Re: Varianta 12

de Andreea pe Lun Mai 05, 2008 2:35 pm

1. Sinonime: „neputinţă" - slăbiciune, incapacitate; „povaţă" - îndrumare, sfat etc.2. Punctele de suspensie marchează grafic întreruperi ce apar în vorbire; vorbitorul nu îşi exprimă până la sfârşit ideea; în text, imposibilitatea dialogului cu Divinitatea etc.3. Ai devenit un înger al vieţii mele.Copilul acesta va ajunge o stea a dansului clasic.4. Verbele la /nodul indicativ arată o acţiune reală, realizată sau în plină desfăşurare; în funcţie de timpul acesteia, verbele arată realitatea dialogului dintre poet şi Divinitate etc.5. Temele/ motivele poeziei. De exemplu: tema credinţei şi a dialogului cu Divinitatea, tema îndoielii, dar şi a răzvrătirii etc.6. Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt verbe şi forme pronominale de persoana I. De exemplu: ,JVu-ţi cer", „mea", ,,-ncepui", „să-ţi", „vreau" etc.7. Sentimentul dominant care se desprinde din poezie este cel al credinţei, însoţit de îndoială; eul liric se simte părăsit de Divinitate care continuă să rămână indiferentă la strigătele sale. Altfel spus, este drama fiinţei umane condamnată la singurătate etc.8. Strofa evidenţiază faptul că poetul se simte nedreptăţit de Divinitate, deoarece între cei doi nu se realizează actul comunicării. Senzaţia este de neputinţă a transcederii, fapt pentru care se adresează direct, imperios, prin verbele: „vreau să vorbeşti'; participarea afectivă a eului poetic la drama existenţială; limbajul metaforic şi simbolic etc.9. Lirismul de tip subiectiv este evidenţiat prin verbe şi pronume de persoana I, ca mărci ale subiectivităţii: „mie", „nu mi-a trimis", „mă rog" etc. Cele două versuri ale ultimei strofe sunt un monolog liric sub forma unei lamentaţii provocate de neputinţa comunicării cu ,Domnul" etc.

PROPUNERE DE REZOLVARE1. a purcede – a pleca2. În această poezie este vorba despre dorinţa eului liric de a primi un semn de la Dumnezeu. Întrucât poezia se termină fără ca această dorinţă să se împlinească, eul liric rămâne în aşteptare. Punctele de suspensie sugerează această aşteptare. Aşteptarea continuă…3. Îngerii florilor de mai au deschis şampania: a venit primăvara! Noapte de noapte în amintire îmi răsare steaua iubirii noastre.4. Indicativul exprimă o acţiune sigură, reală. În strofa I verbul „vreau” la indicativ prezent comunică dorinţa reală a eului liric de a primi un semn de la Dumnezeu. În strofa a doua verbele „mor” şi „pier” transmit scurgerea ineluctabilă a timpului.5. Tema poeziei este relaţia omului cu Dumnezeu. Unul din motivele prin care această temă se realizează este motivul îngerului.6. Eul liric are o prezenţă explicită în discursul poetic. Aceasta se manifestă prin forme de persoana I singular ale pronumelui personal ( „mie”, „mi-„ ) şi, mai ales, ale verbului ( „nu cer”, „să dau”, „vreau” etc. ).7. Sentimentul dominant transmis de poezie este frământarea cauzată de nesiguranţa existenţei lui Dumnezeu.8. Strofa întâi conţine expresia căutării evidenţei lui Dumnezeu. Eul liric se adresează divinităţii cerându-i să-i vorbească. Trece printr-o stare sufletească dureroasă. Are nevoie de certitudinea existenţei lui

Dumnezeu. Sentimentul este numit direct în versul al doilea (prin substantivul „suferinţă”), iar intensitatea lui este sugerată prin epitetele „recea” şi „încruntată”. De remarcat familiarismul adresării. Eul liric simte nevoia unei relaţii apropiate cu Dumnezeu, aşa cum a citit în Biblie că se întâmpla în vechime, de aceea se adresează acestuia deschis, cu îndrăzneală şi umilinţă în acelaşi timp, ca unui tată. Expresie a acestei familiarităţi este în primul rând locuţiunea verbală „să-ţi dau ghies” al cărei prim sens este „ a da cuiva o lovitură uşoară cu cotul”.9. Arghezi este un înnoitor al limbajului poetic, prin folosirea în poezie a cuvintelor considerate de obicei „nepoetice”. Astfel, în textul nostru, întâlnim expresii familiar – populare, precum „ a da ghies” şi „a pune picioru-n bătătură”. Un alt semn de noutate este libertatea prozodică. Arghezi grupează versurile în strofe diferite ca mărime: când de patru versuri, când de opt, când de două. De asemenea, măsura versului variază: are când 11 versuri, când 10 versuri, când 8 versuri

Subiect I - Varianta 12Subiect I - Varianta 12

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţăÎn recea mea-ncruntată suferinţă.Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghies,Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.

De când s-a întocmit Sfânta ScripturăTu n-ai mai pus picioru-n bătăturăŞi anii mor, şi veacurile pierAci sub tine, dedesubt, subt cer.

Când magii au purces după o stea,Tu le vorbeai — şi se putea.Când fu să plece şi Iosif,Scris l-ai găsit în catastifŞi i-ai trimis un înger de povaţă —Şi îngerul stătu cu el de faţă.Îngerii tăi grijeau pe vremea ceeaŞi pruncul, şi bărbatul, şi femeia.

Doar mie, Domnul, vecinicul şi bunul,Nu mi-a trimis, de când mă rog, niciunul...

(Tudor Arghezi, Psalm)

* ghies, ghiesuri, s.n. (în expr.) a da ghies – a îndemna, a stimula, a îmboldi, a zori* mag, magi, s.m – preot la unele popoare orientale din antichitate, învăţat, filozof* a purcede, vb – a pleca, a porni la drum* catastif, catastife, s.n – registru, condică

Cerințe: 

1. Menţionează un sinonim potrivit pentru sensul din context al cuvântului (a) purcede.

1. Menţionează un sinonim potrivit pentru sensul din context al cuvântului (a) purcede.

3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele înger şi stea să aibă sens conotativ.

4. Evidenţiază valoarea expresivă a două verbe la modul indicativ, din textul dat.

5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.

6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat.

7. Defineşte, într-un enunţ, sentimentul dominant care se desprinde din poezie.

8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, primele patru versuri, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea

poetică şi mijloacele artistice.

9. Demonstrează faptul că Tudor Arghezi este un înnoitor al limbajului poetic, prin evidenţierea a două

trăsături identificate la nivel lexico-gramatical şi/ sau al prozodiei.

Rezolvare: 

1. Neputinta = incapacitate, imposibilitate

Povata=sfat

2. Punctele suspensie marcheaza o pauza mare in cursul vorbirii,in cazul de fata fiind expresia unei

deziluzii.

3. Baiatul acela este slab de înger.( Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de

voință; fricos, timid)

Este o stea a dansului contemporan.(stea=personalitate)

4. Folosirea verbelor la modul indicativ, mod ce exprima o acţiune prezentată de vorbitor ca reală,

subliniază dorinţa arzândă a poetului de primi un semn din partea divinităţii, dorinţa de concret.

5. Doua teme/ motive literare prezente in poezie:tema singuratatii si tema Divinitatii.

6. Prezenta eului liric este evidentiată în text prin folosirea frecventă a pronumelor şi verbelor la

persoana Işi a II-a: „-ţi”, „mie”, „vorbeai”, „(mă) rog”, etc. ce fac evident monologul adresat lui

Dumnezeu.

7. Poezia lui Arghezi transmite un puternic sentiment de tristete şi dezamăgire a eului liric, rezultat al

lipsei „unui semn” din partea Celui de sus „doar mie, Domnul, vecinicul şi bunul, / Nu mi-ai trimis, de

când mă rog, niciunul...”

8. Primul catren al poeziei este un monolog adresat divinitatii în care eul liric îşi face simţită prezenţa

încă din primul vers. Strofa transmite o dorinţă adâncă a eului, evidentă prin folosirea verbului

„vreau”, dar marchează în acelaşi timp şi un reproş la adresa Domnului, exprimat in modul cel mai

concret în primul vers: „Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă”. Epitetul multiplu „recea (mea-)ncruntată

(suferinţă)”, întăreşte motivul eului liric de a da glas reproşului.

9. Limbajul este familiar, îmbinat cu termeni arhaici (ghies), eviden ţiind tocmai dorinţa eului liric de a

diminua distanţa dintre el şi divinitate. În această poezie lirismul este de tip subiectiv deoarece sunt

exprimate în mod direct stări, trăiri ale poetului (deznădejdea, regretul de a nu avea „semne” din

partea divinităţii), iar la nivel lexico-morfologic există mărci ale prezenţei acestuia („nu cer”, „mea”,

„mie”).

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţăÎn recea mea-ncruntată suferinţă.Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghies,Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.

De când s-a întocmit Sfânta ScripturăTu n-ai mai pus picioru-n bătăturăŞi anii mor, şi veacurile pierAci sub tine, dedesubt, subt cer.

Când magii au purces după o stea,Tu le vorbeai — şi se putea.Când fu să plece şi Iosif,Scris l-ai găsit în catastifŞi i-ai trimis un înger de povaţă —Şi îngerul stătu cu el de faţă.Îngerii tăi grijeau pe vremea ceeaŞi pruncul, şi bărbatul, şi femeia.

Doar mie, Domnul, vecinicul şi bunul,Nu mi-a trimis, de când mă rog, niciunul...

(Tudor Arghezi, Psalm)

* ghies, ghiesuri, s.n. (în expr.) a da ghies – a îndemna, a stimula, a îmboldi, a zori* mag, magi, s.m – preot la unele popoare orientale din antichitate, învăţat, filozof* a purcede, vb – a pleca, a porni la drum* catastif, catastife, s.n – registru, condică

Cerinţe:

1. Menţionează un sinonim potrivit pentru sensul din context al cuvântului (a) purcede.

1. Menţionează un sinonim potrivit pentru sensul din context al cuvântului (a) purcede.

3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele înger şi stea să aibă sens conotativ.

4. Evidenţiază valoarea expresivă a două verbe la modul indicativ, din textul dat.

5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.

6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat.

7. Defineşte, într-un enunţ, sentimentul dominant care se desprinde din poezie.

8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, primele patru versuri, prin evidenţierea relaţiei dintre ideeapoetică şi mijloacele artistice.

9. Demonstrează faptul că Tudor Arghezi este un înnoitor al limbajului poetic, prin evidenţierea a două trăsături identificate la nivel lexico-gramatical şi/ sau al prozodiei.

Rezolvare:

1. Neputinţă = incapacitate, imposibilitatePovaţă = sfat

2. Punctele de suspensie marchează o pauză mare în cursul vorbirii, în cazul de faţă fiind expresia unei deziluzii.

3. Baiatul acela este slab de înger.( Slab de înger = care cedează, se descurajează uşor, lipsit de voinţă; fricos, timid)Este o stea a dansului contemporan.(stea = personalitate)

4. Folosirea verbelor la modul indicativ, mod ce exprimă o acţiune prezentată de vorbitor ca reală, subliniază dorinţa arzândă a poetului de primi un semn din partea divinităţii, dorinţa de concret.

5. Doua teme/ motive literare prezente în poezie: tema singurătăţii şi tema Divinităţii.

6. Prezenţa eului liric este evidenţiată în text prin folosirea frecventă a pronumelor şi verbelor la persoana I şi a II-a: „-ţi”, „mie”, „vorbeai”, „(mă) rog”, etc. ce fac evident monologul adresat lui Dumnezeu.

7. Poezia lui Arghezi transmite un puternic sentiment de tristeţe şi dezamăgire a eului liric, rezultat al lipsei „unui semn” din partea Celui de sus „doar mie, Domnul, vecinicul şi bunul, / Nu mi-ai trimis, de când mă rog, niciunul...”

8. Primul catren al poeziei este un monolog adresat divinităţii în care eul liric îşi face simţită prezenţa încă din primul vers. Strofa transmite o dorinţă adâncă a eului, evidentă prin folosirea verbului „vreau”, dar marchează în acelaşi timp şi un reproş la adresa Domnului, exprimat in modul cel mai concret în primul vers: „Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă”. Epitetul multiplu „recea (mea-)ncruntată (suferinţă)”, întăreşte motivul eului liric de a da glas reproşului.

9. Limbajul este familiar, îmbinat cu termeni arhaici (ghies), evidenţiind tocmai dorinţa eului liric de a diminua distanţa dintre el şi divinitate. În această poezie lirismul este de tip subiectiv deoarece sunt exprimate în mod direct stări, trăiri ale poetului (deznădejdea, regretul de a nu avea „semne” din partea divinităţii), iar la nivel lexico-morfologic există mărci ale prezenţei acestuia („nu cer”, „mea”, „mie”).

Nu-ti cer un lucru de Tudor Arghezi:Poezia “Nu-ţi cer un lucru” face parte din capitolul Psalmilor arghezieni. În jurul psalmilor, s-a produs multă exegeză critică. Unul dintre cei ce a comentat Psalmii e Pompiliu Constantinescu: “Lirica meditativă a Psalmilor schiţa numai un gest al rugăciunii; drama lor ţine mai mult de plângerile lui Iov, atins de lepra trufiei, secătuit, exasperat de o boală lăuntrică, de care se va vindeca prin credinţa în revelaţia cosmică a Divinităţii”.Nu-ti cer un lucru de Tudor Arghezi

Referate similare:

Arghezi - Testament si Flori de mucegai Tudor Arghezi - opera Tudor Arghezi - Psalmi Psalmul 91 si Nu-Ti cer un lucru - Tudor Arghezi Lostrita Psalmii de Tudor Arghezi Tudor Arghezi - viata si opera Tudor Arghezi - eul poetic

Nu-ti cer un lucru de Tudor Arghezi:În psalmi, poetul se zbate între nostalgia unei comuniuni şi ruptura bruscă,

acuzatoare, rece. Dincolo de drama metafizică, Psalmii sunt însă şi mărturia căutării disperate a poeziei care să

exprime adevărul. Aceasta se poate observa şi în poezia de faţă, când poetul aduce o rugăciune, o cerere în faţa lui

Dumnezeu.

În prima strofa am putea considera cuvântul cheie “suferinţă”, deoarece acesta e şi sentimentul dominant al întregii

poezii. Eul liric vine în faţa celui Atotputernic cu sfială şi reverenţă şi îi cere ceva spiritual, nu ceva material, adică un

sfat, un cuvânt. Acest lucru e din nou o caracteristică specifică Psalmilor arghezieni pentru că, de pildă, în Psalmul

(3),“Tare sunt singur”, poetul îi cere lui Dumnezeu “un pui de înger”, ceea ce reprezintă tot o povaţă, dar spus

metaforic.

Strofele urmatoare sunt un argument al cererii făcute. Aici eul liric ne spune că Dumnezeu n-a mai trimis un semn de

foarte mult timp şi ne dă de înţeles că El ar fi uitat de pământeni. Aceasta transmite cititorului un sentiment de

desnădejde, dar care nu ţine foarte mult pentru că mai există o speranţă: magii ce au venit la naşterea Domnului Isus

au avut un semn - steaua, iar Iosif, tatăl Mântuitorului a primit un “înger de povaţă”, cu care a stat faţă-n faţă,

vorbindu-i.

Dacă până aici poezia a fost compusă din patru strofe de tip catren, ultima strofă e un distih în care autorul, chiar

dacă până atunci nu simţise încă ajutorul lui Dumnezeu, îl laudă numindu-l “veşnic” şi “bun”. Aici autorul crede că

Atotputernicul îi va răspunde la rugăciune, trimiţându-i un înger care să-i vorbească după cum îi e dorinţa, fapt pe

care îl putem deduce şi din punctele de suspensie de la sfârşitul operei.