Obiectul de arhitectura: Jewish Museum

Arhitect: Daniel Libeskind Locatie: Berlin, Germania Realizare: 1988- 1999 (deschis in 2001) Fotografii: Mal Booth, Wikicommons Cyrus Penarroyo,

Lucrarea de fata isi propune sa analizeze modul in care spatial construit, intruchipare a semnificatiilor culturale, influenteaza la nivel psihologic utilizatorul, potentand prin formele sale efectele pe care corpul si spiritual uman le resimt. Fie ca este vorba despre, spatiu in sine dimensionat si proportionat intr-un anumit fel, fie ca este vorba de texturi ale peretilor, culori si lumina, fie ea naturala sau artificiala, efectele induse sunt nesfarsite. Obiectul de arhitectura ales spre a fi studiat, Muzeul Evreiesc din Berlin, este fara doar si poate caracterizat de o puternica simbolistica intrinseca, cele trei perspective pe care arhitectul Daniel Libeskind le-a vizat fiind: imposibilitatea intelegerii istoriei Berlinului fara o constientizare prealabila a constributiei avute de evrei, integrarea ideii de Holocaust in constinta si memoria orasului, in cele din urma fiind asumarea la nivel de oras dar si la nivel de tara a faptelor petrecute in ceea ce ii priveste pe evrei. In 1987, autoritatile competente ale Berlinului organizeaza o competitie pentru extinderea Muzeului orasului ce isi deschisese portile publicului din 1933, urmand ca mai apoi conform decretelor naziste sa fie inchis in 1938 si sa ramana vacant pana in 1975. Extinderea se dorea a fi destinata memoriei evreilor, marcand prezenta acestora dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. In 1988, Daniel Libeskind este ales castigator dintre alti caiva arhitecti renumiti, de talie internationala, iar ceea ce spune juriul despre propunere este graitor: “Berlinul va fi reconectat cu trecutul sau, trecut ce nu trebuie uitat niciodata. Invizibilul este transformat in vizibil, istoria evreilor din Berlin este translatata in secvente si miscari. Forma cladirii este o analoga a proiectarii de la interior. Un tur prin istorie cu fragmentarile si congruentele specific, pastrate flexibile prin linearitatea spatiala””

Pentru Libeskind extinderea muzeului a insemnat mai mult decat o competitie/ comisie, acesta dorind sa stabileasca sis a asigure identitatea Berlinului, identitate ce a fost pierduta in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Conceptual, Libeskind a dorit sa infatiseze sentimente de lipsa, goliciune, invizibilitate- expresii ale disparitiei culturii evreilor, folosind arhitectura ca pe un act narativ ce confera emotii emotii vizitatorului, ce experimenteaza efectele Holocaustului atat asupra culturii evreilor cat si asupra orasului in sine. Elementele arhitecturale ce compun cladirea lui Lebeskind sunt reprezentate de fatada din zinc, “Gradina Exilului”, cele trei axe ale experientei germano- evreiesti si Golurile. Impreuna aceste piese formeaza un limbaj vizual si spatial bogat in istorie si simbolism, ce confera mai departe de simpla experienta a parcurgerii unei expozitii, sentimente si experiente unice diferite odata cu parcurgerea spatiilor.

Forma in plan

“Desi numele oficial al proiectului este “Muzeul Evreiesc”, am numit acest proiect “Intre Linii”, pentru mine, reprezentand doua moduri de gandire, organizare si relationare. Una dintre ele o linie dreapta, franta in mai multe fragmente, cealalta o linie sinuoasa ce isi are continuitatea ei ”

Daniel Libeskind

Proiectul isi ia forma pornind de la o “stea a lui David” abstractizata, desfasurata de-a lungul sitului, integrate in functie de context, ce creaza conexiuni intre locatii istorice. Termenul care ar descrie cel mai bine forma cladirii ar fi acela de “zig- zag”, constructia avand la baza doua structuri liniare combinate, una dintre ele franta dupa mai multe directii, cea de-a doua continua, strabatand intreaga cladire. La intersectia acestor doua linii sunt spatii goale, asa numitele “Goluri”, ce se continua pe toata inaltimea cladirii. Libeskind isi imagineaza cele doua linii continuate la nivel de oras si in exteriorul acestuia.

Fiind o extindere a vechiului Muzeu, a accesul si-l pastreaza prin vechea cladire baroca, vizitatorul fiind obligat sa strabata un coridor subteran, indurand astfel anxietatea pe care o ai atunci cand te ascunzi, cand pierzi directia inainte de a se intalni cu cele “trei axe”, despre care voi detalia pe parcursul lucrarii.

Fatada

“O matrice invizibila irationala” ”, asa o caracterizeaza Daniel Libeskind.

Fatada cladirii lui Libeskind abia permite observatorului sat raga concluzii in privinta a ceea ce se intampla in interior, diviziunea spatiilor atat pe orizontala cat sip e verticala fiind insesizabila.

Cu toate acestea, pozitionarea ferestrelor- in mare parte fante inguste- urmeaza o matrice precisa. In timpul procesului de proiectare, arhitectul Daniel Libeskind a realizat o harta a Berlinului ante-belic, avand marcate adresele celor mai de seama cetateni , atat germani cat si evrei, intre care a creat conexiuni ajungand la “matricea irationala si invizibila”, pe care mai apoi si-a bazat limbajul formal, geometria plana si spatiala a cladirii.

Tratarea fatadelor s-a realizat prin placarea cu zinc, un material cu o indelungata traditie in istoria arhitecturii Berlinului. De- a lungul timpului aliajul netratat de titan si zinc va oxida schimbandu-si culoarea prin expunere la lumina si conditii de temperatura.

““Golurile”, nu tocmai spatiu muzeal” spune Daniel Libeskind, intruchipeaza pierderile de vieti omenesti suferite in timpul Holocaustului.

Acestea reprezinta elementul structural central al noii cladiri, de asemenea conexiunea cu vechea cladire.

Cinci astfel de spatii cavernoase, se regasesc in noua cladire. Peretii sunt din beton aparent, marind efectul de rece si coplesitor, spatiile sunt neincalzite, fara sisteme de aer contitionat, in mare parte

neluminate artificial, separate de restul cladirii. La nivelurile superioare, peretii sunt tratati diferit, fiind vopsiti in negru. Artistul de origine israeliana, Menashe Kadishman a acoperit intreaga suprafata de calcare a unuia dintre “Goluri” cu obiecte sculpturale metalice, “Schalechet” (Frunze Cazatoare).

Axele subterane: cararile evreilor germani

Pasajul subteran, mai sus mentionat, ce face legatura dintre cele doua cladiri, nu are o intrare oficiala.

Vizitatorii care strabat marele Gol, coborand dinspre vechea cladire vor gasi Centrul de Invatare Rafael Roth, pozitionat de-a lungul axului, in timp ce in ax se deschide un sistem de alte 3 axe simbolizand cele trei realitati in istoria evreilor germani.

Prima si cea mai lunga dintre axe, este “Axa Continuitatii”, ce leaga vechea cladire de scara principala, care conduce la nivelurile de expozitie. Arhitectul descrie aceasta axa ca pe o continuare a istoriei Berlinului, axa unificatoare din care se ramifica celelalte doua.

“Axa Emigrarii” conduce in exterior, intr-un spatiu numit “Gradina Exilului”. De-a lungul acestui traseu, peretii sunt usor inclinati, iar podeaua este inegala si gradual ascendenta, punctual culminant fiind o usa foarte grea ce trebuie deschisa inainte de a face “pasul crucial” menit s ail elibereze pe cel ce parcurge.

“Axa Holocaustului” este o fundatura. Devine din ce in ce mai stramta si mai intunecata si se sfarseste cu Turnul Holocaustului. Vitrine de sticla expun documente si lucruri din posesia personala atestand viata publica si private a persoanelor ucise.

Toate aceste trei axe se intersecteaza, simbolizand conexiunea dintre cele trei realitati are evreilor ce au trait in Germania.

Gradina Exilului, “menita sa dezorienteze vizitatorul, aceasta reprezinta un naufragiu al istoriei” Daniel Libeskind, este realizata pe o panta de 12 grade, ceea ce dezorienteaza vizitatorii, dandu-le senzatia de instabilitate, si lipsa de orientare experimentata de cei ce au fost alungati din Germania.

Gridul celor 49 de stalpi de beton aparent ce se inalta din pamant il fac pe cel ce strabate acest spatiu sa se simta pierdut si dezorientat, insa in momentul in care ridica privirea are un moment de exaltare vazand combinatia de vegetatie, plantata deasupra stalpilor, printer ramurile careia se vede cerul, libertatea.

Insasi arborele ce predomina este Salcia Ruseasca, simbol al sperantei.

Muzeul Evreiesc al lui Libeskind reprezinta transpunerea unei istorii in arhitectura, reprezinta parcurgerea acestei istorii intr-o calatorie emotionala. Arhitectul a reusit aici sa transpuna experienta umana intr-o compozitie arhitecturala, mai mult decat atat creaza celui ce parcurge spatiul trairi si emotii, acesta experimentand pe rand tacerea, nedreptatea, frica, violenta, exilul, remuscarea, teroarea, exaltare, toate acestea prin intermediul arhitecturii, prin intermediul spatiilor, a tratarili spatiilor, materialitatii, texturii, ambiantei, luminii

Scara arhitecturii ridiculizeaza proportia umana, nu imbratiseaza forma umana, si odata ajuns aici te fac sa te simti in alta lume, o lume in care nu te simti chiar “ca acasa”, nu iti ofera siguranta, generand o oarecare criza mentala.

Webbografie

http://www.archdaily.com/91273/ad-classics-jewish-museum-berlin-daniel-libeskind/dsc_0119edit/

http://issuu.com/stephenandenmatten/docs/casestudy