analiza protecţieiold.mmpsf.gov.md/file/rapoarte/raport_dizabilitati_2007... · 2008-02-07 ·...

Analiza protecţiei sociale a invalizilor

în Republica Moldova

Chişinău, 2007

Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului

Analiza protecţiei sociale a invalizilor în Republica Moldova. Raport. Chişinău, 2007. - 120 p.

Raportul este pregătit de consultantul internaţional Alfredas Zabieta în cadrul Proiectului finanţat de Banca Mondială. Grantul nr. TF 055807.

Raportul este pregătit cu participarea grupului de experţi:Egle Caplikiene, Lituania;Ludmila Malcoci, dr. hab., Republica Moldova;Teodoras Medaiskis, dr., Lituania;Violeta Murauskaite, Lituania;Alfredas Nazarovas, Lituania;Alexandru Sînchetru, Republica Moldova;Grigore Vasilescu, dr. hab., Republica Moldova.

CZU 364.044.2/.262(047)A 48

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Analiza protecţiei sociale a invalizilor în Republica Moldova: Raport / Min. Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului; elab.: Alfredas Zabieta (consultant int.), … – Ch.: S.n., 2007 („Elena-V.I.” SRL). – 120 p.

ISBN 978-9975-9750-0-1500 ex.

364.044.2/.262(047)

© Alfredas Zabieta, 2007

ISBN 978-9975-9750-0-1978-9975-9750-0-1

Analiza protecţiei sociale a invalizilor în Republica Moldova

�

Persoanele inapte de muncă se află în orice ţară în centrul atenţiei statului, care-şi propune drept prioritate principală a activităţii sale promovarea politicii sociale. Preocuparea principală a statului vis-a-vis de persoanele cu disabilităţi este acordarea acestor categorii a unei asistenţe financiare (pensii, alocaţii, facilităţi, etc.). Totodată, cetăţenii inapţi de muncă au nevoie nu doar de un suport material. Un rol deosebit îl are ajutorul fizic, psihologic, instituţional şi de alt ordin de care ar putea beneficia respectiva categorie de persoane.

Soluţionarea eficientă a problemelor ce ţin de invaliditate şi a dificultăţilor pe care le au invalizii necesită atingerea unui consens de opinii în ceea ce ţine de noţiunea de „invalid” şi „invalidate”. În acest sens a fost efectuată o analiză care a avut drept obiectiv studierea fenomenului invalidităţii în Moldova, a fost prezentată informaţia cu privire la situaţia invalizilor (lista legilor şi a actelor subordonate, structura stabilită, categoriile de invalizi, sursele de finanţare), iar în baza analizei efectuate au fost sugerate recomandările necesare pentru elaborarea strategiei unice de soluţionare a problemelor.

Sper, că raportul prezentat va constitui un suport pentru identificarea răspunsurilor la întrebările enunţate mai sus şi va permite să fie stabilite căile de soluţionare a acestora.

Exprim gratitudine autorilor şi tuturor persoanelor care au contribuit la pregătirea respectivei analize.

Victor Mîndru, Vice-ministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului

DRAGI CITIToRI

Analiza protecţiei sociale a invali zilor în Republica Moldova

�

CUPRINS

Întroducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

Partea I-aNoţiuni generale şi definirea invalidităţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

1 . Noţiuni generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92 . Modele de invaliditate (disabilitate) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .103 . Determinarea invalidităţii (disabilităţii) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .114 . Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13

Partea a II-aAnaliza protecţiei sociale a invalizilor în Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . 15

Capitolul 1 . Protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi: cadrul legal şi instituţional . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .181.1. Conceptul de protecţie socială în Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .181.2. Cadrul legal al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .201.3. Cadrul instituţional al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi . . . . . . . . . . . . . . .341.4. Modalitatea de stabilire a invalidităţii în Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .41

Capitolul 2 . Problemele protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi . . . . . . . . . . . . .462.1. Caracteristica generală a persoanelor cu disabilităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .462.2. Asigurarea socială a persoanelor cu disabilităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .522.3. Asistenţa socială a persoanelor cu disabilităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .64

Capitolul 3 . Analiza surselor de finanţare a sistemului de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi în Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .823.1. Bugetul de asigurări sociale: venituri şi cheltuieli . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .823.2. Bugetul local . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .863.3. Fondul Republican şi cele locale de susţinere a populaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .86

Concluzii şi recomandări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .88

Partea a III-a Recomandări în vederea reformării sistemului de protecţie socială a invalizilor în Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97

Anexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110


�

După redobîndirea independenţei, Moldova a demarat nu doar nişte transformări în domeniul guvernării şi economiei, dar a început totodată şi reformarea cu paşi hotărîţi a politicii sociale. Toate Guvernele ţării, fără vreo excepţie, au acordat o atenţie deosebită dificultăţilor cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi. Astfel, au fost elaborate şi implementate o serie de acte normative, inclusiv care prevedeau anumite facilităţi pentru această categorie de persoane.

Potrivit practicilor mondiale, la nivel internaţional, dar şi la nivel local sînt depuse eforturi susţinute pentru a găsi anumite metode noi şi a le implementa: sînt deschise diverse centre, sînt elaborate şi propuse metodologii noi, sînt concepute abordări principial noi pentru stabilirea incapacităţii şi recuperării persoanelor cu disabilităţi. În ultimii ani, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului destul de activ realizează schimbările ce ţin de integrarea persoanelor cu disabilităţi.

Sistemul de stabilire a invalidităţii existent în prezent în Moldova a fost supus numeroaselor analize, critici şi, potrivit opiniei multor specialişti, necesită a fi modificat. Sistemul de stabilire a invalidităţii în vigoare de mai mulţi ani urmează să fie supus modificărilor din diverse considerente. Acestea ar putea fi divizate în trei grupe: 1) prevederile şi tendinţele apărute în practica mondială în ceea ce priveşte evaluarea persoanei, 2) activitatea şi experienţa altor ţări în acest domeniu 3) carenţele actualului sistem care, respectiv, necesită o reformare.

Întregul sistem de stabilire a invalidităţii, care, de altfel, are drept scop, evaluarea obiectivă a factorilor medicali, profesionali şi sociali de vitalitate a persoanei, constatarea invalidităţii şi depistarea motivelor care au provocat apariţia acestei stări, stabilirea duratei, determinarea mijloacelor de recuperare şi reabilitare, este unul de tip conservatist. Aparent, toate aceste obiective parcă se realizează. Însă în documentele respective domină doar informaţiile cu caracter medical, adică enumerarea patologiilor. În baza acestor stări patologice este pronosticată întreaga funcţionalitate socială a persoanei sau, mai bine zis, este legiferat rolul său de invalid. Abordarea medicilor faţă de incapacitate accentuează şi mai mult disfuncţionalităţile de ordin fiziologic în baza cărora anume este pronosticat, sau mai bine zis este stabilit în mod fatal rolul de invalid. O astfel de orientare spre patologie (maladie, disfuncţionalitate) în prezent este una depăşită. De dragul adevărului este necesar să menţionăm că partea sa de vină o are nu doar medicina, dar şi situaţia economică tranzitorie, precum şi tendinţa moştenită din trecutul sovietic spre obţinerea unui beneficiu material cu un minim de efort. Din aceleaşi considerente actuala metodologie de evaluare medicală a persoanei nu este una orientată spre reabilitare şi recuperare.

INTRoDUCERE


�

În virtutea factorilor enunţaţi mijloacele şi acţiunile de protecţie socială sînt utilizate neraţional şi ineficient. De multe ori, pensiile şi facilităţile sînt stabilite nu pentru persoanele care şi-au pierdut capacitatea de muncă şi veniturile provenite din activitatea de muncă, iar persoanele grav bolnave nu beneficiază întotdeauna de mijloacele necesare pentru reabilitare. Modul nereformat de stabilire a invalidităţii decelerează dezvoltarea oportunităţilor de integrare a persoanelor cu disabilităţi, ameliorarea protecţiei sociale a acestor categorii, eficientizarea utilizării serviciilor sociale, suprimă reabilitarea activă.

Avînd drept scop modificarea modului de stabilire a invalidităţii şi crearea unor premise pentru oferirea mai echitabilă şi mai eficientă a mijloacelor de protecţie socială persoanelor cu disabilitităţi, recuperarea capacităţii de muncă a acestora şi a obţinerii ne-dependenţei acestora de alte persoane, integrarea lor in societate, noi urmează să planificăm reforma în acest domeniu cu cea mai mare responsabilitate şi să lansăm realizarea acesteia.

În Raportul de faţă, studiile efectuate în cadrul pregătirii acestuia, sînt analizate atît starea actuală, problemele existente în domeniul protecţiei sociale a invalizilor în Republica Moldova, cît şi măsurile care ar trebui întreprinse în vederea reformării şi perfecţionării sistemului de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi în republică. Autorii şi experţii exprimă mulţumiri deosebite Dlui Victor Mîndru, Vice-ministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Dnei Elizaveta Ivanov, Şeful Secţiei de Monitorizare şi Evaluare a Politicii în Sistemul Protecţiei Sociale a Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, pentru informaţiile prezentate şi asistenţă în procesul de pregătire a actualului Raport.


�

PARTEA I-aNOŢIUNI GENERALE ŞI DEFINIREA INVALIDITĂŢII


�

I. NOŢIUNI GENERALE

În majoritatea limbilor, termenii echivalenţi

invalidităţii (disabilităţii) exprimă noţiuni legate de reducerea valorilor şi capacităţilor, de starea de limitare, de lipsuri, de devierii de la normă. Invaliditatea (disabilitatea) este abordată ca o problemă a oamenilor afectaţi de boală, iar situaţiile ce reies din starea de invaliditate (disabilitate) sunt considerate generale.

Definirea altor termeni legaţi de invaliditate (disabilitate)

În literatura de specialitate şi în practica legislativă, pe lîngă definirea invalidităţii (disabilităţii), există şi alţi termeni strîns legaţi de oportunităţile egale şi integrarea socială a invalizilor (persoanelor cu disabilităţi). Ar trebui evidenţiaţi cîţiva dintre ei:

Mediu – condiţiile de viaţă socială şi particulară a persoanei cu disabilităţi, precum şi posibilităţile de a se deplasa liber, de a se folosi de serviciile prestate în societate, de a primi informaţia necesară, de a comunica şi de a participa la toate domeniile vieţii sociale.

Factori de mediu – condiţii exterioare care facilitează sau împiedică viaţa şi activitatea persoanei cu disabilităţi. Factorii de mediu pot fi favorabili sau nefavorabili pentru persoana cu disabilităţi.

Disabilitate – afecţiune a sănătăţii

de lungă durată apărută în urma disfuncţiilor şi a pierderii integrităţii corporale, precum şi în urma influenţei factorilor nocivi de mediu, reducerea activităţii şi posibilităţilor de participare la viaţa socială.

Capacitate de muncă – capacitatea persoanei de a utiliza competenţele profesionale anterioare sau de a deprinde altele noi sau de a executa lucrări ce solicită o competenţă profesională mai redusă.

Reabilitare medicală – servicii de îngrijire a propriei sănătăţi ce includ aplicarea unei metodologii complexe de reabilitare (pentru redobîndirea, compensarea funcţiilor afectate, menţinerea nivelului obţinut), cu scopul de a face posibilă o cît mai mare independenţă fizică, psihică şi socială a persoanei.

Reabilitare profesională – restabilirea sau majorarea capacităţii de muncă, a competenţelor profesionale şi a capacităţilor persoanei de a participa la piaţa muncii, prin intermediul mijloacelor de dezvoltare, de influenţă psihologică şi socială, de reabilitare şi altele.

Reabilitare socială - totalitatea pîrghiilor de influenţă socială care încurajează independenţa socială a persoanei cu disabilităţi, majorarea


10

posibilităţilor de participare la viaţa socială şi reducerea limitării activităţii persoanelor cu disabilităţi în vederea asigurării egalităţii lor în drepturi şi posibilităţi pentru participarea la viaţa socială.

Nevoie specială – nevoia de a primi ajutor special care apare în urma unor disfuncţii de sănătate înnăscute sau ca urmare a unor boli (deficienţe sau pierderi a capacităţii de muncă) şi condiţii nocive de mediu.

Mijloace de acordare a ajutorului special – mijloacele destinate satisfacerii nevoilor speciale care au drept scop asigurarea şanselor egale pentru persoanele ce le primesc în vederea unei integrări sociale şi profesionale plenare în societate.

Echipament pentru acordarea ajutorului tehnic – orice echipament standard sau special utilizat de persoanele cu disabilităţi, utilaje sau sisteme tehnice ce permit compensarea, reducerea sau depăşirea disfuncţiilor de sănătate şi asigură independenţa, dezvoltarea şi activitatea persoanei.

II.. MODELE DE INVALIDITATE (DISABILITATE)

Modelul medical

Modelul medicinal abordează invaliditatea (disabilitatea) ca pe o problemă personală, ca pe o consecinţă directă a bolii,

accidentului sau altei stări de sănătate ce poate fi ameliorată în urma unor intervenţii medicale cum ar fi reabilitarea.

Nomenclatorul Internaţional al Afecţiunilor (Agravării Sănătăţii), Invalidităţii (Disabilităţii) şi Limitărilor (Deficienţelor Mentale / Fizice) (ICIDH) al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS 1980) califică invaliditatea (disabilitatea) în domeniul politicii de sănătate. Este determinată limita dintre afecţiuni (agravarea sănătăţii), invaliditate (disabilitate) şi stare limitrofă (deficienţă mentală / fizică).

Invaliditatea (disabilitatea). O asemenea afecţiune (agravare a sănătăţii) poate avea drept consecinţă o limitare considerabilă a vieţii active a persoanelor afectate de boală. Această consecinţă a afecţiunii (agravării sănătăţii) este calificată ca invaliditate (disabilitate).

Astfel, termenul medical de invaliditate (disabilitate) determină limitările funcţionale care apar în viaţa anumitor persoane ca urmare directă sau indirectă a afecţiunilor (agravării sănătăţii) fizice, psihosociale sau mentale.

Modelul asigurării sociale

O „rudă apropiată” a modelului medical este „modelul asigurării sociale”, care abordează afecţiunile medicale (agravarea sănătăţii) ca pe nişte factori ce, în mod automat, au ca rezultat dificultăţi şi excluderea din societate. Deseori se consideră că politicile sociale tradiţionale includ modelul de asigurare socială şi astfel, se bazează pe interpretarea medicală a caracterului invalidităţii (disabilităţii).


11

Modelul social

Modelul social, dimpotrivă, abordează invaliditatea (disabilitatea) nu ca pe o calitate indispensabilă a unei anumite persoane, ci ca pe un produs al contextului social şi al mediului ambiant al acesteia, inclusiv structura fizică (proiectul clădirilor, sistemele de transport, etc.) şi interpretarea socială a acestui mediu, precum şi părerile ce duc la discriminarea invalizilor (persoanelor cu disabilităţi).

Clasificarea internaţională a funcţionării, limitării activităţii vitale şi sănătăţii (CIF) (OMS 2001). CIF abordează funcţionarea şi invaliditatea (disabilitatea) (dificultate a activităţii vitale) ca pe o legătură dinamică între starea de sănătate a persoanei şi factorii de context.

Modelul biopsihosocial şi cadrul invalidităţii (disabilităţii)

Acest model vizează personalitatea şi ţine cont de om, de problemele lui de sănătate şi de contextul social. Invaliditatea (disabilitatea) este calificată ca o consecinţă a afecţiunii (agravării sănătăţii) sau îmbolnăvirii şi, pentru momentul respectiv, se subliniază faptul că nu există o legătură directă cauzală între afecţiune (agravarea sănătăţii) şi invaliditate (disabilitate).

III. DETERMINAREA INVALIDITĂŢII (DISABILITĂŢII)

Orice determinare a invalidităţii (disabilităţii) reflectă, astfel, legislaţia şi

sintetizează sensul ei în cadrul sistemului. Recunoaşterea ca invalid (persoană cu disabilităţi) înseamnă respectarea unor condiţii pentru obţinerea beneficiilor acordate de sistem.

Determinarea internaţională a invalidităţii (deficienţei)

Organizaţia Naţiunilor Unite

Începutul Deceniului Invalizilor (Persoanelor cu Disabilităţi), în 1982, i-a permis Organizaţiei Naţiunilor Unite să interpreteze noţiunea de limitare: „Ea apare atunci cînd invalizii (persoanele cu disabilităţi) se confruntă cu bariere culturale, fizice sau sociale ce împiedică accesul lor la diversele sisteme ale societăţii accesibile altor cetăţeni”. Astfel, limitarea (disabilitatea mentală / fizică) este pierderea sau reducerea capacităţii de a participa la viaţa societăţii.

Convenţia № 159 a Organizaţiei Mondiale a Comerţului

În Convenţia DESPRE REABILITAREA PROFESIONALĂ ŞI OCUPAREA INVALIZILOR (PERSOANELOR CU DISABILITĂŢI) 1983 (№ 159) (OMC 1983). Articolul 1.1 conţine următoarea formulă: “În scopul acestei convenţii, noţiunea de “invalid (persoană cu disabilităţi)” se referă la persoana care este limitată considerabil în perspectiva de a-şi organiza protecţia, menţinerea şi avansarea la locul de muncă ca urmare a recunoaşterii la timp a afecţiunii (agravării sănătăţii) mentale / fizice”.


12

Determinarea invalidităţii în diferite ţări

Statutul de invaliditate (disabilitate) se stabileşte, de regulă de o structură de stat abilitată, în baza rezultatelor obţinute în urma investigaţiei cazurilor particulare. Astfel, scopul în vederea căruia urmează a fi obţinut statutul de invaliditate (disabilitate) joacă un rol important, de exemplu, în cazurile cînd determinarea invalidităţii (disabilităţii) serveşte pentru obţinerea unor drepturi individuale speciale şi a alocaţiilor băneşti.

Exemple de definire a invalizilor (persoanelor cu disabilităţi) folosite de către stat:

· Toţi cei a căror capacitate de muncă este redusă, cel puţin, cu 30 % (în cazul invalidităţii fizice (disabilităţii) sau cu 20% (în cazul invalidităţii (disabilităţii)mentale).

· Toţi cei ale căror posibilităţi de a-şi găsi şi păstra un loc de muncă sunt limitate fie de un neajuns, fie de capacităţile fizice sau mentale.

· Toţi cei ale căror afecţiuni (agravarea sănătăţii) sau invaliditate (disabilitate) pun în dificultate sau împiedică activitatea normală. Afecţiunea (agravarea sănătăţii) poate prejudicia atît funcţiile mentale, cît şi fizice ale organismului.

· Toţi cei a căror capacitate de muncă este permanent limitată din cauza unui defect fizic, psihic sau senzorial.

· Toţi cei care au nevoie de îngrijiri şi tratament special pentru a le fi asigurată menţinerea, dezvoltarea şi restabilirea capacităţilor profesionale. Acesta include insuficienţa fizică, mentală, psihică sau socială.

· Toţi cei care, în urma unor limitări permanente a posibilităţilor fizice, mentale sau senzoriale – indiferent de faptul dacă acestea sunt înnăscute sau căpătate pe parcursul vieţii – dispun doar de capacităţi limitate de a obţine studii sau de a participa la viaţa profesională şi socială.

· Victimele unor accidente de muncă, invalizii de război şi persoanele ce suferă de afecţiuni (agravări ale sănătăţii) fizice, mentale sau psihice. Reducerea capacităţii de muncă trebuie să constituie, cel puţin, 30%.

· Persoanele cu deficienţe fizice sau psihice care, în mod vizibil, reduc considerabil activitatea lor vitală, cei care suferă de aceste deficienţe sau cei care au suferit anterior de ele.

· Persoane cu disfuncţii sau boli care duc la: a) pierderea totală sau parţială a capacităţilor fizice sau mentale; b) boli provocate sau care vor fi provocate de prezenţa unor organisme străine în corp; c) pierderea capacităţilor normale în rezultatul deformării unor părţi ale corpului; d) apariţia unor limitări mentală (deficienţe) care nu se


1�

înregistrează la persoanele fără disfuncţii sau deficienţe; e) devieri în comportament, în procesul de gîndire, în raţiune şi viaţa emoţională.

· Termenul invaliditate (disabilitate) aplicat faţă de om înseamnă: a) afecţiune (agravare a sănătăţii) fizică sau mentală care limitează considerabil una sau mai multe activităţi vitale ale persoanei respective; b) fişa medicală ce confirmă această afecţiune (agravare a sănătăţii); sau c) atitudinea faţă de om ca faţă de un invalid (persoană cu disabilităţi).

Existenţa atîtor definiţii, care parţial se completează sau parţial se exclud, fac ca aceste definiţii, între altele, să urmărească scopuri birocratice sau administrative. Majoritatea acestor definiţii, cu unele excepţii, ţin să descrie invaliditatea (disabilitatea) persoanei, iar nu legătura acesteia cu mediul înconjurător.

IV. Concluzii

Multitudinea de situaţii istorice, juridice şi

culturale fac imposibilă existenţa unei noţiuni unice de invaliditate (disabilitate), care să fie folosită deopotrivă în diferite ţări şi situaţii.

În ţările dezvoltate industrial, determinarea invalidităţii (disabilităţii) este legată, în primul rînd, de dreptul juridic la beneficii medicale, sociale şi profesionale pentru a evita discriminarea

şi a obţine alocaţii financiare. În fond, majoritatea definiţiilor folosite reflectă practica şi condiţiile juridice, care diferă de la ţară la ţară. În multe cazuri, determinarea este legată de actul oficial prin care se recunoaşte statutul de invaliditate (disabilitate).

În legătură cu diferiţi factori, cum ar fi apariţia legislaţiei privind drepturile omului şi progresul tehnologic, noţiunile tradiţionale de invaliditate (disabilitate), care au generat situaţii de excludere socială şi segregare, au început să fie depăşite. Noţiunea contemporană de invaliditate (disabilitate) abordează această problemă la limita dintre politica socială şi politica ocupării integrale (depline). Astfel, invaliditatea (disabilitatea) este, mai degrabă, un termen cu valenţă socială şi profesională decît medicală.

Preferarea unui termen general poate avea consecinţe sociale serioase pentru unele persoane.

O nouă abordare a invalidităţii (disabilităţii) ţine cont de situaţia specială şi de necesităţile invalizilor (persoanelor cu disabilităţi), precum şi de posibilităţile economice şi sociale în vederea anulării obstacolelor pentru integrare.

Între o grijă excesivă şi ignorare trebuie să existe o concepţie moderată de invaliditate (disabilitate), care nu ar mistifica sau subaprecia consecinţele sale. Invaliditatea (disabilitatea), în unele cazuri, poate oferi teren pentru adoptarea unor măsuri deosebite. Ea nu trebuie însă,


1�

în nici un caz, să justifice discriminarea şi excluderea socială.

Parlamentul UE a adoptat un raport elaborat de Elizabeth LYNNE (ALDE, CK), despre situaţia invalizilor (persoanelor cu disabilităţi) deja în cadrul Uniunii Europene lărgite (rezoluţia de la 30 noiembrie 2006). Adoptînd acest raport cu majoritatea de voturi, Parlamentul UE subliniază că este necesar de a continua distanţarea de modelul medical al invalidităţii (disabilităţii), recunoscînd, în acelaşi timp, necesităţile reale pentru reabilitarea fiecărui om, cu scopul de a instala modelul social şi abordarea bazată pe drepturile ce reies din principiile

egalităţii, principii ce trebuie promovate în faţa legii, deopotrivă cu şansele egale.

În această rezoluţie se subliniază faptul că axarea excesivă, pînă acum, a invalidităţii (disabilităţii) pe factori medicali, a împiedicat evaluarea plenară a valorilor ei sociale şi a relevanţei ei în domeniul drepturilor, nu doar a dreptului la alocaţii băneşti.

Astfel, apare necesitatea depăşirii treptate a interpretărilor relativ înguste a invalidităţii (disabilităţii). Aceasta cu atît mai mult cu cît membrii Parlamentului UE în raportul amintit mai sus au recomandat elaborarea unei interpretări unice europene a invalidităţii (disabilităţii).


1�

PARTEA a II-aANALIZA SISTEMULUI DE PROTECŢIE SOCIALĂ

A INVALIZILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA


1�

Obiectivul de bază al studiului de faţă de faţă este analiza sistemul de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi în Republica Moldova în vederea elaborării unor recomandări practice orientate spre perfecţionarea măsurilor de asigurare socială şi asistenţă socială a acestei categorii de persoane defavorizate.

În vederea atingerii acestui obiectiv, studiul urmăreşte următoarele sarcini: urmăreşte următoarele sarcini:

1. analiza cadrului legal al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi��

2. cercetarea cadrului instituţional al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi��

3. studierea profilului general al persoanelor invalide în Republica Moldova��

4. analiza sistemulul de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi��

5. studierea surselor financiare ale protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi..

Metodele utilizate pentru realizarea acestui studiu au fost: analiza comparativă, inducţia şi deducţia, metoda observării incluse.

Studiul se bazează pe legislaţia în domeniu, rapoartele Departamentului de Sociologie şi Statistică, Rapoartele Sociale Anuale ale Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, dările de seamădările de seamă ale Comisiei de Expertizare Medicală a Sănătăţii, rapoartele unor organizaţiirapoartele unor organizaţii internaţionale care implementează proiecte ce se ocupă de monitorizarea sistemului de protecţie socială, inclusiv a persoanelor cu disabilităţi.

Întroducere


18

1.1. Conceptul de protecţie socială în Republica Moldova

În conformitate cu Dicţionarul de sociologie, protecţia socială înseamnă „un ansamblu de politici, măsuri, instituţii , organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale, minime de viaţă”. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre acestea şi populaţia majoritară.

Conform concepţiei moderne de protecţie socială, măsurile orientate spre sprijinul persoanelor şi grupurilor în dificultate trebuie să contribuie la reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active, a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme să nu creeze o stare cronică de dependenţă a celor în nevoie.

În practica mondială există diferite niveluri de protecţie socială:

La nivelul întregii societăţi� La nivelul diferitor categorii� La nivel de individ.

Protecţia socială la nivelul întregii societăţi îmbină un şir de măsuri orientate spre protejarea întregii

colectivităţi cum ar fi: protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie, asigurarea unui nivel minim de consum, unor venituri minime pe familie, protejarea populaţiei în caz de calamităţi naturale sau sociale, protecţia faţă de criminalitate, protecţia la locul de muncă, protecţia împotriva corupţiei, împotriva drogurilor şi abuzurilor etc.

Protecţia socială la nivelul diferitor categorii înseamnă un şir de măsuri orientate spre sprijinul anumitor categorii vulnerabile de persoane, cum ar fi protecţia persoanelor cu disabilităţi, protecţia şomerilor, protecţia copiilor etc.

Protecţia la nivel de individ înseamnă suportul persoanei la momentul oportun cînd el se află într-o situaţie dificilă.

În Republica Moldova, ca de fapt şi în alte ţări, pentru a asigura o protecţie socială în toate situaţiile de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie sunt utilizate în principal două modalităţi de sprijin:

a) sistemul asigurărilor sociale şib) sistemul asistenţei sociale.

Sistemul de asigurări sociale se bazează pe asigurarea socială obligatorie de stat bazată pe principiul solidarităţii. Esenţa acestui sistem de asigurare constă în următoarele: plata pensiilor se efectuează din contribuţiile curente ale membrilor

CAPIToLUL 1 . Protecţia socială a persoanelor

cu disabilităţi: cadrul legal şi instituţional


1�

societăţii în fondul asigurărilor sociale. Astfel, populaţia activă întreţine pensionarii sau persoanele în etate. La rândul lor, ei vor fi susţinuţi de către generaţia viitoare. Riscurile sociale pentru acest model sunt reducerea sporului natural al populaţiei şi crizele economice. Totodată, modelul în cauză nu este un model suficient de echitabil din punct de vedere social deoarece mărimea pensiilor cetăţenilor nu depinde de mărimea contribuţiilor lor în fondul de asigurări sociale.

În conformitate cu legislaţia în vigoare în Moldova este posibilă şi dezvoltarea unui sistem de asigurare socială benevolă, care s-ar baza pe acordul benevol al părţilor (compania de asigurări şi asigurat) de a întra într-o relaţie prin intermediul căreia asiguratul se poate asigura pentru bătrîneţe, caz de boală, ajutor de şomaj etc., iar compania de asigurări îşi asumă responsabilitatea de a susţine financiar asiguratul în limita condiţiilor stipulate în acord. Cu părere de rău, dezvoltarea acestui sistem este abia la început de cale, manifestîndu-se mai mult prin crearea unor filiale a companiilor internaţionale de asigurare pe teritoriul ţării. În viziunea noastră sistemul de asigurare socială în Republica Moldova necesită o cercetare mai aprofundată în vederea identificării situaţiei reale şi a căilor posibilie de dezvoltare şi diversificare cu utilizarea experienţeie ţărilor avansate în domeniu.

Sistemul de asistenţă socială funcţionează în baza unui alt principiu: persoanele sau grupurile în dificultate sunt sprijinite din fonduri bugetare de stat sau din fonduri obţinute din donaţii

private în funcţie de nevoile lor. În ansamblul său asistenţa socială îmbină un şir de servicii sociale (în bani sau în natură), servicii medicale, diverse forme de recuperare socială şi profesională, servicii de plasare în cîmpul muncii, servicii sociale acordate familiei, bătrînilor, invalizilor etc. Asistenţa socială are la bază principiul nominativ sau categorial, ceia ce presupune axarea pe categorii prestabilite de persoane fără a cerceta şi a lua în consideraţie nevoile lor . Acest fapt reduce accesul persoanelor aflate în dificultate la asistenţă socială urgentă şi contribuie la mărirea gradului de vulnerabilitate şi uneori chear la excluderea lor socială.

Cu referinţă la protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi în Republica Moldova menţionăm că aceste persoane pot beneficia atît de măsuri din sistemul de asigurare socială, cît şi de măsuri din sistemul de asistenţă socială în funcţie de faptul la ce categorie se atribuie.

Astfel, dacă persoana cu disabilităţi are stagiul necesar de cotizaţie în fondul de asigurări sociale, atunci ea poate benficia de pensie de invaliditate din acest fond.

În cazul în care persoana cu disablităţi nu are stagiul necesar de cotizaţie sau face parte din categoria copiilor cu disabilităţi, invalizilor din copilărie etc, atunci ea poate beneficia din fondurile de asistenţă socială care sunt susţinute din bugetul de stat.

Este de menţionat că există unele categorii favorizate de pesoane cu disabilităţi care au merite deosebite în faţa statului, cum ar fi persoanele invalide


20

care au obţinut invaliditatea în rezultatul participării la lichidarea urmărilor avariei de la Cernobîl sau persoanele invalide din rîndul militarilor şi participanţilor la cel de al doilea război mondial care beneficiază de protecţie socială favorizată din partea statului în baza unor legi speciale. Pensiile acestor persoane sunt susţinute ca şi în cazul măsurilor de asistenţă socială din bugetul de stat.

1.2. Cadrul legal al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi

Analiza legislaţiei în domeniu denotă faptul că protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi în Republica Moldova este reglementată atît de Consttuţia Republicii Moldova, cît şi de alte legi şi acte legislative . Astfel, în articolul 47 din Constituţia ţării este stipulat că « statul este obligat să ia măsuri pentru ca oricare om să aibă un nivel de trai decent care să-i asigure sănătate şi bunăstare lui şi familiei lui, cuprînzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală precum şi serviciile sociale». Totodată, se menţionează în continuare că « cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe, sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă în urma unor împrejurări independente de voinţa lor». Articolul 51 al Constituţiei garantează exclusiv protecţia persoanelor cu handicap. Astfel, în el se menţionează că « persoanele cu handicap beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament,

de readaptare, de învăţămînt, de instruire şi de integrare socială».

De rînd cu Constituţia Republicii Moldova, în ultimii 15 ani în Republica Moldova au fost elaborate un şir de legi şi acte normative care garantează şi asigură de asemenea protecţia socială a persoanelor aflate în dificultate, şi în particular a celor cu disabilităţi, inclusiv, cum ar fi :

Legea privind protecţia socială a invalizilor nr. 821-XII din 24 decembrie 1991.

Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl nr. 909-XII din 30 ianuarie1992.

Legea privind pensiile asigurării sociale de stat nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998.

Legea privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne interne nr. 1544 din 23 iunie 1993, stabileşte condiţiile de asigurare cu pensii a militarilor�

Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni nr. 499-XIV din 14 iulie 1999.

Legea cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie nr. 933-XIV din 14 aprilie 2000.

Hotărârea Guvernului nr. 761 din 31 iulie 2000 privind compensaţiile nominative pentru unele categorii ale populaţiei�

Legea privind protecţia socială suplimentară invalizilor de război, participanţilor la cel de al doilea război mondial şi familiilor acestora, nr. 121-XV din 3 mai 2001.


21

Programul Naţional pentru protecţia socială, reabilitare şi (re)integrare invalizilor în anii 2000-2005, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1153 din 16 noiembrie 2000.

Legea asistenţei sociale Nr. 547-XY din 25 decembrie 2003

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la expertiza medicală a vitalităţii nr.688 aprobată la 20.06.2006.

În continuare vom analiza unele din aceste legi, care în viziunea noastră au stat şi continuă să stea la baza stabilirii şi dezvoltării sistemului de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi.

Legea privind protecţia socială a invalizilor a fost aprobată de către Parlamentul Republicii Moldova la 24 decembrie 1991 şi are o importanţă deosebită pentru sistemul de protecţie socială a invalizilor deoarece este o lege cadru care defineşte noţiunile de invalid şi protecţie socială a invalizilor, garantează drepturile invalizilor la serviciile de infrastructură socială, la muncă, la asistenţă socială, la crearea de asociaţii şi uniuni în vederea protecţiei drepturilor lor.

Astfel, în conformitate cu această Lege, invalid este considerată persoana « care, în legătură cu limitarea activităţii vitale ca urmare a defectelor fizice sau mintale, are nevoie de asistenţă şi protecţie socială ». Protecţia socială a invalizilor, la rîndul ei, înseamnă « crearea de către stat a condiţiilor pentru dezvoltarea lor individuală şi realizarea de către ei a

capacităţilor, drepturilor şi libertăţilor în egală măsură cu toţi ceilalţi cetăţeni ».

Legea prevede crearea de către organele centrale şi locale ale puterii de stat a condiţiilor necesare pentru accesul liber al invalizilor la casele de locuit, la clădirile şi construcţiile publice şi de producţie, la folosirea liberă a transportului în comun şi a comunicaţiilor de transport, a mijloacelor de telecomunicaţii şi de informare, pentru orientarea şi deplasarea liberă . Întru asigurarea acestor condiţii legea prevede ca necesităţile invalizilor să fie luate în consideraţie la proiectarea şi construirea obiectivelor infrastructurii sociale, la amenajarea obiectivelor de infrastructură socială existente, la amenajarea încăperilor de locuit pentru accesul şi folosirea lor de către invalizi, la repartizarea încăperilor de locuit (invalizilor li se vor distribui locuinţe în apropierea locurilor de muncă, la etajele de jos).

Legea stipulează drepturile persoanelor cu dizabilităţi la reabilitarea medicală, profesională şi socială în corespundere cu Programul individual de reabilitare determinat pe baza expertizei medico-sociale. Programul include volumele, tipurile şi termenele concrete de efectuare a măsurilor de reabilitare, precum şi felurile de asistenţă socială şi este obligatoriu pentru executare de către organele de stat respective, întreprinderi, instituţii şi organizaţii.

Legea garantează de asemenea asistenţă medicală calificată gratuită din contul bugetului de stat în toate instituţiile


22

medicale de stat. Totodată, pentru invalizii care au nevoie de asistenţă permanentă este prevăzută îngrijirea în case internat, case de locuit speciale cu complexe de servicii de reabilitare. Invalizii domiciliaţi pe teritoriul Republicii Moldova au dreptul de a fi asiguraţi gratuit sau în condiţii avantajoase cu articole de protezare şi aparate ortopedice, mijloace de locomoţie specială, fonoamplificator şi semnalizatoare, dispozitive şi aparate individuale.

Această Lege garantează de asemenea dreptul invalizilor la educaţie în instituţiile preşcolare şi şcolare de tip general cu condiţia creării condiţiilor necesare pentru educaţia lor (acces la instituţii, bănci speciale etc.). În cazul în care starea sănătăţii invalizilor nu permite aflarea lor în instituţiile de educaţie de tip general, ei pot studia în instituţii speciale sau pot beneficia de instruire la domiciliu, la preferinţa părinţilor.

Invalizii de asemenea au drepturi preferenţiale de a studia în instituţiile medii de specialitate şi superioare. În caz dacă sunt admişi la studii ei beneficiază de burse adiţional la pensiile sau alocaţiile de invaliditate.

Legea în cauză de asemenea garantează dreptul invalizilor la muncă în întreprinderi cu condiţii obişnuite sau în secţii specializate destinate pentru invalizi sau să se ocupe de muncă individuală. În conformitate cu legislaţia, invalizii trebuie să fie angajaţi la întreprinderea unde ei şi-au pierdut capacitatea de muncă. Sau dacă nu este

posibil, atunci oficiile forţei de muncă sunt datoare să facă acest lucru.

În acest context Legea prevede mecanismul de asigurare a invalizilor cu locuri de muncă şi delimitează responsabilităţile diferitor instituţii pentru implementarea în viaţă a acestuia. Astfel, conform acestei Legi, administraţia publică locală de comun acord cu societatea invalizilor este datoare să aprobe lista de funcţii şi profesii care trebuie să fie ocupate preferenţial de invalizi şi stabilesc normativele de rezervare pentru ei la întreprinderi a locurilor de muncă (cel puţin 5% din numărul tuturor lucrătorilor). Fondul de şomaj recuperează cheltuielile suportate de către întreprinderi pentru amenajarea locurilor de muncă a invalizilor. Organele de plasare în cîmpul muncii în comun cu organizaţiile obşteşti ale invalizilor elaborează în fiecare an programe de plasare în cîmpul muncii a invalizilor. Patronii care nu au rezervate locuri de muncă pentru invalizi sau se eschivează de la angajarea lor efectuează defalcări financiare în Fondul de şomaj egale cu valoarea unui salariu anual pentru fiecare loc de muncă necreat.

În conformitate cu Legea dată, durata timpului de muncă pentru invalizii de grupa I şi II nu va depăşi 30 de ore pe săptămînă. Invalizii de grupa I au un concediu anual de 36 de zile, iar cei de grupa II – de 28 de zile calendaristice.

De rînd cu garantarea drepturilor de bază pentru persoanele cu disabilităţi, Legea


2�

de asemenea prevede următoarele tipuri de asistenţă socială invalizilor:

sub formă de plăţi băneşti (pensii, alocaţii, plăţi de o singură dată)�

asigurare gratuită sau în condiţii avantajoase cu mijloace tehnice şi cu alte mijloace, inclusiv cu autoturisme, cărucioare fotolii, proteze şi aparate ortopedice (pentru anul 1999 aliniatul privind autoturismele a ost suspendat prin legea nr 216-XIY din 12.12.98)�

produse de tipar cu caractere speciale, fonoamplificatoare şi semnalizatoare�

prestarea serviciilor medicale şi de menaj la domiciliu�

înlesniri pentru transport. Astfel, invalizii beneficiază de dreptul de a călători gratuit cu toate tipurile de transport de pasageri urban şi suburban, în afară de taximetru. Invalizii de grupa I şi II beneficiază de dreptul de reducere de 50% din costul biletelor la transportul aerian, feroviar şi auto pe teritoriul republicii de la 1 octombrie pînă la 15 mai., iar în restul anului – o singură dată. De aceste înlesniri beneficiază şi persoana care însoţeşte un invalid de grupa I sau un copil invalid. (pentru anul 1999 aceste înlesniri la transport au fost anulate prin legea nr 216-XIY din 12.12.98).

La 30 ianuarie 1992, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat o nouă lege care se referă la protecţia socială a persoanelor care au obţinut grade de invaliditate în rezultatul participării la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl. Legea Republicii Moldova privind protecţia socială a cetăţenilor

care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl nr 909-XII din 30 .01 .92 stabileşte următoarele priorităţi pentru persoanele care s-au îmbolnăvit şi au suferit de boală actinică, precum şi invalizii a căror invaliditate e în legătură cauzală cu catastrofa de la Cernobîl:

Procurarea gratis a medicamentelor în baza prescripţiilor medicului�

Confecţionarea şi repararea gratuită a protezelor pentru dinţi�

Asigurarea anuală sau compensarea biletelor la instituţii balneo-sanatoriale�

Examen anual medical cu concursul specialiştilor�

Călătorie gratis cu toate tipurile de transport în afară de taximetru de la locul de trai pină la locul de tratament sau diagnosticare medicală�

Indemnizaţii pentru incapacitate, indiferent de vechimea neîntreruptă în muncă�

Asigurarea în timp de cel mult trei ani cu spaţiu locativ în baza cererii depuse în cazul în care este stabilită necesitatea�

Plata a 50% din chiria spaţiului locativ, plata pentru apă, gaz, energie electrică, telefon (a fost suspendată pentru anul 1999)�

Recompensare pentru deservire la domiciliu, dacă nu are rude apropiate�

Asigurarea cu produse alimentare ce contribuie la eliminarea radionuclizilor din organism�

Călătorie gratis cu toate tipurile de transport urban, excepţie taximetru şi o dată pe an – pe teritoriul republicii�


2�

14 zile adiţional la concediul anual� Repartizarea în mod prioritar

a terenurilor pentru construcţie individuală�

Înscrierea în mod prioritar în cooperativele de construcţie a locuinţelor, garajelor.

Legea, totodată, prevede pentru invalizi o compensaţie unică în mărime de un salariu mediu lunar pe republică pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii profesionale de muncă (suma se plăteşte pe parcursul a 4 ani în rate a cîte 25 la sută anual).Anual invalizii beneficiază de un ajutor material unic în mărime de două salarii medii lunare pe republică.

În conformitate cu această Lege, persoanele care au devenit invalide ca urmare a catastrofei de la Cernobîl au dreptul la pensie de invaliditate în mărimea recuperării daunei reale indiferent de stagiul de muncă. Pensiile de invaliditate se calculează din salariul mediu lunar în oricare 5 ani luaţi la rînd. Persoanelor care au lucrat în zona de risc în 1986 –indiferent de zile lucrate, 1987-10 zile, 1988 – 14 zile li se majorează pensiile d invaliditate : pentru invalizii de gr I – cu 100 % din pensia de vîrstă minimă, gr.II – cu 75%, gr.III – cu 50%.

În vederea asigurării protecţiei sociale a invalizilor din rîndul militarilor, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat la 23 iunie 1993 Legea privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr .1544-XII .

Militarii pot beneficia de pensii de invaliditate în baza acestei legi dacă ei au devenit invalizi în timpul serviciul militar sau cel mult după trei luni de la eliberare sau după expirarea acestui termen dacă se constată că invaliditatea a fost cauzată de serviciul militar.

Legea clasifică invalizii din rîndurile militarilor în două grupe : invalizi de război şi pur şi simplu invalizi. În funcţie de pierderea capacităţii de muncă militarii invalizi se clasifică ca şi celelalte persoane invalide în trei grupe de invaliditate: invaliditate de gradul 1, invaliditate de gradul II, invaliditate de gradul III.

Legea stipulează diferite pensii pentru militarii invalizi, în funcţie de cauza invalidităţii. Astfel, în cazul invalizilor de război mărimea pensiei este următoarea : pentru gradul I şi II – 75%, iar pentru gradul III – 50% - din suma cîştigului. Pentru invalizi, mărimea pensiei este : pentru cei de gradul I – 75%, pentru cei de gradul II – 55%, pentru cei de gradul III -30% din cîştiguri.

În conformitate cu prezenta Lege, mărimea minimă a pensiei de invaliditate de asemenea diferă în funcţie de cauza invalidităţii şi de gradul militar. Astfel, în cazul soldaţilor în termen, invalizi de război, pensia minimă constituie pentru grupa I şi a II – 150%, iar pentru grupa III – 75% din pensia minimă pentru limită de vîrstă. Pentru soldaţii în termen invalizi pensia minimă este în cazul grupei I şi II – de 100%, iar în cazul grupei III- 50% din pensia minimă pentru limita de vîrstă.


2�

Pentru invalizii din rîndul caporalilor, sergenţilor plutonierilor în termen pensia minimă este de 110%, în cazul soldaţilor, caporalilor, sergenţilor prin contract, persoanelor din corpul de comandă inferior şi din trupele de interne- 120%, din rîndul ofiţerilor din corpulde comandă şi al organelor afacerilor interne – 130% din pensia minimă prevăzută pentru invalizi din rîndurile soldaţilor în termen.

Dacă invalizii din rîndurile militarilor au stagiu necesar de muncă pentru ieşirea la pensie, ei pot primi pensia de invaliditate în mărimea pensiei pentru limită de vîrstă.

Invalizii de grupele I şi II care au la întreţinere membri de familie inapţi de muncă care nu pot beneficia de pensie pentru limita de vîrstă, pentru fiecare membru al familiei se acordă un supliment egal cu o pensie socială prevăzută de Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat.

Invalizii de război de grupele I şi II care nu au familie dar necesită îngrijire din partea altor persoane au dreptul la un supliment în mărime de 100%, iar invalizii de grupele I şi II - de 50% din pensia minimă pentru limita de vîrstă

La 6 mai 1995, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr . 451-XIII, prin care a majorat pensiile de invaliditate ale participanţilor la cel de-al doilea război mondial. În conformitate cu această Lege, militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care în perioada celui de al doilea război

mondial au satisfăcut serviciul în armata de operaţii, în detaşamente şi formaţiuni de partizani sau care au luat parte la lupte pe timp de pace şi au devenit invalizi în rezultatul unor accidente nelegate de operaţiunile de serviciu li s-a majorat pensia cu 100% din pensia minimă pentru limita de vîrstă, iar persoanelor din rîndurile angajaţilor civili – cu 75% din pensia minimă pentru limita de vîrstă. Persoanelor care au muncit în spatele frontului şi au beneficiat de ordine şi medalii, pensia de invaliditate li s-a mărit cu 25% din pensia minimă pentru limita de vîrstă. Pensia invalizilor de război de gradul I s-a majorat cu 200%, de gradul II –cu 175%, de gradul III – cu 150% din pensia minimă pentru limita de vîrstă.

O atenţie deosebită a acordat statul persoanelor care au obţinut grad de invaliditate în rezultatul represiunii pe nedrept sau tratamentului în instituţii de psihiatrie. Astfel, prin Legea 709-XIII din 26 .XII .95, pensia de invaliditate a acestor persoane a fost majorată cu 50% din pensia minimă pentru limita de vîrstă.

Tot prin aceiaşi lege pensia de invaliditate a persoanelor care au fost condamnate pentru infracţiuni politice şi apoi au fost reabilitate şi foştilor deţinuţi din lagărele de concentrare s-a majorat cu 400% din pensia minimă pentru limita de vîrstă.

Un rol important în dezvoltarea cadrului legal pentru protecţia socială a persoanelor cu disablităţi îl deţine Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale de stat nr . 156-XIY din 14 .10 .98. Deşi a fost modificată de mai


2�

multe ori, Legea în cauză practic este o lege cadru pentru dezvoltarea sistemului de asigurare socială şi dezvăluie noţiunile de bază şi mecanismul de asigurare socială în ţară.

Astfel, în Lege sunt lămurite conceptele de persoană asigurată, cod personal, contribuţii de asigurări sociale, invaliditate, pensie de asigurări sociale, sistem public de asigurări sociale, stagiu de cotizare etc. Legea stabileşte sursele pentru plata pensiilor, stagiul de cotizare necesar, baza de calcul a pensiei, tipurile de pensii, modalitatea de stabilire a pensiei.

În conformitate cu această Lege, în sistemul public sunt stabilite următoarele categorii de pensii :

Pensie pentru limita de vârstă� Pensie de invaliditate� Pensie de urmaş.

Pensiile de invaliditate se stabilesc doar în cazul constatării stării de invaliditate de către Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii (C.E.M.V.) în baza unor regulamente aprobate de Guvern.

Astfel, în conformitate cu prezenta Lege are dreptul la pensie de invaliditate persoana asigurată care şi-a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă din cauza:

a) unei boli obişnuite� b) unui accident de muncă� c) unei boli profesionale.

În cazul invalidităţii cauzate de o boală obişnuită persoana beneficiază de o pensie de invaliditate numai dacă îndeplineşte condiţiile de stagiu de

cotizare, în raport cu vîrsta la data constatării invalidităţii. Astfel, dacă asiguratul este sub 23 de ani, stagiul de cotizare trebuie să fie de un an, dacă el este între 23-26 de ani, stagiul de cotizare trebuie să fie de doi ani, între 26-31 de ani – de 3 ani, peste 31 de ani – de 5 ani.

În cazul invalidităţii cauzate de un accident de muncă sau boală profesională pensia de invaliditate se stabileşte indiferent de stagiul de cotizare.

Cuantumul pensiei de invaliditate se calculează în raport cu gradul de invaliditate conform unor formule stabilite de prezenta lege care iau în consideraţie stagiul de cotizare şi venitul mediu lunar asigurat. În cazul în care cuantumul pensiei de invaliditate, calculat conform legii este mai mic decît cuantumul pensiei minime, se acordă pensie minimă.

Legea susţine că asiguratul care primeşte pensie de invaliditate este supus reexpertizării medicale în termenele stabilite de Comisia de Expertiză Medicală a Vitalităţii. După fiecare reexpertizare, dreptul la pensia de invaliditate poate fi menţinut, poate fi schimbat sau poate fi modificat în funcţie de decizia C.E.M.V. Modificarea şi suspendarea seModificarea şi suspendarea se efectuează începînd cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală respectivă.

Pensia de invaliditate se plăteşte integral, inclusiv pensionarilor care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat. Dacă persoanele invalide se află la întreţinerea statului, plata


2�

pensiei se efectuează în mărime de 25% din pensia stabilită.

La 14 aprilie 2000 Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea nr . 933-XIY cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie . Această Lege stabileşte categoriile de cetăţeni care pot beneficia de compensaţii nominative, tipurile compensaţiilor nominative, mărimea compensaţiilor nominative.

Astfel, în conformitate cu prezenta Lege de compensaţii nominative pot beneficia:

Invalizii de gradul I şi II indiferent de cauza invalidităţii�

Invalizii de gradul III care deţin invaliditate pe viaţă�

Invalizii de muncă� Invalizii care au primit invaliditate în

rezultatul operaţiunilor militare� Copiii invalizi pînă la 16 ani� Invalizii din copilărie.

Compensaţiile nominative se plătesc din bugetul statului prin Casa Naţională de Asigurări Sociale.

Legea prevede următoarele tipuri de compensaţii nominative :

Pentru servicii comunale: încălzirea centralizată, gazul utilizat pentru plitele de gaz, apa rece şi fierbinte, canalizarea, ascensorul�

Pentru electricitate, inclusiv pentru plite electrice�

Gaz natural utilizat pentru încălzire� Gaz lichefiat pentru pregătirea

mîncării� Cărbune şi lemne.

Mărimea compensaţiilor nominative pentru servicii comunale şi electricitate se calculează reieşind din costul serviciilor pentru o persoană. Astfel, invalizii de grupa I şi II (cu excepţia invalizilor de gradul II de afecţiune generală, invalizilor din copilărie de gradul I şi II, copiilor invalizi sub 16 ani) plătesc 50% din costul pentru servicii comunale şi electricitate. Invalizii de grupa II din categoria celor care au primit invaliditate la locul de muncă sau de boală profesională sau generală, invalizii de grupa III stabilită pe viaţă, invalizii din copilărie de grupa III- plătesc 25% din costul serviciilor comunale şi a energiei electrice. În cazul energiei electrice compensaţia se dă reieşind din consumul lunar normativ de 60 kwt. În cazul caselor cu plită electrică compensaţia se oferă reieşind din consumul lunar la un contor de 100 de kwt.

Compensaţia pentru cărbune şi lemne este de 50% din costul unei tone de cărbune şi 1 metru cub de lemne. Compensaţia la plata pentru încălzirea centralizată sau cu gaze naturale se plăteşte pornind de la costul încălzirii pentru 30 metri patraţi de suprafaţă totală pentru o persoană beneficiară de compensaţii nominative.

O valoare deosebită în dezvoltarea cadrului legal al protecţiei sociale, inclusiv a invalizilor, are Legea asistenţei sociale Nr . 547-XY din 25 decembrie 2003 . Elaborarea şi aprobarea acestei legi constituie un rezultat comun al eforturilor depuse de către reprezentanţii administraţiilor publice locale şi centrale şi societatea civilă în vederea dezvoltării


28

spectrului de servicii de asistenţă socială de alternativă inclusiv la nivel de comunităţi.

Legea asistenţei sociale a determinat principiile şi obiectivele asistenţei sociale, a stabilit dreptul la asistenţă socială, prestaţiile şi serviciile de asistenţă socială, categoriile de beneficiari ai acesteia, precum şi cerinţele de bază faţă de personalul din sistemul de asistenţă socială.

În conformitate cu Legea în cauză „ asistenţa socială reprezintă o componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în dificultate.”

Legea stabileşte următoarele categorii de beneficiari de asistenţă socială:

copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală sînt prejudiciate în mediul în care locuiesc�

familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor�

familiile fără venituri sau cu venituri mici�

persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere sau sînt incapabile să facă faţă nevoilor socio-medicale�

copiii cu disabilităţi pînă la vîrsta de 18 ani�

familiile cu mulţi copii� familiile monoparentale cu copii� persoanele vîrstnice� persoanele cu disabilităţi� alte categorii de persoane şi familii

aflate în dificultate.

În conformitate cu această lege asistenţa socială se acordă sub formă de:

prestaţii în bani (alocaţii, compensaţii, indemnizaţii etc.) sau prestaţii în natură�

servicii sociale.

Importanţa acestei legi constă mai ales în faptul că pentru prima dată în legislaţie a fost introdus termenul de servicii sociale şi a fost lămurită esenţa acestor servicii. Astfel, legea stipulează că serviciile sociale reprezintă activităţi specializate desfăşurate în favoarea persoanelor sau a familiilor defavorizate şi sunt complementare celor de asistenţă medicală care se acordă conform legislaţiei.

În categoria serviciilor sociale se includ: a) serviciile acordate în instituţiile specializate (centrele sociale de zi sau de noapte, azilurile pentru bătrîni, centrele de reabilitare, protezare şi recuperare); b) serviciile acordate în instituţiile de asistenţă socială; c) serviciile acordate de către secţiile de deservire socială la domiciliu; d) examinarea la domiciliu de către consiliile de expertiză medicală a vitalităţii. Tipul de servicii sociale depinde de problemele sociale existente în aria teritorială.


2�

Legea Asistenţei sociale de asemenea delimitează responsabilităţile autorităţilor publice de nivel central, raional şi local în domeniul asigurării asistenţei sociale a persoanelor defavorizate . Astfel, conform acestei Legi, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului este responsabil de elaborarea politicii şi programelor naţionale de asistenţă socială, de elaborarea standardelor de calitate a serviciilor sociale, de metodologia de acreditare şi evaluare a instituţiilor de asistenţă socială publică şi privată.

Secţia raională de Asistenţă socială şi protecţie a familiei exercită următoarele atribuţii principale: a) elaborează, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu antrenarea reprezentanţilor societăţii civile, programe locale de dezvoltare a asistenţei sociale şi exercită controlul asupra realizării acestora; b) evaluează situaţia persoanei sau familiei ce solicită asistenţă socială prin întocmirea anchetei sociale şi propune căi de soluţionare a problemelor sociale; c) creează sistemul informaţional în domeniul asistenţei sociale la nivel de raion; d) generalizează şi sistematizează informaţia privind asistenţa socială şi e) analizează eficienţa acesteia la nivel de raion.

Autorităţile administraţiei publice locale analizează problemele sociale, iniţiază studierea şi analiza situaţiei în sfera socială pe teritoriul subordonat , adoptă şi dezvoltă strategii locale de sprijin a persoanelor şi familiilor

defavorizate, aprobă programe de asistenţă socială şi exercită controlul asupra realizării acestora, asigură resursele umane, materiale şi financiare necesare pentru soluţionarea problemelor sociale stringente.

Pentru soluţionarea problemelor stringente de asistenţă socială, autorităţile publice locale în baza acestei legi pot înfiinţa independent sau în parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile, instituţii şi servicii specializate de asistenţă socială. De asemenea la nivel local Legea a permis instituirea unei funcţii de asistent social.

În scopul renovării activităţii cantinelor de ajutor social Guvernul a adoptat Legea nr .81-XY din 28 februarie 2003 Privind cantinele de ajutor social şi Regulamentul tip cu privire la funcţionarea cantinelor de ajutor social aprobat prin hotărîrea guvernului nr 1246 din 16 octombrie 2003. În conformitate cu această Lege invalizii sunt considerate una din categoriile de beneficiari de bază. Cantinele sociale sunt importante mai ales din considerentul că ele prestează servicii la domiciliu, iar printre invalizi sunt o serie de persoane care nu se pot deplasa.

Un rol important în dezvoltarea serviciilor de îngrijiri medico-sociale la domiciliu l-a avut Hotărîrea Guvernului nr . 1360 din 22/12/05 cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2006. Prin această Hotărîre Republica Moldova a


�0

făcut primul pas important în legiferarea îngrijirilor comunitare, fapt ce a creat o bază favorabilă pentru dezvoltarea parteneriatului public-privat în prestarea îngrijirilor medicale la domiciliu, finanţate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Conform Criteriilor de contractare a prestatorilor de servicii medicale în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2006 din fondul achitării serviciilor medicale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost alocată suma de 1 milion de lei, destinată finanţării îngrijirilor medicale la domiciliu. Totodată, prin Ordinul 476 al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din 22 decembrie 2005, a fost stabilit modul de organizare a îngrijirilor medicale la domiciliu persoanelor asigurate şi a fost aprobat Regulamentul cu privire la prestarea acestora inclusiv de către organizaţii neguvernamentale licenţiate în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

La 27 octombrie 2005 a fost aprobată Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr 1117 Cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială, care de fapt a iniţiat implementarea unui nou mecanism de direcţionare a prestaţiilor . În prezent sistemul de asistenţă socială reprezintă 15 tipuri de prestaţii băneşti stabilite în baza diferitor legi şi hotărîri. Majoritatea prestaţiilor sunt acordate în baza principiului categorial, fără a şine seama de nivelul de bunăstare a familiilor. Cadrul legislativ continuă să fie dispersat şi necoordonat.

O parte din prestaţii sunt acordate nu în scopul sărăciei dar pentru merite în faţa statului. Rezultatele cercetărilor bugetelor casnice au demonstrat că deşi prestaţiile băneşti sunt date pe categorii, nu întotdeauna beneficiarii de compensaţii sunt cele mai nevoiaşe pături ale populaţiei. 2/3 din beneficiarii de compensaţii fac parte din decilele cu un nivel de bunăstare destul de înstărit. Unele persoane beneficiază de mai multe feluri de prestaţii băneşi şi este foarte dificil să duci evidenţa corectă. Astfel, de exemplu, unii participanţi la avaria de la Cernobîl beneficiază de pînă la 15 tipuri de prestaţii şi servicii sociale. Potrivit rezultatelor monitorizării sărăciei, cele mai sărace sunt familiile cu copii care beneficiază de o singură indemnizaţie. Evidenţa tuturor persoanelor se efectuează pe programe diferite şi este dificil de a stabili numărul prestaţiilor şi al cuantumului total al acestora de care beneficiază o persoană sau alta. Totodată, în unele familii pot beneficia de prestaţii mai multe persoane, însă evidenţa lipseşte şi în acest caz.

Prin Hotărîrea de mai sus, Guvernul a aprobat Concepţia eficientizării sistemului de asistenţă socială şi a stabilit un Plan de acţiuni în vederea schimbării modului de acordare a compensaţilor nominative. Totodată Guvernul a hotărît de a testa această modalitate nouă de acordare a compensaţiilor nominative în zonele Nord, Sud şi Centru.

Conform noii concepţii, toate programele de asistenţă socială vor fi unificate treptat, iar alocaţiile vor fi stabilite în baza unui


�1

singur criteriu, în funcţie de mărimea venitului mediu pe un membru al familiei sau nivelul sărăciei. Alocaţiile sociale vor fi stabilite în baza Cererii unice de protecţie socială care va fi depusă la primăria sătească. În fiecare primărie vor fi introduse unităţi de asistent social, care va avea responsabilităţi duble: de a verifica nivelul bunăstării persoanei care a depus cerere şi de a identifica persoanele sărace care necesită suport social. În acest fel se va micşora numărul persoanelor care beneficiază de alocaţii sociale nemeritat şi se va mări accesul persoanelor nevoiaşe la suportul statului.

În conformitate cu Hotărîrea în cauză noul principiu de acordare a compensaţiilor nominative va fi implementat la nivel de ţară începînd cu anul 2007, după pilotarea mecanismului elaborat în raioanele pilot. Din anul 2008 se prevede introducerea indemnizaţiei pentru sărăcie.

În rezultatul analizei legislaţiei în domeniul protecţiei sociale a invalizilor am constatat că în general statul moldovenesc în ultimii 15 ani a acordat şi acordă o atenţie specială problemelor protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi. În această perioadă de timp au fost elaborate un şir de legi şi hotărîri care au avut obiectivul de a îmbunătăţi calitatea vieţii acestor persoane şi prevăd în acest scop un şir de garanţii sociale şi economice pentru reabilitarea şi integrarea lor în societate. Astfel, legislaţia Republicii Moldova garantează persoanelor cu disabilităţi:

dreptul la informaţie�

accesul liber la casele de locuit, la clădirile şi spaţiile publice şi de producţie, la folosirea transportului în comun, la mijloacele de telecomunicaţii şi de informare�

dreptul la asistenţa medicală calificată�

dreptul la educaţie în instituţiile preşcolare şi şcolare de tip general�

dreptul la muncă în întreprinderi cu condiţii obişnuite sau secţii specializate�

dreptul la asistenţă socială prin intermediul diferitor alocaţii şi servicii sociale.

Totodată, studiile sociologice efectuate în ultimii ani, rapoartele de analiză privind respectarea drepturilor omului, rapoartele sociale elaborate de Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului denotă faptul că în domeniul legislaţiei privind protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi există încă un şir de probleme şi lacune care necesită să fie soluţionate şi anume:

O bună parte din legile şi hotărârile adoptate poartă un caracter pur formal deoarece nu au fost elaborate mecanismele pentru implementarea lor şi nici nu sunt susţinute de către resurse financiare suficiente. Un exemplu elocvent în această privinţă este Legea asistenţei sociale care a fost aprobată în anul 2003. Deşi această Lege prevede instituirea funcţiei de asistent social in fiecare unitate teritorial administrativă, după cum denotă Raportul Respectarea drepturilor omului pentru anul 2005, numai 45 de localităţi au angajat asistenţi sociali.


�2

Legislaţia în domeniu nu este coerentă şi deseori legile se contrazic unele cu altele. Astfel, de exemplu, Legea nr. 190 din 08.05.2003 cu privire la veterani, prevede că persoanele a căror invaliditate este cauzată de rănire, contuzie, schilodire sau de o afecţiune contractată în perioada celui de al doilea război mondial sau a acţiunilor de luptă pe timp de pace se consideră invalizi de război. De rând cu aceasta, copiii care la momentul desfăşurării acţiunilor militare se aflau involuntar în teritoriu şi au avut de suferit în urma războiului, nu beneficiază de facilităţile conform legii nr. 190 din considerentul că ei au fost încadraţi în gradul de invaliditate cu formula „invalizi din copilărie” (Raportul anual 2005. Respectarea drepturilor omului).

Majoritatea drepturilor persoanelor invalide poartă un caracter declarativ şi nu sunt realizate în practică. Nu există un mecanism de monitorizare a realizării drepturilor persoanelor invalide la educaţie, sănătate fără plată, la informaţie, la cultură, la muncă etc. Persoanele cu disabilităţi continuă să fie excluse din viaţa socială. Astfel, deşi Legea privind protecţia socială a invalizilor garantează accesul liber la casele de locuit , la clădirile şi spaţiile publice şi de producţie şi obligă organizaţiile de proiectare să ia în consideraţie acest fapt, pînă în prezent majoritatea clădirilor se construiesc fără a ţine cont de această prevedere şi nu există nici un fel de mecanism pentru a rage la răspundere persoanele avizate. Accesul fizic limitat la grădiniţe de copii, şcoli, universităţi

minimalizează posibilităţile persoanelor invalide de a face studii şi încalcă dreptul lor la educaţie. Pînă în prezent în Republica Moldova nu există o politică socială coerentă cu privire la integrarea persoanelor cu disabilităţi pe piaţa muncii ori pentru asigurarea lor cu servicii de orientare şi instruire profesională.

Mărimea pensiei de invaliditate şi indexarea ei continuă să fie o problemă majoră pentru persoanele cu disabilităţi. Astfel, pensia de invaliditate care constituie circa 30 dolari SUA nici de cum nu poate asigura unei persoane invalide un trai decent. Mai ales dacă ţinem cont de faptul că persoanele cu disabilităţi au necesităţi mult mai mari în ceia ce priveşte procurarea unor medicamente, procurarea utilajelor şi echipamentului necesar pentru suplinirea unor funcţii vitale, alimentarea specială etc. În acest context este necesară aprobarea urgentă a Legii privind minimul de existenţă, în conformitate cu care statul şi-ar asuma responsabilitatea pentru asigurarea unui trai decent păturilor vulnerabile ale populaţiei, inclusiv a invalizilor prin compensarea diferenţei dintre minimul de consum şi veniturile cetăţeanului.

Principiul categorial de alocare a compensaţiilor nominative şi alocaţiilor sociale continuă să sporească discrepanţa dintre familiile nevoiaşe şi cele înstărite, chear şi în cazul persoanelor cu disabilităţi. Compensaţiile sunt alocate de către stat pentru a reduce nivelul de sărăcie, din aceste considerente grupul ţintă trebuie


��

să fie constituit din persoane foarte nevoiaşe. În acelaşi timp pînă în prezent nu există un Regulament şi o metodologie de determinare a veniturilor familiei. Există un Regulament din 15.10.2004 cu privire la modul de determinare a venitului global al unei persoane. Dar acest Regulament nu poate fi aplicat deoarece nu include modalitatea de determinare a veniturilor integrale ale familiei. Un impediment în acest sens este şi lipsa Legii cu privire la minimul de existenţă, diferenţa între salariul declarat şi cel de facto, incapacitatea de monitorizare a veniturilor. (Implementarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului. Raport de evaluare, 2006).

Un moment esenţial este evidenţa clară a compensaţilor şi alocaţiilor acordate fiecărui invalid în parte. Unele persoane beneficiază de pînă la 10-11 tipuri de prestaţii băneşti şi este foarte dificil la nivel de stat să determini acest fapt. O soluţie în acest sens ar fi adoptarea Hotărîrii Guvernului privind registrul de evidenţă personificată în sistemul protecţiei sociale în scopul creării contului unic individual de acordare a tuturor prestaţiilor sociale.

Reabilitarea medicală, socială, psihologică a persoanelor cu disabilităţi are o importanţă sporită atît la nivel de individ, cît şi la nivel de ţară. În conformitate cu legislaţia în vigoare, odată cu stabilirea gradului de invaliditate, Comisia de expertiză medicală a vitalităţii trebuie să elaboreze un program individual de reabilitare socială şi

medicală pentru fiecare invalid în vederea recuperării funcţiilor sale vitale şi încadrării cît mai rapide în cîmpul de muncă. Cu părere de rău, în Republica Moldova nu există servicii sociale de reabilitare a persoanelor invalide şi nici legislaţie în domeniu care ar încuraja crearea acestor servicii şi ar motiva persoanele invalide să se includă în procesul de reabilitare. Consecinţele acestui fapt sunt destul de grave din considerentul că provoacă daune psihologice şi morale destul de mari persoanelor care devin invalide. Aceste persoane deseori concep invaliditatea ca ceva stabilit pentru tot restul vieţii lor şi se situează pe o poziţie pasivă, fără a întreprinde acţiuni pentru recuperare.

În majoritatea legilor cu privire la protecţia socială a invalizilor se fac referinţe foarte puţine sau aproape deloc la asociaţiile obşteşti ale invalizilor, la implicarea sectorului privat în rezolvarea problemelor persoanelor cu disabilităţi. În acelaşi timp legislaţia ar trebui să încurajeze parteneriatul dintre stat şi organizaţiile neguvernamentale, stat şi instituţiile private mai ales în dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele cu disabilităţi la nivel de comunităţi. Un impuls pozitiv în această direcţie ar avea elaborarea şi aprobarea Legii privind prestarea serviciilor sociale.

La iniţiativa Guvernului în 2006 a fost elaborat un nou proiect de lege privind protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi şi a familiilor acestora. După cum denotă rezultatele discuţiilor purtate cu sectorul


��

neguvernamental acest proiect de lege necesită o îmbunătăţire considerabilă. În scopul revederii şi perfecţionării proiectului dat de lege considerăm necesar de a organiza discuţii publice largi cu asociaţiile invalizilor, organizaţiile obşteşti care apără drepturile persoanelor invalide, cu grupuri de cetăţeni- persoane cu disabilităţi şi rudele lor.

Necesită perfectare şi revizuire cadrul legal privind persoanele care îngrijesc de invalizi. Şi în primul rînd este vorba de mărirea alocaţiei pentru îngrijire, perfectarea legii nr.1585 cu privire la asigurarea obigatorie de asistenţă medicală, incluzînd în lista persoanelor asigurate de guvern şi persoanele care întreţin invalizi de gradul 1 (Raportul anual 2005. Respectarea drepturilor omului).

În vederea asigurării accesului persoanelor cu disabilităţi la informaţie, şi mai ales la informaţia cu caracter juridic, considerăm importantă publicarea unui Îndrumar în domeniul legislaţiei pentru persoanele cu disabilităţi. Acest Îndrumar ar contribui la mărirea nivelului de cunoştinţe a persoanelor cu disabilităţi despre drepturile şi responsabilităţile sale.

1.�. Cadrul instituţional al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţicu disabilităţi

Prin cadrul instituţional noi subînţelegem instituţiile şi organizaţile sociale care în totalitatea lor contribuie la menţinerea şi dezvoltarea sistemului de protecţie socială.

Cadrul instituţional al protecţiei sociale a persoanelor cu disablităţi este similar cadrului instituţional al protecţiei sociale în general. Astfel, din cadrul instituţional al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi fac parte următoarele instituţii:

La nivel central:

Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului (MPSFC)�

Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS)�

Consiliul Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii (CREMV).

La nivel teritorial:

Direcţiile raionale/municipale de asistenţă socială şi protecţie a familiei�

Casele teritoriale de asigurări sociale�

Consiliile de expertiză medicală a vitalităţii.

La nivel local:

Primăriile locale� Organizaţiile nonguvernamentale.

În continuare vom analiza rolurile şi responsabilităţile instituţiilor nominalizate mai sus în dezvoltarea şi implementarea politicilor şi programelor pentru persoanele cu disabilităţi.

1.3.1. Instituţiile de nivel central

Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului. Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului deţine rolul de bază în elaborarea, coordonarea şi monitorizarea


��

politicilor în domeniul proteciei sociale, inclusiv a persoanelor cu disabilităţi.

Responsabilităţile de bază ale Ministerului în domeniul protecţiei sociale constau în următoarele:

Domeniul asigurărilor sociale:

elaborarea şi promovarea politicii în domeniul asigurărilor sociale prin elaborarea cadrului legislativ-normativ în acest domeniu�

acordarea asistenţei în vederea aplicării actelor normative în domeniul dat�

negocierea acordurilor interguvernamentale în acest domeniu�

perfecţionarea continuă a sistemului de asigurări sociale�

coordonarea cu ministerele şi alte autorităţi administrative centrale a problemelor ce ţin de asigurările sociale�

elaborarea pronosticului veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat şi fundamentarea acestuia pentru anul bugetar proiectat în baza propunerilor Casei Naţionale de Asigurări Sociale�

analiza sistematică şi evaluarea politicii în domeniul dat�

controlul implementării politicilor şi programelor de către Casa Naţională de Asigurări Sociale�

elaborarea Raportului social în domeniul protecţiei sociale.

Domeniul asistenţei sociale:

elaborarea politicii de asistenţă socială şi înaintarea propunerilor privind dezvoltarea sistemului de asistenţă socială prin perfecţionarea

cadrului legislativ-normativ în domeniul dat�

promovarea drepturilor sociale ale grupurilor şi persoanelor aflate în dificultate�

conlucrarea cu autorităţile administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale naţionale şi internaţionale în vederea soluţionării problemelor ce ţin de asistenţa socială�

monitorizarea activităţii reţelei de servicii sociale şi acordarea asistenţei metodologice în vederea dezvoltării serviciilor sociale alternative la nivel comunitar�

elaborarea normelor legislative de acreditare a instituţiilor de asistenţă socială publice şi private, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale care activează în acest domeniu�

efectuarea controlului asupra distribuirii mijloacelor de locomoţie pentru invalizi şi a biletelor de tratament, acordarea serviciilor de asistenţă socială, precum şi a tuturor tipurilor de facilităţi grupurilor de cetăţeni defavorizaţi.

Domeniul oportunităţilor egale şi politicilor familiale:

elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative în domeniile de referinţă şi ajustarea lor la normele internaţionale�

dezvoltarea mecanismelor de protecţie socială a familiei cu copii şi de promovare a egalităţii genurilor�

monitorizarea realizării prevederilor legislaţiei în vigoare, a programelor şi măsurilor de organizare a activităţilor în vederea promovării


��

egalităţii genurilor şi dezvoltării serviciilor destinate familiei şi copilului, acordarea sprijinului şi asistenţei sociale familiilor cu copii�

coordonarea, în comun cu autorităţile administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, cu organismele internaţionale şi organizaţiile neguvernamentale, a realizării programelor sociale de protecţie a familiei şi a copilului, precum şi de promovare a egalităţii genurilor�

elaborarea rapoartelor informative referitor la asigurarea protecţiei sociale a familiilor cu copii, a egalităţii genurilor şi la perspectivele de dezvoltare în domeniu respectiv.

Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului coordonează activitatea sa în domeniul protecţiei sociale cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Comerţului şi cu societatea civilă .

Casa Naţională de Asigurări Socialeări Sociale Socialee. Casa Nationala de Asigurari Sociale (CNAS) este o institutie publica autonoma de interes national, cu personalitate juridica ce administreaza si gestioneaza sistemul public de asigurari sociale. Atribuţiile Casei Naţionale de Asigurări Sociale sunt reglemntate de către Legea 489 privind sistemul public de asigurări sociale din 08.07.1999.

In conformitate cu prevederile Legii cu privire la sistemul public de asigurari sociale nr.489-XIV, Casa Nationala exercită următoarele funcţii:

Indrumează şi controlează aplicarea legislatiei de catre organele teritoriale, inclusiv de catre fondurile

de asigurari sociale precum si de catre persoanele fizice si juridice�

colectează datele necesare pentru fundamentarea si elaborarea bugetului asigurari sociale de stat�

vireaza contributiile de asigurari sociale, contributiile din fondul ajutorului de somaj si cu alte tipuri de contributii in conformitate cu legislatia�

urmareste incasarea veniturilor la bugetul asigurarilor sociale de stat, controleaza corectitudinea utilizarii mijloacelor transferate in bugetul asigurarilor sociale de stat�

asigura evidenta la nivel national a tuturor contribuabililor la sistemul public�

asigura evidenta drepturilor si obligatiilor de asigurari sociale la nivel national pe baza codurilor personale de asigurari sociale�

indruma si controleaza efectuarea activitatii de expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca�

asigura aplicarea conventiilor internationale in domeniul asigurarii sociale, la care Republica Moldova este parte�

dezvolta relatii in domeniul asigurarii sociale cu organizatiile similare straine�

alte functii prevazute de legislatie

Consiliul Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii (CREMV) . CREMV este unicul organ de stat cu împuterniciri plenipotenţiare în recomandarea pensionării medicale. Consiliul se conduce în activitatea sa de un şir de legi şi acte normative ce ţin de expertizarea medicală a vitalităţii şi în primul rînd de “Instrucţiunea cu privire


��

la stabilirea invalidităţii şi a tipurilor de asistenţă socială în Republica Moldova” şi Regulamentul organelor de expertiză medicală a vitalităţii din Republica Moldova.

CREMV are următoarele subdiviziuni:

Serviciul financiar şi dezvoltare managerială�

3 consilii republicane de expertiză medicală a vitalităţii�

Secţia administrativă� 22 de consilii de expertiză medicală

a vitalităţii primare teritoriale.

În raport cu subdiviziunile sale, CREMV exercită următoarele funcţii:

Funcţia de centru metodic şi metodologic �

Funcţia de organizare� Funcţia de control.

1.3.2. Instituţiile de nivel teritorial

Secţiile raionale Asistenţă socială şi protecţie a familiei. La nivel teritorial funcţionează secţii raionale Asistenţă socială şi protecţie a familiei, constituite de consiliile raionale corespunzătoare şi subordonate autorităţilor respective ale administraţiei publice locale.

Numărul unităţilor de personal în Secţiile de Asistenţă Socială şi protecţie a familiei diferă în funcţie de numărul populaţiei din raion. Astfel, dacă numărul populaţiei în raion este de pînă la 50 mii, atunci numărul personalului este de 5 persoane. Dacă numărul populaţiei este într 50001 şi 100000, atunci numărul unităţilor de personal este de 6 persoane şi dacă

numărul populaţiei este de mai bine de 100000, atunci numărul unităţilor de personal va fi de 8 persoane.

În structura de state a secţiei se includ următoarele funcţii:

Şef de secţie, care cumulează şi funcţia de director al fondului local de susţinere a populaţiei�

Contabil-şef� Specialist principal în problemele

familiilor cu copii în situaţie de risc� Specialist principal în problemele

persoanelor în etate şi cu disabilităţi� Specialist coordonator în

problemele acordării ajutorului material persoanelor social-vulnerabile.

În baza Legii Asistenţei Sociale, secţia raională Asistenţă socială şi protecţie a familiei are următoarele funcţii:

relevă problemele sociale locale, organizează şi acordă asistenţă socială în funcţie de solicitările locale�

elaborează, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu antrenarea reprezentanţilor societăţii civile, programe locale de dezvoltare a asistenţei sociale şi exercită controlul asupra realizării acestora�

evaluează situaţia persoanei sau familiei ce solicită asistenţă socială prin întocmirea anchetei sociale şi propune căi de soluţionare a problemelor sociale�

creează sistemul informaţional în domeniul asistenţei sociale la nivel de raion�

generalizează şi sistematizează


�8

informaţia privind asistenţa socială şi analizează eficienţa acesteia la nivel de raion�

informează populaţia raionului despre situaţia în domeniul asistenţei sociale, despre modul de acordare a prestaţiilor şi a serviciilor sociale�

colaborează cu unităţile de asistenţă socială din raza teritorială în care activează, supraveghează activitatea acestora şi înaintează primarilor propuneri în vederea optimizării acesteia.

Casele teritoriale de asigurări sociale. Pe teritoriul Republicii Moldova funcţionează 42 de Case Teritoriale de Asigurare Sociale (CTAS) care au drept obiectiv de bază colectarea contributiilor de asigurari sociale, inregistrarea si controlul asiguraţilor şi verificarea corectitudinii si achitarilor la timp a contribuţiilor sociale. Numărul Caselor Teritoriale de Asigurări Sociale, sediul si personalul sunt determinate in dependenta de numărul beneficiarilor de serviciile ce sunt prestate de Casele Teritoriale respective. In conformitate cu statutul CNAS, Casele Teritoriale au urmatoarele atributii:

argumentarea si prezentarea propunerilor pentru elaborarea directiilor strategice de activitate a Casei Nationale si elaborarea proiectelor bugetului asigurarii sociale pentru anul corespunzator�

ducerea evidentei contribuabililor si a contributiilor de asigurari sociale in corespundere cu codurile personale de asigurare sociala, pe teritoriul corespunzator�

incheierea contractelor de asigurare sociala in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare�

controlul asupra executarii de catre contribuabili a prevederilor legislatiei in vigoare in domeniul asigurarii sociale�

efectuarea plăţii pensiilor, compensatiilor si indemnizatiilor�

efectuarea nemijlocita a activitatii de expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca�

examinarea petitiilor parvenite de la cetateni ce tin de plata pensiilor si indemnizatiilor, precum si executarea lor�

colaborarea intensiva cu toate organele administratiei publice locale pentru realizarea scopurilor propuse�

alte atributii, prevazute de legislatie.

Consiliile de expertiză medicală a vitalităţii . Consiliile orăşeneşti, raionale şi interrarionale de expertiză medicală a vitalităţii sunt formate în funcţie de numărul de locuitori: un consiliu la 120-130 mii de oameni. În prezent în Republica Moldova activează 22 consilii de expertiză medicală a vitalităţii.

În componenţa consiliilor raionale, interraionale de expertiză a vitalităţii întră trei medici: un chirurg, un terapeut, un neuropatolog, dintre care unul este desemnat ca preşedinte. Preşedinţii acxestor consilii şi medicii experţi sunt desemnaţi prin ordin de către Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului al Republicii Moldova. Pe lîngă aceşti medici, în state mai intră o soră medicală, o infirmieră şi un registrator medical.


��

Aceste comisii sunt amplasate în instituţiile curativ profilactice din raion, conducerea cărora este obligată să le asigure toate condiţiile necesare pentru activitate: oficiu, echipament, implicarea altor specialişti în diagnosticare, asigurarea bolnavului cu pat pentru internare în spital în caz dacă este necesară o in vestigare mai aprofundată.

Controlul şi conducerea generală a organelor expertizei medicale revine Departamentului de expertiză medicală a Ministerului Sănătăţii.

Funcţiile de bază ale organelor de expertiză medicală a vitalităţii sunt:

Determinarea nivelului capacităţilor vitale ale cetăţenilor investigaţi şi aprecierea gradului de invaliditate cu recomandarea pensionării medicale�

Recomandarea condiţiilor de muncă ce ar contribui la restabilirea capacităţilor vitale ale persoanelor cu diferit grad de invaliditate.

În dependenţă de nivelul afectării capacităţilor vitale, consiliile expertizei medicale a vitalităţii stabilesc trei grade de invaliditate: I,II, III.

Cetăţenii sunt examinaţi de către organele de expertiză medicală a vtalităţii la locurile de trai sau în instituţiile curative în care au fost repartizaţi.

1.3.3. Instituţii de nivel local

Administraţia publică locală . În conformitate cu Legea Asistenţei sociale administraţia publică locală poartă o responsabilitate destul de mare

pentru asistenţa socială a persoanelor în dificultate, inclusi invalizii. Astfel, obligaţiunile de bază a APL de nivelul unu sunt:

Studierea şi analiza situaţiei în sfera socială pe teritoriul subordonat�

Elaborarea şi aprobarea strategiilor locale de sprijin a persoanelor şi familiilor defavorizate�

Aprobarea programelor de asistenţă socială şi exercitarea controlului asupra realizării lor�

Asigurarea resurselor umane, materiale, financiar necesare pentru soluţionarea problemelor sociale stringente�

Organizarea instituţiilor sociale şi serviciilor specializate pentru persoanele în dificultate�

Instituirea de către consiliul local în limitele posibilităţilor a unei unităţi de asistent social subordonat atît primăriei, cît şi secţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei, care să asigure medierea dintre solicitanţii de asistenţă socială şi secţia menţionată sau alte instituţii şi organizaţii prestatoare de servicii sociale.

Este de menţionat că în cazul administraţiei locale de nivelul unu secţii de asistenţă socială sunt numai la nivelul oraşelor Bălţii, Chişinău şi municipiului Chişinău. Astfel, în cazul oraşului Bălţi secţia de asistenţă socială include 6 persoane, în cazul oraşului Chişinău – 40 de persoane, iar în cazul municipiului Chişinău – 39 de persoane.

La nivel de primării săteşti sau orăşeneşti nu există nici o unitate de asistent


�0

social. Primarul şi secretarul primăriei sunt responsabili pentru soluţionarea problemelor de asistenţă socială la nivel de comunitate. Acest fapt este în discrepanţă cu Legea Asistenţei Sociale care prevede cîte o unitate de asistent social pe lîngă primării şi pune în seama autorităţilor locale de nivelul unu un şir de responsabilităţi importante ce ţin de protecţia şi asistenţa socială a persoanelor vulnerabile din comunitate. Totodată în cazul dat atestăm şi o lipsă de concordanţă dintre Legea Asistenţei sociale şi Legea Administraţiei publice locale care nu prevede responsabilităţile administraţiei publice locale pentru asistenţa socială a populaţiei şi nici unitatea de asistent social în primării

organizaţiile nonguvernamentale locale . Rolul de bază al organizaţiilor nonguvernamentale locale este de a contribui de comun acord cu administraţia publică locală la elaborarea şi implementarea strategiilor locale de susţinere a persoanelor cu disabilităţi. Deseori ONGurile dezvoltă şi susţin financiar prin intermediul diferitor proiecte servicii sociale pentru persoanele cu disabilităţi.

Concluzii.

Analiza rolurilor şi responsabilităţilor diferitor instituţii şi organizaţii din sistemul de protecţie socială a persoanelor invalide a scos în evidenţă următoarele momente:

Cadrul instituţional al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi este destul de variat şi include un

şir de instituţii la diferite niveluri: central, teritorial, local.

În funcţie de structura sistemului de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova instituţiile se divizează în: instituţii responsabile pentru dezvoltarea politicilor de protecţie socială, instituţii responsabile pentru implementarea politicilor de protecţie socială, instituţii de asigurare socială, instituţii care acordă gradele de invaliditate. Relaţiile dintre toate aceste instituii sunt foarte rigide deoarece lipseşte un cadru funcţional unic care ar asigura sinergia organizaţională pe verticală şi pe orizontală.

O problemă destul de mare pentru este neconcordanţa dintre diferite legi, regulamente, hotărîri cu privire la rolurile şi responsabilităţile diferitor instituţii. Astfel, de exemplu, conform Legii asistenţei sociale administraţia publică locală este responsabilă pentru prestarea serviciilor de asistenţă socială la nivel local şi angajarea asistenţilor sociali la nivel de primării. În Legea administraţiei publice locale despre acest fapt nu se menţionează deloc.

Nu există o coordonare pe verticală între Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, secţiile raionale de asistenţă socială şi protecţie a familiei şi autorităţile publice locale. Astfel, este destul de dificil de determinat în ce raport se află Secţiile raionale de asistenţă socială vis-a-vis de Minister, de exemplu. Or, în ce raport se află administraţia publică locală şi secţiile raionale de asistenţă socială. Lipsa unei delimitări clare dintre funcţiile şi


�1

responsabilităţile acestor instituţii conduce la discrepanţe în procesul de administrare , îngreuiază procesul decizional atît în ce priveşte promovarea politicilor, cît şi administrarea resurselor.

Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, autorităţile publice municipale şi locale au în subordine şi administrează diferite servicii de asistenţă socială inclusiv pentru persoanele invalide. Nu există o evidenţă contabilă unică, o gestionare consolidată fapt ce ar permite eficientizarea activităţii sistemului de servicii sociale.

Rămîne a fi o problemă lipsa unor instituţii care s-ar ocupa de licenţierea, monitorizarea şi evaluarea serviciilor de asistenţă socială. Aceste activităţi nu intră nici în competenţa Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi nici în competenţa administraţiei publice locale.

O problemă destul de evidentă este şi lipsa asistenţilor sociali cu studii speciale în primăriile oraşelor şi satelor. Acest fapt conduce la limitarea sau lipsa accesului populaţiei vulnerabile la servicii de asistenţă socială calitativă la locul de trai. Numărul specialiştilor la nivel de raion este destul de limitat, ei nu dispun nici de mijloc de transport nici de mijloace pentru deplasare în teren şi practic nu pot soluţiona urgenţele de asistenţă socială la nivel de comunităţi.

1.�. Modalitatea de stabilire a invalidităţii în Republica Moldova

În conformitate cu legislaţia în vigoare, invalid este considerată persoana care, în legătură cu limitarea activităţii vitale rezultate în urma deficienţelor fizice ori mintale, necesită ajutor şi protecţie socială. Limitarea activităţii vitale a persoanei este reflectată prin pierderea completă ori parţială a capacităţii sau posibilităţii de a se autodeservi, deplasa, orienta, comunica, controla comportamentul său, deasemenea de a realiza activitatea de muncă.

Invaliditatea, apariţia şi cauzele ei sunt stabilite de către consiliile de expertiză medicală a vitalităţii în baza Instrucţiunii cu privire la stabilirea invalidităţii şi a tipurilor de asistenţă socială în Republica Moldova aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 1 iunie 1993 nr.315. Invaliditatea la copii pînă la împlinirea vîrstei de 16 ani se stabileşte de către consiliile medicale consultative ale unităţilor sanitare.

Decizia despre stabilirea invalidităţii se ia de către consiliile de expertiză medicală a vitalităţii (CEMV) numai după efectuarea în complex a diagnosticării, tratamentului şi reabilităţii persoanei, în caz dacă concediul medical nu depăşeşte 4 luni pentru aceiaşi boală sau 5 luni pentru boli diferite pe parcursul unui an.

La luarea deciziei despre determinarea persoanei ca invalid sînt luaţi în consideraţie următorii factori clinici, psihici, de mediu şi profesionali:

caracterul îmbolnăvirii şi urmările ei� gradul deficiienţei�


�2

eficienţa tratamentului şi activităţilor de reabilitare�

starea mecanismelor compensatorii� pronosticul clinic şi de muncă� posibilitatea adaptării sociale� necesitatea de diferite tipuri de

susţinere socială� condiţiile concrete şi specificul

muncii� nivelul pregătirii profesionale� vârsta etc.

Totodată, CEMV efectuează (trebuie să efectuieze) o cercetare complexă a tuturor sistemelor organismului bolnavului, acordînd o atenţie deosebită particularităţilor individuale ale bolnavului, posibilităţilor adaptării lui sociale.

Odată cu luarea deciziei privind invaliditatea persoanei, sunt oferite recomandări în vederea reabilitării medicale şi profesionale a acesteia.

Criteriul principal de stabilire a invalidităţii este gradul de limitare a vitalităţii, condiţionat de reducerea ori pierderea capacităţii de a învăţa, de a comunica, de a se deplasa, de a se orienta în spaţiu, de a-şi controla comportamentul, de a se autodeservi, de a participa în activitatea de muncă.

În dependenţă de gravitatea deficienţei, limitarea vitalităţii este divizată pe următoarele grade:

uşor (până la 25 la sută)� moderat (de la 26 până la 50 la

sută)� pronunţat (de la 50 până la 75 la

sută)� accentuat pronunţat (peste 75 la

sută).

În conformitate cu normele internaţionale uzuale, invaliditatea este stabilită dacă gradul de limitare a vitalităţii depăşeşte 25 la sută. Limitarea moderată, pronunţată şi accentuat pronunţată a vitalităţii corespunde invalidităţii de gradul III, II şi I.

La stabilirea gradului de limitare a vitalităţii, CEMV sunt obligate să definească cauza invalidităţii, deci, condiţiile biologice şi sociale ce au condiţionat-o. Factorii sociali ce au determinat invaliditatea trebuie să fie confirmaţi din punct de vedere juridic prin documente corespunzătoare.

CEMV pot stabili următoarele cauze ale invalidităţii:

îmbolnăvire generală� accident de muncă� boală profesională� invaliditate din copilărie� sindromul “Cernobîl”� invaliditate în legăturtă cu serviciul

militar.

Invaliditatea în urma unei îmbolnăviri generale poate survine în rezultatul oricărei boli nespecificate mai sus.

Invaliditatea în urma unui accident de muncă este invaliditatea care survine dacă accidentul s-a produs: a) în exerciţiul atribuţiilor de serviciu (inclusiv în timpul delegaţiei) ori în timpul exercitării unor lucrări în interesul întreprinderii ori


��

instituţiei; b) în drum spre serviciu ori de la serviciu; c) în timpul practicii de producţie; d) pe teritoriul întreprinderii, instituţiei ori la alt loc de muncă în timpul zilei de lucru, inclusiv în pauzele stabilite şi în intervalul de timp necesar pentru aducerea în ordine a locului de muncă, până la ori după orele de program; e)în apropierea întreprinderii, instituţiei ori altui loc de lucru în orele de program, inclusiv în pauzele (întreruperile) stabilite, dacă aflarea în acel loc nu contravine regulilor regimului intern de muncă; j) în timpul îndeplinirii misiunilor de importanţă statală ori publică; g) în timpul activităţilor de salvare a vieţii umane, de pază a securităţii de stat şi de asigurare a ordinii publice de drept; i) în legătură cu îndeplinirea funcţiilor de donator.

Invaliditatea în urma îmbolnăvirii profesionale este stabilită în cazul persoanelor, care s-au aflat sistematic şi de mult timp sub influenţa factorilor nocivi, caracteristici profesiei de referinţă, ori a condiţiilor de muncă, specifice pentru o anumită producţie. La stabilirea invalidităţii în urma îmbolnăvirii profesionale, CEMV se conduce de Lista bolilor profesionale şi de Instrucţiunea de aplicare a acestei Liste.

Invaliditatea din copilărie survine în urma îmbolnăvirii ori mutilării, produse până la atingerea vârstei de 16 ani, iar pentru persoanele care urmează studii (elevi, studenţi) – până la atingerea vârstei de 18 ani.

Invaliditatea în urma sindromului «Cernobîl» este stabilită persoanelor care

au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl, ori au fost iradiaţi pe teritoriile afectate de substanţe radioactive.

Invaliditatea în legatură cu serviciul militar este stabilită în cazul militarilor în rezervă, dacă ea este rezultatul: a) rănirii, contuziei, unui accident care a avut loc pe front sau în timpul îndeplinirii atribuţiilor legate de serviciul militar; b) îmbolnăvirii, în rezultatul aflării pe front; c) îmbolnăvirii (contuziei, mutilării), produse în timpul serviciului militar, dar care nu are legătură cu serviciul propriuzis.

Militarilor în rezervă, invaliditatea le este stabilită în legătură cu efectuarea, serviciului în forţele armate, dacă acesta a survenit: a) în timpul efectuării serviciului militar; b) în termen de trei luni după demobilizare; c) mai târziu de trei luni după demobilizare ca urmare a rănirii, contuziei, mutilării ori bolii, produse în timpul serviciul militar, confirmate de actele corespunzătoare.

Persoanele invalide beneficiază de o reexpertizare periodică a stării lor în vederea evaluării eficienţei activităţilor curative şi de reabilitare administrate, la fel, a schimbărilor stării sănătăţii, în raport cu gradul adaptării sociale. Reexaminarea invalizilor cu deficienţe în limitele de la 25 până la 50 la sută (gradul moderat) este efectuată anual, a persoanelor cu limitarea vitalităţii de la 50 până la 75 la sută (gradul pronunţat) - o dată în doi ani, a persoanelor cu limitarea vitalităţii cu peste 75 la sută (gradul accentuat pronunţat) – o dată în trei ani, iar în unele


��

cazuri - anual.

Invaliditatea este stabilită fără indicarea termenului reexaminării în cazurile: a) în care modificările funcţionale şi stările patologice au un caracter ireversibil; b)în care modificările funcţionale şi stările patologice au un caracter relativ ireversibil şi în care bolnavul se află sub supravegherea instituţiilor curativ-profilactice şi organelor expertizei medicale a vitalităţii nu mai puţin de trei ani şi există siguranţa în caracterul ireversibil al acestor modificări.

În cazul persoanelor cu invaliditate fără termen, reexaminarea este efectuată la cererea acestora, ori în baza deciziei organelor expertizei medicale a vitalităţii.

În rezultatul discuţiei cu persoane de răspundere din cadrul CEMV, precum şi a analizei rapoartelor anuale ale CEMV am constatat că sistemul de expertiză medicală a vitalităţii şi de stabilire a gradelor de invaliditate se confruntă în ultimii ani cu un şir de probleme destul de serioase .

Una din cele mai importante probleme sunt fraudele comise de lucrărorii CEMV, personalul medical de diagnosticare la stabilirea invalidităţii, care conduc la cheltuieli mari din bugetul statului. Astfel, în rezultatul controlului frontal efectuat în anul 2002 de DEMV (Departamentul de Expertiză Medicală a Vitalităţii) au fost depistate încălcări grave în acest sens în sectorul Ocniţa, Orhei, Nisporeni, Călăraşi. În sectorul Ocniţa nu au fost prezentate comisiei spre control 37% din dosarele

cerute. În sectorul Călăraşi, Nisporeni, în 82% din cazuri determinarea gradului de invaliditate II nu corespunde adevărului. În raionul Ştefan Vodă, în rezultatul controlului efectuat s-a stabilit că în 30-40 de cazuri nu s-au confirmat semnele de invaliditate la persoanele supuse controlului. Astfel, aceste persoane în mod nejustificat au fost încadrate în grade de invaliditate. Pe parcursul anului 2002 au fost reabilitaţi total 795 de invalizi, iar 4947 – reabilitaţi parţial. Aceste persoane în mare majoritate beneficiau nejustificat de grade de invaliditate şi au fost încadrate în cîmpul muncii.

În scopul executării poruncii Guvernului nr 1104 din 13.03.2006,CEMV a finalizat restabilirea dosarelor medicale cu efectuarea la necesitate a reexpertizării persoanelor cu grad de invaliditate la care lipsesc dosarele medicale. Conform situaţiei la 29.12.2006 au fost restabilite 15542 de dosare din 16487. Conform rezultatelor înregistrate în 3013 cazuri s-a micsorat gradul de invaliditate. În 525 de cazuri s-a retras gradul de invaliditate. În 945 de cazuri persoanele invitate nu s-au prezentat la expertizare. Din ele 341 sunt plecate peste hotarele ţării, 254 sunt plecate cu traiul în altă localitate, 350 – refuză să se prezinte la reexaminare. La CNAS au fost trimise 945 de dispoziţii pentrtu suspendarea deciziilor anterioare a CEMV teritoriale pînă la o nouă expertizare. În cazul celor 525 dosare, prejudiciul statului a fost de 201600 lei lunar sau 2419200 – anual , în cazul pensiei medicale de 384


��

lei. În acest context este necesară atît responsabilizarea cadrelor medicale care se ocupă de diagnosticarea populaţiei, cît şi lucrul de lămurire cu populaţia care trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de obţinerea nejustificată a gradeolor de invaliditate (populaţia percepe invaliditatea ca acces la compensaţii şi la scutirea de taxe şi impozite)

În Republica Moldova capătă amploare fenomenul cînd o parte din cetăţeni cu grad de invaliditate activează la munci grele necalificate în străinătate. Legislaţia în vigoare nu permite stoparea pensiei medicale persoanelor date. În acest context este necesară revizuirea legislaţiei care ţine de acordarea gradelor de invaliditate .

O altă problemă ce necesită soluţionare este perfecţionarea cadrelor în domeniul expertizei medicale a vitalităţii . În Republica Moldova nu există forme de învăţămînt în domeniul expertizei medicale a vitalităţii. În alte ţări această disciplină este studiată obligatoriu sau facultativ în majoritatea facultăţilor de medicină. Perfecţionarea cadrelor în acest domeniu trebuie să fie continuă, deoarece decizia medicilor experţi este foarte importantă atît pentru persoanele supuse expertizei, cît şi la nivel de economie a ţării. Subevaluarea gradului de restricţie a posibilităţilor vitale ale individului poate conduce la o integrare precoce în activitatea de muncă şi deci va contribui direct la înrăutăţirea sănătăţii persoanei. În caz de supraevaluare a incapacităţii invalidului,

vor fi aduse prejudicii atît persoanei date sub aspect psihologic, cît şi la nivel economic de ţară, deoarece statul va plăti o pensie mai mare în mod nejustificat.

Studiul a scos în evidenţă şi problema reabilitării medico- sociale a invalizilor. Scopul activităţii de reabilitare este de a contribui la restaurarea capacităţii de muncă a persoanei cu deficienţe funcţionale. Activitatea de reabilitare se bazează pe evaluarea corectă a aptitudinilor fizice sau mentale şi include un şir de indicaţii profesionale pe care trebuie să le urmeze persoana cu disabilităţi pe parcursul unei anumite perioade de timp. Cu regret în Republica Moldova nu există un sistem de reabilitare medico-socială a persoanelor cu disabilităţi fapt ce conduce la o devianţă pasivă şi la frică faţă de muncă. Persoanele invalide percep invaliditatea nu ca un proces temporar tranzitoriu, dar ca o decizie pe viaţă.

O necesitate stringentă în domeniul expertizei medicale a vitalităţii este întroducerea unui sistem informaţional de înregistrare şi evidenţă a invalizilor . Acest fapt va permite monitorizarea cazurilor de invaliditate inclusiv pe fiecare comună separat.


��

2.1. Caracteristica generală a persoanelor cu disabilităţi

În paragraful de faţă se efectuiază o analiză a profilului general al persoanelor cu disabilităţi în Republica Moldova în vederea determinării tendinţelor de bază pentru ultimii ani.

Prin profil socio-demografic noi percem caracteristicile social demografice ale invalizilor, şi în primul rînd numărul lor, distribuţia după gradul de invaliditate, distribuţia după sex, distribuţia după vîrstă, distribuţia după cauzele obţinerii invalidităţii etc.

La baza acestei analize au stat rapoartele prezentate cu multă amabilitate de către conducerea Comisiei de Expertiză Medicală a Vitalităţii pentru anii 2002-2006, anuarele statistice pentru anii 2003,2004,2005 şi rapoartele sociale ale Ministerului Muncii şi ale Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.

Analiza datelor statistice pentru anii 2001-2005 denotă o tendinţă de creştere constantă a numărului de invalizi. Astfel, dacă în anul 2001 numărul total de persoane invalide era de circa 140,9 mii, atunci în anul 2005, acest număr a sporit pînă la 164,9 mii persoane sau cu circa 24,9 mii de persoane (vezi tabelul 1).

Datele din tabel ne confirmă faptul că procentul de persoane invalide în raport cu populaţia generală este relativ mic şi constituie doar 4,9%. În acelaşi timp, în raport cu pensionarii acest procent este de circa 24,8%. Or fiecare al patrulea beneficiar de pensie este persoană cu disabilităţi.

În funcţie de gradul de invaliditate persoanele cu disabilităţi se distribuie în felul următor:

Invalizi de gradul I Invalizi de gradul II Invalizi de gradul III

CAPIToLUL II . Problemele protecţiei sociale a

persoanelor cu disabilităţi

2001 2002 2003 2004 2005Numărul populaţiei* 3627,2 3617,7 3606,8 3386,0 3395,6Total pensionari şi beneficiari,

din care:684,4 657,7 670,1 664,9 663,6

invalizi 140,9 141,4 156,7 160,3 164,9În raport cu numărul total de pensionari

şi beneficiari20% 21% 23% 24% 24,8%

În raport cu numărul populaţiei 3,8% 3,9% 4,3% 4,7% 4,9

Tabelul 1. Dinamica populaţiei şi beneficiarilor de pensii şi alocaţii sociale, mii pers.

Notă: în numărul de beneficiari de alocaţii sunt incluşi şi copiii invalizi pînă la 16 ani.Sursa: MPSFC


��

Invalizii de gradul I sunt persoanele care au un grad accentuat de reducere a vitalităţii (infirmitate de mai mult de 75%). În conformitate cu Instrucţiunea cu privire la stabilirea invalidităţii şi a tipurilor de asistenţă socială în Republica Moldova N 315 aprobată prin hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 1 iunie 1993, reducerea accentuată a vitalităţii înseamnă scăderea sau pierderea posibilităţilor de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autoservire, autocontrol al comportamentului şi reducerea capacităţii de muncă. Persoanele cu acest grad de invaliditate necesită îngrijire sau ajutor permanent.

Invalizii de gradul II sunt persoanele care au un grad pronunţat de reducere a vitalităţii (infirmitate în limitele 50-75%) care se exprimă prin scăderea sau pierderea posibilităţilor de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autoservire, autocontrol al comportamentului şi reducerea capacităţii de muncă. Cu toate acestea persoanele cu acest grad de invaliditate nu necesită îngrijire sau ajutor permanent.

Invalizii de gradul III sunt persoanele cu o reducere moderată a vitalităţii (infirmitate în limitele 25-50%) cauzată de dereglări morfo - funcţionale şi organo-specifice, care se exprimă prin pierderea parţială a posibilităţilor de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autoservire. Persoanele în cauză pot îngriji singure de sine, iar unele din ele sunt chiar încadrate în cîmpul muncii.

Analiza persoanelor invalide în funcţie de gradul de invaliditate a fost efectuată de către autor în baza datelor cu referinţă la pensiile şi alocaţiile primite de către invalizi, din considerentul că o altă evidenţă a persoanelor cu disabilităţi practic lipseşte în Republica Moldova. Astfel, cercetarea denotă faptul că invalizii de gradul I constituie în prezent 15% din numărul total de persoane invalide, invalizii de gradul II – 67,5%, iar invalizii de gradul III- 17,5% (vezi Anexa 1, tabelul 2).

În rezultatul analizei în dinamică a numărului de invalizi pentru ultimii 5 ani am constatat că pentru toate trei grupuri de invaliditate este caracteristică tendinţa de sporire a numărului de invalizi. Astfel, în cazul invalizilor de gradul I numărul lor a sporit de la 21442 în anul 2001 la 24762 de persoane în anul 2005. În cazul invalizilor de gradul II numărul lor a crescut de la 102202 în anul 2001 la 111320 de persoane în anul 2005 sau cu circa 9 mii de persoane. În cazul invalizilor de gradul III, numărul persoanelor invalide a sporit de la 17287 în anul 2001 la 28809 în anul 2005 sau aproape de 1,5 ori (vezi Anexa 1, tabelul 2).

În funcţie de cauza obţinerii invalidităţii, persoanele invalide se distribuie în felul următor:

invalizi în rezultatul unei boli obişnuite

invalizi în rezultatul accidentelor de muncă

invalizi în rezultatul bolilor profesionale


�8

invalizi din copilărie invalizi în rezultatul participării la

lichidarea avariei de la Cernobîl invalizi din rîndul militarilor în

termen copii invalizi pînă la 16 ani.

În rezultatul analizei datelor din tabelul 2 observăm că invalizii care au obţinut grad de invaliditate în rezultatul unei boli obişnuite constituie cel mai numeros grup. Astfel, numărul lor în anul 2005 era de 119 mii 875. Analiza în dinamică a acestui grup pe parcursul a 5 ani denotă o creştere a numărului de invalizi de acest tip cu circa 7%.

Al doilea grup după mărime îl constituie invalizii din copilărie care întrunesc 23112 persoane. Este de menţionat că pe parcursul ultimilor 5 ani numărul invalizilor din copilărie a sporit brusc de circa 3,8 ori (de la 6015 în anul 2001 - la 23112 în anul 2005), fapt ce este foarte greu de explicat şi necesită cercetări suplimentare.

Următoarea categorie sunt copiii invalizi pînă la 16 ani. Din tabel observăm că numărul lor este aproape constant pe parcursul ultimilor 5 ani – în jur de 13000 de persoane.

Numărul persoanelor care au obţinut grad de invaliditate în rezultatul accidentelor de muncă constituie 3772 de persoane. Analiza acestui grup în ultimii 5 ani ne demonstrează o continuă scădere a numărului de cazuri noi, fapt ce se explică prin activitatea economică redusă pe teritoriul Republicii Moldova.

Numărul invalizilor care au obţinut grad de invaliditate în rezultatul participării la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl este aproape constant pe parcursul a ultimilor 5 ani şi constituie 2125 persoane.

Cu referinţă la grupul de invalizi din categoria militarilor în termen în ultimii 5 ani numărul lor s-a redus aproximativ de 7 ori ( de la 4252 persoane în anul 2001 la 616 persoane în anul 2005).

Nr . beneficiarilor (pers .)

2001 2002 2003 2004 2005

Total invalizi, dintre care 140931 141374 156693 160342 164891

1 . în rezultatul unei boli obişnuite 112390 112584 115117 118207 1221892 .în rezultatul accidentelor de muncă 4156 3971 3872 3819 3772

3 .în rezultatul bolilor profesionale 43 38 45 62 724 . invalizi din copilărie 6015 7546 21080 22212 231125 . copii invalizi 11962 12615 13006 12860 129356.invalizi în rezultatul participării la lichidarea avariei de la Cernobîl 2113 2099 2103 2129 2125

7 . invalizi din rîndul militarilor în termen 4252 2521 1470 1053 616

Tabelul 2. Distribuţia invalizilor în funcţie de cauza invalidităţii

Sursa: MPSFC


��

Persoanele care au obţinut grad de invaliditate în rezultatul unei boli profesionale constituie un grup destul de mic – doar 72 de persoane. Cu toate acestea menţionăm o sporire a acestui grup de aproape două ori comparativ cu anul 2001.

Un interes deosebit prezintă analiza socio-demografică a invalizilor din perspectiva cazurilor noi de invaliditate sau cazurilor primare . În rezultatul cercetării rapoartelor anuale ale Comisiei de Expertiză Medicală a Vitalităţii pentru ultimii 5 ani am stabilit că în Republica Moldova incidenţa primară a invalidităţii (numărul de persoane invalide la 100 000 populaţie) este în continuă creştere. Dacă în anul 2002, incidenţa primară constituia 263,2 persoane, în anul 2003 – 299 persoane, în anul 2004 – 340,3 persoane, atunci în anul 2005 -395 persoane. O mică scădere a incidenţei primare se observă pentru anul 2006 -381 de cazuri la 100 000 populaţie.

În funcţie de cauzalitatea obţinerii gradului de invaliditate prevalează numărul persoanelor care au obţinut invaliditate în rezultatul unei boli obişnuite . În anul 2005 numărul de

astfel de cazuri era de 10928 sau cu 3211 persoane mai mult decît în anul 2001.

Numărul persoanelor care au obţinut invaliditate în rezultatul accidentelor de muncă este de asemenea în creştere. Comparativ cu anul 2001 cazurile primare de invaliditate de acest tip au sporit de circa 2,5 ori.

Cu referinţă la cazurile primare de invaliditate conform altor legi, analiza datelor denotă a scădere substanţială (de mai bine de patru ori) a cazurilor noi în rîndurile participanţilor la avaria de la Cernobîl şi în rîndul militarilor în termen.

În funcţie de sex, în rîndul invalizilor primari predomină bărbaţii. Astfel, din tabelul de mai jos putem observa că în anul 2006 numărul femeilor care au obţinut grad de invaliditate a fost de 6005 persoane sau 43,8% din numărul total de cazuri de invaliditate primară.

În funcţie de mediul de reşedinţă, cea mai mare pondere o deţin invalizii primari din mediul rural – aproximativ 60%. În anul 2006, cazurile noi de invaliditate primară în mediul urban au constituit 5492, inclusiv 2484 – femei (sau 46%), iar în mediul rural numărul de cazuri noi a

Număr persoane

2002 2003 2004 2005 2006

Invaliditate primară 11042/5046 10802/4908 11594 13377/6371 13700/6005

Mediul urban / femei 4302/1968 4313/1960 4457 5570/2618 5492/2484

Mediul rural /femei 6740/3078 6489/2948 7067 7807/3753 8208/3521

Ponderea invalizi rural 61% 60% 58,4% 60%

Tabelul �. Repartizarea invalizilor primari după mediul de reşedinţă şi sex

Sursa: CMEV


�0

ajuns pînă la 8208, inclusiv 3521 femei (sau 43%).În funcţie de diagnosticul în baza căruia a fost stabilită invaliditatea primară, pe parcursul ultimilor 5 ani predomină bolile aparatului circulator, tumorile maligne, tulburările mentale sau de comportament şi bolile sistemului osteo-articular.

Cota valorică a bolilor aparatului circulator în structura de diagnostic este aproape constantă pe parcursul ultimilor 5 ani, variind între 19% şi 21%. În cazul tumorilor maligne se poate observa o creştere semnificativă a cotei lor valorice în anii 2002-2004 (de la 12% la 19,5%), după care începînd cu 2005 se observă o scădere pînă la 16,5% în anul 2006. (vezi Anexa 1. Tabelul 6).

Cota valorică a tulburărilor mentale şi de comportament este în uşoară descreştere, în schimb începînd cu anul 2005 se observă o sporire a cotei valorice a bolilor sistemului nervos şi a bolilor aparatului digestiv.

Analiza cazurilor primare de invaliditate în funcţie de vîrstă pe parcursul a cinci

ani denotă faptul că în structura invalizilor primari predomină persoanele cu limita de vîrstă 40-59 de ani, care constituie mai bine de două treimi din numărul total de cazuri primare (vezi Anexa 1. Tabelul 7). Un exemplu elocvent în acest sens este distribuţia invalizilor primari pentru anul 2006 în funcţie de vîrstă:

pînă la 29 de ani – 8,9% 30-39 de ani – 10,7% 40 -49 de ani – 26,2% 50-59 ani – 42,8% 60 şi mai mult – 11,4%

În funcţie de vîrstă şi sex, în toate grupele de vîrstă printre cazurile primare de invaliditate predomină bărbaţii. În anul 2006, procentul femeilor în numărul total de cazuri primare de invaliditate pe grupe de vîrstă era următorul:

pînă la 29 de ani – 35,2% 30-39 de ani – 46% 40 -49 de ani – 46,8% 50-59 ani – 42,8% 60 şi mai mult –

2002 2003 2004 2005 2006

Total invalizi primari,Inclusiv femei

11042/5046

10802/4908 11524 13377/

637113700/

6005

Gradul 1/inclusiv femei

1484/700

13,4%

1408/61313%

1453

12,6%

1936/758

14,5%

1934/730

14,1%


6620/2911

59,9%

6411/2882

59,4%

6973

60,5%

7982/3878

59,7%

7924/3384

57,8%


2938/1435

26,7%

2983/1413

27,6%

3098

26,9%

3459/1695

25,8%

3842/189128%

Tabelul �. Repartizarea invalizilor primari după gradul de invaliditate, inclusiv femei

Sursa: CMEV


�1

Analiza cotelor valorice a persoanelor în funcţie de grad de invaliditate pe ani demonstrează o mică majorare a cotei valorice a invalizilor primari de gradul I cu aproximativ 2% comparativ cu 2004 şi o mică reducere a cotei valorice a invalizilor de gradul II – cu circa 2% comparativ cu anul 2005.

În anul 2006, cota valorică a invalizilor de gradul I a fost de 14,1%, a invalizilor de gradul II -57,8%, a invalizilor de gradul III -28%.

În rezultatul analizei ponderii femeilor în cadrul invalizilor primari pe grade de invaliditate pe ultimii 5 ani constatăm o scădere esenţială a procentului de femei cu gradul I de invaliditate de la 47,2% în 2002 la 37,7% în anul 2006.

Analiza ponderii femeilor în cadrul invalizilor primari pe grade de invaliditate pentru 2006 denotă următoarele:

Gradul I de invaliditate – 37,7% Gradul II de invaliditate – 42,7% Gradul III de invaliditate - 49,2%

Aşadar, în rezultatul analizei profilului social demografic al invalizilor pentru ultimii 5 ani putem face următoarele concluzii:

Analiza datelor statistice pentru anii 2001-2005 denotă o tendinţă de creştere constantă a numărului de invalizi. În funcţie de gradul de invaliditate, persoanele cu disabilităţi pot fi distrbuite în felul următor: invalizi de gradul I – 15%, invalizi de gradul II – 67,5%, invalizi de gradul III – 17,5%.

În funcţie de cauza obţinerii invalidităţii, predomină invalizii care au obţinut grad de invaliditate în rezultatul unei boli obişnuite, urmaţi de invalizii din copilărie şi copii invalizi pînă la 16 ani. Invalizii în rezultatul bolilor profesionale şi accidentelor de muncă constituie cele mai puţin numeroase grupuri. Analiza în dinamică a persoanelor invalide denotă o sporire de circa 3,8 ori a numărului de invalizi din copilării în ultimii 5 ani, fapt ce este foarte dificil de explicat şi necesită studii adăugătoare.

Analiza cazurilor noi de invaliditate a scos în evidenţă faptul că în Republica Moldova în ultimii 5 ani incidenţa primară a invalidităţii este în continuă creştere.

În funcţie de sex, în rîndul invalizilor primari predomină bărbaţii.

În funcţie de mediul de reşedinţă, cea mai mare pondere în rîndul invalizilor primari o deţin persoanele din mediul rural – aproximativ 60%.

În funcţie de diagnosticul în baza căruia a fost stabilită invaliditatea primară, pe parcursul ultimilor 5 ani predomină bolile aparatului circulator, tumorile maligne, tulburările mentale sau de comportament şi bolile sistemului osteo-articular.

În funcţie de vîrstă, în structura invalizilor primari predomină persoanele cu limita de vîrstă 40-59 de ani, care constituie mai bine de două treimi din numărul total de cazuri primare.


�2

În funcţie de gradul de invaliditate, cota valorică a invalizilor se menţine constantă în ultimii cinci ani. Astfel, fiecare al doilea invalid primar deţine gradul II de invaliditate, fiecare al treilea – gradul III de invaliditate şi fiecare al şaptelea – gradul I de invaliditate.

2.2. Asigurarea socială a persoanelor cu disabilităţi

După cum am menţionat în paragrafele precedente, persoanele cu disabilităţi pot beneficia de pensii de invaliditate sau de alocaţii sociale în funcţie de stagiul de cotizare, gradul de invaliditate şi cauza invalidităţii. Astfel, persoanele invalide care au contribuit la bugetul asigurărilor sociale şi au stagiul necesar de cotizaţie beneficiază de pensii de invaliditate din sistemul de asigurări sociale sau în baza Legii de asigurări sociale. Persoanele invalide care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl sau cele din rîndul militarilor primesc pensii în baza altor legi (Legea Republicii Moldova privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl nr 909-XII din 30.01.92 şi Legea privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993) prin transferuri de la bugetul de stat în bugetul de asigurări sociale. Persoanele care nu au stagiul necesar de cotizare, precum şi copiii invalizi pînă la 16 ani primesc pensii sub formă de alocaţii sociale de la bugetul de stat..

În continuare vom analiza asigurarea cu pensii a persoanelor ce beneficiază de pensii din sistemul de asigurări sociale şi a celor care beneficiază de pensii în baza altor legi. Beneficiarii de alocaţii sociale vor fi analizaţi în paragraful următor, unde va fi dezvăluit sistemul de asistenţă socială.

2.2.1.Asigurarea cu pensii în baza Legii generale de pensionare

Numărul persoanelor cu disabilităţi care beneficiau de pensii din sistemul de asigurări sociale constituia 123 mii 719 persoane la 1 ianuarie 2005 (vezi Anexa 1, tabelul 1).

Analiza datelor pentru ultimii 5 ani denotă o tendinţă de sporire a acestui număr de pensionari cu mai bine de 8 mii de persoane sau cu circa 1%. În raport cu numărul total de pensionari beneficiari de pensii din bugetul asigurărilor sociale, procentul de invalizi este de circa 20% (pentru comparaţie: în anul 2001 invalizii beneficiari de pensii de asigurări sociale constituiau 17% din numărul total de pensionari de acest tip).

Analiza mărimii pensiilor pentru ultimii cinci ani denotă faptul că pensia medie a invalizilor stabilită în baza Legii generale de pensionare este în continuă creştere. Astfel, pensia mediepensia medie de invaliditate în anul 2005 a constituit 337,62 lei, înregistrînd o majorare cu circa 15% comparativ cu anul 2004 şi cu circa 73% comparativ cu anul 2003 (pensia pentru limită de vîrstă a sporit respectiv cu 18% şi 82%). În acelaşi timp,


��

mărimea medie a pensiei de invaliditate pentru anul 2005 este cu 12% mai mică decît mărimea pensiei medii din asigurări sociale şi cu 18% mai mică decît mărimea pensiei pentru limita de vîrstă (vezi Anexa 1, tabelul 8)

Mărimea pensiilor de invaliditate depinde de gradele de invaliditate şi este determinată cu ajutorul formulelor, expuse în Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Tabelul de mai jos denotă că mărimea medie a pensiei de invaliditate de gradul I în anul 2005 a fost de 418,01 lei sau cu 23,8% mai mare decît mărimea medie a pensiei de invaliditate. Mărimea pensiei de invaliditate de gradul II a constituit 356,89 lei, sau cu 6% mai mare decît mărimea medie a pensiei de invaliditate. Mărimea medie a pensiei de invaliditate de gradul III a fost în anul 2005 de 219,07 lei sau cu circa 54% mai mică decît mărimea medie a pensiei de invaliditate.

Dacă comparăm pe ani, atunci observăm că mărimea medie a pensiei de invaliditate pentru toate cele trei grade a sporit de circa 2,5 ori faţă de anul 2001.

Cuantumul mediu al pensiei de invaliditate diferă de asemenea în funcţie de cauza invalidităţii . Astfel, din tabelul 9 (Anexa 1), putem observa că persoanele care au fost pensionate în rezultatul unei boli obişnuite beneficiază de cel mai înalt cuantum mediu al pensiei de invaliditate – 338,32 lei, apoi urmează cei pensionaţi în rezultatul unei boli profesionale -331,37 lei şi cei pensionaţi în rezultatul accidentelor de muncă -315,33 lei. Pe parcursul ultimilor 5 ani cuantumul mediu al pensiei la toate grupele a sporit de circa 2,5 ori.

Analiza cuantumului mediu al pensiei în funcţie de gradele de invaliditate denotă discrepanţe destul de evidente. Astfel, în cazul invalizilor în rezultatul unei boli obişnuite persoanele cu disabilităţi de gradul I beneficiază de un cuantum mediu al pensiei de invaliditate de circa 417,47 lei, invalizii de gradul II au o pensie de 356,6 lei, iar invalizii de gradul III – o pensie de circa 217,89 lei (vezi Anexa 1, tabelul 10).

În cazul invalizilor în rezultatul accidentelor de muncă cuantumul

Tipul pensiei Cuantumul mediu al pensiei, lei

2001 2002 2003 2004 2005

De invaliditate - total din care: 139,59 163,1 195,2 293,45 337,62

gradul I 170,16 197,29 237,61 360,48 418,03

gradul II 142,41 170,04 204,47 308,9 356,89

gradul III 89,35 107,53 130,18 192,88 219,07

pensionari încadraţi în muncă 295,01 331,76

Tabelul �. Cuantumul mediu al pensiei în funcţie de gradul de invaliditate

Sursa: MPSFC


��

mediu al pensiei pentru gradul I este de circa 437.31 lei şi este mai mare decît în cazul invalizilor de gradul I din categoriile nominalizate anterior. Cuantumul mediu al pensiei de gradul II este de circa 370,56 lei, iar cuantumul mediu al pensiei de gradul III este de 234,2 lei (vezi Anexa 1, tabelul 11).

Persoanele care au primit pensie de invaliditate de gradul I în rezultatul unei boli profesionale au o pensie medie de invaliditate de 509,83 lei . Cuantumul mediu al pensiei invalizilor de gradul II este de 409,82 lei, iar cel al pensiei invalizilor de gradul III – de 214,56 lei (vezi Anexa 1, tabelul 12). În cazul invalizilor de gradul I şi II pensia de invaliditate pentru 2005 a sporit de circa 2,5 ori comparativ cu anul 2001, iar în cazul invalizilor de gradul III- de mai bine de 4 ori.

Un interes deosebit pentru analiză prezintă raportul dintre cuantumul mediu al pensiilor de invaliditate în general şi cuantumul mediu al pensiilor noi stabilite .

Astfel, din tabelul de mai sus putem observa că mărimea medie a pensiilor pentru limită de vîrstă noi stabilite în anul 2005 a constituit 362,17 lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 30,67 lei (9%), faţă de anul 2004 şi cu 137,21 lei ( 60%) faţă de 2003. Mărimea medie a pensiilorMărimea medie a pensiilor de invaliditate noi stabilite a constituit 260,11 lei sau cu 39% mai puţin decît mărimea medie a pensiilor pentru limită de vîrstă. Totodată, comparativ cu anul 2004 pensia de invaliditate nou stabilită s-a majorat cu 9%, iar comparativ cu 2003- cu 43%.

Analiza cuantumului pensiilor de invaliditate noi stabilite în funcţie de cauzele invalidităţii şi de gradele de invaliditate denotă de asemenea o majorare a pensiilor noi stabilite în comparaţie cu anii precedenţi. Astfel, cuantumul mediu al pensiei în cazul unei boli obişnuite s-a majorat comparativ cu anul 2001 cu 84%, în cazul accidentelor de muncă – cu 72%, iar în cazul unei boli profesionale – cu 48%.


2001 2002 2003 2004 2005

Pensii stabilite conform legii de pensionare - total din care:

140,28 168,02 207 300,36 320,01

1 . pentru limită de vîrstă 156,94 190,96 224,96 331,5 362,17

2 . De invaliditate - total din care: 141,21 156,76 181,17 253,72 260,11

gradul I 169,17 195,62 239,1 322,78 330,23

gradul II 144,97 174,12 198,14 277,66 286,91

gradul III 93,19 105,88 125,88 178,32 180,04

Tabelul �. Cuantumul mediu al pensiilor noi stabilite pe grade de invaliditate

Sursa: MPSFC


��

Procentul de majorare a pensiilor noi stabilite diferă şi în funcţie de gradul de invaliditate. Astfel, în cazul persoanelor invalide în rezultatul unei boli obişnuite, cuantumul mediu al pensiei s-a majorat comparativ cu anul 2001 pentru gradul I – cu 94%, pentru gradul II – cu 98%, iar pentru gradul III – cu 92%. În cazul pensiilor obţinute în rezultatul accidentelor de muncă, cuantumul mediu al pensiei s-a majorat pentru gradul 1- cu 66%, pentru gradul II – cu 47%, iar pentru gradul III – cu 100%. În cazul pensilor obţinute în rezultatul unor boli profesionale, cuantumul mediu al pensiei noi stabilite s-a majorat pentru invalizii de

gradul II – de 2,2 ori , pentru invalizii de gradul III – de 1,5 ori.

Această majorare a cunatumului mediu al pensiei nou stabilite se datorează atît modificării minimului garantat, cît şi indexării pensiilor care a avut loc la 1 aprilie 2003. Totodată, în rezultatul analizei comparative a cunatumului pensilor noi stabilite şi a cuantumului mediu general al pensiei de invaliditate, am constatat o discrepanţă destul de evidentă în defavoarea pensiilor noi stabilite. Astfel cuantumul mediu alAstfel cuantumul mediu al pensiei de invaliditate nou stabilite este cu circa 30% mai mic decît cuantumul mediu al pensiei de invaliditate în general

Tabelul �. Cuantumul mediu al pensiilor noi stabilite în funcţie de cauza invalidităţii


2001 2002 2003 2004 2005

De invaliditate - total din care: 141,21 156,76 181,17 253,72 260,11

1 . boală obişnuită - total, din care 141,25 156,36 181,33 253,88 260,44

gradul I 169,27 195 239,13 322,23 329,86

gradul II 144,86 173,56 198,23 277,61 287,22

gradul III 93,23 105,3 125,78 178,19 180,12

2 . accidente de muncă - total, din care: 137,1 257,87 163,92 245,13 235,89

gradul I 134,08 0 222,7 401,24 356,83

gradul II 167,96 582,93 187,17 281,39 247,01

gradul III 91,15 95,33 126,64 185,98 182,47

3 . boală profesională - total, din care: 135,85 193,79 238,98 - 200,9

gradul I 150 279,53 294,31 -

gradul II 164,52 247,22 231,24 294,1 364,33

gradul III 90 147,2 222,93 167,85 139,62

Sursa: MPSFC


��

(pentru comparare: 260,11 lei şi 337,62 lei). Acest fenomen este explicat în Raportul social anual 2005 prin faptul că salariul individual care a fost realizat în perioada 1999-2005 şi care se include la calcularea pensiei nu este actualizat, adică pentru acest salariu nu se utilizează nici un tip de indexare, şi drept urmare, pentru calcularea pensiei se utilizează salariul real realizat. În acest contextÎn acest context menţionăm importanţa problemei indexării salariilor pentru anii 1999-2005 şi majorării consecutive a pensiilor noi stabilite în vederea restabilirii echităţii sociale printre persoanele cu dsabilităţi.

2.2.2. Asigurarea cu pensii în baza altor legi

Beneficiarii de pensii în baza altor legi sunt persoanele invalide care au obţinut invaliditatea în rezultatul participării la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl şi persoanele invalide din rîndul militarilor. Este de menţionat că aceste pensii sunt plătite de bugetul de stat prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Analiza în dinamică a acestui grup de beneficiari de pensii pentru ultimii cinci ani denotă că numărul lor este în continuă descreştere. Astfel, dacă în anul 2001 aceşti invalizi constituiau 6365 persoane , atunci în anul 2005 numărul lor s-a redus pînă la 2741 sau mai bine de 2,5 ori (vezi Anexa 1, tabelul 1). În structura beneficiarilor de pensii de invaliditate ei constituie doar 1,6%.

Pensiile participanţilor la lichidarea avariei de la Cernobîl . Mărimea medie a pensiilor participanţilor la lichidarea

catastrofei de la Cernobîl în anul 2005 a crescut cu 50% comparativ cu anul 2001 şi constituie 875,64 lei (vezi Anexa 1, tabelul 13)

În funcţie de gradele de invaliditate, cuantumul mediu al pensiei invalizilor de gradul I este de circa 1108,89 lei sau cu 27% mai mare decît cuantumul mediu general al pensiei pentru această categorie. În raport cu anul 2001, pensia invalizilor de gradul I s-a majorat cu circa 57%.

Cuantumul mediu al pensiilor invalizilor de gradul II a constituit în anul 2005 – 846,42 lei, fiind majorate cu circa 52% în raport cu pensia din anul 2001. Cuantumul mediu al pensiei invalizilor de gradul III în anul 2005 a fost de 501,48 lei sau cu 34% mai mult decît în anul 2001.

Cu referinţă la cuantumul mediu al pensiilor noi stabilite pentru această categorie, atestăm ca şi în cazul celorlate categorii de pensii menţionate mai sus o majorare substanţială în perioada 2001-2005. Astfel, cuantumul mediu al pensiei nou stabilite pentu invalizii participanţi la lichidarea avariei de la Cernobîl a sporit în anul 2005 cu circa 27% comparativ cu anul 2001. În acelaşi timp mărimea pensiei nou stabilite este mai mică cu circa 38% decît mărimea generală a pensiei pentru această categorie.

În funcţie de gradele de invaliditate atestăm o discrepanţă destul de mare între cuantumurile medii ale pensiilor noi pe grade de invaliditate. Astfel, în cazul invalizilor de gradul I, cuantumul mediu al pensiei noi stabilite pentru anul


��

2005 este de circa 1176 lei sau cu circa 6% mai mare decît cuantumul mediu al pensiei generale pentru aceiaşi categorie de invalizi. Comparativ cu anul 2001, cuantumul mediu al pensiei nou stabilite pentru invalizii de gradul I a sporit cu mai bine de 76%. Cuantumul mediu al pensiei noi stabilite pentru invalizii de gradul II este de 670 lei sau cu 28% mai mică decît cuantumul mediu al pensiei generale pentru aceiaşi categorie. Analiza comparativă pentru anii 2001-2006 denotă o majorare a pensiei noi stabilite pentru invaliii de gradul II doar cu circa 34%. Cuantumul mediu al pensiei noi stabilite pentru gradul III este de 397,63 lei, ceia ce constituie o majorare doar cu 6% comparativ cu anul 2001. Această discrepanţă este foarte dificil de lămurit şi necesită o cercetare mai profundă (vezi Anexa 1, tabelul 14).

Cuantumul mediu al pensiilor militarilor în termen şi cele ale

invalizilor de război. Condiţiile, cauzele invalidităţii, cuantumul pensiilor militarilor serviciului în termen au fost determinate prin Legea privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne interne. Mărimea pensiei de invaliditate depinde de gradul şi cauzele invalidităţii căpătate în timpul serviciului în armată.

Astfel conform datelor din tabelul 8 putem observa că cuantumul mediu al pensiei pentru invalizii militari în termen de gradul I în anul 2005 era de 126,7 lei, de gradul II – de 105,94 lei şi de gradul III – de 88,62 lei. Pensiile invalizilor de război constituiau: pentru invaliditate de gradul I – 148,7 lei, de gradul II – 132,95 lei, de gradul III – 99,14 lei.Pe parcursul anilor 2001-2005 cuantumurile medii ale pensiilor de invaliditate ale militarilor în termen şi ale participanţilor la război practic nu s-au majorat. Acest fapt este explicat prin aceia că pensiile pentru


2001 2002 2003 2004 2005

de invaliditate militarilor în termen-total, din care: 105,75 101,21 92,38 108,92 103,05

gradul I 125,28 121,4 112,35 134,37 126,7

gradul II 107,79 103,9 95,28 112,52 105,94

gradul III 73,8 74,61 75,33 91,55 88,62

invalizilor războiului al II mondial 117,14 112,41 105,22 125,65 122,38

gradul I 134,86 130,06 126,33 153,58 148,7

gradul II 119,56 116,63 112,26 135,39 132,95

gradul III 82,33 81,68 81,68 100,48 99,14

Tabelul 8. Cuantumul mediu al pensiei invalizilor militari şi de război

Sursa: MPSFC


�8

aceste categorii de invalizi nu au fost indexate nici odată.

În ceea ce priveşte pensiile de invaliditate noi stabilite, mărimea acestora în anul 2005 s-a redus comparativ cu anul 2001 şi constituie doar 65% din cuantumul mediu general al pensiei pentru aceste categorii. Mărimile medii ale acestor pensii se află la nivelul alocaţiilor sociale de stat pentru invaliditate (vezi Anexa 1, tabelul 15).

În rezultatul analizei cuantumului mediu al pensiilor de invaliditate generale şi noi stabilite în funcţie de cauza invalidităţii, gradele de invaliditate, legile în baza cărora au fost stabilite aceste pensii, putem conchide că în general în perioada anilor 2001-2005 se atestă o majorare continuă a pensiilor de invaliditate pentru toate categoriile.

Totodată, analiza comparativă a salariilor şi pensiilor pentru 5 ani ne demonstrează un ritm diferit de creştere. Astfel, în anii 2001-2003 creşterea cuantumurilor pensiilor în general şi a pensiilor de invaliditate în particular a fost mai lentă decît sporirea salariilor, fapt ce a

condiţionat o scădere a ratei indicelui de înlocuire (vezi tabelul de mai jos).

Odată cu indexarea pensiilor în anul 2003, cuantumul mediu al pensiei pentru limita de vîrstă şi pentru invaliditate a început să crească, fapt ce a dus la o majorare nesemnificativă a ratei de înlocuire.

Cu toate acestea, studiul ne demonstrează că mărimea medie a pensiei, inclusiv a celei de invaliditate este foarte mică în comparaţie cu salariile şi minimul de existenţă şi nu acoperă cheltuilelile minime necesare pentru asigurarea unei vieţi decente. Astfel, la 1 ianuarie 2006, mărimea medie a pensiei de invaliditate constituia doar 52% din minimul de existenţă (pentru comparaţie: pensia pentru limita de vîrstă constituia 61% din minimul de existenţă) (vezi tabelul 10).

Dacă comparăm mărimile medii ale tuturor tipurilor de pensii atunci putem observa că mărimea medie a pensiei de invaliditate este cea mai mică şi constituie doar 56% din pensia medie pentru vechime în muncă (care este egală cu 608 lei), 25% din pensia lucrătorilor vamali (1319 lei), 11% din pensia

2001 2002 2003 2004 2005

Media pensiei pentru limită de vîrstă, lei 140,34 166,87 217,98 336,75 397,18

Media pensiei pentru invaliditate, lei 139,59 163,1 195,2 293,45 337,62

Salariul nominal mediu lunar, lei 543,7 691,5 890,8 1103,8 1319,5

Rata de înlocuire a pensiei pentru limita de vîrstă, % 25 24 24 30 30

Rata de înlocuire a pensiei pentru invaliditate, % 25,6 23,5 21,9 26,5 25

Tabelul �. Media pensiei pentru limită de vîrstă şi invaliditate şi salariul mediu

Sursa: Raportul Social Anual şi calculele proprii


��

deputaţilor (3005 lei) şi 9% din pensia membrilor Guvernului (3630 lei).

Mărimea foarte redusă a pensiilor de invaliditate în condiţiile unei scumpiri continuie a vieţii a condus la reducerea dramatică a nivelului şi calităţii vieţii invalizilor, plasîndu-i printre cele mai sărace şi defavorizate pături ale populaţiei.

O altă problemă destul de importantă, în viziunea noastră, constă în complexitatea sistemului de asigurare socială a invalizilor din cauza numărului mare de norme, care reglementează asigurarea cu pensii a diverselor categorii de beneficiari. Problema dată devine şi mai dificilă din cauza lipsei evidenţei individuale computerizate a contribuabililor şi nivelului limitat de transparenţă a sistemului de asigurare socială. În aceste condiţii devine foarte complicată monitorizarea tuturor schimbărilor ce se referă la sistemul de pensionare atît de către invalizi cît şi de către persoanele specialiste din domeniul asigurărilor sociale.

Concluzii .

Analiza asigurării sociale a persoanelor cu disabilităţi a scos în evidenţă următoarele momente :

Numărul invalizilor beneficiari deNumărul invalizilor beneficiari de pensii din sistemul de asigurări sociale este în continuă creştere. NumărulNumărul beneficiarilor de pensii în baza altor legi este în descreştere şi constituie doar 1,6% din numărul total de invalizi beneficiary de pensii.

Cuantumul mediu al pensieiCuantumul mediu al pensiei invalizilor a sporit considerabil în ultimii 5 ani. Astfel, de exemplu,Astfel, de exemplu, pensia medie de invaliditate în anul 2005 era cu 73% mai mare decît cea stabilită pentru anul 2003. Această majorare se datorează modificării minimului garantat şi indexării pensiilor care a avut loc în anul 2003. Totodată, analiza comparativă a cuantumului pensiei noi stabilite şi a cuantumului mediu general al pensiei de invaliditate denotă o discrepanţă evidentă în defavoarea pensiei noi stabilite, care este cu 30% mai mică decît prima. Acest fapt pune în prim plan necesitatea indexării salariilor pentru anii 1999-2005 şi majorarea consecutivă a pensiilor noi stabilite în vederea restabilirii echităţii sociale pentru persoanele cu disabilităţi.

Analiza creşterii salariilor şi pensiilor de invaliditate pentru ultimii 5 ani denotă faptul că pensiile de invaliditate au sporit mai lent decît salariile, fapt ce a condus

2001 2002 2003 2004 2005

Minime de existenţa pentru total populaţiei, lei 468,7 538,4 628,1 679,9 766,1

Minime de existenţa pentru pensionari, lei 405,8 470,4 538,4 576,9 649,1

Media pensiei pentru invaliditate, lei 139,59 163,1 195,2 293,45 337,62

Raportul dintre minime de existenţa pentru pensionari şi pensia pentru invaliditate % 34 36 40 50 52

Tabelul 10. Raportul dintre minimul de existenţă pentru pensionari şi pensia de invaliditate, lei

Sursa: Raportul Social Anual 2005 şi calcule proprii


�0

la micşorarea ratei indicelui de înlocuire pe parcursul anilor 2001-2003. În anul 2005 rata indicelui de înlocuire a pensiei pentru limita de vîrstă era de 30%, iar a pensiei de invaliditate – 25%.

Mărimea medie a pensiei de invaliditate deşi a sporit pe parcursul ultimilor 5 ani este foarte mică comparativ cu salariile şi minimul de existenţă şi nu acoperă cheltuielile minime necesare pentru asigurarea unei vieţi decente. Astfel, în anul 2006, mărimea medie a pensiei de invaliditate constituia doar 52% din minimul de existenţă. In acest context menţionăm necesitatea dezvoltării fondurilor nestatale de pensionare în vederea măririi posibilităţii persoanelor de a se asigura cu o pensie suplimentară la bătrîneţe.

Formulele de calculare a pensiilor de invaliditate sunt foarte complicate, fapt ce conduce uneori la erori în stabilirea pensiei. Din aceste considerente credem că este necesară simplificarea modalităţii de calculare a pensiilor. Menţionăm, totodată, şi necesitatea implementării evidenţei individuale computerizate a contribuabililor în baza aplicării tehnologiilor informaţionale moderne, fapt ce va facilita determinarea dependenţei cuantumului pensiei de stagiul de cotizare şi achitarea în întregime a contribuţiilor.

Un alt aspect care necesită soluţionare în viziunea este calcularea pensiilor de invaliditate nu în baza stagiului potenţial de cotizare, ci în baza celui realizat pînă la data stabilirii pensiilor

Un moment esenţial ar fi şi responsabilizarea mai mare a întreprinderilor cu condiţii nocive şi foarte nocive prin întroducerea unui tarif obligatoriu mai mare al contribuţiilor de asigurări sociale în scopul asigurării profesionale obligatorii a angajaţilor.

Ar fi binevenit şi încurajarea participării active a însăşi invalizilor la discutarea aspectelor şi problemelor ce ţin de asigurarea lor socială.

2.�. Asistenţa socială a persoanelor cu disabilităţi

De rînd cu asigurarea socială sistemul de protecţie socială a invalizilor în Republica Moldova include şi asistenţa socială. Prin asistenţă socială noi subînţelegem un şir de servicii sociale, medicale, psihologice orientate spre susţinerea temporară a individului aflat în dificultate în vederea prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor permanente sau temporare care pot genera marginalizarea sau excluderea lui socială.

Serviciile de asistenţă socială sunt susţinute din bugetul de stat sau din donaţiile organizaţiilor filantropice şi instituţiilor private.

În practica internaţională serviciile de asistenţă socială sunt direcţionate spre persoane concrete, starea dificilă a cărora este stabilită în rezultatul unei evaluări sociale a situaţiei lor.

În Republica Moldova asistenţa socială poartă un caracter mai mult categorial-nominativ fiind adresată diferitor categorii


�1

şi grupuri de persoane fără a ţine cont de analiza veniturilor lor. Astfel, de servicii de asistenţă socială pot beneficia, familii cu mulţi copii, invalizii, pensionarii care nu beneficiază de pensii din bugetul asigurărilor sociale, veteranii de război, participanţii la lichidarea avariei de la Cernobîl etc. Aceste servicii de asistenţă socială poartă un caracter de lungă durată şi sunt oferite sub formă de prestaţii băneşti, servicii rezidenţiale, compensaţii nominative etc. Conform unor calcule efectuate de specialişti în domeniu sistemul de asistenţă socială în Republica Moldova include circa 15 tipuri de prestaţii băneşti oferite din bugetul de stat sub formă de compensaţii nominative, alocaţii nominale, ajutoare materiale acordate pe principiul categorial şi un şir de servicii sociale dezvoltate cu suportul organizaţiilor donatoare şi a administraţiei publice locale de nivelurile unu şi doi (vezi Anexa 1, tabelul 16).

Serviciile de asistenţă socială noi, cum ar fi cantinele sociale, serviciile de îngrijire la domiciliu, centrele de reabilitare, centrele de zi pentru persoane cu disabilităţi, serviciile de incluziune socială etc., au început să se dezvolte în ultimii cinci ani şi sunt orientate spre susţinerea temporară a persoanelor în dificultate. Aceste tipuri de servicii se acordă în baza analizei multiaspectuale a situaţiei individului aflat în dificultate şi a familiei lui, sunt de scurtă durată şi sunt orientate spre mobilizarea eforturilor individului şi acordarea suportului din partea comunităţii pentru depăşirea situaţiei dificile şi includerea socială a persoanei date.

În paragraful de faţă vom analiza gama întreagă de servicii de asistenţă socială pentru persoanele cu disabilităţi care există în Republica Moldova. Reieşind din faptul că sistemul de asistenţă socială include prestaţiile băneşti şi serviciile sociale, vom analiza ambele forme de asistenţă socială.

2.3.1. Prestaţiile băneşti

În conformitate cu Legislaţia Republicii Moldova, persoanele invalide beneficiază de următoarele tipuri de prestaţii băneşti:

Alocaţii sociale de stat Alocaţii pentru îngrijire Compensaţii nominative Alocaţii lunare de stat Compensaţii pentru transport,

benzină Compensaţii pentru călătoriile în

transportul urban şi interurban Ajutoare băneşti de o singură dată

din fondurile de alocaţii sociale

În continuare vom analiza în detalii aceste tipuri de prestaţii băneşti.

Alocaţiile sociale de stat sunt prestaţii băneşti lunare sau de o singură dată alocate persoanelor invalide care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie de asigurări sociale. Alocaţiile sociale sunt plătite din bugetul de stat prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

De alocaţii sociale de stat beneficiază următoarele categorii de invalizi:

invalizii de gradul I, II, III (cu boală obişnuită, care nu au acumulat


�2

stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei de invaliditate)�

copiii invalizi în vîrstă de pînă la 16 ani cu severitatea I, II, III (li se stabileşte invaliditatea cu afecţiune medie, accentuată sau gravă)�

invalizii din copilărie de gradul I, II, III (persoane cu disabilităţi din copilărie, care nu au acumulat stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei de invaliditate, inclusiv copiii cu vîrsta de la 16 ani)�

persoanele apte de muncă, care îngrijesc la domiciliu un copil invalid în vîrstă de pînă la 16 ani, cu severitatea I�

persoanele care îngrijesc la domiciliu şi însoţesc un invalid de gradul I nevăzător.

Analiza beneficiarilor de alocaţii sociale denotă o sporire de circa două ori a numărului lor în ultimii 5 ani (vezi Anexa 1, Tabelul 2). Astfel, dacă în anul 2001, numărul lor era de 19040 de persoane, atunci în anul 2005 acest grup s-a mărit pînă la 38431 de persoane, adică de mai bine de două ori. Persoanele invalide beneficiare de alocaţii sociale de stat constituie circa 23% din numărul total de invalizi din Republica Moldova.

Analiza beneficiarilor de alocaţi sociale în funcţie de tipul de beneficiari şi gradul de invaliditate/severitate denotă următoarele tendinţe:

în perioada analizată a sporit numărul de invalizi în toate grupurile de beneficiari de alocaţii sociale (vezi Anexa 1, Tabelul 5)�

cel mai mult a sporit numărul invalizilor din categoria invalizi din copilărie: de la 6015 în anul 2001 la 23112 în anul 2005 sau aproape de patru ori. În funcţie de gradele de invaliditate, numărul invalizilor de gradul I a sporit de circa 5 ori, numărul invalizilor de gradul II – de trei ori şi numărul de invalizi de gradul III – de patru ori. Procentul invalizilor de diferite grade de invaliditate în structura grupului invalizi din copilărie a rămas practic acelaşi pe parcursul perioadei analizate: invalizi de gradul III -14%, invalizi de gradul II-62%, invalizi de gradul I- 24%�

numărul invalizilor care nu au stagiul necesar de cotizaţie a sporit de aproximativ 2,2 ori pe parcursul perioadei supuse analizei. În funcţie de gradele de invaliditate, a sporit considerabil numărul invalizilor de gradul III – de aproximativ 3,6 ori. Devieri esenţiale se observă şi în structura grupului pe grade de invaliditate. Astfel, în anul 2001, din numărul total de invalizi din acest grup, invalizii de gradul I constituiau 13%, invalizii de gradul II-73%, invalizii de gradul III – 14%. În anul 2005, structura invalizilor era următoarea: invalizi de gradul I-13,6%, invalizi de gradul II -63%, invalizi de gradul III – 23,4%. Astfel observăm o creştere semnificativă în structură a invalizilor de gradul III şi o scădere a numărului invalizilor de gradul II.

Pe parcursul anilor 2001-2005, în vederea protecţiei şi susţinerii sociale a invalizilor din copilărie şi a copiilor invalizi, care fac parte din cele mai vulnerabile categorii sociale, prin operarea unor modificări în Legea privind alocaţiile sociale de


��

stat pentru unele categorii de cetăţeni, alocaţiile sociale adresate acestora au fost majorate. Astfel, în baza Legii nr.373-Astfel, în baza Legii nr.373-XY din 31.07.2003 alocaţiile pentru invalizii din copilărie au fost majorate cu 20%. Alocaţiile pentru copiii invalizi pînă la 16 ani au fost majorate cu 22,3% în conformitate cu Legea nr.335-XY din 7.10.2004. Cu referinţă la celelalte categorii de invalizi mărimea alocaţilor sociale de stat a rămas aceiaşi.

În conformitate cu Legea nr.396-XV din 02.12.2004 alocaţiile sociale de stat se indexează anual la 1 aprilie. Astfel, pentru anul 2005 în conformitate cu Hotărîriea Guvernului nr. 291 din 17.03.2005 cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat a fost stabilit coeficientul de indexare a alocaţiilor sociale în mărime de

12,4%, reieşind din media creşterii anuale a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent.

Deşi alocaţiile sociale au fost supuse indexării, iar pentru unele categorii de invalizi au fost chear majorate, datele din tabelul de mai sus denotă faptul că cuantumul lunar al alocaţiei sociale pentru toate grupurile beneficiare este foarte redus. Astfel, copiii invalizi sub vîrsta de 16 ani la 1 ianuarie 2006 beneficiau de următoarea alocaţie socială: severitatea I – 137,47 lei, severitatea II – 116,85 lei, severitatea III – 116,85 lei. Comparativ cu anul 2003, mărimea alocaţiei sociale a sporit, pentru copiii invalizi de severitatea I – cu 37%, de severitatea II şi III – cu 34%.

Mărimea alocaţiei sociale pentru invalizii din copilărie de gradul I şi II este similară

Alocaţii sociale 2003 2004 2005

Cuantumul lunar, lei

Pentru copiii invalizi, sub vîrsta de 16 ani

Severitatea I 100,00 122,30 137,47

Severitatea II 85,00 103,96 116,85

Severitatea III 85,00 103,96 116,85

Pentru invalizii din copilărie

Gradul I 100,00 122,30 137,47

Gradul II 85,00 103,96 116,85

Gradul III 50,00 61,15 68,00

Pentru invalizi, indiferent de cauza invalidităţii

Gradul I 65,00 65,00 73,06

Gradul II 56,00 56,00 62,94

Gradul III 33,00 33,00 37,09

Tabelul 11. Cuantumul alocaţiilor sociale de stat după indexarea de la 1 aprilie 200�

Sursa: MPSFC


��

mărimii alocaţiei sociale penru copiii invalizi, inclusiv procentul majorării în anul 2005 comparativ cu anul 2003. Totodată, mărimea alocaţiei pentru invalizii din copilărie de gradul III este de două ori mai redusă decît mărimea alocaţiei de gradul III pentru copiii invalizi. Astfel, practic, odată cu trecerea pragului de 16 ani şi cu stabilirea invalidităţii din copilărie, alocaţia socială se reduce esenţial, contribuind şi mai mult la reducerea calităţii vieţii invalizilor din această categorie.

Mărimea alocaţilor sociale pentru persoanele invalide care nu dispun de stagiul de muncă necesar pentru a beneficia de o pensie de invaliditate din bugetul asigurărilor sociale este şi mai mică decît în cazul celor două categorii nominalizate mai sus. Astfel, invalizii de gradul I din această categorie beneficiază de o alocaţie socială de 73,06 lei, invalizii de gradul II – de o alocaţie socială de 62,94 lei, invalizii de gradul III- de o alocaţie de 37,09 lei. După cum am menţionat mai sus alocaţiile sociale ale acestei categorii nu au fost majorate nici o dată, beneficiarii fiind clasaţi printre cele mai vulnerabile pături.

Analiza dinamicii alocaţiilor sociale de stat pentru anii 2001-2005 denotă o creştere continuă a acestora (vezi Anexa 1, tabelul 17). Astfel, mărimea alocaţiilor sociale pentru invalizi plătite din bugetul statului lunar în anul 2005 a fost de 4401 mii lei sau de 4 ori mai mare decît în anul 2001 (1081,1 mii lei). În funcţieÎn funcţie de categoria de persoane invalide cel

mai mult a crescut suma lunară pentru alocaţiile sociale destinate invalizilor din copilărie- de circa 8 ori ( de la 322,7 mii lei în anul 2001 la 2649,8 mii lei în anul 2005). Acest fapt se explică prin sporireaAcest fapt se explică prin sporirea numărului de invalizi din copilărie de circa patru ori în această perioadă de timp şi prin majorarea alocaţiilor sociale pentru această categorie. O cauză aO cauză a sporirii sumei pentru alocaţiile sociale este şi indexarea alocaţiilor sociale începînd cu anul 2005.

Alocaţia pentru îngrijire. În conformitate cu Legea nr. 987-XV din 18.04.2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.499-XIV din 14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat unor categorii de cetăţeni din 18.04. 2002, alocaţia pentru îngrijire2002, alocaţia pentru îngrijirealocaţia pentru îngrijire se stabileşte persoanelor, care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie de asigurări sociale. Alocaţia pentru îngrijire se acordă cu condiţia că persoana beneficiară nu se află la întreţinerea deplină a statului.

Beneficiarii de alocaţie pentru îngrijire sînt următoarele categorii de cetăţeni: a)invalizii din copilărie de gradul I; b) persoanele apte de muncă care îngrijesc la domiciliu un copil invalid pînă la vîrsta de 16 ani, cu severitatea I; c) persoanele care îngrijesc la domiciliu şi însoţesc un invalid de gradul I nevăzător; d) invalizii de gradul I, ţintuiţi la pat, care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl.

Începînd cu 2004, în urma unor modificări în Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni


��

(Legea nr. 335-XV din 7.10.2004, pentru completarea Legii nr. 499-XUV din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni), cuantumul alocaţiilor pentru îngrijirea invalizilor din copilărie de gr. I şi a copiilor invalizi cu severitatea I, a fost majorat cu 22,3%, constituind 122,30 lei.

Cuantumul mediu al alocaţiei pentru persoanele care îngrijesc la domiciliu şi însoţesc un invalid de gradul I nevăzător a fost de 150 lei în anul 2005, sau de 2,3 ori mai mare decît în anul 2002. CuantumulCuantumul alocaţiei de îngrijire pentru invalizii de gradul I care au suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl este de 100 de lei.

Cuantumul redus al alocaţiei pentru îngrijire este o problemă destul de mare pentru invalizii care beneficiază de aceste alocaţii. Find practic imobilizaţi eiFind practic imobilizaţi ei necesită îngrijire permanentă din partea unei persoane. Alocaţiile pentru îngrijire Alocaţiile pentru îngrijireAlocaţiile pentru îngrijire reprezintă a şaptea parte din minimul de existenţă şi este foarte dificil de a găsi persoane calificate pentru a îngriji de invalizi. De cele mai multe ori de aceştiDe cele mai multe ori de aceşti invalizi îngrijesc rudele apropiate, care şi beneficiază de alocaţii.

Analiza în dinamică a numărului de beneficiari de alocaţii pentru îngrijire şi a sumei alocate din bugetul de stat pentru acest fapt denotă o creştere continuă a acestor indicatori în ultimii trei ani (vezi Anexa 1, tabelul 18). Astfel, numărul total al beneficiarilor de alocaţii pentru îngrijire, în anul 2005, a crescut faţă de anul 2004 cu 3861 (41,1%), iar suma lunară achitată din bugetul de stat a crescut cu 566,8 mii lei (49,4%), dintre care: alocaţiile pentru îngrijirea copiilor invalizi pînă la vîrsta de 16 ani, cu severitatea I, au crescut cu 166 beneficiari(3,6%), şi suma achitată – cu 20,5 mii lei (3,6%); alocaţiile pentru îngrijire adresate invalizilor din copilărie de gradul I au crescut cu 314 beneficiari (6,6%), şi suma achitată – cu 38,5 mii lei (6,6%). Alocaţiile pentru îngrijire nu se indexează.

Alocaţiile de stat pentru invalizii de război se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr.121-XV cu privire la protecţia socială suplimentară a invalizilor de război, a participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi a familiilor lor. Alocaţiile menţionate au un caracter compensatoriu din partea statului pentru contribuţia adusă în perioada celui de-

Beneficiarii 2002 2003 2004 2005

Persoanele apte de muncă, care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, cu severitatea I 65,00 100,00 122,30 122,30

Invalizii din copilărie, gr. I 65,00 100,00 122,30 122,30

Persoanele care îngrijesc la domiciliu şi însoţescun invalid de gr. I nevăzător 65,00 100,00 122,30 150,00

Invalizii de gr.I, ţintuiţi la pat, care au suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl - - 100,00 100,00

Tabelul 12. Dinamica cuantumului alocaţiilor pentru îngrijire, lei

Sursa: MPSFC


��

al doilea război mondial, precum şi în timpul evenimentelor pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.În anul 2005, de alocaţii de stat au beneficiat 19979 persoane, suma totală distribuită de la bugetul de stat în acest scop fiind de 49832,0 mii lei (vezi Anexa 1, tabelul 19).

Cu referinţă la beneficiarii de acest tip de alocaţii ţinem să menţionăm că ei beneficiază şi de pensii în baza Legii militarilor, care sunt asigurate de asemenea din bugetul de stat. Comasarea acestor două tipuri de prestaţii băneşti ar simplifica cu mult sistemul de asigurare cu pensii a acestor categorii de persoane.

Compensaţii nominative. În conformitate cu prevederile Legii nr. 933-XIV din 14 aprilie 2000 ,,Cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie”, compensaţiile nominative constituie plăţi în bani în schimbul înlesnirilor stabilite anterior şi sînt destinate pentru susţinerea populaţiei la achitarea serviciilor comunale, (aprovizionarea cu gaze naturale, serviciile de canalizare etc.), energie electrică, gazele naturale pentru încălzire, gazul lichefiat în butelii pentru pregătirea bucatelor, cărbune şi lemne de foc.

Compensaţiile nominative se acordă pe principiul categorial. Pe parcursul anului 2005, de aceste compensaţii nominative beneficiau 14 categorii de populaţie. Din rîndul invalizilor de compensaţii nominative beneficiază următoarele categorii:

a) invalizii de gradul I si II, indiferent de cauza invaliditatii�

b) invalizii din copilarie�

c) copiilor-invalizi sub 16 ani� d) invalizii de gradul III cu grad de

invaliditate stabilit fara termen din rindul: invalizilor de munca� persoanelor carora li s-a constatat invaliditatea in urma unor mutilari, traume sau rani, cauzate in exercitiul serviciului militar� victimelor represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990� fostilor detinuti in lagarele de concentrare si ghetouri.

Cuantumurile compensaţiilor nominative sînt determinate în funcţie de costul nominativ al serviciilor prestate pentru o persoană. Astfel, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1223 din 28 noiembrie 2005 compensatiile nominative se stabilesc şi sunt calculate in baza urmatoarelor normative:

a) la plata pentru energia electrica - pornind de la costul consumului normativ lunar de 60 kwh la un contor�

b) la plata pentru energia electrica in apartamentele (casele) dotate cu plite electrice - pornind de la costul consumului normativ lunar de 100 kwh la un contor�

c) la plata pentru incalzirea centralizata sau cu gaze naturale - pornind de la costul incalzirii pentru 30 m 2 de suprafata totala pentru o persoana beneficiara de compensatie nominativa, indiferent de faptul cine este proprietarul apartamentului (casei), iar in cazul pensionarilor singuri, aceasta compensatie se calculeaza, pornind de la costul incalzirii pentru 30 m 2 de suprafata totala pentru o familie�

d) pentru procurarea carbunelui si a lemnului de foc, anual – pornind de la nivelul limita al preturilor


��

aprobate de Guvern, in marime de 50 la suta din costul unei tone de carbune si 1 m 3 de lemn �

e) la plata pentru energia termica, apa calda si gazele naturale, utilizate pentru incalzire compensatiile se stabilesc pe o perioada de 5 luni.

In cazul in care beneficiarul se raporteaza la doua sau mai multe categorii de persoane beneficiare de compensaţii nominative, se acorda o singură compensaţie, la alegerea lui. Pentru familiile care au în componenţa lor cîţiva beneficiari de compensaţii nominative, compensaţia la plata pentru serviciile comunale se stabileşte pentru fiecare beneficiar.

Nivelul limită al preţurilor pentru procurarea cărbunelui şi a lemnului de foc este stabilit anual de către Guvern, in baza propunerilor Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare şi Agenţiei pentru Silvicultură « Moldsilva » . Astfel, de exemplu, pentru perioada de incalzire, 1 noiembrie 2005 - 31 martie 2006, compensaţiile nominative la plata pentru procurarea carbunelui si a lemnului de foc au fost calculate in cuantumul de 50%, conform nivelului limita al preţului unei tone de carbune, in marime de 900 lei si al unui metru cub de lemn - 180 lei.

Plata compensaţiilor nominative se efectuează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale prin intermediul Caselor teritoriale de asigurări sociale din bugetul de stat.

Pe parcursul anului 2005 au fost stabilite compensaţii nominative pentru 263,6 mii persoane (cu 2,5% mai mult decît

în anul 2004), alocîndu-se 221375,47,4 mii lei din bugetul de stat pentru plata compensaţiilor nominative (vezi tabelul de mai jos). Numărul invalizilor beneficiari de compensaţii nominative a fost de circa 157152 persoane (60% din numărul total de beneficiari de compensaţii nominative) sau cu 8% mai mult decît în anul 2003.

De menţionat faptul că numărul invalizilor beneficiari de compensaţii nominative, în anul 2005 faţă de anul 2003 a crescut cu 12010 persoane s-au cu 8%, iar mijloacele financiare necesare pentru plata acestora sau majorat de la 109089,6 mii lei în 2003, la 127631,6 mii lei sau cu circa 17 % în 2005 (vezi Anexa 1, tabelul 20).

Compensaţiile la călătoria în transportul urban, suburban şi interurban. În conformitate cu Legea nr. 821 - XII din 24.12.1991 „Privind protecţia socială a invalizilor”, cu Legea nr. 934 - XV din 14.04.2000 „Pentru modificarea unor acte legislative”, invalizii de gradul I şi II, copiii invalizi pînă la vîrsta de 16 ani şi persoanele care însoţesc un invalid de gr. I sau un copil invalid au dreptul la compensaţii la călătoriile în transportul urban, suburban şi interurban. Aceste compensaţii se acordă din bugetele locale. Mărimile lunare ale compensaţiilor diferă de la 8 la 20 de lei. Compensaţile se acordă lunar, trimestrial, semestrial sau chear anual în unele raioane.

În anul 2005 au beneficiat de aceste compensaţii 26028 de persoane, dintre


�8

care 45 invalizi de gradul I, 19707 invalizi de gradul II, 1961 de copii invalizi şi 6341 de însoţitori ai copiilor invalizi şi invalizilor de gradul I. Mijloacele financiare alocate în anul 2005 pentru aceste compensaţii au fost de 6771,4 mii lei. În anul 2006, au fost aprobate 8658,9 mii lei pentru compensaţiile la transport, ceia ce constituie cu 28% mai mult decît în anul precedent. Acest fapt se explică prin majorarea costurilor tichetelor la transportul urban şi interurban.

Compensarea cheltuielilor pentru deservirea cu transport . Invalizii de război, persoanele afiliate acestora şi alte categorii de persoane cu disabilităţi beneficiază de dreptul la compensarea anuală a cheltuielilor pentru deservirea cu transport, în mărime de 12,3 salarii minime lunare (221,4 lei) sau pentru benzină, reparaţii, piese de schimb şi deservirea tehnică a transportului special, în mărime de 8 salarii minime lunare (144 lei).

În anul 2005 Ministerul Protecţiei Sociale,, Familiei şi Copilului avea la evidenţă avea la evidenţă 1204 de beneficiari de asemenea

compensaţii, dintre care: 985 de persoane cu disabilităţi care beneficiază de compensarea anuală a cheltuielilor pentru deservirea cu transport şi 219 de beneficiari de compensaţie anuală a cheltuielilor pentru benzină, reparaţii, piese de schimb şi deservirea tehnică a transportului special.

Discrepanţele dintre numărul total de beneficiari şi beneficiarii de compensaţii prezentate în tabelul de mai sus pot fi explicate prin faptul că nu toţi potenţialii beneficiari de compensaţie au acces real la aceste compensaţii. Astfel, pentru a beneficia de compensaţie, persoana periodic trebuie să prezinte organelor teritoriale de asistenţă socială următoarele acte: certificatul expertizei medicale la comisia de şoferie, controlul tehnic al mijlocului de transport special. Pentru obţinerea acestor acte invalidul trebuie să suporte anumite cheltuieli. O bună parte din aceste persoane nu dispun de surse financiare suficiente pentru aceasta. În rezultat, plata compensaţiei este sistată şi poate fi preluată doar din momentul prezentării actelor.

2003 2004 2005

Numărul de beneficiari, pers . 2406 1586 1204

Cheltuieli (inclusiv taxa poştală) – total, mii lei 416,8 287,4 260,5

Beneficiari de compensaţia anuală a cheltuielilor pentru benzină, reparaţii, piese de schimb şi deservirea tehnică a transportului special (144 lei), pers. 745 228 219

Cheltuieli (fără taxa poştală), mii lei 140,0 32,8 29,7

Beneficiari de compensarea anuală a cheltuielilor pentru deservirea cu transport (221,4 lei), pers. 1661 1358 985

Cheltuieli (fără taxa poştală), mii lei 260,1 243,0 220,3

Tabelul 1�. Dinamica beneficiarilor de compensaţii pentru deservirea cu transport

Sursa: MPSFC


��

Călătoria cu transportul feroviar sau auto de pasageri în cadrul statelor membre ale C .S .I . Conform legislaţiei în vigoare, invalizii de război, cetăţeni ai Republicii Moldova, beneficiază de facilităţi la călătorie în transportul feroviar sau auto de pasageri în cadrul statelor membre ale C.S.I. Astfel, ei au dreptul la o călătorie (tur-retur) pe an gratuită cu transportul feroviar sau auto de pasageri în cadrul statelor membre ale C.S.I. De acest drept beneficiază şi însoţitorul invalidului de război de gradul I. Conform datelor statistice în anul 2005 au fost distribuite invalizilor la solicitarea lor 612 tichete de călătorie. Costul de achitare a acestor tichete a fost de 91,9 mii lei.

Ajutoare materiale. Persoanele invalide beneficiază şi de ajutoare materiale periodice din fondul republican şi fondurile locale de susţinere socială a populaţiei. Acest fonduri de suport a populaţiei au fost create în anul 2000 prin intermediul Legii Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr. 827-XIV din 18 februarie 2000.

Obiectivul de bază al fondurilor este de a acorda ajutor financiar persoanelor socialmente - vulnerabile, afectate de sărăcie sau aflate în condiţii deosebit de dificile pe motiv de boală. Ajutorul financiar unic pe perioada anului in curs se acordă la locul de reşedinţă a solicitantului în baza modalităţii şi actelor stabilite de Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1083 din 26 octombrie 2000 „Privind punerea în aplicare a Legii Fondului republican şi

a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei”. Sursele principale de completare a mijloacelor Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei sint plăţile suplimentare obligatorii încasate de la beneficiarii serviciilor telefoniei mobile şi înmatriculării automobilelor, alocările din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, transferurile de la casele de schimb valutar şi sponsorizările agenţilor economici.

Analiza mijloacelor fondurilor de susţinere socială a populaţiei pentru anii 2001-2005 denotă o creştere continuă a mijloacelor băneşti acumulate. Astfel, dacă în anul 2001 acumulările fondurilor constituiau 16307,4 mii lei, în anul 2003 – 33655,1 mii lei, atunci în anul 2005 aceste acumulări erau în valoare de 63685,5 mii lei (Raportul social anual pentru 2005)

Mijloacele sus-numite, în majoritatea lor, au fost utilizate pentru acordarea ajutoarelor materiale persoanelor socialmente – vulnerabile, inclusiv invalizilor. ÎnÎnn conformitate cu Raportul Social anual 2005, în anul 2005 au fost acordate în total 254212 ajutoare materiale (în 2004 – 271976), dintre care 93653 (în 2004 – 103199), sau circa 36% - invalizilor

Suma acordată invalizilor din fondurile de susţinere a populaţiei în anul 2005 constituie 17570 mii lei sau cu 4219,1 mii lei mai mult decît în anul 2004. Cuantumul mediu al ajutoarelor acordate în anul 2005 constituie 203,5 lei sau cu 33% mai mare decît în anul 2004 şi practic de 3 ori mai mare decît în anul 2002.


�0

Mijloacele distribuite au fost utilizate preponderent la satisfacerea solicitărilor în procurarea produselor alimentare şi mărfurilor de strictă necesitate (63%), la întremarea sănătăţii (36%), în alte scopuri (1%).

Concluzii .

În rezultatul analizei prestaţiilor băneşti, ajutoarelor materiale şi compensaţiilor orientate spre susţinerea persoanelor invalide aflate în situaţii dificile putem menţiona următoarele:

Prestaţiile băneşti ocupă un loc foarte important în sistemul de asistenţă socială a invalizilor din Republica Moldova. Numărul de beneficiari de prestaţii băneşti şi mărimea prestaţiilor băneşti alocate din bugetul de stat au sporit considerabil în ultimii cinci ani.

Deşi obiectivul de bază al asistenţei sociale este de a acorda suport temporar persoanelor aflate în situaţie dificilă, la acordarea prestaţiilor băneşti nu se ţine cont de veniturtile familiilor care beneficiază de prestaţii băneşti. Prestaţiile băneşti se acordă în baza principiului categorial. În rezultatÎn rezultat de suport financiar beneficiază nu întotdeauna cele mai sărace familii sau persoane. Acest fapt contribuieAcest fapt contribuie la reducerea efectului prestaţiilor băneşti asupra grupurilor vulnerabile.

În ţară nu există o evidenţă strictă a beneficiarilor de prestaţii sociale şi este foarte dificil de a determina de cîte prestaţii beneficiază o persoană sau o familie şi în ce mărime. Evidenţa beneficiarilor de prestaţii se ţine separat pe programe şi

uneori o persoană poate beneficia de prestaţii din diferite programe. Or, mai mulţi membri ai familiei pot benefica în acelaşi timp de prestaţii sau alocaţii sociale.

Alocarea prestaţilor pe categorii de persoane duce totodată şi la limitarea accesului persoanelor cu adevărat în dificultate la suport din partea statului, şi deci la mărirea gradului de sărăcie şi la excluderea lor socială.

Cuantumul prestaţiilor sociale este foarte redus şi practic nu soluţionează problemele beneficiarilor.

În aceste condiţii revederea principiului de acces în sistemul de asistenţă socială şi de acordare a prestaţiilor băneşti continuă a fi una din problemele de bază care necesită soluţionare. În acest scop este necesară unificarea treptata a tuturor programelor de asistenta sociala şi alocarea suportului în baza unui singur criteriu - venitul global al familiei.

Este de menţionat că Guvernul Republicii Moldova a făcut deja primii paşi în această direcţie prin adoptarea a două Hotărîri: nr. 1117 din 27.10.2005 ,,Cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială” şi nr. 1119 din 27.10.2005 ,,Cu privire la implementarea Proiectului-pilot privind testarea mecanismului de prestare a compensaţiilor nominative”. În conformitate cu aceste Hotărîri, după cum am menţionat şi în capitolele precedente, a fost iniţiat un proiect pilot care a testat pe parcursul anului 2006 posibila


�1

acordare a compensaţiilor nominative în funcţie de venitul global, raportat la o familie/persoană. După analizaDupă analiza rezultatelor proiectului pilot, acest mecanism nou de alocare a prestaţiilor bîneşti va fi implementat în toată ţara.

În conformitate cu noul mecanism propus, la evaluarea venitului globala evaluarea venitului global al familiei se va tine cont de urmatorii factori: posedarea terenurilor agricole, automobilului, spatiului locativ ; procurarea imobilului; marimea spatiuluimarimea spatiului locativ si numarul de odai ; utilizareautilizarea serviciilor comunale; activitateactivitatea de antreprenoriat si dispunerea de intreprindere proprie ; studii superioare in baza de contract s.a. Pentru simplificarea procedurii de depunere a cererii pentru primirea prestatiei se va utiliza Cererea Unica de Protectie Sociala (CUPS).

2.2.2. Servicii sociale pentru persoane cu disabilităţi

Serviciile sociale reprezintă o parte componentă a asistenţei sociale şi sunt orientate la rîndul lor spre susţinerea temporară a persoanelor în dificultate. Prin susţinere temporară noi subînţelegem ocrotirea, îngrijirea şi recuperarea persoanei date în vederea integrării ei ulterioare în societate.

Cu referinţă la persoanele cu disabilităţi în literatura de specialitate se menţionează importanţa prioritară a serviciilor sociale comparativ cu prestaţiile băneşti, din considerentul că accentul în cazul dat este pus pe reabilitarea fizică şi psihologică a persoanelor date şi crearea

condiţilor necesare pentru integrarea lor profesională, socială, comunitară .

Serviciile sociale pentru persoanele cu disabilităţi în Republica Moldova pot fi clasificate în funcţie de caracterul lor, de statut, de tipul de plasament.

În funcţie de caracterul lor serviciile sociale se împart în: a) servicii de prevenire a situaţiei de risc şi b) servicii de intervenţie în cadrul unei situaţii de risc.

În funcţie de statutul lor, serviciile sociale pentru persoanele cu disabilităţi pot fi clasificate în: a) servicii sociale de stat; b) servicii sociale ale administraţiei publice locale; c) servicii sociale ale organizaţiilor nonguvernamentale.

Serviciile sociale de stat sunt serviciile susţinute din bugetul de stat şi anume: instituţiile rezidenţiale (aziluri, şcoli auxiliare, case de copii, internate), serviciile de deservire la domiciliu. În ultimii doi ani în rezultatul dezvoltării serviciilor sociale la nivel comunitar, au început să fie susţinute din bugetul de stat şi unele forme noi de asistenţă socială cum ar fi centrele de zi pentru copiii cu disabilităţi.

Serviciile sociale ale administraţiei publice locale sunt serviciile susţinute din bugetul administraţiei publice locale şi de către comunitate. Aceste servicii au început să se dezvolte cu circa 5 ani în urmă la iniţiativa comunităţilor cu suportul Fondului de Investiţii Sociale din Moldova. Din considerentul caracterului centralizat al bugetului de stat, majoritatea acestor servicii au fost susţinute iniţial din sursele exctrabugetare ale administraţiei publice


�2

locale. În prezent serviciile în cauză sunt incluse în bugetele locale şi sunt finanţate atît din bugetele locale cît şi din bugetul de stat centralizat.

Serviciile sociale ale organizaţiilor nonguvernamentale sunt serviciile sociale finanţate de către organizaţiile nonguvernamentale din sursele financare obţinute prin intermediul diferitor proiecte.

În funcţie de plasament, serviciile socile mai pot fi divizate în: a) servicii de tip rezidenţial; b) servicii de tip comunitar. Serviciile de tip rezidenţial reprezintă servicii de plasament permanent a persoanelor în dificulate. Un exemplu elocvent în acest sens sunt casele de copii, azilurile, şcolile internat etc. Serviciile de tip comunitar sunt serviciile acordate la nivel de comunitate care poartă un caracter de temporalitate. Persoanele care beneficiază de ele se află în comunitate, locuiesc la ele acasă şi vin în instituţii doar pentru obţinerea serviciilor necesare pentru menţinerea şi recuperarea lor. Exemple de servicii de tip comunitar: centre de zi pentru persoane cu disabilităţi, deservire la domiciliu, cantine de ajutor social etc.

Deşi am încercat să structurăm într-o anumită măsură serviciile sociale pentru persoanele în dificultate, inclusiv invalizi, existente în Republica Moldova, e cazul să menţionăm că în sistemul de asistenţă socială nu există o claritate bine definită în ceia ce priveşte serviciile sociale. În primul rînd, nu există o definire clară ce înseamnă serviciile sociale, care ar

trebui să fie rigorile faţă de dezvoltarea serviciilor sociale, cine este responsabil de dezvoltarea serviciilor sociale în ţară. În al doilea rînd, majoritatea serviciilor de asistenţă socială prestate nu dispun de standarde minime de calitate, fapt ce face imposibilă monitorizarea şi evaluarea lor. Nu există un sistem de acreditare a prestatorilor de servicii şi de monitorizare şi evaluare a calităţii serviciilor prestate. În aceste condiţii tot mai actuală devine problema elaborării şi aprobării unei legi despre serviciile sociale şi prestatorii de servicii.

Reieşind din considerentul că în domeniul serviciilor sociale nu există un sistem de monitorizare şi evaluare este foarte dificil de a efectua o caracterizare a sistemului. Din aceste considerente în raportul nostru de analiză ne vom baza în principiu pe datele obţinute de la Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Rapoartele Sociale Anuale şi unele rapoarte analitice ale Fondului de Investiţii Sociale din Moldova (FISM) şi ale altor organizaţii nonguvernamentale care se ocupă de promovarea serviciilor sociale noi pentru persoanele cu disabilităţi.

2.3.2.1. Serviciile sociale de intervenţie.

După cum am menţionat mai sus, serviciile sociale de intervenţie sunt serviciile prestate persoanelor cu disabilităţi la nivel de întrare în dificulate. Aceste servicii au menirea de a interveni la momentul dificil şi de a acorda un ajutor urgent persoanelor în cauză în vederea soluţionării problemelor lor sociale.


��

Serviciile sociale de intervenţie pentru persoanele cu disabilităţi în Republica Moldova se divizează în: a) Instituţii rezidenţiale pentru persoane cu disabilităţi; b) Aziluri; c) Centre de plasament temporar; d) Servicii la domiciliu

Instituţii rezidenţiale pentru persoane cu disabilităţi. Analiza sistemului de servicii sociale pentru persoanele invalide denotă faptul că în Republica Moldova instituţiile sociale cu caracter rezidenţial continuă să fie cel mai important serviciu de asistenţă socială acordat de către stat acestei categorii de populaţie. Acest fapt se explică în mare parte prin reforma lentă şi dificilă a sistemului de asistenţă socială, dezvoltarea insuficientă a legislaţiei care ţine de serviciile sociale pentru persoanele în dificultate şi dezvoltarea destul de redusă a altor tipuri de servicii sociale pentru invalizi.

În Republica Moldova în anul 2005 instituţiile sociale pentru persoanele cu disabilităţi se aflau la balanţa Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale şi la balanţa Ministerului Educaţiei. La balanţa Ministerului Educaţiei se află instituţiile rezidenţiale pentru copiii cu disabilităţi uşoare şi medii în vîrstă de pînă la 16 ani. La balanţa Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale se află instituţiile rezidenţiale pentru copii şi adulţi cu disabilităţi severe.

Este de menţionat că din cauza acestei divizări a asistenţei sociale între două ministere, pînă în present nu este dusă evidenţa în complex şi nu poate

fi efectuată analiza în complex a sistemului de asistenţă socială, inclusiv a serviciilor de asistenţă socială. Acest fapt pune în prim plan necesitatea unor cercetări aprofundate a serviciilor de asistenţă socială pentru persoanele cu disabilităţi bazate pe indicatori comuni de monitorizare şi evaluare.

Din cauza lipsei datelor necesare pentru analiză, în raportul de faţă ne vom referi la instituţiile sociale care se află la balanţa Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.

În conformitate cu Raportul Social Anual pentru anul 2005, la balanţa Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale (actualul Minister al Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului) se află 8 instituţii rezidenţiale, dintre care 2 sunt pentru copiii cu disabilităţi severe (Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale din or. Hînceşti şi Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale din or. Orhei) şi 6 instituţii sunt pentru persoanele în vîrstă şi bolnavii psihohronici, inclusiv: Internatul psihoneurologic din s. Brînzeni, r-l Edineţ; Internatul psihoneurologic din s. Bădiceni, r-l Soroca; Internatul psihoneurologic din mun.Bălţi; Internatul psihoneurologic din sat.Cocieri, r-l Dubăsari; Azilul republican pentru invalizi şi pensionari din mun.Chişinău; Centrul republican de reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii şi războiului din s. Cocieri, r-l Dubăsari.

În anul 2005 de serviciile acestor instituţii rezidenţiale beneficiau 2828 persoane, 78% dintre care erau invalizi (vezi Anexa 1, tabelul 21). Din 2194 de persoane


��

invalide 640 erau copii cu grad sever de invaliditate şi 1554- bolnavi psiho-cronici. Analiza în dinamică a numărului de beneficiari de instituţii rezidenţiale pentru ultimii 5 ani denotă o sporire a numărului lor. Astfel, dacă în anul 2001, în instituţiile rezidenţiale se aflau 517 copii, atunci în anul 2005 numărul lor a ajuns la 640. În cazul bolnavilor psiho-cronici numărul lor a sporit de la 1444 în anul 2001 la 1554 în anul 2005.

Analiza comparativă a ratei instituţionalizării pentru perioada 2001-2005 denotă un spor de circa 12,9% pentru o perioadă de cinci ani. Comparativ cu anul 2004, rata instituţionalizării în anul 2005 a sporit cu circa 4%. De fapt analiza în dinamică a numărului de beneficiari şi rata instituţionalizării nu sunt indicatori pentru măsurarea necesităţilor de aceste servicii, din considerentul capacităţilor limitate ale acestor instituţii şi accesului limitat al persoanelor cu disabilităţi la alte servicii instituţionale.

Rapoartele de evaluare a acestor servicii rezidenţiale efectuate în ultimii 5 ani denotă că o problemă majoră cu care se confruntă beneficiarii de aceste servicii este calitatea lor redusă. Astfel, misiunea principală a acestor instituţii rezidenţiale continuă să fie prestarea serviciilor de bază: hrană, adăpost, îmbrăcăminte. Serviciile de reabilitare şi recuperare socială, fizică, psihologică practic nu sunt dezvoltate. Deşi sistemul de învăţămînt pregăteşte de mai bine de 10 ani asistenţi social calificaţi, în statele instituţiilor

rezidenţiale practic lipsesc aceste cadre.

Din cauza bugetelor destul de mici, în ultimii 5 ani se observă o reducere a numărului personalului în aceste instituţii. Astfel, în conformitate cu datele Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului numărul personalului angajat în acest instituţii în anul 2005 s-a redus cu 17,8% comparativ cu anul 2005, în timp ce numărul beneficiarilor s-a mărit (vezi Anexa 1, tabelul 22).

În raport numeric, rata beneficiarilor rămîne a fi de două ori mai mare decît cea a angajaţilor. Astfel se resimte o insuficienţă majoră a lucrătorilor medicali, în special a infirmierelor, o infirmieră fiind nevoită să îngrijească cîte 18-20 copii cu disabilităţi mintale severe deseori ţintuiţi la pat. Prin urmare, această situaţiePrin urmare, această situaţie influenţează considerabil asupra calităţii serviciilor oferite.

O altă problemă ce ţine de calitatea serviciilor este perfecţionarea cadrelor din aceste instituţii. În rezultatul discuţiilor cu diferite persoane responsabile din domeniu am constatat că practic nu există un sistem de perfecţionare a cadrelor din instituţiile rezidenţiale. De careva instruiri sporadice a beneficiat personalul din cele două case internat pentru copii cu disablităţi. Aceste instruiri au fost efectuate cu suportul organizaţiilor donatoare internaţionale prin intermediul diferitor proiecte orientate spre îmbunătăţirea calităţii serviciilor din instituţiile rezidenţiale pentru copii. Personalul din alte instituţii rezidenţiale practic nu au beneficiat de


��

nici un fel de instruiri. În acest context ţinem să menţionăm că reforma în domeniul asistenţei sociale, şi mai ales a serviciilor sociale este imposibil de realizat fără prefecţionarea continuă a cadrelor în domeniu.

Aziluri pentru bătrîni. Centre de reabilitare pentru copii şi adulţi în dificulate. În ultimiiÎn ultimii 4 ani, o politică prioritară a Guvernului a devenit dezvoltarea azilurilor pentruilor pentrulor pentru bătrîni şi a centrelor de reabilitare pentru copii şi adulţi în dificultate. Aceste aziluriAceste aziluri şi centre sunt susţinute financiar de către administraţia publică locală de nivelurile unu şi doi şi au menirea de a satisface cererea mare de servicii sociale din partea persoanelor aflate în dificultate. Serviciile de bază prestate de aceste instituţii sunt ca şi în cazul instituţiilor rezidenţiale: adăpost, hrană şi prim ajutor medical.

În anul 2005, în republică funcţionau 42 de servicii sociale destinate persoanelor în etate şi cu disabilităţi, copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate, dintre care: 19 aziluri, 33 centre de reabilitare socio-medicala. De serviciile date au beneficiat circa 2031 persoane în situaţii de risc.

Cu regret, şi în cazul acestor servicii nu există nici un fel de mecanism de monitorizare şi evaluare a lor din partea Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei

şi Copilului, din care considerente sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili tipologia beneficiarilor şi numărul lor (inclusiv persoane invalide), serviciile de care beneficiază, calitatea acestor servicii, personalul care prestează servicii, sursele de finanţare şi bugetele anuale etc.

Servicii de îngrijire la domiciliu. Beneficiari de aceste servicii sunt persoanele în vîrstă şi persoanele invalide care nu au rude apropiate să le îngrijească. Conţinutul acestor servicii constă în acordarea unui ajutor de îngrijire persoanelor inapte să facă acest lucru desinestătător, cum ar fi curăţenia în casă, pregătirea mîncării, procurarea produselor, spălarea hainelor etc.

Serviciile de îngrijire la domiciliu se prestează în baza Regulamentului – tip cu privire la secţiile de ajutor social la domiciliu bătrânilor singuratici şi cetăţenilor inapţi de muncă, nr. 16 aprobat prin ordinul Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale în coordonare cu Ministerul Finanţelor la 22.04. 1994. Până la reforma administrativ - teritorială din 2003, norma de deservire a unui lucrător social a fost, 4-8 pentru persoane în localităţile rurale şi 8-10 persoane în localităţi urbane. În rezultatul reformei administrativ-teritoriale din 2003, conform Hotărîrii Guvernului

Servicii sociale2003 2004 2005 2003 2004 2005

Nr . instituţiilor Nr . beneficiarilor

Aziluri p/persoane în etate şi cu disabilităţi 9 12 19 193 326 408

Centre de reabilitare p/copii şi adulţi în dificultate 17 24 33 630 870 1623

Tabelul 1�. Dinamica serviciilor sociale susţinute din bugetul administraţiei publice locale

Sursa: MPSFC


��

nr. 689 din 10 iunie 2003 „Cu privire la organigrama şi statele de personal ale aparatului preşedintelui raionului, direcţiilor, secţiilor, altor subdiviziuni din subordonarea Consiliului raional”, numărul persoanelor deservite de un lucrător social a crescut pînă la 10-12 persoane în localităţile urbane şi 8-10 persoane în localităţile rurale.

Din tabelul de mai sus observăm că în anul 2005, au beneficiat de servicii de deservire sociala la domiciliu 24446 persoane, dintre care 4572 sau circa 19% sunt persoane invalide. Comparativ cu anul 2001 numărul de persoane luate în deservire a crescut cu 29%. Aceste persoane au fost deservite la domiciliu de 2329 lucrători sociali. Comparativ cu anul 2001 numărul de lucrători sociali a sporit de asemenea cu 29%. Conform analizei cererilor din raioane, încă 8815 persoane îşi aşteaptă rîndul pentru a fi deservite la domiciliu, inclusiv 1131 invalizi . Cu regret sursele financiare pentru aceste servicii sunt foarte limitate şi este dificil de a mări numărul de lucrători sociali.

Cu referinţă la acest tip de servicii sociale de care beneficiază şi persoanele

invalide este cazul să menţionăm că în conformitate cu practicile internaţionale, el necesită o restructurare conceptuală . Astfel, serviciile la domiciliu trebuieAstfel, serviciile la domiciliu trebuie interpretate nu ca un serviciu de asistenţă socială necalificată, ci ca o gamă de servicii şi facilităţi calificate acordate persoanelor dependente, pentru ca acestea să trăiască, pe cît de posibil independent, în propriile familii şi in comunitatea din care fac parte.

Deoarece solicitanţii de deservire la domiciliu au necesităţi atît sociale, cît şi medicale specifice, este necesar de a dezvolta sistemul de îngrijire la domiciliu, prin combinarea acestuia cu servicii medicale. Deci, pentru ca aceste serviciiDeci, pentru ca aceste servicii sociale sa fie calitative şi să satisfacă necesităţile curente ale beneficiarilor, ele trebuie oferite de câtre o echipă multidisciplinară de specialişti.

Este de menţionat că în Republica Moldova deja există primele experienţe pozitive de organizare a serviciilor de îngrijiri la domiciliu prin implicarea sectorului neguvernamental în acordarea pachetului de servicii medico-sociale de către echipa multidisciplinară, mobilizarea comunităţii,

2001 2002 2003 2004 2005

Lucrători sociali angajaţi în serviciul de ajutor social la domiciliu, persoane 1807 2006 2006 2105 2329

Beneficiari, persoane 18915 19951 19951 21390 24446

Corelaţia dintre numărul beneficiarilor şi cel al lucrătorilor sociali (persoane) 10 10 10 10 10

Tabelul 1�. Servicii pentru îngrijirea bătrînilor şi invalizilor la domiciliu

Sursa: MPSFC


��

precum şi a familiei în satisfacerea necesităţilor pacientului în procesul de recuperare şi reintegrare socială. „Caritas Moldova” este prima organizaţie care a obţinut licenţa respectivă şi dreptul de a fi contractat de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină pentru prestarea serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu în cadrul Proiectului „Home Care”. Acest fapt crează condiţii reale de susţinere durabilă a activităţii organizaţiei respective în sporirea accesului populaţiei din teritoriul deservit de ea la îngrijiri medico-sociale la domiciliu.

Totodată serviciile de îngrijire la domiciliu trebuie să nu creeze dependenţă, ci să fie orientate spre dezvoltarea acelor funcţii ale organismului şi acelor abilităţi de viaţă ale beneficiarului care într-un timp cît mai scurt i-ar permite să se descurce în mare parte singur.

Ca şi în cazul serviciilor sociale descrise anterior, ţinem să menţionăm că nici în cazul dat nu dispunem de o analiză cantitativ -calitativă a acestui serviciu în detalii, fapt ce pune în prim plan cercetarea aprofundată a acestor servicii cu analiza eficienţei lor economice şi sociale şi impactului asupra beneficiarilor.

2.3.2.2. Servicii sociale de prevenţie.

Serviciile sociale de pevenţie reprezintă o formă de asistenţă socială care are drept obiectiv acordarea suportului social persoanelor înainte de intrarea lor în dificultate.

În Republica Moldova serviciile sociale de prevenţie pentru persoanele invalide sunt

foarte slab dezvoltate. Astfel, la moment deosebim doar două tipuri de aceste servicii: 1)Centre de zi la nivel comunitar şi 2) Cantine de ajutor social.

Serviciile sociale de prevenţie sunt dezvoltate şi susţinute financiar de către administraţia publică locală de nivelurile unu şi doi.

Centre de zi la nivel comunitar . Centrele de zi la nivel comunitar au drept obiectiv de a asigura îngrijirea şi recuperarea psihologică şi medico-socială a persoanelor cu disablităţi în vederea reabilităţii şi integrării lor în comunitate şi societate.

Centrele de zi pot fi clasificate în funcţie de categoria de beneficiari şi în funcţie de statutul lor. Astfel, în funcţie de beneficiari Centrele de zi pot fi distribuite în: 1) Centre de zi pentru copii şi tineri cu disabilităţi, 2)Centre de zi pentru persoane vîrstnice cu disabilităţi.

În funcţie de statutul lor distingem: 1) Centre de zi la balanţa ONGurilor (locale şi internaţionale), 2) Centre de zi la balanţa APL de nivelurile unu şi doi

Centre de zi pentru copii şi tineri cu disabilităţi . În rezultatul analizei Rapoartelor Sociale Anuale ale MPSFC, precum şi a rapoartelor anuale ale FISM şi altor organizaţii donatoare, am constatat că în Republica Moldova activează în prezent 18 centre de zi pentru copii şi tineri cu deficienţe. Aceste centre au fost dezvoltate cu suportul organizaţiilor donatoare din Republica Moldova şi din alte ţări. Astfel, la deschiderea lor au


�8

contribuit Fundaţia Soros, UNICEF, Caritas Moldova, Every Child, Departamentul de Dezvoltare al Marii Britanii, Agenţia de Dezvoltare a Guvernului Suediei.

Numărul de beneficiari deserviţi de aceste centre este în jur de 700 de persoane. Activităţile de bază ale copiilor în aceste centre sunt următoarele:

Reabilitare medico-socială şi psihologică�

Dezvoltarea abilităţilor de îngrijire� Activităţi de şcolarizare orientate

spre integrarea acestor copii în şcolile obişnuite�

Activităţi de recreare� Activităţi orientate spre incluziunea

acestor copii în comunitate� Alimentaţia şi îngrijirea copiilor� Alte activităţi ce ţin de gama

serviciilor pentru copiii cu deficienţe în funcţie de disabilităţile lor.

Serviciile în centrele date sunt prestate de echipe multidisciplinare care includ pedagogi, psihologi, asistenţi sociali, medici. În cele 18 centre sunt angajate 205,5 persoane, inclusiv personal auxiliar(vezi Anexa 1, tabelul 23)

În funcţie de statutul lor, centrele pentru copii se divizează în felul următor:

11 centre pentru copii cu deficienţe sunt la balanţa administraţiei publice locale de nivelurile nu şi doi,

2 centre – sunt la balanţa Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului,

1 centru – este la balanţa bisericii şi 4 centre – sunt la balanţa

organizaţiilor nonguvernamentale.

Centrele de zi pentru persoane adulte cu disabilităţi . Din analiza rapoartelor menţionate mai sus, putem conchide cî în Republica Moldova în prezent funcţionează 8 centre de zi pentru persoane adulte cu deficienţe mentale (vezi Anexa 1, tabelul 24). În total în aceste centre sunt deservite 2038 de persoane. Numărul de personal este de 80 de persoane. În funcţie de statutul lor, 3 centre sunt la balanţa administraţiei publice locale şi 5 centre la balanţa ONGurilor, fiind susţinute exclusiv din finanţări externe.

Pentru a analiza în detalii activitatea centrelor de zi pentru copii şi adulţi cu deficienţe este necesară o cercetare adiţională cu caracter cantitaiv-calitativă.

Cantinele de ajutor social. Cantinele de Cantinele de ajutor social au fost înfiinţate în rezultatul aprobării Legii privind cantinele de ajutorprivind cantinele de ajutor social din 28 februarie 2003. Cantinele din 28 februarie 2003. Cantinele Cantinele de ajutor social sunt înfiinţate ca persoane juridice prin decizia unităţilor administrative teritoriale şi au drept obiectiv alimentarea persoanelor aflate în dificultate din comunitate , inclusiv: a) persoanele care au atins vârsta deersoanele care au atins vârsta de pensionare (fără domiciliu, fără susţinători legali, fără venituri sau cu venituri mici); b) invalizii; c) copiii până la vârsta de 18 ani (din familiile cu mulţi copii, din cele monoparentale şi din alte familii considerate socialmente vulnerabile). Beneficiarii sunt stabiliţi în rezultatul evaluării situaţiei lor în baza anchetelor sociale. Listele sunt întocmite de către secţiile terizoriale de asistenţă socială şi sunt aprobate de către primari.


��

În conformitate cu regulamentul lor de funcţionare, Cantinele oferă următoareleCantinele oferă următoarele servicii:

pregătirea şi servirea zilnică a unei mese de persoană (de obicei a prînzului)�

transportarea gratuită la domiciliu a hranei pentru persoanele socialmente vulnerabile, care nu se pot deplasa la sediul cantinei�

pregătirea şi distribuirea hranei prin centrele mobile de deservire.

Persoanele defavorizate pot beneficia de serviciile cantinelor de ajutor social pe un termen de cel mult 30 de zile în trimestru, ceea ce permite deservirea unui număr mai mare de persoane socialmente – vulnerabile, care necesită acest gen de servicii.

Cantinele de ajutor social sînt finanţate din mijloacele financiare ale bugetelor locale, din donaţii şi acţiuni de caritate ale organizaţiilor nonguvernamentale. Fondul republican de susţinere socială a populaţiei de asemenea poate aloca mijloace financiare în formă de subvenţii pentru alimentarea a cel puţin 10 beneficiari. Astfel, în anul 2005, de către Fondul republican au fost subvenţionate

37 cantine de ajutor social, în cuantum de 589,1 mii lei.

În anul 2005 pe teritoriul republicii activau 90 de cantine sociale sau de 9 ori maui multe decît în anul 2001. Numărul persoanelor beneficiare de serviciile cantinelor sociale este de 4164 de persoane, sau de aproape 7 ori mai multe decît în anul 2001. Fiecare a cincea persoană a fost deservită la domiciliu cu prînzuri calde. Creşterea numărului de beneficiari se datorează atît majorării nivelului de sărăcie, cît şi evaluării insuficient de calitative a potenţialelor beneficiari. Deseori persoanele sunt incluse în listă fără anchetă socială, doar în baza principiului categorial.

Costul total al acestor servicii a fost în anul 2005 de circa 49968 mii lei sau cu 41% mai mare decît în anul 2003, fapt ce se explică atît prin mărirea numărului de beneficiari, cît şi prin scumpirea produselor alimentare.

Din considerentul că nu se duce practic nici o evidenţă a activităţii cantinelor sociale, a beneficiarilor de serviciile cantinelor sociale, nu au foste efectuate nici un fel de cercetări a impactului

2001 2002 2003 2004 2005

Numărul cantinelor 11 44 54 73 90

Numărul persoanelor beneficiare, pers. 753 2795 3538 4416 41644

Costul, mii lei 5120,4 25155,0 35380,0 44160,0 49968,0

Numărul beneficiarilor solitari, solicitanţi de prînzuri calde la domiciliu, pers. 166 600 938 685 771

Costul, mii lei 0,249 4500,0 9380,0 6850,0 9252,0Sursa: MPSFC

Tabelul 1�. Beneficiarii de serviciile Cantinelor sociale în perioada 2001 – 200�


80

acestor servicii sociale asupra beneficiarilor este foarte complicat sau practic imposibil de a stabili numărul persoanelor invalide care au beneficiat de servicii, tipurile de servicii de care au beneficiat, necesităţile persoanelor invalide în asemenea servicii şi nivelul lor de satisfacere etc.

Concluzii .

În rezultatul analizei serviciilor sociale de care beneficiază persoanele cu disabilităţi putem conchide următoarele:

sistemul de servicii sociale în Republica Moldova este slab dezvoltat şi continuă să fie un sistem centralizat, fapt ce reduce nivelul de participare a autorităţilor publice locale şi comunităţilor la evaluarea şi prioritizarea necesităţilor comunităţilor.

deşi serviciile sociale reprezintă o formă importantă de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi, accesul persoanelor cu disabilităţi la servicii sociale calitative este destul de limitat. Acest fapt se explică atît prin numărul mic al acestor servicii comparativ cu numărul persoanelor invalide în necesitate, cît şi prin calitatea redusă a serviciilor prestate care sunt axate mai mult pe satisfacerea necesităţilor primare ale persoanelor invalide şi mai puţin sau deloc pe recuperare şi reabilitare.

serviciile sociale de intervenţie, în particular instituţiile rezidenţiale, continuă să fie considerate drept cele mai importante forme de servicii sociale, deşi din punct de vedere al costurilor şi calităţii lor ele

nu se consideră cea mai eficientă formă de asistenţă socială.

în ultimii 5 ani în Republica Moldova au început să se dezvolte servicii sociale noi pentru persoanele cu disabilităţi cu suportul diferitor organizaţii donatoare. Aceste serviciiAceste servicii sunt la balanţa administraţilor publice locale sau la balanţa organizaţiilor neguvernamentale. Cu regret pînă în prezent nu există un concept unic al Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului privind conţinutul acestor servicii, standardele acestor servicii, resursele financiare pentru aceste servicii.

În Republică nu există un sistem de monitorizare şi evaluare a calităţii serviciilor sociale prestate, inclusiv pentru persoanele cu disabilităţi, fapt ce face dificil sau practic imposibil de a monitoriza şi a evalua calitatea serviciilor sociale existente.

În domeniul asistenţei sociale a persoanelor invalide în ultimii 10 ani nu au fost efectuate nici un fel de studii şi cercetări, ceia ce are un impact destul de negativ la elaborarea politicilor în domeniu. Astfel, la moment nu sunt cunoscute problemele cu care se confruntă invalizii, necesităţile lor, opiniile lor privind modalităţile de soluţionare a problemelor. În acelaşi context menţionăm şi necesitatea îmbunătăţirii rapoartelor statistice mai ales în domeniul serviciilor sociale. Astfel, în prezent nu există aproape că nici un fel de evidenţă referitor la serviciile sciale de care beneficiază invalizii la nivel de comunitate.


81

În vederea îmbunătăţirii sistemului de servicii sociale pentru persoanele cu disabilităţi considerăm necesare următoarele activităţi:

Evaluarea necesităţilor invalizilor în servicii sociale şi cartografierea serviciilor existente de asistenţă socială în vederea stabilirii direcţiilor prioritare de dezvoltare a serviciilor sociale.

Elaborarea unui mecanism de monitorizare şi evaluare a calităţii serviciilor sociale prestate şi evaluarea calităţii acestor servicii în conformitate cu indicatori unici de evaluare în vederea stabilirii problemelor de bază şi a modalităţilor de soluţionare.

Elaborarea unui program de dezoltare a serviciilor sociale

pentru invalizi în baza studiului necesităţilor lor şi a rezultatelor evaluării calităţii serviciilor sociale existente.

Consolidarea capacităţilor sistemului de asistenţă socială a invalizilor prin dezvoltarea reţelei primare de asistenţi sociali la nivel de primării şi crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare.

Evaluarea necesităţilor de perfecţionare a personalului care activează în domeniul serviciilor sociale pentru persoane cu disabilităţi şi elaborarea unui sistem de perfecţionare continuă a acestor cadre reieşind din practicile internaţionale de asistenţă socială a persoanelor cu disabilităţi.


82

Sistemul de finanţare a protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi este similar sistemului de finanţare a protecţiei sociale în general. Astfel, toate pensiile de asigurare socială şi prestaţiile băneşti ce ţin de asistenţa socială sunt finanţate de la bugetul asigurărilor sociale sau bugetul de stat prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Serviciile de asistenţă socială de tip rezidenţial sunt finanţate din bugetul central de stat.

Serviciile de asistenţă socială de tip comunitar sunt finanţate de la bugetele locale sau din surse extrabugetare şi din donaţii. Ajutoarele materiale sunt finanţate de asemenea din donaţii şi din fondurile locale de susţinere a populaţiei (vezi Anexa 1, tabelul 25).

�.1. Bugetul de asigurări sociale: venituri şi cheltuieli

Bugetul asigurărilor sociale de stat din Republica Moldova este parte componentă a bugetului public naţional, are statut autonom şi este element important al sistemului financiar. BugetulBugetul asigurărilor sociale de stat este elaborat anual de către Guvern şi este aprobat de către Parlament. Casa Naţională de Asigurări Sociale prezintă în fiecare an darea de seamă pe bugetul asigurărilor sociale Parlamentului spre aprobare.

Bugetul asigurărilor sociale este administrat prin şase fonduri cu destinaţie specială::

Fondul de pensii şi indemnizaţii� Fondul de protecţie a familiilor cu copii� Fondul de asigurare împotriva

accidentelor de muncă şi bolilor profesionale�

Fondul de şomaj� Fondul de asigurare socială a

salariaţilor� Cheltuielile de organizare şi

funcţionare a sistemului public de asigurări sociale.

Analiza bugetelor de asigurare socială pentru anii 2001-2005 denotă o creştere a veniturilor de la 1604,3 mil.lei (2001) pînă la 3696,03 mil.lei (2005 ). De rînd cu sporirea veniturilor au crescut şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale. Astfel, dacă în anul 2001 cheltuielile bugetului constituiau 1373,5 mil. Lei, atunci în anul 2005 aceste cheltuieli au constituit 3697,8 mil. Lei ,depăşind veniturile cu 1,8 mil. lei.

Este de menţionat că venitul global al bugetului este format din următoarele capitole:

1. Contribuţiile obligatorii de asigurări sociale��

2. Transferuri de la bugetul de stat��3. Dobînzi de la mijloacele depuse

în băncile comerciale şi în hîrtii de valoare de stat��

4. Alte venituri, inclusiv regrese, penalităţi, amenzi.

CAPIToLUL 3 . Analiza surselor de finanţare a protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi în Republica Moldova


8�

Cu referinţă la contribuţiile obligatorii de asigurări sociale, menţionăm că în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova următoarele categorii de persoane sunt pasibile de asigurarea socială obligatorie

persoanele care lucrează în baza contractelor de muncă individuale�

persoanele care lucrează în funcţii elective�

cetăţenii Republicii Moldova angajaţi prin contract în proiecte, instituţii şi organizaţii internaţionale, indiferent de sursa finanţării activităţii�

persoanele fizice ce îşi organizează activitatea pe cont propriu (cu excepţia pensionarilor, invalizilor)�

persoanele fizice proprietare de terenuri agricole care lucrează terenurile în mod individual, cu excepţia invalizilor şi pensionarilor�

cetăţenii Republicii Moldova angajaţi prin contract în străinătate, dacă acordurile şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd alte condiţii.

În conformitate cu Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2007 nr 405-XYI din 15 decembrie 2006,

angajatorul achită 25% din contribuţia necesară pentru asigurările sociale pentru fiecare angajat. Contribuţia individualăContribuţia individuală a fiecărui angajat în fondul de asigurăriat în fondul de asigurărit în fondul de asigurări sociale este de 4%. Tendinţa statului esteTendinţa statului este de a spori anual contribuţia individuală apersoanelor angajate pentru a mări simţul de responsabilitate personală a angajaţilor.

Nu se plătesc contribuţii de asigurări sociale de stat din ajutoare materiale, diurnele de deplasare, indemnizaţii şi pensii, bursele elevilor, studenţilor şi doctoranzilor, sumele primite de persoane fizice sub formă de granturi, , sumele plătite pentru drepturile de autor etc.

Analiza contribuţiilor de asigurări sociale de stat pentru ultimii cinci ani denotă o sporire considerabilă a lor . Astfel, în anul 2005 contribuţiile de asigurări sociale de stat au constituit 2949,2 mil.lei sau cu 27% mai mult decît în anul 2001. De rînd cu aceasta a sporit şi ponderea contribuţiei de asigurări sociale de stat în structura veniturilor bugetului de asigurări sociale (de la 81% în anul 2001 la 83,6% - în anul 2004). În anul 2005 cu regret se observă o reducere a acestei ponderi pînă la 79,8%.

2001 2002 2003 2004 2005

Excedentul bugetar în anul precedent, mil. lei * 200,8 368,9 587,0 748,1

Venituri (efectiv) mil. lei 1604,3 2015,2 2365,5 2947,9 3696,03

Cheltuieli (de casă), mil. lei 1373,5 1899,6 2173,9 2768,9 3697,8

Excedent (+)/Deficit (-) / mil.lei 230,8 115,6 191,6 179,0 -1,8

Excedent (+)/Deficit (-),% 16,8 6,1 8,8 6,5 0,5

Sursa: CNAS

Tabelul 1�. Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat


8�

O altă sursă de venit a bugetului de asigurări sociale sunt transferurile din partea bugetului de stat. Aceste transferuri includ, în cazul invalizilor alocaţiile pentru invalizii din copilărie, copiii invalizi în vîrstă de pînă la 16 ani, invalizii care nu au stagiul de muncă necesar pentru obţinerea unei pensii de asigurări sociale, invalizii ce obţin pensii conform altor legi (legea militarilor şi legea participanţilor la lichidarea catastrofei de la Cernobîl), compensaţiile nominative, alocaţiile lunare pentru invalizii de război, alocaţiile de îngrijire pentru invalizii de gradul unu, compensaţii pentru transport, benzină etc.

Analiza transferurilor de la bugetul de stat pentru ultimii 5 ani denotă de asemenea a creştere nominală a acestor transferuri şi totodată o sporire a ponderii lor în structura veniturlior bugetului de asigurări sociale. Astfel, din tabelul de mai jos putem observa că transferurile

de la bugetul de stat în anul 2005 au constituit 619,2 mil.lei, majorîndu-se cu 162,9 mil. lei faţă de anul 2004. Creşterea reală a constituit 34,7%. Comparativ cu anul 2001 suma transferurilor de la stat s-a majorat de mai bine de două ori, fapt ce poate fi explicat prin mărirea numărului de beneficiari de alocaţii şi compensaţii şi prin majorarea cuantumului lor.

Din tabelul de mai sus putem observa de asemenea şi o sporire de aproape 12 ori a veniturilor din dobînzi, deşi ponderea acestor venituri în structura bugetului de asigurări sociale este foarte mică şi constituie doar 0,7%.

Cheltuielile bugetului de asigurări sociale de stat acoperă drepturile de la bugetul asigurărilor sociale de stat (fonduri de pensii, fondul de protecţie a familiilor cu copii, fondul de asigurare împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, fondul de indemnizaţii,

Nr . Parametrul/Anul 2001 2002 2003 2004 2005

1 . Veniturile bugetului asigurărilor sociale, inclusiv 1604,3 2015,2 2365,5 2947,9 3696,0

1 .1 Suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat 1299,1 1631,0 1971,7 2464,1 2949,2

ponderea, % 81,0 80,9 83,4 83,6 79,8

1 .2 Transferuri de la bugetul de stat 300,5 371,4 387,3 455,3 618,2

ponderea, % 18,7 18,4 16,4 15,4 19,4

1 .3 Venituri din dobînzi * * 2,6 23,0 25,0

ponderea, % * * 0,1 0,8 0,7

1 .4 Alte venituri (regrese, amenzi, penalităţi) 4,6 12,8 3,9 5,4 4,0

ponderea, % 0,3 0,6 0,2 0,2 0,1

Tabelul 1�. Structura şi sursele de formare a bugetului asigurărilor sociale de stat, mil. lei

Sursa: CNAS


8�

fondul de şomaj, fondul de recuperare a sănătăţii, cheltuieli de organizare şi funcţionare a sistemului public de asigurări sociale) şi drepturile plătite de la bugetul de stat (pensii, alocaţi, indemnizaţii, compensaţii, ajutoare băneşti, servicii bancare şi poştale.

Analiza comparativă a cheltuielilor bugetelor asigurărilor sociale pentru anii 2004-2005 denotă o majorare esenţială a lor pe parcursul ultimului an (cu circa 35%). Cea mai mare parte dinCea mai mare parte din resursele financiare au fost cheltuite pentru Fondul de indemnizaţii şi pensii – circa 85%. Fondul de asigurări sociale a salariaţilor constituie 7,6% din cheltuieli, Fondul de protecţie a familiei -4,2% din totalul de cheltuieli, iar fondul de şomaj şi fondului de asigurări împotriva accidentelor de muncă şi boli profesionale doar 0,8%. Cheltuielile

administrative ajung pînă la 2,8% din totalul de cheltuieli.

Analiza cheltuielilor efectuate din Fondul de pensii şi indemnizaţii denotă că 80,6% (2561178,9 mii lei ) din toate cheltuielile Fondului au fost folosite pentru achitarea pensiilor pentru limită de vîrstă şi invaliditate. 4,3% din suma cheltuielilor au constituit alocaţiile sociale (54038,4 mii lei). Pentru compensaţii nominative s-au cheltuit 221375,4 mii lei, iar pentru compensaţii pentru procurarea biletelor de tratament sanatorial pentru veterani - 16078,4 mii lei.

Cheltuielile Fondului de asigurări sociale ale salariaţilor în anul 2005 au constituit 283398,7 mii lei sau cu 36,7% mai mult comparativ cu anul 2004. Din resursele fondului s-au plătit pentru: indemnizaţii pentru incapacitatea temporară de muncă - 190714,8 mii lei; indemnizaţii

Parametrul/ Anul 2004 20052005 în raport cu anul 2004

Fonduri de asigurări sociale

Efectiv, mii lei

Efectiv, mii lei

mii lei %

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, din care 2768883,0 3697773,5 928890,5 33,5

Fondul de pensii şi indemnizaţii 2338 271 3179903,0 841632,0 36,0

Fondul de protecţie a familiilor cu copii 111370,6 157625,0 46254,4 41,5

Fondul de asigurări sociale ale salariaţilor 207299,4 283398,7 76099,3 36,7

Fondul de asigurare împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale 900,4 1152,9 252,5 28,0

Fondul de şomaj 23143,7 27190,7 4047,0 17,5

Cheltuielile de organizare şi funcţionare a sistemului public de asigurări sociale 87897,7 97012,9 9115,2 10,4

Tabelul 18. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat

Sursa: CNAS


8�

în caz de sarcină şi lăuzie - 43523,6 mii lei; restabilirea prin tratament balneosanatorial a sănătăţii persoanelor asigurate - 30970,9 mii lei.

Cheltuielile Fondului de asigurare împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale au constituit 1152,9 mii lei sau mai mult cu 252,5 mii lei (28,0%) comparativ cu anul precedent.

Cheltuielile de organizare şi funcţionare a sistemului public de asigurări sociale au constituit 97012,9 mii lei, iar în raport cu 2004 s-au majorat cu 10,4% sau 9115,2 mii lei.

Bugetul asigurărilor sociale de stat include şi un fond de rezervă care nu trebuie să depăşească 50% din cheltuielile prevăzute pentru anul fiscal. Fondul de rezervă se foloseşte pentru situaţii excepţionale.

Colectarea contribuţiilor în Bugetul de asigurări sociale de stat este efectuată de către organele fiscale. Casa Naţională de Asigurări Sociale şi oficiile ei duc evidenţa şi asigură păstrarea datelor despre contribuţiile fiecărei persoane asigurate.

�.2. Bugetele locale

După cum am menţionat anterior din bugetele locale sunt susţinute majoritatea serviciilor de asistenţă socială, cum ar fi azilurile, centrele de zi pentru copii, cantinele sociale, etc. Cu regret nu dispunem de date concrete despre sursele financiare cheltuite pe ani pentru aceste servicii, din considerentul că o bună parte din ele sunt finanţate

din surse extrabugetare sau cu suportul donatorilor şi organizaţiilor nonguvernamentale. În acest context, considerăm foarte importantă o cercetare în domeniul serviciilor sociale, inclusiv în vederea determinării surselor financiare şi a cheltuielilor administraţiei publice locale la capitolul servicii sociale. Destul de actuală este crearea unui sistem de monitorizare şi de colectare a datelor despre serviciile sociale la nivel central.

�.�. Fondul republican şi cele locale de susţinere a populaţiei

Din anul 2000 în republică activează Fondul republican de susţinere socială a populaţiei şi 35 de fonduri similare locale.

Sursele principale de completare a mijloacelor Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei sint plăţile suplimentare obligatorii încasate de la beneficiarii serviciilor telefoniei mobile şi înmatriculării automobilelor, alocările din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, transferurile de la casele de schimb valutar şi sponsorizările agenţilor economici. Mijloacele acumulate de aceste fonduri şi cheltuielile efectuate în ultimii ani au fost descrise în paragraful Asigurare socială.

După cum denotă Raportul Social anual 2005, mijloacele distribuite au fostijloacele distribuite au fost utilizate preponderent pentru procurarea produselor alimentare şi a mărfurilor de strictă necesitate, precum şi la întremarea sănătăţii, după cum urmează:


8�

Circa 40% din mijloacele distribuite anual din Fondul republican sunt utilizate de fondurile locale, pentru acordarea unor ajutoare băneşti invalizilor, familiilor nevoiaşe cu anumite ocazii, cum ar fi Ziua Victoriei – 9 mai; Ziua Mondială a Copiilor – 1 iunie; 1 septembrie; Ziua Internaţională a persoanelor în etate – 1 octombrie; Ziua Internaţională a Invalizilor – 3 decembrie.

De asemenea, din mijloacele menţionate au beneficiat de ajutoare materiale familiile eroilor căzuţi şi invalizii în urma conflictului armat din Transnistria şi războiului din Afganistan; participanţii lichidării consecinţelor catastrofei de la Cernobîl, au fost subvenţionate 37 de cantine sociale (589,1 mii lei).

Concluzii.

Analiza surselor financiare pentru protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi a evidenţiat următoarele momente:

Măsurile ce ţin de protecţia socială a persoanelor invalide sunt finanţate din diferite surse financiare. Astfel,

pensiile de invaliditate sunt plătite din bugetul de asigurări sociale prin intermediul CNAS. Pensiile sociale, prestaţile şi alocaţiile sunt finanţate din bugetul de stat prin intermediul CNAS. Serviciile sociale de tip rezidenţial sunt finaţate din bugetul de stat, iar cele de tip comunitar - din bugetele sau sursele extrabugetare ale administraţiei publice locale , proiectele ONGurilor. Nu există un sistem unic de evidenţă a surselor financiare acordate pentru pensii, alocaţii, prestaţii, servicii. Din aceste considerente unele persoane pot beneficia de mai multe tipuri de prestaţii, serviciu, iar altele, care au o necesitate stringentă pot fi excluse din sistemul de asigurare sau asistenţă socială.

O problemă destul de mare este divizarea convenţională a bugetului asigurărilor sociale, fapt ce face dificilă planificarea şi monitorizarea plăţilor pe fiecare tip de prestaţie separat, precum şi crează precedente pentru utilizarea bugetului de asigurăţi sociale în mod netransparent. O modalitate de soluţionare a acestei probleme

Tipul ajutoarelor2003 2004 2005

nr. de ajut.

suma (mii lei)

nr. de ajut.

suma (mii lei)

nr. de ajut.

suma (mii lei)

Pentru procurarea produselor aliment. şi mărfurilor de strictă necesitate 218581 19519,1 216191 27305,5 193935 32531,9

Pentru achitarea parţială a serviciilor medicale, procurarea medicament. şi articolelor protetico-ortopedice

94735 12452,2 53605 13048,5 59131 18388,2

Alte scopuri similare 22203 1459,5 2180 1126,8 1146 834,5

ToTAL: 335519 33430,8 271976 41480,8 254212 51754,6

Tabelul 1�. Tipul ajutoarelor materiale solicitate în anii 2001-200�

Sursa: Raport Social Anual 2005


88

ar fi separarea fondurilor de asugurări sociale în dependenţă de tariful contribuţiilor defalcate pentru diferite riscuri. Separarea mijloacelor fondurilor de asigurări poate fi realizată prin distribuirea procentului din cota de asigurări nemijlocit pe un cont special creat pentru fiecrae risc asigurat.

Nu există un sistem de evidenţă a servciilor sociale şi ajutoarelor financiare prestate din bugetele locale, fapt ce face imposibilă monitorizarea acestor servicii . În acest context, considerăm foarte importantă o cercetare în domeniul serviciilor sociale, inclusiv în vederea determinării surselor financiare şi a cheltuielior administraţiei publice locale la capitolul servicii sociale. Destul de actuală este crearea unui sistem de monitorizare şi de colectare a datelor despre serviciile sociale la nivel central.

Concluzii şi recomandări

Obiectivul de bază al studiului nostru a fost de a analiza sistemul de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi în Republica Moldova în vederea elaborării unor recomandări practice orientate spre perfecţionarea măsurilor de asigurare socială şi asistenţă socială a acestei categorii de persoane defavorizate

În vederea atingerii acestui obiectiv, consultantul a realizat următoarele sarcini :

analiza cadrului legal al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi

cercetarea cadrului instituţional al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi

studierea situaţiei social-demografice a persoanelor invalide în Republica Moldova

analiza sistemulul de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi

studierea surselor financiare ale protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi

În rezultatul analizei aspectelor nominalizate mai sus am constatat următoarele:

Analiza datelor statistice pentru anii 2001-2005 denotă o tendinţă de creştere constantă atît a numărului de invalizi , cît şi a incidenţei primare a invalidităţii. Astfel, dacă în anul 2001 numărul total de persoane invalide era de circa 140,9 mii, atunci în anul 2005 acest număr a sporit pînă la 164,9 mii persoane sau cu circa 24,9 mii persoane. În funcţie de sex, în rîndul invalizilor primari predomină bărbaţii, care alcătuiesc 56% din numărul total de cazuri noi. În funcţie de mediul de reşedinţă, cea mai mare pondere în rîndul invalizilor primari o deţin persoanele din mediul rural – aproximativ 60%. În funcţie de diagnosticul în baza căruia a fost stabilită invaliditatea primară, pe parcursul ultimilor 5 ani predomină bolile aparatului circulator (21,5%), tumorile maligne (16,5%), tulburările mentale sau de comportament (7,7%) şi bolile sistemului osteo-articular (8,5%). În funcţie de vîrstă, în structura invalizilor primari predomină persoanele cu limita de vîrstă 40-59 de ani, care constituie mai bine de două treimi din numărul total de cazuri primare.

În ultimii zece ani statul moldovenesc a acordat şi acordă o atenţie specială


8�

problemelor protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi. În această perioadă de timp au fost elaborate un şir de legi şi hotărîri care au avut obiectivul de a îmbunătăţi calitatea vieţii acestor persoane şi prevăd în acest scop un şir de garanţii sociale şi economice pentru reabilitarea şi integrarea lor în societate. Astfel, legislaţia Republicii Moldova garantează persoanelor cu disabilităţi: dreptul la informaţie, accesul liber la casele de locuit, la clădirile şi spaţiile publice şi de producţie, la folosirea transportului în comun, la mijloacele de telecomunicaţii şi de informare,dreptul la asistenţa medicală calificată, dreptul la educaţie în instituţiile preşcolare şi şcolare de tip general, dreptul la muncă în întreprinderi cu condiţii obişnuite sau secţii specializate, dreptul la asistenţă socială prin intermediul diferitor alocaţii şi servicii sociale

Totodată, studiile sociologice efectuate în ultimii ani, rapoartele de analiză privind respectarea drepturilor omului, rapoartele sociale elaborate de Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Familiei şi Copilului denotă faptul că în domeniul legislaţiei privind protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi există încă un şir de probleme şi lacune care necesită să fie soluţionate. Astfel, o bună parte din legile şi hotărârile adoptate poartă un caracter pur formal deoarece nu au fost elaborate mecanismele pentru implementarea lor şi nici nu sunt susţinute de către resurse financiare suficiente. Legislaţia în domeniu nu este coerentă şi deseori legile se contrazic

unele cu altele. Majoritatea drepturilor persoanelor invalide poartă un caracter declarativ şi nu sunt realizate în practică. Nu există un mecanism de monitorizare a realizării drepturilor persoanelor invalide la educaţie, sănătate fără plată, la informaţie, la cultură, la muncă etc. Persoanele cu disabilităţi continuă să fie excluse din viaţa socială. În majoritatea legilor cu privire la protecţia socială a invalizilor se fac referinţe foarte puţine sau aproape deloc la asociaţiile obşteşti ale invalizilor, la implicarea sectorului privat în rezolvarea problemelor persoanelor cu disabilităţi.

Cadrul instituţional existent al protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi nu asigură o sinergie organizaţională pe verticală şi orizontală. Există discrepanţe destul de mari între rolurile şi responsabilităţile diferitor instituţii responsabile de măsurile de protecţie socială. Acest fapt se datorează în mare parte neconcordanţei dintre diferite legi, regulamente, hotărîri cu privire la responsabilităţile şi rolurile diferitor instituţii din domeniul asigurărilor sociale şi asistenţei sociale. În acest context menţionăm lipsa unei coordonări pe verticală între Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Familiei şi Copilului, secţiile raionale de asistenţă socială şi protecţie a familiei şi autorităţile publice locale. Lipsa unei delimitări clare dintre funcţiile şi responsablităţile acestor instituţii conduce la discrepanţe în procesul de administrare , îngreuează procesul decizional atît în ce priveşte promovarea politicilor, cît şi administrarea


�0

resurselor. O problemă destul de evidentă este şi lipsa secţiilor de asistenţă socială sau măcar a unui specialist în asistenţă socială în primăriile oraşelor şi satelor. Acest fapt conduce la limitarea sau lipsa accesului populaţiei vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu disabilităţi la servicii de asistenţă socială calitativă la locul de trai.

Sistemul de expertiză medicală a vitalităţii şi de stabilire a gradelor de invaliditate se confruntă în ultimii ani cu un şir de probleme destul de serioase, care ţin atît de calitatea expertizării medicale, de gradul de responsabilitate redus al personalului încadrat în diagnosticarea şi stabilirea invalidităţii, cît şi de posibilităţile de reabilitare socio-medicală a invalizilor. Astfel, în Republica Moldova pînă în prezent nu există forme de învăţămînt în domeniul expertizei medicale a vitalităţii şi nici posibilităţi de perfecţionare a cadrelor care activează în domeniul diagnosticării. Calificarea redusă a cadrelor din domeniu poate avea drept rezultat supraevaluarea sau subevaluarea gradului de restricţie a posibilităţilor vitale ale individului fapt ce are consecinţe atît la nivel de individ, cît şi la nivel de societate. Deşi în conformitate cu legislaţia în vigoare, odată cu stabilirea gradului de invaliditate, Comisia de expertiză medicală a vitalităţii trebuie să elaboreze un program individual de reabilitare socială şi medicală pentru fiecare invalid în vederea recuperării funcţiilor sale vitale şi încadrării cît mai rapide în cîmpul de muncă, pînă în prezent în ţară nu există servicii sociale de reabilitare a persoanelor invalide şi

nici legislaţie în domeniu care ar încuraja crearea acestor servicii şi ar motiva persoanele invalide să se includă în procesul de reabilitare

Sistemul de asigurare socială a persoanelor cu disabilităţi este destul de rigid şi nu contribuie la asigurarea minimului de existenţă a persoanelor invalide şi a calităţii vieţii acestui grup. Astfel, o problemă majoră pentru persoanele cu disabilităţi continuă să fie mărimea destul de redusă a pensiei de invaliditate şi indexarea ei. Pensia medie demedie dede invaliditate constituie circa 30 dolari SUA şi nici de cum nu poate asigura unei persoane invalide un trai decent. Mai ales dacă ţinem cont de faptul că persoanele cu disabilităţi au necesităţi mult mai mari în ceia ce priveşte procurarea unor medicamente, procurarea utilajelor şi echipamentului necesar pentru suplinirea unor funcţii vitale, alimentarea specială etc.

Cu toate că în ultimii ani au avut loc schimbări considerabile în cadrul sistemului de asistenţă socială atât la nivel de prestaţii, cît şi la nivel de servicii, acestea, în ansamblul lor, rămîn, în ansamblul lor, rămîn în ansamblul lor, rămîn a fi deocamdată ineficiente. În prezent, sistemul înglobează 15 tipuri de prestaţii băneşti care sunt adresate persoanelor după principiul categorial. Majoritatea acestor prestaţii sînt nesemnificative ca mărime şi sînt prevăzute prin mai multe acte legislative şi normative insuficient corelate între ele. Totodată nu există o evidenţă strictă a beneficiarilor de prestaţii sociale şi este foarte dificil de a determina de cîte prestaţii beneficiază o persoană sau o familie şi în ce mărime.


�1

Evidenţa beneficiarilor de prestaţii se ţine separat pe programe şi uneori o persoană poate beneficia de prestaţii din diferite programe. Or, mai mulţi membri ai familiei pot benefica în acelaşi timp de prestaţii sau alocaţii sociale. Alocarea prestaţilor pe categorii de persoane duce totodată şi la limitarea accesului persoanelor cu adevărat în dificultate la suport din partea statului, şi deci la mărirea gradului de sărăcie şi la excluderea lor socială

Deşi serviciile sociale reprezintă o formă importantă de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi, accesul persoanelor cu disabilităţi la servicii sociale calitative este destul de limitat. Acest fapt se explică atît prin numărul mic al acestor servicii comparativ cu numărul persoanelor invalide în necesitate, cît şi prin calitatea redusă a serviciilor prestate care sunt axate mai mult pe satisfacerea necesităţilor primare ale persoanelor invalide şi mai puţin sau deloc pe recuperare şi reabilitare.

Sistemul de servicii sociale pentru persoane cu disabilităţi în Republica Moldova continuă să fie un sistem centralizat şi să se bazeze mai mult pe serviciile de intervenţie decît pe cele de prevenire, fapt ce reduce nivelul de participare a autorităţilor publice locale şi comunităţilor la evaluarea şi prioritizarea necesităţilor comunităţilor, precum şi dreptul persoanelor cu disabilităţi de a alege serviciile sociale în funcţie de necesităţile lor.

În ultimii 5 ani în Republica Moldova aun ultimii 5 ani în Republica Moldova au început să se dezvolte servicii sociale

noi pentru persoanele cu disabilităţi cu suportul diferitor organizaţii donatoare. Aceste servicii sunt la balanţa administraţilor publice locale sau la balanţa organizaţiilor neguvernamentale. Cu regret pînă în prezent nu există un concept unic al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale privind conţinutul acestor servicii, standardele acestor servicii, resursele financiare pentru aceste servicii.

În ţară nu există un sistem de monitorizare şi evaluare a calităţii serviciilor sociale prestate, inclusiv pentru persoanele cu disabilităţi, fapt ce face dificil sau practic imposibil de a monitoriza şi a evalua calitatea serviciilor sociale existente. În aceast În aceast context menţionăm şi lipsa unui sistem de perfecţionare a persoanelor care prestează servicii sociale pentru persoanele cu disabilităţi, precum şi lipsa mecanismului de licenţiere sau acreditare a prestatorilor de servicii.

În domeniul protecţiei sociale a persoanelor invalide în ultimii 10 ani nu au fost efectuate nici un fel de studii şi cercetări, ceia ce are un impact destul de negativ la elaborarea politicilor în domeniu. Astfel, la moment nu sunt cunoscute problemele cu care se confruntă invalizii, necesităţile lor, opiniile lor privind modalităţile de soluţionare a problemelor. În acelaşi context menţionăm şi necesitatea îmbunătăţirii rapoartelor statistice mai ales în domeniul serviciilor sociale. Astfel, în prezent nu există aproape că nici un fel de evidenţă referitor la serviciile sciale de care beneficiază invalizii la nivel de comunitate.


�2

Cu referinţă la sursele financiare pentru măsurile de protecţie socială a persoanelor vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu disabilităţi, menţionăm că pînă în prezent nu există un sistem unic de evidenţă a surselor financiare acordate pentru pensii, alocaţii, prestaţii, servicii. O problemă destul de mare este divizarea convenţională a bugetului asigurărilor sociale, fapt ce face dificilă planificarea şi monitorizarea plăţilor pe fiecare tip de prestaţie separat, precum şi crează precedente pentru utilizarea bugetului de asigurăţi sociale în mod netransparent. Pînă în prezent nu există un buget separat al asistenţei sociale. Astfel, prestaţiile băneşti, oferite cu titlul de asistenţă socială, sînt preponderent transferuri de la Bugetul de stat, incluse în Bugetul asigurărilor sociale de stat. Această imixtiune reprezintă un impediment în dezvoltarea atât a sistemului de asigurări sociale, cît şi a sistemului asistenţei sociale, care de fapt au funcţii diferite.

Nu există un sistem de evidenţă a servciilor sociale şi ajutoarelor financiare prestate din bugetele locale, fapt ce face imposibilă monitorizarea acestor servicii . În acest context, considerăm foarte importantă o cercetare în domeniul serviciilor sociale, inclusiv în vederea determinării surselor financiare şi a cheltuielior administraţiei publice locale la capitolul servicii sociale. Destul de actuală este crearea unui sistem de monitorizare şi de colectare a datelor

În baza celor menţionate mai sus venim cu următoarele recomandări privind

îmbunătăţirea sistemului de protecţie socială a persoanelor invalide:

În domeniul legislaţiei::1. Revizuirea şi ajustarea cadruluiuluilui

legslativ în domeniul protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi la legislaţia europeană.

2. Elaborarea mecanismelor de implementare a legislaţiei existente pentru persoanele invalide în vederea asigurării drepturilor lor esenţiale la educaţie, muncă, cultură, servicii de infrastructură. În acest scop se propune de a include în Legea privind ocuparea forţei de muncă obligativitatea rezervării locurilor de muncă pentru persoanele cu disabilităţi. Totodată este necesar de a elabora şi propune un mecanism de stimulare a angajatorilor la încadrarea în muncă a persoanelor cu disabilităţi prin acordarea facilităţilor fiscale.

3. Implementarea în practică a Legii Asistenţei sociale- lege cadru, care carecare stă la baza dezvoltării serviciilor de asistenţă socială în Republica Moldova. Aducerea celorlate legi înAducerea celorlate legi în concordanţă cu aceasta.

4. Elaborarea unui sistem de monitorizare a implementării legislaţiei privind protecţia socială a persoanelor invalide. O valoarea deosebită ar avea implicarea nemijlocită a persoanelor cu disabilităţi prin intermediul asociaţiilor lor în procesul de monitorizare a implementării legislaţiei.

5. Aprobarea Legii privind minimul de existenţă, în conformitate cu care statul şi-ar asuma responsabilitatea pentru asigurarea unui trai decent păturilor vulnerabile ale populaţiei, inclusiv invalizilor prin compensarea diferenţei dintre minimul de consum şi veniturile cetăţeanului.


��

6. Organizarea unor discuţii publice în vederea revederii şi perfecţionării noului proiect de lege privind protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi şi a familiilor acestora. Implicarea pe larg în procesul de discuţie a persoanelor invalide, asociaţiilor de invalizi, organizaţiilor care apără drepturile persoanelor invalide.

7. Perfectarea şi revizuirea cadrului legal privind persoanele care îngrijesc de invalizi. Şi în primul rînd este vorba de mărirea alocaţiei pentru îngrijire, perfectarea legii nr.1585 cu privire la asigurarea obigatorie de asistenţă medicală, incluzînd în lista persoanelor asigurate de guvern şi persoanele care întreţin invalizi de gradul 1 .

8. În vederea asigurării accesului persoanelor cu disabilităţi la informaţie, şi mai ales la informaţia cu caracter juridic, considerăm importantă publicarea unui Îndrumar în domeniul legislaţiei pentru persoanele cu disabilităţi. Acest Îndrumar ar contribui la mărirea nivelului de cunoştinţe a persoanelor cu disabilităţi despre drepturile şi responsabilităţile sale.

9. Dezvoltarea legislaţiei care ar încuraja crearea unui sistem de reabilitare individuală medico-socială a persoanelor cu disabilităţi. Aceste servicii vor contribui la reabilitarea funcţiilor vitale ale invalizilor, depăşirea stării de invaliditate şi reîncadrarea persoanelor cu disabilităţi în societate. ElaborareaElaborarea unor standarde în domeniul reabilitării persoanelor cu disabilităţi

10. Transferarea competenţei din domeniul asistenţei sociale către unităţile administrativ teritoriale de nivelul II în vederea evitării diferitor confuzii ce ţin de rolurile şi

responsablităţile diferitor instituţii din sistemul de protecţie socială.

11. Modificarea Hotărîrii Guvernului nr. 688 din 6 octombrie 2003 cu privire la structura şi statele de personal ale primăriilor satelor (comunelor, oraşelor, municipiilor) în vederea eliminării contradicţilor referitoare la funcţia asistentului social şi asigurării funcţionării eficiente a administraţiei publice locale în domeniul protecţiei sociale.

12. Delimitarea clară prin lege a atribuţiilor secţiilor raionale de asistenţă socială şi protecţie a familiei de cele ale autorităţilor publice locale de nivelul I. Dreptul de decizie, în ceia ce priveşte acordarea asistenţei sociale trebuie să aparţină celor care nemijlocit se confruntă cu problemele în domeniul dat: autorităţile publice locale de primul nivel.

13. Încurajarea prin intermediul legislaţiei a parteneriatului public-privat în domeniul dezvoltării serviciilor sociale pentru persoanele invalide. În acest scop este necesară elaborarea unor mecanisme de stimulare a businessului privat în vederea dezvoltării spiritului filantropic şi imlicării lui active în procesul de organizare a serviciilor sociale pentru aceste categorii de persoane.

În domeniul asigurărilor sociale::1. Elaborarea şi implementarea unui

sistem informaţional de înregistrare şi evidenţă a invalizilor. Acest fapt va permite monitorizarea cazurilor de invaliditate inclusiv pe fiecare localitate separat.

2. Simplificarea formulelor de calculare a pensiilor invalizilor, precum şi a altor categorii de persoane ce beneficiază de sistemul de asigurare socială�

3. Calcularea pensiilor de invaliditate nu în baza stagiului potenţial de cotizare,


��

ci în baza celui realizat pînă la data stabilirii pensiilor�

4. Divizarea fondului Casei Naţionale de Asigurări Sociale în subfonduri şi determinarea procentelor care trebuie transferate în fiecare subfond de către Legea bugetului de asigurări sociale�

5. Promovarea echităţii sociale în domeniul asigurărilor sociale prin stabilirea cuantumului pensiei în baza stagiului de cotizare şi a contribuţiilor individuale�

6. Încurajarea şi susţinerea creării fondurilor nestatale de asigurare, fapt ce va permite cetăţenilor să beneficieze de o pensie suplimentară la bătrîneţe sau în caz de invaliditate�

7. Întroducerea unui tarif obligatoriu mai mare al contribuţiilor de asigurări sociale în cazul unităţilor economice unde sînt condiţii de muncă nocive (foarte nocive) şi grele (foarte grele) în scopul asigurării profesionale obligatorii a angajaţilor pentru motiv de boală sau invaliditate.

În domeniul asistenţei sociale::1. Întroducerea prin Hotărîre de guvern a

unui registru de evidenţă personificată în sistemul de protecţie socială în scopul creării contului unic individual de acordare a prestaţiilor sociale. Acest fapt va contribui la ducerea unei evidenţe clare a compensaţiilor şi alocaţiilor acordate fiecărui individ în parte şi va preveni fenomenul excluderii nejustificate a unor persoane, inclusiv cu disabilităţi în situaţii de dificultate.

2. Unificarea treptată a tuturor prestaţiilor şi alocaţiilor pentru persoanele în dificultate, inclusiv invalizi. Alocarea prestaţiilor şi compensaţilor în baza cererii unice de protecţie socială şi evaluării veniturilor persoanelor în dificultate. În acest scop considerăm

necesară elaborarea unei metodologii şi a unui Regulament de evaluare a veniturilor familiei, fapt ce va permite monitorizarea corectă a nivelului de viaţă a persoanelor vulnerabile şi va sta la baza determinării volumului de asistenţă socială de care au nevoie aceste persoane.

3. Încurajarea administraţiei publice locale în vederea dezvoltării serviciilor sociale pentru persoane cu disabilităţi la nivel de comunităţi. Stabilirea direcţiilor prioritare de dezvoltare a serviciilor sociale în baza cartografierii serviciilor de asistenţă socială existente şi evaluării necesităţilor invalizilor.

4. Dezvoltarea şi implementarea unor standarde unice de calitate pentru diferite tipologii de servicii sociale pentru persoanele cu disabilităţi .

5. Elaborarea şi implementarea unui mecanism de monitorizare şi evaluare periodică a calităţii serviciilor sociale prestate invalizilor în vederea sporirii continue a calităţii serviciilor prestate.

6. Indexarea indemnizaţiilor de invaliditate pentru accidente de muncă sau boli profesionale ţinînd cont de creşterea indicelui preţurilor de consum şi creşterea salariului mediu pe ţară pentru anul precedent..

7. Majorarea alocaţiilor sociale pentru invalizii din copilărie şi copiii invalizi pănă la 16 ani.

8. Majorarea garanţiilor sociale pentru familiile cu copii cu disabilităţi..

9. Consolidarea capacităţilor sistemului de asistenţă socială a invalizilor prin dezvoltarea reţelei primare de asistenţi sociali la nivel de primării şi crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare.

10. Revizuirea principiului de plasament în sistemul instituţional pentru persoanele


��

cu disabilităţi şi promovarea serviciilor sociale de prevenire la nivel de comunitate

11. Mărirea accesului persoanelor cu disabilităţi la educaţie prin crearea unor programe educaţionale cu caracter inclusiv la nivel de şcoli în comunităţi, dezvoltarea unor centre de suport în cadrul universităţilor care să dispună de echipament, literatură şi specialişti instruiţi în domeniul activităţii cu persoanele cu deficienţe, încurajarea admiterii persoanelor cu handicap în instituţiile de învăţămînt prin achitarea contractului la preţ redus, acordarea de credite, admiterea la locuri bugetare, inclusiv prin reîntroducerea unei cote speciale de admitere pentru persoanele cu disabilităţi, creara căilor de acces pentru persoanele cu disabilităţi locomotorii în instituţiile de învăţămînt prin adaptarea blocurilor de studii, căminelor, bibliotecilor.

12. Crearea de condiţii pentru instruirea profesională şi reciclarea persoanelor cu necesităţi speciale în conformitate cu programele individuale de reabilitare. În acest scop este necesar de examinat posibilitatea întroducerii unor noi specialităţi la şcolile profesionale mai solicitate pe piaţa muncii pentru persoanele cu deficienţe de auz şi de văz.

13. Adaptarea edificiilor, blocurilor de studii, mijloacelor de transport public pentru asigurarea acceului persoanelor cu disabilităţi. În acest scop este necesar ca Agenţia pentru Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului să nu permită darea în exploatare a unei clădiri publice pînă nu va fi evaluată corespunderea ei necesităţilor persoanelor cu disabilităţi privind accesibilitatea. Elaborarea standardelor ce urmează să fie respectate pentru asigurarea

accesibilităţii persoanelor cu disabilităţi la instituiile publice blocurile locative şi mijloacele de transport. Procurarea unor mijloace de transport public accesibile persoanelor cu disabilităţi (de exemplu: taxi social).

14. Asigurarea accesului la informaţie a persoanelor cu deficienţe de auz prin traducerea sincronă a emisiunilor informative la TVM în limbajul semnelor

15. Evaluarea periodică a necesităţilor de perfecţionare a personalului care activează în domeniul serviciilor sociale pentru persoane cu disabilităţi şi elaborarea unui sistem de perfecţionare continuă a acestor cadre reieşind din practicile internaţionale de asistenţă socială a persoanelor cu disabilităţi

16. Elaborarea şi promovarea politicilor de stimulare a iniţiativelor societăţii civile în dezvoltarea serviciilor sociale comunitare. Analiza practicilor pozitive de dezvoltare a serviciilor sociale pentru persoane cu disabilităţi în Republica Moldova şi diseminarea lor pe tot teritoriul ţării.

17. Efectuarea unor studii sociologice în vederea determinării problemelor sociale a persoanelor invalide, stablirii nivelului lor de satisfacţie de serviciile prestate şi a necesităţilor în servicii sociale. Rezultatele studiului vor putea fi folosite la elaborarea unor politici sociale în domeniul protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi.

18. Crearea unui Centru ştiinţifico-practicCentru ştiinţifico-practicentru ştiinţifico-practic în domeniul asistenţei sociale, care ar coordona realizarea cercetărilor problemelor existente, inclusiv în domeniul reabilitării şi prevenirii invalidităţii şi ar efectua instruirea specialiştilor în acest domeniu.


��

PARTEA a III-aRECOMANDĂRI ÎN VEDEREA REFORMĂRII

SISTEMULUI DE PROTECŢIE SOCIALĂ A INVALIZILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA


�8

I. Situaţia actuală

În prezent, în Moldova la stabilirea invalidităţii

prevalează, aproape fără excepţii, factorul medical. Stabilirea invalidităţii este puţin legată de pierderea capacităţii de muncă de către persoană şi a veniturilor obţinute prin muncă, însă permite, prin lege, de a obţine pensii de asigurarea socială de stat, precum înlesniri şi servicii sociale. În consecinţă, mijloacele şi măsurile de protecţie socială sunt folosite iraţional. Pensiile şi privilegiile deseori nu sunt acordate persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă şi posibilitatea de a obţine venituri prin muncă, iar alocaţiile destinate reabilitării persoanelor greu bolnave nu sunt întotdeauna suficiente. Procedura existentă de stabilire a invalidităţii împiedică dezvoltarea posibilităţilor de integrare a persoanelor cu disabilităţi, perfecţionarea protecţiei lor sociale, utilizarea mai eficientă a serviciilor sociale, împiedică reabilitarea activă a acestor persoane.

II. Este necesară refor-marea sistemului de stabilire a invalidităţii

şi a măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi

Este necesară pregătirea concepţiei de reformare a modului de stabilire a invalidităţii şi a măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi precum şi a unui plan de acţiuni în vederea implementării acestei reforme. Scopul concepţiei de reformare este de a

schimba modul de stabilire a invalidităţii, creînd condiţii pentru o mai bună şi mai eficientă protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi, avînd ca scop restabilirea capacităţii lor de muncă, independenţei şi integrării lor în societate.

Reforma trebuie să fie îndreptată în următoarele direcţii:

Stabilirea gradului de invaliditate, a nivelului capacităţii de muncă şi a nevoilor speciale (de separat determinarea nivelului de nevoi speciale şi satisfacerea lor, precum şi nivelul capacităţii de muncă),

Acordarea de pensii persoanelor cu disabilităţi (la stabilirea pensiilor se preconizează de a lega acordarea pensiilor de asigurarea socială şi compensaţiilor de asigurarea de la accidente de muncă cu factori ce ţin de nivelul capacităţii de muncă),

Rezolvarea problemelor ce ţin de ocuparea forţei de muncă (la rezolvarea acestor probleme trebuie prevăzută dezvoltarea diverselor forme de ocupare: angajarea la piaţa liberă de muncă, la întreprinderile sociale, prestarea serviciilor de reabilitarea socială),

Înlocuirea privilegiilor cu măsuri de ajutor special (de prevăzut înlocuirea unor privilegii existente în prezent cu diferite măsuri de protecţie socială pentru satisfacerea nevoilor speciale a persoanelor cu disabilităţi care vor ajuta la asigurarea unei protecţii sociale mai eficiente şi a posibilităţilor de integrare socială plenară),

Perfecţionarea sistemului administrativ (instituirea unor structuri şi instituţii responsabile de


��

coordonarea sistemului de integrare socială a persoanelor cu disabilităţi: o subdiviziune specială în Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, un serviciu responsabil de stabilirea invalidităţii, un serviciu responsabil de rezolvarea litigiilor, un serviciu pentru problemele persoanelor cu disabilităţi care va fi format din reprezentanţi ai organizaţii neguvernamentale a persoanelor cu disabilităţi şi instituţiilor de stat).

III. Documente de bază

În procesul de realizare a reformei unul dintre principalele documente trebuie să devină legea „Privind integrarea socială a persoanelor cu disabilităţi” . Scopul acestei legi este de a acorda persoanelor cu disabilităţi şanse şi drepturi egale în societate, stabilind bazele integrării sociale a persoanelor cu disabilităţi care să fie în concordanţă cu principiile Constituţiei Republicii Moldova şi dreptului internaţional.

Această lege trebuie să includă: Definiţii noi legiferate; Principiile, premisele şi condiţiile planificate de integrare socială a persoanelor cu disabilităţi; Descrierea sistemului de integrare socială a persoanelor cu disabilităţi şi sursele pentru finanţarea lui; Stabilirea împuternicirilor şi responsabilităţilor instituţiilor ce realizează integrarea socială a persoanelor cu disabilităţi; Stipularea faptului că persoanelor pînă la 16 sau 18 ani (copiilor) li se stabileşte gradul de

invaliditate (Convenţia internaţională privind protecţia drepturilor copilului stabileşte că copil este persoana pînă la 18 ani); Persoanelor de la 16 sau 18 ani pînă la vîrsta pensionării pentru limita de vîrstă li se stabileşte gradul capacităţii de muncă; Reglementarea modului de acordare a serviciilor de reabilitare profesională, de prevăzut acordarea unor alocaţii pentru reabilitarea profesională; Instituirea unei structuri responsabile pentru stabilirea invalidităţii şi capacităţii de muncă; Sistematizarea modului de satisfacere a nevoilor speciale cu ajutorul măsurilor de ajutor special.

Legea trebuie să reglementeze modul de stabilire a invalidităţii, a pierderii capacităţii de muncă, precum şi stabilirea nevoilor speciale, să stabilească cele mai importante drepturi şi obligaţii ale persoanelor cu disabilităţi, să prevadă principalele direcţii de integrare socială, măsurile pentru realizarea lor, să stabilească instituţiile responsabile pentru integrarea socială a persoanelor cu disabilităţi.

În lege trebuie stabilit faptul că pentru copii cu disabilităţii gradul de invaliditate va fi stabilit pînă la 16 sau 18 ani, cu acordarea dreptului de a primi garanţii sociale pe o durată mai lungă de timp. În afară de aceasta, trebuie prevăzută diferenţierea gradului de invaliditate a copiilor. În funcţie de acest grad va depinde mărimea pensiilor şi altor garanţii sociale şi satisfacerea nevoilor speciale. De asemenea, trebuie prevăzut faptul că pierderea capacităţii de muncă


100

în cazul persoanelor pensionate pentru limita de vîrstă nu va mai fi stabilită (cei pensionaţi în urma vîrstei sunt deja consideraţi inapţi de muncă din cauza vîrstei), vor fi doar compensate nevoile speciale ale persoanei apărute în urma disabilităţii sau bătrîneţii.

În afară de aceasta, în lege trebuie prevăzut:

Gradul de invaliditate a persoanelor în vîrstă de la 16 sau 18 ani, pînă la pensionarea pentru limita de vîrstă, va fi stabilit de una şi aceeaşi instituţie. Acesta poate fi Serviciul pentru stabilirea invalidităţii şi capacităţii de muncă de pe lîngă Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului (în continuare – serviciul). Serviciul este o nouă instituţie ce va fi formată după reorganizarea actualei instituţii care stabileşte invaliditatea.

Persoanelor cu disabilităţi cu vîrsta peste 16 sau 18 ani şi pînă la pensionarea pentru limita de vîrstă le va fi stabilit gradul capacităţii de muncă, adică va fi apreciată capacitatea lor de a-şi realiza competenţele profesionale deprinse anterior sau de a deprinde competenţe profesionale noi, de a executa lucrul care solicită o competenţă profesională redusă.

Instituţia medicală referă persoana care solicită stabilirea gradului capacităţii de muncă, în baza cererii depuse de ea. Persoana este îndreptată la Serviciul respectiv numai după efectuarea tuturor examenele medicale necesare, după stabilirea diagnozei exacte, evaluarea pronosticului bolii.

Evaluarea nivelului capacităţii de muncă nu se limitează doar la criteriile medicale, aprecierea va fi una complexă, adică va fi o apreciere a capacităţii de muncă de bază şi a criteriilor şi condiţiilor profesionale şi funcţionale, ce influenţează capacitatea de muncă. Trebuie prevăzut ca după legalizarea noului sistem de stabilire a capacităţii de muncă, gradul capacităţii de muncă a persoanelor să fie stabilit după ce vor fi utilizate toate posibilităţile de reabilitare medicală, profesională şi de nevoi speciale.

Pentru realizarea acestei legi trebuie prevăzută o perioadă de tranziţie .

Cu această lege vor trebui concordate alte legi şi acte normative, ce reglementează acordarea de pensii şi alocaţii persoanelor cu disabilităţi, de privilegii, de ajutor special (financiar, tehnic şi servicii sociale), încurajarea ocupării (legi ce vor reglementa susţinerea ocupării, înfiinţarea de întreprinderi sociale). În afară de aceasta, este necesar de pregătit acte normative care să reglementeze stabilirea gradului de invaliditate, gradului capacităţii de muncă, nevoilor speciale, acordarea serviciilor de reabilitare profesională.

IV. Aprecierea nivelu-lui invalidităţii la copii

Invaliditatea – înrăutăţirea de durată a stării sănătăţii, reducerea participării la viaţa socială şi a posibilităţilor de a lucra,


101

apărută în urma disfuncţiilor organismului sau pierderii integrităţii corporale şi a factorilor de mediu nefavorabili.

Gradul de invaliditate – gradul stării sănătăţii persoanei, determinat în urma unei examinări complexe, independenţa ei în activitatea cotidiană şi capacitatea de a se dezvolta.

Gradul de invaliditate va fi determinat pentru persoanele pînă la 16 sau 18 ani, în afara persoanelor asigurate (care au fost asigurate) prin asigurare de stat. Invaliditatea poate avea trei grade – greu, mediu, şi uşor. Gradul de invaliditate va fi stabilit după un examen complex a stării sănătăţii, a posibilităţilor de a fi independent în activitatea cotidiană, a posibilităţilor de a se dezvolta, a influenţei factorilor de mediu, altor aspecte importante.

V. Aprecierea gradului capacităţii de muncă

Capacitatea de muncă de bază va fi stabilită în baza documentelor şi concluziilor medicilor care tratează persoana, apreciind doar starea sănătăţii persoanei şi ţinînd cont de toate bolile şi traumele care influenţează capacitatea de muncă a omului şi a disfuncţiilor ce au legătură cu ele. Capacitatea de muncă de bază va fi apreciată în procente, conform nomenclatorului criteriilor pentru determinarea nivelului capacităţii de muncă în care capacitatea de muncă de bază va fi exprimată în procente. Capacitatea de muncă de bază

va fi apreciată de un evaluator cu studii medicale. Ar fi oportun ca aprecierea capacităţii de muncă de bază a persoanei să aibă loc doar conform documentelor medicale, persoana trebuie examinată doar în cazuri excepţionale, în cazurile cînd în documentele medicale există inexactităţi sau neconcordanţe.

Aprecierea factorilor profesionali, funcţionali, etc. ce influenţează gradul capacităţii de muncă a persoanei, va fi efectuată de un evaluator al împrejurărilor de muncă (expert în muncă) care, prin metoda sondajului, va aprecia factorii ce influenţează posibilitatea persoanei să se integreze sau să revină pe piaţa muncii. Posibilităţile persoanei de a efectua un anumit lucru sunt influenţate substanţial de către vîrsta, studiile, calificarea profesională, experienţa şi deprinderile ei, numărul de ore pe care le poate lucra etc. Din aceste considerente, trebuie stabiliţi factorii favorabili, care sunt benefici sau nocivi pentru lucru. Toate aceste condiţii influenţează diferit capacitatea de muncă a unei persoane concrete. Cu scopul de a crea condiţii mai favorabile pentru angajarea şi activitatea persoanelor cu disabilităţi, precum şi pentru asigurarea securităţii lor sociale, capacitatea de muncă de bază este corectată de anumiţi coeficienţi ce depind de condiţiile de muncă.

Divizarea factorilor profesionali, funcţionali, etc. ce influenţează posibilitatea persoanei de a lucra în condiţii favorabile, mediu-favorabile sau nefavorabile, sunt obligatorii pentru


102

a aprecia capacităţile şi posibilităţile persoanei de a-şi executa lucrul conform calificării pe care o are, cu scopul de a determina dacă are nevoie de servicii de reabilitare profesională în urma cărora ar putea să se schimbe nivelul capacităţii sale de muncă.

În timpul procedurii de stabilire a nivelului capacităţii de muncă, înainte de a fi determinat definitiv gradul capacităţii de muncă a persoanei, vor fi evaluate şi se va lua o decizie şi în privinţa serviciilor de reabilitare profesională, ţinîndu-se cont de condiţiile anterioare şi motivarea persoanei pentru reabilitare profesională şi muncă.

Gradul capacităţii de muncă a persoanei va fi determinat pentru o perioadă limitată sau pînă la vîrsta pensionării pentru limita de vîrstă. În cazul în care există pronosticul ca starea sănătăţii persoanei să se schimbe se stabileşte un termen de şase luni sau de unu-doi ani. În cazul în care acest pronostic nu este clar, gradul capacităţii de muncă poate fi stabilit pentru doi-trei ani, însă nu mai mult de şase ani. După expirarea celor şase ani, termenul nu va fi indicat. Termenul gradului capacităţii de muncă a persoanei poate avea şi o altă durată, în funcţie de particularităţile sistemului naţional social şi legislativ. În toate cazurile, gradul capacităţii de muncă nu poate fi stabilit pentru o perioadă mai mare decît perioada în care persoana va atinge vîrsta pensionării pentru limita de vîrstă.

VI. Rezolvarea litigi-ilor

Unul dintre cele mai importante mijloace de protejare a sistemului modern de protecţie socială este dreptul persoanei de a revendica o hotărîre care nu-l satisface. Comisia de litigii de pe lîngă Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului (în continuare Comisia) se constituie ca o instituţie independentă de examinare a plîngerilor privind nivelul capacităţii de muncă şi gradul de invaliditate care asigură un sistem calitativ şi independent de examinate a plîngerilor. Comisia trebuie să fie subordonată Ministerului respectiv.

Trebuie de menţionat că examinarea plîngerilor în interiorul serviciului, iar ulterior în cadrul Comisiei, va apăra drepturile persoanei petiţionare şi-i va permite să beneficieze de avantajele sistemului de reglare a plîngerilor. În Comisie vor activa specialişti, care au studii superioare în domeniul ştiinţelor sociale sau medicale. Ordinea de depunere şi de examinare a plîngerilor va fi stabilit de Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.

VII. Reabilitarea profesională

Trebuie să fie reglementate în lege definirea reabilitării profesionale şi principiile de bază, creînd condiţii pentru formarea sistemului de reabilitare profesională. Legea trebuie să prevadă că:


10�

Reabilitarea profesională este restabilirea sau mărirea capacităţii de muncă, a competenţelor profesionale şi a capacităţii de a participa pe piaţa muncii cu acţiuni educaţionale, sociale, psihologice şi de reabilitare.

Prin acţiunile de reabilitare profesională se urmăreşte scopul de a educa sau de a restabili capacitatea de muncă a persoanelor cu disabilităţi şi de a spori posibilităţile lor de angajare.

În procesul de pregătire a bazei legislative pentru funcţionarea sistemului de reabilitare profesională este necesar de a pregăti şi de a accepta următoarele acte normative:

1. Criteriile în baza cărora va fi stabilită necesitatea de a se folosi de serviciile de reabilitare profesională�

2. Regulile de prestare şi finanţare a serviciilor de reabilitare profesională�

3. Normele pentru instituţiile ce acordă servicii de reabilitare profesională�

4. Forma adeverinţei de reabilitare profesională, normele de eliberare a acestei adeverinţe�

5. Ordinea de stabilire şi de plată a alocaţiei pentru reabilitarea profesională.

Cele mai importante principii de funcţionare a sistemului de reabilitare profesională:

1. Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, în comun cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, poartă răspundere pentru organizarea modului de acordare a serviciilor de reabilitare profesională.

2. Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă organizează şi coordonează acordarea serviciilor de reabilitare profesională.

3. Serviciile de reabilitare profesională sunt prestate de instituţiile ce corespund normelor stabilite pentru acordarea serviciilor de reabilitare profesională: instituţiile din domeniul sănătăţii, ce oferă servicii de reabilitare profesională� centrele de reabilitare profesională� instituţiile de învăţămînt profesional şi alte instituţii.

4. Instituţiile ce oferă servicii de reabilitare profesională care corespund normelor stabilite faţă de instituţiile ce acordă servicii de reabilitare profesională sunt selectate de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă.

5. La programele de reabilitare profesională i-au parte persoanele care, prin actele stabilite de lege, au nevoie de servicii de reabilitare profesională. Nevoia de servicii de reabilitare profesională este stabilită pentru persoanele care s-au adresat la Serviciul de stabilire a invalidităţii şi capacităţii de muncă (în continuare Serviciul) în vederea determinării gradului capacităţii de muncă, sau pentru persoanele pentru care gradul capacităţii de muncă a fost stabilit la solicitarea lor.

6. Nevoia de a beneficia de servicii de reabilitare profesională în conformitate cu criteriile stabilite de Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului este stabilită de Serviciul care eliberează o concluzie despre nevoia de a beneficia de servicii de reabilitare profesională.

7. Cu această concluzie persoana se adresează la Agenţia teritorială


10�

de ocupare a forţei de muncă. Această instituţie elaborează un plan individual de reabilitare profesională a persoanei şi eliberează o îndreptare la instituţia ce acordă servicii de reabilitare profesională. Aici se elaborează un program individual de reabilitare a persoanei şi i se acordă serviciile prevăzute de acest plan.

Programul (ciclul) de reabilitare profesională constă din următoarele servicii:

Evaluarea capacităţilor profesionale�

Orientare profesională şi consultare� Restabilirea capacităţilor

profesionale sau formarea unor noi deprinderi profesionale�

Ajutor la angajare.

La terminarea programului de reabilitare profesională se stabileşte gradul capacităţii de muncă a persoanei.

Acordarea serviciilor de reabilitare profesională poate fi finanţată de la bugetul de stat, din asigurările sociale.

Participanţii la programul de reabilitare profesională pot beneficia de alocaţii pentru reabilitare profesională, din prima zi de program, însă nu mai mult de 180 de zile calendaristice.

VIII. Definirea nevoilor speciale

Concepţia reformării modului de stabilire a invalidităţii şi a măsurilor de protecţie

socială a persoanelor cu disabilităţi prevede, în esenţă, modificarea actualului mod de stabilire a invalidităţii. În ea ar trebui să se acorde atenţie, în primul rînd, evaluării independenţei şi gradului capacităţii de muncă a persoanelor cu disabilităţi şi organizării ajutorului cu scopul unei cît mai mari integrări sociale a acestora.

Pentru realizarea practică a acestor prevederi este necesar de a elabora o metodică de apreciere a nevoilor speciale şi de a prevedea un şir de măsuri de ajutor special necesar pentru satisfacerea acestor nevoi.

Metodica aprecierii nevoilor speciale trebuie să cuprindă cît mai larg toate aspectele vieţii umane în care el are nevoi speciale şi astfel să tragă concluzia că în aceste domenii trebuie să se acorde ajutorul necesar pentru restabilirea independenţei. Capacităţile financiare şi economice reduse limitează, de regulă, satisfacerea acestor nevoi, însă aprecierea trebuie să se producă, indiferent de posibilităţi.

În cazul unor capacităţi financiare şi economice reduse satisfacerea nevoilor speciale este legată de o problemă: la ce nivel trebuie satisfăcute nevoile speciale? Adică ar trebui sau nu măsurile de satisfacere a acestor nevoi să corespundă unei calităţi mai bune, celor mai înalte standarde sau s-ar putea limita la acţiuni mai modeste.

Dacă pentru satisfacerea necesităţilor speciale nu există suficiente resurse,


10�

atunci care necesităţi sunt cele mai importante, prioritare, satisfacerea căror necesităţi poate fi aplanată? Important este de a hotărî dacă urmărim scopul de a face persoana independentă sau dacă tindem doar s-o ajutăm să supravieţuească (existe) în stare de invaliditate. De exemplu, este suficient de a aloca o pensie de invaliditate, privilegii de transport şi să considerăm acestea ca pe o satisfacere a necesităţilor de bază. Sau să urmărim scopul ca persoana cu disabilităţi, mai întîi de toate, să poată şi să dorească să muncească si să se asigure pe sine însăşi? În acest caz trebuie asigurată satisfacerea unui şir întreg de necesităţi: adaptarea mediului înconjurător, asigurarea cu utilaj compensatoriu bun, crearea locurilor de muncă adaptate. Indiscutabil, al doilea caz necesită suplimentar resurse guvernamentale şi lucru organizatoric al administraţiilor raionale.

În acest fel, evaluarea sistemică a nevoilor speciale este foarte importantă şi necesară în formarea politicii sociale de stat şi în implementarea acţiunilor concrete ale acestei politici la nivel de administraţii raionale.

Legislaţia trebuie să prevadă următoarele noţiuni:

Nevoie specială – nevoia de a primi ajutor special care apare în urma unor disfuncţii de sănătate înnăscute sau ca urmare a unor boli (deficienţe sau pierderi a capacităţii de muncă) şi condiţii nocive de mediu.

Mijloace de acordare a ajutorului special – mijloacele destinate satisfacerii nevoilor speciale care au drept scop asigurarea şanselor egale pentru persoanele ce le primesc în vederea unei integrări sociale şi profesionale plenare în societate.

Trebuie stabilit prin lege, că nevoile speciale sunt determinate şi satisfăcute, indiferent de vîrstă, nivel de invaliditate sau capacitate de muncă, în scopul de a asigura drepturi şi posibilităţi egale în toate domeniile vieţii. Nevoile speciale se determină în următoarele domenii de activitate ale persoanelor cu disabilităţi: viaţa cotidiană şi personală, educaţie, activitate profesională, viaţă socială. Nevoile speciale sunt satisfăcute prin mijloace de acordare a ajutorului special: mijloace de ajutor tehnic, mijloace de ajutor financiar şi servicii sociale.

Alocarea mijloacelor de ajutor special este finanţată din contul bugetelor de stat şi a administraţiei raionale, asigurărilor sociale.

Prin acte normative separate sunt aprobate condiţiile şi regulile de determinare a nevoilor speciale şi satisfacerea lor.

IX. Încuraja-rea ocupării persoanelor

cu disabilităţi

1 . Elaborarea unei legi care reglementează încurajarea ocupării, în care să fie prevăzute şi măsuri speciale


10�

de încurajare a ocupării persoanelor cu disabilităţi.

Trebuie prevăzuţi stimulenţi financiari care ar fi atractivi atît pentru persoanele cu disabilităţi, cît şi pentru prestatorii de locuri de muncă. Persoanele cu disabilităţi severe trebuie susţinute pe parcursul întregii activităţi. Prestatorul de locuri de muncă poate primi lunar, pentru timpul lucrat de facto de către fiecare persoană cu disabilităţi angajată, plăţi conform unui plan tarifar minim aprobat de guvern. Persoanele cu disabilităţi moderate pe parcursul unei angajări nelimitate ar primi suport pe un termen de pînă la 12 luni, iar în caz de angajare limitată - pe un termen de pînă la 3 luni. Prestatorul de locuri de muncă ar putea primi lunar pentru fiecare persoană angajată o subvenţie la salariu care nu va depăşi mărimea unui salariu minim lunar aprobat de guvern.

2 . Elaborarea legii «Despre întreprinderile sociale»

Scopul întreprinderilor sociale este antrenarea în cîmpul muncii a persoanelor cu disabilităţi neangajate, a şomerilor de lungă durată, a persoanelor cărora pînă la atingerea vîrstei de pensionare pentru limita de vîrstă le-a rămas 5 ani, a mamei sau tatălui, în cazul în care unul din ei îngrijeşte şi educă un copil pînă la vîrsta de 8 ani, a persoanelor eliberate din detenţie.

La o întreprindere socială lucrătorii care aparţin grupurilor ţintă menţionate mai sus, constituie nu mai mult de 40

procente din numărul mediu anual al angajaţilor, cu condiţia ca la o astfel de întreprindere să lucreze nu mai puţin de 4 persoane din grupurile respective. Respectiv, la o întreprindere socială persoanele cu disabilităţi constituie nu mai puţin de 50 de procente din angajaţi.

Pentru întreprinderile sociale trebuie stabilit un ajutor de stat. Trebuie stabilit şi modul de acordare a ajutorului de stat întreprinderilor, în care vor fi expuse condiţiile generale de obţinere a ajutorului de la stat, adică condiţiile pentru solicitanţi, condiţiile de finanţare, precum şi condiţiile privind mărimea cheltuielilor.

Întreprinderile sociale sau întreprinderile sociale ale persoanelor cu disabilităţi ar putea depune cereri în vederea compensării salariilor, subvenţierii cheltuielilor suplimentare administrative şi de transport, subvenţierii asistentului, subvenţierii înfiinţării locurilor de muncă, subvenţierii instruirii, subvenţierii amenajării mediului ambiant.

X. Pensiile şi alocaşiile pentru persoanele cu disabilităţi

După renunţarea la grupele de invaliditate şi trecerea la stabilirea gradului de incapacitate de muncă trebuie transformat modul de acordare şi calculare a pensiilor, întrucît modul actual se bazează pe grupele de invaliditate. Corelînd actualele grupe de invaliditate cu anumite procente de pierdere a


10�

capacităţii de muncă, acest lucru poate fi făcut fără schimbări radicale a pensiilor în actuala formulă.

Reforma pensiilor (sistemul parametrilor) din Republica Moldova a intrat în vigoare în ianuarie 1999. De aceea, sistemul de pensii prin finanţare curentă (payng) are un caracter tranzitoriu. Pensiile sunt calculate pentru persoane cu stagiu de muncă şi venituri pînă la 1 ianuarie 1999 conform unei formule, iar după 1 ianuarie 1999 conform altei formule. În cazul în care stagiul şi veniturile se extind pe perioada de pînă şi după 1999, se utilizează ambele formule. Ar fi destul de dificil să propunem un al treilea model, de aceea e necesar de identificat o metodă de modificare, concordînd-o la maxim cu formulele în vigoare.

Una dintre aceste schimbări necesare este raportarea tuturor pensiilor de invaliditate (dar şi celor pentru limita de vîrstă) la parametrii generali de calculare.

Conform modului actual de calculare, pensia este stabilită o singură dată, potrivit datelor individuale ale persoanei asigurate, iar apoi se indexează (se aplică aşa-zisul mod «elveţian» de indexare – jumătate din index e al preţurilor, iar altă jumătate a salariilor). În urma unei astfel de abordări, pensiile pot să se separe foarte repede în pensii ale portofoliului «nou» şi pensii ale portofoliului «vechi», în cazul în care creşterea veniturilor va depăşi considerabil creşterea preţurilor. Indexarea pensiei persoanei care s-a pensionat mai devreme ar putea să nu ajungă mărimea pensiei persoanei

care s-a pensionat mai tîrziu, chiar dacă caracteristicile asigurării acestor două persoane sunt identice. Din această cauză, ar fi mai raţional să se acorde, în baza acestor caracteristici, fiecărui dintre pensionari un număr respectiv de «puncte» de pensie şi să se plătească pentru fiecare «punct» o anumită sumă de bani, reieşind din posibilităţi. Principiul cel mai potrivit, utilizat în legislaţia unor ţări, este un «punct» pentru cotizaţia medie anuală de asigurare care ar fi echivalentă cu salariul mediu pe economie. În această situaţie, pensionarii cu acelaşi număr de «puncte» ar primi pensii egale, indiferent cînd au fost stabilite.

În procesul de trecere la determinarea gradului de incapacitate de muncă (în locul grupelor) trebuie prevăzute şi pensiile acordate persoanelor care din diferite motive nu satisfac normele de acordare a pensiilor de asigurări sociale. Aceste pensii se bazează, de regulă, pe aceleaşi criterii, mărimi indexate periodic.

Legile privind pensiile trebuie prezentate într-o redacţie nouă, mai clară, calcularea pensiilor trebuie să fie mai transparentă, întrucît actuala redacţie este greu înţeleasă pînă şi de specialişti, nemaivorbind de omul de rînd care primeşte pensia.

Inconsecvenţa legilor şi formulele contradictorii pot genera situaţii cînd judecătoriile ar putea impune plata pensiilor în asemenea mărimi şi condiţii pe care legislatorii nu intenţionau să le stabilească.


108

Trebuie examinată şi posibilitatea introducerii (sau neintroducerii) în legislaţie, la calcularea pensiilor, a termenelor de îngrijire a copilului, obţinerea compensaţiei în baza asigurării pentru incapacitate de muncă, obţinerea altor compensaţii în baza asigurării. În legătură cu această situaţie apare următoarea problemă: cum să calculezi termenele de obţinere a pensiei pentru invaliditate la acordarea pensiei pentru limita de vîrstă, cînd persoana nu a lucrat (sau a lucrat şi a primit şi pensie).

O problemă specială este asigurarea de accidente la locul de muncă sau de boli profesionale. În cazul unui accident grav la locul de muncă sau în cazul unei boli profesionale persoana poate rămîne invalidă. În acest caz, în multe ţări ea primeşte compensaţii mai mari decît compensaţiile alocate în legătură cu «bolile comune». Astfel, e nevoie de găsit o formulă în care sistemele de pensionare şi asigurare de accidente ar funcţiona concomitent.

Actualul sistem de alocaţii şi privilegii pentru persoanele cu disabilităţi trebuie modificat. În prezent, stabilirea alocaţiilor şi privilegiilor este reglementată de o mulţime de acte normative separate care nu tot timpul sunt concordate între ele. Acest lucru împiedică atît administrarea, cît şi finanţarea acestor alocaţii şi privilegii. În aceste condiţii apare posibilitatea de a dubla şi de a folosi iraţional sursele destinate persoanelor cu disabilităţi.

Sistemul contemporan de pensii şi alocaţii nu poate exista fără o bază de

date calitativă a persoanelor asigurate. Trebuie evaluată situaţia actuală în domeniu şi să se depună eforturi ca în această bază, în sfîrşit, să apară toate datele necesare, inclusiv datele necesare pentru acordarea pensiilor şi alocaţiilor de invaliditate.

XI. Consluzii şi propuneri

1. În prezent, în Republica Moldova la stabilirea invalidităţii prevalează aproape în totalitate factorul medical. Stabilirea invalidităţii este puţin legată de pierderea capacităţii de muncă şi a veniturilor obţinute din muncă, dar oferă dreptul la pensii de asigurări sociale de stat, la privilegii şi servicii sociale.

2. Trebuie reformat sistemul stabilirii invalidităţii şi a acţiunilor de protecţie socială pentru persoanele cu disabilităţi. În acest scop, este necesar de a elabora o concepţie de reformare a definirii invalidităţii şi a măsurilor de protecţie socială pentru persoanele cu disabilităţi, precum şi un plan de executare a acestei reforme.

Reforma trebuie să se deruleze în următoarele direcţii:

Stabilirea gradului de invaliditate, a gradului capacităţii de muncă şi a nevoilor speciale�

Schimbarea modului de acordare a pensiilor şi alocaţiilor�

Rezolvarea problemei ocupării forţei de muncă�


10�

Înlocuirea privilegiilor cu ajutor special�

Perfecţionarea sistemului administrativ.

3. În procesul de realizarea a reformei, unul dintre documentele de bază trebuie să devină legea „Privind integrarea socială a persoanelor cu disabilităţi” . Scopul acestei legi este de a acorda persoanelor cu disabilităţi şanse şi drepturi egale în societate, stabilind bazele integrării sociale a persoanelor cu disabilităţi care să fie în concordanţă cu principiile Constituţiei Republicii Moldova şi dreptului internaţional.

Pentru implementarea acestei legi e nevoie de o perioadă de tranziţie.

4. Trebuie elaborate actele normative care ar reglementa stabilirea gradului de invaliditate, a gradului capacităţii de muncă, a nevoilor speciale.

5. Crearea unui sistem de prestare a serviciilor de reabilitare profesională.

6. Trebuie prevăzute măsuri speciale care ar favoriza ocuparea persoanelor cu disabilităţi.

7. Trebuie reformat sistemul de alocare a pensiilor şi indemnizaţiilor pentru persoanele cu disabilităţi.

8. Trebuie creat un sistem informaţional unic pentru persoanele cu disabilităţi din Republica Moldova.


110

Anexa 1.

ANEXE

Tipul pensieiNumărul invalizilor

2001 2002 2003 2004 2005

Pensii stabilite conform Legii de pensionare 115526 115220 117085 119925 123719

Pensii stabilite conform altor legi (total) 6365 4620 3573 3182 2741

Alocaţii sociale de stat 19040 21534 36035 37235 38431

Total invalizi 140931 141374 156693 160342 164891

Tabelul 1. Numărul total de invalizi beneficiari de pensii

Notă: în numărul total de invalizi beneficiari de alocaţii sunt incluşi şi copiii invalizi de pînă la 16 ani cu diferite grade de severitate

Tipul pensieiNumărul invalizilor

2001 2002 2003 2004 2005

1 . Pensii stabilite conform Legii de pensionare 115526 115220 117085 119925 123719

1.1. Gradul 1 15244 14138 13827 13770 13619

1.2.Gradul 2 86166 82128 82443 84064 86753

1.3. Gradul 3 14116 18954 20815 22091 23347

2 . Pensii stabilite conform altor legi (total) 6365 4620 3573 3182 2741

2.1. Gradul 1 851 649 470 410 358

2.2. Gradul 2 4997 3503 2702 2437 2162

2.3. Gradul 3 517 468 401 335 221

3 . Beneficiari de alocaţii sociale, inclusiv: 19040 21534 36035 37235 38431

3.1. Gradul 1 5347 6028 9638 10263 10785

3.2.Gradul 2 11039 11911 21569 21933 22405

3.3. Gradul 3 2654 3595 4828 5039 5241

Total invalizi 140931 141374 156693 160342 164891

Gradul 1 21442 20815 23935 24443 24762

Gradul 2 102202 97542 106714 108434 111320

Gradul 3 17287 23017 26044 27465 28809

Tabelul 2. Distribuţia persoanelor cu disabilităţi după grad de invaliditate

Notă: în numărul total de invalizi beneficiari de alocaţii sunt incluşi şi copiii invalizi de pînă la 16 ani cu diferite grade de severitat

Sursa: CNAS

Sursa: CNAS


111

Anii 2001 2002 2003 2004 2005

Invalizi total, inclusiv 2113 2099 2103 2129 2125

Gradul 1 370 334 300 299 297

Gradul 2 1729 1717 1761 1792 1783

Gradul 3 14 48 42 38 45

Tabelul �. Distribuţia invalizilor din categoria persoanelor participante la lichidarea avariei de la Cernobîl după grad de invaliditate

Anii 2001 2002 2003 2004 2005

Total invalizi, din care 4252 2521 1470 1053 616

Gradul 1 481 315 170 111 61

Gradul 2 3268 1786 41 645 379

Gradul 3 503 420 359 297 176

Inclusiv invalizi ai războiului al doilea mondial 3096 1821 949 643 337

Gradul 1 385 253 124 78 40

Gradul 2 2352 1251 550 345 172

Gradul 3 359 317 275 220 125

Tabelul �. Distribuţia invalizilor din categoria militarilor în termen după grad de invaliditate

Alocaţii sociale de stat Nr . beneficiarilor (pers .)

2001 2002 2003 2004 2005

Total invalizi beneficiari dealocaţii, dintre care 19040 21534 36035 37235 38431

1 . Copiii invalizi în virstă de pină la 16 ani 11962 12615 13006 12860 12935

cu severitatea I 4200 4495 4618 4864 5023

cu severitatea II 6117 6392 6625 6424 6523

cu severitatea III 1645 1728 1763 1572 1389

2 .Invalizii din copilărie 6015 7546 21080 22212 23112

de gradul I 1010 1368 4757 5109 5436

de gradul II 4147 4625 13810 14176 14382

de gradul III 858 1553 2513 2927 3294

3 . Invalizii, care nu au stagiul necesar de cotizaţie 1063 1373 1949 2163 2384

de gradul I 137 165 263 290 326

de gradul II 775 894 1134 1333 1500

de gradul III 151 314 552 540 558

Tabelul �. Distribuţia invalizilor beneficiari de alocaţii sociale de stat după grad de invaliditate

Sursa: CNAS

Sursa: CNAS

Sursa: CNAS


112

Diagnosticul 2002 2003 2004 2005 2006

Tuberculoza 221 273 372 382 490

Tumori maligne 1482 (12%)

1557 (14%)

2254 (19,5)

2351(17,6%)

226316,5%)

Diabet zaharat 435 472 469 577 627

Tulburări mentale şi de comportament

1287(11%)

1057 (10%)

1019(8,8)

1079 (8,1%)

1049(7,7%)

Boli ale sistemului nervos 1234 1003 996 1204 (9%)

1262(9,2%)

Bolile ochiului şi anexelor sale 667 696 590 823 940

Bolile aparatului circulator 2261 (19%)

2210(20%)

2277 (19,7)

2810(21%)

2943(21,5%)

Bolile aparatului respirator 327 336 361 352 312

Bolile aparatului digestiv 617 794 854 1064 (8%) 948

Bolile sistemului osteo-articular 884 (8%)

892 (8%)

873 (7,5)

1131 (8,5%)

11588,5%

Leziuni traumatice, inclusiv accidente De muncă 650 824 856 865 976

Boli profesionale şi intoxicări 20 12 4 14 9

Alte boli 957 676 593 308 723

total 11042 10802 11524 13377 13700

Inclusiv femei 5046 (46%)

4908(45%)

5299(46%)

6371(47,6%)

600543,6%

Tabelul � Repartizarea invalizilor primari după formele nozologice

2002 2003 2004 2005 2006

Total invalizi primari 11042 /5046

10802 /4908 11524 13377

/637113700 /6005

Pînă la 29 ani / inclusiv femei 1962/818 1271/518 1118 1091/440 1219/492

30-39 ani / inclusiv femei 1315/677 1263/623 1415 1396/680 1467/676

40-49 ani/ inclusiv femei 3295/1771 3427/1695 3627 3887/1904 3575/1674

50-60 ani / inclusiv femei 3856/1700 4213/1892 4861 5752/3347 5869/3163

60 şi mai mult /inclusiv femei 614/80 628/180 503 713 1567

predomina 40-59 ani (65%)

40-59 ani71%

40-59 ani73,6%

40-59 ani72%

40-59 ani69%

Tabelul �. Repartizarea invalizilor primari după vîrstă şi sex

Sursa: CMEV

Sursa: CMEV


11�


2001 2002 2003 2004 2005

1. Pensii, stabilite conform legii de pensionare - total (1.1+1.2.+1.3), din care: 137,35 163,03 209,52 321,72 377,44

1.1 Pentru limită de vîrstă 140,34 166,87 217,98 336,75 397,18

1.2. De invaliditate - total 139,59 163,1 195,2 293,45 337,62

1.3. De urmaş - total, 88,31 107,28 138,96 209,13 241,47

Tabelul 8 Cuantumul mediu al pensiilor stabilite din bugetul asigurărilor sociale pe ani


2001 2002 2003 2004 2005

1 . De invaliditate - total (1+2+3) 139,59 163,1 195,2 293,45 337,62

1 . boală obişnuită - 140,12 163,66 195,83 294,24 338,32

2 accidente de muncă - 125,37 147,2 176,51 269,31 315,33

3 boală profesională - 134,88 182,53 201,91 298,14 331,37

Tabelul �. Cuantumul mediu al pensiei în funcţie de cauza invalidităţii


2001 2002 2003 2004 2005

Invalizi boală obişnuită - total, din care: 140,12 163,66 195,83 294,24 338,32

gradul I 170 197,08 237,61 360,09 417,47

gradul II 142,27 169,89 204,36 308,69 356,6

gradul III 88,84 107,28 130,06 192,25 217,89

Tabelul 10. Cuantumul mediu al pensiei invalizilor în rezultatul unor boli obişnuite pe grade de invaliditate


2001 2002 2003 2004 2005

accidente de muncă - total, din care: 125,37 147,2 176,51 269,31 315,33

gradul I 176,15 204,39 244,2 373,38 437,31

gradul II 148,96 176,3 209,28 317,86 370,56

gradul III 92,58 109,75 131,37 200,2 234,2

Tabelul 11. Cuantumul mediu al pensiei invalizilor lor în rezultatul accidentelor de muncă

Sursa: CNAS

Sursa: CNAS

Sursa: CNAS

Sursa: CNAS


11�

Tipul pensiei Cuantumul mediu al

2001 2002 2003 2004 2005

De invaliditate - total 139,59 163,1 195,2 293,45 337,62

boală profesională - total, din care: 134,88 182,53 201,91 298,14 331,37

gradul I 200 252,25 299,27 497,7 509,83

gradul II 160,87 271,62 242,18 383,86 409,82

gradul III 50 105,25 141,32 194,07 214,56

Tabelul 12. Cuantumul mediu al pensiei invalizilor în rezultatul unor boli profesionale, lei


2001 2002 2003 2004 2005

Invalizi participanţi la lichidarea de la Cernobîl din care: 580,45 563,98 605,59 742,49 875,64

gradul I 706,41 705,17 769,96 941,75 1108,79

gradul II 555,2 542,55 583,04 715,9 846,42

gradul III 374,35 348,45 377,54 447,42 501,48

Tabelul 1� . Cuantumul mediu al pensiei invalizilor participanţi la Cernobîl


2001 2002 2003 2004 2005

Invalizi participanţi la avaria de la Cernobîl – total din care 501,49 484 518 575,1 635,21

gradul I 667,16 730,33 684,5 1.179,00 1.176,00

gradul II 499,19 484,48 538,1 592,72 670

gradul III 372,76 343,18 374,44 377,18 397,63

Tabelul 1�. Cuantumul mediu al pensiei noi stabilite pentru invalizii participanţi la lichidarea avariei de la Cernobîl

Tabelul 1�. Cuantumul mediu al pensiei noi pentru militari şi invalizi de război

Tipul pensiei Cuantumul mediu al pensiei, lei 2001 2002 2003 2004 2005invalizi militari în termen - total, din care: 69,18 77,11 65,2 93,12 63,2gradul I 0 0 0 111 gradul II 89,75 83,57 67 40 88,5gradul III 48,62 54,5 62,5 - 46,33invalizii războiului al II mondial, total din care 94 90,66 0 - 78,5gradul I 0 0 0 - gradul II 119 97,5 0 - 98gradul III 57 77 0 - 60

Sursa: CNAS

Sursa: CNAS

Sursa: CNAS

Sursa: CNAS


11�

Tabelul 1�. Prestaţii băneşti şi servicii sociale în Republica Moldova

Prestatii banesti Sursa de finantarersa de finantare de finantare

organizatia care decide acordarea indemnizatiei

Numarul beneficiarilor

Suma alocatiilor (mii lei)

Compensatii nominative Bugetul de stat CNAS si CTAS 255841 206.416,6 Alocatii lunare de stat Bugetul de stat CNAS si CTAS 23404 555.81,8 Alocatii nominale de stat pentru merite deosebite fata de stat Bugetul de stat CNAS si CTAS 28932 17.992,5

Compensatii unice „cernobilistilor” Bugetul de stat CNAS si CTAS 948 8.270,1 Ajutoare materiale unice anuale Bugetul de stat CNAS si CTAS 2465 3.925,6 Compensatii banesti in schimbul biletului de tratament Bugetul de stat CNAS si CTAS 3099 6.809,5

Compensatii unice familiilor care si-au pierdut intretinatorul Bugetul de stat CNAS si CTAS 20 227,7

Indemnizatii adresate familiilor cu copii Indemnizatie unica la nasterea copilului

Bugetul de stat , BASS CNAS si CTAS 978/ 19825 6527,2/

3749,3 Indemnizatie de ingrijire a copilului in virsta de pina la 1,5 ani


16265,1 Indemnizatie de ingrijire a copilului de la 1,5 ani pina la 16 ani


2285,2

Compensatii banesti pentru calatorie in transportul public (cu exceptia taximetrului)

Bugetele locale

Sectiile de asistenta sociala si protectie a familiei

142484 187143

Ajutoare materiale din Fondul de sustinere sociala a populatiei

Fonduri extrabugetare


271976 41480,0

Compensatii anuale pentru benzina, reparatii, deservire tehnica a automobilelor si a carucioarelor motorizate si piesele de schimb pentru acestea

Bugetul de stat


1586 287,4

Alocatii pentru ingrijire Bugetul de stat CNAS si CTAS 9005 11772,5 Ajutoare de deces Bugetul de stat CNAS si CTAS - 521,3 Servicii sociale Asistenta sociala acordata batrinilor si invalizilor la domiciliu 19900

Cantine de ajutor social 4925 Prinzuri calde la domiciliu beneficiarilor solitari 918

Centre de reabilitare pentru copii/beneficiari 24 la 915 persla 915 pers 915 perspers

Aziluri pentru persoane in etate/beneficiari 14 la 396 pers.la 396 pers. 396 pers.pers..

Asistenta sociala acordata copiilor aflati in dificultate - -

Sursa: MPSFC


11�

Tabelul 1�. Dinamica alocaţiilor sociale de stat pe anii 2001 – 200�

Alocaţii sociale de stat Total, mii lei (lunar)

2001 2002 2003 2004 2005pentru copiii invalizi în virstă de pină la 16 ani 701,8 746,6 1171,5 1426,1 1612,3

cu severitatea I 272,9 291,9 460,5 594,9 688,0cu severitatea II 338 357,9 561,6 667,8 762,1cu severitatea III 90,9 96,8 149,4 163,4 162,2pentru invalizii din copilărie 322,7 399,3 1736,1 2277,4 2649,8de gradul I 65,6 89,1 455,5 624,8 743,0de gradul II 229,2 259 1155,5 1473,7 1680,5de gradul III 27,9 51,2 125,1 178,9 226,3pentru invalizii 56,6 71,1 96,4 111,3 138,9de gradul I 8,9 10,7 16,6 18,9 23,8de gradul II 42,8 50,1 61,6 74,6 94,4de gradul III 4,9 10,4 18,2 17,8 20,7Total 1081,1 1217 3004 3814,8 4401

Sursa: CNAS şi calcule proprii

Tabelul 18. Dinamica alocaţiilor pentru îngrijire

2003 2004 2005Numărul

pers.Suma totală,mii lei lunar

Numărulpers.

Suma totală,mii lei lunar

Numărul pers.

Suma totală,Mii lei lunar

Beneficiari de pensii socialeAlocaţie pentru îngrijirea copiluluiinvalid de pînă la 16 ani, cu severitatea I

2-

0,1-

--

--

--

--

Alocaţie pentru invalizii din copilărie de gradul I 2 0,1 - - - -

Beneficiari de alocaţie socialăAlocaţie pentru îngrijirea copilului invalid de pînă la 16 ani, cu severitatea I

87314353

872,4434,8

93904640

1146,7567,3

132514806

1713,5587,8

Alocaţie pentru invalizii din copilărie de gradul I 4378 437,6 4738 579,4 5052 617,9

Alocaţie pentru îngrijirea invalizilor de gradul I participanţiila lichidarea avariei de la Cernobîl

- - 12 1,2 22 2,2

Alocaţie pentru îngrijireainvalizilor de gradul I nevăzători - - - - 3371 505,6

Total general 8733 872,5 9390 1146,7 13251 1713,5

Sursa: CNAS


11�

Tabelul 1�. Mărimea şi cheltuielile alocaţiilor de stat lunare, 200�

Numărul beneficiarilor, pers.

Mărimea alocaţiei, lei

Cheltuieli anual, mii lei

efective achitate

alocaţii de stat pentru invalizii de război 5066 19193,4 19345,8

gradul I 603 400 2913,5 2908,5

gradul II 3938 300 14631,1 14772,4

gradul III 525 250 1648,8 1664,9

Sursa: CNAS

Tabelul 20. Numărul invalizilor beneficiari de compensaţii nominative în perioada 200�-200�

Categorii

2003 2004 2005numărul benefi-ciarilor

de com-pensaţii nomi-native

sumele necesare,

mii lei

numărul bene-ficiari

lor, care au primit

sumele achitate,

mii lei

numărul bene-

ficiarilor de com-pensaţii nomi-native

sumele necesare,

mii lei

numărul bene-

ficiarilor, care au primit

sumele achitate,

mii lei

numărul bene-

ficiarilor de

compen-saţii no-minative

sumele necesare,

mii lei

sumele achitate,

mii lei

Total beneficiari de alocaţii ,

inclusiv

245668 193460,2 243824 191998,3 257086 208000,4 254674 206416,8 263589 221375,4 219651

Invalizi 145142 109089,6 143458 107737,8 148217 115655,6 146622 114866,5 157152 127631,6 126484,2

Tabelul 21. Dinamica beneficiarilor din instituţii

Categoriile 2001 2002 2003 2004 2005

Copii cu deficienţe, persoane 517 536 581 610 640

Persoane în etate, persoane 543 632 659 613 634

Bolnavi psihocronici, persoane 1444 1398 1446 1495 1554

În total, nr . de persoane 2504 2566 2686 2718 2828

Creşterea tutelaţilor faţă de anul precedent, % 5,7 2,5 4,7 1,2 4,0

În % din total

Copii cu deficienţe 20,6 20,9 21,6 22,4 22,6

Persoane în etate 21,7 24,6 24,5 22,6 22,4

Bolnavi psihocronici 57,7 54,5 53,9 55,0 55,0

Total 100 100 100 100 100

Sursa: MPSFC

Sursa: CNAS


118

Tabelul 22. Numărul beneficiarilor şi personalului instituţiilor sociale

Tipul instituţiilor sociale

2003 2004 2005

Nr tutelaţilor Personalunităţi

Nr tutelaţilor

Personalunităţi

Nr tutelaţilor

Personalunităţi

Internatul psihoneurologic din s . Brînzeni, r-l Edineţ

267 138,5 292 137 288 155,5

Internatul psihoneurologic din s . Bădiceni, r-l Soroca

438 228 427 218 480 235

Internatul psihoneurologic din mun .Bălţi

549 267,3 549 244,8 582 267,3

Internatul psihoneurologic din sat .Cocieri, r-l Dubăsari

374 161 373 156 363 171

Azilul republican pentru invalizi şi pensionari din mun .Chişinău

222 125 220 115 221 140,5

Centrul republican de reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii şi războiului din s . Cocieri, r-l Dubăsari

255 150 247 146 254 156,5

Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale din or . Hînceşti (fete)

277 135,5 297 127 320 230

Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale din or . orhei (băieţi)

304 222,5 313 199 320 230,5

Total 2686 1427,8 2718 1342,8 2828 1582,3

Sursa: MPSFC


11�

Tabelul 2�. Centre de zi la nivel comunitar pentru copii şi tineri cu disabilităţi

Raionul Denumirea centrului Categoria beneficiari Nr bene-ficiari

Nr peso-nal

Sursa finan-

ţare

Chişinău Centrul de reabilitare Ascode

Copii cu deficienţe de vîrstă fragedă 50 10 ONG

Centrul Atenţie Copii cu necesităţi speciale 20 16 APL

Centrul de resocializare şi reabilitare Casa speranţei Copii cu necesităţi auditive 30 7,5 APL

Centrul de zi şi activităţi Start Tineri deficienţe mentale 25 7 APL

Centrul de zi Speranţa Copii cu deficienţe 29 10 ONG

Anenii Noi,Varniţa Centrul de zi Asclepio Copii cu deficienţe şi din

familii social vulnerabile 75 14 APL

Străşeni,Scoreni Centrul de zi CVIS Copii cu deficienţe şi din

familii social vulnerabile 50 11 APL

Ialoveni, Costeşti Centrul de zi Curaj Copii cu disabilităţi 50 12 APL

Criuleni Centrul de zi Speranţa Copii cu disabilităţi 43 11 MSPS

Bălţi Centrul de zi Somato Persoane cu disabilităţi mentale 30 7 APL

Sîngerei Centru de recuperare Luminiţa Copii cu disabilităţi 25 8 ONG

Sîngerei Centrul de recuperare şi integrare socială Dezdna Copii deficienţe 14 8 ONG

Soroca Centru de zi Icar Copii cu deficienţe 35 9 APL

Ungheni Casa pentru toţi Copii cu deficienţe şi din familii vulnerabile 40 10 APL

ComratCentru de reabilitare a copiilor cu restricţii

funcţionale şi mentale

Copii cu restricţii funcţionale şi mentale 35 14,5 APL

Cahul Centrul de zi pentru copii cu disabilităţi Copii cu disbailităţi 40 17 APL

orhei, Peresecina

Centru de zi pentru copii cu deficienţe fizice Copii cu deficienţe fizice 20 11 Biserica

Taraclia Centrul de zi Plamkci Copii cu deficienţe 120 22,5 MSPS

Total 18 731 205,5Sursa: Raportul Social Anual 2003� 2005


120

Tabelul 2�. Centre de zi la nivel comunitar pentru persoane adulte cu disabilităţi

Raionul Denumirea centrului Categoria beneficiari Nr beneficiari

Nr pesonal

Sursa finanţare

Chişinău Centrul Maica cuvîntului divin

Persoane vîrstnice şi cu disablităţi 15 8 Caritas,

Germania

Bălţi Centrul de reabilitare Respiraţia a doua

Persoane vîrstnice şi cu disabilităţi

1000 persoane an 10 ONG

Centrul de caritate evreiesc Hasad Iacob

Persoane vîrstnice şi cu disabilităţi 500 pe an 18 ONG

Sîngerei, Grigorăuca

Centrul de îngrijire medicală şi socială la domiciliu

Persoane vîrstnice şi cu disabilităţi 41 3 Caritas

Moldova

Glodeni,Stîrcea

Centru medico social pentru persoane vîrstnice şi cu

disabilităţi

Persoane vîrstnice şi cu disabilităţi 420 pe an 3 Caritas

Moldova

orhei, SusleniCentru de plasament

temporar pentru persoane în etate şi cu disbailităţi

Persoane în etate şi cu disabilităţi 7 11 APL

orhei, ZorileCentru de integrare şi

reabilitare pentru persoane în etate şi cu disabilităţi


Rîşcani Centru de reabilitare socio medicală Renaştere


total 8 2038 80

Nr Tipuri de pensii, prestaţii, servicii sociale Sursa de finanţare1. Pensii de invaliditate conform legii generale de pensionare Bugetul asigurăţilor sociale2. Pensii de invaliditate militarilor în termen Bugetul de stat prin CNAS3. Pensii de invaliditate participanţilor la lichidarea avariei de la Cernobîl Bugetul de stat prin CNAS4. Alocaţii sociale persoanelor care nu au atins vîrsta de cotizare Bugetul de stat prin CNAS5 Alocaţii sociale invalizilor din copilărie Bugetul de stat prin CNAS6. Alocaţii copiilor invalizi în vîrstă de pînă la 16 ani Bugetul de stat prin CNAS7. Alocaţii de îngrijire pentru persoanele invalide Bugetul de stat prin CNAS8. Alocaţii lunare de stat invalizilor de război Bugetul de stat prin CNAS9 Compensaţii nominative invalizilor Bugetul de stat prin CNAS

10 Compensaţii pentru benzină, piese de schimb, transport persoanelor invalide Bugetul de stat prin CNAS

11 Compensaţii pentru tichetele în transportul urban şi interurban Bugetele locale12. Instituţii rezidenţiale pentru persoane invalide Bugetul de stat prin MSPS13. Servicii de deservire la domiciliu Bugetul de Stat prin MSPS

14 Cantine sociale Fondul de susţinere a populaţiei, APL, donatori

15. Servicii sociale comunitare APL, ONG16. Aziluri pentru invalizi, servicii de recuperare APL

17.Bilete de tratament balneosanatorial sau compensaţie bănească invalizilor de război din rîndul militarilor în termen şi beneficiarilor de alocaţii de stat

Bugetul de stat prin CNAS

Tabelul 2�. Sursele de finanţare a pensiilor, compensaţiilor, prestaţiilor şi serviciilor sociale pentru persoanele cu disabilităţi

Sursa: Raportul Social Anual 2003� 2005

Sursa: MPSFC

analiza protecţieiold.mmpsf.gov.md/file/rapoarte/raport_dizabilitati_2007... · 2008-02-07 ·...

Documents