ascultarea inculpatului

Ascultarea inculpatului/invinuitului in procesul penal.Aspecte de ordin psihologic si psihanalitic

I. Importanta ascultarii invinuitului sau inculpatului

* Aurel Ciopraga – Criminalistica. Tratat de tactica, Editura Gama, Iasi, 1996

Pag. 149 : Savarsirea unei infractiuni, eveniment situat intotdeauna intr-un moment trecut, antreneaza o vie activitate de probatiune desfasurata de organele judiciare, in vederea stabilirii tuturor imprejurarilor referitoare la fapta si faptuitor.

Posibilitatea determinarii acestor circumstante, intr-un cuvant, posibilitatea aflarii adevarului in pricinile penale e data de imprejurarea ca infractiunea, ca fapta a omului, este insotita, in majoritatea aproape absoluta a situatiilor, de producerea unor transformari de ordin material sau imaterial. Transformarile de ordin material se refera la urmele lasate in urma savarsirii infractiunii (intr-o acceptiune larga a cuvantului), iar cele de natura imateriala se refera in special la schimbarile petrecute in plan psihic, in planul constiintei, conservate in memoria celor care intr-o calitate sau alta au participat la savarsirea infractiunii : invinuit sau inculpat, celelalte parti, martori. Astfel de modificari produse in psihicul omului, sub forma unor impresii, nu pot fi cunoscute organelor judiciare decat pe o cale nemijlocita, ocolita deoarece intre organul judiciar si sursa informatiei se interpune purtatorul informatiei, cel ce a perceput imprejurari legate de infractiune sau de faptuitor. Cunoasterea acestor informatii presupune exteriorizarea, comunicarea, adica transpunerea in imagini verbale a impresiilor pastrate in memorie.

Pag. 150: Desfasurarea procesului penal, atat in cursul urmaririi, cat si al judecatii, este de neconceput fara ascultarea celui in jurul caruia se va concentra intreaga activitate a organelor judiciare si a partilor, purtatorul celor mai ample si utile informatii – invinuitul sau inculpatul. Situatiile in care in care procesul penal poate incepe si continua fara contactul dintre organul judiciar si invinuit/inculpat sunt de exceptie, astfel incat ascultarea acestuia reprezinta activitatea cu cel mai ridicat indice de frecventa.

* Emilian Stancu, Adrian Cristian Moise – Criminalistica. Elemente de tehnica si de tactica a investigatiei penale, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2013

Pag. 224 : Declaratiile invinuitului sau inculpatului reprezinta un mijloc important de proba care serveste, mai mult sau mai putin direct, la aflarea adevarului. Chiar si in eventualitatea unei marturisiri nesincere, aceasta isi are o anumita utilitate, in sensul ca permite cunoasterea atitudinii fata de fapta comisa. Mai reprezinta, totodata, si o expresie a dreptului la aparare. Astfel de declaratii au o forta probanta conditionata, fiind necesar a fi coroborate cu celelalte probe existente in cauza, precum si un caracter indivizibil, prin faptul ca pot fi acceptate partial sau in intregime, dupa cum sunt confirmate sau infirmate de intreg probatoriul. De asemenea, declaratia mai poate fi retractabila, invinuitul sau inculpatul retragandu-si declaratiile anterioare.

II. Despre adevar si minciuna

* Gabriel Olteanu – Ascultarea persoanelor in cadrul anchetei judiciare, Editura AIT Laboratories, Bucuresti, 2008 – pe books.google.ro

Pag.6 : Fiecare anchetator desi urmareste si isi doreste sa descopere adevarul in cele expuse de persoana pe care o are in fata, accepta ca o parte importanta din cele ce i se prezinta nu sunt adevarate. Adevarul, acceptat ca o corespondenta apriorica intre cele relatate si realitatea obiectiva, este imposibil de apropriat de catre oameni datorita imperfectiunii simturilor si proceselor de memorare, stocare si redare. Prin urmare, este sigur ca adevarul absolut nu va fi atins in cadrul anchetei judiciare.

Este in general acceptat faptul ca omul este o fiinta bio-psiho-sociala, o fiinta echilibrata cu o latura bruta, instinctiva, pulsionala, senzuala care se armonizeaza sau se destrama in functie de bunul plac al biologicului si o a doua latura educata, rafinata, conditionata in manifestare de autocontrol. Insa, prins intre dorinte si realitate, omul accepta sa denatureze realitatea atunci cand refuza contextul in care se afla. Se accepta faptul ca minciuna face parte din viata sociala. Un om bine integrat social nu poate spune intotdeauna adevarul.

Insa, minciuna are anumite limite si nu e foarte usor sa minti. In primul rand, trebuie cunoscuta adevarat stare de fapt. Trebuie clarificat scopul urmarit si pe urma, folosind fantezia se denatureaza acele elemente care sunt importante pentru situatia falsa care sa permita realizarea scopului. Si, cel mai important, informatia denaturata trebuie sa fie credibila. Astfel, minciuna presupune un consum de energie suplimentar, trebuie, de fiecare data, pastrate aceleasi corelatii intre fapte, evenimente si persoane astfel incat credibilitatea sa fie conservata. Aici ar putea specula anchetatorii.

Dar, minciuna in ancheta este deosebita de minciunile cotidiene datorita consecintelor care le implica modul in care va evolua ancheta. Invinuitul/inculpatul este din plin conectat la evenimente, iar randamentul sau intelectual se afla sub influenta retinerilor emotionale, a trairilor intense si a tensiunilor. In esenta, nu se cunosc, nu pot fi identificate semnele minciunilor. Pot fi stabilite doar stari emotionale si de tensiune care rezulta din minciuni, stari care, insa, nu sunt obligatorii ca aparitie, manifestare ori intensitate.

III. Particularitati psihologice in cadrul procesului de formare a declaratiilor faptuitorilor


Pag. 237 : Rolul jucat la savarsirea infractiunii precum si pozitia procesuala distincta in care apare in proces, confera invinuitului sau inculpatului o fizionomie psihologica proprie, care explica existenta unor particularitati sub raportul conditiilor de perceptie, de memorare si reproducere a faptelor.

Se considera ca invinuitul sau inculpatul reprezinta sursa celor mai ample si totodata mai fidele informatii atat cu privire la activitatile nemijlocit legate de infractiune, cat si cu privire la cele ce au precedat sau succedat acesuit moment, deoarece, fata de cei care au participat la savarsirea infractiunii in alte calitati, invinuitul sau inculpatul, in majoritatea situatiilor se gaseste in conditii optime de perceptie si de memorare. O serie de fapte, de imprejurari legate de infractiune sunt cel mai bine cunoscute de catre invinuit

sau inculpat, dupa cum, cu privire la unele fapte si imprejurari numai invinuitul sau inculpatul poate furniza informatii deoarece sunt numai lui cunoscute.

Pag. 249-250 : Doua din momentele direct sau indirect legate de savarsirea infractiunii sunt marcate de puternice stari de tensiune psihica ale celui care, mai tarziu, va trebui sa suporte consecintele faptei comise.

Primul moment este delimitat in timp de inceputul si sfarsitul de executare a activitatilor prin care se realizeaza activitatea infractionala propriu-zisa. Starea de tulburare sub stapanirea careia se afla faptuitorul in timpul comiterii infractiunii este provocata de preocuparea, de concentrarea tuturor eforturilor in vederea reusitei activitatii intreprinse, de dorinta obsesiva de a parasi cat mai repede locul faptei, de a produce cat mai putine modificari, constient fiind ca orice imperfectiune, orice omisiune l-ar putea trada. Aceasta conditie psihica genereaza stari de neliniste, de surescitare, o mai redusa capacitate de control asupra conduitei, care explica o seama de erori, de scapari, de inadvertente.

Dupa savarsirea infractiunii, care marcheaza inceputul celui de-al doilea moment, dominanta psihologica a celui ce a comis fapta o constituie tendinta de a inlatura consecintele la care este expus, tendinta de a se apara. Aceasta stare psihica explica, intre altele, dorinta irezistibila a invinuitului sau inculpatului de a revedea locul faptei, de a sti ce date sunt cunoscute organului judiciar, tendinta de inlaturare a urmelor, crearea de false alibiuri etc.

Starile de neliniste, de tulburare, de surescitare sub stapanirea carora se afla faptuitorul infractiunii inregistreaza o intensificare, o recrudescenta in momentul in care identitatea acestuia este cunoscuta si compare in fata organului judiciar in calitate de invinuit sau inculpat.

Prezentarea in fata organului judiciar e precedata de o perioada de adanci reflectii, de prepararea pana la detalii a declaratiilor pe care le va da, este momentul in care invinuitul sau inculpatul elaboreaza o anumita explicatie asupra faptei savarsite, pe care o repeta indelung, mediteaza asupra pozitiei pe care o va adopta in raport cu atitudinea organului judiciar, cu intrebarile ce i se vor adresa. Precizarea pozitiei pe care o va adopta, elaborarea liniei de aparare nu inseamna insa si sfarsitul perioadei de neliniste, de tulburare deoarece oricat de minutios ar fi pregatit versiunea sa, invinuitul sau inculpatul e stapanit de temerea de a nu fi intuit toate aspectele, de a nu fi prevazut toate intrebarile ce i se vor adresa si, poate, cauza celei mai adanci nelinisti, nu stie ce imprejurari sunt cunoscute organului judiciar, cum au fost interpretate datele in posesia carora se afla acesta si la ce concluzii a ajuns.

Asadar, mai inainte de a se prezenta in fata organului judiciar, invinuitul sau inculpatul isi elaboreaza propriul sistem defensiv, propria linie tactica de aparare. Aceasta comportare se inscrie in ordinea fireasca a lucrurilor deoarece faptul de a comparea in fata organului judiciar in calitate de invinuit sau inculpat, constituie o imprejurare cu adanci ecouri in psihicul celui ce a savarsit infractiunea. Fie vinovat, fie nevinovat, faptuitorul este constient ca acesta este momentul in care se decide asupra libertatii sale, este momentul care se poate repercuta asupra onoarei, reputatiei etc.

Starea puternic emotionala sub stapanirea careia se afla invinuitul sau inculpatul se repercuteaza, de regula, defavorabil asupra capacitatii de evocare a faptelor, imprejurare ce explica posibilitatea ivirii erorilor, inexactitatilor, contradictiilor atat in

declaratiile invinuitilor sau inculpatilor de rea-credinta, cat si in ale celor de buna-credinta.

Mai cu seama primul contact, cand invinuitului sau inculpatului nu-i sunt cunoscute informatiile detinute de organul judiciar in legatura cu infractiunea savarsita, cand acesta isi adapteaza « din mers » propriul sistem de aparare, poate provoca stari de intensa tulburare care sa explice uitarea vremelnica a unor imprejurari, aparitia confuziilor, a erorilor, a omisiunilor, a contradictiilor.

Cele ce preceda caracterizeaza in general fizionomia psihologica a celui ajuns in fata organului judiciar in calitate de invinuit sau inculpat. Aceasta stare emotionala, in functie de o seama de particularitati legate de personalitate, de pozitia de sinceritate sau nesinceritate pe care o adopta, de faptul daca apare pentru prima data intr-o asemenea situatie etc. poate fi mai mult sau mai putin resimtita. Asa, de pilda, cei cu un sistem nervos echilibrat, infractorii revidivisti, carora mediul judiciar precum si regulile de desfasurare a procesului le sunt familiare, vor fi mai putin marcati de asemenea stari. Tot astfel, consecintele acestor stari emotionale vor fi mult atenuate in cazul invinuitilor sau inculpatilor care, din capul locului, au decis sa adopte o atitudine de sinceritate, de recunoastere a faptelor.

* Gabriel Olteanu – Ascultarea persoanelor in cadrul anchetei judiciare, Editura AIT Laboratories, Bucuresti, 2008 – pe books.google.ro

Pag. 29: Declaratiile invinuitului sau inculpatului referitoare la propriile fapte antisociale nu sunt niciodata intamplatoare, fiecare afirmatie sau negare a unui fapt este rezultatul unui proces psihologic destul de amplu.

Redarea propriilor actiuni sau inactiuni de catre insusi persoana care le-a savarsit este un proces mai complex decat cel de formare a marturiilor martorilor. Complexitatea mecanismelor psihologice ale invinuitului sau inculpatului rezulta din specificitatea etapelor infractionale pe care acesta le traverseaza : etapa conturarii laturii subiective a infractiunii, executarea actului infractional si etapa post-infractionala1.

Pag. 30 : Orice activitate umana presupune o incarcatura emotionala specifica, chiar si cele care au dobandit o anumita rutina nu sunt scutite de manifestarile respective. Cu atat mai mare va fi emotia persoanei care savarseste infractiunea deoarece se afla in criza de timp, iar neprevazutul poate contribui la amplificarea primului aspect sau la nereusita actiunii sale, alimentand precipitarea si teama. Bransarea atentiei la fenomenul principal si la cele colaterale acestuia determina perceperea deformata a spatiului, timpului, obiectelor inconjuratoare etc., aspect reflectat in continutul declaratiilor ulterioare date in fata organului judiciar. Acest aspect este valabil in cazul persoanelor care sunt sanatoase din punct de vedere psihic.

Pag. 32: Invinuitul sau inculpatul aflat fata in fata cu anchetatorul, trece printr-o stare de puternica tulburare emotionala. Contactul cu o autoritate, si in special cu reprezentantii legii, nu este de natura a-l pune pe faptuitor intr-o postura linistitoare. Fie ca este sau nu vinovata, persoana adusa in fata justitiei este marcata de aceasta situatie, totul avand ulterior repercusiuni asupra profesiei, a familiei si a relatiilor sale sociale. Cadrul in care

1 Ilie Magureanu – Ascultarea persoanelor in procesul penal, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p. 35

se desfasoara interogatoriul judiciar, caracterizat de oficialitate, atitudinea sobra si politicoasa a anchetatorului, atmosfera de justitie creata de organele de cercetare penala au un efect derutant asupra invinuitului sau inculpatului, el necunoscand probele detinute impotriva sa.Activitatea ilicita anterioara, desele contacte pe care eventual le-a mai avut cu justitia il determina pe faptuitor sa aiba in fata organelor de cercetare penala, daca nu o atitudine activa, cel putin, una de expectativa centrata pe obtinerea a cat mai multe informatii in legatura cu acuzatia ce i se aduce si probele ce il incrimineaza. La acest gen de infractori emotia este mai greu de depistat, dar agilitatea anchetatorilor ar trebui sa evidentieze nervozitatea si tensiunea pe care chiar acestia le resimt.

Daca, din contra, cel aflat in camera de ascultare este pentru prima oara in postura de invinuit sau inculpat, intreaga traire emotionala va fi exteriorizata fara sa aiba posibilitatea auto-controlului. Cel mai puternic sentiment pe care acestia il resimt este teama. Nu sunt obisnuiti cu activitatea respectiva si au o anumita imagine despre modul in care se desfasoara, asociind-o cu interogatoriul judiciar represiv ce are drept scop obtinerea unei marturisiri si in care nu se ezita a se folosi relele tratamente si tortura.

IV. Particularitati de ordin psihanalitic* Emilian Stancu – Procedee .... pp. 239 – 240 :

Paul Ekman – Minciunile adultilorPag. 108 : Chiar si mincinosii foarte grijulii se pot da de gol prin ceea ce Sigmund Freud a numit drept greseala de vorbire. In « Psihopatologia vietii cotidiene », Freud a aratat cum greselile din viata de zi cu zi precum uitarea unor nume familiare si greseli de citire sau scriere nu sunt accidente, ci intamplari care au un sens, dezvaluind conflicte psihologice interioare : « un lucru pe care cineva nu a vrut sa il spuna devine un mod de autotradare ».

* Tudorel Badea Butoi – Criminologie. Comportamente criminale, Editura Solaris Print, Bucuresti, 2009

Pag. 159 : Psihanaliza criminala pune accentul pe achizitiile sociale exprimate in cenzura si gama refularilor aflate in subteranele sufletului delincventului. Se spune ca in structura oricarui delincvent vom identifica doua Euri : Eul innascut, dominat de legile lui Libido si Eul social, interiorizat in timp prin contactul cu subiectul social.Pag. 161 : In interogatoriul care se adreseaza unor banuiti criminali, acestia se vor demasca sub influenta Eului sedimentat in subconstient alaturi de Eul primitiv si brutal, identificand la acestia : lapsus-uri, erori caracteristice, acte simptomatice, uitarea sau deformarea unor nume familiare etc.

Pag. 164-165 : Exista conceptia conform careia omul este supus din punct de vedere psihanalitic legitatilor comentate de Platon si Nietzsche – « eterna reintoarcere », ce-a fost vrem sa fie, sa mai simtim o data placerea sau durerea retrairii intamplarilor trecute, sa repetam emotiile violente sau delicate prin care am trecut. Deci, in cadrul interogatorului, e bine de stiut ca la inceput cenzura il va opri pe banuit de la confesiune, dar curand va fi slabita de nevoia retrairii a ceea ce a fost, retraire care mai are avantajul detensionarii eventualelor refulari. Va exista la un moment dat o confesiune inconstienta. Se va observa ca sunt lucruri pe care persoana ascultata le ocoleste. In felul in care evita punctele nevralgice se exteriorizeaza influenta constientului inca treaz, iar slabirea cenzurii se vadeste prin comiterea de lapsusuri semnificative.

V. Analiza manifestarilor comportamentale din timpul ascultarii

* Emilian Stancu – Procedee tactice

Pag. 210 : Atitudinea invinuitului sau inculpatului in interogatoriu este una voluntara, in care persoana autoare a infractiunii isi dirijeaza comportarea in mod constient, tinand seama de situatia reala prezenta si prevazand si urmarile actelor sale. Habitudinile lui sociale vor fi prezente in atitudinea infractorului constituind unul din factorii ei determinanti. Atitudinea invinuitului sau inculpatului este rezultatul dintre habitudinile sociale si dominanta defensiva constand din prezenta si persistenta pe scoarta cerebrala a invinuitului sau inculpatului a unor puternice focare de excitatie cu caracter dominant, reprezentand pericolul care ameninta libertatea lui. Exista in jur de patru categorii de manifestari in timpul interactiunii dintre anchetator si anchetat, care reprezinta elemente accesibile unei observari psihologice in timpul interogarii :- anumite trasaturi de comportament care apar din prima clipa cand invinuitul sau inculpatul este introdus in cabinet (motricitatea, timpul de reactie, disconfort psihic etc.) ;- expresiile emotionale care se pot urmari, fie prin libera lor manifestare, fie prin modul discret de inhibare a lor (modificari de paloare, spasm glotic etc.) ;- gandirea invinuitului sau inculpatului este si ea obiectul observarii, dar si parte in rationamentul logic sau mai putin logic privind faptele expuse sau in contradictii mai mari sau mai mici care compun relatarea faptelor (rationamente si judecati, argumentatie logica sau afectiva etc.) ;- atitudinea sociala a invinuitului sau inculpatului care se reflecta in comportamentul pe care il are fata de anchetator sau in modul in care raspunde la avansurile, serviciile pe care organul judiciar i le ofera in timpul interogatoriului.

Pag. 214 : Invinuitul care a savarsit infractiunea nu dispune de capacitatea psihica de comutare. Nu se poate concentra pe alte aspecte care nu au nicio legatura cu fapta savarsita. Problematica sa centrala se exercita cu o forta inhibitorie deosebita asupra oricaror altor aspecte care se aduc in discutie. Centrul excitatiei sale nervoase polarizeaza intreaga personalitate exclusiv catre fapta savarsita si implicatiile acesteia. Chiar daca i se ofera posibilitatea destinderii, structurile subconstiente, prin mecanisme inhibitive il tin prizonierul conditiei de invinuit in cauza, statut si rol pe care nu le poate abandona.

Pana la abordarea problemelor critice in cauza, pe timpul ascultarii, invinuitul/inculpatul vinovat va fi preocupat de ceea ce banuieste ca va urma si va fi

permanent in garda cu privire la aspectele critice pe care le intuieste ca urmeaza si in raport cu care isi faureste alibiurile.

Pe langa comunicarea verbala, exista si o comunicare non-verbala care poate oferi indicii pretioase asupra veridicitatii declaratiilor date de invinuit/inculpat. Avantajul acestei modalitati de comunicare consta in faptul ca scapa, in general, controlului voluntar, constient din cauza faptului ca elementele de comunicare extraverbala sunt comunicate la exterior de sistemul limbic al creierului. Pag. 212 : Oricat de abil ar fi suspectul si oricat de stapan pe sine ar fi, exista o serie de manifestari involuntare, reactii fiziologice interne ale anumitor sisteme functionale aflate preponderent sub dependenta sistemului neurovegetativ care nu pot fi mascate si nici nu pot fi provocate de om in scop voit. Cele mai ilustrative dintre acestea ar putea fi : inrosirea (paloarea fetei), cresterea volumului vaselor sanguine (observabile la tample sau in zona carotidei), spasmul glotic, tremurul vocii, transpiratie temporala, framantatul mainilor, perioada de latenta in raspunsuri, ezitarea privirii anchetatorului. Insa acestea nu sunt intotdeauna indicii ale vinovatiei persoanei in cauza. Trebuie cautate si motivele care provoaca starea emotionala.

* Gabriel Olteanu – Ascultarea persoanelor...

Pag. 114 : Chiar si pozitia corpului persoanei ascultate poate fi analizata deoarece pozitia pe scaun determina, adesea, miscarile mainilor si picioarelor si, uneori, directia privirii, contactul vizual. De regula, pe parcursul ascultarii intr-o perioada de 30-40 minute, din diferite cauze, o persoana de buna credinta isi va modifica de mai multe ori pozitia corpului pe parcursul ascultarii, stand in diferite pozitii. Fiecare pozitie va fi in stransa legatura cu modul de desfasurare a ascultarii, starile emotionale pe care persoana le parcurge. O persoana pregatita sa minta va avea pregatita si o anumita pozitie pe care o va adopta in timpul ascultarii si la care nu va renunta decat ca exceptie.

Fiind concentrata pe a da credibilitate relatarilor verbale, comunicarea non-verbala la persoanele care mint se diminueaza foarte mult.

* Gabriel Olteanu – Ascultarea persoanelor...Pag. 135 : Indicii pretioase mai pot fi aflate si din analiza mecanismelor de aparare. De regula, oamenii folosesc aceste mijloace pentru a face fata vinovatiei si anxietatii. Un mecanism de aparare este o reactie comportamentala, de tip adaptativ, menita sa reprime sentimente nedorite prin modificarea sau negarea adevarului astfel incat realitatea sa devina dezirabila, incadrabila in ceea ce poate fi acceptat la nivel social. Astfel, uneori persoana ascultata va incerca sa se identifice cu un grup de referinta, generalizat. Alteori, incearca sa proiecteze vina sa, sa arunce raspunderea pentru fapta sa pe deficiente sau alte elemente de comportament ale altei persoane, sa minimalizeze activitatea ilicita desfasurata, incearca sa inlocuiasca persoana sa cu oricare alta. Unul dintre cele mai uzitate mecanisme de aparare il reprezinta obtinerea si evaluarea unui alibi.

Paul Ekman – Minciunile adultilorPag. 98 : Nu exista un semn propriu-zis al inselaciunii, vreun gest, o expresie faciala sau zbaterea vreunui muschi care sa tradeze ca acea persoana minte. Exista doar indicii ca o

persoana nu este bine pregatita sa spuna o minciuna si indicii ale emotiilor care nu se potrivesc cu felul firesc de a fi al acelei persoane. Acestea dau nastere la scapari sau indicii ale minciunii.

Vanatorul de minciuni, anchetatorul in cazul nostru, trebuie sa afle cum este redata minciuna in felul de a vorbi, in voce, miscarile corpului si expresiile fetei, ce urme ar mai putea aparea, in ciuda faptului ca mincinosul incearca sa isi ascunda sentimentele, si ce anume tradeaza afisarea unor sentimente false.

VI. Metode prin care invinuitul/inculpatul poate fi determinat sa spuna adevarul


Pag. 153 : Scopul ascultarii persoanelor in procesul penal il constituie obtinerea unor declaratii sincere, complete si fidele asupra tuturor imprejurarilor in care s-a savarsit infractiunea.

Daca luam in considerare pozitia procesuala si interesele unora dintre participanti ca pricina sa fie solutionata intr-un anumit mod, vom conchide ca aceasta finalitate nu este intotdeauna usor de realizat. Astfel, tendinta fireasca a invinuitului sau inculpatului este aceea de a se sustrage de la sanctiunea care il ameninta, in care scop, acesta poate folosi cele mai abile mijloace pentru inducerea in eroare a organului judiciar: poate refuza sa faca declaratii, poate face declaratii false, poate da declaratii contradictorii, poate retracta declaratiile date initial, fara ca vreuna dintre aceste atitudini sa fie sanctionata de lege. Astfel, organul judiciar va trebui sa utilizeze unele strategii si procedee tactice care, plasate in cel mai propice moment psihologic, adaptate personalitatii celui ascultat, au menirea de a-l dirija spre abandonarea atitudinii de rea-credinta si recunoasterea faptelor. Daca se folosesc astfel de metode, asta nu inseamna ca cel ascultat a fost silit, constrans la aceasta atitudine, nu inseamna ca a fost indus in eroare.Pag. 155 : Libertatea organului judiciar de a folosi cele mai adecvate procedee tactice nu este nelimitata, nu poate recurge chiar la orice mijloace. Acestea nu pot contraveni dispozitiilor legale.

* Emilian Stancu – Procedee tactice

Pag. 211: Marturisirea nu este o chestiune exclusiv tehnica, ci concomitent psihologica. Invinuitul trebuie sa treaca peste sentimentul de rusine, peste starea de teama, stiut fiind ca este extrem de greu sa fie marturisite fapte reprobabile (de ex. viol, incest, crima etc.). Astfel, marturisirea este posibila doar o data cu castigarea increderii, cu trairea sentimentului de intelegere, cel putin umana, a dramei judiciare pe care acesta o traieste. Trebuie creat un climat de siguranta si incredere reciproca, un dialog deschis, degajat in care persoana ascultata sa inteleaga statutul in fata autoritatii si ce obligatii le revin. Nu se trece direct, ex-abrupto la atacarea problemei critice deoarece suspectul va fi inhibat.

Persoana ascultata nu trebuie sa aiba impresia ca este suspectul principal sau ca fara contributia ei nu se va putea afla adevarul.

* Alex Mucchielli – Arta de a influenta, Editura Polirom, Bucuresti, 2002

Pag. 92 : Arta unui anchetator iscusit ar fi sa faca uitata relatia care exista intre el si persoana ascultata, ce declanseaza in mai toate cazurile mecanisme de reflectie critica si de aparare. Arta sa este de a inlocui relatia respectiva cu una mult mai favorabila. Astfel, avantajoase in acest scop sunt relatiile de tip amical sau de incredere. Formulari de genul « am incredere ca ma vei ajuta » sunt binevenite deoarece increderea cere la schimb incredere.

* Gabriel Olteanu – Ascultarea persoanelor

Pag. 144 : In unele cazuri, anchetatorii mai folosesc si minciuni pentru a determina suspectul sa spuna adevarul, cum ar fi : existenta unor probe incriminatorii la dosar, faptul ca celalalt participant sau complicele deja a recunoscut etc. Astfel de practici sunt riscante, insa se presupune ca, de regula, persoana de buna credinta nu va ceda, se va lupta si isi va sustine nevinovatia.

Pag. 147 : Modul de formulare al intrebarilor si succesiunea acestora in cadrul procesului de interogare reprezinta o importanta deosebita. Poate fi utilizata tehnica intrebarii urmatoare sau de rezerva prin care o intrebare este adresata, se primeste un raspuns, ulterior fiind reformulata si i se adauga un detaliu menit sa surprinda persoana ascultata. Sau pot fi utilizate intrebarile momeala, care promoveaza o ipoteza (de exemplu : « Este posibil sa fi lipsit de acasa in seara zilei de vineri ? »). Astfel de intrebari sunt importante pentru ca tenteaza persoana ascultata sa accepte o nuanta de relativitate in negarea faptelor pe care intelege sa o sustina, nuanta care exploatata adecvat de catre un anchetator bun poate conduce la obtinerea unor rezultate neasteptate.

* Tudorel Badea Butoi – Criminologie. Comportamente criminale, Editura Solaris Print, Bucuresti, 2009

Pag. 162 : Sarcina anchetatorului este de a patrunde in mod indirect in subconstient, unde cenzura a refulat crima sau delictul, pentru a apara individul fata de eventuala demascare si responsabilitate.

Totusi cenzura este si ea supusa unor scaderi ale starii de vigilenta (sentimentul religios, alcoolul, evenimentele emotionale pozitive sau negative, stresul etc.), situatii in care daca nu direct si expus, atunci deghizat si simptomatic, ecouri ale refularilor evenimentului criminal razbat intempestiv in comportamentul vizibil. Intuitia anchetatorului consta tocmai in identificarea corecta si justa intepretare prilejuita de surprinderea acestor momente.

VII. Concluzii

* Ilie Magureanu – Ascultarea persoanelor in procesul penal, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004

Pag. 38-39 : In concluzie, putem spune ca a neglija caracteristicile ce tin de persoana umana inseamna depersonalizarea intregului proces judiciar. Intre oameni exista

deosebiri individuale care influenteaza cand pozitiv, cand negativ atitudinile si actiunile lor.

Fiecare persoana ascultata trebuie tratata ca o entitate aparte, cu personalitatea si unicitatea sa.

ascultarea inculpatului

Documents