asociaȚia studenȚilor teologi ortodocȘiftoub.ro/dmdocuments/revista asto - nr 1.pdf · 6...

REVISTA

PUBLICAȚIA ÎN CARE CULTURA ȘI CREDINȚA SE ÎNTÂLNESC

din acest număr:

ASOCIAȚIA STUDENȚILOR TEOLOGI ORTODOCȘI nr. 1/dec. 2010

DIALOGURI Interviu cu Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu

p. 16-17

SPIRITUALITATE Paternitatea duhovnicească la Părintele Sofronie Saharov

DOCUMENTARDin istoria miș cării studen țești din Facultatea noastră

p. 14

p. 10-11

OMUL DE LÂNGĂ NOI

Mărgăritare

p. 18-19

ASTO

3Asociația Studenților Teologi Ortodocși

Am renăscut...

ASTOistul banal

TIBERIU ANGHELINA

Ce tastatură...... avem noi în sediu! Observând acestă antică şi totuşi atât de reuşită bucată de echipament IT, am hotărât să scriu micile mele aberaţii despre perioada ce a trecut de la ultimul număr al re-vistei de aici, din micuţa noastră oază de studenţie, adică din se-diul ASTO. Şi, despre ce oare altceva aş putea eu vorbi decât despre orele nesfârşite petrecute prin şedinţe de redacţie? Da, Revista ASTO, revista noastră la care am muncit (n.a. mai mult sau mai puţin) a revenit, ca pasărea Phoenix: mai mică, dar mai încăpătoare, nu atât de haotică şi, sper eu, mult mai atractivă pentru tine, citito-rule. Rubrica mea insignifiantă, dar atât de blamată, a rămas (n.a. în ciuda repetatelor critici vehemente din partea diferiţilor cârcotaşi), probabil datorită faptu-lui că membrilor redacţiei le-a fost ruşine să-mi spună să încetez.Trecând peste frustrările, de altfel obişnuite, ale ASTOistului banal, nu pot decât să mă bucur de faptul că, după ore îndelun-gate petrecute în faţa unei table negre şi vechi pe care lipeam foi A4 sau A3, după discuţii interminabile despre rubrici, redactorii lor şi alte probleme de bucătărie care fac subiectul întâlnirilor noastre redacţionale, Revista ASTO a recăpătat grai... Sincer, sper ca acest nou format să fie unul care să atragă un număr mai mare de cititori, atât prin formă, cât şi prin conţinut. Nu de alta, dar dacă nu se întâmplă astfel, toate orele petrecute în cadrul întâlnirilor de redacţie, precum şi cele petrecute la tele-fon şi în faţa calculatoarelor vor fi fost în zadar.

I Iată-ne, așa cum speram, la un an de la lansarea primului număr al Revistei ASTO, un an care a însem-

nat multă muncă, iar acum se văd rezul-tatele, în sensul că redacția s-a triplat și de-abia acum putem spune că avem o echipă pusă la punct, fiecare mem-bru cunoscându-și sarcinile. Revista și-a schimbat haina, dar ideea de la care s-a plecat când a fost lansată

rămâne aceeași: o revistă făcută de studenți pen-tru studenți, o revistă care prezintă viața de stu-dent și, nu în ultimul rând, activitatea lui.

Aș vrea să salut alegerea noului președinte, Marius-Ștefan Ciulu, salut, de asemenea, și alegerea vicepreședintelui în persoana lui Tiberiu Anghelina și mă bucură desemnarea ca secretar general a Flo-rentinei Leonte.

Așadar, au fost o serie de schimbări în Asociație, schimbări care nu fac altceva decât să așeze lucru-rile pe un făgaș bun. Cel mai important lucru care s-a schimbat este formatul Revistei: ne-am schim-bat hainele, am renăscut! Avem o echipă nouă care a venit cu mult entuziasm, o echipă de la care sperăm să transforme acest entuziasm în scris, în muncă de creație.

Revista are și o altă structură, care se pliază pe interesul și nevoile studenților, și acoperă, zic eu, o mare parte din ceea ce are nevoie studentul lună de lună: istorie, cultură, artă, creații literare, so-cial, iar pentru iubitorii de muzică psaltică, câte o partitură în fiecare lună, creații și compoziții ale colegilor noștri. Toate aceste lucruri nu fac altceva decât să mă bucure și să îmi sporească dorința de a face și mai mult.

Deoarece următorul număr al revistei va apărea în ianuarie, vreau să urez tuturor Sărbători Feri-cite alături de cei dragi și un An Nou plin de bucurii Și împliniri!

Andrei SOLOMONRedactor-șef

[email protected]

Ediția a II-a, Nr. 1/20104 Asociația Studenților Teologi Ortodocși 5Asociația Studenților Teologi Ortodocși

Părerea mea

Părere finală!Concursul Innvictus Campus Awards

Pentru că este criză şi pentru că românii au idei inovatoare, dar şi datorită faptului că ASTO îşi doreşte promovarea studenţilor care au

performanţe, idei inovatoare, dorinţa de face ceva cu viaţa lor, m-am gândit ca în acest număr să vă prezint, în linii mari, un concurs ce presupune promovarea ti-nerilor studenţi cu spirit de iniţiativă şi cu o imaginaţie creativă şi inovatoare.

De nouă ani, cu sprijinul Comisiei Europene, Innivact campus Awards, a dat posibilitatea tinerilor studenţi de a-şi implementa proiectele lor la nivel european.

Aşa că, dacă ești student şi dacă ai o idee inova-toare pentru a crea şi implementa un proiect, poţi, cu ajutorul unei echipe, sau pe cont propriu, să iei parte la cea de-a IX-a ediţie a Innovact Campus Awards, al cărei ţel principal este acela de a recompensa proiecte noi şi inovatoare. Fie că proiectul tău este doar în stadiul de creaţie, la început sau este deja implemen-

Din viața studențească

Probabil aţi descoperit că Moş Crăciun nu există, unora li s-a revelat aceasta mai devreme, altora acum. Ştiu... e nasol, însă e cazul să ieşiţi din

borcanul cu melancolie datorită faptului că EXISTĂ cineva mai „bun” şi pe parcurs veţi constata că voi aveţi rolul principal.

A fost odată ca niciodată Năşicul. Acesta avea straie uşor de recunoscut, de culoare albastră, 10 mâini, capul acoperit cu un fel de şapcă preistorică, iar la gât avea o talangă deosebită care făcea zgomot când suflă-n ea pentru a atrage atenţia cuiva. Scopul Năşicului este de a te face fericit, logic, asta pentru că dacă te loveşti de un bagaj, el te ajută să călătoreşti ca vântul şi ca gândul dintr-un loc în altul, cu o caleaşcă de fier, lungă de câteva vagoane şi-ţi aduce-n dar ce vrei tu pentru că e binevoitor şi poţi face economii serioase. Partea bună derivă din faptul că nu tu-l aştepti pe el, ci el e la dispoziţia ta. Tradiţia prevede ca ori de câte ori n-ai leuţi de bilet sau eşti prea zgârcit, să vorbeşti cu el de jos, să-i expui situaţia şi să-l întrebi dacă te ia cu el peste 7 mări și 7 ţări, deoarece acolo se află regatul din care te tragi, vistieria şi mesele îmbelşugate. El te va măsura din cap până-n picioare şi-ţi va recunoaşte statutul de cerşetor (student). Acest magic personaj, Naşul, datorită faptului că s-a abătut mare foamete (criza economică) asupra întregului ţinut, va binevoi să dea curs cererii tale, însă te va avertiza în legătură cu zmeii (Supracontrolul) care au obiceiul să-ţi perturbe pacea din timpul călătoriei, mai ales în momentele-n care Sfânta Vineri şi Sfânta Duminică-şi fac apariţia, ceea ce înseamnă că vei călători liniştit pe vremea celorlalte fiice ale săptămânii.

MONICA MIHAI

Plata Naşului se efectuează în lei schilodiţi de vremuri, mici şi pricăjiti ce stau atât de bine ascunşi în portofel, că nu-i mai găseşti. În momentul în care vei scoate leii din groapa portofelului tău, Naşul îi va înhăţa cu toate cele 10 mâini ale sale, rămânând ca din acel moment leii să facă scamatorii doar pentru el şi pentru zmeii cu care-i împarte (dacă e cazul).

Nefericit vei fi dacă, mânat de nevoile fiziologice te vei trezi în fața unei uşi misterioase, pe care, de o vei deschide, toată furia invizibilă a Pământului te va avertiza cu o bucată de pergament pe care scrie cu litere de-o şchioapă: „ATENŢIE! Pericol de conta-minare!”, ceea te va face să te grăbeşti un pic spre ieşirea cea mai apropiată (unică, de altfel), lăsând în urmă sala tronului, spunându-ţi în gând „condiţiile din

caleaşcă sunt mizerabile şi nu merită să-mi cumpăr billet”.

Dacă Soarta s-a hotărât să-ţi joace feste, îşi vor face apariţia zmeii însoţiţi de ca-petele de cretă şi de gaiţe, care te vor face celebru-n tot ţinutul, dând de ştire tuturor prin nişte oglinzi fermecate, faptul că ai călătorit fraudulos. În cazul în care gaiţele mai adaugă şi că eşti la Teologie… se duce toată credibilitatea ta ca viitor exem-plu pozitiv. Cine spune că toate poveştile au un happy-end?!

Ştiţi prea bine care sunt consecinţele de ordin spiritual (sau măcar bănuiţi care ar fi) deoarece cele pământeşti se rezumă la fraudarea călătoriei

ce dăunează grav societăţii şi ar fi frumos ca măcar noi să putem face diferenţa astfel încât oamenii să realizeze că faptele lor au repercusiuni asupra tuturor, un fel de lanţ al slăbiciunilor. Vă provoc să vă gândiţi la ce-ar face Iisus în locul vostru în orice situaţie v-aţi afla pentru că e imposibil să dai greş cu o asemenea gândire.

Totuşi o întrebare rămâne… Cât o fi şpaga pe Orient Express?

tat, acesta poate fi înscris în concurs, urmând a fi evaluat după curajul, spiritul evaluator, creativitatea şi viabilitatea lor.

Toţii studenţii pot lua parte la această competiţie pe cont propriu sau făcând parte dintr-o echipă în cadrul unei instituţii. Cu toate acestea, reputaţia sau prestigiul acelei instituţii nu va influenţa decizia finală, ci aceasta va depinde în totalitate de calitatea proiec-tului prezentat. Astfel, comitetul de selecţie (format din directori de companii, jurnalişti, oameni de ştiinţă etc.) va alege acele proiecte care dau dovadă de imaginaţie şi creativitate, urmând ca studenţii care le-au propus să fie recompensaţi.

Şi pentru că tot am amintit de recompensă, proba-bil vă întrebaţi care e aceasta... Având în vedere că acest concurs este unul internaţional, cu o tradiţie de aproape un deceniu, premiile sunt substanţiale: Pre-miul I - 3.000 de euro, iar Premiile II şi III, câte 1.500 de euro fiecare. Pe lângă recompensa materială, coor-donatorii Innovact mai oferă şi promovarea proiectului pe o serie de site-uri de profil: www.innovact.com; www.letudiant.fr; www.lors.fr; www.lentreprise.fr; www.ffbde.fr.

Pentru a-i încuraja pe finalişti în demersul lor, aceştia vor fi chemaţi (cu sprijinul organizatorilor) pe 29 şi 30 martie 2011, în localitatea Reims din Franţa, pentru a participa la cea de a 15-a ediţie a forumului European al „începuturilor inovatoare”.

Ca un ultim element ce nu trebuie să scape din vedere este data limită pentru depunerea candidaturii: 24 ianua-rie 2011.

Mai multe informaţii și detalii despre acest concurs puteţi afla pe adresa: http://www.innovact.com sau http://stud-life.ro/2010/10/concurs-innovact-campus-awards.

MARIUS-ȘTEFAN CIULU


Oscar și Tanti Roz Autobiografia lui Ceaușescu

Atelierul de creaţie Sultana vă invită în perioada 16 noiembrie – 10 decembrie 2010 la expoziţia de grafică şi pictură „Fragmente”, semnată de

artistul plastic Ingrid Juncanariu.„Cred că desenez

de când mă ştiu!… Îmi dă un sentiment de putere de parcă aş crea o lume nouă, o lume în care să trăiesc până se finalizează un tablou, urmând să renasc odată cu începerea altuia...”, mărturiseşte Ingrid Juncanariu despre ceea ce creează cu atâta pasiune. Artista Ingrid

Juncanariu s-a născut în Constanţa, a absolvit Liceul de Arte Constanţa, a terminat Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Arte Plastice şi Design şi este licenţiată în Arte Plastice şi Decora-tive, specializarea Arte Textile (Creaţie vestimentară -modă). A mai avut trei expoziţii, ultima în 2005 la Galeria de artă „Ştefan Luchian”.

Sunteţi invitaţi aşadar să admiraţi creaţiile artistei Ingrid Juncanariu unde „texturile colorate împreună cu transparenţele lucrate, compun un spaţiu teatral, în care fiecare element interpretează un rol. Totul participă la crearea unui mesaj ce defineşte imaginaţia între fabulos si terestru.” (Anca Jitariu, artist plastic).

Expoziţia „Fragmente” va putea fi vizitată de luni până vineri între orele 11.00 – 17.00.

Atelierul de creaţie Sultana: Calea Griviței nr. 403, Bloc R, scara B, Subsol (intrarea prin spatele blocului), sector 1, București.

Muzeul Ţăranului Român se înscrie în familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Popu-lare. Este un muzeu naţional, patronat de Minis-

terul Culturii. Posesorul unor colecţii de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o clădire-monument istoric, în stil neo-românesc, practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit în anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA - European Museum of the Year Award.

În perioada 4 decembrie – 6 decembrie, de la 10 dimineaţa la 6 după-amiază, suntem aşteptaţi la marele Târg de Sfântul Nicolae găzduit de Muzeul Ţăranului Român. Meşteresc, vând şi se tocmesc: olari, fie rari, cioplitori, lingurari, cojo-cari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari... La

târgul de la oraş meşterii aduc: sorcove, linguri, măşti, fluiere, cozonaci, miere, oale de sarmale, jucării, icoane, blide, ibrice, marame,coşuri de nuiele, ştergare, cămăşi, clopoţei, şi câte şi mai câte. Duminică, 6 decembrie, la ora 11:30, la Clubul Ţăranului, suntem aşteptaţi la piesa de teatru pentru copii „O poveste cu umbre”, susţinută de trupa Tropăiele, îndrumată de Beatrice Iordan din cadrul Atelierului de Creativitate al MTR. Preţul biletului este: 5 lei, 2 lei (pensionari), 1 leu (elevi, studenți, posesori ai cardului E26).Adresa este: Șoseaua Kiseleff nr. 3, Sector 1, București.

Invitații la cultură

Am socotit potrivit, întrucât e o premieră, să vă propun pentru luna aceasta, alte două premiere, ale anului deloc lipsite de originalitate. Aşadar, vă

invit să vizionaţi:„Oscar şi Tanti Roz”, punerea în scenă a micului

roman publicat în 2002, în Franţa, de către Eric Emanuel Schimtt, tradus ulterior şi în limba română la Editura Hu-manitas în anul 2006. Această dramatizare emoţionantă marchează revenirea cunoscutei actriţe, Oana Pellea, pe scena Teatrului Bulandra.

Avanpremiera a avut loc pe data de 6 martie, anul curent, iar subiectul este construit în jurul lui Oscar, un puşti de zece ani bolnav de leucemie, autor a trei incen-dieri simultane, ale căror victime au fost pe rând câinele, pisica şi ulterior întreaga casă. Exasperat de laşitatea oa-menilor mari, în special a părinţilor, care nu sunt în stare să-i spună deschis că mai are de trăit doar 12 zile se împrieteneşte cu Tanti Roz, o infirmieră bătrană, singura care îi va dezvălui adevărul micului Oscar, propunându-i şi două idei inedite: să-şi imagineze că trăiește câte zece ani în fiecare zi din restul vieții (parcurgându-şi astfel viaţa pe-repede-înainte) şi să-i scrie la sfârşitul fiecărei zile câte o scrisoare lui Dumnezeu. Deşi Oscar nu crede în existenţa acestuia, acceptă înţelegerea şi se aruncă practic în viaţă! Aşa cum declara și Marius Manole, interpretul lui Oscar, „personajul principal din piesa asta nu e Oscar, nu e Tanti Roz, ci Dumnezeu.”

Distribuţia formată din Oana Pellea (Tanti Roz), Marius Manole (Oscar), Antoa-neta Cojocaru (Bacon), şi Cristina Cassian (Peggy Blue), reuşeşte să ridice teatrul către „un spaţiu al excelenţei, unde spectatorii vin să vadă adevărul redat într-un spectacol profund, pu-ternic şi tulburător despre viaţă şi moarte.” (Roxana Mihalache, Jurnalul Naţional).

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, în regia lui Andrei Ujică este, o producţie ICON în asociere cu Televiuziu-nea Română şi sprinjinul Centrului Naţional al Cinematografiei.Filmul a fost deja distins cu premiul pentru cel mai bun documentar est-european la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Jihlava, Cehia. După lansare regizorul declara: „Filmul, aşa cum îl înţeleg acum, după ce l-am terminat, cred că va constitui întot-deauna un fel de avertisment în ceea ce priveşte tendinţa noastră inerentă de a clişeiza istoria şi personajele ei.”Astfel, din acest documentar nu vom afla cine a fost Nico-lae Ceauşescu cu adevărat, acest lucru nefiind posibil retroactiv cu atât mai puţin pe fragmente sau strict din anumite puncte de vedere. Este însă, un fel de memento, un apel la o privire mai complexă asupra istoriei.

Documentarul cu durata de 180 de minute a fost realizat exclusiv din imagini de arhivă, obţinute de la TVR şi de la Arhiva Naţională de Filme, şi prezintă inclusiv scena judecăţii soţilor Ceauşescu, din decembrie ’89. Au fost incluse în documentar şi imagini inedite, care nu au fost niciodată difuzate - imagini tăiate la cenzură, căutate şi selectate de Titus Muntean.

Întregul film duce cu gândul la Hainele cele Noi ale Împăratului, dar la o versiune stupidă, în care nimeni nu observă că ceva ar fi în neregulă, pentru că şi poporul este în pielea goală.

Pagină realizată de NICA TEODORA

Expoziția „Fragmente”

Târg de Sfântul Nicolae

Pagină realizată de ANDREEA MELANIA


Tradiții

De Crăciun

O, ce veste minunatăCătre Betleem se-arată Cerul strălucea Îngerul venea Pe-o rază curată...

Crăciunul este o sărbă toare creștină, care a apărut la în ceputul erei noastre. Ea

nu a avut o dată precisă, definitivă. Părinții Bisericii au datat întâia oară Crăciunul la 6 Ianuarie, dată stabilită în raport cu crearea primilor oameni. Cauza pentru care Părinţii au mutat celebrarea zilei de 6 Ianuarie la 25 Decembrie a fost următoarea: Păgânii aveau obiceiul să celebreze tot la 25 Decem brie, Naşterea Soarelui, când aprindeau lumini în semn de sărbătoare. Creștinii luau şi ei parte la aceste so lem nităţi și festivităţi. Drept urmare, aveau o anumită încli naţie pentru această zi. În consecință, odată cu acest obicei, s-a păstrat și practica de a aprinde focuri în ziua de 6 Ianuarie.

Peste tot în Europa, așteptarea Sărbătorilor este plină de voie bună: în lipsa porcului se fac prăjituri şi purceluşi de turtă dulce în Germania, uscături în regiunile franceze, prăjituri cu ghimbir și scorțișoară în Danemarca, dar mai ales, se instalează în case semnele prevestitoare Crăciunului, iar în majoritatea oraşelor din întreaga lume se deschid târgurile pentru Postul Crăciunului. În prima duminică din Post, în fiecare familie suedeză se scoate un sfeşnic tradițional, cu patru brațe de aramă. Lumânările sunt de culoare albă. Este aprinsă prima lumânare care arde câtva timp, apoi e stinsă. Duminica următoare e aprinsă a doua lumânare, iar în ultima duminică din Post, sunt aprinse cele patru lumânări deodată. Crăciunul va sosi în curând! În nordul Germaniei, în ţările scandinave şi în SUA, întâlnim aceeaşi traditie, dar aici sunt aprinse cele patru lumânări pe o coroniță de brad sau tuia - obicei care este prezent şi în țara noastră. Coroana este semn al victoriei şi regalității, simbolizând gloria Nașterii Domnului Iisus Hristos. Lumânările sunt simbolul celor patru ano-timpuri sau al punctelor cardinale, marcând astfel drumul

Un colț de RaiMARIA MAGDALENA MIREANU

Am redescoperit, într-o după-amiază, parcul IOR, mai exact Alexandru Ioan Cuza, cum i se spune mai nou. Mi-am dat seama că nu mai privisem

de mult o floare, că nu mai evadasem din cotidian de-o veşnicie. Am fost, pentru câteva ceasuri, ruptă dintr-un Bucureşti agasant, sufocant, aglomerat. M-am simţit turistă în propriul oraş, în parcul meu drag, unde nu mai călcasem de luni bune.

Nimic nu prevestea liniștea care avea să-mi fie dată de acest colț de Rai, atunci când am intrat pentru prima dată, acum un an, la invitația unui bun amic. A fost nevoie doar de câțiva pași ca să-mi dau seama că am ceva în comun cu acest loc, nu se știe ce, că aici totul îmi este familiar, că mă pot relaxa cu adevărat. Am început să-i descopăr, pe rând, în liniște, frumusețile. Întâi lacul, despre care am aflat mai apoi că se numește Titan.

Mai apoi biserica din lemn, nouă, construită în stil maramureșean, aleile îngri-jite, locurile de joacă pentru copii, fântânile arteziene, florile... mi-aș fi dorit, dacă ar fi fost posibil, să evadez mai mult, să mă ascund pe acea mică insulă situată taman în mijlocul lacului, unde sunt, probabil sute de

Redescoperirea Bucureștilor

soarelui care renaște în această zi.Acum să ne întoarcem la vechea tradiție a Crăciunului

românesc. În seara de 23 spre 24 Decembrie după mie zul nopții și până la ziuă, se obișnuiește, în unele părți din Ardeal, Țara Românească, Banat şi Munții Apuseni să se meargă în cete de colindători, alcătuite din doi, trei, patru până la patruzeci de inşi, colindând din casă în casă. În Muscel, colindătorii primeau covrigi, poame, iar câteodată și câte-un păhărel de vin. Prin unele părți din Oltenia, copiii își făceau un steag alcătuit dintr-o prăjină lungă, în vârful căreia legau o basma și un ban de argint, câteva fire de busuioc și puțină tămâie, simbolizând darurile pe care magii le-au adus la ieslea în care s-a născut Mântuitorul. Noaptea Crăciunului mai este numită şi noaptea minunilor, fiind sărbătorită sub ninsoare. Prima minune este aceea că S-a născut Iisus Hristos. În această noapte miraculoasă universul întreg se pune în mișcare, anima lele vorbesc, pietrele încep să umble, comorile ies din pământ, moartea îşi alege destinul, viitorul se lasă descifrat, iar copiii îl așteaptă pe Moş Crăciun... Bătrânețea vioaie a lui Moș Crăciun este cunoscută de toţi copiii, care-l așteaptă nerăbdători. Până să ajungă pe pământ, Sfinţia Sa are de îndurat geruri cumplite, cât nămeţii mari de zăpadă ai norilor, în care se-mpiedică potcoavele renilor lui mici. În pragul acestei mari sărbători şi Dumnezeu călătoreşte pe pământ. El lasă sania legată undeva la Dunăre şi păşeşte pe tărâmul românesc. Zăpada, lapovița şi frigul de pe pământ nu se prind de El, pentru că-L cunosc şi se dau la o parte de pe obrajii lui rumeni şi de pe barba lui albă. Cât privește oraşe, târguri şi sate, a avut grijă de cu vară să facă atâtea mantii și dulame roşii câte nume de locuri și de pământuri sunt în ţările româneşti şi îmbrăcând câte un suflet căruia i s-a făcut dor de casă, în straiele pregătite, a trimis oamenii lui cu traista-n spinare pe la copii. Atât Moșul, cât şi Dumnezeu, aduc daruri părinţilor, şi jucării copiilor. Pe de o parte, Moşul dăruiește copiilor jucării, iar pe de altă parte, Dumnezeu dă părinţilor copii şi multe bucurii...

EMANUELA PETRE

ouă ale rațelor sălbatice, ale lișițelor, cuiburi, puișori, în locul acela unde natura face abstracție de coordo-natele geografice, adică aproximativ mijlocul orașului, de zgomotele asurzitoare ale sutelor de cai putere sau decibelilor nestăpâniți de maneliștii vitezomani. În lacul liniștit, peștilor nu le pasă dacă au ce mânca azi sau mâine, cu ce viteză circulă, ce crize au avut loc în realitate sau doar în imaginar, ce campanii electorale, jocuri de putere sau pur și simplu banale alergături după averi or mai avea loc prin lumea asta. Aici nimic parcă nu contează. Locurile de joacă le-am descoperit ieșind la o plimbărică împreună cu Alex, nepotul meu, care, deși are doar trei ani, pare că se simte la fel de în largul său ca mine, sau poate mai... Și dacă lacul sau toate sălbăticiunile care viețuiesc aici nu te liniștesc pe deplin, mai există o șansă: Biserica Pogorârea Sfântului Duh, cea despre care vorbeam la început; simplă, modestă, binefăcătoare.

Toamna - cu ploile ei interminabile, cu frunzele ei moarte, aduse de peste tot și cărate inclusiv în gurile de canale, copacii triști, cu crengile care atârnă

asemeni unor schelete apărute în locuri parcă mai ieri verzi - are alt farmec în parcul meu drag. Aici poți să admiri multitudinea de nuanțe ale galbe-nului, ca și cum un pictor fără ocupație s-ar fi jucat, colo-rând inutil și fără noimă, dar incredibil de frumos. Îmi place

să privesc copacii în oglinda apei. Îmi place să le pozez. Surprinzător, în acest loc este o încântare să vezi oameni chiar și în momentele în care ți se pare că sunt prea mulți pe această planetă. Pentru că sunt veseli, degajați și îți dau o stare de bine. Dacă nu mă credeți, vă invit la o pimbăică, cum spune nepotul meu, Alex! Să facem o pimbăică!


Din istoria mișcării studențești din Facultatea noastră

Prezentul istoric porneşte din dorinţa de a face cunoscut cât mai multor persoane, atât cât ni s-a păstrat, un trecut, poate nu atât de în de păr-

tat sau de glorios aşternut în urma noastră. Este vorba despre trecutul acelor oameni care de-a lungul timpu-lui s-au jertfit pentru propovăduirea Cuvântului şi pen-tru binele aproapelui, având cele mai bune şi sincere gânduri. Este vorba despre trecutul acelor studenţi, care în decursul anilor ce s-au scurs de la înfiinţare Facultăţii noastre, au ştiut să-şi trăiască studenţia într-un mod plăcut, reuşind în acest fel să dea, rând pe rând, generaţie după generaţie, un răspuns, bun sau mai puţin bun, aceleiaşi mari întrebări puse de chemarea de a lucra împreună la satisfacerea nevoilor celor de lângă noi.

Datorită lipsei unei arhive, dar şi a sărăciei ma-terialelor ce ar putea servi drept sursă de informare, prezentul istoric nu îşi doreşte o abordare exhaustivă asupra mişcării studenţeşti şi a activităţilor acesteia, ci mai degrabă, prin acest documentar se urmăreşte, pe de o parte, actualizarea în conştiinţa contemporanilor a trecutului elitist al teologiei din Bucureşti, iar pe de alta, elogierea celor care şi-au sacrificat din ceea ce era al lor pentru a dărui celor de lângă.

La numai trei ani de la înfiinţarea Facultăţii de Teol-ogie (aici vom considera anul 1884 ca an al înfiinţării), printr-un suflu plin de entuziasm, în primăvara anului 1887, fie în luna martie, fie în mai, au luat hotărârea de a se întâlni săptămânal, pentru a-şi „mări cercul cunoştiinţelor prin conferinţi şi discuţiuni folositoare”. Aşa a luat fiinţă Societatea Studenţilor în Teologie. Nu se ştie ce conferinţe sau care era specificul întânlir-ilor din acel an, însă cert este că, prin cotizaţia celor aproximativ 20 de membri, s-a strâns suma de 56,50 lei, din care 50 de lei au fost cheltuiţi pentru dotarea sălii de şedinţă.

Documentar

La acea vreme, comitetul era alcătuit din: G. Protopopesscu, având funcţia de preşedinte, Pr. I. Iordăchescu - casier, iar din 25 octombrie, G.C. Vinţu şi I.D. Popescu devin secretari. Ceilalţi membri fondatori ai societăţii sunt: Const. Mateescu, A. Grăjdeanu, Pr. I. An-tonovici, Diac. C. Ionescu, Pr. I. Pleavă, Aurel Popo vici, I. Popescu-Erbiceni, D. Vasilescu, C. Bulgăreanu, Pr. I. Constantinescu, Pr. M. Popescu şi T. Ionescu.

În anul universitar 1888-1889, primul an de exis-tenţă a societăţii, aceasta nu a reuşit să își formeze o structură solidă. Datorită acestui lucru, cât şi dimi-nuării entuziasmului din momentul înfiinţării, cel de-al doilea an de existenţă este considerat de membrii din acele timpuri drept un an al reînfiinţării. Primul lucru realizat este întocmirea unui statut. Acesta fixa scopul societăţii, îndatoririle membrilor, modul de desfăşurare a şedinţelor, dar şi alte aspecte organizatorice.

În cadrul acestor şedinţe, pe lângă discuţiile ce gravitau în jurul organizării asociaţiei şi a altor proble-me interne, s-au ţinut şapte conferinţe: Credinţele religioase ale egiptenilor în spiritele rele, susţinută de N. Călugăreanu, Despre minune, G. Petrescu; Autenticitatea Evangheliilor, V. Oaiga; Vieaţa mizară, Ath. Popovici; Şcoala filosofică a lui Socrat, I. Popescu; Priviri generale asupra limbajului, I. Didicescu; Clerul ca element morlizator în societate, Pl. Ciosu; Biserica nu împiedică dezvoltarea inteligenţei, V. Oaiga; Litera-tura descriptivă a sentimentului, I. Popescu.

În acest an, avem tot douăzeci de membri, cu Em. Mihălcescu având funcţia de preşedinte, D. Popescu - vice-preşedinte, N. Călugăreanu - secretar şi I. Popescu-Erbiceni - casier. Tot în acest an, bugetul asociaţiei creşte cu 44 de lei, din care sunt cheltuiţi 11,35 lei.

Între anii 1889-1892, societatea o duce greu. Din sursele cercetate se pare că la acel moment apar, din partea anumitor persoane (membri sau persoane din afară), interese personale, interese ce sunt mult mai puternice decât scopul adevărat al societăţii şi astfel

apar discuţii interminabile care nu fac altceva decât să slăbească activitatea membrilor și să diminu eze in-teresul acestora. În această situaţie, se propune chiar desfiinţarea, însă acest lucru nu se realizează.

Cu toate că societatea studenţilor a început să întâmpine dificultăți, în anul al treilea de existenţă fon-durile cresc cu suma de 21,95 lei. Această sumă este adăugată excedentului din anii trecuţi, urmând ca banii să fie întrebuinţaţi la achiziţionarea a 70 de volume, punându-se astfel bazele Bibliotecii societății (1889). Tot în acest an se ţin patru conferinţe: Originea Româ-nilor, I. Didescu; Antichitatea greacă, Pană Popescu; Viaţa şi activitatea Sf. Ioan Hrisostom şi Renaşterea Românilor, D. Popescu.

Anul următor au loc cinci sesiuni de comunicări: Raportul dintre folosofie şi teologie, de Em. Georgescu; Folosul practic al Bisericii de Ath. Popovici, Înrâurirea Bisericii asupra civilizaţiei, de I. Popescu-Erbiceni; Originea postului de V. Mateescu şi Punctul de plecare al filosofiei de Pană Popescu.

După ce în anul al cincilea de existență (1891-1892) activitatea societăţii a fost aproape inexistentă, anul următor (1892-1893) a fost unul de renaştere. Acum societatea este reînfiinţată, alcătuindu-se un statut nou, mai bine structurat decât cel anterior. Tot acum se alege un patron în persoana Î.P.S. Mitropoli-tul Ghenadie şi totodată şi un preşedinte de onoare, în persoana Prof. Dr. Badea Cireşeanu. În acest nou con-text, se pune foarte mare accent pe mărirea bugetului, atât din cotizaţiile membrilor, cât şi din donaţii (de la arhierei, dar şi preoţi şi mânăstiri). Lucrurile sunt fa-vorabile, societatea, formată acum din 47 de membri, şi-a ridicat veniturile la 1.309 lei, din care 330,75 de lei pentru bibliotecă, fondul de carte ajungând astfel la 340 de volume şi 8 reviste.

În 12 iunie 1903, Societatea a avut deosebita plăcere de a fi fost vizitată de către Înalt Preasfinţia Sa Iosif Gheorghian, Mitropolitul Primat, ocazie cu care acesta îi îndeamnă pe membrii societății la dragoste faţă de Biserică şi de aproapele, dăruind şi suma de 300 lei pentru Bibliotecă.

Anul 1893-1894 este unul de creştere al societăţii. Seria şedinţelor începe prin îndemnul preşedintelui de onoare, Dr. B. Cireşeanu, la continuarea, cu acelaşi spirit energic, a activităţii începute. În acest an

MARIUS-ȘTEFAN CIULU

avem încă o serie de conferinţe dintre care amintim: Originea scrierii de Th. V. Popp; Dumnezeu şi natura de V. Pocitan; Nemurirea Sufletului de I. Popescu; Despre Deul de V. Mateescu; Despre Castraţi de N. Tănăsescu; Introducerea limbii române în Biserică de Al. Luca.

Din acest an şedinţele nu s-au mai ţinut în cămin, ci în sala de cursuri a Facultăţii; totodată, venitul a crescut cu 303,05 lei, din care s-au cheltuit 272,92 lei, restul adăugându-se excedentului din anul anteri-or. Acum la conducerea societăţii se află N. Tătărescu şi B. Mangâru. Tot în această perioadă, numărul mem-brilor scade de la 69 la 64, însă avem în continuare o activitate rodnică. Dintre conferinţele ţinute amintim: Despre căsătorie de B. Mangâru; Monoteism şi poli-teism şi Decadenţa morală şi mijloacele de îndreptare Pr. G. Pascal.

În anii ce au urmat, până în 1897-1898, lucrurile au mers din ce în ce mai bine: seriile de conferinţe au fost neînterupte, iar fondurile societăţii au continuat să crească. O altă mare realizare a societăţii este creşterea fondului de carte al bibliotecii cu încă 540 de volume. Despre starea din acel moment al societăţii, B. Cireşeanu spunea, la 23 mai 1897, într-o şedinţă: „Constat cu plăcere că sămânţa aruncată de 5 ani aici prin modestele mele forţe şi la care au contribuit mulţi din dumnevoastră a dat fructele aşteptate. Societa-tea Studenţilor în Teologie este, spun cu mândrie, puternică în privinţa morală şi materială”.

Anul 1897-1898 este unul de excepţie, deoarece pe lângă activităţile curente se organizează un concert care a adus, nu doar faimă, ci și un venit de 644,75 de lei; tot acum se organizează un cor format doar din membrii societăţii – pregătirea partiturilor se realiza sub îndrumarea lui D. Teodorascu şi a lui M. Tănăsescu. S-a mai încercat şi organizarea unei excursii la Curtea de Argeş de către comitet şi preşedinte, însă nu a reuşit. Un alt eveniment demn de menţionat este banchetul organizat de către studenţi în onoarea profesorilor.

Anul următor prestigiul societăţii creşte și mai mult prin realizarea a încă unui concert asemănător, şi totodată se simte şi o îmbunătăţire deosebită a modului în care se desfășoară şedinţele, chiar dacă nu erau bine fixate în jurul chestiunilor importante.

(va urma)


1 Decembrie 1918 - proclamarea Marii Uniri Naționale

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului nostru anul triumfului idealului național. Schimbările profunde care au însoțit sfârșitul Primului Război

Mondial (înfrângerea Puterilor Centrale și prăbușirea imperiilor multinaționale țarist și austro-ungar) au dus la proclamarea dreptului fiecărui popor la autodeter-minare, au favorizat acțiunea oamenilor politici și voința majorității de unire într-un singur stat. Organizați în state separate din punct de vedere politic, amenințați mereu de expansiunea vecinilor tot mai puternici, românii și-au păstrat mereu conștiința că aparțin aceluiași neam, că au aceeași geneză.

Basarabia: Anexată de Rusia țaristă în anul 1812, Basarabia, teritoriul dintre Prut și Nistru, a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. Revoluția din Rusia din martie 1917 a dus la căderea țarismului și noile autorități rusești au recunoscut dreptul popoarelor „la autonomie, mergând până la separare”. În acest context a luat ființă, în aprilie 1917, Partidul Național Moldovenesc care va acționa pentru „obținerea celei mai largi autonomii” în Basarabia. Pe aceeași linie, Congresul ostașilor moldoveni, deschis la Chișinău la 20 octombrie / 2 noiembrie 1917, a proclamat autonomia Basarabiei și a hotărât consti-tuirea Sfatului Țării ca organ reprezentativ. Acesta, avându-l ca președinte pe Ion Inculeț, bazându-se pe dreptul popoarelor la autodetermin-are, recunoscut de guvernul sovietic, a proclamat Republica Democratică Moldovenească ( 2 / 16 decembrie 1917) stat cu drepturi egale în cadrul Republicii Federative Ruse și a numit ca organ executiv Con-siliul Directorilor. Dezordinile și

anarhia provocate de trupele rusești în descompunere, încercarea bolșevicilor de a prelua puterea la Chișinău au determinat Consiliul Directorilor să ceară sprijin militar României. Armata română a intrat în Basarabia și a restabilit ordinea fără a se amesteca în politica internă a țării. Cu toate acestea, guvernul sovietic a rupt relațiile diplomatice cu România și a confiscat tezaurul românesc evacuat în timpul războiului în Rusia. La 24 ianuarie / 6 februarie 1918 Sfatul Țării a hotărât ruperea de statul rus și independența Republicii Democratice Moldovenești „în unire cu voința poporului”. Peste 2 luni, la 27 martie / 9 aprilie 1918 cu 86 de voturi pentru, 36 abțineri și 3 voturi contra. Sfatul Țării a votat Declarația de Unire a Basarabiei cu România. Declarația a fost primită „în numele poporului românesc și al Regelui României” de către primul-ministru român Alexandru Marghiloman, prezent la Chișinău, care a subliniat: „de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România.” La 9 / 22 aprilie 1918, regele Ferdinand a semnat decretul de promulgare a actului de unire a Basarabiei cu România.

Bucovina: Aceasta a fost cedată Austriei în anul 1775 și a fost a doua provincie românească ce s-a unit cu România. Alături de ceilalți români din monarhia austro-ungară, românii bucovineni au acționat pentru autonomie. Ei s-au opus încercărilor de divizare sau înstrăinare a provinciei făcute de Austro-Ungaria.

Luptătorii pentru realiza-rea năzuințelor naționale au construit, la 14/27 octom brie 1918, la Cernăuți, o Adunare Constituantă din reprezentanți ai populației românești (foști deputați, deputați și primari), care s-a pronunțat pentru unirea întregii Bucovine cu celelalte provincii românești din dublă monarhie într-un

Cronici

stat românesc. A fost ales un Consiliu Național, în frunte cu Iancu Flondor, care va prelua conducerea efectivă a provinciei. Pentru păstrarea ordinei și descurajarea Ucrainei, care dorea ocuparea unei părți a Bucovinei, Consiliul Național a cerut ajutor militar României. România a acceptat să trimită o divizie la Cernăuți pen-tru a apăra „dreptul legitim al popoarelor de a dispune de soarta lor”. La 15 /28 noiembrie 1918 a fost convo-cat Congresul General al Bucovinei, la care au participat reprezentanții românilor, germanilor, polonezilor și rutenilor, care a hotărât în unanimitate „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare […] cu regatul României.”

Transilvania: Măsurile luate de guvernul maghiar în timpul războiului au avut ca efect radi-calizarea luptei românilor pentru unirea cu România. Monarhia austro-ungară era zguduită de mișcările naționale și de înfrângerile suferite în război. Pentru a salva imperiul, împăratul Carol I a lansat la 3 / 16 octombrie 1918 manifestul „Către popoarele mele credincioase”, prin care propunea o federalizare a sa în șase regate, românii rămânând în cadrul Ungariei, propunere neacceptată. Mai mult, guvernul american a recunoscut dreptul popoarelor din dubla monarhie de a se autodetermina. În acest context, activitatea politică a românilor s-a intensificat. La Oradea, Partidul Național Român a lansat o declarație în care se arată că națiunea română din Austro-Ungaria trebuie să hotărască „liberă de orice înrâurire străină” libertatea sa. Aceasta a fost prezentată în parlamentul maghiar ca o declarație de independență a națiunii române, respinsă însă de acesta. La 18 / 31 octombrie s-a constituit Consiliul Național Român Central format din șase reprezentanți ai P.N.R. și șase reprezentanți ai P.S.D., cu sediul la Arad. În întreaga Transilvanie s-au constituit consilii locale sprijinite de gărzi românești, care au înlocuit vechile autorități. Deoarece tratativele duse de guvernul maghiar pentru recunoașterea separării Transilvaniei de Ungaria au eșuat, C.N.R.C., denumit acum Marele Sfat al națiunii române din Transilvania și Ungaria a lansat un „Manifest către popoarele lumii” în care se

arăta că guvernul maghiar a refuzat dreptul românilor la autodeterminare și că națiunea română „subt nici o condițiune nu mai voiește să trăiască în legătură de stat cu Ungaria” și cerea sprijinul întregului popor român „cu care vom fi de aici înainte de veci.” Consiliul Național Român, care a preluat „întreaga putere de guvernare a teritoriilor locuite de români” a hotărât să convoace Marea Adunare Națională în data de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918 la Alba-iulia, unde au participat

1.228 de delegați și peste 100.000 de români. Președinte al adunării a fost ales

Gheorghe Pop de Băsești. Vasile Goldiș a supus aprobării declarația de unire

a „acelor români și a tuturor terito-riilor locuite de dânșii cu România”

care a fost aprobată în unanimitate. S-au constituit organele provizorii ale

puterii de stat, Marele Sfat Național, ca for legislativ și Consiliul Dirigent, ca for executiv, sub conducerea lui Iuliu Maniu.

Recunoașterea internațională a Marii Uniri:Tratatul de la Saint-Germain din 10 septembrie

1919, încheiat cu Austria, a recunoscut unirea Bucovi-nei cu România.

Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, încheiat cu Ungaria, a recunoscut unirea Transilvaniei cu România.

Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920, încheiat între România și Turcia, Franța, Italia și Japonia, a recunoscut unirea Basarabiei cu România.

Înfăptuită pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial și sancționată de marile adunări populare de la Chișinău, Cernăuți, Alba Iulia, Marea Unire a fost consfințită, după o lungă bătălie diplomatică, de Tratatele de pace de la Paris. Ea reprezintă o perfectă împletire a aspirațiilor românești cu ideologia europeană a momentului respectiv.

VICHI CIOBANU

Editura ELISAVAROS EXIM S.R.L.Oferă o gamă largă de produse poligrafice (Editură, Tipar, Legătorie), la standarde de calitate foarte bună și prețuri avantajoase. E-mail: [email protected] tel.: 021 223.84.60; mobil: 0724 028 703


ANDREI SOLOMON

În secolul al XVII-lea se naște în familia Barilă tânărul Dimitrie, în jurul zilei de 26 octombrie 1624. Din prun-cie primește o educație aleasă în care își împropriază

toată învățătura laică la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov, renumită la acea vreme pentru profesorii pe care îi avea. Când a ajuns la vârsta la care a putut conștientiza lucrurile și viața, s-a inițiat în tainele Sfintei Scripturi, a Sfinților Părinți și, cel mai important pentru viața lui de mai târziu, a deprins traducerea în limba română din mai multe lim-bi, deoarece stăpânea foarte bine greaca, latina, slavona bisericească, polona şi ucraineana.

Un alt aspect al vieții sale este partea duhovnicească, asceza și îndumne-zeirea. S-a deprins în același timp cu studiul și cu rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice, ceea ce l-a condus în 1649 să ia îngerescul chip al călugăriei, la Mănăstirea Probota, primind numele de monah Dosoftei. Apoi cum era și firesc a înaintat în rugăciune și asceză devenind ieromonah, așa cum însuși consemna la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei”. Mai apoi, din treapta de duhovnic si slujitor a ajuns până la treapta de începător al obștii.

Datorită calităților morale, culturii și învățăturilor sale, a fost ales pentru treapta arhieriei și astfel în anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales Mitropolit al Moldovei. Ca episcop uimea toată lumea din jurul său cu blândețea și cu înțelepciunea sa, ceea ce l-a făcut pe cronicarul Ion Neculce să consemneze următoarele: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucer-nic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Sfinți româniSpiritualitatea Ortodoxă

Paternitatea duhovnicească la Părintele Sofronie Saharov (I)* JUSTINIAN CONSTANTINESCU

În rândurile ce urmează vom încerca să surprin-dem relația și concepția despre duhovnic și fiu duhovnicesc a părintelui Sofronie Saharov, ucenicul

Sfântului Siluan Athonitul (canonizat de Biserica Ortodoxă Greacă în 1993).

Omul, cununa Creației, poartă sădită în ființa sa, acea sămânță dumnezeiască din care va odrăsli la un moment nedefinit în timp și spațiu, omul duhovnicesc, omul lui Dumnezeu, mlădița Viței Veșnice-Hristos. Omul trupesc, ce trăiește în lume, nu are conștiința existenței unui Părinte Ceresc, care-i poartă de grijă, îl iubește și-l călăuzește în viață. Odată însă cu acel moment în care Dumnezeu i Se descoperă și harul îi luminează conștiința, omul se transformă lăuntric, devenind om duhovnicesc, și înțelege că scopul și ținta sa nu mai este viața pământească, ci mântuirea și Împărăția Cerurilor. În același timp, înțelege că pe noul drum ce pornește nu poate călători singur, căci singurătatea îi sporește atât nesiguranța față de necunoscut, cât și neliniștea ființială. Este un sentiment oarecum paradoxal, deoarece începătorul vieții duhovnicești are o viziune cu totul nouă asupra sensului vieții sale. Pe de o parte, simte că prinde puteri noi, dătătoare de speranță spre viața veșnică, iar pe de altă parte, se simte neputincios pe noul său drum. De aceea, el pornește în căutarea unui îndrumător, acela care, ajuns la o treaptă superioară de trăire și înțelegere a celor duhovnicești, să-l călăuzească pe calea anevoioasă (plină de dureri, ispite și tulburări de tot felul, trebuie s-o spunem) ce i se deschide înainte.

Odată găsit duhovnicul, acesta îi devine îndrumător, părinte, frate, mijlocitor între el și Dumnezeu. Călătoria lor duhovnicească începe din punctul în care amândoi, părinte și fiu duhovnicesc, sunt conștienți de misiunea grea ce le stă înainte. De fapt, cei doi se află pe marginea unei prăpastii: privind în jos, văd veșnicia iadului, privind în sus, văd veșnicia Împărăției lui Dumnezeu. Aici și acum, ucenicul este pus să aleagă: ori coborârea (din nou) la iad, fără întoarcere, ori suirea pe Scara Raiului până la Tronul lui Dumnezeu. Cu această imagine întipărită în minte, își începe neofitul urcușul anevoios, treaptă cu treaptă, avându-l alături sau mai degrabă, fiind ținut de mână de părintele său duhovnicesc. Și trebuie spus că în concepția părintelui Sofronie, omul trebuie să aibă înaintea ochilor pururea nădejdea moștenirii Împărăției și frica iadului. Încă de la prima treaptă (cea a despătimirii) începe dificila, aproape imposibila misiune a duhovnicului. Începutul uceniciei este tăierea voii pro-prii și a pornirilor raționale sau iraționale, și alipirea de părintele duhovnicesc – aceasta este condiția esențială a înnoirii vieții în Duhul Adevărului. Apar însă, în noua viață a celui ce-L caută pe Dumnezeu, și cazuri în care duhovnicul este greu de găsit, din motive obiective sau subiective. Cu privire la acest lucru, părintele Sofronie spune că e bine ucenicului să-și dorească un povățuitor, dar dacă acesta nu se va arăta așa curând, să nu dispere,

ci să se roage și harul îi va da lui cele de folos. Cum este însă și cum trebuie să fie duhovnicul? Care este raportarea sa la ucenic? Deși părintele Sofronie nu a alcătuit propriu-zis un manual al duhovnicului, prin scrisorile sale către fiul său duhovnicesc, David Balfour, ne dezvăluie măsura la care trebuie să ajungă un părinte pentru a-l ajuta și pe ucenic să se împărtășească de harul cu totul minunat al lui Dumnezeu.

În numărul viitor vom vedea ce cali tăți trebuie să aibă părintele duhovnicesc și rolul său covârșitor în viața neofitului.

SOFRONIE SAHAROV (DE LA ESSEX) - una dintre figurile marcante ale monahismului european ale secolului XX, ucenic al Sf. Siluan Athonitul* după Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2008

vreme nu este om ca acela”. Datorită calității lui de bun meșteșugar al cuvântului, a început să pună pe hârtie ceea ce mintea lui lucra. Astfel tipărește în 1673 Psaltirea în versuri, o lucrare impresionanta în care a transpus psalmii pe versuri românești, înfrumusețând opera lui David cu ritm si melodicitate. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus în Biblia de la Bucureşti din 1688.

După refacerea tipografiei de la Iaşi, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română: Dumnezăiasca Liturghie (1679 şi 1683), Psaltirea de-nţăles (1680), cu text paralel în

română şi slavonă, Molitvănic de-nţăles (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare greceşti şi slavone şi a tipărit în limba română Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forţate în Polonia. Aici, în pribegie, a păstrat legătura cu ierarhi ortodocși de la Moscova și Kiev și foarte puțin cu cei din țară. Pentru a aplana conflictele teologice privind epi-cleza euharistică, mitropolitul Dosoftei a tradus din grecește în slavo-rusă scrieri ale Sfinţilor Părinţi: Ioan Gură

de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constanti-nopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învăţătură a Bisericii.

Chiar și când a fost luat ca prizonier, Sfântul Ierarh Dosoftei slujea cu aceeași dragoste pentru Hristos și cu aceeași râvnă, ceea ce îl determina și pe prințul Poloniei să vină să stea la slujbă cu întreaga familie. O altă încercare la care a fost supus Sfântul Ierarh în pribegie a fost propunerea de a trece la Uniație, ceea ce a refuzat cu vehemență.

După o viață plină de activitate, Dumnezeu l-a chemat la cele veșnice pe 13 decembrie 1693.

Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților neamului nostru românesc în anul 2005, cu dată de prăznuire 13 decembrie a fiecărui an.


Interviu cu Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă

„Justinian Patriarhul” din Bucureşti (I)

Dialoguri

Paraclisul Sfânta Ecaterina, deoarece în anul 1973 când am devenit student, a venit aici ca spiritual părintele profesor Galeriu, comemo-rat acum, de curând. Şi părintele era un adevărat păstor sufletesc, ne-a apropiat foarte mult, personal l-am avut şi duhovnic, m-am spovedit la

dânsul mai bine de 4 ani, însă ne-a impresionat în mod special prin predicile pe care le ţinea sâmbătă seara. Dar pe lângă ce ne vorbea la Paraclis, dânsul, în calitate de spiritual, ne vorbea la rugăciunea de dimineaţă, când era de serviciu, la rugăciunea de seară şi chiar la masă. De-atuncea ne-au rămas nouă, tuturor celor care l-am avut întâi duhovnic şi după aceea, profesor, o mulţime de aforisme, de apoftegme ale părinţilor din Pateric, din Vieţile Sfinţilor. Părintele ne apropia foarte mult de ceea ce citeam în spiritualitatea ortodoxă, Părintele Galeriu…

- Cum vă petreceaţi timpul liber, ce activităţi aveaţi?

- Nu aveam foarte mult timp liber, efectiv ziua puteam ieşi în oraş doar între 2 şi 4, adică între 14 şi 16, în termeni mai academici, de ce? Era un regim mai strict…

- Stăteaţi la cămin?- Sigur, toţi stăteam la cămin, aici aveam şi

cantina. Între 2 şi 4 ne mai plimbam pe-afară puţin, mai mergeam până-n parc, alţi colegi jucau volei sau fotbal în curtea internatului. Sigur, seara puteam să mergem, dacă voiam, la un spectacol sau la operă, dar luam bilet de voie de la spiritual, un lucru care astăzi pare incredibil; luam bilet de voie dacă voiam să ieşim seara în oraş. A, eram duminica după amiaza

iar toată ziua liberi. Pentru noi, timpul liber însemna o plimbare în parc, după cum vă spuneam o plimbare în oraş, ne mai cumpăram lucruri necesare, sau vedeam un film, un spectacol, un teatru, cam atât erau. Sigur, căutam să citim literatură nu numai din biblioteca facultăţii, aveam acces şi la biblioteca universitară; cumpăram şi din librării, cărţi de beletristică…

- Nu citeaţi doar cărţi din domeniul teologiei…- Nu, nu, nu, citeam, citeam, mai ales că la

seminar la Craiova ajunsese acest obicei să fim duşi cu toţii o dată pe lună la Filarmonica din Craiova, îmi amintesc. Şi de aceea, şi aici la Bucureşti din proprie iniţiativă m-am dus de multe ori la Ateneu, la anumite concerte. Erau piese frumoase de teatru pe care le vedeam şi atunci, din clasicii români sau străini.

- Voiam să vă mai întreb, acum că a venit „aşa-zisa libertate” după 1989…

- Dar, staţi o clipă, să vă spun. A fost un salt deo-sebit după facultate când am intrat la doctorat. Şi-am făcut la zi cei 3 ani, tot în internat, însă atunci eram într-adevăr complet liberi; orele le aveam după masă, însă mulţi dintre colegii mei s-au angajat la revistele patriarhale, la tipografie; personal m-am angajat cântăreţ la o biserică aici în oraş, ca să vin în sprijinul părinţilor mei care îmi plăteau...

- Deci, nu aţi fost un copil de bani gata, sau cum sunt unii studenţi ce vin cu maşini, poate, mai bune

În 1973, când am intrat stu-dent, a venit aici ca spiritual părintele profesor Galeriu. Şi părintele era un adevărat păstor sufletesc, ne-a apropiat foarte mult, personal l-am avut şi duhovnic.

decât ale profesorilor… - Nu, în nici un caz. Eu eram al cincilea copil în

familia mea, tatăl preot, vă daţi seama, şi toţi au făcut facultatea înaintea mea; când m-am angajat cântăreţ, m-a ajutat pe mine la doctorat ca să leg studiul de viaţa bisericească şi de spiritualitatea Bisericii, m-a ajutat efectiv. Acum pot spune că ştiu foarte bine cultul, sau pot spune că l-am ştiut dintotdeauna, sigur, şi ca băiat de preot, ca fiu de preot, dar trecând la cântăreţie, cât am stat câţiva ani de zile până când m-am căsătorit şi după ce am plecat la studii în străinătate, am cunoscut, efectiv, cultul nostru şi de aceea folosesc în dogmatică citate din cult, ca să zic aşa.

- Referitor la „aşa-zisa libertate” după 1990, când accesul la informaţie a devenit mult mai uşor şi, poate, mult mai mare, îi ajută cu ceva pe studenţii de azi? Dvs. nu aveaţi atunci calculator, internet, acest val de informaţie, cum este azi pentru noi: benefic, malefic?

- În primul rând, mie nu îmi place să spun „aşa-zisa libertate”, pentru că este o libertate efectivă acum, este o libertate efectivă şi dvs. ca şi studenţii de astăzi se simt liberi, sunt altfel priviţi în societate. Noi nu eram priviţi chiar în mod foarte pozitiv, aş vrea să spun, teologii, dar pe vremea aceea…

- De ce?- De ce?, pentru că aparţineam Bisericii, şi Biserica

însăşi era îngrădită, era o realitate, şi toţi care urmau Seminarul sau Facultatea nu erau bine priviţi în anumite medii ale societăţii, ca să zic aşa, eram oarecum des-consideraţi, consideraţi studenţi de mâna a doua...

- Cum era viaţa de student pe vremea dvs.?

- Am intrat în facul-tate în 1973 şi anii de studenţie au fost foarte frumoşi. Mai întâi, era o diferenţă calitativă între viaţa de seminarist şi cea de student…

- Aţi făcut Seminarul?- Am făcut seminarul la Craiova, erau profesori

foarte buni, în condiţii de internat cu o anumită rigoare. Venind în Capitală la facultate, m-a impre-sionat nivelul didactic al profesorilor, anumiţi profesori renumiţi: părintele Balca, dl. profesor Nicolae Lungu, părintele Branişte, părintele Dumitru Fecioru, iar la doctorat, în primul an i-am avut pe: părintele Stăniloae, pe dl. Nicolae Chiţescu, la Sistematică unde m-am înscris. Era plăcută atmosfera din facultate, nu erau mulţi studenţi.

- Asta voiam să vă mai întreb, câţi studenţi erau în anul dvs.?

- Anul nostru a fost primul mai numeros. De ce? Şi pentru că la seminar, când am intrat în 1968, a fost o vreme de deschidere în societatea românească şi s-au suplimentat locurile la seminar. Deci, când am venit aici, ne-am adunat de la cele 4 seminarii, căci atâtea existau atunci: Bucureşti, Craiova, Buzău şi Neamţ, dintr-odată am devenit o promoţie mai mare, adică 120 de studenţi, dintre care 80 erau la zi și 40 erau la fără frecvenţă. La sfârşitul anilor de studiu, am rămas 40 la zi şi 80 la fără frecvenţă, însă nu erau mai mult de 300 de studenţi în total. Pe lângă cursurile foarte interesante pe care ni le ţineau profesorii, am amintiri foarte frumoase de la

(va urma)

SILVIU-CONSTANTIN NEDELCU


Mărgăritare

Cunoaşterea vine din pasiune, pa-siunea din dăruire,

dăruirea din dragoste, dragostea din credinţă. Un om credincios care iubeşte tot ceea ce întâlnește în cale, un om care îşi dăruieşte fiecare clipă din viaţă studiului, un om ce tinde să ajungă

la o cunoaştere şi la o înţelegere cât mai amplă a iubirii lui Dumnezeu trăiește alături de noi. Superficialitatea noastră ne determină să pășim grăbiți pe holurile facultăţii şi să nu avem răbdare să îl cunoaştem pe cel de alături. Un om care vorbeşte cu atâta patos despre ceea ce învaţă, încât în momentul în care asculţi, ai impresia că vorbeşti cu o persoană care decenii întregi ar fi studiat Teologia. Numele ei este Laura Stifter, este înscrisă în anul I Teologie Didactică, iar faptul că nu se poate bucura asemeni celorlalţi de anumite peisaje, o înnobilează şi mai mult. În fiecare clipă, stând de vorbă cu ea, ai parte de un examen de conştiinţă şi îţi dai seama cât de mult ai de învăţat de la o persoană simplă, decentă, credincioasă, feminină, unică...

- Te rog, povestește-mi ceva din viața personală de până să ajungi la Facultatea de Teologie…

- Am 18 ani, am absolvit Colegiul Naţional „Gheor-ghe Lazăr” din Bucureşti şi din perioada adolescenţei mi-am dorit mult să urmez această Facultate, deoarece consider că aspectul esenţial al vieţii este relaţia noastră cu Dumnezeu. Aş vrea ca, în calitate de viitor profesor de religie, să-i pot învăţa pe elevi să creadă şi să Îl iubească pe Dumnezeu.

- Crezi că ceea ce vei învăţa aici te va ajuta doar în cariera ta didactică sau îţi va fi de aju-tor şi în plan personal?

Omul de lângă noi

- Cred că îmi va fi de folos şi pe plan spiritual, pentru mântuire, fiindcă este mult mai ușor şi mai util să studiezi învăţătura Bisericii noastre cu ajutorul unor părinţi profesori care au o pregătire teologică în acest sens, decât singur, fără asistenţa dumnealor şi sigur, cred că se vor împleti cumva cariera teologică şi viaţa mea duhovnicească pentru că voi încerca să îi ajut pe ceilalţi să Îl cunoască pe Dumnezeu aşa cum şi eu am fost ajutată de către profesorii mei de religie.

- De unde ai primit educaţia religioasă?- ...mai întâi din familie, de la părinții mei, de la

bunica mea care, de când eram foarte mică, îmi relata diverse evenimente din viața Mântuitorului, din Viețile Sfinților. Ulterior, mama mi-a citit dintr-o Biblie ilustrată pentru copii. Astfel am început să mă atașez de aceste învățături. În clasa a VI-a am participat la un concurs de religie pentru că aveam deja această dorință de a mă pregăti în domeniul teologic. Sigur, nu eram definitiv hotărâtă să urmez acest drum, dar îmi plăcea să citesc cărți duhovnicești și, în general, să particip la viața liturgică a Bisericii. De asemenea, duhovnicul meu m-a încurajat foarte mult şi tot în această perioadă, domnul profesor de istorie din şcoala generală, care vorbea cu foarte multă iubire și convingere despre credință, m-a ajutat să mă apropii de Dumnezeu. În anii de liceu m-au impresionat în mod deosebit și m-au format duhovnicește emisiunile pe care le-am ascultat la radio Trinitas. Am început să citesc Sfânta Scriptură din clasa a X-a, ceea ce m-a apropiat și mai mult de Mântuitorul Iisus Hristos și Dumnezeu m-a ajutat să intru aici, la Teologie.

- Care este relația ta cu colegii? - ...avem o relație foarte apropiată, unii dintre colegii

mei sunt mult mai mari ca vârstă decât mine și urmează Teologia ca a doua facultate, au în jur de 35-40 de

ani... mă tratează mai mult ca pe o fiică, decât ca pe o colegă datorită diferenței de vârstă dintre noi. Am şi câțiva colegi tineri, de aproximativ aceeași vârstă cu mine. Toţi am ales această facultate cu acelaşi scop - acela de a-I sluji lui Hristos şi

astfel credința în Dumnezeu este cel mai puternic liant între noi.

- Care este materia la care ai participa ore în șir? - În general, mă interesează toate disciplinele și

toți domnii profesori de aici sunt deosebiți. Acum sunt la începutul facultății, nu știu ce materii voi studia în anii următori, dar dintre disciplinele din anul I, cel mai mult mă pasionează Istoria Bi-sericeasca Universală, predată de către părintele profesor Daniel Benga, mă impresionea-ză în mod deosebit prin modul dumnealui de gândire, prin felul în care reușește să ne capteze atenţia și să ne călăuzească în viața duhovnicească.

- Mi-ai spus că ai fost la Olimpiada de Istorie…- Da... domnul profesor din școala generală mi-a

tre zit dragostea față de istorie și tot el m-a determinat să aleg Facultatea de Teologie pentru că este o persoană evlavioasă, foarte apropiată de Dumnezeu și de Bise rică, m-a impresionat modul de a fi al acestui domn profesor și tot datorită dumnealui, din gimnaziu am început să înțeleg și să îmi doresc foarte mult să studiez istoria. În clasele a IX-a și a X-a oscilam între istorie și teologie, dar între timp m-am gândit că studiul teologiei este mult mai important decât studierea oricărei alte științe. Orice știință din lumea aceasta m-ar ajuta să înțeleg doar lumea creată de Dumnezeu, dar teologia îmi oferă posibilitatea de a-L înțelege pe Dumnezeu Însuși şi planul Său faţă de noi. În clasa a IX-a am participat la Olimpiada de Istorie, iar într-a XI-a, la cea de Religie, unde am obținut premiul II la etapa națională.

- Din ceea ce ai citit până acum, ce anume te-a impresionat în mod deosebit? Ce carte simți că îți este mai aproape de inimă?

- Desigur... în primul rând, Sfânta Scriptură m-a impresionat și mă străduiesc să-mi ghidez viața după această carte Sfântă, deoarece cuprinde cuvântul lui Dumnezeu Cel Veșnic. Apoi, scrierile Sfântului Ioan Hrisostom mă impresionează foarte mult. Un alt autor

de care m-am atașat a fost Părintele Steinhardt, am citit Jurnalul fericirii și Dăruind vei dobândi și m-a atras modul lui de a înțelege iubirea lui Dumnezeu față de noi și respectul Său față de libertatea noastră; faptul că Dumnezeu ne respectă atât de mult libertatea, încât ne dă posibilitatea de a crede în El în mod liber, fără a fi constrânși de miracole imposibil de tăgăduit, evidente. Există minuni, dar săvârșite în mod discret, astfel încât

noi să ne apropiem de El în mod absolut liber și necondiționat de argumente raționale care țin de lumea aceasta. De asemenea, mi-au atras atenţia în mod deose bit opiniile Părintelui Steinhardt despre mărturisirea credinței: în numeroa-se predici face referire la porunca Mântuitorului (Mt 10,32-33) potrivit căreia una dintre principalele noas-

tre responsabilități este aceea de a-L mărturisi pe Hristos în fața oamenilor. Dacă ar fi să mă gândesc la un citat după care încerc să mă orientez în viața duhovnicească, ar fi un citat al lui Dostoievski: „Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului și ar fi real, că adevărul se află în afara lui Hristos, aș prefera să rămân cu Hristos decât cu adevărul.”

- Ți s-a întâmplat să întâlnești ceva în această facultate care să te dezamăgească?

- Da... Atunci când eram în liceu, îmi creasem o imagine utopică, idealistă față de facultatea aceasta și chiar în a doua zi de cursuri m-a surprins atitudinea unui coleg care și-a exprimat o îndoială... în opinia lui, Sfânta Scriptură ar fi o carte ca oricare alta și sigur că m-a întristat acest fapt, pentru că mă așteptam ca toți studenții să vină aici din dragoste pentru Hristos, nu pentru a studia doar din rațiuni științifice.

- Crezi că ai reușit vreodată să influențezi pe cineva vorbind despre credința ta?

- În clasa a XII-a, am avut câteva discuţii în con-tradictoriu cu profesoara noastră de filosofie, care considera că sunt «excesiv de creştină», dar nu-mi dau seama dacă am reușit să o influențez într-un fel, deși mi-aș fi dorit...

Interviu realizat de Florentina Leonte și Vasile Nechifor


Tehnici artistice

Tehnica Sgraffito

Corespondent

Universitatea din orașul FribourgȘTEFAN CONSTANTINESCU

Universitatea din orașul Fribourg, Elveția, găzduiește 5 Facultăți de renume internațional, iar una dintre cele mai cunoscute este cea de Teologie. Printr-o

rânduială fericită, în septembrie acest an am început aici studiile de Master. Cu bucurie vă împărtășesc și vouă impresiile adunate până acum și cum se desfășoară viața unui student din Occident. Cu toții auzim despre Elveția că este o țară foarte echilibrată și exactă, realitate ce am întâlnit-o din prima zi de facultate. După o solemnă deschidere, a urmat un program de informare, prin care sistemul, care la prima vedere pare foarte complicat, ne-a fost prezentat și explicat într-o manieră fericită, încât cu toții am plecat acasă cu lecția învățată. Fiecare student primește un cont în facultate, de pe care își reglează toate treburile. Înscrierea pentru fiecare curs și examen se face individual pe o platformă informațională numită „Gestens”, în funcție de interesele fiecăruia. Toate cursurile sunt prezentate într-o forma detaliată (numărul de credite, ora, sala, metoda de evaluare, materiale scanate, bibliografie etc.), astfel încât studentul să-și poată facă singur planul de studiu. Din prima săptămână au început cursurile cu o foarte mare seriozitate, atât din partea profesorilor, dar și a studenților. Sunt încântat de ambiența amicală în care se desfășoară, fără prezențe și impunerea unei discipline forțate, iar modestia unor profesori bine pre gătiți te face să mergi din plăcere la ore. Programul este bine structurat, după 45 minute de curs, avem pauză un sfert de oră, astfel putem să ne dezmorțim puțin și să fim mult mai atenți în partea a doua a cursului. Un lucru ce trebuie apreciat este intere-

MIRUNA DUMITRESCU

Adriana Coșmeleață Anca Sîrbu

Marian HaivaniucConstantin Cârlan

Miruna Dumitrescu Adriana Preoteasa Andreea Porceanu Petronela Băț

sul studenților pentru îmbogățirea cunoștințelor și faptul că studiul este motivat de căutarea personală și nu de goana după note si credite. Fribourg-ul este un oraș prin excelență universitar. Avantajul unui oraș nu foarte mare este că totul este la îndemâna noastră. Sistemul bine structurat al bibiotecilor te încântă să petreci cât mai mult timp printre cărți. Totul este construit în așa măsură încât studentul să rămană cât mai mult timp la facultate. Sunt diferite săli de lectură, unele dotate cu canapele, unde nu se supără nimeni dacă la amiază mai tragi un pui de somn. Ne bucurăm de două cafenele chic, o cantină foarte mare, iar cum la prânz este pauză de masă în toată universitatea, vă puteți imagina mulțimea colorată de tineri foarte veseli umplând aceste locuri. Asociațiile de studenți funcționează foarte bine aici, sunt respectate de profesori, iar în interiorul lor studentul găsește un mare sprijin, uneori financiar, job-uri, excursii la preț redus ș.a. Fiind un oraș animat de tineri, există un centru studențesc unde se organizează petreceri, concerte, iar în fiecare săptămână se proiectează filme la cinematograful Universitații. Totul se desfășoară ca într-o cetate, în jurul intereselor studențești, așă că starea pe care o am aici este cu totul nouă, pentru că nu eram obișnuit cu multe avantaje în perioada studenției. Partea foarte frumoasă este că se încurajează activitățile extra-școlare, pe primul loc fiind sportul. Universitatea este dotată cu săli de gimnastică, în care studentul are acces gratuit, la fel și la piscine, iar cei pasionați de ceva mai extrem pot face alpinism, schi, mountain-bike, canoe la prețuri foarte mici și cu tot echipamentul inclus.

În concluzie, vă spun că am fost primit cu multă căldură din partea profesorilor și a colegilor, iar cei de aici au o părere foarte bună despre români datorită se riozității cu care au studiat cei ce au trecut pe aici. Nadăjduiesc să duc mai departe această reputație, iar celor ce au în gând să studieze in Occident le urez mult succes și-i îndemn să lupte pentru acest vis.

Studenţii Anului II Artă Sacră-Pictură, sub îndrumarea Lect. Dr. Dumitru SORICA, au pus în practică o nouă tehnică a artei murale, „TEHNICA SGRAFFITO”. După

cum se exprimă Vasari, sgraffito este desen şi pictură în acelaşi timp, care se execută cu tencuială proaspată ca şi fresca. Acest gen de lucrare, numai cu caracter monumen-tal, este practic mai ales pe faţadele clădirilor, acolo unde fresca n-ar putea rezista, pentru că sgraffito-ul nu se teme nicidecum de apă.

Rafinamentul acestei tehnici este dat de suprapunerea straturilor de tencuială de diverse culori care formează o grafie foarte placută (sgrafio în limba italiană = zgârietură) prin zgâriere. Dar este, în acelaşi timp, şi o tehnică care creează forme în relief şi nu sunt puţini artiştii care au speculat acest lucru, creând compoziţii în relief într-o singură culoare.

Principiul de bază este simplu şi poate prezenta mai multe aspecte. Întâi, un mortar colorat în întregime este aplicat pe perete, apoi un al doilea de altă culoare. Tehnica constă în decuparea primului mortar cu scalpelul după un motiv anume pentru a lăsa să se vadă mortarul de dedesupt, creând astfel un motiv „în rezervă”. Decalajul de colorit dintre cele două mortare este adesea foarte frumos, dar nu e sistematic. De fapt, efectul de gravură este adese-ori de ajuns, fără a mai adaugă un joc de culori.


Poezie

Cântecul Nufărului

Valsul gândurilor mele (1)

NICOLETA ENCULESCU

EMILIA COSMINA POTOCEA

ALEXANDRU PĂDURARU

Vasiliade

A fi sau a avea?OVIDIU-MIHAI CIOBOTARU

Păşesc încet. Să nu te trezesc, copile drag! Mulţi, nici nu se apropie. Dar tu... te trezeşti. Unde fugi? Mai ţii minte oare? Stropul din lumina

iubirii încă-ţi mai viază sufletul speriat de răceala unor a nu fi. Când te-am zărit, un înger mi-a străfulgerat urechea demult moartă. Dar vai... ce mi-a fost dat să aud? Ceva ce poate nu voiam să ştiu că există. Suferinţa de pe chipul tău urlă acum prin mine. Nu pot face nimic să-ţi mai zăresc chipul edenic, lumină a fi-ului?

Pentru acest copil drag voi încerca să fiu.

De multe ori spun: ,,Eu sunt.”, dar uit să simt că sunt. Afirm asta pentru că nu de puţine ori fac mecanic ce fac şi rămân rece, ca înainte să fac. Unde simt eu că sunt? Unde mă regăsesc eu, ca făptură creată din iubire? În bucuria celuilalt. De multe ori uit acest fapt şi mă confund cu bogatul din Evanghelie, căruia i-a rodit pământul, iar a avea îl eclipsează pe a fi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că are metodele Lui şi nu mă lasă prea mult în această mândrie.

În creştinism se aminteşte de o mare virtute: discernământul. E bine să facem un gest pentru apro-pele şi în acelaşi timp să nu-i privăm pe alţii, cum ar fi familia. Dar tocmai aici intervine discernământul: să nu exagerezi şi să dăruieşti când nu ai. Numai astfel

poţi obţine ce nu ai nici tu, cel care dai. Întâlnim atât de frumos îmbrăcate cuvintele de mai sus la Părintele Nicolae Steinhardt, în cartea de predici ,,Dăruind vei dobândi”. Fiind imposibil la noi, Îi dăm voie şi lui Dumnezeu să facă ceva minunat cu noi, prin celălalt. De am realiza acest fapt, câte nu s-ar schimba în lume...

Când vorbim de milostenie, avem tendinţa să ducem mâna la buzunar. De ce oare? Pentru că ne e mai comod să apelăm la ce avem, să aruncăm 2, 3

foi şi să mergem liniştiţi la o petrecere. Cel care apelează la noi e tot după chipul lui Dumnezeu creat şi e chemat la asemănare, nu e un coş în care aruncăm bani, fără să ne murdărim cu ce a fost el odată. Unii pot inventa poveşti, alţii sunt obligaţi să ceară bani, dar nu ne costă nimic dacă punem o părticică din sufletul nos-tru în privire, în voce. Sunt hăituiţi de alţii. O rană deschisă n-are nevoie de o altă rană în ea. Un cuvânt cald, o prezenţă vie aici şi acum, chiar pentru 5 minute, cum frumos spunea Arhiepiscopul Antonie de Suroj, poate fi un alt răsărit pentru cel prins într-un anturaj. Şi

aici mă refer nu la cerşetori. Sunt mult mai mulţi cei singuri în ei înşişi, decât cei care n-au un ban. Aceştia nu ies pe drumuri, nu stau cu mâna întinsă, ci trec în fiecare zi pe lângă noi.

De am fi o secundă atenţi, am simţi cum sufletul lor plânge în ei, după peretele zidit de asumarea conceptelor societăţii ,,libere”. În acea secundă, a fi este chemare la fericire. Vrei să fii sau să treci neobservat?

Ca un vultur printre munţi,Mă înalţ în cercuri line,Rotind ore-n fericire...

Şi în zbor cântând la Soare,Sus, în Cer, iubiri nemuritoareRăsărit-au scumpe, dulci...

Iar în jocul lung, fierbinte,Gându-mi zboară în cuvinte,Împletind în zbor uşorAripi mari, de-nvingător...

Gândul meu, în miez de noapte,În frumosul Cer se-abate,Umbra lui, răcoritoare,Te întâmpină în zare...

Nufăr negru, mă salvează,Şi mă du, azi, printre stele,Să mai pot juca cu ele!

Nufăr galben, mă veghează,Şi mă-nalţă pân’ la Stele,Cântând doru-mi pentru ele!

Nufăr alb şi pur, şi simplu,Fă-mă, azi, să zbor, mai sigur,Să mă-nalţ în cercuri line,Rotind ore de iubire!...

Pot număra stele de pe cer din nebunie sau din plictiseală. Pot ajunge cu gândul în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.Pot cutreiera Universul în câteva secunde.Pot respira aerul care-mi prelungeşte viaţa.Pot vedea culorile care-mi mângâie sufletul.Pot iubi pe cine vreau la orice oră în orice loc. Pot asculta sunetele care-mi redau pofta de viaţă.Pot vedea într-un tablou orice paradis... sau o viaţă mediocră.

Uneori pot citi şi gândurile, propriile mele gânduri,Alteori pot să mă înnumăr pe mine însumi.

Privesc cerul şi mă întreb dacă mai există şi alte lumi,Alte realităţi, alte locuri în care,Oamenii trăiesc, iubesc, vorbesc, râd, ucid, urăsc.Dar, realitatea mă izbeşte atunci când nu mă aştept,Cu partea ei ascunsă în umbră:Ceea ce nu văd, mă vede. Ceea ce nu simt, mă simte.Ceea ce nu îmi lipseşte, îmi aparţine.Toate aceste lucruri pe care nu le văd devin vizibile,Iar cele pe care le am încep să le simt lipsa. Am ajuns la concluzia că omul e doar...Un sistem dinamic care încearcă să se ascundă în infinitul lucrurilorȘi să nu mai iasă din acest abis.

Poate că omul nu a fost creat pentru a fi pe deplin fericit,

Cum tind să cred cu atâta ardoare,Ci doar pentru a oscila între nebunia descopeririiŞi plictiseala de armonie pură.Fericirea, plinătatea lucrurilor, visele, speranţeleSunt doar calmante care-l vor ţine pe om în cursă până la Sfârşit!

Pe unde rătăceşti, suflete în dimineaţă?În care rază de soare te-ai ascuns iară...Căci eu te caut mereu cu speranţăIar tu te asemeni cu-un nor de primăvară!

Pe unde rătăceşti, suflete în noapte?Printre vise mărețe si totuşi deşarte...Printre împărăţii trecătoare şi reci...În marea dorinţelor te înalţi şi te-neci...

Pe unde rătăceşti, suflete te-ntreb acum?Ai uitat ca spre cer e un singur drum?Un singur Împărat te cheamă cum eştiÎmpărăţia lui e Dragostea, învaţă să iubeşti!

Pe unde rătăcești, suflete...


Pauză pentru o minune

Aceeaşi dimineaţă mohărâtă, cu picuri reci ce izbesc asfaltul îngrămădit de oameni şi maşini; peste tot se ridică un nor înecăcios de abur şi

fum. Acelaşi ghetou nenorocit care săptămâna asta a părut mai singur, mai mizer ca niciodată. Şi deşi e toamnă, n-am văzut încă nicio frunză pogorându-se lin, dansând spre pământ. Aici toate aleargă, se împing şi ghiontesc; le observ târziu, doar aşezate într-un covor gros, acoperit de mâzgă, plutind fără de rost într-o baltă... O stare de nevroză îmi apasă paşii ce mă duc spre încă o zi de ascultare, uimire. Şi uimirea... mai neanticipată ca de obicei.

O zăresc pe doamna Mironescu staţionând îngândurată, proptită de-un pom pe trotuarul opus, așteptând – cu mâinile în buzunarele adânci ale parde-siului - pe cineva.

N-am mai întâlnit-o de vreo doi ani. Mi-e teamă să nu mă recunoască; apoi dacă mă recunoaşte o să mă mustre pentru nepăsarea de a-i tele-fona ca semn de multumire, pe la Paşti ori Crăciun. Şi ştiam că neglijenţa mea îmi va dărui doar situaţii stânjenitoare... Surâd.

Depăşesc momentul critic, fac slalom printre automobilişti şi arunc un salut vibrant către madame împietrită în visare.

- Bună, îmi răspunde nefiresc de blând, ea, femeia polivalentă, agitată, obositor de activă. Am plecat pentru o jumătate de ceas, continuă privindu-mă cu interes. Nu

Schiță

te-ai schimbat prea mult.- Sunt aproape acelaşi pe care l-aţi cunoscut acum

ceva vreme...- Da?! Stau şi aştept pe Grigorescu (ea) să mer-

gem... poate ne bagă fiu-su în faţă. Ai văzut ce coadă! Și stau oamenii, domn‘le, stau ca pe timpu‘ ăla bun. Eu nu prea eram cu biserica, popi, dar de când mi-a murit bărbatu‘ (o pauză adâncă, urmată de un pseudo-tremur generator de lacrimă prelinsă pe geană), mi s-a descoperit.

O privesc întrebător şi sub aula incitării create se dezlănţuie. Se prevăd momente scurte de umor slab măcinat în moara prăfuită a experienţei de viaţă a doamnei Mironescu.

- Ce ştiţi voi, aştia tineri? Nu răspund provocării. Nădăjduiesc doar că doamna

G. va ajunge la timp pentru a mă scăpa de ceva uşor previzibil.

- Maria (fata cea mare) s-a măritat cu un prost cu burtă, dar are bani, o duce bine. E mulțumită. Şi-a făcut casă, o mai ajut şi eu cum pot. Mihaela (cea mică)

termină facultatea (la ID) şi are „viitor asigu-rat”... e mai înţepată ca aia mare, ştie ce vrea. Calcă pe morminte.

O privesc speriat şi caut cu dispe-rare milă în ochii unui „câine hoinar”, flocos, ce se îndreaptă hotărât către

un morman de gunoi amplasat în apropiere. Nu cred că înţelege

nimic din ceea ce doamna Mironescu îmi destăinuie.

Sincer, încep să cred că nici eu.

- Doar cea mijlocie nu prea ştie ce vrea.

Asta seamănă cu taică-su, mai filozoafă.

- E de rău? Aşa mai filozoafă?, întreb plictisit de traiectoria bizară a dialogului ce se aseamănă cu ascul-tarea unor nedorite confesiuni.

- Crezi că ţine de foame?, răspunde pragmatic, firesc.

- Aveţi dreptate; bat în retragere şi mă ascund şifonat.

- Nu poţi trăi cu prostii, numai cu „visuri” şi citit. Eu n-am vrut să facă facultate, dar aşa a zis Vasile. Am lăsat-o. Şi tu ştii ce frumoasă e... îmbătrâneşte... e proastă. Ce trup, ce ochi, ce măsuri... E nebună. Auzi tu, să nu vrei să pozezi la revistă pentru bani!

- Aveţi dreptate...- Şi am mai auzit una: vrea să meargă mai des pe la

mănăstire. Te pomeneşti că rămâne acolo şi se pierde. Dacă nu-şi revine, o trezesc eu la realitate. Ce face domn‘le, Grigorescu asta? Nu mai vine?

Ascult apoi, pierdut, bârfe banale despre vecini, nelipsite opinii asupra evenimentelor cotidiene (cu preponderenţă politice), planuri de viitor presărate cu regrete ale unor eşecuri anterioare, multe înjurături şi cuvinte grele aruncate către rudele moştenitoare de averi. Şi totul în ceva mai mult de o jumătate de oră.

Sunt ruinat. Am uitat unde trebuie să mă duc, nici măcar ce trebuia să fac... deja doamna Mironescu a terfelit în picioare toate valorile în care eu cred, a dărâmat un întreg univers; sunt penibil. Nu pot să mă opun, să ripostez, să apăr - sunt un laş plictisit, adormit într-un război dezlănţuit. Tresar uneori la amintirea unor nume de sfinţi, biserici şi mănăstiri rostite peiorativ, într-un cadru ce alunecă dizgraţios către un spectru lasciv.

- Pe cine aşteptaţi?- Pe Grigorescu, ţi-am spus.- A, da.- Mergem la moaşte... da‘ nu stăm la coadă. Nu

vezi ce vreme e? A vorbit cu cineva de acolo să ne ajute pentru închinat. Ne facem şi noi datoria, suntem păcătoşi. Ştii tu: Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă. Şi ca să-ţi dea, trebuie să ceri.

- Aveţi dreptate...- Şi poate mă ajută cu aia mijlocie... aş vrea să se

mărite. O să vadă ce grea e viaţa şi că nu merge doar cu poveşti şi vorbe înalte. Ştii despre ce-mi zice seara: despre transcendenţă, metafizică. Odată mi-a spus că sunt superficială. Auzi tu!

- Deci, pentru ea vă duceţi?- Da. Să facă Dumnezeu o minune...Vine doamna Grigorescu pe care o salut respectuos.O cunosc de mulţi ani şi sunt încântat să o revăd.

A fost profesoară de chimie la un admirabil liceu din oraş, unde metodele sale neconvenţionale de

MIHAI CEzAR DASCĂLU

predare, ascultare şi pedepsire erau subiecte de legendă păstrată prin viu grai, peste generaţii. Era inamicul comun al oscilaţiei hormonale adolescentine, „executând” orice tentativă de aplicare a unui machiaj peste obrajii tinerelor domniţe prin apostrofări şi cinci minute de genuflexiuni. Paradoxul constă în contu-rarea imaginii generale păstrate de combatanţi, ca amintire. Doamna Grigorescu era unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi profesori.

Îşi cere iertare pentru întârziere şi mă atinge sus-pect, cu mâna pe frunte.

- Te simţi bine, dragă?N-am timp să răspund. Gestul tandru este întrerupt

de intervenţia doamnei Mironescu: - Haide doamnă, am doar o jumătate de oră pauză (pentru o minune).

- La revedere, dragă. Îmi pare bine că te-am văzut; mai vino pe la noi!

- Mulțumesc. Cu mare plăcere, răspund din mers.Doamnele se îndepărtează. Traversez neatent şi

o Dacie veche, roşie, claxonează enervată; am fost aproape de o întâlnire frontală.

Privesc cum pleacă hodorogind şi observ uimit prin lunetă căpăţâna unui câine galben de pluş, ce-şi zbânţuie capul fără noimă şi fără demnitate. E cel care te aprobă oricând, oricum şi oriunde. Pare elementul comportamental specific lumii în derivă ce zilnic îşi schimbă coordonatele.

Şi cred încă, aşa cum şi Steinhardt credea - creştinismul nu e pentru proşti! Căci oare minunea se vinde la kg.? Ori se dăruieşte în pauze de masă? Ori poate eu nu mai ştiu „ce e o minune”.

Ori pentru noi totul se negociază, se acceptă în compromis, se caută calul de dar ?

Aştept să o reîntâlnesc pe doamna Mironescu care poate îmi va edifica dilema ce-şi aruncă sămânţa în frământările-mi intime.

Îmi continui plimbarea... dar mă simt atât de uşor. Un sentiment de pace rebelă îmi abundă sufletul, şi mă simt fericit. Aproape că am uitat de convorbirea anterioară cu doamna Mironescu, de cuvintele ei încălţate în bocanci murdari de toamnă. Nici paşii nu-i aud, nici zarva din jurul meu. Şi văd o frunză gălbuie cu un contur roşiatic ce dansează prin aburul gros - asta da, minune!

(va urma)


Activități ASTO

De ce ASTO?CONDUCEREA ASTO

După cum deja s-a observat, sperăm noi, revista a renăscut... Astfel, dorim să creştem pe toate planurile şi să oferim studenţilor cât mai multe

oportunităţi pentru a se dezvolta, pentru a împărtăşi experienţe şi cunoştinţe, pentru a-şi face noi prieteni, acolo unde poate nici nu credeau că-i vor găsi. Pentru că de anul acesta prin sediul ASTO se simte un nou su-flu, un suflu plin de entuziasm, în rândurile ce urmează vom încerca să facem o trecere în revistă a proiectelor pe care încercăm să le implementăm sau actualizăm.

• Un prim proiect, continuat de anul trecut, este ,,Filmul săptămânii”. Această activitate, mult mai bine organizată anul acesta, îşi doreşte crearea unui spaţiu de întâlnire şi socializare pentru studenţii facultăţii noastre, studenţi pasionaţi sau care doar îndrăgesc filmele. În acest loc putem schimba păreri şi opinii, ne putem cunoaşte, dar, în acelaşi timp, ne apropiem şi de profesorii noştri într-un spaţiu extra-academic (chiar dacă filmele se difuzează în facultate). Ca să fim sinceri, doar anul acesta lucrurile au intrat pe un fagăş normal, deoarece filmele proiectate urmăresc o anumită tematică pe care vă invităm să o descoperiţi.

• Un alt proiect ce are acelaşi obiectiv principal, şi anume socializarea, se adresează pasionaţilor de munte. După cum aţi putut observa, am creat un Club de munte special pentru iubitorii de drumeţii. Ce pre-supune acest club de munte? Doar o zi liberă la câteva săptămâni, un rucsac cu cele trebuincioase şi... bună dispoziţie!

• Nu trebuie să trecem cu vederea nici sectorul

Diverse

Cursuri de limbi străine disponibile în BucureștiDANIEL CONSTANTIN ȘOVĂIALĂ

Deseori am fost abordat de către prieteni din anul I de facultate, „boboci”, care neştiind foarte bine Bucureştiul, îşi doreau să urmeze un curs

acreditat de limbi străine. Cum şi eu mi-am pus aceeaşi întrebare ca şi ei acum ceva timp, şi anume, unde poţi urma un astfel de curs şi care sunt opţiunile, am decis să prezint pe scurt în următoarele rânduri diverse instituţii acreditate, care se ocupă cu astfel de lucruri. Oferta este una generoasă în Bucureşti, unde găsim instituţii de prestigiu care îşi oferă serviciile, la cele mai înalte standarde.

Având în vedere că principala limbă de circulaţie internaţională este limba engleză, să începem cu Bri tish Council. Situat pe Calea Dorobanţilor, British Council asigură cursuri de limba engleză, predate de profesori vorbitori nativi ai limbii. Indife-rent de nivelul la care te afli în momentul în care te decizi să urmezi aceste cursuri, ei îţi pot asigura, în urma unui „placement test” (test în urma căruia se stabileşte acest nivel) cursul potrivit pentru a-ţi face parcursul învăţării acestei limbi cât mai uşor. Cu toţii cred că am auzit de examene precum Cambridge sau IELTS, renumite pentru recunoaşterea de care beneficiază, putem spune, chiar la nivel global. Aceste examene, pot fi susţinute aici, cei care doresc putând chiar să ia parte la diverse cursuri pregătitoare, în vederea susţinerii lor. Este de precizat că IELTS este organizat în România numai de către British Council, acesta fiind un test complet al cunoştintelor participantului de limbă engleză şi este recunoscut pe toate cele 5 continente. Pentru cei interesaţi, puteţi vizita şi pagina de internet www.britishcouncil.ro, unde o să

aflaţi mai multe detalii. Cum cea de-a doua limbă străină, de circulaţie internaţională, este limba franceză, am ales în continuare Institutul Francez sau „Institut Française de Buca rest”. Situat pe Bulevardul Dacia nr. 77, Institutul Francez, este acel loc unde poţi urma cursuri de limba franceză, pentru toate nivelurile, cursuri de traducere, conversaţie, gramatică, ba chiar puteţi învăţa şi despre lumea vinurilor franţuzeşti. Organizează cursuri de pregătire în vederea susţinerii examenelor DELF (Diplôme d’Études en Langues Française), dar şi DALF (Diplôme Approfondi de Langue Française). Aşadar, cine doreşte să urmeze un curs de limba franceză, acreditat şi recunoscut la nivel mondial, poate opta pentru unul din cursurile Institutului Francez. Pentru mai multe informaţii, puteţi vizualiza şi pagina de internet www.culture-france.ro.

În continuare, voi enumera alte câteva instituţii din Bucureşti, unde puteţi studia diverse limbi străine. Pentru cei interesaţi de limba germană există Goethe-Institut Bu-karest; pentru limba spaniolă, avem Institutul Cervantes; pentru limba italiană, aveți la îndemână Institutul Italian de Cultură Vito Graso, iar pentru pasionaţii de limbi orien-

tale avem Bucharest Japanese Language School (unde puteţi studia limba japoneză) şi enumerarea poate continua, acestea repre zentând doar o mică parte din oferta de acest gen.

Pe scurt, sper ca toate aceste informaţii să vă fie de folos în cazul în care doriţi să urmaţi unul din cursurile mai sus amintite. Un detaliu semnificativ ar fi costul aces-tora, care variază in funcţie de cursul dorit.

Ţin să precizez că, în opinia mea, mai ales pentru un student, tarifele practicate sunt oarecum mari, totuşi pentru cei care îşi doresc să deţină o dovadă acreditată a ştiinţei lor, în materie de limbi străine, consider că este o investiţie care cu timpul se poate dovedi extrem de profitabilă, putând să vă ajute în obţinerea unor locuri de muncă, în a avansa pe anumite posturi ş.a.m.d.

Aşadar, dacă vă hotărâţi să urmaţi un curs de acest gen, fiţi convinşi că nu veţi regreta!

social filantropic al ASTO, sector ce este foarte impli-cat în organizarea unei colecte pentru concertul de colinde al Facultăţii noastre, concert care încununează un proiect mai mare coordonat de ASTO, proiect în care sunt implicate mai toate asociaţiile studenţeşti din Bucureşti. Acesta are un scop caritabil. Toate fondurile şi bunurile strâse vor merge către anumite case de copii ce au o reală nevoie de ajutorul nostru şi probabil vă veţi întreba de ce case de copii? Pentru că cei mici sunt singurii care nu au, în nici cea mai mică măsură, frâiele destinelor proprii în mâini, ei neputând fi răspunzători de situaţia în care se află.

• De asemenea, pe tot parcursul anului, pe holurile facultăţii veţi putea admira diverse expoziţii, la care sunteţi invitaţi să participaţi. Toate aceste expoziţii

vor fi vernisate de către Clubul de Fotografie. Şi pentru că ne dorim cu adevărat să facem tot ce ne stă în putere pentru a reprezenta Facul-tatea, dar şi interesele studenţilor, pregătim un departament juridic al ASTO, departament căruia vă veţi putea adresa de fiecare dată când aveţi nelămuriri legate de drepturile, dar şi de obligaţiile pe care le avem ca studenţi.

În altă ordine de idei, toţi cei dornici de a participa activ la viaţa studenţească din facultatea noastră, prin proiecte, idei, conferinţe şi tot ce altceva vă trece prin cap, uşa sediului nostru este mereu, în

măsura timpului fiecăruia dintre cei cu cheia de la sediu, deschisă. Chiar dacă nu aveţi idei, vreţi doar să vă expuneţi o părere despre vreun proiect, despre vreo activitate, noi vă aşteptăm cu toată atenţia disponibilă pe moment.

P.S. Am uitat, conducerea s-a schimbat! Preşedinte a fost desemnat Marius Ciulu, student anul III Teologie Pastorala, Vicepreşedinte a fost ales Tiberiu Anghelina, student anul IV Teologie Pastorală şi Secretar General - Florentina Leonte, anul I Master.


Filmul săptămânii

Seven Pounds

Spune-ți părerea

Black

Ken Anderson, Monica Freeman, Anne Rice, Ste-ven Philips, Sarah Jensen, Susan și Emily sunt șapte persoane a căror viață este pe cale să se

schimbe. Seven Pounds este povestea unui agent IRS, care se simte acaparat și vinovat pentru toate greșelile pe care le-a făcut în trecut. Ajuns într-un punct crucial în viața lui, Ben Thomas caută izbăvirea. El pornește într-o călătorie, prin care intenționează să ajute șapte vieți omenești. Singura condiție este ca acești oameni să merite ajutorul pe care el vrea să îl acorde. Înainte de a-și duce planul la capăt, Ben se îndrăgostește de Emily, o tânără cu probleme de sănătate la inimă.

Un film care ridică foarte multe probleme în ceea ce privește sacrificiul de sine și dragostea pentru semeni. Până unde putem merge cu aceasta? - este întrebarea pe care orice creștin și-o pune la finalul acestui film.

Petre Emanuela, Asistenţă socială:1. Părerea ta despre film (perspectivă generală)- a fost un film bun, având o influenţă pozitivă, cât şi afectivă asupra vieţii umane.

Black (Negru), este un film indian din anul 2005 care spune povestea unei fete surdo-mute și oarbe care se bucură de momente de lumină cu

ajutorul profesorului ei. Filmul a fost difuzat în cadrul „Filmului săptămânii” pe data de 21 octombrie 2010 în amfiteatrul „D. Staniloae” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Universitatea București.

Pentru a înţelege filmul regizat de Nikita Mihalkov, „12”, trebuie privit mai adânc şi anume: de unde i-a venit ideea filmului. Aşa cum el mărturiseşte,

drept inspiraţie i-a fost filmul lui Sidney Lumet, „12 Angry Men” (12 oameni furioşi) care, aşa cum afirmă dna. Elena Dulgheru, critic de film, „a electrizat publicul anilor ’50” . După o carieră de numai 6 ani în televiziune, el preia un scenariu în care întreaga acţiune se consumă într-o cameră unde 12 juraţi trebuie să decidă soarta unui tânăr de 18 ani, acuzat că şi-a ucis tatăl. Punctul culminant îl reprezintă stabilirea verdictului, care trebuie să fie unanim şi, dacă se decide că e vinovat, pedeapsa va fi scaunul electric. Debutul lui Lumet a câştigat 3 nominalizări la Oscar, pe lângă alte premii şi nominalizări câştigate. Ce face Mihalkov? Transpune în variantă rusească filmul lui Lumet. Ideea principală a filmului său este: relaţia socială dintre majoritate şi minorităţile (naţionale). Tema filmului se concretizează prin şedinţa unui consiliu de 12 juraţi, ce trebuie să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia unui tânăr cecen, acuzat că şi-a omorât tatăl vitreg, un fost ofiţer rus. Pedeapsa maximă nu este scaunul electric, ci închisoarea pe viaţă. Lucrurile ce păreau simple se complică atunci când unul din cei 12 juraţi votează „nevinovat”. Din acel moment lucrurile se schimbă şi până ce fiecare jurat nu se

Pagină realizată de NEDELCU SILVIU-CONSTANTIN Pagina realizată de NEDELCU SILVIU-CONSTANTIN

Regia: Sanjay Leela Bhansali; Distribuția: Amitabh Bachchan, Rani Mukherjee; Gen film: DramăDurata: 122 minute

Regia: Nikita Mihalkov; Distribuția: Sergey Makovetskiy, Sergey Garmash și Apti Magamaev; Gen film: Dramă; Durata: 159 minute

Regia: Gabriele Muccino; Distribuția:Rosario Dawson, Will Smith; Gen film: DramăDurata: 122 minute

2. Ce impresie ţi-a lăsat subiectul abordat?- o impresie bună şi este un bun exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi şi pentru a ajuta pe cel de lângă noi care este în suferinţă. Personajul s-a lăsat pe sine pt. a-i ajuta pe ceilalţi. Dar totuşi să nu uităm faptul că sinuciderea nu este acceptată în B.O.3. Regia filmului o consideri inspirată?- da4. Cum ţi s-a părut jocul actoricesc?- actorii din acest film trăiesc clipa actelor scenice. Chiar s-a văzut faptul că totul venea de la sine, nu era ceva regizat vizibil.

Anonim:1. - este un film reuşit. Suntem obişnuiţi cu filme care promovează violenţa, ura, răzvrătirea. Astfel de filme însă te sensibilizează, te fac să vezi lumea şi din altă perspectivă. Să devii mai bun, mai blând, mai răbdător. 2. - mi-a lăsat o impresie foarte puternică. Cred că filmul cel mai mult promovează sensibilitatea, profunzimea. Dacă s-ar întâmpla în realitate aşa ceva, nu ştiu care ar fi reacţia. Lumea a uitat de JERTFĂ, de SACRIFICIU. Scopul nostru, practic, acesta este în lumea aceasta. Însă, noi rămânem indiferenţi la „chemare”.3. - da, cu toate că nu respectă toate tiparele „normale” ale societăţii contemporane. Ne orientăm tot timpul după lucruri mărunte uitând esenţialul într-o viaţă trecătoare, ca asta de aici. Faptul de a ne dărui.4. - nu ştiu dacă a însemnat întru totul un joc. Ca să intri în pielea personajului trebuie să capeţi şi o stare afectivă, o implicare emoţională care să te motiveze. Cred că mai mult contează punerea în practică decât părerea mea. Nu a opiniei mele, ci a JERTFEI.

Ghioncu Ioana:1. - de multe ori avem nevoie de un imbold pentru a re-aliza că întreaga noastră existenţă se poate asemăna cu o frunză, putem atinge înălţime senină a cerului, până în momentul în care răsuflarea profundă a toamnei ne face să atingem răcoarea pământului. 2. - subiectul filmului poate fi abordat atât din punct de vedere religios cât şi din punct de vedere moral. Dacă religia condamnă ceea ce a făcut „Ben”, pentru că în-totdeauna mai este timp pentru o minune, din punct de vedere uman sunt de admirat voinţa, tăria şi bunătatea pe care le-a căpătat. 3. - regia filmului este cea datorită căreia uneori uiţi să respiri, captivat fiind de sentimentele pe care le trăieşte personajul şi pe care ai impresia că ţi le-a trimis ţie.4. - jocul actoricesc te face să te pui în locul personaje-lor... măcar pentru o clipă.

12

transpune în pielea acuzatului, nu poate înţelege deplin rolul său: acela de a hotărî soarta unui om. Recomand, pentru a fi înţeles obiectiv filmul „12” de Nikita Mihalkov, şi vizionarea filmului „12 Angry Men” (12 oameni furioşi) de Sidney Lumet.

Ediția a II-a, Nr. 1/201030 Asociația Studenților Teologi Ortodocși

Online Documentary

Ortodoxia tinerilorTIBERIU ANGHELINA

Într-una din multele zile ale lunii octombrie, verificând e-mail-ul personal, am dat peste o scrisoare oarecum aparte, printre sutele de spam-uri şi mesaje cu totul

şi cu totul banale de pe te miri unde, o scrisoare care avea ca subiect „Mii de tineri îşi păstrează fecioria”. În subsolul unui text interesant, care invita la propovăduire prin exemplu, am dat peste link-ul către o pagină web: www.ortodoxiatinerilor.ro.

De cum am dat click pe link şi până când pagina s-a încărcat, mi-am făcut în minte imaginea site-ului. Vedeam deja un site simplu, banal, făcut în cel mai mediocru html, total neatractiv şi insipid, aşa cum sunt multe site-uri ortodoxe. Când pagina s-a încărcat într-un final, iar eu mi-am aruncat privirea peste site-ul viu colo-rat, interactiv, bine gândit şi făcut cu totul util, folosind tehnologia modernă de design web fără a abuza de ea, mai aveam puţin şi mă apucam să cânt prin casă. Cineva ştie să propovăduiască pe Hristos şi dreapta credinţă în secolul XXI, iar eu am trăit să văd acest lucru.

Să nu mă înţeleagă nimeni greşit, informaţia de pe acest site nu este nouă, nu sunt adăugate texte care să revoluţioneze gândirea teologică. Nu, nicidecum. Dar acest site reuşeşte să aducă gândirea teologică veche de 2000 de ani şi duhul ortodox care dăinuieşte încă într-un spaţiu modern, într-un layout care arată că Dumnezeu trece dincolo de barierele tehnologiei, dincolo de barierele diferitelor modalităţi de comunicare, având o chemare spre veşnicie. Trecând peste bucuria mea nemărginită, ar fi totuşi drăguţ să prezint, pe îndelete, site-ul. Acesta are şapte pagini şi are formatul unui blog, adăugându-se texte noi regulat. De aplaudat este, în primul rând, header-ul mobil, adică banda de prezentare, care te ajută la navigarea site-ului. Astfel, header-ul se modifică la fiecare accesare a unei alte pagini, arătând cuprinsul acesteia. Pagina principală,

se numeşte „Noutăţi”, iar aici sunt adăugate predici de la Duminici, precum şi articole scrise fie de către redactorii site-ului, fie de către cititorii acestuia care pot participa activ la viaţa acestui colţ de internet. Cea de-a doua pagină este un album foto intitulat „Fotografii”, de aici putând fi accesate imagini cu unele mănăstiri, bisericii, locaţii spectaculoase din ţară şi din străinătate. Cea de-a treia pagină, numită „Întrebări incomode”, tratează inteligent, având fundamentări pe texte ale Sfinţilor Părinţi şi ale unor teologi de renume ai secolului nostru, probleme care răsar în gândirea unui tânăr creştin ortodox. De la discuţia ridicată recent a infectării la Sfânta Împărtăşanie, cu virusul gripei porcine şi până la întrebări despre existenţa diavolului, aici se pot găsi nişte răspunsuri care frământă o minte în căutarea lui Hristos. A patra pagină tratează, pe larg, un păcat care a năpădit tineretul creştin ortodox mai ales după ieşirea din comunism, atunci când contraceptivele şi avortul au fost permise în România, şi anume sexualitatea. Ce-a de-a cincea pagină poartă vizitatorul către o altă bucată de site, şi anume „Catehismul Ortodox”. Aici apar, foarte atent structurate, toate întrebările şi răspunsurile din obişnuitul catehism ortodox uzitat de tot creştinul. Ul-timele două pagini sunt pentru interacţiunea dintre vizi-tatorii site-ului. Prima este o formă primitivă de reţea de socializare, având posibilitatea de a-ţi crea un profil şi de a dialoga cu alţi membri, putând afla poveşti interesante din interiorul primitorului grup al celor de pe ortodoxiatin-erilor.ro, iar ultima pagină este una care invită orice nou sau vechi vizitator să publice texte ziditoare de suflet. Având spaţiul limitat nu am găsit, din păcate, loc şi pentru a prezenta campania online, campanie care m-a şi îndrumat spre acest site. „Mii de tineri îşi păstrează fecioria” doreşte să prezinte mărturiile cât mai multor tineri care şi-au păstrat fecioria sau, după căderea în păcatul desfrânării, au ales să rămână în abstinenţă până la căsătorie. Pentru promovarea acestei campanii,

site-ul are o pagină aparte cu mărturii adunate, precum şi o pagină de facebook. Prin acest articol am încercat să facem un prim pas în a promova acest demers ziditor şi în facultatea noastră.

asociaȚia studenȚilor teologi ortodocȘiftoub.ro/dmdocuments/revista asto - nr 1.pdf · 6...

Documents