Încă din antichitate, oamenii s-au preocupat de protejarea vieţii, a sănătăţii şi bunurilor

lor în forme diverse, care au evoluat până la cele care se practică în prezent.

Cele mai vechi forme ale asigurării de viaţă sunt indemnizaţiile de deces, acordate în

vederea acoperirii cheltuielilor de inmormântare şi asigurarea de rentă viageră.

Asigurările de viaţă sunt privite cu multă seriozitate în întreaga lume şi acest lucru nu

este nou. Ele fac parte dintr-o categorie mai amplă a asigurărilor de persoane, care acordă

indemnizaţii băneşti pentru producerea unor riscuri ce afectează viaţa persoanei, sănătatea sau

integritatea fizică.

În funcţie de riscul asigurat în asigurarea de bază (produsul principal), asigurările de

persoane pot fi împărţite în două categorii:

asigurări de viaţă, care acoperă riscul de deces;

asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă, care acoperă în asigurarea principală

integritatea corporală sau sănătatea persoanei.

La producerea evenimentului asigurat, asiguratul primeşte o indemnizaţie de asigurare

corespunzătoare unei sume stabilite iniţial, denumită sumă asigurată, conform contractului de

asigurare. În schimb, evident, asiguratul trebuie să plătească prima de asigurare. La ambele

tipuri de asigurări se pot adăuga clauze adiţionale care extind acoperirea acordată prin produsul

principal, în schimbul unei prime suplimentare de asigurare.

În practica asigurărilor, acestea poartă denumirea de asigurări de persoane. Originea lor

se află în antichitate, fiind încă de atunci o dovadă de prudenţă; cu timpul, asigurările de viaţă şi

sănătate au fost permanent recunoscute ca elemente esenţiale şi necesare în aşa-numitul

„program financiar” al individului sau al familiei.

Conceptul şi caracteristicile asigurărilor de viaţă. Tipuri de asigurări de persoane

Asigurarea de viaţă este o formă de protecţie financiară a dependenţilor sau a altor

persoane desemnate în cazul decesului asiguratului.

Din punctul de vedere al societăţii de asigurări, asigurarea de viaţă reprezintă o

modalitate de transfer al riscului financiar legat de pierderea vieţii sau sănătăţii unui individ

asupra unui grup de indivizi expuşi aceluiaşi risc. Transferul riscului se face de la individ spre

grup, şi fiecare membru al grupului participă la constituirea fondului din care se vor plăti sumele

1

asigurate (despăgubirile) printr-o cotă de participare care nu este altceva decât prima de

asigurare.

Din perspectiva individului, asigurarea de viaţă poate fi definită ca o înţelegere prin care

asiguratul plăteşte o anumită sumă de bani – prima de asigurare – în schimbul căreia asigurătorul

va plăti o anumită sumă de bani – sumă asigurată – în caz de deces sau supravieţuire.

Aşadar, se poate afirma că asigurarea de viaţă se bazează pe încheierea unui contract de

asigurare – poliţa de asigurare – prin care asigurătorul se obligă să plătească beneficiarului

asigurării o anumită sumă la producerea riscului asigurat – suma asigurată -, în schimbul plăţii de

către contractantul asigurării a unei prime de asigurare respectiv „preţul” protecţiei oferite

asiguratului de către asigurător. Poliţa de asigurare de viaţă conferă protecţie beneficiarului

poliţei (în funcţie de tipul poliţei).

Riscul în asigurarea de viaţă este este riscul de deces. Totuşi, decesul este un eveniment

sigur, cert; incertitudinea rezultă din momentul în care el se produce.

Din această definiţie rezultă că, în contractul de asigurare, există mai multe categorii de

persoane, şi anume:

Asigurătorul – societatea de asigurare;

Asiguratul – persoana a cărei viaţă se asigură;

Contractantul asigurării – persoana care încheie contractul de asigurare şi care plăteşte

prima de asigurare. De cele mai multe ori, contractantul este aceeaşi persoană cu

asiguratul. În caz contrar, asiguratul trebuie să îşi dea acordul în legătură cu încheierea

acestui contract;

Beneficiarul – persoana care va încasa suma asigurată în cazul decesului asiguratului.

Primele de asigurare se stabilesc pe baza calculelor actuariale, avându-se în vedere

criterii generale (de exemplu statistici demografice, tabele de mortalitate) şi speciale (ce ţin de

individ). Din primele de asigurare încasate se creează rezervele matematice care se valorifică

prin investire, sporind fondul din care se vor plăti sumele asigurate.

Spre deosebire de asigurările generale (non-viaţă), unde contractele de asigurare sunt

contracte de despăgubire, în asigurările de viaţă, acest lucru nu este valabil, deoarece nici viaţa,

nici sănătatea sau integritatea nu pot fi evaluate în bani. Oricine are un interes asigurabil

nelimitat în ceea ce priveşte propria persoană, dar modul în care îşi determină suma asigurată

depinde de puterea sa financiară şi de nivelul de protecţie de care are nevoie şi pe care îl poate

susţine. Chiar şi în ţările cu tradiţie în asigurări, încheierea unei poliţe de asigurare este o decizie

individuală pe baze voluntare, făcută din interes personal sau pentru a proteja familia şi pe cei

dragi. Există şi situaţii în care aceste asigurări trebuie să fie încheiate, şi acest lucru este

determinat de uzanţe, politici de firmă, sau în funcţie de situaţie.

2

Ele izvorăsc din nevoia firească de siguranţă a omului. Pentru a fi eficiente pentru

asigurat şi companie, asigurările de viaţă se încheie, de regulă, pe un număr mai mare de ani,

respectiv 10, 15, 20 de ani. Sunt asigurări pe termen, de obicei, mediu sau lung (de la 5 la 25 sau

chiar până la 80 de ani), spre deosebire de contractele de asigurări generale, a căror durată este

redusă (un an, o lună, o călătorie etc.). Dată fiind această caracteristică, asigurarea de viaţă

obligă la o deosebită seriozitate a contractantului asigurării privind plata primelor sub aspectul

regularităţii şi a perioadei de asigurare; plata primei se poate face o singură dată (întreaga primă

sau în rate anuale, semianuale, trimestriale, şi mai rar, lunare).

Asigurătorul va fi o companie de asigurări care trebuie să îndeplinească o serie de criterii

şi condiţii foarte riguroase:

seriozitate;

soliditate financiară;

va exista şi în momentul în care va trebui să plătească;

va plăti;

banii clienţilor sunt în siguranţă.

Asigurările de viaţă clasice nu sunt întotdeauna foarte tentante numai prin protecţia

pentru riscul de deces, motiv pentru care societăţile de asigurare au „inventat” noi tipuri de

produse prin care, alături de protecţie, sunt oferite şi alte avantaje, cum ar fi: economisire,

investiţii, pensie pe o perioadă determinată sau viageră, tratament medical, cheltuieli de

înmormântare etc. Aşadar, asiguratul poate beneficia de de sume importante pe durata vieţii,

ceea ce înseamnă că asigurările pot fi şi asigurări de supravieţuire. Acestea poartă denumirea de

„asigurări mixte de viaţă”. Partea de protecţie constă în faptul că, în caz de deces, beneficiarul

poliţei va încasa suma asigurată, iar în caz de supravieţuire, asiguratul încasează această sumă la

expirarea contractului, aşa cum este stabilită în contract.

Există mai multe tipuri de asigurări de persoane, pentru a căror clasificare se folosesc mai

multe criterii, dintre care:

a. Considerând drept criteriu riscul care se asigură, asigurările de persoane pot fi împărţite

în următoarele categorii principale:

Asigurări de supravieţuire;

Asigurări de deces;

Asigurări mixte de viaţă;

Asigurări de boală;

Asigurări de accidente.

b. După scopul asigurării, în literatura de specialitate întâlnim şi o altă clasificare:

Asigurări de viaţă pe termen limitat;

3

Asigurări de viaţă pe termen nelimitat;

Asigurări mixte de viaţă cu capitalizare;

Asigurări de pensii.

Desigur că, indiferent de criteriile de clasificare, există nenumărate variante ale tipurilor de

asigurări pe care societăţile de asigurări de viaţă le oferă clienţilor, adaptate nevoilor şi

scopurilor acestora. Oferta poate fi extrem de diversificată, de ordinul a sute de produse, cum

este cazul pieţelor mature, unde asistăm la combinaţii dintre cele mai ingenioase între asigurări şi

alte produse financiare.

Principalele tipuri de asigurări de viaţă

Asigurările de viaţă se practică în prezent într-un număr mare de forme dintre cele mai

diverse, cele mai multe dintre ele reprezentând creaţia ultimelor decenii. Acest lucru a fost

determinat de nevoile tot mai variate ale clienţilor, dar şi de sofisticarea lor, evident,

preponderent pe pieţele mature.

Asigurarea de viaţă reprezintă o modalitate de protecţie financiară, garantare şi păstrare a

proprietăţilor unei familii. Ea constituie o parte integrantă a unui plan financiar al familiei,

alături de alte tipuri de investiţii în afaceri imobiliare, acţiuni, depozite bancare, asigurarea fiind

o garanţie legată de disponibilitatea unui fond de lichidităţi necesare în cazul unei situaţii

neaşteptate, fără să fie afectate celelalte forme de economisire, de regulă pe termene stabilite.

Există în prezent sute de tipuri de asigurări de viaţă. Unele dintre ele, deşi încadrate în

această categorie, nu mai păstrează toate caracteristicile. De aceea, în cele ce urmează, vor fi

prezentate numai câteva, dintre cele mai reprezentative şi mai frecvent întâlnite.

ASIGURAREA DE VIAŢĂ PE TERMEN LIMITAT

Aceasta este asigurarea tipică şi cea mai simplă; ea se încheie pe o anumită perioadă de

timp şi acoperă numai riscul de deces. În consecinţă, asiguratul va plăti periodic o sumă de bani,

denumită primă de asigurare, în schimbul căreia o a treia persoană, denumită beneficiar şi

desemnată de asigurat, va încasa suma asigurată la decesul acestuia din urmă, conform

contractului încheiat. De cele mai multe ori, persoana desemnată este soţul supravieţuitor, dar

pot fi şi copiii, părinţii, uneori prietenii, sau alte persoane din afara familiei.

Caracteristic pentru această poliţă este faptul că suma asigurată va fi plătită numai dacă

decesul se produce în perioada de valabilitate a contractului. Dacă la expirarea contractului

asiguratul este în viaţă, asigurătorul este exonerat de orice răspundere privind plata sumei

asigurate. Nici asiguratul şi nici beneficiarul nu vor primi nimic la expirarea contractului. De

aceea, nici prima de asigurare nu este foarte mare în comparaţie cu celelate tipuri de asigurări. Ea

4

va trebui plătită pe toată durata poliţei. Date fiind caracteristicile menţionate, rezultă clar că

această asigurare conferă protecţie numai pentru riscul de deces, şi nu presupune o economisire

sau capitalizare prin faptul că la expirarea perioadei de asigurare, asigurătorul nu va plăti nimic.

ASIGURAREA DE VIAŢĂ PE TERMEN NELIMITAT

Această formă de asigurare pe termen (aşa-zis) nelimitat acoperă riscul de deces pe o

perioadă mai lungă de timp, respectiv până la o vârstă înaintată (de exemplu, 95 de ani) a

asiguratului. În general, condiţia este ca asiguratul să plătească primele de asigurare până la data

pensionării. Riscul de deces este acoperit pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii

asigurării şi atingerea vârstei respective. Dacă asiguratul va ajunge la această vârstă, va primi

suma asigurată actualizată. Deosebirea faţă de asigurarea de viaţă pe termen limitat constă în

mărimea primei de asigurare şi în faptul că introduce un nou element, şi anume rambursarea

sumei la împlinirea vârstei respective determinate a asiguratului.

ASIGURAREA MIXTĂ DE VIAŢĂ

Acest tip de asigurare este o asigurare cu capitalizare, care se deosebeşte de cele

anterioare prin gradul de cuprindere; faţă de asigurarea de viaţă tipică, prin care este acoperit

numai riscul de deces, asigurarea mixtă de viaţă acoperă şi riscul de supravieţuire. Asigurătorul

va plăti în orice condiţii asiguratului sau beneficiarului poliţei suma asigurată; dacă asiguratul

este în viaţă la expirarea poliţei, el primeşte personal suma asigurată, iar dacă decedează în

perioada de asigurare, suma asigurată revine beneficiarului asigurării numit de el şi menţionat în

poliţa de asigurare. Este deci un produs complex care oferă protecţie dublă (atât în cazul

decesului, cât şi al supravieţuirii la sfârşitul perioadei de asigurare). Marele avantaj constă în

faptul că sumele de bani plătite de asigurat (sau de contractant) sub forma primelor de asigurare

reprezintă o formă de economisire care poate fi valorificată la expirarea perioadei. Este

important de ştiut că accesul la acest fond există, dar dacă contractantul asigurării doreşte

retragerea acestor bani, el renunţă la poliţă; valoarea primită înapoi de la societatea de asigurare

poartă numele de valoare de răscumpărare şi creşte odată cu apropierea de expirarea

contractului. De aceea, este recomandabil să nu se renunţe la poliţă întrucât sumele rambursate

cresc odată cu trecerea timpului.

Contractul se încheie pe un număr de ani ce poate fi cuprins între anumite limite (3 sau 5

şi 60 sau 65 de ani), cu condiţia ca asiguratul să nu depăşească o anumită vârstă (de obicei 75 de

ani) la expirarea acestei perioade; cu cât perioada de asigurare este mai mare, cu atât este mai

avantajos atât pentru client, cât şi pentru societatea de asigurare. Primele de asigurare se stabilesc

în funcţie de suma asigurată, care, în general, pentru acest tip de poliţă, este nelimitată.

5

ASIGURAREA MIXTĂ REDUSĂ

Prin alegerea acestui tip de contract, este posibilă rambursarea primelor aferente riscului

de supravieţuire, rămânând la dispoziţia asigurătorului numai prima aferentă riscului de deces. În

cazul în care, la expirarea perioadei de asigurare, asiguratul este în viaţă, el beneficiază de suma

asigurată, iar dacă el decedează, asigurătorul va plăti suma primelor de asigurare înregistrate

până la momentul decesului la care, de regulă, se adaugă şi cota corespunzătoare participării la

profit pentru partea din rezervele matematice investite de asigurător. Şi în acest caz, societatea de

asigurare acceptă ca suma asigurată să fie nelimitată, lăsând la latitudinea contractantului să

decidă nivelul ei.

ASIGURAREA TIP STUDENT

Un alt produs de asigurare de viaţă cu o logică poate mai altruistă decât celelalte

reprezintă poliţa tip student. Ea are ca scop economisirea unor fonduri pentru perioada de studii

a copiilor, chiar în condiţiile în care plătitorul nu ar mai supravieţui la momentul începerii

acestora. Asiguratul poate fi, de regulă, părintele sau tutorele copilului, iar beneficiarul poliţei va

fi copilul ajuns la vârsta studiilor universitare. Primele de asigurare vor fi plătite de către

asigurat, de obicei până la începerea studiilor, urmând ca beneficiarul – copilul - să intre în

posesia rentelor la vârsta specificată în contract. Durata de plată a rentelor poate fi de 4 sau 5 ani,

după cum a ales asiguratul sau, la opţiunea sa, suma se poate plăti şi integral la împlinirea vârstei

la care acesta începe studiile, dar într-o proporţie mai mică de 100% (90-95%) din suma totală a

rentelor; motivul este determinat de faptul că societatea nu mai poate capitaliza sumele

respective pe perioada care ar fi trecut până la expirarea perioadei de 4, respectiv 5 ani în care ar

fi plătit eşalonat. Societatea va plăti chiar dacă una dintre părţi (asigurat sau beneficiar) va

deceda, asumându-şi obligaţiile de plată a rentelor în cazul decesului pe parcursul perioadei de

asigurare sau transformându-se într-o poliţă mixtă de viaţă în cazul în care beneficiarul

decedează pe perioada de plată a primelor. Dacă decesul acestuia se produce pe perioada plăţii

rentelor, ele vor fi încasate de către asigurat ca o sumă forfetară sau în acelaşi mod, adică

periodic. O astfel de poliţă se poate încheia pe o perioadă minimă stabilită de societatea de

asigurare (minimum 9 sau 10 ani), în funcţie de numărul de ani ales pentru plata rentelor (4,

respectiv 5 ani), iar primele de asigurare trebuie plătite, indiferent de nivelul sumei asigurate,

întru-un interval de cel puţin 5 ani

ASIGURAREA TIP ZESTRE

Aceasta este o asigurare tip dotă, prin care părinţii pot să ofere o sumă de bani drept

zestre în momentul în care copilul se căsătoreşte, pentru a porni la întemeierea unei familii sau a

6

unei vieţi independte fără lipsuri financiare. Este o asigurare de viaţă prin care se oferă protecţia

faţă de riscul de deces al persoanei asigurate (părintele sau tutorele copilului), beneficiarul

(copilul) primind suma asigurată în momentul căsătoriei sau la împlinirea unei anumite vârste

(20, 25, 27 ani etc.). Este un produs asemănător celui pentru studii, cu deosebirea că suma

asigurată se plăteşte integral, nu eşalonat. În cazul decesului contractantului, copilul va

beneficia de această sumă la termenul convenit, iar în cazul decesului beneficiarului, poliţa

devine, ca şi în cazul asigurării tip student, o poliţă de asigurare mixtă.

ASIGURAREA TIP UNIT-LINKED

Unit-linked este o asigurare pe bază de investiţii, care oferă protecţia prin asigurare şi

totodată posibilitatea investirii. Prima plătită de asigurat este investită într-unul sau mai multe

fonduri de investiţii puse la dispoziţie de asigurător, din care asiguratul primeşte apoi un anumit

număr de „unit”-uri (o cotă-parte). Asiguratul are dreptul de a opta pentru fondurile şi structura

în care se vor investi primele plătite de el, având posibilitatea, pe parcursul derulării asigurării de

a schimba această structură, de a investi suplimentar etc. Participarea la aceste fonduri de

investiţii este condiţionată de cumpărarea unei asigurări de viaţă.

Unit-linked este un produs nou care îşi păstrează modernitatea în cadrul asigurărilor pe

plan mondial, lansat în a doua jumătate a secolului şi care a avut mare succes în Statele Unite şi

în Europa, adică acolo unde investiţiile reprezintă forma preferată de asociere cu protecţia prin

asigurare şi unde veniturile obţinute pot fi substanţiale.

Produsul unit-linked a apărut ca un răspuns firesc la dorinţa de investiţie a clienţilor,

alături de nevoia de protecţie. Acesta are în structura sa componenta de protecţie (reprezentată de

o asigurare de viaţă pe termen nelimitat) şi componenta investiţională (ce constă în cumpărarea

de unităţi de cont – (unit-uri) – în fondurile financiare special constituite).

Un unit reprezintă o diviziune a acestora, asigurând dreptul clientului de a participa la

performanţa fondurilor financiare. Valoarea unui unit se stabileşte săptămânal, la momentul

evaluării fondurilor, regăsindu-se în valoarea preţului de vânzare. Acest preţ este folosit în

evaluarea costului asigurării de viaţă, în momentul în care clientul optează pentru retragerea de

lichidităţi sau atunci când întrerupe contractul şi doreşte să obţină echivalentul valoric al contului

său.

ASIGURAREA PENTRU IPOTECĂ

Cumpărarea unei locuinţe sau a unui teren sunt în mod normal condiţionate de încheierea

unei asigurări de viaţă prin care creditorul (de obicei, banca) se asigură că, în caz de deces al

debitorului, va încasa sumele restante neplătite. Există mai multe forme de ipotecă în funcţie de

modul de rambursare a creditului.

7

ASIGURAREA DE RENTĂ

Printr-o asigurare de rentă, asigurătorul plăteşte o indemnizaţie periodică. În funcţie de

perioada de plată a acesteia, se disting:

renta cu rată fixă, caz în care indemnizaţia de asigurare se plăteşte indiferent dacă

asiguratul mai trăieşte sau nu. În momentul în care începe plata acestei rate fixe, este

important dacă asiguratul mai este sau nu în viaţă; ea se plăteşte pe o anumită perioadă

(un număr de ani).

renta viageră, caz în care, pentru primirea unei indemnizaţii de rentă viageră, asiguratul

(sau, în cazul în care avem de-a face cu mai mulţi asiguraţi, cel puţin unul dintre aceştia)

trebuie să fie în viaţă. Asigurarea este încheiată pe „viaţa” asiguratului. O asigurare de

rentă viageră poate fi încheiată şi în favoarea mai multor persoane. În astfel de situaţii, la

moartea unuia dintre asiguraţi, renta viageră se transferă asupra vieţii celuilalt.

ASIGURĂRI DE PERSOANE, ALTELE DECÂT CELE DE VIAŢĂ

Ca încadrare în clasele de asigurări cunoscute, deşi sunt tot asigurări de persoane, ele fac

parte din asigurările non-viaţă, deoarece principalele riscuri acoperite nu se referă la riscul de

deces, ci la riscuri ce creează suferniţe fizice sau de altă natură. Aici sunt incluse: asigurările

medicale, asigurările de accidente, asigurările de călătorie.

ASIGURAREA MEDICALĂ

Este o formă de asigurare destinată acoperirii totale sau parţiale a costurilor de

spitalizare, dacă spitalizarea depăşeşte un anumit număr de zile consecutive (de obicei 3 sau 5), a

costurilor tratamentului medical ca rezultat a unei boli sau vătămări corporale în perioada

asigurată sau acoperirea pentru boală sau compensarea veniturilor pe perioada de boală.

Riscul de deces nu este asigurat.

Primele de asigurare sunt diferite pentru bărbaţi şi pentru femei. Ca şi în alte tipuri de

contracte de asigurări de sănătate, se stabileşte o perioadă de aşteptare, numai după expirarea

căreia acoperirea devine efectivă; aceasta poate fi de 3-6 luni.

Costurile acoperite pot fi:

de spitalizare;

de convalescenţă;

de tratament la domiciliu după externare;

indemnizaţie pentru maternitate;

consultaţii la un medic generalist (medic de familie);

8

consultaţii, diagnostic şi/sau taxe la specialişti (radiologie, ecografie, oncologie, etc.);

intervenţii chirurgicale;

servicii private de ambulanţă;

costuri de repatriere;

închirierea unui scaun cu rotile etc.

Nivelul primei de asigurare are în vedere şi categoriile ocupaţionale, datorită riscurilor

diferite.

Sumele asigurate plătite pot îmbrăca următoarele forme:

Sume fixe, forfetare, reprezentând o indemnizaţie pe zi de spitalizare sau sumă fixă

pentru intervenţii chirurgicale;

Compensarea cheltuielilor de spitalizare sub forma unor indemnizaţii pentru servicii de

spitalizare private, tratament medical/chirurgical.

ASIGURAREA MEDICALĂ PENTRU BOLI INCURABILE

Este o formă de asigurare ce poate fi o acoperire principală sau ca o clauză adiţională.

Suma asigurată se va plăti asiguratului la momentul diagnosticării uneia dintre bolile grave,

incurabile, incluse pe o listă. Scopul plăţii acestei sume este de a compensa cheltuielile cu

tratamentul medical sau, pur şi simplu, de a trăi mai bine.

Suma asigurată poate fi:

O sumă plătită la momentul diagnosticării bolii. Sumele pot fi egale, sau, mai frecvent,

diferite pentru fiecare tip de diagnostic;

O sumă plătită anticipat la diagnosticarea unei astfel de boli şi restul la momentul

decesului. De exemplu, 50% din suma asigurată se plăteşte în momentul diagnosticării şi

50% după producerea decesului;

O sumă ce se plăteşte separat şi în plus faţă de orice altă sumă.

Prin această formă de asigurare se oferă asiguraţilor protecţie pentru bolile incurabile

cum sunt: cancer, infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficienţă renală cu dializă,

bypass arterial coronarian, transplant de organe vitale, invaliditate totală, în funcţie de ocupaţie,

până la vârsta de pensionare.

Factorii determinanţi în calculul primei de asigurare sunt următorii:

Frecvenţa apariţiei bolii respective, care sunt destul de diferite între bărbaţi şi femei. De

exemplu, bărbaţii sunt mult mai expuşi la atacuri de cord între 40-50 de ani, în timp ce

femeile sunt mai expuse la cancer, în special între 30-60 de ani, conform unei experienţe

din Marea Britanie;

Vârsta maximă de intrare şi de ieşire în şi din risc;

9

Dacă persoana este fumătoare sau nu;

Date statistice privind cauzele deceselor;

Sistemul internaţional de clasificare a bolilor, incidenţa principalelor boli conform

statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;

Definirea medicală şi stabilirea criteriilor privind definirea bolilor acoperite.

ASIGURAREA MEDICALĂ PENTRU INTERVENŢII CHIRURGICALE

Asigurarea se încheie pentru orice intervenţie chirurgicală efectuată de asigurat, inclusiv

copiii acestuia, ca rezultat al unei boli sau accident survenite în perioada de valabilitate a

asigurării. Această formă de asigurare poate să apară ca un produs distinct sau ca o clauză

adiţională ce se poate ataşa la un produs deja existent.

Prima de asigurare ia în considerare unii factori specifici, date privind starea de sănătate

a populaţiei, indicatori de morbiditate, vârsta, numărul de intervenţii chirurgicale pe tipuri.

Primele pot fi diferite pentru bărbaţi şi femei.

Suma asigurată va fi plătită în situaţia în care asiguratul suportă o intervenţie

chirurgicală. Sumele asigurate sunt fixe şi se stabilesc în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale.

Clientul poate decide asupra nivelului acestor sume între anumite limite minime şi maxime.

Limita maximă este suma asigurată pentru acoperirea principală, iar cea minimă este stabilită de

asigurător pe baza datelor statistice privind costul intervenţiilor chirurgicale.

Intervenţia chirurgicală trebuie justificată de către un medic specialist şi trebuie efectuată

tot de un medic specialist, în spital. În cazul unei intervenţii chirurgicale asupra persoanei aflate

în perioada asigurării, suma asigurată va fi plătită, asiguratul rămâne protejat în continuare.

Poliţa expiră la termenul menţionat, sau în caz de deces a asiguratului.

Contractul se poate încheia de persoane fizice sau juridice în calitate de contractanţi.

Persoana asigurată poate fi orice persoană fizică ce se încadrează în limitele de vârstă

stabilite de asigurător (de exemplu 16-57 de ani). În cele mai multe cazuri, societăţile de

asigurare acceptă şi copiii asiguratului, care pot fi asiguraţi odată cu unul dintre părinţi în baza

aceleiaşi poliţe.

Beneficiarul poliţei este stabilit de către contractantul asigurării. De obicei, el este

asiguratul însuşi, sau în cazul în care asiguraţi sunt şi copiii, beneficiarul este părintele care va

încasa suma respectivă.

Evenimentul asigurat este orice operaţie chirurgicală efectuată asiguratului sau copiilor

datorită unei boli sau unui accident intervenite în cadrul perioadei de asigurare.

Intervenţia chirurgicală este o operaţie chirurgicală făcută de un medic pentru a

determina mai corect motivul bolii, fapt considerat necesar pentru a evita o îmbolnăvire sau

10

agravare a stării asiguratului sau consecinţele unui accident, care se realizează în concordanţă cu

reglementările medicale profesionale.

Operaţiile pentru care se plătesc sumele asigurate pot fi clasificate în funcţie de gravitate.

În acest sens, sumele asigurate pot fi multiplicate de câteva ori, conform acestor criterii, pe baza

unor liste anterior elaborate de către asigurător.

Iată câteva exemple, de altfel cuprinzătoare, privind tipurile de intervenţii chirurgicale ce

pot fi acoperite printr-o poliţă de acest tip: intervenţii chirurgicale pe creier; transplant de inimă,

plămâni, rinichi, măduvă osoasă, operaţii în cavitatea toracică (inimă sau plămâni), implantări de

proteze pentru articulaţii (şold, genunchi), operaţii de esofag, operaţii în zona abdominală,

extirpare de colon sau rect, operaţii de refacere a vaselor de sânge etc.

ASIGURAREA DE ACCIDENTE

Asigurarea de accidente reprezintă un tip de asigurări de persoane diferit de cele de viaţă

practicate. Ea poate fi impusă prin lege pentru anumite categorii de activităţi, prin politica de

protejare a angajaţilor unei firme a cărei activitate presupune riscuri semnificative (de exemplu

în construcţii, industrie, minerit, transporturi), sau chiar prin condiţionarea acestor asigurări de

către sindicate.

Aceste asigurări sunt mult diferite de asigurările de viaţă, şi de aceea ele nu sunt

încadrate în categoria asigurărilor de viaţă, ci reprezintă asigurări de persoane, altele decât cele

de viaţă.

Deosebirile majore dintre cele două categorii constau în următoarele:

asigurările de accident acoperă (ca risc principal) diverse riscuri de accident şi nu riscul

de deces;

se încheie pe termene mai scurte (de obicei de un an, dar şi pe perioade mai mici), nefiind

deci asigurări pe termen lung;

sumele asigurate se plătesc asiguratului, proporţional cu gradul de invaliditate (conform

condiţiilor de asigurare), spre deosebire de asigurarea de viaţă, la care sumele se plătesc

beneficiarului în caz de deces al persoanei asigurate;

asigurările de accident sunt mai simple, în timp ce asigurările de viaţă pot oferi şi produse

mai complexe care, alături de protecţia oferită în cazul producerii riscului asigurat,

combină şi elementul de economisire sau investiţie, de care asiguratul beneficiază la

expirarea contractului în caz de supravieţuire. De cele mai multe ori, companiile din

domeniile ale căror activităţi presupun riscuri oferă angajaţilor asigurarea de accidente.

11

Ca şi în alte cazuri, pentru a nu se crea confuzii sau interpretări ulterioare, poliţa de

asigurare conţine definirea unor termeni. Unii dintre ei, care se regăsesc în reglementările legale

în vigoare, sunt preluaţi din acestea, fiind acceptaţi ca atare. Importanţi sunt următorii termeni:

Accidentul reprezintă un eveniment nedorit, datorat unei cauze exterioare, violente, într-

o conjunctură nefericită, produs independent de voinţa asiguratului, care nu este nici

aşteptat şi care generează pagube, răniri, vătămare corporală sau decesul acestuia.

Invaliditatea permanentă reprezintă o prejudiciere corporală permanentă ca urmare a

unui accident care are drept consecinţă reducerea potenţialului fizic, psiho-senzorial sau

intelectual, ivită în curs de cel mult un an de la data accidentului şi ca urmare a acestuia,

nesusceptibilă de ameliorări.

Incapacitatea temporară de muncă este considerată drept o prejudiciere corporală

temporară ca urmare a unui accident care a determinat aceleaşi efecte de mai sus şi care

împiedică pe asigurat să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu pe o perioadă de timp

limitată.

Asigurarea de accidente poate fi încheiată ca asigurare individuală sau colectivă (de

grup). Aceasta din urmă se poate încheia nominal sau pentru toţi angajaţii (ca număr total), pe

profesii, pentru toţi angajaţii, indiferent de profesie sau pentru un număr mediu de angajaţi.

Obiectul asigurării îl reprezintă obligaţia asigurătorului de a plăti sumele asigurate în

cazul producerii accidentului sau al decesului din accident al asiguratului şi/sau cheltuielile

medicale necesare. De obicei, societăţile de asigurare prevăd şi anumite sume asigurate, limită

până la care se pot încheia aceste poliţe. Preţul asigurării este în strânsă dependenţă de gradul de

risc şi de nivelul sumelor asigurate.

Privind categoria riscurilor pentru care se acordă acoperire, societăţile de asigurare au

aceeaşi libertate de decizie. În general sunt incluse: accidentele de circulaţie, accidentele din

practicarea sporturilor, accidente provocate de funcţionarea maşinilor, aparatelor, uneltelor,

insolaţii, degerări pe care asiguratul nu le-a putut evita din cauza accidentului, asfixierea prin

emanaţie de gaze sau vapori, înec, explozii, prăbuşiri de teren, fulger, trăsnet, curentare, lovire,

înţepare, cădere, tăiere, arsuri, atac efectuat de o altă persoană sau de un animal, accidente

produse ca urmare a acţiunii armelor.

Riscurile excluse sunt, în general, cele ce se produc datorită unei stări sau comportări

„anormale”, ilegale sau în afara normelor de morală publică a asiguratului care facilitează

producerea lor, cum ar fi: accidente produse în stare de ebrietate a asiguratului, intoxicaţii ca

urmare a abuzului de alcool, medicamente şi droguri, accidente produse ca urmare a propriilor

acţiuni delictuale, imprudente sau neglijenţe grave, urmări ale operaţiilor chirurgicale sau

tratamentelor care nu au legătură cu accidentul, urmări ale bolilor profesionale, infecţioase sau

12

psihice, accidente prilejuite de orice formă de război, revoluţie, explozie atomică, contaminare

din orice cauză, poluare, sinucidere sau tentativă de sinucidere, vătămări produse de acţiunea

proprie a asiguratului şi altele.

În funcţie de gravitatea efectelor accidentului, asiguratul primeşte o anumită sumă de

bani conform unei scheme propuse de asigurător şi acceptate, care se regăseşte în conţinutul

contractului de asigurare. Plata sumelor asigurate se face pe baza unor documente (inclusiv

medicale) şi a unor investigaţii pe care asigurătorul are dreptul de a le efectua.

ASIGURAREA DE CĂLĂTORIE

Asigurarea de călătorie acoperă accidentele sau îmbolnăvirile ce pot să apară în perioada

contractuală menţionată în poliţă pe parcursul unei călătorii determinate (de obicei în străinătate).

Unele societăţi acoperă şi riscul de deces în această perioadă.

Îmbolnăvirea este definită ca o schimbare importantă a stării de sănătate fizică a

persoanei asigurate. Ceea ce este foarte important în această situaţie este faptul că în contractul

de asigurare îmbolnăvirea este acoperită numai dacă nu este legată de o manifestare preexistentă

a unei boli cunoscute sau malformaţii pentru care s-au făcut tratamente prescrise de medic.

În cazul producerii unui accident sau a unei îmbolnăviri conform definiţiilor din

condiţiile de asigurare, asigurătorul, printr-un împuternicit (de obicei o societate care prestează

serviciile de asistenţă în numele acestuia) va organiza şi va lua toate măsurile pentru acordarea

ajutorului necesar în situaţia concretă. Printre acestea este transportul la cea mai apropiată unitate

medicală care dispune de condiţiile adecvate pentru tratament. Pe toată durata călătoriei,

asigurătorul va plăti pentru asigurat anumite sume ce reprezintă cheltuielile rezonabile şi

normale pentru situaţia respectivă. În mod normal, poliţa include şi o detaliere a tipurilor de

cheltuieli medicale ce vor fi plătite, cum ar fi: tratamentul prescris de un medic, spitalizarea şi

eventualele intervenţii chirurgicale, anesteziile, radiografiile, consultaţiile, tratamentele şi orice

analize de laborator necesare, cheltuielile de transport până la spital, medicamentele.

În cazul în care nu are loc spitalizarea şi/sau asiguratul va plăti direct sumele necesare

acoperirii acestor cheltuieli, se poate solicita asigurătorului rambursarea cheltuielilor medicale pe

baza unor documente solicitate de acesta din urmă. Asiguratul va trebui să accepte şi exercitarea

dreptului asigurătorului de a examina pe cheltuiala sa pe asigurat, în ţara în care s-a încheiat

asigurarea, la o clinică impusă de obicei de acesta.

Ca regulă, nu se rambursează cheltuielile care au fost făcute fără respectarea condiţiilor

poliţei, care nu se încadrează în limitele geografice prevăzute, sau care presupun anumite

tratamente sau intervenţii pentru boli avute anterior călătoriei. Aici se încadrează următoarele:

sarcina şi complicaţiile acesteia, afecţiuni sau tulburări psihice, boli venerice, SIDA, infecţii

13

HIV, chirurgie plastică (cu excepţia celei necesitate ca urmare a unui accident inclus în

asigurarea medicală de călătorie), perioadele petrecute în centre de recuperare, psihanaliză sau

dezintoxicare, tratamente oftalmologice, aparate auditive, tratamente stomatologice sau protetice,

vaccinări şi orice consultaţii medicale care nu au legătură cu unul dintre evenimentele asigurate.

Poliţa cuprinde un capitol separat care prevede evenimentele excluse, printre care:

războiul de orice natură, consumul de droguri sau medicamente ca urmare a oricărui tratament ce

nu a fost prescris de un medic autorizat, consumul de alcool, sinuciderea, încercările de

sinucidere şi consecinţele acestora, participarea persoanei asigurate la competiţii sportive de

orice fel, participarea persoanei asigurate la demonstraţii, rebeliuni, dezordini publice şi alte acte

care contravin legii.

Este recomandată o alegere a asigurării din oferta existentă pe piaţă din punct de vedere

al acoperirii, condiţiilor concrete şi, evident, al preţului.

Este greu de tras o singură concluzie: domeniul asigurărilor de persoane este vast, oferta

pusă la dispoziţie de asigurători este diversă, găsindu-se combinaţiile optime pentru fiecare

client. Este important de ştiut că asigurările, în special cele de viaţă, nu sunt standard; ele trebuie

croite după nevoile individuale ale clienţilor. Importantă este conştientizarea acestor nevoi pe

care oricine le are.

14

POVESTEA UNEI ASIGURĂRI DE COŞMAR

O timişoreancă, Maria Lidia Sauca, a dat în judecată societatea de asigurări City

Insurance pentru că a refuzat să achite contravaloarea unei intervenţii chirurgicale în Turcia,

pentru care era asigurată1.

După ce EVZ a scris despre caz, asigurătorul a spus că va „debloca“ dosarul numai dacă

Sauca va dezminţi public că ar fi avut probleme. Urmează un proces în care aceasta cere

achitarea poliţei şi daune morale. Vacanţa familiei Sauca din Timişoara s-a transformat într-un

coşmar după ce Maria a fost nevoită să suporte o intervenţie chirurgicală într-un spital din

Turcia. Compania de asigurări a refuzat să achite poliţa.  

După ce „Evenimentul zilei“ a prezentat cazul, săptămâna trecută, cei de la compania de

asigurări City Insurance au încercat să negocieze o despăgubire cu soţii Sauca, însă au pus o

condiţie: aceştia să dezmintă în ziar că au avut probleme cu asigurătorul. 

Vacanţă cu internare 

Familia Sauca plecase în concediu în Antalya, în perioada 4-11 septembrie. În ultima zi

de concediu, Mariei Sauca i s-a făcut rău. A fost dusă cu Salvarea la un spital din Antalya, unde

a fost operată de urgenţă, în caz contrar viaţa îi era pusă în pericol. Diagnosticul medicilor turci:

„Meckel diverticulitis“, adică inflamarea, asemenea peritonitei, a diverticulului Meckel - o

anomalie intestinală congenitală, prezentă la 2% din populaţia globului.

Apoi a început coşmarul. „Contactaţi, reprezentanţii firmei de asigurare au transmis doar

acceptul lor pentru ca soţia mea să fie consultată, iar ulterior operaţiei au invocat faptul că ar

suferi de o boală preexistentă, caz în care ei nu plătesc asuigurarea“, relatează I.S. soţul victimei. 

Maria Lidia Sauca, în vârstă de 29 de ani, a fost externată miercuri, 17 septembrie, însă

numai după ce soţul acesteia, Ion Sauca, a achitat contravaloarea operaţiei. Timp de o

săptămână, soţii Sauca s-au izbit de refuzul categoric din partea companiei asigurătoare City

Insurance, care nu a vrut să suporte costul intervenţiei.

1 www.evz.ro , Marţi 28 septembrie 2008

15

Mai mult, povesteşte Maria Lidia Sauca, directoarea de daune a companiei ar fi încercat

şi un mic şantaj: ar fi condiţionat achitarea poliţei de publicarea, de către victimă, a unei

dezminţiri în presă. 

„Doamna Violeta Simedre, directoarea de daune de la City Insurance, m-a apelat imediat

după aparţia articolului şi mi-a spus că nu îmi plăteşte operaţia pentru că am făcut publică

situaţia. Ulterior, cu o zi înainte să mă externez, ne-a transmis că vrea să negocieze despă

gubirea. Miercuri, am sunat-o ca să vedem dacă plăteşte sau nu.

Nu puteam fi externată decât dacă se achita factura operaţiei, în valoare de 4.525 de euro.

Doamna Simedre a cerut să vorbească cu soţul meu şi i-a spus că, dacă dăm dezminţire în ziar,

atunci ei vor reanaliza dosarul meu de asigurare.

Am rugat-o să ne trimită prin fax un angajament oficial în acest sens, adică dacă noi

dădeam rectificarea, ei se angajează să plătească operaţia pentru care m-am asigurat înainte să

plec în concediu. Răspunsul a fost că aşa ceva nu se poate“, povesteşte Maria Lidia Sauca. 

Medicii turci: „român pe român nu ajută“

La toate discuţiile dintre asiguraţi şi asigurători au asistat şi medicii turci care se

minunau că „român pe român nu ajută“. În schimb, românii au fost ajutaţi de turci. Directorul

medical al spitalului a semnat un acord prin care i-a acordat timişorencei un discount de 18% din

suma iniţială. Nici aşa, firma de asigurare nu a fost de acord să plătească (era vorba despre 3.750

de euro) şi directorul a majorat discountul la 56%.

„Compania City Insurance nu a fost de acord să plătească nici 2.000 de euro, deşi ştia din

factură că beneficiam de mai mult de 50% discount. Aşa că am plătit personal, iar acum ne vom

adresa în instanţă“, ne-a declarat Ion Sauca. 

AVOCATUL 

„Putem vorbi de un fenomen“

Cazul „City Insurance“ a fost preluat de casa de avocatură „Urban şi asociaţii“. Soţii Sauca vor

să-şi recupereze banii şi pentru a cere daune morale companiei City Insurance care nu şi-a onorat

angajamentul din poliţa de asigurare.

Potrivit avocatului Iulian Urban, povestea timişorenilor se întâlneşte frevcvent. Cea mai

eficientă luptă a clienţilor nemulţumiţi este să apeleze la autorităţi şi la presă, pentru că numai

prin mediatizare numărul acestor poveşti nefericite se poate micşora.

„Am avut multe cazuri de acest gen, aproape că putem vorbi despre un fenomen în care

firmele de asigurare se bazează pe faptul că românii, ca naţie, nu sunt nişte luptători: oamenii nu

reclamă la OPC şi nici nu merg în instanţă să-şi apere drepturile.

16

Iar raţionamentul firmelor de asigurare e simplu: te fură o dată, de două ori, văd că nu

reacţionezi şi că la 1.000 de cazuri abia unul reclamă, înseamnă că afacerea merge şi e rentabil să

nu achite asigură rile la care s-au angajat.

Le recomand tuturor celor care trec prin experienţe de acest gen să se adreseze de urgenţă

OPC, Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, să meargă în instanţă şi neapărat să apeleze

mass-media pentru a-şi populariza povestea, pentru că numai speriate de o publicitate negativă

companiile de asigurare care se dedau la astfel de practici se vor opri“, ne-a declarat dl. I.

Urban. 

DIRECTORUL DE DAUNE 

„Nu comentez“ 

Directorul de daune de la City Insurance, Violeta Simedre, a refuzat categoric să ne dea

o explicaţie în legătură cu refuzul de a plăti poliţa de asigurare.

Violeta Simedre nu a vrut nici să comenteze faptul că le-ar fi propus soţilor Ion şi Maria

Lidia Sauca să dea o dezminţire în presă pentru ca dosarul să fie, astfel, „deblocat“. Directorul de

daune ne-a spus doar atât: „Nu comentez absolut nimic!“.

Apoi ne-a ameninţat că ne va acţiona în judecată pentru articolele pe care le-am publicat

în „Evenimentul zilei“ pe acest subiect.

"Directoarea de daune de la City Insurance mi-a spus că nu îmi plăteşte operaţia pentru că am

făcut publică situaţia. Ulterior ne-a transmis că vrea să negocieze despăgubirea. A spus că, dacă dăm

dezminţire în ziar, atunci ei vor reanaliza dosarul.", Maria Lidia Sauca, asigurat la City Insurance. 

17

Domeniul asigurărilor de persoane este vast, oferta pusă la dispoziţie de asigurători este

diversă, găsindu-se combinaţiile optime pentru fiecare client. Este important de ştiut că

asigurările, în special cele de viaţă, nu sunt standard; ele trebuie croite după nevoile individuale

ale clienţilor. Importantă este conştientizarea acestor nevoi pe care oricine le are.

Profesioniştii din asigurări  se află într-o situaţie de invidiat din mai multe motive.  Ei au

satisfacţia de a servi nevoilor vitale ale umanităţii. Ar trebui subliniat faptul că fiecare

profesionist din asigurări serveşte direct o nevoie la fel de vitală ca şi medicul, preotul sau

avocatul apărării. Dacă asigurarea singură nu poate salva o viaţă, ea poate plăti tratamentul

vindecător. Asigurarea poate menţine familiile împreună, poate permite mamei să-şi întreţină

copiii după moartea soţului, copiilor să urmeze cursuri superiore, permite plata asistenţei

medicale sau legale de calitate; poate proteja proprietarii de case şi automobile împotriva

proceselor de răspundere civilă; poate înlocui locuinţa distrusă de furtună, astfel încât familia să

aibă un loc de viaţă decent; poate proteja celelalte profesiuni prin protejarea firmei de avocatură,

firmei medicale, firmei de contabilitate, bisericii etc.

Calitatea acestei protecţii depinde în mare măsură de competenţa şi calităţile etice ale

profesionaliştilor în asigurări. Necesitatea ca cei din asigurări să fie pregătiţi a avut un efect

evident în definirea profesionalismului în asigurări.

Un număr tot mai mare de oameni au simţit că profesionalismul din asigurări presupune

îndeplinirea standardelor necesare de atestare profesională şi obligativitatea demonstrării

competenţei şi eticii profesionale şi după obţinerea atestatului.

Astfel, prevederile concrete ale codurilor etice din domeniul asigurărilor sunt structurate

în funcţie de principalele probleme etice specifice  domeniului:

-  responsabilitatea consultantului de asigurare faţă de societatea de asigurări;

-  responsabilitatea faţă de client;

- responsabilitatea faţă de public în general;

- responsabilitatea faţă de stat.

Responsabilitatea consultantului de asigurare este strâns legată de societatea de

asigurări. Între cei doi intervine un contract, o înţelegere scrisă. Acest contract impune un cadru

oficial  de acţiune a consultantului de asigurări. El presupune norme şi principii care trebuie

respectate, un anumit grad de loialitate. În fond consultantul este imaginea firmei, contribuie la

faima sa în faţa clienţilor şi a concurenţei .

18

Responsabilitatea faţă de client constă în calitatea serviciului de asigurare prestat. Unii

economişti consideră că responsabilitatea faţă de client reprezintă funcţia principală a

asigurărilor. Consultantul de asigurare vinde clientului un produs deosebit: serviciul de a fi

asigurat. Acest serviciu trebuie vândut în mod profesional, responsabil în felul următor :

  Consultantul de asigurare trebuie să facă o minimă educaţie clientului său în materie de

asigurări. Această asigurare este foarte importantă în contextul  dezvoltării unor produse de

asigurare complexe. Astfel, el va putea oferi clientului cele mai avantajoase tipuri de contracte

de asigurare. Consultantul de asigurare şi clientul său trebuie să- şi impună confidenţialitate

deplină.

Cele două părţi trebuie să se informeze reciproc periodic , astfel încât să existe o evoluţie

pozitivă a relaţiilor de afaceri .

Consultantul de asigurare şi clientul trebuie să se înştiinţeze din timp în legătură cu orice

modificare sau anulare a contractului de asigurare.

Consultantul trebuie să fie loial clienţilor, oferind cu promptitudine toate serviciile şi

informaţiile necesare, furnizate de societatea de asigurări.

Responsabilitatea faţă de client constă şi în a oferi clienţilor cele mai reprezentative şi

adecvate produse de asigurare. În acest sens, o importanţă deosebită o au sistemul informaţional

şi publicitatea.

Relaţia dintre asigurator şi client trebuie percepută ca o legătură de lungă durată, legătură

ce se doreşte a fi în continuare într-o continuă maturizare spre folosul ambelor părţi.

Consultantul de asigurare trebuie să deţină informaţii cu privire la atitudinea  publicului

faţă de asigurare. Acest lucru se realizează prin diverse tehnici, dar şi prin studierea directă a

reacţiei la noile produse.

Responsabilitatea faţă de stat trebuie privită într-un mod mult mai complex. Asigurările

reprezintă pentru o economie de piaţă un regulator economic absolut necesar, de aici rezultând

importanţa problemelor de etică în contextul actual .

În ţările dezvoltate, marile societăţi de asigurări şi-au întocmit coduri de ”etice

obligatorii”. Acestea completează cadrul legislativ deosebit de complex, constituind totodată

componente ale renumelui firmei. Dintre cele mai des întâlnite prevederi ale codurilor etice

menţionăm angajamentul de:

- a servi în modul cel mai înalt profesiunea şi de a contribui la creşterea prestigiului ei;

-  fructificarea necesităţilor clienţilor cu cea mai mare abilitare;

-  a menţine o stare de încredere şi optimism printre clienţi;

-  a presta în mod exemplar servicii către clienţi;

-  a adera la standardele profesionale ale societăţii;

19

-  a fi onest şi obiectiv pentru luarea soluţiilor optime pentru clienţi;

-  a perfecţiona permanent stilul de muncă şi cunoştinţele;

-  a se informa asupra modificărilor cadrului legislative şi asupra regulamentelor interne ;

-  a coopera constructiv cu alte persoane pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor.

Orice cod de etică profesională poate necesita îmbunătăţiri la un moment dat. El trebuie

să pună mai presus de toate interesul publicului larg, binele comun. De asemenea, el trebuie să

fie revizuit periodic pentru a se sincroniza cu schimbările rapide şi cu complexitatea crescândă a

societăţii.

Dorinţa tot mai mare a profesioniştilor din asigurări de a atinge nivele tot mai înalte de

profesionalism se bazează şi pe faptul că aceştia sunt conştienţi că oamenii trebuie să aibă grijă 

de ceilalţi, pentru a avea în cele din urmă grijă de ei înşişi.

20

BIBLIOGRAFIE

Ciurel, Violeta (2000) – “Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici

internaţionale”;

www.evz.ro

21