anexa 4 hs 30 ian 2014 metodologie disciplina practica

19
METODOLOGIE DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII CURSANŢILOR LA DISCIPLINA PRACTICĂ PEDAGOGICĂ din planurile de învăţământ ale programelor de conversie profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar Practica pedagogică a cursanţilor participanţi la programele de conversie profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, se desfăşoară conform planului de învăţământ, în semestrul III de studiu, pe parcursul a 42 de ore. Tipurile de activităţi desfăşurate de cursant, pe parcursul practicii pedagogice, presupun: 1. Introducerea cursanţilor în mediul şcolii în care îşi desfăşoară practica pedagogică şi familiarizarea cu documentele şcolare aferente noii specializări Analiza documentelor de management educaţional: planul de dezvoltare a instituţiei, planul managerial al consiliului de administraţie; regulamentul de funcţionare a instituţiei; regulamentul de ordine interioară) 1 oră Analiza documentelor curriculare: planurile cadru de învăţământ pentru învăţământul gimnazial şi liceal, schemele orare, programele analitice ale disciplinei, îndrumarele, ghidurile metodologice pentru aplicarea planului cadru şi a programelor 1 oră Analiza documentelor de proiectare a activităţii instructiv-educative a mentorului: planificarea semestrială şi anuală, proiectarea pe unităţi de învăţare, proiectele didactice ale unor lecţii 3 ore Analiza documentelor comisiei metodice: planificarea activităţilor metodice din şcoală, materiale prezentate în comisia metodică 1 oră 2. Asistenţa la activităţile instructiv-educative la clasă, la activităţile de formare continuă, analiza acestora Asistenţa la activităţile susţinute de profesorul de mentor: la lecţiile derulate la clasă, la activităţile comisiei metodice, la activităţile educative non-formale organizate de către şcoală (proiecte de studiu sau de învăţare prin activităţi în folosul comunităţii, vizite de studiu ale elevilor, expoziţii, excursii tematice etc.) 14 ore Analiza şi evaluarea activităţilor asistate 4 ore 3. Proiectarea şi elaborarea unor materiale necesare organizării şi desfăşurării activităţilor didactice şi educative. Realizarea proiectele didactice ale lecţiilor susţinute de cursanţi, a seturilor de materiale didactice necesare la aceste lecţii 9 ore Susţinerea lecţiilor la clasă 3 ore Analiza şi evaluarea lecţiilor susţinute 2 ore 4. Activităţi de observare şi cunoaştere psihopedagogică a elevului Întocmirea unei fişe de observaţie sistemică a unor elevi (cel puţin doi) din clasa la activităţile căreia cursantul a participat cel mai des şi a unei fişe de caracterizare psihopedagogică a unui elev (dintre cei observaţi) 4 ore

Upload: buianh

Post on 10-Dec-2016

220 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

METODOLOGIE DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII CURSANŢILOR LA

DISCIPLINA PRACTICĂ PEDAGOGICĂ

din planurile de învăţământ ale programelor de conversie profesională a cadrelor didactice din

învăţământul preuniversitar

Practica pedagogică a cursanţilor participanţi la programele de conversie profesională a cadrelor

didactice din învăţământul preuniversitar, se desfăşoară conform planului de învăţământ, în semestrul

III de studiu, pe parcursul a 42 de ore.

Tipurile de activităţi desfăşurate de cursant, pe parcursul practicii pedagogice, presupun:

1. Introducerea cursanţilor în mediul şcolii în care îşi desfăşoară practica

pedagogică şi familiarizarea cu documentele şcolare aferente noii

specializări

Analiza documentelor de management educaţional: planul de dezvoltare a

instituţiei, planul managerial al consiliului de administraţie; regulamentul de

funcţionare a instituţiei; regulamentul de ordine interioară) 1 oră

Analiza documentelor curriculare: planurile cadru de învăţământ pentru

învăţământul gimnazial şi liceal, schemele orare, programele analitice ale

disciplinei, îndrumarele, ghidurile metodologice pentru aplicarea planului cadru

şi a programelor 1 oră

Analiza documentelor de proiectare a activităţii instructiv-educative a

mentorului: planificarea semestrială şi anuală, proiectarea pe unităţi de învăţare,

proiectele didactice ale unor lecţii 3 ore

Analiza documentelor comisiei metodice: planificarea activităţilor metodice din

şcoală, materiale prezentate în comisia metodică 1 oră

2. Asistenţa la activităţile instructiv-educative la clasă, la activităţile de

formare continuă, analiza acestora

Asistenţa la activităţile susţinute de profesorul de mentor: la lecţiile derulate la

clasă, la activităţile comisiei metodice, la activităţile educative non-formale

organizate de către şcoală (proiecte de studiu sau de învăţare prin activităţi în

folosul comunităţii, vizite de studiu ale elevilor, expoziţii, excursii tematice etc.) 14 ore

Analiza şi evaluarea activităţilor asistate 4 ore

3. Proiectarea şi elaborarea unor materiale necesare organizării şi

desfăşurării activităţilor didactice şi educative.

Realizarea proiectele didactice ale lecţiilor susţinute de cursanţi, a seturilor de

materiale didactice necesare la aceste lecţii 9 ore

Susţinerea lecţiilor la clasă 3 ore

Analiza şi evaluarea lecţiilor susţinute 2 ore

4. Activităţi de observare şi cunoaştere psihopedagogică a elevului

Întocmirea unei fişe de observaţie sistemică a unor elevi (cel puţin doi) din clasa

la activităţile căreia cursantul a participat cel mai des şi a unei fişe de

caracterizare psihopedagogică a unui elev (dintre cei observaţi) 4 ore

Page 2: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

EVALUAREA PRACTICII PEDAGOGICE se va realiza prin:

a. evaluare continuă, pe parcursul desfăşurării practicii, realizată de profesorul mentor, având

în vedere următoarele criterii:

participarea activă la activităţile de practică pedagogică;

conţinutul şi valoarea ştiinţifică, psihopedagogică şi metodică, a materialelor realizate

privind activităţile instructiv-educative susţinute.

b. evaluare sumativă, în cadrul colocviului de practică, realizată de cadrul didactic

universitar ce coordonează activitatea de practică pedagogică, prin raportare la:

calitatea analizelor şi a observaţiilor consemnate în fişele de observaţie a lecţilor

asistate;

modul de abordare în cadrul colocviului a problematicii practicii pedagogice, capacitatea

de a opera cu cunoştinţele teoretice în analiza şi interpretarea fenomenului educaţional;

calitatea materialelor care alcătuiesc portofoliul prezentat la încheierea practicii

pedagogice.

Nota minimă pentru promovare este 7 (şapte).

Portofoliu didactic va cuprinde documentele întocmite de cursant pe perioada practicii,

observaţiile acestuia referitor la activitatea depusă, evaluările mentorului asupra prestaţiei cursantului.

Astfel, elementele obligatorii ale portofoliului de practică realizat şi prezentat de cursant sunt:

1. Evidenţa activităţilor la practica pedagogică, după modelul anexat

2. Clasele şi orarul mentorului

3. Clasele şi orarul cursantului

4. O planificarea calendaristică a mentorului pe semestrul în care are loc practica pedagogică

(la o clasă la care cursantul şi-a desfăşurat activitatea)

5. Planificarea activităţii metodice a mentorului pe semestrul în care se derulează practica

pedagogică

6. Un model de proiectare a unei unităţi de învăţare realizat de mentor

7. Fişe de asistenţă la lecţiile mentorului (minim 6), după modelul anexat

8. Descrierea unei activităţi educative non-formale organizată de către şcoală (poate fi chiar o

activitate a cursantului, în calitate de profesor diriginte)

9. 3 (trei) proiecte didactice ale lecţiilor susţinute de cursant (2 de probă şi 1 finală), semnate

de mentor (proiectele didactice vor avea formatul recomandat de mentor)

10. Fişele de evaluare ale lecţiilor susţinute de cursant, conform modelului anexat

11. 2 (două) fişe de observaţie sistemică a elevilor, după un model recomandat de mentor

12. Fişa de caracterizare psihopedagogică a unui elev, după modelul anexat, semnată de

dirigintele elevului şi de directorul şcolii

13. Raportul final întocmit şi semnat de mentor, după modelul anexat

14. Adeverinţă eliberată de unitatea şcolară în care cursantul a desfăşurat practica pedagogică

care să ateste acest lucru

15. Observaţii personale ale cursantului privind activitatea derulată în cadrul practicii

pedagogice

Facultativ, cursantul poate îngloba în portofoliul practicii pedagogice orice ale materiale

studiate, folosite, realizate de el, etc.

Page 3: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

EVIDENŢA ACTIVITĂŢILOR LA PRACTICA PEDAGOGICĂ

Nr.

crt. DATA CLASA FELUL ACTIVITĂŢII OBSERVAŢII SEMNĂTURA

MENTORULUI

Page 4: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

FIŞĂ DE ASISTENŢĂ

Practică observativă

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

PROPUNĂTOR:

DATA:

CLASA:

ARIA CURRICULARĂ:

OBIECTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

TEMA LECŢIEI:

TIPUL LECŢIEI:

COMPETENŢE SPECIFICE:

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

STRATEGIA DIDACTICĂ:

Metode:

Mijloace:

Forme de organizare:

EVALUARE:

BIBLIOGRAFIE:

Page 5: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

5

Secvenţele

lecţiei

Tim

p

Co

mp

et.

Conţinutul ştiinţific al

lecţiei

Strategia didactică Observaţii

Metode Mijloace Forme de

organizare

C G I

Page 6: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

6

FIŞĂ DE EVALUARE

A ACTIVITĂŢII DIDACTICE LA LECŢIA ASISTATĂ

DATA:

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

CLASA:

DISCIPLINA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

TEMA LECŢIEI:

TIPUL LECŢIEI:

NUMELE ŞI PRENUMELE CANDIDATULUI:

Nr.

Crt. Criteriul Aspecte verificate

Pct.

Max.

Evaluare

Observaţii

1. Proiectarea

lecţiei

(maxim 20 pct.)

Respectarea metodologiei de elaborare a

proiectului lecţiei

3

Stabilirea competenţelor specifice în conformitate

cu programa şcolară

3

Stabilirea conţinuturilor şi proiectarea activităţilor

de învăţare în raport cu competenţele urmărite

4

Estimarea resurselor şi a strategiilor de învăţare 4

Proiectarea itemilor de evaluare în concordanţă cu

competenţele specifice

4

Creativitate în proiectarea lecţiei 2

2. Desfăşurarea

lecţiei

(maxim 40 pct.)

Asigurarea volumul optim, caracterului ştiinţific şi

rigurozităţii conţinutului; esenţializarea şi

sistematizarea sa

6

Valorificarea valenţelor educaţionale ale

conţinuturilor, dezvoltarea creativităţii elevilor

5

Folosirea strategiilor didactice de predare cu

accent pe metode active-participative în corelaţie

cu obiectivele şi competenţele stabilite.

Respectarea principiilor şi cerinţelor învăţării

activ-participative

7

Corelaţii intra- şi interdisciplinare, caracter

practic-aplicativ

2

Individualizarea învăţării şi asigurarea egalităţii

şanselor

5

Asigurarea şi utilizarea mijloacelor de învăţământ 5

Succesiunea logică a situaţiilor de învăţare în

corelaţie cu tipul lecţiei; ritmarea şi secvenţierea

optimă a activităţilor

5

Utilizarea temei pentru acasă ca mijloc de

asigurare a eficienţei demersului didactic

5

3. Comportamen- Managementul clasei; organizarea, conducerea, 5

Page 7: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

7

tul cadrului

didactic

(maxim 30 pct.)

controlul activităţii

Abilitate pedagogică, creativitate, adaptabilitate în

depăşirea situaţiei problematice apărute în

demersul didactic

5

Stăpânire de sine, control asupra colectivului 5

Conduita în relaţiile cu elevii (cooperare, respect

faţă de elevi)

5

Ţinuta, tehnicile comunicaţionale, limbajul verbal

şi nonverbal

5

Stimularea interesului elevilor pentru disciplina de

studiu, cultivarea încrederii în sine şi a

capacităţilor de progres, încurajarea dezvoltării

personale a elevilor

5

4. Competenţa

evaluativă

(maxim 10 pct.)

Utilizarea tehnicilor adecvate de evaluare

(diversitate, coerenţă, relevanţă)

3

Asigurarea caracterului motivant şi stimulativ al

evaluării

2

Dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare 2

Dezvoltarea capacităţilor de utilizare a celor

învăţate, asigurarea feed-back-ului procesului de

învăţare

3

5. Punctaj acordat 100

6. Nota acordată

7. Comentarii şi

recomandări

Nota se va acorda în funcţie de punctajul obţinut, după cum urmează:

Pentru un punctaj de minim 95 puncte se acordă nota 10

Pentru un punctaj cuprins între 85 puncte şi 94 puncte se acordă nota 9

Pentru un punctaj cuprins între 75 puncte şi 84 puncte se acordă nota 8

Pentru un punctaj cuprins între 65 puncte şi 74 puncte se acordă nota 7

Pentru un punctaj cuprins între 55 puncte şi 64 puncte se acordă nota 6

Pentru un punctaj cuprins între 45 puncte şi 54 puncte se acordă nota 5

SEMNĂTURA CURSANTULUI SEMNĂTURA MENTORULUI

Page 8: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

8

FIŞA PSIHOPEDAGOGICĂ – model

Unitatea şcolară (unitatea de învăţământ).........................................................................

Localitatea............................................................................................................................

DATE BIOGRAFICE

1. Date personale:

Numele şi prenumele...............................................................................................

Clasa la care învaţă elevul........................Profilul....................................................

Data naşterii: anul..................luna................ziua....................................................

Domiciliul.................................................................................................................

2. Date familiale (date despre familia elevului):

Tipul de familie:

Organizată

Dezorganizată

Educogenă

Needucogenă

Componenţa/structura familiei: părinţi (tutori), fraţi/surori, etc

Nr.

crt Numele şi prenumele

Poziţia în structura

familiei Vârsta

Pregătirea

şcolară Profesia

Ocupaţia/locul

de muncă

1 mama

2 tata

3 frate

4 soră

5 ..............

6 .................

Page 9: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

9

- Rangul elevului în structura familiei.........................................................................

- Alte persoane în familie (unde este cazul)................................................................

...................................................................................................................................

- Alte situaţii.................................................................................................................

- Date privind starea de sănătate a membrilor familiei.................................................

.....................................................................................................................................

.....................................................................................................................................

.....................................................................................................................................

Atmosfera şi climatul familial educativ:

Raporturi armonioase, de înţelegere între elevi şi părinţi;

Raporturi punctate de conlicte mici şi trecătoare;

Dezacorduri puternice în relaţiile din familie, conflicte frecvente;

Conflicte intrafamiliale puternice şi deosebit de frecvente (familie destrămată

sau pe cale de destrămare).

Condiţii de viaţă (familială) şi de muncă ale elevului:

Foarte precare

La limită

Acceptabile

Bune

Foarte bune

Condiţii materiale şi spirituale (în familie):

a) Venit: ......................................................................................................................

b) Condiţii de existenţă oferite: ..................................................................................

..................................................................................................................................

c) Preocupări spirituale: ..............................................................................................

...................................................................................................................................

Influenţe din afara familiei (vecini, prieteni, colegi, etc):

Reduse

Ample

Page 10: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

10

Frecvente

Întâmplătoare

3. Evenimente semnificative în evoluţia elevului (până în prezent)

Dezvoltarea fizică şi starea de sănătate a elevului:

- Antecedente personale (dacă este cazul)/ îmbolnăviri pe parcursul şcolarităţii:

....................................................................................................................................

- Starea generală de sănătate (în prezent): ...................................................................

.....................................................................................................................................

- Menţiuni medicale semnificative pentru activitatea şcolară:......................................

.....................................................................................................................................

Performanţe şcolare (situaţia şcolară până în prezent):

- Şcoli frecventate: ...................................................................................................

................................................................................................................................

- Rezultate obţinute:

a) Media generală

Clasa I II III IV V VI VII VIII IX X

Media generală

b) Media de promovare pe semestrul.................................../ anul în curs

c) Discipline cu performanţe superioare (rezultate foarte bune):

Nr. crt. Disciplina (materia) Media

Page 11: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

11

d) Succese remarcabile (cercuri, olimpiade, concursuri şcolare, etc):

disciplinele: .......................................................................................

.............................................................................................................

tipul performanţei (concurs, olimpiadă, etc): ...................................

.............................................................................................................

e) Interese şi motivaţie puternică pentru disciplinele (materiile, obiectele de

învăţământ):

..............................................................................................................................

.......................................................................................................................

f) Discipline la care întâmpină dificultăţi şcolare, educaţionale:

............................................................................................................................

natura

dificultăţilor:......................................................................................................

manifestări:

...................................................................................................................

motivul:

.........................................................................................................................

g) Deficienţe (senzoriale, intelectuale, afective, motorii) – după caz:

...................................................................................................................................................

...................................................................................................................................................

Activităţi/preocupări extraşcolare (plastice, muzicale, sportive, etc): .........................

....................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................

4. Profil psihosocial (caracterizare psihosocială)

4.1.Particularităţi ale proceselor cognitive şi stilului de muncă intelectuală

Caracteristici ale funcţiei senzorio-perceptive şi de reprezentare:

Predomină modalitatea vizuală de percepţie a informaţiei

Predomină modalitatea auditivă de percepţie a informaţiei

Percepţie difuză, superficială a materiei de învăţat

Percepţie complexă, spirit de observaţie

Page 12: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

12

Enunţ Calificative

Excepţional Foarte bine Bine Satisfăcător Slab

Spiritul de observaţie

Capacitatea de reprezentare anticipativă

Capacitatea de reprezentare reproductivă

Caracteristici ale dezvoltării intelectuale / nivelul de inteligenţă

Inteligenţă

foarte bună

Inteligenţă

bună

Inteligenţă de

nivel mediu Inteligenţă scăzută Inteligenţă sub limită

Enunţ Calificative

Excepţional Foarte bine Bine Satisfăcător Slab

Capacitatea de înţelegere a informaţiilor,

situaţiilor

Capacitate de înţelegere spontană

Surprinderea datelor unei probleme

Surprinderea esenţialului

Capacitate de analiză şi sinteză

Capacitate de abstractizare şi generalizare

Flexibilitate în alegerea soluţiilor pentru

rezolvarea problemelor, a situaţiilor

Deprinderi intelectuale

Învăţarea bazată pe înţelegere

Rezistenţa la efort intelectual

Particularităţi ale memoriei:

Foarte bună Bună Medie Slabă Foarte slabă

Page 13: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

13

Enunţ Calificative

Excepţional Foarte bine Bine Satisfăcător Slab

Memorie predominant mecanică

Memorie predominant logică

Utilizarea memotehnicilor

Rapiditatea memorării

Trăinicia păstrării

Exactitatea reactualizării

informaţiilor

Promptitudinea reactualizării

Învăţarea reproductivă

Particularităţi ale imaginaţiei

Enunţ Calificative

Excepţional Foarte bine Bine Satisfăcător Slab

Imaginaţie reproductivă

Imaginaţie reproductiv-creatoare

Pentru activităţi tehnice

Pentru activităţi artistice

Creativitate

Particularităţi ale limbajului

Enunţ Calificative

Excepţional Foarte bine Bine Satisfăcător Slab

Corectitudinea exprimării orale

Expresivitatea verbală

Fluenţa exprimării verbale

Volumul vocabularului

Page 14: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

14

Atenţia:

Enunţ Calificative

Excepţional Foarte bine Bine Satisfăcător Slab

Capacitate de concentrare a

atenţiei

Distributivitatea atenţiei

Mobilitatea atenţiei

Fluctuaţia atenţiei

Caracteristici motivaţionale şi volitive

Enunţ Calificative

Motivaţia şi voinţa în activitatea

de învăţare Excepţional Foarte bine Bine Satisfăcător Slab

Motivaţia cognitivă

Motivaţia afectivă

Motivaţia intrinsecă

Motivaţia extrinsecă

Competitivitate

Perseverenţă

Nivelul aspiraţiilor

Promptitudinea în luarea

deciziilor

Stilul de muncă

a) Cum lucrează:

sistematic, ritmic, organizat;

inegal, fluctuant, în salturi,

neglijent, copiază temele de la alţii sau aşteaptă să i le facă alţii;

alte menţiuni: ................................................................................................

........................................................................................................................

Page 15: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

15

b) Sârguinţa:

Foarte sârguincios Sârguincios Puţin sârguincios nesârguincios

c) Autonomie, creativitate:

Inventiv, cu manifestări de creativitate,

Manifestă uneori iniţiativă, independenţă,

Nesigur, dependent, fără iniţiativă,

Procedează rutinier, se conformează de regulă modelului,

Alte caracteristici: .................................................................................

......................................................................................................................

Particularităţi ale proceselor afective:

a) Emotivitate:

foarte emotiv, excesiv de timid,emoţiile îi perturbă activitatea;

emotiv, fără reacţii dezadaptative;

îndrăzneţ, neemotiv.

b) Dispoziţie afectivă predominantă:

vesel, optimist;

mai mult trist, deprimat.

4.2. Trăsături de personalitate specifice

Temperamentul:

puternic exteriorizat, impulsiv, nestăpânit, inegal, iritabil, uneori agresiv, activ,

rezistent la solicitări, cu tendinţe de dominare a altora;

calm, controlat, reţinut, lent, uneori nepăsător, mai greu adaptabil, rezistent la

solicitări repetitive;

hipersensibil, interiorizat, retras, nesigur, anxios;

tip combinat...............................................................................................................

Page 16: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

16

Însuşiri aptitudinale

lucrează repede, rezolvă uşor şi corect sarcinile de învăţare

rezolvă corect, dar consumă mai mult timp şi investeşte mai multă energie;

lucrează greoi, cu erori, nu se încadrează în timp.

Trăsături de caracter:

a) Atitudinea faţă de muncă:

pozitivă: ............................................................................................................

negativă: ............................................................................................................

b) Atitudinea faţă de alţii:

pozitivă: ............................................................................................................

negativă: ............................................................................................................

c) Atitudinea faţă de sine:

pozitivă: ..............................................................................................................

negativă: ..............................................................................................................

Enunţ: Calificative

Trăsături temperamental-caracteriale Excepţional Foarte bine Bine Satisfăcător Slab

- Comunicativ

- Activ

- Vioi

- Cu iniţiativă

- Optimist

- Impulsiv

- Disciplinat

- Încrezător în sine

- Retras

- Emotiv

- Altruist

- Curajos

Page 17: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

17

- Sincer

- Conştiincios

- Ordonat

- Introvertit

5. Conduita elevului la lecţie şi în clasă

5.1. Conduita la lecţie:

atent, participă activ, cu interes;

atenţia şi interesul inegale;

de obicei pasiv, aşteaptă să fie solicitat;

prezent numai fizic, cu frecvente distrageri.

5.2. Purtarea în general:

exemplară, ireproşabilă;

corectă, civiincioasă;

cu abateri comportamentale relativ frecvente, dar nu grave;

abateri comportamentale grave, tendinţe spre devianţă, devianţă.

6. Conduita în grup. Integrarea socială a elevului:

6.1 Participarea la viaţa de grup:

mai mult redusă, rezervat, izolat, puţin comunicativ;

participă la activitatea de grup numai dacă este solicitat;

este în contact cu grupul, se integrează, dar preferă sarcinile executive.

caută activ contactul cu grupul, sociabil, comunicativ, cu iniţiativă, bun organizator şi

animator al grupului.

6.2. Cum este văzut de colegi:

bun coleg, sensibil, te înţelegi şi te împrieteneşti uşor cu el;

bun coleg, săritor la nevoie, te poţi bizui pe el;

preocupat mai mult de sine, trăsături individualiste, egoiste.

Page 18: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

18

6.3. Colegii îl apreciază pentru:

rezultatele la învăţătură;

performanţele extraşcolare;

pentru că este prietenos, apropiat.

7. Rezultatele examinării psihosociale: ...................................................................................

.................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................

................................................................................................................................................

8. Opţiunea şcolară/profesională: .............................................................................................

....................................................................................................................................................

9. Alte date semnificative: .........................................................................................................

..............................................................................................................................................

.................................................................................................................................................

10. Asistenţa psihopedagogică necesară: .................................................................................

...............................................................................................................................................

.................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................

11. Aprecieri generale şi recomandări: ...................................................................................

.................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................

12. Concluzii: ..............................................................................................................................

.......................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................

Diriginte Director

Page 19: Anexa 4 HS 30 ian 2014 Metodologie disciplina practica

19

RAPORT FINAL

ASUPRA PERIOADEI DE PRACTICĂ PEDAGOGICĂ

CURSANT:_____________________________ ANUL_____________________

MENTOR______________________________ SPECIALIZAREA___________

ŞCOALA_____________________________________________________________

NOTA ACORDATĂ__________________________

Următorul raport va prezenta competenţele cursantului-profesor după efectuarea practicii şi va sugera

potenţialul său ca viitor profesor în noua specializare.

DATA________ SEMNĂTURA MENTORULUI