anatomie pat

48
TULBURĂRI CIRCULATORII HIPEREMIA Hiperemia reprezintă creşterea masei sangvine la nivelul unui ţesut, organ sau teritoriu al organismului. În funcţie de rapiditatea instalării poate fi acută sau cronică. În funcţie de teritoriul afectat se disting: hiperemia arterială sau activă şi hiperemia venoasă sau pasivă. Hiperemia pasivă, denumită şi stază venoasă, reprezintă creşterea masei sangvine la nivelul venos şi capilar, datorită încetinirii şi/sau reducerii fluxului sangvin venos, în condiţiile unei circulaţii arteriale normale. STAZA RENALĂ Staza renală are drept cauze insuficienţa cardiacă dreaptă, insuficienţa cardiacă globală, tromboza ori compresiunea venelor renale prin tumori sau anevrisme ale aortei abdominale. MACROSCOPIC În stadiul acut, rinichii sunt măriţi de volum şi greutate, de consistenţă uşor crescută, friabili, cu capsula în tensiune şi se decapsulează cu uşurinţă. Culoarea este roşietică, iar la secţionare se scurge sânge venos. Pe suprafaţa de secţiune, corticala apare uşor îngroşată, cu multiple puncte roşietice proeminente care reprezintă glomerulii hiperemiaţi; medulara este congestionată, cu limita dintre corticală şi medulară ştearsă. 1

Upload: nicoleta35

Post on 30-Nov-2015

52 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Anatomie Pat

TULBURĂRI CIRCULATORII

HIPEREMIA

Hiperemia reprezintă creşterea masei sangvine la nivelul unui ţesut, organ sau teritoriu al organismului. În funcţie de rapiditatea instalării poate fi acută sau cronică. În funcţie de teritoriul afectat se disting: hiperemia arterială sau activă şi hiperemia venoasă sau pasivă.

Hiperemia pasivă, denumită şi stază venoasă, reprezintă creşterea masei sangvine la nivelul venos şi capilar, datorită încetinirii şi/sau reducerii fluxului sangvin venos, în condiţiile unei circulaţii arteriale normale.

STAZA RENALĂ

Staza renală are drept cauze insuficienţa cardiacă dreaptă, insuficienţa cardiacă globală, tromboza ori compresiunea venelor renale prin tumori sau anevrisme ale aortei abdominale.

MACROSCOPICÎn stadiul acut, rinichii sunt măriţi de volum şi greutate, de consistenţă uşor crescută,

friabili, cu capsula în tensiune şi se decapsulează cu uşurinţă. Culoarea este roşietică, iar la secţionare se scurge sânge venos. Pe suprafaţa de secţiune, corticala apare uşor îngroşată, cu multiple puncte roşietice proeminente care reprezintă glomerulii hiperemiaţi; medulara este congestionată, cu limita dintre corticală şi medulară ştearsă.

În stadiul cronic, rinichii sunt fermi, de culoare roşie-violacee, cianotică (induraţie cianotică).

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Rinichi format din corticală cu glomeruli, tubi contorţi proximali şi

distali, şi medulară cu tubi colectori şi portiuni din ansele Henle.Diagnostic histopatologic: Stază renală cronicăMicroscopic, în staza renală se evidenţiază capilare glomerulare şi peritubulare

(interstiţiale) dilatate şi pline cu hematii; se pot observa hematii extravazate în spaţiul subcapsular şi în lumenele tubilor. În staza renală cronică, hipoxia determinată de tulburarea prelungită a circulaţiei locale poate conduce la apariţia leziunilor distrofice granulo-vacuolare

1

Page 2: Anatomie Pat

sau a necrozei celulelor epiteliului tubular. În lumenele tubilor renali se poate observa prezenţa unui precipitat proteic (eozinofil) sau chiar cilindri hilini.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- staza renală acută.

STAZA PULMONARĂ

Afecţiuni ale cordului precum cardiopatiile stângi decompensate (stenoza mitrală, boala mitrală, insuficienţa cardiacă) pot cauza stază pulmonară, motiv pentru care aspectul morfologic poartă şi denumirea de “plămân cardiac”.

MACROSCOPICÎn staza acută plămânul este mărit de volum şi greutate, de culoarea purpurie-violacee;

la palpare crepitaţiile alveolare sunt reduse. La secţionare se scurge mult sânge venos, negricios amestecat cu lichid de edem (lichid spumos, rozat, aerat).

În staza cronică, plămânul este mărit de volum şi greutate, de culoarea cianotică-brună (datorită depunerii de hemosiderină în pereţii alveolari) şi de consistenţă crescută printr-un proces asociat de fibroză (induraţie brună). Plămânul prezintă zone dense, hipoaerate, crepitaţiile sunt reduse, iar la secţionare se scurge sânge venos şi lichid de edem.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: PlămânParenchimul pulmonar prezintă un aspect dantelat sugerat de către cavităţile

alveolare; se observă septurile interalveolare formate dintr-un ţesut conjunctiv conţinând vase de sânge, precum şi bronhiole de diferite dimensiuni cu lumen festonat, neregulat, tapetate cu un epiteliu cilindric.

Diagnostic histopatologic: Stază pulmonară cronicăÎn staza acută, venulele şi capilarele din septurile alveolare sunt dilatate şi pline cu

hematii alipite, proeminând în lumenul alveolar; se constată hematii extravazate în septuri şi în alveole. Unele alveole prezintă în lumen lichid de edem şi rare alveolocite descuamate.

În staza cronică, venulele şi capilarele din septurile alveolare sunt dilatate şi pline cu hematii alipite, iar septurile alveolare sunt îngroşate datorita vaselor hiperemiate, a lichidului de edem şi a sclerozei care se instalează în conditiile de stază prelungită. În lumenele alveolelor se observă lichid de edem, alveolocite descuamate, hematii şi resturi de hematii. Caracteristică este prezenţa macrofagelor încărcate cu hemosiderină, atât în pereţii alveolari cât şi în spaţiile alveolelor; datorită condiţiilor patologice în care apar, aceste celule sunt denumite şi “celule cardiace”. Hemosiderina este un pigment provenit din degradarea hematiilor extravazate şi fagocitate de către macrofage. Aceste celule sunt de talie mare, prezintă unul sau 2-3 nuclei, hemosiderina fiind înglobată în citoplasma lor sub formă de granule inegale ca mărime, care pe preparatul microscopic apar colorate gălbui-brun.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- staza pulmonară acută.

2

Page 3: Anatomie Pat

FICATUL DE STAZĂ

Cauzele stazei hepatice sunt insuficienţa ventriculară dreaptă decompensată sau cordul pulmonar cronic.

MACROSCOPICFicatul este mărit de volum şi greutate (poate ajunge până la 2-3 kg), cu marginea

anterioară rotunjită, cu suprafaţa netedă, capsula destinsă, subţire, transparentă lăsând să se vadă culoarea cianotică a parenchimului hepatic. Ficatul este de consistenţă este uşor crescută, friabil. La secţionare se scurge o cantitate crescută de sânge venos.

În funcţie de durata stazei, se pot descrie următoarele aspecte ale suprafeţei de secţiune:

STADIUL I - “ficat muscad” - caracterizat prin aspectul pestriţ al suprafeţei de secţiune datorită accentuării desenului vascular al lobulului hepatic prin distensia venei centrolobulare şi a capilarelor sinusoide pericentrolobulare.

STADIUL II - ”ficatul în cocardă” - prezintă centrul lobulului roşu-violaceu prin staza venei centrolobulare şi a sinusoidelor din jur, zona mediolobulară de culoare gălbuie datorită încărcării grase (parenchimul hepatic din această zonă este cel mai sensibil la hipoxie), iar zona externă a lobulului hepatic are aspect brun, normal.

STADUIL III - “ficatul intervertit” - lobulul hepatic pare centrat de spaţiul port datorită atrofiei parenchimului din ariile centrolobulară şi mediolobulară, zona externă a parenchimului rămânând indemnă.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: FicatUnitatea morfofuncţională a ficatului este lobulul hepatic, de formă poliedrică; acesta

este centrat de vena centrolobulară, către care converg capilarele sinusoide, care, la rândul lor, delimitează cordoanele de hepatocite (Remack). Între 2-3 lobuli hepatici se delimitează spatiul port (Kiernan), în care este prezentă triada portală: cel puţin câte un ram arterial, unul venos şi un canalicul biliar.

Diagnostic histopatologic: Ficat “în cocardă”Microscopic, în funcţie de stadiul congestiei, se deosebesc următoarele modificări:STADIUL I (“ficat muscad”) - vena centrolobulară şi capilarele sinusoide sunt dilatate şi

pline cu hematii; hepatocitele pericentrolobulare sunt atrofiate prin compresiune;STADIUL II (“ficat în cocardă”) - vena centrolobulară şi sinusoidele sunt mult destinse

şi pline cu hematii, determinând atrofia sau chiar dispariţia hepatocitelor din aria pericentrolobulară; hepatocitele zonei mediolobulare, foarte sensibile la hipoxie, prezintă încarcare grasă sub forma unor vacuole “optic goale”, situate în interiorul hepatocitelor. Folosind coloraţii speciale, picăturile lipidice apar colorate în roşu cu metoda Scharlach şi oranj cu metoda Sudan. Hepatocitele de la periferia lobulului nu prezintă modificări.

STADIUL III (“ficat intervertit”) - lobulul hepatic pare centrat de spaţiul port deoarece, singurele indemne rămân hepatocitele zonei periferice (în condiţiile date, aportul sangvin este suficient pentru îndeplinirea funcţiilor metabolice la nivelul acesta), unde poate fi identificat

3

Page 4: Anatomie Pat

uneori şi un proces de regenerare (prezenţa unor hepatocite de talie mare, binucleate), în timp ce hepatocitele zonelor centrolobulară şi mediolobulară sunt atrofiate. În stadiul de congestie cronică, prelungită, arhitectura lobulului hepatic suferă modificări importante prin apariţia unui proces de fibroză pericentrolobulară şi portală, conducând la ciroza cardiacă.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- celelalte stadii de stază cardiacă.

4

Page 5: Anatomie Pat

TROMBOZA

Tromboza este procesul patologic de formare în timpul vieţii a unui coagul (tromb) intravascular sau intracardiac, din constituienţii normali ai sângelui.

Apariţia şi dezvoltarea trombilor presupune existenţa unor condiţii patologice grupate în triada lui Virchow:

- leziuni vasculare şi cardiace la nivel endotelial;- tulburări hemodinamice cu încetinirea fluxului sangvin ;- tulburări ale factorilor de coagulare.În funcţie de localizare se descriu: trombi arteriali, venoşi, capilari şi cardiaci. În funcţie

de gradul de obstrucţie a lumenului vascular în care se localizează, trombii se clasifică în trombi parietali (neobstructivi) şi trombi obliteranţi (obstructivi). Morfologic, trombii se împart în roşii (de coagulare), albi (de conglutinare), micşti (cu zone albe şi roşii) şi hialini. După vârstă, trombii se clasifică în recenţi şi vechi (organizaţi).

TROMBUL ARTERIAL

Apare cel mai frecvent ca urmare a unor leziuni preexistente la nivelul arterelor: ateroscleroză, arterită, anevrisme, traumatisme. Sediul de elecţie îl reprezintă arterele membrelor inferioare, arterele coronare, arterele cerebrale, renale, mezenterice, aorta.

MACROSCOPICTrombusul arterial este aderent de peretele vascular, la nivelul locului de formare şi se

extrage cu greutate din lumenul vasului; are suprafaţa neregulată, este uscat, friabil, albicios-cenuşiu, fără luciu.

Trombul arterial este cel mai frecvent alb sau mixt, parietal. Trombul alb se poate amplifica printr-un tromb roşu, determinând obliterarea lumenului vascular.

Trombul mixt este format din alternanţa unor mase trombotice albe şi roşii, având un aspect pestriţ, striat; prezintă un cap albicios sau pestriţ, aderent la peretele vascular, un corp mixt, cu striuri alternante albe şi roşii, aderent la peretele vasului şi o coadă roşie, liberă în lumenul vasului.

Trombii recenţi sunt întotdeauna roşii, au aspect gelatinos, lucios, umed obstruând, de obicei, traiectele vasculare venoase.

Trombul în curs de organizare. După ce se formează, trombusul suferă un proces de deshidratare şi se retractă dând naştere unor fisuri. Iniţial, masa trombotică determină un răspuns inflamator neutrofilic la nivelul peretelui vascular şi apoi de pătrunderea acestora în interiorul trombului. Răspunsul inflamator este urmat de un răspuns reparator prin intermediul unui ţesut conjunctiv tânăr, bogat în fibroblaşti şi capilare de neoformaţie (ţesutul de

5

Page 6: Anatomie Pat

granulaţie) care invadează şi înlocuieşte masa trombului . Prin înmugurirea, migrarea şi rearanjarea celulelor endoteliale se produce endotelizarea suprafeţei trombului şi a fisurilor de recanalizare. În timp, ţesutul de granulaţie este înlocuit cu ţesut conjunctiv fibros. Acest ţesut poate evolua spre calcifiere distrofică sau poate suferi dezintegrare degenerativă cu organizarea structurii şi transformarea în tromb hialin.

Trombii vechi organizaţi conjunctiv, fiind acoperiţi de endotelii, apar ca mici plăci fibroase intimale. Prin organizare, trombii parietali devin mai compacţi, iar în trombii obliteranţi pot apărea fisuri ce favorizează desprinderea parţială de peretele vasului.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Perete arterial Se constată intima cu endoteliul vascular, media cu fibre musculare netede, fibre de

colagen şi fibre elastice, şi adventicea cu un ţesut conjunctiv lax ce conţine vasa vasorum, filete nervoase şi adipocite.

Diagnostic histopatologic: Tromb mixtÎn zona de fixare la peretele vascular, trombul este reprezentat de un tromb de

conglutinare format dintr-un material granular, slab eozinofil, dispus sub forma unei reţele coraliforme, constituită din plachete sangvine alterate şi agregate. Scheletul coraliform este căptuşit de un strat de fibrină, leucocite şi rare hematii (liniile Zahn) .

Restul trombusului este format dintr-o reţea de fibrină în ochiurile căreia se găsesc plachete, leucocite şi hematii în proporţii variabile, alternativ, în funcţie de tipul trombului: în zonele cu tromb alb predomină plachetele şi leucocitele, iar în zonele cu tromb roşu predomină hematiile.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu :- celelalte tipuri de trombi;- cheagul postmortem, caracterizat prin culoare roşie, aspect lucios, cu suprafaţa

netedă; nu este aderent la peretele vascular şi este elastic.

6

Page 7: Anatomie Pat

INFARCTUL

Infarctul reprezintă o zonă de necroză ischemică prin obstrucţia acută, de obicei embolică sau trombotică, a unui vas arterial.

Morfologic, infarctele se clasifică în albe sau anemice şi roşii sau hemoragice. După vârstă, infarctele se împart în recente şi vechi sau organizate conjunctiv. În funcţie de gradul de contaminare microbiană, infarctele sunt septice şi aseptice.

Infarctele albe sau anemice sunt caracteristice organelor cu structură compactă şi cu circulaţie de tip terminal: rinichi, splină sau miocard, în care anastomozele sunt reduse. Infarctele roşii sau hemoragice sunt caracteristice ţesuturilor laxe şi organelor bine vascularizate precum pulmonul (cu dubla circulaţie), ficatul sau intestinul.

INFARCTUL MIOCARDIC

Infarctul miocardic reprezintă necroza de coagulare a unei arii miocardice, ca urmare a obstrucţiei unei ramuri coronare. Cauzele cele mai frecvente sunt reprezentate de tromboza arterelor coronare, hemoragii la nivelul plăcii de aterom, spasme persistente ale coronarelor sau, mai rar, tromboza suprapusă pe leziuni luetice, embolia cu punct de plecare de la nivelul vegetaţiilor valvulare din endocardita bacteriană, panarterita nodoasă, invazii neoplazice etc.

Localizarea favorită este la nivelul ventriculului stâng (peretele anterior, septul interventricular şi peretele posterior) şi, mai rar, la nivelul ventriculului drept; localizările atriale sunt excepţionale.

Morfologic, infarctul miocardic este un infarct alb (anemic) reprezentat de o zonă de necroză de coagulare consecutivă anoxiei, dar poate fi şi un infarct roşu (hemoragic) prin pătrunderea bruscă a sângelui din circulaţia colaterală în teritoriul de necroză, ca urmare a scăderii presiunii sangvine locale prin obstrucţia arterială.

MACROSCOPICInfarctul recent prezintă pe suprafaţa viscerală pericardică o zonă mată, albicioasă

constituită din depozite fine de fibrină (“placa lăptoasă”). Pe secţiune, aria de necroză apare ca o leziune palidă, cenuşie-brună, de contur şi formă neregulate, relativ bine delimitată, proeminentă pe suprafaţa de secţiune (datorită edemului fibrelor miocardice), de consistenţă fermă. În cazul unui infarct roşu, zona de necroză prezintă o culoare roşietică-brună, hemoragică. Zona de necroză este înconjurată de un chenar alb-cenuşiu, (lizereul leucocitar), la periferia căruia se găseşte o zonă de hiperemie-hemoragie.

La deschiderea sacului pericardic se poate observa, în anumite cazuri, prezenţa unui lichid sero-citrin în cantitate variabilă, sau existenţa unui revărsat hemoragic atunci când infarctul se însoţeşte de ruptura miocardului .

Infarctul sechelar apare ca o zona cicatricială, deprimată, alb-sidefie, de consistenţă crescută, bine delimitată de ţesutul înconjurator.

7

Page 8: Anatomie Pat

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histogic: Miocard format din fibre musculare striate, care simuleaza un

sinciţiu; nucleii sunt ovalari, bazofili, fiind dispuşi central în fibrele miocardice.Diagnostic histopatologic: Infarct miocardic alb recentInfarctul alb se constituie microscopic din următoarele zone:- zona de necroză de coagulare, în care fibrele miocardice sunt balonizate, cu

acidofilie crescută; striaţiile transversale devin indistincte, cu omogenizarea citoplasmei şi dispariţia nucleilor;

- zona de infiltrat inflamator cu polimorfonucleare neutrofile ce înconjură aria de necroză (corespunzătoare lizereului leucocitar);

- zona de hiperemie-hemoragie.În timp, hiperemia scade, polimorfonuclearele neutrofile sunt înlocuite cu macrofage,

lichidul de edem se resoarbe, iar suprafaţa infarctului se deprimă. În jurul infarctului apare un ţesut de granulaţie cu proliferare de fibroblaşti, capilare de neoformaţie, infiltrat inflamator cu limfocite, plasmocite, macrofage. Acest ţesut de neoformaţie trimite prelungiri în interiorul zonei de necroză, pe care o înlocuieste treptat cu ţesut conjunctiv. Infarctul vechi este constituit din prezenţa unei cicatrici din fibre de colagen.

Infarctul roşu se caracterizează prin existenţa unui mare număr de hematii printre fibrele miocardice, pe care le disociază; fibrele musculare suferă în timp aceleaşi modificări caracteristice necrozei; la periferie există macrofage încărcate cu hemosiderină provenită din degradarea hematiilor.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- infarctul roşu de miocard;- infarctul miocardic vechi.

INFARCTUL PULMONAR

Reprezintă o zonă de necroză a parenchimului pulmonar datorată obstrucţiei unui ram arterial ce irigă zona respectivă, prin embolie sau tromboză. Localizarea este preponderent în lobii inferiori pulmonari. Infarctul pulmonar este de tip roşu (hemoragic), datorită dublei circulaţii (pulmonare şi bronşice), caracteristică acestui organ. Obstrucţia unui ram arterial pulmonar conduce la scăderea presiunii sangvine în teritoriul corespunzător, urmată de pătrunderea bruscă de sânge din dubla circulaţie, inundând zona necrozată.

MACROSCOPICÎn infarctul recent, zona afectată proemină la suprafaţa plamănului; pleura

corespunzătoare este acoperită de un exudat fibrinos. Culoarea este roşie-negricioasă, consistenţa este crescută, bine delimitat, iar pe suprafaţa de secţiune are formă triunghiulară, cu baza spre pleura şi vârful spre hil, indicând artera obstruate. Crepitaţiile alveolare sunt absente. La secţionare se elimină o cantitate redusă de sânge; la proba docimaziei fragmentele pulmonare cad la fundul vasului.

8

Page 9: Anatomie Pat

După 1-2 zile, datorită deshidratării, infarctul se deprimă, devine mat, fin granular, cu limite nete; în faza de vindecare, infarctul pulmonar se prezintă ca o cicatrice stelată, deprimată, dură şi pigmentată.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Plămân (vezi staza pulmonară)Diagnostic histopatologic: Infarct pulmonar recentÎn primele 48 ore, în zona de infarct, capilarele din septurile alveolare sunt dilatate şi

pline cu hematii, iar în alveole se constată un numar mare de hematii şi lichid de edem. Ulterior, hematiile din alveole se alipesc şi îşi pierd colorabilitatea, se produce necroza de coagulare a septurilor alveolare, iar în jurul zonei de infarct se observă un infiltrat inflamator iniţial de tip PMN neutrofile, apoi cu macrofage. La periferia infarctului se găsesc macrofage încărcate cu hemosiderină rezultată din degradarea hemoglobinei.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- infarctul pulmonar vechi, în care se produce înlocuirea ţesutului necrozat cu ţesut de

granulaţie care se dezvoltă de la periferia leziunii, ca o capsulă ce trimite prelungiri în teritoriul de necroză, înlocuindu-l şi formând ulterior un ţesut conjunctiv fibros cicatriceal.

INFARCTUL RENAL

Reprezintă necroza ţesutului renal prin întreruperea irigaţiei sangvine, datorită obliterării (de obicei embolice) a arterei renale sau a uneia dintre ramuri. Datorită circulaţiei terminale de la acest nivel, infarctul renal este alb sau ischemic.

MACROSCOPICÎn infarctul recent, zona afectată proemină la suprafaţă şi are iniţial culoare roşcată,

înconjurată de un lizereu cenuşiu, iar la periferie de o zonă de hiperemie-hemoragie. Zona de necroză este de consistenţă fermă, bine delimitată şi are formă piramidală, cu baza spre capsulă şi vârful spre hil. Ulterior, infarctul se deprimă şi culoarea devine palidă, alb-rozată datorită ischemiei şi hemolizei.

Infarctul vechi se evidenţiază ca o cicatrice deprimată, netedă, ovală, alb-sidefie, dură.

MICROSCOPIC: preparat colorat H.E.Diagnostic histologic: Rinichi (vezi staza renală)Diagnostic histopatologic: Infarct renal recentZona de infarct are aspect de necroză de coagulare în care se mai disting contururile

glomerulilor şi tubilor, cu citoplasma omogen acidofilă, dar nucleii sunt dispăruţi sau picnotici. În jurul zonei de necroză se află un infiltrat inflamator cu PMN neutrofile, iar la periferie se observă zona de hiperemie-hemoragie.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- infarctul renal vechi, cicatriceal, în care zona afectată este înlocuită cu ţesut

conjunctiv fibros.

9

Page 10: Anatomie Pat

DISTROFII

DISTROFIA GRANULO-VACUOLARĂ ÎN RINICHI

Distrofiile hidro-protidice sunt distrofii ale compartimentului intracelular şi reprezintă urmarea unor perturbări ionice caracterizate prin pătrunderea în exces a apei şi sodiului în celulă, cu pierderea concomitentă de potasiu, însotite de o tumefiere (intumescenţă) celulară.

Distrofia granulo-vacuolară asociază aspectele de intumescenţă tulbure (distrofie granulară) cu cele de vacuolizare (distrofie hidropică sau vacuolară) ale citoplasmei nefrocitelor. Aceste leziuni apar în tubulo-nefrozele toxice şi de origine hipoxică sau în alterări ale filtrării glomerulare.

MACROSCOPICRinichii sunt măriţi de volum şi greutate, se decapsulează uşor, au un aspect specific

palid, mat, tulbure, de “carne fiartă”. Consistenţa şi elasticitatea sunt scăzute, cu friabilitate crescută. Pe secţiune, rinichiul prezintă corticala rozată, cu ştergerea limitei dintre corticală şi medulară.

MICROSCOPIC: preparat colorat H.E.Diagnostic histologic: Rinichi (vezi staza renală)Diagnostic histopatologic: Distrofie granulo-vacuolară în rinichiLeziunile interesează mai ales tubii contorţi proximali şi constau din aspecte asociate

de distrofie granulară şi distrofie vacuolară.Distrofia granulară (intumescenţa tulbure) apare în microscopia optică prin mărirea în

volum a celulelor epiteliului tubular, cu citoplasma intens eozinofilă, cu granulaţii fine sau grosiere. Prezenţa nucleilor bine coloraţi şi structuraţi sunt martorul reversibilităţii acestei leziuni.

Degenerescenţa vacuolară se prezintă prin existenţa spre polul bazal a unor vacuole fine, optic goale, fără pereţi proprii, în citoplasma celulelor nefrocitare balonizate. Citoplasma acestor celule este clară, palidă. Nucleii sunt de aspect normal sau prezintă leziuni de diferite grade, pâna la leziuni ireversibile.

Tubii contorţi distali şi glomerulii nu sunt interesaţi.

10

Page 11: Anatomie Pat

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL se face cu:- intumescenţa clară, în care se evidenţiază celule tumefiate, cu citoplasma clarificată,

cu limite celulare precise;- steatoza renală, în care epiteliul tubular, mai ales în tubii contorţi proximali, prezintă

vacuole optic goale, cu conţinut lipidic (picături de grăsime), situate între membrana bazală şi nucleu; aceste lipide sunt evidenţiabile cu coloraţii speciale (Scharlach, Sudan).

DISTROFIA GRANULO-VACUOLARĂ ÎN FICAT

Hepatocitele sunt afectate în infecţii acute, hipoxia acută, intoxicaţii cu substanţe chimice sau medicamentoase, stări de inaniţie.

MACROSCOPIC Ficatul este mărit de volum şi greutate, cu aspect caracteristic de “carne fiartă”.

Capsula este destinsă, subţire, în tensiune. Consistenţa şi elasticitatea sunt scăzute, iar friabilitatea este crescută.

MICROSCOPIC: preparat colorat H.E.Diagnostic histologic: Ficat (vezi staza hepatică)Diagnostic histopatologic: Distrofie granulo-vacuolară în ficatHepatocitele afectate sunt intumescente, cu limite evidente. Nucleii sunt bazofili, bine

conturaţi (semn de reversibilitate) şi îşi păstrează locul în celulă. Citoplasma prezintă alternanţa vacuolelor multiple (fine, optic goale, cu limite imprecise) cu granulele eozinofile proteice, uneori cu aspect spumos. Capilarele sinusoide apar distorsionate datorită hepatocitelor mărite de volum.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- intumescenţa clară, în care citoplasma celulelor este omogenă, cu fine granulaţii iar

limitele celulelor sunt evidente;- distrofia lipidică, în care încărcarea grasă apare sub forma vacuolelor optic goale cu

limite precise, de talie mare, de obicei unice, care dizlocă nucleul împingându-l către periferie; se evidenţiază prin coloraţii speciale pentru grăsimi.

DISTROFIA LIPIDICĂ HEPATICĂ

Ficatul gras sau steatoza simplă hepatică reprezintă depunerea de grăsimi la nivelul ţesutului hepatic, fără afectarea vitalităţii celulare. Degenerescenţa grasă hepatică poate fi urmarea unor intoxicaţii cu fosfor, cloroform, tetraclorură de carbon, apare în caz de alcoolism cronic, malnutriţie, obezitate, diabet zaharat.

Distrofia lipidică hepatică poate fi mediolobulară în hipoxii, periferică în intoxicaţii şi malnutriţie şi difuză în etilismul cronic.

MACROSCOPIC

11

Page 12: Anatomie Pat

Ficatul este mărit de volum şi greutate, cu capsula subţire, destinsă, cu marginea anterioară rotunjită. Are consistenţă scăzută şi este friabil. La secţionare are culoare gălbuie şi lasă urme de grăsime pe lama cuţitului.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Ficat (vezi ficatul de stază)Diagnostic histopatologic: Ficat grasÎn distrofia grasă mediolobulară, la nivelul citoplasmei hepatocitelor se observă mici

vacuole optic goale, diseminate, cu limite precise; în forma periferică, citoplasma fiecărui hepatocit conţine câte o vacuolă optic goală care, pe masură ce se măreşte, împinge nucleul la periferie, conferindu-i un aspect lenticular; în forma difuză, se observă asocierea celor două aspecte microscopice şi afectarea în totalitate a lobulului hepatic. Capilarele sinusoide apar deformate de către hepatocitele balonizate.

DIAGNOSTIC DIEFRENŢIAL se face cu:- distrofii hidroprotidice (vacuole optic goale negative la coloraţiile speciale pentru

grăsimi).

DISTROFIA HIALINĂ A OVARULUI

Distrofia hialină (hialinoza) reprezintă o distrofie proteică a compartimentului intercelular sau, mai rar intracelular. Hialinul este un material de aspect omogen, translucid, eozinofil. Hialinoza poate apărea în condiţii fiziologice (hialin în ovar în premenopauză), precum şi în condiţii patologice (la nivelul cicatricelor vechi, la nivelul seroaselor după inflamaţii cronice, la nivelul pereţilor arteriolari, în componenţa tumorilor benigne şi maligne).

MACROSCOPICOvarele sunt micşorate de volum, cu suprafaţa neregulată, boselată, de consistenţă

crescută şi aspect translucid.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Ovar, organ plin care, pe secţiune prezintă corticala (alcătuită

dintr-o stroma densă, bogat celulară, cu dispoziţie în vârtejuri, şi din foliculi ovarieni în diferite etape evolutive, corpi atretici, corpi progesteronici sau galbeni) şi medulara (cu vase mari, cu pereţi groşi şi traiect sinuos, vase limfatice şi filete nervoase).

Diagnostic histopatologic: Distrofie hialină in ovarSe observă corpul albicans ce reprezintă depunerea de hialin pe cicatricea rezultată în

urma involuţiei corpului galben (proces fiziologic). Acesta are aspect omogen, palid eozinofil, forma rotund-ovalară sau neregulată; vasele sangvine ovariene au pereţii îngroşaţi prin depunerea de hialin.

AMILOIDOZA RENALĂ

12

Page 13: Anatomie Pat

Este consecinţa depunerii predominant extracelulare a unui material fibrilar cu o compoziţie chimică complexă. În microscopia optică, amiloidul se prezintă ca un material de tip hialin, cu caractere speciale de tinctorialitate (în coloraţia Roşu de Congo apare roşu-cărămiziu, cu violet de metil, verde de metil şi albastru de metil se colorează în roşu-violaceu). Amiloidul se depune interstiţial, de-a lungul fibrelor de reticulină şi de colagen, de-a lungul membranelor bazale epiteliale sau în media vaselor mici.

Degenerescenţa amiloidă se poate dezvolta ca element fundamental al unei boli necunoscute (amiloidoza primară) sau ca o manifestare secundară (amiloidoza secundară) în boli de natură inflamatorie (TBC, osteomielită, artrita reumatoidă, etc.); amiloidoza secundara interesează predominant splina, rinichii, suprarenalele şi ficatul.

MICROSCOPICRinichiul este mărit de volum, elasticitatea şi consistenţa sunt mărite (consistenţa

cauciucului vulcanizat), de friabilitate scăzută. Pe secţiune, corticala este uşor îngroşată şi palidă, contrastând puternic cu medulara.

MICROSCOPIC: preparate colorate cu Roşu de Congo.Diagnostic de organ: Rinichi (vezi staza renală).Diagnostic histopatologic:Amiloidul este evident predominant la nivelul glomerulilor, între endoteliu şi membrana

bazală a capilarelor, şi în mezangiu. Iniţial, amiloidul apare depozitat sub formă de mici noduli eozinofili în ghemul vascular; aceşti noduli cresc progresiv în volum determinând obliterarea capilarelor glomerulare; în timp, întregul ghem de capilare glomerulare este transformat într-o masă sferică acelulară, hialino-amiloidă. La nivelul tubilor contorţi, amiloidul se depune între membrana bazală şi epiteliul tubular; tot la acest nivel se pun în evidenţă leziuni distrofice epiteliale de tipul intumescenţei şi a vacuolizării, iar în lumenele tubilor se găsesc cilindrii hialini. Vasele interstiţiale, mai ales arteriolele, prezintă manşoane subendoteliale de amiloid. În interstiţiul renal există un infiltrat inflamator limfocitar.

STAZĂ BILIARĂ ÎN FICAT

Se caracterizează prin depunerea de pigmenţi biliari în ficat în cadrul unui icter prehepatic, hepatic sau posthepatic. În cazul icterelor obstructive prelungite se produc alterări ale parenchimului hepatic, în urma refluxului şi a stazei biliare.

MACROSCOPICFicatul este mărit de volum şi greutate, este de culoare brun-verziue şi are consistenţă

fermă. Pe secţiune, desenul căilor biliare este accentuat, iar din aceste căi se scurge bilă concentrată.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Ficat (vezi staza hepatică)Diagnostic histopatologic: Stază biliară în ficat

13

Page 14: Anatomie Pat

Hepatocitele, mai ales cele din zona pericentrolobulară, conţin pigment biliar de culoare brun-verzuie; capilarele biliare sunt destinse şi conţin “trombuşi biliari”. Celulele Kupffer pot conţine şi ele pigment biliar fagocitat.

DISTROFIE FIBRINOIDĂ ÎN PLACENTĂ

Distrofia fibrinoidă (necroza fibrinoidă) reprezintă o degenerescenţă la nivelul compartimentului extracelular şi se caracterizeaza prin depunerea în ţesuturi a unei substante PAS-pozitive, denumită fibrinoid. Fibrinoidul conţine proteine, mucopolizaharide, fibrinogen şi gammaglobuline în proporţii variabile, în funcţie de tipul afecţiunii în care apare. În stadiul iniţial, substanţa fundamentală este tumefiată, fibrele de colagen sunt fragmentate şi dezintegrate, pentru ca, în final să formeze acea substanţă omogenă sau fin granulară de tip fibrinoid.

Acest tip de distrofie apare în bolile de colagen, în HTA malignă la nivelul arterelor mici şi a arteriolelor, în arterele din vecinătatea ulcerului gastric, în vasele sangvine ale placentei, etc.

MACROSCOPICPlacenta la termen are formă de disc, un diametru de aproximativ 20 cm şi grosimea la

centru de 3 cm. Prezintă două feţe: faţa fetală (ce conţine inserţia cordonului ombilical, acoperită de foiţa amniotică prin transparenţa căreia se văd vasele ombilicale ramificate) şi faţa maternă (care priveşte spre uter şi este compartimentată în 15-20 lobi sau cotiledoane). Lojile materne (camere interviloase) sunt lacune sangvine în care se scaldă trunchiuri de vilozităţi coriale.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: PlacentăPlacenta prezintă doua componente:- componenta maternă (decidua maternă), cu celule deciduale mari, cu citoplasma

abundentă, slab eozinofilă şi nuclei ovalari mari, hipocromi, cu aspect veziculos;- componenta fetală, alcatuită din placa corială şi vilozităţile coriale; vilozităţile coriale

se prezintă ca nişte prelungiri digitiforme, alcătuite din ţesut mezenchimal cu reacţie deciduală, acoperit de citotrofoblast şi sinciţiotrofoblast.

Diagnostic histopatologic: Distrofie fibrinoidă în placentăLa nivelul vilozităţilor coriale se pot observa depozitele de fibrinoid sub forma unor

zone acelulare, intens eozinofile, cu aspect granular.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- distrofia hialină (hialinul este mai omogen);- distrofia amiloidă (amiloidul este mai slab eozinofil şi se colorează electiv cu Roşu de

Congo).

14

Page 15: Anatomie Pat

INFLAMAŢII

Inflamaţia reprezintă o modalitate de reacţie şi apărare a organismului la acţiunea unor factori nocivi, cu manifestări locale (rubor, tumor, calor, dolor, functio lesa) şi generale (frison, febră, leucocitoză, etc).

După criteriul etiologic se clasifică în inflamaţii nespecifice (modificările morfologice nu trădează prin aspectul lor natura etiologică) şi inflamaţii specifice (diagnosticul poate fi pus de cele mai multe ori după caracterele morfologice ale inflamaţiei).

După evoluţia în timp, se clasifică în acute, subacute şi cronice.După criteriul morfologic, se clasifică în inflamaţii exsudative, alterative şi proliferative.

INFLAMAŢII EXSUDATIVE

MENINGITA PURULENTĂ

Meningita purulentă este o inflamaţie acută bacteriană nespecifică a leptomeningelui, caracterizată prin prezenţa unui exudat purulent în spaţiul subarahnoidian.

Etiologia leptomeningitei purulente este reprezentată de meningococi, pneumococi, streptococi, stafilococi, haemophilus influenzae. Propagarea agenţilor infecţiosi la nivelul spaţiului subarahnoidian se poate realiza pe cale sangvină ( în cursul unei bacteriemii) de la un focar infecţios situat la distanţă, prin propagarea infecţiei de la un focar de vecinătate (oto-mastoidită, sinuzită, abces dentar, etc.) sau prin introducerea directă în cursul unor manevre chirurgicale incorect efectuate sau accidental (traumatisme).

MACROSCOPICMeningita meningococică se caracterizează prin prezenţa unui exudat cu caracter

sero-purulent, gălbui, ce se acumulează în şanţuri, predominant la baza creierului sau pe convexitatea acestuia, unde formează o calotă purulentă.

15

Page 16: Anatomie Pat

Meningita pneumococică se caracterizează prin prezenţa unui exudat purulent cu nuanţă verzuie, pseudomucinos sau gelatinos, care se localizează mai ales la nivelul jumătăţii anterioare a convexităţii.

Meningita stafilococică se caracterizează printr-un exudat purulent alb, cremos, dispus sub formă de depozite.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Leptomeninge, alcătuit din arahnoidă şi pia mater.Arahnoida are aspect de pânza de paianjen şi este formată dintr-o lamă conjunctivă

subţire, avasculară, acoperită pe ambele feţe de un epiteliu simplu pavimentos. Pia mater este bogat vascularizată şi pătrunde în toate şanţurile cerebrale. Legătura între cele două foiţe se face prin trabecule conjunctive acoperite de epiteliu care delimitează lacune ce constituie spaţiul subarahnoidian prin care circulă LCR

Substanţa nervoasă se identific prin prezenţa corpilor neuronali, dispuşi în diferite straturi.

Diagnostic histopatologic: Leptomeningită purulentăÎn spaţiul subarahnoidian se observă exudat inflamator alcătuit din PMN neutrofile în

număr mare şi piocite (PMN neutrofile distruse în urma contactului cu agentul patogen), situate în ochiurile unei reţele de fibrină. Vasele piei mater sunt hiperemiate, prezentând fenomene de subendotelită (diapedeza de elemente inflamatorii imediat subendotelial). Inflamaţia se poate propaga la nivelul scoarţei cerebrale prin infiltratele inflamatorii situate perivascular. Substanţa nervoasă prezintă edem pericelular şi perivascular.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- meningita carbunoasă, în care predomină leziunile hemoragice;- meningita TBC, în care apar leziuni specifice proliferative, alterative şi exudative;- meningita luetică, în care apare un infiltrat inflamator limfo-plasmocitar perivascular şi

endotelită proliferativă.

APENDICITA ACUTĂ FLEGMONOASĂ

Este o inflamaţie acută nespecifică, de etiologie bacteriană, a apendicelui ileo-cecal. Apare consecutiv obstruării lumenului apendicular prin coproliţi, paraziţi, corpi străini, etc., ceea ce favorizează transformarea florei bacteriene saprofite în floră patogenă. Aceasta pătrunde în peretele apendicular determinând o reacţie inflamatorie difuză.

MACROSCOPICApendicele este mărit de volum, de culoare roşietică, prezentănd depozite de fibrină

pe seroasă; consistenţa este scazută, iar la secţionare, se exteriorizează un conţinut purulent. Peretele este îngroşat, edemaţiat.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Apendice, organ cavitar cu perete alcătuit din mucoasă (prezintă

un epiteliu simplu cilindric cu celule caliciforme, rare glande Lieberkühn, corion cu ţesut limfoid, foliculi limfatici şi muscularis mucosae), submucoasă, musculară şi seroasă.

16

Page 17: Anatomie Pat

Diagnostic histopatologic: Apendicită acută flegmonoasăPe secţiune transversală, în centru se observă lumenul conţinând exudat inflamator

alcătuit din PMN şi piocite, situat într-o reţea de fibrină. Caracteristică este prezenţa infiltratului inflamator cu PMN neutrofile în toate cele patru straturi ale peretelui apendicular, pe care le disecă (inflamaţie flegmonoasă). La nivelul seroase se observă depozite de fibrină, precum şi vase hiperemiate.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- apendicita catarală, în care se observă infiltrat inflamator granulocitar în submucoasă

şi hiperemie;- apendicita acută abcedată, caracterizată prin prezenţa unor focare inflamatorii

localizate cu PMN neutrofile şi piocite ;- apendicita gangrenoasă, caracterizată prin necroze întinse ale peretelui apendicular

ce conduc rapid la perforaţii şi consecutiv la peritonită.

ABCESUL HEPATIC

Este o colecţie purulentă, având ca agenţi etiologici cocii patogeni. Căile de pătrundere a acestor agenţi patogeni sunt vasculară (arterială, venoasă, portală) sau prin canalele biliare (în forma colangitică).

MACROSCOPICAbcesul hepatic poate fi unic sau multiplu, de dimensiuni variabile. Este delimitat de

parenchimul hepatic printr-o membrană piogenă formată din ţesut conjunctiv cu dispoziţie lamelară, cu infiltrat inflamator leucocitar. Abcesul conţine puroi, format din detritusuri celulare şi piocite.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Ficat (vezi staza hepatică).Diagnostic histopatologic: Abces hepaticCentrul abcesului este format din ţesut necrozat şi piocite în numar mare. Hepatocitele

din zona centrală a abcesului sunt complet distruse, persistând rari nuclei picnotici, iar parenchimul hepatic învecinat abcesului suferă compresiune, evidenţiata prin schimbarea orientării cordoanelor Remack; hepatocitele din jurul abcesului pot prezenta alterări distrofice. La periferia abcesului există un ţesut de granulaţie, format din fibroblaşti şi vase de neoformaţie, alcătuind membrana piogenă. Se remarcă existenţa unui infiltrat inflamator granulocitar şi hiperemie marcată în ţesutul din vecinatate abcesului.

PLEUREZIA FIBRINOASĂ

17

Page 18: Anatomie Pat

Inflamaţia fibrinoasă se caracterizează prin prezenţa unui exudat fibrinos la nivelul seroaselor (pleură, pericard, peritoneu), la nivelul mucoaselor şi la nivel alveolar (în cazul pneumoniilor).

Pleurezia fibrinoasă este dată de infecţii cu bacterii piogene şi nepiogene, boala reumatismală, infecţii virale, etc. Pleurezia fibrinoasă (uscată) este o inflamaţie acută şi, în funcţie de dispoziţia exudatului fibrinos, poate fi:

- localizată - aparută în vecinătatea unui focar inflamator pulmonar (pneumonie, abces pulmonar), a unui infarct pulmonar sau focare inflamatorii ale peretelui toracic, şi

- difuză - apare mai ales în TBC pulmonară, mai rar în uremie sau în afecţiuni de altă etiologie.

MACROSCOPICPleura este îngroşată, edemaţiată, cu luciul dispărut. La nivelul foiţelor viscerale şi

parietale se pun în evidenţa depozite alb-cenuşii de fibrină, ce duc la îngroşarea acestora şi formarea de pseudomembrane, cu aspect caracteristic de “tartine unse cu unt”; aceste pseudomembrane prezintă un aspect vilos şi se detaşează uşor prin raclaj.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Plămân (vezi staza pulmonară).Diagnostic histopatologic: Pleurezie fibrinoasăMezoteliul este înlocuit cu un exudat fibrinos alcătuit dintr-o reţea de fibrină în ochiurile

căreia se găsesc rare PMN, celule endoteliale descuamate, rare hematii. Stratul profund al exudatului conţine ţesut de granulaţie cu vase de neoformaţie, rare PMN neutrofile, celule conjunctive care organizează fibrina înlocuind-o cu ţesut conjunctiv.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- pleurezia seroasă, ce se caracterizează prin exudat seros abundent, cu puţine

leucocite şi hematii;- pleurezia hemoragică, în care apare un infiltrat inflamator ce conţine un mare număr

de hematii;- pleurezia purulentă, în care o parte sau întreaga cavitate pleurală poate conţine

puroi, ce se poate extinde şi în spaţiile interlobare.

PAROTIDITA EPIDEMICĂ

Este o boală acută, contagioasă şi epidemică, determinată de virusul urlian care prezintă tropism glandular (glande salivare, pancreas, testicul) şi nervos. Parotidita este cea mai frecventă manifestare a infecţiei urliene fără să fie obligatorie, şi nici nu apare întotdeauna prima.

MACROSCOPIC

18

Page 19: Anatomie Pat

Iniţial tumefierea parotidei este unilaterală şi apoi devine bilaterală. Glandele parotide au un aspect edematos, cu consistenţă fermă şi elastică. Orificiul intern al canalului Stenon este tumefiat şi hiperemiat.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Parotida (vezi adenomul pleomorf)Diagnostic histopatologic: Parotidită urlianăMicroscopic se descriu hiperemie marcată, edem interstiţial cu infiltrat limfo-plasmocitar. La

nivelul canalelor excretorii se observă inflamaţie catarală cu alterări distrofice ale epiteliului glandular.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- boala incluziilor citomegalice cu localizare parotidiană, caracterizată histologic prin leziuni

ale celulelor epiteliale, cu nuclei măriţi de volum, excentrici, cu incluzii unice colorate în roşu închis, lăsând între membrana nucleului şi incluzie un spaţiu clar (aspect în “ochi de pasăre”).

INFLAMAŢII PROLIFERATIVE

ŢESUTUL DE GRANULAŢIE

19

Page 20: Anatomie Pat

Inflamaţia proliferativă (granulomatoasă) este caracterizată de un proces de proliferare mezenchimală în focarul inflamator. În majoritatea proceselor inflamatorii proliferativ-productive, un rol major este deţinut de ţesutul de granulaţie.

Ţesutul de granulaţie este un ţesut conjunctiv tânăr ce se formează prin multiplicarea accentuată a fibroblaştilor şi apariţia de numeroase capilare de neoformaţie, în jurul cărora se găsesc leucocite PMN şi mononucleare. Acest tip de ţesut intervine în procese de organizare (organizarea ţesutului inflamator al seroaselor, organizarea trombului, organizarea infarctelor), în procese de reparare (vindecarea plăgilor), la nivelul ulcerului gastric. În aceste cazuri, se produce proliferarea unui ţesut mezenchimal tânăr, lax, foarte bine vascularizat, cu o bogată celularitate, care se transformă treptat prin producţie de fibre colagenice, într-un ţesut cicatricial dur.

MACROSCOPIC Se evidenţiaza la nivelul plăgilor sau pe fundul ulcerului gastric şi are un aspect

granular, culoare roşietică, este friabil, umed şi sângerează uşor spontan sau la atingere.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Nu poate fi precizat.Diagnostic histopatologic: Ţesut de granulaţieŢesutul de granulaţie era un aspect de ţesut conjunctiv tânar format prin proliferarea

fibroblaştilor. Apariţia capilarelor de neoformaţie se face prin înmugurirea, migrarea şi rearanjarea celulelor endoteliale de la nivelul marginii leziunii sau procesului inflamator (plagă, ulcer gastric, infarct miocardic, etc.). Capilarele de neoformaţie prezintă endoteliul tumefiat, iar nucleii celulelor endoteliale bombează în lumen. Alte tipuri de celule inflamatorii precum PMN neutrofile, plasmocite şi limfocite se găsesc în număr mare în lumenele şi în jurul acestor capilare de neoformaţie. Microscopic, se mai pot observa fibre de reticulină şi rare fibre de colagen. Pe măsura ce se maturizează, ţesutul de granulaţie se devascularizează şi se fibrozează (capilarele de neoformaţie se închid, celulele inflamatorii sunt fagocitate, fibroblaştii produc colagenul de tip III).

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- ţesutul inflamator granulomatos, în care se evidenţiază proliferarea şi agregarea

macrofagelor, cu formarea de mici noduli (granuloame);- inflamaţia granulomatoasă de corp străin, caracterizată prin prezenţa de celule

gigante multinucleate (celule gigante de corp străin).

TUBERCULOZA GANGLIONARĂ

Tuberculoza este o inflamaţie proliferativă specifică determinată de infecţia cu bacilul Koch (Mycobacterium tuberculosis). Ca rezultat al primoinfecţiei (de obicei, în copilărie) se produce TBC primară, cel mai frecvent localizată la nivel pulmonar, unde determină apariţia complexului primar Ranke (afectul primar sau şancru de inoculare, limfangita TBC şi adenopatie hilară TBC) şi de unde diseminează hematogen producând TBC miliară (granulia). TBC secundară este rezultatul reactivării leziunilor de primoinfecţie sau al reinfecţiei exogene sau endogene (reactivarea nodulilor reziduali). TBC secundară constă în

20

Page 21: Anatomie Pat

dezvoltarea tuberculozei de organ: ftizia pulmonară cronică, TBC ganglionară, TBC osteo-articulară, TBC uro-genitală, TBC la nivelul sistemului nervos central, TBC cutanată, etc.

Limfadenopatia tuberculoasă poate afecta orice ganglion, localizarea cea mai frecventă fiind la nivelul ganglionilor laterocervicali şi submandibulari, precum şi în ganglionii traheo-bronşici, în cadrul TBC pulmonare.

MACROSCOPICGanglionii interesaţi sunt iniţial uşor măriţi de volum, elastici, nedureroşi, izolaţi sau

conglomeraţi. Pe măsura ce procesul inflamator evoluează şi se extinde la nivelul capsulei, ganglionii devin aderenţi la planurile profunde şi la piele şi sunt renitenţi. În urma apariţiei necrozei de cazeificare, limfoganglionii devin fluctuenţi şi pot fistuliza.

Pe suprafaţa de secţiune au o culoare gălbuie, cu zone ramolite de aspect brânzos(necroză de cazeificare); în urma eliminării cazeumului, se constituie caverna.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Ganglion limfatic, ce prezintă capsulă conjunctivă fibroasă, din

care se desprind trabecule subţiri ce pătrund în masa ganglionului; stroma cu celule reticulare şi reticulo-endoteliale; parenchimul cu corticala (ce conţine foliculi limfatici, infiltraţii difuze, sinusuri limfatice) şi medulara (formata din cordoane limfatice şi sinusuri limfatice).

Diagnostic histopatologic: TBC ganglionarÎn funcţie de stadiul evolutiv, se disting trei forme de TBC: proliferativă, cazeoasă şi

mixtă. 1. Forma proliferativă, se caracterizează prin prezenţa foliculilor (noduli, granuloame)

tuberculoşi Köster tipici (giganto-epitelioizi) şi atipici (epitelioizi). Foliculul tipic prezintă central celule gigante Langhans, cu diametrul de 40-150 μ, cu citoplasma acidofilă, cu numeroşi nuclei dispuşi la periferie, “în coroană” sau “în potcoavă”; în jurul celulei gigante sunt prezente celule epitelioide de formă alungită, cu citoplasma omogenă, care se anastomozează prin prelungiri fine; sunt mononucleate, nucleul are un aspect veziculos, amintind de structura celulei epiteliale; la periferie, foliculul prezintă limfocite numeroase dispuse sub formă de coroană.

Celulele gigante Langhans şi celulele epitelioide prezintă aceeaşi origine, în celulele monocito-macrofagice şi au rolul de a anihila prezenţa bacilului Koch în ţesuturi. Celulele gigante iau nastere fie prin fuzionarea mai multor epitelioide, fie dintr-un singur epitelioid, prin diviziunea nucleară neurmată de diviziunea citoplasmatică. Celulele gigante prezintă în citoplasma lor fragmente de bacili fagocitaţi, evidenţiabile cu coloraţia Ziehl-Neelsen. Celulele epitelioide nu sunt capabile de a îngloba bacilii Koch pentru că nu sunt înzestrate cu echipamentul enzimatic necesar digestiei acestora, motiv pentru care au fost denumite “macrofage bolnave de indigestie”. Foliculul tuberculos atipic se diferenţiază de cel tipic prin absenţa celulei gigante.

2. Forma cazeoasă prezintă foliculii măriţi de volum, la periferie cu coroana limfocitară, celulele giganto-epitelioide şi necroza de cazeificare în centru (celulele îşi pierd limitele şi caracterele tinctoriale ale nucleilor şi fuzionează într-o masă omogenă sau uşor granulară, acelulară).

3. Forma mixtă se caracterizează prin prezenţa atât a foliculilor TBC, cât şi a necrozei de cazeificare.

În evoluţia tuberculozei ganglionare apare o proliferare d fibre de colagen care înconjoară cazeumul; în masa cazeoasă se pot găsi zone calcificate.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:

21

Page 22: Anatomie Pat

- sarcoidoza, în care apar foliculi giganto-epitelioizi cu aspect pseudotuberculos, însă fără cazeificare şi fără tendinţa de confluare a foliculilor.

TUBERCULOZA HEPATICĂ

La nivel hepatic apare frecvent TBC în forma miliară şi submiliară, în urma diseminării hematogene prin intermediul venei porte şi a arterei hepatice.

MACROSCOPICSub capsula ficatului se pot observă granulaţiile miliare, rotunde sau ovalare, uşor

proeminente, de culoare alb-cenuşie, cu aspect semitransparent în leziunile incipiente şi de culoare gălbuie cu aspect mat, corespunzând granulaţiilor cazeificate.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Ficat (vezi staza hepatică)Diagnostic histopatologic: TBC miliară în ficatAspectul microscopic se caracterizează prin prezenţa foliculilor TBC tipici şi atipici

aflaţi în faza proliferativă; se evidenţiază şi zone de necroză de cazeificare (vezi TBC ganglionară).

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- sarcoidoza hepatică, ce se caracterizează prin existenţa granuloamelor giganto-

epitelioide, mai ales în vecinatatea ţesuturilor periportale; lipseşte necroza de cazeificare.

TUBERCULOZA ÎN SPLINĂ

La acest nivel, TBC apare ca tuberculoză miliară în urma diseminării hematogene. Forma cazeoasă este foarte rară în splină. TBC splenică se întâlneşte mai frecvent la copiii cu tuberculoză pulmonară activă.

MACROSCOPICPe suprafaţa splinei se remarcă existenţa unor leziuni de 1-2 mm izolate, rotund-

ovalare; pe suprafaţa de secţiune, leziunile recente sunt de culoare cenuşie, translucide sau cenuşie-gălbui, mată, în cazul existenţei necrozei de cazeificare.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.

Diagnostic histologic: Splină, organ limfoid care prezintă capsula fibroasă, parenchimul alcătuit din pulpa albă (organizată în foliculi limfatici şi teci limfoide ce înconjoară arteriola centrală) şi pulpa roşie (formată din sinusoidele tubulare şi cordoanele Bilroth.

Diagnostic histopatologic: TBC miliară în splină

22

Page 23: Anatomie Pat

Se constată prezenţa foliculilor TBC tipici şi atipici (vezi TBC ganglionară).

DIGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- splenitele cronice specifice ce apar in lues, bruceloza, febra tifoida, malarie;- sarcoidoza.

AORTITA LUETICĂ

Este inflamaţia specifică a peretelui aortic, produsă de Treponema pallidum, apărând în perioada terţiară a luesului. Leziunea interesează sigmoidele aortice şi primii 4-5 cm ai aortei ascendente.

MACROSCOPICAorta prezintă calibru variabil, consistenţă dură, rigidă, cu dilatări (anevrisme), cu

tendinţă la formare de trombi. La secţionare, pereţii sunt inegal îngroşaţi, pe faţa intimală remarcându-se plăci de aspecte şi dimensiuni variabile: albicioase sau alb-cenuşii, proeminente, orientate cu axul lung paralel cu axul longitudinal al vasului, separate prin şanţuri alb-rozate, bine delimitate şi plasate în jurul orificiului coronarian; unele leziuni apar ca retracţii intimale.

Localizarea favorită este la nivelul sigmoidelor aortice, aortei ascendente şi cârjei aortice.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Aortă, arteră de tip elastic, cu peretele alcătuit din intimă

(căptuşită de un endoteliu cu nuclei turtiţi), medie (constituită din fibre elastice concentrice, între care se găsesc fibre conjunctive şi musculare netede) şi adventice (formată din ţesut conjunctiv lax cu vasa vasorum).

Diagnostic histopatologic: Aortită lueticăMicroscopic se evidenţiază leziuni de panvascularită în vasa vasorum din adventice

(proliferare marcată a endoteliului, cu tendinţa de obstruare a lumenului vascular- endotelită obliterantă). Se remarcă un infiltrat inflamator limfoplasmocitar perivascular. La nivelul mediei, infiltratul inflamator pătrunde printre fibrele elastice, alterându-le şi constituind microgome (mezaortita luetică). Intima suferă leziuni minimale (îngroşări şi retracţii). Procesul inflamator organizat fibros, precum şi înlocuirea fibrelor elastice distruse cu fibre colagene, constituie condiţii favorizante pentru apariţia anevrismului aortic

DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL se face cu:- ateroscleroza aortei, unde leziunile evoluează centrifug, pe când în lues prezintă

evoluţie centripetă.

23

Page 24: Anatomie Pat

TUMORI

Tumorile (neoplaziile) reprezintă proliferări celulare generând “o masă tisulară anormală, a cărei creştere este continuă şi necoordonată comparativ cu ţesuturile normale, şi care persistă şi după sistarea stimulului care a produs modificarea” (Willis – 1952).

24

Page 25: Anatomie Pat

În funcţie de caracterele morfo-clinice, tumorile se împart după cum urmează:- tumori benigne (proliferări de celule care îşi păstrează gradul de diferenţiere şi sunt

asemănătoare celulelor ţesutului din care se dezvoltă);- tumori maligne (proliferări de celule canceroase, care prezintă grade diferite de

diferenţiere).În funcţie de origine, tumorile se clasifică în tumori simple, provenind dintr-o singură

linie celulară (tumori epiteliale şi tumori mezenchimale), mixte, provenind din mai mult de o linie celulară (cu structuri epiteliale şi mezenchimale în cadrul aceleiaşi proliferări) şi tumori compuse (teratoame), conţinând mai mult de un tip de celule neoplazice, provenind din celulele multipotente.

TUMORI BENIGNE

PAPILOMUL CUTANAT

Papilomul este tumora benignă a epiteliilor pavimentoase stratificate. Tumora este localizată la piele, mucoasa bucală, faringiană şi laringiană, mucoasa esofagiană, mucoasa vulvo-vaginală, anală şi perianală, mucoasa căilor urinare.

MACROSCOPICPapilomul se prezintă ca o formaţiune tumorală unică sau multiplă (papilomatoza),

pediculată (baza mică de implantare) sau sesilă (baza largă de implantare). Tumora are suprafaţă netedă sau rugoasă; în cazul papiloamelor cutanate, cu hipercheratoză, consistenţa tumorii este crescută.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Piele, cu epiderm, derm şi hipoderm.Epidermul (epiteliu pavimentos stratificat cu cheratinizare) alcătuit din cinci straturi: - stratul bazal, situat pe membrana bazală; - stratul spinos, format din celule poliedrice unite prin punţi intercelulare vizibile

electronomicroscopic;- stratul granulos, format din celule romboidale ce conţin granule de cheratohialin şi

eleidină;- stratul cornos, alcătuit din celule turtite, lipsite de nuclei; - stratul descuamant.Dermul prezintă :- dermul papilar, ce conţine crestele dermice şi epidermice, format din ţesut

conjunctivo-vascular; - dermul reticular (profund), constituit din ţesut conjunctivo-vascular (mai bogat în

colagen decât dermul papilar) ce conţine foliculi piloşi, glande sebacee, glande sudoripare, vase sangvine şi limfatice, terminaţii nervoase.

Diagnostic histopatologic: Papilom cutanat

25

Page 26: Anatomie Pat

Microscopic, tumora este constituită dintr-un ax conjunctivo-vascular (stroma tumorală) acoperit de un epiteliu pavimentos proliferat; se observă îngroşarea straturilor epidermului: hiperplazia predominantă a stratului spinos denumită hiperacantoză, iar cea a straturilor granular şi cornos denumită hipercheratoză. Membrana bazală dermo-epidermică este integră (caracteristică a tumorilor benigne); stroma tumorală este alcatuită din ţesut conjunctivo-vascular, ce constituie procese papilare adânci, sub forma unor papile dermice proeminente. În cazul ulcerării sau suprainfectării papilomului, stroma tumorală este infiltrată cu celule inflamatorii.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- condilomul, ce se caracterizează prin proliferare epitelială şi hiperplazie accentuată a

dermului sau corionului şi prezenţa unui bogat infiltrat inflamator;- cheratoacantomul, constituit din insule şi cordoane celulare epidermoide cu

cheratinizări şi perle epiteliale;- polipul ( vezi polipul rectal);- carcinomul epidermoid (vezi carcinoamele epidermoide spinocelular şi bazocelular).

POLIPUL RECTAL

Polipul este o tumora benignă a epiteliilor cilindrice şi cubice de suprafaţă. Localizările polipului cuprind mucoasa nazală, mucoasa gastrică, a intestinului subţire şi colonului, mucoasa endometrială şi a endocolului. Tumorile multiple (polipoza) sunt întâlnite frecvent la nivel gastro-intestinal.

În funcţie de caracterul proliferării, polipii se clasifică în polipi simpli, polipi adenomatoşi sau glandulari şi polipi papilari sau viloşi.

MACROSCOPICPolipul adenomatos are dimensiuni variabile, de la câţiva milimetri la câţiva centrimetri,

poate fi pediculat sau sesil, culoare roşie-roz, suprafaţă netedă sau neregulată şi consistenţă scazută.

MICROSCOPIC: preparat colorat H.E.Diagnostic histologic: Rect cu mucoasă (alcatuită din epiteliu monostratificat înalt,

glande Lieberkühn, corion şi musculara mucoasei), submucoasă, musculară şi seroasă.Preparatul histologic este realizat numai din tumoră, fiind lipsit de ţesut rectal normal.Diagnostic histopatologic: Polip rectal (adenomatos sau glandular)Microscopic, se observă o proliferare a epiteliului cilindro-cubic de suprafaţă, cu

neoformare de glande fără canal excretor (pseudoglande), situate într-un ţesut conjunctivo-vascular care formează axul tumoral. Aceste pseudoglande nu depăşesc nivelul de implantare al tumorii, iar la mucoasa organelor digestive, nu depăşesc musculara mucoasei. Unele dintre aceste glande de neoformaţie sunt dilatate chistic prin retenţie de secreţie, determinând mărirea de volum a tumorii. Frecvent, se poate observa prezenţa unui infiltrat inflamator în axul conjunctivo-vascular tumoral, ca urmare a ulcerării şi suprainfectării.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:

26

Page 27: Anatomie Pat

- polipul simplu, alcătuit dintr-un epiteliu proliferat dispus pe un ax conjunctivo-vascular neramificat;

- polipul papilifer (polip vilos), ce reprezintă o proliferare polipoidă a epiteliului de acoperire.

FIBROLEIOMIOMUL UTERIN

Fibroleiomiomul uterin este o tumoră benignă mezenchimală a corpului uterului, formată prin asocierea proliferării ţesutului conjunctiv cu o proliferare de ţesut muscular neted. Este localizat la nivelul miometrului, putând fi situat submucos (sub endometru), intramural sau subseros.

MACROSCOPICSe evidenţiază formaţiuni tumorale nodulare, unice sau multiple, bine delimitate,

pseudoîncapsulate de dimensiuni variabile (de la câţiva mm până la mărimea unei sarcini la termen). Pe secţiune, tumora are culoare alb-sidefie, aspect în vârtejuri, consistenţă crescută şi poate prezenta zone de necroză, hemoragie, transformare chistică sau mixomatoasă, hialinizări sau calcificări.

MICROSCOPIC: preparate colorate van Gieson.Diagnostic histologic: Uter cu miometru, endometru şi seroasă.Miometrul este format din fibre musculare netede separate de ţesut conjuctiv; fibrele

musculare sunt dispuse pe trei straturi: extern longitudinal, mijlociu circular şi intern, cu dispoziţie longitudinală.

Diagnostic histopatologic: Leiomiofibrom uterinMicroscopic, se observă o proliferare de fibre musculare netede şi ţesut conjunctiv,

cele două componente fiind inegal repartizate, în fascicule de grosimi diferite. Unele fibre musculare pot prezenta modificări atrofice (citoplasma redusă, nuclei aplatizaţi, tahicromatici). Vasele au pereţii îngroşaţi, hialinizaţi (cu aspect galben omogen). Şe pot evidenţia zone de necroză şi hemoragie intratumorală. La periferie se observă pseudocapsula constituită din ţesut conjunctiv dens.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- fibromul, caracterizat printr-o proliferare accentuată a ţesutului conjunctiv;- leiomiomul, reprezentat de o proliferare de ţesut muscular neted;- rabdomiomul, tumora benignă a ţesutului muscular striat;- fibrosarcomul, tumora malignă a ţesutului conjunctiv;- leiomiosarcomul, tumora malignă a ţesutului muscular neted.

HEMANGIOMUL

27

Page 28: Anatomie Pat

Angioamele (tumori mezenchimale) reprezintă tumori vasculare benigne. Tumorile vaselor sangvine sunt denumite hemangioame, iar cele ale vaselor limfatice, limfangioame. Hemangiomul reprezintă o tumora benignă acătuită dintr-o masă de vase sangvine cu un aranjament neregulat. Localizarea favorită este la nivelul pielii şi părţilor moi, buze, ficat, plămân, creier, rinichi, oase.

MACROSCOPICHemangiomul se prezintă ca o masă tumorală bine delimitată, neîncapsulată cu

conţinut sangvinolent, poate fi unic sau multiplu şi are dimensiuni care variază de la câţiva milimetri până la forme gigante. Tumora are o culoare roşie vie sau cianotică, după cum conţine sânge arterial sau venos.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.EDiagnostic histologic: nu se poate precizaDiagnostic histopatologic: Hemangiom cavernosMicroscopic, se deosebesc două varietăţi mai frecvent întâlnite:- hemangiom capilar (frecvent în piele), constituit din capilare alungite sau rotunde,

dilatate sau colabate, cu conţinut sangvin sau goale, tapetate de celule endoteliale cuboidale sau alungite şi turtite; între capilare se găseşte o stroma fibro-conjunctivă săracă;

- hemangiom cavernos (frecvent în organele parenchimatoase, mai ales în ficat), alcătuit din spaţii vasculare largi, neregulate, ce comunică între ele, cu pereţii formaţi din ţesut conjunctiv fibros tapetat pe faţa internă de celule endoteliale; în stromă, se găsesc celule conjunctive şi limfocite. Uneori, septurile conjunctive sunt îngroşate, intens fibrozate şi sărac celulare.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- angiocheratomul, în care lumenele vasculare sunt localizate în partea superioară a

papilelor dermice, în contact cu epidermul, care este îngroşat;- hemangiomul venos, format din vase de tip venos;- hemangioendoteliomul benign, o variantă de hemangiom capilar; apare mai frecvent

la copil;- angiosarcomul, alcătuit din formaţiuni vasculare de tip capilar, tapetate cu celule

endoteliale atipice şi din mase compacte de celule sarcomatoase.

FIBROADENOMUL MAMAR

Este o tumoră benignă mixtă (cu componentă epitelială şi mezenchimală), localizată la nivelul glandei mamare, caracterizată prin asocierea proliferării epiteliale glandulare cu

28

Page 29: Anatomie Pat

proliferarea ţesutului conjunctiv. Fibroadenomul mamar reprezintă cea mai frecventă tumoră benignă mamară a femeii tinere (20-40 ani) şi este influenţată de secreţia estrogenică.

MACROSCOPICFibroadenomul mamar este o tumoră nodulară sferică sau polilobată, unică sau

multiplă, unilaterală sau bilaterală, de dimensiuni variabile (de la câţiva milimetri la 2 centimetri), bine delimitată, încapsulată. Pe secţiune are culoare alb-sidefie sau albicoasă-rozată, uneori exprimând o serozitate la secţionare. Tumora are consistenţă variabilă, după cum predomină proliferarea glandulară (consistenţă scăzută) sau proliferarea conjunctivă (consistenţă fermă).

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Glandă mamarăGlanda mamară prezintă:- porţiuni secretorii de tip acinos-alveolar;- porţiuni excretoare, canale intralobulare, interlobulare, colectoare, galactofore şi

sinusuri galactofore;- stroma este formată din ţesut conjunctiv fibros, bogat în celule adipoase, vase şi nervi

şi este repartizată periglandular, interlobar, interlobular şi intralobular.Diagnostic histopatologic: Fibroadenom mamar intracanalicularMicroscopic, se disting două forme de fibroadenom mamar: intracanalicular şi

pericanalicular. Fibroadenomul pericanalicular se caracterizează printr-o proliferare a glandelor şi

acinilor glandulari, precum şi a ţesutului conjunctiv, care, în acest caz este dispus în manşoane în jurul fiecărei structuri glandulare şi ductale; forma tubilor adenomatoşi este păstrată.

Fibroadenomul intracanalicular prezintă proliferarea glandelor şi acinilor, precum şi o proliferare mai accentuată a componentei conjunctive faţă de forma precedentă. Proliferarea marcată a ţesutului conjunctiv deformează tubii adenomatoşi, cu constituirea de pinteni intratubulari; tubii apar inegali ca formă şi mărime, cu un aspect caracteristic cunoscut sub denumirea de “coarne de cerb”. În lumenele canalelor apar muguri conjunctivi acoperiţi de un epiteliu bistratificat.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- adenomul mamar pur, tumoră cu proliferare epitelială glandulară, formată din canale

similare celor din fibroadenomul pericanalicular, cu o cantitate minimă de stromă;- fibroadenomul gigant (tumora phyllodes), cu creştere rapidă, ce prezintă modificări de

tipul necrozei şi hemoragiei; poate recidiva după extirpare şi poate evolua spre sarcomul fibroblastic.

ADENOMUL PLEOMORF

29

Page 30: Anatomie Pat

Este cea mai frecventă tumoră benignă a glandelor salivare, localizată de obicei la nivelul parotidei. Se mai numeşte şi tumoră mixtă de parotidă, datorită structurii sale epiteliale şi conjunctive.

MACROSCOPICParotida prezintă un aspect lobulat, culoare galben-cenuşie, evidenţiindu-se o

formaţiune tumorală bine delimitată, încapsulată, cu diametru de aproximativ 2-5 cm. Tumora are formă rotundă, suprafaţă netedă sau boselată şi consistenţă neomogenă; pe secţiune, are culoare albicioasă, cu zone de aspect condroid sau osteoid şi cu zone cu aspect gelatinos.

MICROSCOPIC: preparat colorat H.E.Diagnostic histologic: Parotidă, ţesut glandular cu acini seroşi.Diagnostic histopatologic: Adenom pleomorf Proliferarea tumorală se face pe două componente:1. Componenta epitelială, cu celule proliferare de celule cu citoplasmă bazofilă,

dispuse în plaje, cordoane sau structuri glandulare sau tubulare, ce conţin un produs de secreţie acidofil. Celulele epiteliale proliferate sunt însoţite de celule mioepiteliale de talie mică, cu nuclei alungiţi, tahicromatici, cu densitate mare şi dispoziţie compactă.

2. Componenta conjunctivă, cu zone fibroase (cu fibre conjunctive şi celule fusiforme), zone mixoide (cu celule stelate , rare, răspândite într-o substanţă amorfă, slab bazofilă), zone condroide şi zone osteoide.

DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL se face cu:- adenoame simple ale glandelor salivare (fără proliferare pe linia conjunctivă);- tumori conjunctive ca fibroame, condroame, osteoame (fără proliferare epitelială).

TUMORI MALIGNE

30

Page 31: Anatomie Pat

Tumorile maligne epiteliale se numesc carcinoame, iar cele mezenchimale se numesc sarcoame.

CARCINOMUL EPIDERMOID SPINOCELULAR

Carcinomul epidermoid este tumora malignă a epiteliilor pavimentoase stratificate, cu sau fără cheratinizare. Carcinoamele epidermoide se împart în : spinocelular sau scuamos, bazocelular, adenoid-chistic, mixt (bazo-scuamos) şi nediferenţiat.

Localizarea carcinomului spinocelular este la nivelul pielii, exocolului, faringelui, esofagului, buzelor, cavitatăţii bucale, regiunii anale. Se pot dezvolta şi în alte tipuri de epitelii, în aceste cazuri procesul neoplazic fiind precedat sau asociat cu metaplazia pavimentoasă a celulelor epiteliale (carcinoame epidermoide la nivelul epiteliului cilindric al mucoasei bronşice, veziculei biliare etc.)

MACROSCOPICCarcinomul sau epiteliomul spinocelular apare iniţial sub formă de noduli, veruci sau

plăci, ulterior dezvoltându-se formaţiuni pediculate sau sesile, papilare, eventual ulcerate; ulceraţiile au baza dură, marginile infiltrate şi pot prezenta cruste

MICROSCOPIC: preparat colorat H.E.Diagnostic histologic: Epiderm (vezi papilomul cutanat)Diagnostic histopatologic: Carcinom epidermoid spinocelular Microscopic, se pot observa insule şi trabecule de celule canceroase care înlocuiesc

epiteliul normal, rup membrana bazală şi pătrund în profunzime. Celulele neoplazice se aseamăna cu cele din stratul spinos al epidermului: sunt mari, poliedrice sau alungite, cu numeroase punţi intercelulare; citoplasma celulelor este slab acidofilă, nucleii (de mărime şi colorabilitate inegale), cu frecvente atipii şi mitoze. Caracteristică este acumularea de cheratină în cuprinsul plajelor de celulele neoplazice aplatizate, cu dispoziţie concentrică, formând perlele cheratozice cu aspect de “ bulb de ceapă”; perlele pot fi ortocheratozice (cu cheratinizare completă, fără nuclei) sau paracheratozice (cu cheratinizare incompletă, cu păstrarea nucleilor).

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- papilomul cutanat;- carcinomul bazo-celular;- cancroidul (formă de carcinom spinocelular caracterizată prin prezenţa de numeroase

perle ortocheratozice; are malignitate redusă);- carcinomul mixt bazo-scuamos (zone de carcinom bazocelular intercalate cu zone

de carcinom spinocelular);- carcinomul epidermoid nediferenţiat, fără formare de perle de cheratină.

CARCINOMUL EPIDERMOID BAZOCELULAR

31

Page 32: Anatomie Pat

Se dezvoltă din stratul bazal al epiteliului cutanat şi din celulele bulbului pilos. Este localizat la nivelul pielii, mai frecvent în regiunea capului. În ciuda caracterului său malign, această tumoră are capacitate redusă de metastazare.

MACROSCOPICCarcinomul bazocelular poate apare sub formă nodulară sau nodular-ulcerativă (ulcus

rodens), forma superficial-cicatrizantă sau forma sclerodermiformă.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Piele (vezi papilomul cutanat)Diagnostic histopatologic: Carcinom epidermoid bazocelularTumora se caracterizează prin prezenţa de plaje, insule sau cordoane de celule

canceroase care înlocuiesc treptat epiteliul normal, rup membrana bazală şi invadează dermul; celulele canceroase sunt de aspect relativ uniform şi asemănătoare cu cele din stratul bazal al epidermului: alungite, uşor fuziforme sau ovoidale, cu citoplasmă puţina şi intens bazofilă şi nuclei tahicromatici. La periferia insulelor şi cordoanelor, celulele neoplazice prezintă un aranjament palisadic, perpendicular pe stroma din jur (amintesc de dispunerea stratul bazal al epidermului); în centrul insulelor, celulele sunt dispuse neregulat şi au forme variabile datorită compresiunilor reciproce. Mitozele sunt relativ rare.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- papilomul cutanat;- carcinomul epidermoid spinocelular;- carcinomul epidermoid mixt bazo-scuamos;- carcinomul epidermoid adenoid-chistic, în care, insulele de celule epiteliale maligne

prezintă central spaţii chistice.

ADENOCARCINOMUL DE COLON

Adenocarcinomul reprezintă tumora malignă a epiteliilor cilindro-cubice şi glandulare; apare mai frecvent la nivelul stomacului, colonului, glandei mamare, endometrului, pancreasului, căilor biliare, bronhiilor, etc. Se clasifică în adenocarcinoame secretante (forma mucipară şi forma mucoidă) şi nesecretante.

MACROSCOPICAdenocarcinomele prezintă trei tipuri macroscopice: - forma vegetantă sau polipoidă, cu aspect exofitic nodular sau conopidiform; - forma ulcerată; - forma infiltrativă sau invazivă. Frecvent apar tipuri morfologice asociate: ulcero-vegetante, ulcero-infiltrative sau

ulcero-vegetante şi infiltrative. Culoarea tumorii este albicioasă sau gălbuie, cu aspect slăninos sau encefaloid. Adenocarcinoamele secretante prezintă pe secţiune zone chistice cu conţinut mucoid.

32

Page 33: Anatomie Pat

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Colon cu mucoasă, submucoasă, musculară şi seroasă.Diagnostic histopatologic: Adenocarcinom de colonCaracteristică pentru acest tip de tumoră malignă este dispoziţia celulelor neoplazice

în structuri pseudoglandulare, de diferite forme şi mărimi. Celulele canceroase sunt aşezate pe mai multe straturi, cu pierderea polarităţii celulare şi prezintă monstruozităţi nucleare şi celulare. Raportul nucleu/citoplasmă este inversat în favoarea nucleului; mitozele sunt frecvente şi atipice. Se pot observa pseudoglande şi insule de celule neoplazice şi în grosimea muscularei (fapt care pledează pentru invazivitatea procesului neoplazic).

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- adenocarcinomul secretant (adenocarcinomul mucipar, în care mucusul se

acumulează intracelular şi adenocarcinomul mucoid, în care celulele neoplazice plutesc într-o masa de mucus); se pun în evidenţă celule “în inel cu pecete” rezultate prin acumularea intracelulară de mucus, care împinge nucleul la periferie;

- carcinomul trabecular schiros;- carcinomul nediferentiat;- polipul adenomatos.

FIBROSARCOMUL

Tumora malignă a ţesutului conjunctiv propriu-zis se numeşte fibrosarcom. Se dezvoltă frecvent în ţesutul subcutanat, părţile moi ale extremităţilor, fascii, aponevroze.

MACROSCOPICFibrosarcomul se prezintă ca o formaţiune tumorală neîncapsulată, infitrativă, cu

dimensiuni variabile. Pe secţiune are aspect caracteristic de “carne de peşte” şi poate prezenta zone de necroză şi hemoragie.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: nu poate fi precizat.Diagnostic histopatologic: Fibrosarcom slab diferenţiat Microscopic, se observă o mare densitate celulară: fibroblaşti cu grad redus de

diferenţiere şi fibre de colagen în cantitate mică. Celulele prezintă monstruozităţi şi atipii nucleare şi frecvente mitoze tipice şi atipice. O particularitate a sarcoamelor este lipsa vaselor sangvine cu pereţi proprii, vascularizaţia tumorii fiind realizată de lacune vasculare mărginite de celule sarcomatoase.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- fibromul dens celular;- fibrosarcomul bine diferentiat;- sarcomul pleomorf;- mixosarcomul;- sarcomul cu celule clare al tendoanelor şi aponevrozelor.

33

Page 34: Anatomie Pat

SARCOMUL PLEOMORF

Sarcomul pleomorf este forma cea mai nediferenţiată a tumorilor maligne conjunctive.

MACROSCOPICTumora prezintă crestere rapidă şi mare invazivitate locala.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: nu poate fi precizat.Diagnostic histopatologic: Sarcom pleomorfMicroscopic, tumora se caracterizează prin prezenţa de numeroase celule neoplazice

de formă şi dimensiuni variabile, cu frecvente monstruozităţi şi atipii nucleare, precum şi mitoze atipice. Pot exista celule gigante cu nuclei unici sau multipli. Celularitatea tumorii este extrem de bogată, cu foarte puţine fibre colagene; se pot observa zone mixoide sau zone de necroză intratumorală.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- fibrosarcomul bine diferentiat;- liposarcomul pleomorf;- rabdomiosarcomul pleomorf.

METASTAZĂ DE ADENOCARCINOM ÎN GANGLIONIUL LIMFATIC

Metastaza reprezintă o tumora malignă secundară, aparută ca urmare a deplasării şi însămânţării la distanţă de celule maligne, de la nivelul tumorii primitive. Metastazarea se realizează pe seama pierderii adezivităţii celulelor tumorale faţa de elementele tisulare vecine şi mobilizării lor active sau pasive.

Metastazarea se produce pe cale limfatică, sangvină, prin contiguitate sau prin însămânţarea în cavităţile naturale.

MACROSCOPICGanglionul interesat este mărit de volum, nedureros, cu consistenţă neomogenă; pe

secţiune prezintă zone cenuşiu-rozate şi zone mai albicioase, cu aspect slăninos.

MICROSCOPIC: preparate colorate H.E.Diagnostic histologic: Ganglion limfatic (vezi TBCganglionar)Diagnostic histopatologic: Metastază de adenocarcinom în ganglionul limfaticMicroscopic, la nivelul ţesutului limfatic se poate observa prezenţa de celule

canceroase dispuse fie sub formă de pseudoglande cu pluristratificare şi pierderea polarităţii celulare, fie cu dispoziţie compactă, în insule sau cordoane. Celulele neoplazice prezintă atipii şi monstruozităţi nucleare, precum şi mitoze atipice.

34

Page 35: Anatomie Pat

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL se face cu:- metastaza ganglionară a altor tipuri de carcinoame.

35