PROIECT ECONOMIA FIRMEI:

Analiza costurilor unei firme

Marasescu Adrian

Electronică Aplicată

An III

Grupa 332/1

Cuprins:

1. Definitii cost2. Costul de productie3. Clasificare in functie de dimensiunile caracteristice costurilor4. Clasificare in functie de continutul costurilor5. Clasificare in fucntie de variatia nivelului de activitate respectiv identificarea

consumului de resurse6. Costuri fixe si costuri variabile7. Costurile directe si costurile indirect8. Costul mediu si costul marginal9. Costul de oportunitate10.Costuri de productie pe termen lung11.Alte ipostaze si forme in care apar costurile12.Caile de reducere a costurilor13.Concluzii

Definitie cost:

Costul exprima consumul de resurse. In aceasta calitate, costurile cuprind consumul factorilor de productie, respectiv materii prime, material, combustibil, energie, apa, forta de munca, mijloace de productie, prestatii externe, si alte consumuri.

Costul include cheltuielile efectuate de intreprindere pentru obtinerea realizarilor firmei care se identifica cu bunurile produse, lucrarile executate sau serviciile prestate destinate fie consumului intern, fie desfacerii de resurse, sunt evaluate in unitati monetare.

In expresie baneasca,

Costul reprezinta numarul de unitati monetare necesare inlocuirii resurselor consumate si care sunt incorporate in valoarea bunurilor si serviciilor realizate de firma.

Costul este component pretului de vanzare al produsului. Din punct de vedere contabil, costul reprezinta ansamblul cheltuielilor ce sunt reprezentate de totalitatea operatiilor economice ce afecteaza patrimoniul intreprinderii prin diminuarea activului, cum ar fi, inregistrarea obligatiei de plata pentru utilitati prestate de terti.

Costul de producţie este determinat prin adăugarea la costul de achiziţie almateriilor prime şi consumabilelor utilizate a costurilor înregistrate de întreprindere, caresunt direct atribuite producerii acelui bun. În plus costul de producţie mai poate cuprinde:a) o pondere rezonabilă din costurile înregistrate de întreprindere, care suntnumai indirect atribuite producerii acelui bun, dar numai în măsura în careele se referă la perioada de producţie;b) în cazul activelor cu ciclu lung de producţie, dobânda la capitalulîmprumutat pentru finanţare producerii acelui bun, în măsura în careaceasta se calculează în raport cu perioada de producţie.

Costurile de distribuţie (desfacere) nu pot fi incluse în costurile de producţie.

Diferitele tipuri de costuri pot fi definite şi caracterizate ţinând cont de cele treidimensiuni caracteristice acestora şi anume:a) Potrivit dimensiunii câmpului de aplicare costul se calculează asupra:

unei funcţiuni economice a întreprinderii (aprovizionare, producţie, desfacere); unui mijloc de exploatare (unei maşini, loc de muncă); unei activităţi; unei grupe de produse, unui produs; unui centru de responsabilitate.

b) Momentul de calculDacă ne raportăm la momentul de calcul al costurilor, avem două tipuri:a) costuri efective sunt calculate după consumarea proceselor, activităţii saurealizarea produselor la care se referă;b) costuri prestabilite (previzionale), sunt calculate anterior realizăriiproceselor, activităţilor sau produselor care reclamă estimareaconsumurilor de resurse. Aici se includ costurile standard (normate), caresunt fundamentate pe baza unor studii tehnice şi economice.c) Conţinutul costurilor

Ţinând cont de conţinutul costurilor, avem mai multe categorii de costuri, stabilitede două criterii:a) dependenţa faţă de variaţia nivelului de activitate:

costuri variabile, consumul de resurse se modifică în acelaşi sens şiîntr-o anumită proporţie cu volumul producţiei fizice;

costurile fixe, consumul valoric de resurse nu se modifică la o variaţiea nivelului activităţii, ci rămâne constant.b) modul de identificare a consumului de resurse:

costuri directe, sunt costurile constituite din cheltuielile pentru careechivalentul valoric al consumurilor poate fi identificat;

costurile indirecte, echivalentul valoric al consumurilor de resurse nuse regăseşte în costul produsului, decât după calcule ulterioare (ex.costul administraţiei generale).

Luând în considerare, concomitent, cele două criterii (variaţia nivelului deactivitate respectiv identificarea consumului de resurse), avem următoarea schemă1:

I. Costuri variabile directe, cuprind cheltuielile care depind de variaţia niveluluide activitate şi se regăsesc în costul produsului (cheltuieli cu materii prime directconsumate, cheltuieli cu manopera directă);II. Costuri variabile indirecte, cuprind cheltuielile care se modifică la o variaţiea volumului de activitate fără însă a putea fi afectate direct costului unui anumit produs,ele fiind comune mai multor produse (ex. cheltuieli cu întreţinerea curentă a utilajelorproductive);III. Costuri fixe directe, cuprind cheltuielile care pot fi afectate direct în costulunui produs şi care sunt independente de volumul de activitate (ex. cheltuielile cuamortizarea unui utilaj specializat care deserveşte un singur produs);IV. Costuri fixe indirecte, cuprind cheltuielile care nu se modifică în funcţievolumul activităţii şi formează o masă comună de cheltuieli care se regăsesc în costulprodusului după o analiză temeinică (cheltuielile de administrare ale sectoarelorproductive).

2.2 Costurile fixe şi costurile variabileCosturile totale (complete), cuprind toate cheltuielile efectuate de întreprinderepentru producerea unui produs, lucrare sau serviciu. Din aceste cheltuieli o parte suntcosturi variabile, iar o parte costuri fixe. Relaţia de calcul este următoarea:

CT = CV + CFCT - costuri totale

CV - costuri variabile

CF - costuri fixe.

Produse Pe Saptamana

Q

Total costuriFixe CF

Total costuriVariabile

CV

Costul totalCT

0 55 0 551 55 30 852 55 55 1103 55 75 1304 55 105 1605 55 155 2106 55 225 2807 55 315 3708 55 425 480

0 2 4 6 8 10 120

2

4

6

8

10

12

Costul total CT

Costul total CT

Costurile fixe sunt acele cheltuieli ale întreprinderii care pe termen scurt suntrelativ independente de volumul producţiei obţinute şi cuprind: amortizarea capitaluluifix, chirii, salariile personalului administrativ, de conducere, cheltuieli de întreţinere(iluminat, încălzit), dobânzi. Aceste cheltuieli nu sunt afectate de variaţia volumuluiproducţiei, întreprinderea suportând costurile fixe independent de evoluţia producţiei.Costurile fixe rămân relativ constante la o variaţie la volumul fizic al producţiei, iar peunitatea de produs scad la o creştere a volumului fizic al producţiei şi cresc dacă volumulfizic al producţiei scade.

Costul subactivităţii (CSUB) se întâlneşte dacă capacitatea de producţie nu esteutilizată integral. Acest fapt conduce la apariţia costurilor fixe neproductive, care sedetermină conform relaţiei:

C ¿=(1− NrealNnormal )xCF

Unde: Nreal – nivelul real de activitate;Nnormal – nivelul normal de activitate;CF - costurile fixe aferente capacităţii de producţie utilizate integral.Pentru determinarea costurilor fixe productive (CFP) se utilizează relaţia:

CFP=QQM

xCF

Costurile variabile reprezintă acele cheltuieli care se modifică în funcţie devolumul producţiei. Se includ în această categorie de cost: cheltuielile cu materiile prime,materiale, combustibil, energie, salariile directe, contribuţiile la asigurări aferentesalariilor directe.Costul variabil este o funcţie crescătoare faţă de producţie: când randamentul estecrescător, acesta se măreşte odată cu producţia, însă mai puţin proporţional. Dacărandamentul este descrescător, costul variabil creşte mai mult decât proporţional.Relaţia de calcul dintre costurile variabile totale şi costul variabil unitar este:CV = Cv x QUnde: CV - costuri variabile totale;Cv - costul unitar variabil;Q - volumul fizic al producţiei.

2.3 Costurile directe şi costurile indirecte

Costurile directe cuprind acele cheltuieli care se pot calcula direct pe seama unuipurtător de cost şi pentru care există posibilitatea de a le reflecta ca poziţii distincte înstructura costului.

Costurile indirecte cuprind acele cheltuieli care nu se pot identifica şi repartizadirect pe fiecare produs (purtător) în parte. Aceste cheltuieli nu sunt legate direct defabricarea unui anumit produs, ci privesc întreaga producţie a unei secţii sau aîntreprinderii, numindu-se şi cheltuieli comune. Cheltuielile indirecte sunt grupate încontabilitatea de gestiune în 3 mari categorii:

cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor; cheltuieli ale secţiei; cheltuieli generale de administraţie.

Clasificarea cheltuielilor în directe şi indirecte creează premisa delimitării şi repartizării lor pe sectoare de cheltuieli şi pe genuri de activităţi.

2.4 Costul mediu şi costul marginalCostul mediu cuprinde totalitatea cheltuielilor de producţie şi de desfacere aferente

cantităţii de produse, servicii sau lucrări executate într-o anumită perioadă de timp. Astfel se determină cheltuielile ce revin pe o unitate de produs, respectiv care este costul acestuia. Costul mediu este legat de întreaga cantitate de producţie fabricată într-o anumită perioadă de gestiune. Costul mediu (CME) se stabileşte conform relaţiei:

CME=CTQf

CT – cheltuieli totale;Qf – producţia fabricată exprimată în unităţi fizice.

Costul marginal reprezenta iniţial consumul suplimentar de factori în expresie bănească ocazionat de creşterea cu o unitate a producţiei. Costul marginal reprezintă echivalentul valoric al consumurilor de resurse generate de fabricarea ultimei unităţi de produs pentru a atinge un nivel de producţie dat.

Costul marginal total (CMT), se calculează după relaţia:CMT = C1 – C0

Produse pe saptamina

Q

Costuri totale

CT=CF+CV

Costul marginal

Cm

0 55 -1 85 302 110 253 130 204 160 30

5 210 506 280 707 370 908 480 110

0 2 4 6 8 10 120

2

4

6

8

10

12

Costul marginal Cm -

Costul marginal Cm -

Costul marginal unitar (CMU) se stabileşte conform relaţiei:

CMU=¿

C1−C0

Q 1−Q0

¿

C1= costul total al noului lot de produse fabricatC0= costul total la lotului precedent de produse Q1= cantitatea de produse fabricate in cadrul noului lotQ0= cantitatea de produse fabricate in cadrul lotului precedent

Costul marginal este egal cu costul variabil unitar dacă se îndeplinesc două condiţii:

structură neschimbată, dar aceeaşi capacitate de producţie cu nivel nemodificat al costurilor fixe;

comportament strict proporţional al costurilor variabile.

2.5 Costul de oportunitate

Costul de oportunitate reprezintă lipsa de câştig rezultată din renunţarea pe care

o implica o alegere oarecare. Deci atunci când este vorba de alegerea între mai multe decizii, costul de oportunitate poate fi considerat ca diferenţa între marja generată de un plan de acţiune şi cea superioară pe care ar genera-o cea mai bună decizie.Se poate defini deci costul de oportunitate al unui sistem de informare ca pierderea marjei pe care acest sistem o generează determinând gestionarul să ia o decizie care nu este cea optimă.Din punct de vedere economic, costul de oportunitate poate fi interpretat ca:

lipsa de câştig ce rezultă din faptul că responsabilul nu a luat cea mai bună decizie;

preţul informaţiei certe; dacă decidentul ar fi cunoscut cu certitudine consecinţele deciziei sale, ar fi luat cea mai bună decizie.

Costul unitar reflecta cheltuielile necesare pentru producerea unei singure unitati de produs, fiind egal cu costurile totale, raportate. Deci:

CU=CT / Q

El poate fi stabilit cu exactitate numai dupa ce a avut loc procesul de productie.

Cost variabil pe unitate: de exemplu:

Cantitatea

Q

Cost fix

CFCost

variabil

CV

Cost total

CT

Cost marginal

Cm

Cost unit.

Cost fix pe unit.

Cost variabil pe unit.

0 55 0 55 30 - - -1 55 30 85 25 85 55 302 55 55 110 20 55 27 273 55 75 130 30 43 18 25

4 55 105 160 40 40 13 26

5 55 155 210 50 42 11 316 55 225 280 70 46 9 377 55 315 370 90 52 7 458 55 425 480 110 60 6 539 55 555 610 130 67 61 70

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 100

100

200

300

400

500

Cost totalCost marginalCost unit.Cost fix pe unit.Cost variabil pe unit.

In primul rind, observam ca linia care marcheaza evolutia costurilor marginale intersecteaza linia costurilor totale unitare in punctul sau minim. Atunci cind costul unitar este minim el este egal cu costul marginal (in cazul nostrum 40=40).

Pentru orice nivel al productiei unde costul marginal este mai mic decit costul total pe unitatea de produs, cresterea cu o unitate a productiei va determina reducerea in continuare a costurilor totale unitare. Dimpotriva, atunci cind costul marginal este mai ridicat decit costul total pe unitatea de produs, orice crestere a productiei conduce la crestrea costului  total unitar. De aici se desprinde concluzia potrivit careia nivelul optim al productiei este dat de punctul de intersectie a curbei costurilor marginale cu curba costurilor totale pe unitatea de produs (in cazul nostru 40=40 pentru o productie Q=4). Dincolo de acest punct, atit costurile marginale cit si cele totale pe unitatea de produs incep se creasca, ceea ce inseamna ca productia devine nerentabila. De aceea, acest punct mai poarta denumirea si de “costul minim al combinarii (substituirii) factorilor de productie”.el reflecta cel mai mic cost la care poate fi creata o unitate de produs si totodata cel mai mic pret la care pot fi procurati factorii de productie in conditiile folosirii lor alternative.

In al doilea rind, atita timp cit costurile marginale sunt mai mici decit costurile totale si variabile pe unitatea de produs, deci curba costurilor marginale se situeaza din punct de vedere grafic, sub curbele celorlalte doua costuri, productia poate fi marita in conditii de rentabilitate.

In al treilea rind, punctul minim al costurilor marginale si totale pe unitatea de produs ne indica limita inferioara pina la care poate fi redus pretul de vinzare. In cazul in care pretul de vinzare se situeaza sub acest punct, intreprinderea va inregistra pierderi si, daca nu-si va modifica optica manageriala, se va vedea nevoita sa dea faliment. Daca, dimpotriva, pretul de vinzare se va situa la cote superioare punctul minim al costurilor marginale si totale pe unitatea de produs atunci intreprinderea nu numai ca isi va recupera cheltuielile, dar va incasa si profit.

Costuri de productie pe termen lung.

Daca intr-o perioada scurta de timp unele cheltuieli ramin fixe, independent de evolutia volumului productiei, intr-un orizont lung devin variabile toate costurile odata cu modificarea cantitatii de produse fabricate. Pentru a obtine o productie (si un profit) cit mai mare , o firma poate modifica cantitatile si tipurile oricarui factor de productie. In general, va actiona in directia modificarii (cresterii, modernizarii sau chiar reducerii) capitalului fix, iar ceilalti factori de productie vor varia si ei in functie de modificarea capitalului fix.

Pe termen lung, o firma incearca sa-si optimizeze capacitatile de productie pentru a obtine un profit maxim. Aceasta se poate realiza in mai multe etape, corespunzator cu situatia de pe piata: cerere, oferta, concurenta, preturi etc. In fiecare etapa, corespunzator cresterii costurilor fixe (si a celor variabile) trebuie sa creasca nivelul productiei pentru a spori in aceeasi masura, cel putin, si profitul. Practica economica a scos in evidenta faptul ca, de regula, o firma cu un volum mare de productie are posibilitatea sa realizeze produsele cu costurile cele mai mici. Evident, pot exista si firme mici sau mijlocii care pot concura prin nivelul costurilor firmelor mari.

Unul din criteriile de baza pentru optimizarea capacitatilor de productie il constituie costul mediu unitar (total) la care se poate obtine un produs. Pentru a estima costul de productie pe termen lung trebuie pornit de la costul de productie pe termen scurt. Se observa ca majorarea productiei prin modificarea doar a factorilor variabili, mentinind constant capitalul fix, determina de la un punct cresterea costului marginal si a costului total mediu. Cu scopul de a preveni aceasta crestere a costurilor, agentul economic trebuie sa ia decizii pe termen lung, modificind capitalul fix, prin investii in masini, utilaje si, in general, echipamente de lucru, asigurind o alta combinare a factorilor de productie, menita sa aduca un spor de eficienta.

Astfel daca o firma, intr-o prima etapa, isi majoreaza capacitatile de productie va creste volumul productiei de la Q0, spre exemplu, la Q1 si va inregistra un alt cost total mediu (CTM1) si, evident un alt cost marginal (Cm1). Considerind aceasta etapa ca un orizont scurt de timp, costurile vor avea o tendinta de scadere pina la un punct dupa care, daca firma doreste ca-si majoreze in continuare volumul productiei cu acelasi capital fix, costurile vor inregistra o tendinta de crestere. Pentru a evita aceasta crestere a costurilor, intr-o alta etapa, firma face noi investii (achizitioneaza noi echipamente de lucru) sporindu-si volumul de productie de la Q1 la Q2, in conditiile unui alt nivel al costului total mediu (CTM2) si al costului marginal (Cm2). Mai departe, daca firma doreste sa produca cantitati mai mari de produse (Q3) trebuie sa adopte alta decizie de modificare a capitalui fix (si variabil) care genereaza schimbari in nivelul costului total mediu (CTM3) si a costului marginal (Cm3). In alte etape successive (daca este cazul) pe masura ce cresc capacitatile de productie ale firmei creste volumul productiei dar cu alte nivele ale costurilor.

Alte ipostaze si forme in care apar costurile.

In teoria si practica economica costurile pot imbraca forme variate, in functie de etapele de consum si de elementele pe care le cuprind, de scopurile in care sunt folosite, de cerintele si raportarea lor la piata etc. Astfel, tinind seama, in primul rind, de etapele in care se consuma factorii de productie, in cadrul unei firme se pot calcula:

Costul de sectie, care este format din

Totalul cheltuielilor directe Totalul cheltuielilor indirecte

Ch. Directe sunt indispensabil legate de executarea

unui produs sau lucrare si pot fi individualizate.

Ch. Indirecte sunt ch. Ce se fac pentru mai multe

produse sau sectii, ele neputind fi individualizate.

        Cheltuieli cu materii prime si

materialele directe        Reparatii

        Salariile directe         Intretinerea si amortizarea utilajelor

        Impozitul pe salarii platit de

unitatile economice si CAS aferente.        Consumul de energie

        Combustibil, apa

        Salariile personalului

administrative

        Cheltuieli de posta, telefon,

corespondenta etc.

Costul de uzina, care cuprinde costul de sectie si cheltuielile generale ale firmei

(salariile personalului de conducere, dobinzile, amotrizarea cladirii etc.); Costul comercial sau costul complet (total) format din costul de uzina si

cheltuielile de desfacere a marfurilor (sortare, ambalare, pastrare, reclama, transport etc.). acest cost apare ca o masura a efortului producatorului intrucit cuprinde toate elementele de cheltuieli: materii prime si materiale; semifabricate; combustibili, energie si apa; amortizarea fondurilor fixe; salarii; contributii pentru asigurarile sociale si la fondul pentru ajutorul de somaj; dobinzi; impozite si taxe locale etc.

Costul complet, ca totalitate a cheltuielilor de productie, exprima doar efortul de fabricatie a produsului, in timp ce pretul exprima efortul recunoscut al productiei si vinzarii-cumpararii produsului, adica efortul social-economic si financiar depus de catre producator, si recunoscut ca atare, prin tranzactiile comerciale si de catre cumparatori.

In al doilea rind, in functie de pozitia lor fata de piata, costurile pot fi:

·        individuale,

·        de echilibru,

·        concurentiale.

Costul individual al fiecarui producator este folosit in calculele economice privind

pretul sau de oferta, prin care urmareste sa-si acopere acest cost, dar si sa realizeze un anumit profit.

Costul de echilibru este acel cost recunoscut de piata, prin pret, pe baza raportului

cerere-oferta. Preturi libere in conditiile unei concurente reale tind sa se apropie de pretul de echilibru care, la rindul lui, presupune un cost de echilibru, un cost in jurul caruia tind sa se apropie costurile individuale.

Producatorii trebuie sa se preocupe sa nu depaseasca acest cost de echilibru care este un cost optim, definit prin mecanismul formarii pretului de echilibru pe piata.

Costul concurential este costul individual cu nivelul cel mai scazut. El actioneaza prin

imprimarea tendintei de reducere a costurilor individuale, creind premisele reducerii preturilor. Concurenta directa prin pret are in spate concurenta indirecta prin costuri.

In al treilea rind, in functie de scopurile pentru care se folosesc costurile pot fi:

costuri antecalculate sau postcalculate, costuri actualizate, costuri comparabile, costuri de oprtunitate etc.

Costurile antecalculate se folosesc pentru fundamentarea preturilor la produsele noi. Costul antecalculat reprezinta un cost prospectiv al perioadei de producere si comercializare a produselor, asigurind valabilitatea preturilor pe un interval de timp. Ele constituie si baza de calcul al profitului in momentul fundamentarii pretului de oferta. Costurile postcalculate constituie element de calcul al profitului aferent productiei realizate rezultind profitul.

Costul actualizat al unui produs reprezentativ, ales ca etalon, serveste ca element de corelare a preturilor la produsele noi. Costul actualizat se foloseste deci la analiza prin comparare a costului unui produs nou, creind premizele apropierii acestuia de costul concurential intern sau extern.

Costul comparabil pe piata mondiala sta la baza apropierii costurilor si preturilor interne de cele internationale, si a asigurarii competitivitatii produselor interne.

Caile de reducere a costului.

Costul de productie pe unitate de produs nu este fix, marimea lui nu este constanta. Dinamica costului pe unitatea de produs depinde in principal de consumul de factori de productie pe unitatea de produs, de pretul factorilor de productie utilizati care se formeaza pe piata, ca si de salariile ce trebuie platite angajatilor. La un nivel dat al consumului de factori de productie pe unitatea de produs, scaderea pretului de achizitionare a factorilor duce la micsorarea costurilor si invers. Reducerea costului inseamna reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs, avind o deosebita importanta economica.

Costurile de productie sunt influientate de factorii interni, dependenti de activitatea producatorului, si de factorii externi, independenti de activitatea acestuia. Printre factorii externi care influienteaza costurile sunt:

Preturile de cumparare ale factorilor de productie Si preturile de vinzare ale marfurilor.

Desi rolul producatorului de a influienta preturile pietii este minim, el trebuie totusi sa fie informat asupra paletei de preturi care se practica pe piata interna si externa, si sa caute sa obtina cele mai bune preturi; rata dobinzii la imprumuturile efectuate; obligatiile sociale – impozite, taxe, cotizatii

Principalele cai de reducere a costurilor sunt:

a)  Reducerea cheltuielilor de productie si in special a cheltuielilor materiale se manifesta ca o tendinta pe plan mondial determinate si de faptul ca resursele materiale si de energie sunt limitate. Se impune ridicarea gradului de competetivitate industriala, tinind seama de exigentile actuale ale economiei de piata, care cere produse de calitatea superioara in acelasi timp cu micsorarea cheltuielilor de productie si in special cu reducerea consumului de materiale.

Reducerea consumului de, materii prime si materiale pe unitate de produs se poate obtine prin:

Elaborarea de norme de consum stiintific fundamentale si urmarirea incadrarii stricte in aceste norme,

Reproiectarea produselor, Folosirea de inlocuitori la metale sau alte materiale scumpe, Perfectionarea tehnologiilor de fabricatie, Utilizarea unor masini si utilaje performante tehnic si economic Organizarea mai buna a productiei si a muncii, Utilizarea mai rationala a energiei si combustibilului, Folosirea intensiva a capacitatii de productie si eliminarea rebuturilor. Ridicarea gradului de ridicare a calitatii bunurilor si serviciilor obtinute, Recuperarea, reconditionarea si refolosirea deseurilor si a altor

materiale rezultate din productie si din consum etc.; Folosirea deplina a capacitatilor de productie si a spatiilor de productie; Dimensionarea optima a cheltuielilor de dezvoltare.

b) Cresterea productivitatii este unul din cei mai importanti factori in reducerea costurilor, prin scaderea relativa a cheltuielilor pentru salarii sau prin reducerea absoluta a acestora. Reducerea costului se realizeaza numai atunci cind ritmul de crestere al productivitatii muncii este mai mare decit ritmul de crestere al salariului mediu.

c) Micsorarea cheltuielilor administrative gospodaresti constituie o cale de reducere a costului de productie si se realizeaza prin cresterea volumului de productie. Reducerea acestor cheltuieli se poate realiza prin asigurarea unei proportii optime intre personalul productiv si cel auxiliar, automatizarea lucrarilor de birou etc.

Concentrarea permanenta a produsului pentru diminuarea costurilor constituie una dintre conditiile esentiale ale existentei si dezvoltarii oricarei firme.

Reducerea costului de productie nu trebuie sa afecteze negativ calitatea produselor, ci dimpotriva, este necesar ca acest proces sa aiba loc concomitent cu ridicarea calitatii produselor, astfel incit sa creasca utilitatea produselor pe unitatea de cheltuiala. Totodata, reducerea costului de productie, in scopul maririi rentabilitatii, nu trebuie realizata pe seama degradarii mediului

ambiant si a epuizarii unor resurse naturale deficitare, ci, dimpotriva, procesul trebuie sa aiba, loc prin protectia resurselor naturale si a mediului inconjurator.

Concluzii

Costul

Costul de productie prezintă o mare importanţă pentru activitatea fiecărei firme. Costul este elementul de bază al studiului de marketing şi trebuie cunoscut şi stăpânit atât pe perioada fabricării lui, cât şi pe întreaga viaţă a produsului.De asemenea este o categorie valorica, cu semnificatii deosebita in economia de piata. De marimea si tendintele costului de productie depind conditiile de viata ale fiecarui individ si ale colectivitatii nationale, precum si sansele de progres economico-social.

Costul de productie exprima esenta intregului sistem de raporturi pe linie de productie si circulatie ce se stabilesc intre agentii economici, intreprinzatori, intre producatori si consumatori, la un moment dat.

Acest indicator reflecta, prin structura, marimea si evolutia sa, gradul de eficienta a activitatii unei firme, unei intreprinderi sau a altui agent economic.

Pentru masurarea corecta a costului de productie se impune cunoasterea conditiilor de productie (inzestrarea tehnica, organizarea productiei si a muncii, nivelul de calificare al lucratorilor), stabilirea normelor de consum, de munca, a preturilor si tarifelor si estimarea corecta a cheltuielilor, de factori de productie, de resurse in general.

Astfel intelegem ca costul productiei se analizeaza tinind cont de interdependenta dintre activitati si agentii economici, deoarece ceea ce intr-un loc constituie pret de vinzare al produselor, in altul reprezinta pretul de cumparare al factorilor de productiei. Ca urmare, eventualele schimbari de preturi in cadrul cererii si ofertei se pot transmite in lant ca efect propagat in nivelul costurilor. Astfel costul este nu numai o expresie a consumului de factori pentru a produce un bun material, ci si costul de a renunta la a produce alt bun.

Pe linga aceasta, costul de productie este un indicator economic cu o mare forta de oglindire a calitatii activitatii. Astfel prin raportarea productiei la costuri se poate cunoaste eficienta folosirii resurselor.

Bibliografie

- Manual de inginerie economică: Ingineria și managementul sistemelor de producție/ ABRUDAN (2002)

- Curs microeconomie – Prof. univ. dr. Dan Popescu- http://www.scrigroup.com