andrei (1).docx

152
Mărfuri chimice 3. MĂRFURI CHIMICE 3.1 Agenţi de spălare Agenţ ii de spălare conţ in substanţe tensioactive care au în principal proprietatea de a desprinde şi de a trece în soluţ ie sau în suspensie impurităţile existente pe diferite suprafeţe. Din această grupă de produse fac parte săpunurile şi detergenţii. 3.1.1 Procese fizico-chimice specifice operaţiei de spălare Însuşirea comună tuturor substanţelor tensioactive este aceea de a se orienta într-un anumit fel la suprafaţa de contact dintre două medii, producând o modificare a tensiunii interfaciale, adică a forţelor care se exercită între moleculele unui lichid, astfel încât suprafaţa sa să devină mai mică. Când două substanţe se amestecă în aşa fel, încât au aspect complet uniform, chiar privite la microscop şi nu se deosebesc în aparenţă prin nimic de lichidele obişnuite, ele formează o soluţie. Sunt cazuri, îns ă, când un lichid sau o substanţă solidă divizată în particule foarte fine dau cu un alt lichid un amestec neuniform şi discontinuu (faza dispersă) în care

Upload: bisii-oanaa

Post on 21-Dec-2015

109 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Mărfuri chimice

3. MĂRFURI CHIMICE

3.1 Agenţi de spălareAgenţ ii de spălare conţ in substanţe tensioactive care au în principal

proprietatea de a desprinde şi de a trece în soluţ ie sau în suspensie impurităţile existente pe diferite suprafeţe. Din această grupă de produse fac parte săpunurile şi detergenţii.

3.1.1 Procese fizico-chimice specifice operaţiei de spălareÎnsuşirea comună tuturor substanţelor tensioactive este aceea de a se

orienta într-un anumit fel la suprafaţa de contact dintre două medii, producând o modificare a tensiunii interfaciale, adică a forţelor care se exercită între moleculele unui lichid, astfel încât suprafaţa sa să devină mai mică.

Când două substanţe se amestecă în aşa fel, încât au aspect complet uniform, chiar privite la microscop şi nu se deosebesc în aparenţă prin nimic de lichidele obişnuite, ele formează o soluţie.

Sunt cazuri, îns ă, când un lichid sau o substanţă solidă divizată în particule foarte fine dau cu un alt lichid un amestec neuniform şi discontinuu (faza dispersă) în care unul din componenţi, este înconjurat de o masă de lichid care constituie mediul de dispersie. Astfel de amestecuri eterogene, în care faza dispersă nu mai poate fi văzută uneori nici lamicroscop, se numesc coloizi.

Starea coloidală joacă un rol

deosebit în acţiunea agenţilor tensioactivi.

Deşi diferiţi din punct de vedere alCOO¯

Rcompoziţiei chimice, aceşti agenţi au o

caracteristică comună. Molecula lor este

formată din două părţi distincteFig. 3.1. Structura moleculeiasimetrice, structura lor corespunzând

formulei generale R-COO¯Na+. Una din unui agent de spălarepărţi formează un grup mai lung, hidrofob(R), cealaltă (mult mai mică) este gruparea hidrofilă (COO¯). Molecula unui astfel de substanţe este reprezentată schematic (fig. 3.1) printr-un cerc

183

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

(gruparea hidrofilă) şi o linie (gruparea

hidrofobă). Gruparea hidrofobă poate fiApă

un radical alifatic (cu catenă lungăcompusă din 8-18 atomi de carbon),

aromatic, hidro-aromatic sau alchil-aromatic.

În soluţii foarte diluate, agenţii de

spălare sunt dizolvaţi sub formă de anioniApăşi cationi individuali. Soluţiile acestea au

o tensiune superficială mult mai micădecât apa curată. Moleculele agenţilor de

spălare se acumulează la suprafaţa apei,

cu grupele COO¯ hidrofile spre apă şi

grupele R hidrofobe spre exterior. Aceastaexplică puterea de udare ridicată a Apă

agenţilor de spălare şi formarea băşicilor

de către aceste soluţii.

În soluţii mai concentrate, grupele

hidrofobe R din anioni se asociază (prin

forţe van der Waals) dând naştere la

coloizi micelari (fig. 3.2).Apă

Puterea de spălare a agenţilor

tensioactivi se datorează proprietăţii Fig. 3.2. Dispunerea grupărilorgrupărilor hidrofobe de a se adsorbi (ca în hidrofobe în soluţii concentratefig. 3.3) pe suprafaţa picăturilor degrăsime sau pe particule solide aderente la piele sau textile, solubilizând

astfel aceste impurităţi. Cationii rămân liberi

în soluţie în vecinătatea grupelor hidrofile

hidratate.Structura grupei hidrofobe, lungimea

Ulei catenei, prezenţa ramificaţiilor laterale aumare influenţă asupra intensităţii activităţii

capilare, deci asupra domeniului deîntrebuinţare al agentului tensioactiv.

Activitatea capilară mai este influenţată şi de

Fig. 3.3. Absorbţia grupărilor aşezarea grupei hidrofile în moleculă.

hidrofobe pe suprafaţa Când grupa hidrofilă se găseşte la

capătul grupei hidrofobe, molecula esteimpurităţilor

184

Mărfuri chimice

liniară, asimetrică şi polară. Substanţele cu astfel de molecule sunt în primul rând agenţi de spălare.

Uneori mai multe grupe hidrofile sunt legate de-a lungul grupei hidrofobe. Aceasta măreşte solubilitatea în apă, dar le reduce puterea de spălare. Compuşii respectivi sunt folosiţi ca agenţi de dispersie.

3.1.2 Proprietăţi fizico-chimice ale agenţilor de spălareDupă cum se vede, proprietatea agenţilor tensioactivi de a spăla nu este

unica proprietate a acestor substanţe, ci rezultanta mai multor proprietăţi fizico-chimice dintre care cele mai importante sunt: udarea, spumarea, emulsionarea, puterea de dispersie, stabilitatea faţă de apele dure şi faţă de sărurile metalice.

Udarea. Multe tipuri de suprafeţe, inclusiv ţes ăturile, se acoper ă în timpul folosirii cu o crustă grasă sau uleioasă şi din această cauză se udă greu cu apă. Prin dizolvarea în apă a unei mici cantităţi de săpun sau detergent, ţesăturile neabsorbante devin absorbante.

Deci agenţii de spălare fac posibilă udarea, care constituie prima fază a spălării. Ca atare, toate săpunurile şi detergenţii trebuie să fie buni agenţi de udare.

Spumarea. Soluţiile de săpun, ca şi acelea ale celor mai mulţi detergenţi produc o spumă abundent ă. Aceasta contribuie la împiedicarea redepunerii impurităţilor pe suprafaţa de spălat. Dar, după cum se va vedea în cele ce urmează, o spumare abundentă nu este un atribut al unei bune spălări.

Tensiunea superficială a unui lichid are tendinţa de a împiedica formarea spumei. Spre a obţine spumă este deci necesară întâi micşorarea tensiunii superficiale. Cantitatea de spumă depinde mai ales de lungimea grupei hidrofobe din moleculă. Cele mai multe tipuri de detergenţi care au grupe hidrofobe de 12-14 atomi de carbon dau o spumă mai abundentă decât tipurile de detergenţi cu grupe hidrofobe mai scurte sau mai lungi. Natura grupei hidrofile influenţează de asemenea abundenţa spumei. Detergenţii anionici dau de obicei o spumă mai abundentă decât cei neionici. La o lungime egal ă a grupei hidrofobe, la detergenţii neionici abundenţa spumei creşte o dată cu lungimea grupei hidrofile. Abundenţa spumei nu este semn al unei mari puteri de spălare. Ea este influenţată şi de valoarea pH-ului soluţiei, de conţinutul de electrolit şi de duritatea apei. Cu cât apa este mai dură, cu atât spuma este mai puţin abundentă . Detergenţii au puterea maximă de spumare chiar la concentraţii relativ mici. Această putere de

185

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

spumare poate fi mărită prin adăugare de fosfaţi şi de carboxi-metil-celuloză.

Sunt cazuri când spuma poate constitui un dezavantaj. De exemplu, în maşinile de spălat vase nu se pot întrebuinţa detergenţi obişnuiţi pentru că spuma stânjeneşte acţiunea jeturilor de apă. De asemenea, pentru maşinile automate de spălat rufe o spumă prea abundentă poate împiedica curăţirea. Pentru asemenea întrebuinţări s-au creat detergenţi speciali cu puteri spumante reduse.

Emulsionarea. În cazul dispersiilor de lichide nemiscibile, se creează o stare coloidală cunoscută sub numele de emulsie. Din emulsii lichidele componente se separă după o durată mai lungă sau mai scurtă. Pentru a creşte stabilitatea emulsiilor, se utilizează o substanţă care micşorează tensiunea interfacială dintre cele două lichide în contact (lichidul dispers şi mediul de dispersie). Asemenea substanţe se numesc emulgatori.

Toţi agenţii de spălare sunt buni emulgatori. Prin aceasta ei fac posibilă dispersarea uleiurilor şi grăsimilor în picături foarte mici şi, datorită proprietăţii lor de a se concentra şi orienta pe suprafeţ ele de contact, ei se fixează pe interfaţa ulei/apă. Astfel se micşoreaz ă simţitor tensiunea superficială ş i se evită unirea picăturilor mici de ulei în picături mai mari, realizându-se stabilitatea emulsiei. După cum s-a arătat, grupele hidrofobe ale agentului de spălare sunt în acelaşi timp lipofile (sunt atrase de grăsimi) şi se orientează spre interiorul picăturii, grupele hidrofile, care sunt lipofobe, se orientează către partea exterioară a picăturii care este în contact cu apa.

Puterea de dispersie. Murdăria este format ă în cea mai mare parte din substanţe sau din particule solide învelite cu o peliculă uleioasă care le fixează pe ţesături, pe piele etc.

Agenţii de spălare înving forţele care fixează murdăria pe materialul de bază, scot această murdărie şi o reţin în suspensie sau dispersie, astfel încât să nu se depună din nou. Toţi agenţii de spălare au putere de dispersie, ceea ce înseamnă că pot să împiedice aglomerarea particulelor solide aflate în suspensie, uşurând astfel îndepărtarea lor. Toţi agenţii de spălare sunt buni agenţi de dispersie, însă nu toţi agenţii de dispersie sunt buni agenţi de spălare, deoarece un bun agent de spălare trebuie să posede şi putere de udare, de emulsionare şi de spălare. Puterea de dispersie intervine numai după ce particulele solide din murdărie au fost îndepărtate de pe suprafaţă, răspândindu-le omogen în toată masa lichidului.

Stabilitatea faţă de apele dure şi sărurile metalice. Dacă apa de spălare conţine săruri ale metalelor alcalino-pământoase (de obicei calciu,

186

Mărfuri chimice

magneziu), săpunurile şi detergenţii anionici se transformă din săruri solubile în săruri insolubile. Ca atare, o parte din agenţii de spălare se pierde pentru precipitarea sărurilor de calciu şi de magneziu. Numai după ce precipitarea s-a încheiat, săpunurile şi detergenţii încep acţiunea de spălare.

Detergenţii cationici reacţioneaz ă la rândul lor cu anionii sărurilor care formează duritatea. Pierderile sunt cu atât mai mari cu cât apa este mai bogată în sulfaţi şi cloruri.

Spălarea. Din cele arătate mai sus, reiese că spălarea este un fenomen foarte complex. Ea este rezultanta proprietăţilor de udare, spumare, emulsionare şi dispersie pe care le prezint ă agenţii de spălare. Din cauza varietăţii fibrelor, a fineţii şi a răsucirii lor, precum şi a diferitelor feluri de ţesături, natura suprafeţelor materialelor textile este foarte diferită.

Murdăria este reţinută de textile, în parte mecanic între fibre şi fire, în parte pătrunde în spaţiile microscopice dintre fibre. Aderenţa murdăriei pe textile creşte o dată cu timpul. Soluţia de spălare conţine adesea, pe lângă agenţii tensioactivi, ş i substanţe ajutătoare la spălat care contribuie la îndepărtarea murdăriei emulsionate, dispersate sau dizolvate. La spălare are loc întâi udarea murdăriei şi a fibrelor textile. Grăsimile şi uleiurile sunt emulsionate, pigmenţii solizi sunt dispersaţi, părţile de murdărie solubile în apa de spălare sunt dizolvate.

Un rol important la spălare îl are sarcina electrică. În apa curată, fibrele textile ş i murdăria se încarcă negativ prin absorbţia de ioni HO¯, iar prin adăugarea de substanţe alcaline, sarcina negativă este sporită. Datorită sarcinii electrice negative, deci de acelaş i sens cu cea a fibrelor şi a murdăriei, la întrebuinţarea săpunurilor ş i a detergenţilor anionici are loc o respingere electrostatică între fibre ş i emulsie, care uşurează sensibil îndepărtarea murdăriei. Dacă particulele de murdărie se încarcă pozitiv, ceea ce întâmplă când se întrebuinţează detergenţii cationici, fibrele având sarcina negativă, are loc o atracţie între fibre şi murdărie şi, deci, atragerea din nou a impurităţilor pe fibre. O spălare efectivă cu detergenţi cationici nu poate fi realizată decât fie utilizând o apă de spălare puternic acidă, fie întrebuinţând o cantitate mare de detergenţi cationici, ceea ce are ca efect încărcarea pozitivă a fibrelor, astfel că murdăria şi materialul textil au sarcini electrice de semne opuse.

Puterea de spălare a săpunurilor şi detergenţilor creşte repede la început, o dată cu creşterea concentraţiei lor, până la aşa-numita concentraţie critică, când puterea de spălare atinge un maxim, pentru a scădea încet dacă este depăşită concentraţia critică.

187

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnÎn practică, concentraţia obişnuită a agenţilor de spălare corespunde

aproximativ concentraţiei critice. În cadrul procesului de spălare, pe lângă mecanismele fizico-chimice exercitate de săpunuri ş i detergenţi, mai au roluri importante tratarea mecanică a textilelor supuse spălării, temperatura şi durata spălării.

3.1.3 SăpunurileSăpunul este un amestec de săruri de sodiu sau de potasiu ale unor acizi graşi superiori,

cu unele substanţe rămase din procesul de fabricaţie sau adăugate în vederea îmbunătăţirii calităţii produsului.

Săpunurile se produc industrial, atât din acizi organici superiori, sintetici sau naturali, cât şi din grăsimi, prin saponificare cu soluţii de hidroxid de sodiu sau de potasiu.

Calitatea săpunului depinde în mare măsur ă de acidul gras şi de grăsimea întrebuinţată, de substanţele alcaline şi de procedeul folosit pentru saponificare.

a. Materii prime, materiale auxiliare, ingrediente specialeÎn figura 3.4 sunt prezentate materiile prime, materialele auxiliare şi ingredientele

speciale de intră în compoziţia săpunurilor.

a 1. Materii primeDin categoria materiilor prime fac parte: grăsimile, acizii organici şi substanţele

alcaline.Natura, proprietăţile şi calitatea grăsimilor şi acizilor organici determină aspectul,

consistenţa şi puterea de spălare a săpunului.Grăsimile folosite la fabricarea săpunurilor sunt:

• grăsimile animale. Untura de porc, seul de ovine sau bovine, uleiul de peşte constituie o materie primă valoroasă, deoarece săpunul de sodiu al acestor grăsimi se dizolvă bine în apă fierbinte, formând o spumă fină şi abundentă.

• uleiurile vegetale sunt extrase din seminţele şi fructele plantelor prin diverse procedee: prin presare, prin extracţie cu solvenţi etc. La fabricarea săpunurilor se utilizează în principal următoarele grăsimi vegetale: - uleiul de floarea soarelui produce un săpun moale şi foarte spumant, pretându-se

foarte bine la fabricarea săpunurilor de toaletă.

188

Mărfuri chimice

- uleiul din germeni de porumb produce săpunuri de sodiu tari, însă cu rezistenţă redusă la apa caldă; este utilizat în amestec cu alte grăsimi la obţinerea săpunului de rufe. Săpunul de potasiu din ulei de porumb este în schimb un săpun moale, destul de rezistent la variaţiile de temperatură.

Materiiprime

SĂPUN

Materiale auxiliare şi

de umplutură

Ingredientespeciale

Untură de porc

animaleSeu de ovineSeu de bovine

Grăsimi

Ulei de peşte

Ulei de floarea soareluiUlei de porumb

vegetaleUlei de ricinUlei de inUlei de cocosUlei de palmierUlei de măsline

Grăsimi deglicerinate

Acizi organici NafteniciColofoniu

SubstanţeHidroxid de sodiuHidroxid de potasiu

alcaline Carbonat de sodiuCarbonat de potasiu

Clorura de sodiu

Clorura de potasiu Silicatul de sodiu

Talcul Caolinul coloidal Bentonita

Substanţe de parfumare Substanţe colorante Substanţe de albire Substanţe emoliente Substanţe deodorante Substanţe antimicrobiene

Fig. 3.4. Compoziţia săpunurilor- uleiul de ricin este întrebuinţat numai în cantităţi mici, deoarece produce săpunuri

cu o putere de spumare redusă. În cantităţi reduse contribuie la mărirea stabilităţii spumei şi, totodată, conferă

189

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnelasticitate masei de săpun. Uleiul de ricin în amestec cu alte grăsimi transmite săpunului o transparenţă parţială, care conferă un aspect frumos, în special săpunului de toaletă, fiind folosit la fabricarea săpunului de glicerină.

- uleiul de in este întrebuinţat doar la fabricarea săpunului moale de potasiu, pentru care se pretează foarte bine, spumând abundent. Din cauza afinităţii ridicate faţă de oxigen a uleiului de in, săpunurile fabricate din acest ulei râncezesc uşor. Datorită vitaminei F pe care o conţine, uleiul de in este folosit ca produs de amestec la fabricarea săpunurilor fine de toaletă.

- uleiul de cocos dă un săpun cleios care se precipită greu cu sare. Această proprietate a săpunului împreună cu proprietatea sa de a se dizolva în apa rece, formând o spumă abundentă, au determinat utilizarea pe scară largă a acestei materii prime la fabricarea săpunurilor. Săpunul din unt de cocos obţinut la rece este foarte tare, are o culoare albă, este uşor solubil chiar şi în apă rece şi spumează puternic în toate tipurile de apă.

- uleiul de palmier are aceeaşi comportare la saponificare ca şi uleiul de cocos, datorită conţinutului de trilaurină. El dă săpunuri albe, inodore, curate şi cu o mare putere de spumare.

- uleiul de măsline este utilizat la fabricarea săpunurilor de toaletă. Săpunurile pe bază de ulei de măsline rezistă bine la râncezire şi au o mare putere de spumare.

• grăsimile vegetale solidificate sunt obţinute prin hidrogenarea catalitică a uleiurilor. Ele sunt întrebuinţate la fabricarea săpunurilor tari.

Acizii organici folosiţi la fabricarea săpunurilor sunt grăsimile deglicerinate, acizi naftenici obţinuţi din petrol şi colofoniul.• Grăsimile deglicerinate sunt utilizate la fabricarea săpunurilor pentru a se

recupera cât mai economic glicerina. Acizii organici obţinuţi prin deglicerinarea grăsimilor sunt un amestec conţinând în diferite proporţii acid stearic, acid oleic, acid linolilic, acid linolenic, acid ricinoleic, acid palmitic, acid lauric etc.

Săpunurile obţinute din grăsimile deglicerinate au aceleaşi proprietăţi ca şi săpunurile obţinute din grăsimile corespunzătoare.

• Acizii naftenici formează săpunuri moi, uşor solubile în apă, însă de culoare închisă şi cu miros caracteristic neplăcut. Din această cauză introducerea lor în compoziţia săpunului de rufe este limitată.

• Colofoniul este un amestec de acizi abietici, pimarici etc. El nu se

190

Mărfuri chimice

foloseşte singur ci în amestec cu grăsimi, întrebuinţând proprietăţile acestora. Colofoniul dă săpunuri moi, măreş te puterea de spumare a acestora ş i împiedică într-o oarecare măsură râncezirea lor. Totodată colofoniul măreşte solubilitatea săpunurilor tari de rufe. Proporţia de colofoniu în săpun influenţează calitatea acestuia. Dacă în compoziţia săpunurilor de rufe colofoniul poate intra într -o proporţie de până la 40%, în săpunurile de toaletă proporţia sa nu poate depăşi 6-8 %.

Substanţele alcaline sunt întrebuinţate la saponificarea acizilor graşi şi a grăsimilor. Cantitatea de substanţe alcaline utilizată la fabricarea săpunului şi impurităţile prezente influenţează alcalinitatea liberă, consistenţa şi culoarea săpunului.

În procesul de fabricaţie a săpunului se utilizează următoarele substanţe alcaline:• hidroxidul de sodiu (soda caustică – NaOH) se întrebuinţează pentru

saponificarea grăsimilor neutre din acizii graşi destinaţi fabricării săpunurilor tari.

• hidroxidul de potasiu (potasa caustică – KOH) se foloseşte în special la fabricarea săpunului de toaletă lichid, a săpunurilor pastă şi a săpunului de ras.

• carbonatul de sodiu (soda calcinată – Na2CO3) se foloseşte sub formă de soluţie 32 – 33 % la saponificarea acizilor graşi de scindare şi de rafinare. În săpunurile de rufe carbonatul de sodiu se foloseşte şi ca material de umplutură.

• carbonatul de potasiu (K2CO3) se utilizează la fabricarea săpunurilor moi şi a săpunurilor de ras atunci când materia primă o constituie acizii graşi. Se utilizează într-o proporţie mai mică decât soda calcinată.

a 2. Materiale auxiliare şi de umpluturăSunt utilizate fie pentru a reduce consumul de materii prime, fie pentru a

îmbunătăţi caracteristicile de calitate ale săpunului, în special puterea de spumare şi puterea de spălare.

Se întrebuinţează cu precădere: clorura de sodiu, silicatul de sodiu, talcul, caolinul, bentonita.

Clorura de sodiu se foloseşte în industria de săpun ca atare sau sub forma unei soluţii cu concentraţia 25–26 %. Ea constituie electrolitul folosit la precipitarea săpunului. Săpunurile de calitate superioară au un conţinut mai mic de clorură de sodiu, un conţinut ridicat influenţând negativ puterea de spumare şi spălare.

191

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnSilicatul de sodiu se întrebuinţeaz ă ca material de umplutură la săpunurile de

rufe şi la fabricarea prafurilor de curăţat.Talcul şi caolinul sunt silicaţi de magneziu hidrataţi, respectiv silicaţi de

aluminiu hidrataţi. Se utilizează ca material de umplutură la fabricarea săpunurilor de rufe.

Bentonita este un pământ caolinos, format din silicat de aluminiu şi cantităţi variabile de oxid de magneziu, oxid de fier şi substanţe alcaline. Prezintă o mare putere absorbantă pentru apă şi substanţe colorante. Este utilizată ca material de umplutură, având totodată capacitatea de a creşte puterea de emulsionare a săpunului.

a 3. Ingrediente specialeAcestea determină calitatea săpunului prin influenţa pe care o au mai ales

asupra caracteristicilor de calitate subiective: miros şi persistenţa acestuia, culoare.Ingredientele speciale sunt folosite la săpunurile de toaletă. Din această

grupă fac parte: substanţele de parfumare, substanţ ele de colorare, substanţele de albire, substanţele emoliente, substanţele deodorante şi substanţele antimicrobiene.

Substanţele de parfumare. Rolul substanţ elor de parfumare este acela de a face mai plăcută întrebuinţarea săpunului şi, totodat ă, de a acoperi mirosul caracteristic grăsimilor. Parfumarea săpunurilor se realizează în medie cu 2–20 % compoziţie de parfumare, cantitatea de parfum utilizată depinzând de calitatea săpunului şi de preţul compozi ţiei de parfumare, precum şi de intensitatea ş i persistenţa compoziţiei. Ca substanţe de parfumare se folosesc diferite extracte din plante (lămâie, mere, brad, dafin, eucalipt, santal, trandafir etc.) cât şi o serie de produse sintetice (difenilmetan, acetat de benzil, oxid de difenil, salicilat de butil, fenil-etil-glicilat etc.)

Substanţele colorante. Colorarea, ca ş i parfumarea săpunurilor de toalet ă are o foarte mare importanţă, de reuşita acestor operaţii depinzând în mare măsură fineţea produsului. La fabricarea săpunurilor de toalet ă fine şi extrafine se întrebuinţează coloranţi vegetali solubili ş i coloran ţi de sinteză. Pentru săpunurile de toaletă superioare şi standard se folosesc coloranţi de sinteză ieftini şi coloranţi insolubili.

Substanţele de albire se folosesc pentru obţinerea de săpunuri cu un grad ridicat de alb şi totodată a unor săpunuri colorate cu nuanţe plăcute, pastelate.

192

Mărfuri chimice

Principalele substanţe de albire sunt: oxidul de zinc (ZnO) şi bioxidul de titan (TiO2). Ponderea lor în săpunurile de toaletă este de 0,15–0,25 %.

Substan ţele emoliente au rolul de a înmuia pielea înăsprită sau congestionată. Ca substanţe emoliente în săpunuri se introduc: extract de Aloe Barbadensis, uleiul de avocado, butil-stearatul.

Substanţele deodorante sunt introduse în săpunuri pentru a reduce sau masca mirosurile neplăcute ale corpului. În acest sens se folosesc: sulfatul de aluminiu, palmitatul de zinc, citratul de aluminiu etc.

Substanţele antibacteriene au rolul de a reduce activitatea unui spectru larg de bacterii existente pe piele, fără a o afecta. În acest scop, în săpunuri se introduc: hexaclorofen, triclorcarbamida, trifluor-metil-carbamida.

Adaosuri de degresare. Săpunul, fiind o substanţă alcalină, produce senzaţia de uscăciune a pielii. Această stare de disconfort este înlăturată de adaosurile de degresare. Cu rol degresant în săpunuri se introduc: alcooli graşi, izopropil-palmitat, izoadipat, alchil-amide ale acizilor graşi, esteri greu saponificabili precum lanolina, uleiul de parafină, vaselină etc.

b. Sortimentul de săpunuriDupă destinaţie, săpunurile se pot clasifica în:

• săpunuri de rufe • săpunuri de toaletă • săpunuri deodorante • săpunuri medicinale • săpunuri speciale • săpunuri pentru copii.

Săpunul de rufe. Din punct de vedere al consistenţei săpunul de rufe poate fi: săpun cu consistenţă tare. Acest tip de săpun este constituit dintr-un amestec

de săruri de sodiu ale acizilor graşi proveniţi din materii grase animale, vegetale ş i ale acizilor naftenici, cu sau făr ă materiale de umplutură. Săpunul de rufe cu consistenţă tare conţine între 45–72 % acizi graşi şi se prezint ă sub formă de calupuri de formă paralelipipedică, cu mase cuprinse între 250 şi 1000 g.

• săpun sub formă de pastă. Acest tip de săpun este obţinut prin saponificarea cu hidroxid de potasiu a acizilor graşi, în special nesaturaţi. Se prezintă sub forma unei paste transparente, care prezintă uneori aspect grăunţos şi conţine 30–60 % acizi graşi. Acest tip de săpun se pretează

193

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnmai puţin pentru spălarea de rufe şi mai mult pentru alte utilizări precum spălarea pardoselilor, a tâmplăriei vopsite, a pereţilor etc.

• săpun sub formă de fulgi. Conţine un amestec de praf de săpun, sodă calcinată, sticlă solubilă, fosfat trisodic, substanţe care dezvoltă oxigen activ etc. Se prezintă sub formă de fulgi sticloşi de culoare alb-gălbuie, foarte uşor solubili în apă ş i are un conţinut ridicat în acizi graşi (60–80 %). Săpunul sub formă de fulgi este destinat spălărilor fine.

Săpunul de toaletă se compune din sărurile de sodiu ale acizilor graşi proveniţi din grăsimi animale sau vegetale şi ingrediente speciale: substanţe de parfumare, substanţe colorante sau substanţe de albire (la săpunurile albe), substanţe emoliente, substanţe de degresare, substanţe deodorante. Săpunul de toaletă conţine minim 79 % acizi graş i şi nu trebuie să conţină grăsimi nesaponificabile. Se prezintă sub form ă de calupuri paralelipipedice, ovoidale, sferice etc. şi au mase cuprinse între 80 şi 150 g.

Săpunurile de toaletă se împart în funcţie de compoziţie şi proprietăţiîn:• săpun de toaletă obişnuit (standard). Are un conţinut de acizi graşi de 71 % şi un

adaos obişnuit de substanţe colorante şi cantităţi reduse de substanţe de parfumare, cu o persistenţă redusă.

• săpun de toaletă superior. Acest tip de săpun diferă de săpunurile de toaletă obişnuite prin conţinutul de acizi graşi, care este de 78 %.

• săpunuri de toaletă fine şi extrafine. Conţin în compoziţie adaosuri speciale ca ulei de cocos, ulei de palmier, lanolină, coldcremă şi substanţe de parfumare în cantităţi mai mari decât la săpunurile de toaletă obişnuite. Această compoziţie conferă săpunurilor fine şi extrafine proprietatea de a forma o spumă abundentă, chiar şi în cazul apei reci şi a apei dure, iar substanţele de parfumare au o persistenţă medie.

O grupă specială de săpunuri de toaletă o constituie săpunurile transparente.• Săpunurile transparente, denumite şi săpunuri de glicerină, sunt obţinute prin

saponificarea la semicald şi conţin diferite substanţe de umplutură, ca alcool, glicerină etc. care produc o stare de suprarăcire, împiedicând cristalizarea. Conţin în general 40 % acizi graşi. După natura substanţelor adăugate pentru obţinerea transparenţei, săpunurile transparente se împart, după cum urmează, în: - săpunuri de alcool, cu sau fără glicerină; - săpunuri cu puţin alcool, fără glicerină şi substituirea parţială a alcoolului prin

electroliţi;

194

Mărfuri chimice

- săpunuri fără alcool şi fără glicerină, fără ulei de ricin, cu glicerină şi colofoniu. Săpunurile deodorante sunt s ăpunuri de toaletă conţinând substanţe deodorante şi

substanţe de parfumare cu o persistenţă ridicată.Săpunurile medicinale sunt săpunuri de toaletă cărora li s- au adăugat substanţ e

dezinfectante sau germicide. Ele conţin în general şi 2–5 % lanolină pentru menajarea pielii şi mărirea rezistenţei la râncezire.

Din grupa săpunurilor medicinale fac parte:• săpunul cu borax, conţinând 10 % borax, indicat ca dezinfectant pentru pielea

sensibilă; • săpunul cu sulf conţine 3–10 % sulf şi este recomandat în seboreea pielii şi contra

mătreţei; • săpunul cu gudron conţine 5 % gudron de fag şi este indicat pentru pielea

grasă;

• săpunul cu gudron şi sulf conţine 5 % gudron şi 10 % sulf; este indicat pentru combaterea mătreţei sau diferitelor ciuperci ale pielii capului,

• săpunul formolat conţine circa 10 % formol, uneori şi naftoli şi fenoli; este un săpun dezinfectant;

• săpunul salicilat conţine circa 10 % acid salicilic şi este folosit împotriva acneei vulgare, a reumatismului articular şi ca dezinfectant uşor;

• săpunul camforat conţine 2–10 % camfor şi este folosit contra degerăturilor.

Săpunurile speciale conţin în plus faţă de săpunurile de toaletă, substanţ e antibacteriene, substanţe emoliente, substan ţe deodorante şi extracte din plante. Din această grup ă de săpunuri fac parte: săpunurile antibacteriene şi s ăpunurile emoliente, săpunurile hidratante şi săpunurile pentru îngrijirea şi întreţinerea părului.

Săpunurile pentru copii sunt săpunuri emoliente şi au un conţinut redus de hidroxid de sodiu (care irită pielea). Conţinutul de acizi graşi este de minim 77 %, iar cel de hidroxid de sodiu liber care este caustic nu trebuie să depăşească 0,05 %.

c. Caracteristicile de calitateCaracteristicile de calitate ale săpunului se împart în două categorii:

• caracteristici organoleptice precum aspectul, consistenţa, mirosul, culoarea;

195

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn• caracteristici fizico-chimice: conţinutul în acizi graşi, alcalinitatea liberă,

conţinutul în clorură de sodiu, conţinutul în apă (umiditatea) şi indicele de saponificare.

c 1. Caracteristici organolepticeAspectul . Pentru săpunurile cu consistenţă solidă se examinează vizual aspectul

suprafeţelor, al muchiilor, calitatea ştanţării şi omogenitatea suprafeţelor secţiunilor obţinute prin tăiere cu sfoară, sârmă sau cu cuţitul.

Pentru săpunurile pastă şi fulgi se examinează vizual aspectul probelor (soluţiile de săpun), după ce au fost introduse în pahare Berzelius de sticlă incoloră.

Consistenţa. Verificarea este specifică săpunurilor cu consistenţă solidă ş i se efectuează prin pipăire şi apăsare normală a suprafeţelor, cu ajutorul degetelor şi fără frământare.

Mirosul. Pentru s ăpunurile cu consistenţă solidă se examinează mirosul acestora ca atare şi apoi al porţiunilor tăiate din ele, înainte şi după frământarea lor între degete.

Pentru săpunurile pastă mirosul se examinează direct în flacoanele cu probe şi prin frecarea în palmă a unei cantităţi mici din acestea.

Pentru săpunurile fulgi se examinează mirosul probelor direct şi după frecarea unei cantităţi mici în palmă.

Culoarea şi uniformitatea culorii la suprafaţă se apreciază vizual, prin comparare cu mostrele etalon omologate.

c 2. Caracteristici fizico-chimiceConţinutul în acizi graşi (substanţe saponificabile) determină puterea de

spălare. Săpunurile superioare calitativ, cu putere de spălare mare, au un conţinut ridicat în acizi graşi. Umiditatea săpunului şi cantitatea de materiale de umplutură reduc cantitatea de substanţe saponificabile. Conţinutul în acizi graşi se exprimă procentual şi este cuprins între 40-90 %.

Alcalinitatea liberă rezultă din necesitatea utilizării unui exces de substanţe alcaline pentru a se obţine o saponificare completă. Inexistenţa substanţelor alcaline libere sau utilizarea unei cantităţi insuficiente în timpul procesului de fabricaţie conduce la apariţia unei mase de săpun vâscoase, la formarea unui strat de cheaguri conţinând gr ăsimi nesaponificate, iar săpunurile rezultate sunt acide şi greu solubile în apă. Astfel este favorizat fenomenul nedorit de râncezire a săpunului. Un conţinut mai mare de substanţe alcaline libere conduce la obţinerea unui săpun iritant, care

196

Mărfuri chimice

exfoliază epiderma şi atacă ţesuturile. Alcalinitatea liberă se exprimă procentual, iar valorile limită maxime pentru diferite tipuri de săpun variază între 0,02 şi 0,2 %.

Conţinutul în clorură de sodiu. Conţinutul ridicat în clorură de sodiu are un efect negativ asupra puterii de spălare şi de spumare a săpunului, favorizând apariţia unor defecte precum: pete de sare, clivaj. Se exprimă procentual, iar valorile limită maxime sunt cuprinse între 0,3-0,5 %.

Conţinutul în apă (umiditatea). Apa este necesară pentru menţinerea

plasticităţii săpunului şi înlăturarea tendinţei de fisurare şi stratificare. O

cantitate prea mare de apă în săpun favorizează apariţia defectelor de transpiraţie

şi înflorire în timpul depozitării. Conţinutul în apă se exprimă în procente şi este

mai redus la săpunurile de toaletă (15− 18 %) şi mai ridicat la săpunurile de rufe

(30− 40 %)Indicele de saponificare oferă informaţii cu privire la gradul de

saponificare al grăsimilor. Absenţa substanţelor alcaline libere corelată cu existenţa unei cantităţi de grăsimi nesaponificate favorizează apariţia fenomenului de râncezire şi a altor defecte.

Indicele de saponificare arată cantitatea de hidroxid de sodiu necesar pentru a saponifica un gram de săpun.

3.1.4 DetergenţiiDetergenţ ii sunt agenţi de spălare obţinuţi prin procese de sinteză. La baza fabricării

acestora stau procese petrochimice. Spre deosebire de s ăpunuri, detergenţii nu prezintă dezavantajele specifice acestora şi anume:- în procesul de spălare nu duc la formarea hidroxidului de sodiu liber care ar

putea ataca, mai ales la cald, unele materiale textile (din lână, mătase sau fibre chimice);

- pot fi folosiţi în băile acide; - în ape dure nu formează precipitate de calciu şi magneziu insolubile care să afecteze

randamentul spălării; - pot fi obţinuţi din materii prime variate şi se pot utiliza cele mai diverse căi de sinteză.

Importanţa detergenţilor în cadrul agenţilor activi de suprafaţă creşte şi mai mult prin obţinerea detergenţilor biodegradabili. Aceştia au proprietatea de a se descompune sub acţiunea microorganismelor.

197

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

a. Materii primeProprietăţile detergenţilor şi calitatea spălării sunt determinate de elementele

constituente şi de compoziţia chimică a acestora. Detergenţii sunt formaţi din agenţi activi de suprafaţă şi adaosuri de condiţionare.

a 1. Agenţi activi de suprafaţăDupă natura grupărilor polare, detergenţii se împart în:

• detergenţi anionici, în care radicalul hidrofob este încărcat negativ; • detergenţi cationici, în care radicalul hidrofob este încărcat pozitiv; • detergenţi neionici, care nu conţin grupări ionice în moleculă.

Detergenţii anionici . Agenţii activi de suprafaţă utilizaţi la fabricarea detergenţilor anionici sunt:• derivaţi alcan-sufonaţi (mersoli, mersolaţi). Mersolii sunt acizii sulfonici

obţinuţi din hidrocarburi parafinice cu 12-18 atomi de carbon în moleculă prin sulfoclorurare urmată de hidroliză. Mersolaţii sunt sărurile de sodiu ale acestor acizi sulfonici alifatici.

Mersolaţii sunt uşor solubili în apă şi foarte higroscopici. Ei sunt stabili faţă de medii acide şi bazice. Sărurile lor de calciu şi magneziu fiind puţin solubile, ei pot fi întrebuinţaţi ca detergenţi în apă nu prea dură. În industria săpunurilor de toaletă şi a cosmeticelor nu pot fi întrebuinţaţi decât în amestec cu alte substanţe, deoarece după spălare pielea rămâne foarte uscată.

• alchil-aril-sulfonaţi. Detergenţii pe bază de acest tip de agenţi de suprafaţă sunt săruri de sodiu ale acizilor alchil-benzen sau toluen-sulfonici în care radicalul alchil este format dintr-o hidrocarbură alifatică cu 12-15 atomi de carbon în moleculă. Detergenţii pe bază de alchil-aril-sulfonaţi sunt ieftini, pentru că materiile prime sunt ieftine şi procesul de fabricare este simplu.

Sărurile de sodiu ale acizilor alchil-aril-sulfonici sunt detergenţi excelenţi, care pot fi întrebuinţaţi în apă de duritate medie şi în mediu acid sau bazic. Nu sunt recomandabili pentru produse cosmetice deoarece usucă prea tare pielea.

• alchil-sulfaţi. Prin tratarea cu acid sulfuric a alcoolilor graşi saturaţi se obţine esterul sulfuric al alcoolului, care, reacţionând cu hidroxidul de sodiu, trece în alchil-sulfatul respectiv. Alchil-sulfaţii sunt buni agenţi de spălare. Detergenţii pe bază de alchil-sulfaţi se pot întrebuinţa în medii neutre sau alcaline (devenind inactivi în medii acide). Ei dau o spumă

198

Mărfuri chimice

abundentă chiar în apă dură ş i sărurile lor de potasiu sunt lichide. Se întrebuinţează nu numai pentru spălat rufe, dar şi în industria textilă şi în cea cosmetică. Proprietăţile lor variază în funcţie de lungimea lanţului de atomi de carbon al alcoolului de bază: pe măsură ce lungimea moleculei creşte, scade solubilitatea, dar creşte puterea de udare.

Din amestecuri de diferiţi alcooli în anumite proporţii se pot obţine detergenţi cu proprietăţile dorite. Ca materie primă se întrebuinţează alcooli cu 12–18 atomi de carbon în moleculă. Proporţia dintre alcoolul ne-esterificat şi detergent influenţ ează de asemenea proprietăţile acestuia. Dacă această proporţie trece de o anumită măsură, puterea de spălare scade, însă cea de udare creşte.

Dezavantajul principal al acestor detergenţi constă în preţul lor ridicat, datorită materiei prime costisitoare.

Detergenţii cationici. Deoarece moleculele lor sunt încărcate pozitiv, iar textilele sunt încărcate negativ în timpul spălării, ei sunt greu de îndepărtat de pe textile. Din această cauză nu sunt întrebuinţaţi ca detergenţi la spălarea textilelor. Unii detergenţi cationici care au proprietăţi dezinfectante se întrebuinţează la curăţirea veselei de bucătărie.

Un astfel de agent de spălare este zefirolul, obţinut prin tratarea unei amine terţiare cu catenă lungă cu clorură de benzil.

Pentru a li se mări puterea de spumare, detergenţilor li se adaugă o mică cantitatea de detergent neionic.

Detergenţii neionici. Spre deosebire de detergenţii anionici şi cationici, care devin solubili în apă prin formarea de sare la grupa hidrofilă, detergenţii neionici au o grupă hidrofilă care nu formeaz ă săruri ş i, din această cauză, sunt insensibili faţă de apa dură şi de sărurile metalelor grele. Solubilitatea lor în apă este datorit ă grupelor hidrofile formate: polietilen-glicol cu o grupă hidroxilică finală sau produşi conţinând mai multe grupe hidroxilice.

Aceşti produşi se pot obţine plecând de la următorii agenţi activi de suprafaţă:

• alcooli graşi cu 12-18 atomi de carbon în moleculă, condensaţi cu oxid de etilenă la temperaturi de peste 165 °C, în prezenţa substanţelor alcaline drept catalizatori, formează detergenţi neionici. Variind lungimea lanţului de hidrocarbură şi numărul de molecule de oxid de etilenă în grupa hidrofilă, se pot obţine detergenţi cu solubilitate şi putere de spălare foarte variate.

199

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn• alchil-fenolii. Acest tip de detergenţi se obţin prin adiţie de oxid de etilenă la un alchil-

fenol, întrebuinţând drept catalizator acetat de sodiu sau hidroxid de sodiu. În funcţie de lungimea catenei olifinei şi de cantitatea de oxid de etilenă, se obţin produse cu proprietăţi foarte variate. Mărind cantitatea de oxid de etilenă, se măreşte activitatea hidrofilă în moleculă, precum şi solubilitatea în apă, însă scade solubilitatea în uleiuri. Din alchil -fenoli se obţin, folosind cantităţi mai mari de oxid de etilenă, detergenţi şi agenţi de dispersie.

Detergenţii neionici nu creează multă spumă şi sunt folosiţi la spălarea rufelor şi vaselor în maşini automate.

a 2. Adaosuri de condiţionareFabricarea şi folosirea detergenţ ilor fără nici un fel de adaosuri este neuzuală, atât

în cazul condiţionărilor sub formă de praf sau granule, cât şi în cazul celei sub formă lichidă.

Adaosurile de condiţionare sunt substanţe minerale şi organice care însoţesc agenţii activi de suprafaţă în compozi ţia unui detergent, cu rolul de îmbunătăţire a calităţii acestuia. Alegerea şi dozarea adaosurilor în compoziţia unui detergent influenţează foarte mult comportarea produsului la utilizare.

Ca adaosuri de condiţionare se folosesc în principal:• fosfaţii condensaţi. Adaosurile de fosfaţi condensaţi produc scăderea tensiunii

superficiale şi interfaciale a detergenţilor, iar în timpul clătirii uşurează îndepărtarea resturilor de detergenţi de pe fibră, prin micşorarea efectului de adsorbţie a acestora pe fibră. Fosfaţii condensaţi utilizaţi la fabricarea detergenţilor sunt: hexametafosfatul de sodiu, pirofosfatul tetrasodic şi tripolifoasfatul de sodiu.

• adaosuri coloidale. Cel mai important efect este acela de a micşora tendinţa de redepunere a murdăriei pe fibră în timpul procesului de spălare. Ca adaos coloidal se foloseşte cu predilecţie carboxi-metil-celuloza (CMC). Principalul său efect este menţinerea în suspensie a murdăriei pentru a împiedica redepunerea acesteia pe fibră în timpul spălării. Carboxi-metil-celuloza stabilizează spuma şi măreşte puterea de emulsionare. Proporţia necesară de carboxi-metil-celuloză în detergenţi este de 3–5 % (30–50 % concentraţie).

• agenţii de înălbire chimică dezvoltă oxigen activ prin încălzire în soluţie apoasă. Acţiunea de înălbire chimică se bazează pe caracterul puternic

200

Mărfuri chimice

oxidant al oxigenului atomic (oxigen activ). Un exemplu de agent de înălbire chimică este perboratul de sodiu.

• agenţii de înălbire optică au devenit componente indispensabile în alcătuirea compoziţiilor de spălare moderne prin efectul lor de ridicare a gradului de alb al fibrei spălate, fără a prezenta dezavantajele agenţilor chimici de înălbire.

Ca agenţi de înălbire se folosesc produse organice de sinteză, incolore, care măresc strălucirea fibrei prin transformarea radiaţiei ultraviolet din lumina solară, invizibilă cu ochiul liber, în lumină vizibilă, respectiv în radiaţii albastre şi violet. Radiaţia albastră compensează nuanţa gălbuie pe care o iau adeseori materialele textile în urma spălărilor repetate.

Din punct de vedere chimic, agenţii de înălbire optică sunt substanţe care

au mai multe legături conjugate, una sau mai multe grupe solubilizante precum

şi grupe cu afinitate pentru fibre (− NH, − CO− etc.). Unui agent de înălbire

optică i se cer: să fie incolor, să fie rezistent la spălare, la lumină şi la

acţiunea diferiţilor agenţi chimici, să posede afinitate pentru fibră. Agenţii de

înălbire optică prezintă avantajul de a realiza un alb mai strălucitor al

materialului textil decât agenţii de înălbire chimică, fiind mai economici şi

neatacând fibra textilă. • enzimele catalizează conversia unor proteine foarte complexe, a moleculelor

de grăsime şi a hidraţilor de carbon în componenţi mai simpli. Ele îndepărtează mai uşor petele mai greu de curăţat (cele de sânge, iarbă, sos, ciocolată, fructe, lapte, ouă) şi acţionează cel mai bine la temperaturi joase.

Enzimele sunt produse din amidon, făină de fasole, soia şi sunt amestecate cu granule uscate de detergent. Concentraţia enzimelor în detergenţi cu capacitate ridicată de spălare este de 0,2–0,5 %.

b. Sortimentul de detergenţiDetergenţii se pot clasifica după următoarele criterii:

a) destinaţie• detergenţi pentru înmuierea şi prespălarea materiilor textile din bumbac,

in, fibre sintetice; • detergenţi pentru spălarea materiilor textile din bumbac, in, cânepă şi amestecuri din

fibre naturale şi sintetice; • detergenţi pentru spălări grele; • detergenţi pentru fierbere şi înălbire suplimentară;

201

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn• detergenţi pentru spălarea materialelor textile din lână, mătase, fibre

sintetice, amestecuri din fibre sintetice cu fibre naturale; • detergenţi pentru spălări universale; • detergenţi pentru maşini de spălat automate; • detergenţi pentru gulere şi manşete de cămăşi; • detergenţi pentru clătire finală (antistatizare); • detergenţi pentru covoare; • detergenţi pentru veselă de bucătărie; • detergenţi universali pentru uz casnic.

b) forma de prezentare detergenţi condiţionaţi în stare solidă: praf, granule, solzi, pastă, calup detergenţi condiţionaţi în stare lichidă c) clasa de calitate• detergenţi de calitate obişnuită (masă). Sortimentul detergenţilor din această

clasă de calitate cuprinde: - detergenţi pentru spălarea articolelor textile cu mâna sau în maşina de spălat cu

cuvă:

- detergenţi pentru spălări grele cu sau fără adaosuri de condiţionare - detergenţi pentru spălări fine - detergenţi universali pentru spălare - detergenţi pentru înmuiere şi prespălare fără adaosuri de enzime

- detergenţi pentru spălarea covoarelor şi tapiţeriilor - detergenţi universali pentru spălarea articolelor de uz casnic

• detergenţi de calitate superioară. Conţin adaosuri pentru îmbunătăţirea valorii de întrebuinţare precum: enzime proteolitice, ce au efect de îndepărtare a petelor sau adaosuri cu efect de înălbire chimică suplimentară, dar nu prezintă efecte de antistatizare sau efecte multiple. Sortimentul de detergenţi de calitate superioară cuprinde: - detergenţi pentru spălări grele - detergenţi pentru spălări fine - detergenţi universali - detergenţi pentru înmuiere şi prespălare, cu adaos de enzime

• detergenţi de calitate lux. Sunt detergenţi condiţionaţi şi prezintă efecte deosebite. Sortimentul cuprinde detergenţi pentru spălarea şi/sau tratarea articolelor textile caracterizaţi de următoarele efecte:

202

Mărfuri chimice

- efect de antistatizare (de reducere a încărcării electrostatice) pentru produse din fibre sintetice;

- efect de îmbunătăţire a tuşeului articolelor din fibre celulozice, fibre sintetice şi amestecuri;

- efect de albire optică suplimentară (pentru articolele din fibre sintetice)

- efect de dezinfecţie - efecte multiple de spălare, antistatizare, albire optică suplimentară, îmbunătăţire a

tuşeului, dezinfecţie. Din grupa detergenţilor de calitate lux fac parte şi detergenţii pentru autoturisme.

c. Caracteristici de calitateCalitatea detergenţilor poate fi apreciată pe baza unor caracteristici ce pot fi grupate în

următoarele trei categorii:

• caracteristici organoleptice: aspect, culoare, miros • caracteristici tensioactive: puterea de udare, puterea de spumare, puterea

de antiredepunere • caracteristici fizico-chimice: conţinutul în substanţă activă, conţinutul în

fosfaţi, pH-ul soluţiei de detergent, densitatea în grămadă, umiditatea, biodegradabilitatea.

c 1. Caracteristici organolepticeAspectul. La detergenţii condiţionaţi în stare solidă sub formă de granule sau sub

formă de praf se apreciază vizual uniformitatea mărimii granulelor sau a particulelor, prezenţa aglomerărilor şi a impurităţilor.

La detergenţii condiţionaţi în stare lichidă se examinează gradul de limpezire, omogenitatea, prezenţa depunerilor, a impurităţilor.

Aspectul produselor în stare lichidă trebuie să se menţină limpede până la temperatura de 10 °C. Sub această temperatură produsul se tulbură, căpătând aspect lăptos, fără a se modifica compoziţia chimică şi puterea de spălare.

Culoarea şi uniformitatea culorii se apreciază vizual prin comparare cu mostra etalon.

Mirosul se examinează asupra produsului ca atare. Mirosul datorat substanţelor de parfumare trebuie să poată fi perceput minimum 90 de zile de la data fabricării, după care detergenţii nu trebuie să posede miros neplăcut.

203

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

c 2. Caracteristici tensioactivePuterea de udare reprezintă capacitatea unei soluţii de detergent de a

pătrunde complet în materialul de spălat prin împingerea în afară a aerului dintre fibrele acestuia.

Puterea de udare se poate exprima prin:- durata în secunde necesară înmuierii unei mostre de material textil într-o soluţie de

detergent cu o concentraţie precizată; - concentraţia detergentului necesară pentru ca înmuierea să aibă loc într-o durată precizată

(120 s). Puterea de spumare reprezintă înălţimea sau volumul spumei

formate deasupra unei soluţii de detergent, datorită unei acţiuni care favorizează înglobarea aerului în soluţia respectivă (agitare, batere, cădere liberă, suflare de aer).

Puterea de spumare poate fi prezentată fie sub forma volumului ocupat de

spum ă, exprimat în cm3, fie sub forma înălţimii stratului de spumă exprimat în cm.

Alte mărimi ce caracterizează spuma sunt: stabilitatea spumei după un interval de timp precizat şi densitatea spumei.

Puterea de spălare reprezintă capacitatea soluţiilor de detergent de a îndepărta impurităţ ile aderente la suprafaţa materialului de spălat şi de a le trece în soluţie sub formă de suspensie, emulsie sau prin dizolvare.

Puterea de spălare se poate exprima prin:- puterea de spălare absolută pentru o anumită concentraţie de agent de spălare şi o anumită

temperatură, în funcţie de gradul de alb al ţesăturii înainte de murdărire (A), după murdărire (B) şi după spălare (C):

Sabs AC

− B

B ⋅100 ; (%)

- puterea de spălare relativă care se referă la o spălare realizată comparativ şi cu un detergent etalon, efectuată în aceleaşi condiţii şi pe acelaşi substrat:

Srel

Sabs.det ergent− testat ⋅100 ;

(%)S

abs.det ergent− etalon

Puterea de antiredepunere reprezintă capacitatea soluţiilor de detergent de a menţine în suspensie particulele solide de murdărie, îndepărtate de pe suprafaţa materialului de spălat, împiedicându-le astfel să se redepună.

Puterea de antiredepunere a unui detergent se poate exprima prin:204

Mărfuri chimice

- puterea de antiredepunere absolută la o concentraţie a soluţiei de detergent şi la o temperatură precizate:

R abs

B ⋅100 ;

(%)Aîn care:

A – gradul de alb al ţesăturii determinat înainte de spălareB – gradul de alb al ţesăturii determinat după spălare.

- puterea de antiredepunere relativă:

R rel

R

abs.det ergent− testat⋅100 ;

(%)

R abs.det ergent− etalon

c 3. Caracteristici fizico-chimiceConţinutul în substanţă activă este caracteristica cea mai importantă care

determină hotărâtor proprietăţile tensioactive. Conţinutul optim în substanţă activă asigură o eficacitate maximă în utilizare. Conţinutul în substanţă activă se exprimă în procente şi variază între 12–35 %.

Conţinutul în fosfaţi influenţează puterea de spălare, capacitatea de spumare şi determină menţinerea în soluţie a ionilor metalelor grele ş i ai metalelor alcalino-pământoase. Se exprimă în procente de pentaoxid de fosfor şi poate avea valori cuprinse între 10–12 %.

PH-ul soluţiei de detergent cu concentraţia de 1 % determină domeniul de utilizare al detergenţilor.

Detergenţii care dau soluţii cu pH neutru până la slab alcalin sunt destinaţ i spălării materialelor textile din fibre proteice naturale (lână, mătase) şi fibre chimice.

Detergenţii care dau soluţii puternic alcaline sunt destinaţi spălării materialelor textile celulozice (bumbac, in, cânepă).

Densitatea în grămadă în stare netasată este o caracteristică specifică detergenţilor condiţionaţi sub form ă de praf sau granule ş i exprimă indirect uniformitatea m ărimii particulelor. Cu cât densitatea în grămadă este mai ridicată, cu atât particulele de detergent sunt mai fine, dizolvându-se rapid ş i complet, fapt ce influenţează pozitiv eficienţa în utilizare. Densitatea în grămadă în stare netasată se exprimă în g/cm3, iar valorile uzuale sunt cuprinse între 220 – 450 g/cm3.

Umiditatea este o caracteristică specifică detergenţilor condiţionaţi în stare solidă. Se exprimă procentual şi este cuprinsă între 5–10 %.

205

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnBiodegradabilitatea este o caracteristică ce exprimă capacitatea

detergentului de a se lăsa descompus după utilizare de către microorganismele din mediul înconjurător, în scopul reducerii acţiunii poluante a acestuia.

3.2 Produse cosmetice

Produsele cosmetice sunt substan ţe sau preparate care urmează a fi

puse în contact cu diverse părţi externe ale corpului uman, cu dinţii sau cu

mucoasa bucală, cu scopul exclusiv sau principal de a le curăţa, a le

parfuma, a le modifica aspectul şi (sau) a le proteja ori menţine în bună

stare.∗

3.2.1 Materii primeLa fabricarea produselor cosmetice se utilizează o largă varietate de

ingrediente de origine sintetică sau naturală, cu roluri bine determinate. Prima cerinţă pe care trebuie să o îndeplinească aceste ingrediente este acela de a nu periclita sănătatea umană. De aceea, la fabricarea produselor cosmetice pot fi utilizate numai acele ingrediente care sunt specificate în Nomenclatorul Internaţional pentru Produse Cosmetice (INCI – International Nomenclature of Cosmetic Ingredients).

Nomenclatorul Internaţional pentru Produse Cosmetice grupează ingredientele în următoarele grupe funcţionale:

Abrazivi. Sunt substanţe care sunt adăugate în produsele cosmetice fie pentru a îndepărta murdăria şi secreţiile de pe diferite suprafeţ e ale corpului, fie pentru a ajuta la curăţarea mecanică a dinţilor sau a le îmbunăt ăţi luciul. Dintre substanţele abrazive pot fi amintite: alumina, silicatul de aluminiu, carbonatul de calciu, fosfatul de calciu, sulfatul de calciu, bioxidul de siliciu, silicoaluminatul de sodiu etc.

Absorbanţi. Sunt substanţe care sunt adăugate în produsele cosmetice pentru a absorbi apa şi/sau substanţe solubile în ulei sau fin dispersate. Exemple de absorbanţi sunt: silicatul de aluminiu, bentonita, nitratul de bismut, silicatul de calciu, celuloza, dextrina, amidonul, caolinul, oxidul de magneziu, silicatul de magneziu, carbonatul de magneziu, glicerina, talcul etc.

∗ Legea nr. 178/18 octombrie 200 privind produsele

cosmetice 206

Mărfuri chimice

Opacizanţi. Sunt substanţ e care sunt adăugate în produsele cosmetice transparente sau translucide cu scopul de a le creşte impermeabilitatea la radiaţiile din domeniul vizibil. Din această grupă de ingrediente fac parte: stearaţii de aluminiu, bilinoleatul de aluminiu, alumina, sulfatul de bariu, carbonatul de calciu, silicatul de calciu, sulfatul de calciu, celuloza, stearatul de sodiu, bioxidul de siliciu, mica, naylon 12, nailon 66, propilen-glicol, hidroxistearatul, acrilaţii de sodiu, dioxidul de titan, carbonatul de zinc etc.

Agenţi de controlare a vâscozităţii. Aceştia sunt adăugaţi în produsele cosmetice pentru a creşte sau reduce vâscozitatea produselor finite. În acest sens sunt folosite: guma arabică, acrilaţii de amoniu, sulfatul de amoniu, clorura de amoniu, butil-meta-acrilatul, acetatul de calciu, alcoolul caprilic, copalul, dextrina, etil-celuloza, parafina, polietilena, poli-izo-butena, şelacul, oxidul de staniu etc.

Lianţi. Sunt substanţ e care sunt adăugate la mixturile cosmetice în stare solidă pentru a le asigura coeziunea. Ca lianţi sunt folosiţi: etil-celuloza, silicatul dublu de litiu şi magneziu, pectina, poliacrilamida, polietilena, acetatul de polivinil, polistirenul etc.

Agenţi tampon. Sunt substanţe care sunt introduse în produsele cosmetice pentru a ajusta sau stabiliza pH-ul acestora. În acest scop sunt utilizaţi: acidul acetic, acidul ascorbic, acidul citric, citratul de bismut, acidul lactic, acidul malic, acidul maleic, acidul sulfuric, acidul tartric, acidul uric, carbonatul de calciu, oxidul de calciu, hidroxidul de litiu, dietil-amina, hidroxidul de magneziu, bicarbonatul de sodiu, bisulfatul de sodiu, hidroxidul de sodiu, hidroxidul de stronţiu etc.

Agenţi pentru îngrijirea cavităţii bucale. Sunt utilizaţi: carbonatul de calciu, fluorura de calciu, fosfatul de calciu, fluorura de aluminiu, fluorura de amoniu, fosfatul de amoniu, fluorosilicatul de amoniu, acidul boric, fluorura de magneziu, flurosilicatul de magneziu, monofluorofosfatul de potasiu, fluorura de potasiu, fluorura de sodiu, fosfatul de sodiu, zaharina, acetatul de stronţiu, fosfatul tricalcic, sulfatul de zinc etc.

Emolienţi. Sunt substanţe care sunt adăugate în produsele cosmetice pentru a înmuia pielea şi a preveni apariţia ridurilor şi cutelor. Dintre ingredientele care îndeplinesc funcţia de emolienţi pot fi menţionate: uleiul de castor acetilat, lanolina acetilată, extractul de Aloe Barbadensis, stearaţii de aluminiu, uleiul din sâmburi de caise, acidul arahidonic, uleiul de avocado, butil-stearatul, acetatul de cetil, colesterolul,extracte din nucă de cocos, ulei de castor hidrogenat, uleiul din nucă de cocos hidrogenat, uleiul de peşte hidrogenat, uleiul de jojoba hidrogenat, uleiul de palmier

207

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnhidrogenat, lanolina, lecitina, acidul linoleic, acidul linolenic, acidul oleic, oleo-stearina, esteri ai uleiului de măsline.

Emulgatori. Sunt substanţe care sunt adăugate produselor cosmetice pentru a facilita procesul de emulsionare şi de a îmbunătăţi stabilitatea şi durata de conservare a emulsiilor. În acest scop se utilizează stearaţii de aluminiu, pectină, acid poliacrilic, polietilenă, acetat de polivinil, acid stearic, ceară de albine sintetică etc.

Formatori de pelicule. Sunt substanţe care sunt adăugate în produsele cosmetice pentru ca acestea să poată genera după aplicare o peliculă continuă pe piele, păr sau unghii. Ca formatori de pelicule se folosesc: acrilaţii, acrilamidele, albumina, copolimerul de butadienă şi acrilonitril, acetatul de celuloză, colofoniul, copalul, etil-celuloza, copolimerul de etilenă şi acrilat de magneziu, gutaperca, răşinile melaminoformaldehidice, nitroceluloza, poliacrilsmida, poli-izobutena, acidul poliacrilic, meta-acrilatul de polimetil, şelacul, latexul, acetatul de vinil etc.

Aditivi. Sunt substanţe care sunt adăugate în produsele cosmetice în cantităţi relativ mari pentru a îmbunătăţi proprietăţile dorite sau pentru a elimina (minimiza) proprietăţile nedorite. Ca aditivi se folosesc: aldehida acetică, acetaminofenul, acidul acetil-glutamic, drojdia de bere, nitratul de bor, cofeina, benzoatul de cafeină, gluconatul de claciu, tartratul de calciu, titanatul de calciu, carbocisteina, carnitina, ceramida 3, chitina, clorura de cobalt, extractul de creasta cocoşului, colagenul, acetatul cupric, clorura ferică, acidul folic, acidul fumaric, hidroxidul de fier, oxidul feros, cheratina, maltoza, piperul negru, propolisul, citratul de zinc, oxidul de zinc etc.

Anticorozivi. Sunt substanţe care sunt adăugate în unele produse cosmetice pentru a preveni corodarea ambalajului. În acest sens se utilizează: nitratul de sodiu şi nitro-metanul.

Agenţi antimătreaţă. Sunt substanţe care sunt introduse în produsele pentru îngrijirea părului în vederea prevenirii apariţiei mătreţei. Din această grupă de ingrediente fac parte: sulful, extracte de ienupăr, pin, ceapă, părul Venerei (adiantum), rostopască etc.

Agenţi antibacterieni. Sunt substan ţe care sunt adăugate produselor cosmetice pentru ca acestea să reducă activitatea micro-organismelor existente pe piele. Dintre ingredientele folosite ca agenţi antibacterieni pot fi menţionate: acetatul de aluminiu, benzoatul de aluminiu, iodura de amoniu, acidul boric, cloramina, clorofenul, fenolul, fenil-salicilatul, iodura de potasiu, peroxidul de stronţiu, acetatul de zinc, boratul de zinc etc.

208

Mărfuri chimice

Agenţi antistatici. Sunt substan ţe care au rolul de a neutraliza sarcinile electrice cu care este încărcată suprafaţa corpului, reducând astfel electricitatea statică. În acest scop se folosesc: acidul aspartic, alanina, pantotenatul de calciu, cazeina, cistina, etil-glutamatul, acidul glutamic, glicina, lanolina, lecitina, acidul linoleic, acidul linolinic, lizina, aminoacizii din lapte, pantenolul, acidul pantotenic, ureea, extractul din porumb.

Agenţii de suprafaţă. Sunt ingrediente care intră în compoziţia produselor cosmetice pentru a micşora tensiunea superficială, având totodată rolul de a facilita distribuţia uniformă a produsului pe suprafaţa pe care acesta este aplicat. În acest scop se utilizează ingrediente precum: izostearatul de amoniu, uleiul din sâmburi de caise, acidul izostearic, palmitatul de sodiu, uleiul de măsline sulfatat, uleiul de arahide sulfatat, uleiul de castor sulfonat, acidul toluenosulfonic, acidul xilenosulfonic etc.

Agenţi antispumanţi. Sunt substanţe care sunt introduse în produsele cosmetice fie pentru a suprima producerea spumei în timpul operaţiilor tehnologice, fie pentru a reduce tendinţa pe care o au unele produse finite de a genera spumă. În acest scop se folosesc printre altele: alcoolul izopropilic, alcoolul propilic, diferite distilate din petrol etc.

Solvenţi. Sunt substanţe în care se dizolvă celelalte componente ale produselor cosmetice. Ingredientele care se utilizează ca solvenţi sunt: apa, acetona, alcoolul, alcoolul denaturat, benzaldehida, ciclohexanul, kerosenul deodorizat, diclor-metanul, furfurolul, glicerina, pentanul, hexanul, heptanul, izopentanul, lanolina, parafina lichid ă, distilatele din petrol, terpinolul, toluenul, triclor-etanul,xilenul, extracte din porumb etc.

Antioxidanţi. Sunt substanţe introduse în produsele cosmetice pentru a inhiba reacţ iile produse de oxigen, prevenind astfel oxidarea şi râncezirea. În acest scop se folosesc: acidul ascorbic, cisteina, ascorbatul de magneziu, ascorbatul de sodiu, acidul tiolactic, tocoferolul, trietil-citratul etc.

Agenţi deodoranţi. Sunt substanţe care sunt introduse în produsele cosmetice pentru a reduce sau a masca mirosurile neplăcute ale corpului uman. Ca agenţi deodoranţi se utilizează printre altele: bromhidratul de aluminiu, clorura de aluminiu, clorhidratul de aluminiu, citratul de aluminiu, sulfatul de aluminiu, fenolsulfonatul de amoniu, diclorofenul, fenolul, trietil-citratul, gluconatul de zinc, fenolsulfonatul de zinc etc.

Agenţi emulsionanţi. Sunt agenţi activi de suprafaţă introduşi în produsele cosmetice cu rolul de a favoriza formarea de amestecuri ale unor lichide cu caracter nemiscibil. Din grupa agenţilor emulsionanţi fac parte: izostearatul de amoniu, esterii uleiului de sâmburi de caise, acidul arahidic,

209

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnacidul caprinic, acidul capronic, colesterolul, esterii uleiului de porumb, bisodiu-gliceril- fosfatul, lecitina hidrogenată, uleiul de palmier hidrogenat, uleiul de arahide hidrogenat, lanolina, lecitina, esterii uleiului de măsline, acidul palmitic, ceara de albine, uleiul de castor hidrogenat, palmitatul de potasiu, stearatul de potasiu, acidul ricinoleic, palmitatul de sodiu, stearatul de sodiu, acidul stearic etc.

Denaturanţi. Sunt substanţe care sunt adăugate în special produselor cosmetice care conţin alcool etilic cu scopul de a le da un gust dezagreabil (pentru a nu fi băute). În acest scop se utilizează: acetona, hidroxidul de amoniu, camforul, glicerina, mentolul, fenolul, terpinolul etc.

Coloranţi pentru păr. Pentru colorarea părului în compoziţia produselor cosmetice se introduc ingrediente precum: 1,2,4-triacetatul de benzen, 1-naftol, 2,4-diaminofenol, 2-amino-3-nitrofenol, hidrochinona, extract de salcâm (Acacia catechu), pigmenţi minerali etc.

Agenţi chelatici. Sunt substanţe care sunt adăugate la compoziţia produselor cosmetice pentru a reacţiona şi a forma combinaţii complexe cu ionii metalici, ioni care ar putea afecta stabilitatea şi/sau aspectul produsului cosmetic. În grupa agenţilor chelatici intră: citratul de bismut, acidul citric, oxalatul de litiu, acidul oxalic, citratul de potasiu, citratul de sodiu, gluconatul de sodiu, oxalatul de sodiu, trifosfatul de sodiu etc.

Agenţi reducători. Sunt substanţe care sunt introduse în produsele cosmetice cu scopul de a schimba natura chimică a altor ingrediente prin adăugarea de hidrogen sau prin eliminarea de oxigen. Se utilizeaz ă printre alte ingrediente precum: sulfatul, de amoniu, cisteina, acidul mercaptopropionic, clorura stanică etc.

Agenţi depilatori. Sunt substanţe care sunt ad ăugate în produsele cosmetice pentru a îndepărta pilozităţile de pe corp. În acest scop sunt utilizate: sulfura de bariu, sulfura de calciu, sulfura de litiu, acidul mercaptopropionic, sulfura de potasiu, sulfura de sodiu, sulfura de stronţiu, sulfura de zinc etc.

Agenţi perspiranţi. Sunt substanţe care sunt adăugate în produsele cosmetice pentru a reduce transpiraţ ia. Ingredientele utilizate în acest scop sunt: clorura de aluminiu, citratul de aluminiu, sulfatul de aluminiu, alaunul de amoniu, alaunul de sodiu etc.

Aditivi biologici. Sunt substanţe derivate din produşi biologici care sunt adăugate produselor cosmetice pentru a se obţine diferite îmbunătăţiri ale formulelor. Din grupa aditivilor biologici fac parte ingrediente precum: amilaza, drojdia de bere, carnitina, chitina, extractul de creasta cocoşului,

210

Mărfuri chimice

colagenul, creatinina, acidul folic, extractul de coada calului, cheratina, aspartatul de mangan, gluconatul de mangan, melanina, pancreatina, pepsina, piperul negru, propolisul, mierea, aspartatul de sodiu, glutamatul de sodiu etc.

Decoloranţi. Sunt substanţe care sunt adăugate produselor cosmetice pentru a deschide nuanţa părului sau a pielii. Se folosesc în acest scop hidrochinona, dioxidul de stronţiu, persulfatul de amoniu etc.

Extracte din plante. Sunt substanţ e derivate din plante, obţinute în majoritatea cazurilor pe cale fizică şi sunt adăugate produselor cosmetice cu scopul de a se obţine îmbunătăţirea unor caracteristici ale formulei. Din această grupă de ingrediente fac parte extractele obţinute din plante precum: angelica, albăstreaua, alga brună, arborele de chinină, arnica, busuiocul, castravetele, chimenul, coriandrul, eucaliptul, hameiul, iasomia, genţiana, grâul, muşeţelul, orezul, salvia, salcâmul, santalul, urzica mare, usturoiul, violetele etc.

Coloranţi cosmetici. Sunt substan ţe adăugate produselor cosmetice pentru a le colora şi/sau pentru a colora pielea şi alte elemente anatomice decât părul. Culorile şi caracteristicile coloranţilor cosmetici sunt specificaţi în Indexul culorilor (Colour Index). Fiecare colorant poate fi identificat în Indexul Culorilor cu ajutorul unui număr (index) format din cinci cifre; de exemplu, albastrul de metilen are indexul 52015.

Umectanţi. Sunt substanţe folosite în produsele cosmetice pentru a le menţine umiditatea la nivelul specificat. Ca umectanţi se utilizează: fructoza, acidul gluconic, glucoza, acidul glutamic, glicerina, glicogenul, hidroxidul de aluminiu, acidul lactic, lactoza, polidextroza, sorbitolul, ureea, xilitolul, extractul de porumb etc.

Agenţi oxidanţi. Sunt substanţe care sunt adăugate produselor cosmetice pentru a modifica structura chimică a altor ingrediente prin adiţia de oxigen. Se utilizează în acest scop: apa oxigenată (peroxidul de hidrogen), peroxidul de magneziu, peroxidul de uree, peroxidul de zinc, perboratul de sodiu, cloratul de sodiu, bromatul de sodiu, bromatul de potasiu etc.

Conservanţi. Sunt substanţe care sunt adă ugate la produsele cosmetice în primul rând cu scopul de a inhiba dezvoltarea micro-organismelor în masa acestora. Din grupa conservanţilor fac parte: bisulfitul de amoniu, propionatul de amoniu, acidul benzoic, benzoatul de calciu, salicilatul de calciu, clorofenul, formaldehida, acidul formic, acidul salicilic,

211

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

acidul propionic, acidul sorbic, benzoatul de sodiu, bisulfitul de sodiu, iodura de sodiu etc.

Aerosoli. Sunt substanţ e care sunt introduse sub presiune în ambalaje rezistente la presiuni ridicate, cu scopul de a antrena ş i pulveriza particulele produsului cosmetic la apăsarea butonului cu care este prevăzut în acest sens ambalajul. Din această grupă de ingrediente fac parte: butanul, dioxidul de carbon, dimetil-eterul, etanul, izobutanul, izopentanul, azotul, pentanul, propanul, oxidul de azot.

Absorbanţi ai radiaţiilor ultraviolete. Sunt ingrediente care intră în compoziţia produselor cosmetice cu scopul precis de a re ţine (parţial sau total) radiaţ iile ultraviolet, protejând astfel pielea sau chiar celelalte componente ale produselor de efectul dăunător al acestor raze. Din această grupă de ingrediente fac parte: salicilatul de benzil, benzofenona, salicilatul de glicol, salicilatul de izopropilbenzen etc.

3.2.2 Sortimentul produselor cosmeticeDupă funcţiile pe care le îndeplinesc, produsele cosmetice se împart în următoarele

grupe:

a) săpunuri de toaletă• standard (cu un conţinut în substanţe grase de 71 %) • superioare (cu un conţinut în substanţe grase de 78 %) • fine şi extrafine • deodorante • pentru copii • speciale

b) produse pentru ras loţiuni înainte de ras creme de ras:spumoase sau nespumoase loţiuni după ras emulsii de creme după ras cu acţiune emolientă

c) produse pentru îngrijirea dinţilor şi a gurii • pasta de dinţi • apa de gură sub formă de soluţii şi sprayuri • produse pentru curăţat proteze dentare

212

Mărfuri chimice

d) produse pentru îngrijirea feţei• creme cosmetice. Se pot clasifica după:

- conţinut de grăsime: uscate (1-15%), semigrase (16-33 %) şi grase (peste 33 % grăsime)

- destinaţie: nutritive, hidratante - timpul folosirii: de zi, de noapte

• loţiuni pentru faţă. Se pot clasifica după destinaţie în: loţiuni pentru ten normal, loţiuni pentru ten gras, loţiuni pentru ten uscat, loţiuni pentru ten sensibil, loţiuni pentru toate tipurile de ten.

• produse pentru machiaj: fonduri de ten, farduri pentru obraz, farduri pentru gene (rimeluri), farduri pentru sprâncene (creioane dermatograf), farduri pentru ploape.

• produse destinate aplicării pe buze precum: rujuri, creioane contur pentru buze, creme pentru strălucirea buzelor.

• produse demachiante care pot fi: pentru ten normal, pentru ten gras, pentru ten uscat, pentru ten sensibil, pentru toate tipurile de ten.

• pudre cosmetice care se prezintă sub formă de pulbere, lichid, tablete (pudre cosmetice compacte), cremă.

• măşti cosmetice care se prezintă sub formă de cremă, gel, emulsie şi pulbere. După rolul îndeplinit pot fi: de curăţare, nutritive, hidratante, emoliente etc.

• produse antirid: sub formă de creme, emulsii, geluri. • produse pentru albirea pielii care se prezintă sub formă de loţiuni, emulsii, măşti.

e) produse pentru îngrijirea părului nuanţatoare şi decolorante produse pentru ondulare, îndreptare şi fixare (lacuri fixative) produse pentru aranjare (decorare) produse pentru curăţare: loţiuni, pudre, şampoane etc. produse pentru condiţionare: loţiuni, creme, uleiuri etc. produse pentru coafat: lacuri, briantine etc.

f) produse pentru îngrijirea mâinilor • creme • emulsii • loţiuni

213

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

• geluri • uleiuri • paste de protecţie

g) produse pentru îngrijirea unghiilor şi decorarea lor• soluţii şi creme pentru înmuierea pieliţelor • pudre şi paste pentru lustruirea unghiilor • lacuri pentru unghii: transparente, sidefate, colorate

h) produse pentru îngrijirea corpului deodorante şi antiperspirante preparate pentru baie şi duş: săruri, spume, uleiuri, geluri pudre după baie depilatoare: pudre, creme, pastă, soluţie, masă solidă ceroasă produse pentru băi de soare (plajă): creme, uleiuri, emulsii produse pentru bronzare fără soare produse pentru igienă intimă externă

i) produse de parfumerie • parfumuri • apa de toaletă • apa de colonie.

Ambalajele şi recipientele care conţin produse cosmetice trebuie inscripţionate vizibil, lizibil şi cu caractere care nu se şterg, indicându-se următoarele date:

• denumirea firmei; • adresa la care are sediul în România fabricantul, respectiv importatorul. • ţara de origine pentru produsele din import; • conţinutul nominal în momentul ambalării produsului, indicat ca masă sau ca volum,

exceptând ambalajele ce conţin mai puţin de 5 g sau mai puţin de 5 ml, eşantioanele gratuite şi dozele unice;

• termenul de valabilitate înscris prin cuvântul expiră, urmat de data sau de detalii privind locul de pe ambalaj unde se află inscripţionată data expirării, exprimată prin lună şi an (în această ordine) în cifre arabe. În cazul produselor cosmetice cu o valabilitate mai mare de 30 de luni indicarea termenului minim de valabilitate nu este obligatorie;

214

Mărfuri chimice

• instrucţiunile de conservare, utilizare şi îndepărtare, inclusiv pentru produsele cosmetice de folosinţă profesională;

• numărul lotului de fabricaţie, după caz, marcat pe recipient sau pe ambalaj ori o indicaţie care să permită identificarea produsului;

• categoria de produs cosmetic, exceptând cazul în care aceasta rezultă din prezentarea produsului;

• lista cuprinzând ingredientele care fac parte din compoziţia produsului cosmetic, în ordinea descrescătoare a greutăţii în momentul încorporării lor; această listă este precedată de cuvântul ingrediente.

3.3 Produse peliculogeneProdusele peliculogene sunt produsele care, prin aplicare pe o

suprafaţă, formează o peliculă subţire, dură sau elastică. Din grupa produselor peliculogene fac parte: lacurile, emailurile, vopselele, grundurile şi chiturile.

Peliculele de lacuri şi vopsele reprezint ă cel mai important mijloc practic pentru protecţia metalelor feroase şi a aliajelor acestora împotriva coroziunii sau protejarea altor materiale (lemn, zidării etc.) împotriva degradării, ca urmare a acţiunii agenţilor atmosferici, chimici etc.

Un alt rol al produselor peliculogene este cel estetic, ele fiind folosite ca mijloc de finisare decorativă şi de îmbunătăţire, în general, a aspectului mărfurilor.

3.3.1 Materii primeMateriile prime folosite la fabricarea produselor peliculogene sunt:

• lianţii (substanţele peliculogene) care formează pelicula continuă; • sicativii servesc ca acceleratori de uscare ai uleiurilor vegetale şi ai unor răşini

sintetice; • plastifianţii sunt substanţe care dizolvă sau gelatinizează substanţele peliculogene

şi care rămân în peliculă după formarea acesteia, conferindu-i elasticitatea necesară;

• solvenţii sunt substanţe lichide şi volatile, care dizolvă substanţă peliculogenă şi se evaporă în timpul formării peliculei;

• pigmenţii sunt substanţe colorate, insolubile în substanţele peliculogene şi în solvenţii care intră în compoziţia materialelor de vopsit şi care conferă culoare produselor peliculogene;

• materialele de umplutură sunt substanţe insolubile în substanţele 215

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnpeliculogene şi care au un indice de refracţ ie faţă de aer foarte apropiat de cel al liantului utilizat; rolul acestora este acela de a pigmenta pelicula, a ieftini produsul peliculogen şi a conferi peliculei o serie de proprietăţi precum: rezistenţă sporit ă la acţiunea agenţilor chimici şi atmosferici, uscare omogenă, aplicare mai uşoară etc.

• adjuvanţii au rolul de a menţine omogenitatea produsului împiedicând depunerea particulelor solide şi formarea cojilor în produsul finit;

• egalizatorii asigură uniformizarea peliculei în stare umedă şi de a contribuie la obţinerea unei pelicule lucioase şi uniforme;

a. LianţiiDupă cum se poate vedea în schema prezentată în figura 3.5, ca lianţi se

utilizează: uleiurile, răşinile naturale şi sintetice, derivaţii celulozici, derivaţi ai cauciucului, bitumurile.

sicativede tungde in concentrat

semisicativede cânepă

Uleiuri de soiade mac

nesicative de ricin

colofoniuL naturale copal

I şerlacalchidiceA

Răşini fenolformaldehidiceN

de policondensareureoformaldehidice

Ţ melaminoformaldehidiceI

sinteticeepoxidicepoliuretanice

de polimerizare policianatul de vinil

Derivaţi celulozicinitrocelulozaacetatul de celuloză

Derivaţi ai cauciucului clorcauciucul

Bitumurile

Fig. 3.5. Lianţii utilizaţi la fabricarea produselor peliculogene

216

Mărfuri chimice

Uleiurile sunt produse din esteri ai glicerinei cu acizi graşi nesaturaţi şi care prezintă proprietatea ca, prin expunere la aer, să se combine cu oxigenul şi să formeze o peliculă.

În funcţie de gradul de nesaturare a acizilor graşi variază viteza de uscare (sicativare).

După viteza de sicativare, uleiurile se împart în:• uleiuri sicative: uleiul de tung şi uleiul de in concentrat, care dau o peliculă elastică

şi uscată; • uleiuri semisicative: uleiurile de cânepă, de soia, de mac care se usucă într-un timp mai

îndelungat, formând o peliculă lipicioasă: • uleiuri nesicative: uleiul de ricin care nu formează peliculă.

Uleiuri sicative. Uleiul de tung se obţine din seminţele unui fruct care creşte în Asia. Prezintă proprietatea că, prin încălzire la 230 °C sau prin iluminare puternică, se transformă într-o masă gelatinoasă aproape insolubilă. Peliculele realizate cu acest ulei au o foarte bună rezistenţă la umezeală, însă mai scăzută la acţiunea luminii solare.

Uleiul de in se obţine prin presare din seminţe de in care conţin 35 – 40 % ulei. Uleiul de in expus la aer sub forma unui strat subţire se usucă complet în interval de câteva zile. Prin adăugarea unor mici cantităţi de s ăruri de plumb sau de mangan care au rol de sicativi, procesul de uscare este foarte mult accelerat. Uleiul de in are o bună rezistenţă la acţiunea razelor solare, dar o mai slabă rezistenţă la apă.

Uleiuri semisicative. Uleiul de cânepă se obţine din seminţe de cânepă şi are o culoare galben-verzuie. Prin depozitare îndelungată, culoarea sa devine brună, cu miros neplăcut. Prezintă o viteză de uscare mult mai mică decât uleiul de in.

Uleiul de soia se obţine din seminţele plantei cu acelaşi nume şi se utilizează ca substanţă peliculogenă în amestec cu răşini modificate (alchidice-epoxidice).

Uleiul de mac obţinut din seminţele de mac se foloseşte în special la fabricarea vopselelor pentru pictură.

Uleiuri nesicative. Din grupa uleiurilor nesicative, cel mai des utilizat este uleiul de ricin. Printr-un procedeu chimic special se realizează deshidratarea uleiului de ricin, transformându-l dintr-un ulei nesicativ într-un ulei cu sicativitate asemănătoare cu cea a uleiului de tung.

Răşinile întrebuinţate ca lianţi la fabricarea produselor peliculogene se pot grupa în funcţie de modul de obţinere în: răşini naturale şi răşini sintetice.

217

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnRăşinile naturale mai des utilizate sunt:

• colofoniul. Este o răşină naturală cunoscută şi sub numele de sacâz care se obţine din răşină de brad sau molid. Din punct de vedere chimic este un acid organic (acidul abietic). Se prezintă ca o masă transparentă colorată de la galben-deschis până la galben-brun închis, cu spărtura lucioasă, puţin lipicioasă.

• copalul este o răşină fosilă de origine vegetală. Datorită punctului de topire foarte ridicat, de peste 300 °C, sunt folosite numai pentru lacuri speciale, cu o duritate foarte mare a peliculei.

• şerlacul este un produs de origine animală, secretat de o insectă. Şerlacul brut are o culoare roşiatică, iar produsul decolorat cu hipoclorit, o culoare galbenă-deschis.

În prezent, în foarte multe domenii, răşinile naturale au fost înlocuite de răşinile sintetice care se pot obţine mult mai uşor în cantităţ i industriale. Răşinile

sintetice. Din categoria răşinilor sintetice fac parte: răşinilealchidice, clorcauciucul, răşinile poliesterice, răşinile poliuretanice, răşinile vinilice etc.

Răşinile sintetice sunt produse asemănătoare ca aspect cu răşinile naturale, de culoare deschisă, care se transformă în pelicule ca urmare a unui proces chimic de uscare sau numai prin evaporarea solvenţilor.

Răşinile sintetice se clasifică în:• răşini obţinute prin reacţii de policondensare • răşini obţinute prin reacţii de polimerizare.

Răşinile sintetice de policondensare se obţin ca urmare a unei reacţii chimice între două sau mai multe substanţe diferite, rezultând un produs chimic cu masă moleculară mare şi apă sau alte substanţe cu moleculă mică.

R ăşinile de policondensare mai des utilizate sunt: răşinile alchidice, răşinile fenolformaldehidice, răşinile ureoformaldehidice, răşinile melaminoformaldehidice, răşinile epoxidice, răşinile poliuretanice şi răşinile siliconice.

Răşinile alchidice se obţin din poliacizi (ftalic, malic, adipic), polialcooli (glicerină, glicol etc.) şi acizi graşi nesaturaţi (din ulei de in, tung, soia, floarea-soarelui etc.). Răşinile alchidice se pot clasifica după:

a) conţinutul de ulei• răşini alchidice grase, cu peste 60 % ulei • răşini alchidice medii, cu 40 – 60 % ulei • răşini alchidice slabe, cu un conţinut de maxim 40 % ulei 218

Mărfuri chimice

b) natura uleiului folosit• răşini alchidice sicative pe bază de ulei de in sau ulei de tung • răşini alchidice nesicative pe bază de ulei de ricin.

Răşinile fenolformaldehidice se obţin prin condensarea fenolilor cu formaldehide. Acest tip de răşini pot fi obţinute fie în prezenţa acizilor, fie a substanţelor alcaline.

Răşinile ureoformaldehidice se obţin ca urmare a reacţiei dintre formaldehidă şi uree. Dau pelicule lucitoare, cu o rezistenţă mai scăzută la acţiunea apei. Se produc:răşini solubile în apă şi răşini solubile în solvenţi organici.

Răşinile melaminoformaldehidice se obţin ca urmare a reacţiei dintre melamină şi formaldehidă. Au o bună rezistenţă la acţiunea apei, fiind folosite la protecţia produselor pentru climat tropical. Se fabrică două tipuri:solubile în apă şi solubile în solvenţi organici.

Răşinile epoxidice se fabrică din fenoli polivalenţi condensaţi cu produşi ce conţin o grupă epoxidică. Se utilizeaz ă la obţinerea de lacuri şi emailuri cu uscare în cuptor sau în aer, în prezenţa unor catalizatori.

Răşinile poliesterice nesaturate se obţin prin esterificarea glicolilor şi acizilor bibazici. Se produc sub formă de lacuri bicomponente, formate din două componente care se amestecă înainte de folosire. O componentă conţine răşina amestecată cu pigmenţi şi solvenţi, iar cea de-a doua conţine întăritorul care asigură formarea filmului într-un timp foarte scurt.

Se utilizează la fabricarea lacurilor de mobilă, pentru protejarea betonului, lemnului etc.

Răşinile poliuretanice se obţin din poliesteri cu grupe hidroxil libere şi din poli-izocianaţi. Comparativ cu celelalte răşini sintetice de policondensare, răşinile poliuretanice prezintă o serie de avantaje în ceea ce priveşte rezistenţa la agenţi chimici, la apă şi la solvenţi. Întărirea peliculei se face la temperatură normală, într-un timp foarte scurt.

Sunt utilizate la acoperirea metalelor, a lemnului, a pieilor, a cauciucului vulcanizat etc.

Răşinile sintetice de polimerizare. Din această grup ă de răşini cel mai cunoscut este policianatul de vinil, comercializat sub denumirea de Aracet.

219

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

Derivaţi celulozici. Din celuloză de calitate superioară, din lemn sau din linters∗

de bumbac se obţin esteri şi eteri ai celulozei. La fabricarea produselor peliculogene se

utilizează nitroceluloza şi acetatul de celuloză.Nitroceluloza se obţine prin tratarea celulozei cu acid azotic în prezenţa acidului

sulfuric. În funcţie de cantitatea de acid azotic folosit şi de condiţiile de lucru, se obţine o nitroceluloză cu un grad diferit de nitrare şi care influenţ ează calitatea peliculei. La fabricarea produselor peliculogene se utilizează o nitroceluloză cu un conţinut de 11 – 12 % azot. Este solubilă în alcool, cetone, esteri şi insolubilă în benzină, benzen şi apă.

Acetatul de celuloză se obţine prin reacţia celulozei cu acid acetic glacial. În funcţie de cantitatea de acid acetic care ia parte la reacţia de esterificare se obţ ine mono, di- sau triacetatul de celuloză. Aceşti compuşi se dizolvă în mod diferit în solvenţii organici.

Comparativ cu nitroceluloza, acetatul de celuloză prezintă avantajul de a nu fi inflamabil, însă necesită solvenţi mai scumpi pentru dizolvare.

Derivaţi ai cauciucului. Prin clorurarea cauciucului natural se obţine clorcauciucul, un produs în care o parte din atomii de hidrogen din molecula cauciucului au fost înlocuiţi cu clor. Clorcauciucul se dizolvă în solvenţi aromatici: benzen, toluen, solvenţi alifatici, benzină, esteri, hidrocarburi clorurate. Este caracterizat de o bună rezistenţă la acizi şi baze, la agenţii atmosferici, la îmbătrânire, la apă etc.

Bitumurile sunt substanţe solide de culoare neagră, insolubile în apă, dar care se dizolvă în produsele obţinute din distilarea fracţionată a ţiţeiului. Bitumul natural, cunoscut sub numele de asfalt ş i bitumul artificial (smoala) obţinut din reziduuri petroliere se folosesc la fabricarea produselor peliculogene prin dizolvarea în benzină sau white-spirt. Prezintă o bună rezistenţă la acizi, la acţiunea apei şi a agenţilor din atmosferă.

b. SicativiiDin punct de vedere al compoziţiei chimice, sicativii sunt săruri ale

cobaltului, manganului sau plumbului cu:• acidul linoleic (linoleatul de cobalt, de mangan sau de plumb) • acidul naftenic (naftenat de cobalt, de mangan sau de plumb) • acidul rezinic (rezinatul de cobalt, de mangan sau de plumb)

∗ linters – puf dens care rămâne pe seminţele de bumbac după egrenare, folosit la fabricarea vatei, a

mătăsii artificiale şi a nitrocelulozei

220

Mărfuri chimice

Aceşti compuşi se utilizează singuri sau într-o anumită combinaţie, în funcţie de natura produsului peliculogen şi de viteza de uscare necesară.

Capacitatea sicativului de a mări viteza de uscare depinde de metalul ce intră în compozi ţia sa chimică. Astfel, cobaltul produce o uscare foarte rapidă a peliculei la suprafaţă, iar manganul ş i plumbul produc o uscare mai lentă, asigurând o uscare bună şi în adâncime.

Folosirea sicativilor nu trebuie să depăşească o anumită limită, deoarece, cu toate că se obţine o reducere a duratei de uscare, pelicula se degresează (crapă) foarte repede, ca urmare a continuării fenomenului de oxidare accentuat de sicativi.

c. PlastifianţiiCalitatea peliculelor se poate modifica privind elasticitatea, flexibilitatea,

rezistenţa la temperaturi scăzute, adăugând la materialul de bază care formează liantul o serie de produse chimice, numite plastifianţi. După modul în care aceştia se comportă faţă de liantul care formează pelicula, deosebim:• plastifianţi care dizolvă liantul; • plastifianţi care nu dizolvă liantul şi care sunt, în general, mai ieftini

decât primul tip. Un plastifiant de calitate superioară este caracterizat de o volatilitate redusă

pentru ca în timp să nu se evaporeze şi să nu modifice proprietăţile peliculei şi de o bună stabilitate la lumină, la acţiunea agenţilor atmosferici şi chimici.

Ca plastifianţi se utilizează: esteri ai acidului ftalic (dibutilftalatul, dioctilftalatul), esteri ai acidului adipic (dibutiladipatul, dioctiladipatul), esteri ai acidului fosforic (tricrezilfosfatul), uleiul de ricin, butil-acetil-cinoleatul etc.

d. SolvenţiiDupă aplicare, solventul trebuie să se evaporeze ca să permită formarea

peliculei. Din această cauză, solvenţii trebuie să prezinte o volatilitate destul de mare, pentru a permite uscarea peliculei într-un timp scurt. De obicei se utilizează pentru dizolvare amestecuri de solvenţi, unii cu volatilitate foarte mare şi al ţii cu volatilitate mai redusă. Folosirea solvenţilor cu volatilitate foarte mare conduce, în timpul evaporării rapide, la răcirea mediului înconjurător şi la condensarea vaporilor de apă pe film, producând, în locul unei pelicule lucioase, o peliculă mată.

221

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnSolvenţii se pot clasifica după următoarele criterii:

a) punctul de fierbere• solvenţi uşor volatili cu temperatura de fierbere între 30 şi 70 °C, precum: acetonă,

acetat de metil, alcool metilic etc. • solvenţi cu volatilitate medie având temperatura de fierbere cuprinsă între 70 şi 110°C,

precum: toluen, xilen, butanol etc. • solvenţi greu volatili, caracterizaţi de o temperatură de fierbere cuprinsă

între 110 şi 300 °C: acetatul de amil, ciclohexanona, white-spirt, terebentină etc.

b) structura chimică• hidrocarburi alifatice: benzină, white-spirt; • hidrocarburi aromatice: benzen, toluen, xilen; • hidrocarburi clorurate: clorură de metilen, cloroform, tetraclorură de

carbon; • esteri: acetatul de metil, acetatul de etil, acetatul de butil, acetatul de

amil; • cetone: acetona, metil-etil-cetona; • alcooli: alcoolul metilic, alcoolul etilic, alcoolul propilic, alcoolul

izopropilic, alcoolul butilic etc. • terpene: terebentina.

e. PigmenţiiPigmenţii sunt substanţe solide, diferit colorate, insolubile în materialele peliculogene

(ulei, răşini etc.), care reprezintă un bun mediu de dispersie al acestora, formând suspensii uniforme şi stabile.

Unii pigmenţi au şi rolul de a împiedica îmbătrânirea peliculei de vopsea. Fenomenul de îmbătrânire are loc sub acţiunea luminii şi se manifestă prin scăderea elasticităţii peliculei, fărâmi ţarea acesteia şi degradarea culorii. Pigmenţii roş ii acţionează pozitiv, împiedicând sau încetinind îmbătrânirea peliculei. Alţi pigmenţi, cum sunt cei albaştri, acţionează negativ, accelerând fenomenul îmbătrânirii.

Caracteristicile de calitate ale pigmenţilor sunt:• puterea de acoperire, care depinde de natura pigmentului cât şi de natura liantului

în care se găseşte inclus.

222

Mărfuri chimice

• gradul de dispersie care influenţează unele din proprietăţile pigmenţilor cât şi calitatea peliculei colorate; o dispersie uniformă favorizează obţinerea unei pelicule cu suprafaţa netedă şi compactă.

• gradul de fineţe al particulelor. Are o influenţă hotărâtoare asupra puterii de acoperire. Dimensiunile particulelor de pigmenţi trebuie să fie mai reduse decât grosimea peliculei. Particulele trebuie să fie complet acoperite de liant, altfel ele se pot desprinde din peliculă, în locul rămas liber acţionând agenţii corozivi din atmosferă. Gradul optim de fineţe corespunde particulelor având dimensiuni egale cu ½ din lungimea de undă a culorii caracteristice pigmentului. O fineţe peste această limită reduce puterea de acoperire.

Pigmenţii se pot clasifica după următoarele criterii:

a) natura şi provenienţa lor• pigmenţi anorganici naturali (roci sau pământuri ca: ocrul, creta, talcul

etc.) • pigmenţi anorganici artificiali (compuşi ai diferitelor metale ca oxidul

de zinc, bioxidul de titan, galbenul de crom, albastrul de fier, ultramarinul sau chiar pulberi metalice de aluminiu, bronz etc.)

• pigmenţi organici naturali care se extrag din plante sau sunt produşi de animale

(indigo, lacul de garanţă∗ etc.) • pigmenţi organici sintetici (pigmenţi pe bază de ftalocianine, pigmenţi

azoici etc.)

b) culoare• pigmenţi acromatici (albi, negri, cenuşii) • pigmenţi cromatici (coloraţi).

Dintre pigmenţii acromatici utilizaţi la fabricarea produselor peliculogene pot fi menţionaţi:• albul de zinc (oxidul de zinc – ZnO) se obţine prin calcinarea zincului

metalic. Se prezintă ca o pulbere fină, albă, pufoasă. Albul de zinc este caracterizat de o mare putere de acoperire. Prin încălzire, culoarea oxidului de zinc se schimbă în galben intens, dar devine din nou alb la răcire.

∗ Garanţa (roiba) – plantă erbacee cu frunze lanceolate şi cu flori albe-gălbuie, a cărei rădăcină conţine o

materie colorantă de culoare roşie

223

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnAlbul de zinc este insolubil în apă, dar se dizolvă uşor în acizi şi baze. Prezintă

avantajul de a nu fi toxic şi de a rezista la acţiunea hidrogenului sulfurat. Totuşi stabilitatea sa faţă de acţiunea agenţilor atmosferici este mai redusă decât cea a albului de plumb.

Albul de zinc se utilizează la fabricarea vopselelor şi emailurilor pe bază de ulei şi răşini sintetice. Pentru obţinerea de produse cu o culoare albă intensă se foloseşte în combinaţie cu dioxidul de titan.

• albul de plumb (ceruza) este un carbonat bazic de plumb (2PbCO3·Pb(OH)2). Se obţine prin carbonatarea plumbului în prezenţa acidului acetic sau prin precipitarea unei soluţii de acetat de plumb cu bioxid de carbon şi se prezintă sub forma unei pulberi albe.

Albul de plumb posedă o mare putere de acoperire, dar prezintă neajunsurile de a fi toxic şi de a se înnegri în aer.

• litoponul este un pigment alb care se obţine prin amestecarea sulfatului de bariu cu sulfura de zinc. Se prezintă ca un praf fin, alb, care nu se înnegreşte şi nici nu se îngălbeneşte în prezenţa aerului, însă lumina îl face totuşi uşor cenuşiu. Are o bună stabilitate la acţiunea acizilor şi bazelor slabe. Litoponul este superior albului de plumb pentru că nu este toxic şi este insensibil faţă de hidrogenul sulfurat. Este utilizat pe scară largă la fabricarea vopselelor şi emailurilor de interior.

• albul de titan este din punct vedere chimic un bioxid de titan (TiO2) care apare ca o pulbere albă. Este caracterizat de o mare putere de acoperire şi de o rezistenţă chimică deosebită. Fiind un pigment scump, se întrebuinţează în amestec cu alb de zinc şi cu sulfat de bariu. Se întrebuinţează la prepararea emailurilor şi vopselelor pe bază de ulei.

• negrul de fum este o pulbere de culoare neagră obţinută prin arderea incompletă în aer a gazului metan, a acetilenei, a petrolului lampant sau a unor răşini şi uleiuri vegetale. Se fabrică în mai multe tipuri: - negru de fum de canal sau negru de fum activ, obţinut prin arderea gazului

metan în încăperi speciale, în prezenţa unor cantităţi limitate de aer; - negru de fum de furnal, produs prin arderea diferitelor fracţiuni de

uleiuri; - negrul de fum de acetilenă obţinut ca subprodus în timpul fabricării

acetilenei din gaz metan; - negrul de fum animal produs prin calcinarea oaselor degresate. Toate aceste tipuri de negru de fum se prezint ă sub forma unor pulberi care se deosebesc între ele în privinţa nuanţei şi a puterii de acoperire.

224

Mărfuri chimice

Negrul de fum este utilizat la fabricarea vopselelor pentru interior şi exterior.

Principalii pigmenţi cromatici ce intră în compoziţia produselor peliculogene sunt:• galbenul de fier. Este o pulbere de culoare galbenă, cunoscută şi sub denumirea de

oxid galben de fier, ce conţine oxizi de fier hidrataţi, oxid de aluminiu şi oxid de zinc. Se caracterizează printr-o foarte mare stabilitate faţă de substanţele alcaline, lumină şi acţiunea agenţilor chimici din atmosferă. Este utilizat la fabricarea vopselelor şi emailurilor pe bază de ulei şi răşini sintetice atât pentru interior cât şi pentru exterior.

• galbenul de crom, un cromat de plumb (PbCrO4) care se prezintă sub forma unei pulberi foarte fine de culoare galben-aurie. Este un pigment intens, cu proprietăţi anticorozive şi cu putere mare de acoperire, stabil faţă de agenţii atmosferici, lumină, temperaturi înalte.

• galbenul de cadmiu este o sulfură de cadmiu (CdS). Are o culoare galbenă vie, care poate varia de la galben ca lămâia până la portocaliu. Este produs în patru tipuri: galben-lămâie, galben mediu, galben-auriu, galben-portocaliu. Galbenul de cadmiu are o mare putere de acoperire, fiind stabil faţă de agenţii atmosferici şi temperaturi înalte. Acest pigment este utilizat la fabricarea emailurilor şi vopselelor de ulei.

• galbenul de zinc este din punct de vedere chimic un complex de substanţe cu un conţinut variabil de oxid de crom şi oxid de zinc, care se prezintă sub formă de pulbere a cărei culoare variază de la galben palid până la galben-lămâie. Acest pigment este utilizat mai mult pentru grunduri.

• miniul de plumb este un amestec de oxizi de plumb ce se prezintă ca o pulbere microcristalină a cărei culoare variază de la portocaliu deschis la roşu. Se întrebuinţează ca pigment cu acţiune puternic anticorozivă la grundurile care se aplică în industria construcţiilor de maşini.

• oxidul roşu de fier este cunoscut şi sub denumirea de miniu de fier, fiind un pigment ce conţine 80 % oxid feric (Fe2O3). Posedă o putere de acoperire foarte mare şi o foarte bună comportare la acţiunea agenţilor chimici din atmosferă. Oxidul de fier nu protejează metalele atât de bine contra coroziunii ca miniul de plumb; este folosit la obţinerea a numeroase tipuri de vopsele şi emailuri pe bază de ulei şi răşini sintetice.

• roşul de molibden este format din cristale mixte de cromat, sulfat şi molibdat de plumb cu adaosuri de stabilizatori anorganici în vederea măririi stabilităţii nuanţei şi rezistenţei faţă de lumina ultravioletă şi la

225

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnacţ iunea hidrogenului sulfurat. Roşul de molibden se prezintă sub formă de pulbere fină şi este destinat utilizării în industria de lacuri şi vopsele.

• oxidul maroniu de fier este un pigment de culoare maroniu intens format din 55% oxid feric (Fe2O3), precum şi din combinaţii anorganice ca silicoaluminaţi de calciu, oxid de titan, bioxid de siliciu şi alte elemente constituente ale bauxitei.

• verdele de crom se obţine prin calcinarea trioxidului de crom (Cr2O3) sau prin

reducerea bicromatului de potasiu (K2Cr2O7) la calcinare cu cărbune sau cu sulf. Se produce în patru nuanţe: verde închis, verde gălbui, verde mediu şi verde deschis.

Verdele de crom posedă o capacitate de acoperire ridicată, are o bună comportare la acţiunea agenţilor atmosferici, dar rezistenţa sa la acţiunea acizilor şi bazelor este scăzută. Este utilizat la fabricarea emailurilor şi vopselelor pe bază de ulei pentru exterior şi interior.

• verdele de zinc se obţine prin amestecarea galbenului de zinc cu albastrul de fier şi cu material de umplutură. Faţă de lumină are o stabilitate mai mare decât verdele de crom, însă puterea sa de acoperire este mai redusă.

• albastrul de fier (albastrul de Berlin) este o ferocianură ferică (Fe4[Fe(CN)6]3) obţinută prin reacţia dintre o sare ferică şi ferocianură de potasiu. Este caracterizat de o putere mare de acoperire şi o intensitate a culorii cu atât mai ridicată cu cât nuanţa lui este mai deschisă. Albastrul de fier se întrebuinţează la fabricarea vopselelor pe bază de ulei sau pe bază de nitroceluloză.

• albastrul ultramarin se obţine prin calcinarea unui amestec de caolin, sulf, sodă calcinată, cuarţ şi substanţe reducătoare. Acest pigment prezintă o stabilitate foarte bună la acţiunea luminii, intemperiilor şi a săpunurilor. Ultramarinul nu este toxic, se prezintă sub formă de pulbere fină.

• pigmenţii metalici. Se obţin din metale şi aliaje prin laminare şi măcinare. Se prezintă sub formă de pulberi sau solzi şi se întrebuinţează la prepararea lacurilor şi vopselelor numite bronzuri. Cei mai des utilizaţi sunt pigmenţii metalici pe bază de aluminiu, cupru şi zinc.

Bronzul de aluminiu se caracterizează printr-o foarte mare capacitate de acoperire, foarte bună stabilitate la lumină, la temperaturi ridicate, la agenţi atmosferici. Nu rezistă la acizi şi baze şi are o sicativitate redusă.

Bronzurile pe bază de cupru şi zinc au culori diferite (galben-deschis, galben-închis, galben-portocaliu, roşcat sau arămiu), în funcţie de proporţiile componenţilor.

226

Mărfuri chimice

f. Materiale de umpluturăÎn afară de liantul care produce pelicula de film continuă, se mai folosesc la

fabricarea lacurilor şi vopselelor substanţe de umplutură care au rolul de a pigmenta pelicula, a ieftini produsul peliculogen şi a conferi peliculei o serie de proprietăţi. În general, caracteristicile fizico-mecanice ale peliculei se modifică negativ, o dată cu creşterea procentului de material de umplutură folosit. Însă o serie de materiale de umplutură măresc rezistenţa în timp a peliculei la acţiunea intemperiilor şi la coroziune.

Materialele de umplutură mai au rolul de a realiza o uscare omogenă şi de a uşura aplicarea produselor peliculogene. Din categoria materialelor de umplutură fac parte unii din pigmen ţii anorganici menţionaţi mai sus şi creta, caolinul, barita, bioxidul de siliciu etc.

g. AdjuvanţiiAdjuvanţii menţin omogenitatea produsului şi împiedică formarea de precipitate.

Ca adjuvanţi se folosesc: lecitina, soluţii de uleiuri siliconice etc.

h. EgalizatoriiRolul egalizatorilor este de a asigura uniformitatea grosimii peliculei şi,

totodată, de a-i conferi acesteia luciu. Ca egalizatori se folosesc solvenţi precum: alcooli, eteri, esteri, glicoli.

Calitatea şi proprietăţile produselor peliculogene sunt determinate de tipul, calitatea şi cantitatea materiilor prime folosite. De exemplu, utilizarea unui liant cu masă moleculară prea mică conduce la obţinerea unui produs finit prea fluid, iar rezistenţa la apă şi la solvenţi sunt influenţate în mod negativ.

Sicativii, prin calitatea şi cantitatea în care se adaugă, determină durata uscării şi întărirea peliculei în adâncime. Dac ă sicativii sunt în cantitate prea mică, durata de uscare este prea mare, iar pelicula, fiind expusă un timp prea îndelungat impurităţilor din atmosferă se murdăreşte. Un conţinut prea mare de sicativi poate să influenţeze negativ calitatea peliculei (aceasta se încreţeşte şi se înmoaie, suprafaţa sa este lipicioasă etc.).

Utilizarea unor solvenţ i prea volatili conduce la obţinerea unor pelicule neuniforme, cu dungi şi aspect marmorat sau mat. Dacă se adaugă solvenţi în cantităţi prea mari, produsul devine prea fluid, ceea ce conduce

227

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnla necesitatea aplicării mai multor straturi pentru a se obţine o peliculă normală; se înregistrează deci o creştere a consumului de material.

Nuanţa pigmenţilor este hotărâtoare pentru produsul finit, iar granulaţia prea mare a acesteia afectează luciul peliculei.

Calitatea materialelor de umplutură, condiţionat ă în special de gradul de fineţe, umectare şi absorbţie, influenţează aspectul peliculei şi rezistenţa ei faţă de diferiţi agenţi chimici.

Folosirea unor adjuvanţi de calitate inferioară conduce la obţinerea unor produse finite care în timpul depozitării formează coji, pieliţe, iar pigmenţii şi materialele de umplutură se depun pe fundul ambalajelor.

3.3.2 Sortimentul produselor peliculogenea. LacuriLacurile sunt produse care, aplicate pe suprafeţe, dau după uscare filme lucioase

şi transparente. Pelicula astfel obţ inută poate fi incoloră sau slab colorată; colorarea se realizează cu produse care sunt solubile în masa peliculei şi a solvenţilor folosiţi la dizolvarea liantului.

Lianţii utilizaţi la fabricarea lacurilor sunt: răşinile sintetice poliesterice sau poliuretanice, derivaţii celulozici, clorcauciucul, bitumul şi unele răşini naturale (copalul, şerlacul). Acestea sunt dizolvate în solvenţi organici cu sau fără adaosuri de uleiuri vegetale.

Lacurile se pot clasifica după următoarele criterii:

a) destinaţie lacuri pentru interior lacuri pentru exterior, care produc o peliculă rezistentă la acţiunea

intemperiilor

b) modul de finisare lacuri şlefuibile lacuri lustruibile lacuri neşlefuibile şi nelustruibile c) numărul de componente• lacuri monocomponente, care se folosesc ca atare • lacuri bicomponente, care se utilizează imediat după ce s-a realizat amestecarea celor

două componente

228

Mărfuri chimice

d) compoziţia chimică• lacuri pe bază de răşini sintetice. În funcţie de natura chimică, se deosebesc

următoarele tipuri de lacuri: - lacuri pe bază de răşini alchidice; - lacuri epoxidice simple sau în combinaţie cu răşini fenolice sau

formaldehidice; produsele sunt rezistente la acţiunea agenţilor chimici;

- lacuri pe bază de răşini poliesterice nesaturate care se folosesc în special pentru lustruirea mobilei; se prezintă sub forma a două componente;

- lacuri pe bază de răşini poliuretanice care se comercializează sub forma a două componente;

• lacuri pe bază de ulei. Acestea se împart, în funcţie de conţinutul de ulei, în: - lacuri grase, care dau o peliculă ce se usucă în decurs de aproximativ o zi şi se

utilizează mai ales pentru lăcuirea în exterior; - lacuri slabe, cu un conţinut foarte mic de ulei şi cu o durată de uscare de

8 – 24 ore. Prezintă un luciu puternic şi se folosesc în special pentru lăcuiri interioare;

• lacuri pe bază de derivaţi celulozici. Sunt soluţii ai unor derivaţi ai celulozei cu adaosuri de plastifianţi şi coloranţi în solvenţi precum: acetat de butil, acetat de amil. Aceste lacuri se usucă repede, au o bună rezistenţă mecanică, sunt stabile la acţiunea benzinei şi uleiurilor. Pot fi întrebuinţate la exterior şi interior şi se lustruiesc bine.

• lacuri pe bază de bitumuri. Se folosesc ca straturi izolatoare împotriva umidităţii. Inconvenientul lor constă în culoarea neagră, elasticitatea redusă a peliculei şi rezistenţa sa scăzută la acţiunea razelor solare.

• lacuri pe bază de alcool la care răşina este dizolvată în alcool (metilic, etilic) şi alţi solvenţi foarte volatili.

b. EmailuriEmailurile sunt lacuri colorate cu pigmenţi anorganici sau organici, cu sau

fără adaos de materiale de umplutură. Ele dau pelicule opace, colorate, dure şi foarte lucioase, cu aspect perfect neted.

Emailurile se pot clasifica după următoarele criterii: a) destinaţie• emailuri pentru interior • emailuri pentru exterior

229

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

b) compoziţia chimică• emailuri pe bază de răşini sintetice. Sunt soluţii de răşini sintetice în diferiţi

solvenţi cu sau fără adaos de ulei şi materiale de umplutură. Prezenţa răşinilor conferă peliculei de email un luciu mai puternic şi mai rezistent decât acela al peliculelor de vopsea. În funcţie de natura chimică, se deosebesc următoarele tipuri de emailuri: - emailuri alchidice, care produc o peliculă cu aspect lucios, rezistentă la

lovire şi la acţiunea apei. Sunt folosite la acoperiri pe metal, lemn şi zidărie. - emailuri perclorvinilice, rezistente la acţiunea agenţilor chimici; sunt folosite la

acoperiri pe metal, lemn şi ţesături. • emailuri pe bază de derivaţi celulozici. Produc pelicule cu rezistenţă mecanică

relativ ridicată şi cu o bună elasticitate. Prezintă dezavantajul de a fi inflamabile şi de a avea o rezistenţă mică la acţiunea apei; sunt folosite la acoperiri pe metal.

• emailuri pe bază de alcool. Se obţin din lacuri pigmentate. Materiile prime folosite sunt: răşini (fenolformaldehidice, şerlac, copal), alcool metilic sau etilic şi pigmenţi. Emailurile pe bază de alcool dau pelicule strălucitoare şi sunt întrebuinţate pentru acoperiri pe metal, mobilă, hârtie.

c. VopseleVopselele sunt amestecuri de lianţi cu pigmenţi şi materiale de

umplutură care conduc după aplicare la pelicule colorate cu aspect mat până la semilucios.

După substanţele peliculogene folosite, vopselele se clasifică în:• vopsele pe bază de ulei. Sunt suspensii de pigmenţi şi materiale de umplutură în uleiuri

sicative sau semisicative. După aspect, peliculele pot fi semimate până la semilucioase. Vopselele pe bază de ulei sunt produse universale care se pot aplica pe lemn sau pe metale. Se folosesc pentru acoperiri mai puţin pretenţioase şi se aplică cu pensula.

• vopsele pe bază de ulei emulsionate. Sunt emulsii apoase ale unor răşini simple sau modificate, cu adaos de ulei şi pigmenţi. Peliculele produse au un aspect semimat până la semilucios.

Vopselele pe bază de ulei emulsionate prezintă o serie de avantaje: putere de acoperire ridicată, capacitate de întindere foarte bună, timp de uscare redus, uşurinţa în aplicare cu diferite mijloace, rezistenţa bună la

230

Mărfuri chimice

intemperii, posibilitatea de a se aplica pe diferite suporturi (cărămidă tencuită sau netencuită, beton, ipsos, lemn, hârtie).

• vopsele pe bază de cazeină. Liantul este cazeina dizolvată în apă în prezenţa substanţelor alcaline şi conservanţilor împotriva microorganismelor. Ele pot conţine plastifianţi ca emulsii de ulei sau ceară, iar ca materiale de umplutură: cretă, caolin, barită.

După uscare, vopselele pe bază de cazeină dau pelicule cu aspect semimat până la semilucios. Se pot aplica pe: tencuială, lemn, piele, hârtie.

• vopsele pe bază de clei sau gelatină. Sunt suspensii de pigmenţi într-o soluţie de clei sau gelatină dizolvate în apă cu adaos de substanţe conservante (fenol) şi substanţe emoliente. După uscare, dau pelicule cu aspect mat. Aceste vopsele se folosesc pentru zidării.

• vopsele pe bază de silicat de sodiu. Aceste produse sunt obţinute prin dispersia pigmenţilor anorganici şi materialelor de umplutură în soluţii apoase de silicat de sodiu. Peliculele acestor vopsele sunt friabile şi au rezistenţă mecanică redusă. Sunt folosite pentru vopsirea faţadelor, a tencuielii, a obiectelor din lemn şi pentru vopsiri ignifuge.

• vopsele pe bază de bitum. Cea mai cunoscută este vopseaua antifonică, cu proprietăţi de izolant fonic şi anticorozive, utilizată la vopsirea caroseriilor de autovehicule.

• vopsele de apă. Sunt soluţii coloidale, emulsii apoase sau suspensii în apă de pigmenţi stabili la acţiunea substanţelor alcaline şi materiale de umplutură. Cea mai cunoscută vopsea de apă este baiţul.

Baiţurile sunt vopsele de apă pentru lemn destinate să accentueze structura de inele anuale, datorită fixării neuniforme a produsului pe fibra lemnoasă, întărind şi mai mult diferenţa de culoare dintre lemnul târziu şi lemnul timpuriu. Pigmenţii utilizaţi la fabricarea baiţurilor sunt anilina, clorura de cupru, bicromatul de potasiu, clorura ferică.

• vopsele pe bază de siliconi ca atare sau modificate (cu răşini inden-cumaronice), folosite ca straturi de protecţie şi finisare pe betoane.

d. GrunduriGrundurile sunt suspensii de pigmenţi şi materiale de umplutură (în

proporţii mai mari ca la emailuri şi vopsele) în ulei sicativ sau lac, dând pelicule dure cu aspect mat sau semimat. Ele constituie primul strat aplicat şi fac legătura între suprafaţa de vopsit şi chitul, vopseaua sau emailul care se aplică deasupra.

231

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnDupă compoziţia chimică a grundurilor distingem:

• grunduri pe bază de ulei sicativ. Au o durată de uscare de 24 – 48 ore şi produc o peliculă mată, de culoarea pigmentului folosit. Sortimentul de grunduri pe bază de ulei sicativ cuprinde: - grundul de miniu de plumb preparat din miniu de plumb, ulei sicativ şi

solvent (terebentină). Se utilizează la grunduirea suprafeţelor metalice expuse umezelii;

- grundul de miniu de fier, preparate din miniu de fier, ulei sicativ şi terebentină;

- grundul de negru de fum, alcătuit din negru de fum şi ulei de in sicativ, utilizat pentru metale;

- grundul pentru interior, alcătuit din oxid de zinc şi ulei de in sicativ sau din litopon şi ulei de floarea soarelui;

- grundul pentru tâmplărie, alcătuit din ocru şi ulei (proporţie 1:4) utilizat pentru acoperirea tâmplăriei, până la începerea lucrărilor de vopsitorie;

• grunduri pe bază de derivaţi celulozici în a căror compoziţie intră nitrat de celuloză, talc sau caolin, colofoniu şi ulei. Sunt întrebuinţate pentru acoperirea suprafeţelor exterioare metalice sau din lemn.

• grunduri alchidice utilizate pentru lemn, metal şi tencuieli gletuite.

Principalele caracteristici de calitate ale lacurilor, emailurilor, vopselelor şi grundurilor sunt:• aspectul produsului şi al peliculei. • culoarea peliculei. • timpul de scurgere reprezintă durata necesară scurgerii unui volum

specificat de produs peliculogen printr-un orificiu cu diametru stabilit (4 – 8 mm) la temperatura de 20 °C; se exprimă în secunde şi este cuprins între 10 şi 110 s.

• timpul de uscare este durata necesară unui strat subţire de produs peliculogen pentru a se transforma într-o peliculă nelipicioasă; se exprimă în minute sau ore, iar valorile uzuale sunt cuprinse între 10 – 15 minute pentru emailurile auto şi 24 ore pentru unele grunduri şi vopsele.

• puterea de acoperire reprezintă suprafaţa care poate fi acoperită utilizându-se o cantitate specificată de vopsea, email sau grund (de regulă 1 litru) prin aplicarea unui număr precizat de straturi subţiri şi uniforme. Se exprimă în metri pătraţi, valorile uzuale situându-se între 4 – 10 m2 de suprafaţă acoperită cu 1 litru de produs aplicat în două straturi.

232

Mărfuri chimice

• gradul de frecare determină gradul de dispersie a pigmenţilor în lianţi. Este o caracteristică de calitate specifică emailurilor şi vopselelor şi reprezintă fineţea particulelor de pigmenţi care sunt înglobate în masa de liant, exprimată în micrometri. Gradul de frecare este de 15 – 40 µm în cazul emailurilor şi de 50 – 100 µm la vopsele.

Calitatea peliculei ce se formeaz ă după uscare se apreciază prin proprietăţile ei fizico-mecanice: aderenţă, elasticitate, flexibilitate.• Aderenţa la suport se apreciază pe baza suprafeţei desprinse de pe suport în urma

tăierii peliculei sub formă de grilă (tăieturi de 1 – 2 mm paralele şi perpendiculare). Se exprimă prin cifre de la 1 la 5 a căror semnificaţie este prezentată în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1. Semnificaţia cifrelor de aderenţăCifra de aderenţă Aspectul caroiajului

1 Marginile tăieturilor sunt netede; nici un pătrat din

caroiaj nu este desprins.2 Marginile tăieturilor sunt uşor zimţate şi/sau la

punctele de intersecţie a tăieturilor se observă mici

desprinderi ale peliculei, care afectează maxim 5 %

din suprafaţa caroiajului.3 Pelicula este desprinsă de-a lungul tăieturilor şi/sau la

punctele de intersecţie a tăieturilor afectând peste

5 până la 15 % din suprafaţa caroiajului.4 Pelicula este desprinsă de-a lungul tăieturilor şi/sau la

punctele de intersecţie a tăieturilor, afectând 15 până

la 35 % din suprafaţa caroiajului.5 Pelicula este desprinsă de-a lungul tăieturilor şi câteva

carouri sunt desprinse parţial sau total, afectând peste

35 % din suprafaţa caroiajului.

• Flexibilitatea peliculei se determină prin îndoirea suportului pe care se găseşte stratul de produs peliculogen în jurul unor dornuri cu diametre descrescătoare; se exprimă printr-un număr care reprezintă diametrul în milimetri ai dornului celui mai subţire la care pelicula nu a prezentat deteriorări . Valorile sunt de 1 – 2 mm în cazul lacurilor şi 5 – 6 mm în cazul emailurilor şi vopselelor.

• Elasticitatea peliculei se determină prin ambutisarea suportului pe care este depus stratul de produs peliculogen; se exprimă prin adâncimea de

233

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemnambutisare exprimată în milimetri, la care acoperirea a început să se fisureze şi/sau să se desprindă de suport.

e) ChituriChiturile sunt constituite din lacuri cu adaos mare de materiale de umplutură (cretă,

calcit, barită etc.). După uscare dau pelicule dure, mate sau semimate. Dintre chiturile mai des utilizate pot fi menţionate:• chitul pentru tâmplărie, obţinut din ulei de in în amestec cu ipsos sau cretă;

• chitul pe bază de gelatină care este un amestec de clei de gelatină cu umplutură fină (rumeguş de lemn, cretă, ocru, ghips, talc etc.);

• chitul de geamuri, preparat din: - ulei vegetal sicativ sau semisicativ, praf de cretă şi eventual oxid de

zinc (pentru cercevele din lemn); - ulei vegetal sicativ sau semisicativ, praf de cretă şi adaos de miniu de

plumb sau de fier, ca agent anticoroziv (pentru cercevele metalice); - glicerină, praf de cretă şi miniu de plumb (pentru etanşarea

geamurilor în ramele metalice ale luminatoarelor) • chiturile pe bază de bitum sunt masticuri bituminoase cu o bună aderenţă la beton

şi la sticlă, o bună stabilitate termică şi rezistenţă la şoc. Sunt folosite la chituirea luminatoarelor, la etanşarea întretăierii teraselor şi acoperişurilor cu coşurile de fum.

• chiturile pe bază de polimeri (siliconi, poliuretan, tiocol, răşini acrilice, butil cauciuc, poli-izobutenă etc.) sunt chituri unicomponente sau bicomponente (cu întăritor), stabile la intemperii şi variaţii de temperatură, care realizează îmbinări etanşe la elemente prefabricate (din beton, azbociment, metal, sticlă etc.), fiind capabile să preia deformaţii de până la 40 % din deschiderea rosturilor.

• chiturile epoxidice pe bază de răşină epoxidică cu întărire la rece (în amestec cu întăritor şi pigment) sau la cald (în amestec cu pigment) stabile între -15°C ÷ +50 °C, cu aderenţă bună aproape la toate materialele, se folosesc la protecţia suprafeţelor de metal, zidărie, beton etc. Chiturile pe bază de răşini epoxidice modificate cu întăritor se folosesc la pardoseli.

• chituri pe bază de derivaţi celulozici. Sunt un amestec de nitrolac şi adaosuri inerte, fin măcinate, fiind folosite ca strat de completare.

234

Mărfuri chimice

• chituri poliesterice, care sunt amestecuri de poliesteri nesaturaţi, pigment şi întăritor, aplicate la rece sau la cald, cu întărire rapidă, cu bună aderenţă pe materialele poroase.

Principalele caracteristici de calitate ale chiturilor sunt: • aspectul produsului: pastă sau lichid omogen; • timpul de uscare, exprimat în minute sau ore. Este cuprins între 5 – 10 minute

pentru chiturile pe bază de polimer sau răşini epoxidice şi 24 ore pentru chiturile pe bază de ulei;

• elasticitatea peliculei exprimată în milimetri.

f. DiluanţiDiluanţii sunt produse auxiliare care servesc la corectarea vâscozităţii

produselor peliculogene. Din punct de vedere chimic, diluanţii sunt amestecuri de solvenţi: esteri, alcooli, cetone, hidrocarburi alifatice, hidrocarburi aromatice.

Se pot clasifica după următoarele criterii:

a) destinaţie• diluanţi pentru produse pe bază de ulei • diluanţi pentru produse pe bază de răşini sintetice • diluanţi pentru produse pe bază de nitroceluloză • diluanţi pentru produse pe bază de răşini naturale

b) mod de utilizare• diluanţi pentru produse aplicate prin stropire la temperatura ambiantă • diluanţi pentru produse aplicate prin stropire la temperaturi ridicate • diluanţi pentru produse aplicate cu pensula sau trafaletul.

235

Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

236