1

Nicoleta BRIŞAN

Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj Napoca

F Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului

Catedra de Evaluarea şi Gestiunea Mediului

C

Ghid de informare ştiinţifică şi culturală

asupra obiectivelor vizitate

2012

APLICAŢIA PRACTICĂ A STUDENŢILOR ANULUI I

2

CAIET DE PRACTICA

Perioada de desfăşurare: 07.05.2012 - 12.05.2012

Traseu: Cluj-Napoca - Sebeş (Râpa Roşie) - Sibiu - Parcul Naţional Cozia - Râmnicu Vâlcea - Ocnele

Mari - Craiova - Bradesti - Husnicioara - Drobeta Turnu Severin - Porţile de Fier - Orşova

- Băile Herculane - Baia de Aramă - Tg. Jiu - Petroşani - Alba Iulia - Cluj-Napoca

Fig. 1. Traseul aplicaţiei practice în contextul hărţii geologice a României

LUNI (07.05.2012)

Cluj-Napoca - Sebeş (Râpa Roşie) - Cozia (cazare)

REZERVAŢIA GEOLOGICĂ RÂPA ROŞIE

În versantul abrupt al colinelor Secaşelor, care formează malul drept al Văii Sebeşului, apar mai

multe deschideri, colorate în tonuri de gri şi roşu, dintre care mai spectaculoasă prin formele sale este Râpa

Roşie, declarată monument al naturii. Reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase obiective ale judeţului

Alba şi chiar ale României.

Rezervaţia este situată la 3 km de oraşul Sebeş, la poalele dealului Pleşii (507 m), la aproximativ 3

km de DN 1 Sibiu-Cluj. Accesul se face din centrul oraşului Sebeş, spre Unitatea Militară, circa 1 km spre

N, până la podul peste Râul Secaş (acces auto), după care se urcă până la baza versantului. Panorama

grandioasă a Râpei Roşii este vizibilă şi din şoseaua naţională Cluj-Sibiu.

3

Râpa Roşie se întinde pe o lungime de 800

m şi o înălţime maximă de 125 m şi are o

suprafaţă de 10 ha. Din punct de vedere geologic

aici se dezvoltă o serie de depozite detritice foarte

slab cimentate, gresii slab consolidate ce se

dezagregă cu uşurinţă, generând nisipuri. În

alternanţă cu gresiile se găsesc lentile de

microconglomerate, care prin spălarea liantului

argilos, trec în pietrişuri. În urma eroziunii,

porţiunile mai cimentate sunt reliefate, fiind pusă

astfel în evidenţă structura depozitului.

La scară mare structura depozitului este

una încrucişată dată de pachetele lenticulare ce

reprezintă lamine oblice rezultate în urma unei

sedimentări fluviatile. Culoarea roşie este

rezultatul unui mediu puternic oxidant, ceea ce

evidenţiază caracterul continental al depozitului.

În această alternanţă de gresii, nisipuri şi conglomerate eroziunea a generat un relief spectaculos.

Cauza care a generat această mare ravenare este un torent, afluent al râului Secaş, care o şi întreţine prin

eroziune regresivă. Diferenţa mare de nivel şi lărgimea redusă (150 m) face ca panta să fie foarte abruptă,

vegetaţia neputând să se menţină în loc. La fiecare ploaie sau la topirea zăpezilor, apa de şiroire

îndepărtează prin spălare liantul gresiilor şi conglomeratelor cât şi materialul mobil.

Prin acest mecanism a luat naştere un relief sculptural de eroziune cu forme ciudate în care

predomină linia verticală, scoţând în evidenţă forme asemănătoare unor turnuri, coloane, piramide, hornuri,

obeliscuri, contraforte, creste, pâlnii, toate de culoare roşiatică cu unele inflexiuni albăstrui. La baza

acestora se formează marmite de eroziune şi mari conuri de dejecţie. La eroziunea versanţilor contribuie în

mică măsură şi procesul de exfoliere (poligoane de exfoliere) prin dezhidratarea şi crăparea la suprafaţă a

argilelor.

Pereţii inaccesibili, asemeni unor redutabile fortăreţe sunt mărginite de hăuri adânci care se deschid

în stânga şi în dreapta, iar apa de ploaie formează pârâiaşe sângerii, care se prăvălesc în fundul văgăunilor.

Liniile verticale sunt tăiate pe orizontală de nivele cimentate, cornişe proeminente formate din nivele

de conglomerate. Ca şi un aspect mai aparte trebuie remarcate zecile de găuri săpate de către păsări în

pereţii verticali.

Aspectul acestui „monument al naturii” a fost deseori comparat cu „basoreliefuri orientale” sau cu o

„gigantică orgă”. Culoarea roşie intensă, violetă accentuează frumuseţea unică a acestui peisaj.

Conţinutul fosil al acestor depozite este sărac. Cele câteva resturi identificate reprezintă fragmente

remaniate, care au putut fi identificate cu specii găsite în Formaţiunea de Sâmpetru din Bazinul Haţeg. Din

depozitele aparţinătoare acestei formaţiuni au fost descrise forme de dinozaurieni, crocodilieni, păsări şi

mamifere de talie mică. Au fost găsite de asemenea şi fragmente din carapacele unor ţestoase. Pe baza

acestor resturi paleontologice, vârsta Formaţiunii de Sânpetru a fost apreciată ca fiind Cretacic superioară –

Maastrichtian.

Dintre fragmentele fosile identificate menţionăm: resturi de cubitus, humerus şi femur ale unui

dinozaur sauropod, 10 piese reprezentând fragmente de chelonieni şi dinozaurieni colecţionate de

paleontologii clujeni şi aflate în colecţia Muzeului de Paleontologie al secţiei de Geologie din cadrul

Facultăţii de Biologie şi Geologie; un fragment de trunchi carbonizat de copac şi polen aparţinând

Mastixioideelor, forme tipice larg răspândite în Europa Centrală şi de Vest înainte de Oligocenul superior –

Miocen, cu importanţă în reconstituirea paleomediului.

Vârsta depozitelor de la Râpa Roşie este încă discutabilă, prin corelare cu formaţiunile învecinate

fiind estimată vârsta oligocenă, însă nu este exclusă posibilitatea ca aceasta să fie chiar Miocen inferior –

Egerian sau chiar mai recentă.

În arealul acestui monument al naturii habitează numeroase plante interesante şi rare, dintre care

unele endemice. Dintre acestea amintim: Asplenium adiantum-nigrum (o ferigă rară), Quercus pubescens

(stejarul pufos), Genista spathulata (specie endemică), Ephedra distachia (cârcel), Dianthus serotinus

(garofiţa).

Acest spectaculos monument al naturii este declarat Rezervaţie Geologică.

Fig. 2. Râpa Roşie

4

MARŢI (08.05.2012)

Parcul National Cozia (cazare)

PARCUL NAŢIONAL COZIA

Masivul Cozia se detaseaza net, aparand din departari

ca o cetate de stanca zidita din abrupturi marginale cu

contraforturi si o multime de turnuri pe margini si in interior.

Astfel asezat, acest taram strabatut pe directia nord-sud de

apele raului Olt prin defileul Gura Lotrului – Cozia, este

constituit in Parcul National Cozia – o zona de o deosebita

originalitate cu un specific aparte pastrat in decursul

vremurilor, mai ales sub aspectele geologic, naturalistic si

peisagistic.

Este o zona caracterizata de o bogatie de ecosisteme

naturale, nealterate in timp de activitatile antropice. Acest

aspect impune in continuare masuri speciale de protectie si

conservare. Legea nr. 5/2000 privind Planul de amenajare a

teritoriului national - sectiunea zone protejate, mentioneaza

Parcul National Cozia cu suprafata de 17100 ha, alaturi de

alte parcuri nationale si naturale precum si rezervatii ale biosferei din Romania. Intreaga suprafata se afla pe

raza judetului Valcea, descrisa in limitele de mai sus, fiind constituita din fond forestier aflat in

administratia Regiei Nationale a Padurilor prin Directia Silvica Rm.Valcea.

Suprafata parcului este structurata in doua zona distincte: zona I de conservare speciala, a

rezervatiilor stiintifice, de protectie integrala, avand 7300 ha. In aceasta zona sunt permise cercetari

stiintifice, unele activitati educative, turismul fiind controlat; zona II de conservare durabila, care imbraca

si protejeaza prima zona. Aici sunt permise activitati economice limitate cu respectarea principiilor de

utilizare durabila a resurselor naturale.

Din punct de vedere geologic, în perimetrul Parcului National Cozia, suprafata cea mai întinsa este

ocupata de formatiuni metamorfice cunoscute in literatura sub denumirea de „gnaise de Cozia”. Masivele

Cozia si Naratu sunt alcatuite din paragnaise cu biotit sau cu biotit si moscovit, mai rar micasisturi si

amfibolite. De asemenea, breciile ocupa perimetre destul de importante, ele purtand denumirea de „brecia

de Brezoi”, sau „formatiunea de Brezoi”. Exista cel putin patru categorii de brecii de geneza si varsta

diferite.

Formatiunile sedimentare cele mai vechi din regiune apar pe versantul drept al Vaii lui Stan. Ele sunt

alcatuite dintr-o stiva groasa de conglomerate polimictice cu rare intercalatii de marne nisipoase cu

fragmente de inocerami si o bogata microfauna.

Falia Cozia delimiteaza la nord cristalinul de Cozia fata de sedimentarul din depresiunea Titesti.

Cristalinul Coziei este afectat si de doua falii transversale, una intre Manastirea Turnu si Brezoi, afectand si

sedimentarul de la sud si nord; o alta falie este situata la est de varful Omul, afectand si ea atat cristalinul cat

si sedimentarul, cu compartimentul estic cazut, punand in contact cristalinul si Cretacicul superior din estul

masivului Cozia cu depozitele paleocene si eocene. In interiorul masivului Cozia se remarca existenta unui

solz- solzul Vf. Omul.

In ansamblu, masivul Cozia se prezinta ca o cuta anticlinala, cu o serie de cute secundare pe flancul

sudic.

În ceea ce priveşte vegetaţia, în cuprinsul Parcului National Cozia, padurile imbraca aproape in

totalitate (94%) teritoriul muntilor Cozia, iar din cercetari a rezultat o lista cu 932 taxoni.

Ecosistemele cele mai valoroase din punct de vedere al biodiversitatii se intalnesc in zona centrala a

Parcului National Cozia - zona rezervatiei naturale strict protejata, care incepe din Defileul Oltului si

se suprapune de regula pe ecosistemele de stancarie. O caracteristica a masivului Cozia o constituie

inversiunea dispunerii altitudinale a etajelor de vegetatie forestiera (gorunul ajunge la cea mai mare

altitudine din Romania 1200-1300 m, iar bradul si fagul coboara pana la 300-400m altitudine). O analiza

detaliata a formelor biologice a componentelor florei arata o pondere diferita a speciilor lemnoase si erbacee

Fig. 3. Localizarea Parcului Naţional

Cozia

5

(11% specii lemnoase si 89% specii erbacee). Pentru Masivul Cozia, renumele floristic este dat de unele

specii caracteristice numite endemite locale: Rosa villosa ssp. coziae (trandafirul de Cozia), Rosa argesana

(macesul argesan), Centaurea coziensis, Galium bailloni, Stipa crassiculmis ssp. heterotricha, etc Un loc

aparte il au endemitele dacice: Cyrsium boujartii, Dianthus henteri, Dianthus spiculifolius, Thymus

comosus, Thlaspi dacicum , etc.

Speciile rare, unele ocrotite de lege sunt reprezentate de: Daphne blagayana (iedera alba),

Leontopodium alpinum (Florea de colt) Lilium carniolicum ssp. jankae (crinul galben de padure), Genista

januensis, Primula halleri. etc.

Legat de mozaicul habitatelor din aceasta zona se gaseste si un valoros patrimoniu faunistic.

Intalnim aici vietuitoarele prezente in piramida trofica a muntilor din tara noastra avand in varf ursul brun si

la baza o multime de specii cu numerosi reprezentanti. Dintre speciile de animale cele mai reprezentative

mentionam:capra neagra si rasul,podoabe ale faunei din Parcul National Cozia. Pe stancariile insorite din

zona Turnu si Basarab se intalneste vipera cu corn iar in covorul de frunze cazute si pe sub blocurile de

stanci insorite traieste scorpionul mic ,specie termofila de origine mediteraneana.

MIERCURI (09.05.2012)

Cozia - Ocnele Mari – Craiova (cazare)

OCNELE MARI

Arealul Ocnele Mari, reprezintă o importantă zonă de exploatare a sării prin dizolvare,

procedeu care duce în timp la importante modificări ale reliefului. Extragerea sării cu ajutorul sondelor sub

formă de soluţie reprezintă o metodă simplă şi cu avantaje faţă de extragerea sării geme pe cale uscată, prin

lucrări miniere. Metoda clasică de exploatare a sării dizolvate prin sonde are la bază un proiect românesc

(procedeul Dima) care a fost aplicat întâia oară zăcământului Ocna Mureş, în anul 1951. Cu toate acestea, în

raport cu exploatarea sării pe cale uscată, în România, acest tip de exploatare a avut efectele cele mai

puternice asupra mediului. Este exemplul pe care ni-l oferă acest obiectiv care reprezintă imaginea celui mai

mare dezastru tehnologic produs la noi în ţară ca urmare a exploatării sării în soluţie.

Zăcământul de sare Ocnele Mari este situate în Subcarpaţii Vâlcii, pe versantul stâng al pârâului

Sărata, afluent de dreapta al râului Olt. Relieful zonei este colinar , cu altitudini cuprinse între 275 şi 400 m.

Din punct de vedere geologic arealul Ocnele Mari aparţine avanfosei Carpaţilor Meridionali, schiţată

în urmă cu 65 milioane de ani, ca rezultat al ridicării Carpaţilor în faza orogenetică laramică.

Formaţiunile geologice de

suprafaţă aparţin Badenianului şi

Sarmaţianului.

Sarea se dispune sub formă de

pernă pe direcţia V-E, cu înclinare de 250

spre nord, în cadrul anticlinalului Buneşti

(Fig. 9). Extinderea pe direcţie este de

aproximativ 7500 m iar lăţimea de circa

2500 m. Perna este limitată la nord şi sud

de două importante falii, Stoieneşti

respectiv Bisericii

Datorită întregii structuri şi

constituţii a zonei, mediul natural prezintă

o vulnerabilitate accentuată. Rocile din

constituţia versantului stâng al pârâului

Sărata, îndeosebi cele dintre faliile Stoeneşti şi Bisericii, prezintă modificări importante în ceea ce priveşte

rezistenţa (mult diminuată) şi permeabilitatea (mărită) datorate fenomenului de migrare a sării spre suprafaţă

(diapirismului) pe liniile de minimă rezistenţă structurală.

Exploatarea zăcământului Ocnele Mari produce saramură, utilizată ca materie primă în industria

chimică (U.S. Govora şi Oltchim Rm. Vâlcea) la fabricarea produselor clorosodice. Aceasta a fost extrasă

prin dizolvare cinetică în zăcământ cu ajutorul sondelordin câmpurile de sonde I-IV, amplasate pe zăcământ,

cantonat pe raza mai multor localităţi care aparţin administrative de oraşul Ocnele Mari.

Fig. 4. Structura zăcământului de sare de la Ocnele Mari

6

În intervalul 1968-1991 saramura s-a extras din Câmpul II (Ţeica) prin intermediul a 15 sonde care

au produs circa 16.400.000 t sare în soluţie, rezultând un volum estimativ de goluri subterane de 9.000.000

m3.

Întrucât la Ocnele Mari, la suprafaţa zăcământului, între locaţiile sondelor se găsesc construcţii civile

şi industriale, metoda de exploatare preconizată a fost cea prin sonde individuale, care presupune lăsarea

unor miezuri de sare (pilieri) între cavităţile subterane şi între acestea şi suprafaţă (planşee de tavan), având

rolul de a asigura protecţia suprafeţei zăcământului, în perimetrul de influenţă a golurilor de dizolvare.

Golurile subterane realizate prin activităţi miniere cauzează o perturbare a stării iniţiale din masivul

de rocă şi ale terenului, fenomen ce se evidenţiază în imediata apropiere a excavaţiilor, în stratele de copertă

şi la suprafaţă.

Stabilitatea structurală a excavaţiilor este dependentă în primul rand de dimensiunile potrivite ale

camerelor de dizolvare, ale pilierilor şi ale planşeelor de tavan. Pe parcursul procesului tehnologic de

extracţie, la partea superioară a golurilor de dizolvare a 6 sonde (Fig. 10), pe înălţimea de 50 – 60 m, acesta

s-a desfăşurat în limite necontrolabile şi nedirijabile. Prin dizolvarea unor pilieri golurile aferente celor 6

sonde s-au unit , creîndu-se o cavernă de dimensiuni mari (cavernă care poartă numele firmei german –

SOCON - care prin măsurători de cavernometrie sonică a pus în evidenţă dimensiunea ei considerabilă).

În această situaţie deosebit de

nefavorabilă, rolul principal în menţinerea

stabilităţii suprafeţei a revenit planşeului de tavan

care în după-amiaza zile de 12.09.2001 a cedat şi

un volum de 3 milioane m3 de rocă s-au prăbuşit

formându-se un lac cu suprafaţa de circa 7000

m2. Una din sonde cu toate instalaţiile aferente a

căzut în pâlnia de surpare împreună cu 3 imobile.

Saramura eliberată spre suprafaţă în urma acestei

surpări, prin intermediul pârâului Sărat a poluat

Oltul pe o porţiune semnificativă.

Pentru reducerea impactului unei noi surpări

asupra mediului, în această arie au fost proiectate şi

executate la baza versantului lucrări semnificative cu

caracter hidrotehnic. Acestea au constat din următoarele:

dig de protecţie cu cuvă de retenţie aferentă (cca. 200.000 m3) pe o lungime de 465 m, cu înălţimea maximă

de 12,3 m; canale de dirijare-evacuare; goliri de fund; regularizări de albie (albia pârâului Sărat).

PARCUL ROMANESCU CRAIOVA

Situat in partea de sud a municipiului Craiova, Parcul Romanescu reprezinta un valoros monument

de arhitectura peisajera, unicat in Romania si una dintre cele mai interesante realizari de acest gen din

Europa.

Initiativa infiintarii acestuia i-a revenit cunoscutului edil si om de cultura al locurilor, N.P.

Romanescu.

Reprezinta, de asemenea, un important ecosistem mixt (natural si artificializat). Pentru realizarea

proiectului s-au utilizat solutii indraznete, cum ar fi aclimatizarea si implantarea unor specii valoroase de

arbori si arbusti, realizarea unui cadru romantic, prin edificarea unor constructii de tipul Podului Suspendat,

Fig. 5. Amplasamentul celor 6 sonde unite

hidraulic care au generat caverna ce a stat la baza

dezastrului tehnologic din 12.09.2001

Fig. 6. Lacul format prin surparea din

câmpul II de sonde Ţeica (Ocnele Mari)

7

Castelului in ruina, Rotondei, ori realizarea unui

pod, din beton, care imita trunchiuri de arbori.

Suprafata totala a parcului este de 96 de hectare si

cuprinde, pe langa plantatiile ornamentale de

arbori si arbusti, o intindere de apa de peste 4 ha,

un hipodrom de 20 ha, drumuri, alei si poteci care

insumeaza peste 35 km lungime. De asemenea,

parcul este dotat cu un amfiteatru pentru

spectacole, o mica gradina zoological si cateva

restaurante.

O deosebita valoare au plantatiile

forestiere si ornamentale, cu peste 250 de specii

de arbori si arbusti. Dintre varietatile decorative,

cele mai intereswante sunt Pinus excelsa wal (un

conifer originar din Himalaya), Cerasus

serrulata, Acer saccharinum, Alnus glutinosa

etc.

JOI (10.05.2012):

Craiova - Bradesti – Husnicioara – Drobeta Turnu Severin - Orsova (cazare)

BAZINELE CARBONIFERE MOTRU SI MEHEDINTI (BAZINUL DACIC)

Aceste bazine apartin sectorului carbonifer

situat între Dunăre şi Jiu care, din punct de vedere

structural, se suprapune peste flancurile avanfosei

carpatice. Formaţiunea purtătoare de ligniţi este

orizontul argilos dacian-romanian.

Aici se situeaza cele mai mari zacaminte

de lignit, exploatate cat si in subteran, fapt ce a

creat in timp, importante implicatii asupra

mediului inconjurator.

Depozitele dacian-romaniene (pliocene)

cuprind trei unităţi litostratigrafice cunoscute şi în

celelalte părţi ale Olteniei. Fiecare unitate are în

alcătuire intercalaţii de cărbune.

Numarul si grosimea stratelor de carbune

descresc progresiv de la nord inspre sprud,

dinspre avanfosa carpatica inspre platforma.

Tectonica depozitelor pliocene din această

regiune este una simplă. Depozitele cu cărbuni sunt

dispuse într-un monoclin cu cute largi, cu orientare

generală NE-SV şi căderi spre SE.

În general, cărbunii din acest sector (Dunăre-Jiu) au o culoare brună până la neagră şi sunt

reprezentaţi prin ligniti cu structură stratificată. Caracteristicile calitative variază de la strat la strat şi de la

perimetru la perimetru.

MUZEUL REGIUNII PORŢILOR DE FIER

Acesta se află în municipiul Dr. Tr. Severin, iar în forma actuală s-a deschis la 15 mai 1972.

Preocupările de strângerea şi păstrarea obiectelor antice apărute în timpul diferitelor lucrări ce proveneau de

la construcţiile romane sau feudale existau la autorităţile locale ale oraşului, încă din primii ani de existenţă

ai acestuia (1883 reprezintă anul înfiinţării oraşului Drobeta Turnu Severin).

Fig. 7. Imagine din interiorul Parcului Romanescu

Fig. 8. Exploatări de lignit (747, 756, etc.)

din Bazinul Motru si Mehedinti (757, 760)

8

Muzeul are două secţii: istorie şi ştiinţele

naturii cu un acvariu în care sunt prezentate specii

de peşti dunăreni. Ulterior au mai fost create secţiile

de etnografie şi de artă.

Expoziţia Ştiinţele naturii, inaugurată la 15

mai 1972, prezintă condiţiile fizice şi geografice ale

Defileului Porţile de Fier (Sala 1), flora şi fauna

terestră a Defileului Porţile de Fier (Sala 2),

ihtiofauna

României dunăreană a lacului de acumulare

Porţile de Fier (acvariul), flora şi fauna specifică

mediului acvatic din zona Porţile de Fier (Sala 3).

Expoziţia se încheie cu aspecte legate de

cosmogonie, apariţia vieţii pe Pământ, dovezi

paleontologice, originea şi evoluţia omului (Sala

4).

VINERI (11.05.2012)

Orsova – Porţile de Fier - Halanga – Cazanele Dunarii - Orşova (cazare)

SISTEMUL HIDROENERGETIC ŞI DE NAVIGAŢIE PORŢILE DE FIER I

Portile de Fier I este amplasat la 15 km

amonte de orasul Drobeta Turnu-Severin.

Execuţia proiectului româno-iugoslav a

început în 1964. În 1972 barajul a fost deschis,

împreună cu două centrale hidroelectrice. Pentru a

permite navigaţia au fost realizate ecluze, câte una pe

fiecare mal. Pe teritoriul României, construcţia a fost

realizată de către Ministerul Energiei Electrice şi

reprezintă una din cele mai mari constructii

hidrotehnice din Europa si cea mai mare de pe

Dunare. Lacul sau de acumulare cu un volum de peste

2200 milioane mc se intinde de la baraj pana la

confluenta cu raul Tisa. Lacul cuprinde in principal

zona Defileului Dunarii, cel mai mare defileu din

Europa, cuprins intre localitatile Bazias si Orsova.

Prin construcţia barajului, valea Dunării mai jos de Belgrad a fost transformată în lac de acumulare,

iar nivelul apei în amonte de baraj a crescut cu 35 m. Vechea Orşova, insula Ada Kaleh1 şi cel puţin alte

1 Insula Ada Kaleh este una din principalele victime ale construcţiei barajului. O enclavă turcească, avea o moschee şi o mie de

alei întortocheate, şi era cunoscută ca un port liber şi un cuib al contrabandiştilor. În afară de turci, aici mai trăiau şi alte

grupuri etnice.

Insula se afla la circa 3 km mai jos de Orşova şi avea 1,7 pe 4-5 km. Era fortificată, un fort fiind costruit aici de austrieci în 1669

pentru a o apăra de turci, fort care a rămas un măr al discordiei între cele două imperii. În 1699 insula a ajuns sub control turcesc, între 1716 şi 1718 a fost austriacă, după un asediu de patru luni în 1738 a fost reocupată de turci, după care austriecii

au recucerit-o în 1789, numai pentru a o ceda din nou turcilor în tratatul de pace care a urmat. După aceea, insula şi-a pierdut

importanţa militară. Congresul de la Berlin din 1878 a obligat Imperiul Otoman să se retragă mult spre sud, iar insula a ajuns

sub controlul Austro-Ungariei, deşi a rămas proprietatea sultanului turc. Locuitorii se bucurau de scutiri de taxe şi vamale, şi nu

erau înrolaţi. În 1923, când Imperiul Otoman s-a dezintegrat, locuitorii au ales unirea cu România.

Majoritatea locuitorilor din Ada Kaleh au emigrat în Turcia după evacuarea insulei. O parte mai mică au plecat în Dobrogea, un

teritoriu românesc cu o minoritate turcă.

Fig. 9. Muzeul Regiunii Porţilor de Fier,

Dr. Tr. Severin

Fig. 10 Sistemul hidroenergetic Porţile de Fier I

9

cinci sate, cu o populaţie totală de 17 000 de oameni, au fost evacuate. Oamenii au fost relocaţi, însă

aşezările au fost pierdute pentru totdeauna în faţa Dunării.

Construcţia barajului a avut de asemenea un impact major asupra mediului, spre exemplu traseele de

înmulţire a mai multor specii de sturioni au fost întrerupte permanent.

Flora şi fauna, precum şi comorile geomorfologice, arheologice şi culturale au fost protejate de

ambele ţări de la construcţia barajului. În Serbia prin Parcul Naţional Đerdap (începând cu 1974,

636,08 km²) iar în România prin Parcul Naţional Porţile de Fier (din 2001, 1 156,55 km²).

Zona Portile de Fier şi regiunea Defileului Dunarii reprezinta una din cele mai pitoresti si atractive

zone turistice, atat prin frumusetile naturale ale regiunii cat si prin monumentele istorice datand din perioada

imperiului roman. Ruinele castrului roman Drobeta si ale podului construit de imparatul roman Traian peste

Dunare sunt numai cateva din atractiile oferite de Muzeul Portile de Fier.

UZINA DE APA GREA HALANGA

Uzina de apă grea – ROMAG-PROD

Halânga (Dr. Turnu Severin) este unul dintre

obiectivele noastre din aplicaţie. Prin aportul pe

care îl aduce la dezvoltarea zonei şi susţinerea

Programului Energetic Naţional dublat de creşterea

securităţii, uzina constituie un factor deosebit de

important pentru dezvoltarea industriei româneşti.

Ea produce apă grea de calitate nucleară, având cea

mai mare capacitate din lume.

Rolul principal al apelei grele este acela de

moderator al actualelor reactoare nucleare de

fisiune. Pentru viitor ea va fi unul dintre constuienţii

amestecului de combustibili pentru reactoare de

fusiune (producătoare de energie curată şi practic

inepuizabilă).

Aspectele particulare ale acestui obiectiv

strategic, materiile prime utilizate, procesul tehnologic şi strategiile privind protecţia factorilor de mediu,

care vor fi prezentate studentilor pe locatia amplasamentului, vor îmbogăţii patrimoniul de cunoştinţe al

echipei de studenţi ai facultatii noastre care va vizita uzina.

CAZANELE DUNARII

Cazanele sunt un sector din defileul Dunării la

trecerea prin Munţii Carpaţi. Au o lungime de circa 45

de km. În unele locuri Dunărea se îngustează până la

152 m, îngreunând navigaţia. Traseul acestora este

mărginit de pereţi verticali, stâncoşi. Adâncimea apei

este de circa 54 m. În sectorul Cazanelor viteza de

scurgere a apei depăşeşte 5 m/s. Parcurgerea acestora

cu un vaporaş închiriat va constitui un bun prilej de

reflectare asupra acţiunii geologice a apelor

curgătoare.

Fig. 11. Uzina de apa grea I

Fig. 12. Intrarea in Cazanele Mici I

10

SAMBATA (12.05.2012)

Orşova - Băile Herculane - Geoparcul Platoul Mehedinti - Baia de Aramă

- Tg. Jiu- Petroşani - Alba Iulia - Cluj-Napoca

GEOPARCUL PLATOUL MEHEDINŢI

Parcul Natural “Geoparcul Platoul Mehedinţi” este situat în sud-vestul României, la nord de

municipiul Drobeta Turnu Severin şi se întinde pe o suprafaţă de 106.000 ha.

Climatul temperat-continental cu influenţe submediteraneene şi relieful foarte variat au creat condiţii

pentru numeroase specii de plante si animale rare. Structura geologică unică a acestei zone a condus la

apariţia a numeroase formaţiuni geologice şi speologice. O mare parte din aceste valori sunt protejate în

peste 17 rezervaţii naturale. Pe lângă aceste valori naturale în acest spaţiu întâlnim numeroase obiective

culturale şi istorice iar tradiţiile şi meşteşugurile populare (ţesutul, olăritul etc.) sunt încă prezente.

Situat în S-V României, Platoul Mehedinţi este

reprezentat de două unităţi de relief aşezate între

culmea Munţilor Mehedinţi la vest şi Piemontul Getic

la est, caracterizate printr-o evoluţie geologică şi

geografică foarte asemănătoare.

Din punct de vedere geologic un loc important îl

ocupă în acest areal calcarele de vârstă Jurasic-

Cretacică care aparţin Autohtonului danubian şi sunt

dispuse în două fâşii principale, paralele între ele.

Fâşia vestică aparţine Munţilor Mehedinţi şi se

caracterizează printr-o tectonizare extrem de

puternică. Căderea în trepte spre vest a contribuit la

formarea grabenului Cernei.

Fâşia estică apare în zona centrală a Podişului

Mehedinţi între Baia de Aramă şi Cireşu. Pachetul

de calcare are grosimea totală de 200-300 m şi este

alcătuit din strate de 4-10 m grosime cu înclinare

generală spre SE. Deşi ocupă numai 5 % din suprafaţa totală, stratele de calcar au generat numeroase şi

variate fenomene carstice care dau faima Platoului Mehedinţi.

Aproape toate râurile care vin dinspre vest, de pe formaţiuni impermeabile, sunt captate în subteran la

intrarea în bara de calcare. Aval de punctul de captare văile rămân seci, formând în decursul timpului trepte

antitetice, cum sunt şi cele ale râurilor Topolniţa, Ponorăţ, Ponorel etc. Amonte de captare se produce

aluvionarea pronunţată a luncilor, care se desfăşoară pe sute de metri lăţime se formează astfel depresiuni

închise, cu fundul plat şi cu aspectul general de polie. Cel mai tipic fenomen de acest gen îl constituie

sistemul hidrocarstic de lângă comuna Ponoarele (Fig. 17), care a generat depresiunile Zăton şi Ponoarele.

Exceptând depresiunile, celelalte forme exocarstice sunt slab reprezentate în cuprinsul Platoului

Mehedinţi. Trebuie însă remarcat ă şi prezenţa unor doline şi de asemenea lapiezurile şi Podul Natural de la

Ponoarele (Podul lui Dumnezeu).

Apele subterane au săpat numeroase peşteri, renumite prin dimensiuni şi prin ornamentaţie, cum ar fi

de exemplu peşterile: Topolniţa, Epuran, Bulba, Gramei, Isverna etc.

O mare parte a calcarelor din cadrul Podişului şi Munţilor Mehedinţi sunt despădurite sau acoperite

cu păducel, corn, porumbar, scumpie, ienupăr şi liliac în amestec cu fagi izolaţi. În multe locuri liliacul

sălbatic formează adevărate păduri, vestite fiind cele de pe cornetele Izverna, Nadanova sau Ponoarele.

Aici, în fiecare an, la începutul lunii mai, când înfloreşte liliacul, se organizează „sărbătoarea liliacului”.

Individualitatea geografică a Platoului Mehedinţi constă în îmbinarea caracteristicilor de munte şi de

deal . El poate fi asemuit munţilor, cu care se aseamănă din punct de vedere litologic (şisturi cristaline şi

calcare mezozoice), al aspectelor de relief (văi strâmte, chei), prezenţei peşterilor şi fragmentării tectonice şi

în acelaşi timp, poate fi asemuit dealurilor (înălţime joasă, culmi netede, numeroase aşezări omeneşti).

Această unicitate se materializează şi în răspândirea şi structura vegetaţiei. Prin poziţia sa geografică,

unitatea se întinde în zona alternanţei pădurilor de fag şi de gorun. Climatul temperat cu influenţe

Fig. 13. Delimitarea Geoparcului Platoul Mehedinţi

11

submediteraneene, altitudinea medie de 500-600m, relieful accidentat, apropierea de Peninsula Balcanică,

constituţia litologică (suprafeţe calcaroase extinse) au avut un rol însemnat în configuraţia actualei structuri

floristice şi cenotice a vegetaţiei.

Popularea străveche şi continuă a acestei regiuni naturale a determinat transformări însemnate în

suprafaţa, structura şi compoziţia floristică a vegetaţiei. Terenurile cu păduri defrişate (curături) au fost

înlocuite de pajişti şi terenuri cultivate agricol, dar de slab randament.

În cadrul covorului vegetal, ca urmare a diversităţii mediilor de viaţă, se întâlneşte o bogată şi

heterogenă faună de origini diferite, dar cu preponderenţă a elementelor sudice.

Ca urmare a originalităţii cadrului său natural, în podişul Mehedinţi sunt semnalate cele mai dense şi

variate rezervaţii naturale dintr-o unitate geografică de asemenea dimensiuni. Astfel, au fost declarate peste

17 rezervaţii naturale, cum sunt: Complexul carstic de la Ponoare, Rezervaţia complexă Peştera Topolniţa,

Peştera Epuran, Cornetul Băii şi Valea Mănăstirii, Cornetul Obârşia Cloşani, Pădurea Borovăţ, Cheile

Coşuştei ş.a.

BĂILE HERCULANE

Orasul-statiune Baile Herculane este situat in sud-vestul Romaniei. Reprezintă una dintre cele mai

vechi statiuni balneare ale lumii, cu o vechime atestata documentar de peste 1848 de ani. Situata pe Valea

Cernei, la 5 km de principala artera rutiera ce leaga vestul tarii de Bucuresti, statiunea Baile-Herculane este

integrata în Parcul National Valea Cernei-Domogled.

Oraşul se afla pe malurile raului Cerna, intre Muntii Mehedinti la Est si Muntii Cernei la Vest.

Climatul este de tip depresionar cu influente vestice si sud-mediteraneene, avand o temperatura medie

anuala de 10,5 0C. Presiunea medie atmosferica

este de 750,6 mb. Vanturile dominante sunt cele

de Sud, viteza lor medie este redusa: 1,6 m/s.

Valea Cernei are aspect de mare culoar

sculptat in tipuri diferite de roca, predomina

sisturile cristaline, calcarul si granitul. Cerna

izvoraste la altitudinea de 2070 m si are o

lungime totala, de la izvor si pana la varsarea in

Dunare de aproximativ 85 km.

Pe teritoriul orasului sunt 19 surse

naturale de ape minerale, cu un debit mediu de 36

l/s.

In 1932 a fost creata Rezervatia naturala

Domogled care se intinde pe toata Valea Cernei si

adaposteste specii rare de arbusti cum ar fi: pinul

negru de Banat, alunul turcesc si liliacul.

BAZINUL CARBONIFER VALEA JIULUI

Valea Jiului este una dintre zonele cele mai importante ale exploatarii carbunelui din România,

istoria sa stând sub zodia acestei resurse naturale, importanta în planul dezvoltarii societatii umane din acest

spatiu geografic. Valea Jiului intra în istorie la mijlocul secolului al XIX - lea, odata cu începutul

mineritului, proces favorizat de impunerea carbunelui ca sursa primara de energie, în contextul dezvoltarii

revolutiei industriale. Existenta carbunelui în subsolul vaii Jiului era cunoscuta însa înainte de mijlocul

secolului al XIX - lea.

Din punct de vedere geologic, Bazinul Valea Jiului este constituit dintr-un fundament cristalin si

depozite sedimentare molasice de cuvertura. Fundamentul cristalin apare la zi pe rama bazinului, fiind

constituit din roci metamorfice, cu grad diferit de metamorfism, ce apartin atât Autohtonului Danubian cât si

Pânzei Getice. Cristalinul Getic afloreaza în rama de nord-est si partial în cea de sud si este reprezentat prin

gnaise, micasisturi cu ambele mice, cuartite si amfibolite. Cristalinul Danubian este dezvoltat în rama sudica

si partial în cea nordica si este reprezentat prin gnaise, calcare cristaline, sisturi si cuartite.

Depozitele sedimentare apartin Cretacicului superior, Paleogenului si Neogenului, fiind acoperite în

mare parte de formatiuni cuaternare.

Fig. 14. Statiunea Baile Herculane

12

Elementele tectonice majore care afecteaza zona sunt falia marginala nordica si falia Jiului. Falia

marginala nordica separa domeniul sedimentar al bazinului de cel metamorfic al Autohtonului si Pânzei

Getice. Este o falie de încalecare pe directie a formatiunilor cristaline peste cele sedimentare, Falia Jiului

este o linie de dislocatie longitudinala, care poate fi urmarita în întregul bazin, de la vest la est, pâna la

extremitatea sud-estica. Este o falie normala, cu exceptia sectorului Lupeni, unde are caracter de falie

inversa. Este decrosata de falii transversale formate ulterior.

Lucrarile geologice de prospectiune, explorare si exploatare au pus în evidenta existenta a 22 strate

de carbune, numerotate de la 0 la 21, caracterizate prin arii de raspândire, grosime si calitate variabila (de la

zona la zona si de la strat la strat).

În cadrul bazinului minier Valea Jiului au fost delimitate 14 perimetre miniere. În prezent, 9 sunt în

exploatare (Aninoasa, Barbateni, Livezeni, Lonea, Lupeni, Paroseni, Petrila, Uricani, Vulcan), iar 5 sunt cu

activitate de exploatare sistata, aflate în curs de conservare si închidere sau închise deja (Câmpu lui Neag,

Dâlja, Iscroni, Salatruc, Valea de Brazi).

Aceste exploatări fac parte din Bazinul Petroşani, depresiune tectonică a Carpaţilor Meridionali. Din

punct de vedere economic, regiunea constituie un important centru minier al ţării ca sursă de huilă

energetică şi cocsificabilă. Huila exploatată aici, are culoarea neagră, cu luciu de smoală sau semimat şi se

foloseşte în industria siderurgică, pentru fabricarea cocsului la Călan-Hunedoara, iar în scopuri energetice la

termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Vârsta acestor huile este oligocen superioară – miocen inferioară. Turbăriile care au stat la baza

formării actualilor cărbuni din Bazinul Petroşani erau de patru tipuri şi au fost generate de o vegetaţie

luxuriantă, bine dezvoltată. Pentru reconstituirea paleomediului de geneză a acestor cărbuni s-au avut în

vedere condiţiile în care trăiesc cei mai mulţi dintre descendenţii actuali ai plantelor fosile.

Analizand din punct de vedere geodinamic, sectorul situat intre Livezeni si Bumbesti-Jiu, reprezinta

rezultatul actiunii geologice a cursului de apa Jiu asupra litologiei traversate. Astfel, pe o lungime de circa

33 km, se intinde cel mai salbatic defileu de pe apele sale interioare, caracteristica datorata in principal

ingustimii sale. Jiul patrunde in defileu la Livezeni, la 556 m, iar la Bumbesti-Jiu ajunge la 305 m, realizand

o diferenta de nivel de 251 m, adica o panta medie de 7,6 m la un kilometru. Structura litologica variata

(cuartitele, sisturile cloritoase, amfibolitele, calcarele cristaline - roci foarte rezistente favorabile formarii si

mentinerii peretilor) a dus la salbaticia si asprimea defileului.

Bibliografie selectiva

BĂLTEANU, D., ENCIU, P., DEAK, G., 2003: Riscuri geologice şi geomorfologice în arealul exploatării

de sare Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. . Environment&Progress, p. 39-43, Cluj-Napoca

BEDELEAN, H., MUNTEAN, L., 2005: Rezervaţia geologică Râpa Roşie (Sebeş, jud. Alba). Revista

CRISTAL, nr. 3, p. 29-33, Bistriţa-Năsăud

BLEAHU, M.,2004: Arca lui Noe în secolul XXI. Ariile protejate şi protecţia naturii. Editura Naţional,

509p., Bucureşti

ERDELI, G, 1990: Podisul Mehedinti – geografie umana, Editura Metropol.

MOHAN GH., ARDELEAN A., GEORGESCU M., 1993: Rezervaţii şi monumente ale naturii din

România, Arad.

PETRESCU, I. ET. AL., 1987: Geologia zăcămintelor de cărbuni. Editura tehnică, , vol. 2, 386p., Bucureşti

SARACHIE, I., GOGA, T., PRIDA, T., GIURGIU, N., MIKLOS, G., ŞERBAN, S., 2003: Consecinţe

asupra mediului generate de exploatarea sării în soluţie la Ocnele Mari, jud. Vâlcea.

Environment&Progress, p. 469-474, Cluj-Napoca

www.baileherculane.ro/

www.biblioteca.ase.ro

www. Aroundromania.lx.ro