434 · web viewforma de guvernare a societăţii, activitatea şi formele statului. willim petty...
Post on 24-Dec-2019
4 Views
Preview:
TRANSCRIPT
434
INFORMATICĂ
Lector univ. drd. CRISTIAN-MIHAI POMOHACI
Obiective
Cursul urmăreşte formarea unor deprinderi în folosirea eficientă
a computerului, aceasta însemnând nu doar o uşurinţă în utilizare, ci şi
găsirea de aplicaţii utile în specializarea facultăţii. În acest sens, pe
lângă noţiunile de bază, vor fi tratate şi câteva aplicaţii utile în prezentarea
unor rapoarte. O altă direcţie va fi cea privitoare la organizarea
bazelor de date cu ajutorul computerului.
Eficienţa cercetării cu ajutorul computerului este deja un fapt
incontestabil. De aceea, la fel ca în alte ştiinţe, computerul a devenit
un instrument indispensabil în cercetarea sociologică şi psihologică.
Este motivul pentru care, în conceperea acestui curs, am insistat
pe conceptele importante din utilizarea computerului, adică acele
concepte ce ajută la realizarea unei cercetări cât mai corecte.
1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE COMPUTER
Schematic, pentru un utilizator, avem următoarele componente:
– Unitatea centrală;
– Monitorul;
– Tastatura;
– Mouse-ul.
Unitatea centrală reprezintă „creierul” unui computer.
Monitorul este modul în care computerul ne comunică rezultatele
comenzilor pe care le-am dat.
Tastatura reprezintă modul în care noi comunicăm computerului
comenzile, un rol asemănător avându-l şi mouse-ul.
La mouse, important este să ştim următorul lucru: butonul din
stânga execută, iar cel din dreapta activează o fereastră prin care ni se
explică ce putem face într-o anumită zonă de pe ecran.
Datorită rolului important pe care-l are tastatura, vom insista
ceva mai mult asupra ei, adică asupra funcţionalităţii unor taste:
Tab – pentru a face un salt de câteva spaţii. Se poate folosi pentru
începutul unui paragraf, pentru saltul de la o celulă la alta într-un
tabel în Word.
Caps Lock – odată activată, orice tastă apăsată va apărea ca majusculă.
435
Shift – Dacă avem combinaţia Shift + Literă, efectul va fi că pe
ecran va apărea majusculă, combinaţia Shift + Altă Tastă va avea ca
efect apariţia simbolului de sus de pe tastă.
Backspace – şterge ceea ce se află la stânga cursorului.
Delete – şterge ceea ce se află în dreapta cursorului.
Stocarea informaţiei. Informaţia pe computer poate fi stocată:
– pe unitatea fixă – harddisk;
– pe unităţi mobile: dischetă sau CD-ROM (Avem mai multe
tipuri de unităţi mobile de stocare, dar le-am amintit pe cele mai
uzuale).
O altă noţiune importantă este cea legată de comenzile de
întreţinere a computerului.
Disk Defragmenter – realizează aranjarea fişierelor şi a spaţiului
nefolosit de computer. Acesta măreşte viteza de lucru a computerului
şi realizează o mai rapidă accesare a fişierelor aflate pe diferite suporturi
de stocare a informaţiei.
Scandisk – are rolul de a detecta eventualele erori şi de a repara
zonele defecte.
DiskCleanup – eliberează spaţiul de pe hardisk, eliminând fişierele
de care nu mai avem nevoie (cele temporare, cele puse în RecycleBin etc.).
2. PREZENTAREA SISTEMULUI DE OPERARE WINDOWS
După ce am pornit computerul şi înainte de a da orice comandă,
ceea ce apare pe ecran este spaţiul de lucru. În legătură cu acesta,
avem următoarele noţiuni importante:
Taskbar – de obicei, această bară este situată jos pe pagină, dar
se poate muta în oricare parte a ecranului (de exemplu, în dreapta). Un
buton important este butonul de Start, care se află în stânga barei (în
cazul când bara se află jos). În dreapta se află indicatorul orei. Dând
un dublu clic pe acesta, va apărea o fereastră în care se va afişa ora şi
ziua curentă. După ce vom face modificări pentru ca acestea să
rămână permanente, trebuie să dăm un clic pe butonul Apply, care se
activează atunci când am făcut o modificare în această fereastră.
My Computer – Dând un dublu clic pe această imagine vom avea
acces la resursele computerului: unitatea de dischetă, harddisk-ul etc.
Internet Explorer – este programul cu ajutorul căruia putem
naviga pe Internet. Network – dacă avem computerul într-o reţea,
dând dublu-clic pe această imagine, vom putea vedea ce alte
computere mai sunt în reţea cu computerul nostru.
436
Recycle Bin – reprezintă „coşul” în care se duc diferitele obiecte
(Prin obiect înţelegem un document, o imagine, un director etc.). Dacă
dorim, le putem lua de aici şi le putem readuce pe computer, ori le
putem şterge permanent mergând cu mouse-ul pe imagine, apoi dăm
un clic pe butonul din dreapta al mouse-ului, iar din imaginea care
apare dăm un clic stânga pe opţiunea Empty Recycle Bin.
Găsirea rapidă a unui fişier. Pentru a găsi repede un fişier în
computer, putem folosi comanda Find, care se găseşte în fereastra
activată de butonul Start
Lista ultimelor documente utilizate. Pe măsură ce lucrăm, sistemul
de operare Windows ţine evidenţa ultimelor 15 fişiere cu care s-a
lucrat pe acel computer. Pentru a vizualiza această listă, dăm un clic
pe start şi alegem opţiunea Documents. Astfel se va afişa lista. Dacă
dorim să accesăm unul din fişiere, dăm un dublu clic pe acest fişier.
Ştergerea unui fişier. Pentru a şterge un fişier sau director trebuie
să îndeplinim următoarea succesiune de comenzi:
1. Mergem cu mouse-ul pe fişierul pe care dorim să-l ştergem.
2. Dăm un clic dreapta pe acest fişier.
3. Din fereastra care va apărea vom alege opţiunea Delete şi dăm un
clic pe ea.
4. Va apărea o fereastră intitulată Confirm File Delete, în care va fi
următorul mesaj: Are you sure you want to send nume fişier to the
Recycle Bin?1, unde în loc de „nume fişier” va fi scris chiar numele
fişierului ce-l dorim a fi şters.
5. Dacă fişierul este cel pe care dorim să-l ştergem, dăm un clic pe
butonul Yes. În acest moment fişierul este trimis în coş (Recycle
Bin). Reamintim că, dacă dorim să fie şters cu totul, trebuie să
mergem pe imaginea cu Recycle Bin, dăm un clic dreapta şi alegem
opţiunea Empty Recycle Bin.
Oprirea computerului. La terminarea sesiunii de lucru, computerul
se închide astfel: se dă un clic pe butonul de Start apoi, din fereastra
ce se va deschide, vom alege opţiunea Shut down. Dând un clic
pe aceasta, se va deschide o a doua fereastră la care trebuie să fim
atenţi să fie selectată opţiunea Shut Down (pe lângă această opţiune,
mai avem: Restart – pentru repornire imediată după oprirea computerului,
„Restart in MS-DOS mode” – pentru ieşirea din Windows şi
intrarea în modul MS-DOS, „Stand by” – pentru modul în care com-
________________
1 Eşti sigur că vrei să trimiţi nume fişier la Recycle Bin?
437
puterul consumă mai puţin curent, dar prin apăsarea unei taste reintră
imediat în regimul de lucru), după care fie dăm un clic pe butonul OK,
fie apăsăm tasta Enter.
Selectarea. De multe ori, pentru a da o comandă asupra unei
secvenţe de pe ecran (cuvânt, mai multe cuvinte, imagini etc.), trebuie
mai întâi să selectăm acea zonă pentru a indica unde să se facă
modificările. Pentru a selecta, avem două moduri: cu ajutorul mouseului
sau cu tastatura.
Comenzile Cut, Copy şi Paste. Aceste comenzi sunt aproape
universale în Windows. Se pot aplica la copierea pe dischete, la text
sau chiar la scrierea unor adrese în Web. Comanda CUT: Această
operaţie se aplică atunci când vrem să luăm o informaţie dintr-un loc
şi s-o mutăm într-un alt loc. Propriu-zis, informaţia este luată din locul
ei şi pusă în Clipboard. Comanda COPY: Efectul acestei operaţii este
asemănător cu cel al comenzii CUT, cu singura diferenţă că informaţia
rămâne şi în locul iniţial. Comanda PASTE: Se merge în locul unde
dorim să punem informaţia şi dăm comanda PASTE.
Accesarea acestor comenzi se poate face dând un clic dreapta pe
informaţia pe care dorim s-o punem şi în altă parte. Se va deschide o
fereastră în care se vor afla şi cele 3 comenzi. De la tastatură avem
următoarele combinaţii de taste:Ctrl-C - pentru copiere (Copy), Ctrl-X
– pentru decupare (Cut), Ctrl-V – pentru lipire (Paste)
3. EDITORUL DE TEXTE WORD
Tipuri de editoare de texte. Înainte de a începe prezentarea
unor tipuri de editoare de texte, vom prezenta câteva reguli generale
pentru editare:
La începutul unui paragraf se apasă tasta Tab pentru a avea
mereu aceeaşi distanţă.
Înainte de orice semn de punctuaţie ( . , : ; ) nu se lasă spaţiu,
iar după orice semn de punctuaţie se lasă un spaţiu.
La sfârşit se salvează fişierul prin accesarea opţiunii File din
meniu, iar din fereastra care se va deschide se selectează opţiunea
Save.
În general, putem recunoaşte fişierele realizate cu un editor de
texte şi după tipul lor. După numele fişierului urmează un grup de 3
litere (extensia fişierului) precedat de punct. Din forma acestui grup de
litere putem deduce programul în care putem lucra cu fişierul. De
aceea, la prezentarea fiecărui editor vom indica şi extensia fişierului.
438
Acum vom începe prezentarea unor alte tipuri de editoare de text
(vom prezenta doar acele editoare ce rulează în Windows).
Notepad. Acest editor este unul din cele mai simple. Faţă de o
maşină de scris clasică, prezintă singurul avantaj de a putea face inserări
în text (de exemplu, dacă am uitat să punem această paranteză în
text, atunci o putem insera mergând cu cursorul după cuvântul text,
după care, de la tastatură, introducem textul care dorim a fi inserat).
Mod de accesare al acestui editor: Se dă un clic pe butonul
Start, Programs, Accesories, Notepad.
Extensia txt
Wordpad. Acest editor are ceva mai multe opţiuni decât
Notepad-ul. Aici putem găsi opţiuni pentru alinierea textului, distanţa
între linii (1 rând, 1/2 rând sau 2 rânduri), mărimea caracterului etc.
Mod de accesare al acestui editor: Se dă un clic pe butonul
Start, Programs, Accesories, Wordpad.
Extensia doc
Aceste două editoare sunt înglobate în pachetul de programe al
sistemului Windows, deci licenţa de Windows se extinde şi asupra
acestor editoare de texte.
Extensia doc o vom regăsi şi la fişierele de tip Word, ceea ce
înseamnă că putem vedea aceste fişiere şi cu Wordpad şi cu Word.
Trebuie să ţinem cont însă de editorul în care am făcut fişierul (de
exemplu, anumite operaţii realizate în Word nu le putem „vedea” în
Wordpad).
Pe lângă aceste editoare mai există şi altele: StarOffice Editor
(cu extensia sdw), 602Text (cu extensia wpd) etc.
Prezentarea mediului de lucru. În cele ce urmează vom prezenta
părţile ferestrei ce se deschide atunci când deschidem editorul de
texte Word:
Bara de titlu (Title bar). Partea cea mai de sus (de obicei de
culoare albastră) se numeşte bară de titlu. După cum lesne se poate
înţelege din denumire, este bara în care se poate vedea editorul de
texte cu care lucrăm, cât şi titlul documentului.
Denumirea implicită este Document1, dacă documentul nu este
salvat.
În partea dreaptă a acestei bare se pot observa 3 butoane. Primul
buton este pentru minimizarea ferestrei, al doilea este pentru extin-
439
derea ferestrei de lucru la dimensiunile ecranului, iar cel de-al treilea
buton este pentru închiderea ferestrei de lucru, deci şi încheierea
sesiunii de lucru. Primele două butoane sunt stil comutator (dacă la
primul clic se activează, la al doilea se dezactivează).
Bara de meniu (Menu Bar). Modul de accesare a meniului: O
primă posibilitate este prin folosirea mouse-ului, dând un clic stânga
pe opţiunea pe care dorim s-o activăm. Un alt mod este cu ajutorul
tastaturii. Se apasă o dată pe tasta Alt, apoi fie ne deplasăm cu ajutorul
tastelor cu săgeţi până la opţiunea dorită, fie apăsăm pe tasta corespunzătoare
literei subliniate din opţiune. De exemplu, pentru a accesa
opţiunea Table, apăsăm tasta Alt şi apoi tasta A. O opţiune va fi activată
în momentul în care se deschide o fereastră în josul ei.
Barele de ustensile (Toolbars). Am folosit pluralul întrucât se
poate ajunge până la 13 bare de ustensile. În mod obişnuit, la
deschiderea editorului de texte Word, avem cele două bare: Bara
Standart (Standard Bar) şi Bara pentru caracteristici (Formatting Bar).
Accesarea acestor bare se face cu ajutorul mouse-ului.
Dacă vreuna din aceste bare nu este prezentă, ea se poate activa
mergând la bara de meniu la opţiunea View, din fereastra ce se va
deschide se selectează opţiunea Toolbars, iar din fereastra ce se va
deschide se alege acea bară de care avem nevoie. În mod similar se
poate face şi dacă dorim să nu mai avem vizibilă una din barele de
ustensile. De exemplu, să zicem că dorim să nu mai fie vizibilă bara
standart. Mergem la meniu la opţiunea View, apoi Toolbars şi se dă un
clic pe opţiunea Standard. Pentru a o reactiva, analog se merge la
opţiunea View, se alege Toolbar şi se dă un clic pe opţiunea Standard.
Rigla (Ruler). Aceasta se află imediat sub barele de ustensile.
Are mai mult un rol de ghidare. La fel ca şi barele de ustensile, şi
această bară se poate activa/dezactiva din opţiunea View: se merge pe
opţiunea View şi se dă un clic pe Ruler (Riglă) pentru a o bifa/debifa,
ceea ce reprezintă faptul că am activat/dezactivat această bară.
Bara de stare (Status Bar). Această bară se găseşte la baza ecranului
de lucru şi conţine un indicator pentru pagina curentă în care
suntem, altul ne arată Pagina curentă/Total de pagini, iar ultimele două
ne indică linia, respectiv coloana în care se află cursorul pe pagină.
Barele de derulare rapidă (Scroll Bar). Pentru parcurgerea
textului se pot folosi una din tastele din grupul celor 4 săgeţi. Dacă
dorim o parcurgere mai rapidă, putem folosi una din tastele PageUp
sau PageDown. La un text de dimensiuni mari (10-20 de pagini) chiar
440
şi această metodă poate părea destul de lentă. Pentru o parcurgere mai
rapidă, putem folosi bara de derulare verticală astfel: mergem cu
mouse-ul pe pătratul (dreptunghiul) din bara de derulare. Ţinând apăsat
butonul din stânga mouse-ului, mişcăm mouse-ul în sus sau în josul
paginii în funcţie de locul unde dorim să ajungem. Când am ajuns
în locul dorit, ridicăm degetul de pe butonul stâng al mouse-ului şi
dăm un clic oriunde pe pagină pentru a activa pagina. Atenţie, dacă nu
dăm un clic pe pagina la care am ajuns, atunci, încercând să scriem
ceva, vom observa că ne-am întors la locul unde era cursorul înainte
de a folosi bara de derulare (scroll bar).
Lista de fişiere recent utilizate. Aşa cum în sistemul de operare
aveam o posibilitate de a vedea lista ultimelor fişiere cu care s-a
lucrat, la fel şi în Word avem un mod prin care putem vedea şi accesa
unul din ultimele documente cu care s-a lucrat.
Se merge pe opţiunea File, se dă un clic şi vom obţine o
fereastră în care va fi în partea de jos lista de fişiere. Dând un clic pe
unul din fişiere, acesta se va deschide. Singura posibilitate ca să nu se
deschidă un fişier când îl accesăm în acest mod este ca fişierul din
listă să fi fost accesat de pe o dischetă sau un CD-Rom, în care situaţie
va apărea un mesaj prin care vom fi avertizaţi de aceasta.
Terminarea sesiunii de lucru. Pentru a încheia sesiunea de
lucru avem 2 metode. Prima este de a închide de la butonul din bara de
titlu (cel cu X). O a doua metodă este de a merge pe opţiunea File, iar
din fereastra ce se deschide să alegem opţiunea Exit. Dacă s-au făcut
ceva modificări în fişier, atunci, la închidere va apărea mesajul: Do
you want to save changes to Document1? Pentru a păstra modificările,
se apasă pe Yes, altfel pe No. Putem anula comanda de închidere prin
apăsarea pe butonul Cancel.
Ştergerea caracterelor. Unul din primele lucruri cu care ne
întâlnim când lucrăm în Word este cursorul. Cursorul se prezintă sub
forma unei linii verticale aproximativ de înălţimea literei I. Din
dreapta cursorului începe introducerea textului.
Pentru a introduce un text într-un document Word, se tastează la
fel ca la o maşină de scris mecanică. Pentru a scrie cu literă mare, se
ţine apăsată tasta Shift şi se apasă scurt pe tasta corespunzătoare literei
pe care dorim s-o introducem. Nu este nevoie să dăm Enter la sfârşitul
rândului, deoarece, când ajungem la sfârşitul rândului se va trece automat
la rândul următor. Se va folosi tasta Enter în momentul când se
doreşte începerea unui nou paragraf.
441
Dacă la un moment dat dorim să ştergem ceva din text, avem
două taste la dispoziţie. Tasta Backspace ne ajută să ştergem caracterele
ce sunt în stânga cursorului, iar tasta Delete să ştergem caracterele
ce sunt în dreapta cursorului.
Scrierea îngroşată, înclinată şi subliniată. Exact aşa cum ne-am
obişnuit, şi la aceste trei moduri de scriere avem cele două moduri de
execuţie: cu mouse-ul sau din tastatură.
Salvarea unui document. Comenzile învăţate mai înainte dorim
să le avem într-un fişier pe care să-l deschidem mai târziu pentru a
repeta comenzile. Operaţia de memorare a unui fişier se numeşte salvarea
fişierului. Pentru a salva un fişier, vom executa următoarele comenzi:
1. Accesăm opţiunea File din meniu.
2. Din fereastra ce se va deschide alegem opţiunea Save As.
La dreptunghiul din dreptul opţiunii „Save in” scriem locul unde
dorim să salvăm fişierul, la File name se pune numele fişierului pe
care dorim să-l salvăm, iar Save as type trebuie să fie tipul de fişier (în
cazul nostru, tip Word) pe care dorim să-l salvăm. Dacă dorim să
renunţăm la comanda de salvare, dăm un clic pe butonul Cancel.
Găsirea şi înlocuirea unui cuvânt. De multe ori, după scrierea
unui text, avem nevoie să găsim un anumit cuvânt. Pentru aceasta
avem comanda Find. Ca să accesăm această comandă, avem două
posibilităţi:
Cu ajutorul mouse-ului: dăm un clic pe opţiunea View din
meniu, apoi din fereastra ce se va deschide alegem opţiunea Find.
Cu ajutorul tastaturii: ţinem apăsată tasta Ctrl şi apăsăm scurt pe
tasta F.
În fereastra ce apare, în primul dreptunghi alb scriem cuvântul
pe care dorim să-l căutăm (ca să activăm acel dreptunghi este suficient
să dăm un clic pe el). Apoi, dăm un clic pe butonul Find. Dacă dorim
o căutare doar într-o anumită zonă a textului, atunci selectăm întâi
acea zonă şi apoi executăm operaţiile corespunzătoare căutării.
Pentru înlocuire avem operaţiuni asemănătoare.
Modificarea caracterului: mărime, tip (font) şi aliniere. În Word
se poate schimba mărimea caracterelor. Pentru a accesa butonul de
modificare a mărimii, vom merge pe ecran cu mouse-ul la bara de format.
Dacă dorim să schimbăm mărimea unor caractere, vom selecta
mai întâi textul, apoi dăm un clic: pe săgeata din dreapta butonului
442
pentru modificarea mărimii se va deschide o listă din care vom alege
mărimea pe care o dorim pentru acel text. Un alt mod de folosire a
acestui stil este acela de a stabili de la început mărimea caracterelor
apoi de a scrie textul.
Similar, putem stabili tipul de font.
Tot în bara de format mai avem şi butoanele de aliniere.
Distanţa între linii. Implicit, distanţa între linii este de un rând.
Pentru a modifica distanţa între rânduri, mai întâi vom selecta textul
pe care vrem să-l modificăm. Apoi, la meniu, dăm un clic pe Format.
În fereastra ce se va deschide vom selecta Paragraph. Se va deschide
o nouă fereastră ce va conţine 4 zone: Alignment, Indentation, Spacing
şi Preview. În cele ce urmează vom vorbi despre ultimele două zone.
Pentru a modifica distanţa între linii, mergem în zona Spacing. În
dreptunghiul de sub opţiunea Line spacing vom vedea că scrie Single
(adică distanţa este la un rând). Dacă vrem să scriem la 1,5 rânduri,
vom da un clic pe săgeata din dreapta dreptunghiului şi vom selecta
opţiunea dorită din fereastra ce se va deschide. În zona Preview vom
avea o vizualizare a comenzii efectuate. După ce am realizat toate
modificările dorite, dăm un clic pe butonul OK şi atunci comanda se
va executa pentru porţiunea din text selectată.
Tipărirea unui document. După ce am scris un document, o
posibilă etapă ce ar putea urma ar fi să tipărim documentul realizat. O
metodă directă ar fi ca, având documentul deschis, să dăm un clic pe
butonul specific.
O altă metodă este aceea de a merge la opţiunea File, apoi Print
(pentru a deschide direct fereastra pentru tipărire, putem da Ctrl-P). În
această fereastră putem specifica paginile pe care dorim să le tipărim,
nu-mărul de copii şi putem verifica, de asemenea, dacă tipul de imprimantă
instalată este în concordanţă cu imprimanta pe care o avem.
Crearea de tabele. Deplasarea în tabel, inserarea de linii.
Pentru a înţelege mai bine cum să creăm tabele, vom da câteva
exemple. Pentru început, vom realiza un tabel cu cinci coloane şi patru
linii:
1. Dăm un clic pe opţiunea Table din meniu, apoi un clic pe
Insert Table.
2. La opţiunea Number of columns: dăm un clic, ştergem cu tasta
Backspace numărul 2 şi scriem 5; asemănător, la opţiunea Number of
rows, scriem numărul 4.
3. Dăm un clic pe butonul OK.
443
O altă metodă de realizare a unui tabel este de a da un clic pe
butonul pentru tabele, iar din fereastra care va apărea vom selecta
numărul de coloane şi linii pe care îl dorim.
Dacă dorim să mai inserăm încă o linie, mergem la ultima celulă
din dreapta jos şi apăsăm pe tasta Tab; automat, va apărea o nouă linie
cu acelaşi număr de coloane ca restul tabelului. Tot pentru inserarea
unei linii, putem să mergem cu mouse-ul în tabel, dăm un clic dreapta
şi din fereastra ce apare selectăm opţiunea de inserare linii.
Sortarea unui tabel. Unirea a două celule dintr-un tabel.
Pentru sortarea unui tabel, dăm un clic oriunde în tabel. Mergem în
meniu la opţiunea Table, iar din fereastra ce apare vom da clic pe
opţiunea Sort. Dacă avem cap de tabel, dăm un clic pe opţiunea
Header Row. Apoi, în partea de sus a ferestrei de sortare avem opţiunea
Sort By. În primul dreptunghi va trebui să avem caracteristica
după care vrem să sortăm. În al doilea dreptunghi vom avea tipul datelor,
iar în dreapta opţiunea de sortare: Ascending sau Descending.
După ce am realizat toate aceste comenzi, dăm un clic pe butonul OK
şi se va realiza sortarea.
Pentru a uni două sau mai multe celule dintr-un tabel, trebuie să
realizăm următorii paşi:
1. Selectăm celulele pe care dorim să le unim.
2. Mergem pe opţiunea Table din meniu, apoi pe Merge Cells.
O altă metodă, ceva mai rapidă, este ca la pasul 2 să dăm un clic
dreapta pe selecţie şi din fereastra ce rezultă să dăm un clic stânga pe
opţiunea Merge Cells.
Dacă am realizat corect aceşti doi paşi, atunci vom vedea că în
locul celulelor selectate vom avea o singură celulă.
Anularea ultimei comenzi. Uneori, după realizarea unei comenzi,
dorim să revenim asupra ei, să-i anulăm efectele. Aceasta se
poate realiza fie din opţiunea Edit din meniu, apoi Undo. Folosind
această metodă, putem vedea ce comandă putem anula (de exemplu,
să zicem că am unit două celule. Mergând pe opţiunea Edit, vom
vedea în fereastra ce apare la prima opţiune scris Undo Merge Cells. O
altă posibilitate este să dăm un clic pe butonul . O a treia
posibilitate este să folosim combinaţia de taste Ctrl-Z. Putem anula
mai multe comenzi, nu numai ultima comandă. În general, în Word se
pot anula comenzile date de la ultima salvare a fişierului. Putem chiar
444
anula comanda de anulare, adică dacă am anulat comanda de unire a
două celule să revenim totuşi şi să realizăm unirea celulelor folosind
comanda Redo.
4. UTILIZAREA EXCEL-ULUI
Vom insista aici mai ales asupra modului de lucru cu formule,
intrând puţin şi în noţiuni simple de statistică ce se pot rezolva cu
ajutorul Excel-ului. Pentru o descriere mai amplă a statisticii realizate
cu ajutorul computerului, recomandăm consultarea unui manual de
statistică.
Amintim că:
1) pentru a ne deplasa pe foaia de calcul putem folosi grupul de
patru săgeţi;
2) similar cu editorul de texte Word, şi aici putem scrie îngroşat,
înclinat sau subliniat, folosind aceleaşi metode;
Bara de formule. Un lucru important îl reprezintă bara de
formule (Formula Bar): În partea stângă a acestei bare avem scrisă
celula care este selectată şi în care se va scrie formula. În partea
dreaptă avem locul unde se vede ceea ce este în celulă. Dacă datele
introduse sunt de tip caracter, atunci ceea ce se vede în celulă este şi
ceea ce vom avea în bara de formule. Dacă introducem o formulă în
bara de formule, vom avea scrisă formula, iar în celulă vom avea
rezultatul formulei.
Bara de stare. O altă bară importantă este bara de stare: Ceea ce
ne interesează la această bară este ca opţiunea NUM să fie activă (să
existe pe bară). În cazul când aceasta este activă, putem introduce
numerele din partea dreaptă a tastaturii. Dacă nu este activă, o putem
activa prin apăsarea tastei NumLock, ce se află în colţul din stânga sus
al grupului de taste.
Selecţia unor celule. Similar cu procedeul de la Word, putem şi
aici să facem selecţii. Aici însă ceea ce se va selecta este celula.
Alinierea în celule. Dacă nu am modificat alinierea în celule de
la butoanele din meniu, atunci modul în care se aliniază datele în
celulă poate reprezenta un indiciu despre tipul datelor:
– datele de tip caracter se aliniază la stânga;
445
– datele de tip număr se aliniază la dreapta.
Această informaţie este utilă când dorim să verificăm dacă am
introdus datele corect. De exemplu, dacă din greşeală în loc de „10”
vom tasta cifra „1” şi litera „O”, atunci „1O” se va alinia la stânga,
ceea ce ne va indica faptul că pentru computer avem o dată de tip
caracter şi nu una de tip număr (la anumite formule această greşeală
poate duce la un rezultat incorect sau la afişarea unui mesaj de eroare).
Modificarea dimensiunii unei coloane. Aceasta se realizează
ducând cursorul până la îmbinarea dintre etichetele celulelor.
Pentru modificare avem două metode: fie mişcăm mouse-ul
până la dimensiunea dorită, fie dăm un dublu-clic şi atunci coloana îşi
va modifica lăţimea, astfel încât să cuprindă tot textul din celulele din
acea coloană.
Trecerea la o altă foaie de lucru. În josul paginii, în Excel,
avem mai multe foi pe care putem scrie datele. Dacă suntem pe foaia 1
şi dorim să trecem pe foaia 2, ducem mouse-ul în partea de jos a
paginii şi dăm un clic pe foaia nouă pe care dorim s-o deschidem.
Dacă dorim să dăm un nume foii, nume care să apară în loc de
„Sheet1”, avem două posibilităţi:
– Dăm un dublu clic pe „Sheet1”. Denumirea se va selecta.
Apăsăm pe tasta „Delete” şi apoi scriem de la tastatură denumirea
dorită.
– Mergem pe „Sheet1”, dăm un clic dreapta şi din fereastra ce
apare alegem opţiunea „Rename”. Apoi, de la tastatură introducem
denumirea dorită.
Deplasarea rapidă la anumite celule. În timpul lucrului într-o
foaie de calcul s-ar putea să avem nevoie să ajungem cu cursorul
direct la o anumită celulă. Pentru aceasta vom folosi comanda „Go
to”. Execuţia acestei comenzi se poate realiza în două moduri:
1) se apasă pe tasta „F5”, ce se află pe primul rând al tastaturii.
În fereastra ce va apărea se va tasta adresa celulei în care dorim să
ajungem. Dăm Enter;
2) similar cu operaţiile de mai sus, cu singura diferenţă că, în
loc să apăsăm tasta F5, folosim combinaţia de taste Ctrl-G.
Simboluri pentru cele patru operaţii. Modul de introducere
a operaţiilor matematice. Pentru operaţiile în Excel avem următoarele
taste specifice fiecărei operaţii:
+ › adunare
446
- › scădere
* › înmulţire
/ › împărţire
În afară de aceste operaţii, mai avem ridicarea la putere: 52 se
scrie 5^2.
Pentru a introduce o formulă în Excel, trebuie să punem mai
întâi semnul egal. De exemplu, dacă dorim să adunăm ceea ce avem în
celula A1 cu ceea ce avem în celula A2 şi dorim să scriem rezultatul
în celula A3, atunci vom scrie: =A1+A2 .
Forma numerelor. Putem să modificăm forma numerelor în
Excel cu ajutorul următorului grup de taste:
Primul din stânga este pentru a scrie date de tip valutar.
Cel de-al doilea buton este pentru a scrie date de tip procent, iar
cel de-al treilea buton este pentru scrierea numărului astfel încât să
avem separatori pentru mii şi numărul să aibă 2 zecimale.
Ultimele 2 butoane sunt pentru modificarea numărului de zecimale:
mărirea, respectiv micşorarea numărului de zecimale.
Modul de introducere a datelor. În fiecare celulă putem avea
următoarele tipuri de date: text, date numerice, formule sau funcţii.
În general, celulele în care avem text ne ajută pentru a înţelege
mai bine ceea ce este scris în foaia de calcul, pentru computer ele
neavând nici o relevanţă. Pentru a introduce o formulă, se pune întâi
semnul „=”, apoi se scrie formula, iar în celulă va apărea rezultatul
calculului.
Un alt mod de folosire a formulelor este acela de a face calcule
cu valorile din celule, referindu-ne la eticheta celulei. De exemplu, fie
o foaie ca mai jos:
A B C D
1 12 12
2 25 25
3 Suma(25+12) Suma(B1+B2)
4 37 37
447
Pentru a aduna numerele 12 şi 25, putem fie să scriem în căsuţa
A4, = 12+25, fie să scriem = B1+B2, rezultatul din căsuţa A4 fiind
acelaşi. Dacă dorim să facem o altă adunare în coloana A, trebuie să
schimbăm conţinutul căsuţelor A1, A2, A4, pe când în coloana B vom
schimba doar conţinutul celulelor B1 şi B2, rezultatul din B4 schimbându-
se automat.
Pentru a modifica conţinutul unei celule, putem rescrie conţinutul
peste ceea ce era deja scris în celulă. Însă în cazul când într-o
celulă avem o formulă mai complicată în care trebuie să modificăm
doar un termen, este mai convenabil să folosim o altă metodă. Prin
apăsarea tastei F2, „intrăm” în formulă şi putem să ne deplasăm prin
ea cu ajutorul uneia din tastele cu săgeţi.
Funcţia SUM. Aşa cum se poate deduce din denumire, realizează
suma unor numere. Sintaxa ei este: sum(PCel:UCel), unde PCel
este prima celulă din şirul celor care trebuie adunate şi UCel este
ultima celulă din şirul celulelor ce trebuie adunate;
– un alt mod de a calcula suma este: mergem în căsuţa B6 şi cu
mouse-ul dăm un clic pe semnul Ó, iar computerul va afişa direct
formula sumei pentru căsuţele B1:B5, după care apăsăm pe tasta
Enter.
Funcţia AVERAGE. Calculează media unor valori din celulele
selectate.
– spre diferenţă de sumă, la medie, dacă în şirul de celule avem
şi celule text, nu mai obţinem mesaj de eroare, ci pur şi simplu celulele
cu text sunt citite ca fiind celule goale.
Funcţiile MAX şi MIN. Aceste funcţii calculează maximul, respectiv
minimul dintr-un şir de celule.
Exemple de min Exemple de max Celulele Răspuns
max
Răspuns
min
=min (b1:b4) =max (b1:b4) b1,b2,b3,b4 30 10
=min (b1:b4, 100) =max (b1:b4, 100) B1,B2,B3,B4
şi 100 100 10
=min (b2, b3) =max (b2, b3) B1, B3 30 20
=min (b1, b5) =max (b1, b5) B1, B5 10 10
448
Funcţia COUNT. Numără (contorizează) numărul de celule ce
sunt folosite. Dacă o celulă e liberă sau de formă text, nu e contorizată.
Forma funcţiei Celulele cu care lucrează Răspuns
=Count (B1:B3) B1, B2, B3 3
=Count (B1:B3, 100) B1, B2, B3 şi 100 4
=Count (B1, B3) B1, B3 2
=Count (B1, B4) B1, B4 1
=Count (B1, B5) B1, B5 1
– Dacă dorim să numărăm şi celulele text se va folosi funcţia
counta în loc de count.
Realizarea unei diagrame. Adeseori, pentru a înţelege mai bine
datele dintr-un tabel, avem nevoie să trasăm grafice. De exemplu,
rezultatele unui test pot fi analizate foarte uşor dacă le punem într-un
grafic în care avem pe axa Ox numărul de studenţi, iar pe axa Oy
notele. Pentru diferite tipuri de grupe putem avea următoarele tipuri de
grafice:
– pentru o grupă cu rezultate sub medie:
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
4 5 6 7 8 9 10
note
nr.elevi
449
– pentru o grupă cu rezultate bune
Desigur, graficele au o paletă mai largă de aplicaţii practice.
Să luăm un exemplu şi să vedem efectiv modul de realizare a
unui grafic:
Fie următoarele rezultate la un test:
• cu nota 4 – 3 studenţi,
• cu nota 5 – 5 studenţi,
• cu nota 6 – 2 studenţi,
• cu nota 7 - 4 studenţi,
• cu nota 8 – 3 studenţi,
• cu nota 9 – 4 studenţi,
• cu nota 10 – 3 studenţi.
Dorim să realizăm un grafic care să ne ajute la analiza rezultatelor
testului. În primul rând, vom scrie aceste rezultate într-o foaie
de calcul:
A B C
1 Note Nr. studenţi
2 4 3
3 5 6
4 6 2
5 7 5
6 8 4
7 9 2
8 10 1
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
4 5 6 7 8 9 10
note
nr.elevi
450
Selectăm celulele de la A1 la B3. Ducem săgeata mouse-ului sus
în bara de butoane şi dăm un clic pe butonul pentru diagrame.
Va apărea o fereastră intitulată Chart Wizard – Step 1 of 4 –
Chart Type, fereastră din care trebuie să alegem tipul de grafic. Pentru
exemplul nostru, cel mai indicat este cel de tipul XY(Scatter). În
partea dreaptă vom avea exemple de grafice de tipul XY. Vom alege
pe cel cu linii curbe (pe rândul al doilea în dreapta). Apoi dăm un clic
pe butonul Next din partea de jos a ferestrei sau putem apăsa tasta
Enter.
A apărut fereastra Chart Wizard – Step 2 of 4 – Chart source
Data, adică fereastra în care se indică sursa de unde se vor lua valorile
pentru grafic şi forma graficului. Dacă am făcut selecţia bine la
început, aici nu ar trebui să mai scriem nimic. Pentru a verifica dacă
datele sunt bine selectate, dăm un clic pe partea de sus a ferestrei,
acolo unde scrie Series. Fereastra o să se modifice în partea din mijloc
(cea de sub grafic). În stânga acestei părţi ar trebui să avem scris
denumirea Nr.studenţi, iar în dreapta, în dreptul lui Name, vom avea
scris =Sheet1!$B$1; în dreptul lui X Values vom avea scris
=Sheet1!$A$2:$A$8, iar în dreptul lui Y Values vom avea scris
=Sheet1!$B$2:$B$8. Apoi, dăm un clic pe butonul Next din partea de
jos a ferestrei sau putem apăsa tasta Enter.
Avem acum fereastra Chart Wizard – Step 3 of 4 – Chart Options,
adică acea etapă în care stabilim opţiunile de scriere pentru
grafic. În partea de sus avem mai multe butoane:
1. Titles – dacă dorim, putem pune un titlu graficului şi putem
scrie ceva în dreptul axelor Ox şi Oy. La titlu, vom scrie Rezultate
test, la axa Ox vom scrie nr. studenţi, iar la axa Oy vom scrie Note.
2. Axes – stabileşte dacă dorim să avem numerotate axele.
Implicit ele vor fi numerotate.
3. Gridlines – stabilim dacă dorim linii suplimentare în dreptul
gradaţiilor axelor. De obicei, liniile stabilite implicit sunt suficiente.
4. Legend – se referă la legenda graficului, dacă o dorim, şi
unde să fie plasată. Se foloseşte când avem mai multe serii de numere
de reprezentat. În acest caz, având doar o singură serie, vom da un
clic pe căsuţa de lângă opţiunea Show legend, până când aceasta va
rămâne liberă.
5. Data labels – dacă dorim ca pe grafic să apară valorile de la
fiecare notă, apăsăm pe opţiunea Show value. Dacă dorim să apară
nr. de studenţi, apăsăm pe opţiunea Show labels. În cazul acesta,
alegem opţiunea None, adică să nu scrie nimic pe grafic.
451
Apoi, dăm un clic pe butonul Next din partea de jos a ferestrei
sau putem apăsa tasta Enter.
– Ultima fereastră Chart Wizard – Step 4 of 4 – Chart Location
este cea în care stabilim unde să apară graficul:
1. As new sheet, adică pe o foaie separată.
2. As object in, adică pe aceeaşi foaie cu tabelul.
Alegem opţiunea pentru o foaie separată şi obţinem următorul
grafic:
Observaţie: nu este obligatoriu să selectăm de la început datele
pe care le vom folosi pentru a trasa graficul. Putem face aceasta şi la
pasul 2, Chart Wizard – Step 2 of 4 – Chart source Data, unde la
căsuţa X Values scriem =a2:a8, iar la căsuţa Y Values scriem =b2:b8.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Pomohaci C., Vasilescu E., Informatică şi instruire asistată de calculator,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.
2.Mareş D.M., Bazele informaticii, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2000.
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
4 5 6 7 8 9 10
452
Redactor: Adela MOTOC,
Constantin FLOREA
Tehnoredactor: Brînduşa DINESCU,
Florentina STEMATE
Coperta: Stan BARON
Bun de tipar: 12.07.2004; Coli tipar: 28,25
Format: 16/61x86
360
GEOGRAFIE ECONOMICĂ ŞI POLITICĂ
UNIVERSALĂ
Conf. univ. dr. NICU I. AUR
Obiective
Cursul urmăreşte:
– cunoaşterea de către studenţi a principalelor aspecte ale structurii
geografice a economiei mondiale, a resurselor şi celorlalţi factori
implicaţi în dezvoltarea acesteia, a presiunii umane asupra mediului
planetei şi reglării acesteia în vederea unei dezvoltări durabile;
– înţelegerea rolului statului, naţiunii, al grupărilor politice şi economice
în înfăţişarea actuală a hărţii politice a lumii, precum şi a principalelor
repere geopolitice ale secolului al XXI-lea.
PARTEA I. GEOGRAFIE ECONOMICĂ MONDIALĂ
1. Obiectul, principiile şi metodele geografiei economice
Geografia economică aparţine domeniului geografiei umane,
studiază sursele de existenţă şi operează cu modelele spaţiale ale producţiei,
distribuţiei şi consumului de bunuri şi servicii. În sens restrâns,
geografia economică studiază relaţiile dintre societate şi mediul înconjurător,
în dinamica lor actuală, modul în care sunt gestionate şi valorificate
resursele, interpretează rolul acestora în evoluţia economiei unui teritoriu.
Geografia economică nu numai că evaluează resursele, dar explică
localizarea lor şi diferenţierea valorificării prin activităţile productive
în raport cu compatibilitatea/incompatibilitatea relaţiilor sociale
şi economice. Subramurile geografiei economice sunt: geografia resurselor,
geografia agriculturii, geografia industriei şi geografia serviciilor
(transporturilor, turismului, comerţului).
Sub nici o formă, geografia economică nu poate fi aşezată în
acelaşi plan cu geografia umană, întrucât este o ramură a acesteia, aşa
cum sunt şi geografia populaţiei, geografia aşezărilor, geografia socială,
geografia politică, geografia culturală ş.a. Geografia economică
361
studiază aspectele spaţiale ale resurselor, producţiei, repartiţiei, schimburilor
şi consumului de bunuri materiale, localizarea şi dinamica factorilor
economici, conexiunea lor teritorială cu componentele geografico-
fizice şi demografice.
Principiile şi metodele geografiei cercetării geografice
• Principiul reprezintă totalitatea elementelor teoretice fundamentale
(legi, concepte, noţiuni).
Fiecare ştiinţă se ghidează după anumite principii, iar geografia
economică utilizează: principiul repartiţiei teritoriale (al extensiunii
suprafeţei, arealului), principiul cauzalităţii (introdus de Alexander von
Humboldt), principiul integrării geografice (introdus de Karl Ritter).
• Metodele reprezintă un ansamblu de reguli, norme şi procedee
de cunoaştere şi depind de natura domeniului cercetat. După academicianul
Vintilă Mihăilescu, „metoda este totalitatea procedeelor care
conduc raţiunea la aflarea sau demonstrarea adevărului, … metoda este
o indicaţie abstractă; tehnica este o indicaţie concretă”. În geografie se
utilizează: metoda inductivă (una din căile principale de abordare geografică),
metoda deductivă, metoda analizei, metoda sintezei, metoda
cartografică (Simion Mehedinţi menţiona că harta este „un al doilea
ochi al geografului”, iar „cea dintâi pagină de geografie a fost un plan
sau o hartă”), metoda istorică, metoda comparativă, metoda statisticomatematică,
metoda modelelor ş.a.
2. Resursele umane ale Terrei
Populaţia umană este privită ca resursă fizică şi intelectuală nemijlocit
prin categoriile de populaţie activă economico-social, populaţie
ocupată şi, indirect, în totalitatea sa.
Dinamica populaţiei. Populaţia umană este un sistem deschis.
Populaţia mondială este o sumă de populaţii naţionale, iar acestea, o
sumă de populaţii aflate în conexiune.
Fluxurile N (natalitate) şi M (mortalitate) schimbă stările populaţiei.
Conceptul de dinamică a populaţiei semnifică procesul general
de schimbare a numărului acesteia ca urmare a naşterilor, a deceselor,
sau ca efect al imigrărilor (I), ori al emigrărilor (E).
Creşterea (evoluţia) numerică a populaţiei depinde de valoarea unor
indicatori: fecunditatea, nupţialitatea, divorţialitatea, natalitatea, mortalitatea
şi mobilitatea. Repartiţia teritorială a acestora diferă de la o ţară la alta,
de la un continent la altul în funcţie de o serie de factori (structura pe
grupe de vârstă, măsurile de politică demografică, nivelul cultural, religie,
mentalităţi, nivel de dezvoltare economică, asistenţă medicală etc.).
362
Fazele de creştere intensă a populaţiei sunt în strânsă concordanţă
cu progresele din sistemele de producţie. Numeroase fenomene şi evenimente,
de-a lungul timpului, au avut ca urmare scăderea numărului
populaţiei: bolile (ciuma, variola, ciuma neagră, tifosul, holera),
invaziile, migraţiile, războaiele, unele fenomene precum inundaţiile,
cutremurele ş.a.
La începutul secolului XXI au apărut alte aspecte ce nu pot fi
explicate nici prin teoria „tranziţiei demografice” şi care se referă la:
capacitatea de susţinere a unei populaţii numeroase, tendinţele divergente
în alimentaţie şi venituri, creşterea numărului celor din mediul
rural lipsiţi de pământ, creşterea populaţiei şi conflictele etc.
Mobilitatea teritorială a populaţiei
În conceptul de mobilitate spaţială a populaţiei se includ: nomadismul,
migraţia popoarelor, invaziile, comerţul cu sclavi, deplasările
turiştilor, ale lucrătorilor sezonieri, ale navetiştilor, ale persoanelor
dintr-o localitate în alta. În raport cu graniţele unei ţări, migraţia poate
fi: migraţie internă, migraţie internaţională. În cadrul migraţiei interne
se folosesc expresiile: persoane plecate, persoane sosite.
Cauzele mobilităţii teritoriale ale populaţiei sunt: suprapopularea,
războaiele, schimbarea stării civile, segregarea, cataclismele, persecuţiile
religioase, poluarea mediului, restructurarea şi retehnologizarea ş.a.
După cauză şi scop, migraţiile pot fi: migraţii ale refugiaţilor,
migraţii forţate, migraţii economice; după durată: definitive şi temporare;
după numărul persoanelor: individuale, pe grupe organizate.
Repartiţia geografică a populaţiei. Atracţia sau respingerea
populaţiei pot fi cauzate de caracteristicile mediului: relieful (prin altitudine,
natura suprafeţei topografice, expoziţia versanţilor ş.a.), latitudinea,
distanţa faţă de ţărm, condiţiile climatice, apele, vegetaţia, fertilitatea
solurilor, resursele subsolului. Dintre factorii social-economici,
tehnologici şi istorici menţionăm: suprapopularea unor regiuni
agrare, urbanizarea şi industrializarea, declinul unor activităţi, conflictele,
asistenţa sanitară, căile de comunicaţie ş.a.
Densitatea populaţiei este expresia repartiţiei geografice diferenţiate.
Densitatea generală depăşeşte 45 loc/km2. În organizarea spaţiului
geografic se utilizează: densitatea brută, densitatea netă, densitatea
urbană, densitatea rurală, densitatea agricolă, densitatea economică.
Structura populaţiei. . Structura rasială cuprinde: rasa europoidă,
rasa mongoloidă, rasa negroid-australoidă.
. Structura etnolingvistică este rezultatul unui proces complicat;
numărul limbilor naţionale coincide cu numărul statelor, cu deosebirea
363
că, la nivelul fiecărui stat, limba oficială se diferenţiază de la o regiune
la alta prin dialecte. . Structura pe sexe (genuri) a populaţiei. La
grupa tânără se remarcă o uşoară predominare a sexului masculin, iar
la vârstnici predomină sexul feminin. . Structura pe grupe de vârstă. În
statele dezvoltate, tineretul are o pondere sub 30% din totalul populaţiei,
adulţii depăşesc media mondială, iar vârstnicii au o pondere de 15-20%.
. Structura confesională. Creştinismul, iudaismul, islamismul,
hinduismul şi budismul reprezintă marile religii ale lumii. Cea mai
mare pondere revine creştinismului (48,5%) cu religiile ortodoxă,
catolică şi protestantă, urmat de islamism (14,8%), hinduism (14,8%),
budism (8,7%), animism (6,0%). Recrudescenţa fenomenului religios
s-a manifestat în ultimele decenii prin nenumărate aspecte: conflicte
religioase, creşterea rolului unor partide religioase, multiplicarea sectelor.
. Structura social-economică. În cadrul populaţiei active se disting:
populaţia ocupată şi populaţia neocupată. Repartiţia pe sectoare
a populaţiei active: sectorul primar, sectorul secundar, sectorul terţiar
şi sectorul cuaternar. În ţările dezvoltate – o pondere redusă a populaţiei
în agricultură, în sectorul secundar depăşeşte 30%, iar în servicii
( în SUA, Suedia, Franţa) depăşeşte 60%.
. Structura populaţiei pe medii. Ponderea populaţiei urbane este
variabilă: Monaco, Nauru, Singapore cu 100%, Uganda 12%, Burundi
7%, Rwanda 6%. La nivelul continentelor, Europa de Vest, America
de Nord şi Australia au cele mai ridicate rate de urbanizare.
Populaţia, resursele şi dezvoltarea durabilă. Creşterea numerică a
populaţiei influenţează toate sistemele din societate, generează contraste sociale,
concentrarea masivă a bunurilor în opoziţie cu penuria generală măreşte
presiunea asupra resurselor de apă, de sol, de lemn, produce poluare.
3. Geografia agriculturii
Premisele dezvoltării agriculturii
. Premisele naturale ale agriculturii. Factorii geografico-fizici
intervin direct şi activ asupra agriculturii (climatele, relieful, sursele
de apă, vegetaţia naturală şi fauna sălbatică, dăunătorii).
. Factorii social-economici şi tehnici influenţează dezvoltarea
spaţiului agrar, diversificarea şi creşterea producţiei agricole. Dintre
aceşti factori menţionăm: maşinile şi utilajele, chimizarea, echiparea
tehnică, îmbunătăţirile funciare, biotehnologiile ş.a.
Culturile vegetale
. Cultura cerealelor. Grâul – principala cereală panificabilă.
Tipurile de cultură: tradiţională, avansată. Marile grânare ale lumii.
364
Principalii exportatori de grâu: SUA, Canada, Argentina, Australia.
Importatorii: Rusia, Japonia şi China. Orezul – „pâinea” omului galben.
Se cultivă prin: plantare şi prin semănare. China are cea mai mare
producţie de orez (1/3 din producţia mondială), fiind urmată de India,
SUA. Dintre exportatori: Thailanda, Indonezia, Filipine, Brazilia. Importă
cantităţi mari de orez: Rusia, Marea Britanie, Germania, Canada,
Polonia. Orzul se cultivă îndeosebi în Suedia, Rusia, Canada, China,
ovăzul în Europa şi America de Nord, secara în Rusia, Polonia,
Germania. Culturile de porumb deţin 15% din suprafaţa cultivată cu
cereale. Se cultivă pe mari suprafeţe în SUA („Corn belt”), China de
Nord-Est şi Est, Brazilia, Mexic, Franţa, Argentina, România, India ş.a.
. Cultura plantelor tehnice
– Plantele oleaginoase. Floarea soarelui. Europa şi partea europeană
a Rusiei deţin 60% din suprafaţa cultivată şi 3/4 din producţia
mondială. Se cultivă şi în pampa argentiniană, Uruguay, Mexic, Africa de
Sud. Are multiple întrebuinţări. Soia se cultivă în China, Japonia,
Thailanda, Vietnam, SUA (Corn-Soy-Belt), Canada, Brazilia, Rusia,
Ucraina, România ş.a. Alte plante oleaginoase: măslinul, arbore specific
zonei mediteraneene; principalii producători de măsline sunt: Spania,
Grecia, Turcia; palmierul de ulei creşte în culturi naturale din Gambia
până în Angola şi se cultivă în Malaysia, Sri Lanka, Mexic, Mozambic, se
găseşte în plantaţiile din Nigeria, Sierra Leone, Benin; palmierul de cocos
se găseşte în Filipine, Indonezia, India, Malaysia, Mexic, Mozambic.
– Plante cultivate pentru zahăr. Trestia de zahăr se cultivă în
trei mari zone geografice: America Centrală, Brazilia şi Asia musonică.
Principalele ţări producătoare de trestie de zahăr sunt: Brazilia,
India, China ş.a. Sfecla de zahăr este o cultură de zonă temperată şi subtropicală.
Circa 60% din producţia de zahăr provine din trestia de zahăr.
– Plante textile. Cele mai utilizate plante textile sunt: bumbacul,
iuta, inul şi cânepa. Bumbacul ocupă 80%din totalul suprafeţelor cultivate
cu plante pentru fibre. Statele cu producţii mari de bumbac sunt:
SUA, Egipt, Turcia, Pakistan, Sudan.
. Cultura plantelor pentru cauciuc
Cel mai productiv palmier poartă denumirea de Haevea braziliensis
(originar din pădurea braziliană). Aproximativ 90% din cantitatea
de cauciuc natural provine din Asia de Sud-Est, mari producători
din această parte a lumii fiind Malaysia, Indonezia şi Thailanda; în
365
Africa producătorii sunt: Liberia, Nigeria, Coasta de Fildeş, Camerun,
iar în America Latină, Brazilia, Mexic ş.a.
. Legumicultura şi plantele cultivate pentru tuberculi
– Dintre legume, tomatele se cultivă pe aproximativ 3 mil. ha.,
iar Europa deţine 1/5 din suprafaţă şi 30% din producţia mondială.
– Leguminoasele pentru boabe. Fasolea se cultivă pe mari suprafeţe
în SUA, Spania, Portugalia, Italia, România, Mexic ş.a., iar
mazărea în Rusia, Ucraina, Polonia, Germania, India, China, Canada.
– Cartoful, concurent al cerealelor în multe părţi ale Europei
– Batatul se cultivă în China de Sud-Est (80% din producţia
mondială), se cultivă pe mari suprafeţe în Coreea de Sud, Japonia,
Indonezia, Uganda, Nigeria, Brazilia.
– Maniocul constituie hrana de bază pentru populaţia din zona
ecuatorială şi tropical-musonică. Brazilia este cea mai mare producătoare
de manioc.
. Cultura pomilor fructiferi
În regiunile ecuatoriale şi tropicale sunt specifice culturile de:
ananas, palmier de cocos, avocado, mango, papaya, în cele deşertice
se cultivă curmalul, iar în cele mediteraneene, citricele, smochinul; în
cele temperate sunt caracteristice cele de măr, păr, cais, piersic, vişin,
cireş.
. Viticultura şi plantele cultivate pentru băuturi
– Cultura viţei de vie se practică, cu un randament bun, în regiunile
mediteraneene şi în zona temperată. Principalele ţări producătoare
de struguri şi de vin sunt: Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Grecia.
– Dintre plantele cultivate pentru băuturi menţionăm: arbustul
de cafea (în Columbia, Brazilia, Ecuador, Mexic, Uganda, Kenya,
Tanzania), arborele de cacao (în Nigeria, Ghana, Camerun, Brazilia,
Ecuador), arbustul de ceai (în Kenya, Tanzania, Malawi, Mozambic,
Armenia, India ş.a.).
Creşterea animalelor
– Creşterea bovinelor oferă 90% din cantitatea totală de lapte ce
se consumă pe Glob, 33% din cea de carne şi 90% din totalul pieilor
prelucrate în tăbăcării. Se cunosc trei sisteme de creştere a bovinelor:
sistemul nomad şi seminomad (aflat într-un avansat proces de restrângere),
sistemul bazat pe ferme specializate şi sistemul bazat pe ferme
mixte. În SUA, fermele de vaci de lapte se clasifică astfel: ferme
366
comerciale, ferme de selecţie, ferme de vaci de lapte cu o activitate
suplimentară, ferme gospodăreşti, ferme mixte de lapte-carne. Mari
exportatoare de carne şi produse lactate sunt: Argentina, SUA, Australia,
Noua Zeelandă, Olanda, Danemarca, Franţa.
– Creşterea bubalinelor este specifică Asiei Musonice.
– Creşterea ovinelor şi caprinelor. Pe continente, după numărul
ovinelor domină Asia (China locul I, India locul II), urmată de
Australia (locul III), iar în Europa-Marea Britanie (locul VII), Rusia,
Portugalia, Italia, România.
– Creşterea porcinelor se efectuează pe toate continentele (cu
excepţia Antarcticii). China deţine 50,8% din efectivele mondiale,
urmată de SUA, Brazilia, Germania.
– Cămilele se cresc în zonele calde şi aride (Somalia, Sudan,
India, China, Pakistan, Mongolia, Kazahstan).
– Avicultura se face în sistem industrial şi este legată de marile
concentrări urbane (China, 36,6% din producţia mondială), urmată de
SUA, Japonia, Rusia, India.
– Sericicultura se practică cu rezultate foarte bune în China,
Japonia şi India, iar apicultura în Asia, Europa şi America de Nord.
Peisajele rurale, peisajele agrare şi regiunile agricole
– Peisajul agrar este expresia vizibilă a mediului ce îmbină
caracteristicile de proprietate a terenurilor cu tradiţia, dezvoltarea socială
şi economică şi particularităţile cadrului natural.
– Peisajul rural, spre deosebire de cel agrar, înglobează atributele
acestuia, inclusiv structurile de habitat, amenajările turistice, obiectivele
istorice şi echipările care asigură legătura dintre habitat şi formele
productive, dintre acestea şi pieţele de desfacere.
– Se cunosc următoarele regiuni agricole: regiunea agricolă
aridă, regiunea agricolă subtropicală (cu subregiunea mediteraneană
şi subregiunea musonică), regiunea agricolă cerealieră a zonei
temperate, regiunea agricolă subpolară.
4. Industria uşoară şi alimentară
Industria uşoară cuprinde următoarele subramuri: industria
textilă şi a confecţiilor, industria pielăriei, încălţămintei, blănăriei şi
marochinăriei.
Industria textilă prezintă o evidentă dispersie în teritoriu dependentă
de materiile prime, pieţele de desfacere, tradiţie, forţa de muncă
specializată ş.a.
367
– Industria bumbacului. China deţine primul loc în lume în producţia
de fire şi de ţesături. Centrele principale: Shanghai,
Guangzhou, Kunming, Tianjin ş.a. În SUA cele mai mari
centre textile sunt: San Antonio, El Paso, Atlanta, Dallas,
Knoxville. Străvechi tradiţii în prelucrarea bumbacului au:
India (Ahmedabad, Bombay, Calcutta), Marea Britanie
(Manchester), Franţa (Lille), Italia (Perugia, Ancona), Polonia
(Lodz), Belgia, Olanda ş.a.
– Industria lânii foloseşte ca materii prime fibrele de origine
animală, precum şi fibre chimice de tip lână. În Australia,
principalele centre ale industriei lânii sunt: Sydney, Brisbane,
în China – Harbin, în Rusia – Ivanovo, în Marea Britanie –
Manchester, Leeds, în SUA – Boston, New Haven, în Japonia-
Osaka, Tokyo, în Germania – Mőnchengladbach.
– Industria mătăsii naturale – a cunoscut o puternică concurenţă
a fibrelor sintetice şi un reviriment în ultimele decenii ale
secolului al XX-lea. Mari cantităţi de mătase se produc în centrele:
Shandong, Shanghai (China), Agra (India), Kochi
(Japonia), Como (Italia), Lyon (Franţa), New Jersey (SUA).
– Industria inului şi a cânepii este localizată în arealele de
cultură a acestor plante. Producţia de ţesături este concentrată
în: Rusia, China, India, Letonia, Estonia, Polonia, România.
– Industria tricotajelor şi confecţiilor este localizată în centrele
puternic populate, unele fiind specializate: Boston, New York
(SUA), Paris, Marsilia (Franţa), Napoli (Italia), Manchester
(Marea Britanie), Hamburg (Germania), Moscova, Sankt
Petersburg (Rusia), Varşovia, Lublin (Polonia), Bucureşti
(România).
– Industria pielăriei şi încălţămintei. Materiile folosite sunt:
pielea naturală, pielea sintetică, cauciucul, masele plastice ş.a.
Ţările cu un şeptel bogat (China, India, SUA ş.a.) au o dezvoltată
industrie a tăbăcăriei şi a încălţămintei. Centrele mari
ale industriei încălţămintei sunt: Chengdu, Qingdao (China),
Belluno (Italia), Kurgan (Rusia), Rio Grande (Brazilia),
Calcutta (India), Offenbach (Germania).
– Industria marochinăriei este localizată în centre artizanale şi
semiartizanale (Iran, Siria, Algeria, Mexic ş.a.), sau în centre
specializate (Franţa, Germania, China, Rusia, SUA).
368
– Industria blănăriei se menţine în multe state la un nivel meşteşugăresc.
Pentru blănurile superioare şi scumpe se organizează
târguri şi licitaţii internaţionale la Montreal, Edmonton,
Paris, Sankt Petersburg.
Industria alimentară. Valorifică în principal materiile prime
agricole, localizarea fiind dependentă de repartiţia culturii plantelor,
creşterea animalelor şi de marile centre de consum.
. Industria morăritului, panificaţiei şi pastelor făinoase este
puternic dezvoltată în oraşele mari şi în preria americană: Minneapolis,
Pittsburg (SUA), oraşele-porturi din Canada: Vancouver, Montreal, în
oraşele Tucuman, La Plata (Argentina), Santa Maria (Brazilia), în oraşele
europene: Londra, Bordeaux, Paris, Amsterdam, Hamburg, Berlin,
Genova, Bucureşti, Odessa, în oraşele din Asia: Beijing, Bombay şi la
Sydney în Australia.
. Industria zahărului şi a produselor zaharoase utilizează ca
materie primă sfecla de zahăr (în regiunile cu climă temperată) şi trestia
de zahăr în ţinuturile cu climă caldă. Zonele producătoare de zahăr
sunt:
– zona intertropicală americană (Brazilia, Mexic, Cuba, Jamaica,
SUA ş.a);
– zona intertropicală asiatico-australiană (India, China, Australia,
Indonezia ş. a.);
– zona africană, faţada vestică (Nigeria, Ghana, Angola), în
nord Egiptul şi în sud, Republica Africa de Sud;
– zona europeană, în care produsele se obţin din sfecla de zahăr
(Franţa, Germania, Rusia, Ucraina, Polonia, România ş.a.);
– ţări care produc zahăr atât din trestie, cât şi din sfeclă (SUA,
Iran, China).
. Industria uleiurilor vegetale comestibile. Principalele ţări producătoare
de ulei din soia sunt: SUA, Brazilia, China, Argentina, India.
Ulei din floarea soarelui se produce în Rusia, Ucraina, SUA, Argentina,
Turcia, România ş.a. Uleiul de palmier este produs în: Malaysia,
Indonezia, Nigeria, Columbia, Thailanda, Camerun, Papua Noua Guinee.
Se produce ulei de măsline în ţările mediteraneene (Italia, Spania,
Grecia, Tunisia, Turcia, Maroc, Portugalia). Cantităţi mari de ulei de
arahide se produc în China, India, SUA, Sudan, Nigeria, Myanmar.
. Industria laptelui şi a produselor lactate este dependentă de
creşterea bovinelor şi ovinelor. În producţia mondială de lapte de vacă
369
SUA se află pe primul loc (15,06%), urmată de: Germania, Franţa,
Marea Britanie, Olanda, Polonia, Brazilia, Argentina. Cantităţi mari de
brânzeturi se produc în Franţa, Italia, Olanda, SUA ş.a., iar de unt, în
Rusia, Marea Britanie, Olanda, SUA.
. Industria preparatelor şi conservelor de carne
Apariţia instalaţiilor, a camioanelor şi navelor maritime frigorifice
a făcut posibilă asigurarea cu carne din Argentina, Brazilia, Noua
Zeelandă. SUA furnizează 25% din producţia mondială de carne (abatoare
mari şi centre de prelucrare a cărnii sunt la Chicago, Cincinnati,
Kansas City). China produce 1/4 din cantitatea de carne de porc (centrele
cele mai mari ale industriei cărnii fiind la: Tianjin, Shanghai,
Harbin, Luoyang ş.a.). Dintre ţările mari producătoare de carne, mai
amintim: Rusia, Brazilia, Argentina, Canada, Australia, Marea Britanie,
Germania, Danemarca ş.a.
. Industria peştelui
Ţările cu producţii mari de peşte sunt: China (1/2 din producţia
mondială), Peru, Japonia, Chile, SUA, Rusia, India, Indonezia,
Thailanda, Norvegia ş.a.
. Industria băuturilor
Europa are cea mai mare producţie de vinuri. Franţa şi Italia
deţin primele locuri. Europa vestică şi centrală produc 1/3 din cantitatea
mondială de bere (Germania, Marea Britanie, Cehia, Polonia).
SUA produce 1/4 din cantitatea mondială de bere.
Băuturile tonifiante (cafea, cacao, ceai) şi băuturile nealcoolice
care includ toată gama sucurilor naturale de fructe şi ape minerale sunt
consumate în cantităţi variabile de la o zonă la alta.
5. Resursele energetice
Clasificarea resurselor energetice
Din punct de vedere fizic, sursele de energie primară se împart în:
– surse regenerabile;
– surse neregenerabile;
– după gradul de stăpânire a tehnologiei de valorificare:
– convenţionale;
– neconvenţionale;
– alte surse de energie (aflate în stadiu de laborator).
Producţia şi consumul de energie impun o altă clasificare:
– surse comerciale;
– surse necomerciale.
370
Industria carboniferă
Cărbunii se clasifică după numeroase criterii: geneză, proprietăţi
fizico-chimice, vârste etc.
Rezervele mondiale de cărbuni sunt estimate la peste 14 800
miliarde tone. Repartiţia geografică a zăcămintelor de cărbuni. Circa
90% din zăcămintele de cărbuni sunt concentrate în emisfera nordică.
R.P.Chineză are cele mai mari rezerve de cărbuni în provinciile
Shanxi, Xinjiang (situate în nordul ţării). Exploatările principale se
efectuează în marile bazine: Fushun, Benxi, Taiyuan; bazinul Daqing
din Câmpia de Nord-Est asigură 50% din producţie. Cărbunii se exploatează
şi în provinciile Shandong (la Ziba), Jaingxu (la Yangzhou),
bazinele Kailuan şi Beijing.
În SUA, circa 50% din producţia de cărbuni se obţine din vestul
Munţilor Appalachi (statele Ohio, Tennessee, Kentucky, Pennsylvania,
Virginia de Vest). Australia are mari rezerve de huilă pe coasta estică
(New Castle), statul Noua Galie de Sud şi de lignit în statul Victoria.
În Rusia principalele exploatări de cărbuni sunt în Siberia la Kuzneţk,
Novokuzneţk, Kansk-Acinsk, Anadâr, Taimâr, iar în partea europeană,
în bazinele Peciora şi Moscova. În Kazahstan, principalul bazin este
Karaganda, în Ucraina bazinul Donbass, iar în Germania, bazinele
Saar, Ruhr, Aachen. Cantităţi mari de cărbuni se extrag din Africa de
Sud (provinciile Natal, Orange Transvaal), Polonia (Silezia Superioară,
Silezia Inferioară şi Lublin), Canada (sudul Munţilor Stâncoşi
canadieni, statele Columbia Britanică şi Saskatchewan) ş.a. Cele mai
mari cantităţi sunt importate de Japonia, Coreea de Sud, ţările U.E.
Industria petrolului. Rezervele de petrol au o repartiţie mult
mai neuniformă decât cele de cărbune. Orientul Apropiat deţine 2/3
din rezervele mondiale, America Latină 12,8%, iar ţările cu cele mai
mari rezerve sunt: Arabia Saudită 25,7%, Irak 9,8%, Kuweit 9,5%,
Iran 9,3% şi Venezuela cu 6,6%. Exploatările petroliere cuprind două
regiuni foarte bogate, numite „poli ai petrolului”:
– un „pol” este situat în sudul şi sud-estul platformei euro-asiatice,
în regiunea cuprinsă între Caucaz, Golful Persic şi nordul Africii;
– al doilea „pol” se află în sudul platformei nord-americane,
Golful Mexic, Marea Caraibilor şi nordul Americii de Sud.
Arabia Saudită extrage 13% din cantitatea mondială de petrol (în
vecinătatea şi pe litoralul Golfului Persic). SUA deţine locul II mondial
(cu 12%). Extracţia se efectuează în regiunea Golfului Mexic, în
371
zona Middlecontinent, în statele Colorado, Utah, New Mexico, pe litoralul
sud-vest pacific şi în Alaska.
În partea europeană a Rusiei, cele mai mari zăcăminte se găsesc
pe cursul superior al Kamei, dar prima zonă de extracţie se află în
Siberia de Vest (Ust Balik, Saim), iar prospecţiunile recente au evidenţiat
structuri petroliere în bazinul fluviului Lena, Insula Sahalin,
Peninsula Kamceatka. Cantităţi mari de petrol se extrag din Kazahstan
(pe litoralul Mării Caspice, pe văile Emba şi Ural), în Azerbaidjan
(Baku, Artem ş.a.), Iran (în apropierea oraşului Qom, la sud de Isfahan),
China (Manciuria, platforma continentală a Golfului Bohai, regiunea
deltei fluviului Huang-He, în vestul ţării la Karamai, Yumen, Kucha şi
la est de oraşul Chengdu), Norvegia (Marea Nordului), Marea Britanie
(Marea Nordului), Mexic (zona litorală a Golfului Campeche, statele
Chiapas, Tabasco, Peninsula Yucatan), Venezuela (laguna Maracaibo,
platforma continentală la vest de delta fluviului Orinoco), Emiratele
Arabe Unite, Indonezia, Libia, Egipt, Canada (provinciile Alberta,
Saskatchewan).
Transportul petrolului pentru prelucrare şi export se efectuează
prin conducte, cu nave petroliere. Rafinăriile sunt amplasate în
oraşele-port. Mari capacităţi de rafinare se găsesc în SUA, Canada,
ţările UE, Japonia, China, Rusia.
Industria gazelor naturale
Gazele naturale sunt de două categorii: gaz metan şi gaz de
sondă. Ţările cu cele mai mari rezerve de gaze naturale sunt: Rusia
(Siberia de Vest, Siberia Centrală, Insula Sahalin, zona Volga-Ural,
platforma continentală a Mării Kara), Ucraina, SUA (Pennsylvania,
Virginia de Vest, zona Marilor Lacuri, a Golfului Mexic, California,
Peninsula Alaska), Canada (provinciile Alberta, Columbia Britanică),
Marea Britanie (platforma continentală a Mării Nordului), Indonezia,
Olanda, Argentina, Malaysia, Germania, România, China, Egiptul, Algeria.
6. Industria energiei electrice
Producţia de energie electrică bazată pe combustibili
. Termocentralele folosesc drept combustibili cărbunii, petrolul,
păcura şi gazele naturale; în alte locuri există termocentrale care folosesc
turbă, deşeuri de lemn, paie, biogaz, bagasă. Repartiţia geografică
a termocentralelor este în strânsă legătură cu sursa de combustibil, cu
marile oraşe şi cu oraşele-port.
372
. Hidrocentralele prezintă numeroase avantaje; în prezent
produc 20-25% din energia electrică a lumii. În Europa, hidrocentrale
mari se găsesc pe Volga, Dunăre, în America de Nord pe Columbia,
Colorado, Sf. Laurenţiu, în Asia pe Enisei, Chang Jiang.
. Centralele nuclearo-electrice. Materia primă o constituie uraniul,
plutoniul şi toriul. Cele mai mari capacităţi instalate sunt în SUA,
Franţa, Japonia, Marea Britanie, Rusia, Canada, Ucraina, Coreea de Sud.
Producţia de energie electrică bazată pe sursele reînnoibile
. Centralele electrice solare. Specific acestui tip de energie este
caracterul său dispers. În zonele tropicale aride potenţialul energetic
este de 1800-2600 kwh/m2/anual. În mai multe ţări, energia solară
este utilizată în instalaţii de încălzire (Israel, Japonia, SUA, Australia,
Germania, Franţa, Italia).
. Centralele eoliene. În acest domeniu, experimente şi realizări
sunt în Franţa, Irlanda, Spania, Italia, Olanda, Suedia, Canada, India.
. Centralele mareomotrice. Puterea mareelor este estimată la
circa 3 miliarde kw, din care 33% se pierde de-a lungul ţărmurilor.
Cea mai mare centrală se află în estuarul fluviului Rance din nordvestul
Franţei. Alte centrale sunt în Golful Kislaia, în estuarul
Annapolis ş.a.
Repartiţia geografică a producţiei de energie electrică relevă
disproporţii în raport cu nivelul de dezvoltare economică al fiecărei
ţări. Peste 50% din producţia mondială de electricitate este furnizată
de SUA, CSI, Japonia şi China, iar ţările industrializate folosesc circa
70% din cantitatea mondială de energie electrică.
7. Industria metalurgică şi de echipamente
7.1. Siderurgia
Materiile prime şi ajutătoare: minereurile de fier, metalele neferoase
folosite la alierea oţelurilor, cocsul, fondanţii, gazele naturale,
energia electrică.
Rezervele sigure de minereu de fier sunt estimate la circa 150
mil. tone, iar rezervele potenţiale la 230 miliarde tone. Brazilia se află
în fruntea ierarhiei mondiale în producţia de minereu de fier (extrage
în statele Minas Gerais, Bahia, Matto Grosso). Australia deţine locul
al doilea (zăcăminte uriaşe sunt în vestul ţării), în China principalele
exploatări sunt în Manciuria, bazinul mijlociu al fluviului Huang He,
Podişul Yunnan, Munţii Chinei de Sud, Insula Hainan.
373
Rusia se află pe locul IV; pe fundamentul precambrian al
Platformei Ruse se găsesc mari rezerve de minereu de fier, în sudul
Munţilor Ural, în Peninsula Kola, Extremul Orient. Mari zăcăminte de
minereu de fier sunt în SUA (zona Lacului Superior, a Munţilor
Appalachi, statele New York, Utah, California), în Africa de Sud,
Liberia, Canada, Ucraina, Suedia ş.a.
Materiile prime ajutătoare servesc la producerea feroaliajelor şi
la înnobilarea oţelurilor. Frecvent sunt utilizate ca materii prime
ajutătoare: manganul, nichelul, wolframul, vanadiul, titanul, zirconiul,
cobaltul ş.a.
Localizarea siderurgiei este determinată de următorii factori:
– la începutul siderurgiei moderne, de zonele împădurite;
– în lungul cursurilor de apă;
– în bazinele huilifere;
– în zona zăcămintelor de fier;
– în zonele litorale, în porturi; în marile centre ale construcţiei
de maşini.
China produce 15% din cantitatea mondială de oţel (combinatele
cele mai mari fiind la Anshan, Fushun, Shenyang, Shanghai), Japonia
deţine locul III în lume (după China şi SUA), cu centre siderurgice în
regiunea industrial-urbană, portuară Tokyo-Yokohama, în jurul
Golfului Osaka; SUA are o pondere de 12,6% în producţia mondială
de oţel (centrele mai importante sunt la Birmingham, Pittsburg,
Duluth, Takoma, Oklahoma). Cantităţi mari de oţel se produc în
Coreea de Sud, India, Canada, Brazilia, Rusia (locul V), Italia,
Ucraina, Germania, Franţa, Marea Britanie, Australia ş.a.
7.2. Metalurgia neferoaselor
Dintre metalele colorate, cuprul, datorită calităţilor sale, este
folosit în electrotehnică, industria de armament, în aliaje ş.a.; principalele
ţări producătoare sunt: Chile, SUA, Canada, Zair, Zambia,
Rusia, Australia. Plumbul se găseşte frecvent sub formă de galenă, în
SUA, Rusia, Australia, Canada, Peru, China, iar zincul este produs, în
principal, în Canada, Australia, China, Peru, SUA ş.a. Cositorul se
extrage din cositorit; principalele ţări producătoare sunt: China,
Indonezia, Peru, Brazilia.
Dintre metalele uşoare, aluminiul este unul dintre cele mai
răspândite elemente din scoarţa terestră (8,1%). Producţia mondială de
bauxită este de 100-110 mil. tone anual. Australia produce 1/3 din
374
cantitatea mondială de bauxită (în Peninsula York, Australia de Vest);
mai produc: Guineea, Camerun, Mali, Sierra Leone, Jamaica, Surinam,
Rusia, China, Croaţia, Grecia, Serbia ş.a. În producţia mondială de
aluminiu (25 mil. tone anual) domină: SUA, Canada, Australia, China,
Rusia, Germania, Norvegia. Zăcămintele de magneziu sunt exploatate
în Austria, Rusia, China, SUA.
Dintre metalele preţioase, aurul are o largă utilizare în aliaje,
tehnică dentară, bijuterii, lingouri şi piese pentru tezaurizare, industrie.
Dintre producătorii de aur, menţionăm: Africa de Sud, SUA, Canada,
Australia, Rusia. Argintul este produs în cantităţi mai mari în: Mexic,
SUA, Canada, Peru, Chile, Argentina, Rusia, Australia ş.a.
Metalele radioactive (energetice). Ţările care exploatează cantităţi
mari de uraniu sunt: SUA, Rusia, Canada, Republica Africa de
Sud, Australia, China, Franţa, Germania ş.a.
7.3. Industria de echipamente
Sintagma industria de echipamente este sugestivă şi cuprinzătoare.
În etapa postindustrială industria de echipamente are un rol
esenţial, având şi o pondere mare în volumul producţiei industriale (în
Japonia 45%, în Germania 37%). Subramurile cele mai importante sunt:
. industria utilajelor industriale, localizată în arealele siderurgice,
produce: utilaj minier, utilaj petrolier, utilaje pentru industriile
chimică, textilă, confecţiilor ş.a.; în SUA această industrie se concentrează
în megalopolisurile Bosnywash, Chipitts, în oraşele San Francisco,
Cincinnati, Albany ş.a., în China (Beijing, Shenyang, Shanghai, Nankin),
în Japonia (importantele grupări Tokyo-Yokohama, Kobe-Osaka ş.a.),
în Germania (bazinul Ruhr, pe valea Rinului, în porturile de la Marea
Nordului), în Marea Britanie, Franţa, Italia, Olanda ş.a.;
. industria mijloacelor de transport este o subramură complexă
şi de mare însemnătate în economia statelor:
– industria mijloacelor de transport auto este concentrată în
următoarele regiuni: Europa Occidentală, Asia de Est, America
de Nord;
– industria de material feroviar este localizată în apropierea
centrelor siderurgice şi a marilor noduri feroviare;
– industria mijloacelor de transport naval produce o gamă largă
de nave destinate transportului de mărfuri şi nave pentru
transportul de pasageri. Japonia, după volumul şi complexitatea
tonajului deţine 43% din producţia mondială (cu şantiere
375
navale moderne: Yokohama, Nagoya, Osaka, Shimonoseki,
Kobe ş.a.), China (Qingdao, Shanghai), Germania, Polonia,
Italia, Rusia, SUA ş.a.;
– industria aeronautică şi spaţială este caracteristică ţărilor
puternic dezvoltate. În SUA, principalele centre ale construcţiei
de avioane sunt la: Seatle, Tacoma, Los Angeles, Boston,
iar industria aeropaţială este controlată de peste 70 de firme
care au 1400 de uzine. În Rusia, principalele centre ale industriei
aeronautice sunt: Moscova, Krasnoiarsk, Volgograd. Franţa
are principalele uzine în regiunea pariziană, la Toulouse,
Chateauroux, Bordeaux ş.a. Avioane produc: Marea Britanie,
Germania, Olanda, Italia, Japonia;
– industria electrotehnică, electronică şi tehnică de calcul cuprinde
următoarele produse: echipamente de telecomunicaţii,
componente şi microcomponente electronice, bunuri audiovideo,
echipamente informatice, tehnică de calcul, roboţi
industriali ş.a. Japonia se situează pe primul loc în domeniul
aparaturii electrotehnice şi electronice-principalele centre de
producţie fiind la Tokyo, Osaka, Hamamatsu. În SUA se
produc: tehnologie informatică, bunuri de larg consum electrotehnice
şi electronice, echipamente pentru telefonia mobilă
în centrele: Chicago, Detroit, Atlanta, Silicon Valley ş.a.
Industria electrotehnică şi electronică este bine reprezentată
şi în Rusia, Germania, Olanda, Coreea de Sud, China, Franţa;
– industria de utilaj agricol s-a diversificat. Cele mai mari producătoare
sunt: SUA, Japonia, Italia, Germania, Franţa, Rusia ş.a.
8. Industria chimică
Această ramură industrială utilizează materii prime extrem de
diversificate.
. Industria petrochimică prelucrează petrolul şi gazele naturale.
– Masele plastice şi răşinile sintetice. Dintre produsele acestei
grupe enumerăm: polietilena, policlorura de vinil, polistirenul,
polipropilena, răşinile termorezistente, siliconul ş.a. Cele
mai mari şi mai diversificate producţii au: SUA, Japonia,
Germania, Franţa ş.a.
– Firele şi fibrele sintetice reprezintă grupa de polimeri care
înlocuieşte o serie de produse naturale. Principalele ţări producătoare
de fire şi fibre poliamidice şi poliacrilonitrilice
sunt: SUA, Coreea de Sud, Germania, Japonia ş.a.
376
– Cauciucul sintetic se produce pe baza elastomerilor de tipul
butadienei, la care se adaugă negrul de fum şi cantităţi variabile
de cauciuc natural. Producţii mari de cauciuc sintetic se
obţin în SUA, Japonia, Rusia, Franţa, Germania, China,
Marea Britanie, Italia.
. Industria carbochimică. Materia primă o reprezintă cărbunii
superiori. Se obţin: cocs, gudroane, benzoli ş.a. Principalele centre ale
industriei carbochimice sunt situate în Germania (Saar, Ruhr), Ucraina
(Krivoi Rog), Rusia (Kursk), Franţa (bazinul Lorena), China (Fushun).
. Industria produselor clorosodice. Materia primă o constituie
sarea de bucătărie. Din prelucrarea industrială a sării rezultă: clorul,
soda caustică, soda calcinată. Ţările care produc mari cantităţi de sodă
caustică sunt: SUA, China, Japonia, Germania, Rusia.
. Industria acidului sulfuric. Sulful este materia primă. Cantităţile
cele mai mari de acid sulfuric se produc în SUA, China, Maroc,
Japonia, Rusia.
. Industria îngrăşămintelor chimice:
– îngrăşămintele azotoase. Unităţile de producţie sunt amplasate
în apropierea materiilor prime: rafinării de petrol, conducte
de gaze naturale, zăcăminte de petrol, oraşe-port, bazine
huilifere etc. Cantităţi mari de îngrăşăminte azotoase produc:
SUA, Canada, Franţa, Olanda, Marea Britanie, Germania,
Rusia;
– îngrăşăminte chimice potasice se obţin pe baza sărurilor de
potasiu în SUA, Canada, Israel, Tunisia, Rusia;
– îngrăşăminte fosfatice se produc pe baza fosfaţilor naturali.
Principalele ţări producătoare sunt: China, Rusia, Maroc.
. Industria celulozei şi hârtiei. Materiile prime: lemnul de
răşinoase şi de foioase, stuful, iarba alfa, trestia de zahăr, iuta, bambusul,
paiele. În SUA, principalele centre sunt: Seatle, Charleston,
Savannah, New Orleans, în Canada: Vancouver, Quebec, în Japonia,
Kushiro.
. Industria de medicamente. Materia primă o reprezintă plantele,
mediul marin, produsele industriei chimice şi alimentare. Principalele
producătoare: SUA, Germania, Elveţia, Suedia, Franţa, Italia ş.a.
9. Repartiţia geografică a pădurilor şi industria lemnului
Repartiţia geografică a pădurilor. Fondul forestier este repartizat
în funcţie de treptele de relief, zonele climatice, sol. Din totalul
377
suprafeţelor împădurite, 54% revine pădurilor din zona intertropicală,
25% pădurilor de conifere din zona temperată şi 21% pădurilor de
foioase (din zona temperată).
Dintre subramurile industriei prelucrării lemnului fac parte:
– Industria cherestelei. Cele mai mari centre de producţie sunt
în SUA (Seatle, Coulle, Detroit), în Rusia (Arhanghelsk,
Murmansk, Serov, Igarka), Canada (Vancouver, Winnipeg).
Alte producătoare de cherestea sunt: China, Suedia, Brazilia ş.a.
– Industria semifabricatelor furnizează placaje, furnire, plăci
lemnoase, plăci fibrolemnoase. SUA deţine primul loc la producţia
de PAL, Canada la producţia de PFL.
– Industria mobilei este dominată de SUA, Canada, Franţa,
Italia.
– Producţia de instrumente muzicale are vechi tradiţii în Italia,
Austria, Germania, Cehia, Franţa.
10. Industria materialelor de construcţii
Prelucrarea industrială a materialelor de construcţii
– Industria lianţilor foloseşte ca materii prime calcarele,
dolomitele, marnele şi argilele.
– Industria cimentului (China, SUA, Japonia, India, Coreea de
Sud, Thailanda, Brazilia).
– Industria ceramicii foloseşte ca materie primă argila comună
şi caolinul: industria porţelanului (Japonia, China, Franţa,
Germania, Cehia, Coreea de Sud); industria faianţei (China,
Japonia, Franţa).
– Industria prefabricatelor are o producţie diversificată în ţările
dezvoltate.
11. Geografia serviciilor
În structura serviciilor sunt cuprinse următoarele categorii:
– serviciile cu scop comercial (transport, comerţ, bănci, asigurări
etc.);
– serviciile profesionale (consultanţă juridică, financiară, medicale,
de învăţământ);
– serviciile pentru consumul personal (reparaţii, curăţenie etc.).
Ponderea mare a serviciilor este specifică societăţilor post-industriale.
378
. Geografia transporturilor
Clasificarea transporturilor:
– A. Transporturile feroviare. Lungimea căilor ferate este de
1 600 000 km. Deosebirile în privinţa dotării cu căi ferate ies în
evidenţă din analiza densităţii (Germania 114.4 km la 1 000 km2,
Luxemburg 106,3, SUA 20,0, iar Asia, America de Sud,
Africa şi Australia au densităţi reduse). Căile ferate se clasifică
după: particularităţile mediului geografic, ecartament,
intensitatea traficului de călători şi mărfuri. Curenţii de transport
mărfuri sunt orientaţi pe linii magistrale.
– B. Transporturile rutiere. Lungimea drumurilor modernizate
depăşeşte 15 milioane km, iar a autostrăzilor 85 000 km.
După destinaţia traficului, căile rutiere se clasifică în: autostrăzi,
şosele continentale şi transcontinentale, drumuri naţionale,
regionale şi de interes local. America de Nord (SUA şi
Canada) deţine cea mai mare reţea de autostrăzi, urmată de
Europa.
– C. Transporturile navale:
– transporturile fluviale. În Europa, navigaţia fluvială se face
pe: Sena, Tamisa, Rin, Dunăre, Volga ş.a., precum şi pe canale.
În America de Nord, pe Mississippi şi afluenţii acestuia,
canalul Erie, canalul Welland;
– transporturile maritime. Densitatea maximă a rutelor maritime
este în Atlanticul de Nord, urmată de Pacificul de Nord.
După specificul lor, porturile se încadrează în două mari
categorii: porturi cu trafic complex şi porturi specializate în traficul
anumitor mărfuri (petroliere, carbonifere, mineraliere ş.a.).
– D. Transporturile aeriene sunt cele mai rapide şi folosesc
rutele cele mai scurte. Aeroporturile se clasifică după volumul
traficului, destinaţie, tipul operaţiilor. SUA deţine o
vastă reţea de linii aeriene.
– E. Transporturile speciale şi telecomunicaţiile:
- transportul petrolului prin conducte;
- gazoductele;
- transportul energiei electrice;
- transportul prin cablu;
- reţele telefonice;
- emisiunile de radiodifuziune;
- emisiunile de televiziune;
- societăţile WWW.
379
. Geografia turismului
Fenomenul turismului ca element principal al mediului geografic
este amplu şi complex (deşi unii economişti reduc turismul la serviciile
oferite şi la profitul realizat). În esenţă, turismul este nemijlocit
influenţat de: factorii de atracţie, fac
top related