unul dintre-amicii mei , e-un băiat cam rotofei cu nas cârn şi păr vâlvoi !

Unul dintre-amicii mei ,e-un băiat cam rotofeicu nas cârn şi păr vâlvoi !

Vă voi spune despre eVă voi spune despre el că îl cheamă Bondocel.

El gândeşte... Şi visează.

Vezi? Şi-acum...E-aproape searăBondocel îşi spune iară

o poveste minunatăCe-o să fie el... odată...Când o creşte copăcel.

Prin fereastra de la stradăcată parcă-n viitorşi se-apleacă...să se vadă

jos în orice trecător. Şi-n închipuire pleacă să-şi aleagă meseria.

Tii! Grozavă meserieFac şi eu grădinărie!- Ia-mă, nene, ucenicSă-ţi ajut la mai nimic

Moşul n-a răspuns nici pâs!

I-a făcut un semn şi-a râs.

Hai cu mine să-ţi arăt...Sapă, grapă, cară apă şi mai cară

Când o roabă , când o scară, când furtunul...Vezi ca-i judecat în pripă

Dar, urmând călătoria

şi-a ales croitoria.

Şi-ntr-o zi se va trezi

C-a pătruns în mare taină

cum croieşti şi coşi o haină,

nici prea lungă ,nici prea scurtă,

Acum mă opresc niţelLa cizmar învăţăcel.

Vin copii, băieţi şi fete:

-Iute ! Pune-mi tălpi la ghete !Bate-mi ţinte şi blachiuriLa bocancii pentru schiuri.

Dar zidar, ce meserie!

Stinge varul dă-mi mortarul

Şi pe urmă,zi-i mistrie !

Da ! O cărămidă-i mică

Dar cu toate celelalte

Mâna omului ridică ziduri tari şi case-nalte.

Câte case fac o stradă?

Câte uliţi un oraş?

Ce n-ar da, cândva să vadă

că a fost şi el părtaş.

El, piticul din grămadă

Să se –nalţe în uriaş?

Hei, tâmplar de mobilă

Ce profesie nobilă !

-Ia zi-mi, meştere tâmplare

Na-i cumva din întâmplare

Treabă pentr-un ucenic

Tânăr, harnic şi voinic ?

Bucătar, ce meserie,

Poţi munci cu bucurie.

Strigă care mai de care:

-Ce ne facem, bucătare ?

Tare ne e foame, tare !

-Astăzi n-am gătit nimic.

Vânătoarea, straşnic sport !

Poc ! Şi iepurele-i mort.

Stau pe loc şi strig –aport.

Poc, poc poc şi dintr-un stol,

Cad...cinci raţe rostogol.

Ei, dar ce-ar fi să ajung

Clown la circ la Câmpulung,

Clown cu faimă şi renume

să fac şotii, să spun glume,

să înveselesc o lume.

Mă voi face acrobat

S-arăt lumii că-s bărbat !

La opt metri înălţime

Plimb un ochi peste mulţime !

Trec o dată şi-înc-o dată.

Joc pe funia-ncordată.

Dacă-i vorba de-ameţeală,

De-nălţimi şi îndrăzneală

Păi, mă fac paraşutist.

Luneci lin printre nori

Şi cobori

Pe un câmp smălţat de flori.

Ce-ar fi să mă fac scafandru

cum e unchiul Alexandru ?

Capul stă cam la strâmtoare

Într-o bilă de oţel.

Ai la nas un soi de trompă

Şi respiri ca printr-o pompă.

Să mă fac cioban la oi

Să-mi abat mioarele

pe-unde bate soarele

şi răzbat izvoarele...

Să trag fluierul din brâu

să le cânt, să le doinesc...

Orişce – dar nu...coşar !

Nu de murdărie fug

Ci de apă ţi săpun,

şi de piepteni şi de perii.

Iaca, trebuie să spun

că de ele mă cam sperii.

Atenţiune, faceţi loc

Trece doctorul Bondoc

şi se plimbă printre paturi

Şi dă leacuri, şi dă sfaturi.

Să alini şi să ajuţi

şi străini, şi cunoscuţi !

Profesor ? Aş vrea să fiu

Că-s şcolar din tată-n fiu.

O să-nvăţ de la acei

care azi mă cresc cu greu

cum să-nvăţ alţi bondocei

ca să-i cresc la rândul meu !

Bine-i să fii tractorist

Dar visarea-şi curmă zborul

I-a trecut deodată zorul

Ce te faci,se-ntreabă trist

Când s-a nărăvit motorul

Şi s-a-mbolnăvit tractorul ?

Cum? Ar fi un lucru rar

să mă fac şi eu fierar?

Poate că în viitor

dreg şi propriul meu tractor.

Poate...Ştiu eu ?...Cum să zic ?

Vreau să fiu ...doar ucenic...

Vrei să-ncepi ucenicia,

Dovedeşte-ţi vrednicia !

Cam în orice locuinţă

se găsesc şi obiecte de prisos.

Din puţin şi din niţel,

turnătorii fac oţel.

Bondocel porni să ceară

fierul vechi din zori în seară.

Bucătaru-i dă cuţit

cam tocit şi ne-ascuţit,

croitorul, cinci perechi

de foarfeci vechi...

Acrobatul nişte sârmă

şi scafandrul doar o cârmă,

tractoristul ,vechiul plug.

Numai că, tăceţi din gură,

dup-atâta alergătură,

aţipise-n seara sură.

Şi deodată se făcea...

C-un poştaş îi aducea,

prima lui scrisoare

scris-anume pentru el.

Strălucea pe plic un nume,

unul singur: Bondocel.

Dragul nostru Bondocel

ai muncit şi tu niţel

pentru şarja de oţel

( şapte sute de chintale ).

Mulţumim, şi să trăieşti !

Aici s-a semnat scrisoarea

...Oţelarii din Cugir,

Reşiţa şi Hunedoara.

Harnicii băieţi şi fete

or să aibă trotinete

şi-alte multe jucării.

-Hai, bondocul mamei, scoală

vrei să-ntârzii iar la şcoală?

Mai întâi, Bondocel nu-şi face patul

Şi începe cu-mbrăcatul.

Unde-i asta ? Unde-i aia ?

Pe dulap ? Ori sub dulap ?

Ei, şi zorul ăsta-i bun

Scapi de apă şi săpun !

Hai spre şcoal-acum băiete!

Şi-nsfârşit, cu chiu, cu vai

urcă scara la tramvai.

Colo la Kogâlniceanu

poliţistul opreşte tramvaiul

ca să treacă-ntreg alaiul.

Ce profesie minunată !

Mă fac şi eu poliţist.

Câtă lume adunată...

Parcă trec şi se întrec

bucătarul cu fierarul

şi tâmplarul cu zidarul,

oamenii din tot oraşul.

Şi să ştii că fiecare,

meserie-parte bună are !

Harnici, pricepuţi sunt toţi.

Vrei să fii ca ei ? Tu poţi !

Dar întâi şi-ntâi, învaţă.

Munca-i muncă, nu răsfaţă.

Ce-o să fie Bondocel?

Asta ştie numai el.

Poate-aşteaptă să mai crească

până să se hotărască.

Dar voi oare ce-o să fiţi ?

Bondocei, să vă gândiţi !