STRUCTURA LUCRARII DE LICENTA

INTRODUCERE

Capitolul I. Caracteristici ale Asigurarilor Sociale de Sanatate din Romania

1.1.Considerente istorice privind ocrotirea sanatatii in Romania

1.2.Bazele institutionale ale sistemului asigurărilor socialede sănătate

1.3.Beneficiarii sistemului de asigurari de sanatate

Capitolul II.Finantarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

1.1.Finantarea serviciilor de sanatate de la bugetul de stat

1.2.Finantarea prin asigurarea privată de sănătate

1.3.Alte surse de finantare

1.4. Medicamente compensate

Capitolul III.Constituirea fondului national unic de asigurări sociale de sănătate

1.1.Contributia angajatorului

1.2.Contributia angajatilor

1.3.Sumele primite de la bugetul de stat şi alte fonduri speciale

Capitolul IV.Cardul de sanatate

1.1.Cardul naţional de sănătate – instrument modern al sistemului

1.2. Cardul european al asigurărilor de sănătate

Capitolul V.Asigurari private de sanatate-aspecte tehnice.

CONCLUZII SI PRIORITATI ACTUALE

BIBLIOGRAFIE

Page | 1

Introducere

Asigurǎrile sociale reprezintǎ modalitatea de acoperire a riscurilor, de orice naturǎ, care îi

”pândeşte” pe angajaţi şi familiile lor, riscuri care pot duce la reducerea sau suprimarea capacitǎţii

de câştig, de acoperire a cheltuielilor de boalǎ, de maternitate şi familiale pe seama cotizaţiilor

salariale şi a ajutoarelor oferite de stat. În plus, “sănătatea este indisolubil legată de demnitatea

umană. Pentru lucrător, ea constituie esenţa participării la viaţa socială şi politică, dar, în aceeaşi

măsură este condiţia esenţială a existenţei înseşi”(Ioviţiu M.,20001). Societatea are, deci obligaţia de

a proteja, de a menţine şi de a restabili sănătatea tuturor cetăţenilor ei şi de a instaura condiţiile care

să permită o viaţă sănătoasă.

Motivaţia temei

Activitatea de ocrotire a sănăţii are o influenţă importantă asupra dezvoltării economiei naţionale.

Ea asigură satisfacerea nevoilor primare ale omului de a fi sănătos şi a societăţii de a avea o

populaţie sănătoasă. La nivel macroeconomic ea contribuie într-un mod specific la asigurarea

reproducţiei forţei de muncă şi a bunăstării generale.

Realizarea unei radiografii a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România este necesară şi

oportună în acelaşi timp, întrucât reprezintă o temă mereu actuală. Sănătatea are implicaţii profunde

asupra vieţii social-economice a ţării, deci se impune analiza detaliată a sistemului asigurărilor

sociale de sănătate din România în contexte specifice, utilizându-se o metodologie validă şi

adecvată din perspectiva factorilor de influenţă ai acestuia, pentru a putea propune direcţii valide de

reformă ale sistemului.

Obiectivele cercetării

Prin cercetarea întreprinsă încercăm să realizăm o analiză critică a ceea ce a fost, este şi ar trebui să

fie sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România. In acest sens dorim să identificăm

problemele cu care s-a confruntat şi se confruntă sistemul actual, factorii care le-au cauzat, soluţiile

încercate pentru remedierea sau înlăturarea lor, să analizăm transformările suferite de acesta, să

punctăm atât aspectele pozitive cât şi cele negative şi să propunem direcţii de dezvoltare a acestuia,

1 Ioviţiu M (2000),Teoria şi practica bunăstării, Editura Teora, Bucureşti

Page | 2

în special din punct de vedere financiar.

Stadiul cunoasterii

La elaborarea lucrarii, am apreciat opiniile formulate de-a lungul timpului de diverşi autori la

dezvoltarea teoriei privind factorii care imprimă creşterea rapidă a cheltuielilor pentru ocrotirea

sănătăţii. În primul rând, trebuie subliniat meritul lui Hoffmeyer si McCarthy (1994) care

concluzionau că “există doar un singur factor statistic clar şi bine determinat care influenţează

cheltuielile pentru ocrotirea sănătăţii, şi anume corelarea acestora cu Produsul Intern Brut”,

afirmaţii confirmate de către Roberts (1999).2

Cercetările asupra factorilor determinanţi ai cheltuielilor cu sănătatea s-au concentrat pe evaluarea

corelaţiei existente între volumul cheltuielilor publice cu sănătatea şi Produsul Intern Brut, precum

şi diverse încercări de determinarea a altor variabile exogene potrivite, validate prin studiile Hitiris

şi Posnett (1992) şi Di Matteo (1998, 2005). Investigaţiile din sfera factorilor explicativi ai acestor

cheltuieli au fost continuate de către Hartwig (2008), respectiv Baltagi şi Moscone (2010), în

special pentru date panel.

Wilson (1999) a formulat foarte bine concluzia că “Economiştii nu au dezvoltat încă o teorie

formală care să expliciteze şi să prezică cheltuielile de ocrotire a sănătăţii pe cap de locuitor ale unei

naţiuni” iar “În absenţa unei teorii, cercetările empirice în domeniu s-au bazat pe gândirea ad-hoc şi

au depins de disponibilitatea datelor”.

Capitolul I. Caracteristici ale Asigurarilor Sociale de Sanatate din Romania

Putem afirma că sistemul de asigurare a sănătăţii în România a fost până în 1989 şi câţiva ani după

aceea, un sistem caracterizat prin centralism şi limitarea libertăţii de opţiune. Legat de acest aspect,

scopurile declarate ale reformei din 1998 au vizat:

creşterea eficienţei în folosirea resurselor;

îmbunătăţirea relaţiei medic-pacient;

îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;

îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;

creşterea nivelului de satisfacţie a pacienţilor şi a furnizorilor de servicii medicale.

2Major, D. (2009), Asigurările sociale în România, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009Page | 3

Sintetizate principiile care ghidează sistemul de asigurări sociale de sănătate din România implică:

alegerea liberă a Casei de Asigurări de Sănătate: asiguratul nu este legat de comuna, oraşul

sau judeţul în care locuieşte, banii şi informaţiile îl vor urma indiferent de alegerea pe care o

face;

solidaritatea şi subsidiaritatea în colectarea şi utilizarea fondurilor;

participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul fondului

naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

concurenta rezultată din libertatea alegerii, medicii care dau dovadă de profesionalism fiind

avantajaţi, solicitaţi de asigurat;

acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu,

oricărui asigurat;

confidentialitatea actului medical.

Functiile sistemului asigurărilor sociale de sănătate reunesc: colectarea fondurilor, administrarea

şi utilizarea acestora.

In iunie 2000, Organizatia Mondiala a Sanatatii a oferit un raspuns indelung asteptat la intrebarea

formulata obsesiv de politicieni si ziaristi: "Cum este sistemul sanitar din tara X, comparativ cu cel

din tara Y?" Rezultatele, publicate in World Health Report 2000 au incantat unele guverne, cum ar

fi cel al Frantei, care s-a situat pe primul loc, dar a starnit furia altora, cum este al Braziliei, tara

clasata pe pozitia 125. Clasificarile se bazeaza pe evaluarea modului in care au fost realizate cinci

obiective propuse de sistemele sanitare nationale. Asigurarea sanatatii este considerata a fi un

obiectiv esential al unui sistem sanitar. E firesc, asadar, ca principalele scopuri sa fie realizarea unui

nivel ridicat de sanatate si distribuirea echitabila a serviciilor de asistenta medicala. Totodata, un

sistem sanitar ar trebui sa corespunda asteptarilor populatiei, ceea ce implica respectul pentru

individ (autonomie si confidentialitate) si orientarea clientului (servicii prompte si calitate a

dotarilor). Ca si in cazul sanatatii, scopurile rezultante se coreleaza cu nivelul absolut de

receptivitate fata de exigentele populatiei si cu modul de distribuire. Al cincilea obiectiv este

finantarea echitabila, cheltuielile reflectand capacitatea de plata, si nu neaparat riscul de

imbolnavire.

OMS a stabilit clar responsabilitatea guvernelor fata de propriile sisteme sanitare pe care le

coordoneaza si a invocat conceptul de administrare, ceea ce presupune asumarea unui rol mult mai

activ in promovarea sanatatii. In al doilea rand, a oferit un cadru conceptual util, care incepe sa

Page | 4

evidentieze obiectivele sistemelor sanitare. In al treilea rand, a pus accentul pe necesitatea elucidarii

impactului pe care, indiscutabil, sistemele sanitare il au asupra sanatatii.

Este importanta intelegerea faptului ca serviciile de sanatate constituie doar un subsistem al

sistemului de sanatate si se refera la unitatile si prestatiile preponderent medicale pe care le produc

aceste unitati.

In esenta, sistemul serviciilor de sanatate a fost si este un sistem organizat si finantat de catre stat,

fiind alcatuit dintr-o retea de unitati sanitare proprietate a statului, administrate intr-o structura

centralizata, avand la varf Ministerul Sanatatii. Finantarea se face din impozite si taxe generale prin

bugetul de stat, iar medicii sunt salariati ai statului.

Examinarea critica a finantarii, organizarii si functionarii sistemului serviciilor de sanatate scoate in

evidenta pe langa neajunsurile sale si o serie de avantaje. O asemenea perspectiva este extrem de

importanta pentru ceea ce se doreste a fi in viitor asistenta medicala in serviciile de sanatate ale

caselor de asigurari si aceasta a aparut in ultima vreme tot mai evidenta in lucrarile de specialitate

elaborate mai ales in mediile academice, ale expertilor si consultantilor occidentali, chemati sa

propuna solutii de schimbare.

Medicalizarea excesiva a sanatatii, influentata si de modul de organizare si conducere a serviciilor,

marea majoritate a posturilor de conducere fiind ocupate de persoane fara nici o pregatire

manageriala, a redus mult sansele unor abordari intersectoriale, care sa tina seama de toti factorii cu

influenta asupra sanatatii.

Planificarea rigida, la care s-a adaugat sistemul centralizat si de comanda, au sufocat initiativele si

responsabilitatea in gestiunea serviciilor de sanatate si mai ales in adaptarea lor la nevoile sanitare

in schimbare. Modelul centralizat, impunand pe cale administrativa norme si standarde rigide, de

multe ori arbitrare, a impiedicat adaptarea serviciilor la nevoile locale ale populatiei, diferite de la o

zona la alta. Aceste norme au dus la un amestec ineficient de abundenta si risipa in unele regiuni si

de lipsuri in altele.

Din anul 1999, România are un sistem de asigurări sociale de sănătate de tip Bismarck, similar

majorității statelor membre ale UE. Circa 90% din populație este asigurată. Cea mai mare categorie

de asigurați este cea a salariaților, care reprezintă 36% din total (vezi Figura 1). Pensionarii și copii

- inclusiv elevii - sunt următoarele categorii ca mărime, cu 24% și 22%.

Ponderea salariaților a crescut cu câteva puncte procentuale în ultimii ani, de la 33,5% în anul

Page | 5

2008. Cifrele au la bază declarațiile asiguraților și includ toate persoanele care au realizat muncă

remunerată, chiar și de scurtă durată, în ultimul an. Tendința ascendentă raportată de CNAS

contrastează cu numărul în scădere al salariaților comunicat de Institutul Național de Statistică, care

era cu aproximativ 600 de mii de persoane mai mic în anul 2012 față de anul 2008. Analizate în

contextul îmbătrânirii populației, aceste dinamici sunt îngrijorătoare. Potrivit estimărilor, în

următorii 15 ani numărul salariaților va scădea sub cel al pensionarilor .Baza veniturilor FNUASS

va fi în scădere, iar nevoile de cheltuieli în creștere, dată fiind morbiditatea în rândul grupelor de

vârstă înaintate.

Figura 1 - Structura asiguraților, pe categorii, în anul 2013Sursa: CNAS

Capitolul II.Finantarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

Pentru finanţarea oricărui sistem de sănătate este necesar să se colecteze bani de la populaţie pentru

a putea contracta furnizorii de servicii medicale. Obiectivul principal al sistemelor este acela de a

repartiza costurile serviciilor medicale între persoanele bolnave şi cele sănătoase şi de modulare a

lor în funcţie de resursele de care fiecare individ dispune. Acest mecanism de solidaritate reflectă

consensul care se întâlneşte în cadrul Uniunii Europene conform căruia sănătatea nu poate fi

abandonată mecanismelor pieţii.

Performanţa unui sistem de sănătate (OMS) se axează în jurul a trei piloni fundamentali:

Page | 6

ameliorarea sănătăţii;

creşterea capacităţii de răspuns faţă de aşteptările populaţiei;

asigurarea echităţii în ceea ce priveşte contribuţia financiara.

Fiecare stat membru şi-a dezvoltat propriile mecanisme de finanţare, urmărindu-şi tradiţiile socio-

economice şi politice. Toate sistemele sunt mai mult sau mai puţin hibride, în măsura în care

acestea se sprijină pe o combinaţie de surse de finanţare, dar majoritatea fondurilor sunt controlate

direct sau indirect de către stat. Doar într-o mică proporţie serviciile sunt plătite în mod direct.

Clasificarea sistemelor de sănătate se face în funcţie de modalităţile de colectare a fondurilor de la

populaţie. Astfel, avem:

sisteme naţionale de sănătate (tip Beveridge), unde predomină finanţarea prin impozite

globale;

sisteme de asigurări sociale de sănătate (tip Bismarck), bazate pe contribuţiile obligatorii de

asigurare dependente de venituri;

sisteme de asigurări private, bazate pe prime de asigurare voluntare.

Nu există un model de finanţare optim, unanim acceptat. Totodată, metodele de finanţare nu se

exclud reciproc şi nu apar în forme pure de finanţare, ci sunt particularizate în funcţie de specificul

naţional, adesea utilizîndu-se combinaţii de elemente, în funcţie de politicile pe care le aplică

fiecare stat pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul sanitar.

Se remarcă o tendinţă de apropiere a acestor tipuri de sisteme de sănătate, încercându-se

combinarea avantajelor din fiecare sistem şi eliminarea sau reducerea dezvantajelor.

Soluţia ideală de finanţare ar putea fi un sistem de îngrijiri de sănătate cu trei niveluri:

pentru bunuri şi servicii publice de sănătate cu impact major asupra stării de sănătate →

finanţarea prin impozitare generală;

pentru serviciile de sănătate necesare, derivate din riscul individual de îmbolnăvire →

finanţarea publică prin impozitare specială, sau asigurarea socială de sănătate;

pentru servicii cu necesitate redusă (cu eficienţă nedovedită, de lux, la cererea pacientului

etc.) → finanţarea privată a sănătăţii sau plata directă.

Finanţarea şi organizarea sistemelor de sănătate în statele membre ale Uniunii Europene urmăreşte

tradiţiile instituţionale, politice şi socio-economice naţionale. Aceasta se concentrează într-o serie

de obiective sociale în materie de finanţare şi de oferire de servicii de îngrijire medicală eficace şi la

Page | 7

un preţ abordabil (Niţă L., 2004)3.

Statele membre ale UE ar putea fi împărţite în trei categorii distincte, în funcţie de modalitatea

predominantă de finanţare a sistemului de sănătate, după cum urmează:

1. Ţări care îşi finanţează sectorul de sănătate majoritar prin contribuţii la asigurările sociale:

Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Olanda,

Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

2. Ţări care îşi finanţează sănătatea prin impozite: Danemarca, Finlanda, Irlanda, Italia, Malta,

Portugalia, Spania, Suedia şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

3. Ţări care încă îşi finanţează sectorul sanitar predominant din plăţi directe: Bulgaria, Cipru,

Grecia şi Letonia.

Plăţile directe îmbracă trei mari forme: plata serviciilor care nu sunt acoperite prin pachetul de

beneficii de bază acordat; coplăţile pentru anumite servicii acoperite doar parţial prin pachetul de

stat şi, desigur, plăţile informale.

O tendinţă importantă manifestată în ultimii cincisprezece ani a fost schimbarea mecanismului

predominant de finanţare a sănătăţii, din impozite în contribuţii la asigurările sociale de sănătate, în

ţări precum Bulgaria, Lituania, Polonia şi România.

FINANŢAREA DE LA BUGETUL DE STAT

Prin această modalitate de finanţare, fondurile sunt colectate la bugetul de stat, fiind apoi

alocate sectorului sanitar. Acoperirea populaţiei este generală, persoanele contribuind în funcţie de

venit şi nu în funcţie de riscul individual.

Există mai multe surse de provenienţă a fondurilor:

impozite generale;

taxe cu destinaţie specială pentru sănătate;

alte venituri bugetare.

Impozite generale provin din trei surse principale:

taxe de import/export;

impozite aplicate agenţilor economici;

impozite pe salarii, precum şi pe venitul global.

Fondurile astfel colectate nu constituie, de multe ori, o sursă stabilă de finanţare a sănătăţii.

3 Niţă L. (2004), Politica socială în Uniunea Europeană, Editura Universitaria, CraiovaPage | 8

Explicaţia constă în faptul că, pentru unele guverne, sănătatea nu reprezintă un domeniu prioritar,

ceea ce, combinat cu instabilitatea economică a ţărilor în tranziţie, conduce la o criză a fondurilor

allocate sectorului sanitar.

În practică, politicul joacă un rol decisiv în distribuirea fondurilor către sănătate, iar în cadrul

acesteia, anumite domenii pot fi favorizate în detrimentul altora, pe criterii subiective, determinate

de anumite sfere de influenţă. Ca exemplu, se pot cita cazuri de direcţionare a banilor cu predilecţie

către programe de sănătate cu destinaţie precisă, cum ar fi de exemplu prevenirea şi combaterea

afecţiunilor pulmonare.

Donaţiile şi împrumuturile externe pot proveni de la organizaţii internaţionale, cum sunt

OMS, UNICEF, Banca Mondială, care asigură sprijin financiar şi logistic destinat sectorului sanitar

din ţările sărace. Motivul pentru care sunt cuprinse în această secţiune este acela că rambursarea

creditelor se realizează de la bugetul de stat.

Indiferent de tipul de sistem de sănătate, bugetul de stat reprezintă o sursă de finanţare. Atunci

când aceasta este însă principala metodă de finanţare, vorbim despre sisteme naţionale de sănătate.

Ele funcţionează în ţări precum: Marea Britanie, Canada, Spania, Irlanda, Grecia, Ţările

Scandinave,Noua Zeelandă, Australia. Mare Britanie, de exemplu, este percepută ca o naţiune al

cărei sector sanitar se sprijină în totalitate pe bugetul de stat. În realitate însă, numai 76% din

fondurile sale pentru sănătate provin de la buget. 11% din fonduri aparţin asigurărilor sociale de

sănătate, 10% asigurări private, iar 2% din plăţi directe.

FINANŢAREA PRIN ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

În general, asigurările îndeplinesc două roluri importante: pun laolaltă riscurile individuale ale

unui număr mare de persoane, fiecare dintre acestea având o probabilitate mică a unui eveniment

nedorit, iar pe de altă parte, oferă posibilitatea fiecărei persoane incluse de a-şi transfera riscul

financiar asupra societăţii de asigurări, prin plata unei prime în contul căreia asigurătorul acceptă să

plătească anumite beneficii, atunci când se produce un eveniment nedorit şi care este prevăzut în

polita de asigure.

Asigurarea de sănătate este o modalitate prin care multe din ţările cu venituri medii sau mari

îşi acoperă într-o proporţie semnificativă cheltuielile din sectorul sanitar.

Există două mari tipuri de asigurări de sănătate: asigurarea socială, respectiv asigurarea

privată.

Asigurarea socială de sănătate

Page | 9

Două caracteristici importante diferenţiază asigurarea socială de asigurarea privată. În primul

rând, asigurarea socială este obligatorie. Fiecare persoană din grupul eligibil trebuie să se înscrie şi

să plătească prima corespunzătoare. În al doilea rând, primele şi beneficiile prevăzute prin

asigurarea socială sunt stabilite prin legislaţia în vigoare, motiv pentru care acestea pot fi modificate

cu mai multă uşurinţă decât cele incluse în asigurarea privată, care fac obiectul unui contract cu

valoare juridică semnat de comun acord între părţi.

Faptul că asigurarea socială este obligatorie ar putea genera confuzii legate de diferenţele

dintre sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi sistemul finanţării prin fonduri guvernamentale.

Deosebirile cele mai importante dintre acestea sunt următoarele:

asigurarea socială nu este un drept al tuturor cetăţenilor, ci doar al acelora care sunt

eligibili şi îşi plătesc contribuţia;

asiguraţii percep faptul că ei plătesc o primă în schimbul serviciilor de care ar putea

beneficia la un moment dat, devin deci conştienti că „sănătatea costă”;

contribuţiile sunt destinate fondului asigurărilor sociale de sănătate, fiind astfel separate de

fondurile guvernamentale, obţinute, aşa cum am arătat, prin impozite şi taxe. Aceasta ar

trebui să conducă, cel puţin teoretic, la imposibilitatea deturnării acestor fonduri, ele

neputând lua o altă destinaţie decât cea pentru care au fost colectate;

aloarea primelor de asigurare, precum şi pachetul de servicii prevăzut nu pot fi schimbate

printr-o decizie unilaterală a executivului. Aceste prevederi pot fi modificate doar prin

intermediul legislaţiei, lucru care presupune punerea de acord a tuturor părţilor interesate;

spre deosebire de sistemul finanţării prin fonduri guvernamentale, sistemul asigurărilor

sociale de sănătate este obligat să îşi menţină solvabilitatea prin mijloace proprii. Cei care

îl administrează sunt răspunzători pentru colectarea şi gestionarea fondurilor, existând

deci o mai mare transparenţă faţă de contribuabili.

Finanţarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate se realizează prin contribuţii obligatorii,

de obicei în părţi egale, din partea angajaţilor (sub forma unui procent din salariu) şi a angajatorilor.

În unele ţări, în scopul includerii şi a celor care lucrează în afără sectorului oficial, contribuţia poate

fi calculată ca procent din venitul global al persoanelor respective (ex. agricultori).

În cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, guvernul contribuie cu fonduri de la

bugetul de stat, în scopul finanţării unor obiective precise, care nu sunt suportate de asigurări:

programe de sănătate de interes naţional, construcţii şi reabilitări în sectorul sanitar, dotarea cu

aparatură de înaltă performanţă, etc. Tot în sarcina guvernului ar trebui să cadă şi grupurile

Page | 10

defavorizate care nu sunt incluse în asigurările sociale de sănătate.

Tipuri de asigurări sociale de sănătate

Din punct de vedere al administrării fondurilor, există două mari tipuri de asigurări sociale de

sănătate:

asigurări sociale de sănătate administrate de către guvern, prin agenţii guvernamentale;

asigurări sociale de sănătate administrate de către casele de asigurări, publice sau private.

Asigurarea de sănătate privată, voluntară

Asigurarea privată de sănătate este oferită de companii de asigurare non-profit sau for profit,

pe baze individuale sau de grup.

În ceea ce priveşte asigurarea privată individuală, prima este actuarială, calculată în funcţie de

riscul propriu de boală. Mărimea contribuţiei depinde, de asemenea, de pachetul de servicii care vor

fi furnizate, la care se adaugă cheltuielile administrative, precum şi marginea de profit. Ultimele

două reprezintă aproximativ 40-50% din valoarea primei de asigurare. Costurile administrative mari

se explică, în principal, prin costurile de marketing foarte ridicate, necesare pentru a vinde

asigurarea cât mai multor indivizi.

Asigurarea privată poate fi oferită şi unor grupuri de persoane, de obicei salariaţi ai aceluiaşi

angajator, sau membri ai unor sindicate. În scopul minimizării selecţiei adverse, companiile de

asigurări adesea solicită ca un procent minim de indivizi (~75%) să intre în asigurare.

Ca o concluzie, se poate spune că asigurările private reprezintă într-adevăr o sursă

suplimentară de venituri pentru sănătate. Totuşi, ele ridică probleme legate de costurile

administrative ridicate, precum şi probleme de echitate. Implementarea asigurărilor private necesită

reglementări precise, însoţite de o supraveghere atentă şi constantă, cerinţe pe care multe ţări nu

sunt în măsură să le respecte.

FINANŢAREA PRIN PLĂŢI DIRECTE

Există mai multe tipuri de plată directă:

plata în totalitate a serviciilor;

co-plata (o sumă fixă pentru fiecare vizită medicală);

co-asigurarea (un anumit procent din costul vizitei).

Page | 11

Plata directă, în totalitate, a serviciilor medicale se realizează de regulă în sectorul privat, în

timp ce co-plata şi co-asigurarea sunt întâlnite cu precădere în sectorul public al furnizării

serviciilor medicale.

Efecte pozitive ale acestor modalităţi de plată ar putea fi:

reducerea serviciilor non-necesare, prin responsabilizarea atât a pacienţilor, cât şi a

medicilor;

creşterea calităţii servicilor;

creşterea eficienţei alocative.

Problemele care apar însă sunt legate de faptul că, populaţia săracă sau vârstnică, principala

beneficiară a serviciilor medicale, şi-ar putea reduce consumul de îngrijiri necesare datorită

imposibilităţii de a plăti.

În ciuda aparenţelor optimiste, studiile efectuate au arătat că introducerea modalităţilor directe

de plată nu a condus la o creştere semnificativă a fondurilor pentru sănătate, creştere estimată la mai

puţin de 10%. Mai mult decât atît, nu s-a constatat nici o îmbunătăţire vizibilă a calităţii serviciilor

furnizate.

În concluzie, deşi în ultimul timp se remarcă o tendinţă de introducere a plăţii directe, există

multe posibile efecte negative ale acestei metode de finanţare. Este prin urmare important să se

înţeleagă care sunt limitele metodei, precum şi impactul sau, mai ales în contextul specific al

fiecărei tari.

MEDICAMENTE COMPENSATE

Compensarea prețurilor medicamentelor la care au dreptul asigurații reprezintă cea de-a doua

categorie de cheltuieli a FNUASS. În anul 2014 plățile pentru consumul curent la farmaciile cu

circuit deschis sunt bugetate la 7,2 miliarde lei, însă aproximativ 20% din această sumă va fi

returnată de producători prin mecanismul taxei clawback. Astfel, cheltuiala reală a FNUASS cu

medicamentele compensate, excluzându-le pe cele eliberate în spital, este circa 23% din total.

Structura consumului reflectă indirect morbiditatea generală: cele mai costisitoare medicamente

sunt prescrise pentru afecțiuni oncologice și reumatologie, boli cardiovasculare,sistem nervos

central și diabet zaharat și boli ale aparatului digestiv. Cele patru clase cumulează trei sferturi din

valoarea consumului de medicamente compensate din farmaciile cu circuit deschis.

Cele mai multe medicamente se prescriu în ambulatoriu. Medicii de familie prescriu de departe

cele mai multe rețete (85%), cu o valoare de 45% din totalul compensat, frecvent ca urmare a

Page | 12

scrisorilor medicale din ambulatoriul de specialitate și spitale. În anul 2013, valoarea

medicamentelor prescrise de medicii de familie a fost dublă față de cea a serviciilor prestate de

aceștia. Medicii din ambulatoriul clinic de specialitate prescriu 12% din rețete, a căror valoare

totală ajunge la 40% din totalul consumului (vezi Figura 2)

În privința beneficiarilor, cifrele arată că pensionarii sunt cea mai mare categorie atât ca volum, cât

și ca valoare. Pacienții din programe naționale de sănătate consumă 20% din bugetul de

medicamente al FNUASS, deși ponderea prescripțiilor emise acestora este de numai 3%. Salariații,

care contribuie cu 64% la veniturile Fondului, consumă 12% din valoarea medicamentelor

compensate (vezi Figura 3).

Figura 2- Medicamentele compensate în Figura 3 - Medicamentele compensate înfuncție de medicul prescriptor (2013) funcție de beneficiari (2013) Sursa: CNAS Sursa: CNAS

Tendința consumului de medicamente va rămâne ascendentă și în următorii ani, atât ca volume, cât

și valoric. Câțiva factori principali vor influența acest curs: ameliorarea accesului la servicii, mai

ales în mediul rural, actualizarea listei medicamentelor compensate și majorarea costurilor

tehnologiilor medicale. Prescrierea genericelor și expirarea patentelor vor atenua parțial ritmul de

creștere a valorii consumului.

Un alt factor care poate pondera tendințele consumului de medicamente este prevenția.

Printre cele mai costisitoare clase de medicamente se numără și terapii pentru așa-numitele „boli

ale civilizației”: diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli ale aparatului respirator.

Ameliorarea eficacității serviciilor de prevenție în medicina de familie și ambulatoriul clinic de

specialitate ar putea avea un efect benefic nu doar asupra asiguraților, ci și asupra echilibrului

bugetar al FNUASS.

Page | 13

Capitolul III.Constituirea fondului national unic de asigurări sociale de sănătate

Fondul naţional de asigurări obligatorii de sănătate este un fond special care se constituie şi se

utilizează potrivit prezentei legi, fiind gestionat în mod autonom şi transparent de către ANRAOS.

Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări obligatorii de sănătate, denumită în

continuare contribuţie, suportată după caz, de către asiguraţi în mod direct sau prin angajator,

respectiv de la persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat, din subvenţii şi / sau

treansferuri de la bugetul de stat pentru persoanele scutite conform prevederilor prezentei legi,

precum şi din alte surse – donaţii, sponsorizări, dobânzi şi alte venituri, potrivit legii.

Necesitatea existenţei unui sistem public de servicii medicale în România nu poate fi, cel puţin

deocamdata, pusă la îndoială. Iar contribuţia fiecărei persoane active – direct şi prin intermediul

angajatorului - la formarea fondului de asigurări sociale de sănătate este obligatorie.

Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se constituie astfel :

şi are ca şi destinaţii:

Page | 14

Evoluţia oscilantă a veniturilor şi cheltuielilor la fond indică faptul că autorităţile române nu

au avut o strategie coerentă pe domeniul sănătăţii.

Principala destinaţie de la fond o reprezintă plata medicamentelor şi a serviciilor medicale,

pentru care Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate încheie contracte de prestări servicii

medicale cu furnizorii acreditaţi de Colegiul Medicilor din România:

Colectarea contribuţiilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin intermediul ANAF,

într-un cont distinct deschis pe seama ANRAOS, în condiţiile legii. Ministerul Finanţelor Publice

transmite lunar ANRAOS şi publică pe website-ul propriu informaţiile cu privire al contul curent şi

despre: soldul final al fiecărei luni; toate rulajele şi tranzacţiile care au avut loc în contul curent din

luna respectivă. ANAF virează lunar în contul ANRAOS sumele colectate, nu mai puţin decât

sumele rezultate din trimestrializarea bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobat prin lege.

Ministerul Finanţelor Publice nu percepe nici un comision cu privire la gestionarea contului curent

Page | 15

al ANRAOS şi stabileşte de comun acord cu ANRAOS regulile cu privire la dobânda ce trebuie

plătită, respectiv primită, pentru soldurile contului curent.

Pentru a nu depăşi măsura şi supune fondul de asigurare unor riscuri periculoase, legea stabileşte

categoria de investiţii în care pot fi angajate resursele asigurărilor de sănătate, în principal pentru:

a.) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv conturi şi depozite în lei la o bancă, persoană

juridică romănâ, sau la o sucursală a unei instituţii de credit străine autorizate să funcţioneze pe

teritoriul României şi care nu se află în procedura de supraveghere specială ori administrare specială

sau a cărei autorizaţie nu este retrasă, fără să depăşească un procent mai mare de 20% din valoarea

totală a activelor Fondului;

b.) titluri de stat emise de Ministerul Fninaţelor Publice dinRomânia, de state membre ale

Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 70% din

valoarea neta a activelor Fondului;

c.) obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei publice locale din

România sau din statele membre ale Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic

European, în procent de până la 30% din valoarea totală a activelor Fondului;

d.) valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate din România, statele

membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la

50% din valoarea totală a activelor Fondului;

e.) titluri de stat şi alte valori mobiliare, emise de state terţe, în procent de până la 15% din

valoare totală a activelor Fondului;

f.) obligaţiuni şi alte valori mobiliare, tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate,

emise de autorităţile administraţiei publice locale din state terţe, în procent de până la 10% din

valoarea totală a activelor Fondului;

g.) obligaţiuni şi alte valori mobiliare ale organismelor străine neguvernamentale, dacă aceste

instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate şi dacă îndeplinesc cerinţe de rating, în procent

de până la 5% din valoarea totală a activelor Fondului;

h.) titluri de participare, emise de organisme de plasament coelctiv în valori mobiliare din

România sau din alte ţări, în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor Fondului;

i.) alte forme de investiţii.

Page | 16

Derularea execuţiei bugetului fondului asigurărilor sociale de sănătate se efectuează prin Casa

Naţională de Asigurare de Sănătate şi organele sale teritoriale (Casele Judeţene de Asigurări de

Sănătate), care, prin intermediul conturilor de venituri şi cheltuieli deschise la unităţile Trezoreriei

statului, efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi în contul „Fondului". În acest sens, pe baza unui

plan de conturi propriu şi prin conturile colectoare de venituri,deschise la unităţile Trezoreriei

statului pe numele caselor judeţene de asigurări de sănătate, sumele încasate se centralizează la

nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. De la nivelul central, pe baza bugetelor de

venituri şi cheltuieli ale Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi a bugetului acţiunilor

centralizate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care urmează a se derula în judeţe, se

efectuează repartizarea resurselor financiare pe Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, atât

pentru cheltuielile proprii specifice acestora, cât şi pentru acţiunile centralizate care urmează a se

finanţa prin Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate

Contribuţia de asigurări de sociale de sănătate, denumită în continuare CASS, este una dintre cele

şapte contribuţii obligatorii pe care angajatorul are obligaţia de a le reţine şi de a face viramentele în

cauză periodic (lunar/trimestrial) în contul Bugetului Asigurărilor Sociale şi Fonduri Speciale

(BASS). Aceasta este distribuită ulterior la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Legile care reglementează contribuţia la CASS (dar nu numai) sunt:

- Legea 95/2006 – privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţa de Urgenţă 148/2005 – privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu

modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţa de Urgenţă 158/2005 – privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de

sănătate, cu modificările si completările ulterioare;

- Legea 571/2003 – Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

Categoriile de persoane asigurate, potrivit Legii 95/2006  (art. 211, alin 1), sunt:

toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară;

cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere

temporară ori au domiciliul în România;

pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi

stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat

aparţinând Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv

domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate

Page | 17

socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate şi fac dovada plăţii contribuţiei

la fond.

Astfel, în această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări

de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS,

cu avizul consiliului de administraţie.

Alin. 2 al aceluiaşi articol mai sus menţionat precizează că încetează calitatea de asigurat şi

drepturile de asigurare:

odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România;

pentru pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care

îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat

aparţinând Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv

domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate

socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, de la data la care pensionarilor

sistemului public de pensii din România nu li se mai reţine contribuţia la fond, calculată

asupra veniturilor din pensia cuvenită în acest sistem.

În schimb, există categorii de persoane care beneficiază de asigurare, dar fără plata contribuţiei

(conform art. 213, alin.1 din Legea 95/2006):

toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt

elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de

trei luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;

 tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu

realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul

Legii 416/2001 - privind venitul minim garantat, cu modificările si completările ulterioare;

 soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;

persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege 118/1990 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere

de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri,

republicat, prin Legea 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost

înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu

modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului 105/1999 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la

6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi

completări prin Legea 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea

Page | 18

44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de

război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea 309/2002 privind

recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul

Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi

completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3, alin. 1, lit. b, pct. 1 din

Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei

române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut

de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr.

341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât

cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi;

persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu

excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 102/1999 privind

protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări

şi completări prin Legea 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate  stabilite de Ministerul

Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă,

pensie sau din alte resurse;

 femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază

minim brut pe ţară.

Spre deosebire de contribuţia de asigurari sociale de stat (CAS), în baza lunară de calcul pentru

contribuţia de asigurări sociale de sănătate sunt incluse şi următoarele categorii de venituri:

a.) sume reprezentând indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanţei

de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.

399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru zilele de incapacitate temporară

de muncă, suportate de angajator;

b.) sumelor reprezentând indemnizaţii de incapacitate temporară de muncă, survenită ca urmare

a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, acordate în baza Legii nr. 346/2002,

republicată, cu modificările ulterioare, numai pentru zilele de incapacitate temporară de muncă,

suportate de angajator.

În comparaţie cu contribuţia la asigurări sociale de stat (CAS – pensii), contribuţia de asigurări

sociale de sănătate la angajaţi şi angajatori nu se plafonează. În schimb, cea care se plafonează este

contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate. În acest din urmă

context, baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor din

Page | 19

luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe

ţară garantate în plată.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează şi se reţine şi pentru indemnizaţiile pentru

incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unui accident de muncă sau a unei boli

profesionale. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se suportă de către angajator sau din

fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale constituit în condiţiile legii.

Aşadar, în situaţia în care, pentru luna în curs, angajatorul înregistrează pe statul de salarii un

concediu medical al unui salariat, pentru indemnizaţia corespunzătoare concediului medical

suportată din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) nu se va reţine

contribuţia de asigurări sociale de sănătate nici pentru angajat şi nici pentru angajator.

Pentru indemnizaţia de concediu medical suportată de către angajator, contribuţia de asigurări

sociale de sănătate se va reţine numai în cazul angajatorului, salariatul nu va plăti contribuţie la

asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţia corespunzătoare concediului medical.

Pentru plata contribuţiei la CASS, atât cea a angajatului, cât şi cea a angajatorului, obligaţia îi

revine angajatorului.Termenul de plată este lunar/trimestrial până la data de 25 a lunii următoare

celei pentru care s-a constituit datoria de plată.

Capitolul IV.Cardul de sanatate

Cardul naţional de asigurari sociale de sănătate :

Cardul national de asigurari sociale de sanatate este principalul proiect strategic al CNAS,

proiect de utilitate publica de interes national, asa cum este definit prin Legea 95/2006.

Cardul confirma prezenta asiguratului  la furnizorul de servicii mediale. Astfel,   nu se vor

mai putea deconta servicii neefectuate.

Cardul national va face dovada calitatii de asigurat  

Cardul national de sanatate este codul de acces pentru toate sistemele informatice ale CNAS

si contine datele  de identificare al asiguratului. El va deveni instrumentul de confirmare a

prestarii  tuturor serviciilor din sistem(PIAS).

Unul dintre principalele obiective ale CNAS  este ca incepand de anul viitor toate serviciile

medicale sa fie validate si decontate doar prin intermediul cardului national.

Page | 20

Va permite un control foarte bun al utilizarii fondurilor din sanatate

Dupa distribuirea cardului national, va urma o perioada  in care vor rula in paralel cele doua

sisteme, pentru ca atat asiguratii cat si furnizorii de servicii medicale sa se acomodeze cu

aceasta solutie informatica

 

Ce contine cardul?

  Pe card sunt imprimate:

· Numele si prenumele asiguratului

· Cod unic de identificare in sistemul de asigurari sociale de sanatate-numărul de identificare al

cardului naţional de asigurări sociale de  sănătate (CID)

·Termenul de valabilitate al cardului ( 5 ani)

 

In cip-ul  cardului sunt inscrise urmatoarele date:

· CNP

· Nume si prenume

· CID (cod unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

 

Distribuire card national:

· CNAS a incheiat cu CN Posta Romana contractul –cadru si contractele subsecvente cu casele de

asigurari  de sanatate pentru servciile de distribuire a cardului de sanatate la nivel national.

·  Incepand  din data de 18 septembrie, asiguratii cu varsta de peste 18 ani vor primi acasa cardul

national de sanatate prin intermediul serviciilor postale.

· Asiguratii vor primi un plic in care sa afla cardul de sanatate insotit de o scrisoare cu informatii

utile despre card.

· In termen de 20 de zile lucratoare de la receptionarea cardurilor de sanatate, CN Posta Romana se

obliga prin contract sa distribuie cardul de sanatate catre asigurati.

· Asadar, asiguratii trebuie sa stie ca dupa data de 18 septembrie factorul postal le va aduce acasa

cardul national  de sanatate.  Cardul va fi inmanat personal titularului  de catre factorul postal in

baza unui act de identitate si a semnaturii de primire.

· In situatia in care, dupa minim doua prezentari la domiciliul asiguratului, dovedite pe baza

avizului de transmitere, cardul nu a putut fi predat asiguratului, acesta va fi predat casei de asigurari

teritoriale in evidenta careia se afla asiguratul.

Page | 21

· Avizul pe care operatorul postal il lasa la domiciuliul asiguratului in cazul in care nu va fi gasit,

va  contine numarul de telefon al factorului postal, astfel incat asiguratul sa il poata contacta   pentru

a stabili intervalul  orar   in care factorul  postal poate reveni in zilele urmatoare pentru a–I preda

cardul de sanatate.

· Daca in intervalul celor 20 de zile  cardul nu a putut  fi predat, asiguratul poate sa isi ridice

personal cardul de sanatate de la casa de asigurari in a caruei evidenta se afla,  dupa  un termen de

10 zile lucratoare, pe care CN Posta Romana il are la dispozitie pentru a preda cardul  casei de

asigurari.

· Tiparirea si distribuirea cardului national vor continua in urmatorii patru ani pentru persoanele

care vor implini varsta de 18 ani si /sau vor dobandi calitatea de asigurat.

· Dupa distribuirea cardului national, va urma o perioada  in care vor rula in paralel cele doua

sisteme, pentru ca atat asiguratii cat si furnizorii de servicii medicale sa se acomodeze cu aceasta

solutie informatica

 

Activarea cardului de sanatate:

· Cadrul primit acasa de asigurat prin prin servicii postale este inactiv.

· Intrat in posesia cardului de sanatate, asiguratul il va prezenta la prima vizita la medic, indiferent

daca este medic de familie, specialist sau alt furnizor de servcii medicale, unde cadrul va fi activat.

·  Mai exact, cardul national ajunge la asigurat cu un pin de transport ( 000). In momentul in care

cardul este introdus pentru prima data in cititor, se va afisa mesajul ca acest card este inactiv  si se

va solicita  introducerea unui pin personalizat, compus din 4 cifre, la fel ca si la cardul bancar.

· Pin-ul personalizat  va fi introdus si confirmat personal de catre pacient.

· Personalizarea pin-ului este obligatorie, altfel cardul ramane in stare inactiva si nu poate confirma

servicii medicale in system.

· Asadar, personalizarea pin-ului reprezinta activarea cardului national si se realizeaza la prima

vizita la un furnizor de servicii medicale.

· Acest pin  va fi introdus de catre asigurat la primirea fiecarui serviciu medical pentru validarea si,

mai apoi, decontarea acestuia din fondul asigurarilor sociale de sanatate.

· Daca pin-ul personalizat este introdus gresit de cinci ori consecutiv,  cardul se blocheaza.

· In aceasta situatie, asiguratul va suna la centrul de asistenta din CNAS si se va solicita deblocarea

cardului.   Asiguratul va trebui sa furnizeze datele sale de identificare operatorului. Dupa deblocare,

asiguratul va tasta un nou pin.

 

Inscriptionarea( introducerea datelor)  cardului de sanatate:

Page | 22

 Introducerea datelor in cardul de sanatate  se realizeaza doar la medicul de familie, dar nu este

obligatoriu sa se faca concomitent cu activarea cardului.

Odata ajuns la medical de familie, acesta va introduce urmatoarele  date obligatorii:

·  nume si prenume asigurat;

·  numele medicului de familie;

·  parafa electronica a medicului de familie.

 

De asemenea, asiguratul poate opta pentru adaugarea pe card a urmatoarelor date:

· Nr telefon al medicului de familie;

· Doua persoane de contact si numerele lor de telefon pentru situatiile de urgenta;

· Datele medicale ale asiguratului: grupa sanguine, RH, boli cronice, diagnostic ( ele se vor regasi in

Dosarul electronic al pacientului, o alta soluitie informatioca implentata de CNAS).

Cardul european de asigurări sociale de sănătate

Important – cardul european de asigurări sociale de sănătate:

nu este o alternativă la asigurarea de călătorie; acesta nu acoperă costurile serviciilor

medicale private sau costuri precum prețul călătoriei cu avionul înapoi în țara de origine ori

contravaloarea bunurilor pierdute/furate;

nu acoperă costurile în situația în care scopul expres al călătoriei este de a obține tratament

medical;

nu garantează servicii gratuite; date fiind diferențele dintre sistemele de sănătate ale fiecărei

țări, este posibil ca unele servicii care sunt gratuite în țara natala să nu fie gratuite într-o altă

țară.

Aşa după cum prevede legea, dar şi cum a rezultat din dezbaterile ce au avut loc în ultimile luni,

până la 31 decembrie a.c. trebuie să se introducă pentru fiecare asigurat:

cardul European de sănătate,

cardul naţional de sănătate.

Conform Legii:

Page | 23

a.) asiguraţii din sistemul de asigurări obligatorii de sănătate, beneficiari ai PSSB, au dreptul de a

beneficia la cerere de cardul european de asigurări obligatorii de sănătate, denumit în continuare

card european;

b.) cardul european conferă asiguratului dreptul de a beneficia de asistenţă medicală necesară în

cursul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România;

c.) costul cardului european se suportă de către asigurători pentru asiguraţii proprii care beneficiază

de serviciile incluse în PSSB;

d.) cardul european nu vizează asistenţa medicală în situaţiile în care scopul şederii este obţinerea

de tratament medical;

e.) cardul european se eliberează asiguraţilor de către asiguratul cu care aceştia au încheiat un

contract pentru asigurarea obligatorie de sănătate;

f.)  modalităţile de eliberare a cardului european precum şi drepturile pe care acesta le conferă

deţinătorului legal împreună cu responsabilităţile instituţiilor implicate în acest proces se stabilesc

prin norme metodologice aprobate prin Hotărâre a Guvernului.

Cardul european conţine următorul set obligatoriu de informaţii vizibile:

-            numele şi prenumele asiguratului;

-            codul numeric al asiguratului;

-            data naşterii asiguratului;

-            data expirării cardului european;

-            codul Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al

cardului european;

-            numărul de identificare şi acronimul asigurătorului care emite cardul european;

-            numărul cardului european.

Cardul european este un card individual, eliberat pe numele asiguratului. Perioada de valabilitate a

cardului european este stabilită astfel încât să acopere perioada de timp necesară şederii temporare,

dar nu poate depăşi 3 luni de la data emiterii. Excepţiile de la aceste prevederi legale se stabilesc

prin Normele metodologice. Carudl european conferă dreptul pentru un asigurat de a beneficia de

Page | 24

asistenţă medicală necesară în cursul unei şederi temporare într.un stat membru al Uniunii

europene. Cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală, conform legii, vor fi rambursate de

asigurător pentru asiguraţii proprii beneficiari ai PSSB, prin ANRAOS. Asigurătorul poate refuza

rambursarea costului asistenţei medicale, pe motive că persoana în cauză nu mai este asigurată, sub

rezerva ca asistenţa medicală să fi fost furnizată asiguratului în perioada de valabiliate a cardului

european. Persoanele asigurate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, posesoare ale

unui card european, vor beneficia de serviciile de sănătate din PSSB, ca şi asiguraţii români. Din

sumele repartizate de ANRAOS, asigurătorii prevăd în bugetele proprii sume distincte pentru

operaţiunile de rambursare.

Detalii tehnice:

cardul naţional de asigurări obligatorii de sănătate este un card electronic, distinct de

cardul european, denumit în continuare card naţional;

cardul naţional se emite pentru dovedirea calităţii de asigurat, pentru a beneficia de

serviciile prevăzute în PSSB;

cardul naţional de asigurări obligatorii de sănătate, poate fi tuilizat numai pe teritoriul

României, iar prin componenta sa informatică, este parte integrantă a sistemului

informatic unic integrat al asigurărilor obligatorii de sănătate;

cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional, respectiv a documentului

propriu-zis prin care se atestă calitatea de asigurat se suportă de la bugetul de stat;

cheltuielile necesare pentru managementul soluţiilor informatice pentru administrarea

cardului naţional se suportă de ANRAOS din bugetul Fondului naţional de asigurări

obligatorii de sănătate;

producerea cardului naţional de sănătate se realizează de către Compania Naţională

„Imprimeria Naţională” SA;

pentru plata şi distribuţia cardului naţional se încheie un contract de Ministerul

Sănătăţii şi ANRAOS cu Compania Naţională „Imprimeria Naţională” SA;

distribuţia cardului naţional către asiguraţi se realizează de asigurători prin furnizorii

de servicii de sănătate din asitenţa medicală primară, respectiv medicii de familie cu

care aceştia au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale;

informaţiile care pot fi accesate de pe cardul naţional de asigurări, caracteristicile

tehnice ale cardului naţional, modalităţile de eliberare şi impementare ale acestuia,

precum şi responsabilităţile instituţilor implicate se stabilesc prin norme

metodologice, aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Page | 25

Cardul naţional se eliberează şi se administrează prin utilizarea serviciilor de operare şi

management al unei unităţi specializate în acest scop prin PIAS. ANRAOS are calitatea de operator

de date cu caracter personal pentru datele menţionate în cardul naţional de asigurări obligatorii de

sănătate. Prelucrarea datelor cu caracter personal cuprinse în cardul naţional de asigurări sociale de

sănătate se face în condiţiile Legii nr. 677 / 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la

prelucrarea datelor cu caracter pesronal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi

completările ulerioare, iar prin Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la

cardul naţional va stabilită modalitatea de exercitare a dreptului de acces la datele cu caracter

personal legate de starea de sănptate de către persoana asigurată.

Personalizarea cardului naţional se realizează de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a

Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte, structură componentă a

Ministerului Administraţiei şi Internelor. Echipamentele şi aplicaţiile de personalizare necesare,

precum şi serviciile pentru funcţionarea neîntreruptă a acestora se asigură de către Compania

Naţională „Imprimeria Naţioanlă” SA şi ANRAOS.

Modalitățile de eliberare și utilizare a Cardului European

Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS)

Începand cu anul 2007, persoanele asigurate de pe teritoriul Romaniei pot solicita cardul european

de asigurări sociale de sănătate (CEASS), care le dă dreptul la asistenta medicala devenită necesară

în timpul şederii temporare  pe teritoriul  statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau

Elveţia.

Prin ședere temporară se înțelege deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale

Uniunii Europene/SEE/Elveţia pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii,

pentru o perioadă de timp de cel mult 6 luni.

 Cum se intra în posesia CEASS?

Acest  card se eliberează la cerere. Asiguratul va depune în scris,  la sediul casei de asigurări în

evidenţa căreia se află,  o solicitare la care anexează o copie a carţii de identitate sau,în cazul

minorilor, a certificatului de naştere.

Asiguratul va intra in posesia cardului în termen de maxim 7 zile lucrătoare de la data înregistrării

în sistem a cererii. În cazul în care circumstanţe excepţionale împiedică eliberarea Cardului

Page | 26

European, casa de asigurări de sănătate va elibera un certificat provizoriu de înlocuire a cardului

(CIP)

Costul cardului european este suportat din FNUASS ( fondul naţional unic de asigurări sociale de

sănătate)

Perioada de valabilitate a Cardului European de Asigurări de Sănătate este de 6 luni de la data

emiterii.

Care sunt servicile medicale ce pot fi acoperite de CEASS?

Asiguratul care poseda  CEASS beneficiaza de serviciile medicale devenite necesare,  în timpul

şederii  temporare pe teriotoriul unui stat membru

UE/SEE/Elveţia, in aceleaşi conditii ca şi asiguraţii din ţara în care s-a deplasat.

Este însă  posibil ca, pentru anumite servicii,  să fie necesară co-plata, chiar dacă în România

aceleaşi servicii sunt  decontate integral. Acest lucru depinde de sistemul de asigurări din ţara în

care ne sunt acordate aceste servicii.

Cardul european nu acopera situatia in care asiguratul se deplasează întru-un stat membru

UE/SEE/Elveţia  în scopul obţínerii unui  tratament medical planificat.

CEASS  acoperă numai serviciile medicale obţinute de la furnizorii care fac parte din sistemul de

securitate socială din ţara respectivă.

Titularii Cardului European emis de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în perioada

de valabilitate a cardului, beneficiază de servicii medicale în Romania în aceleaşi condiţii ca şi

persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din ţara noastra. Furnizorii

de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a

acorda asistenţă medicală necesară, urmand a evidenţia şi raporta distinct caselor de asigurări

sociale de sănătate serviciile medicale acordate pentru aceste categorii de persoane.

 Decontarea serviciilor medicale aferente cardului european se face la nivel interinstituţional.

 Cum se procedeaza in caz de pierdere a CEASS?

În situaţia în care asiguratul se află pe teritoriul unui stat membru UE/SEE/Elveţia şi, din diferite

motive, nu se mai află in posesia cardului european de sănătate ( a fost distrus sau i-a fost furat) ,

Page | 27

acesta trebuie să contacteze casa de asigurări care i-a emis cardul  ( prin poştă, fax, email) şi să

solicite certificatul provizoriu de înlocuire al cardului european de asigurari sociale de sanatate.

Casa de asigurări de sănătateîii va trimite certificatul la adresa menţionată în termen de 24 ore.

Certificatul provizoriu de înlocuire (CIP) conferă  asiguratului aceleaşi drepturi ca şi cardul

european de sănătate.

Capitolul V. Asigurari private de sanatate-aspecte tehnice

Asigurarea este considerată a fi cea mai bună metodă de control a riscului legat de sănătate. Aceasta

este oferită de companiile de asigurare şi poate fi subscrisă individual sau pentru un grup de

persoane. Dacă este subscrisă individual, atunci asiguratorul ia în considerare caracteristicile

individului: vârstă , sex, starea de sănătate. Dacă asigurarea de sănătate este subscrisă pentru un

grup de persoane se are în vedere mărimea grupului, structura acestuia (grupe de vârstă, sex), riscul

specific legat de domeniul de activitate, precum şi alţi factori de ponderare specifici.

Deşi riscul de îmbolnăvire poate fi apreciat la nivelul unei populaţii, la nivel individual este foarte

greu de prezis. Aceasta face ca o persoană, în momentul în care se îmbolnăveşte şi necesită servicii

medicale să aibă mai multe opţiuni de a face faţă cheltuielilor.

DETERMINAREA PRIMEI DE ASIGURĂRI – PRINCIPII

Să presupunem ca o persoană are un venit 10.000 u.m. (unităţi monetare) într-un an şi un risc de

îmbolnăvire, determinat statistic pentru grupa populaţională din care face parte de 10 %. În cazul în

care se îmbolnăveşte, costurile tratamentului sunt 2.000 u.m..

Într-un an, acestă persoană are 90% şanse să rămână sănătoasă şi să beneficieze de toate veniturile

şi 10 % şansă să se îmbolnăvească şi să rămână numai cu 8.000 u.m.

Statistic, averea aşteptată într-un an este determinată astfel:

10.000 x0.9+ 8.000 x0.1 =9.000+800 =9.800 u.m.

Page | 28

În plus, persoana îşi asumă riscul financiar asociat îmbolnăvirii.

Dacă cineva oferă persoanei o poliţă de asigurare de 200 u.m., care acoperă toate costurile legate de

îmbolnăvire, atunci persoana nu îşi mai asumă riscul financiar asociat îmbolnăvirii şi averea

aşteptată va fi de 9.800 u.m. (venitul – poliţa de asigurare).

Prima de asigurare conform riscului acoperă costurile aşteptate ale bolii =costul

bolii înmulţit cu probabilitatea bolii = 2.000 x10%=200 u.m.

Un asigurator care percepe o primă de asigurare conform riscului va acoperi doar pierderile

aşteptate.

Să presupunem că există un număr de 5.000 persoane care doresc să-şi facă o asigurare. Ei au

venitul 10.000 um şi riscul de îmbolnăvire 10% .

Costurile asociate îmbolnăvirii sunt egale cu 2000 u.m. pentru fiecare individ.

Dacă asiguratorul percepe o primă de asigurare conform riscului : 200 u.m., atunci veniturile

asiguratorului sunt egale cu numărul de persoane x primă.

=5.000 x200=1.000.000 u.m.

Cheltuielile sunt egale cu costurile/bolnav x numărul de bolnavi (10% din 5.000 de persoane)

=2000 x 500=1.000.000 u.m.

Deci veniturile sunt egale cu cheltuielile.

În aceste condiţii, asiguratorul nu poate să funcţioneze. El trebuie să îşi acopere costurile de

administrare şi să realizeze şi profit în cazul în care este o agenţie pentru profit. Suma cerută în plus

peste prima conform riscului se numeşte factor de încărcare.

Acest model, expus mai sus, este un model ideal de simplu, folosit pentru a prezenta principiile care

stau la baza asigurărilor de sănătate.

În realitate veniturile persoanelor sunt diferite, costurile asociate bolilor sunt diferite, riscurile

persoanelor sunt diferite.

În lumea reală, piaţa asigurărilor private trebuie să facă faţă numeroaselor surse de eşec.

Economiile de scală: Într-un sistem de asigurări este important numărul de persoane asigurate,

costurile variabile depinzând de volumul de activitate (de ex. cererile de rambursare). Veniturile

cresc odată cu volumul de activitate , astfel încât la un moment dat veniturile depăşesc costurile

Page | 29

totale.

Riscul Moral: Acoperirea cu asigurare a individului poate schimba comportamentul sau legat de

sănătate. El va avea tendinţa de a cheltui mai mult pentru sănătate, decât dacă ar fi plătit din

buzunarul propriu. Persoanele tind să crească consumul de servicii medicale, atunci când acestea

sunt subvenţionate.

Un plan de asigurări optimal ar trebui să plătească pentru tratament suma pe care asiguratul însuşi

ar fi dispus să o plătească.

Ce s-ar întâmpla dacă persoana care plăteşte prima de 200 u.m., ca să beneficieze de îngrijiri de

2000 u.m., ar consuma 2 500 u.m.?

La un număr de 500 de bolnavi (10% din 5000 de asiguraţi), s-ar aduna un cost suplimentar de

250.000 u.m care nu ar fi acoperit de prima de 200 um pe care o plătesc fiecare din cei 5000 de

persoane.

Efectul de substituţie : oamenii cheltuie mai mult pe îngrijiri medicale atunci cînd preţul este scăzut.

Efectul de venit : oamenii consumă mai multe îngrijiri medicale din cauza existenţei asigurării care

realizează transferul eficient al resurselor din starea de sănătate către starea de boală, făcând ca

oamenii să fie mai bogaţi atunci când sunt bolnavi ( de Meza, 1983).

Furnizarea unor servicii complet gratuite modifică mai mult comportamentul asiguraţilor (în sensul

creşterii nejustificate a consumului), decât acumularea unor venituri mari în urma asigurării,

sperînd că în acest fel va fi determinat consumul mai mare.

Asimetria informaţională este o altă problemă care poate să apară într-un sistem de asigurări. Ea

poate să existe de ambele părţi atât asiguratul cât şi asiguratorul având informaţii disproporţionate

privind procesul de asigurare.

Cel care se asigură are informaţii mai bune despre starea sa de sănătate decât asiguratorul.

Să presupunem că există în grupul de 5.000 de asiguraţi persoane cu riscuri diferite de îmbolnăvire,

5%,10% şi 15%. Am listat în tabel balanţa de venituri şi cheltuieli a asiguratorului :

Scenariul 1.

Prima de asigurare conform riscului mediu =200 um/persoană

Presupunem că toţi se asigură la prima de risc mediu şi asiguratorul nu ştie că 2000 de persoane au

risc mai mare de îmbolnăvire decât riscul mediu de 10%.

Page | 30

Tabel nr.1- Prima de asigurare conform riscului mediu de 10%.

Venituri Cheltuieli1000 de persoane 1000x200= 50 bolnavi x 2000 u.m 100.000cu risc 5% de îmbolnăvire 200.0002000 de persoane 2000x200= 200 bolnavi x 2000 u.m 400.000cu risc 10% de îmbolnăvire 400.0002000 de persoane 2000x200= 300 bolnavi x 2000 u.m. 600.000cu risc 15% de îmbolnăvire 400.000Total venituri 1.000.000 Total cheltuieli 1.100.000Deficit -100.000 um

Asiguratorul are un deficit de 100.000 um

Scenariul 2.

Prima de asigurare conform riscului mediu =200 um/persoană. Deoarece prima conform riscului

este egală cu costul bolii x riscul de îmbolnăvire, cei cu risc de 5% nu acceptă o primă mai mare de

2000 um x 5%=100 um şi părăsesc schema de asigurare.

Tabel nr.2- Prima de asigurare conform unui risc de 5%.

Venituri Cheltuieli2000 de persoane 2000x200= 200 bolnavi x 2000 u.m 400.000cu risc 10% de îmbolnăvire 400.0002000 de persoane 2000x200= 300 bolnavi x 2000 u.m. 600.000cu risc 15% de îmbolnăvire 400.000Total venituri 800.000 Total cheltuieli 1.000.000Deficit -200.000 um

În consecinţă, atunci când asiguratorul oferă o primă conform riscului mediu în populaţia

respectivă, persoanele care ştiu că au un risc mai mare se asigură, iar cei care au un risc mai mic,

refuză să cumpere prima de asigurare.

În consecinţă planul de asigurări îi pierde pe cei cu un risc mai mic şi trebuie să plătească o sumă

mai mare pentru servicii decât cea aşteptată.

Constatăm că asimetria informaţională poate face ca asiguratorul să piardă bani în situaţia în care

persoanele îşi cunosc riscul de îmbolnăvire mai bine decât asiguratorul. Procesul prin care indivizii

cu risc scăzut părăsesc grupul, rămânând numai indivizii cu risc înalt se numeşte selecţie adversă.

Asimetria informaţională poate să fie însă şi în dezavantajul asiguraţilor în situaţia în care

informţiile despre preţ, calitatea şi condiţiile poliţelor nu îl ajută pe cumpărator să ia o decizie

informată.

Deşi în domeniul asigurărilor private clientul este informat despre produs, în situaţia în care nu

poate să evalueze exact ce nevoi are se află în ipostaza în care decizia lui de cumpărare a unei poliţe

Page | 31

de asigurări poate să nu fie concordanţă cu necesarul de servicii medicale din viitor. Alegerea între

diferite modele de asigurare poate constitui o problemă pentru client. Prin poliţe asiguratorul

realizează însă şi o segmentare a pieţei, oferind pachete mai avanjoase celor care sunt “clienţi mai

buni”.

Un alt model de selectare a riscului este cel prin care asiguratorul îi alege numai pe cei cu risc

scăzut, refuzînd să îi asigure pe cei cu risc mai ridicat. Acest proces este cunoscut în literatură ca

luarea caimacului (sau smântânire).

Scenariul 3.

Tuturor li se aplică prima conform riscului mediu=200 um, cei cu risc mai mare decât riscul

mediu nu sunt acceptaţi în schemă.

Tabel nr.3- Prima de asigurare conform unui risc mai mare decat cel mediu.

Venituri Cheltuieli

1000 de persoane 1000x200= 50 bolnavi x 2000 u.m 100.000

cu risc 5% de îmbolnăvire 200.000

2000 de persoane 2000x200= 200 bolnavi x 2000 u.m 400.000

cu risc 10% de îmbolnăvire 400.000

Total venituri 600.000 Total cheltuieli 500.000

Beneficiu -100.000 um

Acesta situaţie este mult mai favorabilă asiguratorului, balanţa venituri/cheltuieli fiind pozitivă.

În afară de această politică, asiguratorii pot să facă astfel încât indivizii să se auto-selecteze prin

politica de co-plăţi, deductibile sau co-asigurări incluse în poliţele oferite.

O comparaţie realizată în Irlanda între două companii de asigurări: Voluntary Health Insurance

Board şi BUPA Ireland arăta că cea din urmă are primele de asigurare cu 10 % mai ieftine pentru

înscrişii sub 19 ani, cu 4% mai ieftine pentru cei cuprinşi între 19-49 de ani şi cu 20% mai scumpe

pentru cei cu vârste peste 54 de ani. În acest fel BUPA Ireland realizează smântânirea prin atragerea

celor cu risc scăzut de îmbolnăvire ( Mossialos 2001).

Pentru a face faţă selecţiei adverse asiguratorul poate adopta evaluarea riscului la nivel individual.

În acest fel se poate estima costul indus de persoana respectivă, iar prima de asigurare să fie

conformă cu riscul individului. Această soluţie, deşi pare a rezolva problema selecţiei adverse ridică

însă două probleme.

Page | 32

Prima este aceea că acest proces este destul de costisitor inducând costuri mari asiguratorului, iar

evaluarea se face destul de grosier. Există factori de ajustare pentru vârstă, sex, ocupaţie,

antecedente, mărimea familiei, etc., ce trebuiesc luaţi în calcul atunci când se evaluează riscurile.

A doua este aceea că evaluarea riscului la nivel individual exacerbează problemele de echitate, cei

care au venituri mai mici nu îşi permit să cumpere asigurări şi tocmai aceştia sunt cei care au un risc

mai mare de îmbolnăvire.

O altă abordare pentru reducerea selecţiei adverse este asigurarea de grup. Prin acest model se oferă

o asigurare la un grup, definit fie pe criterii administrative; cazul asigurărilor publice de sănătate,

fie pe criteriul locului de muncă; cel mai frecvent folosit de asiguratorii privaţi. În acest fel se

realizează distribuirea riscului între angajaţii unei companii, care plătesc toţi aceeaşi primă

conformă cu riscul mediu al grupului. Acest model este convenabil şi pentru asigurator, care

realizează un volum mai mare de asigurări cu un efort de piaţă mai mic şi în acelaşi timp obţine

asigurări din grupa de populaţie activă (mai tineri, mai sănătoşi).

O alta sursă de eşec pentru asigurări este relaţia de agenţie.

Până în acest moment am presupus că asiguratul este cel care alege cantitatea de servicii de care are

nevoie, dintre mai multe variante de tratament şi mai multe preţuri posibile. În realitate însă, pentru

cheltuieli importante legate de sănătate, medicul este cel care ia decizia pentru pacient. Deci

medicul funcţionează ca agent al pacientului în relaţia cu asiguratorul. Deoarece asiguratorul îşi ia

măsuri de precauţie şi aplică co-participare la costuri, interesul pacientului şi asiguratorului ca

serviciile să aibă un cost scăzut merg în aceeaşi direcţie şi atunci controlul “agentului “ este realizat

de ambele părţi. Însă când deciziile de tratament sunt foarte importante şi complexe, atunci medicul

este cel care decide tratamentul şi funcţionează ca agent al asiguratului producând costuri

asiguratorului.

În extremis relaţia de agenţie poate să funcţioneze de aşa natură încât medicul să-l determine pe

pacient să consume mai multe servicii decât are nevoie, sau să consume servicii care nu sunt

neapărat necesare. Această influenţă este cunoscută în literatură ca “oferta induce cererea”. Pentru

a contracara acest efect companiile de asigurări au departamente care evaluează şi plătesc facturile

pentru serviciile furnizate asiguraţilor emise de diferiţi furnizori agreaţi de companii. În momentul

în care un furnizor nu este sigur că pacientul său are dreptul la un anumit serviciu, trebuie să se

adreseze companiilor de asigurări, alfel asumându-şi riscul de a nu-i fi rambursate aceste servicii.

De aici reiese încă un aspect specific sistemelor de asigurări de sănătate cu mulţi asiguratori privaţi,

versus cele publice: costurile administrative mari. Acestea apar din două surse. Prima este de partea

Page | 33

asiguratorilor, datorită cheltuielilor de marketing, de tranzacţionare şi nevoii de a fi mereu activ pe

piaţă şi de a satisface clienţii. A doua sursă este cea reprezentată de furnizori, care trebuie să facă

faţă cerinţelor diferitelor companii de asigurări în ceea ce priveste modul de raportare şi rambursare.

Studiile realizate pe acest subiect estimează costuri administrative de 7-8% din totalul costurilor

pentru sănătate în Canada (sistem public) şi de 19-25% în Statele Unite (sistem privat)

(Himmelstein şi Woolhandler, 1986; Woolhandler şi Himmelstein 1991). La nivelul companiilor de

asigurări din Statele Unite se estimează că 15% din totalul primelor sunt reprezentate de costuri

administrative. O mare parte a costurilor sunt reprezentate de procesarea cererilor de plată, costul

nedepinzând de valoarea facturii plătite. Din aceasta cauză, asiguratorii încercă să evite procesarea

facturilor mici, transferându-le în deductibile şi co-plăţi direct către furnizori şi să păstreze doar

plata facturilor mari.

Mecanisme administrative sau de reglementare care acţionează la nivelul cererii sau ofertei

La nivelul cererii se implementează mecanisme de participare la costurile îngrijirilor de sănătate din

partea asiguraţilor. Aceste participări pot fi:

1. co-plăţi, care cer ca o persoană să plătească o anumită sumă pentru fiecare serviciu

primit;

2. co-asigurarea, în cadrul căreia persoana plăteşte un procent din serviciile primite;

3. deductibilele sunt sumele pe care o persoană le plăteşte până la un anumit plafon, după

care intră în funcţiune asigurarea.

La nivelul ofertei există controlul asupra furnizorilor, prin diferite mecanisme. Acestea pot fi

de diferite feluri:

reglementări de practică medicală – ghiduri - care încearcă să asigure că numai serviciile

necesare şi adecvate sunt furnizate;

detalierea pachetului de servicii oferit prin asigurarea privată, astfel încât la punctul de

furnizare a serviciilor, se ştie exact ce este îndreptăţit să primească asiguratul şi ce nu;

plata serviciilor din partea asigurărilor prin diferite modele, fiecare mecanism determinând

un anumit comportament din partea furnizorilor şi adaptări din partea asigurătorilor.

Concluzii și recomandări

Sistemul de asigurări sociale de sănătate din România a făcut progrese importante în cei

cincisprezece ani de existență. Serviciile medicale sunt la parametrii mult superiori și în evoluție

Page | 34

continuă, comparativ cu sfârșitul anilor 1990, iar infrastructura de date reprezintă o referință la nivel

european. Criza financiară din anii 2009 - 2011 a obligat autoritățile din domeniu la măsuri de

control al costurilor, care au avut adesea consecințe neintenționate. În ultimii doi ani, resursele

FNUASS au fost suplimentate, iar pachetul serviciilor de bază revizuit. În viitorul apropiat, este

esențial ca CNAS să obțină mai multă calitate în schimbul finanțării mai generoase a furnizorilor.

Pe termen mediu și lung, însă, perspectiva este complicată de provocări structurale care vor obliga

sistemul de asigurări de sănătate să se „reinventeze”.

Cele mai importante sunt:

1. Orientarea spre pacient. Succesul reformelor din sistemul de sănătate depinde de

schimbarea mentalității tuturor actorilor implicați, astfel încât pacientul să fie plasat în centrul

activităților, iar deciziile, inclusiv cele financiare, să se alinieze intereselor acestuia.

2. Evoluția costurilor. Costurile prestațiilor medicale cresc pretutindeni odată cu progresul

tehnologic. Acestei tendințe i se alătură îmbătrânirea populației, schimbările profilului

morbidității și îmbunătățirea treptată a accesului la servicii.

3. Diminuarea bazei de impozitare. Deși presiunea pentru majorarea cheltuielilor va crește,

încasările FNUASS din contribuții nu vor ține pasul, deoarece baza veniturilor se diminuează

odată cu inversarea raportului dintre salariați și pensionari.

4. Identificarea unor noi contribuabili. Aproximativ 3,5 milioane de persoane din populația

activă a României nu plătesc impozite, dar sunt beneficiari de servicii publice. Transformarea

acestora în contribuabili trebuie să fie o prioritate continuă a statului și societății.

Analiza stării de fapt, realizată pe baza datelor statistice și modificărilor legislative din ultimii cinci

ani, relevă o serie de probleme structurale. Pentru soluționarea lor, APSR face un set de

recomandări menite să contribuie la agenda reformei în sistemul de asigurări de sănătate.

Problemele de natura structurală pe care le-am identificat sunt:

4. Veniturile sunt insuficiente. Criza financiară din anii 2009 - 2011 a avut un impact major

asupra FNUASS. Au scăzut încasările din cote de contribuții, pe fondul diminuării veniturilor

populației și a conformării la plată. Gradul de colectare este încă suboptim.

Page | 35

5. Controlul resurselor prevalează. În anii 2009 - 2013, controlul resurselor a prevalat în fața

calității și accesului la servicii. Reformele nu au fost întotdeauna corelate, iar analizele de

impact au lipsit. În general, măsurile de reducere a costurilor au restrâns accesul asiguraților

la toate serviciile medicale.

6. Alocarea resurselor este subiectivă. Utilizarea resurselor financiare nu este calibrată cu

obiectivele de sănătate publică ale Guvernului. Transferul fondurilor către cele 43 de case de

asigurări nu se face obiectiv, în funcție de morbiditatea pacienților și costurile asociate, ci

istoric, pe baza realizărilor din anii precedenți. Cele mai mari cinci case județene de asigurări

absorb 35% din resurse, iar celor mai mici cinci le revine de zece ori mai puțin.

4. Acces deficitar la servicii. Dezechilibrul de acces la servicii dintre mediile urban și rural se

amplifică. Dezvoltarea insuficientă a medicinei primare lasă fără alternativă numeroși

asigurați, care apelează la spitale pentru afecțiuni tratabile la alte niveluri de asistență.

5. Activitatea din asistența spitalicească este concentrată la vârf. Cele mai mari 25% dintre

spitale publice au o pondere de 70% în sistem. Deși spitalele mari ar trebui să trateze afecțiuni

complexe, ele internează numeroase cazuri simple, compatibile cu unități de categorie

inferioară sau cu ambulatoriul de specialitate.

6. Internările de urgență predomină Ponderea internărilor de urgență a rămas constantă din

anul 2009, respectiv 50%, sugerând că măsurile de descurajare a acestora nu au avut impact

structural. Spitalele continuă să interneze mai mulți pacienți decât numărul contractat cu

casele de asigurări.

7. Subdezvoltarea alternativelor de îngrijire. Ponderea redusă a îngrijirilor la domiciliu și a

îngrijirilor pe termen lung face ca România să irosească aportul forței de muncă ce renunță la

activități productive pentru a oferi sprijin rudelor care suferă de boli imobilizante.

Lista urmatoare de propuneri conține șapte puncte principale. Desigur, agenda reformei în sistemul

de sănătate este mult mai amplă, dar nu am insistat pe recomandări formulate cu alte ocazii sau pe

proiecte în curs de implementare (precum informatizarea asigurărilor de sănătate).

1. Planificarea strategică. Stabilitatea și predictabilitatea politicilor în domeniu sunt precondiții

Page | 36

pentru ameliorarea calității serviciilor. Sistemul de asigurări de sănătate are nevoie de strategii

anuale prin care CNAS să stabilească obiective, acțiuni și resurse pentru următorii 3-5 ani.

2. Diminuarea dezechilibrelor de acces la servicii. Autoritățile trebuie să facă mai mult pentru

a atrage profesioniști în zonele deficitare, ameliorând printre altele:

activitatea comisiilor județene pe specialități

sistemul de tarifare a prestațiilor;

infrastructura de servicii.

3. Corelarea prestațiilor medicale cu obiectivele naționale. CNAS poate să folosească pârghii

asupra furnizorilor pentru a le alinia comportamentul la prioritățile naționale de sănătate

publică, prin:

indicatori de performanță;

decontarea în funcție de performanță;

ghidurile și protocoalele terapeutice;

traseele clinice;

raportarea satisfacției pacienților.

4. Creșterea veniturilor în sistem. România trebuie să genereze venituri mai mari din

contribuțiile de asigurări de sănătate. Până și Fondul Monetar Internațional consideră

că vom fi nevoiți să majorăm cheltuielile publice în sănătate cu cel puțin 1,25 puncte

procentuale din PIB până în anul 20304. Din multitudinea de alternative, propunem:

pe termen scurt, aplicarea cotei de 10,7% exclusiv pe seama salariaților, ceea ce ar

ameliora gradul de colectare a contribuțiilor fără a diminua veniturile populației (estimăm o

creștere cu aproximativ 2% a veniturilor din cotele de contribuție);

pe termen mediu, fiscalizarea unei cât mai mari părți a economiei gri și creșterea

economică la nivelul PIB potențial, care să creeze noi locuri de muncă, inclusiv în mediul

rural.

5. Eficiența utilizării resurselor. Pe termen mediu, FNUASS poate obține beneficii prin

dezvoltarea alternativelor mai ieftine de servicii, alocarea obiectivă a fondurilor pe case de

asigurări și ajustarea tarifelor la costurile reale ale serviciilor.

4 „Romania: Selected Issues Paper”, cap. IV. „Ensuring the Financial Viability of the Health Care System— Financing Options for Romania”, IMF Country Report No. 12/291, Fondul Monetar Internațional, Washington,DC, 2012.

Page | 37

6. Adaptarea activității unor spitale. MS, CNAS și autoritățile locale pot orienta activitatea

celor mai mici 25% dintre spitalele publice către ambulatoriul de specialitate și spitalizări de

zi. În schimb, spitalele mari trebuie descurajate să trateze cazuri simple și stimulate să se

concentreze pe cele complexe.

7. Reducerea birocrației. Trebuie redusă povara reglementărilor și intervențiile caselor de

asigurări. Acestea își pot atinge obiectivele, concentrându-se monitorizarea indicatorilor

esențiali pentru sistem, dar lăsându-le prestatorilor libertate de acțiune.

Concluzii pe larg

Morbiditatea la nivel național a cunoscut o evoluție continuă în ultimele decenii. Spre deosebire de

anii 1970, bolile cronice precum cele de nutriție și metabolism, cardiovasculare, cancerul și

tulburările mentale înregistrează prevalențe mari și incidențe în creștere. Tendințele vor continua,

fiind alimentate în special de îmbătrânirea populației și schimbarea stilului de viață. Aceste procese

creează provocări serioase sistemului de asigurări de sănătate, care va trebui să se adapteze la

cererea de servicii tot mai numeroase, diversificate și costisitoare. Sarcina îi va fi îngreunată de

diminuarea treptată a bazei veniturilor, deoarece în următorii cincisprezece ani raportul dintre

salariați și pensionari se va inversa. Prin urmare, FNUASS va trebui să folosească resurse relativ

mai reduse pentru a satisface nevoi în creștere.

Pentru a atenua presiunea financiară asupra sistemului de asigurări de sănătate, statul român va

trebui să rezolve pe termen mediu un dezechilibru structural important: toți locuitorii consumă

servicii, inclusiv medicale, finanțate din surse publice, dar mai puțin de jumătate contribuie. Există

un bazin de aproximativ 3,5 milioane de români activi - șomeri, persoane ocupate în agricultură,

lucrători la negru - care nu plătesc impozite directe, dar sunt beneficiari de servicii publice.

Criza financiară din anii 2009 - 2011 a avut un impact major asupra sistemului de asigurări de

sănătate din România. Pe partea veniturilor, rezultatul anilor de criză a fost dependența în creștere a

FNUASS de bugetul de stat și scăderea gradului de colectare. Statul român, ca acționar la diverși

operatori economici, este cel mai mare debitor la FNUASS.

În privința cheltuielilor, reacția CNAS la efectele crizei financiare s-a concretizat în măsuri de

raționalizare și control, care au variat de la un an la altul și au avut uneori consecințe neintenționate.

În perioada 2009 - 2013, controlul resurselor a fost prioritar, iar calitatea serviciilor și accesul la

acestea au reprezentat preocupări secundare. Așadar, serviciile contractate au reflectat deciziile de

Page | 38

politică bugetară ale Guvernului și nu politicile publice în sănătate. Obiectivul major al perioadei a

fost reducerea ponderii sectorului spitalicesc prin prevenirea internării cazurilor ce puteau fi

rezolvate la alte niveluri de asistență medicală. Medicina primară a primit o atenție specială relativ

târziu, primele măsuri stimulative, de amploare relativ redusă, fiind luate abia în anul 2013.

Alocarea resurselor FNUASS către cele 43 de case de asigurări nu se face obiectiv, prin formula

care să țină cont de profilul morbidității pacienților și costurile asociate, ci istoric, pe baza

realizărilor din anii precedenți. În acest fel, CNAS irosește o bună oportunitate de a influența

comportamentul și performanța caselor de asigurări de sănătate. În practică, se remarcă un nivel

mare de concentrare a resurselor în grupul celor mai mari dintre acestea. Primele opt case județene

de asigurări utilizează 35% din total, deși populația lor cumulată se ridică la numai 22%. Este

adevărat că spitalele din respectivele județe au adresabilitate regională, însă dezechilibrele se

mențin și în cazul asistenței primare, investigațiilor paraclinice și medicamentelor compensate.

În ciuda declarațiilor publice în favoarea serviciilor în ambulatoriu, resursele utilizate cu această

destinație din FNUASS în ultimii zece ani au variat între 10% și 16%. Comparativ cu sistemele de

sănătate din celelalte state central și est-europene membre ale UE, România alocă cu circa 10

puncte procentuale mai puțin. În plus, domeniul a fost supus mai multor măsuri de control al

costurilor, care au afectat comportamentul furnizorilor și disponibilitatea serviciilor.

În perioada 2009-2013, medicina de familie a cunoscut schimbări anuale în pachetul de bază,

condițiile de furnizare a serviciilor și finanțare. Efectele negative asupra activității au fost

discontinuitatea, reducerea activităților de prevenție5 și, pe alocuri, lipsa de obiectivitate a

raportărilor. După patru ani de scăderi și stagnări, finanțarea medicinei de familie s-a ameliorat din

anul 2013, iar serviciile din pachetul de bază au fost restructurate în anul 2014. Una din problemele

majore ale sectorului rămâne dezechilibrul de acces la servicii dintre mediile urban și rural; mai

mult, o bună parte a medicilor de familie se apropie de vârsta pensionării. Această situație are

impact negativ și asupra stării de sănătate de populației și asupra obiectivului de reducere a

spitalizărilor de urgență, mai ales în privința pacienților provenind din mediul rural.

În cazul serviciilor paraclinice, pachetul de bază a fost extins an de an cu noi investigații, însă

finanțarea și tarifele au rămas constante până în anul 2013. Efectele au fost stagnarea numărului de

investigații și creșterea continuă a cererii nesatisfăcute. Chiar și după majorările din anii 2013 și

2014, rămân investigații al căror tarif este inferior costurilor și care creează consecințe neanticipate:

unii furnizorii le evită pretextând epuizarea bugetului alocat. Astfel, un drept fundamental al

asiguraților, respectiv accesul nediscriminatoriu la serviciile din pachetul de bază, se restrânge

5 De exemplu, examenele de bilanț și controalele periodice pentru adulți, imunizările și consultațiile pentru gravide și lăuze

Page | 39

semnificativ.

Serviciile furnizate de spitale constituie cea mai mare ramură a sistemului de asigurări de sănătate,

cu o pondere istorică de 40%-50% din cheltuieli. Spitalele au trecut prin transformări importante în

ultimii 25 de ani; cea mai tumultoasă perioadă a fost între anii 2009 și 2013, când au fost

implementate simultan măsuri de descentralizare, restructurare și reducere a costurilor. A fost o

perioadă presărată cu schimbări, multe impredictibile și, aparent, fără evaluare prealabilă sau

ulterioară. În cele din urmă, spitalizarea continuă contractabilă s-a diminuat și se manifestă o

tendință accelerată de reorientare spre spitalizarea de zi.

Activitatea din asistența spitalicească este concentrată la vârf: cele mai mari 85 de spitale publice au

o pondere de 70% în sistem, deși numărul lor de paturi este apropiat de jumătate. În schimb, cele

mai mici 92 de spitale (cuartila inferioară) efectuează numai 3,8% din cheltuielile totale, deci au o

importanță sistemică nesemnificativă. Anvergura spitalelor mari pare problematică: acestea ar

trebui să trateze afecțiuni de complexitate ridicată, însă cifrele arată că ele internează și numeroase

cazuri simple, care ar trebui rezolvate în unități de categorie inferioară.

Mulțumită taxei clawback, cheltuiala reală a FNUASS cu medicamentele compensate eliberate în

farmacii cu circuit deschis s-a redus sub 25% din total. Structura consumului reflectă indirect

morbiditatea generală: cele mai costisitoare medicamente sunt indicate pentru afecțiuni oncologice

și reumatologie, boli cardiovasculare, sistem nervos central și diabet zaharat/ boli ale aparatului

digestiv; aceste patru clase cumulează trei sferturi din valoarea totală compensată de FNUASS. Cele

mai multe medicamente se prescriu în ambulatoriu, mai ales de către medicii de familie, frecvent ca

urmare a scrisorilor medicale din ambulatoriul de specialitate și spitale. În privința beneficiarilor,

pensionarii sunt cea mai mare categorie atât ca volum, cât și ca valoare. Salariații, deși sunt sursa a

două treimi din veniturile FNUASS, consumă numai 12% din medicamentele compensate.

Recomandări cu caracter sistemic

Contractele-cadru și alte acte normative din anii 2010-2013 au declanșat o succesiune rapidă de

schimbări în sistemul de asigurări de sănătate. Analiza retrospectivă sugerează că acestea nu au fost

întotdeauna corelate sau concepute dintr-o perspectivă de timp multianuală6. Atât furnizorii, cât și

6 Exemple de măsuri adoptate și apoi abandonate după unul sau doi ani de implementare sunt: (i) eliminarea serviciilor diagnostic și terapeutice din pachetul de bază al ambulatoriului clinic de specialitate, (ii) limitele consultațiilor pentru monitorizarea clinică a bolnavilor cronici de către medicii de familie, (iii) restricțiile privind eliberarea de prescripții și bilete de trimitere recunoscute în sistem cu ocazia consultațiilor la cerere, (iv) sumele orientative lunare decontabile în medicina dentară, (v) sistemul de tarifare a îngrijirilor medicale și paliative la domiciliu, (vi) spitalizarea continuă de 24 de ore, (vi) plafonarea numărului de paturi contractabile de către casele de asigurări cu spitale private, (vii) tarifele pentru servicii hoteliere de înalt confort oferite de spitale, (viii) criteriile de evaluare retrospectivă a oportunității internării etc.

Page | 40

pacienții au resimțit lipsa de predictibilitate, unele dintre măsuri nefiind anunțate în prealabil.

Sistemul de asigurări de sănătate ar avea mult de câștigat din utilizarea planificării strategice

multianuale. CNAS ar trebui să elaboreze și să dezbată o „Strategie multianuală a sistemului de

asigurări de sănătate”, prin care să comunice din timp principalele schimbări în contractarea,

prestarea, raportarea, tarifarea și decontarea serviciilor. Strategia ar urma să fie actualizată anual sau

bienal. Exercițiul planificării prealabile ar ajuta la corelarea măsurilor din diverse ramuri de

asistență, a celor bugetare și a politicilor inițiate de Ministerul Sănătății. Mai mult, ar da ocazia

evaluării ex-ante și ex-post a impactului, care pare să fi lipsit cu desăvârșire în anii anteriori.

Ministerul Sănătății preconizează investiții importante în infrastructura de servicii medicale

primare, potrivit „Strategiei naționale de sănătate 2014 – 2020”7. Se propune reabilitarea sau

construirea a sute de centre comunitare integrate și ambulatorii de specialitate. În acest context,

atragerea profesioniștilor în comunitățile respective devine și mai necesară: dacă stimulentele

întârzie sau eșuează, toate investițiile vor fi inutile.

Calitatea serviciilor de sănătate nu a reprezentat o preocupare predilectă a autorităților din

sănătate, iar puținele măsuri luate în ultimii ani au rămas fără efect8. Ea nu este evaluată și nu

reprezintă un criteriu la contractarea sau decontarea serviciilor de către casele de asigurări de

sănătate. Drept rezultat, pacienții români sunt cei mai nemulțumiți din întreaga Uniune Europeană

de calitatea generală a îngrijirilor9. Este timpul ca CNAS să folosească pârghii asupra furnizorilor

pentru a cunoaște natura activității lor și a le alinia comportamentul la prioritățile naționale din

domeniu. Câțiva pași sunt necesari; ei au mai fost recomandați în alte rapoarte de analiză, însă până

în prezent nu au fost urmați. De aceea, APSR îi readuce în discuție:

1. Elaborarea și implementarea unui set de indicatori de performanță pentru evaluarea

furnizorilor, pe fiecare tip de asistență medicală; indicatorii trebuie să urmărească aspecte

cheie din activitate, să fie corelați cu prioritățile naționale în domeniu și cu lista serviciilor

pe care le pot realiza furnizorii (de exemplu, monitorizarea clinică activă a pacienților cu

boli cronice cu impact major asupra stării de sănătate);

2. Stabilirea unui sistem de decontare „per performanță” obiectiv și fără echivoc, cu plăți

ajustate în funcție de gradul de îndeplinire a unor niveluri valorice prestabilite;

3. Adaptarea SIUI la măsurarea și evaluarea performanței și dezvoltarea abilităților analitice

7 Aprobata prin H.G. nr. 1028/20148 De exemplu, chestionarul de evaluare a satisfacției pacienților la externarea din spital9 Conform Eurobarometrului nr. 411, „Siguranța și calitatea serviciilor medicale acordate pacienților”, publicat de Comisia Europeană în luna iunie 2014, accesibil la http://ec.europa.eu/public_opinion/index_en.htm

Page | 41

necesare personalului caselor de asigurări și Ministerului Sănătății;

4. Elaborarea/ revizuirea ghidurilor și protocoalelor terapeutice asociate serviciilor/

activităților evaluate cu ajutorul indicatorilor de performanță; monitorizarea utilizării

acestora de către furnizorii de servicii;

5. Elaborarea traseelor clinice pentru pacienți/ serviciile evaluate cu ajutorul indicatorilor de

performanță; monitorizarea respectării acestora de către furnizorii de servicii.

Veniturile FNUASS din cotele de contribuții la sănătate s-au situat istoric între 2,3% și 2,5% din

PIB. Dacă actualii parametri fiscali se mențin și în următorii 15 ani10, nivelul veniturilor va rămâne

același. Prognoza este un semnal de alarmă pentru sistemul de asigurări de sănătate, care va avea,

începând din jurul anului 2020, mai mulți pensionari decât salariați. FNUASS va fi supus unor

presiuni tot mai puternice pentru creșterea cheltuielilor, dar veniturile din contribuții nu le vor putea

satisface. Ori, până și Fondul Monetar Internațional consideră că România trebuie să majoreze

cheltuielile publice în sănătate cu cel puțin 1,25 puncte procentuale din PIB până în anul 203011.

Este greu de crezut că fondurile suplimentare ar putea proveni din subvenții de la bugetul de stat,

care sunt deja la niveluri nesustenabile pe termen mediu și lung. Prin urmare, Guvernul și CNAS

sunt obligate să genereze venituri mai mari din contribuțiile de asigurări de sănătate, pentru a

garanta echilibrul bugetar al FNUASS.

BIBLIOGRAFIE

Bărăgănescu C. (2008), Descriere, analiză comparată şi modalităţi de finanţare a serviciilor de

sănătate, Revista Medic.ro nr. 46, VII – VIII;

Cepoi V., Dragomirişteanu A. (2005), Managementul şi organizarea serviciilor de sănătate,

Master Managementul sistemului de sănătate, Modulul Structura asistenţei medicale –

managementul şi organizarea serviciilor de sănătate, Suport de curs, Bucureşti;

Ciumaş C., Făt C.M., Văidean V.L. (2008), Protecţie şi asigurări sociale – lumea conceptuală,

vol. Reforma sistemului asigurărilor sociale din România în vederea aderării la Uniunea Europeană,

CasaCărţ ii de Stiinţă, Cluj-Napoca;

10 Respectiv, procentul cotei de contribuție, regimul aplicabil pensionarilor, scutirile, gradul de colectare și necontributivitatea a aproximativ 3,5 milioane de persoane active11 „Romania: Selected Issues Paper”, cap. IV. „Ensuring the Financial Viability of the Health Care System- Financing Options for Romania”, IMF Country Report No. 12/291, Fondul Monetar Internațional, Washington, DC, 2012.

Page | 42

Constantinescu D. (2007), Asigurările de sănătate, Editura Mustang, Bucureşti;

Constantinescu D. şi colectiv (1998), Asigurări personale, Editura Semne, Bucureşti;

Constantinescu D., Constantinescu M. (2005), Fonduri Private de Pensii, Editura Bren,

Bucureşti;

Enăchescu D., Marcu M. (1998), Sănătate publică şi management sanitar, Editura All, Bucureşti;

Enăchescu D.şi colectivul (1998), Management sanitar şi sănătate publică, Editura All, Bucureşti;

Gal A.,Roşca M. (2011), Dezvoltarea economică şi progresul tehnic –factori generatori de şomaj,

în volumul: România şi provocările crizei economice.

Gal A. (2012), Protecţia socială aşomerilor în România în perioada 2004-2010, în volumul:

Economia şi afacerile pe pieţele emergente. Contribuţii ale tinerilor cercetători, Editor coordonator:

prof.univ.dr. Alina Bădulescu, Editura Universităţii din Oradea, ISBN 978-606-10-0659-5

Litu M. (2007), Elemente de etică în analiza performanţelor sistemelor de sănătate , Revista

Româna de Bioetică, editată de Colegiul Medicilor Iaşi, Vol.4, Nr.4;

Luchian M. (2007), „Management sanitar”, Facultatea de Medicina si Stomatologie

"Apollonia",Iasi;

Marcu A., Galan A., Cucu A.,Vitcu L. (2006), Implicarea secţiei de sănătate publică în programe

internaţionale de sănătate publică în domeniul monitorizării şi evaluării stării de sănătate a

populaţiei, A 40-a Conferinţă Anuală a Institutului de Sănătate Publică Bucureşti;

Nelson K, Fritzell J (2014), Protecţia socială și sănătatea publică: Rolul venitului minim în

mortalitate;

Nistor I. (2008), Sisteme de sănătate – studiu comparativ, vol. Reforma sistemului asigurărilor

sociale din România în vederea aderării la Uniunea Europeană, Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca;

Poenaru, M. (1996), Politici sociale şi indicatori sociali, Editura All, Bucureşti;

Preda M.(2002), Politica socială românească între sărăcie şi globalizare, Editura Polirom,

Bucureşti;

Rădulescu V. (2007), Marketingul în domeniul serviciilor de sănătate din România în contextul

integrării în Uniunea Europeană, Bucureşti;

Şeulean V. (2003), Protecţie şi asigurări sociale, Editura Mirton, Timişoara;

Ţurlea E. (2003), BIM - Îndrumar metodologic al Sistemului de Asigurări Sociale de Sănătate,

Vaughan E., Vaughan T. (1999), Fundamentals of Risk and Insurance, John Wiley&Sons, Inc.,

New York;

Văidean V.L. (2007), The public private partnership for health insurance, The Proceedings Of The

International Conference Competitiveness And European Integration, Finance Section, Editura

Alma Mater, Cluj-Napoca;

*** Economie sanitară şi management financiar, Ghid pentru finanţarea îngrijirilor de sănătate şi

Page | 43

administrarea spitalelor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate, Bucureşti, 2003;

*** Ghidul pacientului 2010, Cum să te vindeci într-un sistem sanitar bolnav?, Editura Jurnalul

Naţional, Bucureşti 2010;

*** Comisia Europeană (2013), Către investiţii sociale pentru promovarea creşterii şi coeziunii –

inclusiv implementarea Fondului social european pentru perioada 2014-2020;

*** Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetăţeanului, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru

analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România, Bucureşti, 2008;

*** Declaraţia Universalǎ a Drepturilor Omului;

*** Decretul nr. 246 din 29 mai 1958 privind reglementarea acordării asistenţei medicale şi a

medicamentelor, publicată în B.Of nr.24 din 2 iunie 1958, abrogat prin Legea nr. 158 din 14 mai

2004, publicată în M.Of. nr.467 din 25 mai 2004;

*** Ordonanţă de urgenţă OUG nr.150 din 31 octombrie 2002 privind organizarea şi funcţionarea

sistemului de asigurări sociale de sănătate;

*** Rezoluţia Parlamentului European din 20 noiembrie 2012 privind Pactul referitor la

investiţiile sociale ca răspuns la criză.

http://www.cnas.ro

http://www.euro.who.int

http://www.eurohealthnet.org

http://www.epp.eurostat.ec.europa.eu/

http://www.casan.ro

http://www.incds.ro

http://www.ms.ro

http://www.snspms.ro

http://www.who.ch

http://www.ceass.ro/

http://www.entersingapore.info

http://www.eur-lex.europa.eu

http://www.europarl.europa.eu

http://www.insse.ro/

http://www.mathworks.com/

http://www.ms.ro

http://www.gretl.sourceforge.net/

http://www.onuinfo.ro

Page | 44

http://www.statistics.gov.uk

Page | 45