ANIMALE MARINE

Balena albastră

Balena albastră sau balena uriașă (Balaenoptera musculus) este cel mai mare mamifer care a trăit vreodată. Este cu atât mai surprinzător cu cât din multitudinea speciilor oferite drept hrană de ocean, aceasta se hrănește cu cele mai mici plante (fitoplancton) și cele mai mici organisme vii (zooplancton) hrană ce se numește plancton.

Chiar dacă vânează în apele adânci, balena este obligată să iasă la suprafață pentru a lua aer. Aerul expirat îl elimină cu presiune, ce determină apariția unor jeturi de chiar șase metri înălțime.

Mod de viață

Conceptul evoluționist afirmă că, asemeni celorlalte mamifere terestre, balena albastră provine și ea din mamifere terestre (fapt dovedit științific). Cu milioane de ani în urmă, probabil, hrana abundentă a ademenit-o în apa, drept urmare constituția i s-ar fi modificat rapid.

Deși practic s-ar putea mișca liberă oriunde în mare, aria sa de răspândire este redusă la numai anumite regiuni. Aceasta se datorează faptului că sunt puține locuri în mările lumii unde are suficient plancton la dispoziție. Formarea anuală a gheții obligă balenele albastre să migreze în apele tropicale, calde, dar unde din cauza hranei insuficiente sunt nevoite să sufere de foame.

BALENĂ ALBASTRĂ CU PUI

Cu o lungime cuprinsa intre 27 si 33 de metri si o greutate ce poate atinge 190 de tone, balena albastra este cel mai mare animal care a existat vreodata pe pamant.

Corpul imens, acoperit cu un strat adipos, are forma hidrodinamica, ajutand animalul sa avanseze mai usor in apa.

Capul, foarte mare si foarte puternic - pentru a putea rezista la greutatea fanoanelor si la volumul imens de apa care este filtrata - masoara o patrime din lungimea corpului.

Inima poate cantari 980 kg., laringele sunt masive. Grasimea, cu care este acoperit corpul, nu este fixata in musculatura de dedesubt, avand o mobilitate considerabila si alunecand, practic, peste stratul muscular. Ea se stocheaza si in ficat, iar in oase se depune sub forma unei cantitati mari de ulei.

Reproducere

Balenele albastre trăiesc în relații strânse, frecvent putând fi văzute grupuri a câte două-patru exemplare. În timpul vânătorii sau reproducerii se formează și grupuri mai mari.

Balena albastra are o viata migratoare, asemeni tuturor speciilor de balene si poate trai, in medie, pana la 65 de ani. Femelele ating maturitatea la varsta de 23 de ani si nasc o data la 3 ani. Inainte de a se reproduce, balenele parcurg drumurile intre apele polare, reci si bogate in hrana si apele tropicale, potrivite pentru cresterea puilor. In timpul nasterii, femela mama este inconjurata de cateva “moase” care vor ajuta noul nascut sa se mentina la suprafata pentru a respira .

Împerecherea are loc în apele tropicale aici născându-se și puii. Deoarece au un strat termoizolant de grăsime, subțire, nici nu ar putea rezista în apele mai reci. La naștere au aproximativ șapte metri în lungime și o greutate de două-trei tone. Fiind un mamifer marin, alăptarea micii balene are loc tot în apă. Puiul suge mai mult de 600 de litri zilnic, până la vârsta de două luni și lungimea de 15 metri.Mod de hrănire și vânătoare

În zona Antarcticii balenele consumă exclusiv raci plutitori și krilli antarctici. La studierea stomacului unei balene s-au găsit 450 de kg de krilli. În apele Polului Nord se hrănește cu trei specii de raci.În apele înghețate oxigenul și dioxidul de carbon, sunt în cantițăți mai mari decât în apele tropicale, astfel lumea vie este mai bogată în aceste ape.

Contrar dimensiunilor sale, balena înoată repede, putând atinge chiar viteza de 10-15 noduri. Hrana și-o procură în special la scufundare. Poate petrece chiar două ore la adâncimea de 500 de metri. În timpul ieșirii la suprafață își croiește drum prin norul de plancton, înghițind mari cantități de apă.

Își închide gura pe jumătate, în timp ce pompează apă prin fanoane, captând astfel o cantitate mare de plancton nutritiv.

Relațiile cu omulDatorită dimensiunilor, balena albastră a devenit principala pradă în timpul înfloririi vânătorii de balene. După

ucidere, corpul lor era transformat în grăsime folosită în industria alimentară, iar fanoanele erau folosite pe post de oase de pește.

În 1930-1931 au fost ucise 300.000 de balene albastre. De atunci, efectivul se reface treptat, cu toate aceastea, astăzi trăiesc numai 2.000 de balene albastre.

În rândul marinarilor englezi, balena albastră era cunoscută sub denumirea de balenă cu sulf, deoarece în apele nordice era acoperită de un strat subțire de vegetație oceanică ce îi camufla culoarea.

Oasele de balenă (oasele de pește) erau folosite în trecut, printre altele, și pe post de ace de păr, de către femei, în realitate erau fanoane.

Sistemul de filtrare al hraneiÎn locul dinților, balena prezintă plăci cornoase, numite fanoane, ce constituie un sistem de filtrare a hranei. Prin

această sită uriașă, la fiecare înghițitură, poate să capteze planctonul chiar și din cinci tone de apă.

Balena albastră are aproximativ 320 de plăci cărnoase (fanoane) a câte 100 cm lungime și 55 cm lățime. Fiecare fanon se termină printr-o mustață cu ajutorul căreia este reținută și cea mai mică pradă. După ce a expulzat apa din gură, balena își linge prada cu limba cărnoasă.

Lucruri inedite

Cel mai mare mascul descris vreodată a avut 31 de metri lungime. Conform măsurăturilor documentate precis, cea mai grea balenă a avut 178.000 de kilograme greutate.

Pisică de mare

Pisica de mare este un pește care face parte din ordinul Rajiformes, din familia Dasyatidae. Este genul Dasyatis. Pisicile de mare pot fi întâlnite în toate mările din regiunile tropicale și moderate ale lumii, chiar și pe coastele Europei Centrale. În nord o întâlnim până în sudul Scandinaviei.

Forma lor variază de la dreptunghiulară la rotunjită, iar desenul lor este cu pete sau marmorat.

MOD DE VIAȚĂComportament: singuratic; trăiește pe fundul mărilor

Hrana:moluște, raci și pești

Specii înrudite: Există mai mult de 80 de specii de pisici de mare, lungimea lor variind între 1,5-2,5 m. Există și specii de apă dulce, cum este Potamotrigon.

Pisica de mare preferă mai ales apele puțin adânci și își petrece jumătate din timp ascunsă în nisip sau în mâl, astfel încât sunt vizibili doar ochii, orificiile secretoare și coada. Dacă este deranjată, se refugiază prin mișcări puternice ale înotătoarelor pectorale.

În mările europene, pisica de mare poate fi observată numai vara. Unii cercetători sunt de părere că iarna, pisicile de mare migrează în ape mai adânci. Alții cred însă că acestea doar se îngroapă în nisip și își petrec sezonul rece cufundate într-un fel de somn de iarnă.

MOD DE HRĂNIREPisica de mare se hrănește mai ales cu viețuitoare marine mici, moluște și raci, pe care le scoate din nisip. Speciile mai mari consumă

și pești morți sau sepii.

Gura pisicii de mare se află pe partea ventrală a capului. Cu ajutorul dinților bonți, lați, dispuși pe mai multe rânduri, sparge cochilia prăzii. În timpul căutării hranei, culoarea sa îi asigură un camuflaj perfect.

REPRODUCERE

Maturitatea sexuală: necunoscutăPerioada de împerechere: de regulă primăvaraDurata dezvoltării: între 4 luni și 1 anȘtim puține despre obiceiurile de împerechere ale pisicii de mare. Un lucru este însă sigur: își aduce pe lume cei

2-9 urmași vii. Aceștia ies din ouă în corpul mamei. La început, embrionii se hrănesc cu conținutul sacului vitelin. În stadiile următoare, își preiau hrana prin peretele oviductului cu rol și formă de uter al mamei. La venirea pe lume, dimensiunea micilor pisici de mare este de aproximativ 18 cm.

CaracteristiciDimensiuni corporaleLungimea corpului: chiar 4,3 mLățimea: variază în funcție de specie,de la 30 de cm, la 4,4 mGreutatea corporală: de la 750 g la 340 kg

PESCUITULPentru iubitorii pescuitului în Marea Neagră , pisica de mare se poate prinde folosind ca momeală hamsie sărată

(sărătură) . Pe digurile de la Marea Neagă la o distanță de aproximativ 80 de metri față de dig pe porțiunile cu apă puțin adâncă . Se poate prinde în perioada de vară mai exact în luna iulie când apa este foarte caldă .

COADA CU ȚEPIȚepii veninoși ai pisicii de mare sunt dispuși pe coada sa lungă, ce se aseamănă cu un bici. Dacă este deranjată,

începe să lovească în jur cu coada și țepii ei intră în acțiune. Această coadă reprezintă o armă de temut, cu care se crede că animalul a produs răni grave înotătorilor nebănuitori, provocându-le uneori chiar moartea.

Lungimea țepilor diferă, la unele specii putând atinge chiar și 42 cm. Acești țepi înfricoșători prezintă o renură ventrală,iar în interior este dispus țesutul responsabil de producerea veninului. Veninul injectat de țepii din coadă poate fi mortal.

DELFINUL

DELFINII SUNT MAMIFERE, DESI SE ASEAMANA CU PESTII.

Le putem numi miracole ale evolutiei pentru ca desi ele descind din animale terestre, milioanele de ani de adaptare la mediul acvatic, au facut ca acestia sa fie considerati la prima vedere mai degraba pesti decat mamifere. Ei innoata cu gratia , forta si agilitatea pestilor si s-au adaptat in multe privinte pentru a-si gasi si captura prada.

Corpul lor are o forma aerodinamica, fusiforma, folosesc la inotat coada care se aseamana cu inotatoarea codala a pestilor. Mobilitatea si viteza de inaintare in apa ajung si chiar depasesc pe cele ale dusmanului lor de temut : rechinul. Toate aceste modificari nu au dus la atrofierea sau disparitia proprietatilor fundamentale ale stramosilor terestri, delfinii fiind totusi mamifere , asa ca au sange cald, respira cu ajutorul plamanilor, iar puii sunt alaptati de catre mama.

Delfinii nu se scufunda la adancimi foarte mari de aceea nu trebuie sa inmagazineze mult oxigen in plamani. Le ajunge o jumatate de secunda deasupra apei pentru a insipra. Dar daca se scufunda la adancime foarte mare pot inspira mult aer in plamani astfel ca pot inmagazina mult oxigen in globulele rosii.

Cele mai apropiate rude ale delfinilor sunt cetaceele de dimensiuni uriase, printre care balena si uriasa balena ucigasa (orca), spaima marilor, ataca focile si delfinii .

Desi vazul este foarte util pentru delfini, acesta nu este indispensabil pentru a supravietui . Delfinii vad la fel de bine sub apa si deasupra ei, datorita unei particularitati a cristalinului care se deformeaza usor la trecerea din mediul acvatic in cel aerian.

Cel mai important rol in perceptia delfinilor il are urechea. Urechea nici nu se vede din exterior - se pot observa doar doua orificii in spatele ochilor - dar functioneaza extrem de eficient. Urechea interioara a delfinului este inglobata intr-un tesut asemanator spumei, astfel ca nu preia vibratia oaselor capului. Asta inseamna ca undele sonore venite din lateral nu ajung in acelasi timp la ambele urechi si din diferenta de timp delfinul constata precis din care di rectie provin.

Delfinii s-au adaptat foarte mult la mediul de propagare al undelor sonore in mediul subacvatic si putem spune ca au posibilitatea de a percepe sunetele „stereo”, astfel incat localizeaza directia exacta de unde vine sunetul. Cand sistemul de ecolocatie este perturbat sau alterat din cauza parazitilor si a interferentelor electromagnetice, delfinul poate esua. 

Sunt delfinii intr-adevar inteligenti ?Biologii americani specializati in comportamentul animalelor au propus aflarea coeficientului de cerebralizare

al delfinilor, care se obtine calculand raportul dintre volumul creierului si suprafata corporala a unui individ. Astfel, cea mai mare parte dintre mamiferele terestre au un coeficient de cerebralizare mai mic decat 2, in schimb cel al omului este de 7.4 iar al cimpanzeului de 2.5. Delfinii care traiesc in rauri au un coeficient de cerebralizare de 1.5 in timp ce delfinii de talie mare au un coeficient de 5.6. Ori, cu cat coeficientul este mai ridicat, cu atat facultatile mentale si capacitatea de invatare sunt mai dezvoltate, ceea ce constituie si cazul delfinilor.

Viata in grup implica de asemeni si mijloace de comunicare. Conform numeroaselor studii asupra limbajului, delfinii folosesc trei tonuri diferite pentru a comunica. Vocabularul lor este complex. Masculii fluiera sau canta in scopul atragerii femelelor in timpul sezonului de imperechere si pentru prevenirea grupului in caz de pericol. Mamele fluiera zile intregi dupa nasterea puilor pana cand acestia se obisnuiesc cu sunetul vocii lor. In cazul delfinilor exista o slaba legatura intre parteneri. Masculul nu pastreaza de obicei legatura cu urmasii lui. Femela da nastere unui singur pui, pe care il alapteaza pana la unu-doi ani si il tine alaturi pana la varsta de 3ani.

Atitudinile formeaza si ele un limbaj : astfel un delfin care ramane in pozitie verticala cu capul scos din apa vrea sa semnaleze celorlalti un obiect necunoscut aflat in campul vederii sale.

Comportamentul delfinilor in mediul naturalPerfect adaptat mediului marin in care el a evoluat cu usurinta, delfinul iubeste contactele cu omul , insoteste

vapoarele saltand peste valuri, se joaca cu copiii in apropierea plajelor, plonjeaza impreuna cu pasionatii adancurilor marine, salveaza inotatorii imprudenti si ia parte chiar la misiuni in timp de razboi. Se poate spune ca nu-i lipsesc decat cuvintele, insa maine poate, gratie muncii cercetatorilor, limbajul sau ar putea fi descifrat.

Comportamentul delfinilor in captivitateDin punct de vedere obiectiv, animalul captiv este puternic handicapat sub raport biologic, existenta sa fiind din

start periclitata. Smuls din mediul sau natural, animalul captiv este instalat intr-o ambianta noua. Captura si captivitatea distrug brusc intregul mod de viata al animalului salbatic si-l confrunta cu o alternativa dramatica si implacabila, ori reuseste sa-si reconstruiasca din elementele oferite de om o noua ambianta si astfel sa supravietuiasca, ori moare .

DELPHINUS DELPHIS PONTICUS ( DELFINUL COMUN)

Pot fi remarcati deseori jucandu-se in jurul navelor si chiar in jurul balenelor mari. Delfinii comuni traiesc in grupuri de max 150 indivizi, hranindu-se cu calamari si pestisori mici. Longevitatea acestora a fost estimata la 25-30 de ani. Ating viteza maxima de 60 km/h. Lungimea medie a indivizilor din aceasta specie este de 175 cm pentru masculi si 160 cm pentru femele. Acestia pot atinge greutatea de 135 kg.

Perioada de imperechere dureaza 5-6 luni (iulie - decembrie), iar maturitatea sexuala este atinsa la varsta de 3-4 ani. Puiul masoara la nastere intre 80-95 cm lungime, perioada de gestatie fiind de 10-11 luni.

Modelul coloristic al delfinilor este cel mai complex , in comparatie cu celelalte cetacee. Spatele este gri inchis spre negru de la varful capului spre coada inchizandu-se intr-un V pe ambele parti sub inotatoarea dorsala. Partile laterale sunt gri deschis in spatele inotatoarei dorsale si galben-bronz in fata inotatoarei dorsale, formand un model de clepsidra. Abdomenul este alb. In jurul ochilor se gasesc cercuri de culoare inchisa legate printr-o linie neagra care traverseaza capul prin spatele rostrului si o alta dunga de la falci pana la inotatoare.

MARII DELFINI (TURSIOPS TRUNCATUS - AFALINUL)

Traiesc in largul marii (lungime de pana la 3,8 m; greutate pana la 650kg), in grupuri de mai multe sute de indivizi, se hranesc de obicei dimineata devreme sau seara tarziu cu peste, calamari, crustacee. Afalinul este probabil cel mai cunoscut cetaceu, din cauza raspandirii sale largi in rezervatiile marine si centrele de cercetare. Delfinul mai este cunoscut si ca „Flipper”. Aceasta specie este foarte flexibila in comportament.

Afalinul este un delfin relativ robust avand un rostru scurt si butucanos, de unde si denumirea in limba engleza de “bottlenose” (“delfin cu nasul ca o sticla”). Culoarea acestui delfin variaza considerabil, dar, in general, acest delfin este de la gri-deschis pana la un gri-gresie pe partea ventrala, deschizandu-se pana la un gri-pal rozaliu pe partea dorsala. Toracele si portiunea dinspre coada sunt uneori patate. Afalinul are o mare mobilitate cervicala pentru ca cinci din cele sapte vertebre ale gatului nu sunt sudate intre ele cum sunt la delfinii oceanici. In Marea Neagra, afalinul traieste in grupuri nu prea mari, cu efective cuprinse intre 15-25 indivizi. Viteza pe care o ating este in jur de 30 km/h. Afalinii reprezinta o specie predominant ihtiobentofaga, ce se apropie de tarm mai ales primavara. Longevitatea este estimata la 25-30 de ani. Lungimea afalinului este cuprinsa intre 250-350 cm la masculi si 230-320 cm la femele, iar greutatea medie de cca. 180 kg.

Reproducerea are loc in perioada iulie - octombrie. Masculii ajung la maturitate sexuala la varsta de 10 ani, femelele la 5-7 ani. Perioada de gestatie este de 10-12 luni. La nastere puiul de afalin masoara intre 90 si 120 cm. Puii sunt alaptati pana la varsta de un an si stau cu mamele lor pana la 3 ani.

PHOCOENA PHOCOENA RELICTA (PORCUL DE MARE)

Cel mai mic cetaceu din Marea Neagra.

Marsuinul are un corp mic si robust care se ingusteaza spre coada.

Culoarea variaza de la negru cenusiu pe partea dorsala la alb-gri pe flancuri spre abdomen.

Traieste solitar sau in grupuri mici de 2-10 indivizi si se hraneste ca si afalinul cu pesti si nevertebrate (cambula, calcan, guvide, aterina, gasteropode).

Lungimea maxima pentru marsuinii din Marea Neagra este de 150 cm pentru femele si 160 cm pentru masculi. Greutatea medie a marsuinului din bazinul pontic este de 43 de kg.

Imperecherea incepe in luna iulie si dureaza pana in octombrie, perioada de gestatie este de aproximativ 9 luni. Lungimea puiului la nastere variaza intre 70 si 90 cm. Maturitatea sexuala este atinsa la 3-4 ani.

Longevitatea lor este estimata la aproximativ 16 ani.

PESTE CLOVN

Alt nume pentru pestele clovn este pestele anemona datorita relatiei speciale pe care o are cu aceasta din urma.

Pestele clovn (Amphiprion percula), originar din zona Pacificului Indian si a Marii Bariere de Corali, este regasit din Nordul Queensland-ului pana in Malaezia, teritoriu care cuprinde Noua Guinee, New Britain, New Irland, Solomon Island si Vanuatu. In habitatul sau natural, traieste in apele marine la adancimi de 1-12 metri. In concluzie, pestele clovn este un peste de apa sarata, care, datorita coloritului sau caracteristic, se enumera printre preferintele acvaristilor.

Pestele clovn prezinta un colorit caracteristic, pe corpul acestuia distingandu-se trei benzi verticale de culoare alba, marginite de linii negre pe un fondul portocaliu intens al restului corpului. Prima banda se gaseste inapoia ochilor, cea de-a doua imparte pestele in doua, iar cea de-a treia este situata aproape de inotatoarea codala (caudala). Marginile libere ale inotatoarelor sunt, de asemenea, conturate cu negru.

In realitate exista o diversitate de subspecii de peste clovn, cea descrisa anterior fiind doar cea mai frecvent intalnita. Pestele clovn se gaseste in diferite nuante de culoare si modele, specifice fiind cele trei benzi de culoare alba.

Nu exista diferente evidente de colorit intre mascul si femela, dar femela este mai mare in comparatie cu masculul.

Pestele clovn poate atinge la maturitate o lungime de pana la 7-11 cm. Pestele clovn este omnivor, astfel ca mananca atat carne, cat si vegetale. In mediul sau natural, pestele clovn isi

obtine hrana aproape in totalitate cooperand cu gazda sa, anemona. Pestele clovn paraseste spatiul securizat oferit de tenaculele anemonei, indreptandu-se spre reciful invecinat. Coloritul lui stralucitor atrage pestii de talie mai mare care, ispititi de dorinta de a se hrani, il urmaresc pana la anemona, unde sunt urzicati de una dintre tentaculele acesteia. Ulterior, anemona consuma pestele. Pestele clovn consuma resturile care raman dupa ce se hraneste anemona, crustacei, viermi si algele care alcatuiesc planctonul (fitoplanctonul).

Reproducerea

Pestele clovn se imperecheaza pe tot parcursul anului. Femela da nastere o singura data la circa 100-1000 de descendenti. Perechile formate pentru reproductie sunt monogame. Dupa ce femela depune ouale, masculul vine sa le fertilizeze. Dupa o incubatie de 6-7 zile, ouale de peste clovn sunt apte pentru a ecloziona. Chiar inainte de eclozionare, embrionul este vizibil prin transparenta membranei oului. Dupa eclozionare, larva are o lungime de 3-4 mm si este aproape transparenta, exceptie facand ochii, sacul vitelin si prezenta catorva pigmenti. Indivizii nou eclozionati cad initial pe fundul marii, dar la scurt timp dupa aceasta sunt apti sa inoate spre straturile superficiale ale apei printr-un proces numit fototaxis. Din acest moment, larva isi petrece in jur de o saptamana plutind de-a lungul planctonului si este transportata pasiv de catre curentii oceanici. Stadiul larvar se termina atunci cand tinerii pesti clovn se instaleaza pe fundul marii, la aproximativ 8-12 zile de la eclozionare.

Metamorfozarea completa de la stadiul de larva la cel de tineret se produce, in general, in decursul unei zile. Tineretul este caracterizat printr-o dezvoltare rapida a coloritului. Trecerea de la stadiul de tineret la cel de adult

este dependenta de ierarhia sociala in grupul familial. Astfel, fiecare anemona este populata de cate o pereche de pesti clovn si 2-3 pestisori mai mici. Fenomenele de agresiune dintre femela dominanta si partenerul ei sunt minime.

Fiecare mascul incearca sa intimideze si sa izgoneasca urmatorul mascul mai mic ca si dimensiune, pana cand cel mai prapadit dintre ei este inlaturat din grup. In consecinta, energia care ar fi putut fi utilizata pentru dezvoltare este utilizata pentru a opune rezistenta atacurilor competitive. Perechea adulta este cea care are rolul principal in oprirea in dezvoltare a tineretului.

Ca si in cazul altor pesti-anemone, pestele clovn adult se metamorfozeaza din mascul in femela (hermafroditism). Toti pestii-anemone se nasc ca masculi, iar cel mai mare membru al grupului isi schimba sexul devenind femela dominanta, fenomenul fiind ireversibil. Ulterior, urmatorul mascul, cel mai mare, devine masculul dominant. In concluzie, atunci cand femela dominanta a grupului moare, masculul dominant isi schimba sexul devenind femela, iar ceilalti masculi subordonati masculului dominant urca pe scara ierarhica.

Specii compatibile: speciile de pesti care sunt compatibile cu conditiile de viata ale pestelui clovn, in special pestii-anemona. Pestii clovn pot fi usor agresivi cu alti pesti.  

Speranta medie de viata a pestelui clovn este de 6-10 ani, unele exemplare putand fi mai longevive, traind pana la 18 ani.

RECHINUL

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un corp hidrodinamic.

Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt substituibili.

Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulce din zonele de deltă.

În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. În schimb, oamenii ucid anual aproximativ 73 de milioane de rechini.

Primii rechini au apărut în oceanul planetar acum circa 400 de milioane de ani, in Devonian. Rechinii fac parte din clasa Chondrichthyes, din care fac parte și pisicile-de-mare. În lume există 368 de specii de rechini, împărțite în opt ordine.Scheletul

Scheletul rechinilor este foarte diferit de scheletul peștilor teleosteni (pești cu schelet osos) sau al vertebratelor terestre. Rechinii, ca și pisicile-de-mare, au un schelet cartilaginos și elastic, un țesut mult mai ușor și mai flexibil decât cel al oaselor.

RECHINUL LEOPARD

• Ca și la ruda sa apropiată, pisica-de-mare, mandibula rechinului nu este unită de craniu. Mandibula este, ca și vertebrele și arcurile branhiale, un element scheletic care are aceasta structură datorită expunerii la intense tensiuni fizice și este acoperită de un strat de plăci subțiri de formă hexagonală numite tesserae, compuse din cristale de săruri de calciu dispuse sub forma unui mozaic. Acestea conferă mandibulei o rezistență comparabilă cu cea a celor mai dure oase.

• În general, există doar un strat de tesserae la nivelul mandibulei, însă la speciile de talie mare cum ar fi rechinul-taur sau rechinul-alb, s-au găsit două, trei, în unele cazuri, chiar mai mult de trei straturi, depinzând de mărimea corpului. Mandibula unui exemplar mare de rechin-alb poate avea chiar cinci straturi de tesserae.

• Cartilajul botului este spongios și flexibil. Acestă particularitate are menirea de a diminua puterea impacturilor.

• Tot timpul vieții lui, de fiecare dată când unui rechin îi cade un dinte mușcând dintr-o pradă tare, un nou dinte îi crește rapid în loc.

• Scheletul înotătoarelor este alungit și întărit de o serie de filamente elastice nesegmentate numite ceratotrihii compuse dintr-o proteină asemănătoare cheratinei din țesutul cornos din care este format părul și penele.

CRABUL

ORIGINE CRAB

Crabul este denumirea data multor specii de crustacee superioare din ordinul decapodelor. In prezent se cunosc 6793 de specii in 93 de familii. Majoritatea traiesc in apa, cateva specii prefera sa traiasca pe uscat langa apa. Cea mai mare diversitate de crabi este in marile tropicale si in sudul Australiei. Li se mai spune Crabi rege, Crabi de portelan, Crabi potcoava etc.

HRANA CRAB

Crabii sunt omnivori. Se hranesc in primul rand cu alge si moluste, viermi, alte crustacee, ciuperci, bacterii, alte specii de crabi. Pentru crabi o dieta mixta de plante si carne animala reprezinta cea mai rapida crestere si dezvoltare. Crabii sunt recunoscuti pentru efortul depus pentru familia lor. Este vorba despre grija fat de scorbura si hrana puilor pe tot sezonul de imperechere si nu numai.

Crabii alcatuiesc 20% din toate crustaceele capturate si consumate in intreaga lume anual (1, 5 mil. de tone ). Crabii sunt pregatiti sa fie consumati in diferite feluri in intreaga lume. Unii sunt consumati in intregime, cu cochilie cu tot (doar cei cu cochilia moale), iar de la altii se mananca doar clestii sau picioarele. In A sia crabii sunt consumati condimentati puternic. Un mod de preparare este acela de a extrage carnea din crab si a o amesteca cu faina.

ASPECT CRAB

Crabii au o varietate de forme si dimensiuni, dar au aproape acelasi tip de organism . Toti crabii au o pereche de clesti si patru perechi de picioare folosite pentru deplasare, organele interne sunt protejate de o carapace osoasa. Pe partea interioara se poate vedea gura si abdomenul. Branhiile nu se pot vedea, in schimb la gura pot fi vazute o serie de perechi de picioare scurte care ajuta crabul in manipularea si mestecarea hranei.

COMPORTAMENT CRAB

Crabii se deplaseaza in lateral. Acest lucru se datoreaza articulatiilor de la picioare care obliga crabul sa mearga oblic. Cu toate acestea unii crabi merg inainte sau inapoi. Unele specii pot inota. Crabii sunt cele mai active animale cu caracter complex. Ei pot comunica prin batai ca de tobe sau fluturand clestii. Crabii sunt agresivi unii cu altii si deseori au loc lupte pentru dominare, teritoriu sau femele. I n 2005 cercetatorii norvegieni au concluzionat ca caste animale nu simt durerea. Mai tarziu s-a descoperit ca aceste crustacee sunt capabile sa perceapa durerea.

REPRODUCERE CRAB

Femelele depun ouale dupa copulatie, dar poate stoca, retine sperma dca vor pentru mai multe luni. Ouale se fecundeaza trecand prin l;ocul unde este tinuta sperma. Numarul de oua transportat de un crab poate fi foarte mare. Adultii pot transporta zeci de mii de oua.

Începerea ploilor de toamnă anunță startul exodului spre mare, din pădurea tropicală natală din Insula Christmas din Oceanul Indian. Mărșăluind în perioada mai rece a zilei, crabii se cațără pe orice obstacol întâlnit în cale. Circa un milion mor pe drum în călătoria de două săptămâni.

Masculii maturi ajung primii și se luptă pentru cele mai bune locuri de împerechere de pe coastă înainte de sosirea femelelor. După împerechere, masculii o iau înapoi spre casă, în timp ce femelele așteaptă depunerea si dezvoltarea ouălelor. Două săptămâni mai târziu,pe coastă, la marginea apei, depun miile de ouă clocite de ele și, după 25 de zile, pornesc la rândul lor spre casă, urmate de o întreagă armată de micuți crabi roșii, fiecare cu o lățime de doar 5 milimetri.

STIATI CA

Crabii au o coada foarte scurta.Crabii sunt nevertebrate.Cei mai mari crabi au o deschidere a clestilor de 4 m.Unii spun ca au 5 perechi de picioare, primele fiind clestii.Dupa imperechere unele specii depoziteaza doua milioane de oua in numai doua saptamani.

CALUTUL DE MARE

• Calutul de mare este un peste foarte indragit mai ales de copii. Denumirea sa se datoreaza asemanarii formei capului cu cel al unui cal.

• Calutul de mare traieste in toate ocenele si marile, cu exceptia Antarcticii. Pot fi vazuti deseori la distante mici de malul apei, sau in adancuri, in apropierea coralilor si a plantelor marine.

• Corpul este subtirel, masurand 5 - 20 cm, in forma de S si este acoperit cu placute osoase. Aripioarele de pe spate il ajuta sa inoate. Calutii de mare sunt singurii pesti care pot inota in pozitie verticala. Capul este mic si putin alungit. Calutii de mare se prezinta intr-o varietate de culori de la rosu pana la auriu.

• Ei se hranesc cu vietati marine de foarte mici dimensiuni si cu plante marine pe care le agata cu coada lunga.

• Ceea ce ii deosebeste foarte mult de restul animalelor este faptul ca masculul este cel care face pui (in general 10 - 20 la numar, masurand numai cativa milimetri) si are grija de ei. Icrele sunt depuse intr-un marsupiu al masculului, marsupiu asemanator celui al cangurului. In numai 10 zile de la nastere, puii sunt in stare sa isi procure hrana singuri. Masculul si femela isi petrec timpul impreuna numai dimineata si seara.

• Un alt lucru foarte curios este acela ca, acesti pesti se aseamana foarte mult cu cameleonii, ei putand sa isi schimbe culoarea in functie de mediul incojurator si sa isi miste ochii indepenedent unul fata de celalalt.

Calutii de mare sunt animale pe cale de disparitie datorita pescuitului si distrugerii mediului de viata. In China, sunt ucisi in fiecare an 20 de milioane de caluti de mare, fiind folositi in medicina traditionala. Cei care ii pescuiesc ii pun in general in acvariile detinute acasa sau ii folosesc ca amulete. In legendele grecesti calutii de mare erau cei care purtau in valuri carul lui Poseidon.

Stiati ca:

- In randul calutilor de mare femelele se lupta pentru castigarea atentiei masculului.- Calutii de mare sunt singura specie la care naste masculul iar femelele pot produce icre noi.- Calutul de mare nu este "vanat" de alte vietati marine deoarece este osos si nedigerabil. Exista totusi o specie de crabi care ii mananca.- Ochii sunt mobili astfel incat isi urmareste prada fara a se misca.- Isi poate schimba culoare si se poate camufla ca si cameleonul.- Cel mai mic calut de mare are 2cm insa marimea lor difera in functie de specie unii ajungand chiar la 25cm.- Inotatoarele dorsale isi ajuta sa stea nemiscat in apa in pozitie verticala.- Pentru a nu fi luat de curentii de apa, calutii de mare isi incolacesc coada de plantele subacvatice.

STEA DE MARE

STEA DE MARE

CARACATITA

CARACATITAIn lumea nevertebratelor marine, caracatita ocupa un loc aparte datorita capacitatilor de adaptare la mediu,

sistemului nervos si a ochiului , ce amintesc de conformatiile intalnite la vertebrate. Daca mai adaugam modul de deplasare, unic in intregul regn animal , posibilitatea de a-si acoperi retragerea prin lansarea unui nor de “cerneala” ,multitudinea de reactii surprinzatoare si posibilitatile ei de a invata , intelegem de ce oamenii de stiinta au fost uimiti si fascinati de acest animal.

Un animal singuraticPot fi intalnite din apele litorale pana la adancimi de 150 m, dar pe coastele Irlandei au fost pescuite

exemplare si de la 400 m. Caracatita este un animal solitar, foarte atasat teritoriului sau, pe care vaneaza si pe care-l apara cu indarjire

de intrusi. Prada sa preferata o formeaza crustaceele - crabi si languste, uneori scoici, cateodata pesti si chiar alte cefalopode. Are totdeauna un adapost, o cavitate in malul stancos , o gropita acoperita cu pietre sau interiorul unei amfore din incarcatura vreunei nave antice scufundate.In jurul adapostului sunt, adesea, resturi din carapacea cranbior sau fragmente din cochilii ramase de la mesele caracatitei , care isi consuma victimele retrasa inauntru. De altfel, isi paraseste ascunzatoarea doar cand porneste in cautarea hranei sau cand incearca sa gaseasca un loc mai sigur si cat mai izolat, mai departe de adaposturile altor indivizi, pentru a evita contactele. Acestea se produc numai in perioada de perechere ,femela revenind apoi repede la viata singuratica, pentru a depune si ingriji ouale.

Expeditiile de vanatoare au loc la ceasul inserarii sau in zori, deplasarile din cursul zilei fiind mult mai scurte. Pentru prinderea prazilor sunt folosite cele opt brate, fiecare prevazut cu doua randuri de ventuze puternice si unite la baza printr-o membrana. Animalul capturat este paralizat cu o muscatura care introduce in corp o otrava secretata de glandele salivare, dupa care este sfasiat cu cele doua falci cornoase. Cochilia scoicilor este strapunsa in mai multe locuri , cu ajutorul unei radule , care are rol de pila , aspirarea carnii fiind astfel usurata.Digestia este lunga , durand aproximativ 12 ore. In realizarea ei un rol esential il are glanda digestiva , care secreta enzime si asigura absorbtia alimentelor ,deja sfaramate.

Un mod de deplasare unic Pentru a intelege cum se realizeaza locomotia sunt necesare cateva cuvinte privind structura corpului. Acesta este acoperit in intregime de o manta care, pe partea dorsala, este concrescuta cu tegumentul, iar ventral este libera, delimitand un spatiu numit cavitate paleala.In partea anterioara, deci spre brate, cavitatea paleala comunica cu exteriorul printr-o fanta, care lasa sa patrunda apa ce asigura oxi genarea sangelui care circula prin cele doua branhii. Cand muschii circulari ai mantalei se contracta, fan ta se inchide, iar apa este expulzata cu putere, printr-un fel de de palnie al carei tub se deschide la baza bratelor, propulsand caracatita in directie opusa. Cu cat muschii se contracta mai puternic, cu atat deplasarea este mai rapida. Schimbarea directiei se face prin orientarea tubului palniei, care este foarte mobil sl functioneaza ca o carma. Desfacerea brate lor incetineste sau opreste deplasarea. Originalul sistem de locomotie este folosit de animal pentru a se arunca fulgerator asupra prazii, dar si pentru a fugi din fata dusmanilor - morene sau alti pesti de mari dimensiuni. Pentru a-si asigura retragerea, caracatita foloseste un procedeu care si el este unic. Elibereaza un nor de „cerneala', a carui forma este, in general, asema natoare cu cea a corpului ei. Aparitia brusca a noru lui de „cerneala' deruteaza, pentru moment, urmari torul, iar caracatita izbuteste astfel sa se strecoare in fisura unei stanci, la adapost. Aceasta „cerneala' este de fapt, un pigment negru (melanina) ,amestecat cu mucus , produs intr-o punga ce se deschide in intestin , in apropierea anusului.Celulele glandulare din peretii pungii sunt cele care secreta melanina stocata si expulzata ,cand caracatita se simte in pericol , sub forma unui nor ce ramane compact timp de zece minute.

In perioada incubatiei , femela nu paraseste ouale, ramane in preajma lor , le apara de pradatori , le curata si le asigura o mai buna oxigenare . Nu se hraneste si curand dupa aparitia puilor , moare.Viata sa este de numai 12-14 luni mult mai scurta in comparatie cu cea a masculilor ,care pot trai trei ani. La iesirea din ou , puii masoara doar 3 mm si trebuie sa se descurce singuri.Vreme de 2-3 luni duc o existenta nectonica , miscandu-se in masa apei si hranindu-se cu larve de crevete . Coboara apoi pe fundul marii si trec la un regim de viata si un comportament asemanatoare cu cele ale adultilor. Stadiul nectonic este plin de pericole (multi pui pier) , dar el asigura raspandirea speciei. Daca exista hrana suficienta , cresterea este rapida, cam cu 8 grame pe zi , adultii cantarind 3 kg. La Octopus vulgaris (caracatita), greutatea maxima cunoscuta este de 10 kg, lungimea bratelor atingand 1,30 m.

MORSA

Morsa este un mamifer marin foarte impresionant, din Oceanul Arctic.

Ea seamana cu o foca enorma, cu o piele foarte incretita; are o pereche de colti mari din fildes (acestia sunt caninii ei superiori), care la mascul pot atinge lungimea de 1 m.

Morsa isi utilizeaza coltii ca pe niste cazmale pentru a cauta scoicile si crabii din nisipul de pe fundul marii, inainte de a-i inghiti intregi (sunt apoi zdrobiti in stomac).

Coltii au si rolul de arme in perioada imperecherii, atunci cand masculii se bat intre ei pentru femele. Morsa se deplaseaza incet pe pamant si isi petrece mult timp lenevind pe plajele cu pietre rotunjite de ape.

Dar, o data ce a ajuns in apa, morsa devine un inotator de prim rang. Principalii sai pradatori sunt ursul alb, orca si eschimosii inuiti.

Acestia din urma consuma carne de morsa, dar ii folosesc si pielea pentru construirea canoelor, iar oasele si coltii pentru a-si fabrica arme, unelte sau obiecte de arta.

IMAGINI DIN LUMEA MARINA

CRINI DE MARE

PESTELE LIMBA DE CAL

VACA DE MARE

TESTOASA VERDE

BIBLIOGRAFIE:http://www.copilasul.com/animale/Morsa-copilasul.php

http://www.robbybubble.ro/articles/calutul-de-mare.php

http://lumea-animalelor.uv.ro/site/index.php?site=articol&articol=Calutul%20de%20marehttp:ro.wikipedia.orgEnciclopedie Disney- Vietuitoare marine

STUDENT PORCA ( MURESAN) CRISTINA