Referat la disciplinaDREPT PROCESUAL CIVIL

Suceava 2014

Apelul incident și apelul provocat

Dispozițiile incluse în noul Cod de procedură civilă creează două noi instituții procedurale legate de calea de atac a apelului, instituind mijloace procedurale la îndemâna părților pentru exercitarea drepturilor lor procesuale pe structura unui apel deja promovat.

Apelul incident.

Astfel, potrivit art. 472 din Noul Cod de procedură civilă intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare. Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel rămâne fără efecte. Cu toate acestea, dacă aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel, ea se consideră apel principal. Articolul 472 din Noul Cod de procedură civilă reglementează instituția aderării la apel denumită în doctrină apel incident, prin mijlocirea căruia intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să își însușească apelul făcut de partea potrivnică, care este apelantul principal, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Aderarea la apel se poate face numai la apelul introdus de partea cu interese contrare, astfel că părțile cu aceleași interese în proces nu pot adera una la apelul celeilalte. Pe de altă parte s-a decis că partea care a făcut apel nu mai are deschisă și calea aderării la apelul părții potrivnice.1

Aderarea la apel reprezintă o cerere incidentă, care se grefează pe cererea la apel principală și are soarta accesoriului față de principal. Având în vedere faptul că intimatul a avut posibilitatea de a introduce un apel principal însă nu a făcut-o, legea prevede o serie de limitări, dispunând că aderarea la apel își va produce efectele numai dacă va avea loc o judecată în fond a apelului principal , cu excepția cazului în care aderarea s-a făcut chiar înăuntrul termenului, când se consideră un apel principal. De asemenea, cererea intimatului se poate face numai până la prima zi de înfățișare, sub sancțiunea respingerii ei ca fiind inadmisibilă. Elementele specifice ale procedurii aderării la apel sunt următoarele2:

1 Roșu Claudia (2009), Drept procesual civil: partea specială, Ed. C.H. Beck, București, p.36;2 Roșu Claudia (2009), op.cit. p.37;

2

aderarea la apel și declararea apelului sunt manifestări de voință care aparțin în exclusivitate acelei părți din proces care a dobândit deja calitatea de intimat;

aderarea la apel poate să privească pe titularul apelului principal sau chiar un alt intimat ori o persoană care a figurat în prima instanță și care nu este parte în apelul principal, astfel recompunându-se litigiul în întregime sau parțial;

cererea de aderare la apel trebuie să întrunească toate condițiile de formă și de fond ale apelului, întrucât aderarea la apel nu este decât o varietate de apel;

aderarea la apel sau declararea apelului se poate face și după împlinirea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea apelului; dacă aderarea la apel se face înlăuntrul termenului pentru exercitarea apelului, atunci aderarea la apel trebuie să fie considerată un apel propriu-zis, în așa fel încât, chiar în condiții de inadmisibilitate a apelului principal, instanța de control judiciar va putea proceda la judecarea apelului incident dacă el însuși este admisibil și intimatul care aderă la apel va fi răspunzător pentru exercitarea abuzivă a acestei căi dacă, probându-se, instanța va reține că acesta putea sau trebuia să introducă apel propriu-zis înăuntrul termenului prevăzut de lege;

aderarea la apel presupune existența unui apel principal. Chiar dacă apelul principal este îndreptat numai împotriva unora dintre capetele hotărârii atacate, aderarea la apel poate să vizeze și alte aspecte din hotărâre;

scopul aderării la apel constă în schimbarea hotărârii primei instanțe sau prevenirea consecințelor ce s-ar putea produce asupra situației juridice a intimatului;

aderarea la apel lărgește cadrul procesual al judecății în apel cât privește obiectul acesteia;

prin cererea de aderare la apel nu se poate trece dincolo de limitele caracterului devolutiv al apelului, marcate prin cele două reguli: tantum devolutum quantum judicatum și tantum devolutum quantum apelatum;

cererea de aderare la apel anulează beneficiul inițial al apelului principal, beneficiu ce derivă din principiul non reformatio in pejus;

aderarea la apel, deși poate fi făcută după împlinirea termenului de apel, totuși ea trebuie să fie introdusă numai până la prima zi de înfățișare;

deși nu rezultă expres dacă aderarea la apel trebuie comunicată celeilalte părți și dacă aceasta trebuie să depună întâmpinare aderăm la opinia exprimată în literatura de specialitate că cererea trebuie comunicată și, de asemenea, trebuie depusă întâmpinare la această cerere deoarece numai prin comunicarea cererii de aderare la apel și prin depunerea întâmpinării la aceasta se poate asigura contradictorialitatea și egalitatea între părți în fața legii și a instanței. Procedându-se în acest fel, se asigură și o bună administrare a justiției și celeritatea acesteia;

3

fiind o varietate de apel, aderarea la apel se va judeca după regulile aplicabile în general în materia apelului.

Apelul provocat.

Potrivit art. 473 Noul Cod de procedură civilă, în caz de coparticipare procesuală, precum și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanță și care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces. Art. 473 Noul Cod de procedură civilă reglementează instituția juridică a apelului provocat. Această declarare a apelului se poate face și peste termenul de apel, dar cel mai târziu odată cu întâmpinarea la apelul principal, dacă judecata care urmează să se efectueze este de natură să schimbe situația juridică a autorului apelului. Apelul provocat, spre deosebire de apelul incident, nu poate exista în lipsa apelului principal. Este considerat o instituție utilă în cazurile în care judecata la primă instanță a opus mai mult de două părți sau când la judecată au intervenit și alte persoane, deoarece intimatul ar fi interesat să introducă apel împotriva altei părți decât apelantul sau de a extinde judecata apelului și în contradictoriu cu o altă parte care a figurat în proces la prima instanță, dar care nu a dobândit încă poziția procesuală de apelant. Astfel, de exemplu, dacă reclamantul a introdus o cerere în pretenții împotriva a doi pârâți, pretinzând că aceștia au săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, iar prima instanță a admis cererea față de un pârât, respingând-o față de celălalt, pârâtul căzut în pretenții susține că el nu a săvârșit fapta ilicită și declarăa apel atât împotriva reclamantului, cât și a celuilalt pârât. În acest caz, intimatul reclamant nu ar avea interes să formuleze un apel incident, fiind suficient să se apere împotriva apelantului prin întâmpinare, dar ar avea interes să introducă apel împotriva intimatului pârât, pentru ca acesta din urmă să fie obligat să îi plătească suma cerută prin cererea de chemare în judecată în eventualitatea admiterii apelului principal. Așadar, este un apel introdus de intimat contra altui intimat, posibil datorită faptului că între cele două părți a existat o problemă litigioasă în fața primei instanțe. Schimbarea hotărârii primei instanțe trebuie să țină cont de principiul non reformatio in pejus, situația creată prin hotărârea primei instanțe, în favoarea părții care face apel neputând fi schimbată. Apelantului nu i se poate înrăutăți situația prin hotărârea instanței de apel și nici în cazul coparticipării procesuale sau al extinderii cadrului procesual la prima instanță cu alte persoane (intervenienți, chemați în garanție, etc.), dacă

4

intimatul declară apel, după împlinirea termenului de apel, și împotriva altui intimat sau al unei persoane care a figurat ca parte la prima instanță și care nu este parte în apelul principal, în aceste cazuri intimatul în apelul unei părți din raportul cu pluralitate procesuală, având și calitatea de apelant în apelul formulat împotriva unui coparticipant.3

Astfel, conform Noului Cod de procedură civilă, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât cea stabilită prin hotărârea primei instanțe, cu excepția cazurilor în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile prevăzute de lege. Noul Cod de procedură civilă nu mai face deosebire între motivele de ordine publică de drept material sau procesual, niciunele dintre acestea neputând trage înrăutățirea situației apelantului afară de prevedere expresă. Astfel, dacă se invocă motive de ordine publică de drept material în apelul reclamantului căruia i-a fost admisă în parte cererea și care critică sentința pentru ceea ce nu a primit, instanța de apel poate constata că actul pe care s-a întemeiat cererea este afectat de nulitate absolută, fără însă a respinge integral acțiunea. De asemenea, excepțiile procesuale care pot fi invocate și de instanța de apel din oficiu, deoarece se pot ridica în orice stadiu al pricinii, nu vor putea atrage pentru partea apelantă o situație defavorabilă față de soluția din sentință, afară de cazul în care legea prevede contrariul. Astfel, în ipoteza de mai sus, în apel se poate constata lipsa calității procesuale pasive a intimatului, însă cererea nu va fi respinsă pentru acest considerent. Dacă însă în apel se constată incidența autorității de lucru judecat, părții apelante i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, deoarece art. 432 Noul Cod de procedură civilă prevede espres acest lucru. În acest caz, rațiunea pentru care s-a recunoscut autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive este mai puternică decât principiul non reformatio in pejus, nefiind de acceptat ca o nouă judecată să se desfășoare între aceleași părți, pentru acelașii obiect și aceeași cauză.

Apelul incident și apelul provocat apar ca fiind cereri incidente față de cererea de apel principală, între acestea existând atât asemănări, cât și deosebiri. Apelul incident ar fi putut avea o existență de sine stătătoare ca apel principal, pe când apelul provocat nu s-ar fi putut declara în lipsa unui apel principal. De aici rezultă că apelul provocat va respins ca lipsit de obiect sau de interes în cazul în care cererea de apel principal este retrasă după prima zi de înfățișare (situație în care cererea de apel incident va continuia să fie judecată). Apelul provocat permite atragerea la judecata în fața primei instanțe de apel a unor părți ce nu erau vizate de apelul principal, în timp ce apelul incidental este îndreptat, în principiu, contra apelantului, deci, menține cadrul procesual din punct de vedere al părților, astfel cum a fost fixat prin cererea de apel principal.

3 Andreea Tabacu (2013), Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, București, p. 329;

5

Bibliografie:

1. Andreea Tabacu (2013), Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, București;2. Roșu Claudia (2009), Drept procesual civil: partea specială, Ed. C.H. Beck, București;3. Noul Cod de procedură civilă.

6