Anticorpi antinucleari (screening)

Informatii generaleAnticorpii antinucleari apartin unei familii mari de autoanticorpi care reactioneaza cu antigene prezente in  nucleii celulari si detin un rol major in diagnosticul afectiunilor reumatismale.Testul efectuat in laboratorul nostru (EliA Symphony), ce foloseste drept antigene proteine umane recombinate, detecteaza calitativ anticorpii ANA, fiind util in screening-ul urmatoarelor boli de colagen: LES, sclerodermie, boala mixta de tesut conjunctiv, polimiozita/dermatomiozita si sindrom Sjögren3.Un rezultat pozitiv impune continuarea investigatiilor, solicitandu-se in functie de suspiciunea clinica autoanticorpii specifici1.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1. Specimen recoltat - sange venos1. Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C3.Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)1.Reactivul folosit contine urmatoarele proteine umane recombinate : RNP, Ro, La, Centromer B, Scl-70, Jo-1 si proteine purificate native Sm1.Valori de referinta

Testul EliA Symphony este un test screening calitativ. Rezultatele se exprima sub forma unui index, cu urmatoarele valori de referinta:

• < 0.7 : negativ

• 0.7-1 : echivoc

• >1     : pozitiv1

Limite si interferente 

Un rezultat negativ nu indica absenta tuturor anticorpilor antinucleari, ci numai a acelora specifici antigenelor continute in kit.

Rectivul folosit nu contine ADN dublu catenar, de aceea pacientii cu boala lupica care prezinta numai anticorpi monospecifici anti-ADN dublu catenar vor obtine un rezultat negativ la testul EliA Symphony. Astfel, la pacientii cu suspiciune de glomerulonefrita lupica se recomanda suplimentar determinarea cantitativa de ADN dublu catenar1;2.

Deoarece anticorpii antinucleari din hepatita autoimuna tip 1 pot recunoaste diverse tinte antigenice: ADN nativ dublu catenar, ARNt, SSA-Ro, particule ribonucleoproteice nucleare mici (snRNPs), laminine A si C, cicline, histone testul are sensibilitate scazuta pentru aceasta conditie clinica.

Persoanele varstnice (> 80 ani) prezinta o incidenta de 50% de anticorpi antinucleari in concentratii scazute2.

Anticorpi anti-ADN dublu catenar63 Lei

Sinonime - Anticorpi anti-ADN nativ Informatii generale

Autoanticorpii anti-ADN sunt directionati impotriva unor determinanti antigenici variati; cei mai semnificativi sunt cei indreptati impotriva ADN-lui nativ.

Anticorpii anti-ADN dublu catenar reprezinta un marker de inalta specificitate pentru lupusul eritematos sistemic (LES), fiind prezenti la aproximativ 60% dintre pacientii cu boala lupica. S-a demonstrat ca acesti anticorpi sunt implicati in patogenia bolii,contribuind la formarea de complexe imune care se depun in diverse tesuturi (ex: glomerul) si determina leziuni la nivelul acestora. Din acest motiv, reprezinta unul din criteriile de diagnostic ale LES (conform ACR – American College of Rheumatology).

Constituie de asemenea un instrument de monitorizare a evolutiei clinice a acestei boli, deoarece nivelele serice de anticorpi anti-ADN se coreleaza cu gradul de activitate a bolii (in special pentru nefrita lupica). In perioadele de remisiune a bolii, concentratia anticorpilor se reduce foarte mult2;3.Recomandari pentru determinarea ADN dublu catenar - suspiciune LES; monitorizarea pacientilor cu boala lupica1;2. Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1 Specimen recoltat - sange venos1 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba -serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)2.Reactivul folosit este o plasmida recombinata provenita de la E.coli1

Valori de referinta:

<10 UI/mL : negativ

10-15 UI/mL : echivoc

>15 UI/mL : pozitiv 1

Limite si interferente :

Un rezultat negativ nu exclude boala lupica.

Anticorpii anti-ADN dublu catenar mai pot aparea, intr-un procent scazut si in alte boli reumatismale (<1% din cazurile de poliartrita reumatoida si <10% din cazurile de sindrom Sjögren primar si boala mixta de tesut conjunctiv) , hepatita cronica activa, ciroza biliara, mononucleoza infectioasa.

Procainamida si hidralazina pot induce atat anticorpi anti-histone (specifici pentru lupusul indus medicamentos) cat si anticorpi anti-ADN2;3.

Anticorpi anti-centromer80 Lei

Informatii generale

Anticorpii anti-centromer sunt indreptati in principal impotriva a 3 proteine localizate in zona centromerica a cromozomilor: CENP-A, CENP-B si CENP-C.

Anticorpii anti-centromer constituie un marker serologic pentru sindromul CREST, o forma limitata de sclerodermie (prevalenta 70-90%). Clinic, sindromul CREST se caracterizeaza prin: calcificari cutanate, sindrom Raynaud, tulburari de motilitate a esofagului, sclerodactilie, telangiectazii. Anticorpii anti-Scl-70 sunt foarte rar depistati la acesti pacienti. Spre deosebire de pacientii cu scleroza sistemica si anti-Scl-70 pozitivi, pacientii avand anticorpi anti-centromer au in general o evolutie benigna a bolii si un prognostic relativ favorabil. Cu toate acestea, s-a constat ca detectarea anticorpilor anti-centromer impreuna cu anticorpii anti-histone reprezinta un factor de risc pentru afectare vasculara si pulmonara severa.

Acest tip de autoanticorpi mai poate aparea in sindromul Raynaud si in ciroza biliara primitiva.

Detectarea anticorpilor anti- centromer la pacientii cu sindrom Raynaud are o valoare predictiva  pozitiva mare pentru aparitia altor  simptome asociate sclerodermiei.

In 10-20% din cazuri, acesti anticorpi pot aparea in ciroza biliara primitiva, in special la persoanele care prezinta concomitent si simptome asociate sclerodermiei3.Recomandari pentru deterninarea anticorpilor anti-centromer• suspiciune de scleroza sistemica sau sindrom CREST;• estimarea prognosticului in scleroza sistemica sau in prezenta simptomelor precoce de sclerodermie (ex. fenomene de tip Raynaud)2;3

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1. Specimen recoltat - sange venos1 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)1

Reactivul folosit este proteina umana recombinata CENP-B1.Valori de referinta

<7 U/mL : negativ

7-10 U/mL : echivoc

>10 U/mL: pozitiv1

Limite si interferente Anticorpii anti-centromer nu sunt specifici pentru sindromul CREST. Dintre pacientii care prezinta acest tip de autoanticorpi,  numai o parte intrunesc criteriile specifice de diagnostic. Totusi, majoritatea  pacientilor asociaza manifestari de sindrom Raynaud1.

Anticorpi anti-Ro (SS-A)

74 Lei

Informatii generale

Anticorpii anti-Ro sunt indreptati impotriva a 2 proteine (Ro60 si Ro52) legate intracelular, sub forma unui complex, de acizi ribonucleici de dimensiuni mici.

S-a constatat ca exista o baza genetica in aparitia anticorpilor anti-Ro, prin asocierea acestora cu antigenul HLA DR3.

Anticorpii anti-Ro au semnificatie clinica in diagnosticul sindromului Sjögren (prevalenta 70-100% in sindromul Sjögren primar) si LES (prevalenta 25-60%). Acesti anticorpi se asociaza de obicei cu urmatoarele forme clinice de boala: lupus eritematos cutanat subacut, lupus eritematos neonatal, vasculita din sindromul Sjögren.

Pacientii cu boala lupica care asociaza anticorpi anti-Ro prezinta mai frecvente simptome sicca sau exanteme fotosensibile, in special atunci cand anticorpii se gasesc in titru crescut.

Anticorpii anti-Ro impreuna cu anticorpii anti-La au un rol diagnostic important in monitorizarea prenatala a gravidelor. Anti-Ro si adesea anti-La sunt prezenti intr-un procent de 100% la mamele fetilor sau nou-nascutilor cu bloc atrio-ventricular congenital sau lupus neonatal (exanteme fotosensibile, citopenii). Acesti anticorpi sunt considerati a fi un model de fenomene autoimune dobandite transplacentar. Riscul unei mame cu anti-Ro de a da nastere unui copil cu aceste manifestari de boala este de 5-10%. In timpul sarcinii si la nastere, marea majoritate a mamelor nu intrunesc criteriile de diagnostic pentru boala lupica sau sindrom Sjögren primar, unele dintre acestea fiind chiar asimptomatice. In decursul timpului, multe din paciente dezvolta simptome usoare de boala lupica, sindrom Sjögren primar sau o boala de tesut conjunctiv nediferentiata3.Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-Ro - suspiciune sindrom Sjögren primar sau secundar;suspiciune LES; suspiciune lupus eritematos cutanat subacut; bloc atrioventricular congenital sau lupus neonatal in asociere cu LES, sindrom Sjögren sau colagenoza nediferentiata2;3

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1. Specimen recoltat - sange venos1. Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)1.Reactivul folosit consta dintr-un amestec de proteine umane recombinate SS-A/Ro60 si SS-A /Ro521.Valori de referinta:

<7 U/mL : negativ

7-10 U/mL : echivoc

>10 U/mL: pozitiv1

Limite si interferente:

Sindromul Sjögren primar nu poate fi diferentiat de forma secundara de boala pe baza determinarii anticorpilor anti-Ro. Acest fapt este valabil si pentru sindromul Sjögren secundar asociat cu poliartrita reumatoida.

Deoarece reactivul folosit contine ambele proteine Ro, nu se poate face o distinctie intre anticorpii anti-Ro52 (asociati mai frecvent cu sindromul Sjögren) si anticorpii anti-Ro60 (asociati mai frecvent cu LES); pentru aceasta trebuie sa se recurga la tehnica imunoblot3.

Anticorpi anti-La (SS-B)74 Lei

Informatii generale

Anticorpii anti-La sunt indreptati impotriva unei proteine auxiliare a ARN polimerazei III.

Proteinele La impreuna cu proteinele Ro sunt probabil componente intracelulare al unor particule ribonucleoproteice identice sau partial identice, ceea ce explica prezenta concomitenta in serul multor pacienti a celor 2 tipuri de anticorpi.

Anticorpii anti-La se asociaza cu aceleasi entitati clinice ca si anticorpii anti-Ro, dar cu o sensibilitate clinica mai redusa:

40-94% pentru sindromul Sjögren primar; 9-35% pentru LES; aprox.75% pentru blocul atrio-ventricular congenital si lupusul

neonatal.

Pe de alta parte, specificitatea clinica pentru aceste afectiuni este mai mare.

Anti-La nu sunt prezenti de obicei in poliartrita reumatoida, chiar in cazul in care se depisteaza anti-Ro.

Pacientii cu boala lupica care prezinta ambele tipuri de anticorpi au o rata mai redusa de afectari renale, in comparatie cu cei Ro pozitivi/La negativi. Acest pattern de anticorpi se intalneste mai frecvent la pacientii cu debut tardiv de boala lupica3.Recomandari pentru deterninarea anticorpilor anti-La

- suspiciune sindrom Sjögren primar;

- suspiciune LES;

- bloc atrioventricular congenital sau lupus neonatal in asociere cu LES, sindrom Sjögren sau colagenoza nediferentiata2;3

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1 Specimen recoltat - sange venos1 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.

Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)1.Reactivul folosit este proteina umana recombinata SS-B/La1.Valori de referinta:

<7 U/mL : negativ

7-10 U/mL : echivoc

>10 U/mL: pozitiv1

Limite si interferente Un procent redus de pacienti cu sindrom Sjögren raman anti-La negativi3.

Anticorpi anti-Sm74 Lei

Informatii generale

Anticorpii anti-Sm impreuna cu anticorpii anti-RNP sunt directionati impotriva particulelor ribonucleoproteice nucleare mici (snRNPs), care au rol in procesul de formare a ARN mesager.

Terminologia Sm provine de la “Smith” – numele pacientei la care s-a descris pentru prima data acest tip de anticorpi.

Anticorpii anti-Sm constituie un marker de inalta specificitate pentru LES. Prezenta acestor anticorpi constituie unul din criteriile de diagnostic al LES, desi prevalenta lor in aceasta afectiune este de numai 20-30%.

Pacientii care prezinta anti-Sm asociaza de obicei si anticorpi anti-U1RNP3.Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-Sm - suspiciune LES2;3.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1. Specimen recoltat - sange venos1

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.

Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)1.Reactivul folosit este antigenul SmD inalt purificat1.Valori de referinta

<5 U/mL : negativ

5-10 U/mL : echivoc

>10 U/mL: pozitiv1.

Anticorpi anti-Jo-180 Lei

Informatii generaleAnticorpii anti-Jo-1 sunt indreptati impotriva enzimei histidil-ARNt sintetaza cu localizare citoplasmatica, determinand in vivo inhibarea activitatii enzimatice.

Anticorpii anti-Jo-1 constituie un marker serologic pentru dermatomiozita/polimiozita, avand o prevalenta de 20-40%. Prezenta acestor autoanticorpi se asociaza cu o forma mai severa de boala, cu un prognostic rezervat si recaderi mai frecvente.

Pacientii la care se depisteaza anti-Jo-1 prezinta urmatoarea triada clinica:

•polimiozita (slabiciune musculara, atrofie musculara, semne biochimice si electromiografice de afectare musculara, modificari histologice caracteristice);

• polisinovita (artralgii, artrita non-eroziva, tenosinovita);

• alveolita fibrozanta sau fibroza pulmonara.

Anticorpii apar precoce in evolutia bolii care debuteaza adesea mono- sau oligosimptomatic.

La copiii cu dermatomiozita, anti-Jo-1 se depisteaza extrem de rar3.Recomandari pentru deterninarea anticorpilor anti-Jo-1

Suspiciune de:

• polimiozita sau dermatomiozita;

• alveolita fibrozanta2;3

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1 Specimen recoltat - sange venos1 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)1.Reactivul folosit este histidil-ARNt sintetaza umana recombinata1.Valori de referinta:

<7 U/mL : negativ

7-10 U/mL : echivoc

>10 U/mL: pozitiv1

Anticorpi anti-Scl-7080 Lei

Informatii generale

Anticorpii anti-Scl-70 reactioneaza cu un antigen izolat pentru prima data din ficatul de sobolan, avand o greutate moleculara de 70 kDa. (de aici provine si denumirea sa). Scl-70 este de fapt  enzima ADN topoizomeraza I.

Anticorpii anti-Scl-70 constituie un marker serologic pentru sclerodermie – in special forma difuza a bolii (prevalenta de pana la 70%).

Sclerodermia sistemica (scleroza sistemica) este o afectiune a carei principala caracteristica este ingrosarea si indurararea pielii, la care se poate asocia instalarea unui proces de fibroza in diverse organe interne. Exista mai multe variante de boala, cu prognostic diferit si cu pattern specific de autoanticorpi. Acesti autoanticorpi sunt detectati precoce in cursul evolutiei bolii, atunci cand se manifesta simptome si semne incipiente de boala, cum ar fi sindromul Raynaud sau o tumefiere difuza a degetelor. Depistarea autoanticorpilor are un rol esential in diagnosticul si estimarea prognosticului sclerodermiei.

Prezenta anti-Scl-70 se asociaza, in majoritatea cazurilor, cu o evolutie severa si rapida a bolii, cu afectarea extensiva a teritoriului cutanat si a organelor interne. Depistarea acestor anticorpi in stadiile precoce de boala constituie un indicator de prognostic nefavorabil. Specificitatea acestor autoanticorpi este aproape 100%.

De asemenea, s-a constatat ca pacientii cu scleroza sistemica si anti-Scl-70 pozitivi au un risc crescut de neoplazii, in special de carcinom pulmonar3.Recomandari pentru deterninarea anticorpilor anti-Scl-70

• suspiciune de scleroza sistemica;

• estimarea prognosticului in scleroza sistemica sau in prezenta unor simptome precoce de sclerodermie2;3

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1 Specimen recoltat - sange venos1 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3

Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)1.Reactivul folosit este topoizomeraza I (antigen Scl-70) umana recombinata1

Valori de referinta

<7 U/mL : negativ

7-10 U/mL : echivoc

>10 U/mL: pozitiv1

Anticorpi anti-U1RNP90 Lei

Informatii generale

Anticorpii anti-U1RNP sunt indreptati impotriva particulelor ribonucleoproteice nucleare mici (snRNPs); spre deosebire de anticorpii anti-Sm, acestia recunosc numai ribonucleoproteinele din clasa U1. Anticorpii anti-U1RNP, de obicei in concentratie mare, constituie un marker serologic pentru boala mixta de tesut conjunctiv, prezenta lor fiind absolut necesara pentru diagnostic (sensibilitate clinica de100%). Aceasta afectiune se caracterizeaza clinic prin prezenta

simultana de manifestari asociate mai multor boli reumatismale: sclerodermie, LES, polimiozita si poliartrita reumatoida.

In momentul depistarii anti-U1RNP, boala de tesut conjunctiv este adesea nediferentiata.

In cursul evolutiei bolii, pacientii incep sa intruneasca treptat criteriile de diagnostic ale uneia sau mai multora din bolile mai sus mentionate. La majoritatea pacientilor cu nivele mari de anticorpi se regasesc simptomele principale a doua afectiuni; HLA-DR4 se asociaza cu aceasta categorie. La pacientii care au concentratii mici de anticorpi, predomina manifestarile de boala lupica.

Anti-U1RNP persista indelungat, concentratia lor fiind variabila, in functie de gradul de activitate a bolii. Acest tip de autoanticorpi mai poate aparea cu prevalenta redusa (25-40%) si in LES, adesea, impreuna cu anti-Sm. Pacientii cu boala lupica care prezinta anti-U1RNP au o evolutie clinica mai usoara, afectarea renala fiind mai rar intalnita3.Recomandari pentru deterninarea anticorpilor anti-U1RNP

Suspiciune de:

• boala mixta de tesut conjunctiv;

• LES;

• sclerodermie ;

• poliartrita reumatoida ;

• polimiozita2;3

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1. Specimen recoltat - sange venos1 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)1.Reactivii sunt reprezentati de proteine umane recombinate de inalta specificitate1.Valori de referinta:

<5 U/mL : negativ

5-10 U/mL : echivoc

>10 U/mL: pozitiv1

Limite si interferente :Desi sensibilitatea anticorpilor anti-U1RNP pentru boala mixta de tesut conjunctiv este de 100%, specificitatea clinica este redusa, in special in cazul concentratiilor mici. Unii pacienti, la care se depisteaza anti-U1RNP nu intrunesc criteriile de diagnostic pentru boala mixta de tesut conjunctiv3.

Anticorpi anti-citoplasma neutrofile (imunofluorescenta)190 Lei

Informatii generaleAnticorpii ANCA au fost descrisi pentru prima data in 1982 la pacienti cu glomerulonefrita de natura autoimuna.ANCA sunt  anticorpi (de tip IgG, mai rar IgA si IgM) indreptati in principal impotriva antigenelor din citoplasma granulocitelor neutrofile (tintele moleculare fiind enzimele din granulatiile primare sau azurofile ale granulocitelor neutrofile) si monocitelor1;4;5.

Utilizand ca substrat neutrofile fixate cu etanol, la examenul prin imunofluorescenta indirecta au fost descrise 3 pattern-uri principale:

citoplasmatic (c-ANCA), caracterizat prin fluorescenta granulara citoplasmatica difuza, cu accentuare centrala interlobulara; antigenul este reprezentat de proteinaza 3 (PR3), un component atat al granulatiilor azurofile din celulele mieloide, cat si al lizozomilor monocitari;

perinuclear (p-ANCA), caracterizat prin fluorescenta perinucleara (inelara) omogena, fara fluorescenta citoplasmatica; principalul antigen estemieloperoxidaza (MPO), o proteina a granulatiilor neutrofile implicata in procese metabolice cum ar fi generarea de radicali de oxigen. Acest pattern apare datorita migrarii antigenelor incarcate pozitiv (cationice) in timpul fixarii cu etanol spre membrana nucleara care este incarcata negativ. Atunci cand in loc de etanol se utilizeaza formalina pentru fixarea neutrofilelor, antigenul tinta este imobilizat si se obtine o fluorescenta citoplasmatica.

atipic ANCA (x-ANCA),  caracterizat prin fluorescenta perinucleara neomogena; antigenele implicate sunt catepsina G, elastaza, lactoferina, catalaza, enolaza, lizozimul, BPI (proteina bacterida care creste permeabilitatea) sau alte antigene necunoscute. Spre deosebire de aspectul p-ANCA tipic, atunci cand in loc de etanol se utilizeaza formalina pentru fixarea neutrofilelor nu se obtine fluorescenta4.Au mai fost descrisi anticorpii GS-ANA (granulocyte-specific ANA = anticorpi anti-nucleari specifici granulocitelor) care produc o fluorescenta nucleara sau perinucleara pe substratul fixat cu etanol, dar negativa pe substrat Hep-2 si care apar la 20% dintre pacientii cu artrita reumatoida (prezenta lor ar putea fi determinata de ingestia complexelor imune de catre neutrofile, antigenul tinta nefiind inca identificat)1.

Anticorpii ANCA se depisteaza predominant la pacientii cu vasculita sistemica pauciimuna, caracterizata histologic prin necroza fibrinoida prezenta in peretii venulelor, capilarelor si arteriolelor. Spre deosebire de vasculita mediata prin complexe imune, in vasculitele asociate cu ANCA lipsesc depozitele de complexe imune din peretele vascular, fiind prezente in schimb, mai ales in stadiile precoce de boala, polimorfonucleare. Afectarea endoteliului vascular, indusa de neutrofile, detine de asemenea un rol important in patogenia vasculitelor pauciimune.

Anticorpii c-ANCA se asociaza in mod specific cu boala Wegener. In cazul unei boli active cu vasculita sistemica, glomerulonefrita necrotizanta si inflamatie de tip granulomatos a tractului respirator, sensibilitatea clinica a c-ANCA este de 85-90%.

In lipsa afectarii renale sensibilitatea clinica este de numai 75%. Titrul anticorpilor c-ANCA se coreleaza cu gradul de activitate a bolii; dupa terapia

imunosupresoare titrul anticorpilor scade foarte mult sau se obtine un rezultat negativ. c-ANCA mai pot aparea in poliangeita microscopica si in sindromul Churg-Strauss, insa cu o prevalenta redusa (45% si, respectiv, 10%).

Anticorpii p-ANCA apar tipic in glomerulonefrita rapid progresiva idiopatica, sindromul Churg-Strauss, poliangeita microscopica si panarterita nodoasa clasica (sensibilitate clinica de 65%, 60%, 45% si respectiv 15%). Peste 90% din cazurile confirmate bioptic de glomerulonefrita necrotizanta pauciimuna sunt p-ANCA pozitive. p-ANCA se mai depisteaza sporadic la unii pacienti cu o anumita forma de sclerodermie, caracterizata prin hemoragie pulmonara si insuficienta renala normotensiva3;5.Anticorpii x-ANCA se asociaza cu hepatitele autoimune, colangita sclerozanta primitiva, bolile inflamatorii intestinale (colita ulceroasa si boala Crohn), sindromul Felty1;5. Majoritatea pacientilor adulti cu colita ulceroasa prezinta anticorpi p-ANCA ce sunt sensibili la DNA-aza, proprietate ce poate ajuta in diagnosticul diferential al anticorpilor p-ANCA din bolile inflamatorii de cei din hepatita autoimuna si colangita sclerozanta4.

Ghidurile internationale (International Consensus Statement) recomanda testarea si raportarea ANCA utilizand metoda imunofluorescentei indirecte in combinatie cu metoda imunoenzimatica care detecteaza specificitatile ANCA pentru MPO si PR3. Deseori, sub presiunea optimizarii costurilor, screening-ul este realizat prin imunofluorescenta  si este urmat de metoda imunoenzimatica numai daca  rezultatul este pozitiv. O inalta  sensibilitate diagnostica pentru anticorpii ANCA este dobandita atunci cand se utilizeaza simultan, din start, imunofluorescenta si metoda imunoenzimatica. Acest lucru poate fi posibil utilizand o combinatie de neutrofile fixate cu etanol, neutrofile fixate cu formalina, substrat Hep-2, ficat de primate si spoturi tip microdrops cu amprente antigenice unice (MPO si PR3) in acelasi camp de incubatie. Astfel este posibila prediferentierea autoanticorpilor prin compararea pattern-urilor fluorescente, iar acestea se pot confirma reciproc. Prin combinarea substraturilor conventionale cu amprentele antigenice definite anti-MPO si anti-PR3, rezultatul testului de screening poate fi confirmat direct.

Neutrofilele fixate cu etanol reprezinta substratul standard pentru anticorpii ANCA. Formalina previne migrarea antigenelor neutrofile din citoplasma catre membrana nucleara si distruge antigenele nucleare. Pe substratul fixat cu etanol, antigenele neutrofile citoplasmatice sunt incarcate pozitiv si migreaza spre membrana nucleara incarcata negativ, rezultand un pattern p-ANCA. Daca neutrofilele sunt tratate cu formalina, se realizeaza legaturi covalente intre proteine, migrarea este oprita si antigenele  raman in citoplasma. Astfel, probele avand un aspect p-ANCA pe substratul fixat cu etanol  prezinta un aspect c-ANCA pe substratul fixat cu formalina, in timp ce probele ANA pozitive devin negative sau isi reduc intensitatea cand sunt trecute pe substratul fixat cu formalina. Frecvent, probele pacientilor sunt pozitive atat pentru anticorpii ANCA, cat si pentru  anticorpii ANA. Anticorpii ANA  pot mima pattern-ul p-ANCA pe substratul fixat pe etanol, de aceea este necesar sa se faca distinctia intre pattern-urile c-ANCA si p-ANCA adevarate de cele non-ANCA (fals-pozitive)2.Recomandari pentru determinarea anticorpilor ANCA (conditii clinice asociate)

• glomerulonefrita (in special forma rapid progresiva);

• hemoragie pulmonara;

• vasculita cutanata cu manifestari sistemice;

• noduli pulmonari multipli;

• afectiuni cronice distructive ale cailor respiratorii superioare;

• sinuzita sau otita cu evolutie indelungata;

• stenoza traheala subglotica;

• mononevrita multiplex sau alte neuropatii periferice;

• masa retroorbitara;

• boli inflamatorii de cauza neprecizata5.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)2. Specimen recoltat - sange venos2.Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare2.Volum proba – minim 2 mL ser2.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian2.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.Metoda – imunofluorescenta indirecta2.Valori de referinta, comunicarea rezultatelor si interpretarea rezultatelor

<1/10: Negativ

In cazul unui rezultat pozitiv se va comunica titrul precum si aspectul c-ANCA, p-ANCA sau x-ANCA.

Vor fi exclusi obligatoriu anticorpii ANA care mimeaza p-ANCA.

Aspectele c-ANCA si p-ANCA trebuie confirmate prin teste imunoenzimatice2.Limite si interferente 

Testul ANCA nu trebuie utilizat ca test screening la persoane asimptomatice.

Deciziile clinice nu trebuie sa se bazeze pe un singur rezultat ANCA pozitiv.

In afara afectiunilor mentionate mai sus anticorpii ANCA mai pot fi intalniti si in alte conditii clinice, cum ar fi: lupus eritematos sistemic, lupus eritematos indus medicamentos, sindrom Sjögren, polimiozita si dermatomiozita, artrita reumatoida, artrita reactiva, sindrom antifosfolipidic, sindroame mielodisplazice, infectia HIV, endocardita bacteriana subacuta, cromomicoza, ameobiaza invaziva, fibroza chistica, precum si in anumite neoplazii4.

Anticorpi anti-membrana bazala glomerulara80 Lei

Informatii generale

Sindromul Goodpasture sau boala cu anticorpi anti-membrana bazala glomerulara (anti-GBM) este o afectiune autoimuna rara cu manifestari renale si pulmonare, caracterizata prin distructia mediata prin autoanticorpi a membranelor bazale alveolare si glomerulare. Prin imunofluorescenta pot fi identificate la nivelul membranei bazale depozite lineare alcatuite din complexe antigen-anticorp, ce constituie elementele histopatologice specifice

sindromului. Anticorpii anti-GBM detin un rol esential in imunopatogenia bolii, de aceea termenul de boala cu anti-GBM prezenti este mai adecvat decat cel clasic de sindrom Goodpasture.

Diagnosticul este stabilit pe baza triadei: hemoragie pulmonara difuza, glomerulonefrita si existenta de anticorpi circulanti anti-GBM. Cel mai adesea, cele 3 componente ale sindromului sunt prezente simultan in perioada de activitate a bolii, desi au fost descrise cazuri de afectare renala sau pulmonara izolate4.Principala proteina a membranei bazale glomerulare este colagenul tip IV care prezinta proprietati autoagregante si formeaza o matrice in care sunt integrate moleculele altor membrane bazale. Colagenul tip IV, la randul sau, este alcatuit din 6 lanturi α diferite, insa antigenul tinta pentru anti-GBM este reprezentat doar de un mic fragment al lantului α3 denumit domeniul NC1.

Diagnosticul de sindrom Goodpasture sau de boala cu anti-GBM prezenti este dependent de detectia acestor autoanticorpi. Afectiunea apare tipic la barbatii tineri; daca nu este depistata in stadiu precoce are o evolutie rapid-progresiva, cu potential letal.

Anti-GBM mai pot fi detectati intr-un procent de 8-10% si la pacientii cu manifestari reno-pulmonare asociate cu prezenta autoanticorpilor de tip ANCA. In functie de titrul ANCA si anti-GBM tabloul clinic al afectiunii renale include predominant simptome/semne de tip vascultic sau respectiv de tip boala cu anti-GBM prezenti. Aceasta distinctie este importanta deoarece atitudinea terapeutica este mai agresiva in cazul bolii cu anti-GBM prezenti (include si plasmafereza)2.Recomandari pentru determinarea anti-GBM

• sindrom reno-pulmonar (hemoragie pulmonara asociata cu hematurie) – anti-GBM se testeaza impreuna cu cANCA si pANCA;

• evaluarea unei glomerulonefrite;

• hemoragie pulmonara difuza;

• monitorizarea tratamentului pacientilor cu sindrom Goodpasture;

• pacienti cu poliartrita reumatoida care au primit tratament cu saruri de aur sau penicilamina2;3.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)2. Specimen recoltat - sange venos2. Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare2.Volum proba – minim 0.5 mL ser2.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian2.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA). Antigenul folosit contine un fragment de colagen α3 (IV) uman recombinat2.Valori de referinta

<7   U/mL : negativ

7-10 U/mL : echivoc

>10  U/mL: pozitiv2.Limite si interferente

Anti-GBM mai pot fi detectati in nefrita tubulo-interstitiala si la unii pacienti cu lupus eritematos sistemic1. 

Anticorpi anti-CCP105 Lei

Informatii generale

Poliartrita reumatoida este o afectiune autoimuna sistemica ce afecteaza aproximativ 0.5-1% din populatia adulta, caracterizata prin inflamatia sinovialei articulare ce conduce la destructie articulara progresiva asociata cu impotenta functionala. Este unanim acceptat faptul ca interventia terapeutica precoce este vitala in prevenirea distructiei articulare ireversibile si de aceea este foarte important ca aceasta boala sa fie diagnosticata in stadii initiale.

Clasificarea ACR (American College of Rheumatology) din 1987 este larg utilizata in diagnosticul poliartritei reumatoide; totusi aceasta are multe limite bazandu-se in principal pe simptome clinice care nu se regasesc de multe ori in stadiile precoce de boala. Din acest motiv, ar fi esential sa poata fi utilizat un marker serologic specific care sa identifice acei pacienti care ar putea beneficia de un regim terapeutic agresiv.

In prezent, cel mai utilizat marker este factorul reumatoid (RF), desi se accepta faptul ca acest test are specificitate redusa si este uneori negativ in aceasta afectiune (poliartrita reumatoida seronegativa).

In 1998 s-a descris pentru prima oara un nou tip de anticorpi care s-a dovedit a avea o inalta specificitate (>95%) si sensibilitate (80%) pentru poliartrita reumatoida. Este vorba de anticorpii indreptati impotriva peptidelor citrulinate ciclic (anti-CCP) cu rol cheie in patogenia acestei afectiuni3.

Numeroasele studii au aratat ca:

• exista o corelatie stransa intre HLA-DR4 si pozitivitatea anti-CCP;

• antigenele citrulinate sunt prezente in sinoviala inflamata;

• anticorpii anti-CCP sunt produsi local la nivelul sinovialei iar plasmocitele ce secreta acesti anticorpi au fost izolate de la pacienti cu poliartrita reumatoida1.Recomandari pentru deterninarea anticorpilor anti-CCP

• diagnosticul poliartritei reumatoide in stadii precoce;

• diagnosticul diferential al artritelor inflamatorii (foarte util in diferentierea PR seropozitive de artrita asociata cu hepatita C in care este prezent RF; util de asemenea in diferentierea altor entitati care pot mima clinic PR si care se pot asocia cu RF: polimialgia reumatica si artropatia indusa de parvovirusuri) ;

• diagnosticul diferential intre PR si alte boli de colagen cum ar fi LES eroziv;

• confirmarea diagnosticului in PR seronegativa;

• scop prognostic (titrurile mari se asociaza cu boala eroziva) ;

• stabilirea strategiei terapeutice1;3

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)2 Specimen recoltat - sange venos2

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20°C3.Metoda - imunoenzimatica cu detectie prin fluorescenta (FEIA)2

Valori de referinta:

<7 U/mL : negativ

7-10 U/mL : echivoc

>10 U/mL: pozitiv2

Anticorpi anti-beta2 glicoproteina 1-IgA, IgG, IgM135 Lei

Informatii generaleRecent, un grup international de consens a stabilit ca anticorpii anti-β2 glicoproteina 1 de tip IgG si IgM sa fie inclusi in criteriile de diagnostic ale sindromului antifosfolipidic. Prezenta unuia sau ambelor tipuri de anticorpi constituie un factor de risc independent pentru tromboza si complicatii ale sarcinii3.Ca urmare a acestui fapt s-au dezvoltat teste imunoenzimatice care detecteaza anticorpi ce se leaga de β2 glicoproteina 1 in absenta fosfolipidelor2.β2 glicoproteina 1 (apolipoproteina H – β2GP1 ) este un polipeptid alcatuit din 326 aminoacizi sintetizat de catre hepatocite, celule endoteliale si trofoblast. Contine 5 domenii omoloage, fiecare avand aproximativ 60 aminoacizi; domeniul 5 localizat la nivelul capatului C terminal este format dintr-un nucleu hidrofob inconjurat de 14 reziduuri de aminoacizi incarcate pozitiv care interactioneaza electrostatic cu fosfolipidele incarcate negativ (ex. cardiolipina) din membranele plasmatice. In vivo, complexele formate din β2GP1 si fosfolipide “demasca” epitopi care reactioneaza cu autoanticorpi naturali4.In mod surprinzator, anticorpii anti-cardiolipinici se leaga mai puternic de tinta membranara daca cofactorul proteinogenic β2GP1 este de asemenea prezent; in plus exista dovezi ca reactivitatea β2GP1 este asociata cu potentialul patogenic al anticorpilor antifosfolipidici. Mai mult, unii anticorpi antifosfolipidici prezinta reactivitate impotriva acestui cofactor chiar in absenta cardiolipinei, daca o densitate mare de molecule β2GP1 se ataseaza  la nivelul unor suprafete solide.  Aceasta inseamna ca exista o categorie de pacienti cu sindrom antifosfolipidic care nu prezinta anticorpi anticardiolipinici dar sunt pozitivi pentru anti-β2GP11.

Toate cele 3 izotipuri de anti-β2GP1 (IgA, IgG, IgM) au fost asociate cu tromboze. Anticorpii anticardiolipinici care nu necesita prezenta β2GP1 au de obicei un caracter tranzitoriu si nu sunt clinic semnificativi. Studiile arata ca anticorpii anticardiolipinici asociati cu infectii nu sunt anti-β2GP1 dependenti.

Din acest motiv, testele care detecteaza anti-β2GP1 sunt mai specifice decat cele pentru anticorpi anticardiolipinici.

Aproximativ 20% din pacientii cu anticorpi anticardiolipinici negativi au un rezultat pozitiv pentru anti-β2GPI2.Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-β2 glicoproteina 1 (IgG, IgM, IgA) - episoade de tromboza venoasa sau arteriala, survenite in special la pacienti tineri, in absenta oricarui diagnostic alternativ sau a altei etiologii trombotice; complicatii ale sarcinii (una sau mai multe pierderi de sarcina dupa saptamana 10 cu fat morfologic normal, una sau mai multe nasteri premature inainte de saptamana 34 cauzate de preeclampsie severa sau insuficienta placentara, sau 3 sau mai multe avorturi spontane inainte de saptamana 10 de sarcina la care s-au exclus etiologiile cromozomiale, hormonale sau anatomice); evaluarea riscului trombotic la pacientii diagnosticati cu boli de tesut conjunctiv (in special LES); evaluarea unei trombocitopenii neexplicabile; evaluarea pacientilor cu anticorpi anti-cardiolipinici pozitivi care nu prezinta criterii clinice certe de sindrom antifosfolipidic4.Pregatire pacient - jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1.Specimen recoltat - sange venos1.Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C2.Metoda – ELISA. Antigenul folosit este o β2 glicoproteina-I umana purificata2.Valori de referinta

IgG: < 20 RE/mL

IgM: < 20 RE/mL

IgA: < 20 RE/mL

Interpretarea rezultatelorObtinerea unor titruri crescute de anti-β2GP1 (la cel putin 2 determinari efectuate la un interval de 12 satamani) la pacienti cu tablou clinic sugestiv sustine diagnosticul de sindrom antifosfolipidic, chiar daca s-au obtinut rezultate negative pentru anticoagulantul lupic si anticorpii anti-cardiolipinici2;3.Pe de alta parte, obtinerea unui rezultat negativ pentru anti-β2GP1 la pacienti cu anticorpi anti-cardiolipinici pozitivi, care insa nu prezinta criterii clinice certe, nu sustine diagnosticul de sindrom anti-fosfolipidic2.Limite si interferenteObtinerea unui rezultat negativ pentru anti-β2GP1 la un pacient cu tablou clinic sugestiv de sindrom antifosfolipidic nu exclude diagnosticul, fiind necesara determinarea si a celorlate 2 teste care intra in criteriile diagnosticului de laborator: anticoagulantul lupic si anticorpii anticardiolipinici3;4.

Anticorpi anticardiolipinici IgG63 Lei

Informatii generale

Anticorpii anticardiolipinici apartin grupului anticorpilor antifosfolipidici specifici pentru fosfolipidele incarcate negativ, componente ale membranelor celulare.

Cardiolipina este un fosfolipid acid, derivat din glicerol si a fost pentru prima data izolata in 1941 din cordul bovin, de unde provine si denumirea sa5.Anticorpii anticardiolipinici sunt adesea prezenti la persoanele cu sindrom antifosfolipidic (Hughes). Acesta constituie o boala autoimuna caracterizata prin repetate tromboze arteriale si venoase, sarcini pierdute recurent si/sau trombocitopenie asociate cu prezenta anticorpilor anticardiolipinici, a anticoagulantului lupic sau a anticorpilor anti-β2 glicoproteina-I. Exista 2 forme clinice de sindrom antifosfolipidic: primar (53% din cazuri) sau in asociere cu alte afectiuni autoimune (LES, sindrom Sjögren, sclerodermie, boala mixta de tesut conjunctiv, artrita reumatoida, artrita psoriazica, vasculite, boala Crohn, etc.)1.Majoritatea anticorpilor anticardiolipinici recunosc drept tinta antigenica β2 glicoproteina-I, exprimata pe suprafata celulelor endoteliale si a trombocitelor. Autoanticorpii anti-β2 glicoproteina-I activeaza celula endoteliala, monocitele si trombocitele, avand un efect procoagulant4.Testul de aglutinare VDRL folosit de mult timp in diagnosticul sifilisului, se bazeaza pe detectarea anticorpilor anticardiolipinici. Un VDRL repetat pozitiv in absenta TPHA exclude diagnosticul de sifilis si impune continuarea investigatiilor in vederea identificarii unui posibil sindrom antifosfolipidic.Testele imunoenzimatice pentru detectarea anticorpilor anticardiolipinici sunt de 100 ori mai sensibile decat testul VDRL si genereaza mult mai multerezultate pozitive.In general, anticorpii anticardiolipinici sunt mai sensibili decat anticoagulantul lupic pentru detectarea sindromului antifosfolipidic. Anticorpii sunt prezenti la 80-90% din pacientii cu sindrom antifosfolipidic, avand o frecventa de cinci ori mai mare in aceasta afectiune decat anticoagulantul lupic. Cu toate acestea, anticoagulantul lupic este considerat a fi mai specific decat anticorpii anticardiolipinici. Astfel, atunci cand exista suspiciunea de sindrom antifosfolipidic se recomanda efectuarea ambelor teste3.Recomandari pentru determinarea anticorpilor anticardiolipinici - episoade de tromboza venoasa sau arteriala, survenite in special la pacienti tineri, in absenta oricarui diagnostic alternativ sau a altei etiologii trombotice; avorturi spontane, nastere prematura sau nastere de fat mort (cu fat morfologic normal); evaluarea riscului trombotic la pacientii diagnosticati cu boli de tesut conjunctiv; evaluarea unei trombocitopenii neexplicabile; test VDRL pozitiv in absenta TPHA1;5.Pregatire pacient - jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)2.Specimen recoltat - sange venos2.Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare2.Volum proba – minim 0.5 mL ser2.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian2.Stabilitate proba - serul separat este stabil 2 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C2.Metodă – ELISA. Antigenul folosit este o cardiolipină înalt purificată împreună cu β2 glicoproteina 1 umană nativă2.Valori de referinţă

Negativ: <12 GPL/mL

Echivoc: 12-18 GPL/mL

Pozitiv: >18 GPL/mL.2

Pentru sindromul antifosfolipidic sunt semnificative valori >40 GPL/mL, obţinute la 2 determinări, efectuate la un interval de minimum 12 săptămâni1.Limite si interferenteAnticorpii anticardiolipinici pot fi depistati si la indivizi sanatosi din populatia generala (2-6,5 % pentru anticorpii IgG). Incidenta acestor anticorpi este si mai mare in sarcina normala, unde rata de detectie pentru IgG poate ajunge la 10%. Multi din acesti anticorpi sunt tranzitorii si nu se asociaza cu sindrom antifosfolipidic3.

De asemenea, acesti autoanticorpi pot fi prezenti si in infectii de tip hepatita C, malarie, boala Lyme, sifilis, infectie HIV, leucemii, tumori solide si frecvent in ciroze alcoolice.

Datorita acestor factori, diagnosticul de sindrom antifosfolipidic nu trebuie stabilit pe baza unei singure determinari. Specificitatea anticorpilor anticardiolipinici pentru sindromul antifosfolipidic creste cu titrul si este mai mare pentru IgG decat pentru IgM1.

Anticorpi-mitocondrii ( AMA )54 Lei

Informatii generale

AMA sunt anticorpi fara specificitate de organ, indreptati impotriva unei lipoproteine din membrana interna a mitocondriei.

AMA reprezinta un marker serologic pentru ciroza biliara primitiva (prevalenta 90-96%), afectiune caracterizata prin distructia progresiva a cailor biliare interlobulare, cu inducerea colestazei si, in final, a cirozei hepatice. Aceasta boala apare predominant la femei, avand o predispozitie genetica4.Antigenele mitocondriale recunoscute de AMA au fost clasificate in 9 subtipuri (M1-M9), M2 fiind subtipul cel mai strans asociat cu ciroza biliara primitiva (99% din pacienti) 1;3 .Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)2. Specimen recoltat - sange venos2 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare2.Volum proba – minim 0.5 mL ser2.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian2.Stabilitate proba - serul separat este stabil 4 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C2.Metoda - ELISA. Reactivul folosit este antigenul mitocondrial M2 inalt purificat; sunt detectati anticorpi de tip IgG2. Valori de referinta

 < 12 AU/mL : negativ

12 – 18 AU/mL : echivoc

>18 U/mL: pozitiv

Un rezultat echivoc impune testarea unei noi probe peste 2-3 saptamani2.

Limite si interferenteExista un procent foarte scazut de pacienti cu ciroza biliara primitiva care nu au anticorpi antimitocondriali. AMA mai pot fi depistati ocazional si in alte boli hepatice: hepatita cronica activa, ciroza criptogena si la pacientii cu manifestari clinice de boala hepatica,dar fara modificari biochimice1;3.De asemenea, AMA mai pot fi intalniti uneori in: LES, poliartrita reumatoida, afectiuni tiroidiene, anemie pernicioasa, boala Addison1.

Anticorpi-fibra musculara neteda ( ASMA )53 Lei

Informatii generale:Anticorpii ASMA se asociaza cu afectiuni autoimune ale ficatului si cailor biliare. Prevalenta ASMA in hepatita autoimuna sau in hepatita cronica activa este de 70-90%, pe cand in ciroza biliara primitiva este de 20-30%. Epitopii tinta pentru acesti autoanticorpi sunt reprezentati de actina si de alte componente ale citoscheletului cum arf fi troponina, vimentinul si tropomiozina1;2;4;5.

In hepatita autoimuna de tip 1, tinta antigenica pentru ASMA este actina F. Prezenta anticorpilor anti-actina este relevanta in special la pacientii pediatrici, unde pot fi singurul marker al bolii (chiar in titruri mici). Studiile efectuate au aratat ca acest tip de anticorpi este asociat cu un debut al bolii la o varsta mai tanara, haplotipul

HLA-A1-B8-DR3, o frecventa mai mare a esecului terapeutic si a mortalitatii prin boala hepatica si cu necesitatea efectuarii precoce a transplantului hepatic, in comparatie cu pacientii care sunt diagnosticati cu hepatita autoimuna tip 1, dar nu prezinta anticorpi anti-actina2.

In cursul terapiei imunosupresoare, se constata disparitia ASMA la majoritatea pacientilor, cu toate acestea statusul serologic nu poate avea valoare predictiva asupra ratei de recaderi la intreruperea corticoterapiei. Mai mult, atat titrul initial al anticorpilor cat si dinamica lor in cursul bolii nu reprezinta markeri de prognostic pentru hepatita autoimuna de tip 1. 

In concluzie, ASMA nu sunt implicati in patogenia bolii si de aceea determinarea lor are mai mult valoare diagnostica decat prognostica2.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)3. Specimen recoltat - sange venos3. Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare3.Volum proba – minim 0.5 mL ser3.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian3.Stabilitate proba - serul separat este stabil 8 ore la temperatura camerei 2 zile la 2-8°C; timp mai indelungat la -20°C3.Metoda – ELISA 3 .Valori de referintaRezultatele sunt exprimate in unitati arbitrare (AU) si sunt interpretate astfel3:

<20 AU : negativ

20-30 U/mL : slab pozitiv

>30 U/mL: pozitiv

Limite si interferenteASMA se pot depista si in hepatita acuta virala, cu o prevalenta de 10-30%; de asemenea pot fi prezenti in obstructia biliara de cauza extrahepatica in 5-10% din cazuri1.ASMA pot aparea in titruri scazute la 3-18% din indivizii sanatosi4.

Anticorpi anti-LKM174 Lei

Informatii generaleAnticorpii anti-LKM1 (liver-kidney microsome) sunt indreptati impotriva antigenelor microzomale hepatice si renale si reprezinta un marker serologic pentru hepatita cronica autoimuna tip 24.Aceasta forma de hepatita autoimuna debuteaza de obicei in copilarie, fiind caracteristica grupei de varsta 2-14 ani. Se constata o afectare predominanta a sexului feminin. Prezenta anticorpilor se asociaza cu o evolutie mai severa a bolii3.

Epitopul principal pentru anti-LKM1 este reprezentat de complexul enzimatic P450.

Acesti anticorpi mai pot aparea in hepatita cronica cu virus C in aproximativ 8% din cazuri. Prezenta lor in hepatita virala indica un proces de autoimunitate indus de virus. Tratamentul cu interferon la acesti pacienti trebuie atent monitorizat, deoarece exista pericolul exarcerbarii bolii1;4.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)4 Specimen recoltat - sange venos2 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare1.Volum proba – minim 0.5 mL ser1.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.Stabilitate probă - serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C şi  timp îndelungat  la -20°C sau la -70°C. Nu decongelaţi/recongelaţi1.Metoda - ELISA   . Antigenul folosit este citocromul P4502

Valori de referinta

<3    U/mL : negativ

3-5 U/mL : echivoc

>5  U/mL: pozitiv2

Limite si interferenteUn rezultat negativ nu exclude existenta hepatitei autoimune3.

Anticorpi anti-SLA/LP90 Lei

Informatii generaleAnticorpii anti-LP (liver-pancreas antigen) au fost descrisi pentru prima oara in 1981, iar  anti-SLA (soluble liver antigen) 6 ani mai tarziu; pana nu demult s-a crezut ca cei 2 anticorpi sunt structural diferiti. Studiile recente au demonstrat insa faptul ca anti-SLA si anti-LP  sunt indreptati impotriva aceluiasi antigen, fiind astfel vorba de autoanticorpi identici1. Antigenul SLA/LP, secventializat in anul 2000, este o proteina citosolica implicata probabil in metabolismul selenocisteinei (UGA-suppresor tARN-associated protein)1;3.

Anti-SLA/LP sunt detectati izolat sau impreuna cu ANA si/sau ASMA la pacientii cu hepatita autoimuna tip 1, avand o prevalenta de 20%.

Deoarece acest tip de autoanticorpi nu a fost depistat la pacientii cu ciroza biliara primitiva, hepatita virala cronica sau alte afectiuni, reprezinta un marker cu specificitate inalta (~99%) pentru diagnosticul hepatitei autoimune, fiind util mai ales in situatiile clinice in care ANA sau ASMA sunt absenti1;2;3;4.Desi rolul anti-SLA/LP in patogenia hepatitei imune este neclar, studii recente au indicat faptul ca evolutia bolii este mai severa, iar rata de recaderi la intreruperea corticoterapiei este mai mare,  in cazul pacientilor care prezinta acest tip de anticorpi3.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)2. Specimen recoltat - sange venos2 Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare2.Volum proba – minim 0.5 mL ser2.Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian2.Stabilitate proba - serul separat este stabil 4 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C2.Metoda - ELISA. Reactivul folosit este un antigen solubil hepatic nativ; sunt detectati anticorpi de tip IgG2. Valori de referinta

< 20 AU/mL : negativ

20.1 – 24.9 AU/mL : echivoc

≥ 25 AU/mL: pozitiv

Un rezultat echivoc impune testarea unei noi probe peste 2-3 saptamani2.Limite si interferenteUn rezultat negativ nu exclude diagnosticul de hepatita autoimuna2;3.

Anti-TPO (Anti-tiroidperoxidaza)47 Lei

Sinonim - Anticorpi antimicrozomaliInformatii generalePeroxidaza tiroidiana (TPO) este prezenta in microsomii celulelor tiroidiene si se exprima la suprafata apicala a acestora. Impreuna cu tiroglobulina, aceasta enzima detine un rol cheie in iodarea L-tirosinei, proces esential pentru formarea hormonilor tiroidieni1;3;5.

Concentratii crescute de Anti-TPO apar in diferite tipuri de tiroidite autoimune. Nivele crescute de anti-TPO se intalnesc la peste 90% dintre pacientii cu tiroidita cronica Hashimoto si la 70% dintre pacientii cu boala Graves. Sensibilitatea acestui test pentru diagnostic poate fi crescuta prin  determinarea simultana si a altor anticorpi tiroidieni (anti-tiroglobulina, anticorpi anti-receptor TSH: TRAb). Nivelul acestor anticorpi nu poate fi corelat cu gravitatea afectiunii.Titrul initial crescut de anticorpi se poate negativa dupa o lunga perioada de boala sau in cursul remisiunii. Daca dupa remisiune reapar anticorpii aceasta indica o probabila recadere1;3;5.Recomandari pentru determinarea Anti-TPO Diagnosticul diferential intre hipotiroidism si tiroidite autoimune1.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate)4.Specimen recoltat - sange venos4.Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator4.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C4.Volum proba – minim 0.5 mL ser4.Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat4.Stabilitate proba – serul separat este stabil 3 zile la 2-8°C; 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati4.Metoda - imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)4

Valori de referinta - < 34 UI/ml4

Limite si interferenteTestul se poate pozitiva si in alte afectiuni cum ar fi: sindrom Sjögren, lupus eritematos, artrita reumatoida, anemie pernicioasa, mixedem, tiroidita granulomatoasa, carcinom tiroidian. Anti-TPO poate fi pozitiv si la 3% din indivizii care nu prezinta o afectiune evidenta (in special femei si mai frecventcu inaintarea in varsta)5.

• Interferente analitice

Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate neconcludente urmatoarele:

- tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange sa se  faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;

- titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu4.

Determinare crioglobuline23 Lei

Informatii generale

Crioglobulinele sunt proteine din clasa imunoglobulinelor care precipita reversibil la temperaturi scazute (0-4ºC) si se resolubilizeaza la 37ºC. Studii recente au aratat ca temperatura la care precipita crioglobulinele variaza in functie de concentratia serica a proteinelor; astfel cresterea concentratiei proteinelor determina cresterea temperaturii la care precipita crioglobulinele. De asemenea, exista diferente in functie de tipul imunoglobulinelor: IgM precipita la temperaturi mai scazute decat IgG.

Ocazional, IgM prezinta 2 proprietati: crioprecipitare si capacitatea de a aglutina hematiile prin anticorpi la rece (aglutinine la rece). Nu toate crioglobulinele sunt insa aglutinine la rece, deoarece nu detin unele din proprietatile acestor anticorpi.

Sunt descrise 3 tipuri de crioglobuline:

- tip I: alcatuite dintr-un singur tip de imunoglobulina (IgG sau IgM) omogena  monoclonala care formeaza adesea un precipitat mare, intr-un interval de 24 ore de la plasarea serului in frigider; de obicei concentratia crioglobulinelor depaseste 5 mg/mL;

-tip II: crioglobuline mixte alcatuite dintr-un component monoclonal (de obicei IgM care are activitate de factor reumatoid) si o componenta policlonala (IgG) care formeaza in majoritatea cazurilor un precipitat mic la 4ºC intr-un interval de 1-7 zile; de obicei  concentratia crioglobulinelor este mai mare de 1 mg/mL;-tip III: crioglobuline mixte alcatuite din 2 sau mai multe imunoglobuline policlonale apartinand mai multor clase, care formeaza la 4ºC precipitate foarte mici, adesea gelatinoase, intr-un interval de timp mai mare decat in cazul celorlaltor tipuri de crioglobuline (pana la 7 zile); de obicei concentratia crioglobulinelor este mai mica de 1 mg/mL3.In urma precipitarii crioglobulinelor se produc obstructii ale vaselor mici care pot determina urmatoarele manifestari clinice: purpura, fenomene de tip Raynaud, necroza a extremitatilor1.Crioglobulinemiile pot fi esentiale (idiopatice) sau secundare. In tabelul de mai jos sunt mentionate afectiunile asociate celor 3 tipuri de crioglobuline3:

Tipul de crioglobuline

Afectiuni asociate

Tip I Boli limfoproliferative: boala Waldenström, mielom multiplu, leucemie limfatica cronica,

leucemie cu celule paroase, limfomul angioimunoblastic

Tip II Infectii, afectiuni hepatice (cel mai adesea, hepatita C), boli limfoproliferative, afectiuni

autoimmune: lupus eritematos systemic, poliartrita reumatoida, sclerodermie, sindrom

Sjögren

Tip III Infectii si afectiuni autoimune

Pacientii cu lupus eritematos sistemic si factor reumatoid negativ care prezinta crioglobuline dezvolta mai frecvent afectare renala decat cei cu factor reumatoid pozitiv si crioglobuline absente1.

Numeroase studii au aratat ca multe cazuri (42-98%) de crioglobulinemie mixta idiopatica (tip II sau III) sunt de fapt secundare infectiei cu virusul hepatitei C3.Recomandari pentru determinarea crioglobulinelor - depistarea crioglobulinelor la pacienti cu simptome declansate in urma expunerii la frig (purpura, urticarie, necroza digitala, fenomene Raynaud), infectia cronica cu virusul hepatitei C, macroglobulinemia Waldenström, leucemia limfatica cronica, colagenoze1;2.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate)2;3.Specimen recoltat - sange venos2;3.Recipient de recoltare - vacutainer fara aditivi, preincalzit la 37 ºC; este exclusa utilizarea tubului cu gel separator 2;3.Cantitate recoltata - 5 mL 2;3

Prelucrare necesara dupa recoltare - tubul de recoltare preincalzit la 37ºC se reintroduce imediat dupa prelevarea sangelui la 37ºC si se lasa pana cand se produce coagularea; apoi, serul se separa prin centrifugare, se decanteaza si se transfera intr-o eprubeta la 4ºC2;3.Cauze de respingere a probei - specimen care nu a coagulat la 37ºC 2;3.Metoda - precipitarea crioglobulinelor la 4ºC1;2;3

Valori de referinta - crioglobuline absente dupa 7 zile de pastrare a serului la 4ºC2;3.Interpretarea rezultatelorDupa 24 ore, proba de ser pastrata la 4ºC se examineaza pentru a se identifica eventuala formare a unui depozit albicios; daca acesta este prezent, serul este incalzit la 37ºC intr-o baie de apa pentru a urmari dizolvarea precipitatului si apoi va fi plasat din nou in frigider, pentru a demonstra ca precipitatul se formeaza in mod repetat. Daca dupa 24 ore nu se observa formarea precipitatului, proba este introdusa din nou la 4ºC si examinata dupa 7 zile2;3.Limite si interferenteTestul, fiind calitativ, indica doar prezenta sau absenta crioglobulinelor. Pentru analiza prezentei componentelor monoclonale sau policlonale este necesar testul de imunofixare3.Rezultate   fals pozitive  pot sa apara in cazul serurilor lipemice si in situatia in care se folosesc la recoltarea probei vacutainere cu anticoagulant.Rezultate   fals negative  pot sa apara daca vacutainerul nu a fost preincalzit la 37ºC, proba nu a fost tinuta la 37ºC pana la formarea coagulului, sau a fost centrifugata la temperaturi mai mici de 37ºC2.

Factor reumatoid19 Lei

Informatii generaleFactorii reumatoizi sunt un grup heterogen de autoanticorpi fata de determinantii antigenici ai regiunii Fc a moleculelor de IgG, care formeaza complexe IgG-anti-IgG in circulatie sau in lichidul sinovial. De obicei sunt anticorpi de tip IgM, dar pot fi si de tip IgG sau IgA1;4.Nivelul seric al factorului reumatoid este crescut in peste 70% din cazurile de poliartrita reumatoida, avand un rol important in producerea manifestarilor extraarticulare. Factorul reumatoid precede debutul bolii uneori cu mai multi ani. In prezenta sa, riscul de aparitie a artritei reumatoide este de 5-40 de ori mai mare decat la persoanele seronegative5. Nu este implicat in initierea

procesului inflamator care cauzeaza artrita reumatoida, dar probabil determina perpetuarea si amplificarea acestuia.

In functie de prezenta sau absenta factorului reumatoid, poliartrita reumatoida este clasificata in 2 categorii: seropozitiva sau seronegativa. Pacientii seropozitivi au un risc mai mare decat cei seronegativi de a dezvolta artrita eroziva cu impotenta functionala articulara si manifestari extraarticulare cum ar fi: noduli reumatoizi, determinare pulmonara de boala, vasculita, sindrom Felty (neutropenie si splenomegalie asociate cu artrita reumatoida), polineuropatie, serozite si sindrom Sjögren secundar.

Factorul reumatoid nu este specific pentru poliartrita reumatoida, fiind intalnit si in alte boli ale tesutului conjunctiv, precum si in infectii cronice (endocardita, tuberculoza, hepatita B)1. Unii factori reumatoizi se pot comporta ca proteine care precipita la frig (crioglobuline)4.Recomandari pentru determinarea factorului reumatoid - diagnosticul diferential si prognosticul afectiunilor inflamatorii articulare (artrite)4; test screening util in cazul in care se suspecteaza crioglobulinemie mixta tip II sau sindrom Sjögren; monitorizarea seriala a pacientilor cu sindrom Sjögren (disparitia factorului reumatoid poate fi un semnal pentru debutul unui limfom)1. Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)3.Specimen recoltat - sange venos3.Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare3.Volum proba – minim 0.5 mL ser3.Cauze  de respingere a probei - specimen intens lipemic sau intens hemolizat3.Stabilitate proba - serul este stabil 24 ore la temperatura camerei; 3 zile la 4-8ºC; 1 luna la –20ºC3. Metoda - latex - imunoturbidimetrie 3

Valori de referinta – <14 UI/mL3.Interpretarea rezultatelorDetectarea factorului reumatoid reprezinta unul din criteriile ACR (American College of Rheumatology) de diagnostic al poliartritei reumatoide. Titrurile mari sunt mai specifice pentru diagnosticul de artrita reumatoida5.In tabelul de mai jos sunt prezentate alte conditii asociate cu factor reumatoid pozitiv1;5:

 Conditii asociate cu factor reumatoid

Prevalenta factorului

reumatoid (%)Afectiuni autoimune  

Crioglobulinemie mixta tipul II 70-100

Sindrom Sjögren 75-90

Boala mixta de tesut conjunctiv 50-60

LES 20-35

Sclerodermie 20-30

Artrita juvenila 15-25

Vasculite sistemice 5-20

Polimiozita 5-10

Vasculite prin hipersensibilizare 5-15

Alte conditii:

-Senescenta

-Infectii bacteriene: endocardita bacteriana subacuta, salmoneloza, bruceloza, tuberculoza, sífilis

-Infectii virale: oreion, rubeola, gripa, hepatita cronica activa

-Parazitoze (Tripanosoma, Plasmodium, Schistosoma, Trichinela)

-Afectiuni pulmonare: sarcoidoza, fibroza interstitiala, silicoza, azbestoza

-Altele: ciroza biliara primitiva, afectiuni maligne (in special leucemia si cancerul de colon)

Limite si interferenteMetodele analitice uzuale sunt limitate la detectia factorilor reumatoizi tip IgM, in timp ce cei de tip IgG sau IgA sunt detectati numai partial. Totusi exista doar un numar mic de pacienti cu artrita reumatoida care au factor reumatoid de tip IgG sau IgA fara factor reumatoid tip IgM. Pe de alta parte, un rezultat pozitiv pentru toate cele trei tipuri de Ig este considerat specific pentru artrita reumatoida. De asemenea, in multe cazuri, titruri mari de factor reumatoid IgG sau IgA se asociaza cu progresia leziunilor erozive, iar manifestarile extra-articulare se considera ca sunt asociate in primul rand cu factor reumatoid tip IgA5.Absenta factorului reumatoid nu exclude diagnosticul de poliartrita reumatoida, in special daca s-a efectuat o singura determinare. Un marker mai sensibil si mai specific sunt anticorpii anti-CCP2.

Niveluri usor crescute ale factorului reumatoid pot fi intalnite intr-un procent crescut (pana la 20%) la persoanele >60 ani, in absenta bolii.

Dupa unele vaccinari se poate inregistra o crestere tranzitorie a factorului reumatoid1.In cazuri foarte rare gamapatiile monoclonale, in special tip IgM (macroglobulinemia Waldenström) poate cauza rezultate eronate3.

Factor reumatoid IgA, IgM160 Lei

Informatii generale

Factorii reumatoizi sunt un grup heterogen de autoanticorpi indreptati impotriva determinantilor antigenici  ai regiunii Fc  a moleculelor de IgG de origine umana sau animala, care formeaza complexe IgG-anti IgG  in ser sau in lichidul sinovial1;2;4. Acesti autoanticorpi pot apartine tuturor claselor de imunoglobuline, fiind reprezentati de izotipurile Ig M (predominant), IgG si IgA1.Factorul reumatoid (FR) se intalneste la aproximativ 70-90% dintre pacientii cu poliartrita reumatoida, astfel ca un rezultat negativ nu exclude diagnosticul;  poate precede aparitia manifestarilor clinice cu mai multi ani, dar poate fi si absent in momentul debutului, pozitivandu-se in primii doi ani de boala5. Sinoviala constituie sursa principala de FR6. In prezenta FR riscul de aparitie a artritei reumatoide la pacientii sanatosi este de 5-40 ori mai mare decat la persoanele seronegative5.Poliartrita reumatoida este una din  cele mai comune afectiuni reumatice inflamatorii, caracterizata prin episoade acute inflamatorii, distructii cu deformari articulare si impotenta functionala progresiva. Diagnosticul este bazat pe criteriile ACR (American College of Rheumatology), in care detectia factorului reumatoid este unul din criteriile de laborator. Pacientii seropozitivi au un risc mai mare decat cei seronegativi de a dezvolta artrita eroziva cu impotenta functionala articulara si manifestari extraarticulare cum ar fi: noduli reumatoizi, determinare pulmonara de boala, vasculita, sindrom Felty (neutropenie si splenomegalie asociate cu artrita reumatoida), polineuropatie, serozite si sindrom Sjögren secundar2;4;5.Metodele de determinare prin latex aglutinare si nefelometrie detecteaza predominant factorul reumatoid de tip Ig M. Metoda ELISA (enzyme-linked.imunosorbent assay) permite diferentierea intre  izotipurile de factori reumatoizi IgM, IgA, IgG; este o tehnica precisa, cantitativa si reproductibila de depistare a FR, limitand astfel proportia de artrite seronegative. Obtinerea unei valori crescute pentru un singur izotip FR poate sa nu constituie intotdeauna un factor de risc pentru dezvoltarea  unei artrite reumatoide (in general se asociaza doua izotipuri)6.● FR tip IgM ramane unul din parametri esentiali pentru evaluarea pacientilor, pe baza caruia formele de artrita reumatoida sunt clasificate in seropozitive si seronegative; de asemenea sunt identificati acei pacienti care vor dezvolta mai rapid o forma de boala eroziva, cu sau fara manifestari extraarticulare1. ● FR tip IgA este un marker pentru poliartrita precoce si este responsabil pentru progresia radiologica rapida a bolii  si pentru dezvoltarea manifestarilor extraarticulare. Detectia simultana a doua izotipuri pozitive IgA si IgM creste specificitatea diagnosticului1;3.Determinarea FR in lichidul sinovial poate fi efectuata utilizand metodele descrise anterior, dar datorita vascozitatii sale crescute determinata de acidul hialuronic este recomandat pretratamentul probei cu hialuronidaza. La pacientii cu artrita  reumatoida  rezultatele determinarii FR in lichidul sinovial sunt, in cele mai multe cazuri, similare cu nivelurile din ser5.Aproximativ 10% dintre pacientii cu artrita reumatoida raman seronegativi chiar daca au fost determinate toate izotipurile FR2;5. Unii factori reumatoizi se pot comporta ca proteine care precipita la frig (crioglobuline)4.In lupusul eritematos sistemic (LES) prevalenta FR este de 50%; a fost descrisa o corelatie semnificativa intre prezenta FR din clasa IgG si lipsa afectarii rinichiului, in timp ce o corelatie moderata a fost observata intre prezenta FR din clasele IgM si IgA si manifestarile renale (FR din clasa IgG activeaza mai putin complementul decat FR din clasa IgM)7.Desi numele o sugereaza, FR nu este patognomonic pentru poliartrita reumatoida si nici macar strict pentru afectiunile reumatologice. Aproximativ

5%din populatia sanatoasa poate prezenta seropozitivitate pentru FR, iar acest procent creste o data cu inaintarea in varsta6.Recomandari pentru determinarea FR IgM, IgA – utilitate in diagnosticul diferential al diverselor tipuri de artrite si in stabilirea prognosticului acestora4.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)3. Specimen recoltat - sange venos3. Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare3.Volum proba – minim 1 mL ser3.Cauze de respingere a probei

• specimen hemolizat;

• specimen icteric, lipemic,

• specimen contaminat bacterian3.Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 2-8ºC si timp indelungat la -20ºC. Nu decongelati/recongelati3.Metoda - ELISA 3 .Valori de referinta

RF IgM: <20 UI/mL

RF IgA: <20 U/mL3.Limite si interferenteAbsenta factorului reumatoid nu exclude diagnosticul de poliartrita reumatoida, in special daca s-a efectuat o singura determinare. Un marker mai sensibil si mai specific sunt anticorpii anti-CCP2.Desi nivelul anticorpilor poate inregistra o scadere in urma tratmentului, FR nu prezinta importanta pentru monitorizarea eficientei terapeutice5.Dupa unele vaccinari se poate inregistra o crestere tranzitorie a factorului reumatoid1.

Factor reumatoid-Waaler Rose21 Lei

Informatii generale

Testul Waaler-Rose are la baza o reactie de hemaglutinare, fiind utilizat pentru detectia  semicantitativa a factorului reumatoid (FR). Antigenul este reprezentat de o suspensie de eritrocite de oaie stabilizate si sensibilizate cu gamaglobuline de iepure anti-eritrocite de oaie, care aglutineaza pe card in prezenta factorului reumatoid din serul pacientilor.

Sensibilitatea testului este astfel ajustata astfel incat sa detecteze aproximativ 6 UI/mL dintr-un material international de referinta (OMS), provenit din serul unui pacient cu poliartrita reumatoida.Recomandari - vezi testul “Factor reumatoid”.Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate).Specimen recoltat - sange venos.Cauze de respingere a probei - specimen intens lipemic sau intens hemolizat.Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare si se lucreaza imediat; daca acest lucru nu este posibil, serul va fi pastrat la 2-8ºCsau la –20ºC.Volum proba – minim 1 mL ser.Stabilitate proba - serul separat este stabil 24 ore la 2-8ºC; 1 luna la –20ºC. Metoda - hemaglutinare pe cardValori de referinta – <6 UI/mL.Interpretarea rezultatelorObtinerea unei aglutinari vizibile macroscopic indica prezenta factorului reumatoid in titru ≥ 6 UI/mL. In cazul obtinerii unui rezultat pozitiv se recurge la dilutii succesive ale serului, fiind raportata cea mai mare dilutie la care se observa aglutinare. Limite si interferenteDiagnosticul nu trebuie sa se bazeze pe un singur rezultat pozitiv obtinut la acest test, ci trebuie corelat cu date clinice si cu determinarea latex-imunoturbidimetrica a factorului reumatoid. Reactivitatea cunoscuta a factorului reumatoid atat cu IgG provenite de la iepure, cat si cu IgG umane, adica rezultate pozitive atat la testul Waaler-Rose, cat si prin latex-imunoturbidimetrie, este considerata a fi tipica in special pentru factorul reumatoid din poliartrita reumatoida2.In crioglobulinemia mixta tipul II, caracterizata in general prin prezenta de factor reumatoid monoclonal tip IgM kappa, specificitatea acestuia nu este intotdeauna identica cu cea a factorului reumatoid asociat cu artrita reumatoida si astfel acesta nu reactioneaza uneori cu IgG de iepure, iar testul Waaler-Rose este negativ2.

Cele 2 metode de detectie a factorului reumatoid, avand principii diferite, nu sunt comparabile.

Complexele imune circulante prezente in serul pacientului pot produce rezultate eronate.

De asemenea, incidenta rezultatelor pozitive la subiecti aparenti sanatosi este de 3-5%.

Reactii pozitive pot fi obtinute nu numai in poliartrita reumatoida, dar si in cazuri de mononucleoza infectioasa, hepatita, sifilis.

HLA-B27303 Lei

Informatii generale si recomandariTestul are drept scop sa stabileasca daca este prezent sau nu pe suprafata leucocitelor antigenul HLA-B27, pentru a evalua posibilitatea existentei unei boli autoimune asociate cu acest marker5.

Antigenul HLA-B27 este intalnit la 90-95% din pacientii cu spondilita ankilopoietica, detinand un rol important in aparitia bolii, in timp ce incidenta sa in populatia generala este de aproximativ 8%.

Rudele de gradul intai HLA-B27 pozitive ale pacientilor cu spondilita ankilopoietica au intr-un procent de 10-20% simptome clinice si radiologice de boala sau numai modificari radiologice. Studiile pe gemenii monozigoti arata o concordanta a bolii de 60%;  pentru cei dizigoti concordanta este de 20-25%4.

HLA-B27 este extrem de heterogen descriindu-se peste 35 subtipuri moleculare (HLA-B*2701 –

B*2736). Subtipurile HLA-B27 difera prin anumiti aminoacizi care foarte probabil sunt implicati in legarea peptidelor antigenice specifice. Subtipurile asociate in mod cert cu spondilita ankilopoietica, sunt HLA-B*2705, HLA-B*2702, HLA-B*2704, HLA-B*2707, HLA-B*2714. Pentru HLA-B*2706 si HLA-B*2709, care sunt intalnite la persoane din sud-estul Asiei si Sardinia, nu s-a demonstrat asocierea cu spondilartropatiile seronegative. Celelalte subtipuri de HLA-B27 sunt prea rare pentru a fi stabilita o asociere cu boala. La subtipul HLA-B*2722 s-a constatat o eroare de secventiere, motiv pentru a care a fost retras din clasificare1.HLA-B27 detine un rol dublu in ceea ce priveste recunoasterea antigenului de catre limfocitul T. Pe de o parte are rol in alegerea repertoriului receptorului pentru antigen al limfocitului T citotoxic CD8+ in timus, selectand in special unele grupe de celule T CD8+ cu proprietati artritogene. Pe de alta parte, HLA-B27 este implicat in legarea si  prezentarea  antigenului catre limfocitul T citotoxic CD8+ in tesuturile periferice4.Intre HLA-B27 si o proteina a agentului infectios Klebsiella pneumoniae exista un mimetism molecular, ceea ce ar putea implica existenta unei patogenii bacteriene a spondilitei ankilopoietice. Este posibil ca aceasta similitudine antigenica sa permita dezvoltarea unui raspuns imun incrucisat, cu selectionarea de limfocite T CD8+ fata de celule ce exprima HLA-B27, sau sa favorizeze persistenta agentului infectios prin toleranta imuna3;4.

Alte afectiuni autoimune asociate cu HLA-B27 sunt:

-sindromul Reiter (artrita reactiva): incidenta HLA-B27 este de 60-80%;

-artrita idiopatica juvenila: incidenta HLA-B27 este de 50% in forma de debut cu artrita asociata entesitei;

-artrita psoriazica: incidenta HLA-B27 este de 50% la pacientii care asociaza afectare axiala;

-bolile inflamatorii ale intestinului: incidenta HLA-B27 este de 50% la pacientii care asociaza spondilita4;5.Pregatire pacient – nu este necesara o pregatire speciala2.Specimen recoltat – sange venos2.Recipient de recoltare - vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant2.Cantitate recoltata - cat permite vacuumul2.Cauze de respingere a probei - folosirea heparinei ca anticoagulant; probe coagulate sau hemolizate2.Stabilitate proba – 7 zile la 2-8ºC2.Metoda – reactie de polimerizare in lant (PCR) cu detectie colorimetrica dupa hibridizarea cu sonde specifice pe stripuri; testul detecteaza urmatoarele subtipuri HLA-B27: 02-17, 19-21, 24, 25, 27, 28, 30, 32-362.Valori de referinta – HLA-B27 negativ2.Limite si interferenteHLA-B27 nu este un test screening pentru o spondilartropatie seronegativa. Rezultatul trebuie interpretat intotdeauna in contextul clinic al pacientului2;3.Testul nu detecteaza urmatoarele subtipuri de HLA-B27: 01, 18, 23, 26, 29, 312.