anuarul federatiei organizatiilor ortodoxe pro-vita din romania 2011

a n ua ru l f e d e r aţ i e i o rga n i z aţ i i lo r

o rto d ox ep ro -v i ta

d i n ro m â n i a2 0 1 1

Sibiu, 2012

Comitet de redactare:dr. Christa todea-grossBogdan StanciuSebastian moldovan

© Federaţia organizaţiilor ortodoxe pro-vita din românia

anuarulfederaţiei organizaţiilor

ortodoxepro-vita

din românia

Sibiu, 2012

5

C u v i n t e pasto r a l e p e n t ru v i aţă

pastorala sFantului sinoD al BiseriCii ortoDoXe roMane Cu prileJul anului oMaGial al sFantului BoteZ si al sFintei Cununii in patriarHia roMana

Citită în prima Duminica din postul nasterii Domnului (20 noiembrie 2011)

[...] familia este icoana si arvuna a iubirii Preasfintei treimi, intrucat in ea omul traieste taina filiatiei, fraternitatii si paternitatii, respectiv bucuria de a fi copil (fiu sau fiica), frate (sau sora) si parinte (tata sau mama). de la familia conjugala sfintita (crestina) copilul invata ce este familia spirituala sfintitoare, adica Biserica, ai carei membri sunt numiti fii si fiice, frati si surori, parinti si maici duhovnicesti in Hristos domnul.

[...] din pacate, astazi traversam o criza a familiei, consecinta a educatiei ate-iste din timpul regimului comunist, dar si a secularizarii prezente. Societatea se confrunta acum cu izolarea si inrobirea omului in individualism, care se manifesta adesea in violenta domestica, divort, avort, abandonul copiilor de catre parinti si al parintilor varstnici si bolnavi de catre copii, delincventa juvenila, indiferenta fata de suferinta altora, suicid, dorinta de castig material imediat si cu orice pret, alco-olism si droguri, concubinaj etc. dar, de fapt, egoismul sau individualismul este o lupta a omului impotriva propriei sale fiinte, care a pierdut familiaritatea cu dum-nezeu, sensul sacru al vietii si iubirea smerita fata de semeni.

din cauza crizei morale si materiale de astazi, modelul familiei traditionale este considerat de unii ca fiind invechit sau perimat. multi copii se nasc in afara casatoriilor, pentru ca tinerii prefera sa traiasca impreuna fara binecuvantare sau unire sfanta in fata lui dumnezeu si a Bisericii prin taina Cununiei, fara a-si asuma toate responsabilitatile vietii conjugale si fara a cauta sfintirea vietii prin rugaciune si prin fapte bune.

Cu dragoste si responsabilitate pentru mantuirea sufletelor voastre, va indem-nam parinteste sa nu va lasati coplesiti de criza morala si materiala pe care o tra-versam ca urmare a indepartarii oamenilor de dumnezeu si a lacomiei nemasurate dupa cele materiale.

fiecare dintre noi trebuie sa avem o permanenta preocupare fata de familia noastra si fata de viitorul familiei crestine si al neamului romanesc, prin redesco-perirea si trairea valorilor crestine in casele noastre, in parohiile de care apartinem si in marea familie a Bisericii.

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România – Anuar 2011

6

Sa ne bucuram totdeauna ca zamislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o binecuvantare pentru familie si pentru popor, sa ii sfatuim si sa ii sprijinim pe tinerii casatoriti sa fie roditori de copii, sa-i creasca si sa ii educe. Sa redescoperim dialogul, pretuirea si ajutorarea reciproca in familie si intre familii.

Sa nu uitam niciodata ca avortul este o crima, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate apara (copilul). de aceea, cei care-si ucid copiii nenascuti nu se pot impartasi cu Hristos, Cel ce iubeste copiii.

familia crestina in care copiii sunt primiti cu bucurie prin nastere sau prin ad-optie, si crescuti cu dragoste, educati crestineste si sprijiniti sa urmeze un drum folo-sitor in viata este binecuvantata de dumnezeu cu darul mantuirii si al vietii vesnice.

preaFeriCitul părinte patriarH Daniel, pastorala De CrăCiun, 2011

[...] Creşterea biologică şi spirituală a copilului botezat se realizează în familia creştină, întemeiată prin Sfânta taină a Cununiei, în care harul lui dumnezeu, dă-ruit prin binecuvântarea Bisericii, împlineşte şi sfinţeşte viaţa a doi tineri, bărbat şi femeie, care se iubesc şi dau naştere la prunci, adică la persoane umane chemate să participe la iubirea veşnică a Preasfintei treimi.

[...] aşadar, mare şi sfântă este înfierea duhovnicească prin harul Botezului, dobândită de oameni prin Întruparea mântuitorului iisus Hristos şi fericite sunt familiile întemeiate prin binecuvântarea lui dumnezeu, adică fericiţi sunt părinţii care dau naştere la copii şi apoi îi botează ca să devină în Hristos fii ai lui dumnezeu după har şi fii duhovniceşti ai Bisericii.

[...] astăzi, din cauza multor greutăţi şi încercări, ca duhul lumesc sau secula-rizarea, sărăcia, înstrăinarea, individualismul, lăcomia ş.a., familia creştină se con-fruntă cu slăbirea dragostei între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între rude şi ve-cini. de aceea, este necesar să reîmprospătăm şi să adâncim necontenit înţelegerea noastră privind taina Bisericii şi rostul vieţii creştine în lume, ca timp al faptelor bune şi al pregătirii noastre pentru mântuire sau pentru viaţa veşnică, după cum ne învaţă Sfântul ioan gură de aur când zice: „Ce câştig avem de pe urma vieţii aceste-ia, dacă nu ne folosim de ea pentru a câştiga pe cea viitoare?”

[...] de asemenea, astăzi, mai mult ca niciodată, este necesară pregătirea tinerilor pentru Căsătorie şi pentru viaţa de familie. Pentru cei care se căsăto-resc sunt de mare folos cunoştinţele duhovniceşti privind marea binecuvântare şi demnitate a Căsătoriei pentru viaţa celor ce se iubesc şi pentru viaţa Bisericii care-i binecuvintează; apoi Spovedania şi Împărtăşirea viitorilor miri cu Sfânta euharistie înainte de Cununie (întrucât aceasta nu se mai face azi în timpul Cunu-niei, ca în Biserica primară).

de asemenea, este necesar ca naşii, în calitatea lor de părinţi spirituali ai fami-liei nou întemeiate, să îndemne pe cei căsătoriţi să participe cât mai mult la viaţa


7

liturgică şi misionară a Bisericii, să se roage cât mai mult ca Hristos-domnul să în-tărească iubirea lor şi să-i ajute să biruiască ispitele şi încercările din viaţă. Preoţii din parohii sunt chemaţi să organizeze mai multe cateheze sau convorbiri pastorale cu tinerii şi tinerele care se pregătesc pentru nuntă, cu părinţii şi cu naşii acestora, spre o mai bună pregătire a lor pentru a întemeia o familie creştină trainică şi bine-cuvântată, spre a ajunge la fericire şi mântuire.

familia creştină în care copiii sunt primiţi cu bucurie prin naştere sau prin adopţie, şi crescuţi cu dragoste, educaţi creştineşte şi sprijiniţi să urmeze un drum folositor în viaţă este binecuvântată de dumnezeu cu darul mântuirii şi al vieţii veşnice.

8

a D r e să C ăt r e s Fâ n t u l s i n o D a l B i s e r i C i i o rto D oX e ro M â n e

federaţia organizaţiilor ortodoxe Pro Vita din româniaStr. mitropoliei 20550179-Sibiu, românia

preafericirea voastră,

Cu smerită supunere, asociaţiile membre ale federaţiei organizaţiilor ortodo-xe Pro Vita din românia salută proclamarea de către Sfântul Sinod al Bisericii orto-doxe române a anului 2011 ca „an omagial al Sântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia română”. Vă mulţumim pentru această iniţiativă vizionară a Prefericirii Voastre şi considerăm că acest proiect religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic oferă un cadru deosebit de propice pentru desfăşurarea activităţiilor dedicate promovării respectului pentru viaţa copilui nenăscut şi a educaţiei pre-maritale şi conjugale a adolescenţilor şi a părinţilor creştini ortodocşi.

ţinând cont de faptul că în Hotărârea nr. 5059/16.07.2010 a Sfântului Sinod se precizează că „în contextul proclamării în Patriarhia română a anului 2011 ca „anul omagial al Sf. Botez şi al Sfintei Cununii” [...] problematica „pro-vita” prezintă un interes deosebit în cadrul dezbaterilor şi activităţilor ce vor fi desfăşurate în Patriarhia română”, ca şi de faptul că în Programul-cadru pentru realizarea acestui proiect este prevăzută „apărarea familiei creştine în faţa provocărilor contextului contemporan secularizat...”, în condiţiile în care majoritatea avorturilor din româ-nia şi din emigraţia românească sunt înregistrate la femeile căsătorite, iar incidenţa avorturilor la adolescente este în continuă creştere,

federaţia organizaţiilor ortodoxe Pro Vita din românia adresează Sfântului Sinod rugămintea de a elabora şi iniţia în acest an un program naţional bisericesc pe termen lung pentru promovarea valorilor creştin-ortodoxe privitoare la familie, sexualitate şi procreaţie, care să includă:

- o nouă luare de poziţie publică a Bisericii ortodoxe române faţă de „nor-malizarea” fenomenului avorţionist şi a pornofiliei în societatea contempora-nă, cu denunţarea încercării de a promova avortul printre „drepturile omului”;

- intervenţia fermă din partea Sfântului Sinod pe lângă guvernul româniei de a opri finaţarea cu bani publici a clinicilor de fertilizare in vitro, producătoare de avorturi timpurii în masă prin uciderea embrionilor „supranumerari”;

- luarea de poziţie faţă de unităţile spitaliceşti care poartă denumiri de săr-bători („Bunavestire”) sau sfinţi („Sf. ioan”), dar în care se săvârşesc avorturi;


9

- declararea unei zile de rugăciune pentru salvarea de la avort a copiilor nenăscuţi şi pocăinţa celor responsabili de păcatul avortului;

- sprijinirea de către Biserica ortodoxă română a unei legi care să impună obligativitatea consilierii pre-avort, atât în faza de proces legislativ, cât şi în cea a aplicării unei asemenea legi, prin formarea de consilieri creştini-orto-docşi abilitaţi legal;

- promovarea pe scară largă a unor programe şcolare de educaţie pre-ma-ritală creştin-ortodoxă, ca alternativă la programul „educaţia pentru sănătate în şcoala românească”, promotor al educaţiei sexuale contraceptive;

- rezolvarea problemei pastorale a copiilor născuţi sau nenăscuţi morţi înainte de botez, ai căror părinţi sunt creştin-ortodocşi;

- elaborarea unui catehism care să însoţească şi să completeze îndrumă-rile din molitfelnic privitoare la taina Cununiei şi ierurgiile legate de sarcină, naştere şi lăuzie, în vederea unei mai bune înţelegeri de către preoţi şi credin-cioşi a relaţiilor conjugale şi a naşterii de prunci ca dar şi binecuvântare a lui dumnezeu;

- includerea în toate mijloacele de comunicare în masă bisericieşti a unei rubrici de cateheză pentru promovarea valorilor familiei creştin-ortodoxe. asociaţiile membre ale federaţiei organizaţiilor ortodoxe Pro Vita din româ-

nia sunt gata să intreprindă, sub îndrumarea Sfântului Sinod, toate acţiunile care le stau în puţinţă în vederea transpunerii în practică a unui asemenea program, în cazul elaborării sale.

Cu încredinţarea întregului nostru devotament, pentru slava lui dumnezeu şi sprijinirea familiei creştin-ortodoxe,

În numele federaţiei organizaţiilor ortodoxe Pro Vita din românia,

pr. prof. Dr. vasile Mihoc, preşedinteConf. Dr. sebastian Moldovan,

membru al consiliului director

Sibiu, 31.01.2011

Preafericirii Sale,Preafericitului Părinte Patriarh daniel,Preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe române

10

aDunarea Generală a FeDeraţiei orGaniZaţiilor ortoDoXe provita Din roMânia

M ă năst i r ea n ea M ţ, 2 8 - 3 0 i u l i e 2 0 1 1

Federaţia Provita, constituită în urmă cu 7 ani, cu ocazia primei întâlniri la Va-lea Plopului (1 oct. 2004), ale asociaţiilor provita ortodoxe, s-a întrunit în perioada 28-30 iulie 2011 pentru a 10-a oară, cu ocazia adunării generale anuale, dar şi cu scopul cunoaşterii altor ong-uri şi oameni creştini ortodocşi care au activităţi provita şi cu care, federatia doreşte o strânsă colaborare. nu ne putem permite să ne risipim forţele, şi aşa puţine, ci dorim să le întărim şi să luptăm împreună pentru viaţa, sănătatea şi educaţia copiilor noştrii. la ora actuală, federaţia numără 21 asociaţii provita iar noul preşedinte ales este părintele prof Dr Vasile Mihoc.

lucrările care au fost prezentate la adunare, sub genericul “Drepturile co-pilului născut şi nenăscut”, au venit să completeze neajunsurile tot mai mari ale unei societăţi moderne, tot mai desacralizate:

– dreptul la viaţă a copilului nenăscut : acest drept îi este luat prin pruncu-ciderea legală sau avortul legal când nu este dorit de către părinte/ părinţi sau prin avortul aşa-zis “terapeutic”, când copilul suferă de o boală, compatibilă sau incompatibilă cu viaţa. am ascultat experienta bogată a unora dintre aso-ciatiile noastre provita, inclusiv atitudinile pe care le-a luat federatia în aceste probleme. Părintele prof. dr. Vasile mihoc, preşedintele federatiei, ne-a pre-gătit o prezentare foarte frumoasă, plină de duh şi adevăr, intitulată:”Copiii, darul lui Dumnezeu” iar prof.Dr.Sebastian Moldovan ne-a pregătit un memoriu înaintat Sf Sinod al Bor, în numele federaţiei.

– dreptul la sănătate a copilului născut: tot mai des tratamentele aşa-zise “preventive” precum sunt vaccinurile, îi iau acest drept copilului începând cu prima oră de după naştere când primeşte 2 vaccinuri “obligatorii” (nu şi în alte tări din Ue), iar apoi primeşte încă 25 de vaccinuri până împlineşte 1 an ! ne lovim mereu de campaniile agresive de vaccinare, care, în loc să prevină bolile banale de copilărie (deşi indicat ar fi să le facă copii noştri fiind boli benefice pentru o imunitate sănătoasă), provoacă de fapt altele, mult mai grave, majori-tatea fiind cronice şi grave iar unele cazuri, chiar letale. Împreună cu Asociaţia din Suceava, Proiectul “Pentru viaţă” din Cluj, LTCOR din Dej şi Dr Pavel Chirilă, au fost dezbătute aceste subiecte.

– dreptul la o educaţie sănătoasă a şcolarului: acest drept îi este luat, ele-vul primind o educaţie aşa-zisă “Pentru sănătate” în şcoli, pervertită şi ne-


11

sănătoasă. după ce o mare parte dintre părinţi au căzut destul de uşor în capcană “planificării familiale “ întinsă lor de către ministerul Sănătăţii, prin intermediul cabinetelor de planificare familială, iată că acum li se pregăteşte aceeaşi capcană şi copiilor noştri din şcoli, în scopul distrugerii în întregime a familiei tradiţionale. Câteva asociaţii provita au găsit o metodă alternativă de educaţie pentru sănătate în şcoli pe care o folosesc cu succes de câtiva ani, motiv pentru care federaţia doreşte să se implice prin intermediul Campaniei “Vreau să aflu” în această activitate benefică şi foarte necesară pentru şcolarii noştrii. două asociaţii provita ne-au prezentat activitatea lor (Provita din Bu-cureşti şi alba), iar fundaţia arsenie Boca din alba-iulia a venit să completeze activitatea pe care o depun în cadrul acestei Campanii, în întreaga ţară. D-na Irina Nastasiu, journalist din Piatra neamţ, ne-a vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă educaţia sexuală din şcoli. am ascultat de asemenea cu bucu-rie şi cuvântul Mitropolitului Teofan, invitat la Adunare care, după cum ştim cu toţii, s-a mai implicat în anul 2004 în activitatea de educaţie aşa zisă “pentru sănătate” din şcolile din ţară, combătând-o, fiindcă era una greşită, imorală.


12

– dreptul la o familie creştină: dreptul la naştere a copilului într-o familie întemeiată pe principiile morale şi creştin ortodoxe, dreptul la botezul creştin ortodox, dreptul la un nume de botez creştin, dreptul la iubirea părintească ş.a. sunt doar o parte din drepturile fiecăruia dintre noi, de la naştere şi până la vârsta adultă, când, la rândul nostrum, dorim să ne întemeiem o familie creş-tină, având astfel şi nădejdea mânturii. despre taina căsătoriei şi botezul creş-tin în Biserica ortodoxă ne-au vorbit părintele protosinghel Serafim Bădilă de la mănăstirea Căşiel, jud Cluj şi părintele marius Bârlădeanu de la asociaţia provita “Sfânta tatiana”din loc. Ciutura, jud. dolj. “Bucuria de a fi tânăr “ şi de a trăi o viaţă după exemplul lui Hristos a fost o altă temă abordată de către aSCor iaşi şi care, a adus bucuria în suflet şi celor trecuţi de vârsta tinereţii.

nu în ultimul rând, am ascultat mărturia unei mame care a născut şi nu a ţi-nut cont de sfatul medicului de a-şi întrerupe sarcina, viaţa ei fiind pusă în pericol. acum trăiesc amândoi şi, cu ajutorul lui dumnezeu, sunt sănătoşi. am avut ocazia deosebită de a asculta încă o dată o minune a lui dumnezeu, care ne-a întărit şi ne-a dat curaj şi nădejde să continuăm activitatea provita, pusă în slujba aproapelui.

a se vedea şi reportajul dedicat adunării din revista „familia ortodoxă” nr. 32 şi 33 din 2011.

Dr. Christa todea-Gross, vicepreşedintele Federaţiei

13

CĂSĂTORIA ŞI FAMILIA ÎN ÎNVĂŢĂTURA CREŞTINĂ. COPIII, DAR AL LUI DUMNEZEU

pr. prof. Dr. vasile Mihoc

Căsătoria şi familia se constituie ca aşezăminte şi structuri majore ale existen-ţei umane. familia, instituţie pusă în slujba vieţii, este cel dintâi laborator al elabo-rării personalităţii umane, dar şi locul în care se naşte pentru prima dată ideea de aproapele şi în care se practică şi se învaţă relaţionarea corectă cu acesta. ea stă, astfel, ca celula de bază la temelia organismului social. transformarea unui individ în persoană este cea dintâi operă a familiei. În familie se întruchipează miniatural chipul desăvârşit al societăţii.

Bărbatul şi femeia exprimă cele două modalităţi complementare de existenţă a omului. omul a fost creat ca dualitate pentru a exista în relaţie. luat individual el nu se simte complet, îl caută pe celălalt pentru împlinire şi creaţie. aşadar, căsăto-ria răspunde impulsului natural spre relaţie cu semenii, înclinaţiei spontane care se află în om, prin însăşi creaţia sa, pentru realizarea comuniunii interumane. ea îl eliberează pe individ din starea de solitudine, izolare şi separare egocentrică, îl pre-dispune la a-şi depăşi propriile limite, abandonându-se pe sine pentru a-şi putea deplasa centrul de greutate spre celălalt, pentru a i se putea dărui.

aşezată pe baze teologice şi social-umane, căsătoria relevă puternice conotaţii etice şi sacramentale. dumnezeu, Creatorul lumii şi al legilor ei, este, evident, şi creatorul căsătoriei, aceasta aparţinând deopotrivă ordinii naturale şi celei divine.

deşi prin cădere căsătoria a pierdut harul pe care îl deţinea în starea primordia-lă, totuşi ea nu a fost desfiinţată în esenţă, fiindcă nici natura umană nu a fost distrusă.

mântuitorul Hristos a restaurat legătura căsătoriei înălţând-o din ordinea na-turii în ordinea harului. Poate nu ne gândim îndeajuns la faptul că mântuitorul a petrecut nouă zecimi din viaţa sa pământească în familie, iar prezenţa sa la nunta din Cana galileii, unde a săvârşit prima minune (ioan 2,1-11), are nu numai o cono-taţie teologică, evidenţiată în slujba ortodoxă a tainei Cununiei, ci şi una care ţine de manifestarea firească a naturii umane.

Păcatul a afectat grav viaţa umană şi, inclusiv, viaţa familială. mântuitorul Hristos afirmă necesitatea revenirii la ordinea iniţială a familiei întemeiată prin căsătorie, pronunţându-se împotriva gravelor deraieri care, datorită păcatului, afectau viaţa familiei (poligamie, divorţ, înrobirea femeii etc.): „n-aţi citit – spune mântuitorul – că Cel ce l-a făcut (pe om) de la început, l-a făcut bărbat şi femeie?” (matei 19,4). Bărbatului nu-i este îngăduit sa-şi lase femeia sa, şi nici femeii bărbatul ei, chiar dacă moise a făcut unele pogorăminte în această privinţă:


14

„Pentru învârtoşarea inimii voastre v-a dat voie moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar la început nu a fost aşa” (matei 19,8). familia a fost rânduită de dumnezeu: „Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup”, zice mântuitorul (matei 19, 5), citând textul din facere (2, 24). În ce priveşte desfacerea căsătoriei, învăţătura mântuitorului este clară: „Ceea ce dumnezeu a împreunat, omul să nu despartă” (matei 19,6). ruperea unităţii familiale este permisă numai pentru motive de desfrânare (adulter). mântuitorul se pronunţă, astfel, în mod categoric, împotriva îngăduinţei din legea mozaică în ce priveşte divorţul, cu excepţia situaţiei de adulter: „S-a zis iarăşi: Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire. eu însă vă spun vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter” (matei 5, 31-32). la fel în alt loc din aceeaşi evanghelie de la matei: „iar eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată, săvârşeşte adulter” (matei 19, 9). aşadar, indiferent de defectele pe care le-ar putea avea soţul sau soţia, indiferent de ceea ce unul al putea reproşa celuilalt, pe drept sau pe nedrept, acestea nu sunt suficiente pentru a servi ca motiv de a desface ceea ce dumnezeu a legat. desfrânarea însă, ea este în stare să desfacă această unire atât de puternică, sfâşiind legătura sufletească şi trupească dintre soţ şi soţie, iar divorţul, în caz de adulter, nu face decât să oficializeze o situaţie deja creată. iată motivul pentru care acest păcat este condamnat de Hristos cu cea mai mare tărie. adulterul, desfrânarea, în general, este un păcat foarte mare, pentru că prin acest păcat se încalcă în mod flagrant demnitatea omului, ca persoană, şi demnitatea căsătoriei instituită de dumnezeu. mai mult, după învăţătura mântuitorului, acest păcat se poate petrece şi în inimă (matei 5, 27-30), printr-o privire păcătoasă sau prin intenţia de a păcătui, punându-se în pericol puritatea persoanei, dar şi unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei (matei 5, 28-30).

astfel, domnul nostru iisus Hristos, condamnând adulterul – inclusiv cel să-vârşit „în inimă” – şi divorţul, dă căsătoriei caracterul unităţii şi al indisolubilităţii, ridicând-o la treapta de Sfântă taină (ioan 2, 1-11). Calificarea aceasta a căsători-ei, ca Sfântă taină a Bisericii, o exprimă clar apostolul neamurilor: „taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (efeseni 5, 32). Sfântul apostol Pavel aseamănă unirea tainică, „în Hristos şi în Biserică”, dintre soţ şi soţie cu cea dintre Hristos şi Biserica Sa (efeseni 5, 22-26). după cum sensul simbolului se găseşte în cel simbolizat, sensul unirii bărbatului şi femeii prin căsătorie în taina nunţii se găseşte în unirea dintre Hristos şi Biserică, situaţie în care infidelitatea, poligamia şi poliandria sunt excluse, pentru că Biserica nu are mai multe capete, după cum nici Hristos nu are mai multe Biserici pentru care să fi murit şi înviat. o adevărată căsătorie creştină nu poate fi decât unică, şi aceasta nu în virtutea unei legi abstrac-te sau numai a vreunui principiu moral, ci pentru că ea este taină a Împărăţiei lui dumnezeu, care introduce omul în bucuria şi în iubirea cea veşnică.


15

În consecinţă, Biserica învaţă, potrivit Sfintei Scripturi, că unirea căsătoriei se face „în Hristos şi în Biserică”, adică prin Sfânta taină a Cununiei. Că cei uniţi prin taina Căsătoriei au devenit un singur „trup”. Şi că ruperea acestei uniri încalcă grav voia lui dumnezeu, Biserica pronunţându-se în mod hotărât împotriva divorţului, admis în noul testament numai pentru caz de adulter. respectând cuvintele Sfintei evanghelii, că omul nu trebuie să separe ceea ce dumnezeu a împreunat (matei 19,6), femeia este legată pentru toată viaţa de bărbatul ei şi numai moartea (romani 7,2) sau adulterul poate să-i despartă. Pentru orice alte motive soţul şi soţia nu pot să se despartă: „iar celor ce sunt căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci domnul: femeia să nu se despartă de bărbat”, zice apostolul Pavel (i Corinteni 7,10).

scopul căsătoriei

după referatul despre creaţie din cartea facerii apare, într-o simplă lectură literală, că principalul scop al căsătoriei este procrearea. În credinţa poporului evreu, într-adevăr, scopul principal al căsătoriei îl constituia naşterea de prunci. Postularea unui atare scop era justificată în Vechiul testament şi din raţiuni sociale şi naţionale. trebuia să se asigure perpetuarea neamului şi creşterea numerică a poporului evreu în spaţiul pământului Canaan, populat deja de popoare mai vechi, mai puternice, uneori chiar şi mai numeroase. În vederea absolutizării acestui scop, tradiţia sacerdotală va introduce în textul facerii nu numai cea de-a doua istorisire a creării omului (facere 2), ci şi versetul: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămân-tul şi-l stăpâniţi” (facere 1, 28).

această poruncă dată de dumnezeu omului la creaţie are, desigur, valenţe mul-tiple. exegeza ortodoxă, fără a face caz de critica literară, vede în acest text din fa-cere, potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, atât exprimarea ideii că un prim scop al căsătoriei este naşterea şi creşterea de prunci, cât şi chemarea familiei de a fi cadrul unei dezvoltări spirituale a membrilor ei, a umanităţii în general.

asupra acestui text s-a oprit, de pildă, Sfântul Vasile cel mare, pentru care po-runca divină „Creşteţi şi vă înmulţiţi” nu are acelaşi sens pentru animale şi pentru oameni. Pentru animale, zice el, porunca trebuie înţeleasă numai în mod literal. În ce-i priveşte pe oameni, Sfântul Părinte dă următoarea interpretare poruncii: „Creşteţi” – pentru ca să nu rămână creaţia la o singură stare. „Înmulţiţi-vă” – pen-tru ca ea (natura umană) să nu rămână limitată la un singur individ, ci să se afirme în mai mulţi. „Şi umpleţi pământul” – nu numai prin locuire; ci, zice el, să-l umplem mai ales prin acea putere care ne-a fost dată să stăpânim pământul, adică prin raţi-unea luminată de credinţă.

reluând ideea în alt loc, acelaşi Sfânt Părinte va spune că există o dublă creştere: a trupului şi a sufletului. or, creşterea sufletului este dezvoltarea cunoştinţelor în vederea desăvârşirii; creşterea trupului este dezvoltarea de la mic la mare. animalelor lipsite de raţiune li s-a spus să crească potrivit creşterii trupeşti, în


16

sensul împlinirii naturii, dar nouă ni s-a spus să creştem potrivit exigenţelor omului interior, în sensul progresului spiritual, care duce la dumnezeu.

mulţi Sfinţi Părinţi şi vechi scriitori bisericeşti afirmă ca scop principal al căsă-toriei naşterea de prunci: Sfântul iustin martirul şi filosoful, atenagora atenianul, Clement alexandrinul (şi, în general, şcoala africană), Sfântul ambrozie, fer. augus-tin ş. a. În noul testament se afirmă multiplicitatea valenţelor căsătoriei. nu există nici un text în noul testament care să afirme în mod clar şi direct că naşterea şi creş-terea pruncilor este scopul unic şi primordial al căsătoriei. Se subînţelege însă că noul testament integrează perspectiva vechitestamentară asupra acestui subiect, cu aprofundarea spirituală prezentă peste tot în noua iconomie. Sfântul apostol Pa-vel vorbeşte de naşterea de prunci ca mijloc prin care se mântuieşte femeia, mama, dar nu fără prezenţa şi a altor virtuţi creştine, credinţa, dragostea, sfinţenia: „dar ea (femeia) se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (1 tim 2,15). naşterea de prunci sfinţeşte nu ea singură, prin sine însăşi, ci atunci când are loc într-un mediu familial în care sfinţenia să fie preocuparea constantă şi prioritară a membrilor ei. ea are însemnătate în procesul de mântuire a omului atunci când contribuie la creşterea gradului de generozitate şi de jertfelnicie al cuplului conjugal şi al tuturor membrilor familiei.

după Sfântul ioan Hrisostom, scopul căsătoriei omului este, într-adevăr, naş-terea de prunci, dar este scop al căsătoriei şi evitarea desfrâului, deci înfrânarea, precum şi împlinirea reciprocă a soţilor, într-ajutorarea, realizarea adevăratei co-muniuni între toţi membrii familiei. Pentru aceasta zice Sfântul apostol Pavel că: „femeia nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul; asemenea, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” (1 Corinteni 7, 4). fiecare persoană este un centru iradiant de energie şi de putere, dar şi un mediu care primeşte putere şi energie dinafară. În căsătorie soţii se împărtăşesc unul de puterile celuilalt, de darurile şi virtuţile celuilalt, în aşa măsură încât acelaşi apostol afirmă că „bărbatul necredin-cios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (1 Corinteni 7, 14). darurile şi calităţile unuia se comunică celuilalt pe altarul familiei.

În unirea căsătoriei, soţii se dăruiesc unul altuia ca persoane, nu se abando-nează ca nişte obiecte, unul în braţele celuilalt. În această dăruire reciprocă în care bucuria de celălalt nu exclude, ci presupune sacrificiul pentru el, se împlineşte că-sătoria ca taină şi dar al lui dumnezeu. dragostea care cheamă şi menţine soţii în căsătorie nu este bunul vreunuia dintre soţi, fără să fie şi al celuilalt. Şi unul şi altul participă, se împărtăşesc din forţa iubirii comună amândurora, după cum şi con-simt la responsabilităţile care decurg din iubirea lor comună, sau pe care le impune această iubire, asumată de fiecare în mod responsabil. Înfăptuirea unor asemenea relaţii în interiorul căsătoriei dovedeşte că ea este şi trebuie să fie mediul în care se reflectă relaţiile intratrinitare. astfel, căsătoria este o realitate omenească, dar de


17

instituire divină, în care, prin harul dumnezeiesc, relaţiile ce o statornicesc simbo-lizează şi relaţiile intratrinitare.

omul a fost creat de la început bărbat şi femeie; amândoi au fost creaţi „după chipul lui dumnezeu” (facere 1, 27) şi chemaţi la „asemănarea” cu dumnezeu (cf. facere 1, 26). Suflând în faţa omului „suflare de viaţă” (facere 2, 7), dumnezeu i-a dat acestuia calitatea de persoană. Ca persoană, omul este o fiinţă raţională şi libe-ră. Cu toate, însă, că fiecare din cei doi soţi este o persoană distinctă, ei sunt făcuţi să tindă unul spre altul (facere 3, 16), şi să se contopească în asemenea măsură încât să fie „un singur trup” (facere 2, 24).

Copiii, dar al lui Dumnezeu

oamenii nu pot crea ei singuri viaţa. Copiii nu se nasc numai pentru că şi când vor oamenii. ei sunt, în primul rând, darul lui dumnezeu. este adevărat că oame-nii pot respinge acest dar. o şi fac, de atât de multe ori (de fapt, de atât de multe milioane de ori). nu este, de altfel, singurul dar al lui dumnezeu pe care oamenii îl refuză în mod obstinat. atât de mulţi refuză, în primul rând, însuşi darul mântuirii lor, câştigat şi oferit prin Jertfa biruitoare a mântuitorului Hristos.

Unii ca aceştia consideră că Hristos şi tot ce vine de la Hristos nu este pentru ei. Calea lui li se pare prea grea şi cu totul neatrăgătoare. aleg voit calea păcatu-lui, care li se prezintă ca largă (după cuvântul evangheliei, matei 7, 13), uşoară şi plăcută. Şi aceasta pentru că aşa le-o înfăţişează, în ticăloşia lui, vicleanul vrăjmaş al mântuirii oamenilor. Că nu este aşa cum acela le-o arată, vor descoperi ei mai târziu, de multe ori prea târziu.

da, a primi darurile lui Hristos implică o mare responsabilitate şi tot efortul de care suntem noi în stare pentru a face să se înmulţească, să crească şi să se dezvol-te aceste daruri. Prin acest efort responsabil, prin această conlucrare a noastră cu dumnezeu, voită, conştientă şi stăruitoare, ne validăm ca oameni, ca fiinţele care ne pretindem a fi, adică fiinţe creatoare, chemate de dumnezeu Însuşi la cinstea de a continua lucrarea Sa creatoare, conducând lumea creată spre înalta ei finalitate ei eshatologică.

ai însă o astfel de perspectivă dacă eşti credincios. iar omul credincios ia în serios cuvântul lui dumnezeu, care-i şi deschide orizontul înţelegerii şi-l ajută să-şi afle drumul şi chemarea în viaţa aceasta.

din modul în care o persoană sau o familie se situează în ce priveşte primirea pruncilor pe care dumnezeu voieşte să li-i dăruiască îţi dai seama cum stă această persoană sau familie din punct de vedere spiritual. nu sunt credincioşi – chiar dacă se pretend a fi – cei care nu iau în serios ceea ce dumnezeu îi învaţă în ce priveşte concepţia lor de viaţă şi conduita lor concretă în viaţă. Cum poate pretinde că este creştin un om care, deşi a fost botezat, deşi mai are unele manifestări religioase – sau chiar multe feluri de manifestări religioase – îşi permite să acţioneze în mod criminal


18

faţă de propriii săi copii? dacă egoismul îl face să se poarte atât de crunt cu nevinovatele sale odrasle, ce garanţie poate oferi un astfel de om în ce priveşte împlinirea chemării de bază a evangheliei de a-l iubi pe aproapele său ca pe sine însuşi?

omul credincios este credincios pentru că – în primul rând şi la nivelul cel mai elementar al credinţei sale – Îl crede pe dumnezeu pe cuvânt. despre avraam cel credincios şi „părintele celor credincioşi” ne spune Sfânta Scriptură că „l-a crezut pe dumnezeu” şi că prin acestă încredere s-a îndreptat, adică s-a mântuit („avraam a crezut lui dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate”, facere 15, 6; romani 4, 3; galateni 3, 6). dacă cineva crede „lui dumnezeu”, înseamnă că Îl crede pe dumne-zeu pe cuvânt, Îl crede în ceea ce spune el prin revelaţia Sa, crede în cuvântul lui dumnezeu şi ia în serios acest cuvânt, împlinindu-l prin viaţa sa. or, despre copii, cuvântul lui dumnezeu ne spune în mod lămurit că sunt un dar binecuvântat, un dar care trebuie preţuit şi dorit. iată, de pildă, minunata exprimare din Psalmul 126,3-5: „iată, fiii sunt moştenirea domnului (adică: de la domnul, dar al domnu-lui), răsplata rodului pântecelui. Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri. fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ru-şina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă”. În ultima propoziţie a acestui citat este vorba, desigur, în primul rând, de vrăjmaşii mântuirii noastre, adică de duhurile cele rele, pe care le înfrânge omul credincios.

Psalmul următor prezintă aceeaşi perspectivă, a fericirii familiale împlinite prin darul dumnezeiesc al copiilor: „fericiţi toţi cei ce se tem de domnul, care umblă în căile lui… femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. iată aşa se va binecuvânta omul cel ce se teme de domnul. te va binecuvânta domnul din Sion şi vei vedea bunătăţile ieru-salimului în toate zilele vieţii tale. Şi vei vedea pe fiii fiilor tăi” (Psalmul 127, 1. 3-6).

experienţa vieţii familiale confirmă, iară şi iară, adevărul dumnezeiesc al acestor afirmaţii ale Scripturii. toţi cei care refuză acest adevăr, toţi cei care cred că vor putea realiza o familie fericită prin copii mai puţini, cu refuzul unora sau a celor mai mulţi dintre copiii pe care dumnezeu voieşte să li-i dăruiască, toţi cei care, în puţinătatea înţelegerii lor, Îl contrazic pe dumnezeu şi consideră că pruncii sunt o povară şi un blestem, iar nu o binecuvântare, nu vor putea să se bucure de darul unei familii cu adevărat împlinite. fără să mai vorbim de păcatele îngrozitoare pe care le săvârşesc în refuzul lor obstinat de a primi perspectiva lui dumnezeu şi voia Sa în ce priveşte destinul lor şi al familiei lor.

dimpotrivă, toţi oamenii credincioşi care, după cuvântul mântuitorului: „lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la mine” (matei 19, 14) – în înţelegerea largă şi cuprinzătoare a acestui cuvânt – primesc cu încredere şi cu bucurie acest mare dar al lui dumnezeu care sunt, în fiecare familie, copiii, vor putea vedea în viaţa lor, mereu şi mereu, purtarea de grijă a tatălui ceresc pentru ei şi pentru copiii lor şi nu vor înceta a-l preamări pentru darurile Sale cele minunate.

19

ta i na C ăsăto r i e i

protosinghel serafim Bădilă sf. Mănăstire Căşiel

„Când familia nu va mai fi întemeiată pe Taină, oamenii vor fi o turmă de fiare destrăbălate.” [1]

introducere

referitor la taina Cununiei, în Biserica noastră ortodoxă, părintele dionisie ignat, duhovnicul de la Sfântul munte athos, în volumul ii, „lumea în vremurile din urmă”, arată că: „dacă la cununie amândoi soţii sunt feciorelnici, nici unul nu a cunoscut vreo îndulcire trupească cu altă persoană, îi binecuvântează dumnezeu şi merg până la urmă, până la sfârşitul vieţii. Şi copiii pe care îi aduc în lume, dacă părinţii sunt curaţi şi buni creştini, o să fie cei mai deştepţi, cei mai ascultători, cei mai frumoşi, pentru că e Harul Sfântului duh peste dânşii.” [2]

obiectivul lucrării

lucrarea de faţă se doreşte a fi o firavă trecere prin istoricul vieţii de familie, de fapt a însăşi vieţii, în lumina legilor lăsate de dumnezeu, de la facerea omului până în zilele noastre, ca răspuns la întrebarea „Ce mai înseamnă căsătoria în ziua de azi?”.

Căsătoria şi familia sunt obiect al preocupărilor profeţilor şi drepţilor Vechiului testament, dar şi al Părinţilor Bisericii de-a lungul veacurilor, după cum trebuie să fie şi astăzi şi întotdeauna, obiect de serioasă preocupare din partea celor pe care dumnezeu i-a rânduit să vegheze la bunul mers al ei, adică a factorilor responsabili ai Bisericii şi ai comunităţilor umane, în general.

Definiţia căsătoriei

manualul de dogmatică defineşte nunta, cununia, căsătoria ca fiind: „taina prin care un bărbat şi o femeie, care s-au hotărât să trăiască liber întreaga lor viaţă, în scopul de a se ajuta reciproc, a naşte şi creşte copii, şi a se feri de desfrânare, primesc, prin rugăciunile preotului, harul divin care sfinţeşte legătura lor şi îi ajută la împlinirea scopului ei” [3].


20

Căsătoria în vechiul testament

Căsătoria este o instituţie întemeiată de dumnezeu chiar de la început, de la crearea omului ca bărbat şi femeie [4], aşa încât am putea spune că dumnezeu nu i-a făcut pur şi simplu pe cei doi, ci a creat familia.

dumnezeu l-a creat pe om după chipul lui, ceea ce înseamnă că omul este destinat prin însăşi creaţia sa, vieţii de comuniune, după modelul comuniunii care există între Persoanele Sfintei treimi.

dumnezeu a binecuvântat prima pereche de oameni, făcându-i colaboratori ai săi în transmiterea vieţii: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul...” [5]. de aceea căsătoria era în mare cinste la evrei. Celibatul era considerat o anomalie, ba chiar o ruşine, excepţie făcând esenienii şi nazireii în timpul mântuitorului, care alegeau celibatul din motive religioase. Pentru a asigura mai bine permanenţa neamului şi a familiei, vechii evrei admiteau poligamia, dar totuşi un puternic curent în iudaism socotea că numai monogamia reprezintă cu adevărat idealul căsătoriei, că numai ea este conformă cu voia lui dumnezeu. arhiereului israelit îi era cu totul interzis de a avea mai mult decât o femeie. În vremea mântuitorului predomina monogamia, poligamia neavându-şi loc în concepţia Sa înaltă despre căsătorie [6]. evreii se căsătoreau foarte tineri: băieţii la18 ani iar fetele la 12-13 ani.

legea le interzicea israeliţilor să-şi ia femei din neamurile păgâne pentru a nu fi atraşi la idolatrie şi nu dintre rudele de sânge. era oprită căsătoria unui bărbat cu două surori [7]. Pedeapsa era moartea pentru încălcarea acestor interdicţii. dacă un bărbat murea fără să aibă copii, fratele său era obligat s-o ia în căsătorie pe văduvă, iar pruncul născut purta numele celui mort „pentru ca numele acestuia să nu se şteargă în israel” [8]. aceasta era o căsătorie de levirat, ea rămânând în uz şi în vremea mântuitorului.

În Vechiul testament, părinţii căutau soţie fiului lor. Se făcea mai întâi logodna care dura un an, apoi urma căsătoria sau nunta.

În familia israelită, tatăl era capul familiei (noţiunea de familie era redată prin expresia „casa tatălui”), copiii erau consideraţi proprietatea tatălui (care putea să-i pedepsească cu moartea în cazul unor abateri grave, dar numai sub controlul bătrânilor cetăţii [9]), femeia i se adresa cu termenul de domn sau stăpân [10]. Porunca a V-a din decalog condiţionează „binele” copiilor de cinstirea părinţilor lor [11], necinstirea acestora era după legea lui moise sancţionată cu moartea [12]. drepturile capului familiei se extindeau şi asupra soţiei, care era un „bun” al soţului, ea fiind datoare cu o fidelitate absolută, fără a putea însă pretinde acelaşi lucru din partea soţului.

În familia israelită, copii erau consideraţi ca o binecuvântare a lui dumnezeu [13] numărul mare de copii de parte bărbătească era un semn deosebit al binecuvântării divine [14]. numele copilului îi era pus imediat după naştere, iar la opt zile era circumscris. Prima îndatorire în ce priveşte educaţia copiilor revenea mamei [15].


21

mai târziu, intervenea şi tatăl, ambii părinţi având îndatorirea de a da copiilor lor mai ales o profundă educaţie religios-morală [16]. Scopul educaţiei era învăţarea legii divine şi aplicarea ei în viaţa de zi cu zi. educaţia copilului era o îndatorire permanentă şi de căpetenie a părinţilor, mai ales a tatălui. la deuteronom 6, 6-7 citim: „Cuvintele acestea (poruncile divine) să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli, să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta”.

educaţia şi instrucţia religioasă trebuia făcută la timp: „deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă; chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” [17].

În afară de părinţi, un rol important în educaţia religios-morală a poporului revenea preoţilor şi leviţilor [18].

Căsătoria în noul testament

În noul testament căsătoria apare ca o figură profetică a unirii dintre Hristos şi Biserica Sa.

Păcatul protopărinţilor noştri, ca şi păcatele urmaşilor lor au afectat profund legătura căsătoriei, deosebirea între ceea ce a fost instituţia căsătoriei în intenţia Creatorului şi ceea ce devenise ea în realitate era foarte mare. totuşi ea „nu a fost desfiinţată în esenţă”, deoarece „nici natura umană nu a fost distrusă” [19].

În primele veacuri, viaţa creştinilor a fost la înălţimea învăţăturii domnului, atât în viaţa publică cât şi în viaţa de familie. Căsătoria era taină sfântă şi viaţa familială o arenă pe întinsul căreia se puneau în practică toate învăţăturile creştine. tirania bărbatului faţă de soţie şi copii era necunoscută, lipsa de respectul a copiilor faţă de părinţi nu se pomenea, luxul în îmbrăcăminte şi podoabele de tot felul lipseau. În locul acestora dragostea cea mai desăvârşită şi întrecerea nobilă în practicarea virtuţilor domnea între toţi membrii familiei. orice lucru se începea şi se sfârşea cu facerea semnului Sfintei Cruci. [20]

Prin venirea Sa, Hristos a redat femeii locul care i se cuvenea, a întărit din nou legătura căsătoriei şi a înălţat-o la rang de taină, învăluind-o, prin participarea Sa la nunta de la Cana, în ambianţa harică ce iradia din Persoana Sa. mântuitorul se pronunţă împotriva poligamiei pe care o vede ca fiind o cădere de la acea rânduială a căsătoriei monogame [21].

acceptarea de către moise a despărţirii soţilor arată el, a fost făcută din cauza incapacităţii israeliţilor de a se supune voii lui dumnezeu [22]. aşadar, moise nu a poruncit, ci a îngăduit.

Într-un singur caz şi mântuitorul îngăduie, nu porunceşte, a se desface căsătoria: pentru pricină de desfrânare, dar fără a da posibilitatea celui care se desparte sau a celui părăsit de a se recăsători, aceasta considerându-se adulter [23].

În ceea ce priveşte raportul dintre bărbat şi femeie, acesta trebuie să fie unul de egalitate şi de respect reciproc fundamentat pe porunca dragostei. aceasta reiese


22

din atitudinea pe care Hristos a avut-o întotdeauna faţă de femeie, neacordând vreun privilegiu bărbatului, ca în Vechiul testament. femeia are aceleaşi drepturi ca şi bărbatul, inclusiv acela de a avea iniţiativa divorţului, în cazul în care bărbatul se face vinovat de desfrânare [24].

familia e formată nu numai din bărbat şi femeie, ci şi din copii, faţă de care mântuitorul şi-a manifestat întotdeauna iubirea, luându-i în braţe, binecuvântându-i şi dându-i exemplu de curăţie sufletească [25]. Părinţii au datoria de a oferi lucruri bune copiilor lor [26], dar şi copiii trebuie să-şi cinstească părinţii, cum prevedea şi legea [27] şi după cum domnul Însuşi a dat exemplu [28].

Sfinţii apostoli, mai ales Sfântul apostol Pavel, dezvoltând învăţătura mântuitorului, tratează căsătoria şi familia sub toate aspectele ei: întemeierea ei divină de la creaţie [29], alcătuirea sa monogamică [30], indisolubilitatea acesteia [31], unitatea soţilor după modelul unităţii dintre Hristos şi Biserică, bazată pe supunere şi iubire jertfelnică a unuia faţă de celălalt [32], egalitatea lor [33], capul familiei rămânând bărbatul, dar fără a avea vreo supremaţie despotică faţă de soţia lui [34], ci fiecare împlinindu-şi scopul şi rolul pe care l-a primit de la creaţie, actul căsătoriei devenind în Hristos taină mare, capabilă de a-i uni pe cei doi nu numai între ei, ci şi pe aceştia cu Hristos în cadrul Bisericii [35].

de aceea, desfacerea căsătoriei este privită cu multă reticenţă [36], iar desfrânarea, păcatul care se opune cel mai mult sfinţeniei acestei taine, este aspru înfierată [37]. de aceea este subliniată cu insistenţă necesitatea fidelităţii în căsătorie şi păstrarea patului neîntinat [38]. Părinţii au datoria de a-şi creşte copiii în învăţătura domnului [39] şi de a le asigura cele necesare vieţii fizice [40], dar şi copii au îndatoriri faţă de părinţii lor [41].

Scrierile Părinţilor apostolici continuă învăţătura mântuitorului şi a Sfinţilor apostoli în privinţa căsătoriei şi a familiei creştine.

apologeţii (Sf. iustin martirul, teofil al alexandriei, tertulian, minucius felix, Sf. Ciprian al Cartaginei, Clement alexandrinul, origen, metodiu de olimp) au făcut şi ei referiri la căsătorie şi familie pentru a contracara acuzaţiile, mai ales cele din partea păgânilor, de imoralitate a creştinilor.

Conform sfatului Sf. ap. Pavel [42], în literatura patristică a primelor veacuri creştine se manifesta o preferinţă pentru feciorie, considerată a fi superioară căsătoriei. În concepţia Părinţilor veacului de aur, fecioria e starea primilor oameni în rai, dar cu toate acestea ei au lăsat cuvinte nemuritoare despre căsătorie, naştere de prunci şi familie creştină, neputând fi indiferenţi faţă de situaţia majorităţii credincioşilor lor, care erau căsătoriţi. Căsătoria şi familia nu sunt o piedică în calea virtuţii, acestea fiind rânduite de Însuşi Creatorul universului [43].

Sfinţii Părinţi, şi în special Sf. ioan gură de aur, [44] recomandă: – Părinţii să-şi căsătorească copii înainte de a fi în pericolul pierderii

fecioriei;


23

– Înainte de alegerea miresei, tânărul trebuie să chibzuiască foarte mult pentru că îşi ia soţie pentru toată viaţa, neurmărind zestrea şi frumuseţea acesteiea, ci virtuţile ei care asigură pacea şi buna înţelegere în familie;

– nunta nu se face ca şi petrecerile păgâne, nu e un prilej de fală, nici de beţie şi îmbuibare, nici de cântece şi vorbe de ruşine, nici de dansuri şi aţâţare a poftelor spre desfrânare. Sf. ioan nu e împotriva distracţiilor, permiţând la asemenea ocazii a avea mese încărcate, haine frumoase, invitarea unor bărbaţi şi femei venerate, dar să nu lipsească buna cuviinţă, prudenţa, demnitatea şi să predomine tăcerea, ruşinea şi modestia;

– invitatul de frunte să fie Hristos; – la nuntă bucuria să se exteriorizeze prin imnuri, rugăciuni, psalmi,

cântări duhovniceşti, milostenie la săraci şi bună rânduială; – Scopurile căsătoriei sunt: naşterea de prunci, sfinţirea, să nu ne pângărim

trupeşte şi sufleteşte; – interdicţia creştinilor de a se căsători cu evrei, păgâni sau cu rudenii, atât pe

linie directă, cât şi pe linie colaterală. Potrivit Sf. Vasile cel mare, impedimentele la căsătorie sunt: călugăria, făgăduinţa de a trăi în feciorie, răpirea unei femei, căsătoria femeilor şi sclavilor fără învoirea taţilor sau a stăpânilor lor, cel văduv nu poate lua în căsătorie pe sora fostei soţii, gradele de rudenie.

– Sfinţii Părinţi susţin ideea egalităţii între cele două sexe. Chiar dacă e mai slabă trupeşte, în multe situaţii, femeia se dovedeşte mai tare decât bărbatul (răbdarea privaţiunilor, post, zel la rugăciune şi fapte bune) [45];

– raporturile dintre cei doi trebuie să se întemeieze pe dragoste; – fiecare are rolul său în familie, biserică şi societate: bărbatul e capul

familiei, soţia are datoria de a se îngriji de creşterea copiilor şi administrarea casei. o altă datorie este aceea de a nu se lipsi unul de altul decât pentru o vreme şi cu înţelegere pentru a posti şi a se ruga [46];

– Sf. ioan Hrisostom critică aspru pe cei care frecventau băile publice, teatrul, hipodromul, care erau izvor al desfrânării, combate beţia şi îmbuibarea;

– Soţii trebuie să fie cumpătaţi şi modeşti în îmbrăcăminte, în locul podoabelor şi a hainelor de lux sunt recomandate virtuţile: milostenia, filantropia, înţelepciunea, netrufia;

– femeia să aibă o ţinută decentă şi să nu vorbească în biserică [47]; – numele copiilor să fie nume de sfinţi pe care ei să-i aibă drept model de

vieţuire; – Copiii trebuie educaţi începând cu cea mai fragedă vârstă. Pemtru Sf.

ioan gură de aur, educaţia copiilor e o artă care nu poate fi egalată cu nici o altă artă;

– Se admite divorţul numai pentru pricină de adulter sau dacă cei doi, de comun acord, în faţa mai multor martori, îşi exprimă dorinţa de a intra în


24

mănăstire, sau dacă într-o familie mixtă soţul necredincios vrea să se despartă [48], ca nu cumva cel credincios să fie atras spre idolatrie;

– Văduvii se pot recăsători cu condiţia de a-şi păstra credinţa neştirbită; – Văduve sunt doar acelea care petrec ziua şi noaptea în rugăciuni; – Cei care se despart nu se pot recăsători deoarece sunt legaţi de prima

soţie sau de primul soţ.

Căsătoria în concepţia părinţilor contemporani

duhul învăţăturii Sfinţilor Părinţi, care a insuflat Comoara tradiţiei Bisericii noastre, statornicită prin hotărârile celor şapte sinoade ecumenice şi prin revelaţiile divine ale Purtătorilor-de-dumnezeu, s-a păstrat nealterat de curgerea veacurilor, încă o dată dovedind că Biserica este una, cea dreptmăritoare, „Hristos ieri şi azi acelaşi”.

În această ordine de idei, câţiva dintre marii părinţi duhovnici ai secolului xx ne vorbesc despre căsătorie.

• Ce ne învaţă părintele Cleopa despre taina căsătoriei?

În volumul 7 din seria „Ne vorbeşte Părintele Cleopa”, marele duhovnic al Sihăstriei, ne arată că numai în Biserica ortodoxă căsătoria este o taină, la alte confesiuni fiind „numai un simbol la dânşii, un act de prietenie şi o dovedinţă oarecare între soţ şi soţie, dar niciunde n-are putere harică de taină şi nu este atât de cinstită ca în Biserica dreptmăritoare de răsărit” [49].

Sunt enumerate cele unsprezece condiţii pentru ca o nuntă să fie canonică: 1). să nu se ia neamuri în căsătorie; 2). să se învoiască tinerii; să se placă mirele şi mireasa, băiatul şi fata; 3). să se învoiască şi părinţii lor, atât ai băiatului, cât şi ai fetei; 4). tinerii să se căsătorească foarte devreme; 5). spovedania mirelui, miresei şi a familiilor lor; 6). prezenţa la Sfânta liturghie în ziua cununiei; 7). împărtăşirea mirilor dacă sunt vrednici; 8). cununia pe cap se pune numai celor feciorelnici; 9). nunta nu se face cu lăutari; 10). tinerii să trăiască în curăţie trei zile după căsătorie, deoarece au primit

două taine: Cununia şi Sf. Împărtăşanie; 11). tinerii trebuie să respecte cu stricteţe sfinţenia zilelor de post şi a celor de

sărbătoare prin curăţie sufletească şi trupească.

• Ce ne învaţă părintele ilarion argatu despre căsătoria cu cei de altă credinţă?

o problemă ce se ridică adesea duhovnicilor în zilele noastre este aceea a căsătoriei între un ortodox şi un eterodox. Canoanele Sfintei Biserici interzic


25

căsătoria cu eretici, musulmani, arabi, turci, africani, japonezi, cu păgâni şi schismatici [50]. Urmând predaniei Sfinţilor Părinţi, Părintele ilarion argatu spunea: „nu se admit căsătoriile mixte. Singura condiţie pentru a se admite o astfel de cununie este de a trece la ortodoxie cel ce este de altă credinţă. [51]”. Însă marele duhovnic atrage atenţia asupra modului periculos în care de multe ori se face această trecere, respectiv faptul că nu este bazată pe o credinţă autentică, ci pe interes (deci suntem în total dezacord cu condiţiile nunţii creştine, cum se poate observa din cele enumerate mai sus) şi toleranţă, copii ce se nasc din astfel de uniri nu au nici o educaţie religioasă şi nu vor şti unde este adevărul de credinţă şi calea de mântuire. Sfatul părintelui este ca preoţii să nu se grăbească în a-i trece pe cei eretici la ortodoxie până nu se conving că au învăţat toată învăţătura de credinţă şi o mărturisesc cu toată convingerea. Prin căsătorie nu mai vorbim de persoane individuale, căci „vor fi amândoi un trup” [52]. Ca atare, cine se căsătoreşte cu un evreu va fi judecat ca evreu, primind aceeaşi osândă cu el: necredinţa în fiul lui dumnezeu şi uciderea mântuitorului. la fel este şi în cazul căsătoriei cu catolicii, protestanţii, etc.

• Ce ne învaţă părintele arsenie Boca despre consecinţele căsătoriei neconforme cu sfintele Canoane?

Părintele arsenie Boca ne arată opt păcate pentru care apare vrajba în casele oamenilor. aceste păcate sunt:

1. dacă căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea. 2. dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă, sau fără cununie bisericească. 3. din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. astfel, au intrat

într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe trupul şi sufletul lor şi, pentru că nu s-au mărturisit, acel păcat are să spargă casa, tocmai pentru că nu au omorât pe diavolul care este cel care făcea acest lucru.

4. lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat fata sau şi-a căsătorit feciorul, numai să obţină avere. o asemenea căsătorie nu ţine, pentru că s-a făcut o lucrare a diavolului.

5. nepotrivire de vârstă. o diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui dumnezeu pentru că este nepotrivire; spre exemplu, ce poate face o tânără în faţa unui om în toată firea?

6. din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui dumnezeu. fiindcă, dacă nu le păzesc pe acestea, le păzesc pe ale diavolului, şi astfel nu pot să aibă linişte.

7. Când nu se ţine post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă multă carne şi nu posteşte; plini de mânie, sar în cap celuilalt.


26

8. desfrânarea soţilor, adică nu respectă zilele: miercurea, vinerea, duminica, sărbătorile de peste an şi posturile întregi. dacă nu ţin de rânduială, bate dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială. [53]

Ca duhovnic, am constatat cu durere că mass-media are un efect mai mult decât distrugător asupra calităţii morale a creştinilor, mai cu seamă a celor mai vulnerabile grupe de vârstă: copiii şi tinerii.

din ce în ce mai mulţi părinţi se plâng de relaţiile proaste cu copiii lor, faptul că îi scapă de sub control, atât din punct de vedere al disciplinei, cât şi al atitudinii lor faţă de normele moral-creştine: moda, filmele, muzica ascultată de ei, internetul cu imensitatea de posibilităţi imorale, aproape de necontrolat de către părinţi, care îi conduc într-un iureş aproape ireversibil către dezmăţ şi anarhie. Unde sunt valorile pentru care înaintaşii noştri şi-au pus vieţile în primejdie, (mulţi umplu paginile sinaxarelor)?

Sf. ioan gură de aur, alarmat de daunele morale provocate de teatru, care la vremea sa era una din puţinele modalităţi de „distracţie” spunea: „nimic nu-l face pe om să dispreţuiască mai mult legile lui dumnezeu decât priveliştile necuviincioase. de aceea, în repetate rânduri i-am rugat pe cei care participă la Sfintele liturghii, care ascultă cuvântul lui dumnezeu şi sunt părtaşi ai înfricoşătoarei taine care este Împărtăşania, să nu meargă la tot felul de spectacole, ca să nu le amestece pe cele sfinte cu cele drăceşti.” [54]

televiziunea, cu rolul său incontestabil de modelator de caractere, scoate în evidenţă aşa-zise vedete, ViP-uri, cu viaţă morală şi religioasă dezastruoase, trecând sub o mai mult decât vinovată tăcere modelele de simplitate, bună-cuviinţă, modestie şi smerenie care au format atâtea generaţii gata de jerfire de sine, bunici şi străbunici care au clădit şi reclădit de atâtea ori ţara aceasta, rănită din interior şi din afară de răutatea diavolească unită cu cea omenească. iar tinerii noştri preiau aceste „mode” de la „modelele” lor şi nu mai au de model viaţa de familie a părinţilor şi bunicilor, pe care-i consideră „înapoiaţi”; adoptă concubinajul sub forma căsătoriei de probă, avorturile, metodele de contracepţie, făcându-se vinovaţi de uciderea atâtor suflete nevinovate, dar şi de moartea lor sufletească.

„televiziunea, ca mijloc prin excelenţă ideologic, ca instrument al puterii, prin aproape tot ce se transmite subminează ascultarea de părinţi, de şcoală şi de Biserică, de toate ierarhiile tradiţionale. de altfel, dezbinarea este unul din principiile fundamentale ale manipulării şi stăpânirii.” [55]

o altă boală care afectează psihicul uman, în special al copiilor şi tinerilor, viitorii taţi si mame ale neamului de mâine, este calculatorul. ore întregi petrec în faţa monitorului, fără nici o perspectivă practică în viaţă, fără să ştie nici măcar elementarul unei meserii, decât jocuri, navigare web, şi o să te mai întrebi de ce se rup inelele de logodnă la scurt timp după ce au fost puse pe deget? ...


27

Concluzii

1. Căsătoria presupune multă bucurie, mângâiere, dar şi multă responsabilitate, aât a soţilor faţă de copiii lor, cât şi a unuia faţă de celălalt, precum şi a copiilor faţă de părinţi. Păcatele care se împotrivesc căsătoriei sunt: necinstirea soţului sau a soţiei, adulterul, incestul, perversiunea de orice fel, avortul. toate aceste abateri de la rânduiala lui dumnezeu privind căsătoria, conduc la ruperea acesteia în plan spiritual si apoi în plan formal.

2. ideea atât de des întâlnită, conform căreia cuplurile se despart din cauza nepotrivirii de caracter nu are deloc susţinere din partea Bisericii; dimpotrivă, „în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui dumnezeu” [56], fiecare fiind dator să-şi cultive răbdarea pentru menţinerea familiei, pentru că „răbdarea îl umple pe om de har” [57].

3. Căsătoria şi familia creştină, precum şi fecioria trebuie privite cu toată responsabilitatea, cinstea lor fiind acordată de Însuşi dumnezeu Creatorul şi de mântuitorul Hristos şi propovăduite de Sfinţii apostoli şi Părinţii Bisericii.

4. nouă, slujitorilor bisericii ne revine sfânta misiune de a ne jertfi prin rugăciuni şi activităţi social-moral-religioase, pentru a creşte cu darul lui dumnezeu, încrederea în taina Cununiei, a demnităţii familiei şi a membrilor ei, fapt pe care îl considerăm fundamental în dezvoltarea sănătoasă a neamului acesta, scăldat în sângele atâtor martiri şi mărturisitori.

5. Sfătuim înlocuirea timpului acordat mass-mediei cu distracţiile compatibile calităţii de creştin: rugăciuni particulare şi obşteşti, plimbarea prin aer liber, ascultarea simfoniei greierilor, vizitarea mormintelor mucenicilor unde-i sănătate trupului şi folos sufletului.

În încheiere ţin să subliniez că instituţia sfântă a familiei este atacată astăzi din toate părţile şi prin toate mijloacele. Cel rău pare a-şi fi concentrat atacurile josnice asupra fortăreţei celei mai puternice a umanităţii, cea care-i asigură însăşi supravieţuirea. marşul satanic împotriva familiei, a mântuirii şi a însăşi vieţii membrilor ei, pare victorios pe toate fronturile. lupta credinţei pare gata a închina steagul înaintea monstruosului şi sângerosului balaur. [58]

note bibligrafice:

1 Pr. arsenie Boca, Cuvinte vii, editura Charisma, deva, 2006, p. 289 2 Stareţul dionisie, Lumea în vremurile de pe urmă, ed. Prodromos, 2010, vol. ii, p. 129 3 arhim. Prof. dr. ioan zăgrean, Pr. Prof. dr. isidor todoran, Dogmatica Ortodoxă – manual

pentru seminariile teologice, ed. arhidiecezana, Cluj-napoca, 1997, p. 323-324 4 fac. 1, 27 5 fac, 1,28 6 mt. 5, 31-32; 19, 2-12


28

7 lev. 18, 7-18; deut. 27, 20-23 8 deut. 25, 5-10 9 deut. 21, 19-23 10 fac. 18, 12 11 ies. 20, 12 12 lev. 20, 9 13 Ps. 127, 3-4 14 fac. 29, 31; 30, 24 15 Pilde 1, 8; 6,20 16 ies. 10,2; 12,26; 13,8; deut. 4,9; 6,7; 32,7 17 Pilde 22,6 18 lev. 10,10-11 19 Pr. Prof. dr. dumitru Stăniloae, Telogia Dogmatică Ortodoxă, vol. iii, iBm Bucureşti, 1978,

p. 182 20 Sf. ioan iacob-Hozevitul, Hrană duhovnicească, editura “lumină din lumină”, Bucureşti,

2006, p.236-237 21 mt. 19,4 22 mt. 19,7-8 23 mt. 19,9 24 mc. 10,11-12 25 mt. 10,16 26 mt. 7,9-11 27 mt. 15,4 28 lc. 2,15; in. 19,26-27 29 efes. 5,31; i Cor. 11,12 30 i Cor. 11,11 31 i Cor. 7,10-11; rom. 7,2 32 efes. 5,22-33 33 gal. 3,28 34 efes. 5,22-24; i Petru 3,17 35 efes. 5,32 36 i Cor. 7,27 37 i Cor. 6,15-19 38 evr. 13,4 39 efes. 6,4 40 ii Cor. 12,14 41 efes. 6,1-3 42 i Cor. 7,25-26,40 43 Pr. dr. Constantin mihoc, Taina căsătoriei şi familia creştină, ed. teofania, Sibiu, 2002 44 Sf. ioan gură de aur, Bogăţiile oratorice, ed. Pelerinul român, oradea, 2002, p. 241-260 45 Sf. Vasile cel mare, Omilii la Hexaemeron, omiliile a x-a şi a xi-a, col. PSB, 17, iBm,Bucureşti,

1986 46 i Cor. 7,5 47 i Cor. 11,5-6, 10; 14,34-35 48 i Cor. 7,15-16 49arhim Cleopa ilie, Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol. 7, editura mănăstirii Sihăstria, p. 20-26 50 ierom. nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, ed. iii, Valea Plopului, Can. 11, Sin. 5-6 ec.;

Can. 10, 31 laodiceea


29

51 ibid., Cf. Can. 72 Sin. 5-6 ecumenic: “Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege cu femeia eretică, şi nici femeia ortodoxă să nu se unească cu un bărbat eretic, de s-ar fi făcut această unire, să se desfacă.”

52 i Cor. 6,6 53 Pr. ioan Sabău, în Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, editura

agaton, făgăraş, 2004, p. 90 54 Sf. ioan gură de aur, Problemele vieţii, ed. egumeniţa, p. 371 55 Virgiliu gheorghe, Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii, ed. Prodromos, 2007, p. 156 56 Cuv. Paisie aghioritul, Viaţa de familie, ed. evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 39 57 ibid., p. 47-49 58 Pr. Prof. Vasile mihoc, Căsătoria şi familia în lumina Sfintei Scripturi. Naşterea de prunci…, în

ma, xxx (1985), nr. 9-10

30

o s oţ i e C u M să F i ede petrică arseni

1.În această zi, o doamne, te rugăm arată-ţi mila Şi-n tablou tu ne arată Pe rebeca şi dalila.

2.Pune şi aspectul vieţii Să le vedem pe amândouă Să cunoaştem azi cu toţii doamne-arată-ne şi nouă.

3.Că principiul ca şi gândul Ce avea tânărul isaac astăzi l-a spulberat vântul nici la care nu-i pe plac.

4.Şi de voie, nu cu sila Să lovească-n a lor soartă toţi aleargă spre dalila gândul lui Samson îl poartă.

5.Care oare dintre tineri nu vor pace-n a lor casă? Care nu vor fericirea Şi-o soţie credincioasă?

6.de isaac îi iau fiorul nici nu vor de el să ştie Că trimise servitorul Să-i aleagă o soţie.

7.n-a voit decât un lucru Ca să-i fie credincioasă n-avea grijă de etate nici că nu-i va fi frumoasă.

8.n-a pretins el avuţie Şi nici casă, nici ogor, Ci atât a vrut să ştie Că-i şi ea de neamul lor.

9.Într-o zi de sărbătoare Privind lung peste câmpie, Îşi zări isaac prin ceaţă Viitoarea lui soţie.

10.dar şi ea-l zări pe dânsul, Cum o aştepta în prag nu-l văzuse niciodată totuşi nu-i putu de drag.

11.au trăit o viaţă-ntreagă, Binecuvântaţi în toate, i-a fost drag şi i-a fost dragă Cum mai bine nu se poate.

12.azi mă mir de ce isaac, Poartă pe nedrept ocara Că nevasta-i fu pe plac Cum i-a fost lui avraam Sara.

13.Că şi Sara credincioasă a fost pentru soţul său. nu-i zicea pe nume-n casă, decât numai „domnul meu” 14.nu înseamnă că soţia Să facă din soţ un zeu, dacă-i face voia-n toate Şi îi zice „domnul meu”

31

a p l i C a r ea pasto r a l ă a s F i n t e lo r C a n oa n e Î n v i aţa Fa M i l i e i C r e Şt i n e a Z i

pr. prof. dr. ilie Moldovan

introducere

familia este temelia întregii vieţi umane. in sânul ei se întăresc si se perpetuează caracterele şi moravurile, tradiţiile şi virtuţile care sunt sufletul popoarelor. în comunitatea familială, ca într-un noviciat fecund, se întâlneşte autoritatea cea mai necontestată, pentru că se sprijină pe devotament, ca şi ascultarea cea mai afectuoasă, pentru că este plină de iubire. dacă sacrificiul este esenţa oricărei comunităţi autentice nu există o mai bună şcoală pentru înfăptuirea ei decât’ familia, unde bucuria căminului comun izvorăşte din abnegaţia fiecăruia. din punct de vedere creştin, familia este mai mult decât tot ce am spus până acum. fiind aşezată de către dumnezeu în centrul operei de înnoire şi de mântuire a lumii. Venind pe pământ, mântuitorul iisus Hristos a conferit familiei, prin naşterea Sa din sânul fecioarei, ca şi prin toate actele Sale răscumpărătoare, o demnitate supremă, făcând din ea un paradis regăsit, o „ecclesia domestica”. familia creştină este matricea generatoare a vieţii spirituale, este laboratorul sacru în care se pregăteşte şi se formează, în fiecare ceas şi în orice loc, firea zidită ea atare de dumnezeu, restaurată însă în Hristos, după cum se prelucrează şi se întreţine zestrea vieţii creştine îndumnezeite.

Ca instituţie socială şi celulă organică activă, familia a avut întotdeauna drept reazim de prestigiu valorile religiei. dar singura religie creştină i-a permis să do-bândească o dezvoltare deplină. este o lege generală, înregistrată de istorie, că na-tura, lăsată la singurele sale puteri, este neputincioasă a se conserva, precum şi că morala şi virtuţile, fără intervenţiile lui dumnezeu, nu pot subzista nici ele intacte. Creştinismul în schimb, pătrunde cu forţa sa divină fiinţa familiei, susţinându-i sco-purile şi desăvârşindu-i funcţiile. Întemeiată de dumnezeu ‘în vederea promovării vieţii şi înzestrată de Hristos cu misiunea şi harul de a înnoi si mântui lumea, fa-milia creştină este supusă şi ea, în zilele noastre, unei profunde degradări morale. Cu cât înălţimea ia care este ridicată de Hristos este mai mare, cu atât şi căderea din această demnitate şi răspunderea este şi ea mai mare. nu vrem să spunem prin aceasta că imoralitatea zilelor noastre a inundat totul. în mijlocul unei decăderi pe care nu o putem trece cu vederea, morala familiei se încăpăţânează, totuşi, să dure-ze. f, vorba despre o morală pe care corupţia moravurilor nu o răpune definitiv şi care mai dă încă naştere la virtuţi vrednice de luat în seamă.


32

la degradarea familiei creştine din vremea noastră contribuie o serie întreagă de factori, cum ar fi libertinajul tinerilor necăsătoriţi, întreţinut de vicii, pornografie, alcoolism, etc.; căsătoria privată dintr-un punct de vedere hedonist şi individualist, mercantilist şi pragmatist, puternic aşezată pe principiul sterilităţii sistematice; posibilitatea căsătoriei de a se menţine sau desface cu colaborarea avortului, adulterului şi al divorţului. toate aceste practici nu sunt decât părţi constitutive ale unui sistem perfect coerent, care ruinează familia din interior şi din afară. în vederea protejării familiei, ca şi a remedierii situaţiei în care, în genere, se află, suntem obligaţi să apelăm la Sfintele Canoane.

i. sensul ortodox al înţelegerii şi aplicării sfintelor Canoane în viaţa familiei creştine

1. Taina Căsătoriei ca temei al familiei creştine

despre taina nunţii, în mod explicit, ne vorbeşte Sfântul apostol Pavel: „taina aceasta este mare, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Ef 1, 32). Cu aceste cuvinte, Sfântul apostol relevă ceea ce este într-adevăr ‘nou în căsătoria creştină şi care nu poate fi redus la un fapt de ordin natural. Creştinismul nu înnobilează doar căsătoria, ci o zideşte pentru a doua oară în calitatea ei de „taină”. acest lucru înseamnă ceva mai mult decât spiritualizarea scopurilor pe care căsătoria le are în mod firesc şi, de asemenea, mai mult decât purificarea dintre soţi care au avut de suferit pe urma căderii. desigur, ne referim la o unire reală a soţilor cu Hristos, după modul unirii Bisericii însăşi cu Hristos-domnul.

dacă, în esenţa ei, căsătoria este o taină, privind un fapt teandric, familia creştină ce are ca fundament căsătoria, este la rândul ei, taina trupului lui Hristos, „ecclesia domestica”. în felul acesta explică Clement alexandrinul înţelesul cuvintelor lui Hristos: „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor”. Sfinţenia familiei creştine nu este o sfinţenie în sine, ci una derivată, venind de la Hristos, care a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea: „ca să fie sfântă şi fără de prihană”. (Ef 5, 27). Caracterul creştin al familiei nu poate fi înţeles în profunzime decât punându-1 în legătură cu sfinţenia despre oare vorbeşte Sfântul apostol. autoritatea şi ascultarea, puterea şi datoria oare revin, într-un fel sau altul, membrilor familiei, privite toate în perspectiva sfinţeniei care pogoară de la dumnezeu, încetează de a mai fi doar lucruri omeneşti. ele aparţin familiei, după cum aparţin şi lui Hristos, descoperind în ele iubirea lui Hristos. dacă membrii familiei, în exercitarea funcţiilor ce le sunt proprii, trădează conlucrarea lor cu Hristos-domnul şi se întorc de la Har şi iubire la lege, iar de la lege la fărădelege, atunci, fără îndoială, nu avem cum să ne închipuim că s-ar putea readuce duhul lui Hristos în viaţa familiei prin simple reglementări ale „lumii acesteia”. refacerea ordinii distruse în familie nu poate avea loc decât printr-o nouă „aprindere a Harului lui dumnezeu” (2 Tim 1, 6; 1 Tes 5, 19). Căci, de fapt, autoritatea şi ordinea din familie atârnă de una şi aceeaşi autoritate a Sfântului duh. de acest lucru se


33

cuvine să ţinem seama mai ales când avem ca sarcină aplicarea Sfintelor Canoane, ele însele fiind pecetluite cu autoritatea duhului.

2. Autoritatea Sfântului Duh şi autoritatea Sfintelor Canoane

Când vorbim de Sfintele Canoane ne referim numai la acelea care se inspiră direct din evanghelie, iar nu la normele de drept care se numesc şi ele canoane, pentru că sunt trecute prin conştiinţa Bisericii. datorită conţinutului ei divin, evanghelia este inepuizabilă pentru noi. Sfintele Canoane sunt acelea care delimitează anumite sensuri ale conţinutului revelaţional din evanghelie, conţinut infinit şi permanent actual, cu scopul de a fi transformat de către Biserică în conţinut de viaţă spirituală. în acest sens, Părinţii Sinodului Vii ecumenic (787) precizează următoarele: „Cu bucurie primim dumnezeieştile Canoane şi întărind aşezământul lor întreg şi nestrămutat, date fiind de trâmbiţele duhului Sfânt”. (Canonul i). Prin urmare, autoritatea Sfintelor Canoane se acoperă cu autoritatea Sfântului duh. Ce trebuie însă să înţelegem prin a-ceastă autoritate a duhului? în genere, Sfântul duh are, în iconomia divină, rolul de a descoperi divinitatea fiului (Cf. i Cor. 12, 3). Prin el se păstrează în Biserică tezaurul credinţei (Cf. i tim. 1, 14). adevărul credinţei şi al vieţii, însă, este iisus Hristos domnul însuşi, potrivit cuvintelor Sale: „eu sunt adevărul” (ioan 14, 6). despre Sfântul duh se mai spune că este şi duhul libertăţii: „Unde este duhul domnului, acolo este libertate” (ii Cor. 3, 17). în nici un caz nu putem deduce că duhul libertăţii nu ar fi, în acelaşi timp, şi duhul autorităţii, pentru că atunci mu ar mai descoperi pe Hristos-adevărul. în adevărul lui Hristos, creştinul îşi află autentica lui libertate: „dacă fiul vă va elibera, liberi veţi fi într-adevăr”. (ioan 8, 36). Sfinţii Părinţi, amintiţi mai înainte, nu au „întărit” dumnezeieştile canoane pentru a le asemăna „literei care ucide” (cf. ii Cor. 3, 6), ci le-au încredinţat menirea de a sluji vieţii celei noi, adusă de Hristos’ de aceea, nu putem înţelege „aprinderea duhului”, desfiinţând autoritatea pe care o reprezintă în viaţa familiei Sfintele Canoane, ci dimpotrivă, în directă legătură cu aplicarea lor.

Potrivit unei concepţii scolastice, apusene, canonul nu este altceva decât o normă juridică, fiind considerată o lege asemănătoare oricărei legi pământeşti, ce se cuvine să fie observată şi împlinită. mai ales in cazul epitimiilor, împlinirea ei are caracter de „satisfacere”. dimpotrivă, conform gândirii ortodoxe, canoanele nu sunt atât de mult „legi”, cât sunt „porunci”, în care este ascuns Hristos. „domnul este ascuns în poruncile Sale, — ne spune marcu ascetul. — Şi cei ce-l caută pe el îl găsesc pe măsura împlinirii lor”. Să nu ne închipuim că poruncile ne sunt date doar pentru a fi ţinute de noi, ci sensul lor este altul, le-am primit pentru a ne ţine ele pe noi, cum ne învaţă şi Sfântul Simeon, noul teolog. neîmplinirea poruncilor este una cu căderea din Har. dacă la această idee adăugăm şi pe cea a legăturii dintre autoritatea duhului şi aceea a Sfintelor Canoane, înţelegem mai deplin semnificaţia pe care acestea din urmă o au în viaţa creştină. ele nu se cuvin a fi observate ca nişte porunci, pe care împlinindu-le, întreţinem în viaţa de familie arderea duhului.


34

ii. sfintele Canoane în slujba sfinţeniei vieţii familiale

1. Sfintele Canoane şi încadrarea vieţii familiale în ritmul liturgic

în general, canoanele indică o cale de acces la viaţa în Hristos, o viziune deschisă spre realizarea împărăţiei lui dumnezeu pe pământ. a-ceastă cale nu este alta decât viaţa liturgică, ea însăşi un adevărat izvor de sfinţenie. este necesar, mai întâi, să punem în lumină raportul dintre Cununie şi euharistie, din perioada creştină primară. la taina nunţii, nu erau primiţi, în vremea aceea, decât mirii care puteau să fie cuminecaţi. expresia paulină: „vor fi amândoi un trup” (Ef 1, 31), privitoare la Cununie, era pusă în paralelă şi corelaţie cu o altă expresie, tot paulină: „o pâine, un trup suntem” (1 Co 10, 17), privitoare la euharistie şi Biserică. toate canoanele Sfântului Vasile cel mare ce se referă la nunta, Căsătorie şi familie sunt formulate în spiritul acestei corelaţii, datorită căreia de sfinţenia pâinii euharistice se împărtăşeşte şi taina Cununiei şi, prin urmare, căsnicia însăşi. după cum ne arată şi alte canoane, sacrilegiul împărtăşirii cu nevrednicie era considerat şi sacrilegiu la taina Căsătoriei. Pentru taina nunţii, nu exista o altă slujbă decât aceea a Sfintei liturghii. Slăbind cu timpul disciplina euharistică, privind pe cei care se cunună, apare şi oficierea cununiei ca o slujbă religioasă deosebită. în vremea noastră nu au rămas, din vechea rânduială prenupţială, decât canoanele ce stabilesc impedimentele la căsătorie, cu scopul principal de a împiedica incestul, dar de acestea nu ne ocupăm.

din punctul de vedere ai dumnezeieştilor canoane, sfinţenia în căsătorie şi familie nu se păstrează decât în ritmul liturgic neîntrerupt al vieţii bisericeşti. Potrivit canoanelor 5 şi 15 ale lui timotei al alexandriei, în zilele în care se săvârşeşte Sfânta liturghie, adică în duminici şi sărbători, ca şi în ajunurile lor, se cuvine ca soţii să trăiască în înfrânare. aceeaşi încadrare într-o rânduială liturgică este pretinsă şi pe durata postului celui mare sau chiar pe a tuturor posturilor de peste an (vezi canonul 133 trulan). nu trebuie să vedem în asceza pretinsă de la soţi o obligaţie de ordin negativ, ci mai degrabă una de ordin pozitiv, considerând că faptele de asceză sunt acte de participare la postul pe care Hristos însuşi îl săvârşeşte pentru noi. oricum, curăţia trupească a persoanelor căsătorite îşi află drept principiu normativ spusele Sfântului apostol Pa-vel: „să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu o bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre” (i Cor. 7, 5).

2. Sfintele Canoane şi aplicarea lor în combaterea adulterului

Sfinţenia căsătoriei este umbrită de multe impurităţi şi necuviinţe, dar este suprimată în mod definitiv de către adulter. mai mult decât o înfrângere, adulterul este dărâmarea unui templu, e o moarte spirituală. Prin adulter înţelegem o legă-


35

tură nelegiuită a unui bărbat căsătorit cu o altă femeie decât a sa sau legătura unei femei căsătorite cu un alt bărbat decât soţul ei. Se deosebeşte de desfrâu, întrucât acesta este un raport nelegiuit între persoane libere de orice angajamente marita-le. adulterul se referă la unirea trupească ilicită, la consumarea faptului ruşinos, iar la natura acestei crime de ordin spiritual participă si dorinţele impudice, îm-brăţişările necinstite şi chiar, după unii moralişti, abuzul egoist de propriul corp al persoanei căsătorite. Călcând în ‘picioare drepturile cele mai sfinte înscrise în suflet de însăşi mâna lui dumnezeu, adulterul, pe cale de trădare şi sperjur, răpeş-te’ sau prostituează un trup care este proprietatea altuia, aduce dezolare şi ruină în societatea domestică, otrăveşte izvoarele vieţii, dispreţuind legile privitoare la propagarea neamului omenesc, corupe bucuriile şi satisfacţiile paternităţii. după toate acestea, nu e de mirare că în perioada creştină primară se refuză primirea adulterilor la Biserică, ca şi de la Sfânta împărtăşanie până în ceasul morţii (vezi: terţ., origen, Hipolit, Sinodul de la elvira — 300 — etc).

în perioada patristică, urmând exemplul pe care îl dă Sfântul apostol Pavel cu incestuosul din Corint (conf. i Cor. 5, 5; ii Cor. 2, 5—11), Sfinţii Părinţi socotesc că adulterii oare fac pocăinţă suficientă să fie primiţi în Biserică. astfel s-a impus, din această vreme, pentru combaterea adulterului, Canonul 20 de la ancira, potrivit căruia sa opresc adulterii de la împărtăşanie 7 ani, Canonul 58 al Sfântului Vasile, care îi opreşte 15 ani, Canonul 4 al Sfântului grigore de nyssa, care îi’ opreşte 18 ani. dată fiind, în vechime, râvna fierbinte a credincioşilor de a se împărtăşi, îndepărtarea termenului de unire cu Hristos, prin primirea Sfintei euharistii, făcea să se resimtă mai adânc gravitatea păcatului săvârşit şi să se mobilizeze mai eficient sforţarea de îndreptare. Prin natura sa, adulterul otrăveşte profund firea omului, provocând o tulburare accentuată a funcţiilor vieţii morale, aşa încât, pentru dezinfectarea şi pentru eliminarea toxinelor este nevoie de un proces îndelungat. Se înţelegerea oprirea de la împărtăşanie nu constituie singură un canon de penitenţă, ci la ea se adaugă epitimiile ascetice care reduc mult perioada opririi de la cele sfinte.

iii. sfintele Canoane în sprijinul naşterii de prunci

Căsătoria este taina iubirii, iar iubirea este creatoare, pentru că poartă în esenţa ei răsunetul creator: „Să fie!” „Porunca dată de dumnezeu primilor oameni: „Creşteţi şi vă înmulţiţi” (fac. 1, 28), aparţine stării edenice. Purtând în ei chipul lui dumnezeu, soţii de căsătorie posedă, în acelaşi timp, şi răspunderea de a da viaţă altora. „refuzând a-ceastă responsabilitate a procreaţiei, omul respinge asemănarea cu dumnezeu”, după cum refuză şi conlucrarea cu dumnezeu, naşterea de prunci este unul dintre scopurile de seamă ale căsătoriei, respectiv ale familiei, în sprijinul căreia stau numeroase canoane. e adevărat, ele privesc mai mult combaterea păcatelor ce ruinează acest dar al lui dumnezeu.


36

1. Combaterea practicilor anticoncepţionale

de încălcarea planului divin al naşterii de pruncă ţine un întreg cortegiu de nelegiuiri, o serie de acţiuni şi fapte, pe care le-am putea împărţi în trei mari categorii de păcate: onanismul conjugal (frauda conjugală), tehnica contraceptivă (practicile folosirii produselor farmaceutice si a altor tertipuri) şi avortul provocat (pruncuciderea). in ce priveşte arianismul conjugal, răspândit ca un sistem generalizat in numeroase medii, este păcatul ce se datorează mentalităţii actuale anticoncepţionale. Soţii de căsătorie au ajuns să considere plăcerea fizică, făcută artificial sterilă, drept scop al legăturilor conjugale. acest scop ar fi, chipurile, în măsură să legitimeze orice manevră în stare să împiedice transmiterea vieţii. Pe onan, însă, care a săvârşit acest păcat, ne spune Sfânta Scriptură, dumnezeu 1-a pedepsit cu moartea (cf. fac. 38. 10). in legea nouă Sfântul apostol Pavel scrie: „nu vă amăgiţi . . . mătanie aii nu vor moşteni împărăţia lui dumnezeu” (i Cor. 9, 10). „a împiedica naşterea — zice si tertulian — înseamnă a te grăbi să ucizi”.

introducerea mijloacelor artificiale de restricţie în calea fecundităţii, cum sunt acelea” ale utilizării produselor farmaceutica, constituie şi aceasta o practică interzisă categoric de canoane. luarea unor substanţe chimice sau produse biologice, în mod preventiv, ar putea fi considerată după maniera de lucru, ca şi după intenţie, un păcat asemănător fraudei sau onaniei conjugale. Cu toate acestea, nesiguranţa în distrugerea celulei germinative, care putea să fie mai mult, adică un embrion format, face ca acest păcat să fie trecut în rândul pruncuciderii. Sfântul Vasile cel mare, în Canonul 2, se pronunţă astfel: „Cei care dau medicamente avortive sunt ucigaşi. Şi ei şi cele care primesc otrăvuri ucigătoare de embrioni”. Spre precizare, ne referim şi la spusele fericitului augustin: „iată, până unde ajunge uneori această cruzime destrăbălată sau destrăbălare crudă, încât caută doctorii pentru sterilitate”.

2. Combaterea avortului provocat

asupra avortului voluntar cade cea mai grea osândă a împiedicării naşterii de prunci. Viaţa copilului începe din clipa în care e conceput, în acel moment, dumnezeu îi creează sufletul nemuritor. din momentul întâlnirii celor două celule vitale, fătul este zămislit ca un principiu de viaţă de sine stătător, de esenţă spirituală, cu o identitate proprie. deci, embrionul este o persoană distinctă de mamă. o întreagă viaţă omenească începe de atunci şi porunca lui dumnezeu: „Să nu ucizi!” se întinde până acolo. avortul este ucidere, crimă, genocid şi deicid. este o ucidere, si încă ucidere cu premeditare. este o crimă, cu atât mai vinovată cu cât ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti înainte ele a se bucura de ea şi de a ce învrednici de ‘sfântul Botez. este un genocid, pentru că odată cu o viaţă se distrug şi vieţile urmaşilor posibili, adică a unui neam. este deicid, pentru că cu sângele copilului se varsă „sângele” lui Hristos (vezi identitatea după matei 25, 32-46): „întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici mie nu mi-aţi făcut” (45). Sfinţii


37

Părinţi, chiar de ar fi să numim numai pe grigore teologul, maxim mărturisitorul, atanasie Sinaitul, condamnă în unanimitate avortul provocat drept ucidere, crimă, deicid. în canonul 2 al Sfântului Vasile se precizează: „Cea oare leapădă fătul cu voie este supusă judecăţii pentru ucidere”. Canoanele 91, trulan, 21 ancira, 2 şi 50 ale marelui Vasile consideră doar un pogorământ oprirea femeii vinovate de săvârşirea avortului la 10 ani de la cele sfinte. altfel, oprirea ar fi pe viaţă. aceleaşi canoane şi pentru complici. de asemenea, canoanele: 66 apostolic, 5 Sfântul grigore de nyssa, 13, 45 şi 55 Sfântul Vasile caterisesc pe preoţii care sunt vinovaţi de complicitate în propriile lor familii de uciderea copiilor. dată fiind gravitatea acestui păcat, ca şi marea lui răspândire în zilele noastre, Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe din grecia atrage atenţia duhovnicilor să se arate severi cu cei care săvârşesc această nelegiuire, prescriindu-le, în scaunul mărturisirii, canoanele Sfinţilor Părinţi.

iv. sfintele Canoane în apărarea indisolubilităţii căsătoriei

1. Căsătoria nefericită şi disoluţia ei

e un fapt de constatare curentă că sunt multe căsătorii nefericite şi, prin urmare, familii neîmplinite. acestea au drept cauză principală lipsa unuia sau a altuia dintre soţi, dacă nu a amândurora, de la obligaţiile lor sfinte, lipsă ce se traduce prin nesocotirea fidelităţii, bunăvoinţei, înţelegerii şi respectului dintre ei. absenţa iubirii adevărate dintre soţi are efecte lamentabile în viaţa conjugală, care poate duce până la disoluţia căsătoriei însăşi, adică la divorţ. esenţa tainică a căsătoriei este distrusă de adulter. el devine semnul evident al faptului că din căsătorie a dispărut iubirea, că viaţa conjugală şi-a pierdut sfinţenia. „divorţul nu este decât o constatare a absenţei, a dispariţiei, a distrugerii iubirii şi, prin urmare, simpla declaraţie a neexistenţei căsătoriei”, se spune în novela 74 a împăratului Justinian. de fapt, singura excepţie admisă în evanghelie pentru desfacerea căsătoriei este păcatul adulterului. „din pricina împietririi inimii voastre a îngăduit moise să vă lăsaţi femeile, dar la început nu a fost aşa — zice domnul — iar eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter”. (matei, 19, 8—9). în canoanele Bisericii ortodoxe, adulterul este menţionat ca o dovadă a faptului că nu a fost realizată căsătoria, că legea împărăţiei lui dumnezeu nu a fost împlinită. dragostea şi adulterul se exclud reciproc, de aceea taina Căsătoriei este incompatibilă cu infidelitatea conjugală.

desigur, divorţul este o soluţie extremă. Pe linia indicată de mântuitorul iisus Hristos, Biserica ortodoxă şi-a stabilit atitudinea sa canonică faţă de divorţ. „legătura de căsătorie încheiată între două persoane legal, se poate desface numai prin moarte sau printr-un astfel de motiv, care prin sine însuşi este mai puternic decât ideea Bisericii despre indisolubilitatea căsătoriei şi care, de asemenea, este moarte numai că în altă formă” (n. milaş, Canoanele Bisericii ortodoxe, p. 465). Biserica noastră admite, aşadar, divorţul, dar „nu pentru orice pricină” (Vezi şi 1


38

Co 7, 10; Rm 7, 3) dând dreptul la recăsătorire numai părţii rămase nevinovate, potrivit canoanelor 48 ap., 87 trulan, 107 gartagima, 97 Sf. Vasile. ideea că numai moartea fizică şi cea spirituală are puterea să dezlege unitatea căsătoriei stă pe tăria de neclintit a sfintelor canoane, în acestea fiind încorporată voia însăşi a lui dumnezeu transmisă prin evanghelie. Canonicitatea este expresia adevărului divin din evanghelie.

2. Sfintele canoane împotriva divorţului neavenit

aplicarea pastorală a sfintelor canoane în viaţa familiei creştine, în cazul de faţă, urmăreşte salvarea, iar nu dezorganizarea căminului conjugal. acceptarea divorţului în condiţii necanonice antrenează multe rele, care ar putea fi evitate. opinia că divorţul bisericesc se poate obţine de către soţ, oricând şi oricum, totul depinzând de decizia sa personală, face ca legăturile dintre partenerii de viaţă să fie firave, schimbătoare, să slăbească încrederea mutuală dintre ei, să apară stimulente periculoase pentru infidelitate, să pună în primejdie conceperea şi creşterea copiilor, să se scadă şi să deprecieze demnitatea soţilor. oricât de favorabile ar apărea soluţiile pe care le oferă divorţul căsătoriei nefericite, acesta rămâne o instituţie nefastă. Căci el, datorită simplei lui produceri, clatină toate căsniciile prin primejdia exemplului rău, putând să arunce în unirile cele mai sfinte un ferment de discordie şi care ar putea, mai devreme sau mai târziu, chiar să răsară. În orice caz, canoanele nu prevăd datoria soţului înşelat de a divorţa, în orice condiţii, ci numai dreptul la despărţire. datoria despărţirii nu apare decât atunci când acest soţ s-ar afla în situaţia de a fi el însuşi, prin îngăduinţă şi iertare, vinovat de complicitate cu nelegiuirea partenerului său trădător.

v. Dilema acrivie-iconomie

1. Aplicarea sfintelor canoane între rigorism şi laxism

dacă din punct de vedere canonic putem vorbi despre acrivie şi iconomie, din punct de vedere moral şi pastoral aceşti termeni se traduc prin aceia de rigorism şi laxism. Sfinţii Părinţi atrag atenţia preoţilor, chemaţi să aplice canoanele privitoare la viaţa de familie, că ei pot comite două mari greşeli: fie să ierte, fără discernământ şi afara rânduielii tradiţionale, prea mari păcate, adulter, divorţ, avort pentru că ei înşişi au nevoie de iertare, şi astfel fărădelegea să nu fie stingherită, ci chiar să fie învăţată, fie să se arate prea asprii, apelând de o manieră juridică la canoane, pentru ca să-şi tăinuiască propriile lor păcate. în toate cazurile, locul acriviei sau al iconomiei, respectiv a rigorismului şi al laxismului să-1 ia realismul. este tocmai ceea ce prevede şi canonul 102 trulan, indicând la aplicarea canoanelor de penitenţă dreapta măsură, precum şi observarea concretă a posibilităţilor de îndreptare pe care le are penitentul.


39

2. Câteva principii privitoare la aplicarea pastorală a sfintelor canoane

a) Păcatul nu se vindecă decât adăugând la Harul lui dumnezeu exerciţiul virtuţii contrare lui (accentul pus pe caracterul pozitiv ai canonului, iar nu pe cel negativ).

Canonul este mijloc de tămăduire, mai mult decât de ispăşire în nici un caz de „satisfacere”), mijloc de control al pocăinţei şi măsură de siguranţă al îndreptării.

la aplicarea canonului, să nu fie pocăinţa penitentului mai micadecât crima săvârşită.d) Să nu se omită principiul restituţiei: „nu poţi fi iertat, păstrându-ţi rodul

crimei”.odată cu înlăturarea păcatului, canonul să aibă în vedere şi înlăturarea

pricinilor care au produs păcatul.aplicarea canonului să ţină seama de încadrarea în ritmul liturgic.la aplicarea canonului, păstorul de suflete să-şi descopere întreagadragoste fată de penitent.3. Sensul realismului în aplicarea canoanelorrealismul are în vedere trezirea şi educarea conştiinţei creştine a soţilor ca

soţi şi a părinţilor ca părinţi în familie. întreaga noastră tactică de severitate sau indulgenţă, la care ne îndeamnă canonul 102 trulan, ne va fi fără folos dacă nu vom câştiga conştiinţa soţilor şi părinţilor de partea lui Hristos. zadarnice vor fi toate exerciţiile ele voinţă pe care le recomandă canoanele, dacă nu oferim celor în cauză o certitudine, un sentiment profund ai responsabilităţii faptelor tor înaintea lui dumnezeu. restabilirea autorităţii unei vieţi trăite în sfinţenie, imperativul suprem al zilelor noastre, nu poate să aibă loc decât în forul interior al sufletului. lupta dintre bine şi rău, între avânturile înalte ale spiritului şi înclinările spre păcat se dau în conştiinţă. în momentul în care să reuşit să fixăm conştiinţa celor doi soţi înaintea lui dumnezeu, să le descoperim adevărul că ei sunt doi într-un duh, nu numai doi într-un trup, ei se vor bizui <pe această certitudine absolută şi se vor simţi în stare să se smulgă din ispita oricăror tentaţii vinovate.

realismul despre care vorbim contrastă, după cum am mai spus, atât cu rigorismul cât şi cu laxismul. în ce priveşte aceasta din urmă, adică laxismul, prin realism ne dăm seama că dumnezeu nu iartă pe păcătos pentru a rămâne păcătos, ci pentru hotărârea lui de îndreptare. Convingerea că poţi călca orice lege divină şi omenească şi totuşi să primeşti iertare, respectiv poţi să comiţi adulter sau să ucizi pruncul în sânul matern, nesocotind canoanele Sfinţilor Părinţi, e un puternic stimul de imoralitate, căreia îi urmează degradarea personală şi socială. Pe de cită parte, nesocotirea canoanelor este tot una cu nesocotirea responsabilităţii faţa de faptele săvârşite. ori se ştie că responsabilitatea micşorată, micşorează, la” rândul ei,’responsabilitatea. Cu alte cuvinte, accentuează slăbiciunea celor lipsiţi de voinţă. mulţi păstori de suflete, cu preocupări vădite de a-i ajuta pe soţii vinovaţi,


40

nu ştiu câtă cruzime se găseşte în înţelegerea şi aşa-zisa lor milă, decât ajutor lipsesc pe aceea pe care ar voi să-i ajute, dar şi câtă caritate se găseşte în tărie, în observarea justă a canoanelor. dacă acest adevăr trece neobservat este că de prea multe ori severitatea se uneşte cu o falsă asprime, respectiv cu observarea juridică a canoanelor, pierzând astfel sensul autorităţii Sfântului duh, amintit mai înainte. dar realismul contrastă şi cu rigorismul. Suferinţa este purificatoare şi ispăşitoare, dar numai dacă este transfigurată de prezenţa în ea a lui Hristos, dacă ea însăşi devine un dar al lui dumnezeu. timpul acordat penitenţei, trebuie văzut şi el din perspectiva acestui realism. după ce indică anii de penitenţă, în canoanele sale, Sfântul Vasile cel mare precizează următoarele: „acestea toate vi le scriem pentru a se încerca roadele pocăinţei. fiindcă noi judecăm despre acestea nu după timp, ci privim la modul pocăinţei”. orice roadă de pocăinţă descoperă în ea dobândirea Sfântului duh.

Spre încheiere, ne putem da seama că aplicarea pastorală a Sfintelor Canoane aparţine celei mai înalte şi desăvârşite arte. e vorba despre arta care presupune la păstorul de suflete o vocaţie divină, o formaţie sufletească dobândită sub călăuzirea unui adevărat duhovnic în speţă teodidact, o pătrundere adâncă în Sfintele Scrip-turi, dar şi în esenţa Sfintei liturghii, şi numai în cele din urmă o autentică pregătire teologica, privind viaţa creştină în general şi canoanele Bisericii în special. nici una dintre acestea, dacă cumva lipseşte, nu poate fi înlocuită cu nimic.

text publicat initial în revista teologică, nr. /1994, p.30-39

BiBlioGraFie:

1. Paul Bureau, L’indiscipline des moeurs, Paris, 1931.2. d.i. Belu, Despre iubire, timişoara, 1946.3. e. Baudin, Cours de philosophie morale, Paris, 1935.4. Prof. n. Chiţescu, „deosebirea dintre «oros» şi «canon» şi însemnătatea ci pentru

recepţia Sinodului de la Calcedon”, în Ortodoxia, xxii (1970) nr. 3.5. J dermire, L’inslitution du mariage, Paris, 1932.6. P. evdokimov, Sacrament de l’amour, Paris, 1962.7. archev. B. Krivocheine, „autorite de Saint-esprit”, în Messager de l’Exharchat du

Patriarche Russe en Europe Occidentale, nr. 67, xVii (1969), nr. 4. 8. f. grelot, Le couple humain dans l’Ecriture, ed. du Cerf, Paris. 9. J. meyendorff, „mariage et euharistie”, în Messager Orthodoxe, nr. 49.10. n. milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoţite de comentarii, Vol. i, partea ii, arad,

1931.


41

11. Pr. i. moldovan, „Sfintele canoane şi raportul lor cu revelaţia divină”, în Mitropolia Banatului, xxVii (1977), nr. 4.

12. nicodim (aghioritul), Carte folositoare de suflet, Bucureşti, 1928.13. C. Popovici „fontănile şi Codicii dreptului Bisericii ortodoxe” în Candela, 1886, nr. 5.14. Pr. Prof. liviu Stan, „Har şi jurisdicţie”, în Studii Teologice, xxii (1970), nr. 1-2.15. idem, „tăria de nezdruncinat a sfintelor canoane” în Ortodoxia, xxii (1970), nr. 2. 16. idem, „Codificare canoanelor”, în Studii Teologice, xxi (1969), nr. 9-10.17. Pr. P. Vintilescu, Spovedania şi Duhovnicia, Bucureşti, 1939.18. J. Villet, Morale familliale, Paris. 1933.

42

avo rt u l H o r M o na l

Dr. Christa Todea-Gross*

am definit avortul hormonal ca fiind acel avort produs de către metodele contraceptive hormonale (sterilet, injecţie, implanturi intradermice sau pilulă cu progesteron şi/sau estrogen sintetic) în primele 10-14 zile de viaţă a embrionului, înainte de implantarea (nidaţia) acestuia în uter.

Acest termen nu apare în literatura de specialitate. De ce?medicina nu recunoaşte sarcina decât după implantarea (nidaţia) embrionului

în uter, proces ce are loc la 12-14 zile de la concepţie. literatura de specialitate afirmă că „metodele contraceptive de urgenţă (de a doua zi) sunt acele metode care urmăresc prevenirea unei sarcini după un act sexual neprotejat, posibil fertil. obiectivul ei este prevenirea sarcinii încă din stadiul de implantare”1 . Cu toate că medicina nu recunoaşte sarcina decât după nidaţie când este vorba de efectul contraceptivelor, nu acelaşi lucru se întâmplă când vine vorba de calcularea vârstei sarcinii. În acest caz, medicii obstetricieni calculează vârsta sarcinii de la concepţie, adică din prima zi de viaţă a embrionului. În orice definiţie a sarcinii, constatăm că începutul ei este considerat tot de la momentul concepţiei. astfel, graviditatea (sau sarcina) este definită ca fiind „starea femeii gravide din momentul conceperii fătului şi până la naşterea lui“2. despre acest compromis vorbesc si alţi autori: „S-a întâmplat vreodată ca ginecologul să nu ia în calcul cele 12-14 zile de la concepţie? după concluziile lor, sarcina ar trebui calculată numai din momentul nidaţiei. Se naşte întrebarea: ce era copilul în acest timp şi în ce stare se află femeia în cele 12-14 zile de la concepţie? deci medicii se confruntă cu o dilemă[…]”3. această contradictie iese clar în evidenţă dacă citim definiţia fecundaţiei, cu toate cele 10 procese pe care le cuprinde. medicina consideră ultimul proces al fecundării ca fiind „concepţia propriu-zisă” (numită şi „syngamsie”), când „amândoi pronuclei - cel al spermatozoidului fecundant şi cel al ovulului matur fecundat - cresc în mărime, migrează către centrul oului, îşi pierd membranele şi îşi pun pe linia ecuatorială în comun seturile cromozomiale (23+23). Din acest moment se formează o nouă fiinţă umană cu număr diploid de cromozomi (46)”4. Înţelegem de aici că avem o fiinţă umană începând din acest moment, când se află în stadiul de o celulă! de aici şi până când noua fiinţă umană se va implanta în uter, ea nu dispare, nici nu rămâne doar o celulă, ci se divide în continuare, creşte, se hrăneşte şi se deplasează timp

* medic primar mf; coordonatorul Proiectului “Pentru Viaţă” din cadrul asociaţiei filantropice medical Creştine “Christiana”, filiala Cluj şi vicepreşedintele federaţiei organizaţiilor ortodoxe Pro-Vita din românia


43

de trei zile dinspre treimea externă a trompei uterine, unde a avut loc fecundarea, spre uter, fiind într-un proces continuu de evoluţie. de ce nu putem numi atunci ”sarcină” perioada de 12-14 zile de viaţă a noii fiinţe umane, cu atât mai mult cu cât în zilele noastre s-a putut demonstra acest lucru de către embriologi, geneticieni, biochimişti, etc.? Prof. dr. Erich Blechschmidt, embriolog şi anatomist german de renume mondial din göttingen, remarca în lucrarea sa despre începutul vieţii umane, că „omul nu devine om, ci este om de la început. el este om în fiecare moment al dezvoltării sale, începând de la concepţie [...]. deja prima celulă (oul fecundat) este un individ uman. acest lucru este demonstrabil prin cercetarea nucleului şi a cromozomilor pe care le conţine”5.

Nu este greu să tragem o concluzie importantă: medicina a avut nevoie de acest compromis pentru a putea justifica folosirea metodelor contraceptive în perioada de preimplantare, în special a celor avortive (steriletul şi pilula de a doua zi), dar şi pentru justificarea tuturor tehnicilor ce urmau să se efectueze în viitor: fertilizarea in vitro / teste pe embrioni / experimente pe embrioni / stabilirea stării de sănătate sau de boală a embrionilor prin teste genetice, embrionii consideraţi bolnavi fiind avortaţi / alte tehnici de inginerie genetică. acest compromis al medicinii s-a putut face doar prin manipularea limbajului şi a societăţii, inclusiv al studenţilor de medicină şi, în consecinţă, a medicilor. 6

exemple:

1. Pentru fertilizarea-in-vitro, această graniţă a celor 14 zile este de o foarte mare importanţă. Într-adevăr, fertilizarea-in-vitro (fiV) lucrează cu embrioni ca materie primă şi, în unele ţări, în acest interval de timp este permisă utilizarea embrionului în scopuri de cercetare. În timpul fertilizării „in vitro”, embrionii rezultaţi prin punerea în contact (în condiţii speciale create în laborator) a mai multor ovule recoltate de la femeie cu spermatozoizii recoltaţi de la bărbat, trebuie implantaţi în primele 3 zile în uter. acest lucru se întâmplă cănd oul fecundat are aproximativ 5-8 celule şi când încă nu este considerat embrion, ci “pre-embrion”, începând cu momentul concepţiei şi până la nidaţie. acest pre-embrion (care ne duce cu gândul la “pre-om”), nu este considerat de către medicină ca fiind un organism individual, motiv pentru care un “embriocid” nu echivalează cu un “omicid”7. de aceea, dacă unul sau chiar toţi embrionii sunt „eliminaţi”, acest lucru nu va fi considerat un avort. având în vedere că şansa de reuşită în cazul unei fertilizări in vitro este de max. 25%, după unii autori chiar de 10%, avem câteva avorturi la fiecare fertilizare! Si asta fiindcă dorim cu orice preţ un copil, chiar şi cu cel al vieţii altor câţiva fraţi. tot în acest interval de 14 zile până la nidaţie, se fac cercetări pe embrioni, în urma cărora ei decedează. de asemenea, dacă se implantează în uter mai puţini embrioni decât se „produc în eprubetă”, restul sunt congelaţi, distruşi sau supuşi unor teste şi/sau experimente8. Fertilizarea in vitro, considerată un succes de către Medicină,


44

s-a constatat a fi în cele din urmă o capcană în care au căzut toţi cei care susţineau până atunci că sarcina începe la implantarea în uter şi că, până atunci, acel “ghem de celule” nu este un embrion, adică o fiinţă umană aflată în plin proces de dezvoltare. este lesne de înţeles că dacă embrionul era doar un ghem de celule, el nu s-ar fi dezvoltat mai departe după ce a fost implantat în uter prin metoda fiV. Cum se pot transforma nişte celule oarecare, fără viaţă (!) şi cultivate în laborator, într-un embrion şi apoi în făt, după ce le introducem în uter? este imposibil.

2. tot în această perioadă de „prenidaţie” se practică diagnosticul genetic al embrionilor obţinuţi prin fertilizarea in vitro. acest diagnostic, numit diagnostic genetic de preimplantare, este folosit de cuplurile cu risc crescut de transmitere a unui defect genetic, care doresc să se asigure de naşterea unui copil sănătos [...]. această analiză genetică implică analiza unei singure celule, luate prin biopsia unui embrion obţinut in vitro. Cu un ac special, sub microscop, se scoate o celulă din cele 5, 6 sau 7 celule, care apoi este supusă unui test genetic. dacă se constată că acest embrion are o tară genetică, el va fi „eliminat”, deci avortat. 9metoda în sine are ca scop o selecţie artificială prin care eventualii embrioni bolnavi sunt omorâţi. omul, şi în cazul acesta medicul, în căderea lui spirituală, încearcă să-l „înlocuiască” pe dumnezeu [...]

Cum a început această manipulare care continuă şi în zilele noastre?

Un grup de ginecologi din mai multe ţări, întruniţi în cursul anilor ‘60 (anul introducerii contraceptivelor hormonale şi a steriletului pe piaţă), „fixa” drept „început” al vieţii omului implantarea, deci şi definirea începutului stării de sarcină începând cu acest moment. În acest fel, primele 14 zile după fecundare rămân fără nicio apărare! Pe vremea aceea, această doctrină era importantă pentru modul de acţiune abortiv al spiralei, care era deja binecunoscut grupului respectiv10. din nefericire, în numele acestei doctrine false, se sintetizează şi se “descoperă” în ziua de azi aproape zilnic noi metode contraceptive, menite să distrugă familia, copiii - viitorul oricărui neam.

Considerând pe bună dreptate că în cele 14 zile de viaţă, de la concepţie şi până la implantare în uter, avem o fiinţă umană în plină dezvoltare, orice intervenţie din afară, cu scopul de a o distruge, se cheamă avort, iar în cazul contraceptivelor, avort hormonal. Ca urmare, metodele hormonale contraceptive (pilula contraceptivă, injecţia cu contraceptive, implantul, steriletul, etc.) nu mai pot fi considerate ca fiind „metode preventive” sau „contra concepţiei” (contraceptive), ci adevărate metode avortive (corect spus şi abortive). În sprijinul acestui principiu, la începutul secolului nostru, profesorul Prenant, iniţiatorul endocrinologiei sexuale, afirma: „embrionul se formează, dacă nu chiar se animează (însufleţeşte), din momentul în care doi nuclei, mascul şi femel, se unesc pentru a-i da naştere. Din acest moment, nicio practică nu mai este anticoncepţională, ci postconcepţională, orice profilaxie devine


45

atunci un mic asasinat motivat de micimea victimei.11” medicii “pro-life”, angajaţi în lupta pentru apărarea vieţii copilului nenăscut au atras mereu atenţia asupra acestui avort grav şi necunoscut de către populaţia de rând. astfel, dr. Wilke îl numeşte micro-avort,12 iar renumitul Prof. dr. r. ehmann vorbeşte în diferitele lui scrieri, expuneri şi conferinţe despre efectul de „ucidere a ovulului fecundat” de către contraceptivele hormonale, numindu-l avort timpuriu.13

Latura spirituală rămâne de o importanţă majoră. Conform Canoanelor Bisericii Ortodoxe, nu se face nicio distincţie între avorturile timpurii şi cele târzii. focalizarea este pe nevătămarea vieţii umane din pântec. nu se folosea nici distincţia între aşa numitele avorturi directe şi indirecte (spontane), între cele prevăzute şi intenţionate şi cele prevăzute, dar neintenţionate […]. Canoanele se referă nu numai la cei ce fac avorturi, ci şi la cei ce asigură substanţe abortive […] Canoanele înregistrează o condamnare limpede şi constantă a avortului şi leagă această proscriere a avortului intenţionat de omor.14 Nimeni nu are dreptul să ia viaţa creată de însuşi Dumnezeu. Potrivit Revelaţiei si învăţăturii Bisericii […], dumnezeu a avut o grijă deosebită: „omul nu apare la porunca, ci în urma unui sfat şi a unui act special al Sfintei treimi, act exprimat de aghiografi prin termenul de plăsmuire şi de suflare de viaţă. Viaţa omenească nu este determinată doar de plăsmuirea omului din pământ, ci şi (sau mai ales) de suflarea viu-făcătoare a lui dumnezeu”. 15

Revenind la avortul hormonal, am văzut ca fiind necesară o re-clasificare a avortului, cu specificarea că aceasta va fi folosită probabil doar de către cei care se alătură concepţiilor noastre creştine despre viaţă. dacă în literatura de specialitate, avortul este clasificat după tehnică, în 2 grupe: avort chirurgical şi avort medicamentos, eu am îndrăznit să-l clasific în 3 grupe: avort hormonal (provocat de contraceptive hormonale), avort chirurgical şi avort chimic ( în loc de medicamentos), ştiind că un medicament prin definiţie este “o substanţă naturală sau de sinteză, utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală” 16 şi nicidecum pentru a ucide o viaţă. Este cunoscut faptul că toate contraceptivele sunt substanţe chimice, sintetizate în laborator.

Care este modalitatea prin care contraceptivele hormonale provoacă un avort?

Hormonii conţinuţi în contraceptive ( pilula, sterilet, implant, injecţie), sunt substanţe sintetice, obţinute în laborator. nu se folosesc hormoni naturali pentru sinteza lor, fiindcă aceştia sunt inactivaţi în întregime şi într-un timp scurt de către organism. 17 de ce? nu ştim, dar tind să cred că dumnezeu care ne-a creat nu a dorit ca femeia să–şi poată ucide copilul în pântece cu ajutorul propriilor hormoni feminini, hormoni care ne ajută şi la conceperea unei vieţi noi. ar fi fost o armă “naturală”, aflată la îndemâna oricui. dar aşa, a rămas la latitudinea femeii să decidă: să devină mamă sau cimitirul propriului copil.


46

Mă voi referi în continuare la contraceptivele hormonale orale (cu progesteron sintetic sau combinate: estrogen şi progesteron sintetic), acţiunea lor fiind similară cu a celorlalte contraceptive, fie ele pilule de a doua zi, injectabile, implanturi intradermice sau steriletul îmbogăţit cu hormoni.

Hormonii feminini naturali sunt în număr de doi: estrogen (estradiol) şi Progesteron.

Cei artificiali sunt derivaţi din cei naturali, a căror compoziţie chimică a fost mult schimbată, cu scop exclusiv contraceptiv şi avortiv : etinilestradiol şi mestranol (derivaţi din estradiol) şi Progestativele ( derivaţi din Progesteron), cel mai activ fiind medroxiprogesteron acetat. există şi alţi derivaţi sintetici, dar cu acţiune contraceptivă mai scăzută.

1.) Acţiunea contraceptivă a hormonilor artificiali este dată de următoarele efecte ale acestora:a.) Hormonii artificiali derivaţi din Progesteron:

- inhibă ovulaţia, ovarul fiind pus în repaus prin suprimarea hormonilor hipofizari (fSH şi lH) iar ciclul menstrual este dereglat, fiind un cilcul fals (vezi explicaţia la pct. 2.),c.);

- împiedică capacitaţia spermei, adică împiedică procesul de maturaţie pe care îl suferă spermatozoizii în mod normal în ascensiunea lor către trompa uterină (este un fenomen spontan, dar este mediat şi de către celulele foliculare din jurul ovulului, celule care au fost stimulate de hormoni); în felul acesta ei nu mai sunt capabili de a fecunda ovulul;

- inhibă activitatea enzimelor, care permit spermatozoizilor să penetreze ovulul, deci împiedică fecundarea.18

b.) Hormonii artificiali derivaţi din Estrogen:- inhibă ovulaţia prin suprimarea hormonilor hipofizari : fSH şi lH. În

consecinţă, hormonii hipofizari nu mai stimulează ovarul să secrete hormoni estrogeni endogeni, deci ovarul este, practic, pus în repaus.19

c.) Contraceptive combinate: Estrogen sintetic şi Progestative:- inhibă ovulaţia, prin suprimarea secreţiei hormonilor hipofizari fSH

şi lH;- blochează penetrarea glerei cervicale de către spermatozoizi, care nu

mai pot pătrunde în uter. 20

Sunt aceste metode 100% contraceptive? Nicidecum. Dimpotrivă. noile pilule au o cantitate foarte mică de hormoni, motiv pentru care ovulaţia nu este în totalitate inhibată, ba chiar este foarte frecventă în cazul minipilulei (contraceptiv oral cu progesteron sintetic în doze foarte mici) şi a micropilulei (contraceptiv oral cu estrogen şi progesteron sintetic în doze foarte mici). ori dacă ovulaţia are loc, va exista şi posibilitatea unei fecundări. Cu toate acestea, doar rareori se ajunge la


47

o sarcină (aşa zisa “rată de eşec al contraceptivelor”). de ce? Tocmai din cauza efectului avortiv al pilulei.

2.) Acţiunea avortivă a hormonilor artificiali este dată de următoarele efecte ale acestora:a.) Hormonii artificiali derivaţi din Progesteron:

- împiedică implantarea embrionului în uter: creează un endometru nefavorabil implantării embrionului (în stadiul de blastocist - embrion de 10-14 zile): mucoasa uterină este slab dezvoltată, cu glande atrofiate (distruse), cu scăderea glicogenului din glande (care ar fi trebuit să hrănească embrionul)21. Progestativele practic „usucă” mucoasa uterină prin degradearea acestor glande. embrionul, ajungând în uter, nu găseşte un mediu prielnic să se implanteze, fiind lipsit de hrană şi va fi eliminat, deci avortat;

- încetinesc transportul ovocitului prin trompa uterină şi modifică secreţiile din trompă. acest lucru va duce la la o hrănire insuficientă a embrionului, precum şi la imposibilitatea de a ajunge la timp în uter, fiind mari şansele de a muri şi de a fi eliminat, deci avortat (necesită 3 zile ca să ajungă în uter, timp în care se hrăneşte din trompă). dacă va supravieţui în trompa uterină, se va cuibări aici cand vorbim de o sarcină extrauterină (tubară). aici condiţiile nu sunt prielnice pentru embrion care nu va supravieţui. Sarcina tubară este întotdeauna o urgenţă chirurgicală deoarece trompa se poate rupe şi dacă nu se intervine la timp, hemoragia poate fi fatală pentru femeie.

efectul avortiv este lesne de dedus şi din afirmaţia facută de “Schering – information”:„ estrogenii şi progestagenii influenţează mobilitatea tubelor şi, astfel, transportul oulului, încât acesta nu mai ajunge în timp util la endometru pentru a găsi condiţii favorabile implantării. În afară de aceasta, se modifică şi compoziţia secreţiilor tubului şi ca urmare se modifică şi maturizarea ovulului”. 22

Observaţie: Progestativele se administrează şi singure ( pe sterilet, în injecţii contraceptive, în implanturi intradermice, în pilulă), în comparaţie cu estrogenul sintetic care este administrat doar în combinaţie cu progesteron.

b.) Hormonii artificiali derivaţi din Estrogen:- inhibă nidaţia (implantarea) embrionului în uter, prin alterarea

mucoasei uterine. estrogenul sintetic, asemenea progestativelor, „usucă” mucoasa uterină iar embrionul, ajungând în uter, nu găseşte un mediu prielnic să se implanteze şi va fi eliminat, deci avortat23. termenul de „inhibiţie” al nidaţiei este deseori schimbat cu termenul


48

de „interceptare” care înseamnă „împiedicarea unei sarcini prin blocarea nidaţiei oului fecundat”24 ( un alt termen fals, menit să ne inducă în eroare ).

c.) Contraceptivele orale combinate : COC

- prin combinarea celor doi hormoni artificiali – estrogen şi progestativ- rezultă contraceptivele orale combinate (CoC), fiind cea mai uzuală formă de administrate în scop contraceptiv;

- efectul avortiv se datorează creării unui “endometru nefavorabil implantării embrionului în uter”, care, astfel, va fi eliminat,25 deci avortat.

- estrogenul sintetic nu se administrează niciodată singur, din cauza unei proliferări exagerate a mucoasei uterine, cu efectele ei secundare grave; de aceea se combină cu un progestativ;26

- ciclul menstrual normal dispare în timpul folosirii contraceptivelor orale combinate. El este un ciclu fals. de ce? ovarele nu mai prezintă activitate foliculară (nu se mai dezvoltă foliculii ovarieni şi nu se mai maturizează ovule) în perioada administrării pilulelor, dar secreţia de hormoni naturali nu este total inhibată. Se mai produc cantităţi foarte mici de hormoni estrogeni şi progesteroni naturali de către ovar. Ca urmare, sângerarea (menstruaţia) nu va fi aceeaşi ca una normală, apărută după o dezvoltare completă a mucoasei uterine sub influenţa hormonilor naturali, ci va fi mai redusă, dar suficientă pentru a simula o menstruaţie normală.27 femeia nu observă diferenţa dintre o menstruaţie normală şi una rezultată în urma contraceptivelor, motiv pentru care nici nu pot realiza pericolul pe care îl reprezintă aceste substanţe chimice, deosebit de nocive care sunt CoC;

- atrofia endometrială (uscarea mucoasei uterine, a stratului superficial al acesteia care se elimină în timpul menstruaţiei) apare frecvent la pacientele care folosesc contraceptive orale combinate, rezultând uneori o sterilitate secundară, post-contraceptivă.28 Deseori apare amenoreea secundară (lipsa ciclului menstrual minim 90 de zile) care predispune femeia la o serie de boli, în special la osteoporoză.

Observaţie: literatura de specalitate foloseşte mereu termenul de “eliminat”când de fapt este vorba de un avort clar. Considerentele sunt aceleaşi: nu este recunoscut embrionul în această fază ca fiind un om, o persoană, ci un ghem de celule. Morfopatologii îl denumesc “avort menstrual”,29 adică o menstruaţie care conţine nu doar sânge, ci şi resturi de embrion şi placentă […]. termenul este impropriu şi


49

vine să ne confirme din nou o contradicţie a termenilor medicali, o manipulare a limbajului medical de care aminteam anterior.

ConCluZii

- era contraceptivelor a început odată cu anul 1960 când se comercializează în SUa pe scară largă contraceptivele orale. Urmează să apară pe piaţă în 1961 în anglia iar apoi şi în alte state europene.30 românia se grăbeşte să se alinieze state-lor occidentale imediat după revoluţia din decembrie 1989. tot atunci ministerul Sănătăţii înfiinţează pentru prima dată o nouă ramură a medicinii: “Planning-ul familial”. În felul acesta a intrat “revoluţia sexuală” din occident (după cum o nu-meşte preot prof. dr. John Breck) şi în românia, cu toate consecinţele ei negative şi dezastruaose pe care le vedem în prezent: scăderea natalităţii, libertinaj sexual, avorturi în rândul adolescentelor, debutul vieţii sexuale la o vârstă foarte fragedă, creşterea cazurilor de boli cu transmitere sexuală (Std-Sexual transmitted disea-ses) prin libertinajul sexual, mai ales a anexitelor,31 etc. avortul nu a putut fi îndigu-it prin contracepţie, frecvenţa lui a crescut tocmai în ţările cu mai mare acceptare a anticoncepţionalelor. Părintele Prof. dr. John Breck atrage atenţia că, odată cu revoluţia sexuală, „s-a trecut la comportamentul dezinvolt şi la epidemia sarcinilor la adolescente.”32

- este pentru prima dată în istoria medicinii când este administrat în mod legal un “medicament”, fără să existe scopul de a preveni sau trata o boală. Contra-ceptivele au creat o dilemă terapeutică unică: ”niciodată atât de multe persoane nu au luat medicamente atât de puternice în mod voluntar şi pe o perioadă atât de în-delungată, pentru un alt scop decât pentru tratarea unei boli”, se afirmă în Raportul Administraţiei Americane pentru Alimentaţie şi Medicamente, 1989.(fda, 1989). 33 adevărul trist este că această organizaţie nu trebuia să accepte un astfel de “medi-cament” care este de fapt un “anti-medicament”, o substanţă chimică foarte nocivă, chiar criminală. dr med. ellen grant din anglia afirmă pe bună dreptate: „Sănătatea femeilor a fost jertfită pe altarul planificării populaţiei.”34

- „Promotorilor contracepţiei le era bine cunoscută realitatea că nici un anti-concepţional nu poate oferi garanţie absolută, ultima soluţie fiind numai avortul. de aceea avortul este necesar ca o asigurare a contracepţiei şi de aceea este propagat în mod egal”;35

- pe plan fizic, contraceptivele au numeroase efecte secundare, grave, minima-lizate de către literatura de specialitate, iar unele nici nu sunt măcar amintite, cum ar fi avortul hormonal. ele sunt descrise în vol. dr. Christa todea-gross, Pr. prof. dr. ilie moldovan, Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Orto-doxe Pro-Vita din România, ed. renaşterea, Cluj-napoca, 2008, p. 120-13736.

- pe plan psihic, contraceptivele pot provoca o serie de îmbolnăviri, dintre care cea mai gravă rămâne “Sindromul postavort”(Post-abortion-Syndrom/PaS).


50

deşi nu este recunoscut de către literatura de specialitate, numeroasele simptome psihice apărute după un consum, mai mult sau mai puţin îndelungat, de contra-ceptive, dezvăluie existenţa acestui sindrom. În Clasificarea internaţională a ma-ladiilor Cim 10, este descrisă Starea de stress post-traumatic (PtSS) 37cu semne şi simptome asemănătoare celor din Sindromului postavort. Cum se explică faptul că şi după contraceptive apare sindromul postavort şi nu doar după avortul chirur-gical care este vizibil şi făcut în mod conştient? este simplu: avortul hormonal nu se deosebeşte în realitate cu nimic de un avort chirugical, realizat într-o fază mai avansată, cum ar fi în luna a 3-a de sarcină. trauma psihică practic nu există la avor-tul hormonal, dar este prezentă cea spirituală. Păcatul este acelaşi, fiind o crimă, o pruncucidere. acest păcat este cu atât mai periculos cu cât el nu este recunoscut, şi ca atare, spovedit. fără spovedanie nu există nici iertare. după doi ani de con-sum de contraceptive, femeia va avea cel puţin un avort hormonal. ele pot fi însă numeroase. Când îşi face apariţia depresia, este deja târziu (la început apari vise şi coşmaruri cu copii distruşi, sânge, etc,). dacă depresia se cronicizează, pot apare complicaţii, respectiv psihoze şi/sau reacţii schizofrenice. ele sunt tratate la medi-cul psihiatru dar nu se face legătura cu consumul de contraceptive şi nicidecum cu un avort timpuriu sau hormonal. am avut astfel de cazuri în practica medicală ( la cabinetul de consiliere pre-şi postavort ) şi nu am văzut vindecare decât prin pocă-inţă adevărată, spovedanie şi împărtăşanie. Păcatul nu poate fi tratat şi vindecat cu niciun medicament sau şoc electric […], ci doar cu Trupul lui Hristos.

text publicat initial în nina Stănescu (Coord.), Aripi frânte. Avortul din perspectivă sociologică, psihologică şi religioasă, ed. Beladi, Craiova, 2011, pag. 9-21

note bibliografice:

1 Manual de planificare familială, Text de referinţă, editori: mihai Horga, frank lüdicke, aldo Campana, 2000, p.11-1.

2 dex – Dicţionarul explicativ al limbii române, editura Univers enciclopedic, 1998; p. 432.3 renate Böl, Die Wirkung der Anti-Baby-Pille vor und nach der Empfängnis, d 69518 abtste-

inach/odw., 3. überarbeitete auflage 2001, p. 34.4 V. luca, d. nanu, m. nanu, Anticoncepţie. Anticoncepţionale, editura medicală, Bucureşti,

1991, p. 44-47.5 erich Blechschmidt, Wie beginnt das menschliche Leben. Vom Ei zum Embryo, Christiana

Verlag, elveţia, 2008, p. 31.6 dr. r. ehmann (medic primar ginecologie obstetricală spitalul cantonal Stans, elveţia, CH –

6370) în colaborare cu otto döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog, articolul este textul lărgit şi revăzut al conferinţei susţinute de dr. rudolf ehmann pe 22.09.1990 la dresda, la Congresul inter-naţional „World federation of doctors Who respect Human life”. traducere de către asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 19.


51

7 Părintele Juvenalie, Teroriştii uterului. Terorism ştiinţific şi etica începuturilor vieţii. Eseu de bioetică a gestaţiei. editura anastasia, Bucureşti, 2002, p. 241-242.

8 dr. Christa todea-gross, Pr. prof. dr. ilie moldovan, Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al federaţiei organizaţiilor ortodoxe Pro-Vita din românia, ed. renaşterea, Cluj-napoca, 2008.pag.34.

9 ibidem, p.34-35.10 ibidem.11 dr. Vasile luca, Avortul provocat, Medicina pentru toţi, nr. 69, ed. 1987, p. 9.12 dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, Avortul. Întrebări şi răspunsuri. Să-i iubim pe amândoi,

editura Pro Vita media, Bucureşti, 2007, p. 315.13 dr. med. rudolf ehmann, op.cit., p.14 .14 tristram engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă, editura dei-

sis, Sibiu, 2005, p. 362.15 Site oficial al Bor: http://www.patriarhia.ro/Site/Comisii/bioetica.html# avortul:Comisii

Sinodale . ComiSia naţionalĂ de BioetiCĂ.SeCtorUl BiSeriCa Şi SoCietatea al Patriar-Hiei române).

16 dex – Dicţionarul explicativ al limbii române, editura Univers enciclopedic, 1998; p. 616.17 mihai Horga, frank lüdicke, aldo Campana (editori), Manual de planificare famillală, Text

de referinţă, 2000, p. 5-5.18 ibidem, p.5-11.19 ibidem, 20 ibidem.21 ibidem22 ibidem23 dr.Christa, Pr.prof.dr.ilie moldovan, op. cit., p. 11624 mihai Horga, franck lűdicke, aldo Campana, op.cit., p.5-1125 ibidem26 ibidem27 ibidem, p. 5-1228 manfred van treek, Das Kontrazeptions-Syndrom: Gesundheitsschädigung durch die Anti-

Baby-Pille; unter dem Aspekt der Beeinträchtigung der Monatsblutung durch die Pille, 2. aufl. abtste-inach/odw.: derscheider, 1997, p.20.

29 dr.Christa,Pr.prof.dr.ilie moldovan, op.cit., p.20630 V.luca, d.nanu, m. nanu, op.cit., p. 108.31 dr.med.rudolf ehmann, op.cit,. p. 30-31.32 Preot Prof.dr.John Breck, Darul sacru al vieţii, editura Patmos, Cluj-napoca, 2001, p. 35.33 mihai Horga, frank lüdicke, aldo Campana, op.cit., p. 5-1.34 dr. med. rudolf ehmann, Konferenz: „Verhütung und Sexualität. Segen oder Fluch?”, 23

oktober 2000, zürich.35 dr. r. ehmann (medic primar ginecologie obstetricală spitalul cantonal Stans, elveţia, CH –

6370) în colaborare cu otto döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog, articolul este textul lărgit şi revăzut al conferinţei susţinute de dr. rudolf ehmann pe 22.09.1990 la dresda, la Congresul internaţional „World federation of doctors Who respect Human life”. traducere de către asociaţia pro-vita Sibiu, p. 3.36 vol.se află şi pe : www.pentruviatacluj.ro.37 ***, Ministerul Sănătăţii. Centrul de calcul şi statistică sanitară. Clasificarea internaţională a mala-diilor, revizia a 10-a a o.m.S., vol. i, ed. Bucureşti 1992, p. 304.

52

M at e r n i tat ea G i u l e Şt i sau C i M i t i ru l G i u l e Şt i ? Co M u n i C at D e p r e să a l F e D e r aţ i e i

o rGa n i Z aţ i i lo r o rto D oX e p ro -v i ta D i n ro M â n i a

referitor la cel mai recent incident de la maternitatea bucureşteană giuleşti (vezi aici şi aici), în care o femeie a acuzat un medic că a refuzat practicarea avortu-lui eugenetic “din motive religioase”, federaţia organizaţiilor ortodoxe Pro-vita din românia, angajată în apărarea vieţii umane de la începutul său, face următoarele precizari:

– avortul la orice vârstă a sarcinii este un act criminal; cu atât mai mult un avort săvârşit la o vârstă atât de înaintată (6 luni), întrucât procedeul este foarte dureros pentru copil, nu doar traumatizant pentru mamă. federaţia Pro-vita con-damnă întreaga legislaţie care permite avortul şi acuză lipsa oricărei proceduri in-stituţionale de consiliere şi sprijinire a femeii şi familiei în criză.

– remarcăm ipocrizia presei, oglindă fidelă a societăţii româneşti, care se pre-face a nu vedea nedreptatea profundă a motivaţiei pentru care s-a apelat la avort: probabilitatea ca fătul să sufere de sindrom Down. Condamnarea la moarte a unei fiinţe umane lipsite de apărare pentru “vina” de a avea o afec-ţiune genetică este dovada că societatea care o acceptă şi practică nu este o societate a dreptăţii, echităţii şi umanismului – aşa cum se pretinde a fi – ci una a barbariei, discriminării şi bunului plac, a domniei celui puternic împo-triva celui slab.

deşi eugenia este, formal, interzisă de lege, constatăm că astăzi se apelează la ea tot mai mult, folosindu-se progresele ştiinţei nu pentru ameliorarea suferinţei, ci pentru curmarea vieţii suferindului, considerat o fiinţă inferioară, o povară sau o ameninţare pentru părinţi şi societate. statul şi cetăţenii săi care susţin avortul eugenetic nu sunt exponenţii unei civilizaţii a dreptului şi a echitabilităţii, ci doar garanţi ai ipocriziei, ai violenţei, ai încălcarii demnităţii umane şi a ce-lor mai elementare drepturi.

ne punem întrebarea, în mod firesc, la ce mai folosesc sumele colosale alocate educaţiei privind drepturile oamenilor cu dizabilităţi şi integrării acestora în soci-etate, de vreme ce un număr tot mai mare dintre dizabilii nenăscuţi sunt eliminaţi, atunci când o lege strâmbă o permite, fără scrupule şi remuşcări. până la elimi-narea lor după naştere – şi repetarea unor episoade dramatice, recente, ale istoriei umanităţii – nu mai este decât un pas.

- privind refuzul unui membru al personalului medical de a săvârşi avor-tul, subliniem că acest refuz este perfect legitim şi în conformitate cu etica medi-


53

cală, care îl recunoaşte sub denumirea de “obiecţie pe motive de conştiinţă” sau “obiecţie morală”. Federaţia pro-vita încurajează medicii, asistenţii şi farma-ciştii să îşi exercite acest drept şi să renunţe la procedura criminală a avortului.

- Copilul căzut victimă avortului târziu la maternitatea giuleşti avea aceeaşi vârstă şi aceleaşi drepturi ca şi copiii născuţi prematur şi arşi în aceeaşi unitate sanitară în urmă cu câteva luni. Cu toate acestea, ei au fost trataţi diferit: doar unii au fost îngrijiţi, plânşi şi compătimiţi, de medici, presă şi societate laolaltă. aces-ta este semnul unei profunde schizofrenii morale, care nu se poate vindeca printr-o infuzie de „capital” sau de bunăstare, ci doar prin una de omenie, dragoste şi credinţă.

Bucureşti, 12 aprilie 2011

54

naŞt e r e p r e M at u r ă l a G i u l e Şt i , n u avo rt !

Dr. Christa todea-Gross

„În recomandarea OMS se consideră naştere copilul cu greutatea peste 500 g şi avort cel cu greutatea sub 500 g. În absenţa greutăţii la naştere se ia în considerare lungimea corporală de 25 cm sau vârsta gestaţională de 22 săptămâni care corespunde la greutatea de 500 g. născut viu este copilul care prezintă la naştere unul dintre următoarele semne de viaţă: respiraţie, bătăi cardiace, pulsaţii ale cordonului ombilical sau contracţii musculare voluntare. născut mort este copilul care nu prezintă niciun semn de viaţă la naştere sau după naştere.”1

Prematur este copilul născut la mai puţin de 37 de săptămâni de gestaţie (mai puţin de 258 de zile). Prematurul poate avea greutate mică la naştere ( sub 2500 g), foarte mică (sub 1500 g) şi extrem de mică (sub 1000 g). 2

La toţi prematurii, cu atât mai mult la cei foarte mici (sub 26 de săptămâni de gestaţie), trebuie condiţii speciale: temperatura corporală peste 35 grade, pH mai mare de 7,20, presiunea arterială mai mare de 40 mmHg, bilirubinemia liberă sub 9 mg% ml, etc. 3 ei sunt trataţi în condiţii speciale, în incubator cu umiditate scăzută sau în incubator cu încălzire radiantă sau fototerapie 4. Cei cu greutatea între 500-750 g pierd o cantitate mare de apă prin perspiraţie insensibilă, respectiv 100 ml/kg/zi , dar prin încălzire în incubator vor pierde o cantitate dublă, de 200 ml apă/kg/zi (cantitate importantă care trebuie suplinită pentru a preveni deshidratarea). Uneori necesită minut-ventilaţie datorită afcetării pulmonare5 . Surfactantul este secretat de către pneumocitele tip ii ( celule pulmonare) după 20-22 de săptămâni 6. Respiraţia aeriană devine relativ posibilă spre săptămâna a 24a – a 28-a de gestaţie. 7 ei necesită şi multe alte îngrijiri care nu sunt amintite aici.

Concluzie: deşi naşterea prematură se soldează frecvent cu decesul copilului, totuşi există şanse ca el să fie tratat şi salvat. după provocarea naşterii copilului cu sindrom down la maternitatea de la giuleşti, acesta nu mai era un avorton ci un copil prematur care putea fi reanimat şi tratat într-un incubator în condiţii speciale. Cu toate acestea a fost lăsat să moară…

note bibliografice:

3 Ibidem, p. 2154 Ibidem, p. 1125 Ibidem, p. 1036 Ibidem, p.717 Ibidem, p. 216

1 iulian lupea, Tratat de Neonatologie, ediţia a 5-a, ed.medicală Universitară “iuliu Haţieganu”, Cluj-napoca, 2005, p. 235

2 Ibidem, p. 214

55

avo rt u l n u a r e B i n eC u vâ n ta r e

Dr. Christa todea-Gross

Evenimentul trist şi regretabil de la maternitatea Giuleşti, m-a îndemnat să scriu aceste rânduri. 1el nu este decât unul din multe altele care au loc “în tăcere” în toate spitalele de obstetrică-ginecologie din ţara noastră şi cu care s-au obişnuit de mult cadrele noastre medicale.

Doresc ca prin următoarele rânduri să transmit un mesaj care să oprească pe viitoarele mame să ia exemplul negativ al acestei paciente ( şi nu numai) care a ce-rut avortarea copilului ei ce suferea de sindromul down şi care, la 6 luni (minim 24 săptămâni) putea trăi deja în afara uterului, în condiţii speciale. din acest motiv nici nu mai putem vorbi în acest caz de avort, ci de provocarea naşterii unui copil care, apoi, a fost lăsat să moară. Conform definiţiei, avortul înseamnă “terminarea (oprirea) sarcinii prin orice mijloace, înainte ca fătul să fie suficient dezvoltat pentru a supravieţui2. Definiţia dată de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) este limitată la terminarea (oprirea) sarcinii înainte de 22 săptămâni de gestaţie, calculată în func-ţie de data primei zile a ultimei menstruaţii şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte mai puţin de 500 grame. 3

Doresc ca mesajul să ajungă şi la medicii ginecologi , să aibă şi ei curajul celui care a refuzat avortul, ştiind că legea este de partea lor.4

o mamă nu poate motiva niciodată o pruncucidere, ( exceptând cazurile în care viaţa ei este pusă în pericol, dar la giuleşti nu a fost cazul). grav este şi faptul că mama “aruncă” toată vina pe boala copilului iar crima o “acoperă” cu o “binecu-vântare” pentru a-şi linişti conştiinţa. avortul nu are binecuvântare. Dimpotrivă, el poate închide raiul şi să deschidă iadul… Avortul este un păcat de moarte. Prin avort, mama îl lipseşte pe acest copil de bucuriile vieţii, iar ea va suferi inevitabil de sindromul postavort. acest sindrom este cunoscut în literatura de specialitate ca “Starea de stress posttraumatic” a cărui simptome sunt: renaşterea repetată a eveni-mentului traumatic în amintiri invadante („flashbacks”), vise sau coşmaruri; ele survin într-un context durabil de „anestezie psihică” şi de slăbire emoţională, de detaşare în raport cu alţii, de insensibilitate la mediu, evitarea activităţilor sau a situaţiilor care ar putea redeştepta amintirea traumatismului. Simptomele se însoţesc şi de insomnie, anxietate, depresie sau ideea sinuciderii. Perioada care separă apariţia traumatismului de cel al tulburării poate varia de la câteva săptămâni la câteva luni. 5 din numeroasele consilieri postavort făcute de mine în cadrul Proiectului “Pentru Viată”din Cluj-napoca, acest sindrom se vindecă foarte greu, doar după o perioadă lungă de regrete (pocă-inţă), spovedanie şi împărtăşanie […]. acelaşi lucru este valabil pentru toţi cei care


56

participă la avort: soţ, medic, asistentă, etc, care vor suferi şi ei de acest sindrom, recunoscut de ei sau nu. femeia care a avortat nu se poate păcăli pe ea însăşi şi nici pe dumnezeu crezând că a făcut voia lui şi că a trimis copilul în rai…. acest lucru doar îi va adânci criza şi suferinţa, fără şansă de vindecare.

Avortul este doar atunci admis (NU binecuvântat!) de BOR (Biserica Ortodoxă Ro-mână) când viaţa mamei este în pericol (cancer, sarcină extrauterină etc.), dar nu este admis atunci când copilul suferă de anumite boli dovedite prin diagnosticul pre-natal;

a) daca viaţa mamei este pusă realmente în pericol prin sarcină sau naştere, ar trebui să fie acordată prioritate vieţii femeii, nu pentru că viaţa ei are o valoare mai mare în sine, ci datorită relaţiilor şi responsabilităţilor faţă de alte persoane, care depind de ea.

b) În cazul în care investigaţia genetică descoperă un copil nenăscut anormal, re-comandarea este de a naşte copilul, respectându-i dreptul la viaţă, dar decizia o va avea familia, după ce acesteia i s-au adus la cunoştinţă de către medic şi de către duhovnic toate implicaţiile morale şi de întreţinere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificaţiei mântuitoare a prezenţei unei fiinţe handicapate în viaţa fiecărei persoane şi în viaţa comunităţii.

c) riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai întâi la nivelul educării cu privire la necomiterea acestor păcate. În cazul în care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui născut şi, după caz, înfiat.

d) avortul nu poate fi niciodată justificat moral de starea economică a familiei, de neînţelegerile dintre parteneri, de afectarea carierei viitoarei mame sau a aspectului fizic6.

Prin screening-ul prenatal, prin invenţia a tot mai multor metode care să depis-teze dacă copilul este sănătos sau bolnav, inclusiv amniocenteza la care a îndemnat-o medicul pe pacientă şi care are un grad de pericol, putând provoca avortul în 1% din cazuri,7 medicina devine tot mai inumană şi antiumană, transformându-i pe medici- de voie, de nevoie- în călăi. victima în acest caz are o singură “vină”: aceea de a fi bolnavă. doar pe copil nu-l întreabă nimeni dacă vrea să trăiască sau nu, şi sunt convinsă că, dacă ar putea, ar răspunde întotdeauna cu “da”. Unii medici spun ma-melor că va naşte “un monstru”, neştiind că monştrii sunt tocmai ei, cei care-l ucid. Îl felicit pe medicul ginecolog musulman care nu a dorit să facă un astfel de avort. am văzut şi în Cluj refuzul unui medic ginecolog de a face avort unei eleve minore, din clasa a 8-a, însărcinată în luna a 6-a ( cu un copil a sănătos). Copilul s-a născut şi a fost adoptat, eleva fiind una din mamele ajutate de Proiectul “Pentru Viată” din Cluj.[…]

Medicina modernă, desacralizată, pleacă de la o premiză greşită: nu consideră că omul are şi suflet, ci doar trup, tratându-l ca atare. Sufletul acestor copii nevino-vaţi este sănătos! Sufletul lor nu cunoaşte răutatea, invidia, egoismul şi alte patimi,


57

motiv pentru care se bucură mereu de viaţă! Ei simt mai mult veşnicia ca şi noi. Ei sunt mai aproape de ea fiindcă prin nevinovăţia lor, ei sunt asemenea unor îngeri şi trăiesc raiul încă de pe pământ. Ei nu cunosc şi nu trăiesc iadul pe pământ aşa cum adeseori oamenii sănătoşi (trupeşte) îl trăiesc, din cauza păcatelor lor. Avortul este unul din aceste păcate.[…]

Un preot spunea că “acest copil este o cruce pe care ţi-o dă Dumnezeu direct din mână iar dacă o porţi cu mulţumire, vei avea nădejdea mântuirii”. Prea multe mame însă (unele îşi spun “creştine”) întorc spatele la o astfel de cruce, alegând drumul larg şi plăcut, comod şi fără griji. de fapt ele nu se sperie atât de boala copilului cât se sperie de greutăţile pe care le vor avea. la început este greu să accepţi boala copilului, dar, primind toate cu mulţumire, suferinţa se transformă în bucurie. Să nu ne întrebăm “de ce?”, căci toate au un scop. nu vom simţi nicio marginalizare a acestor copii, ci vom vedea că ei se bucură şi se simt cel mai bine când sunt în fa-milie, alături de fraţii lor. Se bucură de asemenea când sunt înconjuraţi de alţi copii bolnavi, asemenea lor, dar şi alături de cei sănătoşi. ei nu aleg, primesc totul cu bucurie necondiţionată. ei stârnesc deseori mila celor din jur, dar ăsta nu-i un lucru rău. ideile preconcepute din ţara noastră sunt încă reminescenţe ale vremurilor comuniste. Spre exemplu, în occident, deseori astfel de copii sunt adoptaţi de către o familie care are deja unul sau mai mulţi copii sănătoşi, fără a stârni mirare. noi românii, fiind dintr-o ţară creştină, majoritar ortodoxă, ar trebui să luăm exemplu […] sau măcar să-i naştem pe ai noştrii. Doar dăruind vei dobândi.

(material extras din articolul “Mărturia mea de medic creştin şi de mamă a unui copil cu dizabilităţi”, de pe www.pentruviatacluj.ro)

note bibliografice:

1 http://www.evz.ro/detalii/stiri/gravida-abandonata-mi-am -trimis-copilul-in-rai-nu-l-am-lasat-in-iadul-de-aici-926971.html

2 mihai Horga, frank lüdicke, aldo Campana, Manual de planificare familială. Text de referinţă, insti-tutul est european de Sănătate a reproducerii, ed. 2000- Universitatea geneva, departamentul de ginecolo-gie şi obstetrică., p. 13-1;

3 ibidem;4 http://www.pentruviatacluj.ro/federatia-ortodoxa-pro-vita/58-anuarul-federaiei-organi-

zaiilor-ortodoxe-pro-vita-din-romania-2010-5 ***, Ministerul Sănătăţii. Centrul de calcul şi statistică sanitară. Clasificarea internaţională a maladi-

ilor, revizia a 10-a a o.m.S., vol. i, ed. Bucureşti 1992, pp. 309-310; 6 Site oficial al Bor – avortul: Comisii Sinodale. ComiSia naţionalĂ de BioetiCĂ. SeCtorUl Bi-

SeriCa Şi SoCietatea al PatriarHiei române, http://www.patriarhia.ro/Site/Comisii/bioetica.html#;7 dr. Christa todea-gross, Pr. prof. dr. ilie moldovan, Îndrumarul medical şi creştin despre

viaţă al federaţiei organizaţiilor ortodoxe Pro-Vita din românia, ed. renaşterea, Cluj-napoca, 2008.pag.254

58

s C r i s oa r e D e s C H i să a D r e sată M i n i st ru lu i să nă-tăţ i i , D l . Cs e k e at t i l a , p r i v i n D p ro G r a M u l D e

F e rt i l i Z a r e i n v i t ro Ş i e M B r i ot r a n s F e r

Domnule Ministru,

organizaţiile pro vita din românia, care se pronunţă pentru protejarea vieţii umane de la concepţie până la moartea naturală, au luat act cu îngrijorare de programul anunţat recent de ministerul Sănătăţii, de finanţare din bani publici a procedurilor de fertilizare in vitro şi embriotransfer cu începere de la 1 iunie 2011.

organizaţiile pro vita din românia cunosc şi regretă situaţia familiilor infertile din românia, dar consideră că acest program-pilot nu reprezintă o soluţie pentru ele şi cu siguranţă nu reprezintă o prioritate în acest moment. Fertilizarea in vitro nu reprezintă un răspuns adecvat la infertilitate, deoarece este o tehnologie periculoasă şi experimentală, cu riscuri mari şi eficienţă minimă, ale cărei costuri împiedică dezvoltarea şi aplicarea unor soluţii preventive, ieftine, la care să poată apela cuplurile în dificultate, şi este totodată o precondiţie pentru experimentele pe embrion. prin aceste tratamente Fiv vor fi omorâţi un număr foarte mare de embrioni, ceea ce înseamnă moartea multor fiinţe umane aflate în stadiul incipient al existenţei lor.

nici dacă privim lucrurile din perspectiva costurilor publice, acest program nu poate fi viabil. Cuplurile infertile vor solicita tratamente fiV, indiferent de rezultate, iar sistemul public de sănătate va fi nevoit să se raporteze mereu la aceste cereri interminabile, pentru a legitima procedura de fertilizare in vitro, indiferent de rata de succes.

motivele poziţiei noastre se bazează pe o seamă de argumente evidente, care pornesc de la realităţi medicale, până la cele de ordin social şi economic:

– Un sistem de sănătate împovărat nu ar trebui să-şi permită să cheltuie un milion de euro pentru aplicarea unor tehnici medicale care au o rată de reuşită de maximum 20%. nici un stat fost comunist nu şi-a permis să finanţeze din fonduri publice procedurile de reproducere artificială, până în prezent. Cel puţin, pornind de la modul cum a fost propus, proiectul-pilot pare a fi o exploatare fără scrupule a dorinţei unor cupluri de a avea copii.


59

– Pot fi considerate aceste tratamente ca beneficii fundamentale, care salvează vieţi, tehnici medicale fără de care nu se poate asigura rezolvarea unor probleme de sănătate? Considerăm nefericită alocarea unor sume atât de importante pentru procedurile de reproducere asistată, în condiţiile în care mii de copii prematuri nu au şansă la viaţă din cauza lipsei de dotare a secţiilor de neonatologie cu aparatura corespunzătoare. asumarea parţială de către societatea civilă a remedierii acestei situaţii arată cât gravă este problema aceasta şi nicidecum nu absolvă autorităţile de vină. Un alt exemplu este programul naţional de implant cohlear - unică soluţie pentru recuperarea persoanelor cu deficienţă severă de auz, cu un procentaj de reuşită mult mai mare decât fiV – căruia i s-au alocat anul acesta fonduri pentru doar 30 de pacienţi, în condiţiile unei liste de aşteptare de circa 6000 de persoane! – respingem motivaţia că procedurile de fiV pot ajuta la creşterea natalităţii în românia. recursul la criza demografică - ce începe să se resimtă şi care se va manifesta din plin în următoarele decenii, conform demografilor - este ipocrit. Un studiu publicat de grupul de reflecţie Rand Europe în anul 2006 arată că disponibilitatea prin programe guvernamentale a procedurilor fiV nu creşte decât nesemnificativ fertilitatea, ba mai mult, pe termen lung poate duce la scăderea acesteia, întrucât unele femei amână sarcina, din diferite motive, până la o vârstă destul de înaintată, ştiind că se pot baza pe un astfel de program, iar la momentul ales nu mai reuşesc să aibă copii, nici chiar apelând la subsidiile de stat pentru reproducerea asistată.

mai mult, ne permitem să vă reamintim, domnule ministru, că guvernul actual nu doar că nu a făcut nimic pentru încurajarea naşterilor, dar a acţionat contrar, reducând masiv indemnizaţiile şi facilităţile acordate mamelor şi familiilor cu copii.

– orice procedură fiV reprezintă un act traumatic şi de lungă durată la care sunt supuse cuplurile. astfel mărturisesc mai multe cupluri care au trecut prin asemenea proceduri. iar acest program, de fapt, constituie o loterie – nu se ştie câte naşteri vor rezulta. Însă este limpede că acele cupluri implicate vor suporta consecinţele fizice şi psihice ale eşecului tratamentului.

– Programul constituie doar începutul unor costuri care se vor rostogoli după modelul bulgărelui de zăpadă. Care va fi soarta embrionilor creaţi în surplus? Cine va plăti, de exemplu, crioconservarea embrionilor rezultaţi din aceste proceduri? iată alte întrebări fără răspuns, care solicită rezolvări costisitoare.

– a făcut sau va face ministerul Sănătăţii informări corecte despre efectele pe termen lung şi scurt ale fertilizării in vitro? Vor fi informate cuplurile despre riscurile de sănătate, riscuri despre care există dovezi ştiinţifice, pentru sănătatea mamei şi a viitorilor ei copii? enumerăm doar câteva riscuri asupra femeilor: infecţii după recoltarea de ovule, dezvoltarea de ovare chistice, cicatrici ale ovarelor, cancer


60

ovarian ş.a. În cazul în care femeile rămân însărcinate, există următoarele riscuri: avort spontan, sarcină ectopică, pierdere a sarcinii, menopauză instalată devreme. nu trebuie uitate nici riscurile de sănătate asupra copiilor care se vor naşte, cum ar fi: boli respiratorii şi inflamatorii, tulburări neurologice, întârzieri în dezvoltare, diferite malformaţii ş.a.

– noile progrese în fiV, în special donarea ovocitelor, au creat noi definiţii ale infertilităţii şi noi necesităţi sociale pentru fiV. iar atunci când tehnologia nu are ca rezultat o sarcină sau naşterea de copii, aceste progrese dau naştere la dezamăgiri profunde. Cum va fi afectată starea emoţională şi fizică a familiilor implicate în acest proiect-pilot? Se ştie că multe cupluri preferă să-şi înăbuşe durerea, în urma eşecului acestor tehnologii şi să sufere în tăcere. ministerul Sănătăţii ar trebui să pună la dispoziţia acestor cupluri şi programe de consiliere psihologică, care să se ocupe mai ales de cazurile de eşec. Cum este pregătit ministerul Sănătăţii pentru cazuri de acest fel? Ce se va întâmpla cu cuplurile după ce acest proiect-pilot va lua sfârşit? Vor fi ele urmărite, vor fi sprijinite, în caz că vor avea probleme de ordin medical sau psihologic?

deşi unele cupluri consideră fiV în interesul lor, privind lucrurile din perspectiva societăţii noastre, doar ţinând seama de realităţile concrete – realităţi ce decurg din alte greşeli, ce ar putea fi prevenite din timp, prin politici raţionale, precum cele de a pune stavilă avorturilor –, se poate elabora un răspuns la rezolvarea cazurilor de infertilitate. aceste tehnici nu pot fi o soluţie nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. În general, alternative precum adopţia copiilor orfani sau abandonaţi, sau implicarea familiilor fără copii în programe de asistenţă maternală, ar putea fi soluţii fericite pentru aceste familii aflate în suferinţă.

Ca o concluzie, realizările moderne ale medicinii oferă, pe de o parte, în aparenţă, o cale promiţătoare de rezolvare a unei probleme umane, iar, pe de altă parte, ele ar putea reprezenta o ameninţare reală, nu numai pentru sănătatea fizică, ci şi pentru integritatea spirituală a unei persoane, aspect care ţine seama de păstrarea fundamentelor morale ale societăţii.

Prin urmare, instituţiile statului, precum ministerul Sănătăţii, înainte de a pune în aplicare astfel de proiecte, au datoria de a organiza mai întâi dezbateri publice. astfel, toate părţile interesate din societate pot aborda problema din unghiuri noi şi pot aduce argumente necesare pentru a dezvolta soluţii reciproc acceptabile. Pentru o abordare care să permită, mai devreme sau mai târziu, rezolvarea acestor cazuri sociale, ce implică probleme etice şi legale de reproducere artificială, trebuie avute în vedere mai multe ipoteze: conştientizarea pe scară largă a medicilor şi a publicului larg, cu privire la aspectele morale şi legale.


61

Domnule Ministru,

În opinia noastră, pentru motivele expuse mai sus, proiectul pilot destinat procedurilor de fertilizare in vitro şi embriotransfer nu poate fi viabil, iar finanţarea acestuia din bani publici este de neacceptat. În numele iubirii şi compasiunii faţă de orice om aflat în suferinţă, vă solicităm stoparea acestuia.

Cu consideraţie,

Bucureşti, 24 mai 2011

Federaţia organizaţiilor ortodoxe provita din românia asociaţia provita Media (Bucureşti) – www.provita.ro asociaţia Darul vieţii (timişoara) – www.darulvietii.ro asociaţia Familia şi viaţa (roman) – www.familiasiviata.ro asociaţia Familiilor Catolice „vladimir Ghika” – www.familiacatolica.ro

62

o B s e rvaţ i i Ş i p ro p u n e r il a p ro i eC t u l D e o r D i n a l M i n i st ru lu i să nătăţ i i

p r i v i n D C r i t e r i i l e D e Î n r eG i st r a r e Ş i D eC l a r a r e a n o u - năs C u t u lu i

stimate D-le Ministru,

Salutăm intenţia ministerului de a reglementa modalitatea de înregistrare şi declarare a nou-născutului. răspundem, prin prezentul document, invitaţiei dvs. de a coopera pentru îmbunătăţirea textului actului normativ propus.

acolo unde propunerile noastre sunt în afara cadrului legal care guvernează actul medical sau starea civilă, ţinem totuşi să vi le facem cunoscute ca deziderate ale noastre şi ne exprimăm totodată dorinţa de a colabora atât cu ministerul cât şi cu legislativul, pentru modificarea legislaţiei în vigoare.

i.

1. Considerăm că termenul „produs de concepţie”, deşi utilizat în mod curent inclusiv de omS, este degradant şi serveşte exclusiv unei mentalităţi utilitariste, fi-ind lipsit de bază ştiinţifică. Propunem aşadar înlocuirea acestuia cu expresia „copil conceput” (consacrată prin Codul civil în formularea „Copilul conceput este consi-derat că există”) sau cel puţin cu cel consacrat în obstetrică-ginecologie, „făt”.

2. apreciem în mod special prevederile art. 3, a căror intenţie este sa redu-că numărul cazurilor, unele chiar reflectate de presă, în care copii născuţi prematur, inclusiv născuţi vii în urma unui aşa-zis „avort terapeutic”, nu au primit îngrijirea şi protecţia necesare, cu consecinţe fatale pentru ei (vezi avortarea unui copil cu Sindrom down la spitalul bucureştean „giuleşti”, în primăvara acestui an. Copilul se pare că se născuse viu, însă nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu el, în lipsa unor reglementări clare). totuşi, pentru ca prevederea să-şi atingă scopul iar perso-nalul medical sa fie pe deplin responsabilizat, este necesar ca născutul viu să fie înregistrat la orice vârstă a sarcinii şi chiar din ziua naşterii („expulzării”) în registrul unităţii sanitare, nu doar când (şi dacă!) va atinge o anumită vâr-stă. Unitatea sanitară ar trebui obligată să transmită foaia de înregistrare a naşterii la registrul Stării Civile în termen de 7 zile, respectiv cel mult 15 zile pentru copiii născuţi în afara unităţii sanitare.


63

În caz contrar, dacă se păstrează actualul text din proiectul de ordin, nimeni nu va putea fi tras la răspundere şi apreciem că intenţia ministerului, deşi salutară, va avea practic puţine efecte pozitive.

3. Pentru evitarea confuziilor, propunem folosirea în textul ordinului a unui singur termen pentru vârsta sarcinii, acela de săptămână de sarcină (gestaţie), întocmai cum se procedează în sistemul medical de raportare şi în statistică etc. şi evitarea referirii la „amenoree”.

4. apreciem ca lipsită de sens diferenţa de vârstă gestaţională menţionată în art. 1 şi respectiv art. 4 şi art. 5, ca prag pentru înregistrarea nou-născutului viu şi respectiv a celui fără viaţă. dacă la 24 de săptămâni de sarcină (gestaţie) expul-zarea este considerată naştere a unui copil viu, în mod logic şi expulzarea unui făt mort la 24 de săptămâni de sarcină (gestaţie) trebuie considerată tot naştere - şi nu avort, aşa cum prevede proiectul la art. 4.

de exemplu, dacă o gravidă se internează cu diagnosticul „ameninţare de naştere prematură” la 26 săptămâni, iar decesul fătului se produce intrauterin la 27 de săptămâni din cauza unor complicaţii, diagnosticul la externare, „avort spontan” naşte o neconcordanţă cu cel de internare.

ii.

În ce priveşte înregistrarea şi declararea copilului născut fără viaţă, sau, aşa cum este denumit în proiectul de ordin, „făt născut mort”, subliniem că această problemă necesită o atenţie specială, aşa cum cer organizaţiile noastre de câţiva ani, nu doar pentru stabilirea cu claritate a unor reguli adresate personalului medi-cal ci şi, sau mai ales, pentru uşurarea suferinţei părinţilor greu încercaţi.

Vă transmitem următoarele propuneri privind această situaţie, informându-va totodată că în viitorul apropiat va fi introdusă în circuitul legislativ o propunere legislativă în acest sens.

5. Înlocuirea, în tot cuprinsul ordinului, a expresiei „născut mort” cu „născut fără viaţă”.

Precizăm că din considerente de ordin moral am ales această exprimare care este de natură să protejeze părinţii acestor copii de o traumă suplimentară şi tot-odată pentru a schimba mentalitatea cadrelor medicale implicate, în sensul de a considera copilul născut mort tot o fiinţă umană, cu demnitatea şi respectul cuvenit acestuia, în condiţiile în care - în numeroase situaţii - acesta este incinerat, din pă-cate, împreună cu deşeurile materialelor medicale, în incinta maternităţilor.

6. Pentru „certificatul medical constatator al născutului mort” („fără viaţă”), so-licităm să se completeze, prin consultarea părinţilor, rubrica „prenumele”. aceeaşi menţiune pentru „foaia de observaţie clinică a nou-născutului” la care se face refe-rire la art. 6.


64

7. Solicităm, tot din compasiune pentru părinţii îndureraţi, majorarea terme-nului limită pentru înregistrarea şi declararea copilului născut fără viaţă, în măsu-ra în care aceste operaţiuni creează orice obligaţie pentru părinţi, astfel:

– la art. 8, 3 zile pentru copilul născut fără viaţă (diferenţiat faţă de copilul născut viu);

– la art. 11 (1), 15 zile (acelaşi ca şi pentru născutul viu);– la art. 11 (2), 3 zile de la data decesului.

8. Privind „cererea pentru solicitarea înhumării fătului mort sau decedat ulte-rior naşterii”, insistăm, din aceleaşi ratiuni, ca termenul limită pentru prezentarea cererii să nu fie mai mic de 48 de ore de la momentul decesului, termen până la care spitalul să fie obligat să păstreze corpul neînsufleţit.

9. În ce priveşte registrul în care se înscrie naşterea unui copil fără viaţă, firesc ar fi ca acesta să fie diferit de cel uzual. Utilizându-se un registru special se va putea ţine mai uşor evidenţa acestor cazuri, servind aşadar întru totul scopul declarat al proiectului de ordin.

În aşteptarea şi cu speranţa unui răspuns pozitiv, vă stăm la dispoziţie,

Bucureşti, 17 august 2011

asociaţia „pro-vita pentru născuţi şi nenăscuţi” - Bucureşti

Bogdan i. stanciupreşedinte

asociaţia „eMMa - eternul Miracol Materna alinare”

Bianca Bradpreşedinte

65

p u n C t D e v e D e r e p r i v i n Dp ro i eC t u l D e o r D i n a l M i n i st ru lu i să nătăt i ip r i v i n D a p ro Ba r ea C a r n e t u lu i D e vaCC i nă r i

federaţia organizaţiilor ortodoxe Pro-vita din româniaSibiu, str. mitropoliei, nr. 20

stimate Domnule Ministru al sănătăţii,

federaţia organizaţiilor ortodoxe Pro – Vita din românia, din care fac parte unsprezece organizaţii neguvernamentale, al cărei scop este promovarea valorilor veţii umane începând de la concepţie, ale familiei şi ale vocaţiei parentale, membră a SoCietatii CiVile,

În baza vointei gUVernUlUi de a recunoaste valoarea competentelor acumu-late si de a asigura participarea organizaţiilor care intră sub incidenţa ordonantei guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, la elaborarea, evaluarea, amendarea şi implementarea politicilor publice,

ne exprimăm îngrijorarea privind prevederile art. 5 din ProieCtUl de ordin al miniStrUlUi SĂnĂtĂţii, privind aprobarea Carnetului de Vaccinări, conform căruia

„la înscrierea în colectivitate, se va solicita obligatoriu prezentarea car-netului de vaccinări.”

aceasta formulare deschide posibilitatea unei interpretari dure in sensul re-strictionarii accesului persoanelor in colectivitati (gradinita, scoala, profesie, etc.), in functie de efectuarea sau nu a schemei integrale de vaccinuri prevazute in Car-netul de Vaccinări.

pentru aceasta, vă propunem următoarea formă modificată a art. 5:„La înscrierea într-o colectivitate se va solicita prezentarea carnetului de

vaccinări, numai cu rol de informare si nu ca o condiţie de acces.”În continuare prezentăm in extenso argumentele de natură juridică din care

rezultă necesitatea consimţământului informat şi exprimat în scris al pacientului sau al reprezentantului sau legal la efectuarea oricărui vaccin şi, prin urmare, posi-bilitatea de a nu efectua toate vaccinurile înscrise în Carnetul de Vaccinări:

prevederi din legislaţia specifică

legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienţilor prevede clar necesitatea consimţământului informat şi exprimat în scris pentru intervenţiile medicale.


66

„art. 13. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie me-dicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refu-zului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.’’

definiţia intervenţiei medicale este dată la art. 1 lit. d) din aceeaşi lege astfel:„prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt

act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare.”cuprinzând aşadar şi vaccinarea. legea nr. 95/2006 privind reforma sănătăţii nu prevede obligaţia de a fi

vaccinat. articolele 374 şi 376 obligă medicul să acţioneze respectând voinţa pa-cientului, iar art. 649 prevede acordul scris al pacientului pentru diagnosticul şi tratamentul cu potenţial risc (nu se face însă definirea termenilor). de asemenea, art. 651 prevede că actul medical se poate face în lipsa consimţământului informat numai în situaţii de urgenţă în care lipsa acţiunii imediate ar pune în pericol viaţa pacientului.

„Art. 374 - (3) Deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general accepta-te, nediscriminarea între pacienţi, respectarea demnităţii umane, principiile eticii şi deontologiei medicale, grija faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică.”

„art. 376 - (1) Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, de urgenţă ori când paci-entul sau reprezentanţii legali ori numiţi ai acestuia sunt în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau consimţământul, medicul acţionează respectând voinţa pa-cientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri o intervenţie medicală.”

„Art. 649. - (1) Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi trata-ment, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, me-dic dentist, asistent medical/moaşă, conform prevederilor alin. (2) şi (3), pacientului i se solicită acordul scris.

(2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.

(3) Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamen-tului, riscurile şi consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tra-tament, riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamen-tului.

Art. 650. - Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:

a) situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi con-tactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia me-dicală în care se află;

b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor se-xuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.


67

Art. 651. - (1) Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenţă.

(2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita autorizarea efectu-ării actului medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.”

Conform oG nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor, aprobată prin legea nr. 649/2001,

„Art. 1 - (1) Medicii de familie, indiferent de forma de organizare a asistenţei medicale primare în cadrul sistemului public sau privat şi indiferent de casa de asi-gurări sociale de sănătate cu care au încheiat contract de furnizare de servicii me-dicale, au obligaţia de a asigura vaccinarea corectă a copiilor şi de a raporta efectuarea acesteia direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(2) Schema de vaccinare recomandată pentru copii şi adolescenţi este pre-vazută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă şi în Programul naţional de imunizări aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii şi Familiei.”

din analiza acestui text de lege rezultă clar că vaccinarea nu este obligatorie, pen-tru că se foloseşte termenul „recomandată”. Pentru medicii de familie există obligaţia profesională să vaccineze corect şi să raporteze anumite boli ca şi situaţia vaccinări-lor (se ţine un caiet unic de vaccinare pe persoană şi medicul de familie face aseme-nea raportări), dar de aici nu rezultă nicidecum vreo obligaţie pentru părinţi/copii de a se supune vaccinării, in lipsa consimţământului informat şi exprimat în scris.

ConCluZii

orice pacient are dreptul de a refuza un tratament sau o procedură me-dicală, inclusiv vaccinarea;

orice tratament sau procedură medicală, inclusiv vaccinarea, se pot acor-da unui copil umai după ce s-a obţinut consimţământul părintelui, cu excepţia situaţiilor de urgenţă.

alte prevederi legale utile

Constituţia româniei„art. 22. - (1) dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică

ale persoanei sunt garantate.”“art. 23. - (1) libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.”“Art. 26 - (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi

privată.”


68

“Art. 31 - (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigu-re informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.”

legea nr. 279/2009 – Codul Civil (noul Cod, promulgat, în vigoare de la 01.10.2011)

„art. 61. – (1) Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoa-ne sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege.

(2) interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.”

“art. 64 - (1) Corpul uman este inviolabil.”„art. 67. nici o persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor,

tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiin-ţifică, decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.”

alte arGuMente

Că acordul părinţilor pentru vaccinarea copiilor este important se subliniază şi în articolul „Particularităţi şi dileme etice ale consimţământului informat în oncolo-gia pediatrică”, publicat de revista română de Bioetică1.

„Academia Americană de Pediatrie (AAP) a argumentat că ‚întreaga doctrină’ a consimţământului informat prezintă o aplicabilitate particulară în pediatrie. În con-secinţă, conform AAP, consimţământul poate fi acordat numai de către pacientul ‚cu capacitate adecvată de decizie şi cu împuternicire legală’.

Părinţii (sau alţi aparţinători legali) pot acorda consimţământul informat, iar copilului i se solicită să-şi dea acordul informat ori de câte ori este nevoie. AAP no-tează că acordul solicitat are relevanţă mai mare când ‚intervenţia propusă nu este esenţială pentru viaţa copilului şi/sau poate fi practicată fără un risc substanţial’.”

acest articol citează şi din norme ale bioeticii din care nu toate au o valoare juridică explicită. totuşi, principiul legal este acelaşi - minorul nu-şi poate da singur consimţământul la tratament, reprezentantul legal fiind acela chemat să şi-l dea în numele copilului.

25 mai 2011 Cu mulţumiri,dr. med. Christa todea gross

Vicepreşedinte

note bibliografice:1 http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=10485&node=1275

69

e D u C aţ i a s e Xua l ă – o p rovo C a r e Fă r ă p r eC e D e n t Î n i sto r i a Î n văţă M â n t u lu i ro M â n e s C

Material realizat de irina nastasiu

Motto: „Biserica este un drept sacru al poporului, ca însuşi dreptul la credinţă şi la viaţă. Ar fi o crimă naţională a ignora sau a contrazice credinţele religioase ale poporului şi este exclus a putea rupe viaţa lui re-ligioasă de restul vieţii lui; este exclus de a-l deposeda de Biserică. Condu-cătorii poporului pot să facă, în particular, abstracţie pentru ei înşişi de o credinţă religioasă, dar de a poporului însă niciodată. Ei sunt liberi, ca in-divizi, să nu creadă; poporul crede. Şi pentru că nu poporul există pentru conducători, ci conducătorii pentru popor, oricare le-ar fi convingerile lor personale, este o imprescriptibilă datorie de conducători ai poporului a respecta şi a ajuta să se menţină acea măreaţă şi irezistibilă convingere şi tradiţie colectivă, care se numeşte «Legea strămoşească», în care poporul s-a născut şi a crescut. Credinţa poporului nu este credinţa unui om liber s-o aibă sau nu; este credinţa milenară a unui neam care o are, care nu poate să nu o aibă, care trăieşte şi cu ea moare...”.

(Pr. prof. teodor m. Popescu – Misiunea creştină a Statului, p. 27)

asistăm, pe zi ce trece, la un uimitor proces de metamorfozare a copiilor noştri. Îi observăm de când vin pe lume, fac primii paşi, rostesc primele cuvinte, ne încântă cu drăgălăşenia, inocenţa, spontaneitatea şi gingăşia lor. Vedem şi simţim că ei sunt tot ce e mai curat pe lume – o lume încărcată de patimi, în care cu greu mai găsim o oază de pace şi sfinţenie.

de multe ori, împovăraţi de grijile cotidiene – inerente în vremurile pe care le parcurgem – ne „refugiem” în braţele micuţilor noştri, care ne dezmiardă frunţile obosite, cu mânuţele lor ca nişte aripi îngereşti.

alături de ei, parcă nimic rău nu ni se poate întâmpla......Şi totuşi...odată cu trecerea anilor, copiii noştri îşi pierd inocenţa. e firesc, ar putea spune

unii. la urma urmei, e un proces pe care l-am parcurs şi noi, ne supunem cu toţii legilor firii.

adevărat, dar această pierdere a inocenţei ne ia prin surprindere, mai ales as-tăzi, când întreaga societate îşi propune, parcă, distrugerea din temelii a familiei, răsturnarea valorilor, pervertirea şi abrutizarea copiilor, prin inocularea, în minţile


70

şi sufletele lor curate, a celor mai abjecte noţiuni, imagini, principii de viaţă. Într-un cuvânt, îndoctrinarea lor, adică formarea caracterului viitorilor membri ai socie-tăţii, pe baza unor principii demonice.

Cum s-a ajuns, însă, aici? Cum a fost posibil ca noi - părinţi, pedagogi, preoţi, politicieni – să ne facem părtaşi, prin neimplicare şi indiferentism, la această muta-ţie psihică şi comportamentală a structurii sufleteşti a copiilor?

Suntem, cu toţii, datori cu un răspuns.

perspectiva unei „generaţii a nepăsării”

Haideţi să ne gândim împreună cum poate evolua un copil expus la următoa-rele „experimente”, chiar de către cei care ar trebui să-l protejeze şi să-i asigure un viitor cât mai bun:

– administrarea, încă din primele ore de viaţă, a unor vaccinuri care pot provoca boli grave, afectându-i dezvoltarea fizică şi psihică;

– expunerea la materiale cu un conţinut sexual explicit, prin intermediul publicaţiilor pronografice, găsite pe tarabe, la tot pasul (se pare că fenomenul nu mai deranjează pe nimeni, dar ştim că tot ceea ce vede un copil se întipă-reşte în memoria şi imaginaţia lui, afectându-l pe termen lung);

– folosirea, fără discernământ, a calculatorului şi internetului (cuprins de „drogul electronic”, copilul devine extrem de vulnerabil, ajungând să îşi petreacă în faţa monitorului chiar şi zece ore pe zi);

– vizionarea, cu acordul părinţilor, a unor programe de televiziune care abundă în vulgaritate;

– consumul de băuturi alcoolice, droguri şi etnobotanice (de cele mai multe ori, consumul acestor substanţe duce la perturbări de comportament, probleme arteriale, încetinirea ritmului cardiac sau chiar deces);

– abandonarea copiilor de către părinţii plecaţi în străinătate, în căutarea unui loc de muncă;

– participarea copiilor, încă din primele clase de gimnaziu, la programe de educaţie sexuală, în cadrul cărora sunt prezentate „beneficiile” sexului pro-tejat, insistându-se asupra folosirii metodelor contraceptive pentru „evitarea sarcinilor nedorite”;

... Şi lista poate continua. de altfel, imaginaţia celor care inventează teh-nici din ce în ce mai sofisticate vizând formarea „omului nou”, îndepărtat total de dumnezeu, nu cunoaşte limite.

Prin „experimentele” amintite se pun, de fapt, bazele unei noi generaţii, o „ge-neraţie a nepăsării” (aşa cum o numea părintele Paisie aghioritul). În această lume a viitorului, nu foarte îndepărtat, copiii noştri – astăzi victime ale unui sistem pe care-l încurajăm şi susţinem (prin indiferenţă şi neimplicare) au toate şansele să devină viitori torţionari, unelte ideale ale tiraniei politice, în toate regimurile tota-


71

litare. este suficient să ne gândim la tineretul CeKa, KgB ori la anchetatorii din la-gărele de exterminare de la Piteşti, aiud sau gherla, pentru a înţelege cum va arăta românia, în doar câţiva ani.

educaţie pentru perversitate

Un eventual „portret robot” al adolescentului trecut prin toate aceste „trata-mente” aplicate la nivel social ar releva un caracter denaturat şi pervers, antisocial şi agresiv. otrăviţi, însă, până-n măduva oaselor cu ceea ce ni se oferă pe toate că-ile, cu greu mai putem conştientiza dimensiunea răului care ne-a ajuns. de aceea, pe fondul acestei amorţiri a tuturor simţurilor sufleteşti, pervertirea copiilor trece drept un fapt banal.

Unul din factorii care determină aceste modificări comportamentale este sexu-alizarea copiilor.

astăzi nu mai există, practic, domeniu de activitate unde sexualitatea să nu fie prezentă, fie ea explicită ori sugerată. de la banalele reclame la unele produse ali-mentare, până la diverse publicaţii, emisiuni de radio sau tV, filme, site-uri internet etc., sexualitatea a pătruns încet, dar sigur, pe piaţa românească, după 1989.

Cele mai vulnerabile victime sunt, desigur, copiii. Bombardaţi din toate părţile cu mesaje pornografice, ei vor tinde către un comportament sexual deviant. Pe de altă parte, şcoala – cândva garantul unei educaţii morale – a devenit astăzi un teren propice desfăşurării unor activităţi imorale, în cadrul cărora educaţia sexuală joacă un rol important.

dacă până nu demult cazurile “copiilor cu copii” erau oarecum izolate, astăzi acestea pot fi întâlnite la tot pasul. de aceea, pe fondul unei adevărate „explozii” de ştiri legate de fetiţe rămase însărcinate la numai 12 - 13 ani, din ce în ce mai multe voci susţin necesitatea introducerii educaţiei sexuale în şcolile din românia, ca o soluţie pentru prevenirea acestor incidente. numeroase studii academice au relevat, însă, că educaţia sexuală duce la încurajarea sexului premarital şi, în conse-cinţă, la creşterea numărului de sarcini neplanificate.

Un exemplu nefast în acest sens este marea Britanie - ţara cu cea mai mare rată a sarcinilor la adolescente din europa occidentală - unde educaţia sexuală se studiază, deja, obligatoriu în şcoli. astfel, potrivit unui studiu efectuat de britanici, mai mult de jumătate dintre copiii care fac parte din clase în care se predau cur-suri despre contracepţie au contacte sexuale la vârste mai mici decât cei care sunt încurajaţi să spună „nu” sexului. Profesorul John Jemmot, autorul studiului, susţi-ne că mult mai eficientă ar fi încurajarea copiilor să fie abstinenţi, decât predarea cursurilor despre contracepţie. (Libertatea, 3 februarie 2010, Copiii care primesc educaţie sexuală îşi pierd virginitatea mai devreme).

totodată, în marea Britanie “orele de educaţie sexuală au devenit, recent, obligatorii, părinţii nemaiavând libertatea de a-şi retrage copiii de la astfel


72

de cursuri, în ciuda faptului că, potrivit statisticilor, 79% dintre britanici sunt împotriva cursurilor de educaţie sexuală şi nu şi-ar lăsa copiii să le frecven-teze. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Spania, unde guvernul condus de Partidul Socialist a impus cursuri obligatorii de educaţie sexuală în care homosexuali-tatea este prezentată ca ceva normal. Imagini şocante au dezvăluit recent cum în America Latină în cadrul orelor de educaţie sexuală profesorii au organizat mici scenete în care, practic, copii de 10 - 12 ani simulau acte sexuale.” (Familia ortodoxă, nr. 10/noiembrie 2009 - articolul ONU cere introducerea educaţiei sexuale în şcoli ca drept al copilului)

În ţara noastră, cele mai multe activităţi de acest fel pătrund în şcoli prin inter-mediul opţionalului „educaţie pentru sănătate”.

lansată şi aprobată în 2003, programa şcolară pentru disciplina opţională educaţie pentru sănătate şoca opinia publică prin capitolul referitor la sexualita-te, mai exact la ceea ce copiii învăţau ca fiind „normal” la capitolul educaţie sexuală. astfel, ministerul educaţiei şi Cercetării încerca, prin acea programă, să convingă elevii că homosexualitatea masculină sau feminină, sexul oral sau sexul anal şi mas-turbarea în grup ar fi toate manifestări ale unei sexualităţi normale.

Ca material didactic şi suport de curs pentru acest opţional, meC recomanda un Kit multimedia care urma să prezinte elevilor toate perversităţile sexuale ca fi-ind absolut fireşti.

modificată, ca urmare a opoziţiei unui număr mare de părinţi, programa şcola-ră aprobată în 2004 lasă, totuşi, loc de ambiguităţi. Prevăzut pentru clasele i – xii, programul prevede, la clasa a ii-a, demonstrarea diferenţelor dintre fetiţă şi femeie, în timp ce copiilor de clasa a Vi-a şi a Vii-a le pot fi indicate anumite „adrese utile” – care înseamnă, de fapt, cabinete de avort şi planning familial.

„Diferenţe între fată şi băiat (relaţii sociale)”, „percepţii reciproce ale bă-ieţilor şi fetelor”, „Modificări corporale la pubertate”, „Cum am apărut eu pe lume?”, „Ceasul organismului feminin, ceasul organismului masculin”, „Com-portament sexual responsabil: atitudini faţă de debutul vieţii sexuale”, „Mi-turi legate de sexualizare/comportament sexual (reacţii comportamentale faţă de manifestările anatomo-fiziologice ale pubertăţii)”, „sarcina nedorită şi avortul - servicii sociale: planificare familială, consiliere” - sunt doar câteva dintre temele pe care dascălii le abordează în cadrul acestei discipline.

iată ce declara coordonatoarea proiectului educaţia pentru sănătate în şcoa-la românească, prof. daniela Călugăru – inspector general în meCt, într-un inter-viu acordat ziarului Evenimentul zilei:

„Comunitatea locală a devenit în timp mult mai deschisă în a introduce în şcoală această disciplină. Iar de la elevi am primit un feedback pozitiv, aceş-tia îşi doresc ca Educaţia pentru sănătate să devină o disciplină obligatorie” (Evenimentul zilei din 19 ianuarie 2011, articolul În ţara fetiţelor mame, educaţia sexuală e un tabu).


73

nu ştim pe ce sondaje de opinie se bazează aceste afirmaţii, dacă au fost rea-lizate studii privind impactul acestui program şi care categorie de elevi a transmis „feedback-ul pozitiv” la care se face referire în interviu. Cert este că, de pe site-ul oficial al programului (www.educatiepentrusanatate.ro), aflăm că, începând cu luna decembrie 2010, meCt a aprobat implementarea, la nivel naţional, a progra-melor de formare a trei categorii de grupuri-ţintă: factori educaţionali implicaţi în pilotare, factori implicaţi în decizie şi elevi voluntari. de asemenea, coordonatorii proiectului Educaţie pentru sănătate au anunţat pentru anul 2011 realizarea, în premieră în românia, a unei cercetări de tip antropologic „care urmăreşte defini-rea profilului adolescentului din prezent”, componenta de cercetare urmând a fi corelată cu „elaborarea cadrului legislativ secundar”.

(sursa: www.educatiepentrusanatate.ro, secţiunea Activităţi de cercetare). decizia meCt de a implementa, la nivel naţional, programele de formare mai

sus-amintite, precum şi „elaborarea cadrului legislativ secundar” vizează introdu-cerea obligatorie în programa şcolară a „educaţiei pentru sănătate”, deci şi a educa-ţiei sexuale pentru elevi.

educaţie sexuală, sub umbrela legii

În 2009, românia primise atenţionări din partea onU, pe motiv că nu făcuse suficient pentru implementarea anumitor drepturi ale copilului. astfel, Comitetul onU pentru drepturile Copilului recomanda ţării noastre:

– să se asigure că orice adolescent are acces la informaţii legate de un comportament sexual sănătos şi cu riscuri reduse, îndeosebi prin introdu-cerea orelor de educaţie sexuală şi de educaţie pentru sănătate în şcoli;

– să respecte în permanenţă drepturile copiilor şi ale adolescenţilor la in-timitate şi nediscriminare, punându-le la dispoziţie informaţii legate de HiV/Sida, consiliere şi testare voluntară, servicii confidenţiale de sănătate se-xuală şi de sănătate a reproducerii, dar şi metode contraceptive şi ser-vicii de planificare familială gratuite sau la tarife mici, în funcţie de genul persoanei. (sursa: http://www.antena3.ro/romania/romania-atentionata-de-onu-ca-nu-a-implementat-anumite-drepturi-ale-copilului-74302.html)

În anii trecuţi, familiarizarea elevilor cu diferitele aspecte legate de viaţa intimă avea loc, aşa cum ne amintim cu toţii, în cadrul orelor de dirigenţie. treptat, însă, doctrinele privind sexualizarea timpurie a copiilor, în mare vogă în diferite societăţi occidentale, au pătruns şi în şcoala românească. acest lucru a fost posibil prin:

– promovarea programelor de educaţie sexuală creionate de ong-urile internaţionale sau programele comunitare, cu acordul sau participarea facto-rilor de răspundere (inspectori şcolari, directori de şcoli şi licee, directori ai Caselor Corpului didactic etc.);

– programele de formare a cadrelor didactice – susţinute la nivelul in-spectoratelor şcolare - pe tema educaţiei sexuale în şcoli;


74

– neexercitarea drepturilor parentale privind educaţia morală a copiilor noştri.

desfăşurate, de obicei, în cadrul orelor de “educaţie pentru sănătate”, aceste activităţi - contrare învăţăturilor Bisericii ortodoxe - prezintă copiilor o concepţie hedonistă despre sexualitate, o mentalitate pro-avort şi creionează o nouă definiţie a familiei. Cei mici sunt familiarizaţi cu nuditatea (arătându-li-se planşe cu băieţi şi fete în diferite stadii de dezvoltare sexuală), în timp ce perversităţi precum homo-sexualitatea, sexul oral şi anal ori masturbarea în grup sunt privite ca manifestări ale unei sexualităţi normale.

Prezentăm, mai jos, câteva exemple de programe de educaţie sexuală - susţi-nute în unităţile de învăţământ din românia - destinate atât cadrelor didactice, cât şi elevilor:

1. Casa Corpului didactic neamţ a inclus în oferta de programe pentru anul şcolar 2010 – 2011 programul relaţii interumane şi educaţia sexuală a elevi-lor. Precizăm că acest curs reprezintă o premieră absolută, neregăsindu-se în niciuna din ofertele de programe ale C.C.d.-urilor din ţara noastră.

Propunându-şi „optimizarea relaţiei părinte – copil şi întărirea relaţiei şcoală – părinte”, programul se adresează cadrelor didactice care abordează, la clase, controversatul opţional Educaţie pentru sănătate. Între modulele cursului amintim:

„realizarea unei atitudini de toleranţă şi deschidere faţă de sexualitatea ele-vilor”, „Îmbunătăţirea comunicării şi abilităţii de luare a deciziilor legate de sexu-alitate”, „Prevenirea sarcinilor nedorite, bolilor cu transmitere sexuală şi violenţei sexual”, „exemple de exerciţii de educaţie sexuală pentru elevi”, „ateliere de artă pentru învăţarea abilităţilor de relaţionare” (http://www.ccdneamt.ro/continut/oferta/Catalogul%20de%20programe%20CCd_neamt_2010_2011.pdf).

2. În anul şcolar 2008 – 2009, echipa mobilă a Cabinetului de Planificare fami-lială din cadrul direcţiei generale de asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a derulat proiectul „educaţie pentru sănătate” - care a avut ca scop educaţia sexuală şi contraceptivă a adolescenţilor dintr-un număr de 17 şcoli din mediul rural, programul urmând să fie extins şi în şcolile din mediul urban, în colaborare cu iSJ Vaslui.

tot în premieră absolută, elevii aflaţi la vârsta pubertăţii au fost consiliaţi, ală-turi de părinţii lor, în legătură cu „importanţa educaţiei sexuale asupra sănătă-ţii şi reducerea numărului de sarcini nedorite” (http://isj.vs.edu.ro/download/Perfectionare/2010/educatie%20pentru%20sanatate.pdf).

3. În anul şcolar 2008 – 2009, Colegiul naţional „octavian goga” marghita, ju-deţul Bihor a derulat concursul naţional „tineri învăţaţi – tineri protejaţi”. la competiţie au participat 55 de echipaje din toată ţara, concurenţii realizând eseuri pe tema abuzurilor sexuale şi pliante cu informaţii legate de contracepţie.


75

Concursul s-a finalizat în luna noiembrie 2009, iar în luna ianuarie 2010 a apă-rut şi o carte ce cuprinde toate eseurile participanţilor la concurs (http://www.ecomunitate.ro/blog/concurs_national_tineri_invatati__tineri_protejati_la_cole-giul_national_octavian_goga_din_marghita_ju).

4. În 2010, Centrul “orizont” din oradea a fost implicat în primul proiect de educaţie sexuală pentru copiii cu cerinţe educative speciale, anul acesta pro-iectul extinzându-se la alte trei centre din judeţul Bihor: Centrul Şcolar pentru educaţie incluzivă nr. 1 oradea, Centrul Şcolar pentru educaţie incluzivă tileagd şi Centrul Şcolar pentru educaţie incluzivă Popeşti.

În total, 80 de copii, câte 20 de la fiecare centru, au beneficiat de informaţii din partea specialiştilor de la Biroul de promovare a sănătăţii din cadrul direcţiei de Sănătate Publică Bihor, fundaţia my Brother’s Keepers, Puls - Centrul de Consiliere pentru femei în Criză de Sarcină şi inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

scopul proiectului: sprijinirea tinerilor cu cerinţe educative specia-le în vederea conştientizării şi înţelegerii aspectelor legate de viaţa sexuală (http://www.bihon.ro/curiozitate-si-adevar-despre-sex-la-csei-orizont/news-20110112-02465769#forum).

5. În data de 12 aprilie 2011, grupul Şcolar „al. Vlahuţă” Şendriceni a orga-nizat, în parteneriat cu dSP Botoşani, o dezbatere cu tema educaţia sexuală – o problemă importantă în formarea personalităţii individului.

activitatea s-a desfăşurat la Sala teatrului din dorohoi, avându-i ca invitaţi pe angelica Straticiuc, inspector dSP Botoşani şi coordonator al fundaţiei “tineri pen-tru tineri” şi dr. Corneliu Saradan. Cei 550 de elevi prezenţi la manifestare au aflat de la organizatori că “educaţia sexuală este necesară celor mici (preşcolari, şco-lari) dar şi tinerei generaţii de adolescenţi (…). Educaţia sexuală este cea care tre-buie să-i înveţe pe tineri ce înseamnă intimitatea, dar să ofere şi o perspectivă genera-lă asupra a ceea ce înseamnă sistemul reproducător, metodele de contracepţie şi BTS, şi, mai mult decât atât, să le ofere posibilitatea de a stabili singuri ce înseamnă identitatea sexuală, rolul fiecărui gen sexual în familie, societate, percepţia asu-pra corpului, relaţiile cu persoanele de acelaşi sex şi cu cele de sex opus” (http://www.gsvlahuta.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=158:o-via-fr-riscuri&catid=78:c-a-e&itemid=142).

6. Promovarea, la nivel naţional, a Cd-ului multimedia intitulat “Dragoste şi sex - adevăr şi provocare”, conceput de dr. Cristian andrei (atestat, din mai 2004, de Ministerul Sănătăţii şi Familiei ca formator de formatori în domeniul sănă-tăţii şi bunăstării copilului şi familiei, precum şi ca formator în cadrul Programului Educaţie pentru sănătate în Şcoala Românească al Ministerului Educaţiei şi Cercetă-rii). materialul – care „se adresează tinerilor de peste 12 ani, cu scopul de a le oferi informaţii necesare unei atitudini sănătoase faţă de sexualitate” - este fi-nanţat de Programul naţiunilor Unite pentru dezvoltare în Bucureşti şi adoptat în cadrul Societăţii de educaţie Sexuală şi Contraceptivă (SeCS) (http://drandrei.ro/index.php?page=materiale%20multimedia&continut=Video&sectiune=Sexdex).


76

Kit-ul multimedia cuprinde, la capitolul “Ce eşti tu?”, un material pus la dispoziţie de fundaţia accept – a homosexualilor din românia, material care se referă la gradaţi-ile sexualităţii umane, în viziunea zoologului homosexual şi pedofil, alfred Kinsey.

dincolo de perversiunile recomandate ca fiind normale, materialul şochează prin publicarea, la detaliile secţiunii sex şi morală, a unui binecunoscut interviu realizat cu părintele arsenie Papacioc, despre canonisirea femeilor care şi-au lepă-dat pruncii. Părintelui arsenie i se atribuie, însă, un fragment din articolul Scurtă istorie a prezervativului, scris de americanul Jon Knowles, fragment în care se face apologia folosirii prezervativului (http://www.sexdex.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=136&itemid=46)

alături de dr. Cristian andrei, din echipa de “specialişti” care promovează pro-gramul “educaţie pentru sănătate în şcoala românească” fac parte psihologul au-rora liiceanu şi ziaristul mircea toma. (educatiepentrusanatate.ro/download/ra-port_etapa_anual.pdf).

prof. dr. aurora liiceanu este preşedinta onG-ului societatea de educa-ţie Contraceptivă şi sexuală - seCs) şi expert în cadrul programului naţional “Educaţia pentru sănătate în şcoala românească”.

În cadrul evenimentului “50 de ani de pilulă contraceptivă”, desfăşurat la Cluj, în toamna anului trecut, dr. aurora liiceanu constata faptul că evoluţia nivelului educaţional şi economic se datorează în parte şi pilulei, căci, dacă înainte femeile abandonau studiile pentru a întreţine o întreagă familie, situaţia s-a îm-bunătăţit radical. „În ceea ce priveşte relaţiile dintre femei şi bărbaţi şi acestea s-au schimbat foarte mult. Unii o leagă de pilulă. Este adevărat, sunt legate (…) Această inovaţie este extraordinară pentru că permite femeii să fie stăpână pe propriul ei corp.” (http://radio.ubbcluj.ro/)

7. aurora liiceanu este autoarea programului naţional “viaţa mea e un joc serios”, program introdus, sub patronatul ministerului educaţiei, la nivelul ciclului gimnazial în toate şcolile din românia, încadrându-se în aria disciplinelor opţiona-le educaţie pentru sănătate şi educaţie civică, al consilierii şi orientării, al întregii activităţi de dirigenţie, precum şi al activităţilor extracurriculare.

Programul oferă elevilor de gimnaziu noţiuni legate de masturbare sau de vâr-sta potrivită pentru a începe viaţa sexuală, în timp ce părinţii sunt sfătuiţi să re-nunţe la principiul abstinenţei copiilor lor, asigurându-le acestora suportul infor-mativ privind serviciile contraceptive, orientarea sexuală şi avortul provocat (http://parinti.viatameaunjocserios.ro/resurse/tutoriale/cum-sa-vorbesti-cu-co-piii-despre-sex-si-sexualitate/).

În sfârşit, jurnalistul mircea toma – un adept al „stilului de viaţă sănătos” - era cât pe ce să fie decăzut din drepturile părinteşti, întrucât a fost surprins, în 2009, îm-preună cu soţia sa gravidă, făcând nudism de faţă cu fetiţa lor minoră în Vama Veche. (http://stiri.botosani.ro/stire/7604/nUdiSt+in+romania+-+mircea+toma+ar+putea+fi+decazut+din+drepturile+parintesti+pentru+ca+a+facut+nudism+cu+fiica+sa!.html)


77

mircea toma este unul din semnatarii petiţiei privind retragerea simboluri-lor religioase din şcolile publice, declarând că “efectul icoanelor ortodoxe de pe pereţi este similar cu cel al unui panou publicitar la o băutură răcoritoare agăţat toa-tă ziua pe pereţii şcolii”. (http://stiri.rol.ro/moise-nu-vrea-icoane-in-scoli-23307.html)

de altfel, întreaga sa activitate ong-istică este pusă în slujba “Fundaţiei soros pentru o societate Deschisă”, fundaţie care finanţează masiv activităţile antiorto-doxe, antipatriotice, pro-avort, pro-homosexualitate.

toată această pleiadă de “experţi” recomandaţi de meCt se ocupă cu forma-rea profesională a dascălilor din românia, de la simpli profesori, până la inspectori şcolari generali. astfel, în perioada ianuarie – aprilie 2011, ministerul educaţiei şi Cercetării a organizat, în parteneriat cu fundaţia “tineri pentru tineri”, o serie de cursuri de formare în domeniul “educaţiei pentru Sănătate”, cadrele didactice participante fiind instruite în legătură cu predarea educaţiei sexuale în şcoli, ac-centuându-se asupra importanţei folosirii metodelor contraceptive de către elevi (https://picasaweb.google.com/y4y2011.1/201101ianuarie2529educatiePentruSanatateCursurimeCtS).

În tot acest context, intenţia unor politicieni de a forţa introducerea obligatorie în şcoli a „educaţiei pentru Sănătate” este cel puţin îngrijorătoare.

În luna aprilie a acestui an, deputatul tudor Ciuhodaru a depus în parlament un proiect de lege în acest sens, proiect care atrage atenţia prin două aspecte:

a. materia Educaţie pentru sănătate va fi inclusă în mod obligatoriu „în toate sistemele de învăţământ preuniversitar”, precum şi „în programele de studii uni-versitare”;

b. detaliile programei şi planurile-cadru vor fi elaborate de ministerul educa-ţiei şi aprobate prin ordin de ministru.

(Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale - fişa proiectului de lege poate fi accesată la adresa: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=11845

Proiectul de lege a fost adoptat în Camera deputaţilor, în momentul de faţă fiind dezbătut în Senat (cameră decizională).

ne întrebăm, ce fel de părinte este acela care poate asista indiferent la „con-taminarea” propriului copil cu asemenea noţiuni?! Ce fel de pedagog este cel care le poate vorbi, cu seninătate, preşcolarilor şi şcolarilor despre firescul relaţiilor cu persoanele de acelaşi sex? de ce acceptăm, în mod pasiv, toată această avalanşă a răului, care ne vizează în mod direct copiii? Cum a ajuns o astfel de lege pe masa parlamentarilor noştri, fiind, deja, adoptată de Camera deputaţilor?

Până la votul decisiv din Senat, mai e un singur pas. rămâne de văzut care va fi reacţia societăţii civile în faţa acestei provocări fără precedent în istoria învăţă-mântului românesc.


78

epilog

astăzi, la nivelul fiecăruia dintre noi apasă răspunderi tot mai mari. legi tot mai străine de dumnezeu, de firea omului şi a vieţii ne constrâng spre o stare din ce în ce mai apăsătoare şi mai grea.

Să rugăm pe Bunul dumnezeu să ne ajute să ne trezim din amorţeala în care ne găsim, să ne întărim duhovniceşte prin har şi să fim statornici în dreapta Cre-dinţă, pentru a fi vrednici de încrederea ce ne-o acordă în aceste grele vremuri de încercări.

Să ne facem fiecare datoria acolo unde ne aflăm: în familie, la catedră, lângă cel bolnav, la locul de muncă, la Sfântul altar, în biserici şi în orice loc al stăpânirii lui dumnezeu. Cu puterea lui se poate trece peste orice greu, important este să rămâ-nem lângă el, cu orice preţ.

Singură, rugăciunea este cea mai puternică legătură cu dumnezeu. Să nu pără-sim rugăciunea şi nădejdea în nicio împrejurare. Prin acestea ne întărim cu încre-derea deplină că, prin Puterea şi mila lui dumnezeu, vom birui.

aşa să ne ajute dumnezeu!

79

p r e Z e n ta r ea p ro i eC t u lu i , , D r e p t u l l a v i aţă”, as Co r i aŞ i

Coord. proiect ,,Dreptul la viaţă”Dănuţ-Cătălin agavriloaei

aSCor-iaşi a luat fiinţă în anul 1990, la 17 decembrie, din iniţiativa unui grup de studenţi de la Universitatea ,,al.i. Cuza” şi Universitatea agronomica din iaşi, cu sprijinul şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh daniel, pe atunci mitropolit al moldovei si Bucovinei.

aSCor-iaşi îşi desfăşoară activităţile în cadrul a cinci departamente printre care şi cel de asistenţă Socială, având în subordine proiectul anti-avort ,,dreptul la Viaţă” în cadrul căruia activez ca şi coordonator din luna mai a acestui an.

Proiectul ,,dreptul la viaţă”, conceput in anul 2006 are ca scop informarea populaţiei, dar mai ales conştientizarea tinerilor cu privire la avort şi consecinţele acestuia asupra fizicului dar si psihicului persoanei.

Celula de baza a societăţii noastre este familia, alcătuita din bărbat, femeie şi copii; promovam astfel în rândul tinerilor un mod de viaţă bazat pe iubire, înţelegere şi castitate până la căsătorie.

de asemenea, prin activităţile desfăşurate dorim să apropiem tinerii de valorile creştin-morale şi transpunerea lor în viaţa de zi cu zi.

aceste activităţi pot avea loc doar cu ajutorul voluntarilor, pe care îi recrutăm la fiecare început de an Universitar. după recrutarea acestora are loc organizarea echipei şi instruirea voluntarilor.

având o echipa bine formată începem aşa-zisa ,,luptă pentru viaţă”, prin campania de informare ,,Bucuria de a fi tânăr”.

Campania de informare in anul Universitar 2010-2011 a vizat un număr de 3 licee din iaşi si Seminarul teologic ortodox de la mânăstirea agapia, cuprinzând in jur de 4oo de elevi, dar şi misiunea pe care au făcut-o voluntarii noştri in drumul


80

lor spre facultate, prin parcuri, gări si staţiile de autobuz atunci când mergeau spre casa fiecăruia, prin împărţirea de pliante şi Cd-uri informative.

Programul de informare in scoli „Bucuria de a fi tânăr”, s-a desfăşurat în 4 module, având model programul iniţiat de domnul leonard Vancu de la Constanta.

– „iluzie si sex”– „despre sex”– „despre dragoste”,,despre avort, contracepţie şi consecinţele lor.În încheierea programului, s-a desfăşurat şi un concurs de eseuri, cu acelaşi

titlu, iar câştigătorii locurilor 1,2 si 3 au avut parte de o excursie de revelion la mânăstirea Putna, si publicarea eseului in ziarul lumina, pentru câştigătorul primului loc.

Pe lângă campaniile de informare, voluntarii noştri aveau nevoie şi de puţina motivaţie din partea noastră, astfel am organizat pentru ei training-uri de inter-cunoaştere şi dezvoltare personală, picnicuri şi pelerinaje la diferite mânăstiri, dar am încercat să avem grijă şi de partea duhovniceasca si anume apropierea lor mai mult de dumnezeu prin diferite cursuri şi discuţii teologice.

Partea financiara am acoperit-o tot printr-un program si anume programul ,,floarea vieţii”, prin comercializarea de flori. acest program l-am desfăşurat cu ajutorul Pr. dănuţ damaschin de la maternitatea Cuza-Voda din iaşi.

mai organizam diferite conferinţe pentru studenţii medicinişti din iaşi, programul purtând denumirea: ,,medicina intre sarcina şi contracepţie”, având diferiţi invitaţi care le vorbeau studenţilor, atât medici cât şi preoţi.

În încheierea anului Universitar are loc programul ,,1 iunie – ziua copilului născut şi nenăscut”, in cadrul căruia organizam diferite conferinţe, difuzare de film si discuţii libere între tineri pe tema filmului, ,,marşul vieţii”- marş de rugăciune, aprinderea a doua cruci de lumânări în memoria copiilor nenăscuţi şi încheierea acestui program in ziua de 1 iunie prin citirea acatistului Sfântului Stelian – ocrotitorul pruncilor în Catedrala mitropolitana.

Ca sprijin în desfăşurarea tuturor activităţilor îl avem pe Înaltpreasfinţitul Părinte mitropolit teofan şi pe Sf. Stelian, în cinstea căruia în fiecare vineri înaintea şedinţei de lucru facem acatistul Sfântului în Capela facultăţii de teologie, dar şi acatistul Bunei Vestiri lunea în Biserica maternităţii Cuza-Voda şi întâlnirea în rugăciune din fiecare miercuri la ora 22:00.

aşadar prin toate activităţile desfăşurate în perioada anului Universitar, ne propunem să-i informăm pe tineri cu tot ce este necesar pentru a-i determina să nu ajungă în situaţia de a face avort, să găsim împreună soluţii cât mai eficiente în acest scop şi să luptam pentru dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi.

făcând parte din asociaţia Studenţilor Creştini ortodocşi români, credem că aceasta nobila datorie cade şi pe umerii noştri, mai ales că dorim să ajutăm la


81

schimbarea pozitivă a societăţii noastre româneşti de azi si de mâine, şi împreună cu tinerii cu care intram în contact, să căutam drumul cel bun, cărarea care duce spre mântuire şi atunci să ţinem minte aceste 2 cuvinte: DREPT ÎNAINTE.

82

C a rta F e D e r at i e i o rGa n i Z at i i lo r o rto D oX e p ro v i ta D i n ro M a n i a

federatia organizatiilor ortodoxe Pro Vita din romania a fost infiintata pentru conjugarea eforturilor tuturor organizatiilor ortodoxe din romania care recunosc invatatura de credinta ortodoxa cu privire la venirea pe lume a persoanei umane, la vocatia parentala si la pacatele impotriva acestora, in vederea apararii si promo-varii in intreaga societate a acestei invataturi, cat si pentru sprijinirea materiala si morala a familiilor si persoanelor care cauta sa o puna in practica. Presedintele fo-oPVr este preotul nicolae tanase, fondatorul asociatiei “Pro-Vita pentru nascuti si nenascuti”, “sufletul” miscarii provita romanesti.

principii teologice, antropologice si morale:

1. este fiinta omeneasca orice organism uman viu, avand suflet rational, chiar daca manifestarea acestuia nu este inca sesizabila (stadiul embrionar) sau nu mai poate fi sesizata (ex., coma, agonie) de ceilalti (atributul uman fiind stabilit prin constitutie genetica; calitatea de a fi organism viu, prin functii somatice autonome integrate).

2. Prin urmare, inceputul existentei unei fiinte omenesti coincide cu inceputul organismului ei, deci cu realizarea conceperii, iar moartea biologica a fiintei ome-nesti coincide cu incetarea organismului ei (sesizabila prin incetarea functiilor so-matice autonome integrate).

3. in virtutea iubirii lui dumnezeu fata de fiecare fiinta omeneasca, pe care o creeaza dupa chipul Sau si spre asemanarea cu Sine, aceasta este persoana prin natura sa, iar nu prin vointa sa ori a celorlalti, desi implinirea vocatiei la care este chemata de Creator (indumnezeirea) depinde esential si de vointa sa.

4. Vocatia parentala constituie darul colaborarii in iubire cu dumnezeu – Cre-atorul tuturor celor vazute si nevazute – in venirea pe lume a persoanei umane (procreatie) si in educarea ei pentru viata vesnica, cu alte cuvinte, in alcatuirea ple-romei naturii umane si in alcatuirea pleromei imparatiei cerurilor.

5. Sexualitatea este o caracteristica a naturii umane create de dumnezeu care exprima deopotriva si reciproc unitatea, alteritatea si interdependenta fiintarii per-soanelor umane: aceeasi umanitate subzista in barbat si in femeie si prin unirea barbatului si a femeii ec-zista (isi actualizeaza viata aceasta) umanitatea.


83

6. familia intemeiata pe casatoria heterosexuala si monogama este lucrarea la care dumnezeu cheama persoane umane pentru a realiza prin acestea obarsia naturii umane, a unitatii, alteritatii si interdependentei persoanelor umane.

7. În acest sens, familia intemeiata pe casatoria heterosexuala si monogama este unicul loc propriu al exprimarii iubirii sexuale si unicul loc propriu al procreatiei.

8. În intentia lui dumnezeu procreatia este rod al iubirii conjugale, iar dispo-nibilitatea fata de interventia procreatoare a lui dumnezeu in actul sexual conjugal este un criteriu al autenticitatii iubirii conjugale.

9. fiecare fiinta omeneasca, indiferent de modalitatea venirii ei pe lume, isi datoreaza existenta unei vointe exprese si unei lucrari specifice a lui dumnezeu in ceea ce o priveste (procreatia nu este un act doar biologic).

10. Prin venirea pe lume a unei noi fiinte omenesti, dumnezeu binecuvanteaza nu doar pe parinti, ci, in masuri diferite, intregi comunitati din care va face parte (familia largita, parohia, localitatea, eparhia, natiunea, tara si chiar intreaga umani-tate); prin urmare, toate aceste comunitati au responsabilitati proprii fata de viata si calitatea, materiala si spirituala, a vietii acestei persoane.

11. Principala responsabilitate fata de viata si calitatea vietii acestei persoane revine parintilor; societatea si comunitatea eclesiala au responsabilitatea de a sus-tine moral si material aceasta responsabilitate parinteasca, iar in cazul imposibili-tatii exercitarii ei, de a o suplini.

12. asistarea medicala a procreatiei poate fi morala numai daca nu lezeaza iu-birea conjugala si daca nu atenteaza la viata altor fiinte umane (conditii necesare, nu neaparat suficiente).

13. asistarea medicala a agoniei poate fi morala numai daca nu provoaca inten-tionat moartea (conditie necesara, nu neaparat suficienta).

14. omorarea unei fiinte omenesti, indiferent cat de grevata este existenta ei de suferinta fizica si morala (prin conditii materiale si/sau spirituale precare), este imorala (pacat de moarte).

15. Sinuciderea este imorala (pacat de moarte), dar jertfa de sine, chiar cu ris-cul mortii, nu este sinucidere intrucat nu urmareste moartea personala.

C u p r i n s

Cuvinte pastorale pentru viaţă ........................................................................................................5

adresă către Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe române................................................... 8

adunarea generală a federaţiei organizaţiilor ortodoxe Provita din românia mănăstirea neamţ, 28-30 iulie 2011 ..............................................................10

Căsătoria şi familia în învăţătura creştină. Copiii, dar al lui dumnezeu ......................13

taina Căsătoriei ...................................................................................................................................19

o soţie cum să fie ................................................................................................................................30

aplicarea pastorală a sfintelor canoane în viaţa familiei creştine de azi ....................31

avortul hormonal ................................................................................................................................42

maternitatea giuleşti sau Cimitirul giuleşti? .........................................................................52

naştere prematură la giuleşti, nu avort! ...................................................................................54

avortul nu are binecuvântare ........................................................................................................55

Scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, dl. Cseke attila, privind Programul de fertilizare in vitro şi embriotransfer ............................................58

observaţţi şi propuneri la proiectul de ordin al ministrului Sănătăţii privind criteriile de înregistrare şi declarare a nou-născutului .....................................62

Punct de vedere privind Proiectul de ordin al ministrului Sănătăţii privind aprobarea Carnetului de Vaccinări .............................................................................65

educaţia sexuală – o provocare fără precedent în istoria învăţământului românesc ............................................................................................69

Prezentarea proiectului ,,dreptul la viaţă”, aSCor iaşi ......................................................79

Carta federatiei organizatiilor ortodoxe Pro Vita din romania ....................................82

anuarul federatiei organizatiilor ortodoxe pro-vita din romania 2011

Documents