Cartea medicului chinez Zhong Li Ba Ren intitulată

"Mai bine ne ajutăm singuri, decât să asteptăm ajutorul medicilor"

Stati intr-un picior cu ochii inchisi 1 minut/zi  -  amanati astfel batranetea si va vindecati sau preveniti numeroase boli  (hipertensiune, senilitate, diabet, circulatie periferica, afectiuni ale coloanei, problem cervicale si lombare, bun pentru memorie si creier, etc.!!!!      Cu practicarea exercitiului Jin Ji Du Li putem întârzia îmbătrânirea si preveni numeroase boli, ca de exemplu scăderea memoriei. Nu-i asa că pare foarte simplu?Faceti acest exercitiu simplu si eficace si veti vedea....

Este important ca în timpul efectuării exercitiului Jin Ji Du Li sa tinem ochii închisi.

Atentie! Exercitiul se face cu ochii închisi!

Exercitiul constă în a sta într-un picior, cu ochii închisi.

Atât este tot exercitiul.

Să facem o încercare. Ne ridicăm, închidem ochii si încercăm să stăm drept, cu un picior ridicat.

Dacă nu puteti sta în această pozitie min. 10 secunde, înseamnă că starea corpului vostru arată că aveti 60-70 de ani. Este posibil să aveti doar 40, dar corpul vostru a îmbătrânit mai repede.

Când am citit, mi-am zis: "mare scofală, sunt sigur că-l pot face fără nici o problemă".

Dezamăgire totală! M-am bucurat însă că am încercat. Am observat că pot face asta destul de usor cu ochii deschisi, dar este cu totul altceva cu ochii închisi!

Nu am putut să stau drept mai mult de 2-3 secunde.

Nu este important să ridicăm piciorul prea sus. Dacă organele noastre interne nu sun în sincron, ne putem pierde echilibrul si dacă ridicăm piciorul doar putin.

Chinezii sunt foarte buni cunoscători ai corpului omenesc.

Este linistitor să stim că prin antrenare si practicare sustinută ne putem recâstiga echilibrul.După părerea specialistilor chinezi, practicarea zilnică a acestui exercitiu zilnic, timp de un minut, ne poate feri de dementă!

Medicul chinez Zhong Li Ba Ren propune ca la începutul practicării exercitiului să încercati să nu închideti ochii de tot. Pe măsură ce avansati, puteti să o faceti cu ochii complet închisi.

Exercitiul Jin Ji Du Li , practicat zilnic, ne poate ajuta la tratarea multor boli (ex. Hipertensiune arterială, diabet, afectiuni ale coloanei, senilitate).

Cartea medicului chinez Zhong Li Ba Ren intitulată "Mai bine ne ajutăm singuri, decât să asteptăm ajutorul medicilor"care tratează sănătatea noastră, a fost vândută anul trecut în China, în peste 1 milion de exemplare, la prima editie.

Concluzia medicilor chinezi este că bolile corpului omenesc apar atunci când apar probleme de coordonare dintre diverse organe interne, adică atunci când corpul îsi pierde echilibrul.

Exercitiul Jin Ji Du Li este capabil să regenereze actiunea reciprocă a organelor pentru ca acestea să functioneze corect.

În cartea sa, medicul Zhong Li Ba Ren spune că marea majoritate a oamenilor nu pot sta într-un picior, cu ochii închisi mai mult de 5 secunde, dar prin antrenamente zilnice pot depăsi chiar si 2 minute. Cu cât mai mult putem sta în această pozitie, cu atât mai putin ni se va părea că este obositoare.

Pe măsură ce veti practica acest exercitiu veti observa o îmbunătătire a memoriei dar si a calitătii somnului.

Dacă practicati zilnic timp de 1 minut exercitiul Jin Ji Du Li nu veti suferi de senilitate.Medicul Zhong Li Ba Ren e explicat că prin picior trec 6 meridiane importante.

Este posibil ca în timp ce stăm într-un picior în timpul exercitiului să simtim în picior o durere. În acest caz organele corespunzătoare meridianului respectiv primesc semnale si încep să reintre în echilibru. Prin această metodă toate canalele corpului nostru se concentrează asupra piciorului.

Practicarea exercitiului are o influentă benefică asupra hipertensiunii arteriale si diabetului precum si a bolilor derivate din acestea.

Vor înceta in scurt timp afectiunile cervicale precum si ale coloanei.

Ajută în mod hotărâtor la îndepărtarea senzatiei de picioare reci, precum si la întărirea sistemului imunitar.

Nu trebuie să asteptati în practicarea exercitiului Jin Ji Du Li până la aparitia unei boli. Poate fi practicat aproape de oricine. Este benefic să se înceapă practicarea lui din tinerete, căci în acest fel se pot preintâmpina o serie de neajunsuri la vârste înaintate.Nu este recomandat persoanelor care au probleme cu picioarele, sau celor care nu pot sta timp îndelungat în picioare.

CE NU ŞTIM DESPRE ANTRENAMENTUL AUTOGEN SCHULTZ

Revista Somatoterapia Nr. 10/2007

Antrenamentul autogen este o metodă bine fundamentată ştiinţific, verificată

experimental şi clinic, care se caracterizează prin simplicitate şi economicitate în

sensul că se învăţ uşor şi durează relativ puţin. Este considerată o metodă de

relaxare ştiinţifică, ce are la bază o abordare globală, de ansamblu, a personalităţii

subiectului, fiind în esenţă o tehnică psihoterapeutică.

Derivată din hipnoză medicală, metodă a fost elaborat în Germania anilor 1920 de

către medicul psihiatru J. H. Schultz. Acesta defineşte antrenamentul autogen ca

un exerciţiu generat (genos) din interiorul eului (autos). În esenţă, este o metodă

de autodecontractare concentrativa (subiectul îşi crează prin concentrare o stare

hipnoida care va declanşa decontractarea muşchilor.)

Sursa de la care a pornit Schultz a fost hipnoza fracţionată a lui Oscar Vogt. În

cadrul acestei metode, subiectul era hipnotizat în mod repetat, trezit, interogat cu

privire la starea sa şi apoi rehipnotizat la un nivel şi mai profund. Schultz a început

să investigheze valoarea terapeutică a hipnozei şi halucinaţiile apărute la subiecţii

normali.

El a observat că, în stare hipnotică, aceştia raportau în mod repetat anumite

reacţii fiziologice şi psihologice, cum ar fi senzaţii de greutate şi căldura în

membre, modificări ale ritmului cardiac şi respirator. Autorul a pornit de la

premisa că, de vreme ce aceste reacţii apăreau mereu în mod spontan în stare de

hipnoză, putea fi indusă invers o stare hipnoidă prin concentrarea asupra

reacţiilor psihofiziologice respective.

Exerciţiile standard incluse în antrenamentul autogen au fost elaborate special

pentru a verifica această ipoteză . Schultz a observat, de asemenea, ca o atitudine

relaxată şi pasivă din partea subiectului este mai utilă pentru inducerea unei stări

hipnotice prin intermediul exerciţiilor standard şi a denumit această stare a

subiectului – stare autogenă (autogenerata). Pe baza studiului halucinaţiilor la

subiecţii normali, el a dezvoltat o serie de exerciţii mentale care constituie baza

antrenamentului autogen avansat (ciclul II). Scopul antrenamentului autogen –

aşa cum a fost conceput de autorul sau, cât şi de cei care l-au preluat şi dezvoltat

mai târziu – consta în obţinerea de către subiecţi a unor reacţii psihice şi

psihologice adecvate, înlăturarea reacţiilor şi comportamentelor neadecvate şi

realizarea pe această cale a unei eficiente personale şi sociale crescute.

APLICAŢII : Schultz (1967) arată că antrenamentul autogen ajuta subiectul să

obţină o serie de avantaje, cum ar fi : odihnă şi recuperare după efort,

autorelaxare, autoreglarea funcţiilor autonome, profilaxia activă a tulburărilor

neurovegetative, reducerea durerii şi anxietăţii, tratarea tulburărilor de somn de

intensitate medie, întărirea eului prin formele sugestive speciale, perfecţionarea

în tehnica introspecţiei, cu efecte favorabile asupra dezvoltării spiritului autocritic

şi creşterea autocontrolului voluntar.

Efectele acestui tip de antrenament pot fi observate de subiecţi încă din primele

zile de practică (relaxare mai bună, reducerea anxietăţii, somn mai bun,

capacitate de concentrare şi memorie mai bună). Avantajele antrenamentului

autogen sunt bine cunoscute în psihoterapia unor nevroze şi afecţiuni

psihosomatice. El poate fi folosit cu succes ca adjuvant în tratamentul

medicamentos al oricărei afecţiuni somatice, contribuind la reducerea durerii şi

întărirea eului bolnavului. Trebuie menţionat însă faptul că antrenamentul

autogen susţine, dar nu înlocuieşte tratamentul corespunzător bolii respective.

Mai recent, metodă a început să fie utilizată în medicină preventivă pentru

creşterea rezistenţei la frustrare şi la alţi factori stresanţi, cât şi în pregătirea

psihologică a sportivilor de performanţă şi a cosmonauţilor.

Antrenamentul autogen (J. H. Schultz)

Antrenamentul autogen continuă să fie una din metodele psihoterapeutice cu

cea mai largă răspândire. Inspirat din tehnicile de autohipnoză propuse de

Oskar Vogt, această metodă de relaxare se bazează pe o serie de exerciţii prin

care se obţine o „deconcentrare concentrativă" (Schultz, 1920) şi vizează

sistemul muscular, respirator şi abdominal.

Această tehnică de relaxare face parte din grupul metodelor globale de relaxare

din clasificarea lui R.P. Bousingen. J.H.Schultz s-a născut în 1884 şi a fost iniţial

medic generalist. Influenţat de succesele obţinute în domeniul sugestiei şi

hipnozei, se dedica psihiatriei. În 1919 devine chiar profesor de neuropsihiatrie

la Berlin.

Metoda imaginată de Schultz este, în esenţă, o metodă de autodecontractare

concentrativa. Astfel, subiectul îşi creează o stare hipnotică care va declanşa

decontractarea muşchilor. Două elemente materializează eficienta deconexiunii

obţinute prin trecerea de la starea de veghe la cea hipnotică – stare caracterizată,

printre altele, de detaşarea de realitate. Senzaţia de greutate şi căldura care

trebuie să caracterizeze antrenamentul autogen al lui Schultz nu reprezintă un

simplu epifenomen, ci o autentică condiţionare a acestei metode. Deci, această

metodă se reduce la o autohipnoza provocată, asociată unei concentrări a

conştiinţei care, în final, va duce la o deconexiune generală a organismului.

Reprezentarea mentală se va concentra pe trei idei fundamentale şi iniţiale de

relaxare autogenă a lui Scultz:

1. Sunt calm;

2. Braţele şi picioarele îmi sunt grele;

3. Braţul meu drept este cald.

Senzaţia de căldura va fi generalizată apoi şi la celelalte extremităţi şi apoi la

întreg corpul. Urmează apoi calmarea bătăilor inimii şi calmarea respiraţiei, plus

încă alte câteva activităţi.

Relaxarea autogenă a lui Schultz reprezintă de fapt o “Alma Mater”, respectiv un

izvor a tuturor metodelor moderne de relaxare. Aşadar, relaxarea în metoda lui

Schultz, este una pasivă, obiectul ei principal fiind amortizarea traumatismelor

psihice prin mijloace proprii. În primul rând, trebuie ştiut că transpunerea în

practică a tehnicii lui Schultz necesita două cicluri: un ciclu interior, cuprinzând 7

exerciţii (fiecare dintre acestea vizează deconectarea unor sectoare bine definite,

că sistemul muscular, sistemul vascular periferic, inima, aparatul respirator) şi un

ciclu superior, care vizează aspecte ce ţin de psihoterapia profundă.

Operaţiile pregătitoare sunt, de fapt, două la număr: retragerea într-o încăpere

liniştită, aflată în semiobscuritate, unde, echipaţi comod şi uşor, vom trece la a

doua operaţie: închiderea ochilor, pentru a cruţa creierul de excitanţii optici.

Poziţiile pe care le putem lua odată ce ne-am retras în încăperea liniştită sunt

următoarele: poziţia clasică de “vizitiu de birjă”, când, instalaţi într-un fotoliu,

lăsăm capul moale să ne atârne pe piept într-o destindere totata, iar braţele

atârnă inerte pe lângă corp; poziţia clasică culcat pe spate, cu braţele întinse pe

lângă corp, şi când majoritatea muşchilor se afla destinşi, poziţia când, aşezaţi pe

spate în pat, strângem genunchii şi braţele în dreptul corpului, în maniera în care

şi le ţin de obicei copiii mici când dorm pe spate.

Metoda de relaxare a lui Schultz impune şapte exerciţii, care trebuie efectuate

într-o anumită succesiune:

1 – Inducerea calmului (care se face prin formele concentrative de tipul “Sunt

calm”);

2 – Obţinerea senzaţiei de greutate a corpului, senzaţie care se obţine prin

antrenamente zilnice de 10 – 20 de minute, antrenamente ce încep cu braţul

drept (“Braţul meu drept este greu”), trecându-se apoi, în aceeaşi manieră, la

braţul stâng şi apoi la extremităţile inferioare;

3 – Obţinerea senzaţie de căldură;

4 – Obţinerea senzaţiei de rărire a bătăilor inimii;

5 – Obţinerea senzaţiei de calm respirator;

6 – Obţinerea senzaţiei de calm digestive;

7 – Obţinerea senzaţiei de “frunte răcorită”, care succeed ordinul corespunzător şi

care concentrează vasoconstricţia ce afectează, în esenţă, conductele vasculare,

respective arteriolele şi venulele din pielea frunţii.

Toate aceste exerciţii, preconizate de Schultz, se vor face nu numai zilnic, ci de 2-3

ori pe zi. Şedinţele vor fi iniţial mai scurte, iar apoi vor creşte progresiv; ele pot fi

extinse de la 6 luni până la 2 ani.

Mai putem preciza faptul că autosugestiei care stă la baza metodei de relaxare a

lui Schultz, îi este necesară o perioadă latentă, mai mult sau mai puţin

îndelungată, pentru a-şi croi drum spre subconştient, în vederea transformării

celor şapte exerciţii care o caracterizează din punct de vedere metodologic, în

deprinderi de uz curent.

Insuşirea fiecărei serii de exerciţii permite trecerea la exerciţiul următor.

Regulile sunt foarte bine puse la punct, metoda fiind îndelung studiată atât în

laborator, cât şi experimental. Cheia succesului metodei constă în adeziunea

deplină la tratament a pacientului şi în stabilirea unei relaţii autentice de

comunicare cu terapeutul său.

Exerciţiile individuale durează între 3-12 minute, apreciindu-se că timpul poate fi

scurtat pe măsura însuşirii tehnicii. Intervalul dintre şedinţe este variabil,

acestea având loc de trei-patru ori pe zi în cazul pacienţilor internaţi (Muller-

Hege-mann, 1966). Experieţa clinică ne indică faptul că se pot realiza şedinţe

bisăptămânale în condiţiile tratamentului ambulator.

Schultz recomandă ca relaxarea să se realizeze într-o cameră lipsită de excitanţi

senzoriali, cu luminozitate slabă şi confort termic, subiectul putând adopta una

din următoarele trei poziţii:

1. decubitus dorsal (culcat pe spate);

2. poziţia în fotoliu (capul sprijinit, membrele superioare aşezate confortabil pe

braţele fotoliului, cu coapsele uşor îndepărtate şi gambele în unghi drept);

3. poziţia „birjarului" (aşezat pe scaun, coloana uşor aplecată din talie şi braţele

rezemate pe coapse).

In perioada de învăţare a tehnicii este indicată practicarea acesteia sub

îndrumarea unui psiholog sau medic.

Subiecţii sunt instruiţi să lucreze şi acasă, de două ori pe zi, câte 7-10 minute.

După însuşirea temeinică a tehnicii, se poate prelungi durata relaxării

individuale până la 15 minute. în absenţa terapeutului, este recomandabilă

utilizarea unor casete audio cu textul înregistrat.

Antrenamentul autogen cuprinde următoarele două cicluri de exerciţii:

Ciclul inferior („micapsihoterapie"):

1.trăirea senzaţiei de greutate în mâini şi picioare

2.trăirea senzaţiei de căldură în mâini şi picioare

3.controlul bătăilor inimii

4.controlul respiraţiei

5.perceperea senzaţiei de vasodilataţie în zona plexului solar

6.perceperea senzaţiei de vasoconstricţie în zona frunţii

Schultz consideră că aceste exerciţii se însuşesc într-un interval de şase până la

zece săptămâni, subiectul reuşind să obţină, în urma practicării lor, un calm

interior şi o stare hipnotică. După aproximativ 1 an de exersare şi stăpânire a

tehnicii, se poate trece la ciclul superior, a cărui însuşire completă durează

aproximativ 3-6 ani.

Ciclul superior („marea psihoterapie"):

1.concentrare pe culoarea preferată

2.concentrare pe culori impuse de terapeut

3.concentrare pe obiecte concrete

4.concentrare pe idei abstracte

5.trăirea „sentimentuluipropriu" (a stării afective preferate de subiect)

6.interogarea propriului subconştient.

De menţionat este faptul că realizarea exerciţiilor din cadrul ciclului superior

presupune o bună stăpânire a relaxării, precum şi o îndrumare adecvată din

partea psihologului/ medicului.

In privinţa indicaţiilor nosografice menţionăm că spaţiul de aplicare al

antrenamentului autogen este neobişnuit de variat. Kretschmer (1963) îl

recomandă atât în insomnii, în tulburările de ritm cardiac şi ale circulaţiei

sanguine, cât şi în toate afecţiunile psihosomatice. De asemenea, algiile de

origine diversă şi unele cazuri de alcoolism incipient pot fi influenţate favorabil.

Experienţa clinică ne atestă faptul că antrenamentul autogen se poate folosi cu

succes în toate afecţiunile nevrotice, rezultate slabe fiind înregistrate în cazul

tulburărilor de personalitate şi al psihozelor.

De asemenea, nu este indicat persoanelor cu defecte intelectuale notabile

(demenţă sau oligofrenie) ori celor care nu au o motivaţie de vindecare

îndeajuns de puternică.

Antrenamentul autogen poate fi utilizat atât în psihoterapie, cât şi preventiv, în

pregătirea psihologică a sportivilor, în amortizarea rezonanţei stărilor afective

negative, în creşterea capacităţii de concentrare şi autoreglare a stărilor psihice.

In perioadele de efort îndelungat care impun o mare mobilizare prosexică

(conducerea anumitor aparate, activitate concentrată), o deconectare de 5-20

de minute poate procura o senzaţie de refacere şi înviorare exterioară.

Cu alte cuvinte, antrenamentul autogen poate constitui o bună metodă de

„gimnastică a spiritului aplicată concentrării".