APLICAŢIA LA TEREN A ANULUI II

(SPECIALIZAREA ŞTIINŢA MEDIULUI - LINIA ROMÂNĂ ŞI MAGHIARĂ)

Perioada: 07-11 Mai 2012

Echipa de coordonare a practicii: Conf. dr. Octavian-Liviu Muntean (Coordonator de practică) liviu.muntean@ubbcluj.ro Şef. lucr. dr. Nicolae Baciu (Responsabil de practică) nicolae.baciu@ubbcluj.ro Şef. lucr. dr. Viorel Arghiuş (Responsabil de practică) viorel.arghius@ubbcluj.ro Şef. lucr. dr. Reti Kinga (Responsabil de practică) kinga.reti@ubbcluj.ro Asist. dr. Cristian Maloş (Responsabil de practică) cristian.malos@ubbcluj.ro Asist. dr. Gheorghe Roşian (Responsabil de practică) rosian.gheorghe@ ubbcluj.ro

Universitatea „Babeş-Bolyai” Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului

Cluj-Napoca http://enviro.ubbcluj.ro

2012

2

Cuprins

Introducere / 3 Traseul 1 - Luni 07 mai 2012 - Cluj-Napoca → Turda → Târnăveni → Bazna → Mediaş → Ighiş / 4 Traseul 2 - Marţi 08 mai 2012 - Copşa Mică → Biertan → Dumbrăveni / 8 Traseul 3 - Miercuri 09 mai 2012 - Daneş → Platoul Breite → Şaeş → Sighişoara / 10 Traseul 4 - Joi 10 mai 2012 - Sighişoara → Vânători → Boiu → Şoard → Saschiz / 13 Traseul 5 - Vineri 11 mai 2012 - Sighişoara → Agnita → Făgăraş → Bâlea Cascadă → Sibiu → Alba Iulia → Cluj-Napoca / 15 Reflecţii sintetice asupra Aplicaţiei la teren a anului II Perioada: 07 - 11 Mai 2012 / 16 Bibliografie / 16

Fig. 1. Principalele puncte de interes ale aplicaţiei la teren

3

Introducere Pentru specializarea Ştiinţa Mediului II (linia română şi maghiară) această acţiune are loc la începutul lunii

mai a fiecărui an universitar, în conformitate cu activităţile practice prevăzute în planul de învăţământ. Durata practicii este de o săptămână, iar baza principală de cazare este localizată în municipiul Sighişoara (judeţul Mureş). Pentru anul universitar 2011-2012, practica de teren este stabilită pentru perioada 07-11 mai 2012, iar numărul estimat de studenţi este de circa 40.

Aplicaţia la teren are ca scopuri principale familiarizarea studenţilor cu aspectele de mediu, geografice şi culturale existente în cadrul Podişului Târnavelor şi Culoarului Târnavei Mari (sectorul Sighişoara-Copşa Mică) precum şi aprofundarea noţiunilor teoretice discutate în cadrul cursurilor predate (ex. Evaluarea impactului asupra mediului, Planificare de mediu, Geomorfologie, Managementul deşeurilor, Geografie aplicată, Medii amenajate şi calitatea vieţii, Dinamica şi tipologia peisajului).

Fig. 2. Locaţii de interes ale aplicaţiei la teren

Factorii cu semnificaţie teritorială analizaţi pentru Podişul Târnavelor sunt reprezentaţi de: • paradoxala „izolare” a unităţii în partea centrală a României; • gradul ridicat de împădurire şi conservare a pădurilor de fag, gorun şi stejar (peste 30% din suprafaţă ocupată de

păduri); • gradul scăzut de antropizare şi implicit de presiune antropică asupra componentelor naturale; numărul relativ

redus de arii protejate statuate legislativ (Podişul Hârtibaciului şi Valea Târnavei Mari); • peisajul geomorfologic de podiş foarte bine conservat şi parţial valorificat peisagistic şi turistic; • resursele cinegetice şi numărul mare de specii floristice şi faunistice de interes (ex. „papucul doamnei”, larice,

fluturele de sidef – Argynius laodice, migdalul pitic, orhideea Cypropedium calceolusm, Ginkgo biloba ş.a.).

În continuare, obiectivele teritoriale cu semnificaţie de mediu văzute de studenţi pe parcursul aplicaţiei la teren vor fi prezentate pe zile, în conformitate cu traseele stabilite.

4

Traseul 1 - Luni 07 mai 2012

Cluj-Napoca → Turda → Târnăveni → Bazna → Mediaş → Ighiş

Plecarea în aplicaţia la teren cu studenţii are loc din centru universitar Cluj-Napoca (poziţionat în valea Someşului Mic) la orele 8 dimineaţa.

Primul contact cu obiectivele teritoriale cu semnificaţie pentru îndeplinirea obiectivelor propuse va avea loc la Staţiunea de Cercetare-Dezvolatare Agricolă Turda, unde specialiştii în domeniu vor prezenta aspecte ale eroziunii solului şi substratului.

Procesul de eroziune nu trebuie neglijat dacă este să ne gândim la predominarea în cadrul Depresiunii Transilvaniei a terenurilor ocupate de pajişti, păşuni, fâneţe şi terenuri arabile, pentru ca vegetaţia de pădure să fie mai puţin reprezentată. Un rol important în crearea condiţiilor favorabile manifestării proceselor, l-a avut componenta antropică, care a intervenit prin modificarea învelişului vegetal. A avut loc o trecere de la vegetaţia de pădure la cea a pajiştilor secundare, a păşunilor şi la cea a plantelor de cultură.

Dintre măsurile care de impun luate pentru reducerea eroziunii pe terenurile agricole se remarcă: efectuarea arăturilor în lungul curbelor de nivel, trasare în diagonală sau sub formă de serpentine a drumurilor de acces la partea superioară a versanţilor, evitarea cultivării plantelor prăşitoare pe suprafeţe cu înclinare mai mare de 7 – 100 şi înlocuirea acestora cu plante furajere perene (lucernă, trifoi etc.), restructurarea folosinţelor în conformitate cu condiţiile ecologice, ceea atrage după sine o schimbare a structurii culturilor agricole, pe terenurile accidentate şi erodate numărul sortimentelor de plante trebuie redus, prioritate având plantele pedoamelioratoare, cultivarea de plante din categoria păioaselor care să protejeze solul împotriva eroziunii, raţionalizarea păşunatului sau chiar stoparea lui în vederea înierbării sau împăduririi terenurilor foarte degradate etc. Acolo unde este posibil se recomandă împădurirea interfluviilor şi a părţii superioare a versanţilor cu scopul de a micşora scurgerea apei din precipitaţii şi a preîntâmpina apariţia de noi forme de relief cu caracter distructiv.

De la Turda traseul se continua prin Culoarul Arieşului şi apoi prin Culoarul Mureşului pâna la Iernut, de

unde are loc trecerea interfluviului dintre Mureş şi Târnava Mică pentru a se ajunge la Târnăveni (poziţionat în culoarul mijlociu al Târnavei Mici). Luând în considerare problemele environmentale specifice acestui sit urban, el constituie următorul obiectiv al aplicaţiei de teren.

Fig. 3. Poziţia în teritoriu a principalelor obiective Oraşul Târnăveni este amintit în anul 1502 ca târg, ce făcea parte din domeniul Cetăţii de Baltă, pentru ca în

2002 să aibă o populaţie de 26.654 locuitori. Problemele de mediu sunt datorate în special prezenţei unor unităţi industriale, care au realizat produse chimice (sodă caustică, carbid, bicromat, diferite săruri; S.C. Bicapa S.A. - închisă în 2000 şi S.C. Carbid Fox S.A. – închisă în 2007), la care se adaugă unităţile industriale aflate în activitate (S.C. Cars S.A. – cărămidă şi ţigla; S.C. Gecsat S.A. – sticle şi geamuri; S.C. Omega S.A. – ceramică şi sticlă; S.C. Parisot S.A. - mobilă) materiale de construcţii (geamuri, faianţa, ceramică brută), produse din lemn (mobilă) etc. Dintre unităţile industriale mari poluatoare se remarcă S.C. Carbid Fox S.A. şi S.C. Bicapa S.A., a căror platforme industriale în momentul de faţă au aspectul unor veritabile ruine industriale. Ca urmare sunt necesare măsuri de reecologizare, îndeosebi a batalurilor (batalul 1 a fost înfiinţat în anul 1981 pentru depozitarea nămolului de la staţia finală de

5

epurare, cu o capacitate proiectată de 300.000 m3 şi atingând capacitatea de 450 000 m3; batalul 2 a fost dat în folosinţă în anul 1972, epuizat în anul 1978, cu o capacitate proiectată de 455.000 m3 şi cu o capacitate atinsă de 750.000 m3; batalul 3 a fost dat în folosinţă în anul 1974 până în anul 1975, cu o capacitate proiectată de 206.000 m3 şi cu o capacitate atinsă de 345.000 m3). Un alt obiectiv îl reprezintă Rampa de deşeuri închisă de la Târnăveni.

Din Culoarul Târnavei Mici traseul se continuă spre Culoarul Târnavei Mari, unde sunt poziţionate principalele obiective environmentale ale aplicaţiei la teren (Fig. 3).

Pe cursul superior al râului Balta, în vecinătatea interfluviului dintre cele două Târnave se află localitatea şi Staţiunea balneoclimaterică Bazna, situată la 12 km de Mediaş.

Staţiunea balneoclimaterică Băile Bazna este situată la nord-vest de Mediaş, într-o pitorească zonă de dealuri împădurite, dominată de Dealul Înalt (599 m). Bazele de tratament se află poziţionate în cadrul unui parc de 20 ha. Între factorii naturali de cură se remarcă apele minerale cloruro-sodice, iodurate, bromurate, nămolul mineral, bioclimatul de cruţare. În cadrul acesteia se tratează diferite afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală şi lombară, artroze, poliartroze), afecţiuni reumatismale inflamatorii (stări alergice după reumatism articular acut), afecţiuni reumatismale abarticulere (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze), afecţiuni post-traumatice (stări postoperatorii, entorse, luxaţii şi fracturi), afecţiuni neurologice periferice (pareze şi paralizii post-traumatice, sechele după polineoropatii) şi afecţiuni ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite). De asemenea, staţiunea oferă condiţii pentru băi calde cu apă minerală în vane şi bazine, împachetări cu nămol cald şi parafină, aeroheliterapie, electroterapie şi hidroterapie.

Staţia de uscare şi comprimare a gazului metan de la Botorca. Partener S.C. Romgaz S.A. (informaţii şi

explicaţii referitoare la problemele de mediu vor fi oferite de către personalul autorizat). Gazul metan din Depresiunea Transilvaniei. Depozitele se află cantonate în stratele sarmaţiene şi secundar în

cele pannoniene. Protecţia zăcămintele este realizată în principal de către orizontul marnelor compacte şi subordonat de către tufuri. Sub aspect structural zăcămintele se găsesc preponderent în structuri de tip dom.

Formarea domurilor reprezintă un proces geologic de durată. Formarea domurilor se află în strânsă legătură cu depozitele de sare din Depresiunea Transilvaniei. Forma şi mărimea domurilor depinde ca urmare de mărimea masivului de sare, de grosimea depozitelor de deasupra sării, precum şi de gradul lor de plasticitate.

Creşterea masivului de sare, datorită plasticităţii sării, influenţează sedimentarea ulterioară. Astfel, în sectoarele de ridicare mai intensă a sării se formează sedimente de grosime mai mică, iar întreruperile în acumularea sedimentelor sunt mai dese şi de durată mai mare. Acumularea neuniformă a sedimentelor poate produce laminarea straturilor înspre bolta domului. Totodată în procesul de formare a bolţii de deasupra sării, ca urmare a tensiunilor de întindere, pot să apară numeroase falii de distensie longitudinale, circulare şi transversale. Migrarea sării dinspre arealele cu presiuni mari (grosime mare a sedimentelor) spre arealele cu presiuni mai mici, determină apariţia în complexul de deasupra sării a unor „capcane” naturale, în care se acumulează zăcăminte de gaze naturale. Stratele rezervoare sunt în general poroase, constituite în principal din nisipuri, gresii. Locul de acumulare este în principal reprezentat de perimetrele de îndoire a bolţii domului. Formarea domurilor a avut loc pe fondul dezvoltării elementelor structurale ale Bazinului Transilvaniei şi în special sub influenţa mişcărilor microplăcii transilvane. Aceasta din urmă este răspunzătoare de orientarea generală a domurilor pe direcţie nord-vest – sud-est şi nord-est – sud-vest.

Fig. 4. Staţia de comprimare a gazului de la Botorca Fig. 5. Staţia de uscare a gazului de la Deleni

În timpul sedimentării, sarea a fost supusă, la presiuni laterale ce se accentuau pe tot parcursul depunerii. S-a demonstrat, că îngroşarea stratului de sare a determinat boltirea depozitelor de la partea superioară, şi formarea domurilor ce caracterizează partea centrală a depresiunii. Cele mai importante domuri sub aspect structural şi al zăcămintelor cantonate sunt: Nadeş, Filitelnic, Cetatea de Baltă, Deleni, Bazna, Tăuni, Buneşti, Dealul Frumos, Teleac, Ghindari, Trei Sate, Şoimuşul Mic, Chendea, Copşa Mică, Cucerdea, Ogra-Sânpaul, Bogata, Corunca, Zau de Câmpie, Grebenişul de Câmpie, Sărmăşel, Şincai, Ulieş, Urmeiş, Sânger, Crăieşti, Noul Săsesc, Dumbrăvioara, Ernei, Ghineşti, Ouini, Mociu, Eliseni, Ilimbav, Rodbav etc.

6

Staţia de comprimare a gazului metan de la Deleni este dotată cu turbocompresoare acţionate de motoare de avion (Fig. 4). Transportul gazelor comporta anumite particularităţi faţă de cel al lichidelor, legate în special de proprietatea gazelor de a fi compresibil. Se defineşte ca raport de compresie raportul dintre presiunea de refulare (Pr) şi presiunea de aspiraţie (Pa).

Cu cât acest raport este mai mare cu atât temperatura gazului comprimat este mai mare ( deoarece gazele se încălzesc în timpul comprimării datorită frecării dintre molecule) ceea ce duce la creşterea lucrului mecanic absorbit de pompa şi la pierderea calităţii lubrifiante a uleiului de curgere.

Din acest motiv, pentru a realiza presiuni mai mari, de 5N/cm2 se folosesc pompe cu două sau mai multe trepte de compresie, iar gazul se răceşte după fiecare treaptă de comprimare, menţinându-se astfel o temperatură admisibilă.

Staţia de uscare a gazului metan de Botorca are rolul de a elimina o cantitate cât mai mare de vapori de apă din gazele provenite de la sonde sau din staţiile de comprimare (Fig. 8). Această cantitate eliminată se reflecta în punctul de rouă al gazului la ieşirea din staţia de uscare (valoarea acestuia sa fie cat mai scăzuta, <-15°C).

Următorul obiectiv este reprezentat de către sistemul urban Mediaş (cu rang de municipiu în Judeţul Sibiu),

care este poziţionat în partea centrală a Podişului Târnavelor, la confluenţa Târnavei Mari cu pârâul Moşna (Fig. 6).

Fig. 6. Poziţia în teritoriu a sistemului urban Mediaş

Oraşul Mediaş este amplasat la o altitudine medie de 320 m, fiind încadrat de înălţimile dealurilor de la

nord şi sud. Teritoriul căruia i se suprapune sistemul urban cuprinde toate formele şi microformele specifice unui culoar de vale. Geneza microreliefului, ca dealtfel a întregului culoar, este rezultatul eroziunii conjugate a apei râului, care a săpat lateral şi vertical în structurile sedimentare pannoniene şi sarmaţiene, specifice cuvetei Transilvane pe teritoriul Mediaşului. Analizat în amănunt, relieful Mediaşului este mai accidentat decât în alte porţiuni ale culoarului, vatra fiind aşezată atât în unitatea de luncă, cât şi pe terase, versanţi şi conuri de dejecţie. Intravilanul ocupă fragmente din terasa holocenă de 10 m a Târnavei Mari, pe care este amplasat şi nucleul vechiului oraş medieval, precum şi porţiuni din luncă şi versanţi. Terasele situate pe ambele maluri ale Târnavei Mari au oferit condiţii optime pentru habitat. Pe aceste terase au fost edificate de altfel cele trei mari cartiere ale municipiului: Gura Câmpului, Vitrometan şi După Zid. Cea mai urbanizată este însă terasa a treia, oferind atât

7

resurse de apă potabilă cât şi siguranţă de locuire faţă de inundaţii, ca urmare, mai mult de jumătate din populaţia municipiului locuieşte pe suprafaţa acesteia.

Mediaşul cu populaţia sa de peste 63.580 locuitori, la care se adaugă potenţialul economic şi cultural, reprezintă cel mai important centru urban din Culoarul Târnavei Mari.

La fel ca majoritatea sistemelor urbane industriale şi Mediaşul prezintă probleme environmentale în special sub aspectul poluării componentelor mediului.

Urmărirea în continuare a microrpartiţiei teritoriale a unităţilor industriale din cadrul municipiului relevă

existenţa a trei areale (zone) de concentrare. Acest fapt conduce la poluarea tuturor cartierelor. 1. Zona industrială de est: delimitată la N şi E de limita intravilanului oraşului, respectiv de lunca de pe

malul stâng al râului Târnava Mare, la sud de str. Aurel Vlaicu, iar la V de albia pârâului Moşna. Zona cuprinde întreprinderile: S.C. Automecanica S.A., S.C. Felam S.A., S.C. Imco S.A.(fabrică de oxigen).

2. Zona industrială centrală: delimitată la nord de râul Târnava Mare, la E de pârâul Moşna, la S de reţeaua de cale ferată Sighişoara-Copşa Mică, la vest de bucla racordului de cale ferată industrială ce deserveşte zona, iar la SV de oraşul vechi. Cele mai importante întreprinderi ale acestei zone sunt: S.C. Texromed S.A. (întreprinderea textilă), S.C. Salconserv S.A., S.C. Emailul S.A., S.C. Armax S.A., S.C. Mobimed S.A., S.C. Medimpact S.A., S.C. Ideal S.A. etc.

3. Zona industrială de vest: delimitată la nord de râul Târnava Mare, la est de bucla racordului de cale ferată industrială ce deserveşte zona şi calea ferată curentă, la sud de şoseaua Sibiului şi cartierul Vitrometan, la vest de pârâul Ighiş. Cele mai importante centre industriale din această zonă sunt: S.C. Geromed S.A., S.C. Vitrometan S.A., S.C. Panmed S.A. etc.

Alături de aceste 3 principale zone industriale se întâlnesc şi o serie de unităţi industriale izolate în cadrul oraşului cum ar fi: fabrica de produse lactate S.C. Icil S.A. (singura unitate industrială amplasată pe malul drept al râului Târnava Mare, la intrarea acestuia în oraş, în sectorul NE al acestuia), întreprinderea S.C. Relee S.A. amplasată în culoarul Văii Moşnei, în sectorul sudic al oraşului.

Poziţia Mediaşului pe importante artere de circulaţie, la care se adaugă volumul mare de mărfuri tranzitat, în cadrul activităţii industriale şi comerciale, face ca intensitatea traficului rutier şi feroviar să fie deosebit de ridicată. Toate acestea au consecinţe grave asupra calităţii aerului atmosferic, mai ales datorită poluării cu Pb şi CO2.

Mediaşul nedispunând de o şosea de centură în adevăratul sens al cuvântului, traficul greu influenţează nu numai starea de sănătate a populaţiei, ci şi aşa cum am mai menţionat rezistenţa clădirilor.

Toate aceste activităţi conduc la poluarea atmosferei, a solurilor, a apelor precum şi a populaţiei. Efectele poluării asupra organismului uman depinzând de nocivitatea, concentraţia, numărul poluanţilor prezenţi şi timpul cât ei acţionează.

Următorul obiectiv este reprezentat de Acumularea Ighiş (baraj şi lac de acumulare). Datorită fluctuaţiilor

mari în timp a resurselor de apă disponibile pentru activităţile din municipiu, îndeosebi a variaţiilor de debit s-a simţit nevoia amenajării unor construcţii hidrotehnice. Unele dintre acestea au rolul de a redistribui volumele de apă scurse, cum sunt barajele şi lacurile de acumulare de pe pâraiele Ighiş şi Moşna. Altele sunt construcţii care servesc pentru apărarea împotriva inundaţiilor (îndiguiri şi taluzări), ce dau printre altele şi un aspect plăcut perimetrelor traversate de apă. Barajul şi lacul de acumulare de pe pârâul Ighiş a fost realizat în 1978 cu scopul alimentării cu apă industrială şi potabilă a zonei Mediaş – Copşa Mică. Este vorba de un baraj de pământ, cu nucleu central de argilă şi cu o înălţime maximă de 36 m. Lacul de acumulare format în spatele barajului are o suprafaţă de 184 ha, un volum total de 13,4 mil. m3 şi un volum util de 10 mil. m3. Având în vedere debitul redus al Ighişului (0,04 m3/s) umplerea acumulării are loc prin pomparea apei din râul Târnava Mare, în intervalul martie – iulie, când râul dispune de debite excedentare. Referitor la acest lac nu trebuie neglijată funcţia de agrement pe care o deţine pentru medieşeni sau pentru cei veniţi din alte localităţi să îşi petreacă timpul liber la Mediaş.

Fig. 7. Lacul de acumulare Ighiş

8

Traseul 2 - Marţi 08 mai 2012

Copşa Mică → Biertan → Dumbrăveni A doua zi a aplicaţiei la teren cu studenţii este dedicată problemelor environmentale de la Copşa Mică. La Copşa Mică se urmăreşte aria cu poluare complexă sub aspectul degradării mediului natural, a celui

construit şi aspecte ale calităţii vieţii. De menţionat că în acest amplasament avem ca partener de practică primăria Oraşului Copşa Mică. Partenerul menţionat prin intermediul primarului ne va expune la faţa locului problematica menţionată. De asemenea vor fi prezenţi şi specialişti de la S.C. Sometra S. A.

Oraşul Copşa Mică este situat în partea central vestică a Culoarului Târnavei Mari la 12 km sud-vest de Mediaş şi 30 km est de Blaj, în amonte de confluenţa cu râul Visa. Oraşul s-a dezvoltat pe malul stâng al râului Târnava Mare, pe lunca şi terasele cuaternare ale acestuia. Sub aspect administrativ aparţine Judeţului Sibiu, fiind poziţionat în partea nord-vestică a acestuia.

Fig. 8. Platforma industrială de la Copşa Mică.

Dezvoltarea economică a fost axată pe dezvoltarea unităţilor industriale şi pe resursele de gaz metan. Legat de acestea din urmă trebuie precizat că darea în folosinţă a primei sonde a avut loc în 1913, pentru ca în 1935 să fie construită prima fabrică din Europa care transforma gazul metan în negru de fum. Platforma industrială a localităţii a avut ca piloni principali „industria chimică şi cea a metalurgiei neferoase dar a fost potenţată şi de funcţia de nod rutier şi feroviar” (L. Muntean, 2004, p. 69).

Conform autorului citat în evoluţia economică a localităţii pot fi remarcate două perioade: • perioada 1935 – 1993, când la Copşa Mică mediul economic şi cel social erau susţinute de industria

chimică (S.C. Carbosim S.A.) şi cea a metalurgiei neferoase (S.C. Sometra S.A.); oraşul a fost în această perioadă un centru naţional al metalurgiei neferoase (zinc, plumb, cadmiu), precum şi al industriei chimice (negru de fum, acid oxalic, acid formic, acid sulfuric) bazate pe resursele de gaz metan (Fig. 4).

• perioada 1994 – 2008, care este marcată de un cadru economic bazat pe o funcţie preponderent monoindustrială (doar S.C. Sometra S.A., profilată pe metalurgie neferoasă, susţine economic şi social oraşul).

Nu trebuie neglijat faptul că dezvoltarea locală este în prezent limitată de poluarea accentuată a componentelor mediului înconjurător, fiind vorba atât de o poluare remanentă cât şi de una actuală, aspect care conduce la eticheta de „fenomenul Copşa Mică”.

Fără îndoială la Copşa mică sunt afectate de către poluare toate componentele mediului. În continuare se va prezenta situaţia reliefului culoarului cu accent pe dinamica proceselor geomorfologice actuale induse de activităţile industriale poluante.

Procesele geomorfologice actuale de pe versantul drept al Târnavei mari la Copşa Mică. Printre

versanţii care oferă cele mai favorabile condiţii derulării proceselor actuale, grupate în cadrul unor secţiuni active procesual bine individualizate, se numără şi cei care se suprapun cuestelor.

Dintre multitudinea versanţilor de acest gen din Depresiunea Transilvaniei cel mai afectat de procese geomorfologice actuale este versantul drept al Târnavei Mari de la Copşa Mică (Fig. 9). La o astfel de situaţie, s-a ajuns în condiţiile existenţei unui versant desfăşurat pe o diferenţa de nivel de 225 m cu o înclinare medie de 240, la care s-a adăugat intervenţia componentei antropice, care iniţial a despădurit această suprafaţă, iar ulterior a supus-o unei intense poluări cu SO2, şi metale grele, provenite de pe platforma industrială a oraşului Copşa Mică. Poluarea cu SO2, în urma

9

emanaţiilor în atmosferă şi a ploilor acide, a avut ca efect reducerea pH solului la valori cuprinse între 4,85 – 5,22 cu consecinţe directe în acidifierea soluţiilor apoase din sol, spălarea acestuia de elementele nutritive, care au condus în cele din urmă la schimbarea compoziţiei chimice şi biologice a acestuia; creşterea acidităţii a sporit toxicitatea solului, care a devenit impropriu pentru dezvoltarea vegetaţiei, iar ca efect orizonturile superioare ale solului au fost distruse (idem).

Fig. 9. Versantul drept al Târnavei Mari la Copşa Mică.

În condiţiile afectării în continuare a substratului de către elementele poluante provenite de pe platforma industrială de la Copşa Mică şi a continuării derulării proceselor geomorfologice deja existente, este dificil de precizat momentul intrării versantului în condiţia de echilibru dinamic. Cert este că tendinţa de evoluţie este de retragere prin formarea unui glacis bazal mai mult sau mai puţin dezvoltat în condiţiile în care cursul Târnavei Mari are periodic (în timpul apelor mari şi al viiturilor) posibilitatea preluării materialelor furnizate.

În continuare atenţia este focsalizată asupra patrimoniului antropic de la Biertan. Complexul arhitectural

săsesc de la Biertan este monument aflat pe lista UNESCO’s World Heritage List. Referitor la localitatea Biertan, trebuie menţionat că ea a fost, între anii 1572 şi 1867, sediul episcopiei

evanghelice luterane din Transilvania, fapt care a condus la existenţa unei veritabile cetăţi săseşti cu biserică evanghelică fortificată, în momentul de faţă inclusă, aşa cum am menţionat în patrimoniul UNESCO.

Sub aspect turistic localitatea Biertan se remarcă prin Cetatea săsească şi Biserica evanghelică fortificată. Biserica din interiorul incintei fortificate a fost construită iniţial în secolul XV, ca o bazilică cu trei nave şi cu cor alungit poligonal, în timp ce în vest prezintă un turn ridicat pe înălţimea a trei etaje, care are un coridor extern din lemn. În interior biserica păstrează câteva elemente demne de a fi menţionate: un fragment de frescă în cor (datat 1481), câteva măşti umane, ancadramente gotice, o uşă de lemn din 1717, o cristelniţă gotică (secolul XV) din piatră, de forma unui potir, precum şi piatra funerară a preotului Johanes Hermann (idem).

Referitor la cetate, mai trebuie menţionat, că aceasta se prezintă în forma s-a finită construită de-a lungul a trei secole – ca o fortificaţie cu trei incinte, şase turnuri şi două bastioane. Cea mai importantă este incinta interioară, aproximativ ovală ca formă, prevăzută cu patru turnuri. Pe latura de vest a fost amenajat un drum de care ce urcă spre interiorul cetăţii, între două ziduri legate prin arcuri butante, zidul exterior fiind sprijinit de numeroase contraforturi; în această porţiune cetatea este practic apărată de patru rânduri de ziduri.

Alături de biserică, în partea nordică a acesteia, dar în afara zidurilor, se remarcă existenţa casei parohiale, construcţie iniţiată în anul 1582. Edificiul, modest la început, cu toate că era vorba de o reşedinţă episcopală, a fost mărit succesiv în anii 1742 – 1749, şi apoi în 1809 – 1816, ajungând la un număr de 14 încăperi.

De la Biertan, deplasarea se continuă în drum spre Sighişoara, prin Culoarul Târnavei Mari, un obiectiv de

interes în reprezintă oraşul Dumbrăveni. La ultimul recensământ avea o populaţie de 8.411 locuitori. Acesta din urmă este poziţionat la jumătatea distanţei dintre Sighişoara şi Mediaş. Dintre obiective se remarcă

Biserica Armeano-catolică, edificată între anii 1785 – 1790. Se remarcă prin faptul că „este o construcţie de proporţii uriaşe la care fiecare locuitor a fost obligat să presteze câte o zi de muncă pe săptămână. Este construită în stil baroc şi neoclasic. Bolţile sunt susţinute de pilaştri. Altarele laterale, în stil neoclasic, sunt împodobite cu picturi de o mare valoare artistică. Statuile, sculpturile în lemn sau piatră, sunt operele unor maeştrii veneţieni. Faţada de vest este decorată cu statui.” (O. Velescu, D. Bondoc, 1978, p. 91).

Un alt obiectiv din Dumbrăveni este reprezentat de către Castelul Apafi, construit în anul 1563, în formă de L, cu două nivele, cu un turn poligonal şi încăperi boltite (idem).

De asemenea la Dumbrăveni vor fi urmărite iniţiativele locale privind agricultura ecologică şi floricultura.

10

Traseul 3 - Miercuri 09 mai 2012

Daneş → Platoul Breite → Şaeş → Sighişoara În cea dea treia zi a aplicaţiei cu studenţii atenţia este focalizată pentru început asupra patrimoniului de la

Daneş. Această localitate se se remarcă sub aspect environmental prin modul cum are loc gestionarea deşeurilor la nivelul comunităţii rurale, prin plantaţiile de trandafiri şi ansamblurile arhitectonice specifice. Legat de această localitate şi de aceste locuri este şi Rezervaţia de stejari seculari de pe platoul Breite (cu acces de pe Hula Daneş).

În această zi a aplicaţiei la teren cu studenţii, precum şi în ziua următoare, o mare din timp este dedicată sistemului

urban Sighişoara, cu deosebire că în acest loc avem ca Partener de practică - Primăria Municipiului Sighişoara. Partenerul menţionat va facilita accesul la Rampa ecologică şi de sortare a deşeurilor, la Staţia de epurare a apei şi la Staţia de tratare a apei (aferente municipiului Sighişoara).

Una dintre cele mai vechi cetăţi ale Transilvaniei a fost Cetatea Sighişoarei (Cetatea – în UNESCO’s

World Heritage List), creată ca o fortăreaţă, pentru supravegherea şi apărarea graniţei împotriva invaziilor, având deci funcţie militară, fapt ce a impus amplasarea pe o înălţime fortificată natural (Fig. 10). Caracterul de oraş-cetate conferit atât de configuraţia accidentală a reliefului, cât şi de centura fortificată construită în secolele XIV-XVI, îl impune a fi unul dintre cele mai puternice burguri din sud-estul Europei.

Fig. 10. Reconstituire a localităţii din anul 1740 (după http://ro.wikipedia.org) Supranumită „Nurnbergul României”, Sighişoara este principalul centru turistic din Culoarul Târnavei Mari.

Aşezarea medievală este menţionată documentar sub diverse nume: în 1280 „Castrum Sex”, în 1298 „Schespurch”, în 1300 „Segusvar”, în 1367 „Civitas de Segusvar”, în 1435 „Sighişoara”, numele localităţii vine de fapt de la cel al Pârâului Şaeş, la a cărui confluenţă cu Târnava Mare este aşezată (O. Velescu, D. Bondoc, 1978). În limba germană Şaeşul e numit Schaas, de unde Schasburg, iar în maghiară Segesd, de unde Segesvar, denumirea de Castrum Sex îşi are originea în obiceiul latinizării numelor în cancelariile medievale (idem).

Arhitectura medievală este reprezentată de case vechi, cu ferestre mici şi gratii mari, intrări înguste, străzi întortocheate şi strâmte, străjuite de ziduri, bolţi şi scări abrupte. Piaţa oraşului era considerată de Nicolae Iorga ca una dintre cele mai frumoase ale Ardealului. Silueta cetăţii dominată de Biserica din Deal, este armonioasă, acoperişurile realizând un joc al volumelor mici (Elena Horhoi, 2001). Îmbinarea iscusită a construcţiilor cu particularităţile topografice accidentate, a dus la realizarea unor tablouri urbanistice de o rară spectaculozitate, fiind vorba mai ales de perimetru Cetăţii care domină cu silueta sa sistemul de linii orizontale ale teraselor Târnavei Mari. Fizionomia urbanistică a Sighişoarei, cu o individualitate bine conturată şi cu puternice note de originalitate, îi conferă acesteia atributul de unicitate.

Sighişoara se compune din două nuclee distincte: oraşul de sus bogat în monumente şi oraşul de jos, sediul unor intense activităţi economice. Nucleul oraşului s-a constituit pe podul fragmentat în două nivele ale Dealului Cetăţii, la început sub formă de oraş-cetate, care cu timpul se mută şi în afara zidurilor, pe latura estică a Dealului Cetăţii, ce coincide ca amplasament cu actualul centru al oraşului. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, fizionomia oraşului de jos se schimbă mult, prin apariţia a o serie de fabrici şi cartiere de locuit.

După ocuparea acestui spaţiu, după anul 1960, intravilanul oraşului înaintează spre est, ajunând până la albeşti, spre vest înaintarea vetrei fiind împiedicată de configuraţie culoarului sub formă de defileu. Astfel influenţat,

11

intravilanul ocupă o suprafaţă de 1125 ha, având aspect tentacular. În conformitate cu suprafaţa ocupată la ultimul recensământ au fost înregistraţi 32.304 locuitori.

Complexul alunecărilor de teren de la Şaeş se constituie într-o unitate geomorfologică distinctă în cadrul

Podişului Hârtibaciului, cu trăsături proprii, bine individualizată faţă de relieful învecinat (Buzilă, Muntean, 1997). Arealul ocupă o suprafaţă de cca. 1.600 ha 16 km2, acesta fiind cel mai extins complex de alunecări masive de teren de teren de tip glimee din România (Fig. 11).

Fig. 11. Alunecările de teren de la Şaeş (Buzilă, Muntean, 1997, p. 37).

Litologia regiunii este reprezentată de depozite pannoniene (idem), ce apar într-un facies monoton şi nediferenţiat (marne, nisipuri, argile) într-o alternanţă de strate permeabile şi impermeabile.

Vârsta alunecărilor a fost apreciată pe baza analizelor sporo-polinice efectuate asupra depozitelor de turbă de la Lacul Şaeşului şi Dracăşviz, ambele situate în spatele ultimului şir de alunecare. Rezultatele analizelor de polen indică posibilitatea ca procesul de glisare masivă să fi avut loc în una din scurtele perioade de încălzire a climei de la sfârşitul glaciaţiunii Wurm sau într-un interstadial (Allerod). De asemenea, nu este exclusă identificare unor faze mai noi (Subatlantic) sau mai vechi (Prewurm) (Morariu şi colab., 1964).

Morfologia de ansamblu a regiunii se deosebeşte net de cele din jur, sugerând amploarea mare a fenomenului de alunecare de la Şaeş, relieful prezentând un evident caractere de maturitate. Actuala morfologie este un rezultat direct al deplasărilor de teren. Deşi sunt alunecări consecvente, fapt confirmat de amploarea lor, de înclinarea stratelor pe direcţie est-vest înspre valea Şaeşului (cu o înclinare medie de 6o) şi de către morfologia de detaliu, ele nu prezintă o dispunere în şiruri evidente şi paralele a maselor glisate, acestea având mai degrabă un aspect haotic. Se poate observa caracterul de îngrămădire a monticulilor (glimeelor sau movilelor) în partea median inferioară a versantului.

Studiul complexului de alunecare a fost realizat de către autorii menţionaţi în profil transversal, pe baza identificării a trei sectoare cu trăsături morfologice, morfometrice şi dinamice distincte.

Primul sector se suprapune frontului de desprindere, care are o diferenţa altitudinală cuprinsă între 50 – 70 m şi o înclinare medie de 9o. Cornişa se grefează pe culmea interfluvială dintre Dealul Dol (661 m) şi Dealul din Mijloc (615 m), cu o lungime de peste 5 km. Morfologia feţei frontului de desprindere prezintă diferenţieri în funcţie de relaţia care există între procesele actuale de modelare, înclinare şi gradul de acoperire cu vegetaţie. Astfel, în arealul Dealul din Mijloc, procesele de modelare se evidenţiază prin alunecări mixte (în brazde, lenticulare), creep (reliefat prin înclinarea arborilor), pluviodenudaţie, şiroire. Alunecările secundare au determinat reculul frontului de desprindere, fapt confirmat şi de dispunerea succesivă a acestora. În partea inferioară a Dealului Dol, este prezent procesul de creep, fapt dovedit şi de poziţia arborilor, se înregistrează fenomenul de „pădure beată”.

Din punctul de vedere al utilizării agricole a terenului, acest sector prezintă un grad de împădurire relativ accentuat, vegetaţia forestieră fiind afectată de procesele geomorfologice menţionate.

12

Tranziţia spre al doilea sector (corpul alunecării) se face prin intermediul unui uluc depresionar, ocupat de suprafeţe de teren arabil şi păşune. Numeroasele areale înmlăştinite şi aliniamentele de izvoare de la baza frontului de desprindere indică intersectarea stratului impermeabil pe care s-a produs glisarea materialelor.

Corpul alunecării prezintă un relief ondulat, cu frecvente neregularităţi ale terenului, monticulii (peste 100) fiind dispuşi haotic în alternanţă cu sectoare depresionare, cu exces de umiditate. Dispunerea monticulilor, uşor alungiţi spre Valea Şaeşului, indică principalele linii de forţă pe traseul cărora s-a produs glisarea. Altitudinea relativă a formelor pozitive variază între 5 şi 25 m. Procesele geomorfologice actuale afectează versanţii formelor pozitive şi sunt reprezentate de alunecări lenticulare, solifluxiune, creep, pluviodenudaţie. În partea sud-estică a complexului de alunecare, activitatea antropică a condus, în urma plantaţiilor pomicole, la o atenuare puternică a monticulilor existenţi aici. În partea sa inferioară corpul alunecării sugerează un aliniament de monticuli, în spatele căruia este localizată mlaştina La Lac (Lacul Şaeşului), drenată de către Valea Şaeşului.

Fruntea alunecării se termină spre Valea Şaeşului, având o înclinare medie de 8o-9o, satul Şaeş fiind situat în partea centrală a acesteia. În acest sector „masele deluviale provenite de pe versant au înghiţit depozitele de terasă şi au avut o mişcare de basculare evidentă, aspect observat într-o deschidere naturală, acolo unde înclinarea stratelor este opusă celei observate în frontul de desprindere”. (Buzilă, Muntean, 1997, p. 36). Deci alunecările de teren sunt ulterioare teraselor de pe această vale pe care le-au încorporat şi deformat. Masele alunecate au determinat deplasarea spre vest a văii Şaeşului, cu consecinţe accentuate în morfodinamica versantului stâng al acestuia, în special cu accentuarea eroziunii regresive a organismelor torenţiale.

În ansamblu, complexul alunecărilor de teren de la Şaeş se află în stadiu de echilibru dinamic, cu un caracter de maturitate şi relativă stabilitate. Procesele actuale de modelare au un rol restrâns în modelarea vechilor deluvii de alunecare. Aplicaţie practică: cartarea geomorfologică a complexului de alunecări de la Aurel Vlaicu (sud de Sighişoara).

Fig. 12. Alunecările de teren de tip glimee de la Aurel Vlaicu (hartă topografică şi ortofotoplan)

Alături de hărţile generale, cum sunt cele topografice, există un număr mare de harţi speciale sau tematice pe care relieful se reprezintă cartografic, pentru a răspunde cerinţelor formulate de diverse domenii, în care cunoaşterea lui este indispensabilă. Studierea şi reprezentarea cartografică reliefului, pe hărţi tematice, începe de obicei prin consultarea şi interpretarea hărţilor topografice, a imaginilor satelitare, a ortofotoplanurilor, a hărţilor tematice despre relief preexistente, a blocdiagramelor, a profilelor geomorfologice etc.

13

Traseul 4 - Joi 10 mai 2011

Sighişoara → Vânători → Boiu → Şoard → Saschiz Cea de patra zi a aplicaţiei la teren cu studenţii este dedicată pe de o parte sistemului urban Sighişoara (în

acest loc avem aşa cum am mai menţionat un Partener de practică - Primăria Municipiului Sighişoara), iar apoi obiectivelor de interes environmental de la Vânători, Boiu, Şoard şi Saschiz.

În sectorul de culoar al Târnavei Mari de la Vânători şi Şoard se va urmării relieful de deraziune, care

dezvăluie unul dintre cele mai specifice peisaje geomorfologice transilvane. Evoluţia versanţilor afectaţi de deraziune din Podişul Boiu. Cel mai reprezentativ relief de deraziune

se întâlneşte pe arealul dominat de nisipurile, marnele şi argilele pannoniene din Dealurile Jacodului (Nadeşului), Dealurile Veţcăi, Subcarpaţii Târnavei Mici, Subcarpaţii Odorheiului etc., el fiind caracterizat de creste interfluviale sinuoase despărţite de versanţi sculptaţi în formă de amfiteatre şi vâlcele de deraziune, care se prelungesc la baza versantului cu glacisuri deluviale. Morfologia actuală a versanţilor, fiind un indicator fidel a proceselor de pedimentaţie periglaciară pleistocenă.

Pentru exemplificare a fost ales teritoriul suprapus bazinelor hidrografice ale văilor Şoimuşului Mic şi Şoimuşului Mare, din Subcarpaţii Transilvăneni (Subcarpaţii Târnavei Mici, limita cu Subcarpaţii Odorheiului, cu care prezintă numeroase afinităţi). În bazinul Şoimuşurilor s-au întrunit cele mai favorabile condiţii pentru dezvoltarea văilor, versanţilor şi crestelor de deraziune, la care se adaugă că ele sunt foarte bine păstrate şi în condiţiile actuale de modelare (Fig. 13).

Fig. 13. Amfiteatre de deraziune pe interfluviul dintre Şoimuşu Mic şi Şoimuşu Mare.

Ajungerea văilor de deraziune în stadiile avansate la partea superioară a versanţilor, a determinat intersectarea lor în domeniul interfluviilor, fragmentând suprafaţa pliocenă prin formarea de înşeuări (I. Mac, 1969). Între înşeuări s-au păstrat martori de deraziune, care au forme diferite „în funcţie de numărul şi dispoziţia văilor care au ajuns să taie cumpenele de apă şi să realizeze profilul complet al pedimentului pleistocen. După individualizarea primară, martorii de deraziune au suferit o fasonare de detaliu, îmbrăcând aspecte conice, piramidale sau trapezoidale, cu muchiile rotunjite (prin pluviodenudaţie).” (Mac, 1969, p. 12). Următorul obiectiv este reprezentat de către biserica fortificată (UNESCO’s World Heritage List) şi complexul de alunecări de teren de tip glimee de la Saschiz (15 km est de Sighişoara).

Indiferent de unghiul din care sunt abordate, alunecările masive de tip glimee, constituie una din notele de

specificitate a peisajului geomorfologic transilvan, atât prin frecvenţa şi amploarea lor, cât şi prin rolul pe care îl au în evoluţia versanţilor. În acelaşi timp, prin modul de producere şi efectele remanente în morfologia de ansamblu, au fost considerate pe bună dreptate „momente catastrofale în evoluţia versanţilor” (S. Jakab, 1981, p. 199).

Porţiunea de teren cu alunecări de la Saschiz se extinde pe versantul drept al Văii Saschizului. Ea alcătuieşte o mică unitate morfologică cu caractere proprii fiind bine individualizată faţă de relieful din jur. Cuprinde o suprafaţă de cca. 7 km2, având o lăţime aproape constantă de 2 km ţi o lungime de 4 km.

Prima impresie şi cea mai puternică, chiar şi pentru cei care au studiat şi alte teritorii cu alunecări din Depresiunea Transilvaniei, este aceea a masivităţii, a amploarei, fenomenului de alunecare de la Saschiz. Porţiunile deplasate iau forma unor movile izolate, înalte de zeci de metri, sau de valuri prelungi, ce pot depăşii 1 k lungime. Diferenţele de altitudine între culmile valurilor şi depresiunile longitudinale formate între ele (în medie 30 – 50 m) creează impresia unei regiuni colinare relativ accidentată (Fig. 14).

14

Fig. 14. Profil transversal prin alunecările de la Saschiz (după Gârbacea, 1964, p. 4).

Chiar de la o observare sumară a hărţii şi mai ales la teren se poate constata o dispoziţie extrem de regulată a maselor alunecate. Ele se grupează în 6 şiruri, clar exprimate în relief, formând valuri paralele faţă de râpa de desprindere şi faţă de Valea Saschizului. La cele 6 şiruri amintite se mai adaugă un aliniament de movile (al şaptelea şir deci) situat în imediata vecinătate a pârâului menţionat. Între şirurile de alunecare se schiţează depresiuni longitudinale. Roca apare în puţine puncte la suprafaţă, movilele şi valurile fiind acoperite de o pătură de sol. Microversanţii lor sunt înierbaţi, unele poartă petice de pădure, iar terenurile mai plane şi mai ales depresiunile dintre movile sunt cultivate.

Aşa cum am precizat anterior, la Saschiz, alături de alunecările de tip glimee şi Biserica evanghelică, care

face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Localitatea Saschiz este atestată documentar din anii 1308-1310. Cunoscută şi sub denumirile, alternative, de Saschizd, Chizd) a fost populată de secui până la sfârşitul secolului al XIII-lea, când a devenit o localitate populată preponderent de saşi, sub denumirea de Kaissdit (cunoscută în limba germană şi sub denumirile alternative Hünenburg, Hujnerschburg, Keisd, Kaisd, Keißd, Kaißd [in Weinland, Königsboden], iar în dialectul săsesc Keist, Kaest).

Saschizul a rivalizat chiar cu Sighişoara care, în acea vreme, era „capitala” saşilor din Transilvania. Acest orăşel era centrul pentru capitulum-ul din Szászkézd (casa pentru adunarea canonicilor), motiv pentru care, în 1663, Mihai Apafi I, principele maghiar al Transilvaniei (1661-1690), a ţinut o dietă (sesiune a Parlamentului) în biserica din localitate. Lucrările de construcţie a acestei biserici au început în 1493 şi au fost terminate, ca biserică fortificată, în prima jumătate a secolului al XIV-lea. În anul 1677 a fost supraînălţat turnul principal, de un maistru constructor tirolez, care a luat ca model Turnul cu ceas din Sighişoara. În aprilie 1714, un incendiu devastator a distrus cea mai mare parte a clădirilor din Saschiz, ocazie cu care s-au topit şi cele trei clopote ale turnului cu ceas. În afară de biserica fortificată Sf. Ştefan, în Saschiz mai existau alte şase biserici, motiv pentru care oraşul mai era cunoscut sub denumirea neoficială de Siebenkirchen (şapte biserici). Mai există astăzi urme a patru din ele.

Fig. 15. Biserica evanghelică şi Cetatea de la Saschiz (http://www.romaniatourism.com) În localitatea Saschiz se află sediul unor importante organizaţii care gestionează sit-uri Natura 2000, principalul instrument al Uniunii Europene de conservare a Naturii. Partenerii din teritoriu vor prezenta problemele specifice de mediu la faţa locului (SCI Sighişoara-Târnava Mare şi SPA Podişul Hârtibaciului).

15

Traseul 5 - Vineri 11 mai 2012

Sighişoara → Agnita → Făgăraş → Bâlea Cascadă → Sibiu → Alba Iulia → Cluj-Napoca Localitatea Agnita face parte din categoria oraşelor medievale, conturându-se în aceeaşi perioadă cu Mediaşul

şi Sighişoara. În epoca medievală, oraşul a evoluat într-un centru meşteşugăresc, fapt care a determinat primirea din partea regelui Ludovic I de Anjou a dreptului de a ţine târg anual. La rândul său, Iancu de Hunedoara a transformat Agnita într-un punct strategic şi a ordonat în 1448 întărirea bisericii din localitate şi transformarea ei în cetate.

Agnita, pomenită pentru prima oară într-un document de la 1280, este un orăşel cu tradiţie meşteşugărească, renumit prin breslele de altădată ale tăbăcarilor, cizmarilor, croitorilor, dogarilor şi olarilor, având economie semi-rurală. Până în 1950, când a fost declarată oraş, Agnita a fost o comună cu târg (Marktgemeinde).

Dintre obiectivele de interes se remarcă Cetatea medievală care are o biserică construită în secolul XII, cu trei nave şi cu patru portale cu ancadramente de piatră. Ea a suferit modificări în secolul al XVI – lea, când a fost întărită cu o incintă de ziduri şi cu mai multe turnuri de apărare, din ordinul lui Iancu de Hunedoara. Din vechea fortificaţie au rămas doar turnurile: Turnul clopotniţei, cu galerie la partea superioară, Turnul croitorilor, Turnul închisori, Turnul cizmarilor, numit şi Turnul slăninelor şi Turnul dogarilor. La obiectivul menţionat se adaugă şi Muzeul Văii Hârtibaciului a fost organizat în 1957, având un profil mixt. Secţia de istorie cuprinde mărturii materiale şi scrise despre viaţa din aceste ţinuturi începând cu neoliticul. Secţia de etnografie expune costume populare, obiecte casnice, mobilier şi ţesături din valea Hârtibaciului. De remarcat şi Linia ferată îngustă care face legătura între Agnita şi Sibiu, devenită din 2007 monument istoric.

Făgăraş, localitate cu rang de municipiu în Judeţul Braşov este poziţionat în partea central-estică a Depresiunii Făgăraş pe conul de dejecţie a Văii Berivoi, având un număr de 36.121 locuitori. Pe conul de dejecţie menţionat, datorită morfologiei favorabile a fost construită în secolul XVI Cetatea Făgăraşului (pe locul unei cetăţi de pământ din secolele IX - X), în prezent cu funcţie culturală şi turistică. De asemenea se remarcă Muzeul Tării Făgăraşului Valeriu Literatu care cuprinde obiecte arheologice, numismatice, documente de istorie medie si moderna a Tarii Fagarasului, arta plastica, arta decorativa, mestesuguri artistice populare (olarit, tors, tesut, cojocarit), icoane pe sticla, interior taranesc, civilizatia sasilor etc. Dintre piesele de valoare consemnam: masca romana de parada din secolele II - III, tezaur monetar medieval din secolele XIV - XVII, descoperit in satul Parau, galeria de sculptura Virgil Fulicea. Sub aspectul poluării componentelor environmentale se remarcă Nitramonia Făgăraş, pe platforma căreia se produc acid azotic, îngrăşăminte azotoase, metanol, mase plastice etc.

Dintre obiectivele de interes din Depresiunea Făgăaşului şi contactul acesteia cu Munţii Făgăraş se remarcă Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi Transfăgărăşanul. Mănăstirea este una din ctitoriile domnitorului Constantin Brâncovenu. Accesul rutier se face de pe DN1 E68 Braşov-Sibiu (Făgăraş spre Avrig 11Km) din comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, spre stânga pe DJ prin comuna Sâmbăta de Sus (15Km) sau din oraşul Victoria pe DF de la baza versantului nordic al Munţilor Făgăraş (10Km). Transfăgărăşanul sau DN7C este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România. Drumul leagă regiunea istorică a Transilvaniei de Muntenia. El a fost construit să treacă peste Munţii Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din munţii României, care face parte din Carpaţii Meridionali. Urcă până la altitudinea de 2.030, unde este un tunel de aproape 1000 m lungime. iar porţiunea dintre Arefu şi Cârţişoara a fost inaugurată la 20 septembrie 1974.

Sibiul este principalul centru urban din depresiunea cu acelaşi nume, fiind localizat la 425 – 450 m altitudine. Prin poziţia sa geografică, oraşul beneficiază de un climat plăcut, caracterizat prin ierni blânde, veri moderate, toamne frumoase şi primăveri scurte.

Ca o consecinţă a corelaţiilor dintre componentele climatice şi caracteristicile geomorfologice ale spaţiului geografic sibian, în teritoriile depresionare de la contactul cu muntele se manifestă inversiuni de temperatură, în special în perioadele reci şi calme ale anului. Se ajunge uneori ca temperatura din depresiuni să fie egală cu cea de pe vârfurile montane, iar porţiunea mediană a versantului rămâne mai caldă. În urma măsurătorilor efectuate de Staţia Meteo Sibiu, în ultimii zece ani s-au înregistrat inversiuni de origine termică, dinamică şi frontală; anual se produc în jur de 100 de inversiuni, frecvenţa cea mai mare revenind celor de natura termică (cca. 70,2 zile/an). În momentul producerii fenomenelor climatice menţionate, în zonele montane vremea este frumoasă, în schimb, în arealele depresionare aceasta este închisă şi nefavorabilă deplasărilor. Vara predomină vânturile oceanice umede din vestul Europei, care determină ploile însemnate cantitativ din acest anotimp. Mai rare sunt revărsările de aer polar oceanic, care provoacă o răcorire temporară a timpului, ploi reci, iar în munţi chiar lapoviţă şi ninsoare. Uneori mai bate vara şi Austrul dinspre sud-vest.

Sub aspect demografic, el are aproximativ 175.000 locuitori. De menţionat că este reşedinţa Judeţului Sibiu. Sibiul dispune de numeroase obiective turistice, iar dintre acestea se remarcă următoarele: Cetatea Sibiului,

Turnul Scărilor, Pasajul Scărilor, Primăria Veche, Zidul de Apărare al Cetăţii, Arsenalul Oraşului, Bastionul Soldisch sau al mercenarilor, Turnul Olarilor, Turnul Dulgherilor, Bastionul Haller, Turnul Pielarilor, Turnul Pulberăriei, Biserica Evanghelică, Casa Asrtelor, Biserica Reformată, Catedrala Ortodoxă, Biblioteca Astra, Biserica Ursulinelor, Biserica Catolică, Casa monetăriei, Muzeul Brukental, Muzeul de istorie naturală etc.

Alba Iulia, unul dintre cele mai vechi oraşe din România, este poziţionat în în partea sud-vestică a

Depresiunii Transilvaniei, în Culoarul Mureşului. Alba Iulia a înregistrat mai multe etape în evoluţia sa, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea teritorială, cât şi cea social-istorică. Astfel, în perioada daco-romană a fost edificat Platoul

16

Romanilor, cunoscutul Apulum. Continuitatea de locuire s-a menţinut şi în perioadele ulterioare, oraşul fiind atestat documentar la 1097 sub numele de Bălgărad sau Bălgrad, la 1206 apărând sub denumirea de castrum Albense, iar la 1291 este numit Alba Jule.

Aşezarea este formată din două nuclee majore, primul corespunzând cu partea situată pe Platoul Romanilor (tersa a treia, 16-24 m), unde în perioada evului mediu s-au realizat edificii arhitectonice majore, care la începutul stîpânii habsburgice au fost închise de către zidurile unei impunătoare cetăţi (1715 - 1738). În incinta cetăţii au fost edificate ulterior şi alte construcţii, astfel încât, în momentul de faţă, în interiorul acesteia sunt prezente: Muzeul Unirii, Biblioteca Batthyneum, Catedrala cu mormintele corvineştilor, Catedrala Reîntregirii Neamului, obeliscul „Horea, Cloşca şi Crişan”, situat pe „Dealul Furcilor”. Podul terasei a treia, prim parametrii săi morfografici, morfometrici şi morfologici a permis realizarea, în ultimele decenii ale secolului XX, a numeroase alte construcţii, între acestea remarcându-se centru civic şi o serie de spaţii rezidenţiale şi comerciale (Gr. Pop, 2001).

Partea de jos a oraşului, amplasată pe terasele inferioare, a aparţinut, în general, populaţiei de rând, aceasta dezvoltându-se mai semnificativ din momentul apariţiei căii ferate şi cu deosebire în a doua parte a secolului XX, când localitatea a intrat într-un proces de industrializare. În ulmii ani, construcţiile rezidenţiale s-au extins mult spre nord, astfel încât nucleul de jos al oraşului s-a unit cu cel de sus, spre Bărăbanţ şi Miceşti.

Reflecţii sintetice asupra Aplicaţiei la teren a anului II (specializările Ştiinţa Mediului şi

Geografia Mediului) Perioada: 04-09 Mai 2009 Toate acestea vin să completeze alte locaţii geografice de interes din cadrul Podişului Târnavelor cum ar fi

de exemplu: Podişul Boiului (la nord-est de Sighişoara) cu un relief de deraziune spectaculos (văi şi „amfiteatre” de deraziune), Podişul Vânători cu peisajul geomorfologic foarte bine conservat etc.

Aplicaţia la teren beneficiază de sprijinul autorităţilor locale, instituţiilor publice şi a factorilor decizionali din cadrul obiectivelor industriale vizitate, în special la Sighişoara, Mediaş, Copşa Mică, Dumbrăveni şi Daneş. Informaţiile obţinute de la specialiştii implicaţi în protecţia mediului local întregesc activitatea desfăşurată la teren şi oferă şansa studenţilor de a putea aprecia la justa valoare bunurile naturale şi culturale vizitate.

B I B L I O G R A F I E

1. Avram, Al., Giura, L. (1985), Mediaş. Mic îndreptar turistic, Edit. Sport – Turism, Bucureşti. 2. Badea, L., Caloianu, N., Dragu, Gh. (1971), Judeţul Sibiu, Edit. Academiei, Bucureşti. 3. Bălănescu, Dorina, (1992), Câteva consideraţii privind terasele Târnavei Mari între Sighişoara şi Blaj,

Analele Universităţii Timişoara, vol. I. 4. Buza, M., Stroia, M., (1985), Blaj, Ed. Sport - Turism, Bucureşti. 5. Buzilă, L., Muntean. L. (1997), Alunecările de teren de la Şaeş (Podişul Hârtibaciului), Comunicări de

geografie, Bucureşti. 6. Gârbacea, V. (1964), Alunecările de teren de la Saschiz (Podişul Hârtibaciului), Studia Univ. „Babeş -

Bolyai”, Cluj-Napoca, seria Geologie-Geografie, vol. VIII, fasc. 1. 13. Horhoi, Elena, Doina, (2001), Calitatea mediului înconjurător în culoarul Târnavei Mari, Ed. Logos’94,

Oradea. 14. Ianoş, I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Editura Tehnică, Bucureşti. 15. Ilie, M., (1958), Podişul Transilvaniei, Ed., Ştiinţifică, Bucureşti. 16. Irimuş, I.A., (1998), Relieful pe domuri şi cute diapire în Depresiunea Transilvaniei, Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca. 17. Jakab, S., (1979), Aspecte ale modelării versanţilor în dealurile dintre Mureş şi Târnava Mare, Studii şi

cercetări geologice, geofizice şi geografice, Geografie, vol. XXVI, Bucureşti. 18. Jakab, S. (1981), Modelarea versanţilor din Dealurile Târnavelor prin alunecări de teren, Lucrările

Conferinţei Naţionale pentru Ştiinţa Solului Braşov, Publicaţiile Societăţii Naţionale Române pentru Ştiinţa Solului, Bucureşti.

19. Josan, N., (1979), Dealurile Târnavei Mici. Studiu geomorfologic, Ed. Academiei, Bucureşti. 20. Mac, I., (1969), Particularităţile degradării unei suprafeţe de eroziune de vârstă pliocenă printr-un proces

de pedimentaţie periglaciară, Studii şi cercetări geologice, geofizice şi geografice, Geografie, vol. XVI, nr. 2., Bucureşti.

21. Mac, I., Buzilă, L. (2003), Corelaţii între stratele de argilă şi procesele geomorfologice din România, Studia Univ. „Babeş-Bolyai”, Seria Geographia, an XLVIII, nr. 1.

22. Morariu, T., Gârbacea, V., (1968), Studii asupra proceselor de versant din Depresiunea Transilvaniei, Studia Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Seria Geologie-Geografie, fasc.1.

23. Mac, I., Herşcovici, O. (1973), Reflexii asupra evoluţiei versanţilor din Depresiunea Transilvaniei prin procese de pedimentaţie pleistocene, Lucrări Ştiinţifice ale Cadrelor Didactice, Seria Geografie, vol. II., Timişoara.

24. Morariu, T., Posea, Gr., Mac, I., (1980), Regionarea Depresiunii Transilvaniei, Studii şi cercetări geologice, geofizice şi geografice, Geografie, vol. XXXVII, nr. 2, Bucureşti.

17

25. Muntean, O. L. (2004), Impactul antropic asupra mediului înconjurător în Culoarul Târnavei Mari, Edit. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

26. Murgu, M. (1967), Mediaş, Edit. Meridiane, Bucureşti. 27. Pendea, Fl. (2005), Paleomediile geomorfologice ale Cuaternarului superior în Depresiunea Transilvaniei

(Eemian-Weichselian-Holocen), Teză de doctorat, Facultatea de Geografie, Univ. ”Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. 28. Pop, Gr. (2001), Depresiunea Transilvaniei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 29. Raica, V. I. (1994), Mediaş. Natură – Istorie – Economie, Edit. Tipomur, Târgu Mureş. 30. Raica, I., Raica, A. (2000), Regiunea Târnavelor. Natură şi habitat, Tipografia universităţii „Lucian

Blaga”, Sibiu. 31. Savu, Al, Mac, I., Tudoran, P., (1973), Aspecte privind geneza şi vârsta teraselor din Transilvania,

Realizări în Geografia României, Ed.. Ştiinţifică, Bucureşti. 32. Servatius, G., (1975), Curenţii atmosferici şi poluarea aerului în zona oraşului Mediaş, B.S.S.G.R., vol. IV

(LXXIV), Bucureşti. 33. Sorocovschi, V., (1996), Podişul Târnavelor. Studiu hidrologic, Ed. CETIB, Cluj-Napoca. 34. Şoneriu, I. (1967), Oraşul Mediaş, Comunicări de Geografie, vol. VIII, Bucureşti. 35. Teodorescu, C. I., Teodorescu, C. St., Mihalca, Gh., (1966), Viţa-de-vie şi vinul de-a lungul veacurilor, Ed.

Agro-silvică, Bucureşti. 36. Velescu, O., Bondoc, O., (1978), Itinerar pe Târnave, Ed.. Sport-Turism, Bucureşti. 37. Vigh Melinda Timea (2008), Calitatea apei râurilor din bazinul hidrografic al Târnavei, Edit. Casa Cărţii

de Ştiinţă, Cluj-Napoca. 38. Vlăsceanu, Ghe., Ianoş, I., (1998), Oraşele României, Casa Editorială Odeon, Bucureşti. 39. Voicu-Vedea, V., Deneş, N., Oprişiu, M. (1979), Ghid turistic al judeţului Sibiu, Edit. Sport – Turism,

Bucureşti. 40. *** (1981), Sibiu. Monografie, Edit. Sport – Turism, Bucureşti. 41. *** (1987), Geografia României III. Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei (D. Oancea, Valeria

Velcea, N. Caloianu, S. Dragomirescu, Gh. Dragu, Elena Mihai, Gh. Niculescu, V. Sencu, I. Velcea), Ed. Acad., Bucureşti.

42. http://ro.wikipedia.org.