Anul V. 1—15 I U L I E 1 9 2 9. No . 13—14.

VESTITORUL ORGAN AL EPARHIEI ROMÂNE UNITE DE ORADEA ŞI REVISTĂ DE CULTURĂ RELIGIOASĂ

R e d a c ţ i a : Strada Academici No. 6. Apare Abonament :

A d m i n i s t r a ţ i a : Parcul Ştefan cel Marc No. 8. la 1 ş i la 15 a f iecărei luni 5 Lei

200 Lei

P A R T E A O F I C I A L A

Nr. 2005/1929. C o n c u r s pentru 30 locuri gratuite în Internatul

de fete din B e i u ş . Dorind, ca Ia câf de mulfe e leve române unite

merituoase să Ie dăm posibilitatea de a se putea îm­părtăşi în creşterea religioso-morală, ce se dă ele­velor din Internatul nostru de fete din Beiuş de sub conducerea surorilor Notre Dame, pentru anul şcolar 1929/30 publicăm concurs pentru câte 10 locuri gra­tuite de fiecare din clasele superioare (V, VI şi VII) liceale cu următoarele condiţiuni:

1. Pot concura numai eleve : a) române unite; b) cari au absplvat la oricare liceu din tară una

din clasele IV, V şi VI cu media cel puţin opt (8)

clasele V, VI sau VII, dela liceul nostru de fete din Beiuş; 2. Cererile provăzute cu extras matricular de botez,

certificat şcolar şi certificat medical, ni s e vor înainta până cel mult în 10 August crt.

Oradea, Şed. Cons . din 11 Iulie 1929.

( s s ) Dr. Valeriu Troian Frenţiu Episcop român unit.

Nr 1645/1929.

t N e c r o l o g . Cu durere comunicăm Ven. Cler diecezan, că

Fratele în Chrisfos On. Vasile Ardelnan preot în Uileac în ziua de 15 Iunie crt. a repaosat în Domnul în anul al 67-lea al vieţii şi al 40-lea al preoţiei şale.

In veci pomenirea lui! şi cari în anul şcolar 1929/30 îşi vor urma studiile în Oradea, 19 Iunie 1929.

P A R T E A N E O F I C I A L A

C u m n i s e f u r a s u f l e t e l e . Vom denunţa în cele ce urmează opiniei publice

româneşti, metodele bizantine întrebuinţate de unii ne­odihniţi, pentru a răpi bisericii române unite sufletele şi a i-se înfige în trupul şi în carnea ei.

Este îndeobşte cunoscut, că regiunea Nord-vestică a {arii a fost şi este o regiune compactă română unită; Sătmarul, Maramureşul, Sălajul. Neodihnita clica bizan­tină însă, care a jurat, ca oarecând Evreii împotriva lui Pavel, că nici vor mânca nici vor bea, nici vor durmi odihniţi, până nu vor cânta prohodul bisericii unite, clică care jubilează de câte ori îi reuşeşte să scufunde în întunericul Fanarului câte-un biet suflet român unit, rătăcit, a socotit, că va fi foarte core-punzător scopului ei, dacă va sparge unitatea de granit a regiunilor curat greco-catolice române din Sălaj, Sătmar şi Sighet.

C e a mai sfântă operă naţională dela graniţa de Vest a Ţării: colonizarea, a fost pusă în slujba acestui diabolic plan. Organele administrative ale Sfatului şi ce le pentru aplicarea reformei agrare au fost unelte în mâi­

nile puternicilor zilei, ca să ortodocsizeze pe „ungurii" de unit,i şi să-i ducă în sânul atotmântuitoarei biserici a „neamului". Nici nu e lucru prea de mirat, pe aceea vreme, când stăpânea regimul arbitrarului, al încălcării legilor şi al favoritismului nedrept, când şi azi, în era regimului legalităţii şi al dreptăţii, vezi inspectori ge ­nerali dela Ministerul Instrucţiunii intrând cu dosarele Preasfinţitului Ivan dela Cluj subtsuori tunând şi. tră­snind peste capetele directorului şi al profesorilor dela un liceu instalat cu chirie în localul proprietatea unei parohii române unite, că de ce nu cedează în şcoală sală pentru capela celor 5 (zi cinci) persoane orto-docse din localitate ,împrăştiati într'o mare de uniţi. (Cazul insp. gen Enache Ionescu la liceul din Şorncuta). Biată biserică, care şi cu un sprijin atât de efectiv al Statului abia s e poate ţine pe p ic ioare !

Dar să venim la cazul nostru. Intre comunele Doba şi Moftinul mic din judeţele

Safu-Mare şi Sălaj a fost o fermă a contelui, care în urma exproprierii pământului arabil din jur a fost gă-

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

sită potrivită pentru colonizarea unei noui comune. Lucru foarte' just şi lăudabil. Dar ortodoxia cuceri­toare a trebuit să-şi vâre codita şi aici. Colonia nu putea-fi, bineînţeles, decât ortodoxa, ca singura care, după mentalitatea celor de-atunci, prezintă garanjia unui naţionalism ireproşabil şi neclintit. Pentru plan a au fost câştigate şi organele Statului. Consilierul agricol al judefului Satu-Mare a pus alternativa celor 18 fa­milii gr-cat. foşti servitori ai grofului, că ori se de­clară neuniji ori părăsesc locuinţele pe cari le ocupau. Bieţii c e erau să facă, decât să-şi lapede legea , au preferit să-şi părăsească culcuşul lor şi să-şi zidească case în altă parte.

Acum terenul erâ evacuat. Era firesc ca în locul celor expulsaţi din case le lor să s e aducă credincioşi ortodocşi din vre-o comună. ortodoxă. Dar nu, căci astfel planul cuceritorilor ajutaţi cu zor de orga­nele Statului nu erâ deplin. Au încercat deci să folo­sească sfânta operă a colonizării ca argint al lui Iuda, cu care să cumpere sufletele uniţilor. Autorită­ţile în drept au anunfat credincioşilor uniji aduşi din comune ca Bologa, Morlaca, Săpânţa, Ciocârlău, etc. că numai aşa vor primi pământ, dacă s e vor declară ortodocşi. C e să facă biefii necăjiji. Vre-o 46 familii s'au reîntors în comunele de origine, iar alţii au lăsat autorităţile în dubiu asupra religiunii lor, până c e vor fi împroprietăriţi definitiv, ca apoi să s e dea pe fată că ei sunt uniji.

Astfel cu concursul tuturor autorităţilor de Stat; prefectul judeţului Satu-Mare liberal şi averescân, con­silierul agricol, al notarului comunal din Doba, şi ş e pare că şi cu concursul fostului inspector-şef al învăţământului, s'a comis o urîtă faptă pentru o lume civilizată, că prin falş, persuasiuni, siluire ba chiar şi ameninţări cu 78 (scris şaptezeci şi opt) familii greco-cato-lice şi cinci (cinci) ortodoxe s'a înfiinţat o colonie şi parohie ortodoxă română cu numele co lonia: Colonel Paulian, parohie împroprietărită cu sesiune parohială, bisericească, cantorală e t c .

Preasfinjitul Ciorogar dela Oradea s'a grăbit ca pentru nou înfiinţata parohie şi pentru credincioşii cari nu erau ai Preasfinţiei Sale să hirotonească preot pe învăţătorul şcoalei de stat în persoana unui normalist eliminat dela şcoa la ' normală de Stat din Oradea, cu numele Eufemic Purdel.

Nu ne mirăm de această ispravă minunată a fra­ţilor dela Bucureşti, veniţi pe aceste meleaguri în ca­litate de funcţionari superiori, nu ca prin tact, bună­voinţă şi respect al legalităţii să consolideze bunele raporturi dintre elemetul românesc de aici, ci să ser­vească ca unelte oarbe în mâna unui proseliiism rău inspirat, ci ne mirăm cum s'a putut săvârşi o ase­menea nelegiuire în judeful Satu-Mare, unde am avut şi un consilier agricol preot român unit distins cu brâu roşu, subt ochii vicarului foraneu dela Careii-Mari, a canonicului dela Moftinul mic şi al proto­

popului districtului fost senator averescân. Cum de-arh răbdat noi să ni s e fure sufletele prin mjiloace aşa de mârşave; cum de n'am strigat în gura mare, să auză întreaga ţară, uneltele duhovniceşti puse în aplicare de înalt Preasfintitul Neculai şi sprijinitorii săi ? j ; >

Facem un călduros şi insistent apel către D-nii Miniştrii de interne, al Domeniilor şi al Cultelor, în al căror spirit de legalitate şi dreptate avem toată în­crederea, şi pe cari îi ştim oameni sinceri democraţi şi drepţi: '

1°. ca prin o anchetă urgentă şi severă să facă să înceteze o ruşine ca aceasta, ca un în­văţător simplu, hirotonit peste noapte întru preot, să terorizeze 78 de familii române unite şi prin ame­ninţări de tot felul să-i si luească şi să-i împiedece de-a avea mângâierea religiei în care s'au născut, religie, tot atât de naţională şi româneasca ca cea ortodoxă.

2*. Să-şi primească pedeapsa exemplară toţi acei funcţionari ai statului (prefect, consilier agricol, notar, etc). cari prin falş, siluire şi ameninţări, au contribuit Ia siluirea conştiinţei alor 78 familii şi au înfiinţat pa­rohie ortodoxă cu suflete greco-catol ice;

3°. ca parohia ortodoxă română din colonia C o ­lonel Paulian (judeţ Satu-Mare) să s e transforme cu toate averile ei mobile şi imobile în parohie română unită, ca singură îndreptăţită a fiinţa legal.

In orice caz vrem să ştim pe baza cărui temei legal s'a înfiinţat parohie ortodoxă română cu 5 (cinci) familii ortodoxe române şi 78 familii române unite. Cine sunt faşificatorii şi siluitorii.

Notăm, 1°, că toate ce le spuse de noi sunt per­fect adevărate şi exact controlate pe bază de rapoarte oficiale, originale.

2°, că nu ne vom da pace până nu s e va face lu­mină deplină şi dreptate completă în această chestiune strigătoare la cer. P. T.

înjosirea religiei. Este cunoscută înteţită propagandă ce-o fac

Ungurii prin Radiofonie, mai ales pentru a finea vie în confraţii lor dela noi idea revanşei asupra „ocupa-torilor şi invazarilor streini". Este o chestiune ce-i priveşte, bineînţeles că ea ne priveşte şi pe noi foarte de-aproape. Dar nu voim să facem politică în coloa­nele acestui periodic, care nu are caracter politic, dar c e e a c e fac Ungurii catolici din Ungaria, — reformaşi tot aşa — revoltă simţul şi celui mai paşnic şi mai conciliant creştin. Aceştia au înhămat biserica lor la opera de propagandă revanşardă a Guvernului şi a celor mai înverşunate tabere revizioniste. C e e a c e am auzit eu Duminică, în 23 Iunie, cu propriile mele urechi, scandalizează şi revoltă pe toi omul, care ştie ce e re­ligia şi Biserica şi c e este scopul, şi menirea lor în lume.

Profesorul de teologie Pataky Arnold a ţinut de

© BCU CLUJ

V E S T I T O R y L s pe amvonul bisericii „Sf. Ştefan" din Budapesta o „predică" care n'a fost decât o continuă aţâţare şi ocară împotriva Valahilor, o „predică" adresată direct Ungurilor din Oradea, adică cetăţenilor unui alt Stat, pentrucă aşa i-a şi agrăit direct: Kedves nagyvâradi testvereim1" Iubiţii mei fraţi orădani, agrăire care s'a repetat în cursul „predicei" cel puţin de zece ori.

Şi ce spunea d-I profesor de teologie biblică fraţilor lui din Oradea ? (E de însemnat că în aceeaşi zi s e ţinea Ia Oradea adunarea partidului maghiar cu prezenfa d-lor G. Bethlen şi Elerner Gyârfâs etc.)

Se celebra pomenirea sf.-tului Ladislau Regele Ungariei, patronul Orăzii şi al Bihorului (de ce chiar la 23 Iunie când partidul maghiar fine adunare Ia Oradea?) şi d-I profesor de biblic a \inul să le pre­zinte „fraţilor săi din Oradea" (kedves nagyvâradi testvereim) scene biblice luate de pe timpul celor mai

„crâncene războaie dintre poporul ales, Jidovii şi inva-zorii păgâni ai lui Sargon şi Nabuchodonosor. A spus d-1 profesor, asemănând soartea de azi a poporului maghiar cu soartea Jidovilor invadaţi, că precum Sar­gon regele Asiriei a invadat o parte a imperiului jido­vesc (împărăţia lui Israel nimicindu-i capitala Samaria la 721), dar cealaltă parte a mai rămas în picioare, împărăţia lui juda cu Ierusalimul, astfel o parte a te-ritorului maghiar a fost invadat de „hoardele orien­tale" (keleti hordâk). — Dar precum Jidovii din îm­părăţia invadată a Iui Israil şi au întors toată nădejdea spre frajii rămaşi încă liberi din împărăţia lui Juda, unde era templul sfânt, astfel şi maghiarii din terito­riile ocupate de „invasorii barbari" să-şi întoarcă pri­virile spre 'Ungaria ciuntită, dar liberă, de unde Ie poate veni mântuirea.

Iac'aşa, dela început până la sfârşit părintele profesor în întreaga predică, n'a făcut decât politică, îmbrăcată în asemenări biblice; afară de două propo­ziţii dela sfârşit, în cari îi îndeamnă pe iubiţii săi ascultători să facă pocăinţă, căci şi poporul j idovesc numai după aspră şi sinceră pocăinţă a văzut ziua mântuirii de sub robia barbarilor.

Revoltător şi provocator a fost ce-a spus d-1 profesor predicator şi despre sf. Ladislau, îndemnându-i şi îmbărbătându-i pe frajii săi dela Oradea, să aibă nădejde şi încredere, că acel sfânt Ladislau, pe care invasorii streini l-au mutat dela" locul lui, va reîntregi hotarele Ungariei până la Carpaji!

Autentic. Ne întrebăm: Oare ce cred D-nii Miniştrii noştrii

de interne şi de externe, poate*se admite ca aceasta deşanfată şi îndrăzneaţă propagandă prin Radio şi prin biserică a Ungariei să continue nesupărată până la infinit? Admit oare regulamentele internaţionale ale Radiofoniei ca dela un post de emisiune să s e vor­bească direct cetăţenilor unui alt Stat şi încă afâjân-du-i şi agitându-le spiritul de revanşă? Nu are Statul nostru mijloace suficiente pentru ca să împiedece o

aşa neruşinată şi dăunoasă propagandă? Ştie d-1 Mi­nistru de Interne şi întreg On. Guvern al Ţării, c e efecte produce această propagandă a Ungariei între cetăţenii minoritari dela frontieră şi mai ales între func 1

tionarii minoritari? Aceea, că intenţionat nu 'înoată limba Statului, nădăjduind, că şi aşa nu peste mult tot la Ungaria vor reveni. E revoltătoare situaţia din oficiile publice din Qradea, de e x . ; pline de funcţio­nari minoritari, cari de zece ani de stăpânire româ­nească încă n'au învăţat româneşte şi nu ştiu de loc limba oficială. E de-ajuns să intraţi în oficiul p. t. t. No. 2 al D-lui diriginte Andreievici şi veţi rămânea înmărmuriţi de starea de-aco lo: diri 200 de funcţionari; abia 10° / 0 sunt români, restul tţofi maghiari dintre cari nici unul nu ştie româneşte. Nici nu-şi dau silinţa să înve(e. Nu crede On. Guvern şi Direcţiunea P.T.T. ca la provocările îndrăzneţe ale Maghiarilor de peste frontiere ar trebui să răspundă prin concediarea sau punerea în disponibilitate în masă a tuturor funcţio­narilor neştiutori de carte românească, hrăniţi mereu mereu cu idei revanşarde din partea Budapestei. Cred, că demnitatea Statului şi a Neamulu iar pretinde acea: sta. Să nu ne hrănim vipere pe sânul nostru. Prea înmănuşat tratează Statul nostru cu astfel de renitenti, cari nici după zece ani n'au voit să-şi însuşească limba Statului. Ştim că alte ţari au procedat altfel.

Ori n'avem noi Ministru pe lângă Vatican, care să tină în vedere Sfântului Părinte abuzul ce-1 fac maghiarii catolici cu biserica, cu amvonul, cii Cuvân­tul lui D-zeu, a}âtând pe oameni la revanşă, ură şi răzbunare, când Papa întreaga sa activitate şi-o în­dreaptă spre pacificarea popoarelor proclamând sus şi tare: Pax Christi in Regno Christi şi dând şi el vădită dovadă de răbdare, de resemnare, cum a dat şi mai nou întregii lumi prin aranjarea şi eliminarea „chestiunii romane*?

Noi din parte-ne, ca adevăraţi creştini şi catolici, cari nu facem din catolicismul nostru unealtă de ură şi instigare, condamnăm cu scârbă în suflet o ase­menea procedură şi vedem în ea o adevărată înjosire a religiei şi a bisericii, cari trebue să fie mijloace de împăcare, liniştire şi înfrăţire a oamenilor, aşa cunra voit Hristos şi cum vrea ş i reprezentantul său* pe pământ. ^

- Biserica românească nici în ce le nrmi dureroase momente ale asupririi maghiare, nu s'a dejosif până acolo, să ducă ura de rassă pe amvon, în biserică, ş i să numească „hoarde barbare" pe alţii, cu toate că fraţilor maghiari şi catolici latini le place să s e jlrifi, cum s'au {mut şi în trecut, mult superiori nouă „gre­cilor şi Valahilor". Dar noi nu dăm superioritatea noastră pe a lor, căci a noastră e răzimată pe ade­vărata iubire a lui D-zeu şi a oamenilor şi, deci, pe adevăratul creştinism catolic, care iubeşte, zâdeşte, şi nu ureşte. Atât.

Un preot greco-catolie.

© BCU CLUJ

4 V E S T I T O R U L

C a s a n a ţ i o n a l a " l a O r a d e a . Duminecă în 23 Iunie c. un numeros şi impozant

public a fost convocat de cei trei episcopi români în Sală c e a mare a prefecturei judeţului. Mărturisim, că un aşa frumos public românesc nu s'a adunat la un loc în Oradea dela celebra primire a armatei des-robitoare şi a Regelui Ferdinand I. în 1919. S'a dovedit încă odată, că noi Românii ne criticăm, ne combatem, ba poate unii s e chiar urăsc, până în momente de primejdie comună, când toţi suntem una în simţiri şi voinţă. Era perioada de agitaţie şi indignare provocată de discursul premierului ungar dela Budapesta. Aşa că convocarea iscălită de cei trei vlădici români din Oradea a venit în momente dintre cele mai propice.

Dar ce scop avea această întrunire a Românilor din Oradea şi judeţul Bihor ? Avea, să adune într'o mare organizaţie pe toţi Românii din Oradea şi Bihor, pentrucă să s e impună şi să s e validiteze mai bine aici la frontiera de Vest împănată de minoritari bine organizaţi.

O idee din cele mai lăudabile; dar s e poate ea oare realiza? Experienţa de zece ani ne face să fim sceptici. Câţi oameni inimoşi au simţit aceasta slăbi­ciune a elementului românesc de-aicea: lipsă de orga­nizare ; şi-au încercat a-o delăturâ, dar cu puţin succes . Prea multe sunt diversităţile cari ne despart. Cu prilejul acestei întruniri s'au spus în privinţa aceasta multe lucruri interesante şi semnificative. După scurta des­chidere a episcopului român-unit, în care a schiţat multele încercări de-a organiză pe Românii dela Vest într'o vastă Societate culturală, P. S. Sa Andrei Cri-şanul a spus lucruri înduioşetor de adevărate. A pus degetul pe ranele adevărate: antagonismul politic dintre partide, răceala dintre regăţeni şi ardeleni, etc. şi Prea Sfinţia Sa s'o fi gândind de sigur, fără s'o spună, şi la lipsa de colaborare, să nu zicem de dragoste, dintre ce le două confesiuni româneşti de aicea, cari încă nici odată n'au mers mână în mână. Dovadă acţiunea pentru înfiinţarea acestei noui Asociaţiuni „Casa naţio­nală", când nu de mult s'a înfiinţat „Vestul Româ­nesc", care îmbrăţişează toate nevoile culturale ale Românilor dela Vest, dar care, probabil, nu corespunde, căci stă subt oblăduirea şi conducerea vlădicului unit din Oradea; de aceea trebuia o altă mişcare, care să pornească dela vlădicul neunit, pe semne.

Căci altfel nu înţelegem răceala cu care s'au purtat cei din cealaltă strană faţă de „Vestul Româ­n e s c " şi însufleţirea lor de-acuma faţă de „Casa na-naţională" cu aceleaşi scopuri.

Iată păcatul nostru: ura şi invidia, ori cum zicea D-l Dr Lazar „lipsa de sinceritate reciprocă", ori fost inspector-şef Gh. Bota, care a fost patetic în desvă-lirea şi mărturisirea acestei crude realităţi: „ipocrizia".

D-l Dr Lazăr de-alffel a spus-o foarte clar şi convingător, că nu are nici rost înfiinţarea unei noui Asociaţiuni culturale în Oradea, când avem şi de-altfel

Srea multe: „Astra", „Cele Trei Crişuri", „Ateneul oman", „Extensiunea Universitară", „Societatea Femei­

lor Române", „Vestul Românesc", e t c , etc. să nu mai amintim „Asociaţiunea Corpului Didactic", „Cercul Militaro-Civil", „Cercul Franco-Romain" etc. Şi D-Sa a făcut apel 'către publicul prezent, să s e înscrie în „Vestul Românesc" care îmbrăţişează toate exigenţele naţionale de la noi. Dar, probabil, lumea a presupus că D-l Dr Lazăr are ceva dedesubturi, şi n'a aderat, ci s'a procedat lâ Votarea Statutelor, înfiinţarea şi

constituirea Comitetului nouei Asociaţii „Casa Naţio­nală". Astfel că avem iară' o nouă Societate culturală în plus, cu Statute, Comitet, etc.

Va avea ceva rost şi activitate în viitor? Nu prea credem. Mai întâi pentrucă nici altele nu prosperează mai bine; al doilea, pentrucă, pe semne, nici dela ide.ea de constituire a acestei Societăţii n'au lipsit metehnele de cari suferim noi Românii de aici: lipsa de sinceritate şi ipocrizia, cum ziceau D-nii Lazăr şi Bota. Şi până nu vor dispare aceste metehne, şi mai ales în câmpul confesional, şi până ce nu se va face adevărata înfrăţire a celor două confesiuni româ­neşti de aici şi a conducătorilor ei, durere, nici 6 nădejde nu e în înjghebarea unei organizaţiuni cultu­rale puternice şi trainice aici. Toate celelalte divergenţe şi deosebiri s e vor învinge şi delăturâ, dacă s e va delăturâ cea mai intimă şi mai profundă : cea confe­sională Şi aceasta nu depinde dela noi cei din această strană.

Un cuvânt încă despre pregătirea acestei acţiuni. Comitetul de iniţiativă a venit cu un fel de Statut pregătit pe semne de un cerc restrâns de persoane (se spune că ideea a pornit dela D-l Dr Mangra). Ceialalţi Orădani n'au aderat în întregime la Statute, dând celor din provincie un lamentabil spectacol de nepotrivire în idei şi planuri între Orădani; când trebuia să fi fost tot discutat şi pregătit între cei pe cari îi putea interesa idea. Dar aceasta nu s e putea, decât convocându-se, după zămislirea ideei, toţi, cei intere­saţi, ca să s e discute modalităţile de realizare. Un defect de tactică şi metodă. Sperăm pe viitor o mai mare aprobiere şi sinceritate între suflete şi atunci totul va merge bine. v P. T.

Cuvânt către preofese. In Dumineca „purtătoarelor d e mir" a c . am arătat

e l eve lor mele , câtă atenţiune le -a dovedit D-l Chris tos femei­lor, învrednicindu-le s ă fie c e l e dintâi la cari s'a arătat după mărita Lui Înviere. Le-am desfăşurat apoi ş i l e -am arătat, c ă motivele pentru cari Mântuitorul le-a privilegiat, le-a cinstit, le-a onorat — s ă z i c e m aşa — Invrednicindu-le d e ace l e bucurii cereşt i , au f o s t : dragostea , ze lul şi devo­tamentul pe cari sf intele f emei — la rândul lor — le-a arătat fată d e Domnul , punându-se tn s lujba Lui: apărându-L cât puterile ş i situaţia lor le îngădu ia ; compătimindu-L ş i plângând d e mila Lui, când nu puteau face mai mult — ş i servindu-L cu multă dragos te ş i c u deoseb i tă g ingăş i e ş i delicateţă, îndată ce aveau prilej.

Le-am adus ca pildă, spunându-le , că ş i chiar în fafa guvernatorului Pilat, când toti î l acuzau pe nedreptul, când î n s u ş judecătorul dec lară sărbătoreşte c ă nu află nici-o vină într'ânsul, n ime nu s e g ă s e ş t e s ă spună un cuvânt d e apărare, o intervenţie, nime, nici c e i p e cari i-a miluit , i-a vindecat , i-a săturat, nime, afară de Claudia, so ţ ia Guver­natorului, o f emee .

In drum spre locul de osândă, cine-1 însoţeşte dintre ai Lu i? Mama Lui împreună cu sf inte le femei . Cine-L c o m ­păt imeşte , c ine p lânge de mila Lui ? F ice le Ierusal imului . C ine îi ş t e r g e sfânta fată, d e sudori , d e prav, d e scuipă­turi ş i de s â n g e ? Sfânta Veronica, o f emee . La pic ioarele crucii c ine stă, să-L mângâie , c e l puţin c u presenţa lor ,

1 — dacă nu puteau face mai mult, — „Măria m a m a Lui, ş i

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L 5

s o r a m a m e i L u i , M ă r i a l u i C l e o p a ş i M ă r i a M a g d a l e n a " ,

i a r d i n t r e u c e n i c i , a b i a I o a n

T o t a s t f e l , l a î n m o r m â n t a r e : f e m e i l e , ' a u g ă t i t m i r e s m e

— ş i d u p ă c e a t r e c u t S â m b ă t a ( c â n d a u o d i h n i t d u p ă p o ­

r u n c ă ) , „ f o a r t e d e d i m i n e a | ă , v e n i t - a u e l e l a m o r m â n t , a d u ­

c â n d m i r e s m e l e c a r i l e g ă t i s e ş i a l t e l e î m p r e u n ă c u e l e .

( L u c a 2 4 / 1 ) .

T o t a ş a , F a p t e l e A p o s t o l i l o r ( 1 / 1 4 ) , n e i s t o r i s e s c , c ă

s f i n t e l e f e m e i , a u p ă s t r a t a c e i a ş d e v o t a m e n t , a c e i a ş z e l ,

a c e e a ş r â v n ă , — f ă r ă s ă m a i p o m e n i m a t â t e a f a p t e m ă r e ţ e

ş i e r o i c e , s ă v â r ş i t e d e f e m e i ş i f e c i o a r e î n s l u j b a D o m n u ­

l u i , î n c u r s u l v e a c u r i l o r c e - a u u r m a t .

V o i f i c e l o r , — l e - a m s p u s e l e v e l o r , — s u n t e ţ i s u r o r i l e

a c e s t o r f e m e i , s u r o r i l e a c e s t o r „ p u r t ă t o a r e d e m i r " , p u t e ţ i

f i m â n d r e d e c i n s t e a c e l i - s ' a d a t l o r — ş i p r t n e l e , i n d i ­

r e c t ş i v o u ă . S ă ş t i ţ i î n s ă , c ă l a r â n d u l v o s t r u , v a t r e b u i

s ă v ă î m b r ă c a ţ i s u f l e t u l v o s t r u , c u a c e l e a ş i v i r t u ţ i , c a r i a u

î m p o d o b i t s u f l e t u l „ m i r o n o s i ţ e l o r " : s ă a v e ţ i a c e e a ş d r a ­

g o s t e , f a | ă d e D - z e u ş i f a ţ ă d e a p r o a p e l e , a c e i a ş z e l , a c e ­

i a ş d e v o t a m e n t , a c e e a ş n o b l e ţ ă a i n i m i i , a c e e a ş m i l ă ş i

c o m p ă t i m i r e p e n t r u c e i c e s u f e r e ; s ă v ă o f e r i ţ i s e r v i c i i l e

v o a s t r e u i D - z e u ş i d e a p r o a p e l u i c u a c e e a ş p r o m t i t u d i n e

ş i d e l i c a t e ţ e ş i s ă a v e ţ i b u n ă t a t e a , c u r ă ţ i a ş i m o d e s t i a

„ P u r t ă t o a r e l o r d e m i r " .

C e t i n d p â n ă a i c i , D o a m n e l e P r e o t e s e , s e v o z î n t r e b a :

p e n t r u c e n i - s e s p u n n o u ă t o a t e a c e s t e a , c e n e p r i v e s c p e

n o i l u c r u r i l e p o v e s t i t e e l e v e l o r ? Ş i t o t u ş v ă i n t e r e s e a z ă .

I n t e n ţ i o n a t l e - a m î n ş i r a t — ş i c r e d c ă n u m u l t ă b ă t a i e d e

c a p v ă v a c o s t a , s ă g h i c i ţ i c e v r e a u s ă z i c . C r e d c ă u ş o r

v e ţ i c o n s t a t ă , — d u p ă p u ţ i n ă m e d i t a ţ i e , — c ă s i t u a ţ i a

v o a s t r ă , a p r e o t e s e l o r , c a t o v a r e ş e , c a s o ţ i i a u c e n i c i l o r , a

A p o s t o l i l o r , s i t u a ţ i a v o a s t r ă z i c , s e p o a t e c o m p a r a m u l t

m a i b i n e c u s i t u a ţ i a „ M i r o n o s i l e l o r " — ş i p r i n u r m a r e

d a t o r i a v o a s t r ă s ă i m i t a ţ i , s ă u r m a ţ i p i l d a s f i n t e l o r f e m e i ^

d e s p r e c a r i n e i s t o r i s e ş t e S f . S c r i p t u r ă , e s t e c u m u l t m a i

m a i m a r e . d e c â t a e l e v e l o r , p e n t r u c ă s u n t e ţ i c u m u l t m a i

a p r o a p e ş i m a i c h e m a t e s ă v ă î n g r i j i ţ i d e m o r m â n t u l D o m ­

n u l u i — ş i d e „ g i o l g i u r i l e " c a r i î n v ă l u e s c t r u p u l L u i .

F ă r ă d e a c e a s t a î n g r i j i r e , f ă r ă d e a c e s t e s e r v i c i i , l a

c a r e D o m n u l v ă c h i a m ă ş i v ă c e r e s ă i - l e d a ţ i , f i r e ş t e , c ă

n u v ă p u t e ţ i n u m i n i c i v o i s u r o r i l e „ P u r t ă t o a r e l o r d e m i r "

— î n v r e d n i c i n d u - v ă d e c i n s t e a ş i p r i v e l e g i u l p e c a r i D o m ­

n u l v i - l e - a a c o r d a t , f ă c â n d u - v ă s o ţ i i a u c e n i c i l o r L u i , t o v a ­

r e ş e a a l e ş i l o r L u i , c o l a b o r a t o a r e a A p o s t o l i l o r L u i . >

I n t r e b a ţ i - v ă . . . ş i r ă s p u n d e ţ i s i n c e r : n i z u i ţ i - v ă v o i

n i z u i t u - v ' a ţ i v o i , s ă v ă f a c e ţ i v r e d n i c e d e o n o a r e ş i a t e n ţ i u n e a

c e D o m n u l v i - l e - a a r ă t a t , s e r v i n d u - i L u i ş i î n g r i j i n d u - L p e e l ?

R ă s p u n d e ţ i s i n c e r , d e c â t e o r i v ă g â n d i ţ i l a a c e a s t a s f â n t ă

ş i m a r e d a t o r i e ?

î m i p l a c e s ă c r e d , c ă m u l t e d i n t r e v o i v ă g â n d i ţ i - ş i

v ă j r t i z u i ţ i s ă s l u j i ţ i p e D o m n u l ş i v ă î n g r i j i ţ i d e t r u p u l L u i ,

d e „ g i o l o g i u r i l e " c a r i î n v ă l u e s c t r u p u l L u i ş i c u u n c u v â n t ,

d e t o a t ă p o d o a b a , „ m o r m â n t u l u i " L u i , — E l v ă v a r ă s p l ă t i

d i n b e l ş u g , s ă n ' a v e ţ i n i c i - o g r i j e ; n i c i c e a m a i m i c ă ş i

n e î n s e m n a t ă a t e n ţ i u n e , c e - o v e ţ i a r ă t a f a ţ ă d e e l , n u v a r ă ­

m â n e a u i t a t ă ş i n e r f i s p l ă t i t ă î n m i i t . D a , l a u d ă ş i c i n s t e v o u ă

c a r e - o f a c e ţ i ! T a r e m i - e t e a m ă î n s ă — ş i m i - a r p l ă c e a s ă

g r e ş e s c c â n d s p u n , — c ă s u n t m u l t e c a r i n ' p f a c , — d a

m i - e t e a m ă c ă s u n t m u l t e , c a r i n u s e p r e a o c u p ă c u a c e s t

g â n d , n u s ă g â n d e s c l a a c e s t e m a r i ş i s f i n t e d a t o r i n ţ e —

ş i n u - ş i d a u s e a m ă , n u p r e ţ u i e s c p r e c u m s e c u v i n e , d e m n i ­

t a t e a l a c a r e D o m n u l l e - a r i d i c a t .

N u c e r e ţ i d o v e z i d e l a m i n e , — a r f i p o a t e p r e a l u n g ă

p o v e s t e a , s ă v i - l e î n ş i r p e t o a t e , — c ă u t a ţ i - l e v o i s i n g u r e

d o v e z i l e ş i u ş o r I e v e ţ i a f l a , — l a v o i a c a s ă , n u î n s a t u l

v e c i n , l a v o i , l a B i s a r i c a v o a s t r ă , u n d e î n c ă s e a f l ă „ m o r ­

m â n t u l D o m n u l u i " t r u p u l D o m n u l u i , b a c h i a r D o m n u l , î n ­

t r e g , v i u O m a d e v ă r a t ş i D u m n e z e u a d e v ă r a t .

N u m ă î n t r e b a ţ i p e m i n e , c e - a m v ă z u t ? C ă u t a ţ i v o i —

ş i a f l a ţ i , c e - a ş p u t e a s ă v ă d ?

T o t u ş , p e n t r u c ă s ă v ă u ş u r e z p u ţ i n , p e r m i t e ţ i - m i s ă

v ă î n t o v ă r ă ş e s c , s ă f a c e m o m i c ă i n s p e c ţ i e , o s c u r t ă v i z i t ă

l a l o c a ş u l D o m n u l u i .

î n a i n t e d e - a î n t r ă , s ă a r u n c ă m o p r i v i r e î m p r e j u r u l

B i s e r i c i i ş i î n a i n t e a B i s e r i c i i , s ă v e d e m , d a c ă - i m ă t u r a t

f r u m o s , s a u c e l p u ţ i n g r e b l a t e - s l e m n e l e ş i f r u n z e l e — ş i

s m u l s e - s b u r u i e n i l e ? P r i n B i s e r i c ă t r e c â n d , n e v o m u i t a ,

c â t s u n t d e c u r a t e f e r e ş t i l e , c â n d a u f o s t s p ă l a t e m a i p e

u r m ă ? P e l â n g ă f e r e ş t i ş i p e l a u ş i , v o m v e d e a d a c ă n u

s u n t p r e a m u l t e p â n z e d e p ă i a n j e n ? — v o m p r i v i a p o i p a -

d i m e n t u l , s ă v e d e m d a c ă - i b i n e m ă t u r a t ? ş i n e v o m î n t r e b a :

o a r e d e c â n d n ' a f o s t s p ă l a t — s a u l i p i t , d a c ă n u - i d e s c â n ­

d u r i o r i d e p i a t r ă ?

I n t r ă m a p o i î n s f â n t u l a l t a r , î n s f â n t a s f i n t e l o r . A i c i

m a i f a c e m o a d â n c ă î n c h i n ă c i u n e D o m n u l u i S a v a o t , D o m ­

n u l u i p u t e r i l o r , c a r e — s t ă p e t r o n u l L u i d e î m p ă r a t v e ş n i c

î n c h i s — ş i u m i l i t , î n s f â n t u l C h i v o t ; P r i m i m d e l a E I o

b i n e c u v â n t a r e ş i u n d i v i n ş i d u l c e s u r â s p ă r i n t e s c . . . A i c i

u m b l ă m c u m a i m u l t ă s f i a l ă — ş i v o r b i m n u m a i î n ş o a p t ă ,

p e n t r u c ă s u n t e m I n f a ţ a M a i e s t ă ţ i i i n f i n i t e , î n a i n t e a c ă r e i a

t r e m u r ă î n a d o r a r e ş i î n g e r i i , — i a r d e a l t ă p a r t e n e s f i i m ,

ş t i i n d c ă a i c i î m p r e j u r u l T r o n u l u i d i n S f â n t u l C h i v o t ( p e

c a r e m a i s u s , l - a m a s e m ă n a t ş i c u m o r m â n t u l D o m n u l u i ) ,

s u n t c h e r u v i m i i ş i s e r a f i m i i , c a r i f o r m e a z ă s u i t a z m e r i t u l u i

R e g e — C a p t i v d e b u n ă v o i e , — a ş a d a r n u s u n t e m s i n g u r i

— ş i n u s u n t e m n o i c e i d i n t â i , n i c i c e i m a i m a r i a i c i .

V o m e x a m i n a c u g r i j e , s f â n t ă m a s ă ş i t o f c e e s t e p e

e a : c e s u n t ş i c u m s u n t ? e s t e ş i v r e - o f l o a r e ? T o t a s t f e l

v o m e x a m i n a p u ţ i n ş i p r n a t e l e s f i n t e , o d ă j d i i l e , î n c e s t a r e

s u n t ? n ' a r t r e b u i c e v a r e p a r a t ? n ? a r : t r e b u i c u m v a c â ş t i g a t

u n r â n d n o u ?

D u p ă c e v o m f i e x a m i n a t t o t c e e s t e d e e x a m i n a t î n

s f â n t u l a l t a r , v o m c ă u t a s ă v e d e m „ g i o l g i u r i l e " d e s p r e c a r i

p o m e n e a m m a i s u s , s ă v e d e m „ p u r i f i c a t o a r e l e " , c u m s u n t ,

c â t e s u n t ş i m a i a l e s : c â t d e c u r a t e s u n t ? S ă v e d e m n u

s u n t m u c e g ă i t e , n u s u n t î n g ă l b e n i t e , n u s u n i z d r e n ţ u i t e ? . . .

„ G i o l g i u r i l e " , „ p u r i f i c a t o a r e l e " , d e c a r i s e a t i n g e t r u p u l

D o m n u l u i ş i p e c a r i p i c u r ă , „ p r e ţ i o s u l s â n g e " S u n t c u r a t e ?

a u v r e - o c u s u t u r ă s a u v r e - o d a n t e l u ţ ă c u r a t ă d e m â n a

D o a m n e i p r e o t e s e ş i d e a f i c e l o r s a l e ? . . . D a 1 î m i v o r

r ă s p u n d e m u l t e , d a e s t e 1 B i n e , f i e 1 D a r e s t e a t â t d e c o n ­

d a m n a b i l ă n e g l i g e n ţ a c u p u r i f i c a t o a r e l e , î n f o a r t e m u l t e

l o c u r i , î n c â t , a r m e r i t a ş i a r t r e b u i c h i a r , s ă l i - s e o p r e a s c ă

d i n l e a f ă s ă s e c u m p e r e p â n z ă , ş i s ă s e f a c ă p e c h e l t u i a l a

a l o r c e n u s e ş t i u î n g r i j i s i n g u r i .

R e p e t , c e e a c e a m m a i s p u s : l ă u d ă ş i c i n s t e , a c e l o r a

l a c a r i n u s e p o t a p l i c a c e l e s p u s e a i c i .

N u c r e d s ă f i e c a r e v a , s ă s p u n ă , c ă n u s e ' p o a t e

f a c e s e r v i t o a r e : s ă m ă t u r e , s ă s p e l e ş i s ă c u r e ţ e p r i n B i ­

s e r i c ă , î n t o c m a i c a ş i c r ă z n i c u l . O b s e r v a ţ i e a r f i p r e a l i p ­

s i t ă d e s e r i o s i t a t e . O f e m e e c u m i n t e , v a ş t i s ă l e a r a n j e z e

t o a t e r e c e r i n ţ e l e î n ş i r a t e m a i s u s , ş i s ă r ă m â n ă t o t „ D o a m n ă " .

C u m ? O v e ţ i ş t i m a i b i n e d e c â t m i n e .

V o r f i a l t e l e a p o i , c a r i v o r s p u n e , c ă t o a t e a c e s f . e a

a r t r e b u i ş ă l i - s e s p u n ă p r e o ţ i l o r , e i s u n t r e s p o n z a b i l i ş i

a l o r e s t e d a t o r i n ţ a î n p r i m u l r â n d . P e a c e s t e , l a r o g . —

d a c ă m a i a u r ă b d a r e , — s ă m a i c e t i a s c ă o d a t ă , p a r t e a

î n t â i a d i n a r t i c o l u l d e f a ţ ă , — a p o i l a r ă s p u n d , c ă a u ş i

d r e p t a t e , d a ş i e u s p u n , c ă v i n o v a t u l p r i n c i p a l e s t e p r e o t u l

ş i p r e o t e a s a e s t e , î n a c e s t e c a z u r i , n u m a i c o m p l i c e , p ă r t a ş e

l a p ă c a t u l L u i .

E u c e d , c ă n u s e v a a f l a n i m e . c a r e s ă p o a t ă s p u n e

c ă n ' a m d r e p t a t e . Anlod-

© BCU CLUJ

6 V E S T I T O R U L

însemnătatea natîon La 10 Maiu 1927 s'a încheiat un concordat între

Sf. Scaun şi Guvernul român şi s'a ratificat după doi ani de către Corpurile legiuitoare. împotriva ratificării s'au ridicat proteste din partea Clerului ortodox şi a minoritarilor din România. Protestul Clerului neunit a fost prezentat la Senat de 1. P. S. Metropolitul Nicolae Bălan. A fost acest protest un prilej binevenit pentru Ministrul Cultelor, Dl Dr Aurel Vlad, ca să fixeze aportul politic şi najional al Concordatului încheiat între Sf. Scaun şi Guvernul tării noastre, subliniind situafia reală de drept internaţional şi suveranitatea necontestabilă a Papei în raporturile internaţionale dintre Sf. Scaun şi ţările din lume; pre cum şi influenta şi importanja necontestată a Vaticanului în concertul marilor puteri mondiale.

Se spunea în protestul I. P. S. Sale, că prin Concordat s e creiează o situajie defavorabilă bisericii „dominante" fajă de biserica catolică din tară. Răs­punzând acestei afirmatiuni. D. Ministru al Cultelor a făcut următoarele constatări vrednice de reţinut:

„Domnilor senatori, I. P. S. Mitropolit spune că există o inegalitate, un tratament inegal fată de bise­rica dominantă, fiindcă pe câtă vreme raporturile cu biserica dominată s'au stabilit printr'o lege raporturile cu biserica minoritară catolică au fost fixate printr'o conventiune internaţională. Este adevărat. Dar vă întreb eu pe D-voastră: oare nu este o situatiune excepţio­nală, situatiunea bisericii catolice ? Biserica catolică este singura a cărei cap suprem, a cărei autoritate supremă este înafară de hotarele tării; al cărei cap suprem este o suveranitate recunoscuta, o suvera­nitate care astăzi mai ales după încherierea Con­cordatului între Italia, şi Vatican este fără îndoială subiect de drept internaţional. l) Dacă până acum s'a recunoscut că Vaticanul, adecă Sf. Scaun are o suveranitate cu care s e încheie convenjiuni inter­naţionale, care s e numesc Concordate, totuşi erau scriitori şi autori de drept internaţional cari afirmau că Sf. Scaun îi l ipseşte suveranitatea deplină fiindcă nu are un teritoriu, nu exerctă o suveranitate asupra unui teritoriu şi de aceea autorii, cum este de exem­plu List, susfineau că tratatele şi convenţiunile încheiate cu Vaticanul nu sunt convenjiuni internaţionale în ade­văratul senz al cuvântului, ci numai tratate quasi inter­naţionale. Ştiţi D-Voastră ca doctrina află o moda­litate ca să explice, ceeace există şi ceeace nu poţi desconsidera. Astăzi, însă, după Concordatul încheiat de Italia cu Sf. Scaun nu s e poate susflne obiec{iunea aceea că Vaticanul, adecă Sf. Scaun nu ar avea o suveranitate incontestabilă şi că nu ar fi un subiect al dreptului internaţional.

D e altfel natura raporturilor reglementate prin

0 Tcate sublinierile suni ale noaslre,

ilă a Concordatului. Concordat sunt de atare, încât acestea nu se puteau reglementa de cât uumai printr'un acord cu Vaticanul, cu Sf. Scaun. Anume, cum a amintit-o şi P. S. Sa Episcopul dela Gherla, prin Concordat Sf. Scaun, în numele Bisericii catolice ia obligamentul ca diecezele să fie arondate aşa încât să cadreze cu frontierele noastre politice. Conform dreptului canonic al Bisericii romano-catolice, numai Sf. Scaun are dreptul să deli-mize diecezele.

Prin urmare, numai printr'o simplă lege nu am fi putut să realizăm acesi postulat al nostru, n'am fi putut să realizăm această dorinţă şi cerinţă a noastră, care de altfel este înscrisă şi în legea cultelor. Prin urmare dacă voiam, ca dispoziţiile cuprinse în legea cultelor privitoare Ia arondarea diecezelor să devină o realitate acest postulat, nu se putea realiza în altă formă decât încheiând un Concordat cu Vaticanul.

Ori, domnilor senatori, cred că este un interes de stat şi în acelaş timp un interes naţional ca aron­darea diecezelor să s e facă aşa după cum este în­scrisă în Concordat aşa cum este înscrisă în legea cultelor şi anume: ca prin aceasta arondare să se consfinţească frontierele actuale politice ale tării noastre. Vaticanul, această putere mondială, recunoaşte prin această conventiune actualele frontierea. Prin iscă­litura Concordatului, le consfinţeşte.

Abstrăgând dela acest fapt, vă întreb eu pe D-voastră: oare din punct de vedere politic şi din punct de vedere naţional nu este un mare câştig când credinjioşii bisericii catolice vor şti că Sf. Scaun şi-a dat învoirea, ca de aci încolo episcopii dela noi să nu mai exercite jurisdic}iunea în afară de frontierele noastre şi că un episcop străin, cum este cel dela Lemberg să nu mai aibă jurisdicfiune înăuntrul terito­riului român? (Aplauze prelungite).

Vă întreb eu pe D-voastră, din punct de vedere al mişcării revizioniste şi o ştiţi D-Voastră foarte bine, că unii dintre vecinii noştri nu s e pot împăca cu actualele frontiere şi că pretind revizuirea frontierelor, deocamdată pe cale paşnică, iar când vor avea oca-ziunea şi posipilitatea, eu cred, că nimeni nu s e în­doieşte că vor căuta şi cu alte mijloace să rectifice aceste frontiere. Credeţi D-Voastră că nu are o in­fluentă binefăcătoare asupra credincioşilor când vor şti că de aci în colo jurisdicţia episcopilor nu s e va mai întinde şi asupra altor teritorii ?

Vă întreb eu pe D-Voastră: oare în sufletul acestor credincioşi, din care o parte — aşa cred — că fără îndoială ar fi dorit oarecari rectificări de gra­niţe — spun eu — după c e ^urmează această aron­dare, oare nu vor câştiga ei convingerea aceea că frontierele stabilite în tratatele de pace sunt definitive ? (Aplauze prelungite).

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L 7

Este evident, Domnilor senatori, cum am amin­tit-o deja că raporturile dintre noi şi Biserica catolică nu se pot stabili îndeosebi, nu s e pot stabili raporturi normale, de cât numai având învoirea Sf. Scaun.

Toate statele au acceptat şi au recunoscut această necesitate. Toate statele, toate puterile mari, îşi au ambasadorii lor la Vatican. Italia a încheiat Concor­datul. Fran{a n'a încheiat încă Concordat, dar Franţa şi-a trimis ambasadorul său la Sf. Scaun şi acei cari au urmărit desbaterile Parlamentului francez îşi aduc aminte de discursul acela roslit nu de mult de mini­strul Franţei Poincare, în care el, reprezentantul Franeti, reprezentantul acestei \ări, care a realizat deja sepa­raţia Bisericii de Stat recunoaşte necesitatea încheierii unui Concordat cu Vaticanul, privitor la Alsacia-Lorena (aplauze pe băncile majorităţii).

Şi dacă, Domnilor, Franja, cu conziderare la locuitorii ei romano-catolici din Alsacia-Lorena care abia formează 1/20 parte a locuitorilor Fran{ei, crede că este necesară încheierea unui Concordat, va întreb eu pe D-Voastră: oare noi, România, în care a şasa parte a locuitorilor noştri este de religie catolică, nu

avem noi poa te o mai mare necesitate de a încheia acest Concordat ?

Domnilor senatori, acum nu demult, înainte cu două, trei zile a apărut în toate ziarele ştirea că gu­vernul tării aceleia care astăzi este condusă de un guvern socialist, în care majoritatea locuitorilor este de religie protestantă, a hotârît încheierea unui Concordat.

Domnilor senatori, astăzi, când toate statele cari au credincioşi de religie romano-catolică, re. cunosc, necesitatea acestui concordat, astăzi, când influenţa şi importanţa Vaticanului este necontes­tată, când puteri mari ca Anglia recunosc că Vati­canul şi Sf. Scaun este una din cele mai mari pu­teri mondiale, astăzi, când State care voiau sâ-şi recunoască suveranitatea lor, au umblat ele şi au' cerşit şi ş'au rugat — pardon de expresie — de Sf. Scaun şi au căutat să încheie un Concordat cu Sf. Scaun, ca prin încheierea acestor Concordat e şâ-şi ajirme suveranitatea lor, atunci vă întreb eu pe D- Voastră, pe ce motiv ni se poate face nouă imputare că propunem spre ratificare acest Con­cordat ?' — X —

D i n B e z n e a . Revoltat în sufletul meu de cele înscenate |de

pocăiţii din Beznea şi jur, scriu ordurile aceste să vestesc lumii scandalul provocat a doua zi de Rusalii (20 Maiu) a. c.

Pocăiţii, cari vestesc dragoste şi blândeje, supu­nere ordinelor autorităţilor, în ziua de 20 Maiu, a doua zi de Rusalii în comuna Beznea au călcat în picioare riu numai ordinul preturii, ci în fanatismul lor unul dintre ei a pus mâna chiar şi pe arma jandarmului, şi numai mulţumită calmiiătii plutonierului de jandarmi din Bratca nu s'a vărsat sânge pe străzile comunei Beznea în a doua zi de Rusalii. Dar să vorbească faptele !

P e a doua zi de Rusalii fixaseră pocăijii din Beznea şi jur un botez, carele era să se celebreze într'o vale din apropierea comunei. Conducătorul pocăijilor din Oradea, Bale Petru, ceruse permis dela Pretura din Bratca, că a doua zi de Rusalii să poată boteza câfiva pocăiţi. Pretura din Bratca conform art. 53 din legea cultelor le-a dat un ordin-permis, că botezul îl pot administra, însă în cel mai restrâns cerc familiar, cu excluderea manifestaliunilor zgomotoase ; tot acest ordin le-a pus în vedere pocăijilor că este strict şi cu desăvârşire oprit să vină şi să s e adune şi din alte comune; tot aşa de strict este oprit şi apli­carea şi cântarea cu fanfare muzicale!

Acest ordin al Preturei a fost adus şi la cuno­ştinţa conducătorilor pocăiţilor din Beznea: Maneşcu Teodor, carele la 18 Maiu a şi semnat numele pe contrapagina ordinului.

Şi acum ascultă, dragă Române, ce s'a întâmplat! A doua zi de Rusalii, bunii creştini din Beznea

să pregăteau să vină Ia biserică, ca să sărbătorească marea şi sfânta zi a Rusaliilor. Dar altcum au hotărît marile puteri a pocăiţilor! Deja des de dimineaţa s e auzea un zgomot, o larmă infernală, aşa încât bunii creştini din Beznea stăteau uimiţi şi înfioraţi, că oare

ce o, să fie şi aceasta 7 Veneau pocăiţii din toate direc­ţiunile în grupuri şi cu trăsuri urlând de gândeai că se prăpădeşte lumea, că s e apropie sfârşitul lumii; veneau, veneau fără întrerupere, femei, bărbaţi, fete, prunci din Borod, Bratca, Banlaca, Valea-Mare, Valea-Neagră, Aleşd, Tileagd, Huedin (depărtare de 70 Km.) etc. S'a constatat, că au participat şi au fost concen­traţi Ia acest botez din 20 comune, în număr de circa 600—700 inşi! Slujba divină dela biserica unită română a fost cu desăvârşire conturbată.

Pocăiţii baricadau centrele comunei, prindeau credincioşii, cari vineau la biserică, şi îi duceau la biserica lor. A fost într'adevăr „năvălirea altor neamuri asupra noastră".

Pela orele 13 apoi s'a pus în mişcare convoiul pocăiţilor şi pe străzile principale a comunei a plecat la vale să celebreze botezul.

C e trist aspect a fost! La vale apoi a început ceremonia lor tristă ş i

funebrală . . . Vedeai cu lacrimi în ochii, cum bieţii românii din Beznea şi jur s e lasă victima şi pjada unor oameni fără răspundere, străini aci.

Predicatorul începe să vorbească; apoi începe fanfara muzicală — compusă din nişte ţăranii fără carte şi neexperfi în muzică —, în loc să cânte, scâr­beau trimbitile, o disharmonie nemaipomenită, nu ştiai, că oare trimbitele urlă sau Dumnezeu în mânia Sa a deschis Cerul să trimită ceva pacoste pe pământ!

In timp soseş te plutonierul de jandarmi din Bratca şi într'un mod cinstit, dar hotărît somează pe un pre­dicator să s e legit imeze; predicatorul îl roagă să fie cu răbdare până la terminarea ceremonei.

După terminarea botezului, convoiul s'a întors la casa pocăiţilor. Spiritele creştinilor din Beznea deja erau agitate. Ceremonia pocăiţilor să termină abia seara la 7 ore ; cari în grupuri mari părăsesc Sina- goga lor.

© BCU CLUJ

8 V E S T I T O R U L

Plutonierul de jandarmi (însoţit de un singur soldat: jandarm) voieşte să-i oprească spre legitimare (pe cei veniţi din alte comune) pocăiţii se opun, tumultul creşte, încep a ameninţa ţinuta lor devine ostilă. Plu­tonierul de jandarmi din nou îi somează, provoacă pe cei străini să se legitimeze, nici un rezultat, pocăiţii încep a face larmă; înconjora pe cei doi jandarmi şi unul dintre ei voieşte să desarmeze pe soldatul jandarm (avem martori cari au văzut).

La un semnal dat apoi, pocăiţii o iau la goană şi fug. Plutonierul fuge şi el 'nainfea mulţimii, ca să-i oprească, dar fără rezultat. Pocăijii apoi înjurând şi ameninţând au părăsit comuna.

Si toate aceste sau întâmplat în 20 Maiu, a doua zi de Rusalii, în ziua cea sfânta şi mare naţională, când neamul românesc a serbat şi comemorai la Alba-Iulia alipirea Ardealului cu Patria mamă. Cât cinism, câtă batjocoră.

Pocăiţii au făcut un plan, dar n'a reuşit, — ei cugetau, că pentru întrunirea lor cea mai potrivită zi va fi ziua de 20 Maiu, atunci vor putea să-şi facă manevrele lor uşor şi fără frică, fiindcă în ziua acea­sta — toţi preoţii românii, notarii, pretorii, etc. vor fi duşi la Alba-Iulia.

Şi acum o întrebare, oare între cei mulţi veniţi din depărtări de 80—100 Km. nu s'au strecurat şi elemente periculoase chiar şi statului român, oare sub masca baptismului n'au fost prezenţi şi bolşevici, cari în taină şi secret samănă apoi şi între românii de aici sămânţa bolşevismului, sau chiar în taină fac propagandă şi contra integrităţii statului?

Se poate oare, că la o adunare de 600—700 de oameni fanatici şi exaltaţi să existe numai doi jan­darmi —- să poate — dar nu continuăm!

Am scris aceste să atrajem atenţiunea celor în drept, ca în viitor să s e ia măsurile necesare, să nu să mai repete cazul dela Bezne!

Dixi . . . Beznea, la 2 Iunie 1929.

Clinfoc Ioan preot gr.-cot.

Chestiunea Fondului de pensiune preoţesc.

Cinci protopopiate sătmărene: Someş , Ardusat, Mădăras, Sătmar şi Codru, s'au întrunit la 29 Mai a. c. în sala festivă a oraşului Satumare pentru a discuta chestiunea fondului de pensiune preoţesc. Consfătuirea a avut loc sub prezidiul Mon. D. Pamfil Oossian, prot. în Roşiori, fiind notar ad hoc Mon. D . Ioan Turdean.

La desbaterea chestiunii au luat cuvântul mai mulţi preoţi fiind toţi de convingerea, că de prezinte nu s e poate face unificarea fondurilor diecezane, nici a statutelor şi a contribuţiunilor diecezane. Unica so-luţiune ar fi: Intrarea preoţilor de mir la fondul de pensiune al funcţionarilor publici ai Statului. In sen­sul aceasta adunarea hotăreşte în unanimitate să roage pe Excelenţa Sa Episcopul diecezan să permită preo-ţimii din eparhia Orăzii intrarea în cadrele legii ge­nerale de pensiune a funcţionarilor publici ai Statului din 1925. Roagă totodată şi înaltul Cor Episcopesc

al Provinciei Metropolitane unite de Alba-Iulia şi Făgăraş, ca să intervină la Guvern, pentrucă şi preoţimea noastră să fie primită în cadrele acestei legi de pensionare.

In legătura cu aceasta toţi cei prezenţi s'au dec­larat de acord, ca la caz de intrare la fondul de pen­siune al Statului, să plătească şi pe mai departe coti­zaţiile repartizate în Sinodul diec. din 1926 pentru pensionarii, văduvele şi orfanii de până aci. Fondul de pensiune diecezan ar rămânea astfel alimentat şi pe mai departe cu venitele normate în § 2, afară de cele 10°/ j după salariile ce s e lichidează d e . către Stat, cari ar trece la fondul de pensiune al Statului.

In felul aceasta cele 5 protopiate sătmărene îşi însuşesc întru toate hotărîrile aduse de conferinţa preo­ţească a districtului protopopesc ai Orăzii, convinşi că situaţia de azi a pensiunii preoţeşti este intolerabilă şi că, deci, în privinţa aceasta trebuie să s e facă ceva. — i t u r . —

Lucruri frumoase în Gereuşa. In 10—12 Mai a. c. s'au ţinut în parohia Ge­

reuşa (distr. Codrului) misiuni sacre, cu care ocazie s'a făcut şi primirea solemnă alor 59 membri în „Reu­niunea Sf. Măria" şi totodată sfinţirea de odăjdii bise­riceşti procurate de membrele susnumitei reuniuni. Mi­siunile au fost conduse de On. D. Petru lancic, preot în Ludoveni. D-sa într'un ciclu de predici bine chibzuite arată însemnătatea mare a misiunilor sacre, roadele pe cari aceste le aduc în viaţa sufletească a credin­cioşilor, însemnătatea indulginţelor; şi trecând apoi, la descrierea uriciunei păcatului şi urmărilor lui, îndeamnă pe toţi să alerge la lacul Siloamului pentru a putea scăpa sufletul prin spălarea lui de toate păcatele, în scaunul sf. mărturisiri ca în modul acesta să s e îm­părtăşească fiecare de roadele misiunilor.

Duminecă 12 Mai la ora 9, s'a început serviciul divin celebrat de M. On. Cornel Darabant, prot. onor. şi paroh în Ardud; On. D. Petru lancic, preot în Lu­doveni, şi On. Iuliu Papp paroh local. Biserica îm-podopită era ticsită de popor. La sfârşitul liturgiei s'a făcut primirea solemnă a lor 59 membri în Reuniunea Mariană, care poartă numele de „Regina Preasfân­tului Rosar."

In decursul ceremoniei corul tineretului, sub con­ducerea d. Iancu S. Pop, teol. a cântat mai multe cântări Mariane. — Cu aceasta ocazie M. On. d. Cornel Darabanth arată însemnătatea deosebită a acestor reuniuni şi lipsa lor în cele mai multe locuri, mai ales acuma, când. în urma răşboiului, grija de cele sufleteşti a lâncezit atât de tare.

D e încheiere părintele Petru lancic îşi exprimă deosebita mulţumire sufletească ce a simţit, în de­cursul celor 3 zile de misiuni, văzând că sămânţa aruncată a căzut în pământul cel bun şi roditor, do-

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L 9

vadă numărul celor 180 credincioşi împărtăşiţi cu sf. Taina a Eucharisfiei precum şi numărul celor 80 de membri vechi ai „Reuniunei Sf. Măria.

După sf. lilurgie, în localul şcoalei , a avut I'oc o frumoasă şedinţă festivă cu un program bogat şi variat. După deschiderea şedinţei de către parohul local — ca preşedinte — Iancu S. Pop, într'o cu­vântare arată obstacolele multe de cari ne isbim în aceasta viaţă pentrn a ajunge la ţintă; şi spune apoi, că fără o adunare şi organizare a tuturor forjelor într'o tabără puternic închegată, nicicând nu vom fi o armată tare, care să învingă şi înlăture acele obstacole. Ară­tând apoi foloasele mari pe cari le au aceste Reu­niuni — mai ales pentru tineret, care este expus Ia multe ispite şi primejdii sufleteşti — îndeamnă pe toţi să s e 'nroleze sub steagul Preacuratei Fecioare Măria.

Parohul local în calitate de preş. aduce la cu­noştinţă membrilor, că înalt Preasfinţia Sa D. Episcop diecezan a donat Reuniunei 50 bucăţi insignii. In semn de mulţumită, membrii Reuniunei au hotărît cu o în­sufleţire nemărginită alegerea înalt Preasfinţiei Sale de Preşedinte de onoare al Reuniunei „Regina Preasfân­tului Rozar" din parohia Gereuşa.

După termiuarea programului M. On. d. Cornel Darabonth reliefează meritele d. Iancu S. Pop pentru reuşita splendidă a sărbăfoarei, şi-1 îndeamnă, ca şi pe mai departe să lucreze cu acelaş zel pentru binele reuniunei, promiţând şi D-sa din parte-şi tot sprijinul. Tot în acest sens a vorbit şi On. D . Petru Iancic; iar membrii Reuniunei, îi aclamă cu unanimitate ca mem­brii de onoare. De încheiere parohul local, ca pre­şedinte mulţumind tuturor celor c e au lucrat pentru bunul mers al Reuniunei — ridică şedinţa.

Corespondent.

Rezolvirea cazului de morală ş i pastorală dat de către

Preavencratul Ordinariat de Oradea-Mare cu Nr. 2919/1927.

Cazul dat: „Gheorghe, fiind greu bolnav, cheamă preotul, ca să-l

împărtăşească cu Sf. Taine (mărturisire şi cuminecare). La întrebarea preotului el spune, că trăieştte tn coucubinat, dar se scuză cu aceea, că până acuma nu s'a putut să se cunune, deoarece nu a avut cheltuielile necesare, dar spune şi aceea, că alt preot l-a deslegat şi l-a cuminecat

Cu toate aceste, preotul nu-l deskagă şi nu-l împărtă­şeşte zicând, că până ce trăieşte tn concubina! nu poate fi deslegat, şi pe lângă toate promisiunile bolnavului, că îndată ce se va însănătoşi, se va cununa, îl părăseşte,

Gheorghe, dupăce s'a însănătoşit, vine să se cunune, dar spune, că el nu va face jurământul obişnuit tn acele părţi pe motivul, că nu ştie dacă va putea să şi fină ceeace jură sau nu, şi nu voeşte să-şi îngreuneze sufletul. Preotul, bu­curos că i-a văzut veniţi să se cunune, ca nu cumva să ră­mână şl pe mai departe tn concubinat, omite jurământul obişnuit în acele locuri pe motiv, că nefiind prescris de ritual, nu se fine de esenţa căsătoriei şi aţa îl cunună fără jură­mântul obişnuit.

Cum trebuie judecată procedura preotului, când nu l-a deslegat, şi cum, când l-a cununat omifând jurământul ? Va­lidă este căsătoria lui Gheorghe ?"

Rezolvirea. I Expunerea principiilor morale ş i pastorale .

1. Concubianarii, prin faptul,, că nesocotesc orân-duielile lui D-zeu şi ale Sf. Biserici date pentru mân-' tuirea sufletului, şi că în văzul celorlalji credincioşi duc o viaţă păcătoasă, au fosl şi sunt consideraţi ea nişte păcătoşi publici: „ . . . şi de nu va asculta nici de biserică să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş" (Mat. 18, 17) ' Preoţii, deci, au o sfântă datorinţă de a lupta pentru stârpirea acestui rău cu răbdare deplină, căci „D-zeu ne rabdă îndelung pe noi nevrând ca să piară cineva, toţi să vie la pocăinţă"(2 Petr. 3, 9 ) .

2. Concubinarii, ca păcătoşi publici sunt în oca-ziunea de a păcătui Ocaziunea aceasta este sau înde­părtată sau proximă; cea proximă este sau absolută sau relativă, întru cât priveşte pe to}i oamenii sau numai pe singuratici: este voluntară (liberă) sau ne­cesara. Aceasta din urmă mai poate fi necesară din necesitate fizică, când vreo putere fizică împiedecă depărtarea ocaziunii; şi necesară din necesitate morală, când numai prin ceva daună în avere sau în renume, se poate delătura ocaziunea. Ocaziunea proximă mai poate fi continuă şi întreruptă, după cum este tot­deauna de faţă (ex. concubina), sau nu este totdeauna de faţă, dar uşor se poate găsi (ex. cârciuma pentru beţiv).

3. Cel care vrea să primească deslegare de pă­cate în Sf. Mărturisire şi s e găseşte în ocaziunea proximă voluntară fie aceea absolută sau relativă, con­tinuă sau întreruptă nu poate fi deslegat pânăce nu promite că va delătura ocaziunea, pentrucă cine nu vrea să evite ocaziunea de a păcătui nu are propus firm şi nu este dispus.

4. Celui ce nu vrea să , părăsească ocaziunea proximă necesară, fie fizică, fie morală i s e poate de deslegarea numai folosească mijloacele cu ajutorul cărora poate încunjura păcatul (ex. rugăciunile dese , primirea sacramentelor, reînoirea zilnică a propusului de a nu mai păcătui şcl.), pentrucă dela unul ca acesta este cu mult mai greu a pretinde părăsirea ocaziunei, -decât folosirea cu diliginţă a tuluror mijloacelor cu ajutorul cărora s e poate evita păcătui. Iar când du­hovnicul se convinge că în folosirea mijloacelor de îndreptare nu se observă progres, trebuie să pretindă delăturărea ocaziunei (Vezi : N o l d n : D e sacram. n. 413—415).

5. După Sf. Alphonso, care s e provoacă la m&i mulţi autori şi a cărui părere o acceptă şi Noldin (De Sacr. n. 414), concubinarii sunt în ocaziunea proxima voluntară, continuă, deci acestora nici odată şi dacă ar promite delăturărea ocaziunei, nu se poate da .de -slagere şi de s'ar găsi în pericolul morţii, numai în cazul când moartea ar fi foarte iminentă şi nu ar fi timp ca să se despată de concubină, dar şi atunci făcând mai nainte în faţă martorilor un propus firm, că îndată ce se va putea s e va depărta concubina. (Noldin: D e Sexto n. 1 6 . ; S - A l p h . 1. 6. n. 454).

6 Căsătoria, ca şi contract, este consensul prin care doauă persoane de sex divers, dispunând de voinţă liberă se unesc împrum tat Cauza eficientă â căsătoriei este consensul împrumutat. Acest consens , pre cum la toate contractele, aşa şi la căsătorie tre-bue să f ie: a) adevărat şi nu fictiv; b) liber, adecă izvorît din mintea sănătoasă cu voinţă şi ştiinţă de­plină ; c) împrumutat, exprimat de ambele părţi întru cât este un contract bilateral oneros ; d) exprimat prin semne sensibile. D e esenţa căsătoriei s e ţ ine: a) pro-

© BCU CLUJ

10 V E S T I T O R U L

creaţiunea (bonum prolis); b) unitatea (bonum fidei); c) indisolubilitatea (bonum sacramenti). V. Noldin: D e Sacr. n. 497—501).

Cei ce contrag căsătorie trebue să aibă con­sensul adevărat, liber, împrumafat şi exprimat prin semue sensibile. Dacă lipseşte una dintre aceste ce ­rinţe, consensul, căsătoria este invalidă.

Invalidă e căsătoria şi atunci, când se leagă cu o condiţie, care este împotriva esenţei căsătoriei, această condiţie, însă, trebue să fie pusă de ambele părţi şi să privească pactul căsătoriei.

Aplicarea la cazul dat. 1. Gheorghe s e află în ocaziunea proximă liberă

continuă de a păcătui. Preotul, dupăce a intrat în casa lui cu Sf. Taine şi dupăce a ştiut, că acesta trăieşte în concubinat, ar fi trebuit „in foro externo" să vor­bească cu ambele părţi despre legile bisericei, cari sunt obligatoare şi pe patul da moarte, şi să-i îndu­plece la încetarea scandalului ce produc prin legătură lor neiertată. Deci , sau să s e despărţească, sau să lege căsătoria pe patul de moarte (dacă e cazul). Căsă­toria se poate lega în astfel de cazuri fără nici o ves­tire şi înaintea căstoriei civile, dacă aceasta nu poate premerge. Astfel prevederea cu Sf. Taine s e poate face. Dacă nici căsătoria nu se poate încheia, nici concubina depărta din ceva cauze foarte grave şi întru cât este eschis pericolul de a mai păcătui, atunci tre­bue să declare înaintea martorilor, că îndată c e s e va putea, vor pune capăt vieţii păcă toase ; şi atunci s e poate împărtăşi. In caz contrar duhovnicul trebue să-i răspundă, cu durere: „non possumus", deşteptând în penitent nădejdea şi îudemnându-1 să s e roage făgă­duind că şi noi ne vom ruga pentru el, ca D-zeu să-i dea darul şi puterea de a implini poruncile lui. După cele de sus, procedura preotului în cazul de faţă e necorectă, întrucât nu şi-a dat ostăneala de Ioc ca să-1 ajute pe un penitent greu bolnav.

2. Jurământul la comunii, acolo unde e datină a s e face deşi nu aparţine esenfei căsătoriei — aceasta însă numai preoţii o ştiu — totuşi se conzideră ca un pecet al consensului: întăreşte şi mai mult căsătoria, de altcum încheiată prin consens. Gheorghe, când nu voieşte să depună jurământul obişnuit la sfârşitul ce­remoniei cununiei, nu o face pe motivul, că şi fără acest jurământ ar fi validă căsătoria lui, ci chiar că nu are consensul adevărat de a păstra cu sfinţenie toate cele ce aparţin esenţei căstoriei. „Ingreunarea sufletului" la căsătorii nu obvirie din punerea jură­mântului, ci din lipsa consimţământului adevărat, jură­mântul făcut la căsătorii nu produce un nou obliga-ment, ci întăreşte numai pe cel contras, deci denegarea acestuia conţine denegarea consensului.

Jurământul la cununii întrucât e datină, deşi nu e prescris de ritual, este un drept consvetudinar, o l ege nescrisă, care aprobată de superiori şi primită de cea mai mare parte a comunităţii, are putere obli gătoare, chiar ca şi legea scr isă; deci omiterea lui nu s e poate face aşa uşor.

Gheorghe deci, când n'a voit să facă jurământul pe motivul, că nu ştie pute-I-va ţinea sau ba, dă semn de lipsa consensului şi pune condiţia, ca, la caz de nevoe, să poată desface căsătoria, prin ce atacă bunul sacramental (indisolubilitatea).

întrucât soţia Iui nu contrazice, e semn că şi ea s e învoieşte. Deci , căsătoria lor e invalidă. Dacă, însă, soţia nu se învoieşte, iar Gheorghe persistă în propu­

nere şi ea cedează, atunci căsătoria e invalidă în forul intern, pentrucă în lipsa unui consens adevărat intern contractul matrimonial nu poate exista.

Preotul, deci, n'a procedat corect şi a asistat Ia o căsătorie invalidă.

Leontin Ciula preot.

C R O N I C I P e l e r i n a j l a R o m a . In vara acestui

an, la finea lunei August, sau la începutul I. Septem­vrie, s e proectează un mare pelerinaj naţional la Roma, cu Itinerarul (aproximativ): Ancona, — Lo-reto, — Assisi, — Roma, — (Tocassino, — Nea-poli şi Valle di Pompei: facultativ) — Florenţa, — Pisa, — Genova, — Torino, — Milano, — Padova, — Veneţia.

Amănunte se vor publica în curând. — Cheltue-lile pentru o persoană vor fi aproximativ 12—15000 Iei, în care sumă se cuprind toate cheltuelile de paşaport, drum, hotel, vipt etc. Doritorii de a participa Ia această mare manifestaţie, nu numai religioasă, culturală şi artistică, dar şi de propagandă românească în străinătate, s e pot înscrie la oricare din cele patru Episcopii române unite. .

Cine nu ştie că Italia, afară de grandioasele sale monumente religioase, mai posedă şi nenumărate ca­podopere de artă fermecătoare, prin nobila şi estetica lor inspiraţie.

Călătoria aceasta prin pregătirea ei amănunţită şi îngrijită va fi foarte uşoară şi agreabilă pentru toti: adul{i, studenţi şi elevi.

S e primesc participanţi, fără deosebire de con­fesiune- Comitetul aranjator.

D o n a f i e . M. On. D . Cornel Darabanth pa-roch în Arded, prot. onor. a donat „Reuniunei Sf. Măria" a credincioşilor din Gereuşa (distr. Codrului), suma de 200 Lei (două sute Lei). Pentru care binefa­cere şi pe această cale, îi aduce mulţămită: Comitetul.

B I B L I O G R A F I E Orientalia Christiana. Griechische Patriar-

hen und rdmische Păpste. No. 47. Ocfomvrie 1928. I. Samuel Capasoulis Patriarch von Alexandrien und Klemens u. Georg Hofmann S. /. 180 p. şi 10 texte fotografate. — Maiu 1929 11. No, 2. Patriarch Kyrillos Lukaris und dle rdmische Kirche v. Georg Hofmann S. /. 1146. şi 5 facsimile şi 2 clişee. (Roma 128. Piazza S. Măria Maggiore 7. Institut oriental).

Pe când Sfântul Scaun cu toată biserica catolică stăruieşie pentru unirea răsăriienitor, este de cea mai mare importantă să arătăm convertirea fruntaşilor răsăriteni din veacurile trpcute chiar afară de săboarele de Lion şi de Florenţa sau afară de unirea particulară a Rutenilor la Brest Litowsk 1596 şi a Româ­nilor la Alba Iulia 1700. Asemenea convertiri singuratice ale că-lălăujilor popoarelor răsăritene, afară de altele mai mult sau mai puţin universale ale unirii cu Roma, sunt tocmai dovezi învede­rate ale convingerii sincere din care convertirea a izvorit. Pe de altă parte, dacă vre-odată fruntaşii bisericeşti ai răsăritenilor au intrat poate numai în traclalive cu Roma fără a veni la sfârşitul practic al unirii, istoria lor va arunca totdeauna o lumină carac­teristică asupra căuşelor cari au împedicat unirea plănuită,

Din partea sfântului Scaun în asemenea cazuri se va arăta totdeauna sincera voinţă de a primi pe cei desbinaţi în sânul bisericii universale nu numai cu o oarecare iubire obştească, datorită fie-cărui suflet dornic de adevăr, ci cu împlinirea tuturor

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L 11

acelor făgăduin{i, ce le-a dai sfântul Scaun de atâtea ori fraţilor noştri în răsărit, cari se mai fin departe de noi.

Aşa în No. 47 al publica(iunilor Institutului Pontifical orienlal avem actele autentice despre primirea unirii din partea Patriarhului de Alexandria Samoil Kapasoules în veacul al optsprezecelea,

Poate din cauza lipsei izvoarelor istorice demne de cre­dinţă unii scriitori răsăriteni necatolici se exprimă foarie sceptic despre faptul unirii lui Samoil. Documentele aduse în numărul prezent al publicafiunilor Institutului Pontifical oriental, mai ales cele două mărturisiri personale ale credinţei catolice ale lui Samoil, reproduse în tabele fotografice, nu lasă nici o îndoială despre adevărata unire a Patriarhului cu sfântul Scaun roman.

De altmintrelea articolele adăognie documentelor ne dau preffoase amănunte despre unirea Iui Samoil. Ea nu se făcuse în pripă, ci subt vegherea prudentă a Franciscanilor, cari vro­iau să se convingă, că Patriarhul nu căuta prin unire numai fo­loase materiale. Dar custodele monahilor supranumiţi scrie lui Climent XI, că chipul în care unirea s'a făcui 1713, nu lasă nici o îndoială despre sinceritatea convertirii, deşi patriarhul însuşi mărturiseşte, că fără încercări grele n'ar fi cunoscut niciodată calea mântuirii nici n'ar fi avut prilej să vorbească cu Latinii despre treburi religioase.

La rândul său Papa trimise lui Samoil paliul şi dobândi prin stăruinţa împăratului german Carol VI, al lui Ludovic XIV şi a republicei venefiene recunoaşterea guvernului turcesc al lui Samoil ca palriarh unit.

Dinlr'o scrisoare a Franciscanului Mazet îndreplală Papei Climenl XI aflăm că Samoil se arătă credincios în sfânla unire, când după primirea ei izbucni o prigonire împotriva lui. La în­trebarea vrăşmaşilor săi, dacă se făcuse papist, Samoil răspunse că are credinţa tuturor sfinţilor greceşti şi crede şi păzeşte toate câte le au învăţat sf. Ciril, sf. Atanasie şi sf. Ignatie dela Con-stanlantinopol. Dai' duşmanii patriarhului se folosiau de ajutorul crediloriului lui turcesc, făcându-1 să crează. ca Samoil vroia să fugă pentru totdeauna din Egipet. Aşa Patriarhul Alepsandriei era pus în închisoare, din care îl liberă numai consulul francez.

Totuş este istoricşete sigur, că Samoil a luat parte la acte bisericeşti ale patriarhilor răsăriteni disuniji dela 1714 pân'la 1722. Aşa lua parte 1720 la alegerea noului patriarh de Antiochia şi iscălise scrisorile patriarhilor şi episcopilor greceşti la Angli­canii dissidenfi 1718 si 1722. Aşa se răpândia ta Constantinopol zvonul, cum că Samoil se lepădase iarăşi de unire înaintea pat­riarhului de acolo. Din potrivă trei scrisori din Kairo şi anume una a Superiorului reşedinţei Iezuiţilor de acolo ne zic ca pe la 1722 patriarhul Samoil arăta mai mare râvnă pentru răspândirea cre­dinţei catolice înaintea morjii sale 1723.

Douăzeci şi opt de documente oriînlimba originală grecească, cu traduceri italiane sau latine, ori în alte limbi originale, luate toate din bibliotecă vaticană, arată adevărul aserjiilor publicaţiei.

O icoană morală cu lotul diferită ni se înfăţoşează într'a doua publicaţie a P. Hofmann despre patriarhul Cirill Lucaris : Nouă Românilor ni este destul de bine cunoscut din istoria bi­sericească e Jării noastre. Tocmai împotriva primejdiei calviniste aduse prlntr'însul asupra răsăritului s'a făcut slăvitul sinod la Iaşi sub Vasile Lupu.

Publicafia P. Hofmann nici de cum n'are drept scop să dea o istorie amănunţită a nenorocitului patriarh, sugrumat şi înecat de Turci în apele Bosforului, ci voieşte să arate numai relaţia lui Lucaris fată cu biserica catolică şi din cealaltă parte relaţia bisericii catolice fată cu dânsul.

O lămurire a acestor relaţii este cu atât mai trebuincioasă, fiindcă mai mulţi scriitor necatolici pun prigonirile lui Lucaris din partea guvernului turcesc pe socoteala bisericii catolice şi mai ales a Iezuiţilor. Profesorul Kyriakos merge chiar aşa de-partp, că consideră pe Iezuiţi de autori ai simbolului calvinist, pus în deobşe în sarcina lui Lucaris. Dr. Mihalcescu iarăşi face pe Iezuiţi responsabili de moarte silnică a iui Lucaris: Dacă el era de cinci ori patriarch şi era depus tot aşa de cinci ori, după Filaret Bafflid tot aşa Iezuiţii sunt vinovaţi. Dară tipografie, lui Lucaris era distrusă, şi aici vine ora a uneltirilor lezuifilor.

Dar documentele istorice autentice, culese şi aduse de autor, parte chiar cu facsimile fotografice, din arhivale vatica­nului, ale Propagandei sau ale Societăţii lui Isus dau altă idea pespre Ciril Lucaris. Chiar de trei ori el a dat declarafiuni scrise în sensul catolic, şi anume nu numai 1601 1608 şi 1626 când se apropiase deja de Calvinism; 1627 în schimb scrise o scrisoare plină de ură catolicismului la protestantul Testus Hommius.

Cât priveşte relaţia lui Lucaris la Iezuiţi, patriarhul scri­sese chiar pe Ia 1613 o broşură cu învinuiri foarte grave împo­triva acestui ordin şi 1627 stăruia din răsputeri ca Iezuiţii să părăsească casa lor la Constantinopol. Când cu ajutorul mini­strului englez se înfiinţa o tipografie grecească la Constanlino-pol. Lucaris tipări acolo o carte împotriva Evreilor, în care el respinse credinţa în ptezenja reală a lui Hrisfos în Prea Sf.

Sacrament. Când află, că Iezuitul Guillier fată cu unii Greci vorbise despre favorisarea erezului calvinist prin cartea lui Lu­caris, patriarhul mâniat ceru dela guvernul turcesc exilarea Ie­zuiţilor, care era împedicală numai prin intervenţia Ministrului francez. Un cunoscut al ministrului arătă atunci unui paşă carlea lui Lucaris cu marca engleză. Turcul văzând acea marcă porunci în mânie, să se aducă toată tipografia în casa lui. La rândul său Lucaris dobândi, vrând să se răzbună, ca Iezuiţii să fie puşi în închisoare şi să fie exilaţi Ia insula Chios, unde rămâneau dela 9 Aprilie până la Mai 1628.

Chiar după publicarea imobilului său de credinţă în sen­sul calvinist Lucaris se ţinea pe scaunul patriarhal subt proiecţia miniştrilor Angliei, Olandei şi Veneţiei şi cu ajutorul banilor adunaţi spre a câştiga favorul Turcilor. Cu atât mai mult stăruia Sf. Scaun Roman să îndepărteze pe Lucaris din pozifia lui influ­entă, ca nu cumva erezul să se răspândească mai mult între ră­săriteni şi să nu îngreuneze unirea bisericilor. Patru martori vrednici de credinlă jurau că Lucaris era înlr'adevăr autorul simbolului calvinist, afară de aceasta Ministrul francez Cesy în prezenta preotului catolic de Fessis auzise dela Lucaris însuşi că patriarhul compusese simbolul incriminat.

Dar Roma nu întrebuinţa niciodată mijloace neînvoite pentru alungarea lui Lucaris dela scaunul patriarhal nici nu pro­nunţă împotriva lui excomunicata solemnă. In Septemviie 1638 veni la Ryma veslea despre moartea silnică a lui Lucaris, pus în închisoare după porunca marelui Vesir.

Patru sinoada ale bisericii răsăritene disunile au condam­nai calvinismul nenorocitului Palriarh.

Autorul celor două publicaţii susnumite făgădueşfe înlr'o noti(ă continuarea lor despre relaţiile ailor patriarhi răsăriteni în Roma, ce le aşteptăm cu interesul cel mai incordat,

Orient christiana. Doctrina orientis separaţi de Sf. Eucha-ristia autore P. Theophilo Spacit I. S. No. 48. Noemvrie 19z8. Bibliographia, Doctrina theologiae Orienlis separaţi în genere Bibliographia, Doctrina theologiae Orientis separaţi în genere 94 pag. No. 50. Questiones de forma Eucharisliae, de pane eucha-rislica, de cornmunione sub utraque specie el de comunione par-vulorum, autore P- Theophilo Spacil S. J. 171 pag. Roma, In­stitut Oriental.

Cele 353 de opere citate în bibliografia revistei (afară de operele sfinţilor Părinţi) şi mai ales operele răsăritenilor despre sfânta Eucharistie ne arată din capul locului, cu ce fel de acu­rată silinţă autorul revistelor noastre a lncrat.

In revista I se propune mai întâiu învăţătura cărjilor. sim­bolice ale răsăritenilor desbinati de noi despre sfânta Eucharistie, apoi învăţătura teologilor mai recenţi, însfârşit se face o com­paraţie foarte lămurită înlre învă|ălura catolică şi între învăţă­tura Răsăritului desunit.

In sfârşit se constatează scurt şi lămurit în cari puncte de învăţătură răsăritenii se deosebesc de noi. Aflăm, că punctele cele esenţiale de diferenţă sunt: 1. trebuinţa ex praecepto a panii dospite. 2° Cuvintele instituijunii sf. Eucharistii nu sunt singure forma acestui Sacrament, ci afară de ele mai trebue şi epiclesa. Eucharistia din cauza poruncii Domnului trebue dată şi pruncilor, cari n'au încă întrebuinţarea raţiunii, oamenii în vrîstă mare şi sănătoşi trebue să primească sfânta Eucharistie sub amândouă chipurile. Cultul sf. Eucharistii nu trebue serbat cu procesiuni nici nu trebue serbată o deosebită sărbătoare în cinstea acestui Sacrament.

In revista II chestiunile despre forma Eucharistiei, adică despre epiclesă, despre materia acestei taine, adică despre pânea dospită ori nedospită, despre cuminecătura sub amândouă chi­purile şi despre cuminecătura pruncilor înaintea vrîstei raţiunii se tractează cu amănununte ştienfifice.

Despre epiclesă autorul aduce părerile foarte multor teo­logi răsăriteni cu citatele cele mai acurate, arătând de-arârfdul, că epiclesa nu este un obicelu liturgitiv universal, că sf. Părinţi nu învafă că consacratiunea se face prin epiclesă sau numai după pronunţarea ei, că epiclesa nici nu trebue să fie explicată numaidecât ca o cerere a consacra(iunii înaintea săvârşirii ei că învăţătura catolică despre cuvintele instîtufiunii sf. Echaristi, că forma ei are fundamentul său în sf. Scriptură şi se propune din partea mai multor sf. Părinţi şi altor scriitori bisericeşti ai vechimii creştineşti.

însfârşit se întăreşte învăţătura catolică desprefforma sf. Eucharistii prin raţiuni teologice şi din liturgiile răsăritene.

Tot aşa de solid şi amănunţit se tractează celelalte trei chestiuni ale revistei.

Am dori, ca acele două reviste să fie în manile cflt se poate mai multor preoţi români catolici. Cei dornici de o învă­ţătură bine întemeiată şi potrivită cu împrejurările noastre vor găsi acolo o materie bogată şi foarte practică. Stilul este pre­tutindeni limpede, limba latină lesne de înţeles.

Bucureşti P Felix Wiercinthi S. /.

© BCU CLUJ

12 V E S T I T O R U L

Huonder Anton S / Zu den Fiissen des Mei-slers. Kurze Betrachtungen fiir oielbeschăftigte Priester, 5 Bande, 12° Freiburg im Breisgnu. Herder. Dritter Band, Der Verklârungsmorgen. XIV. u. 398 S 1929. 4 Mark, in Lein-mand 5.40 M.

P. Anton Huonder de pioasă amintire a editat de demult două tomuşoare de meditatiuni tocmai pentru clerul ocupat cu pastoratia. Felul de a propune obiectele dp meditat este ceva nou şi a fost salutat cu bucurie de clerul catolic german. To-muşorul I. a avut până acum douăsprezece edi|iuni şi a fost tradus în douăsprezece limbi. Tomuşorul al doilea tot aşa a avut mei multe ediţii şi a fost tradus în mai multe limbi. P e . c â n d tomuşorul întâiu tractează despre „Ziua de muncă", tomuşorul al doilea despre «noaptea patimilor", tomuşorul al treilea poartă titlul „dimineaţa învierii" şi ne propune proslăvirea lui Isus după învierea lui. P. Anton Huonder însuşi nu mai putea publica to­muşorul^ al treilea, dar fiindcă manuscriptul era gata, un confrate din Societatea lui Isus lua publicaţia asupră-şi.

Cititorul este surprins găsind în tomuşorul al treilea ca şi în celelalte două, o limbă foarte aleasa, o formă elegantă modernă, fără exageratie de prisos, şi o materie foarte practică, cu atât mai lesne de înţeles, fiindcă pretutindenea este desmem-brată foarte metodiceşte. Meditaţia însăşi devine cu atât mai solidă şi convingătoare, fiindcă este sprijinită strict dogmaticeşte printr'o exegeză ştiinţifică a texturilor sf. Scripturi şi prin multe şi practice citate din sfinţii Părin|i.

îndemnând pe preotul la conclusiuni practice, la medi­taţie, autorul arată o experienţă bogată şi foarte prudentă, dar mai ales o Iubire călduroasă pentru sf. biserică şi pentru mi­siuni, cari şi în eparhiile noastre unite pe timpul celor din urmă cinci ani au făcut atâta bine.

• Caracterul însuşi a lui Hrisfos înviat este zugrăvit cu cu­lorile cele mai atrăgătoare, Hristos iartă. îmbărbătează, mângâie şi înzestrează pe ai săi cu puteri suprafireşti asigurând victoria eternă.

Bucureşti P. Felin. Wlercinski S. ].

Honnef Dr. Johannes, Pfarrer, Die Bottschaft des Worles Gottes, predigfen im Geisle der HI. Schrift auf die Sonntage des Kirchenjahres, 8° XVI u. 344 S. Freiburg im Breisgau 1929. Herder, 6.20 M. in Leinwand 7.50 M. 1

Părintele paroh Honnef ca referent omiletic al revistei pentru teologie şi pastorajie de Bonn pe R'n a examinat criti-ceşţe mai multe sute de opere cu predici şi are aşa dar o bo­gată experienfă pentru această parte a ocupaţiei preoţeşti. Do­rinţa lui în opera sa presentă este a da confraţilor săi un în­demn viu penlru omilie, adică pentru predici pe fundamentul textului sf. Scripturi.

Gândul şău l-a executat cu mare reuşită, aşa încât în opera lui se adevereşte sfatul Cardinalului Faulhaber, că între cuvântul lui Dumnezeu în sfânta scriptură este o legătură ne­întreruptă. . - •

• Spre a potrivi predicile sale cu sfintele texturi, autorul s'a folosit de mai mulji exegeţi noui ca Schafer, Tomk, Mesehler» Grimm, Soiron. Tocmai cel din urmă, având mare autoritate pe câmpul omiletii, declară autorului: „vă felicitez din toată inima".

Honnef nu se mu'fămeşte numai cu evangheliile Dumi­necilor, ci întrebuinţează şi foarte multe alte părţi ale sf. Scrip­turi. La aplicaţiile practioe stăruieşte mai mult pentru două mari trebuin|i ale timpului nostru, pentru apologetică şi pentru che­stiile sociale şi doreşte pretutindenea şă arete, că şi veacul nostru modern în toate cerinţele sale frebue alcătuit pe temelia evangheliei. Pentru clerul ocupat în pastorajie predicele sunt cu atât mai practice, fiindcă se pot pronunţa înlr'un sfert de oră, iar penlru catolicii laici, măcar cu o cultură religiosă mijlocie, ele sunt o frumoasă citire de Duminecă, dacă credinciosul n'a putut asculta cuvântul lui Dumnezeu însăşi.

Bucureşti P. Felix Wiercinski S. ].

Anunţ literari In curând se va pune sub presă! „Dreptul canonic or ienta l , de Dr. Felie ian Bran Voi. 1: P r o l e g o m e n e (Chestiuni speciale).

Cuprinsul : Partea 1, — I. Starea Dreptulni în biserica română înainte de unire'. II. Legislajiunea bisericii române unite. III. Evolufiunea dreptului în biserica orientală şi izvoarele Starea dreptului şi a ştiinţei dreptului în biserica română unită, VI. Prob­lemele de rezolvit şi modalităţile rezolvirii lor. Alte chestiun speciale.

Partea 11. — 1. Raporturile juridice între catolici de rit oriental şi occidental, II, Izvoarele drepturi canonic al bisericii orientale catolice, cu privire specială la biserica română unită. III. Codex Juris Canonici şi biserica orientală IV. Acceptarea nou Iui Codex Juris Canonici de biserica orientală română unită V. Condamnarea condiţională, VI Prpscipliunea. VII. Instan|ele.VIII. Separea dreptului adminslrativ de cel judiciar. IX. Pedepsele medicinale. Suspensiunea. X Remedile juridice (Apelul recusul).

Indece real. Indece nominal. Autori consultaţi. Reviste şi ziare. Apendice, Preful acestui volum Lei 120'—, (în librării va fi 1 5 0 - )

„Dreptul canonic orinental" de Dr. F. Brah e rezultatul uuui studiu de peste 40 ani, cu tinerea în seamă a inlregii litera­turi române şi străine, până în momentul punerii sub presă! Se vor tipări succesiv toate volumele!

Prolegomenele cu chestiunile speciale indicate mai sus sunt de supremă actualitate, în vederea preocupărilor de siste­matizare şi nouă condificare a materialului de drept canonic oriental!

Pentrucă editorii să poată fi orientaţi asupra tirajului, binevoiţi a trimite de urgentă comanda DV. fie la întreaga luc­rare fie numai la volumul I. Preţul celoralalte volume se va sta­bili strict, în raport cu chieltuielile!

Hârtie vel ină — Execuţie tehnică ireproşabila .

Pregătesc iconostase cu icoane în stil bizantin şi apusean executate în modul cel rrvai artistic, precum şi tot felul de picturi pt. biserici şi icoane în orice mărime. Renovez iconostase vechi şi auresc în aur veritabil,

întreprind toate renovările în legătură cu pictura , internă în cele mai avantagioase condiţiuni.

& /La cerere mă prezint la fata locului . cu planuri şi devizuri. Atelier

bine asortat cu tot felul de icoane gata.

I O A N B O G D A N pictor bisericesc

O R A D E A , S T R . IV O G A L L N o . 1 1 .

Tipografia şi Litografia Românească S, A„ Oradea Redactor responsabil; Dr. N ico lae F lueraş .

© BCU CLUJ