Cuprins

Capitolul 1. Introducere................................................................................2

Capitolul 2. Analiza cost-beneficiu ..............................................................4

2.1 Definirea ACB...........................................................................................4

2.2 Istoricul metodei .......................................................................................5

2.3 Concepte de bază ale ACB .......................................................................7

2.4 Etapele şi instrumentele ACB .................................................................10

2.5Bază pentru metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor

(veniturilor) bugetare: PPBS, RCB, ZBB ...............................................................16

2.6 Analiza cost - eficacitate .........................................................................18

2.7 Avantaje şi dezavantaje ale ACB ............................................................20

2.7.1 Limitele ACB ......................................................................................20

2.7.2 Sursele de erori în analiza cost – beneficiu..........................................21

2.7.3 Avantajele analizei cost - beneficiu .....................................................25

Capitulul 3. Dezvoltarea locală .................................................................26

3.1 Noţiuni generale ....................................................................................26

3.2 Evaluarea şi elaborarea proiectelor de dezvoltare locală ......................30

3.3 Resurse europene pentru sprijinul dezvoltării locale şi regionale ..........33

3.3.1 Politica de dezvoltare regională şi fondurile structurale .....................33

3.3.2 Evoluţia politicii regionale în cadrul tratatelor, problemă disparităţii.36

3.3.3 Programul operaţional regional ...........................................................47

Capitolul 4. Practici de implementare a politicilor de dezvoltare locală.

Studiu de caz - ,,Reabilitare a şcolii generale Dridu, extindere (construire) cu

grupuri sanitare, extindere (construire) sală de sport şi reabilitare

împrejmuire" .........................................................................................................54

Capitolul 5. Concluzii .................................................................................71

Capitolul 6. Bibliografie .............................................................................73

1

Capitolul 1. Introducere

“Cu privire la Afacerea care are atât de multă Importanţă pentru tine, deşi tu îmi ceri

Sfatul, nu pot, din lipsă de Premise suficiente, să îţi spun ce să hotărăşti, dar, dacă vrei, îţi pot

spune cum. Când apar acele Cazuri dificile, ele sunt dificile, în primul rând, deoarece atunci

când le Judecăm nu avem în Minte în acelaşi timp toate Argumentele pro şi contra, ci uneori ni

se prezintă un Set dintre ele, iar altădată un altul, primul scăpându-ne din Vedere. De aici

diferitele Scopuri sau Înclinaţii care prevalează alternativ, precum şi Incertitudinea care ne pune

în încurcătură.

Pentru a trece peste asta, Metoda mea este aceea de a împărţi printr-o Linie o Foaie în

două Coloane, scriind deasupra uneia Pro şi deasupra celeilalte Contra. Apoi, timp de trei sau

patru Zile de Judecată, scriu sub fiecare dintre Titluri scurte Indicii cu privire la diferitele

Motive pe care le găsesc pentru sau împotriva Măsurii la diferite Momente. Când le avem pe

toate la un loc, într-o singură Vedere, mă străduiesc să estimez Valoarea fiecăruia; şi când

găsesc două, una de o parte şi alta de cealaltă, care par a fi egale, le eliminăm pe amândouă.

Dacă găsesc un Argument pro egal cu două Argumente contra, le elimin pe toate trei. Dacă

găsesc că două Argumente contra sunt egale cu trei Argumente pro, le elimin pe toate cinci; şi

tot aşa, până aflu la sfârşit în ce parte înclină Balanţa; şi dacă după încă o Zi sau două de

judecată nimic nou care să aibă Importanţă nu se întâmplă în nici o parte, iau o Hotărâre în

mod corespunzător. Şi, deşi Valoarea Argumentelor nu poate fi determinată cu Precizie

Matematică, totuşi, atunci când fiecare dintre ele este astfel judecat, separat şi prin comparaţie,

şi când totul stă în faţa mea, cred că pot judeca mai bine şi risc mai puţin să fac un Pas grăbit;

şi, de fapt, cred că este de un mare Folos acest tip de Ecuaţie, în ceea ce ar putea fi numită

Matematica Morală sau Prudenţială.”1

B. Franklin, Londra, 19 septembrie 1772

Am început acest proiect bazându-mă pe recomandările lui Benjamin Franklin cu privire

la modalitatea în care se poate o decizie sau un set de decizii personale, tocmai pentru că

anticipează într-un mod foarte realist o serie de aspecte originale referitoare la analiza cost-

beneficiu, spre exemplu formula ,, Metoda mea este aceea de a împărţi printr-o Linie o Foaie în

două Coloane, scriind deasupra uneia Pro şi deasupra celeilalte Contra”, poate

ilustra ,,chintesenta ACB”, deoarece putem construi si mai apoi determina raportul

1 Goardman, Anthony E; Greenberg, Analiza cost – beneficiu: concepte şi practicã, Ed. Arc, 2004, p. 1.

2

beneficiu(pro)/cost(contra).

Alegerea temei a avut la bază caracterul multidisciplinar, adică posibilitatea de a

aprofunda noțiuni teoretice și practice cu privire caracterul de evaluare a eficienţei sistemului

legislativ romanesc, de asemenea o parte importanta a lucrării a fost destinata dezvoltării locale

și regionale, precum și elemente ce privesc finanțarea programelor structurale ale UE.

În capitolul doi al lucrării am încercat sa surprind acele noțiuni absolut necesare

înțelegerii fenomenului de analiza cost-beneficiu, unde am tratat subiectul de o maniera teoretica

punând accent pe ,,tratarea” comparata a studiilor de specialitate.

Capitolul trei conține o serie de informații ce au urmărit evidențierea celor mai recente

notiuni din domeniul dezvoltării locale elaborate de autori de referința, de asemenea o parte

importanta a capitolului este destinata principalelor teorii de dezvoltare regionala.

În următorul capitol am încercat punerea în practica a noțiunilor teoretice prezentate prin

realizarea unui studiu de caz pe baza unui proiect cu finanțare europeana din cadrul Programului

Operațional Regional.

Necesitatea de informare reprezinta un punct de plecare în studiul unei lucrări, iar aceasta

necesitate nu trezește interesul decât în urma unei prezentări agreabile a autorului. Pe parcursul

realizării acestui proiect am încercat sa țin cont de toate referințele și sugestiile, și sper ca am

atins obiectivul principal-acela de a ,,trezi curiozitatea, de a citi”.

3

Capitolul 2. Analiza cost-beneficiu

2.1 Definirea ACB

Analiza cost beneficiu (ACB) – Cost Benefit Analysis (CBA) este o metodă de analiză

economic-ecologică apărută în secolul al XIX-lea în SUA. Analiza cost-beneficiu este percepută

de literatura economica-ecologică de specialitate ca o metoda de evaluare economică a efectelor

ambientale (ecologice, sociale etc.) ale proiectelor de investiții (în special cele din domeniul

public) în construcții, industrie, transporturi, turism sau agricultura.2

Am început cu această precizare pentru a evita confuziile rezultate din traducerea ad-

literam, dar nu de sens, a unor termeni preluați din literatura străină. Analiza cost-beneficiu

(ACB) – (Cost Benefit Analysis-CBA sau Benefit Cost Analysis BCA) nu trebuie înțeleasă prin

prisma indicatorului venituri-costuri ce ar rezulta din traducerea termenului benefice-cost, care

înseamnă venit cost și nicidecum beneficiu cost. Cost-benefit (diferit de benefice-cost) semifică

raportul economic (eforturile economice-costuri), ecologic (efectele ecologice – afectarea /

îmbunătățirea ambientului natural) și social (efecte sociale privind crearea sau dispariția de

locuri de muncă, protecția sănătății oamenilor, îmbunătățirea nivelului de trai, beneficiile

rezultate din educația, calificarea și recalificarea oamenilor etc.)

În 2007, Văcărel I.3, evidențiază aspectul ce face referire la faptul ca ,,beneficiul

reprezintă de fapt avantajul obținut pe seama furnizării serviciului public, pentru care s-au

elaborat variantele de proiect. În cadrul metodei se apelează la raportul cost/beneficiu al cărui

nivel optim este folosit ca un criteriu de exprimare a eficacității deciziilor publice, în cadrul unui

program actualizat.”

Analiza cost-beneficiu reprezintă o tehnică de analiza formală a beneficiilor și costurilor

aferente proiectelor de investiții publice și private, programelor și politicilor.4 Obiectivul ACB

este acela de a fundamenta deciziile cu impact social, mai precis, de a aloca optim resursele

societății atunci când piața este incapabilă să facă acest lucru.

2 Banacu, Cristian Silviu,   Analiza cost - beneficiu ( ACB ) instrument util pentru studiile de fezabilitate la investițiile din domeniul public, Economia, nr.1, 2004, p. 623 Văcărel Iulian, Finante publice ediția a IV-a, Ed . Didactică și Pedagogică, București 2007, p. 1704Maricica, Stoica, Investitiile și dezvoltarea durabilă, Ed. Universitara, București, 2005, p. 144

4

2.2 Istoricul metodei

Metoda analizei cost beneficiu (ACB) a apărut ca metodă de lucru încă din anii 1808. La

vremea aceea un funcționar al Trezoreriei Americane pe nume Albert Galatin propunea ca,

pentru proiectele privind transportul pe apa, să fie utilizată o metoda de analiză și evaluare

bazată pe compararea costurilor și beneficiilor financiare și non-financiare ale investițiilor5

După o perioada de treizeci și sase de ani (1844), francezul Jules Dupuit6 a argumentat

fezabilitatea investiților din domeniul public cu ajutorul unui model de analiză de tip cost –

beneficiu. Metoda a început să- și dovedească utilitatea abia la începutul secolului XX în SUA,

când, s-a aplicat la o serie de analize economice a unor proiecte de irigații începând cu 1902 și

mai apoi în 1936 a fost aplicată și la proiecte de prevenire și combatere a inundațiilor

În anul 1958 Otto Eckstein7, subliniază utilitatea metodelor ACB în evaluarea proiectelor

de investiții în lucrările de hidroamelioraţi și hidroenergetice. Autorul menționat corelează de

asemenea și utilitatea ACB cu fundamentul economic al bunăstării societății de consum.

Dacă până în anii `60, analiza cost beneficiu era relaționată cu proiectele de investiții

privind într-un fel sau altul apa ca resursă sau ca mijloc de transport, (hidroameliorări, prevenirea

inundațiilor, lucrări hidroenergetice, alimentări cu apa, canalizări, hidro-transport etc.), începând

cu anii 1970 metoda a început să fie adaptata și utilizată și la alte tipuri de proiecte preponderent

cu finanțare public, dar nu numai, care într-un fel sau altul au impact asupra mediului ambiant.8

Astfel că metoda ACB a început să se aplice și la proiecte de investiții mai ample gen: centrale

nucleare, rafinării și combinate chimice sau lucrări de infrastructura, aeroporturi, autostrăzi, căi

ferate, proiecte în domeniul mediului (colectarea deșeurilor), dar și la proiecte medii sau mici

(rezervații, parcuri și alte activități ce servesc interesul public).

Organismele guvernamentale au început sa introducă prin intermediul legilor și normelor

obligativitatea utilizării analizei cost-beneficiu la evaluarea proiectelor cu finanțare publică9.

Spre exemplu o serie de tări ca SUA, Japonia, Canada au introdus începând cu 1970 legi prin

5 Banacu, Cristian Silviu, (2004), op.cit. p. 626Dupuit Jules, On the measurement of the utility of the public works,Annales des pontes et Chausse, 2nd (1844) series, republicate in 1968 in limba engleza in lucrarea Transports, Selected Readings de Harmondsworth, Penguin Books7Eckstein, Otto, Water Resource Development: The Economics of Project Evaluation, 1958, Cambrige, MA, Harvard University Press8 Banacu, Cristian Silviu, (2004), op.cit., p.639Idem

5

care analizele de impact asupra mediului (EIA10 ) pentru proiectele de investiții trebuie să aibe ca

suport tehnicile ACB, același lucru l-a făcut și ,,Uniunea Europeana”, care adoptă la data de 27

iunie 1885 Directiva Consiliului Europei nr. 85/337/EEC cu privire la evaluarea efectelor

proiectelor publice și private asupra mediului. Importanţa utilității ACB este ilustrată și de faptul

ca cel de-al 5-lea Plan de Acțiune pentru Mediu al Uniunii Europene a produs adoptarea ei în

cadrul programului Către sustenabilitate11(Towards Sustainability).

În programul Către sustenabilitate se subliniază faptul că ,,trebuie elaborată o

metodologie cost-beneficiu care să poată fii aplicata tuturor proiectelor și politicilor care cuprind

o componentă de mediu”. Prin aceasta metodologie se recomandă ca statele membre să tină cont

nu numai de avantajele pe termen scurt ale dezvoltării economice bazata pe utilizarea intensivă a

resurselor, rezultate în urma exploatării mediului ambiant, cu efecte ireversibile în creșterea

poluării și epuizarea resurselor, ci și de beneficiile pe termen lung rezultate dintr-o exploatare și

o utilizare eficienta și rațională a resurselor. Când spun resurse fac referire nu numai la resursele

clasice de natura organică sau anorganică folosite pentru obținerea materiilor prime sau pentru

energie, ci și la o serie de elemente considerate vitale cu sunt: apa, aerul, solul, peisaje, moștenire

culturală și as adauga și resursele umane.

Al 6-lea Plan de Acțiune pentru Mediu al Uniunii Europene recunoaște că o abordare

eficientă a problematicii mediului în analize de tip cost-beneficiu pentru proiectele de investiții

este afectata de :

• insuficienţa sau lipsa informațiilor privind starea fizica a mediului;

• evaluarea greoaie costurilor pagubelor asupra mediului cauzate de adoptarea

unor tehnologii productive, dar cu impact major asupra mediului;

• controversele legate de alegerea ratei optime de actualizare care să ilustreze în

mod adecvat valoarea mediului pentru generațiile viitoare;

• dificultatea transpunerii în preturi corecte a elementelor de mediu12;

O serie de instituții internaționale (Banca Mondiala, B.I.R.D., B.E.R.D) au impus

obligativitatea utilizării analizei cost-beneficiu la proiectele de investiții finanțate de ele, ACB

fiind inclusă în metodologiile pentru întocmirea studiilor de fezabilitate.

În România, metoda analizei cost-beneficiu (ACB) a început sa fie aplicata la investițiile

din domeniul energetic încă din anii 1970. În prezent, este utila o reevaluare a acestui tip de

analiza și o reactualizare a legislației în materie de mediu și audit, în scopul utilizării ACB la

10EIA – Environmental Impact Assesment = Evaluarea Impactului asupra Mediului11Towards Sustainability in literatura de specialitate din România mai apare și sub denumirea de Catre Dezvoltare Durabila, Catre Durabilitate, Către Sustenabilitate12Pentru informații suplimentare consultați și Banacu, Cristian Silviu, (2004), op.cit., p.63

6

proiectele actuale de investiții în domeniul public și privat la un nivel echivalent cu cel din

statele dezvoltate (SUA, Japonia, Canada, Franța, Germania s.a)13.

Analiza cost-beneficiu reprezintă metoda cea mai practica de evaluare a eficientei

sistemului legislativ românesc, având în vedere deviațiile datorate interesului personal și de grup

care se manifesta în forul legislativ.14 observam din ce în ce mai des ca legile provenite din

inițiativa guvernului și parlamentului reflectă clar ineficienta din sfera legislativului privind

inițierea unor legi care sa fie dezbătute în parlament, în schimb se observă o compensare din

partea guvernului care trece foarte multe ordonanțe de urgenţă aprobate ulterior de parlament

după ce acestea au fost deja aplicate.

Se poate observa ca legislativul are o eficienta foarte scăzută la acest capitol faţă de

executiv. Aceasta situație impune repoziționarea cheltuielilor și înființarea unui mecanism cost-

beneficiu în aceasta zona pivot a ţării.15

2.3 Concepte de bază ale ACB

Analiza cost – beneficiu – cadru conceptual aplicat oricărei evaluări cantitative,

sistematice, a unui proiect public sau privat pentru a determina dacă sau cât de mult, acest

proiect este valoros dintr-o perspectivă publică sau socială. În această metodă, beneficiul

reprezintă, de fapt, avantajul obținut pe seama furnizării serviciului public, pentru care s-au

elaborat variantele de proiect.

În fazele de început ale unui proiect exista o incertitudine considerabilă privind efectele

acestuia și, prin urmare, privind beneficiile sociale ale proiectului. Cu trecerea timpului, se

cunosc mai bine aceste efecte, iar ACB realizate ulterior pot estima cu mai multa acuratețe

beneficiile nete ale proiectului. În general studiile ex post sunt mai exacte decât studiile in

medias res16, iar acestea la rândul lor, prezintă mai multă acuratețe decât studiile ex ante.17

Metoda costuri – avantaje se sprijină pe noțiunea de profit transpusă în sectorul public.

Pentru ca o unitate privată să-și încheie activitatea cu profit, ea trebuie să realizeze venituri mai

mari decât totalitatea costurilor înregistrate. Dacă statul dorește să realizeze un obiectiv (o

acțiune, o operațiune) care să nu fie oneroasă pentru el, atunci caută o soluție care să maximizeze

diferența dintre avantaje și costuri. Aceasta înseamnă că statul nu trebuie să adopte soluția care

13 Banacu, Cristian Silviu, (2004), op.cit., p 6314Raut Ion, Tribuna economica, nr. 28, iulie 2005, p.6415Idem16in medias res,(lat) – in mijlocul lucrurilor17Goardman, Anthony E; Greenberg, ( 2004), op.cit., p. 3

7

costa cel mai puțin, nici pe cea care produce cel mai mult, ci pe cea care asigură cea mai mare

diferența între venituri (avantaje) și costuri, evaluate în bani.

În această metodă nivelul optim al raportului cost/beneficiu este folosit ca un criteriu de

exprimare a eficacității deciziilor publice, în cadrul unui program actualizat.

Condiția de a nu se respinge un proiect este: cost / beneficiu = minim sau, invers,

beneficiu / cost = maxim.

Metoda costuri – beneficii nu-și găsește aplicabilitate când costurile și efectele unor

decizii nu pot fi exprimate în bani, ca de exemplu: prețul unei vieți omenești, constrângerea

psihologică a unei reglementări, economia de timp etc. În această situație se apelează la metoda

cost–eficacitate, care constă în compararea unui efect cuantificat și a unui bilanț exprimat în bani

al tuturor celorlalte efecte.

În alegerea programelor finanțate de autoritățile publice apare implicita condiția atingerii

unor obiective sociale. Multe proiecte publice sunt promovate pornindu-se de la premiza că toți

cetățenii sunt beneficiarii acestora.18 Pentru găsirea celui mai potrivit mod de a utiliza ACB (ca

regula de decizie, ca parte a unei analize mai ample), precum și pentru determinarea situațiilor

când ACB nu ar trebui utilizată, este esențială înțelegerea conceptelor de baza ale analizei cost-

beneficiu.19

Conceptele teoretice de baza ale ACB se regăsesc în principiile alocării eficiente sau a

eficienţei Pareto.20 O judecata realizata în sprijinul celor prezentate...releva faptul ca dacă a

investi într-un proiect public nu crează dezavantaje pentru nici un individ, dar avantajează cel

puțin un individ, atunci respectivul proiect va fii considerat satisfăcător Pareto.21 Iar în momentul

în care toate proiectele publice posibile au fost luate în considerare întâlnim o noua situație

numita optimală Pareto.

O definiție simpla și intuitiva a eficientei (ne referim la eficienta Pareto) o găsim la baza

teoriei economice moderne a bunăstării și a analizei cost beneficiu. O alocare de bunuri este

eficientă Pareto dacă nu mai poate fi găsită nici o alta variantă de alocare care să ducă la

îmbunătățirea situației cel puțin a unei persoane fără a o leza pa cea a alteia. 22 Deci

presupunem că situația inversa crează ineficienta Pareto, adică situația în care se aloca bunuri

dar nu poate fi găsită o alta varianta a cărei aplicare poate face cel puțin o persoana mai înstărită

18Ani Matei, Economie publica. Analiza economica a decizilor publice, Ed. Economica, București, 2003 p.21419Goardman, Anthony E; Greenberg, (2004)op.cit., p. 3120Idem21Ani Matei (2003), op.cit. p. 21422Goardman, Anthony E; Greenberg, (2004)op.cit., p. 32

8

fără a provoca regresul sau înrăutățirea situației altei persoane.

În practică, majoritatea cheltuielilor publice cresc o data cu bunăstarea unei părți a

indivizilor și cu diminuarea bunăstării altora.23 Adică în situația în care funcția de bunăstare

socială este capabilă să surprindă schimbările din societate, atunci un proiect public trebuie să

continue numai dacă bunăstarea sociala creşte.

În teorie, orice bun sau serviciu public ar trebui furnizat pana la momentul în care

costurile sociale marginale egalează beneficiile sociale marginale.24 Deci acest principiu este

similar standardului de maximizare a profitului potrivit căruia output-ul ar trebui sa crească până

în momentul în care venitul marginal egalează costul marginal.

Legătura dintre beneficiul net pozitiv și eficienta Pareto este directă. ,,În cazul în care o

politica are un beneficiu net pozitiv, atunci este posibil sa fie găsite o serie de transferuri de

sume sau de simple plăti compensatorii care să poată duce la îmbunătățirea situației a cel puțin

o persoana fără a o înrăutăți pe a celorlalți” înțelegerea deplina a acestei legături necesită

înțelegerea prealabilă a metodelor folosite la măsurarea beneficilor și a costurilor în ACB. 25

Adică autorul se referă la acea metoda de măsurare care să folosească disponibilitatea de a plăti

pentru evaluarea rezultatelor și costul de oportunitate pentru evaluarea resurselor necesare

implementării unei politici.

Criteriul Kaldor Hicks furnizează principiul de baza al regulii eficienţei Pareto potențiale

sau în termeni uzuali, criteriul beneficiului net enunțat astfel: se vor adopta numai politicile ale

căror beneficii nete sunt pozitive.26 Acesta ridica totuși câteva probleme. Prima problema are un

caracter fundamental și se referă la faptul ca proiectele evaluate după condiția ΣΔWi ≥ 0 (unde,

ΔWi semifică schimbările în bunăstarea individuală, i) pot să nu fie în concordanţă cu proiectele

ce folosesc ΣΔJi ≥ 0 (unde, ΣΔJi semifică măsurile venitului de baza datorat schimbărilor în

bunăstarea individuală, luând în calcul și variațiile compensatorii).27

Costurile marginale și sociale ale căror bunuri sau servicii publice vor fii egale cu costul

marginal de producție la care se adaugă oricare alt cost marginal extern (precum poluarea, ce nu

este în mod necesar acoperită de producători sau consumatori). Costurile de producție acoperite

de producători/consumatori reprezintă costurile economice private, iar costurile externe includ

valoarea bunurilor și serviciilor alternative.28

23Ani Matei (2003), op.cit. p. 21424Idem25Goardman, Anthony E; Greenberg, (2004) op.cit., p.3426Idem27Prelucrare după, Ani Matei (2003), op.cit. p. 21428Ani Matei (2003), op.cit. p. 217

9

Costul de oportunitate al unei politici publice pentru implementarea căreia trebuie

consumata o anumita resursă este valoarea acelei resurse, în cea mai buna variantă de utilizare a

acesteia. El măsoară valoarea acelor resurse la a căror utilizare trebuie sa renunțe societatea

pentru a putea fi folosite în implementarea politicii.29

În practică, costurile pot fii împărțite în trei grupuri de bază, și anume:

• Costurile directe pentru guvern, incluzând toate nivelurile inferioare ale

guvernării, reprezentând, de fapt, costul livrării unui serviciu sau al administrării unui

sistem de reglementare;

• Costuri de conformare pentru firmele și cetățenii afectați – cu referire la costurile

administrative și cele birocratice, precum și cele de capital;

• Costuri indirecte pentru economie în general, cum sunt efectele sociale și de

mediu sau reducerea concurentei, inovației și investiției30

2.4 Etapele și instrumentele ACB

Efectuarea cheltuielilor publice în general și a celor pentru acțiuni economice, în special,

presupune cuantificarea și alocarea volumului de resurse financiare necesare realizării diferitelor

obiective sau acțiuni, urmărind obținerea unei eficienţe cât mai ridicate. În acest scop, sunt

necesare calcule de fundamentare bazate pe o documentaţie specifică, luând în considerare

factorii tehnici, economici și uneori sociali, care condiţionează realizarea fiecărui obiectiv, atât

prin prisma efortului financiar, cât și prin cea a rezultatelor (efectelor) utile ce urmează a se

obţine.

În cazul obiectivelor economice de natura investiţiilor (crearea de noi întreprinderi,

dezvoltări, modernizări, reutilări, etc.) se impune elaborarea mai multor variante de realizare a

acestora, pentru a se putea alege, în final cea mai avantajoasă. Este domeniul care se pretează în

cel mai înalt grad aplicării analizei cost – beneficii sau cost – avantaje.

Folosirea acestei metode în fundamentarea cheltuielilor pentru acțiuni economice are un

suport obiectiv, cu atât mai mult cu cât, atât elementele de cost, cât și cele de avantaj pot fi mai

bine delimitate și cuantificate.

Etapele analizei cost – beneficiu sunt:

• definirea obiectivelor proiectului și specificarea setului de alternative;

• identificarea subiecţilor care vor primii beneficiile și a celor care vor suporta

29Goardman, Anthony E; Greenberg, (2004) op.cit., p.35-3630Pentru aprofundare vezi, Ani Matei (2003), op.cit. p. 234-238

10

costurile;

• identificarea impacturilor și selectarea indicatorilor de măsură (unităţi de măsură);

• estimarea cantitativă a impacturilor de-a lungul duratei de viaţă a proiectului;

• cuantificarea monetară a tuturor impacturilor;

• actualizarea valorii beneficiilor și a costurilor;

• calculul indicatorilor pentru fiecare alternativă în parte;

• specificarea unei rate de discount social corespunzătoare

• efectuarea analizelor de sensibilitate;

• formularea unor recomandări pe baza indicatorilor și analizei de sensibilitate.

Obiectivele ACB trebuie stabilite în mod clar, neechivoc. Ele trebuie sa aibe un grup

ținta, problemă/condiție și să specifice natura schimbării așteptate prin modificarea survenită în

urma implementării proiectului31. De asemenea setul de alternative presupune alegerea dintre un

proiect public și unul privat sau dintre mai multe proiecte diferite ca misiune, scop, locație sau

dimensiune. În urma acestei selecții, observăm foarte clar care este varianta optima pentru

investiție, spre exemplu dacă proiectul public nu a fost ales, atunci se considera că e oportun ca

resursele să fie păstrate în interiorul sectorului privat.

ACB trebuie sa distingă intre costurile și beneficiile reale și pecuniare. Beneficiile și

costurile reale au un impact asupra societății ca întreg, în vreme ce beneficiile și costurile

pecuniare afectează munca grupurilor-tintă32. În fapt se constata că asigurarea unui beneficiu

pentru un grup vine întotdeauna cu crearea unor pierderi pentru alt grup, deci beneficiile sunt

purtătoare de avantaje și dezavantaje.

În cadrul proiectelor publice, care au scopul vădit de asigura bunăstarea socială, se iau în

calcul atât beneficiile și costurile directe cât și cele indirecte. De exemplu beneficiul indirect al

unui proiect de construcție a unui tronson de cale ferata poate include dezvoltarea unor afaceri

profitabile în apropierea gărilor, atâta vreme cât aceasta creștere nu reprezintă o simplă

reorientare a afacerilor către zone apropiate.

Având în vedere că durata proiectelor și a programelor publice este în general mai mare

de un an este necesară exprimarea costurilor și avantajelor la valoare actuală, care impune

compararea alternativelor decizionale. ,,Determinarea ratei sociale de discount (rata socială de

actualizare) oportună sau a costului ratei dobânzii pentru fondurile publice este, astfel, necesară

selectării alternativelor pentru studiile necesare ACB. O rata scăzută favorizează proiecte pe

termen lung, având o rata suficient de mare de beneficii, în vreme ce o rata mai mare favorizează

31Ani Matei, (2003), op. cit. p.22032Idem

11

proiecte pe termen scurt cu beneficii ce apar curând după investiția inițială.”33

Este evident că o variabilă fundamentală pentru determinarea mărimii efortului financiar,

exprimat prin suma de alocat și alegerea variantei optime o constituie costurile totale pentru

realizarea și punerea în exploatare a obiectivului respectiv. Cuantificarea lor trebuie să pornească

de la evaluarea cheltuielilor cu cercetarea și proiectarea, continuând cu cele aferente lucrărilor de

construcţii, achiziţionării și montării utilajelor, etc., respectiv cu cele legate de funcţionarea

obiectivelor, incluzând și eventualele pierderi de venit ce decurg din dezafectarea unor terenuri.

Pe de altă parte, în determinarea avantajelor se au în vedere veniturile posibil de obținut

prin punerea în exploatare a obiectivului, în primul rând, încasările previzibile din vânzarea

produselor sau serviciilor, inclusiv eventualele sume ce vor rezultă din valorificarea altor utilităţi

sau active ce vor fi scoase din funcţiune etc.

Avantajele ce rezultă prin finanţarea de acțiuni sau obiective economice, se concretizează

prin beneficiul sau profitul previzibil a se obţine pe perioada de exploatare a obiectivului,

respectiv în anii de funcţionare a acestuia și poate fi determinat, global ca diferența între

veniturile și cheltuielile de exploatare realizabile în fiecare an. La rândul lor, eforturile totale

aferente unui obiectiv economic însumează cheltuielile corespunzătoare investiţiilor pentru

crearea sa cu cele de exploatare, ce se vor efectua pe parcursul funcţionării sale.

Astfel, pentru fiecare proiect de realizare a unui obiectiv economic, profitul rezultă ca

diferența între suma veniturilor, pe toţi anii de exploatare, și mărimea însumată a investiţiilor și

cheltuielilor de exploatare (în aceeaşi ani), potrivit următoarei relaţii:

P = (V1+V2+.....+Vn) - (I+C1+C2+.....+Cn)

unde: P= profitul obtenabil în perioada de funcţionare a obiectivului;

I = investiţia totală;

V1= veniturile obtenabile în primul an de funcţionare;

V2= veniturile obtenabile în al doilea an de funcţionare;

Vn= veniturile obtenabile în ultimul an de funcţionare;

C1, C2, Cn = costurile de exploatare în primul an, al doilea, al n-lea an de funcţinare.34

33Ani Matei, (2003), op. cit. p.22134Filip, Gheorghe, Finanţe publice, Ed. Junimea, Iaşi, 2002, p 131

12

Concepute în variante diferite, cu eforturi și avantaje ce diferă de la unul la altul,

proiectele pentru realizarea obiectivului se pot ordona în funcţie de mărimea profitului sau de

nivelul raportului dintre costuri și beneficii. Dacă unele proiecte vor indica un rezultat negativ, în

sensul că, în loc de profit, vor arăta pierderi, acestea se vor elimina de la sine, urmând ca

alegerea să se facă numai între celelalte variante de proiect, care asigură obținerea unui profit.

În acelaşi timp sunt luate în considerare și restricţiile bugetare, constând în mărimea

maximă a resurselor posibil de alocat pentru finanţarea obiectivului respectiv.

De asemenea, pentru alegerea variantei de finanţat, este necesară evaluarea impactului

factorului timp asupra mărimilor luate în calcul, atât a sumelor ce se investesc (cheltuiesc) în

prezent, dar se valorifică în viitor, cât și a profitului ce urmează a se realiza în viitor, prin

exploatarea obiectivului, exprimate în unităţi monetare supuse deprecierii. Pentru aceasta se

apelează la calcule de actualizare a valorii lor, astfel încât variantele comparate și variabilele ce

exprimă costurile și avantajele să devină comparabile. Se pornește de la premisa că o sumă

cheltuită în prezent sau existentă ca disponibilități bănești utilizabile exprimă o valoare mai mare

decât aceeaşi sumă în viitor. Altfel spus, o unitate monetară disponibilă în prezent, valorează mai

mult decât în viitor, cu o mărime considerată, de regulă, egală cu rata dobânzii, folosită și în

calculele de actualizare.

Folosirea ratei dobânzii ca rată de actualizare devine neconcludentă în condițiile

manifestării fenomenelor inflaționiste. Astfel, rata nominală diferă de cea reală, care este mai

mică sub impactul ratei inflației. Așadar, ,,aprecierea eficientei proiectelor de investirii se face de

regulă după metodologia BIRD, utilizând în acest sens, un sistem complex de indicatori de

eficienţă care au o serie de avantaje printre care și de asigurare a eficientei economice atât la

nivel ul partenerilor cât și la nivelul economiei locale sau regionale după caz”35.

În cazul profitului obtenabil în viitor, respectiv a veniturilor și cheltuielilor de exploatare

ce se vor realiza în viitor, actualizarea permite determinarea mărimii lor în prezent, pentru a fi

comparabile cu investiţiile ce se fac, folosind aceeaşi rată de actualizare.

Este evident că alocarea unor sume din fonduri publice pentru finanţarea de acțiuni sau

obiective economice echivalează cu decizia de investiţie ce trebuie fundamentată și sub aspectul

cerinţelor de eficienţă.

Cunoaşterea mărimilor comparabile ale eforturilor investiţionale și de exploatare a unui

obiectiv economic, respectiv a efectelor (rezultatelor) obtenabile permite o mai bună

fundamentare a deciziilor de investire, prin calcule și aprecieri mult mai realiste asupra eficienţei

35Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, Dezvoltarea locala. Concepte și mecanisme, Ed. Economica, București, 2009, p. 164

13

acestor cheltuieli.

Orice proiect al unei investiţii necesită o analiză atentă, indiferent dacă analiza se face în

sectorul public sau în cel privat. O analiză a proiectului de investiţii trebuie să se bazeze pe

faptul că unele costuri pot fi experimentate în viitor. Dacă investiţia este făcută de o firmă

privată, câştigurile aduse de proiectul de investiţii din producţie în fiecare an al vieţii lui, pot fi

considerate ca nişte venituri adunate ca rezultat al investiţiei.

În sectorul public, beneficiile sunt probabil mai mari. Aceste beneficii obţinute în fiecare

an pot fi convertite în valorile prezente și apoi adăugate. Valoarea prezentă a acestor câştiguri

obţinute este dată de relaţia:

VP = B1/(1+r) + B2/(1+r)(1+r) + ..... + Bn(1+n)(1+n)....(1+n)

unde: B1, B2,....,Bn = estimări ale valorilor băneşti ale beneficiilor sociale;

VP = valoarea prezentă a proiectului;

r = rata de actualizare.36

Analizele cash-flow-ului actualizat sunt cerute în afacerile economice pentru faptul că

încasările și costurile care decurg din investiţii vor apărea la diferite perioade. Costurile

proiectelor sunt împărţite între costuri de capital, respectiv costuri ale investiţiilor (I), care

trebuie să fie incluse într-un proiect nou în perioada prezentă și costurile aferente (C1, C2, ....,

Cn), care vor fi efectuate pe parcursul realizării proiectului. În timpul de viaţă al proiectului,

beneficiile nete anuale (B-C) trebuie să fie actualizate, pentru a evalua valoarea prezentă netă

(VPN) a proiectului. Aceasta reprezintă diferența dintre suma actualizată a fluxurilor căştigurilor

și costurile iniţiale ale proiectului.

Proiectele investiţiei pot fi ierarhizate în funcţie de valoarea netă prezentă a acestora.

Sunt luate în considerare numai proiectele pentru care VPN > 0, însă cele mai bune vor fi cele

care au VPN-ul cel mai ridicat, adică VPN = maxim37. Dintre alternative, proiectele pot fi

ierarhizate și în concordanţă cu rata internă a rentabilităţii fiecărui proiect, respectiv valoarea lui

r care face fluxul beneficiilor nete actualizate egal cu costul iniţial al capitalului. În general, este

preferabil să se ierarhizeze proiectele în funcţie de valoarea prezentă netă, decât după ratele de

rentabilitate, pentru următoarele motive:

- în primul rând, nu poate fi o soluție unică a ratei interne de rentabilitate;

- în al doilea rând, la proiectele care se exclud reciproc, rata internă a rentabilităţii poate

36 Filip, Gheorghe (2002), op.cit. p. 13337 Idem

14

conduce la selectarea proiectelor care nu pot fi alese după criteriul valorii nete prezente.

Concluzia este că folosind VPN se ajunge către un proiect corect; în timp ce testul cu rata

internă de rentabilitate poate fi modificat pentru a avea în vedere această problemă; testul simplu

al VPN, este văzut de cele mai multe ori superior.

Prin formula pentru determinarea valorii prezente nete (VPN) a unui proiect se înţelege

ce este diferit în analiza cost-beneficiu în sectorul public și în cel privat. Atât în sectorul public,

cât și în cel privat, evaluarea proiectelor, revine unei perioade lungi, iar actualizarea este

necesară în ambele cazuri. Diferenţele dintre folosirea evaluării investiţiei în sectorul public și

folosirea ei în sectorul privat constau în obiectele diferite urmărite în ambele sectoare, și anume:

• variaţia costurilor C și variaţia câştigurilor B sunt calculate conform unei formule;

• principalele variaţii pentru valoarea acestor costuri și câştiguri apar în sectoare diferite;

• variaţia ratei de actualizare r apare în ambele sectoare.

Se presupune că, în sectorul privat, obiectivul urmărit de firmă este maximizarea

profitului. Deci, pentru firma privată, beneficiul va fi notat cu Bi, ca un venit câştigat în fiecare

an al proiectului; Ci va fi costul privat cu care se confruntă în fiecare an al proiectului și Io va fi

investiţia iniţială zero pe care firma crede că o face. Aceste venituri și costuri vor fi estimate la

preţurile de piaţă.

Pe de altă parte, obiectivul din sectorul public este maximizarea bunăstării, a bunăstării

sociale care presupune includerea în evaluarea investiţiei a costurilor și beneficiilor următoare,

care nu vor introduce evaluarea investiţiei private. Factorul de actualizare depinde și de alţi

factori decât rata dobânzii.

Desi, proiectele publice pot permite beneficii sociale atractive, combinarea lor duce de

regula la dificultati greu de preintampinat. Realizarea, prin urmare, a mai multor proiecte publice

simultan cere un nivel ridicat de cheltuieli publice38 , ceea ce în contextul crizei actuale crează

dificultati în finantarea lor efectiva.

În evaluarea investiţiei, un analist al costurilor și beneficiilor se loveşte de unele întrebări

cum ar fi: care costuri și beneficii sunt incluse?, cum se evaluează ele?, la ce rata de actualizare

vor fi ele evaluate?

Răspunsurile la aceste întrebări depind de aplicarea principiilor bunăstării economice.

Evaluarea cheltuielii publice comportă obținerea bunăstării economice. Atunci când analiza cost-

beneficiu caută o valoare de proiect netă pozitivă, pentru a justifica investiţia, se utilizează un

criteriu Hicks-Kaldor39. Aceasta înseamnă că atunci când valoarea prezentă netă a unui proiect de

38Ani Matei, (2003), op. cit. p.22539 Vãcãrel, Iulian, ( 2007) op. cit., p. 171.

15

cheltuieli publice se preconizează a fi pozitivă într-o analiză cost-beneficiu, interpretarea trebuie

să fie că dacă proiectul este acceptat, beneficiarii de investiţii vor câştiga mai mult decât vor

pierde cei învinşi. Această interpretare va fi adevărată, numai dacă analistul cost-beneficiu a

acceptat studiul abordat. Prin aceasta se înţelege că analistul are nevoie să ia decizii corecte.

Disponibilitatea de a plăti și costul de oportunitate reprezintă indicatorii principali în

măsurarea costurilor și a beneficiilor.

2.5 Bază pentru metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor (veniturilor)

bugetare: PPBS, RCB, ZBB

Bugetul de stat trebuie să reflecte pe de o parte necesităţile de resurse financiare ale

statului ce decurg din înfăptuirea programului guvernamental propus pentru perioada imediat

următoare, iar pe de altă parte posibilităţile de acoperire a acestor resurse40. Astfel apare

problema dimensionării corecte a nivelului veniturilor și cheltuielilor publice. În acest scop se

folosesc metode clasice și metode moderne bazate pe analiza cost avantaje și alte studii de

eficienţă. 

Concepute și aplicate încă din etapa afirmării concepţiei clasice privind finanţele publice,

cele mai cunoscute dintre metode sunt următoarele:

a) metoda automată;

b) metoda majorării sau a diminuării;

c) metoda evaluării directe.

Comparativ cu metodele clasice, axate pe automatisme sau încercări de evaluare directă

cu rezultate aproximative, metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor (veniturilor)

bugetare se caracterizează, în principal, prin prelucrarea unui volum mare de informaţii privind

obiectivul de realizat41. Folosirea acestor metode presupune luarea în considerare a unui număr

mare de elemente de calcul, în cadrul unor modele matematice cu sute de necunoscute,

concepute pentru analiza și selectarea variantelor mai avantajoase de realizare și finanţare a unor

acțiuni de mai mare amploare sau obiective complexe. În aplicarea lor, se apelează la analiza cost

– avantaje sau cost – beneficii, ca metodă generală de fundamentare a deciziilor, sub aspect

economico – financiar.

Între metodele moderne, folosite în mai multe ţări pentru dimensionarea cheltuielilor

40Tatiana, Mosteanu (coord.), Buget și trezorerie publica, Ed. Universitara, București, 2004, p 16841Idem

16

publice bugetare, se disting:

planificarea, programarea, bugetarea, cunoscută sub denumirea abreviată PPBS

(Planning, Programming, Budgeting System) – metodă de tip american;

baza bugetară zero, denumită abreviat ZBB (Zero Base Budgeting);

raţionalizarea opţiunilor bugetare, în varianta abreviată RCB (Rationalisation des

Choix Budgetaires) – metodă de inspiraţie franceză.

Planificarea, programarea, bugetarea (PPBS) presupune, în aplicare, parcurgerea a trei

faze (etape) succesive, cu un conţinut axat pe analiza cost-avantaje, și anume:

definirea în termeni cantitativi a obiectivelor (acţiunilor) de realizat, cu precizarea

mijloacelor tehnice utilizabile și a eforturilor materiale corespunzătoare;

investigarea soluţiilor posibile de aplicat, cu estimarea costurilor și a avantajelor și

analiza corelată a acestora. În acest sens, se iau în calcul toate cheltuielile și veniturile

implicate de obiectivul respectiv, de la proiectare până la ieşirea acestuia din funcţiune,

pentru fiecare variantă de proiect, alegând în final pe cea mai avantajoasă prin prisma

raportului dintre costuri și avantaje;

transpunerea în termeni bugetari a soluţiilor adoptate, prin determinarea mărimii

cheltuielilor de finanţat anual, respectiv a veniturilor realizabile și înscrierea cifrelor

corespunzătoare în buget, pe titularii beneficiari ai sumelor alocate (ministere, instituţii).

Baza Bugetară Zero (ZBB)

Elaborată și aplicată tot în SUA, după 1980, ZBB urmăreşte să prevină creşterile

neraţionale ale cheltuielilor publice, punând accentul pe reanalizarea periodică (anuală) a tuturor

cheltuielilor bugetare, inclusiv a celor privind obiective care au fost aprobate în anii anteriori și

sunt în curs de realizare și finanţare42. Ea, presupune, deci, pe lângă fundamentarea noilor

obiective, o reverificare sub aspectele necesităţii, oportunităţii și eficienţei a celor pentru care se

continuă finanţările începute prin bugetele anilor precedenţi, în baza studiilor privind raportul

cost – avantaje, actualizate. Această procedură semnifică faptul că în fiecare an bugetar

dimensionarea tuturor cheltuielilor publice se face ca și cum s-ar porni de la zero. În acest scop,

se elaborează un număr mare de programe alternative care combină în diverse variante

mijloacele utilizabile pentru îndeplinirea fiecărui obiectiv. Aceste programe sunt grupate de o

manieră care să permită luarea de “decizii – pachet “ bazate pe combinarea eforturilor aferente

diferitelor acțiuni de finanţat, astfel încât, pe ansamblu, raportul cost – avantaje să fie cât mai

42Tatiana, Mosteanu (2004), op.cit., p. 170

17

favorabil. În final, se optează pentru varianta de program în care efectele utile posibile de

obținut, faţă de costurile aferente asigură un raport mai avantajos, dar ţinând seama și de

restricţiile bugetare, respectiv sumele ce pot fi alocate din bugetul public.

Raţionalizarea opţiunilor bugetare (RCB)

Metoda RCB a fost concepută în Franţa, pornind de la experienţa aplicării PPBS în SUA,

ca procedură nouă de abordare, elaborare și execuţie a deciziilor în sfera cheltuielilor bugetare,

urmărind a le trata ca un tot coerent43. Bazată, ca și PPBS sau ZBB, pe folosirea tehnicii

electronice de analiză și calcule previzionale, prin prelucrarea unui mare volum de informaţii,

aplicarea ei vizează corelarea mai bună a eforturilor și efectelor privitoare la obiective și acțiuni

de mai mare complexitate, care antrenează, adesea, participarea mai multor entităţi publice.

Acestă metodă permite analiza obiectivelor și glisarea acestora prin intermediul aşa numitului

“plan-revolving”44.

Folosirea metodelor moderne de dimensionare a cheltuielilor (veniturilor) bugetare

prezintă avantaje importante, ce decurg, mai ales, din fundamentarea deciziilor respective pe

criterii economice și luarea în calcul a unui foarte mare volum de informaţii și număr de

variabile. Valorificarea avantajelor acestor metode prin utilizarea tehnicii electronice, care

permite simularea fenomenelor și elaborarea unei multitudini de soluţii alternative, ca și

orizontul de timp mai lung la care se raportează formularea problemelor și orientarea acţiunilor,

favorizează dimensionarea mai exactă a prevederilor bugetare, în comparaţie cu posibilităţile

oferite de metodele tradiţionale.

Totuşi, avantajele metodelor moderne nu pot fi deplin valorificate, deoarece în

dimensionarea și structurarea prevederilor bugetare prevalează, adesea, opţiunile politice asupra

celor economice, iar criteriile de optim economic cedează teren compromisurilor politice.

2.6 Analiza cost – eficacitate

După elaborarea prealabilă a unui indicator de eficacitate, analiza cost-eficacitate se

aplică în absenţa unei evaluări monetare a avantajelor. În anumite ipoteze clar formalizate, în

care obiectivul este unic, va fi ales programul cel mai puțin costisitor.,,Aceasta calculează costul

pe unitatea de beneficiu, însă nu comferă valoare monetara obiectivelor precum sanse egale,

43Tatiana, Mosteanu (2004), op.cit., p.17344Plan-revolving (eng.) - exprima tendinta de a gravita sau de a se întâmpla in mod repetat/disponibil la intervale regulate(termenul a fost preluat in limba romana și adaptat la sistemul de analiza bugetara)

18

scaderea mortalitatii sau îmbunătățirea alimentatiei”.44 Aceasta abordare elimina dificultatea

încercării de a evalua toate beneficiile în mod explicit, oferind, în același timp comparații intre

costurile diverselor feluri în care se poate atinge un anumit obiectiv, iar în final se poate face o

alegere a optiunii preferate.

Evaluarea intrărilor și a rezultatelor sunt principalele puncte de referinţă în această formă

de evaluare, fapt extrem de important în lumina constrângerilor bugetare. Sfera de aplicare a

acestei metode este aceea a cheltuielilor social – culturale: învăţământ, sănătate, asistenţă socială

etc.

În Franţa utilizarea metodei cost–eficacitate s-a aplicat la ameliorarea sistemului de

supraveghere a ţărmului și a apelor teritoriale de către organele vamale, pentru a obţine rezultate

cât mai bune, în interceptarea navelor străine care încearcă să acosteze ilegal pe ţărm și să

debarce mărfuri. De asemenea, se pune problema asigurării unei dotări a organelor vamale cu

avioane, elicoptere, nave pentru paza coastei, vedete rapide și foişoare de supraveghere înalţate

pe ţărm, într-o structură optimă. Efectele utile ale acţiunilor de informare despre prezenţa ilegală

a navelor străine în zonă, de interceptare sau de descurajare și părăsirea zonei interzise de către

unele dintre ele se exprimă printr-un raport între numărul navelor interceptate și descurajate și

numărul total al navelor străine aflate fraudulos în zona supravegheată.

Rezultatele obținute diferă în funcție de numărul aparatelor participante și de formația în

care acestea acționează, iar numărul aparatelor de diverse tipuri diferă în funcție de mărimea

alocației de la buget aprobate pentru dotare45.

Măsurile cost – eficacitate sunt extrem de benefice atunci când obiectivul guvernului este

definit suficient de larg pentru a permite compararea mai multor alternative de politica diferite

destinate atingerii sale. Ele oferă de asemenea indicații utile privind eficacitatea relativa a

aplicării politicilor și oportunităților de realocare a resurselor pentru a maximiza impactul net. 46

Însă constat ca măsurarea eficacității în raport cu costul nu necesita o motivare expresa a unui

anumit obiectiv de politica.

Metoda cost–eficacitate se aplică în evaluarea programelor de sănătate, de apărare și din

alte domenii, în care efectele nu se pot evalua în bani. De exemplu, în domeniul sănătății,

eficacitatea se exprimă prin numărul de vieți omenești salvate, numărul de îmbolnăviri prevenite

sau de morți evitate, iar costul reprezintă suma actualizată a cheltuielilor de prevenire și de

tratament și include cheltuielile de cercetare, de funcţionare a unităților spitalicești, precum și pe

cele de investiţii pentru procurarea de aparatură, mobilier, construcţii etc.

45Goardman, Anthony E; Greenberg, .(2004) op.cit., p.13246Ani Matei, (2003), op. cit. p.242

19

Diferența dintre analiza cost – beneficiu și cea de cost – eficacitate este că de această dată

se identifică nu numai cel mai economic mod de a atinge un rezultat (eficienţa productivă) ci se

determină ce utilizare alternativă a resurselor existente este cea mai benefică pentru societate

(eficienţa alocativă). Putem astfel decide nu care este cel mai ieftin mod de a realiza obiectivul

ales, ci care dintre doua posibile modalități este mai eficace.

2.7 Avantaje și dezavantaje ale ACB

2.7.1 Limitele ACB

Premisele teoretice ale ACB solicita ca toate efectele relevante pentru evaluarea eficientei

sa fie cuantificare și exprimate în termeni monetari. Exprimarea monetară a costurilor și

beneficiilor constituie condiţiile necesare pentru a putea fi folosit principiul Pareto potential,

având ca indicator beneficiul net. Desi conceptual este extrem de atrăgătoare analiza este limitata

de câțiva factori. Unul dintre aceștia este dat de mecanisme de cuantificare inadecvate pentru

proiectele publice. De pilda, este foarte dificila compararea beneficiilor sociale marginale și

costurile sociale marginale, ce apar în costul unor programe sociale locale, cu cele ale unui

program de apărare nationala.47 O problema constatata la aceste limitări este de fapt folosirea

valorii în u.m. pentru calculul externalitatilor și beneficilor sociale intangibile.

Prin definitie, externalitatile sunt acele efecte pentru care nu exista piața de desfacere. Nu

toate efectele producerii unui bun se regasesc in costurile de productiesau in pretul de vanzare al

acestuia. pe piața Iar costurile ,, contabile „ sunt cele suportate de producatir, și , partial de

bugetul statului, in cazul subventionarilor directe sau indirecte.48

Analiza cost-beneficiu reclama managerilor din sectorul public nevoia de cuantificare a

tuturor factorilor relevanți în u.m.49. Iar acolo unde estimarea reala nu este posibila trebuie avuți

în vedere factorii calitativi, astfel încât sa poată fi prevenite omisiunile consecințelor indirecte și

intangibile relevante, adică ,,în efectuarea ACB calitativa analistul va urmări cuantificarea

tuturor efectelor unei politici, în măsura în care acest lucru este posibil”50. În cele din urma

analistul va recurge la realizarea aprecierilor calitative ale costurilor și beneficiilor rezultate.

Spre exemplu, la un proiect de plantare a copacilor de-a lungul unei autostrăzi, trebuie sa

contractam o firma specializata care sa se ocupe de plantarea și mai apoi întreținerea copacilor,

iar cheltuielile angajate cu ocazia acestui contract pot fi evaluate direct în lei(euro), cam aici se

47Ani Matei, (2003), op. cit. p.22748Maricica, Stoica, (2005), op.cit. p.14849Ani Matei, (2003), op. cit. p.22850Goardman, Anthony E; Greenberg, (2004)op.cit., p.50

20

rezuma costul proiectului. Beneficiile includ insa un număr de efecte care sunt dificil de evaluat

monetar: peisajul, depoluarea aerului, aplanarea zgomotului în vecinatatea autostrăzii, copacii pe

timpul verii vor umbrii o parte a autostrăzii, iar pe timpul iernii, va oferi protecție contra

viscolului. Toate aceste beneficii pot fii identificate cu ajutorul sondajelor de opinie efectuate în

rândul șoferilor

O alta problema importanta, ce poate apărea în analiza cost-beneficiu este legata de

nesiguranța beneficiilor sociale marginale viitoare și a costurilor sociale marginale. Întrebări

privind probabilitatea unor evenimente viitoare trebuie, de asemenea formulate; modele ale

eventualității unor costuri și beneficii viitoare sunt adesea extrem de importante. Mai mult,

diferența în eventualele propuneri poate duce la controverse referitoare la rata sociala de discount

oportuna.51

2.7.2 Sursele de erori în analiza cost – beneficiu

Există mai multe cauze care pot determina apariția erorilor în analizele cost – beneficiu.

Aceste erori pot fi rezultatul unei abordări prin “lentile” birocratice de către manager. Uneori

erorile apar ca fiind comise din rea credinţă sau sunt erori strategice ele fiind determinate de

anumite interese personale. Există o mare cantitate de date care scot în evidenţă faptul că

managerii supraestimează beneficiile și subestimează costurile. Acest tip de greşeli strategice

este larg răspândit printre manageri și ele nu par să fie limitate numai la sectorul public.

“De exemplu, personalităţile politice și funcţionarii publici nu numai că procedează

direct la subestimarea costurilor și supraestimarea beneficiilor alternativei pe care doresc să o

favorizeze, ci fac în acelaşi timp o supraestimare a costurilor și o subestimare a beneficiilor

variantelor pe care nu vor să le sprijine. John Kain aduce dovezi cu privire la utilizarea unor

astfel de variante “om de paie” de către autoritatea pentru tranzitul regional din Houston,

atunci când au luat în considerare un nou sistem de transport urban uşor, pe şine. El arată cum

a procedat acesta pentru a face ca alternativa sa preferată de transport pe şine să pară mai

bună, prin “placarea cu aur” a alternativelor care prevedeau numai transportul cu autobuzele.

De exemplu, într-unul dintre rapoarte costurile de capital ale alternativelor de transport cu

autobuzele au fost supraestimate cu 70%”52.

În cazurile în care analizele cost – beneficiu sunt efectuate de analişti independenţi, aşa

cum s-a întâmplat în exemplul prezentat mai sus, al autostrăzii, nu sunt de aşteptat modificări

51Ani Matei, (2003), op. cit. p.22852Sursa: John F. Kain, The Use of Straw Men in the Economic Evaluation of Rait Transport Projects, în American Economic Review: Papers and Proceedings, 82, nr. 2 (1992), p. 487-493.

21

strategice ale cifrelor.

Erorile ce pot interveni în analiza cost – avantaje sunt:

• erori comise prin omisiune;

• erori de prognoză;

• erori de măsurare;

• erori de evaluare.

Erorile comise prin omisiune

Analiştii pot exclude în totalitate o anumită categorie de impacturi, atunci când ei

consideră că există o probabilitate foarte redusă ca ele să se producă. Această situaţie apare

frecvent atunci când este vorba despre un proiect extrem de tehnic și când există dezacorduri

profunde cu privire la impacturile fizice. Astfel, există încă foarte multe incertitudini în domeniul

cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale vizând, de exemplu, încălzirea globală. Analiştii se pot

trezi prinşi ei înşişi în mijlocul unei “bătălii între experţi”, fără să cunoască cu certitudine care

sunt impacturile diferitelor politici alternative.

Contrariul omisiunii este luarea de două ori în calcul. O modalitate prin care analiştii iau

de două ori în calcul beneficiile constă în a include atât beneficiile obţinute pe piaţa primară, cât

și cele de pe o piaţă secundară, de exemplu, cuprinzând atât timpul economisit, cât și creşterile

de preţuri ale companiei. Beneficiile (sau costurile) realizate pe pieţele secundare nu trebuie să

fie incluse, în situaţiile în care preţurile sunt egale cu costurile sociale marginale.

Cu toate că erorile comise prin omisiune pot fi prezentate într-o analiză cost – beneficiu,

indiferent de momentul în care ea este efectuată, avem toate motivele să ne aşteptăm ca numărul

lor să scadă pe parcursul realizării proiectului. Nu există nici o îndoială că, pe măsură ce

proiectul înaintează, se acumulează tot mai multe date cu privire la categoriile de impacturi reale.

De aceea, este foarte probabil ca erorile prin omisiune să fie mai puțin frecvente în analizele

efectuate mai târziu.

Erorile de prognoză

În analiza cost – beneficiu, erorile de prognoză pot să aibă loc drept consecinţă a unor

dificultăţi inerente (cauzate, de exemplu, de dificultăţi de a prevedea schimbările tehnologice), a

unor greşeli cognitive, a modificării specificaţiilor proiectului, precum și de raţiuni strategice.

Previziunile pentru perioade mai mari de câteva luni sunt adeseori inexacte, indiferent care este

contextul. În general, dificultatea de a face previziuni exacte creşte în cazurile în care proiectele

sunt mai complexe, atunci când sunt unice, când se continuă mult timp în viitor și când implică

corelaţii necunoscute de la cauză la efect.

Impacturile anumitor proiecte guvernamentale sunt relativ uşor de prevăzut, deoarece

22

complexitatea acestora este redusă, ele nu sunt unice și pot fi comparate fără dificultate cu alte

proiecte anterioare; de exemplu îmbunătăţirile minore ale drumurilor. Spre deosebire de acestea,

proiectele mari, cum este, de exemplu, cel al Chunnel-ului (tunelul pe sub Canalul Mânecii

dintre Anglia și Franţa), sunt complexe, nu sunt uşor de comparat cu alte proiecte anterioare și

produc impacturi care se extind mult în viitor.

Corelaţiile necunoscute de la cauză la efect se produc în mod frecvent atunci când există

incertitudini la nivelul cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale. Ele apar de asemenea atunci când

un guvern lansează un proiect nou, iar analiştii nu pot cunoaşte cu certitudine în ce fel vor

reacţiona indivizii afectaţi. Datele existente sugerează, că unii indivizi au tendinţa de a reacţiona

la noile reguli și reglementări printr-un “comportament de opoziţie”, ceea ce determină o scădere

a beneficiilor anticipate ale aplicării reglementărilor de reducere a riscurilor.

În faţa incertitudinii, atât persoanele afectate de politicile respective, cât și analiştii acelor

politici, sunt potenţial expuşi unor greşeli cognitive. Datele existente sugerează că oamenii

subestimează în mod sistematic evenimentele “proaste” și având o probabilitate mică, dar în

schimb supraestimează evenimentele “bune”. Analiştii și factorii de decizie nu sunt imunizaţi

faţă de asemenea greşeli. Charles Schwenk oferă o prezentare rezumativă a efectelor greşelilor

cognitive asupra factorilor de decizie, pe care în mod rezonabil le putem considera de asemenea

ca ţinând de domeniul previziunilor. Concluzia principală la care se ajunge această literatură este

că greşelile cognitive îi pot duce pe analişti la erori grave și sistematice de prognoză și de

evaluare, cu o tendinţă generală către un exces de optimism.53

Erorile de prognoză se comit de asemenea din cauza modificărilor aduse specificaţiilor

proiectului. Proiectele mari și complexe sunt întotdeauna modificate pe parcursul realizării lor,

adesea ca rezultat al irezistibilei adaptări “evolutive” a salariaţilor din linia întâi.

Se observă o tendinţă de a considera că erorile de previziune nu apar în analizele ex post,

deoarece toate impacturile au avut deja loc până la acel moment. Însă analistul mai trebuie totuşi

să compare ceea ce s-a întâmplat cu adevărat cu ceea ce s-ar fi putut întâmpla în absenţa

proiectului, adică cu elementul contrafactual. Cu toate că analiştii ar putea cunoaşte ceea ce s-a

întâmplat în realitate (ceea ce este susceptibil de a fi măsurat), ei trebuie să facă o evaluare a ceea

ce s-ar fi întâmplat în situaţia în care proiectul nu ar fi fost pus în aplicare. În general, eroarea de

previziune ex post este totuşi foarte probabil mai mică decât eroarea de previziune ex ante54.

Erorile de măsurare

Există o tendinţă de a considera că, din momentul în care a avut loc un impact, toate

53Goardman, Anthony E; Greenberg, ( 2004), op.cit. p. 19354Vezi, Goardman, Anthony E; Greenberg, ( 2004), op.cit. p. 4-6

23

incertitudinile asociate cu acel impact sunt înlăturate. Însă, în practică, se întâmplă foarte des ca

impacturile să fie observate, înregistrate sau interpretate într-un mod inexact55. Dimensiunea

acestei probleme depinde în mare măsură de calitatea echipamentului de măsurare (tehnologie) și

de capacitatea metodelor statistice sau econometrice de a trage concluzii corecte în prezenţa unor

erori de măsurare (metodologice). Acestor probleme li s-a acordat însă foarte puţină atenţie în

literatura de specialitate referitoare la analiza cost-beneficii deoarece erorile de măsurare sunt

percepute ca având o importanţă relativ redusă în comparaţie cu celelalte probleme. Un alt motiv

ar consta în faptul că metodele statistice actuale de tratare a erorilor de măsurare sunt complexe,

impun condiţii foarte stricte cu privire la date sau necesită existenţa unor premise solide.

Erorile de evaluare

Estimările exacte ale valorii sociale (adică, preţurile – umbră) ale unor impacturi sunt

puţine la număr. Până nu demult, chiar și estimările valorii unor categorii atât de importante

precum timpul economisit și vieţile salvate variau în limite extrem de largi, multe dintre

estimările preliminare fiind inexacte. Problemele de evaluare pot fi mult mai importante în

anumite contexte ale analizei cost – beneficiu, decât altele. De exemplu, obținerea unor preţuri –

umbră, bine adaptate, este deosebit de dificilă în cazul proiectelor care se desfăşoară în ţările în

curs de dezvoltare.

Este evident faptul ca având de-a face cu ACB, vorbim mai mult despre bunăstare Teoria

second best56(ce de-a doua sansa buna) este o alta piesa relevanta când analistul are de- a face

cu metoda cost-beneficiu. Deoarece costurile și beneficiile trebuie evaluate, este necesar ca

pentru aceasta sa utilizam preturile. Trebuie sa folosim preturile pentru a evalua intrările și

ieșirile, dar cât de încrezătoare este piața preturilor ca o măsura a beneficiilor și costurilor?

Folosirea conceptului surplusului consumatorului și încercarea de a-l folosi ca un obiect ce

trebuie maximizat se bazează pe faptul considerat ca piețele sunt perfecte oriunde în economie. 57

Folosirea preturilor de piața pentru a evalua resursele folosite sau ca o apropiere de valoarea

bunurilor pentru a fii utilizate de sectorul public se bazează pe convingerea ca nivelurile ridicate

înregistrate de preturile de piața se doresc a fii plătite pentru unitățile marginale ale bunurilor

aduse în discuție Dacă totuși acesta nu e adevărat, va fii necesar ca în ACB sa se evite preturile

de piața și acestea sa fie înlocuite cu preturile umbra, care estimează cu mai multa precizie costul

real al resurselor și costurile în termenii dorinței de a plații

Numărul erorilor se reduce în măsura în care analiza cost-beneficii este efectuată mai

55Vezi, Ani Matei, (2003), op. cit. p. 233-23456J.Cullis, Ph.Jones, Public Finances and Public Choice, second edition, Oxfort University Press, 1998, p 133-13657Vãcãrel, Iulian, ( 2007) op. cit., p. 179

24

târziu, însă el nu va atinge niciodată nivelul zero. Analizele cost-beneficiu efectuate către

sfârșitul unui proiect sunt mai exacte decât cele efectuate mai devreme, dar și studiile realizate

mai târziu de asemenea conțin erori.

Tehnicii analizei cost-avantaje i se aduc critici cu privire la greutatea aplicării acesteia în

luarea deciziilor în legătură cu mediul înconjurător – deoarece mediul înconjurător reprezintă

baza existenţei umane care nu poate și nu trebuie să fie tratată în termeni monetari – o alta se

referă la dificultatea evaluării beneficiilor.

2.7.3 Avantajele analizei cost – beneficiu

Analiza costuri – beneficii reprezintă un instrument de mare utilitate pentru luarea

deciziei de alocare a resurselor pentru investiţiile finanţate din fonduri publice. Această analiză

poate ajuta decidentul public să identifice proiectele care vor maximiza beneficiile sociale nete și

astfel să stabilească ordinea priorităţilor conform căreia se vor realiza lucrările.

Scopul principal al analizei cost- este de a ajuta la adoptarea deciziilor sociale, de a

facilita repartiţia mai eficientă a resurselor societăţii.58

Această analiză poate reprezenta o metodă relativ simplă pentru firmele producătoare de

profit. Utilitatea acesteia depinde de exactitatea sa.

Analiza cost-avantaje oferă o metodă pentru a realiza comparaţii directe între diferitele

variante de proiect. Chiar și în situaţiile în care se urmăresc și alte obiective decât obținerea

eficienţei, aceasta oferă un punct de reper care poate furniza informaţii cu privire la eficienţa

relativă a variantelor de politici.

Unul dintre avantajele acestei analize este acela că datorită faptului că adoptă întotdeauna

politicile ale căror beneficii nete sunt pozitive, bunăstarea socială va fi maximizată. Acest lucru îi

ajută în mod indirect pe membrii săraci ai societăţii, pentru că societăţile prospere au o capacitate

mai mare de sprijinire a membrilor săraci.59

58Vezi, Goardman, Anthony E; Greenberg, ( 2004), op.cit. p. 4-559Idem

25

Capitulul 3. Dezvoltarea locală

3.1 Noțiuni generale

Contextul actual al perioadei post criză aduce din nou în discuție problema dezvoltării

eficiente a societății, astfel că administrația publica prin funcțiile60 ce le dobândește trebuie să se

implice în domeniul dezvoltării locale, cu toate ipostazele pe care aceasta le presupune:

dezvoltare politică, dezvoltare economică, dezvoltare socială, dezvoltare cultural-sportivă,

dezvoltare urbanistică, amenajarea-teritoriului, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii etc.

Astfel, că într-o viziune inițială, ,,dezvoltarea locală se dorea globală, sprijinindu-se pe

dezvoltarea economică, socială, culturală și luându-se în considerare, în mod egal, mediul

înconjurător Dezvoltarea locală era endogena sprijinindu-se pe inițiativa actorilor locali și

nebâzandu-se pe aportul de capital și pe experții din afara”.61

"Dezvoltarea locală, în contextul actual al schimbărilor, al restructurării economice și

administrative, trebuie să fie văzută ca un proces dependent de inovație și antreprenoriat, sprijinit

de mecanisme societale și structuri instituționale flexibile, cu un grad ridicat de cooperare și

interacțiune locală și centrală." 62

Abordata dintr-o viziune evolutivă, dezvoltarea locală poate fii considerată ca fiind un

proces administrativ, social și economic, care produce acumulări calitative și cantitative, menite

să conducă la ridicarea bunăstării sociale și individuale dintr-un anumit areal.63

Sigur, pentru o ţară ca România - aflată la un nou început de drum - realizarea acestui

deziderat al dezvoltării locale pare, și este, un lucru deosebit de greu. Trebuie, însă, ca cei

implicaţi în acest proces să aibă competenţă, instrumente și încrederea că vor reuşi să ducă la bun

sfârşit ceea ce au început. Ei se pot baza, în demersul lor, pe experienţa ţărilor din Uniunea

60Vezi, Emil Balan, Procedura administrativa, Ed. Universitara, București, 2005, p. 8-1361Violeta Pușcașu, Dezvoltarea regionala, Ed. Economica, București, 2002, p.3362Lucica, Matei , Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.2763Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, Dezvoltarea locala. Concepte și mecanisme, Ed. Economica, București, 2009, p. 7

26

Europeană, privind: politicile dezvoltării regionale și locale, autonomia locală, sistemul legislativ

și instituţional, precum și pe ajutorul efectiv, concret al acestor state.

În România, conceptul de "dezvoltare locală" îşi face simţită prezenţa o dată cu

manifestarea fenomenelor de descentralizare teritorială și deconcentrare a serviciilor publice.

Deşi în literatura de specialitate din ţara noastră informaţiile privind acest concept sunt de dată

recentă, politici de dezvoltare locală au existat și înainte de 1990, dar într-o altă viziune.

Abordarea teoretică și practică a dezvoltării locale este cu atât mai importantă în

contextul dorinţei naţionale de integrare din toate punctele de vedere a ţării noastre în structurile

europene, dar și datorită nevoii de dezvoltare a colectivităţilor teritoriale din România.

"Dezvoltarea locală este un proces de diversificare și de amplificare a activităţilor

economice și sociale la nivelul unui teritoriu, pornind de la mobilizarea și coordonarea resurselor

și energiilor existente.

Dezvoltarea locală este expresia solidarităţii locale, creatoare de noi relaţii sociale și

manifestată prin voinţa locuitorilor unei regiuni de a valorifica resursele locale, voinţă ce nu

poate fi pusă în aplicare fără sprijinul concret al administraţiei publice, centrale și locale"64.

Alti autori considera că, ,, dezvoltarea locală tine mai mult de sfera interventiei publice,

aflându-se la intersecția mai multor domenii, ce au în vedere, pe lângă politicile economice

locale, și politicile urbane sau politicile de amenajare a teritoriului”.65

,,Consiliul pentru Dezvoltarea Economica Urbana din SUA”,definește dezvoltarea locală

ca pe un proces bazat pe o ,,activitate locala concepută și implementată de agenții din sectoarele

public și privat ale comunității printr-un set de programe și proiecte. Prin acest proces se

realizează creșterea bunăstării membrilor colectivităților și a agenților economici”.

Goeffe în 1984, defineşte dezvoltarea economică locală ca un ,,proces de diversificare și

dezvoltare a activităţilor economice și sociale la nivelul unui teritoriu pornind de la mobilizarea

și coordonarea resurselor energetice existente”66, așadar dezvoltarea poate fi pusa în echivalenţă

cu un proces de evoluție, de progres, de creștere etc.

Se constata în urma acestor definiții că pun în valoare câteva trăsături esențiale și anume:

• dezvoltarea locală poate fi, în acelaşi timp, economică, socială și culturală;

• dezvoltarea locală are în vedere teritorii care pot să corespundă sau nu cu cele

rezultate prin împărţirea administrativ-teritorială; aşadar definirea conceptului de "local”

64 Profiroiu Alina, Racoviceanu Sorina, Ţarălungă Nicolae, Dezvoltarea economică locală, Ed. Economică. Bucureşti, 1999, p.7-8.65D. Constantinescu, M. Sporis, Economie regionala – Economie locala,, Ed. Independenta Economica , Pitesti, 2006, p.5766Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, ( 2009), op.cit., p. 7

27

nu se face numai în legătură cu unităţile administrativ-teritoriale legiferate (comună, oraş,

municipiu, judeţ), ci și la nivel intercomunal, interregional și chiar transfrontalier;

• la realizarea dezvoltării locale este necesară intervenţia tuturor agenţilor publici și

privaţi ai vieţii economice și sociale, ceea ce ridică problema modalităţilor de asociere a

acestora;

• autorităţile regionale și locale au autonomie locală în procesele de dezvoltare;

• autorităţile centrale intervin cu măsuri de corecţie în procesele de dezvoltare

locală în care apar disfuncţionalităţi;

• formularea programelor de dezvoltare locală solicită creşterea gradului de

responsabilitate și implicare a factorilor decidenţi, identificarea și valorificarea resurselor

proprii și atrase, prin care să se răspundă cerinţelor comunităţii locale.

În această optică, autorităţile administraţiei publice, atât cele centrale cât și cele locale,

trebuie să aibă un rol de animare economică și socială, care să se spijine - în mod obligatoriu - pe

cunoaşterea proiectelor, pe difuzarea informaţiilor și pe coordonarea tuturor factorilor implicaţi.

Prin urmare, dezvoltarea locală presupune existenţa unui cadru normativ-procedural, a

unui parteneriat public-privat și a unei strategii viabile, în concordanţă cu nevoile populaţiei.

„Un anumit teritoriu împreună cu populaţia sa - indivizi, grupuri și organizaţii locale - și

împreună cu activităţile, tradiţiile și, mai ales, interesele proprii constituie comunitatea locală.67

Comunitatea locală desfăşoară activităţi economice și sociale proprii, în scopul

satisfacerii intereselor comune ale membrilor săi, a prosperităţii zonei respective.

Comunitatea locală poate fi definită după natura profesională, confesională, etnică și

teritorial-administrativă.

Comunitatea locală reprezinta un alt concept complementar, utilizat în analiza proceselor

de dezvoltare locală. Desemnând un grup de oameni cu interese, credințe și norme de viaţă

comune ce trăiesc într-un anumit areal, într-o localitate, oraș, municipiu, județ sau regiune,

comunitatea locală prezintă condiții locale unice ce favorizează sau frânează dezvoltarea

economica și socială proprie.68

Teritoriul local este spațiul în care se desfăşoară activităţile specifice vieţii locale, având

ca "actori locali" toate persoanele și organizațiile care contribuie semnificativ la dezvoltarea

locală (comunitatea locală, organele alese ale comunităţii locale, agenții economici, instituțiile

social-culturale, asociaţiile profesionale, patronale etc.)”69

67Vezi Iftimoaie Cristian – „Relaţiile externe ale administraţiei publice locale”, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p..33-34.68Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, ( 2009), op.cit., p. 1869Vezi Iftimoaie Cristian – „Relaţiile externe ale administraţiei publice locale”, Ed. Economică,

28

Teritoriul local include în sensul cel mai larg, atât cadrul geografic propriu-zis cât și

colectivitatea existentă, colectivitate organizată din punct de vedere administrativ, social, politic,

cultural și economic.70

Luat din perspectiva economică, teritoriul local poate fii definit ca fiind acel ,,spațiu în

care se desfășoară activitățile specifice economiei locale, având ca actori locali, toate

persoanele și organizațiile care contribuie semnificativ la procesul de dezvoltare locala,

respectiv colectivitatea locală, organele alese ale colectivității locale, asociațiile profesionale,

patronale, agenții economici”71.

Principiile de baza ale dezvoltării locale se fundamentează pe considerente

administrative, sociale, economice și ale forței de munca și teritoriului. Acestea pornesc de la

studierea situației economice și sociale inițiale a localități, înlăturarea barierelor din calea

dezvoltării fluxului de investiții etc. și elaborarea proiectelor și programelor de dezvoltare,

orientate spre înlăturarea impedimentelor de atragere a investițiilor72

De-a lungul timpului s-a făcut simptita necesitatea existentei unor norme de reglementare

a dezvoltării locale , astfel ca s-au dezvoltat o serie de principii pentru Cadrele de Dezvoltare

Locala,și anume:

• competitivitatea economică și socială a teritoriului local, cu scopul îmbunatățirii

perspectivei de dezvoltare a acestuia;

• echitatea, conform acestuia, colectivitățile locale trebuie sa fie preocupate de

distribuirea rezultatelor economice și sociale în toate zonele și cu preponderenta în acele

locuri și categorii defavorizate;

• parteneriatul public-privat se bazează pe implicarea activa a tuturor celor

interesați, dând , în același timp, legitimitate și sustenabilitate procesului de dezvoltare

locala;

• strategia comprehensiva în cadrul acestuia problemele legate de educație,

sănătate, transport, și calitatea vieții, au o contribuție importanta la dezvoltarea

economica a localității sau zonei date;

• globalizarea potrivit acestuia, rolurile cheie ale organizațiilor ce acționează în

domeniul dezvoltării locale sunt acelea de a sprijinii firmele sa facă tranziția de la

focalizarea atenției pe piața internă, la multiplele avantaje ce le oferă piața globală;

Bucureşti, 2000, p.33-34.70Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, ( 2009), op.cit., p.1771L. Bocăneală, Contribuții la perfecționarea finanțelor publice la nivelul unităților administrativ-teritoriale, teza de doctorat, ASE, București, 2005, p.17472Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, ( 2009), op.cit., p.18

29

• colaborarea regionala și focalizare a dezvoltării;

• orientarea spre cetățean, cetățenii ar trebui sa fie în fapt principalii beneficiari ai

acestui principiu, deoarece ei formează o comunitate, zona, regiune etc.;

• măsurarea și evaluarea.73

Dezvoltarea locală, în contextul actual al schimbărilor, restructurării economice, sociale și

administrative, trebuie văzută ca un proces dependent de mecanisme societale și structuri

instituționale flexibile, cu un grad ridicat de cooperare și interacțiune locală.

3.2. Evaluarea și elaborarea proiectelor de dezvoltare locală

Evaluarea este o procedură, de obicei standardizată, de tratare a informaţiilor tehnice,

economice și financiare referitoare la proiect, în contextul mediului său economic, în urma

căreia, pe baza unui sistem prestabilit de criterii, este recomandat pentru selecție, modificare sau

respingere. Evaluarea sumară este specifică fazei incipiente ale vieţii proiectului, iar evaluarea

finală se realizează numai pe baza datelor finale furnizate la terminarea formulării proiectului în

studiul de fezabilitate..74 Aceasta se poate efectua permanent dar și în diferite etape din ,,viata”

proiectului, cum ar fii: la finalul fiecărei faze a ciclului de viaţă al proiectului pentru a hotărî

dacă se continuă sau nu proiectul sau după fiecare etapă semnificativă în cadrul fazelor pentru a

permite luarea deciziilor tactice în derularea proiectului.

Aspecte importante ale evaluării vor fi bazate pe prevederea rezultatelor și a

evenimentelor viitoare. Aceste ipoteze trebuie sa fie realiste indiferent dacă se referă la preturi,

costuri, creșterea pieței sau orice alt factor. Ele trebuie întotdeauna clar specificate în raport

Acolo unde este posibil, ipotezele trebuie să se bazeze pe analiza realizărilor anterioare, precum

și pe studiul atent al evoluțiilor viitoare.75

Trebuie menționat că evaluările care se realizează în primele faze au un grad de risc mai

ridicat deoarece se bazează pe previziuni viitoare care au întotdeauna o marja de eroare, în timp

ce la evaluarea rezultatelor finale, avem un risc mai redus pentru ca se bazează pe fapte

ulterioare desfășurării proiectului.

Evaluarea proiectului este realizata de regulă de persoane specializate din firme de profil

sau personal delegat de finanțator și are trei componente esențiale ce trebuie derulate indiferent

de situaţia fazelor anterioare:

73Pentru aprofundare vezi,Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, (2009), op.cit., p. 18-2374Marian, Stoian, Gestiunea investițiilor, cursuri in format digital disponibil pe http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=16&idb=75Ani Matei, Economie publica. Analiza economica a decizilor publice, Ed. Economica, București, 2003 p.243

30

• evaluarea financiară – examinarea profitabilităţii proiectului din punct de vedere

al agentului promotor (beneficiarul/proprietarul proiectului);

• evaluarea economică – examinarea rentabilităţii proiectului din punct de vedere al

colectivităţii locale;

• evaluarea riscului și incertitudini.76

În procesul de evaluare al proiectelor întâlnim adesea a patru puncte de plecare: într-o

prima faza se face o identificare a parametrilor (economici, sociali, de mediu etc.), următorul

pas presupune cuantificarea parametrilor ( măsurare și atribuire de unităţi de măsură adecvate),

apoi se face o analiza cantitativă și calitativă a parametrilor (în cadrul acesteia efectele

proiectului, estimate în termeni de beneficii sau costuri cu ajutorul unui sistem adecvat de preţuri

care permite exprimarea în unităţi monetare comune vor fi supuse unei analize atât din punct de

vedere cantitativ cât și calitativ).

În urma acestor analize experții întocmesc un raport de evaluare77, document care stă la

baza continuării sau sistării următoarele faze ale proiectului, și în primul rând la declanșarea

negocierilor pentru încheierea contractelor cu partenerii ce vor contribui la realizarea proiectului.

Raportul devine operațional numai în urma analizei sale în cadrul negocierilor dintre experții

Băncii și cei ai promotorului proiectului (cel care solicită creditul).

Elaborarea proiectelor - este faza inițială desfășurării unei investiții în cadrul căreia se

concepe și se stabilesc punctele de plecare ale proiectului a cărui dezvoltare poate consta în:

identificarea ideii de proiect; elaborarea schiței de proiect (studiu de prefezabilitate); elaborarea

studiului de fezabilitate a proiectului.

Identificarea ideii de proiect încearcă sa răspundă la întrebări de genul; ce/cum/unde

trebuie făcut? pentru ce/cine trebuie făcut?

Ideea de proiect se ,,naște” din dorința de a satisface o nevoie curentă sau de perspectivă,

sau de a exploata o eventuala oportunitate. Având în vedere caracterul limitat al resurselor și

restricţiile de disponibilitate care nu permit satisfacerea tuturor nevoilor individuale, se ajunge la

varianta optima de a alege acele proiecte care prezintă garanția șansei de reușita, care nu vor

genera efecte nedorite și aduc satisfacere celor mai urgente nevoi. Pentru început, o idee de

proiect este considerată viabilă dacă se dezvoltă într-un domeniu strategic prioritar în plan

teritorial sau departamental, este fezabilă din punct de vedere tehnic și este agreată de organe ale

administraţiei publice centrale sau locale.

Studiul de prefezabilitate se întocmește pe baza ideii de proiect și redă concepția

76Marian, Stoian, op.cit, cap377Idem.

31

generală a proiectului din punct de vedere tehnic, evaluarea sumară a mijloacelor de aplicare. Pe

baza sa se poate defini modul cum se înscrie proiectul într-un program sectorial și se poate

începe identificarea posibilelor surse de finanţare. Ipotezele construite pe baza analizelor din

studiul de fezabilitate sunt susținute prin analize critice în cadrul unor studii funcționale suport.

Spre deosebire de studiul de fezabilitate, în studiul de prefezabilitate se abordează aceleași

probleme dar toate analizele, evaluările au un caracter provizoriu, sumar78.

Studiul de fezabilitate reprezinta un ansamblu de piese scrise (calcule tehnico -

economice, desene, memorii de fundamentare, măsuri concrete de acțiune) privind necesitatea

realizării viitorului obiectiv, sursele de aprovizionare cu materii prime, piețele de desfacere,

asigurarea capitalului – lichidități și credite, rezultatele scontate, amplasamentul etc79.

Întocmirea unui studiu de fezabilitate presupune existenta părților scrise și a părților

desenata (planșe).

• Părțile scrise sunt reprezentate de:

- Date generale pentru investiție 

- Date tehnice ale investiției 

- Durata de realizare și etape principale 

- Costul estimativ al investiției 

- Analiza economico-financiara 

- Finanțarea investiției 

- Avize cerute prin Certificatul de Urbanism și acorduri emise de organismele în drept,

potrivit legislației în vigoare, necesare realizării construcției în cauza.

• Părțile desenate constau în:

- Planuri de amplasare în zonă 

- Planuri generale 

- Planuri de arhitectură

Pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, este nevoie de munca în comun a mai multor

specialiști: proiectant (arhitect), economist, jurist s.a.). Este bine de știut, ca studiile de

fezabilitate realizate de entitățile proiectante trebuiau realizate după conținutul cadru prevazut în

Ordinul nr. 762/913 din 2005, emis de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul

Transporturilor, pentru completarea Ordinului 1013/873/2001. Însă, Hotărârea de Guvern

numărul 28 aprobata pe 9 ianuarie 2008 formulează continutul-cadru necesar pentru întocmirea

studiului de fezabilitate, a documentației tehnico-economice necesare pentru realizarea

78Idem79Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, ( 2009), op.cit., p. 163

32

construcțiilor noi, precum și a documentației de avizare pentru lucrările de intervenții,

documentație tehnico-economica, similara studiului de fezabilitate, care se întocmește pentru

lucrări de intervenții la construcții existente.

3.3 Resurse europene pentru sprijinul dezvoltării locale și regionale

3.3.1 Politica de dezvoltare regionala și fondurile structurale

Făcând o scurtă incursiune prin istorie observăm că statele lumii antice erau puteri

centralizate, cu excepția unei anumite perioade a Greciei antice. La rândul lui, statul de tip feudal

nu îşi „acoperea teritoriul aferent; astfel, luau naștere competențe de jurisdicție locală și alte

competenţe. Se crea falia jurisdicțională și administrativă între zonele rurale și cele urbane.

Orașele obţineau privilegii pe baze contractuale – un fel de „eliberare” –, în vreme ce zonele

rurale rămâneau aservite instituţiilor autoritare ale moşierului sau bisericii, la care se adăuga,

uneori, o limitată autoadministrare locală, acolo unde specificul cultural permitea acest lucru.

Teritorial, statul feudal avea în vedere graniţele domeniilor și constituia judeţe și provincii

interne. Local, dominau interesele moşierilor și bisericii; financiar și jurisdicţional, insă se crea și

contextul unei relaţii a autorităţii acestora cu autoritatea centrală a statului”.80

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană în

noiembrie 1993, consolidarea coeziunii economice și sociale a devenit, din punct de vedere

oficial, unul dintre obiectivele Uniunii Europene, pe lângă înființarea pieței interne și a Uniunii

Economice și Monetare. De-a lungul istoriei integrării europene postbelice s-a acordat tot mai

multă importantă coeziunii. Însă, pe măsură ce Uniunea se extindea, realizarea coeziunii

economice și sociale a devenit mai dificilă, deoarece statele membre deveneau tot mai

eterogene.81

Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene îşi are originea în diferențele de

nivel ale veniturilor existente între zone geografice distincte. Cele mai prospere zece regiuni ale

80 Liviu C., Andrei, „Economie europeană”, Editura Economică, Bucureşti, 2009, p. 35-36;81 Fondurile Structurale ale UE dincolo de Agenda 2000: Reforma și implicaţiile pentru actualele și viitoarele state membre, ., Institutul European de Administrație Publică, Maastricht, Olanda

33

UE sunt de trei ori mai bogate și investesc de trei ori mai mult în unităţile lor de producţie decât

cele mai sărace zece regiuni. Această problemă s-a accentuat cu fiecare lărgire a Uniunii. Din

1988, aproape o treime din bugetul comunitar este dedicat sprijinirii zonelor mai puțin

avantajate, iar această proporție tinde să crească.

Se cere făcută observația că sintagma "politică de dezvoltare regională" ,,reprezintă

ansamblul de măsuri pe care autorităţile guvernamentale centrale le iau în favoarea dezvoltării

socio economice a regiunilor defavorizate”82 sau in alta ordine de idei desemnează un set de

măsuri cu caracter unitar din punctul de vedere al adresării - în speţă, către zone distincte din

punct de vedere geografic, fără referire aşadar la apartenenţa de o anume ţară sau grup de ţări. O

asemenea perspectivă globală trebuie corelată cu incidenţele asupra capacităţii concrete de a

influenţa mersul lucrurilor și, totodată, cu interesele reale în dezvoltarea regională. Formularea

elementelor concrete de politică economică ţine cont, prin urmare, de prezenţa unor obiective și

principii adecvate caracterului regional al primitorului de sprijin financiar, în contextul

globalizării abordării din punctul de vedere al donatorului. Dacă avem în vedere aceste aspecte,

în cadrul acestui segment al politicii comunitare intră mai multe componente: ajutorul acordat

ţărilor în curs de dezvoltare, sprijinul pentru dezvoltarea unor regiuni din ţările membre și

asistenţa acordată ţărilor candidate.

Pentru a se ajunge în Uniune la o creştere economică de perspectivă în urma unei

revigorări a acesteia, este necesară extinderea investiţiilor în capital material și uman, o sporire a

inovaţiei și o utilizare mai amplă a tehnologiei informaţiei și comunicării, pentru a genera

productivitate și ocupare. Acestea nu trebuie însă să se limiteze numai la regiunile centrale ale

Uniunii, unde productivitatea și ocuparea se situează la cotele cele mai înalte și unde forţa

inovativă este cea mai evoluată, ci pretutindeni în Uniune.

Cercetarea economiei UE în ansamblul ei este foarte relevantă, dar nu trebuie să fie

indusă în eroare întrucât între diversele ţări și regiuni există în trecut ca și în prezent disparităţi

accentuate raportate la output, productivitate și ocupare. Cauza acestor disparităţi o constituie

deficitele structurale care vizează factorii cheie ai competitivităţii, dotarea insuficientă cu capital

material și uman (infrastructură și calificare profesională), lipsa inovaţiei și promovarea eficientă

a întreprinderilor precum și capital redus în ce priveşte mediul (un mediu natural și/sau urban

permanent viciat). Insa, ,,Comisia considera ca efectele dinamice ale apartenentei la UE, asociate

cu o politica regionala comuna energica, bine tintita și a carei eficienta a manifestat o tendinta de

crestere, au produs rezultate pozitive, in sensul ca la nivelul UE, disparitatile intre regiunile cele

82M. Porfiroiu, A. Porfiroiu, Institutii și politici europene,Ed. Economica, București, 2008, p. 428

34

mai prospere și cele mai defavorizate s-au diminuat sensibil.”83

Ţările și regiunile sunt dependente de sprijin atunci când este vorba despre depăşirea

lipsurilor structurale și crearea unor avantaje comparative, în vederea abilitării acestora spre

concurenţă atât pe piaţa internă cât și pe cea externă. În acelaşi timp este necesară asigurarea

accesului oamenilor la învăţământul general și formarea profesională pentru ca – indiferent unde

trăiesc – aceştia să-și poată extinde competenţele. În urmă cu aproximativ 15 ani când s-a

introdus piaţa internă s-a consolidat politica de coeziune a Uniunii pentru a putea veni în acelaşi

timp în întâmpinarea necesităţilor existente. Un astfel de sprijin este astăzi chiar și mai

important, având în vedere amploarea disparităţilor și extinderea Uniunii.

Literatura economică84 identifică o serie de criterii de convergenţă reală, de la indicatori

consacraţi (PIB/locuitor, productivitatea muncii), structura PIB-ului, ponderea investiţiilor în

PIB, rata şomajului, convergenţa ciclurilor economice, la indicatori avansaţi.

Politica de coeziune85 economică și socială reprezintă o sumă de intervenţii la nivel

comunitar, incluzând atât politica de dezvoltare regională (orientată, în principal, către reducerea

disparităţilor teritoriale, regenerarea zonelor industriale în declin), anumite aspecte ale politicii

sociale (combaterea şomajului pe termen lung, sprijinirea procesului educaţional și de formare

continuă), precum și o parte a politicii agricole comune (asistenţa acordată dezvoltării rurale).

Cea mai importantă componentă a politicii de coeziune economică și socială o reprezintă,

evident, politica de dezvoltare regională care include un ansamblu de măsuri planificate și

promovate de către autorităţile administraţiei publice locale și centrale, în parteneriat cu diferiţi

actori economici și cu societatea civilă, în vederea asigurării unei creşteri economice și sociale

dinamice și durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului local și regional.

Altfel spus, politica de dezvoltare regională include toate acele măsuri și acțiuni care pot

influenţa în mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni. Obiectivul principal al politicii de

dezvoltare regională îl reprezintă realizarea unei cât mai eficiente și echitabile repartiţii inter și

intra-regionale în cadrul activităţilor și a rezultatelor acestora. Obiectivele specifice, la rândul lor,

includ: reducerea şomajului, creşterea nivelului de trai, atragerea investiţiilor străine,

îmbunătăţirea infrastructurii, echilibrarea şanselor și a condiţiilor sociale între mediul urban și

rural etc.

“Fondurile structurale sunt principalele instrumente ale Uniunii Europene în sprijinul

promovării coeziunii și solidarităţii, complementând, în acest sens, politicile naţionale de

83Petre, Prisecaru, Politici comune ale Uniunii Europene, Ed. Economica, București, 2004, p.7784 Liviu C., Andrei, (2009), op.cit., p. 35-36;85Vezi, Petre, Prisecaru, (2004), op.cit., p.77

35

orientare pro-europeană ale statelor europene. Au esenţă financiară și vin să servească

implementării politicilor regionale”86. Fondurile structurale și de coeziune contribuie la realizarea

politicii de coeziune în vederea realizării obiectivului de convergenţă. Fondul de coeziune nu co-

finanţează programe precum fondurile structurale, ci pune la dispoziţie finanţare directă pentru

proiectele individuale. Decizia este luată de Comisie, în acord cu statul membru beneficiar, în

timp ce proiectele sunt administrate de autorităţi naţionale și supervizate de un Comitet de

Monitorizare87. Fondurile structurale și de coeziune de care beneficiază ţările membre sunt

menite să completeze și nu să înlocuiască eforturile naţionale.

Dacă ele se asociază, în jargonul Uniunii Europene, conceptului de dezvoltare durabilă,

se înţelege că prioritatea lor sunt zonele și teritoriile al căror PNB pe locuitor se ridică la mai

puțin de 75% din media pe Uniune, cel puțin în ultimii trei ani anteriori dezvoltării unui program

politic88

Fondul de Coeziune a fost creat în 1993 cu scopul de a sprijini Spania, Portugalia, Grecia

și Irlanda, ţări care, la acea dată, se situau din punct de vedere economic, la un nivel mai redus de

dezvoltare decât media comunitară. Acesta reprezintă un instrument aparte, care trimite, prin

circumstanţele în care a fost înfiinţat, la obiectivul primordial al politicii de coeziune economică

și socială, respectiv cel de promovare a progresului economic și social și de eliminare a

decalajelor dintre standardele de viaţă existente între diferitele regiuni și state membre ale UE.

Spre deosebire de Fondurile Structurale, sprijinul financiar acordat prin intermediul

Fondului de Coeziune se susţine prin proiecte (nu programe, ca în cazul Fondurilor Structurale).

Proiectele primesc finanţare în proporție de 80-85% din totalul costurilor eligibile. Proiectele

sunt selectate și implementate de către statele membre beneficiare, care sunt, în acelaşi timp,

responsabile de managementul și monitorizarea lor financiară.

Domeniile vizate de Fondul de Coeziune sunt protecţia mediului și reţelele de transport

trans-europene asociate infrastructurilor de transport, fiecare domeniu beneficiind de câte 50%

din bugetul alocat.

3.3.2 Evolutia politicii regionale în cadrul tratatelor, problema disparității

În Tratatul de la Roma a fost stipulata pentru prima oara sintagma de coeziune

86 Liviu C. Andrei, (2009), op.cit. , p. 18387 Dragoș Jaliu, Dezvoltare regională şi fonduri structurale – suport de curs 2009, p. 1388 Gabriel, Pescariu şi Manuela, Stănculescu, „Politica de Coeziune a UE şi dezvoltarea economică şi socială la nivel regional în România”, Bucureşti, IER. 2003, p. 66;

36

economica și sociala89, dar pentru ca tarile fondatoare erau relativ omogene din punct de vedere

economic - nu se confruntau la acel moment cu disparități prea mari de dezvoltare între regiuni

(cu excepția sudului Italiei) - nu s-a pus accent pe acest concept.

Desi Tratatul de la Roma menționa în preambul sau necesitatea reducerii discrepantelor

regionale (statele membre trebuie sa urmărească realizarea „unei dezvoltări armonioase a

economiilor și o reducere a decalajelor dintre regiuni), nu sunt prevazute la acel moment și

diferite mecanisme redistributive De asemenea,  Articolul 92.3 (actualul 87.3) al Tratatului de la

Roma specifica faptul ca subvențiile naționale (ajutoarele de stat) puteau fi considerate

compatibile cu piața interna numai în măsura în care promovau „dezvoltarea economica a acelor

zone în care standardele de viata erau foarte scazute și în care se înregistra un somaj ridicat”.

Singura instituție care avea un rol în sprijinirea procesului de reducere a disparităţilor era Banca

Europeana de Investiții, aceasta urmând sa acorde guvernelor naționale împrumuturi cu dobânda

redusa pentru proiecte de infrastructura. În același timp, a fost creat Fondul Social European,

pentru acordarea de sprijin muncitorilor imigranți

În ceea ce privește opțiunile guvernelor naționale de a operaționaliza propriile obiective

ale dezvoltării regionale, între 1950 și 1960 prioritățile se refereau la crearea, dezvoltarea și

protecția industriilor de baza – mineritul, prelucrarea otelului, uzinele de energie atomica,

construcția de nave – ca urmare a importantei pe care procesul de industrializare îl avea în

dezvoltarea unei tari., precum și protecția acestor industrii în fata competitorilor externi.

Aceasta abordare se schimba treptat, începând cu 1970, în paralel cu realizarea Uniunii

Vamale. Ca urmare a celor doua șocuri petroliere din anii ‘70 și a scăderii competitivității

europene în raport cu producătorii asiatici (în special japonezi) și americani, a fost relansat

procesul integrării europene dar și o noua abordare a politicii regionale.

Profilul unei politici regionale începe sa se contureze în perioada 1972-1975, concomitent

cu aderarea a trei state noi: Anglia, Danemarca și Irlanda. Astfel, având în vedere faptul ca

Anglia90 pretindea despăgubiri ca o compensație a pierderilor derivate din aplicarea unor măsuri

economice comune, iar ultimii doi membri aduceau cu ei în Comunitate puternice decalaje de

dezvoltare, se pune problema formulării unui mecanism concret de atenuare a diferențelor în

dezvoltare în cadrul grupării (FEDR 1975). La începutul anilor 1980, Comisia a lansat o serie de

programe mici de dezvoltare integrata care combinau suportul financiar din FSE și FEDR în

89Tratatul de la Roma mentiona faptul ca statele membre trebuie sa urmărească realizarea „unei dezvoltări armonioase a economiilor și o reducere a decalajelor dintre regiuni”, fără a numi în mod explicit aceste obiective ca aparținând unei politici specifice, respectiv Politicii Regionale.90 În 1973 era evident ca regulile deja stabilite ale Politicii Agricole Comune aveau sa conducă la pierderi nete considerabile pentru Marea Britanie. Partea britanica a sugerat o politica suplimentara în sprijinul regiunilor mai sărace Negocierea a avut loc în doua etape: pregătirea aderării și alocarea bugetara aferenta.

37

Napoli și Belfast, iar în regiunea Lozer – proiecte care combinau fonduri FSE și FEOGA.

Ceea ce a fãcut distinctia între politica regionala a UE și politica naționala regionala a

fost descoperirea „teritoriului”, aceasta fiind fundamentala în identificarea locului în care politica

sa fie implementata, precum și în implicarea instituțiilor care acționau la nivel teritorial în

definirea priorităților și obiectivelor politicii.

Politica regională apare ca un rezultat al reformelor majore care au avut loc ca urmare a

extinderii Uniunii Europene și au fost inițiate în contextul planificării pentru dezvoltarea Pietei

Unice (1985 / 1988). Motivația din punct de vedere politic pentru accelerarea promovării

măsurilor de coeziune a fost generata de teama ca nu toate statele membre și regiunile UE vor

beneficia în mod egal de Piața Unica.91 În mod particular, cele mai puțin dezvoltate economii din

periferiile sudice și vestice ale grupării (în special Grecia, Irlanda și Portugalia, dar și regiuni din

Spania, Italia, Germania și Marea Britanie) erau expuse unei vulnerabilități crescute din punct de

vedere economic dacă nu primeau un ajutor pentru dezvoltare mai consistent.

Coeziunea economică și socială devine un obiectiv abia în 1986 (după aderarea Greciei,

Spaniei și Portugaliei, cei mai săraci membri ai grupării) prin Actul Unic European92, devenind

pilonul central al politicii de dezvoltare. După adoptarea Actului Unic European și lansarea

Programelor Mediteraneene Integrate, rolul politicii de coeziune a crescut, incluzând și

compensarea taxelor impuse de piața unica, care erau resimțite în tarile din Sud și în regiunile

defavorizate. În Actul Unic European, obiectivul realizării coeziunii economice și sociale a

devenit explicit – se furniza cadrul legal pentru politica regionala, structurata pe baza resurselor

combinate ale fondurilor structurale existente (FEDR, FSE și FEOGA - Garantare), Comisia

primind sarcina de a formula regulile pentru managementul programelor de dezvoltare.

Practic, aplicarea prevederilor Actului Unic European în domeniul coeziunii economico-

sociale a europenizat politicile regionale din statele membre. Unele dintre acestea - Belgia, Italia,

Franța și Spania – au trebuit sa își creeze instituții sub-nationale cărora li s-a atribuit

responsabilitatea implementării politicilor de dezvoltare. Astfel, pe la mijlocul anilor 1980,

guvernele nu mai erau arbitrii exclusivi ai politicilor de dezvoltare regionala din cadrul granițelor

lor. Acest aspect sugera faptul ca împărțirea responsabilităților privind politicile regionale între

nivelurile național / regional și cel supranațional era mai ușoara decât se aștepta

În februarie 198893, Consiliul European de la Bruxelles extinde operațiunea fondurilor de

solidaritate, numite acum Fonduri structurale – mai precis creste considerabil alocațiile acestora

91Vezi Liviu C., Andrei, (2009), op.cit., p 130-13392 Un nou capitol intitulat „Coeziunea economica și sociala” este introdus în Tratatele de baza ale Comunității

93 După doua extinderi succesive ale UE: Grecia 1981 și Spania și Portugalia 1986, disparitatile de dezvoltare au crescut semnificativ, iar nevoia de intervenție într-un cadru formal a devenit acuta.

38

din bugetul comunitar. Astfel, este recunoscuta și declarata oficial importanta acestor instrumente

pentru reducerea disparităţilor regionale la nivel comunitar.

Cadrul reformei a constat în cinci regulamente ale Consiliului și prin Regulamentele de

implementare ale Comisiei, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989 (urmând a fi renegociate

pentru fiecare perioada de programare). Aceasta noua abordare aduce cu sine o politica regionala

bazata pe programe integrate multianuale, în care participau mai multe nivele: comunitar,

național, regional. Logica acestei abordări urmarea realizarea unui program cadru, numit Cadrul

de Sprijin Comunitar, care sa fie preluat la un alt nivel în programe operaționale multi-fond și

implementat, prin acestea, în regiuni.

Perspectiva unei dezvoltări echilibrate a tuturor regiunilor comunității europene a fost

introdus și în Tratatul Uniunii Europene94(1992), prin Titlul XVII care definește obiectivul

politicii de coeziune economica și sociala : „reducerea disparităţilor existente între nivelurile de

dezvoltare ale diferitelor regiuni și a rămânerii în urma a regiunilor mai puțin dezvoltate, sau a

insulelor, inclusiv a regiunilor rurale”.

Ceea ce lipsea însa pâna la acest moment erau dreptul și oportunitatea ca regiunile și

diferitele forme ale guvernelor sub-nationale sa fie reprezentate la nivel european. Aceasta lipsa

a fost compensata de Tratatul de la Maastricht prin care s-a creat Comitetul Regiunilor, organism

consultativ al UE, și intrarea în vigoare a Pietei Unice în 1993. Astfel, în 1994, natura procesului

instituțional la nivel european se schimbase complet. Regiunile puteau interacționa cu

organismele politice și administrative europene pentru îndeplinirea obiectivelor lor, având un rol

consultativ pentru formularea politicilor socio-economice la nivel european, și responsabilități

crescute pentru implementarea politicii la nivel teritorial.

O alta modificare adusa politicii regionale a fost crearea, în anul 1993, a Fondului de

Coeziune (FC), acesta fiind destinat statelor membre al căror PIB era sub 90% din media

comunitarã. Spre deosebire de fondurile structurale, alocările din FC se făceau la nivel de

proiect, negociat direct cu Comisia Europeana, ariile de intervenție concentrându-se pe

îmbunatățirea infrastructurii și a calității mediului.

Ca urmare a creșterii disparităţilor, pe măsura ce numărul statelor membre a

crescut, volumul total al Fondurilor Structurale a crescut de peste trei ori, de la aproximativ 43,8

mld euro între 1988-1993, la peste 141 mld euro pentru perioada 1994-1999 (valori calculate în

preturi 1992)95.

94Tratatul de la Maastricht

95Gabriela Drăgan - Uniunea Europeana între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Cursuri în format digital, www.ase.ro.

39

Pentru ca verificarea aditionalitatii era greu de realizat, s-a stabilit elaborarea unei

metodologii care sa fie diseminata statelor membre. Astfel, regulamentul privind asistenta

comunitara pentru perioada de programare 1994-1999 includea o prevedere conform căreia statul

membru trebuia sa pună la dispoziția Comisiei date financiare relevante pentru demonstrarea

aditionalitatii.

Reformele din 1993 au pus în practica subsidiaritatea. Astfel, programarea multi-anuala

se menține, dar responsabilitatea elaborării acestor documente nu revine în mod exclusiv statelor,

nivelului național, ci autorităților competente de la nivel național și / sau regional. Reforma din

1999 a simplificat și mai mult procesul de programare, lăsând o parte din responsabilitățile de

management operațional și financiar și evaluare la nivelul statelor membre.

În urma acestei reforme, principiul parteneriatului este dezvoltat, prin implicarea

partenerilor economici și sociali în toate etapele programării, pentru o mai clara definire a

responsabilității fiecărei entități implicate, respectând astfel principiul subsidiarii

Contextul reformării cadrului legislativ pentru politica regionala în perioada de

programare 2000 - 2006 a fost marcat de doua evenimente majore: lansarea Uniunii Monetare

la 1 ianuarie 1999, ceea ce punea accentul pe natura integrata a piețelor regionale și naționale

din cadrul Uniunii, și perspectiva extinderii Uniunii Europene către Est.

Practic, majoritatea tarilor vestice trebuiau sa renunțe la alocările lor în favoarea

regiunilor mai puțin dezvoltate din est. De asemenea, conceptul de „dezvoltare sustenabila”,

respectiv intervenții care sa nu afecteze negativ mediul înconjurător, devenea central.

Reforma din 199996, decisa în cadrul Consiliului European de la Berlin, a urmărit trei

direcții importante:

• Menținerea echilibrului bugetar în limitele stabilite anterior;

• Creșterea eficientei instrumentelor structurale prin concentrarea asupra unui

număr mai redus de obiective ale politicii structurale (de la 6/7 obiective la 3);

• Creșterea eficientei procesului de coeziune economica și sociala în cadrul tarilor

candidate, prin introducerea a doua noi instrumente structurale de pre-aderare, ISPA și

SAPARD.

Politica regionala a UE a mai suportat și alte modificări pentru perioada 2000-2006, în

sensul ca ajutoarele regionale au fost mai concentrate, managementul lor a fost descentralizat, iar

parteneriatul între actorii implicați în dezvoltarea regionala s-a lărgit Pentru implementarea

măsurilor de politica regionala, s-a stabilit o formula de parteneriat între Statele Membre,

autoritățile locale și Comisia Europeana. Autoritățile naționale au avut rolul de a defini strategiile

96Vezi, Petre, Prisecaru, (2004), op.cit., p.83-85

40

de dezvoltare și de a le implementa, iar Comisia Europeana trebuia sa se asigure ca strategiile

regionale sunt armonizate cu Strategia generala a Comunității, sa monitorizeze și sa controleze

cheltuielile făcute din fondurile Comunității

Principalele domenii vizate de politicile regionale au fost: dezvoltarea întreprinderilor,

piața forței de munca, atragerea investițiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului

I.M.M.-urilor, îmbunatățirea infrastructurii, calitatea mediului înconjurător, dezvoltare rurala,

sănătate, educație, învățământ, cultura.

Pachetul financiar implicat de extinderea UE spre Est a fost inclus în documentul

intitulat Agenda 2000 (Agenda 2000 pentru o Uniune mai puternica și mai vasta)97. Potrivit

acestuia, UE dorea ca extinderea sa se desfasoare fără o reforma substantiala a sistemului sau

financiar. Aceasta decizie a reprezentat o adevărata provocare deoarece nu presupunea urmărirea

strategiei tradiționale a UE și anume ridicarea plafonului bugetar pentru susținerea plăților către

anumite state membre în scopul obținerii acordului acestora pentru o viitoare integrare sau

extindere. Dimpotrivă, cum toate statele candidate erau relativ sărace și deci eligibile pentru

finantarea oferita în cadrul Politicii Regionale, derularea procesului de extindere spre Est, cu

același mecanism bugetar aplicabil UE-15, însemna reformarea Politicii Regionale existente și

reducerea numărului de regiuni beneficiare doar la cele care aveau cea mai mare nevoie de aceste

fonduri. În acest context, era de așteptat o reforma de amploare a Politicii Regionale, iar oficialii

europeni au căzut de acord în ceea ce privește necesitatea concentrării fondurilor și sporirea

eficientei lor.

În cadrul acestui document, Comisia Europeana a propus o noua perspectiva financiara pe

o perioada de șapte ani, 2000-2006. Bugetul operațiunilor structurale (incluzând asistenta pre și

post-aderare) se ridica la 286 miliarde euro, reprezentând 36% din întregul buget. Din aceasta

suma, circa 84% urmau a fi alocați actualelor state membre, cea mai mare parte fiind orientata

către regiunile aflate sub Obiectivul 1. Pentru statele candidate era prevazut un buget de 46.9

miliarde euro.

Conform Agendei 2000, principiul monitorizării, evaluării și controlului este elementul

de noutate adus de Reforma Fondurilor Structurale din 1999. Noutatea este aceea ca statele

membre au atribuții administrative și au obligația de a desemna: autoritatea naționala

corespunzătoare fiecărui program al Fondurilor Structurale și Comitetele de Monitorizare. S-a

introdus regula „n+2” (cheltuirea alocării în 2 ani de zile sau dezangajarea automat a părții

97Prezentata de către Comisia Europeana, la 16 iulie 1997, în fata Parlamentului European (completata ulterior în martie 1998 și aprobata în cadrul Consiliului European de la Berlin, din martie 1999).

41

neutilizate) și evaluarea la mijlocul perioadei de programare, în vederea distribuirii celor 4%,

reținuti de către Comisia Europeana, din alocarea Fondurilor Structurale pentru statele membre98.

În iulie 2004, Comisia Europeana a publicat propunerile sale la acel moment, care ulterior

vor deveni noul cadru de reglementare a instrumentelor structurale99, și anume:

*Regulamentul Consiliului care stabilește prevederile generale referitoare la fondul

european de dezvoltare regionala, fondul social european și fondul de coeziune (aprobat

Regulamentul general 1083/11.07.2007 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul

European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de

abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999). Acesta definește principiile comune, regulile și

standardele pentru implementarea celor trei fonduri, este bazat pe principiul unui management

realizat în comun de Comisia Europeana, statele membre și regiuni și descrie cerințele

programelor, precum și standardele comune privind gestionarea financiara, controlul și

evaluarea.

*Regulamentul Parlamentului European și Consiliului privind fondul european de

dezvoltare regionala (aprobat Regulamentul (CE) NR. 1080/05.07.2006 al Parlamentului

European și al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regionala și de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 1783/1999). Finanțarea prin FEDR are rolul de a promova investițiile și

de a contribui la reducerea dezechilibrelor regionale din UE și va avea în vedere următoarele

priorități: cercetarea, inovarea, protecția mediului și prevenirea riscurilor, infrastructura (mai ales

în regiunile mai puțin dezvoltate).

*Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind fondul social european

98Comisia retrage statului membru 4% din alocarea totala din fonduri structurale pentru perioada de programare bugetara. Alocarea celor 4% se bazează pe satisfacerea criteriilor Comisiei în termeni de măsurare a performantei. Documentul de lucru al Comisiei (nr. 4) privind implementarea rezervei de performanta a identificat trei criterii pentru alocarea acesteia: criterii de eficienta prin măsurarea rezultatelor programelor pe baza anuala; criterii de management cu accentul pe modalitatea de monitorizare, control și selecție a proiectelor; criterii financiare referitoare la câți bani au fost cheltuiți și ce angajamente au fost asumate după cel de-al treilea an. Informația referitoare la aceste trei criterii este încorporata într-un raport de evaluare la mijlocul perioadei, realizat de evaluatori externi. Acest raport trebuie înaintat de către regiuni și autoritatile naționale Comisiei pâna la sfârșitul celui de-al treilea an de alocare, iar Comisia are la dispoziție trei luni sa decidă cum sa olace rezerva de performanta. Raportul la jumătatea perioadei trebuie de asemenea sa includă o propunere din partea fiecărei autorități de management cu privire la ce a învățat din evaluare și cum îsi propune sa extindă sau sa restrângă prevederile pentru anumite programe. Un astfel de exercițiu era foarte important pentru Comisie pentru a înțelege cum alocarea rezervei ar putea avea un impact asupra obiectivelor generale ale programului și care sunt perspectivele pentru o implementare eficientã și rapida. În orice caz, alocarea celor 4% a introdus o competiție între autoritatile de management din statele membre și din același stat.99 http://europa.eu.int/comm/regional_policy/sources/docoffic/oficial/regulation/newregl0713_en.htm

42

(aprobat Regulamentul (CE) NR. 1081/05.07.2006 al Parlamentului European și al Consiliului

privind Fondul Social European și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1784/1999): FSE

finanțează acțiuni conforme cu orientările și recomandările cuprinse în Strategia europeana

pentru ocuparea forței de munca, sprijinind politici și priorități menite sa contribuie la realizarea

de progrese în domeniul ocupării forței de munca, la îmbunatățirea calității și productivității

muncii, la promovarea incluziunii și coeziunii sociale.

*Regulamentul Consiliului care stabilește un fond de coeziune (aprobat Regulamentul

(CE) nr. 1084/11.07.2006 al Consiliului de creare a Fondului de coeziune și de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 1164/94). FC va contribui la intervențiile în domeniul mediului și cel al

rețelelor trans-europene și se va aplica statelor membre cu un venit național brut mai mic de 90%

din media UE (Grecia și Portugalia, cele zece noi state membre UE, România și Bulgaria). FC nu

va mai avea o abordare pe proiecte, ci va face parte din programele multi-anuale în domeniul

transporturilor și al protecției mediului.

*Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului care stabilește o grupare de

cooperare transfrontalieră (aprobat Regulamentul (CE) nr. 1082/05.07.2006 Parlamentului

European și al Consiliului privind stabilirea unei grupări europene de cooperare teritorială), care

permite crearea de grupări de cooperare pe teritoriul comunității, investite cu personalitate

juridica, bazate pe o convenție opțională de participare a autorităților publice regionale, locale și

de alta natura. Regulamentul este propus în baza art.159 din Tratatul UE. 

Având în vedere legătura indisolubilă între perspectivele financiare 2007-2013 și

reglementările privind noile instrumente structurale, etapele de adoptare a deciziilor la nivelul

UE privind noua politică regională au fost: (1) adoptarea deciziei formale privind perspectivele

financiare 2007-2013; (2) adoptarea regulamentului general, a regulamentelor sectoriale și a

celui privind fondul de coeziune.

În septembrie 2004, Grupul de lucru pentru acțiuni structurale a demarat discuțiile pe

fond asupra noului cadru de reglementare propus de Comisia Europeană.

Desi statele membre nu au abordat în aceasta structura de lucru decât regulile de utilizare

a fondurilor structurale și de coeziune comunitare, partea financiara fiind discutata separat în

comitetul ad-hoc de profil, discuțiile au fost totuși foarte dificile.

Cele mai sensibile subiecte au fost cele legate de aspectele financiare, respectiv

metodologiile de calcul, accesul și reducerea graduala a fondurilor (phasing în/ phasing out)

pentru noile regiuni eligibile, respectiv pentru cele care depasesc/vor depasi pragul de

eligibilitate (afectate statistic etc).

Ca urmare a modificării regulamentelor ce stau la baza implementării politicii regionale

43

în Uniunea Europeana, aceasta politica devine în noua perioada de programare a Fondurilor

Structurale 2007 – 2013, un instrument cheie pentru implementarea Agendei Lisabona, prin care

se așteaptă un puternic impact pozitiv la nivelul regiunilor Uniunii Europene.

Necesitatea de reformare și modernizare a politicii de coeziune pentru a răspunde noii

agende Lisabona a generat, ca o consecința a colaborării susținute dintre Comisia Europeana și

Instituții Financiare Internaționale (Banca Europeana de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca

Europeana de Investiții), trei inițiative foarte importante pentru noile programe finanțate din

Fonduri Structurale și de Coeziune, care vor implementa politica regionala în perioada 2007 –

2013, respectând totodată principiul unei mai bune utilizări a resurselor: JASPERS JEREMIE și

JESSICA.

Aceste inițiative au rolul de a sprijini statele membre în utilizarea și absorbția fondurilor

comunitare, cât și sa promoveze implicarea instituțiilor interesate de la nivel regional.

În data de 30 mai 2006, s-au semnat la Bruxelles, în prezenta Președintelui Comisiei

Europene, Jose Manuel Barroso, a comisarului pe probleme de politica regionala, Danuta

Hubner, a președintelui Băncii Europene de Investiții, Philippe Maystadt și a reprezentanților la

nivel înalt ai altor instituții financiare internaționale, trei Memorandumuri de acord pentru cele

trei noi inițiative ale politicii regionale, înființate cu scopul de a oferi mai multe investiții,

creștere economica și locuri de munca regiunilor.

Inițiativa JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises)

înfiintata în scopul de a creste accesul la forme alternative de finanțare pentru dezvoltarea

afacerilor, se referă, în mod special la îmbunatățirea ofertei de capital de risc pentru

întreprinderile mici și mijlocii din regiuni. Astfel, JEREMIE este gândit sa ofere un sistem „la

cheie” autorităților de management, dacă acestea doresc, pentru a beneficia de sprijin din partea

Băncii Europene de Investiții/Fondului European de Investiții pentru dezvoltarea capacitatii de a

opera cu inginerii financiare acolo unde aceasta nu exista sau unde nu este adaptata

corespunzător nevoilor pieței

JEREMIE nu este o organizație, ci un set de acțiuni coerente menite sa ajute

întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sa aibă acces la finanțare; JEREMIE îsi datorează existenta

în primul rând necesitații de a îmbunătăți accesul la finanțare al IMM, dar și faptului ca

documentele comunitare100 pun accent pe obiectivul UE de a dezvolta noile întreprinderi (start-

ups) și de a crea produse financiare pentru IMM care sa fie durabile și orientate către cerințele

pieței

În ceea ce privește istoricul ideii care a condus la apariția JASPERS, este de menționat

100 Strategia Lisabona revizuita și Orientarile Strategice Comunitare (CSG)

44

faptul ca procesul de extindere a amplificat necesitatea de a pregăti cât mai multe proiecte

corespunzătoare din punct de vedere calitativ, având în vedere ca începând cu data de 1 ianuarie

2007, Uniunea Europeana are 15 state membre (cele 10 state membre noi, România, Bulgaria,

Spania, Portugalia, Grecia) beneficiare ale Fondului de Coeziune, căruia îi este alocat o treime

din bugetul uniunii.

Astfel, inițiativa JASPERS (Joint Assistance to Support Projects în European Regions)

reprezinta un parteneriat între DG Regio, BERD și BEI cu scopul de a oferi asistenta tehnica

gratuita pentru pregătirea proiectelor mari de infrastructura (valoare minima proiect: 25 mil. euro

mediu, 50 mil. euro transport). Valoarea adăugata a acestei inițiative se intenționează a fi

asimilarea, într-o măsura cât mai mare, din experiența și expertiza BEI/BERD într-o maniera mai

bine structurata și coordonata decât în trecut.

JESSICA (JOINT EUROPEAN SUPPORT FOR SUSTAINABLE INVESTMENT IN

CITY AREAS) este o inițiativa comuna a Comisiei, a Băncii Europene de Investiții și a

Consiliului Băncii de Dezvoltare a Europei, prin care se urmărește combinarea granturilor oferite

în cadrul noilor programe de coeziune finanțate prin FEDR pentru perioada de programare 2007-

2013, care au o componenta de dezvoltare urbana (inclusiv locuințe sociale), cu împrumuturile și

experiența Bancilor în acest domeniu.

Astfel, prin intermediul JESSICA, autorităților de management li se vor oferi noi

oportunități de a sprijini dimensiunea urbana, având în vedere ca scopul acestei inițiative este de

a prezenta soluții financiare „la cheie” proiectelor propuse pentru dezvoltare urbana și facilitarea

relației cu promotorii acestor proiecte. Filozofia de funcționare a acestei inițiative se bazează pe

multe puncte de similaritate cu JEREMIE, care a și reprezentat de altfel, o sursa de inspirație

pentru JESSICA. Cele doua inițiative pot deveni complementare în contextul planurilor integrate

de dezvoltare urbana:  JEREMIE poate oferi un acces îmbunătățit la finanțare a întreprinderilor

mici și mijlocii din mediul urban, în timp ce JESSICA poate sprijini proiecte de infrastructura

urbana sau orice proiect sau grup de proiecte care nu se referă la accesul la finanțare al IMM-

urilor, dar este inclus într-un plan integrat de dezvoltare urbana.

Orientările Strategice Comunitare identifica principalul scop al programelor de cooperare

interregionala ca fiind acela de a contribui la realizarea Agendei Lisabona, și considera ca

aceasta cooperare poate fi sprijinita prin programele Convergenta și Competitivitate Regionala.

Pornind de la observația ca multe programe nu acorda importanta necesara cooperării

interregionale, Comisia Europeana și-a prezentat, în noiembrie 2006, propriul proiect pentru

consolidarea schimbului de bune practici în inovare și promovarea parteneriatului în cadrul

rețelelor europene regionale și urbane, prin inițiativa Regiuni pentru schimbare economica.

45

Cu un buget de aproximativ 375 milioane euro, aceasta inițiativa va funcționa prin

mecanismele pentru Cooperare Interregionale și Dezvoltare Urbana în cadrul Obiectivului

Cooperării Teritoriale. Sprijinul acordat statelor membre, regiunilor și orașelor se referă la

implementarea noii Agende Lisabona prin acțiuni de modernizare economica. O trăsătura

caracteristica a acestei inițiative este concentrarea pe schimbul de experiența și diseminarea

acestor informații Se urmărește evidențierea celor mai bune practici din regiuni cu o performanta

ridicata și transferul acestora spre celelalte regiuni, în scopul îmbunatățirii situației lor.

Orientările Strategice Comunitare identifica principalul scop al programelor de cooperare

interregionala ca fiind acela de a contribui la realizarea Agendei Lisabona, și considera ca

aceasta cooperare poate fi sprijinita prin programele Convergenta și Competitivitate Regionala.

Dezvoltarea presupune inovare, astfel spațiul comunitar se concentrează pe soluționarea

acestei probleme cu care se confrunta și anume dezvoltarea inegala a regiunilor, problema care

va rămâne în pe agenda de zi a instituțiilor comunitare, mai ales dacă ținem cont și de criza

economica care a ,,zdruncinat” întreaga economie mondiala, și încă nu s-a încheiat

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în decembrie 2009 nu a modificat foarte

mult datele problemei disparități, dar Uniunea Europeana devine mai credibila mai ales în relații

externe, rămâne acum ca statele sa aibe o buna cooperare și sa se continue acest trend de evoluție

Dezvoltarea regionala a devenit în ultimul deceniu o preocupare majora de studiu pentru

cercetarea științifica, dar și de dezbatere pentru autoritățile centrale și locale, pentru

întreprinzători și opinia publica. În plan științific, abordările au fost sporadice și nesistematice,

nefiind colectate sub forma unui studiu unitar și comprehensiv.

Este implicit înțeles faptul că dezvoltarea regională presupune înlăturarea disparităţilor

(decalajelor) economice. Astfel, dicționarul de economie defineşte decalajele economice ca fiind

„discrepanţe cantitative și calitative între nivelurile de dezvoltare economică a ţărilor măsurate

prin compararea unor indicatori macroeconomici ca: produsul intern brut, produsul naţional net

pe locuitor, structura de ramură a economiei și ponderea diferitelor ramuri în formarea

produsului intern brut, producţia și consumul pe locuitor al principalelor produse și servicii,

gradul de alfabetizare, structura comerţului extern, indicatori ai bunăstării economico – sociale,”

Având în vedere disparităţile regionale cu care se confruntă România, consider necesar a

aduce în discuţie conceptul de dezvoltare durabilă, care combate apariția şi-sau înlătură

disparităţile existente la anumit moment și într-un spaţiu delimitat (ex: o regiune de dezvoltare).

Astfel, acest concept poate fi definit ca o forma de creștere economica prin care este asigurat un

nivel corespunzător de bunăstare nu numai pe termen scurt sau mediu, ci și pe termen lung.

Dezvoltarea este durabila dacă răspunde necesitatilor curente ale societății, fără a pune în pericol

46

perspectivele pentru generațiile viitoare.

Regiunea de dezvoltare

Pentru înțelegere cât mai concreta problematicii dezvoltarii regionale, trebuie mai întâi sa

observam sensul unor termeni ca: regiune, ce poate fii definita ca ,,o zona a unui teritoriu având

un ansamblu de caracteristici interne, proprii, distincte și consistente acestea putând fii fizice sau

umane), care îi comferă o anumita unitate semnificativa și care o distinge de alte zone

invecinate” , și regiune de dezvoltare care ,,este un teritoriu ce formeaza din punct de vedere

geografic o unitate neta sau un ansamblu similar de teritorii in care exista continuitate, in care

populatia poseda anumite elemente comune, dorind sa-si pastreze specificitatea astfel rezultata,

dar și sa se dezvolte cu scopul de a stimula progresul cultural, social și economic.”101

În România, încă din secolul 19, s-a vorbit despre regiune ca unitate administrativ –

teritorială distinctă.102 Legea Unificării Administrative, aprobată în anul 1925, prevede

posibilitatea asocierii judeţelor cu interese comune în regiuni.

Parlamentul European defineşte regiunea de dezvoltare ca fiind “un teritoriu care formează, din

punct de vedere geografic, o unitate netă, sau un ansamblu similar de teritorii în care există

continuitate, în care populaţia posedă anumite elemente comune și dorește să-și păstreze

specificitatea astfel rezultată, și să o dezvolte cu scopul de a stimula progresul cultural, social și

economic.”

În baza legii nr. 151/1998 s-au constituit, la sfârșitul anului 1998, prin asocierea liber

consimţită a judeţelor și a Municipiului Bucureşti, 8 Regiuni de Dezvoltare corespunzătoare

nivelului statistic NUTS103 II. România este împărţită în opt regiuni de dezvoltare, numite după

poziţia geografică în ţară - Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti

și Ilfov.

O parte dintre criteriile de care s-a ţinut cont în momentul conturării regiunilor au fost

vecinătatea geografică și existenţa unor disparităţi economice și sociale între judeţe care ar urma

să fie rezolvate prin implementarea unei politici regionale. La nivelul fiecărei regiuni există două

instituţii implicate - agenţia de dezvoltare regională (autoritate executivă) și consiliul de

dezvoltare regională (autoritate deliberativă). Deşi devin din ce în ce mai semnificative în

101Vezi, M. Porfiroiu, A. Porfiroiu, ( 2008), op.cit., p. 428102Se pot aminti aici acele unităţi supra judeţene propuse de Barbu Catargi (1862) care nu au fost înfiinţate, propunerea de reorganizare administrativă din anul 1909 care prevedea înfiinţarea regiunilor prin asocierea judeţelor, proiectele iniţiate de Petre Carp (1912) care prevedea înfiinţarea de şase regiuni (proiect neaprobat) şi de Constantin Argentoianu (1921) ce prevedea înfinţarea unor regiuni în vederea promovării inovaţiilor tehnice, administrative şi economice (proiect neaplicat);103 Consulta, M. Porfiroiu, A. Porfiroiu, ( 2008), op.cit., p. 424-427

47

domeniul de dezvoltare regională, aceste regiuni nu au nici un statut administativ, neavând un

consiliu legislativ sau corp executiv. Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-

teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene și

cele locale.

3.4.1 Programul operațional regional

3.4.1 Explicarea termenilor

Ce este un program?

PROGRÁM, programe, s.n. 1. Plan de activitate în care sunt stabilite (în ordinea

desfășurării lor) etapele propuse pentru o perioadă dată; desfăsurare a activitătii (individuale,

dintr-o instituție) după un astfel de plan. 2. Expunere (scrisă) a principiilor, scopurilor etc. unei

organizații politice, sociale, culturale etc. 3. Programă. 4. Ordinea după care se desfăsoară o

emisiune de radio sau de televiziune, un spectacol etc.; ansamblul părtilor unei asemenea

emisiuni, ale unui spectacol etc. ♦ Foaie de hârtie, publicație, broșura în care este prezentat un

program (4). 5. Ansamblu de instrucțiuni codate, folosit de un calculator pentru rezolvarea unei

probleme. – Din fr. programme.(Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, Academia

Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998)

PROGRÁM s. I. v. orar. II. (POL.) v. platformă.(Sursa: Dicționar de sinonime, Mircea

și Luiza Seche, Editura Litera Internațional, 2002)

PROGRÁM ~e n. 1) Plan de activitate, întocmit după etape. 2) Ansamblu de principii,

de scopuri și de sarcini, care privesc activitatea unui partid politic, a unui guvern sau a unei

organizații obștești. 3) Conținut al unei reprezentații (de teatru, de concert, de radio etc.). 4)

Publicație în care este prezentat conținutul unei asemenea reprezentații. 5) Ansamblu de

instrucțiuni codate cu ajutorul cărora un calculator electronic rezolvă o problemă dată. /<fr.

programme (Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura

Litera Internațional, 2002)

PROGRÁM s.n. 1. Plan de activitate cuprinzând de obicei etapele propuse pentru o

anumită perioadă; desfăsurarea activitătii după un asemenea plan. ♦ Orar. 2. Foaie de hârtie, afiș,

scriere (distribuită) prin care se anunța un spectacol, amănunte în legătură cu o reprezentație

etc. ; totalitatea numerelor unui spectacol, ceea ce cuprinde un spectacol. ♦ Ansamblu de mesaje

(știri, informații, muzică etc.) destinat difuzării prin rețeaua de radio și televiziune. 3. Expunerea

48

scrisă a principiilor, a telurilor urmărite și a mijloacelor preconizate pentru realizarea lor, ale unui

partid politic, ale unei organizații etc. 4. Ansamblu algoritmic al instrucțiunilor necesare

rezolvării unei probleme la un calculator electronic. [Pl. -me, -muri, var. programă (1) [în DN]

s.f. / < fr. programme, it. programme, cf. lat. programma – scriere publică].

Sursa: Dicționar de neologisme, Florin Marcu și Constant Maneca, Editura Academiei,

București, 1986

PROGRÁM s. n. 1. plan de activitate cuprinzând etapele propuse pentru o anumită

perioadă; desfăsurarea activitătii după un anumit plan/ orar. 2. foaie de hârtie, broșura care

prezintă amănunte în legătură cu un spectacol; ordinea în care se desfăsoară o emisiune de radio

și tv. 3. expunere scrisă a principiilor, a telurilor urmărite și a mijloacelor preconizate pentru

realizarea lor ale unui partid politic, ale unei organizații, ale unui guvern. 4. (inform.) ansamblu

de instrucțiuni codate necesare unui calculator, unei operații automate. (< fr. programme, germ.

Programm) (Sursa: Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000)

Analiza termenului “operațional”

OPERATIONÁL, -Ă, operationali, -e, adj. Referitor la operații (militare). Cercetare

operatională = tehnica analizei unei probleme administrative, comerciale, industriale sau logice

prin metoda matematică. – Din fr. opérationnel. (Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române,

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic,

1998)

OPERATIONÁL ~ă (~i, ~e) Care tine de operații (mai ales militare). ♢ Cercetare ~ă

tehnică de analiză a unei probleme administrative, comerciale etc. prin metoda matematică. /<fr.

opérationnel (Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura

Litera Internațional, 2002)

OPERATIONÁL, -Ă adj. 1. Referitor la operații; de operații ♦ Care permite a efectua în

condiții optime unele operații ♦ Cercetare operatională = tehnica analizei unei probleme

administrative, comerciale, industriale sau logice prin metoda matematică. 2. (Rar) Referitor la

operațiile militare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. opérationnel, engl. operațional].

(Sursa: Dicționar de neologisme, Florin Marcu și Constant Maneca, Editura Academiei,

București, 1986)

OPERATIONÁL, -Ă adj. 1. referitor la operații. ♢ care permite a efectua în condiții

optime unele operații. 2. folositor, practic. 3. referitor la operații militare. (< fr. opérationnel)

(Sursa: Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000)

Termenul “regional”

49

REGIONÁL, -Ă, regionali, -e, adj. Care aparține unei regiuni dintr-o tară, privitor la o

regiune; făcut în cadrul unei regiuni. ♦ (Substantivat, f.; ieșit din uz) Unitate organizatorică a

unei organizații politice, economice etc.. corespunzătoare unei regiuni administrative. [Pr.: -gi-

o-] – Din fr. régional. (Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română,

Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998)

REGIONÁL ~ă (~i, ~e) Care tine de o regiune; propriu unei regiuni. [Sil. -gi-o-] /<fr.

régional (Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura Litera

Internațional, 2002)

REGIONÁL, -Ă adj. De (dintr-o) regiune, caracteristic unei regiuni. ♦ (s.f.) Unitate

organizatorică a unei organizații politice sau de masă, corespunzătoare unei regiuni

administrative. [Pron. -gi-o-. / cf. fr. régional, it. regionale]. (Sursa: Dicționar de neologisme,

Florin Marcu și Constant Maneca, Editura Academiei, București, 1986)

Am încercat ca prin definirea cât mai concreta a termenilor <<program, operațional și

regional>> să surprind principalele elemente ce stau la baza construcției europene bazata pe

centre de dezvoltare locală și regională.

Programul Operațional Regional ( POR), este un program care implementează elemente

importante ale Strategiei Naționale de Dezvoltare Regionala a Planului Național de Dezvoltare,

contribuind, alături de celelalte Programe Operaționale Sectoriale (POS), la realizarea

obiectivului general al Strategiei Național-Regionale, anume diminuarea disparităţilor intre

Regiunile de Dezvoltare ale României104

Obiectivul general al POR constă în “sprijinirea și promovarea dezvoltării locale

durabile, atât din punct de vedere economic, cât și social, în regiunile României, prin

îmbunătățirea condițiilor de infrastructură și a mediului de afaceri, care susțin creșterea

economică”. Aceasta înseamnă ca POR urmărește reducerea disparităţilor de dezvoltare

economică și socială dintre regiunile mai dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate.

Economia regiunii este însemnată, prezentând mari resurse de subsol105, sol (păduri cu

esenţe valoroase, soluri fertile), climat favorabil, legături de transport facile cu centrul Europei și

o populaţie laborioasă reprezintă coordonatele economice ale regiunii.

Programul Operațional Regional 2007 - 2013 (REGIO) este unul dintre programele

operaționale românești agreate cu Uniunea Europeana și un instrument foarte important pentru

implementarea strategiei naționale și a politicilor de dezvoltare regionala. Este aplicabil tuturor

104 Tribuna Economică, nr. 21, mai 2006, pg 84105 huilă, antracit, metale colorate, argint, aur, roci dure, zăcăminte radio-active, izvoare termale şi minerale

50

celor opt regiuni de dezvoltare ale României.

Programul Operațional Regional din România este finanțat prin unul dintre fondurile

structurale ale Uniunii Europene - Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR). Acesta

sprijină regiunile UE care au un PIB pe cap de locuitor sub 75% din media europeana106.

Tipuri de proiecte finanțate prin POR

Proiectele finanțate prin POR urmăresc, printre altele:  

Îmbunatățirea calității vieții și a înfățișării orașelor, precum și creșterea rolului lor

în regiune;

Îmbunatățirea accesibilității regiunilor prin dezvoltarea rețelelor de infrastructura

− drumuri județene și șosele de centura;

Modernizarea serviciilor sociale: școli, clinici, servicii de intervenție în situații de

urgenta etc.;

Creșterea investițiilor în afaceri, prin acordarea de sprijin microîntreprinderilor,

îmbunătățirea rețelei de utilități și a infrastructurii de afaceri;

Modernizarea și reabilitarea infrastructurii turistice existente.

Cine poate solicita finanțare?

Solicitanții de fonduri pot fi:

Autoritățile administrației publice (primarii, consilii locale, consilii județene);

Instituțiile publice, cum ar fi cele de sănătate, instituțiile academice, serviciile de

intervenție în situații de urgenta;

Organizațiile neguvernamentale (ONG-uri);

Companiile private, în special IMM-urile (intreprinderile mici și mijlocii) și

microîntreprinderile.

Principalele caracteristici ale POR, care îl individualizează de celelalte Programe

Operaţionale, sunt:

Are o dimensiune locală evidentă, în abordarea problemelor socio-economice din

punct de vedere local și valorificarea resurselor și oportunităţilor locale;

Dă prioritate regiunilor relativ rămase în urmă și mai puțin dezvoltate, pentru a le

asigura un set minim de precondiţii de creştere, neavând, în sine, un scop redistributiv;

Domeniile de intervenţie ale POR sunt complementare domeniilor de intervenţie

ale celorlalte Programe Operaţionale, și se aşteaptă să opereze în sinergie cu acestea;

Promovează o abordare de jos în sus a dezvoltării economice;

Ia în considerare gradul scăzut al capacităţii de planificare și programare din ţară și

106 Vezi, Petre, Prisecaru, (2004), op.cit., p.104-105

51

prevede, în linii mari, axe prioritare tematice la nivel naţional, și anume:

Axa 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – potenţiali poli de creştere

Axa 2 - Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport

Axa 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale

Axa 4 - Consolidarea mediului de afaceri regional şi local

Axa 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului

Axa 6 - Asistenţă tehnică

Tabel nr.1. Suma totală a alocării financiare pe axe prioritare (mil euro)

Axe prioritare POR

Finanţare comunitară

Contribuţie naţională

Total finanţare Rata de cofinanţare

1.Sprijinirea dezvoltării urbane

1.117,81 273,36 1.391,17 80,35

2.Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale

758,36 118,36 876,71 86,5

3.Îmbunătăţirea infrastructurii sociale

558,90 98,63 657,53 85

4.Sprijinirea mediului de afaceri local şi regional

633,43 76,47 709,89 89,23

5.Dezvoltarea şi promovarea turismului

558,90 57,86 616,76 90,62

6.Asistenţă tehnică

98,63 32,88 131,51 75

TOTAL 3726,03 657,56 4383,57 506,7Sursa: Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, www. inforegio.ro, data accesării 15.06.2011

52

32%

20%15%

16%

14% 3%

Axa 1. Sprijinirea dezvoltării urbane

Axa. 2 Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale

Axa 3.Îmbunătăţirea infrastructurii sociale

Axa 4. Sprijinirea mediului de afaceri local şi regional

Axa 5. Dezvoltarea şi promovarea turismului

Axa 6.Asistenţa tehnică

Fig. nr.1. Distribuţia fondurilor pe axele prioritare ale PORSursa: grafic realizat pe baza datelor din tabelul nr. 1

După cum se poate observa din figura de mai sus, mai mult de jumătate din fonduri sunt

alocate celor două axe: Axa1 – Sprijinirea dezvoltării urbane, având un procent de 32% şi Axa5 –

Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, cu o finanţare de 20%, pe când celelalte axe

dispun de valori alocate mai mici, ceea ce semifică practic că primesc fonduri in functie de

importanta.

Aceste axe prioritare sunt în concordanţă cu politicile comunitare asupra coeziunii

economice şi sociale promovate de Uniunea Europeană.

Prin implementarea acestor axe prioritare, POR contribuie nu numai la atingerea

obiectivului global al Stategiei Naţionale de Dezvoltare Regională, dar şi la realizarea

obiectivului global al Planului Naţional de Dezvoltare şi al Cadrului Naţional Strategic de

Referinţă şi anume, diminuarea disparităţilor de dezvoltare dintre România şi Statele Membre ale

UE, prin complementaritatea pe care o asigură Programelor Sectoriale:

Creşterea Competitivităţii Economice

Infrastructură de Transport

Infrastructură de Mediu

Dezvoltarea Resurselor Umane

Creşterea Capacităţii Administrative

Asistenţă Tehnică 107

În concluzie, se poate afirma că politica regionala va juca un rol major in UE lărgita, cu

107Vezi, Tribuna Economica, nr. 21, mai 2006, p. 84

53

precizarea ca eficienta sa va fii condiționată de realizarea unei noi reforme108, care să corespundă

nevoilor actuale.

Capitolul 4. Practici de implementare a politicilor de dezvoltare locală.

Studiu de caz - ,,Reabilitare a școlii generale Dridu, extindere (construire) cu

grupuri sanitare, extindere (construire) sala de sport și reabilitare

împrejmuire"

Prezentare generală a proiectului

Proiectul face se încadrează în cadrul POR 2007-2013 Axa prioritară 3 – Îmbunatățirea

infrastructurii sociale DOMENIUL DE INTERVENŢIE 3.4 – ,,Reabilitarea, modernizarea,

dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a

infrastructurii pentru formare profesională continuă.”

Valoarea investiției totale de capital este de 2.122.785 lei , eșalonată pe o perioada de 18

luni calendaristice. La analiza financiară, precum și la analiza cost-beneficiu se va considera

durata de implementare a investiției ca fiind de 2 ani, cu procentele de eșalonare de 60%

respectiv 40% .

Valoarea reziduală a Proiectului, reprezentând ,,valoarea de revânzare” a obiectivului, în

108Petre, Prisecaru, (2004), op.cit., p.110

54

ultimul an de analiză, este de 20% din costul total de ivestiţie. Cuantumul costurilor de investiție,

precum și eșalonarea corespunzătoare, sunt prezentate in tabelele următoare.

Tabel 2 – Cuantificarea costurilor de investţtie

Elemente 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

Terenuri 0,0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Cladiri 35 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Echipament nou 270000 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Echipament uzat 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Reparatii capitale 795244 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Preoictare si asistenta tehnica

105400 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Alte cheluieli 47610 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Total active tangibile

1218254 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Licente 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Pantente 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Alte cheltuieli pre-operationale

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Total cheltuieli pre-operationale

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Costuri de investitie (A)

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Numerar 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Clienti 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Stocuri 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Datorii curente 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Fond de rulment 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0Varinata fondului de rulment (B)

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Inlocuiri echipamente cu durata scurta de viata

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Valoarea reziduala (20% din total cost investitional)

243650 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 -243650

Alte elemente de investitie ( C )

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 -243650

Total costuri de investitie = A+B+C

1218254 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 - 243650

Sursa, prelucrare după PROIECT ,,DEVIZ GENERAL REABILITARE SCOLI-FAZA: STUDIU DE FEZABILITATE – Analiza Economico Financiara.”

Reabilitarea termică a clădirilor existente şi a instalațiilor aferente constă într-un

55

ansamblu de măsuri tehnice şi financiare pentru îmbunătățire performanţelor de izolare termică

a elementelor de construcţie care delimitează de exterior spaţiile interioare încălzite, precum şi

creşterea eficienţei energetice a instalațiilor interioare de încălzire şi de alimentare cu apă caldă

de consum.

Prin reabilitarea termică a clădirilor se urmăreşte reducerea consumului de energie pentru

încălzire şi prepararea apei calde de consum, scăderea costurilor efective pentru încălzire şi

reducerea importului de combustibili, creşterea eficienţei energetice în general, cu efecte în

protecţia mediului şi asupra stării de sănătate a populaţiei.

Ipoteze privind analiza financiară și analiza economică

Orizontul de previziune a costurilor și veniturilor generate de implementarea Proiectului

prezumat la evaluarea rentabilității financiare și economice, este de 20 ani din care primii doi

constituie perioada de construcție.

Procentele de eșalonare au fost stabilite conform cu Graficul de eșalonare a

lucrărilor ,ținând seama de valorile costurilor pe elemente incluse in Devizul General Estimativ

al Proiectului; acestea sunt de 60% pentru primul an de investiție ,respectiv 40% pentru cel de-al

doilea an de investiție

La elaborarea analizelor financiare și socio-economică s-a adoptat un scenariu privind

evoluția viitoare a ratei inflației,de-a lungul perioadei de

Tabel 2 – actualizarea ratei inflatiei

Sursa, prelucrare după PROIECT ,,DEVIZ GENERAL REABILITARE SCOLI-FAZA: STUDIU DE

FEZABILITATE – Analiza Economico Financiara.”

Ratele de discount (actualizare) folosite in estimarea rentabilității Proiectului au fost de

5%, pentru analiza financiară, respectiv 5,5% pentru analiza socio-economică.

O investiție este rentabila ,din punct de vedere financiar, respectiv economic, dacă

prezintă o rata internă de rentabilitate superioară ratei de actualizare adoptate; echivalent, dacă

valoarea neta prezenta este pozitiva, investiția nu generează venituri financiare directe.

Analiza finaciară

Înainte de a efectua analiza finaciară, trebuie mai întâi sa prezint fundamentarea acestei

analize, ținând cont de următoarele elementele:

modelul financiar: această informatie este necesara pentru a întelege modul de

formare a veniturilor și cheltuielilor, precum și a detaliilor “tehnice”ale analizei

56

Anul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20Rata inflației

2,3%

2,3%

2,2%

2,1%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

2,0%

financiare,

proiecțiile finaciare: proiecții ce prezintă costurile investiționale și operaționale

aferente proiectului,

sustenabilitatea proiectului: ce indică performantele finaciare ale proiectului

(VAN-valoarea neta actualizata , RIR-rata interna de rentabilitate, BCR-raport

beneficiu/cost)

Modelul financiar

Scopul analizei finaciare este acela de a identifica și cuantifica cheltuielile necesare

pentru implementarea proiectului dar și a cheltuielilor și a veniturilor generate de proiect în faza

operaţională. Modelul teoretic aplicat este modelul Cash Glow Actualizat (DCF), care cuantifică

diferența dintre veniturile și cheltuielile generate de proiect pe durata sa de funcționare, ajustând

aceasta diferență cu un factor de actualizare, operațiune necesară pentru a “aduce” o valoare

viitoare în prezent, la un numitor comun.

Valoarea actualizata neta (VNAF)

Valoarea neta actualizata indică valoarea actuală la momentul zero a implementării unui

proiect ce va genera in viitor diverse fluxuri și cheltuieli.

VNA = ∑CF

Unde:

CF = cash flow-ul generat de proiect în anul ‘t’ – diferența dintre veniturile și cheltuielile

aferente

VR = valoarea reziduală a investiției în ultimul an al analizei (20%din valoarea

investiției)

I = investiția necesară pentru implementarea proiectului

Cu alte cuvinte, un indicator VNA pozitiv indică faptul că veniturile viitoare vor excede

cheltuielile toate aceste diferențe anuale “aduse” in prezent – cu ajutorul ratei de actualizare – și

însumate reprezentând exact valoarea pe care o furnizează indicatorul.

Rata interna de rentabilitate (RIR)

57

RIR reprezinta rata de actualizare la care VNA este egala cu zero. Altfel spus acestă rata

interna de rentabilitate minima acceptă pentru proiect, o rata mai mica indicând faptul că

veniturile nu vor acoperi cheltuielile. Cu toate acestea valoarea RIR negativă poate fi acceptată

pentru anumite proiecte în cadru programelor de finanțare – datorită faptului că acest tip de

investiții prezintă o necesitate stringentă, stații de epurare, rețele de canalizare, cu apa, etc.

Acceptarea unei RIR financiare negative este totuși condiționată de existenţa unei RIR

economice pozitivă – același concept, dar de data aceasta aplicat beneficiilor și costurilor socio-

economice.

Raportul Beneficiu/Cost (BCR)

Raportul beneficiu-cost este un indicator complementar al VNA,comparând valoarea

actuală a beneficiilor viitoare cu cea a costurilor viitoare, inclusiv valoare investiției:

BCR=VP(I) / VP(O)

Unde:

VP(I)=valoarea actualizata a intrărilor de fluxuri financiare generate de proiect în

perioada analizată ( inclusiv valoarea reziduală)

VP(O) = valoarea actualizată a ieșirilor de fluxuri financiare generate de proiect în

perioada analizată (inclusiv costurilor investiționale)

Rata de disount (actualizare folosită în estimarea rentabilității Proiectului a fost de 5%

pentru analiza financiară.

O investiție este rentabila, din punct de vedere financiar, respectiv economic, dacă

prezintă o rată internă de rentabilitate superioară ratei de actualizare adoptate; echivalent, dacă

valoarea neta prezentă este pozitivă.

Proiecțiile financiare

Acest subcapitol vizează principalele cheltuieli implicate în implementarea proiectului

propus, costurile de investiție și costurile de operare și intretinere. Costurile investiționale au fost

estimate pe baza soluției tehnice identificate și a evaluărilor prezentate în capitolul alocat

devizului general al investiției.

Costurile de operare sunt costuri adiționale generate de utilizarea investiției, după

58

terminarea construcției proiectului. In cazul prezentat aceste costuri de operare constau in:

întreținerea școlilor, costul muncii și pentru asigurarea unor condiții optime de studiu, alte costuri

de operare ale proiectului (ex.: administrative).

Pentru școlile analizate costurile anuale sunt estimate, conform normelor tehnice la

aproximativ 0.19 mil.€ ; aceasta valoarea va fi actualizata cu rata inflației din anul respectiv

(sursa: normelor tehnice aprobate de instituțiile abilitate din România).Aceasta valoare este

conforma cu soluția tehnică prezentată in proiect.

Costurile cu forța de muncă se referă la costurile salariale corespunzătoare salariatilor

angajati permanent.

Costurile administrative s-au calculat adoptând ipoteza că reprezintă 10% din costurile cu

întreținerea școlilor; toate costurile anuale, determinate pentru primul an de analiză, au fost

indexate cu rata inflației, conform scenariului adoptat de evoluție a acestui indicator macro-

economic.

Costurile cu materialele și cu energia electrică au fost calculate folosindu-se experiența

proiectantului din derularea unor proiecte similare. Acestea au fost ajustate direct proporțional cu

magnitudinea Proiectului de fata și cu efectele generate de implementarea acestuia.

Toate aceste costuri sunt indexate cu rate inflației, conform scenariului considerat, pentru

întreaga perioada de analiza.

Analiza economica CBA (metodologie,corecții fiscale și “preturile umbra” , costuri

economice și beneficii,analiza cost beneficiu)

Având în vedere amplitudinea impactului socio-economic al proiectelor finanțate,

rezultatele analizei financiare sunt semnificative doar în măsura în care ele sunt completate de

cele ale analizei economice. Nu mai este cazul să insist asupra faptului că multe dintre proiectele

finanțate din fonduri structurale au o rată internă de rentabilitate financiară mică sau negativă –

datorită faptului ca implementarea lor nu generează (sau generează într-o mica măsura) venituri.

Metodologie

Principalul obiectiv al analizei economice este de a ajuta la definirea și la selectarea

(ierarhizarea) proiectelor care pot avea implicații pozitive asupra economiei, la nivel macro.

Analiza economică se dovedește a fi mai utilă atunci cand este desfășurată într-o faza inițială a

analizei de proiect, pentru a depista din timp aspectele negative ale proiectului de investiție dacă

analiza economică este desfășurată la sfârșitul ciclului de proiectare atunci nu poate să ofere

informații decât in ceea ce privește decizia de a investi sau nu.

59

Atunci când se propune doar determinarea unor indicatori globali ai investiției cum sunt

Valoarea Netă Prezentată (VNAE) sau Rata Internă de Reabilitate Economica (RIRE), analiza

economica generează rezultate globale , fără a detalia influenta fiecărui factor investițional și

care ţine de caracteristicile interne ale Proiectului.

Principiul de baza al analizei economice este comparația costurilor generate în cele două

cazuri

FĂRĂ PROIECT

CU PROIECT

Diferența valorilor de cost pentru cele doua cazuri oferă valoarea beneficiilor proiectului,

care induc rentabilitatea economica a sa.

Prin urmare,au fost evaluate cele doua situații: cu și fără proiect.

Analiza de proiect, constă din următoarele :

Evaluarea uneia sau mai multor oportunități de proiecte alternative:

Se analizează aplicând un standard ales de proiectant, obținând fluxuri de

costuri/benefici pe durata proiectului. Indicatorii economici se determina pentru toate

alternativele

Comparearea alternativelor proiectului:

Etapele analizei economice sunt:

stabilirea perioadei de analiza a proiectului (împărțita pe perioada de construcție și

de exploatarea a infrastructurii noi sau modernizate);

determinarea costului de construcție și a eșalonării temporale a acestuia;

stabilirea costurilor auxiliare generate de proiect (costuri de exploatare, de

întretinere, sociale, etc.), pentru situatiile FARA și CU Proiect;

estimarea costurilor de exploatare,cu timpul,exogene,etc ale proiectului,pentru

ambele situații analizate;

calculul beneficiilor nete ale proiectului;

calculul indicatorilor sintetici ai investiției (Valoarea Neta Prezenta,Rata interna

de Rentabilitate,Raportul Cost/Beneficiu);

analiza de senzitivitate a investiției;

analiza de risc investițional

În cadrul analizei de fata este dificila evaluarea cazului FARA Proiect;in acest caz analiza

se va concentra pe evaluarea costurilor și veniturilor implicate de cazul CU Proiect.

Corecțiile fiscale și preturile ‘umbră’

60

Preturile de piața includ uneori impozite, subvenții și alte transferuri, care pot afecta

nivelul lor relativ. Corectiile fiscale se vor efectua cu luare în considerare a următoarelor

principii: preturile aferente fluxurilor de intrare și ieșire nu vor include TVA și nici alte impozite

indirecte, preturile aferente fluxurilor de intrare vor include impozitele directe, transferurile către

indivizi, cum ar fi cele pentru asistenta socială, nu vor fi incluse. Referitor la TVA, trebuie

menționat faptul ca fluxurile de intrări și ieșiri in perioada operațională, considerate in analiza

financiara, includ TVA.

Transformarea in preturi ‘umbră’

Preturile curente aferente fluxurilor de intrare și ieșire nu reflecta cu acuratețe valoarea

lor socială datorita distorsiunilor pieței, cum ar fi regimul de monopol, îngrădierea schimburilor,

inegalitatea dintre cerere și oferta. Distorsiunile preturilor sunt corectate cu ajutorul factorilor de

conversie (FC)

Metodologia de aproximare a factorilor de conversie urmărește regulile impuse in Ghidul

analizei Cost-Beneficiu a proiectelor de investiții, pregătit pentru Unitatea de Evaluare, Direcția

Generală pentru Politici Regionale, Comisia Europeana.

Beneficii și costuri economice

Analiza Economică evaluează fezabilitatea economică a proiectului, pe baza economiilor

la utilizatori.

Impactul social dorit a se obține prin implementarea proiectului este îmbunatățirea

accesului la resursele și serviciile comunităţii. Indicatorii folosiți pentru estimarea abilitații

proiectului de a realiza aceste obiective sunt:

• îmbunatățirea accesului la posibilitatile de dobândire a unui post și la serviciile și

facialitatile comunității;

• asigurarea distribuției uniforme în comunicate a efectelor pozitive generate de

proiect.

Beneficiile proiectului considerate în evaluarea RIRE sunt cele ale utilizatorilor școlilor și

cele generate ca urmare a îmbunatățirii condițiilor sociale în zonă. Au fost calculate următoarele

categorii de beneficii:

Crearea de noi locuri de munca permanente și reducerea șomajului

Crearea de noi locuri de munca temporare și reducerea șomajului

Economii din scaderea costului de exploatare

Cele mai importante categorii de beneficii sunt cele din reducerea costurilor generalizate

61

ale școlilor, compuse din VOC și VOT.

Corecții: externalităţi fiscale, preţuri contabile

Preturile curente aferente fluxurilor de intrare și ieșire nu reflectă cu acuratețe valoarea

lor socială datorita distorsiunilor pieței, cum ar fi regimul de monopol, îngrădierea schimburilor,

inegalitatea dintre cerere și oferta. Distorsiunile preturilor sunt corectate cu ajutorul factorilor de

conversie (FC).

Metodologia de aproximare a factorilor de conversie urmărește regulile impuse in Ghidul

analizei Cost-Beneficiu a proiectelor de investiții,pregătit pentru Unitatea de Evaluare, Direcția

Generală pentru Politici Regionale și Comisia Europeană.

Factorul standard de conversie (FSC)

Acest factor va fi folosit atunci când estimarea cu ajutorul factorilor specifici de

conversie nu este posibilă sau ar necesita perioade mari de timp. Formula este următoarea:

FSC =(M +X)/[(M+Tm)+(X-Tx)]

unde:

M=importuri totale CIF

X=exporturi totale FOB

Tm=taxe de import

Tx=taxe de export

Factorul de conversie pentru materialele de construcţii:

Luând în considerare faptul ca toate materialele importate ce vor fi utilizate

în cadrul proiectului care au ca ţară de origine Uniunea Europeană, pentru care nu se percep taxe

de import, factorul de conversie este 1.

Pentru materialele locale se poate aplica factorul de conversie standard, și anume 0.99.

Prin urmare, nu consider că este necesar corectarea costurilor aferente

componentei ,,materiale” a cheltuielilor de operare și întreținere

Factorul de conversie pentru forța de muncă:

Piața forței de munca calificată a fost considerată ca nefiind distorsionată. Deci, factorul

de conversie este 1.

În ceea ce privește forța de munca necalificata, factorul conversie este aproximat prin

intermediul salariului contabil, inferior celui “plătit” de proiect; aceasta este o modalitate de a lua

62

în considerare faptul că, în condițiile existenţei sondajului, salariile actuale depăşesc costul de

oportunitate al forței de muncă.

Având in vedere faptul ca ajutorul de somaj reprezinta 75% din salariul minim pe

economie, putem stabili factorul de corecție la valoarea rezonabila de 8.0.

Factorul de conversie pentru cursul de schimb valutar

Luând in considerare integrarea tării noastre in Uniunea Europeana, precum și trendul

actual al cursului de schimb LEI/EURO, nu se consideră că piața valutară este distorsionata și ,

prin urmare, nu este necesară ajustarea componentei de curs valutar.

Analiza de risc (riscuri asumate: tehnice, financiare, instituționale, legale, riscuri

asumate)

Proiectul este adoptat conform normelor tehnologice și măsurilor recomandate de

Uniunea Europeana și legislația natională. În vederea prevenirii riscurilor s-au efectuat o serie de

studii geologice, geofizice, hidrologice, hidrogeologice, studii referitoare la clima zonală,

adâncimea de îngheț și seismologice.

Au fost analizate și estimate riscurile de natură financiară, de administrare și management

generate de Proiect; se consideră că acestea sunt reduse ca pondere; beneficiarul și proprietarul

școlilor, Consiliul Local Dridu, prezintă o capacitate de management și de implementare a

proiectului corespunzătoare cu cerințele prevazute in POR 2007-2013. Riscurile de natura

financiara și politice, dar și cele referitoare la forța majora au fost evaluate in cadrul estimării

costurilor investiționale, in interiorul Devizului General estimativ; pentru acestea s-a prevazut o

valoare procentuala de 5% din costul direct de investiție În acest mod sunt asigurate condițiile

normale de desfășurare a următoarelor faze de proiectare și, mai ales, de execuție

Analiza de senzitivitate analizează influenta factorilor de risc, identificați cu posibilitatea

de nerealizare a factorilor pozitivi care conduc la apariția rentabilității finaciare și economice a

proiectului.

Riscurile asociate Proiectului se pot clasifica astfel:

Tehnice:

• Proasta execuție a lucrării

• Lipsa unei supervizări bune a desfășurării lucrării

Financiare:

• Neaprobarea cererii de finanțare

• Întârzierea plăților

Legale:

63

• Nerespectarea procedurilor legale de contractare a firmei pentru execuția lucrării

Instituționale:

• Lipsa colaborării instituționale

• Lipsa capacitatii unei bune gestionari a resurselor umane și materiale

• Riscurile legate de realizarea proiectului care pot fi de natură internă și externă

Internă- pot fi elemente tehnice legate de îndeplinirea realista a obiectivelor și

care se pot minimiza printr-o proiectare și planificare riguroasa a activităților

Externă- nu depind de beneficiar, dar pot fi contracarate printr-un sistem adecvat

de management al riscului

Acesta se bazează pe cele trei sisteme cheie (consacrate) ale managementului de proiect.

Sistemul de monitorizare

Esența acestuia constă în compararea permanentă a situației de fapt cu planul acestuia:

evoluție fizică, cheltuieli finaciare, calitate (obiectivele proiectului sunt congruente cu activele

create).

O abatere indicată de sistemul de monitorizare (evoluție programată/stare de

fapt )conduce la un set de decizii a managerilor de proiect care vor decide dacă sunt posibile

și/sau anumite măsuri de remediere.

Analiza beneficiu/cost (rata economica a rentabilității-RIRE)

Costul total de investiție considerat la analiza socio-economica este valoarea totala a

investiției, ajustata cu factorul de conversie de la valori finaciare la valori economice .De

asemenea, costurile economice de întreținere și operare au fost preluate din cash-flow-ul

financiar al Proiectului, transformate în valori economice folosind factorul de conversie. Acest

factor de conversie exclude influenţa factorului TVA în valorile economice ale Proiectului.

S-a considerat și o valoare reziduala de 20% din costul investițional total, valoarea

corespunzătoare celui de-al 20-lea an de analiza .

Proiectul atinge o rata interna de rentabilitate economica (RIRE)de 6.20% și o valoare

neta prezenta(NPV)de 0.14.mil EUR, raportul C/B economic are valoarea de 1.76.

Proiectul este considerat economic fezabil deoarece EIRR depășește nivelul minim

considerat la proiectele de infrastructura de 5.5% considerat in cadrul POR 2007-2013.

Valoarea beneficiilor unitare, și anume 120 EURO/luna provine din asumarea apariției

unor câștiguri salariale, pentru salariații permanenți și temporari din diferența dintre valoarea

ajutorului de somaj și salariul viitor, în cadrul Proiectului.

Sistemul de control

64

Acesta va trebui să intre în acțiune repede și eficient când sistemul de monitorizare indică

abateri.

Membrii echipei de proiect au următoarele atribuții principale:

a lua decizii despre măsurile corective necesare(de la caz la caz)

autorizarea măsurilor propuse

implementarea schimburilor propuse

adaptarea planului de referință care să permită ca sistemul de monitorizare să

rămână eficient

Sistemul informațional

Va susține sistemele de control și monitorizare, punând la dispoziția echipei de proiect(în

timp util) informațiile pe baza cărora ea va acționa.

Pentru monitorizarea proiectului (primul sistem cheie al managementului de proiect)

informațiile strict necesare sunt următoarele:

măsurarea evoluției fizice

măsurarea evoluției finaciare

controlul calității

alte informații specifice care prezintă interes deosebit.

Mecanismul de control financiar

Înțelegem prin mecanism de control financiar prin care se va asigura utilizarea optima a

fondurilor, un sistem circular de reguli care vor ajuta la atingerea obiectivelor proiectului evitând

surprizele și semnalizând la timp pericolele care necesită masuri corective .

Global, acest concept se referea la următoarele:

• Stabilirea unei planificări finaciare

• Confruntarea la intervale regulate (doua luni)a rezultatelor efective ale acestei

planificări

• Compararea abaterilor dintre plan și realitate

• Împiedicarea evoluțiilor nedorite prin luarea unor decizii la timpul potrivit

• Principalele instrumente de lucru operative se vor baza in principal pe analize

cantitative și calitative a rezultatelor.

Contabilitatea și managementului financiar

Va fi asigurată de un specialist contabil care va contribui la îndeplinirea a trei sarcini

fundamentale:

• planificarea,controlul și înregistrarea operațiunilor

• prezentarea informațiilor(primele doua puncte sunt sarcini ale specialistului

65

contabil)

• decizia in chestiuni finaciare (atribuții ale conducerii)

Planificarea,controlul și înregistrarea operațiunilor

Presupun operațiuni cum ar fi plățile de bunuri și servicii, materiale, plata salariilor, cât și

efectuarea încasarilor din vânzări. Planificarea tranzacțiilor este necesară. Managementul

proiectului trebuie să autorizeze aceste tranzacții și disponibilizarea fizică a fondurilor in contul

bancar al proiectului. Controlul financiar se referă la armonizarea evidentelor fizice ale

operațiunilor cu bugetele aprobate.

Prezentarea informațiilor

Va fi necesară unificarea diferitelor operațiuni, evaluând implicațiile acestuia și

rezumându-le în rapoarte regulate și date care vor oferi informații despre evoluția pe nivele de

cheltuieli, vor include prognoze ale situațiilor financiare viitoare și vor indentifica zonele

problematice.

Activitatea de decizie la nivelul financiar

Sistemul va combina elementele esențiale ale funcţiei de înregistrare și control logic cu

procesul de rapoarte metodica. Succint, prin activitatea decizionala înțelegem următoarele :

alegerea strategiilor, alocarea intre activității, revizuirea bugetului, verificarea contabilă internă.

4.6 Analiza de senzitivitate

Analiza de senzitivitate constă în determinarea intervalului de evoluție a indicatorilor de

profitabilitate, considerați pentru diferite scenarii de evoluţie ai factorilor cheie, în scopul testării

solidarității rentabilității proiectului și pentru a-i ierarhiza din punct de vedere al gradului de risc.

Scopul analizei de senzitivitate este de a determina variabilele sau parametrii critici ai

modelului, ale căror variații, în sens pozitiv sau sens negativ, comparativ cu valorile folosite

pentru cazul optim, conduc la cele mai semnificative variatii asupra principalilor indicatori ai

rentabilității, respectiv RIR și VNA; cu alte cuvinte influențează în cea mai mare măsura acești

indicatori.

Criteriul de distingere a acestor variabile cheie variază conform specificului proiectului

analizat și trebuie determinat cu mare acuratețe.

Este recomandabil adoptarea acelor indicatori a căror variație absoluta de 1% duce la o

variație a RIR de cel puțin 1% sau a VNA de cel puțin 5%.

Analiza socio-economică a condus la obținerea următorilor indicatori de eficienta ai

investiției:

Tabel 3-Indicatori de eficientă

66

Rata interna de Rentabilitate Economica 6.20%

Venitul Net Actualizat

138.660 €

Raportul Beneficii Actualizate/Costuri Actualizate 1.76

Sursa-prelucrare personală

Selectarea variabilelor cheie ale modelului

În continuare se va evalua gradul de variație a acestor indicatori la variabilele de influenţa

Se va evalua o variație a cantității estimate, preturile unitare considerându-se reale

apriori.

Pentru o variație pozitiva a veniturilor, indicatorii de eficienta ai investitiei vor evalua in

același sens, pe când între categoriile de costuri, pe de o parte și RIR si VNA, pe de alta parte

exista o relație de inversa proporționalitate.

O data cu creșterea ponderii unei categorii de venituri sau costuri in valoare totală creste

și gradul de senzitivitate al RIR și VNA la aceasta variabilă.

“Guide to Cost-Benefit Analysis of Investment Projects”recomandă selectarea acestor

variabile care includ o variație de cel puțin 1% a RIR la o modificare a valorii indicatorului de

influenţă de 1%. Astfel, se vor selecta pentru analiza cele mai importante categorii de costuri și

beneficii.

Variabilele selectate in cadrul analizei de senzivitate sunt prezentate in tabelul următor:

# Variabile selectate pentru analiza de senzitivitate

1 Economi din scaderea costului de exploatare

2 Economi din scaderea costurilor de încălzire

3 Total costuri de întreținere și operare

4 Cost de construcție

Sursa-prelucrare personala

Analiza factorilor de influenţă selectați

Analiza următoare va determina gradul de senzivitate a RIR și VNA la variațiile

nefavorabile și favorabile ale variabilelor cheie selectate.

Se vor obține valori corespunzătoare pentru RIR și VNA, pentru fiecare variație.

67

Valoarea de prag reprezintă variația variabilei cheie necesară pentru ca RIR să egaleze

rata de oportunitate a costului capitalului (5%), sau, echivalent, valoarea pentru care VNA=0.

Se vor stabili valorile RIR și VNA pentru situațiile cel mai rău caz (varianta pesimistă) si

cel mai bun caz (varianta optimistă ).

Scenariile cel mai rău (pesimist) și cel mai rău caz (optimist)

Analiza de senzitivitate relevă o sensibilitate medie a eficientei investiție la valoarea

costului de construcție.

Prin urmare proiectul are o rentabilitate economică peste rata de actualizare considerată

(5.5%) chiar și la o variatie crescătoare semnificativă a celei mai importante categorii de costuri.

De asemenea, chiar și la o scădere semnificativă a categoriilor de venituri cu ponderea

cea mai mare in total RIR este in continuare mai mare de 5,5%.

Acestea conduc la concluzia că investiția are o rentabilitate bună, nefiind afectată de

variațiile individuale semnificative ale variabilelor cheie ale modelului.

Analiza de senzitivitate trebuie să determine și valorile indicatorilor de performanta ai

investiției pentru cea mai nefavorabila situație, precum și pentru cel mai avantajos caz.

Pentru aceasta s-au considerat variații absolute de 20%, favorabile și nefavorabile ale

variabilelor cheie și s-au calculate valorile corespondente pentru RIR și VNA.

Aceasta varietate de [-20%,20%] poate fi considerată ca fiind intervalul maxim de

variație a factorilor care influențează modelul.

Analiza de senzitivitate arată ca la variații superioare (de exemplu 20%).

Pentru variabilele cheie (beneficiile din scaderea costurilor de exploatare, beneficii din

timpul de parcurs, cost de întreținere și reparații, cost de construcție) investiția nu mai rămâne

rentabilă economic.

ANALIZA DE SENZITIVITATE

Tabel 5-Scenariul pesimist

Variabila cheie Variație RIR

(%)

Indicele de

senzitivitate

VNP

(mil euro)

Indicele de

senzitivitate

Calculul de bază - 6,20% - 0,14 -

Economii din scăderea

costului de exploatare -20,00% 3,83% -0,619 - 0,31 1,452

68

Economii din scăderea

costurilor de încălzire- 20% 5, 07% -0,223 -0,08 2,750

Total costuri de

întreținere și operare 20,00% 5, 72% -0,085 0,04 - 2,500

Cost de construcție

20,00% 4,45 -0,392 - 0,23 1, 609

Sursa, prelucrare după PROIECT ,,DEVIZ GENERAL REABILITARE SCOLI-FAZA: STUDIU DE

FEZABILITATE – Analiza Economico Financiara.”

ANALIZA DE SENSITIVITATE

Tabel 6-Scenariul optimist

Variabila cheie Variație RIR

(%)

Indicele de

senzitivitate

VNP

(mil euro)

Indicele de

senzitivitate

Calculul de baza - 6,38% - 0,14 -

Economii din scaderea

costului de exploatare 20,00% 7,27%

0,122 0,36 0,611

Economii din scaderea

costurilor de încălzire20,00% 7,49 0,148 0,40 0,650

Total costuri de

întreținere și operare -20% 6,60% 0,033 0,22 0, 364

Cost de construcție -20%

69

8, 16% 0, 218 0,45 0, 689

Sursa, prelucrare după PROIECT ,,DEVIZ GENERAL REABILITARE SCOLI-FAZA: STUDIU DE

FEZABILITATE – Analiza Economico Financiara.”

Valoarea cea mai nefavorabilă pentu RIRE este 3.89% iar cea mai favorabila 8.16%;

pentru VNAE valoarea cea mai nefavorabila este -0.31 mil € iar cea mai favorabila 0.46 mil. €,

valori corespunzătoare impactului cumulat al variabilelor cheie.

În concluzie, investiția este rentabilă din punct de vedere economic și prezintă grade de

senzitivitate ridicate la variațiile variabilelor-cheie.

Indicatori calitativi

Indicatori calitativi pot fi asimilați următoarelor variabile:

• creșterea economică durabilă indusă de către implementarea Proiectului

Influenta infrastructurii promovate prin proiect asupra economiei locale este greu de

cuantificat prin mijloace tradiționale. Se pot însă aminti câteva dintre efectele imediate ce se pot

cuantifica, însă numai după terminarea proiectului: coroborate cu crearea de locuri de munca

directe și indirecte; creșterea gradului de competivitate locală).

• Beneficiile exogene apărute ca urmare a îmbunatățirii condițiilor sociale în zona

de influenta a Proiectului

• Alti factori care sunt greu de cuantificat și de indentificat.

Beneficii socio-economice așteptate - Efectul Multiplicator

Impactul investițiilor în reabilitare termică este in principal legat de reducerea costurilor

de combustibil Aceste valori reprezintă economiile ce se acumulează in favoarea traficului

existent. În cele din urma, valoarea adăugată în economie creste, contribuind astfel la creșterea

PIB. Efectul se amplifică dacă se are in vedere cooperarea între regiuni, fapt ce generează la

rândul său creșterea PIB-ului local/regional.

Raportul SACTRA indică un coeficient multiplicator pe termen lung de 1.28- 1.42, în

cazul unei economii concurențiale partial aflate in echilibru.

Cu toate acestea, în condiții extreme, coeficientul multiplicator poate fi subunitar, în

cazul în care dezvoltarea infrastructurii contribuie la transformarea unui sector în care

concurenţa nu este perfectă, într-un sector mai puțin competitiv.

70

Capitolul 5 Concluzii

Analiza cost-beneficiu este o metodă practică de analiză a eficientei ce poate fii aplicată

cu succes în cadrul proiectelor cu finanțare europeană, și nu numai, ea poate constitui un cadru

de referință în evaluarea întregului sistem legislativ din România.

Analiza cost beneficiu implică o serie de caracteristici specifice care o diferenţiază de alte

forme de analiză, precum și metode specifice de calculaţie a costurilor și beneficiilor, astfel că

ACB este o metodă de evaluare a unei politici care cuantifică evaluarea întregului set de

beneficii din cadrul unui proiect, fie ca sunt financiare, sociale sau ecologice.

Metoda ACB este în strânsa legătură cu dezvoltarea locală și regională, pentru că are ca

scop principal adoptarea eficientă a deciziilor sociale, și obiectiv general de a facilita repartiţia

eficientă a resurselor societății (înțelegem că pune accent pe factorul dezvoltare).

Analiza cost – avantaje din mediul de afaceri este o metodă prin care se poate evalua o

71

politică publică din punctul de vedere al banilor ce sunt cheltuiţi pentru ea şi al beneficiilor ce se

preconizează a se obţine. Acesta este cel mai economic mod de a atinge un rezultat prin care se

poate determina ce utilizare alternativă a resurselor existente este cea mai benefică pentru

societate.

Avantajul acestei analize este acela că ne ajută să aflăm care dintre două modalităţi de

realizare a unui obiectiv este mai eficace.

În cadrul acestei analize sunt constatate existenţa unor probleme care trebuie să fie

rezolvate: stabilirea costurilor şi beneficiilor care trebuie avute în vedere; cum trebuie evaluate

acestea şi ce rată de actualizare trebuie folosită.

Obiectivul analizei este obţinerea unui surplus social estimativ, împreună cu proiectul

determinării valorii reale.

Deşi are o utilitate ridicată, aplicarea acestei analize are si dezavantaje date de erorile

posibile ce pot apărea pe parcursul realizării ei; astfel de erori sunt: erori comise prin omisiune,

erori de prognoză, erori de măsurare şi erori de evaluare.

Este de la sine înțeles că dezvoltarea locală presupune schimbarea şi solicită sistemul de

management, respectiv: organizarea resurselor umane, evaluarea rezultatelor, finanţarea.

Fundamentarea ştiinţifică a deciziei de dezvoltare locală, într-un sens sau altul, devine o

necesitate obiectivă pentru eliminarea riscului decizional. În acest sens, este necesară utilizarea

celor mai moderne şi eficiente instrumente ale managementului dezvoltării locale - cum ar fi

managementul teritorial - precum şi pregătirea temeinică a specialiştilor în domeniu. Aceasta cu

atât mai mult cu cât realizarea unui model de intervenţie unic pentru înfăptuirea dezvoltării

comunităţilor locale este extrem de dificilă, poate chiar imposibilă dacă se au în vedere

caracteristicile locale, extrem de diferite de la o comunitate la alta. Aşadar, se poate spune că

sănătatea şi dezvoltarea oricărei comunităţi locale depinde de utilizarea resurselor proprii şi

atrase, a talentelor şi capacităţilor celor ce locuiesc şi muncesc în spaţiul respectiv.

Un factor cu importanţă deosebită în înfăptuirea strategiilor de dezvoltare locală, îl

constituie stabilirea şi derularea, de către autorităţile administraţiei publice locale, unor acţiuni

de cooperare transfrontalieră, inter-regională, de înfrăţire între localităţi, de asociere şi cooperare

cu autorităţi similare din alte ţări, precum şi cu organizaţii, asociaţii, persoane particulare.

În concluzie, se poate aprecia că succesul în aplicarea politicilor de dezvoltare locală este

o funcţie exponenţială dependentă de "n" factori, printre care: parteneriatul public-privat la nivel

local, auditul strategic, descentralizarea, infrastructura intelectuală, politica educaţională şi cea

investiţională, informarea şi orientarea, perfecţionarea organizării sociale, climatul stimulativ,

voinţa politică etc.

72

În cadrul studiului de caz am prezentat un proiect din Axa prioritară 3 – Îmbunătățirea

infrastructurii sociale, domeniul de intervenţie 3.4 – ,,Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi

echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru

formare profesională continuă.”

Am urmărit prin această prezentare să scot în evidentă factorul esential pe care îl are ACB

în evaluare, precum și calculaţia unor indicatori generali care să demonstreze eficacitatea

proiectului în cauză.

Concluzia în urma analizei realizate este că investiţia este rentabilă din punct de vedere

economic și prezintă grade de senzitivitate ridicate la variaţiile variabilelor cheie.

În final ca şi concluzie generală mentionez că întregul studiu de cercetare a constituit o

provocare folositoare, deoarece am avut posibilitatea să aprofundez o serie de noţiuni de

specialitate cu privire la ACB, dezvoltarea locală si regională.

Bibliografie

1.Ani Matei, Economie publică. Analiza economică a deciziilor publice, Ed.

Economică, București, 2003;

2.Cristian Iftimoaie, Relaţiile externe ale administraţiei publice locale, Ed.

Economică, Bucureşti, 2000;

3.D.Constantinescu, M. Sporis, Economie regională – Economie locală, Ed.

Independenta Economică , Pitești, 2006;

4.Emil Bălan, Procedura administrativă, Ed. Universitara, București, 2005;

5.Gabriel, Pescariu şi Manuela, Stănculescu, Politica de Coeziune a UE şi

dezvoltarea economică şi socială la nivel regional în România, Bucureşti, IER.

2003;

6.Goardman, Anthony E; Greenberg, Analiza cost – beneficiu: concepte şi

73

practicã, Ed. Arc, 2004;

7.Gheorghe, Filip, Finanţe publice, Ed. Junimea, Iaşi, 2002;

8.J.Cullis, Ph.Jones, Public Finances and Public Choice, second edition,

Oxfort University Press, 1998;

9.Liviu C., Andrei, Economie europeană, Editura Economică, Bucureşti,

2009;

10.Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, Dezvoltarea locală. Concepte și

mecanisme, Ed. Economica, București, 2009;

11.Lucica, Matei, Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică,

Bucureşti, 1999;

12.Profiroiu Alina, Racoviceanu Sorina, Ţarălungă Nicolae, Dezvoltarea

economică locală, Ed. Economică. Bucureşti, 1999;

13.M. Porfiroiu, A. Porfiroiu, Institutii și politici europene, Ed. Economică,

București, 2008;

14.Maricica, Stoica, Investiţiile și dezvoltarea durabilă, Ed. Universitară,

București, 2005;

15.Petre, Prisecaru, Politici comune ale Uniunii Europene, Ed. Economică,

București, 2004;

16.Tatiana, Mosteanu (coord.), Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară,

București, 2004;

17.Văcărel Iulian, Finante publice ediția a IV-a, Ed, Didactică și Pedagogică,

București 2007;

18.Violeta Pușcașu, Dezvoltarea regională, Ed. Economica, București, 2002;

Cursuri și publicații științifice:

1.Dragoș Jaliu, Dezvoltare regională şi fonduri structurale – suport de curs

2009;

2.Economia, nr.1, 2004;

3.Fondurile Structurale ale UE dincolo de Agenda 2000: Reforma și

74

implicaţiile pentru actualele și viitoarele state membre, ., Institutul European de

Administrație Publică, Maastricht, Olanda;

4.Gabriela Drăgan - Uniunea Europeana între federalism și

interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Cursuri în format digital,

www.ase.ro;

5.L. Bocăneală, Contribuții la perfecționarea finanțelor publice la nivelul

unităților administrativ-teritoriale, teză de doctorat, ASE, București, 2005;

6.Marian, Stoian, Gestiunea investițiilor, cursuri in format digital disponibil

pe http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=16&idb=;

7.Tribuna economică, nr. 21, mai 2006;

8.Tribuna economică, nr. 28, iulie 2005;

Site-uri internet:

1.www.inforegio.ro;

2.www.europa.eu.

75