CAPITOLUL 1

BAZELE TEORETICO – METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICE ŞI FINANCIARE

1.1. Conţinutul analizei economico – financiare

Mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea o firmă este în

permanentă mişcare, ca urmare a acţiunii factorului timp care produce

modificări semnificative în costul resurselor materiale, umane şi financiare.

Astfel, dinamismul mediului economic în care activează orice firmă îi pune

permanent acesteia problema adaptării la noile condiţii, respectând criteriile

de competitivitate şi eficienţă.

Pentru aceasta este necesar ca managementul firmei să cunoască

situaţia actuală a firmei, să identifice punctele slabe şi punctele forte ale

acesteia. Analiza reprezintă aşadar prima etapă în stabilirea măsurilor

necesare corectării deficienţelor şi accentuării laturilor pozitive ale activităţii

firmei.

Analiza economico – financiară reprezintă un anasamblu de

concepte, tehnici şi instrumente de tratare a informaţiilor cu scopul

diagnosticării stării unei entităţi economice, a aprecierii nivelului calitativ

al performanţelor acesteia în condiţiile existenţei unui mediu concurenţial

dinamic.

Analiza economico-financiară studiază fenomenele economice prin

descompunerea lor în elemente componente, cu scopul identificării cauzelor

1

de ordin primar care le generează, a factorilor care stau la baza formării

acestora.

Diagnosticarea înseamnă identificarea variabilelor cheie ale stării şi

dinamicii fenomenelor, a interacţiunii dintre acestea, cu scopul de a proiecta

măsuri de corecţie a influenţelor negative asupra performanţelor firmei şi de

amplificare a celor favorabile.

1.2. Etapele procesului de analiză economico-financiară

Etapele principale ale procesului metodologic de realizare a analizei

financiare sunt următoarele:

1. Delimitarea obiectivului analizei presupune

constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate. Rezultatele pot fi

consemnate sub forma gradului de realizare a indicatorilor programaţi sau

normaţi. Delimitarea obiectivului se face în timp şi spaţiu, utilizând anumite

metode de evaluare şi calcul.

2. Construirea bazei informaţionale necesare analizei.

Formarea bazei informaţionale reprezintă o etapă de maximă importanţă

deoarece reprezintă punctul de plecare al întregului proces. Sursele

informaţionale sunt multiple şi variate. Ele pot fi localizate atât în cadrul

firmei analizate – date operative, tehnice, financiare, contabile,

organigramă, etc., cât şi în exteriorul său – publicaţii de specialitate, studii şi

analize sectoriale, rapoarte elaborate de organizaţii de ramură, informaţii de

natură statistică.

3. Prelucrarea bazei informaţionale. Necesitatea acestei

etape rezidă atât în asigurarea fiabilităţii datelor şi informaţiilor colectate,

eliminarea neconcordanţelor potenţiale, cât şi asigurarea în timp a

comparabilităţii indicatorilor valorici.

2

4. Analiza situaţiei de fapt, a mecanismului prin care

cauzele interne, şi, respectiv externe influenţează evoluţia fenomenului

analizat. În acest sens analistul financiar dispune de un aparataj

metodologic complex, format din metode, tehnici şi instrumente ştiinţifice.

5. Stabilirea programului de acţiune şi etapizarea

acestuia. Se impune eşalonarea în timp a măsurilor propuse, precum şi

cuantificarea eforturilor financiare necesare adoptării lor şi respectiv a

efectelor scontate (diminuări de costuri şi/sau majorări de venituri sau

încasări).

6. Aplicarea măsurilor propuse.

7. Monitorizarea rezultatelor obţinute şi efectuarea

corecţiilor (actualizărilor). Necesitatea acestei ultime etape este justificată

tocmai de dinamica mediului economic în ansamblu şi de validarea efectelor

estimate iniţial.

1.3. Tipuri de analiză economică

Se deosebesc mai multe tipuri de analize economice, grupate după

diferite criterii:

1.Din punct de vedere al momentului la care se efectuează analiza şi al

momentului desfăşurării fenomenului:

a.Analiza post-factum (analiza activităţii, analiza realizării obiectivelor);

b.Analiza previzională sau analiza prospectivă bazată pe modele de

prognoză.

2.Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al determinărilor

cantitative ale fenomenelor, se disting:

a.Analiza calitativă – presupune abordarea sistemică a fenomenelor,

cercetarea cibernetică, care conduce în final la elaborarea de modele în care

3

sunt surprinse elementele, factorii şi legăturile de interdependenţă ale

fenomenelor;

b.Analiza cantitativă – presupune cercetarea fenomenului prin determinări

numerice exprimate în unităţi concrete de măsură(fizice şi valorice). În

cadrul analizei cantitative se folosesc pe scară largă metodele matematice

moderne.

3.După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:

a.Analiza microeconomică - cercetează fenomenele economice care au loc

la nivelul individului sau unui agent economic. Acest tip de analiză se ocupă

cu studierea rezultatelor obţinute, a factorilor de influenţă şi a rezervelor de

sporire a eficienţei activităţii desfăşurate;

b.Analiza macroeconomică - cercetează fenomenele economice care au loc

la nivelul ramurii, al economiei naţionale sau al economiei mondiale şi

operează cu mărimi agregate (produs intern brut, produs social, venit

naţional, etc.)

4.După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:

a.Analiza statică - studiază fenomenele economice şi legăturile de

condiţionare care determină starea sau nivelul acestora la un moment dat;

b.Analiza dinamică - abordează procesele şi fenomenele economice în

mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă, evidenţiind poziţia pe care o deţin şi

modificările survenite în diferite momente ale evoluţiei lor. Pe baza analizei

dinamice se stabilesc factorii care acţionează asupra schimbării poziţionale a

fenomenelor economice, precum şi tendinţele în evoluţia viitoare.

Analiza statică şi cea dinamică se îmbină în mod reciproc, ceea ce permite

cunoaşterea fenomenelor economice la un moment dat, precum şi evoluţia

lor într-o anumită perioadă de timp.

5.După specificul studierii fenomenelor distingem:

4

a.Analiza economico-statistică – apelează la metodele şi modelele

statistice clasice, dar adaptate la specificul activităţii desfăşurate(indicatorii

medii, relativi, metodele cercetării selective, indicatorii ce caracterizează

seriile cronologice, etc);

b.Analiza economico-financiară – în care se regăsesc corelaţiile în

activitatea economică(de exploatare, financiară şi extraordinară);

c.Analiza financiară – are în vedere fluxurile financiare care se formează la

nivelul unei firme, modul de gestionare a patrimoniului şi de plasare a

capitalului.

6.În funcţie de delimitarea obiectivului analizat, se pot stabili următoarele

tipuri de analiză:

a.Analiza pe ramuri;

b.Analiza pe probleme(cifră de afaceri, rentabilitate, etc).

În procesul de analiză economică este necesară îmbinarea tuturor

tipurilor de analiză, ceea ce permite cunoaşterea temeinică a evoluţiei

fenomenelor economice în timp şi spaţiu, în vederea fundamentării

ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a întregii activităţi economico-

sociale.

1.4. Metode, tehnici şi instrumente utilizate de analiza economico - financiară

Instrumentul operaţional fundamental îl reprezintă un sistem de

indicatori economico-financiari care pot fi grupaţi în:

- indicatori ai resurselor(materiale, financiare, umane);

- indicatori ai consumului de resurse(cheltuieli);

- indicatori de rezultate(efecte);

5

- indicatori de eficienţă(compararea efortului depus cu efectul

obţinut).

În funcţie de cele două laturi fundamentale ale analizei, latura

calitativă şi latura cantitativă, metodele analizei se subdivid astfel:

Metode ale analizei calitative, care vizează esenţa fenomenului,

depistarea legăturilor cauzale;

Metode ale analizei cantitative, ce au ca scop cuantificarea

elementelor sau factorilor ce explică fenomenul.

Metodele şi procedeele analizei calitative sunt:

Diviziunea şi descompunerea rezultatelor;

Gruparea;

Comparaţia rezultatelor.

Metodele şi procedeele analizei cantitative sunt:

metoda substituirilor în lanţ;

metoda balanţieră;

metoda corelaţiei;

metoda ABC;

metoda scorurilor.

6

CAPITOLUL 2

ANALIZA CIFREI DE AFACERI

Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operaţiuni

comerciale efectuate de o firmă, respective vânzarea de mărfuri şi produse

într-o perioadă de timp determinată. În cifra de afaceri nu se includ

veniturile financiare şi veniturile extraordinare.

Potrivit noilor reglementări contabile conforme cu Directivele

europene, cifra de afaceri netă cuprinde sumele rezultate din vânzarea de

produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a

entităţii, după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea

adăugată, precum şi a altor taxe legate direct de cifra de afaceri. Cifra de

afaceri se determină pe baza formularului de sinteză “Contul de Profit şi

Pierdere”.

Nivelul acestui indicator este în măsură să dea o imagine despre

poziţia pe piaţă a firmei respective, despre forţa pe care o reprezintă firma în

sectorul respectiv de activitate.

Trebuie făcută distincţia între cifra de afaceri care reprezintă un

indicator de efect şi profit care este un indicator de eficienţă. Sunt frecvente

cazurile când un volum ridicat de vânzări înregistrat de către o entitate are la

bază costuri foarte mari care duc la un nivel minim de profitabilitate sau

chiar la pierderi din activitatea de exploatare.

Literatura de specialitate, prezintă cifra de afaceri ca fiind:

cifră de afaceri totală, reprezintă încasările totale realizate de o

firmă, în preţuri curente;

7

cifră de afaceri medie, reprezintă cifra de afaceri realizată de o

unitate de produs vândută:

, unde:

CA – cifra de afaceri în preţuri curente

Q – producţia vândută în unităţi fizice

cifră de afaceri marginală, reflectă cifra de afaceri adusă de o

unitate suplimentară de producţie vândută

ΔCA – variaţia cifrei de afaceri

Δ Q– variaţia producţiei

cifră de afaceri critică reprezintă cifra de afaceri care asigură

acoperirea cheltuielilor, astfel încât profitul să fie zero:

, unde:

CF – cheltuieli fixe

RV – marja brută sau rata cheltuielilor variabile , unde:

CV – cheltuieli variabile

Analiza cifrei de afaceri vizează următoarele aspecte:

1.Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri;

2.Analiza factorială a cifrei de afaceri;

3.Reflectarea cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-financiari

ai entităţii.

8

2.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

Analiza cifrei de afaceri a unei firme trebuie să dea răspuns la mai

multe întrebări, cum ar fi:

- Care sunt sursele principale de venituri ale societăţii comerciale?

- Care este evoluţia lor în ultimii ani, şi cât de stabile sunt?

- Care este tendinţa acestor surse în viitorul apropiat?

- Cum sunt determinate veniturile şi care este modul lor de măsurare?

În analiza surselor de venituri este important să se plece de la

caracterizarea întreprinderii în funcţie de modul de operare, respectiv dacă

operează pe o singură piaţă sau pe mai multe, deoarece fiecare piaţă poate

avea o evoluţie proprie, cu influenţe asupra rezultatelor obţinute de firmă.

2.1.1.Analiza dinamicii cifrei de afaceri

Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri se realizează cu ajutorul

indicatorilor statistici ce caracterizează o serie cronologică: indicatori

absoluţi, relativi şi medii.

În condiţiile unei economii de piaţă instabile, pentru o apreciere

reală a rezultatelor entităţii, se impune corectarea indicatorului cifră de

afaceri cu indicele mediu al preţurilor în scopul eliminării efectului inflaţiei,

factor exogen care nu reflectă efortul propiu al entităţii.

Pentru a exemplifica analiza în dinamică a cifrei de afaceri, vom lua

exemplul unei societăţi comerciale din sectorul comerţ, a cărei cifră de

afaceri este analizată pe o perioadă de 9 ani, conform datelor din tabelul 2.1:

9

Dinamica cifrei de afaceri în perioada 2000-2008 Tabel 2.1.

Anul Cifră de afaceri (mii RON)

2000 5402001 6002002 5752003 5202004 4902005 5602006 6202007 6902008 750

1. Indicatorii absoluţi pe care îi vom calcula sunt:

a. Indicatorii de nivel – reprezentaţi chiar de termenii seriei „y t”,

; y1 = 540,……y9 = 750;

b. Modificările absolute:

- cu bază fixă ( ): , unde

- cu bază în lanţ ( ): , unde

Calculele sunt prezentate în tabelul 2.2:

Modificarea absolută a acifrei de afaceri în perioada 2000-2008 Tabel 2.2

Anul Cifră de afaceri (mii RON)

Modificarea absolută t/1

(mii RON)t/t-1

(mii RON)2000 540 - -2001 600 60 602002 575 35 -252003 520 -20 -552004 490 -50 -302005 560 20 702006 620 80 602007 690 150 702008 750 210 60

10

2. Indicatorii relativi (modificările relative) care caracterizează seria

sunt: indicele de dinamică şi ritmul de dinamică .Valorile acestor indicatori

sunt calculate în tabelul 2.3.

a. Indicele de dinamică (de creştere / descreştere) care poate fi:

-cu bază fixă ( ): , unde ;

-cu bază în lanţ ( ): , unde .

b. Ritmul de dinamică (de creştere / descreştere) care poate fi:

- cu bază fixă ( ): sau ;

-cu bază în lanţ( ): sau

.

Valorile acestor indicatori sunt calculate în tabelul 2.3:

Indicatorii relativi ai cifrei de afaceri Tabel 2.3.

Anul Cifră de afaceri

(mii RON)

Indicatorii de dinamică(relativi) ai cifrei de afaceriIt/1 % It/t-1 % Rt/1 % Rt/t-1 %

2000 540 100,00 100,00 - -2001 600 111,11 111,11 11,11 11,112002 575 106,48 95,83 6,48 -4,172003 520 96,29 90,43 -3,71 -9,572004 490 90,74 94,23 -9,26 -5,772005 560 103,70 114,28 3,70 14,282006 620 114,81 110,71 14,81 10,712007 690 127,77 111,29 27,77 11,292008 750 138,88 108,69 38,88 8,69

3. Indicatorii medii pe care îi vom calcula sunt:

11

a.Nivelul mediu: seria prezentată fiind o serie de intervale, nivelul

mediu se calculează cu ajutorul mediei aritmetice, astfel:

mii RON; deci cifra de afaceri medie anuală a

fost de 593,88 mii RON.

b.Modificarea medie absolută:

; mii RON

În medie creşterea anuală a cifrei de afaceri, în perioada 2000-2008 , a fost

de 26,25 mii RON.

c. Indicele mediu

; (104,2%)

d.Ritmul mediu

Cifra de afaceri s-a modificat(a crescut) în medie cu 4,2% anual.

2.1.2.Analiza structurii cifrei de afaceri

Pentru analiza structurii cifrei de afaceri se pot utiliza mărimile

relative de structură, pentru a determina ponderile categoriilor de venituri ce

compun cifra de afaceri.

Exemplu: pe baza datelor din contul de profit şi pierdere al SC Alfa

SRL din anul 2009, din sfera comerţului, rezultă următoarele date(tabelul

2.4): venituri din vânzarea mărfurilor – 4870 mii RON, venituri din

producţia vândută – 2130 mii RON şi cifră de afaceri – 7000 mii RON.12

Structura cifrei de afaceri la SC Alfa SRL în anul 2009 Tabel 2.4.

Nr.crt. Venituri(mii RON) Valoare(mii RON)

Mărimi relative de

structură(%)

1 Venituri din vânzarea mărfurilor (707)

4870 69,57

2 Producţia vândută(701+702+703+704+705+706+708)

2130 30,43

3 Cifră de afaceri(rd 1+rd2) 7000 100

Conform datelor din tabelul 2.4 se constată că, cea mai mare pondere

în totalul cifrei de afaceri o reprezintă veniturile din vânzarea mărfurilor,

respectiv 69,57%, urmată de producţia vândută cu o pondere de 30,43%

(venituri din chirii, venituri din prestări de servicii, venituri din alte

activităţi, etc).

Tot pentru analiza în structură a cifrei de afaceri mai poate fi utilizat

şi:

- coeficientul de concentrare (Gini-Struck) , unde:

Gi – ponderea activităţii “i” în cifra de afaceri totală

n – numărul de termeni ai seriei.

Apropierea coeficientului de concentrare de zero (G ia valori între 0

şi 1) semnifică o distribuţie relativ uniformă a activităţilor desfăşurate pe

structurile implicate în calcul, în timp ce o apropriere de 1, arată un grad

ridicat de specializare pe o anumită activitate.

13

-indicele Herfindbal, utilizat pentru a măsura gradul de diversificare al

activităţii . În cazul în care H tinde spre 1/n rezultă că cifra de

afaceri este repartizată în proporţii egale între activităţile care formează

obiectul de activitate al organizaţiei.

Informaţiile furnizate de analiza structurală a cifrei de afaceri sunt

multiple:

-ponderea deţinută de diferitele produse(mărfuri)în totalul vânzărilor;

-ponderea diferitelor categorii de venituri în total cifră de afaceri;

-ponderea diferiţilor clienţi şi a pieţelor de desfacere în total cifră de

afaceri;

-ierarhizarea clientelei firmei în ordinea importanţei(cu ajutorul metodei

ABC).

Pentru sfera distribuţiei sau a producţiei, o modalitate deosebit de

utilă în analiza structurii cifrei de afaceri pe produse, clienţi, furnizori este

utilizarea metodei ABC(Paretto). Această metodă evidenţiază faptul că

produsele comercializate se clasifică în trei grupe:

grupa A: 10-15% din totalul produselor realizează 60-70% din cifra

de afaceri totală;

grupa B: 25-30% din totalul produselor realizează 25-30% din cifra

de afaceri totală;

grupa C: 65-70% din produse dau 10-15% din cifra de afaceri totală.

Grupa A cuprinde produsele a căror viteză de rotaţie este mare, dar

care au o marjă comercială redusă.

Grupa B cuprinde produse a căror viteză de rotaţie şi marjă

comercială se află foarte aproape de media organizaţiei.

14

Grupa C cuprinde produse cu o marjă comercială mare, dar viteză de

rotaţie scăzută.

În baza acestor coordonate poate fi reprezentată grafic curba

teoretică a cifrei de afaceri. Curba reală, specifică fiecărei societăţi, nu se

identifică perfect cu cea teoretică, deşi tendinţa se menţine.

În funcţie de poziţia curbei efective faţă de cea teoretică se fac

interpretări asupra structurii cifrei de afaceri: când curba reală este situată

deasupra curbei teoretice, produsele grupei A deţin o pondere importantă în

structura cifrei de afaceri, iar sortimentul este redus; când curba reală se află

sub curba teoretică, firma dispune de un număr mare de articole la grupele B

şi C.

Metoda ABC presupune parcurgerea următoarelor etape:

ordonarea nomenclatorului de produse în sensul descrescător al

valorii vânzărilor pe articole;

determinarea vânzărilor cumulate;

stabilirea grupelor de semnificaţie;

trasarea curbei teoretice şi a curbei reale;

interpretarea rezultatelor economice şi propunerea unor măsuri

pentru eficientizarea activităţii.

Exemplu: SC Beta SRL comercializează 6 produse. Situaţia realizării

cifrei de afaceri pe cele 6 categorii de produse este prezentată în tabelul 2.5.

Reprezentarea grafică este în figura 2.1:

Figura 2.1

15

Tabel 2.5

Produse Vânzări(mii

RON)

Produse în ordine

descrescătoare

Vânzări ABC(mii

RON)

Vânzări cumulate

Ponderi(%) în:

Produse Cifră de afaceri(CA)

1 800 3 1000 1000 20% 32,05%2 650 6 920 19203 1000 1 800 2720 40% 48,41%4 920 2 700 34205 700 5 750 41706 320 8 650 48207 580 7 580 5400 40% 19,54%8 150 9 320 57209 750 4 150 587010 120 10 120 5990

Total 5990 - 5990 - 100 100

Grafic, curba reală este situată sub curba teoretică. Rezultă că

activitatea firmei nu se concentrează semnificativ pe anumite produse. Toate

sunt produse importante, astfel că excluderea unui articol de la vânzare

afectează activitatea întreprinderii. Este necesară o aprofundare a analizei

eficienţei gestiunii stocurilor şi a vitezei de rotaţie a cestora.

Utilitatea metodei ABC constă în definirea politicii de aprovizionare

a întreprinderii, pe grupe de produse(comerţ), precum şi a puterii de

negociere în raport cu clienţii/furnizorii(pentru toate domeniile).

16

2.2.Analiza factorială a cifrei de afaceri

Cifra de afaceri evoluează sub influenţa unor factori direcţi şi

indirecţi specifici domeniului de activitate al firmei. Scopul analizei

factoriale este determinarea corelaţiei dintre aceşti factori de influenţă şi

indicatorul analizat şi găsirea soluţiilor pentru îmbunătăţirea performanţelor

viitoare.

Analiza factorială a cifrei de afaceri se realizează diferenţiat, în

funcţie de domeniul de activitate(producţie, comerţ, turism), întrucât factorii

de influenţă şi relaţiile de cauzalitate sunt specifice.

Pentru analiza factorială a cifrei de afaceri se utilizează metoda

substituirilor în lanţ, care se foloseşte pentru măsurarea influenţei factorilor

asupra modificării fenomenelor (sau rezultatelor economice), atunci când

între fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă există o legătură de tip

funcţional, exprimată sub forma relaţiei de produs sau raport între factori. Se

mai numeşte şi metoda substituţiei factorilor.

Esenţa metodei constă în determinarea succesivă a influenţei fiecărui

factor asupra modificării fenomenului analizat, ceilalţi factori rămânând

constanţi.

Principiile care stau la baza acestei metode sunt următoarele:

scrierea factorilor în relaţiile de cauzalitate se face în ordinea

condiţionării lor economice, adică întâi factorii cantitativi şi apoi cei

calitativi;

substituirea factorilor se realizează în mod succesiv, începând cu

factorii cantitativi şi terminând cu cei calitativi;

factorul care a fost substituit anterior rămâne substituit până la

sfârşitul perioadei analizate şi se ia în calcul la valoarea lui efectivă;

17

factorul care nu a fost substituit se ia în calcul la valoarea sa

programată sau din perioada de bază.

Astfel, pentru a exemplifica metoda substituirilor în lanţ, vom

considera un un fenomen sau rezultat economic, notat cu R care este

influenţat de trei factori, notaţi cu a, b, c, între care există o relaţie de produs

între factori, exprimaţi în mărimi absolute. Presupunem că mărimea

fenomenului analizat în perioada de bază sau programată (notată cu R0) şi în

perioada efectivă (notată cu R1) va fi:

;

Analiza fenomenului economic porneşte de la determinarea

modificării absolute (ΔR) care se calculează astfel:

Influenţa modificării sau variaţiei efective a fiecărui factor faţă de

valorea programată (sau din perioada de bază) asupra modificării absolute se

stabileşte în mod succesiv, astfel:

Rezultă că:

Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea

industrială pot fi utilizate:

;

unde:

18

CA-cifră de afaceri;

q-cantitatea vândută;

p-preţul mediu de vânzare(exclusiv TVA);

N-numărul mediu de salariaţi;

Qf-producţia marfă fabricată;

- productivitatea muncii;

- cifra de afaceri la 1 leu producţie fabricată sau gradul de valorificare

al producţiei fabricate;

Mf – valoarea medie a activelor fixe;

Mfp - valoarea medie a activelor fixe productive;

- gradul de înzestrare tehnică;

- ponderea activelor fixe productive;

- randamentul activelor fixe productive.

Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea de

comerţ şi turism pot fi utilizate:

legătura dintre cifra de afaceri şi capacitatea reţelei comerciale:

, unde:

S – suprafaţa comercială;

CAm2 – vânzarea medie pe metru pătrat;

gsi – distribuţia suprafeţei comerciale pe grupe de mărfuri;

CAm2i – vânzarea pe metru pătrat şi grupa de mărfuri.

legătura dintre cifra de afaceri şi venitul mediu adus de un turist:

, unde:19

T – numărul mediu de turişti;

VT – venitul mediu adus de un turist.

legătura dintre cifra de afaceri şi resursa umană:

, sau unde:

Ls- numărul de locuri de muncă;

Vs – încasare medie pe fiecare loc de muncă;

Np – numărul de angajaţi;

T/Np – productivitatea muncii;

Z/T – durata medie a unui sejur;

CA/Z – încasarea medie pe zi/turist.

legătura dintre cifra de afaceri şi numărul de personal:

CA= unde:N – numărul de personal; - productivitatea muncii.

legătura dintre cifra de afaceri şi numărul de turişti:

, unde:Nt - numărul de turişti; Ntz – numărul de turişti-

zile, iar este durata medie a sejurului.

Exemplu: considerăm o unitate hotelieră care prezintă următoarele

valori ale indicatorilor conform datelor din tabelul 2.6:

Tabel 2.6

Nr. crt.

Indicatori Perioada precedentă

Perioada curentă

Diferenţă

1 Cifra de afaceri CA – RON

147.000 360.000 213.000

2 Numărul de turişti Nt 210 320 1303 Numărul de turişti-

zile Ntz

1470 2880 1410

20

4 Durata medie a sejurului –zile

7 9 2

5 Cifra de afaceri pe zi-turist

mii RON

100 125 23

Pentru analiza factorială a cifrei de afaceri realizată de unitatea

hotelieră vom utiliza modelul: .

Modificarea totală a cifrei de afaceri este:

Influenţa factorilor este:

1. influenţa numărului de turişti:

2. influenţa duratei medii a sejurului

3. influenţa cifrei de afaceri (încasări) pe zi turist

21

Verificarea calculelor: ΔCA= + =77.000+64.000

+72.000 = 213.000 RON

După cum se remarcă, toţi trei factorii au contribuit la creşterea cifrei

de afaceri.

Creşterea cu 130 a numărului de turişti a contribuit la creşterea cifrei

de afaceri cu 77.000 RON , ceea ce înseamnă creşterea calităţii serviciilor,

eficienţa funcţiei comerciale a firmei.

Creşterea duratei medii a sejurului cu 2 zile a contribuit la creşterea

cifrei de afaceri cu 64.000 RON, ceea ce a contribuit implicit şi la creşterea

încasărilor pe zi turist.

În turism, strategia creşterii cifrei de afaceri vizează numărul de

turişti şi, în consecinţă gradul de ocupare a capacităţii de cazare şi prin

urmare ansamblul de măsuri ce conduc la creşterea acesteia (promovarea

serviciilor pe piaţa internă şi externă, calitatea lor).

2.3.Reflectarea modificării cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-financiari ai societăţii comerciale

Creşterea, respectiv diminuarea cifrei de afaceri se reflectă în mod

favorabil sau nefavorabil asupra următorilor indicatori:

1. asupra profitului brut:

, unde: reprezintă profitul mediu la 1 leu cifră de

afaceri.2. asupra ratei rentabilităţii economice:

, unde At reprezintă activul total al firmei.

3. asupra ratei rentabilităţii financiare a capitalului permanent:

22

, unde Kp reprezintă capitalul permanent al firmei.

4. asupra vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante:

, unde Ac reprezintă soldul mediu al activelor circulante

şi T este perioada analizată exprimată în zile.

5. asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe:

, unde Mf reprezintă valoarea mijloacelor fixe ale

întreprinderii.

23

CAPITOLUL 3

ANALIZA RENTABILITĂŢII

Rentabilitatea este definită sintetic ca fiind capacitatea întreprinderii

de a realiza profit, necesar atât dezvoltării, cât şi remunerării capitalurilor.

Profitul, ca indicator absolut(de mărime) al rentabilităţii, constituie

premisă şi consecinţă a unei afaceri. Ca premisă, se are în vedere faptul că

începerea unei afaceri implică o anumită investiţie, iar consecinţa o

constituie rezultatul aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai

mare, cu atât se formează noi surse disponibile pentru alte investiţii.

Analiza rentabilităţii se realizează pe seama „contului de profit şi

pierdere”, care arată modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială

finală, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli.

Cheltuielile desemnează în expresie valorică raporturi patrimoniale

cu privire la angajarea şi utilizarea resurselor economice în cadrul

activităţilor desfăşurate de entitatea patrimonială. Ele indică folosinţele de

resurse, fiind constituite, în mare parte din valori de plătit sau plătite în

contrapartidă cu materii prime, materiale şi mărfuri cumpărate, cu lucrările

şi serviciile prestate pentru întreprindere, precum şi pentru angajamentele pe

care întreprinderea a consimţit să le plătească

Referitor la venituri, acestea exprimă raporturi patrimoniale privind

bogăţia obţinută din activităţile desfăşurate şi din proprietatea deţinută. Într-

o altă interpretare ele indică resursele obţinute, fiind constituite din valorile

24

primite sau de primit în contrapartidă cu vânzarea bunurilor, executarea de

lucrari şi prestarea de servicii către terţi.

În raport de natura lor, cheltuielile sunt grupate pe feluri de

activităţi : de exploatare, financiare şi extraordinare.

Astfel, cheltuielile de exploatare cuprind în principal, următoarele

feluri de cheltuieli: cheltuieli cu materii prime şi materiale, cheltuieli privind

mărfurile, cheltuieli cu serviciile şi lucrările primite de la terţi, cheltuieli cu

personalul, cheltuieli cu impozite, taxe, alte cheltuieli de exploatare.

Cheltuielile financiare cuprind: pierderi din creanţe legate de

participaţii, cheltuieli din diferenţe nefavorabile de curs valutar, cheltuieli

privind dobânzile, cheltuieli privind sconturi acordate clienţilor, alte

cheltuieli financiare.

Cheltuielile extraordinare conţin pierderile determinate de calamităţi

naturale şi alte evenimente similare.

Cheltuielile cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru

depreciere sau pierdere de valoare, precum şi cheltuielile cu impozitul pe

profit , calculate potrivit legii, se evidenţiază distinct în funcţie de natura lor.

Veniturile se diferenţiază şi ele pe feluri de activităţi, exploatare,

financiară şi extraordinară, în funcţie de natura rezultatelor.

Veniturile din exploatare sunt cele provenite din vânzările de

produse, mărfuri, producţia de imobilizări, din executarea de lucrări şi

prestarea de servicii către terţi, precum şi alte venituri din exploatare.

Veniturile financiare cuprind: venituri din participaţii sub formă de

dividende şi dobânzi cuvenite din creanţe imobilizate, diferenţele pozitive

de curs valutar, venituri din sconturi obţinute de la furnizori, dobânzi de

încasat pentru active circulante, alte venituri financiare.

25

Veniturile extraordinare cuprind: subvenţiile pentru evenimente

extraordinare şi alte venituri asimilate.

Prin compararea veniturilor cu cheltuielile se determină rezultatul

exerciţiului. Acesta îmbracă forma de profit, în situaţia în care veniturile

sunt mai mari decât cheltuielile, şi pierdere, în situaţia când veniturile sunt

mai mici decât cheltuielile.

În consecinţă, pe baza structurii veniturilor şi cheltuielilor vom avea:

rezultatul exploatării(Rexpl) care se obţine ca diferenţă între

veniturile şi cheltuielile din exploatare;

rezultatul financiar(Rfin) care se obţine ca diferenţă între

veniturile şi cheltuielile financiare;

rezultatul extraordinar(Rextr) care se obţine ca diferenţă între

veniturile şi cheltuielile extraordinare.

Astfel rezultatul exerciţiului va fi: RE=Rexpl+Rfin+Rextr.

Scopul analizei rentabilităţii îl constituie stabilirea performanţelor

proprii în ceea ce priveşte capacitatea actuală şi în perspectivă de a genera

profit, ca singură sursă care poate asigura dezvoltarea activităţii.

Analiza rentabilităţii priveşte mai multe aspecte:

analiza situaţiei generale pe baza contului de profit şi pierdere ;

analiza factorială a profitului ;

analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate.

3.1.Situaţia generală pe baza contului de profit şi pierdere

Analiza structurală a profitului are rolul de a evidenţia ponderea şi

dinamica rezultatelor aferente celor trei categorii de activităţi care se

desfăşoară în cadrul unei întreprinderi: de exploatare, financiară şi

extraordinară.

26

Exemplu: contul de profit şi pierdere al unei societăţi comerciale din

sectorul turismului este prezentat în tabelul 3.1:

Contul de profit şi pierdere Tabel 3.1.

Nr.crt Indicatori(mii RON)

Nr.rd. 2008 2009

1 Cifră de afaceri netă(rd.02 plus 03)

01 2580 2920

Producţia vândută 02 1850 2100Venituri din vânzarea mărfurilor 03 730 820

2 Alte venituri din exploatare 04 220 3103 TOTAL VENITURI DIN

EXPLOATARE(rd.01 plus 04)

05 2800 3230

4 Cheltuieli cu mat.prime, material consumabile

06 1210 1300

Cheltuieli cu energia, apa 07 200 230Cheltuieli cu mărfurile 08 560 580

5 Cheltuieli cu salariile 09 660 7606 TOTAL CHELTUIELI DIN

EXPLOATARE(rd.06 la 09)

10 2630 2870

7 PROFITUL DIN EXPLOATARE

(rd.05 minus rd.10)

11 170 360

8 TOTAL VENITURI FINANCIARE

12 1080 1230

9 TOTAL CHELTUIELI FINANCIARE

13 970 1030

10 PROFITUL/PIEDEREA FINANCIAR

(rd.12 minus rd.13)

14 110 200

11 TOTAL VENITURI EXTRAORDINARE

15 0 0

12 TOTAL CHELTUIELI EXTRAORDINARE

16 0 0

13 PROFITUL/PIEDEREAEXTRAODINARĂ(rd.15 minus rd.16)

17 0 0

14 VENITURI TOTALE(rd.05 plus 12 plus 15)

18 3880 4460

15 CHELTUIELI TOTALE(rd.10 plus 13 plus 16)

19 3600 3900

16 PROFITUL BRUT(rd.18 minus19)

20 280 560

17 Impozit pe profit 21 45 90

27

18 PROFIT NET 22 235 470

Din analiza contului de profit şi pierdere a societăţii comerciale se

observă că, în ultimii doi ani firma a realizat profit. În anul 2009, profitul

brut al societăţii a crescut cu 280 mii RON comparativ cu anul 2008,

respectiv cu 100%, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv al activităţii firmei,

arătând faptul că firma este rentabilă.

În structură, se constată că, în anul 2008, 60,71% din creşterea

profitului se datorează rezultatului din activitatea de exploatare, iar în anul

2009 tendinţa se menţine, ba chiar creşte la 64,28%. Acest aspect reprezintă

o situaţie normală, care atestă eficienţa activităţii de bază a firmei, respectiv

prestări servicii cazare şi alimentaţie publică, ponderea veniturilor realizate

din aceste activităţi în total venituri fiind de 92% în anul 2008 şi de 90% în

anul 2009.

Trebuie remarcată totodată şi contribuţia rezultatului financiar în

total profit, respectiv de 32,29% în anul 2008 şi 35,72% în anul 2009.

3.2. Analiza factorială a profitului

Analiza factorială a profitului presupune stabilirea factorilor care

influenţează asupra acestuia şi a cuantificării contribuţiilor acestor factori la

modificarea totală a profitului. Luând în considerare diversitatea de forme

sub care se prezintă profitul la nivel de întreprindere, analiza factorială a

acestuia poate fi aprofundată având în vedere următoarele categorii de

rezultate: rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul exploatării şi rezultatul

aferent cifrei de afaceri.

1.Analiza factorială a rezultatului înaintea impozitării(profitul brut

total)

28

Modelul de analiză este:

Pb=Vt unde: Vt– venitul total, iar - profitul mediu la 1 leu venituri

totale calculat ca raport între profitul brut şi venituri totale.

Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.1. – Contul de

profit şi piedere al societăţii comerciale ce activează în domeniul turismului:

Modificarea profitului conform acestui model este:

=Pb1-Pb0= =560-280= +280 mii RON din care :

- influenţa modificării veniturilor totale este:

= =0,07216(4460-3880)=+42

mii RON

influenţa modificării profitului mediu la 1 lei venituri totale

= =4460(0,12556-

0,07216)=+238 mii RON.

Verificarea calculelor:

Pb= =42 mii RON238 mii RON=280 mii RON

Se constată că profitul brut al societăţii a crescut cu 280 mii RON în

anul 2009 comparativ cu 2008, ca urmare a creşterii veniturilor totale a

firmei cu 42 mii RON(14,9%) şi ca urmare a creşterii profitului mediu cu

238 mii RON, acest aspect reliefând eficienţa activităţii firmei în domeniul

turismului, precum şi capacitatea firmei de a fi rentabilă.

2.Analiza factorială a rezultatului aferent cifrei de afaceri

Modelele de analiză sunt:

Pr = unde: CA – cifra de afaceri, iar - profitul mediu la 1

leu cifră de afaceri.

29

Pr= Ae unde: Ae – valoarea activelor economice(active

imobilizate şi active circulante) aferente exploatării, - gradul de

valorificare a activelor economice, - profit la 1 leu cifră de afaceri.

În scopul exemplificării metodologiei profitului aferent cifrei de

afaceri vom utiliza datele din tabelul 3.1 :

Modificarea profitului conform acestui model este:

=Pr1-Pr0= =

= 560-280=+280 mii RON din

care :

- influenţa modificării cifrei de afaceri este:

= =0,1085271(2920-

2580)=+37 mii RON

-influenţa modificării profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri este:

= =2920(0,1917808-

0,1085271)=+243 mii RON.

Verificarea calculelor:

Pr= =37 mii RON243 mii RON=280 mii RON

Se constată că profitul brut al societăţii a crescut cu 280 mii RON în

anul 2009 comparativ cu 2008, ca urmare a creşterii cifrei de afaceri a

firmei cu 37 mii RON şi a creşterii profitului mediu aferent cifrei de afaceri

cu 243 mii RON

30

3.3.Analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate

Rentabilitatea şi eficienţa sunt trăsăturile fundamentale ale

economiei şi autonomiei financiare care angajează agenţii economici pe

calea realizării unor profituri cât mai mari. Eficienţa economică este forma

concretă cu cea mai largă sferă de acţiune pe care o îmbracă raţionalitatea în

domeniul activităţii economice. Ea reprezintă o cerinţă fundamentală care se

impune oricărei activităţi economice şi acţiunii oricărui agent economic.

O forma a eficienţei este şi rentabilitatea activităţii economice.

Aceasta se realizează atunci când respectiva activitate are capacitatea de a

produce profit. Ratele de rentabilitate sunt constituite prin raportarea unui

rezultat, fie la sursele angajate, fie la fluxul de activitate care l-a generat.

În cele ce urmeaza, se vor aborda cele mai importante rate, utilizate

în practica economica:

- rata rentabilităţii comerciale;

- rata rentabilităţii economice;

- rata rentabilităţii financiare.

1. Rata rentabilitatii comerciale Rc arata eficienţa politicii

comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare şi desfacere), şi mai ales

a politicii de preţuri.

Formula de calcul este: Rc= unde:

Rc - rata rentabilitatii comerciale;

RE - rezultatul din exploatare;

CA - cifra de afaceri.

Pentru exemplificare vom prelua datele din Contul de profit şi

pierdere al societăţii comerciale ce activează în domeniul turismului(tabel

3.1) şi calculele le vom realiza în tabelul 3.2:

31

Rata rentabilităţii comerciale Tabel 3.2

Nr.crt. INDICATORI 2008 2009 INDICI DE DINAMICĂ

(%)1 Cifră de afaceri

(mii RON)2580 2920 113,18

2 Rezultatul din exploatare(mii RON)

170 360 211,76

3 Rata rentabilităţii comerciale

6,58 12,32 -

În anul 2009, societatea a înregistrat o rată a rentabilităţii comerciale

superioară celei înregistrate în anul precedent, ca urmare a creşterii

profitului aferent activităţii din exploatare cu 111,76% în anul 2009 faţă de

anul 2008 şi a creşterii cifrei de afaceri cu 13,18%. Societatea a desfăşurat o

activitate comercială eficientă şi rentabilă, în domeniul său de activitate,

având ca obiective sporirea vânzărilor, creşterea puterii de negociere cu

furnizorii şi obţinerea unor preţuri de achiziţie avantajoase, accelerarea

vitezei de rotaţie a stocurilor, optimizarea cheltuielilor.

2. Rata rentabilităţii economice Re se determină ca raport între

profitul brut obţinut de către entitate şi valoarea capitalului permanent sau

profit net si valoarea activelor totale. Această rată arată eficienţa utilizării

capitalului total disponibil, fără a lua în considerare structura de finanţare a

acestuia(surse proprii sau împrumutate).

Formula de calcul este: Re= sau Re= unde:

Re - rata rentabilitatii economice;

Pb - profit brut;

Kp - capital permanent.;

Pn – profit net;

32

At – active totale.

Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.3, date preluate

din Contul de profit şi pierdere al societăţii comerciale ce activează în

domeniul turismului(tabel 3.1):

Rata rentabilităţii economice Tabel 3.3.

Nr.crt. INDICATORI 2008 2009 INDICI DE DINAMICĂ

(%)1 Profit brut

(mii RON)280 560 200

2 Capital permanent(mii RON)

6900 7518 108,96

3 Rata rentabilităţii economice

4,05 7,45 -

În anul 2009 se remarcă o creştere a ratei rentabilităţii economice, ca

urmare a creşterii profitului brut cu 100% în anul 2009 faţă de anul 2008

şi, creşterii capitalului permanent cu 8,96%. Această creştere a ratei

rentabilităţii economice denotă eficienţa utilizării mijloacelor materiale şi

financiare alocate întregii activităţii a întreprinderii. Sporirea rentabilităţii

economice se poate realiza, fie pe seama aceelerării vitezei de rotaţie a

activelor economice, fie prin creşterea marjei comerciale. În practica

economică, aceste două posibilităţi sunt diferit valorificate în funcţie de

natura activităţii. De exemplu, pentru aceeaşi cifră de afaceri sunt necesare

mai multe mijloace economice în industrie decât în comerţ.

3. Rata rentabilităţii financiare Rf se determină ca raport între

profitul net obţinut de entitate şi capitalul propriu. Aceasta rată măsoară

randamentul capitalurilor proprii, deci al resurselor proprii ale firmei.

Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin

33

acordarea de dividende şi prin creşterea rezervelor care, în fapt, reprezintă o

creştere a averii proprietarilor.

Formula de calcul este: Rf= unde:

Rf - rata rentabilităţii financiare;

Pn - profit net;

Kpr - capital propriu.

Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.4:

Rata rentabilităţii financiare Tabel 3.4.

Nr.crt. INDICATORI 2007 2008 INDICI DE DINAMICĂ

(%)1 Profit net(mii RON) 235 470 2002 Capital propriu

(mii RON)2900 4500 155,17

3 Rata rentabilităţii financiare

8,10 10,44 -

În anul 2009 se constată o creştere a ratei rentabilităţii financiare ca

urmare a creşterii profitului net cu 100%; acest lucru ne arată eficienţa

folosirii capitalului, cu efecte pozitive asupra creşterii rezervelor şi averii

acţionarilor. Majorarea rentabilităţii financiare se poate realiza prin sporirea

capitalului investit, prin folosirea intensivă a imobilizărilor, creşterea

volumului de activitate, iar venitul obţinut prin îndatorare să fie superior

costului datoriilor.

34

CAPITOLUL 4

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR-PATRIMONIALE

Principalele obiective ale analizei financiar-patrimoniale pot fi

sintetizate astfel:

- stabilirea patrimoniului net, ca formă de evaluare contabilă a averii

acţionarilor;

- detectarea unor eventuale situaţii ale dezechilibrului financiar, care ar

putea constitui o ameninţare pentru continuitatea exploatării;

- stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii (bonitatea firmei), care interesează, în

principal, instituţiile financiare şi de credit;

- determinarea stării financiare;

- caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale etc.

4.1.Bilanţul, instrument de bază al analizei financiar

patrimoniale

Analiza financiar-patrimonială utilizează informaţii furnizate de

bilanţul contabil, de bilanţul patrimonial şi de bilanţul funcţional. Aceste

situaţii informaţionale prezintă patrimoniul sub aspectul drepturilor şi

obligaţiilor agentului economic, dar şi sub aspectul echilibrului financiar al

acestuia şi al nevoilor financiare şi a modului de finanţare a acestora.

Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor, a valorilor

economice pe care le gestionează o entitate economică precum, şi totalitatea

drepturilor şi obligaţiilor (cuantificabile în bani) pe care aceasta şi le asumă.

35

Cuantificarea patrimoniului în plan global şi structural se realizează

prin bilanţul contabil. Bilanţul contabil este procedeul folosit de metoda

contabilităţii, prin care se înfăptuieste dubla reprezentare a situaţiei

patrimoniale şi a rezultatelor obţinute sub dublu aspect:

de active – utilităţi (structura materială);

de pasive – resurse (structura financiară).

Bilanţul cuprinde situaţia patrimonială la un moment dat, exprimând

în acelaşi timp rezultatul utilizării şi valorificării acestui patrimoniu în

perioada dată, el furnizând informaţii generale cu privire la situaţia

economică şi financiară a entităţii economice precum şi relaţiile ei

economice cu alte unităţi.

4.1.1.Structura bilanţului contabil

ACTIVUL cuprinde bunurile reale, bunurile corporale ( terenuri,

clădiri, materii prime, materiale, mărfuri, etc.), bunurile financiare şi

monetare (titluri de participare, creanţe, bani în casă, etc.) şi bunurile

necorporale ( fond de comerţ, brevete,licenţe,etc.).

Activul bilanţier cuprinde două mari grupe : active imobilizate şi active

circulante.

A. Activele imobilizate reprezintă o parte a capitalului economic al

persoanei juridice care se caracterizează prin :

- durata existenţei în firmă mai mare de 1 an ;

- îşi transmit valoarea treptat asupra rezultatelor firmei şi nu se consumă la

prima utilizare.

Activele imobilizate sunt constituite în trei grupe :

I. imobilizări necorporale;

36

II. imobilizări corporale;

III.imobilizări financiare.

I.Imobilizările necorporale cuprind :

- cheltuielile de constituire;

- cheltuielile de dezvoltare;

- concesiuni, brevete, licente, mărci, drepturile şi alte valori similare ;

- fondul commercial;

- alte imobilizări necorporale, avansurile şi imobilizările necorporale în curs

de execuţie.

II. Imobilizările corporale ( sunt numite active fixe sau active tangibile) şi

cuprind :

- terenuri ;

- mijloace fixe ( construcţii,instalaţii tehnice şi masini, alte instalaţii, utilaje

şi mobilier) ;

- avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.

III. Imobilizări financiare

Reprezintă valorile financiare investite de entitate pe termen lung,

sub formă de titluri şi creanţe financiare în scopul obţinerii de venituri

financiare sub forma dividentelor sau dobânzilor, prin creşterea valorii

capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea acestor

investiţii.

Imobilizările financiare cuprind :

-titlurile de participare(acţiuni) ;

- interese de participare deţinute ;

- creanţe imobilizate.

B. Activele circulante

37

Cuprind toate valorile sub forma : stocurilor, inclusiv valoarea

serviciilor pentru care nu a fost întocmită factura şi a producţiei în curs de

execuţie,a creanţelor, a investiţiilor financiare pe termen scurt şi a

disponibilităţilor băneşti.

Activele circulante cuprind :

-stocuri ;

- creanţe ;

- investiţii financiare pe termen scurt ;

- disponibilităţi băneşti.

C. Cheltuieli înregistrate în avans

PASIVUL grupează resursele de care dispune societatea comercială

pentru a finanţa utilizările sale, structura sa fiind diferită după cum a avut

sau nu loc repartizarea rezultatului.

Pasivul bilanţului contabil, înainte de repartizarea profitului

cuprinde :

-datorii ;

- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli ;

- venituri în avans ;

- capital social şi rezerve.

4.1.2. Structura bilanţului patrimonial

Între datele furnizate de bilanţul contabil şi realitatea economico-

financiară a întreprinderii analizate pot să apară diferenţe. Din acest motiv,

majoritatea analiştilor financiari consideră că se impune operarea cu un aşa

zis “bilanţ suport al analizei”. Prin valoarea teoretică şi utilitate practică se

disting: bilanţul patrimonial şi bilanţul funcţional.

38

Bilanţul patrimonial serveşte ca bază pentru analiza financiar-

patrimonială deoarece prezintă activele în funcţie de gradul de lichiditate, de

capacitatea acestora de a se transforma în numerar, iar pasivele după gradul

de exigibilitate, adică cât timp pot fi folosite de organizaţie. Informaţiile

obţinute din bilanţul patrimonial servesc evaluării organizaţiei, stabilirii

solvabilităţii acesteia, dar şi analizei structurii financiare.

Principiile care stau la baza determinării bilanţului patrimonial, sunt:

- pentru activ: ordinea inversă a lichidităţii (aptitudinea posturilor de activ

de a se transforma în numerar);

- pentru pasiv: ordinea inversă a exigibilităţii (timpul cât sursa respectivă

rămâne la dispoziţia întreprinderii).

Astfel, luând ca punct de pornire bilanţul contabil, pentru a stabili

bilanţul patrimonial se impun unele tratări (corecţii) ale informaţiilor

acestuia, după cum urmează:

A. În activ:

a) eliminarea activelor de natura nonvalorilor (activelor fictive). Aceste

elemente sunt înscrise în activul bilanţului contabil dar care, din punctul de

vedere al lichidităţii nu au nicio valoare întrucât nu dau naştere unui flux de

numerar. Principalele active de natura nonvalorilor sunt: cheltuielile de

constituire, cheltuielile de repartizat asupra exerciţiilor financiare următoare,

primele privind rambursarea obligaţiunilor, debitorii din capital subscris şi

nevărsat, diferenţe de conversie de activ.

Pentru eliminarea acestor elemente din bilanţul patrimonial se

procedează astfel:

- cheltuielile de constituire, debitorii din capitalul subscris şi nevărsat şi

cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii financiare se scad din activ şi

concomitent din capitalurile proprii;

39

- primele privind rambursarea obligaţiunilor: se scad din activul bilanţului

contabil şi din pasiv din împrumuturi şi datorii asimilate pe termen mediu şi

lung;

- diferenţele de conversie activ: se elimină din activul bilanţului contabil şi

se corectează în sensul scăderii capitalurilor proprii, întrucât reprezintă o

pierdere latentă.

b) includerea în activele imobilizate a activelor circulante cu termen de

lichiditate mai mare de un an;

c) cuprinderea în activele circulante sau în activele imobilizate, în funcţie de

lichiditatea sumelor înregistrate la “Decontări din operaţiuni în curs de

clarificare” (soldul debitor al contului 473);

d) efectele scontate neajunse la scadenţă sunt creanţe cedate băncii pentru

care s-a înregistrat o creştere a disponibilităţilor, în consecinţă cu valoarea

acestora se majorează activele circulante (creanţele), concomitent cu

majorarea creditelor pe termen scurt.

B. În pasiv:

Corecţiile mai sus menţionate, generează modificări cu caracter de

consecinţă şi în pasivul bilanţului. Pe lângă acestea, se impun a fi efectuate

şi următoarele:

a) datoria fiscală latentă, aferentă subvenţiilor pentru investiţii,

provizioanelor reglementate şi provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli,

precum şi altor elemente de capitaluri proprii, se va include în categoria

datoriilor pe termen scurt sau pe termen mediu şi lung după natura acestora;

b) veniturile înregistrate în avans, în funcţie de conţinutul lor, se includ în

datorii pe termen scurt sau datorii pe termen mediu şi lung;

c) cu diferenţele de conversie pasiv se majorează capitalurile proprii, ele

reprezentând un profit potenţial.

40

d) datoriile totale ale întreprinderii se grupează în două mari categorii:

- datorii pe termen scurt, cele care au un termen de exigibilitate sub un an;

- datorii pe termen mediu şi lung, cele care au un termen de exigibilitate mai

mare de un an.

În urma corecţiilor efectuate, bilanţul patrimonial va avea

următoarea formă (figura 4.1.):

Structura bilanţului patrimonial Fig.4.1.

ACTIV PASIVI.Active imobilizate din care:1. Imobilizări necorporale2.Imobilizări corporale3.Imobilizări financiare mai mari de un an4.creanţe mai mari de un anII.Active circulante din care:1.Stocuri2.Creanţe(mai mici de un an)3.Disponibilităţi

I Capitaluri proprii

II Datorii pe termen mediu şi lung

III Datorii pe termen scurt

4.1.3. Structura bilanţului funcţional

Bilanţul funcţional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de

funcţionare din punct de vedere economic a întreprinderii, punând în

evidenţă utilizările şi sursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare.

Ciclurile întreprinderii sunt: de investiţii, de exploatare, de finanţare

şi de trezorerie). Ciclul de investiţii cuprinde achiziţionarea de active

imobilizate, iar ciclului de exploatare îi corespund fluxurile de

aprovizionare, producţie şi distribuţie (vânzări) atât sub forma unor fluxuri

fizice, cât şi a unor fluxuri financiare.

Ciclul de finanţare cuprinde ansamblul operaţiunilor dintre

întreprindere şi proprietarii de capital (acţionarii şi creditorii întreprinderii).

41

Fluxul de finanţare permite ca întreprinderea să facă faţă decalajului

dintre fluxul de lichidităţi de intrare şi de ieşire provocat de ciclul de

exploatare.

Stabilirea bilanţului funcţional se realizaeză avându-se în vedere

următoarele principii:

- activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută (se are în vedere valoarea

de intrare în patrimoniu);

- imobilizările închiriate, deţinute în leasing sau în locaţie de gestiune sunt

integrate în activ şi, corespunzător, în pasiv la “Împrumuturi şi datorii

asimilate” datorită faptului că ele servesc ciclului de exploatare;

- conceptul de activ fictiv nu mai este operaţional;

- cheltuielile ce privesc exerciţiile financiare următoare se asimilează

activelor imobilizate;

- efectele scontate neajunse la scadenţă, debitorii privind capitalul subscris

şi nevărsat, primele privind rambursarea obligaţiunilor şi diferenţele de

conversie de activ şi de pasiv se tratează în acelaţi mod ca şi la elaborarea

bilanţului patrimonial;

- amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanţului funcţional ca

surse aciclice (care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă mai mare de

un an).

Principiile menţionate provoacă anumite corecţii ale informaţiilor

cuprinse, caz în care bilanţul funcţional va avea următoarea formă (figura

4.2.):

42

Structura bilanţului funcţional Fig.4.2.ACTIV PASIVI.Active aciclice/stabile I Pasive aciclice/stabile

- capitaluri proprii- amortizare- provizioane de orice natură- datorii financiare pe operioadă mai mare de un an

II Active ciclice aferente exploatării:-stocuri-creanţe aferente exploatării

II. Pasive ciclice de exploatare (datorii faţă de furnizori, salariaţi,bugetul de stat etc.)

III Active ciclice din afara exploatării-creanţe din afara exploatării

III. Surse ciclice din afara exploatării (furnizori de imobilizări,dividende de plată etc.)

IV Trezoreria de activ:-disponibilităţi

IV Trezoreria de pasiv:-credite pe termen scurt

Bilanţul funcţional permite aprecierea structurii financiare a

întreprinderii, stabilirea din punct de vedere funcţional a fondului de

rulment, necesarului de fond de rulment şi trezoreriei nete.

4.2. Analiza patrimoniului firmei

Una din concepţiile bilanţului este cea patrimonială, potrivit căreia

bilanţul este un inventar al averii entităţii. Aşa cum am mai precizat, prin

patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor, a valorilor economice pe care le

gestionează o entitate economică, precum şi totalitatea drepturilor şi

obligaţiilor (cuantificabile în bani) pe care aceasta şi le asumă.

Definirea noţiunii de patrimoniu reprezintă o premisă a formulării

principalelor preobleme ale analizei acestuia.

43

4.2.1.Analiza situaţiei generale a patrimoniului pe baza structurii

activului şi pasivului bilanţului întreprinderii

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea

evoluţiei ponderii diferitelor elemente patrimoniale(de activ şi de pasiv).

Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării

bilanţului în procente şi permite identificarea caracteristicilor majore ale

structurii bilanţului oferind de asemenea posibilitatea realizării de analize

comparative în timp şi spaţiu.

Luând în calcul datele din tabelul nr.4.1. BILANŢ CONTABIL la

SC Alpha SA vom calcula şi interpreta ratele de structură ale activului şi

pasivului acestei societăţi comerciale pe perioada anilor 2008 şi 2009,

exprimat în lei:

BILANŢ CONTABIL Tabel 4.1.

ACTIV 2008 2009 PASIV 2008 2009Imobilizări necorporale

9550 9984 Capital social

300000 300000

Imobilizări corporale

574200 526400 Rezerve 97500 49200

Imobilizări financiare

730 730 Provizioane 42000 22750

TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE

584480 537114 Rezultatul exerciţiului

55670 25425

Stocuri 301640 309500 CAPITAL PROPRIU

495170 397375

Clienţi 70120 120000 Datorii cu scadenţă mai mare de un an

394850 354500

Alte creanţe 9050 25480 Avansuri şi aconturi primate

4225 3750

44

Investiţii financiare pe termen scurt

41875 43620 Furnizori şi conturi assimilate

25840 95289

Disponibilităţi băneşti

12500 24700 Alte datorii pe termen scurt

99580 209500

TOTAL ACTIVE CIRCULANTE

435185 523300 TOTAL DATORII

524495 663039

TOTAL ACTIV 1019665 1060414 TOTAL PASIV

1019665 1060414

Ratele privind structura ACTIVULUI sunt:

1.Rata activelor imobilizate (%) = active imobilizate/ total active. Această rată reflectă ponderea activelor imobilizate în patrimoniul total al întreprinderii. Diferitele elemente de active imobilizate justifică utilizarea unor rate complementare.a) Rata imobilizărilor necorporale(%)=imobilizări necorporale/total active. Mărimea acestui indicator reflectă ponderea elementelor necorporale în total active imobilizate ale întreprinderii; de regulă, în cazul firmelor româneşti valoarea acestora este redusă, în timp ce în alte ţări, cum ar fi SUA, ponderea imobilizărilor necorporale depaşeşte 50%(licenţe, brevete, mărci, etc).b) Rata imobilizărilor corporale(%)=imobilizări corporale/total active. Această rată reflectă ponderea capitalurilor fixe în patrimoniul total şi valoarea ei depinde de specificul activităţii firmei şi de caracteristicile tehnice ale întreprinderii, înregistrând valori diferite de la o ramură la alta.c) Rata imobilizărilor financiare(%)=imobilizări financiare/total active. Aceasta reflectă intensitatea legăturilor şi relaţiilor financiare pe care firma le-a stabilit cu alte firme cu ocazia operaţiilor de creştere externă(titluri de participare, creanţe imobilizate, etc); această rată are valori mari în cazul firmelor de investiţii financiare, de valori mobiliare, fonduri mutuale, etc.2.Rata activelor circulante(%) = active circulante/total active. a) Rata stocurilor (%) = stocuri/total active. Acest indicator înregistrează valori mari în cazul firmelor cu activitate de producţie, cu ciclu lung de

45

fabricaţie, precum şi a acelor firme cu specific de distribuţie de bunuri materiale.b) Rata creanţelor comerciale (%) = clienţi şi conturi asimilate/total active. Rata creanţelor comerciale este influenţată de natura clienţilor şi de termenele de plată pe care firma le acordă partenerilor săi.c) Rata disponibilităţilor băneşti+investiţii pe termen scurt (%) = disponibilităţi băneşti +investiţii pe termen scurt /total active.

Ratele privind structura PASIVULUI sunt:

1.Rata stabilităţii finanţării (%) = capital permanent/ total pasive.

Această rată este un indicator global al stabilităţii finanţării şi reflectă

ponderea surselor pe care le are întreprinderea pentru o perioadă mai mare

de un an.Capitalul permanent este format din capitalul propriu la care

adăugăm datoriile pe termen lung.

2.Rata autonomiei financiare(%) = capital propriu/capital permanent. Acest indicator ne arată ponderea surselor proprii în finanţarea mijloacelor economice ale firmei şi înregistrează valori diferite în funcţie de politica financiară a întreprinderii şi de rentabilitatea ei. Se recomandă ca valoarea acesteia să fie mai mare de 50%, adică capitalul propriu(resursele interne) trebuie să reprezinte cel puţin jumătate din total resurse, adică din capitalul permanent.3.Rata datoriilor pe termen scurt(%) = datorii pe termen scurt/total pasiv. Această rată ne arată ponderea datoriilor cu termen de scadenţă până într-un an în total datorii ale firmei.4.Rata datoriilor totale(%) = datorii totale/total pasiv.

În cazul firmei analizate, ratele de structură ale activului şi pasivului, calculate pe baza datelor din bilanţ, se prezintă astfel conform tabelului 4.2:

Calculul ratelor de structură la SC Alpha SA Tabel 4.2.RATE DE STRUCTURĂ(%) 2008 2009Rata activelor imobilizate(%) 57,32 50,65

Rata imobilizărilor necorporale(%)

0,94 0,94

Rata imobilizărilor corporale(%) 56,31 49,64Rata imobilizărilor financiare(%) 0,07 0,07

46

Rata activelor circulante(%) 42,68 50,65Rata stocurilor(%) 29,58 29,19Rata creanţelor(%) 7,76 13,72

Rata disponibilităţilor băneşti(%) 5,33 6,44Rata stabilităţii financiare(%) 87,29 70,90Rata autonomiei financiare(%) 55,64 52,85

Rata datoriilor pe termen scurt(%) 12,71 29,10Rata datoriilor totale(%) 51,44 62,53

Concluzii: rezultă că firma aparţine sferei productive, respectiv unui sector care necesită o dotare tehnică semnificativă, fapt reflectat de ponderea mare a activelor imobilizate în total active în ambele perioade analizate(57,32% în 2008 şi 50,65% în 2009). Rata imobilizărilor corporale este foarte apropiată de cea a activelor imobilizate, ceea ce demonstrează ponderea foarte mare a acestor bunuri în totalul imobilizărilor. În dinamică, se observă că în anul 2009 rata activelor imobilizate şi, implicit şi a imobilizărilor corporale, scade de unde putem spune că societatea nu a mai realizat investiţii în active fixe, iar din cele existente o parte s-au amortizat complet şi au fost scoase din patrimoniu.

Valoarea redusă a ratelor imobilizărilor financiare şi necorporale semnifică o activitate de investiţii financiare restrânsă pe termen lung şi, de asemenea în active intangibile.

Activele circulante deţin o pondere de 42,68% în anul 2008, valoare care creşte în anul 2009 la 50,65%. Această majorare s-a realizat preponderent pe seama creanţelor(clienţi +alte creanţe) al căror indice de creştere este de 183,76%. Această situaţie poate fi determinată de creşterea volumului activităţii, de acordarea unor termene de plată mai lejere pentru clienţi, dar şi de apariţia unor clienţi incerţi(clienţi neâncasaţi la scadenţă), fapt care nu avantajează firma. Se recomandă completarea analizei cu informaţii referitoare la structura creanţelor dupa natura lor, scadenţe şi termene de plată.

Din punctul de vedere al ratelor de structură a pasivului, întreprinderea prezintă o stabilitate financiară ridicată, dar care s-a degradat în timp( de la 87,29% în 2008 la 70,90% în 2009). De asemenea firma dispune de autonomie financiară, ponderea capitalului propriu în capitalul permanent fiind de 55,64% în anul 2008 şi scăzând la 52,85% în anul 2009;

47

această scădere se datorează micşorării capitalului propriu ca urmare a creşterii datoriilor pe termen mediu şi lung. Rata datoriilor totale a crescut simţitor în anul 2009 la 62,53%, mai ales pe seama datoriilor pe termen scurt ceea ce a mărit gradul de îndatorare al firmei.

Per ansamblu, deşi firma dispune de autonomie şi stabilitate financiară, se înregistrează totuşi o deteriorare a situaţiei financiare în anul 2009 comparativ cu anul 2008, ceea ce impune o reorientare a politicii financiare pe perioada următoare.

4.2.2.Analiza patrimoniului net(propriu) şi a surselor financiare

Patrimoniul net reflectă activele întreprinderii negrevate de datorii.

Patrimoniul net exprimă averea acţionarilor stabilită pe baza bilanţului

patrimonial. Acest indicator este echivalentul activului net contabil (formă

de evaluare patrimonială a firmei).

Patrimoniul net, se poate determina în două moduri:

a) ca diferenţă între activul total şi datoriile totale (exprimare materială a

patrimoniului net);

b) ca sumă a surselor de finanţare a acestuia.

Având în vedere componenţa materială a patrimoniului net, respectiv

prima modalitate de calcul, creşterea acestuia se înregistrează atunci când

ritmul activelor totale devansează ritmul datoriilor totale.

Analizând sursele de finanţare a patrimoniului net se pot întâlni, de

regulă, următoarele aspecte:

- dinamica cea mai accentuată o înregistrează sursele constituite pe seama

rentabilităţii întreprinderii: rezervele legale până la limita prevăzută de lege,

fondurile proprii majorate pe seama profitului net ca urmare a deciziei

acţionarilor;

- capitalul social se modifică doar în cazul unor noi aporturi, respectiv a unei48

finanţări din surse externe (ale vechilor acţionari sau ale unor noi acţionari)

şi/sau prin conversia unor datorii în capital social (stingerea unor datorii în

schimbul unui pachet de acţiuni);

- rezultatul reportat poate fi profit nerepartizat (şi atunci determină creşterea

patrimoniului net) sau pierdere neacoperită (caz în care determină

diminuarea patrimoniului net).

Deci, patrimoniul net poate să crească pe seama surselor interne

(rentabilitatea întreprinderii) şi pe baza unor surse externe (aporturi,

primirea cu titlu gratuit a unor active, conversia unor datorii în capital

social).

Pornind de la bilanţul contabil al SC Alpha SA(tabel 4.1) şi făcând

corecţiile necesare rezultă bilanţul patrimonial(tabel 4.3):

Bilanţ patrimonial Sc Alpha SA Tabel 4.3.

Elemente de calcul(lei)

2008 2009 Diferenţe

Active imobilizate

584480 537114 -47366

Active circulante 435185 523300 +88115Total activ 1019665 1060414 +40749

Capital propriu 495170 397375 -Datorii pe

termen mediu şi lung

394850 354500 -40350

Datorii pe termen scurt

129645 308539 +178894

Total pasiv 1019665 1060414 +40749Patrimoniul net 495170 397375 -97795

Din tabelul 4.3. se constată că, patrimoniul net al firmei a scăzut în

anul 2009 cu 97795 lei comparativ cu anul 2008, ca urmare a faptului că

ritmul de creştere a datoriilor în anul 2009 a fost mult mai mare decât ritmul

de creştere a activului total; trebuie remarcat şi creşterea gradului de 49

îndatorare a firmei, mai ales pe termen scurt(datoriile pe termen scurt au

crescut cu 178894 lei în anul 2009 comparativ cu anul 2008).

4.3. Analiza corelaţiei fond de rulment, nevoia de fond de

rulment, trezoreria netă

Fondul de rulment(FR) reprezintă marja de siguranţă a

întreprinderii, impusă de diferenţele dintre sumele de încasat şi sumele de

plătit, precum şi de decalajul dintre termenul mediu de transformare a

activelor circulante în lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen

scurt devin exigibile.

Existenţa unui fond de rulment suficient de mare, mai ales în cazul

firmelor cu activitate de producţie, este determinată de faptul că, în cazul

datoriilor pe termen scurt probabilitatea de plată a acestora este de 100%, în

timp ce pentru activele circulante probabilitatea de transformare în

disponibilităţi nu este întotdeauna de 100%, ca urmare a existenţei unor

stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă, precum şi a unor creanţe incerte.

Fondul de rulment deteminat pe baza bilanţului contabil este:

FR=Active circulante – Datorii pe termen scurt

Fondul de rulment poate fi analizat şi pe baza bilanţului patrimonial

şi a bilanţului funcţional.

Fondul de rulment patrimonial se poate determina în două moduri:

a) FR = Capital permanent - Active imobilizate

Fondul de rulment este partea din capitalul permanent folosită pentru

finanţarea activelor circulante.

50

Fondul de rulment patrimonial poate fi descompus în: fond de

rulment propriu (FRp) şi fond de rulment împrumutat (FRî).

FRp = Capitaluri proprii - Active imobilizate

FRî = Datorii pe termen mediu şi lung

b) FR = Active circulante - Datorii pe termen scurt

În acest caz, noţiunea de fond de rulment rezultă prin punerea în

corespondenţă a lichidităţii activelor circulante cu exigibilitatea datoriilor pe

termen scurt. Fondul de rulment permite aprecierea pe termen scurt a

riscului de incapacitate de plată.

Deoarece bilanţul funcţional reflectă o serie de aspecte imposibil de

evidenţiat prin bilanţul contabil, specialiştii recomandă ca fondul de rulment

să fie calculat în baza acestuia, evidenţiindu-se în acest fel resursele de care

dispune organizaţia pentru finanţarea activelor ciclice (adică a exploatării):

FR=Resurse stabile – Active stabile

În analiza financiară, pentru aprecierea fondului de rulment se pot

folosi şi următorii indicatori:

-viteza de rotaţie a FR care trebuie să fie între 30 şi 90 de zile:

, unde FR=fond de rulment, CA=cifră de afaceri;

-rata de finanţare a activelor circulante:

, unde FR=fond de rulment, AC=active circulante;

-gradul de finanţare a necesarului de fond de rulment, care trebuie să ia

valori mai mari de 100%:

, unde unde FR=fond de rulment, NFR= necesar de fond de

rulment.

51

Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă diferenţa dintre

nevoile temporare şi sursele temporare, respectiv suma necesară finanţării

decalajelor, care se produc în timp, între fluxurile reale şi fluxurile de

trezorerie determinate, în principal, de activitatea de exploatare.

Necesarul de fond de rulment determinat pe baza bilanţului

contabil se calculează astfel:

NFR=Stocuri+Creante - Datorii pe termen scurt

Pe baza datelor din bilanţul patrimonial necesarul de fond de

rulment se poate determina astfel:

NFR = Active circulante - Datorii pe termen scurt

( exclusiv disponibilităţi băneşti) (exclusiv credite pe termen scurt)

Necesarul de fond de rulment reflectă, în esenţă, activele circulante

de natura stocurilor şi creanţelor nefinanţate pe seama obligaţiilor pe termen

scurt (surselor atrase). Obligaţiile pe termen scurt de natura celor faţă de

furnizori, salariaţi, bugetul de stat etc., până în momentul plăţii lor

reprezintă o sursă atrasă de finanţare a activelor circulante.

Pe baza bilanţului funcţional necesarul de fond de rulment se

determină astfel:

NFR = Alocări ciclice - Surse ciclice

Nevoia de fond de rulment se poate descompune în două

componente: necesarul de fond de rulment din exploatare şi necesarul de

fond de rulment din afara exploatării.

NFR = NFRE + NFRAE

NFRE = Active ciclice aferente exploatării - Surse ciclice aferente

exploatării

NFRAE = Active ciclice din afara exploatării - Surse ciclice din afara

exploatării

52

În analiza financiară, pentru aprecierea necesarului fondului de

rulment se pot folosi şi următorii indicatori:

-viteza de rotaţie a NFR:

, unde NFR=necesar fond de rulment, CA=cifră de afaceri; acest

indicator se poate calcula şi pe categorii de necesar de fond de rulment:

şi unde, NFRE= necesar de fond de rulment din

exploatare, NFRAE= necesar de fond de rulment din afara exploatării,

CA=cifră de afaceri.

Accelerarea vitezei de rotaţie a necesarului de fond de rulment din

exploatare este un aspect pozitiv şi influenţează disponibilităţile firmei.

Mărimea necesarului de fond de rulment din exploatare este

influenţată de: natura activităţii, durata ciclului de fabricaţie, viteza de

rotaţie a stocurilor şi creanţelor, nivelul de activitate etc.

Trezoreria netă (TN) este indicatorul care exprimă corelaţia dintre

fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, reflectând situaţia financiară

a firmei, atât pe termen mediu şi lung, cât şi pe termen scurt.

Pe baza bilanţului contabil trezoreria netă se calculează astfel:

TN=FR - NFR

Trezoreria netă se poate calcula pe baza bilanţului funcţional astfel:

TN= Ta – Tp în care: Ta reprezintă trezoreria de activ, respectiv soldurile

debitoare ale conturilor de disponibilităţi şi plasamente; Tp - trezoreria de

pasiv, respectiv soldurile creditoare ale conturilor de credite pe termen scurt.

Trezoreria netă pozitivă este un excedent monetar al exerciţiului

financiar, fiind obţinut ca urmare a unei activităţi rentabile. În cazul în care

necesarul de fond de rulment este constant, atunci trezoreria netă pozitivă

53

este echivalentul profitului net, diminuat cu dividendele plătite în cursul

aceleiaşi perioade, la care se adună amortizarea.

Trezoreria netă negativă reflectă un deficit monetar la sfârşitul

anului şi care a fost acoperit pe seama creditelor pe termen scurt. În situaţia

în care necesarul de fond de rulment este constant, trezoreria netă negativă

este efectul înregistrării de pierderi. Atunci când întreprinderea realizează

produse rentabile, dispune de piaţă (de aprovizionare şi de desfacere), dar

înregistrează o creştere a necesarului de fond de rulment, ca urmare a

dezvoltării activităţii, constatarea unei trezorerii nete negative nu semnifică

o situaţie economico-financiară nefavorabilă, ci înregistrarea unui decalaj

între termenul mediu de transformare a stocurilor şi creanţelor în lichidităţi

şi durata medie de onorare a obligaţiilor pe termen scurt.

4.4.Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei

Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se

transforma în bani, aceasta putând fi şi un criteriu de grupare a posturilor din

bilanţ. Se poate stabili cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în

conturile de disponibilităţi băneşti, şi cât pot să devină lichide in perioada

imediată(creanţe, stocuri).

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi onora

obligaţiile de plată la scadenţă.Capacitatea de plată semnifică solvabilitate

imediată, respectiv semnifică capacitatea mijloacelor băneşti la un moment

dat sau pentru o perioadă scurtă(de regulă 30 de zile) de a acoperi obligaţiile

scadente pentru aceeaşi perioadă.

Indicatorii lichidităţii sunt:

1. Rata lichidităţii generale:54

Lg = Active circulante/Datorii curente

Datoriile curente sunt formate din obligaţiile către furnizori, cele fiscale şi

salariale, creditele pe termen scurt. Se apreciază că situaţia lichidităţii

generale este satisfăcătoare în condiţiile încadrării acesteia în intervalul 1,2 -

1,8 .

2. Rata lichidităţii curente(intermediare):

Lc=Active circulante-stocuri/Datorii curente

Potrivit teoriei nord-americane această rată este cunoscută sub denumirea de

testul acid. Această rată este de obicei subunitară, intervalul considerat ca

satisfăcător fiind cuprins între 0,65 – 1.

3. Rata lichidităţii imediate:

Li = Disponibilitati şi plasamente/Datorii curente

În teoria economică această rată este cunoscută sub denumirea de rata

solvabilităţii imediate. Valori satisfăcătoare între 0,65-1.

Solvabilitatea se poate exprima cu ajutorul mai multor indicatori

dintre care menţionam:

1. Rata solvabilităţii patrimoniale:

Sp = Capital propriu/Capital propriu +credite totale

Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să

se încadreze în limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situaţia se poate considera ca

fiind normală.

2. Rata solvabilităţii generale:

Sg = Active totale/Datorii totale

Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de activele

firmei. Cu cât valoarea solvabilităţii generale este mai mare decât 1, cu atât

situaţia financiară de ansamblu a firmei este mai bună.

55

Pe baza datelor din bilanţul contabil al SC Alpha SA(tabel 4.1) s-au

calculat urmatoarele valori ale ratelor de lichiditate şi solvabilitate conform

tabelului 4.6:

Ratele de lichiditate şi solvabilitate Tabel 4.6

INDICATORI 2008 2009

Rata lichiditatii generale Lg 3,36 1,7

Rata lichiditatii curente(intermediare)

Lc

1,03 0,69

Rata lichiditatii imediate Li 0,42 0,22

Rata solvabilitatii patrimoniale Sp 0,55 0,52

Rata solvabilitatii generale Sg 1,94 1,6

Concluzii: în ambele perioade valorile acestor indicatori sunt considerate

normale, în dinamică înregistrându-se o diminuare a valorilor acestor

indicatori în 2009, în special la rata lichidităţii curente şi generale, care

coboară sub limita admisă de 1,8. Această tendinţă de scădere s-a înregistrat

datorită faptului că activele circulante au crescut într-un ritm mai mic decât

datoriile pe termen scurt (20,25%<37,99%).Lichiditatea generală a ajuns la

valori mai mici decât nivelul minim acceptat, acest aspect dovedind că

firma nu are o capacitate de plată a creditelor pe termen scurt.

4.5.Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii

Creanţele reprezintă valorile avansate temporar de entitate terţilor

( persoane fizice sau juridice) pentru care urmează să primească un

echivalent ( o sumă de bani sau un serviciu). Din punct de vedere contabil

creanţele sunt formate din clienţi, furnizori-debitori, creanţe privind 56

personalul şi asigurările sociale, alte creanţe privind statul şi alte instituţii

publice, debitori diverşi, etc.

Obligaţiile(datorii nefinanciare pe termen scurt) reprezintă surse de

finanţare atrase pe o perioadă mai mică de un an, excluzând creditele

bancare. Acestea conţin datoriile către furnizori, personal, stat, acţionari,

avansuri de la clienţi, etc.

Creanţele şi obligaţiile constituie principalele elemente care

influenţează fluxurile băneşti ale entităţii economice. În consecinţă, acestea

trebuie analizate corelat din punct de vedere al sumelor şi al termenelor de

încasare şi plată.

Indicatorii utilizaţi în acest scop sunt :

1. Durata de imobilizare a creanţelor(Di) :

Di= unde : Sd – soldul mediu al creanţelor, Rd – rulajul debitor al

conturilor de creanţe.

În practică, se utilizează, de obicei, cifra de afaceri(CA) deoarece

bilanţul contabil nu furnizează informaţii referitoare la rulajul debitor al

creanţelor. Astfel, formula de mai sus devine :

Di= unde CA – cifra de afaceri.

2. Durata de folosire a surselor atrase(Df) :

Df= sau Df= unde : Sc – soldul mediu al conturilor de

obligaţii, Rc – rulajul creditor al conturilor de obligaţii, CA – cifră de

afaceri.

57

Corelaţia dintre suma creanţelor şi suma obligaţiilor pe termen scurt,

precum şi dintre Di şi Df generează fluxuri băneşti care influenţează pozitiv

sau negativ disponibilităţile firmei. Astfel :

a. Dacă Sd=Sc şi Di=Df atunci, cel puţin din punct de vedere teoretic ,

se produce o compensare între creanţe şi obligaţii ;

b. Dacă SdSc şi Di=Df atunci fluxul de disponibilităţi este influenţat

pozitiv deoarece suma încasărilor este superioară sumei plăţilor, pentru

aceeaşi perioadă de timp.

Pe baza celor prezentate se pot construi şi alte variante, în funcţie de

cei patru indicatori, cu semnificaţiile lor economice.

Corelaţia dintre creanţe şi obligaţii poate fi studiată şi pe baza

balanţei acestora în funcţie de termenele lor de vechime. Forma acestei

balanţe este următoarea(tabel 4.7):

Balanţa creanţelor şi obligaţiilor Tabel 4.7

Nr. Crt.

Intervalul de vechime

Creanţe ObligaţiiSumă % Sumă %

1 Sub 30 zile2 30 – 60 zile3 60 – 90 zile4 90 – 180 zile5 180 – 270 zile6 270 – 1 an7 Peste 1 an 8 Total

În practică se folosesc intervale de vechime mult mai mari: până la

90 de zile, între 90 de zile şi un an, peste un an .

58

În cadrul diagnosticului financiar se cercetează evoluţia creanţelor şi

obligaţiilor, în raport de cifra de afaceri, pentru a pune în evidenţă raportul

dintre imobilizarea capitalului firmei şi cel care priveşte folosirea surselor

atrase.

Pentru exemplificare, vom prelua o parte din date din bilanţul

contabil al SC Alpha SA(Tabel 4.1), rezultând tabelul 4.8:

Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii Tabel 4.8

Nr. Crt.

Indicatori 2008 2009lei % lei %

1 Cifră de afaceri 845000 100 546000 64,622 Creanţe 79170 100 145480 183,753 Obligaţii 129645 100 308539 237,984 Raportul

creanţe/obligaţii0,61 100 0,47 77,05

5 Durata de imobilizare a creanţelor Di

33,73 100 95,92 284,37

6 Durata de folosire a surselor atrase

55,23 100 203,43 368,33

Din analiza tabelului 4.8 rezultă că, în perioada analizată, creanţele

şi obligaţiile cresc (creanţele – cu 83,75% în anul 2009 faţă de anul 2008, iar

obligaţiile – cu 137,98% în anul 2009 faţă de anul 2008), în timp ce cifra de

afaceri scade în anul 2009 cu 35,38% faţă de anul 2008, ceea ce influenţează

nefavorabil fluxul de disponibilităţi. Această influenţă este atenuată parţial

de raportul dintre creanţe şi obligaţii, care deşi în creştere este subunitar,

fapt ce compensează parţial, majorarea gradului de imobilizare a capitalului

firmei.

Mărimea şi evoluţia celor doi indicatori – durata de imobilizare a

creanţelor şi durata de folosire a surselor atrase - confirmă concluzia

anterior stabilită, în sensul că, deşi creanţele înregistrează creşteri 59

substanţiale, imobilizarea fondului de rulment este suplinită de sursele atrase

suplimentar.

Cunoaşterea acestor aspecte este necesară pentru a putea previziona

necesarul de surse pentru finanţarea exploatării, în perioadele viitoare.

Mai departe, creanţele şi obligaţiile trebuie analizate în funcţie de

gradul de vechime.

4.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante

Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator de eficienţă

care reflectă schimbările intervenite în activitatea întreprinderii (în mod

deosebit în activitatea de exploatare). Viteza de rotaţie a activelor circulante

corelează cifra de afaceri sau o componentă a acesteia cu totalul activelor

circulante sau un anumit element al acestora.

Volumul activelor circulante este dependent de doi factori şi anume:

cifra de afaceri şi viteza de rotaţie a activelor circulante.

Viteza de rotaţie a activelor circulante sintetizează aspecte legate de

desfăşurarea procesului de aprovizionare şi producţie, de reducere a

costurilor, scurtarea ciclului de producţie şi a perioadei de desfacere şi

încasare a producţiei.

Pentru caracterizarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, în

practica economică se folosesc indicatorii:

1.Număr de rotaţii(n) exprimat prin relaţia: n= unde: CA- cifră de

afaceri şi Ac – soldul activelor circulante(fără disponibilităţi băneşti).

2. Durata în zile a rotaţiei: Dz= unde: CA- cifră de afaceri şi Ac

– soldul activelor circulante(fără disponibilităţi băneşti).

60

Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante vizează în principal

problemele:

- dinamica indicatorilor vitezei de rotaţie;

- analiza factorială a accelerării sau încetinirii vitezei de rotaţie;

- evidenţierea căilor posibile de accelerare a vitezei de rotaţie a

activelor circulante.

Pe baza datelor din bilanţul contabil al SC Alpha SA(tabel nr.4.1) au

rezultat următorii indicatori, conform tabelului 4.9:

Viteza de rotaţie a activelor circulante Tabel 4.9

Nr.crt.

Indicatori 2008 2009 Indici dinamică(%)

1 Stocuri 301640 309500 102,62 Clienţi 70120 120000 171,13 Alte creanţe 9050 25480 281,5

Total sold active circulante(Ac)

380810 454980 119,5

4 Cifra de afaceri CA 845000 546000 64,65 Număr de rotaţii n 2,21 1,2 -6 Durata în zile a unei rotaţii Dz 162,24 299,98 -

Din analiza tabelului 4.9 rezultă că, faţă de anul 2008 , numărul de

rotaţii a activelor circulante s-a redus la 1,2 rotaţii, iar durata în zile a unei

rotaţii a crescut de la 162,24 zile la 299,98 zile, ambele aspecte fiind

considerate negative. Încetinirea vitezei de rotaţie cu 138 de zile se

datorează creşterii soldului mediu al activelor circulante cu 20% în anul

2009 faţă de anul 2008, în timp ce cifra de afaceri înregistrează în anul 2009

o scădere cu 35,4%.

Pentru o analiză mai aprofundată a acestor aspecte vom proceda la

analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante după următorul

model:

ΔDz= =299,98-162,24=+137,74 zile

61

Din care:

- datorită influenţei modificării cifrei de afaceri:

ΔDz = =

=251,08-162,24=+88,84 zile

- datorită modificării soldului activelor circulante:

ΔDz = =

=299,98-251,08=+48,9 zile.

Încetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante în anul 2009

comparativ cu 2008, s-a datorat atât scăderii valorii cifrei de afaceri în anul

2009 cu 35,4%, cât şi creşterii soldului activelor circulante în anul 2009 cu

19,5%. În structură, se constată că, această creştere a soldului activelor

circulante s-a realizat, în principal , pe seama creşterii soldului clienţilor cu

71,1% în 2008 comparativ cu 2007(clienti neâncasaţi la termen, clienţi

incerţi sau termene mari de încasare), precum şi a creşterii soldului „alte

creanţe” cu 181,5%.

Dintre căile de accelerare a vitezei de rotaţie menţionăm:

- creşterea ritmului vânzărilor, ceea ce conduce la reducerea stocurilor

de produse destinate vânzării; pentru aceasta trebuie să se facă eforturi

pentru încheierea de contracte de livrare a producţiei cu posibili noi clienţi,

pe pieţe noi de desfacere, cu precizarea clară a cantităţii, calităţii şi

termenelor de livrare;

- controlul operativ şi sistematic al respectării clauzelor contractuale,

atât de către furnizori, cât şi de către clienţi;

62

- sporirea ritmului de încasare a creanţelor de la clienţi, prin alegerea

celei mai avantajoase forme de decontare, a unor termene cât mai scurte de

încasare a creanţelor; de asemenea depunerea tuturor eforturilor pentru

încasarea creanţelor de la clienţii care nu-şi respectă scadenţele de plată şi

de la clienţii incerti(dacă există);

- organizarea optimă a urmăririi încasării creanţelor, precum şi

aplicarea unor sancţiuni economice şi financiare în cazul nerespectării

condiţiilor contractuale şi a disciplinei decontărilor.

63

BIBLIOGRAFIE

1. Biji Mircea, Biji Maria Elena, Lilea Eugenia, Anghelache Constantin,

Tratat de statistică, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

2. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Popa Graţiela, Statistică, Editura Ex

Ponto, Constanţa, 2006.

3. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Brânză Graţiela, Statistică. Teorie şi

aplicaţii, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2010.

4. Cristache Silvia Elena, Metode Statistice de calcul şi analiză a eficienţei

economice în comerţ, Editura ASE, Bucureşti, 2003.

5. Dinu Eduard, Analiza economică şi financiară a firmei, Editura ASE,

Bucureşti, 2003.

6. Işfănescu A., Stănescu C., Băicuşi A., Analiză economico-financiară cu

aplicaţii în societăţile comerciale industriale de construcţii şi

transporturi, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

7. Işfănescu A., Robu V., Hristea A.M., Vasilescu C, Analiză economico-

financiară, suport curs ASE Bucureşti, Biblioteca Digitală.

8. Lungu Ion, Secară Mirela, Ceauşescu Andreea, Analiză economico-

financiară, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2004.

9. Niculescu, M., Analiza economică în turism şi comerţ, Editura

Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", Bucureşti, 1994.

10. Pivotă Dan, Analiză economico-financiară, Editura Europolis,

Constanţa, 2001.

11. Robu Vasile, Georgescu Nicolae, Analiză economico-financiară, suport

curs ASE Bucureşti, Biblioteca Digitală.

12. Secară Mirela, Bazele Contabilităţii, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008.

13. Norme metodologice de aplicare a Codului Fiscal, Editura Shik,

Bucureşti, 2004.

14. Reglementări contabile pentru agenţi economici, Ministerul Finanţelor

Publice, Editura Economică, Bucureşti.

15. Standarde Internaţionale de Contabilitate 2002, International Accounting

Board, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

16. O.M.F.P. nr.1752/2005, Noile reglementări contabile conforme cu

Directivele Europene, Editura Best Publishing, Bucureşti, 2006.

65