analiza cost profit
DESCRIPTION
costul si profitul intr-o firmaTRANSCRIPT
Academia de Studii Economice
LUCRARE DE DIPLOMA
- ANALIZA COST/PROFIT -
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
COSTURILE DE PRODUCŢIE
1.1. Definirea costurilor şi a cheltuielilor
1.2. Mărimea şi tipologia costurilor
1.3. Importanţa reducerii costurilor asupra rentabilităţi întreprinderii. Pragul de rentabilitate
1.4. Cadrul juridic privind costurile şi cheltuielile întreprinderii
CAPITOLUL II
PREZENTAREA S.C. ASINED PROD IMPEX S.R.L.
2.1.Scurt istoric al S.C. ASINED PROD IMPEX S.R.L.
2.2. Structura organizatorică, funcţională şi organizarea S.C. ASINED S.R.L.
2.3. Particularităţile procesului tehnologic
2.4. Caracterizarea activităţii la S.C. ASINED PROD. S.R.L. pe baza principalilor indicatori
pe ultimii 3 ani calculaţi în preţuri comparabile
CAPITOLUL III
ANALIZA COSTURILOR LA S.C. ASINED PROD S.R.L.
3.1 Analiza cheltuielilor la S.C. ASINED PROD S.R.L.
3.2. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor în perioada 1998-2000
3.3 Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
3.4 Analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale
CAPITOLUL IV.
ANALIZA RENTABILITĂTII LA S.C. ASINED PROD S.R.L.
4.1. Analiza dinamicii si structurii profitului brut
4.1.1. Analiza dinamicii si structurii profitului brut
4.1.2. Analiza structurală a profitului brut
4.1.3. Analiza factorială a profitului brut
4.2. Analiza rentabilitătii S.C. ASINED PROD. S.R.L. pe baza ratelor de rentabilitate
4.2.1. Analiza ratei rentabilităţii economice
4.2.2. Analiza ratei rentabilităţii comerciale (a vânzărilor)
4.2.3. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate
4.2.4. Analiza ratei rentabilităţii financiare
CAPITOLUL V
ANALIZA PRAGULUI DE RENTABILITATE
5.1. Analiza pragului de rentabilitate pe total întreprindere
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
„Conducerea oricărei întreprinderi este de neconceput fără cunoaşterea sistematică a
mersului activităţii acesteia, pentru a se putea aprecia, la perioade cât mai scurte, felul în care
sunt respectate sarcinile prestabilite şi a se putea interveni, cu promptitudine, în eliminarea
eventualelor tendinţe de abateri negative sau în corectarea prevederilor iniţiale, atunci când pe
parcurs apar posibilităţi noi, mai eficiente, ce pot duce la rezultate superioare. Atât teoria, cât
şi practica economică demonstrează cu prisosinţă că indiferent de felul activităţii
întreprinderii, conducerea acesteia pentru a obţine rezultate bune trebuie să cunoască cât mai
exact, complet si la timp costul de producţie.”
„Pentru a lua o decizie bună – o decizie bună este cu siguranţă o decizie care atrage
rezultate bune – managerul are nevoie de informaţii reale şi pertinente. Odată cu dinamizarea
şi amplificarea competenţelor întreprinderii în utilizarea pârghiilor economice
corespunzătoare unei economii de piaţă ce se reflectă în sporirea numărului şi dificultăţii
deciziilor, considerăm că unul din elementele de bază, cu o influenţă importantă în procesul
decizional, îl reprezintă costul şi respectiv informaţia costurilor.
În condiţiile actuale, managerul trebuie, mai mult ca oricând, să gândească în primul
rând economic, prin prisma costurilor. Îndrăznim să afirmăm, în acest context, că cel mai
important criteriu de decizie îl constituie costul.”
„Cunoaşterea costului pe produs (semifabricat) şi analiza sa de către colectivele de
conducere din întreprinderi conferă posibilitatea stabilirii modului în care s-a realizat nivelul
antecalculat al costului produselor (semifabricatelor), precum şi măsurile ce trebuie luate
pentru eliminarea deficienţelor ivite în procesul de producţie, în scopul reducerii continue şi
sistematice a costului de producţie.
În condiţiile societăţii moderne, reducerea costului de producţie, în general şi a
cheltuielilor materiale, în special, se manifestă ca o tendinţă pe plan mondial. Ea apare ca o
necesitate obiectivă în orice ţară, indiferent de mărime, poziţie geografică sau grad de
dezvoltare, fiind determinată de o serie de împrejurări, şi anume: în primul rând, creşterea fără
precedent a dimensiunilor producţiei şi ca urmare a acesteia, a volumului de mijloace
materiale necesare, şi în al doilea rând, caracterul limitat al resurselor de materii prime şi
materiale. Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că sub influenţa progresului tehnico-
ştiinţific valorificarea superioară a resurselor materiale implică adâncirea gradului de
prelucrare a acestora, astfel încât din aceeaşi cantitate de materie primă extrasă din natură şi
prelucrată să se poată obţine o cantitate din ce în ce mai mare de valori de întrebuinţare. Într-
un cuvânt, se poate spune că în societatea modernă, care presupune creşterea tot mai
accentuată a mijloacelor investite, reducerea cheltuielilor materiale implicate în procesul de
producţie devine o cerinţă esenţială pentru a putea dezvolta producţia pe scară tot mai largă,
progresul economic fiind cu atât mai rapid, cu cât producţia este obţinută cu cheltuieli cât mai
mici.
În etapa actuală, pentru ţara noastră, această cerinţă devine mai stringentă, la baza
reducerii cheltuielilor materiale situându-se o serie de imperative, dintre care menţionăm:
- reducerea decalajului dintre ţara noastră şi ţările dezvoltate din punct de vedere
economic şi apropierea cât mai mult de nivelul acestor ţări, atât la indicatorii cantitativi, cât
mai ales la cei calitativi de eficienţă, printre care şi cei referitori la reducerea cheltuielilor
materiale, a căror importanţă este decisivă pentru progresul tehnic şi economic al ţării.
- ridicarea gradului de competitivitate a produselor, ţinând seama de exigenţele
revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane.
- crearea resurselor suplimentare pentru dezvoltarea viitoare a potenţialului
productiv al ţării şi creşterea fondului de consum al societăţii.
- resursele materiale ale ţării noastre sunt, în mod obiectiv, limitate.
Realizarea sarcinilor de reducere continuă şi sistematică a costurilor de producţie
impune exercitarea unui control permanent asupra modului de utilizare a mijloacelor
materiale, băneşti şi de muncă de care acestea dispun. Exercitarea acestui control revine, în
primul rând, colectivelor de conducere din fiecare întreprindere, care prin atribuţiile cu care
sunt investite, trebuie să urmărească modul în care se respectă regimul de economii şi să ia
măsuri adecvate pentru valorificarea la maximum a rezervelor interne.
Costul producţiei fiind unul din indicatorii sintetici cei mai importanţi de
caracterizare a activităţii întreprinderii, rezultă că prin controlul permanent al costurilor se
poate urmări nivelul calitativ al activităţii desfăşurate. Fără un control permanent al costurilor
nu este posibilă asigurarea unei gospodăriri raţionale a mijloacelor materiale şi băneşti ale
întreprinderii. Controlul pe baza costurilor constituie astfel o problemă centrală a conducerii
întreprinderilor pentru urmărirea modului de gospodărire a mijloacelor materiale şi de folosire
a forţei de muncă de care dispun.
Sporirea eforturilor pentru creşterea profitului şi a rentabilităţii problemă cheie a
activităţii fiecărei întreprinderi, impune necesitatea alcătuirii exacte a costului produselor
(semifabricatelor) prin înregistrarea corectă a cheltuielilor directe pe fiecare produs
(semifabricat) şi folosirea unor criterii raţionale de repartizare a cheltuielilor indirecte asupra
produselor, precum şi printr-o delimitare justă în timp şi spaţiu a cheltuielilor, astfel încât să
se asigure afectarea fiecărei perioade de timp şi loc generator de cheltuieli cu cheltuielile
corespunzătoare lor. Nivelul costurilor de producţie determinate prin calcul, constituie un
criteriu economic de bază care condiţionează perfecţionarea neîntreruptă a proceselor
tehnologice, introducerea raţionalizărilor, inovaţiilor şi invenţiilor în procesul de fabricaţie,
organizarea ştiinţifică a muncii şi producţiei în general, şi a cărei reduceri exprimă valoric
eficienţa promovării acestora în economia întreprinderii.”
CAPITOLUL I
COSTURILE DE PRODUCŢIE
1.1. Definirea costurilor şi a cheltuielilor
„Cunoaşterea activităţii economice, gestiunea resurselor impun studierea factorilor
de producţie nu numai în procesul alocării şi combinării ci şi în consumarea lor. O dată cu
aceasta, este necesară calcularea costului de producţie, a cărei problematică ţine de nivelul
microeconomic, deoarece întreprinderile, ca centre de decizie, combină, într-un fel sau altul,
factorii de producţie, efectuează cheltuieli de resurse şi obţine rezultate.
Consumul factorilor de producţie înseamnă întrebuinţarea nemijlocită a acestora la
producerea de bunuri materiale şi servicii, în căreia resursele economice alocate se regăsesc
într-o formă naturală concretă şi/sau valorică în preţurile rezultatelor obţinute.
Gestiunea factorilor de producţie presupune evaluarea în bani a consumului acestora
şi, deci, cunoaşterea costului; aceasta se impune cu atât mai mult în contextul resurselor
limitate, care acţionează restrictiv. Pentru orice producător, încă înainte de a avea loc
producţia, în faza de informare şi documentare, se ridică problema, aparent simplă: cât costă
producerea bunului respectiv? Un cost de producţie, pe unitatea de rezultat, mai mic permite
obţinerea de profit mai mare, asigură menţinerea clienţilor şi dă, totodată satisfacţie
acţionarilor, consiliului de administraţie, salariaţilor, în ansamblu. Iată de ce se poate spune că
acţiunile agenţilor economici sunt ghidate de costuri.”
„Costul de producţie ocupă un loc important în sistemul categorial al economiei
politice, fiind unul dintre cei mai sintetici indicatori ai activităţii economice reflectând gradul
de eficienţă a acesteia prin structura, mărimea şi evoluţia sa.”
„Costul constituie un raport, o corelaţie între forma bănească a cheltuielilor pe care
le efectuează o întreprindere pentru desfăşurarea producţiei sale într-o perioadă de timp
determinată şi cantitatea de bunuri materiale, lucrări şi servicii care formează această
producţie exprimată în anumite unităţi de măsură.
Costul de producţie reprezintă totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului
de factori de producţie, pe care producătorii le efectuează pentru producerea şi vânzarea de
bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii.”
„Exprimarea bănească a cheltuielilor, independent de mărimea şi importanţa lor,
permite aducerea la un numitor comun a consumurilor de factori de producţie diferiţi şi pe
această bază, devin posibile măsurarea şi compararea lor.”
Aceste cheltuieli sunt determinate de desfăşurarea concretă a procesului de producţie
care este inseparabil legat de folosirea productivă a celor trei elemente fundamentale ale sale:
mijloace de muncă: maşini, utilaje, clădiri.
obiectele muncii: materii prime şi auxiliare, combustibili şi energie, rezultate dintr-
un proces de muncă anterior.
forţa de muncă.
Folosirea productivă a acestor trei factori determină într-un fel consumarea lor care
constituie baza cheltuielilor de producţie. Fiind utilizaţi în procesul de producţie potrivit
rolului şi însuşirilor diferite, factorii fundamentali ai procesului de muncă contribuie în mod
diferit la formarea cheltuielilor care constituie obiectul calculaţiei.
În forma lor naturală, mijloacele de muncă de felul maşinilor, agregatelor,
instalaţiilor şi clădirilor participă integral la obţinerea produselor păstrându-şi forma iniţială şi
utilizate fiind în aceeaşi calitate în decursul mai multor perioade de gestiune, aceste mijloace
dau naştere la o cheltuială numită amortizare, care delimitată la nivelul unei perioade de
gestiune reprezintă numai o parte din valoarea cu care au intrat ele în procesul de producţie şi
anume acea parte pe care mijloacele respective au pierdut-o prin uzare.
În ceea ce priveşte obiectul muncii acesta fie că se transformă intrând în mod natural
în componenţa noului produs, fie că se consumă în procesul de muncă (energia) devin
cheltuieli pentru întreaga lor valoare deoarece valoarea de întrebuinţare dispare după un
singur ciclu de producţie.
Forţa de muncă care pune în mişcare uneltele, maşinile, ocazionează cheltuieli de
salarizare a muncii, cheltuieli de producţie şi de desfacere care formează costul şi intră în
obiectul calculaţiei neputând fi confundate cu categoria cheltuielilor în înţelesul ei larg
generic.
In extenso prin cheltuială se înţelege expresia valorică a consumului de mijloace
băneşti pentru satisfacerea necesităţilor de consum productiv sau neproductiv.
Noţiunea de cheltuială, în general, are deci un înţeles mai cuprinzător decât noţiunea
de cheltuială de producţie şi de desfacere. Ea exprimă pe lângă cheltuielile care sunt cuprinse
în costuri şi transformarea de mijloace băneşti în valori materiale prin cumpărarea sau
utilizarea efectivă a unor fonduri speciale existente la nivelul întreprinderii.
Cheltuiala nu constituie costuri şi nu formează obiectul calculaţiei deoarece nu sunt
legate de obţinerea şi de desfacerea producţiei. Baza cheltuielilor de producţie o constituie
consumurile productive care intervin în întreprinderi. Nu orice consum productiv intră în
costuri. Astfel substanţele care provin direct din natură (aer) nu pot constitui costuri deoarece
ele, nefiind produse ale muncii omeneşti, nu au valoare şi deci nu pot fi exprimate în bani.
Există mijloace de muncă a căror utilizare nu dă naştere la cheltuieli de producţie (pământul).
Aşadar, pentru a fi cuprinse în costuri, consumurile productive, cheltuielile materiale trebuie
să se poată exprima în bani.
Exprimarea obligatorie a consumurilor productive în bani cu ajutorul unităţilor
monetare nu trebuie să ducă la concluzia că noţiunea de cheltuială de producţie este sinonimă
cu noţiunea de dare de bani, de plată. Plăţile constituie în toate cazurile cheltuieli dar numai în
sens financiar, în sensul dării de bani. Factorul determinant care hotărăşte dacă o cheltuială
financiară constituie sau nu cost este consumul, adică legătura nemijlocită cu producţia.
Astfel, o psrte dintre plăţile efectuate de o întreprindere (apă, canal, salubritate, cheltuieli
pentru reclamă, contravaloarea abonamentelor) reprezintă echivalentul unor consumuri sau
servicii efectuate în favoarea procesului de producţie şi se cuprind în costul producţiei. Alte
plăţi cum ar fi de exemplu achitarea facturii furnizorilor pentru materiale nu constituie costuri
de producţie în momentul efectuării lor. Numai consumul materialelor respective în procesul
de producţie devine cost.”
„În prezent cunoştinţele privind costul de producţie se îmbogăţesc continuu, astfel
încât problematica costului se poate aborda din mai multe puncte de vedere.
În primul rând mărimea şi dinamica costului sunt subordonate actelor decizionale de
minimizare a lor, de economisire şi raţionalizare a resurselor care sunt din ce în ce mai
scumpe.
În al doilea rând apare şi se impune necesitatea calculării mai multor feluri de cost,
pe domenii relativ restrânse ale activităţii: costul informaţiei, costul salarial, costul ecologic
etc.
În al treilea rând, teoria costului de producţie ia în considerare rolul relaţiilor
economice dintre ţări, relaţii care apropie întreprinderile în ceea ce priveşte gradul înzestrării
lor cu factori.
Costul este abordat şi ca şansă sacrificată, ca un cost al renunţării la producerea sau
alegerea a altceva. Acest cost este denumit cost de oportunitate sau cost alternativ. Astfel, se
consideră drept cost real al oricărei acţiuni costul şansei alternative care trebuie sacrificată în
vederea întreprinderii acţiunii respective. De exemplu, dacă posesorul unei sume de bani îi
foloseşte pentru efectuarea unei excursii în străinătate şi nu pentru achiziţionarea unui
autoturism care îi este necesar, costul excursiei este dat de preţul autoturismului la care s-a
renunţat. Sau costul alternativ minim acceptat pentru producerea unui televizor va fi egală cu
costul altor mărfuri ce ar putea fi produse cu aceeaşi cantitate de mase plastice, sticlă specială,
metale neferoase etc. În adoptarea deciziilor lor atât producătorii cât şi consumatorii trebuie să
aibă în vedere costurile şanselor şi să aleagă dintre acestea, ţinând cont de raţionamentul
economic, comparând costuri şi beneficii anticipate de pe urma alternativelor.”
Conform Regulamentului de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1991 pct.95
cheltuielile unităţii patrimoniale reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit, pentru:
- consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază unitatea
patrimonială
- cheltuieli cu personalul
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către unitatea patrimonială
- cheltuieli excepţionale
În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului se cuprind de
asemenea:
- amortizările şi provizioanele constituite
- valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute.
„Definirea cheltuielilor prin prisma consumurilor este cel mai des utilizată în teoria
şi practica economică. În acest sens se apreciază că, pentru a dobândi sau fabrica un anumit
bun material sau serviciu, o persoană fizică sau juridică trebuie să accepte un „sacrificiu” sau
să renunţe la o „şansă”, traduse printr-o utilizare de resurse. De asemenea, este considerată
utilizare de resurse valoarea oricărui bun – resursă reprezentând muncă, teren sau capital – pe
care întreprinderea şi-l livrează ei însăşi. Utilizări de resurse determină şi controlul exercitat
în baza unui drept de proprietate deţinut. Conform analizei anterioare se poate formula
definiţia potrivit căreia cheltuielile sunt reprezentarea în expresie bănească a utilizării de
resurse/bogăţie în scopul dobândirii unui bun material sau serviciu.”
Aşa cum se relevă în contabilitatea europeană, cheltuielile reprezintă
consumuri/utilizări de bogăţie care antrenează o diminuare a situaţiei nete a patrimoniului.
„Definiţiile formulate în „Cadrul pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor
financiare” elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASC)
referitoare la cheltuieli spun că acestea reprezintă diminuări ale beneficiilor economice pe
perioada exerciţiului financiar, sub forma ieşirilor, a scăderilor de active sau a creşterilor de
pasive, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din
distribuirea acestora către proprietari.”
O definiţie a costului interesantă şi de nuanţă propune Paul Heyne de la University
of Washington, în lucrarea „Modul economic de gândire” (traducere Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1991): „Costul total este costul şansei şi astfel el include nu numai
plăţile făcute de firmă către alţii pentru mărfurile şi serviciile de care beneficiază, dar şi
valoarea implicită a oricărui bun – forţă de muncă, teren, capital – pe care firma şi-l livrează
ei însăşi.”
„Costul de producţie are o sferă largă de utilizare, calcularea lui are loc la nivelul
tuturor întreprinderilor sau firmelor producătoare de bunuri materiale, precum şi în cele care
prestează servicii. Autonomia economică şi financiară a agentului economic impune şi o
activitate riguroasă de măsurare şi cunoaştere a costurilor.
Costul de producţie este un indicator economic cu o mare forţă de oglindire a
calităţii activităţii, servind drept criteriu de fundamentare a opţiunilor şi deciziilor fiecărui
producător.”
1.2. Mărimea şi tipologia costurilor
„În literatura economică se face diferenţa între concepţia economiştilor teoreticieni
şi cea a economiştilor practicieni. Astfel, din punct de vedere contabil, costul cuprinde, în
componenţa sa, numai ceea ce, efectiv reprezintă cheltuială măsurabilă, în bani, efectuată de
către agentul economic respectiv pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibililor,
energiei, salariilor, transporturilor etc. pentru amortizarea clădirilor, utilajelor, instalaţiilor, ca
şi pentru prevenirea sau înlăturarea poluării mediului natural de viaţă etc. Din punct de vedere
al economiştilor practicieni, pe lângă aceste elemente (care reprezintă costul contabil), în
componenţa costului se include şi acea cheltuială care nu presupune plată către terţi, cum este
consumul de muncă al proprietarului firmei, care îndeplineşte activităţi de coordonare şi
conducere, considerat profit normal. În acest caz, costul de producţie este mai mare decât
costul contabil, incluzând în structura sa şi ceea ce constituie profit normal.
Mărimea costului de producţie poate fi privită: pe unitatea de produs (de exemplu, o
tonă de aluminiu, o tonă de grâu sau de fructe, un metru cub de gaz metan, o maşină unealtă,
un automobil etc.) pe întreaga producţie pe care o realizează o firmă sau alta. Desigur, în
cazul producţiei eterogene, se urmăreşte costul de producţie şi pe ansamblul acestei producţii
obţinute, ca expresie în bani a întregului efort depus pentru obţinerea ei.
Mărimea costului pentru întreaga producţie (C), dintr-un domeniu sau altul, este în
dependenţă de cantitatea de produse obţinute (Q) şi de costul unitar (Cu). De aici rezultă că C
= f(Q, Cu). Mărimea costului pe unitatea de produs se determină prin raportarea costului
întregii producţii la cantitatea totală de produse: Cu = C/Q. Mărimea costului pe unitatea de
produs este diferită, după cum urmează:
a) de la un produs la altul, în funcţie de specificul fiecăruia, de consumul de factori
pe care îl solicită.
b) la unul şi acelaşi produs, de la un producător la altul, ca urmare a înregistrării
diferite cu factori.
c) la unul şi acelaşi producător, de la o perioadă la alta, în dependenţă de
modificările în dotarea tehnică, în nivelul de calificare a lucrătorilor, în organizare şi
conducere etc.
În condiţiile economiei de piaţă, se folosesc mai multe categorii de costuri, în care se
regăsesc, într-o formă sau alta, diferitele cheltuieli de producţie. În acest sens, există o
tipologie a costurilor, în cadrul căreia se includ mai multe tipuri de costuri.
Costul global cuprinde ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de
producţie dat. Ca elemente structurale, aici se disting costurile fixe, variabile şi totale.
1. Costul fix desemnează acele cheltuieli care, privite în totalitatea lor, sunt
independente de volumul producţiei (chirii, asigurări, dobânzi, amortizarea capitalului fix,
cheltuieli de întreţinere, salariile personalului administrativ etc.)
2. Costul variabil reprezintă acele cheltuieli care, la un nivel dat al productivităţii, se
modifică proporţional cu volumul producţiei (materii prime, energie, apă, salariile
muncitorilor etc.). Există şi unele cheltuieli variabile care nu se modifică strict proporţional cu
modificarea producţiei (orele suplimentare sunt plătite la cote superioare celor normale etc.).
Unele cheltuieli dintre acestea se schimbă strict proporţional cu producţia (de
exemplu, cheltuielile de materii prime, salariile directe etc.).
Astfel, presupunând că cheltuielile cu materiile prime la un produs sunt de 1000 lei
pe unitate, iar întreaga producţie obţinută este de 3000 de unităţi, atunci totalul costului la
materii prime va fi de 3000000 de lei; dublarea producţiei la 6000 de unităţi (considerând
neschimbat preţul materiei prime şi consumul pe unitatea de produs, va însemna şi dublarea
costului de materii prime, şi anume la 6000000 de lei.
Costul total reprezintă suma costurilor fixe şi variabile. Modificarea costului total
este determinată numai de schimbările costului variabil.
CT = CF + CV
EXEMPLU: Presupunem că o firmă , pentru a fabrica produsul ”Q”, utilizează doi
factori variabili –A şi B- şi un factor fix(f); notăm cu pa preţul unitar al factorului A(de
exemplu, preţul unei ore de muncă) şi cu pb preţul unitar al factorului B(de exemplu preţul
unei tone de materie primă). Presupunem de asemenea, că din factorul de producţie A se
consumă cantitatea ”b”, iar ”f” reprezintă costul factorului fix. Costul de producţie total, ca
sumă a costurilor fix şi variabil, are următoarea ecuaţie:
Ct = pa * ”a” + pb * ”b” +f
Costul marginal (Cm) reprezintă suplimentul de cost (sporul de cost) necesar pentru
obţinerea unei unităţi suplimentare de produs; la un moment dat el se determină raportând
creşterea costului total la creşterea producţiei.
Costul marginal are o mare importanţă în luarea deciziilor privind mărirea ofertei de
bunuri. Venitul suplimentar ce se poate obţine prin vânzarea sporului de producţie, trebuie să
fie mai mare decât costul suplimentar”
„Sub aspectul componenţei avem costuri marginale simple şi costuri marginale
adiţionale.
Costurile marginale simple sunt formate din cheltuieli variabile aferente producţiei
suplimentare obţinute cu capacităţi de producţie nemodificate. Ele nu conţin cheltuieli fixe.
Costurile marginale adiţionale sunt formate din cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe
şi corespund producţiei obţinute cu o capacitate modificată(extinsă).
Costurile marginale au dublu rol:
- pe baza lor se iau decizii pentru stabilirea capacităţilor optime
- ele fac posibilă cea mai eficientă compunere a programelor de producţie
Luarea în considerare a costurilor marginale privesc cu deosebire deciziile pe termen
scurt pentru deciziile pe termen lung trebuie ţinută seama de costurile medii.
Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect
util. Costul mediu poate fi de asemenea fix ,variabil şi total. Atunci când este vorba de costul
mediu , costul fix devine şi el variabil; acesta scade pe măsura creşterii cantităţii de produse şi
sporeşte atunci când producţia obţinută se micşorează.
Mărimea costului mediu este diferită în timp şi spaţiu de la un produs la altul, în
funcţie de specificul fiecăruia de factorii consumaţi în cazul unuia şi aceluiaşi bun, de la un
producător la altul; la unul şi acelaşi producător , de la o perioadă la alta în funcţie de
modificările intervenite în dotarea tehnică, în nivelul de calificare al lucrătorilor, în organizare
şi conducere, etc.”
„Costul fix mediu se determină prin raportarea costului fix la cantitatea de produse.
Costul variabil mediu (CVM) se calculează raportând costul variabil total la
cantitatea de produse.
Costul total mediu (CTM) se determină prin raportarea costului total la cantitatea de
produse.”
Având în vedere definiţiile date mai sus referitoare la costurile totale , medii şi
marginale, putem scrie:
- costul total CT=CF+CV CF - cost fix
CV – cost variabil
CT – cost total
- cost mediu CTM= CFM= CVM=
CTM-cost total mediu
CFM-cost fix mediu
CVM-cost variabil mediu
Q-volumul producţiei
-cost marginal CMG=
CMG-cost marginal
-variaţia costului total
-variaţia producţiei
Comportamentul diferitelor tipuri de costuri, în funcţie de cantitatea de produse,
poate fi sugerat prin datele (ipotetice) cuprinse în tabelul ce urmează: presupunem că
producătorul respectiv, în vederea fabricării unei cantităţi crescânde din produsul ”A” , va
trebui să suporte următoarele costuri:
Cantitatea
de
produse
(Q)
Cost
fix
global
(CF)
Cost
variabil
global
(CV)
Cost total
global
CT=CF+CV
Cost mediu
fix
CFM=CF/Q
Cost
mediu
variabil
CVM=CV/Q
Cost mediu
total
CTM=CT/Q
Cost
marginal
CMG=CT1
-CT0
1. 400 160 560 400 160 560 -
2. 400 280 680 200 140 340 120
3. 400 360 760 133 120 253 80
4. 400 560 960 100 140 240 200
5. 400 800 1200 80 160 240 240
6. 400 1200 1600 66 200 266 400
Datele din tabel pun în relief dependenţa categoriilor de costuri (cu excepţia costului global
fix) de producţia obţinută .Costul marginal se determină prin diferenţa dintre costul total
global al producţiei curente şi cel al producţiei anterioare şi se raportează la sporul producţiei.
Comportamentul costurilor globale se poate realiza într-o formă mai expresivă prin
prezentarea grafică a evoluţiei lor.-fig.nr.1.
Datorită constanţei lor în raport cu producţia, costurile fixe se prezintă din punct de
vedere grafic ca o dreaptă continuă, paralelă cu axa abscisei. Chiar dacă volumul producţiei
este egal cu zero, costurile fixe nu pot fi nule , ele înregistrând cel puţin cota de amortizare a
capitalului fix aflat în stare de nefuncţionare, dar supus uzurii fizice şi morale.
Costurile variabile sunt nule la un volum de producţie egal cu zero. Evoluţia
costurilor totale se găseşte într-o relaţie directă cu creşterea producţiei.
În figura nr.2 sunt trasate curbele costurilor medii şi costului marginal.
De data aceasta, rezultă că mărimea volumului Q dă naştere la modificarea tuturor
costurilor medii, inclusiv a costului fix mediu. Costul fix mediu se micşorează, deoarece
volumul global (constant) al costului fix se raportează la o cantitate crescândă a producţiei
obţinute. Curbele costului variabil mediu, costului total mediu şi a costului marginal începe
prin descreştere, trecând printr-un minim, după care, cunosc, şi ele, tendinţa de creştere;
aceasta se datorează faptului că mărimea producţiei a fost devansată de creşterea costului
variabil şi respectiv, a costului total.
Curba costului marginal trece prin punctul de minim a curbei costului total mediu.
Aceasta înseamnă că pentru orice nivel al producţiei unde costul marginal este mai mic decât
costul total mediu, creşterea cu o unitate a producţiei va determina reducerea în continuare a
costurilor totale unitare . Atunci când costul marginal este mai mare decât costul total pe
unitatea de produs, orice creştere a producţiei conduce la creşterea costului unitar. Nivelul
optim al producţiei este dat de punctul de intersecţie a curbei costului marginal cu curba
costului mediu(în cazul nostru 240=240 pentru o producţie egală cu 5).
Dincolo de acest punct costul marginal şi cel total mediu încep să crească, iar
producţia devine nerentabilă. Acest punct se mai numeşte şi „cost minim al combinării
factorilor de producţie”.
De asemenea atâta timp cât costul marginal este situat sub curbele costului total şi
costului variabil pe unitatea de produs, producţia poate fi mărită în condiţii de rentabilitate.
Punctul de intersecţie al costurilor marginale şi totale pe unitatea de produs, ne
indică limita inferioară până la care poate fi redus preţul de vânzare fără ca întreprinderea să
înregistreze pierderi. Dacă preţul de vânzare se situează sub aspect punct întreprinderea va fi
nevoită să-şi modifice optica managerială pentru a nu da faliment. Dacă preţul de vânzare va
fi superior acestui punct minim întreprinderea îşi va recupera costurile şi va înregistra profit.
Din fig. 3 şi 4 rezultă că întreprinderea îşi poate spori producţia până în punctul în care costul
marginal este egal cu preţul la care se vinde pe piaţă produsul respectiv.
a) Situaţia în care întreprinderea b) Situaţia în care întreprinderea
înregistrează pierderi este rentabilă
De exemplu, dacă preţul de vânzare unitar este de 11$, costul marginal de 7,5$ şi
costul unitar de 8$, întreprinderea îşi va spori volumul producţiei până când costul marginal
va ajunge la 10$. În acest fel va câştiga mai mult. Dincolo de acest punct va înregistra
pierderi.
Deci costurile marginale prezintă o foarte mare importanţă în semnalarea limitelor
minime şi maxime ale producţiei.
Cercetarea evoluţiei costului pe termen lung impune sublinierea faptului că în această situaţie
toţi factorii folosiţi pot fi consideraţi ca variabili. Evoluţia costului pe termen lung poate fi
prezentată grafic astfel:
Se observă că şi curba costului mediu pe termen lung are o formă de „U”, iar curba
costului marginal, ca şi pe termen scurt, intersectează curba costului mediu în punctul său
minim.
Curba costurilor medii pe termen lung este o tangentă la curba costurilor pe termen
scurt (Cm1, Cm2, Cm3) în puncte situate la stânga sau la dreapta faţă de nivelul minim. Pe
măsură ce creşte producţia se modifică randamentele, apărând economii şi dezeconomii de
scară.
În faza randamentelor crescătoare, costul mediu descreşte pe termen lung, ceea ce
înseamnă că productivitatea medie a crescut şi, deci, cantitatea produsă sporeşte mai repede
decât cantitatea factorilor utilizaţi, întreprinderea realizând economii de scară.
În faza randamentelor constante, costul mediu este constant pe termen lung, ceea ce
înseamnă că productivitatea medie este constantă şi, deci, cantitatea produsă sporeşte în
acelaşi ritm cu cantitatea de factori utilizaţi. Producţia Q2 reprezintă dimensiunea producţiei
începând de la care întreprinderea atinge costul mediu minim pe termen lung.
În faza randamentelor descrescătoare, costul mediu creşte pe termen lung,
productivitatea medie se micşorează iar cantitatea produsă se măreşte mai încet decât
cantitatea de factori utilizaţi; în acest caz avem dezeconomii de scară.
Evident decizia de modificare a dimensiunilor întreprinderii este condiţionată de
asigurarea profitului maxim.
În epoca contemporană este necesară adăugarea în structura costurilor şi a
cheltuielilor cu prevenirea şi înlăturarea poluării mediului natural. Aceste cheltuieli trebuie
incluse în costurile totale la producător.
Cunoaşterea structurii costului de producţie, a modificării acestuia în timp şi spaţiu
are o importanţă deosebită în orientarea acţiunilor de reducere a costului, acţionându-se cu
preferinţă asupra cheltuielilor cu ponderea cea mai mare.”
1.3. Importanţa reducerii costurilor asupra rentabilităţi întreprinderii. Pragul de
rentabilitate
„Reducerea costului de producţie implică raţionalitate în orientarea şi mobilizarea
eforturilor, spirit de competiţie, cunoaştere bazată pe calcul economic.
O componentă esenţială a calculului economic o reprezintă optimul producătorului.
Aceasta înseamnă acea modalitate de realizare a producţiei, prin care producătorul urmăreşte
ca la un cost de producţie dat să maximizeze producţia obţinută, adică să producă cât mai mult
posibil.
Minimizarea costului înseamnă reducerea cheltuielilor pe unitatea de efect util,
realizarea unui cost minim pe unitatea de rezultat, şi are o deosebită importanţă economică.
Minimizarea costului de producţie are un rol determinant în maximizarea profitului.
Mărimea acestuia se stabileşte ca diferenţă între preţul de vânzare şi costul de producţie.
Obţinerea de profit depinde de capacitatea producătorilor de a fabrica bunuri de calitate
superioară la un cost cât mai redus, pe care să le vândă la preţuri competitive, valorificând,
astfel, în mod corespunzător factorii de producţie de care ei dispun. Noţiunea de preţ
competitiv nu exclude, ci presupune, ca producătorii să ofere clienţilor mărfuri la preţuri care
să nu însemne reducerea puterii lor de cumpărare. Micşorarea costului şi vinderea mărfurilor
la un preţ competitiv nu trebuie să vizeze interesele producătorului rupte de satisfacerea
intereselor clienţilor.
Importanţa reducerii costului pentru maximizarea profitului creşte şi mai mult dacă
ţinem seama de faptul că, în economia de piaţă, producătorii (cu excepţia monopolurilor) nu
au posibilitatea să acţioneze după dorinţă nici asupra preţurilor factorilor de producţie pe care-
i cumpără şi nici asupra preţurilor la care-şi vând propriile mărfuri. De aceea, în condiţiile
concurenţei, în vederea obţinerii unui profit cât mai ridicat, producătorii acţionează asupra
costului, în sensul reducerii lui.
În activitatea concretă de reducere a costului, producătorii iau în considerare mai
multe elemente:
- îşi aleg procesul de producţie dintr-o infinitate de procese de producţie eficiente şi
anume acel proces de producţie care este eficient nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi
economic, adică atunci când el este cel mai puţin costisitor pentru o producţie dată.
- urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cât posibil, la preţurile cele mai mici,
fără a neglija calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a acestora.
- caută să micşoreze consumul de factori pe unitatea de rezultat, prin mărirea
randamentelor lor, care presupun sporirea eficienţei utilizării mijloacelor materiale şi creşterea
productivităţii muncii (care trebuie să devanseze mărirea salariilor), asigurarea reducerii
costurilor în toate fazele muncii nu numai în execuţia nemijlocită de bunuri, ci şi în fazele de
cercetare şi proiectare, în însăşi concepţia produsului respectiv, în domeniul gestiunii şi
conducerii.
- realizarea obiectivelor stabilite, ţinând seama de resursele disponibile, de condiţiile
de producţie existente, în contextul restricţiilor de ordin economic.
- aplicarea metodei analizei valorii trebuie să ducă şi la identificarea produselor care
generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc pierderi, să imprime caracter
preventiv activităţii de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul şi
evidenţă, să întărească calculaţia pe produs, etc.
Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor,
perfecţionarea echipamentului tehnic, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de
administrare şi de gestiune şi conducere, stimularea materială, etc.”
În epoca contemporană, perfecţionările factorilor de producţie au loc în condiţiile în
care introducerea în producţie a rezultatelor creaţiei ştiinţifico-tehnice necesită luarea în calcul
nu numai a efectelor, ci şi a costului acesteia. În general, însă, pe măsura progresului ştiinţei şi
tehnicii se creează posibilitatea micşorării costurilor pe unitatea de produs.
Punctul critic, numit şi punct de echilibru sau prag de rentabilitate („punct mort” în
franceză sau „break-even” în engleză) marchează acea dimensiune a producţiei la care
cheltuielile totale sunt egale cu încasările din vânzarea producţiei (nu se obţine nici profit, nici
pierdere).
Metoda punctului critic(sau a pragului de rentabilitate) este o metodă de bază în
analiza rentabilităţii pe produs şi a rentabilităţii pe ansamblul activităţii, atât în faza de
proiectare de noi capacităţi, de prognozare a activităţii, cât şi în analiza utilizării capacităţilor
de producţie existente.
Nivelul costului pe produs şi mărimea ratei rentabilităţii sunt într-o strânsă
dependenţă de raportul dintre cantităţile de produse fabricate şi cheltuielile totale de
producţie.
În raport cu dinamica volumului producţiei, elementele cheltuielilor de producţie, se
generează în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe (convenţional constante). Dacă cheltuielile
variabile sunt constante ca mărime pe unitatea de produs (suma lor creşte direct proporţional
cu volumul producţiei), cheltuielile fixe sunt variabile pe unitatea de produs (suma lor fiind
constantă, înseamnă ca ele se reduc odată cu creşterea volumului producţiei obţinute prin
îmbunătăţirea utilizării extensive a capacităţii de producţie).
Această legătură dintre suma cheltuielilor de producţie şi cantitatea de produse ce
trebuie fabricate, astfel încât din încasările obţinute să se acopere toate cheltuielile, este
evidenţiată cu ajutorul punctului critic.
Sistemul de ecuaţii al punctului critic este:
y = ax
y = bx + c
în care:
y – suma veniturilor în prima ecuaţie şi suma cheltuielilor în a doua ecuaţie (în
punctul critic)
a – preţul de vânzare pe unitatea de produs
x – volumul producţiei (numărul de unităţi)
b – cheltuieli variabile pe unitatea de produs
c – suma cheltuielilor fixe
Aceasta este definiţia matematică a punctului critic. În condiţiile în care volumul
producţiei trebuie să asigure un anumit profit (Pr), se stabileşte următorul sistem de ecuaţii:
y = ax
y = bx + c + Pr
Rezolvând se obţine:
x =
Analiza pe baza punctului critic este utilă atât la proiectarea de noi capacităţi de
producţie, la asimilarea de noi produse pentru a dimensiona producţia în acord cu cererea
pieţei şi criteriul rentabilităţii, cât şi la stabilirea gradului de utilizare a capacităţilor existente
în acord cu criteriul rentabilităţii şi al cererii.
În graficul prezentat se pot trasa şi alte drepte, cum sunt:
- cererea pieţei interne şi externe
- necesarul de fond de rulment
- cota cheltuielilor pentru C + B (cercetare ştiinţifică – dezvoltare ştiinţifică
tehnologică) în costuri
Toate aceste variabile se studiază pentru a dimensiona rentabil producţia. Dacă, de
pildă, se constată că cererea pieţei interne se află în stânga punctului critic (zona pierderilor)
este necesar ca produsul să fie plasat pe piaţa externă, deci se cere să fie competitiv (ştiind
segmentul de piaţă pe care poate fi plasat). Necesarul de fond de rulment variază în raport cu
dimensiunile producţiei, ceea ce presupune să se stabilească sursele financiare de acoperire.
Cota cheltuielilor pentru C + D în costuri este un element hotărâtor în asigurarea
competitivităţii produsului, ceea ce presupune analize comparative cu întreprinderi similare,
cu performanţe comerciale.
Principalele avantaje pe care le oferă metoda de analiză a rentabilităţii pe baza
punctului critic sunt:
- permite stabilirea dimensiunii la care producţia devine rentabilă
- indică volumul producţiei necesar pentru a obţine un anumit cuantum al profitului
- pune în evidenţă corelaţiile dintre dinamica producţiei respectiv a veniturilor, şi
dinamica costurilor, grupate în variabile şi fixe
- permite determinarea gradului de utilizare a capacităţii de producţie în corelaţie cu
un anumit cuantum urmărit al profitului
- oferă posibilitatea unui grad de dependenţă între curba profitului şi o serie de alte
curbe cum sunt: producţia, cererea, fondul de rulment, cota de cheltuieli pentru C + D
- în corelaţie cu ciclul de viaţă al produsului, oferă posibilitatea corelării profitului
cu variaţia cererii şi a celorlalte curbe menţionate anterior.
1.4. Cadrul juridic privind costurile şi cheltuielile întreprinderii
„Potrivit prevederilor Legii Contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial
nr. 265/27.12.1991, contabilitatea ca instrument principal de cunoaştere, gestiune şi control al
patrimoniului şi al rezultatelor obţinute trebuie să asigure:
a) înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea
informaţiilor cu privire la situaţia patrimonială şi rezultatele obţinute atât pentru necesităţile
proprii ale persoanelor juridice şi fizice care au calitatea de comerciant şi care au obligaţia să
organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit legii, cât şi în relaţiile acestora cu
acţionarii sau asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane fizice şi
juridice.
b) controlul operaţiilor patrimoniale efectuate şi al procedeelor de prelucrare
utilizate, precum şi exactitatea datelor contabile furnizate.
c) furnizarea informaţiilor necesare stabilirii patrimoniului naţional, execuţiei
bugetului public naţional, precum şi întocmirii balanţelor financiare şi a bilanţului pe
ansamblul economiei naţionale.
Corespunzător aceleiaşi legi, înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile şi
imobile se face la valoarea de achiziţie, de producţie sau la preţul pieţei, după caz.
De asemenea legea prevede obligaţia efectuării inventarierii generale a patrimoniului
la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării sale, în cazul fuzionării
sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege. Excepţie de la regula
inventarierii obligatorii anuale se aprobă de Ministerul de Finanţe.
Evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii şi reflectarea acestora în
bilanţul contabil se face potrivit normelor stabilite de Ministerul de Finanţe.
Potrivit Legii Contabilităţii nr. 82/1991 contabilitatea cheltuielilor se ţine pe felul de
cheltuieli, după natura lor (art. 16).
Conform art. 17 contabilitatea cheltuielilor finanţate din mijloace bugetare şi
extrabugetare asigură atât evidenţa plăţilor de casă, cât şi a cheltuielilor efective, pe structura
clasificaţiei bugetare.”
CAPITOLUL II
PREZENTAREA S.C. ASINED PROD IMPEX S.R.L.
2.1.Scurt istoric al S.C. ASINED PROD IMPEX S.R.L.
Societatea se numeşte ASINED PROD IMPEX S.R.L. cu sediul în Bucureşti strada
Dr. Severin, nr.16, sectorul 6.
Societatea este o societate cu răspundere limitată în sensul că obligaţiile sociale sunt
garantate cu patrimoniul social iar fiecare asociat în parte răspunde în limita cotei lui de
participare la constituirea capitalului social.
Obiectul de activitate al S.C. ASINED PROD S.R.L. este structurat pe mai multe
domenii de activitate : producţie, servicii, import-servicii, comerţ, construcţii.
PRODUCŢIE :
-producţia şi prelucrarea cărnii, producţia băuturilor răcoritoare şi de larg consum.
-fabricarea brânzeturilor, lactatelor, îngheţatei, produselor de panificaţie şi de
patiserie, băuturilor alcoolice, distilate şi a vinului de struguri.
-producţia de articole din mase plastice: fermoare, capace, dopuri, husă trusă auto
Dacia, apărătoare schimbător viteză, huse mortuale transport incinerare, ghiozdane şcolare,
huse-coşuri antipoluante, huse protecţie haine, perii, umeraşe, flacoane.
-fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele şi îmblănite, articole de voiaj şi
marochinărie, încălţăminte din piele şi înlocuitori.
-producţia de mobilă şi prelucrări din material lemnos
-producţia de ambalaje din orice material, prelucrarea deşeurilor textile precum şi
producţia şi industrializarea în domeniul alimentar.
SERVICII:
-recuperarea, refolosirea şi valorificarea materialelor recuperabile din fier,
materialelor neferoasa, hârtie, plastic şi cauciuc de la populaţie, agenţii economici şi
instituţiile publice.
-întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi tinichigerie, vopsitorie, reparaţii articole
de uz casnic.
-transport auto de mărfuri şi persoane
-alimentaţie publică în toate formele de agrement, depozitare pentru terţi, servicii în
consignaţie ţi în comision.
-curăţătorie chimică, şcoală pentru coafură, frizerie şi cosmetice precum şi servicii
de reparaţii şi recondiţionări în legătură cu activitatea de producţie.
IMPORT-SERVICII de:
- produse agroalimentare, zootehnice, produse alimentare şi echipamente, piese de
schimb pentru maşini şi utilaje bunuri de larg consum, materii prime pentru industria textilă şi
materiale de construcţii, precum şi anvelope reşapate.
-alimentaţie publică în toate formele de agrement, depozitare pentru terţi,
servicii în consignaţie ţi în comision.
- comercializarea de legume, fructe, citrice, flori, animale vii, detergenţi, vată
medicinală, bunuri de folosinţă îndelungată, autoturisme, piese de schimb auto, produse
animale şi vegetale, materii prime pentru industria textilă, utilaje în domeniul industriei textile
şi alimentare, precum şi a oricărui bun neexceptat de la comercializare.
CONSTRUCŢII:
- construcţii metalice, părţi componente, structuri şi tâmplărie metalice, rezervoare,
cisterne şi containere metalice.
- construcţii noi, reparaţii şi întreţinere, transformări şi consolidări de clădiri şi
construcţii inginereşti
- lucrări de instalaţii, izolaţii şi instalări de echipamente şi alte lucrări care dau
funcţionalitate clădirilor şi construcţiilor.
Prezentele activităţi vor fi interpretate în forma lor extensivă şi nu limitativă,
implicând şi activităţi conexe lor.
Comercializarea de produse şi servicii se va efectua în sistemele comerciale permise
de lege(triunghiular, barter, licitaţii, lohn, switch leasing, consignaţie, en-detail şi en-gros).
Capitalul social al firmei este în valoare de trei milioane lei. Profitul de activitate s-a
îmbogăţit cu noi produse foarte căutate şi bine apreciate de către beneficiari.
Temeiurile juridice ale constituirii S.C. ASINED PROD. S.R.L. sunt reprezentate de
Legea 31/1990, privind societătile comerciale.
2.2. Structura organizatorică, funcţională şi organizarea S.C. ASINED S.R.L.
Structura de conducere ce defineşte procesul managerial este stabilită în
conformitate cu prevederile Legii 31/1990.
Structura organizatorică şi de conducere a societăţii prevede următoarele nivele
ierarhice:
Directorul General al societăţii
Directorii pe funcţiuni
Servicii- şefi de servicii
Birouri- şefi de birouri
În vederea atingerii obiectivelor pe care şi le-a propus, dezvoltarea activităţii
societăţii, realizarea de profituri şi aplicarea principiilor organizatorice, specifice economiei
de piaţă, în cadrul S.C. ASINED PROD. S.R.L., procesul managerial cuprinde următoarele
secţiuni:
Management general în subordinea directă a Directorului General(organizare,
conducere, gestiune, prognoze, plan).
Management al producţiei coordonat de Directorul tehnic şi de
producţie(promovarea şi realizarea producţiei, investiţii, sectorul mecano-energetic, controlul
tehnic de calitate)
Management comercial, coordonat de Directorul comercial(aprovizionare, vânzări,
transport, contracte)
Management economico-financiar în subordinea Directorului
economic(contabilitate, financiar, preţuri şi analize economice)
ORGANIGRAMA SC ASINED SRL
ASOCIAT UNIC
DIRECTOR GENERAL
DIRECTOR TEHNIC
DIRECTOR COMERCIAL
DIRECTOR ECONOMIC
SECŢIA 1
DEPARTAMENTUL CONTABILITATE
SECŢIA 2
DEPARTAMENTUL FINANCIAR
2.3. Particularităţile procesului tehnologic
Obiectul de activitate al S.C. ASINED S.R.L. îl reprezintă producţia de articole din
mase plastice şi producţie textilă PVC.
Societatea comercială este formată din două secţii de producţie.
Prima secţie produce mase plastice, produse tehnice, casnice(perii, capace, umeraşe,
flacoane, etc). Aceste produse sunt fabricate din polietilenă granulată de mică sau joasă
densitate. Polietilena granulată este produsă de către S.C. ARPECHIM S.A. Produsele sunt
fabricate cu ajutorul maşinilor de injecţie automate. Aceste maşini încălzesc polietilena
granulată până la temperatura de 400 C, după care este turnată în diferitele forme, în funcţie
de produsul ce se doreşte a fi obţinut. Muncitorii care lucrează în această secţie sunt puţini la
număr, în principal şi din cauza gradului crescut de tehnologizare. Muncitorii se numesc
operatori mase plastice. Aceştia poartă în timpul lucrului costume de protecţie. Beneficiarii
produselor obţinute în această secţie sunt diverşi en-grosişti.
Cea de-a doua secţie a S.C. ASINED S.R.L. are ca obiect de activitate producţia
textilă PVC. Cel mai important produs al secţiei şi cel care a făcut ca activul societăţii la
31.12.1999 ce însuma 350.427 mii lei să crească faţă de anul precedent cu 165% este husa de
trusă auto.
Secţia mai are în producţie şi apărătoare schimbător viteză, huse mortuale transport
incinerare, ghiozdane şcolare, huse coşuri antipoluante, huse protecţie haine. Muncitorii ce
lucrează în această secţie sunt croitori, maşinişti, designeri. Pentru confecţionare produselor
sunt folosite maşini speciale de cusut, croit, festonat. Materia primă folosită este PVC, textilo-
lon, fermoare, aprovizionate de la COOP. Odorheiul Secuiesc, Textila Piteşti, din diferite
magazine. Firma livrează produsele la I.M.L., Dacia Piteşti, diferiţi en-grosişti, librării.
2.4. Caracterizarea activităţii la S.C. ASINED PROD. S.R.L. pe baza principalilor
indicatori pe ultimii 3 ani calculaţi în preţuri comparabile
Date necesare analizei principalilor indicatori economici, în perioada 1998-2000
NR.
CRTINDICATORI 1998 1999 2000
1. Mijloace fixe 6.850 80.639 133.006
2. Imobilizări în curs - - 134.200
3. Total active imobilizate 6.850 80.639 267.206
4. Stocuri 27.659 25.734 62.974
5. Clienţi 70.422 242.224 283.096
6. Alte creanţe - - 11.230
7. Conturi de trezorerie 20.445 1.045 26.212
8. Total active circulante 125.207 269.788 383.512
9. Total activ 132.057 350.427 650.718
10. Capital social 6.534 4.221 3.000
11. Rezerve 43 844 600
12. Profit 21.140 130.114 78.372
13. Repartizarea profitului 21.140 130.114 78.372
14. Alte fonduri 53.114 34.311 24.386
15. Total capital propriu 59.691 39.376 27.986
16. Furnizori 3.058 14.029 128.586
17. Clienţi-creditori - 15.477 -
18. Alte datorii 77.377 314.365 494.146
19. Total datorii 80.435 343.871 622.732
20. Total pasiv 140.126 383.247 650.718
Pentru a evidenţia activitatea întreprinderii pe anii 1998, 1999, 2000, calculăm 10
indicatori de eficienţă.
Pentru anul 1998, activitatea întreprinderii se prezintă astfel:
Observăm că se realizează o cheltuială bună, având în vedere condiţiile în care s-a
desfăşurat activitatea: aprovizionări în salturi, creşteri salariale, blocaj financiar şi nu în
ultimul rând inflaţia.
Realizarea acestui profit a permis desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de
producţie în continuarea activităţii în exerciţiul următor.
Profitul la 1000 lei CA prezintă un procent destul de bun care ar fi fost şi mai bun
dacă nu ar fi existat produse fabricate fără a avea desfacere asigurată, rămânând pe stoc.
Se constată o lichiditate foarte bună a societăţii, acest lucru fiind influenţat foarte
mult de valoarea mare a stocului.
Lichiditatea redusă este foarte bună explicată prin faptul că volumul cuantelor este
destul de mare, în special la clienţi(32.333.000 lei) faţă de volumul datoriilor.
Întreprinderea înregistrează o lichiditate imediată foarte bună, aceasta putând să-şi
achite datoriile pe termen scurt(furnizori, buget, contribuţia la asigurările sociale, şomaj).
Constatăm că solvabilitatea patrimonială este susţinută de volumul mare al
capitalului propriu care reprezintă acest 42,6% din total pasiv.
Întreprinderea prezintă o rentabilitate economică bună, datorită unui management
bun, evitându-se crearea de stocuri mari, neconcretizate în venituri.
Se observă un nr. bun de rotaţii a stocurilor, explicat în principal, aşa cum am mai
arătat, prin realizarea de producţie marfă cu desfacere asigurată, acest lucru conducând la
realizarea unei cifre de afaceri în concordanţă cu posibilităţile tehnologice ale societăţii.
Se observă că şi durata unei rotaţii a stocurilor este bună, având la bază aceleaşi
motive de la indicatorul viteza de rotaţie a stocurilor ca nr. de rotaţii.
Pentru anul 1999, activitatea întreprinderii se prezintă astfel:
Observăm o cheltuială destul de bună la nivelul anului 1999, care conduce la
concluzia că, în ciuda inflaţiei mari, valorile materiale ale societăţii au fost gospodărite
judicios.
Pe fondul reducerii cheltuielilor la 1000 lei venituri, se observă o creştere
substanţială a profitului.
Şi indicatorul profitul la 1000 lei CA este foarte bun având la bază aceeaşi judicioasă
gospodărire a valorilor materiale şi a resurselor umane.
O rată a lichidităţii generale foarte bună, cu mult peste pragul minim de 2%, explicat
prin volumul mare de active circulante, materializate în special în stocuri de materii prime şi
materiale, producţie în curs de execuţie şi produse finite.
Şi rata lichidităţii reduse este foarte bună, datorată în mare măsură creanţelor
imobilizate în clienţi.
Întreprinderea înregistrează o lipsă de lichidităţi(disponibilităţi) în conturile de
trezorerie, punând-o în imposibilitatea de a-şi achita datoriile, acest lucru observându-se şi din
realizarea sub nivelul admis de 25-50% a lichidităţii imediate.
Solvabilitatea patrimonială este sub pragul favorabil de 30%, aceasta datorându-se
volumului mic al capitalului propriu, în mod special al capitalului social.
Şi acest indicator prezintă o realizare destul de bună, având ca motivaţie aceleaşi
cauze ca şi la rentabilitatea capitalului social.
Viteza de rotaţie a stocurilor s-a dublat faţă de anul precedent datorită desfacerii
imediate a produselor finite către beneficiari.
Odată cu creşterea numărului de rotaţii, durata unei rotaţii s-a redus la jumătate din
aceleaşi motive ca la indicatorul viteza de rotaţie a stocurilor.
Pentru anul 2000, activitatea întreprinderii se prezintă astfel:
Observăm că se realizează o cheltuială bună, având în vedere condiţiile în care s-a
desfăşurat activitatea, acest lucru rezultând din faptul că valorile patrimoniale ale societăţii au
fost gospodărite bine în condiţiile în care inflaţia a cunoscut o creştere destul de mare faţă de
1999.
Realizarea acestui profit a permis desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de
producţie, în continuarea activităţii în exerciţiul următor.
Din cauză că, în acest an, stocurile au crescut simţitor, rata profitului a scăzut mult
faţă de anul precedent.
Întreprinderea prezintă în continuare o lichiditate generală bună, peste pragul minim
favorabil de 2%, însă această lichiditate a scăzut mult datorită creşterii datoriilor pe termen
scurt.
Lichiditatea redusă a scăzut mult în ultimul an, menţinându-se însă între valori
acceptabile, din aceleaşi motive cu care a scăzut şi lichiditatea generală.
Rata lichidităţii imediate s-a apropiat de nivelul admis de 0,5% înregistrând în
continuare valori mici. Întreprinderea se află în imposibilitatea de a-şi achita datoriile.
Solvabilitatea patrimonială este foarte mică din aceleaşi motive arătate mai sus.
Rentabilitatea economică a scăzut mult datorită mărfii realizate, dar nevalorificate
pentru realizarea de venituri şi implicit de profit din exploatare. O altă cauză este şi faptul că
societatea deţine un volum foarte mare de stocuri.
Chiar dacă stocurile sunt mari, se menţine o viteză de rotaţie a stocurilor ca număr
de rotaţii foarte bună.
Viteza de rotaţie a stocurilor se menţine la nişte valori acceptabile.
Nr.
crt.INDICATORI UM 1998 1999 2000
1. Cheltuieli la 1000 lei venituri mii lei 896,3 721,8 923,53
2. Rata rentabilităţii veniturilor totale % 10,37 27,82 6,74
3. Rata profitului % 10,4 27,83 7,27
4. Rata lichidităţii generale 40,94 19,23 2,98
5. Rata lichidităţii reduse 31,9 17,4 2,49
6. Rata lichidităţii imediate 6,68 0,07 0,2
7. Solvabilitatea patrimonială % 40,46 61,6 19,26
8. Rentabilitatea economică % 42,6 10,27 4,3
9.Viteza de rotaţie a stocurilor(nr. de
rotaţii)ori/an 15 29,67 27,6
10.Viteza de rotaţie a stocurilor(durata
unei rotaţii)zile 24,02 12,13 13,04
Din activitatea indicatorilor prezentaţi rezultă că, societatea a desfăşurat o activitate
economică bună, fapt ce i-a permis continuarea activităţii şi implicit realizarea unui profit.
Indicatorul cheltuieli la 1000 lei venituri este relativ constant, cu o uşoară scădere la
nivelul anului 1999, explicat prin faptul că în cursul anului 1998 au fost efectuate o serie de
modernizări la utilaje, fapt ce a condus la o ridicare a nivelului productivităţii şi a unui redus
consum de materii prime şi materiale auxiliare.
Aceleaşi motivaţii stau la baza profitului la 1000 lei cifră de afaceri şi profitul la
1000 lei venituri.
Rata lichidităţii generale prezintă un curs descendent, explicat prin faptul că activele
circulante au fost în continuă creştere, în special la materia primă prin aprovizionări şi la
clienţi care prezintă un sold destul de important, explicat prin neîncasarea acestora, situaţie ce
a dus la lipsa lichidităţilor.
Lipsa lichidităţilor se observă şi în situaţia negativă a indicatorului rata lichidităţii
imediate(de la 6,68 în 1998 la 0,07 în 1999 şi la 0,2 în 2000). Această descreştere se explică
prin faptul că datoriile pe termen scurt au crescut foarte mult, nemaiputând fi acoperite din
sursele proprii.
Indicatorul solvabilitatea patrimonială reprezintă gradul în care unităţile
patrimoniale pot face faţă obligaţiilor de plată. După cum am arătat mai sus, că datoriile au
cunoscut o creştere considerabilă, rezultă că per total, pasivul a crescut şi el. Cum capitalurile
proprii s-au menţinut pe o linie constantă, acestea nu au mai putut face faţă obligaţiilor de
plată.
Rentabilitatea capitalului social şi rentabilitatea economică se prezintă în condiţii favorabile.
Indicatorii viteza de rotaţie a stocurilor ca nr. de rotaţii şi viteza de rotaţie a
stocurilor ca durata unei rotaţii au cunoscut o îmbunătăţire după anul 1998, în principal
introducerii în procesul de fabricaţie al produsului husă trusă auto. Contractul încheiat cu
Dacia Piteşti pentru producerea acestor huse a adus firmei un client important şi în principal o
desfacere sigură a produselor.
CAPITOLUL III
ANALIZA COSTURILOR LA S.C. ASINED PROD S.R.L.
Desfăşurarea activităţii oricărui agent economic necesită consumuri de resurse
umane, materiale şi financiare.
Analiza costurilor aferente activităţii economice au în vedere fenomenele legate de
consumul acestor resurse. De utilizarea cu maximă eficienţă economică şi socială a factorilor
de producţie – muncă şi capital – depind rezultatele economico-financiare ale firmei,
capacitatea concurenţială a acestora în cadrul pieţei pe care acţionează
În mărimea şi structura costurilor unei societăţi comerciale este reflectată eficienţa
activităţii economice în întreaga ei complexitate, astfel încât analiza sistematică a acestora
permite evidenţierea mecanismului de formare a rezultatelor firmei în funcţie de volumul,
structura şi tendinţa diferitelor categorii de cheltuieli, identificarea performanţelor realizate pe
linia consumului de resurse şi permite totodată elaborarea fundamentală a bugetului de
cheltuieli pe perioada de gestiune.
Evaluarea eficienţei economice pe linia consumului de resurse, se realizează pe baza
datelor furnizate de bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere şi bugetul de venituri şi
cheltuieli.
Scopul analizei costurilor aferente activităţilor desfăşurate de o societate comercială
îl constituie: cunoaşterea mărimii şi structurii consumurilor de resurse şi a modului de
reflectare a acestora în nivelul rentabilităţii firmei, identificarea resurselor existente pe linia
economisirii resurselor, asigurarea bazei de fundamentare a strategiei firmei pentru perioadele
pe linia politicilor de produs şi de preţ.
Analiza costurilor aferente activităţii firmei este deosebit de importantă deoarece
aceasta influenţează în mod direct nivelul rentabilităţii, optimizarea lui constituind un factor
esenţial al creşterii eficienţei economice.
Costurile grevează veniturile întreprinderii, de aceea într-un mediu concurenţial aflat
sub impactul caracterului limitat al resurselor, gestiunea eficientă a tuturor resurselor atrase –
umane, materiale, financiare – trebuie să constituie un obiectiv al managementului intern.
Pentru a fi eficientă întreprinderea trebuie să depună eforturi pe linia optimizării
tuturor elementelor de cost şi în special a acelora care influenţează într-o măsură mai mare
rezultatul final – nivelul profitului net – acesta constituind o condiţie esenţială a creşterii
puterii concurenţiale a firmei, a consolidării poziţiei sale în cadrul pieţei pe care acţionează.
3.1 Analiza cheltuielilor la S.C. ASINED PROD S.R.L.
Analiza prin costuri reprezintă un domeniu deosebit de important în activitatea
întreprinderii, deoarece în această zonă se produc o serie de fenomene economice legate de
consumul şi utilizarea factorilor de producţie.
De modul cum se consumă şi cum se utilizează factorii de producţie depinde în mare
măsură competitivitatea produselor şi eficienţa activităţii desfăşurate.
Reducerea costurilor de producţie constituie, acolo unde este posibil, un obiectiv
prioritar al oricărei întreprinderi. În acest sens, este necesară analiza detaliată a principalelor
categorii de cheltuieli care concură la formarea costurilor.
Problemele prioritare ale diagnosticării cheltuielilor vizează, pe de o parte,
cheltuielile aferente veniturilor întreprinderii, în special cheltuielile de exploatare, iar, pe de o
parte, eficienţa diferitelor categorii de cheltuieli (variabile şi fixe, directe şi indirecte,
materiale şi salariale, etc).
Trebuie avută în vedere corelaţia care există între venituri şi cheltuieli, prin aceea că
realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli şi invers. Excepţii de la această
regulă se întâlnesc în cazul cheltuielilor financiare care nu generează venituri, după cum
realizarea de venituri nu implică neapărat o cheltuială. O situaţie similară se întâlneşte şi în
ceea ce priveşte cheltuielile şi veniturile excepţionale.
Desfăşurarea oricărei activităţi reclamă un consum de resurse, indiferent de natura
acestora(materiale, umane şi financiare), pe temeiul cărora se clădeşte producţia valorilor
materiale.
În contabilitatea financiară, cheltuielile întreprinderii sunt structurate după natura
lor, pe categorii de cheltuieli, după cum urmează:
cheltuieli de exploatare, reprezentând consumurile efectuate în scopul realizării
obiectului de activitate:
- materii prime şi materiale consumabile
- energie electrică şi apă
- lucrări şi servicii executate de terţi(reparaţii, întreţinere, chirii, etc)
- impozite, taxe, vărsăminte asimilate
- salarii şi cheltuieli asimilate acestora
- amortizări şi provizioane
- cheltuieli financiare, care cuprind:
- pierderi din creanţe imobilizate legate de participaţii
- pierderea netă din vânzarea titlurilor de plasament
- diferenţe nefavorabile de curs valutar
- dobânzi plătite aferente creditelor contractate
- cheltuieli excepţionale, reprezentând acele cheltuieli care nu sunt legate de
activitatea normală, curentă a unităţii patrimoniale. Ele cuprind:
- cheltuieli legate de operaţii de gestiune(despăgubiri, amenzi, pierderi din
calamităţi, pierderi din debitori diverşi)
- cheltuieli legate de operaţii de capital (valoarea contabilă imobilizărilor cedate şi
alte cheltuieli excepţionale)
Concentrarea atenţiei în direcţia unei analize sistematice a volumului, structurii şi
tendinţelor pe care le înregistrează diferitele categorii de cheltuieli, oferă posibilitatea
identificării măsurilor care trebuie întreprinse în direcţia reducerii costurilor.
Veniturile întreprinderii reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în
cursul exerciţiului. Potrivit reglementărilor contabile, în mod similar cheltuielilor, veniturile
întreprinderii sunt structurate pe categorii de venituri, după natura lor, astfel:
venituri din exploatare, care cuprind :
- venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate
- venituri din producţia stocată şi imobilizată
- alte venituri legate de exploatare
- venituri financiare, care cuprind :
- venituri din participaţii
- venituri din alte imobilizări financiare
- venituri din creanţe imobilizate
- venituri din titluri de plasament
- venituri din diferenţe de curs valutar
- venituri din dobânzi, etc.
- venituri excepţionale, reprezentând acele venituri care nu sunt legate de activitatea
normală, curentă a unităţii patrimoniale şi se referă fie la operaţii de exploatare, fie la operaţii
de capital cum sunt:
- despăgubiri şi penalităţi încasate
- venituri din cedarea activelor
- cote-părţi de subvenţii pentru investiţii virate la rezultatul exerciţiului
- alte venituri excepţionale(donaţii, salarii neridicate prescrise şi alte venituri)
Indicele de variabilitate al unei cheltuieli nu rămâne în permanenţă acelaşi, deoarece
ele se modifică sub influenţa diferiţilor factori(volumul fizic al producţiei, perioada de timp
pe care se analizează cheltuiala în cauză, caracterul particular al respectivei categorii de
cheltuieli), dar volumul fizic al producţiei rămâne totuşi factorul hotărâtor.
După comportamentul diferitelor categorii de cheltuieli faţă de modificarea
volumului fizic al producţiei, prin intermediul coeficientului de variabilitate se deosebesc
cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe.
Cheltuielile variabile sunt cheltuieli aferente activităţii de exploatare, modificându-
se proporţional sau neproporţional cu volumul de activitate.
În general cheltuielile variabile sunt cheltuieli directe, deci pot fi individualizate
distinct pe produsele la a căror realizare concură.
Analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri
Această analiză se realizează după următorul model:
cv- cheltuieli variabile pe unitatea de produs
Pentru a putea face o analiză factorială a cheltuielilor variabile la 1000 de lei CA se
vor utiliza datele din tabelul următor:
NR.CRT. INDICATORI PROGRAMAT REALIZAT
1.
Volumul fizic al producţiei
vândute exprimat în:
- preţ mediu de vânzare
unitar
- costuri variabile unitare
1.564.410
633.213
1.738.238
895.273
2. Volumul fizic efectiv al
producţiei vândute exprimat
în:
- preţ mediu de vânzare
X
X
1.436.939
548.123
unitar programat
- costuri variabile unitare
programate
3.Cheltuieli variabile la 1000
lei CA(lei)404,76 515,05
din care datorită:
1. influenţei modificării structurii producţiei vândute pe produse:
2. influenţei modificării preţului mediu de vânzare unitar:
3. influenţei modificării costurilor variabile unitare:
Se constată că la finele perioadei analizate s-a înregistrat, comparativ cu nivelul
programat o creştere a cheltuielilor variabile la 1000 lei CA cu 110,29 lei ceea ce se înscrie în
tendinţa generală de creştere a consumurilor resurselor întreprinderii. Aceasta cu atât mai mult
cu cât creşterea cheltuielilor la nivel de întreprindere s-a datorat în exclusivitate pe seama
cheltuielilor variabile.
Această creştere a cheltuielilor variabile la 1000 lei CA s-a datorat creşterii
costurilor variabile unitare, care este determinată de creşterea preţurilor materiilor prime, a
materialelor consumabile, a creşterii inflaţiei.
Nu trebuie neglijate în perspectivă, acele produse care au cheltuieli variabile mai
mari, fapt ce impune a se acţiona în direcţia reducerii acestora.
O altă categorie de cheltuieli sunt cheltuielile fine. Definind cheltuielile fine în
funcţie de comportamentul pe care îl au faţă de modificarea volumului fizic al producţiei,
trebuie subliniat faptul că această categorie de cheltuieli se caracterizează printr-un indice de
variabilitate egal cu zero.
În general, aceste cheltuieli sunt determinate de capacitatea de producţie a
întreprinderii, iar structura lor diferă de la o întreprindere la alta în funcţie de factorii care-i
determină capacitatea şi respectiv de apartenenţă la o anumită ramură cu activitate industrială.
Masa cheltuielilor fixe ar trebui să rămână aceeaşi indiferent de gradul de utilizare a
capacităţii de producţie a întreprinderii, însă din punct de vedere practic în cadrul acestora se
disting două categorii de cheltuieli: cheltuieli fixe propriu-zise şi cheltuieli relativ fixe.
Cota cheltuielilor fixe ce revine pe unitatea de produs, depinde de suma lor totală şi
de volum fizic al producţiei sau vânzărilor întreprinderii.
Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri
Eficienţa cheltuielilor fixe poate fi caracterizată şi analizată prin nivelul lor la 1000
lei cifră de afaceri.
Analiza factorială a modificării nivelului cheltuielilor fixe la 1000 lei CA, se
realizează pe baza datelor din următorul tabel:
Nr. crt. Indicatori Programat Realizat %
1
Volumul fizic al producţiei
vândute exprimat în preţ mediu de
vânzare unitar
1.564.410 1.738.238 111,11
2 Suma cheltuielilor fixe 111.743 158.924 142,22
3 Volumul fizic efectiv al producţiei
vândute exprimat în preţ mediu de
x 1.436.939 -
vânzare unitar programat
4Cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de
afaceri71,43 91,43
Ch f1000CA=Ch f11000CA - Ch f0
1000CA=91,43 - 71,43=+20 lei
La S.C. ASINED PROD S.R.L. se constată o creştere a nivelului realizat al
cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri comparativ cu nivelul programat, cu 20 lei.
Această situaţie constituie consecinţa nerespectării corelaţiei de bază dintre indicele cifrei de
afaceri şi indicele cheltuielilor fixe (ICA<IChf, 111,11%<142,22%).
Creşterea cifrei de afaceri, datorată într-o proporţie hotărâtoare componentei
cantitative, respectiv creşterii volumului fizic al producţiei vândute (6,33 lei), denotă
utilizarea la un nivel ridicat al capacităţilor de producţie, onorarea cerinţelor excedentare ale
clienţilor dincolo de obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu aceştia, nivelul calitativ
ridicat al produselor expresie a cererii clienţilor.
Suma cheltuielilor fixe, ca factor care influenţează direct proporţional asupra
fenomenului analizat, a crescut conducând implicit la creşterea acestuia. Pentru a ajunge la
situaţia normală în care ICAIchf trebuie identificate toate cauzele care au determinat creşterea
cheltuielilor fixe.
Cheltuielile fixe au crescut datorită majorării preţului energiei electrice, energie
electrică ce este folosită la iluminatul întreprinderii şi pentru funcţionarea utilajelor din
fabrică. Cum numărul maşinilor folosite a crescut, a determinat şi creşterea energiei electrice.
O altă serie de cheltuieli ce au determinat creşterea cheltuielilor fixe sunt cheltuieli
cu remuneraţiile personalului de conducere, tehnic, economic şi de altă specialitate.
Analiza cheltuielilor materiale
Cheltuielile materiale pot fi determinate prin scăderea cheltuielilor cu amortizarea
din totalul cheltuielilor materiale.
Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul indicatorului sintetic
cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri.
Modelul de analiză al cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri este
următorul:
1000 Cm=csjpj
Cm - cheltuieli cu materialele pe unitatea de produs
csj - consumul specific din resursa materială j
pj - preţul de aprovizionare al resursei de materiale j
Sistemul de factori care influenţează asupra nivelului cheltuielilor cu materiale la
1000 lei cifră de afaceri este următorul:
Efectuarea analizei factoriale a cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de
afaceri, presupune pentru început determinarea modificării nivelului acestor cheltuieli.
Date necesare analizei factoriale a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri
mii lei
Nr.
crt.Indicatori Programat Realizat
1
Volumul specific al producţiei vândute exprimat în:
- preţ mediu de vânzare cu materialele
- costuri cu materialele pe unitatea de produs
1.564.410
630.544
1.738.238
684.761
2
Volumul efectiv al producţiei vândute exprimat în:
- preţ mediu de vânzare unitar programat;
- costuri cu materialele unitare programate
x
x
1.436.939
576.544
3 Suma cheltuielilor cu materialele recalculată în
funcţie de volumul efectiv al producţiei vândute,
consumuri specifice efective şi preţurile de
x 639.339
aprovizionare programate
4 Cheltuieli cu materialele la 1000 lei CA (lei) 403,05 393,94
În urma analizei efectuate se constată că la nivel de întreprindere s-a înregistrat o
reducere cu 9,11 lei a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri. Această situaţie se
apreciază ca fiind pozitivă deoarece contribuie, pe de o parte la creşterea ratei medii de
eficienţă a cheltuielilor totale, iar pe de altă parte, creează premizele îmbunătăţirii exploatării.
Din punct de vedere al influenţelor factorilor care acţionează asupra nivelului
cheltuielilor materialelor la 1000 lei cifră de afaceri se remarcă următoarele:
- modificarea structurii producţiei vândute pe produse a influenţat favorabil,
deoarece a determinat scăderea cu 1,82 lei a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri,
ca urmare a scăderii ponderii acelor produse care au cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră
de afaceri pe produs mai mari decât media programată la nivel de întreprindere. Produsele
care au înregistrat această scădere sunt huse mortuare transport incinerare, huse protecţie
haine, ghiozdane şcolare;
- preţurile de vânzare au fost mai mari decât cele prevăzute pe principalele
categorii de produse, ceea ce a contribuit la reducerea cu 69,55 lei a nivelului cheltuielilor
materiale la 1000 lei cifră de afaceri, ca urmare a depăşirilor constatate la sortimentele care
deţin ponderea hotărâtoare în totalul vânzărilor.
Aprofundând influenţa acestui factor, constatăm că depăşirea înregistrată s-a datorat
atât modificării consumurilor specifice (36,13 lei), cât şi a preţurilor de aprovizionare (26,13
lei).
3.2. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor în perioada 1998-2000
Analiza evoluţiei în dinamică a cheltuielilor firmei
Aprecierea evoluţiei în timp a principalelor categorii de cheltuieli se realizează cu
ajutorul indicilor. În acest sens se utilizează datele cu caracter financiar - contabil incluse în
cadrul contului de rezultate. Accentul primordial în procesul de diagnoză trebuie să cadă
asupra cheltuielilor cu caracter operaţional dată fiind ponderea dominantă pe care o deţin
acestea în total.
Utilizând metoda indicilor au fost determinate variaţiile relative ale cheltuielilor
operaţionale, variaţii sintetizate în tabelul următor.
Dinamica cheltuielilor la SC ASINED PROD SRL
Nr
crt
Societatea comercială SC ASINED PROD SRL
Anul 1998 1999 2000
1 Chelt. privind mărfurile - - 119992
2 Chelt cu materiile prime 112112 186958 615736
3 Chelt cu mat. consumabile - - 51844
4 Chelt cu energia şi apa 15534 14757 17181
5 Alte chelt. materiale 18725 33401 26376
6 Chelt materiale - total- 146371 235116 711137
7Chelt cu lucrări şi servicii
executate de terţi55749 154666 543093
8Chelt cu impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate3291 4156 13327
9Chelt. cu renumeraţiile
personalului140148 107481 222980
10Chelt pv. asigurările şi protecţia
socială20452 35469 92570
11 Chelt cu pers - total - 160600 142950 315550
12 Alte chelt de expl - 2922 7779
13Chelt cu automatizările şi
provizioanele6493 7613 36205
14 Chelt pentru exploatare - total 372504 547423 1747083
15 Rata inflaţiei 154,8 140,7
NOTĂ: Datele sunt în valori comparabile (prin inflatare la nivelul anului 2000)
SURSA w.w.w. BNR. RO
Ritmul de creştere a cheltuielilor pe categorii de cheltuieli şi pe total
Nr Societatea comercială SC ASINED PROD SRL
crt Anul 1998 1999 2000
1 Chelt. privind mărfurile - - -
2 Chelt cu materiile prime 167 549 329
3 Chelt cu mat. consumabile - - 51844
4 Chelt cu energia şi apa 95 111 116
5 Alte chelt. materiale 178 141 79
6 Chelt materiale - total- 161 486 302
7Chelt cu lucrări şi servicii
executate de terţi277 974 351
8Chelt cu impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate126 405 321
9Chelt. cu renumeraţiile
personalului77 159 207
10Chelt pv. asigurările şi protecţia
socială173 453 261
11 Chelt cu pers - total - 89 196 221
12 Alte chelt de expl - - 266
13Chelt cu automatizările şi
provizioanele117 558 475
14 Chelt pentru exploatare - total 147 467 318
NOTĂ: Datele sunt în valori comparabile (prin inflatare la nivelul anului 2000)
Identificarea unor ritmuri diferite de evoluţie a cheltuielilor în 2000 faţă de 1999 şi
faţă de 1998 poate fi explicată printre altele:
- de evoluţia indicilor preţurilor la materiile prime şi respectiv a tarifelor la
energia electrică, combustibil şi transport.
- de modul concret de cointeresare materială a personalului propriu practicat de
managementul firmei
- de introducerea în procesul de fabricaţie ca efect al introducerii noului produs
- de nivelul diferit de tehnologizare al fiecărei secţii în parte.
Aşa cum se poate constata cheltuielile care au înregistrat o evoluţie extraordinară în ultimii
trei ani sunt cheltuielile cu lucrările şi serviciile executate de terţi, cheltuieli cu impozite, taxe
şi vărsăminte asimilate, cheltuieli cu renumeraţiile personalului, cheltuieli privind asigurările
şi protecţia socială pe de o parte, reclamată de necesităţile desfăşurării activităţii curente
corespunzător perioadei analizate.
Analiza structurală a cheltuielilor firmei
Analiza structurală a principalelor categorii de cheltuieli
Nr
crt
Societatea comercială SC ASINED PROD SRL
Anul 1998 1999 2000
1 Chelt. privind mărfurile - - 6,87
2 Chelt cu materiile prime 29,49 33,96 35,24
3 Chelt cu mat. consumabile - - 2,96
4 Chelt cu energia şi apa 4,09 2,68 0,98
5 Alte chelt. materiale 4,93 6,07 1,52
6 Chelt materiale - total- 38,5 42,71 40,7
7Chelt cu lucrări şi servicii
executate de terţi14,66 28,10 31,09
8Chelt cu impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate0,86 0,76 0,76
9Chelt. cu renumeraţiile
personalului36,87 19,53 12,77
10Chelt pv. asigurările şi protecţia
socială5,38 6,44 5,30
11 Chelt cu pers - total - 42,25 25,97 18,07
12 Alte chelt de exploatare - 0,53 0,44
13Chelt cu automatizările şi
provizioanele3,73 1,38 2,07
14 Chelt pentru exploatare - total 100 100 100
Pe baza analizei structurale se identifică categoriile principale de cheltuieli
operaţionale fapt ce este de natură să ajute managementul societăţii la focalizarea eforturilor
în vederea încadrării în normativele de consum stabilite, în respectarea fondului de salarizare
maxim admisibil.
După cum am arătat şi la dinamica cheltuielilor, cheltuielile care au cunoscut o
creştere în fiecare an. O altă categorie de cheltuieli care au cunoscut o creştere sunt
cheltuielile cu lucrări şi servicii executate de terţi, deoarece s-a apelat la o serie de furnizori
cum ar fi: Coop. Odorheiul Secuiesc, Textila Piteşti, diferite magazine, ca o consecinţă a
introducerii în procesul de fabricaţie a produsului husă trusă auto.
Consumurile de muncă vie deşi au cunoscut o creştere importantă în ultimii ani, în
raport cu cheltuielile de exploatare ele au scăzut de la 42,25% în 1998, la 25,97% în 1999
până la 18,07% în 2000. Această scădere a consumurilor de muncă vie în raport cu cheltuielile
de exploatare se datorează investiţiilor făcute în ultimii doi ani în firmă şi creşterii numărului
de angajaţi, în fiecare an, a celor cu contract de muncă şi al colaboratorilor.
3.3 Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
În analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei CA poate fi utilizat următorul model
de analiză.
Potrivit reglementărilor în vigoare, CA se calculează prin însumarea veniturilor
rezultate din livrările de bunuri executarea de lucrări şi prestările de servicii şi alte venituri din
exploatare, mai puţin rabaturile şi remizele şi alte reduceri acordate clienţilor. (Articolul 99
din Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii).
Ca principală parte componentă a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare,
cheltuielile la 1000 lei CA (C1000CA) pot fi exprimate cu ajutorul modelului:
Date necesare analizez factoriale a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
Nr.
crtIndicatori Programat Realizat 2000
1 Volumul fizic al producţiei vândute exprimate
în:
1564410
744957
1738238
1054109
- preţ mediu de vânzare unitar
- costuri complete unitare
2
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute
exprimat în:
- preţul mediu de vânzare unitar programat
- costuri complete unitare programate
1436940
644802
3 Cheltuieli la 1000 lei CA (lei) 476,19 606,42
C1000CA=C11000CA-C0
1000CA=606,42-476,19=130,23 lei
Creşterea în cazul dat al nivelului cheltuielilor la 1000 lei CA + 130,23 lei (606,42-
476,19), se explică prin influenţa:
a) Structurii producţiei vândute
Acest rezultat are o semnificaţie economică pozitivă (de reducere a cheltuielilor la 1000 lei)
este urmarea modificării structurii producţiei vândute în sensul creşterii ponderii produselor
cu o rentabilitate prevăzută mai mare. O influenţă semnificativă la acest rezultat l-a avut
introducerea în procesul de fabricaţie în anul 1998 a produsului husă trusă auto printr-un
contract încheiat cu Dacia Piteşti.
b) Preţurilor medii de vânzare
Modificarea preţurilor de vânzare unitare au exercitat o Influenţă favorabilă asupra nivelului
cheltuielilor la 1000 lei CA, determinând diminuarea acestuia cu 77,78 lei. Această situaţie
este rezultatul creşterii preţurilor de vânzare comparativ cu cele prevăzute de la 9450 lei la
10500 lei la categoria de produse care deţin o pondere însemnată în totalul vânzărilor.
Se cunoaşte faptul că preţurile de vânzare se pot modifica ca urmare a schimbării
mai multor factori. În acest caz se impune determinarea rezultatului dependent de efortul
propriu al întreprinderii.
Cunoscându-se soldul modificărilor de preţuri independente de activitatea
întreprinderii (Mp) ce însumează 2720 mii lei datorită schimbării raportului dintre cerere şi
ofertă şi îmbunătăţirii calităţii produselor se procedează la corectarea influenţei anterior
determinate.
Rezultă că din influenţa totală a modificării preţurilor de vânzare unitare cu 77,78
lei, doar 77,2 lei se datorează efortului propriu al întreprinderii, diferenţa de 0,58 lei fiind
aferentă unor cauze independente de efortul propriu.
c) Costurilor de produse
Costurile complete unitare au contribuit la depăşirea cu 235,47 lei a nivelului
cheltuielilor la 1000 lei CA, conducând la scăderea profitului aferent CA. Această situaţie este
determinată de depăşirea costurilor programate la produsele care deţin ponderea majoritară în
totalul vânzărilor, de la 4500 lei la 6368 lei.
Influenţa în cauză o putem aprecia ca fiind justificată datorită folosirii unor materii
prime şi materiale de calitate superioară celor prevăzute ceea ce se reflectă în îmbunătăţirea
calităţii produselor şi creşterea preţului de vânzare al acestora.
Creşterea calităţii produselor este una din principalele căi pentru a se putea obţine un
profit cât mai mare şi pentru ca firma să o poată face faţă concurenţei. De aceea firma caută
furnizori care reflectă o cât mai bună calitate a materiilor prime folosite. SC ASINED PROD
SRL are încheiat un contract de SC Arpechim SA de la care ia polietilenă granulată de mică
sau joasă densitate, materie primă folosită la fabricarea maselor plastice. Firma se
aprovizionează de la diverşi producători de fermoare, textilo-lon, PVC. Un alt factor care a
contribuit la creşterea costurilor unitare este şi majorarea preţurilor materiilor prime folosite.
Este importantă aprofundarea influenţei costurilor unitare în funcţie de factorii
specifici firmei, pentru a se putea depista cauzele care au determinat respectiva situaţie şi a
stabili pe această bază măsurile concrete privind reglarea activităţii.
Se recomandă aprovizionarea cu materii prime cu un preţ cât mai mic pentru
scăderea costurilor complete unitare.
Efortul propriu al întreprinderii în ceea ce priveşte obţinerea rezultatului se
evidenţiază prin determinarea soldului modificărilor de cheltuieli independente de activitatea
acesteia (Mc) ce însumează 51420 mii lei datorită modificării preţurilor de aprovizionare la
materii prime, materiale, combustibili, energie, modificării salariilor tarifare.
3.4 Analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale
Desfăşurarea activităţii unui agent economic necesită consumuri de resurse umane,
materiale şi financiare. După natura lor, după care se realizează şi gruparea în contul „Profit şi
Pierdere” cheltuielile şi veniturile întreprinse se grupează astfel: cheltuieli şi venituri de
exploatare, financiare şi excepţionale.
Dacă se face corelaţia între cheltuieli şi venituri se constată că sunt cheltuieli care
generează venituri şi cheltuieli care nu generează venituri. Astfel cheltuieli de exploatare se
corelează direct cu veniturile de exploatare în timp ce cheltuielile financiare nu au ca rezultat
obţinerea de venituri financiare.
Unele cheltuieli financiare cum sunt cele cu dobânzile plătite pentru creditele
primite pot fi corelate cu veniturile din exploatare. În ce priveşte cheltuielile excepţionale,
unele pot fi corelate cu veniturile excepţionale ca de exemplu cele aferente cedării activelor,
iar altele nu se corelează direct cu veniturile excepţionale.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor are rolul de a evidenţia evoluţia acestora,
factorii care influenţează nivelul lor, precum şi identificarea rezervelor care pot fi puse în
valoare pentru reducerea lor sau menţinerea în limitele de eficienţă care concură la
performanţa economico-finenciară a întreprinderii.
Pentru urmărirea evoluţiei cheltuielilor aferente veniturilor se utilizează indicatorul
„rata de eficienţă a cheltuielilor totale (cheltuieli la 1000 lei venituri).
Se menţionează că, ţinând seama de modul de calcul al rabei, respectiv raportul
efort/efect, nivelul descrescând al ei relevă creşterea eficienţei cheltuielilor.
Date necesare analizez nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale
Nr crtNatura
activităţii
Suma cheltuielilor Suma veniturilor
19992000
19992000
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat
1 Exploatare 391273 1050431 1747083 542510 1273468 1872438
2 Financiară - - - 293 891 1156
3 Excepţională 2726 540 104 - - -
4 Total 393999 1050971 1747187 542803 1274359 1873594
(gi) (ci)
Nr crtNatura
activităţii
Suma veniturilor (%) Rata eficientă a cheltuielilor
19992000
19992000
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat
1 Exploatare 99,94 99,95 99,94 721,23 824,86 933,05
2 Financiară 0,06 0,07 0,06 - - -
3 Excepţională - - - - - -
4 Total 100 100 100 725,86 824,71 923,53
În urma analizei efectuate se constată că deşi s-a avut în vedere o îmbunătăţire a
eficienţei cheltuielilor pe total activitate, bazată pe reducerea cheltuielilor la 1000 lei venituri
totale, la finele perioadei canalizate se înregistrează o situaţie inversă, deoarece indicele
cheltuielilor totale (Icht), devansează indicele veniturilor totale (Iv), respectiv IchtIv
(166,24%147,02%).
Structura veniturilor, ca factor de influenţă, reflectă dinamica veniturilor pe categorii
de activităţi, cu precădere creşterea ponderii veniturilor din activitatea de exploatare, ceea ce
constituie un aspect pozitiv urmare a unei mai bune vânzări a produselor firmei pe piaţă.
Contractele încheiate de SC ASINED PROD SRL cu Dacia Piteşti, Institutul Medico-Legal
diferite librării au condus la creşterea ponderii vânzărilor produselor solicitate. Cele mai bine
vândute produse ale SC ASINED PROD SRL sunt husa trusă auto, autoapărarea pentru
schimbătorul de viteză, husele mortuale transport incinerare, ghiozdane şcolare, huse coşuri
antipoluante, huse protecţie haine.
Influenţa modificării structurii poate fi considerată ca fiind favorabilă, deoarece a
contribuit la creşterea ratei medii de eficienţă. Aceasta s-a datorat faptului că structura
veniturilor s-a modificat în sensul creşterii ponderii activităţii de exploatare a cărei rată de
eficienţă (933,05) este superioară ratei medii programate (824,86) la nivel de întreprindere.
Rata de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de venituri influenţează în mod
nefavorabil, ceea ce a condus la scăderea ratei medii de eficienţă în 1999 cu 103,98, iar în
2000 cu 99,17 lei.
Influenţa ratei de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de venituri imprimă sensul
rezultatului, respectiv scăderea ratei medii de eficienţă la nivelul societăţii.
Modificarea nivelului ratei medii de eficienţă a cheltuielilor totale se reflectă în
mărimea rezultatului exerciţiului înaintea impozitării astfel;
Se evidenţiază astfel influenţa nefavorabilă pe care o exercită deteriorarea ratei
medii de eficienţă a cheltuielilor totale asupra rezultatului exerciţiului, în sensul diminuării
acestuia 185148,55 mii lei.
Se recomandă pentru creşterea ratei medii de eficienţă a cheltuielilor totale, creşterea
masei veniturilor.
CAPITOLUL IV.
ANALIZA RENTABILITĂTII LA S.C. ASINED PROD S.R.L.
„Funcţia scop a oricărei societăţi comerciale este de a maximiza averea acţionarilor.
Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfăşurarea unei activităţi rentabile,
profitul net obţinut putând servi pentru remunerarea imediată a acţionarilor prin dividende,
sau pentru remunerarea la termen prin creşterea valorii firmei ca urmare a alocării acestuia
pentru autofinanţare.
Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obţine
profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienta
acestora.
Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a întregii
activităti economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de productie
utilizate si a fortei de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, productie
si vânzare.
Pentru exprimarea rentabilitătii se utilizează două categorii de indicatori: profitul si
ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilitătii este reflectată de profit, iar gradul în
care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de rata
rentabilitătii(indicator al mărimii relative a rentabilitătii).
Ca orice fenomen economic, profitul poate fi studiat în dinamică, din punct de
vedere al structurii si factorial.
4.1. Analiza dinamicii si structurii profitului brut
4.1.1. Analiza dinamicii si structurii profitului brut
Pentru a se putea analiza dinamica profitului brut pe cele trei categorii de activităti
se folosesc următoarele date, grupate în tabelele nr.1 si nr 2.
Tabelul nr.1 mii lei
SOCIETATEA COMERCIALĂ S.C. ASINED PROD. S.R.L.
NR. CRT. ANUL 1998 1999 2000
1. Rezultatul din exploatare 42.684 215.889 125.355
2. Rezultatul financiar 423 412 1.156
3. Rezultatul exceptional (pierdere) 9 3.835 104
4. Rezultatul brut al exercitiului 43.098 212.466 126.407
5. Rezultatul net al exercitiului 28.788 133.217 78.372
NOTĂ: Datele sunt în valori comparabile(prin inflatare la nivelul anului 2000
Ritmul de crestere al profitului brut pe cele trei categorii de activităti
Tabelul nr.2 %
SOCIETATEA COMERCIALĂ S.C. ASINED PROD. S.R.L.
NR. CRT. ANUL 1998 1999 2000
1. Rezultatul din exploatare 406 194 -42
2. Rezultatul financiar -2,6 173 181
3. Rezultatul exceptional (pierdere) 42.511 1.056 -97
4. Rezultatul brut al exercitiului 393 193 -41
5. Rezultatul net al exercitiului 363 172 -41
În urma inflatării sumelor din anii precedenti s-a ajuns la următoarele concluzii.
Rezultatul din exploatare a scăzut puternic în anul 2000. Dacă în anul 1999
rezultatul din exploatare reprezintă 506% din cel precedent, în anul 2000 comparativ cu 1999
el reprezintă doar 58%, ceea ce înseamnă o diminuare a acestuia cu 42%. Motivele pentru
care rezultatul din exploatare s-a diminuat sunt cresterea puternică, comparativ cu ceilalti ani,
a cheltuielilor de exploatare. În cadrul cheltuielilor de exploatare cele care au înregistrat
cresterea cea mai semnificativă sunt cheltuielile cu mărfurile, cheltuielile cu materiile prime,
cheltuielile cu lucrările si serviciile executate de terti, cheltuielile cu remuneratiile
personalului. Cu o valoare de 215.889 lei în anul 1999 rezultatul din exploatare a ajuns în anul
2000 la o valoare de 125.355 lei, diminuându-se cu 42%.
Rezultatul financiar a crescut în fiecare an în principal lipsei cheltuielilor financiare.
Singurele venituri care au contribuit la cresterea rezultatului financiar sunt veniturile din
dobânzi. Rezultatul financiar a crescut în anul 2000 comparativ cu 1999 cu 181%, iar fată de
1998 cu 173%, ceea ce în mărimi absolute înseamnă în anul 2000(1.156 lei), în anul 1999(412
mii lei), iar în anul 1998(423 mii lei).
Rezultatul exceptional reprezintă pentr S.C. ASINED PROD. S.R.L. pierdere
datorată în principal cheltuielilor exceptionale privind operatiunile de gestiune si cheltuielilor
exceptionale privind amortizările si provizioanele, dar si lipsei în totalitate a veniturilor
exceptionale.
Rezultatul exceptional a înregistrat o crestere bruscă în anul 1999, comparativ cu
1998 cu 42.511% datorată acelorasi factori mentionati mai sus. În anul 2000 rezultatul
exceptional s-a diminuat de la 3.835 lei în 1999 la 104 mii lei în 2000. Diminuarea
rezultatului exceptional are o valoare relativă de 97%.
Comparativ cu anul 1998 rezultatul brut al exploatării a înregistrat în 1999 o crestere
de 393%, ca apoi, în anul 2000 acesta să crească cu 193%.
În anul 2000 rezultatul brut al exercitiului a atins o valoare de 126.407 lei, ceea ce
reprezintă o diminuare a acestuia, comparativ cu 1999 de 41%, mentinându-se în acelasi ritm
de scădere pe care l-au înregistrat rezultatele pe cele trei categorii de activităti.
Rezultatul net al exercitiului a atins în anul 2000 valoarea de 78.372 lei reprezentând
59% din rezultatul net al anului 1999. Această diminuare se datorează ratei inflatiei care în
anul 2000 fată de 1999 a fost de 41% si în principal acelorasi cauze care au determinat
scăderea rezultatului exploatării, cât si a celorlalte rezultate.
4.1.2. Analiza structurală a profitului brut
Analiza structurală urmăreste evolutia profitului brut pe categorii de activităti si
punerea în evidentă a schimbărilor intervenite pe elemente componente.
Analiza structurală a rezultatului brut se poate realiza astfel:
Venituri din exploatare
Cheltuieli din exploatare
Venituri financiare
Cheltuieli financiare
Rezultatul exploatării
Rezultatul financiar
Venituri excepţionale
Cheltuieli excepţionale
Rezultatul curent al exerciţiului
Rezultatul excepţional
Rezultatul
brut
Analiza structurală a evolutiei profitului brut pe cele trei categorii de activităti se poate realiza
pe baza datelor din tabelul nr.3
Tabelul nr.3 %
SOCIETATEA COMERCIALĂ S.C. ASINED PROD. S.R.L.
NR. CRT. ANUL 1998 1999 2000
1. Rezultatul din exploatare 99,04 101,61 99,17
2. Rezultatul financiar 0,98 0,19 0,91
3. Rezultatul exceptional (pierdere) 0,02 1,8 0,08
4. Rezultatul brut al exercitiului 100 100 100
Cea mai mare influentă asupra profitului brut o are rezultatul din
exploatare.Rezultatul exceptional are o influentă negativă datorată cheltuielilor exceptionale
privind amortizările si provizioanele. Rezultatul financiar are o influentă nesemnificativă în
comparatie cu celelalte rezultate neatingând nici 2%din rezultatul brut al exercitiului.
Pentru a stabili contributia elementelor componente la modificarea profitului brut se
aplică metoda balantieră.Analiza profitului brut cu ajutorul metodei balantiere în mărime
absolutăse realizează în felul următor:
4.1.3. Analiza factorială a profitului brut
“Prin statutul de înfiintare si functionare, obiectul de activitate al firmei poate
concentra mai multe genuri de activitate care să-i asigure rentabilitatea scontată.
Cunoasterea nivelului de rentabilitate al categoriilor de activităti este deosebit de
importantă în practică economică atât pentru dezvoltarea activitătilor mai rentabile, cât în
special pentru aprecierea corectă a posibilitătilor viitoare de crestere a rentabilitătii.”
Pentru analiza factorială a profitului brut sunt necesare date din contul de profit si
pierdere.
Pentru a efectua analiza factorială a profitului brut se folosesc datele din tabelele
nr.4, nr.5 si nr.6.
Tabelul nr.4 mii lei
NR CRT. INDICATORI 1998 1999 2000
1. Venituri din exploatare 415.188 763.312 1.872.438
2. Cheltuieli din exploatare 372.504 547.423 1.747.083
3. Venituri financiare 423 412 1.156
4. Cheltuieli financiare - - -
5. Venituri exceptionale - - -
6. Cheltuieli exceptionale 9 3.835 104
7. Venituri totale 415.611 763.724 1.873.594
8. Cheltuieli totale 372.513 551.258 1.747.187
Tabelul nr.5 %
NATURA ACTIVITĂTII STRUCTURA VENITURILOR
NR. CRT. ANUL 1998 1999 2000
1. Exploatare 99,9 99,95 99,94
2. Financiară 0,1 0,05 0,06
3. Exceptională - - -
4. Total 100 100 100
Tabelul nr.6
PROFITUL MEDIU BRUT LA 1 LEU
VENITURI PE TIPURI DE
NATURA ACTIVITĂTII ACTIVITĂTI (prbi) %
NR. CRT. ANUL 1998 1999 2000
1. Exploatare 0,102 0,277 0,067
2. Financiară 1 1 1
3. Exceptională - - -
Luând în considerare anii 1999 si 1998 s-a înregistrat o crestere a profitului brut cu
169.368 lei. Această crestere s-a datorat îndeosebi modificării profitului mediu brut la 1 leu
venituri totale, cât si modificării sumei veniturilor totale.
Cea mai mare influentă asupra profitului brut dintre cei doi factori a avut-o profitul
mediu brut la 1 leu venituri totale cu o valoare de 133.269,38 lei. Această influentă se
datorează în principal cresterii într-o mai mică măsură în anul 1999 a cheltuielilor totale fată
de veniturile totale. S.C. ASINED PROD. S.R.L. a obtinut în anul 1999 o productie în valoare
de 763.312 lei, iar cheltuielile totale au fost de 551.258 lei, de aici rezultând si modificarea
mare a profitului brut pe care a determinat-o profitul mediu brut la 1 leu venituri totale.
Veniturile totale au modificat profitul brut cu 36.098,62 lei, având si acestea o
influentă favorabilă. Modificarea în sens pozitiv a profitului brut este datorată acelorasi cauze
mentionate si la influenta profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.
Profitul mediu brut la 1 leu venituri totale este influentat de structura veniturilor pe
tipuri de activitătii si de profitul mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti.
Structura veniturilor pe tipuri de activităti are o influentă nesemnificativă în sens
negativ asupra profitului mediu brut la 1 leu venituri totale în sumă de 342,607 mii lei.
Această diminuare a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale se datorează scăderii în anul
1999 fată de 1998 a veniturilor financiare de la 423 mii lei în anul 1998 la 412mii lei în 1999.
Influenta profitului mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activitate a fost
favorabilă modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri totale. Suma cu care s-a modificat
profitul mediu brut la 1 leu venituri totale a fost de 133.611,98 lei. Această modificare s-a
datorat cresterii în anul 1999 a veniturilor din exploatare în comparatie cu o crestere, însă într-
o măsură mai mică, a cheltuielilor din exploatare, de aici rezultând si un profit mediu brut la 1
leu venituri din exploatare mai mare în anul 1999(0,277) fată de anul 1998(0,102).
În anul 2000 profitul brut avea o valoare de 126.407 lei iar în anul 1999 o valoare de
212.466 lei, ceea ce înseamnă o diminuare a acestuia de 86.059 lei.
În urma analizei factoriale a profitului brut s-a ajuns la următoarele concluzii.
Veniturile totale au avut o influentă favorabilă deoarece acestea în anul 2000 au înregistrat o
valoare de 1.873.594 lei, în comparatie cu anul 1999 când acestea nu erau decât de 763.724
lei.
Cel de-al doilea factor si cel care a avut influenta cea mai semnificativă este profitul
mediu brut la 1 leu venituri totale. În anul 2000, comparativ cu anul 1999 acesta a avut o
influentă nefavorabilă asupra profitului brut, contribuind la diminuarea acestuia cu 394.821,9
lei. Influenta negativă a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale asupra profitului brut se
datorează cresterii în anul 2000 a cheltuielilor din exploatare, acestea contribuind la
diminuarea profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.
Influenta negativă a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale se datorează în cea
mai mare parte modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti, în
acest sens negativ si într-o mai mică măsură modificării structurii veniturilor.
Structura veniturilor a actionat în sensul cresterii profitului mediu brut la 1 leu
venituri totale cu 60,89 mii lei, aceasta datorându-se mentinerii veniturilor din exploatare din
anul 2000 la aceeasi pondere ca în anul 1999 si cresterii veniturilor financiare de la 412 mii lei
în 1999 la 1.156 mii lei în 2000.
Profitul mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti a determinat o diminuare a
profitului mediu brut la 1 leu venituri totale de 394.882,79 lei. Această diminuare a profitului
mediu brut la 1 leu venituri totale s-a datorat în principal cresterii cheltuielilor de exploatare
în anul 2000 obtinându-se un profit mediu brut la 1 leu venituri din exploatare mai mic decât
în anul 1999. Cresterea cheltuielilor din exploatare s-a datorat cresterii cheltuielilor cu
mărfurile, cheltuielilor cu materiile prime, cheltuielilor cu lucrările si serviciile executate de
terti. O crestere importantă au înregistrat si cheltuielile cu personalul si cheltuielile cu
amortizările si provizioanele.
4.2. Analiza rentabilitătii S.C. ASINED PROD. S.R.L. pe baza ratelor de rentabilitate
Ratele de rentabilitate fac parte din categoria indicatorilor de eficientă de tipul
efect/efort.
Efectul este profitul, sub diversele sale forme, brut, net, din exploatare, curent,etc.
Efortul se poate prezenta sub forma capitalurilor(proprii, permanente), resurselor
consumate(costurilor), activelor totale sau a unor părti din acestea, veniturilor, etc.
Diferitele forme de exprimare ale ratelor de rentabilitate au o valoare informatională
variată si oglindesc multiplele laturi ale activitătii economico-financiare a firmei.
Pentru analiza rentabilitătii pe baza ratelor de rentabilitate se folosesc următoarele
rate de rentabilitate:
- rentabilitatea economică
- rentabilitatea comercială
rentabilitatea resurselor consumate
rentabilitatea financiară
4.2.1. Analiza ratei rentabilităţii economice
„Rata rentabilitătii economice măsoară performantele activului total al întreprinderii
pornind de la un rezultat economic si ansamblul mijloacelor utilizate:
Rata rentabilitătii economice este independentă de mecanismul de finantare, de
presiunea fiscală si de fluxurile informationale.
Rata rentabilitătii economice se poate descompune în asa zisele rate explicative ca
un produs între o rată de rotatie si o rată a marjei.”
Pentru a putea efectua analiza ratei rentabilitătii economice se folosesc datele din
următorul tabel:
Tabelul nr.7 mii lei
NR.CRT. INDICATORI 1998 1999 2000
1. Cifra de afaceri 414.485 763.486 1.738.238
2. Activ total 132.057 950.427 650.718
3. Rezultatul exploatării 42.684 215.889 125.355
4. Rata rentabilitătii economice 32,32% 61,61% 19,26%
5. Rata de rotatie a activului total 3,14% 2,18% 2,67%
6. Rata rentabilitătii comerciale 10,3% 28,28% 7,21%
Comparatia 1999(1) fată de 1998(0):
influenta modificării rotatiei activului total
influenţa modificării ratei rentabilităţii comerciale
comparaţia 2000(1) faţă de 1999(0) :
1) influenţa modificării rotaţiei activului total
2) influenţa modificării ratei rentabilităţii comerciale
Luând în considerare comparaţia anului 1999 faţă de 1998 se constată o creştere a
ratei rentabilităţii economice cu 29,29%. Cea mai semnificativă influenţă asupra ratei
rentabilităţii economice a avut-o rata rentabilităţii comerciale cu o valoare relativă de 39,17%.
Această influenţă se datorează creşterii cifrei de afaceri într-o mărime mai mare decât
creşterea rezultatului exploatării în anul 1999 faţă de 1998. Rotaţia activului total a avut o
influenţă negativă asupra ratei rentabilităţii economice, contribuind la diminuarea acesteia cu
9,88%. Scăderea ratei d rotaţie a activului total s-a datorat unui ritm de creştere a activului
total(165,36%) dublu faţă de ritmul de creştere al cifrei de afaceri(84%).
În anul 2000, comparativ cu anul 1999, situaţia se prezintă exact invers. Rata
rentabilităţii economice a înregistrat o scădere de 42,35%. Rata rentabilităţii comerciale a avut
o influenţă negativă, în sensul diminuării ratei rentabilkităţii economice cu 56,27%. Acest
lucru s-a datorat menţinerii ritmului de creştere al cifrei de afaceri însă reducerii ritmului de
creştere al rezultatului exploatării pentru anul 2000, de acici rezultând o rată a rentabilităţii
comerciale de 7,21%, în comparaţie cu anul 1999, când aceasta a fost de 28,28%.
Rata de rotaţie a activului total a avut o influenţă pozitivă, contribuind la creşterea
ratei rentabilităţii economice cu 13,92%. Creşterea rate de rotaţie a activului total s-a datorat
creşterii cifrei de afaceri în anul 2000 faţă de 1999 cu 127%, iar activul total şi-a redus ritmul
de creştere la jumătate, ajungând la 85,7%. Astfel s-a înregistrat o rată de rotaţie a activului
total mai mare în anul 2000(2,67%) decât în anul 1999(2,18%).
4.2.2. Analiza ratei rentabilităţii comerciale (a vânzărilor)
Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a
procesului de aprovizionare, stocare şi vânzare) şi mai ales a politicii de preţuri practicate de
întreprindere. În concordanţă cu obiectivele analizei şi sfera de investigare, acest indicator
poate fi determinat prin aplicarea în calitate de efect a rezultatului exploatării. În mod
corespunzător, cifra de afaceri implicată vizează activitatea curentă de exploatare sau totală :
Indiferent de modalitatea de calcul, scopul analizei este de a explica factorial
evoluţia acestui indicator, de a-i stabili tendinţa.Creşterea ratei rentabilitaţii comerciale
aferente activitaţii de exploatare faţă de o anumită bază de referinţă reflectă o stare pozitivă şi
au loc atunci când indicii indicatorilor absoluţi ai rentabilităţii îi devansează indicele cifrei de
afaceri. Rata rentabilităţii comerciale poate fi analizată pe baza modelului.
Modificarea ratei rentabilităţii comerciale este determinată de influenţa structurii
cifrei de afaceri, a costului mediu pe produs şi a preţului mediu de vânzare pe produs.
Pentru efectuarea analizei ratei rentabilităţii comerciale se utilizează datele din
tabelul nr. 8.
Tabelul nr.8
NR.
CRT.INDICATORI 1998 1999 2000
1. Volumul fizic al producţiei 414.485 763.486 1.738.238
vândute exprimat în :
preţ mediu de vânzare
unitar
costuri complete unitare
371.801 547.597 1.612.883
2.
Volumul fizic efectiv al
producţiei vândute
exprimat în
preţ mediu de vânzare al
perioadei precedente
costuri complete unitare ale
perioadei precedente
X
X
987.174
885.525
2.021.813
1.450.017
3. Rezultatul exploatării 42.684 215.889 125.355
Determinarea variaţiei ratei rentabilităţii comerciale, descompunerea ei pe factori de
influenţă se realizează astfel :
4.2.3. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate
Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate se poate face după modelul :
- structura producţie
- costul unitar pe structura analizată
- preţul unitar pe structura analizată
Stabilirea modificării ratei rentabilităţii resurselor consumate şi determinarea ponderilor
influenţelor factorilor în modificarea totală se realizează astfel:
NOTĂ : Folosim următoarele notaţii 1998-0 şi 1999-1
a) NOTĂ : Folosim următoarele notaţii 1999-0 şi 2000-1
Comparaţia 1999(1) faţă de 1998(0):
1) modificarea structurii producţiei vândute(g) :
2) modificarea costului pe unitatea de produs(c) :
3) modificarea preţului mediu de vânzare(p) :
Comparaţia 2000(1) faţă de 1999(0) :
1) modificarea structurii producţiei vândute(g) :
2) modificarea costurilor pe unitatea de produs(c) :
3) modificarea preţului mediu de vânzare(p) :
Rata rentabilităţii resurselor consumate a crescut în anul 1999 faţă de 1998 cu 27,95%.
Această creştere s-a datorat în principal influenţei pozitive a costului unitar. Mărimea costului
a înregistrat o creştere mai mică în comparaţie cu preţul de vânzare, influenţând modificarea
ratei rentabilităţii resurselor consumate cu 68,79%.
„Costul exercită o acţiune dublă asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate, influenţând în
sensuri diferite numărătorul şi numitorul raportului.”
Preţurile de vânzare au determinat reducerea ratei rentabilităţii resurselor consumate cu
40,48%, datorită creşterii acestora.
Ca şi la rata rentabilităţii comerciale, structura producţiei nu a avut nici o influenţă asupra
ratei rentabilităţii resurselor consumate.
În anul 2000 rata rentabilităţii resurselor consumate s-a diminuat cu 31,66% faţă de anul
1999. costul a avut o influenţă foarte importantă asupra ratei rentabilităţii resurselor
consumate în sensul că a contribuit la diminuarea acesteia cu 14,08%. Cum costul unitar pe
produs a fost depăşit, numărătorul(profitul) se reduce, iar numitorul(cheltuielile totale) creşte,
iar influenţa negativă asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate este mult mai puternică
decât în cazul altor rate de rentabilitate.
Preţul de vânzare nu a mai avut o influenţă atât de mare ca în anii trecuţi, însă a dus la
diminuarea ratei rentabilităţii resurselor consumate cu 17,58%. Influenţa preţului de vânzare
s-a diminuat deoarece preţul de vânzare s-a redus şi el.
4.2.4. Analiza ratei rentabilităţii financiare
Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri(ca surse de finanţare a
activităţii). Rentabilitatea financiară este un indicator prin prisma căruia posesorii de capital
apreciază eficienţa investiţiilor lor, respectiv oportunitatea menţinerii acestora. Pentru
manageri rentabilitatea financiară reprezintă un obiectiv fundamental, o condiţie esenţială, a
strategiei lor de menţinere a puterii.
Cum S.C. ASINED PROD. S.R.L. nu au împrumuturi şi datorii pe termen lung capitalul
propriu este egal cu capitalul permanent. De aici rezultă că vom calcula numai o rentabilitate
financiară, cea a capitalului propriu.
Pentru a putea efectua analiza ratei rentabilităţii financiare se foloseşte următorul model de
analiză :
Simboluri
At- activ total
V- venituri totale
P- profit net
Kpr- capital propriu
V/At – rotaţia activului total
P/V – marja netă de profit(profit net la 1 leu venituri totale)(pr)
Tabelul nr. 9 mii lei
NR.CRT. INDICATORI 1998 1999 2000
1. Profit net 28.788 133.217 78.372
2. Capital propriu 59.691 39.376 27.986
3. Venituri totale 415.611 763.724 1.873.594
4. Active totale 132.057 350.427 650.718
Tabelul nr.10
NR. CRT. INDICATORI 1998 1999 2000
1.Îndatorarea(pârghia financiară-
pf) At/Kpr
2,21 8,89 23,25
2. Rotaţia activului total(V/At) r 3,15 2,18 2,87
3. Marja netă de profit(P/V) pr 0,07 0,18 0,04
Determinarea variaţiei rate rentabilităţii, a influenţei factorilor se realizează astfel:
NOTĂ: Folosim următoarele notaţii: 1998-0 şi 1999-1
a) Comparaţia 1999(1) faţă de 1998(0):
1) modificarea îndatoririi(a pârghiei financiare- pf)
2) modificarea rotaţiei activului total(r)
3) modificarea profitului la 1 leu venituri totale(pr)
b) Comparaţia 2000(1) cu 1999(0) :
1) modificarea îndatoririi(a pârghiei financiare- pf)
2) modificarea rotaţiei activului total(r)
3) modificarea profitului la 1 leu venituri totale(pr)
În anul 1999, comparativ cu 1998, se constată o creştere a ratei rentabilităţii financiare de la
48,23% la 338,32%, deci o creştere a eficienţei capitalului propriu cu 290,09%. Această
evoluţie favorabilă s-a datorat în special profitului la 1 leu venituri totale, care a crescut, ceea
ce înseamnă o creştere de 203,97% a ratei rentabilităţii financiare. Pârghia financiară a avut
de asemenea o influenţă favorabilă de 145,78%, deoarece a crescut ponderea capitalului
propriu în pasivul total, respectiv s-a majorat îndatorarea. În acest interval s-a înregistrat o
reducere a rotaţiei activului determinând o reducere a ratei rentabilităţii financiare cu 59,66%.
Analizând comparativ anul 2000 cu 1999, se observă o scădere a ratei rentabilităţii financiare
de la 338,32% la 280,04%, ceea ce înseamnă o reducere de 58,28%.
Această reducere s-a datorat în principal diminuării profitului la 1 leu venituri totale de la 0,18
în 1999 la 0,04 în 2000, influenţând rata rentabilităţii financiare cu 887,73%. Pârghia
financiară a înregistrat o creştere puternică de la 8,89% în anul 1999 la 23,25% în 2000,
datorită majorării activului total. Pârghia financiară a influenţat rata rentabilităţii financiare cu
545,60%. Un alt factor care a contribuit la diminuarea ratei rentabilităţii financiare este rotaţia
activului total. Influenţa rotaţiei activului total a fost de 283,85%.
Situaţia financiară a firmei este destul de bună, veniturile sunt suficiente pentru a acoperi
cheltuielile, înregistrându-se însă în anul 2000 un profit mult mai mic decât în anul 1999. Se
poate vorbi totuşi de o folosire ineficientă a capitalului propriu.
CAPITOLUL V
ANALIZA PRAGULUI DE RENTABILITATE
Activitatea unei întreprinderi este supusă riscului economic(sau operaţional) întrucât
acesta nu poate să prevadă cu certitudine diferitele componente ale rezultatului său(cumpărări,
prelucrări, vânzări). Riscul economic apreciază posibilitatea înregistrării(obţinerii) unui
rezultat insuficient sau chiar a unor pierderi. Această eventualitate este legată de importanţa
cheltuielilor fixe care diminuează flexibilitatea întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de
a se adapta la variaţia cifrei de afaceri. Gradul de flexibilitate fiind dependent de potenţialul
tehnic al întreprinderii, de potenţialul uman, cât si de structura ei organizatorică, variabilitatea
rezultatului va fi cu atât mai bine stăpânită de agentul economic, cu cât aceasta manifestă un
grad mai mare de flexibilitate. Deci, riscul activităţii economice nu este altceva decât in
capacitatea întreprinderii de a se adapta în timp şi cu cele mai mici costuri, eforturi, la variaţia
mediului economic. Mai exact, el exprimă volatilitatea rezultatului economic la condiţiile de
exploatare.
Riscul nu depinde numai de factori generali(preţ de vânzare, cost, cifră de afaceri),
ci şi de structura costurilor, respectiv comportamentul lor faţă de volumul de activitate.
Structura cheltuielilor şi în special repartiţia între cheltuielile fixe şi cheltuielile variabile în
raport cu cifra de afaceri, exercită o influenţă marcantă asupra rentabilităţii, ceea ce justifică
determinarea unui „efect de levier al exploatării” şi mai mult, formularea modelului de analiză
al „punctului mort”.
Riscul de exploatare depinde în special de nivelul cheltuielilor fixe, acelaşi nivel al
cheltuielilor fixe fiind mult mai bine absorbit de o cifră de afaceri mai mare. Dar importanţa
cheltuielilor fixe nu poate fi apreciată în valoare absolută, ci numai în raport cu marja
generală de întreprindere, deoarece există sectoare, cum ar fi acela al serviciilor, în care
raportul cifra de afaceri/cumpărări este foarte mare, deci cheltuielile fixe sunt mult mai uşor
absorbite prin cifra de afaceri.
Sinteza între nivelul cheltuielilor fixe şi cel al marjei o realizează punctul mort,
evidenţiat prin analiza cost - volum - profit. Punctul mort sau punctul critic reprezintă nivelul
de activitate(CA), care absoarbe în totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade, iar
rezultatul este nul.
Punctul mort denumit şi prag de rentabilitate evidenţiază nivelul minim de activitate
la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere. Depăşind acel nivel,
activitatea societăţii devine rentabilă deci, riscul economic va fi cu atât mai mic cu cât nivelul
punctului mort va fi mai redus.
În funcţie de modul cum evoluează costul variabil total(CVT) se disting două
modalităţi de determinare a nivelului pragului de rentabilitate liniară şi neliniară.
În baza acestor ipoteze, pragul de rentabilitate liniar, reprezentând volumul fizic al
producţiei vândute care acoperă totalul cheltuielilor(cheltuieli fixe + cheltuieli variabile;
CT=CF+CV), iar rezultatul exploatării este nul(RE=0), se determină după relaţia:
CA=CT iar RE=
CA=CV+CF pQ=vQ+CF
(pQ)-(vQ)=CF QPR=CF/(p-v)
în care:
QPR- volumul fizic al producţiei vândute pentru a atinge pragul de
rentabilitate(PR).
p-v – marja unitară asupra cheltuielilor variabile(MCV) sau marja brută de
acumulare pe unitatea de produs.
Rezultă că: QPR=CV/MCV
Graficul din figura de mai jos oferă managerului posibilitatea de a analiza
stabilitatea profitului. Se constată că:
în QPR întreprinderea nu degajă nici profit nici pierdere. Instabilitatea profitului este
cu atât mai mare cu cât întreprinderea este mai aproape de punctul său critic. Când nivelul de
activitate(CA) se situează în vecinătatea punctului critic, o mică variaţie a CA antrenează o
mare variaţie a profitului.
când Q QPR costurile depăşesc CA, iar întreprinderea lucrează în pierdere.
când QQPR costurile sunt compensate de CA suficient de mare pentru a degaja şi
profit. Cu cât Q(producţia) este mai mare faţă de acest punct critic, cu atât mai mult profitul
va creşte înglobând marjele unitare brute aferente vânzărilor suplimentare(cheltuielile fixe
sunt absorbite deja de vânzările realizate până la punctul mort).
Cheltuielile fixe, repartizate asupra întregii producţii fiind cu atât mai reduse pe
unitatea de produs cu cât volumul producţiei este mai mare, vor fi recuperate prin vânzările
iniţiale(vânzări realizate până la atingerea punctului critic).
În realitate însă cheltuielile fixe nu prezintă o anumită constantă pentru toate
nivelurile de activitate, şi de aceea, chiar dacă costurile variabile respectă regula
proporţionalităţii, modificarea costurilor totale determină apariţia unui nou prag de
rentabilitate.
Totodată, în realitatea economică, preţul de vânzare nu poate rămâne constant,
deoarece concurenţa oferă situaţii diverse. Astfel, în cazul scăderii cererii pe
piaţă(neprevăzută de întreprindere), preţurile vor scădea. Acest fenomen va fi însoţit de
întârzierea plăţilor, creşterea stocurilor, a provizioanelor pentru exploatare cât şi a celor
pentru riscuri şi cheltuieli. Drept urmare, cheltuielile relativ constante sporesc considerabil,
iar profitul va înregistra o scădere semnificativă. În consecinţă, va creşte nivelul pragului de
rentabilitate, iar în reprezentarea grafică acesta se va deplasa spre dreapta pe axa absciselor. În
cazul în care cererea de produse pe piaţă creşte, preţurile şi implicit profitul vor creşte,
determinând o scădere a punctului critic, deci o deplasare spre stânga pe axa absciselor. Prin
urmare, punctul de echilibru nu este un concept static, nu există un punct critic absolut, ci un
prag de rentabilitate cu un anumit orizont de calcul.
Analiza pragului de rentabilitate liniar oferă informaţii de gestiune interesante din
punct de vedere al calculului economic, dar mai puţin pertinente sub aspectul realităţii
economice, datorită următoarelor limite:
presupune o cerere limitată, la preţ fix, cât şi randamente constante
orizontul pe care îl au în vedere este scurt şi nu determină modificări în structura
producţiei. În realitate, separaţia în cheltuieli variabile si cheltuieli fixe nu rămâne constantă
în timp şi nici pentru variaţii mai mari ale cifrei de afaceri. De aceea metoda poate fi aplicată
cu succes numai la întreprinderile mici, la nivel de atelier, precum şi la întreprinderile cu
activitate comercială la care această structură nu suportă modificări sensibile.
Modelul pragului de rentabilitate prezentat este fundamentat pe ipoteza privind
liniaritatea evoluţiei indicatorilor financiari(CA, costuri) pe toată perioada supusă analizei.
Dacă se adoptă ideea mai realistă a neliniarităţii între evoluţia eforturilor(cheltuieli
variabile) şi cea a efectelor(CA), se remarcă apariţia mai multor praguri de rentabilitate.
Această variaţie neliniară a costurilor de producţie şi a vânzărilor determină două
puncte critice.
În modelul neliniar, preţul de vânzare poate avea o evoluţie descrescătoare în raport
cu cifra de afaceri, creşterea volumului vânzărilor făcându-se cu acordarea unor reduceri de
preturi din ce în ce mai mari. Variaţia CA determină o scădere a cheltuielilor în prima parte a
intervalului de variaţie(PR1, PR2) şi o creştere accentuată în ultima parte a acestuia.
În aceste condiţii, vor apărea două praguri de rentabilitate(PR1 şi PR2). Între cele
două puncte critice se observă că activitatea întreprinderii este rentabilă, profitabilă. Se
apreciază că cea mai mare rentabilitate se obţine la acel nivel al CA(Qopt) care egalează costul
marginal cu venitul marginal. Pe grafic, panta curbei costurilor totale(tg) corespunde
costului marginal, iar cea a veniturilor totale măsoară venitul marginal.
Reprezentarea grafică a punctului critic neliniar.
Costul marginal exprimă creşterea costului total antrenată de obţinerea ultimului
produs, sau serie de produse. Costul marginal este dat de variaţia cheltuielilor de producţie
determinată de variaţia cu o unitate a producţiei. Panta curbei costurilor totale, reprezentând
derivata funcţiei cost de producţie în raport cu producţia, corespunde costului marginal(Cm):
Cm=dCT/dQ
Fiecărei unităţi de producţie îi corespunde nu numai un cost marginal, ci şi un venit
marginal obţinut din vânzarea ultimei unităţi de producţie. Venitul marginal(Vm), fiind
derivata încasărilor totale(It) în raport cu cantitatea vândută măsoară panta curbei veniturilor
totale.
Vm=dIt/dQ
Când cele două pante devin identice, abaterea între cele două curbe va fi maximă şi
profitul total(Pt) va atinge valoarea maximă în punctul Qopt. Profitul total poate fi determinat
după relaţia:
Pt=It-CT
În cazul concurenţei perfecte preţul şi încasarea marginală sunt mărimi echivalente
şi constante. Aşadar unei creşteri cu o unitate a vânzărilor dintr-un produs îi corespunde o
încasare suplimentară egală cu preţul acelui produs. Profitul va fi maxim, atunci când costul
marginal al unei anumite variaţii a producţiei va ajunge egal cu preţul de vânzare unitar.
În regimul concurenţei imperfecte, producătorul îşi poate maximiza profitul prin
variaţia producţiei, cât şi a preţului. Preţul şi producţia sunt mărimi dependente, întrucât
creşterea cantităţii vândute poate fi însoţită de scădere a preţului. În aceste condiţii, venitul
marginal, adică încasarea suplimentară ce rezultă din creşterea vânzărilor va fi descrescătoare.
Pentru a lărgi noţiunea de punct mort, incluzând în cheltuielile fixe şi cheltuielile
financiare(care nu sunt evidenţiate în rezultatul exploatării) se determină un punct mort
global. Pe baza punctului mort global, care ia în calcul şi costul îndatorării, se poate face o
primă apreciere asupra riscului financiar.
Cu toate aceste limite, calculul pragului de rentabilitate poate fi utilizat de
conducerea întreprinderii din următoarele considerente:
furnizează informaţii cu privire la nivelul minim de activitate necesar pentru a obţine
profit
permite sub diferite ipoteze anticiparea profitului
este un instrument ce ajută la luarea deciziei privind investiţiile pentru produse noi,
investiţiile de modernizare sau de dezvoltare a întreprinderii
oferă explicaţii privind abaterile dintre previziuni şi realizări.
Studiile realizate în economiile occidentale apreciază situaţia întreprinderilor în
raport cu pragul de rentabilitate astfel:
instabilă, dacă CA reală este cu mai puţin de 10% deasupra pragului de rentabilitate
relativ stabilă, dacă CA reală este cu 20% deasupra punctului critic
comfortabilă, dacă CA reală depăşeşte punctul critic peste 20%.
În acest sens, punctul critic indică într-o anumită măsură, faptul că scăderea
profitului este datorată fie scăderii vânzărilor, fie unei creşteri a costurilor fixe sau a celor
variabile si invers.
5.1. Analiza pragului de rentabilitate pe total întreprindere
Date necesare analizei pragului de rentabilitate în perioada 1998-2000
NR.
CRT
.
INDICATORISIMBO
L1998 1999 2000
0.UNITATEA DE
MĂSURĂ
MII
LEI%
MII
LEI% MII LEI %
1.CIFRA DE
AFACERICA
414.48
5100
763.48
6100
1.738.23
8100
2.CHELTUIELI
VARIABILECV
295.56
2
71,3
1
468.19
2
61,3
2
1.530.75
9
88,0
7
3.
MARJA
CHELTUIELILO
R VARIABILE
MCV118.92
3
28,6
9
295.29
4
38,6
8207.479
11,9
3
4.CHELTUIELI
FIXECF 70.457 - 75.453 - 180.223 -
5.REZULTATUL
EXPLOATĂRIIRE 42.684 -
215.88
9- 125.335 -
Pentru anul 1998 pragul de rentabilitate se calculează astfel:
Pragul de rentabilitate în anul 1998 s-a atins la data de 1.08.1998 cu o producţie de
7017 bucăţi.
Pragul de rentabilitate pe total întreprindere s-a atins la data de 2.04.1999 cu o
producţie de 2.787 bucăţi.
Pragul de rentabilitate pe total întreprinderi pe anul 2000 s-a atins la data de 8.11. cu
o producţie de 17.773 bucăţi.
Analiza pragului de rentabilitate la nivelul unui produs principal
Pentru a analiza pragul de rentabilitate la nivelul unui produs principal luăm ca produs
principal al S.C. ASINED PROD. S.R.L. Bucureşti husa trusă auto.
Pentru aceasta avem următorul tabel:
NR.
CRT
.
INDICATORISIMBO
L1998 1999 2000
0.UNITATEA DE
MĂSURĂ
MII
LEI%
MII
LEI% MII LEI %
1.CIFRA DE
AFACERICA
131.37
9100
352.31
3100
1.024.22
0
10
0
2.CHELTUIELI
VARIABILECV 90.826
69,1
3
180.95
0
51,3
6850.820 83
3.
MARJA
CHELTUIELILOR
VARIABILE
MCV 40.55330,8
7
171.36
3
48,6
4173.400 17
4.CHELTUIELI
FIXECF 23.035 - 36.053 - 90.000 -
5.REZULTATUL
EXPLOATĂRIIRE 17.518 -
135.31
0- 83.400 -
Pentru anul 1998 pragul de rentabilitate al produsului husă trusă auto se calculează
astfel:
Pragul de rentabilitate al produsului husă trusă auto pentru anul 1998 a fost atins la
data de 24.07 cu o producţie de 3.731 bucăţi.
În anul 1999 pragul de rentabilitate al produsului husă trusă auto a fost atins la data
de 17.03. cu o producţie de 1.611 bucăţi.
Pragul de rentabilitate al produsului husă trusă auto pe anul 2000 a fost atins la data
de 4.07. cu o producţie de 17.659 bucăţi.
În fiecare din cei trei ani întreprinderea realizează punctul critic al exploatării,
deoarece veniturile sunt mai mari decât cheltuielile de exploatare(415.188 mii lei372.504
mii lei în 1998; 763.312 mii lei547.423 mii lei în 1999 şi 1.872.438 mii lei1.747.083 mii
lei în 2000) astfel înregistrându-se profit.
În perioada analizată punctul critic s-a situat la nivelul de 59,15% din veniturile din
exploatare în 1998, de 25,55% din veniturile din exploatare în 1999 şi de 80,68% din
veniturile din exploatare în 2000.
Poziţia punctului critic faţă de capacitatea maximă de producţie a crescut în fiecare
an datorită investiţiilor făcute de către firmă şi a unei productivităţi a muncii în creştere. În
anul 1999 faţă de 1998 punctul critic a avut o variaţie nesemnificativă de la 10,36% în 1998 la
10,64% în 1999. În anul 2000 poziţia punctului critic faţă de capacitatea maximă de producţie
a crescut până la 57,55% datorită cauzelor enumerate mai sus.
BIBLIOGRAFIE
1.ION IONESCU Calculaţia costurilor şi managementul firmei, Ed.
Universitaria, Craiova,1999
2.TRIBUNA ECONOMICĂ Nr. 34, 2000
3.LAURENŢIU POPESCU Microeconomie, Ed Dimitrie Cantemir,1999
4.DOBROTĂ NIŢĂ-coord.prof.dr. Economie politică-Economics- ASE, Catedra de
economie politică,Bucureşti,1993,Editura Agenţia
de Consulting Univeritar-Eficient SRL
5.DUMITRU MĂRGULESCU-
coord.prof.dr.
Analiza economico-finaciară a întreprinderii-
metode şi tehnici-Supliment la Revista „Tribuna
economică”,1994-Colecţia „Metode, Tehnici,
Instrumente”
6.A. IŞFĂNESCU,C. STĂNESCU Analiză economico-financiară, Ed.
Economică,1999, Bucureşti
7.V. ROBU, N. GEORGESCU Analiză economico-financiară, Ed. Omnia UNI,
S.A.S.T. SRL Braşov,2000
8.GEORGETA VINTILĂ Diagnostic financiar şi evaluarea întreprinderilor,
Ed. Didactică şi Pedagogică,RA Bucureşti,1998
9.P.VERNIMMEN Finance d’entreprise, Analyse et gestion, Ed.
Dalloz 4em edition, Paris 1988
10. DUMITRU MĂRGULESCU Analiza economico-financiară, Ed. Fundaţiei
„România de Mâine”, Bucureşti, 1999
11. MIHAI RISTEA, LADISLAU
BOSSLER, KLAUS EBBEKEN
Calculaţia şi managementul costurilor, Ed. Teora,
2000, Bucureşti
12. REGULAMENTUL DE APLICARE
A LEGII CONTABILITĂŢII
NR.82/24.12.1991
13. MĂRGULESCU DUMITRU,
NICULESCU MARIA, RADU VASILE
Diagnostic economico-financiar, Ed. Romcart
14. NICULESCU MARIA Diagnostic global-strategic, Ed. Economică,
Bucureşti, 1997
15. PAUL HEYNE Modul economic de gândire, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1991
16. LEGEA NR. 31/1990 Legea societăţilor comerciale
17. ORDINUL 94 al Ministerului
Finanţelor