mişcările lente, distanţe mari – iluzie de repaos) Participă analizatorul vizual, motric, auditiv, vibrator

Senzaţiile și percepţiile

Prima treaptă a cunoașterii Singurele procese psihice care culeg informații prin contact direct cu stimulii Fără informațiile obținute prin senzații și percepții ar fi imposibile formarea proceselor cognitive superioare

Reprezentarea

-15-

Proces cognitiv – senzorial de semnalizare – imagini unitare, dar schematice – a însușirilor concrete și caracteristice ale obiectelor și fenomenelor, în absența acțiunii directe a acestora asupra analizatorilor

Cunoașterea

Senzația Gândirea

Reprezentarea Memoria

Percepția Imaginația

Reprezentarea – caracteristici Proces senzorial Imagine secundară Este un proces complex de reconstrucție mentală Nu derivă din gândire Nu este un simplu fapt de evocare din memorie Este o subtreaptă între senzorial (senzații, percepții) și logic (procese cognitive superioare)

Calităţile reprezentărilor Imaginea reprezentării cuprinde toate componentele semnificative ale obiectului Reprezentarea este o imagine panoramică – reconstituie în plan mental și apoi redă integral și simultan toate

informațiile despre un obiect Semnalizează însușirile caracteristice – omițând sau diminuând detaliile Reprezentarea nu redă relațiile spațio - temporale În reprezentare există conștiința absenței obiectului, ea reflectă trecutul ca trecut Nuanțele cromatice se reduc la culorile fundamentale Reprezentarea are o mare libertate față de schema structurală a obiectelor individuale – imaginea reprezentării

se poate modifica în funcție de cerințe

Clasificarea reprezentărilor După analizatorul dominant în producerea lor După gradul de generalizare După nivelul operațiilor implicate în producerea lor După tipul de activitate în care se integrează După procesul psihic mai complex în care se integrează După prezența sau absența intenției și efortului voluntar

După analizatorul dominant Reprezentări vizuale Reprezentări auditive Reprezentări kinestezice

Reprezentări vizuale

-16-

Cele mai numeroase din experiența unui om Exprimă cele mai multe dintre caracteristicile reprezentării Sunt foarte dezvoltate la pictori, proiectanți, arhitecți

Reprezentări auditive

Reproduc zgomotele, sunetele muzicale și verbale singulare, structuri melodice sau verbale Foarte importante pentru învățarea limbilor străine (pronunție, accente, etc.) Au rol important în munca dirijorilor, compozitorilor, etc.

Reprezentări kinestezice Constau în imagini mintale ale propriilor mișcări – acte ideomotorii care pregătesc desfășurarea viitoarelor

mișcări (se produc micromișcări ale mușchilor implicați)

După gradul de generalizare Reprezentări individuale

Obiecte, ființe deosebit de semnificative pentru o persoană (casa părintească, mama) Reprezentări generale

Cuprind însușirile comune și caracteristice pentru o clasă de obiecte

După nivelul operaţiilor implicate Imagini reproductive

Evocă obiecte sau fenomene percepute anterior Pot fi : statice (un obiect nemișcat); cinetice (reflectă mișcarea); de transformare (reflectă schimbările

obiectului) Imagini anticipative

Se referă la mișcări sau schimbări care nu au fost niciodată percepute Rezultatul intervenției operațiilor gândirii și procedeelor imaginației După tipul de activitate în care se integrează Reprezentări literare, geografice, istorice, etc. După procesul psihic mai complex în care se integrează Reprezentări ale memoriei, ale imaginației După prezența sau absența intenției și efortului voluntar Reprezentări voluntare, involuntare

Rolul reprezentărilor în activitatea mintală Readuc în minte imaginile obiectelor care nu mai sunt prezente Sprijină construirea sensului cuvintelor Pregătesc și ușurează generalizările din gândire Influențează procesul imaginației Sunt punct de plecare pentru desfășurarea raționamentelor în vederea rezolvării unei probleme

ATENŢIA

Fenomen psihic de activitate selectivă, concentrare şi orientare a energiei psihonervoase în vederea desfăşurării optime a activităţii psihice ( în special procese senzoriale şi cognitive)

-17-

Fenomen psihic ce susține energic activitatea Funcție prin care se modulează tonusul nervos necesar pentru desfășurarea celorlalte procese și structuri psihice Modalitate de manifestare și funcționare a conștiinței Prezența ei asigură o mai bună percepție O înțelegere mai profundă Memorare mai fidelă Exercitarea mai bună a deprinderilor Starea de atenție nu este nelimitată și nu se poate împărți egal la toți stimulii Mecanismele corticale ale focalizării și orientării energiei psihonervoase pot fi:

Simple – obiectul ne interesează, răspunde trebuințelor, generează trăiri afective pozitive – atenția este stimulată, orientată și se va menține timp îndelungat

Complexe – intervin mecanisme voluntare de activare și organizare Faze:

Atenţia pregătitoare – predomină orientarea mintală şi pregătirea perceperii stimulilor Atenţia operantă – predomină atenţia selectivă din cursul actului de percepţie şi gândire

Concentrarea atenţiei asupra obiectelor şi fenomenelor înconjurătoare sau asupra propriilor idei sau acţiuni are ca efect principal creşterea eficienţei activităţii de cunoaştere.

Formele atenţiei Atenția involuntară Atenția voluntară Atenția postvoluntară

Atenţia involuntară– nu solicită efort de voinţă conştientizat, este de scurtă durată, formă simplă, prezentă și la animale Factori externi – intensitate deosebită a stimulului, noutatea, neobişnuitul, apariţia şi dispariţia bruscă,

mobilitatea unui stimul pe fondul altora ficşi, gradul de complexitate al stimulului Factori interni – interesul personal Avantaj – nu generează oboseala Dezavantaj – nu este suficientă pentru toate felurile de activități

Atenţia voluntară– intenţionată şi autoreglată conştient, inhibarea voită a altor preocupări colaterale - esenţială pentru activitate

Favorizată de: stabilirea exactă a scopurilor, evidenţierea semnificaţiei activităţii, crearea intenţionată a ambianţei favorabile, eliminarea factorilor disturbatori, stabilirea momentelor activităţii

Avantaj – eficientă pentru orice activitate Dezavantaj – presupune consum energetic, nu este nelimitată

Atenţia postvoluntară– Deprinderea de a fi atent– Rezultă din utilizarea repetată a atenției voluntare

– automatizare– Nivel superior de manifestare a atenției, este la fel de bine organizată ca atenția voluntară, dar nu necesită încordare

Avantaj – nu generează oboseala; servește cel mai bine orice activitate

Însușirile atenţiei

-18-

Volumul – cantitatea de elemente asupra cărora se poate orienta şi concentra atenţia simultan Stabilitatea – persistenţa, durata menţinerii atenţiei

Crește odată cu vârsta (la școlari este de 12 – 15 min, la adulți 40 – 50 min sau mai mult) Condiționată de complexitatea stimulului, natura sarcinii, motivația pentru acțiunea desfășurată

Observaţie: încercând să vă focalizaţi atenţia asupra unei singure caracteristici a stimulului (culoarea), observaţi că o altă caracteristică foarte importantă – sensul cuvântului – vă captează atenţia.

Concluzii: - dificultatea menţinerii atenţiei selective – numai un singur stimul, mai ales că celălalt este similar

Concluzii: - atenţia selectivă este mai uşor de menţinut când stimulii nu solicită acelaşi sistem senzorial

- depinde de dificultatea sarcinii de îndeplinit (exp: conducerea auto şi conversaţia cu pasagerii)

Procesele cognitive superioare

Intelectul

Sistem de relații, activități și procese psihice superioare (inteligența, gândirea, memoria, imaginația, limbajul) Se formează numai în mediul socio-cultural Uzează de proprietăți specifice ale creierului uman Se bazează pe experiența senzorială dar o depășește Este propriu doar omului

Procesul constituirii intelectului(stadiile dezvoltării intelectuale)

Stadiul inteligenței senzorio-motorii (0 – 2 ani) Stadiul preoperațional (2 – 7 ani) Stadiul operațiilor concrete (7 – 12 ani) Stadiul operațiilor formale (12 – 17 ani) Fiecare stadiu al dezvoltării intelectuale cuprinde achizițiile stadiului precedent, dar le depășește prin

restructurarea la un nivel superior Potrivit Psihologiei Genetice – Jean Piaget – avem următoarele stadii de dezvoltare intelectuală:... Până pe la 20 de ani, aparatul intelectual se construiește în tot ce are el fundamental. Adolescentul este apt de

gândire abstractă și teoretică și, cu aceasta, se ajunge la vârful construcției intelectuale dincolo de care nu mai intervine un alt stadiu de dezvoltare.

Memoria

Procesul psihic care reflectă lumea şi relaţiile omului cu aceasta prin întipărirea, păstrarea şi reactualizarea experienţei anterioare

Proces psihic de stocare a informaţiei, acumulare şi utilizare a experienţei cognitive Strânsă interacţiune cu toate procesele psihice

-19-

Memoria – capacitate psihică absolut necesară Este implicată în cunoaștere și învățare, înțelegere și rezolvare de probleme, inteligență și creativitate Se află în interacțiune și interdependență cu toate celelalte fenomene psihice Memoria asigură continuitatea vieții psihice Reflectă trecutul ca trecut Fără ea, viața psihică umană ar fi doar un ghem de impresii senzoriale, adică un prezent fără trecut și fără viitor.

Comportamentul ar fi spontan, haotic, fără finalitate. Toate obiectele sau fenomenele care ar acționa asupra omului i s-ar părea absolut noi, necunoscute. El nu ar avea posibilitatea de a utiliza rezultatele cunoașterii, aceasta trebuind a fi luată, de fiecare dată, de la

capăt. Gândurile și acțiunile lui n-ar putea fi legate unele de altele, n-ar putea înțelege și învăța, rezolva problemele

ivite în calea lui. Caracterul necesar al memoriei decurge din faptul că ea este implicată în marile comportamente ale vieții

omului: cunoaștere și învățare, înțelegere și rezolvare de probleme, inteligență și creativitate.Procesele memoriei

Faza de achiziţie (memorare) Faza de reţinere (păstrare) Faza de reactivare, actualizare (recunoaştere şi reproducere)

Formele memoriei Criteriul prezenţei / absenţei scopului:

Memoria involuntară Prima treaptă genetică în dezvoltarea memoriei, are caracter întâmplător – depinde de stimuli

Memoria voluntară Organizată, sistematică, productivă Depinde de: stabilirea conştientă a scopului, depunerea unui efort voluntar, utilizarea unor

procedee speciale pentru facilitarea memorării – comparaţii, clasificări, repetiţii, etc. Memoria involuntară este neintenționată, fără scop, fără efort voluntar.

Poate ei îi datorăm cea mai mare parte din experiența achiziționată. Este cu atât mai eficientă cu cât este mai mare. Depinde de gradul de interacțiune cu activitatea, cu materialul memorat, implicarea și angajarea subiectului, corespondența cu interesele și plăcerile noastre, etc.

-20-

Memoria voluntară – este intenționată, cu scop, cu efort voluntar, organizată, sistematică, productivă. Intră în funcțiune mai ales în activitățile grele, monotone, neinteresante. Depinde de...

Formele memoriei Criteriul prezenţei / absenţei gândirii:

Memoria mecanică Lipsa înţelegerii, simplă repetare a materialului

Memoria logică Bazată pe înţelegerea sensurilor şi semnificaţiilor materialului memorat, pe dezvoltarea gândirii

RAŢIUNE Criteriul duratei păstrării:

Memoria de scurtă durată Imediată, nestocată Capacitatea de a reproduce imediat un material variază funcţie de: Vârsta subiectului Starea de dispoziţie

Memoria de lungă durată Durează de la 8 – 10 minute la ani Se pune în evidenţă prin reactivarea şi reactualizarea amintirilor Reactivarea – trei genuri de conduită:

Amintirile – reconstituire a trecutului Recunoaşterea Reînvăţare – timp mai scurt

Factorii care condiţionează memoria: Particularităţile materialului – structura informaţiilor, modul de organizare al materialului Caracteristicile ambianţei + strategia şi tehnica memorării Trăsăturile psihofiziologice ale subiectului

Calităţile memoriei: Volumul memoriei – cantitatea de informaţii Elasticitatea, supleţea memoriei – capacitatea de a acumula cunoştinţe noi Rapiditatea întipăririi –viteza cu care se realizează memorarea, economie de timp, efort şi repetiţii Trăinicia păstrării – conservarea corectă a celor memorate – pe o perioadă îndelungată de timp Exactitatea sau fidelitatea reactualizării celor memorate Promptitudinea reactualizării – realizarea rapidă a recunoaşterii şi reproducerii, imediat după stimulare

Memorie și uitare Uitarea – fenomen natural, normal și necesar în anumite condiții Între memorie și uitare – relații dinamice Formele uitării:

Uitarea totală - ștergere, suprimare integrală a datelor Uitarea parțială – recunoașteri și reproduceri parțiale, mai puțin adecvate sau chiar eronate Lapsusul – uitare momentană

De ce uităm? Principala cauză – proasta organizare a învățării

-21-

Subînvățarea – mai puține repetiții decât necesar Supraînvățarea – mai multe repetiții decât numărul optim

Ritmul și combaterea uitării: Uitarea este chiar masivă, imediat după învățare Combaterea uitării:

Repetarea materialului Repetiția eșalonată (separarea în timp a repetițiilor) este mai productivă decât cea comasată Repetiția activă, independentă – redarea textului cu cuvinte proprii – superioară repetiției

pasive Repetițiile suplimentare nu trebuie să depășească 50% din numărul inițial de repetiții necesare

însușirii materialului Psihologul german H. Ebbinghaus a demonstrat prin cercetări că uitarea este destul de mare, chiar masivă,

imediat după învățare, apoi destul de lentă, aproape stagnantă. Dacă luăm în considerare și alte particularități de material de memorat, de vârstă, psihoindividuale, vom constata că uitarea are ritmuri foarte diferențiate, în funcție de aceasta.

Combaterea uitării se face prin eliminarea cauzelor care au generat-o și mai ales prin cel mai sigur mijloc de combatere a uitării: repetarea materialului. (Repetitio est mater studiorum)

Cum trebuie să fie o repetiție eficientă: Repetiția eșalonată este mai productivă decât cea comasată, care presupune repetarea integrală a materialului,

de atâtea ori până când acesta este memorat, deoarece înlătură monotonia, oboseala – specifice repetițiilor comasate – asigură răgazul de a -și organiza, sistematiza și chiar reelabora informațiile respective.

Repetiția activă, independentă – bazată pe redarea pe dinafară a textului, cu cuvinte proprii este superioară repetiției pasive – bazată doar pe recitirea textului.

“Se pare că datorăm memoriei aproape tot ceea ce avem sau suntem: ideile și concepțiile noastre reprezintă activitatea ei, iar percepția, gândirea și activitatea de zi cu zi sunt derivate din această sursă.”

Karl Ewald Hering – “Despre memorie ca funcţie generală a materiei organizate”

Gândirea Proces cognitiv de însemnătate centrală În reflectarea realului, care Prin intermediul abstractizării și generalizării

-22-

Extrage și prelucrează informații Despre relațiile categoriale și determinative În forma conceptelor, judecăților și raționamentelor Proces central al vieţii psihice Antrenează toate celelalte funcții psihice Orientează, conduce și valorifică celelalte procese psihice Are rol esențial în cunoaștere Este definitorie pentru om, ca subiect al cunoașterii logice raționale (omul = ființă rațională) Gândirea este un proces psihic central (în sistemul psihic uman) pentru că ... Orientează... (de ex. Comunicarea

verbală ce dobândește înțeles, voința care își precizează scopurile și își alcătuiește planurile în baza unor raționamente)

Are rol decisiv în cunoaștere – face trecerea de la aparență la esență, de la formă la conținut, de la particular la general)

Operaţiile fundamentale ale gândirii: Analiza Sinteza Comparaţia Abstractizarea Generalizarea Concretizarea

Analiza –descompunerea mintală a întregului în părți Sinteza – operaţie opusă analizei – reunirea mintală a părților într-un întreg - asigură reconstituirea mentală a

obiectului Comparația – stabilirea asemănărilor și deosebirilor dintre două sau mai multe obiecte, fenomene, etc. după un

anume criteriu Abstractizarea – desprinderea unei anumite însuşiri a unui obiect sau fenomen de celelalte (se face abstracţie de

ele la acel moment) Generalizarea – extinderea mintală a însușirilor sau relațiilor esențiale și comune asupra întregii clase de obiecte

-23-

Concretizarea – operaţie prin care trecem de la reflectarea însuşirilor generale separate, la reflectarea prin gândire a obiectelor în unitatea lor.

Particularizarea – opusul generalizării – trecerea de la general la particular.

Învăţarea cognitivă

Între procesele psihice și învățare – raporturi de interdependență Învățarea cognitivă – ocupă loc central în cadrul învățării școlare – activitatea de învățare, desfășurată la nivelul

gândirii, de asimilare a cunoștințelor și operațiilor intelectuale corespunzătoare În dezvoltarea psihică și constituirea personalității adulte, activitatea de învățare îndeplinește un rol conducător

și decisiv (învățăm să vorbim, să scriem, să socotim, etc.)

Între procesele psihice și învățare sunt raporturi de interdependență (activitatea de învățare antrenează și implică toate procesele și funcțiile psihice: percepție, reprezentare, memorie, etc.)

Dar și învățarea contribuie la constituirea, structurarea și dezvoltarea proceselor psihice, impunând și construirea de noi operații.

Așa cum există o învățare perceptivă, motorie, etc., există și o învățare cognitivă – care ocupă un loc central în cadrul învățării școlare.

Asimilarea cunoștinţelor

Se realizează în condițiile dezvoltării psihice prin: Însușirea limbii și constituirea limbajului Comunicarea cu adulții Asimilarea culturii Acumularea de experiență Învățarea cognitivă este concentrată pe gândire și pe toate posibilitățile ei Deși strict necesară, memorarea cunoștințelor nu trebuie să aibă întâietate

Înţelegerea

Este desprinderea semnificației obiectelor, fenomenelor și acțiunilor Se realizează prin raportarea noilor informații la fondul de cunoștințe deja asimilate și sistematizate. Poate avea ca obiective:

O simplă identificare Descoperirea unei cauze sau interdependențe Descoperirea principiului funcțional Surprinderea unor corelații între fenomene, idei, etc.

Rezolvarea de probleme În procesul înțelegerii pot apărea obstacole cognitive (“nu înțeleg bine”) Problema este obstacol cognitiv în relațiile dintre subiect și lumea sa, barieră – dificultate teoretică sau practică Rezolvarea de probleme – procesul desfășurat la nivelul gândirii, ce constă în depășirea de obstacole cognitive

apărute în procesul înțelegerii

Fazele procesului rezolutiv

-24-

Punerea problemei – etapă analitică ce presupune definirea variantelor posibile de combinare a datelor Formularea de ipoteze – dacă apar mai multe variante se procedează la testarea lor în vederea alegerii celei

optime Constituirea modelului rezolutiv (se lucrează sintetic) Etapa executivă – se soluționează efectiv problema

Comunicare și cunoaștereComunicarea

Procesul de comunicare umană – fundamental în organizarea oricărei grupări sociale Transmiterea unor informații

Codul – sistem de semne prin care se receptează sau se transmite un mesaj informațional - Comunicarea directă (dialog) – presupune un schimb de mesaje; rolul de emiţător – şi destinatar – receptor se

schimbă alternativ - Comunicarea indirectă (ex: comunicarea convorbirilor de la radio – se adresează tuturor auditorilor, fară

posibilitatea unui răspuns.

Dispune de mai multe modalităţi: Comunicare prin gesturi C. afectiv – expresivă (mimică emoţională, pantomimică) C. atitudinală (postura) C. verbală (limbaj) C. prin scris C. prin simboluri logice, matematice sau imagini plastice, artistice – limbaje numite artificiale

-25-

Prin comunicare: Se vehiculează imagini, noțiuni, idei – are un conținut informațional Se manifestă conduitele afective, se produc efecte de acceptare sau refuz – are un conținut afectiv – emoțional Se transmit trebuințe, aspirații, imbolduri spre acțiune – are un conținut motivațional Se inițiază sau se stopează activitățile, se manifestă rezistență la eforturi – are un conținut volitiv

Limbajul Face parte din obiectul şi studiul psihologiei Formă specifică de activitate subiectivă, principalul mijloc de comunicare interumană, realizat prin vorbire

Are caracter social – este elaborat de societateEste un dat obiectiv în raport cu individul (trebuie învățat)În virtutea funcției de comunicare, limbajul este definit ca un vehicul ce transportă informații, intenții, atitudini, etc.Fiind o conduită de tip superior, limbajul restructurează până în temelii activitatea psihică a omului.Limbajul intervine în desfășurarea tuturor formelor de activitate umană.

Formele limbajului

Limbajul intern – “monolog interior”, sau “dialog cu sine însuşi”, caracterizat prin asonoritate, concentrare şi mare viteză de desfăşurare

Limbajul extern – are 2 forme: Limbaj oral (vorbit) Limbaj scris

Limbajul oral – subiectul este activ, vorbirea este dinamică şi orientată către cineva, exprimarea este mai liberă Limbajul scris – elaborează mesaje şi le fixează în semne grafice, cuvinte şi fraze scrise; este mai pretenţios şi

necesită un plan prealabil Scrisul – modalitate intelectualizată a limbajului (codificare lingvistică)

Limbaj și gândire

Dezvoltarea gândirii nu poate fi separată de dezvoltarea limbajului

-26-

Fără limbaj nu se poate vorbi de formarea noțiunilor, judecăților, raționamentelor, nu se poate rezolva o problemă, nu există abstractizări și generalizări

Inteligenţa Intuiţia condiţionează orientarea vieţii biologice Animalele se opresc la treapta de înţelegere pe care o dă intuiţia – mişcările animalelor ni se par stabile =

instincte Omul depăşeşte structura intuiţiei înţelesul abstract – dă orientării omului o plasticitate necunoscută

animalelor Orientarea omenească este determinată de gândire (la fiecare individ are caracter particular, funcţie de mediu,

însuşiri şi experienţă) Când gândirea este la înălţimea împrejurărilor, orientarea se numeşte inteligenţă. Omul inteligent – cel care obţine prin gândirea sa maximum de rezultate. Neinteligent – nu atât cel insuficient în gândire, dar cel care, având gândirea, nu ştie să o întrebuinţeze în mod

util. Constă în buna organizare a funcţiilor gândirii, şi nu în însăşi natura acestor funcţii

Inteligent – posedă însuşiri intelectuale, dar şi obţine din coordonarea acestora rezultatul de care are nevoie

Dependenţa inteligenţei de anumite funcţii psihologice:

Nivelul înţelegerii şi judecăţii Uşurinţa de a dobândi cunoştinţe noi (teoretice sau / şi practice) Atenţie (la baza gândirii stă atenţia, şi fără gândire nu este inteligenţă) Totuşi, cu o intensificare a atenţiei nu obţinem o intensificare proporţională a inteligenţei. Memorie – cea mai importantă – memoria combinatorie sau de imaginaţie Funcţiile sensibilităţii – agerimea simţurilor, uşurinţa şi precizia mişcărilor, fineţea diferenţierii între diferitele

senzaţii

Tipuri de inteligenţă:

Sunt variaţii durabile ale organizării inteligenţei Între ele nu are sens comparaţia Fiecare tip de inteligenţă este singurul potrivit pentru a produce anumite rezultate

Tipul inteligenţei practice / teoretice:

Tipul inteligenţei practice: Îşi adaptează cu uşurinţă faptele după împrejurări Reacţionează instinctiv, merg repede spre o ţintă cu interes personal, se decide fără ezitare,

după o judecată intuitivă Tipul inteligenţei teoretice:

Clasează, coordonează motivele şi nu se decide decât printr-o înlănţuire de judecăţi Se pierde în cumpăniri şi argumentări

Tipul subiectiv /obiectiv:

-27-

Dacă mai mulţi indivizi sunt puşi să descrie un obiect simplu putem distinge două tendinţe principale: Descrierea subiectivă – indivizii care nu scriu ceea ce văd, ci ceea ce resimt ei la vederea obiectului Descrierea obiectivă – care vor descrie proprietăţile obiectului şi înfăţişarea obiectivă a acestuia.

Tipul analitic / sintetic:

Tipul analitic studiază obiectele în amănunt, are mai multă judecată critică – buni filologi şi oameni de ştiinţă în general

Tipul sintetic preferă o privire de ansamblu, învaţă mai rapid, dar cu greşeli - artiştii

Tipul receptiv /spontan:

Tipul receptiv – predomină memoria, se înarmează cu documente în faţa unei dificultăţi de învins, nu ia o hotărâre decât provocat de repetate îndemnuri din afară

Tipul spontan – predomină imaginaţia, în faţa unei dificultăţi se gândeşte la perspective, se hotărăşte din propriul său îndemn

Imaginaţia Proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini și proiecte noi, pe baza combinării și transformării

datelor experienţei anterioare Caracteristic – dinamismul, potenţialul combinatoric şi transformativ

Imagini noi, fără echivalent în experienţa subiectului sau realitate Este proprie numai omului, apare pe o anumită treaptă a dezvoltării psihice (când se dezvoltă reprezentările,

limbajul, gîndirea, inteligenţa, etc.) Interacţionează cu toate procesele psihice, mai ales cu memoria, gândirea, limbajul, afectivitatea

Procedeele psihologice ale imaginaţiei

Aglutinarea – unirea într-o imagine nouă a părţilor distincte ale imaginilor unor obiecte sau fiinţe existente – utilizat în mitologie (imaginea sirenei, sfinxului)

Amplificarea şi diminuarea – prelucrare şi modificare a proporţiilor, obţinându-se un nou efect (literatura pentru copii – Flămânzilă, Setilă, extratereştri, miniaturizări)

-28-

Multiplicarea sau omisiunea – dedublarea obiectelor sau sustracţia prin eliminare; eliminarea unor aspecte din imagine

Diviziunea sau rearanjarea – pot fi aplicate independent sau în corelaţie, prin utilizarea unor criterii noi de grupare

Rearanjarea presupune păstrarea structurii, dar dispunerea elementelor în alte corelaţii Substituireasau înlocuirea a ceva prin altceva – caracteristic imaginaţiei simbolice (înlocuirea de elemente, piese

sau procese) Modificarea – se referă la formă, poziţie, mărime, culoare, material; Schematizarea – utilizată în proiectarea tehnică, arhitectură, grafică, etc. Tipizarea – constă în prelucrarea sintetică a imaginilor şi elaborarea de reprezentări noi, bazate pe analiza

însuşirilor esenţiale din fenomene Analogia – fundamentală în artă şi ştiinţă

Reprezintă produse ale imaginaţiei Analogia directă sau clasică – compararea datelor şi mijloacelor de rezolvare dintr-un domeniu, cu date

şi modalităţi de operare din alte domenii Analogia simbolică – se apelează la imagini vizuale, cod matematic, etc. Analogia prin fantezie – introducerea într-o schemă dramatică, prin personificare şi ficţiune, a

personajelor şi obiectelor povestire Empatia – “a simţi ce simte celălalt” – transpunerea imaginară în plan perceptiv , intelectual afectiv, în altceva

(persoană, obiect) - se aplică în artă, tehnică şi educaţie, arta actoricească Subiectul intră în consonanţă afectivă cu altul, “ne introducem pe cale imaginativă în altul” Transpunerea în situaţia celor ce ne solicită asistenţă morală

Formele imaginaţiei

Imaginaţia involuntară (visul şi reveria) Imaginaţia voluntară (reproductivă şi creatoare sau visul de perspectivă)

Imaginaţia involuntară

Visele Visele din timpul somnului implică o înlănţuire de imagini, emoţii, reflecţii care apar în starea de somn paradoxal

şi faţă de care noi suntem spectatori Visul poate fi legat de dorințe, așteptări nesatisfăcute în starea de veghe În unele vise imaginile se derulează cu o anumită coerență – au caracter scenic

Caracteristicile activităţii onirice:

2 feluri de imagini: Imagini hipnagogice – au loc la începutul şi în timpul adormirii Imagini hipnapompice (pompos – întovărăşeşte) – apar la începutul trezirii (nu numai dimineaţa) Ambele imagini constau din figuri simple: linii, stele, figuri umane, peisaje – caracteristic – sunt imagini

statice, se succed fără legătură Caracteristicile visului:

-29-

Lipsa controlului realităţii – totul devine posibil Nu se mai ţine cont de principiul identităţii Este un act profund afectiv (bucurii – teamă) Are un caracter asociativ (apar absurdităţi) Este legat de ceea ce ne preocupă în starea de veghe

Reveria: Poate fi definită ca o stare de relaxare, un experiment mintal privind îndeplinirea dorinţelor şi trebuinţelor Derulare mintală a unui șir de imagini și idei Reveria de scurtă durată – poate fi recomandată ca o cale de stimulare a creativităţii Reveria prelungită poate avea efecte negative, anulând activitatea reală, eficientă

Imaginaţia voluntară

Imaginaţia reproductivă:(reconstitutivă) Activă, conştientă, voluntară, constă în construirea mintală a imaginii unor realități existente sau trecute, dar

care nu au fost percepute direct niciodată Ex: lectura unor texte ştiinţifice sau beletristice – epoca lui Ştefan cel Mare (Sadoveanu, Delavrancea, Iorga) Este un indiciu de performanţă prin fidelitate – să –ţi imaginezi cât mai fidel realităţi pe care nu le-ai văzut

Imaginaţia creatoare: Cea mai complexă şi valoroasă formă de imaginaţie Are ca produs un proiect mintal orientat către ceea ce este posibil, caracterizat prin: noutate, originalitate,

ingeniozitate Este prezentă în toate activităţile omului şi favorizează apariţia a tot ce e nou

Visul de perspectivă: Formă activă şi conştientă a imaginaţiei Realizează proiecţia mintală a drumului propriu de dezvoltare Motivează acţiunile şi opiniile profesionale şi afective Stimulează autoeducația, dezvoltarea personalității, activitățile curente, opțiunile profesionale

Activităţi și procese reglatoriiActivitatea umană

Relație dintre organism și mediu, cu consum energetic și finalitate adaptativă Interacțiune, relația organismului cu mediul Totalitatea manifestărilor de conduită exterioară sau mintală care conduc la rezultate adaptative Importanța activității:

Produce modificări în mediu, în stările interne Se adaptează condițiilor Își realizează ideile, aspirațiile, idealurile

Specificul activităţii umane

Dispune de conștiința scopului Este motivată Operează cu instrumente construite de om Este perfectibilă Este creativă

-30-

Formele activităţii:

După natura produsului Activități materiale Activități spirituale

După procesul psihic implicat în realizarea ei Activități cognitive, afective, volitive

După locul ocupat în sistemul relaţiilor individului Activități principale (dominante) Activități secundare (subordonate)

După evoluţia sa ontogenetică: Jocul Învățarea didactică Munca productivă Creația

După gradul de conștientizare a componentelor: Activități în întregime conștiente (cel mai des iau forma voinței) Cu componente automatizate (deprinderile)

Motivaţia:

Ansamblul de stimuli care susțin din interior realizarea anumitor acțiuni, fapte, atitudini Imbold pentru activitatea umană Cauza internă a comportamentului Filtru al influențelor externe

Modalităţi și structuri ale motivaţiei:

Trebuințele – stări de necesitate, care orientează omul spre anumite acte Primare – înnăscute – biologice, fiziologice Secundare – trebuințe materiale, spirituale, sociale

Motivele – declanșează, susține energetic și orientează acțiunea (trebuința nu reușește mereu să declanșeze o acțiune)

Individuale / sociale; majore / minore; egoiste / altruiste Convingerile– idei adânc implantate în structura personalității, puternic trăite afectiv, împing spre acțiune Idealurile – model de perfecțiune umană, morală, socială sau de alt ordin, la care un individ sau colectivitate

aderă și către care tinde spre a-l realiza Concepția despre lume și viață

– ansamblul părerilor, teoriilor despre om, natură, societate - se formează sub incidența condițiilor de viață, cultură, educație și este rezultanta experiențelor

personale

Voinţa Procesul psihic complex de reglaj superior care orientează activitatea psihică spre realizarea unui scop în mod

deliberat ales Trecere conştientă de la o idee sau raţionament la o activitate sau inhibiţie a unei activităţi

-31-

Concentrarea energiei psihonervoase în vederea învingerii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite Trăsătură de personalitate Efortul voluntar – caracteristica specifică cea mai importantă a voinţei – mobilizarea resurselor fizice,

intelectuale şi emoţionale Subaprecierea obstacolului – efort voluntar insuficient, eşec Supraaprecierea obstacolului – efort voluntar supradozat – succes, dar mare consum de energie

nervoasă + oboseală

Calităţile voinţei

Puterea voinţei – intensitatea efortului – tenacitate şi fermitate Perseverenţa voinţei – realizarea efortului voluntar pe o perioadă lungă de timp

- este susţinută de valoarea scopului Independenţa volitivă – luarea de hotărâri pe cont propriu (cunoaşterea consecinţelor şi rezultatelor corelate cu

responsabilităţile personale) Proptitudinea deciziei – rapiditatea şi operativitatea deliberării, în situaţii complexe şi urgente

Deprinderile:

Componente automatizate ale activității, care se repetă frecvent Sunt subconștiente, uneori însă pot fi trecute sub control conștient Pot fi:

Simple / complexe De joc, de învățare, de muncă, de conduită morală, etc.

Afectivitatea Aspect fundamental al personalităţii umane Un răspuns organic, psihic şi comportamental al individului la schimbările din mediul intern sau extern Altă caracteristică – natura socială a proceselor afective – ne exteriorizăm afectiv după modele structurale

preluate din comunitate Procesele afective sunt în interacţiune cu procesele cognitive – consens – randamentul intelectual creşte

Proprietăţile proceselor afective:

Polaritatea Intensitatea Durata Mobilitatea Expresivitatea

Polaritatea proceselor afective :

Procesele afective sunt bipolare, cuplate câte 2, perechi, cu elemente contrare: Bucurie – tristeţe; Simpatie – antipatie Entuziasm – deprimare; Iubire – ură Plăcere – neplăcere.

-32-

Tendinţa de a gravita în jurul polului pozitiv sau negativ, ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii trebuinţelor sau aspiraţiilor

Intensitatea proceselor afective:

Forţa, tăria şi profunzimea cu care se instalează la un individ procesul afectiv Trăirea afectivă poate fi intensă, foarte sau mai puţin intensă, funcţie de valoarea afectivă a obiectului,

semnificaţia lui şi capacitatea afectivă a subiectului Intensitatea afectivă creşte prin creşterea semnificaţiei obiectului afectogen

Clasificarea trăirilor afective:

Procese afective primare Afectele și trăirile afective de proveniență organică

Procese afective complexe Emoții Dispoziții afective

Procese afective superioare Sentimentele Pasiunile

Procesele afective primare:

Sunt înnăscute și spontane Mai aproape de biologic – instinctiv, și mai puțin elaborate cultural Tind să scape controlului conștient, rațional Afectele – forme afective simple, primitive și impulsive, puternice, intense, de scurtă durată, cu apariție bruscă

(groaza, spaima,accesul de râs) Trăirile afective de proveniență organică - trăiri cauzate de buna sau proasta funcționare a organelor interne

În cardiopatii – stări de alarmă afectivă În boli pulmonare - iritarea

Procese afective complexe:

Emoţiile – forme afective de scurtă durată, intense, cu desfășurare calmă sau zgomotoasă, cu orientare bine determinată (spre un obiect sau o persoană)

Dispoziţiile afective – stări difuze, cu intensitate variabilă și durată relativă Au o orientare vagă – în timp ce emoțiile – precisă Deși nu prea putem să ne dăm seama, ele au totuși o cauză (ex. Suntem bine sau prost dispuși fără să

știm de ce)

Procesele afective superioare:

Sentimentele – trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile, specific umane, condiţionate social Pasiunile – sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate și generalitate foarte mare, antrenează

întreaga personalitate

-33-

Emoţia este pasageră, simplă, dezorganizată Pasiunea este durabilă, complexă, organizată

Expresivitatea proceselor afective:

Capacitatea de exteriorizare emoţională Cele mai cunoscute expresii emoţionale sunt:

Mimica – expresie involuntară si neverbalizată a stării afective, se referă la elementele mobile ale feţei – ochi, privire, sprâncene, buze

Pantomimica – reacţii la care participă tot corpul Schimbarea vocii – intensitatea ritmului vorbirii, intonaţie, timbrul vocii, etc. Modificări vegetative :

Respiraţie mai rapidă Creşterea tensiunii musculare – muşchii gâtului Tremur – emoţii şi stări conflictuale Secreţia salivară descreşte în timpul emoţiilor – senzaţie de uscăciune a gurii Compoziţia chimică şi hormonală a sângelui se modifică – adrenalina, glucide, echilibrul acid -

bază

Rolul expresivităţii emoţionale: Rol de comunicare Rol de influenţare a conduitei altora în vederea săvârşirii unor acte Rol de autoreglare – pentru adaptarea în situaţii de confruntare Rol de contagiune – reacţii similare pozitive sau negative, afective, de coeziune sau dezbinare în grup Rol de accentuare sau diminuare a însăşi stării afective (plânsul eliberează sau face rău – încarcă afectiv)

-34-