1

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE BUCUREȘTI

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

ANUL DE STUDIU: III

SINTEZĂ

ANALIZĂ

ECONOMICO-FINANCIARĂ 2

Lect. univ. dr.

Dumitru Raluca-Ana-Maria

2

CAPITOLUL 1

ANALIZA GESTIUNII

ACTIVELOR FIXE

3

CAPITOLUL 1

ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR FIXE

Dezvoltarea intensivă a producţiei reprezintă calea de bază a creşterii

economice în prezent şi în perspectivă. Aceasta este rezultatul acţiunii unui

complex de factori legaţi atât de forţele de producţie, cât şi de relaţiile de

producţie. Între factorii legaţi de forţele de producţie, un rol predominant revine

celui mai mobil element al lor – mijloacele de muncă. Mijloacele de muncă

reflectă conţinutul material al fondurilor de producţie.

Crearea şi utilizarea de noi mijloace de muncă, de noi fonduri fixe nu

determină doar tipul intensiv al reproducţiei, ci potenţează şi acţiunea altor

factori calitativi ai dezvoltării.

De aceea, analiza utilizării eficiente a fondurilor fixe constituie o

problemă centrală a conducerii unităţilor economice, precum şi a altor organe

specializate de control.

Analiza dinamicii structurii şi stării func ţionale a fondurilor fixe este

dată de:

a) Dinamica fondurilor fixe

b) Structura fondurilor fixe

Analiza utilizării extensive a potenţialului tehnic. Folosirea extensivă a

fondurilor fixe constituie o rezervă de mare însemnătate pentru realizarea

obiectivelor maximale ale întreprinderii.

Analiza utilizării intensive a fondurilor fixe. Analiza folosirii intensive

a fondurilor fixe se face pe baza următorilor indicatori principali:

- gradul de utilizare a capacităţii de producţie;

4

- indicele de utilizare intensivă;

- randamentul mediu pe unitatea de timp de lucru.

Gradul de utilizare a capacităţii de producţie

Indicele de utilizare a capacităţii rezultă din raportul volumului producţiei

planificate sau efective la volumul maxim al producţiei conform capacităţii.

Aceasta înseamnă că rezervele folosirii complete a capacităţilor se vor

referi la:

- folosirea parţială a capacităţii noi intrate în funcţiune;

- existenţa unor locuri înguste;

- existenţa unor defecţiuni în aprovizionarea cu materiale;

- lipsa forţei de muncă etc.

Indici de utilizare intensivă

Indicii de utilizare se stabilesc pe baza relaţiei:

.TK

QIu

⋅=

Întrucât caracteristica utilajelor este de regulă constantă, înseamnă că

rezervele creşterii volumului producţiei şi, implicit, folosirii mai bune a

capacităţilor de producţie privesc timpul de lucru şi indicele tehnico-economic

de utilizare.

Randamentul mediu al utilajelor constituie o formă sintetică de

reflectare a utilizării fondurilor fixe (utilajelor).

5

Analiza eficienţei utilizării fondurilor (activelor) fixe este dată de:

- sistemul de indicatori sintetici ai eficienţei utilizării fondurilor fixe;

- analiza factorială a eficienţei utilizării fondurilor fixe.

6

CAPITOLUL 2

ANALIZA GESTIUNII

RESURSELOR MATERIALE

7

CAPITOLUL 2

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR

MATERIALE

Asigurarea întreprinderii cu obiectele muncii necesare desfăşurării

neîntrerupte a procesului de producţie, precum şi dimensionarea optimă a

acestora constituie probleme esenţiale pentru eficienţa întregii activităţi.

Problemele analizei asigurării cu obiecte ale muncii şi ale utilizării

eficiente a lor sunt următoarele:

- analiza-asigurării (aprovizionării) întreprinderii cu obiecte ale

muncii;

- analiza consumurilor specifice ca parte integrantă a utilizării

obiectelor muncii;

- analiza eficienţei utilizării obiectelor muncii pe baza indicatorilor

sintetici de eficienţă;

- reflectarea utilizării obiectelor muncii în principalii indicatori

economico-financiari ai întreprinderii;

- asigurarea întreprinderii cu materii prime şi materiale;

- analiza stocurilor de materiale;

- analiza consumurilor specifice.

Analiza cheltuielilor materiale

Economisirea rersurselor materiale reprezintă o latură de bază a eficienţei

activităţii oricărei întreprinderi industriale, un factor principal al creşterii

economice de tip intensiv, care caracterizează dezvoltarea economiei moderne.

8

Folosirea cu maximă eficienţă a resurselor materiale constituie un

obiectiv central al politicii economice în etapa actuală şi în perspectivă, întrucât

reducerea cheltuielilor materiale se reflectă în ultimă instanţă în creşterea

produsului intern brut.

Raportată la astfel de obiective, analiza cheltuielilor materiale are o

semnificaţie deosebită.

Cheltuielile materiale deţin o pondere mai mare sau mai mică, în funcţie

de profilul de activitate al întreprinderii. Ele reprezintă expresia valorică a

consumurilor de resurse materiale şi a prestărilor de servicii de către terţi şi se

compun din:

- materii prime, materiale;

- combustibil, energie, apă;

- amortizare;

- obiecte de inventar;

- lucrări şi servicii prestate de terţi;

- alte cheltuieli materiale.

După cum s-a arătat în analiza cheltuielilor materiale distingem:

a) Analiza dinamicii şi structura cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale, prin conţinutul lor, cuprind atât consumul de

obiecte ale muncii (materii prime, materiale de bază, materiale auxiliare,

combustibil, energie etc.), cât şi cheltuieli care reflectă echivalentul consumării

fondurilor fixe, respectiv valoarea transmisă acestora sub forma amortizării şi

alte cheltuieli materiale.

În cazul anlizei complexe a cheltuielior materiale, prima problemă care

trebuie cercetată este cea privind dinamica şi structura acestora la nivelul

întregii producţii marfă şi, eventual, pe produse.

9

Pentru caracterizarea dinamicii se recomandă folosirea în analiză a

indicatorului „cheltuieli materiale la 1000 lei venituri”.

Analiza datelor permite formularea unor concluzii utile pentru orientarea

cercetării ulterioare şi, în special, pentru conturarea cadrului de acţiune a

factorilor de decizie.

b) Analiza factorială a cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale aferente exploatării pot fi analizate ca nivel la 1000

lei venituri (Cm) pe baza modelului următor:

100∑=

giCmiCm ,

unde:

gi = structura veniturilor

Cmi = cheltuielile la 1000 lei pe categorii de venituri, care reprezintă şi

factori direcţi de influenţă.

Evidenţierea modificărilor intervenite în structura veniturilor este

necesară pentru aprecierea corectă a situaţiei, dat fiind modul de formare a

veniturilor din producţia stocată şi imobilizată.

Cheltuielile materiale la 1000 lei cifră de afaceri (Cm), care constituie

partea preponderentă a veniturilor din exploatare, se analizează cu ajutorul

modelului următor:

1000.

∑∑=

qp

cmqCm ,

10

unde: cm = cheltuielile materiale pe produse.

Pe această bază pot fi construite şi aplicate diferite sisteme factoriale.

Astfel, un prim sistem are în componenţă ca factori direcţi:

- structura producţiei vândute (fabricate);

- preţurile medii de vânzare;

- cheltuielile materiale pe unitate de produs.

11

CAPITOLUL 3

ANALIZA GESTIUNII

COSTURILOR DE

PRODUCŢIE

12

CAPITOLUL 3

ANALIZA GESTIUNII COSTURILOR DE

PRODUCŢIE

Reducerea cheltuielilor de producţie şi în special a celor materiale se

înregistrează în efortul general de ridicare a eficienţei întregii activităţi.

Reducerea cheltuielilor de producţie şi, implicit, a costurilor de producţie,

de principiu poate fi concepută acolo unde există rezerve. Teoretic nu în orice

întreprindere există asemenea rezerve, determinate de progresul continuu al

factorilor de producţie, de aplicarea în practică a rezultatelor cercetării

ştiinţifice.

Analiza costurilor implică stabilirea unor costuri considerate normale,

care constituie criteriul permanent de comparaţie al comportamentului

diferitelor categorii de cheltuieli.

Între cheltuielile de producţie şi cost există o asemănare de ordin formal:

cheltuielile de producţie se localizează pe cantitate, iar costul este rezultatul

localizării lor pe unitatea de produs.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor întrepri nderii

Realizarea unui venit implică efectuarea de cheltuieli.

a) Cheltuielile se grupeză astfel:

- cheltuieli de exploatare;

cheltuielile financiare care vizează activitatea financiară în afara

exploatării;

13

- cheltuielile excepţionale care nu sunt legate de activitatea curentă,

normală propriu-zisă (amenzi, penalităţi, subvenţii etc.).

b) Veniturile întreprinderii reprezintă sumele încasate sau de încasat în

cursul exerciţiului şi se grupează în:

- venituri din exploatare;

- venituri financiare;

- venituri excepţionale (despăgubiri, amenzi încasate).

• Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai mare, ele fiind în

legătură directă cu obiectul de activitate al întreprinderii, constituind astfel

domeniul principal în care se pot realiza cele mai importante măsuri de sporire a

eficienţei economice.

• Analiza cheltuielilor la 1.000 lei cifra de afaceri

În raport cu o bază de comparaţie (planul, realizările din perioada

anterioară sau nivelul normat), cheltuielile efective pot fi diferite, fapt ce

impune explicarea unei asemenea modificări, indiferent de mărimea şi sensul ei.

Alte analize ale cheltuielilor sunt:

• Analiza cheltuielilor variabile

• Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor variabile

• Analiza factorială a cheltuielilor variabile

• Estimarea evoluţiei probabile a cheltuielilor variabile

• Analiza reflectării nivelului cheltuielilor variabile la 1.000 lei asupra

principalilor indicatori economico-financiari

• Analiza cheltuielilor fixe

14

Cheltuielile fixe sau constante, prin definiţie, constituie o premisă şi o

consecinţă a desfăşurării unei anumite activităţi. Aceasta înseamnă că unele

cheltuieli nu sunt în dependenţă proporţională sau neproporţională cu producţia

(sau vânzările), ci în anumite limite, ele rămân fixe sau independente.

Alte tipuri de analize ale cheltuielilor sunt următoarele:

- Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe

- Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri

- Estimarea nivelului probabil a cheltuielilor fixe

- Estimarea sintetică a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri

- Analiza riscului de exploatare sau operaţional

Analiza cheltuielilor materiale se compune din:

- materii prime, materiale;

- combustibil, energie, apă;

- amortizare;

- obiecte de inventar;

- lucrări şi servicii prestate de terţi;

- alte cheltuieli materiale.

Alte tipuri de analiză a cheltuielilor:

- Analiza cheltuielilor cu amortizarea

- Analiza cheltuielilor cu personalul

- Analiza structurală a fondului de salarii

- Analiza eficienţei cheltuielilor cu salariile

- Analiza corelaţiei dintre creşterea productivităţii muncii şi a salariului

mediu

- Analiza modificării fondului de salarii

- Analiza cheltuielilor cu dobânzile

- Analiza cheltuielilor cu remedierile în perioada de garanţie

15

- Analiza cheltuielilor administrativ - gospodăreşti

- Analiza cheltuielilor neproductive

- Analiza cheltuielilor cu reparaţiile curente şi reviziile periodice

- Analiza pierderilor din rebuturi

- Analiza costului pe unitatea de produs

- Analiza cheltuielilor directe şi indirecte pe produs

- Analiza costului marginal

16

CAPITOLUL 4

ANALIZA

RENTABILITĂŢII

17

CAPITOLUL 4

ANALIZA RENTABILITĂŢII

Ridicarea eficienţei economice - problemă de o permanentă actualitate

economică - este strâns legată de creşterea rentabilităţii întreprinderilor și de

întărirea continuă a rolului profitului.

La nivelul întreprinderilor din orice domeniu de activitate economică,

profitul şi rentabilitatea constituie criterii de bază pentru aprecierea eficienţei

economice.

Rentabilitatea presupune obţinerea unor venituri mai mari decât

cheltuielile în urma vinderii şi încasării producţiei fabricate. Rentabilitatea

poate fi definită astfel ca fiind capacitatea întreprinderii de a crea profit

necesar atât dezvoltării, cât şi remunerării capitalurilor. Rentabilitatea

oglindeşte într-o formă sintentică eficienţa întregii activităţi economice a

întreprinderii.

În general, cheltuielile şi veniturile sunt structurate pe domenii de

activitate, respectiv:

- de exploatare;

- financiare;

- excepţionale.

În consecinţă, pe baza structurii veniturilor şi cheltuielilor se poate opera

cu următorii indicatori:

- Rezultatul exploatării (RE) - care se obţine ca diferenţa dintre veniturile

şi cheltuielile de exploatare.

18

- Rezultatul curent al exerciţiului (RC) - reprezintă diferenţa dintre

veniturile curente (venituri din exploatare + venituri financiare) şi cheltuielile

curente (cheltuieli de exploatare + cheltuieli financiare).

- Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, format din rezultatul curent

la care se adaugă rezultatul excepţional.

- Profitul impozabil care reprezintă rezultatul exerciţiului înaintea

impozitării la care se adaugă depăşirile faţă de nivelurile legale la unele

categorii de cheltuieli şi se scad reducerile fiscale prevăzute (reducerea

impozitului pe profit în cazul reinvestirii).

- Profitul net sau rezultatul exerciţiului, respectiv profitului impozabil,

mai puţin impozitul pe profit.

În literatura de specialitate şi practica economică se foloseşte şi noţiunea

de marjă şi anume:

- marja costurilor de producţie - ca fiind diferenţa între preţul de

vânzare al bunurilor şi costul de producţie al acestora.

- marja comercială - calculată ca diferenţă între preţul de vânzare al

mărfurilor şi costul de cumpărare.

- marja brută sau marja costurilor variabile - care se determină ca

diferenţă între preţul de vânzare şi costul variabil.

Analiza rentabilităţii vizează următoarele domenii:

- situaţia generală a rezultatului exploatării pe baza contului de profit şi

pierdere;

- analiza factorială a rezultatului exploatării;

- analiza financiară a profitului brut al întreprinderii;

19

- analiza pragului de rentabilitate şi aprecierea riscului de exploatare

structural;

- analiza pe baza ratelor de rentabilitate.

20

CAPITOLUL 5

ANALIZA SITUAŢIEI

FINANCIAR

PATRIMONIALE

21

CAPITOLUL 5

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR

PATRIMONIALE

Situaţia financiar patrimonială reprezintă o anumită stare a capitalului din

punct de vedere al existenţei, componentei materiale şi a rezultatelor obţinute.

Caracterizarea generală a structurii patrimoniale:

Structura generală a activului:

a) active imobilizate;

b) active circulante;

c) conturi de regularizare şi asimilate;

d) prime privind rambursarea obligaţiunilor.

- Fondul comercial reprezintă acea parte din fondul de comerţ care nu

figurează în celelalte elemente de patrimoniu, dar care concură la menţinerea

sau dezvoltarea potenţialului activităţii unităţii, concretizate în: clientelă, vadul

comercial, debuşee, reputaţie etc.

- Programele informatice nu se referă la elementele materiale, ci la

prestaţia intelectuală necesară elaborării programelor, fiind considerate bunuri

necorporale, create de unitate sau achiziţionate de la terţi şi supuse amortizării,

în funcţie de durata probabilă de utilizare, însă nu pe o perioadă mai mare de

trei ani.

- Terenurile nu sunt supuse amortizării şi deci îşi păstrează constantă

valoarea în timp, cu excepţia acţiunilor de reevaluare.

22

Tipurile de bilan ț sunt următoarele:

- Bilanţul financiar

- Bilanţul funcţional - în practica financiară, bilanţul funcţional

constituie suportul analizei trezoreriei.

Tipurile de analiză pe bază de bilanț sunt următoarele:

- Analiza echilibrului financiar

- Analiza activului net contabil

- Analiza fondului de rulment

- Analiza necesarului de fond de rulment

- Analiza trezoreriei

Al ţi indicatori ai echilibrului financiar al firmei:

- Gradul de finanţare a nevoii de fond de rulment pe seama fondului de

rulment (GF);

- Gradul de finanţare a stocurilor (S) pe seama fondului de rulment;

- Rata autonomiei financiare - se calculează ca raport între capitalul

propriu şi capitalul propriu plus capitalul împrumutat;

- Rata de autofinanţare a activelor.

Analiza lichidit ăţii şi solvabilităţii firmei

Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se

transforma în bani.

Aceasta se exprimă prin rapoarte între elementele de activ, în sensul că se

poate stabili cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de

disponibilităţi băneşti şi cât pot să devină lichide imediat (de exemplu:

creanţele, stocurile de produse finite).

23

Analiza corelaţiei creanţe - obligaţii

Analiza creanţelor necesită gruparea lor, cel puţin după trei criterii:

a) După natura lor:

- creanţe aferente bunurilor vândute;

- creanţe reprezentând avansuri acordate furnizorilor;

- creanţe din diferenţe de curs valutar;

- creanţe datorate de clienţi incerţi.

b) După principalii benefiaciari:

- nivelul creanţelor pe beneficiari şi ponderea lor în totalul

creanţelor;

- vechimea creanţelor şi durata medie de încasare;

- natura relaţiilor cu beneficiarii (de exemplu: tradiţionale,

temporare, accidentale etc.).

c) În funcţie de vechimea lor:

- creanţe sub 30 zile;

- creanţe între 30-60 zile;

- creanţe între 60-90 zile;

- creanţe peste 90 zile.

24

Analiza activelor circulante

Activele circulante sunt elementele patrimoniale necesare realizării

ciclului de exploatare, supuse în majoritatea cazurilor unei rotaţii rapide.

În cadrul fiecărui ciclu ele trec din forma de active fixe în cea de creanţe

şi apoi disponibilităţi.

Aşa după cum s-a mai arătat, activele circulante au în componenţa lor:

- stocuri;

- creanţe;

- disponibilităţi şi plasamente.

Analiza cash-flow-ului (CF)

Având în vedere natura ciclică a volatilităţii economiilor şi a pieţelor, se

consideră că fluxul de numerar (cash-flow) este una dintre cele mai importante

arme de management în lupta pentru evitarea riscurilor şi asigurarea

performanţei întreprinderilor.

O societate comercială poate să fie rentabilă, să realizeze profit, dar să nu

fie solvabilă din cauza lipsei de lichidităţi, ca urmare a decalajului dintre

încasările şi plăţile pe care le face în cadrul ciclului financiar.

Analiza gradului de îndatorare

Analiza gradului de îndatorare urmăreşte punerea în evidenţă a evoluţiei

acestuia într-o anumită perioadă în vederea adoptării politicii financiare care să

asigure independenţa necesară.

25

Bibliografie

• I. Moroșan - Analiză economico-financiară

- Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

• M.E. Balu - Analiză economico-financiară

- Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

• E. Dinu - Strategia firmei. Analiza contabilităţii. Finanţe. Gestiune.

Marketing

- Editura Economică, Bucureşti, 1999

• N. Dobrotă - Dicţionar de economie

- Editura Economică, Bucureşti, 1999

• M. Dumitru - Finanțele întreprinderii

- Editura Fundației România de Mâine, București, 2012

• A. Isoie, Marin Mitruţ, V. Voineagu - Statistica pentru

managementul afacerilor

- Editura Eonomică, Bucureşti, 2001

• A. Isfănescu, V. Robu, I. Anghel - Evaluarea întreprinderii

- Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001

• A. Isfănescu, C. Stănescu, A. Băicuşi - Analiza economico-

financiară

- Editura Economică, Bucureşti, 1999

26

• I. Mihai (coordonator) - Analiza economico-financiară

- Editura Mirton, Timişoara, 1999

• M. Niculescu - Diagnostic economic

- Editura Economică, Bucureşti, 2003

• P. Ştefea - Analiza rezultatelor întreprinderii

- Editura Mirton, Timişoara, 2002

• G. Vintilă - Gestiunea financiară a întreprinderii

- Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000

• G. Vintilă, M. Vuta - Gestiunea financiară a întreprinderii - lucrări

aplicative

- Editura Rolcris, Bucureşti, 2000