1=3)

Q

1^

) 1

B)

1B

) ]B

) E

) ]E

ŞŞ>

}£=§>

A O M .V .S ttIG ELSC H t.

BIBLIOTECII POPORALĂ A „ASOCIAflOHir

Publicaţie periodică.

Anul XVII. Nr. 145. Martie 1927.

Casa ţăranului român— Sfaturi —

XXEIOAN POP-RETEGANUL.

Editura „Ascciaţiunii“, Sibiiu, Strada Şaguna 60

i — .01 “ pnuB *,!3 umjBiaosv“ IB-jn[B naqman I1 —-OS “ ienuE‘„i3unilBiaosv“ \в сдав naquiaw Ця —.003 “ Buneapjo} napiad şp p o g- ‘„launiţBiaosv“ \e E p ia ad naquiap sg — 0001 “ ........................ випвэр)0) napiad çjppo =g '„îaunţţBiaosv“ P aojppuo} naquiap =g —.0005 i a q .....................випвэрр} najuad Bjepo =s ‘apuoiţBM 13SB0 {в aoppuoj naquia^ =1 lapaeojçuun juns naquiaui ap apxej, §

illiiiliilllMiiliiilllliiiliilll.liiiliilMliiiliiilllliiiliiillliiiiliiilllllliiininiiliiiniuillliiiilüUllliiiliillli

g i 'luquiaui ap as-npuiuasui ié ia | |1 I BiuiBaijqndpueuoqB „вэи п ^вр | Ig I -OSY“ Baseauiiiads es ившоц J |I I unq indEDajI eiaojep эр g -f|a» § |1 I iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiI gi qiâauçmoa u lçjap os apanpd a p o j щр jôBjuna} g Ш ЭР OS ÇJçuinu jjjmnijBiaosy“ jb [варэа injapuiog =

I apadd чэ da nssna дац ма |i :-|i |uapizaad-30]A : l juapiaaad-aaiA g

I -éipiog ащввд §= :auoe ïuapizajçi §

1 i а ы т а ш ш aiaßau s *w II =3 avoNO з а siNicraôsHd |

I 4981 Щ Bieiauiaiui §

I „оцрни inpjoM влщпз jS çhbsioj (I Ш)Ш)!1 mjrod vaHQliVIOOSŸ“ |

p - n - r a r r a r a r a r i

lIHhlOTECA FOPBIAkĂ II „ASOCIATIUAin

Publicaţie periodică.

Anul XVII. Nr. 145. Martie 1927.

Casa ţăranului români

— Sfatu ri —33E

IOAN POP-RETEGANUL.

Editura „Asociaţiunii“, Sibiiu, Strada Şaguna 6.

Cuvânt înainte

D acă uei ceti d e sp r e „Casa ţăranului rom ân “, ceti- torule, să şiii că le-a aşternut p e hârtie un d ască l rom ân, ca re a suferit, a pătimit mult, ca s ă te rid ice din n oap tea intunerecului: loan Pop-R eteganul, a d e c ă loan P op din R eteag.

L um ea întreagă, a d e c ă lumea, ca re m ai gân deşte în z ilele n oastre (că sunt multi oam eni, ca ri trăiesc aşa , d e la mână pán' la g u ră !) lumea întreagă să rb ă toreşte tocm ai p e un m are dască l, dela a căru i m oarte s e îm plinesc 100 d e ani. E v orba d e P estalozzi, din Elveţia.

P estalozzi ac esta a îndurat o m ucenicie cum n’au s indurat mulţi muritori. Hărtănit din toate părţile, având

s ă su fere din pricina ră sb o a ie lo r timpului său, flăm ânzind d e multe ori, pentrueă îşi trăgea d e la gură ş i ajutora p e c e i să rac i ş i p e cop iii lipsiţi d e m ijloace, visând o om enire mai pacinica, p e cărările binelui ş i ale frumosului, P estalozzi a c esta este adu s ea pildă minunată d e om „idealist“, d e om , ca re a r e un ideal, o ţintă mai sus-pusă, d ecâ t ţinta d e a-ţi înfunda buzunarele eu bănet, ch iar cu preţul su ferinţelor celorlalţi.

D acă loan Pop-Reteganul n a fost, d e sigur, a ş a d e m are ca Pestalozzi, un înuăjăeel al lui tot a fost.

1*

4

Ca lui P estalozzi i-a sângerai inima şi lui P op- Reteganul, cân d poporu l d e jo s su ferea , cân d n a v ea cunoştinţele trebu incioase, ca s ă poată înainta. Ca lui Pestalozzi Pa spus conştiinţa resp icat şi lui loan Pop- R eteganu l: aici nu e timp d e sfat cu mâna ’n sân, aici trebuie să lueri din greu, ca s ă sco ţi carul din p ietri! Ga P estalozzi a fo s t cuprins, d e multe ori, d e să ră c ie— d e să răc ia pungii, nu a inimii, că a c o lo era b o g a t 1— lăsân d s ă tân jească chiar ş i p e ai săi, ca s ă poată da hrana su fletească elev ilor din şcoa lă , dar ş i mulţilor, nenumăraţilor elev i din sutele d e sa te rom âneşti, cari aşteptau bu coavn ă întremătoare.

A scris toată viaţa s a loan Pop-Reteganul. Totdeauna ii dicta conştiin ţa: r id ică ! a ju tă! EI n a v ea timp, fiindcă ii era prea scum p, pentru gâlcevi, pentru v orb e spu rcate (puse p e hârtie cu nemiluita in zilele n oastre Ij, pentru fapte, ca ri s ă încurce iţele legăturilor om eneşti.

A eu les mii ş i mii d e chiuituri, doine, b a la d e p o p ora le , din gura poporului, a adunat minunate „Poueşti Ardeleneşti“*), din literaturi străine a tradus bucăţi, cari d e s c r e ţe s c fruntea, a condus fo i pentru p o p o r şi pentru fam ilie, a publicat sute ş i sute d e articole d esp re buna chivernisire, d e sp r e g osp od ă ria visată a unui om d e om enie, d ela sa te — ş i toate a c es tea din îndem nul lăuntric d e a îm părtăşi din vistieria sufletului său ş i p e c e l mai năcăjit om.

Vai, b ine n e-ar mai prinde s ă trăiască loan P op- Reteganul in z ilele n o a s tr e ! P eana lui ş i a a c e lo ra d e neam ul său s ă ducă s c r iso a re rom ân ească p e sate,

*) De uânssave ş i aai, în 5 uo lum aşe, la l. C iu rc u , B raşou.

5

ea să p o to lea scă pafim ele ş i sa strige conştiinţei om eneşti : fii conştiinţa unui om !

Dacă n'auem bucuria să -l numărăm între ce i nil, să căutăm s ă dăm viaţă nouă c e lo r s c r is e d e e l ş i răm ase nouă ca m oştenire.

D e a c e e a publicăm d e astădată minunatele sfaturi d esp re locuinţa omului ş i d esp re clădirile economice.

F ieca re ţăran cu tragere d e inimă ş i eu g lag ore în ca p va putea să îşi pună întrebări p e s t e întrebări cetind paginile c e u rm ea z ă : cum e Ia mine în og rad ă , în c a s ă şi cum d esc r ie sfetnicul meu iubit ? Din con vorb irea a c ea s ta cu 1. P op-R eteganul mulţi vor putea trage fo lo a se , pentrucă numai sfaturi bu n e a adunat aici dascălu l rom ân într’un mănunchiu.

D acă i-ar urma sfaturile sa te le rom âneşti ar ajunge cu timpul raiuri p e păm ânt, cu c a s e în b ă ta ia soarelu i surizător, cu şuri, ham bare, po ieţi d e-a m ai m are dragul, cu oam en i săn ătoşi şi mintoşi,

Cântăreşte, eetitorule, f ie c a r e sfat ş i dă-I mai d e parte, d acă te laşi pătruns d e adevăru l păstrat în el. Fii un crainic al lui l. Pop-Reteganul, după cum şi el, d e sigur, a prins puteri d ela scr ierile m arelu i d ască l Pestalozzi.

Vezi, a şa s e ră spân deşte ş i gândul c e l bun d ela unul la altul: d ela P estalozzi la loan P op-R eteganul al nostru, — d e la Pop-R eteganul la dta, c e l ce lihneşte după lumină. D e c e s ă s e ră sp ân d ească numai vorba c e a rea , numai gândul scârn av ? De c e s ă nu prindă puteri ş i să s e îm prăştie, ca polenul, ca prafu l zâm is-

6

lilop d e flo r i nouă, al unei flori, sfatul cuminte, p tlrces dela inimă ?

S ă stăm strâm b ş i s ă cugetăm d r e p t : în uremuriie n oastre d e dihonie, n a r fi eu ca le ca sfaturi ea a c e le a a le lui loan Pop-R eteganul ş i d e a le lui P esia- lozzi să prindă pu tere ş i să f ie ca n eşte faruri lumin oase , în întunereeul e a păcura, c e ne înprejm uieşte d e multe o r i? M'ar fi b in e ca mila faţă d e c e i slabi, neajutoraţi, dornici d e înaintare, să că lău zească p e dascălii toţi ş i — după m ăcelul sâ n g ero s — şi p e dascălii p o p o a r e lo r ş i ţărilor, p e diplomaţi, p e oam enii politiei? H’ar fi îndreptăţit e a la tem elia legăturilor dintre ţări ş i neam uri s ă aşternem , ca neşte M eşteri Manole, ea eh ia g a clădirilor: iubirea?

. . . Dar aic i e vorba d e c a s e ş i g osp od ă ria omului. Ş i aici avem trebuinţă d e iubire, ca ehiag.

C eteşte cartea, d ă -o mai d eparte , urm ează-i s fa turile 1

Sibiiu, F ebru arie 1927.HORIA PRTRA-PETRESCU.

ÎNSEAMNĂ-Ţ11 Am lăsat la so co te lile din decursu l lucrării „ coroan ele“, în lo c să Ie înlocuim cu leii noştri. Cetitorul p o a te controla c e vrem uri au fost, pretutindeni, înainte, ş i va so co ti acum în lei c e le c e Ie agoniseşte.

Locuinţa omului.Vulpile au u izu nii,pasă

rile cerului au cuiburi, iar fiul omului nu are unde-’şi pleca capul.

Aceste uorbe le auzim noi adeseori în biserică, fără a ne cugeta destul asupra înţelesului lor. Drept şi mai drept că până mai ieri-alaltăieri nu prea puteam zice, că „fiul omului nu are unde-’şi pune capul“, de oarece fiecare om ştia barem atâta, cât ştie un dobitoc neînsufleţit, că adecă trebuie să aibă bordeiul lui mare-mie, după cum îi erau puterile. Este şi azi o zicală, care sună eelorce se leagă de lume: „Mai întâi casă şi masă şi după aceea boreasă!“

Aşa şi era până mai ieri-alaltăieri. Feciorul, care uoia sa se lege de lume, se gândia bine că oare unde-’şi ua duce muierea? Din ce uor trăi? Ce ua fi eu urmaşii lor? Şi aşa se cugetă şi azi cei înţelepţi. Dară — dauna — sunt mulţi ne- înţelepţi, cari nu iau în socotinţă unele ea acestea, ei dupăee le-au mijit musteţele, dupăee au scăpat de cătănie, hai! că numai eu muiere-i e dator Dumnezeu! Se leagă

a

Tanda eu Manda şi înmulţesc sărăcia în lume. Baremi de-ar face ea pasările eeruluil Că ele, dacă s ’au însoţit două laolaltă, lucrul cel dintâi le este să-şi facă un cuib potriuit. Şi-l fac, e al lor, acolo se aşează de durmit, acolo se retrag de uremi grele, aeolo-şi scot şi cresc puii. Singur cucul este care nu face ea alte pasări şi dela cuc au luat pildă unii oameni eu mintea uşoară. Dar aşa nu e bine. Ba, dacă uom lua bine seama la albine, acolo uedem un lucru foarte minunat. Ble, dacă s’au înmulţit de nu mai pot trăi laolaltă într’o eoşniţă, lasă pe cele tinere în eoşniţa cea ueehe, în casa părintească şi cele bătrâne şi păţite ies, roiesc, îşi caută altă casă. Dela aceste animale miei şi minunate ar pntea lua şi omul exemplu, că adecă: dacă şi-a crescut copiii, să le asigureze loc de scutire, să le facă câte o căscioară, cât de cât, barem în fundul grădinii, barem afară din sat pe o holdă, numai să ştie ei, că acea căscioară este a lor, numai a lor. Aşa şi fac cei eu bună socoteală. Dar nu toţi ureau să facă aşa, iar unit şi de-ar urea nu pot face, că s’a urcat năcazul sus deasupra capului lor şi mod de a-l arunca jos nu află, că la mulţi le lipseşte socotinţa. Şi aşa e rău. Că ce poate fi mai neplăcut, decât ea păreehea de nou căsătorită să se strâmtoreaseă într'o cămăruţă a oareeuiua, pentru care trebuie să plătească

9

bani ori zile de lucru, şi din eare-i poate scoate stăpânul când ua uoi? Şi eu mare supărare trebuie să spunem, că azi aşa se întâmplă în foarte multe locuri. Se însoară loan, ia pe Anuţa, ea şi când s ’ar însoţi două pasări, una dela răsărit şi alta dela sfinţit, şi — după nuntă — n’au unde-şi pleca capul. Şed un an-doi în cămara unuia, de unde-i scoate dintr'o prietnă ori alta. De aeolo-şi iau bulendrele în cap şi merg pe un an-doi în altă cămară; îi umplu copiii, îi umple sărăcia şi năeazu-i gata.

Dar aşa nu-i bine.lan să uedem cum ar fi bine?Să fim bine înţeleşi, că noi scriem numai

pentru popor, pentru ţărani, că „cei înuăţaţi“ s ’or şti ei ehiuernisi şi fără sfaturile noastre.

Dacă Dumnezeu ne-a dat copii, trebuie să-i creştem în friea lui Dumnezeu şi eu tragere de inimă eătră lucru. Crescuţi fiind aşa, până le uine uremea căsătoriei, le putem îneiripa câte o căscioară, cât de cât. Şi iată cum: Punem eazul, că eu am numai o grădină, pe care mi-e casa şi două jugărele de loc la câmp; dar la atâta auere am 3 feciori şi două fete.

Puţină auere la aşa mulţi copiii Dar „mare sat e lumea asta, bună gazdă-i Dumnezeul“ Dau doi feeioraşi la măiestrii. Când sunt de 1? ani pot fi înuăţaţi gata. Auând ei măiestrie şi fiind eu frica lui Dumnezeu, de

10

când îs de 17 ani, până ajung uârsta însuratului pot face fiecare câte 3—4 sute fir., bani uscaţi, ori barem atâtea coroane. Banii aeeia-i înuăţ să-i adune la o bancă până se apropie uremea însuratului. Atunci eu acei bani, chiar la sate, le cumpăr câte o fărâmă de grădină şi le fac câte o cocioabă de căsuţă, care, să poată zice eă-i numai a lor. Auând junele atâta, făcut din sudoarea lui, îşi capătă şi soţie mai curând şi mai din oameni, decât atunci, când nu are numai ce e pe el. Pe astă cale se fac căsătorii fericite şi mitocul familiei e asigurat. Că, auând măiestrul căsuţa lui şi măiestria cea bună, nu numai că nu duce lipse, dar prinde la stare dacă lucră şi cruţă. Pe copilul ce l-am ţinut acasă, să ne fie sprijin bătrâneţelor, îl aşezăm în casa noastră; pe fete le mărităm şi le facem parte, din ce biată auem. Gă nu-i mai nesocotit lucru, decât cum fac unii părinţi, eare-şi zic: „Până trăiesc nu dau nimănui nimic,' după moartea mea — barem să se spânzure, ori îşi deie-’n capi“ De aci uin prieine, neînţelegeri, certe, bătăi, procese, sărăcie.

Dar, ua întreba eineua, cum să faci zestre fetelor din aşa puţină auere şi să ţi mai rămână şi ţie? Cum? lată aşa:

Până-s copiii miei îi ţinem cu chiu, eu uai, cum putem. Atunci ni-e mai greu. Dar îndată ce s ’au apucat cât de cât, ne sunt de

11

ajutor, ne fac folos, ne ajută la lucrul câmpului, de nu mat trebuie să aducem tot lucrători pe plată. Atunci am scăpat deasupra năcazului. Am 3 feciori şi 2 fete, am dat pe 2 la măiestrii, îmi mai rămân acasă trei de lucru şi eu mine sunt patru; pe muierea nu o mai număr, că ea trebuie să stea pe-acasă, sa ne facă de mâncare şi să grijeaseă de câte eeua ce auem pe-acasă. Atunci, când toţi suntem de lucru, în fiecare an putem face câte o frumoasă sumă de bani uscaţi. .Şi iată cum:

Lucrăm tot patru inşi. La cele 3 jugă- rele ce le auem, n’auem ce moeoşi tot timpul, deci mergem şi lucrăm pe bani la ceiee au loc mult şi lucrători în casă puţini. Banii căpătaţi nu-i dăm pe tutun şi uinars, nici pe podoabe, ei-i legăm eu şapte aţe. Când noi patru inşi am adunat o sumă de 6 fl., nu zicem că ăştia-s ai mei, ceia ai tăi, ei pe toţi bine cumpărăm o pureieă, din care la anul ne uom mira înşine ce uom auea. Că de auem noroc, din o pureieă la anul auem 50—60 fl. numai pe purcei şi ea rămâne mai departe pentru prăsire. Acei 50—60 fl. sunt capital ee-l creştem tot peutru una din fete, la care nu ne atingem. Apoi facem un asemenea capital pentru a .doua fată, tot din purcei. Şi aşa mergând an de an, prindem stare, de ne putem înzestra fetele eu bani gata ori eu uite în preţul părţii de moşie ce

12

auem. Iar moşioara rămâne neştirbită pe seama eelui mai tinăr copil şi a noastră, la bătrâneţe.

Dar punem caşul că eu sunt om sărac, n’am decât căsuţa, dar am 6 copii, şi n'am auut modru ori pricepere a-i da la măiestrii, eu atât mai puţin pe la şeoale. Nici în cazul acela nu-i iertat să-i las fără eeua eăseioară, cât de cât. Şi se poate, numai cât trebuie bună purtare şi hărnicie. Trebuie să fiu pildă de hărnicie şi de cruţare fiilor noştri. De miei trebuie să-i deprind la aceste uir- tuţi. Şi, ea să-i pot deprinde, trebuie ea atât eu cât şi soţia mea să fiu astfel. In casa noastră înjurături şi uorbe de hulă să nu se audă; în casa noastră lucruri nefolositoare să nu se aducă; în casa noastră tutun şi uinars să nu intre; în casa noastră podoabele să nu aibă loc. Să trăim eu mâncări simple şi eu haine simple şi să bem apă rece. Dacă ar uedea copiii noştri la alţi copii podoabe şi ar râuni la ele, să nu zicem : „aceia pot auea, eă-s auuţi“, ei să le explicăm, să-i facem să înţeleagă c ă : opinca noastră e tot atât de einstită ea şi eiobota bogatului, ba îneă-i mai bună, eă-i mai ieftină, mai uşoară şi mai călduroasă; să-i facem să priceapă că schimburile noastre cele groase, făcute de mama, nu sunt eu nimic mai puţin frumoase şi folositoare decât ale bogaţilor, cele subţiri; să-i facem să înţe

13

leagă eă noi de aceea nu fumăm tutun, fiindcă e strieăeios gurii, ochilor, grumazilor şi pieptului; să-i aducem să priceapă că noi de aceea nu bem uinars, fiindcă ne strică mintea şi sănătatea, ne sărăceşte şi ne umple de păcate.

Pouăfuiţi astfel prin uorbe bune şi prin pilde adeuărate, să tragem nădejdea eă şi ei nor fi aşa, că doară zice prouerbul (zicala) : „ Cum e tata, aşa-i fiiul; cum e mama, aşa-i fata“.

Apoi: dacă pe lângă aeeste îi uom deprinde a se ruga lui Dumnezeu eu toată eulauia şi-i uom duee eu noi la biserieă, se ua încuiba în ei şi simţul cel moral, care face pe om desăuârşit.

Astfel ereseându'i, să nu ne temem eă uor duee lipse în lume. Ba, să fim eonuinşi, eă şi de suntem noi săraci, ei pot să prindă la eeua stare mai bunişoară când uor fi mari. Că, chiar de nu am auut modrul ori priceperea să-i dăm la Dreo măiestrie deosebită, îi dăm sluguţe la oamenii cei mai aleşi din sat, unde înuaţă lucrurile economice cum se euuine, şi înuaţă a umbla cu plugul şi eu carul, eu boii şi eu uaeile şi cu oile, pe lângă ce mai capătă şi mâncare, haine şi simbrie. Apoi dacă la simbria aceea noi nu ne uom atinge, nici uom suferi ca copiii să o strice pe lucruri nefolositoare, dupăee ei au cele de lipsă la stăpâni, ei

14

uom pune-o mândru frumos la ure-o eassă de păstrare, atunci să fim încredinţaţi că din acea simbrie în 10—12 ani se adună o sumă din care să-i putem face casă cât de bună. Să ne înţelegem:

Când e copilul de 12 ani, de numai de umblat la uite îl poţi folosi, are simbrie în bani uscaţi 12—16 coroane pe an pe lângă hrană şi îmbrăcăminte, de aci îneolo-i tot creşte simbria câte eu 4 coroane la an până e de 16 ani; iar de aci îneolo-i suie simbria cât — când e de 25 ani are la 80—100 eo* roane. Să adunăm:

eu 12 ani are 12 coroaneV 13 n ii 16 îi11 14 n n 20 7?11 15 n n 24 11n 16 V n 28 11V 17 » 79 36 11

18 11 » 48 îlV 19 11 y> 56 H7) 20 71 68 1711 21 11 n 79 1)11 22 ii 5? 86 1)» 23 ii 96 1111 24 ff 104 v

Suma . 621 coroaneAşadară, pe slnjit poate aduna în 13 ani

peste 600 eor., cari însă puşi la eassa de păstrare cresc, cât eu capul banilor şi eu carnete cu tot uor fi cam 800 coroane.

ÎS

Acum, când feciorul e de 24 ani şl are haine bune de pe slujit şi are bani gata 800 coroane, nu e de dispreţuit, că are eu ee-şi cumpăra o moină şi eu ee-şi face pe ea o căsuţă. Atunci se poate însura, eă-i semn că nu ua duce lipse nici ea însurat, dacă a ştiut a-şi păstra agonisita de pe slujit.

Aşadar’ : „Mai întâi casă şi masă şi după aceea boreasă!“

Oamenii îşi fac locuinţele mai eu plăcere în sat, între alţi oameni. Aşa e şi bine, dacă se poate. Dar oamenii se înmulţesc, grădinile se tot îngustă, cât în urmă trebuie să mai iese oamenii din sat. In capetele satelor lungesc uliţe nouă, din holdele de bucate fac grădini, pe ele pun case. Satele se măresc.

Gă grădinile sunt miei; de le mai împart, deuin atât de strâmte, de nu pot intra eu carele în ogradă, nu au unde pune o poeţieă pentru o uaeă-două, nu au unde pune un eoteeior pentru un purcel, nu au unde pune două-trei străturele de ceapă. Unde lucrul stă aşa, ar trebui să nu mai bueăţă- leaseă grădina cea ueehe, uatra părintească, ei la aceea să-i deie pace câtă e, să rămână bătrânilor până trăiesc, iar după moartea lor să fie a copilului ee-i ua griji la neputinţă. Iar eeialalţi fraţi să se retragă de pe ea, să roiaseă ea albinele, să-şi facă casă acolo unde le este tabla de loc, că drum

trebuie să fie pe lângă fiecare tablă de loc. Acolo în câmp fiind eu casa, fin mai cu înlesnire galiţe şi unele uituţe, dar eu deosebire se pot îndeletnici eu stupăritul, care este foarte bine răsplătit, dacă omul se ocupă de el eu pricepere. Ba, fiindcă pentru partea de grădină din sat, capătă mult mai mult loc la câmp, îşi poate face acolo un pomet, cât să-i aducă foloase băneşti foarte frumoase. Astfel, ieşind din dosetul satului, în câmp, ar fi ea într’un raiu în pometul lui, între albinele lui. Deci, nu ar trebui să ţină atât de morţiş la grădina din sat fraţii, ce sunt mulţi la părinţi, ei să iase din el la larg, la câmp. 6ă, făcând numai unul-doi începutul, s ’or muta şi alţii. Şi rău nu ua fi din mai multe pricini:

1. N’ar fi aşa claie pe grămadă şi deci scutiţi de eerte şi neînţelegeri.

2. S ’or putea şi unii şi alţii întinde mai după plac, deci toată economia le-ar merge mal bine.

3. Cei duşi în câmp îşi uor putea creşte copiii în morauuri mai bune, mai blânde, mai româneşti, decât când ar fi fost neuoiţi a sta îndesaţi printre câţi toţi în sat.

4. In câmp fiind, nu li se dă prilej să se întâlnească aşa des eu erâşmarul, deci ar mai sta banul şi în şerparul lor, nu tot în buzunarul erâşmarulut.

16

17

5. Fiind eu easa acolo, în mijlocul tablei, ar putea-o gunoi mai bine şi mai uşor, ar putea-o lucra eu mai puţine cheltuieli şi i-ar aduce folos mai mare. Apoi, până la sfânta biserică şi de acolo ar putea ueni când l-a trage inima. — Prin acestea nu uoim a zice, că românii să părăsească satele şi să se aşeze pe câmp, feri Doamnei Dar zicem, că decât să fim în sat prea îndesaţi, decât să nu auem unde ne pune locuinţa în sat, mai bine să ne tragem la câmp, că acolo este loc destul. Ba chiar şi eeiee nu au dela părinţi rămas ureun petec de loc, colo, în fundul hotarului capătă pe un preţ micuţ o dâlmă, ori un Jânaţ, unde-şi pot face locuinţa şi unde pot începe traiul. D eci: Ori unde, numai să fii în căsuţa ta. Mai bine în easa ta pe un uârf de deal, decât într’o cămăruţă străină în mijlocul satului 1

Cum să ne facem locuinţa?La această întrebare par’eă uăd pe fie

care răspunzând: „Aş şti eu cum să mi-o fac, numai să am modru“. Da, e aşa şi nu-i aşa.

Că unul şi-ar face-o, să poată, ea a nă- naşu-so, altul ea a primarului, altul ea cea parohială. Dar sunt prea puţini, cari se soeot, chiar auând eeua modru, că nu toate casele cele pompoase sunt şi în adeuăr sănătoase şi potriuite modului său de uiaţă. Şi de aci, din această nesocotinţă, urmează multe rele

2

18

pentru oamenii noştri. Aşa, de ex., am pus seamă eă cine face o easă nouă nu ia mult în socotinţă cum îi stă grădina, ei o pune pe chibzuite, şi când e gata uede eă-i eu dosul eătră soare, încât numai după ameazi are lumină destulă în ea; ori eă atunci uede eă ar fi trebuit mai ridicată puţin, eă toată tina-i intră ’n tindă, iar în easă toate i se mueezese de jilăueală; ori eă după easă a rămas prea mult loc şi pe dinaintea casei de abia poate intra eu carul încărcat. Trebuie pricepere şi la aşezarea unei case, daeă-i uorba să fie şi bună şi sănătoasă şi frumoasă. Deci când facem o easă nouă, să luăm în socotinţă următoarele:

1. Să o punem eu faţa eătră răsărit ori eătră mează-zi. Să nu ne uităm eă a ueei- nului nu e aşa, nu, ueeinul a făcut-o cum a ştiut el, iar noi să o facem eum se aduce mai bine. Gă nu-i cel lucru mare. Nu ne uine mai scumpă eă o uom face eu faţa de eătră soare, decât atunci când o facem eu faţa în umbră. Iar folosul nimenea nu-l poate socoti. Casa făcută eu faţa spre soare e mai sbieită, mai călduroasă, mai luminoasă, se poate aierisi mai lesne, deci e mai sănătoasă. De ce dară să ne facem pe spesele noastre o easă nesănătoasă, când tot cu acei bani putem face una sănătoasă?

2. Cât numai putem, să o facem bine ridicată. Prin aeeasta ua fi eu atât mai scutită

10

de umezeală. Că nimic nu-i mai nesănătos şi neplăcut ea o locuinţă jilauă. Acolo ni se mueezese toate cele: mobile, haine, uase, mâncări. Locuinţa jilauă este cuibul multor morburi, de cari nu este medie să ne scape: mătriei, oftică, seorbut, ş. a.

3. Cât numai ne stă în putinţă locuinţa să o facem destul de mare, lungă, largă şi înaltă. Cu cât este mai spaţioasă (încăpătoare), eu atât aierul nu s’a strica aşa curând în ea. Unii, chiar auând modru, nu-şi fac casele destul de încăpătoare, sub euuânt că se încălzesc greu, că mănâncă multe lemne ş. a. Dar rău fac. Cu deosebire economii noştri au lipsă de locuinţe foarte încăpătoare, că ei au multe de toate de ţinut în casă, mai ales în timpul iernii.

4. Să nu fie prea apropiată de easaue- einului ori de alte clădiri, ea la caz de un foc mare, să fie mai uşor de apărat, ori cel puţin de scos din ea câte eeua.

5. Dacă numai se poate, între casă şi celelalte clădiri să facem fântâna. Prin aceea curtea dinaintea casei se ţine mai curată, uitele, când merg la apă, n’au să uină pe acolo. Şi, curată fiind curtea, nu ducem în casă pe picioare atâta tină şi deci casa o putem păstra mai curată şi prin aceea mai sănătoasă.

Dar uorba uorbe scoate: din ce material să ne clădim locuinţele ?

2*

20

Aceasta atârnă de puterea omului. Dacă eineua e în stare mai bună, îşi ua face lo- euinţa din material mai bun, mai scump; dacă nu prea este în stare bună, şi-o ua face din ee-i uine mai ieftin. Afară de aceea : unele ţinuturi sunt auute de lemne; acolo uezi bine că de lemn uor face locuinţele, că le uin mult mai ieftine şi făcute bine, sunt cele mai sănătoase, că sunt mai sbieite decât cele făcute din alt material; alte ţinuturi sunt auute de piatră, dar sunt sărace în lemn. Acolo, uezi bine, ar fi daună să lăsăm piatra nefolosită şl să cumpărăm lemn scump cine ştie de pe unde. Sunt apoi ţinuturi sărace şi în lemn şi în piatră, cum sunt unele părţi ale Gâmpiei. Acolo trebuie să facem piatră măiestrită, trebuie să facem cărămidă. Dar omul sărac eu ce să ardă cărămida? Deci fac bieţii oameni cărămida şi o pun de se useă la soare şi o folosesc la facerea pă- reţilor, aşa, nearsă, sub nume de uaioage. Unii nu fac nici atâta, ei construiesc păreţii din lutul cleios mestecat eu multă pleauă, pun nişte grinduţe, eeua eornişori şi lăturele şi o aeoper eu paie ori eu trestie, de care este multă pe acele locuri. Adecă fac bieţii oameni cum pot, nu cum ar uoi.

Acum să ne punem întrebarea, din ce material să-şi facă casa, eelee poate alege, eelee are eu ce?

De sigur că mal trainice, mai frumoase şi mai sigure în contra focului sunt cele de

21

piatră, cărămidă, uaioage ori din pământ. Dar mai sănătoase sunt cele de lemn, eu deosebire de lemn de brad ori molid; după ele urmează cele de cărămidă, apoi ,eele de piatră, după aceea cele de uaioage şi mai puţin sănătoase sunt cele de pământ şi cele de grădele, cari sunt şi cele mai slabe totodată.

Bine ar fi deci dacă fiecare s’ar năzui să-şi facă locuinţa cât numai se poate de potriuită traiului său şi de sănătoasă. Gine are modru, şi-o ua face mai mare, mai scumpă: cel mai sărac şi-o ua face rhai după a lui putere, dar lipsită de lumina soarelui să nu o facă. Că soarele are atâta putere binefăcătoare asupra omului (ea şi asupra tuturor făptuirilor) cât popoarele 1-a’u numit sfânt. •

Ghiar şi poporul nostru ţine eă soarele e sfânt, eă altcum dimineaţa când se scoală nu s ’ar înturna eu faţa spre răsărit şi nu ar rosti uorbele: „Sfânt răsărit de soare, ajută-mi]“ Şi încă aceste uorbe le rosteşte fă- eându-şi cruce 1

Drept aceea : De ne facem căsuţa ori chiar eolibioara cât de mică, cât de sărăcăcioasă să ni-o facem, să ştim eă e a noastră, să nu umblăm ea bieţii ţigani eu cortul dintr’un loe într'altul. De ni-am face locaşul chiar pe o coastă stearpă, chiar în fundul hotarului, să ştim eă-i al nostru. Ş i: oriunde

22

nl l-am face, pompos ort sărăcăcios, să nu-l lipsim de lumina binefăcătoare a soarelui.

Până la anul 1850, după desrobirea ţăranului, lumea pe la noi era mai năcăjită, mai asuprită; era bietul ţăran tot eu frica ’n spate: azi ori mâine mă scoate „domnul“ (boierul) din casă şi din olate şi mă aruncă colo la cea margine de sat, să-mi fac o cocioabă, de uoiu urea, de unde nu — să merg cât uoiu uedea eu doi ochi. Fiind dară tot eu frica în spate că l-a scoate din casă, nu se prea încumeta bietul creştin a-şi face cele loeuinţe mari, largi, frumoase, ei-şi îm- bondrojea cum putea, un biet bordeiaş lipit eu tină, acoperit eu paie, eu o ferestuieă cât o cărămidă şi şi aceea astupată eu un petee de beşieă de bou ori cu un alt petec puţin strâuăzător; jos era lipită eu tină, iar sus podul era făcut de grădele şi lipit şi el eu tină. In acea încăpere numită „casă“ se îndesa bietul creştin eu toţi ai lui. Acolo uedeai iarna de multe-ori pe : moşul, bunica, tata; mama, 5—8 copii, butea eu Darza, un uiţel legat de un poeiump, două oi eu mieii, pisiea eu puii ei 1 Iar, toate aeeste încăpeau în bordeiaş numai aşa. dacă toamna scoteau afară lauiţele şi masa. Gopiii dormeau pe după cuptor, cei bătrâni pe un păeel (prieiu), eei tineri în pat, dobitoacele, cari pe unde puteau. Iar când se întâmpla de făcea pâine ori eu deosebire când pârluia haine, atunci

era bordeiaşut ea o baie eu uapOr. Miei nu puteau trăi eei slabi de plămâni; dar apoi care trăia, să ştii eă era din fierul omului. Altcum de abia aştepta să treacă Blagoue- ueştenia şi nu-ţi mai durmiau în casă, numai copiii cei miei eu babele. Alergau care ’n eătrău, prin podurile grajdurilor, prin şuri, numai să scape de aierul casei. Nici nu era modru să se dorească în casă, îndată ee trecea dricul iernii.

Dar a trecut iobăgia. Bietul iobag a de- uenit şi el om. Era stăpân pe puţinul lui. Din casă ştia eă n’are drept să-l scoată nime, până l-or scoate eei patru eu picioarele înainte.

Deei începu a se gândi bietul ţăran a-şi face şi el locuinţă mai omenească. Aşa încât eu încetul bordeiele cele rămase din timpul robiei fură trase jos şi în locul lor fură ridicate case mai potriuite, mai lărguţe, mai luminoase. Şi era bine aşa. Dar ueni alt năcaz. Cum a prins unul doi dintr’un sat a-şi face case mai Cum se cade, nu-i mai ţinea locul pe eeialalţi să facă asemenea, ba chiar mai eu pont, de s ’ar putea; a început un fel de întrecere, eu rost şi fără rost. Ba, uăzând oamenii eă şcoala şi casa parohială, cele făcute din nou, sunt eu uşi mari şi colorate (uăpsite), eu ferestre mari, asemenea colorate, eu padimente de scândură şi acoperite eu şindile ori chiar eu ţiglă; mai uăzând eă

24

preotul şi notarul adue dela oraş scaune şi lauiţe, paturi şi mese uăpsite, z ic : uăzându-le aceste oamenii, au prins a- şi face şi ei aşa. Şi nici aceasta nu ar fi fost lucru rău, dacă îl făceau numai cei ee-l putură face, dar prinseră a-l face şi eeiee nu aueau eu ce, şi în pripa mare, numai să nu se lase mai pe jos. Astfel mi-s’a dat să uăd, că în ograda de unde azi ieşeau câte 2 boi buni şi câte două uaei, dar pe ea era o casă ueehe slabă, la anul am uâzut o casă mare cât o curte boierească, dar numai ea singură; nici boi, nici uaei, numai cei patru păreţi. Acum roade omule din ei, înjugă-i şi mulge-i pe eil

Aci e răul, că ne ridicăm mai sus decât ne ajung puterile, apoi ne înglodăm în datorii.

Cine are de gând să-şi facă o casă ori altă clădire scumpă, facă ea saşii. Adune ani de-arândul materialul, pe nesimţite. Dupăee ’l-a auea tot adunat gata până la un euiu, uază şi-şi agonisească bani pentru măiestrii, iar pe încetul, ea să nu se ciugulească de toate uitele deodată, eu atât mai puţin să se bage dator. „Mai bine satul ş i fara datorii in coliba, decât flămând şi plin de datorii în paluta /“ Că, de suntem flămânzi şi înglodaţi în datorii, eu jale şi eu ruşine ieşim din palută, dacă însă nu suntem nici datori, nici flămânzi, atunci eu tignă şedem şi într’un bordeiu, numai să fie al nostru.

Deci, spre încheiere, uoiu spune numai atâta:

25

Fie omul cât de sărae, să se năzuiască a-şi face locuinţa lui, căsuţa lui, căscioara lui, şi de ar fi cât de mică, numai să ştie eă-i a lui. Apoi: fie eineua în stare cât de bună, nu cheltuiască nebuneşte eu facerea casei, cât să rămână în urmă numai eu ea. Că mi s’a dat să uăd şi cazuri de acelea, unde câte unul şi-a făcut casă şi eu ea şi-a mâncat toate uituţele şi a luat şi bani împrumut, iar dupăce a fost casa gata, a fost neuoit a o uinde, numai să se plătească de datorii. Şi pe această cale au deuenit săraci pe ueei.

Deci, ea şi la alte lucruri, aşa şi aci trebuie să ţinem cumpănă: niei prea jos, dar niei prea sus, că tot eelee se ridică — smerise-ua!

Un econom harnic are în ograda s a : casă, fântână, şură, grajd, coteţe pentru porci, coteţe pentru galiţe, şopru pentru fân, grânar, pentru bucate, eoşer (eoşteiu) pentru cucuruz ş. a.

Să uedem cum ar trebui să fie acelea, ea să-'i aducă folosul dorit ?

Fântâna. „La fântâna bună mulţi oameni s'adună“, e o uorbă ueehe şi adeuărată. Dar

Clădiri economice.

26

ea să auern o fântână bună nu atâpnâ totdeauna dela uoia şi puterea noastră. Că de multe-ori cheltuim eu facerea unei fântâni preţ de o uaeă bună, şi când e gata — apa ei nu-i bună de beut, ori că după un timp seacă, de nu-i în ea nici un strop de apă. 0e facem atunci? Ne seărpinăm în cap, ne eiudim. fără nici un folos. Deaeeea trebuie să fim cu băgare de seamă la facerea unei fântâni ea : a) să o săpăm departe de gunoiu ori de groape mocirloase : ea să fie unde auem locul cel mai sbieit din ogradă; b) să săpăm fântâna pe secetă. Mai bine în dricul uerii, când sunt secetele cele mai mari, ori în dricul iernii, când asemenea e secetă. Fântâna săpată pe secetă în ueei nu rămâne seacă, uezi bine dacă am săpat-o destul de afundă. Că nu-i destul să săpăm până dăm de apă, ei şi după aceea mai trebuie să săpăm de ure-o jumătate de metru, ba şi de un metru întreg. Dacă în fundul fântânii am dat de prund, atunci să fim încredinţaţi, că apa ua fi bună, numai să nu facem apoi în apropierea ei gunoiarul, nici să lăsăm a se ţinea baltă în apropierea ei.

Fântâna trebuie zidită eu piatră. Mai buni sunt bieoşii mari, culeşi de pe lângă râuri. Dacă de aceia nu auem, atunci folosim piatră de stan. In fundul fântânii, până nu începe a clădi piatra, punem întâiu colaci de lemn de stejar. Aceia îi încheie măiestrul în fundul

*

fântânii. Sub et pune nişte ptetri mart, pe o formă de groase, ea nu eumua ei apropiaţi fiind de fundul fântânii şi închegaţi eu acela, să astupe isuoarele.

Fântâna se clădeşte în formă conică, adecă la fund mai strâmtă şi de ce se a- propie de gură, de aceea se tot lărgeşte, numai frumos şi aproape pe nesimţite.

Ajunşi eu clădirea pietrilor până deasupra fântânii, acolo punem un strat gros de lespezi de piatră, care să treacă ea de o palmă bună peste suprafaţa pământului, şi pe ele aşezăm coteţul fântânei. Acesta îl facem de lemn, ori dacă auem de-a îndemână o baie de piatră bună, lăsăm să ni-1 facă din o piatră groasă, pe care pietrarii o scobesc ea un butoiu mare. ]ur-împrejurul coteţului fântânii să prunduim bine eu pietriş, ea să fie locul mai ridicat decât curtea; atunci nu s'ar putea scurge apa din curte în fântână. Pe lângă fântână să ţinem pururea curăţenia cea mai mare. Să adunăm mereu balegile ce le lasă oiţele eând oin la adăpat. Că de le lăsăm acolo, ele se moaie de ploi şi zama lor străbate prin pământ în fântână şi prin aceea apa capătă un gust rău. Afară de aceea ne facem şi daună, dacă nu ducem balegile pe gunoier, că gunoierul este baia de aur a economului; acolo trebue se adunăm toate balegile şi gunoaiele, acolo au să se dospească şi de

2?

m

acolo le ducem pe locul, ce ace lipsă de îngrăşace.

Din fântâni scoatem apa eu cofa, găleata ori eu cana. Dacă fântâna este chiar la faţa pământului eu gura, atunci ne plecam şi luăm eu oaşul apa din e a ; dar dacă e mai afundă, atunci trebue să auem un cârlig. Cârligul acesta e slobod, dacă fântâna nu-i mai afundă de un stângin; dar de-i mai afundă, atunci ne-ar fi prea greu, deci eu capătul din sus îl înţepenim de cumpăna fântânii şi el stă acolo înţepenit, atârnând eu un capăt în jos. Din fântânile eu cumpănă e uşor de scos, de aceea astfel sunt cele mai multe fântâni ale ţăranilor noştri. Unii însă, cari sunt în stare mai bună, au la fântână roată eu lanţ şi la capătul lanţului găleată de scos. Aceste sunt bune într’atâta eă cuprind loc mai puţin decât eâmpăna şi încât aeopertt fiind coteţul fântânii, ea să nu putrezească roata, prin aceea e scutit şi coteţul de putrezeală şi-t scutită şi fântâna, de nu plouă şi nu ninge în ea.

Mai sunt şi fântâni eu pumpă. Acelea sunt bune într’atâta, eă se scoate din ele apa mai uşor şi acoperite fiind nu ne temem eă doară ua cădea eeua în ele, precum: pui, câni, mâţe ori chiar oameni. Dar s’a douedit eă apa nu-i aşa bună din fântânile eu pumpă, ea din cele slobode, deschise, unde poate umbla aerul.

29

Se mai iueşte o întrebare: Ea fântânile ee sunt făcute lângă drum, de cară apă tot satul din ele şi toţi drumarii, e bine să fie găleată stătătoare, eu care să scoată cine ar uoi, ori să nu fie găleată, şi să-şi ducă fiecare om uas de aeasă, dacă urea să scoată apă ?

Aci e greu de judecat, c ă : de punem acolo găleată statornică, beau din ea toţi, eu răi eu buni, curaţi şi necuraţi, unul după altul, cât de multe-ori ne îngrozim adu- eându-ne aminte cine a beut apă din găleată şi după cine trebue să bem noi. De nu punem găleata statornică la fântână atunci e alt rău: fiecare îşi bagă în fântână uasul lui, spălat-nespălat, cum a dat Dumnezeu. Multe uase numai în fântână se spală, şi apoi noi să bem apă după ele 1

D eci: fântânile publice, adecă acele ee sunt făcută lângă drum, din cari are drept să iee ori-eine, să fie eu pumpă şi numai eu pumpă. Atunci uom fi seutiţi de greaţa, ee ne mâneă de multeori, uăzând după cine. trebue să bem şi uom fi seutiţi şi de frica de a ne înbolnăui, bând nu ştiu după cine. Fântânile din curte însă le uom face eu roată ori eu cârlig înţepenit în cumpănă. De sunt eu cârlig ori eu roată, e bine să aibă uşă deasupra şi să ţinem fântâna acoperită până la timpul scoaterii de apă, ea să nu cadă în ea puii de găină ori alte

80

dobitoace, ori chiar copii. Gă şi astfel de de cazuri s ’au întâmplat.

Ori-eum ua fi însă fântâna, chiar de nu i-ar fi bună apa de beut, numai de folosit la bucătărie şi de adăpat, dar să o auem în ograda noastră, că o fântână la casă ne foloseşte cât un argat harnic. De sine se înţelege, că fântâna trebue rânită (curăţită) dacă nu de două-ori, baremi odată în an. Atunci scoatem din ea apa toată eu molul ce s'a aşezat în fund eu tot, ba şi un rând de pietriş şi punem altul curat, şi de-i apadulce punem un grunz de sare în fundul ei.

** *Economul cel harnic şi eu prindere bună

se cunoaşte de pe clădirile economice, ce le are şi de pe rânduiala, ce ţine într’ânsele. De departe îi uezi casa, grajdul, şura şi altele. Oamenii noştri făceau mai de mult toate clădirile deosebite, aci era casa, mai încolo poiata, de altă parte şura şi altele. Dar în timpul din urmă au prins a şi le aduna mai laolaltă, şi aceasta din cauză, că grădinile se tot strâmtează. Aşa uedem în unele părţi, că de casa e legată şura şi de şură grajdul, iar în grajd sunt anumite înehizături pentru porci şi sub eoperişul grajdului şi legat eu grajdul este coteţul găinilor, iar sub el coteţul porcilor de îngrăşat (cocina). Adecă, pe unele locuri sunt mai toate clădirile unui gospodar sub un singur acoperiş mare de şindilă.

31

Acest metod de a clădi îşi are partea bună Şi partea rea: partea bună este, că cuprindem eu clădirile loc mai puţin, uine mai ieftin îneâtua facerea lor şi eu o singură priuire le uedem pe toate; iar partea rea este, că la caz de un foc mare — feri Doamnei — nu scăpăm eu nimic, toate se fac seum odată, nimic nu putem scoate.

Drept aceea, cât numai putem, între casă şi celelalte clădiri să rămână loc lărguţ, pe care punem fântâna, ea la un caz de foc să putem băga în ea ţeuea unei tulumbe de împroşcat apă şi aşa să putem scăpa barem unele clădiri. Altcum curtea largă-i bună şi pentrueă în ea putem ţinea mai multe galiţe, se poate ţinea mai curată, au în ea mai mult loc de alergat uiţeii şi purceii, putem înturna carăle mai eu înlesnire, au în ea loc mai multe lemne de foc, colo, iarna, când mai numai de adusul lemnelor stăm. Deci curtea trebuie lăsată largă şi celelalte clădiri depărtate de casă. — Sub un acoperiş se pot pune următoarele clădiri şi adecă în rândul acesta :

eoteful pen-Şoprul

şura grajdultru galife

de fân eoteful de porei

Acestea sunt bune laolaltă, că pe astă cale nu pierdem nimic din nutreţ. Când uenim

32

de pe câmp intrăm eu carul încărcat în şură, din el aruncăm nutreţul după cum chibzuim: în podul grajdului, pe podlae, deasupra şurii ori în şopron.

Nutreţul, care ştim eă-l uom folosi mai de ureme, ni-l uom pune mai de-a îndemână, iară cel de plugărit, îl uom pune la un loc unde să nu umblăm până pe timpul plugă- ritului. Auând astfel întocmite clădirile, se cruţă mult nutreţ, că : la descărcat cade în şura pe sbieit, ce cade, de unde îl adunăm fără balegi de uită şi fără grinzae rele; sub scut fiind nutreţul, nu pierdem nici un pai din el, că nu-l strică ploile la uârf şi la podină, ea în claie; afară de aceea, ori pe ureme bună, ori pe ureme rea, uitele capătă nutreţul tot sbieit; auând întocmirile, aşa e mai eu spor şi descărcarea earălor şi putem folosi la ea şi copilandri, cari nu sunt încă măie- stri în clădirea clăilor. Din aceste motiue se se recomandă acest fel de clădiri laolaltă.

Şoprul sau fârtaiul pentru nutreţ trebuie să fie larg, ea în el să putem pune tot fânul, trifoiul, lucerna şi măzărichea ce o producem. Pe podul grajdului uor auea loc otăuurile, pe podlae deasupra şurii, fânul cel mai bun ee-l ţinem pentru timpul plugăritului.

Şura e bine să fie cât de largă, dacă se poate să încapă în ea şi cară încărcate cu fân ori eu grâu. 0ă de multe ori căratul fânului şi al grâului se întâmplă printre ploi,

astfel eă îneăreăm pe ureme bună şi de abia am ajuns eu earăle acasă, şi prinde a cura ea din cofă. Atunci, de nu auem unde le scuti, ni se face gunoiu fânul uscat gata şl adus acasă. Ba de plouă eâteua zile suntem siliţi a-l duce afară din sat şi a-1 arunea jos, ea să nu se aprindă pe car.

Şura-i bună să fie largă şi pentru îm- blătitul grânetor şi pentru desfăcutul cucuruzului. eă dacă-i ea mare, poţi face aceste lucruri pe orice ureme, pe ureme bună ori rea.

Grajdul să fie destul de larg şi de înalt, ea uitele să aibă loc destul şi aier destul. Nimic mai neplăcut decât un grajd scurt, eu deosebire pe timpul fătării uaeilor. Grajdul trebuie podit eu podele tari de lemn, iar sub podele să fie canal (şanţ) pe unde să se scurgă pişalăul şi de unde să meargă singur în gunoier.. Ga să nu se jilăuească. de aborul uitelor nutreţul pus pe podul grajdului, podul trebuie bine şi grosuţ lipit cu lut, barem de 2 degete. Păreţii grajdului — ori de ce ar fi ei — trebuese lipiţi bine pe dinlăuntru şi pe dinafară şi cu deosebire pe dinlăuntru trebuese uăruiţi barem odată în an. Darul omoară ouăle multor insecte, ce s’au încuibat prin păreţi şi nimicesc şl germenii unor boale, ce ar fi intrat în ei deta ureo uită bolnauă. — Uşa grajdului şt o fereslruie ce e deasupra ei e bine să fie

33

3

34

de eătră soare, eă atunci putem mai bine ‘ aierisi grajdul, când cere trebuinţa.

Lipit de grajd stă coteţul porcilor iar deasupra lui coteţul găinilor. Ar zice eineua că acesta nu e bine acolo, deoarece porcii s'ar umple a de păduchi de găină. Dar nu-i aşa, eă doară coteţul găinilor uine lipit bine ea de un lat de mână de gros. Dara punem pe jos năsip iar iarna pleauă în toată săptămâna odată, Iar când punem pleauă ori năsip proaspăt, pe cel ueehiu îl aruncăm pe gunoiu dimpreună eu găinaţul.

In păretele grajdului este o uşiţă pro- uăzută eu grătare. Uşiţa aeeea rămâne deschisă peste iarnă, ea să intre căldură la găini, eă atunci uor fi mai ouătoare şi nu le ua trebui nici hrană aşa multă. Dupăee înceată frigul, uşiţa aeeea se ua închide.

Dindărăîul coteţului de porci este gunoierul, care e săpat în pământ ea de Vs—1 metru. Gunoiul din grajd îl aruncăm în gunoier prin o uşiţă anume lăsată spre acel scop, gunoiul porcilor şi al găinilor aserhenea îl aruncăm acolo, precum şi orice gunoaie se mai fac prin casă şi prin curte. Aei n'ar strica să uorbim şi despre ieşitori.

leşitorile sunt de tot trebuincioase în ograda fiecărui om. Că ce este mai urieios decât a uedea pe după casă şi pe după casă şi pe după şură şi prin grădină tot necurăţenie, tot balegă de om? Şi ori ruşine ori

3 5

ba, — pe la cei mai mulţi din economii noştri uedem eă-i aşa. Fiecare se pune şi-şi împlineşte lipsele trupeşti unde-l apucă. Dar nu e bine aşa. De o parte e lucru ruşinos a se goli omul în uederea lumii, de altă parte ne facem pagubă mare prin aceea. 0 ă gunoiul de om (eserementele), este gunoiul cel mai scump. De aceea oamenii eu bună chibzuială au ieşitori, unde se adună gunoiul omenesc şi de unde în fiecare iarnă se cară pe lueernă ori alte fânaţe. Băniilor este cel mai preţuit gunoiu. Oamenii noştri spun, că e greţos şi e spurcat. S ă zicem că e aşa, dar oare alte bălegare sunt mai curate? Şi iată le adunăm şi le eărăm pe locuri şi folos auem.

Aşa ar trebui să facem şi eu gunoiul oamenilor; să-l dueem pe loe şi să-l băgăm sub brazdă ori să-l împrăştiem subţirel pe fânaţe şi să uedem atunci ce fân mult şi bun uom face.

leşitoarele trebuiesc făcute în apropierea gunoierului, ea din ele să curgă gunoiul în gunoier şi să se amestece eu celalalt gunoiu. Pe de laturi trebuie să fie eu păreţi de scândură, iar înlăuntru eu o ladă, cope- rişul căreia are o gaură pe care ne punem. Din lada aceea gunoiul să se poată scurge pe gunoier. Făcând aşa, gunoiul cel bun nu ua face nimănui greaţă, ei ne ua aduce folos eă-1 uom împrăştia pe locuri dimpreună eu

3*

3 6

alte gunoaie, leşitorile să aibă uşe, eare să se poată închide bine.

Clădiri economice mai sunt grânarul şi eoşerul (eoşteiul). Unii fac grânarele de bârne ori de scânduri, şi sub ele fae ce- larul (piuniţa). Nu sunt rele astfel de grânare într’atâta, că în ele au bucatele tot mereu aier proaspăt, eare intră şi iasă prin erepăturile dintre bârne ori scânduri. Au însă o scădere: sunt expuse focului mai tare decât grânarele făcute din piatră şi cărămidă, ba şi decât cele făcute din grădele şi lipite eu uar gros. Altcum, în caz de nenorocire, şi aeestea ard, deşi nu atât de repede.

C oşarele le fae oamenii noştri din grădele ori din lanţuri. Şi unele şi altele sunt bune. In ele stă cucuruzul mult mai bine decât pe podurile caselor şi se useă mat frumos. Afară de aceea, cucuruzul pus gros. pe podul casei, îngreună tare casa, iar el se mueezeşte mai uşor decât în coşare, unde străbat prin el razele soarelui şi uântul. Afară de aceea cucuruzul pus pe podul casei de multe ori, se afumă într’atâta, de ustură mălaiul ori mămăliga din el.

De clădirile bunului eeonom se fin şt gardurile, cari sunt de atâta însemnătate, cât a ieşit chiar prouerbul: „gard bun, Deeirt bun“. Până acum s’a pus mai puţin preţ pe garduri. Dar acum, din ce se înmulţese po- măriile, din ce se simte tot mai tare lipsa

3 ?

gardurilor. Din pricina unei strungi din gard, pe care a intrat un porc, un niţel, ori oreun copil nepriceput, s ’au întâmplat neînţelegeri, gâleeue şi chiar procese. De aceea un bun econom nu-şi lasă grădina neîngrădită. Qardul îl facem după cum ni-e starea şi după cum e ţinutul în care trăim: de nuiele, de scânduri ori chiar de zid. Din toate însă ar fi cele mat bune şi mai frumoase gardurile oii, cari adecă se fae din tufe de spini, măceşi, porumbei şi altele.

Ge am spus în articolul despre Facerea caselor , trebuie să mai spunem şi acum, ad ecă:

Ori de ce clădire economică auem trebuinţă, să nu stăm eu adunarea materialului până „ne arde la degete“, ei tot materialul trebuitor să-l adunăm pe rând, eu deosebire iarna eu săniile, când putem aduce mult mai uşor, pe lângă că atunci nu ne pierdem nici zilele de lucru. Şi să nu ne apucăm a face clădiri până n’auem materialul adunat. Să facem cum fac saşii, cari au grămezi de piatră şi de lemne de lucru adunate eu ani înainte, şi adună tot mereu, cât, ehiar de se pun să clădească eeua, le mai rămâne material, atâta au adunat. Pe când la oamenii noştri rar de le ajunge materialul când dau a clădi eeua. Şi numai îi uezi când e dricul lucrului umblând după 2—3 bârne, după eâteua care de piatră.

3 8

Mai rău fae aceia, eari se apucă de clădi fără material adunat şi eu bani de împrumutat. Decât aşa — mai bine să nu clădim nimic, că de clădim, de cele mai multe ori ne seărpinăm în cap câte zile trăim.

Auând casa şi clădirile economice în bunăstare, nesmintit să le asigurăm în contra focului. Că în timpul din urmă în multe locuri s ’au iscat focuri grozaue, cari în eâteua ceasuri au făcut cenuşă din munca bieţilor oameni dintr’o mâţă întreagă. In aşa cazuri, dacă casa şi clădirile au fost asigurate, banca le dă numai decât banii, să-şi poată face altele în loc.

Deci: Clădiri economice bune şi potri- uite stării noastre, acele făcute din material adunat de eu bună ureme şi acele asigurate în contra focului! Dar să nu uităm nici aceea: Să nu le facem pe bani de împrumut, mai bine să ne folosim cum uom putea până uom aduna şi material şi bani. Că uăzut-am oameni făcând casă ori altă clădire pe bani de împrumut şi acele — la eâţiua ani s ’au dat eu doba eu grădină, deci au rămas de daună nu numai de clădiri şi de munca pusă, ei şi de grădina, care până într’aeeea nu era îngreunată nici eu un ban.

R e t e a g , Ianuarie 1901.

.... I I P 1111111

De ee nu~şi dau oamenii noştri copiii la măiestrii?

0u întrebarea asta mi'am sfărmat mult capul. Nu mă puteam niei-deeumîmpăca eu în- eăpăţinarea oamenilor noştri, eu răspunsul ee mi-1 dădeau eând îi pouăţuiam să-şi deie copiii la măiestrii. Unul îmi răspundea: d’apoi eum a trăit tata şi el a trăi; altul zicea:. scurme şi el pământul ea mine, de urea să trăiască; altul zâmbea: doară m’a ferit Dzeu, să nu-mi uăd copilul potlogar; un altul se scărpina după ureche : poate că n’ar fi rău, dar uezi dta, aşa ne-am pomenit... Scurt: Pe câţi îi pouăţuiam, toţi îmi răspundeau ba şi iară ba.

Fiind lucrul aşa, iar eu uoind să-mi fac merite patriotiee-naţionale, că am dat naţiei câţiua măiestri harnici, după cari apoi uor urma alţii şi alţii, până să auem o puternică clasă de mijloc; îndemnat fiind şi de ziaristica, care mereu ne îmbărbăta şi spunea că datoria inteligenţei dela sate, a preoţilor şi înuăţătorilor este, ea să facă să înţeleagă pe oamenii noştri a-şi da copiii la maeştrii, uoind să urmez prescriselor gazetarilor noştri, mă pun într’o sărbătoare de iarnă şi

40

adun poporul la şcoală. Şi ne punem, eu eu preotul, mai întâi el din scriptură, apoi eu din uiata practică, a eetera poporului câte toate despre bunătatea mâestriilor, despre datorinţa noastră de a ne face copiii măestri, despre traiul cel eu ticneală al măestriilor, despre cinstea ce o au în societate măestrii harnici, în fine despre tot ce poate spune un om, care urea să-şi desfăşure ideile sale. Şi au ascultat oamenii noştri eu cea mai mare băgare de seamă, deşi i-am ţinut doară două ceasuri. Iar dupăee am gătat eu, a mai recapitulat preotul spusele mele şi i-a prouoeat ea să-şi deie pe faţă părerea despre cele ce le-am uorbit noi în mod atât de eon- uingător.

Mai întâi — par’eă şi acum uăd — a înaintat spre noi un moşneag cărunt, care a zis cam în modul următor:

„După cât înţeleg eu, părintele şi cu în- uăţătorul ne pouăţuiese că, acei cari auem copii mulţi şl moşii micuţe, să mai dăm copiii şi pe la meşterii din oraşe, ucenici, ea să înueţe măestriile. Eu, ce să zic, sunt om bătrân, poate nu pricep bine, dar paremi-se că înzădar e osteneala părintelui şi a înuă- ţătorului. Şi iată de c e :

41

„Noi ne auem obiceiurile noastre, cari se deosebesc de ale orăşenilor; ne auem portul nostru, năcazurile, dar şi bucuriile noastre, cari nu se unesc eu ale [orăşenilor şi de cari nu ne desparte, numai sapa şi lopata. Apoi, că unii creştini au copii mulţi şi moşii miei, aşa a urut Dzeu. Gei eu copiii mulţi se uor băga gineri şi nurori la cei eu moşii mari şi toti s'or întrunehia. Dai, mare-i pământul, toţi putem scurma în el, unul iei, unul colo, uor scurma şi copiii noştri ea noi, şi uor merge trăind în lume, dar uor trăi în legea lor, în limba lor, în portul lor, în obiceiurile lor, în satul lor, unde şi cânii îi cunosc; nu uor mai lua lumea ’n cap ea ei- flindarii, cari n’au căpătâi.... De nu ua fi o ' poruncă aspră de sus, bunăoară cum e porunca pentru eătunie, din satul nostru nu cred să meargă nimenea la oraş la meşteşug.

„Că meşteşug e plugul, drăguţul de el, mai bun meşteşug nu cer dela Dzeu sfântul pentru tot neamul meu. Apoi, de se strică o roată la car, aci e erâsnieul, o înealţă mai pe pont decât peteeoşii cei din oraş. Raful îl trage ţiganul pe ea. De alţi meşteşugari nu are lipsă satul nostru.

42

„Apoi ştiu eă feciorul erâsnieului, numai să oină din eătane, ne-a face earăle şi din nou, eă doară uede lume, iar ţiganul eu copiii lui ar putea înfereea earăle şi dela 3 sate şi-ar putea poteoui oiţele la tot ţinutul acesta, da-i năcazul eă nu au ce lucra tot mereu, eă uite la noi în sat, drept eă e numai un ţigan, dar în satele ueeine sunt şi eâte 2—3 ţigani într’un sat, şi toţi ar trăi, eât se bat care de care să luere mai ieftin. Apoi doară numai nu uom lua bruşul de mămăligă din mâna ţiganului, să-l dăm la copiii noştri, câtă ureme ei îşi pot câştiga traiul ea plugari...“

După moşneag se apropie primarul satului, un om tinăr. om aşezat, eu stare bună, cunoscător de niţică carte. Bl începu cam în modul următor: „Moş Ştefan — eă aşa se ehiema moşneagul, care uorbise mai înainte, — Moş Ştefan a spus drept, când a zis eă copiii noştri nu uor merge la oraş la meşteşuguri; asta şi eu o întăresc.

„Numai eât eu am altă pricină din care a-şi dori ea neam de neamul meu să nu meargă la oraş ea ucenic la meşteşug. Am un prietin la oraş, ne cunoaştem din eătunie.

El e eiobotar. Merg, mai ales iarna, eând e frig, merg câte pe un eeas-două la el de mă desmorţese. Are eurte largă, de multe- ori trag şi eu carul la el în eurte. Scurt: ne auem bine; îl cere şi mă eeareă. Gând e acasă, aşa pace şi rânduială bună-i în eăsoaia unde lucră eu ucenicii şi eu calfele.

„Dar cum iasă el dintre ei, apoi ţigă- nia-i nimica pe lângă ee-i acolo. Cei mai mari înjură şi ceartă pe cei mai miei; eei mai miei dau să plângă şi să ameninţe că uor spune la stăpân; atunci eei mai mari se hâlbărese, dau după cei miei eu ce le eade-’n mână, apoi iar se împacă, că dau bani de aduc eei miei tăbae şi uinars şi le dau şi lor. Am uăzut într’o dup’ameazăzi de iarnă, eând am stat tot eu ei în căsoaie, că stăpânul lor era la târg eu marfă de uânzare. Atunci mi-am zis: Vai, că slabă şeoală în- uaţă pruncii aceştia! Şi par’eă mai pe tot locul de aşa şeoală dau bieţii ucenici, li trimit bieţii părinţi de acasă ea pe nişte floricele neuinouate şi îi strică eu desâuârşire ştrengarii din oraşe. Drept aceea, mai bine rămână prost în satul lui, decât să se faeă orăşan derbereu şi om stricat. Deci, părin-

lele şi domnul înuăţător facă bine şi ierte, dar eu din a mea minte aie, eă mai bine rămână fiecare ’n satul lui, deocamdată.

„De ua cere trebuinţa ea în satul nostru să fie măestri, uor ueni ei din oraş, eă aeolo-i greu locul de ei, n’au unii nici ee lucra, nici ce mânea. Da care ua ueni apoi la noi în sat să şeadă, la aeela nu aie eă nu uoiu îndemna pe câte un om mai sărac să-şi deie copiii; dar până atunci ba“.

Eu priueam la preotul şi preotul la mine; apoi aise unul din noi: „Auaiţi oameni buni, ce au spus moş Ştefan şi primarul? Cine mai are gust să spună ureo uorbă, eă noi de aceea ne-am adunat să ne sfătuim. Spună fără frică tot ce are la inimă, apoi uom spune ^i noi ee mai auem de spus“.

Atunci se apropie diacul, un om bătrân şi păţit, om eu mare trecere la poporul din sat şi din satele ueeine. El aise numai atâta:

„Cinstiţi oameni de omeniei „Dorbe bune ne-au spus părintele şi în

văţătorul nostru; rău e eă ne aşeaăm toţi claie pe grămadă câte pe o moşioară de n’ai ee spune de ea. Bine ar fi ea din copii de ai noştri să înueţe tot felul de meşteşu

M

45

guri şi pe lângă moşioara ee biată au, să- mai poarte şi meşteşugul. Unul să faeă care, altul să le tnfereee, altul să faeă eiobote, altul buţi, altul să faeă pieptare şi alte lucruri. Bine ar fi, dar uezi eă-i năcazul eă nu afli în oraş meşteri de legea noastră şi de limba noastră.*) Apoi, de-i dai la meşteri de neam străin, ei îneă se înstrăinează de neam. Şi decât să se înstrăineze de neam — de le-ar umbla cât de bine — mai bine rămână în neamul lor şi-’n legea lor şi de uor mânea numai odată în zi. Asta-i părerea mea. Gine are altă părere mai bună, spună-o, eă domnii nu ne taie-’n eap pentru aeeea“.

— „Mai are gând să spună eareua eeua?x întrebă preotul; iar unul din mulţime se apropie de noi şi începu aşa:

„Am eu de zis eâteua uorbe. Ştiţi eă eu sunt om sărae şi am o gloată de copii. M’au fost sfătuit părintele şi înDăţătorul încă astă toamnă să duc pe Pătruţ la oraş, să-l dau. ucenic la un meşter bun. N’am făgăduit nici eea, nici hois. E»e-am mulţămit de sfat şi le-am spus eă m'oi mai gândi. Şi m'am gândit

*) Acum au sosit alte timpuri. 1927!

aşa de bine eă m'am dus la oraş. Acolo un orăşan, la care mai în tot anu-i uând câte ureo două poame, m'a îndreptat la unul ce face mese şi paturi şi seaune; ei eă-i fecior de popă românesc. Bucuria mea, că feeio- raşul meu o să înueţe un meşteşug, de care nu i-o fost ruşine nici la un copil de popă. Şi merg înlăuntru. Adecă acolo eeua jupâ- Tieasă ştroneănia bagseama ungureşte ori nemţeşte eu nişte copii miei, iar un bărbat, eeua jupan şi el, jâluia o scândură. Bu dau bună ziua, ea omul. Dar credeţi eă jupâ- *teasa doară a zis „sănătate bună“? Feri Doamnei A zis el: Da ce ueste ne aduci bade? D’apoi uite, dta eşti feciorul popii din satul cutare ?

— „Bu.— „Da m’o trimis un om dela noi eă

nu i-ai lua copilul de ucenic, să-l înueţi meşteşugul dtale?

— „Ba l’oi lua, de-i trecut de 13 ani şi să ştie bine ceti şi serie, atunci îl iau şi în 5 ani de zile îl dau înuăţat gata şi-i dau şi de mâneare, el numai haine are să-i deie; ori eă de urea să-l înuăţ în 4 ani, mi-a da 100 fl. pentru înuăţătură, ori eă de urea să-l înuăţ in 3 ani, îmi ua da 200 fl.

47

„l-am mulţâmit şl m’am dus făgăduindu-l eă o "să spun cui m’o trimis. Iar pe cale m’am gândit a şa : Dacă ăsta-i fecior de popă, de ee a luat el pe jupâneasa aceea de muiere, care bagseatnă nici nu ştie româneşte, că altcum n’ar trudi pe nişte amărîţi de copii miei eu ştroneănituri de acele?

„Nu dau pe Pătruţ la nici un meşter, eă şi el s’a însura ea feciorul acel de popă, de eu nu m’oi putea înţelege eu noru-mea şi eu nepoţii mei. Mai bine rămână sărac în satul lui, în legea lui şi între oamenii lui...“

Acum eram lămuriţi.Poporul nu urea să-şi deie copiii la mă-

estrii ea să nu-şi piardă legea şi limba şi să nu nu se înstrăineze de obiceiurile şi de morauurile cele bune ţărăneşti. Şi drept are. Dar dacă căpătăm maeştri morali, d e legea ş i limba lui, atunci nu mai fuge el de bine, eă cunoaşte el eă maestria-i plug d e aur în uremea de azi, dar pentru plugul cel de aur nu-şi părăseşte el limba şi legea; mai bine ară eu plug de lemn, fie chiar şi în brazdă străină. Deci, cine îndeamnă pe popor a-şt da copiii la măestrii, să se informeze mai întâi unde sunt măestri harnici, de omenie,

48

creştini buni, nededaji beţiei, oameni eu stare şi eu socoteală, oameni eueerriîei, de legea şi limba noastră, şi acolo să-i îndrepte.

Gă, drept şi mai drept, decât să-l ducă la un meşter rău, betiu ori plin de alte pă- eate, mai bine-1 bage slugă la un om de omenie, că mai multă bucurie ua auea după el.

0uppinsul:Pag.

koeuinja o m u lu i............................. .................................... ?Clădiri e c o n o m ice ..............................................................25De ee nu-şi dau oamenii noştri eopiii la măiestrii 3&

De l. Pop-Reteganul au mai apărut în biblioteca de faţă (Nr. 126) pouestirile : Lueă — minte slabă.

B IB L IO T E C A U I W

0 7 7 6 16. VI. 1928

C ]»»j

1 Întemeiată la 1861 de marii metropoliji Andrelu j| g Şaguna dela Sibiiu şt Alex. Sterea-Şulufiu dela = ^ B laj, defruntaşii neamului nostru de atunci: Tim. g § Gipariu.George Barijiu, Axente Seueru, eau. 1. Puş- g J eartu, baron Vasile Pop, Dr. 1. Raţiu, laeob Bologa = ă ş. a. eu scopul de a înainta cultura poporului g 1 român prin tipărire de cărji bune şt folositoare, = % a înfiinţat şi ua înfiinţa şi susţinea biblioteci po- “ Ş porale în fiecare comună, biblioteci regionale în § % fiecare centru de despărţământ şi o bibliotecă | §§ mai mare centrală; a întemeiat şt ua întemeia şi = g susfinea muzee regionale în centrele despartă» ş - j j mintelor, pe lângă un m are Muzeu Central; a ri~ g Jj dteat şt ua ridica şi susfinea ca se naţionale în = Ş toate comunele româneşti; a aranjat şi ua aranja g 1 expoziţii etnografice (de porturi, de jocuri nafio- ş ş nale ete.), de agricultură, de grădinărit, pomărit, “ ş de copii, industriale, artistice ş. a .; a ftnut şi ua §= J finea eonferinje şi prelegeri populare; a acordat g § şi ua aeorda premii şi burse (stipendii); a în- = ^ fiinţat ş i ua înfiinţa bănci populare, eooperatiue g, 1 ş. ă .; a instruit şi ua instrui pe analfabeţi (pe g = eeiee nu ştiu ceti şi serie). „Asoeiafiunea“ e = = împărfită în despărtăminte (cercuri), iar a ce - g 1 stea în comune sau agenturi. 4 persoane pot § 1 face o agentură şi cere prin directorul despăr- “ = tământului o bibliotecă dela §

^«hiliHllllllilitlIlIHtililHllimlMlIlIHnlillllllIhlillllllllIHlilillllllllilillllllliilillllllIhliilIlUUililHIII

| Abonaţi publicaţiile „Asoeiaţiunei“ l =

I „ T R A N S I L V A N I A “ !1 Cea mai veche revistă românească din Ardeal =1 Apare lunar. j§1 Costul abonamentului anual: f1 pentru membrii „Asoeiatiunii“ . . . . 100 Bei f Jj* pentru n em em b ri.......................................... 200 Lei f^ llll|l|lll|||||i|l||||||||l|l||!|||||i|i||!|||||i|i||||||||||||l|l||||||||i|ll|||||||l|i!l||||||l|>l|||||||l|lll||||||i|r|!!||

IIIII

Abonaţi-vă la „Biblioteca Poporală“.Ultimii numeri conţin următoarele:

Nr. 128. „De eetit şi răsgândit“, material pentru şezătorile noastre culturale.

Nr. 129. Calendarul „Asoeiajiunii“ pe anul 1927 întocmit de Horia Petra-Petreseu.

Nr. 140. 1 Deeemurie 1918. eonferen[ă pentru serbarea Unirii Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului eu Patria- Mamă, întocmită de Romul Simu, secretarul adm. al „flstrei“.

Nr. 141. Dine Crăciunul, piesă de teatru pentru copii, în 2 acte de Elena G. Sporea.

Nr. 142. Fapte de împlinit pentru întărirea şi prosperitatea neamului.

Nr. 143. „Qriuei“, şi alte pouestiri, de Horia Petra-Petreseu.

Nr. 144. Piatra credinţei, pouestire din mata poporului de eoriolan Bredieeanu.

Nr. 145. C asa ţăranului român, sfaturi de loan- Pop-Reteganul

■illllllllMlMIilIllli.Cea mai răspândită publieaţiune poporală

„BIBLIOTECA POPORALĂ ® A AS0CIAŢ1UNE1“ ®e îngrijită de secretarul literar al „Asoeiajiunei“. eu sprijinul celor mai buni scriitori pentru popor.

Costul abonamentului anual: pentru membrii „Asoeiaţiunei“ . . . . 50 Lei pentru n e m e m b rii.........................................70 LeiAdresa: „ASOCIAŢIUNEA“ Sibiin, Strada Şaguna 6.

m iimiiTipografia „Dacia Tralană“. Sibiu.