anunt concurs1905

6
Nesecret Serviciul Resurse Umane Nr. 16.632/24.04.2015 ANUNŢ Ministerul Transporturilor cu sediul în B-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, București, organizează concurs pentru ocuparea unor posturi contractuale vacante, după cum urmează: curier în cadrul Biroului cercetarea fondului arhivistic și registratură - 1 post pe durată nedeterminată, minim studii gimnaziale; cunoștințe operare calculator; magaziner în cadrul Serviciului tehnic, administrativ și protocol - 1 post pe durată nedeterminată, minim studii generale, vârsta minimă: 21 ani. Dosarul de concurs va con ține în mod obligatoriu : 1. Cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;. 2. Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; 3. Copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de instituția publică; 4. Carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie. 5. Cazierul judiciar sau o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. 1

Upload: alin-giumanca

Post on 25-Sep-2015

8 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

U

TRANSCRIPT

Direcia General Resurse Umane

Nesecret

Serviciul Resurse Umane

Nr. 16.632/24.04.2015

ANUN

Ministerul Transporturilor cu sediul n B-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureti, organizeaz concurs pentru ocuparea unor posturi contractuale vacante, dup cum urmeaz:

curier n cadrul Biroului cercetarea fondului arhivistic i registratur - 1 post pe durat nedeterminat, minim studii gimnaziale; cunotine operare calculator;

magaziner n cadrul Serviciului tehnic, administrativ i protocol - 1 post pe durat nedeterminat, minim studii generale, vrsta minim: 21 ani.

Dosarul de concurs va conine n mod obligatoriu:

1. Cerere de nscriere la concurs adresat conductorului instituiei publice organizatoare;.

2. Copia actului de identitate sau orice alt document care atest identitatea, potrivit legii, dup caz;

3. Copiile documentelor care s ateste nivelul studiilor i ale altor acte care atest efectuarea unor specializri, precum i copiile documentelor care atest ndeplinirea condiiilor specifice ale postului solicitate de instituia public;

4. Carnetul de munc sau, dup caz, adeverinele care atest vechimea n munc, n meserie i/sau n specialitatea studiilor, n copie.

5. Cazierul judiciar sau o declaraie pe proprie rspundere c nu are antecedente penale care s-l fac incompatibil cu funcia pentru care candideaz. Candidatul declarat admis la selecia dosarelor, care a depus la nscriere o declaraie pe propria rspundere c nu are antecedente penale, are obligaia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai trziu pn la data desfurrii primei probe a concursului.

6. Adeverin medical care s ateste starea de sntate corespunztoare eliberat cu cel mult 6 luni anterior derulrii concursului de ctre medicul de familie al candidatului sau de ctre unitile sanitare abilitate; Adeverina care atest starea de sntate conine, n clar, numrul, data, numele emitentului i calitatea acestuia, n formatul standard stabilit de Ministerul Sntii.

7. Curriculum vitae.

Actele mai sus menionate vor fi prezentate i n original n vederea verificrii conformitii copiilor cu acestea.

Dosarele de concurs se depun la sediul Ministerului Transporturilor b-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureti - secretariatul comisiei de concurs pn la data de 11.05.2015

Relaii suplimentare se pot obine la telefon 0750.032.385, Serviciul Resurse Umane.

Pentru alte informaii privind organizarea i desfurarea concursului de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant pentru personalul contractual putei consulta Hotrrea Guvernului nr. 286/2011, cu modificrile i completrile ulterioare.

Condiiile generale necesare pentru ocuparea posturilor scoase la concurs sunt:

a) are cetenia romn, cetenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparinnd Spaiului Economic European i domiciliul n Romnia;

b) cunoate limba romn, scris i vorbit;

c) are vrsta minim reglementat de prevederile legale;

d) are capacitate deplin de exerciiu;

e) are starea de sntate corespunztoare postului pentru care candideaz, atestat pe baza adeverinei medicale eliberate de medicul de familie sau de unitile sanitare abilitate;

f) ndeplinete condiiile de studii i, dup caz, de vechime sau alte condiii specifice potrivit cerinelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnat definitiv pentru svrirea unei infraciuni contra umanitii, contra statului ori contra autoritii, de serviciu sau n legtur cu serviciul, care mpiedic nfptuirea justiiei, de fals ori a unor fapte de corupie sau a unei infraciuni svrite cu intenie, care ar face-o incompatibil cu exercitarea funciei, cu excepia situaiei n care a intervenit reabilitarea.

Condiiile specifice necesare pentru ocuparea posturilor scoase la concurs sunt:

Curier

Condiiile de participare:

-pregtire de baz: minim studii gimnaziale

-experien profesional/vechime n specialitate: nu este cazul

-cunotine operare calculator

Magaziner

Condiiile de participare:

-pregtire de baz: minim studii generale

-experien profesional/vechime n specialitate: minim 1 an

-vrsta minim: 21 ani

Concursul va consta n trei etape succesive, care se vor desfura la sediul Ministerului Transporturilor din b-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureti, astfel:

a) selecia dosarelor de nscriere

- se depun dosarele de concurs n perioada 24.04.2015-11.05.2015 (n termen de 10 zile lucrtoare de la data publicrii anunului).

b) proba scris - n data de 19.05.2015 ora 1000.

c) interviul - n data de 25.05.2015, ora. 1000.

BIBLIOGRAFIE GENERAL

Pentru toate posturile scoase la concurs indiferent de compartiment i denumirea postului:

1) H.G. nr. 21/2015 privind organizarea i funcionarea Ministerului Transporturilor.

BIBLIOGRAFIE SPECIFIC

pentru concursul de ocupare a unui post contractual vacant de curier

1) O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activitii de soluionare a petiiilor, cu modificrile i completrile ulterioare;

2) Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaiile de interes public, cu modificrile i completrile ulterioare;

3) H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaiile de interes public;

4) Legea Arhivelor Naionale nr. 16/1996, cu modificrile i completrile ulterioare.

BIBLIOGRAFIE SPECIFIC

pentru concursul de ocupare a unui post contractual vacant de magaziner

1) Ordinul Ministerului Finanelor Publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea i efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor i capitalurilor proprii;

2) H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fr plat i de valorificare a bunurilor aparinnd instituiilor publice, cu modificrile i completrile ulterioare.

Calendarul de desfurare a concursului:

Data limit pn la care se pot depune dosarele de concurs 11.05.2015, ora 1600

Nr. Crt.

DOCUMENTE

Termen

1

ANUN

Cu cel puin 15 zile lucrtoare nainte de data stabilit pentru prima prob a concursului pentru ocuparea unui post vacant

24.04.2015

2

DEPUNERE DOSARE DE NSCRIERE

n termen de 10 zile lucrtoare de la publicarea/afiarea anunului.

24.04.-11.05.2015

3

SELECIE DOSARE DE NSCRIERE

n termen de maximum 2 zile lucrtoare de la data expirrii termenului de depunere a dosarelor de nscriere.

12.05.-13.05.2015

4

COMUNICARE REZULTATE SELECIE DOSARE DE NSCRIERE

n termen de o zi lucrtoare de la expirarea termenului privind selecia dosarelor de nscriere.

14.05.2015

5

DEPUNERE CONTESTAIE SELECIE DOSARE DE NSCRIERE

n termen de cel mult o zi lucrtoare de la data afirii rezultatului seleciei dosarelor de nscriere.

15.05.2015

6

ANALIZ CONTESTAIE SELECIE DOSARE DE NSCRIERE

n termen de maximum o zi lucrtoare de la expirarea termenului de depunere a contestaiilor.

18.05.2015

7

COMUNICARE REZULTATE CONTESTAIE SELECIE DOSARE DE NSCRIERE

Imediat dup soluionarea contestaiilor

18.05.2015

8

PROBA SCRIS

Susinerea probei scrise dup cel puin 15 zile lucrtoare de la publicarea/afiarea anunului.

19.05.2015

9

NOTARE PROB SCRIS

n termen de maximum o zi lucrtoare de la data finalizrii probei.

20.05.2015

10

COMUNICARE REZULTATE PROB SCRIS

n termen de cel mult o zi lucrtoare de la data afirii rezultatului probei scrise.

20.05.2015

11

DEPUNERE CONTESTAIE PROBA SCRIS

n termen de cel mult o zi lucrtoare de la data afirii rezultatului probei scrise.

21.05.2015

12

ANALIZ CONTESTAIE PROBA SCRIS

n termen de maximum o zi lucrtoare de la expirarea termenului de depunere a contestaiilor

22.05.2015

13

COMUNICARE REZULTATE CONTESTAIE PROBA SCRIS

Imediat dup soluionarea contestaiilor

22.05.2015

14

INTERVIU

Susinerea interviului n maximum 4 zile lucrtoare de la data susinerii probei scrise

25.05.2015

15

NOTARE INTERVIU

n termen de maximum o zi lucrtoare de la finalizarea probei

26.05.2015

16

COMUNICARE REZULTATE INTERVIU

n termen de maximum o zi lucrtoare de la data finalizrii probei.

26.05.2015

17

DEPUNERE CONTESTAIE INTERVIU

n termen de cel mult o zi lucrtoare de la data afirii rezultatului probei scrise.

27.05.2015

18

ANALIZ CONTESTAIE INTERVIU

n termen de maximum o zi lucrtoare de la expirarea termenului de depunere a contestaiilor

28.05.2015

19

COMUNICARE REZULTATE CONTESTAIE INTERVIU

Imediat dup soluionarea contestaiilor

28.05.2015

20

REZULTAT FINAL AL CONCURSULUI

n termen de maximum o zi lucrtoare de la data afirii rezultatului contestaiilor la interviu.

29.05.2015

Afiat astzi, 24.04.2015

1